Taxe Si Impozite Locale LA Primaria Bistrita
CUPRINS:
ABSTRACT…………………………………………………………………………… 4
INTRODUCERE……………………………………………………………..5
DELIMITAREA FINANȚELOR PUBLICE LOCALE……………..8
Conținutul și trăsăturile finanțelor publice locale………………………………………8
1.2 Modul de organizare a finanțelor publice locale. Autonomia locală și autonomia financiară………………………………………………………………………………………9
1.3 Procesul bugetar local……………………………………………………………………………..13
1.3.1 Elemente generale………………………………………………………………………………..13
1.3.2 Etapele procesului bugetar local…………………………………………………………..14
1.4 Resursele financiare publice……………………………………………………………………18
2. IMPOZITE ȘI TAXE – PREZENTARE GENERALĂ……………..22 2.1 Scurt istoric privind apariția și evoluția impozitelor și taxelor…………………22 2.2 Conținutul, caracteristicile și rolul impozitelor și taxelor………………………..25
2.3 Deosebiri între impozite și taxe ca noțiuni fiscale…………………………………….29
2.4 Clasificarea impozitelor………………………………………………………………………….30
2.5 Elementele tehnice ale impozitului………………………………………………………….35
2.6 Asieta impozitului………………………………………………………………………………….38
2.7 Principiile impozitului……………………………………………………………………………40
2.8 Taxe……………………………………………………………………………………………………..46
3. STUDIU DE CAZ I – STABILIREA, URMĂRIREA ȘI ÎNCASAREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE LA PRIMǍRIA BISTRIȚA………………………………………………………………48
3.1 Organizarea serviciului public municipal „finanțe publice municipale”….48
3.2 Stabilirea taxelor și impozitelor locale……………………………………………………51
3.3 Colectarea impozitelor și taxelor locale………………………………………………….55
3.4 Înlesniri la plata impozitului…………………………………………………………………..57
3.4 Executarea silită a creanțelor bugetare………………………………………………….58
4. STUDIU DE CAZ II – ANALIZA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE…………………………………………………………………………………….60
4.1 Impozitul pe clădiri………………………………………………………………………………..62
4.2 Impozitul și taxa pe teren………………………………………………………………………..71
4.3 Taxa asupra mijloacelor de transport………………………………………………………77
4.4 Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor…………………82
4.5 Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate……………………..83
4.6 Impozitul pe spectacole…………………………………………………………………………..86
4.7 Taxa hotelieră…………………………………………………………………………………………89
4.8 Alte taxe locale……………………………………………………………………………………..90
4.9 Facilități fiscale……………………………………………………………………………………..91
CONCLUZII………………………………………………………………………………96
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………..98
=== TAXE SI IMPOZITE LOCALE LA PRIMARIA BISTRITA ===
CUPRINS:
ABSTRACT…………………………………………………………………………… 4
INTRODUCERE……………………………………………………………..5
DELIMITAREA FINANȚELOR PUBLICE LOCALE……………..8
Conținutul și trăsăturile finanțelor publice locale………………………………………8
1.2 Modul de organizare a finanțelor publice locale. Autonomia locală și autonomia financiară………………………………………………………………………………………9
1.3 Procesul bugetar local……………………………………………………………………………..13
1.3.1 Elemente generale………………………………………………………………………………..13
1.3.2 Etapele procesului bugetar local…………………………………………………………..14
1.4 Resursele financiare publice……………………………………………………………………18
2. IMPOZITE ȘI TAXE – PREZENTARE GENERALĂ……………..22 2.1 Scurt istoric privind apariția și evoluția impozitelor și taxelor…………………22 2.2 Conținutul, caracteristicile și rolul impozitelor și taxelor………………………..25
2.3 Deosebiri între impozite și taxe ca noțiuni fiscale…………………………………….29
2.4 Clasificarea impozitelor………………………………………………………………………….30
2.5 Elementele tehnice ale impozitului………………………………………………………….35
2.6 Asieta impozitului………………………………………………………………………………….38
2.7 Principiile impozitului……………………………………………………………………………40
2.8 Taxe……………………………………………………………………………………………………..46
3. STUDIU DE CAZ I – STABILIREA, URMĂRIREA ȘI ÎNCASAREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE LA PRIMǍRIA BISTRIȚA………………………………………………………………48
3.1 Organizarea serviciului public municipal „finanțe publice municipale”….48
3.2 Stabilirea taxelor și impozitelor locale……………………………………………………51
3.3 Colectarea impozitelor și taxelor locale………………………………………………….55
3.4 Înlesniri la plata impozitului…………………………………………………………………..57
3.4 Executarea silită a creanțelor bugetare………………………………………………….58
4. STUDIU DE CAZ II – ANALIZA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE…………………………………………………………………………………….60
4.1 Impozitul pe clădiri………………………………………………………………………………..62
4.2 Impozitul și taxa pe teren………………………………………………………………………..71
4.3 Taxa asupra mijloacelor de transport………………………………………………………77
4.4 Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor…………………82
4.5 Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate……………………..83
4.6 Impozitul pe spectacole…………………………………………………………………………..86
4.7 Taxa hotelieră…………………………………………………………………………………………89
4.8 Alte taxe locale……………………………………………………………………………………..90
4.9 Facilități fiscale……………………………………………………………………………………..91
CONCLUZII………………………………………………………………………………96
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………..98
ABSTRACT
This work intituled „Taxes and local duties at Bistrita’s town hall ” has the target to find and deliberate upon the essential aspects reguarding local taxes and duties, attending on a higher knowlwdge and understanding of the way of establisment, attending and cashing (receipt) of these local bugets resources. In order to achieve this objectiv, I started a study at Bistrita"s town hall, and more concret that is, through the municipal public service – „Direcția Finanțe Publice Municipale”.
Starting from the legal cadre which stands at the base of unfold activities by the local public administration, in this debate I made first a short presentation of the theoretical notions related to local public finances, local authonomy, local buget and pointing out the public financial resources. Then, after a general presentation of the mode of establisment, control, pursuing of the local taxes and duties, in Bistrița’s town, I managed a detailed analisis of the main local taxes and duties, beggining with the theoretical aspects and continuing till to concret exemplification of the mode of calculating the taxes and duties due to the year 2007.
INTRODUCERE
Lucrarea de față își propune surprinderea și tratarea aspectelor esențiale privind impozitele și taxele locale, urmărindu-se o mai bună cunoaștere și înțelegere a modului de stabilire, urmărire și încasare a acestor resurse ale bugetului local. Pentru atingerea acestui obiectiv am întreprins un studiu la Primăria municipiului Bistrița și mai concret, prin intermediul Serviciului public municipal – „Directia Finanțe Publice Municipale”.
Am ales impozitele și taxele locale ca obiectiv al acestei lucrări, datorită creșterii rolului pe care acestea îl au în formarea veniturilor bugetelor locale și în finanțarea cheltuielilor publice. Caracteristică pentru evoluția impozitelor și taxelor este tendința de creștere continuă ca mărime absolută și relativă, în paralel cu creșterea cheltuielilor publice. Chiar dacă aparent, plata impozitelor se face fără o contraprestație directă sau fără vreun echivalent, sau contraserviciu imediat, de valoare egală sau apropiată, din partea statului, în realitate, în timp, fiecare contribuabil beneficiază de pe urma impozitelor plătite, mai mult sau mai puțin, mai devreme sau mai târziu, direct sau indirect. Așadar instituirea și obligativitatea achitării impozitelor și taxelor locale este pe cât de necesară, pe atât de apăsătoare asupra bugetelor individuale ale contribuabililor persoane fizice și juridice.
Impozitele și taxele locale au fost transferate în sarcina autorităților administrației publice locale începând cu data de 01 ianuarie 2000, ca urmare a prevederilor Legii nr.189/1998 privind finanțele publice locale, unde se precizează că autoritățile administrației publice locale preiau de la organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor o serie de atribuții privind stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor și taxelor locale și a altor venituri ale bugetelor locale, inclusiv a majorărilor de întârziere și a amenzilor, soluționarea obiecțiunilor și a plângerilor formulate la actele de control și de impunere, precum și executarea creanțelor bugetare.
Așadar prin această lege se sporește autonomia administrațiilor locale, atât în ceea ce privește modul de stabilire, constatare, urmărire și încasare a veniturilor locale, cât și a modului de planificare a cheltuielilor bugetare, conferindu-le responsabilități suplimentare atât în colectarea, cât și în gestionarea resurselor locale. O autonomie reală nu poate exista fără asigurarea resurselor financiare necesare într-o proporție corespunzătoare cu responsabilitățile și competențele conferite de lege.
Autonomia locală este întărită prin Legea nr. 215/2001, legea administrației publice locale, potrivit căreia administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează în temeiul principiilor autonomiei locale și a eligibilității autorităților administrației publice locale. Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și a gestiona, în numele și în interesul colectivității locale pe care o reprezintă treburile publice, în condițiile legii. Acest drept se exercită, la nivelul municipiului Bistrița de Consiliul Local al municipiului Bistrița, primarul municipiului Bistrița precum și de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, autorități ale administrației publice locale, alese prin vot.
Prin dispozițiile constituționale, dezvoltate prin reglementările Legii administrației publice locale, Consiliul local al municipiului Bistrița a primit o largă competență și responsabilitate în rezolvarea problemelor la nivel local. În acest sens consiliul local are sarcina de a organiza și executa o serie de lucrări în folosul comunității, sarcină care nu poate fi îndeplinită în lipsa unor fonduri bănești care să fie gestionate de aceste autorități publice locale.
Prevederile legii reglementează problema constituirii bugetului local aflat la dispoziția Consiliului Local al municipiului Bistrița, buget a cărui sursă de constituire o reprezintă și impozitele și taxele locale. Consiliul local poate stabili și alte taxe, în afara celor reglementate prin lege, pentru serviciile publice nou create pe raza sa teritorială, în scopul satisfacerii unor nevoi ale locuitorilor, cu condiția ca aceste taxe să asigure cel puțin acoperirea cheltuielilor cu înființarea, întreținerea și funcționarea acestor servicii. Aceste taxe speciale se gestionează în regim extrabugetar, iar disponibilitățile rămase la sfârșitul anului se raportează în anul următor cu aceeași destinație.
Pornind de la cadrul legal care stă la baza activității desfășurate de autoritățile administrației publice locale, în lucrarea de față am făcut mai întâi o scurtă trecere în revistă a noțiunilor teoretice legate de finanțele publice locale, autonomia locală, bugetul local și scoaterea în relief a resurselor financiare publice. Apoi, după o prezentare generală a modului de stabilire, control, urmărire a impozitelor și taxelor locale în municipiul Bistrița, am întreprins o analiză detailată a principalelor impozite și taxe locale, pornind de la aspectele teoretice până la exemplificarea concretă a modului de calcul a impozitelor și taxelor aferente anului 2007.
CAPITOLUL I
DELIMITAREA FINANȚELOR PUBLICE LOCALE
1.1. CONȚINUTUL ȘI TRĂSĂTURILE FINANȚELOR PUBLICE LOCALE
Un stat democratic trebuie să înlesnească cetățenilor săi participarea la administrarea intereselor publice și accesul la luarea deciziilor în problemele care îi preocupă. În toate țările democratice, o parte importantă a activităților economice se desfășoară sub reprezentabilitatea administrativă, financiară și legală a autorităților locale.
Deși inițial finanțele publice au avut un caracter prin excelență centralizat, constituind apanajul exclusiv al statului, în statele contemporane, sfera finanțelor publice s-a extins la nivelul colectivităților publice secundare (regiuni, departamente, municipii, orașe, comune) și a altor organisme publice cu personalitate juridică (stabilimente publice, societăți naționale, camere de comerț și industrie).
Din punct de vedere economic, ponderea și rolul finanțelor locale în cadrul finanțelor publice generale a crescut prin influențele economice pozitive asupra economiei locale și a economiei naționale în general, datorită descentralizării finanțelor publice.
În legătură cu conceptul de finanțe părerile specialiștilor sunt împărțite. Unii economiști consideră finanțele ca „fiind fonduri bănești la dispoziția statului”, alții consideră finanțele „bani și bunuri utilizați pentru funcționarea instituțiilor publice” sau ca „totalitatea resurselor și sarcinilor referitoare la activitatea instituțiilor publice”. Pentru statul modern, finanțele publice nu mai reprezintă un simplu mijloc prin care se acoperă cheltuielile sale, ci în primul rând un mijloc de intervenție în economie.
Finanțele publice locale, asemănător celor centrale, grupează ansamblul mijloacelor și procedeelor de constituire și utilizare a fondurilor bănești de interes public, însă, pe plan local, reunind finanțele tuturor comunelor, orașelor și a celorlalte unități administrativ-teritoriale și ale altor organisme publice cu personalitate juridică. În structura finanțelor locale, componența principală o reprezintă bugetele unităților administrativ-teritoriale.
Ca totalitate a resurselor financiare pe care autoritățile locale le au la dispoziție pentru a-și îndeplini competențele conferite prin lege, finanțele publice locale, constituie cel mai important instrument de transpunere în practică a principiului democratic al autonomiei locale, privit ca ansamblu de drepturi, pârghii și mijloace atribuite colectivităților locale și autorităților alese ale acestora pentru a decide în probleme esențiale care le afectează viața socială și economică.
În sinteză, finanțele publice locale, pot fi considerate suportul și catalizatorul democrației și dezvoltării la nivel local.
Obiectivul finanțelor publice locale privește atât încasarea veniturilor cât și efectuarea cheltuielilor de către autoritatea locală potrivit unui mandat specific acordat de către alegătorii săi.
1.2. MODUL DE ORGANIZARE A FINANȚELOR PUBLICE LOCALE.
AUTONOMIA LOCALĂ ȘI AUTONOMIA FINANCIARĂ
Finanțele publice locale pot fi definite ca totalitatea operațiunilor privind formarea, administrarea, utilizarea și controlul resurselor financiare ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local.
Obiectivul finanțelor publice locale privește atât încasarea veniturilor cât și efectuarea cheltuielilor de către autoritatea locală, în scopul îndeplinirii sarcinilor sale, prevăzute de lege, potrivit unui mandat specific acordat de alegătorii săi. Funcționarea finanțelor publice locale are la bază tehnicile comune ale Finanțelor publice.
Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a organelor administrației publice locale de a soluționa și gestiona, în interesul comunităților locale pe care le reprezintă, treburile publice.
Autonomia locală este doar administrativă și financiară. Caracterul administrativ al autonomiei rezultă din prerogativele care revin autorităților administrației publice locale potrivit legii, libera inițiativă în toate domeniile de activitate, cu excepția celor date în mod expres în competența altor autorități publice.
Pe de altă parte, raporturile dintre organele administrației publice locale din comune și orașe și organele administrației publice județene au la bază principiile autonomiei, legislației, reprezentabilității, cooperării și solidarității în rezolvarea problemelor la scara întregului județ. De asemenea deosebit de important este faptul că nu există raporturi de subordonare între autoritățile administrației publice locale și consiliul județean, precum și între consiliul local și primar.
În plan financiar, autonomia locală înseamnă dreptul comunelor, orașelor și județelor de a avea un patrimoniu și resurse proprii, de a se gestiona în concordanță cu normele legale și interesele colectivității. Ele administrează domeniul public și privat al unităților administrativ-teritoriale, pot stabili taxe și impozite cu caracter local, pot să coopereze și să se asocieze cu alte autorități ale administrației publice locale din țară sau din străinătate.
Necesitatea autonomiei financiare este un lucru evident, autonomia administrativă fiind de neconceput fără asigurarea suportului material al funcționării, respectiv fără finanțare. Autonomia financiară este justificată și de faptul că o comunitate locală își cunoaște cel mai bine posibilitățile proprii privind resursele publice bănești și mai ales nevoile privind cheltuielile ce trebuiesc acoperite. Prin urmare, prin autonomia finanțelor publice locale se realizează promovarea interesului local de către consiliile comunale, orășenești, municipale și județene.
Organizarea distinctă a finanțelor locale, pe baza autonomiei lor financiare, permite degrevarea finanțelor centrale de o serie de cheltuieli, o mai bună urmărire a modului de utilizare a resurselor constituite, reducerea fluxurilor bănești între nivelul central și cel local.
Aplicarea principiului autonomiei locale nu trebuie să aducă atingere caracterului de stat național, unitar și indivizibil al României.
În țara noastră organizarea teritorială a finanțelor publice urmărește organizarea teritoriului în unități administrativ-teritoriale (județe, municipii, orașe, comune). Astfel fiecare comună, oraș, municipiu, sector al municipiului București, județ, respectiv municipiul București, întocmește bugetul local, în condiții de autonomie. Între aceste bugete nu există relații de subordonare.
Organele financiare locale care funcționează la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, acoperă, prin activitatea lor întregul teritoriu al țării și îndeplinesc atribuțiile cu caracter financiar în toate localitățile.
Cele mai importante competențe și răspunderi ale autorităților administrației publice locale, în ceea ce privește finanțele publice locale ar fi:
1. elaborarea și aprobarea bugetelor locale, în condiții de echilibru bugetar, la termenele și potrivit prevederilor stabilite ;
2.stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor și taxelor locale, precum și a altor venituri ale unităților administrativ teritoriale, prin compartimente proprii de specialitate, în condițiile legii;
3. urmărirea și raportarea execuției bugetelor locale și rectificarea acestora, pe parcursul anului bugetar, în condiții de echilibru bugetar;
4. stabilirea și urmărirea modului de prestare a serviciilor publice locale, inclusiv opțiunea trecerii sau nu a acestor servicii în răspunderea unor agenți economici specializați sau servicii publice locale, urmărindu-se eficientizarea acestora în beneficiul colectivităților locale;
5. administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale;
6. contractarea directă de împrumuturi interne și externe, pe termen scurt, mediu și lung și urmărirea achitării, la scadență, a obligațiilor de plată rezultate din acestea;
7. garantarea de împrumuturi interne și externe, pe termen scurt, mediu și lung, și urmărirea achitării, la scadență, a obligațiilor de plată rezultate din împrumuturile respective de către beneficiari;
8. administrarea fondurilor publice locale pe parcursul execuției bugetare, în condiții de eficiență;
9. stabilirea opțiunilor și priorităților în aprobarea și în efectuarea cheltuielilor publice locale;
10. elaborarea, aprobarea, modificarea și urmărirea realizării programelor de dezvoltare în perspectivă a unităților administrativ-teritoriale ca bază a gestionării bugetelor locale anuale;
11. îndeplinirea și a altor atribuții, competențe și responsabilități prevăzute de dispozițiile legale.
1.3. PROCESUL BUGETAR LOCAL
1.3.1. Elemente generale
Prin bugetele locale se înțelege bugetele de venituri și cheltuieli ale unităților administrativ-teritoriale, care au personalitate juridică. Termenul de buget provine din latina veche, unde cuvântul „bulga” avea semnificația de sac sau pungă cu bani.
Procesul bugetar local sub aspectul conținutului, reprezintă ansamblul acțiunilor și măsurilor întreprinse de autoritățile locale în scopul concretizării politicii financiare aplicate de autoritatea guvernamentală.
Procesul bugetar local presupune:
existența unor resurse financiare;
alocarea lor în scopul furnizării către cetățeni a bunurilor și serviciilor publice.
Instrumentul în care își găsesc reflectarea toate resursele financiare și cheltuielile publice ale unității administrativ-teritoriale îl constituie bugetul local.
Fiecare comună, oraș, municipiu, județ întocmește un buget local, în condiții de autonomie, potrivit legii. Între aceste bugete nu există relații de subordonare, fiecare dintre acestea este autonom unul față de celălalt.
Bugetele locale reprezintă instrumente de planificare și de conducere a activității financiare și reflectă fluxurile formării veniturilor și efectuării cheltuielilor, modalitatea de finanțare a cheltuielilor pe destinații și de acoperire a deficitelor, gradul de autonomie a administrației locale față de administrația centrală.
Cele două verigi ale bugetelor locale sunt:
1. bugetele proprii ale județelor și al municipiului București, administrate de consiliile județene, respectiv Consiliul General al municipiului București;
2. bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor și ale sectoarelor municipiului București, administrate de consiliile locale.
Consiliile județene, consiliile locale și Consiliul General al municipiului București sunt autorități deliberative, iar primarii și președinții consiliilor județene sunt autorități executive.
Pentru ca bugetul local să devină operațional este necesară, ca o premisă esențială, elaborarea politicii financiare a guvernului pentru o anumită perioadă. Se impune deci existența cadrului juridic care să reglementeze, pe de o parte categoriile și nivelele impozitelor, taxelor și contribuțiilor percepute de la persoane fizice și juridice, pe de altă parte destinațiile spre care pot fi orientate alocațiile bugetare în vederea furnizării de bunuri și servicii publice. Având la bază un anumit cadru legislativ ce trebuie să se afle în concordanță cu obiectivele programului de guvernare, consiliile locale pot declanșa procesul bugetar local.
Instituțiile publice cu atribuții în realizarea procesului bugetar local cuprind autoritățile administrativ-teritoriale, instituțiile publice și serviciile publice de interes local cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.
1.3.2. Etapele procesului bugetar local
Etapele procesului bugetar anual sunt stabilite prin lege, în baza principiilor anualității și publicității, cu precizarea termenelor concrete de derulare și finalizare.
Etapele consecutive ale procesului bugetar se referă la:
Elaborarea proiectului de buget
Aprobarea bugetului
Execuția bugetului local
Încheierea execuției bugetului local
Controlul execuției bugetului local
Aprobarea execuției bugetului local
1. Elaborarea proiectului de buget
Elaborarea proiectelor bugetelor locale se bazează pe proiectele de bugete proprii ale autorității administrative, ale instituțiilor și serviciilor publice din subordine. Ordonatorii de credite ai bugetelor locale, propun programele specifice activității desfășurate pentru a fi finalizate.
Programele analizate de către ordonatorii principali de credite se aprobă ca anexe la bugetul local. Legea 108/2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.45/2003 privind finanțele publice locale stabilește procedurile ce se efectuează în vederea examinării și adoptării bugetelor locale și calendarul acestora. Termenul final pentru elaborarea proiectelor de bugete de către ordonatorii principali de credite la direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat este 20 iulie, urmând ca acestea să transmită proiectele bugetelor locale pe ansamblul județului.
Pe baza veniturilor proprii și a sumelor repartizate, ordonatorii principali de credite, în termen de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României definitivează proiectul bugetului local care se publică în presa locală sau se afișează la sediul unității administrativ – teritoriale, locuitorii putând depune contestații în termen de 15 zile da la data publicării. În 5 zile de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor, proiectul bugetului local, însoțit de raportul primarului, al președintelui consiliului județean sau al primarului general al municipiului București, după caz, și de contestațiile depuse de locuitori, este supus aprobării consiliului local, județean sau Consiliului General al Municipiului București, după caz.
Consiliul local, județean și Consiliul General al Municipiului București, după caz, în termen de maximum 10 zile de la data supunerii spre aprobare a proiectului de buget local se pronunță asupra contestațiilor și adoptă proiectul bugetului local.
Proiectele bugetelor locale se prezintă spre aprobare consiliilor locale, județene și consiliului general al municipiului București, după caz, în termen de maximum 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat .
Pe parcursul exercițiului bugetar, consiliile locale, județene și Consiliul General al municipiului București, după caz, pot aproba rectificarea bugetelor locale, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a rectificării bugetului de stat, precum și ca urmare a unor propuneri fundamentale ale ordonatorilor principali de credite.
2. Aprobarea bugetului local
Organul împuternicit de lege să aprobe proiectul de buget este consiliul local.
Proiectul de buget prezentat consiliului local, județean sau Consiliului general al municipiului București, parcurge următoarele etape:
prezentarea de către primar, președinte al consiliului județean, după caz, a raportului pe marginea proiectului de buget în plenul consiliului; examinarea de către comisii structurate, de obicei pe domenii;
analiza contestațiilor primite;
aprobarea sau respingerea amendamentelor aduse proiectului de buget de comisiile respective;
adoptarea prin hotărâre a proiectului de buget votat mai întâi pe capitole, subcapitole, articole și anexe. Veniturile și cheltuielile prevăzute în bugetele locale se repartizează pe trimestre, în funcție de termenele legale de încasare a veniturilor și de perioadele în care se efectuează cheltuielile.
3. Execuția bugetului local
Execuția bugetului constă în încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor aprobate.
Responsabilitatea execuției bugetare revine primarului sau președintelui consiliului județean, care prin instituțiile sale componente trebuie să-și dovedească capacitatea de administrare atât a procesului de colectare la un nivel cât mai înalt al veniturilor, cât și a procesului de utilizare a alocațiilor bugetare.
Prevederile bugetare privind veniturile reprezintă limite minime de realizat, cu excepția veniturilor din împrumuturi care constituie limite maxime de atins. La rândul lor, cheltuielile bugetare aprobate prin lege, reprezintă limite maxime, ce nu pot fi depășite de instituțiile publice care execută bugetul, fiind obligate să respecte întocmai destinațiile stabilite pentru fiecare alocație bugetară.
Încasarea veniturilor cuvenite bugetului, respectiv efectuarea plăților de la buget, se efectuează printr-o instituție specializată aflată în subordinea Ministerului Finanțelor, respectiv Trezoreria Statului.
În execuție, existǎ multiple particularități de conținut și instituționale, execuția veniturilor bugetare fiind un proces distinct față de execuția cheltuielilor bugetare.
4. Încheierea execuției bugetului local
Concretizarea modului de gestionare a bugetului se efectuează prin întocmirea, la finele anului bugetar, a contului de execuție bugetară. Aceasta reflectă finalitatea operațiunilor de executare a veniturilor și cheltuielilor bugetare și conduce la determinarea rezultatului execuției bugetare, care poate fi favorabil (excedent) sau nefavorabil (deficit).
Exercițiul bugetar este anual și coincide cu anul calendaristic.
Execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. Conturile anuale de execuție ale bugetelor locale se prezintă în structura următoare:
A. VENITURI
1. Prevederi bugetare aprobate inițial
2. Prevederi bugetare definitive
3. Încasări realizate
CHELTUIELI
1. Credite aprobate inițial
2. Credite definitive
3. Plăți efectuate
La determinarea rezultatului exercițiului se iau în considerare numai operațiunile de încasări ale veniturilor și plăți în contul cheltuielilor realizate în anul bugetar efectiv, indiferent de exercițiul la care se referă. În acest caz, orice venit neîncasat și orice cheltuială neefectuată până la data de 31 decembrie se vor încasa sau efectua, după caz în contul bugetului local pe anul următor.
5. Controlul execuției bugetului local
După întocmirea contului anual de execuție bugetară specialiștii din compartimentele de audit intern verifică atât bilanțul cât și contul de execuție bugetară. Se efectuează verificări și analize în scopul evaluării obiective a modului în care au fost îndeplinite prevederile bugetului cu privire la derularea procesului bugetar, respectiv la încasarea veniturilor și utilizarea resurselor în mod economic, eficace și eficient.
Totodată se identifică neajunsurile și slăbiciunile acestui proces, propunându-se măsuri de perfecționare. Dacă se constată operațiuni nelegale generatoare de pagube materiale, se fac propuneri de recuperare a prejudiciilor.
Contul de execuție bugetară se supune și controlului de performanță al Curții de Conturi care prin structurile sale funcționale se pronunță asupra calității gestiunii banilor publici la nivelul fiecărei instituții și pe ansamblul bugetului.
6. Aprobarea execuției bugetului local
În baza raportului privind contul anual de execuție bugetară, elaborat de autoritatea executivă, însoțit de raportul de audit intern se declanșează procedura de dezbatere și aprobare a acestuia de către autoritățile deliberative.
Se prezintă, în sinteză, evoluția fenomenelor economico-financiare ce au avut loc la nivelul unității administrativ-teritoriale din anul la care se referă execuția bugetară și factorii care au influențat această evoluție. Are loc exprimarea punctelor de vedere ale formațiunilor politice reprezentate în consiliile locale, prilej cu care se fac aprecieri privind calitatea gestiunii bugetare comparativ cu prevederile bugetului aprobat. Se pot avansa propuneri privind modificarea unor hotărâri proprii în vederea creșterii resurselor financiare, respectiv, eficienței utilizării banilor publici. Votul final favorabil privind aprobarea contului anual de execuție bugetară marchează încheierea etapelor procesului bugetar.
1.4 RESURSELE FINANCIARE PUBLICE
Impozitele, taxele, contribuțiile, ca resurse fiscale sunt elemente esențiale ale veniturilor bugetului public național. Acestea reprezintă instrumente de politică fiscală în mâna deținătorilor puterii politice, care le folosesc în aplicarea programelor de guvernare. Resursele fiscale sunt destinate a alimenta bugetul național public, în diversele lui componente, având caracterul de resurse publice folosite în scopul acoperirii nevoilor publice. Constituția României, la art. 56 statuează obligația cetățenilor de a contribui, prin impozite și taxe, la acoperirea cheltuielilor publice.
Resursele financiare publice, din punct de vedere al conținutului lor economic, se concretizează în:
prelevările cu caracter obligatoriu (impozite, taxe, contribuții);
resursele de trezorerie;
resursele provenind din împrumuturi publice;
resursele provenind din emisiune monetară fără acoperire.
1) Prelevările cu caracter obligatoriu se prezintă sub forma veniturilor fiscale și nefiscale. Veniturile fiscale se instituie de catre stat, în virtutea suveranității sale financiare, în calitatea sa de subiect de drept public. Veniturile cu caracter fiscal reprezintă prelevări legale din veniturile create de unitățile economice și populatie, inclusiv în legatură cu deținerea de către aceștia a unor averi sau proprietăți impozabile și se concretizează în:
impozite, taxe și contribuții directe, în cazul cărora suportatorul real este considerat a fi însuși subiectul lor;
impozite și taxe indirecte, în cazul cărora suportatorul real nu coincide cu subiectul plătitor, datorită fenomenului financiar de repercursiune.
Veniturile nefiscale sunt acele venituri care revin statului:
în calitatea sa de proprietar de capitaluri avansate în procesul reproducției economice (de exemplu, dividendele);
de la regiile publice sau societățile naționale autonome (apar sub forma întregului profit net al acestora sau a vărsămintelor unei fracțiuni din profitul net rămas după alimentarea fondurilor proprii);
de la instituțiile publice (apar sub forma taxelor de metrologie, pentru eliberarea autorizațiilor de transport cu autovehicule în traficul internațional de mărfuri; a veniturilor încasate de diverse unități sau pentru diverse activități, care se varsă la buget, cum sunt veniturile unităților publice veterinare, ale unităților de reproducție și selecție a animalelor, din chiriile aferente imobilelor proprietate de stat și administrate de instituții publice; din vărsămintele efectuate din veniturile unor instituții publice și ale unor activități autofinanțate);
din diverse alte surse (sunt denumite venituri nefiscale diverse) cum sunt de pildă cele provenite din:
*amenzile și penalitățile aplicate;
*valorificarea bunurilor confiscate;
*concesiunile realizate de instituțiile publice;
*expertizele în domeniul navigației etc.
2). Resursele de trezorerie intervin pentru acoperirea temporară a deficiențelor curente ale bugetului național public.
3). Resursele financiare provenind din împrumuturi publice constituie un mijloc frecvent de procurare a resurselor financiare și de acoperire a deficitului bugetar și se gestionează, de asemenea, prin sistemul trezoreriei publice.
4). Emisiunea monetară fără acoperire, deși constituie o modalitate de finanțare a deficitului bugetar, produce și efecte negative, pe plan economic și social fiind generată de inflații.
CAPITOLUL II
IMPOZITE ȘI TAXE – PREZENTARE GENERALĂ
2.1 SCURT ISTORIC PRIVIND APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA TAXELOR ȘI IMPOZITELOR LOCALE
Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărui apariție este legată de existența statului și a banilor.
De la apariția lor, impozitele au fost concepute și aplicate diferit, în funcție de dezvoltarea economico-socială și de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat. Fiecărui moment de dezvoltare al societății îi corespunde un anumit nivel al impozitelor, nivel care se schimbă pe măsura acestei dezvoltări.
Specific evoluției impozitelor în perioada postbelică este tendința creșterii lor în mărime absolută și relativă. Sporirea volumului impozitelor s-a realizat prin creșterea numărului plăților, creșterea volumului materiei impozabile, precum și prin majorarea cotelor de impunere. Astfel, în țările dezvoltate, impozitele și taxele procură între opt și nouă zecimi din totalul resurselor financiare ale statului. În țările în curs de dezvoltare, procurarea impozitelor și taxelor cunoaște diferențe mai mari în totalul resurselor financiare, variind între cinci și nouă zecimi. Informații despre impozitele, taxele și cheltuielile publice din Antichitate provin, în special, din istoria statelor antice, grec și roman.
În Grecia Antică erau considerate publice cheltuielile pentru organele de conducere ale statului, pentru întreținerea și dotarea forțelor armate și de ordine publică, pentru construirea și înarmarea corabiilor de război, pentru temple, serbări religioase și distracții publice, pentru construirea de drumuri și lucrări de utilizare comunală. Pentru acoperirea cheltuielilor publice se foloseau atât resursele domeniale, obținute prin exploatarea unor bogății naturale aflate în patrimoniul statului (cum ar fi, de pildă, minele de argint, carierele de marmură), cât și diferitele impozite ordinare și extraordinare (cum ar fi, de exemplu, impozitul pe terenuri, pe veniturile meseriașilor, taxele pentru vânzarea, în piață, a produselor agricole, impozitul extraordinar pe veniturile cetățenilor bogati perceput în timp de război, ca o îndatorire de onoare a acestor cetățeni).
În statul roman antic, în toate etapele evolutive, principalul impozit a fost tributum. Inițial, acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, fie pe valoarea pământului stăpânit în mod individual, fie ca zecime din produsul brut obținut. Ulterior, tributum a fost generalizat și permanentizat, el fiind perceput obligatoriu de la toți cetățenii statului român care dețineau proprietăți imobiliare și, mai târziu, bunuri mobile. În afara acestui impozit, se mai percepea un impozit asupra vânzărilor de bunuri, un impozit pe mesteșuguri și, temporar, un impozit datorat de celibatari și un impozit pe numărul sclavilor.
În Evul Mediu, datorită dezvoltării organizării statale, impozitul trebuia să finanțeze o administrație tot mai complexă. Astfel, în Anglia, favorizată de conjunctura că era o țară cu puține frământări sociale, prin Magna Charta Libertatum, din 1215, s-a interzis instituirea impozitelor de către monarhi fără aprobarea poporului. Alături de impozitul perceput proprietarilor de pământ în funcție de venitul obținut prin exploatarea proprie și în arendă, în Anglia secolului XIII și în cele următoare se mai percepeau impozit pe venit diferențiat pentru nobili, clerici și țărani, impozite pe clădiri, pe veniturile mesteșugarilor, ca și impozite incluse în prețurile de vânzare ale sării, cărbunilor, pieilor și altor bunuri.
În Principatele Romane, șirul mare al dărilor ordinare includeau birul așezat ca „cislă" asupra localităților și perceput cu denumirea de „sferturi", văcăritul, vinăritul, tutunăritul, oieritul ș.a. Acestora li s-au adaugat dări extraordinare cum erau ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutornițele ș.a. Deseori, stabilirea și perceperea acestor dări erau arbitrare și abuzive.
În Franța, până la Revoluția din 1789, în categoria impozitelor se includeau:
impozitul la taille în variantele:
*reală, pentru proprietarii de terenuri;
*personală, pe veniturile cetățenilor.
impozitul de a douazecea parte din venit, sporit, ulterior, la a zecea parte din venit;
capitația, datorată de toți locuitorii în cuantum bănesc diferențiat în raport cu rangul social;
patenta, datorata în folosul monarhului de către cei ce executau meserii și comerț, pe cont propriu;
impozite percepute la vânzarea sării, băuturilor și tutunului;
impozitele percepute la tranzacțiile de bunuri;
impozitele de înregistrare (sau de timbru);
alte taxe.
După Revoluția franceză din 1789, datorită numărului mare al impozitelor și taxelor, Adunarea Constituantă a Franței a înlăturat privilegiile avute până atunci de nobili și clerici, a suprimat arbitrariul în stabilirea și perceperea impozitelor și a înlăturat anumite impozite pe vânzări ale bunurilor de consum. Totodată, prin Constituția franceză din 1793, s-au pus bazele concepției instituirii impozitelor cu consimțământul contribuabililor. Aplicarea practică a acestei concepții s-a limitat, însă, doar la rezervarea în competența parlamentelor a dreptului de a reglementa impozitele, taxele și alte venituri bugetare.
În perioada contemporană, exercitarea dreptului parlamentelor de a institui și modifica impozitele a fost dominată de creșterea permanentă a cheltuielilor publice în toate statele. De aceea, parlamentele statelor contemporane au fost și sunt nevoite să sporească impozitele și taxele, iar consimțământul cetățenilor la aceste impozite se considera exprimat prin votarea, de către reprezentanții lor în parlament, a legilor referitoare la impozite și taxe.
2.2 CONȚINUTUL, ROLUL ȘI CARACTERISTICILE TAXELOR ȘI IMPOZITELOR LOCALE
Impozitele reprezintă cea mai importantă resursă financiară a statului și cea mai veche, în ordinea apariției veniturilor publice. Teoria economică în materie fiscală a înregistrat multe încercări de a defini impozitele și taxele. În articolul 56 din Constituția României, referitor la contribuțiile financiare, se arată că „cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și taxe, la cheltuielile publice”, că „sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale” și că „orice alte prestații sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situații excepționale”
Unii autori afirmă că “impozitele reprezintă prețul serviciilor prestate de stat“ sau că “impozitele sunt prețuri stabilite prin constrângere pentru serviciile guvernamentale“. Alți autori apreciază că “impozitele sunt pretinse de stat în virtutea suveranității sale și sunt destinate să acopere cheltuielile generale ale statului“. Impozitul reprezintă o contribuție bănească obligatorie și cu titlu nerambursabil, datorată conform legii, bugetului de stat de către persoanele fizice si juridice pentru veniturile pe care le obțin sau bunurile pe care le posedă.
Sintetizând pluritatea definițiilor menționate și multe altele ce există în literatura de specialitate, consideră că, impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziția statului, fără contraprestație directă și cu titlu nerestituibil, a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice si/sau juridice, în vederea acoperirii unor necesități publice. Această definiție relevă că impozitul are următoarele caracteristici :
este o prelevare silită, cu caracter obligatoriu care se efectuează în numele suveranității statului, sarcinǎ impusǎ tuturor persoanelor fizice si/sau juridice care realizeazǎ venit dintr-o anumitǎ sursǎ sau posedǎ un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datoreazǎ impozit.
impozitul nu presupune și o prestație directă (și imediată) din partea statului. Prin aceasta impozitele se deosebesc de taxe, în cazul cărora există un raport de contraserviciu direct. Desigur, impozitele presupun realizarea unor contraservicii publice (aparare națională, securitate și ordine publică, asistență socială, reprezentarea țării pe plan extern, etc.) dar acestea nu sunt percepute ușor de oricare dintre contribuabili. Aceste servicii publice există și se manifestă pentru întreaga comunitate umană a fiecărei țări.
relevările cu titlu de impozit sunt nerestituibile, astfel că niciunul dintre contribuabili nu poate pretinde o piață directă din partea statului, pe baza impozitelor suportate. Prin aceasta impozitele se deosebesc de imprumuturile publice care sunt purtătoare de dobânzi (și alte avantaje) și rambursabile (amortizabile).
Dreptul de a introduce impozite îl are statul și aceasta se exercită de cele mai multe ori prin intermediul puterii legislative (a Parlamentului) și în unele cazuri prin organele de stat locale. Parlamentul se pronunță în legătură cu introducerea impozitelor de inportanță generală, iar organele de stat locale pot introduce anumite impozite în favoarea unităților administrativ locale. În România, conform Constituției, consiliile locale sau județene stabilesc impozitele și taxele locale în limitele și condițiile legii.
Oricare ar fi instituția care percepe impozitul, aceasta se face în virtutea autorizării legii. Legea care introduce impozitul este dată de Parlament, dar este aplicată de Guvern și de Administrația Financiară.
Rolul impozitelor percepute de stat se manifestă pe mai multe planuri: plan financiar, economic și social, iar modul concret de manifestare a acestuia se diferentiază de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta. În majoritatea statelor lumii, rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece acestea reprezintă mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii necesităților publice.
Rolul economic al impozitelor concretizează intervenția statului în activitățile economice. În funcție de intențiile legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca un instrument prin intermediul căruia se pot stimula sau frâna anumite activități, zone (regiuni), crește sau reduce producția și consumul anumitor produse, mărfuri și/sau servicii, impulsiona sau îngrădi relațiile cu comerțul exterior. Ele servesc ca metode intervenționiste cu caracter conjunctural sau structural, pentru corectarea evoluției, pentru stabilizarea și echilibrarea creșterii economice.
În plan social, rolul impozitelor se concretizează în aceea că, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părți importante din produsul intern brut (P.I.B.) între grupuri sociale și indivizi, între persoanele fizice și cele juridice. Totuși, efectul major al rolului impozitelor pe plan social îl constituie creșterea presiunii fiscale, globale, în majoritatea țărilor cu economie de piață, concurențială și consolidată. Folosirea impozitelor în plan social urmărește asigurarea bunăstării, securității și justiției sociale.
Pentru toate societățile, impozitele constituie o necesitate, ele fiind principalul alimentator cu venituri bănești a bugetului, dar și importante instrumente de politică financiară, economică și socială.
Inițial, unicul rol al impozitelor a fost de natură pur financiară. Din punct de vedere al rolului pe plan financiar, acestea constituie principalul mijloc de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.
Continutul impozitelor. Plata unui impozit nu este, în nici o condiție și sub nici o formă, facultativă, benevolă și nici în funcție de posibilități.
În cazul în care un impozit nu se achită la termenul legal de plată, organele abilitate recurg la executare silită, respectiv la recuperarea sumelor pe care le are de încasat prin preluarea unor bunuri din patrimoniul persoanei respective (fizice sau juridice) și vânzarea acestora, până la recuperarea integrală a drepturilor cuvenite.
Impozitele sunt plăți cu titlu definitiv și nerambursabil, adică fără a se mai restitui vreodată, excepție făcând cele încasate necuvenit.
De asemenea, în schimbul achitării impozitelor, plătitorii nu pot solicita statului, în mod direct, imediat și individual un contraserviciu sau alt echivalent de valoare egală sau apropiată. Aceasta înseamnă că:
cel ce plătește un impozit nu primește nimic în locul sumei plătite, nu beneficiază cu nimic de pe urma sumei plătite în mod direct, imediat și individual;
majoritatea persoanelor care plătesc impozite beneficiază, în timpul vieții, mai devreme sau mai târziu, de pe urma impozitelor, prin fenomenul de reversibilitate a impozitelor. Fiecare cetățean va beneficia gratuit, de diferite produse, lucrări, servicii, acțiuni realizate de către stat;
între ceea ce plătește fiecare persoană sub formă de impozite și ceea ce obține gratuit de la stat, prin fenomenul reversibilității impozitelor, nu există, în general, o egalitate. Studiile specifice arată că persoanele cele mai sărace beneficiază de cele mai multe și mai mari gratuități, cu mult mai mari decât impozitele plătite, în timp ce la persoanele bogate valoarea gratuităților de care beneficiază este mai mică față de impozitele plătite.
Deci numai aparent, plata impozitelor se face fără o contraprestație sau fără vreun echivalent, sau fără un contraserviciu, de valoare egală sau apropiată, din partea statului; în realitate, în timp, fiecare contribuabil beneficiază, gratuit, de pe urma impozitelor plătite, mai mult sau mai puțin, mai devreme sau mai târziu, direct sau indirect. Impozitarea este așadar un rău necesar.
Justificarea impozitelor este o chestiune intim legată de folosirea lor si de buna-credință a guvernului. Un impozit, mărimea lui, apar ca justificate atunci când ele sunt folosite „corect”, conform intereselor cetățenilor.
2.3 DEOSEBIRI ÎNTRE IMPOZITE ȘI TAXE CA NOȚIUNI FISCALE
Ca formă a impozitelor indirecte, taxele reprezintă plățile pe care le fac diferite persoane fizice sau juridice pentru serviciile efectuate în favoarea lor de anumite instituții de drept public.
Taxele întrunesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor directe și anume :
* caracter obligatoriu ;
* titlu nerambursabil ;
* urmărire în caz de neplată ;
Între impozite și taxe exită unele deosebiri. Astfel în cazul impozitului lipsește cu totul obligația prestării unui serviciu direct și imediat din parte societății, situația fiind inversă în ceea ce privește taxele .
Deosebiri între impozite și taxe există și în ceea ce privește modul de determinare a cuantumului acestora. Astfel, cuantumul impozitului se stabilește, în principal, în funcție de venitul impozabil, în timp ce marimea taxei este influențată, în general de natura servicilui prestat.
Termenele de plată sunt stabilite la date fixe – pentru impozite – și în momentul solicitării sau după efectuarea prestației serviciilor – la taxe.
În ce privește deosebirile din punct de vedere al echivalentului, în unele cazuri aceasta are un caracter relativ deoarece sunt reglementate și taxe care se percep fără un echivalent direct și imediat, precum și taxe care numai în parte reprezintă echivalentul serviciului prestat (de exemplu, taxele locale care se datorează annual de către persoanele fizice care posedă mijloace de transport).
2.4 CLASIFICAREA IMPOZITELOR
Contribuția cetățenilor la suportarea cheltuielilor publice reprezintă o obligație constituțională.
Consacrând aceasta obligației, constituția a prevăzut și limitele sale, care reprezintă garanții constituționale ale dreptului de propietate, ale averii cetățenilor în general, orice contribuție la cheltuielile publice constituind o sarcină ce afectează exercițiul acestui drept. Limitele respective sunt următoarele :
– contribuția cetățenilor la cheltuielile publice poate consta numai din plata impozitelor și taxelor, iar acestea se pot stabili, potrivit art.138, doar prin lege sau în ce privește impozitele și taxele locale și județene, în condițiile legii orice prestații fiind interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situații excepționale;
– sistemul legal de impuneri trebuie să asigure ajustarea corectǎ a sarcinilor fiscale, adică să aibă la bază principiul echității, al egalității de șanse cu excluderea oricărui privilegiu sau discriminare.
Impozitele se practică sub o diversitate de forme, corespunzător pluralității formelor sub care se manifestă materia impozabilă și numărului mare al subiecților în sarcina cărora se instituie.
În practica financiară se utilizează o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca formă dar și din punct de vedere al conținutului. De aceea, clasificarea lor după trăsături comune este absolut necesară. În acest scop, se folosesc criterii științifice variate, vizând :
trăsăturile de fond și de formă, sau incidența asupra contribuabililor ;
obiectul ;
scopul urmărit prin instituirea lor ;
frecvența cu care se realizează ;
instituția care le administrează .
În practica financiară se întâlnește o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca formă, ci și în ceea ce privește conținutul lor: A) După trăsăturile de fond și formă, impozitele pot fi grupate în impozite directe și impozite indirecte. Acest criteriu poate fi reținut și drept criteriu al incidenței impozitelor asupra subiecților plătitori (subiectul și suportatorul impozitului sunt una și aceeași persoană, cel puțin în intenția legiuitorului).
Impozitele directe se caracterizează prin faptul că se stabilesc nominal în sarcina unei persoane fizice sau juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege. Ele se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite termene precizate cu anticipație.
Denumirea de impozit „direct” vine de la faptul că un asemenea impozit duce la țintă, de-a dreptul, fără ocolișuri, care se stabilește și/sau percepe fără ocol, fără intermediari sau fără ascunzișuri.
Impozitele directe sunt stabilite anticipat termenului de plată, dar, precis și la modul imperativ, pe fiecare persoană fizică și juridică, în funcție de venituri sau averea deținută. La impozitele directe se cunoaște de către organul fiscal, atât suportatorul, cât și plătitorul impozitului. Impozitele directe, fiind obligații nominative, având un cuantum și termen de plată precis stabilite, fiind cunoscute din timp de contribuabilul plătitor, sunt mult mai echitabile decât impozitele indirecte.
În cazul acestor impozite, sunt aduse din timp la cunoștință plătitorilor, prin documente transmise de organele fiscale, în care sunt înscrise: materia impozabilă (clădire, teren, autovehicule), modul de calcul al impozitului (prin aplicarea cotei de impozit – spre exemplu de 1% asupra valorii de inventar a clădirii, prin aplicare impozitului în ron/mp asupra suprafeței de teren deținută), impozitul datorat, termenul de plată.
Impozitele directe pot fi grupate în:
impozite reale;
impozite personale.
Impozitele reale (se mai numesc și impozite pe produs) se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale – pământul, clădiririle, fabricile, magazinele, precum și asupra capitalului mobiliar – făcându-se abstracție de situația personală a subiectului impozitului.
Întrucât la stabilirea impozitului nu se are în vedere nici un fel de criteriu de echitate fiscală, adică nu se ține cont de situația personală a celui care deține aceste bunuri, de posibilitățile reale de plată ale acestuia, ele mai sunt cunoscute și sub denumirea de impozite obiective. Altfel spus, caracterul de impozit „obiectiv” provine de la faptul că impozitul se stabilește în corelație directă, nemijlocită, cu produsul, cu materia supusă impozitării, fără a se ține cont de situația materială a deținătorului acestor bunuri (subiect impozabil), de posibilitățile sale reale de plată.
Impozitele reale nu privesc veniturile sau cheltuielile, ci averea materială sau bănească. Spre exemplu, unei persoane care deține o casă și o anumită suprafață de teren în proprietate i se stabilește impozitul pe clădire și impozitul pe teren, fără a se ține cont de faptul că este singură, bolnavă, fără nici un fel de venituri și posibilități de plată a acestor impozite.
Impozitele reale cuprind: impozitul funciar, impozitul pe clădiri, impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc, impozitul pe activități industriale, comerciale și profesii libere și impozitul pe capitalul mobiliar; impozitul pe teren, taxa pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, impozitul pe venitul agricol.
Treptat impozitele de tip real și-au diminuat ponderea în favoarea impozitelor de tip personal.
Impozitele personale se așează asupra veniturilor sau averii în strânsă legătură cu situația personală a subiectului impozitului, motiv pentru care sunt cunoscute și sub denumirea de impozite subiective.
Impozitele personale cuprind:
impozite pe venit: impozite pe veniturile persoanelor fizice și unităților fără personalitate juridică;
impozite pe veniturile societăților de capital comerciale și regiilor autonome.
impozite pe avere
Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri și al prestării unor servicii (transport, spectacole, hoteliere) al importului sau exportului, ceea ce înseamnă că ele vizează cheltuielile, respectiv cheltuirea unor venituri. Sunt vărsate la bugetul public de către producători, comercianți sau prestatori de servicii și suportate de către consumatorii bunurilor și serviciilor cumpărate. În cazul impozitelor indirecte, prin lege se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorului acestuia.
Denumirea de „indirecte” provine de la faptul că aceste impozite nu sunt nominale, nu se stabilesc „direct pe persoană”. Atunci când se introduc, nu se cunoaște, nici de organele fiscale și nici de cetățeni și agenții economici, cine va plăti aceste impozite și în ce măsură.
Impozitele indirecte, fiind conținute în prețul mărfurilor și în tariful serviciilor, nu pot fi cunoscute de către populație cu anticipație. Altfel spus, impozitele indirecte, fiind „invizibile”, „ascunse” în prețul mărfurilor și serviciilor, populația nu are de unde să știe care sunt produsele și serviciile care conțin impozite indirecte și cât de mari sunt acestea, respectiv cât vor plăti impozit din prețul fiecărui produs sau serviciu cumpărat.
Statul a apelat la impozitele indirecte din următoarele considerente:
veniturile constituite numai pe seama impozitelor directe nu mai acopereau necesarul de cheltuieli;
frânarea consumului anumitor produse și servicii nu se putea face prin introducerea unor impozite directe.
Statul va încasa aceste impozite indirecte prin intermediul persoanelor juridice și fizice care vând produse și/sau prestează servicii supuse acestei categorii de impozite.
După forma pe care o îmbracă, impozitele indirecte pot fi grupate în: taxe de consumație; venituri de la monopolurile fiscale; taxe vamale; taxe de timbru și de înregistrare.
B) În funcție de obiectul impunerii, impozitele pot fi clasificate în:
impozite pe venit;
impozite pe avere;
impozite pe consum.
În funcție de scopul urmărit de stat la introducerea lor, impozitele pot fi grupate în:
impozite financiare, obișnuite;
impozite de ordine (sunt instituite în scopul limitării consumului unor bunuri sau a restrângerii unor acțiuni, precum și pentru realizarea unor deziderate ce nu au un preponderent caracter fiscal).
După frecvența perceperii lor la buget, impozitele se pot grupa în:
impozite permanente (ordinare);
impozite incidentale (extraordinare).
În funcție de instituția care le administrează:
– în statele de tip federal: impozite federale;
– impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale federației;
– impozite locale.
– în statele de tip unitar: impozite ale administrației centrale de stat; – impozite ale organelor administrației de stat locale.
2.5 ELEMENTELE TEHNICE ALE IMPOZITULUI
Pentru ca prin impozite să se poată realiza obiectivele financiare, economice și sociale urmărite de către stat la introducerea lor, este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate, atât de organele fiscale, cât și de contribuabili. Astfel prin legile prin care se instituie impozite se precizează: persoanele în sarcina cărora cade plata impozitelor, materia supusă impunerii, mărimea relativă a impozitului, termenele de plată, sancțiunile ce se aplică persoanelor fizice și juridice care nu-și onorează obligațiile fiscale la termenele stabilite, sustrag materia impozabilă de la impunere și încalcă alte dispoziții ale reglementărilor fiscale.
Printre elementele impozitului se numără:
1. Subiectul impozitului sau contribuabilul este persoana fizică sau juridică obligată prin lege să contribuie cu o parte din venitul său la cheltuielile publice, respectiv la constituirea veniturilor bugetare. Atât în reglementările fiscale, cât și în vorbirea curentă subiectul impozitului este denumit contribuabil. Astfel, de exemplu la impozitul pe clădiri și la impozitul pe teren este subiect al impozitului persoana fizică și juridică care le deține în proprietate, la impozitul pe spectacole persoanele fizice și juridice care organizează manifestări artistice, activități artistice și distractive de videotecă și discotecă, competiții sportive. Rațiunea pentru care contribuabilul este obligat la plata impozitului este faptul că el deține materie impozabilă.
Contribuabilii mai au și alte obligații, pe lângă acela de plată a impozitelor și acestea se referă la: declararea obiectului impozitului și a mărimii acestuia, depunerea la fisc a unor deconturi periodice și documente specifice.
2. Suportătorul (destinatarul) impozitului este persoana fizică sau juridică care suportă efectiv impozitul. Ea mai este definită și destinatarul impozitului, întrucât, la stabilirea fiecărui impozit, se știe precis „ținta”, destinatarul obligației de plată, respectiv persoanele fizice și/sau juridice ale căror venituri vor fi afectate de introducerea impozitului respectiv. În mod normal, subiectul impozitului ar trebui să fie și suportatorul real al acestuia, însă, în realitate sunt frecvente cazurile când suportatorul impozitului este o altă persoană decât subiectul. Acest lucru este posibil, deoarece sunt diverse căi și mijloace pentru a transpune, într-o măsură mai mare sau mai mică, impozitele plătite de unele persoane fizice sau juridice în sarcina altora. (De exemplu la TVA obligația de plată îi revine agentului economic care vinde mărfurile, care conțin în preț TVA-ul, iar suportatorul este clientul).
3. Obiectul impunerii (materia impozabilă) îl reprezintă venitul și/sau bunurile patrimoniale ale persoanelor fizice și juridice supuse impunerii. Obiectul impozabil determină și denumirea fiecărui impozit. La impozitele directe, obiectul impunerii îl constituie venitul sau averea. De exemplu, la impozitul pe clădiri obiectul impunerii îl constituie clădirile, la impozitul pe teren – terenurile, la impozitul pe profit – mărimea profitului obținut de agentul economic. La impozite indirecte, obiectul impunerii îl constituie materia supusă impunerii, care poate fi produsul vândut, importat și uneori cel exportat, serviciul prestat. De exemplu la accize obiectul impunerii îl constituie produsele prevăzute prin lege, pentru care se datorează accize, precum: alcool, băuturi alcoolice, produse din tutun, cafea.
Baza impozabilă trebuie interpretată ca „obiectul” impunerii urmat de o determinare fiscală, exprimat fiscal conform unei metodologii stabilite prin lege în vederea impozitării. „Obiectul” impunerii este punctul de plecare în stabilirea „bazei” impozabile. De exemplu la taxa asupra mijloacelor de transport „obiectul” impunerii îl reprezintă „mijloacele de transport cu tracțiune mecanică”, iar baza de impozitare „o constituie capacitatea cilindrică a motorului”.
4. Sursa impozitului arată din ce anume se plătește impozitul: din venit sau din avere. În cazul impozitului pe venit, obiectul impunerii coincide în toate cazurile cu sursa, iar la impozitele pe avere, impozitul se plătește, de regulă, din venitul realizat de pe urma averii respective, și numai uneori acesta diminuează substanța averii. Este un element mai rar precizat, în mod expres de lege, el fiind de cele mai multe ori subînțeles. Ca sursă a impozitului, veniturile apar sub forma salariului, a profitului, a dividendului sau a rentei, în timp ce averea se prezintă sub forma de capital sau bunuri mobile sau imobile. La impozitele pe venit, obiectul coincide în toate cazurile cu sursa.
5. Unitatea de impunere reprezintă unitatea de măsură folosită pentru exprimarea obiectului impozabil. De exemplu la impozitul pe profit, salarii, venit, unitatea de impunere are o expresie monetară, iar în cazul impozitului pe avere avem expresii fizice naturale (ron/mp, ron/ha).
6. Cota impozitului sau cota de impunere este mărimea impozitului, stabilită pentru fiecare unitate de impunere; reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere. Impozitul poate fi stabilit în sumă fixă sau în cote procentuale, stabilite proporțional, progresiv sau regresiv în raport cu materia impozabilă sau capacitatea contributivă a subiectului impozitului.
7. Asieta fiscală (modul de așezare a impozitului) reprezintă totalitatea măsurilor care se iau de organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului datorat statului.
8. Termenul de plată al impozitului indică data limită până la care impozitul trebuie achitat. Neachitarea impozitului până la termenul stabilit prin lege atrage după sine obligația contribuabilului de a plăti și majorări de întârziere, iar în cazul unor impozite se datorează penalități și/sau amenzi. În cazul în care contribuabilul capătă „vechime în întârzierea achitării impozitului”, organele fiscale trec la aplicarea diferitelor măsuri, ultima fiind cea a executării silite, respectiv a sechestrării unor bunuri și vânzarea acestora prin licitație publică, până la recuperarea obligațiilor de plată datorate, popriri. Periodicitatea de încasare a impozitelor este foarte diferită de la un impozit la altul. Influențează în acest sens volumul impozitului datorat, periodicitatea realizării veniturilor – sunt impozite care se încasează zilnic, altele se încasează la intervale regulate de timp (chenzina, luna, trimestru, an) iar altele nu sunt stabilite termene de plată ci momentele în care se achită (ex. la accize, plata se face odată cu cumpararea mărfii).
În afară de elementele tehnice prezentate, actul legal de instituire a unui impozit trebuie să mai cuprindă:
autoritatea și beneficiarul impozitului;
facilități fiscale acordate;
sancțiunile aplicabile și căile de contestație.
2.6 ASIETA IMPOZITULUI
Reprezintă expresia ansamblului măsurilor întreprinse de către organele fiscale pentru stabilirea obiectului impozabil, dimensionarea mărimii impozitului și perceperea la bugetul public a impozitelor.
Evaluarea materiei impozabile. Stabilirea obiectului impozabil presupune constatarea existenței materiei impozabile și evaluarea acesteia. De-a lungul timpului și în funcție de felul materiei impozabile, pentru evaluare s-au folosit mai multe metode de percepere:
Evaluarea indirectă întemeiată pe prezumție se poate practica în următoarele variante:
Evaluarea pe baza indiciilor exterioare ale obiectelor impozabile și constă în stabilirea cu aproximație a valorii obiectului impozabil fără să se țină seama de situația persoanei ce deține obiectul respectiv.
Evaluarea forfetară – organele fiscale, de comun acord cu subiectul impozitului , atribuie o anumită valoare obiectului impozabil, fără a se avea pretenția de exactitate.
Evaluarea administrativă – se realizează pe baza datelor sau elementelor de care dispune aparatul fiscal în propriile evidențe.
Evaluarea directă pe bază de probe are două variante de aplicare:
Evaluarea pe baza unei terțe persoane se aplică atunci cănd mărimea obiectului impozabil este cunoscută și de o altă persoană decât subiectului impozitului.
Evaluarea pe baza declarației contribuabililor, se folosește atunci când subiecții plătitori ai impozitelor sunt obligați să țină o evidență cu privire la veniturile și cheltuielile ocazionate de activitățile desfășurate, să întocmească un bilanț fiscal și să prezinte declarații specifice.
Modul de calcul al impozitelor numită deseori și dimensionarea mărimii impozitului datorat este o operațiune ce se realizează în mod diferit, după cum este vorba de impozite de repartiție sau de impozite de cotitate.
Perceperea impozitelor la bugetul public este operațiunea finală a asietei, care constă în încasarea impozitelor la termenele și modalitățile specifice fiecăruia dintre ele.
1. Încasarea indirectă
a) încasarea impozitelor de către unul din contribuabili, urmând ca ulterior să le verse în visteria statului.
b) încasarea impozitelor de către concesionari, sau adesea numiți și „arendași de impozite”. Ei avansează statului impozitele datorate de comunitate, ulterior recuperând sumele avansate de la contribuabil. Neajunsul constă în faptul că aceștia își înșușeau frecvent o parte din impozitele încasate, printr-o serie abuzuri fiscale încasând mai mult decât vărsau statului.
2. Perceperea impozitelor printr-un aparat fiscal specializat al statului se realizează astfel:
* în cazul impozitelor încasate de la persoane fizice după felul în care acestea se încasează pot fi: impozite portabile – atunci când plătitorul este cel care se deplasează la administrația financiară și achită impozitele; impozite cherabile –atunci când perceptorul se deplasează la contribuabil și încasează impozitul datorat.
* în cazul impozitelor datorate de la persoane juridice, la o serie de impozite, legea prevede folosirea mai multor metode: stopajul la sursă – constă în vărsarea impozitului la buget de către terțe persoane (cel mai frecvent exemplu este impozitul pe salarii); aplicarea pe timbre fiscale (metoda cumpărării și anulării de timbre fiscale) se aplică pentru impozitarea anumitor venituri și pentru încasarea unor taxe locale.
2.7 PRINCIPIILE IMPUNERII
Impunerea reprezintă un complex de măsuri și operațiuni, efectuate în baza legii, care au drept scop final stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei persoane fizice sau juridice. Impunerea are atât o latură de natură politică, cât și una de ordin tehnic (concretizată în metodele și tehnicile utilizate pentru determinarea mărimii obiectului impozabil și a cuantumului impozitului). Din punct de vedere politic prin impunere se urmărește ca fiecare impozit introdus să răspundă anumitor cerințe, să fie în concordanță cu anumite principii. La baza politicii fiscale, a impunerii, stau niște reguli ce se cer a fi respectate. Aceste reguli, cu timpul s-au consacrat ca principii și criterii ale impunerii.
Obiectivele social-economice urmărite prin politica fiscală, dimensionarea, așezarea și perceperea impozitelor constituie elemente esențiale ale sistemului fiscal și se intemeiază pe anumite cerințe ce dau raționalitate sistemului fiscal respectiv. Aceste cerințe sunt cunoscute sub denumirea de principii ale impunerii. Astfel de principii au fost formulate pentru prima dată de Adam Smith, reprezentant de seamă al economiei politice clasice din secolul al XVIII-lea și primul pătrar al secolului XIX. Potrivit lui Adam Smith, la baza politici fiscale a statului ar trebui să stea mai multe principii sau maxime, după cum urmează:
Principiul justeții impunerii (echității fiscale) constă în aceea ca cetățenii fiecărui stat trebuie să contribuie, pe cât posibil, cu impozite în funcție de veniturile pe care le obțin sub protecția statului. Prin promovarea acestui principiu, se urmărea anularea privilegiilor de care se bucurau nobilii și clerul în ceea ce privește impozitele directe și participarea tuturor supușilor statului la acoperirea cheltuielilor publice pe măsura veniturilor publice obținute. Impunerea trebuie să fie dreaptă, să se asigure dreptate în materie de impunere. Este ceea ce cu timpul se va consacra ca un principiu fundamental: principiul echității fiscale.
Principiul certitudinii impunerii vizează legalitatea impunerii și presupune ca mărimea impozitelor datorate de fiecare persoană să fie certă și nu arbitrară, iar termenele, modalitatea și locul de plată să fie stabilite fără echivoc, pentru a fi cunoscute și respectate de fiecare plătitor. Prin promovarea acestui principiu, se urmărea să se pună capăt domniei bunului plac în stabilirea și încasarea impozitelor. Adam Smith considera că un mic grad de nesiguranță este un defect mai mare decât un considerabil grad de nedreptate.
Principiul comodității perceperii impozitelor cere ca impozitele să fie percepute la termenele și în modul cel mai convenabil pentru contribuabil (de exemplu să se coreleze termenele de plată a impozitelor cu cele de realizare a venitului).
Principiul randamentului impozitelor urmărea ca sistemul fiscal să asigure încasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli și să fie cât mai puțin apăsător pentru plătitori. Impozitul să aibă un randament fiscal ridicat – într-o accepțiune modernă aceasta implică realizarea celui mai convenabil raport între încasările fiscale și cheltuielile de percepere. Acest principiu este o reflectare a tezei „guvernului ieftin”, conform căreia aparatul pentru stabilirea și perceperea impozitelor, la fel ca întregul aparat de stat, nu trebuie să fie costisitor. În același timp, acest aparat nu trebuie să stingherească într-un fel activitatea economică a plătitorilor și nici să-i îndepărteze de la ocupațiile lor.
Aceste principii au avut un caracter progresist, fiind îndreptate împotriva arbitrariului ce domnea în materie de impozite în perioada de trecere de la feudalism la capitalism și în primele stadii de dezvoltare a capitalismului.
În decursul timpului au fost aduse numeroase contribuții teoretice în fundamentarea principiilor impunerii, care reflectă preocupările specialiștilor în domeniu de a fundamenta în mod echitabil problematica așezării sarcinii fiscale asupra contribuabililor, persoane fizice și juridice.
Impunerea are deopotrivă atăt o latură de natură de politică economică, cât și una de ordin tehnic ce privește metode și tehnici utilizate pentru stabilirea mărimii obiectului impozabil și a cuantumului impozitului. Din punct de vedere al politicii economice, actualmente, prin impunere se urmărește ca fiecare impozit nou introdus, sau existent în practica fiscală, să răspundă cerințelor mai multor principii:
principii de echitate;
principii de politică financiară;
principii de politică economică;
principii social – politice.
1. Principiile de echitate fiscală presupun impunerea diferențiată a veniturilor și a averii în funcție de puterea contributivă a subiectului impozitului.
Echitatea fiscală reprezintă dreptate socială în materie de impozite, iar respectarea ei presupune îndeplinirea simultană a următoarelor condiții:
stabilirea unui minim neimpozabil, adica legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim si a unei averi care sa permita satisfacerea nevoilor de trai strict necesare (aceasta conditie este valabila numai in cazul impozitelor directe, mai ales la impozitele pe venit – neavând aplicabilitate în domeniul impozitelor indirecte, ceea ce atestă lipsa de echitate a acestor impozite);
sarcina fiscală să fie stabilită în funcție de puterea contributivă a fiecărui contribuabil, adică în funcție de mărimea veniturilor și averilor impozabile, de situația personală a subiectului impozitului (singur, căsătorit, numărul persoanelor aflate în întreținerea sa etc.);
la o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită în comparație cu sarcina fiscală a altei categorii sociale, respectiv sarcina fiscală a unei persoane să fie stabilită în comparație cu sarcina altei persoane din aceeași categorie socială;
impunerea să fie generală, adică să cuprindă toți subiecții care realizează venituri dintr-o anumită sursă sau care posedă un anumit gen de avere, excepție făcând doar persoanele care se situează sub un anumit nivel (minimul neimpozabil).
Măsura respectării acestor principii rezultă din felul în care se realizează impunerea care, așa cum am precizat anterior, se poate efectua în cote fixe și cote procentuale.
Dintre sistemele de impunere utilizate în practica fiscală internațională, cel care permite respectarea, în mare măsură, a cerințelor echității fiscale este sistemul bazat pe utilizarea cotelor progresive compuse.
2. Principiile de politică financiară cuprind cerințele de ordin financiar ce trebuiesc îndeplinite de orice impozit nou introdus în practică. Astfel, acesta trebuie să aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil și elastic. Pentru ca un impozit nou introdus în practică să aibă un randament fiscal ridicat se cer a fi îndeplinite mai multe condiții, și anume:
impozitul sa aibă un caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele fizice și juridice care obțin venituri din aceeași sursă sau dețin același gen de avere sau își apropie, prin cumpărare, aceeași categorie de bunuri; universalitatea impozitului presupune, totodată, ca întreaga materie impozabilă să fie supusă impunerii;
să nu existe posibilități, legale sau nelegale, de sustragere de la impunere a unei părți din materia impozabilă;
cheltuielile aferente asietei impozitului să fie cât mai reduse.
Un impozit este considerat stabil atunci când randamentul său nu se modifică de-a lungul întregului ciclu economic. Altfel spus, randamentul unui impozit nu trebuie să crească pe măsura sporirii volumului producției și a veniturilor în perioadele favorabile ale ciclului economic și nici să se micșoreze în perioadele nefavorabile ale acesteia.
Elasticitatea impozitului presupune ca acesta să poată fi adaptat permanent necesităților de venituri ale statului, respectiv dacă se înregistrează o creștere a cheltuielilor bugetare acesta să poată fi majorat și invers. Din practica fiscală internațională rezultă că, de cele mai multe ori, elasticitatea impozitului acționează în sensul majorării acestuia.
O problemă de politică financiară în materie de impozite o reprezintă tipul și numărul de impozite care să fie utilizate pentru procurarea veniturilor necesare statului. În timp s-au conturat două concepții, prima susținând că un singur impozit reprezentativ este suficient (aceasta a fost promovată de fiziocrați), iar a doua susținând necesitatea instituirii perceperii mai multor impozite. Concepția promovării unui sistem pluralist de impozite este aplicată în practica fiscală a majorității țărilor lumii, însă alegerea numărului și tipului de impozite utilizate diferă de la o țară la alta în funcție de gradul de dezvoltare economică, de tradiții, de rezistența anumitor categorii sociale la introducerea unor impozite noi și de alte criterii luate în considerare de către guvernele și organele legiuitoare aflate în exercițiu.
3. Principiile de politică economică vizează utilizarea de către stat a impozitelor nu numai pentru procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice, ci și pentru încurajarea sau restrângerea activității din unele domenii, ramuri sau regiuni economice, pentru reducerea sau creșterea consumului unei anumite mărfi, pentru extinderea exportului sau restrângerea importului anumitor bunuri, pentru limitarea inflației.
Pentru stimularea activității unor ramuri sau subramuri economice, se pot adopta anumite măsuri de ordin fiscal, cum sunt: reducerea sau scutirea de plată impozitelor indirecte a mărfurilor autohtone, stabilirea unor taxe vamale ridicate la import, reducerea impozitelor directe stabilite în sarcina întreprinzătorilor care își plasează capitalurile în ramura sau subramura respectivă, admiterea amortizării accelerate a capitalului fix din aceste domenii etc.
Consumul anumitor bunuri sau servicii poate fi stimulat prin diminuarea sau eliminarea impozitelor indirecte care le grevează sau poate fi restrâns prin majorarea cotelor utilizate pentru calculul impozitelor indirecte aferente.
Extinderea relațiilor comerciale cu străinatatea poate fi stimulat și prin promovarea unor măsuri fiscale cum sunt:
acordarea unor prime pentru export;
restituirea integrală sau parțială a impozitelor indirecte aferente mărfurilor exportate;
reducerea taxelor vamale la importul anumitor mărfuri și servicii utilizate pentru fabricarea de produse destinate exportului;
scutirea de taxe vamale a importului unor mărfuri sau pentru mărfurile provenite din anumite țări.
Restrângerea comerțului exterior se poate realiza fie prin utilizarea unor taxe vamale la import cu caracter protecționist, fie prin limitarea accesului în țară a unor mărfuri prin intermediul unor contingențe cantitative. De asemenea, contingențele cantitative se pot stabili și în cazul exportului unor materii prime, încurajându-se exportul de produse finite.
4. Principiile social-politice ale impunerii se referă la faptul că, prin politica fiscală promovată, statele urmăresc și îndeplinirea unor obiective de natura social-politică. Prin realizarea acestor obiective, guvernele urmăresc să-și mențină încrederea populației în politica pe care o promovează, precum și influența asupra unor categorii sociale. În acest scop sunt promovate:
anumite facilități fiscale în favoarea contribuabililor cu venituri reduse sau care au în întreținere mai multe persoane fără venituri proprii (copii, bătrâni);
impozite speciale în sarcina persoanelor căsătorite care nu au copii și celibatarilor, pentru a stimula natalitatea;
impozitele indirecte care prin mărimea lor limitează influențele negative asupra sănătății oamenilor, a consumului de tutun și băuturi alcoolice etc.
2.8 TAXE
Taxele reprezintă plățile pe care le fac diferite persoane fizice și/sau juridice pentru serviciile efectuate în favoarea lor de diferite instituții publice. Taxele întrunesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor și anume: caracter obligatoriu, titlu nerambursabil, urmărirea în caz de neplată. Dacă impozitele nu presupun o contraprestație (imediată) din partea statului, în schimb taxele dau dreptul plătitorului să beneficieze de un anumit serviciu.
În cadrul totalității taxelor se pot distinge:
a) diverse tipuri de prelevări obligatorii (taxele fiscale și parafiscalitatea);
b) prețul unor operațiuni de natură economică, financiară, monetară (taxa de scont, de locație)
Taxele fiscale nu se deosebesc de impozite, având aceleași caracteristici. În majoritatea cazurilor acestea sunt impozite indirecte (TVA, taxe vamale). Taxele parafiscale sunt prelevări obligatorii efectuate în favoarea unor organisme publice sau private, altele decât instituțiile statului sau colectivităților locale, care prestează anumite servicii de natură economică și socială. Taxele cu caracter fiscal reprezintă prelevări pecuniare cu caracter special, impuse de puterea publică în favoarea bugetului de stat în mod direct și imediat, de la solicitatorii unor servicii publice, a căror valoare depășește costul serviciului prestat de organele de drept public.
După natura lor, taxele pot fi grupate în: taxe judecătorești, taxe de notariat, taxe consulare și taxe de administrație.
După obiectul operațiunii care se efectuează și urmează a fi taxată, taxele pot fi de două feluri: taxele de timbru și taxele de înregistrare.
CAPITOLUL III
STABILIREA, URMĂRIREA ȘI ÎNCASAREA IMPOZITELOR
ȘI TAXELOR LOCALE ÎN MUNICIPIUL BISTRIȚA
3.1. Organizarea Serviciului public municipal
„DIRECȚIA FINANȚE PUBLICE MUNICIPALE”
Potrivit prevederilor Legii nr.189/1998 privind finanțele publice locale, începând cu 01 ianuarie 2000, autoritățile administrației publice locale preiau de la organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor, o serie de atribuții privind stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor, taxelor locale și a altor venituri ale bugetelor locale inclusiv a majorărilor de întârziere și a amenzilor, soluționarea obiecțiunilor și plângerilor formulate la actele de control și de impunere, precum și executarea creanțelor bugetare locale.
În vederea realizării acestor sarcini, s-a înființat la nivelul municipiului Bistrița, Serviciul public municipal „Direcția Finanțe publice municipale”, un serviciu fără personalitate juridică, aflat sub autoritatea Consiliului local al municipiului Bistrița. Acest serviciu asigură îndeplinirea tuturor competențelor legate de încasarea veniturilor la bugetul local la nivelul municipiului.
Sediul Serviciului public municipal „Finanțe publice municipale” este în municipiul Bistrița, str.Alexandru Odobescu nr.17. Finanțarea acestui serviciu se asigură din subvenții de la bugetul local.
Serviciul public municipal „Finanțe publice municipale” este coordonat de un director și este alcătuit din următoarele servicii:
Serviciul constatare și impunere;
Serviciul urmărire și încasare;
Biroul executarea creanțelor bugetului local
Oficiul contabilitate, salarizare, relații publice
Directorul Serviciului public – Direcția Finanțe publice municipale este subordonat primarului municipiului Bistrița. Printre atribuțiile sale se numără:
– coordonează activitatea direcției pe care o conduce;
– urmărește, verifică și răspunde de modul de îndeplinire a atribuțiilor serviciilor;
– întocmește proiecte de hotărâri, dispoziții, referate pentru problemele, cererile și activitățile ce cad în sarcina serviciului public municipal, Finanțe publice municipale;
– participă la ședințele comisiilor de specialitate și ale consiliului local; – fundamentează categoriile de cheltuieli ce se finanțează din bugetul local pentru activitățile pe care serviciul le urmărește și le coordonează; – asigură prelucrarea și implementarea prevederilor legale din domeniul său de activitate, personalului din subordine.
Dintre atribuțiile Serviciului constatare și impunere amintim:
– organizează, îndrumă și controlează acțiunea de constatare și stabilire a impozitelor și taxelor de la persoane fizice, precum și cele de la persoane juridice, care se fac venit la bugetul local;
– constată și stabilește toate categoriile de impozite și taxe directe datorate de persoane fizice, precum și impozitele și taxele datorate de persoane juridice, care se fac venit la bugetul local;
– face propuneri motivate privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, a taxelor speciale și a altor obligații fiscale, în temeiul legii; – întocmește borderourile de debite și scăderi pentru toate impozitele și taxele datorate de persoane fizice și juridice;
– verifică agenții economici, persoane juridice, asupra determinării materiei impozabile, precum și asupra calculului impozitelor și taxelor datorate bugetului local;
– urmărește întocmirea și depunerea, în termenele emise de lege, a declarațiilor de impunere de către contribuabili persoane fizice și juridice; – gestionează toate documentele referitoare la impunerea fiecărui contribuabil, regrupate într-un dosar fiscal unic; – verifică periodic, persoane fizice și juridice aflate în evidențele fiscale, posesoare de bunuri impozabile, asupra sincerității declarațiilor de impunere, asupra modificărilor intervenite, corectează, acolo unde este cazul, impunerile inițiale, luând măsuri pentru încasarea diferențelor stabilite; – sancționează nedeclararea în termen legal a bunurilor și veniturilor impozabile; – ține evidența tuturor persoanelor juridice supuse impozitelor și taxelor locale pe fiecare categorie de impozit în parte; – asigură aplicarea unitară a legislației cu privire la impozitele și taxele locale;
– întocmește situații statistice și dări de seamă cu privire la impuneri și rezultatele verificărilor la agenții economici, persoane fizice și juridice; – organizează și îndrumă activitatea de încasare și vărsarea la bugetul local a veniturilor fiscale și nefiscale.
Serviciul urmărire și încasare are următoarele atribuții: – organizează activitatea de urmărire a debitelor prin înmânarea înștiințărilor de plată și a somațiilor către contribuabili; – urmărește modul de calcul și încasare a majorărilor pentru neplata sau plata cu întârziere a impozitelor și taxelor; – verifică respectarea condițiilor și prevederilor legale privind identificarea debitorilor, confirmarea și debitarea amenzilor, imputațiilor, despăgubirilor și a altor venituri ale bugetului local primite de la alte organe;
– întocmește documentația debitorilor insolvabili dispăruți, cu avizul Serviciului administrație publică, juridic, contencios din cadrul aparatului propriu al Consiliului local al municipiului Bistrița, le prezintă spre aprobare conducătorului unității; – urmărește permanent situația sumelor restante, ia sau dispune măsuri pentru lichidarea acestora; – organizează activitatea de executare silită, la persoanele fizice și juridice, și de stingerea prin alte modalități a creanțelor bugetare; – întocmește referate privind restituirea de impozite și taxe locale aflate în suprasolvire;
– analizează cererile în legătură cu acordarea de amânări, eșalonări, reduceri, restituiri de impozite, taxe și majorări de întârziere; – întocmește centralizatorul listelor de rămășiță și de suprasolviri pe feluri de impozite și taxe.
Printre atribuțiile Oficiului contabilitate-salarizare se numără: – întocmirea proiectului bugetului de venituri și cheltuieli al Serviciului public Finanțe publice municipale, ca o componentă a bugetului local; – întocmirea contului de execuție pentru bugetul propriu, în termenele stabilite prin lege;
– verificarea încadrării, virări de credite în prevederile actelor normative în vigoare;
– întocmirea statelor de plată pentru personalul din cadrul serviciului; – întocmirea ordinelor de plată pentru obligațiile ce decurg din acordarea drepturilor salariale și pentru alte operațiuni aferente activității serviciului; – efectuarea valorificării rezultatelor inventarierii patrimoniului.
3.2. STABILIREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE
Conform Codului Fiscal impozitele și taxele locale sunt după cum urmează:
a) impozitul pe clădiri;
b) impozitul pe teren;
c) taxa asupra mijloacelor de transport;
d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor;
e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate;
f) impozitul pe spectacole;
g) taxa hotelieră;
h) taxe speciale;
i) alte taxe locale.
Fiecare dintre aceste impozite și taxe are un obiect impozabil sau taxabil distinct și se percepe în condiții de calcul și procedurale legal specificate. Asupra fiecărui impozit și taxă se va face o analiză amănunțită în capitolul următor.
Potrivit art. 248 pct.(11) și (12) din H.G. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, impozitele și taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale, iar resursele financiare constituite din impozitele și taxele locale, se utilizează pentru cheltuielile publice a căror finanțare se asigură de la bugetele locale în condițiile legii.
Impozitele și taxele locale stabilite în sume fixe, precum și valorile impozabile, se indexează anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, pe baza ratei inflației prevăzute pentru anul următor, în cazul în care creșterea acesteia depășește 5%.
Stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor și taxelor locale, a majorărilor de întârziere, a penalităților, a amenzilor și a oricăror altor venituri proprii ale bugetelor locale, soluționarea obiecțiunilor și contestațiilor formulate împotriva actelor de control și de impunere, având ca obiect constatarea și stabilirea acestor venituri, precum și executarea creanțelor bugetelor locale se efectuează de către autoritățile administrației publice locale, sau de compartimentele de specialitate ale acestora. În municipiul Bistrița aceste sarcini revin, după cum am mai arătat Serviciului public municipal „ Direcției publice municipale”.
Consiliile locale adoptă hotărâri privind stabilirea de impozite și taxe locale în limitele prevăzute de Legea 571/2003, în cursul lunii mai a fiecărui an pentru anul fiscal următor.
Contribuabilii care datorează impozite și taxe locale sunt persoane fizice și juridice care dețin în proprietate bunuri impozabile sau desfășoară activități ce intră sub incidența legislației pe această linie. Potrivit art.248 alin. 12 din H.G.nr.44/2004 sunt asimilate persoanelor fizice contribuabilii care desfășoară activități economice pe baza liberei inițiative și cei care exercită în mod autonom sau prin asociere orice profesie liberă.
În același articol, alin. (3) sunt definite persoanele juridice persoanele care intră în categoria comercianților: regiile autonome, societățile și companiile naționale, societățile bancare și orice alte societăți comerciale care se organizează și își desfășoară activitatea în oricare dintre domeniile specifice producției, prestărilor de servicii, desfacerii produselor sau altor activități economice, cooperativele meșteșugărești sau orice alte entități – persoane juridice care fac fapte de comerț, astfel cum sunt definite de Codul comercial.
1. Orice persoană care dobândește, construiește sau înstrăinează o clădire are obligația de a depune o declarație fiscală la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în a cărei rază de competență se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, înstrăinării sau construirii.
2. Orice persoană care extinde, îmbunătățește, demolează, distruge sau modifică în alt mod o clădire existentă are obligația să depună o declarație în acest sens la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile de la data la care s-au produs aceste modificări.
3. Orice persoană care dobândește teren are obligația de a depune o declarație privind achiziția terenului la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data achiziției. Obligația de a depune declarație fiscală revine deopotrivă și contribuabililor care înstrăinează teren.
4. Orice persoană care modifică folosința terenului are obligația de a depune o declarație privind modificarea folosinței acestuia la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data modificării folosinței.
5. Orice persoană care dobândește/înstrăinează un mijloc de transport sau își schimbă domiciliul/sediul/punctul de lucru are obligația de a depune o declarație fiscală cu privire la mijlocul de transport, la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale pe a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea survenită.
6. În termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcție, dar nu mai târziu de 15 zile de la data la care expiră autorizația respectivă, persoana care a obținut autorizația trebuie să depună o declarație privind valoarea lucrărilor de construcție la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale.
7. Orice persoană care datorează impozitul pe spectacole are obligația de a depune o declarație la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, până la data stabilită pentru fiecare plată a impozitului pe spectacole. Formatul declarației se precizează în normele elaborate în comun de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor.
8. Unitățile de cazare au obligația de a depune lunar o declarație la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, până la data stabilită pentru fiecare plată a taxei hoteliere, inclusiv. Formatul declarației se precizează în normele elaborate în comun de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor.
Contribuabilii sunt obligați să depună declarațiile de impunere la compartimentele de specialitate ale administrației publice locale pe a căror rază teritorială se află bunurile impozabile sau taxabile, după caz, în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestora, în vederea determinării valorilor impozabile, precum și a impozitelor și taxelor aferente. Declarațiile de impozite și taxe se întocmesc prin completarea unui formular pus la dispoziție plătitorilor, în mod gratuit.
Declarațiile de impozite și taxe trebuie să conțină: a) datele necesare pentru stabilirea identității plătitorului: numele și prenumele sau denumirea plătitorului; domiciliul sau sediul; codul numeric personal sau codul fiscal, după caz; b) baza de impunere; c) cuantumul impozitelor sau al taxelor, după caz, dacă obligația calculării impozitului sau a taxei revine, potrivit legii, plătitorului; d) semnăturile autorizate și ștampila. Declarațiile de impozite și taxe se întocmesc pentru fiecare fel de impozit sau taxă și se depun la termenul stabilit, la organul fiscal competent, direct la registratura acestuia sau la Oficiul poștal, prin scrisoare, cu valoare declarată. Nedepunerea declarațiilor fiscale declarate mai sus ori depunerea acestora peste termenul prevăzut precum și încălcarea normelor tehnice privind tiparirea, înregistrarea, vînzarea, evidența și gestionarea, după caz, a abonamentelor și a biletelor de intrare la spectacole constituie contravenții și se sancționeaza potrivit prevederilor Codului Fiscal. Obligațiile contribuabililor privind depunerea declarațiilor fiscale sunt reglementate prin Codul fiscal și H.G.R. 44/2004.
Contribuabilii persoane juridice, calculează impozitul sau taxa datorată anual și depun declarația de impunere până la data de 31 ianuarie a anului fiscal la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale pe a cărei rază teritorială se află clădirea, terenul sau orice alte bunuri impozabile, ori taxabile, după caz. Declarațiile de impunere, declarațiile speciale de impunere, deconturile de impunere, procesele verbale de control, precum și orice alte documente prin care se constată ori se stabilesc impozite și taxe locale constituie titluri de creanță bugetară și totodată înștiințare de plată pentru toată durata de deținere în proprietate sau în folosință a bunurilor impozabile/taxabile de natura clădirilor, terenurilor și mijloacelor de transport.
Modul de stabilire a principalelor impozite și taxe locale va fi tratat, în detaliu, în capitolul următor.
3.3. COLECTAREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE
Dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care generează plata. Plătitor al obligației bugetare este debitorul. Stingerea creanțelor bugetare se poate realiza prin plata voluntară efectuată de către debitor, prin executare silită, ori prin alte modalități întreprinse de creditorul bugetar.
În cazul în care obligația bugetară nu a fost achitată de debitor, sunt obligați la plata sumei datorate, următorii: moștenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor; cel care preia, în tot sau în parte, drepturile și obligațiile debitorului supus divizării, fuziunii, ori reorganizării judiciare, după caz;
persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment; persoana care își asumă obligația de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanții reale la nivelul obligației de plată;
alte persoane, în condițiile legii.
În conformitate cu prevederile Legii nr.210/2005, de la 1 ianuarie 2006, sancțiunile pentru întîrzierea la plată se numesc majorări de întîrziere, iar nivelul lor este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, putând fi modificat prin legile bugetare anuale. De la aceeași dată nu vor mai fi percepute penalități de întârziere.
Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întîrziere. Nu se datorează majorări de întîrziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, majorări de întîrziere stabilite potrivit legii.
Majorări se calculează pentru fiecare zi, începînd cu ziua imediat următoare termenului de scadență și pînă la data stingerii sumei datorate inclusiv. Prin excepție de la regula de mai sus, se datorează majorări după cum urmează:
a) pentru diferențele de impozite și taxe, stabilite de organele competente, majorările se datorează începînd cu ziua imediat următoare scadenței impozitului sau taxei, pentru care s-a stabilit diferența, pînă la data stingerii acesteia inclusiv;
b) pentru impozitele și taxele stinse prin executare silită, majorările se calculează pînă la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plații în rate, majorările se calculează pînă la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma ramasă de plată majorarea este datorată de către cumpărător;
c) pentru impozitele și taxele debitorului declarat insolvabil, majorările se calculează pînă la data încheierii procesului-verbal de constatare a insolvabilității, inclusiv.
În cazul în care ultima zi a termenului de plată este zi nelucrătoare, plata impozitului sau a taxei se face fără majorări de întârziere în ziua lucrătoare imediat următoare.
Plata impozitelor și taxelor locale se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare impozit, taxă, inclusiv dobânzi și penalități de orice fel, în următoarea ordine:
obligații fiscale cu termene de plată în anul curent;
obligații fiscale datorate și neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii până la stingerea integrală a acestora;
dobânzi, penalități de întârziere aferente obligațiilor fiscale;
obligații fiscale cu termene de plată viitoare, la solicitarea debitorului.
Plata obligațiilor bugetare se face prin decontare bancară, mandat poștal, numerar, iar mai nou prin mijloace electronice.
3.4. ÎNLESNIRI LA PLATA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE
Autoritățile administrației publice locale pot acorda înlesniri la plata impozitelor și taxelor locale în baza art. 121 din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Așadar, la cererea temeinic justificată a debitorilor, persoane fizice și juridice, creditorii bugetari locali pot acorda pentru obligațiile bugetare restante pe care le administrează, următoarele înlesniri la plată :
eșalonări la plata impozitelor , taxelor și a altor obligații la bugetul local ;
eșalonări la plata dobânzilor și/sau penalităților de orice fel, cu excepția dobânzilor datorate pe perioada de eșalonare;
amânări la plata impozitelor, taxelor și a altor obligații la bugetul local;
amânări și/sau scutiri ori amânări și/sau reduceri de dobânzi și/sau penalități de întârziere cu excepția dobânzilor datorate pe perioada de eșalonare;
scutiri sau reduceri de impozite și taxe locale, în condițiile legii.
Înlesnirile la plată se acordă de fiecare creditor bugetar, iar graficul și condițiile se stabilesc printr-o convenție încheiată între creditorul bugetar și debitor. Analiza oportunității acordării înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare restante se face pe baza criteriilor de performanță economico-financiară și de disciplină fiscală a contribuabililor.
EXECUTAREA SILITĂ A CREANȚELOR BUGETARE
Executarea silită a creanțelor bugetare este reglementată de O.G. nr.11/1996, cu modificările ulterioare până la finele anului 2002, începând cu 1 ianuarie 2003a intrat în vigoare O.G. nr.61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare, din 1 iulie 2003 s-a aplicat O.G. nr.39/2003 privind procedurile de administrare a creanțelor bugetelor locale. Începând cu 01.01.2004 intră in vigoare O.G.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Dacă debitorul nu și-a plătit obligațiile bugetare, ori acestea nu au fost stinse în alt mod, acestuia i se transmite o înștiințare de plată prin care i se comunică suma datorată. În termen de 15 zile de la data comunicării înștiințării de plată debitorul urmează să-și plătească obligațiile restante sau să facă dovada stingerii acestora. Înștiințarea de plată este act premergător executării silite.
Executarea silită începe prin comunicarea unei somații în care i se notifică debitorului că are obligația să efectueze plata sumelor datorate în termen de 15 zile sau să facă dovada stingerii obligației bugetare, în caz contrar aplicându-se modalitățile de executare silită.
Procedura de executare silită se efectuează din oficiu, și odată începută se poate suspenda, întrerupe sau poate înceta.
Executarea silită se suspendă:
când suspendarea a fost dispusă de instanță sau de creditorul bugetar;
de la data comunicării aprobării înlesnirii la plată;
în alte cazuri prevăzute de lege.
Executare silită se întrerupe:
la data declarării stării de insolvabilitate a debitorului;
în alte cazuri prevăzute de lege.
Executarea silită încetează dacă:
s-au stins integral obligațiile fiscale din titlul executoriu;
a fost desființat titlul executoriu;
în alte cazuri prevăzute de lege
Executarea silită se efectuează numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are sediul sau domiciliul debitorul, persoană fizică sau juridică, ori unde acesta este luat în evidența fiscală.
Organul de executare va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate în una din modalitățile prevăzute care se dovedește a fi cea mai eficientă. Cei interesați pot face contestație împotriva oricărei executări silite. Obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat .
Contestația la executare se face în termen de 30 zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal al cărui act administrativ este atacat și nu este supusă taxelor de timbru.
În soluționarea contestației organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție. Prin decizie contestația va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă. Decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă.
CAPITOLUL IV
ANALIZA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE ÎN
MUNICIPIUL BISTRIȚA
Impozitele și taxele datorate bugetului local al municipiului Bistrița sunt următoarele:
1. Impozitul pe clădiri, proprietatea persoanelor fizice sau juridice
2. Impozitul pe terenul situat în intravilan
3. Impozitul pe terenul situat în extravilan
4. Impozitul pe mijloacele de transport deținute de persoane fizice sau juridice
5. Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism, avizelor și autorizațiilor în domeniul construcțiilor
6. Taxa pentru eliberarea autorizațiilor de orice fel cu excepția celor din domeniul construcțiilor
7. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate
8. Impozitul pe spectacole pentru activitatile artistice și distractive de videoteca și discoteca
9. Taxa hotelieră
10. Taxa pentru folosirea locurilor publice
11. Taxa pentru intrarea la Strandul "CODRIȘOR"
12. Taxa pentru deținerea sau utilizarea utilajelor destinate obținerii de venituri, de natura vehiculelor lente, care folosesc infrastructura publică locală pe raza municipiului Bistrița
13. Taxele extrajudiciare de timbru
14. Taxele speciale:
* taxa specială anuală pentru folosirea domeniului public din municipiul Bistrița pentru amenajarea de scări și alei de acces la parterul și subsolul clădirilor unde funcționează sedii de firme, birouri, cabinete medicale, notariale, firme de consultanță, spații comerciale, garaje etc.
* taxa specială pentru autorizarea circulației mijloacelor de transport marfă, materiale și autoutilaje pe raza municipiului Bistrița;
* taxa specială privind realizarea de accese suplimentare auto și pietonale spre domeniul public;
* taxa specială pentru atribuire în folosință a locurilor de înhumare în cimitirul municipiului Bistrița (H.C.L. nr. 10/10.02.1994);
* taxa specială de întreținere a cimitirului municipal (H.C.L. nr. 10/10.02.1994);
* taxa pentru oficierea căsătoriilor în zilele de sâmbătă și în sărbători legale (H.C.L. nr. 35/30.04.1997);
* taxa specială de utilizare a Capelei mortuare (H.C.L. nr. 141/29.08.2001);
* taxa specială de întreținere și îngrijire a câinilor fără stăpân (H.C.L. nr. 57/15.04.2002);
* taxa specială de trecere prin fondul forestier proprietate publică a municipiului Bistrița pentru animalele ieșite la pășunat de la un trup de pășune la altul (H.C.L. nr. 99/21.06.2001);
* taxa specială de umbrit în fondul forestier proprietatea publică a municipiului Bistrița, pentru animalele ieșite la pășunat în zonele limitrofe pădurii (H.C.L. nr. 99/21.06.2001);
* taxa specială pentru înregistrarea vehiculelor pentru care nu există obligația înmatriculării;
* taxa specială pentru asigurarea funcționării structurii de specialitate din aparatul propriu al Consiliului local al municipiului Bistrița, în cuantum de 10% din taxele percepute pentru obținerea avizelor și acordurilor legale, impuse prin certificatul de urbanism, necesare emiterii acordului unic pentru eliberarea autorizațiilor de construire și desființare;
* taxa specială pentru prestarea activităților de dezinsecție, deratizare, dezinfecție pe raza municipiului Bistrița;
* taxe speciale pentru prestarea unor servicii în regim de urgență, în interesul persoanelor fizice sau juridice.
4.1. IMPOZITUL PE CLĂDIRI
Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazurile în care Codul Fiscal nu prevede altfel. Impozitul pe clădiri, se datorează către bugetul local al unității administrativ-teritoriale în care este amplasată clădirea.
Impozitul pe clădiri este anual și se datorează de contribuabili pentru clădirile aflate în proprietatea lor, pentru clădirile aflate în administrare sau în folosință, pentru clădirile concesionate sau închiriate, indiferent de locul unde sunt situate și de destinația acestora.
În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spațiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă
Prin clădire, se înțelege orice construcție care servește la adăpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalații și de altele asemenea.
În obiectul impunerii intră toate clădirile indiferent de destinațiile pentru care sunt utilizate cu excepțiile prevăzute de lege. De regulă subiectul impunerii coincide cu plătitorul impozitului și este în general persoana fizică sau juridică care deține în proprietate clădirea.
În cazul clădirilor proprietate publică și privată a statului ori a unităților administrativ teritoriale, aflate în administrarea sau în folosința contribuabililor, impozitul pe clădiri se datorează de către cei care le au în administrare sau folosință.
Baza de calcul o reprezintă valoarea impozabilă a clădirii care diferă în funcție de proprietarul clădirii ce poate fi o persoană fizică sau juridică.
Astfel pentru clădirile aparținând persoanelor fizice, baza de impozitare o reprezintă valoarea clădirii determinată pe baza normelor de evaluare stabilite pe metru pătrat suprafață construită diferențiat în funcție de felul, destinația și locul unde sunt situate acestea. Suprafața construită desfășurată se determină prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor sale, inclusiv a celor situate la subsol. În calcul nu se cuprind suprafețele podurilor, cu excepția mansardelor, precum și cele ale treptelor și teraselor neacoperite.
Impozitul pe clădiri în cazul persoanelor fizice se datorează de către proprietari, moștenitorii aflați în indiviziune, precum și de către membrii de familie cu capacitate de exercițiu deplină care locuiesc și gospodăresc împreună cu contribuabilii pe numele cărora s-a calculat impozitul. În categoria persoanelor fizice sunt incluși și contribuabilii care desfașoară activități economice pe baza liberei inițiative ori exercită în mod individual sau prin asociere orice profesie liberă (asociații familiale, asociații agricole, medici, avocați, notari, experți contabili, experți tehnici, contabili autorizați, arhitecți, executori judecătorești și alții asemenea care nu sunt asimilați persoanelor juridice).
Se datorează impozit pe clădiri și în cazul clădirilor care au fost construite fără autorizație de construire. În cazul clădirilor aflate în administrarea sau folosința altei persoane decât titularul dreptului de proprietate și pentru care locatarul sau concesionarul datorează chirie ori redevență în baza unui contract de închiriere, locațiune sau concesiune, impozitul pe clădiri se datorează de către proprietar.
La nivelul municipiului Bistrița impozitul pe clădiri în cazul persoanelor fizice se determină prin aplicare cotei de 0,2% asupra valorii impozabile a clădirii.
Impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 0,2% în mediul urban și 0,1% în mediul rural asupra valorii impozabile a clădirii pe baza datelor extrase din actele care atestă dreptul de proprietate. Impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 0,2% asupra valorii impozabile pe metru pătrat de suprafața construită – desfășurată a clădirii determinată potrivit criteriilor și normelor de evaluare. În cazul clădirilor structurate în blocuri cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente, coeficienții de corecție pozitivă se diminuează cu 0,10 pentru fiecare zonă.
Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafața construită desfășurată a clădirii se determină prin înmulțirea suprafeței utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,20.
În cazul persoanelor fizice care dețin mai multe clădiri cu destinația de locuință, altele decât cele închiriate, impozitul pe clădiri se majorează după cum urmează:
cu 15% pentru prima clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
cu 50% pentru cea de-a doua clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
cu 75% pentru cea de-a treia clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
cu 100% pentru cea de-a patra clădire și următoarele, în afara celei de la adresa de domiciliu.
Impozitul pe clădiri nu se majorează în cazul în care contribuabilii dețin mai multe clădiri cu destinația de locuință în următoarele cazuri:
dacă clădirile cu destinația de locuință sunt închiriate și îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
proprietarul are încheiat contract de închiriere în formă scrisă;
contractul de închiriere în formă scrisă este înregistrat la organul fiscal competent;
chiriașul nu poate fi membru al familiei (soț, soție, copii necăsătoriți).
dacă clădirea este dobandită în baza unui contract ce conține clauze de întreținere;
dacă clădirea este dobandită în baza unui contract de rentă viageră;
dacă asupra clădirii s-a constituit drept de uzufruct sau abitație viageră.
Ordinea numerică a proprietăților se determină în raport cu anul dobândirii clădirii, indiferent sub ce formă, rezultat din documentele care atestă calitatea de proprietar. În cazul unei clădiri finalizate înainte de 1 ianuarie 1951, valoarea impozabilă se reduce cu 15% iar după 31 decembrie 1950 și înainte de 1 ianuarie 1978, valoarea impozabilă se reduce cu 5% .
Contribuabilii care dețin mai multe clădiri au obligația să depună o declarație specială la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în a căror rază teritorială își au domiciliul, precum și la cele în a căror rază teritorială sunt situate clădirile respective.
VALORILE IMPOZABILE
pe metru pătrat pe suprafață construită, desfășurată , la clădiri și la alte
construcții aparținând persoanelor fizice
* În cazurile în care nu sunt întrunite cumulativ aceste condiții, se vor utiliza valorile impozabile, în lei/mp, prevăzute la coloana 2.
NOTĂ:
a)Pentru determinarea valorilor impozabile, pe ranguri de localități și zone în cadrul acestora, la nivelurile menționate în prezenta anexă se vor aplica următorii coeficienți de corecție pozitivă.
b) Pentru clădirile structurate în blocuri cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente coeficienții de corecție pozitivă menționați la pct .a) vor fi diminuați cu 0,10.
Exemplu de calcul pentru impozitul pe clădiri – persoane fizice:
Pentru un imobil cu destinația de locuință, care nu poate fi efectiv măsurată pe conturul exterior, proprietatea unei persoane fizice, situată în municipiul Bistrița, zona B, construită în anul 1998, cu pereți din cărămidă arsă, ce are toate cele patru instalații și o suprafață utilă de 98,1 mp, situat într-un bloc cu 4 niveluri și 12 apartamente, impozitul pe clădiri datorat în anul 2005 se determină astfel:
a) se calculează suprafața construită desfășurată, prin aplicarea coeficientului de transformare de 1,20 asupra suprafeței utile:
Sc = Su x Kt
Sc = 98,1 mp x 1,20 = 117,72 mp
se determină valoarea impozabilă a clădirii astfel:
se calculează valoarea impozabilă pe mp de suprafață construită desfășurată, în funcție de rangul II corespunzător municipiului Bistrița, zona A, unde coeficientul de corecție este 1,20, ce va fi diminuat cu 0,10, clădirea având 4 niveluri:
Vi/mp = Ni x Kc
Vi/mp = 530 RON/mp x 1,10 = 583 RON/mp
se calculează valoarea impozabilă a clădirii, ținându-se seama de suprafața construită desfășurată:
Vi = Sc x Vi/mp = 117,72 mp x 583 RON/mp = 686 RON
se calculează impozitul pe clădiri datorat pentru anul 2007 astfel:
Impozit clădire = Vi x 0,2% = 686 RON x 0,2 % = 137 RON/an.
`
Impozitul pe clădiri în cazul persoanelor juridice se datorează de către acele entități reprezentate de persoanele fizice, înregistrate legal, ce au un patrimoniu distinct, în scopul desfașurării unei activități.
Impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii. Cota de impozit se stabilește prin hotărâre a consiliului local și poate fi cuprinsă între 0,5% și 1%, inclusiv. Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare.
În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15% . În cazul unei clădiri care a fost reevaluată conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar a clădirii este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului imediat după reevaluare;
În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local/Consiliul General al Municipiului București între 5% și 10% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare. Fac excepție clădirile care au fost amortizate potrivit legii.
În cazul unei clădiri ce face obiectul unui contract de leasing financiar se aplică următoarele reguli:
a) impozitul pe clădire se datorează de proprietar;
b) valoarea care se ia în considerare la calculul impozitului pe clădiri este valoarea clădirii înregistrată în contractul de leasing financiar.
Impozitul pe clădiri se aplică pentru orice clădire deținută de o persoană juridică aflată în funcțiune, în rezervă sau în conservare, chiar dacă valoarea sa a fost recuperată integral pe calea amortizării.
Clădirile dobândite în cursul anului, indiferent sub ce formă, se impun cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost dobândite. Impozitul se calculează proporțional cu perioada rămasă până la sfârșitul anului. Scăderea de la impunere în cursul anului, pentru situațiile de dezafectare, demolare, dezmembrare sau distrugere a clădirilor precum și de transfer al dreptului de proprietate ori locație asupra clădirilor, se face cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs una dintre aceste situații, proporțional cu partea de clădire supusă unei astfel de situații, precum și cu perioada rămasă până la sfârșitul anului fiscal.
Contribuabilii sunt obligați să depună declarațiile de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri la compartimentele de specialitate ale autorităților administrație publice locale pe a căror rază teritorială se află clădirile, în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestora sau de la data apariției oricărei modificări care să conducă la modificarea impozitului pe clădiri.
Exemplu de calcul a impozitului pe clădiri – persoane juridice.
Contribuabil: ARIO SA BISTRIȚA
Adresa / Sediu: Municipiul Bistrița, Strada INDUSTRIEI, Nr. 10
Cod fiscal/CNP: 2736489
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.
Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru:
(1) 1. clădirile proprietate a statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a oricăror instituții publice, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;
2. clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, precum și de folosința acestora;
3. clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute de lege și părțile lor componente locale, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;
4. clădirile instituțiilor de învățământ preuniversitar sau universitar, autorizate provizoriu sau acreditate, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;
5. clădirile unităților sanitare de interes național care nu au trecut în patrimoniul autorităților locale;
6. clădirile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;
7. clădirile aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", atribuite conform legii;
8. construcțiile și amenajările funerare din cimitire, crematorii;
9. clădirile sau construcțiile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii;
10. clădirile trecute în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale în lipsă de moștenitori legali sau testamentari;
11. oricare dintre următoarele construcții speciale:
a) sonde de țiței, gaze, sare;
b) platforme de foraj marin;
c) orice centrală hidroelectrică, centrală termoelectrică, centrală nuclearoelectrică, stație de transformare și de conexiuni, clădire și construcție specială anexă a acesteia, post de transformare, rețea aeriană de transport și distribuție a energiei electrice și stâlpii aferenți acesteia, cablu subteran de transport, instalație electrică de forță;
d) canalizații și rețele de telecomunicații subterane și aeriene;
e) căi de rulare, de incintă sau exterioare;
f) galerii subterane, planuri înclinate subterane și rampe de puț;
g) puțuri de mină;
h) coșuri de fum;
i) turnuri de răcire;
j) baraje și construcții accesorii;
k) diguri, construcții-anexe și cantoane pentru intervenții la apărarea împotriva inundațiilor;
l) construcții hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătățiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele și stațiile de pompare aferente canalelor;
m) poduri, viaducte, apeducte și tuneluri;
n) rețele și conducte pentru transportul sau distribuția apei, produselor petroliere, gazelor și lichidelor industriale, rețele și conducte de termoficare și rețele de canalizare;
o) terasamente;
p) cheiuri;
q) platforme betonate;
r) împrejmuiri;
s) instalații tehnologice, rezervoare și bazine pentru depozitare;
t) construcții de natură similară stabilite prin hotărâre a consiliului local.
(2) Construcțiile de natură similară celor de la alin. (1) pct. 11 lit. a) – s), avizate prin hotărâre a consiliilor locale, sunt scutite de impozit pe clădire pe durata existenței construcției, până când intervin alte modificări.
(3) Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirea unei persoane fizice dacă:
a) clădirea este o locuință nouă realizată în condițiile Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare; sau
b) clădirea este realizată pe bază de credite, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuințe, aprobată și modificată prin Legea nr. 82/1995, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Scutirea de impozit prevăzută la alin. (3) se aplică pentru o clădire timp de 10 ani de la data dobândirii acesteia. În cazul înstrăinării clădirii, scutirea de impozit nu se aplică noului proprietar al clădirii.
4.2. IMPOZITUL PE TEREN
Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel. Impozitul se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia este situat terenul.
Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, impozitul pe teren reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz.
În cazul terenului care este deținut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.
Impozitul pe teren se stabilește anual, în sumă fixă pe metru pătrat de teren, în mod diferențiat, în intravilanul localităților, funcție de rangul localității și zona și/sau categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.
În municipiul Bistrița impozitul pe terenurile situate în intravilan au următoarele niveluri în anul 2007:
Impozitul pe teren nu se datorează pentru:
a) terenul aferent unei clădiri, pentru suprafața de teren care este acoperită de o clădire;
b) orice teren al unui cult religios recunoscut de lege și al unei unități locale a acestuia, cu personalitate juridică;
c) orice teren al unui cimitir, crematoriu;
d) orice teren al unei instituții de învățământ preuniversitar și universitar, autorizată provizoriu sau acreditată;
e) orice teren al unei unități sanitare de interes național care nu a trecut în patrimoniul autorităților locale;
f) orice teren deținut, administrat sau folosit de către o instituție publică, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice;
g) orice teren proprietate a statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a altor instituții publice, aferent unei clădiri al cărui titular este oricare din aceste categorii de proprietari, exceptând suprafețele acestuia folosite pentru activități economice;
h) orice teren degradat sau poluat, inclus în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea acestuia;
i) terenurile care prin natura lor și nu prin destinația dată sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură, orice terenuri ocupate de iazuri, bălți, lacuri de acumulare sau căi navigabile, cele folosite pentru activitățile de apărare împotriva inundațiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă, cele folosite ca zone de protecție definite în lege, precum și terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, încadrate astfel printr-o hotărâre a consiliului local, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeței solului;
j) terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigație, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele și stațiile de pompare aferente acestora, precum și terenurile aferente lucrărilor de îmbunătățiri funciare, pe baza avizului privind categoria de folosință a terenului, emis de oficiul județean de cadastru și publicitate imobiliară;
k) terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naționale, drumuri principale administrate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A., zonele de siguranță a acestora, precum și terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranță;
l) terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii;
m) terenurile trecute în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale în lipsă de moștenitori legali sau testamentari;
În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul pe teren se stabilește după cum urmează:
a) prin înmulțirea numărului de metri pătrați de teren cu suma corespunzătoare prevăzută la alin. (1);
b) prin înmulțirea rezultatului de la lit. a) cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut la alin. (2).
(1) Numărul de metri pătrați de teren se înmulțește cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:
_______________________________________________________________________
|Nr. | Categoria de folosință | Zona (RON/mp) |
|crt.| |___________________|
| | | I | II | III| IV |
|____|______________________________________________|____|____|____|____|
| 1.| Teren arabil | 15 | 12 | 10 | 8 |
|____|______________________________________________|____|____|____|____|
| 2.| Pășune | 12 | 10 | 8 | 6 |
|____|______________________________________________|____|____|____|____|
| 3.| Fâneață | 12 | 10 | 8 | 6 |
|____|______________________________________________|____|____|____|____|
| 4.| Vie | 25 | 20 | 15 | 10 |
|____|______________________________________________|____|____|____|____|
| 5.| Livadă | 30 | 25 | 20 | 15 |
|____|______________________________________________|____|____|____|____|
| 6.| Pădure sau alt teren
cu vegetație forestieră | 15 | 12 | 10 | 8 |
|____|______________________________________________|____|____|____|____|
| 7.| Teren cu apă | 8 | 6 | 4 | X |
|____|______________________________________________|____|____|____|____|
| 8.| Drumuri și căi ferate | X | X | X | X |
|____|______________________________________________|____|____|____|____|
| 9.| Teren neproductiv | X | X | X | X |
|____|______________________________________________|____|____|____|____|
(2) Suma stabilită conform alin. (1) se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut în următorul tabel:
_______________________________________________
| Rangul localității | Coeficientul de corecție |
|____________________|__________________________|
| O | 8,00 |
|____________________|__________________________|
| I | 5,00 |
|____________________|__________________________|
| II | 4,00 |
|____________________|__________________________|
| III | 3,00 |
|____________________|__________________________|
| IV | 1,10 |
|____________________|__________________________|
| V | 1,00 |
|____________________|__________________________|
Exemplu de calcul –impozit pe teren
Contribuabil: Filip, Alexandru
Adresa / Sediu: Municipiul Bistrița, Strada UNIREA, Nr. 394
Cod fiscal/CNP: [anonimizat]
Contribuabil: ARIO SA BISTRIȚA
Adresa / Sediu: Municipiul Bistrița, Strada INDUSTRIEI, Nr. 10
Cod fiscal/CNP: 2736489
Pentru un teren dobândit de o persoană în cursul unui an, impozitul pe teren se datorează de la data de întâi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobândit. Pentru orice operațiune juridică efectuată de o persoană în cursul unui an, care are ca efect transferul dreptului de proprietate asupra unui teren, persoana încetează a mai datora impozitul pe teren începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a fost efectuat transferul dreptului de proprietate asupra terenului. În cazurile prevăzute mai sus impozitul pe teren se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane.
Dacă încadrarea terenului în funcție de poziție și categorie de folosință se modifică în cursul unui an sau în cursul anului intervine un eveniment care modifică impozitul datorat pe teren, impozitul datorat se modifică începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a intervenit modificarea.
Dacă în cursul anului se modifică rangul unei localități, impozitul pe teren se modifică pentru întregul teren situat în intravilan corespunzător noii încadrări a localității, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a intervenit această modificare.
Orice persoană care dobândește teren are obligația de a depune o declarație privind achiziția terenului la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data achiziției.
Orice persoană care modifică folosința terenului are obligația de a depune o declarație privind modificarea folosinței acestuia la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data modificării folosinței.
4.3. TAXA ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT
Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datorează o taxă anuală pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel.
Taxa se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz. În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de locator.
Taxa asupra mijloacelor de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport. Contribuabilii care dețin mijloace de transport cu tracțiune mecanică datorează o taxă anuală stabilită în funcție de capacitatea cilindrică a acestora, pentru fiecare 200 cmc sau fracțiune din aceștia.
Pentru autovehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone, precum și pentru combinațiile acestora, taxa se stabilește în funcție de numărul de axe și masa totală maximă autorizată și de sistemul de suspensie cu care sunt dotate. În cazul remorcilor, semiremorcilor și rulotelor taxele anuale se stabilesc în funcție de capacitatea acestora.
Capacitatea cilindrică a motorului și capacitatea remorcilor se dovedește cu cartea de identitate, cu factura de cumpărare sau cu alte documente legale din care să rezulte acestea.
Taxa asupra mijloacelor de transport pe apă se stabilește anual pe tipuri de mijloace de transport pe apă.
Taxa asupra mijloacelor de transport se datorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care au fost dobândite, iar în cazul înstrăinării sau radierii în timpul anului, taxa se dă la scădere începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a apărut una dintre aceste situații.
În cazul în care deținătorii persoane juridice sau fizice străine solicită înmatricularea temporară a mijloacelor de transport în România, aceștia au obligația să achite integral taxa datorată pentru întreaga perioadă pentru care solicită înmatricularea, la data luării în evidență.
Taxa asupra mijloacelor de transport se determină de către compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale, în a căror rază teritorială contribuabilii își au domiciliu, sediul sau punctele de lucru, pe baza declarației de impunere.
Taxa asupra mijloacelor de transport se plătește trimestrial în patru tranșe egale, iar pentru cele dobândite în cursul anului taxa datorată se repartizează în sume egale, la termenele de plată rămase până la sfârșitul anului.
Resursele financiare provenite din taxa asupra mijloacelor de transport marfă cu masa autorizată de peste 12 tone se vor utiliza în exclusivitate pentru lucrări de întreținere, modernizare, reabilitare și construcție a drumurilor de interes local și județean și constituie venit în proporție de 60% la bugetul local și 40% la bugetul județean.
În municipiul Bistrița taxa asupra mijloacelor de transport cu tracțiune mecanică pentru anul 2007 este:
În cazul unui ataș, impozitul pe mijloacele de transport este de 50% din taxa pentru motocicletele, motoretele și scuterele respective.
În cazul unui autovehicul de transport marfă cu masa totală autorizată de peste 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare din tabelul următor:
În cazul unui mijloc de transport dobândit de o persoană în cursul unui an, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de persoană de la data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost dobândit.
În cazul unui mijloc de transport care este înstrăinat de o persoană în cursul unui an sau este radiat din evidența fiscală a compartimentului de specialitate al autorității de administrație publică locală, taxa asupra mijlocului de transport încetează să se mai datoreze de acea persoană începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidența fiscală.
Orice persoană care dobândește/transferă un mijloc de transport sau își schimbă domiciliul/sediul/punctul de lucru are obligația de a depune o declarație cu privire la mijlocul de transport la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale pe a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul/punctul de lucru în termen de 30 de zile inclusiv, de la modificarea survenită.
Taxa asupra mijloacelor de transport nu se aplică pentru:
a) autoturismele, motocicletele cu ataș și mototriciclurile care aparțin persoanelor cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestora;
b) navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței;
c) mijloacele de transport ale instituțiilor publice;
d) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public.
Exemplu de calcul – taxa asupra mijloacelor de transport
I. Un contribuabil deține în proprietate un autoturism care are capacitatea cilindrică de 1799 cmc. Pentru determinarea taxei asupra mijloacelor de transport aferente anului 2007 se parcurg următoarele etape:
se stabilește numărul de fracțiuni a 200 cmc astfel:
1799 cmc : 500 cmc = 3,598 pentru calcul se consideră 4 fracțiuni a 500 cmc.
se identifică nivelul taxei corespunzătoare mijlocului de transport, respectiv autoturismului cu capacitatea cilindrică de până la 2000 cmc, inclusiv:
7 RON x 4 fracțiuni = 28 RON/an.
Contribuabil: Filip, Alexandru
Adresa / Sediu: Municipiul Bistrița, Strada UNIREA, Nr. 394
Cod fiscal/CNP: [anonimizat]
TAXA PENTRU ELIBERAREA CERTIFICATELOR,
AVIZELOR ȘI AUTORIZAȚIILOR
Pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor, contribuabilii datorează taxe diferențiate, în funcție de domeniul în care se încadrează activitatea care necesită astfel de certificate, avize sau autorizații.
Pentru eliberarea autorizației de construire, atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice solicitante datorează o taxă, reprezentând 1% din valoarea de proiect declarată în cererea pentru eliberarea autorizației, în conformitate cu proiectul prezentat. Pentru clădirile cu destinația de locuință, atât în cazul persoanelor fizice cât și în cel al persoanelor juridice, precum și pentru anexele gospodărești, numai în cazul persoanelor fizice, taxele pentru eliberarea autorizației de construire se reduc cu 50%. În termen de 15 zile de la data expirării termenului de executare a lucrărilor stabilit prin autorizația de construire, taxa se va regulariza pe baza valorii reale a lucrărilor declarate de către solicitant. Pentru prelungirea valabilității autorizației de construire se stabilește o taxă reprezentând 30% din taxa inițială. Pentru persoanele fizice, în cazul în care valoarea lucrărilor declarate de către solicitant este mai mică decât valoarea determinată pe baza normelor de evaluare folosite la calcularea impozitului pe clădiri persoane fizice, regularizarea taxei se va face pe baza valorii astfel calculate.
Pentru eliberarea autorizației de desființare, parțială sau totală a construcțiilor și amenajărilor, taxa datorată este de 0,1% din valoarea impozabilă a acestora.
Taxele de autorizare nu se datorează în cazul eliberării de autorizații pentru lăcașuri de cult, inclusiv pentru construcțiile anexe ale acestora, pentru lucrările de dezvoltare, modernizare sau de reabilitate a infrastructurilor din transporturi care aparțin domeniului public al statului, pentru lucrările de interes local și pentru construcțiile a căror beneficiari sunt instituțiile publice.
Taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor se plătesc prealabil eliberării sau vizării acestora.
4.5. TAXA PENTRU FOLOSIREA MIJLOACELOR DE RECLAMĂ ȘI PUBLICITATE
Taxa pentru serviciile de reclamă și publicitate
Orice persoană, care beneficiază de servicii de reclamă și publicitate în România în baza unui contract sau a unui alt fel de înțelegere încheiată cu altă persoană, datorează plata taxei , cu excepția serviciilor de reclamă și publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă scrise și audiovizuale.
Publicitatea realizată prin mijloace de informare în masă scrise și audiovizuale corespunde activităților agențiilor de publicitate potrivit Clasificării activităților din economia națională – CAEN, cu modificările ulterioare, respectiv publicitatea realizată prin ziare și alte tipărituri, precum și prin radio și televiziune.
Taxa pentru servicii de reclamă și publicitate, se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia persoana prestează serviciile de reclamă și publicitate. Taxa pentru servicii de reclamă și publicitate se calculează prin aplicarea cotei taxei respective la valoarea serviciilor de reclamă și publicitate.
Cota taxei se stabilește de consiliul local, fiind cuprinsă între 1% și 3% .
Valoarea serviciilor de reclamă și publicitate cuprinde orice plată obținută sau care urmează a fi obținută pentru serviciile de reclamă și publicitate, cu excepția taxei pe valoarea adăugată.
Taxa pentru servicii de reclamă și publicitate se varsă la bugetul local, lunar, până la data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul de prestări de servicii de reclamă și publicitate.
Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate
Orice persoană care utilizează un panou, afișaj sau structură de afișaj pentru reclamă și publicitate într-un loc public datorează plata taxei anuale prevăzute în prezentul articol către bugetul local al autorității administrației publice locale în raza căreia este amplasat panoul, afișajul sau structura de afișaj respectivă.
Valoarea taxei pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate se calculează anual, prin înmulțirea numărului de metri pătrați sau a fracțiunii de metru pătrat a suprafeței afișajului pentru reclamă sau publicitate cu suma stabilită de consiliul local, astfel:
a) în cazul unui afișaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economică, suma este de până la 20 RON;
b) în cazul oricărui alt panou, afișaj sau structură de afișaj pentru reclamă și publicitate, suma este de până la 15 RON;
Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate se recalculează pentru a reflecta numărul de luni sau fracțiunea din lună dintr-un an calendaristic în care se afișează în scop de reclamă și publicitate.
Taxa pentru afișajul în scop de reclamă și publicitate se plătește anual, anticipat sau trimestrial, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 noiembrie, inclusiv.
Consiliile locale pot impune persoanelor care datorează taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate să depună o declarație anuală la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale.
Taxa pentru serviciile de reclamă și publicitate și taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate nu se aplică instituțiilor publice, cu excepția cazurilor când acestea fac reclamă unor activități economice.
Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate, nu se aplică unei persoane care închiriază panoul, afișajul sau structura de afișaj unei alte persoane, în acest caz taxa prevăzută la art. 270 fiind plătită de această ultimă persoană.
Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate nu se datorează pentru afișele, panourile sau alte mijloace de reclamă și publicitate amplasate în interiorul clădirilor.
Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate nu se aplică pentru panourile de identificare a instalațiilor energetice, marcaje de avertizare sau marcaje de circulație, precum și alte informații de utilitate publică și educaționale.
Nu se datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate pentru afișajul efectuat pe mijloacele de transport care nu sunt destinate, prin construcția lor, realizării de reclamă și publicitate.
Taxele stabilite pentru anul 2007 în municipiul Bistrița sunt:
Exemplu de calcul – taxă pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate
1. O societate comercială are instalată la locul exercitării activității o firmă luminoasă având următoarele dimensiuni: lungime –5,73m și lățime – 4,08 m.
Suprafața pentru care se datorează taxa = L x l = 5,73 m x 4,08 m = 23,38 mp.
Taxa afișaj = 23,38 mp x 22 RON/an/mp = 514.36 RON/an.
IMPOZITUL PE SPECTACOLE
Orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiție sportivă sau altă activitate distractivă în România are obligația de a plăti impozit. Impozitul pe spectacole se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia are loc manifestarea artistică, competiția sportivă sau altă activitate distractivă.
Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor.
Cota de impozit se determină după cum urmează:
a) în cazul unui spectacol de teatru, ca de exemplu o piesă de teatru, balet, operă, operetă, concert filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiție sportivă internă sau internațională, cota de impozit este egală cu 2%;
b) în cazul oricărei alte manifestări artistice decât cele enumerate la lit. a), cota de impozit este egală cu 5% .
Suma primită din vânzarea biletelor de intrare sau a abonamentelor nu cuprinde sumele plătite de organizatorul spectacolului în scopuri caritabile, conform contractului scris intrat în vigoare înaintea vânzării biletelor de intrare sau a abonamentelor.
Persoanele care datorează impozitul pe spectacole stabilit în conformitate cu prezentul articol au obligația de:
a) a înregistra biletele de intrare și/sau abonamentele la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale care își exercită autoritatea asupra locului unde are loc spectacolul;
b) a anunța tarifele pentru spectacol în locul unde este programat să aibă loc spectacolul, precum și în orice alt loc în care se vând bilete de intrare și/sau abonamente;
c) a preciza tarifele pe biletele de intrare și/sau abonamente și de a nu încasa sume care depășesc tarifele precizate pe biletele de intrare și/sau abonamente;
d) a emite un bilet de intrare și/sau abonament pentru toate sumele primite de la spectatori;
e) a asigura, la cererea compartimentului de specialitate al autorității administrației publice locale, documentele justificative privind calculul și plata impozitului pe spectacole;
f) a se conforma oricăror altor cerințe privind tipărirea, înregistrarea, avizarea, evidența și inventarul biletelor de intrare și a abonamentelor, care sunt precizate în normele elaborate în comun de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor, contrasemnate de Ministerul Culturii și Cultelor și Agenția Națională pentru Sport.
Reguli speciale pentru videoteci și discoteci
În cazul unei manifestări artistice sau al unei activități distractive care are loc într-o videotecă sau discotecă, impozitul pe spectacole se calculează pe baza suprafeței incintei prevăzute în prezentul articol.
Impozitul pe spectacole se stabilește pentru fiecare zi de manifestare artistică sau de activitate distractivă, prin înmulțirea numărului de metri pătrați ai suprafeței incintei videotecii sau discotecii cu suma stabilită de consiliul local, astfel:
a) în cazul videotecilor, suma este de până la 0.10 RON;
b) în cazul discotecilor, suma este de până la 0.20 RON.
Impozitul pe spectacole se ajustează prin înmulțirea sumei stabilite cu coeficientul de corecție corespunzător, precizat în tabelul următor:
| Rangul localității | Coeficient de corecție |
|____________________|________________________|
| 0 | 8,00 |
|____________________|________________________|
| I | 5,00 |
|____________________|________________________|
| II | 4,00 |
|____________________|________________________|
| III | 3,00 |
|____________________|________________________|
| IV | 1,10 |
|____________________|________________________|
| V | 1,00 |
Persoanele care datorează impozitul pe spectacole au obligația de a depune o declarație la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale privind spectacolele programate pe durata unei luni calendaristice. Declarația se depune până la data de 15, inclusiv, a lunii precedente celei în care sunt programate spectacolele respective.
Impozitul pe spectacole nu se aplică spectacolelor organizate în scopuri umanitare.
Impozitul pe spectacole se plătește lunar până la data de 15, inclusiv, a lunii următoare celei în care a avut loc spectacolul.
Orice persoană care datorează impozitul pe spectacole are obligația de a depune o declarație la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, până la data stabilită pentru fiecare plată a impozitului pe spectacole. Formatul declarației se precizează în normele elaborate în comun de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor.
Persoanele care datorează impozitul pe spectacole răspund pentru calculul corect al impozitului, depunerea la timp a declarației și plata la timp a impozitului.
Exemplu de calcul – impozit pe spectacole
1. Un contribuabil – persoană juridică are ca obiect de activitate activități recreative, printre care și cea de discotecă. Din planul de desfășurare a construcției, rezultă că suprafața incintelor în care se desfășoară discoteca, inclusiv suprafețele incintelor unde se desfășoară activități conexe este de 635,61 mp. Unitatea funcționează începând cu data de 06.08.2004.
Impozitul pe spectacole datorat bugetului local pentru perioada septembrie 2006 – februarie 2007 se va determina astfel:
Calculul impozitului pe spectacole
4.7. TAXA HOTELIERĂ
Pentru șederea în municipii, orașe sau comune, consiliile locale pot hotărî instituirea taxei hoteliere datorate de persoanele fizice în vârstă de peste 18 ani. Este deci o taxă opțională.
Taxa se determină pe bază cotei stabilite de consiliile locale între 0,5% și 5%, aplicate la tarifele de cazare practicate de unitățile hoteliere.
Pentru șederea în stațiuni turistice, declarate conform legii, taxa se determină pe baza cotei stabilite de consiliile locale între 0,5% și 5% la tarifele practicate de unitățile hoteliere pentru o noapte de cazare, indiferent de durata sejurului.
În municipiul Bistrița prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.173/18.10.2004 s-a stabilit taxa hotelieră prin aplicare cotei de 1% asupra tarifelor de cazare practicate de unitățile hoteliere.
Taxa hotelieră se încasează de către persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, o dată cu luarea în evidență a persoanelor cazate și se varsă la bugetul local în primele 10 zile ale fiecărei luni pentru luna precedentă. În cazul în care taxa hotelieră este inclusă în chitanță sau în costul biletului de odihnă și tratament, persoanele juridice vor vărsa la bugetul local suma încasată cu acest titlu, recuperată de la agențiile pentru turism prin intermediul cărora a fost valorificată chitanța sau biletul de odihnă și tratament, în primele 10 zile ale fiecărei luni pentru luna precedentă.
Unitățile de cazare, persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea trebuie să depună o declarație decont care să cuprindă sumele încasate și virate pentru luna de referință.
Exemplu de calcul – taxă hotelieră
Un contribuabil – persoană juridică are ca obiect de activitate turism si activitate hotelieră, si-a început activitatea începând cu 01.05.2007. Pentru anul 2007 datorează taxă hotelieră funcție de veniturile realizate astfel:
Calculul taxei hoteliere
ALTE TAXE LOCALE
Consiliile locale pot institui taxe zilnice cuprinse între 0.10-10 RON pentru utilizarea locurilor publice și pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură și arheologie, pentru deținerea în proprietate sau folosință de utilaje care funcționează în scopul obținerii de venit.
În municipiul Bistrița au fost instituite pentru anul 2007 un număr de 36 taxe, ponderea cea mai mare o au taxele specifice piețelor, cum ar fi:
taxa pentru utilizarea meselor, platourilor și tarabelor de către producătorii agricoli particulari, de către agenții economici autorizați;
taxe de comercializare păsări, miei, pește viu și alte animale;
taxe de închirieri cântare, halate;
taxe pentru ocuparea locurilor și platourilor cu mijloace de transport expuse spre vânzare;
taxe pentru comercializarea de produse industriale la mese și tarabe (RON/mp/zi) etc.
La acestea se adaugă taxele pentru persoane fizice și juridice care ocupă temporar locuri publice, precum și suprafețe în fața unităților sau atelierelor de prestări servicii, taxele pentru contribuabili – persoane fizice care au în proprietate cazane de fabricat rachiu, mori, etc. precum și taxele extrajudiciare de timbru (taxa pentru examinarea conducătorilor de autovehicule în vederea obținerii permiselor de conducere, taxa pentru eliberarea certificatelor de orice fel, altele decât cele eliberate de instanțe, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și de notarii publici, precum și alte servicii prestate de alte servicii publice).
4.9. FACILITĂȚI FISCALE
Scutiri și facilități pentru persoanele fizice
(1) Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor, precum și alte taxe prevăzute nu se aplică pentru:
a) veteranii de război;
b) persoanele fizice prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și în alte legi.
(2) Persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 4 alin. (1) din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, nu datorează:
a) impozitul pe clădiri pentru locuința situată la adresa de domiciliu;
b) impozitul pe teren aferent clădirii prevăzute la lit. a);
c) taxa asupra mijloacelor de transport aferentă unui singur autoturism tip hycomat sau a unui mototriciclu.
(3) Impozitul pe clădiri și impozitul pe teren nu se aplică văduvelor de război și văduvelor veteranilor de război care nu s-au recăsătorit.
(4) Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa pentru eliberarea unei autorizații pentru desfășurarea unei activități economice nu se datorează de către persoanele cu handicap grav sau accentuat și persoanele încadrate în gradul I sau II de invaliditate.
(5) În cazul unei clădiri, al unui teren sau al unui mijloc de transport deținut în comun de o persoană fizică prevăzută la alin. (1), (2), (3) sau (4), scutirea fiscală se aplică integral pentru proprietățile deținute în comun de soți.
(6) Scutirea de la plata impozitului pe clădiri se aplică doar clădirii folosite ca domiciliu de persoanele fizice prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4).
(7) Scutirea de la plata impozitului pe teren se aplică doar terenului aferent clădirii utilizate ca domiciliu de persoanele fizice prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4).
(7^1) Scutirea de la plata taxei asupra mijloacelor de transport se aplică doar pentru un singur mijloc de transport, la alegerea persoanelor fizice prevăzute la alin. (1) și (2).
(8) Scutirea de la plata impozitului prevăzută la alin. (1), (2), (3) sau (4) se aplică unei persoane începând cu prima zi a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative în vederea scutirii.
(9) Persoanele fizice și/sau juridice române care reabilitează sau modernizează termic clădirile de locuit pe care le dețin în proprietate, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 29/2000 privind reabilitarea termică a fondului construit existent și stimularea economisirii energiei termice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 325/2002, sunt scutite de impozitul pentru aceste clădiri pe perioada de rambursare a creditului obținut pentru reabilitarea termică, precum și de taxele pentru eliberarea autorizației de construire pentru lucrările de reabilitare termică.
(10) Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor, precum și alte taxe prevăzute la art. 282 și 283 din Codul Fiscal se reduc cu 50%, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea unor facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei "Delta Dunării", republicată, cu modificările ulterioare, pentru persoanele fizice care domiciliază și trăiesc în localitățile precizate în:
a) Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localități din Munții Apuseni, cu modificările ulterioare;
b) Hotărârea Guvernului nr. 395/1996 pentru aprobarea Programului special privind unele măsuri și acțiuni pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a județului Tulcea și a Rezervației Biosferei "Delta Dunării", cu modificările ulterioare.
(11) Nu se datorează taxa asupra succesiunii, prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, republicată, cu modificările ulterioare, dacă încheierea procedurii succesorale a fost făcută în termen de un an de la data decesului autorului bunurilor. Această taxă nu se datorează nici în cazul autorilor decedați anterior datei de 1 ianuarie 2005, dacă încheierea procedurii succesorale a fost făcută până la data de 31 decembrie 2005 inclusiv.
(12) Taxele de timbru prevăzute de art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 12/1998, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la autentificarea actelor între vii, translative ale dreptului de proprietate și ale altor drepturi reale ce au ca obiect terenuri fără construcții, se reduc la jumătate.
Scutiri și facilități pentru persoanele juridice
(1) Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor, precum și alte taxe locale sau speciale nu se aplică:
a) oricărei instituții sau unități care funcționează sub coordonarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, cu excepția incintelor folosite pentru activități economice;
b) fundațiilor testamentare constituite conform legii, cu scopul de a întreține, dezvolta și ajuta instituții de cultură națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social și cultural;
c) organizațiilor umanitare care au ca unică activitate întreținerea și funcționarea căminelor de bătrâni și a caselor pentru ocrotirea copiilor orfani și a copiilor străzii.
(2) Impozitul pe clădiri și impozitul pe teren se reduc cu 50% pentru acele clădiri și terenul aferent deținute de persoane juridice, care sunt utilizate exclusiv pentru prestarea de servicii turistice pe o perioadă de maximum 5 luni pe durata unui an calendaristic.
(3) Impozitul pe clădiri se reduce cu 50% pentru clădirile nou construite deținute de cooperațiile de consum sau meșteșugărești, dar numai pentru primii 5 ani de la data achiziției clădirii.
Elementele infrastructurii feroviare publice, inclusiv terenurile pe care sunt amplasate, precum și terenurile destinate acestui scop, sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a taxei pentru eliberarea autorizației de construire.
Scutiri și facilități stabilite de consiliile locale
(1) Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri sau o reducere a acestuia pentru o clădire folosită ca domiciliu de persoana fizică ce datorează acest impozit.
(2) Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe teren sau o reducere a acestuia pentru terenul aferent clădirii folosite ca domiciliu al persoanei fizice care datorează acest impozit.
(3) Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren sau o reducere a acestora pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe țară ori constau în exclusivitate din indemnizație de șomaj sau ajutor social.
(4) În cazul unei calamități naturale, consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, precum și a taxei pentru eliberarea certificatului de urbanism și autorizației de construire sau o reducere a acestora.
(5) Scutirea de la plata impozitelor sau reducerile acestora prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4) se aplică persoanei respective cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative în vederea scutirii sau reducerii.
(6) Consiliul local poate acorda scutirea de la plata impozitului pe teren sau reducerea acestuia pentru terenul aferent investițiilor derulate în conformitate cu Legea nr. 332/2001 privind promovarea investițiilor directe cu impact semnificativ în economie, cu modificările ulterioare, pe toată perioada executării acestora, până la punerea în funcțiune, dar nu mai mult de 3 ani de la data începerii lucrărilor și nu mai târziu de 31 decembrie 2006.
CONCLUZII:
Din tratarea impozitelor și taxelor locale, sub aspectul modului de stabilire, urmărire, control și încasare, și a cadrului juridic de reglementare a acestora pot fi concluzionate următoarele:
1. Odată cu atribuirea prin lege, administrațiilor locale, a dreptului de a-și gestiona propriile resurse financiare s-au creat și serviciile de specialitate prin care consiliile locale să-și exercite competențele în domeniul impozitelor și taxelor locale. La nivelul municipiului Bistrița s-a înființat Serviciul public municipal – „ Direcția Finanțe publice municipale”, aflat în subordinea Consiliului Local al municipiului Bistrița.
2. Reglementarea juridică de specialitate a impozitelor și taxelor locale a fost perfecționată în ultimii ani. Astfel, începând cu 01 ianuarie 2004, a intrat în vigoare Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal, care reglementează toate impozitele și taxele locale, abrogând un număr mare de acte normative care reglementau acest domeniu. O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care a intrat în vigoare începând cu 01 ianuarie 2004, adună într-un tot unitar, toate reglementările privind colectarea impozitelor și taxelor locale, înlesnirile la plata acestora, executarea silită și controlul pe linia de impozite și taxe locale.
3. Experiența practică scoate în evidență o serie de dificultăți legate de realizarea veniturilor din impozitele și taxele locale: capacitatea mică de plată a unor categorii ale populației (pensionari, persoane cu venituri mici, șomeri), cât și a unor agenți economici; diminuarea unor surse de venit, urmare a unor legi, hotărâri de guvern sau acte de dispoziție emise în timpul anului, după ce inițial au fost cuprinse în buget. Spre exemplu, prin O.G.nr.36/2002 se percepea și impozit asupra terenului aflat în extravilanul localităților, ca mai apoi, prin O.U.G.nr.12/2003, acesta să fie scutit de la plată, impozitul pe terenul extravilan achitat deja, urmând a fi restituit sau compensat cu alte impozite și taxe locale;
există un număr redus de inspectori de teren, mai ales la Serviciul constatare și impunere, ceea ce permite verificarea în teren a unui număr redus de contribuabili – persoane fizice și juridice;
recuperarea dificilă a debitelor restante, cauzată de procedura greoaie de executare silită
dificultăți în verificarea materiei impozabile declarate de contribuabili.
BIBLIOGRAFIE:
* Bălan Emil – Administrarea finanțelor publice locale, Editura Lumina Lex, București, 1999
* Bălan Emil – Drept financiar – Ediția a 3-a revizuită (curs universitar), Editura All Beck, București, 2004
* colectiv – Elemente de administrație publică (sinteze teoretice pentru examenul de licență)
* Inceu A.Mihai – Elemente de finanțe publice, Editura PUC Cluj-Napoca , 2000
* Șaguna Grosu Dan, Șava Dan – Drept financiar public (curs universitar) – Editura All Beck, București, 2005
* Văcărel Iulian (coordonator) – Finanțe Publice, Editura Didactică și Pedagogică București 2000
* Zaharia Vasile– Finanțe publice, Editura George Barițiu, Cluj-Napoca, 2002
* xxx Colectiv autori – Constituția României, Monitorul Oficial, București 1992
* xxx Legea nr.189/1998 privind finanțele publice locale, M.O.nr.404/22.10.1998
* xxx Legea nr.215/2001, legea administrației publice locale, M.O.nr.204/23.04.2001
* xxx Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, M.O.nr.927/23.12.2003
* xxx Legea nr.108/2004 privind finanțele publice locale, M.O. nr. 336 din 2004
* xxxOrdonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare
* xxxO.G. nr. 92/2003 privind Codul fiscal, republicată
* xxx H.G.R. nr. 1514/2006 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora, precum și amenzile aplicabile în anul fiscal 2007.
*xxx H.C.L. nr. 97/31.05.07 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale datorate de persoanele fizice și juridice din municipiul Bistrița în anul 2008
* Revista „Impozite și taxe” – nr.6/2002, editată de Tribuna Economică
* www.referate.ro – Bani, taxe și impozite
* www. Direcția Finanțe publice Municipale Bistrița. ro
* www. Monitorul Oficial. ro
* www. Codul Fiscal.ro
* note de curs
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Taxe Si Impozite Locale LA Primaria Bistrita (ID: 133607)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.