Tehnica Jocului de Baschet

INTRODUCERE

Educația Fizică din școală contribuie la o mai bună condiție fizică și sănătate a elevilor Ea ajută tinerii să înțeleagă mai bine activitatea fizică, cu repercusiuni pozitive pentru întreaga lor viață. Educația fizică din școală determină transferul unor cunoștințe și deprinderi precum spiritul de echipă și fair-play-ul, cultivă respectul , conștientizarea social și totodată oferă o înțelegere generală a “regulilor jocului” asupra propriului corp. Mai târziu elevii pot folosi aceste noțiuni la alte situații de viață sau în discipline școlare.

Educația fizică și sportul erau considerate activități minore, de aceea erau ținute la periferia preocupării societății. Treptat, aceste concepții și practici au fost abandonate. În prezent se recunoaște că educația fizică și sportul oferă mediul propice cu ajutorul căruia se acționează eficient în direcția realizării obiectivelor urmărite de educația generală.

În această etapă rolul educației fizice caracterizat printr-un înalt grad de automatizare și mecanizare a crescut. Educația fizică și sportul trebuie să-și aducă contribuția la educația trăsăturilor de personalitate specifice tineretului, în efortul conjugat al școlii, precum și la formarea capacității de practicare sistematică independentă a exercițiilor fizice în timpul liber. Sunt dezvoltate treptat trăsături de comportament, de ordine, disciplină, inițiativă și decizie, dârzenie și competitivitate de către educația fizică și sportul școlar.

Întăririi stării de sănătate, dezvoltarea fizică armonioasă și perfecționarea capacității motrice necesare în etapa actuală a vieții copiilor reprezintă unul din cele mai importante roluri ale educației fizice și sportului școlar.

Motivarea alegerii temei.

Motivele principale pentru care am ales aceasta tema in vederea elaborarii lucrarii sunt urmatoarele:

timpul de 50 minute acordat educatiei fizice si sportului scolar permite in foarte mica masura realizarea unor efecte fiziologice si psihosomatice de care elevii au atata nevoie in scoala, si ulterior in viata;

respectarea unor deziderate ale pedagogiei didactice si invatamantului romanesc, privind contributia activitatilor scolare si extrascolare la formarea personalitatii elevilor;

afinitatile si cerintele elevilor, atractivitatea pe care o prezinta activitatile extrascolare pentru acestia;

valorificarea intregului potential al timpului de activitate didactica scolara si extrascolara, valorificarea potentialului motric si conditiile materiale de care dispune unitatea de invatamant, in vederea realizarii unei educatii sanatoase pentru realizarea obiectivelor educatiei fizice scolare;

motivatia profesionala bazata pe experienta didactica acumulata si necesitatea aprofundarii acestui aspect.

In experienta acumulata la catedra pana in prezent, am constatat ca numarul de ore de educatie fizica si sport dat prin planul de invatamant este insuficient. Datorita faptului ca organizarea acestui obiect este deficitara si ca aspect social, am cautat ca in intreaga mea activitate sa gasesc solutii pentru a tine copiii cat mai mult timp pe teren.

         Consideratii generale despre jocul de BASCHET

Jocul de baschet este „un mod specific de manifestare și totodată de practicare cu caracter ludic și sportiv a activității corporale și a exercițiului fizic, la care participanții constituiți în două echipe a câte cinci jucători, aflați temporar într-un raport de adversitate neostilă, tipică jocurilor sportive, denumită rivalitate sportivă, luptă pe un teren special amenajat cu coșuri de baschet, pentru obținerea victoriei, fiecare încercând să realizeze mai multe aruncări reușite în coșul adversarilor, efectuate cu ajutorul mingii de baschet manevrate în condiții prevăzute în regulamentul jocului” . (L. Teodorescu, T. Predescu, L. Vasilescu 1979).

Baschetul este astăzi unul din jocurile sportive cu o mare arie de răspândire în întreaga lume, datorită dinamismului și spectaculozității sale, dar și a calităților pe care practicarea sa le dezvoltă. Baschetul modern a devenit un joc în care doar nivelul înalt de măiestrie în execuția acțiunilor tehnico-tactice nu mai este suficient pentru asigurarea succesului. Jocul actual impune o pregătire fizică multilaterală și specifică la un nivel ridicat, adaptată particularităților vârstei respective, nivelului de pregătire a sportivilor.

Baschetul poate fi practicat ca sport de masă, sport pentru baza de masă a performanței, sport de performanță și de mare performanță. În acest context, subliniem aria foarte cuprinzătoare de practicare a acestui joc sportiv, el putând fi practicat la toate vârstele (pe categorii) atât de bărbați, cât și de femei.

Baschetul românesc, alături de acela din alte peste 200 de țări ale căror federații naționale sunt afiliate la Federația Internațională de Baschet Amator (F.I.B.A.), are statut de disciplină sportivă, deoarece în țara noastră există o bază instituționalizată pentru activitatea de baschet.

Considerarea baschetului ca mijloc al educației fizice, alături de celelalte sporturi și jocuri sportive, atrage după sine recunoașterea funcției formative a acestuia. Această funcție constituie o componentă deosebit de importantă a conceptului despre baschet, calitate oficializată în programele de educație fizică școlară.

Considerarea baschetului ca mijloc al educației fizice, alături de celelalte sporturi și jocuri sportive, atrage după sine recunoașterea funcției formative a acestuia. Această funcție constituie o componentă deosebit de importantă a conceptului despre baschet, calitate oficializată în programele de educație fizică școlară. Această dimensiune a condus la realizarea unei trăsături comune educației fizice și educației sportive, aceasta din urmă reprezentând în esență utilizarea sporturilor și jocurilor sportive nu numai pentru realizarea obiectivelor sportului de performanță și de masă, ci și pentru realizarea obiectivelor și funcțiilor educației fizice. Aceasta a determinat încadrarea educaț iei fizice printre activitățile care contribuie la cultura și educația sportivă a tinerilor.

Din considerentele de mai sus, baschetul este considerat ca mijloc nu numai al educației sportive sau al educaț iei fizice, ci ca unul dintre mijloacele tipice ale educației sportive și fizice moderne, deoarece el contribuie la integrarea socială a copiilor și tinerilor și la pregătirea multilaterală a acestora prin activitatea ludică specifică practicării lui.

Considerat sub aspect educațional, baschetul contribuie la realizarea funcțiilor educației fizice și sportive dintre care enumerăm câteva: funcția sanogenetică sau sanotrofică (întărirea sănătății), dezvoltarea calităților motrice (a capacității motrice), educarea calităților psihice, a spiritului de autoorganizare și autoconducere.

    Importanta si actualitatea temei.

Invatamantul romanesc cunoaste, incepand din 1990, o lunga perioada de tranzitie si reforme care vizeaza si educatia fizica si sportul scolar domenii pentru care inceputul reformei il constituie programa de educatie fizica , valabila in perioada de tranzitie.

Reforma invatamantului obliga la reconsiderarea tuturor mijloacelor si metodelor folosite in predarea educatiei fizice si sportului scolar fapt pentru care este necesara aprofundarea fiecarui mijloc. Datorita conditiilor concrete de predare, pe care le vom prezenta intr-un alt capitol al lucrarii, am ales jocul de baschet raportat la realizarea obiectivelor educatiei fizice si sportului scolar pe care le consideram foarte importante si de mare actualitate intrucat noile programe nu mai prezinta selectiv obiectivele educatiei fizice, dar acestea sunt implicate in procesul de predare orientand propriu zis intreaga activitate de proiectare didactica.

Apreciem deci ca pentru fiecare profesor, este necesara, pentru planificarea si realizarea predarii obiectului, elaborarea unor strategii didactice ce deriva din obiectivele educatiei fizice si sportului scolar pe baza unor mijloace bine selectate si adaptate conditiilor concrete de lucru si particularitatilor elevilor din scoala.

Actualitatea temei pe care ne-am propus-o pentru elaborarea lucrarii rezulta si din recentele proiecte ale M.E.C.S. care a elaborat planul de invatamant cu obiective si alternative optionale. In majoritatea variantelor de plan de invatamant se propun activitati de tip educatie fizica si sport si este cu atat mai important ca profesorii sa poata oferi elevilor, la nivelul fiecarei scoli, activitati cat mai atractive.

Ipoteza. Scopul . Sarcinile lucrarii

             Ipoteza principala a lucrarii observatiile si experimentul didactic consta in convingerea ca baschetul constituie un mijloc de baza al educatiei fizice si sportului scolar cu un aport deosebit in realizarea starii de sanatate, a unor priceperi si deprinderi multiple care sunt dublate si de un nivel crescut al calitatilor motrice: indemanare, viteza, rezistenta si forta.

            Lucrarea si experimentul isi propun sa verifice o varianta strategica de predare a baschetului la clasa a IX prin selectarea mijloacelor care sa conduca la realizarea obiectivelor educatiei fizice si sportului scolar. Ordonarea si sistematizarea mijloacelor de predare a baschetului intr-un model didactic, perfectibil, desigur, constituie pentru mine principalul scop avand valoare de autoperfectionare si ameliorare a predarii.

             Lucrarea are ca scop elaborarea unui proiect pentru invatarea procedeelor de atac in jocul de baschet la clasa a –IX-a.

             Experimentul in sine trebuie sa confirme faptul ca elevii vor asimila mult mai bine cunostintele cu privire la invatarea procedeelor de atac in jocul de baschet prin metoda video. Le vor fi prezentate fotografii cu erori produse de ei in momentul in care efectueaza procedee de atac si totodata corectarea acestora tot prin imagini. Consider ca aceasta metoda ii va face pe elevi s inteleaga mult mai bine unde gresesc si cum sa-si corecteze erorile.

2.2.         PARTICULARITATILE MORFO-FUNCTIONALE SI PSIHICE  ALE ELEVILOR

2.2.1.  Dezvoltarea morfo-functionala

Intre14-16 ani copilul parcurge o etapa deosebit de dinamica in crestere si dezvoltare, fiind perioada de incheiere a copilariei si inceperea transformarilor care duc la maturizare.

Procesele de crestere si dezvoltare somatica si sexuala sunt mai accentuate decat in perioada anterioara, in ansamblu. Asistam la o etapa de accentuare a procesului de osificare in care toracele se dezvolta accentuat.

Ligamentele si articulatiile sunt inca slab dezvoltate fiind putin rezistente la tractiuni si intinderi. Cresterea taliei si greutatii cunoaste o alternanta sezoniera, cu maximul in perioada aprilie-iulie, cand creste maximum, talia in restul anului crescand greutatea si ceilalti parametrii somatici (FACHINI F.). Asistam la o perioada de modificari importante ale proportiilor corporale si accentuare a dimorfismului sexual.

Fetele cresc mai repede (cl. VI-VII), iar baietii mai tarziu (VII-VIII) si datorita acestor pusee, rezulta o infatisare nearmonioasa (brate lungi, piept ingust, picioare lungi etc.). Exista pericolul unor deformari ale coloanei vertebrale.

Prin prelungirea segmentelor si a fibrelor musculare oboseala se instaleaza rapid in timpul efortului fizic, copiii avand si o capacitate de coordonare scazuta. Spre sfarsitul perioadei la baieti, se dezvolta musculatura, iar la fete incep depunerile de tesut adipos mai ales in jurul bazinului. Forta muschilor flexori este mai mare decat cea a extensorilor.

Sistemul nervos cunoaste, la nivelul scoartei cerebrale, putine modificari, dar in aceasta isi mentine marea plasticitate. Predominanta este excitatia, dar si inhibitia se dezvolta rapid favorizand procesele de analiza si sinteza. Reflexele conditionate si stereotipurile devin mai stabile existand tendinta de iradiere a proceselor de excitatie totusi, aceasta facand dificila invatarea miscarilor noi. Educatia fizica si sportul sunt inestimabile din acest punct de vedere perfectionand procesele nervoase, sporind randamentul intelectual si fizic al copiilor.

Se inregistreaza o crestere a functiei respiratorii dublata si de marirea capacitatii vitale, a debitului respirator maximum si minimum care, sfarsitul perioadei, maresc capacitatea de efort si rezistenta. Greutatea plamanilor este de 660 gr. la 12-14 ani (fata de 1000 gr. la un adult). Capacitatea vitala atinge 3500 cm3.

Dezvoltarea aparatului cardio vascular se face in ritm lent, dar continuu existand diferentieri intre baieti si fete. Exista si o mare labilitate a functionarii aparatului cardio-vascular, care poate duce la dereglari functionale. Volumul inimii creste mult fata de dezvoltarea vaselor sanguine. Se mareste numarul globulelor rosii si cantitatea de hemoglobina din sange. Valorile sistemului sistolic si debitul cardiac maxim sunt inca mult diferite fata de adult.

Viteza de crestere a volumului si greutatii inimii este; minima intre 11-12 ani si maxima intre 13-15 ani, greutatea fiind de 140 gr (in medie la 11 ani) si 220 gr. la 15 ani.

Tabloul general al dezvoltarii cunoaste 'furtuna vegetativa'. Prin actiunea anabolizanta a hormonilor sexuali si prin aparitia in sange a unor metaboliti acizi, noi, care conduc la o hiperexcitabilitate cortico-viscerala marcata.

  Dezvoltarea psihica.

Desi volumul creierului creste destul de putin, circumvolutiunile se adancesc, marind suprafata scoartei si numarul fibrelor de asociatie, fiind sporita considerabil capacitatea de invatare.

Dezvoltarea psihica are, in aceasta perioada, un caracter complex si contradictoriu. Copiii se angajeaza cu entuziasm in diverse forme de activitate dezvoltandu-si astfel aptitudinile si talentul.

Activitatea in colectiv are posibilitatea de a forma trasaturi pozitive de caracter, acum formandu-se spiritul de echipa, intrajutorarea, colegialitatea, toleranta etc.

Apar totodata si unele fenomene negative, in comportamentul varstei, baietii avand tendinte de supraapreciere, ingamfare, spirit vindicativ, vedetism, iar fetele avand tendinte de subestimare, demobilizare, lipsa de curaj si hotarare etc..

Privindu-le in ansamblu si tinandu-se seama de continutul specific al activitatii de baschet, particularitatile enumerate mai sus calauzesc spre necesitatea respectarii la aceasta varsta a urmatoarelor norme metodice:

a)     Ponderea predarii exercitiilor cade asupre dezvoltarii indemanarii, concretizate in indicii sporiti de stapanire a aparatului locomotor,in conditii variate de echilibru, intoarceri, opriri, ocoliri, etc, precum si in executarea corecta a principalelor procedee tehnice;

b)    Cultivarea in toate imprejurarile (antrenament,joc) a actionarii rapide cu indici crescuti de viteza de reactie si de executie;

c)     Dezvoltarea rezistentei si a fortei trebuie facuta cu preponderenta, exercitiile fiind intotteauna succedate de pauze pentru refacerea capacitatii de munca a organismului;

d)    Ponderea organizarii sub forma de joc a exercitiilor sa fie judicios imbinate cu insusirea analitica si precisa a mecanismului de baza al principalelor procedee tehnice;

e)     Dezvoltarea treptata a gandirii tactice, cunoscand ca posibilitatea de abstractizare a copiilor sporeste mai ales dupa 13 ani;

f)      Organizarea exemplara a instruirii, in sensul asigurarii caracterului sau educativ;

g)     Influentarea in toate imprejurarile a activitatii handbalistice a dezvoltarii trasaturilor pozitive de caracter.

CAPITOLUL II

Caracteristicile generale ale jocului de baschet

Baschetul este un sport care necesită o multime de calități fizice de bază din partea individului, calități care se întrepătrund între ele, realizând un joc cu caracter complex. Efortul în baschet este de intensitate maximală, care alternează cu perioade scurte de efort submaximal. Calitățile fizice de bază sunt: îndemânarea, viteza și rezistența-viteză. Aceste calități se combină în timpul jocului, astfel că pe primul plan se află îndemânarea în regim de viteză, viteză în regim de forță și îndemânarea în regim de rezistență.

Un jucător de baschet trebuie să aibă îndemânare în regim de viteză, bazată pe forța atât a musculaturii centurii scapulare, cât și a musculaturii trenului inferior. Calitatea fizică forță se impune din ce în ce mai mult în sport, iar la baschet viteza se desfășoară în regim de forță (pentru aruncările la coș, pentru detentă, combativitate în apărare). Calitățile psihice sunt, de asemenea, foarte importante: inteligența, creativitatea, spontaneitatea, viteza de reacție și de execuție, stabilitatea emoțională, atenția distributivă, capacitatea de analiză și decizie rapidă.

Stadiul cunoașterii

Datorită ritmului de joc, cu angrenări rapide în efort și reveniri scurte, jucătorilor de baschet li se cere o capacitate aerobă și anaerobă foarte bune, chiar excelente. Solicitarea sistemelor cardiovascular și respirator este foarte mare.

Modelul biologic al performerului reclamă tineri cu potențial biologic foarte bun. Consideră m că indicii modelatori cu ponderea cea mai mare o au cei din dezvoltarea fizică (talia, anvergura, forța membrelor inferioare pentru detentă, mobilitate). Din punct de vedere antropometric, jucătorului de baschet i se cere o talie foarte înaltă (1,90-2,15 m la băieți și 1,80-2 m la fete), cu brațe lungi și diametrul longitudinal palmar foarte mare.

De asemenea, un jucător de baschet trebuie să aibă o conforma ție atletică armonioasă, cu musculatura centurii scapulare foarte bine dezvoltată, cu mușchi de tip longilin, cu musculatura trenului inferior puternică, pentru a face față în alergare, la săriturile pentru recuperarea la panou și la schimbările de direcț ie în joc. Obținerea unor performanțe la parametri superiori în marile competiții au scos în evidență o serie de aspecte ce caracterizează jocul de baschet actual, practicat de către cele mai bune echipe din lume.

Tactica modernă în atac cuprinde, în esență, contraatacul și atacul rapid, realizate în orice situație de intrare în posesia mingii, dirijarea acțiunilor colective pe faze de joc, scurtarea atacului prin finalizarea dupa 2-3 pase, recuperarea ofensivă cu participarea tuturor atacanților, atac pozițional în sistemele cu 1-2 jucători pivoți; în apărare domină formele agresive în cadrul sistemului om la om sau zonă pressing pe întreaga suprafață de joc sau în jumătatea proprie de teren.

Contraatacul are durata de 3-5 secunde și este caracteristic cu dribling pe centru. Este realizat cu pasă sau dribling din recuperare defensivă, dribling pe centru efectuat de conducătorul de joc, realizat frontal cu 2-3 vârfuri, de regulă extremele și pivoții. Media de joc este de 10-15 contraatacuri cu 22 de puncte înscrise și un procentaj de 75%.

Atacul rapid – de tranziție – este forma cea mai modernă și dominantă a jocului. Durează 7-12 secunde, cu un număr de 3-4 pase, și presupune un contraatac prelungit. Are o circulație coordonată printr-un demaraj foarte rapid și în adâncime a celor 4 jucători fără minge, finalizat prin aruncări la coș din săritură din zona de restricție și în afara acesteia, urmat de recuperarea ofensivă în caz de nereușită. Media pe joc este de 30-45 atacuri rapide, cu 23 puncte înscrise și un punctaj de 60%.

Atacul organizat urmărește ocuparea dispozitivului, în funcție de structura echipei din teren, precum și de apărarea impusă de adversar în faza de joc respectivă, având prezenți în teren 1-2 jucători pivoți. Domină acțiunile tactice cu o circulație permanentă a jucătorilor, precum și realizarea combinațiilor tactice cu un număr redus de pase (3-4), cu finalizări de la distanță (peste 6,25 m), de la semidistanță sau de sub coș, prin acțiuni tactice individuale specifice posturilor (pivot, extremă, fundaș), concomitent cu recuperă ri ofensive și asigurarea echilibrului defensiv pe parcursul circulației jucătorilor.

După pierderea posesiei mingii, fostul atac intră în apărare (specifică sistemului propriu), pe tot terenul, pe jumătate de teren sau pe jumătatea proprie.

Apărarea presupune, în forma sa modernă, organizarea chiar în cadrul dispozitivului de atac, după pierderea posesiei mingii – în situația cea mai favorabilă, după coș marcat sau nefavorabilă, după aruncări la coș nereu șite, abateri de la regulament sau pase greșite. Prin urmare, apărarea se extinde din prima fază pe întreaga suprafață de joc cu marcaj agresiv la posesorul mingii, la lansator sau la cel care driblează și la intercepție la ceilalți juc ători atacanți care nu sunt în posesia mingii, în cadrul sistemelor de apărare; presing om la om sau zonă presing.

În apărarea colectivă, pe jumătatea proprie de teren, impusă de baschetul modern, se alternează de la o fază la alta sistemul de apărare om la om cu diferite variante adaptate la specificul atacului advers sau cu treceri din zona 3-2 în zona 1-2-2 sau 1-3-1 (zone adaptate).

Nivelul de pregătire tehnico-tactic individual este caracterizat de măiestria și virtuozitatea tehnică. Jucătorii au un fond motric bogat și variat în relațiile directe cu adversarul, manifestat în structuri tehnice specifice postului ocupat în atac și specifice jocului individual în ap ărare, poziție fundamentală joasă, lucru de brațe folosit la închiderea culoarului de pasare, la scoaterea mingii din dribling, la intercepție, la contact cu adversarul.

Orientarea caracteristicilor tacticii și a tehnicii moderne se reflectă în metodologia utilizării principalelor grupe de mijloace, precum și raționalizarea acestora.

Cerința raționalizării: exercițiile standardizate vor fi distribuite în formele de organizare a antrenamentului, în macro sau microciclurile de antrenament integrale sau fragmentate.

Aplicând aspectele din modelare, antrenorul va trebui să- și selecționeze exerciții cu eficiență maximă care să răspundă parțial sau integral conținutului și structurii jocului.

În raport de obiective, antrenorul trebuie să stabilească, în funcție de etapa în care se află, dominanta execuției.

În utilizarea exercițiilor în lecț ia de antrenament, dozarea se exprimă în volum, intensitate, complexitate. Pentru aceasta este necesar să se prevadă numărul de repetă ri a exercițiului, regimul de manifestare a calităților motrice, regimul de solicitare la efort.

Obiectivele pregătirii

continuarea procesului de dezvoltare fizică armonioasă, cu accent pe dezvoltarea musculaturii, creșterea tonusului musculaturii extensoare și a capacității cardio-respiratorii;

dezvoltarea în continuare a calităților motrice combinate;

învățarea și consolidarea procedeelor tehnice de atac și apărare și învățarea unor procedee noi;

învățarea și consolidarea acțiunilor tactice individuale și colective de atac și apărare;

cunoașterea și aplicarea regulamentului de joc;

educarea capacității de muncă;

însușirea elementelor activității independente în afara lecțiilor de educație fizică;

stimularea combativității, stăpânirii de sine și a gândirii tactice, colaborării cu colegii de echipă, spiritului de întrecere etc.

Pregătirea tehnică

în atac:

consolidarea procedeelor tehnice însușite;

dribling în viteză maximă, specific contraatacului, cu schimbare de direcție, cu trecerea mingii prin față, pe la spate, printre picioare, piruetă și cu variații de ritm și înălțime;

aruncarea la coș din dribling și alergarea, cu o mână de jos, de sus și din cârlig;

aruncarea la coș din săritură precedată de oprire într-un timp și în doi timpi;

oprire, pivotare, protecția mingii, fentele;

pasarea mingii cu ambele mâini și cu o mână, de pe loc și din deplasare și pasa cu pământul;

voleibalare cu o mână sau cu ambele mâini, spre coș sau spre un coechipier.

în apărare:

consolidarea procedeelor tehnice însușite;

deplasarea cu pași adăugați și alergarea laterală; joc de brațe și picioare;

deplasarea defensivă cu pivotare pe piciorul din față sau din spate;

intervenția la mingea aruncată la coș de atacantul direct sau alt atacant; recuperarea.

Pregătirea tactică

în atac:

consolidarea acțiunilor tactice individuale și colective:

demarcajul, depășirea, pătrunderea, urmărirea și recuperarea mingii la panou;

încrucișarea simplă, „dă și du-te”, paravan; blocaj și plecare din blocaj;

contraatacul cu un vârf de contraatac, cu un intermediar; atacul în superioritate numerică;

atacul împotriva apărării om la om în semicerc și cu un jucător pivot; atacul împotriva apărării în zona 2-1-2.

în apărare:

consolidarea acțiunilor tactice individuale și colective;

marcajul om la om pe jumătate de teren și pe tot terenul, marcajul agresiv și la intercepție, marcajul dublu împotriva jucătorului cu minge;

apărarea în inferioritate numerică; închiderea pătrunderilor;

schimbarea adversarilor; apărarea în zona 2-1-2.

Evaluarea nivelului de pregătire:

Aruncarea la coș: – de pe loc și din dribling;

din dribling și din alergare.

Dribling cu schimbări de direcție:

complex (prindere, oprire, pivotare, dribling, aruncare la coș); complex (dribling, pasă,prindere, dribling, aruncare la coș);

cunoștințe de regulament;

aplicarea procedeelor tehnico-tactice în relația 1×1 și în condiții de joc.

Indicații metodico-organizatorice:

se recomandă ca pregătirea fizică (generală și specifică) să se asigure în legătură cu elementele tehnice ale mișcării în teren și cu pregătirea tehnică a mânuirii mingii;

consolidarea procedeelor tehnice se realizează în cadrul unor structuri de exerciții și complexe tehnico-tactice;

acțiunile tactice în atac vor fi învățate și consolidate numai în paralel cu corespondențele lor în apărare;

problemele de regulament vor fi clarificate pe parcursul lecțiilor;

tratarea diferențiată a colectivului se va realiza în funcție de sex și de nivelul de pregătire al subiecților, iar la grupele de inițiați se va apela la individualizare;

pentru asigurarea unei densități corespunzătoare a lecțiilor, cât și a eliminării ,,timpilor morți”, în cadrul procesului de instruire se va utiliza un număr mare de mingi, exerciții individuale, pe perechi, în formații, cât și pe ateliere.

A. Obiective cuprinse în programa pentru învățarea, consolidarea, perfecționarea jocului de baschet:

perfecționarea motricității, cu accent pe viteză, îndemânare;

consolidarea și perfecționarea procedeelor tehnice de bază;

însușirea și perfecționarea unor noțiuni de tactică individuală și colectivă;

perfecționarea unor activități intelectuale și de voință (combativitatea, dârzenia, colaborarea, spiritul de întrecere);

formarea capacității de autoconducere și autoorganizare a unor competiții (gen street-ball, campionate mixte) în afara lecțiilor de curs.

B. Conținutul programei

Pregătirea fizică:

dezvoltarea musculaturii membrelor inferioare, a spatelui, abdomenului, centurii scapulo-humerale și a brațelor;

creșterea indicilor de forță a membrelor inferioare, musculaturii toracelui, flexorilor membrelor inferioare și musculaturii abdominale;

creșterea stabilității articulațiilor (gleznei, genunchilor), mobilității (coxo-femurale, scapulo-humerale, articulației pumnului) și creșterea elasticității și supleței musculare;

dezvoltarea detentei prin componentele sale forță-viteză;

creșterea indicilor de viteză;

dezvoltarea rezistenței și a capacității de efort în ansamblul său.

Pregătirea tehnică

Procedee tehnice în atac:

pasă cu una și două mâini, din deplasarea cu și fără schimbarea locurilor, pasa lungă de contraatac;

dribling cu mâna îndemânatică și neîndemânatică, cu schimbări de direcție, cu variații de ritm;

oprirea într-un timp și în doi timpi, pivotarea;

aruncarea la coș din alergare, din dribling, din săritură.

Procedee tehnice în apărare:

poziția fundamentală (joasă, medie) și deplasările specifice;

scoaterea mingii din dribling;

smulgerea mingii de la adversar;

capacul.

Pregătirea tactică

Acțiuni tactice în atac:

demarcajul;

pătrunderea;

depășirea;

recuperarea ofensivă;

„dă și du-te“;

contraatacul;

blocaj, ieșire din blocaj. Acțiuni tactice în apărare:

marcajul normal și agresiv;

recuperarea defensivă;

intercepția;

replierea.

Sisteme de atac și apărare

apărarea „om la om” și atacul împotriva apărării „om la om”;

apărarea în zona 2-1-2 și atacul împotriva apărării în zonă;

apărarea în inferioritate numerică;

atacul în superioritate numerică;

consolidarea și perfecționarea relației 1×1, 2×2, 3×3;

joc bilateral 5×5 pe jumătate de teren și pe tot terenul.

C. Indicații metodico-organizatorice:

Se recomandă ca pregătirea fizică (generală și specifică) să fie realizată în paralel cu elementele tehnice ale mișcării în teren și cu pregătirea procedeelor tehnice;

Consolidarea procedeelor tehnice se realizează în cadrul unor structuri de exerciții și complexe tehnico-tactice;

Acțiunile tactice în atac vor fi consolidate numai în paralel cu corespondentele lor în apărare;

Tratarea diferențiată a colectivului se va realiza în funcție de nivelul de pregătire al subiecților, iar la grupele de inițiere se va apela la individualizare;

Pentru asigurarea unei densități corespunzătoare a lecțiilor, în cadrul procesului de instruire se vor folosi exerciții pe perechi și pe ateliere, în relație de adversitate, în echilibru numeric 1×1, 2×2, 3×3, în inferioritate numerică 1×2, 2×3 și în superioritate numerică 2×1, 3×2.

Orientările jocului particularizate la copii și juniori

Particularizând aceste caracteristici și tendințe la nivelul echipelor de copii și juniori din țara noastră – eșalon la care se referă cursul de bază – ORIENTĂRILE implicate în procesul de pregătire și joc pot fi exprimate astfel:

Contraatacul folosit ca principală formă de atac: cu trecerea mingii prin pasă directă la jucătorul „vârf” sau cu dribling pe culoarul median al terenului, cu finalizare de sub coș sau din săritură de la linia de aruncări libere;

Atacul rapid declanșat prin repuneri rapide a mingii în joc din orice situație;

Atacul pozițional 2-1-2 (cu jucător centru) sau 4+1, ce se bazează pe acțiuni individuale, pe combinații de „dă și du-te” și pe „încrucișări”;

Permanenta preocupare pentru recuperarea ofensivă și defensivă;

Apărare om la om pe tot terenul: marcaj agresiv și diferențiat;

Creșterea tempoului de joc prin realizarea unui număr mai mare de finalizări;

Sporirea preocupărilor pentru finalizările de 3 puncte;

Ambidextrie în execuția paselor, a driblingului și, eventual,a aruncărilor din apropierea coșului;

Generalizarea aruncărilor la coș din săritură;

Sporirea capacității jucătorilor de a acționa în relația atacant-apărător, în funcție de poziția apărătorului, distanța față de panou etc.;

Atrage atenția pregătirea atletică a jucătorilor cu accent pe ansamblul calităților forță-viteză, pe capacitatea crescută de participare a jucătorilor în diferite regimuri de solicitare fizică și încordare nervoasă în competiț ii. Caracteristic este faptul că, în asemenea situații, jucătorii au suficiente resurse de mobilizare care nu diminuează radical eficiența lor reală.

Tehnica jocului de baschet

1. Generalitati

Tehnica jocului de baschet reprezinta ansamblul de miscari specifice ca forma si continut, folosite in scopul practicarii cu randament maxim a unui joc sportiv, in concordanta cu cerintele jocului competitional.

Acest ansamblu de miscari specifice grupeaza elemente si procedee tehnice si se refera in egala masura atat la manevrarea obiectului de joc, cat si la deplasarile efectuate de jucatori in vederea acestei manevrari.

In procesul jocului, tehnica are o important deosebita, ea nefiind un factor izolat, din contra, intre tehnica si ceilalti factori ai continutului pregatirii (fizic, tehnic, tactic, psihic si teoretic), exista o stransa interdependenta si conditionare reciproca.

Tehnica isi are suportul in calitatile motrice. O tehnica corespunzatoare permite manifestarea aptitudinilor sportivului, aproape de nivelul maxim al posibilitatilor lui.

Tehnica este aceea care conditioneaza tactica, insa este subordonata acesteia, influentandu-se reciproc.

Tehnica are un caracter aciclic.

2. Elemente in subordine

Elementele aflate în subordinea jocului de baschet sunt

elementul tehnic;

procedeul tehnic;

stilul.

Elementul tehnic

Reprezintă noțiunea de generalizare a execuției mai multor procedee tehnice, categorii generale de mișcări caracterizate drept noțiuni abstracte, care sunt însă materializate (obiectivizate) prin procedeele tehnice ca mijloace de realizare și manifestare în joc.

Elementul tehnic se refera la mecanismul de baza al miscarilor specifice.

Procedeul tehnic

Reprezintă o structură motrică concret modelată ”sau un model particular de organizare și adaptare în joc a elementului tehnic”, având un caracter concret de execuție, cu un mecanism complex de mișcări, executate conștient în faza de însușire, el trebuie să reprezinte modelul corect de execuție biomecanică.

În jocul competițional procedeul tehnic se supraînvață , devenind stereotip,fiind aplicat într -o succesiune rațională, cu eficiență maximă și într -un scop precis.

Spre exemplificare:

Cand insusirea procedeului tehnic se face izolat, in afara procesului de joc, avem de a face cu un procedeu simplu.

Acest procedeu simplu pentru a putea fi folosit in conditii concrete de joc se perfectioneaza numai daca este inlantuit cu alte procedee tehnice, in raport cu situatiile pe care trebuie sa le rezolve jucatorul in momentul dat, transformandu –se in procedee complexe.

Cu cat numarul de procedee tehnice insusite este mai mare, cu atat jucatorul va rezolva mai usor, mai rapid si mai operativ, situatia respectiva de joc.

c)     Stilul

Insusirea mecanismului de baza al tehnicii are un pronuntat caracter individual, determinat de particularitatile psiho-fizice ale fiecarui jucator.

Automatizarea procedeelor tehnice ca deprinderi motrice, la nivelul maiestriei, sufera de cele mai multe ori de o nota particulara-personala, in procesul executiei.

Aceasta nota personala, cunoscuta sub denumirea de stil, se datoreaza particularitatilor individuale ale jucatorului.

3. Clasificarea elementelor si procedeelor tehnice

Jocul fara minge

Jocul cu minge

A. Tehnica fara minge

Pozitia fundamentala

Reprezinta pozitia initiala a tuturor procedeelor tehnice ale jocului de baschet.

Ea trebuie sa asigure jucatorului:

               o pozitie convenabila, lejera si echilibrata;

               stabilitate si posibilitate de trecere de la actiuni tehnico-tactice defensive la cele ofensive;

               un consum energetic minimal, in cursul desfasurarii jocului

Prezentarea modelului

– picioarele cu genunchii usor indoiti si departati aproximativ la proiectia

latimii umerilor;

– gleznele indoite;

– greutatea corpului repartizata egal pe suprafata fiecarei talpi, asezate pa-

ralel pe sol;

– echilibrarea anteroposterioara este realizata prin ducerea inainte, cu ju-

matate de talpa a unuia din picioare( dreptul-dreptacii, stangul-stangacii);

– trunchiul- spatele arcuit este usor aplecat inainte, coborarea centrului de

greutate al corpului este realizata prin flexia articulatiilor, gleznelor, genunchilor si soldului;

– umerii relaxati, cu bratele usor departate lateral;

– capul si barbia se mentin in sus, privirea cautand sa cuprinda o zona cat mai mare din teren.

Greseli frecvente

               departarea sau apropierea picioarelor modifica nefavorabil baza de sustinere a corpului;

               articulatiile gleznelor si ale genunchilor prea indoite, determina o pozitie cu centrul de greutate prea ridicat, sau o aplecare exagerata a trunchiului;

               crisparea musculaturii determina o atitudine rigida si mai putin mobila;

Utilizarea tactica

Pozitia fundamentala in aparare reprezinta mijlocul prin care se realizeaza marcajul, specific apararii om la om.

a.     Pozitia fundamentala in atac

Jucatorul atacant va avea privirea orientata spre cos, tinand mingea la nivelul barbiei sau pieptului. Genunchii si gleznele usor indoite, corpul avand o pozitie stabila si echilibrata. Aceasta pozitie este intermediara in realizarea triplei amenintari.

b.     Pozitia fundamentala in aparare

Determina o coborare mai accentuata a centrului de greutate.

Pozitia bratelor este determinata de plasamentul in teren al

aparatorului. Mana de pe partea piciorului mai avansat impiedica

prin ridicare in sus a bratului, aruncarea la cos efectuata de atacant.

Celalalt brat este indreptat lateral in scopul de a intercepta o even-

tuala pasa, sau in cazul unei depasiri, pentru a scoate mingea din

dribling.

Indicatii metodice generale

In invatarea pozitiei fundamentale accentul cade pe realizarea unei baze de sustinere corespunzatoare prin repartizarea egala a greutatii pe ambele picioare pentru asigurarea stabilitatii jucatorului. Acestui element tehnic ii va fi afectat unui numar mai mic de repetari in cadrul metodicii de invatare izolata. Consolidarea se va realiza odata cu celelalte executii tehnice unde apare ca pozitie de baza.

–                  in aparare marcajul;

–                  in atac pivotarile, opririle, depasirile.

Metodica invatarii pozitiei fundamentale

Pentru invatarea pozitiei fundamentale, exercitiile vor urmari gasirea pozitiei optime pentru stabilirea bazei de sustinere si a echibrului corpului. Aceste exercitii vor fi grupate astfel:

               executii de pe loc:

    balans bertical, lateral, anteroposterior;

    dezechilibrari;

    sarituri cu aterizare in pozitia fundamentala, cu accent pe balansul vertical;

 cu schimbarea planului de aterizare;

 fara schimbarea planului de aterizare:

               executii din deplasare:

    mers si alergare in diferite directii cu pastrarea permanenta a pozitiei echilibrate (deplasarea cu pasi alunecati);

               sarituri cu aterizare in pozitia fundamentala:

    pe directia de deplasare;

    cu schimbarea planului fata de directia de deplasare.

               executia poate fi:

    de voie-liber fiecare;

    la semnalul antrenorului (fluier, bataie din palme);

    in dreptul diferitelor semne sau obstacole.

Exercitii pregatitoare

–                  patru sarituri ca mingea pe loc, apoi din pozitia fundamentala alte patru sarituri cu accentuarea indoirii genunchilor la aterizare;

–                  „saritura vrabiutei” executata fie de pe loc, fie din deplasare;

–                  din pozitia fundamentala, saritura cu schimbarea alternativa a piciorului din fata;

–                  cu elan redus, saritura peste capra, cu aterizare echilibrata in pozitia fundamentala;

–                  din alergare, inainte si laterala, la semnal oprire in pozitia fundamentala.

Deplasarile in teren

Prin deplasari se urmareste:

–                  castigarea unei viteze de deplasare;

–                  executarea cu usurinta a diferitelor procedee tehnice necesare rezolvarii situatiilor de joc (schimbari de directie, franari, lucru cu mingea, fente, sarituri).

In jocul de baschet sunt folosite urmatoarele procedee de deplasare in teren:

Alergarea normala asemanatoare celei din atletism se foloseste pentru:

               deplasarea jucatorilor in teren;

               alergarea de viteza si in situatiile de contraatac;

Alergarea specifica inainte

„Specificul” consta in faptul ca prin aceasta alergare

este mentinuta permanent pozitia fundamentala a jucatoru-

lui in timpul deplasarii.

Prezentarea modelului

Alergarea inainte se face prin pasiri succesive, picioarele

calcand spre inainte si usor lateral in scopul maririi bazei de sus-

tinere. Contactul cu solul se ia, fie pe toata suprafata talpii, fie

prin rulajul talpilor (calcai – talpa – varf). Genunchii putin indoiti cedeaza impreuna cu gleznele in momentul contactului cu solul. Trunchiul este putin aplecat inainte, cu centrul de greutate coborat. Bratele penduleaza la pornire, in restul alergarii ele fiind pregatite pentru a prinde mingea.

Greseli frecvente

               in deplasare exista tendinta de a sari, prin ridicarea talpilor de pe sol;

               se micsoreaza baza de sustinere, deoarece contactul cu solul nu se ia pe toata talpa;

               se alearga pe varfuri, micsorandu-se stabilitatea si eficacitatea actiunilor.

Utilizarea tactica

Aceasta alergare se foloseste in tot timpul jocului, in circulatia individuala din atac, cu precadere in demarcaj si in actiunile premergatoare intrarii in posesia mingii.

Alergarea specifica inapoi ( cu spatele)

Prezentarea modelului

Jucatorul se deplaseaza spre inapoi avand labele picioarelor usor departate, calcaiele orientate catre afara. Contactul cu solul se face prin rulare (varf – talpa – calcai) si mult inapoi, pentru a evita caderile pe spate. Deplasarile picioarelor se face prin alunecare. Trunchiul este usor aplecat inainte pentru a mentine centrul de greutate inainte. Bratele raman langa corp, usor departate si flexate din coate.

Greseli frecvente

–                  se alearga cu trunchiul lasat pe spate, fapt ce provoaca dezechilibru – cadere;

–                  picioarele se duc mult prea inapoi;

–                  se sare in timpul alergarii;

Utilizarea tactica

Procedeul este folosit in retragerea din terenul de atac in terenul de aparare (repliere), in actiunile de flotare si aglomerare precum si in urmarirea unui adversar care se indreapta spre cos.

Pasul adaugat inainte sau inapoi

Acest procedeu de miscare in teren permite aparatorului

mentinerea pozitiei fundamentale in orice moment al jocului.

El face parte din bagajul tehnic denumit „jocul aparato-

rului”, reprezinta un mijloc de realizare a marcajului, fiind ase-

manator cu ,,pasii boxerului” si prezinta ca principala caracte-

ristica faptul ca piciorul din urma nu depaseste pe cel din fata.

Prezentarea modelului

Din pozitia fundamentala de aparare, jucatorul pastrand contactul cu solul pe toata talpa, incepe miscarea prin deplasarea spre inainte a piciorului din fata. Bratul ridicat determina o pozitie oblica a trunchiului si labei piciorului din spate. Piciorul din urma este tras cu repeziciune spre cel din fata, fara a fi ridicat de pe sol, aparatorul revenind in pozitia anterioara dar avansand cu lungimea pasului executat. Celalalt brat balanseaza in plan lateral.

Greseli frecvente

               deplasarea se face prin saritura, care determina dezechilibrari;

               se fac pasiri prea lungi;

               se incruciseaza picioarele;

               labele picioarelor sunt orientate cu varfurile catre directia de deplasare;

               nu se mentine pozitia joasa, cu centrul de greutate coborat.

Utilizarea tactica

Pasul adaugat are o raza de actiune redusa, de 3-4 metri. Este folosit in actiunile de aparare pentru apropierea sau departarea de adversar, la retragerea pentru apararea cosului, la scoaterea mingii de la adversar precum si in plasament.

Pasul adaugat lateral

Reprezinta cel mai important

mijloc tehnic al ,,jocului de picioare

al aparatorului” folosit pentru urma-

rirea adversarului si pentru circulatia

de minge in apararea zona.

Prezentarea modelului

Pozitia fundamentala ramane cea fundamentala joasa.

Deplasarea incepe prin:

–                  ducerea spre lateral a piciorului de pe directia deplasarii;

–                  talpa piciorului fiind mentinuta cat mai sus aproape de suprafata solului;

–                  celalalt picior se apropie, talpa acestuia alunecand pe suprafata solului.

In timpul deplasarii:

–                  corpul ramane orientat lateral fata de directia de deplasare;

–                  bratele putin indoite din coate, orientate lateral, lucreaza activ pentru stanjenirea circulatiei mingii;

–                  pozitia este joasa prin indoirea articulatiilor gleznei si genunchilor, trunchiul pastrand verticalitatea.

Greseli frecvente

–                  incrucisarea picioarelor si trecerea greutatii corpului pe un singur picior de sprijin;

–                  ridicarea centrului de greutate care determina dezechilibrari;

–                  se executa sarituri in timpul deplasarii, jucatorul facand balans vertical sau lateral;

–                  se ridica picioarele de pe sol in loc ca deplasarea sa se faca prin alunecare.

Utilizarea tactica

Acest procedeu se foloseste in actiunile de marcaj, in urmarirea adversarului care se deplaseaza si pentru obtinerea unui plasament bun in aparare.

Lucrul de brate si jocul de picioare

Procedeele tehnice ale deplasarilor in teren se manifesta in joc sub forma de procedee tehnice complexe , numite ,,jocul de picioare” insotite in aparare si de lucrul de brate.

Prezentarea modelului

Jucatorul, pentru a-si mentine pozitia fundamentala executa in mod cursiv o succesiune de procedee tehnice, mentinand caracteristicile de executie ale fiecareia.

La jocul de picioare se adauga activitatea permanenta a bratelor care lucreaza in plan lateral, acestea stand la baza marcajului.

Utilizarea tactica

Lucrul de brate se foloseste la actiunile defensive la realizarea marcajului, interceptarea si smulgerea mingii ,inchiderea patrunderilor si in apararea in zona. Jocul de picioare este utilizat in actiunile defensive pentru asigurarea rapiditatii de deplasare a aparatorului si in actiunile ofensive ca mijloc de realizare a demarcajului.

Indicatii metodice generale

Succesiunea de invatare a procedeelor de deplasare cuprinde:

               alergarea normala in ritm variat;

               alergarea specifica inainte;

               alergarea specifica inainte-inapoi;

               deplasarea laterala (pasul adaugat lateral);

               deplasarea oblica (pasul adaugat inainte-inapoi);

               jocul de picioare.

Metodica invatarii deplasarilor in teren

               fiecare procedeu va fi executat separat;

               prin imitare: in grup(antrenorul demonstrand in oglinda)sau pe perechi;

               la semnale: auditive sau vizuale;

               sub forma de concurs, pe distante limitate: stafete cu procedee izolate, stafete cu procedee combinate;

               sub forma de complexe de procedee tehnice;

               jocul de picioare al aparatorului:

   pe perechi;

   individual;

   pasi adaugati inainte, sprint, oprire si retragere cu spatele;

   joc de brate si picioare la un semnal, sprint pana la un semn, oprire si continuarea jocului de brate si picioare, la semnal retragere in alergare cu spatele.

Exercitii pregatitoare

–                  alergare cu schimbarea ritmului;

–                  din deplasare cu pasi adaugati lateral, rotari laterale de brate in afara si inauntru;

–                  sarituri inainte cu bataie pe ambele picioare, cu schimbarea alternativa a piciorului din fata si rasucirea trunchiului in partea opusa piciorului;

–                  rostogolirea si conducerea unei mingi pe sol, spre dreapta si stanga , cu pasi adaugati lateral.

Schimbarile de directie

Schimbarile de directie reprezinta un element tehnic folosit de atacanti in realizarea actiunii de demarcaj individual.

Prin acest element tehnic, jucatorul isi asigura trecerea de pe o directie de alergare pe alta, fara a mai fi nevoit sa se opreasca.

Deosebim doua procedee de executie:

–                  schimbarea de directie cu franare pe un picior;

–                  schimbarea de directie cu franare pe ambele picioare.

Prezentarea modelului

Schimbarea de directie cu franare pe un picior

Din deplasare declansarea schimbarii de directie se executa:

               printr-o oprire cu o usoara ghemuire pe piciorul opus

noii directii, al carui genunchi ramane indoit;

               printr-o pasire mai lunga pe acest picior , talpa se aseaza

oblic pe sol, fiind orientata spre noua directie;

               apare un moment de franare, moment care pentru a nu ,,rupe” miscarea este amortizat printr-o indoire din articulatia gleznei, genunchiul si coxo-femurala a acestui picior.

Centrul de greutate este proiectat in interiorul ocolirii, greutatea corpului fiind orientata spre exterior. Prin impulsia acestui picior se determina rasucirea energica a corpului urmata de asezarea pe sol, pe noua directie.

Schimbarea de directie cu franare pe ambele picioare

Din deplasare jucatorul executa:

               o usoara saritura;

               picioarele se duc inainte si iau concomitent contact cu solul;

               varfurile vor fi orientate spre noua directie;

               greutatea corpului va fi repartizata mai mult pe piciorul din afara ocolirii si pe marginea talpilor din interiorul ocolirii;

               indoirea gleznelor amortizeaza socul franarii, genunchii fiind proiectati spre noua directie;

               plecarea executandu-se cu piciorul din interiorul ocolirii.

Greseli frecvente

–                  pozitia inalta determina dezechilibrari;

–                  piciorul din interior prea departat pe noua directie, intarzie pornirea;

–                  centrul de greutate nu se proiecteaza suficient in interiorul ocolirii, fapt ce determina dezechilibrari.

Utilizarea tactica

Este elementul specific activitatilor de demarcaj. Este folosit pentru provocarea greselilor de marcaj precum si ca fenta, cand precede iesirea la minge.

Indicatii metodice generale

Este un procedeu de baza, mai ales in instruirea incepatorilor, precum si in predarea jocului de baschet in scoala. Cel mai frecvent si eficient procedeu de-a lungul jocului este cel cu franare pe un picior.

Metodica invatarii schimbarilor de directie

–                  deplasarea pe toata suprafata terenului cu efectuarea schimbarilor de directie (lucru individual);

*                 schimbarea de directie in dreptul unor jaloane;

*                 din deplasare, schimbare de directie la semnal vizual sau auditiv;

*                 sub forma complexelor de procedee tehnice de deplasare:

    alergare normala, schimbare de directie spre inainte, urmate la semnal de sprint;

    alergare normala, schimbare de directie, franare, retragere cu spatele;

    joc de brate si picioare, sprint cu schimbare de directie, franare si retragere cu spatele.

Exercitii pregatitoare

–                  fandari laterale, inainte, inapoi pe loc;

–                  jucatorii in formatie de sir cate unul, se vor deplasa in teren, imitandu-l pe primul, folosind elemente de schimbare de directie;

–                  leapsa in doi pe suprafata limitata.

Pirueta

Este o pivotare fara minge in care piciorul pe care se face intoarcerea poate fi ridicat in timpul executiei.

Se executa de pe loc ( din pozitie statica) sau din deplasare ( ca element de schimbare de directie).

Utilizarea tactica

Se foloseste ca procedeu in executare schimbarilor de directie, la plecarile din blocaj, la blocajele defensive, la evitarea

blocajelor de aparator si in con-

tinuarea actiunii de marcaj.

Sariturile

Sunt foarte frecvent folo-

site in jocul de baschet, ele asi-

gurand un grad sportiv de spec

taculozitate.

O buna saritura va pune

in valoare executia unor proce-

dee tehnice sau actiuni tactice

cum ar fi:

–                  urmarirea si recuperarea mingii ricosate din panou, atat in atac cat si in aparare;

–                  executia aruncarii la cos din saritura, din deplasare, din dribling sau din voleibolare;

–                  in executia procedeelor tehnice de capac impotriva aruncarii la cos;

–                  angajarea mingii la 1×1.

Sariturile folosite in jocul de baschet, urmaresc mentinerea unei pozitii cat mai echilibrate in timpul sariturii in vederea executiei unor procedee de mare precizie.

Sariturile pot fi executate:

               de pe loc;

               din deplasare;

               cu desprindere:

*  pe un picior;

*  pe doua picioare.