Tehnica Kibisu Gaeshi

În realizarea studiului am studiat literatura de specialitate referitoare la formele de auto apărare tradiționale.

Am studiat comportamentul polițiștilor și Jandarmilor in acțiunile desfășurate in sprijinul apărării liniștii și a ordini publice.

În final am enunțat o serie de concluzii scoțând in evidență punctele forte și punctele slabe ale acestei dificile activități.

3.2. Ipoteza cercetării

O bună cunoaștere a detaliilor care există între tehnicile de apărare practicate în judo, ușurează sarcina militarilor în învățarea mai rapidă, și corectă a execuțiilor.

3.3. Adaptabilitatea și aplicativitatea tehnicilor

Această problemă preocupă din totdeauna practicanții de Arte Marțiale din toată lumea deoarece fiecare are tehnica preferată, tehnica pe care o poate executa, tehnica pe care o cunoaște, tehnica pe care o înțelege, tehnica ce i se potrivește, și nu în ultimul rând tehnica ce se potrivește într-o situație particulară specifică.

Trebuie avut în vedere că militarul aflat în structurile Sistemului Național de Apărare să știe să execute toate variantele de procedee ambidextru, acest lucru ducând la evitarea unor accidente periculoase, jenante și nedorite. Practica sportivă mai ales a demonstrat acest lucru prin faptul că la numeroase loturi naționale ajung sportivi cu tehnică, tactică și motricitate deficitară iar în competițiile internaționale au fost făcuți K.O. de către adversari mai puțin pregătiți fizic dar mai inteligenți care au speculat favorabil pre disponibilitatea pentru o anumită tehnică și o anumită parte preferată (partea dreaptă).

În plus militarii din structurile Sistemului Național de Apărare nu luptă pe categorii de greutate, vârstă sau sex, și deci trebuie făcută distincția dintre acestea

În legătură cu categoriile de greutate ( și înălțime ) trebuie precizat că există următoarele tipuri somatice ale indivizilor astfel încât să nu apară probleme tehnico tactice.

Aceste tipuri somatice sunt : Ectomorf, Endomorf, Mezomorf.

Calitățile practice și simple ale tipurilor somatice prezentate mai sus decid în cele din urmă tipul de abordare prin mijloace specifice și procedee tehnico – tactice de luptă. Concret la un agresor având tipul somatic endomorf este imposibil de făcut procedee de umăr și sau de braț însă procedeele de picior se execută cu succes. În schimb asupra unui agresor având tipul somatic ectomorf este destul de dificil de executat procedeele de picior deoarece reacționează prin deplasări rapide și surprinzătoare cu schimbări de direcție bruște, dar în schimb se pot executa procedeele de șold cu mare succes.

Mai trebuie precizată particularitatea specifică luptei reale în care militarul în timpul execuției procedeelor de luptă poate fi lovit și de alți agresori ( chiar și ne intenționat – care aleargă de exemplu ) cu intenția evidentă de al elibera pe colegul lor. În acest caz militarul trebuie să stăpânească de asemenea și tehnica combinațiilor și a înlănțuirii procedeelor pentru a evita atacurile multiple și a finaliza acțiunea tactică de luptă.

Toate tehnicile de Judo stau pe același principiu și anume :

intrarea sub adversar

ridicarea și rotirea adversarului folosind proria lui forță și greutate

aruncarea acestuia în final

Acest principiu de bază se exprimă simplu printr-un proverb celebru din Artele Marțiale și anume : “ Intrare Răsucire și Lovire ” și se exemplifică prin demonstrația dată de maestrul Morihei Ueshiba și anume : “ Intri în adversar ca un triunghi, îl manevrezi circular și îl dobori ca pe un pătrat “

Figura nr. 3.1 Triunghiul, cercul și pătratul reprezentând Intrarea, Răsucirea și Lovirea

Prezentăm în continuare calitățile practice și simple asupra aplicabilității tehnicilor din Goshin Jitsu. Prezentarea se face pe fiecare sub capitol în parte :

Asupra calităților de adaptabilitate și aplicabilitate a tehnicilor de aruncare cu ajutorul piciorului în urma cercetării amănunțite se pot fac următoarele precizării :

Sunt cel mai simplu de învățat și de stăpânit.

Deprinderile motrice de bază aferente lor nu dispar nici o dată din memoria musculară.

Se pot executa împotriva tuturor tipurilor de adversari pe tipuri somatice.

Efortul este minim deoarece corpul adversarului nu trebuie încărcat și nici nu descrie o traiectorie ascendent – descendentă.

În anumite situații particulare speciale adversarul este auto dezechilibrat ne fiind necesară nici o priză și acțiune de rotire cu ajutorul brațelor.

Sunt cele mai des utilizate procedee din Arta Auto Apărării Goshin Jitsu

Sunt cele mai folosite procedee împotriva atacurilor armate și în special împotriva atacurilor armate cu arme lungi (furcă, coasă, lopată, prăjina, etc…).

Sunt cele mai folosite procedee împotriva atacurilor simultane și concertate de mai mulți adversarii, aceștia putându-se încurca reciproc cu o tactică și strategie adecvată din partea militarului.

Nu necesită ca solul să fie plan și nici moale ( ca în cazul tehnicilor de sacrificiu ). De obicei solul prezintă destule elemente dăunătoare în cadrul misiunilor specific militarilor ( noroi, gropi, pietre, cuie, cioburi, lame, stâlpi, pomi, trepte, etc… )

Există un control total al militarului asupra agresorului pe tot parcursul procedeelor evitându-se urmările și accidentele nedorite. În plus simultan cu aterizarea agresorului militarul poate executa o tehnică articulara de rupere din cot a brațului agresorului.

În general după o tehnică executată cu ajutorul piciorului militarii angrenații în Sistemul Național de Apărare continuă acțiunea de luptă prin tehnici de imobilizare, arestare și transport pentru a duce suspectul la secția de poliție cea mai apropiată.

Nu necesită o pregătire fizică deosebită.

Se pot aplica chiar și când militarul este rănit (schioapătă)

Toate tehnicile din această categorie se pot executa cu ranița în spate și cu arme în mână.

Nu necesită spațiu mare de desfășurare ( în lift sau pe coridoarele trenului / avionului sunt ideal de executat )

Totuși tehnicile de picior au și “calități negative” :

Se pot evita și contra ataca ușor de către un adversar iscusit ( caz clasic atac cu O Soto Gari și contraatac tot cu O Soto Gari ).

Nu se pot aplica atunci când adversarul prinde picioarele militarului ( Morote Gari )

Nu se pot aplica în zone mlăștinoase, inundate.

Asupra calităților de adaptabilitate și aplicabilitate a tehnicilor de aruncare cu ajutorul șoldului în urma cercetării detaliate se pot face următoarele precizării ce au în general “ calități negative ” :

Prezintă riscul întoarcerii spatelui la adversar (din acest motiv militarul se poate trezi înjunghiat sau lovit de către agresor cu mâna liberă, de aceea se recomandă ca pe cât posibil tehnicile de șold să se facă spate în spate (acest tip de practică a tehnicii este interzisă în compețiile sportive putând duce la ruperea coloanei vertebrale aterizarea în urma unei tehnici executate corect în acest mod se face pe față )

Majoritatea lor nu se pot executa cu ranița în spate.

Nu se pot executa în condiții de siguranță împotriva atacurilor armate.

Nu se pot executa în condiții de siguranță împotriva atacurilor mai multor adversarii.

Înainte de partea de încărcare este obligatoriu din partea militarului lovirea agresorului pentru o mai bună a “ maleabilitate “ a acestuia și pentru reușita procedeului.

Militaru care execută tehnici de șold trebuie să fie ce puțin la fel de bine construit fizic ca și agresorul. Un ectomorf nu le poate executa împotriva unui mezomorf.

Sunt dificil de realizat în condiții de luptă reală cu tracțiuni și îmbrânceli multiple și reciproce și repetate pe spații înguste.

Necesită spațiu mare de desfășurare (în lift sau pe coridoarele trenului / avionului sunt imposibil de executat)

Necesită efort mare în faza de încărcare.

Nu există un control total din partea militarului în faza finală descendentă, putând rezulta accidente nedorite.

În cazul când agresorul este inițiat în tehnici de luptă corp la corp iar militarul aplică tehnici de șold asupra lui, agresorul poate să îl arunce sau să îl tragă pe militar sub el în faza descendentă a procedeului, rezultând rănirea gravă a militarului.

În general printr-o deficiență a etapei de încărcare (ne dezechilibrând și rotind agresorul cu ajutorul brațelor, nu se inițiază faza de intrare și încărcare corect ), foarte ușor militarul se poate “ trezi ” contra atacat.

Totuși tehnicile de sold au și calități pozitive după cum urmează :

Sunt cele mai cunoscute tehnici, mai ales de către publicul larg care adesea le confundă cu Judo-ul în general, deși sunt doar un capitol restrâns din acesta.

Prezintă marele avantaj că agresorul se poate transforma în scut în spatele militarului.

În caz de nereușită a încărcării militarul se poate arunca – trânti cu spatele într-un lucru imobil ( pom, stâlp, perete sau colt de perete, etc ) și poate reîncepe un alt procedeu, dacă agresorul nu a căzut.

În cazul trântiri la sol de către militarul a agresorului, militarul poate începe în siguranță acțiuni articulare asupra membrelor superioare ale agresorului pentru o rapida imobilizare, arestare și control al acestuia, cât si asupra membrelor inferioare pentru o imobilizare eficientă.

În urma cercetării amănunțite asupra adaptabilității și aplicabilității tehnicilor de umăr și de braț trebuie făcut obligatoriu de la început următoarele precizării istorice.

Au fost dezvoltate de-a lungul secolelor de către infanterie împotriva cavaleriei pentru a smulge din șa călărețul cu tot cu arma sa, deci acum în practica curentă când nu mai există confruntări armate între infanterie și cavalerie trebuiesc transformate pentru a se valorifica punctele lor forte

Avantaje ale tehnicilor de umăr și de braț rezultate în urma cercetării sunt :

se aplică de către un militar aflat pe o poziție inferioară ca înălțime asupra unui agresor aflat pe o poziție superioară

Se pot folosi din punctul de vedere anterior și împotriva anumitor atacuri armate din plan vertical sau oblig de sus în jos.

Dacă ambii combatanți sunt pe același nivel de înălțime militarul inițiat în Arta Auto Apărării Goshin Jitsu trebuie să fie mai mic de statură

Tehnicile de braț provenite din Aikido sunt cele mai uzuale din cauza ușurinței în execuție

Faza 1 de încărcare asigura militarului un scut de protecție în jurul capului și a corpului militarului împotriva atacurilor armate

Sunt cele mai spectaculoase tehnici

Sunt cele mai distructive tehnici asupra adversarilor deoarece cad de la o înălțime mare.

În urma studiului au rezultat următoarele dezavantajele tehnicilor de braț și de umăr :

Contra atacul marțial uzual este cheia de cap ce duce la decesul rapid al militarului daca nu executa tehnica bine.

Izbirea capului executantului procedeului de umăr sau de braț, de un perete, stâlp sau de genunchi este uzuală, aceasta ducând de asemenea la un deces rapid.

Tehnicile de umăr prezintă riscul întoarcerii spatelui la adversar și din acest motiv militarul se poate trezi înjunghiat de către agresor cu măna liberă

Necesită pregătire fizică și tehnică constantă pentru o bună executare a tehnicii și o bună armonizare cu agresorul

Militaru care execută tehnici de braț și, sau de umăr trebuie să fie ce puțin la fel de bine construit fizic ca și agresorul.

Militarul care execută tehnicile de umăr să fie mai mic de înălțime și “ mai bine făcut ” decât agresorul

Nici o dată asupra unui endomorf nu se pot executa tehnici de umăr, ci doar tehnici de braț cu condiția fundamentală ca el să fie auto dezechilibrat ( un exemplu este acela când agresorul este dezechilibrat spre înapoi și militarul poate executa tehnica Kibisu Gaeshi (One hand reversal) asupra piciorului avansat ) fig. nr. 3.2.

Figura nr. 3.2. Tehnica Kibisu Gaeshi

Nici un ectomorf nu poate executa tehnici de umăr ci numai anumite tehnici de braț în condiții speciale.

Tehnicile de umăr prezintă riscul ca după etapa de încărcare ascendentă să nu se mai poată finaliza procedeul de aruncare prin faza descendentă datorită prăbușirii ansamblului militar – agresor, cu militarul dedesubt și agresorul deasupra. Ipostaza menționată este des întâlnită în competițiile sportive de Judo când cel care încearcă procedeul se prăbușește cu tot cu adversar rezultând adesea rănirea gravă a militarului

Tehnicile de braț și de umăr necesită suprafețe plane pentru execuție

Doar unele tehnici de braț se pot executa cu ranița în spate ( doar cele care nu prevăd ghemuirea și, sau întoarcerea cu spatele la adversar )

Înainte de a detalia rezultatele cercetării asupra tehnicilor de sacrificiu (Sutemi Waza) și a tehnicilor de luptă la sol (Ne Waza) trebuie precizate axiomele fundamentale comune ce se au în vedere în cadrul acestor grupe de procedee :

Militarul nu are ce să caute la sol

Solul este o moarte sigură în cadrul misiunilor militare

Dacă ajunge cumva la sol trebuie să se ridice cât mai repede cu putința

Trebuie folosite elementele de mediu favorabil astfel încât acestea să încurce agresorii și să asigure protecția militarului

Tehnicile de sacrificiu se execută numai pe un teren moale și prietenos și numai când se deține inițiativa, superioritatea numerică și tehnico – tactică.

Variabila sol în tehnicile de Auto Apărare Militară ( Goshin Jitsu ) include obligatoriu și automat mai mulți adversari, lovituri cu brațele și cu picioarele, lovituri de arme albe, lovituri cu unelte agricole și genistice, sol neprietenos, stâncos cu sau fără gropi sau bolovani, teren acvatic ( plaje sau mlaștină )

În situații reale odată ajuns la sol este foarte probabil să fi calcat în picioare la propriu de mai mulți agresori.

Cel mai apropiat sistem sportiv de această situație este Sistemul Extreme Marțial Arts abreviat X. M. A. dar care este de departe superficial în tratarea pericolelor ce pot apărea, fiind totuși un sport.

În anumite situații critice militarul este obligat să includă acest element în variabilele luptei.

Din acest punct de vedere axiomatic trebuie făcută distincția în variabila sol pentru Sistemul Național de Apărare practicat numai de către militari după cum urmează în prezenta clasificare :

Lupta către sol ( în general pentru ridicare, arestare, imobilizare și transport ) a militarului împotriva agresorilor.

Lupta de la sol ( în situați defavorabile în care militarul căzut trebuie să se ridice și să-și continue misiunea )

Lupta la sol ( puțin probabilă și extrem de periculoasă pentru militar )

Toate aceste sub capitole ale variabilei sol au adaptat tehnicile și procedeele de proiectare, imobilizare, transport, acțiunile articulare, strangulări, lovituri astfel încât să se poată atinge finalitatea scopului propus fiecărei situații tehnico – tactice în parte.

De asemenea se solicită din partea militarului monitorizarea verbală, vizuală și auditivă a tuturor participanților la luptă, împreună cu acțiunile lor.

O observație utilă Poliției și Jandarmeriei este că de multe ori suspecții se întind pe jos și vociferează violent pentru a nu fi transportați la secția de poliție și verificați. În plus aceștia atacă de jos cu diverse obiecte sau cu mâinile goale oamenii legii. Atacul este cu atât mai violent cu cât agresorii sunt sub influența substanțelor stupefiante, halucinogene, psihotrope, a alcoolului, iar aceștia sunt înverșunați și urăsc forțele de ordine. De regulă în cele mai multe cazuri atacurile asupra militarilor din Sistemul Național de Apărare aflați în această situație sunt perverse și ascunse.

În urma cercetării au rezultat următoarele recomandării asupra luptei către sol (întreprinsă de către militar) pentru imobilizare, arestare, ridicare și transport

Este cea mai uzată din cele trei tipuri de “ luptă la sol “ prezentate mai sus, fiind obligatorie repetarea ei prin procedee specifice în cadrul de instrucție.

Abordarea de către militar a agresorului se face din lateral spate, din unghiul cu vizibilitate zero al agresorului

Se distrage atenția agresorului prin diverse mijloace de moment pentru a putea fi ridicat de la sol.

Militarul trebuie să fie atent la eventualele tentative de lovire din partea agresorului cât și din partea altor indivizi.

Se trece la imobilizarea rapidă a picioarelor și încătușarea brațelor

Pentru ridicare și transport se folosesc cu precădere tehnici articulare pe braț, umăr și cot. Cele mai folosite tehnici din aceasta categorie sunt Kanuki Gatame și Ude Garami în diversele lor forme.

În cazul manifestanților violenți ce lovesc cu picioarele de la sol, militarul îi întoarce pe aceștia pe burtă ( culcat facial ) prin tehnici articulare asupra gleznei, genunchiului și a șoldului. Aceste tehnici sunt specifice școlilor ruse de lupte și Sambo

Sprijinirea genunchiului pe umărul, omoplatul, abdomenul agresorului pentru a împiedica ridicarea și fuga acestuia.

În cazul luptei de la sol în care militarul trebuie să se ridice și să-și continue misiunea acesta trebuie sa aibă în vedere următoarele :

– se deplasează prin acțiuni rapide de rostogolire și șerpuire laterale pe spate cu ajutorul umerilor, soldurilor și a picioarelor (identice cu acțiunile din programul de încălzire la sol din Judo-ul competițional) până într-o zona sigură unde se poate ridica.

Cele mai periculoase proiectile sunt cocktail-urile molotov și pietrele de pavaj.

Să evite întrarea în ochi a corpilor străini prin închiderea vizierei la caschetă sau Purtarea de către ochelari de protecție.

Să execute cu ajutorul picioarelor diverse lovituri în scop de apărare.

Să devieze acțiunea armelor albe și a armelor lungi (diverse tipuri de unelte agricole și genistice ) prin mișcarea continuă a corpului, mâinilor și a picioarelor.

Să nu se îndepărteze de grupul de colegi cu care este în misiune de intervenție

În urma cercetării în cazul lupta la sol au rezultat următoarele recomandării:

– lupta la sol este puțin probabila și extrem de periculoasă nefiind recomandata

-militarul trebuie sa-și maximizeze șansele de succes până la venirea ajutoarelor din parte colegilor lui prin monitorizarea loviturilor asupra sa (cu și fără arme albe) și anularea acestora

-să nu înceapă să execute procedee sportive deoarece acestea duc rapid la eșec total.

trebuie sa aibă în vedere și celelalte recomandări din cadrul celorlalte tipuri de “luptă la sol“

Situația fiind deosebit de critica și cu foarte multe variabile nu se poate detalia cu exactitate.

Studiu despre adaptabilitatea și aplicabilitatea tehnicilor de lovire :

În urma studiului întreprins tehnicile de lovire le clasificăm după distanta din care se pot folosi cum urmează mai jos :

Tehnici de lovire din distanță mare ( tehnicile de lovire cu piciorul )

Tehnicile de lovire din distanță medie( tehnicile de lovire cu brațele )

Tehnicile de lovire din distanță mică (tehnicile de lovire cu genunchiul, cotul și capul)

Mai există și o categorie specială de tehnici de lovire care sunt reprezentate de blocajele cu ajutorul brațelor și a picioarelor, însă majoritatea practicanților ignora acest fapt.

În urma studiului întreprins definim blocajele ca tehnici de lovire cu brațele si, sau cu picioarele asupra corpului adversarului, zona predilectă de lovire fiind este zona mâinilor, brațelor, picioarelor, gâtului și a capului.

Deoarece se cunoaște în urma studiului întreprins faptul că orice blocaj este alcătuit din două elemente de bază și anume pre blocajul și blocajul în sine explicăm în mod standard ( clasic ) tehnicile de blocaj cu ajutorul brațului :

Timpul 1 : Pre blocajul este de fapt o deviere a atacului agresorului

Timpul 2 : Blocajul în sine care se execută de regulă cu cealaltă mână si care este o tot lovitură

Un nivel superior al tehnicilor de blocaj este acela când în loc de doi timpi există unul singur si anume când cu aceeași mână se execută și pre blocajul și blocajul ( cazul particular pentru blocajele de braț ) sau când cu același picior se execută și pre blocajul și blocajul ( cazul general pentru tehnicile de picior ), blocajul fiind un atac în sine.

Tot în urma studiului a rezultat că și tehnicile de lovire pot fi folosite ca blocaje în sistem de tip sen no sen (bloc și atac simultan cu aceeași tehnică prin telescoparea atacului). Exemplul clasic vine din box-ul european unde ca regulă de bază o lovitură directă de braț la față se contrează cu o lovitură circulară de braț tot la față prin exterior dată cu cealaltă mână.

Aplicabilitatea tehnicilor de lovire rezultă din scopul urmărit de militar și anume apărarea de loviturile adverse, înmuierea agresorului pentru a i se lua arma, calmarea acestuia când este violent și, sau vrea să fugă și nu în ultimul rând pentru a putea transporta agresorul ce este violent.

Studiu asupra atacurilor de masă. Definim atacul de masă astfel : situație de luptă în care militari sunt copleșiți de amploarea atacului, de virulența atacului, de numărul de agresori, de timpul lung în care se desfășoară atacul, si nu în ultimul rând de tehnica, tactica și strategia superioară de luptă a agresorilor.

În aceste condiții deosebit de vitrege trebuie să se păstreze calmul, organizarea dispozitivului de luptă, elaborându-se rapid un nou plan de luptă care să facă față noilor cerințe.

În urma cercetării au rezultat caracteristici importante asupra atacurilor de masă :

În general în competiție sportive se înfruntă doi luptători sub comanda unui arbitru de centru ce dă comenzile de salut, de început al luptei, de întrerupere și de oprire a luptei, aceasta având un timp limitat bine determinat cunoscut dinainte, iar în general în sală este liniște nefiind persoane suplimentare angrenate în conflict.

Cu toate acestea sportivul trebuie să se concentreze pentru a monitoriza simultan mai mulți factori : adversar, arbitru, tabela se scor (pentru a-și modifica tactica și strategia de luptă) propriul antrenor și antrenorul advers (pentru a înțelege indicațiile tehnico tactice și a lua măsuri optime în concordanță cu acestea (aceasta dacă le aude deoarece sunt cazuri când sportivul nu numai că nu aude ce i se spune dar nu își aduce aminte de nimic din cele întâmplate)).

În plus în cadrul sportiv competițional nu pot apărea surprize neplăcute ca de exemplu în timpul confruntării adversarul să scoată un cuțit sau să mai apară încă câțiva adversari de obicei înarmați.

Pentru militari aceste situați fac parte din cotidianul misiunilor.

În situație reală pentru militari nu există arbitru, perioada de luptă este nedefinită (fiind de la zero secunde la infinit), atacurile agresorului sunt surprinzătoare și neașteptate venind din cele mai greu accesibile și vizibile unghiuri de răspuns (așa numitele ("smoking shadow hidden drill", există mai mulți agresori simultan asupra unui militar sau grup de militari. De asemenea există și mulți militari ce acționează în grup pentru îndeplinirea misiuni, trebuind să aibă coordonarea perfectă neobstrucționându-se reciproc, și în plus există o multitudine de zgomote perturbatoare a concentrării de luptă ( coordonarea verbală între participanți (militari și agresori), focuri de armă, explozii, țipete ale eventualilor martori inopinați, etc), zgomote care nu trebuie să afecteze comunicarea și concentrarea militarilor.

3.4 Studiu asupra variatelor de procedee

În general același procedeu tehnic se poate executa în mai multe feluri standard, feluri ce sunt determinate de variabilele și particularitățile momentului, tipul agresorului, numărul acestora, etc…

Variante standard de procedee sunt prezentate mai jos așa cum au rezultat din prezenta cercetare :

– Capacitatea combativă de moment a luptătorului

– Primirea atacului cu pas spre adversar

– Ocolirea atacului și a agresorului

– Prin tehnică circulară

– Prin tehnică liniară

– De locul liber și în sigur unde te poți afla pentru a nu fii atacat ( aceeași tehnică se poate executa către toate cele 16 puncte cardinale )

– Imaginația și inspirația de moment

– Tipicul misiuni și pregătiri militarului ( la același atac se va răspunde diferit de jandarmul și de militarul din forțele speciale )

– Stilul personal de execuție ( nu în cele din urmă ) care are cel mai hotărâtor rol în executarea înlănțuirilor de procedee și de tehnici

Stilul personal de execuție necesită o mică explicație si anume acesta este motivul principal pentru care este greu să se exemplifice toate variantele de procedee și de tehnici ce sunt peste un milion.

Interpretarea tehnicilor și a procedeelor este personală, aceasta reflectând în bună măsură personalitatea și viziunea practicantului.

Un alt motiv pentru care nu se pot exemplifica în detaliu tehnicile este acela că la început maestrul nu are cum să predea elevului toate elementele tehnice dintr-un procedeu fiind prea multe, iar la sfârșit nu are de ce. Ce se predă în schimb sunt principi tehnico – tactice în proporție de 80 %, restul este interpretare personală.

De asemenea la nivel primar nu se exemplifică în detaliu tehnicile deoarece acestea conțin zeci de elemente tehnice ce îl derutează pe student. În mod tradițional pentru fiecare detaliu tehnic se mai predă încă o dată tehnica în sine cu o nouă aplicație practică, rezultând un nouă variantă sau interpretare tehnico – tactică.

3.5 Asigurare și auto asigurare

Acest subiect este de maximă importanță deoarece prin stăpânirea lui se pot înlătura accidente nedorite deosebit de grave ce se produc cu precădere în cadrul ședințelor de pregăti, si din acest motiv trebuie tratat separat. Concluziile următoare au rezultat în urma studiului efectuat.

În ramura sportivă Judo asigurarea partenerului de antrenament este obligatorie și în plus se beneficiază de avantajul suprafețelor elastice plane și moi de concurs (Tatami).

Ședințele de pregătire ale militarilor se efectuează de obicei în natură pe un teren variid de la iarbă la suprafețe betonate și ajungând până la teren accidentat. De asemenea în practica militară adeseori lumina joacă un rol esențial. Sportivi în sala de antrenament beneficiază de iluminat electric, de draperii sau jaluzele la geamuri putând controla cu ușurință nivelul de luminozitate. Misiunile militare se desfășoară cu precădere în natură iar singura sursă de lumina este cea naturală, ziua de la soare iar noaptea de la reflexia lunii. Rezultând de aici orbirea din cauza lipsei luminii noaptea sau a prea multei lumini ziua. De aceea în urma studiului efectuat recomandăm ca ziua în cadrul misiunilor specifice militarul să se poziționeze cu spatele la soare iar noaptea să stea cu fața la lună. Această poziționare favorabilă a militarului asigură în primul rând reducerea agresivității suspectului ( suspectul fiind orbit ) dar și un mai bun control al situaților de luptă din partea militarului ce poate evita astfel accidentările nedorite rezultate și în urma căderii la sol.

În general în sportul Judo partenerul de antrenament te asigură pentru o cădere lină și armonioasă pe saltea însă în cazul militarilor aceasta se transforma într-o anti asigurare agresorul putând ajunge jos cu multiple fracturi de membre cauzate intenționat sau nu în urma impactului cu solul. Exemplu cel mai banal este pe tehnica de secerare a piciorului avansat (De Ashi Barai) unde în momentul căderi se rotește spre interior antebrațul presându-se pe braț, se introduce antebrațul sub axilă unde este ținut bine și în final se întinde, ducând la fractură deschisă a articulației cotului.

În caz real agresorul nu are nici un interes să îl protejeze pe militarul pe care l-a atacat însă de cele mai multe ori militarul trebuie să îl protejeze pe agresor, mai ales că terenul din teatrele de operațiuni este de cele mai multe ori nefavorabil.

Primul obiectiv al militarului când asupra lui se execută un procedeu de Judo este de a anula tentativa de încărcare executată de agresor prin coborârea centrului de greutate (flexia picioarelor, aplecarea peste agresor în poziție incomoda pentru el), prinderea unui picior al agresorului cu mâinile lui și, sau agățarea de celălalt picior al agresorului cu piciorul rămas liber.

Odată ce asupra militarul sa efectuat etapa ascendentă de încărcare urmează aruncarea ( faza descendentă ce este periculoasă ) iar pentru a preveni accidentele militarul trebuie să aplice următoarele procedee pentru a amortiza socul căderii odată ce este încărcat, procedee descrise după cum urmează :

se agată bine de agresor în timp ce este proiectat

îl trage spre el ne opunându-se căderii

prin rostogolire și întoarcere îl interpune pe agresor între sol și el făcându-și aterizarea cu amortizare lină, practic căzând pe agresor. Acest tip de acțiune este interzisă în Judo-ul sportiv.

Alt exemplu este roata la genunchi (Hiza Guruma) unde printr-o acțiune bruscă și violentă asupra genunchiului advers cu talpa pantofului, genunchiul răspunde simultan la două sarcini simultane una de rotire în jurul axului și cealaltă de rostogolire rezultând distrugerea ligamentelor încrucișate și a meniscul.

Cel mai sigur pentru militar în cazul de față este să îndoaie piciorul drept din genunchi și să se deplaseze în dreapta lui astfel încât se micșoreze distanța iar talpa pantofului agresorului nu îl mai lovește ci doar îl atinge, apoi militarul intră la un contra procedeu ( de exemplu mica secerare interioară O Uchi Gari cu piciorul stâng asupra piciorului drept al adversarului )

Fig. 3.3 Hiza Guruma – roata la genunchi

Ca concluzie este obligatoriu pentru militar ca atunci când asupra lui se execută o tehnică de Judo el însuși să ia toate măsurile de auto asigurare și control, iar atunci când militarul execută tehnici de Judo împotriva agresorilor să ia toate masurile ce se impun pentru ai proteja în urma impactului cu solul.

3.6. Aspecte privind pregătirea militarilor

Deși pentru un profan noțiunile de pregătire și de antrenament sunt sinonime, pentru militari reprezintă noțiuni diferite, pregătirea este apanajul militarului iar antrenamentul este apanajul exclusiv al sportivului.

Este cunoscut faptul că un sportiv trebuie să execute pregătirea organismului pentru efort prin încălzire generală urmată de încălzire specifică, însă militarii din Sistemul Național de Apărare nu au timpul fizic necesar și nici locul unde pot executa această activitate motrică. De cele mai multe ori după debarcarea din mijlocul de transport intră direct în focul evenimentelor. Rezultă că procedeele specifice desfășurării activității în condiții optime trebuie modificate în sensul evitării auto accidentărilor (întinderi, contracturi și rupturi musculare) rezultate în urma tehnicilor de luptă întreprinse. Un alt tip de accidentări sunt această dată făcute intenționat de către agresori asupra militarilor pentru ai scoate din luptă fiind de natură mecanică și rezultă din lovirea de către agresor a militarilor (exemplu clasic în confruntările de stradă dintre jandarmi și protestatari este lovitura circulară de picior cu tibia asupra coapsei militarului “ Gedan Mawashi Geri “, rezultând o ruptură musculară severă).

În urma studiului efectuat rezultă că pentru a se proteja militarul nu trebuie să execute din prima mișcări bruște cu o amplitudine mare ce au o frecvență de execuție ridicată de la începutul misiuni de luptă ci trebuie să fie rezervat în mișcările pe care le execută făcând cât mai multă economie de mișcare. În cazul când militarul este atacat cu tehnica de picior mai sus amintita ( lovitura circulară de picior cu tibia asupra coapsei “Gedan Mawashi Geri“) acesta trebuie să taie atacul si să înainteze cu piciorul atacat către agresor micșorând astfel distanța de lovire, rezultând doar atingerea coapsei militarului cu tibia agresorului și nu lovitura acesteia propusă de către agresor.

Diferența dintre pregătire și antrenament este totuși nulă în cazul marilor campioni în disciplinele sportive provenite din Artele Marțiale (box, lupte, judo, karate, taekwondo, etc), campioni care se pregătesc în cadrul antrenamentului prin pregătire militară ca și cum ar fi situații critice.

Ca și concluzie diferența dintre pregătire și antrenament este că în cadrul pregătirii militarul se instruiește pentru a face față pe nepregătite și în orice moment unor situații de multe ori la limită, el fiind “ singurul lui adversar “ iar în cadrul antrenamentului sportivul se antrenează să depășească un alt competitor în situații simulate artificial. Exemplificând practic pentru un jandarm este tragic dacă nu poate în cadrul unei misiuni de menținere a liniștii și a ordinii publice, să dezarmeze, imobilizeze și aresteze un agresor înarmat cu un cuțit, pe când pentru un sportiv nu este nici o tragedie dacă nu a câștigat campionatul și nu a doborât un record mondial.

Ședințele de pregătire – instruire. Obligatoriu ședințele de pregătire instruire trebuie să se desfășoare regulat și la intervale de timp bine stabilite de către instructorii responsabili cu pregătirea fizică din unitățile militare. În timpul acestora trebuie să se lucreze cu seriozitate pentru a se evita accidentele, dându-se o atenție deosebită tehnici și metodologiei de învățare. Ședințele de pregătire – instruire trebuie să fie pregătite din timp și trebuie să corespundă scopului propus dar și nivelului de pregătire anterior avut de militari.

La alcătuirea lecției prima grije a instructorului militar va fi alegerea exercițiilor specifice și dozarea efortului depus ținându-se seama de faptul că exercițiile de luptă sunt violente, cer un efort deosebit, în special mixt (aerob – anaerob, lactat – alactat) pe durată mare de timp, dar și un efort intelectual pe măsură, necesitând o pregătire tehnico – tactică și fizică temeinică .

Mulți sportivi ce practică sporturi de luptă extrase din Artele Marțiale au reclamat antrenorilor că după înfruntarea din concursul sportiv au dureri de cap deși nu au recepționat nici o lovitură asupra capului. Cercetarea acestui fenomen de către specialiști a dus la concluzia neașteptată dar naturală că durerile de cap reclamate sunt consecința proceselor cognitive complexe atât cantitativ cât și calitativ întreprinse într-un interval scurt de timp.

Exercițiile alese trebuie să aibă o succesiune corectă, să fie accesibile pentru cursanți, deci să corespundă gradului lor de pregătire. Este necesar de asemenea ca exercițiile să asigure dezvoltarea continuă a cursanților, să le îmbogățească cunoștințele din domeniu și să dezvolte calitățile fizice moral volitive.

Ședința de instruire – învățare este forma de baza a predării Auto Apărării fără Arme (GOSHIN JITSU). În prima perioadă instructorul militar va întocmi în așa fel lecția încât să predomine partea de instruire și explicare, urmând ca după însușirea temeinică a noțiunilor și a acțiunilor motrice să predomine repetările tehnicilor și a procedeelor.

Este cunoscut faptul că pentru o însușire temeinică și durabilă a unei tehnici trebuiesc făcute aproximativ 10 000 (zece mii) de repetări ale acesteia pe fiecare parte cu diferiți parteneri. De asemenea în literatura de specialitate se menționează faptul că repetările pe partea ne îndemânatică (stânga în general) duc la transfer de abilități și deprinderi pe partea îndemânatică (dreapta în general, reducându-se la jumătate numărul de repetări și timpul aferent acestora, necesar însușirii temeinice), dar nu și invers (repetările pe partea dreapta îndemânatică nu duc la transfer de abilități și pe partea stângâ ne îndemânatică).

Conform Dl. Dr. Marian Niculescu autorul lucrării “Psihologia sportului – culegere de lecții“ apărută la editura Ex Ponto în anul 2000 în cadrul Centrului de Formare și Perfecționare al Antrenorilor “ dacă unui practicant îi trebuie X repetări pentru însușirea corectă a unui procedeu tehnic, pentru desăvârșirea lui sunt necesare încă X / 2 repetări. Însumând X + ( X / 2 ) = 3 X / 2 repetări. X repetări reprezintă învățarea iar 3 X / 2 reprezintă supra învățarea ce este de fapt desăvârșirea. Numai în aceste condiții procedeul tehnic prezintă un stereotip dinamic “ adică militarul simte procedeul și devine una cu el, stăpânind-ul în orice situație.

Ambidextria fiind obligatorie rezultă că pe partea neîndemânatică se vor face 3 X / 2 repetări iar pe partea îndemânatică se vor face doar jumate adică 3 X repetări, unde X este aproximativ 3333 repetări pentru a rezulta cifra standard de 10 000.

O dată cu acțiunea de atac obligatoriu instructorul militar va preda și acțiunea de apărare tot cu același procedeu tehnic oferind posibilitatea de emulație între practicanți, rezultând astfel un progres mai ușor și mai rapid. În general același procedeu se poate executa atât în apărare cât și în atac, dar cu particularități diferite.

Exemplul clasic este atacul cu Marea Secerare Exterioara executată pe partea dreaptă Mighi O Soto Gari, contra atacul fiind efectuat de către cel care se apăra tot cu aceeași tehnică Mighi O Soto Gari. Deci mulțimea tehnicilor și a procedeelor formează o bijecție iar numărul de varinte de acțiune este de n^n unde n este numărul de procedee tehnice de bază .

Echilibru este întotdeauna dinamic iar pentru luptători reprezintă o problemă vitală. După cum specialiști în biomecanică susțin că mersul este o cădere perpetuă și controlată, în cursul acțiunilor de luptă centrul de greutate al practicantului este într-o continua mișcare, ducând adesea la începători la pierderea echilibrului, căderi cu accidentări și imposibilitatea executări acțiunilor de luptă. În luptă apare o noua noțiune legată de centrul de greutate și anume centrul comun de masă al sistemului care este suma centrelor de greutate ale fiecărui participant în acțiunile de luptă.

Centrul de masă este locația medie a tuturor maselor sistemului la un moment dat. În cazul unui corp solid poziția centrului maselor este determinată în raport cu acel corp. Folosirea centrului maselor permite adesea simplificarea ecuație de mișcare, fiind un punct de referință convenabil pentru multe calcule din fizică, precum momentul cinetic sau momentul de inerție.

Termenul de centru maselor este adesea interschimbabil cu centrul de greutate, dar sunt concepte fizice diferite. Cele două centre se suprapun într-un câmp gravitațional uniform, de exemplu pentru corpurile aflate la suprafața Pământului, deoarece Pământul este mult mai mare în raport cu corpurile, iar forțele gravitaționale pot fi considerate paralele.

Într-un câmp gravitațional neuniform dat de dinamismul mișcării de revoluție a sistemului, centrul de greutate se referă la punctul în care se aplică rezultanta tuturor forțelor gravitaționale aplicate asupra corpului, iar cele două centre nu se mai suprapun. Diferența este mică dar măsurabilă, de cele mai multe ori ignorată, dar duce la reușita în acțiunile de luptă propuse.

În general, centrul maselor unui corp nu corespunde cu centrul lui geometric, iar acest lucru este exploatat de către luptătorii inteligenți și instruiți, făcând ca centrul lor de masă să fie cât mai jos posibil pentru ca adversarul să îl aibă cât mai sus posibil , adversarul putând fii astfel cât mai ușor manevrabil.

Menținerea echilibrului în timpul luptei este o problemă majoră și vitală având un rol decisiv în timpul luptei. Prin menținerea echilibrului se înțelege deplasarea centrului de greutate al corpului luptătorului în așa fel încât acesta să iși păstreze stabilitatea, naturalețea și larghețea de mișcare indiferent de procedeul tehnic executat.

Ca metode de preîntâmpinare a acțiunilor adversarului, acțiuni bazate pe dezechilibrare, împingere, tracțiune și răsucire sunt două procedee standard de bază (împingerea și tragerea) ce se pot executa cu mare viteza, creând situații bune pentru contra atac și eliminând pericolul de ai crea adversarului vreun avantaj. Aceste acțiuni motrice dau rezultate excelente mereu în practică.

În momentul în care agresorul împinge militarul, iar acesta nu se găsește într-o poziție perfect stabilă, pentru ai modifica starea de echilibru și ai dezorganiza defensiva, militarul trebuie să se lase împins “ de val “ doar atât cât trebuie în direcția acestuia, pășind pe direcția de împingere mult mai repede decât anticipează agresorul, mărind distanța dintre picioare și implicit mărind poligonul de susținere a corpului, coborând centrul de greutate, simultan cu tracțiunea liniară a agresorului pe direcția de deplasare cu ajutorul brațelor. Aceste succesiuni de acțiuni în luptă duc la recâștigarea rapidă a echilibrului de către militar simultan cu pierderea echilibrului de către agresor ce este tras de către corpul militarului.

În momentul în care agresorul trage de militar, iar acesta nu se găsește într-o poziție perfect stabilă, pentru ai modifica starea de echilibru și ai dezorganiza defensiva, militarul trebuie să se lase tras “ de val “doar atât cât trebuie în direcția acestuia, pășind pe direcția de tracțiune mult mai repede decât anticipează agresorul, mărind distanța dintre picioare și implicit mărind poligonul de susținere a corpului, coborând centrul de greutate simultan cu împingerea liniară a agresorului pe direcția de deplasare cu ajutorul brațelor și a umărului. Aceste succesiuni de acțiuni în luptă duc la recâștigarea rapidă a echilibrului de către militar simultan cu pierderea echilibrului de către agresor ce este lovit prin împingere de către corpul militarului.

De observat că aceste acțiuni de luptă pentru contracarare agresiuni sunt acțiuni în oglindă ( acțiuni chirale ), iar ca regulă de bază nu este admis ca militarul să se echilibreze prin sprijinirea pe corpul agresorului, această acțiune eronată ducând la grave accidentari.

Aceste procedee de reechilibrare nu se pot folosi în orice situație trebuind ca acesta să fie vigilent când vrea să le folosească. Când militarul se găsește într-o poziție perfect stabilă se poate reduce la zero acțiunea agresorului ( smucire, tracțiune sau împingere ) printr-o împotrivire prin contracție musculară constând din încordarea mușchilor și fixarea întregului corp în poziția inițială avută câteva secunde executând o deplasare scurtă, energică, puternică și rapidă a întregului corp în direcția inversă acțiunii adverse.

O observație de importanță vitală este ca militarul instruit în Arta Autoapărări fără Arme (GOSHIN JITSU) trebuie să iși păstreze mușchi relaxați dar pregătiți pentru a avea o viteză și o forță mult sporite în regim exploziv. De acea în urma studiilor efectuate sa ajuns la concluzia că cel mai bun sistem de pregătire militară, după faza de inițiere și de învățare este sistemul POWER TRAINING. Este bine știut că rigiditatea militarului în luptă oferă agresorului un imens avantaj.

Trebuie avut în vedere de către militari cât și de către instructorii acestora că echilibrul este întotdeauna dinamic. Militarul este obligat să iși învețe propriul corp în păstrarea echilibrului perfect și a relaxării musculare indiferent de situație.

Diferența dintre învățarea tehnicilor și acțiunilor sportive și militare este că în sport se lucrează pe perechi unul la unul ( Tori este cel care atacă iar Uke este cel care se apară ) schimbându-se apoi rolul, iar în pregătirea militara se lucrează pe grupe – echipe ( doi trei militari contra doi trei agresori fără a se preciza cine atacă și cine se apără ). Totuși faza de execuție a procedeului fiind identică executarea fiind tot unul la unul dar mult mai dinamică și periculoasă, ceilalți agresori pot să influențeze chiar vizual și auditiv desfășurarea confruntării. Acest tip de etapă din cadrul pregătirii militare se poate considera ca o confruntare fizică perfect ordonată.

Nu este admis ca :

partenerul – partenerii de instrucție să nu opună rezistență fizică ( să facă figurație )

partenerul – partenerii de instrucție să opună o rezistență prea mare ireală.

partenerul – partenerii de instrucție să execute contra procedee.

Militarul trebuie învățat ca să iși folosească propriul corp cât și greutatea acestuia ca un factor hotărâtor în luptă. Militarul trebuie să treacă cu propriul corp prin corpul agresorului.

În executarea acțiunilor tactice de luptă militarii prin diverse deplasări trebuie să învețe a genera și controla mișcările corpului adversarului. Rezultă următoarele cazuri :

A Când militarul îl obligă pe agresor să facă mișcările ( pregătirea de către militar a poziției de ne echilibru a agresorului cu scopul de a obține o situație facilă și favorabilă ).

Pozițiile de instabilitate a agresorului se obțin din diverse tactici de pregătire a atacului cum sunt enumerate mai jos :

1 manevrele : constau din mișcări variate ce îi dau militarului abilitatea de a ocupa o poziție favorabilă de atac și determină antrenarea agresorului într-o serie de acțiuni convenabile lui.

2 procedee înșelătoare ( simulări de atac ce îl obligă pe agresor să facă mișcări de apărare mascându-se astfel atacul real executat de militar )

3 procedee de scoatere din echilibru :

a tracțiunea sau smucirea ( mișcare rapidă și violentă cu ajutorul căreia agresorul este tras frontal sau lateral față de militar ). Răspunsul standard la această acțiune este deplasarea unui picior în direcția dorită de militar, dar până ce agresorul nu și-a pus piciorul pe sol acesta este dezechilibrat, moment absolut necesar ca militarul să treacă la ofensivă înainte ca agresorul să se reechilibreze. Rezultă că mereu agresorul este într-un dezechilibru stabil extrem de nociv pentru el.

b împingerea care este o mișcare opusă smucirii : împingerea și smucirea sunt mișcări complementare ce trebuie realizate prin acțiuni bruște în viteză și în forță cu implicarea întregului corp.

B când adversarul face singur toate mișcările : Acesta este un avantaj valoric și al experienței din partea militarului. Prin aceasta se înțelege că militarul se folosește de momentele de mică stabilitate ale agresorului. Aceste momente sunt : trecerea la atac, revenirea în poziția stabilă de apărare, mișcări greșite, etc

Instructorul desemnat cu pregătirea fizică a militarilor trebuie să îi instruiască pe aceștia să nu se bazeze pe aceste momente de slăbiciune ale agresorilor deoarece nu totdeauna se găsesc agresori slab valoric ci să întrebuințeze mereu numai lupta activă de hărțuire.

3.7. Tipurile de ripostă – Piramida Ripostei

Unul dintre cele mai importante și fundamentale capitole din Artele Marțiale este reprezentat de Tipurile de ripostă – Piramida Ripostei. Tot timpul trebuie avut în vedere un proverb celebru din lumea Artelor Marțiale “ eficiență maximă cu efort minim “ Acest capitol se prezintă așa cum a rezultat în urma studiului efectuat după cum urmează mai jos.

Există mai multe tipuri – nivele de ripostă asupra unui atac acestea fiind în funcție de :

Tactica și strategia folosită

Scopul și specificul misiuni ( Tehnica folosită necesitând un anumit grad de violență )

Aceste trei tipuri de ripostă au următoarele variabile – factori ce sunt enumerate mai jos :

Factori psihologici din mediu ( surpriza și violența atacului )

Unghiul de incidență al atacului

Condițiile legale de desfășurarea evenimentului

Numărul de participanți

Anticiparea atacului

Tipurile – nivelele de ripostă se detaliază după cum urmează în prezenta lucrare mai jos.

În funcție de tactica și strategia folosită putem distinge următoarea piramidă a complexității ripostei ( existentă în toate Artele Marțiale ) bazată pe patru nivele de ripostă și anume trei nivele de bază ( nivele ordinale ) și un nivel extraordinar. Pentru enumerare se va folosi terminologia specific japoneza din Judo :

Primul nivel de bază : ako no sen (în timpul unu se efectuează blocajul atacului urmat de timpul doi în care se ripostează cu contra atac)

Al doilea nivel de bază : go no sen (în timpul unu se efectuează blocajul atacului cu o mână sau segment al corpului și tot în timpul unu se efectuează simultan contra atacul cu cealaltă mână sau segment al corpului)

Al treilea nivel de bază : sen no sen ( în timpul unu se efectuează blocajul atacului cu o mână sau segment al corpului și tot în timpul unu se efectuează simultan contra atacul cu aceeași mână sau segment al corpului, de obicei fiind aceeași tehnică )

Al patrulea nivel este Nivelul Extraordinar numit sen sen no sen ( ce reprezintă provocarea și hărțuire permanentă a adversarului prin atacuri false derutante și atacarea acestuia în anticipație cu o tehnică simplă în sistem sen no sen ce are rol comun de apărare și de atac )

La ultimile două niveluri de ripostă în funcție de tactica și strategia folosită se folosește capcana lăsându-se intenționat descoperite anumite zone ușor de apărat pentru ca adversarul să intre în capcană.

Din punct de vedere al tacticii și strategiei capcanei cât și a tipurilor de luptătorii prezentăm următoarea clasificare :

“ Luptători “ de bază neinstruiți și neexperimentați ce nu își știu și, sau își ignoră punctele slabe în apărare și punctele forte în atac ( marea masa de ignoranți )

Luptători de valoare medie care iși cunosc slăbiciunile în apărare și punctele forte în atac, dar care caută permanent să-și elimine punctele slabe și să-și maximizeze punctele forte (luptători proveniții din cadrul sportivilor practicanți ale diverselor discipline rezultate din Artele Marțiale)

Luptători care iși știu slăbiciunile în apărare dar și punctele forte în atac dar care nu caută să-și elimine slăbiciunile și nici să-și maximizeze punctele forte, deoarece aceștia le folosesc în propriul avantaj așa cum sunt, împotriva agresorilor pentru obținerea victoriei prin înșelarea vigilentei adversarilor, știind și putând să le folosească favorabil în orice condiții (Maeștrii).

Detalii și comentarii asupra tipurilor de complexitate tactico strategică ale ripostei

Riposta de tip ako no sen este în general folosită la instruirea începătorilor și sau atunci când diferența de valoare este foarte mare (o centură neagră înfruntă o centură albă).

Riposta de tip go no sen este folosită de asemenea în cazul unei diferențe de valoare, însă acesta este mai redusă, atunci când sa anticipat atacul și în cadrul ședințelor de pregătiră pentru dezvoltarea vitezei de reacție, ne existând riscul de knock out simultan.

Riposta de tip sen no sen este specifică sistemelor și situaților avansate de luptă atunci când militarul este nevoit să scape repede din acea situație – locație defavorabilă, având de obicei o mână sau un picior ocupat trebuind să se deplaseze într-o zona sigură. Sunt cazuri când se poate executa și prin săritură cu rostogolire simultan cu o lovitură de braț sau de picior.

Riposta se tip sen sen no sen este așa numitul contra contra atac, fiind un atac în sine în anticipație preventiv, ce iși are originea în provocarea și hărțuirea continuă a adversarului prin atacuri false, știindu-se unde agresorul vrea să atace prin sugerarea atacul, militarul deschizând intenționat anumite zone facil de apărat pentru o ripostă facilă fără surprize și complicații inutile. Este tactica și strategia combinaților și a înlănțuirilor de procedee, numită “ kaeshi kumite “ în literatura de specialitate din limba japoneză sau " shadow smoking hidden drill " în literatura de specialitate din limba engleză, fiind cea mai înaltă măiestrie din Artele Marțiale.

O bună exemplificare a acestei categorii de ripostă este jocul de jab din box pentru a deschide oportunități asupra gărzii adversarului și a le valorifica favorabil ulterior, sau specific Judo-ului intrări repetate cu Ko Uchi Gari ( mica secerare interioară ) urmat apoi de atacul decisiv când adversarul își lasă greutatea pe piciorul din spate cu tehnica O Uchi Gari (marea secerare interioară). Precizăm că există posibilitatea schimbări ordini de înlănțuire tehnicilor și anume se poate începe acțiune de atac prin hărțuire continuă cu O Uchi Gari (marea secerare interioară) si să se finalizeze cu Ko Uchi Gari ( mica secerare interioară).

În funcție de scopul și specificul misiuni (necesarul de violență ce trebuie folosit crește gradat și constant) există mai multe tipuri de ripostă, șapte la număr, exemplificate după cum urmează :

1. Riposta prin neutralizarea atacului ( simpla " ignorare – evitare " a atacului prin deplasarea într-o zonă sigură și executarea eventual a unei devieri a atacului ). Executarea unei tehnici de neutralizare – parare – blocare – a atacului.

2. Riposta prin acțiuni articulare de neutralizare a agresorului și a atacului acestuia ( specifică JU JITSU-lui sportiv și Aikido -ului ) prin variante ale tehnicilor Te Guruma, Kaiten Naghe, Uki Otoshi, Shiho Naghe, Kote Mawashi, Kote Hineri, Juji Garami, etc.

3. Riposta prin aruncare, secerare, proiectare ce este specifică Judo-ului exemplificată prin tehnici ca O Soto Gari , O Goshi, Uchi Mata, Ipon Seoi Naghe, etc…. riposta fiind utilă pentru interpunerea unui obstacol ( în cazul de față fiind corpul agresorului căzut la pământ ) între militar și ceilalți agresori.

4. Riposta cu ridicare, imobilizare, arestare și transport, specifică militarului aflat în misiune de asigurare a ordini si a liniștii publice. Militarul trebuie să însoțească agresorul recalcitrant, aflat de cele mai multe ori sub influența nocivă a băuturilor alcoolice și, sau a substanțelor stupefiante, halucinogene, psihotrope, la secția de politie. Trebuie precizat aici că unii specialiști “ teoreticieni desăvârși “ în tehnicile de Auto Apărare sub clasifică acest tip de ripostă în patru tipuri distincte și anume ripostă prin ridicarea agresorului, ripostă prin imobilizare agresorului, ripostă prin arestarea agresorului și ripostă cu transportul agresorului, însă această sub clasificare este complet inutilă militarilor din Sistemul Național de Apărare.

5. Riposta prin lovire – rănire ușoară a agresorului prin acțiuni de împungere și de percuție este specifică karate -ului fiind utilizată de către militari, pentru a se putea descurca cu agresori deosebit de violenți, în situații critice.

6. Riposta Marțială Ușoară este riposta prin care se produc infirmități parțiale sau totale ce au durată variabilă de timp. Această ripostă este destinată în special militarilor care trebuie să iși neutralizeze agresorii fără prea mari eforturi în condițiile în care trebuie să îi împiedice să mai poată folosi arme albe ( cuțit, sabie, etc… ) și, sau unelte agricole si genistice ( furcă, topor, etc… ) Aplicarea acestui tip de ripostă se face numai în condițiile legii respectând proporționalitatea agresiunii, făcându-se precizarea că scopul atacului cu arme este omorârea celui atacat.

7. Riposta Marțială Severă specifică militarilor din teatrele de operațiuni ( Angola, Afganistan, Bosnia – Hertegovina, Irak, etc… ) este o ripostă ce are tehnici si procedee mixte fiind adresată exclusiv militarilor angrenați în cadrul trupelor de comando ce au ca obiectiv eliminarea agresorilor înarmați de obicei cu arme de foc.

De asemenea aplicarea acestui tip de ripostă se face tot în condițiile legii însă regula proporționalității ripostei este imposibil de respectat deoarece militarii nu au cum să verifice adevăratele intenții ale agresorilor când aceștia folosesc arme de foc și le îndreptă către ei.

Ultimile tipuri de ripostă ( ripostele 5 – 7 ) sunt riposte extrem de specializate având un domeniu îngust de aplicabilitate și nu fac parte din prezenta lucrare, fiind supuse rigorilor legilor în vigoare.

Se observă cu ușurință ca odată cu avansarea în clasificare tipurilor de ripostă conform scopul și specificul misiunilor abordate, riposta este mai brutală și mai marțiala trebuind să se adapteze la specificul situației de moment în care acționează militarul.

Tipurile de riposta trei și patru ( Riposta prin aruncare, secerare, proiectare respectiv Riposta cu ridicare, imobilizare, arestare și transport ) sunt specifice Judo-ului aplicativ în Sistemul Național de Apărare și sunt analizate în prezenta lucrare.

Trebuie menționat în încheiere că nici un fel de ripostă nu este în totalitate omogenă, fiecare având ceva din celelalte.

De exemplu la Ko Uchi Gari ( mica secerare interioară ) în momentul intrări în procedeu la faza de dezechilibrare se aplică o lovitură cu soldul și umărul asupra adversarului.