Taxa pe Valoarea Adaugata Si Asezarea Sa la Nivel National Si Nivelul Comunitatii Europene
=== 52d16ca58871e43eee4e2d9efc0bf9c0406b1093_662806_1 ===
Cuprins
Capitolul 1. Amortizarea fiscală. Taxa pe valoare adaugată 3
1.1. Taxa pe valoare adaugată în România 3
1.2. Amortizarea fiscală – delimitări conceptuale 7
1.3. Teoria concurenței fiscale 9
1.4. Legislația în domeniul armonizării ratei taxării pe valoarea adăugată 13
Capitolul 2. Preluarea prevederilor de directive 20
2.1. Ce înseamna în legislația naționala preluarea prevederilor de directive 20
2.2. Taxarea inversă cu exemple și cotele de taxare 24
Capitolul 3. Studiu de caz: Taxa pe valoare adaugată în România și Polonia 38
3.1. Aspecte generale privin taxa pe valoare adaugată în Polonia și România 38
3.2. TVA split România comparative cu Polonia 40
3.3 Taxa pe valoare adăugată ca procent al bugetului public din România Comparativ cu Polonia 49
Concluzii 51
Bibliografie 52
Introducere
Armonizarea fiscală pozitivă reprezintă procesul de convergență a sistemelor fiscale naționale ale statelor membre ale UE prin implementarea directivelor, reglementărilor și altor instrumente legislative. Rezultatul armonizării pozitive este aceleași reguli în toate statele membre.
Dimpotrivă, armonizarea negativă este rezultatul activității Curții Europene de Justiție (denumită în continuare CEJ). Armonizarea fiscală negativă nu poate fi considerată armonizare în sens real, deoarece nu oferă un set de reguli comune obligatorii pentru toate statele membre ale UE. Cazul jurisprudenței CEJ este obligatoriu pentru părțile implicate în cauză. Curtea Europeană de Justiție nu cuprinde mijloace de recurs. Acesta este motivul pentru care rezultatul armonizării fiscale negative nu poate fi situația când vor exista aceleași reguli în toate statele membre ale UE.
În ceea ce privește evoluția reală în domeniul armonizării fiscale, armonizarea poate fi împărțită în continuare în directă și indirectă. Armonizarea directă este înțeleasă ca procesul de armonizare clasică, care încearcă să armonizeze direct reglementările prin intermediul directivelor fiscale.
Dimpotrivă, armonizarea indirectă se înțelege prin efortul de a ajunge la armonizarea anumitor reglementări fiscale prin armonizarea diferitelor domenii ale dreptului – de exemplu dreptul comercial sau dreptul societăților comerciale. În prezent, situația este clar vizibilă în domeniul impozitării întreprinderilor.
Dacă luăm în considerare definiția armonizării fiscale doar ca proces în UE, atunci armonizarea fiscală poate fi înțeleasă ca mecanism care permite eliminarea reglementărilor fiscale care creează obstacole în calea bunei funcționări a pieței interne sau care denaturează concurența pe piața internă. Scopul armonizării fiscale în Uniunea Europeană nu este acela de a ajunge la un sistem unificat de taxare, ci la convergența și la apropierea sistemelor de taxare.
Capitolul 1. Amortizarea fiscală. Taxa pe valoare adaugată
1.1. Taxa pe valoare adaugată în România
Procentul standard: 20%. Valoarea de 9% se aplică produselor alimentare și industriei băuturilor, tratamentelor medicale, industriei hoteliere, etc. Extra reduerea valorii la 5% se aplică locuințelor sociale, în anumite condiții și cărților școlare, ziarelor, revistelor, taxelor de intrare în castele, muzee, ls evenimente sportive, cinematografe, etc.
Taxa pe valoarea adăugată – informații generale
Legislația – Normele TVA se bazează pe principiile Directivei 2006/112 / CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată. Directiva este implementată în legislația românească prin Legea nr 227/2015 și Normele metodologice aferente.
Persoana impozabilă – Persoanele juridice și persoanele fizice care desfășoară în mod independent o activitate economică.
Evenimente impozabile:
– livrarea de bunuri și servicii în legătură cu o activitate economică pe teritoriul României;
– achiziția intracomunitară de bunuri / servicii care au locul de prestare pe teritoriul României;
– importul de bunuri în România.
Suma impozabilă – contravaloarea totală percepută pentru furnizare, fără TVA, dar inclusiv orice accize sau alte impozite și taxe. În unele cazuri, între părțile afiliate, valoarea impozabilă constă în valoarea de piață.
Perioada fiscală – perioada fiscală standard este luna calendaristică. Pentru persoanele impozabile a căror cifră de afaceri la sfârșitul anului precedent este mai mică de 100.000 de euro și nu au efectuat achiziții intracomunitare de bunuri, perioada fiscală este trimestrul calendaristic.
Evaluarea fiscală – declarațiile periodice de TVA (lunare sau trimestriale, până la data de 25 a lunii următoare) și lista de vânzări și achiziții locale (lunară, până la data de 25 a lunii următoare). Responsabilitatea plății TVA constă din TVA datorat de pe urma producției sau furnizarea de bunuri și servicii efectuate, mai puțin intrarea TVA din aceeași perioadă (lunară sau trimestrială, până la data de 25 a lunii următoare). TVA-ul rambursabil (în cazul intrarea de TVA este mai mare decât TVA-ul ieșit) poate fi solicitat pentru restituire sau reportat până când statutul termenului de prescripție expiră (5 ani).
În plus, persoanele impozabile care efectuează operațiuni intracomunitare cu bunuri sau servicii cu locul de furnizare conform regulii de bază pentru servicii „business to business”, trebuie să prezinte o listă de vânzări CE (care prezintă numerele de identificare TVA ale partenerilor săi de afaceri și valoarea totală a tuturor livrărilor de bunuri și servicii efectuate de către antreprenor), pe o perioadă lunară în funcție de situație.
Persoanele impozabile (înregistrate sau nu cu scopul plății de TVA), sunt de asemenea obligate să depună una dintre cele două tipuri de declarații anuale, în funcție de nivelul cifrei de afaceri – cu scopul de a evalua obligația de înregistrare a TVA.
Depunerea declarațiilor prin mijloace electronice este disponibilă.
Toate declaratiile fiscale de mai sus trebuie să fie pregătite pe baza informațiilor prezentate în registrele TVA ale vânzărilor și achizițiilor.
Taxarea inversă – Taxarea inversă se aplică pentru achizițiile intracomunitare, unde ambele părți sunt înregistrate ca plătitoare de TVA. Taxare inversă locală se aplică, în unele cazuri, între doi plătitori de TVA din România, de exemplu:
-livrarea de cereale și plante industriale, inclusiv semințe oleaginoase și sfeclă de zahăr,
– livrarea anumitor deșeuri și materiale reciclabile,
– livrarea de lemn și alte materiale lemnoase,
– transferul certificatelor de emisii de gaze și de certificate „verzi”,
– livrarea de energie electrică comercianților,
– livrarea de terenuri și clădiri,
– investițiile în aur, în anumite condiții,
– livrarea de telefoane mobile, circuite integrate, și alte tehnologii cum ar fi microprocesoare și unități centrale de procesare,
– dispozitive de prelucrare automată a datelor portabile (cum ar fi laptop-uri, tablete, etc.),
– console de jocuri video.
Sistemul TVA la încasare – Sistemul este opțional pentru contribuabilii cu o cifră de afaceri în anul precedent mai mică de 500.000 EUR și pentru companiile nou infiintate. Dreptul de deducere a TVA pentru achiziții de bunuri / servicii de la societățile care aplică sistemul este amânat până la efectuarea plății.
Înregistrarea TVA
Înregistrarea TVA normală – Înregistrarea obligatorie a TVA pentru persoanele impozabile care au locul de activitate în România trebuie efectuată atunci când cifra de afaceri anuală de 65.000 de euro (220.000 lei) este depășită. Înregistrarea voluntară TVA înainte de depășirea pragului este, de asemenea, posibilă. Procedura de înregistrare a TVA este complexă și sunt necesare mai multe tipuri de documente.
Persoanele impozabile nerezidente, stabilite în România prin sedii fixe și nerezidenții care nu au prezență efectivă în România, se pot înregistra fără a respecta pragul de mai sus. Cu toate acestea, un număr TVA trebuie să fie acordat înainte de începerea activității economice.
O persoană impozabilă străină care face vânzări la distanță (afaceri cu vănzări prin poștă) către orice persoană neimpozabilă sau care nu este înregistrată în scopuri de TVA în România, trebuie să se înregistreze în scopuri de TVA în România, în cazul în care valoarea anuală totală a mărfurilor / bunurilor ajunge la 35.000 de euro.
Persoana identificată – Persoana impozabilă care nu este înregistrată în scopuri normale de TVA în România și nu este obligată să se înregistreze, este obligată să se înregistreze ca o persoană identificată (înregistrare specială TVA), în următoarele situații:
– achiziția de servicii de la persoane stabilite în afara României dar cu locul livrării în România;
– furnizarea de servicii cu locul de efectuatea a acestora într-un alt stat membru al UE;
– achiziții intracomunitare de bunuri dintr-un alt stat membru al UE care depășesc cumulativ pragul anual de 10.000 de euro.
Registrul operatorilor intracomunitari – persoanele impozabile înregistrate normal în scopuri speciale de TVA în România, care efectuează operațiuni intracomunitare trebuie de asemenea să se înregistreze în Registrul operatorilor intracomunitari, în scopul de a valida numărul TVA.
Înregistrarea în grup fiscal în vederea TVA- Companiile care sunt independente din punct de vedere legal, dar sunt strâns legate de punct de vedere financiar, economic și din punct de vedere organizatoric, pot forma un grup fiscal, dacă sunt administrate de către același birou fiscal și au aceeași perioadă fiscală. Tranzacțiile între membrii grupului se vor încadra totuși în sfera de aplicare a TVA-ului.
Alte impozite
Taxele de proprietate
Impozitul pe clădiri
În cazul clădirilor deținute de companii, Consiliul Local a stabilit următoarele rate de impozitare:
– între 0,08% și 0,2% din valoarea impozabilă a clădirii, pentru clădiri rezidențiale;
– între 0,2% și 1,3% din valoarea impozabilă, pentru clădirile nerezidențiale.
Impozitul pe clădiri se plătește anual, în două tranșe egale, până la data de 31 martie și 30 septembrie.
Impozitul pe clădiri se datorează pentru întregul an fiscal de către persoana care deține clădirea la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent.
Impozitul pe teren
Proprietarii de terenuri sunt supuși impozitului pe teren. Consiliul Local stabilește o sumă fixă, pe metru pătrat, în funcție de gradul zonei în care se află terenul și categoria de utilizare a terenului.
Impozitul pe teren se plătește anual, în două tranșe egale, până la 31 martie și 30 septembrie.
Impozitul pe teren este datorat pentru întregul an fiscal de către persoana care deține terenul la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent.
Impozit pe mijloacele de transport
Taxa este plătită de orice persoană care deține un mijloc de transport. Rata de impozitare variază de la 8 RON la 290 RON, în funcție de capacitatea cilindrică a fiecărui vehicul, pentru fiecare 200 cm3 sau fracțiune a acestei valori.
Impozitul pe mijloacele de transport se plătește anual, în două tranșe egale, până la 31 martie și 30 septembrie.
Impozitul pe mijloacele de transport se datorează pentru întregul an fiscal de către persoana care deține mijlocul de transport la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent.
Taxa de constructii
Taxa de construcție este aplicabilă în domeniul construcțiilor incluse în primul grup din Catalogul mijloacelor fixe, care nu sunt supuse impozitului pe clădiri. Sunt scutite de la plata taxei de construcție, construcțiile agricole (subgrupa 1.2. din Catalogul mijloacelor fixe).
Impozitul pe construcții se calculează prin aplicarea unei cote de 1% din valoarea construcțiilor înregistrate în registrele contabile ale contribuabililor la data de 31 decembrie a anului precedent.
Taxa de construcții s-a aplicat numai până la 31 decembrie 2016.
Alte impozite legate de afaceri
Accizele
Următoarele produse sunt supuse accizelor: alcoolul și băuturile alcoolice, produsele din tutun prelucrat, produsele energetice și electricitatea.
Taxele vamale
Mărfurile importate din țările terțe sunt supuse drepturilor de vămuire a importurilor.
1.2. Amortizarea fiscală – delimitări conceptuale
Armonizarea fiscală reprezintă procesul de convergență a sistemului fiscal bazat pe un set comun de reguli. Pot fi identificate trei etape principale în timpul procesului de armonizare (procesul de armonizare nu trebuie neapărat să fie supus tuturor celor trei etape – poate fi încheiat prin armonizarea bazelor de taxare, de exemplu). În primul rând, taxa care urmează să fie armonizată trebuie selectată. În al doilea rând, armonizarea bazei de impozitare are loc, iar în ultima etapă, rata de taxare este armonizată.
Mai mult, pot fi definite anumite niveluri de armonizare fiscală:
– taxe diferite în toate statele;
– o parte din taxe sunt comune, unele dintre taxe sunt naționale – armonizare parțială;
– aceleași taxe în toate țările.
Nivelul de armonizare fiscală, atunci când există taxe diferite în toate statele, poate fi împărțit în continuare în situația în care nu există o armonizare fiscală (adică nu există convenții de evitare a dublei taxări și nici o cooperare la nivel administrativ) și situația în care există este o armonizare ușoară (adică există convenții de evitare a dublei taxări și cooperare la nivel administrativ).
Atunci când se aplică aceleași taxe în toate țările, pot apărea următoarele situații:
– diferite baze fiscale – armonizare nominală;
– baze fiscale armonizate – pot fi identificate alte două nivele:
– rate diferite de taxare – armonizarea bazelor de impozitare;
– aceleași rate de taxare – armonizare fiscală totală.
Armonizarea fiscală totală este definită de teoria fiscală ca rezultat al armonizării structurale (adică al armonizării structurii impozitelor) și al armonizării ratelor de taxare. Armonizarea fiscală poate fi înțeleasă și ca proces (instrumentele pentru atingerea scopului selectat) și rezultat (armonizarea legislației fiscale înseși) împreună.
Tratatul CE la articolele 93 și 94 consideră că scopul procesului de armonizare este stabilirea și buna funcționare a pieței interne. Dacă luăm în considerare armonizarea fiscală ca instrument pentru atingerea unei bune funcționări a pieței interne, atunci putem împărți armonizarea fiscală în continuare în pozitivă și negativă.
Concurența fiscală generează o politică fiscală responsabilă. Reducerea sarcinii fiscale a subiecților din mediul economic creează sol fertil pentru o creștere economică mai mare. Fără concurența fiscală, guvernele s-ar putea comporta ca monopol – ar putea să perceapă taxele excesive. Ca mențiune, concurența fiscală are ca rezultat întotdeauna scăderea ratelor de taxare statutare. Mobilitatea crescută a capitalului are ca rezultat o situație în care contribuabilul poate transfera foarte ușor capitalul în jurisdicțiile cu nivel scăzut de taxare. Din acest motiv, concurența fiscală poate fi considerată un factor foarte important în sprijinul liberalizării economiei mondiale, deoarece creează presiunea asupra scăderii cotelor de taxarere și a cheltuielilor bugetare.
Concurența fiscală nu este dăunătoare, deoarece nu duce la pierderea veniturilor bugetare. Scăderea ratelor legale ale taxării pe profit duce, în general, la o creștere a bazei de impozitare. Prin urmare, nu poate exista o scădere a veniturilor bugetare și, prin urmare, nu există o schimbare a sarcinii fiscale cu privire la alte tipuri de impozite.
Ca o notare suplimentară, concurența fiscală nu poate fi considerată ca dăunătoare, deoarece în situația în care o jurisdicție scade rata de taxare pentru a maximiza creșterea economică, alte jurisdicții sunt obligate să urmeze această scădere. Rezultatul general al acestui mecanism este creșterea economică în toate jurisdicțiile.
Studiul empiric al Comitetului Ruding și studiul complex al Comisiei Europene în domeniul impozitării întreprinderilor au analizat relația dintre cotele de taxare și schimburile companiilor către jurisdicțiile cu nivel scăzut de taxare. Ambele studii au demonstrat că, deși povara fiscală reprezintă doar unul dintre factorii determinanți în procesul de plasare a investițiilor, sensibilitatea sa asupra diferențelor în ratele impozitului pe profit este în creștere.
Un alt motiv pentru răul provocat de concurența fiscală poate fi considerat existența externalităților. Sistemul fiscal influențează și veniturile altor țări și locuitori. Un stat puternic își poate folosi influența pentru a afecta prețurile mondiale și pentru a îmbunătăți condițiile de comerț. Aceste state pot stabili o legislație fiscală care să protejeze industria națională (în principal prin faptul că nerezidenții care desfășoară activități în acest stat sub forma sediului permanent nu sunt tratați în același mod ca și rezidenții).
Problemele armonizării fiscale și concurenței fiscale nu sunt doar obiectul intereselor din Uniunea Europeană, ci și problema mondială rezolvată și de OCDE. OCDE a identificat factorii care sunt caracteristici regimurilor fiscale preferențiale și paradisurilor fiscale. Pe baza acestora, au fost sugerate acțiunile care ar putea contribui la lupta împotriva concurenței fiscale dăunătoare (OCDE, 1998). Aceste acțiuni sunt, de asemenea, urmate de Uniunea Europeană.
Pe baza afirmațiilor de mai sus, pot fi făcute următoarele concluzii. Principalul efect negativ al concurenței fiscale este considerat schimbarea sarcinii fiscale de la capital la forță de muncă, precum și structura necorespunzătoare a cheltuielilor bugetare. Concurența fiscală poate avea ca rezultat, de asemenea, înșelarea statelor, în situația în care societatea plătește taxe în jurisdicția fiscală cu taxe mai mici și utilizează serviciile publice în jurisdicție fiscală din statele cu taxe mai mari. Nu în ultimul rând, concurența fiscală poate deforma în mod semnificativ fluxul de investiții financiare și reale.
1.3. Teoria concurenței fiscale
Discuția privind daunele provocate de concurența fiscală a condus la dezvoltarea unor modele care au fost verificate pe baza datelor empirice. În teoria concurenței fiscale se pot găsi două direcții de bază. Prima dintre ele subliniază rolul „jocului fiscal” și încearcă să identifice funcțiile de reacție fiscală, care arată dependența statului de politicile fiscale ale vecinilor săi. Majoritatea autorilor din această categorie de literatură au observat că guvernele ajustează ratele de taxare ca reacție la modificările ratelor de taxare ale vecinilor săi, fapt care susține teoria concurenței fiscale standard.
Taxarea pe profit a corporațiilor le influențează pe acestea în deciziile lor privind plasarea investițiilor. Din acest motiv, politica fiscală a guvernului încearcă să pună bazele fiscale în cadrul concurenței fiscale și nu la alegători, deoarece impozitul pe profit îi influențează doar marginal.
O cercetare s-a ocupat cu estimarea empirică a funcțiilor de reacție fiscală în cazul impozitului pe profit al corporațiilor din rândul țărilor OCDE. Ea a dovedit existența unui coeficient de corelație pozitiv în toate cazurile – adică scăderea ratei de taxare în țara vecină a fost urmată de aceeași acțiune în țara studiată.
Fiecare țară se comportă strategic în procesul de stabilire a ratelor taxelor pe profit cu privire la cotele impozitului pe profit stabilite în țările vecine. Există un alt factor foarte important în competiția fiscală – alegătorii și politica. Factorii de decizie guvernamentali urmăresc ratele de taxare ale altor state, pentru că în cazul în care ar stabili rate de taxare mai mari decât țările vecine, guvernul riscă să nu mai fie votat din nou în alegeri.
Cea de-a doua componentă care se regăsește în teoria concurenței fiscale este influența mobilității capitalului la nivelul și structura ratelor de taxare. În acest domeniu, autorii subliniază impactul negativ al mobilității capitalului asupra ratelor de taxare a capitalului și asupra nivelului cheltuielilor publice. Unii autori au găsit o relație pozitivă între mobilitatea capitalului și nivelul ratelor de taxare a capitalului și cheltuielile publice, ceea ce este în contradicție cu teoria „cursei către limita inferioară”, menționată mai sus. Teoria compensării servește drept bază pentru argumentele teoretice ale autorilor de a găsi o relație pozitivă între mobilitatea capitalului și nivelul cheltuielilor publice.
Teoria compensării se bazează pe ideea că integrarea economică (și creșterea conexă a mobilității capitalului) determină și efecte secundare, cum ar fi recesiunea în anumite sectoare ale economiei sau volatilitatea mai mare a veniturilor consumatorilor, ceea ce conduce la creșterea cererii pentru cheltuielile publice, în principal sub forma unor programe sociale. Apărătorii teoriei compensării presupun că sarcina fiscală mai mare asupra muncii ca urmare a creșterii mobilității capitalului ar trebui compensată contribuabililor sub forma unor programe sociale speciale care să fie finanțate din creșterea veniturile fiscale de la acest tip de taxare.
Unii autori au demonstrat folosind date empirice existența unei relații negative între deschiderea economiei și nivelul ratelor de taxare a capitalului și cheltuielile publice. Dimpotrivă, aceștia au demonstrat o relație pozitivă între deschiderea economiei și nivelul de povară fiscală asupra muncii. Procesul de globalizare influențează negativ ratele taxării capitalului, ceea ce este în concordanță cu teoria concurenței fiscale.
Armonizarea taxării indirecte
În anii '60, în Europa au fost aplicate două sisteme de taxare indirectă. Franța era singurul stat care aplica sistemul de taxare pe valoarea adăugată, iar toate celelalte state membre aplicau sistemul de taxare cumulativă progresivă pe cifra de afaceri. În cadrul acestui sistem fiscal (spre deosebire de taxa pe valoarea adăugată), taxa se percepe asupra sumei brute (nu a valorii adăugate) a producției în fiecare etapă de producție. Sistemul cumulativ de taxare progresivă a cifrei de afaceri nu este capabil să asigure neutralitatea fiscală – povara fiscală poate fi influențată de o gamă de integrare verticală sau orizontală – poate cauza denaturări ale concurenței economice. Având în vedere cele menționate mai sus, Comisia Europeană a decis că singurul sistem care ar putea asigura neutralitatea fiscală și nu ar deforma concurența pe piață este sistemul de taxare pe valoarea adăugată.
Sistemul de taxare pe valoarea adăugată permite două principii posibile de taxare. Primul dintre acestea este principiul destinației în care bunurile și serviciile sunt taxate în caz de consum. Acest sistem cere cooperarea economică, deoarece altfel ar putea deforma concurența pe piață. Parțial din cauza dublei taxări (în cazul bunurilor livrate de la statul care aplică principiul originii – în statul de livrare, mărfurile vor fi taxate pentru a doua oară în conformitate cu principiul destinației) și parțial din motivul de influențare a competitivității (în situația în care țările aplică rate de taxare diferite). Din acest motiv, majoritatea țărilor care aplică principiul destinației, scutesc exporturile de la taxare și viceversa, taxează importurile pentru a elimina dubla taxare.
Al doilea principiu este principiul originii – în cadrul acestui sistem, bunurile și serviciile sunt taxate în țara de producție. Desigur, acest principiu presupune cotele unice de taxare, deoarece diferențele în ratele de taxare pot deforma concurența pe piață.
Prima fază a armonizării în Uniunea Eropeană a fost dedicată punerii în aplicare a sistemului uniform de taxare indirectă. Fără armonizarea acestui sistem, instituirea pieței interne nu ar fi posibilă, deoarece diferitele sisteme de taxare indirectă ar putea deforma concurența pe piața internă.
Efortul de a armoniza taxarea indirectă este evident încă de la începutul procesului de integrare economică din Uniunea Europeană. Armonizarea propusă trebuia efectuată în două etape. În prima fază, sistemul de taxare cumulativă progresivă pe cifra de afaceri trebuia înlocuit cu sistemul non cumulativ. În cea de-a doua etapă, a trebuit să urmeze înlocuirea acestui sistem cu sistemul uniform de taxare pe valoarea adăugată. Toți acești pași au fost executați în legătură cu înființarea pieței interne, deoarece funcționarea acesteia a fost de la început obiectivul inițial al Comisiei Europene.
Contextul teoretic
Concurența fiscală și armonizarea fiscală
Concurența este considerată, în general, factorul, care sporește eficacitatea pieței, deoarece permite alocarea eficientă a surselor. Același lucru nu este valabil pentru concurența fiscală. În caz de eșec al pieței, concurența nu este capabilă să asigure alocarea efectivă a surselor. Taxele reprezintă eșecul pieței, deoarece contribuabilul nu primește niciun echivalent pentru taxa plătită și, prin urmare, nu este interesant pentru el să plătească taxe în jurisdicția în care utilizează serviciile publice. Concurența fiscală ar putea duce la restrângerea sectorului public. În situații extreme, ar putea duce la eliminarea taxării.
Concurența fiscală este dăunătoare, deoarece scade bazele fiscale ale țărilor învecinate și deformează alocarea efectivă a capitalului și a serviciilor. Reducerea ratelor de taxere statutare mărește competitivitatea statului.
Rezultatul este creșterea fluxurilor de bunuri, serviciilor, capitalului și forței de muncă calificate în stat cu rate de taxare scăzute. Efectul negativ îl reprezintă scăderea veniturilor bugetului de stat și implicit și scăderea creșterii economice a țărilor vecine.
Este necesar un anumit grad de armonizare fiscală, în special în domeniul taxării întreprinderilor, deoarece situația actuală nu permite companiilor din UE să utilizeze pe deplin avantajele asociate și oferite de piața internă.
Concurența fiscală poate conduce la ineficiența furnizării serviciilor publice. După cum se menționează în continuare, ineficiența poate fi găsită în principal în domeniul mărimii programelor redistributive. Prin urmare, concurența fiscală este percepută ca fiind dăunătoare, în special de grupurile care evidențiază sarcina programelor redistributive. Se poate găsi și partea pozitivă a concurenței fiscale, deoarece împiedică extinderea excesivă a sectorului public.
Concurența fiscală nu poate fi considerată concurență în sens real. Prin urmare, nu este posibil să se caute paralelele dintre concurența pe piață și concurența fiscală. În timp ce în concurența pe piață, legea ofertei și a cererii domină, concurența fiscală este jocul intereselor politice și economice. Cei mai slăbiți în acest joc sunt factorii imobiliari (forța de muncă), iar câștigătorii sunt proprietarii capitalului (factori mobili). Atunci când concurența fiscală are drept rezultat scăderea randamentului din taxarea pe capital, scăderea este compensată foarte des de taxarea mai ridicată a forței de muncă.
1.4. Legislația în domeniul armonizării ratei taxării pe valoarea adăugată
În 1967, prima directivă nr. 67/227 / CEE privind armonizarea legislației statelor membre privind taxarea pe cifra de afaceri a fost adoptată. Prin această directivă, Comisia a obligat toate statele membre să înlocuiască sistemul existent de taxare a cifrei de afaceri cu sistemul uniform de taxare pe valoare adăugată pe principiul consumului general, care se aplică tuturor bunurilor și serviciilor și este stabilit de procentul prețului de vânzare și astfel nu depinde de numărul de etape din procesul de producție sau distribuție. Implementarea sistemului de taxare pe valoarea adăugată a asigurat neutralitatea fiscală. Ratele fiscale și, de asemenea, scutirile de taxare au fost păstrate în competența fiecărui stat membru.
A doua directivă nr. 67/228 / CEE definește foarte clar obiectul taxării. Obiectul taxării este vânzarea de bunuri și prestarea de servicii pe teritoriul statului membru realizate de contribuabil, precum și importul bunurilor. În plus, directiva definește locul de îndeplinire, contribuabilii, vânzarea de bunuri și prestarea de servicii. Statele membre au păstrat dreptul de a adopta dispoziții speciale de eliminare a evaziunii fiscale, dispozițiile care stabilesc un program special pentru întreprinderile mici și mijlocii și, de asemenea, această directivă permite stabilirea unui program special pentru sectorul agricol.
Transformarea sistemului de taxare și implementarea acestuia au provocat probleme serioase în unele state. Cauza principală a fost în special faptul că implementarea unui nou sistem ar putea cauza presiuniii asupra cheltuielilor bugetare ale statelor membre. De exemplu, Belgia colecta taxa pe cifra de afaceri sub formă de taxă de timbru și și-a manifestat îngrijoarea că transformarea sistemului va cauza întreruperi ale fluxului de venituri către bugetul de stat.
Taxa pe valoarea adăugată a fost propusă în Italia ca parte a reformei fiscale necesare provocând teama de respingere din motive politice. Cele menționate mai sus au fost motivul adoptării așa-numitei a treia directive, nr. 69/463 / CEE. Scopul acestei directive a fost de a prelungi perioada de aplicare a taxării pe valoarea adăugată pentru Belgia până la sfârșitul anului 1972. Două directive ulterioare – a patra directivă nr. 71/401 / CEE și a cincea directivă nr. 72/250 / CEE au prelungit termenul limită pentru Italia până la sfârșitul anului 1973.
Armonizarea structurală a fost finalizată prin punerea în aplicare a primi și a celei de-a doua directivă. A fost primul pas în procesul de armonizare. Rezultatul acestei etape nu a fost în niciun caz un sistem uniform, deoarece directivele au permis o gamă largă de scutiri și diferențe (în special în domeniul agriculturii, al prestării de servicii transfrontaliere sau al posibilității de deducere fiscală din importuri). În locul unui sistem uniform au existat sisteme individuale cu diferențe naționale.
Cea mai importantă directivă în domeniul armonizării taxării indirecte este a șasea directivă nr. 77/388 / CEE. Se consideră că este directiva de bază care citează definiția bazei de impozitare, aria de acoperire teritorială, subiecții, ratele de impozitare și altele. Scopul acestei directive a fost armonizarea diferitelor sisteme naționale – în conformitate cu cerințele prealabile cuprinse în prima și a doua directivă – în special taxarea tranzacțiilor intracomunitare. Această directivă este considerată ca fundamentală și până în prezent a fost modificată de mai mult de douăzeci de ori. Din acest motiv, directiva nr. 112/2006 / CE a fost adoptată. Aceasta reprezintă reformarea celei de-a șasea directive – adică cuprinde a șasea directivă cu toate celelalte directive în cadrul unui singur text.
Armonizarea structurală a fost finalizată prin implementarea sistemului uniform de taxare indirectă. Al doilea pas, armonizarea ratelor de taxare, nu a fost mai puțin complicat din cauza existenței mai multor piedicii:
– armonizarea ratei de taxare este percepută de statele membre ca o încălcare a suveranității naționale;
– ratele de taxare pot servi drept instrumente pentru politica fiscală – armonizarea acestora nu lasă niciun spațiu pentru influențarea ofertei și cererii agregate;
– armonizarea ratelor de taxare poate pune foarte mult în pericol veniturile bugetului de stat în statele în care veniturile din taxarea indirectă creează partea substanțială a veniturilor bugetare;
– refuzul Comisiei Europene de a forța în mod legal și de a asigura punerea în aplicare a directivelor în sistemele fiscale naționale;
– tradițiile naționale – este dificil pentru state să le abandoneze.
În timpul eforturilor de armonizare a taxării s-au confruntat cu problemele menționate mai sus. Din acest motiv, Comisia Europeană a reevaluat atitudinea față de armonizarea ratelor de taxare. Armonizarea totală a taxării, ceea ce înseamnă că identitatea sistemelor fiscale naționale în toate aspectele a fost oprită și, în locul armonizării, a fost luată în considerare numai aproximarea. În ceea ce privește apropierea ratelor de taxare, au fost propuse diferite benzi fiscale pentru taxa pe valoarea adăugată. În 1989, Comisia Europeană a sugerat, în primul rând, reducerea ratei de 4-9% pentru produsele de bază pentru trai, cum ar fi alimentele, livrările de apă, bunurile farmaceutice, cărțile, ziarele, revistele și transportul public și rata standard de 14-20% pentru restul produselor și serviciilor.
În 1991 a fost adoptată directiva nr. 91/860 / CEE, care a eliminat frontierele fiscale între statele membre și a influențat în mod semnificativ sistemul de taxare pe valoarea adăugată aplicat în UE. Abolirea frontierelor fiscale a întărit următoarele modificări:
– achiziționarea de către entități private este taxată exclusiv la procesul de cumpărare (eliminarea restituirii taxelor), cu excepția achiziționării de noi mijloace de transport;
– sistemul de export și import a fost înlocuit în cadrul UE prin așa-numitul sistem de achiziție intracomunitară de bunuri și servicii (adică satisfacere intracomunitară);
– sistemul de export și import se aplică numai la țările terțe.
Începând cu 1993, directiva nr. 92/77 / CEE a stabilit limita minimă pentru cotele de taxare. Pentru rata standard, minimul de 15% a fost stabilit, iar rata minimă a fost stabilită la 5%. Directiva a permis, de asemenea, o perioadă de tranziție în care statele membre ar putea aplica o rată minimă mai mică de 5%.
Tranziția de la principiul destinației la principiul originii a făcut parte din prioritățile majore ale Comisiei Europene în domeniul armonizării taxării indirecte. Dar tranziția la principiul originii presupune armonizarea ratelor de taxare deoarece, în caz contrar, produsele identice de pe piață ar fi vândute la prețuri diferite în funcție de cotele de taxare la locul de origine. Din motivele menționate mai sus, această tranziție nu a fost încă realizată și principiul destinației este încă aplicat.
Deși intenția inițială a Comisiei Europene a fost doar propunerea unei soluții temporare, funcționarea acestui sistem s-a dovedit a fi propice. Faptul că aplicarea acestui principiu permite statelor membre să susțină libertatea în determinarea cotei de taxare este asigurarea neutralității fiscale – statele membre pot impune o astfel de rată de taxare care nu deformează piața sau care nu determină migrarea societăților care prestează servicii către statele cu taxe mai mici.
Legislația în domeniul armonizării accizelor
Deși accentul este pus pe armonizarea taxei pe valoarea adăugată în procesul de armonizare fiscală în UE, aceleași probleme apar în domeniul armonizării accizelor, deoarece și aceste taxe influențează în mod semnificativ piața unică. Se acordă atenție, în principal, echilibrării ratelor impozitelor individuale pentru a evita avantajele producătorilor naționali sub formă de cote de impozitare mai mici sau zero. În ceea ce privește piața internă, în anii 1990 s-au adoptat în acest domeniu o serie de directive. Întregul sistem de accize a fost implementat în UE ca parte a pieței interne începând cu 1 ianuarie 1993.
Ideea inițială a fost aceea de a armoniza atât structura, cât și ratele de taxare din sistemul accizelor. Eforturile de armonizare au fost (ca și în cazul armonizării taxei pe valoarea adăugată) transferate mai degrabă în câmpul structural și au fost stabilite doar ratele minime de impozitare.
În mod analog cu TVA, principiul destinației a fost selectat pentru accize – bunurile supuse accizelor sunt impozitate în țara de consum, astfel încât să nu existe deformări ale pieței (principiul de origine cu existența diferitelor cote de impozitare nu asigură neutralitatea taxării). Începând cu 1 ianuarie 1993, armonizarea bazei de impozitare este asigurată de tariful vamal uniform și de la aceeași dată au fost stabilite cotele minime de impozitare.
Acordurile privind armonizarea accizelor în UE se bazează pe trei grupe de directive:
– directiva nr. 92/12 / CEE, numită ca directivă orizontală, care servește ca regulă generală pentru producerea, deținerea și transportul produselor supuse accizelor;
– așa-numita directivă structurală – referitoare la armonizarea structurii accizelor; esta reprezentată de structuralizarea accizelor la uleiurile minerale, alcool, băuturile alcoolice și tutun;
– patru directive privind apropierea ratelor de impozitare ale accizei de mai sus.
Directiva orizontală nr. 92/12 / CEE se referă la uleiuri minerale, alcool și băuturi alcoolice și tutun. Directiva permite în plus statelor membre să impună mai presus de domeniul accizelor și alte impozite indirecte (de exemplu, din motive de mediu). Aplicarea acestor taxe nu trebuie să însemne nicio formalitate în timpul comerțului transfrontalier între statele membre. Directiva, cu excepția obiectului fiscal, definește, de asemenea, îndeplinirea impozabilă, producția, mutarea produselor și plățile fiscale. Directiva reglementează accizele în general, iar tipurile concrete de accize sunt reglementate de directivele individuale.
Produse energetice și energia electrică
Directiva nr. 92/81 / CEE cuprinde unificarea bazei pentru evaluarea impozitelor și ajustarea structurii fiscale în ceea ce privește tariful vamal. Această directivă definește tipurile individuale de uleiuri minerale supuse accizelor. Dacă uleiul mineral serveste la consum, este vândut sau serveste drept combustibil, atunci acesta este obiectul taxării. Directiva prevede că, de asemenea, produsul care nu este listat direct ca ulei mineral, dar este vândut sau utilizat ca combustibil este obiectul taxării.
Directiva nr. 2003/96 / CE restructurează taxarea uleiurilor minerale a produselor energetice și energiei electrică. Acesta extinde taxarea uleiurilor minerale la cărbune, gaze naturale și energie electrică. Această directivă stabilește cote minime de taxare pentru produsele energetice în funcție de scopul utilizării. Distinge între produsele energetice care servesc drept combustibil sau ca mijloc de producere a energiei electrice.
Alcool și băuturi alcoolice
Armonizarea accizelor este încă de la început legată de refuzul statelor membre individuale. Principalii adversari sunt producătorii tradiționali de vin (francezi, spanioli și italieni) și producători tradiționali de whisky sau lichioruri. Pentru majoritatea acestor țări, este foarte dificil să se schimbe sistemele de accize care sunt înrădăcinate din punct de vedere istoric în sistemele lor fiscale (începutul lor datează din Evul Mediu). De aceea și directiva nr. 92/83 / CEE se bazează pe clasificarea istorică a produselor pe:
– bere;
– vin;
– alte băuturi fermentate (deosebite de bere și vin);
– produse intermediare și alcool.
Directiva nr. 92/84 / CEE se referă la impozitarea berii. Obiectul taxării este definit ca bere, amestec de bere și băuturi nealcoolice cu un conținut de alcool mai mare de 0, 5%. Rata minimă de taxare este stabilită de directivă la 0, 748 EUR / hl și la 1, 87 EUR / hl / grad de alcool din produsul final. Directiva permite, de asemenea, statelor membre să impună o rată de taxare mai scăzută în funcție de producția anuală de bere.
Directiva nr. 92/84 / CEE se referă la taxarea vinului. Distinge vinurile de două tipuri:
– vin nespumant – vin cu conținut de alcool 1,2% – 15% și cu conținut de alcool 15% – 18%;
– vin spumant – vin cu conținut de alcool 1,2% – 1,5%.
Ratele de taxare minime sunt stabilite la 0 EUR / hl pentru ambele categorii descrise mai sus. Cotele de taxare minimale sunt stabilite cu privire la producătorii tradiționali de vin și dorința lor de a nu se taxa această producție tradițională.
Rata minimă de taxare pentru băuturile fermentate (directiva 92/84 / CEE) este de asemenea stabilită la 0 EUR / hl, permițând statelor membre să fixeze rata practic la orice valoare.
Accizele la produsele intermediare (Directiva 92/84 / CEE) acoperă produsele cu un conținut de alcool cuprins între 1,2% și 22% și care nu pot fi clasificate ca bere, vin sau alte băuturi fermentate. Cota minimă de taxare este stabilită la 45 EUR / hl. Directiva permite din nou statelor membre ale comunității europene să aplice o cotă mai mică a taxării la produsele intermediare cu un conținut de alcool mai mic de 15%.
Accizele pe alcool etilic (Directiva 92/84 / CEE) se referă la băuturi cu un conținut de alcool mai mare de 22% și băuturi cu un conținut de alcool mai mare de 1,2% conform codurilor CN 2207 și 2208. Tot în acest caz directiva permite statelor membre individuale să aplice o cotă de taxare mai mică în cazul producătorilor mici, cu o producție anuală care nu depășește 10 hl de alcool pur pe an.
Această cotă de taxare nu trebuie să fie mai mică de 50% din procentul național standard. Directiva permite, de asemenea, aplicarea unei cote reduse a taxelor la produsele cu un conținut de alcool care nu depășește 10% – romul și băuturile alcoolice grecești cu aromă de anason. Rata minimă de taxare este stabilită la 550 EUR / hl de alcool pur. Directiva stipulează că statele care aplică o cotă de taxare între 550 și 1000 EUR nu au voie să reducă această rată (în raport cu rata minimă de taxare). Statele care aplică o rată a taxării mai mare de 1000 EUR nu au voie să reducă această rată sub limita de 1000 EUR.
Tutun și produse din tutun
Prima directivă adoptată în acest domeniu a fost directiva nr. 72/464 / CEE. Prezenta directivă include reglementări generale privind accizele la tutun și reglementări specifice în domeniul structurii accizelor la țigări. Directiva nr. 79/32 / CEE clasifică produsele din tutun în categorii de bază – țigări, trabucuri, țigarete și tutun pentru fumat.
Tutunul pentru fumat este în continuare împărțit pe:
– tutun fire / shag sau tutun divizat adecvat pentru fumat fără o prelucrare industrială ulterioară;
– tutun pentru fumat.
Directiva definește țigările ca:
– role de tutun care sunt fumate ca atare și care nu sunt nici trabucuri, nici țigarete;
– role de tutun care sunt puse în foițe de țigară printr-o manipulare simplă, neindustrială;
– role de tutun care sunt ambalate în hârtie pentru țigări printr-o manipulare simplă, neindustrială.
Directiva nr. 92/97 / CEE stabilește cotele minime de taxare – taxa totală trebuie să fie de minimum 57% din prețul de vânzare și nu trebuie să fie mai mică de 64 EUR pentru 1000 de bucăți de țigări. În afară de aceasta, directiva stabilește că rata de taxare specifică trebuie să se situeze în intervalul 5 – 55% din sarcina fiscală totală. Pentru celelalte tipuri de produse din tutun (țigări sau tăiat fin) ratele minime de taxare sunt stabilite prin Directiva nr. 92/80 / CEE. Directiva admite atât rata ad valorem, cât și rata specifică.
Capitolul 2. Preluarea prevederilor de directive
2.1. Ce înseamna în legislația naționala preluarea prevederilor de directive
Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este o impozit indirect indirect asupra consumului. Se calculează pe baza metodei creditului fiscal: datoria este obținută prin scăderea TVA la achizițiile unei firme din TVA datorată din vânzările sale.
TVA a fost introdusă pentru prima dată în Franța în 1954 și ulterior a fost adoptată de țările Uniunii Europene în 1967, transformând-o ca o sursă majoră de venit pentru bugetele naționale ale membrilor UE. În prezent, TVA este forma predominantă a impozitului pe consum în întreaga lume. Sistemul de impozitare a suferit modificări în funcție de politicile financiare ale statelor și de fluctuațiile economiei.
Criza economică recentă și trecerea pe termen mai lung spre o impozitare indirectă, și nu o impozitare directă, au făcut ca mai multe țări europene să își mărească cotele de TVA. În UE, TVA este cel mai important tip de impozit pe producție și importuri.
În anul 2016, în UE-28, veniturile din impozitele pe produse au reprezentat aproximativ 83% și TVA pentru aproximativ 52% din totalul impozitelor pe producție și importuri1. Cele mai mari rapoarte privind impozitele pe producție și importate în raport cu PIB au fost înregistrate în Suedia (22,6%), Croația (19,6%), Serbia (19,8%), Ungaria (18,3%) și Danemarca (16,5%).
Cele mai scăzute rate ale acestor impozite indirecte au fost înregistrate pentru Irlanda (8,7%), Slovacia (10,8%), Germania (10,9%) și Elveția (6,0%). Sistemul de impozitare va trebui ajustat în continuare pe baza unor factori cum ar fi îmbătrânirea populației, evoluția pieței forței de muncă, nivelul și structura cheltuielilor publice și modelele în schimbare ale economiilor și consumului. În cei 50 de ani de activitate, sistemul a devenit mai complex, dificil de aplicat pe piața comună, costisitor și ineficient.
Complexitatea sistemului actual de TVA duce la sarcini pentru întreprinderi și la costuri ridicate de conformitate cu TVA. Acest lucru a condus la necesitatea unor programe speciale care să reducă sarcina administrativă de aplicare a normelor normale în materie de TVA pentru întreprinderile mici (cum ar fi scutirile de TVA pentru întreprinderile cu o cifră de afaceri anuală sub un anumit prag).
Nivelul și costurile de colectare variază de la o țară la alta, iar mecanismul actual de impozitare se bazează pe rolul esențial al întreprinderilor în colectarea TVA-ului. Procedurile administrative variază și pot avea un impact semnificativ asupra sarcinii de conformitate.
Reforma sistemului de TVA, bazată pe noile schimbări în economie și tehnologie, precum și reducerea costurilor operaționale pentru contribuabili și administrațiile fiscale sunt necesare în fiecare țară, dar și în întreaga UE.
Evoluția sistemului TVA a fost mai lentă decât cea a mediilor economice și tehnologice. Schimbarea rapidă a modelelor de afaceri, globalizarea și utilizarea noilor tehnologii necesită o regândire profundă și o reformare a sistemului de colectare a TVA-urilor, care induce în eroare întreprinderile și vulnerabilitățile VAT. Deficitul de TVA reprezintă o problemă majoră pentru administrațiile țărilor europene
Diferența dintre TVA reprezintă diferența dintre datoria fiscală totală și valoarea TVA efectiv colectată. În termeni nominali, în 2015, diferența de TVA în statele membre UE-28 sa ridicat la 151,5 miliarde EUR (o pierdere de 12% din totalul veniturilor TVA anticipate).
Cu toate acestea, diferența de TVA a scăzut în majoritatea țărilor, cu excepția Belgiei, Danemarcei, Irlandei, Greciei, Luxemburgului, Finlandei și Regatului Unit. În 2015, jumătate din statele membre ale UE-27 au înregistrat o diferență sub 10,8%. Cele mai mici au fost înregistrate în Suedia (-1,42%), Spania (3,52%) și Croația (3,92%), în timp ce cele mai mari lacune au fost înregistrate în România (37,18%), Slovacia (29,39% ).
O modificare a regulilor TVA în 2015 a fost extinderea mecanismului de taxare inversă în mai multe țări, cum ar fi Republica Cehă, Italia, Ungaria, Polonia și Slovenia.
Reducerea fraudei în materie de TVA necesită acțiuni complexe și costisitoare ale administrației fiecărui stat.
Modul de colectare a TVA sa modificat în timp, însă se bazează pe o autoevaluare preliminară efectuată de contribuabil, urmată mai târziu de auditurile administrației fiscale.
Ideea unui cont de TVA blocat a fost introdusă în 2003 și a fost numită "cont de încredere în TVA" (Sinn et al., 2004). Un cont de TVA blocat poate fi utilizat numai pentru plățile TVA intrate și ieșite, precum și pentru decontarea pasivelor TVA nete la sfârșitul perioadei de raportare.
Contul de TVA generează costuri suplimentare de tranzacție sub formă de ordine de plată, taxe de păstrare a contului, taxe de tranzacționare etc.
Cheltuielile de conformitate cu TVA pentru întreprinderile mici sunt relativ mai mari decât pentru companiile mari, în special atunci când desfășoară activități în întreaga UE.
În Bulgaria și Italia au fost implementate mecanisme de plăți mecanice, uneori menționate la nivel internațional ca mecanisme de "reținere fiscală".
Bulgaria plăți divizate în TVA
Între 2003 și 2007, Bulgaria a implementat un sistem de plăți pe bază de TVA divizat în vederea creșterii eficienței colectării acestuia.
Suma TVA a trebuit plătită în contul TVA al unui furnizor. Odată ce au fost lansate conturile, o firmă care a plătit cel puțin 80% din TVA-ul pe tranzacțiile sale prin intermediul conturilor TVA ar putea obține o rambursare în termen de 45 de zile, indiferent dacă a făcut sau nu un audit.
Abandonarea TVA-ului divizat în 2017 dovedește că beneficiile sale au fost scăzute, în timp ce frauda TVA continuă să se producă și numeroși contribuabili conformi care depunu dosare juridice împotriva administrației fiscale pentru refuzul restituirii.
Folosirea numerarului în economie duce la fraudă, iar TVA divizat nu este eficientă în acest caz. În plus, cele mai afectate de acest mecanism au fost întreprinderile mici și mijlocii, datorită costurilor ridicate de implementare și reducerii fluxului de numerar.
Experiența bulgară arată că auditul și monitorizarea rămân de primă importanță, chiar dacă accesul firmelor la TVA este eliminat.
Italia plăți TVA split
Italia a introdus TVA split în 2014, după ce o analiză complexă a descoperit un mecanism prin care firmele care au furnizat bunuri și servicii statului au comis fraude de TVA. Aceasta a condus la un sistem în care TVA datorată firmelor care au furnizat autorități publice să nu mai fie plătită furnizorului, ci unui cont bancar separat și blocat al autorităților fiscale.
Sistemul de TVA split fost pus în aplicare cu aprobarea Comisiei Europene printr-o derogare de la articolul 206 din Directiva TVA privind plata TVA și de la articolul 226 din Directiva TVA privind normele de facturare, care va dura până în 2017.
Renunțarea a fost solicitată pentru a pune în aplicare un sistem de control care ar putea beneficia de datele disponibile prin facturarea electronică pentru livrările către autoritățile publice. Utilizarea facturării electronice pentru livrările către autoritățile publice acordă autorităților fiscale accesul la informațiile necesare pentru un control eficient al tranzacțiilor și sumele corespunzătoare TVA.
Începând cu 1 ianuarie 2017, pentru a crește rata de conformitate, toate facturile emise și primite trebuie comunicate autorităților fiscale. În iunie 2016, Italia a prezentat un raport în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1401 a Consiliului.
Potrivit raportului, aproximativ 2.2 miliarde de euro au fost recuperate anual ca urmare a măsurii. Rezultatul a fost mai mare decât estimările făcute la momentul introducerii măsurii, restituirea TVA a furnizorilor nu a fost afectată, iar evaziunea de TVA care rezultă din neplata TVA de către furnizori către autoritățile publice a fost oprită. Cu toate acestea, deoarece furnizorii din cadrul acestui sistem nu primesc TVA de la clienții lor, aceștia vor trebui mai des să solicite rambursarea efectivă a TVA, în cazul în care nu pot compensa acest TVA cu alte impozite datorate în Italia. Pentru a evita un impact negativ asupra acestor persoane impozabile, cu atât mai mult cu cât furnizorii nu sunt stabiliți în Italia, este esențial ca procedura de rambursare să funcționeze corect și în timp util.
Pentru a evita impactul negativ, furnizorii autorităților publice au primit acces la o procedură de prioritate în cazul în care perioada de rambursare a fost chiar mai scurtă de 3 luni.
Guvernul italian dorește să prelungească durata mecanismului divizat de TVA până la sfârșitul anului 2020 și să extindă aplicarea acestuia pentru a combate evaziunea fiscală prin tranzacțiile de facturare cu statul și cu alte organisme publice. Statul dorește să extindă mecanismul în următorii 3 ani la companiile controlate de autoritățile centrale și locale și la o listă cu aproximativ 40 de companii listate la bursă, în total aproximativ 2.400 de companii.
Începând cu anul 2015, evaziunea TVA în România s-a diminuat datorită reducerii cotelor de TVA pentru produsele alimentare și măsurilor colaterale, cum ar fi impozitarea inversă și reducerea plăților în numerar. Plățile divizate manual și conturile bancare TVA blocate la nivelul băncii persoanei impozabile vor trebui să își demonstreze eficiența în 2018. Lupta împotriva fraudei în materie de TVA trebuie să continue și trebuie să se bazeze pe modul în care infrastructura informatică ANAF obține informații fiscale, software-ul certificat obligatoriu pentru facturare și fișierul standard de audit pentru taxe.
Multe măsuri de combatere a diferitelor forme de evaziune fiscală în materie de TVA sunt discutate, dezbătute și puse în aplicare de statele membre ale UE și de CE, cum ar fi extinderea mecanismului de taxare inversă, declarația recapitulativă a livrărilor intracomunitare și mecanismul rapid de reacție la frauda TVA (QRM), printre altele.
Au fost propuse și alte mecanisme alternative, cum ar fi: Plata separată automată în cazul plăților cu carduri de credit; și monitorizarea plăților TVA cu card de credit.
Introducerea divizării TVA la vânzările online B2C realizate de întreprinderi străine persoanelor fizice din Marea Britanie este discutată în Marea Britanie, ca urmare a creșterii numărului de fraude TVA. O altă opțiune este aplicarea mecanismului numai în cazul vânzărilor efectuate de societăți străine din afara UE care își vând produsele în Regatul Unit.
Având în vedere nivelul ridicat al fraudei în materie de TVA, sunt necesare noi metode de îmbunătățire și simplificare a colectării TVA, prin intermediul tehnologiilor moderne sau prin intermediul intermediarilor financiari.
2.2. Taxarea inversă cu exemple și cotele de taxare
În legislația fiscală a fost introdusă noțiunea de "impozitare inversă" prin Ordinul de Urgență nr. 83 / 19.08.2004 pentru modificarea și completarea Codului Fiscal, care stipula că "impozitarea inversă" se aplică pentru deșeuri și bucăți de metale feroase și metale neferoase (inclusiv materialele secundare rezultate din exploatarea lor, terenuri și clădiri sau părți ale clădirilor.) Prin legea nr. 494 / 12.11.2004 pentru aprobarea Ordinului de Urgență nr. 83/2004 au fost introduse și lemnul și animalele vii.
Prevederile privind "impozitarea inversă" au fost aplicate începând cu data de 01.01.2005.
Folosind Legea nr. 163 / 01.06.2005 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea și completarea Codului fiscal, începând cu data de 03.06.2005, măsurile de simplificare privind animalele vii nu au mai fost aplicate.
Începând cu data de 01.01.2007, Legea nr. 343 / 17.07.2006 prevede pentru modificarea Codului Fiscal măsuri de simplificare a lucrărilor de construcții și de asamblare, de bunuri și / sau servicii prestate sau de persoane declarate în faliment. Aceste măsuri au fost aplicate până la 31.12.2007.
Începând cu data de 01.01.2008, prin modificările aduse Codului Fiscal prin Ordinul de Urgență al Guvernului nr. 106 / 04.10.2007, au fost aplicate măsuri de simplificare pentru următoarele bunuri și servicii:
a) deșeuri și materii prime secundare rezultate din exploatarea lor, așa cum sunt definite în Ordinul de Urgență al Guvernului nr. 16/2001 republicat și cu modificări ulterioare, privind controlul deșeurilor industriale reciclate.
b) bunurile și / sau serviciile prestate sau executate de persoane pentru care situația financiară strâmtă a fost declarată, cu excepția bunurilor livrate în comerțul detaliat.
c) lemn
Începând cu 01.01. 2010, prin modificările aduse Codului Fiscal prin Ordinul de Urgență al Guvernului nr. 109 / 07.10.2009, operațiunile pentru care a fost aplicată "impozitarea inversă" au fost:
a) livrarea deșeurilor și a materiilor prime secundare rezultate din exploatarea lor, așa cum sunt definite prin Ordinul de Urgență al Guvernului nr. 16/2001 republicat și cu modificările ulterioare, privind controlul deșeurilor industriale reciclate.
b) livrarea lemnului și a materialelor din lemn, așa cum sunt definite prin numărul Legii 46/2008 – Codul forestier.
Lemnul reprezintă totalitatea tuturor copacilor în picioare sau tăia copaci, copaci întregi sau doar părți ale acestora, inclusiv cele aflate la diferite niveluri de transformare și mișcare în procesul de exploatare forestieră.
Materialele lemnoase se referă la lemn rotund sau lemn tăiat, lemne de foc, cherestea, balot, cherestea pătrată sau dreptunghiulară, cherestea tăiată și tot felul de lemn tăiat. Această categorie se referă, de asemenea, la tufișuri, pomi de Crăciun, copaci și copii.
Folosind Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54 / 23.06.2010 "impozitarea inversă" a fost extinsă și pentru livrarea mărfurilor pentru următoarele categorii: cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine și pâine produse. Această măsură nu a fost aplicată deoarece România nu a primit o derogare de la Consiliul European. Dacă derogarea este primită, măsura poate fi aplicată până la data de 31 decembrie 2011.
Începând cu 31.05.2011, ca ordin de urgență al numărului de guvern
49 / 31.05.2011 prevede, fără solicitarea unei derogări de la Consiliul Uniunii Europene, o taxă inversă pentru livrarea următoarelor cereale și instalații tehnice:
– grâu;
– spelta (Triticum spelta) pentru însămânțare;
– grâu și grâu nu pentru însămânțare;
– secară, orz;
– porumb;
– soia;
– semințe de rapiță sau rapiță sălbatică;
– seminte de floarea soarelui;
– sfeclă roșie.
Începând cu 05.09.2011, prin modificările aduse Codului Fiscal prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30 / 31.08.2011 pentru operațiunea de livrare a deșeurilor și a materiilor prime secundare rezultate din exploatarea acestora a făcut referire la definiția dată acestora prin Ordinul de Urgență al Guvernului nr. 16 / 2001, fiind menționată doar categoria de deșeuri pentru care s-au aplicat măsuri de simplificare, cum ar fi:
1. livrarea deșeurilor feroase și neferoase, a deșeurilor de materiale reciclate și a materialelor reciclate utilizate, cum ar fi hârtia, cartonul, materialele textile, cauciucul și plasticul, sticla și bucățile de sticlă.
2. livrarea materialelor de la punctul 1, după fabricarea lor prin operațiuni de curățare, lustruire, selecție, tăiere, fragmentare, presare sau turnare în lingouri.
Folosind Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125 / 27.12.2011, disponibilă din 01.01.2012, au fost stabilite mult mai clară mărfurile din categoria deșeurilor și materialelor reciclate care se referă la "impozitarea inversă", cum ar fi:
1. livrarea de deșeuri feroase și neferoase, refuzuri, inclusiv livrarea produselor semifinite rezultate din fabricarea sau topirea lor.
2. livrarea deșeurilor și a altor materiale reciclate din metale feroase și neferoase, aliaje, zgură, cenușă și deșeuri industriale care conțin metale sau aliaje ale acestora.
3. livrarea de materiale reciclate și materiale reciclate folosite, cum ar fi hârtia, cartonul, materialele textile, cablurile, cauciucul, plasticul, sticla și bucățile de sticlă.
4. livrarea materialelor de la punctele 1-3 după fabricarea sau transformarea lor prin operațiuni de curățare, șlefuire, selecție, tăiere, fragmentare, presare sau turnare în lingouri, inclusiv lingouri din metale neferoase pentru a obține alte elemente din aliaj au fost adaugate.
Începând cu data de 01.01.2011, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 117 / 23.12.2010, a fost introdusă "impozitarea inversă" pentru transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, așa cum sunt definite la art. Directiva 2003/87 / CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de instituire a unui sistem comercial privind gradul de emisii de gaze cu efect de seră în Comunitate și modificarea Directivei 96/61 / CE a Consiliului Consiliului, transferat prin articolul 12 din directivă, cum ar fi transferul unităților care pot fi utilizate de operatori care utilizează aceeași directivă.
Începând cu data de 01.09.2013, prin aplicarea ordinului de urgență al Guvernului nr. 16 / 30.07.2013, aplicarea impozitului invers a fost extinsă și pentru livrarea de energie electrică și pentru transferul certificatelor verzi.
Impozitarea inversă pentru energia electrică se aplică numai dacă livrarea are loc pentru un comerciant cu impozit stabilit în România. Traderul impozitat reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală, în ceea ce privește cumpărăturile de energie electrică, reprezintă revânzarea acestei energii și a cărei consum propriu de energie electrică este ignorabil. Printr-un consum ignorabil de energie electrică am putea înțelege un consum de maximum 1% din energia achiziționată în perioada ianuarie-noiembrie a fiecărui an.
Operatorul de energie electrică trebuie să dețină o licență pentru activitatea sa de operator al pieței energiei electrice, licență eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru tranzacțiile de pe piață pentru a doua zi și pentru piața zilnică. De asemenea, cumpărătorul de energie electrică trebuie să îndeplinească anumite condiții:
1. să aibă o licență valoroasă pentru livrarea energiei electrice emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.
2. activitatea sa principală este reprezentată de cumpărarea de energie electrică pentru revânzare și consumul propriu de energie electrică este ignorant. În acest scop, trebuie să anunțe ofițerul fiscal până la data de 10 decembrie a fiecărui an, cu o declarație valoroasă pentru achizițiile de energie electrică pentru anul următor.
Agenția Națională de Administrare Fiscală este obligată să prezinte pe site-ul său, până la data de 31 decembrie a fiecărui an, lista persoanelor impozabile care au astfel de declarații. Pentru achizițiile de energie electrică dintr-un an, cumpărătorul trebuie să transmită vânzătorului o declarație care să demonstreze că activitatea sa principală constă în revânzarea energiei electrice, iar consumul estimat proprie este ignorabil, declarație valabilă până la data de 31 decembrie a acelui an an.
Certificatul verde reprezintă titlul care prevede producția din surse regenerabile resursele de energie ale unei cantități de energie electrică. Certificatul poate face o tranzacție diferită
din cantitatea de energie electrică pe care o reprezintă, pe o piață organizată, ca lege prevede.
Măsurile de simplificare se aplică numai livrărilor de bunuri și servicii de la interiorul țării, pentru care furnizorii / producătorii nu vor scrie taxa încasată pe facturile lor. Beneficiarii vor calcula taxa corespunzătoare, care va fi prezentată în calculul taxei pe valoarea adăugată, ca taxă colectată și, de asemenea, ca o taxă dedusă.
Prin livrările de bunuri în interiorul țării putem înțelege operațiunile efectuate între persoane care sunt înregistrate în mod normal cu o taxă pe valoarea adăugată, care au locul de livrare sau locul de fabricație în România și acestea sunt operațiuni impozabile așa cum prevede Codul Fiscal. Pentru aplicarea metodelor de simplificare, furnizorii și beneficiarii sunt responsabili.
Metodele de simplificare pentru livrarea cerealelor și a instalațiilor tehnice, livrarea energiei electrice și transferul certificatelor verzi se aplică până la 31 decembrie 2018. Pentru livrarea bunurilor care fac obiectul metodelor de simplificare, inclusiv plata anticipată, furnizorii emit facturi fără taxare și scriu pe aceste facturi o mențiune care menționează faptul că au aplicat impozitarea inversă.
Impozitul este calculat de către beneficiar și este scris pe facturile și în ziua cărții de cumpărături, ca taxă colectată și, de asemenea, ca o taxă dedusă în calcularea impozitului. Din punct de vedere contabil, beneficiarul se va înregistra în perioada fiscală 4426 = 4427 cu taxa corespunzătoare.
Registrul impozitului pe care cumpărătorul îl plătește ca taxă colectată și, de asemenea, ca o taxă dedusă în registrul fiscal se numește autorizarea taxei pe valoarea adăugată, colectarea taxei pe valoarea adăugată fiind la nivelul impozitului dedus, iar acest lucru este inclus în plata impozitului către furnizor / producător.
Persoanele impozitate cu regim mixt care sunt beneficiarii unor achiziții supuse impozitării inverse vor deduce impozitul în contul de cheltuieli, așa cum prevede legea privind deducerea dreptului.
Furnizorii / producătorii, care sunt impozitați cu regim mixt, vor calcula pro-rata, valoarea livrărilor / fabricației pentru care o impozitare inversă a fost aplicată ca operațiuni impozitate. Dacă furnizorii / producătorii și beneficiarii nu aplică măsurile de simplificare, aceștia vor fi obligați de către ofițerii fiscali să-și recalculeze operațiunile și să aplice impozitarea inversă așa cum prevede legea. În acest fel, beneficiarii vor anula taxa dedusă din contul furnizorilor și vor executa numărul contabil 4426 = 4427 și vor înregistra divizarea taxei pe valoarea adăugată executată la sfârșitul perioadei fiscale când controlul este finalizat, în stadiul de regularizare.
Dacă la inspecția fiscală pentru beneficiarii operațiunilor, ofițerii fiscali stabilesc că beneficiarul nu a colectat taxa pe valoarea adăugată la momentul respectiv al operațiunii, în același timp cu dreptul de deducere, obligând beneficiarul să plătească această sumă, conform documentelor emise de autoritatea fiscală, stipulează că furnizorii / producătorii pot emite facturi de corecție cu semnul minus pentru regularizarea taxei și rambursarea acestei sume beneficiarilor. Facturile de corecție cu semnul minus emise de furnizor nu sunt indicate în divizarea impozitului beneficiarului.
Efectuând o excepție de la prevederile de mai sus, dacă, la data recunoașterii neaplicării impozitării inverse de către funcționarii fiscali, furnizorii / producătorii și / sau beneficiarii se află într-o stare de neputință de a-și plăti impozitele, insolvabilitatea precum și pentru situațiile în care măsurile impuse de ofițerii fiscali nu pot fi aplicate în același timp furnizorului / producătorului și beneficiarului, deoarece cel puțin unul dintre aceștia se află într-o stare de inactivitate, suspendat de la Ministerul Comerțului Înregistrați, șterse din registrul comerțului sau există o anulare a codului de înregistrare a taxei pe valoarea adăugată conform legii; regimul normal de impozitare este valabil dacă se aplică următoarele condiții:
a) dacă ofițerii fiscali constată că nu au existat consecințe fiscale negative ale bugetului asupra furnizorilor / producătorilor și / sau beneficiarilor după aplicarea regimului normal de impozitare;
b) aplicarea impozitării inverse către furnizori / producători și / sau beneficiari poate genera consecințe fiscale negative asupra bugetului.
Pentru soluționarea situațiilor tranzitorii care pot apărea ca o consecință a eliminării anumitor operațiuni din această categorie, regimul actual privind impozitul se aplică la data respectivă. De exemplu, dacă o persoană impozabilă care nu este capabilă să-și plătească taxele, a emis facturi parțiale și / sau în avans în cursul anului 2011.
Generarea impozitului are loc după 1 ianuarie 2012. La regularizarea facturilor parțiale și / sau emise în avans pe parcursul anului 2011, se aplică regimul aplicat la data aplicării impozitului sau impozitarea inversă, furnizorul / producătorul fiind obligat să plătească impozitul numai pentru diferența dintre valoarea livrării și sumele din facturile din anul 2011.
În concluzie, operațiunile pentru care se aplică impozitarea inversă în prezent sunt:
a) livrarea de deșeuri, reziduuri, reziduuri rezultate din metale feroase și neferoase, deșeuri și materiale reciclate, cum ar fi: hârtie, carton, materiale textile, cablu, cauciuc, plastic, sticlă și bucăți de sticlă, inclusiv materialele rezultate după fabricarea / transformarea acestora;
b) livrarea lemnului și a materialelor din lemn;
c) livrarea cerealelor și a plantelor tehnice;
d) transferul certificatelor de emisii cu efect de seră;
e) livrarea energiei electrice;
f) transferul certificatelor verzi.
Din toate lucrurile menționate mai sus, este clar că aplicarea acestor măsuri face
nu implică nicio obligație de plată a taxei pe valoarea adăugată la bugetul de stat. Din acest punct de vedere, operațiunile supuse impozitării inverse au același efect ca și operațiunile cu drept de deducere.
Impozitarea este zona care a suferit cele mai multe modificări după aderarea României la UE, Codul Fiscal se potrivește în întregime după 1 ianuarie 2007 cu legislația europeană. S-au făcut modificări semnificative ale taxei pe valoarea adăugată, datorată atât desființării taxelor vamale datorate, cât și necesității de a armoniza legislația națională cu legislația statelor membre.
Astfel, controlul circulației mărfurilor în cadrul Comunității se realizează prin intermediul sistemului VIES electronic, raportând achizițiile intracomunitare în România se efectuează după verificarea în avans a numărului numeric atribuit numeric pentru taxa pe valoarea adăugată a furnizorului, statul membru respectiv și dacă operațiunea a fost declarată de autoritățile fiscale, se aplică aceeași procedură pentru raportarea livrărilor intracomunitare din România.
Operatorii economici înregistrați pentru taxa pe valoarea adăugată nu achită TVA-ul pentru achizițiile intracomunitare prin aplicarea taxei inverse, ceea ce înseamnă plata prin intermediul declarației cu valoare adăugată. Normele europene au impus eliminarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată incompatibilă cu acquis-ul comunitar, cum ar fi: eliminarea scutirii de valoare adăugată pentru cercetare și dezvoltare, comisioanele pentru tranzacțiile pe bursele de mărfuri și pentru societățile de valori mobiliare cu venituri pentru gestionarea și cedarea acțiunilor, acțiuni, titluri de creanță, operațiunile finanțate prin subvenții acordate de guverne străine și organizații internaționale pentru servicii veterinare îngrijire medicală.
Începând cu 1 ianuarie 2007, se aplică regimuri speciale pentru taxa pe valoarea adăugată: societățile mici, agențiile de turism, aurul de investiții, bunurile de ocazie, serviciile de uz casnic prestate de persoane nerezidente în Comunitate, precum și persoanele neimpozabile stabilite în cadrul comunitate.
Concluzionăm că aderarea României la Uniunea Europeană a impus armonizarea legislației naționale cu dreptul comunitar, schimbări semnificative, așa cum am spus, înregistrarea în domeniul fiscal. La prima vedere, noile proceduri au un impact pozitiv asupra întreprinderilor din cauza simplificării intracomunitare a tranzacțiilor cu mărfuri, eliminării implicite a taxelor vamale și a agenților vamali prin raționalizarea fluxului logistic și prin eliminarea costurilor asociate fluxurilor de trezorerie ca valoare adăugată fiscală nu trebuie plătite la vamă.
Cu toate acestea, există costuri care rezultă din noua legislație privind punerea în aplicare a unității sale, în primul rând costurile aferente costurilor generate de schimbarea sistemului contabil și de informații, modificările necesare pentru completarea declarațiilor cerute de noile dispoziții legislative referitoare la impozitele indirecte, păstrându-se cu caractere complete, exacte și precise ale tuturor tranzacțiilor în desfășurare, dar și costurile care rezultă din adaptarea rapidă la noile reglementări, finalizate în costuri crescute de contabilitate și servicii fiscale sau de instruire a personalului.
Avantajul principal este menținerea modernizării globale a sistemului fiscal românesc și conectarea acestuia la sistemul fiscal european, iar ca dezavantaj discutăm despre costurile de tranziție. Având în vedere modificările survenite în legislația fiscală și complexitatea acesteia, în această lucrare am propus abordarea tratării fiscale specifice a tranzacțiilor intracomunitare cu referire la tranzacțiile triunghiulare.
Având în vedere complexitatea tranzacțiilor comerciale intracomunitare și a legilor fiscale, în această lucrare am propus abordarea tratării fiscale specifice tranzacțiilor triunghiulare. Pentru a determina tratamentul fiscal al acestor tranzacții, în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, trebuie să răspundem la următoarele întrebări: Operațiunea este efectuată de o persoană impozabilă? Operațiunea este în domeniul taxei pe valoarea adăugată? Unde este locul de livrare / achiziție? Operațiunea este scutită? Care este persoana care trebuie să plătească taxa pe valoarea adăugată? Operațiunea triunghiulară este posibilă numai dacă cele trei persoane implicate în tranzacție sunt înregistrate în scopuri impozabile cu taxe pe valoarea adăugată în trei state membre diferite, reprezentând o vânzare de la un comerciant din statul membru 1 pentru o entitate din statul 2 care le revinde bunuri către un comerciant din statul membru 3, transportul de mărfuri direct de la stat 1 în statul membru 3.
Există aproximativ trei persoane impozabile diferite înregistrate în trei state membre diferite între două tranzacții, și anume: prima livrare este efectuată de o persoană impozabilă din statul membru 1 unei persoane impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată în statul membru 2, cumpărător-revânzător; a doua livrare este efectuată de către cumpărătorul-reseller din statul membru 2 unei persoane beneficiare înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată în statul membru 3.
Transportul mărfurilor se face din statul membru 1 în statul membru 3. În mod schematic, o operațiune triunghiulară, care are loc între cele trei persoane impozabile A, B și C, situate în trei state membre diferite.
Pentru a determina locul în care se desfășoară fiecare tranzacție, este necesar să se determine persoanele impozabile implicate, responsabile de transport, care să fie efectuate în baza unor contracte între părți și a altor documente. Relația contractului de transport poate fi stabilită între A și B sau între B și C, relație care implică un tratament fiscal diferit prin taxa pe valoarea adăugată.
Situația I: Relația contractului de transport se situează între A și B
A). Fără aplicarea măsurilor de simplificare:
– În acest caz, operațiunea triunghiulară are următoarele caracteristici fiscale: livrarea de la furnizor (A) cumpărătorul-reseller (B) este o livrare intracomunitară cu transport care are loc în statul membru 1, atunci când transportul începe, scutit de taxa pe valoarea adăugată;
– livrarea de la cumpărător-reseller (B) către beneficiarul final al bunului (C) este o livrare fără transport, care are loc în statul membru 3, la terminarea transportului de mărfuri;
– cumpărătorul-reseller (B) efectuează o achiziție intracomunitară în statul membru 3, motiv pentru care este necesar pentru taxa pe valoarea adăugată în statul membru 3, achiziția fiind urmată de o livrare locală către beneficiarul final (C), în Statul membru 3.
Rezultă că societatea B (cumpărător-reseller) trebuie să înregistreze în scopul impozitului pe valoarea adăugată în statul membru 3 să efectueze achiziții intracomunitare în acest stat membru și să plătească taxa pe valoarea adăugată pentru această livrare.
b). Prin aplicarea măsurilor de simplificare: Măsurile de simplificare se aplică pentru a împiedica societatea B (cumpărător-reseller) să se înregistreze în scopuri de taxă pe valoarea adăugată în statul membru 3.
Astfel, operațiunea triunghiulară prin aplicarea măsurilor de simplificare în termenii celor trei impozabile, fiecare dintre cele trei state membre solicită îndeplinirea anumitor condiții:
b1). De la furnizor (punct de vedere), înregistrat în scopuri de taxă pe valoarea adăugată în România (stat membru 1).
Furnizorul intracomunitar livrat (A) în România este scutit de taxa pe valoarea adăugată dacă îndeplinește următoarele condiții:
mărfurile sunt transportate din România într-un alt stat membru (statul 3) de către furnizorul (A) sau cumpărătorul-reseller B);
cumpărător-reseller (B) notifică furnizorului codul său de înregistrare pentru taxa pe valoarea adăugată în EUR acel alt stat membru (statul 2);
furnizorul (A) emite o factură fără taxă pe valoarea adăugată către cumpărător-reseller (B) și introduce în factură acest cod de înregistrare pentru taxa pe valoarea adăugată B a societății din statul membru 2;
furnizorul (A) înregistrează livrarea în declarația cu valoare adăugată din România (statul membru 1);
cumpărătorul-reseller (B) este menționat ca cumpărător de bunuri, pe declarația sumară intracomunitară prezentată de furnizorul (A), având în vedere codul de înregistrare al taxei pe valoarea adăugată a cumpărătorului-reseller (B) din statul membru 2.
Tratamentul fiscal al acestei operațiuni: 1. Persoanele impozabile: Da, salariu românesc; 2. Operațiunile impozabile: Da, livrarea intracomunitară de bunuri; 3. Locul de livrare: România (locul de pornire al transportului, stat membru 1); 4. Excepții: Da, dacă sunt îndeplinite cele două condiții (se poate demonstra transportul și comunicarea codului de înregistrare pentru taxa pe valoarea adăugată a cumpărătorului celuilalt stat membru) 5. Obligația fiscală de a plăti: Nu există persoana obligată să plătească taxa pe valoarea adăugată, operațiunea fiind scutită.
b2).
În ceea ce privește cumpărătorul-reseller (B), înregistrat în scopuri de taxă pe valoarea adăugată în România (statul membru 2). Achiziția făcută de cumpărător-reseller (B) în România este, în mod obișnuit, o achiziție intracomunitară, dar prin aplicarea măsurilor de simplificare pentru achizițiile intracomunitare nu este impozabilă în România, unde vânzătorul-cumpărător (B) achiziția intracomunitară a fost supusă taxei pe valoarea adăugată în statul membru 3, în cazul în care transportul se încheie, iar vânzătorul-cumpărător (B) îndeplinește următoarele cerințe: nu include achiziția efectuată în statul membru 1 în capitolul "achiziții intracomunitare "a declarației privind taxa pe valoarea adăugată în situația rezumativă a achizițiilor intracomunitare; să înregistreze livrarea făcută beneficiarului livrării (C) în capitolul" declarația de valoare adăugată scutită de livrări intracomunitare "; menționează în declarația sumară pentru livrările intracomunitare livrări scutite de taxe următoarele date: codul de înregistrare pentru taxa pe valoarea adăugată a destinatarului livrării (C) din statul membru 3; codul T în rubrica corespunzătoare operațiilor triunghiulare; Cod T în caseta corespunzătoare pentru operații triunghiulare; valoarea livrărilor efectuate; emite factura care se va înregistra: codul de înregistrare pentru taxa pe valoarea adăugată a cumpărătorului-reseller (B) în România; numele, adresa și codul de înregistrare pentru taxa pe valoarea adăugată a livrării destinatarului (C) de la statul 3; să precizeze în cadrul facturii faptul că beneficiarul livrării (C), din partea statului membru 3, este persoana care plătește TVA pentru livrarea de bunuri efectuate în alt stat membru și o trimitere la art. 28c (E) (3) din Directiva a 6-a.
Având în vedere faptul că, în conformitate cu normele de simplificare a locului de achiziție, proprietatea se află în statul membru 3 (în cazul în care transporturile se termină), statul membru 2 nu va aborda tratamentul fiscal, în ceea ce privește valoarea adăugată, de achiziție. Punctul de livrare (C) înregistrat pentru taxa pe valoarea adăugată în România (statul membru
Achiziția intracomunitară efectuată de cumpărător-reseller (C) în România nu este supusă TVA, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: cumpărătorul-reseller (B) stabilit în statul membru 2; achiziționarea de bunuri este făcută de cumpărător-reseller (B) pentru a efectua o livrare ulterioară a acestor bunuri; livrarea destinatarului (C) este o persoană juridică impozabilă sau neimpozabilă înregistrată pentru taxa pe valoarea adăugată în România, conform art. 153 sau art. 1531 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare; livrarea destinatarului (C) este obligatoru să plătească TVA pentru livrările făcute de cumpărătorul-reseller (B), care nu este înregistrată pentru taxa pe valoarea adăugată în România (statul membru 3); livrarea destinatarului (C) include achiziția făcută în capitolul "achiziții intracomunitare" în situația valorii adăugate, prin aplicarea mecanismului de taxare inversă și a declarației sumare pentru achizițiile intracomunitare de bunuri.
Tratamentul fiscal al acestei operațiuni: 1. Persoanele impozabile: Da, destinatarul final; 2. Operațiuni impozabile: Da, achiziția intracomunitară de bunuri; 3. Locul de achiziție: România (locul de terminare a transportului); 4. Excepții: nu, operațiunea este impozabilă; 5. Obligația fiscală de plată: destinatarul final, impune impozitarea inversă.
Situația II: relația Relația de transport contract este între B și C
a) fără aplicarea măsurilor de simplificare: în acest caz sunt îndeplinite următoarele caracteristici fiscale: livrarea de la furnizor (A) la cumpărător-reseller (B) este o livrare fără transport, care are loc în statul membru 1, sunt puse la dispoziția cumpărătorului-reseller (B).
Această operațiune este o livrare locală efectuată de furnizorul (A) în statul membru 1. Distribuitorul-cumpărător (B) poate deduce TVA, perceput de furnizorul (A) numai dacă este înregistrat pentru taxa pe valoarea adăugată în statul membru 1 situație obligatorie după efectuarea unei livrări intracomunitare în statul membru 1); livrările făcute de cumpărător-reseller (B) beneficiarului final al bunului (C) reprezintă o livrare intracomunitară cu transport care are loc în statul membru 1 (unde începe transportul).
Livrarea este scutită de taxa pe valoarea adăugată dacă îndeplinește două condiții: beneficiarul final (C) trebuie să dețină un cod de înregistrare pentru taxa pe valoarea adăugată și bunurile să fie livrate în afara statului 1; beneficiarul final al bunului (C) efectuează o achiziție intracomunitară în statul membru 3 (în cazul în care transportul se termină), care este supusă TVA (taxă inversă).
În cazul în care beneficiarul final (C) nu este persoană impozabilă sau nu are un cod de înregistrare pentru taxa pe valoarea adăugată valabilă în statul membru 3, atunci cumpărătorul-reseller (B) trebuie să emită factura de TVA de la statul membru 1 beneficiarului C).
Rezultă că societatea B (cumpărător-reseller) este întotdeauna obligată să înregistreze taxa pe valoarea adăugată în statul membru 1 în cazul în care a efectuat o achiziție locală cu taxă pe valoarea adăugată și livrare intracomunitară de bunuri scutite de valoarea adăugată fiscală.
b). Măsurile de simplificare nu se aplică atunci când transportul este o relație contractuală între B și C.
Persoanele impozabile implicate în această operațiune triunghiulară au următoarele obligații de raportare:
– furnizorul (A) raportează tranzacția în declarația sa privind taxa pe valoarea adăugată ca livrare la domiciliu căruia furnizorul este persoana obligată la plata TVA în statul membru 1;
– cumpărătorul-reseller (B) este obligat să înregistreze taxa pe valoarea adăugată în statul membru 1;
– cumpărătorul-reseller (B) va raporta în proiectul de taxă pe valoarea adăugată o achiziție locală pentru care a plătit taxa pe valoarea adăugată furnizorului (A) în statul membru 1, taxa pe valoarea adăugată care poate fi dedusă și o scutire de livrare intracomunitară din taxa pe valoarea adăugată către beneficiarul final (C);
– cumpărătorul-reseller (B) va raporta livrarea intracomunitară scutită beneficiarului final (C) în declarația sumară privind livrările intracomunitare de bunuri din statul membru 1; beneficiarul final C care este persoana care plătește TVA pentru achiziția intracomunitară efectuată în statul membru 3 trebuie să raporteze această achiziție în situația valorii adăugate (taxă inversă) și în declarația sumară privind achizițiile intracomunitare.
În lucrările practice se pot întâlni situații în care livrarea de bunuri se face între trei persoane diferite, dar acestea nu se încadrează în operațiile triunghiulare din cauza unei persoane impozabile stabilite în afara Uniunii Europene, pentru care tratamentul fiscal este diferit.
Eliminarea barierelor vamale între statele membre ale Uniunii Europene a avut ca efect eliminarea controlului vamal al circulației mărfurilor în interiorul Comunității, punând amprenta asupra comerțului internațional care nu mai include, începând cu 01 ianuarie 2007, tranzacțiile intracomunitare.
Datorită complexității tranzacțiilor comerciale intracomunitare pentru a determina tratamentul fiscal al acestor tranzacții, în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, trebuie să răspundă la următoarele întrebări: Operațiunea este efectuată de o persoană impozabilă? Operațiunea este în domeniul taxei pe valoarea adăugată? Unde este locul de livrare / achiziție? Operațiunea este scutită? Care este persoana care trebuie să plătească taxa pe valoarea adăugată? Deoarece operațiunea triunghiulară este posibilă numai atunci când operațiunea a implicat trei persoane impozabile înregistrate pentru taxa pe valoarea adăugată, în trei state membre diferite să ia în considerare situațiile în care livrarea de bunuri este efectuată între trei persoane diferite, această operațiune nu se desfășoară sub acțiuni triunghiulare din cauza unei persoană impozabilă stabilită în afara Uniunii Europene, pentru care tratamentul fiscal este diferit.
Evaluarea tratamentului fiscal specific tranzacțiilor comerciale și a operațiunilor de întârziere intra-triunghiulare este deosebit de importantă pentru determinarea pasivelor și raportarea valorii adăugate entităților din diferite state membre ale UE.
Capitolul 3. Studiu de caz: Taxa pe valoare adaugată în România și Polonia
3.1. Aspecte generale privin taxa pe valoare adaugată în Polonia și România
Se calculează pe baza metodei creditului fiscal: datoria este obținută prin scăderea TVA la achizițiile unei firme din TVA datorată din vânzările sale. TVA a fost introdusă pentru prima dată în Franța în 1954 și ulterior a fost adoptată de țările Uniunii Europene în 1967, transformând-o ca o sursă majoră de venit pentru bugetele naționale ale membrilor UE. În prezent, TVA este forma predominantă a impozitului pe consum în întreaga lume. Sistemul de impozitare a suferit modificări în funcție de politicile financiare ale statelor și de fluctuațiile economiei.
Criza economică recentă și trecerea pe termen mai lung spre o impozitare indirectă, și nu o impozitare directă, au făcut ca mai multe țări europene să își mărească cotele de TVA. În UE, TVA este cel mai important tip de impozit pe producție și importuri.
În anul 2016, în UE-28, veniturile din impozitele pe produse au reprezentat aproximativ 83% și TVA pentru aproximativ 52% din totalul impozitelor pe producție și importuri.
Sistemul de impozitare va trebui ajustat în continuare pe baza unor factori cum ar fi îmbătrânirea populației, evoluția pieței forței de muncă, nivelul și structura cheltuielilor publice și modelele în schimbare ale economiilor și consumului. În cei 50 de ani de activitate, sistemul a devenit mai complex, dificil de aplicat pe piața comună, costisitor și ineficient. Complexitatea sistemului actual de TVA duce la sarcini pentru întreprinderi și la costuri ridicate de conformitate cu TVA.
Acest lucru a condus la necesitatea unor programe speciale care să reducă sarcina administrativă de aplicare a normelor normale în materie de TVA pentru întreprinderile mici (cum ar fi scutirile de TVA pentru întreprinderile cu o cifră de afaceri anuală sub un anumit prag).
Nivelul și costurile de colectare variază de la o țară la alta, iar mecanismul actual de impozitare se bazează pe rolul esențial al întreprinderilor în colectarea TVA-ului. Procedurile administrative variază și pot avea un impact semnificativ asupra sarcinii de conformitate.
Reforma sistemului de TVA, bazată pe noile schimbări în economie și tehnologie, precum și reducerea costurilor operaționale pentru contribuabili și administrațiile fiscale sunt necesare în fiecare țară, dar și în întreaga UE.
TVA split în Polonia
Sistemul de plăți divizat din Polonia
Introducerea mecanismului de plată divizat în Polonia a fost în discuție în ultimii trei ani, iar legea va intra în vigoare la 1 aprilie 2018. Guvernul polonez speră că acest mecanism va crește veniturile statului și va avea un impact major asupra reducerii decalajului TVA. Plata separată va fi aplicată pe bază de voluntariat, pentru tranzacțiile B2B și numai pentru transferurile bancare.
Mecanismul de plată divizat în Polonia impune plătitorului de TVA să stabilească două conturi bancare separate pentru plata facturilor: un cont bancar al companiei și un cont de TVA. Plata pentru bunurile sau serviciile achiziționate poate fi împărțită între aceste două conturi dacă cumpărătorul decide să se înscrie la mecanismul de plată divizat; cumpărătorul ar plăti astfel taxa pe valoarea adăugată în contul TVA cu valoarea restantă a vânzărilor nete plătită în contul bancar al societății furnizorului. Furnizorul ar avea un acces foarte limitat la contul TVA și, în general, nu ar fi în măsură să dispună liber de aceste fonduri.
Cei care utilizează sistemul beneficiază de stimulente, cum ar fi scutirile de sancțiuni și de răspundere solidară, precum și un termen de rambursare a excedentului de impozit pe venituri accelerat (în termen de 25 de zile).
În timp ce fondurile acumulate în contul TVA vor fi întotdeauna bunurile aparținând contribuabilului TVA, astfel de contribuabili vor avea acces foarte limitat la fondurile colectate în contul (contul) lor de TVA.
Persoanele fizice care plătesc TVA din Polonia vor putea să utilizeze contul lor de TVA numai pentru a efectua transferuri către alte conturi de TVA și pentru a plăti taxa pe valoarea adăugată către biroul fiscal. Nu va fi posibil să plătiți alte impozite folosind contul TVA.
Plăți divizate pe TVA
Sistemul actual de TVA este vulnerabil la fraudă, iar costurile de conformitate cu TVA reprezintă o povară administrativă majoră pentru companiile din România.
În 2015, diferența de TVA de 37% din România rămâne una dintre cele mai ridicate din UE, deși a scăzut în comparație cu anii anteriori. În 2014, guvernul român a introdus mecanismul de taxare inversă pentru furnizarea de energie, pentru certificatele verzi și pentru industria lemnului.
TVA-ul separat a intrat în vigoare începând cu 1 octombrie pe bază opțională și va deveni obligatoriu pentru toți comercianții înregistrați în scopuri de TVA începând cu 1 ianuarie 2018.
Spre deosebire de Polonia, unde sistemul este automatizat, România dispune de un sistem de plăți manuale.
Sistemul manual cere ca plățile să fie împărțite în două ordine de plată. Această cerință de separare a plăților revine contribuabililor, împreună cu costurile de implementare. Sistemul TVA cu plată divizată va obliga toate întreprinderile înregistrate în scopuri de TVA să deschidă un cont bancar distinct pentru primirea TVA-ului de la clienți și plata TVA furnizorilor.
Legea a fost contestată de contribuabilii români datorită numeroaselor efecte negative ale blocării contului TVA:
• probleme de flux de numerar și aspecte administrative,
• costuri bancare suplimentare,
• creșterea timpului de conformitate
• costuri IT suplimentare pentru adaptarea software-ului contabil și de plată.
Între timp, contribuabilii români sunt nemulțumiți de practicile actuale ale ANAF care au condus în mod repetat la rambursări întârziate ale TVA-ului.
Eficiența mecanismului este contestată datorită formei în care va fi pusă în practică, lipsa timpului de pregătire și caracterul său obligatoriu pentru toți contribuabilii.
Potrivit reacțiilor contribuabililor, guvernul ia în considerare introducerea TVA-ului divizat numai pentru firmele insolvabile și firmele cu datorii mari din TVA.
Deși principiile impozitului sunt, în general, la fel peste tot, sarcina de conformitate a întreprinderilor variază considerabil. Mecanismul de divizare a TVA-ului a fost aplicat în diferite moduri, cu rezultate diferite. În Bulgaria nu a oferit rezultatele dorite, în timp ce în primii 3 ani în Italia a fost considerat un succes și va fi continuat și extins.
3.2. TVA split România comparative cu Polonia
TVA split România
Sistemul actual de TVA este vulnerabil la fraudă, iar costurile de conformitate cu TVA reprezintă o povară administrativă majoră pentru companiile din România. În 2015, diferența de TVA de 37% din România rămâne una dintre cele mai ridicate din UE, deși a scăzut în comparație cu anii anteriori.
În 2014, guvernul român a introdus mecanismul de taxare inversă pentru furnizarea de energie, pentru certificatele verzi și pentru industria lemnului. TVA-ul separat a intrat în vigoare începând cu 1 octombrie pe bază opțională și va deveni obligatoriu pentru toți comercianții înregistrați în scopuri de TVA începând cu 1 ianuarie 2018.
Spre deosebire de Polonia, unde sistemul este automatizat, România dispune de un sistem de plăți manuale. Sistemul manual cere ca plățile să fie împărțite în două ordine de plată. Această cerință de separare a plăților revine contribuabililor, împreună cu costurile de implementare. Sistemul TVA cu plată divizată va obliga toate întreprinderile înregistrate în scopuri de TVA să deschidă un cont bancar distinct pentru primirea TVA-ului de la clienți și plata TVA furnizorilor.
Legea a fost contestată de contribuabilii români datorită numeroaselor efecte negative ale blocării contului TVA:
• probleme de flux de numerar și aspecte administrative,
• costuri bancare suplimentare,
• creșterea timpului de conformitate
• costuri IT suplimentare pentru adaptarea software-ului contabil și de plată.
Între timp, contribuabilii români sunt nemulțumiți de practicile actuale ale ANAF care au condus în mod repetat la rambursări întârziate ale TVA-ului. Eficiența mecanismului este contestată datorită formei în care va fi pusă în practică, lipsa timpului de pregătire și caracterul său obligatoriu pentru toți contribuabilii. Potrivit reacțiilor contribuabililor, guvernul ia în considerare introducerea TVA-ului divizat numai pentru firmele insolvabile și firmele cu datorii mari din TVA.
În țările în curs de dezvoltare, în special în cazul României, studiile privind TVA subliniază importanța condițiilor în care o TVA este pe deplin optimă (chiar dacă este o taxă asupra sectorului informal de producție care este restrictivă): o taxă eficientă necesită dezvoltarea atât a TVA, cât și a impozitelor reținute la sursă (Pantazi și Străoanu, 2011, Keen, 2008, Zee, 2008).
TVA a fost introdusă în România în anul 1993, introducerea acesteia fiind bazată pe următoarele considerente: a) a fost necesară înlocuirea taxei anterioare aplicate fluxului de mărfuri; b) scopul a fost creșterea resurselor statului și să respecte sistemele fiscale existente în restul țărilor europene.
La început, cota unică a fost de 18%. Ulterior, sistemul TVA a suferit reorganizări multiple atât din punct de vedere al operațiunilor impozabile și al subiecților fiscali, cât și din punct de vedere al ratelor. În ceea ce privește modificarea regimului TVA, putem menționa că inițial au existat două rate, de 18% și de 9%, care ulterior au crescut la 22% și 11%. Apoi, sa introdus rata fixă de 19%; în prezent valoarea sa este de 24%.
Conform Codului Fiscal existent începând cu anul 2014, cota standard TVA în România este de 24% și se aplică bazei de impozitare a acelor tranzacții impozabile care nu sunt excluse sau nu fac obiectul reducerii ratei.
Rata redusă este de 9% și se aplică bazei de impozitare a următoarelor servicii și / sau mărfuri:
• Servicii de acordare a accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice etc .;
• Livrarea de manuale, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate exclusiv sau primar pentru publicitate;
• Livrarea de proteze și accesorii ale acestora, cu excepția celor dentare;
• Livrarea de produse ortopedice;
• Livrarea de medicamente pentru uz uman sau veterinar;
• Cazare în sectorul hotelier, inclusiv închirierea terenurilor pentru camping; și
• Livrarea următoarelor bunuri (valabile începând cu data de 1 septembrie,
2013):
– toate tipurile de pâine, precum și următoarele varietăți de panificație: baghete, mini ba-
chieti, mini pâine și brutărie împletită;
– făină de grâu alb, făină de grâu semi-albă, făină de grâu închis și făină de secară;
și
– Triticum spelta, grâu comun.
Începând cu anul 2013, TVA aplicabilă produselor agroalimentare de bază a fost redusă de la 24% la 9%. Această măsură a fost luată chiar și în alte state membre ale UE, cum ar fi Belgia și Germania, și a fost menită să asigure protecția socială necesară și creșterea ratei de colectare pentru bugetul de stat. De asemenea, există o rată redusă de 5% aplicabilă bazei de impozitare pentru livrarea caselor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite casele.
În ceea ce privește impactul TVA asupra activității economice din România, putem aprecia că datele din România sunt izbitoare. În 1999, România avea cel mai mic raport fiscal efectiv / taxă formală în întreaga regiune. Venitul scăzut ar putea fi explicat prin faptul că societăților li sa acordat scutirea de la plata, acumulările de arierate care au fost scoase din obligațiile fiscale (nu neapărat evaziune). Deoarece în România rentabilitatea fiscală este cea mai scăzută din regiune, credem că colectarea incorectă și scutirile de impozit sunt caracteristicile esențiale în explicarea performanței fiscale slabe înregistrate.
În România, la fel ca și în alte țări în curs de dezvoltare, nivelul TVA are un rol important în ceea ce privește creșterea economică. Prin urmare, este necesar ca orice acțiune privind aplicarea unei cote de TVA mai mici sau mai mari să fie făcută ținând cont în special de situația economică a României.
În același timp, o rată ridicată a TVA limitează posibilitatea consumului și a investițiilor și generează efecte negative asupra ofertei și cererii de bunuri economice produse de agenții economici. Creșterea taxei pe valoarea adăugată are efecte negative asupra inflației prin creșterea acesteia și are o serie de consecințe inconsecvente asupra economiei.
În contextul problemelor economice și financiare cu care se confruntă România, ar fi oportună introducerea unor cote diferențiate de TVA. Aplicarea unor cote diferențiate de TVA pentru mărfurile obișnuite și bunurile de lux ar ajuta persoanele dezavantajate în timpul crizei prin eliminarea daunelor și a eșecului consumului.
În acest sens, propunem un model matematic capabil să susțină afirmațiile de mai sus. Obiectivele cercetării sunt de a examina în special următoarele căi:
• Poziționarea TVA în România;
• Prezentarea principiilor și a regulilor de organizare a TVA în România
România; și
• Formularea soluțiilor posibile pentru creșterea eficienței în limba română și în alte domenii
Economiile europene bazate pe TVA.
În ceea ce privește metodologia de cercetare, a fost utilizată metoda inductivă. Am efectuat o cercetare calitativă bazată pe observarea unor aspecte și, de asemenea, una cantitativă.
În ceea ce privește cotele de TVA aplicate în statele membre, am constatat și o legătură între complexitatea sistemului și evoluția decalajului, deoarece cu cât este mai dificil sistemul de TVA, cu atât este mai mică complianța TVA. Prin revizuirea noastră, am constatat că, de asemenea, contează diferența dintre cotele de TVA aplicate de fiecare stat membru (și aici se referă la tarifele standard și reduse): cu cât este mai mare diferența, cu atât este mai mare decalajul.
De exemplu, România are cota standard de TVA de 24% din 2010 și două reduse, de 5% și 9%. În medie, diferența de TVA în perioada 2000-2012, în România, este de 42,07% din veniturile totale din TVA estimate de autorități. Aceasta înseamnă că veniturile din TVA sunt cu 42,07% mai mici decât ar trebui să fie în perioada analizată. O situație similară este prezentă în Lituania. Ratele TVA sunt 21% (cea standard) și 5% sau 9% cele reduse, iar diferența de TVA calculată ca avaraj este de 34,76%.
Dimpotrivă, am observat că, în Irlanda, diferența de TVA este de 8% din veniturile totale estimate, iar ratele sunt: 23% rata standard a TVA și 13,5 rata redusă a TVA. De asemenea, Danemarca este un bun exemplu: au rate de TVA standard numai din 1975 de 25% și o medie a TVA-ului sub 10% (raportul Comisiei Europene, 2015).
La nivel macroeconomic, TVA joacă și un rol important. Guvernele au utilizat creșterea ratelor TVA ca instrument de finanțare a deficitului bugetar. Este un ciclu logic: ratele TVA sunt în creștere, deci crește veniturile bugetare și deficitul bugetar deacrease. Dar, dacă ne gândim mai profund, în perioada în care cotele de TVA au crescut, și diferența de TVA a crescut, ceea ce înseamnă că deficitul bugetar nu poate fi acoperit la valoarea estimată. În graficul de mai jos, putem vedea evoluția bugetului deficitul calculat ca medie în statele membre ale Uniunii Europene.
Se poate observa că, după 2007, deficitul bugetar a atins valori mult mai mici comparativ cu anii anteriori. Iar diferența de TVA crescută în aceeași perioadă poate fi un factor determinant pentru această evoluție. De asemenea, trebuie să luăm în considerare criza economică, când problemele legate de datoria publică și deficitul bugetar au devenit dificil de rezolvat atât pentru țările "vechi" din UE, cum ar fi Italia, Franța, Marea Britanie, Portugalia și Grecia, și statele din Europa de Est care au aderat la UE mai târziu (România, Bulgaria și Ungaria) (Dinca, 2010).
Având în vedere analiza efectuată, putem concluziona că, în perioada de după criza economică, impozitele indirecte, în special TVA, au reprezentat principalul instrument pentru statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește unul dintre cele mai importante obiective: creșterea veniturilor bugetare. Pentru a acoperi pierderile cauzate de un mediu economic general instabil, guvernele au recurs la creșterea ratelor TVA. În acest sens, media ratei standard a crescut cu 2 puncte procentuale între 2008 și 2014 (de la 19,5% la 21,5%).
Diferența de TVA a atras atenția în domeniul fiscal în ultimii ani, deoarece a crescut într-un mod vizibil. Unul dintre motive este evoluția cotelor TVA. Am demonstrat că, în aceeași perioadă, cota TVA a crescut, de asemenea, a crescut diferența de TVA. Și acest lucru sa întâmplat într-un fel: odată ce oamenii au simțit o povară fiscală mai mare, au încercat să găsească mai multe căi de evitat.
O altă variabilă care a influențat creșterea diferenței de TVA este mediul fiscal și tipurile de cote de TVA aplicate în fiecare stat membru. Am analizat stabilitatea în ceea ce privește sistemul TVA și concluzionăm că, după criză, țările au făcut o mulțime de schimbări în acest domeniu comparativ cu anii precedenți, iar acest comportament a încurajat creșterea diferenței de TVA.
De asemenea, diferența dintre cotele de TVA aplicate în statele membre, referitoare la ratele standard și cele reduse, a influențat diferența. Țările care au o diferență mai mică între aceste rate sau cu o singură rată de TVA aplicată fără a se potrivi bunului sau serviciului, au înregistrat un decalaj mic al TVA în comparație cu țările cu un sistem fiscal complex sau cu o mare diferență între cotele de TVA aplicate.
Trebuie să menționăm că și criza economică care a început să fie simțit în Uniunea Europeană din 2007, a reprezentat un punct în care variabilele macroeconomice și sistemul fiscal s-au destabilizat și au afectat mediul fiscal. Dar acum, statele membre încearcă să se întoarcă pe o cale normală și să găsească cele mai bune soluții pentru a avea o economie stabilă.
Regimul fiscal se numără printre domeniile de interes esențial pentru fiecare guvern, iar structura sa este la fel de importantă pentru entitățile comerciale, deoarece impozitarea reprezintă o intervenție guvernamentală directă în resursele financiare ale cetățenilor săi. Intervenția poate fi directă sau indirectă. Dacă impozitarea directă nu poate fi extinsă cu succes, atunci guvernele vor impune impozite indirecte asupra consumului. Una dintre impozitele percepute pentru bunuri și servicii este taxa pe valoarea adăugată (TVA).
Astfel cum este definit de Consiliul European, TVA este un impozit general de consum perceput pentru bunuri și servicii proporțional cu prețurile lor, indiferent de lungimea lanțului de producție și de distribuție care precede impunerea impozitului. TVA se calculează pe baza prețului produselor sau serviciilor, utilizând rata de impozitare aplicabilă în general pentru un anumit produs sau serviciu și se percepe pentru fiecare tranzacție pe tot parcursul procesului de producție și distribuție, prin care suma sa este redusă cu suma taxei percepute la nivelul precedent etape.
Prin acest mecanism de impozitare a consumului se evită denaturarea prețurilor, care ar putea avea loc în cazul în care tranzacțiile individuale între întreprinderi ar fi impozitate fără a oferi posibilitatea deducerii taxei percepute în etapele anterioare ale procesului de producție și distribuție. Sistemul TVA este cel mai transparent și neutru atunci când impozitul este perceput într-un mod cât mai general posibil. Termenul "general" înseamnă că TVA acoperă orice tip de activități legate de producția și distribuția de bunuri și furnizarea de servicii.
În plus, TVA ar trebui să poată fi percepută pe cât mai multe produse și servicii. O definiție mult mai generală a TVA-ului a fost furnizată de Shenk și Oldman. Potrivit acestora, TVA este un termen general pentru impozitele în mai multe etape, percepute asupra valorii adăugate generate de întreprinderi în fiecare etapă a procesului de producție și distribuție a bunurilor și serviciilor.
Deși, în general, în natură, definiția de mai sus descrie cele mai importante atribute ale TVA-ului, și anume faptul că este multi-etapă și se taxează pe valoarea adăugată. Aceștia au subliniat, de asemenea, că sensul exact al termenului menționat anterior depinde de aranjamentele specifice adoptate de fiecare țară, inclusiv de metoda de determinare a datoriei fiscale sau de amploarea scutirilor fiscale.
livrarea de bunuri cu titlu oneros, care bunurile – în conformitate cu legile privind impozitul pe venit – sunt declarate de un contribuabil drept active imobilizate corporale sau necorporale amortizabile.
În plus, în Polonia – la fel ca în majoritatea țărilor UE – alegerea scutirii de TVA este opțională, ceea ce înseamnă că un contribuabil care beneficiază de scutirea de subiectul poate renunța la dreptul de scutire sub rezerva depunerii unei notificări scrise către șeful biroul fiscal înainte de începutul lunii în care contribuabilul alege să nu fie eligibil pentru scutire sau, în cazul contribuabililor care își încep activitatea în cursul exercițiului financiar, înaintea datei primei lor tranzacții supuse impozitării.
Utilizarea din nou a scutirii este posibilă nu mai devreme de un an începând cu sfârșitul anului în care dreptul de scutire a fost renunțat. Scutirea analizată se renunță în mod voluntar, în principal datorită faptului că întreprinderile mari acordă preferință partenerilor comerciali care sunt contribuabili de TVA, deoarece astfel de întreprinderi mari nu pot deduce impozitul pe intrare impus achiziționării de bunuri și servicii de la întreprinderi scutite de TVA.
Contribuabilii care au decis să utilizeze dreptul de scutire trebuie să îndeplinească apoi anumite obligații. În primul rând, trebuie să păstreze un registru de vânzări care să ne permită să determinăm dacă și când un contribuabil depășește limita cifrei de afaceri care dă dreptul la scutirea de TVA. În al doilea rând, în cazul vânzărilor către persoane fizice care nu desfășoară nici o activitate comercială, contribuabilii sunt obligați – după depășirea limitei de 20.000 PLN – să înregistreze vânzările utilizând un registru fiscal.
Trebuie remarcat faptul că legiuitorul a impus anumite restricții privind utilizarea preferinței fiscale de mai sus. Anume, anumite grupuri de entități sunt excluse din dreptul la scutire personală. În conformitate cu articolul 113.13 din legea TVA, următoarele entități, printre altele, nu au dreptul la scutirea de TVA în cauză:
(1) contribuabililor care furnizează bunuri din metale prețioase (sau care cuprind astfel de metale), supuse accizelor, clădiri sau structuri sau părțile lor, șantierele de construcție și mijloacele de transport noi,
2. entitățile care furnizează servicii juridice, de consultanță sau bijuterii,
3. entitățile a căror adresă legală nu se află pe teritoriul Poloniei.
O atenție deosebită ar trebui acordată problemei neacordării scutirii personale a entităților a căror adresă legală nu se află pe teritoriul Poloniei. Aceasta înseamnă că un contribuabil care beneficiază de scutirea personală și care furnizează servicii (pentru care locul de impozitare este în mod normal adresa juridică a clientului) unei entități dintr-un alt stat membru va trebui să perceapă dreptul de impozitare din prima tranzacție.
Excepțiile subiectului sunt supuse unor controverse. Pe de o parte – după cum am menționat deja mai sus – contribuabilii plătitori de TVA preferă partenerii comerciali care sunt, de asemenea, contribuabili activi de TVA, deoarece numai atunci pot deduce TVA-ul aferent intrărilor. O altă controversă în ceea ce privește scutirea pentru întreprinderile mici este faptul că aceasta afectează concurența fiscală dintre întreprinderile scutite și supuse TVA în ceea ce privește vânzările către persoane fizice sau entități scutite de impozit. Un contribuabil care este scutit de TVA nu plătește costurile de conformare fiscală, și anume că vinde bunuri și servicii fără să plătească TVA.
Prin urmare, prețurile pentru astfel de bunuri și servicii pot fi mai mari decât prețurile nete (înainte de impozitare) ale bunurilor și serviciilor oferite de entitățile supuse impozitării, dar totuși mai mici decât prețurile brute (după impozitare). În consecință, entitățile scutite de TVA sunt mai competitive decât entitățile supuse TVA-ului în ceea ce privește vânzarea de bunuri și servicii către entitățile care nu sunt contribuabili de TVA (adică persoane fizice care nu desfășoară nici o activitate comercială) sau care beneficiază de scutirea personală sau a tranzacției.
Astfel de entități nu pot deduce impozitul pe intrare, de aceea ar căuta întotdeauna cel mai mic preț final posibil. Această problemă este de o importanță deosebită pentru antreprenorii a căror cifră de afaceri anuală netă este doar puțin mai ridicată decât limita superioară care dă dreptul la scutirea personală.
Mai mult, scutirea de TVA a unui anumit grup de entități este o negare a principiului conform căruia TVA ar trebui să aibă o aplicare generală. Problema de tratare inegală de mai sus poate fi eliminată prin eliminarea scutirii personale, însă aceasta ar conduce la costuri mult mai ridicate de colectare a TVA. Abolirea scutirii personale poate avea ca rezultat și micile întreprinderi fiind nevoite să se alăture economiei negre.
O altă preferință fiscală disponibilă pentru întreprinderile mici este o metodă de contabilitate în numerar pentru decontările TVA. Acesta poate fi utilizat de întreprinderile mici care au fost definite în legea TVA ca entități a căror cifră de afaceri (inclusiv taxa) nu a depășit, în anul fiscal precedent, echivalentul în PLN a 1 200 000 EUR (articolul 2.13 din Legea TVA).
Mai mult, întreprinderile mici cuprind și contribuabilii care conduc societăți de brokeraj, gestionează fondurile de investiții, care sunt agenți sau prestatori de servicii sau alte persoane care furnizează servicii de natură similară, cu excepția serviciilor Comisiei – cu condiția ca o taxă sau altă formă de remunerare pentru serviciile lor (inclusiv impozitul) în anul fiscal precedent nu a depășit echivalentul în PLN de 45.000 EUR. Sumele corespunzătoare se convertesc utilizând cursul de schimb mediu EUR publicat de Banca Națională a Poloniei în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a anului precedent, rotunjit la 1.000 PLN.
Metoda de contabilitate în numerar pentru decontările în TVA înseamnă o amânare a datoriei fiscale. Ca regulă generală, datoria fiscală apare atunci când sunt livrate bunuri sau servicii. În cazul metodei contabilității de numerar, datoria fiscală apare numai atunci când plata este efectuată integral sau parțial de către client (articolul 21 din Legea TVA). Prin urmare, contribuabilul este obligat să plătească impozit numai atunci când colectează efectiv bani dintr-o anumită tranzacție.
Cu toate acestea, legiuitorul a impus o restricție privind livrarea de bunuri sau servicii către entități care nu sunt contribuabili de TVA. În această situație specifică, datoria fiscală apare atunci când plata este primită integral sau parțial, dar nu mai târziu de cea de-a 180-a zi de la livrarea produsului sau serviciului. Deci, se poate întâmpla ca un contribuabil să plătească impozitul în ciuda faptului că nu a primit plata – în comparație cu cei care își plătesc datoria de TVA conform regulilor generale – are încă 6 luni să plătească impozitul.
În conformitate cu metoda contabilității de numerar, termenul pentru deducerea TVA din facturile de achiziție este diferit. În conformitate cu normele generale de impozitare, taxa pe producție poate fi redusă cu impozitul pe intrare atunci când obligația fiscală apare din partea vânzătorului și atunci când cumpărătorul primește o factură, în timp ce în metoda contabilității de numerar reducerea se poate face numai la data la care factura este plătită. În plus, un contribuabil care utilizează metoda contabilității de numerar plătește TVA trimestrial.
Eficiența TVA în Polonia
Unul dintre criteriile-cheie pentru evaluarea impozitelor de către guvern este eficiența fiscalității, ceea ce înseamnă asigurarea unor venituri regulate și fiabile necesare pentru ca guvernul să-și îndeplinească îndatoririle publice. TVA este considerată o sursă stabilă și sigură de venituri bugetare. Potrivit lui Cnossen, TVA este cea mai bună taxă indirectă din punct de vedere al eficienței fiscale. TVA reprezintă mai mult de 20% din veniturile fiscale globale și joacă un rol important ca stabilizator al finanțelor publice.
Importanța practică a TVA se reflectă în relația veniturilor din TVA cu veniturile fiscale totale. De exemplu, relația de mai sus în țările OCDE a crescut de la 11,2% în 1985 la 19,2% în 2009, ceea ce reflectă creșterea eficienței fiscale a TVA (OECD 2012: 44).
TVA ca sursă de venituri bugetare în Polonia
În Polonia, TVA este unul dintre principalele venituri bugetare. Pe parcursul perioadei analizate relația veniturilor din TVA cu veniturile totale ale bugetului a fost în medie de 40%. Veniturile totale din buget au crescut de la 156.281 PLN în 2004 la 287.595 PLN în 2012, urmate de creșterea veniturilor din TVA de la 62.263 PLN la 120.000 PLN. Trebuie remarcat faptul că rata de creștere a veniturilor bugetare și rata de creștere a veniturilor din TVA diferă de obicei de ratele de creștere a PIB. Cele de mai sus înseamnă că situația economică generală nu este singurul element care afectează bugetul și veniturile din TVA din Polonia, care sunt, de asemenea, afectate în mod semnificativ de structura impozitului și de domeniul de aplicare al scutirilor.
3.3 Taxa pe valoare adăugată ca procent al bugetului public din România Comparativ cu Polonia
Figura 3.1. Taxa pe valoare adăugată ca procent al bugetului public din România Comparativ cu Polonia.
Concluzii
În prezent, nu există o reglementare unificată privind taxarea veniturilor corporative sau personale în Uniunea Europeană. Pe baza celor menționate mai sus, concurența fiscală poate fi considerată ca fiind benefică, deoarece creează presiunea asupra diminuării cheltuielilor bugetare. Prin urmare, ar putea contribui la creșterea competitivității UE în ansamblu. Pe de altă parte, concurența fiscală nelimitată și necontrolată în domeniul factorilor mobili poate pune în pericol veniturile bugetare ale statelor membre ale UE și poate pune în pericol rolul redistributiv al finanțelor publice.
Nu poate fi făcută o analogie în adevăratul sens al cuvântului între concurența fiscală și concurența pe piață. Dacă concurența pe piață are ca rezultat o eficiență mai mare și satisfacerea cererii, concurența fiscală trebuie să aibă ca rezultat o eficiență bugetară mai mare și satisfacerea alegătorilor.
Rezultatul concurenței fiscale în domeniul taxării întreprinderilor în UE este situația în care cotele de taxare din diferite jurisdicții reflectă în principal aspectele internaționale ale taxării și, în parte, preferințele statelor membre. După cum se menționează în continuare, concurența fiscală însăși conduce la efectul de armonizare spontană – și anume la convergența spontană a ratelor de taxare și, prin urmare, nu este necesară armonizarea artificială.
Este greșit să se declarare că armonizarea fiscală este necesară din cauza pieței interne sau a uniunii monetare. Menționea de mai sus este susținută prin exemplul Statelor Unite ale Americii, în care există diferențe remarcabile în ceea ce privește taxarea, chiar dacă este zona cu o integrare economică și politică mai mare decât cea a Uniunii Europene. Temerile de efectele de tip spillover către jurisdicțiile cu taxe scăzute nu sunt juste. O mai mare competență fiscală în UE oferă forță de muncă calificată și un mediu de afaceri stabil. Dimpotrivă, jurisdicțiile cu nivel scăzut de taxare încearcă să se stabilizeze prin piața internă. În cazul în care procesul ar fi oprit de armonizarea fiscală, Uniunea Europeană ar fi mai puțin convergentă decât oricând.
Bibliografie
Brăgaru M., “Codul fiscal şi normele metodologice de aplicare”, Editura C.H.Beck, 2011;
Bistriceanu Gheorghe, Boajă Minică – “Sistemul fiscal al României”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007;
Boajă, M., Radu, S. C. (2012) – Relaţii financiare și valutare internaţionale, Editura Pro Universitaria, București;
Bucur, C. R., (2012) – Fiscalitate, Manual de studiu individual, Ed. ProUniversitaria, Bucureşti;
Feleagă Liliana, Feleagă Niculae, Contabilitate financiară. O abordare europeană şi internaNțională, vol. 1, ediNția a II-a, Editura Economică, Bucureşti, 2007;
Drăgan, C.M., “Revoluţia contabilităţii”, Editura Universitară, Bucureşti, 2007;
Keen, M., Lockwood, B. (2007/09), The Value Added Tax: Its Causes and Consequences;
Klemm, A. (2010), Causes, benefits and risks of business tax incentives, Springer Science-Business Media;
Moșteanu, T., Câmpeanu, E. (2008), Finanțe Publice, Editura Universitară;
Munteanu, V., şi colectiv, (2013) – Contabilitatea financiară a întreprinderilor, Ed. Universitara, Bucuresti;
Munteanu V. (coord.),” Contabilitatea financiară a întreprinderii ”, Editura Universitară, București, 2012;
Nicodème, G. (2009), Corporate Income Tax and Economic Distortions, European Commission, Centre Emile Bernheim (Solvay Business School), ECARES (ULB) and CESifo, aprilie 2009;
Nicolăescu, E., (2010), Control şi Audit Financiar, Editura Pro Universitaria, Bucureşti;
Paliu-Popa L., „Contabilitate financiară”, curs universitar ID, Editura Academica Brâncuși, 2014;
Patroi, Dragos, Biris, Gabriel, Controverse actuale in fiscalitate, Editura Ch Beck, Bucuresti, 2011;
Pântea Iacob P., Bodea Gh., „Contabilitatea financiară”, Editura Intelcredo, Deva, 2014;
Reckon (2009), Study to quantify and analyse the VAT gap in the EU-25Member States;
Ristea Mihai şi colectiv, Contabilitatea societăţilor comerciale, Editura Universitară, Bucureşti,
2009;
Tatu, L. C Șerbănescu, D. Stefan “ Fiscalitate de la lege la practică”, Editura C.H. Beck,
București 2007;
Țâțu, L., Dragotă, V., Vintilă, N. (2011), An observation on the effective tax rate for corporate income in Romania;
Ţâţu Lucian – “Fiscalitate: de la lege la practică”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007;
Vintilă, G., (2007) – Metode și tehnici fiscale, Ed. Economică, București;
Vorniceanu, Marius, Alexandru Costache, Fiscalitate, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2009;
*** Center for Social Economic Research (2016), Study and Reports on the VAT Gap in EU-28 Member States;
*** Comisia Europeană, (2016), Taxation trends in the European Union Data for the EU Member States, Iceland and Norway;
*** Prague Economic Paper (2014), Determinants of VAT GAP in EU Thackray, M. (2010), The UK Tax Gap;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Taxa pe Valoarea Adaugata Si Asezarea Sa la Nivel National Si Nivelul Comunitatii Europene (ID: 120312)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.