Teatrul de Papusi Alternativa In Dezvoltarea Limbajului la Prescolari

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I

Motivarea lucrării

Grădinița-factor principal în modelarea limbajului la copilul preșcolar.

Caracterizarea limbajului la copilul preșcolar.

Importanța organizării activităților în grădiniță.

Rolul literaturii pentru copii în dezvoltarea limbajului la preșcolari.

Rolul culorii și al imaginii în dezvoltarea creativității.

CAPITOLUL II

Importanța folosirii teatrului de păpuși în activitatea instructiv-educativă.

Confecționarea și utilizarea păpușilor și antrenarea copiilor în desfășurarea spectacolelor.

Tipuri de teatru de păpuși folosite în activitățile din grădiniță.

Programarea activităților ce necesită folosirea teatrului de păpuși – selectarea și prelucrarea textelor literare

Organizarea și desfășurarea vizionării spectacolelor teatrului de păpuși.

CAPITOLUL III – Cercetare practic-aplicativă

CONCLUZII Șl PROPUNERI

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

ARGUMENT

,,Copilul care se joacă își dezvoltă percepțiile ,inteligența ,tendința de a-și experimenta instinctele sale sociale .’’ Piaget

Școala românească contemporană, componentă esențială a efortului de dezvoltare a societății, cunoaște profunde schimbări de ordin calitativ, esența acestora constituind-o perfecționarea continuă a conținutului științific și întărirea rolului ei formativ.

În fața învățământului, astăzi se ridică sarcini complexe datorită creșterii cantității de cunoștințe care declanșează o adevărată “explozie informațională”. Acest lucru determină o selectare atentă a cerințelor privind pregătirea tinerei generații, găsirea modalităților de modernizare a învățământului care să răspundă cerințelor sociale ale epocii.

Realizarea unui învățământ eficient necesită respectarea unei condiții deosebit de importante și anume asigurarea continuității între diferitele trepte ale sistemului de învățământ valabil mai ales pentru învățământul preșcolar și învățământul primar.

Educația unui copil nu se poate realiza fără a stabili cu precizie ce așteaptă societatea de mâine de la acesta ca adult. ”Cercetările referitoare la evoluția copilului atestă că vârsta preșcolară cunoaște cel mai rapid ritm de dezvoltare fizică și intelectuală constituind un teren propice dezvoltării intelectuale’’.

Procesul de învățare pune în fața copiilor probleme de o mare importanță, probleme ce pot fi ușor rezolvate de către educatoare, dacă știe să găsească căi și mijloace potrivite structurii psihologice a copilului, potrivite cu aspirațiile și așteptările lui.

Ei, copiii, așteaptă să învețe ceva nou și interesant pe măsura celor văzute la televizor sau auzite la radio. Mintea lor iscoditoare caută ceva nou, interesant, deosebit, care să corespundă cerințelor lor interioare, cerințe ce izvorăsc din contactul lor cu lumea automatizată, tehnicizată, mecanizată, îmbinând tradiția cu noutatea trebuie găsite mijloace noi de învățământ care să constitue puntea de legătură între joc și învățătură.

Comenius în “Arta didactică" spune:

" Ceea ce vrei să știe cineva fă-l să-l cunoască, ceea ce nu vrei să știe să nu cunoască’’

Actul învățării presupune un efort de participare atât din partea educatoarei cât și a copilului realizându-se o unitate între gândire, acțiune, vorbire.

CAPITOLUL I

1. Motivarea abordării temei personale

Teatrul de păpuși – prilej de satisfacție și bucurie, izvor de fantezie creatoare, cu nelimitate posibilități de a-i atrage pe copii făcându-i să participe activ la jocul păpușilor, să sufere și să râdă împreună din toată inima, s-a impus ca un mijloc eficient în educație și instrucție, cu o mare influență în dezvoltarea limbajului la copii.

De fiecare dată când li se anunță vizionarea unui "spectacol, în comportarea și atitudinea copiilor se oglindesc bucuria, interesul și nerăbdarea de a se întâlni cu prietenii lor – păpușile.

Bucuria de a trăi alături de păpuși întâmplări dramatice, vesele, memorabile este rară și de multe ori imposibilă. De aceea m-am gândit să înființez teatrul de păpuși în mijlocul copiilor, oferindu-le astfel posibilitatea desfășurării unei activități plăcute.

Pentru început am amenajat “cadrul scenă” necesar jocului păpușilor, apoi am confecționat păpușile din teatru de păpuși. Folosind casete audio cu povești, din comerț, am montat sceneta “Scufița Roșie’’, “Coliba iepurașului”, “Căsuța din oală”.

Spectacolele au fost minunate iar “actorii" au fost răsplățiți cu mii de aplauze. Acest lucru mi-a dat curaj și am selecționat copii cu aptitudini la desen, cu simț ritmic, buni recitatori și i-am inițiat în mânuirea păpușilor.

Cu acest grup am pus în scenă mai multe piese scurte, pe teme de educație sanitară, morală, de circulație.

Aceste scenete le-am prezentat atât în unitate dar și la concursul unde “micii păpușari” au obținut premiu de participare cu piesa “Coliba iepurașului' prezentată prin teatru de marionete.

Aceste evenimente au umplut de bucurie inimile copiilor dar și al părinților și m-au determinat să caut noi subiecte, să pregătesc păpuși și să pun în scenă noi spectacole. Jocul scenic al păpușilor a fost urmărit cu multă atenție și bucurie de micii spectatori.

2. Grădinița-factor principal în modelarea limbajului la copilul preșcolar.

Științele pedagogice și psihologice moderne au pus în evidență rolul determinant al educației în dezvoltarea personalității umane, ca proces complex și de durată, în cadrul căruia se realizează treptat, profilul uman cerut de societate la un moment dat.

Viitorul omenirii depinde de modul în care copilul este pregătit azi, pentru a avea o viață individuală și colectivă potrivit cu idealurile sale.

Sistemul de învățământ a reflectat întotdeauna cerințele și posibilitățile oferite de societate, fiind totodată un factor puternic al dezvoltării sociale, prin rolul pe care îl are în transmiterea experienței social-istorice de la o generație la alta.

Cercetările pedagogice și psihologice au pus în evidență valoarea educației în timpul copilăriei, amprenta pe care aceasta o lasă asupra întregii vieți a omului. În vederea realizării acestui aspect un rol important îl are grădinița.

Grădinițele de copii, ca instituții, au apărut ca o dublă necesitate. În primul rând din dorința de a creea un mediu organizat copiilor în vederea adaptării lor la dimensiunile vieții sociale, culturale, morale tot mai încărcate de efecte complexe, a unei lumi în care pe zi ce trece crește tot mai mult tensiunea, neliniștea.

În al doilea rând, grădinița, ca instituție socială, oferă familiei sprijin în educarea tinerei generații.

Bazele forțelor creatoare ale omului încep să se așeze în perioada preșcolară. Premisele conduitei etice se formează în grădiniță.

“Grădinița este o oază educativă, este spațiul paradisului copilăriei, în care copilul trăiește și își încarcă rezervele nergetice, fizice și psihice și-și constitue forța de angajare entuziastă în alegerea de scenarii de viață, în cele ale reprezentărilor și imaginației ce leagă cunoscut de necunoscut“ .

Ca instituție specializată pentru educarea și instruirea copiilor, grădinița este singura în măsură să asigure cel mai bine armonizarea factorilor care își pun amprenta asupra dezvoltării personalității copilului pentru că deține programe de desfășurare a activității instructiv-educative, cu obiective bine stabilite și o tehnologie de educație bazată pe cunoașterea științifică a copiilor, a mediului social și familial în care trăiesc și se dezvoltă.

Grădinița constituie un mediu social educațional impregnat de probleme formativ-educative. Ca mediu, grădinița se deosebește de familie prin programul progresiv-educativ ce cuprinde intenționalități clare, prin solicitarea mai expresă a copilului de a exprima și de a acționa, de a înțelege și gândi, de a percepe și simți ceea ce se impune prin activitățile și materialele pe care le folosește, ca material de lucru, educatoarea. Grădinița atrage copilul în sfera unor interese cognitive mai largi, ea asigură o coerență mai mare a capacităților de cunoaștere, totodată copilul vine în contact cu colectivitatea și cu regulile de conviețuire impuse de aceasta.

“Copilul își însușește în grădiniță și o implicație de activitate în care se organizează trebuința de ordine, care permite evitarea de tensiuni, care oferă confort psihic, fapt care este totdeauna de mare folos pentru dezvoltarea personalității și a capacităților de a se autocontrola și de a controla“ tot ce este necesar să facă în procesul de învățământ organizat și condus de educatoare se realizează atât instruirea – adică, însușirea unui sistem de cunoștințe științifice, formarea de priceperi, deprinderi, dezvoltarea capacităților intelectuale, cât și educarea elevilor, adică – formarea conștiinței morale și a conduitei, dezvoltarea capacităților și aptitudinilor de cunoaștere și creație.

În grădiniță, predominant este aspectul educativ, instruirea având în primul rând un caracter formativ. Procesul instructiv, în perioada preșcolară este îndreptat spre cunoașterea mediului, a diverselor obiecte și fenomene. Toate acestea se realizează în contact direct cu realitatea.

Organizarea corectă a educării senzoriale, care este și prima treaptă de cunoaștere la vârsta preșcolară, are o mare valoare pentru dezvoltarea ulterioară a preșcolarului.

Pentru copil este important și deosebit de util asimilarea numeroaselor informații pe cât mai multe canale, folosind cât mai mulți analizatori. Acest lucru este important numai pentru a perfecționa organele de simț ci și pentru a folosi aceste informații precise, clare, furnizate prin intermediul organelor de simț în scopul cunoașterii realității, a dezvoltării intelectuale, afective, morale a copilului, în scopul educării unei atitudini corespunzătoare față de mediul înconjurător, al orientării activității lui practice. Introducerea copilului în “secretele” lumii înconjurătoare se realizează treptat, urmând calea cea mai eficientă a procesului de cunoaștere:

de la contemplarea vie………..la gândirea abstractă și apoi………… la practică.

În cadrul procesului de cunoaștere se urmărește educarea capacității de percepere și dezvoltare a spiritului de observație care îi ajută în selectarea și reținerea elementelor esențiale, specifice vieții înconjurătoare.

Cuvintele noi care îmbogățesc vocabularul, asocierea cuvintelor cu diferite obiecte sau fenomene perecepute direct, contribuie la concretizarea conținutului lor. Îmbogățirea vocabularului devine mijloc sigur de exprimare constatărilor și gândurilor lor.

În viziunea noii programe, educatoarei îi revine răspunderea ca în proiectarea și organizarea activității din grădiniță, să determine cu precizie obiectivele formative,educative, mijloacele și procedeele adecvate vârstei și trebuinței copilului.

,,A stimula viața, lăsând-o totuși să se dezvolte liber este prima datorie a educatorului“.

Climatul de voioșie și bună dispoziție din grădiniță are o mare importanță pentru dezvoltarea afectivă a preșcolarului și constitue “nucleul” personalității sale în devenire. Atmosfera de divertisment poate fi creată prin mijloace atractive, apreciate de copii — audiții muzicale, dans, vizionări de diafilme, filme, dramatizări, teatru de păpuși.

Formarea de impresii pozitive, trecerea treptată de la viața instinctivă la deschiderea spre lumea socială, la capacitatea de a ține seama de existența altuia, grădinița este locul în care îl așteaptă zilnic surprize, bucurii, locul în care se simte liber, își satisface setea de cunoaștere alături de parteneri de joacă.

,,Impulsiv, inconstant, curios și vorbăreț, amator de jocuri și povești, inventând până ce frizează uneori mitomania, puștiul tinde in mod natural spre un stil de viață care îi este propriu“ .

O copilărie inhibată și tensionată amenințată de reprobare și blam, generează o ființă slabă, dependentă pe toate planurile, de aceasta depinzând mai târziu chiar și eșecul școlar.

Cu răbdare și competență, prin activități desfășurate zilnic cu copiii, educatoarea urmărește realizarea obiectivelor particulare prevăzute de programa instructiv-educativă, având ca scop final, integrarea copilului în activitatea școlară.

În acest scop programa precizează următoarele obiective:

cognitiv și de limbaj;

psiho-motorii și de educație fizică;

de educație a afectivității;

de educație estetică;

de educație socială.

În perspectiva pregătirii copilului pentru școală, grupa mare constituie puntea de legătură dintre cele două laturi ale învățării; latura formativă care trebuie să domine în raport cu latura informativă, având în vedere că învățătura depinde de terenul psihologic pe care se vor “cultiva” cunoștințele.

Toată activitatea din grădiniță, aspectul formativ al muncii desfășurate de educatoare constituie un suport temeinic peste care se vor suprapune trăsăturile psihice specifice școlarului.

Pentru a reuși să formeze viitorul “adult” educatoarea trebuie să desfășoare o activitate eficientă, să dea dovadă de mult profesionalism și multă răbdare, multă creativitatea pentru a crea o atmosferă cât mai plăcută, mai relaxantă.

Grădinițele sunt considerate “comunităti tranzitorii” care vin în sprijinul părinților și al copiilor în ce privește pregăturea copiilor pentru adaptarea la viața școlară.

Totuși familia rămâne nucleul de bază al societății.

Mesajul Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului stipulează:

“Un copil are dreptul la propria sa familie.”

Pornind de la această idee, societatea a găsit răspunsul pentru copiii aflați în dificultate. Toți cei care apără interesele copiilor abandonați își desfășoară activitatea în instituții de ocrotire, fac totul pentru a crea un climat cât mai plăcut, intim, liniștit, un mediu tot mai apropiat de cel familial.

Caselor de copii le revine sarcina de a asigura nu numai baza materială ci și educația acestora, pregătirea copiilor cu probleme familiale pentru viață, pentru Exercitarea mai târziu, a unei profesii pe măsura aptitudinilor fiecăruia, formarea unei personalități care să se integreze în viața socială. Cu cât această sarcină este mai bine îndeplinită cu atât mai mulți copii vor avea parte de o viață și o dezvoltare mai bună.

Problemele instructiv-educative în casele de copii sunt total diferite de cele ale învățământului de masă, a copiilor proveniți din familie. Diferențele apărute se datorează atât obiectivelor urmărite în plan educațional cât și de materialul uman cu care se lucrează.

Supravegherea permanentă, atentă și afectivă, îndrumarea și stimularea permanentă a dezvoltării normale a copiilor din casa de copii, care nu beneficiază de căldura unui cămin presupune o muncă dificilă și de durată, de care depinde în mare măsură reușita în viață a acestor minori. Organizarea vieții copiilor în instituție trebuie să fie tot mai aproape de specificul vieții de familie, ambianță familială, climat afectiv.

La preșcolarii din casele de copii pot apărea devieri de comportament pentru că acești copii sunt decompensați afectiv. Relațiile cu mediul înconjurător se cer nu numai îmbogățite, ci mai ales “umanizate", încălzite prin atitudini de înțelegere, pline de afecțiune din partea factorilor educaționali. Este foarte important să li se dea copiilor o încurajare, o apreciere, siguranță, bucurie, un plus de înțelegere umană.

Dacă vor avea contacte stabile cu adulții, care pentru ei au valoare afectivă, aceste relații vor avea un caracter pozitiv în dezvoltarea personalității. Copilul își poate însuși atitudini și comportamente frumoase de la acești adulți care pentru ei sunt foarte importanți. O relație pozitivă dintre adult și copil duce la dorința de colaborare și libertatea de a se exprima pe când o neacceptare, un refuz din partea adultului ar duce la întârzierea dezvoltării limbajului, la devieri de comportament, îndărătnicie sau inhibare.

Dincolo de o concepție psihopedagogică de organizare a activității din casa de copii sunt necesari oameni capabili să conviețuiască cu acești copii și care să poată realiza socializarea copiilor printr-un mod de viață care să depășească stereotipiile pedagogice, dar care să păstreze scopurile educative.

Răspunderea, dar mai ales noblețea misiunii ce revine educatoarelor din casele de copii se amplifică datorită materialului uman care trebuie modelat dar și datorită scopului stabilit inițial acestor unități și anume de a înlocui familia.

3. Caracterizarea limbajului la copilului preșcolar.

Copilăria, ca primă etapă a vieții se întinde pe o perioadă de aproape 10 ani și constituie etapa de maximă importanță pentru întreaga dezvoltare ulterioară.

,,La vârsta preșcolară copilul dobândește cele mai profunde, durabile și productive însușiri psihice ale individualității proprii, o intensă receptivitate, sensibilitate, flexibilitate psihică“ .

Preșcolaritatea este aceea etapă din viață în care “libertatea" trebuie pe deplin trăită pentru ca viitorul adult să se simtă liber, capabil să trăiască prin forțe proprii.

O copilărie inhibată și tensionată, amenințată de dezaprobări generează o ființă slabă și dependentă pe toate planurile.

“Umanitatea care se manifestă în splendorile ei intelectuale, la vârsta fragedă și plăpândă a copilăriei, așa cum se arată soarele în zori și floarea la prima dezvelire a petalelor ar trebui respectată cu o venerație pioasă, iar dacă un act educativ va fi eficace va fi numai în măsura în care va tinde să ajute desfășurarea completă a vieții“.

“Fericit este copilul care găsește în fiecare etapă a drumului, pe educatorul capabil să-i insufle treptat forța și elanul necesar împlinirii destinului său de OM.”

Realitatea din jur trezește tot mai mult interesul de cunoaștere al copilului care în această etapă ,,nu aude numai, ci știe să și asculte, nu vede numai, ci poate să și privească.”

Sub aspect educativ acest moment prezintă o mare importanță deoarece aceste calități superioare ale recepției informațiilor trebuie dirijată spre observare adică spre o percepere selectivă, conștientă, planificată cu un scop foarte bine definit.

Desprinderea unor însușiri mai importante ale obiectelor, fixarea lor în cuvinte constituie premisa formării reprezentărilor. La această vârstă reprezentările au caracter intuitiv, situativ însoțite de însușirile concrete ale obiectelor.

Rolul lor în viața copilului este foarte importantă. Ele lărgesc sfera de cunoaștere a obiectelor și fenomenelor în absența lor, reactualizează experiența trecută și o integrează pe cea prezentă. Acum se dezvoltă nu numa[ reprezentările memoriei ci și ale imaginației.

În urma dezvoltării masive a limbajului apare posibilitatea combinării reprezentărilor pe bază de cuvânt, deci apare capacitatea de a crea imagini noi pe baza unor elemente vechi. Toate acestea duc la dezvoltarea imaginației. Elementele acestui proces, calitativ superior, se pot constata în activitatea de joc, activitate specifică vârstei preșcolare.

Creativitatea imaginației se manifestă în mici povestiri fantastice, unde planul real și cel imaginar se confundă mai ales din cauza lipsei de control critic al gândirii. Exagerarea ca și fabulația sunt caracteristice vârstei, copilul nu induce în eroare în mod voit pe nimeni. Toate acestea se datorează faptului că el nu are mijloace de a reflecta fidel realitatea.

Gândirea are caracter concret intuitiv, rămânând legată de imagine și de dimensiunile individuale. El nu poate anticipa prea mult, gândirea lui se desfășoară paralel cu activitatea ceea ce îl face să nu poată prevedea rezultatele acțiunii sale.

Progresul realizat pe planul gândirii se poate constata din faptul că preșcolarul este capabil de a opera cu elemente categoriale, în baza unor generalizări elementare. Preșcolarul trece la analiza obiectivă a realității, începe să imite lucrurile așa cum sunt, construiește obiecte care le reproduc pe cele reale. În jocurile sale ține seama de partener și este capabil de a juca rolul altui coleg. Astfel preșcolarul va conștientiza treptat faptul că gândirea altuia este diferită de a sa, ceea ce îl face să admită că perspectiva sa particulară nu este singura posibilitate.

O dată cu socializarea conduitei sale, ca și cu descoperirea altor perspective asupra realității, gândirea preșcolarului face progrese însemnate, dar ea rămâne totuși o gândire bazată pe relaționarea mai mult sau mai puțin la întâmplare a însușirilor obiectelor și mai puțin după logica lor.

Copilul face confuzii între parte și întreg, combină însușirile obiectelor astfel încât acestea își pierd identitatea proprie.

Inconștiența reprezentărilor și incapacitatea de a folosi raționamente explică acestă caracteristică a gândirii. Caracteristic gândirii preșcolarului este și organizarea structurilor operative ale gândirii, apariția noțiunilor empirice, care deși sunt rare sau cum spune Wallon “insule în gândirea copilului”, necoordonate și neorganizate în sisteme coerente au mare importanță în gândirea copilului. “De-ce”-urile copilului arată existența unei precauzalități intermediare între cauza eficientă și cauza finală și tind să găsească o rațiune între două puncte de vedere care nouă ni se par întâmplătoare, dar pentru copil este nevoie de o explicație finală. Progresul realizat pe planul gândirii se poate constata din faptul că preșcolarul este capabil de a opera cu elemente categorice în baza unei generalizări elementare.

Preșcolarul grupează obiectele după formă, mărime, culoare, deci după unele criterii bine stabilite care însă nu sunt și proprietăți esențiale ale obiectelor respective. Deci apar elemente de generalizare, acestea reprezentând un pas hotărâtor în dezvoltarea gândirii abstracte. Spre sfârșitul preșcolarității crește capacitatea de clasificare a obiectelor, după criterii mai abstracte, dar cu condiția ca aceste obiecte și fenomene să fie legate de experiența lui nemijlocită.

Pentru a afla în ce stadiu de dezvoltare psihică a ajuns copilul trebuie să se verifice cum gândește, cum simte și nu doar sau în primul rând – ce știe.

“ Există o deosebire evidentă între a ști și a gândi, în esență operațiile gândirii nu sunt cunoștințe ci forme de activitate, de o anumită calitate cu noțiuni și reprezentări“ .

Totuși se poate aprecia că în ansamblu crește rolul conducător al gândirii și acest fapt aduce elemente noi în viața copilului. Copilul apelează la realitate, dar prin limbaj se depărtează de aceasta. își amintește despre situațiile trecute, stabilește raporturi, face deducții.

Limbajul preșcolarilor se îmbogățește sub raport cantitativ de la 800-1000 cuvinte la 3 ani, la 1600-2000 cuvinte la 4 ani, la 3000 cuvinte la 5 ani pentru ca la 6 ani să depășească 3500 cuvinte. Acum, în perioada preșcolară se dezvoltă coerența limbajului, caracterul închegat, structurat.

Dacă în perioada antepreșcolară predomină limbajul situativ, acum se face trecerea la limbajul contextual. Dacă prima formă avea un caracter extrem de concret și lua forma dialogului, cea dea doua formă ia înfățișarea monologului.

Copilul preșcolar simte mereu nevoia de a relata adulților evenimentele trăite personal. Copilul povestește mereu, transmite celor din jur impresii și observații.

Acum apare dialogul stabilit între copii. Apariția comunicării dintre copii este accelerată sau frânată de experiența permanentă a copiilor de aceeași vârstă. Din acest punct de vedere s-a observat o diferență mare între copiii care frecventează grădinița sau cei care au frați și surori mai mari și “copiii mici " care au fost crescuți numai în familie și care au relații numai cu adulții.

Deși cele două forme de limbaj ( situativ și contextual ) există pe toată perioada preșcolarității, locui și rolul lor se schimbă în funcție de sarcinile și condițiile în care are ioc comunicarea. Atunci când se referă la experiența sa nemijlocită observăm prezența limbajului situativ, iar când reproduce povestirile auzite de Ia adult acest caracter se diminuează.

Preșcolarul normal este capabil să susțină un dialog chiar și în absența interlocutorului, de pildă la telefon, ceea ce constituie un progres nu numai în vorbire, ci și în gândirea lui.

La vârsta preșcolară își face prezența limbajul interior care constituie o achiziție foarte importantă pentru această perioadă deoarece îi dă copilului posibilitatea de a- și planifica mintal activitatea, de a și-o regla permanent. Vorbind cu sine copilul își poate ordona acțiunile, își poate stabili punctele de rezolvare a activității, găsește soluții.

Apariția și dezvoltarea limbajului interior are o mare importanță în dezvoltarea intelectuală a copilului, el reprezentând mecanismul fundamental al gândirii. Acum putem vorbi de dezvoltarea laturii fonetice a limbajului. Chiar dacă din cauza unor particularități ale aparatului fonotor, a analizatorului verbo-motor și analizatorului auditiv, pronunția nu este perfectă, sunt posibile omisiuni, substituiri, inversări de sunete, numărul acestora scade spre sfârșitul preșcolarității. Copiii își însușesc fondul lexical, dar și semnificația cuvintelor. O problemă o constituie însă însușirea structurii gramaticale.

Formele elementare ale memoriei se dezvoltă de timpuriu datorită dezvoltării gândirii, dar mai ales datorită dezvoltării limbajului interior.

Alături de memorarea mecanică apare memorarea logică, alături de memorarea involuntară se dezvoltă și cea voluntară. Trecerea spre aceste noi forme ale memoriei este posibilă datorită înbogățirii experienței copilului și perfecționării instrumentelor sale intelectuale.

Conținutul memoriei este foarte bogat: se memorează mișcări, stări afective, imagini, cuvinte, idei. Toate acestea duc la creșterea volumului memoriei, crește intervalul de timp în care este posibilă recunoașterea unui obiect, material după o singură percepție.

Amintirile copilului sunt uneori fragmentate, izolate deoarece acum memoria are caracter incoerent, nesistematic, memoria este difuză, nediferențiată. Copilul memorează repede, dar uită tot atât de repede

Dezvoltarea unor elemente ale intelectului copilului nu ar fi posibile fără prezența atenției care este capacitatea de orientare, focalizare și concentrare asupra obiectelor.

Dacă în perioada antepreșcolară copilul a achiziționat ambele forme ale atenției – involuntară și voluntară – în preșcolaritate, sub influența gândirii și a limbajului, începe procesul organizării atenției voluntare. Acum crește stabilitatea, iar concentrarea ei se mărește, se mărește și volumul, atenția capătă un caracter activ și selectiv.

Cu toate acestea predomină atenția involuntară. Acest fapt explică distragerea preșcolarilor mici de la sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească.

În acest moment educația are un rol hotărâtor în trezirea și menținerea atenției voluntare pentru o perioadă mai îndelungată de timp asupra activităților desfășurate.

în menținerea atenției voluntare trebuie făcut apel la îmbogățirea cunoștințelor, lărgirea sferei intereselor, dezvoltarea voinței.

Datorită noilor condiții de viață, a preocupărilor preșcolarului, viața afectivă suportă modificări atât cele de natură cantitativă cât.și calitativă. Satisfacerea trebuinței de independență se asociază cu apariția unor stări afective pozitive, plăcute, de bucurie și satisfacție. Contrazicerea sau blocarea acestor stări duce la manifestări de insatisfacție, nemulțumire, stări emoționale negative, cu urmări grave asupra personalității copilului.

Datorită imitației, copilul preia de la adult o serie de stări afective și expresiile emoționale care le însoțesc, imitația duce la diversificarea și îmbogățirea conduitei emoționale, devenind mai coerentă și mai ușor adaptabilă situațiilor. Totodată crește și capacitatea de stimulare a unor stări afective în vederea satisfacerii unor trebuințe. Reacțiile afective ale copiilor față de noul mediu sunt variate: unii se adaptează rapid, alții mai greu sau chiar de loc, alții sunt într-o permanentă alertă afectivă.

Acum se produc interesante fenomene de transfer afectiv și de identitate afectivă. Copilul își canalizează dragostea și atenția către educatoare cu care, de cele mai multe ori, se identifică.

La vârsta preșcolară, motivarea stăpânirea de sine încep să devină tot mai evidente dar și factori importanți ai susținerii voinței. Acum motivația se manifestă mai întâi în activitatea de joc. Propunându-și să construiască “ceva” din cuburile sale, chiar dacă nu va urmări finalitatea acțiunii, ci mai ales efectuarea ei, realizează totuși o activitate conștientă și independentă ce îi dă satisfacții prin ea însăși.

Toate trăsăturile caracteristice preșcolarului se manifestă, se întăresc și se dezvoltă în activitatea specifică acestei vârste – Jocul.

La vârsta preșcolară Jocul are o dublă semnificație: pe de o parte el este cadrul în care se manifestă, se exteriorizează întreaga viață psihică a copilului. în joc copilul își exprimă cunoștințele, emoțiile, își satisface dorințele, eliberându-se de tensiunea emoțională.

Totodată jocul constituie principalul instrument de formare și dezvoltare a capacităților psihice. Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de acțiune a copilului generată de trebuințe, dorințe, tendințe specifice copilului preșcolar.

“ Jocul – spune Makarenko – are în viața copilului o importanță tot așa de mare ca și activitatea, munca sau serviciul în viața adultului. ”

Odată cu vârsta, copilul trece de la jocurile simple, cu obiecte, la jocurile cu teme în care își asumă roluri, respectă anumite reguli mai ales la jocurile didactice în care educatoarea urmărește realizarea unor obiective instructiv-educative.

În toate categoriile de jocuri, aspectul procesual al activității se diminuează, atenția transferându-se treptat asupra sarcinilor ce-i revin în joc și în îndeplinirea lor. Are loc astfel o anumită “trezire” a preșcolarului față de realitatea înconjurătoare, pe care încearcă să o înțeleagă și o anumită deschidere pentru unele cerințe care-i revin din afară.

Reflectând raporturile sociale dintre oameni și semnificația socială a diferitelor activități pe care ei le efectuează, jocurile organizate cu preșcolarii, prin conținutul asigură cadrul propice pentru înarmarea sistematică și plăcută a copiilor cu anumite cunoștințe despre lume, pentru formarea de deprinderi și obișnuințe, de emoții și sentimente, atitudini și trăsături de caracter.

Tot prin joc, la vârsta preșcolară întâlnim și primele elemente de învățare care au încă caracter spontan și neintenționat. Aceste prime elemente de învățare sunt întregite de învățarea propriu-zisă, “organizată” efectuată în cadrul activităților frontale, activități ce realizează importante obiective instructive și informative. De la o grupă de vârstă la alta aceste activități ocupă un loc tot mai important, au durată de desfășurare tot mai mare, volumul de cunoștințe reluându-se de la grupa precedentă și se adaugă cunoștințe noi pregătindu-l pe copil pentru învățarea de tip școlar. Învățarea propriu-zisă dirijată de adult, în mod organizat, se bazează tot mai mult pe limbaj și gândire. Jocul și învățarea oferă copilului nenumărate prilejuri de a-și combina și recombina reprezentările de care dispune, de a construi realul din propriile imagini.

Creațiile preșcolarului dovedesc că viața lui interioară este destul de bogată, că intențiile lui depășesc cu mult posibilitățile de care dispune. Locul și rolul central în creația preșcolarului îl are imaginația care la această vârstă atinge apogeul dezvoltării sale.

Copilul imaginează și creează multe lucruri tocmai pentru că nu cunoaște suficient relațiile dintre obiecte și fenomene. Paralel cu dezvoltarea imaginației reproductive se dezvoltă și imaginația creatoare.

Apariția conștiinței morale a copilului este strâns legată de “imaginea de sine" a acestuia. Copilul își formează imaginea de sine prin preluarea ei de la părinți așa încât în aceasta intră de fapt atitudinile, interdicțiile, exigențele părinților.

Conștiința morală include unele elemente psihice relativ mai simple (reprezentări, noțiuni, judecăți morale) dar și altele mai complexe (sentimente, atitudini, obișnuințe morale).

Judecățile morale au un caracter situativ, fără a încă de capacitatea de generalizare a faptelor social morale dintre oameni; condițiile morale pozitive sunt mai apreciate decât cele negative, conduita morală a altora (puterea de imitație) este mult mai apreciată decât conduita proprie.

La vârsta preșcolară se intensifică interrelațiile dintre copiii de aceeași vârstă.

Dacă la antepreșcolar (2 ani) întâlnim jocul solitar sau “paralel” (unul lângă altul, dar fiecare singur), cam pe la 3-4 ani copiii încep să se joace împreună, să converseze în timpul jocului. Tot acum își manifestă preferințele. își aleg partenerul de joc dintre copiii prezenți și se poate vorbi despre sociabilitatea lor.

În preșcolaritate încep să se caute unii pe alții, să fie sensibili la prezența altora, chiar dacă fiecare își urmărește propria activitate, să intre în relații unii alții mai frecvent și pentru perioade mai lungi de timp.

Pe acest fond interrelațional încep să se formeze și unele trăsături caracteriale.Contradicțiile dintre dorințele și aspirațiile copilului și posibilitățile limitate de satisfacere a acestora, ca și contradicția dintre constrângerile realității și libertățile oferite de fantezie, ar putea conduce la instalarea unor trăsături de caracter negative ca minciuna, lăudăroșenia.

Socializarea conduitei copilului, apariția trăsăturilor de caracter are loc în contextul jocului și al activităților obligatorii, rolul primordial îl ocupă relațiile de grup.

Educarea sociabilității se face prin încredințarea unor sarcini și responsabilități sociale, prin antrenarea copiilor în jocuri și activități colective sau recompensarea lor pozitivă.

În copilărie se formează toate conduitele importante adaptative, se pun bazele limbajului, se constituie structurile intelectuale dar și cele creative.

Factorii principali ai acestei dezvoltări sunt: ereditatea, mediul și educația. Copiii ocrotiți în instituțiile de ocrotire sunt defavorizați atât din punct de vedere al eredității cât și al mediului și educației, la aceasta se adaugă un mediu substimulativ, cu un nivel afectiv scăzut. Această stare determină o întâziere a limbajului dar și al dezvoltării acestuia. Aceasta este o stare de insecuritate și decompensare din punct de vedere psihic, în plan cognitiv-afectiv.

4. Organizarea activității de educarea limbajului la preșcolari

Povestirea este una dintre cele mai îndrăgite activități dirijate din grădiniță care satisface nevoia de cunoaștere și de afectivitate a copiilor, le stimulează imaginația și le creează cadrul optim de comunicare. Ca activitate specifică învățământului preșcolar, povestirea dezvoltă următoarele procese psihice:

Memoria voluntară – prin fixarea desfășurării evenimentelor și prin redarea lor în succesiunea lor logică cu ajutorul educatoarei și al mijloacelor didactice utilizate;

Imaginația – prin crearea unor imagini noi în baza prelucrării reprezentărilor și a experienței cognitive anterioare;

Gândirea logică – datorită descoperirii succesiunii logice a evenimentelor din povestire;

Limbajul – ca mijloc fundamental de comunicare. Limbajul și gândirea se constituie ca unitate între comunicațional (transmitere de informații) și cognitiv. Gândirea se dezvoltă având ca suport limbajul, iar nivelul de dezvoltare al limbajului reflectă nivelul de dezvoltare al gândirii.

Atenția – prin memorarea unor fragmente ale povestirii, numelor personajelor, a unor elemente ce apar în povești, a succesiunii întâmplărilor, trăsături comportamentale ale personajelor, a unor expresii.

În grădiniță și în clasele primare se utilizează două tipuri de povestiri:

– povestirile educatoarei

– povestirile copiilor

Povestirile educatoarei sunt expuneri ale unor opere literare (povești, povestiri) realizate de

către educatoare cu întreaga grupă, în timpul jocurilor sau activităților alese de către copii. Prin

conținutul lor, aceste opere literare contribuie la lărgirea sferei de cunoștințe ale copiilor prin :

– urmărirea atentă a conținutului operei respective;

– urmărirea și descoperirea trăsăturilor și comportamentelor personajelor;

– descoperirea relații lor dintre personaje.

Povestirile educatoarei contribuie totodată la familiarizarea copiilor cu structura limbii, cu bogăția și expresivitatea ei; își însușesc cuvinte și expresii noi, plastice, construcții ritmate și rimate, zicale, proverbe și structuri gramaticale corecte.

Poveștile și basmele povestite copiilor au valoare formativ-educativă, contribuind la formarea unor trăsături etice și morale. Copiii își aleg modele de comportament și de viață, cunosc întruchipările binelui și ale răului.

Tematica operelor literare prezentate copiilor prin povestire se diferențiază de la o grupă de vârstă la altă grupă. Astfel, la grupa mică povestirile trebuie să fie scurte, să dezvolte afectivitatea copiilor și să dezvolte stări și manifestări comportamentale pozitive. La grupa mijlocie povestirile îi pot familiariza pe copii cu diferite aspecte ale vieții, iar la grupa mare povestirile devin mai complexe, având ca scop sesizarea diferențelor dintre real și ireal, exersarea capacității de comunicare a copiilor.

Structura activității de povestire

Aceste activități trebuie planificate în conformitate cu finalitățile didactice propuse de educatoare pe parcursul unui an de învățământ și trebuie eșalonate în relație cu celelalte activități de dezvoltare a limbajului. Trebuie selectate judicios conținuturile în funcție de obiectivele-cadru și de referință.

Etapele activității de povestire sunt:

1. Organizarea activității, care cuprinde:

– asigurarea cadrului adecvat povestirii;

– pregătirea și expunerea materialului didactic și a mijloacelor audio-vizuale.

2. Desfășurarea activității, care se compune din mai multe secvențe:

a. Introducere în activitate – este o parte foarte importantă pentru succesul povestirii. Captarea atenției copiilor influențează în mod hotărâtor realizarea obiectivelor propuse. Metodele și procedeele propuse spre utilizare trebuie să fie variate: în funcție de vârsta copiilor, de complexitatea conținutului.

Se pot utiliza jucării, siluete, marionete, păpuși, un cadru din povestire, desene, tablouri sau ilustrații mai ales atunci, când copiii trebuie pregătiți pentru înțelegerea cât mai profundă a conținutului.

b. Expunerea poveștii / povestirii de către educatoare:

– anunțarea titlului și a autorului poveștii/povestirii;

– expunerea conținutului trebuie să fie clară și accesibilă copiilor, trebuie să fie expresivă pentru a menține treaz interesul copiilor și pentru a asigura motivația învățării.

– utilizarea materialelor didactice: marionete, păpuși, jucării, machete, etc

Expunerea poate alterna cu dialoguri scurte adresate copiilor pentru a le sonda opiniile sau a le întreține atenția, pentru a crea starea emoțională corespunzătoare conținutului. Educatoarea trebuie să se transpună în rolul personajelor despre care povestește pentru a transmite permanent emoții copiilor.

Pe durata expunerii, educatoarea trebuie să arate copiilor imagini ce sugerează diferite momente ale conținutului, facilitând astfel asimilarea acestuia, să mânuiască marionete sau diferite siluete, păpuși, sau să folosească alte mijloace. Expunerea trebuie să se desfășoare într-un ritm normal, nici prea lent, nici precipitat, trebuie să se adapteze stilului autorului, cu condiția ca aceasta să nu îngreuneze înțelegerea conținutului.

3. Încheierea activității are ca scop fixarea conținutului povestirii/poveștii și se realizează prin:

– reținerea momentelor principale (pe bază de întrebări și imagini intuitive) fără intenția repovestirii conținutului;

– integrarea noilor cunoștințe în sistemul celor însușite anterior prin realizarea transferului.

Pentru realizarea acestei integrări, educatoarea poate face trimiteri la povești cu mesaj asemănător, cu personaje sau întâmplări asemănătoare.

Povestirile copiilor se realizează în două forme:

A. Repovestire

B. Povestiri create de copii.

A. Repovestirea

Atât povestirile create de educatoare, cât și reproducerea unui text literar se pot realiza în forme diferite:

a. Repovestirea pe baza unor tablouri / ilustrații ce redau episoadele întâmplării din povestire;

b. Repovestirea pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor logice ale povestirii;

c. Repovestire pe baza unui text citit.

d. Repovestire liberă;

Primele două forme ale repovestirii oferă copiilor puncte de sprijin în povestirea lor.

a. Repovestirea pe baza unor tablouri / ilustrații ce readuce episoadele principale ale povestirii

Această formă de activitate conține următoarele secvențe:

1. Introducere în activitate – prin anunțarea titlului și autorului povestirii.

2. Expunerea, pe scurt, a conținutului povestirii

3. Repovestirea – copiii trebuie să repovestească evenimentele pe baza unor tablouri / ilustrații ce redau câte un episod important din conținutul povestirii; dacă este cazul, copiii pot fi solicitați să completeze expunerea.

4. Repovestirea integrală – unul sau doi copii realizează repovestirea integrală; cu cât se vor folosi mai multe tablouri/ilustrații, cu atât povestirea devine mai liberă.

b. Repovestire pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor logice ale povestirii

Acest tip de repovestire face trecerea spre povestirea liberă. Educatoarea trebuie să realizeze în prealabil un plan accesibil și succint, ce delimitează secvențele povestirii. Planul verbal poate avea formă de întrebări, accesibile copiilor. Educatoarea expune planul verbal pe baza căruia copiii

repovestesc. La grupa mare se pot solicita detalii semnificative, unele întrebări pot solicita explicații și aprecieri ale faptelor. Povestirile scurte pot fi redate de către un singur copil, iar cele mai lungi prin doi-trei copii.

Etapele acestei activități sunt:

1. Organizarea activității – presupune asigurarea unui cadru adecvat și pregătirea materialului didactic;

2. Desfășurarea activității

Introducerea în activitate constă:

– prezentarea unor imagini din textul ce urmează a fi repovestit, pe care copiii trebuie să le recunoască și să spună titlul și autorul lui;

– prezentarea unui personaj din povestire/poveste,

– audierea unui fragment din povestire/poveste,

– expunerea unei machete sau a unui decor, care înfățișează locul de desfășurare a acțiunii;

Repovestirea conținutului – se realizează pe fragmente, pe baza unui plan verbal elaborat de către educatoare în prealabil.

c. Repovestire pe baza unui text citit

Prin lectura expresivă a unui text dintr-o povestire/poveste, educatoarea îi ajută pe copii să descopere frumusețea limbii literare, le dezvoltă interesul pentru carte. Pentru copii este dificil să asculte cu atenție lectura unui text lung; de aceea educatoarea trebuie să selecteze un text scurt, care să le suscite interesul, să le capteze atenția.

După citirea textului, educatoarea accesibilizează înțelegerea lui prin prezentarea unor materiale didactice simple și accesibile. Întrebările trebuie formulate astfel, ca răspunsul copiilor să ne se rezume la răspuns afirmativ (“da”) sau negativ (“nu”).

Prin întrebări și răspunsuri, se stabilesc momentele principale ale acțiunii, se desprind personajele și trăsăturile lor demonstrate prin fapte sau vorbe.

Concomitent cu prezentarea textului literar se face și semantizarea cuvintelor și/sau expresiilor necunoscute de copii. După familiarizarea cu textul literar, se recomandă recitirea integrală (dacă textul nu este prea lung) sau parțială a acestuia. Demersul didactic următor este desprinderea / înțelegerea mesajului povestirii.

În încheierea activității se pot reactualiza alte texte literare cu tematică asemănătoare, cu personaje și mesaje asemănătoare.

d. Repovestire liberă

Repovestirea liberă presupune o bogată imaginație și capacitate de comunicare din partea copiilor. Ei repovestesc în funcție de preferințele lor și de receptarea afectivă a evenimentelor. Este necesar să se acorde atenție succesiunii logice a evenimentelor și exprimării clare și corecte.

B. Povestirile create de copii

Povestirile create de copii au valoare formativă, deoarece contribuie la dezvoltarea gândirii logice și creative, la dezvoltarea imaginației, a exprimării fluente și corecte. Povestirile se pot realiza sub diferite forme:

a. Povestiri create pe baza unui șir de ilustrații

b. Povestire cu început dat

c. Povestire pe baza unui plan dat

d. Povestire după modelul educatoarei.

Cele mai frecvente forme de povestiri create de copii sunt cele cu început dat și cele realizate pe baza unui șir de ilustrații.

a. Povestiri create pe baza unui șir de ilustrații

În cazul acestor povestiri important este numărul ilustrațiilor, care trebuie să fie între 3 – 5, să prezinte personajul principal al povestirii, să prezinte momente esențiale în succesiunea lor logică.

În construirea unei povestiri trebuie valorificate toate elementele componente ale ilustrației: cadrul acțiunii, personajele, acțiunile și gesturile lor. Povestirea trebuie să conțină evenimentele în succesiunea lor logică.

Etapele unei astfel de activități sunt:

1. Organizarea activității – pregătirea cadrului optim și a materialului didactic,

2. Desfășurarea activității, având următoarele secvențe:

Introducerea în activitate –se realizează prin discuții libere pe tema selectată, prezentarea unui personaj cunoscut dintr-o poveste/povestire, desen animat, teatru de păpuși, folosirea unor jucării sau prin înfățișarea unui cadru din povestire/poveste, a unei machete.

Expunerea tuturor ilustrațiilor ce se vor folosi la activitate;

Dirijarea observației copiilor – educatoarea dirijează atenția copiilor cu ajutorul întrebărilor, spre fiecare imagine, ei trebuind să rețină: cadrul desfășurării acțiunii, personajele implicate în acțiune, acțiunile lor importante. Prin surprinderea emoțiilor și stărilor personajelor se realizează participarea afectivă a copiilor, prin care se formează și se dezvoltă unele trăsături de caracter.

Această secvență se realizează în felul următor:

– crearea povestirii pe fragmente, corespunzător ordinii ilustrațiilor, la care participă mai mulți copii;

– povestirea integrală realizată de un singur copil, povestire ce trebuie repetată de alt copil pentru o

mai eficientă fixare.

– solicitarea educatoarei adresată copiilor pentru a se găsi un titlu povestirii create.

3. Încheierea activității – constă în actualizarea unei povestiri cu tematică asemănătoare povestirii create de copii și stabilirea mesajului povestirii. Activitatea se poate încheia cu un joc de mișcare sau un joc muzical.

b. Povestirile cu început dat

În această activitate li se solicită copiilor să realizeze, o povestire al cărei început este dat de către educatoare. Specificul acestei activități constă în schimbarea rolului copiilor: din ascultători devin creatori ai povestirii, care trebuie să continue evenimentul început de educatoare. Realizarea acestei activități reclamă îndeplinirea următoarelor obiective:

– să asculte cu atenție expunerea educatoarei;

– să sesizeze și să rețină momentele semnificative ale narațiunii educatoarei;

– să-și imagineze personaje și întâmplări adecvate începutului dat pentru continuare;

– expunerea corectă, logică și coerentă a evenimentelor și personajelor imaginate.

Reușita unei astfel de ectivități depinde de calitatea începutului dat de educatoare și de deprinderile copiilor formate în activități anterioare. Începutul dat de educatoare trebuie:

– să trezească interesul copiilor;

– să le pună în mișcare imaginația;

– să sugereze subiectul pe care copiii trebuie să-l dezvolte în expunerea lor; de aceea este bine să

sugereze aspecte din viața copiilor, a adulților, a animalelor cunscute de copii, etc.

În încheierea activității, educatoarea trebuie să aprecieze povestirile, evidențiindu-le pe cele mai reușite. Dacă nici o povestire nu îndeplinește cerințele didactice, educatoarea trebuie să compună o povestire care să le servească copiilor ca model.

c. Povestire pe baza unui plan dat

Această activitate, ca structură se compune din: organizarea, desfășurarea și încheierea activității. Specific pentru această activitate este planul dat copiilor de educatoare care să le orienteze atenția spre aspectele esențiale ale povestirii, în succesiunea lor logică, spre acțiunile personajelor și spre trăsăturile lor principale. Planul poate fi dat în forma propozițiilor interogative sau sub formă de titluri.

d. Povestire după modelul educatoarei

Acest tip de povestire se organizează începând cu grupa mare și pregătitoare, unde capacitățile de comunicare ale copiilor sunt îndeajuns de dezvoltate. Aceste activități, ca structură se compun din:

1. Organizarea activității

2. Desfășurarea activității, constând din:

Introducere în activitate – anunțarea temei și a unor obiective;

Expunerea povestirii-model de către educatoare – care trebuie să aibă un subiect simplu, apropiat de experiența de viață a copiilor și să aibă valoare educativă.

Expunerea povestirii create de copii – de obicei, un eveniment trăit de ei.

Copiii trebuie să-și imagineze locuri, fapte, evenimente care se pot petrece în realitate, în viitor, ca în desene animate ori ca în vis. Educatoarea are sarcina de a încuraja imaginația și originalitatea copiilor; va urmări, de asemenea, educarea moral-civică prin mesajul povestirii create de copii.

3. Încheierea activității – presupune creativitate din partea educatoarei, disponibiliate pentru nou și originalitate.

1. 5. Mijloace de stimulare a potențialului creativ al copiilor

Multe dintre conținuturile prevăzute de programă pentru activitățile de educare a limbajului sunt un mijloc de activare și dezvoltare a potențialului creativ al preșcolarului:

deprinderea de formare a cuvintelor pe baza unor sunete și silabe date;

îmbogățirea vocabularului cu verbe, substantive comune și proprii, numerale, pronume personale, posesive și demonstrative, adverbe și locuțiuni adverbiale, prepoziții, conjuncții și locuțiuni conjuncționale;

structurile gramaticale proprii limbii române;

deprinderi de formulare nuanțată a răspunsurilor la întrebările receptate;

deprinderea de a formula întrebări;

deprinderea de a purta scurte conversații pe o temă aleasă sau dată;

mijloace expressive verbale, paraverbale, nonverbale;

deprinderea de a crea povestiri după imagini, după model, după o jucărie.

În toate activitățile de educare a limbajului, creativitatea verbală tinde să devină productivă. Însușirea limbii (în mod conștient sau prin imitație) permite copilului să comunice cu ceilalți, să-și exprime trăirile, uimirile, părerile, dorințele, nedumeririle, să ceară și să transmită informații.

Jocul didactic poate fi utilizat pentru stimularea fluidității și flexibilității verbale. Evidențiem următoarele sarcini ca având o mare valoare formativă:

identificarea cuvintelor, silabelor, sunetelor în propoziții date sau după imagini;

găsirea unor cuvinte noi prin schimbarea unui sunet (inițial, final, din interiorul cuvântului) în cuvinte date (dor, dur, dar; pol, pod, por; pod, nod, rod; nas, pas, vas; sac, suc etc.);

identificarea sinonimelor și antonimelor unor cuvinte și integrarea lor în propoziții, în vederea evidențierii modificării semnificațiilor;

identificarea tuturor adjectivelor care pot fi asociate unor substantive (floare mică, minunată,

parfumată);

identificarea tuturor adverbelor care pot fi asociate unor verbe (merg mult, repede, oriunde, mâine);

formularea cât mai multor propoziții referitoare la un obiect sau o imagine;

formularea cât mai multor întrebări referitoare la un obiect sau o imagine.

Povestirile copiilor reprezintă o altă modalitate de stimulare a potențialului creativ; ele demonstrează capacitatea copilului de a exprima într-o altă creație viziunea și atitudinea față de un

model literar. Copilul își manifestă nestingherit inițiativa, spontaneitatea și fantezia inepuizabilă,.

Atitudinea creatoare pe care o are față de limbaj depinde de natura mesajului pe care îl transmite și de posibilitățile sale intelectuale, lingvistice, afective. Mesajul său poate fi o producție convergentă sau una divergentă. Dacă preșcolarul folosește formulări stereotipe, automatisme verbale, este vorba de o producție convergentă. În măsura în care copilul își diversifică modalitățile de exprimare sau creează fraze întinse, se poate vorbi de o producție convergentă sau una divergentă. Cu cât intervin constrângerile exterioare, regulile, modelele impuse, intervențiile apreciative ale adultului, cu atât crește ponderea producției convergente. Producția divergentă legată de libertatea, spontaneitatea exprimării va fi stimulată chiar dacă ea apare ca o amenințare la ordine și disciplină.

Mobilizarea copilului pentru a indica consecințele comportamentelor realizate de personaje, pentru a prezenta modalități de prevenire a unor situații neplăcute, pentru a modifica acțiunea, prin diminuare sau multiplicare, activează și dezvoltă potențialul creativ.

În povestirile create de copil, surprinde simbioza dintre real și imaginar. Povestirile lui sunt scurte, fără explicații întinse, cu aparentă incoerență, o înlănțuire spontană de imagini. Copilul se centrează pe întâmplări cu animale sau cu oameni în care se întrevăd, în același timp, umorul, dar și conflictele, problemele cunoscute direct sau indirect. Experiența personală este punctul de plecare.

Copilul va fi stimulat să introducă personaje noi, dialoguri noi, să înlănțuie și să complice acțiunile, să se îndepărteze de subiectele știute, combinându-le sau transformându-le. Încurajările verbale și nonverbale, întrebările și exclamațiile retorice ale educatoarei, ca răspuns la formulările copilului, ascultarea activă, aprecierea formulărilor și soluțiilor neobișnuite, inedite sunt menite să-i stimuleze creativitatea.

Prin activitățile de repovestire se exersează vorbirea copiilor dar se dezvoltă și memoria voluntară, imaginația, atenția și gândirea logică. Activitatea de repovestire se poate organiza începând cu grupa mică, dar poveștile și povestirile trebuie să fie scurte, simple, cu acțiuni repetitive. La grupa mijlocie se repovestesc povești de mai mare întindere, ajungând la grupa mare și pregătitoare să se repovestească povești ample, cu multe personaje, cu desfășurare complexă. În funcție de vârstă, copiii redau mai simplu sau mai dezvoltat conținutul unei povești.

Un mijloc obișnuit de educare a potențialului creativ al preșcolarului este lectura după imagini.

Tablourile reprezintă adevărate texte iconice pe care copilul învață să le citească creativ. După descrierea tabloului, copiii pot pune întrebări, pot formula titlul acestuia, pot să se completeze unul pe celălalt. Audierea basmelor și a poveșilor permite familiarizarea preșcolarilor cu structura basmului popular și cu o serie de procedee imaginative ca: amplificarea (Flămânzilă, Gerilă, Zmeoaica), diminuarea (Degețica, Degețel), multiplicarea (Balaurul cu 7 capete, Capra cu 3 iezi, Cei 7 pitici).

Descoperirea semnificațiilor, formularea titlurilor amplifică fluiditatea și flexibilitate.

Această activitate are două componente de bază: observarea dirijată a imaginilor și dezvoltarea

capacităților de receptare și de exprimare a mesajelor.

Prima componentă a activității se realizează prin perceperea organizată și dirijată de către educatoare a imaginilor pe baza analizei, sintezei și a generalizării datelor din imagine. Perceperea se realizează prin metoda conversației, pornind de la elementele cunoscute de copii, de la experiența lor cognitivă. Componenta verbală a activității se realizează concomitent cu perceperea imaginilor: copiii trebuie să analizeze imaginile, să le descrie, să le interpreteze și să le compare, folosind un limbaj propriu.

Materialul intuitiv trebuie să satisfacă următoarele cerințe:

a. Sub aspect tematic:

– să corespundă programei, fiind accesibil și interesant;

– să asigure realizarea obiectivelor cognitive și afective;

– să îndeplinească cerințe didactice: claritate, vizibilitate, accesibilitate, atractivitate;

– să aibă valoare estetică.

b. Din perspectiva scopului didactic:

– să asigure unele reprezentări corecte;

– să contribuie la exersarea capacității de comunicare orală prin prezentarea unor acțiuni, prin

prezentarea unor relații dintre personaje;

– să aibă dimensiuni corespunzătoare pentru a permite analiza și compararea elementelor componente, să permită perceperea fără dificultate a imaginii. La lectura pe bază de imagini nu trebuie folosite multe imagini pentru a nu dispersa atenția copiilor.

Un exercițiu de dezvoltare a capacității de concentrare a atenției și de înțelegere a unui mesaj oral poate fi sugerat de audierea unor casete. Educatoarea spune povestea înregistrată pe bandă copiilor organizați în grupuri mici; în timp ce un grup ascultă povestea, celelalte grupuri se îndeletnicesc cu alte activități. În timp ce copiii ascultă (cel mai bine la cască), ei urmăresc textul pe carte. Educatoarea întrerupe din când în când banda, atrăgând atenția copiilor asupra textului corespondent, asupra ilustrațiilor clarificatoare.

Copiii trebuie implicați în mod activ în povestirea și citirea poveștilor, arătându-li-se ilustrațiile și discutându-le cu ei. Ei vor participa la repetiția rimelor, cântecelelor, vor bate din palme, vor imita personajele din povestire (ursul, lupul etc.).

De asemenea, preșcolarii vor trebui încurajați în anticiparea evenimentelor care urmează (Ce credeți că s-a întâmplat?, Ce credeți că a făcut Scufița Roșie?, Ce credeți că a făcut capra? etc.). Se va discuta cu ei pe parcurs în ce fel evoluează sentimentele lor (veseli, triști, curioși, supărați pe lup ș.a.m.d.).

1. 6. Importanța și utilitatea limbajului (povestirilor)

Dezvoltarea limbajului cuprinde nu numai înțelegerea structurilor verbale și utilizarea lor în contexte imediate, ci și învățarea exprimării propriilor idei și sentimente. O asemenea învățare nu poate avea loc fără un model adecvat și inteligibil. Una din căile naturale în acest sens este spunerea sau citirea unor povestiri de către educatoare. Această activitate poate începe de foarte devreme, cu grupa mică.

Se pot construi diferite istorioare utilizând jucăriile copiilor, arătând una sau alta din ele pe măsură ce sunt menționate în povestire și executând anumite activități simultan cu descrierea lor verbală ori educatoarea poate alege o păpușă care-și povestește pățaniile sau un iepuraș ce le vorbește copiilor despre viața din pădure: cum foșnesc copacii, cum miroase totul a verdeață, cum trosnesc crenguțele sub picioare, cum ciripesc păsărelele.

Mai târziu se poate renunța la jucării, utilizându-se doar imaginile. În practica educațională obișnuită se pune prea mult accentul pe aspectele raționale ale folosirii imaginilor: succesiunea logică, efecte și cauze etc. Aceste imagini pot fi însă utilizate și în scopuri expresive. Pe măsură ce se derulează povestirea, educatoarea atrage atenția copiilor asupra expresiei personajelor ilustrate,

accentuează intonația și își modifică vocea atunci când redă replicile acestora. Imaginile, fie că sunt

ilustrațiile cărții, fie că sunt prezentate separat pe jetoane, trebuie arătate pe rând, doar câte una.

Pentru ca povestirea să își atingă scopul, nu este suficient să se utilizeze jucării ori imagini. Ea trebuie să transmită idei și dispoziții afective și cel mai potrivit fel de a ajunge la acest rezultat este mișcarea.

O altă modalitate de prezentare a poveștilor este aceea a teatrului de păpuși. Emoțiile sunt transmise cu cea mai mare forță prin acțiunile păpușilor. De asemenea, copiii înșiși pot dramatiza și prezenta astfel poveștile, ceilalți copii din clasă ori grădiniță constituind spectatorii. Nu orice copil este apt să mânuiască păpușile și să construiască replici. Orice copil trebuie să aibă însă libertatea de a o face.

Dramatizările cu păpuși (sau fară păpuși) nu trebuie deci impuse și nici nu trebuie transformate în serbări școlare, pentru care copiii trebuie să-și învețe replicile în mod obligatoriu. Accentul se pune pe spontaneitate și pe plăcerea activității.

De asemenea, este foarte important ca fiecare poveste să fie aleasă și spusă la momentul potrivit. De exemplu, istorioarele despre ziua de naștere sunt potrivite în preajma zilelor de naștere ale copiilor; poveștile despre animale de casă – pisici, căței etc. – pot fi spuse cu mai mult succes atunci când tema generală din cursul activităților obligatorii se referă la aceste animale; povestirile despre natură pot fi spuse în urma unor plimbări, excursii sau, dimpotrivă, le pot pregăti.

E necesar ca momentul zilei să fie și el bine ales. Pentru a recepta povestea, copiii trebuie să fie într-o dispoziție propice audierii. Cel mai potrivit este ca ei să șadă pe scăunele, în semicerc. Dacă sunt așezați pe podea, au tendința să-și schimbe mai des poziția, să se sprijine unii de alții, ori să-și dispute locurile, fiind astfel atenți mai degrabă unul la altul decât la poveste. Atenția copiilor este atrasă printr-o introducere, de exemplu: „Astăzi vă voi povesti despre o păpușică ce știa să vorbească”. De obicei, această introducere determină reacții de tot felul precum: Și eu am o păpușă…; Am mai multe păpuși… ; etc.

În aceste împrejurări, educatoarea nu începe imediat povestirea, trecând peste aceste comentarii ori chiar interzicându-le copiilor să spună ce au de spus, pentru ca apoi să își înceapă povestea în liniște. Dimpotrivă, îl ascultă, pe cât posibil, pe fiecare. Totuși, dacă observă că, în general, comentariile copiilor tind să se prelungească în dauna timpului afectat poveștilor, ea va trebui să instaureze o regulă de comportament a timpului poveștilor.

Educatoarea poate capta atenția copiilor cu un cântecel, o poezioară, un joc cu degetele care au legătură cu subiectul poveștii; atfel se obține din partea copiilor dispoziția de receptare necesară.

O poveste, în general, dacă nu este prelucrată sau prescurtată, nu poate fi ascultată până la sfârșit de întreg grupul de copii. Chiar dacă printre preșcolari există unii ori chiar mai mulți care sunt capabili de o audiere lungă, alții nu pot face acest lucru și, în consecință, vor tulbura activitatea.

În timp ce citește ori le pune o casetă, educatoarea observă tot timpul copiii. Le urmărește gesturile și mimica, precum și reacțiile verbale, are un feed-back permanent în privința interesului copiilor pentru text și motivația lor de a-l asculta. Copiii, dacă sunt interesați, participă activ și sunt chiar îndemnați să o facă. Un grup încremenit, nemișcat, păstrându-și poziția mult timp nu poate fi semnul unui interes real. În acest caz preșcolarii par mai degrabă să se concentreze pe respectarea unei norme stricte de disciplină, decât să-și focalizeze atenția asupra conținutului textului audiat. Un copil interesat manifestă un comportament mobil, alternând momentele de nemișcare cu cele de relaxare, de schimbare a poziției, cu intervenții spontane etc. Aceste manifestări, împreună cu o conduită verbală adecvată: exclamații, întrebări, aprecieri, fie în cursul audierii fie după aceea, sunt indicatori ai interesului și motivației copiilor față de textul respectiv.

Povestirile scurte constituie un bun prilej de exercițiu, pe care educatoarea îl poate utiliza cu succes. Ea trebuie să aleagă (ori să le creeze singură) pe acelea care oferă, prin natura acțiunii, posibilitatea de a izola sunete sau grupuri de sunete pe care copiii să le poată repeta. În această privință onomatopeele sunt ideale: uuuu pentru tren, oooo sau iiii pentru exprimarea mirării, eeee pentru exprimarea neîncrederii, șșș pentru a cere liniște; sss este vorba gâștelor sau a șarpelui, mmuuu a vacii, beee a berbecului ș.a.m.d.

Copiii pot participa activ la aceste povestiri, pronunțând diferitele sunete sau grupuri de sunete ce reprezintă onomatopeele. Micile dramatizări cu actori-copii sau actori-părinți pot servi aceluiași scop.

Detectivii caută urme ale sunetului în diferite cuvinte, ceea ce poate constitui un bun prilej de analiză fonematică. Astfel, ei găsesc sunetul respectiv într-o mulțime de cuvinte și niciodată în același loc. Îl găsim pe s și la sită și în cuvântul gâscă și în pas. El se înconjură mereu de alte sunete, astfel că, de fiecare dată, împreună cu ele înseamnă altceva: sită este altceva decât gâscă, iar acestea semnifică altceva decât pas.

Utilizarea treptată a literelor în calitate de corespondente vizuale ale sunetelor îi va ajuta pe

membrii grupului în depistarea sunetului căutat.

Pe măsură ce copiii progresează în abilitatea detectivistică, educatoarea, apoi copiii înșiși

inventează tot felul de enigme.

Copilul la care se observă greșeli, dificultăți sau omisiuni în pronunție nu trebuie pus la mijloc, nu trebuie admonestat, certat, uitat într-un colț al clasei și nu trebuie să li se permită celorlalți copii să facă haz de el. Defectul este perceptibil și nu poate fi negat. Trebuie găsită o explicație acceptabilă pentru copii, iar educatoarea trebuie de asemenea să-i asigure că este vorba de un defect temporar.

Acest lucru va motiva și copilul în cauză să facă eforturi de corectare. Nu trebuie uitat că una din cele mai bune metode de corectare a pronunției copiilor este vorbirea clară, inteligibilă a educatoarei, iar acolo unde acest lucru este posibil, trebuie implicați cât mai mult părinții în oferirea acestui model.

1.7. Metode interactive (ale gândirii critice) aplicate în educarea limbajului prin povestire

Termenul de metodă derivă etimologic din cuvintele grecești metha (către, spre) și odos (cale, drum).

Metoda este un mod de cunoaștere și acțiune utilizat de educator și educat, cu principii, reguli, tehnici, procedee și operații constituite ca instrument al cunoașterii, menite să sporească eficiența acestora. În didactică, termenul are sensul de drum care conduce la atingerea obiectivelor educaționale propuse, cale parcursă de profesor pentru a le înlesni elevilor descoperirea unor instrumente de lucru proprii.

Metoda didactică ,,este o cale, o modalitate concretă de realizare a procesului instructiv educativ, ca ansamblu de reguli, principii, norme, procedee și mijloace prin care se asigură relația predare-învățare (activitatea insitutorului și a preșcolarului) în scopul atingerii unor obiective.’’

Metodele interactive de grup sunt modalități moderne de stimulare a învățării experiențiale, de exersare a capacităților de analiză, de dezvoltare a creativității copiilor. Specific acestor metode este faptul că ele promovează interacțiunea dintre preșcolari, schimbul de idei, de cunoștințe, asigurând un demers interactiv al actului de predare-învățare-evaluare. Prin folosirea acestor metode, preșcolarii depun un efort intelectual, de exersare a proceselor psihice, de abordare a altor demersuri interdisciplinare prin studiul mediului concret și prin corelațiile elaborate interactiv, în care își asumă responsabilități, formulează și verifică soluții.

De asemenea, aceste metode activează toți copiii și le dezvoltă comunicarea, creativitatea,

independența în gândire și acțiune, îi ajută să ia decizii corecte și să argumenteze deciziile luate. Aceste metode presupun respectarea particularităților de vârstă, îmbinarea diferitelor forme de activitate, îmbinarea muncii individuale cu munca pe grupuri și activitatea frontală, evaluarea corectă a rezultatelor obținute și reconsiderarea relației educatoare-copil.

Metodele de învățare activă implică copiii în procesul de învățare, în sensul formării lor ca participanți activi la procesul de educare, astfel fiind ajutați să înțeleagă lumea în care trăiesc și să aplice în diferite situații de învățare ceea ce au învățat. Aceste metode sunt folosite din ce în ce mai mult în practica educațională alături de cele tradiționale ori în combinație cu acestea.

Modernizarea metodologiei didactice reprezintă un element fundamental al reformei pedagogice deoarece, în evoluția copilului, metodele joacă rolul unor prețioase instrumente de cunoaștere a realității, de acțiune reală, de integrare în societate. Ele nu privesc doar educatorul, care le vehiculează, ci și copilul, care devine prin metodele moderne principalul beneficiar al propriei activități de descoperire, de activitate reală sau fictivă, însușindu-și alături de cunoștințe, priceperi, deprinderi și calea de a ajunge la ele, de a le utiliza în situații noi, de a face transferuri între diferite categorii de cunoștințe sau de la teorie la practică și invers. Metoda astfel concepută nu mai este exterioară în raport cu cel educat, ci devine un instrument propriu de muncă intelectuală sau productivă, inserându-se în cunoștințele sale strategice și procedurale, în competențele sale reale.

5. LITERATURA PENTRU COPII ÎN VIAȚA PREȘCOLARULUI

2. 1. Prezentare generală

Conceptul de literatură pentru copii îl folosim în două accepțiuni:

A. Disciplină de învățământ – prezentă în planurile unităților care pregătesc învățătoare,

educatoare, institutori și profesori de literatură pentru gimnaziu, adică în liceele pedagogice, în

colegiile universitare de institutori și în facultățile de filologie.

B. Literatura pentru copii cuprinde totalitatea operelor literare aparținând deopotrivă literaturii

naționale și universale, culte sau populare, care sunt utilizate în procesul de învățământ din etapa

preșcolară, primară și gimnazială, în scopul realizării tuturor laturilor educației (cu excepția educației fizice). Literatura pentru copii nu este în primul rând un gen de scriitură, ci mai ales un mod de lectură.

Literatura pentru copii începe cu literatura populară, cu basmul, continuă cu legenda, snoava, apoi cu creațiile lirice, populare și culte, cu povestiri și romane cu tematică dintre cele mai variate. În ultima vreme, copiii dovedesc un interes accentuat pentru literatura științifico-fantastică, care cuprinde scrieri ce prospectează viitorul, bazându-se pe inovațiile științifico-tehnice și tehnologice contemporane. Dintre genurile literare, cel care se prezintă cu mai puține realizări în literatura pentru copii este genul dramatic.

2.2. Povești pentru copii adaptate în vederea educării limbajului

Tematica abordată în cadrul activităților de povestire se diferențiază în funcție de vârsta copiilor. Astfel la grupa mică poveștile și povestirile trebuie să fie scurte, cu puține episoade, cu un limbaj accesibil, atractive, să dezvolte sentimente și trăiri afective pozitive.

Personajele trebuie să fie atractive, cunoscute de copii (de preferat din lumea animalelor), simple ca structură. Este de preferat ca poveștile și povestirile să conțină versuri și dialoguri repetitive, eventual scurte cântece.

La grupa mijlocie se pot folosi povești și povestiri cu episoade mai numeroase care să-i familiarizeze pe copii cu aspecte diverse ale vieții și să le influențeze comportamentul.

La grupa mare povestirile devin mai complexe, cu personaje mai multe și mai reprezentative pentru o anumită categorie morală, planul real și cel imaginar se contopesc într-o mai mare măsură.

Ținând cont de prevederile Programei activităților instructiv-educative în grădinița de copii

sunt câteva sugestii metodice:

GRUPA MICĂ: Educarea limbajului Ridichea uriașă (poveste populară), Capra cu trei iezi de I. Creangă, Scufița roșie de Ch. Perrault, Căsuța din oală (basm popular), Puf Alb și Puf Gri (poveste populară), Nu numai la grădiniță de O.P. Iași, Ursul păcălit de vulpe de I. Creangă, Maricica de L. Vlădescu, Sanda la grădiniță de M. Tamaș.

GRUPA MIJLOCIE: Educarea limbajului Iedul cu trei capre de O.P. Iași, Găinușa cea moțată de C. Gruia, Punguța cu doi bani de I. Creangă, Creanga de alun de L. Tolstoi, Coliba iepurașului și Ciuboțelele ogarului de C. Gruia, Cei trei purceluși.

GRUPA MARE: Educarea limbajului Fata babei și fata moșneagului, Prostia omenească, La scăldat, La cireșe de I. Creangă, Prâslea cel voinic și merele de aur (basm popular), Sarea în bucate de P. Ispirescu, Motanul încălțat, Croitorașul cel viteaz, Cenușăreasa, Hansel și Grethel de F. Grimm, Albă ca zăpada, Hainele cele noi ale împăratului, Rățușca cea urâtă de H.C. Andersen, Ariciul și iepurele de L. Tolstoi, Ciuboțelele ogarului de C. Gruia.

Activitatea de repovestire este specifică educării limbajului, dar se poate organiza și la cunoașterea mediului sau la educație pentru societate. Repovestirea este organizată de obicei ca activitate comună, însă se poate realiza cu succes în etapa a treia și a patra a zilei, în cadrul activităților complementare sau recreative. În Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii numărul activităților de repovestire nu este precizat, în schimb, în practică, acest tip de activitate este destul de redus ca număr în planificările educatoarelor. Iată câteva exemple de repovestiri ce se pot organiza la diferite grupe:

GRUPA MICĂ: Ridichea uriașă (basm popular), Căsuța din oală (basm popular), Scufița Roșie de Ch. Perrault, Capra cu trei iezi, Ursul păcălit de vulpe de I. Creangă.

GRUPA MIJLOCIE: Punguța cu doi bani de I. Creangă, Găinușa cea moțată de C. Gruia, Povestea iepurașului (poveste populară), Puf Alb și Puf Gri (poveste populară).

GRUPA MARE: Albă ca Zăpada, Hansel și Grethel, Cenușăreasa de F. Grimm, Rățușca cea urâtă, Lebedele de H.C. Andersen, Fata babei și fata moșneagului de I. Creangă.

Cele mai utilizate variante ale povestirii create de copii sunt povestirea creată pe baza unor

ilustrații și povestirea cu început dat. Ele se utilizează cu precădere la grupele mari când copiii au deja formate anumite deprinderi intelectuale și utilizează un limbaj bogat, cursiv, fluent și corect.

Activitățile de povestire creată de copii se pot organiza ca activități comune dar și ca activități complementare și recreative. Acestea se realizează cu predilecție în cadrul activităților de educare a limbajului dar se pot organiza și în activitățile de educație pentru societate.

Iată câteva teme posibil de realizat: „Fapte bune", „Povestea fulgului de nea", „întâmplări din vacanță", „În excursie", „O întâmplare hazlie", „Scrisoare către Moș Crăciun", „Surpriză pentru mama", „Jocurile copiilor", „La bunici" etc.

2.3. Rolul poveștilor în dezvoltarea și educarea copiilor

Scufița Roșie, Albă ca Zăpada, Harap Alb sunt doar câțiva dintre eroii care populau lumea noastră de copii.

Din păcate, eroii copilăriei noastre sunt străini multor micuți de astăzi. Ei au fost înlocuiți de Shrek, Nemo, Tom și Jerry, personaje la fel de interesante dar parcă fără farmecul eroilor de basm. Prea putini părinți găsesc timpul necesar pentru a spune copiilor poveștile cu care au crescut ei înșiși.

Poveștile au fost pe nedrept uitate și sunt pe nedrept ignorate. Ele sunt pline de povețe și întâmplări din care copii pot trage învățăminte utile: să nu fim neascultători ca Scufița Roșie, să nu fim răutăcioși ca mama mama vitregă a Albei ca Zăpada și lista ar putea continua. Din povești, copiii află care sunt consecințele defectelor și calităților umane, care sunt efectele faptelor bune și rele. Antitezele atotprezente în basme îi ajută să facă diferența între bine și rău, între minciună și adevăr, între lașitate și curaj, îi învață care sunt calitățile pozitive și care sunt defectele cele mai comune ale oamenilor. Trăind alături de personajul preferat întâmplările basmului, copilul învață despre lumea din jur, fără să fie el însuși pus în situații periculoase sau dificile.

Nu trebuie să uităm nici de rolul benefic pe care poveștile îl au asupra afectivității unui copil. Frica, bucuria, iubirea sunt trăite de copil la intensitate maximă, fără ca el să fie pus în situații

periculoase sau dificile. Există părinți care își fac griji în legătură cu emoțiile prea puternice provocate de personajele negative.

Copiii mai sensibili poate ar fi bine să beneficieze de o variantă puțin îndulcită a poveștii, însă în rest, nu avem de ce să ne temem. Să nu uităm că la un moment dat copilul va trebui să țină piept lumii care nu este întotdeauna atât de frumoasă pe cât ne-am dori. Poveștile îl pregătesc pentru momentul în care se va confrunta cu situații neplăcute.

Pe lângă efectul benefic asupra copilului, să nu uitam de rolul poveștilor în relația părinți – copil. Lipsa timpului îi face pe mulți dintre noi să își abandoneze copiii în fața televizorului, la desene animate sau în fața calculatorului, la jocuri.

Câte un basm spus măcar o dată la câteva zile, crează între părinte și copil acea legătură specială dintre doi oameni care trăiesc aceleași senzații, au aceleași sentimente și își imaginează aceleași scenarii.

4. Rolul culorii și al imaginii în dezvoltarea creativității.

În procesul dezvoltării stadiale, în funcție de activitatea dominantă, de . trăsăturile diferitelor comportamente psihice și de structura de ansamblu, fiecărui stadiu îi corespunde o perioadă determinantă din viața copilului. Între aceste perioade, cea preșcolară este considerată ca fiind cea mai activă, achiziția influențelor educaționale realizându-se în proporție maximă.

Acum este vârsta “micului fan”, cum metaforic o numește Maurice Debesse “ cea mai caracteristică din toată copilăria, cea în care viața mintală, mult mai bogată și mai variată decât la vârsta precedentă, se deosebește net de viața mintală a adultului și în care educația permite o dezvoltare liberă a sufletului copilului.”

Preocuparea majoră a educației constă în identificarea de noi metode, mijloace, procedee de stimulare a personalității copilului, de cunoaștere a profilului psihologic al preșcolarului.

Cunoașterea potențialului receptiv și de asimilare de care dispune copilul la venirea în grădiniță, precum și aprecierea din punct de vedere calitativ a condițiilor mediului familial, reprezintă cheia înțelegerii evoluției sale ulterioare, când influența educațională a grădiniței crește în intensitate devenind dominantă.

Cunoașterea profilului psihologic al preșcolarului trebuie asociată cu activitatea educativă, cu anticiparea sau presupunerea a ceea ce ar putea deveni ca urmare a acțiunii sale. Organizând mediul educativ în scopul canalizării procesului formării personalității copilului pe o direcție clar conturată, prin relațiile ce se stabilesc cu ceilalți copii din grupă se sprijină procesul de socializare care “continuă metodic în grădinița de copii și școli, unde are loc instruirea și formarea personalității în scopul integrării în viața socială.”

Relațiile care se stabilesc și se încheagă în spațiul grădiniței, îl fac pe copil să dobândească încredere în sine, pentru că se simte confirmat în tot ceea ce face, se măsoară cu cei ca el, care au aceleași capacități fizice și psihice, aceleași dorințe și aspirații. în acest context se configurează comportamentele sociale, se confirmă și se consolidează.

“A separa un copil de această vârstă, de alții înseamnă deja a-l pedepsi”.

Experiența interacțiunii cu ceilalți copii, prilejuită de activitatea din grădiniță se înscrie ca un element de bază în socializarea preșcolarului.

În stimularea și sprijinirea activității copilului, care la această vârstă “gândește mai ales cu ochii, cu unghiile, cu mâinile”, între mijloacele de învățământ, destinate în a-i crea plăcere, dorință de participare și liberă exprimare se înscrie cu succes și teatrul de păpuși.

Prin intermediul teatrului de păpuși copilul pătrunde în lumea mirifică a basmului, unde eroii îndrăgiți prind viață prin jocul scenic al păpușilor.

Decorul, muzica ce însoțesc spectacolul îi trezesc de la început bucuria de a-l urmări și de a se indentifica cu personajul îndrăgit.

“Fantezia, care este aproape un sinonim al copilăriei, satisface multe nevoi imperioase ale copilului”.

În desfășurarea activității educative, folosind astfel de instrumente de sprijin, educatoarea formulează pe de o parte sarcini și cerințe față de copil, ținând seama de nivelul lui de dezvoltare, stimulându-l totodată să înregistreze noi progrese, să se autodepășească pe planul dezvoltării.

Te poți apropia de sufletul copilului numai prin activitatea sa preferată JOCUL, care pentru el “ reprezintă munca, binele, datoria, idealul de viață, singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate respira și prin urmare acționa. ”

Varietatea și noutatea jocurilor copiilor este strâns legată de bogăția de expresii pe care ei le capătă din mediul înconjurător, din povestiri, din basme.

Jucându-se copiii vorbesc conținu. Discută despre materialele care trebuie folosite, despre amenajările care trebuie făcute pentru a realiza ambianța necesară, cât mai apropiată de realitate, intervin cu precizări la realizarea fiecărei scene în parte.

Cel mai adesea în grădiniță întâlnim jocuri de creație având la bază subiecte din mediul înconjurător, reproducând anumite aspecte din munca adultului sau jocuri având ca punct de plecare povești sau basme sau reproduc unele episoade din acestea, scene care i-au impresionat mai mult, scene care zugrăvesc noul, asumându-și cu multă convingere diferite roluri.

O grijă deosebită este pentru realizarea unui cadru care să cuprindă elemente de decor cât mai apropiate de conținutul povestirii. Astfel câteva cuburi pot deveni “un castel”, “câteva mese” – “bârlogul unui urs” sau “vizuina vulpii”.

Pentru a evoca atmosfera de basm, pentru a face ca trăirea copiilor să fie mai intensă, educatoarea trebuie să ia din timp măsuri privind cadrul în care urmează să se desfășoare dramatizarea, decorurile, accesoriile necesare trebuiesc confecționate din timp și cu multă seriozitate.

Pentru pregătirea decorurilor de la teatrul de păpuși pot fi antrenați și copiii, în felul acesta se vor consolida unele tehnici de lucru folosind ca suport de lucru diferite materiale: pânză, carton, furnir, celofan, reușind de cele mai multe ori realizarea unor picturi deosebit de interesante. Cel mai des și mai eficient folosită, ca tehnică de lucru, este dactilopictura. Prin contactul mâinii cu suprafața de pictat ( pânză, carton, pefele ) se dozează efortul de apăsare. Copiii ating ușor hârtia, cu mișcări fine ale degetelor sau ale mâinii întregi. Această tehnică de lucru îi ajută pe copii în însușirea unor deprinderi motrice a căror funcționalitate se reflectă mai târziu în pregătirea mâinii pentru scris.

Prin dactilopictură copiii pot să redea imagini ale unor obiecte din mediul înconjurător, aspecte din natură, scene din basme, povești. Prin acestă tehnică se folosesc toate cele cinci degete ale mâinii drepte.

Pentru colorarea unor suprafețe mai mari care redau cerul, pământul, marea, copiii se ajută de trei degete – arătător, mijlociu, inelar – imprimându-le o mișcare circulatorie.

Pentru linia pământului, spre exemplu, se înmoaie degetul arătător în apă, se freacă apoi culoarea maro, apoi se trage linia pământului de la stânga la dreapta. Urmează apoi degetul gros, care are posibilitatea de a întinde orice culoare, dând lucrurilor o expresie de fluiditate.

Cu degetul arătător se vor picta copacii. Se va colora mai întâi trunchiul și apoi se vor trasa linii fine, tot cu culoarea maro, folosind mai ales vârful degetului realizând astfel crengi subțiri. Cu degetul mijlociu, muiat în culoarea verde se vor picta frunzele. în cazul frunzelor culoarea folosită va fi în funcție de anotimpul în care se petrece acțiunea.

Pentru a picta pereții casei se vor trasa linii ( stâlpii casei ) cu arătătorul, iar cu degetul mare se va colora ( întinde culoarea ) spațiul dintre linii. Cu degetul mic se va trasa acoperișul și tot cu degetul mare se va întinde culoarea pe spațiul dintre linii. Tot degetul mic va fi folosit în realizarea "fumului”, dar folosind mai multă apă și mai puțină culoare neagră sau o combinație de mult alb și puțin negru, iar ca mișcare se vor executa mișcări circulare de jos ( de la coș ) în sus ( spre cer ). Tot cu degetul mic muiat în culoare neagră se vor desena și păsările. Conturul norilor se va face cu trei degete odată ( arătător, mijlociu, inelar ) muiate împreună în culoare albastră întinzând cu mișcări circulare și rapide culoarea pe suprafețe mari. în felul acesta se dezvoltă mușchii mici ai degetelor și pun în mișcare întreaga mână până la cot.

Pentru realizarea acestor picturi pe pânză se va folosi ca material de lucru numai tempera care are un conținut mai vâscos și rămâne aplicată pe suprafața pânzei fără a pătrunde în fibră.

Pictura pe hârtie se lucrează numai cu culori de apă ( acuarele ) dar și tempera și goașe, dar se va folosi mai multă apă pentru a putea întinde mai bine acuarela pe hârtie.

Atunci când materialul pe care se pictează are culoarea galben, verde, ocru, roșu, albastru, se va picta cu tempera sau goașe.

Pentru echilibrul valorilor de culoare și armonizare, educatoarea trebuie să cunoască foarte bine tehnica combinării culorilor. Pe suprafețe cu fonduri de culoare caldă – galben, ocru, oranj, vernilom – se folosesc culori reci – verde, albastru – care se armonizează perfect cu culorile calde. Pe suprafețe cu fonduri de culoare rece se folosesc culori calde. Prin acest contact direct cu materialele de diferite culori, preșcolarul cunoaște alternanța și armonia dintre valoarea culorilor calde și reci.

Din placaj sau polistiren se pot realiza diferite obiecte de decor ca pomi, dealuri, căsuțe. Pentru colorarea acestora se va folosi un amestec de apă și tempera, culoarea să fie de consistența smântânii deoarece un conținut mai dens nu pătrunde în fibra lemnoasă și se păstrează calitatea culorii.

O altă tehnică de lucru care poate fi aplicată cu succes în realizarea decorului pentru teatru de păpuși este și tehnica tamponării, care este des folosită mai ales în întinderea culorii. Aceasta se realizează prin tamponare repetată și se obțin efecte deosebite. Ea poate fi folosită atât la realizarea unor peisaje cât și la decorarea unor obiecte: tapete, covoare.

O altă tehnică folosită cu ușurință de către copii este tehnica pensulei aplicate. Cu o pensulă groasă, îmbibată în culoare, se aplică pe suprafața de decorat, pete, amprente ale pensulei groase. Prin acest procedeu se pot obține elemente florale ( foarea soarelui ) sau un “copac” poate fi încărcat cu “frunze". Un instrument îndrăgit de cei mici în acoperirea suprafețelor mari este minitrafaletul.

În general decorurile precum și celelalte elemente de decor se realizează împreună cu copiii – lucrări colective. Acest gen de activitate – lucrările colective – sunt deosebit de utile deoarece au la bază relații de colaborare și ajutor reciproc între copii, începând cu fixarea temei și pe tot parcursul ei. Copiii verbalizează, comunică între ei, fac comentarii pe marginea conținutului picturii sau combinațiilor de culoare folosite, schimbă păreri referitoare la modul de realizare a temei, unitatea temei, ia paleta de culori stabilită.

Lucrările colective favorizează aprecieri însoțite de motivare, de transmitere și îmbogățire a cunoștințelor și a experiențelor acumulate de fiecare copil, dându-le posibilitatea orientării în spațiu. Prin verbalizare, lucrarea capătă o unitate de concepție asupra temei. în felul acesta se realizează o exprimare orală corectă prin promovarea și încurajarea dialogului între copii. Convorbirea dintre copii face apel la capacitatea de receptare și de asimilare a experienței perceptive și cognitive reprezentând cunoștințele însușite.

Cunoașterea abilităților și a intereselor copiilor conduce spre orientarea lor către acele activități care să le permită cu aceste abilități, prin exercițiu, să devină aptitudini

5. Rolul literaturii pentru copii în formarea personalității copiilor.

Cercetările psiho-pedagogice au demonstrat că: " procesul dezvoltării psihice se realizează în etape, stadii și perioade ce caracterizează traseul vieții umane”, apreciază copilăria ca fiind o etapă distinctă în viața omului și de .maximă importanță pentru întreaga dezvoltare ulterioară.

În procesul dezvotării stadiale, în funcție de activitatea dominantă, de trăsăturile diferitelor componente » psihice și de structura de ansamblu, fiecărui stadiu îi corespunde o perioadă determinată din viața copilului. între acestea, perioada preșcolară este considerată ca fiind cea mai activă, achiziția influențelor educaționale realizându-se în proporție maximă.

“In copilărie se formează toate conduitele importante, adaptative, se pun bazele personalității, se constituie structurile mai importante intelectuale, creative, inclusiv sociabilitatea, o serie de atitudini, caracteristicile comportamentelor de bază, relațiile afective, voliționale”în cadrul identificării celor mai eficiente căi, metode, mijloace și procedee de stimulare a personalității copilului, cunoașterea profilului psihologic al preșcolarului este o preocupare majoră a educatoarei“ .

Vârsta preșcolară este vârsta "micului fan” cum metaforic o numește Maurice Debesse, este: “ cea mai caracteristică din toată copilăria, cea în care viața mintală, mult mai bogată și mai variată decât la vârsta precedentă, se deosebește net de viața mintală a adultului și în care educația permite o dezvoltare liberă a sufletului copilului”.

În acest sens, se pornește de la ideea că evoluția copilului se realizează după legi proprii în care ereditatea, mediul și educația își pun pecetea și au o influență hotărâtoare asupra devenirii umane.

Deoarece primele impresii despre lume și despre viață copilul le dobândește în familie, el crește și se dezvoltă sub acțiunea modelatoare a părinților, rolul mediului familial, considerat ca "primul său dascăl” nu poate fi omis în procesul dezvoltării personalității copilului. Așadar, cunoașterea potențialului receptiv și de asimilare de care dispune copilul la venirea în grădiniță precum și aprecierea din punct de vedere calitativ a condițiilor mediului familial, reprezintă cheia înțelegerii evoluției sale ulterioare mai ales atunci când influența grădiniței devine dominantă.

“ Din perioada de debut a vieții, ființa umană evoluează, crește, se dezvoltă și se maturizează sub influența unor condiții de natură biologică, psihologică și socială“. Relația dintre educație și profilul psihologic se concretizează în stabilirea conținutului învățământului, a alegerii tehnologiei didactice în vederea transmiterii acestui conținut, a adoptării unor forme corespunzătoare de organizare și desfășurare a procesului instructiv-educativ.

Organizând mediul educativ în scopul canalizării procesului formării personalității copilului pe o direcție clar conturată, oferindu-i acestuia cadrul adecvat întregirii experienței sociale, prin relațiile cu copiii de aceeași vârstă se sprijină procesul socializării care, început în familie, ,,continuă metodic în grădinița de copii și școli unde are loc instruirea și formarea personalității în scopul integrării în viața socială”.

Relațiile ce se formează și se închegă în spațiul grădiniței, îl fac pe copil să dobândească încredere în sine, pentru că se simte confirmat în tot ceea ce face, se măsoară cu cei ca el, care au aceleași capacități fizice și psihice, aceleași dorințe și aspirații. În acest context se configurează, se confirmă și se consolidează comportamentele sociale.

Experiența interacțiunii cu ceilalți copii, prilejuită de activitatea din grădiniță se înscrie ca un element de bază în socializarea preșcolarului. Prin intermediul teatrului de păpuși copilul pătrunde în lumea mirifică a basmului, unde eroii îndrăgiți prind viață prin jocul scenic al păpușilor.

Prin intermediul teatrului de păpuși copilului i se dezvăluie existența unei lumi a poveștilor, o lume a miraculosului, care-l atrage și se cere cucerită. “Fantezia, care este aproape un sinonim al copilăriei satisface multe nevoi imperioase ale copilului: nevoia de evadare când mediul obișnuit îi impune constrângere; nevoia de cunoaștere eliberată de supravegherea din viața reală și care face posibilă soluționarea problemelor experimentând acțiuni care nici nu fac rău, nici nu atrag pedepsele cu care în mod normal ar fi trebuit să fie sancționate; nevoia de împlinire prin exprimarea acelor dorințe care de obicei, în viața reală, rămân inhibate și nevoia de a se bucura imaginând satisfacții care le lipsesc în viața reală”.

Copiii iubesc și ascultă cu plăcere basmele, poveștile pentru că răspund necesității lor “ de a ști, de a cunoaște, de a înțelege cum se împlinesc năzuințele spre mai bine, spre mai frumos. Acum copilul află din paginile literaturii pentru copii despre viața plantelor, animalelor, despre muncă și rezultatele obținute de oameni, despre tainele naturii.

Copilăria tuturor timpurilor nu poate fi concepută fără lumea fabulosului oferit de basme, povești și povestiri.

Literatura pentru copii privită ca o varietate de genuri și specii literare, însumând operele literare ale poeților și prozatorilor naționali și universali, dispune de un nesecat izvor de exemple pe care le putem oferi copiilor, în întreaga activitate din grădiniță, cu pondere mai mare în activitatea de dezvoltarea limbajului, în dorința de a-i face mai buni, mai drepți, mai comunicativi.

Fiind presărată cu o gamă largă de proverbe și zicători, literatura pentru copii contribuie activ la satirizarea trăsăturilor negative de voință și caracter.

Prin varietatea tematică, literatura pentru copii pune copilul în contact cu medii sociale, relații sociale, sentimente omenești, satisface setea de cunoaștere și contribuie intens la dezvoltarea armonioasă a personalității sale. Ascultând povești, copiii fac comparații, asemănări, deosebiri, iar din această confruntare reiese atitudinea personală, critică față de situațiile din povești.

Deși în aparență lecturile, poveștile, povestirile par monotone, fiind activități statice, ele implică un grad mare de participare din partea copiilor din punct de vedere intelectual și afectiv, mai puțin motric. însoțind șirul poveștilor, care se deapănă într-o lume total necunoscută, copilul judecă cu modesta sa putere de discernământ fapte și situații.

Copilul este creatorul propriilor imagini, povestitorul fiind cel care le sugerează verbal. Un rol deosebit în asimilarea basmelor, poveștilor, povestirilor îl are educatoarea care pe baza cunoașterii particularităților psihice, a intereselor, a dorințelor, a tendințelor lui de manifestare, selecționează, planifică, organizează activități de: lecturi, povestiri și repovestiri, memorizări, audiții literare.

La vârsta preșcolară este posibilă și necesară îmbogățirea conștiinței morale cu reprezentări și noțiuni morale accesibile, legate de exemple concrete, aceasta având în vedere aspectul concret intuitiv al gândirii și transformarea lor în convingeri ferme, în sentimente și atitudini care devin motive reglatoare ale faptelor și acțiunilor morale.

Copilul apreciază că o faptă este bună sau rea, dreaptă sau nedreaptă, cinstită sau necinstită după experiența pe care o are, după cum l-au învățat s-o aprecieze părinții sau educatoarea sau cei implicați direct în educarea lui.

Dacă la început preșcolarul imită faptele morale, modelele comportamentale, cu timpul, grație influențelor educative și explicațiilor primite, el se convinge de necesitatea faptelor respective.

Conduita preșcolarilor este influențată vizibil de sentimentele lor morale mai cu seamă atunci când sentimentele devin însușiri stabile ale personalității.

Conținutul poveștilor și basmelor îl transpune într-o lume mirifică, îi cultivă fantezia, visarea. Literatura în general, dar mai cu seamă literatura artistică concepută ca: " adevărata artă a cuvântului, cu un limbaj și o construcție proprie, de a crea un univers, o existență paralelă cu lumea dată a realității și indirect o reflectare a acesteia”, reprezintă filonul din care își trag sursele atâtea experiențe pe care de altfel copilul nu le-ar cunoaște.

Literatura însumează o paletă vastă de genuri și specii literare. Unele dintre ele nu ar putea fi înțelese dacă nu s-ar adresa direct lor, copiilor. Gustul pentru literatură se cultivă treptat și este condiționat de experiența de viață, de cunoștințele copilului. De cele mai multe ori copiii se dovedesc a fi cei mai docili ascultători. Candoarea vârstei facilitează transpunerea în lumea poveștilor. Ei nu suferă pentru eroul din basm, ci se confundă cu el.

Literatura constituie o sursă inepuizabilă de exemple frumoase de comportare, oglindite în mici antiteze între eroi, care ne oferă consecințele ascultării sau neascultării, a vredniciei sau a lenii, cinstei sau necinstei, a lăcomiei, ne prezintă trăsături pozitive ale unor eroi: vitejie, curaj, înțelepciune, stăpânire de sine, devotament, prietenie sinceră, dar și trăsături condamnabile: viclenie, zgârcenie, lăcomie, îngâmfare.

Literatura își găsește un mare auditoriu în rândul copiilor tocmai pentru că apelează la afectivitatea lor.

Vorbind despre rolul educativ al basmelor, Ch. Perault spunea:

,, Oricât de simple și de ușoare ar părea aceste povestiri, ele nasc, fără îndoială, printre copii dorința de a fi asemănători cu cei buni care ajung fericiți și în același timp se naște în sufletul lor teama față de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi“ .

Chiar și în lumea basmului copilul nu face confuzie între lumile fictive și reale ale imaginarului. Pentru copil imaginarul, ficțiunea au valoare de trăire aievea a realității.

Tocmai de aceea, în călătoriile provocate de imaginarul din basme și povești, copilul se simte fericit, participă afectiv și este alături de eroii pe care-i însoțește și la bine și la rău imitându-i apoi în jocurile lui.

,, Este de necrezut – spune Ch. Perault – cu câtă sete privesc aceste inimi pure și încă necoapte morala ascunsă în haina basmului… îi vezi triști și disperați atâta vreme cât eroul sau eroina povestirii sunt în impas și îndură suferințe, apoi strigă de bucurie când vine întorsura fericită și personajele iubite sunt salvate.”

O poveste sau mai multe îi creează univesul metaforic și în același timp accesibil formelor de învățare. O învățare activă ale cărei coordonate se definesc în cadrul procesului instructiv-educativ desfășurat în grădinițele de copii. Aici, binele și răul, frumosul și urâtul, deslușite în prima pagină de carte dau naștere unui zâmbet sau lacrimilor și-l însoțesc pe copil pe drumul cunoașterii.

Miracolul din basme devine un instrument al modelării morale a copilului. Contactul cu lumea imaginară stimulează curiozitatea, cultivând astfel capacitatea copilului de a se bucura pentru că i se dezvăluie o parte necunoscută a lucrurilor și a ființelor.

Lumea basmelor dă posibilitatea copiilor să-și organizeze și să verbalizeze trăirile, le dezvoltă curajul de a lupta pentru dreptate.

De exemplu, prezentându-le basmul ,,Alba ca zăpada și cei șapte pitici" de Frații Grimm, copiii se transpun în personajul principal, caută soluții, își imaginează poziția pe care trebuie să o ia pentru rezolvarea conflictului.

Povestirile sunt un mijloc important de transmitere orală a unor texte cu conținut practic, științific-realist, literar, fantastic. Ele au valoare cognitivă deoarece transmit cunoștințe din sfera vieții cotidiene și constituie un exercițiu de stimulare a gândirii și imaginației. Aspectele naturii prezentate prin imagini viu colorate sunt mai ușor accesibile și îl emoționează profund.

Povestirea științifică duce la asimilarea conștientă și activă a cunoștințelor din mediul natural în direcția cunoașterii realității. O lume vie a plantelor, a animalelor le devin acum familiară, o îndrăgesc și se simt aproape de ea privind-o cu mare curiozitate.

De exemplu, în povestea “Puiul” de Al. Brătescu Voinești, pe lângă mesajul moral întâlnim aspecte din natură. Copilul este purtat prin cele patru anotimpuri, cunoaște unele aspecte din viața păsărilor, dar și a oamenilor (munca câmpului).

Unul din principiile de bază pentru înțelegerea conținutului este accesibilitatea. Ascultând povestea, copiii trebuie să-și poată reprezenta situațiile reiatate, să înțeleagă stările sufletești ale eroilor. De exemplu, povestea “Mănușa” este preferată de copiii de 3-5 ani deoarece angajează o acțiune simplă care se repetă, deci care înlesnește înțelegerea ei și îi conferă un farmec aparte.

Acțiunea povestirii este simplă, se sprijină pe date cunoscute, dialogul este ușor de înțeles, vioi, antrenant, menține viu interesul pentru cele relatate.

Povestirea trebuie să aibă nu numai un conținut accesibil ci și un conflict puternic care să atragă și să emoționeze preșcolarul.

În alegerea poveștii, educatoarea trebuie să se orienteze către povești cu un conținut care să exercite o influență pozitivă asupra copilului. Se poate întâmpla ( la grupele mici ) ca din lipsă de experiență de viață și discernământ, copiii să nu distingă ce este “bine” de ce este “rău” mai ales atunci când accentul cade pe faptele negative tocmai din dorința ca acestea să fie evitate în viitor.

Dinamismul îl impresionează puternic pe copil și de multe ori cei mai sensibili reacționează prin lacrimi și proteste. Copilul nu suportă ca lupul s-o mănânce pe Scufița Roșie, ca Cenușăreasa să fie considerată “o fată rea și leneșă”, greierele să moară pentru că furnica nu vrea să-l ajute. Cu toate acestea, copilul dorește să asculte povestea până la sfârșit și simte plăcerea de a trece încă o dată prin emoțiile primei ascultări, de a se întrista sau de a se înspăimânta de fiecare dată, neacceptând omiterea vreunui episod.

CAPITOLUL II

1. Importanța folosirii teatrului de păpuși în activitatea instructiv-educativă.

Teatrul de păpuși, folosit ca mijloc de învățământ în activitatea cu preșcolarii, își dovedește eficiența chiar din prima zi de grădiniță, când copilul pășește pentru prima dată în această instituție, nu fără oarecare teamă și neîncredere față de mediul încă necunoscut.

Rezultatele muncii educative demonstrează că în această situație păpușa devine mijlocitoarea ideală între educatoare și copil, transformând prima întâlnire a acestuia cu grădinița într-un moment plăcut, eliminând frica și neîncrederea favorizându-i buna dispoziție, o stare fizică și psihică bună.

Mânuită de educatoare, păpușa intră în dialog cu copiii, alungându-le repede timiditatea și nesiguranța, în locul cărora se instalează încrederea și bucuria, iar într-o atmosferă plăcută, de calm și satisfacție copiii își vor petrece prima zi de grădiniță, zi pe care nu o vor uita curând.

Includerea teatrului de păpuși cu scop instructiv-educativ duce la înlocuirea povețelor fade și avertismentelor uneori supărătoare ale educatoarei, păpușa având un rol important în formarea deprinderilor de autoservire, de păstrare a ordinei și curățeniei.

,,Jocul viu al păpușii ne permite să acționăm indirect asupra comportării copiilor, fără să folosim interdicția și veșnic insuficienta formulă “nu trebuie să faci așa”, fără să facem apel la critici, moralizări sau admonestări”.

Astfel într-o scurtă scenetă, ce cuprinde dialogul dintre două păpuși, caricatura unui copil dezordonat, leneș, somnoros, obraznic fiind prezentată într-o formă vie, accesibilă, va avea un puternic efect moralizator asupra copiilor.

Succesele obținute cu ajutorul păpușilor, în acomodarea copiilor cu regimul de viața al grădiniței, încurajează utilizarea lor în cadrul procesului instructiv-educativ din întreaga perioadă a anului școlar, în diverse momente ale zilei și cu un scop bine definit.

Când educatoarea ia păpușa în mână, copiii nu-și mai pun problema “de ce începe să se miște”, ci participă efectiv la joc, ca și când aceasta ar fi o ființă vie, învățând să se concentreze, pregătindu-se astfel să urmărească mai târziu un spectacol de teatru de păpuși.

Din curiozitatea manifestată la început față de magia spectacolelor de teatru, li se dezvoltă apoi setea de cunoaștere, dorința de a face ei înșiși descoperiri și de a pătrunde în lumea mirifică a basmului prin intermediul păpușilor.

“ Actul și bucuria descoperirii creează și întreține o trebuință

lăuntrică de cunoaștere, cultivă dragostea de învățătură și o nevoie interioară de autodepășire.”

Ca formă specifică a artei interpretative, teatrul de păpuși oferă premise pentru educația artistică, fără de care nu se poate concepe dezvoltarea multilaterală a copilului preșcolar.

Numai într-o grădiniță, unde domnește un climat artistic, copilul învață să distingă ceea ce este frumos de ceea ce nu este, să fie receptiv în fața manifestărilor artistice, să încerce și el să creeze valori artistice.

În proiectarea, organizarea și desfășurarea activității didactice este necesară îmbinarea cunoștințelor teoretice cu cele oferite de practica educațională, de aceea integrarea teatrului de păpuși în cadrul programului educativ se consideră a fi foarte importantă. În același timp, un aspect important în cadrul procesului instructiv-educativ proiectat este cel ce se referă la corelarea activității copilului din diferite arii de stimulare concepute ca arii de joc, cu activitățile pe domenii experiențiale, care prefigurează activitatea de tip școlar precum și asigurarea unui raport optim între acestea.

S-a constatat că exersarea funcțiilor intelectuale este condiționată nu numai de conținuturile date ci și de forma în care acestea sunt aduse la cunoștința copiilor, adică metodele, materialele didactice și mijloacele de învătământ utilizate.

Ținând cont de particularitățile gândirii preșcolarului, mijloacele de învățământ constituie o sursă însemnată de creștere a eficienței și eficacității activității educative. Din larga gamă a acestor mijloace folosite în activitatea didactică, educatoarea are posibilitatea de a alege pe ,,cele care țin seama de natura proprie a copilului și fac apel la legile constituției psihologice a individului și legile dezvoltării lui“.

Activitatea didactică în prima parte a programului zilnic, fiind destinată jocurilor și activităților didactice alese, în raport cu cerințele noii programe, se organizează pe “sectoare”, “arii de stimulare” prin care, punându-se la îndemâna copiilor diverse materiale și truse cu jocuri se creează un cadru eficient pentru libera inițiativă a acestora, sugerându-li-se subiecte de jocuri și activități, solicitându-i în formularea unor propuneri, în exprimarea liberă a opțiunilor, în stabilirea relațiilor și comunicarea liberă între ei.

Având în vedere că obiectivele generale și particulare prevăzute de programă se realizează nu numai prin activitățile dirijate, ci preponderent și cu maximă eficiență în cadrul activităților didactice alese, se acordă o mare atenție conceperii conținutului acestora, care nu trebuie să fie o repetare monotonă a sarcinilor propuse în cadrul activităților frontale, precum și materialele puse la dispoziția copiilor care să le sugereze teme și subiecte de joc, corespunzătoare scopului urmărit, deoarece potrivit particularităților psihice, ,,copilul învață mai mult prin acțiune decât prin gândire, iar un material potrivit, bun pentru a alimenta această acțiune, conduce mai repede spre cunoaștere, decât cele mai bune cărți și decât limbajul însuși“ .

Alegerea materialului și fixarea temei de către copii, realizarea subiectului cu fantezie și idei proprii, contribuie la educarea inițiativei, spiritului de independență, a încrederii în forțele proprii. Astfel având posibilitatea de a învinge singur unele dificultăți prin soluții și idei originale, copilul devine participant activ la formarea propriei personalități, a pregătirii sale potrivit idealurilor societății.

,,Numai prin participarea sa creativă, individul se poate apăra de frustrare, de teama și înstrăinarea produse de mediu. Confruntarea creativă cu prezentul – în pofida necontenitelor transformări sociale înseamnă a-i determina viitorul.“

Atitudinea copilului în timpul jocului poate fi comparată cu cea a savantului care cercetează, el însă nu este neliniștit ci optimist și vesel, mulțumindu-se cu niște reușite efemere. Copilul începe în fiecare zi să se joace cu aceeași bucurie, construiește ceva pentru ca să fie admirat, dar și pentru propria plăcere, astfel că “ putem afirma că nu ne jucăm pentru că suntem copii, ci copilăria ne este dată anume pentru a ne putea juca.

Construirea de castele fragile, modelarea plastilinei, mâzgâlirea hârtiei, mișcarea ritmică pot constitui o etapă importantă în dezvoltarea copilului, în descoperirea premiselor viitoarelor talente, prevestind viitoarele sale reușite în: arhitectură, sculptură, pictură, dans.

Jocul, reprezentând originea necesară a oricărei creații artistice sau științifice, se poate spune că: "procesul creativ reprezintă satisfacerea emoțiilor . zăgăzuite, că el se dezvoltă pe baza unor asociații libere, alimentate de fantezie, de nevoie și de jocurile din copilărie. ”

Varietatea jocurilor copiilor este strâns legată de bogăția de impresii pe care le primesc dim mediul ambiant sau din basme și povestiri.

Copilul devine curios față de lumea înconjurătoare, se dezvoltă interesul pentru cunoaștere și pentru relațiile ce le stabilește cu semenii săi, ceea ce reprezintă un important stimul pentru dezvoltarea tuturor proceselor psihice – gândirea, atenția, voința, memoria, emoțiile, pentru că ceea ce reușește să-l pasioneze, îl obligă să gândească și să se concentreze, îl ajută să rețină mai ușor și îi trezește anumite sentimente și stări emoționale (mirare, plăcere, frică, indignare, îngrijorare).

În cadrul procesului instructiv-educativ, activitățile adiacente au rol complementar față de activitățile experiențiale, urmărind lărgirea și adâncirea influențelor exercitate în procesul de învățământ, valorificarea și dezvoltarea intereselor și aptitudinilor copiilor, organizarea judicioasă și atractivă a programului din grădiniță.

Ca activități complementare, ele prezintă unele particularități ce se referă la: conținutul și durata lor, formele de organizare și metodele folosite, materialul didactic, participarea copiilor, evaluarea rezultatelor.

Conținutul se fixează în raport cu obiectivele urmărite în actul educațional și în funcție de dorințele și preferințele copiilor, de condițiile și posibilitățile de realizare.

Formele de organizare au un vădit caracter recreativ și sunt mult mai elastice, oferind copiilor câmp deschis de acțiune și inițiativă.

În desfășurarea activităților liber alese și distractive, materialele puse la dispoziția copiilor trebuie să aibă un anumit potențial pedagogic, să fie selectate sau adaptate în acest sens, în vederea îndeplinirii sarcinilor instructiv-educative ale grădiniței.

Gama acestor materiale este extrem de largă și variată: jucării diverse, truse de jocuri de construcție, jocuri de creație, jocuri de masă, păpuși pentru teatru, ilustrații, fotografii, albume, tablouri, planșe, cărți cu povești, materialele necesare confecționării unor jucării, măști, păpuși (pentru teatru), culori, plastilină, imagini audio-vizuale obținute prin proiecția unor diapozitive, diafilme, înregistrări pe CD-uri.

Materialele pregătite se așează la îndemâna copiilor, cât mai variat, dar nu în cantitate prea mare pentru a nu le distrage atenția și a nu le îngreuna alegerea, se selecționează în așa fel încât să difere de la o zi la alta pentru a prezenta interes și a le sugera noi teme de activitate, prevenind în felul acesta plictiseala și oboseala.

În aceste condiții, pe fondul unor trăsături afectiv-emoționale, plutind pe aripile imaginației, copiii se joacă modelând, pictând, desenând, confecționând jucării, intuind imagini din cărțile cu povești, după preferințele lor sau la propunerea educatoarei.

Pregătind cu multă atenție și îndrumând cu subtilitate aceste activități, educatoarea îl urmărește pe copil în timpul acțiunii sale și îi va acorda un ajutor eficient în stimularea dezvoltării corespunzătoare a limbajului.

În jocurile de creație, copiii reproduc aspecte din mediul înconjurător, din viața și activitatea adulților (“De-a mama”, “De-a grădinița”, "De-a librăria”), dar și fragmente din unele povești, dând viață eroilor îndrăgiți și care i-au impresionat.

Deși jocurile de creație cu subiecte din viața cotidiană au o pondere mai mare în grădiniță, ele fiind mai ușor de realizat, deoarece copiii transpun în joc cu mai multă ușurință datele experienței senzoriale decât cele primite pe cale verbală, și jocurile de creație cu subiecte din basme și povestiri sunt îndrăgite de copii, care se joacă cu multă plăcere, “De-a Cenușăreasa”, "De-a Scufița Roșie“.

Realizarea acestor jocuri este posibilă atunci când copilului i se dezvăluie existența unei lumi a poveștilor, o lume a miraculosului, care-l atrage și se cere cucerită.

Copilul care ascultă cu nesaț povestea, se află în situația deosebită în care poate înfrunta cele mai groaznice primejdii, nu fără teamă ci înfrângâdu-și-o.

,,Comunicarea conținutului basmului nu poate fi făcută la întâmplare, actul povestirii implicând unele exigențe potrivit cărora povestitorul " atent la tehnica vorbirii, va întrebuința un limbaj bogat, ales și expresiv, simplu și concis, o expresie elegantă și clară, în j'raze echilibrate, adresate vioi, energic și vibrant încât auditoriul să înțeleagă ușor și să se simtă încurajat.“

Jucându-se “de-a teatrul de păpuși”, copiii interpretează roluri care le vor da posibilitatea să-și exerseze puterea de exprimare, să-și valorifice cunoștințele de limbă dobândite și să-și corecteze eventualele greșeli, să respecte unele reguli de comportare.

Prin joc îl putem ajuta pe copil ca, dezvoltându-și propria gândire, să înțeleagă cu mintea lumea înconjurătoare.

Între activitățile desfășurate în grădiniță, pe lângă jocurile de creație, o influență asupra dezvoltării psihofizice a copilului o au și teatrul de păpuși, dramatizările, vizionările de diafilme, filme pentru copii, emisiuni de televiziune, audiții, serbări.

Teatrul de păpuși include, într-o structură accesibilă vârstei, valori artistice din literatură, muzică, arte plastice, dans, care asimilate prin conținutul interesant de idei și sentimente (mesajul artistic), prin personaje și situații tipice, prin forma de expresie (limbaj artistic), se răsfrâng asupra laturilor personalității copilului: intelectuală, morală, afectivă.

Urmărind un spectacol de păpuși, copiii se integrează în atmosferă, trăiesc cu intensitate întâmplările prezentate și participă cu tot sufletul la ele – scot strigăte, vorbesc cu păpușile, intervin în ajutorul unor personaje.

,,Păpușa devine astfel un actor mult mai apropiat de gândirea și receptivitatea copiilor decât actorii de pe scenă sau cei din filme.“

Unindu-i printr-un scop comun care nu poate fi realizat decât atunci când fiecare se achită de sarcina ce-i revine, renunțând la interesele proprii, jocurile cu subiecte din basme și povestiri contribuie mai mult decât oricare alte jocuri, la realizarea sarcinilor educației pentru societate, ale educației afective, îmbogățind inventarul de abilități necesar integrării în clasa școlă cu pregătirea copiilor sub aspect psihologic, comportamental.

Jocul cu păpușile îi atrage chiar și pe cei mai timizi copii. Pentru aceștia cel mai recomandat este teatrul de masă care le oferă ocazia de a mânui singuri păpușa, erijându-se într-un rol sau altul și vorbind în numele personajului pe care-l reprezintă, capătă mai multă încredere în sine, mai multă siguranță, devenind mult mai perseverenți în acțiunea de joc.

Deci ,, rolurile pe care copilul încearcă să le joace trebuie să ne rețină atenția, deoarece au o influență considerabilă pentru trezirea personalității.“

Organizarea activităților liber alese sub forma “ariilor de stimulare” favorizează comunicarea liberă a copiilor și permite exersarea unor priceperi, deprinderi și cunoștințe achiziționate anterior, consolidarea sau transferul acestora în situații noi, promovând inițiativa și independența.

Astfel dorind să se joace "De-a Scufița Roșie” copiii descoperă că au nevoie de câteva elemente de decor pentru teatrul de masă (siluete de copaci, flori).

În această situație, intră în relație cu colegii lor de la sectorul “ artă ” și împreună încep să confecționeze obiectele dorite.

În cadrul acestui " sector " pe lângă teme specifice, copiii pot fi antrenați și în confecționarea unor păpuși pentru teatru și a unor elemente simple de decor (coifuri, cordoane, diademe) deprinzându-se să mânuiască foarfecele, să execute cusături simple, să picteze și să aplice motive decorative cu multă răbdare și perseverență în realizarea scopului urmărit.

Toate aceste acțiuni stimulate și îndrumate de educatoare contribuie la formarea unor priceperi și deprinderi elementare de muncă, înlesnind ,,tranziția de la jocul copilului la munca veselă a școlarului cu condiția să nu se piardă din vedere că jocul și munca nu pot fi eficace decât prin interesul pe căre-l prezintă pentru copii.”

Interpretând diferite roluri, susținând replici variate, copiii înțeleg unele imagini artistice, folosesc expresii și îmbinări de cuvinte, reușind să elaboreze concluzii dintr-o poveste, să desprindă idei dintr-un scop dat. Prin joc și bună dispoziție ei lipesc, cos, colorează, exprimându-și liber, creativ, prin intermediul limbajului plastic, sentimente, trăiri.

În ceea ce privește dezvoltarea psiho-fizică, jocurile de creație realizate cu ajutorul teatrului de păpuși constituie un bun prilej pentru satisfacerea nevoii de mișcare, exersare și dezvoltare a motricității fine. Mișcând păpușa căreia vrea să-i dea viață, copilul este pus în situația de a răspunde motric la unele sarcini, respirând natural, normal, profund ori pe un ritm dat, executând mișcări de dans, mers sau alergare, săritură, conștient și armonios în funcție de sarcina dată pe linia însuflețirii personajului interpretat.

Activitățile frontale dirijate ocupă primul loc între formele de activitate din grădiniță, reprezentând forma cea mai organizată prin care se realizează cerințele programei și care spre deosebire de activitățile liber creative, sunt organizate și pregătite de educatoare până în cele mai mici detalii. în cadrul activității frontale copiii învață în grup, în același ritm și prin aceeași metodă.

Există însă și posibilitatea ca atât ritmul cât și metodele să fie diferite în funcție de particularitățile grupei (tratarea diferențiată). Astfel, în desfășurarea unor activități de educație a limbaiului – ca mijloc de comunicare, de expresie – memorizări, povestiri, convorbiri, lecturi, jocuri didactice, introducerea păpușilor de teatru asigură plăcerea și interesul, determinând participarea activă a copiilor în rezolvarea sarcinilor propuse.

Explicarea conținutului poeziei “Acasă” de Emilia Căldăraru prin prezentarea personajelor, și a mediului lor familial, folosind teatrul de masă a produs copiilor o vie emoție trezindu-le interesul pentru activitate și facilitând atingerea obiectivelor propuse.

Rezultate deosebite am obținut folosind teatrul de umbre pentru învățarea primelor două strofe din poezia "Somnoroase păsărele” de Mihai Eminescu și a teatrului de păpuși pentru învățarea poeziei ,,Puișorul moțat”, “Zdreanță”, “Cățelușul șchiop”.

În fixarea și consolidarea poveștilor predate, prezentarea momentelor principale prin interpretarea personajelor de către păpușile de teatru, mișcându-se și acționând în cadrul adecvat, s-a dovedit deosebit de eficientă. Crearea cadrului sugerat de conținutul povestirii ,,Căsuța din oală“ printr-un decor corespunzător și reprezentarea personajelor principale prin siluete confecționate din materiale reciclabile au captat atenția copiilor, înlesnind realizarea obiectivelor propuse de educatoare, iar pe de altă parte constituind momente de divertisment pentru copii care au mânuit siluetele.

Cu bune rezultate am folosit teatrul de păpuși în educarea dragostei față de țară, de limbă și popor. Opere literare ca: “Moș Ion Roată și Unirea”, sau poezii ca "Hora Unirii”, “Portul românesc”, ,,Copiii din lumea întreagă” conțin exemple minunate de cinste, curaj, dragoste pentru om și sufletul lui.

,,Dacă psihologia copilului îl învață pe adult să cunoască copilul, literatura pentru copii îl ajută pe copil să devină om.”

În acest scop, folosirea teatrului în predarea povestirii "Cum au fugit odată jucăriile de la un copil”, copiii au înțeles că trebuie să aibă o atitudine corectă, de comportare civilizată cu jucăriile folosite, să nu ierte greșelile celor dezordonați, neglijenți, de a-i ajuta să se corecteze.

Jocul cu o singură păpușă relaxează și înviorează jocurile de dezvoltarea limbajului care au ca obiectiv alcătuirea de propoziții, folosirea corectă a pluralului, genitivului, căutarea de cuvinte cu un anumit sunet. Spre bucuria copiilor, păpușa devine veselă, vioaie, jucăușă, mereu activă, făcând de multe ori greșeli intenționate, cerând ajutorul copiilor în găsirea unor soluții adecvate, potrivite și chiar invitându-i să participe ia concursuri “Răspunde repede și bine”, "Eu spun una tu spui multe”, “Spune mai departe“, etc.

“Păpușa” poate “participa“ și la activități matematice, unde alături de copii învață să numere chiar dacă de cele mai multe ori greșește, rezolvă împreună cu copii probleme complicate de adunare și scădere sau caută în “Săculețul fermecat” piese cu anumite caracteristici sau la cererea copiilor “Te rog să-mi dai” oferă piesa cerută. Greșelile intenționate stârnesc hohote de râs, înviorează și destind atmosfera rigidă a activităților de matematică.

Frecventarea teatrului de păpuși se recomandă și pentru dezvoltarea imaginației plastice a copiilor. Ei se entuziasmează să deseneze ceea ce au văzut pe scenă. O reprezentație bună le influențează modul de comportare și se oglindește în jocurile lor de creație.

Natura prin caracterul său variat și dinamic, deșteaptă interesul, deosebit al copiilor de vârstă preșcolară. Curiozitatea copilului este atrasă nu numai de obiectele pe care le poate percepe, ci și de legăturile interne, de cauzele care există între obiecte și fenomene, toate materializându-se în întrebările pe care le pun copiii. Educatoarea este cea care trebuie să dea răspunsuri clare și accesibile tuturor “de ce”-urilor.

Astfel, folosind teatrul de masă sau de umbre am explicat înmugurirea și căderea frunzelor folosind povești create despre anotimpuri.

Punând în scenă povestea “Unde a zburat rândunica” copiii au înțeles mai bine plecarea păsărilor călătoare. După activități de observare a apei, sceneta “Soarele și omuleții de zăpadă“ i-au făcut pe copii să înțeleagă mai ușor “de ce” se topește zăpada, când apar ghioceii, precum și succesiunea anotimpurilor. Discuțiile purtate cu copiii sunt foarte importante, ele adâncind observările făcute, în felul acesta am îndemnat copiii să facă legături ale coexistenței, dependenței temporale, cauzale, ale dezvoltării fenomenului în timp și spațiu. Așa, prin îndrumările date, copiii au făcut legătura între temperatura mai ridicată din timpul primăverii și înmugurirea copacilor, apariția ierbii, apariția insectelor.

Folosirea teatrului de păpuși în derularea procesului instructiv-educativ s-a dovedit deosebit de eficientă atât în desfășurarea numai a activităților liber alese cât și în desfășurarea activităților integrate, sporind varietatea și eficiența mijloacelor didactice utilizate în grădiniță atât pentru învățare cât și pentru destindere.

2. Confecționarea și utilizarea păpușilor în desfășurarea spectacolelor de teatru de păpuși

Realizarea obiectivelor propuse pe linia dezvoltării personalității copilului depinde în mare măsură de educatoare. Ea este cea care exprimă un sens și o finalitate educativă tuturor premiselor și condițiilor obiective și subiective participante și implicate în procesul de învățământ.

,,Pentru o misiune atât de delicată este nevoie de o mare artă, care să sugereze momentul potrivit și limitele intervenției, pentru ca acestă intervenție să nu tulbure, să nu devieze, ci să ajute sufletul care prinde viață și va trăi în virtutea propriilor sale forțe“.

Teatrul de păpuși folosit ca mijloc de învățământ în activitatea cu preșcolarii, își dovedește eficiența chiar din prima zi de grădiniță, când copilul pășește pentru prima dată în acest mediu cu atât de multe necunoscute pentru el, stăpânit de teamă și neîncredere în tot ceea ce-l înconjoară.

Includerea păpușilor de teatru în scop instructiv-educativ constituie momente agreabile, creează clipe de bucurie și surpriză, o atmosferă plăcută de calm și satisfacție, constituind un mijlocitor al relațiilor ce se stabilesc între educatoare și copil.

Din curiozitatea manifestată ia început față de magia spectacolelor de teatru, li se dezvoltă apoi setea de cunoaștere, dorința de a face ei înșiși descoperiri și de a pătrunde în lumea mirifică a basmului prin intermediul păpușilor.

,,Actul și bucuria descoperirii crează și întreține o trebuință lăuntrică de cunoaștere, cultivă dragostea de învățătură și o nevoie interioară de autodepășire. “

Ca formă specifică a artei interpretative, teatrul de păpuși oferă premise pentru educația artistică fără de care nu se poate concepe dezvoltarea armonioasă a copilului preșcolar.

Numai într-o grădiniță unde domnește un climat artistic copilul învață să distingă ceea ce este frumos de ceea ce nu este, să fie receptiv în fața manifestărilor artistice, să încerce și el să creeze valori artistice.

Ambele modalități ale trăirii artistice, cele receptive ca și cele productive, sunt importante în dezvoltarea personalității copilului. În teatrul de păpuși, trecerea de la receptarea artistică pasivă la cea creativă se produce repede, între valorile etice și cele estetice existând ca între artă și realitate, strânse legături de reciprocitate.

Exprimându-și dorința de a învăța să confecționeze păpuși, de a pătrunde în taina mânuirii acestora",“copiii ‘ manifestă un deosebit interes, participând cu mai multă pasiune la activitățile care urmăresc aceste obiective.

Modalitățile de realizare a păpușilor pentru teatru sunt diferite, unele mai complicate, care necesită din partea copiilor deprinderi și chiar obișnuințe sau folosirea unor materiale deosebite.

Dar, copiii vor fi antrenați în confecționarea unor păpuși simple, din materiale ușoare, cunoscute care, pentru realizarea lor, nu necesită abilități deosebite, fără prea mare dificultate. Se va ține cont în permanență de posibilitățile de realizare reduse. Copiii vor fi mereu încurajați și stimulați pentru obținerea unui rezultat final bun, ce să le dea o mare satisfacție și multă încredere în forțele proprii.

Pentru început se poate porni de la improvizarea păpușilor din diferite obiecte: gheme de lână, linguri de lemn, dopuri de plută, cartofi, mere, morcovi, toate ducându-l pe copil spre"activitatea creatoare. (anexa 1)

Astfel, un ghem de lână de culoare albă, roz, bej, pe care se fixează doi nasturi – ochii, aplicații din material pentru nas, gură, acest ghem fixat într-un bețișor peste care se așează un “fular" poate deveni întruchiparea bunicului sau a unei femei. (anexa 2)

Câteva amănunte realizate cu ajutorul unor nasturi, mărgele, batiste, vor defini personalitatea eroilor, vor sugera caractere.

Folosirea lingurilor de lemn este un alt material cu care copiii pot realiza diferite personaje pe care apoi le vor mânui cu ușurință. Lingurile de lemn permit pe partea curbată redarea fețelor personajului, iar pe coada lor, aspecte caracteristice veșmântului fiecăruia.

Se schițează cu creionul pe partea curbată figura – părul, ochii, nasul – iar pe coada lingurii elementele îmbrăcămintei, se vopsește în culorile corespunzătoare ( tempera ) caracterul eroului întruchipat și se aplică un strat de lac incolor care să protejeze pictura, scoțând în evidență liniile de bază ale personajului creat.

Copiii pot fi antrenați și în confecționarea unor păpuși din material textil, care sunt de mare efect și ușor de realizat și de mânuit.

Pe capătul unui bețișor, uns în prealabil cu aracet, se fixează un ghemotoc de vată, bine presat, ce se prinde apoi într-un ciorap de mătase, pentru a-i păstra consistența, legând,u-l strâns cu ața de partea superioară a bățului ( gâtul ). Acesta fiind scheletul capului, se acoperă cu o bucată de tricot, vopsit în culoarea tenului personajului, ce se va întinde bine. în funcție de tipul de păpușă ce se dorește a fi realizat, se alege culoarea, se adaugă elementele componente ale capului și îmbrăcămintei. Culoarea tenului păpușii poate fi în general de ocru-roz, dar și verzui ( pentru o vrăjitoare ) sau o nuanță de roșu violaceu ( pentru un om furios ). ( anexa 3 )

Peruca se poate realiza din fire groase de lână, din șuvițe de fetru sau postav, din rafie, sfoară, câlți, ce se întind la lungimea dorită, prinzându-se la mijloc între două foi de hârtie peste care se trece o cusătură desprinzându-se apoi hârtia. Peruca se lipește la nivelul capului, aranjându-se după caz: mai ciufulită pentru un copil neastâmpărat, mai ordonată pentru un copil cuminte, strânsă în codițe pentru fetițe, prinse în coc pentru bunică. Culoarea părului contribuie și ea la definirea personajului alături de celelalte componente prin armonia cromatică cu îmbrăcămintea păpușii. Ochii vor fi realizați din nasturi, mărgele, vinilin iar gura dintr-o bucată de postav sau vinilin lipită la locul ei.

Costumul păpușii este determinant pentru vârsta și caracterul personajului, pentru evocarea epocii în care trăiește. ( anexa 3 )

Păpușa nu are corp, mâna celui ce o animă devenind “corpul”, dându-i consistență și maleabilitate. Pe gât, cam la 2-3 cm sub capul păpușii, se fixează cămașa care va fi bine prinsă într-un inel dintr-un material rigid. Cămașa va fi realizată dintr-un material mai tare ( pânză tare ), iar pe acest schelet se adaugă amănuntele vestimentare ( blana, rochia, fusta ). ( anexa 3 )

Mâinile mult mai scurte decât proporția normală a corpului se realizează din fetru sau postav, având spre încheietură un inel de fetru sau carton în care degetul mare și cel mic să intre cu oarecare dificultate, permițând gestica.

Începutul drumului în arta mânuirii este marcat de nerăbdarea copiilor, viitorii mânuitori, care după ce au participat la confecționarea păpușilor, doresc să le "dea viață” și să se bucure cu ele.

Se constată că păpușa are cap, costum și mâini, iar mâna mânuitorului odată introdusă în costum devine corpul ei și “inima începe să bată”.

Mâna dreaptă se introduce în costumul păpușii cu palma spre public, degetul mare în mâna stângă a păpușii, iar degetul mic în mâna dreaptă, iar degetul arătător intră în orificiul capului. Mâna celui ce animă păpușa trebuie să fie perfect întinsă, să nu fie crispată pentru că obosește repede și imprimă rigiditate personajului.

Gesturile trebuie să fie largi, clare și expresive, într-o perfectă concordanță cu textul rostit, sugerând unitatea dintre cuvânt și faptă, subliniind exactitatea acțiunii. Când păpușa merge, trebuie să meargă și mânuitorul cu pași mici, iar când păpușa fuge, acesta va face la fel, iar prin modul lent de acțiune se sugerează personajele vârstnice.

După inițierea în tainele teatrului de păpuși, exercițiile de mânuire continuă de-a lungul anului școlar sub directa îndrumare a educatoarei.

3. Tipuri de teatru de păpuși folosite în grădiniță

Ascultând o poveste, copilul trebuie să-și reprezinte faptele, trăirile eroilor; la teatru el are prilejul să-și vadă eroii preferați acționând, deci să înțeleagă mai ușor conflictul care susține povestea.

Organizarea și desfășurarea spectacolelor de teatru de păpuși în grădiniță necesită existența unei baze materiale care cuprinde: păpuși, decor, cadrul scenă, benzi magnetice, texte dramatizate.

În raport cu genul de teatru utilizat, precum și cu subiectul și personajele textului dramatizat se confecționează păpușile, decorul și cadrul scenă, folosindu-se diverse materiale: fier, lemn, polistiren, sticlă, magneți, hârtie, material textil ( pânză, stofă ), vată, burete, piele, fire de lână și de bumbac, carton, aracet, prenandez, vopsele.

Realizarea cadrului scenic constituie un început de drum, o problemă cu multe necunoscute ce se cere rezolvată într-o formă cu multiple posibilități funcționale. Scena pentru teatrul de păpuși trebuie astfel concepută încât să se adapteze oricărei săli, să fie demontabilă, iar montarea să nu fie o problemă. Scena pentru teatru de păpuși poate fi foarte bine și în spatele cortinei din sala de festivități unde se poate face o mică modificare de cadru.

Scena este locul unde se desfășoară acțiunea, cadrul în care personajele gesticulează, se mișcă și necesită mult spațiu.

Teatrul de masă și teatrul de mariomete necesită scenă specială în concordanță cu fiecare gen în parte.

Pentru teatrul de umbre, cadrul de desfășurare, păpușile și tehnica de mânuire trebuie să fie de un înalt nivel tehnic și artistic pentru a întruni toate condițiile cerute de acest gen de teatru.

Scena este completată de cortine, care se prind de scheletul cadrului, îmbrăcându-l după cerințele piesei și a genului de teatru. Ea trebuie să fie confecționată dintr-un material viu colorat ( catifea, organza, mătase ) realizând cadrul scenic într-o armonie cromatică cu decorul și păpușile.

Un rol important îl are decorul, care indică locul și timpul de desfășurare a acțiunii, în funcție de conținutul piesei.

,,Structura și modul de tratare a piesei vor influența un decor în aceeași măsură în care locul unde se petrece acțiunea, anotimpul și epoca cer o mare atenție.“

Decorul poate sugera locul în care trăiesc oamenii buni sau răi, ordonați sau dezordonați, bogați sau săraci, tineri sau vârstnici. Acțiunea se poate petrece în trecut sau în viitor, vara sau iarna, în casă sau afară, pe stradă sau în pădure, pe vreme bună sau pe vreme rea. ( anexa 6 )

Partea din spate a decorului, ‘‘fundalul" este o pânză care va sugera cadrul în care se desfășoară acțiunea – un interior de cameră, baie, un peisaj al unui anotimp, o imagine de pădure sau de câmpie, deal, mare, curtea unei gospodării, grădiniței.

Decorul este completat cu siluete din carton sau placaj, sugerând după caz, copaci, mobilier, căsuțe, care vor fi susținute de un stativ sau vor fi fixate de tavan în așa fel încât să dea posibilitatea mânuitorului să le ocolească fără probleme, (anexa7)

Decorul va fi vopsit în pete mari de culoare, care să contrasteze cu "fața" și costumul păpușii impunându-se ca aceasta să fie avantajată față de cadrul în care ea acționează.

Ca parte importantă în structura unui spectacol de păpuși, muzica nu trebuie să lipsească. Pentru teatrul din grădiniță nu este nevoie de o muzică compusă special ci este suficientă găsirea unei melodii corespunzătoare cu conținutul piesei, care să creeze atmosfera și stilul spectacolului, însoțind jocul păpușilor și adâncind efectul emoțional, făcându-i pe copii să fie veseli și bine dispuși, ajutând în același timp la dezvoltarea auzului muzical, simțului ritmic și al armoniei, dar se va evita ,,… sonorizarea nu trebuie să trecă niciodată pe primul plan în defavoarea textului “.

Făcând parte din recuzita spectacolului, instalațiile de lumină și diversele aparate ce produc efecte speciale îi atrag pe copii, care sunt impresionați de magia luminii. Reflectoarele, becuri simple pot fi instalate în spațiul scenic sau în afara acestuia în funcție de efectul pe care-l urmărim.

Un rol important îl joacă așezarea luminii ( becului ) în teatrul de umbre. în funcție de cum este luminat paravanul depinde succesul piesei. ( anexa 5 )

Având în vedere locul principal pe care îl ocupă păpușile în cadrul spectacolului de teatru, se acordă o mare atenție alegerii și confecționării acestora care, după modul de construcție și de mânuire sunt variate: păpuși de wayanguri ( sau cu sârme ),(anexa 8); păpuși bibabou (anexa 9); marionete pe fire (anexa 4); păpuși pentru teatrul de masă și siluete pentru teatrul de umbre (anexa 5) și teatru pe degete (anexa 10).

Păpușa capătă viață datorită celui care o mânuiește, dinamica mișcărilor sale dându-i o mare vitalitate. Păpușa de teatru nu trebuie să imite cu exactitate ființele vii – oameni sau animale – ea le sintetizează, le esențializează.

Prin stilizare se realizează un tip de păpușă care în funcție de personajul întruchipat devine simbol al binelui sau răului, pe care copilul îl recunoaște după tipul de păpușă care îl interpretează. ( anexa 11 )

Elementele de bază în redarea tipului de păpușă sunt forma și culoarea, la care se adaugă rolul pe care-l joacă incidența luminii pe suprafața materialului folosit pentru că, păpușa este un obiect care capătă viață prin mișcare ( reținută sau agitată ), contrastele favorizează impresia că trăiește. Astfel, pentru a reda părul păpușilor sau bărbia, nu se folosește păr veritabil sau sintetic ci fire de lână, șnur, sfoară. Ochii, făcuți din cuie de tapițerie sau nasturi strălucitori, fac impresia că ne privește cu multă pătrundere, acestea înlocuind cu succes folosirea ochilor de sticlă. ( anexa 1 )

Păpușa mănușă este compusă din două părți: y capul și corpul, acesta din urmă constituind haina personajului. Potrivit distribuției piesei alese, păpușile pot fi personaje umane sau animale. înălțimea unei astfel de păpuși nu depășește 50 cm. ( anexa 8 )

Capul păpușii poate fi un plutitor de polistiren sau niște melană sau o minge de plastic. Dacă capul păpușii va fi din polistiren, acesta va fi vopsit cu un amestec de aracet și tempera roz. Figura va fi completată cu aplicarea ochilor, gurii, nasului, confecționate din diverse materiale ( scoici, piele, nasturi ).

Părul va fi un mănunchi de fire de lână care ies de sub "șapca băiatului”, “căciulă” sau “baticul fetiței”,“bunicii” și pe care Ie vom fixa de cap. “Corpul păpușii” va avea o formă care să permită pătrunderea mâinii astfel încât degetul mare și mic să mânuiască mâinile, degetul arătător să poarte capul. Corpul păpușii va fi confecționat dintr-o pânză mai rigidă ( pânză tare ) iar pe deasupra se aplică diverse haine care vor da și nota caracteristică a personajului. Haina va fi fixată de bețișorul care va fi gâtul și care jumătate va fi introdus în “bila cap”, iar jumătate în haină și care va ajuta la mânuirea păpușii. ( anexa 3 )

Păpușa cu wayanguri sau păpușa cu sârme este de dimensiuni mai mari decât păpușa mănușă și are pe lângă cap, corp, ca părți distincte, cele două mâini care sunt mânuite cu ajutorul a două sârme.

În realizarea acestei păpuși se vor folosi aceleași procedee numai că dimensiunile vor fi mai mari, capul va deveni mobil datorită bățului cu ajutorul căruia va fi purtat. Mânuirea păpușii cu sârme se realizează cu ambele mâini: prima de a susține mâinile, iar cea de a doua de a roti capul. ( anexa 8 )

Păpușile pe degete sunt ușor de confecționat dar mai greu de interpretat pentru copii. ( anexa 11 )

Pentru a pregăti păpușile avem nevoie de carton mai gros și acuarele. Siluetele vor fi desenate pe carton, colorate și apoi decupate, dar fără a tăia creștetul deoarece în acest loc păpușa trebuie îndoită în așa fel încât să aibă și față și spate. După ce au fost îndoite, păpușile trebuie cusute pe margine pentru a nu se desface în timpul reprezentației. Cusătura se va face și la picioare, dar lăsând un orificiu pentru introducerea degetului care va purta păpușa. ( anexa 10 )

Păpușile pe deget se pot confecționa și altfel. Se desenează personajul. Se găurește la umeri sau în apropierea lor și se trece un elastic subțire cu care să se lege păpușile de încheietura mâinii. Degetul arătător și cel mijlociu vor fi picioarele păpușii. Inelarul, degetul mic și degetul mare se vor ține îndoite în palmă, să nu se vadă. In felul acesta păpușa va executa diferite mișcări ( mers, alergare, dans ). ( anexa 11 )

Teatrul de umbre, înrudit cu teatrul de păpuși pe degete în ceea ce privește realizarea păpușilor, este mult mai folosit în grădinițe.

Pentru desfășurarea acestui gen de teatru avem nevoie de un ecran pe care sunt desenate decorurile. Pânza trebuie să fie subțire și foarte bine întinsă pentru ca lumina să treacă prin ea. De o importanță deosebită este lumina care trebuie să vină din spatele ecranului. Siluetele vor fi negre pentru a putea fi ușor remarcate pe ecran. Cel care mânuiește siluetele trebuie să se afle cât mai jos pentru ca să nu fie proiectată umbra sa pe ecran. Siluetele vor fi prevăzute cu bețișoare sau sârme de susținere. ( anexa 5 )

Teatrul de marionete, cel mai mult folosit mai ales în teatrul profesionist, constă în mișcarea păpușilor cu ajutorul unor fire.

Acest gen de teatru necesită îndemânare și un deosebit simț ritmic, păpușa mișcându-se o dată cu actorul. ( anexa 4 )

,,Farmecul naiv al eroilor, veselia spectatorului, comunicarea directă dintre scenă și sală, conferă producției o atracție deosebită. “

4. Programarea activităților ce necesită folosirea teatrului de păpuși, selectarea și prelucrarea textelor literare

Având în vedere că activitatea didactică devine cu atât mai rodnică cu cât este mai temeinic pregătită, anticipată, se impune fixarea unei strategii corespunzătoare scopului urmărit, prin alegerea și folosirea celor mai eficiente metode, procedee și mijloace de învățământ.

Opțiunea pentru o metodă sau alta, pentru anumite resurse materiale este condiționată de capacitatea de reflexie pedagogică a educatoarei și analiză a situațiilor concrete.

Simpla alegere a unor metode și mijloace de învățământ nu este eficientă, ele trebuind imaginate, adaptate de fiecare dată, cea ce cere bogăție de imaginație, suplețe și putere de adaptare, comportamentul metodic al educatoarei aflându-se ,,sub influența factorilor psihici de personalitate, sub imboldul unor motive subiective care reflectă abilități cognitive și gradul de stăpânire a disciplinei pe care o predă, care țin de știința sa, de nivelul de cultură generală la care a ajuns, de natura experienței sale psiho-pedagogice,de însușirile de temperament și starea de sensibilitate afectivă, de atitudinile și ținuta sa morală, de pasiunea și de perseverența de care dă dovadă în pregătirea lecțiilor, de stilul său de muncă în general.”

Utilizarea teatrului de păpuși în desfășurarea unor activități didactice necesită o pregătire prealabilă care constă atât în confecționarea păpușilor și a decorului cât și în selecționarea și prelucrarea textelor ce urmează a fi interpretate, totul fiind adaptat la situația concretă privind nivelul de dezvoltare psiho-fizică al copiilor, forma de activitate și obiectivele ce sunt vizate.

Deci, atunci când este folosit în cadrul activităților frontale, în proiectarea didactică a activității respective se precizează forma de teatru adaptată, precum și momentul în care acesta va fi folosit: în introducerea în activitate ( anunțarea temei, familiarizarea cu conținutul, explicarea unor cuvinte și expresii literare, explicarea și demonstrarea sarcinii didactice ), în desfășurarea propriu-zisă ( sprijinire și încurajarea copiilor în participarea activă, completarea cunoștințelor acestora ), în încheierea activității ( fixarea și consolidarea cunoștințelor predate, priceperilor și deprinderilor asimilate ).

Pentru o bună desfășurare a activităților, educatoarea va pregăti din timp păpușile și cadrul corespunzător, stabilind totodată, în funcție de conținutul tematic, replicile pe care acestea le vor folosi în momentul intervenței lor.

În cadrul activităților extrașcolare sau a activităților liber alese, se pot susține de către educatoare sau de către copii spectacole de teatru, care să se desfășoare după scenarii – realizate fie prin dramatizarea unor texte literare (basme, povești, povestiri, fabule, poezii ) sau având la bază idei originale inspirate din activitatea zilnică, din relațiile ce se stabilesc cu cei din jur sau activitatea specifică unor profesii.

Sarcina educatoarei constă în pregătirea unei povești, a unei idei în așa fel încât ea să poată fi jucată pe scenă, să producă efect scenic.

,,… ca oricare altă formă a artei, teatrul trebuie să oferă o satisfacție, să desfete, să miște, să pună probleme, să provoace tensiune, să-l transforme pe om.“

Dacă se ia ca punct de plecare un model literar se apelează de la început la o formă artistică în stare să-l distreze, să-l impresioneze pe spectator. Povestirea este dată ca bază pentru desfășurarea acțiunii piesei, iar limba, stilul, dialogurile pentru caracterizarea personajelor, pentru ti pi citatea păpușilor. Important este să se reușescă transpunerea lucrării în proză într-o piesă de teatru, a poeziei într-o scenetă, cu alte cuvinte textele literare să fie dramatizate. Subiectul unei piese de teatru reprezentând scheletul acțiunii, asigură înlănțuirea evenimentelor și întâmplărilor esențiale, care se află în strânsă legătură cu intriga piesei și cu mesajul artistic.

Cu ajutorul păpușilor, educatoarea are posibilitatea de a aduce în fața copiilor modele literare, personaje cu calități pozitive care pot constitui modele pozitive în munca de educație, având în vedere că, acum copiii imită pe cei din jur.

Prin subiectul clar, ușor de identificat, limbajul ușor de înțeles, farmecul repetării unor acțiuni sau expresii care se întipăresc în mintea copiilor, acestea sunt caracteristici prin care basmul devine ușor de abordat în teatrul de păpuși.

Slujind teatrul de păpuși, basmul atrage atenția asupra particularităților sale specifice:

– prin însăși structura sa, basmul este simplu, un eveniment urmând unul după altul, imaginile succedându-se una după alta;

– personajele care acționează în basm sunt caracterizate prin trăsături evidente;

– efectele surprinzătoare, sugerând miraculosul, sunt accentuate puternic prin exagerare, prin aglomerarea de însușiri cunoscute copilului;

– în basm se petrec multe lucruri miraculoase, surprinzătoare, fabuloase;

– basmul vehiculează într-o formă accesibilă convingeri morale fundamentale;

– în basm se folosesc repetări și rime care măresc farmecul povestirii, făcând ca unele basme, deși cunoscute, să fie retrăite cu aceeași intensitate afectivă.

Cea mai simplă formă de dramatizare în vederea pregătirii spectacolelor destinate preșcolarilor, este cea realizată prin prescurtarea acțiunii, reducerea textului, ținând cont de mesajul literar sau limbajul artistic. Un exemplu în acest sens este scenariul piesei “Scufița Roșie“ sau “Cenușăreasa“ de Frații Grimm după basmele cu același nume.

Dar, se pot realiza și scenarii ample prin lărgirea și îmbogățirea conținutului, respectând succesiunea momentelor acțiunii. În acest sens se poate aminti piesa “Iepurele și vulpea" după povestea "Coliba iepurașului" de Viniciu Gafița.

Pentru pregătirea unui spectacol, modelul literar trebuie studiat și analizat temeinic, o simplă lectură fugitivă este insuficientă.

Odată acceptat conținutul și forma de prezentare, educatoarea urmărește dramatizarea moment cu moment și interpretarea verbală care " trebuie să fie clară, îngrijită și să sugereze cât mai bine vârsta, temperamentul, caracterul personajului întruchipat,,.

Mesajul piesei trebuie să rezulte din acțiune iar unitatea stilului se cere să fie respectată.

Un alt exemplu de realizare a spectacolelor de teatru de păpuși este aceia în care introducerea în acțiune se face de către un povestitor care poate fi educatoarea sau un copil. Textul coincide aproape cuvânt cu cuvânt cu modelul literar, păstrându-se tonul de basm în funcție de care personajele intră și ies din scenă interpretându-și rolul corespunzător. în felul acesta povestitorul face legătura între schimburile de decor, arătând că între tablouri s-a scurs ceva timp.

Alegerea textelor ce vor fi dramatizate se face și în raport cu particularitățile dezvoltării psiho-fizice a copiilor ce vor fi antrenați în vizionarea sau pregătirea spectacolelor, gândindu-ne ,,mai ales la ceea ce se poate dobândi maximal la această vârstă prin contactul copiilor cu expresia literară, pe temeiul caracteristicilor definitorii ale acestei etape și în perspectiva sintezei finale în spiritul și în concordanță cu programa activităților instructiv educative. “

Spre deosebire de scenariile cu subiecte din literatură care necesită prelucrarea și adaptare textelor literare la cerințele teatrului, scenariile realizate după idei originale inspirate din viața și preocupările copiilor în grădiniță, familie, presupun fixarea temei și apoi dezvoltarea și îmbogățirea conținutului în concordanță cu forma de prezentare.

Temele pot fi diverse: curățenia, igiena corporală, relațiile cu cei din jur, grija față de animale, plante. Tema selectată trebuie să servească unui scop instructiv-educativ, iar prelucrarea artistică a conținutului să fie în raport cu nivelul de înțelegere al copiilor.

Acțiunea se petrece în camera unui copil de grădiniță, în dulapul în care el ține lucrurile. Personajele principale “o pereche de mănuși care încep să se certe pentru că fiecare dintre ele se credea ,,batista lui Nică. “

Pentru dezvoltarea acestei probleme ele cer ajutorul altor lucruri ca “haina" care se află în dulap, “șorțulețul care era aranjat pe marginea scaunului, ursulețului. Dar stupoare, toate se credeau a fi “batista lui Nică” pentru că Nică avea obiceiul să șteargă nasul cu orice întâlnea în cale, chiar și cu “cârpa de praf“. în final toate se întâlnesc cu“adevărata batistă” care era foarte supărată că Nicușor nu-i acorda nici o atenție.

Toate aceste personaje cer ajutorul copiilor pentru a-l putea obișnui pe Nică să folosescă batista. Legătura între întâlnirea “mănușilor" cu celelalte personaje, precum și introducerea în poveste este realizată de un povestitor ( un pitic ). Scena este în așa fel aranjată încât să permită jocul păpușilor în concordanță cu replicile acestora iar decorul sugerează interiorul unei camere și creează cadrul adecvat desfășurării acțiunii.

O altă piesă scurtă a fost realizată după ce am constatat că unor copii nu le prea place să se spele pe mâini, că nu sunt convinși de importanța acestei acțiuni.

Prin piesa “De vorbă cu apa“ am urmărit educarea respectării celor mai elementare reguli de igienă între care spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie în vederea formării unor deprinderi igienice trainice. Scenariul piesei cuprinde două acte în care evoluează două personaje “apa" interpretată de o păpușă-fetiță și lonuț, băiatul căruia nu-i place să se spele, interpretat de o păpușă-băiat.

Scena este astfel aranjată încât să sugereze interiorul unui spălător și să permită jocul păpușilor. Păpușa “apă“ mânuită de niște sfori “coboară" din spatele robinetului și stă de vorbă cu lonuț. Piesa este urmărită cu mult interes, jocul păpușilor îi ajută pe copii să înțeleagă necesitatea acestei simple acțiuni de igienă.

Printr-un mijloc distractiv, apropiat de sufletul copilului, mai eficient decât prin insistență verbală, educatoarea poate îndeplini sarcinile pe care și le-a propus.

5. Organizarea și desfășurarea vizionării spectacolelor teatrului de păpuși

Vizionarea spectacolelor de teatru de păpuși îi pune pe copii în legătură cu arta dramatică, precum și cu alte genuri ale artei prezentate într-o formă prelucrată și adaptată la nivelul vârstei lor, deoarece " până la descifrarea marii arte cei mici au nevoie, încă de pe acum,de un alfabet național de primă mână.”

Organizarea și desfășurarea vizionărilor ridică o serie de probleme pedagogice și de ordin organizatoric pe care educatoarea trebuie să le cunoască și să le rezolve în vederea atingerii obiectivelor propuse.

Punctul de plecare îl constituie selecționarea conținutului celui mai adecvat vârstei preșcolare, atât pentru spectacolele organizate și desfășurate în grădiniță, cât și pentru cele vizionate la teatrul profesionist, unde există un repertoriu foarte larg cu piese pentru diferite grupe de vârstă.

O altă problemă care trebuie să o preocupe pe educatoare este una de ordin organizatoric. Atunci când vizionarea are loc la un teatru profesionist, o problemă o constituie deplasarea copiilor care se va face pe jos sau cu un mijloc de transport atunci când vremea sau distanța nu permit deplasarea pe jos și supravegherea copiilor în timpul deplasării, dar și în timpul vizionării spectacolului. Copiii trebuie să ajungă în sală înainte de începerea spectacolului, evitând îmbulzeala și pentru a se face comozi în vederea începerii spectacolului, pentru a-și cunoaște prietenii, colegii de pe scaunele alăturate. Acum se leagă prietenii, se schimbă impresii.

Odată fixată tema, data, locul desfășurării spectacolului, educatoarea va avea în vedere pregătirea copiilor pentru această activitate. Atunci când vizionarea are loc în unitate, pregătirea se va face cu mult timp înainte ( pregătirea păpușilor, decorurile, învățarea textului și înregistrarea lui pe casetă ), iar dacă are loc la un teatru profesionist, pregătirea va începe cel puțin cu o săptămână înainte.

Pregătirea copiilor constă în familiarizarea cu subiectul acțiunii, precum și stimularea unor trăiri afective ca: trezirea emoțiilor pozitive, a curiozității, dorinței și interesului pentru vizionare asigurându-se în felul acesta o participare activă a micilor spectatori. În acest sens întreținerea emoției pozitive o constituie și ținuta vestimentară festivă. în aceste condiții imaginația copiilor lucrează intens, în structura emoției lor distingem trei momente: așteptarea, speranța, întâlnirea cu noul. Sunetul gongului semnalizează începerea spectacolului și în aplauzele tuturor cortina se ridică încet, mărind tensiunea sălii.

Contemplând frumosul oferit de magia decorului, a muzicii și jocului păpușilor, copiii radiază de bucurie, influența momentană a feeriei scenei solicitând nu numai gândirea, cât și afectivitatea, de aceea de multe ori copiii pierd din vedere subiectul.

Familiarizarea cu conținutul spectacolului va fi făcută înainte de spectacol în raport cu nivelul de înțelegere al copiilor.

Copiilor mici li se va prezenta conținutul în întregime ajutându-i în urmărirea spectacolului care-i va atrage prin mișcare, cuvânt, culoare și sunet.

Copiilor mai mari li se va prezenta parțial subiectul piesei, numai până la punctul culminant al acțiunii, urmarea trebuind să o afle singuri din vizionarea spectacolului. în acest mod va crește interesul și curiozitatea față de eroii pe care i-au cunoscut, față de faptele lor bune sau rele, trăind alături de păpuși emoțiile, descoperirile, tensiunile de pe parcursul acțiunii.

Pe fondul unor trăiri afective deosebite, reîntâlnirea cu frumosul oferit de teatrul de păpuși constituie punctul de plecare al motivației psihologice care face posibilă permanentizarea interesului estetic.

Toate reacțiile generate de vizionarea unui spectacol de teatru de păpuși depind de nivelul de dezvoltare a capacităților intelectuale, de bogăția afectivă, precum și de un comportament armonios și bine echilibrat. Ele nu trebuie frânate, copilul trebuie lăsat să se manifeste liber, să-și exprime bucuria fie prin surâs, fie printr-un râs zgomotos ,,grădinița în care se aud râsetele-copiilor este o grădiniță bună, iar preșcolarul va îndrăgi nu numai grădinița, pe educatoare și pe colegi, ci și societatea, adulții, școala.”

CAPITOLUL III

Cercetare practic – aplicativă

În grădinițele din România, jocurile de rol și dramatizările sunt foarte puțin utilizate datorită faptului că sunt foarte mulți copii la grupă pentru a permite o activitate pe grupuri dar, nu trebuie să uităm faptul că poveștile ca și micile poezioare sunt primele modele de viata și de exprimare cu care copilul vine în contact.

Un prim pas în realizarea jocurilor de rol sau a dramatizărilor se poate face de timpuriu, începând de la grupa mică, chiar dacă acest lucru pare imposibil. Educatoarea trebuie să aibă grijă să nu transforme o activitate plăcută și spontană, într-una plictisitoare, tensionată și cu foarte multe „ indicații de regie”.

În interpretarea rolurilor se întâmpină unele probleme : unii copii pot interpreta roluri, sunt dotați, alții nu; unii sunt sociabili, volubili, au parcă un simț al interpretărilor, al limbii și au mișcări înnăscute, alții, dimpotrivă, trebuie să muncească mult pentru a-și dezvolta aceste calități sau o parte din ele; unora le place sa recite, altora nu. Aceste calități se vor dezvolta utilizând, ca metode didactice, jocul de rol și dramatizarea în activitățile instructiv-educative desfășurate în grădiniță, prescolarul dezvoltându-se intelectual, moral și fizic.

Pregătirea tradițională a copiilor pentru școală, poate să devină un dușman al educației prin joc. Menținerea spiritului ludic în activitățile integrate este o responsabilitate a educatoarei, ea fiind ,, specialistul investit,, pentru a realiza o educație adecvată dar plăcută copiilor, să caute metode adecvate vârstei, prin povestire, teatru de masă, teatru de lumini sau teatru de marionete.

Tot mai mult își face prezența educația școlară în grădiniță, datorită volumului mare de informații cu care cei mici vin în grădiniță, chiar dacă nu toate informațiile sunt corecte sau educative, de aceea educatoarea este cea care respectă particularitățile de vârstă în educația din grădiniță .

Studiul de față își propune să experimenteze metode și strategii educativ-formative, dar și interogativ inovatoare în desfășurarea activităților de educarea limbajului în grădiniță, activități care să contribuie la dezvoltarea limbajului dar și o dezvoltare armonioasă a preșcolarilor.

Obiectivele și ipoteza cercetării

În cadrul activităților de educarea limbajului, investigația științifică s-a restrâns asupra desfășurării jocului de rol sau a dramatizărilor în grădiniță. Obiectivele cercetării vor fi din această categorie de activitate din curriculum-ul preșcolar, dar cu posibilitatea lor de a fi utilizate în cadrul altor categorii de activități și domenii experiențiale ca de exemplu educația pentru societate, activități liber alese, activități de dezvoltare personală sau activități extrașcolare.

Principalele obiective ale acestei investigații sunt:

O1. Stabilirea unor obiective specifice educarii limbajului care să fie atinse cu ajutorul jocului de rol și a dramatizării, în special dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului și dezvoltarea comunicării în relațiile interpersonale;

O2. Proiectarea și desfășurarea activităților de educarea limbajului bazate pe dramatizări și jocuri de rol, în vederea realizării obiectivelor propuse;

O3. Măsurarea (evaluarea) efectelor dramatizării și a jocului de rol în dezvoltarea socială, dar mai ales în educarea limbajului la preșcolari.

O4. Dezvoltarea competențelor de specialitate cu cele mai noi concepții despre dramatizare și joc de rol, îmbogățirea culturii psihopedagogice a educatoarei.

În realizarea O1 al cercetării, pe baza analizei obiectivelor cadru și a celor de referință prevazute de programa activităților de educarea limbajului, putem stabili următoarele obiective specifice dezvoltării limbajului:

O1. să participe la activitatile de grup, inclusiv la cele de joc, atât în calitate de vorbitor, cât și de auditor;

O2. să audieze cu atenție un text și să rețină ideile principale ale acestuia, demonstrând înțelegerea textului.

O3. să-și imbogateasca vocabularul activ și pasiv înțeleagând semnificația cuvintelor;

O4. să creeze, cu ajutor sau fără, structuri verbale, rime, ghicitori, povestiri, mini dramatizări, utilizând elemente expresive;

O5. să dramatizeze textul unei povestiri sau a unei poezii, utilizând dialogul, modelarea vocii, intonația și mișcarea scenică dacă textul respectiv o cere.

O2 și O3 se va realiza pe parcursul capitolului III prin descrierea activităților de educarea limbajului desfașurate cu ajutorul jocului de rol sau a dramatizării și a rezultatelor obținute.

O4 vizează întreaga lucrare metodico-științifică, iar realizarea lui e demonstrat în capitolul III prin cercetare, aplicare, și în capitolul I și II pe baza unei bibliografii temeinice.

Ipoteza cercetării : dacă se folosește jocul de rol sau dramatizarea în educarea rescolarului, se poate constata că acesta va fi capabil :

O1- să participe la activitatile de grup, inclusiv la cele de joc, atât în calitate de vorbitor, cât și de auditor;

O2- să audieze cu atenție un text și să rețină ideile principale ale acestuia, demonstrând înțelegerea textului

O3- să-și imbogateasca vocabularul activ și pasiv înțeleagând semnificația cuvintelor;

O4- să creeze, cu ajutor sau fără, structuri verbale, rime, ghicitori, povestiri, mini dramatizări, utilizând elemente expresive;

O5- să dramatizeze textul unei povestiri sau a unei poezii, utilizând dialogul, modelarea vocii, intonația și mișcarea scenică dacă textul respectiv o cere.

Deși metodele și tehnicile didactice pentru realizarea acestor obiective sunt foarte multe, în lucrarea de față îmi propun să investighez influența jocului de rol și a dramatizării asupra realizării lor, întrucât aceste metode au o serie de avantaje: receptarea și sesibilizarea preșcolarilor față de conținutul sau mesajul operei literare; formează și dezvoltă capacități operaționale și comportamentale; transferă cunoștințe din plan teoretic în plan practic; dezvoltă spiritul de cooperare; antrenează copiii timizi; stimulează coeziune în colectivul grupei, întărește calitățile morale (rabdare și tenacitate, respect pentru colegi, stăpânirea de sine , autocontrol); dobândirea unor comportamente legate de îndeplinirea unor viitoare funcții sau responsabilități socio-profesionale în funcție de tema dată.

2. Metodologia cercetării

Reușita investigației științifice este determinată de calitatea elementelor organizatorice asigurate, în vederea desfășurării cu succes a acesteia. În această etapă se stabilesc următoarele elemente:

Locul de desfășurare a cercetării

Cercetarea s-a desfășurat la Grădinița cu Program Prelungit ,,Căsuța cu povești,, Bistrița, unde îmi desfășor activitatea ca educatoare.

Cadre didactice implicate în cercetare: educatoare Calistru Cristina

Perioada cercetării

Semestrul II al anului școlar 2014-2015

Eșantionul de subiecți

În vederea urmăririi obiectivelor și a verificării ipotezei specifice formulate, am cuprins în cercetare un numar de 56 de copii cu vârste cuprinse între 4-5 ani care au frecventat în anul școlar 2013-2014 grădinița. Cei 56 de copii supuși investigării sunt din grupa mijlocie.

Prima grupa, numită Grupa A (grupa de control), este formata din 23 de copii cu vârste cuprinse între 4-5 ani din care 10 băieți și 13 fete de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Căsuța cu povești,, (Figura nr.1).

Din cei 23 de copii ai grupei A, toți provin din familii organizate cu relații armonioase, 1 copil are probleme de comportament și nu urmează în particular terapie psihologică.

Figura nr.1

Distribuirea pe sexe a copiilor

Din grupa A (grupa de control)

Grupa B (grupa experimentală) este formată din 28 de copii, cu vârste cuprinse între 4-5 ani din care 13 băieți si 15 fete de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Căsuța cu povești,,(Figura nr.2)

Din care toți copiii provin din familii organizate cu relații armonioase. Din numărul total de 28 de copii, toți au avut o frecvență normală, 2 copii au probleme de comportament și urmează în particular terapie psihologică.

Din prezentarea de mai sus reiese faptul că nu există diferențe între mediile socio-culturale din care provin copiii celor doua grupe.

Figura nr.2

Distribuirea pe sexe a copiilor

Din grupa B (grupa experimentală)

Analiza efectuată a permis evidențierea faptului că influențele mediului educativ oferit de activitățile instructiv-educative din gradiniță, care respectă particularitățile de vârstă și individuale, sunt favorabile dezvoltării psihice a copilului.

Eșantionul de conținut

Metode de cercetare utilizate:

Pe toată perioada cercetării am insistat pe folosirea urmatoarelor metode: observația, experimentul, analiza produselor activității copiilor. Aceste metode le voi prezenta succint în continuare:

• Observația a avut drept scop în desfășurarea activităților, surprinderea unor elemente ale comunicării atât în activitățile liber alese în care copilul se poate manifesta spontan și liber mai aproape de ceea ce este mai puțin controlat, cât și în cadrul activităților experiențiale desfășurate cu întreaga grupă de copii sub îndrumarea directă a cadrului didactic.

• Experimetul a constat în măsurarea efectului produs ca urmare a introducerii jocului de rol și a dramatizării. Experimentul s-a desfășurat folosind două tehnici:

tehnica grupului – pe care se experimentează,

tehnica grupelor paralele – (experimentală și de control), având aproximativ același număr de subiecți și fiind egale din punct de vedere al vârstei.

• Analiza produselor activității copiilor a adus informații despre abilitățile copiilor, creativitatea lor, imaginația, gândirea și memoria. Au fost adunate într-un portofoliu personal, desenele, colajele, exercitiile grafice, artizanatul, alte lucrări confecționate de-a lungul anului, care pot informa despre realizările și evoluția în timp a aptitudinilor dobândite.

3. Desfășarea propiu-zisă a cercetării

Etapele desfășurării investigației sunt:

– etapa preexperimentală

– etapa experimentală

– etapa postexperimentală

3. 1. Etapa preexperimentală

În cadrul acestei etape s-a realizat cadrul general al cercetării: formularea ipotezei și a obiectivelor acesteia, alcătuirea eșantionului de subiecți ce participă la cercetare în calitate de martori și de eșantion experimental, alegerea metodelor de cercetare, realizarea evaluării inițiale a celor două eșantioane, stabilirea echivalențelor între cele două eșantioane, proiectarea activităților didactice și extradidactice bazate pe utilizarea jocului de rol si a dramatizării.

Această etapă s-a desfășurat în perioada semestrului I al anului școlar 2014 -2015. Tot în această perioadă am aplicat preșcolarilor din grupa A testarea inițială.

Evaluarea inițială

• am realizat o evaluare inițială a copiilor, înainte de a utiliza cu preponderență jocul de rol și dramatizarea.

• am constituit punctul de plecare în stabilirea strategiei didactice a educatoarei grupurilor de copii. Pornind de la datele cuprinse în aceste evaluări am putut face o analiză privind saltul înregistrat de copii până la data aplicării probelor ce au stat la baza cercetării mele.

Evaluarea inițială s-a realizat prin metode de evaluare specifice preșcolarilor dat fiind faptul că aceștia nu știu să scrie și să citească, așa cum rezultă din tabelul nr. 1. Metoda de evaluare a fost aleasă în funcție de obiectivul urmărit, așa cum rezultă din tabelul nr. 1 în cadrul activităților liber alese și în activitățile de educarea limbajului.

Tema anuală:”Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?

Tabelul nr. 1. Evaluarea inițială

În urma evaluării inițiale s-au obținut următoarele rezultate:

Tabelul nr. 2 – Calificativele obținute de grupa A(grupul control) la evaluarea inițială a cercetării științifico-metodice.

CENTRALIZATOR

Figura nr. 3 Rezultatele grupului de control (A) în urma evaluării inițiale a cercetării

Tabelul nr. 3 – Calificativele obținute de grupa B(grupul experimental) la evaluarea inițială a cercetării științifico-metodice.

CENTRALIZATOR

Figura nr. 4 Rezultatele grupului experimental (B) în urma evaluării inițiale a cercetării

3.2. Etapa experimentală

La tema anuală: ”Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?” am introdus jocul de rol și dramatizarea pentru scenetele:

„Iedul cu trei capre”;

„Ridichea uriașă”;

„Căsuța din oală”;

„Scufița Roșie”

și jocurile de rol:

„La doctor”;

„La bucătărie”.

Pentru a forma deprinderi de vorbitor dar și de auditor am desfășurat următoarele activități: ”La bucătărie”, „De-a mama”, „La doctor”.

Acestea s-au desfășurat ca joc de rol și activități extrașcolare sub formă de dramatizare, folosindu-se costume și alte accesorii și echipamente adecvate acestora. De menționat a fost faptul ca au plăcut foarte mult copiilor, deoarece au intrat în atmosfera jocului cu entuziasm, iar deprinderile ce au fost stabilite anterior s-au receptat ușor și, totodată stabil, acestea folosindu-se și în alte activități:

– copiii, încrezători, și-au interpretat rolurile cu entuziasm și plăcere, folosind gestica dar și mimica, două elemente esențiale în desfășurarea cu succes a dramatizărilor. Decorurile confecționate împreună cu ei au pus în valoare personajul interpretat de fiecare copil.

– echipați cu accesorii de bucătărie, copiii s-au jucat „De-a bucătăria”, un joc foarte iubit de fetițe dar și de băieți. Au pregătit meniuri hazli, salate de fructe și legume pentru colegii lor sub supravegherea mea, însușindu-și deprinderi specifice activităților gospodărești: spălarea legumelor înainte de a le mânca, folosirea cuțitașelor, ornarea feliilor de tartine pentru a realiza un personaj ca de exemplu șoricelul din „Căsuța din oală”,

– un alt joc îndrăgit de fetițe este și jocul de rol „De-a mama”, unde au avut posibilitatea să desfășoare câteva activități din viața socială a mămicilor.

Pentru O2, audierea și reținerea unui text epic, demonstrarea înțelegerii lui, am utilizat poveștile: ”Iedul cu trei capre” de Octav Pancu-Iași, „Căsuța din oală”, „Ridichea uriașă”.

Poveștile „Iedul cu trei capre” și „Murdărica” au fost folosite și în activitatea de educație pentru societate, datorită valențelor educative pe care le transmit, fiind o bună modalitate de a și le însuși și copiii.

Conținutul poveștii „Căsuța din oală” este următorul: un șoricel găsește pe câmp o oală răturnată, mare cât un butoi, pe care o transformă în căsuță. Diferite animale precum iepurele, broasca, vulpea, lupul, încântate de ideea ingenioasă a șoricelului, îl roagă să-i găzduiască și pe ei devenind colocatari și trăind în bună înțelegere. Dar, într-o zi, apare ursul cel mare și greoi, care, fără voie distruge căsuța așezându-se pe ea. Speriate, animalele fug care-n-cotro prin pădure.

Din această poveste distingem următoarele momente principale care sunt transpuse în jocul copiilor:

ocuparea căsuței de către șoricel;

instalarea broscuței în căsuță;

instalarea iepurașului;

instalarea vulpii;

instalarea lupului;

apariția ursului și deznodământul.

Folosită și în activitatea de educație pentru societate, transmite sentimente cu valoare morală, și anume prietenia.

Pentru realizarea obiectivului 3, deprinderea de a-și îmbogății vocabularul activ și pasiv pe baza experiențelor dobândite în activitățile de dramatizare am desfășurat cu copiii câteva jocuri didactice:

– „Cine este?” în care copiii au avut ca sarcină să recunoască personajul, numele poveștii, precum și să reproducă câteva replici ale acestuia, „Formează propoziții cu… (cuvinte și expresii din povești)!”,

– să formuleze propoziții cu cuvintele și expresiile întâlnite în poveștile audiate, „Cuvinte alintate”, le-am afișat mai multe cuvinte din povești la care ei au avut ca sarcină să le transforme în diminutive,

– „Așa e bine, așa nu e bine!”, unde prin metoda modernă „Bula dublă” au expus la panou imagini cu însușirile pozitive și cele negative ale personajelor din povești, deoarece acestea au mari valențe educative pentru copii.

Ca și în cazul obiectivului anterior, învățarea cuvintelor noi de către copii nu trebuie fundamentată pe activități formale, de predare, ci prin joc. Esențială, este capacitatea educatoarei de a sesiza, în cursul evenimentelor obișnuite din viața de zi cu zi a grădiniței, momentele propice pentru a aduce în discuție unul sau mai multe cuvinte. Aceste jocuri se pot desfășura atât în anumite secvențe ale activității, cât și în manifestările lor libere și spontane.

Obiectivul 4 are ca scop formarea deprinderii de a crea (cu ajutor sau fără) rime, ghicitori, povestiri, mici dramatizări. Deși aceste activități pot fi executate cu întreaga grupă, recomandabil este ca ele să fie organizate cu grupuri mai mici de copii. Pentru buna desfășurare a activităților de creare de povești, mi-am propus sa respect cateva reguli:

– am început cu povestirea unor evenimente reale, la care a participat întregul grup: o vizită sau un joc pe care l-au jucat cu toții. Acest fapt real a constituit baza desfășurarii imaginative ulterioare: ”Ce s-ar fi întâmplat dacă…?”; „Ce s-ar fi gândit să facă…?”; „Ce ar fi trebuit să facă…? etc;

– ca punct de plecare pentru poveste am folosit o imagine sau un desen de-al lor. Grupul a primit câteva asemenea imagini din care a ales una pentru a construi povestea;

– pe fâșii de hârtie am scris începuturi de povești: ”Într-o zi de primăvară, eu și prietenul meu Alin, am plecat într-o plăcută plimbare prin parc. Acolo ce să vezi?” sau: „A fost odată o fetiță care locuia la marginea mării, într-o căsuță fermecată…” și alte asemenea introduceri. Le-am citit pe toate (nu mai mult de trei sau patru variante) , copiii au ales una și au continuat povestea.

Copiilor, se știe, le plac rimele, cuvintele rimate. Ei se bucură să le asculte dar, se bucură să le și creeze. Astfel, am prezentat copiilor mai multe imagini amestecate și le-am cerut să facă perechi din cele ale căror nume se termină la fel. Nu a fost greu pentru copii sa găsească perechi de desene de tipul: casă-masă, barză-varză, lac-sac, rac-mac, mașină-găină, etc. În activitățile următoare am cerut să găsească ei înșiși cuvinte de acest fel.

De asemenea, crearea de ghicitori-întrebări sau ghicitori eliptice au reprezentat atracțiile copiilor. După ce le-am dat câteva exemple, aceștia au continuat cu tot felul de structuri „jucându-se” foarte frumos, distractiv și, totodată, formal.

Pentru a forma deprinderea de a dramatiza textul unei povești, utilizând vorbirea dialogată, nuanțarea vocii, intonația, cu mișcarea scenică cerută de textul respectiv, am desfășurat mai multe dramatizări în cadrul activităților liber alese, repovestiri, dar și scenete și activități extrașcolare (serbări) în care copiii au participat cu entuziasm, datorită costumelor pe care le-au purtat dar și a păpușilor pe care singuri și le-au confecționat. De exemplu: „Scufița Roșie”, „Căsuța din oală ”, „Coliba iepurașului” , unde copiii au interpretat rolurile foarte bine, intrând în „pielea” personajelor. Rolurile au fost ușoare, plăcute, atât pentru „micii actori”, cât și pentru spectatori: părinți sau copii din alte grupe.

Potențialul larg al activităților extracurriculare este generator de căutări și soluții foarte variate și originale. De aceea și eu am acordat toată atenția planificării și organizării acestor activități. Pentru a interveni asupra lor cu originalitate am avut nevoie de o mare disponibilitate spre schimbare, de curajul de a face noi și noi încercari, de a răspunde unor provocări. Am încercat adeseori să găsesc alternative la unele aspecte ale procesului didactic, uneori prea rigide, să aduc un plus de vitalitate în activitățile mele, iar copilului, un zâmbet în plus.

Un loc aparte în cadrul acestor activități extracurriculare îl ocupă serbările, realizate cu diferite ocazii. Serbările reprezintă un nesecat izvor de satisfacții, bucurii, crează buna dispoziție, favorizează dezvoltarea copiilor din punct de vedere fizic și psihic, desfășurându-se într-o atmosferă specifică: în preajma sărbătorilor de iarnă, 1 Decembrie, de 8Martie, de Ziua Copilului, la sfârșit de an școlar, etc. Am planificat din timp aceste activități, gândind toate detaliile: programul, costumele, decorurile, accesoriile, cântecele, implicându-se și părinții copiilor pentru buna desfășurare a lor.

Toate aceste experiențe ne-au oferit satisfacții mari și au contribuit într-o mare măsură la destinderea copiilor în mediul grădiniței, la realizarea unei atmosfere relaxate și constructive între grădiniță și familie, ceea ce a determinat ca și copiii să vină cu plăcere la gradiniță și să se manifeste fără inhibiții și timidități.

3.3 Etapa postexperimentală

Este etapa în care am înregistrat rezultatele obținute de cele două eșantioane de subiecți, grupa experimentală și grupa de control, am stabilit diferențele, am prelucrat statistic datele și am interpretat rezultatele. Această etapă am realizat-o în ultima perioadă a semestrului II al anului școlar 2014-2015.

TEST DE EVALUARE FINALĂ

(evaluează deprinderile și cunoștințele dobândite în urma intervenției)

Cuprinde:

Item 1- Recită o poezie aleasă de tine !

Item 2- Prezintă momentele principale ale povestirii.!

Item 3- Alcătuiește propoziții cu următoarele cuvinte: „Scufița Roșie”, ”ieduț”, „lup”, „iepuraș”, „pădure”!

Item 4- Alcătuiește o scurtă poveste cu următorul început dat.!

Item 5- Realizează o scurtă dramatizare a unei povestiri la alegere!

Descriptorii de performanță:

I 1

– maximal – Recită poezia aleasă, expresiv și fluent, fară ajutorul educatoarei.

– mediu – Recită poezia aleasă, expresiv și fluent, cu ajutorul educatoarei.

– minimal -Recită poezia aleasă, expresiv și fluent, cu ajutorul educatoarei, pe baza materialului intuitiv.

I 2

– maximal – Prezintă momentele principale ale povestirii, fără ajutor.

– mediu – Prezintă momentele principale ale povestirii, cu ajutorul educatoarei.

– minimal – Prezintă momentele principale ale povestirii, cu ajutorul educatoarei, pe baza materialului intuitiv.

I 3

– maximal – Formulează propoziții cu cuvintele date, fără ajutorul educatoarei.

– mediu – Formulează propoziții cu cuvintele date, cu ajutorul educatoarei.

– minimal – Formulează propoziții cu cuvintele date, cu ajutorul educatoarei și al materialului intuitiv

I 4

– maximal – Formulează propoziții cu cuvintele date, fără ajutorul educatoarei.

– mediu – Formulează propoziții cu cuvintele date, cu ajutorul educatoarei.

– minimal – Formulează propoziții cu cuvintele date, cu ajutorul educatoarei și pe baza materialului intuitiv.

I 5

– maximal – Realizează o scurtă dramatizare a povestirii aleasă, fără ajutorul educatoarei.

– mediu – Realizează o scurtă dramatizare a povestirii aleasă, cu ajutorul educatoarei.

– minimal – Realizează o scurtă dramatizare a povestirii aleasă, cu ajutorul educatoarei și al colegilor.

Prezentarea intervenției ameliorative:

Pe parcursul programului de intervenție am folosit în cadrul activităților de educarea limbajului, jocuri de rol, dramatizări și jocuri didactice pe arii de stimulare a abilităților de comunicare, conversație și îmbogățire a limbajului. (Anexe)

Programul s-a implementat pe durata semestrului II al anului școlar 2014-2015. S-au susținut un număr de 10 activități specifice în care s-au folosit următoarele metode: conversația, explicația, exercițiul, demonstrația, brainstorming-ul, examinarea poveștii, bula dublă, piramida, succesiunea evenimentelor, repovestirea, reproducere după tablouri, vizionare, teatrul de păpuși.

Între evaluarea inițială și cea finală, în cadrul programului de intervenție, pe lângă probele administrate (utilizarea jocurilor de rol și a dramatizărilor) în vederea ameliorării dificultăților de comunicare și achiziționării de noi abilități, am desfășurat o serie de jocuri didactice și dramatizări cu păpuși pentru dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului copiilor, cu o frecvență de o activitate pe săptămână timp de două luni.

Culegerea și interpretarea datelor obținute

În urma evaluării finale, grupele de control și experimentale au obținut următoarele rezultate:

Tabelul nr. 4 – Calificativele obținute de grupa A (grupul control) la evaluarea finală a cercetării științifico-metodice.

CENTRALIZATOR

Figura nr. 5 Rezultatele grupului de control (A) în urma evaluării finale a cercetării

Tabelul nr. 5 – Calificativele obținute de grupa B(grupul experimental) la evaluarea finală a cercetării științifico-metodice.

CENTRALIZATOR

Figura nr. 6 Rezultatele grupului experimental (B) în urma evaluării inițiale a cercetării

Figura nr. 7) cu rezultatele evaluarii finale (Figura nr. 9) ale grupului experimental s-a constatat ca s-a produs o îmbunătățire, rezultatele fiind mult mai bune decat la începutul cercetării, datorită faptului ca s-a folosit, în cadrul activităților de educarea limbajului, și nu numai, metodele jocului de rol și a dramatizării, deci s-a validat ipoteza de la care s-a pornit cercetarea.

Comparând rezultatele evaluării finale ale grupului experimental (Figura nr.9) cu rezultatele evaluării finale ale grupului de control (Figura nr. 10), de asemeni s-a constatat rezultate mai bune, progresive, datorită utilizării jocului de rol și a dramatizării, acestea reușind o implicare puternică din partea copilului din punct de vedere cognitiv, afectiv, social, motric, ceea ce a dus la realizarea obiectivelor propuse.

Proba de evaluare finală a avut 5 itemi. Tabelele nr. 5 și cu calificativele obținute de copiii celor două grupuri (control și experimental), ne conduce la concluzia că acționându-se asupra subiecților în mod frecvent, organizat și , prin procesul de învățământ, se înregistrează un progres vizibil atât la grupa experimentală, cât și la grupa de control chiar dacă intervenția nu a fost aceeași.

În cadrul grupei experimentale, 9 copii au obtinut calificative de FB la cei 5 itemi, ceea ce înseamnă un nivel ridicat de cunoștințe și abilități de comunuicare acumulate, o dezvoltare a limbajului vizibilă, la grupa de control rezultatele sunt destul de bune, comparativ cu cele înregistrate la testul inițial, la copiii care au frecventat grădinița în mod regulat, dar mai scăzute la cei care au frecventat sporadic sau cei cu probleme de comportament.

Acest fapt denotă că, educatoarea a insistat pe activități de educarea limbajului chiar dacă nu a avut un program de intervenție bine stabilit și copiii au frecventat în mare parte grădinița,( cazul grupei de control); se poate înregistra un mic progres și în cazul copiilor care provin din medii socio-culturale defavorizate, care sunt în primul an de grădiniță sau au probleme de comportament (cazul grupei de control).

Cunoscându-se că dezvoltarea limbajului preșcolarului are la bază experiența cognitivă și afectivă a acestuia cu cei din jur, li s-a oferit copiilor posibilități optime de exprimare liberă, acest lucru se poate realiza în orice moment al zilei, de la venirea lui în grădiniță și până la plecare.

Atât în activitățile pe domenii experiențiale, cât și în activitățile individuale, accentul s-a pus pe dezvoltarea deprinderii de exprimare corectă, coerentă, expresivă, dialogată, pe dezvoltarea limbajului, însușirea cuvintelor noi și folosite în alte contexte decât cel învățat, pe îmbogățirea cunoștințelor referitoare la raporturile gramaticale ale limbii. Materialul necesar dezvoltării normale a gândirii și limbajului a fost furnizat de realitate, de povestirile educatoarei, de experiența de viață a copilului, de relațiile sale cu cei din jur.

Organizarea judicioasă a activității de instruire a avut ca urmare dezvoltarea spiritului de observație, stimularea permanentă a inteligenței și creativității copiilor, a independenței în gândire și acțiune.

Expresivitatea exprimării preșcolarilor a constituit de asemanea, un principal obiectiv al activităților de educarea limbajului, deprindere dobândită prin activități de povestire, lecturi ale educatoarei, jocuri didactice, teatrul de păpuși, jocuri de rol și dramatizări.

Pentru copii, lumea poveștilor și lumea spectacolului sunt niște teritorii imaginare, dar și reale, pline de farmec, de aceea ei se angajează cu entuziasm în realizarea dramatizărilor și a jocurilor de rol cu subiecte, personaje din povești și basme.

La preșcolari întâlnirea cu textul literar este hotărâtoare pentru evoluția ulterioară a copilului. Textul literar oferă celui care parcurge, pe lângă satisfacțiile aduse de orice lucru inedit dar plăcut, prilejuri unice de reflecție, de meditație, îndeamnă la introspecție și totodată angajează valori educative formative cu valențe deosebite în formarea și modelarea personalității și comportamentului copilului, dar cu o mare realizare în dezvoltarea limbajului.

Prin realizarea dramatizărilor, a jocurilor de rol cu subiecte din povești se educă îndrăzneala, curajul, se exersează capacitatea de memorare a unui text, se exersează relațiile de comunicare între educator-copil, copil-copil, copil-părinte, obținându-se progrese pe linie instructivă și educativă. Prin și cu ajutorul dramatizărilor copiii exersează tehnici de comportare scenică.

În teatru de păpuși, prin comunicarea cu copiii trebuie să le dovedim acestora că îi respectăm ca parteneri și nu îi dominăm, le respectăm dreptul la opinie, valorile și experiența personală. În comunicarea didactică, educatoarea trebuie să îmbine armonios și eficient diversitatea codurilor verbal, paraverbal și nonverbal, să deschidă canale multiple de comunicare, vizual, auditiv, tactil, olfactiv.

Activitățile libere desfășurându-se prin dramatizări cu păpuși, le-au creat preșcolarilor un climat afectiv de comunicare verbală liberă și civilizată între copii, au consolidat actul comunicării în formele ei cele mai variate, generate de diversitatea jocurilor, a cântecelor, a exercițiilor ritmice.

Rezultatele pe bază de chestionar

Centralizarea rezultatelor obținute la chestionarul pentru educatoare

Analiza răspunsurilor la întrebarea 1. Care sunt metodele cele mai des folosite în activitatea dumneavoastră didactică? M-a condus la rezultatele prezentate în tabelul ___ și graficul nr. ___ .

Tabel nr. ___: Cadrele didactice pe categorii de vârstă;

Graficul nr___: Reprezentare folosire metode pe categorii de vârstă;

Remarc faptul că educatoarele folosesc mai mult metodele moderne decât cele tradiționale:

moderne: în proporție de 83,33 %

tradiționale: în proporție de 16,66 %

Analiza răspunsurilor la întrebarea 2. În ce măsură folosiți metodele activ-participative în activitatea didactică de la grupă? m-a condus la rezultatele prezentate în graficul nr.___.

Graficul nr.__: Reprezentare grad folosire metode activ-participative;

Analiza răspunsurilor la întrebarea 3. Ce folosiți cu preponderență în activitatea didactică? m-a condus la rezultatele prezentate în graficul nr.____.

Graficul nr.___: Reprezentarea grafică a răspunsurilor la întrebarea 3;

Remarc faptul că numărul de educatoare care folosesc activitățile chestionate sunt următoarele:

povestirea: în proporție de 100 %

lectura educatoarei: în proporție de 75 %

repovestiri: în proporție de 58,33 %

povestiri create de copii: în proporție de 50 %

dramatizări: în proporție de 33 %

teatru de păpuși: în proporție de 0 %

Analiza răspunsurilor la întrebarea 4. Cât de des folosiți povestirea în cadrul activității didactice de la grupă? m-a condus la rezultatele prezentate în graficul nr.____:

Graficul nr.___: Reprezentarea grafică a răspunsurilor de la întrebarea 4 a chestionarului;

Analiza răspunsurilor la întrebarea 5. Ce mijloace utilizați în timpul povestirii? m-a condus la rezultatele prezentate în graficul nr.___.

Graficul nr.___: Reprezentarea grafică a răspunsurilor de la întrebarea 5;

Analiza răspunsurilor la întrebarea 6. Cum alegeți ce povești să citiți copiilor? m-a condus la rezultatele prezentate în graficul nr.____.

Graficul nr.___: Reprezentarea grafică a răspunsurilor de la întrebarea 6;

Analiza răspunsurilor la întrebarea 7. Care sunt activitățile preferate de copii, cele în care folosiți repovestirea sau cele în care folosiți dramatizarea? m-a condus la rezultatele prezentate în graficul nr.___.

Graficul nr.___: Reprezentarea grafică a răspunsurilor de la întrebarea 7

Analiza răspunsurilor la întrebarea 8. Folosind, dramatizarea ca metodă de evaluare în cadrul unei povestiri, care sunt efectele acestei metode asupra copiilor? m-a condus la rezultatele prezentate în graficul nr.___.

Graficul nr.___: Reprezentarea grafică a răspunsurilor de la întrebarea 8

Chestionarul a fost aplicat cadrelor didactice din GPP. ,,Căsuța cu povești” Bistrița. În urma interpretării datelor am observat că majoritatea cxadrelor didactice folosesc metodele moderne în mare măsură dar și povestirea utilizând în timpul povestirii planșe dar și mijloace moderne cum ar fi calculatorul, DVD-ul, Cd-uri, videopreoiectorul. Poveștile alese de ele țin cont de tema săptămânală, la sfârșitul unei săptămâni putând aplica dramatizarea pe care educatoarele, din păcate, o folosesc destul de rar și niciodata teatrul de păpuși, dar consideră că le dezvoltă limbajul și exprimarea liberă în mare măsură și pe lângă aceasta le fixează mai bine cunoștințele, le dezvoltă limbajul și exprimarea liberă, trăiesc mai intens faptele poveștii, le stimulează creativitatea.

Am observat că activitățile de educarea limbajului în care s-au utilizat metode moderne cu sarcini pe măsura posibilităților copiilor, au asigurat o participare activă și creativă a acestora, la însușirea de cunoștințe. Astfel se creează situații de învățare optim structurate din punct de vedere logic, psihologic și pedagogic, determinând experiențe de învățare mai complexe, net superioare celor monodisciplinare.

Concuziile finale ale cercetării:

Cunoscându-se faptul că rolul teatrului de păpuși este important în dezvoltarea limbajului la preșcolari, în formarea și dezoltarea personalității copilului, în îmbogățirea capacității acestuia de a intra în relație cu ceilalți copii și cu adulți, de a interacționa cu mediul, de a-l cunoaște și de a-l stăpâni prin explorări, încercări, exerciții, experimente, în descoperirea de fiecare copil a propriei identități și în dobândirea deprinderilor de a învăța, este apreciat de către copii, este necesar introducerea lui ca o alternativă în dezvoltarea limbajului la preșcolari. Acest lucru a favorizat identificarea unicității copilului, cultivarea aptitudinilor lui creative. Corelarea acestora a contribuit și la stimularea interesului copilului pentru cunoaștere.

De acest mediu educațional au beneficiat copiii din eșantionul experimental care, sub îndrumarea competentă a educatoarei a completat sau înlocuit în multe cazuri mediul familial, care nu întotdeauna oferă un mediu propice pentru toți copiii a unei dezvoltări normale a personalității copilului și se reflectă îndeosebi în dezvoltarea comunicării și limbajului.

În ambele grupe ( control și experimentală) am întâlnit copii cu o dezvoltare a limbajului precară, copii care întâmpină mari dificultăți în comunicarea cu persoanele adulte tocmai din cauza mediului familial în care comunicarea este lasată pe ultimul plan. Unii părinți consideră că dacă îi oferă copilului mijloacele materiale în exces pot substitui lipsa de joc, de comunicare, de interes și de afecțiune de care este înconjurat acesta. Este de preferat acest gen de activități pentru că este comod pentru adulți știindu-i pe copii în siguranța în locul activităților active în care copilul să se dezvolte, atât din punct de vedere cognitiv, cât și psihomotor.

Rezultatele superioare ale copiilor din grupa experimentală sunt justificate prin desfășurarea săptămânală a dramatizărilor în cadrul căreia s-a folosit teatrul de păpuși și contribuția copiilor în amenajarea decorurilor și realizarea personajelor din povești.

Din rezultatele obținute în urma acestei cercetări metodico-științifice a rezultat faptul că utilizarea jocului de rol și a dramatizării în activitățile de educarea limbajului, și nu numai, a dus la dezvoltarea a mai multor deprinderi: de exprimare corecta, de memorare, de îmbogățire a vocabularului activ și pasiv, a capacității de a realiza mici dramatizări, de a povesti, de a formula propoziții, de a crea mici ghicitori, rime și povestioare, aptitudini, atitudini, etc. În urma acestei lucrări de cercetare, aș avea curajul să recomand folosirea jocului de rol și a dramatizării, deoarece am sesizat multe avantaje, și anume:

– în cazul copiilor egocentrici, chiar și a copiilor lideri, se observă frecvent tendința de acaparare a jucăriilor, a rolurilor principale, iar în această situație intervine rolul educatoarei care prin intermediul mesajului verbal îi sugerează liderului să propună pe un prieten al său în rolul principal. Astfel, liderul se obișnuiește treptat cu poziția de a fi supus, de a respecta regulile conducătorului de joc și a nu mai folosi poziția de lider. Astfel se vor organiza jocuri de rol în care copiii interpretează roluri ce implică atitudinea de subordonare;

– prin acest procedeu se vor integra cu succes în joc și copiii timizi, necomunicativi, izolați care vor avea ocazia să se remarce, deci înlaturarea timidității, a rușinii, adică „spargerea gheții”;

– tot cu ajutorul acestor metode copiii vor reține mult mai bine conținuturile poveștilor și totodată valențele educative ale acestora, dat fiind faptul că întotdeauna binele învinge raul și frumosul învinge urâtul;

– jocul de rol și dramatizarea se poate folosi cu succes și în cadrul altor tipuri de activități, unde pot transmite atitudini pozitive sau remarcă atitudinile negative ale unor personaje și de aici la însușirea bunelor comportamente și înlăturarea celorlalte;

-satisfacția citită pe chipul copiilor atunci când sunt costumați și-și desfășoară „rolul” în fața colegilor și a părinților;

– satisfacția atunci când dau viață păpușilor confectionate de ei;

– formează și dezvoltă capacități operaționale și comportamentale;

– transferă cunoștințe din plan teoretic în plan practic;

– și nu în ultimul rând, „aportul” adus de aceste metode, jocul de rol și dramatizarea, la dezvoltarea armonioasă a preșcolarului, atât din punct de vedere cognitiv, afectiv, motric și fizic.

Din toată experiența mea acumulată în acest an de cercetare, mi-aș permite să fac și câteva recomandări:

– am întâlnit și dificultăți la utilizarea acestor metode: eforturi suplimentare pentru educatoare și pentru planificarea acestor activități; necesită o mai mare implicare a părinților, atât material, cât și a preocupărilor pentru achiziționarea costumelor corespunzatoare, sau a materialelor din care se confecționează păpușile; timp mai mult pentru repetiții; costuri suplimentare pentru decoruri;

– nu toate temele pot fi dramatizate, în funcție de particularitățile de vârstă, astfel: la grupa mica vor fi alese povești cu texte repetitive, ușor de reprodus și de interpretat: „Ridichea uriașă”, „Turtița”, etc; pentru grupa mijlocie textele vor avea un conținut mai complex, reprezentate de personaje cu comportamente stabile care devin portrete față de care copilul își manifestă antipatia sau simpatia, din care își aleg modele etice sau față de care își manifestă respingerea: „Coliba iepurașului”, „Scrisoare cu personaje”, etc; la grupa mare se vor realiza dramatizări dupa povești care vizează conflicte puternice care să emoționeze precum: „Fata babei și fata moșului”, „Alba-ca Zăpada”, „Cenușăreasa”etc;

– organizarea unor activități diferențiate pentru preșcolari care întâmpină dificultăți în exprimarea orală.

Deși majoritatea subiecților au răspuns favorabil educatoarea nu trebuie să rămână în acest stadiu, trebuie să continue să se perfecționeze, pentru a avea o mai bună colaborare cu părinții, dar și cu preșcolarii, care văd în ea un sprijin și un specialist. De asemenea este foarte important să se realizeze parteneriate cu comitetele de părinți, cu familia în general, pentru o mai bună colaborare și spijinire în procesul didactic.

În concluzie, nu trebuie să lipsească activitățile de comunicare, de transmiterea cunoștințelor, de aprofundare din programul copilului din grădiniță, cu toate acestea, chiar de riscăm de a face un spectacol din grădiniță, să nu renunțăm la jocul de rol și la dramatizare, la activitățile extrașcolare: serbările, teatrul de păpuși, vizionările; deoarece acestea au un rol important în dezvoltarea limbajului și a personalității copiilor, așadar putem spune că teatrul de păpuși este un mijloc de educație pentru comunicare și prin comunicare.

CHESTIONAR PENTRU CADRE DIDACTICE

Chestionarul de mai jos este folosit pentru o cercetare cu privire la rolul și locul povestirilor în dezvoltarea limbajului la preșcolari. Vă rugăm să răspundeți la întrebările acestui chestionar. Răspunsurile vor fi anonime, iar datele vor fi folosite numai pentru acest studiu. Este evident că sinceritatea Dumneavoastră va fi decisivă pentru valoarea cercetării. Vă mulțumim pentru colaborare!

Care sunt metodele cele mai des folosite în activitatea dumneavoastră didactică?

Tradiționale Moderne

În ce măsură folosiți metodele activ-participative în activitatea didactică de la grupă?

În foarte mică măsură În mare măsură În foarte mare măsură

Ce folosiți cu preponderență în activitatea didactică?

Cât de des folosiți povestirea în cadrul activității didactice de la grupă?

o dată pe săptămână de 2 ori pe săptămână de câte ori este cerută de copii

5. Ce mijloace utilizați în timpul povestirii?

planșe cu imagini mijloace media personaje din diferite materiale

6. Cum alegeți ce povești să citiți copiilor?

conținut educativ la alegere în funcție de tema planificată

7. Care sunt activitățile preferate de copii, cele în care folosiți repovestirea sau cele în care folosiți dramatizarea?

repovestirea dramatizarea

8. Folosind, dramatizarea ca metodă de evaluare în cadrul unei povestiri, care sunt efectele acestei metode asupra copiilor?

trăiesc mai intens faptele poveștii le dezvoltă limbajul și exprimarea liberă

le stimulează creativitatea înțeleg mai bine povestirea

le fixează mai bine cunștințele își stăpânesc emoțiile

CIUBOȚELELE OGARULUI

dramatizare după povestea “ Ciuboțelele ogarului “ de C. Gruia

Povestitorul: Într-o toamnă răcoroasă

Cu vânt aspru și ploioasă

S-a trezit de frig și frică

Urechiatul lepurică.

Iepurele: Vai de mine și de mine

Iarna cea geroasă vine

Și mă prinde descălțat.

Zi și noapte mă gândesc

Bine să mă pregătesc

Toată vara am lucrat

Ca paznic la zarzavat

Și răsplată am primit

Doi galbeni de cheltuit.

Acum iute mă grăbesc

La iarmaroc să pornesc

Și din bani să mă-noiesc.

Ogarul: ( apare cântând, trece pe lângă iepure și merge mai departe )

la te uită ce fălos și voios

E cumătrul lepurilă !

Iepurele: Sunt un iepuraș isteț

Nu ca alții nătăfleț;

Merg să-mi cumpăr de-ncălțat

Mă gândesc și la-nsurat

Cu o Rică-iepurică

Harnică și fără frică

Buni prieteni să fim noi,

Cum sunteți copoi și voi.

Povestitorul: Și-a pornito-n pas voios

Urechiatul inimos

Și spre seară, pe cărare

l-a ieșit ogaru-n cale.

Mare, gros, bine-nbrăcat

Cu ciuboțele, încălțat.

Ogarul: Bun noroc, cumetre Rilă

Iepurele: Bună seara, Ogărilă !

Ogarul: Încotro așa grăbit ?

Iepurele: Merg la târg să mă-noiesc

Cu cele ce-mi trebuiesc.

Ogarul: Ce mai faci? Sunt bune toate ?

Spune-mi despre sănătate…

Iepurele: Ce să-ți spun sunt sănătos.

Ogarul: Dar… scurteica s-a cam ros

Și picioarele-ți sunt goale tremuri bine, frățioare…

Iepurele: Plec acum, te las cu bine !

Ogarul: Merg și eu la drum cu tine

Noaptea singur, nu e bine.

Am treabă cu-n negustor

Pușcă vreau, sunt vânător.

( Iepurele tresare și tremură de frică )

Iepurele: Ai frumoase ciuboțele

Câți bani ai plătit pe ele ?

Ogarul: Doar doi galbeni, cât să dau…

Iepurele: ( spre public, aparte )

Ciuboțele atunci îmi iau.

Chiar doi galbeni am la mine.

Ogarul: Bate vântul, rece-i tare.

Tremuri tare la picioare

Și mă tem măi frățioare

Că ne-om pierde pe cărare.

Cu tâlhari ne-om întâlni

Pe-amândoi ne-or jefui.

Iepurele: Și ce crezi că-i de făcut ?

N-am pe nimeni cunoscut

Ogarul: Mai la vale, lângă pin

E hanul lui Moș Martin.

Mergem ca să poposim,

Ospătăm, ne încălzim,

Mâine-n zori la drum pornim.

( Iepurele și ogarul pornesc împreună spre han unde îi

întâmpină Moș Martin)

Ogarul: Bună seara, Moș Martine

Ne primești în han la tine ?

Ursul: Bună seara-s, bucuros,

Că vă pot fi de folos.

Vă las să vă încălziți.

Mă chemați dacă doriți.

Ogarul către Iepure:

Eu cumetre, cred că-i bine

Să mâncăm cum se cuvine

Și să bem un păhărel,

Să ne încălzim nițel.

Iepurele: Nu mi-i foame și nici sete,

Banii mei sunt pentru ghete.

Ogarul către Moș Martin:

Adă iute Moș Martine

Lista de bucate.

Ursul: Vineee… ( aduce lista )

Am friptură de berbec

Stropită cu un vin sec;

Ficat proaspăt la grătar

Morcov, varză cu mărar

Plăcințele, fraguri dulci,

Alune, stafide, nuci.

Ogarul: Vreau din toate să gustăm

Bine să ne ospătăm.

Iepurele: Eu nu vreau ca să servesc

Ogarul: Ia cumetre, te cinstesc

( înghite cu lăcomie în timp ce iepurele gustă sfios )

Ogarul: Mănâncă ca de ia tine (mai aparte)

De plătit, vedem noi cine ( ha, ha, ha )

Ursul ( către Ogar ):

Da flămând ai fost măi frate

Ai mâncat cât trei, bucate.

Uite aici am socotit

Ai doi galbeni de plătit.

Ogarul ( către Iepure ):

Mi-am uitat punga acasă

Plătește cumetre, lasă

Că ți-i dau, nu-ți pară rău

Am prieten pe Dulău.

Iepurele: Nu plătesc, eu nu am mâncat

Rămân iarăși descălțat…

Ursul către Ogar:

Dacă e să fii cinstit

Tu ogare-ai de plătit.

Ogarul: El m-a poftit Moș Martine

Ca să vin în han la tine.

Și la masă, el a vrut

N-a mâncat că n-a putut…

El voia să se-ncălzească

Acuma … el să plătească.

Iepurele: Dacă dau cei doi bănuți

Sunt la iarnă iar desculț.

Ursul către Ogar:

Dacă nu vrei să plătești

Cu mine să te socotești.

Ogarul către Iepure:

Să plătești, nu ți-e rușine

Nici n-am să mai merg cu tine.

Iepurele: ( scoate băsmăluța tremurând și plătește )

Nu e drept, dar n-am ce face

la-i și lasă-mă în pace I

Ogarul: Hai acum să ne culcăm

Mâine-n zori, la drum plecăm.

( Ogarul se desculță: se culcă, sforăie)

Iepurele: ( către public )

Ați văzut copii și voi

Cine-i vinovat din noi ? (plângând )

Ce mă fac, sunt iar sărac,

Fără ghete, fără frac.

( Se uită lung către ciuboțelele ogarului și zice: )

Stai că își plătesc eu ție

Astfel de prietenie…

Chiar de-s iepure fricos

Pedepsesc pe minciunos:

De doi galbeni ai mâncat

Acum rămâi descălțat, (iese cu ciuboțelele ogarului )

Ogarul: ( se scoală și caută ciuboțelele )

Unde sunteți ciuboțele ? (către copii )

Voi copii, nu știți de ele ?

N-ați văzut când s-a-ncălțat ?

lepurilă urecheat…

( Copiii răspund Nu-u-u-u… )

Am să îl jupoi de blană

Apoi, îl fac fripturică

Ține minte, iepurică…

( amândoi apar în scenă alergând unul după altul )

Iepurașul: ( singur sărind voios )

Sunt un iepuraș isteț,

Nu ca alții nătăfleț

Nu mai sunt de acum fricos

Ați văzut că-s curajos

Am fost tare necăjit.

Dar la urmă-s răsplătit ( arată ciuboțelele)

CĂSUȚA DIN OALĂ

teatru de umbre

( Apare șoricelul)

Șoricelul: Vai ce casă mare ! Parcă-i un butoi ! A cui o fi ? … Casă-căsuță, cine locuiește aici ?… Nu e nimeni ! la să mă mut aici și să trag un pui de somn în liniște.

( Apare broscuța )

Broscuța : Casă, căsuță, cine locuiește aici ?

Șoricelul : Eu, Șoricel roade multicel. Dar tu cine ești ?

Broscuța: Eu sunt Broscuța umblă fuguța. Te rog primește-mă și pe mine în căsuța ta.

Șoricelul: Vino. Este loc destul. Vino și vom trăi împreună.

( Se apropie iepurașul )

Iepurașul: Tii ! Ce căsuță minunată I Oare locuiește cineva aici ? Casă căsuță, cine locuiește aici ?

Șoricelul și Broscuța: Da suntem noi – Șoricel roade multicel și Broscuța umblă fuguța. Dar tu cine ești ?

Iepurașul: Eu sunt lepurici alerg pe aici. Mă primiți și pe mine în căsuță ?

Șoricelul și Broscuța: Da intră. Este loc pentru toți. ( Se apropie vulpea )

Vulpea: Vai ce căsuță drăguță. Oare cine locuiește aici?

Șoricelul, Broscuța, Iepurașul: Suntem noi Șoricel roade multicel, Broscuța umblă fuguța și lepurici alerg pe aici, dar tu cine ești ?

Vulpea: Eu sunt Vulpița-cumetrița. Vă rog primiți-mă și pe mine ca să locuiesc cu voi.

Șoricelul, Broscuța, Iepurașul: Vino, vino, este loc și pentru dumneata. ( Apare lupul )

Lupul: Au, au, au ce căsuță bună. Oare locuiește cineva aici ?

Șoricelul, Broscuța, Iepurașul, Vuplea: Da, da, suntem noi – Șoricel roade multicel, Broscuța umblă fuguța, lepurici alerg pe aici, Vulpița-cumetrița. Dar tu cine ești ?

Lupul: Eu sunt Lup sur la trup. Vă rog primiți-mă și pe mine să locuiesc cu voi.

Șoricelul, Broscuța, Iepurașul, Vuplea Hai intră, mai este puțin loc, dar să nu ne mănânci. ( Se apropie ursul )

Ursul: Uf, ce obosit sunt! De dimineață tot umblu prin pădure și abia am găsit câteva ghinde. Tare sunt obosit ( vede oala ). Dar uite o oală ! Mi-a ieșit în cale tocmai la timp. Să mă odihnesc puțin.

( Se așează pe oală apoi se aud pocnituri care-l sperie pe urs. Oala crapă, ursul se sperie. Animalele din oală aleargă în toate părțile. Este mult zgomot și apoi se face liniște deplină)

CĂSUȚA DIN OALĂ

Indicații de regie

Acțiunea se desfășoară în pădure, în momentul apariției lurrtinii se vede umbra oalei răsturnate și în jur mulți copaci. Se aude ciripit de păsări. Acum apare șoricelul. Apoi acțiunea se desfășoară conform textului. În final apare ursul care se așează pe oală. Aceasta începe să pârâie, în acel moment toate animalele se sperie. Oala crapă, iar animalele aleargă speriate spre pădure. Este mare gălăgie. Apoi se face liniște și se văd doar cioburile.

CURĂȚICA

de Ileana Bonca

teatru de marionete

Personaje:

Murdărica – Curățica

Copiii din grupă

Educatoarea ( sau un alt copil )

La ridicarea cortinei, copiii execută mișcări pe melodia “ Muzicanții " ( se poate folosi și un alt cântec cu text vesel și antrenant ).

Muzicanții

Noi suntem muzicanți voioși Ce știm cânta frumos Noi la trompetă știm cânta Trompeta cântă așa Ta, ta, ta, ta …

Noi suntem muzicanți voioși Ce știm cânta frumos Noi la chitară știm cânta Chitara cântă așa La, la, la, la …

Un copil — Stați, stați, nu vă mai jucați I

Vine-ncoace Murdărica,

Și de ea noi ne ferim

Ca să nu ne murdărim.

Al doilea copil — Să plecăm în altă parte,

Colo-n sus, cât mai departe.

( pleacă cu toții )

( Apare Murdărica și se oprește în mijlocul scenei. Privește lung în urma copiilor, apoi izbucnește în. plâns, întră educatoarea.

Educatoarea —De ce plângi fetiță mică ?

Murdărica — Cum să nu plâng când copiii (plângând ) îmi spun numai “ Murdărica “

Și nu vor de loc , de loc, Să se joace și cu mine !

Educatoarea — Nu te iau ?sDar tu ce crezi ?

Te-ai uitat cumva-n oglindă

De curând ca să te vezi ?

Murdărica — Nu, nu mi-a trecut prin gând.

Educatoarea — Dacă bine te-ai uita,

De ei nu te-ai mai mira.

Copilașii sunt curați;

Nu le place să se joace

Cu copii dezordonați.

Ori tu dragă mititică

Nu te speli, ești murdărică Pieptenele-n părul tău

Se încurcă și mai rău.

Dinții ți s-au înnegrit

De când perie și pastă

Pe aproape n-au zărit.

Murdărica ( uitându-se în oglindă )

Sunt urâtă ? Chiar așa ?

Să mă schimb pe loc aș vrea

Ce zici ? Oare s-ar putea ?

Educatoarea — Cum să nu se poată dragă,

La săpun, burete-n grabă

Și să mergem chiar acuș

Să te-așezi frumos sub duș.

(pleacă împreună )

( Din culise apare un copil care face semn celorlalți să vină )

Un copil — Hai copii, puteți veni,

Murdărica nu-i aici

Hai, să ne jucăm

Azi în parcul plin de soare

Fete și băieți sosesc îmbrăcați de sărbătoare

Ei uimiți în jur privesc.

R: Un doi, un doi

Ce frumos e-n parc la noi.

Uite scrânciob, topogane,

Și covorul fermecat

Minunatele baloane

Se înalță nencetat

R: Mai sus, mai sus

Un balon de vânt e dus

(Un copil oprește jocul )

Un copil — la uitați-vă copii

Ce fetiță drăgălașă.

Alt copil — Ca și noi e mititica

Hai să-i zicem “ Curățica “.

Alt copil — O cunoașteți ?

Toți — Nu, deloc.

Alt copil —S-o luăm cu noi în joc.

( Doi copii merg spre ea, o prind de mâini și fericită se prinde în joc cu ei. La terminarea jocului se desprinde și vine mai în față )

Curățica — Ați văzut ce am pățit

Când de apă m-am ferit ?

Dar acum că sunt curată

Și-am ținuta ordonată

Copilașii se opresc

Cu plăcere mă privesc,

“ Curățica " mă numesc.

Ce să vă spun, chiar mămica

Mă dezmiardă “ Curățica “.

( Se întoarce și sărind într-un picior se prinde din nou în joc în cercul copiilor. Jocul cu cânt se repetă, apoi se lasă cortina)

GREIERELE ȘI FURNICA

dramatizare după La Fontaine

Povestitorul — Uite colo o furnică…

Vezi cât e de mititică ?

Ziua-ntreagă ea muncește,

Nu știu cum nu obosește.

Greierele ( apare cântând și sărind apoi încep să cânte la chitară )

Gri, gri, gri ! E iarăși soare,

Parcă-i zi de sărbătoare.

Codru-i verde, răcoros,

Eu cânt vesel și frumos.

( apare furnicuța și-i spune cu ironie )

Hei, tușică mărunțică,

Nu te obosi prea tare,

Poate crești și tu mai mare.

Că-ți spun drept, dragă Furnică,

Prea ești mică, mărunțică, subțirică.

Furnica — Ce folos că tu ești mare

Și-mi ceri iarna de mâncare

Dacă nu muncești un pic,

Vei rămâne de nimic.

Greierele — Ha, ha, ha ciudat vorbești,

Fugi de-aici, mă plictisești.

Să lucrez ? Vai, nu se face,

Să muncească cui îi place Gri, gri, gri I… (fuge)

Povestitorul— Pe o frunză-ngălbenită

Trece iute o furnică

Se oprește, se gândește

Ce să facă ?

Ce să facă ?

Pe cărarea dinspre râu,

A găsit un bob de grâu

îl ridică cu răbdare

Și-o pornește pe cărare

Mușuroiul de furnici

Nu-i departe, e aici,

Dar e greu și nu mai poate.

Hai surate, veniți toate…

Măcinăm, facem făină

Și poftim pe1 toți să vină

La plăcinte rumeoare

Și-apă rece din izvoare.

(apare greierele )

Greierele —Încotro, tușă Furnică ?

Furnica — Lasă-mă că sunt grăbită

Merg la moară cu povară

Macin grâu, orz și secară,

Să am făină până la vară.

Greierele — Ha I ha I ha ! Ce strângătoare.

Tare mai ești muncitoare I

Furnica — Solii toamnei au sosit,

Frunzele-au îngălbenit

Păsările călătoare

Au zburat spre țări cu soare.

Iar când iarna o veni, în belșug m-oi odihni.

Greierele — Ți se pare, e tot vară

Uite ce frumos e-afară.

Nu pot, dragă, să muncesc.

Fug pe câmp să hoinăresc I Gri, gri, gri … (fuge )

( Furnica se uită după el, dă din cap și pornește mai departe cu sacul în spate, încet. Apare altă furnică dintr-o parte, iar din partea opusă apare greierele. )

Furnica — Greieraș, dragă vecine,

Dă-ne-o mână de-ajutor.

N-avem lemnele tăiate

S-a stins focul în cuptor.

Greierele — Să tai lemne zici, surată.

Ce-ți veni așa deodată ?

Nu pot, dragă, să muncesc,

Mai bine mă-nveselesc

(Fuge cântând )

Furnica — (puțin amenințătoare )

Nu-i mereu vreme frumoasă,

O veni iarna geroasă I…

( Dispare tn culise )

( Pentru puțin timp se face întuneric pe scenă și se aud.e crivățul. E iarnă. Când se luminează scena reprezintă un interior, o masă, într-un colț niște saci, în fața scenei o masă și la masă furnica. )

Furnica — Ce plăcintă minunată,

Ce dulceață parfumată.

Bine-i iarna când ai casă

Și căldură, ce-ți mai pasă I…

( Se aud bătăi slabe în ușă )

Furnica — Cine e ?

Greierele — (de afară cu glas plângăreț )

Mătușică, mătușică

Eu sunt, draga mea furnică

( intră puțin în scenă în colț)

Furnica — ( ironică ) Greierașul cântăreț

Parcă ești cam plângăreț

Greierele — ( se apropie de Furnică care tremură de frig )

Mor de frig și mor de foame,

Gri, gri, gri dă-mi ceva poame.

Furnica — Dar tu vara ce-ai făcut ?

Greierașul — Ce să fac ?

Am jucat și am cântat!

Gri, gri, gri (Plânge în hohote )

Furnica — ( amenințătoare )

Nu ți-a plăcut să muncești

Și acum te umilești.

Gram să strâng și eu ca tine,

Toată vara-am să muncesc,

Hrana să-mi agonisesc.

Furnica Ha, ha, ha ! Sunt vorbe-n vânt

Nu te ții tu de cuvânt.

Greierele — Lasă-mă să mă odihnesc

Puțin să mă încălzesc,

Gri, gri, gri, – cum am să mor…

Gri, gri, gri, – cer ajutor …( plânge )

Furnica — Fie, azi te găzduiesc

Și ca oaspete te primesc

Să mănânci și să bei bine

S-ai putere până mâine.

Greierele — ( rugător )

Iar de mâine dacă vrei

Dau zăpada la o parte,

Fug în sat să cumpăr lapte,

Îți tai lemne, fac surcele,

Poate faci și plăcințele,

Tu nimic n-ai să muncești,

Fac eu tot ce-mi poruncești.

Furnica — Mă-nvoiesc

Și te primesc,

Dar la anul care vine,

Nu uita și fă ca mine.

GREIERELE ȘI FURNICA

Indicații de regie

TABLOUL I

Acțiunea se petrece în anotimpul vara la casa Furnicuței. Casa este înconjurată de flori, domnește curățenia, totul are un aspect frumos.

Furnica mătură prin fața casei. Din culise apare Povestitorul care se uită la furnicuță apoi se apropie de marginea scenei fără a stânjeni Furnicuța din lucrul ei.

TABLOUL II

Este toamnă. Frunzele îngălbenite cad împodobind scena. Apare Furnicuță care se uită îngrijorată în jur la frunzele căzute pe jos și începe să-și ducă florile în “căsuță” ,vine din nou cu un sac mare în spinare ( un sac cu paie ) gârbovită de greutate împreună cu povestitorul.

TABLOUL III

Pentru puțin timp se face noapte și se aude vântul puternic. E iarnă. Odată cu lumina scena reprezintă interiorul căsuței Furnicuței. O sobă mică, pat, masă. într-un colț câțiva saci plini, bocceluțe, ghivece cu flori în colț. Totul îți dă impresia de bogăție, belșug. Lângă sobă Furnicuța așezată pe un scăunel mănâncă plăcinte.

CUPRINS

Bibliografie:

1. Robert Dettreus – "A educa și a instrui", Editura Didactică și Pedagogică, 1978

2. Ursula Șchiopu – "Grădinița de azi și de mâine

3. Maria Montessort – "Descoperirea copilului". Editura Didactică și București,1977

4. Ursula Șchiopu – "Grădinița de azi și de mâine", Revista de pedagogie 1/2 ,1994

5. Maurice Debesse – "Etapele educației", Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981

6. Maurice Debesse – "Etapele educației", Editura Didactica și Pedagogică . București, 1981

7. Dumitru Stoica, Marian Stoica – "Psihologia școlara”, Editura "Scrisul Românesc”, Craiova , 1982

8. Jean Chateau – "Copilul și jocul", Editura Didactică și Pedagogică , București

9. Maurice Debesse – "Etapele educației" , Editura Didactică și Pedagogică, București , 1981

0. Edouard Claparede – "Psihologia copilului și pedagogia experimentală" , Editura Didactică și Pedagogică , București , 1975

1. Ursula Șchiopu, Emil Verza – "Psihologia vârstelor”, Editura Didactică și Pedagogică, 1981

2. Emil Verza -"Condițiile dezvoltării și cunoașterii personalității copilului", Revista Învățământul preșcolar , 1994, nr1/2, pag.l 4

3. Dumitru. Stoica, M. Stoica – "Psihologia școlara”, Editura “Scrisul Românesc", Craiova, 1982

4. Ruth Byers – "Teatrul izvor de fantezie creatoare ", Editura Didactică și Pedagogică , București , 1970

5. Bianca Bratu -“Preșcolarul și literatura", Editura Didactica' și Pedagogică, București , 1977

16. Ilie Stancu -"Copilul și cartea”. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1968

7. Jean Piaget – "Psihologia și pedagogia”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972

8. Erika Landou -"Psihologia creativității”,Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979

9. loan Cerghit – "Metode de învățământ", Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1976

20. Inge Borde Klein – "Teatrul de păpuși pentru grădinițe de copii,, învățământ primar și familie " Editura Didactică și Pedagogică , București,1981

21. Alexandru Davidescu – "Un mic teatru mare”, Editura "Scrisul Românesc". Craiova , 1979

22. Toma Mareș – "Copiii și teatrul lor de păpuși", București, 1985

23. Patița Silvestru – “ În țara muzelor vol.4 din " Enciclopedia practică a copiilor " , Editura Ion Creangă , București , 1982

24. ,,Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani”, MECT, 2008

25. “Educația timpurie- ghid metodic pentru aplicarea curriculumului preșcolar”, editura Paralela 45, 2009

26. “Activitatea integrată în grădiniță” – ghid pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, Didactica Publishing, 2008

27. “Aplicații ale noului curriculum pentru învățământul preșcolar”, DPH, 2009

28. Dumitrana, M., (1999), Educarea limbajului în învățământul preșcolar, I. Comunicarea orală, Editura Compania, București.

29. Gherghina, D., Turean, M., Buzași, I., Dănilă, I.,(2007), Literatura pentru copii: cu

noțiuni de teorie literară, Editura Didactica Nova, Craiova.

30. Ministerul Educației și Cercetării,(2002), Metoda proiectelor la vârstele timpurii, Editura Miniped, București.

31. Rafailă, E., (2002), Educarea creativității la vârsta preșcolară, Editura Aramis, București.

32. Voiculescu, F. (2009), Metodologia cercetării în științele educației – curs pentru programul de masterat Management educațional, Seria Didactica.

33. Bodiștean, F.,(2007) Literatura pentru copii și tineret dincolo de story, Casa Cărții de

Știință, Cluj-Napoca.

34. http://www.didactic.ro/revista-electronica/revista-electronica

35. https://pedagogie101.wordpress.com/instruire

36. http://psihoterapieintegrativa.ro/articole