Tehnici Creative In Dezvoltarea Socio Emotionala a Copiilor Prescolari

Conceptul de educație socială și emoțională în contextual actual al lumii contemporane constituie un ansamblu de acțiuni și demersuri proiectate și desfășurate pe baza unor principii care au ca scop realizarea integrării sociale a copiilor, având ca finalitate formarea competențelor pentru viață.

Educația socio-emoțională vizează debutul vieții sociale a copilului, capacitatea lui de a stabili relații și de a interacționa cu adulții și copiii. Dezvoltarea emoțională vizează în principal capacitatea copiilor de a-și putea exprima propriile emoții și de a înțelege emoțiile celorlalți, dar și dezvoltarea conceptului de sine. În strânsă corelație cu conceptul de sine la vârsta preșcolară începe să se dezvolte și imaginea de sine a copilului care influențează decisiv procesul lui de cunoaștere și învățare.

Educația socio-emoțională a preșcolarilor reprezintă totalitatea activităților de învățare în care ei sunt implicați în vederea asigurării premizelor și condițiilor de apariție și manifestare a comportamentelor speciale și emoționale dezirabile la această vârstă. Comportamentele care se dezvoltă în etapa preșcolară reprezintă fundamentul atitudinilor și comportamentelor sociale și emoționale viitoare caracteristice conduitei în viața de adult.

Pentru a asigura o dezvoltare socio-emoțională adaptată la nevoile actuale am orientat demersul instructiv-educativ pentru:

formarea și dezvoltarea la copii a abilităților de interacțiune cu adulții și copiii de vârste apropiate;

acceptarea și respectarea diversității;

formarea comportamentelor prosociale;

recunoașterea, exprimarea și autocontrolul emoțiilor, a expresivității emoționale;

dezvoltarea conceptului de sine.

Am observat că modul în care se comportă copilul este rezultatul a ceea ce fac părinții și educatorul, modul în care a fost învățat să-și gestioneze emoțiile, dar și rezultatul temperamentului propriu.

Competențele socio-emoționale dezvoltate în copilărie stau la baza inteligenței emoționale la vârsta adultă și contribuie la adaptarea cu succes în viața socială și profesională a adultului.

În preocupările pe care le-am avut în activitatea didactică privind dezvoltarea socio-emoțională a copiilor în perioada preșcolară am observat o serie de caracteristici semnificative și tipuri de manifestări pe nivele de vârstă.

În intervalul 3 – 4 ani copilul manifestă atitudini și comportamente specifice:

își spune numele, vârsta și sexul și uneori adresa la care locuiește;

încearcă să atragă atenția adulților printr-un simț al umorului;

exprimă o afecțiune deosebită pentru familie, educatori și prieteni;

uneori poate să fie gelos în relația cu părinții;

mulți copii au o atitudine relaxată și le place să se conformeze;

înțeleg unele abilități sociale, dar le pot învăța numai dacă sunt fericiți;

dacă copilul este supărat, nu va fi capabil să împartă jucăriile sau lucrurile personale cu cei din jur;

copilul are reacții emotive vii, dar fără profunzime;

începe să manifeste plăcere pentru anumite obiecte, culori și sunete muzicale;

trăiește sentimentul rușinii față de persoane cunoscute.

În intervalul 4 – 5 ani copilul are manifestări de genul:

cunoaște adresa și numărul de telefon;

începe să-și formeze conștiința de sine prin interiorizarea limbajului;

are preferințe și aversiuni clare;

manifestă empatie;

este capabil să consoleze alți copii;

are preferințe și își poate selecta prietenii;

pare sigur pe sine;

are deseori comportament negativ;

poate să-și tempereze reacțiile când este în grup;

trăiește sentimente morale față de faptele altora;

învață să aibă încredere în abilitățile sale fizice, dar uneori fie exagerează, fie nu se implică suficient.

În intervalul 5 – 6 ani aria manifestărilor copilului se lărgește:

se adaptează mult mai ușor la reguli noi;

își împarte lucrurile și se comportă bine cu cei din jur;

este mai calm și mai prietenos, se joacă și cu fetițe și cu băieți, deși preferă reprezentanții aceluiași sex;

este mult mai independent și își controlează mai bine comportamentele;

înțelege nevoia respectării regulilor unui joc;

pune întrebări complicate și vrea să fie luat în serios;

devine critic și mult mai conformist;

este preocupat să le facă pe plac adulților și nu dorește să fie mustrat în public.

Perioada preșcolară este cea mai indicată pentru dezvoltarea și optimizarea comportamentelor emoționale și sociale.

Efectele negative ale dezvoltării inadecvate ale acestor competențe afectează sănătatea mentală atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Comportamentele negative specifice acestei perioade sunt:

comportamentul de pâră;

solicitarea excesivă a sprijinului și nehotărârea;

agresivitatea fizică și verbală;

marginalizarea;

frica și anxietatea;

minciuna;

timiditatea;

furia;

vinovăția;

lipsa empatiei.

Având în vedere importanța comportamentelor socio-emoționale pentru sănătatea mentală, dezvoltarea cognitivă și pregătirea copiilor pentru școală, am utilizat în cadrul procesului instructiv-educativ o serie de tehnici creative, ca de exemplu: desenul și pictura, modelajul, colajul, teatrul, basmele și povestirile, jocul și muzica.

Desenul si pictura. Am observat că prin desen copilul poate să devină conștient de sine și de existența sa în lume. Prin desen și pictură copiii reușesc să-și exprime sentimentele, trăirile și nevoile proprii, descoperindu-și în acest fel identitatea. Pictura și desenul devin un mijloc de comunicare între adult și copil. Prin desen și pictură copiii exprimă idei ce nu pot fi exprimate cu ajutorul limbajului și în acest fel am putut să descifrez emoții ascunse.

Modelajul. Este o modalitate prin care copilul își poate povesti trăiri și impresii cu ajutorul figurinelor cărora le dă forme și expresii specifice viziunilor lui interioare. Am încercat să stimulez curiozitatea copiilor în a descoperi plăcerea și senzația lucrului cu lutul, cu plastilina, cu aluatul, oferindu-le astfel posibilitatea să experimenteze senzația tactilă și kinestezică.

Colajul. Prin această tehnică am încercat să stimulez creativitatea copiilor, dexteritatea manuală, orientarea spațială și nu în ultimul rând comunicarea.

Teatrul i-a ajutat pe copii să se elibereze de tensiuni, să-și clarifice unele trăiri de confuzie și durere, dând viață unui anumit personaj. Prin teatru copilul joacă de fapt propria experiență cu înțelesuri și trăiri personale. Această tehnică a contribuit foarte mult la dezvoltarea creativității prin inventarea unor replici de către copii și a unor situații neprevăzute. Unele evenimente traumatizante din viața copiilor au fost retrăite în jocul de teatru, unde am avut posibilitatea să intervin cu multă diplomație și să contribui la atenuarea acelor trăiri negative.

Basmele și povestirile în general ating emoții de dragoste, ură, teamă, furie, izolare, etc. Am folosit basmele și povestirile ca mijloace prin care să transmit mesaje pozitive tuturor copiilor, mai ales mesaje de deschidere, de încurajare, de iubire, dar mai ales de dreptate. Am observat că reacțiile copiilor sunt diferite atunci când ascultă un basm sau o poveste în funcție de trăirile lor personale și de experiențele anterioare din viața lor. Prin poveste copilul se confruntă cu probleme prezentate într-o nouă viziune, pentru că el are posibilitatea să găsească soluții și să schimbe cursul poveștii într-un mod creativ. Această formă creativă ajută copilul să iasă din anumite blocaje emoționale, atribuind personajelor negative trăsături pozitive, ca de exemplu: balaurul nu este rău dacă o înghite pe zâna cea rea.

Jocul este activitatea dominantă la vârsta preșcolară și poate fi considerat un instrument terapeutic în dezvoltarea personalității copilului. Jocul continuă să fie una din căile principale de comunicare cu copilul care contribuie la dezvoltarea comportamentelor sociale și a trăirilor afective ale copilului. Prin joc copilul poate fi ușor modelat, dar și conectat la viața reală. În timpul jocului am observat multe aspecte privind maturitatea, inteligența, imaginația și creativitatea copilului, modul de organizare cognitivă, orientarea în spațiu și abilitățile proprii de rezolvare a unor probleme. Jocul poate fi considerat o formă de autocunoaștere și autoterapie prin care copilul lucrează cu el însuși asupra confuziilor, fricilor și conflictelor interioare.

Muzica este calea prin care am putut să realizez multe obiective privind dezvoltarea socio-emoțională a copiilor, cum ar fi: scăderea anxietății, dezvoltarea interesului și dorinței de relaționare, ameliorarea relațiilor afective și dorința de comunicare cu cei din jur. Prin muzică copilul exprimă anumite trăiri pe care nu reușește să le transmită prin alte forme de manifestare verbală sau non-verbală. Am observat că muzica are un efect deosebit în stimularea memoriei, pentru că majoritatea copiilor rețin mult mai ușor textele muzicale decât versurile dintr-o poezie. Muzica are un efect terapeutic asupra comportamentelor emoționale ale copilului și de aceea am observat că uneori ei înșiși solicită audierea unor piese muzicale și reacționează pozitiv în aceste situații.

Cu ajutorul tehnicilor pe care le-am expus am reușit să corectez și să atenuez anumite comportamente socio-emoționale insuficient dezvoltate sau dezvoltate greșit.

Pentru a preîntâmpina sau corecta anumite comportamente socio-emoționale, din practica personală am constatat necesitatea următoarelor atitudini:

autocontrolul cadrului didactic ca model pentru grupa de copii;

susținerea și încurajarea copiilor pentru orice inițiativă pozitivă;

respectarea regulilor stabilite la nivelul grupei;

facilitarea și încurajarea copiilor în a-și exprima emoțiile pozitive sau negative;

aplicarea de recompense copiilor chiar și pentru cel mai mic progres;

atragerea și implicarea părinților în dezvoltarea autonomiei personale a copiilor, în corectarea comportamenelor negative și comunicare permanentă;

identificarea, împreună cu copiii, a unor soluții pentru situații diferite în cadrul grupei, dar și în spațiul familial;

valorizarea copiilor în funcție de competențele și dorințele proprii.

Cadrul didactic, alături de familie, sunt cei mai importanți parteneri în procesul de dezvoltare a personalității copiilor la vârsta preșcolară. De felul cum conlucrează cei doi factori depinde evoluția și dezvoltarea copiilor din punct de vedere social și emoțional.

Bibliografie:

Botiș, A., & Mihalca, L. {2007). Despre dezvoltarea abilităților emoționale ale copiilor, fete și băieți, cu vârsta până la 7 ani.Buzău: Alpha MDN.

Roco, M. (2204). Creativitate și inteligență emoțională. București: Polirom.

Ștefan, C. A., & Kallay E. (2007/2010). Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Cluj-Napoca: Editura ASCR.

Vrăsmaș, E. (2008). Intervenția socio-emoțională ca sprijin pentru părinți. Iași: Editura Aramis.

*** (2008). Repere Fundamentale în Învățarea și Dezvoltarea Timpurie. București: MECT.

*** (2008). Ghidul de bune practice pentru educația timpurie a copiilor între 3-6/7 ani. București: MECT.

Caron, G. (2009). Cum să susținem copilul în funcție de temperamental său. București: Editura Didactică Publishing House.

Boca, C. (coord.). (2008). Consilierea în grădiniță…start pentru viață. București: 2000+ (MECT – PRET).

Veron, A. (2010). Ce, cum, când în terapia copilului și a adolescentului. Manual de tehnici de consigliere și psihoterapie. Cluj-Napoca: Editura RTS.

.

Rezumatul lucrării “Tehnici creative în dezvoltarea socio-emoțională a copiilor preșcolari”.

Pentru a asigura dezvoltarea optimă a competențelor sociale și emoționale a copiilor este esențială stabilirea unei relații de comunicare optimă între părinți și educatori. Cu cât tipurile de relaționare, metodele de disciplină și atitudine în relațiile cu copiii sunt mai asemănătoare, cu atât probabilitatea manifestării problemelor de comportament este mai redusă. Relația educatoare – părinte se impune a fi o relație bazată pe colaborare, pe respect și comunicare sinceră. Experiența educatoarei în relația cu copiii vine adesea în completarea experienței părinților în relația cu propriul copil.

Este foarte important ca părinții să fie implicați în educația copiilor prin participarea efectivă la activități, precum: excursii, serbări, concursuri, aniversări, lecții deschise, întâlniri de grup și alte genuri de acțiuni.

De cele mai multe ori atitudinea educatoarei poate să compenseze lipsurile din familie, îi poate ajuta pe copii să se integreze cu succes din punct de vedere social si să dezvolte abilități necesare pentru a-i ajuta să facă față cerințelor școlare și vieții sociale.