Teatrul Contemporan

I. Argument

Textul se numește Canicula scris de Antoaneta Zaharia, este spectacolul meu de licență. Se joacă la Teatrul Național Timișoara Mihai Eminescu, iar premiera a avut loc în data de 7 iunie.

Distribuție: Catalin Ursu (Gil)

Mirela Puia (Ema)

Scenografia: Zsolt Fehervari

Video artist: Lucian Matei

Light design: Florin Putere

Sound design: Cristi Rebejila

Regizor tehnic: Cristi Stana

„Canicula” e un text în care ne regăsim. Majoritatea avem familii cu probleme sau probleme în familie. Adevarul doare întodeauna, oglinda fermecată a scenei ne face să fim mai reflexivi asupra propriei noastre vieți, acesta este scopul montării.

Pe mine mă interesează, ca propunere regizorală, ce este de actualitate, contemporan, studiind sociologic și psihologic familia. De altfel, sunt atrasă și de texte mai puțin contemporane, în sensul de a le aduce în contemporan. Am ales acest text pentru că am fost atrasăde lumea urâtă pezentată, de drama personajelor. Am vrut să fac din el, o comedie-dramatică, unde facem haz de necaz.

A monta un spectacol după un text realist mai puțin ofertant, din punct de vedere dramatic, fără conflict, fără viziune,fără ca personajele să evolueze în vreun fel sau sa se schimbe, poate fi o provocare pentru un regizor. Un text care nu naște întrebări, cu situații care nu evoluează, cu spațialitate și temporalitate contemporană, și acțiune redusă la câteva ore obișnuite dintr-o singură zi toridă, când lucrurile nici măcar nu o iau razna, poate da de gândit regizorului, când acesta încearcă să-și contureze o viziune. Poate chiar și de aceea, consider că dramatizarea m-a provocat să realizez o comedie situațională, unde publicul va încerca senzația “râsu-plânsu”, empatizând pe de o parte cu suferința ascunsă a Emei, aceea de a accepta să-și trăiască viața alături de omul care mereu o tachinează, bărbatul dificil, pentru care ea este menajeră, bucătăreasă și consoartă și în același timp, spectatorii amuzându-se de atitudinea lui Gil, un real prototip al bărbatului a cărui viață și bucurie se rezumă la extrem de puțin (medicamentele, alcoolul, televizorul.)

Un alt argument care m-a făcut să doresc montarea acestui spectacol este faptul că felia de viață propusă de Antoaneta Zaharia, este un text contemporan, românesc, cu două tiplologii de personaje care au mereu câte ceva de spus sau de făcut.

În această lume în care evadarea nu se poate întâmpla decât într-un vis, se pune problema dacă visul va schimba ceva în viața celor doi sau ei vor rămâne aceiași până la capătul vieții. Povestea celor doi se termină în vis. Însă, spectatorul va înțelege că viața lor continuă neschimbată ca și fundament doar ca aparență, că defapt cei doi se iubesc, deși pe parcursul zilei există o veșnică tachinare iar ei sunt incapabili și insuficient motivați să mai schimbe ceva. Vor suporta canicula zilei prezentate, vor trece peste ea și voi începe o altă zi, poate la fel de călduroasă, în care nimic fundamental nu se va schimba în viața celor doi.

Am dorit să montez acest text deoarece, “Canicula”, contrar aparențelor, m-a provocat în mai multe feluri: este contemporan, nu are conflict dramatic, nu are acțiuni care să schimbe contextul, este felia de viață anostă, prezentată brutal în secvențe care nu tulbură liniștea “furtunoasă” din casa celor două personaje. Tocmai lipsa acestor condiții dramatice, consider că mi-a oferit motivația de a monta acest text, prin libertatea de a găsi o viziune, un context, o lume prezentată plastic, publicului spectator, pe de o parte și pe de alta, de a face din scriitura realistă și fără pretenția de a fi un text cu referințe culturale, o comedie realistă, într-un spectacol de tip studio, unde afectele personajelor glisează între sentimente de plictis, iubire, sufocare și ură.

II. De la text la scenă

Pornind de la textul inițial, dramatizarea “Canicula”, de Antoaneta Zaharia, scris în 2013, am conceput un spectacol în două personaje, însă un univers probabil diferit de cel al autoarei. Pornind de la ideea de claustrare sau însingurare în doi, personajele Ema și Gil își trăiesc momentul surprins de autoare, într-o perpetuă tachinare soț-soție, ce se cunosc și conviețuiesc împreună de peste douăzeci de ani, fără pretențiile unei vieți sociale, spirituale sau nobile, cei ce se cunosc, s-au plictisit, se iubesc și se urăsc, în aceeași măsură. Deoarece textul inițial se derula fără să aibă foarte multe posibilități dramatice și descria prin dialoguri, respectiv monologuri sau aparteuri, aceeași viață monotonă și câte ceva din istoria traiului lor, am considerat a fi necesare tăieturi în textul original, în special monologuri dar și lungimi ale dialogului, astfel încât textul să devină mai puțin monoton, să existe dinamism și totodată acțiunile gândite să aibă coerență.

Păstrând același ton, al personajelor care au obsesii, preocupări mărunte, fobii și care nu sunt capabile să-și depășească statutul sau să-și îndepărteze orizontul dincolo de pereții apartamentului în care trăiesc, spațiul imaginat de autoare, o casă rurală simplă și o curte cu animale, am imaginat spațiul ca fiind unul dintr-un oraș, cu minunata grădină cu flori a Emei.

Personajele au aceeași tipologie caracterială, cu cele gândite de autoarea dramatizării, însă textul devine dinamic chiar și în faza unei simple lecturi, atunci când se renunță la pagini întregi de monologuri sau aparteuri, ceea ce nu e foarte ofertant din punct de vedere scenic, de aceea, operând tăieturile din text, am obținut dinamism și o mai bună soluționare a momentelor de trecere dintre spațiul camerei și cel al grădinii, respectiv intrările și ieșirile prin spațiul bucătăriei.

Datorită faptului că nu există un real conflict dramatic, ci textul este construit pe multiple dispoziții conflictuale iscate între cele două personaje, ca tipologie de conviețuire, am tăiat din textul inițial o parte dintre confesiunile care mi s-au părut inutile, în economia spectacolului. De asemenea, textul inițial cuprindea 30 de pagini, din care au rămas valabile pentru spectacolul „Canicula”, montat într-o sală studio a Teatrului Național din Timișoara, 20 de pagini, doarece am gândit ca durata spectacolului să nu depășească o oră și un sfert. Dincolo de acestea, textul s-a păstrat, fără să operez modificări în limbaj, în replicile din textul originar, însă personajul Gil, pigmentează pe alocuri replicile proprii, cu ticuri verbale, mai precis înjurături.

Limbajul celor doi este unul simplu, fără pretenții de trimiteri livrești sau culturale, piesa se reduce la discuții sterile, tipice, referitoare la prezentul lor, precum și la trecutul celor doi împreună, amintind în mod suplimentar de existența copilului lor și a familiei lui, care deși fac parte din familie, sunt totuși nedoriți nici măcar în vizită de către cei doi actanți ai piesei.

Dificultatea montării acestei piese constă în însuși textul original, care nu oferă foarte multe soluții scenice, fiind genul de text contemporan, în care acțiunea nu se petrece decât între pereții unei case și împrejurul ei, unde nu apare nimeni, care să aducă cu sine posibilități noi de joc și în care nimic nu tulbură cotidianul celor doi soți, într-o zi de caniculă, în care nu se întâmplă nici un conflict, nimic deosebit.

Din dorința de a nu denatura sensul inițial al textului, gândit de Antoaneta Zaharia, am discutat cu autoarea dramatizării, pentru a afla mai multe despre ceea ce a dorit să contureze ca temă principală în scriitura sa. Așa încât, spectacolul conceput de mine nu s-a îndepărtat deloc de ideea „parteneriatului de o viață, cu dragostea și obisnuința care te leagă, cu rănile rememorate care fac viața un iad,” de unde și titlul piesei, „Canicula”, sau mai precis un iad al rutinei de cuplu, o lipsă de spațiu și o căldură aferentă, unde se pot regăsi “angoasele și gândurile contorsionate care plutesc în jurul pământului”.

Revenind la textul inițial, din discuțiile avute cu autoarea, am înțeles că personajele întruchipează un bătrân cu suflet bun, sensibil, copilăros, fost milițian, plin de umor, urâcios și bunic neprietenos și o femeie sensibilă, harnică, devotată, în ciuda ieșirilor și izbucnirilor chinuitoare ale soțului. Cei doi, se iubesc, apoi se urăsc și se iubesc din nou. Este un text cu și despre doi bătrâni ciufuți, uneori urâcioși, simpatici care se tachinează. În spectacolul prezentat în licența mea, cele două personaje păstrează trăsăturile creionate de Antoaneta Zaharia, doar că Gil și Ema sunt la vârsta mijlocie iar accentele glumelor lor sunt grotești, obiceiurile, de asemenea, de pildă momentele în care fiecare dintre cei doi au câte ceva de ascuns față de celălalt (viciile, gândurile ascunse).

Titlul piesei “Pog Yeom”, scris inițial de autoare este tradus din limba coreeană “Canicula” iar eu am renunțat la acesta, am dorit să existe doar titlul în românește, pentru a nu vinde din start faptul că personajul masculin este amator de seriale coreene. Așa încât, Gil este cel care va vorbi mai mereu, chiar și în timp ce va urmări serialele sale, în fiecare seară, folosindu-se de obișnuitele-i ticuri verbale, comicul piesei se naște din acest tip de limbaj și din situații.

O altă diferență ar fi, referitor la spațiul în care se întâmplă acțiunea (în textul inițial, la țară iar în spectacol, la oraș), precum și felul în care arată camera în care se întâmplă această zi caniculară, prezența cățelului Bobi, care în spectacol este deja de multă vreme mort, fapt pe care Gil nu îl cunoaște, fiindcă soția lui i-a ascuns acest adevăr.

Monologurile de final, cele care se întretaie, în momentul în care cei doi stau în grădină sunt păstrate ca în textul inițial, se ajunge ca fiecare dintre cei doi soți să își rostească visele-coșmarurile, care nu sunt identice (Gil, cu amintirea reprimată în care el era să moară și Ema, cu frustrarea neajunsurilor din copilărie și gândurile ei la grădina plină de flori).

Alte mici diferențe dintre dintre textul inițial și cel care a rămas după tăieturi ar fi prezența muștelor, care s-au adunat pe rana de la mâna Emei, pentru că textul vorbea despre viața la țară iar în spectacol ele nu-și aveau rostul. De asemenea, am considerat necesar să renunț la faptul că soțul amețea și se simțea rău din cauza caniculei, precum și obsesia lui pentru mâncare, Gil, fiind un adevărat gurmand, pentru că mi s-a părut a fi irelevant în economia spectacolului. La fel de inutilă mi s-a părut referirea la mai mulți nepoți, pe care cei doi îi aveau și faptul că soțul gătea, în textul originar, existând mâncare, în piesă, ceea ce duce cu gândul la acea recuzită și scenografie de tip realist, naturalist. Și nu în ultimul rând am renunțat la faptul că Gil avea un reportofon și avea obiceiul de a se înregistra, ca să-și țină minte memoriile. Pe de altă parte, spectacolul începe cu sărbătorirea zilei de naștere a Emei, un moment dinamic în care soțul o va provoca la dans pe soție și-i va oferi, drept cadou, o cutie cu medicamente, acțiune care nu se regăsește în textul Antoanetei Zaharia.

Personajele claustrate în mod voit în casă au aceste dialoguri și acțiuni simple în dramatizare, drept urmare, am imaginat una dintre scenele realiste ale textului, cea a pescuitului, sub forma unui vis al celor doi, care devine în final un adevărat coșmar. Momentul se petrece în spațiul numit „grădină”, delimitat, în viziunea mea, de către proiecțiile din fundal. Inserția visului aduce față de textul realist un moment scenic suprarealist, cu imagini care se vor contopi în cele din urmă tot în realitatea rutinei celor doi. Evadarea este soluția salvatoare, doar că cele două personaje, nu mai pot fi capabile să evadeze doar cu gândul sau doar în vis.

Textul vorbește despre doi bătrâni plictisiți dar care încă mai au timp să se certe și să se iubească în cele din urmă iar spectacolul va vorbi despre canicula, limitele și claustrarea, barierele și neputințele celor doi pensionari de vârstă mijlocie, ce trăiesc de douăzeci de ani în tensiune și iubire, cuextul Antoanetei Zaharia.

Personajele claustrate în mod voit în casă au aceste dialoguri și acțiuni simple în dramatizare, drept urmare, am imaginat una dintre scenele realiste ale textului, cea a pescuitului, sub forma unui vis al celor doi, care devine în final un adevărat coșmar. Momentul se petrece în spațiul numit „grădină”, delimitat, în viziunea mea, de către proiecțiile din fundal. Inserția visului aduce față de textul realist un moment scenic suprarealist, cu imagini care se vor contopi în cele din urmă tot în realitatea rutinei celor doi. Evadarea este soluția salvatoare, doar că cele două personaje, nu mai pot fi capabile să evadeze doar cu gândul sau doar în vis.

Textul vorbește despre doi bătrâni plictisiți dar care încă mai au timp să se certe și să se iubească în cele din urmă iar spectacolul va vorbi despre canicula, limitele și claustrarea, barierele și neputințele celor doi pensionari de vârstă mijlocie, ce trăiesc de douăzeci de ani în tensiune și iubire, cu visele lor mărunte, cu viața modestă de fiecare zi.

III. .Drama – structuri dramatice

Alina Nelega în lucrarea sa :”Structuri și formule de compoziție a textului dramatic” ne prezintă studiul formelor dramatice, analiza diferitelor modele de comunicare verbală și nonverbală a textului dramatic.

Într-o piesă există două nivele principale de ficțiune, în funcție de tehnicile alese:

1. Nivelul intermedierii scenice – respectiv folosirea unui narator, comentator, care poate fi un personaj la o altă vârstă, alter –ego, care intră și iese din acțiune, sau un personaj care a murit și este omniscient, sau corul antic care este un personaj care intermediază scenic.

2. Nivelul acțiunii scenice – care se poate desfășura pe mai multe planuri, nu trebuie să urmeze o cronologie sau unitate de spațiu-timp

Acțiunea scenică este transformarea situației scenice, este prezentul scenic.

Personajele din teatru nu sunt purtătoare de situații ci sunt purtătoare de story-uri, iar Shskespeare considera actorii simple umbre, considera lumea ca o scenă, iar oamenii cu illuzorii apariții, precum cei dintâi în teatru. Brecht concepe un tip de personaj nou, aflat la granița dintre lumi, cu actorul intrând și ieșind din piesă, dar nu și din spectacol. La Brecht personajul se reduce la tipologie, marionetă, figură plată, element de recuzită. Personajul modern ajunge pe scenă de-substanțializat. Fuchs afirmă că monodrama este singura care oferă azi spectacole de text sau de regie și șansa actorului de a juca personaj “cu carne” sau a personajului de a ajunge pe scenă.

Intriga o definim ca pe o serie de schimbări de situație, este sufletul dramei, înseamnă felul în care sunt aranjate incidentele.Cea mai importantă parte a conflictului este peripeția declanșată de anagnorisis, descoperirea, întoarcerea situației și recunoașterea. Finalul înseamnă catharsis. Fiecare tragedie trebuie să aibă șase părți componente, împărțite în două părți semnificative-

A. Textul – ceea ce este reprezentat

Mythos – intriga.

Ethos – personajele .

Dianoia – gândul – calitatea discursului artistic ca proces rațional de a transmite inteligibil conținutul sau mesajul.

B. Spectacolul – instrumentele practiceale reprezntării, care aparțin scenei, azi regizorului, scenografului, actorului, compozitorului.

1. Opsis – partea vizuală, decor, costume.

2. Melos – muzica de scenă.

3. Lexis – rostirea, cuvânt scenic, dicția.

Aristotel susține că drama înseamnă acțiune care are la bază două mari instincte, cel de a imita și cel de a căuta armonia. Acțiunea presupune personaje cu gândire și caracter. Tragedia și comedia au fost la început simple improvizații. Eschil va introduce al doile actor, el a diminuat importanța Corului și a acordat dialogului rolul principal. Sofocle ridică numărul actorilor la trei și adaugă pictura scenică.Intriga este sufletul tragediei,personajul ocupă al doilea loc.

„Canicula” prezintă drama a doi oameni. În propunerea mea regizorală am încercat o abordare care să stârnească râsul. Dar la sfârșitul spectacolului, spectatorul ar fi trebuit să se simtă stânjenti pentru că a râs, simțind situația degradantă a personajelor. Infernul este pezent încă din titlul piesei. Oamenii au ajuns la o limită maximă de suportabilitate, canicula îi apasă, îi face și mai urâți.

01. Piramida lui Freytag

Gustav Freytag (1816-1895) dramaturg și romancier german, publică în 1863 cartea sa fundamentală,”Tehnica dramei” în care explică alcătuirea tragediilor grecești și shakespeariene și propune structura “Piramida lui Freytag”. Astfel după Freytag o piesă are cinci părți sau acte:

1. Expozițiunea – se transmite informația necesară pentru a înțelege povestea. Ea include protagonisul, antagonistul, conflictul principal, informații despre spațiul unde are loc povestea. Se încheie cu provocarea, cu incidentul care declanșează povestea, fără care nu ar exista povestea. Provocarea pune în mișcare povestea, apare începând cu actul II, sau poate apărea și după punctul culminant, în funcție de construcția piesei.

2. Acțiunea în creștere – acțiunea se complică prin introducerea conflictelor secundare, care dezvoltă diferite obstacole, includ oponenții de mai mică importanță decât oponentul principal.

3. Punctul culminant –climax- apare de regulă în actul II, când se marchează o schimbare în bine sau rău în situația protegonistului, dacă e comedie lucrurile au mers rău până în acel punct, dacă e tregedie, acum e momentul când încep să meargă rău. Este asociat și cu provocarea, cu peripeția, provoacă întoarcerea situației, unde peripeția după Aristotel este cea mai importantă parte a conflictului alături de descoperire.

4. Acțiunea în descreștere – în acest segment conflictul dintre antagonist și protagonist se consumă, cu o victorie sau o înfrângere. Acțiunea în descreștere poate conține un moment de suspens, care aruncă îndoială asupra rezultatului final.

5. Deznodământul – comedia se încheie cu o concluzie, deznodământ, în care starea protagonistului este mai bună decât la început, iar tragedia se încheie cu o catastrofă în care protagonistul are o stare mai proastă decât la începutul povestirii.

”Canicula” era o piesa care nu respecta structura dramatică menționată mai sus. Prezenta o „felie” de viață, în care totul era liniar. Personajele nu evoluau, nu avea punct culminant, ci doar o stare continuă de monotonie. Pentru a-i da mai multă viață, am optat pentru o forma clasizată de structură, realizată din intervenție textuală (adică rearanjarea unor calupuri de text, sau sfârșitul care e realizat din doua monologuri, unul al Emei și celalalt a lui Gil, intercalate) si felul în care actorii și-au construit personajele (evoluția lor). Așadar, schema mea ar arăta așa:

1. Expozițiunea – (extratextul) aniversarea Emei și tipul relației cu Gil (personajele în esență și aparență)

2. Acțiunea în creștere – relația conflictuală dintre cei doi și degradarea ei

3. Punctul culminant – beția și visul prevestitor a lui Gil

4. Acțiunea în descreștere – schimbul de roluri

5. Deznodământul – ca și concluzie,”vorbim altă limbă”

Drama ca joc

Richard Schechner afirmă că: ”Arta nu imită lucruri sau experiențe, ci acțiuni”.

Pornind de la teoria regizorului Richard Schechner, părintele performance-lui, dezvoltă ideile despre joc și ritual, își dezvoltă propria idee despre jocuri, sport, teatru, ritual, acestea sunt activități performative, care au în comun calități de bază:

I.Timp specific

A – timpul evenimentului în care se caută un răspuns sau o stare

– timpul prescris – evenimentele încep și se termină într-o durată fixă

– timpul simbolic – atunci când durata activității reprezintă o altă durată temporară

B – valoarea obiectelor – recuzita de scenă are o valoare de piață mult sub cea atribuită în contextul activității

C – non-productivitatea – bunurile spirituale creează legături, aduc prestigiu, adâncesc identitatea, ajută în procesul de comunicare, detensionează

D – regulile – muzica și dansul sunt artă în sensul cel mai strict

E – spațiu specific-orice activitate performativă are un spațiu specific tipic sau și-l crează ,pentru a se desfășura

03. Modele de construcție dramatică

A – Construcția triunghiulară

Unul din primele și cele mai răspândite modele, aplicabil la piesele antice cât la cele elisabetane, este modelul triunghiular, sau structura piramidală. X și Y sunt forțe, grupuri sau indivizi în conflict, R este rezolvarea conflictului prin compromis, strategie, luptă, victorie, împăcare, înfrângere sau moarte. Richard Schechner susține că toate piesele până la începutul secolului se pot analiza structural prin această grilă simplă, mai puțin farse și piese ale secolului XX.

B – Structura deschisă

Teatrul postdramatic al happening-ului nu poate fi discutat folosind metode analitice. Modelul triunghiuar nu poate fi aplicat dramelor experimentele, happening-urilor. El susține că dinamica teatrului lui Beckett, Ionesco vine din ritmurile vieții, a respira, a merge, a mânca, anotimpurile, fazele lunii, iar aceste timpuri nu au început, mijloc sau sfârșit în sens aristotelic. Un ciclu ritmic se termină pentru a reîncepe, nimic nu este rezolvat. Aceste ritmuri sunt funcții ale timpului iar în dramaturgia post-dramatică trecerea timpului înlocuiește destinul. Trecerea timpului face ca lucrurile să se întâmple, acest tip de dramaturgie conține episoade de lungimi diferite, de obicei scurte unde tensiunea crește, explodează și se reântoarce la situația originală. Dar nimic nu se rezolvă, de multe ori ritmurile aparțin unui joc și în acest tip de structuri dramatice regulile înlocuiesc conflictul. Intriga cedează în fața jocului, care devine o matrice generatoare a situației dramatice. Happening-ul are o idee vagă de trecerea timpului, adesea timpul este abolit, personajele nu au idee despre trecerea timpului, uneori noaptea cade pe neașteptate. Lipsind timpul, evenimentele nu decurg cronologic, ci se interpătrund, ceasul spectacolului bate aiurea, niciodată corect.

C.Textul în spectacol

Dacă privim spectacolul dramatic printr-o perspectivă semiotică, Martin Esslin în “The Field Drama”1987 ne spune că spectacolul dramatic este un proces de comunicare, ce poartă în el un mesaj larg, pe care trebuie să îl înțelegem, dar mesajul nu este rațional sau individual. Spectacolul este o creție de echipă, iar creatorul individual nu poate deține controlul absolut a ceea ce se întâmplă pe scenă. Teatrul și televiziunea azi, poartă cu sine valori morale, estetice, mesaje ideologice, politice, morale, religioase, comportamentale. Un spectacol de teatru produs în cele mai multe cazuri pentru bani și consumat, ca un mod de a petrece timpul, poartă valori culturale.Un model de analiză dat de Esslin după faimoasa scrisoare a lui Dante, către binefăcătorul lui, Can Grande della Scala, în care poetul dedică Divina Comedie prințului Veronei, care i-a oferit adăpost în exil. În scrisoarea sa, Dante explică modul în care dorește ca opera sa să fie citită :

– sensul literal

– sens alegoric – un sens metaforic, simbolic al faptelor, o relaționare a poveștii cu altele purtând același mesaj

– sens moral – ce poartă valorile societății

– sens anagonoc – la nivel spiritual, filosofic

D. Monodrama

Se naște odată cu teatrul, se joacă de un singur actor care înfățișează mai multe roluri, cu ajutorul mai multor măști. Ca formă de gândire și comunicare este directă sau ancorată în comunicarea sală-scenă. Cuvântul utilizat trebuie să fie scenic, este alcătuită din mai multe monoloage, care nu sunt despărțite mereu prin metode convenționale, se poate ca publicul să devină personaj, sau se pot produce intruziuni în realitatea reală.

Monologul – face parte dintr-o construcție dramatică mai largă, apare odată cu Corul antic, va înflori în timpul commedia dell arte, teatrul elisabetan, în barocul spaniol.

04. Drama absolută

Peter Szondi consideră în catea sa: „ Teoria dramei moderne „apărută în 1956, că forma și conținultul sunt în relație dialectică. După teoreticianul maghiar, drama este sub un semn al iluziei totale, drama este absolută, ea trebuie să se rupă de tot ce este exterior. Autorul este absent în dramă, el nu vorbește, drama nu este scrisă, ci construită. La fel cum autorul nu există, nu există nici spectacolul, în măsura în care replicile nu sunt spuse de autor, ele nu sunt nici adresate spectatorului care este “ un observator tăcut, cu mâinile legate, văduvit de orice putere la impactul cu această lume dinafara lui.” Timpul intern al dramei este prezentul, motiv pentru care spune Szondi că piesele istorice ni se par ne-dramatice. Drama trebuie să se întâmple în prezent, trebuie să conțină promisiunea viitorului, iar dacă este necesară o referință istorică, ea necesită un demers epic.

Drama este legată de scena italiană, cu prosceniul-ramă, unde cortina dezvăluie la început și învăluie la final, care creează impresia că piesa își revarsă lumina proprie pe scenă.

Raportându-se la Aristotel, Szondi observă că unitatea de timp primește un sens nou, fragmentarea temporară a scenelor într-o piesă ar submina principiul prezenței absolute și al liniarității, deoarece fiecare scenă ar avea propriile sale antecedente și rezultate, trecut și prezent. Spectatorul nu trebuie să fie conștient de un context spațial mai larg. Drama exclude accidentele, totul trebuie motivat. Drama este o formă închisă, față de forma deschisă a lui Shakespeare.

Drama apare în Renaștere și Neoclasicism când este exclus prologul, epilogul și corul, iar dialogul este singurul element constructiv al firului dramatic. După el, teatrul baroc nu este dramă, nici misteriile medievale, nici Shakespeare. Drama este obiectivă și se referă numai la realțiile interpersonale.

Această idee devine lucrativă în structura pieselor noi, care abundă în procedee anti-iluzie, spulberă al patrulea perete și extind prezentul dramatic asupra realității reale, incluzând spectatorul în spectacol.

05. De la ritual la entertainment

Pornind de la Shakespeare, care ne spune că lumea e o scenă iar oamenii sunt actori, noi ne interpretăm propriile identități, jucând inconștient diferite roluri, astfel că viața socială imită arta, iar arta imită viața. Între artă și viață există o relație dinamică, iar Performance Studies explorează această relație dinamică, presupunând ca ambele pot fi primare sau secundare una celeilalte.Teatrul performance e vizual și impresionează prin show extern, comunică pe mai multe canale,armonizează poezia, muzica, imaginea, unificându-le .

În studiile sale Richard Schechner reunește textele fundamentale ale mai multor culturi, de la începuturile omenirii, până la mișcarea străzii, observând pe aproapele său și pe sine. ”În loc să vizualizăm omul ca pe o siluetă, ar trebui să-l vedem ca o convergență de câmpuri energetice, un pulsar respirând.” ne spune Richard Schechner, având convingerea că între om și ambianță există un continuu, așa cum există între artă și viață, acesta fiind principiul fundamental în performance, viziunea sa fiind integrativă. Richard Schechner vede în performance oglindirea reciprocă dintre natură și cultură dintre spectacol-teatru și viața socială. Richard Schechner ne spune că drama, teatrul, performance-ul, au existat din cele mai vechi timpuri, găsindu-se indicii că dansul, masca, costumul (care reprezenta animale, indivizi, sau făpturi supranaturale) toate menite să spună o poveste, precum și alegerea unor locuri. Au existat încă din paleolitic, peștera fiind primul spațiu de performance în care avea loc spectacolul sau ceremonia. Întâlnim ceremonia în peștera Tuc d’Aubert din paleolitic, unde prin mintea și comportamentul oamenilor, imaginile au fost asociate cu dansuri. Deasemenea dansul atât în teatrul ritual preistoric cât și în ritualul contemporan are o formă tradițională, care se păstrează de la un eveniment la altul, forma fiind cunoscută de către dansator și spectator, transmisă de la un grup de dansatori la altul.

În viziunea mea ”Canicula„ începea cu anivesarea Emei. În scenă se afla un tort cu o lumănare aprinsă (pe intrarea publicului în sală) când se stingea lumina personajele intrau, Ema legată la ochi, condusă de Gil. Pentru a marca sărbatoare Gil purta o cravată, avea un tub cu conffeti pe care îl declanșa când intra în sală, un disco ball pornit, accesori pentru petrecere (spirale de suflat, coifuri pe cap, șampanie) pe fundal auzindu-se melodia Delilah a lui Tom Jones. Gestul prin care el o mânjea pe față cu frișca din tort, poate face trimitere la nevoia omului de mască în momentele de sărbătoare. Din acest gest cu tentă erotică se năștea un dans. Dansul este o manifestare care are la bază și dorința sexuală, ritual de apropiere. Melodia pe care cei doi dansau era un vals (are o ritmica repetitvă) deci ciclicitatea si monotonia cuplului. Acest moment are rol purificator în relația celor doi, încercarea de a o lua de la capăt, prin riutal. Vindecarea nu se poate realiza prin dans în cazul celor doi, dansul este întrerupt de Gil care întreabă dacă vin copiii în vizită, el dorindu-și să nu fie deranjat în cazul unui posibil contact sexual. Însă Ema confimă venirea lor. ”Ritualul„ evenimetul aniversării se încheie, se naște conflictul, drama.

Orice ritual poate fi luat din cadrul său natural și produs ca teatru, sau orice eveniment din viață. Aceasta se întâmplă pentru că există o distincție clară între ritual și viața de zi cu zi. Teatrul derivă din ritual printr-un complex în care publicul este diferit de actor, actorii sunt formați ca profesioniști, iar spectacolele sunt concepute ca divertisment pentru public, nu după un cod fix sau dogmă. Dar e posibil ca ritualul să se nască din teatru ca proces invers celui descris, astfel că mișcarea de la teatru la ritual marchează activitatea lui Grotowski și a Teatrului Viu. Dar ritualurile create au fost asociate cu structuri sociale existente în afara teatrului, ritualurile creeate au fost instabile. Diferențele dintre ritual, teatru și viața de zi cu zi, depind de gradul în care spectatorii și actorii accentuează prin participarea lor eficacitatea, rutina sau plăcerea. În orice entertainment există eficacitate, așa cum în orice ritual există o doză de teatru.

Teatrul ultimului secol probabil va dăinui, în el se află influiențe medievale cât și a multor teatre populare. Filozofii occidentali au separat adesea ritualul de partea de entertainment dând întâietate ritualului, deoarece ritualul reprezintă prima parte –istoric și conceptual, iar partea de entertainment apare mai târziu, ca derivație sau chiar o deteriorare a ritualului. Ritualul reprezintă partea serioasă iar entertainmentul partea frivolă. Acestea sunt concluzii pline de prejudecăți, deoarece ritualul și entertainmentul se împletesc, fără ca vreunul să fie originalul celuilalt.

Adresarea, în timpul monoloagelor celor doi, este directă catre public. Convenția celui de al-IV-lea perete este „dărâmată” in momentele când acțiunea este centrată pe un personaj. Simțind nevoia unui interlocutor, iau publicul drept martor al vieții lor, cineva care îi înțelege și aprobă necondiționat prin tăcere. Ema în schimb, practică un fel de terapie prin comunicare cu piticul, patener ideal de discuție, ca și publicul de altfel; ea îi este recunoscătoare, ”numai tu ai fost lângă mine, numai tu ai fost prietenul meu.”

Stanislavski a dezvoltat exerciții de memorie senzorială,amintire emoțională pentru ca actorii să poată intra,interpreta , ca și cum ar fi alți oameni. Abordarea lui este umanistă și psihologică, dar rămâne o versiune a tehnicii antice a interpretării, de a deveni altul sau a fi posedat.În cazul lui Grotowski, în perioada sa de teatru sărac, actorul nu caută materialul în Timpul Vis( istorie, arheologie) ci în propriile experiențe, căutări care ajung până la nivelul subconștientului, pentru a obține stimuli pentru reacția cerută.

Timpul Vis (prezintă cântece, dansuri, ceremonii, unde ființe speciale care au trăit în trecut sunt considerate vii, au influiență asupra oamenilor din zilele noastre) este specific performance-lui arborigen unde actorul este transportat în trecutul mistic, atemporal, săvârșind acte de creație. Performance-sul este transmis din generație în generație, iar când un bărbat participă „prin vis” la ceremoniile ființelor mitice, acesta își va învăța tovarășii ceea ce a învățat la rândul său.

După Richard Schechner acțiunea rituală esențială a teatrului are loc în timpul repetițiilor, iar atigera formei finale nu se poate ști cu certitudine dinainte.Atunci când pe scenă se pune o piesă nouă apar tensiuni între intențiile autorului și ce se întâmplă pe scenă. Actorii încearcă variante de interpretare,designerii aduc multe schițe, regizorul nu știe ce vrea, proiectul urmează să se dezvolte prin propriu text și acțiuni.Este necesar ca ficare interpret să își interpreteze rolul cu maximă claritate, să fie convingător.

IV Urâtul

01. Urâtul în artă

„Canicula„ prezintă relația urâtă, degradantă dintre doi oameni. O felie de viață. S-au dus vremurile când scopul artei era de a arăta laturile frumoase a vieții. Piesa este realistă, chiar prezintă viața așa cum e ea, cu bune, cu rele, dar din păcate ajungem să ni se pară normală nesimțirea, scandalul, beția, excesul, vorbitul urât. Spectacolul acesta e oglindă pentru oameni, sper ca pin reflexie, ei sa devină mai buni.

Urâtul poate fi definit ca opus al frumosului. Urât considerăm ceva respingător, murdar, monstruos, grețos, diform, indecent. Urâtul își schimbă valența în funcție de cultura din care provine. Astfel încât, nouă, europenilor ni se par urâte zeitățile la care se închina popoarele primitive. Nietzsche susține în „Amurgul zeilor” că: „În frumos omul se pune pe sine ca norma a perfecțiunii” și „în aceasta se preamărește…„. Omul în fond se oglindește în lucruri și consideră frumos tot ceea ce îi răsfrânge chipul. Urâtul este înțeles ca un semn sau ca un simptom al degenerescenței. Orice simptom al istoviri, al îngreunării, orice forma a non-libertății, a mirosului, a culorii, a putrefacției, toate acestea stârnesc același tip de reacție, -urât-, ca judecată de valoare. Ce urăște acuma omul? Fără îndoială, urăște amurgul propriului sau model.”

Platon identifică urâtul cu lumea materială. În acest context erosul este dorința de a procrea, pentru a satisface dorința umană de nemurire. El este convins ca urâtul este absența armoniei, opusul bunătății sufletului. Aflat în contrast cu urâțenia fizică și frumusețea sufletului. Platon susținea că realitatea sensibilă era doar o imitație nereușita a perfecțiunii lumii ideilor.

De altfel încă din primele secole, Iisus Hristos este redat prin picturi în momentele sale de maximă umilință. Hegel remarcă că odată cu creștinismul urâtul apare ca formă polemica în reprezentările lui Hristos.

Apocalipsa a introdus ideea de infern. Infernul era imaginat ca un loc subpământean, „sălașul morților” fiind astfel explicat în vechiul testament. Mulți „eroi” ai literaturii coboară în acest loc din diverse motive; de exemplu, Orfeu, Ulise și Aenas se aventurează. Dante în „Infernul” și Milton în „Paradisul pierdut” vor construi și ei un Infern, al chinurilor, cu cele mai urâte ființe posibile. Bineînțeles că în acest infern vom întâlni nelipsitul foc. Uitându-ne la literatura contemporană, vom remarca de altfel și Infernul lui Sartre, în piesa „Cu ușile închise”. Acest infern contemporan, este de fapt spațiul limitat în care suntem cu toții închiși, unde Ceilalți nu ne pot vedea cum suntem noi de fapt: „Infernul înseamnă de fapt Ceilalți.”

O altă reprezentare a urâtului este și Lucifer, care apare în artă ca având coarne, labe, gheare, urechi de animal și chiar și aripi de liliac.

Monștrii sunt și ei o reprezentare a urâtului, ceva în orice caz nedumnezeiesc, față de care simțim frică: monstrul lui Frankenstein, Dracula, zombii, Caliban a lui Shakespeare, King Kong, Alien-ul lui H.R. Giger.

În epoca manieristică primează ideea pictorului, prin refuzul imitației plate a ideilor și a regulilor. În perspectiva renascentistă construcția imaginii tinde către o viziune a unui ochi obiectiv-matematic, în timp ce spațiul este deformat și lipsit de centru în viziunea lui Bruegel, figurile sunt distorsionate și astigmatice la El Greco, iar Arcimboldo are o viziune expresivă.

În perioada barocă apare gustul pentru ieșit din comun, lumea violenței, a ororii. Femeia în acest secol este o femeie imperfectă, voluptoasă. Această tema este reluată și de curentul romantic și chiar și de al decadentiștilor. Această epoca ne arată că dragostea poate succede opoziția dintre cei doi poli ai frumosului și al urâtului.

Grotescul este o altă manifestare a urâtului, cum spune Hugo, „un lucru diform, oribil, respingător, strămutat veridic și poetic pe tărâmul artei”. În „Arta tragică” Schiller scria: „Este un fapt comun în firea noastră că ne atrage ca un farmec irezistibil ceea ce este trist, teribil, înfricoșător chiar, că scenele de durere și de teroare ne provoacă repulsie și ne atrag în egala măsură”.

În secolul XVIII urâtul se manifestă printr-o nouă normă, prin urâțenia industrială. Progresul aduce o industrializare, și o metalizare a orașelor. Construcția turnului Eiffel la Paris a stârnit controverse. A fost publicată o scrisoare în ziarul Le Temps, semnată de pictori, scriitori și arhitecți care nu erau de acord cu construcția „monstruoasă”, „odioasa coloană de tablă nituită” a lui Eiffel. Eiffel susținea că turnul sau va fi de o eleganță și o frumusețe ireproșabilă, și că va fi cea mai înaltă construcție făcută vreodată de om. Orașul modern, transformat acum în metropolă este surmenat de asemenea construcții metalice.

Carl Gustav Jung afirmă că urâtul de astăzi este un semn prevestitor al marilor transformări viitoare. Ceea ce astăzi a fost apreciat ca mare artă, ieri putea sa nu aibă nici o însemnătate. Picasso, urmărind deconstrucția formelor, căuta inspirație în măștile africane, care la un moment dat erau considerate a fi urâte, monstruoase. Deci, urâtul își schimbă valența în funcție de avangarda care îl succede.

Marcel Duchamp are îndrăzneala de a-i pune mustăți Giocondei și inițiază conceptul de „ready made”, alegând să expună un pișoar într-un muzeu. A ales acest obiect deoarece era total nepotrivit. „Opera de artă nu trebuie sa fie însuși frumusețea, nu trebuie să fie nici veselă nici tristă, nici clară, nici obscură, nici să bucure sau sa maltrateze individualitățile servindu-le budinca aureolelor sfinte sau sudoarea unei curse cabrate peste atmosferă” susținea Tristan Tzara în manifestul dada. Urâtul avangardei a fost acceptat ca un nou model de frumusețe și a dat naștere unui nou circuit comercial, de serie, pop-artul lui Andy Warhol.

02.. Estetica urâtului în teatru

În jurul urâtului s-au construit expresii artistice, în funcție de epoci și diferite culturi. Perioada modernă este provocatoare în toate sensurile. Urâtul este argumentat în opoziție cu frumosul. În epoca modernă din dorința de a provoca normaliatea, ieșirea din canoane percepția despre urât s-a schimbat, percepția despre utât s-a extins spre zona socialului, a tipului de atitudine, a urâtului ca formă.

Pe scena germană urâtul apare cu scopul destabilizării frumosului o revoltă împotriva clasicismului goethean, propune o confruntatre cu realul, fără prejudecăți și fără valori prestabilite, îndeamnă spre luciditate.

Urâtul presupune atitudine, devine element stimulator pe calea autodepășirii, urâtul ne trimite întotdeauna spre analiză. El poate fi un element de progres, este incitant, ne ajută să devenim mai umani, pune în mișcare toate resursele noastre. Atât urâtul cât și frumosul sunt fascinante.

Urâtul este exersat azi ca limbaj scenic, un limbaj care a fost marginalizat, iar azi este des folosit. Acest limbaj scenic determină regimul stilistic al spectacolului, estetica specială, în care mișcarea bruscă altermează cu cele calme menite să inducă misterul, iar agesivitatea lumii, suferința nu sunt afișate direct, este vizibilă așteptarea, înțelegerea celuilalt, tensiunea. Deasemenea este utilizat experimentul, artiștii ajung în făgașul libertății condiției umane. Urâtul este sceptic, cinic, nu cade optimism sau în frumos, el este prizonierul său însuși, aceasta este criza în care se zbate urâtul.

Urâțenia este strâns legată și de alte categorii estetice. Putem vedea estetica urâtului în tragedii sau în comedii, dar și în alte categorii. Urâtul îndeamnă la luciditate, este un limbaj scenic care a fost marginal, azi și-a impus caracterul central, a fost recunoscut, instituționalizat. Urâtul îndeamnă la revoltă împotriva idealurilor înșelătoare, la luciditate, evită ierarhiile și utopiile, emană forță și slăbiciune, rezistență și nepuțință, dar exisă riscul de a te complace, rămâne în această zonă datorită forței sale expresive.

Vroind cu orice preț să destabilizeze categoriile instituționale ale frumosului, se formează estetica urâtului din necesitaea de libertate, ce răstoarnă, destabilizează valori, oferă lecții de septicism, limbaj obscen, vulgar, artă vulgară, trăiri realiste, argouri, dar nu toate formulările urâtului pot fi înglobate artei moderne. Urâțenia este strâns legată și de alte categorii estetice. Putem vedea estetica urâtului în tragedii sau în comedii, cât și în dramele sociale. Urâtul folosit sistematic ajunge de la revoltă la resemnare, dar afirmă o atitudine refractară.

Artiștii avangardei de mai bine de un secol cer ca ordinea actuală să fie distrusă iar distrugerea sa să se creeze o nouă ordine sau anarhie, ajungându-se la estetizarea și ritualizarea violenței.

Deasemenea există riscul ca prezența urâtului să devină un motiv frecvent, o viziune asupra lumii. Dacă Adorno vorbește despre tensiunea dintre urât și frumos, Brook despre “rahat și cer”, Shakespeare îl pune pe bufon alături de rege, urâtul deschide polemici, o estetică a sa, încătușează tot mai mulți artiști, care destabilizează,mrăstoarnă și deturnează valorile, dar urâtul nu propune nimic.

Se ajunge la “ cinism al teatrului” despre care Thomas Ostermeier spunea: “ La începutul anilor 90 …o întreagă generație tineri dramaturgi, din care fac și eu parte, a început să refuze acest nihilism teatral, încercând să mai abordeze scena ca pe un spațiu de performance sau o instalație plastică, în care actorul este abolit, pentru a repune, dimpotrivă, istoria și personajul în centrul discursului scenic, fără ca acesta să însemne o întoarcere la academism.”- Thomas Ostermeier , convorbire cu Sylvie Chalaye-2006.

Urâtul astăzi, mai precis oroarea aduce o creștere impresionantă a vânzărilor în domeniul peliculei. Termenii de urât și frumos astăzi nu mai au valoare estetică, sunt doar două opțiuni posibile într-o lume neutră.

03. Kitschul

Kitschul este folosit cu preponderență în domeniul artei, al creației, fiind aplicat în special fenomenelor estetice, dar prin extensie el poate fi folosit și în abordarea unor fenomene nespecifice, care implică nepotrivirea, falsitatea sau degradarea.

Etimologic, noțiunea de kitsch provine, se pare, din cuvântul german kitschen, adică a face ceva de mântuială, fără rost. El este generat de o mentalitate subdezvoltată, fără principii și perspective, care denaturează valoarea vieții. Fără îndoială că originea kitschului, estetic trebuie căutată în acest tip de mentalitate statică, lipsită de orice dinamism valoric. Kitsch-ul a devenit un curent în artă. De foarte mult prost-gust, a împânzit parcă toate tarabele, magazinele rămânând cu foarte puțin loc pentru lucrurile cu adevărat valoroase. Kitsch-ul nu se referă la obiectul în sine, ci la o stare a lucrurilor. În momentul în care un artist creează o opera de artă, aceea capătă o anumita semnificație, fiind făcută cu scopul de a exprima ceva, o stare, un sentiment. Kitsch-ul este adesea făcut în scop pur comercial, de o mână nepricepută, de persoane ce nu au nimic în comun cu arta, într-o fabrică, în serie. Astfel un obiect devine kitsch în momentul în care, în crearea lui se uită partea interioară.

Piticul de grădină este considerat culmea kitschului. El are o funcție decorativă deci este lipsit de uz. Ca și simbol piticul este asociat cu forțele obscure sau ale cunoașterii comorilor pe care le păzesc în inima pământului. Piticii nu sunt agreați nici de zei, nici de oameni, ei dețin puteri magice. Piticii sunt plasați în gradină deoarece se consideră că ei aduc binecuvântarea plantelor pământului.

Prietenul Emei, Piticul din grădină, este confesorul ei. Singurul care îi înțelege viciul fumatului, care e de acord cu orice ar face ea. Ca și element scenografic, prezintă lumea personajelor. Are funcție de scrumieră, de pușculiță, acolo își ascunde Ema banii furați de la Gil. La sfârșitul piesei, Gil devine în mod simbolic pitic, luându-și el căciulița pe cap.

04. Urâtul în Canicula

Pornind de la titlul piesei, ne putem da seama despre cât de insuportabilă este vremea pentru familia Mandea. Canicula, un fel de iad, o extremă în care personajele se află. Aduși la limita maximă de suportabilitate, în primul rând din sens exterior, personajele se comportă „urât” între ele, reușind să-și facă viața unul-altuia un iad. Cei doi nu mai suportă să stea împreună nici măcar unul lângă altul, nu se mai ascultă.

În partea dinspre grădină a scenei se află un dulap-bibliotecă plin cu borcane de medicamente. Gil este ipohondru, medicamentele pe care le ia, crezându-se bolnav, sunt fără de folos. Crezând că și Ema e bolnavă, încercă să îi dea și ei medicamente, dar ea refuză. Aici se naște urâtul situațional, prezent din cauza unei boli psihiatrice.

Viciul lui Gil, băutura, face parte tot din categoria de jos. Combinat și cu dorințele lui carnale față de sexul frumos (în nenumarate situații el o pipăie pe Ema, se uită dupa fete frumoase în seialele lui sau obsesia sa cu decupatul femeilor goale din ziare) arată tot o lume a carnalului, a nevoilor primare. Furatul, ascunsul, mințitul, sunt tot obiceiuri mai puțin nobile arătând tot lumea josnică.

Piticul-supradimensionat, ca simbol al negativului, e singurul care îi este „prieten” Emei. Piticul ca element folosit la nivel subliminnal, aduce cu sine o lume reflexivă a dorințelor viciate, fiind folosit ca scrumieră, ascunziș de bani.

Visul lui Gil se transformă în coșmar, reflectând viața-i poprie, cu perioada feicită, până în momentul pensionării când se apucă de băut. Peștele cu simblourile lui plurivalente, reprezintă încarnarea tuturor lucrurilor frumoase din viața lui Gil, pe care el nu a fost în stare să le păstreze, visul fiind o pemoniție a ceea ce urmează. Ema se taie la mâna, încercând să desfacă o consevă, vine rănită la mână, iar el începe să o îngrijească. Până la momentul visului, maniera de joc este realistă, iar după vis, se reintră în realism.

Sfârșitul reprezintă o inversare de roluri între cei doi. Ema ajunsă la limită, cedează, iar de acum încolo Gil trebuie să aibă grijă de ea.

V. TEATRUL CONTEMPORAN

01. Textul dramatic-compozițe.

După Pfister între pesonaj și intrigă există o interdependență, intriga creează în mare parte prin structura ei. Formula de compoziție în text nu ține cont de intrigă, situație sau personaj, în sensul canonic al termenilor. Strucrurile dramatice au diferit întodeauna ca formă, în funcție de conținutul lor, iar pentru a spune un lucru nou este nevoie de forme noi. Teatrul este o artă influiențată de realitate, de transformările sociale, culturale, de viața cotidiană. În piesele montate la olimpiade, sau în comediile shakespeareiene, sau a teatrului de piață, structura textului este diferită. Pe scena italiană teatrul a primit altă formă, mai riguroasă, mai precisă dar mai puțin imaginativă.

Avangarda scoate teatrul de pe scenă, teatrul își pierde precizia și structura lui, se dizolvă, ajungând la un teatru surrealist, existențialist și absurd. Textul de teatru cât și spectacolul au suferit influența mediilor vizuale noi: televiziunea, cinematograful dar și deteatralizarea extremă, ca în teatrul oprimaților lui Augusto Boal. Se ajunge astfel la subminarea piesei de teatru, la început către teatrul experimental care a redescoperit spațiile neconvenționale, piețe, curți interioare, hale, stadioane sau cele publice: stații de metrou, tramvai, apartamente, pivnițe, cripte, bisericuțe. Experimentul a descoperit și valorificat spații dezafectate, clădiri abandonate, gări ruinate, avioane sau vapoare eșuate. Teatrul se face peste tot, până când realitatea și simularea se suprapun.

După Roland Barthes nu mai vorbim despre operă ca text, ci despre cuvinte din care se construiește spectacolul, iar lipsindu-ne de personaj, dramaturgia începe să se lipsească tot mai mult de cuvinte, ca o reacție împotriva realismului scenic. Actorul își schimbă tehnica, vocea va fi folosită pentru a ritma vorbirea aproape muzical, corpul devine un mijloc principal de expresie, se modifică modul de a purta costumul, datorită apariției tehnicilor de ecleraj. Actorul denumit de Craig “ marionetă„ devine ascultător la indicația regizorului.

Teatrul absurdului a inventat piesa fără intrigă, fără acțiune, fără personaje, dar structura dramatică a rămas, conducând formele de compziție, textele devin abstracte.

În teatrul postdramatic sau teatru după dramă (apare între 1970-1990 pentru teatrul european), avem: teatru deconstrucției, teatru multimedia, teatru restaurativ – tradiționalist, teatre de gest și mișcare. Textul nu are discurs, e dominat de mediere, ritm, ton, iar jocul devine o matrice generatoare în structura dramatică a unei ficțiuni scenice. În transformarea textului de teatru un rol important îl au experimentele regizorale.

02. Dincolo de teatrul postdramatic – dramaturgia în România

În anul 1990 după mișcările de stradă, apariția partidelor, a bătăliilor ideologice, apar spectacole abstract-intelectuale, într-un loc unde după caderea Zidului Berlinului și a tragicei experiențe a totalitarismului domnește haosul. Era de recuperat teatrul absurdului, a anilor 50-70, cât și a experimentelor din teatrul occidental, deoarece acestea nu au avut loc în România în perioada absurdă a comunismului. Se nasc texte, prin procesul repetițiilor în teatrele alternative. Revin din exil regizori care își prezintă opera deja celebră în alte țări, jucându-se și în țară spectacole devenite celebre în occident. Au fost restituiți culturii române dramaturgi importanți ca Vișniec, dar și piese de teatru nejucate ale teatrului absurd, de Ionesco, Morozek, Rozewicz, Arrabal, Albee, Kopit. Desemenea apar montări inedite după textele lui Shakespeare, Peter Shaffer, Peter Weiss, Cehov.

Între anii 1990-2000 se montează piese de Dumitru Solomon sau Iosif Naghiu, autori care țin pasul cu transformările scenei romănești. UNITER-ul devine o structură progresistă deschisă spre nou, care va publica piesele, dar de multe ori drumul spre teatre al acestora este obturat.

Textul suferă mutații semnificative, poeticul și lucidul, cruzimea și hiperealitatea definesc piesele începutului de mileniu. La începutul anilor 2000 pe scena românească apare și elementul politic, asumat, ce se suprapunea cu prezentul publicului.

3.3.Dramaturgi contemporani români

Teatrul românesc, scăpat de cenzură, depășește criza după 1989, devenind un teatru metaforic.

Scriitorul de teatru devine și creator al viziunii scenice, își montează propriile texte, împărtășesc problemele scriitorilor occidentali din acceași generație, tinzând spre un mod de viață metropolitan, își asumă spectacolul din text, iar prin personajele lor, cu limbaj vulgar, violente, fără maniere, intră în trend, aliniind scriea dramatică românească la cea europeană.

Apare proiectul dramAcum în anul 2002, adresat tinerilor până la 26 de ani. Premiul era montarea piesei, iar dramaturgul să vină la lucru cu echipa, actorii, regizor. Acestea au fost sprijinite de către Nicolae Mandea, atunci lector, azi decan la UNTC.

Din această mișcare s-au dezvoltat următoarele tipuri de dramaturgi :

1. Regizori dramaturgi: Gianina Cărbunariu, Andreea Vălean, Ion Vera.

2. Dramaturgi apăruți din actori – Gabriel Pintilei, Savina Stănescu, Lia Bugnar, Ioan Peter.

3. Dramaturgi: Matei Vișniec, Peca Ștefan, Bogdan Georgescu, Radu Macrinici, Mihai Ignat, Dumitru Crudu, Maria Manolescu, Nicoleta Esinencu, Denis Dinulescu.

4. Critici de teatru: Mihaela Michailov, Mihai Ignat, Carmen Vioreanu.

03. Poetica teatrului realist

Teatrul realist se manifestă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. La începulul secolului XX ,epoca marilor reforme teatrale și avangardei, teatrul realist și naturalist erau contestate. Realismul are ca fundament ideea aristoteliană, drama este imitarea unei acțiuni, iar ideea realiștilor, teatrul trebuie să imite originalul, când se vorbește despre real în teatru, se vorbește despre realul de pe scenă și realul din lume, teatrul nu poate fi o imitație în sens îngust, scpoul imitării fiind creația. Gândirea teatrală modernă a pus în discuție diferite niveluri ale realității. Realismul apare ca un curent îndreptat împotriva romantismului, care declară viziunea relității superioară oricărei viziuni artistice. Apare și termenul de adevăr artistic, care se suprapune pe termenul de realism, care delimitează un tip de experiență artistică cu principii și procedee specifice. Nicolai Hartmann în „Estetica”: “ Prima funcție a artistului este de a vedea, urmată imediat de aceea de a arăta. Orice artă care are ca scop reprezentarea trebuie să ne învețe să vedem…relismul în artă este o problemă ce ține de formă. Dar, adevărul vieții și adevărul esenței sunt două noțiuni diferite, iar sarcina artei este de a sluji adevărul esenței”.

Termenii de realism/naturalism au avut o evoluție proprie, termenii se suprapun rivalizând doar pe plan estetic.Astfel mișcarea naturalistă a anilor 1868-1890 continuă mișcarea realistă a celor două decenii precedente, sistematizându-i tendințele și exagerând aspectele teoretice. Naturalismul este un sistem, realismul este o metodă. Bernard Dort definește mișcarea naturalistă în teatru „ca o încercare de constituire a scenei într-un loc coerent care, prin materialitatea și închiderea sa, îl integrează pe actor (actor – instrument sau actor – creator) și se propune spectatorului drept realitatea însăși”. Emil Zola cere teatrului să arate dubla influiență a personajelor asupra faptelor și a faptelor asupra personajelor. Este o estetică ce impune producerea iluziei. Estetica reprezentației naturaliste se definește prin trei aspecte: locul, limbajul și jocul atorului. Locul este redat prin decor asemănător cu natura sau obiecte reale, regia preferă încărcătura, detaliul, unicul, neprevăzutul, limbajul este în funcție de nivelul social, ideologia și psihologia personajelor. Raportul dintre artă și real este variabil, scena nu trebuie să ofere o reproducere fotografică a realității, în teatru se vorbește de realul de pe scenă și realul din lume.

Mayerhold este pentru teatrul realist stilizat, într-un spectacol doar corpurile actorilor sunt reale, dialogul trebuie să pună în evidență o epocă sau o clasă socială, jocul să anuleze efectele literare retorice prin spontaneitate și prin propria psihologie.

Regizoarea Catalina Buzoianu ne vorbește despre existența unui neorealism românesc actual în creația tinerilor dramaturgi. Reprezentarea teatrală cuprinde realismul extern, rămânând și azi valabilă întrebarea cât se poate lua din real în reprezentarea teatrală. Teatrul va fi mereu o oglindă a experienței umane, care va aduce pe scenă realitatea socială, realitatea experienței umane, cu angoasele sale.

Textul realist ilustrează o ideologie precisă a încheierii, este logic, organizat, planificat, stilul preferă detaliul, personajul nu este un erou, dar persupune existența unui model, limbajul este propriu iar corpul și privirea devin esențiale în construirea personajului.

Reprezentarea realistă, arta actorului și regia de teatru azi

Teatrul realist se sprijină pe cuvânt, pe capacitatea de exprimare, de reproducere, de copiere, dar în teatrul modern cuvântul este estompat. Stanislavski s-a consacrat luptei împotriva practicilor artificiale ale scenei, a pretinselor regului, a rutinei, a combătut „teatrul în teatru”, s-a străduit să impună adevărul psihologic al sufletului uman, a recurs la emoția și gândirea interioară a personajelor, obținând fuziunea dintre acțiunea dramatică, mișcare, expresivitate. El fixează norme, metode pentru actori pe care mereu le perfecționează, pune la dispoziția actorului noțiuni, despre introspecție, intuiție, forța subconșientului. El cere actorului să se raporteze mereu la propria persoană, să trăiască rolul în așa fel încât să dea senzația că nu are o experiență a sa proprie, ci că este personajul interpretat, stare numită „singurătate în public”. Actorul trebuie să se folosească de acțiunea fizică pentru a provoca în propria conștiință reconstituirea exigențelor interioare ce se vor reproduce în acțiune exterioară. Actorul ajunge la starea cerută de rol prin exerciții mentale, deoarece pe scenă minciuna trebuie să devină convingătoare, să se prefacă în adevăr, iar adevărul este acela în care cred actorul cât și spectatorul. El înoiește raportul între actor și rol, propunând o nouă interpretare, actorul trebuie să stăpânească o tehnică a simulării subconștientului, să se elibereze de convenționalism, subconștientul va deveni creativ, ținut sub control, actorul va realiza pe scenă o imagine veridică a vieții. Stanislavski îndrumă actorul spre descoperirea intimă a personajului, spre aprofundare.

Poeticile moderne au marcat variante originare de tratare a textului, după Peter Brook, se acceptă realitatea textului dramatic, lăsând mitul interpretării sau teatrealității, el lasă opera să vorbească, sau după Roger Planchon, se acordă importanță povestirii, faptelor, acțiunii, nu cuvintelor sau personajelor, sau se acordă atenție pitorescului descriptiv, detaliului, modificând optica asupra personajelor. Deasemenea, clasici pot fi într-o relație de permeabilitate cu actualitatea, descifrând caractere, sau se apelează la conflictul cu textul pentru a transmite mesaje despre condiția umană, sau se creează o rețea de imagini și sunete care dau posibilitatea publicului să descopere singur sensurile. Ideea de teatru pe care o impun regizorii azi, este de a produce lumi paralele cu realitatea.

În dramaturgia românească regizori precum, Tocilescu, Purcărete, Șerban, Dabija, Nona Ciobanu, Măniuțiu, Frunză, Tompa Gabor, Claudiu Goga, Șerban Puiu, Sorin Militaru, Radu Apostol, Radu Afrim dau o imagine diversificată a teatrului azi. Spectacolul oferă imaginea unei realități între actorul care se vede și actorul care nu vede, printr-un joc interiorizat, uneori dinamic, folosirea fundalului neutru unde acotorii par că joacă pe o avanscenă, acțiunea fiind suspendată în spațiu, jocul în care acțiunea este distribuită pe mai multe arii de joc. Creativitatea teatrală deschide noi forme, întâlnim în spectacole de azi, poezia epică, realismul stilizat, selectiv, teatralizat, care cultivă teatralitatea picturală în combinație cu decoruri construite, realismul poetic ce impune noțiunea de distanțare prin decorul funcțional, prin folosirea panourilor indicatoare și a sloganurilor, prin participare la acțiune a unui povestitor, prin exploatarea contrastelor, prin gestică ilustrativă de cabaret, prin pantomimă realistă. Îmbinând realismul cu stilizarea rezultă expresivitatea scenică modernă .

Direcțiile stilistice și poetice ale teatrului modren, aduc modernitatea în structura limbajului dramatic, actul dramatic este conștient de sine, punerea în scenă aduce o provocare pentru spectator, unde scena poate oferi o imagine în oglindă a textului sau scena poate creea o ruptură definitivă între text și spectacolul teatral. Regizorul are libertarea de a regândi spectacolul, prin raportul dintre textul dramatic și textul teatral.

VI. Personajele și psihologia lor

Limbajele iubirii – de ce personajele nu se înțeleg

Autor de succes și consilier matrimonial, dr. Gary Chapman renumit pentru seminariile sale, cât și cele peste 30 de cărți publicate. In 2004 a publicat cartea „Cele cinci limbaje ale iubirii”. Cartea va fi tradusă în 38 de limbi, s-a vândut în peste 5 milioane de exemplare, va fi publicată în 2008, Editura Curtea Veche.

Autorul ne spune că iubirea trebuie să înceapă de acasă, din copilărie, apoi să ne urmeze toată viața. Dar, fiecare avem un limbaj primar prin care ne exprimăm iubirea, partenerii putând avea limbaje diferite, motiv care duce la relațiile nu prea fericite sau neânțelegeri care ajung să destrame familii. Fiecare avem un „rezervor afectiv” care trebuie umplut cu iubire, să dăm iubire, să primim, dar important este să păstrăm iubirea.

În piesa mea personajele Ema si Gil „vorbesc” limbaje diferite, încă un motiv pentru care cuplul nu e compatibil, neputând să îșî valideze iubirea, în contextul ”rezervorului plin”.

Chapman, ca urmare a exprienței sale identifică cinci limbaje ale iubirii:

– Limbajul nr.1: Declarațiile

– Limabjul nr. 2: Timpul petrecut în doi

– Limbajul nr. 3: Cadourile

– Limbajul nr. 4: Serviciile

– Limbajul nr. 5: Contactul fizic

Fiecare dintre noi iubim dar suntem dieriți prin felul în care primim sau transmitem iubirea. Învățând limbajele iubirii, al nostru și al celor din jur, putem aduce armonie, pentru că iubirea este o alegere care ne binecuvăntează viața.

Eu consider că limbajul iubirii predominant al lui Gil este „cadourile”, adică al treilea limbaj al iubirii. Deși cu toții ne manifestam dragostea față de cineva în toate limbajele menționate, un limbaj primează. Gil este dezamăgit când el îi face cadouri Emei, iar ea nu îl apreciază cum și-a dori el.

Autorul ne spune că a studiat antropologia, fiind fascinat de tipare care se propagă la mai multe culturi. Pornind de la cultura avansată a aztecilor, mayașilor, a triburilor din Malanezia și Polinezia, în cultura eschimoșilor sau cea japoneză, examinând tiparele culturale în relație cu iubirea și casnicia, în fiecare din aceste culturi darurile sunt parte componentă a iubirii și a căsniciei. Darurile sunt o expresie fundamentală a iubirii ce transcede barierele culturale. Iubirea înseamnă să dăruiești. Darul este lucrul pe care îl primești cu mâinile deschise, sau îl oferi, este un simbol al unui gând, un chip de exprimare al iubirii, un simbol concret al iubirii. Darurile, ca simbol al iubirii, pentru unele persoane sunt mai mult sau mai puțin importante. Darurile pot fi cumpărate, găsite, făcute, pot fi scumpe/gratis sau confecționate. Este un limbaj primar care poate acoperi nevoile afective ale partenerului. Important și apreciat este darul de a de dărui pe tine, însuși, zilnic sau în momente grele, prezența fizică e cel mai important dar pe care îl poți face partenerului a cărui principal limbaj al iubirii este darul. Nu contează valoarea darului, doar încărcătura afectivă. Deci Gil, prin faptul că: ”am cărat acasă vagoane…nu v-a lipsit nimic”, „ție ți-am luat medicamente doar naturiste”, ”dacă câștig o vilă, le-o dau copiilor” – el demonstrează cu fiecare reproș, în cazul primelor două citate, că frustrarea lui cea mai mare, este lipsa de apreciere. Cadoul său suprem, față de copii, fiind posibila vilă pe care o poate câștiga. Rezervorul lui este gol, nimeni nu îi vobește limbajul, chiar din contră, el suferă foarte mult când nepoții îi fură lănțișorul de aur sau când nu e în stare să prindă peștele cel mare, cadoul divin. El se așteaptă ca ceilalți să vorbească limbajul său, pentru a fi satisfăcut.

Limbajul primar al Emei este al serviciilor. Ea și-a dedicat întreaga viață ”servindu-l” pe Gil. Rezervorul ei este gol, ea îi reproșează faptul că e singura care muncește în casă.

Pentru unele persoane limbajul primar al iubirii sunt serviciile, prin aceasta înlelegând să îi faci partenerului diferite servicii, să încerci să îi intri în voie, să te faci util, să ajuți, să lucrezi împreună cu partenerul, să îți exprimi iubirea, făcând diferite lucruri, care executate cu optimism devin o expresie reală a iubirii. În realitate rugămințile direcționează iubirea, iar poruncile o stăvilesc, din punctul ei de vedere ea ”îl iubeste în felul său de a-și manifesta iubirea”. Deci, avem de-a face din nou cu o incompatibilitate între cei doi, ultima replică a lui Gil fiind o concluzie demonstrativă în acest sens: ”Uneori am impresia că vobim altă limbă.”

Pentru a invăța limbajul serviciilor, trebuie să trecem peste prejudecățile privind rolurile de soț-soție. Lucru care este imposibil pentru cei doi, deoarece niciunul nu mai își dorește cu adevărat să-l vadă pe celalalt fericit, aici de fapt se naște adevărata dramă dintre cei doi, lăsând astfel relația să moară.

02. Personalitate și temperament/gardienii

Cartea „Personalitate si temperamente”, scrisă de către David Keirsey (terapeut, psiholog clinician) apărută la Editura Polirom în 2009, descrie diferențele între oameni, datorate zestrei noastre genetice, educației, a compatibilități și nepotriviri de caracter, a faptului că oricâtă presiune se pune, oamenii nu se vor schimba. Scopul acestei lucrări este de a ne înțelege mai bine pe noi și pe cei din jur, deoarece așa cum ne spune autorul avem ritmuri diferite.

Pornind de la tipologiile lui Platon, a medicul Galen 190 d.Hr.,cu ideea că oamenii se nasc cu temperamente și predispoziții diferite, apoi Carl Jung în 1920 în cartea sa “ Tipuri de psihologice“ ne prezintă cele patru funcții psihologice de bază: gândirea, simțirea, senzația și intuiția, ca apoi în funcție de preferința pentru o anumită caracteristică să putem fi identificați sau clasificați. La jumătatea secolului al XX-lea, Isabel Myers îl va redescoperi pe Carl Jung,apoi împreună cu mama sa va concepe chestionarul, numit ” Indicatorul de tipuri Myers-Brigss „ conceput pentru a identifica diferite tipuri de personaliate.

David Keirsey împarte temperamentele și personalitățile în patru tipuri, fiecare având alte 4 sub-tipuri, pe care le diferențiază între ele. Astfel, avem Artizanii, Gardienii, Idealiștii și Raționalii. Aflarea tipului de personalitate căruia îi aparținem se face răspunzând la șaptezeci de întrebări, calculăm punctajul, aflând cărei combinații de litere aparținem (aceste litere reprezintă Indicatorul Myers-Briggs).

David Keirsey concepe o teorie despre temperament, care simplifică Indicatorul de tipuri Myers-Brigss, concepe: ”Inventarul temperamentelor Keinsey”, cel mai utilizat chestionar de personalitate din prezent.

Cei doi se încadrează in temperamentul Gardianului. Am ajuns la această concluzie dupa ce le-am făcut testul temperamental actorilor, din punctul de vedere al personajelor interpretate.

Gardianul sau cei cu principii de încredere, sunt cei care supraveghează activitățile și atitudinile celor din jurul lor. Poziționați în centrul lucrurilor vizibile și perceptibile. Gardienii lui Platon se bazau pe judecată și pe principiile corecte din punct de vedere moral, fiind atenți la nevoile cât și la pericolele la care erau supuși ceilalți. Galen i-a numit pe Gardieni „Melancolici”, temperamentul lor fiind dominat de bila neagră din fiere, determinându-i să se aștepte la rezultate nefavorabile, să fie posaci, triști, solemni

Paracelsus încadrează aceste persoane în categoria gnomilor, asemănători piticilor ce locuiesc în peșteri și păzesc comori, lucru pefect valabil pentru Gil și comoara sa de sub pat, păzită de o cheie.

Adickes i-a numit pe Gardienii lui Platon Tradiționali, sunt centrați pe cei din jurul lor, pentru a observa atent ritualuri, ceremonii, tradiții, de acasă sau din comunitate. La un nivel primar, Gil făcea la fel cu obsesia sa vis-a-vis de televizor, spunând: ”mă uit la costume, tradiții…” (despre filmele coreene sau japoneze care îl fascinau).

Kretschmer se concentrează asupra aspectelor negative ale caracterului, i-a numit pe Gardieni, depresivi, triști, solemni, sumbri, uneori au comportament irațional, nefiind controlabil, lucru demonstrat prin ”viciile” celo doi, băutura, țigarile, crizele și exploziile de nervi toate fiind, într-un sens metaforic manifestate din cauza hybrisului.

Fromm îi vede avari, ca aspect negativ iar ca aspect pozitiv îi vede statornici, atenți, prudenți, economi, loiali, răbdători, practici, rezervați. Un exempu în acest sens este Gil și furatul de ”vagoane”, sau banii pe care îi aduna în cutia muzicală a comorilor sale.

Toate aceste perspective dau Gardienilor tipul concret de gândire și discurs, căutând cooperarea în implementarea obiectivelor. Gardienii vorbesc despre aspecte concrete pe care le observă în lumea înconjurătoare, materială sau socială. Pot asculta polticos conversații despre subiecte fanteziste, abstracte sau teoretice, dar nu vor fi încântați, vor schimba subiectul trecând la aspecte concrete, solide. Trec de la un subiect la altul, nu insistă asupra unui subiect, sunt foarte buni la conversații banale. Dacă e vorba despre subiecte care îi interesează pot stoca cantități enorme de informații, fiind capabili să își aminească o serie de informații legate de persoane, produse, evenimente, timp, loc, detalii. Sunt tot timpul atenți să nu devină fanteziști, au un vocabular predominant tradițional, folosesc zicale. Discursul lor este presărat cu mustrări, au înclinația să îi avertizeze pe ceilalți de posibile pericole, sau să atragă atenția asupra pericolului de a încălca regulile morale. Sunt plini de elan își folosesc mâinile: flutură amenințător degetul arătător sau ridică pumnul, sau cu ambele mâini în jos, ca și cum ar face valuri, pentru a sublinia ceva sau a opri discuția.

Gardienii respectă regulile, legile, insistă la menținerea ordinii publice, implementează legi ce guvernează acțiunea,fiind orientați către cariere de ofițer de poliție, detectiv, aprod, procuror, judecător, fiind capabili să detecteze cel mai mic semn de nesupunere, deviere sau încălcare a normelor. Normele sunt pentru Gardieni piatra de temelie a societății, sigurele care pot sancționa sau rezolva probleme. De aici de naște frustrarea celor doi, prin faptul că ei încalcă aceste reguli morale, acționând contra naturii lor.

Gardienii au un simț acut al datoriei în prezent, sunt pesimiști în privința viitorului, stoici în privința trecutului, spațuiul preferat, la porțile interacțiunii sociale, timpul preferat fiind ieri.

Imaginea de sine este compusă din calitățile pe care ni le atribuim din modul în care ne autoapreciem, cât și din felul cum am dori să fim percepuți de alții. Astfel imaginea de sine este o relație triunghiulară a stimei de sine, respectului de sine și încrederii de sine. Gardienii trebuie să se autoperceapă și să fie percepuți de alții ca persoane de încredere, respectabile și generoase. Ei preiau și sarcinile suplimentare, din simțul neobosit al datoriei, astfel alte persoane profită de ei, de faptul că se poate avea încredere în ei și îi suprasolicită. Gardienii suferă dacă nu sunt apreciați dar nu găsesc satisfacție în propria muncă, idiferent cât de mult muncesc nu vor primi mulțumiri, ei încearcă să scape de sentimentul că nu au făcut destule. Gardienii își pot dezvolta un respect de sine benefic, bazat pe generozitatea lor, identică cu ideea de face fapte bune. Ei își slujesc neobosiți familia, au grijă de cei nedreptățiți de soartă, de bătrâni, de copii, iar când sunt bolnavi sunt jenați, se simt de parcă și-ar fi abandonat responsabilitățile. Gardienii sunt preocupați de aspecte serioase, au încredere în autoritate, caută securitatea, tânjesc după apartenența la un grup, aspiră la puterea executivă, dar sunt mai puțin exaltați, intuitivi sau rezonabili decât ceilalți.

03.Copilul Gardian

Galen i-a numit pe pe Gardienii lui Platon Melancolici, datorită predispoziției lor de a fi mereu îngrijorați. Ei sunt copiii cuminți, care sunt preocupați de foarte multe lucruri, își fac curat, își aranjează jucăriile, ajută la treburile casei, le fac pe plac părinților, preocupări care se transformă în temeri că nu sunt destul de responsabili. Ei preiau rolul de custode al casei și de administrator al activităților din jocurile cu prietenii lor. Ei imită acțiunile persoanelor mai în vârstă, iar în momentul în care încep școala sunt deja experimentați în rolurile logistice. La școală de mici ajută profesorii și colegii în supervizarea acțiunilor clasei. De mici sunt responsabili, sunt mândri de ei însiși când le demonstrează adulților că sunt demni de încredere. De mici primesc sarcini pentru îngrijirea casei, dar trebuie să primească aprobarea adulților, altfel își pierd motivația. Reacționează bine la mustrări și critici negative, vor dori să facă mai mult. După vârsta de cinci ani încep să facă fapte bune pentru părinți, prieteni, frați. Încrederea în sine crește dacă sunt recompensați de către adulți, ei nu întârzie, își fac temele ordonat, nu se supără că sunt considerați tocilari, iar la zece ani vor râvni după respect. Gaedienii sunt precauți, caută securitatea, se joacă în apropierea casei, peferând să meșteșugească diverse lucruri din casă, să gătească, să coase, să croșeteze, sunt ordonați de mici. Ei consideră casa un rai în care se pot simți în siguranță, unde tradițiile, ceremoniile trebuie respectate. Crizele sau situațiile confuze le dau nesiguranță și îi stresează. Nu sunt dornici de schimbări, a prietenilor, școli, a casei, iar intuiția lor se bazează pe autoritate, ei așteaptă să li se spună ce e bine sau rău, astfel ca acțiunile lor să fie autorizate, legitime. Gardienii de orice vârstă tânjesc după apartenență la un grup cât și un statut în cadrul acestuia. Se înțelege bine cu familia, cu rudele și când devin adulți, familia are o importanță vitală. Dar ca orice copil, Gardianul realizează că cine plânge mai tare primește mai multă atenție.

Am pornit, împreună cu actorii drumul spre personaje pornind de la rezultatele testelor psihologice, adică am luat difeite teste, doar rezultatul in prima fază pentru a crea pragurile personajelor. Am definit personajele în funcție de întrebarea din test.

Doi oameni care au uitat să trăiască, care s-au împotmolit într-un stil de viață anost.

Gil este produsul unui mediu în care a fost obligat să execute și atât. Libertatea de exprimare i-a fost luată; și asta pentru că el și-a practicat meseria în perioada comunistă. Iar acum, este ieșit la pensie anticipată, profitând de acest aspect la maxim: vrea să-i fie servită masa la pat (făcând pe bolnavul), pe ascuns caută să-și întrețină viciul (să bea) și să-și hrănească dependența vis-a-vis de televizor. De aici se naște, inevitabil și comoditatea. Este permanent nemulțumit de anumite aspecte, comentează mult și nu uită să-și venereze colecția de pastile, din care constant mai ia câte una pentru tensiune, inimă, potență.

Ema și ea ieșită la pensie, este un soi de mamă pentru Gil. Ea este acolo tot timpul pentru a-i satisface lui toate capriciile, iar când simte că nu mai poate iese în gradină la o țigară. Acolo are un ”dialog” cu piticul de grădină, acolo ea devine un om slab căruia i s-au adunat multe nemulțumiri din partea soțului. Acolo totodată se vede că ea este obosită, în comparație cu Gil care este încă în putere, care vorbește mai cu patos sau copiază mișcările din filmele japoneze cu o agilitate care îl poartă de la o sticlă la alta.

Ceea ce îi mai leagă pe acești oameni este iubirea pe care o au în chip reciproc și raportul vis-a-vis de proprii copii; nici unul dintre cei doi soți nu vrea să le fie călcat pragul casei de către ei. Asta nu din sentimente de ură sau antipatie ci din cauză că a fi prea mare deranjul și paguba.

Sentimentul de iubire îi ține uniți. În rest toate lucrurile care compuneau cândva relația dintre ei s-au degradat. Acum fiecare vrea sa-i facă celuilalt o mică surpriză, fiecare vrea sa-i facă pe plac celuilalt și de fiecare dată se ajunge la clasica ceartă, împunsătură. Dar toate aceste aspecte sunt prezentate sub o formă comică care are un substrat dramatic.

Cătălin Ursu, s-a apropiat mai repede și mai ușor de personajul Gil. Dintre cele două acesta, este mai jucăuș, mai comic, mai spontan și astfel ajută actorul. Îi dă posibilitatea să se joace, să improvizeze.

Mirela Puia a trebuit sa luceze mai mult pe conflictele interioare ale personajulu, pe jocul cu și fără mască față de Gil. Acel om, care permanent îl va ajuta pe Gil, și care va fi acolo pentru el. Asta până la punctul în care ea se taie accidental la mână. Acolo lucrurile se schimbă puțin. Ea este rănită și are nevoie de ajutor și de afecțiune din partea lui Gil. El îi oferă numai un anumit procentaj din toate acestea. Încearcă să facă pe grijuliul, însă o face în stilul său propriu (implicare cu detașare), toată asta pentru puțin timp, pentru ca mai apoi să redevină cel de dinainte, cel care privește cu mai mult interes la televizor în pofida faptului că Ema are nevoie de el.

Elementul de bază, care îl definește pe Gil este raftul cu medicamente, care este iluminat și aranjat foarte ordonat, pe culori, pe diagnostice. Costumul celor doi, este asemănător, duce cu gândul la idea că acești doi oameni sunt suflete pereche, deținuți in propria lor rutină.

Cu lumea secolului XXI Ema și Gil rezonează prin faptul că cei doi se iubesc, dar cu toate aceste, uită mai mereu asta și se ceartă din orice lucru mic, se îngroapă în lucruri rudimentare și fiecare uită tot mai des pe cine are alături și că de fapt alinarea nu este acolo unde o caută: el în ipohondrie, iar ea în discuțiile fără răspuns ce au loc la țigară în compania piticului.

Omul secolului nostru este un om al vitezei. El nu mai are timp să iubescă, să acorde timp celuilalt. Acest om se mulțumește interactionând sub diverse aspecte superficiale. Omul contemporan poartă aceste personaje în el, acea saturație pe care o conține un cuplu în vârstă, și care acum ajuns la o vârstă, vede numai greșeli în celălalt.

VII. Concluzii

Autoarea textului, Antoaneta Zaharia, și-a expus conceptul legat de relația dintre acești bătrâni și cum se leagă titlul de poveste. Ema și Gil sunt doi oameni care au ajuns la o saturație, la obișnuința de-o viață. Iar acea caniculă se poate explica și prin nevoia de a ”evada” din aceast mediu care sufocă.

E foarte greu să tragi linia, să concluzionezi ceva…să mai și fie concret. Pot doar să spun că atunci când am dat admitere știam „cum stă treaba cu regia”… acum am impresia că nu știu nimic.

Referitor la concluzii despre piesa pusă în scenă, încă e în lucru, visez ca e toamnă și actorii m-au chemat la câteva șnururi, câteva direcții, deoaece „au uitat” peste vară miza. Deci e un fel de work in progress în capul meu.

Concluzia mea, după experiența trăită într-un teatru profesionist e că: încă mai imi doresc să mă fac regizor de teatru când sunt mare

Las pe cei mari să înțeleagă, concluzioneze spectacolul…

Bibliogafie

RICHARD SCHECHNER PERFORMANCE INTRODUCERE SI TEORIE – COLECTIA FNT UNITEXT 2009 BUCURESTI

ERVING GOFFMAN – VIATA COTIDIANA CA SPECTACOL -EDITURA COMUNICARE .RO 2007 BUCURESTI

ALINA NELEGA – STRUCTURI SI FORMULE DE COMPOZITIE ALE TEXTULUI DRAMATIC –EDITURA EIKON 2010 CLUJ NAPOCA

ERVING GOFFMAN – VIAȚA COTIDIANĂ CA SPECTACOL-EDITURA COMUNICARE.RO 2007 BUCUREȘTI

HANS- THIES LEHMANN- TEATRUL POSTDRAMATIC – EDITURA UNITEXT 2009

MICHAELA TONITZA-IORDACHE, GEORGE BANU – ARTA TEATRULUI -EDITURA NEMIRA 2004 BUCUREȘTI

ELENA POPESCU – ELEMENTE PENTRU O POETICA MODERNA A TEATRULUI REALIST – EDITURA UNITEXT 2007 BUCURESTI

NICOLETA MUNTEANU – POETICA TEATRULUI MODERN-EDITURA INSTITUTUL EUROPEAN 2011 IASI

MARIAN POPESCU – SCENELE TEATRULUI ROMÂNESC 1945-2004, DE LA CENZURĂ LA LIBERTATE – EDITURA UNITEXT 2004 BUCUREȘTI

SEBASTIAN – VLAD POPA – DESPĂRȚIRA GEMENILOR – EDITURA UNITEXT 2006 BUCUREȘTI

UMBERTO ECO – ISTORIA FRUMOSULUI – EDITURA RAO 2004 BUCUREȘTI

UMBERTO ECO – ISTORIA URÂTULUI – EDITURA RAO 2004 BUCUREȘTI

KARL ROSENKRANZ – O ESTETICA A URÂTULUI – EDITURA ȘTIINȚIFICĂ 1983 BUCUREȘTI

GARY CHAPMAN – CELE 5 LIMBAJE ALE IUBIRII EDITURA CURTEA VECHE 2008 BUCUREȘTI

PAUL EKMAN – EMOȚII DATE PE FAȚĂ – EDITURA TREI 2011 BUCUREȘTI

ALLAN ȘI BARBARA – EL E CU MINCIUNA EA VORBEȘTE-NTRUNA EDITURA CURTEA VECHE 2012 BUCUEȘTI

ALLAN ȘI BARBARA – DE CE BĂRBAȚII AU NEVOIE DE SEX ȘI FEMEILE DE DRAGOSTE – EDITURA CURTEA VECHE 2012 BUCUEȘTI

SALVATORE V. DIDATO – MAREA CARTE A TESTELOR DE PERSONALITATE – EDITURA LITERA 2013 BUCUREȘTI

VICTOR BODO – MAEA CARTE A TESTELOR DE PERSONALITATE – EDITURA DACIA 2005 CLUJ-NAPOCA

DAVID KEIRSEY – PERSONALITATE SI TEMPERAMENT – EDITURA POLIROM 2009 BUCUREȘTI

IX. Anexe:

Teste de personalitate

1.1. .Evidențierea tendințelor de izolare

Din testul de personalitate ”Evidențierea tendințelor de izolare” am luat umatoarele caracteristici:

1.Aveți foarte puțină încredere în ceilalți oameni ? DA

2. Sunteți extrem de sensibili la critică ? DA

3. Ați avut multe experiențe neplăcute cu ceilalți ? DA

4. Aveți un sistem de valori pe care ceilalți nu îl împărtășesc ? DA

5. Aveți preocupări care nu îi interesează pe ceilalți ? DA

6. Aveți foarte puțini prieteni? NU are prieteni

7. Sunteți un om irascibil? DA

8. Nimănui nu îi spuneți ce aveți pe suflet? Decat la beție

9. Vă este rușine să vorbiți despre sine? NU

10. Aveți o durere în suflet pe care nu o puteți împărtăși nimănui? DA

11.Îi suspectați pe ceilalți de gânduri ascunse? Nu e cazul

12. Vă considerați mult diferit de ceilalți? DA

13. Aveți impresia că ceilalți vă bârfesc des? Nu e cazul

14. Credeți că aveți prea multe defecte pentru ca să fiți bine apreciat de cei din jur? Nu e cazul

15. Capacitatea de comunicare a dumneavoastră este scăzută? El nu considera asta

16. Ironia celorlalți vă displace profund? DA

17 Aveți sentimentul că lumea este extrem de rea? DA

18 Aveți tendința să vă refugiați în ceva anume (muncă, artă, vicii)? NU

19 Aveți obiceiul să refuzați propunerile de a petrece timpul liber cu cei din jur? Nu e cazul

20. În mijlocul unei societăți niciodata nu vă simțiți bine ? Nu e cazul

21 Aveți des senzația că nu vă puteți deschide față de ceilalți? Nu e cazul

15-21 puncte Sunteți un om sociabil. Știți să vă integrați în aproape orice societate. Ceilalți vă consideră un om simpatic.

8-14 puncte În general sunteți un om sociabil, dar în anumite momente simțiți nevoia de a fi singur pentru o perioadă scurtă de timp. Aveți tendința de a vă selecta foarte bine prietenii. Doar cu aceștia vă simțiți bine.

0-7 puncte Contradicțiile din sufletul dumneavoastră se repercutează asupra relațiilor cu ceilalți. Când sunteți deprimat vă izolați mult timp de ceilalți. Dacă ați avea mai multă încredere în propriile forțe atunci ați fi mai sigur în relațiile cu cei din jur.

Punctaj negativ: Tendința de izolare față de cei din jur este patologică. Ar fi indicat să consulltați un psihiatru. El vă poate ajuta să recăpătați încrederea în sine și în ceilalți.În lume există și oameni în care se poate avea încredere.

Prin aceste răspunsuri am obținut degradarea lui Gil ca personaj, atingand pagurile în sensul în care el la începutul vieții sale de adult, ar fi obținut punctajul de 10-15 puncte, iar în momentul începeii piesei Gil e la pragul negativ.

Prin testul ce umează am vrut să ”învăț” actorul cum ar arăta un om dependent de televizor, tot despre Gil e vorba.

Ce loc ocupă televizorul în viața dumneavoastră?

Testul: ”Ce loc ocupă televizorul în viața dumneavoastră?”

1. Televizorul este pentru dumneavoastră principala sursă de distracție? DA

2. Vi se întâmplă zilnic să vă uitați la televizor ore în șir, non stop? DA

3. Vi se întâmplă des să vă culcați târziu datorită programului de la televizor? DA

4. Cel mai mult vă atrag filmele de acțiune? DA

5. Este normal să fie atâtea filme cu violență? DA

6. Vă plictisesc filmele documentare? DA

7. Intrați în panică dacă nu vedeți un program preferat? DA

8. Preferați să vă uitați la televizor decât să citiți o carte? DA

9. Preferați să vă uitați la televizor decât să faceți mișcare? DA

10. Vi se întâmplă des să vă sacrificați o activitate culturală? Nu e cazul

11. Vi se întâmplă să vă doară des ochi din cauza televizorului? Nu e cazul

12. Credeți tot ceea ce se spune la emisiunile informative? Nu e cazul

13. Urmăriți majoritatea telenovelelor care se difuzează pe micul ecran ? DA

14. Dacă se ia curentul în timpul unei emisiuni preferate simțiți o stare de frustrare intensă? DA

15. Considerați că majoritatea filmelor care se dau la televizor sunt educative pentru copii și tineret? DA

16. Există actori, prezentatori, cântăreți pe care îi idolatrizați? DA

17.Vă displac emisiunile culturale? DA

18.Vă uitați la televizor pentru că nu aveți altceva mai bun de făcut? Nu e cazul

19. Treceți ușor cu vederea peste vulgaritatea unor anumite VIP-uri prezentate în emisiunile de pe micul ecran? Nu e cazul

20. Ați observat că televiziunea vă accentuează sentimentele de frustrare ? Nu e cazul

21. Considerați că toate emisiunile sunt interesante? Nu e cazul

22. Evitați să vă uitați la emisiuni care vă solicită un efort de gândire? DA

23. În fiecare dimineață când vă sculați dați drumul la televizor? DA

24. Aveți obiceiul să vă alimentați în timp ce vă uitați la televizor? DA

Iar caracterul lui Gil de când s-a pensionat este urmatorul:

0-8 puncte Vă uitați la televizor destul de mult. Din păcate vizionați extrem de rar emisiunile cu caracter cultural, spiritual, educativ, deoarece nu aveți afinități pentru astfel de subiecte. Vă plac mult filmele de acțiune. Preferați să vă uitați la televizor decât să citiți sau să faceți mișcare.

Punctaj negativ: Sunteți dependent de televizor. Nu există nici un discernământ în urmărirea emisiunilor. Televizorul este pentru dumneavoastră distracția supremă. Sunteți ușor de manipulat. Nu puteți distinge o informație adevărată de una falsă.

1.3. . Sunteți un om nervos

Testul ”Sunteți un om nervos?” este aplicat pe Gil și Ema

1. Ceilalalți vă reproșează că sunteți o persoană nervoasă? DA

2. Sunteți un om deosebit de iritabil? DA

3. Vi se reproșează des că sunteți un om impulsiv? DA

4. Părinții dvs. se certau des? Nu e cazul

5. Ați fost bătut des? Nu e cazul

6. Vă simțiți permanent amenințat de ceva? Nu e cazul

7. Sunteți o persoană suspicioasă? DA

8. Lucrați mult într-un stres continuu? Nu e cazul

9. Aveți multe neânțelegeri în familie? DA

10. Sunteți în conflict cu foarte multe persoane din anturaj? DA

11. Nu vă place viața pe care o duceți? Nu e cazul

12. Aveți neînțelegeri cu superiorii sau subalternii? Nu e cazul

13. Cineva vă șicanează sau vă amenință? Nu e cazul

14. Când sunteți nedreptățiți reacționați violent? Nu e cazul

15. De obicei când sunteți nervos vă manifestați violent? Nu e cazul

16.Când sunteți nervos trebuie neapărat să vă varsați nervii pe cineva sau pe ceva? DA

17. Sunteți un om agresiv? NU

18.Vă place să vă uitați la filme cu multă violență? DA în cazul lui Gil

19. Când vă enervați vă calmați foarte greu? DA

20. Ridicați tonul cu multă ușurință? DA pentru Gil, la începutul piesei nu pentru Ema

21. Amenințați cu mare ușurință? DA

22. Aplicați în practică amenințările? DA

23. Pedepsiți pe ceilalți pentru toate greșelile pe care le fac? Nu e cazul

24. Celorlalți le este frică de dumneavoastră? Nu e cazul

25. Băutura vă face nervos și agresiv? DA

26. Vă place să lăsați impresia că sunteți dur? DA pentru Gil

27. Sunteți un om răzbunător din fire? NU

28.Înjurați des și cu năduf? DA pentru Gil

29. Nu aveți remușcări după manifestările de violență? DA pentru Gil. La Ema nu e cazul

30. Când cineva vă afectează demnitatea sunteți în stare de orice ? Nu e cazul

0-10 puncte Sunteți o persoană destul de dificilă. Aveți o sensibilitate exagerată care de multe ori vă joacă feste. Nemulțumirile și frustrările vă fac extrem de nervos. – acestea sunt caracteristicile care îl definesc pe Gil

Punctaj negativ. Sunteți un pericol pentru ceilalți datorită nervozității și agresității.Cu cât consultați mai repede un psihiatru cu atât mai bine. – Caracteristici pentru Ema.

1.4.. Suferiți de depresie

Test pentru Ema și Gil ”Suferiți de depresie?”

1. Aveți o fire pesimistă? DA pentru Ema, nu pentru Gil

2. Mai tot timpul sunteți nehotărât? Nu e cazul

3. Suferiți de multe neâmpliniri? Da

4. Nu știți să vă bucurați de viață? Nu e cazul

5. Stările depresive țin mult? – E voba de o depresie neconstientizată de cele doua personaje, e de fapt voba de o complacere din patea personajelo, lor nu le convine dar fac prea puține pentru a schimba ceva.

6. Sunteți o persoană care tinde să se izoleze de ceilalți? DA

7. Considerați că ceilalți vă sunt superiori? Nu e cazul

8. Un eșec vă marchează profund? DA

9. Suferiți mult din cauza plictiselii? Nu e cazul

10. Aveți o perspectivă sumbră asupra vieții? Da pentru Ema

11. În general nu vă place ceea ce faceți? Nu e cazul

12. Modelul de comportament al celorlalți vă afectează profund? DA

13. Aveți multe stări de apatie în care nu doriți să faceți nimic? Nu e cazul

14. În general vă mobilizați greu din cauza moralului scăzut? Nu e cazul

15. Succesele celorlalți vă deprimă? Nu e cazul

16. Aveți tendința de a vă lamenta oricui este dispus să vă asculte? Nu e cazul

17. Considerați că nu primiți nimic din ceea ce doriți? DA

18. Simțiți că sunteți într-o situație care nu are nici o ieșire? Da pentru Ema

19. În general nu prea aveți încredere în oameni? DA

20. Sunteți neâmplinit pe plan sentimental? DA

21. Considerați că totul este sumbru? Nu e cazul

15-21 puncte Sunteți un om care stă bine cu moralul. Având o perspectivă optimistă vă integrați ușor în viață.

8-14 puncte În general nu aveți depresii, dar există momente în care vă vine să lasați totul baltă. Din fericire după ploaie vine soare. – In aceste caracteristici stă personajul lui Gil la începutul piesei.

0-7 puncte Moralul oscilează de la un pol la altul. Sunteți un om nehotărât care nu știe ce vrea de la viață. În consecință și stările de spirit sunt la fel. Ar fi cazul să vă hotărâți ce vreți și să acționați fără nici o amânare. Lasați nehotărârea la o parte.

Punctaj negativ: Depresia de care ați suferit a devenit cronică. Există metode de a trata depresia fără medicamente. – Ema se regăsește aici

1.5.Știți să vă bucurați de viață

”Știți să vă bucurați de viață?” test pentru Ema si Gil

1. Sunteți mulțumit cu situația materială pe care o aveți? NU

2. Aveți obiceiul să alocați o parte din venit pentru distracție? NU

3. Aveți o slujbă bine renumerată? Nu e cazul

4. La locul de muncă vă puteți exprima potențialul creator? Nu e cazul

5. Aveți prieteni pe care să vă puteți baza atât la bine cât și la rău? Nu e cazul

6. Sunteți iubit și stimat de cei din jur? Nu e cazul

7. Viața în familie vă aduce satisfacții ? NU

8. Iubirea pe care o purtați cuiva vă este împărtășită? Relativ

9. Viața sexuală pe care o aveți vă satisface calitativ și cantitativ? Relativ

10. Aveți grijă de propria stare de sănătate? Nu

11. Vă place să ieșiți în natură, la aer curat? Da pentru Ema

12. Călătoriile sunt o sursă de satisfacție pentru dumnavoastră? Nu e cazul, Emei i-ar placea o vacanță

13. Vă place să faceți sport sau o formă sistematică de mișcare? Nu e cazul

14. Aveți obiceiul să dansați? Dansează, dar nu e un obicei

15. Vă place să ascultați muzică de calitate? Nu e cazul

16. Cititul vă aduce satisfacție? Nu e cazul

17. Programele de la televizor vă satisfac exigențele? Da

18. Aveți grijă să aveți un program cât mai variat? Nu e cazul

19. Sunteți un om vesel? Da pentru Gil, nu pentru Ema

20. Treceți ușor peste supărare? Nu e cazul

21.Aveți un hobby care vă aduce multe bucurii? Da, rebusul

22. Aveți multe amintiri frumoase? NU

23. Considerați că aveți o viață spirituală intensă? Nu e cazul

24. Acceptați cu ușurință propunerile de distracție? Nu e cazul

25. Aveți conștiința curată? NU

9-16 puncte În general știți să vă bucurați de viață, dar aveți parte de mici necazuri care vă sâcâie. Din fericire de obicei, știți să treceți peste supărări. Atunci când este cazul știți să vă și distrați. – Așa erau personajele la începutul relației

0-8 puncte Sunteți un om plin de contradicții. În anumite momente sunteți fericit, iar în altele suferiți de depresie. Considerați că o bună parte din fericire se datorează banilor. Aveți puține satisfacții, iar bucuriile nu știți să le trăiți cu maximum de intensitate. Ar fi cazul să vă distrați mai mult. Dacă ați fi mai deschis micilor bucurii ale vieții, ați fi mai fericit. – Caracteristică pentru Gil

unctaj negativ: Sunteți un om nefericit. Nu știți să vă bucurați de viață. Aveți o viziune pesimistă asupra lumii. Suferiți de inhibiții care stau în calea fericirii dumneavoastră. Este recomandat să consultați un psiholog sau să urmați un curs de dezvoltare a personalității. – Ema in momentul începerii piesei.

1.6. Știți să vă controlați stările de stres

Știți să vă controlați stările de stres?” test pentru Ema și Gil

1. Sunteți o fire calmă? NU

2. Supărarea vă trece repede? Da pentru Gil

3. Cultivați armonia cu cei din jur? Nu e cazul

4.Știți să aplanați conflictele cu cei din jur? Da pentru Ema

5Atunci când e cazul știți să lăsați de la dumneavoasrtă? Da pentru Ema

6De obicei fața dumneavoastră exprimă seninătatea? Nu e cazul

7Aveți grijă ca programul zilnic să nu vă extenueze? Nu e cazul

8Atunci când sunteți obosit, știți să vă refaceți energiile pierdute? Nu e cazul

9Vă feriți de un program monoton? Nu e cazul

10Vă face plăcere să munciți? Nu pentru amândoi

11Aveți obiceiul să vă deconectați după eforturile fizice și intelectuale? Nu e cazul

12Evitați să vă descărcați nervii pe cei din jur? Nu

13Evitați să acționați în pripă? Nu e cazul

14Vă feriți de persoanele și de situațiile care vă provoacă agitație? Da pentru Gil

15Vă place să vă refugiați în locuri liniștite? Da pentru ambii

16Cunoașteți metode de relaxare profundă? Nu e cazul

17Somnul vă este odihnitor? Da

18Evitați consumul de substanțe toxice? NU

19.Aveți obiceiul ca în weekend să ieșiți în natură? NU

Considerați sănătatea mai importantă decât o anumită acțiune pe care nu o agreați? Da pentru Gil

Aveți obiceiul să ascultați muzică? Nu e cazul

9-16 puncte Aveți izbucniri de nervozitate, pe care știți să le eliminați. Stările de tensiune apar în primul rând atunci când sunteți nemulțumiți. Cu persoanele antipatice nu știți să vă purtați și le provocați destul de des. Ar fi mai indicat să fiți mai diplomat. Cu prietenii realizați relații armonioase.

0-8 puncte Vă enervați destul de des. Oscilați prea ușor de la o stare la alta. Activitatea profesională vă displace profund. Față de ceilalți trebuie să fiți mai calm și înțelegător. Dați mai multă importanță deconecării și relaxării. Încetiniți ritmul alert în care vă aflați momentan.

Punctaj negativ Vă enervați destul de des. Oscilați prea ușor de la o stare la alta. Activitatea profesională vă displace profund. Ar fi indicat să vă schimbați locul de muncă. Față de ceilalți trebuie să fiți mai calm și mai îngăduitor. Dați mai multă importanță relaxării și deconectării. – în acest caz răspunsul este de fapt cum vad actorii personajele nu cum se vad ei ca și personaje pe ei.

02..Interviu cu Antoaneta Zaharia

Acest interviu a fost realizat comunicând vitual, prin e-mailuri.
„Un autor scrie din plăcerea de a scrie și de a se exprima. Textul s-a născut scriindu-l pas cu pas în dorința de a pune pe hârtie relația dintre doi bătrâni.” Antoanete Zaharia

Miruna Radu: Cum s-a născut acest text, care este tema principală?

Antoaneta Zaharia: Tema principală este parteneriatul de o viață, cu dragostea și obisnuința care te leagă, cu rănile rememorate care fac viața un iad, de unde și titlul piesei, „Canicula”, iadul, și exacerbat la sacră mondială, cu o căldură uriașă, toate angoasele și gândurile contorsionate care plutesc în jurul pământului emise de atâtea milioane de oameni… textul s-a născut pas cu pas, inspirat din viața părinților mei, am pornit la drum cu gândul să scriu o comedie despre doi bătrâni ciufuți, uneori urâcioși, simpatici care se împung… și a ieșit așa…

Miruna Radu: Ce v-ați propus să aduceți nou pentru scena românească?

Antoaneta Zaharia: Pentru scena romanească … nu m-am gândit așa departe… eu doar am scris piesa… nu m-am gândit să aduc ceva nou… eu scriu pentru mine, este o mare plăcere confesiunea prin scris… mă liniștește, mă vindecă… mă repune în fața adevărurilor… îmi redă demnitatea de om…apropo… acest text am vrut să îl montez eu cu soțul meu și conducatoul unui teatru mic din București mi-a spus că e o tâmpenie… trebuie tăiat mult, prea e vorbărie… fără conflict… Apropo de conflict, la lectura piesei mele câștigătoare Uniter de dramaturgie, „Ziua perfectă”, mi s-a spus în față că e o prostie, că nu are conflict, că nu duce nicaieri… că așa poate scrie oricine, unde e Racine, unde e Caragiale azi?…. m-am dezamăgit foarte tare, pe de-o parte unii mă premiau și la lectură alții se uitau la mine foarte foarte foarte de sus, nu s-a montat până acum… deși a luat uniterul, colegii dramaturgi prezenți se bucurau că mă umilesc… iar când anii următori nu li s-au montat nici lor piesele… e jale… invidie, dispreț, prostie multa! Pe mine mă intereseaza atât: că piesele mele au substanță, au viață, au un adevar de spus, daca pentru un regizor spune ceva eu sunt foarte fericită.

Miruna Radu: Cum vedeți personajele, există cineva care va inspirat? Cum evoluează ele? Conflictul?

Antoaneta Zaharia: Personajele sunt inspirate din viața părinților mei, un bătrân cu suflet bun, sensibil, copil, fost milițian, degradat de regimul comunist și persecutat, cu probleme de alcoolism pe fondul unei lablități psihice, vesel, plin de umor, urâcios și bunic neprietenos… a îmbătrânit și nu și-a găsit liniștea… o femeie sensibilă, harnică, fost învațător emerit, care a îngrijit o familie și a rămas devotată în ciuda ieșirilor și izbucnirilor chinuitoare ale soțului. Nu am urmărit o evoluție a persinajelor, nicio iluminare târzie, am descris comprimat viața de zi cu zi, și asta mi-a plăcut, viața făcută din vorbe mici, neînsemnate, sau însemnate și mari… se urăsc și apoi când se calmează se iubesc iar… dar oare se iubesc? Oare așa a fost viața? Atașamentul? Asta nu știu nici eu… au momente când se iubesc, au momente când se urăsc… conflictul este interior, rememorarea trecutului și fixarea pe trumă, persecuția, la bătrân, viața plină de durere și regretul că nu a schimbat atunci când ar fi putut, la femeie… conflictul cu copilul că nu s-a realizat, că cere bani, cu nepoții că sunt stricători și inutili… vârsta de om ciufut care nu vrea să fie deranjat dar nu vrea să fie uitat… paradoxul, du-te vino al sentimentelor și mai al regretului că a îmbătrânit..

Miruna Radu: Ne puteți spune cateva cuvinte despre legatura titlului cu textul, de ce coreeni, japonezi ca obsesie?

Antoaneta Zaharia: Titlul l-am exlicat anterior, iadul pe pământ, căldura și intensitataea exacerbată a trăirilor și contorsiunilor sufletești, coreeeni, japonezi, refuzul realității, izolarea într-o lume imaginară unde se punea preț pe onoare, demnitate, loialitate, apropo de comunism și persecuție… gingășie la femei, frumusețe și delicatețe… tinerețea pierdută…

Miruna Radu: Cateva data biografice despre dvs.

Antoaneta Zaharia: Biografie ai, cv la teatru Odeon despre activitatea de actriță, am luat premiul de interpretare feminină pentru rol principal la festcom, ieri….pentru Dacia din „Titanic vals”… asa ca o gluma zic….

Am luat premiul Uniter de dramaturgie pentru "ziua perfecta" în 2009Alexandu Dabija a montat "Jocul", la Brașov. Am luat la Piatra Neamț, premiul de dramaturgie cu "Just for fun", 2010. Prima piesă, „Ziua în care nu s-a întamplat nimic”, am jucat-o chiar eu cu o prietenă, Frosa Cercel și am ajuns cu ea în Festivalul Național, secțiunea independentă, 2003, s-a înregistrat și la radio. Acum se joacă "Ciao bella" în regia mea, cu Clara Flores, Cătălina Mustață și Ioana Flora, cu mare succes, se joacă de doi ani în spații independente, teatrul de artă, teatrul de sufragerie, cluburi cu seară de teatru..Am trei spectacole pentru copii în regia și adaptarea mea, "Nică și poveștile sale", " Aventurile lui Hermann", după romanul lui Michael Ende, „Lungul drum către Santa Cruz”, roman pentru copii, "Ziua în care a fugit somnul" de Victoria Pătrașcu, adaptare făcuta de mine în versuri. În toate spectacolele joc și eu și se joacă la Muzeul Țăranului, trei duminici pe lună, împreună cu ateliere pentru copii, pe care le susțin tot eu, de la zece jumate în incinte de spectacolele pentru copii…Am trei copii, Radu, 8 ani, Ilia 3 jumatate, Mina, 2 ani, sunt căsătorită cu Marius Damian, actor și el la Odeon, și el scrie foarte foarte bine, în prezent este scenaristul tututror emisiunilor de succes de la Pro.

03. Antoaneta Zaharia – CV

9 iunie 1974

Studii

Academia de Teatru și Film, București, Facultatea de Teatru, secția actorie, clasa prof.univ. Alexandru Repan

Activitate profesională

Din 2003 actriță la Teatrul Odeon 
2002 – membru fondator al companiei ENTRACTE 
1997–2003 actriță la Teatrul Bulandra 

Roluri în teatru

Teatrul Odeon

Dacia în Titanic Vals de Tudor Mușatescu, regia Alexandru Dabija

Frieda Esser în Grădinile Groazei de Daniel Call, un spectacol de Mariana Cămărășan și Alexandra Penciuc

D-na, Chinez, Ea, Ardeleanca în Câtă speranță de Hanoch Levin, regia Radu Afrim

Francesca Pițigoi – Thisbe, Îndrăgostita în Pyramus & Thisbe 4 You după William Shakespeare, regia Alexandru Dabija

Patricia în Extrem de William Mastrosimone, regia Sorin Militaru

Darlene, Diane, Mama în Camera de hotel – o trilogie de Barry Gifford, regia Alexandru Dabija

Catherine în E doar sfârșitul lumii de Jean-Luc Lagarce, regia Radu Afrim

Doamna, Domnișoara, Menajera în Ionesco – cinci piese scurte de Eugene Ionesco, regia Alexandru Dabija

Ofelia în Hamletmachine de Heiner Müller, regia Dragoș Galgoțiu

Duneașa în Livada de vișini de A.P. Cehov, regia Sorin Militaru

Olga în Chip de foc de Marius von Mayenburg, regia Felix Alexa

Zamfira în Gaițele de Alexandru Kirițescu, regia Alexandru Dabija

Copila în De ce fierbe copilul în mămăligă după Aglaja Veteranyi, regia Radu Afrim

Colaborări

Teatrul Bulandra

Ala în Tango de S. Mrozek, regia Gelu Colceag

Katrin în Mutter Courage de Bertolt Brecht, regia Cătălina Buzoianu

Fetișcana în Tacâmuri de pui de Spiro Gyorgy, regia Gelu Colceag

Cri în Levantul de Mircea Cărtărescu, regia Cătălina Buzoianu

Liana în Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan, regia Vlad Massaci

Alte teatre

Sanne în Plaja de Peter Asmussen, regia Radu Afrim, Teatrul Maria Filotti, Brăila

Fata în Ziua în care nu s-a întâmplat nimic de Antoaneta Zaharia, regia Teo Herghelegiu, co-producție compania Entracte, Teatrul Luni de la Green Hours, club La Scena

Antoaneta Zaharia în Să dansăm tutuguri co-producție CIAC și Fundația Culturală Contemporania

Ea în Cum se face de R. Mazucco, regia Teo Herghelegiu, Teatrul Inexistent și Teatrul Act

Olimpia, Olga în Domnul și Doamna Oval de Teo Herghelegiu, regia Teo Herghelegiu, co-producție Teatrul Inexistent, Teatrul Act, Teatrul Luni de la Green Hours, Muzeul Literaturii Române

Eleva în Steaua fără nume de Mihail Sebastian, regia Alexa Visarion, Teatrul Național București

Film

ZIUA ÎN CARE DUMNEZEU NE SĂRUTĂ PE GURĂ regia Sașa Dragin 
BUCUREȘTI – WIENN regia Cătălin Mitulescu

Scurt-metraje

ULTIMUL CHARLOTT regia Cristi Dumitru 
SÂMBĂTĂ SEARA regia Radu Dragomir 
ANGOASAT regia Andrei Popescu 

Premii

Premiul pentru interpretare feminină pentru rolurile Doamna, Domnișoara, Menajera din spectacolul IONESCO – CINCI PIESE SCURTE de Eugene Ionesco, regia Alexandru Dabija la Festivalul VEDETEatru, Buzău, 2008 
Nominalizare UNITER 2004 pentru Cea mai bună actriță într-un rol principal pentru rolul Copila din spectacolul DE CE FIERBE COPILUL ÎN MĂMĂLIGĂ de Aglaja Veteranyi, regia Radu Afrim 
Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț pentru rolul Copila din DE CE FIERBE COPILUL ÎN MĂMĂLIGĂ 
Premiul Criticii–12 pentru Generația 2000, acordat în cadrul Galei UNITER (2001) 
Premiul de interpretare feminină la Festivalul Internațional de Teatru, Piatra Neamț pentru rolul Ea din spectacolul CUM SE FACE (2000) 
Premiul II la Gala Tânărului Actor, Costinești (1996)

04. Schițe costume

05. Schite decor

07. Fotogafii repetiții:

08. Fotografii spectacol

09. Afiș

10. Banner

11.Fotografii premieră.

Tablă de materii

Cap. I. – Argument .

Cap. II – De la text la scenă

Cap. III – Drama – structuri dramatice

Piramida lui Freytag

Drama ca joc

Modele de construcție dramatică.

Drama absolută

De la ritual la entertainement

Cap. IV – Urâtul

Urâtul în artă

Estetica urâtului în teatru

Kitschul

Urâtul în „Canicula”

Cap. V – Teatrul contemporan

Textul dramatic – compoziție

Dincolo de teatrul postdramatic – dramaturgia în România.

Poetica teatrului realist

Reprezentarea realistă, arta actorului și regia de teatru azi

Cap. VI – Personajele și psihologia lor

Limbajele iubirii – de ce personajele nu se înțeleg

Personalitate și temperament/gardienii

Copilul Gardian

Cap. VII – Concluzii

Cap VIII – Bibliografie

Cap. IX – Anexe.

Teste personalitate

Evidențierea tendințelor de izolare

Ce loc ocupă televizorul în viața dumneavoastră?

Sunteți un om nervos?

1.4 Suferiți de depresie?

Știți să vă bucurați de viață?

Știți să vă controlați stările de stres?

Bibliogafie

RICHARD SCHECHNER PERFORMANCE INTRODUCERE SI TEORIE – COLECTIA FNT UNITEXT 2009 BUCURESTI

ERVING GOFFMAN – VIATA COTIDIANA CA SPECTACOL -EDITURA COMUNICARE .RO 2007 BUCURESTI

ALINA NELEGA – STRUCTURI SI FORMULE DE COMPOZITIE ALE TEXTULUI DRAMATIC –EDITURA EIKON 2010 CLUJ NAPOCA

ERVING GOFFMAN – VIAȚA COTIDIANĂ CA SPECTACOL-EDITURA COMUNICARE.RO 2007 BUCUREȘTI

HANS- THIES LEHMANN- TEATRUL POSTDRAMATIC – EDITURA UNITEXT 2009

MICHAELA TONITZA-IORDACHE, GEORGE BANU – ARTA TEATRULUI -EDITURA NEMIRA 2004 BUCUREȘTI

ELENA POPESCU – ELEMENTE PENTRU O POETICA MODERNA A TEATRULUI REALIST – EDITURA UNITEXT 2007 BUCURESTI

NICOLETA MUNTEANU – POETICA TEATRULUI MODERN-EDITURA INSTITUTUL EUROPEAN 2011 IASI

MARIAN POPESCU – SCENELE TEATRULUI ROMÂNESC 1945-2004, DE LA CENZURĂ LA LIBERTATE – EDITURA UNITEXT 2004 BUCUREȘTI

SEBASTIAN – VLAD POPA – DESPĂRȚIRA GEMENILOR – EDITURA UNITEXT 2006 BUCUREȘTI

UMBERTO ECO – ISTORIA FRUMOSULUI – EDITURA RAO 2004 BUCUREȘTI

UMBERTO ECO – ISTORIA URÂTULUI – EDITURA RAO 2004 BUCUREȘTI

KARL ROSENKRANZ – O ESTETICA A URÂTULUI – EDITURA ȘTIINȚIFICĂ 1983 BUCUREȘTI

GARY CHAPMAN – CELE 5 LIMBAJE ALE IUBIRII EDITURA CURTEA VECHE 2008 BUCUREȘTI

PAUL EKMAN – EMOȚII DATE PE FAȚĂ – EDITURA TREI 2011 BUCUREȘTI

ALLAN ȘI BARBARA – EL E CU MINCIUNA EA VORBEȘTE-NTRUNA EDITURA CURTEA VECHE 2012 BUCUEȘTI

ALLAN ȘI BARBARA – DE CE BĂRBAȚII AU NEVOIE DE SEX ȘI FEMEILE DE DRAGOSTE – EDITURA CURTEA VECHE 2012 BUCUEȘTI

SALVATORE V. DIDATO – MAREA CARTE A TESTELOR DE PERSONALITATE – EDITURA LITERA 2013 BUCUREȘTI

VICTOR BODO – MAEA CARTE A TESTELOR DE PERSONALITATE – EDITURA DACIA 2005 CLUJ-NAPOCA

DAVID KEIRSEY – PERSONALITATE SI TEMPERAMENT – EDITURA POLIROM 2009 BUCUREȘTI

IX. Anexe:

Teste de personalitate

1.1. .Evidențierea tendințelor de izolare

Din testul de personalitate ”Evidențierea tendințelor de izolare” am luat umatoarele caracteristici:

1.Aveți foarte puțină încredere în ceilalți oameni ? DA

2. Sunteți extrem de sensibili la critică ? DA

3. Ați avut multe experiențe neplăcute cu ceilalți ? DA

4. Aveți un sistem de valori pe care ceilalți nu îl împărtășesc ? DA

5. Aveți preocupări care nu îi interesează pe ceilalți ? DA

6. Aveți foarte puțini prieteni? NU are prieteni

7. Sunteți un om irascibil? DA

8. Nimănui nu îi spuneți ce aveți pe suflet? Decat la beție

9. Vă este rușine să vorbiți despre sine? NU

10. Aveți o durere în suflet pe care nu o puteți împărtăși nimănui? DA

11.Îi suspectați pe ceilalți de gânduri ascunse? Nu e cazul

12. Vă considerați mult diferit de ceilalți? DA

13. Aveți impresia că ceilalți vă bârfesc des? Nu e cazul

14. Credeți că aveți prea multe defecte pentru ca să fiți bine apreciat de cei din jur? Nu e cazul

15. Capacitatea de comunicare a dumneavoastră este scăzută? El nu considera asta

16. Ironia celorlalți vă displace profund? DA

17 Aveți sentimentul că lumea este extrem de rea? DA

18 Aveți tendința să vă refugiați în ceva anume (muncă, artă, vicii)? NU

19 Aveți obiceiul să refuzați propunerile de a petrece timpul liber cu cei din jur? Nu e cazul

20. În mijlocul unei societăți niciodata nu vă simțiți bine ? Nu e cazul

21 Aveți des senzația că nu vă puteți deschide față de ceilalți? Nu e cazul

15-21 puncte Sunteți un om sociabil. Știți să vă integrați în aproape orice societate. Ceilalți vă consideră un om simpatic.

8-14 puncte În general sunteți un om sociabil, dar în anumite momente simțiți nevoia de a fi singur pentru o perioadă scurtă de timp. Aveți tendința de a vă selecta foarte bine prietenii. Doar cu aceștia vă simțiți bine.

0-7 puncte Contradicțiile din sufletul dumneavoastră se repercutează asupra relațiilor cu ceilalți. Când sunteți deprimat vă izolați mult timp de ceilalți. Dacă ați avea mai multă încredere în propriile forțe atunci ați fi mai sigur în relațiile cu cei din jur.

Punctaj negativ: Tendința de izolare față de cei din jur este patologică. Ar fi indicat să consulltați un psihiatru. El vă poate ajuta să recăpătați încrederea în sine și în ceilalți.În lume există și oameni în care se poate avea încredere.

Prin aceste răspunsuri am obținut degradarea lui Gil ca personaj, atingand pagurile în sensul în care el la începutul vieții sale de adult, ar fi obținut punctajul de 10-15 puncte, iar în momentul începeii piesei Gil e la pragul negativ.

Prin testul ce umează am vrut să ”învăț” actorul cum ar arăta un om dependent de televizor, tot despre Gil e vorba.

Ce loc ocupă televizorul în viața dumneavoastră?

Testul: ”Ce loc ocupă televizorul în viața dumneavoastră?”

1. Televizorul este pentru dumneavoastră principala sursă de distracție? DA

2. Vi se întâmplă zilnic să vă uitați la televizor ore în șir, non stop? DA

3. Vi se întâmplă des să vă culcați târziu datorită programului de la televizor? DA

4. Cel mai mult vă atrag filmele de acțiune? DA

5. Este normal să fie atâtea filme cu violență? DA

6. Vă plictisesc filmele documentare? DA

7. Intrați în panică dacă nu vedeți un program preferat? DA

8. Preferați să vă uitați la televizor decât să citiți o carte? DA

9. Preferați să vă uitați la televizor decât să faceți mișcare? DA

10. Vi se întâmplă des să vă sacrificați o activitate culturală? Nu e cazul

11. Vi se întâmplă să vă doară des ochi din cauza televizorului? Nu e cazul

12. Credeți tot ceea ce se spune la emisiunile informative? Nu e cazul

13. Urmăriți majoritatea telenovelelor care se difuzează pe micul ecran ? DA

14. Dacă se ia curentul în timpul unei emisiuni preferate simțiți o stare de frustrare intensă? DA

15. Considerați că majoritatea filmelor care se dau la televizor sunt educative pentru copii și tineret? DA

16. Există actori, prezentatori, cântăreți pe care îi idolatrizați? DA

17.Vă displac emisiunile culturale? DA

18.Vă uitați la televizor pentru că nu aveți altceva mai bun de făcut? Nu e cazul

19. Treceți ușor cu vederea peste vulgaritatea unor anumite VIP-uri prezentate în emisiunile de pe micul ecran? Nu e cazul

20. Ați observat că televiziunea vă accentuează sentimentele de frustrare ? Nu e cazul

21. Considerați că toate emisiunile sunt interesante? Nu e cazul

22. Evitați să vă uitați la emisiuni care vă solicită un efort de gândire? DA

23. În fiecare dimineață când vă sculați dați drumul la televizor? DA

24. Aveți obiceiul să vă alimentați în timp ce vă uitați la televizor? DA

Iar caracterul lui Gil de când s-a pensionat este urmatorul:

0-8 puncte Vă uitați la televizor destul de mult. Din păcate vizionați extrem de rar emisiunile cu caracter cultural, spiritual, educativ, deoarece nu aveți afinități pentru astfel de subiecte. Vă plac mult filmele de acțiune. Preferați să vă uitați la televizor decât să citiți sau să faceți mișcare.

Punctaj negativ: Sunteți dependent de televizor. Nu există nici un discernământ în urmărirea emisiunilor. Televizorul este pentru dumneavoastră distracția supremă. Sunteți ușor de manipulat. Nu puteți distinge o informație adevărată de una falsă.

1.3. . Sunteți un om nervos

Testul ”Sunteți un om nervos?” este aplicat pe Gil și Ema

1. Ceilalalți vă reproșează că sunteți o persoană nervoasă? DA

2. Sunteți un om deosebit de iritabil? DA

3. Vi se reproșează des că sunteți un om impulsiv? DA

4. Părinții dvs. se certau des? Nu e cazul

5. Ați fost bătut des? Nu e cazul

6. Vă simțiți permanent amenințat de ceva? Nu e cazul

7. Sunteți o persoană suspicioasă? DA

8. Lucrați mult într-un stres continuu? Nu e cazul

9. Aveți multe neânțelegeri în familie? DA

10. Sunteți în conflict cu foarte multe persoane din anturaj? DA

11. Nu vă place viața pe care o duceți? Nu e cazul

12. Aveți neînțelegeri cu superiorii sau subalternii? Nu e cazul

13. Cineva vă șicanează sau vă amenință? Nu e cazul

14. Când sunteți nedreptățiți reacționați violent? Nu e cazul

15. De obicei când sunteți nervos vă manifestați violent? Nu e cazul

16.Când sunteți nervos trebuie neapărat să vă varsați nervii pe cineva sau pe ceva? DA

17. Sunteți un om agresiv? NU

18.Vă place să vă uitați la filme cu multă violență? DA în cazul lui Gil

19. Când vă enervați vă calmați foarte greu? DA

20. Ridicați tonul cu multă ușurință? DA pentru Gil, la începutul piesei nu pentru Ema

21. Amenințați cu mare ușurință? DA

22. Aplicați în practică amenințările? DA

23. Pedepsiți pe ceilalți pentru toate greșelile pe care le fac? Nu e cazul

24. Celorlalți le este frică de dumneavoastră? Nu e cazul

25. Băutura vă face nervos și agresiv? DA

26. Vă place să lăsați impresia că sunteți dur? DA pentru Gil

27. Sunteți un om răzbunător din fire? NU

28.Înjurați des și cu năduf? DA pentru Gil

29. Nu aveți remușcări după manifestările de violență? DA pentru Gil. La Ema nu e cazul

30. Când cineva vă afectează demnitatea sunteți în stare de orice ? Nu e cazul

0-10 puncte Sunteți o persoană destul de dificilă. Aveți o sensibilitate exagerată care de multe ori vă joacă feste. Nemulțumirile și frustrările vă fac extrem de nervos. – acestea sunt caracteristicile care îl definesc pe Gil

Punctaj negativ. Sunteți un pericol pentru ceilalți datorită nervozității și agresității.Cu cât consultați mai repede un psihiatru cu atât mai bine. – Caracteristici pentru Ema.

1.4.. Suferiți de depresie

Test pentru Ema și Gil ”Suferiți de depresie?”

1. Aveți o fire pesimistă? DA pentru Ema, nu pentru Gil

2. Mai tot timpul sunteți nehotărât? Nu e cazul

3. Suferiți de multe neâmpliniri? Da

4. Nu știți să vă bucurați de viață? Nu e cazul

5. Stările depresive țin mult? – E voba de o depresie neconstientizată de cele doua personaje, e de fapt voba de o complacere din patea personajelo, lor nu le convine dar fac prea puține pentru a schimba ceva.

6. Sunteți o persoană care tinde să se izoleze de ceilalți? DA

7. Considerați că ceilalți vă sunt superiori? Nu e cazul

8. Un eșec vă marchează profund? DA

9. Suferiți mult din cauza plictiselii? Nu e cazul

10. Aveți o perspectivă sumbră asupra vieții? Da pentru Ema

11. În general nu vă place ceea ce faceți? Nu e cazul

12. Modelul de comportament al celorlalți vă afectează profund? DA

13. Aveți multe stări de apatie în care nu doriți să faceți nimic? Nu e cazul

14. În general vă mobilizați greu din cauza moralului scăzut? Nu e cazul

15. Succesele celorlalți vă deprimă? Nu e cazul

16. Aveți tendința de a vă lamenta oricui este dispus să vă asculte? Nu e cazul

17. Considerați că nu primiți nimic din ceea ce doriți? DA

18. Simțiți că sunteți într-o situație care nu are nici o ieșire? Da pentru Ema

19. În general nu prea aveți încredere în oameni? DA

20. Sunteți neâmplinit pe plan sentimental? DA

21. Considerați că totul este sumbru? Nu e cazul

15-21 puncte Sunteți un om care stă bine cu moralul. Având o perspectivă optimistă vă integrați ușor în viață.

8-14 puncte În general nu aveți depresii, dar există momente în care vă vine să lasați totul baltă. Din fericire după ploaie vine soare. – In aceste caracteristici stă personajul lui Gil la începutul piesei.

0-7 puncte Moralul oscilează de la un pol la altul. Sunteți un om nehotărât care nu știe ce vrea de la viață. În consecință și stările de spirit sunt la fel. Ar fi cazul să vă hotărâți ce vreți și să acționați fără nici o amânare. Lasați nehotărârea la o parte.

Punctaj negativ: Depresia de care ați suferit a devenit cronică. Există metode de a trata depresia fără medicamente. – Ema se regăsește aici

1.5.Știți să vă bucurați de viață

”Știți să vă bucurați de viață?” test pentru Ema si Gil

1. Sunteți mulțumit cu situația materială pe care o aveți? NU

2. Aveți obiceiul să alocați o parte din venit pentru distracție? NU

3. Aveți o slujbă bine renumerată? Nu e cazul

4. La locul de muncă vă puteți exprima potențialul creator? Nu e cazul

5. Aveți prieteni pe care să vă puteți baza atât la bine cât și la rău? Nu e cazul

6. Sunteți iubit și stimat de cei din jur? Nu e cazul

7. Viața în familie vă aduce satisfacții ? NU

8. Iubirea pe care o purtați cuiva vă este împărtășită? Relativ

9. Viața sexuală pe care o aveți vă satisface calitativ și cantitativ? Relativ

10. Aveți grijă de propria stare de sănătate? Nu

11. Vă place să ieșiți în natură, la aer curat? Da pentru Ema

12. Călătoriile sunt o sursă de satisfacție pentru dumnavoastră? Nu e cazul, Emei i-ar placea o vacanță

13. Vă place să faceți sport sau o formă sistematică de mișcare? Nu e cazul

14. Aveți obiceiul să dansați? Dansează, dar nu e un obicei

15. Vă place să ascultați muzică de calitate? Nu e cazul

16. Cititul vă aduce satisfacție? Nu e cazul

17. Programele de la televizor vă satisfac exigențele? Da

18. Aveți grijă să aveți un program cât mai variat? Nu e cazul

19. Sunteți un om vesel? Da pentru Gil, nu pentru Ema

20. Treceți ușor peste supărare? Nu e cazul

21.Aveți un hobby care vă aduce multe bucurii? Da, rebusul

22. Aveți multe amintiri frumoase? NU

23. Considerați că aveți o viață spirituală intensă? Nu e cazul

24. Acceptați cu ușurință propunerile de distracție? Nu e cazul

25. Aveți conștiința curată? NU

9-16 puncte În general știți să vă bucurați de viață, dar aveți parte de mici necazuri care vă sâcâie. Din fericire de obicei, știți să treceți peste supărări. Atunci când este cazul știți să vă și distrați. – Așa erau personajele la începutul relației

0-8 puncte Sunteți un om plin de contradicții. În anumite momente sunteți fericit, iar în altele suferiți de depresie. Considerați că o bună parte din fericire se datorează banilor. Aveți puține satisfacții, iar bucuriile nu știți să le trăiți cu maximum de intensitate. Ar fi cazul să vă distrați mai mult. Dacă ați fi mai deschis micilor bucurii ale vieții, ați fi mai fericit. – Caracteristică pentru Gil

unctaj negativ: Sunteți un om nefericit. Nu știți să vă bucurați de viață. Aveți o viziune pesimistă asupra lumii. Suferiți de inhibiții care stau în calea fericirii dumneavoastră. Este recomandat să consultați un psiholog sau să urmați un curs de dezvoltare a personalității. – Ema in momentul începerii piesei.

1.6. Știți să vă controlați stările de stres

Știți să vă controlați stările de stres?” test pentru Ema și Gil

1. Sunteți o fire calmă? NU

2. Supărarea vă trece repede? Da pentru Gil

3. Cultivați armonia cu cei din jur? Nu e cazul

4.Știți să aplanați conflictele cu cei din jur? Da pentru Ema

5Atunci când e cazul știți să lăsați de la dumneavoasrtă? Da pentru Ema

6De obicei fața dumneavoastră exprimă seninătatea? Nu e cazul

7Aveți grijă ca programul zilnic să nu vă extenueze? Nu e cazul

8Atunci când sunteți obosit, știți să vă refaceți energiile pierdute? Nu e cazul

9Vă feriți de un program monoton? Nu e cazul

10Vă face plăcere să munciți? Nu pentru amândoi

11Aveți obiceiul să vă deconectați după eforturile fizice și intelectuale? Nu e cazul

12Evitați să vă descărcați nervii pe cei din jur? Nu

13Evitați să acționați în pripă? Nu e cazul

14Vă feriți de persoanele și de situațiile care vă provoacă agitație? Da pentru Gil

15Vă place să vă refugiați în locuri liniștite? Da pentru ambii

16Cunoașteți metode de relaxare profundă? Nu e cazul

17Somnul vă este odihnitor? Da

18Evitați consumul de substanțe toxice? NU

19.Aveți obiceiul ca în weekend să ieșiți în natură? NU

Considerați sănătatea mai importantă decât o anumită acțiune pe care nu o agreați? Da pentru Gil

Aveți obiceiul să ascultați muzică? Nu e cazul

9-16 puncte Aveți izbucniri de nervozitate, pe care știți să le eliminați. Stările de tensiune apar în primul rând atunci când sunteți nemulțumiți. Cu persoanele antipatice nu știți să vă purtați și le provocați destul de des. Ar fi mai indicat să fiți mai diplomat. Cu prietenii realizați relații armonioase.

0-8 puncte Vă enervați destul de des. Oscilați prea ușor de la o stare la alta. Activitatea profesională vă displace profund. Față de ceilalți trebuie să fiți mai calm și înțelegător. Dați mai multă importanță deconecării și relaxării. Încetiniți ritmul alert în care vă aflați momentan.

Punctaj negativ Vă enervați destul de des. Oscilați prea ușor de la o stare la alta. Activitatea profesională vă displace profund. Ar fi indicat să vă schimbați locul de muncă. Față de ceilalți trebuie să fiți mai calm și mai îngăduitor. Dați mai multă importanță relaxării și deconectării. – în acest caz răspunsul este de fapt cum vad actorii personajele nu cum se vad ei ca și personaje pe ei.

02..Interviu cu Antoaneta Zaharia

Acest interviu a fost realizat comunicând vitual, prin e-mailuri.
„Un autor scrie din plăcerea de a scrie și de a se exprima. Textul s-a născut scriindu-l pas cu pas în dorința de a pune pe hârtie relația dintre doi bătrâni.” Antoanete Zaharia

Miruna Radu: Cum s-a născut acest text, care este tema principală?

Antoaneta Zaharia: Tema principală este parteneriatul de o viață, cu dragostea și obisnuința care te leagă, cu rănile rememorate care fac viața un iad, de unde și titlul piesei, „Canicula”, iadul, și exacerbat la sacră mondială, cu o căldură uriașă, toate angoasele și gândurile contorsionate care plutesc în jurul pământului emise de atâtea milioane de oameni… textul s-a născut pas cu pas, inspirat din viața părinților mei, am pornit la drum cu gândul să scriu o comedie despre doi bătrâni ciufuți, uneori urâcioși, simpatici care se împung… și a ieșit așa…

Miruna Radu: Ce v-ați propus să aduceți nou pentru scena românească?

Antoaneta Zaharia: Pentru scena romanească … nu m-am gândit așa departe… eu doar am scris piesa… nu m-am gândit să aduc ceva nou… eu scriu pentru mine, este o mare plăcere confesiunea prin scris… mă liniștește, mă vindecă… mă repune în fața adevărurilor… îmi redă demnitatea de om…apropo… acest text am vrut să îl montez eu cu soțul meu și conducatoul unui teatru mic din București mi-a spus că e o tâmpenie… trebuie tăiat mult, prea e vorbărie… fără conflict… Apropo de conflict, la lectura piesei mele câștigătoare Uniter de dramaturgie, „Ziua perfectă”, mi s-a spus în față că e o prostie, că nu are conflict, că nu duce nicaieri… că așa poate scrie oricine, unde e Racine, unde e Caragiale azi?…. m-am dezamăgit foarte tare, pe de-o parte unii mă premiau și la lectură alții se uitau la mine foarte foarte foarte de sus, nu s-a montat până acum… deși a luat uniterul, colegii dramaturgi prezenți se bucurau că mă umilesc… iar când anii următori nu li s-au montat nici lor piesele… e jale… invidie, dispreț, prostie multa! Pe mine mă intereseaza atât: că piesele mele au substanță, au viață, au un adevar de spus, daca pentru un regizor spune ceva eu sunt foarte fericită.

Miruna Radu: Cum vedeți personajele, există cineva care va inspirat? Cum evoluează ele? Conflictul?

Antoaneta Zaharia: Personajele sunt inspirate din viața părinților mei, un bătrân cu suflet bun, sensibil, copil, fost milițian, degradat de regimul comunist și persecutat, cu probleme de alcoolism pe fondul unei lablități psihice, vesel, plin de umor, urâcios și bunic neprietenos… a îmbătrânit și nu și-a găsit liniștea… o femeie sensibilă, harnică, fost învațător emerit, care a îngrijit o familie și a rămas devotată în ciuda ieșirilor și izbucnirilor chinuitoare ale soțului. Nu am urmărit o evoluție a persinajelor, nicio iluminare târzie, am descris comprimat viața de zi cu zi, și asta mi-a plăcut, viața făcută din vorbe mici, neînsemnate, sau însemnate și mari… se urăsc și apoi când se calmează se iubesc iar… dar oare se iubesc? Oare așa a fost viața? Atașamentul? Asta nu știu nici eu… au momente când se iubesc, au momente când se urăsc… conflictul este interior, rememorarea trecutului și fixarea pe trumă, persecuția, la bătrân, viața plină de durere și regretul că nu a schimbat atunci când ar fi putut, la femeie… conflictul cu copilul că nu s-a realizat, că cere bani, cu nepoții că sunt stricători și inutili… vârsta de om ciufut care nu vrea să fie deranjat dar nu vrea să fie uitat… paradoxul, du-te vino al sentimentelor și mai al regretului că a îmbătrânit..

Miruna Radu: Ne puteți spune cateva cuvinte despre legatura titlului cu textul, de ce coreeni, japonezi ca obsesie?

Antoaneta Zaharia: Titlul l-am exlicat anterior, iadul pe pământ, căldura și intensitataea exacerbată a trăirilor și contorsiunilor sufletești, coreeeni, japonezi, refuzul realității, izolarea într-o lume imaginară unde se punea preț pe onoare, demnitate, loialitate, apropo de comunism și persecuție… gingășie la femei, frumusețe și delicatețe… tinerețea pierdută…

Miruna Radu: Cateva data biografice despre dvs.

Antoaneta Zaharia: Biografie ai, cv la teatru Odeon despre activitatea de actriță, am luat premiul de interpretare feminină pentru rol principal la festcom, ieri….pentru Dacia din „Titanic vals”… asa ca o gluma zic….

Am luat premiul Uniter de dramaturgie pentru "ziua perfecta" în 2009Alexandu Dabija a montat "Jocul", la Brașov. Am luat la Piatra Neamț, premiul de dramaturgie cu "Just for fun", 2010. Prima piesă, „Ziua în care nu s-a întamplat nimic”, am jucat-o chiar eu cu o prietenă, Frosa Cercel și am ajuns cu ea în Festivalul Național, secțiunea independentă, 2003, s-a înregistrat și la radio. Acum se joacă "Ciao bella" în regia mea, cu Clara Flores, Cătălina Mustață și Ioana Flora, cu mare succes, se joacă de doi ani în spații independente, teatrul de artă, teatrul de sufragerie, cluburi cu seară de teatru..Am trei spectacole pentru copii în regia și adaptarea mea, "Nică și poveștile sale", " Aventurile lui Hermann", după romanul lui Michael Ende, „Lungul drum către Santa Cruz”, roman pentru copii, "Ziua în care a fugit somnul" de Victoria Pătrașcu, adaptare făcuta de mine în versuri. În toate spectacolele joc și eu și se joacă la Muzeul Țăranului, trei duminici pe lună, împreună cu ateliere pentru copii, pe care le susțin tot eu, de la zece jumate în incinte de spectacolele pentru copii…Am trei copii, Radu, 8 ani, Ilia 3 jumatate, Mina, 2 ani, sunt căsătorită cu Marius Damian, actor și el la Odeon, și el scrie foarte foarte bine, în prezent este scenaristul tututror emisiunilor de succes de la Pro.

03. Antoaneta Zaharia – CV

9 iunie 1974

Studii

Academia de Teatru și Film, București, Facultatea de Teatru, secția actorie, clasa prof.univ. Alexandru Repan

Activitate profesională

Din 2003 actriță la Teatrul Odeon 
2002 – membru fondator al companiei ENTRACTE 
1997–2003 actriță la Teatrul Bulandra 

Roluri în teatru

Teatrul Odeon

Dacia în Titanic Vals de Tudor Mușatescu, regia Alexandru Dabija

Frieda Esser în Grădinile Groazei de Daniel Call, un spectacol de Mariana Cămărășan și Alexandra Penciuc

D-na, Chinez, Ea, Ardeleanca în Câtă speranță de Hanoch Levin, regia Radu Afrim

Francesca Pițigoi – Thisbe, Îndrăgostita în Pyramus & Thisbe 4 You după William Shakespeare, regia Alexandru Dabija

Patricia în Extrem de William Mastrosimone, regia Sorin Militaru

Darlene, Diane, Mama în Camera de hotel – o trilogie de Barry Gifford, regia Alexandru Dabija

Catherine în E doar sfârșitul lumii de Jean-Luc Lagarce, regia Radu Afrim

Doamna, Domnișoara, Menajera în Ionesco – cinci piese scurte de Eugene Ionesco, regia Alexandru Dabija

Ofelia în Hamletmachine de Heiner Müller, regia Dragoș Galgoțiu

Duneașa în Livada de vișini de A.P. Cehov, regia Sorin Militaru

Olga în Chip de foc de Marius von Mayenburg, regia Felix Alexa

Zamfira în Gaițele de Alexandru Kirițescu, regia Alexandru Dabija

Copila în De ce fierbe copilul în mămăligă după Aglaja Veteranyi, regia Radu Afrim

Colaborări

Teatrul Bulandra

Ala în Tango de S. Mrozek, regia Gelu Colceag

Katrin în Mutter Courage de Bertolt Brecht, regia Cătălina Buzoianu

Fetișcana în Tacâmuri de pui de Spiro Gyorgy, regia Gelu Colceag

Cri în Levantul de Mircea Cărtărescu, regia Cătălina Buzoianu

Liana în Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan, regia Vlad Massaci

Alte teatre

Sanne în Plaja de Peter Asmussen, regia Radu Afrim, Teatrul Maria Filotti, Brăila

Fata în Ziua în care nu s-a întâmplat nimic de Antoaneta Zaharia, regia Teo Herghelegiu, co-producție compania Entracte, Teatrul Luni de la Green Hours, club La Scena

Antoaneta Zaharia în Să dansăm tutuguri co-producție CIAC și Fundația Culturală Contemporania

Ea în Cum se face de R. Mazucco, regia Teo Herghelegiu, Teatrul Inexistent și Teatrul Act

Olimpia, Olga în Domnul și Doamna Oval de Teo Herghelegiu, regia Teo Herghelegiu, co-producție Teatrul Inexistent, Teatrul Act, Teatrul Luni de la Green Hours, Muzeul Literaturii Române

Eleva în Steaua fără nume de Mihail Sebastian, regia Alexa Visarion, Teatrul Național București

Film

ZIUA ÎN CARE DUMNEZEU NE SĂRUTĂ PE GURĂ regia Sașa Dragin 
BUCUREȘTI – WIENN regia Cătălin Mitulescu

Scurt-metraje

ULTIMUL CHARLOTT regia Cristi Dumitru 
SÂMBĂTĂ SEARA regia Radu Dragomir 
ANGOASAT regia Andrei Popescu 

Premii

Premiul pentru interpretare feminină pentru rolurile Doamna, Domnișoara, Menajera din spectacolul IONESCO – CINCI PIESE SCURTE de Eugene Ionesco, regia Alexandru Dabija la Festivalul VEDETEatru, Buzău, 2008 
Nominalizare UNITER 2004 pentru Cea mai bună actriță într-un rol principal pentru rolul Copila din spectacolul DE CE FIERBE COPILUL ÎN MĂMĂLIGĂ de Aglaja Veteranyi, regia Radu Afrim 
Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț pentru rolul Copila din DE CE FIERBE COPILUL ÎN MĂMĂLIGĂ 
Premiul Criticii–12 pentru Generația 2000, acordat în cadrul Galei UNITER (2001) 
Premiul de interpretare feminină la Festivalul Internațional de Teatru, Piatra Neamț pentru rolul Ea din spectacolul CUM SE FACE (2000) 
Premiul II la Gala Tânărului Actor, Costinești (1996)

04. Schițe costume

05. Schite decor

07. Fotogafii repetiții:

08. Fotografii spectacol

09. Afiș

10. Banner

11.Fotografii premieră.