. Tehnici DE Acoperire A Riscului Prjn Operatiuni LA Bursele DE Valori
CAPITOLUL I
Piețe de capital. Bursa de valori.
1.1. Rolul și locul bursei de valori în economie
Bursele de valori sunt instituții de o importanță deosebită în ansamblul mecanismelor de reglare a economiei de piață, deținând o poziție dominantă pe piețele financiare naționale și pe piața financiară internațională. Prin intermediul lor, se desfășoară multiple activități financiare, detașându-se cu prioritate tranzacțiile cu valori mobiliare. La acestea se adaugă, într-o economie modernă, tranzacțiile cu titluri financiare derivate.
În esență, noțiunea indică locul de întâlnire a negustorilor și oamenilor de afaceri, în sensul unui spațiu de concentrare, a cererii și a ofertei. Acest conținut rezultă din definițiile date în limbajul de specialitate. Astfel, în "Legea Română asupra burselor" din l929-"LegeaMadgearu"- se arată că "bursele sunt instituții publice create în scopul de a reuni pe comercianți, industriași, producători, armatori și asigurători în vederea negocierii valorilor publice și private, monedelor, devizelor, mărfurilor, închirierii vaselor și acoperiri riscurilor de tot felul".
Bursa este, prin urmare, o piață, dar care se particularizează prin obiectul tranzacțiilor și modul de organizare și funcționare. Într-o lucrare din domeniul dreptului se apreciază că " bursele sunt instituții unde se negociază (se vând și se cumpăra) valori mobiliare sau mărfuri, după o procedură anumită și numai de către anumiți intermediari, sub supravegherea unor autorități".
Formarea și afirmarea bursei exprimă însăși definirea relațiilor de schimb, a pieței ca structură de bază a economiei moderne. Istoricul francez Fernand Braudel spune că " bursa este ultimul etaj al unei piețe, dar al unei piețe care nu se mai închide" care cuprinde și domină întreaga realitate economică. Odată cu consacrarea bursei, relațiile de schimb ajung la deplina extindere și maturizare, "forțele pieței" capătă rolul central în reglarea mecanismului economic, iar economia devine o economie de piață liberă.
Bursele de valori reprezintă piețe financiare oficiale, unde se vând și se cumpăra valori mobiliare, se stabilesc așadar de negociere și prețul acestor titluri. În cadrul acestor piețe participă bănci, instituții financiare și companii industriale și comerciale care efectuează tranzacții cu valori mobiliare în scopul mobilizării de fonduri financiare pe termen mediu și lung solicitate de realizarea unor importante acțiuni economice și sociale pe plan național și internațional.
Bursele de valori sunt organisme foarte sensibile la multiplele influențe pe care le declanșează evenimentele de ordin economic, social, politic și valutar. Ele pun în evidență starea conjuncturală a economiei, înregistrează mersul afacerilor marilor companii industriale și comerciale, culeg și prelucrează informații privind situația economico-financiară și cea a balanțelor de plăți externe ale altor țări, etc. Orice tranzacție încheiată la bursă este determinată de interesele clienților și, la rândul ei, produce efecte asupra evoluției cursurilor valorilor mobiliare negociate.
Mărimea cursului acestor titluri crește sau scade, sau se menține stabilă pe un anumit interval de timp, în funcție de situația conjuncturală și, în ultima instanță, de încrederea pe care o are publicul în starea generală a economiei și financiară a fiecărei țări.
O incursiune în activitatea principalelor burse de valori din lume, a transformărilor la care au fost supuse, a rolului pe care îl au acestea în spațiul național, dar și pe plan mondial este nu numai utila, dar și de mare actualitate pentru cei interesați de acest domeniu fascinant, extrem de sensibil.
Bursa se prezintă ca o instituție care dispune de spații pentru tranzacții, unde se concentrează cererea și oferta de valori mobiliare, realizându-se negocierea, contractarea și executarea contractelor în mod deschis, în conformitate cu un regulament cunoscut. Acest mod de organizare a activității bursiere presupune centralizarea tranzacțiilor prin intermediul unui mecanism care asigură accesul direct și continuu al
clienților la informațiile de piață și la efectuarea operațiunilor, exclusiv în cadrul acestui mecanism.
Privită prin prisma conținutului activităților, bursele de valori mobiliare reprezintă segmentul cel mai important al pieței secundare de capital.
Prin intermediul bursei, agenții economici care și-au plasat capitalurile pe piața primară pot reintra în posesia capitalurilor înainte de scadență.
În funcție de varietatea tranzacțiilor pe care le mijlocesc, bursele pot fii:
burse generale în cadrul cărora se tranzacționează o gamă variată de mărfuri și hârtii de valoare;
burse specializate în cadrul cărora se tranzacționează numai mărfuri sau numai hârtii de valoare.
După obiectul tranzacțiilor, se disting:
burse de mărfuri;
burse de valori mobiliare;
burse de devize sau valutare;
burse complementare comerțului internațional (bursele de asigurări, bursele de navlu).
Funcțiile bursei de valori mobiliare sunt:
concentrarea cererii și ofertei de valori mobiliare pe o anumită piață, la un moment dat;
efectuarea tranzacțiilor cu valori mobiliare în conformitate cu ordinele adresate de clienți;
urmărirea sistematică a cursului valorilor mobiliare reînregistrat la cota bursei;
reflectarea conjuncturii economice, într-o anumită perspectivă, determinată atât de factori specifici pieței în cauză, cât și de factori externi.
Rolul bursei este complex. Bursa asigură o circulație liberă și intensă a valorilor mobiliare, la un curs care reflectă interesul publicului pentru deținerea anumitor valori mobiliare, interes motivat de competitivitatea economico- financiară a emitentului, cât și de valoarea de piață a titlului respectiv.
Activitatea pe piața bursieră este urmărită prin intermediul cursului valorilor mobiliare și indicelui bursier. Acești indicatori sunt considerați barometre ale stării economice și politice a țării respective.
Bursa este sensibilă la toate evenimentele de ordin economic, financiar monetar, social și politic ale țării respective. Ea pune în evidență, așadar, starea conjuncturală a economiei naționale în cadrul căreia funcționează bursa.
1.2. Scurta incursiune în istoria bursei din România
Activitatea bursieră în țara noastră, își marchează primele începuturi în anul 1839. Bursele de comerț întemeiate atunci, au fost lipsite de o activitate notabilă, datorită absenței bazelor legislative autohtone.
Drept urmare în anul 1840, a fost promulgat și pus în aplicare, după codul comercial francez, "Codicele de comerț al tării Românești" care în 1884, după unirea principatelor, s-a aplicat și în Moldova.
A fost înființată BURSA DE MĂRFURI care ulterior și-a extins activitatea și la tranzacționarea efectelor de comerț, la schimburile valutare, operațiile bursiere din București, desfășurându-se la "Hanul cu Tei" Mai târziu, în iulie 1881, a fost promulgată "Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb și mijlocitorilor de mărfuri" care, în vechiul regat, a pus bazele organizării activității de bursă după modelul francez, iar în Bucovina, Transilvania și Banat după modelul austriac.
Deschiderea bursei din București a avut loc la 1 decembrie 1882, iar peste o săptămână a fost publicată în Monitorul Oficial cota bursei.
Deficiențele funcționale, lipsa de comparabilitate cu sistemele de bursă din zonele învecinate, au avut modificării conceptuale ale legislației de profil și, ca urmare, în mai 1904, a fost promulgată "Legea asupra burselor de comerț". Potrivit prevederilor acestei legi, activitatea bursieră a fost așezată pe principiul " libertății tranzacțiilor" între membrii corporațiunii bursei la operațiile pe cont propriu cele intermediare menținându-se în competența agenților oficiali de bursă. Aceștia, numiți prin decret regal, la propunerea comitetului bursei, aveau ca atribuțiuni "negocierea efectelor publice, acțiunilor, obligațiunilor, devizelor și monedelor din ordinul și pe contul clienților lor".
În regulamentul interior al bursei din București, aprobat cu ordinul numărul 68047/12 octombrie 1904 și modificat în 1909, era scris : "Bursa este deschisă în toate zilele de lucru de la 09.30 la 10.30 pentru operațiile de cereale și mărfuri de tot felul și de la orele 11.00 până la 12.00 dimineața pentru operațiile de schimb și efecte. Deschiderea și închiderea bursei se anunță prin semnale de clopot."
Pe lângă numeroase elemente noi de natură conceptuală și soluții juridice, noua lege a separat bursa de efecte, acțiuni și schimb de bursa de mărfuri, ceea ce a avut un puternic rol stimulator al Pieței de capital, de pătrundere a investițiilor străine în economia firavă a tinerei Românii, de vehiculare a capitalului prin sisteme concurențiale și operații "pe bani gata" și "pe termen". Tot odată s-a prevăzut posibilitatea constituirii "Camerei sindicale a agenților economici oficiali de schimb" cu dreptul de " a crea fonduri speciale de prevedere și garanție" precum și a unei " Case de lichidare și compensațiuni", ceea ce a avut ca efect creșterea credibilității activității bursiere și a influenței acesteia în rândul investitorilor.
Activitatea Bursei de Efecte, Acțiuni și Schimb din București s-a întrerupt la sfârșitul primei jumătăți a acestui secol, în 1941. Cu puțin timp înainte de a-și închide porțile, la Bursa din București, erau cuprinse în cota bursei acțiunile de la 93 de societăți, din care 24 bancare, 9 petroliere, 7 miniere, 12 din construcții, 10 din industria alimentara, metalurgie, chimie, transporturi, telecomunicații, etc, prin care se vehiculau capitaluri de peste 200 miliarde lei. În afara de acțiuni, în bursa se mai tranzacționau atunci 77 titluri de valoare cu venituri fixe (de tipul obligațiunilor).
După o întrerupere de 5 decenii, bursa de valori a fost înființată pe piața de capital a României în anul 1995.Ca o componentă a așa-numitei economii simbolice , bursa de valori este o instituție indispensabilă economiei de piață.
Bursa de valori este o instituție cu o personalitate juridică ce are ca principal scop tranzacționarea valorilor mobiliare în mod continuu, transparent și echitabil, prin sisteme, mecanisme și proceduri adecvate.
Bursa de valori din România este înființată pe baza Deciziei nr.20/21.04.95 a CNVM.
Constituindu-se în 1992, ca direcție generală în cadrul Băncii Naționale, Centrul de Implementare a Piețelor de Capital și Burselor de Valori din România, a pus bazele creării bursei de valori din București.
Decizia de înființare a BVB a fost data în urma solicitării a 24 de societăți de valori mobiliare de a negocia în Bursa. Conform Legii 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori, CNVM decide înființarea unei burse de valori numai după ce minim 5 SVM-uri au solicitat și primit autorizația de negociere la bursă.
1.3. Valorile mobiliare – obiect al tranzacțiilor la Bursa
de Valori
Valorile mobiliare sunt "instrumente negociabile emise în formă materială, evidențiate prin înscrisuri în cont care conferă deținătorilor lor drepturi patrimoniale asupra emitentului, conform legii și în condițiile specifice de emisiune a acestora".
Valorile mobiliare au următoarele trăsături:
formalism, existența înscrisului care prin el însuși conferă anumite drepturi deținătorului;
literalitate, întinderea drepturilor și obligațiilor deținătorilor precizându-se în înscris și existând numai în această măsură;
caracter autonom al obligației consemnate în titlu;
caracter negociabil, putând fi transmise în mod operativ unor terți
Titlurile financiare, din punct de vedere al modului în care sunt create, se împart în trei categorii:
primare (acțiuni și obligațiuni);
derivate (futures și options);
sintetice.
Acțiunile sunt valori mobiliare negociabile care conferă deținătorului titlul de proprietar colectiv asupra întregii proprietăți indivizibile a societății
emitente.
În funcție de treapta atinsă în îndeplinirea rolului lor de mijloc de autofinanțare, titlul acțiunilor grupate pe clase și serii cfice de emisiune a acestora".
Valorile mobiliare au următoarele trăsături:
formalism, existența înscrisului care prin el însuși conferă anumite drepturi deținătorului;
literalitate, întinderea drepturilor și obligațiilor deținătorilor precizându-se în înscris și existând numai în această măsură;
caracter autonom al obligației consemnate în titlu;
caracter negociabil, putând fi transmise în mod operativ unor terți
Titlurile financiare, din punct de vedere al modului în care sunt create, se împart în trei categorii:
primare (acțiuni și obligațiuni);
derivate (futures și options);
sintetice.
Acțiunile sunt valori mobiliare negociabile care conferă deținătorului titlul de proprietar colectiv asupra întregii proprietăți indivizibile a societății
emitente.
În funcție de treapta atinsă în îndeplinirea rolului lor de mijloc de autofinanțare, titlul acțiunilor grupate pe clase și serii cunosc următoarea clasificare:
acțiunile autorizate reprezintă numărul maxim de acțiuni aprobate de organul de stat pe care o societate de acțiuni îl poate emite. Numărul acțiunilor autorizare este specificat în statutul societății, el este numai relativ limitat, întru-cât atunci când societatea dovedește necesitatea dezvoltării sale, ea poate obține autorizarea emiterii unui număr suplimentar de acțiuni;
acțiunile neemise sunt acea parte a acțiunilor autorizate care încă nu au fost emise în vederea comercializării și care constituie potențialul;
de autofinanțare al societății la un moment dat. Aceste acțiuni pot apărea ca urmare a unei emisiuni exonerate de la înregistrare cum ar fi : emisiune de acțiuni pentru plata dividendului, emisiunea pentru un plan de achiziționare a acțiunilor de către salariați desfășurat pe baza unui contract de participare sau emisiunea necesară acoperirii garanțiilor aflate în mâna investitorilor, ori a acoperirii altor valori mobiliare care sunt convertibile;
acțiunile emise reprezintă acel cuantum de acțiuni autorizate care au fost emise și comercializate sau care se află în procesul distribuției primare emitent-investitor, acestea sunt puse în vânzare.
acțiunile puse în vânzare sunt acțiuni emise și aflate în procesul distribuției primare, a căror contravaloare urmează a fi încasată.
acțiunile aflate pe piață sunt acea parte din acțiunile emise și vândute, care se află în posesia acționarilor și pentru care societatea a încasat contravaloarea lor și trebuie să respecte toate drepturile investitorilor deținători; vot, plată de dividende, etc.
acțiunile tezaurizate sunt acțiunile proprii pe care societatea emitenta le cumpăra de pe piață ca oricare alt investitor pentru a le revinde când prețul lor va crește sau pentru a-și proteja anumite interese pe piața capitalului cum ar fi fuziunea sau preluarea ostilă. Pentru acțiunile tezaurizate nu se plătesc dividende și nu se votează în adunarea acționarilor. Tezaurizarea creează posibilitatea creșterii dividendului repartizat care se concentrează pe un număr mai mic de acțiuni, cel aflat în mâna acționarilor și creează o sursă de a plăti dividendul în acțiuni.
Mărimea capitalului proprietate ale unei societăți constă în suma valorii de înregistrare nominală a tuturor claselor și seriilor de acțiuni.
Din punct de vedere al modului de plată al dividendelor, există o altă clasificare a acțiunilor și anume :
acțiuni comune sau ordinare sunt acțiuni care dau deținătorului dreptul la vot în adunarea acționarilor. Acțiunile comune încasează dividende valabile în funcție de realizările economice ale societății emitente , dar numai după achitarea tuturor dividendelor acordate deținătorilor de acțiuni preferențiale;
acțiuni preferențiale sunt acțiuni care nu dau acționarului dreptul la vot în adunarea generală, dar care au prioritate la încasarea unor dividende prestabilite, fie în valoare absolută, fie în valoare relativă;
În cazul dizolvării sau falimentului societății emitente, plata
contravalorii acțiunilor preferențiale se efectuează înainte de plata celor comune.
Emisiunea de acțiuni preferențiale are loc numai cu aprobarea acționarilor cu drept de vot, adică a acelor deținători de acțiuni comune deoarece aceștia, pentru a obține capital suplimentar de la alți investitori cedează voluntar anumite priorități, creează niște facilități noilor veniți, privind încasarea de dividende, în caz de lichidare, etc.
Acțiunile preferențiale dețin anumite atribute care le individualizează, după cum urmează:
Acțiuni preferențiale cumulative ale căror dividende neplătite din cauza ineficienței societății se cumulează. Ele se plătesc înaintea oricăror altor dividende destinate acțiunilor comune, în momentul distribuției profitului.
Acțiuni preferențiale noncumulative ale căror dividende neplătite din cauza rezultatelor economice insuficiente nu se pot acumula în favoarea acționarului.
Acțiuni preferențiale participante, care, pe lângă încasarea dividendului prestabilit la emisiune mai primesc un anumit procent de participare din dividendul destinat acțiunilor comune. Acest tip de acțiuni cuprinde doua categorii de dividende: un dividend prestabilit printr-o clauză și un dividend de participare a cărei mărime reală se stabilește odată cu calcularea dividendului acțiunilor comune.
Acțiuni preferențiale nonparticipante care primesc un dividend fix, prestabilit la emisiune.
Acțiuni preferențiale cu dividend variabil sunt cele ale căror dividende exprimate sub formă procentuală se ajustează în funcție de variația dobânzii la zi..
Acțiuni preferențiale prioritare sunt acele acțiuni a căror plată se efectuează înaintea tuturor acțiunilor preferențiale și se mai pot numi și acțiuni senioare.
Acțiunile preferențiale convertibile, sunt acele acțiuni care la cererea deținătorului, se pot transforma în acțiuni comune. Convertirea acțiunilor preferențiale este un drept al investitorului posesor și produce schimbări în repartiția proprietăți colective a acționarilor, mai precis, diluarea ei. De aceea, în cazul emiterii acestui tip de acțiuni, este obligatoriu să se obțină aprobarea acționarilor posesori de acțiuni comune.
Acțiunile preferențiale revocabile sunt acțiunile pentru care emitentul își rezervă dreptul de a le răscumpăra de pe piață la un preț prestabilit. Revocarea acțiunilor reduce capitalul societății.
Obligațiunile sunt valori mobiliare negociabile, care conferă deținătorului calitatea de creditor. El are dreptul de a încasa de la emitent dobânzile aferente sumei date cu împrumut, dobânzi plătite periodic; la scadența sau maturitatea certificatului, investitorul își redobândește întreaga sun data cu împrumut.
Emitentul de obligațiuni se obliga a plăți atât dobânzile cât și valoarea obligațiuni la scadența ei și răspunde patrimonial de îndeplinirea contractului de creditare.
Obligațiunea se prezintă ca un document oficial în care sunt stipulate clauzele contractului de creditare. Pe lângă clauzele general valabile valorilor mobiliare, obligațiunea prezintă și clauze specifice unui contract de creditare. Diversitatea de condiții în care activează firma emitentă determină elaborarea unor clauze specifice care pot fi adăugate la cele prezentate mai jos:
Valoarea nominală reprezintă suma împrumutată, pe care emitentul se angajează să o plătească la data maturității obligațiunii.
Dobânda nominală este stipulată în forma procentuală și este plata pe care emitentul urmează să o efectueze deținătorului obligațiunii pentru suma împrumutata. Plățile au loc la date fixe numite termene de scadență ale dobânzii prin prezentarea de către deținător a cupoanelor de plată.
Datele obligațiunii includ: data emisiuni la care emitentul pune obligațiunile în
vânzare, datele de plată ale dobânzii anuale sau scadența dobânzii, data maturității obligațiunii
Administratorul – garant este societatea de valori mobiliare care asistă societatea în emiterea obligațiunilor, o reprezintă în cadrul sindicatului de plasament și garantează investitorilor onorarea contractului de către emitent.
Locul de transfer al titlului de proprietate este sediul agentului depozitar care ține evidența certificatelor de valoare și unde cumpărătorul se prezintă pentru a primi obligațiunile originale emise pe numele sau.
Clauza de revocare/răscumpărare permite emitentului să revoce obligațiunile remise prin răscumpărarea lor de la deținător, înainte ca ele să ajungă la termenul de maturitate. Pentru a-și procura banii necesari răscumpărării, de cele mai multe ori emitentul procedează la o nouă emisiune de obligațiuni. Procedeul poartă numele de refinanțare a emisiunii. Prețul de răscumpărare a obligațiunilor este format din valoarea lor nominală plus dobânda acumulată de la ultima plată și premiul de răscumpărare, în cazul în care prețul obligațiunilor pe piață este peste valoarea lor nominală.
În practică se cunosc doua tipuri de obligațiuni:
1. Obligațiuni garantate de un bun material (denumit colateral) având ca titlu numele colateralului. Din punct de vedere juridic, colateralul trebuie să fie un ."bun curat", adică proprietatea asupra sa să fie sigură și verificabilă și să nu fie grevată de alte împrumuturi, ipoteci sau datorii.
2. Obligațiuni emise pe bază de onoare și de încredere a emitentului, cunoscute și sub numele de obligațiuni negarantate, pentru a căror emitere sunt suficiente integritatea și bunul renume de care se bucura emitentul în industria bancară. Plata dobânzii și a împrumutului născut din emisiunea de obligațiuni nu pot fi amânate, ca în cazul împrumuturilor bancare. Dacă obligațiunile au fost emise pe baza onoare și de încredere, plata la timp pune emitentul în mod expres în situația de faliment și administratorul emisiunii valorifică proprietatea emitentului fără a mai fi nevoie de intervenția organelor juridice.
Cotarea obligațiunilor
Prețul obligațiunilor variază zilnic, în funcție de cererea și oferta de pe piața hârtiilor de valoare. În vederea informării unei mase cât mai largi de investitori, variațiile prețurilor sunt publicate în presă sub formă de cotații. La bursa de valori, tranzacțiile sunt permanent afișate pe ecrane electronice, alături de volumul și prețul tranzacțiilor.
Cotația unui tip de obligațiuni indică nivelul prețurilor de tranzacție într-un anume moment al zilei. Prețul de tranzacție are doua valori: – prețul cererii, preț maxim la care banca sau agentul principal care comercializează tipul respectiv de obligațiuni se oferă să le cumpere. Prețul ofertei, preț maxim la care banca sau agentul principal care comercializează acest tip obligațiuni le oferă spre vânzare. Diferența dintre cele două prețuri se numește distribuție sau desfășurarea profitului și reprezintă comisionul minim acceptat de bancă sau agent pentru acoperirea cheltuielilor. Mărimea distribuției depinde de mărimea cheltuielilor de tranzacție. Cu cât certificatul de valoare este mai solicitat pe piață, deci mai activ, cu atât cheltuielile sunt mai mici, datorita volumului mare al tranzacțiilor.
O obligațiune mai rar solicitată presupune cheltuieli mai ridicate de tranzacție.
În presă, cotațiile sunt grupate în funcție de categoria emitentului la care se adaugă o analiză sumară privind tranzacțiile tuturor categoriilor de certificate de valoare și anume :
volumul vânzărilor din ziua precedentă;
volumul vânzărilor de la începutul anului;
numărul de emisiuni comercializate;
numărul emisiunilor al căror preț a urcat/a scăzut/a rămas constant;
numărul emisiunilor care au înregistrat valori minime/maxime;
valoarea și variațiile indicatorului sintetic sau mediu.
Profitul investiției în obligațiuni este în funcție de mărimea dobânzii nominale înscrisă pe față documentului și a prețului plătit de investitor pentru cumpărarea obligațiunii respective. Mărimea dobânzii depinde de cerere și oferta de bani existente pe piață la un moment dat. Deoarece, în cazul obligațiunilor, dobânda este fixă pe toată durata existenței lor, prețul de tranzacție este cel care oscilează în funcție de dobânda zilei, respectiv în funcție de cererea și oferta de bani. Din punct de vedere al investitorului, rentabilitatea investiției sale depinde de variațiile dobânzii la zi și ale prețului la care el poate comercializa obligațiunea.
CAPITOLUL II.
TRANZACȚII LA BURSA DE VALORI
2.1. Contractele bursiere
Încă de la apariția lor, bursele s-au bucurat de un interes deosebit din partea marelui public, reprezentând pentru unii o speranță de îmbogățire
rapidă ,iar pentru alții soluția în căutarea unei certitudini asupra unui viitor
apropiat sau îndepărtat.
Fluctuațiile ample și neanticipate ale prețurilor pe piețele spot, împreună cu puterea limitată a participanților la aceste piețe, au fost factori favorizanți în apariția tranzacțiilor forward și futures.
Principalele tipuri de contracte bursiere sunt:
contractul spot are ca, obiect o valoare mobiliară prezentă, existentă în momentul încheierii contractului și care urmează să fie livrată și achitată imediat;
contractul forward . este un acord privat de a cumpăra sau a vinde, de a livra respectiv a plăti la o dată viitoare un activ financiar la un preț stabilit în momentul, încheierii tranzacției;
contractul futures este un angajament standardizat de a cumpăra sau a vinde un titlu financiar la un preț stabilit în momentul încheierii tranzacției, cu lichidarea contractului la o dată viitoare;
opțiunile sunt contracte între un vânzător și un cumpărător care dau acestuia din urmă, dreptul dar nu și obligația de a vinde sau a cumpăra un anumit activ la o anumită dată viitoare, drept opțiuni în schimbul plății către vânzător a unei prime.
2.1.1. Contractul spot
Contractele spot sunt contracte de vânzare cumpărare a căror executare are loc, teoretic, imediat după încheierea lor. Practic, ele sunt executate în termene cuprinse între 24 de ore și zece zile bancare și presupun livrarea obligatorie a activului de bază. Activul ce sta la baza contractului spot este:
la vedere (adică există);
disponibil: nu este grevat de vreo obligație (de exemplu gajul);
prezent: atunci când se află într-un portofoliu înregistrat de bursă prețul de execuție al contractului .este cel stabilit în momentul încheierii tranzacției.
2.1.2. Contractul forward
Odată cu apariția burselor, vânzătorii și cumpărătorii aveau posibilitatea de a reduce nesiguranța prețurilor forward cash.. Contractul forward reprezintă o negociere privată în care vânzătorul și cumpărătorul convin asupra unui preț pentru un activ care urmează să fie livrat în viitor.
Certitudinea prețului conferă posibilitatea cumpărătorilor și vânzătorilor să își anticipeze corect veniturile viitoare.
Contractul forward a ajutat la scăderea riscului schimbării prețului. Totuși, nu a dispărut riscul ca un comerciant să nu își îndeplinească prevederile contractuale în cazul în care prețurile au scăzut dramatic. În cazul opus, dacă prețurile au crescut dramatic în perioada dintre contractare și livrare, vânzătorul ar fi fost cel tentat să nu respecte contractul, în încercarea de a vinde altcuiva la un preț mult mai mare decât cel pe care la stabilit în contract.
2.1.3. Contractele futures
Clienții, persoane fizice și juridice, pot executa tranzacții futures chiar dacă nu au intenția de a face sau de a primi livrarea.
Contractele forward standardizate, s-au transformat în contracte futures.
Deoarece contractele futures erau standardizate, ele puteau fi transmise de mai multe ori. Era necesară deci o metoda de a intersecta ultimul vânzător cu ultimul cumpărător. Operațiunile de compensare ale casei de clearing a bursei au ajuns să înregistreze toate tranzacțiile și livrarea documentelor de la vânzători la cumpărători. Această operațiune facilita și compensarea contractelor futures deoarece ele erau standardizate și se puteau schimba între ele. De exemplu, o persoana care a cumpărat un contract futures, putea să-1 vândă mai târziu, eliminându-și astfel, poziția deschisă de la agenția de brokeraj la care a deschis contul în marjă.
Compensarea a creat oportunitatea ca cei care doreau, să execute livrarea sau să facă achiziționarea unui activ.
Posibilitatea de compensare este o caracteristică fundamentală a comerțului futures. Numai aproximativ 2% din totalul contractelor futures au ca rezultat o livrare fizică. O alta funcție esențiala a casei de compensație este aceea de a se interpune între vânzător și cumpărător la fiecare tranzacție.( Fig.2.1.)
În realitate, un vânzător vinde casei de compensație, iar cumpărătorul cumpăra de la casa de compensație. Aceasta conferă integritatea tuturor tranzacțiilor.
Elementele contractului futures sunt: simbolul contractului, unitatea de tranzacționare, cotația, variația minimă de preț, limitele de variație zilnică a prețului, lunile de livrare, ultima zi de tranzacționare, ultima zi de livrare și programul de tranzacționare.
Standardizarea contractelor și crearea funcției de compensare au mărit eficiența pieței, permițând o piață mult mai lichidă, orice putând să între și să iasă rapid din piață. Cu cât prețul este mai rapid determinat/stabilit și piața este mai lichidă, cu atât ea devine mai eficientă.
Contractele futures sunt titluri financiare derivate. Ele dau naștere unor obligații contractuale ce pot fi "stinse" în două moduri: la scadență, prin livrare fizică, cash sau piața diferențelor și până la scadență, prin lichidarea lor în bursă. Principalele caracteristici ale contractelor futures sunt prezentate în tabelul 2.l.
Tabelul.2.1. Principalele caracteristici ale contractelor futures.
Evenimentele externe pot influența volatilitatea prețului. Formarea burselor specializate a ajutat la stabilirea marilor fluctuații de preț, fluctuații datorate alternanței surplusurilor de ofertă, cu momentele de criză. Totuși, în ciuda acțiunilor întreprinse pentru stabilizarea prețurilor activelor, alți factori puteau destabiliza cotațiile.
Teama de inflație galopantă, o posibilă recesiune, poate da peste
cap piața de capital și lista factorilor care duce inevitabil la o nesiguranță a prețului poate afecta cerere și oferta pentru orice activ.
Piețele futures ajută la controlarea riscului. Atunci când o firmă, industrie sau sector comercial folosesc efectiv piețele futures, ele nu fac altceva decât să-și controleze riscul, care este un element al fiecărei afaceri. Aceasta se traduce prin costuri mai reduse pentru consumatori, pentru ca o firmă bine condusă de obicei, poate să-și aducă pe piață produsele sau serviciile la prețuri reduse, având costuri mai mici. Cu cât sunt mai puține riscurile pe care trebuie să și le asume o firmă, cu atât prețul final necesar pentru a obține profit poate fi mai mic. Aceasta ilustrează cel mai bine sistemul de liberă inițiativă, iar piețele futures joacă un rol vital în acest proces.
Cadrul organizatoric al pieței futures cuprinde instituțiile ce servesc direct aceasta piață : bursa, firmele de brokeraj (agențiile bursiere), casa de
compensație, precum și reglementarea legală a desfășurării tranzacțiilor pe
aceste piețe. Dezvoltarea cadrului organizatoric al unei piețe contribuie la eficientizarea acesteia, prin îmbunătățirea informației de piață și prin
reducerea costurilor tranzacțiilor.
Cea mai importantă componența rămâne instituția bursei. Aceasta, propriu-zis, nu se angajează ca parte în tranzacțiile spot, forward, futures, ci funcția ei primordiala este de a crea un cadru eficient în care să acționeze liber forțele pieței, prin asigurarea următoarelor servicii și facilități:
un spațiu fizic adecvat desfășurării tranzacțiilor, care să răspundă particularităților mecanismului de licitație prin strigare deschisă sau de tranzacționare computerizată;
o rețea de telecomunicații eficientă care să asigure diseminarea instantanee pe plan național a informațiilor privind prețurile și volumul de tranzacții din cadrul bursei respective, precum și accesul facil la aceste tranzacții;
o înregistrare rapidă și exactă a tranzacțiilor din incinta bursei, sisteme de marjă și compensare eficiente, astfel încât participanții la tranzacții să poată realiza profiturile aferente pozițiilor lor futures;
regulamente de funcționare care să asigure condiții egale și corecte de participare la aceste piețe;
lansarea de contracte futures viabile, crearea și introducerea de noi contracte, concomitent cu renunțarea la cele ce nu mai prezintă interes.
Pe piața futures și cu opțiuni nu au acces direct decât cei care sunt membrii ai bursei. Aceștia, prin reprezentanții lor (brokeri de ring, deckeri, runneri, agenți de bursă), acționează la ordinele clienților și pot determina prin sfaturile și opiniile lor direcții de acțiune. Deci, ei ar putea influența într-o oarecare măsura piața. Pentru a preveni aceste situații, regulamentele conțin măsuri contra manipulărilor de orice fel. În plus, pe toate piețele există reglementări specifice dictate de necesitatea transparenței operațiunilor bursiere.
Piețele futures sau dezvoltat rapid și, în prezent, ele reprezintă cele mai competitive piețe existente în practica, îndeplinind funcții economico-sociale de mare importanță.
2.2. Mecanismul tranzacțiilor
Toate tranzacțiile futures și cu opțiuni pe futures au loc în spații special amenajate pentru aceasta activitate, locuri numite ringuri ("pit-uri").
În imediata apropiere a ringurilor sunt birourile agențiilor de brokeraj. Aici sunt primite prin fax, ordine de la investitorii individuali sau de la marii investitori comerciali, clienți ai agențiilor de brokeraj pentru a fi duse în ringurile de tranzacționare unde vor fi executate de brokerul agențiilor de brokeraj.
În apropierea ringului de tranzacționare se află tabelele pe care se afișează prețurile la care sunt efectuate tranzacțiile și ora exacta. Motivul adoptării acestui sistem este de a stabili cu precizie timpul în care tranzacțiile au avut loc, aceasta în eventualitatea apariției unor divergente. Regula de baza în piețele futures este să cumperi la un preț scăzut și să vinzi la preț ridicat, indiferent în orice ordine.
Schema mecanismului de tranzacționare futures conține elemente de baza ale unei asemenea piețe și este împărțită în patru niveluri pe baza principiului dintre ele.(fig. 2.2.)
Primul nivel notifică necesitatea existenței unei legături constante între clienți și agențiile de brokeraj. Ea se materializează prin transferul constant de informații în ambele sensuri. Urmează stabilirea strategiei de piață și după achitarea garanțiilor și comisioanelor deschiderea canalului necesar fluxului de ordine și răspunsuri ce leagă clientul de brokerul de ring, facilitându-i primului accesul la piață. Canalul este monitorizat în permanență de către funcționarii din cadrul agenției din care face parte brokerul ales de client să-1 reprezinte.
Clientul primește din partea acestora în mod constant, informații brute, analize și prognoze. Decizia aparține în exclusivitate clientului, profitul sau pierderea fiind în raport direct cu riscurile pe care și le asumă.
Nivelul doi notifică legătura constantă dintre agențiile bursiere și bursă. Brokerii din ring preiau și execută în bursă ordinele clienților lor. În felul acesta, ei realizează tranzacții la cele mai bune prețuri găsite în momentul executării ordinelor și oferă informații absolut necesare desfășurării unei vieți economice sănătoase. Materialul rezultat în urma prelucrări de către funcționarii bursei, a informațiilor adunate pe parcursul ședinței de tranzacționare este oferită agențiilor în scopul realizării unui flux informațional către clienți.
Nivelul trei notifică întrepătrunderea dintre bursă și casa de compensație, relație ce definește activitatea pieței futures. Activitatea desfășurată în bursa de agențiile de brokeraj este garantată cu fonduri depuse în conturi speciale, la care au acces agențiile bursiere și organismul de clearing.
Variația sumelor din contul de marjă reflectă înregistrarea de câștiguri sau pierderi ca urmare a operațiunilor desfășurate în piața futures și a modificărilor suferite de prețul de cotare al activelor ce formează subiectul contractelor tranzacționate.
Nivelul patru notifică faptul ca organismul de clearing supervizează toate tranzacțiile, facilitând administrarea riscurilor asumate în activitatea bursieră prin acceptarea de garanții și menținerea constantă a echilibrului dintre activitatea desfășurată în bursa și capacitatea de asumare a riscului. Conturile de marjă aparțin agențiilor bursiere, fondurile depuse provin de la clienți, modificările suferite de nivelurile lor sunt notificate agențiilor bursiere. Casa de compensație poate verifica, din punct de vedere financiar, atât situația agenției bursiere, cât și relația financiară dintre aceasta și clienții săi. Verificările includ toate fazele activității desfășurate pe piața bursieră.
Ele încep cu ordinele transmise de clienți (natura ordinului, conținutul, data, ora, minutul), continuă cu modul lor de executare în ringul bursei, prin intermediul anunțului făcut de brokerul de ring (natura anunțului, conținutul, data, ora, minutul), contextul momentului față de natura și conținutul ordinului, nivelul și modul de garantare, relațiile angajaților agenției cu firmele ale căror active se tranzacționează în bursă, dar și cu alte firme ce acționează pe piața bursieră și care sunt implicate în acțiunea supusa verificării.
Ca urmare a extinderii ariei de acțiune, activitatea bursieră s-a transformat într-o industrie internațională, poate în prima industrie cu adevărat internațională, în cadrul căreia interesele clienților răspândiți pe toată suprafața planetei converg către un deziderat comun : facilitarea transferului de mărfuri, servicii, active monetare și financiare, pentru obținerea unui profit, resursa creșterii nivelului de trai al întregii omeniri.
Fiecare broker este în ring un licitator. Fiecare își anunța propriile prețuri de cumpărare și de vânzare, ce depind de faptul ca el cumpăra sau vinde. Semnele manuale sunt folosite și ele pentru a indica dacă se cumpăra sau se vinde.
Numai celor mai bune prețuri de cumpărare și de vânzare le este permis să iasă la suprafață în piață. Dacă brokerul dorește să plătească prețul cel mai mare, va anunța acest lucru și cei ce oferă prețuri mai mici nu vor mai licita sau își vor reînnoi ofertele. Nu este permis să ceri la cumpărare un preț mai mic decât prețul cerut de altcineva, și nu poți oferi la vânzare un preț mai mare decât prețul oferit de altcineva.
În timp ce, aparent, toată lumea strigă deodată , iar mâinile se mișcă în toate felurile și pare imposibil ca cineva să aibă timpul să asculte pe altcineva, există reguli foarte clare în ringul de tranzacționare.
Fig.2.2. Schema mecanismului de tranzacționare futures.
2.3. OPERAȚIUNI LA BURSA DE VALORI
Negocierea titlurilor financiare primare- acțiuni și obligațiuni-se realizează diferit pe piețele bursiere de tip american (New York, Tokio) și respectiv pe cele de tip european (Paris). În primul caz se practică tranzacțiile pe bani gata (for cash) și cele pe datorie sau în marjă (on margin); în doilea caz, sunt utilizate operațiunile la vedere (au comptant) și cele la termen și cu lichidare lunară (au reglement mensuel)
Dincolo de specificitatea celor doua tipuri de piețe, ele au o serie de trăsături comune, expresia unui model unic de tranzacție bursieră pentru titlurile primare.
Plata bursieră de tip american
Tranzacțiile cu acțiuni și obligațiuni realizate pe piețele bursiere de tip american pot fi calificate în mai multe moduri:
după natura contului deschis de client la broker există tranzacții pe bani gata și tranzacții în marjă;
după momentul executării contractului tranzacțiile pot fi cu lichidare normală (regular settlment) sau cu lichidare imediată (cash delivery)
după modul de executare vânzările pot fi lungi (long sales) sau scurte (short sales).
Tranzacțiile pe bani gata se fac în baza contului cash deținut de client la societatea de valori mobiliare. În acest caz un investitor poate cumpăra valori mobiliare cu condiția să plătească integral contravaloarea acestora, vărsând suma respectivă în contul sau la agentul de valori mobiliare.
Clientul care vinde cash trebuie să predea titlurile contractate în cadrul aceluiași termen, primind contravaloarea integrală a acestora în contul sau. Termenul de executare diferă la contractele cu lichidare imediată față de cele cu lichidare normală.
În primul caz predarea /plata valorilor mobiliare se realizează chiar în ziua încheieri contratului.
În al doilea caz, cel mai frecvent, termenul este de câteva zile în raport cu regulamentul bursei. Prin urmare, un investitor care a cumpărat titluri cash este obligat să depună în contul sau contravaloarea acestora în limitele termenului stabilit. În cazul în care clientul nu își respectă aceasta obligație, brokerul va proceda la lichidarea poziției clientului său prin vânzarea valorilor mobiliare respective la valoarea lor de piață din momentul în care obligația scadentă de depunere a fondurilor nu a fost îndeplinită. Dacă brokerul a vândut valorile mobiliare executând contractul clientului, iar acesta nu a predat integral titlurile, societatea de valori mobiliare cumpăra titlurile de pe piață, la cursul curent în vederea predării acestora la casa de compensație. Orice diferență nefavorabilă rezultată din aceste operațiuni este suportată de client. În urma executării contractului clientul cumpărător primește valorile în același interval și beneficiază de toate drepturile pe care acesta le conferă. Clientul vânzător primește integral valoarea titlurilor vândute și poate dispune de fondurile respective.
Tranzacțiile pe bani gata de la bursele de valori nu trebuie confundate cu tranzacțiile cash de la bursele de mărfuri.
Tranzacțiile în marjă cu titluri financiare sunt, în esență cumpărări pe datorie efectuate prin intermediul contului în marjă deținut de client la societatea de intermediere.
Contul de marjă este acel cont în care sunt înregistrate tranzacțiile cu contracte futures și opțiuni ce au loc în contul de numerar. În acest cont se determină excedentul de valoare sau pierderea de valoare zilnică, elemente ere stau la baza fie a plăților de excedent, fie a solicitărilor de echilibrare pentru menținerea sumei din cont peste nivelul specificat.
Contractul de cont client reprezintă contractul dintre client și agenția de brokeraj privind condițiile generale de tranzacționare la termen a activelor financiare, monetare sau a titlurilor pe mărfuri existente pe piețele bursiere, contract în care sunt înregistrate condițiile în care intermediarul de bursă va executa ordinele transmise în scris de către titularul de cont sau împuternicitul sau cu tranzacționarea acestor produse, obligațiile agenției de brokeraj și ale clientului. Contractul. de cont client include ca anexă cererea de deschidere de cont.
Contractul de cont trebuie semnat de ambele părți înainte de efectuarea tranzacției inițiale. Clientul dispune liber de sumele existente în cont, iar riscul pierderii și profitul obținut prin tranzacțiile la termen îi revine în totalitate. Contul de marjă are și o funcție de evidență zilnică a tuturor pozițiilor deținute de către titularul de cont.
Structura contului de marjă și procedurile de lucru în cont sun uniformizate, iar clauzele contractelor de cont client sunt diferite, pentru a răspunde eterogenității clienților și a intereselor lor.
În funcție de dreptul legal de efectuare a tranzacțiilor în cont, există:
contul individual pe numele titularului în care operează exclusiv numai titularul contului; este specific persoanelor fizice care efectuează tranzacții în nume propriu;
contul administrat este contul deschis de persoane juridice sau asociații de persoane fizice și juridice, în care dreptul de operare în cont este stabilit și atribut fie prin înțelegere între parteneri, unei persoane nominalizate, numită administrator. Înțelegerea sau contractul de administrare stabilesc domeniile de tranzacții sau limitele răspunderii administratorului. Dacă aceste limite nu sunt stabilite, contul funcționează după regula prudenței maxime, în sensul ca administratorul trebuie să gestioneze fondurile înregistrate cu inteligența cu care ar gestiona banii proprii.
contul de marjă deschis pe numele unei persoane juridice necesită aprobarea partea conducerii legale a persoanei juridice care deschide contul; aprobarea este însoțită de o copie a certificatului de înmatriculare, statutului sau a regulamentului de funcționare al persoanei juridice și acordul de deschidere a unui cont de marjă; fiind vorba de un cont de marjă, trebuie să se specifice limita maximă până la care pot avea loc astfel de tranzacții, precum și numele persoanelor autorizate să le efectueze. Apropierea în scop personal a unei parți din activul contului de către administratorul lui se pedepsește prin lege.
Contul colectiv este un tip de cont administrat specific numai persoanelor fizice. Orice cont colectiv trebuie să specifice înțelegerea partenerilor asupra sumelor din cont și metoda de rezolvare a situației contului, în cazul în care unui dintre membri intra în incapacitate juridică, fizică sau decedează. Administratorul contului este obligat ca în termen de o zi să anunțe agenția de brokeraj de intrarea într-una din incapacități a unuia din membrii contului colectiv. Contul colectiv are doua variante:
Cont colectiv cu drepturi acordate supraviețuitorilor, este acel contract prin care în cazul decesului unuia din parteneri, partenerii supraviețuitori sunt aceia care intra în posesia părții partenerului decedat.
Cont colectiv cu drepturi acordate moștenitorilor este acel cont în care partea partenerului decedat revine moștenitorilor săi legali, partenerii răspunzând solidar de livrarea părții în cauză.
Contul fiduciar, custodian, discreționar și anonim care sunt operaționale pe piața de capital nu pot fi utilizate pe piețele la termen.
Vânzarea scurta (short sale) este orice vânzare a unor valori mobiliare de care vânzătorul nu dispune, sau orice vânzare care este executată prin livrarea unui titlu împrumutat de către vânzător.
În esență, operațiunea constă într-o vânzare executata cu valori împrumutate, predarea titlurilor vândute trebuind să se facă în intervalul de timp stabilit pentru lichidarea normală a unui contract bursier. Cum clientul nu dispune de aceste acțiuni, el va trebui fie să le cumpere până la acea data, fie să le împrumute în scopul livrării. El va alege prima varianta dacă în acel interval cursul acțiunilor va scădea suficient pentru ca operațiunea să fie profitabilă. În mod normal, agentul de valori mobiliare va împrumuta valorile respective în contul clientului pentru a permite executarea contractului de vânzare, urmând ca ulterior să le cumpere de pe piață la ordinul și în contul clientului, acesta acoperindu-și astfel poziția debitoare față de agentul de valori mobiliare. În cazul în care prețul pieței este mai redus decât cel din momentul încheierii contractului de bursă, se va obține un profit; în schimb, dacă piața crește, se va înregistra o pierdere.
Vânzările "scurte" , se realizează prin intermediul unui cont în marjă deschis de client la agentul de valori mobiliare.
Tehnica vânzărilor "scurte" se deosebește de cea a vânzărilor "lungi" : în acest din urmă caz clientul livrează, în termenul prescris pentru lichidarea normală, titlurile proprii, existente în momentul încheierii tranzacției în contul sau la agentul de valori mobiliare; în vânzările "scurte" livrarea titlurilor se face printr-un împrumut, clientul rămânând dator față de agentul de valori mobiliare cu valorile mobiliare respective până în momentul în care se va acoperi (va cumpăra valorile și le va restitui agentului său).
Piața bursieră de tip european (Bursa din Paris)
Pe piața de tip european lichidarea tranzacțiilor are loc imediat
(Tranzacții cu lichidare imediată) după ce acestea au fost încheiate; ca atare,
clientul care dă un ordin de cumpărare trebuie să depună contravaloarea cash
a valorilor mobiliare; pe de alta parte, cel care da ordin de vânzare trebuie să
depună valorile vândute. Astfel spus, în aceste operațiuni nu se poate lucra
"descoperit" nici în ceea ce privește valorile, nici în ceea ce privește piața.
Practic, executarea contractului – predarea titlurilor , piața prețului- trebuie
să se facă în 3 zile de la încheierea operațiunii; în caz contrar, valorile
nelivrate sunt cumpărate de pe piață, diferențele negative de preț fiind
suportate de client. Pe această piață se pot executa ordine pentru orice
cantitate, începând de la un singur titlu.
Tranzacțiile cu lichidare lunară se încheie la bursă într-o anumită zi, urmând a fi executate (lichidate) la o dată fixă în fiecare lună, numită ziua lichidării. Dacă proprietatea asupra titlurilor trece de la vânzător la cumpărător în momentul încheierii contractului, livrarea valorilor mobiliare și piață au loc în ziua lichidării. Ca atare, cumpărătorii pot să achiziționeze valori mobiliare, fără a dispune în momentul încheierii contractului de lichiditățile necesare, iar vânzătorii pot se le cedeze, fără să dispună de ele atunci când au angajat operațiunea. Pe de altă parte, cel care a cumpărat este proprietar, din momentul în care a încheiat contractul și dobândește dreptul la dividend; totodată el poate da în garanție titlurile a căror livrare efectivă se face în momentul scadenței pentru acel tip de contract.
Bursa stabilește titlurile pentru care se pot realiza operațiunile de acest
gen și anume cele mai active titluri de pe piață, pentru care există o cerere și
o oferta constant ridicate. Totodată, bursa stabilește numărul minim de titluri
pentru care se pot încheia contracte. Ca regula generală, cu cat valoarea nominală a acțiunilor este mai mare, -cu atât numărul minim de valori mobiliare este mai redus. Prin această tranzacțiile la termen se deosebesc de cele la vedere (au comptant), unde contractul se încheie fără stabilirea unui volum minim de titluri.
Fiind vorba de operațiuni la termen, operatorul trebuie să depună preț la tranzacțiile în marjă, o acoperire (couverture) având de ales între următoarele variante:
fonduri în numerar sau bonuri de tezaur, reprezentând 20 % din valoarea contractului;
titluri cu venit variabil (acțiuni), caz în care garanția constituită din acestea trebuie să reprezinte 40 % din valoarea contractului.
Aceasta acoperire joacă rolul care revine, în tranzacțiile la bursele americane, marjei.
Spre deosebire de operațiunile ferme, cum sunt cele de vânzare/cumpărare pe piața cu reglementare lunară, în cazul operațiunilor la termen condiționat, cumpărătorul și numai el, are facultatea să execute sau nu contractul ( în cazul operațiilor cu stelaj).
Tranzacțiile cu primă
În operațiile cu primă, cumpărătorul poate la cumpărarea contractului (în ziua strigării primelor), fie să ceară executarea contractului, adică să facă livrarea/plata, fie să abandoneze/rezilieze contractul, plătind vânzătorului prima.
Prin urmare, apar doua elemente particulare:
acoperirea (marjă) contractului este constituită de mărimea primei (prima reprezentând suma de bani convenită de la început, pe care cumpărătorul se angajează să o plătească la scadență, în cazul în care nu executa contractul);
riscul asumat de operator, atunci când lucrează "descoperit" este limitat la mărimea primei.
Contractul nu poate fi lichidat decât la scadență; până la această dată marja depusă trebuie menținută. Pe de alta parte, operațiunile de primă se fac pentru unitatea de tranzacții specifica pieței cu reglementare lunară.
Prețul de cumpărare într-o operațiune cu prima este mai mare pe piață cu reglementare lunară, deoarece cumpărătorul trebuie, prin diferența de preț, să compenseze acest avantaj pe care îl acorda vânzătorul. Diferența de curs este denumită "ecart". Pentru una și aceeași primă prețul este cu atât mai ridicat cu cât scadența este mai îndepărtată.
Operațiile cu stelaj
Stelajul este un contract condițional în care cumpărătorul are dreptul să aleagă sensul operațiunii, ținând seama de doua prețuri stabilite pentru contract și denumite "bornele stelajului".
Cumpărătorul unui stelaj pe acțiuni se poate declara fie cumpărător al acțiunilor la prețul mai mare, fie vânzător al acțiunilor la prețul mai mic. În schimb, vânzătorul stelajului trebuie să livreze titlurile la prețul mai mare, când cumpărătorul stelajului se declară vânzător de titluri.
Stelajul poate fi utilizat pentru operațiuni speculative atunci când operatorul lucrează "descoperit", sau pentru operator de acoperire atunci când are ca scop protejarea valorii unui portofoliu.
CAPITOLUL III
INDICII DE BURSĂ
3.1. Principalii indici pe piețele internaționale
Indici bursieri exprimă evoluția cursurilor valorilor mobiliare pe o anumită piață. Indicele bursier este cel mai sintetic indice al unei economii și presupune raportul dintre cerere și ofertă la un moment dat pe piața respectivă. Din acest punct de vedere indicele caracterizează starea economica în general, dacă structura indicelui este reprezentativă pentru ansamblul ramurilor și sectoarelor de activitate.
În practică bursieră există doua categorii de indici:
Indici din prima generație ca Dow Jones, Financial Times, Nikkei.
Principala caracteristică se referă la faptul că în componența acestor indici se include valori mobiliare numai din ramuri industriale sau chiar dacă titlurile componente prezintă o diversificare pe ramuri, alcătuirea indicelui e simplă, fără ponderea titlurilor, în funcție de capitalizarea bursieră, ceea ce face ca nivelul de reprezentativitate al indicelui să fie restrâns.
Indici din a doua generație ca NYSE Composite Index, Financial Times 100, TOPIX.
Caracteristica pentru generația a doua este diversificarea largă a valorilor mobiliare ce intra în compoziția indicelui, precum și alcătuirea acestuia cu respectarea. anumitor criterii ca:
Selectarea eșantionului de firme incluse în structura indicelui – din acest punct de vedere se aleg valori mobiliare emise de societăți din toate ramurile de activitate, inclusiv sectoare bancare, de asigurări și servicii necomerciale de toate tipurile.
Dispersia valorilor mobiliare incluse în structura indicelui- ceea ce înseamnă ca difuzia acestora în rândul investitorilor să fie foarte mare, astfel ca nimeni să nu dețină controlul total asupra uneia din valorile mobiliare incluse.
Gradul de capitalizare bursieră- adică în structura indicelui vor fi cuprinse valori mobiliare ce asigură un grad ridicat de capitalizare bursieră, atât din punct de vedere al valorilor tranzacționate cât și prin prisma nivelului dividendelor/acțiune repartizate de emitent.
Gradul de lichiditate al titlurilor incluse în structura indicelui- se aleg cele mai lichide valori mobiliare, cele pentru care interesul investitorilor e mare și constant.
Reprezentativitatea (ponderea) valorilor mobiliare în structura indicelui poate fi:
a) pondere egală pentru toate valorile mobiliare luate în considerare;
b) pondere cu capitalizare bursieră, caz în care se atribuie o importanță mai mare acelor valori mobiliare pentru care dividendul/ acțiune e mai ridicat;
c) pondere atribuită numai prin prisma evoluției valorilor mobiliare, ceea ce înseamnă ca se acordă o importanță mai mare titlurilor care au un curs în creștere pe un interval de timp suficient de mare considerat astfel încât să fie reprezentativ din punct de vedere al cererii pentru titlurile respective.
Orice indice bursier se măsoară în puncte ( ca unitate de măsură), iar în alcătuirea lui se ține seama de eventuale modificări care intervin la nivelul societăților emitente ale titlurilor incluse în indice, precum și de condițiile nou apărute pe piața respectivă, condiții care ar putea impune modificarea indicelui. Ca atare, pe orice piață, organismele reprezentative ale bursei își asumă dreptul de calcul, cu condiția ca orice modificare să fie justificată și comunicată în piață anterior producerii ei.
3.1.1. Indici bursieri pe piața americană
a) Indicele Dow-Jones, cuprinde 30 de acțiuni reprezentative din ramura
industriei americane. Aceste indice este cel mai frecvent folosit de presă
pentru a caracteriza standardul economiei americane la un moment dat.
Pentru analiștii financiari însă, importanța indicelui nu e aceeași
deoarece o analiză pe baza lui e restrânsă la ramura industriei.
b) Cel mai folosit indice ce caracterizează ansamblul pieței americane e
indicele Corporației Standard and Poor, numit Standard and Poor 500. În
alcătuirea lui intra 500 de societăți reprezentative pentru toate ramurile,
sectoarele și domeniile de activitate. Acest indice este recalculat în fiecare
minut al zilei de tranzacționare, motiv pentru care e considerat indice în timp
real. Acțiunile din structura indicelui sunt selectate cu scopul de a reprezenta
gruparea pe ramuri industriale la Bursa de Valori din New York. Valoarea
totala de piață a acțiunilor ce compun indicele reprezintă 80% din valoarea
acțiunilor tranzacționate la New York Stock Exchange. Acest indice
reprezintă suportul contractelor futures tranzacționate la CME și al
opțiunilor tranzacționate la NYSE.
c) Indicele Frank Russel e calculat pe baza cursului celor mai importante 3000 de acțiuni cotate în Statele Unite (din punct de vedere al capitalizării bursiere) și reprezintă aproximativ 98% din piața valorilor mobiliare din SUA. Acest indice are doua forme: Russel 1000 și Russel 2000. Acești indici sunt cotați la fiecare 15 secunde.
3.1.2. Indici bursieri pe piața britanică
a) Indicele Financial Times 30, cunoscut sub denumirea FT Ordinary Share Index, este cel mai vechi indice din Marea Britanie. El se bazează pe cursul a 30 acțiuni tranzacționate intens (blue chips) fiind recalculat de câte ori se produc modificări ale cursurilor acțiunilor care intra în componența indicelui.
b) Indicele Financial Times Stock Exchange 100 a fost introdus
pentru a satisface nevoia unui indice al acțiunilor calculat în timp
real (în fiecare moment al zilei). Intenția inițială la data de referință a acestui indice (31. 12. 1983) a fost de a evidenția importanța primelor 100 de companii cotate la bursa londoneză. În prezent se considera ca el caracterizează ansamblul Pieței britanice.
Acest indice constituie suportul pentru contractele futures, dar mai ales
pentru opțiunile tranzacționate la Bursa de Valori Mobiliare Derivate din Londra.
3.1.3. Indici bursieri pe piața japoneza
a) Indicele Nikkei (Nikkei Stock Average), numit și Nikkei Dow, este compus din 225 din prima secțiune a bursei din Tokio, fiind calculat ca o medie aritmetică ponderată. Indicele se modific în mod egal pentru aceeași variație a cursului acțiunilor, indiferent de capitalizarea bursieră.
b) Indicele TOPIX este indicele primei secțiuni a bursei din Tokio și cuprinde în componența să toate acțiunile companiilor cotate la prima secțiune a bursei. În structura sa sunt incluse aproximativ 1200 acțiuni. Este indicele cu cea mai largă bază de calcul, fiind structurat astfel încât să dea cea mai bună imagine a pieței japoneze. Indicele Topix este calculat la fiecare 60 secunde.
3. 2.1 Indici bursieri pe piața românească
1. Familia indicilor VAB (VANGUARD BUCUREȘTI)
Familia indicilor VAB a fost lansată în aprilie 1996 cu ocazia forumului "Crans-Montana" de la București.
VAB este indicele general al pieței de capital și cuprinde toate acțiunile tranzacționate pe aceasta piață;
VAB.RA este indicele tuturor acțiunilor tranzacționate pe RASDAQ;
VAB.BX urmărește capitalizarea tuturor acțiunilor cotate la Bursa de Valori București.
Indicii VAB se calculează în funcție de evoluția zilnică a capitalizării totale a fiecărei piețe urmărite.
2. IndiceleBMSl
Este indicele propriu al Bursei Monetar Financiare și de Mărfuri Sibiu și a fost primul indice bursier românesc care s-a constituit ca suport pentru utilizarea contractelor futures pe indici. Indicele este de tipul celor neponderați, ce include numai prețul de piață al acțiunilor cotate la categoria I a Bursei de Valori București și valoarea nominală a acestora.
3. Indicele BET
Ponderea celor 10 titluri din Coșul indicelui BET
Numele oficial al indicelui este în limba română Indicele Bursei de Valori București, în limba engleză Bucharest Exchange Trading, iar numele abreviat este BET.
Data de referință este 19 septembrie 2005, data de start este 22 septembrie 2005, iar valoarea de start este 1000 de puncte.
Indicele BET este un indice ponderat cu capitalizarea bursieră și este creat pentru a reflecta tendința de ansamblu a prețurilor celor mai lichide 10 acțiuni tranzacționate la Bursa de Valori București.
Prin construcție (metodologie de calcul, reguli de selecție a acțiunilor și actualizare ) el are și scopul de a furniza o bază adecvată pentru tranzacțiile derivate pe indice. Acestea sunt: options și futures, și combinații ale acestora.
Tranzacționarea instrumentelor derivate pe indici are ca scop
acoperirea riscului investitorilor în acțiunile ce compun portofoliul indicelui, prin angajarea de tranzacții pe instrumente derivate în sensul invers al celor pe valorile mobiliare respective. Aceasta operație se numește arbitrajul pe index ('index arbitrage').
Indicele BET permite managerilor de portofoliu calcularea coeficientului beta, având astfel la dispoziție o măsură mai precisă a volatilității acțiunilor cotate.
Indicele BET este exprimat și în USD ('dollar terms'), prin convertirea prețurilor în lei la cursul BNR din ziua respectivă servind astfel și investitorilor străini care doresc și o altă exprimare a indicelui.
Indicele BET este calculat ca o medie ponderată cu capitalizarea a prețurilor celor mai 10 lichide acțiuni cotate la Bursa de Valori București. Valoarea prețurilor din fiecare zi este raportata la prețurile corespunzătoare din data de referință (momentul t=0).
Unde:
N este numărul de acțiuni din portofoliul indicelui: 10,
pi0 este prețul mediu ponderat acțiunii i la momentul de referință t=0 (adică 19 Sept. 2005),
Pi, este prețul mediu ponderat al acțiunii i la momentul curent t.
qio este numărul total de acțiuni emise din acțiunea i la momentul t=0
Pentru a compensa orice efect artificial asupra prețului de
tranzacționare datorat măsurilor de: divizări/consolidări de acțiuni,
fuzionării ale firmelor sau orice modificări ale capitalului social al unei acțiuni aflate în portofoliul indicelui, valoarea indicelui este ajustata
(indicele este racordat) cu un factor de corecție f în ziua în care are loc
schimbarea care afectează prețul. Astfel se realizează continuitatea și
comparabilitatea valorilor indicelui.
În cazul în care există acțiuni care nu mai corespund regulile de includere în portofoliul indicelui, iar altele care sunt tranzacționate corespund acestor reguli, se procedează la o actualizare a portofoliului indicelui. Și în acest caz, factorul de corecție f este recalculat, pentru a compensa aceasta modificare. Astfel se asigură cerința ca indicele să reflecte zilnic schimbările prețurilor acțiunilor față de prețurile acelorași acțiuni, la un moment de referință.
Toate modificările portofoliului indicelui se fac periodic și se decid de către Comitetul Indicelui, care analizează și decide trimestrial actualizarea acestuia conform celor de mai sus.
Regulile selecției celor 10 acțiuni care formează portofoliul indicelui sunt următoarele: acțiunile trebuie să fie cotate la categoria I a Bursei de Valori București, acțiunile trebuie să aibă cea mai mare capitalizare bursieră; de asemenea se urmărește ca suma capitalizărilor firmelor ale căror acțiuni sunt în portofoliul indicelui să depășească 60 % din capitalizarea bursieră totală, acțiunile trebuiesc astfel alese încât să se asigure diversificarea portofoliului indicelui, acțiunile trebuie să fie cele mai lichide, acesta caracteristică fiind aproximată prin totalul valorii tranzacțiilor pe acțiunea respectivă; se urmărește ca suma valorii totale a tranzacțiilor acțiunilor din portofoliul indicelui să fie cel puțin 70 % din valoarea totala tranzacționată.
Competenta și componența Comitelui Indicelui a fost decisă de către Comitetul Bursei.
Acesta este abilitat să ia toate deciziile necesare respectării regulilor de selecție și a metodologiei de calcul a indicelui.
Comitetul Indicelui se întrunește lunar, luând după caz deciziile necesare de actualizare trimestrială a portofoliul indicelui.
Comitetul Indicelui face propuneri către Comitetul Bursei pentru marketingul indicelui, inclusiv pentru folosirea valorilor indicelui în tranzacții cu instrumente derivate.
Ponderile acțiunilor care intra în componența indicelui și factorii de corecție.
Acțiunile incluse în portofoliul indicelui în 19 septembrie 2005 sunt următoarele:
Pe 16 februarie 2006 s-a făcut înlocuirea titlurilor Oțelinox SA Târgoviște cu Alro SA Slatina și actualizarea capitalului social reflectat în numărul total de acțiuni emise. f = 750.70
Deciziile de modificare a portofoliului indicelui prin înlocuirea acțiunilor sau modificarea ponderilor ca urmare a evenimentelor specificate în metodologia de calcul sau a unora imprevizibile sunt anunțate în mass-media cu trei zile înaintea efectuării lor.
Valoarea indicelui este calculată în timp real și afișata atât pe tabela electronică, cât și pe toate terminalele agenților din ringul bursei sau conectate la distanța la sistemul de tranzacționare automată.
Valorile de închidere ale indicelui vor fi incluse în sumarul de tranzacționare emis zilnic de către bursă, precum și în toate Buletinele Bursei.
Bursa de Valori București a dat publicității și al doilea indice oficial al BVB,indicele compozit.
Denumirea abreviată a acestuia este BET-C.
Data de referință pentru indicele BET-C a fost 16 aprilie, iar valoarea de
start a fost, preț în cazul indicelui BET, de 1000 de puncte.
Această măsură este luată datorită necesității unei reprezentări
complete a evoluției prețurilor titlurilor tranzacționate la Bursa de Valori
București. Indicele BET-C este calculat folosind aceeași forumul preț primul indice oficial, BET și anume media ponderată cu capitalizarea bursieră a prețurilor titlurilor aflate în portofoliul indicelui. Prețurile folosite vor fi prețurile medii. Baza indicelui va conține prețurile medii din data de referință, 16 aprilie. Menționăm ca această formulă este similară celei folosite în cazul indicilor din generația a doua (S&P 500, FT-SE100, CAC40, ATX,etc.)
Prin această măsură, se pun bazele creării unei familii de indici. Primul indice al Bursei, BET, a fost creat în scopul de a servi ca bază pentru tranzacțiile cu instrumente derivate (futures și opțiuni pe indice), în portofoliul sau intrând cele mai lichide 10 titluri din categoria I.
Datorită faptului ca scopul principal de creare a indicelui compozit este de a reflecta evoluția tuturor acțiunilor tranzacționate, în coșul indicelui vor fi automat incluse noile societăți pe măsură ce sunt cotate, în ziua următoare după formarea prețului de piață.
Pentru a compensa orice efecte artificiale asupra prețului de piață
(datorate adăugărilor de noi titluri, a divizărilor / consolidărilor de acțiuni,
fuzionărilor de firme sau oricăror modificări ale capitalului social) valoarea
indicelui este ajustată (indicele este racordat) cu un factor de corecție în ziua
în care are loc schimbarea care afectează prețul. Astfel se asigură
continuitatea și comparabilitatea valorilor indicelui. Factorul de corecție este
valoarea indicelui din ziua anterioara modificării coșului indicelui.
Noile ponderi rezultate după fiecare modificare a coșului vor fi puse la dispoziția Societăților de Valori Mobiliare membre ale Asociației Bursei. De asemenea, dacă din diverse motive se dorește schimbarea valorii de referință (bazei) de la 1000 la valoarea actuala a indicelui BET, serviciul Cercetare-Dezvoltare va pune la dispoziție procedura pentru a face această operație.
Indicele BET-C va fi exprimat atât în lei cât și în USD ('dollar terms'), fund astfel un indicator util pentru investitorii români și străini. Exprimarea în USD se realizează prin convertirea prețurilor în lei la cursul BNR din ziua respectivă.
Acțiunile incluse în portofoliul indicelui (94) la data începerii publicării indicelui sunt următoarele: Tabelul nr. 3.2.
Valoarea indicelui este calculată în timp real și afișată atât pe tabela electronică, cât și pe toate terminalele agenților din ringul bursei sau conectate la distanța la sistemul de tranzacționare automată.
Valorile de închidere ale indicelui vor fi incluse în sumarul de tranzacționare emis zilnic de către bursă, precum și în toate buletinele bursei.
3.3. Contractele futures pe indicii bursieri
Contractele pe indici bursieri sunt utilizate într-o mulțime de scopuri. Folosirea acestor contracte în operații de hedging și investiții poate fi considerată, în contextul strategiilor de administrare a unui portofoliu de acțiuni, o știință aplicată a pieței bursiere.
În general, există doua tipuri de risc al prețului pe piața de acțiuni. Primul dintre ele se referă la schimbările de preț la nivelul general al pieței, preț măsurat adesea cu ajutorul indicelui compozit al pieței respective, ca de exemplu S&P 500 Stock Index, NYSE Composite Index al Bursei de Valori din New York sau indicele BET compozit al Bursei de Valori București. A doua categoric de riscuri se referă la schimbările de preț ale acțiunilor luate individual, raportate la nivelul prețului general al pieței. Primul tip mai este denumit risc de piață sau risc sistematic (systematic risk), iar al doilea se mai numește risc specific sau nesistematic (nonsystematic risk).
Respectând riscul pieței, prețurile unora din acțiunile cotate la o bursa de valori înregistrează o volatilitate egală cu volatilitatea generală a pieței, în timp ce prețul altor acțiuni cotate la aceeași bursa prezintă o volatilitate mai mica sau mai mare decât cea generală. O mărime statistică utilizată în analiza pieței de acțiuni, numită "coeficient beta", este folosită pentru a măsura volatilitatea prețului unei acțiuni, raportata la volabilitatea generală a prețurilor de pe piață. Acțiunile cu o volatilitate mare mai sunt denumite "acțiuni cu un coeficient beta înalt" , iar cel cu volatilitate mica -"acțiuni cu un coeficient beta scăzut".
Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri Sibiu a implementat mecanismul de tranzacționare a opțiunilor pentru prima oara în România pentru a răspunde nevoilor tot mai diversificate ale clienților săi. Piața opțiunilor a devenit accesibilă tuturor celor interesați din 1998.
Opțiunile pe contractul futures BET(ROL) – opțiuni care fac obiectul tranzacționării în ringurile Bursei Monetar-Financiare și de Mărfuri Sibiu -sunt contracte standardizate care dau cumpărătorului dreptul dar nu și obligația de a cumpăra sau vinde un contract futures BET(ROL) la un preț prestabilit numit preț de exercitare pe perioada de valabilitate a contractului. Pentru dreptul dobândit cumpărătorul trebuie să plătească vânzătorului în momentul încheierii tranzacției o sumă de bani numita prima. Vânzătorul se obligă să vândă sau să cumpere contractul futures BET(ROL) suport la prețul de exercitare dacă opțiunea este exercitata de cumpărătorul său. Există doua tipuri distincte de opțiuni: put și call. Dacă cumperi o opțiune put ai dreptul să iei o poziție short pe contractul futures BET(ROL). Cumpărarea unei opțiuni call îți dă dreptul la o poziție long pe contractul futures de la baza opțiunii. Ceea ce este important de reținut este ca opțiunile call și put sunt contracte complet separate și distincte care oferă drepturi diferite. Ele nu sunt parți opuse ale aceleiași tranzacții. Orice opțiune put are un cumpărător și un vânzător; la fel și opțiunea call.
Opțiunile sunt instrumente financiare folosite cu succes de operatorii de pe piețele bursiere dezvoltate deoarece ele oferă oportunități multiple.
Cel mai important avantaj al opțiunilor este acela că, asumându-și un risc limitat – cel al pierderii primei plătite inițial – cumpărătorii pot obține câștiguri nelimitate. Cu alte cuvinte, suma maximă pe care o poate pierde un cumpărător este egală cu prima plătită vânzătorului la încheierea contractului. Din acest motiv, opțiunile sunt utilizate cu mare succes în scop de hedging, limitând considerabil costurile agenților care doresc să se protejeze.
În plus, Casa Română de Compensație a stabilit pentru opțiuni un sistem de marje deosebit de avantajos.
Astfel, cumpărătorilor de opțiuni nu li se solicită marje până în momentul exercitării opțiunii, moment din care ea devine un contract al pieței suport cu toate drepturile și obligațiile aferente. Vânzătorii de marje sunt și ei avantajați în ceea ce privește sistemul de marje. Astfel, vânzătorului unei opțiuni i se solicită o marjă inițială cu 150 RON mai mică decât marjă inițială necesară pentru deschiderea unei poziții pe piața futures a indicelui BET(RON). Opțiunile pot asigura astfel un efect de levier mai ridicat decât celelalte instrumente financiare.
Opțiunile reprezintă o alternativa avantajoasă la vânzarea short a acțiunilor nepermisă încă pe piața de capital de la noi.
Prețul plătit pentru o opțiune se numește primă. Ea este singura trăsătură variabilă a opțiunii și depinde de condițiile pieței precum volatilitatea, durata până la scadență și alți factori. Ceilalți termeni ai opțiunii sunt predeterminați, inclusiv lunile de contract și prețul de exercitare.
Prima unui contract pe opțiuni este negociată în ringul de tranzacționare. Cotarea primei unei opțiuni pe contractul futures BET(RON) este similară cu cotarea prețului contractului futures BET(RON). Prima se cotează în puncte, fiecare punct valorând 10 RON. Fluctuația minimă a prețului este 0,1 puncte. Teoretic, prima are la bază doua componente importante: valoarea intrinsecă valoarea timp.
Valoarea intrinsecă este ușor de calculat Ea reprezintă suma pe care o poți realiza dacă ai cumpărat și exercitat imediat o opțiune. Altfel spus, valoarea intrinsecă reflectă relația dintre prețul de exercitare al opțiunii și prețul contractului futures suport. Un alt mod de a descrie o opțiune care are valoare intrinsecă este să spui ca opțiunea este în bani. Opțiunile pot fi și la bani (prețul de exercitare egalează prețul futures) sau în afara banilor (opțiunea nu are valoare intrinsecă nu poate fi profitabilă la scadență).
În afara banilor P. futures mai mic P. exercitare, P. futures mai mare P. exercitare.
Valoarea timp numită și valoare extrinsecă reflectă suma de bani pe
care ți-ai dori să o plătești în speranța ca o opțiune va aduce profit la
scadență sau înainte de scadență. Cu alte cuvinte, chiar și opțiunile în afara
banilor au un preț pentru ca ele pot ajunge în bani, la un moment dat în
timpul vieții lor. Valoarea timp a unei opțiuni scade pe măsură ce se apropie
scadența, iar la scadență valoarea timp va dispărea iar prima rămasă va
consta în întregime din valoare intrinsecă.
La BMFMS se tranzacționează opțiuni pe contractul futures BET(RON) a căror scadență coincide cu scadența contractelor futures suport. Opțiunile neexercitate până la ora 13:00 din ultima zi de tranzacționare vor fi clasificate "în bani", "la bani" și "în afara banilor" în funcție de valoarea indicelui BET(ROL) comunicată de Bursa de Valori București în ultima zi de valabilitate a contractului. Opțiunile "în bani" se vor lichida prin plata în lei a diferențelor dintre valoarea contractului la preț de exercitare și 10 RON x valoarea indicelui BET(RON) comunicata de Bursa de Valori București în ultima zi de valabilitate a contractului.
Prețurile de exercitare exprimate în puncte futures se stabilesc atât peste, cât și la nivelul și sub prețul futures curent al indicelui formând o lista care să poată răspunde nevoilor de tranzacționare și management al riscului ale clienților și participanților la piață.
Spre deosebire de opțiunile de tip european care pot fi exercitate numai la scadență, opțiunile de tip american pot fi exercitate în orice moment până la scadență. Când o opțiune call sau put este exercitata înainte de scadență, investitorul devine long sau short pe un contract futures pe indicele BET(RON) și primește imediat contravaloarea în numerar a valorii intrinseci a opțiunii dacă inițiază simultan pe piața futures a indicelui o tranzacție inversa celei rezultate din exercitare.
De exemplu, dacă o opțiune call 350 este exercitata când prețul
futures este de 356 cumpărătorul încasează o sumă de 60 RON = (356 –
350) x 10 RON, iar dacă o opțiune put 350 este exercitata când prețul
futures este 342 cumpărătorul încasează o sumă de 80 RON = (350 – 342) x
10 RON. Prin urmare, investitorul poate ieși din această poziție printr-o
tranzacție futures de compensație sau poate continua să dețină poziția
futures. Dacă poziția futures nu este închisă ea va trebui marcată la piață în
ziua următoare ca oricare altă poziție futures. Dacă opțiunea este exercitată
la scadență, cel ce o exercită primește o sumă în numerar egală cu diferența
dintre prețul de cotare futures din ziua de scadență și prețul de exercitare.
Prețul de cotare futures din ziua de scadență a opțiunilor coincide cu
valoarea indicelui BET(RON) comunicată de Bursa de Valori din București
în acea zi.
La scadență, regulile optime de exercitare sunt clare. Deținătorul unei opțiuni call va exercita opțiunea dacă prețul ei de exercitare este mai mic decât prețul de cotare al suportului opțiunii. Valoarea unei opțiuni call exercitată este diferența dintre prețul futures și prețul de exercitare. Invers, posesorul unei opțiuni put va exercita opțiunea dacă prețul de exercitare este mai mare decât prețul futures. Valoarea unei opțiuni put exercitată este diferența dintre prețul ac exercitare și prețul futures.
Pentru exemplificare, dacă prețul futures la scadența opțiunii este 370, o opțiune call cu preț de exercitare 360 poate fi exercitată, dar o opțiune put cu același preț de exercitare sau mai mic nu va putea fi exercitată. Valoarea unei opțiuni call exercitată este 100 RON = (370 – 360) x 10 RON. Valoarea unei opțiuni put neexercitată este 0 lei. Dacă prețul futures la scadența opțiunii este 360, o opțiune put cu preț de exercitare 370 va putea fi exercitată, dar o opțiune call cu același preț de exercitare sau mai mare nu. Valoarea unei opțiuni put exercitată este 100 RON și a unei opțiuni call neexercitată 0 lei. Profitul general de deținerea unei poziții long pe opțiuni este diferența dintre valoarea la scadență și prima opțiunii. Profitul generat de deținerea unei poziții short pe opțiuni este valoarea la scadență plus prima opțiunii.
CAPITOLUL IV.
RISCUL INVESTIȚIILOR LA
BURSA DE VALORI BUCUREȘTI
4.1. Noțiunea de risc
În vederea limitării riscului ca societățile de valori mobiliare debitoare să nu își onoreze obligațiile de plată față de societățile creditoare, Bursa stabilește, prin regulamentele și procedurile sale, anumite mecanisme de acoperire a acestui risc.
Toate aceste mecanisme au rolul de a asigura desfășurarea în bune condiții a decontării bănești, respectiv a transferului banilor de la cumpărători la vânzători.
În urma realizării acestui transfer de bani, prin intermediul Băncii de Decontare, Bursa efectuează în Registru transferul de proprietate asupra valorilor mobiliare, în sensul mutării acestora din contul vânzătorului în cel al cumpărătorului, care devine astfel noul proprietar al valorilor mobiliare.
Fondul de Garantare este unul din mecanismele de acoperire a riscului de neplată a obligațiilor bănești de către societățile debitoare. Fondul se constituie prin deschiderea de către Bursa de Valori a unui cont la Banca de Decontare, cont administrat de către Bursa.
Fondul de Garantare este astfel dimensionat încât să acopere obligațiile de plată ale unei societăți debitoare care din anumite motive nu poate face plățile, având rolul de a proteja investitorii și de a le da certitudinea încasării banilor la momentul decontării tranzacțiilor încheiate de ei, și anume la trei zile de la efectuarea acestora în Bursa.
"Registrul" reprezintă acele evidențe ale Bursei care au ca principal scop ținerea Registrului de Acțiuni, a Registrului Acționarilor și a Registrului Obligațiunilor. În Registrul Bursei de Valori București sunt înregistrate valorile mobiliare emise în formă dematerializată și cele emise în forma fizică și imobilizate conform "Procedurilor privind imobilizarea valorilor mobiliare emise în forma fizică". Bursa de Valori asigură depozitarea valorilor mobiliare, atât a celor emise în forma dematerializată, cât și a celor emise în forma fizică și imobilizate conform procedurii mai sus menționate.
Registrul conține informații referitoare la: numele și prenumele persoanelor fizice și denumirea (numele comercial) persoanelor juridice; numărul de identificare al persoanelor fizice și juridice; cetățenia, respectiv naționalitatea, persoanelor înregistrate; domiciliul/reședința persoanelor fizice și sediul social pentru persoanele juridice; tipul și clasa valorilor mobiliare deținute; numărul valorilor mobiliare deținute.
Eventualele modificări ale datelor menționate, ca rezultat al unor evenimente specifice (schimbarea numelui, a adresei, etc.), sunt operate în Registru în cel mai scurt timp.
Totodată, ca urmare a tranzacțiilor bursiere, sau a altor situații prevăzute de lege (tranzacții între rude, moșteniri, donații, hotărâri judecătorești) se transferă dreptul de proprietate de la vânzător la cumpărător, sau, după caz, de la vechiul proprietar la noul proprietar.
Registrul este organizat în trei secțiuni: secțiunea conturilor clienților care nu au cont deschis la o societate de valori mobiliare – conține informații referitoare la deținătorii de valori mobiliare care nu au un cont deschis la o societate de valori mobiliare; secțiunea conturilor clienților care au cont deschis la o societate de valori mobiliare – conține informațiile referitoare la deținerile de valori mobiliare ale clienților unei societăți de valori mobiliare. secțiunea conturilor proprii ale societăților de valori mobiliare – conține toate informațiile referitoare la deținerile de valori mobiliare ale unei societăți de valori mobiliare, în nume propriu.
Bursa poate transmite, la cererea societăților emitente, lista acționarilor, necesară în vederea convocării Adunării Generale a Acționarilor, a plății dividendelor sau pentru alte scopuri. De asemenea, Bursa poate pune la dispoziția fiecărei societăți de valori mobiliare lista propriilor clienți și înregistrarea deținerilor de valori mobiliare ale acestora, pentru confruntarea cu evidentele proprii ale societății.
Conform legii societăților comerciale pe acțiuni sunt obligate să tina, prin grija Consiliului de Administrație, următoarele registre: Registrul de acțiuni, Registrul acționarilor și Registrul obligațiunilor. Serviciul de Registru al Bursei de Valori București preia însă obligația ținerii acestor registre de la societățile emitente. Utilizând această facilitate oferită de către Bursă, transferul dreptului de proprietate se efectuează rapid și riguros, cu un cost redus și în deplină siguranță. Printre alte avantaje pe care le oferă Registrului Bursei, mai pot fi enumerate următoarele: este complet integrat cu sistemul de tranzacționare, accesul la date fiind diferențiat, în funcție de tipul de utilizator; realizează un istoric al deținerilor și al transferurilor de valori mobiliare de la data înscrierii în Registru; conduce la reducerea substanțiale a eforturilor financiare și umane ale societății emitente; conferă o protecție sporită a datelor.
Pentru atragerea pe piața bursieră a celor mai performante societăți comerciale ale economiei românești, Bursa de Valori București urmărește
crearea de noi mecanisme și instrumente necesare dezvoltării pieței, pentru a-și menține astfel rolul de lider în impulsionarea pieței de capital românești.
Modernizarea și mărirea capacității tehnice a sistemelor de tranzacționare, decontare și înregistrare a valorilor mobiliare va oferi Bursei posibilitatea atragerii la cotă și tranzacționării unui număr mare de acțiuni și obligațiuni emise de societățile comerciale.
Tranzacționarea obligațiunilor emise de autoritățile centrale și locale, a valorilor mobiliare emise de persoane juridice străine, a acțiunilor emise de societățile de investiții, precum și efectuarea distribuției prin Bursa a valorilor mobiliare emise pe piață primară, vor determina maturizarea și dezvoltarea continuă a Bursei.
Bursa are ca obiectiv să contribuie la dezvoltarea activizații de intermediere de valori mobiliare, prin colaborarea cu Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare și Banca Naționala a României în direcția găsirii soluțiilor necesare pentru ca societățile de valori mobiliare să poată acorda credite pentru finanțarea tranzacțiilor clienților, în limita unui plafon stabilit de comun acord cu instituțiile menționate.
Prin colaborarea cu Banca de Decontare, se are în vedere crearea mecanismelor necesare realizării operațiunilor de împrumutare și gajare a valorilor mobiliare precum și a altor noi instrumente și mecanisme ce pot determină creșterea lichidității și a numărului de participanți pe piața bursieră.
Prin realizarea sistemului de tranzacționare la distanță, care reprezintă un proiect de termen mediu al Bursei de Valori București, Bursa va putea oferi societăților de valori mobiliare membre ale Asociației Bursei posibilitatea de a avea acces pe piața bursieră, prin intermediul unor terminale instalate la sediul propriu.
Pentru stimularea investițiilor străine în România, Bursa a va face demersurile necesare pentru ca investitorii străini să poată avea un acces mai direct la tranzacționarea acțiunilor celor mai puternice societăți comerciale românești, atât pe piață bursieră de la București cât și pe piața bursieră externă, contribuind la inițierea și finalizarea proceselor de înscriere a acțiunilor sau obligațiunilor acestor societăți comerciale la cota celor mai importante burse de valori din lume.
Bursa de Valori București și-a putut demara și dezvolta activitatea și datorită suportului primit de la Guvernul Canadian. Colaborarea cu firma canadiană EFA Software Ltd. a determinat punerea în funcțiune și modernizarea continuă a softului prin care se realizează activitatea operaționala a Bursei.
Ulterior Bursa a stabilit un program de colaborare și cu British Know How Fund, aflat în curs de derulare și în prezent, care i-a permis consolidarea reglementărilor și a activității bursiere.
Bursa se află acum pe drumul integrării ei în piața bursieră
internațională, dorind să își creeze o imagine pozitivă în piața de capital din
Europa Centrala și de Est. Bazându-se pe rigoarea reglementărilor pe care le
promovează precum și pe calitatea activității sale, Bursa de Valori București
a inițiat demersurile necesare pentru a deveni membru corespondent al
Federației Europene a Burselor de Valori și al Federației Internaționale a
Burselor de Valori, având de asemenea în proiect ca într-un viitor cât mai
apropiat să poată primi calitatea de membru plin al acestor prestigioase
organizații.
Piața de capital poate reprezenta o alternativă viabilă pentru economiile sau proiectele de investiții ale populației. Prin intermediul unei Societăți de Valori Mobiliare, oamenii pot avea acces la tranzacționarea acțiunilor a peste 60 de societăți cotate la Bursa de Valori București și câteva mii de societăți listate pe piața extrabursieră.
Beneficiarii informațiilor de bursă își pot întocmi strategii de dezvoltare, își pot planifica producția sau restructura activitatea, pot investi pe piețele cele mai atractive și își pot diminua pierderile.
Dacă activitatea de tranzacționare reprezintă partea cea mai vizibila a activității pieței, clearingul rămâne fundamental pentru operațiunile făcute în bursă.
Clearingul este corpul central care permite burselor "futures" și "options" să funcționeze: repede, în siguranță și eficient.
În relația bursă-casă de clearing se cer, de la început, lămurite câteva condiții obligatorii: standardizarea contractelor "futures" tranzacționate; acordul parților asupra mecanismului de operare în ring; suportul membrilor cu capital adecvat; adeziunea participanților la piață la un set de reguli impus de buna funcționare a clearingului.
În contrapartidă, mecanismul de clearing mărește eficiența capitalului, elimină riscurile și garantează executarea contractelor.
Ca organizare, Casa de clearing poate deservi o bursă sau mai multe burse și, conform practicii internaționale, va garanta orice contract încheiat.
Sumele necesare garantării sunt prelevate de membrii de compensare (membrii Casei de clearing).
În mod teoretic, pot există următoarele situații: fondul de garantare să aparțină unui singur membru: instituție financiară/bancară (de exemplu, clearingul la bursele de valori și mărfuri din Budapesta este asigurat de o casă de clearing care lucrează cu un fond de garantare depus de Banca Națională).
Fondul de garantare să aparțină mai multor membri care sunt, în același timp, și membri operatori (agenții de brokeraj) în bursă. Cu alte cuvinte, ei vor utiliza casa de compensație pentru închiderea, garantarea și executarea propriilor poziții și pe cele ale clienților; fondul de garantare să aparțină mai multor membri dintre care unii sunt și membri operatori în bursă, iar alții sunt doar membri ai casei de clearing.
Membri Casei de clearing care nu sunt membri în bursă vor reprezenta interesele membrilor non-compensare, adică acei agenți care acționează în bursă, dar nu sunt membri ai Casei de Compensație (pe bază de contract de compensare); fondul de garantare să aparțină mai multor membri care nu sunt și membri operatori în bursă.
Cel mai răspândit model și cel mai recomandat de practica internațională este cel în care structura membrilor pentru compensare este: membri de compensare direcți (care își închid propriile poziții -acționând și ca agent în bursă-, și pe cele ale clienților lor); membri de compensare generali (care închid pozițiile membrilor comercial non-compensare).
Ca mecanism, întotdeauna între clientul care tranzacționează în bursa prin intermediul reprezentantului sau (Agenția de brokeraj) și Casa de Compensație se interpune cel puțin un membru compensator: chiar agenția de brokeraj dacă este și membru de compensare direct sau o altă companie, membru de compensare general, cu care agenția care este membru non-compensare are un contract de compensare.
În acest mod, folosind conceptul de inovație, Casa de clearing devine: cumpărător pentru fiecare vânzător; vânzător pentru fiecare cumpărător.
Cu alte cuvinte, contractul de vânzare-cumpărare "futures" dintre un vânzător și un cumpărător se transformă în doua contracte: unul de vânzare în care, în calitate de cumpărător, apare Casa de clearing care preia deplin toate obligațiile cumpărătorului, și unul de cumpărare în care, în calitate de vânzător, Casa de clearing preia deplin toate obligațiile vânzătorului.
Astfel, rolul Casei de clearing nu se reduce numai la: gestionarea fondurilor de garantare și a marjelor inițiale (de siguranță) și de tranzacționare; compensarea prin închiderea contractelor de sens contrar și evidențierea câștigurilor și pierderilor din această operațiune (diferența dintre prețul cu care s-a cumpărat un contract și prețul la care s-a vândut un contract); garantarea tuturor pozițiilor deschise până la închidere (prin compensare directă sau prin ajungere la scadență).
Ci și, element fundamental, Casa de clearing garantează executarea tuturor obligațiilor asumate de parți în contractele necompensate (deschise) până la scadență. Astfel stând lucrurile, dacă un client vânzător, într-un contract de cumpărare ajuns la scadență, nu-și poate îndeplini obligațiile de a livra marfa, Casa de clearing are obligația de a pune marfa la dispoziție. În mod similar, preia obligația de a plăți a cumpărătorului într-un contract de vânzare.
Membrii Casei de clearing sunt responsabili pentru siguranța pozițiilor
deschise ale clienților lor. Asta presupune o gestionare precisă a pozițiilor, o
permanentă evaluare a potențialelor pierderi și câștiguri, o compensare corectă și o intervenție rapidă pentru limitarea numărului de poziții deschise
în situații deosebite. În același timp, membrii Casei de clearing se expun
anumitor riscuri rezultate fie din modul de a acționa al clienților, fie din
evoluția prețurilor pe piață.
Aceste riscuri se pot evita, în cea mai mare măsură, prin adoptarea unor mecanisme verificate: în general, orice client trebuie să depună la Casa de clearing, ca o condiție de a intra la tranzacționare, o marjă inițială (de siguranță); riscurile din modificările bruște de preț pe piață sunt acoperite de o marjă de tranzacționare care acoperă, total sau parțial, pierderea maximă posibilă; pozițiile deschise sunt permanent "marcate la piață" (raportate la evoluția cotațiilor) pentru a determina, zilnic, potențiala pierdere și a putea interveni, fie printr-un apel, către client, pentru majorarea marjei, fie prin solicitarea de a închide pozițiile prin compensare; menținerea la Casa de clearing a unui capital suficient (fond de garantare) pentru garantarea oricărei situații.
În plus, Casa de clearing poate interveni, în situații deosebite, pentru suspendarea tranzacțiilor, limitarea numărului de poziții deschise, majorarea marjelor inițiale etc.
Membrii de compensare vor beneficia de venituri directe din aranjamentele de compensare cu. membrii non-compensare. Sigur, că membrii direcți, cei care acționează și în calitate de agenție de brokeraj și în calitate de membru compensator se află într-o situație privilegiată.
Atunci când fondurile aflate la Casa de clearing depășesc nevoile de compensare și garantare ale bursei, parte din aceste sume pot fi investite. În plus, desigur, aceste fonduri vor fi ținute în bănci și vor fi purtătoare de dobânzi.
4.2. Modalități de protecție în față riscului de preț
Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri Sibiu și Bursa de Valori București, două instituții financiare reprezentative pentru piața de capital româneasca, s-au decis să colaboreze pentru a oferi cea mai semnificativă și nouă posibilitate de investiție – tranzacționarea contractelor futures și a opțiunilor pe contracte futures bazate pe indicele BET(RON).
Astfel, la 1 septembrie 2005, în baza unui contract semnat între cele două instituții, BMFMS a obținut, pentru o perioada de 3 ani (cu posibilitate de prelungire până la 10 ani), exclusivitatea tranzacționării contractului futures pe indicele BET(RON)
Un contract futures pe indicele BET(RON), preț celelalte contracte futures tranzacționate la Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri Sibiu (BMFMS), reprezintă o obligație de a cumpăra (poziție long) sau vinde (poziție short) un activ financiar -în acest caz, indicele BET- la o dată prestabilită numită scadență.
Prețul contractului futures "urmează" îndeaproape prețul indicelui, dar poate fi mai mic sau mai mare datorită influenței câtorva factori care vor face obiectul unor discuții ulterioare. În cazul contractelor futures pe indice BET(RON), valoarea unui contract este egală cu prețul curent al indicelui înmulțit cu multiplicatorul său.
De exemplu, dacă indicele se tranzacționează la 370 puncte la
BMFMS, deținerea unui contract futures echivalează cu o investiție de
3.700 RON (multiplicatorul de 10 RON) în acțiunile din compoziția
indicelui. Când se tranzacționează un astfel de contract futures, vânzătorul
(numit și short) este de acord să vândă 10 RON x prețul indicelui, iar
cumpărătorul (numit și long) este de acord să cumpere 10 RON x prețul
indicelui la scadența contractului.
Toate caracteristicile contractului futures sunt standardizate cu excepția prețului, care este negociat prin licitație prin strigare în cadrul bursei.
Prețul contractului futures este apropiat de prețul indicelui , dar poate fi mai mare sau mai mic datorită efectelor economice ale factorilor care fac distincția între o poziție cash (deținerea în prezent a acțiunilor din compoziția indicelui) și o poziție futures. În primul rând, dacă ai cumpărat în prezent acțiunile din compoziția indicelui, trebuie să le plătești integral.
Dacă, însă, ai luat o poziție long pe contracte futures, suma de bani necesară este limitată la o marjă care reprezintă o sumă de bani mult mai mică decât valoarea tranzacției. Cu cât se apropie scadența, prețul indicelui și prețul sau futures converg.
Pentru a menține ordinea pe piață, BMFMS a stabilit o limită de oscilație a indicelui (specifică fiecărui tip de contract) de 20 de puncte față de prețul de cotare futures al zilei precedente, când se oprește ședința de tranzacționare.
Valoarea contractului se determină prin înmulțirea prețului indicelui din contractul futures cu multiplicatorul pieței pe care se tranzacționează acest contract. De exemplu, dacă. prețul futures al indicelui este 380, valoarea contractului este 3.800 RON (multiplicatorul este de 10 RON). În calitate de cumpărător sau vânzător al unui contract futures, tranzacționezi de fapt aproximativ 3.800 RON, cât valorează acțiunile.
Contractele futures pe indice se lichidează în numerar, și nu în acțiunile din compoziția indicelui. Aceasta înseamnă că la scadența contractului, prețul de lichidare este 10 RON x valoarea indicelui comunicată de BVB pentru acea zi. Această valoare se va compara cu valoarea contractului de la momentul când s-a inițial tranzacția. La scadență, pozițiile rămase deschise sunt compensate în numerar la prețul comunicat de BVB pentru acea zi.
Volumul este cea mai frecventă statistică folosită, referitoare la activitatea de tranzacționare a contractelor futures. Fiecare unitate de volum reprezintă un contract tranzacționat și cuprinde atât partea long, cât și partea short a tranzacției. Pozițiile deschise se referă la numărul de poziții futures care rămân deschise, sau nelichidate la închiderea fiecărei ședințe de tranzacționare.
De exemplu, presupunem ca ai cumpărat 10 contracte futures pe indicele BET(RON) și apoi ai vândut 5 dintre ele înainte de închiderea ședinței de tranzacționare. Se adaugă, astfel, cele 15 contracte la volumul zilnic total. Deoarece 5 contracte rămân nelichidate, numărul pozițiilor deschise va fi egal cu 5.
Un avantaj important al burselor futures este că părțile contractului nu sunt expuse riscului de neplată a contrapărții. Bursele futures au perfectat sistemul marjelor pentru a proteja participanții la piață.
Sistemul de marje al BMFMS funcționează după cum urmează: La inițierea unei poziții futures, trebuie să depui marjă inițială la agenția de brokeraj care te reprezintă. Aceasta marjă reprezintă doar o mică fracțiune din valoarea contractului (negociată între client și agenție) și îți asigură o capacitate de finanțare suplimentară substanțială. Agenția de brokeraj depune și ea o marjă inițială la Casa de Compensație, în funcție de specificațiile contractelor futures. În ultima instanță, Casa de Compensație garantează contractele, asumându-și responsabilitatea de a acoperi riscul de neplată al agențiilor. După inițierea tranzacției, marjele se plătesc sau se solicită zilnic, așa cum am arătat anterior.
La data de 8 ianuarie 2006, un client a vândut 10 contracte futures pe indicele BET (RON) cu scadența în luna ianuarie 2006, la prețul de 380 puncte. Deci, clientul a luat o poziție short.
La data de 13 ianuarie 2006, prețul de cotare (de marcare) a fost de 377 puncte. Marcarea la piață la momentul respectiv presupune calculul profitului (sau pierderii) ca fiind: 10 RON x (preț vânzare – preț cotare) x număr de contracte Pentru exemplul luat, profitul = 10 RON x ( 380 – 377 ) x 10 = 300 RON.
În 20 ianuarie 2006, clientul închide poziția short (cumpără 10 contracte futures pe indicele BET cu scadența în luna ianuarie) la 365 puncte. Se calculează profitul, ca fiind : 10 RON x ( 380 – 365 ) x 10 = 1.500 RON.
Pentru client, rezultă un câștig de 15000 RON, suma cu care agenția creditează contul clientului.
La data de 10 februarie 2006, un alt client a cumpărat 10 contracte futures pe indicele BET (RON) cu scadența în luna februarie, la prețul de 375 puncte. Deci, clientul a luat o poziție long. La data de 17 februarie 2006, prețul de cotare a fost de 374 puncte. Marcarea la piață, la momentul respectiv, presupune calculul profitului (sau pierderea) ca fiind: 10 RON x (preț cotare – preț cumpărare) x număr de contracte. Pentru exemplul luat, pierderea = 10 RON x ( 374 – 375 ) x 10 – – 100 RON. În 25 februarie 2006 clientul închide poziția long (vinde 10 contracte futures pe indicele BET cu scadența în luna februarie) la 365 puncte.
Se calculează pierderea , ca fiind : 10 RON x ( 365 – 375 ) x 10 = -1.000 RON. Pentru client rezultă o pierdere de 10.000 RON, suma cu care se debitează contul clientului. Pentru fiecare tranzacție (cumpărare/vânzare) sau pentru închiderea poziției, clientului i se rețin din cont comisioanele datorate agenției de brokeraj pentru serviciile de intermediere prestate.
Tabel 4.2.1.
CONTRACTUL PE INDICELE BET (ROL) CU SCADENȚA LA O LUNĂ
Tabel 4.2.2.
CONTRACTUL PE INDICELE BET (ROL) CU SCADENȚĂ LA TREI LUNI
Tabel 4.2.3.
CONTRACTUL PE INDICELE BET (ROL) CU SCADENȚĂ LA ȘASE LUNI
Începând cu luna Decembrie a anului trecut, la Bursa Maritimă și de Mărfuri Constanța au demarat tranzacțiile cu un nou instrument – contractul la termen ("futures") pe diferența de curs valutar.
Obiectivul urmărit este formarea unei piețe organizate în care să se stabilească, pe baza raportului dintre cerere și ofertă, care va fi valoarea monedei naționale în raport cu. alte valute, la o data ulterioară față de data la care au loc tranzacțiile.
În acest moment se tranzacționează 4 tipuri de contracte: leu – dolar cu scadența la o luna, leu- dolar cu scadența la trei luni, leu – Lira sterlina cu scadență la o luna, leu – EUR cu scadență la o luna. La scadența, contractele necompensate în perioada de tranzacționare nu devin efective, ci doar se regularizează valoric în raport de cursul oficial comunicat de B.N.R. cu valabilitate în ultima zi de tranzacționare. Astfel, participanții la plată încearcă de fapt să descopere care va fi acest curs astfel încât să vândă la prețuri mai mari sau să cumpere la prețuri mai mici.
O altă modalitate de a câștiga este aceea de a compensa contractele de vânzare cu cele de cumpărare, în interiorul perioadei de tranzacționare, respectiv să vândă mai scump decât a cumpărat / să cumpere mai ieftin decât a vândut. Prin compensare, de asemenea participanții care realizează ca au mizat greșit pot să limiteze pierderea.
Pentru exemplificare, să vedem ce se întâmplă pe piața leu-dolar cu scadența la 27.02.2006 (ultima zi lucrătoare din luna Februarie):
– un client (X) ordonă brokerului său să-i cumpere în ziua de 05.02.2006, un contract la prețul de 29.875 lei pentru un dolar. El mizează ca, la 27.02.2006, cursul oficial . -leu-dolar comunicat de B.N.R. va fi de peste 29.875 lei;
– dacă, până în 27.02.2006, apare un alt client (Y) dispus să cumpere la mai mult de 29.875 lei, (să spunem 29.900 lei/dolar), clientul (X) are de ales între a vinde la acest preț (să spunem 29.900 lei/dolar) sau de a păstra contractul până în ultima zi de tranzacționare (27.02.2006):
a) dacă vinde contractul cu 29.875 lei/dolar la 29.900 lei/dolar, obține un câștig de 25 lei/dolar, adică (un contract = 1 000 dolari);
b) dacă păstrează contractul și cursul oficial al B.N.R. la 27.02.2006 este de 29.900, câștigă tot 25 lei/ dolar, adică 25 000 lei. Cu cât cursul este mai mare față de prețul sau de cumpărare va obține un câștig mai mare. Dacă însă cursul oficial este de 29.825 lei/dolar, înseamnă că a cumpărat mai scump și pierde 50 lei/dolar, adică 50.000 lei;
c) dacă după data de 05.02.2006, clientul "X" realizează că previziunea sa a fost greșită și cursul oficial nu va ajunge nici măcar la 29.875 lei, va încerca să-și limiteze pierderea și să vândă chiar sub 29.875 lei, gândindu-se că, la scadență ar putea înregistra o pierdere mai mare.
Dacă s-ar permite vânzarea-cumpărarea efectivă de valuta prin bursă, participarea la tranzacțiile pe aceste piețe ar fi justificată de 3 obiective majore:. cumpărarea – vânzarea efectivă de valută la un anumit termen (peste o lună, trei, șase), dar la un preț pe care-1 stabilesc în momentul tranzacției. În acest fel, de exemplu, importatorii care au de efectuat plăți la 31.03.2006 au posibilitatea să încheie contracte de cumpărare de dolari SUA la un preț negociat și stabilit la data de 05.02.2006.
Avantajul este că, pe de o parte, știu cu aproape 2 luni înainte cât îi costă dolarul și pot, încă de acum, să calculeze care va fi prețul produsului importat și, pe de altă parte, foarte important, nu sunt obligați să-și imobilizeze lei acum pentru că plata o fac la 31.03.2006; bazându-se pe principiul că prețul de la bursă și prețul de pe piața spot, la scadență, tind să se egalizeze pot să facă o operațiune de acoperire a riscului (heading).
Dacă, de exemplu, doresc să cumpere valută, de pe piața spot la 31.03.2006, fac un contract de cumpărare pe această piață la, să zicem 29.900 lei/dolar. În același timp, vin la bursa și fac un contract de vânzare de valuta la același preț (29.900 lei/dolar).
Dacă la data de 31.03.2006 cursul oficial al B.N.R. este de 30.000lei/dolar, pe piața spot se află în pierdere întru-cât au cumpărat mai scump (30.325 față de 30.000), dar pe piața "futures" se află în câștig întru-cât au vândut mai scump (30.325 față de 30.000).
Un rol esențial în piață îl au speculatorii, adică cei care participă la tranzacții doar pentru a câștiga din diferența dintre prețul de cumpărare și cel de vânzare sau în raport, cum se întâmplă acum, cu cursul oficial al B.N.R. din ziua scadenței. Ei sunt singurii care preiau riscurile fluctuației de preț în speranța obținerii unui câștig- cu cât piața este mai fluctuantă, mai riscantă, cu atât câștigurile sunt mai mari (dar și pierderile).
Jocul de bursa pe piețele la termen este unul de sumă nulă: ce câștigă unii pierd alții.
Un client (persoană fizică sau juridică) care nu are agenție de brokeraj atestată de bursă poate tranzacționa pe aceste piețe doar printr-o asemenea agenție, pe bază de contract de reprezentare. El plasează ordine brokerilor agenției și aceștia le execută în ringul bursei.
În prezent el poate acționa doar pentru operațiunii de hedging și
speculații. La orice bursă din lume, unii câștigă și alții pierd. Asumarea
riscului, pentru cei bine informați, poate genera câștiguri pe măsura.
Tranzacțiile din luna Ianuarie de la Bursa Maritimă și de Mărfuri Constanța au arătat ca, investind, câștigul a fost, pentru unii, de 60%.
Apariția acestor noi instrumente are și un rol formator: învățarea asumării riscului. Economia de piață presupune, într-o substanțială măsură, învățarea cailor de a obține câștig în situațiile de risc.
Dezvoltarea fenomenului bursier pe plan mondial a devenit o
emblemă a societății moderne. Bursa este locul în care se întâlnesc oamenii
bine informați, hotărâți, curajoși. Din concurență dintre aceștia nu doar se
câștigă și se pierd bani ci și: se obțin cele mai corecte prețuri în raport cu
cererea și oferta; se creează o piață a informațiilor; se fac previziuni despre
viitor; se mobilizează fonduri bănești.
CAPITOLUL V.
EXPERIENȚA ROMÂNESCĂ
5.1. Premisele formării pieței de capital din România
Revoluția Română din decembrie 1989 a însemnat schimbarea regimului politic, ceea ce a dus, în plan economic, la crearea premiselor pentru trecerea la economia de piață.. Societatea care prinde contur în România post-revoluționară se bazează pe legea cererii și ofertei. Creșterea economică și continuarea procesului de stabilizare macroeconomică sunt dependente însă de accelerarea procesului de privatizare, prin care se realizează transferul de proprietate dinspre sectorul de stat spre sectorul privat. Obiectivul strategic al societății în tranziție este deci tocmai formarea și dezvoltarea piețelor specializate, împreună cu toate conexiunile cerute de legile economice, precum și perfecționarea mecanismelor specifice de funcționare, conform unui model de dezvoltare coerent și adaptat realităților țării noastre
Guvernul și Parlamentul trebuiau să elaboreze și să adopte legislația adecvată, credibilă și fermă, care să garanteze proprietatea privată și să sprijine pe cale legislativă întărirea și dezvoltarea unei economii capitaliste sănătoase. Creșterea economică nu poate fi însă complet liberă, iar autoritățile trebuie să intervină pentru a combate tendințele de formare a monopolurilor. Deci succesul tranziției la economia de piață depinde, în primul rând, de măsura în care Guvernul și Parlamentul elaborează și pun în aplicare o legislație coerentă, fermă și adecvată, care să reglementeze piața și funcționarea ei, în conformitate cu cele trei premise principale:
proprietate privată garantată;
realitatea concurenței și a liberului schimb
funcționarea mecanismului falimentului și a lichidării firmelor.
Formarea și dezvoltarea pieței de capital în România și constituirea
bursei de valori au reprezentat componentele esențiale ale procesului de
restructurare a sistemului economic și de creare a mecanismelor și
instituțiilor specifice unei economii de piață. Din păcate, România se află
încă în stadiul incipient al acestui proces, prezentând un decalaj semnificativ între proiectele de reformă necesare și unele măsuri întreprinse în domeniul
economic, financiar, bancar și bursier, pe de o parte și nivelul țărilor cu
economie de piață dezvoltată, pe de alta parte.
Constituirea și dezvoltarea unei piețe de capital în țara noastră sunt indisolubil legate de procesul de privatizare a întreprinderilor cu capital de
stat din diferite domenii de activitate: industrie, agricultură, comerț, turism, alimentație publică și altele. În paralel, apariția unor firme noi cu capital particular, cu sau fără participare străina, concura la accelerarea procesului de creare a unei adevărate piețe de capital și, în consecință, a bursei de valori mobiliare. Activitatea de promovare a unei politici instituționale prin atragerea de capital străin constituie așadar una dintre modalitățile importante, de creare a sectorului proprietății private și de accelerare a trecerii la economia de piață.
Premisele de formare a pieței de capital în România constau în privatizarea societăților comerciale cu capital de stat, în dezvoltarea sectorului particular prin înființarea de noi societăți cu capital privat și prin atragerea de investitori străini. Legea nr. 31 din 16.11.1990 a deschis drumul înființării de societăți comerciale cu capital privat. Astfel, s-au putut constitui societăți comerciale, ca persoane juridice, de următoarele tipuri:
societăți în nume colectiv, ale căror obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social și cu răspunderea nelimitată și solidară a tuturor asociaților;
societăți în comandită simplă, ale căror obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social și cu răspunderea nelimitată și solidară a asociaților, comanditarii răspunzând numai până la concurența aportului lor;
societăți în comandită pe acțiuni, al căror capital social este împărțit, iar obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social și cu răspunderea nelimitată și solidară a asociaților comanditați, comanditarii fiind obligați numai la plata acțiunilor lor;
societăți pe acțiuni, ale căror obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociații sunt obligați numai la plata acțiunilor lor;
societăți cu răspundere limitată ale căror obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social.
Societățile pe acțiuni și cele în comandită acțiuni au capitalul
reprezentat prin acțiuni emise de societate, nominative sau la purtător.
Majorarea lor de capital se poate face printr-o noua emisiune de titluri.
Prin Legea nr. 58 /14.08.1991, se prevedea cadrul juridic pentru transferul de proprietate de la stat către investitori și transferul gratuit către populație al acțiunilor deținute de stat, în proporție de 30%. S-au înființat, în aceasta idee, Fondul Proprietății de Stat și 5 Fonduri ale Proprietății Private și, în decurs de 5 ani, FPP-urile au devenit Societăți de Investiții Financiare.
Fondul Proprietății de Stat deținea inițial 70% din capitalul social al
societăților comerciale, având ca scop să privatizeze societățile comerciale, să
restructureze societățile comerciale neperformante și să se autodesființeze,
după privatizarea completă a societăților comerciale, în termen de 7 ani. A fost creată și Agenția Națională pentru Privatizare, ale cărei atribuții au fost preluate în 1997 de Ministerul Privatizării și s-a inițiat și extins vânzarea de acțiuni către salariați prin metoda MEBO, în baza Legii nr. 77 /1994.
Prin Legea nr. 55 / 1995, s-a executat privatizarea în masă prin
distribuirea cupoanelor nominative de privatizare. Legislația privind
privatizarea s-a modificat în 1997 – 1998, în mai multe rânduri. Astfel,
Ordonanța de Urgență nr. 15/1997 modifica Legea 158/1991, actualizând
modalitățile de vânzare de acțiuni și de active și prin HG 457/15.08.1997 s-au
,stabilit Normele metodologice de aplicare a Legii 58/91, modificată prin OU 15/97.
Prin Ordonanța de Urgență nr 88/23.12.1997 s-au unificat procedurile de privatizare ale societăților comerciale, s-a înființat Ministerul Privatizării și s-au abrogat toate legile anterioare referitoare la privatizare. Aceasta ordonanța a fost aprobata prin Legea privatizării nr. 44 din 20.02.1998, iar normele metodologice au apărut prin HG nr. 55 / 2.02.1998.
În vederea atragerii capitalului străin, încă din 1991 a fost emisă Legea nr. 35 a investițiilor străine, modificată prin Ordonanța de Urgență nr. 31/1997, care a creat facilități investitorilor străini, iar prin Ordonanța de Urgență nr. 92/1997 (a investițiilor directe) s-au abrogat prevederile OG 31/97, ajungându-se la un tratament egal, atât pentru investitorii străini, cât și pentru cei români.
Bursa de valori este prin excelență o piață, cu caracteristici proprii. Acționarii trebuie considerați deci ca parteneri de contract. În această situație, marketingul bursier are trei mari obiective:
politica acționariatului;
politica titlurilor mobiliare;
politica dividendelor.
Politica în domeniul acționariatului are în vedere omogenizarea
intereselor acționarilor majoritari cu cele ale acționarilor minoritari. Acționarii
minoritari au un comportament apropiat de al pieței, al echilibrului între cerere
și oferta. Pe piața secundară de capital, acționariatul minoritar are o dinamica a
nivelului și a structurii deosebit de fluctuantă, existând doua categorii:
acționari actuali și acționari potențiali.
Politica titlurilor mobiliare constă în difuzarea oricarei informații necesare creării ambientului unui anumit titlu, a încrederii în acesta și de creștere a atractivității sale. Are doua mari obiective:
evaluarea financiară a întreprinderii, cât mai aproape de nivelul real. Aceasta permite pieței anticiparea evoluției întreprinderii spre uzul acționarilor potentiali. Calitatea politicii de informare constă atât în complexitatea informației, cât și în oportunitatea acesteia;
evitarea disfuncționalitatii informaționale. Lipsa de informații sau interpretarea eronată a acestora, datorită ambiguității formei de exprimare, sunt semnale de luat în calcul de emitenți, pentru motivarea politicii față de acționariat. Informațiile corecte și politica titlurilor mobiliare furnizează răspunsuri precise referitoare la : posesorii de titluri, categoria de acționariat, tranzacțiile zilnice pe tipuri (vânzare /cumpărare), etc.
Cunoașterea eficientă a pieței unui anumit titlu mobiliar constituie obiectul unui proces de marketing complex, general de un ansamblu de decizii luate în domeniul prospectării pieței bursiere.
Activitatea de marketing bursier este alcatuită din următoarele componente:
stabilirea exactă a caracteristicilor titlului mobiliar;
urmărirea permanentă a prețului produsului financiar;
construirea unui sistem informațional eficient;
analiza operativă și pertinentă a distribuirii titlurilor mobiliare.
"Politica dividendelor” are o importanță majoră în marketingul bursier, fiind motivația fundamentală a oricarei investiții de capital". Conflictul de interese dintre distribuitori și investitori trebuie analizat, în sensul că o reducere a nivelului distribuirii de dividende, corelată cu o informare corectă și convingătoare a acționarilor, poate duce la o creștere economică sănătoasă.
5.2. Bursa de Valori București
Deschiderea oficială a Bursei de Valori București, la 23 iunie 1995, urmată la 20 noiembric 1995 de începerea efectivă a tranzacțiilor, după o absență a instituției bursiere timp de aproape 50 de ani din viața economică românească, reprezintă un moment de referință în dezvoltarea pieței de capital în România.
Astăzi, Bursa de Valori București oferă societăților comerciale românești un cadru reglementat și eficient pentru atragerea capitalului necesar dezvoltării lor.
Schema nr. 5.2.1.
Ea realizează aceast lucru punând la dispoziția investitorilor români și străini o piață care garantează un înalt grad de lichiditate a capitalului investit prin tranzacționarea valorilor mobiliare ale societăților comerciale înscrise la cotă. Bursa oferă societăților comerciale românești cadrul necesar creșterii prestigiului acestora, atât în țară cât și în străinatate, prin programele de promovare în mass media a informațiilor din piața bursieră.
Structura capitalului străin în capitalul social al SSIF-urilor membre ale BVB
Bursa va atrage tot mai multe societăți comerciale care au parcurs Programul de Privatizre în Masă, precum și societăți care au derulat sau vor derula în viitor oferte publice de vânzare de acțiuni.
Prin dezvoltarea pieței obligațiunilor, emise atât de societățiile comerciale cât și de autoritatile publice locale și centrale, a pieței valorilor mobiliare emise de societăți comerciale străine, precum și prin atragerea spre bursă a băncilor și a societăților de investiții, se vor realiza condițiile extinderii pieței bursiere și ale consolidării rolului Bursei de Valori București în dinamizarea .economiei românești.
Caracteristica unanim recunoscută a bursei de piață ferm reglementată își are un corespondent în soliditatea garanțiilor de protecție a investitorilor pe care ea le oferă. Reglementările Bursei asigură cadrul unei corelări de maximă eficiență a cererii și ofertei, ca și pe acela al informării corecte și nediscriminatorii a investitorilor, ceea ce conduce la eliminarea oricăror influențe care ar putea altera corectitudinea mecanismului formării prețurilor.
Diversificarea continua a gamei instrumentelor bursiere va determina extinderea facilităților oferite de piața bursieră, de care vor putea beneficia toate instituțiile care activează în piața de capital românească. Prin extinderea serviciilor oferite de Registrul Bursei și pentru societățiile comerciale necotate la bursă, se creează atât posibilitatea ca acestea să utilizeze mai eficient propriile resurse umane și financiare, cât și perspectiva apropierii acestor societăți de momentul intrării pe piața bursieră.
Într-un orizont de timp, sperăm cât mai apropiat, Bursa de Valori București își va asuma deplin rolul care revine în general unei instituții bursiere, și anume acel de barometru al economiei naționale, devenind totodată calea cea mai directă de acces a societăților comerciale românești către recunoaștere în cercurile de afaceri interne și internaționale. Aceste caracteristici se vor acentua o dată cu intrarea Bursei de Valori București pe piața de capital internațională și prin afilierea ei la Federația Europeană a Burselor de Valori precum și la Federația Internațională a Burselor de Valori.
În anul 1994 Parlamentul României a adoptat Legea nr.52 privind valorile mobiliare și bursele de valori. În baza acestei legi a luat ființă Comisia Națională a Valorilor Mobilare, instituție autonomă, subordonată Parlamentului și având drept mandat implementarea prevederilor legii menționate, reglementarea și supravegherea pieței valorilor mobiliare.
Schema nr. 5.2.2.
Bursa de Valori București a fost înființată la 21 aprilie 1995 prin decizia Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, ca instituție publică învestită cu personalitate juridică ce își desfășoară activitatea pe principiul autofinanțării.
Schema 5.2.3.
Inaugurarea oficială a Bursei de Valori București a avut loc la 23 iunie 1995, în incinta pusă la dispoziție de Banca Națională a României, iar prima ședință de tranzacționare a avut loc la data de 20 noiembrie a aceluiași an, în urma finalizării regulamentelor și procedurilor tehnice. În cadrul primei ședințe de tranzacționare, 24 societăți de valori mobiliare membre ale Asociației Bursei au putut negocia acțiuni a 6 societăți comerciale.
Asociația Bursei de Valori București a fost constituită la 27 aprilie 1995 de către 24 de societăți de valori mobiliare fondatoare. Ea reprezintă organul suprem de luare a deciziilor privind activitatea bursei, fiecare societate de valori mobiliare membră având dreptul la un vot în adunarile generate ale Asociației Bursei.
Schema nr. 5.2.4
Conducerea Bursei de Valori București revine Comitetului Bursei, format din 9 reprezentanți alesi de către Asociația Bursei de Valori București.
Directorul General al Bursei, numit de către Comitetul Bursei, exercită competentele de administrare a activității curente a instituției și este abilitat pentru a reprezenta instituția în față autoritatilor publice și în relațiile acesteia cu persoane fizice și juridice.
Comisarul General al Bursei, numit de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare ca reprezentant propriu, are misiunea de a supraveghea și controla activitatea acesteia.
Activitatea Comitetului Bursei este sprijinită de doua comisii speciale: Comisia de Etică și Conduită, care are ca principale atribuții constatarea săvârșirii faptelor care contravin regimului juridic bursier, investigarea împrejurarilor în care s-au săvârșit acestea, precum și formularea propunerilor de sancționare a persoanelor vinovate și de adoptare a măsurilor de reintrare în legalitate.
Comisia de Inscriere la Cota Bursei,care hotărâște asupra înscrierii, promovării, suspendării sau retrogradării valorilor mobiliare de la cota Bursei de Valori București și poate propune Comitetului Bursei retragerea valorilor mobiliare de la cota Bursei de Valori București.
Camera Arbitrală soluționează diferendele dintre membrii Asociației Bursei, dintre aceștia și agenții lor pentru valori mobiliare, dintre agenți, precum și dintre clienți și membrii Asociației Bursei.
Participanții direcți pe piața Bursei de Valori București sunt societățiile de valori mobiliare (societățiile de brokeraj) membre ale Asociației Bursei, definite ca societăți pe acțiuni având ca obiect exclusiv de activitate intermedierea de valori mobiliare și autorizate de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare să negocieze în cadrul Bursei. Acestea pot desfașura o gamă mai largă sau mai restrânsă de activitați de intermediere, în funcție de mărimea capitalului constituit.
Societățiile de brokeraj își realizează activitatea de intermediere pe piața bursieră prin persoane fizice, angajați sau reprezentanți exclusivi, care acționează ca agenți de valori mobiliare și ca agenți de bursă, autorizați atât de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare cât și de Bursa.
În vederea asigurării unui mediu de afaceri aliniat la standardele internaționale, membrii Asociației Bursei au inclus printre reglementările proprii principiile de etică și conduită ale Federatiei Internaționale a Burselor de Valori.
Activitatea societăților de intermediere de valori mobiliare este scutită de plata taxei pe valoarea adaugătă; de asemenea, câștigul realizat de investitori prin tranzacțiile bursiere nu se impozitează.
Ca participanți și susținători ai unei piețe al cărei standard depinde în bună măsură și de prestația operatorilor ei, societăților de valori mobiliare membre ale Asociației Bursei le revine îndatorirea de a acționa în sensul stimularii activitații bursiere și al creșterii prestigiului Bursei pe plan intern și internațional.
Valorile mobiliare sunt înscrise la Cota Bursei pe baza cerințelor legii privind valorile mobiliare și bursele de valori și ale regulamentelor și procedurilor Bursei. Aceste reglementări conțin cerințe pentru admiterea, menținerea și promovarea la Cota Bursei, precizează care este documentația necesară în cazul solicitării înscrierii la Cota și stabilesc obligațiile societăților emitente privind difuzarea de informații necesare pentru desfășurarea în condiții normale a tranzacționării.
Cota Bursei de Valori București este structurată pe următoarele sectoare: sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice române categoria a II a (de bază) categoria I a sectorul obligațiunilor și a altor valori mobilare emise de către stat, de către autorități ale administratiei publice centrale și locale și de către alte autorități. sectorul internațional.
Societățiile comerciale pot solicita înscrierea valorilor lor mobiliare (acțiuni, obligațiuni, etc.) la Cota Bursei de Valori București, la categoria a II a (de bază) sau la categoria I, în funcție de îndeplinirea cerințelor Legii nr.52/1994 și ale reglementărilor Bursei privind înscrierea la cotă.
Pentru înscrierea la categoria a II a (de bază), aceste cerințe sunt următoarele: efectuarea unei oferte publice primare în scopul de a plasa pe piață valori mobiliare emise în condițiile prevăzute de lege înregistrarea la Oficiul de Evidență a Valorilor Mobiliare liberă transferabilitate a valorilor mobiliare furnizarea de servicii adecvate către deținătorii de valori mobiliare furnizarea de informații plata comisioanelor numirea unei persoane de legatură cu Bursa certificarea datelor furnizate de către emitent încheierea angajamentului de înscriere și menținere la Cota Bursei.
Principalele cerințe privind înscrierea la categoria I, care se adaugă celor prevăzute pentru înscrierea la categoria de bază, sunt următoarele: perioada de activitate de minimum trei ani, realizarea de profit net în ultimii doi ani de activitate personal de conducere, recunoscut pentru competența profesională și integritate morală.
Decizia de înscriere la cota este dată de către Comisia de Înscriere la Cota. Odată admisa la cota bursei, societatea trebuie să furnizeze Bursei datele referitoare la acționarii săi, care urmează a fi introduse în Registrul Bursei.
Cotarea și tranzacționarea valorilor mobiliare la Bursa de Valori București prezintă următoarele avantaje: creșterea lichiditatii valorilor mobiliare; creșterea rapidității efectuării transferului dreptului de proprietate; atragerea continuă de resurse banești importante de pe piața de capital; creșterea prestigiului societății; creșterea interesului mass-media și al publicului față de societate; prin intermediul Bursei, societatea comercială devine cunoscută atât în țară cât și în străinătate; apariția unei valori recunoscute de piață, care poate constitui un reper pentru creditorii societății emitente, pentru creditorii deținătorilor de valori mobiliare, preț pentru cazul unor operațiunii de fuziuni de societăți comerciale; mărirea numărului alternativelor de finanțare: cointeresarea angajaților prin distribuirea de acțiuni; creșterea interesului investitorilor străini față de societate; crearea posibilitații înscrierii valorilor mobiliare ale societății la Cota altor Burse recunoscute pe plan internațional.
Funcția fundamentală a oricărei burse o reprezintă asigurarea cadrului optim necesar efectuării de tranzacții bursiere cu valori mobiliare. Transparența tranzacțiilor bursiere precum și protecția investitorilor sunt de asemenea valori fundamentale ale oricărei bursei care se regăsesc și în activitatea operațională de zi cu zi a Bursei de Valori București.
În cadrul acesteia tranzacțiile au loc într-un mediu complet informatizat, pe suportul unui program asistat de calculator, denumit Sistemul de Tranzacționare și Execuție Automată (S.T.E.A.), care reprezintă o parte a sistemului informatic integral ce asigură administrarea totalității operațiunilor Bursei.
Sistemul de desfașurare a tranzacțiilor este piața continuă, acestea efectuându-se în momentul în care ordinele prețurilor de cumpărare și de vânzare pentru o valoare mobiliara coincid.
Tranzacțiile bursiere se deruleaza după introducerea ordinelor în sistemul de tranzacționare computerizat, prin intermediul terminalelor dispuse în sala de tranzacționare a Bursei, de către agenții de bursă, pe baza ordinelor de vânzare-cumpărare primite de la clienți.
Reglementările elaborate de Bursa precizează foarte clar cadrul în care se desfasoară activitatea de tranzacționare și responsabilitatile agenților de bursă, ale agenților de valori mobiliare și ale societăților de valori mobiliare față de clienți și față de ceilalți participanți de pe piață.
În scopul asigurării efectuarii unor tranzacții corecte, ca garanție a unei piețe transparente și eficiente, Bursa a organizat un sistem de supraveghere a cărui misiune este aceea de a preveni sau depista orice încălcare a regulamentelor și orice încercare de fraudă.
Manipularea pieței prin diferite metode și efectuarea de tranzacții pe baza unor informații confldențiale sunt considerate fraude majore, care pot afecta negativ încrederea investitorilor și imaginea Bursei. Bursa deține însă controlul total al mijloacelor prin care se poate depista orice eventuală neregulă apărută pe piață.
Transparența pieței presupune asigurarea accesului la informații al tuturor participanților, în mod egal, ceea ce reprezintă asigurarea aplicării principiului fundamental de protecție a investitorilor. Această transparență este garantată de respectarea obligațivității pe care o au societățiile comerciale emitente, ale căror acțiuni sunt tranzacționate în cadrul Bursei, privind furnizarea continuă de informații ce pot avea relevanță pentru evoluția prețului acțiunilor.
Sistemul informatic performant, software-ul modern și profesioniștii de care dispune Bursa, conferă operațiunilor efectuate în cadrul acesteia un înalt grad de operațivitate și siguranță, plasând-o în rândul celor mai moderne burse din lume.
Rolul Bursei de Valori București în ceea ce privește compensarea și decontarea tranzacțiilor constă în stabilirea corectă a sumelor nete de plată sau de încasat pentru fiecare societate de valori mobiliare în parte (sume care se referă atât la tranzacțiile încheiate în numele societății, cât și la cele încheiate în numele clienților) precum și în asigurarea decontării acestor sume.
Transferul banilor (decontarea) de la cumpărătorii de valori mobiliare la vânzătorii acestora se face prin intermediul Băncii de Decontare, și anume prin Banca Națională a României.
Decontarea are loc la trei zile de la încheierea tranzacțiilor în Bursa de Valori București și se realizează pe baza unor documente emise de Bursă după fiecare ședință de tranzacționare, care sunt confirmate de societățiile de valori mobiliare pentru care ele au fost emise.
În aceste rapoarte sunt evidențiate sumele nete de plată sau de încasat pentru fiecare societate de valori mobiliare în parte. Societățiile de valori mobiliare care au sume nete de plată vor întocmi ordine de plată pentru transferul banilor în conturile societăților de valori mobiliare care trebuie să îi încaseze, ordine care vor fi executate de către Banca de Decontare în a treia zi de la încheierea tranzacțiilor.
5.3. Metode de acoperire a riscului pe piața românească de capital
Alături de Bursa Monetar Financiară și de Mărfuri Sibiu, Casa Română de Compensație este una din instituțiile centrale ale pieței futures, de o importanță egală cu aceasta. Dacă Bursa organizează și reglementează piața, Casa Română de Compensație se ocupă cu gestionarea riscului participanților, activitatea sa având reguli proprii. Regulamentele celor două instituții sunt armonizate și completate continuu, pentru o funcționare cât mai sigură și rapidă a pieței în ansamblul ei.
Concret, între operatorii din piață futures apar permanent drepturi și obligații generate de cumpărarea și vânzarea de contracte futures. Datorită amplorii mari a tranzacțiilor și numărului enorm de contracte vândute și cumpărate (la Chicago Board of Trade se cumpăra și se vinde de câteva ori pe zi toată recolta agricolă de anul viitor a Statelor Unite), este imperios necesar pentru evitarea haosului să existe o Casa de Compensație (Clearing House). Aceasta se interpune între vânzător și cumpărator în momentul tranzacției și cumpăra de la primul și îi vinde celui de al doilea, la prețul stabilit de cele două părți. Astfel, relația directă dintre cei doi dispare, fiind înlocuită cu două relații, dintre aceștia și Casa Română de Compensație.
Funcțiile Casei Române de Compensație sunt compensarea, garantarea și decontarea tranzacțiilor din piața futures a Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri din Sibiu. Un contract cumpărat sau vândut reprezintă o poziție deschisă, adică o obligație față de Casa Română de Compensare, pentru care este necesară o garanție numită marjă. El poate fi compensat oricând în timpul duratei sale de viață printr-o tranzacție de sens opus, iar marjă poate fi restransă.
Al doilea aspect ține de siguranța pieței. Casa Română de Compensație stabilește regulile financiare pe care trebuie să le respecte toți participanți. Aceste reguli cuprind modalitățile de acces în piață, marjele minime inițiale și de menținere ale contractelor, precum și garanțiile suplimentare. Casa Română de Compensație garantează îndeplinirea obligațiilor asumate de toți operatorii, dar numai în condițiile respectării de către aceștia a respectivelor reguli.
În al treilea rând, Casa Română de Compensație decontează rezultatele tranzacțiilor cu contracte futures, operând modificari în conturile acestora după cum înregistrează profit sau pierdere.
Agențiile de brokeraj tranzacționează atât pe cont propriu, cât în
numele și pe contul clienților pe care-i reprezintă. Fiecare verigă a sistemului
garantează, decontează și compensează tranzacțiile verigilor inferioare, pe
care le reprezintă. Astfel, agențiile garantează tranzacțiile clienților, iar
tranzacțiile agențiilor sunt garantate de către membrii compensatori. Acesta
este o societate acționară a Casa Română de Compensație, cu garanții solide
constituite din gaj pe cărțile de bursa și pe acțiunile Casa Română de
Compensație, plus o contribuție la fondul de garantare. Din acest punct de
vedere, pe piața futures de la Sibiu există 3 categorii de participanți:
Membri compensatori generali- au minimun 2 cărți de bursă și 40 de acțiuni Casa Română de Compensație. Aceștia se reprezintă direct în față Casei Române de Compensație, garantând și tranzacțiile altor agenții, nemembri
compensatori.
Membri compensatori direcți au o carte de bursă și 20 de acțiuni Casa Română de Compensație, având dreptul de a reprezenta doar agenția proprie în relația cu Casa Română de Compensație.
Nemembri compensatori nu îndeplinesc nici una din condițiile de mai sus și sunt reprezentați de membrii compensatori generali.
Casa Română de Compensație gestioneaza riscul participanților, comparând zilnic pozițiile deschise cu prețul din piață al contractelor futures. Acest procedeu se numește cotare la piata și se face pe baza prețului de cotare, calculat zilnic ca medie ponderata a ultimelor 10 tranzacții efectuate la fiecare tip de contract și scadență. Dacă acest preț de cotare are ca rezultat într-un anumit cont o pierdere ce depășește valoarea marjei de menținere, Casa Română de Compensație trimite un apel în marjă, la care titularul contului este obligat să răspundă fie prin suplimentarea contului până la nivelul marjei inițiale pentru toate pozițiile deschise, fie prin închiderea de poziții, astfel ca cele rămase să aibă asigurată marjă de menținere.
Casa Română de Compensație este constituită ca societate pe acțiuni din august 1998 cu un capital social de 1,78 miliarde lei, având 50 de acționari ce dețin 1780 de acțiuni cu valoare nominală de 1 milion lei. Un acționar la Casa Română de Compensație poate deține minimum 10 și maximum 100 de acțiuni. Casa Română de Compensație a preluat din Septembrie 1998 activitatea fostului Departament de Compensare al Bursei Monetar-Financiare și de Mărfuri Sibiu. Evidența, compensarea și decontarea tranzacțiilor se realizează cu un program de conceptie proprie, folosit și de agențiile de brokeraj pentru tranzacțiile clienților. Dezvoltarea pieței bursiere de mărfuri în contextul actual al reformei economice și politice.
La nivelul pieței de mărfuri suntem în faza în care s-au creat (din initiațiva agenților economiei) zece burse de mărfuri organizate ca societăți comerciale și care se străduiesc să desfasoare activități de tip bursier conform reglementărilor proprii; s-a demarat realizarea cadrului legislativ necesar (Ordonanța 69/1997 privind bursele de mărfuri și care este în faza validării parlamentare), s-a demarat implicarea burselor de mărfuri în procesul de privatizare prin participarea, împreună cu FPS, la vânzarea de active ale societăților comerciale aflate în privatizare, restructurare sau lichidare.
În continuare vom face referiri la ultimile două probleme prezentate încercând să venim cu propuneri privind pașii pe care ar trebui să-i parcurgem pentru ca piața bursieră de mărfuri să poată trece din faza de experiment în faza de funcționare efectiva.
Pentru a finaliza cadrul legislativ necesar funcționării mecanismului bursier urmează ca la nivelul parlamentului și guvernului să se rezolve următoarele probleme importante: introducerea legii burselor pe lista urgențelor pentru validarea ei cât mai rapid posibil; luarea în considerare a propunerilor de îmbunătățire a legii făcute în perioada parcursă de la emiterea ordonanței de către specialiștii din domeniu; crearea unei comisii de supraveghere a pieței care să fie compusă din specialiști cu experiență și recunoscuți în domeniu; repartizarea unui spațiu adecvat.
Un al doilea pas ar trebui realizat la nivelul burselor de mărfuri și care ar consta din rezolvarea următoarelor probleme urgente: începerea pregătirii fiecărei burse pentru autorizarea ei ca organizator de piață de către comisia de supraveghere în conformitate cu prevederile legii și anume: pregătirea personalului pentru noile tipuri de tranzacții; dezvoltarea tehnologiei și a logisticii necesare pentru: tranzacționare și – clearing. În plus este necesară pregătirea pentru autorizarea contractelor futures proprii fiecărei burse; sprijinirea pregătirii agențiilor de brokeraj.
Un al treilea pas semnificativ ar trebui facut la nivelul agenților economici. Trebuie conștientizat faptul că dezvoltarea agențiilor de brokeraj (bursiere) necesită, în primul rând, voință, în al doilea rând, disponibilizarea unor oameni pentru a lucra în acest domeniu și, nu în ultimul rând, un efort financiar important.
Așa cum am mai menționat acest efort poate fi făcut în mai multe etape: pregătirea managementului societăților comerciale pentru a înțelege necesitatea și modul de funcționare a pieței la termen (futures); dezvoltarea unei activități de brokeraj ca un serviciu sau departament în cadrul societății care va opera în numele și pentru folosul societății respective pregătindu-se pentru a presta servicii pentru terți; crearea sau participarea la dezvoltarea unei agenții de brokeraj de sine stătătoare care să opereze și pe terți.
Construirea economiei de piață, din al carei nucleu face parte și mecanismul bursier, nu se poate face numai prin emiterea de legi sau ordonante.
Crearea unei piețe organizate (în care competiția, transparența și onestitatea să fie lucruri reale) trebuie să înceapă cu realizarea unei noi instituții a intermediarului. Eliminarea monopolului intermediarului este una dintre primele condiții care trebuie asigurate pentru ca un agent economic să poată să pătrundă și rezista pe o piață normală.
Managementul societăților comerciale trebuie să se implice în dezvoltarea activităților de brokeraj. Efortul necesar pentru dezvoltarea activității de brokeraj este acceptabil pentru marea majoritate a firmelor fiind o problemă mai mult de cunoaștere și/sau de "interese" decât una financiară. "Interesul" în obținerea celui mai bun preț este în cele mai multe cazuri diferit de cel al societății care apelează la acești intermediari. Coordonarea directă de către manager a unor comisii de licitație ai căror membri nu au nici un interes privind transparența, competiția sau obținerea celui mai bun preț pentru stat (majoritatea firmelor fiind încă cu capital preponderent de stat) a dus la rezultate dezastruoase. Un exemplu clar ca nu a existat acest interes este și faptul că Fondui Proprietății de Stat, până la sfârșitul anului 1997, nu a apelat la privatizare prin piața de capital.
Acest apel a fost până în prezent foarte slab alegându-se societăți mici sau nesemnificative și la care volumul de acțiuni a fost sub 15% din capitalul social, fiind de fapt resturi de acțiuni rămase ca urmare a aplicării altor metode de privatizare.
În acest domeniu a fost destul de greu de stortat deoarece atât la nivelul managementului intreprinderilor cât și la nivelul Fondului Proprietății de Stat nu s-ar renunța ușor la interesele personale sau de grup, directe sau indirecte în care rezultă în urma implicării directe în organizarea de licitatii.
Reforma în domeniul economicului trebuie să înceapă în același timp cu reforma în domeniul politicului drept pentru care în final vom face câteva referiri la acest domeniu.
Slabele performanțe ale economiei românești și criza de sistem în care se află economia României au ca bază, așa cum am precizat anterior, și implicarea partidelor politice în conducerea și gestionarea economiei, implicare care s-a "perfecționat continuu" în ultimii noua ani. Orientarea spre privatizare prin piața de capital poate deveni o soluție de interes național și utilizată pentru a evita colapsul general al economiei și restortarea activităților economice. Ar fi practic o orientare spre eliminarea cauzelor și nu a efectelor cum s-a făcut până în prezent.
Dezvoltarea activitaților de tranzacționare atât în piața de capital cât și de mărfuri impune apelarea la metode evoluate de analiză a piețelor. Analiza tehnico – fundamentală sunt două categorii de metode a căror dezvoltare teoretico – practică au căpătat un ritm și o amploare deosebită în ultimii ani.
Să facem o scurtă descriere a analizei tehnice scoțând în evidență diferențele față de analiza fundamentală.
Analiza tehnică studiază modul de acționare a pieței utilizând în principiu grafice în scopul prognozării tendinței prețului.
Pentru a realiza o abordare tehnică trebuie pornit de la trei premize: piața acționează ignorând, minimalizând sau răstălmacind totul (market action discount everything); prețul se mișcă conform tendinței; istoria se repetă.
Ultimile două premize sunt ușor de intuit.
Referitor la prima premiză trebuie pornit de la faptul că prețul unui contract futures poate fi afectat de motive: economice fundamental, politice, psihologice etc; motive care nu pot fi "modelate" matematic în sensul prestabilirii valorii acestuia.
Modul de acționare a prețului în piața reflectă de fapt raportul dintre cerere și ofertă. Dacă cererea depășește oferta atunci prețul ar trebui să crească, iar dacă oferta depășește cererea atunci prețul ar trebui să scadă. Această lege stă de fapt la baza tuturor previziunilor economice. Graficele folosite în analizele tehnice reflectă această filozofie de comportare a pieței.
Analiza tehnică se concentrează deci asupra studiului modului de acționare a pieței, iar analiza fundamentală se focalizează asupra forței economice a cererii și ofertei care produce mișcarea prețului în sus sau în jos sau rămânerea la aceeași valoare. Abordarea fundamentală examinează toți factorii relevanți care afectează prețul mărfii în vederea determinării valorii intrinsece a mărfii respective, valoare care se bazează pe legea cererii și ofertei. Dacă prețul pieței este sub valoarea intrinsecă atunci piața este subevaluată și trebuie să cumperi, iar dacă prețul pieței este deasupra valorii intrinseci piața este supraevaluată și trebuie să vinzi.
Amândouă abordările (tehnică și fundamentală) încearcă să realizeze previziunea pieței și să determine direcția evoluției prețului. Rezolvarea acestei probleme este abordată din două direcții diferite.
Fundamentaliștii studiază cauzele care stau la baza mișcării pieței, în timp ce tehnicienii studiază efectul.
Tehnicienii cred că efectul este tot ce ei au nevoie să știe și din aceste motive studierea cauzelor nu este necesară. Fundamentaliștii caută întotdeauna răspunsul la întrebarea: “De ce?”, iar tehnicienii la întrebarea: “Cum?”.
Totul devine neclar atunci când piața nu se comportă conform fundamentelor cunoscute și prețurile acționează în conformitate cu unele necunoscute.
O altă diferență majoră între analiza tehnică și cea fundamentală este cea referitoare la intervalul de timp analizat. Analiza tehnică utilizând
grafice, este ușor de folosit la analize pe un interval de durată scurtă, pe când
analiza fundamentală este recomandată pentru previziuni de lungă durată.
Metodele utilizate în analiza fundamentală sunt mult mai sofisticate (analiza
neuronală, teoria haosului, etc) bazându-se pe analiza cererii și ofertei și nu
numai pe prelucrarea simplă a prețurilor, cum se întamplă în analiza tehnică.
Utilizarea analizei tehnice în diverse medii de tranzacționare inițial analiza tehnică a fost folosită în piața de capital, iar o dată cu apariția contractelor futures pe indici s-a extins și pe piața de mărfuri. Dezvoltarea tranzacțiilor futures financiar (referitoare la: acțiuni, rata dobânzii, valute) cât și a tranzacțiilor cu opțiuni a dus la utilizarea acestei tehnici atât pentru "hedgeri" cât și pentru speculanți.
Pentru a determina modul de acționare a pieței la termen (futures) se folosesc trei surse principale de informare disponibile pentru tehnicieni: prețul, volumul și contractele rămase deschise (numărul total de contracte de vânzare/cumpărare care au intrat în piață și nu au fost încă lichidate așteptând a fi tranzacționate până la atingerea termenului de scadență a contractelor respective).
Utilizarea analizei tehnice în piața de mărfuri este totuși diferită de cea din piața de capital. Aceste diferențe provin în primul rând din faptul că structura prețului la mărfuri este mult mai complicată. Exemplu: în piața graului cotarea este în "cent/bushel", în piața corn ester în "cent/pound", în piața aurului și argintului este în "dolar/ounce", iar pe rata dobânzii este pe "puncte".
Fiecare piață este organizată de burse independente care au specificații de contract proprii cu moduri de cotare specifice, cu limite de preț maxim/minim diferite, cu moduri proprii de încrementare a prețului, etc.
O altă diferență provine din durata contractului. Contractele futures spre deosebire de titlurile de valoare au data de expirare. De fiecare data trader-ul trebuie să știe la un moment dat, care contract să-1 evite (dintre mai multe contracte pe aceeași marfă cu termene de expirare diferite). Graficul pentru o marfă cu termen de contract expirat nu mai prezintă același interes.
O altă diferență dintre tranzacționarea în piața futures și piața de capital este intervalul de timp pe care îl are la dispoziție trader-ul. Timpul este crucial în tranzacțiile futures. Este posibil să cunoști trendul pieței și să pierzi o mulțime de bani. Deși marja este mică în tranzacțiile futures (uzual < 10% din volumul tranzacțiilor) o mișcare mică a prețului în direcție nefavorabilă poate forța brokerul să iasă din piață cu pierderea totală a marjei. În piața de capital din contră dacă trader-ul constată că se află pe o evoluție nefavorabilă a pieței (din punct de vedere al interesului propriu) poate decide simplu (fără pierdere) să nu mai tranzacționeze, să-și mențină acțiunile și să aștepte o conjunctură favorabilă în viitor.
Trader-ul pe mărfuri nu beneficiază de acest lux. O strategie de genul "cumpăra și așteaptă" nu poate fi aplicată în piața futures. Analiza tehnică și analiza fundamentală pot fi utilizate în prima fază în procesul de previziune. Întotdeauna problema timpului, a determinării punctului de intrare și de ieșire este cel mai des o problemă tehnică dificilă. De aceea este necesar ca traderul înainte de a intra în piață să se asigure de aplicarea corectă a principiilor analizei tehnice chiar dacă analiza fundamentală a fost aplicată în fazele anterioare luarii deciziei.
Interpretarea informațiilor furnizate de analiza tehnică este o artă, astfel încăt fiecare trader trebuie să devină propriul "profet" utilizând prelucrari statistice, observații empirice și bazându-se pe experiența practică proprie, pentru a descoperi regulile care definesc comportarea pieței respective.
Formarea unei strategii proprii de tranzacționare este un proces
complex care presupune dezvoltarea unor metode de tranzacționare,
aplicarea unor concepte privind managementul banilor și un lung proces de
autocunoaștere. Câștigurile pe care le obțin traderii de succes fac ca toate
aceste dificultăți să nu conteze și că această profesie să fie una dintre cele
mai tentante.
Sunt deja disponibile o serie de aplicații pe calculator, unele chiar adevărate sisteme expert, care pot fi folosite de trader pentru a-și construi propria prognoză privind evoluția prețurilor. Similar cu prognoza vremii și în prognoza pieței s-au făcut pași însemnați cu rezultate foarte bune în special în prognoza pe perioadă scurtă.
În definirea cadrului de organizare și funcționare a agențiilor de brokeraj s-a încercat o abordare generală astfel încât dependența de un organizator de piață(bursă) să fie minimă.
Voi enumera două motive importante care evidențiază necesitatea dezvoltării de agenții bursiere și anume: obținerea unui profit din activitatea de intermediere în nume propriu sau pentru terți; contribuirea la crearea unui mediu economic atractiv
Pentru a dezvolta o piață de mărfuri organizată în România trebuie să existe pe langă participanți direcți în piață (investitori, producători, consumatori etc.) și instituții adecvate pentru organizatorii de piețe (bursele de mărfuri) și pentru intermediari (agențiile de brokeraj sau bursiere). Prin crearea agențiilor de brokeraj se realizează o instituționalizare a intermediarului, instituționalizare esențială în perioada de tranziție de la economia planificată la economia de piață.
Această instituție va facilita trecerea de la un mediu economic bazat pe planificarea prețului și pe favorizarea monopolului intermediarului la un
mediu care să asigure: descoperirea prețului, competiție în condiții de
fairplay,transparență,acoperirea riscului, etc.
Prezentarea sumară a contextului în care trebuie să funcționeze agențiile de brokeraj și a rolului lor în noul mecanism economic sunt, credem, suficiente
pentru a argumenta necesitatea creării acestora.
Agențiile de brokeraj pot opera pe piață la disponibil (spot), la termen și cu opțiuni (componența de mărfuri și financiară) în conformitate cu facilitate oferite de organizatorul pieții respective.
În funcție de scopul urmărit, pe fiecare piață se pot realiza următoarele tipuri de operațiunii: operațiuni cu livrare efectivă (imediată sau la termen) a unei mărfi sau a unui titlu financiar. Ponderea acestei operațiuni este: semnificativă în piețele la disponibil (spot) și nesemnificativă în celelalte piețe (circa 2% din volumul total al tranzacțiilor).
În această perioadă de tranziție trebuie dezvoltată puternic o piață la disponibil de tip bursier pentru mărfuri deoarece aceasta va conduce la dezvoltarea unei piețe fizice organizate cu toate avantajele care decurg din aceasta: mărfuri, depozite ,silozuri și contracte standardizate, etc.; asigurându-se astfel premizele pentru crearea piețelor futures și de opțiuni. Piețele futures și de opțiuni pot fi considerate, față de piețele fizice, ca niște piețe paralele virtuale.
Puntea de legatură între cele două piețe se asigură prin existența posibilității livrării mărfii sau titlului financiar financiar la atingerea scadenței contractului tranzacționat în piețele futures și de opțiuni.
Virtualizarea pieței a fost posibilă datorită trecerii de la tranzacționarea de mărfuri sau produse financiare derivate cu livrare efectivă și obligatorie la
tranzacționarea de contracte. Nemaifiind obligatorie livrarea mărfii sau
produsului financiar finalizarea tranzacțiilor se face pe calea compensării
(offsetting) fiecărei tranzacții prin alta de sens opus sau prin plată în numerar
a diferenței dintre prețul angajat și prețul conjunctural sau de referință
(cotația bursieră).
Operațiuni speculatorii – realizate atunci când se urmarește obținerea unui profit din evoluția prețului cu asumarea riscului. Speculatorul acceptă suportarea riscului urmărind obținerea unui profit.
Speculatorii, cel puțin cei începatori, trebuie să respecte câteva reguli dintre care amintim: să nu investească decât capitalul care poate fi riscat; speculatorul trebuie să fie disciplinat și nu emotiv; speculatorul trebuie să știe să suporte pierderea; speculatorul trebuie să fie bine informat despre piața respectivă;
Fiecare speculator trebuie să-și construiască propiul set de reguli orientat spre obținerea de profit, dar și pentru controlul sau cel pentru limitarea pierderilor proprii.
Operațiuni de acoperire (hedging)- constau în încheierea în bursa a unei operațiuni de sens opus celei încheiate pe piața fizică pentru același activ (mărfuri sau valute) la prețuri identice sau apropiate astfel încât pierderea pe o piață să fie acoperită de câștigul din cealaltă piață. Aceasta este o operațiune de protecție contra fluctuației de preț realizată în general de către producătorii unor mărfuri sau proprietarii unor titluri de valori.
Operațiuni de arbitraj – constau în cumpărarea sau vânzarea de mărfuri cu livrare la termen la cotația sau cursul dintr-o anumită localitate și vânzarea respectiv cumpărarea unor cantități identice concomitent la o bursă din altă localitate, la prețuri diferite. Arbitrajul poate consta și dintr-o cumpărare și vânzare în aceeași bursa la cotații diferite în scopul realizării de profit.
Operațiuni de spreading – sunt operațiuni bursiere opuse pentru același obiect, dar cu scadențe diferite la aceeiași bursă sau la burse diferite. Se încheie de exemplu o operațiune de vânzare cu scadența la trei luni concomitent cu o operațiune de cumpărare cu scadența la patru luni (contractele au același obiect: marfă, cantitate, preț) urmărindu-se fructificarea diferențelor de preț dintre cele două prețuri futures. Se poate spune că spreading-ul este de fapt o operațiune de arbritraj la aceeași bursă pentru un activ la scadențe diferite.
Principiul de bază este: cumpăra ieftin și vinde scump când piața este în creștere sau invers când piața este în descreștere (operațiuni:"a la hausse", "a la baisse" sau "bear", "bull").
Operațiunile speculatorii sunt importante în funcționarea piețelor la termen constituind contrapartida operațiunilor de acoperire.
Prin realizarea operațiunilor enumerate brokerii își asigură un câștig
(din diferența de preț când tranzacționează în nume propriu sau din comision
când tranzacționează pentru terți) fiind interesați în același timp și de
asigurarea funcționării continue a pieții ținând cont de o regulă de bază:
"Prețul curent (din piața fizică) și prețul futures pentru aceeași marfă sau
titlu financiar tind spre aceeași valoare în luna de livrare. Tendința de
egalizare este determinată de acțiunea celor care fac arbitraj între piața
curentă și piața futures" de organizare și obiectul de activitate.
Până la intrarea în vigoare a ordonanței activitatea agențiilor de brokeraj este reglementată de regulamentul de organizare și funcționare a fiecărei burse.
Obiectul de activitate al unei agenții bursiere sau de brokeraj este
vânzarea/cumpărarea de mărfuri cu livrare efectivă (piață la disponibil sau
spot) și de titluri derivate (piața la termen sau futures și de opțiuni).
Pentru a opera la o bursa trebuie ca agenția de brokeraj să respecte condițiile impuse de reglementările bursei respective. Pentru a opera pe ringul BMMC trebuie ca agenția să fie înfințată de un acționar care are drepturi în acest sens. Calitatea de acționar oferă și alte avantaje care nu fac obiectul acestei prezentări. Autorizarea agenției și a brokerilor pentru a opera pe ringul
bursei se face de către personalul avizat al BMMC.
Prestarea serviciilor de brokeraj se referă la: negocierea ofertelor și perfectarea contractelor pe piață la disponibil, la termen sau de opțiuni în contul unor terțe persoane – subiecte de drept comercial sau în cont propriu; navlosiri, asigurări maritime și fluviale în contul unor terțe persoane -subiecte de drept comercial sau în contul unor terțe persoane – subiecte de drept comercial; gestiunea pe bază de mandate pentru constituirea garanțiilor la contractele futures pentru plata premium-ului la contractele cu opțiuni perfectate în contul unor terți; negocierea, în baza unui mandat în scopul obținerii de credite de la bănci pentru acoperirea parțială a tranzacțiilor la termen."
După gradul de complexitate, activitatea agențiilor de brokeraj poate fi grupată în două categorii și anume: servicii de bază care realizează primirea ordinelor de vânzare/cumpărare; executarea ordinelor conform specificatiilor clientului; reglementarea obligațiilor de plată rezultate din încheierea contractelor la bursă dar și servicii complete care includ prospectarea și urmărirea evoluției piețelor de mărfuri în vederea identificării posibilităților optime de investiții; acordarea de consultanță și de asistență persoanelor fizice și juridice interesate în realizarea tranzacțiilor de afaceri pe piața bursieră; primirea și executarea ordinelor de vânzare/cumpărare; gestiunea fondurilor clienților în scopul optimizării profitului se face ținând conturi în marjă pentru fiecare client implicat și reglementand permanent obligațiile rezultate din încheierea contractelor în bursă.
Structura organizatorică este determinată de serviciile pe care le
dorește să le presteze agenția respectivă. În principiu se poate dezvolta câte
un departament pentru fiecare din serviciile prezentate anterior. Din punct de
vedere organizatoric activitatea agenției poate să înceapă cu existența unui
șef de agenție, a unui broker autorizat să opereze la bursa de mărfuri și
având la dispozitie o logistica minimală.
Mai trebuie avut în vedere că agenția de brokeraj trebuie să dețină lichidități necesare garantării tranzacțiilor în nume propiu. Valoarea acestora ar trebui să poată acoperi 15-20% din volumul maxim tranzacționat în nume propriu.
Nivelul minim al capitalului social urmează a fi precizat prin reglementări ale Comisiei Operațiuniilor la termen (probabil similar cu societățiile de valori mobiliare). Investiția într-o agenție bursieră va da roade din momentul maturizării activitații ei și a pieței în care lucrează.
Din cele prezentate rezultă: crearea unor piețe de mărfuri (la disponibil, la termen. cu opțiuni) nu se poate face fără existența unor agenții de brokeraj puternice; participanți din piața de mărfuri trebuie să se implice nu numai în realizarea de tranzacții ci și în crearea instituțiilor necesare funcționării pieții (agențiile de brokeraj, burse, case de compensație) având astfel posibilitatea construirii unei piețe care să funcționeze în conformitate cu necesitatile și dorințele lor; dezvoltarea unor agenții de brokeraj puternice este o activitate dificilă și necesită pe langă o investiție în logistica adecvată și o investiție în formare și dezvoltare a unei noi profesii (brokerul bursier) și impunerea ei pe piață.
Agențiile de brokeraj pot opera pe mai multe piețe organizate de burse de mărfuri diferite având astfel posibilitatea realizării unor operațiuni complexe (speculative, de arbitraj, de protecție împotriva riscului etc.) cât și a unui volum de tranzacții mult mai mare decât dacă ar opera numai la o singură bursă.
Investițiile în agențiile de brokeraj sunt investiții de perspectivă și de durată și nu se poate pune problema recuperarii și obținerii unui profit imediat.
Crearea de agenții de brokeraj înainte de aprobarea Ordonanței 69/97 prezintă avantaje din punct de vedere economic și anume: investiția poate începe cu resurse financiare mai mici, activitatea putând fi concentrată mai mult pe formare profesională decât pe obținerea de profit, urmând ca în momentul solicitării autorizării activității îndeplinirea condițiilor necesare să nu mai fie o problemă.
Deși piața de mărfuri și în special futures este încă la început (se tranzacționeaza deocamdată numai contracte pe indici bursieri și pe diferența de curs valutar) există premiza unei dezvoltări rapide deoarece funcționează deja, în acest moment, zece burse de mărfuri care se pot implica în susținerea organizarii piețelor de mărfuri în România ,dar nu pot face acest lucru singure și mai ales fără să existe agenții de brokeraj puternice.
Pentru a asigura un cadru economic adecvat schimburilor comerciale existente între țările membre a comisiei Marii Negre propunem crearea unui sistem integrat, care să stea la baza organizării a piețe comune de mărfuri și de capital. La realizarea integrării trebuie să se țină cont de existența unor piețe specifice în fiecare țara și de dorința comuna de a dezvolta o piață regională care să poată fi conectata la piața globală existentă. Scopul principal al integrării este de a realiza un cadru economic care să asigure: competiție, faiplay, onestitate, integritate.
În realizarea pieții integrate se au în vedere păstrarea integrității
fiecărei piețe naționale și crearea unei interfețe atât cu piețele naționale cât și
cu piețele internaționale.
Integrarea poate fi facută pe mai multe nivele și anume la nivelul
reglementării pieții, la nivelul unor componente comune, sau la ambele
nivele.
Realizarea unui sistem consistent, la nivelul pieții comune, în ansamblu astfel încăt să se poată asigura protecția tuturor participanților din piață (investitori, producători, comercianți, consumatori), și a integrității pieții. Integrarea din acest punct de vedere este necesară cel puțin la nivelul reglementării pieții. Avantajele existenței unui organism de reglemetare sunt evidente pentru toți organizatorii de piață chiar dacă integrarea s-ar opri numai la acest nivel.
Crearea unui mediu competitiv și onest pentru toti participanți din piață și asigurarea a două funcții sociale de bază: descoperirea prețului și acoperirea riscului.
Încadrarea în tendințele de dezvoltare zonală (comuniunea europeana)
și internațională a piețelor (exemplu: IOSCO – Internațional Organisation of
Securities Commissions creată pentru piețele futures și de capital din lume)
atât la nivelul reglementării pieții căt și la nivelul utilizării în comun a unor
resurse. Alte exemple: utilizarea în comun a sistemului de tranzacționare
computerizat GLOBEX (dezvoltat de REUTERS) de către CME (Chicago
Board of Trade), MATIF (Franța) și LIFEE (Anglia).; unificarea activitații
de clearing în vederea protejarii investitorilor.
Utilizarea optimă a resurselor (prin exploatarea în comun a unor componente) cu efecte benefice în reducerea costurilor necesare dezvoltarii piețelor.
Cuplarea simplă la comerțul internațional prin adaptarea standardelor internaționale care apar în afaceri.
Crearea unor piețe competitive la nivel internaționale prin efortul comun al organizatorilor zonali de piață. Prin unirea eforturilor participanților din zona Marii Negre câștigarea competiției cu alte zone comerciale sau cu alte piețe internaționale ar fi avantajul tuturor participanților din această piață comună.
Pentru a atinge scopul propus trebuie să definim obiectivele finale pe care să le satisfacă această piață integrată precum și strategiile de realizare a ei.
Vom enumera pe scurt principalele obiective: dezvoltarea unei piețe
fizice (spot) organizate care are ca obiectiv standardizarea mărfurilor
tranzacționate, standardizare servicii (tranzacționare, depozitare, transport
etc.) și punerea în evidenta a piețelor reprezentative fiecărei tări participante.
Prin punerea în evidenta intelegem dezvoltarea unor componente comune a
pieții pentru o marfa sau un serviciu acolo unde există sau se produce în mod
semnificativ și avantajos marfa sau serviciul respectiv. Dezvoltarea unei piețe
futures pentru: mărfuri necesară pentru a asigura o procedura acceptabila de
toti participanții, având asigurate cele doua functii sociale: descoperirea
prețului și acoperirea riscului; fmănciara necesară atat pentru a asigura
liberalizarea cursului valutar cat și pentru a sprijini realizarea unei
convertibilitati reale între monedele tărilor participante. Dezvoltarea unei
piețe de capital având în vedere că există și se vor dezvolta investițiile
comune.
Este necesară introducerea unor reglementări speciale care să asigure protejarea investitorilor straini în fiecare din tările care fac parte din aceasta zona.
Pentru atingerea acestor obiective de integrare, având în vedere necesitatea pastrarii integrității fiecărei Piețe naționale, sunt necesare: stabilirea unor interfete între Piețele naționale (protocoale bilaterale, multilateral) participant; stabilirea unor standarde necesare funcționării pieții comune referitoare la mărfuri, contracte etc.; armonizarea reglementărilor privind raporturile și decontările care se fac în piață, dezvoltarea unor infrastructuri de reglementare a pieții comune, dezvoltarea unor componente funcționale de interes comun: casa de clearing; sistem de diseminare informații; sistem de tranzacționare computerizată.
În conformitate cu cele prezentate rezultă că piața integrată, comună va consta din următoarele componente: un organism de reglementare și îndrumare; componente funcționale create în comun (casa de clearing, sisteme de diseminare a informației, sisteme de tranzacționare, piețe specializate, etc.) integrarea de componente naționale. Se vor integra piețe organizate la nivel național prin realizarea unei interfețe necesare cuplării lor la acest nivel zonal, componente necesare pentru cuplare la piețe internaționale.
La realizarea piețelor comune sau a unor componente comune se va apela la o tehnologie de vărf astfel încăt toate serviciile să poată fi realizate în timp real și de la distanță. Practic se realizează o piață virtuală cu acces distribuit.
Selectarea unui loc pentru o componență sau dezvoltarea unei componente naționale se va face în scopul realizării unor activitați avantajoase pentru întreaga comuniune, utilizând criterii de eficiență economică (existența unor resurse locale, includerea în proiecte internaționale etc.) Setul de criterii trebuie stabilit odată cu definirea proiectului pentru a evita eventualele conflicte de interese. În consens cu cele prezentate se propune crearea în România a unei burse de mărfuri comune pentru cereale și petrol, bursa creată în zona liberă Constanța și care să aibe atât o componență pentru piața spot cât și pentru piața futures. Există proiecte susținute de Banca Mondială pentru realizarea de depozite, în zona Constanța, pentru cereale, și de asemenea Constanța beneficiază de o infrastructură adecvată pentru transport și prelucrare atât pentru cereale cât și pentru petrol.
În abordarea integrarii trebuie pornit de la definirea sistemului final și apoi trecut la stabilirea pașilor care trebuiesc parcurși. Crearea organismului de reglementare este după noi prima urgență.
În cadrul acestui organism se poate crea și o componentă tehnică care să se ocupe de realizarea integrarii efective.
Gradul de integrare a piețelor și a componentelor din piață atât la nivel zonal cât și la nivel național va fi hotărâtor în atingerea nivelului de performanță și fiabilitate a sistemului economic general creat astfel în cadrul colaborarii economice de la Marea Neagră.
Există și o propunere privind structura și componența unei subcomisii a pieței de investiții mobiliare și a acoperirii riscului.
În componența acestei subcomisii este inclus: un comisar CNVM: coordonarea comisiei revine unor membri: specialiști în domeniul burselor de valori; specialiști în domeniul OTC; specialiști în contracte futures; reprezentanți ai Ministerul Reformei, ai Ministerul de Finanțe, ai Asociației Naționale a Societăților de Valori Mobiliare, ai Uniunii Burselor de Mărfuri din România.
Legaturile funcționale între aceasta subcomisie și piețe este prezentată în graficul alăturat.
Plata de mărfuri specifică tranzacționarii de mărfuri cu livrare imediată (contracte de tip spot) nu fac obiectul supravegherii și reglementării acestei subcomisii, aceste activitați rămânând la nivelul Uniunea Burselor de Mărfuri din România.
În perioada de formare a piețelor se va dezvolta o strategie generală în vederea armonizării soluțiilor proprii fiecărei piețe cu interesele comune (optimizarea utilizarii resurselor utilizate în comun, standardizare interfețe etc.).
Rolul acestei comisii este de a stabili politici comune pentru dezvoltarea, reglementarea și supravegherea pieței de capital și de mărfuri în România.
Abordarea componentelor de dezvoltare este necesară până la depașirea fazei de pornire și punere în funcțiune a acestor piețe urmând apoi ca ponderea acesteia să se reducă, rămânând în final, ca sarcini de bază, probleme legate de reglementare și supraveghere. tponderea acesteia să se reduca, raminind în final, ca sarcini de baza,probleme legate de reglementare și supraveghere.
Din problemele principale ale componentei de dezvoltare propuse a fi rezolvate în comun, precizăm următoarele: sisteme de tranzacționare computerizată ; Casa de clearing ; sistemul de diseminare a informațiilor; crearea, dezvoltarea agențiilor de brokeraj.
După cum se observa și în reprezentarea făcut , există create deja trei piețe: piața organizată de Bursa de Valori București, piața OTC organizată de Asociația Națională a Societăților de Valori Mobiliare, piața de mărfuri în organizare de către Uniunea Burselor de Mărfuri din România.
Extinderea activitații Asociația Națională a Societăților de Valori Mobiliare și pe piața organizată de Bursa de Valori București este posibilă după privatizarea acesteia.
Apare o piață nouă și anume piața futures, piață pe care se va permite din
start să opereze atât bursele de mărfuri cât și societățiile de valori mobiliare.
Trebuie stabilită o strategie națională pentru crearea și dezvoltarea pieței
futures.
În vederea abordarii activitații de reglementare și supraveghere a pieței ar trebui realizate următoarele: definirea titlurilor de valoare și a tipului de piețe urmărind permiterea unei flexibilități maxime de abordare.; stabilirea regulamentelor de reglementare și supraveghere la nivelul fiecarui tip de piață.
Aprobarea acestora se face la nivelul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare în urma avizării lor de către subcomisia mai sus amintită. Fiecare piață va fi supravegheată direct de către asociația organizatorilor respectivei piețe.
La nivelul fiecărei piețe s-au creat deja două astfel de asociații și anume Asociația Naționala a Societăților de Servicii de Investitii Financiare și Uniunea Burselor de Mărfuri din România. Prin privatizarea Bursei de Valori din București, supravegherea acestei piețe se muta la nivelul Asociația Naționala a Societăților de Valori Mobiliare.
Supravegherea pieței se va face de către reprezentanții pieței respective (Asociația Națională a Societăților de Valori Mobiliare pentru piață de capital și Uniunea Burselor de Mărfuri din România pentru piață de mărfuri) pe baza regulamentelor aprobate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.
Orice titlu de valoare nou poate fi lansat pe piață în urma avizării subcomisiei pentru o perioada de timp de probă, perioada definită de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare (maxim 1 an) fără să fie obligatorie aprobarea ei.
Piața futures va fi reglementată de o lege specială, iar supravegherea se va face de fiecare organizator de piață pentru membrii săi. În caz de conflict, medierea între doi participanți pe aceeași piață, trebuie rezolvata de subcomisie.
În concluzie, în cadrul unei piețe, se definesc următoarele nivele ierarhice: organizatorul și supraveghetorul pieței – asociația operatorilor (Asociația Naționala a Societăților de Servicii de Investitii Financiare sau Uniunea Burselor de Mărfuri din România); operatorii din piață respectivă pot fi: burse, societăți de servicii de investitii financiare, agenții de brokeraj.
Cred că nu este important numai să preluam structuri clasice existente în lumea dezvoltată ci să definim o infrastructură minimă care să asigure
realizarea activitaților de bază pentru funcționarea normala a unei piețe și
anume: sistemul de tranzacționare (ring, computerizat), cu tendința de
generalizare a sistemului computerizat; sistemul de compensare, pentru
piețele care necesită aceasta activitate; sistem de diseminare a informației în
timp real care trebuie să aibă două componente pentru: operatorii din piață
(brokeri), investitori (clientul final).
Prin informatizarea componentelor pieței, activitatea de bază a burselor, a societăților de valori mobiliare, se va deplasa, ca pondere, spre activitați de management al riscului, și de lansarea de noi tipuri de contracte.
Supravegherea pieței trebuie văzută din cel puțin două puncte de vedere: asigurarea unui cadru competitiv în piață prin asigurarea de condiții tehnice de tranzacționare similare pentru toți participanți și printr-o transparență totala a pieței; protejarea participanților din piață (vânzător, cumpărator, investitor etc.) prin politici de armonizare a reglementărilor din piață în vederea minimizării riscului.
Pe măsura trecerii timpului, piața extrabursieră în ansamblu și componentele ei își dezvăluie virtutile economico-sociale.
Până în prezent au devenit clare o serie de avantaje care constituie puncte de atracție pentru societățiile listate și pentru cele care asteaptă să li se soluționeze cererile de "aderare".
În primul rând, prezintă un grad malt de interes faptul ca societatea emitentă nu trebuie să plătească nici un fel de taxă pentru participarea la operațiunile de tranzacționare a acțiunilor.
În al doilea rând, taxele pentru serviciile de registru (înregistrarile și modificarile de evidență din Registrul Român al Acționarilor – RRA) sunt extrem de scăzute, chiar și în comparatie cu cele mai putin pretențioase societăți de publicitate, fără să mai vorbim despre costurile pe care le-ar antrena ținerea evidenței acțiunilor și acționarilor cu mijloace proprii. În al treilea rând, în comparatie cu formalitatile și condițiile impuse pentru cotarea la Bursa de Valori București, participarea pe piața extrabursieră nu presupune nici un fel de dificultăți deosebite în acesta privința. În sfarsit, în al cincilea rând, sistemul care s-a creat permite un acces relațiv facil la informațiile necesare, începand cu evidentele ținute la zi și terminând cu posibilitatea cunoașterii "superoperative" a stării economico-financiare a fiecărei societăți.
Ceea ce se întelege mai greu de către manageri vizează rolul și rostul societăților de valori mobiliare care acționează în calitate de intermediar al tranzacțiilor. Aici sesizăm unul din punctele slabe ale acțiunii de mediatizare, de promovare (dacă se dorește utilizarea unui termen mai pretențios).
Se înțelege încă în mică măsură că operațiunile de pe piața de capital necesită un personal înalt specializat și reguli stricte care să permită atât transparența cât și eficiența operațiunilor. Tocmai de aceea am insistat asupra unei activități promoționale adecvate din partea fiecărei societăți de servicii de investitii financiare și a asociației lor, în ansamblu.
Cerintele de informare sunt esențiale pentru deciziile investitorilor; ori, astfel de cerințe sunt satisfăcute mai bine de mecanismele extrabursiere. Prin începerea activitații acestei piețe se asigură premise pentru transparența operațiunilor, pentru obținerea de informații concludente. În ceea ce ma privește sunt mulțumit de modul în care piața extrabursieră a debutat". Nu mai este nimic de adaugăt la aceste aprecieri.
Oferta publică de vânzare se face conform Regulamentului prin plasament intermediat, prin intermediul uneia sau mai multor societăți de valori mobiliare, selectate prin licitatie, în baza criteriilor și grilei de punctaj.
După selectare, se încheie cu societatea de servicii de investitii financiare câștigătoare un contract de intermediere, în condițiile prevăzute de Regulament pentru vânzarea pachetului de acțiuni deținut la societatea comercială respectivă.
Intermedierea poate fi făcută în una din următoarele modalități: metoda plasamentului garantat ; metoda celei mai bune execuții; metoda licitației olandeze.
Orice ofertă publică de vânzare de acțiuni necesită conform regulamentului autorizarea prealabilă a Comisei Naționale a Valorilor Mobiliare.
În vederea obținerii autorizatiei, intermediarul întocmește prospectul de ofertă, cu conținutul prevăzut de regulament, în care sunt prezentate informații cu privire la societatea comercială pusă în vânzare (denumiă în continuare Emitent) și date privind condițiile de vânzare ale acțiunilor.
Pentru determinarea valorii de piață a acțiunilor puse în vânzare, conform regulamentului, intermediarul va întocmi un studiu de prezentare a emitentului (red herring) pe care îl va transmite potențialilor investitori, cu specificarea că oferta publică de vânzare este în curs de autorizare.
Societatea de valori mobiliare primește într-un termen definit și centralizeaza scrisorile de intentie ale investitorilor potențiali, reprezentând cererile de cumpărare preliminare, pe care intermediarul va încerca să le satisfacă în timpul ofertei publice,întocmind pe baza acestora un document denumit book building.
Informațiile din book building sunt comparate de ofertant cu: prețul calculat pe baza raportului de evaluare simplificat în situația în care societatea comercială nu este tranzacționată pe piața secundară ; cu cota acțiunilor înregistrată în ziua precedentă pe piața secundară, dacă societatea este tranzacționată.
Prețul de ofertă se stabilește astfel: dacă prețul obținut prin book building este mai mare decât prețul calculat prin metoda raportului de evaluare simplificat sau decât cotația acțiunilor înregistrată în ziua precedentă pe piața secundară, atunci comisia de negociere stabilește vânzarea la prețul rezultat din book building și încheie actul adițional la contractul de intermediere; dacă prețul rezultat din book building este mai mic decât cotația acțiunilor înregistrată în ziua precedentă pe piața secundară, atunci comisia de negociere stabilește prețul de vânzare la nivelul cotației de pe piața secundară și încheie actul adițional la contractul de intermediere; dacă prețul rezultat din book building este mai mic decât prețul calculat prin metoda raportului de evaluare simplificat, iar societatea nu este tranzacționată pe piața secundară, deschiderea ofertei se amână cu o perioada convenită între ofertant și intermediar, dar nu mai mult de o lună,după care se reia sondajul.
După stabilirea prețului de vânzare și completarea lui în prospectul de ofertă Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare analizează și emite autorizația pentru oferta publică.
În minim 7 zile de la obținerea autorizației, oferta publică este anunțată în presă și declarată deschisă, conform datei precizate în Prospectul autorizat.
Vânzarea acțiunilor se face prin distribuție continua prin Bursa de Valori București.
Pentru întocmirea documentelor necesare ofertei publice, realizarea prospectului de ofertă, întocmirea red herringului, sondarea potentiaților investitorii și centralizarea ofertelor în book building, pentru tipărirea și multiplicarea unui număr minim de 100 de exemplare din Prospect , Societatea de Valori Mobiliare, primește o sumă fixă negociată cu Ofertantul.
Pentru executarea tranzacțiilor, Societatea de Servicii de Investitii Financiare primește o sumă fixa drept comision pentru plasarea întregii oferte încredințate în limitele stabilite prin Regulamentul CNVM nr. 3/1996, pentru metoda de intermediere prin “plasament garantat”.
Dacă la data încheierii ofertei publice, a fost vândută numai o parte din ofertă, atunci societatea de valori mobiliare va primi o cotă prorată din comisionul stabilit prin contract.
Pentru desfașurarea în bune condiții a ofertei publice de vânzare,
Societatea de Valori Mobiliare împreuna cu Ofertantul va pregăti un plan de
marketing pentru realizarea unei publicități eficiente a ofertei, în țara și în
străinatate, costurile fiind în sarcina Ofertantului.
Prețul cuvenit și încasat de Ofertant, reprezintă prețul de vânzare din care se deduce comisionul sau marja intermediarului, precum și cheltuielile efectuate pentru realizarea ofertei.
Tranzacțiile rezultate în urma programului de ofertă publică sunt tranzacții de vânzare cumpărare și au valoare de contract.
Oferta publică de vânzare se încheie prin Raportul final întocmit de Intermediar și confirmat de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare.
BIBLIOGRAFIE:
1. Bursa. Organizare, funcții, experiențe – Ioan Popa, editura Adevărul, București, 1994
2. Colecția "Bursa" 1996/2005
3. Colecția "Monitorul Oficial" 1997/2005
4. Finanțe. Teoria Piețelor Financiare. Finanțele Întreprinderii. Analiza și Gestiunea Financiară. – Ion Stancu, editura Economică, București, 1996
5. Contabilitatea financiară – Nicolae Feleaga, Ion Ionașcu, editura Economică, București, 1995
6. Finanțe publice, Ioan Vacarel & colectivul, editura Didactică Pedagogică, București, 1992
7. Analiza Economico-Financiară, Maria Niculescu, Universitatea "Constantin Brâncoveanu", Pitești, 1993
8. Piețe Financiare, Primare și Secundare și Operațiuni de Bursa – Elena Dragoiescu, Anton Dragoiescu, editura Mesagerul, Cluj Napoca ,1995
9. Bursa de Valori – Bogdan Ghilic-Micu, editura Economică București, 1997
10. Scenarii pentru crearea și funcționarea piețelor de capital, Nicolae Dardac și Gheorghe Anghelache, revista Finanțe, Credit și Contabilitate, nr. 3/1991
11. Bursa. Tehnică tranzacțiilor – Ioan Popa, editura Adevărul, București, 1994
12. Analiza punctelor de extrem speculativ – Bogdan Ghilic-Micu și Victor Voineagu, Curierul Național, 15 februarie 1996
13. Bursa de Valori în practica internațională – Dumitru P. Tiberiu, Tribuna Economică, nr. 3-4 / 1992
14. Limitele analizei eficienței bursiere – Bogdan Ghilic-Micu și Victor Voineagu, Tribuna Economică, nr. 20 / 1995
15. Bursa și Piața Extrabursieră – Gabriela Anghelache, editura Economică 2000
16. Teoria Portofoliilor – Stelian Stancu și Cătălin Huidumac, Editura Didactică și Pedagogică 1999
17. Piața Românească de Capital privită din interior – Simona Fătu, editura Vox 1998
18. Piața Acțiunilor – John M. Dalton, editura Hrema București 2000
19. Piața Obligațiunilor – Robert Zipf, editura Hrema București 2000
20. Piața Contractelor Futures – Iacob Bernstein, editura Hrema București 2002
21. Managementul portofoliilor de investitii pe Piata de Capital- Radu Despa, Editura Universitara 2005
22 Piete de Capital si Burse de Valori- George Ionescu, Editura Universitara 2005.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Tehnici DE Acoperire A Riscului Prjn Operatiuni LA Bursele DE Valori (ID: 133256)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.