Tehnica Derularilor Operatiunilor de Comert Exterior

CUPRINS

Capitolul 1. Tehnica derulării operațiunilor de comerț exterior

În activitatea curentă a personalului agenților economici, aceștia au de acoperit o mare arie de probleme specifice principalelor etape de desfășurare a operațiunilor de comerț exterior și anume:

acțiuni precontractuale;

încheierea contractelor;

derularea (executarea) contractelor.

Fiecare din aceste trei etape cuprinde o serie de activități care se desfășoară într-o

succesiune logică impusă de unele reguli și uzanțe existente in comerțul internațional, precum și de normele stabilite în legislația internă a diferitelor state. Astfel, încheierea contractelor este determinată de modul în care au fost realizate operațiunile precontractuale, iar executarea contractelor este legată direct de felul în care a fost încheiat contractul, respectiv clauzele contractuale.

Importanța și fazele derulării

Activitatea de derulare a operațiunii de export începe în momentul în care contractul extern a fost încheiat sau a intrat în vigoare. Derularea operațiunii de export înseamnă ansamblul activităților prin intermediul cărora are loc livrarea mărfii de la vânzător la cumpărător, pe de o parte, si efectuarea plății de către cumpărător în beneficiul vânzătorului, pe de altă parte.

În ceea ce privește livrarea internaționala de mărfuri, principalele activități sunt: pregătirea mărfii în vederea exportului și facturarea la extern; expediția și transportul internațional; asigurarea mărfurilor; vămuirea. În acest proces sunt implicate, pe lângă părțile contractului comercial – vânzătorul și cumpărătorul – și o serie de firme sau organisme prestatoare de servicii specializate: expeditori, intermediari de tranzit, armatori, case de asigurări, organe vamale, instituții de control al calității etc. Totodată, în cazul exportului indirect sau al exportului prin comisionar, în relația comercială de bază există trei părți: producătorul (furnizorul mărfii pentru export), firma de comerț exterior (care poate acționa pe cont propriu sau în calitate de intermediar) și clientul extern (acesta putând fi la rândul său, în funcție de forma de distribuție, intermediar, comerciant pe cont propriu sau beneficiar final al mărfii).

În ceea ce privește plata internațională, problema de bază este cea a stabilirii mijloacelor și tehnicilor de plată. (Vezi în acest sens Capitolul 8). În principiu, în mecanismul decontării intervin patru părți: exportatorul, beneficiarul plății; importatorul, debitorul obligației de plată; banca exportatorului și respectiv banca importatorului, acestea prestând o serie de servicii în folosul clienților lor, partenerii în contractul comercial.

Etapele procesarii lotului de export:

Producătorul primește, la departamentul de vânzari de export, cererea de ofertă de export inițială;

Departamentul financiar calculează greutatea/volumul total aproximativ al produselor finale împachetate;

Detalii privind greutatea/volumul bunurilor sunt trimise departamentului de expediție pentru a se obține costurile de asigurare si de transport până la desinație. Aceasta presupune obținerea de cotații de la agenți de expediție și verificarea documentelor necesare, cum ar fi licența de export, certificatul de origine etc.;

Departamentul financiar realizează calcule privind toate celelalte cheltuieli cu excepția transportului;

Se obține un raport satisfăcător privind bonitatea clientului potențial;

Cotațiile privind asigurările/transportul sunt trimise departamentului financiar pentru a se formula o cotație totala;

Se pregăteste o cotație formală, incluzând moneda de plată, condițiile de livrare si condițiile de plată solicitate;

Cotația este trimisă potențialului client extern, ea incluzând un termen de valabilitate;

Se trimite un telex/fax cumpărătorului prin care se solicită urgentarea răspunsului;

Se primește comanda;

Departamentul de export verifică stocul disponibil/ritmul producției/orarele de livrare;

Departamentul de export verifică din nou raportul privind bonitatea clientului (dacă a aparut vreo schimbare față de momentul 5);

Se înștiințează cumpărătorul că se va accepta comanda cu condiția plății prin acreditiv;

Se pregătește acceptarea ca baza a contractului de vânzare;

Departamentul de vânzări de export trimite acceptarea cumpărătorului. NB: dacă plata nu se realizeaza prin acreditiv se va trece la punctul 23;

Se primește acreditivul;

Departamentul de export verifică dacă pot fi îndeplinite toate condițiile;

Departamentul de export solicită amendarea/extinderea acreditivului;

Departamentul de export primește amendarea/extinderea acreditivului și verifică dacă în acest moment au fost îndeplinite toate condițiile;

Departamentul de vânzări de export confirmă îndeplinirea condițiilor si trimite înștiințare (acceptare) cumpărătorului;

Departamentul de vânzări de export dă comandă ca bunurile respective să fie produse si ambalate. Monitorizarea acestor operații este îndeplinită de către departamentul de expediție, care menține o legătura strânsă cu departamentul de producție pentru a se asigura că data de livrare este respectata, în cadrul orarului stabilit prin acreditiv/licența de export sau import/perioada de închiriere a spațiului de la cărăuș;

Departamentul de expediție stabilește greutatea/volumul total al bunurilor contractate;

Departamentul de expediție completează documentele de expediție și îndeplinește instrucțiunile de expediție ținând cont de condițiile din acreditiv, inclusiv controlul bunurilor înainte de expediție;

Se realizează controlul bunurilor înainte de expediție și se întocmește un raport. Bunurile sunt livrate conform condiției Incoterms convenită și instrucțiunilor cumpărătorului/agentului de expediție. Se furnizează documentele. Vămuirea mărfurilor se realizează în general de către agentul de expediție sau de către exportator, caz în care el gestionează documentele și aranjamentele de vămuire a mărfii;

Se primesc documentele de expediție care confirmă livrarea mărfii. Cumpărătorul este informat că s-a realizat livrarea;

Departamentul de expediție verifică documentele. În cazul existenței unor erori, se solicită corectarea documentelor.

Se primesc documentele corectate;

Exportatorul emite o cambie semnată de director;

Departamentul de expediție verifică dacă documentele sunt conforme cu acreditivul;

Departamentul de expediție prezintă documentele la bancă;

Exportatorul asteaptă plata sau acceptarea cambiei;

Exportatorul primește fonduri de la bancă;

Se respectă reglementarile legale, cum ar fi taxa pe valoarea adăugată.

Derularea operațiunii de export poate fi observată schematizat în Figura 1-1.

Figura 1-1 Etapele și elementele unei operațiuni de export

Majoritatea societăților monitorizează operația de procesare a lotului de export cu

ajutorul computerelor. Trebuie acordată o atenție specială condițiilor de plată, modalității de transport si aranjamentelor vamale. Exportatorul trebuie să asigure importatorului toate documentele necesare in vamă. El trebuie să se asigure că bunurile vor ajunge la data convenită si la calitatea stabilită prin contract.

Mecanismul derulării unei operațiuni de export

Relațiile complexe care se stabilesc între participanții la procesul de derulare a

operațiunii de export-import sunt ilustrate, într-o formă mai simplificată, în Figura 1-2, pentru cazul unui export CIF efectuat printr-o firmă de comerț exterior și plătit prin acreditiv documentar.

Temeiul juridic al operațiunii îl constituie contractul de vânzare internațională, încheiat de firma de comerț exterior în nume propriu, dar pe contul producătorului, cu un client extern (2). Firma acționeaza ca un comisionar, în baza contractului de intermediere semnat cu producătorul (1).

Pentru efectuarea plății, clientul extern deschide un acreditiv, plătibil la banca exportatorului (3a, b, c). avizat de firma de comerț exterior că acreditivul a fost deschis, furnizorul intern va lua măsurile necesare pentru efectuarea livrării. În acest sens, firma de comerț exterior contractează un expeditor (4), care se ocupă de toate activitățile și formalitățile legate de transportul mărfurilor și în primul rând de angajarea unui cărăuș (transportator), (5) care urmează să asigure transferul fizic al mărfii din stația de expediție în cea de destinație (6a, b, c). Totodată, se procedează la asigurarea mărfii în trafic internațional, prin încheierea unui contract cu o casă de asigurări, acest document (polița de asigurare) urmând să însoțească marfa pe parcurs extern, alături de celelalte documente de livrare: factura externă, documentul de transport, dar și certificatul de origine, certificatul de calitate etc.

Aceleași documente fac parte din setul ce urmează a fi depus la bancă de către exportator, pentru încasarea contravalorii exportului (7). Firma de comerț exterior va încasa suma în valută reprezentând valoarea livrării (8a) și o va transfera în monedă națională sau valută la producătorul intern, după ce și-a reținut comisionul (8b).

În urma efectuării plății (9a, b), importatorul va intra în posesia documentelor care îi permit ridicarea mărfii ajunse la destinație. Cum este vorba de un export CIF, formalitățile vamale intră în sarcina sa (10).

Figura 1-2. Mecanismul derulării exportului

3. Negocierea si rolul departamentelor firmei în procesul de derulare a unei operațiuni de export

La realizarea obiectivelor stabilite pentru desfășurarea operațiunilor de export participă toți factorii de răspundere în funcție de sarcinile și atribuțiile lor.

Negocierea comerciala internationala reprezinta un proces organizat. In cadrul acestui proces, doi sau mai multi parteneri din tari diferite isi adapteaza reciproc pozitiile, pe baza comunicarii directe si libere, pentru a stabili o intelegere de afaceri reciproc acceptata. Asigurarea conditiilor optime de desfasurare a negocierilor are in vedere faptul ca negocierea propriu-zisa are loc verbal, fata in fata. In acest sens, este bine sa se asigure un cadru de discutii civilizat si confortabil, care sa permita crearea unei atmosfere intime si totodata sobre. O conditie obligatorie a negocierii de succes este cunoasterea limbii in care se vor purta tratativele. In general, limba afacerilor internationale este limba engleza, insa nu trebuie neglijata tipologia specifica oamenilor din diverse tari.

Inceperea discutiilor de negociere poate fi o problema. A discuta inseamna a sa comunica ambele puncte de vedere in scopul ajungerii in situatia de intelegere mutuala si acceptare a afacerii. Este de preferat ca de-a lungul tratativelor sa se pastreze o pozitie deschisa, care sa sugereze disponibilitatea pentru concesii si compromisuri.

Incheierea negocierilor cu succes presupune realizarea unui memorandum pe baza caruia se va concepe si semna contractul.memorandumul va cuprinde detaliile tranzactiei asupra carora s-a cazut de acord de-a lungul negocierilor, precum si detaliile specifice unui contract extern( modalitatea de plata, conditiile de livrare, penalitati, etc)

In cazul in care la finalul negocierilor nu se realizeaza intelegerea de afaceri necesara demararii tranzactiei, renuntarea la potentialul partener trebuie sa se faca in termenii cei mai buni.

Forma organizatorică a exportului depinde de profilul firmei de producție, de capacitatea acesteia, de gradul său de dependență de export, de structura organizatorică. În general, o firmă industrială are trei funcții de bază: producție, finanțe și vânzare. La acestea se mai adaugă: administrație, personal, cercetare-dezvoltare, achiziții, instruirea personalului etc.

De regulă, un departament de export are două funcții principale:

Funcția de marketing și vânzare, care presupune realizarea activităților de genul: publicitate, cercetare, studii, analize, distribuție, primirea de cereri de oferte, emiterea de oferte, primirea de comenzi, negocierea lor, înregistrarea comenzilor, ofertelor, cererilor de oferte și a contractelor rezultate din negocieri.

Funcția de logistictractelor rezultate din negocieri.

Funcția de logistică presupune: organizarea transportului, elaborarea documentelor comerciale, ambalarea mărfurilor, stabilirea costurilor de distribuție.

În cadrul oricărei firme, fiecare departament are rolul său în derularea exportului (vezi Tabelul 1-1).

Tabelul 1-1: Locul fiecărui departament în derularea unei operațiuni de export

Departamentul comercial si cel de marketing se ocupă cu studierea și prospectarea pieței externe, definirea strategiei și a tehnicilor de omercializare, conceperea și realizarea politicii promoționale, organizarea serviciilor post-vanzare.

Departamentul administrativ urmărește asigurarea transportului internațional, reglementarea problemelor vamale și de tranzit, administrarea vânzărilor de export. Este vorba de sarcini cum sunt: executarea comenzilor, urmărirea vânzărilor, supravegherea stocurilor, actualizarea tarifelor (de exemplu, navlul) etc.

Departamentul financiar are ca atribuții: stabilirea condițiilor de vânzare, alegerea monedei de plată (facturarea), urmărirea încasării creanțelor, deschiderea de credite și realizarea operațiunilor financiare.

Departamentul juridic se ocupă cu pregătirea contractelor de vânzare internațională, a contractelor care participă la derularea exportului (asigurători, cărăuși, intermediari de comerț exterior), cu protecția mărcilor și brevetelor etc.

Capitolul 2. Lansarea ofertei de export

Stabilirea legăturilor cu partenerii externi se poate face prin mai multe modalități: corespondență, intermediari sau contacte directe.

În general, se consideră că cele mai bune rezultate se pot obține prin contactul direct: trimiterea de delegații pe piața externă sau primirea de delegații din partea firmei partenere. Contacte directe se realizează pe scară largă cu prilejul târgurilor și expozițiilor internaționale.

Recurgerea la contacte prin intermediari apare oportună mai ales când se introduc pe anumite piețe produse noi sau se aboredază o piață nouă, când este vizată o piață pe care oferta este abundentă și concurența puternică.

Când se recurge la contacte prin corespondență, un rol important îl deține oferta comercială.

1. Caracteristicile si conținutul ofertei de export

Reușita pe piața externă necesită multă rigoare in gestiunea zilnică a operațiilor. Ofertele sunt elaborate cu grijă. Înca de la primirea comenzii, întreprinderea urmărește execuția sa, stabilește documentele necesare si verifică fișierele de care se va folosi pentru operația respectivă.

Oferta de mărfuri – unul din documentele comerciale cele mai importante – reprezintă propunerea pentru încheierea unei tranzacții, care poate să pornească din inițiativa exportatorului sau să fie un răspuns la o cerere de ofertă.

Oferta trebuie să îndeplinească o serie de condiții de conținut (elementele ofertei) și de formă (claritate, precizie, conciziune, aspect plăcut, corectitudine, traducerea impecabila în limba accesibila pieței pe care se lansează). Oferta poate fi fermă sau facultativă (fără obligații), fiecare din aceste forme prezentând anumite particularități.

În primul caz, exportatorul se obligă să păstreze marfa pentru clientul căruia i-a oferit-o pentru o anumită perioada de timp, care diferă în funcție de felul mărfii, de conjunctura pieței etc. Dacă importatorul nu accepta oferta până la data indicată, ea se consideră refuzată.

În cel de-al doilea caz, vânzătorul are posibilitatea de a accepta comanda transmisă, de a nu o lua în considerare sau de a modifica oferta inițială. De asemenea, poate oferi aceeași partidă de marfă mai multor clienți, executând comanda celui care răspunde primul la ofertă. De obicei, la o oferta “fără obligații”, vânzarea se consideră perfectată numai după ce vânzatorul a acceptat comanda.

Oferta are un dublu rol: comercial, în sensul că urmărește determinarea clientului de a cumpăra marfa, și juridic, pregătind realizarea acordului de voință dintre părți.

Elementele care intră de regulă în conținutul ofertei sunt următoarele:

Descrierea mărfii (tip și calitate; funcționare sau caracteristici; greutate,

dimensiuni, volum; mod de păstrare; ambalaj de expediție), serviciile oferite (garanții,servicii post –vânzare). Uneori este indicat și numărul din nomenclatorul vamal conform Sistemului Armonizat de Clasificare si Codificare. Se precizează dacă produsul respectă normele în vigoare la momentul cumpărării.

Cantitatea:

Produsele fungibile: număr, dimensiune, volum, greutate.

Produsele nefungibile: cantitățile pot fi date cu aproximație în funcție de utilizare, facturarea făcându-se conform certificatului de greutate oficial.

Pentru SUA, Marea Britanie și unele țări din Commonwealth, trebuie folosite și

unitățile de măsură anglo-saxone.

Prețul (preț unitar/total, moneda de plată, clauze privind riscul de preț) este

stabilit de către departamentul financiar, după cum s-a specificat în capitolul 1. Atunci când firma comercializează bunuri de larg consum, se stabilește un tarif, ținându-se cont de incidența pe care o au cantitățile vândute asupra costurilor logisticii.

În anumite cazuri, acest tarif se dovedește ineficient, condițiile solicitate de un cumpărător străin diferind de cele practicate de întreprindere. De exemplu, acesta poate să vrea să cumpere DDP în loc de CIF, iar cantitatea solicitată este mare și permite utilizarea unui container de 40 inci în loc de cel de 20 etc. În acest caz, se evaluează costurile și se stabilește un preț adaptat situației.

Condițiile de livrare (condițiile INCOTERMS sau RAFTD; în cazul livrării

de instalații, se specifică prestațiile suplimentare incluse în preț, cele facturate separat, cele care cad în sarcina clientului; ambalarea, marcarea, modul de transport – indicat dacă exportatorul își asumă acest aspect).

Condițiile de plată (moneda si modalitățile de plată, data si locul plății,

eventuale garanții solicitate – de exemplu: scrisoare de garanție bancară). Dacă se acordă un credit cumpărătorului, este obligatorie precizarea momentului în care acesta intră în vigoare.

Termenul/data livrării (data livrării de la fabricant, durata transportului,

posibilitatea unor livrări parțiale). La stabilirea termenului/datei livrării trebuie să se țină cont de stocul disponibil și de ritmul producției.

Rezerve privind oferta (durata limită, oferta fără angajament).

Termenul de valabilitate a unei oferte este fixat în cazul unei oferte ferme.

Alte condiții (locul de executare, dreptul aplicabil, clauzele de arbitraj).

Caracteristici ale ofertei (Convenția de la Viena, 1980)

Când destinatarul unei oferte trimite o acceptare care cuprinde modificări în raport cu oferta primita, avem de-a face cu o contraoferta.

O ofertă acceptată este contract încheiat, deoarece ea materializează acordul de voință. Ca regulă generală, tăcerea nu este considerată o acceptare.

Acceptarea ofertei se poate face imediat atunci când cele două părți se află față în față sau când condițiile tranzacției se stabilesc prin telefon. Retragerea ofertei este posibilă dacă ea nu a parvenit încă celeilalte părți. În mod uzual, acceptarea ofertei trebuie anunțată imediat, dar în practica internațională se întâlnește și situația în care una din părți a făcut o oferta, cealaltă parte a acceptat-o cu unele modificări, dar ofertantul nu a mai răspuns solicitantului. În acest caz, se consideră că oferta a fost acceptată și contractul va fi valabil în forma sa modificată.

În redactarea scrisorilor trebuie să se țină cont de o serie de principii cum sunt:

politețea, promptitudinea, precizia și caracterul complet al răspunsului, persistența.

2. Prezentarea fizică a ofertei

Oferta trimisă cumpărătorului este redactată cu grijă pentru a pune în evidența informațiile transmise și pentru a contribui la consolidarea imaginii favorabile a societății.

Lansarea ofertei se face în funcție de categoria căreia îi aparține produsul (vezi Figura 2-1).

Figura 2-1

a) Bunuri de echipament, adaptate trebuințelor utilizatorului

Materialul înaintat cumpărătorului va cuprinde prezentarea generală a întreprinderii, spre a-i da posibilitatea cumpărătorului să își formeze o imagine despre potențialul acesteia, dosarul ofertei fiind alcătuit din:

conținutul ofertei;

partea tehnică (după caz), în care sunt descriși parametrii tehnico-economici,

cu grija necesară de a nu fi divulgate secrete de fabricație sau de compoziție;

partea comercială, prin care se completează (după caz) anumite prevederi din

conținutul ofertei cu privire la următoarele aspecte comerciale: termen de livrare, recepție, penalități, daune, ambalaj și marcare, variante de preț în funcție de condiția de livrare, de ambalaj, de cantitate, de condiții de plată etc.

b) Bunuri standardizate

Se întâlnesc trei situații: contract repetitiv, primul contract, contacte cu cumpărătorul.

Contract repetitiv

Se ține cont de faptul că un contract a fost deja negociat cu un distribuitor și se află în curs de realizare sau a fost realizat. În această situație, exportatorul, care și-a format relațiile sale cu distribuitorul, nu face altceva decât să îi indice noul preț sau noul tarif (când sunt mai multe sortimente), în mod unilateral. Evident că distribuitorul îl acceptă sau îl negociază, după cum este un mandatar al exportatorului sau un comerciant ce lucrează în nume propriu, specializat în distribuție.

Primul contract

Materialul înaintat cumpărătorului va cuprinde:

prezentarea generală a exportatorului;

oferta însoțită de documentație comercială cu privire la preț, termen de livrare,

condiții de plată etc.

factura proforma (eventual însoțită de mostre), care, în fapt, este un proiect de

factură ce include toate elementele facturii.

Contacte cu cumpărătorul

Ofertantul înterține contacte permanente cu mulți cumpărători potențiali, pe calea

trimiterii periodice sau accidentale de facturi proforma, sub formă de telex sau fax.

3. Modificarea ofertei

Oferta poate fi revocabilă sau irevocabilă. Modificarea si retractarea ofertei revocabile este la discreția ofertantului. În practică se utilizează mai mult oferta irevocabilă, care nu poate retrasă sau modificată (modificarea înseamnă în fapt retractarea) decât în anumite condiții.

Retractarea, respectiv modificarea ofertei irevocabile, se poate face numai în două ipostaze:

retractarea ajunge la destinatar concomitent cu acceptarea;

retractarea ajunge la destinatar înainte ca acesta să fi expediat acceptarea.

În codul civil roman, la articolul 37, se precizează: “Până ce contractul devine perfect, oferta și acceptarea sunt revocabile. Dacă revocarea ajunge la cunoștința celeilalte părți, după ce aceasta a început executarea contractului, atunci cel care cere revocarea contractului răspunde de daune interese.”

O oferta irevocabilă se poate modifica de către ofertant și în următoarele cazuri speciale:

Termenul de valabilitate al ofertei a expirat și destinatarul ofertei nu a

acceptat-o în acest termen în mod expres;

Destinatarul ofertei o acceptă în perioada de valabilitate, dar cu unele contra-

propuneri referitoare mai ales la reducerea prețului. În acestă situație, ofertantul are ca alternative revocarea ofertei sau negocierea cotra-propunerilor și, implicit, acceptarea modificării;

În perioada de valabilitate, destinatarul nu își dă acceptul, dar, în mod tacit,

trece la îndeplinirea unor obligații contractuale cu unele abateri de la prevederile ofertei care nu deranjează prea mult, și acceptă executarea contractului (de exemplu, modificarea termenului de livrare).

Trecerea la executarea contractului înainte de acceptarea ofertei se poate realiza, de exemplu, prin deschiderea acreditivului.

Potrivit uzanțelor internaționale, acceptarea produce efecte juridice din

momentul în care a ajuns la ofertant. Prin urmare, chiar dacă destinatarul a acceptat-o în termen, dar nu a urmărit ca aceasta să ajungă tot in termen la ofertant, ofertantul nu e obligat să respecte oferta respectivă. El o poate socoti caducă sau o poate modifica. Se pornește de la premisa că oferta este adresată concomitent mai multor destinatari si relația contractuală se naște între ofertant și destinatarul care a trimis primul acceptarea, cu condiția ca în ofertă să se menționeze că este adresată și altor destinatari, iar ofertantul se obligă să declare public oferta nulă, dupa ce a primit prima acceptare.

Sosirea acceptării de la ofertant după expirarea termenului de valabilitate a

ofertei poate da naștere la contract dacă ofertantul este interesat. În orice caz, intr-o astfel de situatie, el are dreptul să facă modificări în ofertă, în funcție de interes.

În cazul apariției unor evenimente fortuite sau de forță majoră, ofertantul are

dreptul să modifice oferta sau să o retracteze în funcție de gravitatea evenimentelor.

Acceptarea ofertei produce efecte juridice din momentul în care aceasta a ajuns la

ofertant sau daca nu a ajuns, destinatarul trece la îndeplinirea obligațiilor contractuale. Ofertantul nu o mai poate modifica.

Capitolul 3. Primirea comenzii

În scopul unei bune gestionări a comenzii de export, trebuie realizată o strategie de management adecvată, care să prevadă folosirea mijloacelor informaționale și supravegherea în permanență și adaptarea la schimbările pieței a tacticilor adoptate în vederea executării ei. Aceasta necesită o organizare riguroasă și o bună coordonare cu celelalte departamente ale societății, pentru a putea oferi clientului un răspuns rapid și sigur privind realizarea tranzacției.

1. Analiza comenzii primite

La primirea comenzii, departamentul de export verifică mai întâi proveniența acesteia – pentru a limita pe cât posibil incidentele legate de plăți. Această primă operație nu se aplică și comenzilor însoțite de deschiderea unui credit documentar irevocabil pentru o țară care prezintă un risc politic ridicat.

Sunt posibile trei situații:

client nou:

societatea trebuie să se informeze in legătura cu situația financiară a

acestuia, imaginea sa etc;

consultarea asigurătorului creditului atunci când societatea își asumă un

risc comercial, politic;

consultarea societății de factoring în cazul în care s-a negociat un

contract cu aceasta.

client obișnuit:

consultarea fișierului clienți: verificarea facturilor, a respectării scadențelor etc;

dacă societatea dispune de o asigurare a creditului, compararea sumei garantate prin aceasta asigurare cu suma totală: în cazul depășirii sumei garantate, a intârzierilor cu plata facturilor sau a unor facturi neplătite, se propune o comandă nouă;

filiala:

– nu se controlează în mod deosebit datorită legăturilor pe care le are cu firma.

2. Evaluarea riscurilor și a metodelor de acoperire a acestora

Operațiunea de export implică o serie de riscuri care trebuie identificate pentru a se putea crea un program realist de gestionare a lor. Gestiunea riscului poate fi considerată ca fiind o serie de măsuri care minimizează riscurile.

Într-o operațiune de export apar în general patru categorii de riscuri: riscul fizic, riscul de neplată, riscul valutar si riscul de preț.

2.1. Riscul fizic

Riscurile fizice sunt pericolele tradiționale la care sunt expuse toate mărfurile. De

exemplu, un depozit poate să ardă, o navă poate să se scufunde, încărcătura poate să fie contaminată sau infestată etc.

Această categorie de riscuri se acoperă prin asigurarea mărfurilor, astfel asiguratul fiind repus în situatia patrimonială în care se afla înainte de producerea daunelor. Pe piețele de asigurare se practică diverse modalități de acoperire a riscurilor în funcție de structura mărfurilor care fac obiectul contractului internațional (vezi capitolul 5).

2.2. Riscul de neplată

Un factor care poate afecta considerabil rezultatul unei operațiuni îl constituie siguranța asupra încasării contravalorii marfii, aceasta constituind o preocupare mare în cazul operării în afara țării, ținându-se cont de cadrul legal național și uzanțele pieței indigene.

Serviciul administrativ de export asigură actualizarea fișierului clienți pentru a dispune de toate informațiile necesare bunei execuții a comenzilor primite si pentru a cunoaște activitatea unui client pe o anumită perioadă de timp.

Când se analizează capacitatea de plată a clientului extern, ținând cont de relația de încredere care s-a creat și de forma de plată convenită, trebuie să se aibă în vedere următoarele aspecte:

Factori independenți de client:

riscul țării de destinație;

cadrul legislativ și de protecție a importatorului;

stabilitatea politică și socială.

Factori specifici clientului și operațiunii:

mărimea, vechimea, prestigiul în sector;

specializarea în domeniul produselor respective;

solvabilitatea și stabilitatea financiară;

– bilanțul și contul de profit și pierderi în ultimii doi ani.

Informații în legătură cu fiecare client, pe care trebuie să le dețină orice firmă:

Date de identificare: denumirea firmei și tipul ei; adresa; numărul de

telefon, fax, adresa de e-mail; numele și funcția persoanei de contact; numărul codului intern;

Plata: denumirea băncii clientului; modul de plată; moneda de plată; termenul

de plată; adresa de facturare;

Livrarea: adresa de livrare; varianta Incoterms folosită; modalitatea de

transport; tranzitul; transportatorul;

Comanda: data primului contact; vânzările pe categorii de produse în ultimii

doi ani; istoricul comenzilor pe categorii de produse în anul în curs;

Evaluarea clientului: apartenența la un grup; renume; incidente de plată;

litigii.

Formele uzuale de evaluare sunt referințele comerciale și bancare oferite de client și rezultatele cercetărilor proprii. În multe țări, prin lege, există obligația ca societățile comerciale să afișeze capitalul social și lista Camerelor de Comerț și asociațiilor de la care se pot obține referințe despre acestea. Prin intermediul băncilor se poate verifica solvabilitatea morală si economică a clientului. Alte surse de informații pot fi cataloagele, Camerele de Comerț și asociațiile, ambasadele, societățile internaționale de cercetare a solvabilității economice.

În Romania, Banca de Export-Import a Romaniei (EXIMBANK) furnizează informații comerciale și de credit despre partenerii de afaceri, români și străini, ai agenților economici care solicită astfel de informații.

Cea mai bună metodă de asigurare a exportatorului împotriva riscului de neplată este alegerea unei modalități de plată care să garanteze apărarea intereselor sale. Acreditivul documentar este modalitatea de plată cea mai frecvent utilizată in tranzacțiile internaționale, fiind în mod deosebit solicitat în cazul contractelor de valoare ridicată, sau atunci când exista îndoieli în ceea ce privește solvabilitatea partenerului.

2.3. Riscul valutar

Riscul valutar exprimă efectele negative ale mișcării cursului de schimb asupra

performanțelor firmei.

În general, clauzele de acoperire a riscului valutar sunt menite să apere părțile contractante de efectele negative rezultând din variația cursului de schimb al monedei de plată față de o monedă terță implicată în mecanismul tranzacțional (de exemplu, moneda națională a partenerului debitor). Aceste clauze asigură recalcularea automată a sumelor de plată în funcție de evoluția cursului valutar față de momentul încheierii contractului; cu cât variază cursul de schimb în raport cu un etalon monetar stabilit, cu atât va fi modificat în sus (la depreciere) sau în jos (la apreciere) și prețul contractului.

Clauza valutară presupune legarea valutei în care se efectuează plata de o altă

valută, considerată ca având un curs stabil. Aceasta înseamnă precizarea în contract a unor elemente cum sunt: cursul valutei contractului în momentul încheierii tranzacției; momentul recalculării sumei de plată; abaterea de curs în limitele căreia se recalculează suma; piaăa de referință a cursului în momentul plății.

Clauza “coșului valutar” presupune legarea valutei contractului de un coș

valutar pentru compensarea evoluțiilor contradictorii ale valutelor ce compun coșul și asigurarea stabilității cursului de schimb. Ponderea în cadrul coșului se face în functie de importanța valutelor respective pe piața de referință, de ponderea în pasivul balanței de plați și incasări valutare a firmei sau comerțul exterior cu țara respectivă.

Clauza de alegere a monedei de plată (clauza monedei multiple) presupune

exprimarea creanței în mai multe monede, pe baza cursului din momentul încheierii contractului, iar la scadență partenerul are dreptul să aleagă moneda de plată.

Acoperirea riscului valutar de către exportator se poate realiza și prin includerea

nemijlocită în prețul ofertei a ratei de depreciere estimate a avea loc până la data scadenței. Acoperirea în acest fel a riscului valutar prezintă avantajul că se evita negocierea unei clauze valutare cu ocazia încheierii contractului. Dezavantajul constă în riscul unei creșteri prea mari a prețului ofertei, caz în care exportatorul devine necompetitiv.

2.4. Riscul de preț

Riscul de preț apare datorită neconcordanței în timp a valorii tranzacției, respectiv

între momentul încheierii contractului și momentul încasării sau al plății. Pentru exportator, problema acestui risc se pune în condițiile în care prețul contractului este sub prețul mondial din momentul plății.

În practica internațională se utilizează o serie de clauze prin care se urmărește asigurarea unui caracter echitabil al prestațiilor reciproce ale parților și menținerea echilibrului economic al contractului, dincolo de schimbarea circumstantelor în care a fost încheiată tranzacția.

Clauza prețului escaladat se înscrie în contractul extern atunci când părțile vor

să mențină echilibrul între prețul produsului finit și prețul factorilor de producție utilizați pentru fabricarea acestuia. Ea are un rol deosebit în contractele pe termen lung, la cele cu livrări în tranșe, la acțiunile de cooperare în produse.

Clauza de indexare prevede legarea sumelor de plată din contract de un

anumit etalon: o marfă de referință sau anumiți indicatori sau indici. Dacă valoarea etalonului se modifică peste o anumită limită, se schimbă automat și prețul din contract cu procentul convenit de părți. Aceasta clauză este utilă atunci când marfa care face obiectul contractului este influențată direct de mișcarea prețurilor internaționale ale anumitor produse (de exemplu, combustibili), care se iau ca etalon.

Clauza marfă este o metodă de consolidare a valorii contractului prin

corelarea acestuia cu o cantitate de mărfuri bine determinată. Clauza este folosită în contractele care prevăd livrări pe credit, rambursarea creditului urmând a se face în produse.

Clauza de rectificare a prețurilor se folosește în cadrul contractelor cu termen

lung de rulare, fiind specifică livrărilor de mașini și utilaje. Această clauză constă în alinierea automată la schimbările de conjunctură de pe piața reprezentativă a echipamentului respectiv.

Clauza de revizuire a prețurilor reprezintă o modalitate de adaptare a

contractului la noile circumstanțe prin renegocierea prețului. Ea obligă părțile să recalculeze prețul dacă se inregistrează o variație peste o anumită limită a costului materiilor prime, al materialelor, al tarifelor de transport etc, care fac tranzacția mai oneroasă pentru una din parți față de condițiile avute în vedere la încheierea contractului.

3. Confirmarea comenzii

Pentru o bună gestionare a comenzii de export este necesară o strategie de marketing adecvată, care să prevadă folosirea într-o mare a măsura a mijloacelor electronice, iar tacticile adoptate pentru executarea strategiei să fie în permanență supravegheate și adaptate la schimbările condițiilor pieței. O atenție deosebită trebuie acordată fluxurilor de numerar, administrației, plății, asigurărilor și costului total.

Orarul plăților poate să restrângă substanțial activitatea unei companii mai mici cu resurse financiare limitate. Plata înainte de termen oferă o serie de opțiuni, fluxurile de numerar fiind mai mari. De exemplu, prin factoring, se obține până la 80% din valoarea facturilor.

Companiile care preferă să evite gestionarea documentelor au posibilitatea de a apela la companiile specializate care pregătesc toate documentele pentru export și realizează controlul creditului în numele exportatorului.

Plata pentru produse necesită un sistem eficient și profesionist, ceea ce implică o monitorizare continuă.

Asigurările fac subiectul variației primei conform schimbării condițiilor pieței și riscului apărut.

Costul total al creditului de export trebuie permanent evaluat. El include comisioanele bancare și costul variabil al opțiunilor de plată, inclusiv orarul plăților și riscul aferent. De asemenea, el ar trebui să includă costul de operare al unui departament de expediție care să gestioneze toate documentele – realizarea acestor operații de către expeditori, bănci sau companii specializate presupune preluarea de către acestea a datelor din bilanțul clienților lor.

Aspecte ce trebuie verificate înainte de acceptarea comenzii:

Descrierea detaliată a produselor, indicându-se codul din nomenclatorul

vamal, cantitatea solicitată, unitățile de măsură folosite;

Condițiile de plată;

Este necesară evaluarea completă a situației cumpărătorului pentru a se stabili

bonitatea acestuia. De obicei se apelează la o banca. În plus, trebuie să se țină cont de orarul plăților, de relațiile anterioare cu partenerul străin, situația politică din țara cumpărătorului de care depinde evoluția monedei naționale, natura comenzii, controlul schimbului – reglementările de export, profilul monedei – dacă este sau nu convertibila, de capacitatea exportatorului de a oferi facilități, de comisioanele bancare. În ceea ce privește moneda de plată, trebuie evaluate în timp util riscurile legate de termenii de schimb;

Prețul – prețul unitar, moneda, condițiile de livrare care pot include livrări

parțiale pe o anumita perioadă de timp sau schimbarea mijlocului de transport;

Livrarea – alegerea celei mai bune variante a INCOTERMS;

Modalitatea de transport;

Ambalarea;

Asigurarea creditului pentru siguranța tranzacției;

Comanda oficială – trebuie deținută în scris;

Informarea clienților în scris privind condițiile contractuale stabilite;

Expediția – asigurarea deținerii unei dovezi a expediției, întrucât astfel de documente sunt solicitate în cazul problemelor ce pot apărea ulterior;

Monitorizarea continuă a produselor pe durata transportului.

Înainte de primirea comenzii, clientul poate solicita o factură proforma care este esențială pentru a putea apela la un credit bancar în favoarea furnizorului. La primirea comenzii de la clientul extern trebuie verificate specificațiile și prețul pentru a nu apărea neînțelegeri. De exemplu, dacă s-a optat pentru condiția de livrare CIP, trebuie să se verifice dacă partenerul extern dorește ca furnizorul să realizeze operațiile legate de transport și asigurare în numele său. De asemenea, și metoda de plată trebuie să fie conformă cu cea stabilită. De exemplu, dacă plata urmează să se facă printr-un credit documentar, documentele solicitate de bancă trebuie verificate cu grijă. În ceea ce privește data livrării, dacă ea a fost stabilită și a fost nevoie ca importatorul să obțina o licență de import pentru lotul respectiv, trebuie notată data de expirare.

Confirmarea comenzii se face printr-un document, transmis prin telex sau fax,

care să cuprindă toate elementele unei facturi definitive. Acest document îi este necesar importatorului pentru obținerea devizelor aferente și, în cazuri specifice, pentru obținerea licenței de import (cazul mărfurilor contingentate). Confirmarea comenzii finale, necondiționat, dă naștere la contract.

Capitolul 4. Finalizarea contractului

Contractarea internațională cuprinde o fază precontractuală (partenerii încearcă să își apropie cât mai mult punctele de vedere în vederea realizării acordului de voință și, în același timp, să își protejeze interesele care îi anima în afacerea negociată) și finalizarea contractului, care corespunde încheierii fructuoase a negocierilor și redactării definitive a contractului (engl. final draft).

Prin încheierea contractelor externe, părțile semnatare convin perfectarea unui raport juridic prin care își stabilesc reciproc unele drepturi și obligații.

1. Conținutul contractului de vânzare internaționala de mărfuri

Contractul – materializarea acordului de voință al părților – reprezintă suportul juridic al oricărei tranzacții internaționale.

Contractul de vânzare internaționala de mărfuri, deși conține elemente definitorii ale vânzării din dreptul intern (caracter consensual, sinalagmatic, translativ de proprietate, cu titlu oneros), este considerat în literatura de specialitate un contract original, care se naște și se realizează în mediul internațional, cu finalitate și caracteristici proprii.

Caracterul comercial al vânzării internaționale de mărfuri este de redusă relevanță; convențiile internaționale și legile uniforme în materie nu mai fac distincție între vânzarea civila și cea comercială. Principala trăsătura distinctivă a contractului este caracterul internațional; potrivit Convenției Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri (Viena, 1980), criteriul pentru a determina caracterul internațional al vânzării îl constituie faptul că părțile contractante își au sediul (principal) în state diferite.

În esență, contractul de vânzare internațională de mărfuri (numit în literatură și contract de vânzare comerciala internaționala) este acordul de voință între doi parteneri având sediile în state diferite, prin care una din părți (exportatorul) se obligă să transfere asupra celeilalte părți (importatorul) proprietatea asupra unui bun al său (marfa asupra căreia poartă obligațiile contractuale), contra plății unui preț.

Un contract clasic este format dintr-o primă parte care cuprinde titlul și subtitlurile și un preambul, din clauzele contractuale și anexe.

Prima parte a contractului

Titlul si subtitlurile care apar în contract nu au valoare contractuala, ci doar un caracter explicativ. Ele pot însa servi pentru orientare în ceea ce privește structura relației contractuale și modul în care s-a manifestat intenția părților.

Preambulul reprezintă o expunere de motive și are două funcții: contractuala, fiind un important instrument în interpretare, și “politică”, fiind o declarație generală de intenții, destinată mai ales terților.

Clauzele contractuale

Conținutul contractului este format din două categorii de clauze: cele esențiale, în absența cărora contractul nu este valabil încheiat întrucât nu s-a realizat acordul de voință (părțile, obiectul, prețul); alte clauze, care permit exprimarea exactă a intențiilor părților și asigură baza juridică a derulării tranzacției (derularea contractului, reglementarea diferendelor, exonerarea de răspundere etc).

Anexele:

Anexele la contract preiau o serie de detalii tehnice, financiare sau juridice. Ele

cuprind, de regulă, contracte conexe, documente de suport (piese aferente brevetelor, mărcilor, rezultate ale auditului etc.) sau documente de plată (cec, credit documentar etc.).

Deoarece acordul de voință exprimat în contract reprezintă consacrarea rezultatului final al negocierilor și constituie în continuare legea părților, este important ca în documentul respectiv să se precizeze că acesta conține integralitatea angajamentelor părților în legătura cu obiectul tranzacției, el anulând și înlocuind orice angajamente sau dispoziții anterioare.

Calitatea este determinată la sosirea mărfii în locul de descărcare. În contract se

stipuleaza modalitatea de verificare a calității, precum și etapele de urmat în cazul litigiilor .

Cantitatea mărfii se determină prin folosirea unităților de măsură, în funcție de uzanțele cu privire la unitățile de măsură și greutăți de pe piața clientului. În contract se precizează locul în care va fi determinată cantitatea si documentul care să ateste ce cantitate a expediat exportatorul.

În ceea ce privește ambalajul, în contract trebuie menționat în mod expres felul acestuia. Dacă vânzătorul și cumpărătorul nu se înțeleg anticipat asupra ambalajului, vânzătorul este obligat, conform normelor uzitate la livrare, să predea marfa cumpărătorului într-un “ambalaj uzual de export”. În ceea ce privește prețul ambalajului, în contract se stipulează, în general, unul din următoarele clauze: “neto”, corespunzător căreia vânzătorul nu pretinde nimic pentru ambalaj, costul acestuia fiind cuprins în prețul mărfii; “neto plus ambalajul”, vânzătorul calculând separat costul ambalajului; “bruto per neto”, care arată că și ambalajul va fi calculat la prețul unitar al mărfii.

Contractul prevede o descriere amănunțită a marcajelor (conținut, limba uzitată, locul si modul de aplicare etc.) și prevede, dacă este cazul, obligația cumpărătorului de a furniza șabloane de marcare, vignete și/sau ambalaje individuale special imprimate.

Prețul se înscrie în contract fie pe unitatea de produs, fie ca o suma globala pentru întreaga cantitate de marfă care face obiectul contractului. El depinde de natura mărfii. Pentru mărfuri nefungibile, care nu cotează la bursă, prețurile se înscriu ferm, atât pe unitatea de măsura, cât și ca valoare totală. Pentru mărfurile care coteaza la bursă se pot înscrie atât prețuri fixe, cât și prețuri determinabile, cu stabilirea tuturor elementelor de referință (anumite situații de viitor care sunt necontestabile) care să permită o precisă determinare a prețurilor, fără echivocuri.

Pentru fiecare condiție de livrare (FOB, CIF etc.) există un contract-tip în care sunt prevăzute toate etapele și operațiile implicate de transferarea mărfii de la furnizor la beneficiar.

Termenul de livrare poate să fie stipulat de la început în contract sau determinabil fie la o dată fixă, fie în funcție de un eveniment cert, al cărui moment de realizare poate să fie cunoscut părților.

Modalitatea de livrare se referă la faptul că livrarea se poate face global sau parțial.

Modalitatea de plată constituie mecanismul prin care documentele ce atestă livrarea mărfii și reprezintă marfa sunt trimise cumpărătorului. În schimbul documentelor, acesta va trebui să plătească prețul cuvenit sau să se angajeze printr-un instrument de plată că va plăti ulterior.

În contract se definește forța majoră, precum și măsurile ce trebuie luate în cazul în care una din părți se găsește în imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor contractuale din aceasta cauză.

Toate litigiile care pot apărea în cadrul contractului sunt rezolvate prin arbitraj, conform dreptului aplicabil stabilit.

În cadrul dispozițiilor finale se menționează:

– reglementarea modului în care contractul poate fi anulat pe calea rezilierii (anularea părții din contract care nu a fost executată, fără efect retroactiv) sau pe calea rezoluțiunii (anularea contractului se face cu efect retroactiv, partea care și-a îndeplinit obligațiile urmeză să fie despăgubită).

– înscrierea de clauze cu privire la anularea corespondenței anterioare, interzicerea sau acordarea dreptului de reexport, posibilitatea suplimentării livrărilor, clauze suspensive etc.

2. Semnarea contractului

Ca regula generală, contractul comercial internațional este consacrat printr-un act scris. Acesta poate fi foarte simplu (un bon de comanda) sau foarte elaborat (de exemplu, la exporturile complexe).

Documentul scris se elaborează în atâtea exemplare câte părți participă la tranzacție, plus câte un exemplar pentru fiecare terț implicat (bănci, agenții guvernamentale etc).

Semnarea contractului presupune efectuarea următoarelor operațiuni:

verificarea identității părților și a reprezentanților acestora împuterniciți să semneze contractul (documentele atestatoare vor fi depuse la dosar);

verificarea “puterii de reprezentare”, a competenței reprezentanților de a semna contractul;

procedarea la semnarea propriu-zisă, la înscrierea fizică pe ultima pagină a numelor semnatarilor (în dreptul anglo-saxon) sau la parafare (trecerea inițialelor semnatarilor pe toate paginile contractului, mai puțin ultima) și semnarea (în dreptul latin).

În ceea ce priveste limba de redactare a contractului, părțile pot conveni o “clauza lingvistica”, precizând că în cazul în care contractul este redactat în mai multe limbi, limba precizată în clauza va prevala la interpretare (de obicei, limba engleza).

3. Formarea dosarului de derulare a operațiunii și organizarea evidenței contractelor încheiate

În funcție de natura obiectului contractului și complexitatea problemelor de rezolvat, după încheierea contractului extern urmează să se revadă corespondența anterioară în scopul reținerii numai a documentelor care au legătură directă cu activitatea de derulare a contractului.

Prin semnarea contractului, orice alte reglementări și înțelegeri convenite anterior cu partenerul extern și nemenționate în contract se consideră nule și neavenite.

În cazul exportului se rețin pentru dosarul de derulare următoarele documente mai importante: oferta comercială; licența de export; contractul extern; alte documente (cotații transport, calculații de preț etc.).

Corespondența intervenită după semnarea contractului și care are legătură directă cu contractul respectiv se clasează în dosarul de derulare în ordinea datelor calendaristice sau eventual pe categorii de probleme.

O bună organizare a dosarului de derulare asigură firmelor o mai mare operativitate în urmărirea problemelor.

Pe de altă parte, agenții economici sunt interesați în permanență să cunoască nivelul de acoperire cu astfel de contracte de export.

În acest scop, după încheierea contractelor externe, trebuie să se întocmească imediat unele documente care servesc la înregistrarea statistică a fiecărui contract încheiat.

La înscrierea datelor privind valoarea efectivă se va ține seama de condițiile de livrare, iar la stabilirea graficului de încasări și de plăți se vor avea în vedere termenele ce rezultă din condițiile de plată prevăzute în contract, ținându-se seama de circuitul bancar al documentelor pe zone geografice.

Capitolul 5. Organizarea expediției, transportului și asigurării mărfurilor

Prin contractul extern, exportatorului îi revine sarcina să se îngrijească din timp de organizarea transferării mărfurilor la importator, în condiții de maximă siguranță și cu cheltuieli minime, pe baza condițiilor de livrare stabilite prin contract.

În acest scop, el trebuie să inițieze o serie de măsuri care să pună organizațiile specializate cu expediția, transportul și asigurarea mărfurilor în situația de a acționa conform clauzelor prevăzute în contractul extern.

1. Pregătirea mărfii pentru export

În cadrul obligației de livrare prevăzute în contractul extern, vânzătorul trebuie să asigure livrarea fizică a mărfii care face obiectul tranzacției, respectarea calității și cantității precizate în contract și încadrarea în termenele de livrare.

Atunci când exportatorul este însuși producătorul (exportul direct), el se va preocupa de fabricarea sau disponibilizarea mărfii în raport cu condițiile convenite în contract. Când exportatorul este o casă de comerț, el se va preocupa din timp de procurarea mărfii, iar când exportul se face printr-un intermediar, acesta trebuie să ia legătura cu furnizorul pentru organizarea livrării.

Odată încheiat contractul de export, exportatorul urmeză ca, în funcție de condiția de livrare prevazută în contract, să realizeze următoarele activități aferente transportului:

Când transportul mărfii este în sarcina importatorului:

Primirea de la importatator a informațiilor complete asupra modului de transport ales, a mijlocului de transport, condițiilor de transport, date care să servească la stabilirea ambalajului optim pentru marfă și la intocmirea documentelor de export;

Primirea de la importator a instrucțiunilor privind marcajul coletelor pentru expedierea mărfii;

Comandarea ambalajelor, ambalarea mărfii și marcarea coletelor.

Când transportul mărfii este în sarcina exportatorului:

Primirea de la importator a destinației mărfii și instrucțiunilor privind marcajul coletelor pentru expedierea mărfii;

Alegerea modului și a mijlocului de transport convenabil;

Comandarea ambalajelor, ambalarea mărfii și marcarea coletelor;

Contractarea unei case de expediții sau de transport pentru livrarea mărfii;

Predarea documentelor de export casei de expediții sau, după caz, a documentelor de transport casei de transport.

Una din obligațiile principale ale exportatorului, prevăzută ca atare și în Incoterms, este ca acesta să livreze marfa în conformitate cu prevederile contractuale, împreună cu toate dovezile solicitate prin contract. Astfel, el este ținut să facă dovada livrării cantității stabilite, la data și la locul convenit, precum și să asigure calitatea mărfurilor la nivelul stabilit prin contractul extern.

Cantitatea trebuie determinată la exportator (la locul de încărcare) și poate fi verificată de către importator fie la locul de expediție, fie la cel de destinație (recepția cantitativă). Dovada cantității se face, în general, prin documentul de transport (conosament, scrisoare de trăsura etc.).

Data livrării poate fi fixă sau variabilă (în funcție de primirea instrucțiunilor de încărcare, de sosirea navei angajate de importator, de primirea garanției bancare sau acreditivului, etc). Termenul la care s-a livrat marfa este cel din documentul care consemnează momentul inceperii transportului internațional:

– Data conosamentului la livrări maritime și fluviale;

– Data ștampilei aplicate pe scrisoarea de trăsură la stația de frontieră pentru

transportul feroviar, sau în momentul preluării mărfii în cazul transportului rutier.

Termenele de livrare se calculează, de regulă, de la data încheierii contractului. În exportul cu plata prin acreditiv documentar, care este cea mai uzitată modalitate de plată în comerțul internațional, respectarea termenelor de livrare este o premisă a incadrării în termenul de valabilitate al acreditivului și deci a încasării prețului de către exportator în condiții de siguranță.

În ceea ce privește respectarea calității, de regulă, în comerțul internațional se solicită un certificat de calitate eliberat de producătorul mărfurilor exportate, document ce poate fi atestat de o instituție specializată de control al calității. Conținutul certificatului trebuie să corespundă întocmai cu prevederile din contract privind calitatea mărfii. Certificatul de origine face parte din setul de documente pe care exportatorul le depune la bancă pentru a putea încasa contravaloarea exportului.

Funcții importante în pregătirea și efectuarea livrării revin și ambalajului, acesta asigurând protecția mărfii pe timpul transportului și reprezentând, totodată, și suport promoțional. Ambalarea mărfii cade în sarcina exportatorului, acesta ținând cont de prevederile din contract și de o serie de alte elemente (valoarea mărfurilor, mijlocul de transport folosit, transportul auxiliar, operațiunile de încărcare/descărcare a mărfii etc.).

Ambalajul exterior trebuie să fie marcat, marcajul fiind primul mijloc de verificare făcută de destinatar cu referire la integritatea livrarii, precum și mijlocul sigur de ducere a mărfii la adresa indicată pe marcaj, când acesta este bine făcut.

Un document important în derularea contractului, care sintetizează aspectele principale privind conținutul partizii de marfă, ca și modul de ambalare și marcare în vederea transportului este lista de colisaj (packing list). Ea cuprinde numărul coletelor în ordinea marcării lor, denumirea reperelor de marfă care se găsesc în fiecare colet cu specificarea denumirilor, cantităților (fără indicarea valorii).

Prin contract, părțile pot conveni ca marfa, înainte de îmbarcare și de expediere să fie supusă controlului unui organ neutru angajat de exportator sau de importator, mai ales când acest control este impus de legislația țării importatorului. La nivel național și internațional există organe specializate cu controlul mărfurilor: Veritas, SGS (Société Generale de Surveillance) etc. După inspecția fizică a mărfii, societatea de control, eliberează un certificat de inspecție (de atestare a verificării). Acest certificat este alăturat celorlalte documente comerciale care sunt remise băncii, în cazul plății pe bază de documente, în cadrul diferitelor modalități de plată.

2. Utilizarea cărăușului sau a expeditorului

Prin contractul extern, vânzătorului îi revine sarcina de a se îngriji din timp pentru organizarea transportului mărfii la importator, în condiții de maximă siguranță și cu cheltuieli minime, pe baza condițiilor de livrare stabilite în contract.

În acest scop, exportatorul trebuie să inițieze o serie de măsuri care să pună organizațiile specializate cu expediția, transportul și asigurarea mărfurilor în situația de a acționa conform clauzelor stabilite în contractul extern. Totodată, exportatorul trebuie să studieze și să cunoască bine și piața navlurilor și a tarifelor de transport, respectiv fluctuația acestora sub influența factorilor specifici.

Pentru deplasarea mărfii din depozitele sale și până la punctul de destinație convenit cu importatorul, exportatorul (cu excepția livrării Ex Works) se va adresa direct unui cărăus sau de cele mai multe ori el va folosi un tranzitar, respectiv o companie de expediții internaționale, specializată în operațiuni de intermediere între exportator și cărăuș.

Expeditorul internațional este un intermediar, o firmă specializată care în baza împuternicirii primite din partea vânzătorului sau cumpărătorului organizează și coordoneaza realizarea transportului în cel mai scurt timp, cu costuri minime și cu limitarea la minim a riscurilor de pierdere, deteriorare și depreciere a mărfii.

Atribuțiile expeditorului (stabilite prin contractul pe care îl încheie cu vânzătorul sau cumpărătorul) sunt următoarele:

Alegerea celui mai potrivit si economicos mijloc de transport sau combinație

multimodală;

Acordarea de asistență și instrucțiuni în întocmirea documentelor de transport;

Alegerea celui mai adecvat sistem de ambalare/marcare;

Depozitarea mărfii;

Organizarea manipulării în terminale sau porturi;

Efectuarea optimă de asigurare a mărfii;

Preluarea mărfii ce urmează a fi expediată;

Măsurarea și cântărirea mărfii;

Întocmirea formalităților vamale;

Emiterea și legalizarea facturilor consulare;

Livrarea mărfii către cărăușul ales;

Procurarea de la cărăuș a documentelor care atestă preluarea mărfii pentru

transport și înmânarea acestor documente exportatorului;

Efectuarea plății în numele și pe contul încărcătorului;

Supravegherea expedierii printr-un contact permanent cu cărăușul;

Efectuarea de grupaje de mărfuri pentru a obține cotații preferențiale de la

cărăuș.

Transportatorul (cărăușul) este o firmă specializată, deținătoare de mijloace de transport (autocamioane, parc feroviar, avioane și nave) și care în baza unui contract încheiat cu furnizorul, cumpărătorul sau o firmă de expediții, efectuează transportul door-to-door sau pe o anumită porțiune de traseu.

Atribuțiile cărăușului sunt:

efectuarea transportului în bune conditii pe toata perioada preluării mărfii și

derulării transportului până la destinație;

respectarea uzanțelor și legislației din punctele de încărcare/descărcare;

asumarea răspunderii în cazul pierderii, avarierii, întârzierii transportului.

Relațiile dintre exportator, după caz, importator și transportator sunt reglementate prin contractul de transport de mărfuri care se încheie, în general, pentru o partida de marfă de livrat. Pentru exportator, ele pot fi minime (clauza de livrare INCOTERMS EXW) sau maxime (clauza de livrare INCOTERMS DDP), în funcție de condiția de livrare stabilită între vânzător și cumpărător prin contractul de vânzare-cumpărare.

În cazul în care livrarea se face în condiția Ex Works, exportatorul trebuie să pună la dispoziția cărăușului mandatar al importatorului sau tranzitarului elementele necesare care să permită preluarea și încarcarea mărfii în mijlocul de transport angajat de importator.

În toate celelalte cazuri, ridicarea mărfii și încărcarea ei în primul sau unicul mijloc de transport se face în numele și pe contul exportatorului, până la locul de unde urmează să fie preluată de importator. În acest scop, exportatorul utilizeză un tranzitar căruia îi trimite un borderou cu instrucțiuni de transport si expediere (Forwarding Agent’s Instruction Form). La aceste instrucțiuni se anexează: factura, lista de colete, certificatul de origine, certificatul fito-sanitar sau sanitar veterinar (după caz), polița de asigurare (după caz) și, eventual, alte documente convenite contractual între vânzător și cumpărător.

Recunoașterea luării în sarcină a mărfurilor este atestată de cărăuș sau de tranzitar printr-un document de transport:

Tranzitarul eliberează:

FCR (Forwarding Agent’s Certificate of Receipt), prin care tranzitarul atestă luarea în sarcina a mărfii, în vederea expedierii. Se utilizeaza în operațiunile de transport feroviar consolidat (de grupaj);

FCT (Forwarding Agent’s Certificate of Transport), prin care tranzitarul atestă că a expediat marfa; practic acesta înlocuieste FCR când marfa a fost încărcată si expediată.

HAWB(House Air Waybill), srisoarea aeriana de grupaj, se intocmește de tranzitarul care face grupajul în cadrul transporturilor aeriene.

Agentul de transport aerian, ca mandatar al companiei aeriene, eliberează

scrisoarea de transport aerian cu expediție exclusiva, nedivizata.

Cărăușul rutier, eliberează scrisoarea de trăsură de tip CMR.

Cărăușul feroviar, eliberează scrisoarea de trăsură feroviara.

Cărăușul maritim, eliberează conosamentul maritim sau un document

echivalent.

Cărăușul fluvial, eliberează scrisoarea de transport fluvial.

Aceste documente sunt prezentate mai amănunțit în capitolul 7.

3. Asigurarea mărfurilor exportate

Asigurarea se bazează pe o relație contractuală între posesorul bunului în calitate de asigurat și o companie de asigurări în calitate de asigurător prin care asiguratul transferă anumite riscuri asigurătorului, plătindu-i acestuia o sumă de bani denumită primă de asigurare, urmând ca, în cazul producerii daunelor, asigurătorul să-l despăgubească pe asigurat conform condițiilor stabilite în contract.

Părțile contractante trebuie să negocieze și să convină prin contract modul de asigurare a mărfurilor, prin societățile specializate de asigurare.

Exportatorul asigură marfa transportată împotriva riscurilor când dorește sau când este obligat prin condițiile de livrare CIF și CIP.

În primul caz, el asigură marfa în nume propriu, iar în al doilea caz în numele importatorului, el îndeplinind numai un rol de mandatar.

Pentru transporturile în flux, programate pe perioade îndelungate, el va folosi o poliță de asigurare, de regulă, Floating sau Open Cover, care urmează să fie completată la fiecare voiaj, în funcție de specificul expediției. Polița Open Cover funcționează după principiul “revolving”, nemaiavând nevoie de amendarea sumei asigurate decât după epuizarea sumei globale.

În vederea încheierii contractului de asigurare a mărfii, firma de comerț exterior remite expeditorului cererea de asigurare. Aceasta cuprinde: numele celui care dispune emiterea poliței de asigurare; numărul contractului, acreditivului, facturii externe; condiția de livrare, ruta asigurată; modalitățile și mijloacele de transport, pavilionul și numele navei; numărul de conosament; date referitoare la marfă; valoarea navlului; condiția de asigurare, valoarea asigurată.

Pe baza acestui document, expeditorul încheie cu casa de asigurări contractul (polița de asigurare) și îl avizează pe exportator printr-un aviz de asigurare.

Polița de asigurare este documentul care atestă acordul de voință dintre asigurat, care se obligă să plătească o anumită sumă de bani – prima de asigurare, și asigurător, care, în schimbul primei, se obligă să îl despăgubească pe asigurat pentru daunele pe care le-ar suferi datorită producerii riscurilor asigurate.

În fiecare poliță de asigurare se vor preciza riscurile ce urmează să fie acoperite prin inserarea în poliță a unor clauze consacrate: F.P.A. sau “Fără răspundere pentru avaria particulară” (engl. Free from Particular Average), W.A. sau “Cu Răspundere pentru Avaria Particulară” (engl. With Particular Average), A.R. sau “Toate Riscurile” (All Risks), A, B sau C.

Condițiile de asigurare F.P.A., W.A., A.R. au fost cele mai rădpândite în practica asigurărilor maritime pe plan mondial, ele fiind folosite până în 1982, când Institutul Asigurătorilor din Londra a elaborat noi condiții de asigurare, care să răspundă mai bine intereselor asiguraților. În prezent, mărfurile care fac obiectul transportului pe mare pot fi asigurate în una din următoarele condiții principale: A, B sau C.

Condiția de asigurare "A" este cea mai cuprinzătoare. În baza acesteia sunt acoperite toate riscurile de pierdere și avarie a bunului asigurat, cu excepția unor riscuri prezentate separat. Această condiție este și cea mai costisitoare.

Condiția de asigurare “B” acoperă mai puține riscuri care sunt menționate expres în conținutul condiției și anume pierderile sau avariile produse bunurilor în timpul transportului, cauzate de: incendiu sau explozie; răsturnarea, deraierea, prăbușirea mijlocului de transport; coliziunea mijlocului de transport cu un obiect exterior; cutremur de pamânt, erupție vulcanică sau trăsnet; intrarea apei de mare, râu sau lac în mijlocul de transport, container sau loc de depozitare; dauna totală a unui colet pierdut sau căzut în timpul încărcării sau descărcării pe și de pe mijlocul de transport.

La acestea se mai adauga de către unii asiguratori și alte riscuri cum ar fi: prăbușirea podurilor, clădirilor sau tunelelor; căderi de arbori, ruperi de diguri, baraje și conducte de apă; avalanșe, trăsnete, inundații, cicloane.

Condiția de asigurare "C" are o sferă de acoperire mai îngustă decât condiția "B" și acoperă pierderile sau avariile produse bunurilor pe timpul transportului cauzate de: incendiu sau explozie; răsturnarea, deraierea sau prăbușirea mijlocului de transport;

coliziunea mijlocului de transport cu un obiect exterior altul decât apa.

Deși se deosebesc ca sferă de cuprindere condițiile "A", "B" si "C" conțin și unele condiții comune. Astfel, fiecare dintre ele acoperă și:

cheltuielile făcute de asigurat în scopul salvării încărcăturii, pentru prevenirea unui pericol iminent sau pentru reducerea la minim a pierderilor sau avariilor efective, dacă dauna este produsă dintr-o cauză cuprinsă în asigurare;

cheltuielile de constatare a pierderilor făcute de asigurat, dacă dauna este produsă dintr-o cauză cuprinsă în asigurare;

cheltuielile și contribuțiile la avaria generală sau cheltuielile de salvare, plătite de asigurat, stabilite conform prevederilor contractului de transport și/sau legii aplicabile, dacă acestea au fost făcute pentru înlăturarea unei pierderi cauzate de orice evenimente;

cheltuielile făcute de asigurat ce reprezintă proporția răspunderii stabilite potrivit Clauzei "culpă comună în caz de coliziune" dacă aceasta este prevăzută în contractul de navlosire.

Asociate cu condițiile "B" și "C" sau în mod separat se pot practica și următoarele condiții speciale de asigurare: "riscuri de depozitare", "riscuri de furt, jaf și nelivrare", "riscuri de război" și "riscuri de greve".

Capitolul 6. Îndeplinirea formalităților de vămuire

Ca regulă generală, de vămuire trebuie să se ocupe partenerul care domiciliază în țara în care se efectuează operațiunea: exportatorul îndeplinește formalitățile de vămuire la export, iar importatorul, pe cele de import.

Totuși, în cadrul anumitor condiții de livrare, cumpărătorul se va ocupa de îndeplinirea formalităților vamale de export, după cum în cazul altor condiții de livrare, vânzătorul va trebui să îndeplinească formalitățile vamale din țara importatorului.

Tipuri de regimuri de vămuire

Regimul vamal reprezintă statutul juridic pe care îl va primi marfa în procesul de

vămuire. El indică, pe de o parte, dacă și unde vor fi plătite taxele vamale, și, pe de altă parte, dacă și în ce condiții marfa va fi supusă controlului vamal.

Regimurile vamale sunt de două tipuri: comune (sau definitive) și suspensive (sau temporare).

Exportul definitiv:

Marfa nu se mai întoarce pe teritoriul național.

Se completează numai o declarație vamală cu caracter statistic.

Nu se aplică taxe vamale.

Valoarea declarată în vamă depinde de condiția de livrare:

FOB port de îmbarcare de pe teritoriul național;

FCA aeroportul de îmbarcare de pe teritoriul național;

DAF frontiera teritoriului național, pentru transporturile pe cale ferată, rutieră și fluvială.

Nu se aplică taxa pe valoare adăugată. Dimpotrivă, legislațiile unor țări prevăd restituirea TVA, plătită la importul de materii prime, materiale și componente, precum și restituirea taxelor vamale pentru asemenea produse încorporate în produsul finit destinat exportului.

Exportul temporar:

Se referă la produsele trimise la expozițiile și târgurile internaționale sau trimise în străinătate pentru diverse probe și încercări.

Reimportul se poate realiza dacă se întrunesc următoarele condiții:

Mărfurile reimportate sunt cele care au fost exportate;

Mărfurile sunt reimportate în starea lor inițială;

Reimportul trebuie să se realizeze în anumite termene prevăzute de legislația națională (de obicei, până la un an pentru produse agricole și până la trei ani pentru alte produse).

Procedura vamală

Procedura vamală reprezintă ansamblul formalităților necesare pentru vămuirea

mărfurilor. Ea cuprinde:

pregătirea mărfii pentru vămuire, respectiv prezentarea acesteia la oficiul vamal competent, astfel încât marfa să poată fi supusă verificării;

întocmirea unei declarații detaliate privind marfa aflată în vamă (declarația vamală);

stabilirea regimului vamal la care este supusă marfa, în baza căruia se stabilesc taxele ce urmează a fi plătite și controalele ce vor fi efectuate;

efectuarea controlului (dacă este cazul) și plata efectivă a taxelor, astfel încât marfa să fie declarată liberă de vamă.

Declarația vamală este documentul scris, întocmit de deținătorul mărfii sau un

reprezentant al acestuia, prin care se prezintă elementele necesare vămuirii mărfii la export sau import. În general, se utilizează formulare diferite pentru export, import sau tranzit.

În țările Uniunii Europene, începând de la 1 ianuarie 1988, s-a introdus documentul administrativ unic (DAU), care cuprinde în același formular declarația pentru export, import și tranzit.

Principalele elemente ale unei declarații vamale, după modelul DAU, sunt următoarele:

indicarea tipului de operațiune (în cazul DAU este vorba de un cod care arată dacă este vorba de schimburi intracomunitare, schimburi cu terți sau schimburi cu AELS);

precizarea încadrării tarifare (în cazul DAU se indică printr-un cod poziția din nomenclatorul de produse căreia îi corespunde marfa care face obiectul vămuirii);

originea mărfii (în cazul DAU se are în vedere nu proveniența acesteia, ci locul unde marfa a suferit ultima transformare importantă);

valoarea în vamă ce servește ca bază pentru calculul taxelor vamale. (În UE este vorba de valoarea franco frontieră UE, și anume valoarea de tranzacție, așa cum aceasta rezultă din facturi).

O dată ce formalitățile vamale au fost îndeplinite, produsul poate fi admis în

depozitele vămii, în cederea expedierii. Termenele de admitere în aceste depozite depind de legislația vamală în vigoare. De regulă, aceste termene sunt de:

60 de zile de la data “liberului de vamă”, pentru produsele destinate exportului sau reexportului;

15 zile pentru mărfurile în tranzit, de la data aprobării de către vamă a declarației sumare cu privire la mărfurile în tranzit.

Se practică și o serie de proceduri simplificate, care includ: vămuirea la

domiciliu, procedura accelerată generalizată, procedura de urgență.

Vămuirea la domiciliu

Se utilizează două procedee: procedeul general și procedeul bazat pe preavizul de

încărcare.

În primul procedeu, exportatorul trimite biroului vamal însărcinat cu vămuirea la domiciliu, o declarație pe un formular tipizat, prin care cere autorizația de ieșire a mărfii din țară. În prealabil au fost vizate documentele de transport. La sfârșitul unei perioade prestabilite, exportatorul emite o declarație complementară globală, prin care se recapitulează declarațiile depuse în perioada respectivă.

În al doilea procedeu, exportatorul este autorizat să expedieze mărfurile fără a mai fi obligat ca, în prealabil, să trimită biroului vamal declarația de autorizație de ieșire a mărfurilor. Se are în vedere că exportatorul este bine cunoscut de birourile vamale locale. Dar, în acest caz, este necesar ca exportatorul să trimită biroului vamal un preaviz de expediție, înainte de plecarea mărfii.

Autorizația de expediere a mărfurilor poate fi eliberată după primirea avizului de expediție, cu respectarea termenului convenit prin convenția încheiată între exportator și biroul vamal.

Unele legislații admit și facilități suplimentare care să mărească operativitatea: sigilări speciale, preautentificări ale DAU etc.

Procedura accelerată, generalizată, la domiciliu

Exportatorul expediază produsele sale fără informarea prealabilă a biroului vamal,

dar îndeplinind condițiile:

să înregistreze dinainte operațiunea într-un registru agreat de vamă;

să întocmească o declarație de tranzit, deoarece mărfurile expediate pe această bază călătoresc în regim de tranzit;

să trimită săptămânal biroului vamal un extras din registrul agreat, cu toate operațiunile efectuate;

să regularizeze vămuirea pe baza unei declarații complementare, pe un formular DAU, în 48 de ore, sau o declarație complementară globală, ca în procedura vămuirii la domiciliu.

Procedura accelerată, generalizată, la birou și procedura de urgență:

La sosirea mărfii în vamă, declarantul remite Declarația Prealabilă de Export

(DPE), constituită dintr-un document preexistent (document de transport, factură, listă de ambalaj etc.). serviciul vamal dă liber la export. Apoi, exportatorul întocmește un DAU pentru regularizarea vamală, însoțit de documentele comerciale necesare. DAU se depune în 48 de ore pentru fiecare operațiune.

Formalitătile vamale în România

În România, mărfurile de export-import trebuie să facă obiectul unei decalrații

vamale, indiferent dacă acestea sunt sau nu supuse, conform reglementărilor în vigoare, impunerii vamale.

Declarația vamală este un document prin care declarantul:

solicită un regim vamal pentru marfa perzentată (export, import, reexport etc.);

se angajează să își îndeplinească obligațiile ce îi revin potrivit regimului vamal (de exemplu, să plătească taxele vamale aferente mărfii);

furnizează informațiile necesare pentru stabilirea obligațiilor fiscale, asigurarea urmăririi curente a operațiunilor de comerț exterior, precum și pentru scopuri statistice.

Declarația vamală de export sau import se întocmește pe formulare tip și cuprinde

o descriere detaliată a operațiunii (parteneri, marfă, valoare factură, condiția de livrare, termenul de livrare, condiții de plată etc.). Întocmirea și depunerea ei se poate face de către agentul economic (exportator sau importator) sau de către o persoană juridică specializată: comisionarul în vamă. Rolul acestuia din urmă este de a îndeplini, în numele și pe contul exportatorului/importatorului declararea în detaliu a mărfurilor prin depunerea la autoritățile vamale a declarației scrise pentru importul, exportul, tranzitul, depozitarea și alte operațiuni de vămuire, prezentarea mărfurilor declarate la controlul vamal și achitarea la vamă a drepturilor cuvenite bugetului de stat.

Pe lângă declarația vamală, cel care solicită vămuirea trebuie să depună la organele vamale și o serie de documente: factura, licența de export sau import (dacă este cazul), documente de transport, o serie de certificate (de origine, de preferință vamală etc.), o serie de documente ale agentului economic (certificat de înmatriculare, cod fiscal etc.).

Capitolul 7. Urmărirea livrărilor contractelor externe

Formalitățile, procedurile și formularistica în comerțul internațional sunt generate atât de necesitățile operatorilor economici de a evidenția și controla mișcarea mărfurilor, transferul serviciilor și apărarea intereselor legitime ale fiecărui participant, cât și de necesitățile guvernamentale, determinate de reglementările internaționale și restricțiile interne (economice, valutare etc). Autoritățile supun mărfurile unor controale și verificări privind valoarea, originea, siguranța transportului, calitatea și gradul de periculozitate a mărfurilor.

1. Documentele necesare exportului de mărfuri

De regulă, în fiecare țară, documentele sunt împărțite în următoarele categorii:

de valoare:

Factura comercială (engl. export invoice) este un document comercial contabil, de regulă, sub forma unui document tipizat, emis de exportator. Factura reprezintă actul primar în baza căruia operează în evidența sa atât exportatorul cât și importatorul, iar băncile o au ca element de referință la controlul documentelor.

Prin factură se dau toate detaliile privind tranzacția: numele și adresa

exportatorului; numele și adresa importatorului; numărul, locul și data emiterii; descrierea mărfii; prețul unitar și/sau total al mărfii; costul transportului și asigurării; condiția de livrare; mijlocul și modalitățile de plată, totalul sumei de încasat de exportator; numărul și tipul coletelor; conținutul unui pachet/colet; numărul licenței de export sau import (dacă s-a cerut); marcajul și numerotarea coletelor; jurisdicția competentă în caz de litigii; semnătura exportatorului.

Modificările de sumă ca rezultat al unor dobânzi, comisioane, taxe nu pot figura în factură.

Factura consemnează în scris existența unui act de vânzare. Nu de puține ori, ea

constituie singura materializare a acordului de voința dintre părți (atunci când acesta nu este neconsemnat într-un act scris). Pe de altă parte, în practica comercială internațională (drept continental), se admite că tăcerea partenerului care a primit factura echivalează cu acceptarea integrală a clauzelor pe care aceasta le cuprinde.

Factura comercială face parte din setul de documente obligatorii solicitate de

bancă pentru a proceda la plata exportului. Ea este documentul comercial cel mai important în cazul unei plăți documentare:

în cazul acreditivului documentar se verifică dacă ea corespunde instrucțiunilor de ansamblu privitoare la marfă;

în cazul incasso-ului documentar se verifică dacă au fost respectate prevederile contractuale.

De regulă, băncile nu acceptă facturile comerciale emise pentru o sumă superioară valorii permise prin acreditiv. Un acreditiv deschis cu o valoare indicată aproximativ (aproximativ, circa , about, etc.) privind cantitatea sau prețul unitar sunt interpretate în practica bancară internațională ca permițând o diferență în plus sau în minus cu 10%. Acreditivul deschis care nu stipulează decât o cantitate determinată de marfă ce urmează a fi expediată, chiar dacă expedierile parțiale sunt interzise, admite o depășire a cantității de +5%.

De asemenea, factura comercială este documentul primar de evidență, identificare și evaluare în vamă a mărfurilor de export-import.

În practică, factura este emisă de exportator imediat după expedierea mărfurilor, în baza documentelor de transport și a celorlalte documente privind expediția, într-un număr de exemplare ce depinde de specificul tranzacției.

Factura proforma are un conținut similar cu factura comercială, neavând însă valoare contabilă. Este un formular tipizat, pus la dispoziție de consulatul țării importatoare aflat în țara exportatorului. Ea servește la deschiderea acreditivului sau obținerea licenței de import. Alteori, se solicită ca factura comercială să fie certificată, semnată sau legalizată de un consulat desemnat.

de origine:

Certificatul de origine (engl. certificate of origin) este un document comercial care atestă originea unei mărfi, respectiv faptul că este produsă și fabricată în întregime sau o anumită proporție în țara exportatoare. Certificatele de origine diferă ca formular de la o țară la alta, însă ele trebuie să cuprindă date și informații care să facă posibilă constatarea originii mărfii și să fie semnate de exportator/producator și de autoritatea care le-a eliberat (Camera de Comerț). Importatorul îl utilizează la operațiunea de vămuire a mărfii, având posibilitatea să obțină eventuale scutiri de taxe vamale (dacă legislația vamală prevede o asemenea scutire).

Certificatele de circulatie a mărfurilor (EUR1, EUR2) sunt certificate privind originea mărfurilor utilizate în relațiile cu Uniunea Europeană. Aceste documente sunt necesare atunci când tratativele internaționale ratificate de către Uniunea Europeană prevăd facilități vamale între diferitele țări semnatare.

Aceste certificate se eliberează atunci când produsul aparține în totalitate țării de origine. În cadrul operațiunii de export este necesară eliberarea unei licențe statistice care se obține de la Ministerul Industriilor.

de transport:

Scrisoarea de Trăsură Feroviară – CIM – engl. Railway Bill – este contractul de transport pe calea ferată. El se socotește încheiat în momentul în care stația de cale ferată de expediție a mărfii a primit marfa pentru transport, moment confirmat de ștampila cu dată a stației respective, și aplicată pe scrisoarea de trăsură. Data stampilei este cea pe care băncile o iau în considerare pentru identificarea corectitudinii locului de expediție precizat în acreditivul documentar și datei livrării mărfii.

Duplicatul frahtului internațional sau scrisoarea de trăsură pe calea ferată constituie documentul emis de căile ferate din țara exportatorului prin care se confirmă încărcarea mărfii, menționându-se numele expeditorului și cel al destinatarului.

Scrisoarea de trăsură internațională de tip C.I.M. există în două variante:

pentru transportul mărfurilor cu mică viteză;

pentru transportul mărfurilor cu mare viteză, aceasta fiind barată cu două benzi roșii.

Scrisorile de trăsură de tip C.I.M. trebuie tipărite în două sau eventual trei limbi, din care cel puțin una trebuie să fie limba franceză, germană sau italiană. Sunt însoțite și de un buletin de francare în care căile ferate care participă la transportul respectiv înscriu taxele de transport și accesorii care le revin.

Orice scrisoare de trăsură internațională (CIM) cuprinde mențiuni obligatorii cum ar fi: denumirea stației de destinație; numele și adresa destinatarului; denumirea mărfii și greutatea acesteia; felul ambalajului și numărul coletelor; numărul vagonului și felul acestuia; documentele anexate cerute de organele vamale și alte autorități administrative;

numele stației și al căilor ferate de predare; numele și adresa completă a expeditorului și semnătura acestuia; locul și data întocmirii scrisorii de trăsură.

Conosament Maritim – engl. Bill of Lading – este un document care se eliberează de căpitanul vasului, cerificând faptul că a preluat marfa de la expeditor spre a fi predată, în anumite condiții stabilite de părți, destinatarului. De regulă este un document tipizat și redactat în limba engleză.

Conosamentul conține, de regulă, următoarele precizări: numele companiei de transport; numele exportatorului (expeditorului); numele și adresa importatorului (destinatarului) sau la ordinul acestuia , al unei banci numite sau in alb; numele și adresa celui ce urmează a fi notificat- importatorul sau un terț-de sosirea mărfii. Acestă mențiune nu este necesară când conosamentul este emis la ordin; numele vasului vaporului pe care s-a îmbarcat marfa; denumirea porturilor de încarcare și destinație; locul unde se plătește navlul – la locul expediției sau la destinație; numărul de originale în care a fost emis conosamentul; marcajul coletelor și numerotarea acestora pentru identificarea mărfii; descrierea succintă a mărfii; numărul coletelor expediate în litere; semnătura căpitanului sau a agentului; data când mărfurile au fost preluate spre a fi încărcate pe vas (întotdeauna data nu trebuie să depășescă data menționată în acreditivul documentar; este data emiterii conosamentului).

Dintre documentele prezentate la plată de către exportator, cea mai mare importanță o deține conosamentul deoarece el constituie dovada că între cărăuș (armator) și expeditor a intervenit un contract de transport, document prin care cărăușul confirmă primirea mărfurilor, obligativitatea sa de a le elibera la destinație, în anumite condiții de termene și timp.

Conosamentul reprezintă o hârtie de valoare, un titlu reprezentativ prin care se consideră că simpla posesiune a conosamentului dă dreptul de posesiune asupra mărfii. Pentru bancă, conosamentul reprezintă gajul operațiunii. Dacă importatorul refuză plata, banca, fiind în posesia conosamentului, poate ridica mărfurile sau poate negocia conosamentul pentru a-și recăpăta suma plătită exportatorului.

Conosamentul trebuie să fie semnat de armator sau de proprietarul vasului, căpitanul vasului sau de agenții acestuia. Banca nu acceptă nici o modificare de conosament după emiterea acestuia, decât contra semnăturii și parafei corespunzătoare.

Scrisoarea de Trăsură pentru Transportul Aerian – engl. Airway Bill – trebuie

să conțină următoarele mențiuni: locul și data întocmirii documentului; punctele de plecare și de destinație; opririle prevăzute, cu rezerva facultății, pentru transportator, să stipuleze că le va modifica în caz de nevoie; numele și adresa expeditorului; numele și adresa primului transportator; numele și adresa destinatarului; felul mărfii; numărul, felul ambalajului, mărcile particulare sau numerele coletelor; greutatea, cantitatea, volulmul sau dimensiunea mărfii; starea aparentă a mărfii și a ambalajului; costul transportului, dacă este stipulat, data și locul plății și persoana care trebuie să plătească; numărul exemplarelor scrisorii de transport aerian; durata transportului.

Ea se întocmește de predător în trei exemplare si se remite companiei de transport aerian odată cu mărfurile. Primul exemplar poartă mențiunea “pentru transportatorul emitent”, al doilea exemplar poartă mențiunea “pentru destinatar”, iar cel de-al treilea – “pentru încărcător”, fiind semnat de către compania de transport și restituit predătorului mărfii. De asemenea, scrisoarea de transport aerian mai trebuie să aibă și un număr de copii dintre care menționăm: recipisa de primire, un exemplar “pentru formalități vamale la destinație” și un număr de alte copii pentru compania de transport aerian, pentru agenții săi etc.

Scrisoarea de Trăsură pentru Transportul Rutier CMR – engl. International

Consignment Note – este un document tipizat conform convențiilor internaționale în materie. Scrisoarea de trăsură rutieră (CMR) constituie proba materială a încheierii contractului de transport în traficul de transport internațional și dovada primirii mărfii de cărăuș.

Scrisoarea de trăsură (CMR) trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele elemente: locul și data întocmirii; numele și adresa expeditorului; numele și adresa transportatorului; locul și data primirii mărfii și locul prevăzut pentru eliberarea acesteia; numele și adresa destinatarului; denumirea curentă a mărfii și felul ambalajului, iar pentru mărfurile periculoase se va indica denumirea general recunoscută; numărul coletelor, marcajele speciale și numerele lor; greutatea brută sau capacitatea altfel exprimată a mărfii; cheltuielile aferente transportului (preț de transport, cheltuieli accesorii, taxe de vamă și alte cheltuieli survenite de la încheierea contractului și până la eliberare); instrucțiunile necesare pentru pentru formalitățile de vamă și altele; mențiunea că tarnsportul este supus regimului stabilit prin CMR și nici unei alte reglementări contrare.

Dacă este cazul, scrisoarea de trăsură trebuie să conțină și indicațiile următoare: interzicerea transbordării; cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa; totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mărfii; valoarea declarată a mărfii și suma care prezintă interes special de eliberare; instrucțiunile expeditorului către transportator cu privire la asigurarea mărfii; termenul convenit în care transportul trebuie efectuat; lista documentelor remise tarnsportatorului etc.

Dirijarea la încarcare, derularea și decontarea transportului rutier la export se face direct între cărăuș, transportator și solicitantul prestației pe baza notelor de comandă prin care s-a solicitat transportul mărfii. Față de tariful de transport calculat în functie de marfă, distanță etc, în sarcina expeditorului cad și taxele accesorii care se plătesc în afara granițelor și care privesc: folosirea drumurilor, taxele de supragreutate etc.

Scrisoarea de trăsură de tip CMR se eliberează în trei exemplare: unul pentru destinatar, însoțețind marfa împreună cu documentele comerciale convenite; unul se eliberează exportatorului, spre a-i servi la bancă în vederea încasării prețului mărfii; al treilea pentru cărăuș.

Scrisoarea de trăsură se întocmește pentru fiecare autocamion în parte, chiar dacă lotul de marfă expediat este mai mare și se încarcă pe mai multe autocamioane aparținând aceluiași cărăuș.

Transportatorul este obligat să constate la încărcare, cu ajutorul conducătorului auto, starea aparentă a mărfii și ambalajelor, precum și exactitatea numărului de colete în baza observațiilor și constatărilor făcute. El poate înscrie anumite remarci pe scrisoarea de trăsură, remarci care pot conduce la refuzul de plată a mărfii de către destinatar sau la pretenții și reclamații față de încărcător.Dacă în scrisoarea de trăsură nu s-a făcut nici o remarcă cu privire la calitatea sau cantitatea mărfii sau ambalajului, există prezumția că preluarea mărfii de către cărăuș s-a făcut conform celor înscrise, deci în stare aparent bună.

Carnetul TIR este un alt document care se completează de cel care predă marfa și de transportator. Carnetul TIR este emis în țara de plecare sau în țara în care titularul este stabilit sau domiciliat. Acesta se întocmește pentru fiecare vehicul sau container și este valabil pentru un singur transport. În Carnetul TIR se specifică: denumirea mărfurilor, calitatea, numărul de colete, numele și adresa destinatarului, precum și alte date cerute de rubricile carnetului.

Băncile acceptă ca documente de transport pentru mijloacele de transport feroviar, rutier și aerian următoarele: scrisorile de trăsură feroviare, recipisele căilor ferate, duplicatele scrisorilor de trăsură în cazul transportului feroviar; conosamnetele și recipisele fluviale în cazul transportului fluvial; recipisele și certificatele de expediere poștale, recipisele de plată aeriene, conosamentele aeriene, scrisorile de transport aeriene în cazul transportului aerian; scrisorile de trăsură e,ise de transportorii rutieri, în cazul transportului auto sau orice alte documente similare ca fiind în regulă în măsura în care aceste documente poartă ștampila de primire a transportatorului sau a agentului său.

Expedierea efectivă a mărfurilor poate fi atestată în afara documentelor prezentate și prin alte documente prevăzute în contractul de vânzare internațională și preluate de acreditivul documentar. Acestea pot fi: certificatul “preluat spre încărcare” emis de autoritatea portuară, agentul de expediție maritimă sau antrepozit prin care se certifică preluarea mărfii la dispoziția destinatarului pentru expediere; certificatul casei de expediție, în cazul utilizării unui tranzitar pentru transportul mărfurilor; documentul de transport combinat (engl. Combined Transport Bill of Lading) în cazul transporturilor multimodale.

speciale:

Certificatul sanitar-veterinar (engl. Veterinary Certificate/Health Certificate) se emite pentru exportul de animale vii, produse animaliere, carne și preparate din carne, cu scopul de a se feri îmbolnăvirea populației din țara importatoare.

Certificatul fitosanitar (engl. Phytosanitary Certificate) se emite pentru produse agricole primare și derivatele lor, spre a se feri agricultura țării importatoare de pătrunderea, pe calea importului, a unor boli ale plantelor.

Licența de export (engl. export licence) este documentul prin care statul instituie controlul asupra schimburile externe din diverse motive: protejarea securității naționale, respectarea reglementărilor politicii externe, obligații și angajamente luate în cadrul tratatelor internaționale, protejarea împotriva terorismului și represiunilor interne.

Licențele de export se eliberează, de regulă, de Serviciile de Autorizații financiare și Comerciale, aparținând Camerelor de Comerț și Industrie (sau numai Camerelor de Comerț). Prin excepție, asemenea atribuțiuni pot fi încredințate și altor instituții, precum Ministerele Economice, însărcinate cu coordonarea politicii de comerț exterior.

Licențele se acordă, de regulă, cu valabilitate pe termene lungi, de până la un an. În unele țări este instituită obligația solicitantului de a obține, în prealabil, avizul unui minister tehnic corespunzător.

Certificatul de calitate (engl. Quality Certificate) este emis de exportator și atestă faptul că, la momentul expediției, calitatea unui anumit lot de mărfuri este în concordanță cu specificațiile din contractul de export.

Certificatul de inspectie înainte de încărcare/livrare (engl. Pre-shipment Inspection Certificate) este emis de o societate specializata in controlul marfurilor pentru a atesta conformitatea mărfurilor (din punct de vedere al calității, cantității) cu specificațiile din contract/conosament/factură. De asemenea, societatea specializată realizează și o comparație între prețul stabilit și prețul pieței. Bunurile sunt examinate înainte livrare la locul unde au fost produse sau asamblate, în timpul încărcării lor.

Certificatul de asigurare (polița de asigurare) este documentul care atestă acordul de voință dintre asigurat, care se obligă să plătească o anumită sumă de bani – prima de asigurare – și asigurător, care, în schimbul primei, se obligă să îl despăgubească pe asigurat pentru daunele pe care le-ar suferi datorită producerii riscurilor asigurate.

De asemenea, sunt considerate documente speciale: certificatul de conformitate; buletinul de analiza; autorizatia preventiva; declaratiile speciale; aprobarile speciale.

Documentele necesare pentru executarea unei operațiuni de export sunt emise de exportator, de prestatorii de servicii, de importator și de administrațiile publice, acestea fiind prezentate în Tabelul 7-1.

Tabelul 7-1: Documentele necesare derulării exportului

Sursă: Ion Stoian, Emilia Dragne, Mihai Stoian, Tehnici, strategii, elemente de bază ale comerțului electronic, vol. II ,Editura Caraiman, 2000, p. 716-717.

Gestiunea lanțului documentar este asigurată de serviciul administrativ de vânzari de export. Pentru documentele elaborate la nivel intern, acest serviciu trebuie să verifice conformitatea lor cu expediția reală a mărfurilor. În ceea ce privește documentele furnizate de administrațiile publice (licența, certificat de origine etc) si de prestatorii de servicii, trebuie urmărita respectarea termenelor pentru a dispune în timp util de toate documentele necesare. În Figura 7-1 se pot observa etapele derulării lanțului documentelor de export.

Figura 7-1 Derularea lanțului documentelor pentru export

Plata contra documentelor de livrare – societate care beneficiază de o procedură

de vămuire la domiciliu

2. Gestionarea lanțului documentar

Modalitatea de plată este convenită de părți prin contractul de vânzare – cumpărare și ea poate fi plată în avans, caz în care nu se poate face nici o corelare cu documentele de transport, sau plată contra documentelor de livrare specificate în respectivul contract semnat de părți.

Când primește acreditivul, exportatorul trebuie să îl compare cu factura pro-forma pentru a se asigura că datele corespund. De obicei, contractul este mai detaliat decât acreditivul, întrucât exportatorul trebuie să își întocmeasca documentele conform ambelor.

Elemente ce trebuie urmărite la verificarea conformității documentelor:

Termenii acreditivului care pot fi revocabili sau irevocabili;

Numele și adresa exportatorului (beneficiarului);

Suma creditului;

Numele și adresa importatorului (creditorul);

Numele părții asupra căreia sunt trase facturile și dacă sunt la vedere sau la

termen;

Termenii contractului și livrării (de exemplu: EXW, CFR, CIF, FOB etc.);

O scurtă descriere a bunurilor care acoperă creditul (Practic, prea multe detalii

pot da naștere la erori care pot cauza întârzieri);

Instrucțiuni precise privind documentele necesare pentru efectuarea plăților;

Detalii asupra livrării, inclusiv dacă este permisa schimbarea mijlocului de

transport, informații privind data ultimei livrări și detalii privind portul de expediție și cel de destinație;

Dacă respectivul credit este valabil pentru una sau mai multe livrări;

Data expirării.

Este foarte important să se verifice acreditivul pe verso, precum și alte mențiuni atașate drept termeni viitori și orice alte condiții care completează termenii contractului. Ideal ar fi ca și vânzătorul (exportatorul) și cumpărătorul (importatorul) să stabilească condiții contractuale simple și practice.

În situația în care vânzătorul (exportatorul) nu știe sigur cât de mare va fi creditul, trebuie făcute demersuri cu importatorul pentru stabilirea valorii acreditivului folosind termenul “aproximativ”. Acest lucru permite o marjă de până la 10% mai mult sau mai putin decât suma stabilită. Termenul “aproximativ” care precedă cantitatea de bunuri permite de asemenea o marjă de 10% asupra cantității livrate.

Acreditivul poate specifica și un interval de toleranță cu 2-5% mai mult sau mai puțin după care exportatorul își poate coordona activitățile.

Pentru a ușura expediția atunci când este posibil tranzitul, unii exportatori și mai ales firmele de expediție folosesc foldere de control al expediției.

Factura comerciala trebuie să conțina datele prevăzute în conosament și în celelalte documente de livrare. Descrierea mărfurilor în factură trebuie să fie aceeași cu cea din acreditiv. Pentru a evita diferențele la descrierea mărfurilor, există uzanța ca în acreditiv să se prevadă o descriere cât mai sumară a mărfurilor. Factura trebuie să indice numele cumpărătorului sau al persoanei menționată în acreditiv. Descrierea, marcajul, numărul coletelor și greutatea din factură trebuie să fie cele care apar și în conosament. Baza de calcul a prețului (de exemplu FOB, CIF) trebuie să fie cea specificată în acreditiv. Valoarea facturii nu trebuie să difere de cea prevăzută în cambia trasă în baza acreditivului.

Data conosamentului nu trebuie să fie ulterioară datei de îmbarcare prevazută de acreditiv. Portul de încărcare și destinația menționate în acreditiv trebuie să fie întocmai în conosament. Descrierea mărfii, numărul de colete etc. din conosament trebuie să corespundă întocmai cu datele din factură. Conosamentul trebuie să confirme că marfa a fost încărcată la bord și să conțina mențiunea “Clean on board” (Curat la bord) cu data și semnătura de înscriere. Conosamentul trebuie să fie semnat de armator sau de agenții autorizați ai acestuia.

Scrisoarea de trăsură aeriană este emisă și semnată de compania aeriană și include numele băncii sau al cumpărătorului. Se emite în trei originale și în nouă copii, dintre care cel de-al doilea original ajunge la cumpărător. Detaliile expedierii, cum sunt: descrierea mărfii, greutatea, cantitatea etc. trebuie menționate în scrisoarea de trăsură aeriană. De asemenea, trebuie să se precizeze dacă a fost achitat (“prepaid”) costul transportului sau urmează să fie achitat (“to pay”) și numele aeroportului de destinație.

În ceea ce privește polițele de asigurare, băncile accepta numai “Policy of insurance”, iar “Certificate of insurance” sau un certificat de broker se acceptă numai în cazuri expres menționate în acreditive. Polița de asigurare trebuie să acopere riscurile prevăzute de contractul de vânzare – cumpărare pentru o anumită valoare. În cazul livrărilor CIF, asigurarea trebuie făcută pentru 110% din valoarea facturii deoarece, în general, băncile refuză astfel de asigurări. Polița de asigurare se emite în numele expeditorului și se andosează “în alb”, cu excepția cazurilor când este stipulat altfel în contractul de vânzare – cumpărare. Polița de asigurare trebuie să menționeze numele vasului de transport și acesta trebuie să coincidă cu cel de pe conosament. Descrierea mărfii trebuie să fie aceeași în conosament și factură, iar locul de descărcare să coincidă cu cel prevăzut în acreditiv.

Capitolul 8. Administrarea încasărilor valutare

Ca urmare a desfășurării activității de export și import, agenții economici urmează să întocmească o serie de documente pentru efectuarea încasărilor și plăților în valută. Primirea și transmiterea documentelor de plată din și în străinătate se face numai prin intermediul băncilor comerciale.

Felul documentelor care se vor utiliza sau întocmi de către agenții economici sunt precizate în condițiile de plată din contractul extern, acestea fiind menționate expres și în acreditive și scrisori de garanție. Totodată, aceste documente trebuie să se încadreze și în reglementările existente în țările celor doi parteneri privind derularea plăților comerciale.

Mijloacele și instrumentele de plată

Efectuarea plății în tranzacțiile internaționale presupune utilizarea unor mijloace

și instrumente ce asigură stingerea datoriei contractate. Mijloacele tradiționale de plată sunt: moneda divizionară (piesele monetare) și moneda fiduciară (biletele de bancă sau bancnotele), folosirea acestora reprezentând o plată în numerar.

Pe măsura dezvoltării schimbului și modernizării economiei, s-a impus în tranzacțiile interne și internaționale plata în monedă scripturală (monedă în cont), s-a amplificat circuitul instrumentelor de plată și credit (cecul, biletul la ordin, cambia), iar, relativ recent, s-a trecut la “era electronică” în domeniul plăților, prin folosirea cărților bancare (carduri) și informatizarea sistemelor de decontare.

Viramentul

În operațiunile de comerț exterior, viramentul constă în ordinul dat de debitor

(importator) băncii sale de a transfera din contul său în contul creditorului (exportator), la banca acestuia, o sumă de bani reprezentând contravaloarea mărfii. Ca atare, apar două aspecte specifice: plata în valută (devize) și transferul internațional al fondurilor.

În cazul în care se solicită plata în devize, iar clientul băncii nu are cont valutar, banca importatorului va proceda la cumpărarea de devize, debitarea contului importatorului și efectuarea viramentului către exportator. În regimurile valutare cu retenție (așa cum este cazul României), agenții economici dispunând de un cont în valută, banca poate efectua direct transferul în devize către vânzătorul străin.

Pentru a depăși neajunsurile modalităților clasice de transfer-poștă, telex, și pentru a răspunde exigențelor de rapiditate, confidențialitate și securitate impuse de tranzacțiile internaționale, 239 de bănci din 15 state au creat în 1973 societatea SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecomunication), care s-a bucurat ulterior de un succes remarcabil în lumea bancară.

SWIFT este o rețea de comunicare bancară internațională pe suport electronic. De la început, sistemul a fost conceput într-o manieră modulară pentru a permite integrarea treptată de noi aderenți și adaptarea la creșterea continuă a traficului de informații. SWIFT cuprinde trei niveluri de funcționare: banca, cu terminalul propriu; cumulatorul național; centrul de comutare.

Cumulatorul național servește drept nod de concentrare locală a informațiilor. Centrele de comutare reprezintă relee în sistemul SWIFT, care asigură cuplarea la rețea a țărilor ce le sunt arondate.

Pentru realizarea de transferuri via SWIFT, cumpărătorul, debitorul plății, completează un formular la banca sa (un ordin de plată). Banca debitează contul importatorului și transmite ordinul la banca exportatorului (beneficiarul plății). Toate mesajele care se introduc în rețea sunt codificate. La primirea mesajului, banca exportatorului creditează contul acestuia cu suma specificată în ordin. Durata de executare a ordinului (realizarea viramentului) este de 20 de minute în procedura normală și 5 minute în procedura de urgență.

1.2. Cecul

Cecul este un ordin scris dat de o persoană unei bănci la care banca respectivă are

un disponibil în cont, de a plăti o sumă de bani determinată unui terț, beneficiarul cecului.

În acest sens, ordonatorul folosește un formular tipizat, pus la dispoziție de către bănci pentru titularii de conturi de cecuri.

Principala funcție a cecului este cea de plată, el putând fi nominativ (se indică numele beneficiarului și se face mențiunea “nu la ordin”, caz în care va fi plătit numai persoanei indicate de cec), “la ordin” (se transmite prin andosare și este plătit ultimului beneficiar indicat de cec) sau la purtător ( fără includerea numelui beneficiarului, cel care îl deține putând să îl încaseze).

Cecul poate fi utilizat și pentru obținerea de numerar de la bănci (emitentul trage un cec pe numele său), ca și pentru amânarea plății (credit pe termen scurt din momentul nașterii obligației de plată până când cecul este efectiv încasat).

Circuitul cecului implică ordonatorul, beneficiarul și banca sau băncile care derulează operațiunile de plată. În principiu, un cec nu poate fi tras (emis) decât dacă ordonatorul are disponibil în cont pentru a acoperi plata, respectiv dacă are un provizion. În caz contrar, cecul este fără acoperire, iar tragerea unui astfel de cec este, în cele mai multe țări, sanctionată ca infracțiune.

Banca exportatorului intră în relații cu banca importatorului pentru efectuarea plății: astfel, exportatorul depune cecul primit de la importator la banca sa, care îl trimite băncii importatorului; aceasta din urmă verifică cecul și efectuează viramentul către banca exportatorului, care creditează contul exportatorului. Datorită acestui circuit, între momentul primirii cecului și cel al creditării contului pot trece 3-4 săptămâni. Acest termen poate fi considerabil redus prin utilizarea transferului electronic de fonduri (engl. electronic funds transfer sau EFT).

Pe lângă avantajele sale (utilizare rapidă, operativitate), cecul prezintă și o serie de riscuri (nu oferă garanție împotriva riscurilor comerciale, poate fi fără acoperire). În vederea creșterii siguranței plății prin cec, se pot avea în vedere: solicitarea unui cec înainte de expedierea mărfii, a unui cec garantat de banca importatorului, a unui cec bancar sau a unuia barat.

1.3. Cambia

Trata (cambia) – engl. Bill of exchange – este un ordin scris și necondiționat dat de o persoană (trăgător) unei alte persoane (tras)de a plăti o sumă de bani, la vedere sau la o anumită scadență, unui beneficiar.

Elementele cambiei apar pe documentul ce apar pe acest instrument de plată și ele pot fi obligatorii (denumirea de cambie, ordinul necondiționat de plată, numele trasului, scadența, locul plății, beneficiarul, data și locul emiterii, semnătura trăgătorului) și facultative (dobânda, domicilierea, mențiunea “nu la ordin” etc.).

Cambia poate servi pentru plata datoriei pe care trăgătorul o are la beneficiar, înlocuind circulația banilor în numerar: în loc ca trasul să plătească trăgătorului și acesta să achite datoria pe care o are față de beneficiar, trăgătorul dă ordin trasului să plătească direct beneficiarului. Pe de altă parte, datorită faptului că trata la ordin poate fi transmisă prin gir, aceasta poate servi la acoperirea obligațiilor de plată între participanții la lanțul andosării. Astfel, beneficiarul unei trate, care are o datorie față de un terț, poate plăti cu trata, andosând-o în favoarea creditorului său, care devine noul beneficiar al tratei; acesta poate să o utilizeze în același fel pentru plata propriilor datorii.

Operațiile cu trata se caracterizează printr-un grad ridicat de garanție conferit de mecanismul cambial. În primul rând, trasul este obligat să accepte cambia la prezentare (în caz contrar se recurge la protestul de neacceptare), iar din momentul acceptării, trasul devine debitorul principal al obligației de plată. In al doilea rând, cambia poate fi avalizată, un terț (avalistul) asumându-și obligația de a plăti în locul debitorului, dacă acesta nu efectuează plata. În cazul neonorării cambiei, se poate recurge la protestul de neplată.

O variantă a cambiei poate fi socotită biletul la ordin (engl. promissory note). Acesta este un înscris prin care o persoană (emitentul) se obligă să plătească unei alte persoane (beneficiarul), sau la ordinul acesteia, o sumă de bani la sacdență.

Tehnicile de plată internațională

Modalitățile de plată sunt tehnici utilizate pentru încasarea contravalorii mărfii în

tranzacțiile internaționale. Ele pot fi: tehnici simple, utilizate cu prioritate în tranzacțiile interne, dar și tehnici complexe, cum sunt acreditivul documentar, incasso-ul documentar și scrisoarea de credit comercială.

Tehnici de decontare

Plata contra factură este o tehnică simplă utilizată pentru tranzacțiile de

valoare mică sau în relațiile dintre firme aparținând aceluiași grup.

Mecanismul operațiunii este foarte simplu: după ce și-a îndeplinit obligațiile de livrare, exportatorul trimite factura comercială direct importatorului, care va plăti contravaloarea acesteia la data stabilită în contract. Plata efectivă se poate face prin virament, cec, cambie.

Avantajul acestei tehnici constă în evitarea formalităților și costurilor legate de o modalitate mai complexă de plată, dar impune o încredere absolută între părți; în caz de litigiu, exportatorul este lipsit de protecție.

b) Plata la predarea mărfii (engl. Cash On Delivery – COD) se utilizează pentru

tranzacții de valoare redusă și are avantajul ușurinței de realizare. În esență, această tehnică de plată constă în faptul că vânzătorul mărfii instructează cărăușul să prezinte marfa destinatarului livrării și să o predea contra plății în numerar sau prin cec.

Principalul dezavantaj al acestei tehnici de plată derivă din riscul de refuz al plății din partea importatorului, ceea ce produce daune exportatorului și necesitatea intentării unui proces pentru despăgubiri.

c) Ordinul de plată reprezintă dispoziția dată de o persoană, numită ordonator, unei bănci, de a plăti o sumă determinată în favoarea unei alte persoane, numită beneficiar, în vederea stingerii unei obligații bănești a ordonatorului față de beneficiar.

Caracteristica principală a ordinului de plată este aceea că el poate fi anulat sau modificat de ordonator. Pe de altă parte, ordinul poate fi simplu și documentar, acesta din urmă fiind folosit în tranzacțiile internaționale.

În țara noastră, în vederea efectuării plății prin ordin de plată, importatorul completează formularul Declarația de Plată Valutară Externă – DPVE – pe care îl depune la banca sa împreună cu factura comercială și declarația vamală de import.

Banca comercială va efectua plata externă dispusă de ordonator numai după prezentarea documentelor care să ateste sosirea mărfii pe teritoriul vamal al României, dintre care, în mod obligatoriu, factura externă definitivă și declarația vamală de import, precum și declarația ordonatorului sub semnătura persoanelor autorizate, care angajează legal unitatea, că plată importului nu a mai fost efectuată sau compensată pe altă cale.

Lucrătorul bancar dă ordinului de plată un număr de referință și verifică dacă există disponibil în contul clientului său. Totodată, el întocmește nota contabilă prin care debitează contul clientului său și creditează contul băncii corespondente, cu data valutei menționată în DPVE. Banca va întocmi mesajul ordinului de plată, îl va cifra și îl va transmite băncii corespondente.

Banca exportatorului, după ce decodifică mesajul, creditează contul clientului său și apoi transmite băncii plătitoare avizul de debitare.banca importatorului punctează avizul de debitare cu extrasul de cont și le clasează la dosar.

În relațiile comerciale internaționale, utilizarea ordinului de plată este rar întâlnită, ca urmare a riscului de revocare pe care îl prezintă. Această modalitate se întâlnește mai frecvent în operațiunile necomerciale (cheltuieli de transport, comisioane, taxe vamale etc.), iar în cazul operațiunilor comerciale se utilizează mai ales pentru plata avansurilor și a ratelor.

2.2. Acreditivul documentar

Acreditivul documentar (engl. Letter of Credit – L/C)este modalitatea de plată cea mai frecvent utilizată în tranzacțiile internaționale, fiind în mod deosebit solicitat în cazul contractelor de valoare ridicată sau atunci când există îndoieli în ceea ce privește solvabilitatea partenerului.

Acreditivul documentar reprezintă angajamentul ferm asumat de către o bancă la ordinul și în contul clientului său (importatorul) de a plăti o sumă de bani (reprezentând contravaloarea exportului) contra documentelor atestând livrarea mărfurilor, pe care exportatorul se angajează să le emită și să le prezinte în condițiile și termenele stabilite de ordonatorul acreditivului.

Înainte de a prezenta la banca notificatoare/confirmatoare setul de documente necesar deschiderii acreditivului (factura, lista de ambalaj, nota de greutate, documentul de transport, certificatul de origine, certificatul de asigurare, trata și alte documente), exportatorul trebuie să le verifice și să indice pe fiecare document referința acestuia, fapt ce permite eliminarea confuziilor.

Banca notificatoare face o verificare de fond, având ca referință scrisoarea de acreditiv. În cazul în care găsește documente lipsă sau greșit completate, sau neconcordanță între datele diferitelor documente, banca va refuza plata, restituind exportatorului documentele spre a se conforma prescripțiilor acreditivului. Dacă documentele prezentate corespund, banca plătitoare recurge la realizarea acreditivului, după caz:

realizarea prin plată: exportatorul, contra documente, primește valuta reprezentând contravaloarea exportului;

realizarea prin plată diferată: exportatorul, contra documente, primește o adeverință bancară de primire a documentelor, pe baza căreia încasează prețul, la data convenită (30-60 de zile);

realizarea prin acceptare: exportatorul, contra documente, primește, în loc de bani, trata acceptată de bancă pe care o prezintă băncii la scadență, pentru încasarea prețului și a dobânzilor la creditul acordat;

realizarea prin negociere: exportatorul vinde trata acceptată băncii confirmatoare sau altei bănci, suportând plata comisionului bancar.

Principalul avantaj al acestei tehnici de plată este garanția pe care o oferă celor

implicați (importator, exportator, bănci) în legătură cu apărarea intereselor acestora în procesul efectuării plății; pe de altă parte, buna sa executare cere din partea exportatorului o muncă de administrare riguroasă, iar din partea importatorului suportarea unor costuri specifice.

2.3. Incasso-ul documentar

În esență, incasso-ul documentar constă în ordinul pe care îl dă exportatorul băncii sale de a încasa contravaloarea unei tranzacții comerciale și de a o vira în contul său. În acest sens, el depune la banca sa documentele care atestă executarea obligațiilor sale contractuale. Banca exportatorului transmite documentele, însoțite de ordinul de încasare, băncii importatorului. Aceasta din urmă avizează importatorul de sosirea documentelor și le eliberează acestuia, conform instrucțiunilor din ordinul de încasare, contra plată sau contra acceptare. Importatorul plătește documentele sau acceptă cambia și intră în posesia documentelor care atestă proprietatea asupra mărfurilor. Banca importatorului creditează banca exportatorului, care, la rândul său, creditează contul clientului său.

Documentele vehiculate de bănci pot fi clasificate în două categorii: documente financiare (cambii, cecuri, bilete la ordin, ordine de plată etc.) și documente comerciale (facturi, documente de transport, de proprietate). În funcție de documentele vehiculate se disting două tipuri de incasso:

Simplu: reprezintă incasso de documente financiare, neînsoțit de documente comerciale;

Documentar: reprezintă incasso de documente financiare, însoțit de documente comerciale, sau incasso de documente comerciale neînsoțit de documente financiare.

La rândul său, incasso-ul documentar poate fi:

Documente contra plată: banca prezentatoare va remite documentele de livrare importatorului numai contra plății facturii ce indică valoarea tranzacției.

Documente contra acceptare: banca exportatorului trimite documentele la o bancă corespondentă din țara importatorului, cu indicația de a I le remite numai contra acceptării unei cambii, cu scadențaconformă cu termenul de plată din contractul comercial.

În cazul plății prin incasso, exportatorul trebuie să stabilească măsuri care să nu

permită intrarea în posesia clientului extern a mărfurilor livrate decât după ce acesta face dovada plății prin bancă sau după ce a acceptat efectele de comerț.

În acest scop, în funcție de natura relațiilor comerciale cu partenerul extern, se pot adopta diverse soluții:

solicitarea unei garanții bancare pentru achitarea incasso-ului;

expedierea mărfurilor pe adresa unei case de expediție convenite;

expedierea mărfurilor pe adresa unei bănci corespondente ale băncilor comerciale;

emiterea de trate asupra cumpărătorului și obținerea acceptării acesteia.

Spre deosebire de plata prin acreditiv, decontarea prin incasso este relativ simplă, ieftină, dar negarantată bancar, bazându-se în principal pe obligația de plată a cumpărătorului asumată prin contractul comercial internațional, fără angajamentul de plată al băncilor care sunt implicate în derulare.

2.4. Scrisoarea de credit comercială

Scrisoarea de credit comercială (engl. Commercial Letter of Credit) reprezintă un document prin care banca emitentă se angajează în mod irevocabil față de exportator să onoreze cambiile trase asupra ei de către acesta, fie prin plată (dacă tratele sunt la vedere), fie prin acceptare (dacă tratele sunt la termen), cu condiția ca, odată cu tratele, să fie prezentate și documentele menționate în scrisoarea de credit prin care se atestă expedierea mărfii. Documentele, însoțite de cambii, sunt prezentate băncii emitente, până la o anumită dată, specificată în scrisoarea de credit.

Spre deosebire de acreditiv, scrisoarea de credit este domiciliată întotdeauna la sediul băncii emitente din țara importatorului sau dintr-o țară terță. Aceasta înseamnă că exportatorul trebuie să aștepte plata până la sosirea documentelor și a cambiilor, la sediul băncii emitente, perioadă în care el acordă, de fapt, un credit importatorului, chiar în cazul în care tratele sunt la vedere. Pentru a încasa imediat contravaloarea mărfurilor, exportatorul trebuie să sconteze cambiile, după acceptarea lor de către banca emitentă a scrisorii de credit, urmând ca la scadență să se prezinte la încasare ultimul posesor al cambiilor.

Plata prin scrisoare de credit comercială prezintă siguranță atât pentru exportator, care are în acest sens angajamentul irevocabil al băncii emitente, cât și pentru importator, deoarece onorarea cambiilor se face numai cu dovedirea prin documente a îndeplinirii obligațiilor exportatorului.

1.Denumire si statutul juridic

Denumirea este Societatea Comerciala MONDEXIM INTERNATIONAL SRL.

In ceea ce priveste statutul juridic al companiei ,aceasta este o persoana juridica romana sub forma de societate cu raspundere limitata.Aceasta isi desfasoara activitatea in comformitate cu legile romane si cu prezentul statut.

Sediul Societatii este in Romania , str.Polona, nr.43, sector1, Bucuresti. Sediul Societatii poate fii schimbat in alt loc din Romania , pe baza legilor in vigoare.

Societatea poate avea sucursale, filiale, societati comerciale cu capital mixt, agentii situate in alte localitati din tara sau strainatate.

Durata Societatii este nelimitata, cu incepere de la data publicarii in Monitorul Oficial.

2.Obiectul de activitate

Obiectul de activitate al Societatii este urmatorul:

-export , import si operatiuni de trading cu marfuri din domeniul chimie si petrochimie, metalurgie si siderurgie,electronice si electrotehnice , lemn si produse din lemn, materiale de constructii , industrie usoara, produse agroalimentare , industrie energetica si extractiva, cooperatie, etc.;

-participarea la utilizarea capacitatilor de productie disponibile in economia nationala, la dezvoltarea si modernizarea de capacitati de productie in unitati economice cu finantare din tara si/sau in asociere cu parteneri straini in vederea producerii de marfuri destinate exportului , cu rambursarea finantarilor din exportul marfurilor rezultate din aceste operatiuni;

-prelucrari de marfuri in lohn cu materii prime si materiale din tara sau din import, in vederea exportului;

-operatiuni de cumparare si revanzare de marfuri ,contrapartida, schimb de marfa, bartere, switch (alimentarea conturilor de criring) ,etc.;

-operatiuni de bursa;

-operatiuni de intermediere,comision;

-prestatii de servicii in domeniul turismului, transporturilor si expeditiilor interne si internationale, precum si in orice alt domeniu cu plata in valuta si/sau in lei, cu mijloace proprii sau atrase ; magazine de desfacere cu plata in valuta si/sau in lei;

-alte operatiuni comerciale din care rezulta aport valutar.

3.Caracteristicile contractului de comision

Contractul de comision a fost semnat intre:

-S.C. SIDERURGICA S.A. HUNEDOARA, cu sediul in Hunedoara, Piata Iancu de Hunedoara, nr.1, reprezentata prin DIRECTORUL COMERCIAL si DIRECTORUL ECONOMIC, in calitate de Comitent.

-MONDEXIM INTERNATIONAL SRL BUCURESTI, cu sediul in Bucuresti, Str. Polona, nr.43, Sector 1, reprezentata legal prin DIRECTORUL ECONOMIC si DIRECTORUL GENERAL , in calitate de comisionar.

3.1.Obiectul contractului

Comitentul imputerniceste Comisionarul ca in numele si in contul sau, sa prospecteze pietele externe , sa negocieze si sa incheie contracte cu clientii externi, sa urmareasca executarea acestora, sa efectueze orice acte si fapte juridice care cad in atributiile sale , in conformitate cu normele si uzantele internationale de comert.

Comisionarul va informa asupra cererilor pietei externe, tendintelor conjuncturale si de perspectiva, precum si asupra altor probleme ce ar putea influenta contractarea sau derularea contractelor. Comisionarul va presta serviciile necesare privind derularea contractelor externe, va intocmi documentele necesare pentru transport pe parcurs extern ,va efectua toate operatiile ce decurg din executarea contractelor externe in functie de conditia de livrare si va asigura incasarea si transferul la Comitent a contravalorii marfii exportate , conform conditiilor contractuale si legislatiei in vigoare.

3.2.Obligatiile comitentului

Comitentul are obligatia sa execute produsele in conditiile tehnico-comerciale prevazute in contractele comerciale externe incheiate de

Comisionar ,conform mandatului acordat.

In baza mandatului Comitentului si ,dupa negocierea dintre acesta si prestatorul de servicii portuare privind tarifele prestatiilor, Comisionarul va incheia contract cu acest prestator pentru reglementarea activitatilor privind primirea , transbordarea , manipularea/manevre, depozitarea , expedierea, si reexpedierea produselor metalurgice, contract ce va fi avizat si de Comitent .

Documentele care certifica receptia cantitativa si calitativa sunt:

-scrisoarea de trasura cu ștampila statiei de predare;

-avizul de expediere ;

-certificatul de calitate.

3.3.Obligatiile Comisionarului

Comisionarul are mandat sa prospecteze sistematic piata externa si sa informeze periodic pe Comitent asupra rezultatelor obtinute in legatura cu cererile de pe pietele externe, tendinte conjuncturale si de perspectiva.

Comisionarul transmite Comitentului copia contractului extern netradusa impreuna cu comanda de uz intern in limba romana,va comunica Comitentului asupra indeplinirii sau nu a conditiilor de comert exterior inainte de lansarea in fabricatie a marfurilor.

Pentru livrarile via mare sau fluvial, Comisionarul are obligatia sa solicite acceptul portuar in 24 de ore de la avizarea Comitentului in legatura cu lotul de marfa apta de expediere in port si cu valabilitate de minim 15 zile de la acordarea acestuia de catre comandamentul portuar.Comisionarul va reglementa pe cale contractuala cu societatile prestatoare de servicii toate problemele privind primirea, manipularea depozitarea, conservarea , amararea marfurilor,asigurand toate conditiile impuse de executarea contractelor externe.

3.4.Decontarea marfurilor si comisionul

Pentru activitatile, serviciile si fomalitatile indeplinite potrivit legii si prezentului contract, Comitentul va plati Comisionarului un comision de 1,5% din valoarea FOB stivuit a marfurilor exportate , in lei la cursul Declaratiei Vamale.Toate cheltuielile ocazionate de realizarea exportului : comision exportator, comision vamal si Romtrans, prestatiile portuare, amarare, se vor deconta distinct in lei,pe baza unei facturi fiscale.Plata acestora se va face prin transfer bancar de la Comitent , sau in baza acordului reciproc prin deducerea acestora din valoarea marfii exportate.

In termen de trei zile lucratoare de la data buletinului vamal, Comosionarul are obligatia sa transmita Comitentului, in copie, factura invoice , conosamentul , DIV ,factura externa de uz intern si packing list-ul. Declaratia vamala de export va fi in mod obligatoriu completata de catre comisionar sub semnatura autorizata si ștampila cu inscrisul „Producator S.C. Siderurgica si cantitatea”

4.Derularea operatiunii de export

-20-02-2002 –partenerul extern al firmei de comert MONDEXIM , societatea FADI din Siria ,trimite o cerere acesteia prin care solicita lansarea in productie a 1450 tone de profile „T” din oteluri nealiate(3 loturi) .Mondexim trimite comanda partenerului intern „S.C. SIDERURGICA” ,pentru care obtine un pret de 238$/tona FOB stivuit Constanta.Aceasta precizeaza ca luarea in fabricatie se va face numai dupa deschiderea acreditivului si doreste confirmarea deschiderii acestuia pentru pentru a transmite acordul in vederea obtinerii de catre MONDEXIM a licentei de export.

-21-03-2002-MONDEXIM trimite in Siria confirmarea comenzii la pretul de 249$/tona CFR.De asemenea solicita deschiderea acreditivului si confirmarea.

-28-03-2002-Mondexim primeste de la SIDERURGICA acordul de obtinere a licentei.

-20-05-2002-FADI Siria primeste de la Comisionar un „reminder”cu privire la incheierea procesului de productie a Profilurilor „T”.

-23-05-2002-SIDERURGICA cere MONDEXIM asigurarea conditiilor de comert exterior(copie acreditiv si documentele de export) si obtinerea acceptului portuar pe perioada 24-05—10-06 in vederea expedierii marfii.

-24-05-2002-MONDEXIM confirma preluarea cantitatii dupa cum urmeaza:lot1=500T si lot2=475T pentru care se detin conditii si licente.restul de 475T (lot3)-se asteapta confirmarea de deschidere a acreditivului.In aceeasi zi MONDEXIM contacteaza operatorul portuar UMEX S.A. ,trimitandu-i o cerere de accept portuar pentru 1050 de tone cu valabilitate la 10-06-2002.

-27-05-2002-UMEX S.A. confirma acceptul cu termenul stabilit, cu valabilitate 15 zile. In plus trimite si modalitatile de completare ascrisorii de trasura si mentioneaza ca vagoanele vor fi preluate de UMEX dupa plata taxelor de 436000 lei/vagon.

-31-05-2002-dupa confirmarea deschiderii acreditivului se trece la obtinerea si completarea documentelor mentionate in acesta.

-03-06-2002-MONDEXIM transmite UMEX specificatia de incarcare a celor 981T=504+477.In acelasi timp inchie un contract de transport cu NAWAL SHIPPING AGENCY in vederea transportului marfii in Siria.

-11-06-2002 –MONDEXIM obtine certificatul de origine si documentele de export de la CCIR.

-06-06-2002-se incheie un contract de amarare intre MONDEXIM si BACIOIU S.A.

-07-06-2002-Mondexim plateste Bacioiu 48.804.750lei si NAWAL in suma de 12.765,74$.

-11-06-2002- se intocmesc facturile externe de uz intern pentru cele doua loturi ,in valoare de :113.692,6$ si 120018,64$.

-13-06-2002-suma neta din acreditiv 244.610,48$-902,54$=244.513,02$

-20-06-2002-MONDEXIM plateste:

SIDERURGICA-213.535.54$

UMEX-147.802.142LEI.

-CALCULAREA PROFITULUI.

5.Rezultatele economice ale operatiunii

Pentru cele doua loturi de profile „T” s-au calculat costurile si veniturile separat.Astfel:

-pentru lot1-costuri : – cost Siderurgica 120018,64$

– cost navlu 6.505$

– cost Romtrans 23.72$

– cost amarare 751.4$

– cost legalizare DHL 2205$

– cost prestatii portuare 3633$

– comision bancar 800,45$.

-pentru lot1-venituri : -comision 1800$

-acreditiv 125.560$

-profit=2533,77$

-pentru lot2-costuri : -cost SIDERURGICA 113.692,6$

-cost navlu 6154,4$

-cost Romtrans 23,54$

-cost amarare 711.45$

-cost legalizare DHL 2.094.22$

-cost prestatii portuare 2987,34$

-comision bancar 875$

-pentru lot2-venituri : -comision Mondexim 1708$

-acreditiv 118947,3$

-profit=2476,43$

Deci profitul realizat in urma operatiunii este de : 2476,43+2533,77=5009,2$

Bibliografie

Popa Ioan, Tranzacții comerciale internaționale, Editura Economica, Bucuresti, 1997

Rentrop &Straton, Consilier Import-Export, 2003

Alexandru Puiu, Managementul în afacerile internaționale, Editura Independența Economică, București, 1997

Georgescu T., Caraiani G., Management și tehnici de comerț exterior, Editura Lumina Lex, București, 2000

Stoian I., Dragne E., Stoian M., Tehnici, strategii, elemente de bază ale comerțului electronic, vol. I și II, Editura Caraiman, 2000

Gattorna J., “Managementul logisticii și distribuției”, ed. Teora, București, 1999

Negruțiu M., Contabilitatea operațiilor de import/export și a prestărilor de servicii în străinătate, Editura Didactică și pedagogică, București, 1996

Alexa Constantin, Transporturi si expeditii internationale, Editura All, Bucuresti, 1995

Violeta Ciurel, “Asigurari si reasigurari internationale”, Editura All, Bucuresti,1994

ITC-CRCE, Secretele exportului: Ghid pentru întreprinderi mici și mijlocii, 2001

Centrul Roman de Comert Exterior, ABC-ul comerciantului: Bazele comerțului, București, 1998

Branch Allan, Export management and practice, Editura Chapman and Hall, Londra, 1994

Branch Allan, Export and import documentation, Editura Chapman and Hall, Londra, 1990

Tidd J., Bessant J.&Pavitt K., Managing Inovation: Integrating Technological, Market and Organizational Change, Editura John Wiley and Sons, New York, 1997

James Dudley, Exporting, Editura Longman Group Ltd., Londra, 1989

Centre du Commerce International CNUCED/OMC 2001, Redefining trade promotion

International Trade Centre UNCTAD-WTO, Performance Appraisal of Exporting Enterprises, 1998

International Trade Centre UNCTAD-WTO, Training Handbook on Export Documentation, 1999

Michigan Small Business Development Centre, Trade secrets – The Export Answer Book, Michigan, 1996

SIMPLIFICATION.COM – Electronic business and the simplification of administration, lucrare editată sub egida Comisiei Economice Europene a Națiunilor Unite

An Introduction to Electronic Data Interchange (September 1991), o broșură publicată de DISA (the Data Interchange Standards Association, Inc.)

Centre du Commerce International CNUCED/OMC 2001, Serie: Les clefs de l’exportation, Regles commerciales internationales

Centre du Commerce International CNUCED/OMC 2001, Guide des pratiques commerciales