. Taxa pe Valoare Adaugata

Cuprins

CAPITOLUL 1

CARACTERIZAREA IMPOZITELOR INDIRECTE,

EVOLUȚIA ȘI ROLUL LOR

1.1 Noțiunea de impozit

Noțiunea de impozit provine din limba latină de la cuvântul “impozitus” și din limba franceză de la cuvântul “impôt”.

Impozitul reprezintă o „contribuție bănească obligatorie, fără contraprestație directă și imediată, cu titlu nerambursabil, datorată, conform legii, de către persoanele fizice și persoanele juridice pentru veniturile pe care le obțin sau bunurile care le posedă. Scopul ei este formarea veniturilor administrațiilor publice, centrale și locale”.

Impozitul este „o contribuție obligatorie, în sensul că toate persoanele fizice sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere, conform legii, datorează impozit”.

Impozitul are caracter universal ca o consecință a suveranității statului și el este o instituție de drept publică fără de care nu se poate concepe existența statului, făcând parte organică din el.

Din punct de vedere al instituirii, în epoca antică impozitele și taxele erau hotărâte de forurile legislative cât și de conducătorii acestor state, iar dreptul de a institui impozite și taxe reprezintă prerogativ de conducere statală.

Evoluția impozitelor în evul mediu este evidențiată în sporirea treptată a numărului și felului impozitelor, atât a celor ce se percepeau în natură ca părți determinante din anumite produse, cât mai ales a celor percepute în bani.

În evoluția modernă a impozitelor, instituirea acestora cu consimțământul contribuabililor a fost subordonată competiției parlamentare, ca organe legislative cu caracter reprezentativ de a reglementa impozitele și celelalte venituri necesare acoperirii cheltuielilor publice.

În mod excepțional, în împrejurări de necesități financiare deosebite, competența legislativă în materie fiscală a fost delegată puterii executive.

Plata impozitului are caracter obligatoriu pentru toate persoanele fizice și juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau care posedă un anumit gen de avere. Dreptul de a institui impozite îl are statul, care îl exercită prin organele puterii centrale (Parlamentul) și ale administrației locale de stat.

Impozitele sunt plăți care se fac către stat cu titlu definitiv și nerambursabil. În schimbul acestora, plătitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată.

Principalele elemente definitorii ale impozitelor sunt:

subiectul impozitului – este reprezentat de persoana fizică sau juridică obligată, prin lege, la plată;

obiectul impunerii – îl reprezintă materia care se supune impozitării;

sursa impozitului – indică dacă acesta se plătește din venit sau din avere;

unitatea de impunere – servește ca bază pentru determinarea impozitului care se calculează în cazul impozitului pe venit la unitatea monetară, metrul pătrat la impozitul pe clădiri, hectarul la impozitul funciar;

cota impozitului – reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere, cota poate fi stabilită într-o sumă fixă pe unitatea de impunere sau procentual;

asieta reprezintă totalitatea măsurilor care se iau de organele fiscale privind fiecare subiect impozabil pentru identificarea obiectului impozabil și determinarea impozitului datorat;

termenul de plată – este data până la care impozitul trebuie achitat;

majorarea este suma care se achită de contribuabil pentru depășirea termenului de plată.

Rolul impozitului se manifestă pe plan financiar, economic și social, definit de o etapă de dezvoltare a economiei de alta.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, în sensul că impozitele reprezintă mijlocul principal de procurare a resurselor bănești necesare acoperirii cheltuielilor publice. În țările dezvoltate din punct de vedere economic, prin intermediul impozitelor și taxelor se procură între 80-90% din totalul resurselor financiare publice.

Pe plan economic, rolul impozitelor se manifestă prin intermediul măsurilor pe care statul le ia pentru a interveni în activitățile economice cu ajutorul impozitelor care pot fi folosite ca un instrument de schimbare sau frânare a unei activități economice, de creștere sau reducere a producției sau a consumului unui anumit produs, de stimulare sau îngrădire a comerțului exterior, etc.

Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă în mai multe direcții, dintre care se poate menționa rolul de instrument de redistribuire a unei părți din P.I.B. între clase și pături sociale, între persoane fizice și juridice, etc.

Pentru a sesiza efectele diferitelor categorii de impozite pe plan economic, social și politic, este necesară gruparea acestora pe baza unor criterii științifice:

a) după trăsătura de fond și de formă, pot fi grupate în impozite directe și indirecte.

Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane juridice în funcție de veniturile și/sau averea acestora și pe baza cotei de impozit prevăzute de lege.

Ele se încasează direct de la contribuabili la anumite termene dinainte stabilite. Caracteristic acestor impozite este faptul că în atenția legislativului, subiectul și plătitorul sunt una și aceeași persoană, însă uneori acestea nu coincid.

În funcție de criteriile care stau la baza așezării lor impozitele directe se pot grupa în impozite reale și personale.

Impozitele reale se caracterizează prin aceea că se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale (pământ, clădiri, fabrici, magazine, etc.) făcându-se abstracție de situația personală a subiectului impozabil. Ele mai sunt numite și impozite obiective și pe produs, deoarece se așează asupra produsului sau venitului brut al obiectului impozabil, fără să se țină cont de situația subiectului impozabil.

Impozitele personale țin cont de situația personală a subiectului, de aceea se mai numesc impozite subiective.

Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri și prestării unor servicii (transport, spectacole, activități loterice, etc.) ceea ce înseamnă că ele atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât ale acestora.

După forma pe care o îmbracă, impozitele indirecte pot fi grupate în: taxe de consumație, venituri de la monopoluri fiscale, taxe vamale, taxe de timbru și de înregistrare.

b) după obiectul impunerii impozitului pot fi clasificate în impozite pe venit, impozite pe avere, impozite pe cheltuieli.

c) în funcție de scopul urmărit la introducerea lor, impozitele pot fi grupate în impozite financiare și impozite de ordine.

Impozitele financiare sunt instituite în scopul realizării de venituri pentru acoperirea cheltuielilor statului, în această categorie se includ impozitele pe venit, taxele de consumație.

Impozitele de ordine sunt introduse mai ales pentru limitarea unei acțiuni sau în vederea atingerii unui țel care nu are caracter fiscal. Astfel, pentru instituirea unor taxe ridicate la vânzarea băuturilor alcoolice și a tutunului, se urmărește limitarea consumului având în vedere efectul nociv asupra organismului uman.

d) după frecvența cu care se încasează la bugetul statului, impozitele pot fi permanente, când se încasează periodic (de regulă anual) la bugetul statului și incidentale sau întâmplătoare, când se instituie o singură dată (de ex. impozitul pe avere sau pe profiturile excepționale de război).

e) impozitele mai pot fi grupate și după instituția care le administrează. Din acest punct de vedere, în statele de tip federal se disting impozite federale, impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale federației și impozite locale, iar în statele de tip unitar se întâlnesc impozite ale administrației centrale de stat și impozite ale organelor administrative de stat.

1.2. Sistemul de impozite și taxe în România

Impozitele și taxele aplicate în orice orânduire sunt eterogene atât din punct de vedere al particularității de fond, cât și din punct de vedere al formei. Evoluția fiscală conduce la modificări în ce privește categoriile de impozite și taxe, cuantumul și destinația lor, precum și modul de așezare și percepere. Ținând seama de diversitatea de forme pe care le-au avut și le au impozitele și taxele în diferite etape ale dezvoltării României, ele pot fi grupate în funcție de mai multe criterii.

În funcție de forma în care se obțin de către stat, întâlnim:

a) impozite în natură, având forma prestațiilor sau dărilor în natură, fiind specifice și frecvente în orânduirea sclavagistă și feudală.

b) impozite pecuniare (în bani) care îmbracă forma bănească de percepere și care au fost aplicate în rândurile sclavagistă și feudală, dar devin preponderente în capitalism, o dată cu extinderea relațiilor marfă-bani.

În funcție de obiectul impunerii, impozitele și taxele pot fi divizate în:

a) impozite și taxe pe avere, cum sunt de exemplu impozitul pe clădiri și impozitul pe terenuri (Legea nr.25/1981 și Decretul nr.425/1981, iar de la 1 ianuarie 1995 se aplică prevederile Legii nr. 27/1994)

b) impozite și taxe pe venit, care se stabilesc și se percep asupra veniturilor contribuabililor, persoanelor fizice sau juridice, aceste impozite și taxe realizându-se sub forma impozitului pe salarii (Legea nr.32/1992), impozitul pe profit (H. G 70/1994)

c) impozite sau taxe pe cheltuieli, pentru limitarea și/sau frânarea unor cheltuieli, care este, de ex., impozitul suplimentar pentru depășirea fondului total destinat plății salariilor (Legea nr. 14/1991 art. 2).

După conținut și formă se distinge cea mai mare grupare a impozitelor și taxelor atât din punct de vedere teoretic, cât și practic, așa cum se regăsesc în toate lucrările de specialitate și în legislațiile fiscale:

a) impozite directe, care se stabilesc și se percep de la persoanele fizice sau juridice pentru veniturile sau bunurile prevăzute de lege.

b) impozitele indirecte, care se stabilesc asupra vânzării de bunuri sau prestării de servicii (spectacole, operații bancare, transport, etc) sau executării de lucrări, aceste impozite și taxe fiind incluse în prețul mărfurilor, serviciilor sau lucrărilor, fiind suportate de consumatorii sau beneficiarii acestora, după caz, deci de alte persoane fizice sau juridice decât subiectul impozabil.

La rândul lor impozitele directe pot fi grupate, în funcție de criteriile avute în vedere la stabilirea și perceperea lor, după cum urmează:

a) impozite reale, stabilite asupra unor obiecte materiale (case, terenuri, produse, etc.) care sunt denumite și obiective, deoarece se stabilesc asupra produsului, obiectului impozabil, fără a se ține seama de situația persoanei contribuabilului.

b) impozite personale, care au în vedere, în principal, persoana contribuabilului, în conexiune cu veniturile sau averea sa.

Impozitele indirecte se categorisesc, în raport de diferite caracteristici, în:

a) impozite sau taxe de consumație, percepute asupra produselor și serviciilor de primă necesitate, care se adaugă la prețul de vânzare. Unele sunt stabilite, de exemplu, la băuturi alcoolice, tutun, produselor petroliere, sare, chibrituri, zahăr, etc. și asupra unor servicii, mai ales locale, cum sunt serviciile hoteliere, transporturile în comun, etc.

În țara noastră, aceste taxe au fost desființate pe data de 1.01.1949, dar au fost reintroduse la data de 1.12.1991 (H.G. nr.779/1991 privind impozitul pe circulația mărfurilor și accizelor)

b) monopoluri fiscale

În octombrie 1994, în Camera Deputaților s-a restituit pentru o nouă dezbatere proiectul de lege privind regimul monopolului de stat.

Prin această lege se propunea instituirea monopolului de stat asupra unor activități economice cum sunt: fabricarea și comercializarea armamentului, munițiilor și explozibililor, producerea și comercializarea stupefiantelor și a medicamentelor care conțin substanțe stupefiante, emisiunea de timbre poștale și fiscale, fabricare în vederea comercializării a alcoolului și băuturilor spirtoase distilate, etc.).

Potrivit clasificației veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat și bugetelor luielilor bugetului de stat și bugetelor locale, impozitele și taxele, precum și celelalte venituri bugetare se prezintă ca structură în funcție de modul de grupare și anume: venituri curente și venituri de capital.

Veniturile curente se divizează în venituri fiscale care cuprind impozite directe, impozite indirecte și venituri nefiscale.

În categoria impozitelor directe sunt cuprinse următoarele venituri bugetare mai importante: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe veniturile agricole ale populației, impozitele pe veniturile liber-profesioniștilor, meseriașilor și a altor persoane fizice independente și asociații familiale, impozitul pe clădiri, taxa asupra mijloacelor de transport, taxele de timbru asupra succesiunilor și alte taxe de timbru.

Dintre impozitele indirecte cele mai importante sunt: accizele, TVA, taxele vamale, penalități și majorări pentru veniturile nevărsate la termen.

Veniturile nefiscale, cuprind, în principal, vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, vărsăminte de la instituțiile publice, cum sunt taxa de spitalizare, taxa de metrologie, taxe consulare, etc. și diverse venituri cum sunt: amenzile, încasarea ratelor scadente la creditele externe acordate de la buget, etc.

Veniturile de capital se referă la venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice și venituri din valorificarea stocurilor de la rezerva de stat și din vânzarea locuințelor din fondurile statului.

Această grupare a impozitelor și taxelor se face potrivit clasificației bugetare, a veniturilor, ceea ce corespunde ordinii în care acestea sunt așezate în bugetul de stat și în bugetele locale.

1.3. Locul impozitelor indirecte în cadrul veniturilor bugetare

1.3.1. Structura impozitelor indirecte.

Impozitele indirecte cunosc următoarele forme de manifestare: taxe de consumație, venituri de la monopolurile fiscale, taxe vamale, taxe de timbru și de înregistrare.

A. Taxele de consumație.

Au apărut în epoca așa-numitei acumulări de prețuri de vânzare a mărfurilor produse și realizate în interiorul țării și în epoca așa-numitei acumulări primitive a capitalului, fiind percepute prin intermediul concesionarilor (arendașilor).

Taxele de consumație sunt impozite indirecte cuprinse în prețul de vânzare și realizate în interiorul aceleiași țări. La plata acestor impozite indirecte sunt supuse, de regulă, bunurile de larg consum.

Taxele de consumație se întâlnesc sub diferite forme: când se stabilesc asupra anumitor produse se numesc taxe de consumație pe produs (accize), iar atunci când se percep la vânzarea tuturor mărfurilor, indiferent dacă sunt bunuri de consum sau mijloace de producție, se numesc taxe generale pe vânzări.

Accizele sunt așezate asupra unor produse care se consumă în cantități mari și care nu pot fi înlocuite de cumpărător cu altele, pentru ca impozitul să aibă un randament fiscal cât mai ridicat. El se calculează fie în sumă fixă pe unitatea de măsură, fie în cote procentuale aplicate asupra prețului de vânzare. De regulă, produsele destinate exportului sunt scutite de impozit, iar cele provenind din import trebuie impuse cu aceleași taxe ca și produsele indigene.

Nivelul cotelor utilizate pentru calculul accizelor diferă de la țară la țară, de la un produs la altul și de la o etapă la alta în cadrul aceleași țări. În general, nivelul accizelor pentru produsele din tutun depășește frecvent 50-60%.

În unele țări există preocupări în vederea utilizării accizelor ca instrumente pentru înfăptuirea unor obiective sociale.

S-a constatat, că, în țările în care nivelul impozitelor care se percep asupra alcoolului sunt reduse, există și cel mai mare consum de alcool, având în vedere ponderea sporită a efectelor acestora asupra absenteismului, accidentelor rutiere, infracțiunilor de tot genul.

Taxele generale pe vânzări se întâlnesc sub forma impozitului pe cifra de afaceri, care a fost introdus în majoritatea țărilor după primul război mondial, fiind așezate asupra totalului vânzărilor sau a cifrei a afacerii a întreprinderilor industriale și comerciale. Acest impozit este mai comod pentru stat pentru că are un randament mai ridicat și reclamă cheltuieli mai mici la percepere.

În practica internațională se cunosc două forme de așezare a impozitului pe cifra de afaceri, în funcție de veriga la care se încasează (unitatea producătoare, comerțul cu ridicata sau cu amănuntul) astfel : impozitul cumulativ (multifazic) și impozitul unic (monofazic).

În condițiile practicării impozitului cumulativ, mărfurile sunt impuse la toate verigile prin care trec din momentul ieșirii din procesul de fabricație și până când ajung la consumator. Impozitarea se mai numește “în cascadă”, “bulgăre de zăpadă”, “în piramidă” deoarece la fiecare verigă nouă se așează asupra prețului la care achiziționează marfa în care este inclus și impozitul plătit cu prilejul fiecărei tranzacții până în momentul respectiv. Impozitul cumulativ prezintă avantajul că asigură randament fiscal mai ridicat chiar în condițiile practicării unei cote mai mici de impozit și a fost utilizat în Olanda, Germania.

Impozitul unic se încasează o singură dată, indiferent de numărul verigilor prin care trece marfa supusă impunerii. Când impozitul se încasează în momentul vânzării mărfii de către producător, se numește taxă de producție, dar în cazul în care se încasează în stadiul comerțului cu ridicata sau cu amănuntul se numește taxă asupra vânzării sau impozit pe circulație.

În funcție de baza de calcul, impozitul pe cifra de afaceri îmbracă forma impozitului pe cifra de afaceri brută și a impozitului pe cifra de afaceri netă.

a) impozitul pe cifra de afaceri brută se stabilește prin aplicarea cotei de impozit asupra întregii valori a mărfurilor vândute, care include și impozitul plătit la verigile anterioare. Acest impozit prezintă un randament fiscal ridicat deoarece se percepe la toate verigile prin care trece marfa. Dezavantajul este că duce la calcularea și perceperea de impozit, la o aplicare cumulată a acesteia. Acest impozit stimulează concentrarea producției deoarece întreprinderile integrate, care ocolesc comerțul cu ridicata sunt avantajate față de cele neintegrate care livrează produsele la întreprinderile comerciale.

Un alt inconvenient al impozitului pe cifra de afaceri brută rezultă din faptul că determinarea compensației de export cuvenită exportului de mărfuri este dificilă, deoarece nu se cunoaște cât s-a plătit de la producător la consumatorul final, pentru a solicita rambursarea impozitului aferent exportului. Calcularea acestei compensații este necesară deoarece bunurile care fac obiectul comerțului exterior se impun în țara de destinație și nu în cea de origine și de aceea este necesară restituirea parțială sau integrală a impozitelor indirecte aferente mărfurilor exportate.

b) impozitul pe cifra de afaceri netă se aplică asupra diferenței dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare, adică numai asupra valorii adăugate de către fiecare participant la procesul de producție și circulație a mărfii respective. Modul de așezare și percepere a impozitului pe cifra de afaceri netă face ca suma datorată statului să fie aceeași și permite calcularea cu ușurință a compensației de export.

Pornind de la avantajele pe care le oferă impozitul pe cifra netă, în țările membru ale C.E.E. s-au depus eforturi pe linia înlocuirii impozitului pe cifra de afaceri brută cu cel pe cifra de afaceri netă, cunoscut sub numele de taxă pe valoare adăugată practicată în numeroase țări.

B. Monopolurile fiscale

Sunt activități economice în care statul își poate rezerva rolul în mod exclusiv cu titlu de monopoluri de stat.

Veniturile realizate de stat de pe urma monopolurilor fiscale sunt formate, pe de o parte, din profitul creat în procesul de producție al acestor mărfuri, iar pe de altă parte, din profitul indirect cuprins în preț care se încasează de la consumatorii mărfurilor respective.

Monopolurile fiscale, în funcție de sfera de cuprindere, pot fi depline sau parțiale.

Monopolurile fiscale depline se instituie de către stat atât asupra producției, cât și asupra comerțului cu ridicata și amănuntul a anumitor mărfuri.

Monopolurile fiscale parțiale se instituie numai asupra producției și comerțului cu ridicata, fie numai asupra comerțului cu amănuntul.

C. Taxele vamale.

Se percep de către stat asupra importului, exportului sau asupra tranzitului de mărfuri.

Taxele vamale de import se percep asupra mărfurilor importate când trec granițele vamale ale țării importatoare, fiind achitate de firmele importatoare și sunt incluse în prețurile de desfacere pe piața internă importatoare, fiind în cea mai mare parte suportate de consumatorii finali.

Taxele vamale de export se percep asupra mărfurilor indigene la exportul acestora și au răspundere limitată, fiind percepute pentru un număr redus de mărfuri și pe timp limitat în scopul obținerii unor venituri bugetare suplimentare sau pentru limitarea exportului unor produse de bază în vederea prelucrării la intern.

Taxele vamale de tranzit se percep asupra mărfurilor străine în trecere pe teritoriul vamal al țării respective și sunt de importanță foarte mică întrucât tranzitul aduce alte avantaje pentru țara de tranzit.

După modul de percepere, se disting:

a) taxe vamale specifice – se calculează pe unitatea de măsură fizică (masă, volum) a mărfurilor, iar aplicarea acestor taxe presupune existența unui tarif vamal foarte detaliat care presupune o descriere amănunțită. Reprezintă o sumă fixă prelevată asupra unității fizice de marfă.

b) taxe vamale ad valorem – se prelevă sub forma unui procent determinant asupra mărfii importate și prezintă avantajul că aceste taxe nu cer un tarif vamal prea detaliat, iar din punct de vedere al veniturilor bugetare acestea se aliniază prețurilor fiind calculate sub formă de procent.

Dacă taxarea se face conform declarației importatorului, acesta are interesul să declare un preț cât mai redus pentru a plăti o taxă cât mai mică.

c) taxe vamale mixte – se percep în special ca adaos la cele specificate.

După modul de fixare, se împart în:

a) taxele vamale autonome – sunt stabilite de stat în mod independent, fără nici o înțelegere prealabilă cu alte state și se percep asupra mărfurilor care provin din țările cu care statul importator nu are încheiate convenții și nu se aplică clauza națiunii celei mai favorizate.

b) taxe vamale convenționale – nivelul este convenit de stat prin înțelegere cu alte state conform celor stipulate în acordurile comerciale încheiate. Pe întreaga valabilitate a acordului comercial, statul stabilește pentru anumite mărfuri taxe vamale mai reduse în comparație cu cele autonome. Se percep asupra mărfurilor care vin din țările care beneficiază de clauza națiunii celei mai favorizate.

c) taxe vamale preferențiale – sunt aplicate de un stat în cazul importurilor în state care se bucură de un regim comercial preferențial mai favorabil decât cel aplicat țărilor care beneficiază de clauza națiunii celei mai favorizate. Taxele vamale preferențiale pot fi unilaterale sau reciproce.

După criteriul în care statele implicate beneficiază de taxe vamale preferențiale se disting:

a) taxe vamale bilaterale – între două țări în mod reciproc sau unilateral

b) taxe vamale multilaterale – vizează mai multe țări într-un cadru regional sau în cadrul unei instituții internaționale, indiferent de principiul reciprocității.

În funcție de plătitorii taxelor vamale pot exista: taxe vamale percepute de la persoană fizică sau juridică.

După scopul impunerii:

a) taxe vamale fiscale – sunt taxe vamale, de obicei, mai scăzute care se percep cu scopul de a aduce un anumit venit statului.

b) taxe vamale protecționiste – sunt acele taxe care au ca scop principal crearea unei bariere pentru mărfurile străine, barieră care urmărește eliminarea concurenței străine pe piața țării respective și înfăptuirea expansiunii pe piețele externe.

1.3.2. Impozitele indirecte ca pârghii de influențare asupra

activității agenților economici.

În vederea procurării resurselor financiare necesare statului, se instituie pe lângă impozitele indirecte la formarea veniturilor fiscale este mai mic decât cel al impozitelor directe și al contribuțiilor pentru asigurările sociale luate împreună, iar ponderea acestor impozite indirecte în totalul încasărilor fiscale se diferențiază de la o țară la alta.

Impozitele indirecte se realizează în principal sub forma impozitelor pe consum, percepându-se la vânzarea anumitor mărfuri sau la efectuarea anumitor servicii. Ele se realizează de la toți cei care consumă bunuri din categoria celor impuse de veniturile, averea sau situația personală a acestora. Cota impozitului indirect la vânzarea unei anumite mărfi este unică indiferent dacă cumpărătorul acesteia este muncitor sau patron.

Impozitele indirecte sunt vărsate la bugetul de stat de industriași, comercianți, antreprenori, însă sunt suportate de consumatori deoarece se includ în prețul de vânzare al mărfurilor. Drept urmare, impozitele indirecte nu afectează veniturile nominale, ci numai pe cele reale, micșorând puterea de cumpărare.

În concepția unor economiști contemporani, “impozitul devine un instrument al politicii economice a statului, precum și al politicii sale sociale. Acest instrument servește la echilibrarea puterii întreprinzătorilor particulari, care păstrează conducerea firmelor lor în economia capitalistă. Impozitul conferă o putere de acțiune asupra întreprinzătorilor particulari, care le limitează propriile lor prerogative.

Modul concret de funcționare a diferitelor mecanisme fiscale (ex. impozitele pe veniturile întreprinzătorilor, impozitele de consum, taxele vamale, etc.) diferă de la o țară la alta și de la o perioadă la alta.

Referindu-se la rolul de pârghie a impozitelor indirecte, economistul Gabriel Ardont scrie că de la începutul celui de-al doilea război mondial ne dăm seama că rolul impozitului nu mai este acela de a procura bani guvernului, ci de a limita consumul în perioada de criză, de a-i stimula creșterea atunci când capacitățile de producție pot să se orienteze spre satisfacerea nevoilor în timp de pace, de a-l frâna atunci când economia cunoaște elemente inflaționiste.

Cu ajutorul impozitelor indirecte, statul influențează o fază sau alta a procesului reproducției sociale, în funcție de interesul pe care-l are la un moment dat.

Statul folosește ca pârghii economice de influențare asupra activității agenților economici toate impozitele indirecte ce-i stau la dispoziție. Pentru frânarea sau creșterea consumului și deci a averii, statul folosește taxele de consumație, taxele vamale și alte taxe. Prin utilizarea taxelor de consumație și în special al accizelor, statul acționează asupra cererii solvabile. Aceasta are un dublu rol economic și unul social.

În plan economic prin perceperea unor accize statul poate influența cererea anumitor produse punând accize mari la produse din import în comparație cu cele autohtone, protejând agenții economici interni. Acest lucru poate stimula consumul de produse interne.

Au rol social pentru că accizele sunt percepute în special asupra unor produse dăunătoare sănătății ca tutunul și băuturile alcoolice.

Accizele sunt folosite și ca mijloc de atragere de resurse spre bugetul statului. De aceea unor produse de lux (blănuri, bijuterii) se percep accize deosebit de mari, mergând până la 50% din valoarea lor.

Țările cu economie de piață dezvoltată folosesc pârghia impozitelor și taxele pentru a influența schimburile cu străinătatea în funcție de natura, gradul de prelucrare, proveniența și respectiv destinația produselor.

Astfel, taxele vamale de import și taxele de consum stabilite asupra produselor aduse din străinătate și care se fabrică în țară sunt folosite încât să aducă venituri bugetare importante, fără să urmărească prohibirea importului.

În schimb asupra produselor ce au dublă sursă de aprovizionare din străinătate și din producția internă, taxele și impozitele sunt sensibil ridicate pentru a proteja agenții economici din țara respectivă.

De asemenea țările dezvoltate folosesc taxele vamale de import pentru protejarea industriei proprii prin impunerea unor prețuri limită la materii prime, cereale, petrol, etc.

Pe lângă taxele vamale de import, țările capitaliste mai folosesc și diverse instrumente pentru protejarea agenților economici interni.

Exportul este de asemenea încurajat, prin scutirea de taxe vamale, taxa pe valoarea adăugată și alte taxe, aceasta fiind o practică adoptată de majoritatea țărilor.

1.4. Presiunea fiscală

Se știe că impozitele alimentează în cea mai mare parte resursele publice. Ponderea impozitelor în totalul veniturilor publice depășește proporții de peste 80% și chiar 90%. Aceasta deoarece veniturile nefiscale sunt în mod obiectiv reduse, datorită în primul rând ponderii reduse a sectorului public în economie și a gradului redus de autofinanțare a activității instituțiilor publice.

Preocupările teoreticienilor dar și ale practicienilor sunt focalizate astăzi tot mai mult spre chestiunea dimensionării relative a fiscalității în raport cu baza la care se calculează și respectiv cu sursa din care se suportă impozitele, sursă diminuată și exprimată în ultimă instanță în puterea de cumpărare a contribuabililor. Ei sunt mai mult interesați de veniturile nete și de cât de afectate sunt acestea de impozitele indirecte.

Presiunea fiscală este gradul de fiscalitate, adică gradul în care contribuabilii în ansamblul lor, societatea, economia suportă impozitele și taxele, ca prelevări obligatorii instituite și percepute prin constrângere legală de către stat. Ea reprezintă proporțiile din venituri la care contribuabilii renunță în favoarea statului sub forma impozitului.

Presiunea fiscală poate fi calculată atât ca un raport între veniturile fiscale și PIB, cât și pentru fiecare impozit în parte în raport cu indicatorul agregat.

Pf= 100; Pfj=.100.

De fapt, întreprinderile moderne fac asemenea calcule pentru a-și determina costurile fiscale, proporțiile și evoluția acestora.

Abordarea presiunii fiscale ca raport matematic între impozite și agregați economici, vizează de fapt expresia randamentului fiscal. Unul dintre autorii de prestigiu în materie de fiscalitate, autorul și inițiatorul T.V.A. în Comunitatea Europeană, Maurice Loure spunea că “presiunea fiscală nu este o noțiune care poate fi definită printr-un raport matematic. Ea nu exprimă astfel sancțiunea, chiar suferința, aplicată contribuabililor. Ea poate fi caracterizată prin ansamblul impozitelor sistemului fiscal”.

În măsura în care presiunea fiscală crește trebuie ca impozitul să nu creeze distorsiuni grave și ca el să fie just. Nu este posibil pentru explicarea nivelului sarcinii fiscale fără a se ține cont de specificitatea structurilor fiscale.

Într-o economie dezvoltată, presiunea fiscală poate crește fără a fi afectată baza fiscală, ceea ce face ca nivelul absolut al prelevărilor să crească. Peste un anumit prag al presiunii fiscale căruia îi corespunde suma maximă posibil de încasat din prelevări obligatorii, pe măsură ce nivelul cotelor de impunere cresc, volumul încasărilor din impozite se diminuează.

Creșterea fiscalității peste anumite limite nu stimulează munca, investițiile și economiile, prelungește criza. De asemenea, creșterea presiunii fiscale e o sursă de conflict și nu generează motivație normală pentru muncă. Majoritatea impozitelor încurajează “munca la negru” și frauda fiscală.

Reducerea presiunii fiscale poate fi obținută pe baza unor reforme fiscale care trebuie să vizeze sporirea bazei de impozitare concomitent cu reducerea cotelor de impunere fără a priva bugetul de stat de veniturile de care acesta are nevoie.

Capitolul 2

TAXELE VAMALE

2.1 Taxele vamale – instrument al politicii de liber schimb

Taxa vamală reprezintă un impozit perceput de stat asupra mărfurilor în momentul în care trec granițele vamale ale țării respective, în scopul importului, exportului sau tranzitului acestor mărfuri. Taxele vamale aplicate pe un teritoriu vamal sunt cuprinse într-un tarif vamal.

Teritoriul vamal reprezintă teritoriul pe care se aplică același tarif vamal care poate să corespundă sau nu cu teritoriul național al țării, existând însă situații de extindere a teritoriului vamal, precum și situații de restrângere a teritoriului vamal (antrepozite vamale, zone libere etc).

În condițiile actuale de creștere a interdependenței economice între state, se manifestă o tendință obiectivă de reducere a taxelor vamale. În 1947, la propunerea SUA, Consiliul Economic și Social al ONU a desfășurat primele negocieri tarifare cu privire la reducerea taxelor vamale și atenuarea unor restricții din calea comerțului internațional, negocieri al căror rezultat au fost înscrise în tratatul multilateral “Acordul General pentru Tarife și Comerț”, care constituie baza juridică a concesiilor tarifare asupra cărora s-a căzut de acord și a regulilor care reglementează relațiile comerciale între state.

Prin apariția acestui acord a apărut o nouă etapă în politica comercială internațională, prin generalizarea sistemului de preferințe vamale. De la 1 ianuarie 1995 GATT se numește Organizația Mondială a Comerțului.

O altă caracteristică a relațiilor comerciale internaționale o reprezintă apariția și lărgirea proceselor de integrare economică. În relațiile comerciale ale țărilor care fac parte din grupări comerciale și economice se aplică facilități mari, cum ar fi scutirea totală de taxe vamale în cadrul Uniunii Europene (ce se constituie într-o uniune vamală) sau scutirea de taxe vamale pentru produsele industriale în comerțul din țările Asociației Europene a Liberului Schimb (care constutuie o zonă de liber schimb).

CEE (denumită ulterior UE) a devenit uniune vamală de la 1 iulie 1957, când taxele vamale în comerțul intracomunitar au fost suprimate și s-a constituit față de terțe țări cu tarif vamal comun. AELS s-a constituit prin convenția de la Stockholm în 1960 și legalizează crearea unei zone a liberului schimb între șapte țări capitaliste dezvoltate, numai pentru mărfurile industriale la care se desființează taxele vamale. Și în țările în curs de dezvoltare s-au realizat uniuni vamale, zone de comerț liber și aranjamente preferențiale.

Piața Comună a Americii Centrale, constituită în 1958-1960, cuprinde țările Americii Centrale și a eliminat treptat taxele vamale până în 1966.

Asociația Latino-Americană a Liberului Schimb a luat ființă în 1960 prin tratatul de la Montevideo, urmărind desființarea taxelor vamale interne și reducerea treptată a acestora între țările membre.

Piața Comună a Țărilor Arabe a început să funcționeze în 1965, având ca obiectiv principal asigurarea comerțului liber, transportul de tranzit și mișcarea forței de muncă în interiorul grupării, introducerea unui tarif extern comun, coordonarea politicii valutare și a sistemului de impozite.

Sistemul de preferințe vamale nereciproc și nediscriminatoriu în favoarea țărilor în curs de dezvoltare aprobat în cadrul UNCTAD în octombrie 1970, și pus în aplicare în 1971, a consacrat principiul tratamentului preferențial în favoarea țărilor în curs de dezvoltare. Acest sistem permite scutirea completă a taxelor vamale sau reducerea acestor taxe la exportul în țările dezvoltate a produselor provenind din țările în curs de dezvoltare.

2.2. Clasificarea taxelor vamale

Taxele vamale se clasifică după mai multe criterii:

a) în funcție de obiectul impunerii, taxele vamale vizează importurile, exporturile sau fluxurile de tranzit.

– taxele vamale de import se percep asupra mărfurilor importate când trec granițele vamale ale țărilor importatoare; sunt achitate de firmele importatoare și sunt incluse în prețul de desfacere pe piața internă a importatorului, fiind suportate de consumatorii finali;

– taxele vamale de export se percep asupra mărfurilor indigene la exportul acestora și sunt percepute la un nomenclator scăzut de mărfuri și pe timp limitat sau limitarea exportului unor produse de bază în vederea prelucrării la intern;

– taxele vamale de tranzit se percep asupra mărfurilor străine aflate în trecere pe teritoriul vamal al țării respective

b) după modul de percepere se disting:

– taxe vamale specifice – se calculează pe unitatea de măsură fixă (masă, volum) a mărfurilor și presupune existanța unui tarif vamal foarte detaliat, ce cuprinde o descriere amănunțită a mărfurilor;

– taxe vamale ad valorem – se prelevă sub forma unui procent determinat asupra mărfii importate. Avantajul este că ele nu au un tarif vamal prea detaliat, iar din punct de vedere al veniturilor bugetare se aliniază în mod automat prețurilor fiind calculate sub formă de procent;

– taxe vamale mixte – se percep în special ca adaos la cele specificate.

c) după modul de fixare se împart în:

– taxe vamale autonome – sunt stabilite de stat în mod independent, fără nici o înțelegere prealabilă cu alte state. Statul stabilește pentru anumite mărfuri taxe vamale mai reduse în comparație cu cele autonome.

– taxe vamale convenționale – nivelul a fost convenit de stat prin înțelegere cu alte state conform celor stipulate în acordurile încheiate.

– taxe vamale preferențiale – sunt aplicate de stat în cazul importurilor din state cu un regim comercial preferențial mai favorabil decât cele aplicate în mod larg celor care benefeciază de clauza națiunii celei mai favorizate. Taxele vamele preferențiale pot fi unilaterale sau reciproce.

d) în funcție de plătitorii taxelor vamale:

– taxe vamale percepute de la persoane fizice;

– taxe vamale percepute de la persoane juridice.

e) după scopul impunerii:

– taxe vamale fiscale – sunt, de obicei, mai scăzute, se percep cu scopul de a aduce un anumit venit statului;

– taxe vamale protecționiste – sunt taxe al căror scop este crearea unei bariere pentru mărfurile străine, prin care se urmărește eliminarea concurenței străine pe piața țării respective și expansiunea pe piețele externe.

2.3. Funcțiile taxelor vamale

1. Taxele vamale – instrument fiscal

Taxa vamală apare inițial sub forma unui instrument simplu de politică fiscală în scopul formării veniturilor statului. Din punct de vedere fiscal, taxa vamală este abordată în calitate de impozit perceput asupra tranzacțiilor cu produse care trec frontiera (export, import, tranzit), perceperea acestora fiind avantajoasă pentru stat, deoarece ca impozit fiscal majorează veniturile bugetare.

2. Taxele vamale – instrument de politică financiară

Pe lângă faptul că taxele vamale majorează veniturile statului, ele mai au și un impact economic, contribuind la dezvoltarea activității economice.

Taxele vamale se constituie ca instrument de politică comercială dată de dezvoltarea industriei și interesul statului de a proteja propria industrie națională. Apare în această perioadă protecționismul vamal cu taxe vamale mari la produsele manufacturate și taxe mici la materii prime.

Mijloacele folosite pentru realizarea obiectivelor politice comerciale pot fi grupate în două categorii: măsuri de control direct sau mijloace de constrângere care influențează cantitățile și măsuri care influențează prețurile, de control indirect.

Odată cu apariția țărilor industrializate, protecționismul devine agresiv, îmbrăcând forma unor țări liber-schimbiste în condițiile în care introducerea taxelor fusese generalizată la nivelul tuturor țărilor.

Țările industrializate promovează ideea comerțului cu taxe mici sau a unui comerț liber pentru a putea fi competitive în orice țară datorită costurilor de producție mici în lipsa taxelor vamale.

În cadrul negocierilor comerciale, statele își acordă concesii ce constau în reducerea reciprocă a nivelului taxelor vamale la importul anumitor produse ce fac obiectul negocierii.

În aplicarea taxelor vamale ca instrument de protecție a economiei s-au constatat unele tendințe:

· tendința de a utiliza taxele vamale ca modalitate de punere în practica comercială internațională a principiului nediscriminării, a clauzei națiunii celei mai favorizate între doi parteneri. Orice avantaj care se acordă unei terțe țări de către unul din parteneri trebuie extins și în raporturile dintre ei;

· tendința de reducere a taxelor vamale în condițiile clauzei națiunii celei mai favorizate între țările membre GATT ca urmare a desfășurării unui șir de negocieri tarifare multilaterale în cadrul acestui acord;

· tendința de reducere în general a semnificației nivelului taxei vamale.

Caracterul de protecție a unui tarif vamal este evidențiat de prioritatea care i se acordă de fiecare țară unuia dintre cele două scopuri: protecția desemnată să elimine sau să reducă importul prin creșterea prețurilor sau obținerea unor venituri pentru bugetul țării importatoare.

Pentru calcularea ratei efective a protecției vamale, se ține seama de taxele vamale prelevate asupra materialelor importate încorporate în produsul finit respectiv, stabilindu-se gradul de protecție a valorii adăugate în procesul de prelucrare.

Există patru categorii de taxe vamale:

a) taxe vamale liberale – în care nivelul extern al unui produs se majorează cu o taxă care permite ca prețul intern să fie mai mic decât prețul de producție internă a produselor.

b) taxe vamale egalizatoare – taxa vamală aduce la același nivel prețul intern cu prețul de producție internă a produselor.

c) taxe vamale restrictive – în care prețul intern este mai mare decât prețul intern de producție.

d) taxe vamale prohibitive – nivelul prețului intern crește foarte mult, scăzând interesul pentru produsul respectiv.

2.4. Așezarea și perceperea taxelor vamale

Plătitori ai taxelor vamale sunt persoanele juridice în al căror obiect de activitate sunt prevăzute și operațiuni de import, cât și persoane fizice autorizate să efectueze astfel de operațiuni.

De asemenea, pot deveni subiecți ai impunerii și persoane neautorizate atât în cazul introducerii bunurilor în țara noastră, cât și în cazul scoaterii din România, dar dacă depășesc o anumită valoare sau plafonul valoric de scutire în vigoare la data trecerii frontierei. Direcția Generală a Vămilor a emis o listă de valori unice în vamă pe produse și grupe de produse.

Aceștia au obligația să depună la organele vamale o declarație vamală la care să anexeze documentele necesare vămuirii: autorizația de import, documentul de transport al mărfurilor, facturile originale sau copia lor care cuprind denumirea și cantitatea mărfurilor, certificat de origine, certificat sanitar-veterinar pentru produsele de origine vegetală sau animală etc.

Taxele vamale sunt prevăzute în Tariful vamal de import al României, fiind exprimate în procente și se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor importate exprimate în lei și se percep de organele vamale, pentru ca în final să fie vărsate la bugetul de stat, conform reglementărilor în vigoare la data înregistrării declarației vamale.

Tariful vamal prevede scutirea de taxe vamale pentru importul următoarelor categorii de bunuri:

a) ajutoare și donații cu caracter social, umanitar, cultural, sportiv, didactic;

b) bunuri străine care devin, potrivit legii, proprietatea statului;

c) mostrele fără valoare comercială, materiale publicitare, de reclamă și documentare;

d) alte bunuri prevăzute în legi și hotărâri de guvern.

Pentru ca aceste bunuri să beneficieze de scutire de taxe vamale, trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie trimise de expeditor către destinatar fără nici o obligație de plată, să nu facă obiectul unei comercializări ulterioare, să nu fie utilizate pentru prestații pentru terți aducătoare de venituri, să fie cuprinse în patrimoniul persoanei juridice și înregistrează în evidența contabilă proprie.

Organele de control financiare și ale Gărzii Financiare sunt obligate să urmărească destinația acestor bunuri și să sesizeze organele vamale pentru luarea măsurilor care decurg din aplicarea legii. Taxele astfel datorate se stabilesc și se urmăresc pe o perioadă de 5 ani de la data intrării bunurilor în țară.

Este scutit de taxe vamale importul următoarelor categorii de bunuri:

a) bunurile de origine română;

b) bunurile reparate în străinătate sau cele care le înlocuiesc pe cele necorespunzătoare calitativ, returnate partenerilor externi în perioada de garanție;

c) bunurile care se înapoiază în țară ca urmare a unei expedieri eronate.

Exceptate de la plata taxelor vamale sunt și mărfurile importate și comercializate în regim “duty-free” prin unități situate în punctele de control trecere frontieră aeriană, navală, terestră, precum și prin magazinele pentru deservirea în exclusivitate a rerpezentanțelor diplomatice. În scopul stimulării importurilor de bunuri destinate producției pentru export s-a instalat regimul vamal de “draw-back”, care constă în restituirea totală sau parțială a taxelor vamale de import percepute, dacă mărfurile introduse în țară se reexportă în aceeași stare sau după ce au fost transformate, prelucrate sau reparate în vederea exportului sau au fost încorporate în produse destinate exportului.

De asemenea, Codul Vamal prevede obligația garantării și datoriei vamale, însă acordă și scutiri:

a) bunurile care fac obiectul unor acorduri guvernamentale, plasate într-un regim vamal suspensiv;

b) navele, aeronavele, elicopterele, locomotivele și vagoanele de cale ferată, plasate în regimul vamal de perfecționare activă cu suspendarea drepturilor de import, în vederea reparării și returnării lor partenerilor externi. Aceste depoziții sunt aplicabile și în cazul în care aceste bunuri se introduc în țară și/sau se scot din țară, în stare demontată, în mai multe transporturi, cu condiția ca produsele compensatoare, menționate în autorizația de perfecționare activă, să reprezinte nave, aeronave, elicoptere, locomotive sau vagoane de cale ferată;

c) mărfurile plasate în regimul vamal de tranzit, dacă acesta se efectuează sub supravegherea brigăzilor din subordinea Direcției de supraveghere și control vamal;

d) mașinile și utilajele agricole din Republica Moldova, plasate în regimul vamal de admitere temporară cu exonerare parțială de la plata taxelor vamale, în vederea executării lucrărilor mecanice în campaniile agricole;

e) bunurile pentru care se acordă custodie vamală în vederea întregirii unor produse (înainte de depunerea declarației vamale) și care nu pot fi importate în întregime într-un singur transport;

f) mărfurile străine, destinate vânzării prin magazinele duty-free, plasate în regim vamal de tranzit sau de antrepozit;

g) mărfurile exceptate de la plata taxelor vamale, conform actelor normative în vigoare, plasate într-unul dintre regimurile vamale de antrepozit, perfecționare activă cu suspendarea drepturilor de import, transformare sub control vamal și admitere temporară cu exonerare parțială de la plata taxelor vamale;

h) mașinile, utilajele și instalațiile destinate producției, care se aduc în țară de către persoanele juridice române, în baza unui contract de leasing, admise în regim de import temporar;

i) anumite produse chimice și echipamente în limita unui contingent tarifar valoric de 1 milion $

România are, de la 1 ianuarie 1995, statut de țară asociată la Uniunea Europeană. Avantajele intrării României în CEE înseamnă accesul liber la piețele occidentale, sporirea investițiilor în România, conectarea la rețelele europene de infrastructură, comunicații etc. Printre dezavantajele integrării pe termen lung se poate vorbi de anumite costuri pe termen scurt ale acestui proces legate de adoptarea, restructurarea ramurilor economice românești în contextul integrării în UE. Începând cu 1 iunie 1997 România este țară a CEFTA din care fac parte Cehia, Slovacia, Polonia, Slovenia, Ungaria și care urmăresc reducerea și abolirea taxelor vamale între ele.

Pentru anul 1999, s-a instituit exceptarea temporară de la plata taxelor vamale a unor produse din import de origine chimică. S-a instituit totuși vămuirea la export a unor mărfuri purtătoare de accize: alcool etilic alimentar, băuturi alcoolice și alte produse destinate industriei alimentare sau consumului care conțin alcooletilic, băuturi alcoolice naturale, benzină premium, regular, fără plumb, motorină. Toate mărfurile dacă vor fi transportate cu mijloace auto vor fi declarate și prezentate în vederea vămuirii numai la birourile vamale de frontieră.

Baza de calcul, respectiv valoarea în vamă, se determină prin metoda “valorii tranzacționate” astfel: valoarea în vamă cuprinde prețul de import format din prețul extern de transformat în lei la cursul de schimb stabilit de BNR în fiecare joi, pentru operațiunile vamale și evaluarea în vamă din săptămâna următoare. La prețul astfel stabilit se adaugă cheltuielile de încărcare, descărcare, manipulare, conexe transportului mărfurilor importate, achitate pe parcursul extern, costul asigurării, precum și alte cheltuieli pe parcurs extern.

Valoarea în vamă trebuie să rezulte din facturi sau alte documente emise de exportator, care se depun la organele vamale. În cazul în care în factură nu sunt cuprinse cheltuielile menționate sau nu se precizează documente privind aceste cheltuieli, valoarea lor se formează din prețul de import la care se adaugă o cotă procentuală din acest preț, în funcție de mijlocul de transport, stabilită de Ministerul Finanțelor și Ministerul Comerțului.

Valoarea în vamă se determină și se declară direct de importatori și prin reprezentanții autorizați ai acestora. Pentru încadrarea tarifară corectă a mărfurilor, organele vamale pot cere ca importatorii să depună expertize tehnice sau de laborator privind felul, natura, compoziția mărfurilor.

Cotele utilizate sunt procentuale, diferențiate pe categorii de mărfuri, fiind prevăzute în tariful vamal. Cele mai frecvente sunt între 10-30%.

Declarația vamală de export pentru mărfurile importate se depune împreună cu cererea de restituire a taxelor vamale și a documentelor justificative la vama care a acordat regimul.

Rolul de pârghie financiară al taxelor rezultă și din modificările cu caracter temporar intervenite în tariful vamal și care pot fi: instituirea, cu caracter temporar, a unor suprataxe vamale la importul unor bunuri (suprataxa de 30% la importul de băuturi alcoolice, aparatură electronică și autoturisme aplicată în 1992), exceptarea temporară de taxe vamale în limita contingentelor tarifare exprimate valoric (mașini, utilaje, instalații pentru repararea sau fabricarea industrială a sucurilor de legume și fructe din 1992).

Suprataxa la import este o taxă suplimentară percepută cu ocazia importurilor asupra totalității sau numai asupra anumitor mărfuri. Aceasta constituie o măsură de protecție cu caracter excepțional; aplicarea ei este permisă de GATT numai pe perioade scurte de timp și numai în perioade de deficite importante ale balanței plăților (conturilor) curente. Are drept scop limitarea creșterii sau reducerea importurilor. România a stabilit pentru anul 1999 o suprataxă de 4 %.

Datoria vamală la import ia naștere prin:

a) punerea în liberă circulație a mărfurilor supuse drepturilor de import;

b) plasarea unor astfel de mărfuri sub regimul de admitere temporară cu exonerare parțială de drepturi de import.

Datoria vamală la import ia naștere și prin:

a) introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import;

b) introducerea ilegală a mărfurilor pe teritoriul vamal al României dintr-o zonă liberă sau antrepozit liber aflat pe teritoriul României.

Datoria vamală la import ia naștere și prin:

a) neîndeplinirea uneia dintre obligațiile care rezultă, în privința mărfurilor supuse drepturilor de import, din depozitarea lor temporară sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate;

b) nerespectarea unei condiții care reglementează plasarea mărfurilor sub regimul respectiv sau acordarea unor drepturi de import reduse sau zero, în funcție de destinația lor finală.

Datoria vamală la export ia naștere prin exportul mărfurilor supuse drepturilor de export, în afara teritoriului vamal al României, și pentru care s-a întocmit o declarație vamală.

Datoria vamală la export ia naștere și prin nerespectarea condițiilor în care era permisă ieșirea mărfurilor de pe teritoriul vamal al României cu exonerare totală sau parțială de drepturi de export.

Datoria vamală se naște în momentul în care mărfurile primesc o destinație diferită de cea pentru care li s-a permis să părăsească teritoriul vamal al României cu exonerare totală sau parțială de drepturi de export sau, dacă autoritatea vamală nu poate determina aceasta dată, la expirarea termenului stabilit pentru a se face dovada îndeplinirii condițiilor care au dat dreptul la exonerare.

Când nu este posibilă stabilirea precisă a momentului la care a luat naștere datoria vamală, data avută în vedere pentru stabilirea elementelor de taxare pentru respectivele mărfuri este aceea la care autoritatea vamală constată că mărfurile se găsesc într-o situație care determină nașterea datoriei vamale. Când autoritatea vamală deține informații pe baza cărora poate stabili că datoria vamală a luat naștere înainte de data constatării, cuantumul drepturilor de import sau de export se determină pe baza elementelor de taxare existente la momentul cel mai îndepărtat ce poate fi stabilit pe baza acelor informații.

2.5. Plata taxelor vamale, contestații și contravenții

Plata taxelor vamale se face de importator sau de comisionarul în vamă în contul unității care a efectuat vămuirea, prin folosirea formelor și instrumentelor de decontare care asigură cu anticipare sumele necesare efectuării plății. Numai după prezentarea documentelor legale care atestă efectuarea plății taxelor, mărfurile se consideră legal introduse în țară.

Taxele vamale fac obiectul controlului ulterior efectuat de organele specializate din administrația vamală. Dreptul de verificare ulterioară poate fi exercitat în decursul unei perioade de 5 ani de la data intrării bunurilor sau mărfurilor în țară.

Neplata la termen a taxelor vamale și a altor drepturi cuvenite bugetului de stat atrage majorarea sumei de plată.

Nerespectarea normelor cu privire la regimul vamal de către persoanele fizice sau juridice, atrage după caz, răspunderea disciplinară, contravențională sau penală, materială sau civilă.

Constituie contravenție și se sancționează diferit următoarele fapte:

– depunerea declarației vamale sau a documentelor însoțitoare conținând date nereale privind cantitatea, felul, originea și valoarea mărfurilor;

– sustragerea de la vămuire a mărfurilor sau bunurilor, descărcarea, încărcarea sau transbordarea mărfurilor pe nave fără permis vamal;

– neprezentarea în termen la unitatea vamală de destinație a mărfurilor sau bunurilor transportate în tranzit, ori prezentarea acestora pentru vămuire la o altă unitate vamală decât cea menționată în declarațiă vamală de tranzit, fără acordul Direcției regionale vamale în subordinea căreia se află vama de destinație;

– în cazul societății mixte dacă într-o perioadă de 14 ani de la data înmatriculării acesteia își reduc participarea investitorului străin sub minim de 50 milioane $ sau se dizolvă voluntar, atunci ele vor fi obligate la plata tuturor impozitelor și taxelor ce i s-ar fi aplicat pe întreaga perioadă dacă nu ar fi beneficiat de schimburile prevăzute de lege.

Contestațiile diferă în următoarele cazuri:

– contestația cu privire la aplicarea tarifului vamal de import, de stabilire a valorii în vamă și a încadrării tarifare se depune în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință și se soluționează de șeful unității vamale. Împotriva soluției date se poate face întâmpinare la DGV în termen de 30 de zile, iar apoi în termen de 15 zile se poate face plângere la instanța judecătorească.

– împotriva procesului verbal prin care s-a operat sancționarea (amendă, confiscare) se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicare la unitatea vamală unde s-a constatat contravenția. Unitatea vamală înaintează plângerea plus procesul verbal în cel mult cinci zile la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul persoanei juridice.

2.6. Zone libere

Potrivit Codului vamal al României, pe teritoriul României pot fi instituite prin lege porturi și zone libere în care bunurile introduse sau scoase sunt exceptate de la plata taxelor vamale. Prin această normă se reglementează excepții de la impunerea vamală prin instituirea unor teritorii (porturi libere și zone libere de comerț) care nu fac parte din teritoriul vamal al țării.

„Portul franco” permite intrarea și ieșirea mărfurilor indiferent de proveniența lor, fără să fie supuse plății taxelor vamale.

Zonele libere reprezintă părți dintr-un port sau anumite suprafețe din teritoriul național situate pe rute comerciale importante, în care:

   a) mărfurile străine sunt considerate, în ceea ce privește aplicarea drepturilor de import și a măsurilor de politică comercială la import, că nu se află pe teritoriul vamal al României, atât timp cât nu sunt puse în liberă circulație, nici plasate sub un alt regim vamal, nici utilizate sau consumate în alte condiții decât cele prevăzute de reglementările vamale;

   b) mărfurile românești, în temeiul prevederilor legale ce reglementează domenii specifice, beneficiază, pe baza plasării lor într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber, de măsurile legate de exportul mărfurilor.

Prin decretul din 1978 s-a instituit portul liber Sulina. Alte zone sunt Constanța – Sud, Agigea, Galați, Brăila.

Legislația română actuală oferă prin prevederile legii privind regimul zonelor libere, cadrul juridic adecvat pentru organizarea și funcționarea acestora. Pentru a utiliza cursul legal privind existența zonelor libere, trebuie remarcate câteva aspecte:

– zonele libere fac parte din teritoriul statului român și li se aplică legislația națională. Supravegherea vamală se face numai în limita zonelor libere.

– în zonele libere sunt admise mijloace de transport, mărfuri și alte bunuri fără restricții, privind țara de origine, de proveniență sau de destinație.

– administrarea zonelor libere se realizează de administrațiile zonelor libere, care se organizează și funcționează ca regii.

– activitățile care se pot efectua în zonele libere sunt manipularea, depozitarea, sortarea, măsurarea, ambalarea, condiționarea, prelucrarea, asamblarea, fabricarea, vânzarea, cumpărarea, expertizarea mărfurilor, organizarea de exporturi de bursă și financiar bancare, transport și expediții interne și internaționale, închirierea sau concesionarea clădirilor și spațiilor de depozitare și a spațiilor neamenajate destinate construirii de obiective economice și hoteluri, controlul calitativ și cantitativ al mărfii, aprovizionarea navelor și a altor mijloace de transport, prestări de servicii și alte activități specifice zonelor libere.

Autoritatea vamală poate controla mărfurile care intră, ies sau staționează în zona liberă sau antrepozitul liber. Pentru a face posibil un astfel de control, o copie a documentului de transport care însoțește mărfurile la intrarea și ieșirea acestora se înmânează autorității vamale sau este ținută la dispoziția acesteia de către orice persoană desemnată în acest scop de autoritatea menționată. Când se solicită acest control, mărfurile trebuie puse la dispoziție autorității vamale.

Pe durata staționării într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber, mărfurile străine pot:

   a) să fie puse în liberă circulație, în condițiile prevăzute de acest regim și de dispozițiile privind datoria vamală;

   b) să facă obiectul manipulărilor uzuale prevăzute fără autorizare;

   c) să fie plasate sub regimul de perfecționare activă, conform condițiilor prevăzute pentru acest regim;

   d) să fie plasate sub regimul de transformare sub control vamal, în condițiile prevăzute de acest regim;

   e) să fie plasate sub regimul de admitere temporară, în condițiile prevăzute de acest regim;

   f) să fie abandonate în favoarea statului;

   g) să fie distruse, pe cheltuiala deținătorului, cu condiția ca persoana interesată să furnizeze autorității vamale toate informațiile pe care aceasta le consideră necesare.

Persoanele care desfășoară o activitate de depozitare, prelucrare sau transformare, vânzare ori cumpărare de mărfuri într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber sunt obligate să țină evidența operativă a mărfurilor, în forma aprobată de autoritatea vamală.

Mărfurile se înregistrează în evidența operativă la momentul în care sunt introduse în incintele aparținând unei astfel de persoane. Evidența operativă trebuie să permită autorității vamale să identifice mărfurile și să reflecte mișcarea acestora.

În cazul transbordării mărfurilor în interiorul unei zone libere, înregistrările care se referă la acestea sunt ținute la dispoziția autorității vamale. Depozitarea de scurtă durată a mărfurilor, în cadrul unei astfel de transbordări, este considerată ca făcând parte din operațiunea de transbordare.

Când mărfurile care sosesc din afara teritoriului vamal al României sunt plasate direct într-o zonă liberă sau în cazul mărfurilor care ies dintr-o zonă liberă pentru a părăsi direct teritoriul vamal al României se depune declarația sumară.

Mărfurile străine pot fi:

   a) reexportate în afara teritoriului vamal al României;

   b) distruse;

   c) abandonate în favoarea statului.

Reexportul implică, dacă este cazul, aplicarea formalităților vamale prevăzute pentru scoaterea mărfurilor în afara teritoriului vamal al României, inclusiv a măsurilor de politică comercială. Cazurile în care mărfurile străine pot fi plasate sub un regim suspensiv fără aplicarea măsurilor de politică comercială la export pot fi stabilite prin regulamentul vamal.

Mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al României fac obiectul fie al unei declarații vamale, fie, dacă declarația vamală nu este cerută, al unei declarații sumare, cu excepția celor transportate pe mijloace de transport care tranzitează fără întrerupere apele teritoriale sau spațiul aerian al teritoriului vamal.

În anumite cazuri și în funcție de anumite tipuri de transport al mărfurilor, de modul de transport sau de agentul economic ori în conformitate cu acordurile internaționale care prevăd dispoziții specifice în materie de securitate, prin regulamentul vamal se stabilesc:

   a) termenul în care declarația vamală sau declarația sumară este depusă la biroul vamal de export înainte ca mărfurile să părăsească teritoriul vamal al României;

   b) regulile de derogare de la termenul prevăzut la lit. a) și de modificare a acestuia;

   c) condițiile în care obligația de a depune o declarație sumară poate face obiectul unei derogări sau al unei modificări;

   d) cazurile și condițiile în care mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al României nu fac obiectul unei declarații vamale sau al unei declarații sumare.

Legea acordă o serie de facilități:

– terenurile și construcțiile din zonele libere pot fi închiriate sau concesionate pe o perioadă de maxim 50 de ani în funcție de valoarea investiției sau graficul activității.

– mijloacele de transport mărfuri și alte bunuri provenite din străinătate sau destinate altor țări care se introduc sau se scot din zonele libere sunt exceptate de la plata taxelor vamale și a altor impozite.

– transportul bunurilor sau mărfurilor dintr-o zonă liberă în alta se face fără plata taxelor vamale.

În scopul promovării schimburilor internaționale și al atragerii capitalului străin, pentru introducerea tehnicii noi și pentru sporirea posibilităților de folosire a resurselor economiei naționale, în porturile maritime și fluviale ale României, în lungul Canalului Dunăre – Marea Neagră, al altor canale navigabile și în teritoriile din apropierea punctelor de trecere a frontierei se poate institui conform legii regimul de zonă liberă.

Cuantumul drepturilor de import sau export care rezultă dintr-o datorie vamală, denumit în continuare cuantumul drepturilor, se calculează de autoritatea vamală în momentul în care se află în posesia datelor necesare și este înregistrat de aceasta în evidențele contabile sau pe alt suport echivalent.

Prevederile nu se aplică:

   a) când a fost introdusă o taxă antidumping sau compensatorie provizorie;

   b) când cuantumul drepturilor legal datorate îl depășește pe cel stabilit pe baza unei informații obligatorii;

   c) în cazul în care prin regulamentul vamal se prevede neînscrierea în evidența contabilă a cuantumului drepturilor aflat sub un anumit plafon.

Autoritatea vamală poate să nu înregistreze în evidențele contabile cuantumul drepturilor care nu a putut fi comunicat debitorului din cauza expirării termenului

Când ia naștere o datorie vamală în urma acceptării declarației pentru mărfuri pentru un alt regim vamal decât admiterea temporară cu exonerare parțială de drepturi de import sau a oricărui alt act cu același efect juridic ca această acceptare, cuantumul corespunzător acestei datorii vamale este înregistrat în evidența contabilă a biroului vamal de îndată ce a fost calculat și cel mai târziu în ziua următoare celei în care mărfurilor li s-a acordat liberul de vamă.

Cu toate acestea, dacă a fost constituită o garanție, totalul cuantumului drepturilor aferente mărfurilor cărora li s-a acordat liberul de vamă și care au fost declarate de aceeași persoană într-o perioadă stabilită de autoritatea vamală, care nu poate depăși 31 de zile, poate fi înregistrat o singură dată în evidența contabilă, la sfârșitul perioadei respective.

O astfel de înregistrare în evidența contabilă se face în termen de 5 zile de la expirarea perioadei respective.

Când liberul de vamă se acordă cu condiția îndeplinirii prevederilor legale care reglementează fie stabilirea cuantumului drepturilor, fie modul de încasare a acestora, înscrierea în evidența contabilă se face în cel mult două zile de la data la care a fost stabilit sau fixat cuantumul ori obligația de a plăti drepturile rezultate din această datorie.

Dacă datoria vamală este legată de o taxă antidumping sau compensatorie provizorie, această taxă se înscrie în evidența contabilă în cel mult două luni de la instituirea acelei taxe.

Datoria vamală se stinge prin:

   a) plata cuantumului drepturilor;

   b) remiterea cuantumului drepturilor;

   c) invalidarea declarației vamale depuse pentru un regim vamal ce implică obligația de plată a drepturilor;

   d) confiscare;

   e) distrugerea prin dispoziția autorității vamale;

   f) abandonul în favoarea statului;

   g) pierderea mărfurilor datorită cazului fortuit sau forței majore;

   h) scăderea cantitativă a mărfurilor datorită unor factori naturali, pentru partea corespunzătoare procentului de scădere.

2.7. Efecte generale ale aplicării taxelor vamale

Taxele vamale percepute asupra importului de mărfuri produc efecte complexe care se înscriu în sfera pur financiară, dar și efecte economice și comerciale. Astfel, taxele vamale au următoarele efecte ca urmare a aplicării lor asupra produselor ce fac obiectul importului:

– efect asupra veniturilor bugetului statului, determinând creșterea nivelului acestuia și astfel, implicit, conduce la creșterea posibilităților statului de a-și realiza programele economice și sociale;

– efect de protejare a economiei naționale sau a producției interne;

– efect asupra consumului intern;

– efect asupra raportului de schimb al țării;

– efecte de competitivitate;

– efecte asupra veniturilor diferitelor categorii sociale;

– efecte asupra balanței de plăți;

– efecte asupra costurilor.

Capitolul 3

AȘEZAREA, URMĂRIREA

ȘI PERCEPEREA ACCIZELOR

3.1 Caracterizarea accizelor

Accizele sunt incluse în sfera taxelor de consumație și îmbracă forma taxelor speciale de consumație pe produs sau forma unor taxe generale pe vânzări, când se percep la vânzarea tuturor mărfurilor indiferent dacă acestea sunt bunuri de consum sau mijloace de producție. Taxele de consumație sunt așezate asupra unor produse care se consumă în cantități mari și care nu pot fi înlocuite de cumpărători cu altele.

Accizele se instituie asupra unor produse care au o cerere neelastică, cum sunt vinul, cidrul, berea, apele minerale (în Franța); tutunul, zahărul, ceaiul uleiurile minerale (în Germania și în alte țări).

Accizele se aplică în toate statele membre ale Uniunii Europene. Cotele sunt ad-valorem sau specifice. În cazul țigărilor, de exemplu, accizele sunt atât specifice (pentru 1000 de țigarete) cât și ad-valorem (procent asupra prețului de vânzare). De menționat că cele două componente sunt cumulate (acciza ad-valorem calculată asupra prețului de vânzare cuprinde componenta specifică, ulterior aplicându-se taxa pe valoarea adăugată).

În ideea creării unei piețe internaționale, prin desființarea importului la frontieră, accizele trebuie “neutralizate”, respectiv cotele acestora să fie aliniate.

Accizele se percep asupra produselor și serviciilor stabilite legal, prin adăugarea la prețul de vânzare, respectiv la tarife.

Accizele sunt practicate de foarte multă vreme. Au apărut în orânduirile precapitaliste și se percep foarte larg și în prezent. Acest impozit indirect a fost practicat și în Țara Românească și Moldova. De exemplu, pentru categoriile de venituri orășenești prevăzute de Regulamentul sfaturilor orășenești din 1832 figurează și accizele la tutunul și băuturile introduse în oraș.

În perioada 1881-1882, mărfurile supuse taxei accizelor au inclus pe lângă articolele de lux aproape toate produsele textile și de pielărie precum și multe produse din metal. După anul 1882 au rămas supuse taxei accizelor produsele alimentare de mare consum (brânzeturile, făina, cartofii) fiind în schimb scutite altele de circulație mai restrânsă.

La 1 ianuarie 1949, taxa de consumație a fost desființată în România. A fost introdusă în noiembrie 1991 prin H.G. nr. 779/1991, având un caracter complementar față de impozitele pe circulația mărfurilor. Legea nr. 42/1993 reglementează două forme de impozite speciale de consumație: accizele la unele produse din import și din țară și impozitul pe țițeiul din producția internă și gazele naturale. În mod succint și pentru scopuri practice se utilizează noțiunea de “accize” pentru ambele tipuri de impozite speciale de consumație.

Accizele constituie un element cu o pondere importantă în cadrul politicii fiscale adoptată după 1989, odată cu trecerea României către economia de piață.

Prin intermediul acestui impozit, statul își asigură importante fonduri bănești prin care acesta poate interveni în dezvoltarea echilibrată a sectoarelor economiei, în redistribuirea de venituri în cadrul economiei.

În ultimul timp, se constată o preocupare tot mai mare în vederea utilizării accizelor ca instrumente pentru înfăptuirea unor obiective sociale.

Astfel, s-a constatat că în țările în care nivelul impozitelor care se percep asupra alcoolului sunt reduse, există și cel mai mare consum de alcool cu toate consecințele negative pe care le are asupra sănătății populației active și implicit asupra productivității și a creșterii economice.

În Europa Occidentală se impozitează în special băuturile alcoolice și tutunul ca mijloc de apărare sanitară, fizică și morală a națiunii.

Se observă o diversitate a cotelor de la o țară la alta, cele mai ridicate fiind în țările nordice (Danemarca, Norvegia, Suedia), iar cele mai scăzute în Spania, Portugalia, Elveția.

3.2 Așezarea și perceperea accizelor

Subiectul accizelor cuprinde producătorii, importatorii sau achizitorii produselor în “Lista taxelor speciale de consumație (accize) pentru produsele din import și din țară”.

Practic, aceștia sunt agenți economici persoane juridice, asociații familiale, persoane fizice autorizate, care produc, importă sau comercializează produsele prevăzute în listă. Agenții economici persoane juridice sunt regiile autonome, societățile comerciale, societățile agricole private, alte societăți comerciale inclusiv cele cu participare străină.

Pentru țițeiul din producția internă subiectul este Regia Autonomă “PETROM”. Pentru gazele naturale din producția internă subiecții sunt sucursalele de distribuție și Sucursala de Exploatare a Conductelor Magistrale de Gaze Naturale care aparțin Regiei Autonome “ROMGAZ” Mediaș, iar pentru gazele de sondă ce se distribuie direct de PETROM R.A. este această regie.

Obiectul – produsele pentru care se datorează accize sunt:

a) alcoolul etilic alimentar, băuturile alcoolice și orice alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care conțin alcool etilic alimentar;

b) produsele din tutun;

c) produsele petroliere;

d) alte produse și grupe de produse.

Accizele preced taxa pe valoarea adăugată și se calculează o singură dată dacă legea nu prevede altfel, prin aplicarea cotelor procentuale asupra bazei de calcul.

Baza de calcul este stabilită după cum urmează:

1. pentru alcoolul etilic alimentar, băuturile alcoolice și orice alte produse destinate industiei alimentare sau consumului, care conțin alcool etilic alimentar cu o concentrație mai mare de 0,5 % în volum; vinuri, produse pe bază de vin cu o concentrație de peste 22 % în volum; coniac, armaniac și vinars; băuturi alcoolice naturale-cantitatea de alcool pur conținută;

2. pentru vinuri produse pe bază de vin; bere-cantitatea de băuturi exprimată în hectolitri multiplicată cu numărul de grade alcoolice conținut

3. pentru țigarete – prețul de livrare mai puțin acciza, respectiv prețul producătorului, care nu poate fi mai mic decât costurile ocazionate de obținerea produsului respectiv (din producția internă); valoarea în vamă stabilită conform legii la care se adaugă taxele vamale, alte taxe speciale (din import);

4. pentru bunurile provenite de la persoanele fizice neînregistrate ca agenți economici, dar comercializate prin agenți economici – contravaloarea ce se cuvine deponentului ;

5. pentru bunurile amanetate de către persoane fizice și devenite proprietatea caselor de amanet – contravaloarea încasată de casa de amanet la vânzarea bunurilor respective, exclusiv accizele.

Sumele datorate bugetului de stat drept accize se determină după cum urmează:

a) pentru alcool etilic alimentar, băuturi alcoolice și alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care conțin alcool etilic cu o concentrație mai mare de 0.5% în volum; vinuri, produse pe bază din vin și produse pe bază de distilat de vin cu o concentrație în alcool de peste 22% în volum; coniac, armaniac și vinars:

unde:

A = cuantumul accizei;

Q = cantitatea în litri;

K = acciza unitară prevăzută;

C = concentrația alcoolică (%);

R = cursul de schimb.

pentru băuturi alcoolice naturale:

unde:

A = cuantumul accizei;

Q = cantitatea în litri;

K = acciza unitară prevăzută;

C = concentrația alcoolică (%);

R =cursul de schimb.

c) pentru vinuri și produse pe bază de vin, bere:

unde:

A = cuantumul accizei;

Q = cantitatea în litri;

K = acciza unitara prevăzută;

C = concentrația alcoolică (%);

R = cursul de schimb.

d) pentru țigarete:

total acciza datorata = acciza specifică + acciza ad valorem

acciza specifică = Q x K x R

acciza ad valorem = P x 30%

unde:

K = acciza prevazută;

Q = cantitatea exprimată în unitați de 1000 buc. țigarete;

P = prețul maxim de vânzare cu amănuntul;

R = cursul de schimb.

e) pentru țigări și țigări de foi:

unde:

Q = cantitatea în unitați de 1000 buc.țigarete;

K = acciza prevazută;

R = cursul de schimb.

f) tutun destinat fumatului, tutun de prizat și tutun de mestecat:

unde:

Q = cantitatea în kg.

K = acciza prevazută;

R = cursul de schimb.

g) pentru carburanți auto:

unde:

A = cuantumul accizei;

Q = cantitatea în tone;

K = acciza unitară prevăzută;

R = cursul de schimb.

Scutiri acordate în cazul accizelor:

a) produsele exportate direct de agenții economici producatori sau prin agenții economici care își desfășoară activitatea pe bază de comision;

b) produsele comercializate prin magazinele autorizate, potrivit legii, să comercializeze mărfuri în regim “duty-free”;

c) produsele în regim de tranzit și produsele în regim de import temporar;

d) bunurile din import provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică, acordate de guverne străine, organisme internaționale și organizații nonprofit și de caritate instituțiilor de învățământ și de cultură, ministerelor și altor organe ale administrației publice;

e) produsele livrate la rezerva de stat și la rezerva de mobilizare pe perioada în care au acest regim;

f) alcoolul etilic rafinat utilizat în producția de alcool sanitar numai pentru cantitățile de alcool sanitar livrate direct unităților sanitare și farmaciilor;

g) alcoolul etilic rafinat utilizat în productia de medicamente si de otet alimentar;

h) alcoolul etilic rafinat utilizat în scop medical în spitale și farmacii;

i) combustibili pentru încălzit utilizați pentru consumul casnic;

j) petrolul turboreactor utilizat exclusiv drept combustibil pentru aviație.

Pentru produsele prevăzute la punctele b), f), g), i) scutirea de la plata accizelor se acordă prin restituirea accizelor efectiv plătite la achiziționarea produselor respective, pe baza documentelor justificative și numai pentru cantitățile folosite, cu destinațiile expres menționate.

Obligațiile agenților economici plătitori se referă la calcularea corectă a accizelor și vărsarea integrală și la termen la buget, întocmirea lunar a decontului privind accizele și să-l depună până la 25 ale lunii următoare, organizarea și conducerea evidențelor, punerea la dispoziția organelor de control fiscal a evidențelor, documentelor și infomațiilor solicitate de aceste organe cu ocazia controlului.

Momentul datorării accizelor îl constituie:

– data efectuării livrării pentru produsele din producția internă;

– data înregistrării declarației vamale de import pentru importatori;

– data cumpărării pentru agenții economici achizitori;

– data vânzării bunurilor pentru produsele provenite de la persoanele fizice neînregistrate ca agenți economici dar comercializate de agenții economici și pentru bunurile amanetate de persoanele fizice și devenite proprietatea caselor de amanet;

– data efectuării formalităților de recepție a alcoolului etilic alimentar rezultat din procesare pentru prestatorul de servicii;

– data transferului alcoolului etilic alimentar din secția de producție în cea de prelucrare a acestuia în băuturi alcoolice în cazul unităților care dețin secții de producere a alcoolului etilic alimentar, cât și de producere a băuturilor alcoolice.

3.3 Controlul privind evidențerea taxelor speciale de consumație și a văsării acestora la bugetul de stat

Obligația calculării și vărsării la bugetul de stat a accizelor și a impozitului la țițeiul din producția internă și gazele naturale revin plătitorilor acestora.

Plata accizelor și a impozitului la țițeiul din producția internă și gazele naturale se efectuează lunar până la data de 25 a lunii următoare, pe baza decontului de impunere, prin virament sau în numerar în contul bugetului de stat deschis la unitățile teritoriale ale trezoreriei statului. Pentru produsele din import, accizele se achită la organele vamale concomitent cu plata taxelor vamale.

Neplata accizelor sau a impozitului la țițeiul din producția internă și gazele naturale la termenele stabilite atrage calcularea majorărilor de întârziere. Se face din ziua lucrătoare imediat următoare expirării termenului legal de plată și până la ziua plății accizelor sau a impozitului. în cazuri justificative, Ministerul Finanțelor poate aproba eșalonarea sau amînarea plății accizelor, precum și eșalonarea sau scutirea de plată a majorărilor de întârziere.

Plătitorii au obligația să țină evidența accizelor conform normelor metodologice ale Ministerului Finanțelor.

Cu prilejul controlului se va urmării legalitatea cotelor de accize și a impozitului în sumă fixă, aplicarea corespunzătoare a acestora, determinarea corectă a volumului impozitelor datorate, conducerea corectă a evidenței impozitelor și modul în care sunt respectate prevederile legeii.

Rezultatele verificării se vor consemna într-un act de control consemnat de către organul de control și agentul economic, ce va cuprinde numele și prenumele persoanei care efectuează controlul și unitatea pe care o reprezintă, denumirea agentului economic și a persoanei prin care este reprezentat, perioada la care se referă controlul, abaterile constatate, măsurile luate pentru intrarea în legalitate (stabilirea de diferențe, vărsarea acestora la buget, calcularea de majorări de întârziere, sancțiuni aplicate etc.) precum și măsurile care trebuie luate în considerare de agentul economic pentru înlăturarea și evitarea abaterilor de la prevederile legale.

În situațiile în care se constată nereguli privind neînregistrarea sau înregistrări eronate a evidențelor contabile, faptele constituie infracțiuni și se pedepsesc conform legii penale (evaziune fiscală).

Constituie contravenții următoarele fapte care potrivit legii penale nu constituie infracțiuni:

– refuzul de a pune la dispoziția organelor de control evidența privind calculul și vărsarea accizelor.

– nerespectarea obligației de a ține evidența privind calculul și vărsarea accizelor.

– nedepunerea în termen a decontului de impunere privind accizele sau impozitul pe țițeiul din producția internă și gazele naturale.

Toate acestea se sancționează cu amendă.

Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se face de personalul de specialitate al Ministerului Finanțelor.

Prescripția este 5 ani aplicabil atât pentru stabilirea accizelor și a impozitului la țițeiul din producția internă și gazele naturale, cât și pentru dreptul de executare silită a acestora.

De asemenea, pentru constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor cât și pentru dreptul de a cere executarea silită a sancțiunilor contravenționale, prescripția este 2 ani. O astfel de prevedere care lipsește din legislația T.V.A. arată o maturizare a activității legislative.

Capitolul 4

NOȚIUNI TEORETICE PRIVIND

TAXA PE VALOARE ADAUGATĂ

4.1. Caracterizarea generală a taxei pe valoare adăugată

4.1.1. Noțiuni teoretice

Una din cele mai moderne și eficiente componente ale politicii fiscale din țările europene occidentale o reprezintă T.V.A.

Taxa pe valoare adăugată reprezintă o impunere pe consum cu caracter general care se aplică o singură dată produselor indiferent dacă acestea reprezintă bunuri de consum sau mijloace de producție, precum și asupra serviciilor.

De regulă, sub incidența acestui impozit intră livrările de bunuri atât către terți cât și consumul propriu, achizițiile de bunuri, prestațiile de servicii, bunurile importate. De asemenea, sunt impozabile și unele operațiuni asimilabile din punct de vedere fiscal vânzării sau cumpărării. Este cazul schimbului (fiecare produs este taxat la rândul său), a creditului pentru consum, cel al cesiunii de mărfuri și în general al oricărei tranzacții referitoare la transferul de proprietate a unui bun material.

În principiu, nu sunt impozabile exporturile, profesiile libere, pestațiile cu caracter cultural și social efectuate de școli, teatre, muzee, spitale, organisme sportive, emisiunile, spectacole de artă și manifestări sportive, emisiunile radio-tv, transporturile publice de pasageri etc.

Datorează T.V.A toți cei care îndeplinesc o activitate economică indiferent de locul, scopul sau rezultatele economice. Prin activitatea economică se înțelege desfășurarea acțiunilor în domeniile industriei, agriculturii, prestări de servicii, comerț care comportă exploatarea unui bun corporal sau necorporal în vederea obținerii de venituri.

Această taxă se aplică numai valorii adăugate de către fiecare participant în procesul de producție și circulație, respectiv asupra diferenței dintre prețul de vânzare și cel de cumpărare și reprezintă valoarea propriei prelucrări.

T.V.A este o obligație solidară a tuturor producătorilor și comercianților care concură la producerea și realizarea aceluiași produs, proporțional cu contribuția fiecăruia la valoarea produsului, serviciului (salariu, profit, amortizare, dobândă, rentă financiară).

În mod normal, plătitorul legal de T.V.A este vânzătorul care încorporează T.V.A în prețul obiectului vândut, dar suportarea reală a acesteia apasă asupra consumatorului potrivit mecanismului general al impozitelor indirecte.

T.V.A se poate calcula prin aplicarea cotei procentuale astfel:

a) fie asupra valorii adăugate la fiecare stadiu al circuitului economic și reprezintă un venit al bugetului de stat.

b) fie asupra prețului de vânzare din stadiul respectiv.

Baza de calcul o reprezintă prețul de vânzare al diferitelor mărfuri sau valoarea serviciilor prestate. Se stabilește volumul total al vânzărilor sau prestărilor pe perioada de impunere la care se aplică cota de impozit.

Pentru a nu se impune de mai multe ori aceeași valoare se scot sumele vărsate anterior la buget cu titlu de taxa pe valoarea adăugată și se evidețiează disctinct în factură.

Taxa pe valoarea adăugată se varsă la buget de fiecare agent economic.

Statul are posibilitatea de a încasa o mare parte din impozit mai repede decât în cazul impozitului pe cifra de afaceri brută deoarece plătitorii au obligația de a ține o evidență detaliată a tranzacțiilor de vânzare-cumpărare și a sumei impozitului plătit.

Crearea și perfecționarea unui sistem fiscal care să corespundă principiilor generale ale impunerii și obiectivelor pe care statul le urmărește prin intermediul unor categorii de impoite reprezintă un proces de durată care presupune experimentare și generalizare în funcție de rezultatele obținute.

Un astfel de model este oferit de Franța care după primul război mondial a trecut la impunerea directă (asupra cheltuielilor). În 1917 s-a introdus o taxă proporțională asupra plătitorilor și a fost înlocuită în 1920 prin impozitul pe cifra de afaceri (asupra nivelului vânzărilor totale).

În perioada 1925-1936 s-au aplicat taxe unice pentru diferite produse, iar din anul 1937 s-a instituit taxa unică asupra producției urmată de o taxă asupra prestațiilor.

În 1948 se trece la sistemul plăților fracționate, iar prin perfecționarea taxei pe producție se instituie impozitul indirect fundamental, cu o cotă unică, care a ajuns la 15.35%.

Acestă evoluție este considerată etapa premergătoare introducerii T.V.A. în Franța, care a pregătit terenul pentru instituirea noului impozit.

Etapele principale ale dezvoltării impunerii asupra circulației mărfurilor până la introducerea T.V.A. au fost:

a) impozitul industrial și comercial;

b) impozitul general pe circulație;

c) impozitul pe circulație pe o singură fază;

d) impozitul pe valoarea adăugată.

În perioada 1954 – 1955 s-a trecut la instituirea T.V.A. care înlocuiește taxele asupra cifrei de afaceri printr-o taxă unică asupra cifrei de afaceri plătită în diferite stadii ale producției de către producători, fără a fi un impozit cumulat.

În anul 1966 se trece la o nouă reducere a cotelor la patru: cea normală, cea majorată, cea intermediară și cea redusă. Lărgirea sferei de aplicare a T.V.A. are loc prin Legea financiară din 1968 prin care a devenit principalul impozit indirect și sursă de bază în alimentarea bugetului general al statului. Acest impozit a fost adoptat începând cu 1 ianuarie 1970 de către țările membre ale Pieței Comune, urmărindu-se eliminarea impunerii în cascadă care se practică prin impozitul pe cifra de afaceri.

În 1977 s-a realizat armonizarea definitivă a TVA în țările membre a Comunității Economice Europene.

Mecanismul TVA a cuprins toate statele OCDE și marea majoritate a statelor lumii au introdus acest impozit în legislația lor, ajungând în 1988 să fie adoptată în peste 50 de țări. Introducerea TVA este o cerință esențială a membrilor CEE deoarece aplicarea ei facilitează legăturile comerciale între state.

TVA a fost introdusă în ultimii ani în Ungaria (1989), în Rusia (1992), în Cehoslovacia și Polonia (1993).

În România, TVA a fost introdusă în 1993. Preluarea unor aspecte din experiența fiscalității indirecte a Franței înseamnă o aplicare mult mai rapidă a modelului contemporan la particularitățile concrete ale economiei și finanțelor restabilite conceptual după Revoluția din decembrie 1989.

Formă a impozitului general pe vânzare de tipul taxelor de consumație, în practicarea taxei pe valoare adăugată se disting anumite trăsături:

Caracter universal, care decurge din faptul că se aplică tuturor bunurilor și serviciilor din economie ce se transmit între persoanele fizice sau juridice;

Transparență în aplicare (permite cunoașterea exactă a mărimii obligației de plată ce revine fiecărui subiect);

Randament fiscal ridicat asigurat prin baza largă de aplicare și cheltuielile relativ reduse de realizare;

Neutralitate, deoarece mărimea sa rămâne independentă de numărul verigilor din circuitul economic al unui produs și se folosește un număr redus de cote procentuale.

Taxa pe valoarea adăugată a înlocuit, în majoritatea țărilor, impozitul pe cifra de afaceri brută, fiindu-i recunoscute multe avantaje ce decurg din modul specific de așezare a acestui impozit, și anume:

Prin utlizarea taxei pe valoare adăugată statul are posibilitatea de a mobiliza resurse financiare într-un termen mai scurt decât în cazul impozitului pe cifra de afaceri brută, deoarece taxa datorează din momentul livrării bunurilor și emiterii facturii, și nu din momentul încasării acesteia;

Organele fiscale au posibilitatea efectuării unui control riguros asupra modului de calcul și plată la bugetul statului, deoarece plătitorii au obligația de a ține o evidență detaliată a tranzacțiilor de vânzare – cumpărare și a impozitului datorat;

Folosirea taxei pe valoare adăugată accelerează circuitul economic al resurselor, stimulează dimensionarea rațională a stocurilor, evitarea clienților rău – platnici, favorizând derularea normală a fluxurilor bănești și funcționarea normală, fără blocaje, a mecanismului financiar – monetar;

Prin neimpozitarea mărfurilor destinate exportului și impozitarea importurilor la fel ca și produsele indigene se asigură condiția de bază pentru buna funcționare a unei piețe concurențiale.

Principalul dezavantaj al TVA îl constituie volumul mare de lucrări ce trebuie efectuate și multiplicarea evidențelor presupuse de urmărirea și încasarea sa ca resursă financiară la nivelul statului.

Operațiunile care intră în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată sunt, în principal, livrările de bunuri imobiliare, importul de bunuri și servicii.

Taxa pe valoare adăugată datorată bugetului de stat se poate determina în două variante:

Aplicarea cotei de impozit asupra valorii adăugate în fiecare stadiu pe care îl parcurge produsul de la producător la consumatorul final, valoare adăugată care se poate calcula fie prin însumarea elementelor constitutive (salarii, amortismente, profit), fie ca diferență între valoarea ieșirilor de la acel sediu și valoarea achizițiilor (cumpărărilor).

Ca diferență între suma obținută prin aplicarea cotei de impozit asupra volumului valoric al vânzărilor din stadiul respectiv (taxa pe valoarea adăugată colectată) și suma obținută prin aplicarea cotei de impozit asupra volumului valoric al achizițiilor din stadiul anterior (taxa pe valoarea adăugată deductibilă).

4.1.2. Rolul taxei pe valoarea adăugată

Politica fiscală a statului este elaborată în urma unui proces deosebit de complex, care urmărește protejarea intereselor economice și implicit politico – sociale ale societății. În cadrul acestui proces, unul din principiile ce trebuie respectate este „eficiența fiscalității”.

Pentru ca stabilirea unui impozit să fie eficientă sunt necesare a fi luate în considerare aspecte printre care:

rezultatul impunerii (respectiv proporția veniturilor bugetare ce pot fi astfel obținute);

stabilitatea;

influența asupra ramurilor economice (stimularea producției sau consumului sau dimpotrivă, stimularea comerțului prin aplicarea cotei asupra mărfurilor și serviciilor, stimularea exportului, limitarea importului);

psihologia contribuabilului.

Acest din urmă aspect este deosebit de important, deoarece contribuabilul întâmpină de mai multe ori dificultăți în înțelegerea mecanismelor economice și implicit prtezintă reticență, ceea ce produce fenomenul de respingere, în achitarea impozitelor datorate.

Deși cunoaște scopul final al impozitului, respectiv realizarea veniturilor bugetare, acest scop este pentru contribuabil fie prea general, fie prea îndepărtat și abstract, iar neînțelegerea sferei de aplicare, a modului de calcul, implică, în final, conștientizarea necesității achitării impozitului datorat.

În cadrul politicii fiscale, și în special în aplicarea unui impozit, scopul urmărit de organele statului este achitarea completă a acesteia de către contribuabili, deci implicarea acestuia în mecanismul de formare a veniturilor bugetare.

Astfel, deși legile fiscale prevăd întotdeauna sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor, este de preferat, ca în practică, aplicarea acestora să aibă un caracter excepțional, pentru că astfel de sancțiuni, aplicate în masă, nu au capacitatea de a acoperi nevoile bugetare, deci, nu pot, practic, să înlocuiască cuantumul impozitelor ce constituie cota de venituri bugetare prevăzută în procesul elaborării politicii fiscale.

O astfel de situație, este în final, tot în detrimentul intereselor economico – sociale ale contribuabililor și de aceea este foarte important ca aceștia să fie determinați și încurajați, prin stabilirea în mod corect a unei cote rezonabile de impozit, a bunurilor și serviciilor asupra cărora se calculează, cu prevederea scutirilor ce se impun datorită conjuncturii economice.

4.2. Sfera de aplicare a TVA

4.2.1. Condiții de aplicare

Orice operațiune sau activitate desfășurată, pentru a fi supusă taxei pe valoare adăugată trebuie să îndeplinească aceeași condiție esențială: să fie efectuată în România. Livrările de bunuri se consideră efectuate în România dacă locul livrării este în România iar prestările de servicii efectuate în România sunt cele pentru care locul prestării este în România.

Toate operațiunile trebuie să îndeplinească cumulativ, mai multe condiții:

să fie efectuate cu plată

Această condiție implică existența unei legături directe, între operațiunea și contrapartida obținută. Pentru a se determina dacă o operațiune poate fi plasată în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată trebuie ca aceasta să aducă un avantaj clientului, iar prețul primit să fie în legătură cu avantajul livrat.

să fie efectuate de o persoană impozabilă

Persoana impozabilă este orice persoană care efectuează în mod independent activități economice indiferent de scopul și rezultatul acestora.

să rezulte dintr-o activitate economică pentru care locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România.

Aceste activități sunt:

activitatea producătorilor;

activitatea comercianților;

activitatea prestatorilor de servicii;

activitățile extractive și agricole;

activitățile profesiunilor liberale sau asimilate;

exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri.

Nu sunt activități economice, deci nu sunt operațiuni taxabile în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată:

vânzarea decătre persoanele fizice a locuințelor proprietate personală sau altor bunuri care sunt folosite de către acestea în scop personal;

activitatea de încasare a sumelor cuvenite bugetelor locale efectuată de către persoane impozabile care au ca obiect de activitate adminsitrarea și întreținerea locurilor publice;

livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate în mod gratuit de organizațiile fără scop patrimonial.

În cazul în care cel puțin una din condițiile menționate nu este îndeplinită, operațiunile nu se cuprind în sfera de aplicare a TVA.

4.2.2. Activități supuse TVA

Sunt supuse taxei pe valoarea adăugată următoarele categorii de operațiuni:

livrările de bunuri efectuate cu plată;

prestările de servicii efectuate cu plată;

operațiuni asimilate livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii;

importuri de bunuri.

Prin livrare de bunuri se înțelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acționează în numele acestuia.

Prin bunuri se înțelege bunurile corporale mobile și imobile, prin natura lor sau prin destinație. Energia electrică, energia termică, gazele naturale, agentul frigorific și altele de aceeași natură sunt considerate bunuri mobile corporale.

Sunt, de asemenea, considerate livrări de bunuri efectuate cu plată:

a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, în cadrul unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau orice alt tip de contract ce prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plății ultimei scadențe, cu excepția contractelor de leasing;

b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite;

c) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condițiile prevăzute de legislația referitoare la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri;

d) transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare, atunci când comisionarul acționează în nume propriu, dar în contul comitentului;

e) bunurile constatate lipsă din gestiune.

Preluarea de către persoane impozabile a bunurilor achiziționate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată sau pentru a fi puse la dispoziție altor persoane în mod gratuit constituie livrare de bunuri efectuată cu plată, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial.

Orice distribuire de bunuri din activele unei societăți comerciale către asociații sau acționarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a societății, constituie livrare de bunuri efectuată cu plată.

În cazul a două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului, chiar dacă acesta este transferat direct beneficiarului final.

Transferul de bunuri efectuat cu ocazia operațiunilor de transfer total sau parțial de active și pasive, ca urmare a fuziunii și divizării, nu constituie livrare de bunuri, indiferent dacă e făcută cu plată sau nu.

Aportul în natură la capitalul social al unei societăți comerciale nu constituie livrare de bunuri, dacă primitorului bunurilor i-ar fi fost permisă deducerea integrală a taxei pe valoarea adăugată, dacă aceasta s-ar fi aplicat transferului respectiv. În situația în care primitorul bunurilor este o persoană impozabilă, care nu are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată sau are dreptul de deducere parțial, operațiunea se consideră livrare de bunuri, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial.

Nu constituie livrare de bunuri:

a) bunurile distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță majoră;

b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate în condițiile stabilite prin norme;

c) perisabilitățile, în limitele prevăzute prin lege;

d) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat, ca ajutoare umanitare externe sau interne;

e) acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor publicitare, pentru încercarea produselor sau pentru demonstrații la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în scopul stimulării vânzărilor;

f) acordarea de bunuri, în mod gratuit, în cadrul acțiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol, precum și alte destinații prevăzute de lege, în condițiile stabilite prin norme.

Se consideră prestare de servicii orice operațiune care nu constituie livrare de bunuri.

Prestările de servicii cuprind operațiuni cum sunt:

a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinței bunurilor, în cadrul unui contract de leasing;

b) transferul și/sau transmiterea folosinței drepturilor de autor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale și a altor drepturi similare;

c) angajamentul de a nu desfășura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o acțiune ori o situație;

d) prestările de servicii efectuate în baza unui ordin emis de/în numele unei autorități publice sau potrivit legii;

e) intermedierea efectuată de comisionari, care acționează în numele și în contul comitentului, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.

Se consideră prestări de servicii cu plată:

a) utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, în scopuri ce nu au legătură cu activitatea sa economică, sau pentru a fi puse la dispoziție, în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane, dacă taxa pe valoarea adăugată pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parțial;

b) prestările de servicii efectuate în mod gratuit de către o persoană impozabilă, în scopuri care nu au legătură cu activitatea sa economică pentru uzul personal al angajaților săi sau al altor persoane.

Nu se consideră prestare de servicii efectuată cu plată utilizarea bunurilor și prestările de servicii efectuate în limitele și potrivit destinațiilor prevăzute prin lege, precum și prestările de servicii efectuate în scopuri publicitare sau în scopul stimulării vânzărilor.

Persoana impozabilă care acționează în nume propriu, dar în contul unei alte persoane, în legătură cu o prestare de servicii, se consideră că a primit și a prestat ea însăși acele servicii.

În cazul prestării unui serviciu de către mai multe persoane impozabile, prin tranzacții succesive, fiecare tranzacție se consideră o prestare separată și se impozitează distinct, chiar dacă serviciul respectiv este prestat direct către beneficiarul final.

Operațuni asimilate livrărilor de bunuri sunt:

preluarea de către persoane impozabile a bunurilor achiziționate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial.

operațiuni privind schimbul de bunuri.

În cazul transferului dreptului de proprietate asupra unui bun de către două sau mai multe persoane impozabile, prin intermediul mai multor tranzacții, fiecare tranzacție se consideră o livrare separată, fiind impozabilă distinct, chiar dacă bunul respectiv este transferat direct beneficiarului final.

Operațiuni asimilate prestărilor de servicii sunt:

utilizarea bunurilor care fac parte din activele persoanei impozabile în alte scopuri decât cele legate de activitatea sa economică sau pentru a fi puse la dispoziție, în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane fizice sau juridice.

prestările de servicii executate în mod gratuit de persoana impozabilă în alte scopuri decât cele legate de activitatea sa economică, pentru uzul personal al angajaților săi sau al altor persoane.

Importul de bunuri reprezintă introducerea în țară de bunuri provenind din străinătate de către orice persoană, indiferent de statutul său juridic, direct sau prin intermediari, plasate în regim vamal de import sau în regimuri vamale suspensive.

Regimul vamal al mărfurilor reprezintă norme aplicabile în cadrul procedurii de vămuire, corespunzător cu scopul operațiunii comerciale și cu destinația mărfurilor supuse controlului vamal.

Acesta poate fi:

regim vamal definitiv:

importul – intrarea în țară a mărfurilor străine și introducerea acesteia în circuitul economice;

exportul – scoaterea definitivă a mărfurilor românești de pe teritoriul României;

introducerea și scoaterea din țară de bunuri aparținând călătorilor sau altor persoane fizice necomercianții.

regim vamal suspensiv:

tranzitul vamal – transportul mărfurilor de la un birou vamal la alt birou vamal, fără ca acestea să fie supuse drepturilor de import;

antrepozitul vamal – unde se aprobă de către autoritatea vamală locul aflat sub controlul acesteia, în care mărfurile pot fi depozitate;

perfecționarea activă a mărfurilor – supunerea pe teritriul României la una sau mai multe operațiuni de transformare sau prelucrare a mărfurilor importate dacă ele sunt exportate sub formă de produse compensatoare.

transformarea sub control vamal permite folosirea, pe teritorul României, de mărfuri străine pentru a fi supuse unor operațiuni care le transformă felul sau starea inițială.

admiterea temporară – permite utilizarea pe teritoriul României a mărfurilor străine destinate a fi reexportate în aceeași stare;

perfecționarea pasivă- permite exportul temporar de mărfuri românești, în afara teritoriului țării, în vederea supunerii acestora unor operațiuni de transformare sau de producere și, ulterior, a importului produselor astfel rezultate.

Atunci când bunurile sunt plasate, după intrarea lor în țară, în regimuri vamale suspensive, aceste bunuri nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.

Totuși, acestea sunt supuse reglementărilor vamale în ceea ce privește plata sau, după caz, garantarea drepturilor de import pe perioada cât se află în regim vamal suspensiv.

Importul bunurilor plasate în regimuri vamale suspensive este efectuat în statul pe teritoriul căruia bunurile ies din aceste regimuri.

Nu se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată livrarea bunurilor aflate în regimuri vamale suspensive

4.3. Locul operațiunilor impozabile

Este foarte important a se determina locul unde are loc operațiunea de livrare de bunuri, prestare de servicii sau import de bunuri, deoarece în funcție de locul efectuării ei, o activitate va fi supusă sau nu TVA-ului.

Una din condițiile de bază ale aplicării taxei este ca activitatea să fie desfășurată pe teritoriul României sau locul operațiunii să fie considerat pe teritoriul ei.

Se consideră a fi locul livrării de bunuri:

a) locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de beneficiar sau de un terț;

b) locul unde se efectuează instalarea sau montajul, în cazul bunurilor care fac obiectul unei instalări sau montaj, indiferent dacă punerea în funcțiune este efectuată de către furnizor sau de altă persoană în contul său;

c) locul unde se găsesc bunurile în momentul în care are loc livrarea, în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate;

d) locul de plecare al transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate la bordul unui vapor sau avion;

e) locul de plecare al transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate într-un autocar sau tren, și pe partea din parcursul transportului de pasageri efectuat în interiorul țării.

Se înțelege:

a) prin partea din parcursul transportului de pasageri efectuat în interiorul țării, parcursul efectuat între locul de plecare și locul de sosire al transportului de pasageri, fără oprire în afara țării;

b) prin locul de plecare al transportului de pasageri, primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul țării, dacă este cazul, după oprirea efectuată în afara țării;

c) prin locul de sosire a unui transport de pasageri, ultimul punct de debarcare prevăzut în interiorul țării, pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul țării, dacă este cazul, înainte de oprirea efectuată în afara țării.

Atunci când locul de plecare sau de expediere ori de transport al bunurilor se află în afara României, acestea fiind importate în România, locul livrării efectuate de importator este considerat a fi în România.

Locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul își are stabilit sediul activității economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate sau, în lipsa acestora, domiciliul sau reședința sa obișnuită.

Pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:

a) locul unde bunul imobil este situat, pentru prestările de servicii efectuate în legătură directă cu un bun imobil, inclusiv prestațiile agențiilor imobiliare și de expertiză, ca și prestările privind pregătirea sau coordonarea executării lucrărilor imobiliare, cum ar fi, de exemplu, prestațiile furnizate de arhitecți și serviciile de supervizare;

b) locul unde se efectuează transportul, în funcție de distanțele parcurse, în cazul transportului de bunuri și de persoane;

c) sediul activității economice sau sediul permanent al beneficiarului pentru care sunt prestate serviciile sau, în absența acestora, domiciliul sau reședința obișnuită a beneficiarului în cazul următoarelor servicii:

1. închirierea de bunuri mobile corporale;

2. operațiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale;

3. transferul și/sau transmiterea folosinței drepturilor de autor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale și al altor drepturi similare;

4. serviciile de publicitate și marketing;

5. serviciile de consultanță, de inginerie, juridice și de avocatură, serviciile contabililor și experților contabili, ale birourilor de studii și alte servicii similare;

6. prelucrarea de date și furnizarea de informații;

7. operațiunile bancare, financiare și de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepția închirierii de seifuri;

8. punerea la dispoziție de personal;

9. telecomunicațiile. Sunt considerate servicii de telecomunicații serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea și recepția de semnale, înscrisuri, imagini și sunete sau informații de orice natură prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepții; serviciile de telecomunicații cuprind, de asemenea, și furnizarea accesului la rețeaua mondială de informații;

10. serviciile de radiodifuziune și de televiziune;

11. serviciile furnizate pe cale electronică; sunt considerate servicii furnizate pe cale electronică: furnizarea și conceperea de site-uri informatice, mentenanță la distanță a programelor și echipamentelor, furnizarea de programe informatice – software – și actualizarea acestora, furnizarea de imagini, de texte și de informații și punerea la dispoziție de baze de date, furnizarea de muzică, de filme și de jocuri, inclusiv jocuri de noroc, transmiterea și difuzarea de emisiuni și evenimente politice, culturale, artistice, sportive, științifice, de divertisment și furnizarea de servicii de învățământ la distanță. Atunci când furnizorul de servicii și clientul său comunică prin curier electronic, serviciul furnizat nu reprezintă un serviciu electronic;

12. obligația de a se abține de la realizarea sau exercitarea, total sau parțial, a unei activități economice sau a unui drept menționat în prezenta literă;

13. prestările de servicii efectuate de intermediari care intervin în furnizarea prestărilor prevăzute în prezenta literă;

d) locul unde sunt prestate serviciile, în cazul următoarelor servicii:

1. culturale, artistice, sportive, științifice, educative, de divertisment sau similare, inclusiv serviciile accesorii și cele ale organizatorilor de astfel de activități;

2. prestările accesorii transportului, cum sunt: încărcarea, descărcarea, manipularea, paza și/sau depozitarea bunurilor și alte servicii similare;

3. expertize privind bunurile mobile corporale;

4. prestările efectuate asupra bunurilor mobile corporale.

4.4. Baza de impozitare

Baza de impozitare pentru operațiuni în interiorul țării

Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:

a) pentru livrări de bunuri și prestări de servicii din tot ceea ce constituie contrapartidă obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni;

b) prețurile de achiziție sau, în lipsa acestora, prețul de cost, determinat la momentul livrării. Dacă bunurile sunt mijloace fixe, prețul de achiziție sau prețul de cost se ajustează, astfel cum se prevede în norme;

c) suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru executarea prestărilor de servicii

Se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată:

a) impozitele, taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, exclusiv taxa pe valoarea adăugată;

b) cheltuielile accesorii, cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului.

Nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată următoarele:

a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile și alte reduceri de preț acordate de furnizori direct clienților;

b) sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, penalizările și orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale, dacă sunt percepute peste prețurile și/sau tarifele negociate. Nu se exclud din baza de impozitare orice sume care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;

c) dobânzile percepute pentru: plăți cu întârziere, livrări cu plata în rate, operațiuni de leasing;

d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă și clienți, prin schimb, fără facturare;

e) sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia;

f) taxa de reclamă și publicitate și taxa hotelieră care sunt percepute de către autoritățile publice locale prin intermediul prestatorilor.

Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se ajustează în următoarele situații:

a) dacă au fost emise facturi fiscale și, ulterior, operațiunea este anulată total sau parțial, înainte de livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;

b) în cazul refuzurilor totale sau parțiale privind cantitatea, calitatea sau prețurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;

c) în situația în care reducerile de preț, sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, precum și în cazul majorării prețului ulterior livrării sau prestării;

d) contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului; ajustarea este permisă începând cu data de la care se declară falimentul;

e) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.

Baza de impozitare pentru import

Baza de impozitare pentru un import de bunuri este constituită din valoarea în vamă a bunurilor, stabilită conform legislației vamale în vigoare, la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele și alte taxe, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, datorate pentru importul de bunuri.

Se cuprind, de asemenea, în baza de impozitare cheltuielile accesorii precum comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare care intervin până la primul loc de destinație a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare. Primul loc de destinație a bunurilor îl reprezintă destinația stipulată în documentul de transport sau orice alt document însoțitor al bunurilor, când acestea intră în România.

Baza de impozitare pentru nave și aeronave nu include:

a) valoarea serviciilor de reparare sau transformare, pentru navele și aeronavele care au fost reparate sau transformate în străinătate;

b) carburanții și alte bunuri, aprovizionate din străinătate, destinate utilizării pe nave și/sau aeronave.

Dacă suma folosită la stabilirea bazei de impozitare pentru un import de bunuri este exprimată în valută, aceasta se convertește în moneda națională a României, în conformitate cu metodologia folosită, pentru a stabili valoarea în vamă a bunurilor importate.

4.5. Operațiuni scutite

4.5.1. Scutiri pentru operațiunile din interiorul țării

Următoarele operațiuni de interes general sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:

a) spitalizarea, îngrijirile medicale, inclusiv veterinare, și operațiunile strâns legate de acestea, desfășurate de unități autorizate pentru astfel de activități, indiferent de forma de organizare, precum spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete și laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală și de diagnostic, baze de tratament și recuperare, stații de salvare și alte unități autorizate să desfășoare astfel de activități, cantinele organizate pe lângă aceste unități, serviciile funerare prestate de unitățile sanitare;

b) prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi și tehnicieni dentari, precum și livrarea de proteze dentare efectuată de stomatologi și de tehnicienii dentari;

c) prestările de îngrijire și supraveghere efectuate de personal medical și paramedical;

d) transportul bolnavilor și al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest scop;

e) livrările de organe, de sânge și de lapte, de proveniență umană;

f) activitatea de învățământ prevăzută de Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ultarioare, desfășurată de unitățile autorizate, inclusiv activitatea căminelor și a cantinelor organizate pe lângă aceste unități, formarea profesională a adulților, precum și prestările de servicii și livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de către instituțiile publice sau de către alte entități recunoscute, care au aceste obiective;

g) prestările de servicii și/sau livrările de bunuri strâns legate de asistență și/sau protecția socială efectuate de instituțiile publice sau de alte entități recunoscute ca având caracter social; serviciile de cazare, masă și tratament, prestate de persoane impozabile care își desfășoară activitatea în stațiuni balneoclimaterice, dacă au încheiat contracte cu Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și contravaloarea acestora este decontată pe bază de bilete de tratament;

h) prestările de servicii și/sau livrările de bunuri strâns legate de protecția copiilor și a tinerilor, efectuate de instituțiile publice sau alte entități recunoscute ca având caracter social;

i) prestările de servicii și/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizații fixate conform statutului, de organizații fără scop patrimonial ce au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală, profesională sau civică, precum și obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condițiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurență;

j) prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educației fizice, efectuate de organizații fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educația fizică;

k) prestările de servicii culturale și/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de instituțiile publice, precum și operațiunile care intră în sfera de aplicare a impozitului pe spectacole;

l) prestările de servicii și/sau livrările de bunuri efectuate de persoane ale căror operațiuni sunt scutite, potrivit lit. a) și lit. f)-k), cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar și organizate în profitul lor exclusiv, cu condiția ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurențiale;

m) realizarea, difuzarea și/sau retransmisia programelor de radio și/sau de televiziune, cu excepția celor de publicitate, efectuate de unitățile care produc și/sau difuzează programele audiovizuale, precum și de unitățile care au ca obiect de activitate difuzarea prin cablu a programelor audiovizuale;

n) vânzarea de licențe de filme sau de programe, drepturi de difuzare, abonamente la agențiile internaționale de știri și alte drepturi de difuzare similare, destinate activității de radio și televiziune, cu excepția celor de publicitate.

Alte operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată:

a) activitățile de cercetare-dezvoltare și inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor și proiectelor, precum și a acțiunilor cuprinse în Planul național de cercetare-dezvoltare și inovare, în programele-nucleu și în planurile sectoriale, prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, precum și activitățile de cercetare-dezvoltare și inovare finanțate în parteneriat internațional, regional și bilateral;

b) livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate de producătorii agricoli individuali și asociațiile fără personalitate juridică ale acestora;

c) prestările următoarelor servicii financiare și bancare:

1. acordarea și negocierea de credite și administrarea creditului de către persoana care îl acordă;

2. acordarea, negocierea și preluarea garanțiilor de credit sau a garanțiilor colaterale pentru credite, precum și administrarea garanțiilor de credit de către persoana care acordă creditul;

3. orice operațiune legată de depozite și conturi financiare, inclusiv orice operațiuni cu ordine de plată, transferuri de bani, instrumente de debit, carduri de credit sau de debit, cecuri sau alte instrumente de plată, precum și operațiuni de factoring;

4. emisiunea, transferul și/sau orice alte operațiuni cu moneda națională sau străină, cu excepția monedelor sau a bancnotelor care sunt obiecte de colecție;

5. emisiunea, transferul și/sau orice alte operațiuni cu titluri de participare, titluri de creanțe, cu excepția executării acestora, obligațiuni, certificate, cambii, alte instrumente financiare sau alte valori mobiliare;

6. gestiunea fondurilor comune de plasament și/sau a fondurilor comune de garantare a creanțelor efectuate de orice entități constituite în acest scop;

d) operațiunile de asigurare și/sau reasigurare, precum și prestările de servicii în legătură cu operațiunile de asigurare și/sau de reasigurare efectuate de persoanele care intermediază astfel de operațiuni;

e) jocurile de noroc organizate de persoanele autorizate, conform legii, să desfășoare astfel de activități;

f) livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate de unitățile din sistemul de penitenciare, utilizând munca deținuților;

g) lucrările de construcții, amenajări, reparații și întreținere la monumentele care comemorează combatanți, eroi, victime ale războiului și ale Revoluției din Decembrie 1989;

h) transportul fluvial de persoane în Delta Dunării și pe rutele Orșova-Moldova Nouă, Brăila-Hârșova și Galați-Grindu;

i) livrarea obiectelor și veșmintelor de cult religios, tipărirea cărților de cult, teologice sau cu conținut bisericesc și care sunt necesare pentru practicarea cultului, precum și furnizarea de bunuri asimilate obiectelor de cult, conform art. 1 din Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, cu modificările și completările ulterioare;

j) livrarea de bunuri către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, ca efect al dării în plată, sau bunuri adjudecate de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, cu stingerea totală sau parțială a obligațiilor de plată ale unui debitor;

k) arendarea, concesionarea și închirierea de bunuri imobile, cu următoarele excepții:

1. operațiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;

2. serviciile de parcare a vehiculelor;

3. închirierea utilajelor și a mașinilor fixate în bunurile imobile;

4. închirierea seifurilor;

l) livrările de bunuri care au fost afectate unei activități scutite în baza prezentului articol, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective nu a fost dedusă, precum și livrările de bunuri a căror achiziție a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere.

4.5.2. Scutiri la import

Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:

a) importul de bunuri a căror livrare în România este scutită de taxa pe valoarea adăugată;

b) bunurile introduse în țară de călători sau de alte persoane fizice cu domiciliul în țară ori în străinătate, în condițiile și în limitele stabilite potrivit reglementărilor legale în vigoare, pentru regimul vamal aplicabil persoanelor fizice;

c) bunurile importate destinate comercializării în regim duty-free, precum și prin magazinele pentru servirea în exclusivitate a reprezentanțelor diplomatice și a personalului acestora;

d) importul de bunuri de către misiunile diplomatice și birourile consulare, precum și de către cetățenii străini cu statut diplomatic sau consular în România, în condiții de reciprocitate, potrivit precedurii stabilite prin norme;

e) importul de bunuri efectuat de reprezentanțele organismelor internaționale și interguvernamentale acreditate în România, precum și de către cetățenii străini angajați ai acestor organizații, în limitele și în conformitate cu condițiile precizate în convențiile de înființare a acestor organizații, potrivit procedurii stabilite prin norme;

f) importul de bunuri de către forțele armate ale statelor străine membre NATO pentru uzul acestora sau al personalului civil însoțitor ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor, în cazul în care aceste forțe sunt destinate efortului comun de apărare;

g) importul de suporturi materiale, cum ar fi pelicule, benzi magnetice, discuri, pe care sunt înregistrate filme sau programe destinate activității de radio și televiziune, cu excepția celor de publicitate;

h) importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donații destinate unor scopuri cu caracter religios, de apărare a sănătății, de apărare a țării sau siguranței naționale, artistic, sportiv, de protecție și ameliorare a mediului, de protecție și conservare a monumentelor istorice și de arhitectură, în condițiile stabilite prin norme;

i) importul de bunuri finanțate din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, organisme internaționale și/sau organizații nonprofit din străinătate și din țară, în condițiile stabilite prin norme;

j) importul următoarelor bunuri: bunurile de origine română, bunurile străine care, potrivit legii, devin proprietatea statului, bunurile reparate în străinătate sau bunurile care le înlocuiesc pe cele necorespunzătoare calitativ, returnate partenerilor externi în perioada de garanție, bunurile care se înapoiază în țară ca urmare a unei expedieri eronate, echipamentele pentru protecția mediului, stabilite prin hotărâre a Guvernului.

4.5.3. Scutiri pentru exporturi sau alte operațiuni

similiare și pentru transportul internațional

Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:

a) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara țării, de către furnizor sau de altă persoană în contul său;

b) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara țării de cumpărătorul care nu este stabilit în interiorul țării, sau de altă persoană în contul său, cu excepția bunurilor transportate de cumpărătorul însuși și folosite la echiparea sau aprovizionarea ambarcațiunilor de agrement și avioanelor de turism sau a oricărui mijloc de transport de uz privat;

c) prestările de servicii, inclusiv transportul și prestările de servicii accesorii transportului, legate direct de exportul de bunuri sau de bunurile plasate în regimuri vamale suspensive, cu excepția prestărilor de servicii scutite, potrivit art. 141;

d) transportul, prestările de servicii accesorii transportului, alte servicii direct legate de importul bunurilor, dacă valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate;

e) transportul internațional de persoane și serviciile direct legate de acest transport, inclusiv livrările de bunuri destinate a fi acordate ca tratație pasagerilor la bordul unui vapor, avion, autocar sau tren;

f) în cazul navelor utilizate pentru transportul internațional de persoane și/sau de mărfuri, pentru pescuit sau altă activitate economică sau pentru salvare ori asistență pe mare, al navelor de război, următoarele operațiuni:

1. livrarea de carburanți, echipamente și alte bunuri destinate a fi încorporate sau utilizate pe nave, cu excepția navelor folosite pentru pescuit fluvial sau de coastă;

2. prestările de servicii efectuate pentru nevoile directe ale navelor și/sau pentru încărcătura acestora;

g) în cazul aeronavelor care prestează transporturi internaționale de persoane și/sau de mărfuri, următoarele operațiuni:

1. livrările de carburanți, echipamente și alte bunuri destinate a fi încorporate sau utilizate pe aeronave;

2. prestările de servicii efectuate pentru nevoile directe ale aeronavelor și/sau pentru încărcătura acestora;

h) prestările de servicii pentru navele aflate în proprietatea companiilor de navigație care își desfășoară activitatea în regimul special maritim sau operate de acestea, precum și livrările de nave în întregul lor către aceste companii;

i) livrările de bunuri și prestările de servicii, în favoarea misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, a personalului acestora, precum și a oricăror cetățeni străini având statut diplomatic sau consular în România, în condiții de reciprocitate;

j) livrările de bunuri și prestările de servicii, în favoarea reprezentanțelor organismelor internaționale și interguvernamentale acreditate în România, precum și a cetățenilor străini angajați ai acestora, în limitele și în conformitate cu condițiile precizate în convențiile de înființare a acestor organizații;

k) livrările de bunuri și/sau prestările de servicii, către forțele armate ale statelor străine membre NATO, pentru uzul forțelor armate sau al personalului civil care însoțește forțele armate sau pentru aprovizionarea cantinelor, dacă forțele iau parte la efortul de apărare comun; în cazul în care bunurile nu sunt expediate sau transportate în afara țării și pentru prestările de servicii, scutirea se acordă potrivit unei proceduri de restituire a taxei, stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice;

l) livrările de bunuri și prestările de servicii finanțate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile acordate de către guverne străine, de organisme internaționale și de organizații nonprofit și de caritate din străinătate și din țară, inclusiv din donații ale persoanelor fizice;

m) construirea, consolidarea, extinderea, restaurarea și reabilitarea lăcașurilor de cult religios sau a altor clădiri utilizate în acest scop;

n) prestările de servicii poștale, efectuate pe teritoriul României de operatorii prevăzuți de Ordonanța Guvernului nr.70/2001 pentru ratificarea Actelor adoptate de Congresul Uniunii Poștale Universale de la Beijing (1999), aprobată prin Legea nr. 670/2001, constând în preluarea și distribuirea trimiterilor poștale din străinătate, inclusiv servicii financiar-poștale;

o) servicii prestate de persoane din România, în contul beneficiarilor cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru bunurile din import aflate în perioada de garanție;

p) prestările de servicii efectuate de intermediari care acționează în numele sau în contul unei alte persoane, atunci când intervin în operațiuni prevăzute de prezentul articol.

Prin norme se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxa pe valoarea adăugată pentru operațiunile prevăzute la alin. (1) și, după caz, procedura și condițiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată.

4.5.4. Scutiri speciale legate de traficul internațional de bunuri

Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:

a) livrarea de bunuri care sunt plasate în regim de antrepozit vamal;

b) livrarea de bunuri destinate plasării în magazinele duty-free și în alte magazine situate în aeroporturile internaționale, prevăzute la Secțiunea 1 a Capitolului I din Ordonanța Guvernului nr.86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală, precum și livrările de bunuri efectuate prin aceste magazine;

c) următoarele operațiuni desfășurate într-o zonă liberă sau într-un port liber:

1. introducerea de bunuri străine într-o zonă liberă sau port liber, direct din străinătate, în vederea simplei depozitări, fără întocmirea de formalități vamale;

2. operațiunile comerciale de vânzare-cumpărare a mărfurilor străine între diverși operatori din zona liberă sau portul liber sau între aceștia și alte persoane din afara zonei libere sau a portului liber;

3. scoaterea de bunuri străine din zona liberă sau portul liber, în afara țării, fără întocmirea de declarații vamale de export, bunurile fiind în aceeași stare ca în momentul introducerii lor în zona liberă sau portul liber;

Scutirile prevăzute nu se aplică bunurilor care sunt livrate pentru utilizare sau consum în România, inclusiv în antrepozitul vamal, zona liberă sau în portul liber, sau care rămân în România la încetarea situațiilor prevăzute.

Prin norme se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxa pe valoarea adăugată pentru operațiunile prevăzute și, după caz, procedura și condițiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată.

4.6. Faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată

Faptul generator al taxei reprezintă faptul prin care sunt realizate condițiile legale, necesare pentru exigibilitatea taxei. Taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă atunci când autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, la un moment dat, să solicite taxa pe valoarea adăugată de la plătitorii taxei, chiar dacă plata acesteia este stabilită prin lege la o altă dată.

Faptul generator al taxei intervine și taxa devine exigibilă, la data livrării de bunuri sau la data prestării de servicii, cu excepțiile prevăzute în prezentul titlu.

Livrările de bunuri și prestările de servicii care se efectuează continuu, dând loc la decontări sau plăți succesive, cum sunt gazele naturale, apa, serviciile telefonice, energia electrică și altele asemenea, se consideră că sunt efectuate în momentul expirării perioadelor la care se referă aceste decontări sau plăți.

Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator și intervine:

a) la data la care este emisă o factură fiscală, înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii;

b) la data încasării avansului, în cazul în care se încasează avansuri înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii. Se exceptează de la această prevedere avansurile încasate pentru plata importurilor și a drepturilor vamale stabilite, potrivit legii, și orice avansuri încasate pentru operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată sau care nu sunt în sfera de aplicare a taxei. Prin avansuri se înțelege încasarea parțială sau integrală a contravalorii bunurilor sau serviciilor, înaintea livrării, respectiv a prestării.

În cazul construirii unui bun imobil, antreprenorul general poate opta pentru ca exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată să intervină la data livrării bunului imobil, în condiții stabilite prin norme.

Pentru serviciile efectuate de persoanele impozabile stabilite în străinătate pentru care beneficiarii au obligația plății taxei pe valoarea adăugată, exigibilitatea taxei intervine la data primirii facturii prestatorului sau la data achitării parțiale sau totale a serviciului, în cazul în care nu s-a primit factura prestatorului până la această dată.

Pentru operațiunile de închiriere de bunuri mobile și operațiunile de leasing contractate cu un prestator stabilit în străinătate, denumite în continuare operațiuni de leasing extern, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la fiecare din datele specificate în contract pentru plata ratelor. Dacă se efectuează plăți în avans, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data efectuării plății.

În cazul livrării de bunuri cu plata în rate între persoane stabilite în țară, al operațiunilor de leasing intern, de închiriere, de concesionare sau de arendare de bunuri, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la fiecare din datele specificate în contract pentru plata ratelor, respectiv a chiriei, redevenței sau arendei. În cazul încasării de avasuri față de data prevăzută în contract, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data încasării avansului.

Pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care se efectuează continuu, dând loc la decontări sau plăți succesive – energie electrică și termică, gaze naturale, apă, servicii telefonice și altele similare -, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data întocmirii documentelor prin care furnizorii/prestatorii au stabilit cantitățile livrate și serviciile prestate, dar nu mai târziu de finele lunii următoare celei în care s-a efectuat livrarea/prestarea.

În cazul livrării de bunuri sau prestării de servicii, realizate prin intermediul unor mașini automate de vânzare sau de jocuri, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data când se extrage numerar din automatul de vânzare sau de jocuri.

Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă sumelor constituite drept garanție pentru acoperirea eventualelor reclamații privind calitatea lucrărilor de construcții-montaj ia naștere la data încheierii procesului-verbal de recepție definitivă sau, după caz, la data încasării sumelor, dacă încasarea este anterioară acestuia.

În cazul unui import de bunuri, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data când se generează drepturi de import pentru bunurile respective, conform legislației vamale în vigoare.

4.7. Cotele de taxă pe valoarea adăugată

Cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 19% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operațiune impozabilă care nu este scutită de taxa pe valoarea adăugată sau care nu este supusă cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată.

Cota redusă a taxei pe valoarea adăugată este de 9% și se aplică asupra bazei de impozitare, pentru următoarele prestări de servicii și/sau livrări de bunuri:

a) dreptul de intrare la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții;

b) livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate exclusiv publicității;

c) livrările de proteze de orice fel și accesoriile acestora, cu excepția protezelor dentare;

d) livrările de produse ortopedice;

e) medicamente de uz uman și veterinar;

f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.

4.8. Regimul deducerilor

4.8.1. Dreptul de deducere

Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa pe valoarea adăugată deductibilă devine exigibilă.

Pentru bunurile importate până la data de 31 decembrie 2003, în baza certificatelor de suspendare a taxei pe valoarea adăugată, eliberate în baza Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, pentru care termenul de plată intervine după data de 1 ianuarie 2004 inclusiv, taxa pe valoarea adăugată devine deductibilă la data plății efective.

Dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul să deducă:

a) taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă;

b) taxa pe valoarea adăugată achitată pentru bunurile importate.

De asemenea, se acordă oricărei persoane impozabile, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, dreptul de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării pentru realizarea următoarelor operațiuni:

a) livrări de bunuri și/sau prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată,

b) operațiuni rezultând din activități economice, pentru care locul livrării/prestării este considerat a fi în străinătate, dacă taxa pe valoarea adăugată ar fi deductibilă, în cazul în care operațiunea s-ar desfășura în țară.

În condițiile stabilite prin norme, se acordă dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru achizițiile de bunuri și/sau servicii destinate realizării, efectuate de persoane impozabile înainte de înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

Nu poate fi dedusă taxa pe valoarea adăugată pentru:

a) bunuri/servicii achiziționate de furnizori/prestatori în contul clienților și care apoi se decontează acestora;

b) băuturi alcoolice și produse din tutun destinate acțiunilor de protocol.

Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcție de felul operațiunii, cu unul din următoarele documente:

a) pentru taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factură fiscală, și este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

b) pentru importuri de bunuri, cu declarația vamală de import sau un act constatator emis de autoritățile vamale; pentru importurile care mai beneficiază de amânarea plății taxei în vamă, se va prezenta și documentul care confirmă achitarea taxei pe valoarea adăugată.

Prin normele de aplicare a prezentului titlu, se prevăd situațiile în care se poate folosi un alt document pentru a justifica dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

Orice persoană impozabilă, care a aplicat regimul special de scutire și ulterior trece la aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată la data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru:

a) bunuri de natura stocurilor, conform reglementărilor contabile, care se află în stoc la data la care persoana respectivă a fost înregistrată cu plătitor de taxă pe valoarea adăugată;

b) bunuri de natura mijloacelor fixe, care au fost achiziționate cu cel mult 90 de zile anterior datei de înregistrare ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

Pentru exercitarea dreptului de deducere trebuie îndeplinite următoarele condiții:

a) bunurile respective urmează a fi folosite pentru operațiuni cu drept de deducere;

b) persoana impozabilă trebuie să dețină o factură fiscală sau un alt document legal aprobat care justifică suma taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor achiziționate.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate, destinate realizării obiectivelor proprii de investiții, stocurilor de produse cu destinație specială, finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, se deduce potrivit prevederilor legale.

Cu taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru realizarea obiectivelor proprii de investiții se vor reîntregi obligatoriu disponibilitățile de investiții.

Sumele deduse în cursul anului fiscal pentru obiectivele proprii de investiții pot fi utilizate numai pentru plăți aferente aceluiași obiectiv de investiții. La încheierea exercițiului financiar, sumele deduse și neutilizate se virează la bugetul de stat sau bugetele locale în conturile și la termenele stabilite prin normele metodologice anuale privind încheierea exercițiului financiar-bugetar și financiar-contabil, emise de Ministerul Finanțelor Publice.

4.8.2. Perioada fiscală

Perioada fiscală pentru taxa pe valoarea adăugată este luna calendaristică.

Pentru persoanele impozabile care nu au depășit în cursul anului precedent o cifră de afaceri din operațiuni taxabile și/sau scutite cu drept de deducere de 100.000 euro inclusiv, la cursul de schimb valutar din ultima zi lucrătoare a anului precedent, perioada fiscală este trimestrul calendaristic.

Persoanele impozabile care se încadrează în prevederi au obligația de a depune la organele fiscale teritoriale, până la data de 25 ianuarie, o declarație în care să menționeze cifra de afaceri din anul precedent.

Persoanele impozabile care iau ființă în cursul anului trebuie să declare, cu ocazia înregistrării fiscale, cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în cursul anului, iar dacă aceasta nu depășește 100.000 euro inclusiv, au obligația de a depune deconturi trimestriale în anul înființării. Dacă cifra de afaceri obținută în anul înființării este mai mare de 100.000 euro, în anul următor perioada fiscală va fi luna calendaristică, iar dacă cifra de afaceri obținută nu depășește 100.000 euro inclusiv, perioada fiscală va fi trimestrul, urmând ca persoana impozabilă să se conformeze prevederilor.

4.9. Rambursarea taxei pe valoarea adăugată

Orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care realizează sau urmează să realizeze atât operațiuni care dau drept de deducere, cât și operațiuni care nu dau drept de deducere, este denumită în continuare plătitor de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt.

Dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor și serviciilor achiziționate de orice plătitor de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt se determină conform prezentului articol.

Achizițiile de bunuri și servicii destinate exclusiv realizării de operațiuni care dau drept de deducere, inclusiv de investiții destinate realizării de astfel de operațiuni, se înscriu într-un jurnal pentru cumpărări, care se întocmește separat pentru aceste operațiuni, și taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora se deduce integral.

Achizițiile de bunuri și servicii destinate exclusiv realizării de operațiuni care nu dau drept de deducere, precum și de investiții care sunt destinate realizării de astfel de operațiuni se înscriu în jurnalul pentru cumpărări, care se întocmește separat pentru aceste operațiuni, iar taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora nu se deduce.

Bunurile și serviciile pentru care nu se cunoaște destinația în momentul achiziției, respectiv dacă vor fi utilizate pentru realizarea de operațiuni care dau drept de deducere sau operațiuni care nu dau drept de deducere ori pentru care nu se poate determina proporția în care sunt sau vor fi utilizate pentru operațiuni care dau drept de deducere și operațiuni care nu dau drept de deducere, se evidențiază într-un jurnal pentru cumpărări întocmit separat. Taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor achiziții se deduce pe bază de pro-rata.

Prin excepție, în cazul achizițiilor destinate realizării de investiții, care se prevăd că vor fi utilizate atât pentru realizarea de operațiuni care dau drept de deducere, cât și pentru operațiuni care nu dau drept de deducere, este permisă deducerea integrală a taxei pe valoarea adăugată pe parcursul procesului investițional, urmând ca taxa dedusă să fie ajustată în conformitate cu procedura stabilită prin norme.

În cursul unui an fiscal este permisă rectificarea taxei deduse aferente achizițiilor de bunuri/servicii care se constată că ulterior au fost utilizate pentru altă destinație decât cea prevăzută la data achiziției. Rectificările se evidențiază pe rândurile de regularizare din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Pro-rata se determină ca raport între: veniturile obținute din operațiuni care dau drept de deducere, inclusiv subvențiile legate direct de prețul acestora, la numărător, iar la numitor veniturile de la numărător plus veniturile obținute din operațiuni care nu dau drept de deducere. În calculul pro-rata, la numitor se adaugă alocațiile, subvențiile sau alte sume primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, în scopul finanțării de activități scutite fără drept de deducere sau care nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Se exclud din calculul pro-rata veniturile financiare, dacă acestea sunt accesorii activității principale. Nu se includ în calculul pro-rata serviciile efectuate de prestatori stabiliți în străinătate, pentru care beneficiarii au obligația plății taxei pe valoarea adăugată. Pro-rata se determină anual, situație în care elementele prevăzute la numitor și numărător sunt cumulate pentru întregul an fiscal. Prin excepție, aceasta poate fi determinată lunar sau trimestrial, după caz, situație în care elementele prevăzute la numitor și numărător sunt cele efectiv realizate în cursul fiecărei luni, respectiv trimestru.

Pro-rata aplicabilă provizoriu pentru un an este ori pro-rata definitivă determinată pentru anul precedent, ori pro-rata estimată în funcție de operațiunile prevăzute a fi realizate în anul curent. Persoanele impozabile trebuie să comunice organului fiscal teritorial, la începutul fiecărui an fiscal, cel mai târziu până la data de 25 ianuarie, nivelul pro-rata provizorie aplicată, precum și modul de determinare a acesteia. Taxa pe valoarea adăugată de dedus se determină prin aplicarea pro-rata provizorie asupra taxei pe valoarea adăugată deductibile, aferente achizițiilor destinate atât realizării de operațiuni care dau drept de deducere, cât și celor care nu dau drept de deducere.

Persoanele impozabile care nu au determinat pro-rata provizorie la începutul anului, deoarece nu realizau și nici nu prevedeau realizarea de operațiuni fără drept de deducere în cursul anului, și care ulterior realizează astfel de operațiuni nu au obligația să calculeze și să utilizeze pro-rata provizorie. În cursul anului este permisă deducerea integrală a taxei pe valoarea adăugată. La finele anului vor aplica următoarele reguli:

a) dacă pot efectua separarea achizițiilor de bunuri/servicii pe destinații, vor regulariza astfel: din taxa dedusă în cursul anului se scade taxa de dedus rezultată prin aplicarea pro-rata definitivă pentru achizițiile destinate atât realizării de operațiuni cu drept de deducere, cât și pentru operațiuni fără drept de deducere, și/sau taxa aferentă bunurilor/serviciilor destinate exclusiv operațiunilor cu drept de deducere, determinate, iar diferența rezultată se înscrie pe un rând distinct în decontul din ultima perioadă fiscală a anului, ca taxă de plată la bugetul de stat;

b) dacă nu se poate efectua separarea pe destinații, se aplică pro-rata definitivă asupra tuturor achizițiilor de bunuri și servicii efectuate în cursul anului, iar diferența rezultată se înscrie pe un rând distinct în decontul din ultima perioadă fiscală a anului.

Pro-rata definitivă se determină în luna decembrie, în funcție de realizările efective din cursul anului.

Regularizarea deducerilor operate după pro-rata provizorie se realizează prin aplicarea pro-rata definitivă asupra sumei taxei pe valoarea adăugată deductibile aferente achizițiilor. Diferența în plus sau în minus față de taxa dedusă, conform pro-rata provizorie, se înscrie pe un rând distinct în decontul ultimei perioade fiscale.

În situații speciale, când pro-rata calculată potrivit prevederilor prezentului articol nu asigură determinarea corectă a taxei de dedus, Ministerul Finanțelor Publice, prin direcția de specialitate, poate aproba aplicarea unei pro-rata speciale, la solicitarea persoanelor impozabile în cauză, pe baza justificării prezentate. Dacă aprobarea a fost acordată în timpul anului, persoanele impozabile au obligația să recalculeze taxa pe valoarea adăugată dedusă de la începutul anului pe bază pro-rata specială, aprobată. Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt pot renunța la aplicarea pro-rata specială numai la începutul unui an calendaristic și sunt obligate să anunțe organele fiscale.

La cererea justificată a persoanelor impozabile, organele fiscale la care acestea sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot aproba ca pro-rata să fie determinată lunar sau trimestrial, după caz. În anul în care a fost acordată aprobarea, persoanele impozabile au obligația să recalculeze taxa pe valoarea adăugată dedusă de la începutul anului pe bază pro-rata lunară sau trimestrială. Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt pot renunța la aplicarea pro-rata lunară sau trimestrială numai la începutul unui an fiscal și sunt obligate să anunțe organele fiscale. Pro-ratele lunare sau trimestriale efectiv realizate sunt definitive și nu se regularizează la sfârșitul anului.

În situația în care taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate de o persoană impozabilă, care este dedusă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă operațiunilor taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit în continuare sumă negativă a taxei pe valoarea adăugată.

În situația în care taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunilor taxabile, exigibilă într-o perioadă fiscală, denumită taxă colectată, este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate, dedusă în acea perioadă fiscală, rezultă o diferență denumită taxă pe valoarea adăugată de plată pentru perioada fiscală de raportare.

După determinarea taxei de plată sau a sumei negative a taxei pe valoarea adăugată pentru operațiunile din perioada fiscală de raportare, persoanele impozabile trebuie să efectueze regularizările prevăzute de prezentul articol prin decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Se determină suma negativă a taxei pe valoarea adăugată cumulată, prin adăugarea la suma negativă a taxei pe valoarea adăugată, rezultată în perioada fiscală de raportare, a soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată reportat din decontul perioadei fiscale precedente, dacă nu a fost solicitat a fi rambursat.

Se determină taxa pe valoarea adăugată de plată cumulată, în perioada fiscală de raportare, prin adăugarea la taxa pe valoarea adăugată de plată din perioada fiscală de raportare a sumelor neachitate la bugetul de stat până la data depunerii decontului de taxă pe valoarea adăugată din soldul taxei pe valoarea adăugată de plată al perioadei fiscale anterioare.

Prin decontul de taxă pe valoarea adăugată, persoanele impozabile trebuie să determine diferențele dintre sumele prevăzute, care reprezintă regularizările de taxă și stabilirea soldului taxei pe valoarea adăugată de plată sau a soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată. Dacă taxa pe valoarea adăugată de plată cumulată este mai mare decât suma negativă a taxei pe valoarea adăugată cumulată, rezultă un sold de taxă pe valoarea adăugată de plată în perioada fiscală de raportare. Dacă suma negativă a taxei pe valoarea adăugată cumulată este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată de plată cumulată, rezultă un sold al sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, în perioada fiscală de raportare.

Persoanele impozabile înregistrate ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată pot solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul de taxă pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, decontul fiind și cerere de rambursare, sau pot reporta soldul sumei negative în decontul perioadei fiscale următoare.

Dacă o persoană impozabilă solicită rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, aceasta nu se reportează în perioada fiscală următoare. Nu poate fi solicitată rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, mai mic de 50 milioane lei inclusiv, aceasta fiind reportată obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare.

În cazul persoanelor juridice care se divizează sau sunt absorbite de altă persoană impozabilă, soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată pentru care nu s-a solicitat rambursarea este preluat în decontul persoanei care a preluat activitatea.

În situația în care două sau mai multe persoane juridice impozabile fuzionează, persoana impozabilă care preia activitatea va prelua și soldul taxei pe valoarea adăugată de plată către bugetul de stat, cât și soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, pentru care nu s-a solicitat rambursarea din deconturile persoanelor care s-au lichidat cu ocazia fuziunii.

Rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată se efectuează de organele fiscale, în condițiile și potrivit preocedurilor stabilite prin normele procedurale în vigoare.

Pentru operațiuni scutite de taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere, persoanele neînregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată, potrivit procedurii prevăzute prin norme.

4.10. Evaziune și fraudă în materie de TVA

Tehnicile de sustragere la plată a impozitelor sunt de la cele mai simple la cele mai complexe. Cea mai simplă o reprezintă neînregistrarea în parte sau în întregime a veniturilor realizate sau serviciile prestate. Acest fenomen este foarte greu de controlat deoarece ulterior nu se poate dovedi aceasta, ci numai dacă făptuitorii sunt prinși în flagrant.

O altă tehnică este folosită de importatorii sau producătorii de mărfuri. Aceștia subevaluează mărfurile prin declararea unor valori foarte mici, uneori chiar a zecea parte din valoarea reală. Ulterior acestea sunt facturate către o societate fictivă sau către engros-ist la un preț apropiat de prețul de piață. Engros-istul, care de obicei, este una și aceeași societate cu importatorul vinde, de asmenea, cu un profit foarte mic. În acest fel, sunt sustrase sume importante reprezentând TVA, impozit pe profit sau accize.

Multe societăți comerciale înregistrează debite mari la bugetul de stat pe care nu le achită în timpul activității comerciale, ulterior acestea sunt concesionate la persoane fizice străine devenind astfel și aceste asocietăți „fantomă”. Aceasta este o altă tehnică de evaziune fiscală. Metoda este folosită de producătorii sau comercianții de alcool, cafea, tutun sau produse petroliere, îndeosebi produsele accizebile. În acest fel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu sume uriașe.

Aceste tehnici de evaziune fiscală au fost stopate în țările dezvoltate din vestul Europei, fiind „importate” la noi în țară, iar din punct de vedere legislativ nu s-a întreprins nimic în acest domeniu.

De exemplu, în anul 1997, toți importatorii de cafea ( SUPERBRAZILIA PRODCOM, BUENO FOOD, LAMA GROUP, ELITE etc.) au fost verificați asupra modului de aprovizionare cu cafea verde. Din verificarea facturilor fiscale de aprovizionare s-au constatat următoarele:

distribuitorul de facturi atribuise facturile altor societăți comerciale;

societățile nu au fost identificate la sediul social declarat;

asociații sau administratorii societăților nu au fost în țară în momentul derulării activității economice;

facturile nu au fost completate cu toate datele de identificare privind furnizorul, beneficiarul și datele privind expediția;

societățile furnizoare nu au depus bilanțuri, declarații de impozite și taxe la organele fiscale teritoriale;

nu s-a putut prezenta înștiințarea de plătitor de TVA a furnizorului;

contravaloarea mărufilor a fost achitată în numerar sau prin conturi deschise la bănci cu credibilitate redusă.

În urma controalelor au fost calculate diferențe de impozit pe profit, TVA și majorări de întârziere în sumă de 1.700.000 RON, până în prezent nefiind recuperată nici o sumă deoarece acestea au fost contestate, iar pe durata soluționării contestațiilor societățile au fost cesionate, neputându-se identifica făptuitorii fradei fiscale, deși au fost sesizeta organele de cercetare penală.

În anul 1999, societățile de transport internațional de persoane cu capital turcesc (MURAT și TOROS ) au încheiat contracte de leasing cu societăți din Turcia pentru autocarele destinate activității de transport. Pentru aceste contracte de leasing societățile de transport din România erau obligate să calculeze, să înregistreze și să vireze la bugetul statului impozit pe redevență ( pentru veniturile realizate în România de persoane nerezidente ) și TVA. În urma controlului s-au stabilit diferențe de impozite și majorări în sumă de 33 miliarde lei la nivelul anului 1999. Nici aceste sume nu au fost recuperate deoarece organele de executare silită nu au avut pe ce face poprire, autocarele fiind trasferate în Turcia, conturile bancare au fost închise, iar mijloacele fixe cesionate.

Societatea comercială GRETZA SRL a exportat produse finite în Cipru, la o societate offshore. Veniturile obținute din vânzarea produselor au fost mai mici decât cheltuielile efectuate pentru obținerea producției. În realitate, mărfurile erau exportate în Belgia la un preț de trei ori mai mare decât prețul de vânzare din România (diferența fiind impozitată în Cipru, unde impozitul pe venit este de numai 4 %). În urma verificărilor efectuate s-a constatat că atât societatea din Belgia, cât și cea din Cipru aveau același asociat. A fost recalculat impozit pe profit în sumă de 620.000 RON.

Taxa pe valoarea adaugată se spune că este unul din impozitele mai puțin predispuse a fi obiectul evaziunii fiscale. Se are în vedere, când se face această afirmație, că T.V.A., fiind înscrisă obligatoriu în documentul care atesta transferul proprietății unui bun, prezintă posibilitatea controlului încrucișat în vederea stabilirii realității operațiunii impozabile (la vânzător și la cumpărător).

Cu toate acestea, chiar în țările cu sisteme fiscale solide, evazioniștii nu pierd din vedere nici acest impozit. Este vorba, de exemplu, de `institutia` taxi-ului. `Taxi` este un `mandatar` a cărui unică funcție este de a fi înscris la Registrul Comerțului pentru a emite, sub acoperirea antetului său, facturi de vânzare fictive.

Altfel spus, el conduce o firmă de fațadă, însărcinată să emită documente comerciale corespunzătoare operațiunilor fictive desfășurate de firme reale și în aparență, ireproșabile în ceea ce privește activitatea desfășurată. Prin aceste facturi se permite societăților comerciale beneficiare (reale) să obtina rambursări de T.V.A..

Cu atât sunt mai mari posibilitățile de evaziune fiscală, în materie de T.V.A. la noi, unde sistemul fiscal fragil este dublat de un aparat fiscal nu tocmai performant.

Cel care își propune să verifice dacă agentul economic a stabilit o sumă corectă privind T.V.A. pe care el trebuie să o suporte pentru activitatea unei anumite perioade, nu are decât să calculeze valoarea adaugată prin însumarea elementelor componente și să-i aplice cota de T.V.A.

Deoarece T.V.A. calculată ca diferență între taxa aferentă ieșirilor (facturărilor) și cea corespunzătoare intrărilor (cumpărărilor) nu este taxa aferenta valorii adaugate pentru producția realizată într-o anumită perioadă, trebuie mai întâi făcute unele corecții atât la T.V.A. colectate, cât și a celei deductibile pentru a exista comparabilitate între cele două metode de calcul.

Condițiile se referă la:

•scăderea din T.V.A. deductibilă a taxei aferente cumpărărilor de active imobilizate;

•influențarea T.V.A. deductibile cu taxa aferentă diferențelor dintre soldul final și cel inițial al stocurilor; se scade taxa aferentă soldurilor finale și se adaugă cea aferentă soldurilor inițiale;

•influențarea T.V.A. colectată cu taxa aferenta diferenței dintre soldul final al ieșirilor și cea aferentă soldului inițial al ieșirilor; se adaugă taxa aferentă soldului final și se scade cea aferentă soldului inițial.

Folosind metoda de determinare a T.V.A. pe baza aplicării cotei de impozitare asupra valorii adaugate obținută prin însumarea elementelor componente ale acesteia se poate verifica dacă agentul economic în cauză a efectuat vreo evaziune fiscala prin:

•înscrierea în registrul de cumpărări a unor facturi fictive pentru a majora T.V.A. deductibilă și a micșora sau elimina datoria agentului economic față de bugetul de stat privind acest impozit;

•neînscrierea în registrul de vânzări a unor facturi emise de agentul economic sau neîntocmirea unor documente legale privind vânzările agentului economic

Verificarea concordanței taxei datorate pentru activitatea desfășurată de un agent economic, stabilită prin cele două metode se poate face pe diferite perioade de timp, mergând de la o lună la un an de zile.

În cazul unui agent economic care are și activitate de export este necesară o corecție suplimentară a taxei calculate pentru a exista o comparabilitate cu taxa calculată pe bază de valoare adaugată. De asemenea, verificarea este îngreunată în cazul agenților economici care lucrează cu mai multe cote, deoarece ajustările se complică.

 Capitolul 5

STUDIU DE CAZ LA SC “ANGELOCIP MIXT” SRL

5.1. Prezentarea societății

Denumirea societății este GENTIANASRL, societate cu răspundere limitată care își are sediul în municipiul Suceava.

 GENTIANAS.R.L. este persoană juridică română, fiind înmatriculată la Registrul Comerțului sub numărul J33/1721/1992 și are codul fiscal numărul R 3221120, eliberat de D.G.F.P.C.F.S. Suceava.

 Societatea își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române, conform contractului de asociere și al statutului firmei.

 În cadrul activității sale sociale, societatea este titulară de drepturi si obligații și poate să dobândească dreptul de proprietate și alte drepturi acordate de legislația română actuală și cea care apare pe perioada funcționării sale.

 Durata de funcționare a societății este nelimitată.

 Capitalul social a fost de 1.000 de lei numerar din data de 8 iunie 1992. El a fost divizat în 20 de părți sociale în valoare de 50 lei fiecare. Capitalul a fost subscris în numerar de asociatul unic Țurcan Ioan. Părțile sociale sunt indivizibile. Concesiunea părților sociale se va efectua potrivit prevederilor statutare.

Organizarea contabilității

 Organizarea și conducerea corectă a contabilității la GENTIANAS.R.L. se asigură în conformitate cu obiectivele prevăzute de Legea Contabilității numărul 82/1991. 

Documentele privind operațiunile economico-financiare au un caracter patrimonial care se referă la activitatea societății; sunt evidențiate în contabilitate conform regulamentului pentru aplicarea Legii Contabilității aprobată prin Hotărîrea de Guvern numărul 704/14.12.1993.

În conformitate cu prevederile legii, contabilitatea la GENTIANAS.R.L.este organizată în compartimente distincte de directorul economic. 

Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, în conformitate cu prevederile legii, revine directorului economic (contabil-șef ). 

Conducătorul compartimentului financiar-contabil asigură condițiile necesare pentru :

– întocmirea documentelor justificative privind operațiunile patrimoniale;

– organizarea și ținerea corectă și la zi a contabilității; organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului, precum și valorificarea rezultatelor acestora;

– respectarea regulilor de întocmire a bilanțului contabil;

– publicarea și depunerea la termen la organele în drept a  documentelor justificative a registrelor și balanțelor contabile, potrivit legii precum și păstrarea acestora.

 Documentele contabile constituie în sens larg suportul material cu ajutorul căruia se realizează întregul proces de cunoaștere contabilă, de  consemnare și culegere a informațiilor de prelucrare și prezentare a lor în diferite instrumente ale contabilității, de transmitere și stocare a acestor informații, date generate de circuitul economic al patrimoniului.

 Potrivit articolului 6 aliniatul 2 din Legea Contabilității "orice operație patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care să stea la baza înregistrării în contabilitate, dobândind calitatea de document justificativ".

 Documentele justificative, alături de celelalte registre contabile: registrul jurnal, registrul inventar, Cartea mare și bilanțul contabil, constituie documente contabile oficiale pentru realizarea controlului asupra operațiilor patrimoniale efectuate.

 Fluxul prelucrării contabile continuă cu înregistrarea operațiilor consemnate în documentele justificative, în instrumente cu ajutorul cărora se grupează și sistematizează informația trecută din documentele justificative, pentru a putea, în final să fie prezentate în mod generalizat în bilanțul contabil și în celelalte documente contabile de sinteză. 

Așa cum  prevede Legea Contabilității și Regulamentul privind aplicarea legii: “principalele registre ce se folosesc în contabilitate sunt registrul jurnal, registrul inventar și Cartea mare".

 În cadrul recapitulației, datele preluate din listele de inventariere sunt grupate pe structurile patrimoniale de activ și cele de datorii.

 Folosirea datelor contabile în procesul de conducere impune centralizarea și sintetizarea lor periodică.

 La această cerință răspund situațiile financiare contabile de sinteză și raportare. Prin intermediul lor, datele înregistrate, cu ajutorul sistemului de conturi, sunt centralizate și prezentate ca un tot unitar sub forma indicatorilor economico-financiari. Analizate din acest punct de vedere situațiile financiar-contabile reprezintă un sistem de indicatori economico-financiari care caracterizează situația patimoniului și rezultatele obținute.

5.3. Indicatori de apreciere a eficienței activității la societate

a.) Structura activelor

TABEL 1

·  Din datele tabelului nr. 1 se poate observa că datorită creșterii activelor imobilizate cu 1140 lei (2,46 %), a activelor circulante cu 21.410 lei (27,76%) și a contului de regularizare cu 490 lei (245%), activul total a crescut puțin mai lent cu 23.040 lei (18,64%).

·  Structura activului bilanțului arată o pondere mai mare a grupei de active circulante (rata ridicată a activelor circulante).

·   Numărul rotațiilor arată o creștere de la 2,24 la 3,32 deci  o utilizare mai bună a acestuia în anul 2005, deci o eficiență mai ridicată. În literatura de specialitate se apreciază, în cazul unităților cu profil comercial, că un număr de rotații sub 1 reflectă o organizare necorespunzătoare, iar peste 1,4 reflectă o situație bună.

b.)     Structura activelor circulante

                                                                TABEL 2                                                      

·    În sistemul de evidență financiară a întreprinderilor, în categoria activelor circulante sunt incluse  stocurile (ca valori din exploatare), creanțele sau datoriile terților (valori ușor realizabile sau realizabile pe termen scurt), disponibilitățile în numerar și de la bancă (valori disponibile).

·    Activele circulante reflectă o creștere cu 27,769 în condițiile unei creșterii cu 75,61% a cifrei de afaceri, ca urmare rotația s-a accelerat de la 3,6 la 4,94, deci cu aproxiamtiv 38%. În schimb, se remarcă o scădere a stocurilor cu 32,59% ca volum valoric și cu 32,02% ca pondere. S-a înregistrat și o creștere a creanțelor, care nu este un fapt favoabil pentru întreprindere.

  Deși din punct de vedere valoric, disponibilitățiile bănești au crescut cu 19.130 lei (202,65%), ponderea lor în totalul activului a crescut doar cu 16,76, ceea ce reflectă că trezoreria firmei nu funcționează excelent.

c.) Structura pasivelor

·    Sursele financiare ale firmei reprezintă premisa oricărei activități economico-productive. Ele pot fi grupate după destinație, pentru constituirea mijloacelor productive, sub forma activelor imobilizate și circulante ori după proveniență (surse proprii, asimilate, atrase sau împrumutate).

În pasivul bilanțului se regăsesc capitalurile proprii, provizioanele pentru riscuri și cheltuieli; acestea reflectă resursele financiare ale firmei cu o destinație specială și datoriile întreprinderii, sub forma obligațiilor și a creditelor.

TABEL 3

 ·             Se constată o modificare structurală nefavorabilă a activității financiare deoarece a crescut ponderea datoriilor de la 45,25% la 49,94%, iar ponderea capitalurilor proprii a scăzut de la 45,8% la 44,35% (cu 1,45%).

   Se remarcă o scădere a conturilor de regularizare cu 24,2%.

·            Pe ansamblu, se constată o evoluție aproape satisfăcătoare a volumului și structurilor financiare ale întreprinderii pentru că crește gradul de autofinanțare, iar gradul de îndatorare a crescut foarte puțin.

Deductibilitatea TVA la SC GENTIANA SRL

 La data de 1 iunie 2006, societatea prezintă următoarea situație la conturile: 

 În cursul lunii mai au loc următoarele operațiuni:

Se achizitioneaza marfuri în valoare de 20.000 lei, TVA 19%, la magazinul Suceava 1, conform facturii fiscale nr.6148863 (conform anexei nr.1)

Se înregistrează recepția mărfurilor respective, știindu-se că societatea practică un adaos comercial de 10% (conform anexei nr.2)

Se înregistrează factura fiscală de la E-ON MOLDOVA SA, în valoare de 200 lei, TVA 19% (conform anexei nr.3):

Se achizitioneaza marfuri în valoare de 3.000 lei, TVA 19%, la magazinul Suceava 2, conform facturii fiscale nr.1548711 (conform anexei nr.4):

Se înregistrează recepția mărfurilor respective, știindu-se că societatea practică un adaos comercial de 10% (conform anexei nr.5):

Se înregistrează vânzarea de mărfuri, conform monetarelor din luna curentă, în valoare de 119.000lei, la magazinul Suceava 1.

Se înregistrează vânzarea de mărfuri, conform monetarelor din luna curentă, în valoare de 11.900 lei, la magazinul Suceava 2.

Se înregistrează factura fiscală de la ORANGE SA, în valoare de 1000 lei, TVA 19% (conform anexei nr.6):

Se inregistreaza achizitia unui autoturism în valoare de 8000 Euro de la un furnizor strain, conform contractului de vanzare/cumparare. La data contractului, 1 Euro = 3,53 RON. Autoturismul se achizitioneaza în scopul transportarii marfurilor, (conform anexei nr.7):

8000 Euro x 3,53 = 28.240 RON

Se înregistrează taxele vamale datorate conform Declarației Vamale de Import

Se înregistrează comisionul vamal datorat conform Declarației Vamale de Import:

Se înregistrează TVA-ul aferent mărfurilor achiziționate, datorat Biroului Vamal, conform Declarației Vamale de Import:

Se înregistrează plata TVA-ului în vamă, conform Chitanței eliberate de Biroul Vamal:

Se înregistrează plata taxelor vamale și a comisionului vamal, conform chitanței eliberate de Biroul Vamal:

Se inregistreaza descarcarea gestiunii de marfa la magazinul Suceava 1

R 707 x 28,73% = 100.000 x 28,73% =28.730

TVA – 19.000

Cheltuieli cu marfa – 52.270

Se inregistreaza descarcarea gestiunii de marfa la magazinul Suceava 2:

Se inregistreaza regularizarea TVA-ului:

Se înregistrează regularizarea TVA-ului:

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Impozitele indirecte aduc o contribuție importantă la formarea resurselor bugetare, resurse pe care statul le poate utiliza la realizarea programelor economice și sociale pe care și le propune.

În multe țări dezvoltate, pentru a încuraja exportul unor produse cu un grad înalt de prelucrare, statul acordă exportatorilor diferite facilități fiscale (scutiri,reduceri sau restituiri ale impozitelor indirecte instituite asupra exportului).

În Belgia, Danemarca, Franta, Germania, Italia, Marea Britanie și Norvegia se acorda scutiri de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru produsele destinate exportului (în special manufacturate).

În România, în condițiile introducerii taxei pe valoarea adăugată, cota de impozitare a fost astfel stabilită încât să le egalizeze pe cele din impozitul pe circulația mărfurilor.

Principalul avantaj al taxei pe valoarea adăugată pentru economiile de tranziție este acela că noua structură a impunerii pe vânzări ajută la sfărâmarea cercului vicios al mecanismului de formare a prețului și al intervențiilor de corectare a dezechilibrului microeconomic. Taxa pe valoarea adăugată ajută economia să se îndrepte spre un sistem fiscal mai sigur pentru agenții economici,caracterizat de transparență pentru autorități.

Oportunitatea introducerii taxei pe valoarea adăugată a fost privită atât din punct de vedere economic cât și fiscal-bugetar.

Din punct de vedere economic, taxa pe valoarea adăugată încurajează investițiile și reduce costurile de investiție, făcându-le mai scumpe. Introducerea acesteia a condus la o creștere medie a prețurilor cu 5%.

Din punct de vedere fiscal, taxa pe valoarea adăugată a dus la realizarea unei uniuni vamale în sensul aplicării la frontieră, în cazul importurilor, a sistemului de impozitare, el putând evolua de la an la an în funcție de mersul execuției bugetare.

Cu privire la accize, se poate spune că ele au avut o evoluție ascendentă atât în mărime absolută cât și în procent. O parte a acestei creșteri se datorează, ca și în cazul taxei pe valoarea adăugată, influenței inflației.

Introducerea accizelor este argumentată de nevoile tot mai mari ale bugetului de stat, precum și de a limita sau chiar de a stopa consumul de produse dăunătoare sănătății.

Accizele, prin aplicarea lor, protejează anumite ramuri ale ecomomiei, acționând concomitent și paralel cu taxale vamale. Se urmărește frânarea consumului de înaltă tehnologie importată de diverși agenți economici.

Taxele vamale au și ele mai multe scopuri, cel mai important dintre ele fiind acela de a proteja industria națională și a aduce venituri bugetului statului.

Taxele vamale au un rol deosebit în promovarea exportului, România aliniindu-se altor țări în ceea ce privește utilizarea cotei zero pentru exporturile românești. Doar unele produse, îndeosebi cele brute neprelucrate, au restricții vamale.În ceea ce privește importurile, taxele vamale au un impact deosebit ajungând de la zero la 100% asupra valorii produselor în vamă. De asemenea, pentru unele bunuri de investiții, statul acordă o reducere substanțială sau chiar elimină taxele vamale.

Modificarea tarifului vamal periodic vădește preocuparea statului de a alinia obiectivele taxelor vamale cu întreaga strategie financiară a acestuia.

O primă propunere este legată de reducerea în continuare a gradului de fiscalitate, de micșorarea continuă a presiunii fiscale exercitate asupra agenților economici, deoarece cei defavorizați sunt agenții economici profitabili. În aceste condiții, agenții economici au posibilitatea de a-și spori propriile resurse pentru recapitalizare și restructurare.

Impozitele indirecte trebuie stabilite la acele nivele la care nu se realizează o presiune fiscală mare, care ar putea înăbuși liberă ințiativă, însă ele trebuie să asigure un minim necesar de resurse statului cu ajutorul cărora să-și poata realiza obiectivele economice și sociale.

Majorările la accize din ultima perioada de timp nu trebuiesc înțelese greșit; este normal ca accizele la carburanți să aibă un asemenea nivel (a se vedea experiența țărilor membre UE) dar greșeala guvernanților este la destinația pe care o dau acestor accize.

Sunt necesare măsuri de stimulare a alocării eficiente a resurselor pentru reluarea creșterii economice mai ales în contextul în care România dorește să se integreze în Uniunea Europeană.

În același timp, legislativul și executivul din țara noastră trebuie să țina seama că acest organism european nu dictează strict o anumită politică, ci lasă la latitudinea statelor membre anumite libertăți de opțiune în funcție de specificul național, iar în alte cazuri, propun anumite perioade de timp, care uneori se întind pe mai mulți ani, pentru aducerea la un regim unitar a unor reglementări sau practici naționale.

Trebuie să se urmărească sporirea simplității și transparenței sistemului de impozitare, precum și descurajearea tentativelor de evaziune fiscală, proces ce în România a atins cote foarte mari.

Flexibilitatea sistemului fiscal constituie un element esențial în succesul aplicării acestuia, în procesul de intervenție a statului în economie prin care se pot înlătura unele creșteri defectuoase ale activității economice.

Nivelul anumitor taxe și impozite la import trebuie astfel stabilite încât să se poată realiza o protecție reală a producătorilor interni, însă nivelul acestora nu poate fi foarte mare pentru că ar conduce la prohibirea importurilor.

Având în vedere fragilitatea actuală a economiei românești sunt necesare măsuri pentru continuarea reformei sistemului fiscal, astfel încât impozitele și taxele să asigure resurse financiare publice într-un mod echilibrat, fară a produce distorsiuni în domeniul prețurilor.

În altă ordine de idei, din perspectiva unei societăți comerciale, referindu-se la opțiunea acesteia de a plăti sau nu T.V.A., există argumente pro și contra alegerii acestei opțiuni.

Astfel, în cazul optării de către societatea comercială în a fi neplătitor de T.V.A, asociatul beneficiază de „relaxarea” neplătirii lui, indiferent de volumul achizițiilor sau de volumul vânzărilor bunurilor, produselor și/sau serviciilor. În acest caz, asociatul și conducerea managerială își îndreaptă privirile către obținerea de impozit pe profit, și de ce să nu recunoaștem, a unui impozit pe profit cât mai mic posibil, pentru a nu fi nevoită societatea să plătească prea mult.

În cazul în care societatea comercială optează să fie plătitoare de T.V.A., în funcție de cifra de afaceri a anului precedent, se va plăti/recupera T.V.A-ul lunar sau trimestrial. Aici ar exista două situații:

Societatea comercială are T.V.A. de recuperat. Dacă această valoare depășește 5.000 RON, societatea poate cere rambursarea sumei respective. Va urma un control de la Administrația Financiară, care va verifica de unde provin valorile T.V.A deductibilă și T.V.A. colectată și dacă în contabilitate sunt înregistrate corect.

Societatea comercială are T.V.A. de plată. Mulți dintre agenții economici, în cazul în care, înainte de depunerea Decontului de T.V.A la Administrația Financiară, reiese din actele înregistrate în contabilitate un T.V.A de plată considerat de către asociat mult prea mare, se „procedează” la obținerea unor facturi de intrări de la diferiți furnizori cu care societatea cooperează des în astfel de cazuri, prin care să deducă T.V.A. până la nivelul în care ar exista un T.V.A. de plată modest sau chiar de recuperat.

Acest obicei este des întâlnit în practica de zi cu zi, însă nu este conform eticii și legislației în vigoare, mai ales că respectivele facturi care s-au obținut fără a fi efectuate cu adevărat operațiunile economice, vor denatura adevărata situație a patrimoniului societății comerciale.

Agenții economici nu sunt obișnuiți cu ideea de a plăti lunar sau trimestrial T.V.A., pur și simplu din ideea că trebuie să plătească ceva pentru care ei nu câștigă nimic. Considerând că cotele de T.V.A ar fi fost mult mai mici decât cele de astăzi, 15%, 11% sau chiar 7%, comportamentul agenților economici nu s-ar schimba deloc.

În ceea ce privește impozitul pe profit, fiecare conducere sau asociat al unei firme, dorește ca, prin documentele justificative și prin rapoartele și registrele contabile, să reiasă că societatea este foarte profitabilă. Dar aceasta presupune că, societatea având profit, trebuie să plătească și impozit pe profit. Însă, se dorește mereu a părea cât mai profitabil, dar a plăti cât mai puțin impozit pe profit.

Bibliografie

ANEXE

Anexa nr. 1 – Factura fiscală nr. 6148836, achiziție marfă

Anexa nr. 2 – Notă de intrare recepție și constatare de diferențe

Anexa nr. 3 – Factură fiscală nr. 10235411, c/v energie electrică

Anexa nr. 4 – Factura fiscală nr. 1548711, achiziție marfă

Anexa nr. 5 – Notă de intrare recepție și constatare de diferențe

Anexa nr. 6 – Factură fiscală nr. 2569812, c/v abonamente și servicii telecomunicație

Anexa nr. 7 – Factură fiscală nr. 22548711, achiziție mijloc de transport

Anexa nr. 8 – Jurnal de cumpărări

Anexa nr. 9 – Jurnal de vânzări

Anexa nr. 1

Anexa nr.2

Anexa nr. 3

Anexa nr. 4

Anexa nr.5

Anexa nr.6

Anexa nr.7

Anexa nr. 8

Anexa nr.9