Taxe Si Impozite Delimitari Conceptuale

Capitolul I

Definiții și noțiuni introductive

Taxe și impozite – delimitări conceptuale

1.1.1 Conținutul și rolul impozitelor

„Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor sale. Această prelevare se face: în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului.”

Statul are dreptul de a introduce impozite, acestea exercitându-se prin intermediul puterii legislative (Parlamentul) și în anumite condiții, prin organele de stat locale. Caracterul obligatoriu al impozitelor se referă la faptul că plata către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă o anumită avere pentru care, conform legii, datorează impozit.

„Impozitele sunt plăți care se fac către stat cu titlu definitiv și nerambursabil.” Plătitorii nu pot solicita statului un contraserviciu privat, dar se presupune realizarea unor contraservicii publice precum: apărare națională, securitate și ordine publică, protecție socială etc. Acestea, însă, nu sunt percepute cu ușorință de către orice contribuabil.

Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic și social.

Cel mai important rol al impozitelor este în plan financiar, deoarece acestea reprezintă principalul mijloc de procurare a resurselor financiare utile acoperirii cheltuielilor publice.

Pe plan economic, impozitele se utilizează ca mijloc de intervenție în activitatea economică. Din punct de vedere al intenției legiuitorului, impozitele se pot manifesta atât ca un intrument de încurajare, cât si de frânare a unei activități economice, de creștere sau de reducere a producției ori consumului unui anumit produs, de stimulare sau de restrângere a unor activități etc.

Economistul francez, Pierre Laumiére, accentua faptul că impozitele pot fi întrebuințate pentru a „încuraja (sub forma exonerării) sau pentru a descuraja (pe calea suprataxării) o anumită activitate economică. Fără să inceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de intervenție în domeniul economic și sociabil”.

În ceea ce privește rolul impozitelor pe plan social, acesta se concretizează în faptul că, statul redistribuie prin intermediul lor, o parte importantă din produsul intern brut între clase sociale și indivizi, între persoanele fizice sau cele juridice.

Așadar, impozitele reprezintă unul dintre intrumentele principale de care dispune statul pentru redistribuirea veniturilor și averii.

„Taxele reprezintă prelevări bănești obligatorii către stat în cazul în care o persoană fizică sau juridică solicită un serviciu unei instituții publice.”

În comparație cu impozitele, taxele constituie plata pentru un serviciu public divizibil, de care beneficiază cel care adresează cererea. Caracterul obligatoriu al acestora este doar pentru persoanele ce solicită serviciul respectiv.

După natura lor, taxele pot fi: taxe judecătorești, taxe de notariat, taxe consulare și taxe de administrație.

Taxele judecătorești fac referire la acțiunile introduse spre judecare de către diferite persoane. Acestea se incasează de instanțele jurisdicționale.

Taxele de notariat se încasează de către notariate și se plătesc pentru eliberarea, legalizarea sau autentificarea diferitor acte, copii, etc.

Taxele consulare sunt cele pentru eliberarea de certificarea de origine, acordarea de vize ș.a. Se încasează de către consulate.

Taxele de administrație se încasează de către diferite organe ale administrației de stat, cu privire la eliberarea de autorizații, permise, legitimații, la cererea unor persoane.

După obiectul operațiunii care se efectuează și urmează a fi taxată, taxele se clasifică astfel:

Taxe de timbru, pentru care încasarea se face uneori prin aplicarea de timbre fiscale și sunt întalnite în cadrul instituțiilor publice ce efectuează operații precum: autentificarea de acte, eliberarea unor documente, legalizări de acte.

Taxe de înregistrare, care se percep la vânzarea imobilelor, la înălțarea, contopirea sau dizolvarea societăților de capital.

1.1.2 Elementele impozitului

Pentru a fi posibilă realizarea obiectivelor, este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate atât de contribuabili, cât și de organele fiscale. Astfel, se precizează persoanele ce trebuie să plătească impozitele, cuantumul acestora, termenele de plată, sancțiunile ce se aplică pentru nerespectarea prevederilor legare.

Elementele impozitului sunt :

Subiectul impozitului reprezintă persoana fizică sau juridică ce este potrivit legii obligată să plătească impozitul.

Suportatorul (destinatarul) impozitului înfățisează persoana care suportă efectiv impozitul. Importanța acestui element marchează diferența între impozitele directe și indirecte.

Obiectul impozabil (materia impozabilă) este materia supusă impunerii. La impozitele directe, acesta poate fi venitul sau averea, iar în cazul impozitelor indirecte materia supusă impunerii poate fi serviciul prestat, produsul care face obiectul vânzării, bunul importat sau exportat.

Sursa impozitului este venitul de care dispune plătitorul pentru a plăti impozitul. Se identifică cu materia impozabilă sau poate fi diferită, în cazul în care aceasta este reprezentată de avere, acte sau fapte juridice.

Unitatea de impunere este cea prin care se exprimă dimensiunea obiectului impozabil. Mai exact, la impozitul pe venit se utilizează unitatea monetară, la impozitul funciar metrul pătrat sau hectarul, bucata, litrul, kilogramul la anumite taxe de consumație.

Cota de impunere este elementul prin care se calculează valoarea impozitului. Poate fi fixă sau procentuală.

Asietă fiscala cuprinde totalitatea operațiunilor permise de lege necesare pentru identificarea subiectului sau obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile, precum și determinarea impozitului datorat statului.

Termenul de plată precizează data limită până la care se poate achita impozitul. Termenele sunt, de cele mai multe ori, lunare, trimestriale sau anuale, stabilindu-se în funcție de volumul și felul impozitului ce trebuie achitat.

Pe lângă aceste elemente, actul legal de instituire a unui impozit mai poate cuprinde :

Autoritatea impozitului este puterea publică autorizată să stabilească impozitul, la care se adaugă organele care așază și percep impozitul în mod efectiv.

Beneficiarul impozitului poate fi central bugetul central al staului, bugetele locale sau cele ale unor instituții publice.

Posibilitatea impozitului prezintă posibilitatea economică a subiectului de a plăti impozitele și baza de calcul pentru a stabili marimea impozitului.

Facilitățile fiscale se referă la perioade de scutiri, reduceri, amânări și esalonări la plată.

Sancțiunile aplicabile au scopul de a întări responsabilitatea contribuabililor cu privire la stabilirea corectă a obligațiilor fiscale si la plata lor. Cuprind amenzi, confiscări, puneri sub sechestru, declanșarea procedurii de faliment etc.

1.1.3 Clasificarea impozitelor

Impozitele se deosebesc atât prin formă, cât și prin conținutul lor. Pentru a fi mai ușor de înțelege efectele categoriilor de impozite pe plan econimic, financiar, social și politic este utilă gruparea acestora pe baza unor criterii științifice.

Astfel, impozitele se clasifică în funcție de : trăsăturile de fond și formă, obiect, scopul urmărit, frecvența cu care se utilizează , instituția care le administrează.

1.

Sursa Iulian Văcărel, Gh. D. Bistriceanu, Florin Bercea, Finante publice: Ed. A V-a, Editura „Didactică și Pedagogică”, Bucuresti, 2006, Fig. 13.1, p.378

2. După obiectul impunerii, impozitele se clasifică în impozite pe venit (profit), impozite pe avere (capital sau patrimoniu net) și impozite pe cheltuieli.

3. În funcție de scopul urmărit, impozitele pot fi de ordine sau financiare. Cele de ordine sunt introduse pentru a limita unele acțiuni sau pentru a atinge un țel care nu are caracter fiscal. Impozitele financiare au scopul de a realiza venituri necesare acoperirii cheltuielilor publice.

4. După frecvență, impozitele sunt permanente, care se încasează periodic, de cele mai multe ori anual, și incidentale, acestea încasandu-se și întroducandu-se o singură dată.

5. Din punct de vedere al instituției care le administrează, impozitele diferă în statele de tip federal față de cele de tip unitar. În cele întâi mentionate, se disting impozite federale, ale statelor sau pronvinciilor și impozite locale. În statele de tip unitar sunt prezente impozite ale administrației centrale de stat și impozite ale organelor administrației de stat locale.

Impozite indirecte

1.2.1 Caracterizare generală

„Impozitele și taxele indirecte sunt acele venituri fiscale în cazul cărora există o neconcordanță între plătitorul acestora la bugetul public și suportatorul lor real."

Acestă excepție provine din faptul ca impozitele și taxele indirecte sunt încasate cu ocazia vănzarii mărfurilor , prestărilor de servicii, fiind incluse în prețurile mărfurilor și în tarifele serviciilor. Prin urmare, prin plata acestor prețuri și tarife, consumatorii devin suportatorii reali.

Trăsăturile impozitelor indirecte:

Obiectul este constituit de „partea din venit care este cheltuită” pentru cumpărarea de mărfuri sau efectuarea serviciilor.

Sunt suportate de cumpărător în momentul cumpărării mărfii

Plătitorul efectiv al impozitului indirect este agentul economic, ce încasează prețul sau tariful în care este inclus respectivul impozit indirect.

Fiind incluse în preț, sunt mai putin evidente pentru cumpărător.

Au caracter elastic, din cauza faptului că orice creștere a consumului duce la creșterea volumului acestui tip de impozite.

Nu aprobă fixarea unui minim impozabil și nu are importanță capacitatea contributivă a contribuabilului.

Laureat al premiului Nobel în domeniul economic, Milton Friedman, relevă unele avantaje ale impozitelor indirecte. Astfel, „Prin utilizarea aproape exclusivă a impozitelor indirecte s-a reușit eliminarea aproape totală a evaziunii și ca urmare nivelul general de taxare a scăzut, prermițând indivizilor și corporațiilor să-și exprime liber opțiunea pentru consum și investiții”.

În același timp, impunerea consumului de bunuri și servicii este în interesul firmelor interne, cât și ale celor străine, care au unități de producție sau de comercializare în țările în dezvoltare. Prin utilizarea unor sisteme fiscale bazate pe impozite se poate ajunge la stabilirea unor impozite mai mari pentru firmele străine, în comparație cu cele autohtone.

Aceste menționari motivează oarecum ritmul de creștere mai evident înregistrat de impozitele indirecte în țările în dezvoltare, față de cele dezvoltate.

Formele de manifestare ale impozitelor indirecte sunt: taxe de consumație, monopolurile fiscale, taxe vamale alte taxe.

2.2.2 Taxele de consumație

Taxele de consumație reprezintă acele impozite indirecte incluse în prețul đe vânzare al mărfurilor produse și efectuate în interiorul țării care percepe impozitul.

Taxele de consumație pot fi taxe de consumație pe produs, întâlnite și sub denumirea de accize sau taxe generale pe vânzări.

I. Accizele sunt taxele de consumație ce se percep asupra produselor consumate în cantități mari și nu pot fi înlocuite de cumpărători, cu altele. Acestea se calculează în sumă fixă pe unitatea de măsură ori în baza unor cote procentuale aplicate prețului de vânzare. Produsele importate se impun, in mod normal, cu aceleași taxe, la fel si produsele indigene iar produsele care se exportă nu sunt impozabile.

Calcularea accizelor este diferită în funcție de produs dar și de țară.

În România, sunt percepute accize precum: berea, vinurile, cafeua, tutunul prelucrat, bijuterii din aur sau platină, articole din cristal, autoturisme și autovehicule, uleiuri minerale, etc.

Regimul accizelor este caracterizat prin:

„Stabilirea accizelor în echivalent euro/U.M. pentru alcool, băuturi alcoolice, vinuri și produse pe bază de vin, bere, produse din tutun, cafea și uleiuri minerale;”

Pentru articole din cristal,bijuterii din aur și/sau platină, aparate video, autoturisme, etc., calcularea accizelor se face prin utilizarea cotelor procentuale asupra bazei de impozitare. Valoarea acestor cote variază între 1% (la anumite autoturisme) și 50% ( la arme de vânătoare și articole din cristal).

Accizele se plătesc lunar, în urma declarației câștigului din luna respectivă.

În țările membre ale Uniunii Europene, nivelul accizelor prezintă diferețe considerabile. Spre exemplu, în cazul băuturilor alcoolice, nivelul minim al accizei din Suedia este de peste 9 ori mai mare decât cel din Italia. De asemenea, diferențe majore există și între nivelurile accizelor înregistrate asupra tutunului. Spania prezintă o diferență de 46 de ori mai mică, în comparație cu acciza specifică la 1000 țigarete în Marea Britanie.

II. Taxele generale pe vânzări se încasează la vânzarea totală a mărfurilor pentru toate tipurile de întreprinderi. Sunt întâlnite sub forma impozitului pe cifra de afaceri.

Clasificarea acestor taxe, se realizează pe baza a două criterii:

după veriga (unitatea producătoare, unitatea comențului cu ridicata sau cu amănuntul) la care este încasată, pot fi: impozit cumulativ (multifazic) sau impozit unic (monofazic)

după baza de calcul, impozitul pe cifra de afaceri poate fi: impozit pe cifra de afaceri brută sau impozit pe cifra de afaceri netă (TVA).

Impozitul cumulativ este calculat la toate verigile până în momentul în care marfa ajunge la consumator. Astfel, impozitul este mai mare daca marfa este trecută prin mai multe verigi.

Impozitul unic se percepe o singură dată, putând fi încasat atunci când este vândut consumatorului (taxă de producție) sau în etapa comerțului cu ridicata sau cu amănuntul.

Impozitul pe cifra de afaceri brută se referă la calculul prin utilizarea cotei de impozit asupra valorii întregi a mărfurilor văndute, care cuprinde și impozitul plătit în verigile prin care au trecut.

Impozitul pe cifra de afaceri netă este aplicată doar asupra valorii adăugate de fiecare participant la procesul de fabricare și circulație al mărfii. La noi in țară, acesta este principalul impozit indirect care se aplică.

Taxa pe valoare adăugată a fost introdusă în România la data de 1 iulie 1992, cu scopul de a înlocui impozitul pe circulația mărfurilor.

Din perspectiva acestei taxe operațiunile impozabile în țară sunt :

Operațiuni taxabile, unde se aplică cota standard de 19%;

Operațiuni ce prezintă eliberări de îndatoriri cu drept de deducere precum: transportul de persoane și de marfă, în și din porturile sau și aeroporturile din România, cu mijloace de transport aflate sub pavilion românesc;

Operațiuni ce prezintă eliberări de îndatoriri fără drept de deducere. În acest sens sunt specifice activitățile de larg interes general, cum ar fi cele efectuate de spitale, cabinete și laboratoare medicale, unitățile de învățământ, etc. De asemenea, operațiuni scutite mai pot fi bancare și financiare, editarea, tipărirea și/sau vânzarea manualelor școlare.

Operațiuni de import scutite de taxă. Acestea se referă la operațiuni precum: reparațiile și transformările la nave și aeronave românești în străinătate, importul de licențe de filme și programe pentru televiziune și radio.

Prin Legea nr.345/2002 privind TVA, se constată faptul că România a evoluat în direcția armonizării cadrului juridic din țară cu cel existent în țările membre ale UE. Subiectul este restrângerea ariei scutirilor (anularea scutirii la construcția de locuințe, extinderea, reabilitarea locuințelor) .Totodată, România se încadrează în cerințele acquis-ului comunitar cu privire la fixarea bazei de impozitare și a nivelului cotei standard adică încadrarea în intervalul 15% și 25 %.

2.2.3 Monopolurile fiscale

Impozitele indirecte pe care statul le include în prețurile de vânzare a materiei realizate în regim exclusiv se numesc monopoluri fiscale. Ele sunt aplicate pentru producția și/sau vânzarea produselor precum: alcool, tutun, sare, cărți de joc sau alte mărfuri specifice.

Din punct de vedere al sferei de cuprindere, aceste impozite pot fi depline sau parțiale. Monopolurile fiscale depline sunt aplicate în toate cele trei cazuri: al producției, al comerțului cu ridicata sau cu amănuntul, în timp ce monopolurile fiscale parțiale se aplică ori asupra producției și a comerțului cu ridicata, ori doar pentru comerțul cu amănuntul.

2.2.4 Taxele vamale

Taxele vamale reprezintă impozite indirecte ce constau în perceperea unor taxe către stat la importul, exportul sau tranzitul de mărfuri.

Rolurile acestor taxe sunt de a procura venituri la bugetul de stat (taxe vamale fiscale) și de a proteja piața internă prin limitarea mărfurilor exportate (taxe vamale protecționiste).

După obiectul impunerii taxele vamale se clasifică în:

Taxe vamale de export. Se încasează rar, cu scop fiscal sau economic, deoarece exportul mărfurilor este încurajat, fiind cel mai important mijloc de producere a resurselor valutare.

Taxe vamale de import. Sunt percepute la trecerea granițelor vamale. Ele sunt achitate atunci când importatorul depune documentele prin care ii revine dreptul de a fi posesorul mărfii importate.

Taxe vamale de tranzit. La fel ca cele de export, aceste taxe vamale sunt întâlnite sporadic, datorită faptului că statele încurajează tranzitul de mărfuri. Se aplică în cazul mărfurilor străine care se află în trecere pe teritoriul unei terțe țări.

Din punct de vedere al perceperii, se pot enumera :

Taxe vamale ad valorem , acestea se calculează ca procent din totalul valorii mărfurilor importate.

Taxe vamale specifice, ce sunt reprezentate de sume fixe pe unitatea de măsură.

Taxe vamale mixte , care reflectă îmbinarea celor două tipuri mentionate.

În funcție de nivelul lor, tipurile de taxe vamale sunt:

Taxe vamale convenționale, reprezentate de taxele vamale în condiția aplicării clauzei națiunii celei mai favorizate, care se referă la importul de mărfuri efectuat între țările membre ale Organizației Mondiale de Comerț, ori între țări cu care s-au încheiat tratate de acorduri bilaterale a clauzei.

Taxe vamale autonome, cuprinzând țările care nu acordă clauza națiunii celei mai favorizate. Acestea au un nivel mai ridicat față de taxele vamale convenționale.

Taxe vamale preferențiale, ce se utilizează între țări care sunt membre ale unor uniuni vamale cu caracter inchis.

Capitolul II

Rolul impozitelor indirecte

2.1 Contribuția impozitelor indirecte la formarea veniturile bugetului de stat

În concepția franceză, atât veniturile cât si cheltuielile se exprimă prin totalitatea operațiilor economice ce modifică patrimoniul prin creșterea activului „dacă se înregistrează în prealabil dreptul asupra clienților, sau prin diminuarea pasivului.”

Pentru obținerea de resurse financiare necesare acoperiri cheltuielilor publice, se stabilesc nu doar impozite directe, ci și impozite indirecte. Acestea din urmă, se încasează asupra bunurilor și serviciilor, iar achitarea lor este indirectă.

Contribuția impozitelor indirecte la formarea veniturilor bugetului de stat este mai redusă în comparație cu cea a impozitelor directe.

Cotele acestor impozite nu diferă în raport cu venitul sau averea consumatorilor, fapt pentru care, impozitele indirecte par să afecteze veniturile tuturor celor care utilizează mărfurile și serviciile. Din păcate, acestea îi afectează, de fapt, pe cei cu venituri scăzute, întrucât impozitele indirecte se înregistrează, în general, la bunurile de larg consum. În raport cu veniturile efectuate de clasele și păturile sociale, ponderea impozitelor indirecte în venituri este mai mare, cu cât sunt mai mici veniturile realizate.

De asemenea, în cazul impozitelor indirecte nu exista scutiri, în timp ce la impozitele pe venit, cei ce au venituri mai mici decât minimul neimpozabil dispun de scutiri de la plata impozitului.

Influențând doar veniturile reale, impozitele indirecte scad puterea de cumpărare. Atunci când în economie are loc un curs progresiv, acestea au randament fiscal mare, iar în perioadele de criză, când producția și consumul prezintă un regres, ele urmează același sens, prezentând o involuție și amenință echilibrul bugetar.

Suportatorul impozitelor indirecte este consumatorul final. Agenții economici, inclusiv investitori, includ cheltuieli de achiziție a bunurilor sau serviciilor, în costul produselor sau serviciilor fabricate de ei, oferindu-le spre vânzare. Astfel, impozitele indirecte se plasează asupra prețului de vânzare și nu suportă impozit.

Aceste impozite sunt cuprinse în prețuri, pe care, de altfel, le poate mări. În momentul în care clienții schimbă veniturile în mărfuri, cantitatea obținută este redusă cu mărimea impozitelor indirecte plătite de ei. În consecință, impozitele indirecte stabilesc scăderea veniturile reale.

2.2 Ponderea impozitelor indirecte in totalul de venituri bugetare

Ponderea impozitelor indirecte în totalul de venituri bugetare este diferită de la o țară la alta. În România depășește 40% din pricina faptului că dezvoltarea economică este redusă.

Din 2012, România este a treia țară din UE27, având în vedere dependența de impozite indirecte, cu ponderea de 45,2% în total venituri, comparativ cu alte țări membre precum: Danemarca și Germania, care pun accentul pe inpozitele indirecte sau pe contribuțiile de asigurări sociale.

Cota standard de TVA este de 24%. Până în acest an, se aplica o cotă redusă de 9% asupra unor bunuri precum: cărți, ziare, produse farmaceutice, echipamente medicale pentru persoane cu dezabilități, accesul la servicii culturale și de cazare la hoteluri. Din anul 2009, o cotă redusă de 5% se aplică pentru procurarea de locuințe sociale și a terenurilor pe care se află construite. Se aplică scutiri de TVA fără deducere activităților culturale, educaționale, tratamentelor medicale, serviciilor publice poștale sau unor tranzacții bancare și financiare, de asigurare si reasigurare.

O altă sursă importantă de venituri la bugetul de stat este reprezentată de accize. Acestea aveau o pondere de 3,2% din PIB în România,in 2009, fiind la un nivel egal cu media UE. În UE armonizarea accizelor prevede mărfurile pentru care se aplică acestea și nivelul minim de accizare, circulația, controlul și depozitarea.

2.3 Evoluția impozitelor indirecte în ultimii ani

La finalul anului 2012, veniturile din TVA au reprezentat 50,51 miliarde lei, fiind estimate inițial la 49,65 miliarde lei. Această diferență se explică prin veniturile suplimentare determinate de evoluția consumului privat. Față de anul 2011, încasările din TVA s-au majorat cu 2,76 miliarde lei datorită creșterii prețurilor și a revenirii progresive a cheltuielilor gospodăriilor populației.

În România, gradul de eficiență al colectării TVA s-a micșorat considerabil în comparație cu anii anteriori de criză, lucru comun în statele membre UE din Europa Centrală și Estică.

Realizarea bugetară la sfârșitul anului , reflectă păstratrea nivelului de eficiență al taxării, veniturile TVA fiind mai apropiate de baza macroeconomică, în comparație cu 2011.

Spre deosebire de Estonia (84%), Slovenia (71%) și Bulgaria (71%), gradul de eficiență al anului 2012 din România este inferior (57%). În privința PIB, în 2012 România a însumat 8,5% din veniturile din TVA, în timp ce Slovenia a însumat 8,32%, Estonia 8,73% și Bulgaria 9,15%, cota standard de TVA fiind în aceste țări 20%. Sursa:

Veniturile colectate din accize în 2012, au reprezentat 20,26 miliarde lei (3,45% din PIB), 5,3 milioane lei redănd impactul swapu-urilor. Diferența mai mare de venituri față de 2011 este 1,22 miliarde lei, reflectând creșteri ale accizelor revenite motorinei, berii și țigaretelor și impactul avantajos al deprecierii cu 0,8% a leului. În comparație cu nivelul stabilit în bugetul inițial, încasările din accize au scăzut cu 0,92 miliarde lei, iar față de nivelul din a doua rectificare, au scăzut cu 0,33 miliarde lei. Consiliul fiscal a făcut observații referitoare la faptul că veniturile din accize sunt supraapreciate, dinamica accizelor majorându-se alert față de baza microeconomică.

Sursa:

În 2013, veniturile din TVA, au înregistrat 50,97 miliarde lei, reprezentând 8,11% din PIB, fiind cu 0,97 miliarde lei mai puțin decât suma estimată inițial. Acestea au fost evaluate in scădere datorită dinamicii dezavantajoase a consumului privat în primul semestru, alăturându-se și efectul de reducere a TVA la pâine, făină și grâu.

La cele două corectări bugetare, schema de compensare „în lanț” a fost mărită însă nu s-a efectuat până la final. Față de 2012, veniturile din TVA, nete de impactul schemelor de compensare, au crescut cu 2,03 miliarde lei, respectiv 4,14%.

În România, gradul de eficiență al colectării TVA s-a micșorat considerabil în comparație cu anii anteriori de criză, lucru comun în statele membre UE din Europa Centrală și Estică; totuși se observă o oarecare stabilitate în perioada 2010-2013.

În comparație cu 2012, execuția bugetară la sfârșitul lui 2013 prezintă o ușoară scădere, iar dinamica încasărilor din TVA este ușor inferioară față de cea a bazei macroeconomice. Reducerea cotei TVA la pâine a avut o influență negativă asupra dinamicii veniturilor, dar un impact nesemnificativ asupra valorii indicelui de eficiență, având în vedere „impactul marginal asupra încasărilor bugetare, determinat și de intervalul scurt rămas de la momentul implementării și până la finalul anului.”

Gradul de eficiență al României se menține la aproximativ aceleași valori din anul 2012, fiind inferior față de cel înregistrat în Slovenia (71%), Republica Cehă (71%), și Estonia (83%). De asemenea, în privința PIB se păstrează valori apropiate anului anterior.

Sursa:

Veniturile din accize au reprezentat în 2013 21,1 miliarde lei, 3,36% din PIB, deși bugetul iniția a fost de 22,4 miliarde lei. Asemănător veniturilor din TVA, cele încasate din accize au fost evaluate descendent în cadrul celor două rectificări bugetare în consecința dinamicii nefavorabile a consumului. Spre deosebire de 2012, venitule din colectarea accizelor au marcat un plus de 0,88 miliarde lei (+3,36%), redând creșteri ale nivelului accizei pentru motorină, benzină, alcool și produse de lux. Acestora li se alătură rezultatul pozitiv obținut din creșterea schimbului valutar cu 5,2%. Creșterea accizelor la alcool și la produsele de lux este o măsură adăugată pentru a compensa rezultatul din urma micșorării cotei TVA la făină, grâu și pâine asupra încasărilor bugetare.