Tatuajele – dimensiuni sociale. Îndrumător științific, Conf. univ. dr. Adrian NETEDU Candidat, George -Lucian RUSU Iași 2019 CUPRINS Introducere… [627234]

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA”
FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL -POLITICE
SOCIOLOGIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Îndrumător științific,
Conf. univ. dr. Adrian NETEDU

Candidat: [anonimizat]
2019

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA”
FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL -POLITICE
SOCIOLOGIE

LUCRARE DE LICENȚĂ
Tatuajele – dimensiuni sociale.

Îndrumător științific,
Conf. univ. dr. Adrian NETEDU

Candidat: [anonimizat]
2019

CUPRINS

Introducere …………………………………………………………………………………………………………….. ….. 1

CAPITOLUL I: Arta tatuării – istorie și evoluție
I.1. Istoria tatuajelor …………………………………………. ………………………………………………………… . 4
I.2. Doctorul Nicolae Minovici și cercetările în domeniu …………………………………………………. . 6
I.3. Tatuajul, la granița dintre artă și kitsch ………………. ……………………………………………………. . 7
I.4. Evoluția tatuajelor …………………………………………………………………………………………………. 10
I.5. Tatuajele în prezent …………………… ………………………………………………………………………….. 11
I.6. Tatuajele în România …………………………………………………………………………………………….. 12

CAPITOLUL II: Percepția socială a tatuajului – identitate, sanctitate, trend estetic și
autoritate
II.1. Imaginea istorică și morală a tatuajului ………………………………………………………………….. … 14
II.2. Tatuajul și religia ………………………………………………………………………………………………… … 19
II.3. Tatuajul ca fenomen social ……………………………………………………………………………………. .. 22
II.4. Tatuajul ca fenomen deviant ………………………………………………………………………………….. . 22
II.5. Tatuajul ca oper ă artistică ………………………………………………………………………………………. 22
II.6. Legislație și reglementare ………………………………………………………………………………….. …… 23

CAPITOLUL III: Cercertare privind dimensiunile sociale a le tatuajelor
III.1. Scopul și obiectivele cercetării ………………………………………………………………………………. 29
III.2. Premisele cercetării …………………… ………………………………………………………………………… . 29
III.3. Metodo logia utilizată în cadrul studiului
III.3.1. Metode și eșantionare ……………………………………………………………………………… 30
III.3.2. Instrumentele cercetării …………………………………………………………………… ………. 34
III.4. Analiza și interpretarea rezu ltatelor ……………………………………………………………………….. . 34
III.5. Concluzii ……………………………………………………………………………………………………………. . 41
Bibliografie …………………………………………………………………………………………………………….. …. 43
Anexe ………. ………. ………………………………………………………………………………………….. ……… ….. 45

1
INTRODUCERE

Înțelegerea noastră și interesul manifestat față de corpul uman sunt consecințele unei lungi
transformări prin care a tre cut societatea umană. O persoană, este o ființă cu un corp, cu conștiință,
cu angajament și cu responsabilitate. Conceptul de „persoană” provine din latinescul „persona” care
desemna o mască exterioară individului. Celebrul Charles Darwin spunea: “ Nu exis tă națiune pe
această planetă care să nu cunoască acest fenomen”. Acest savant se referea la un aspect al culturii
umane ce ne însoțește mai mereu, se pare, încă din neolitic, adică tatuajul.
Aspectul fizic al unei persoane se reflectă în mod direct asupra percepției pe care aceasta o
are despre sine, în identitatea pe care acesta și -o crează în relațiile cu ceilalți. Individul uman este
actant al culturii sale indiferent de atitudine, căci este un depozitar a ceea ce dobândește ca membru
al societății. Tat uajul transmite un mesaj important despre individ: este un mod de a spune lumii cine
ești și în ce crezi, o modalitate vizuală cu înțelesuri specifice culturale și sociale.
Asumpția centrală a sociologiei este că lumea naturală este constituită social și transformată
de activitatea umană. Lumea externă, incluzând corpul uman, nu este o realitate istorică dată, ci
mediată de munca umană și interpretată prin cultură. Tatuajele sunt considerate în ziua de astazi un
"accesoriu" foarte la modă. De fapt, ele înregistrează cea mai mare popularitate de care s-a bucurat
vreodată acest tip de pictură pe trup. Modificările corporale transformă corpul și, odată cu asta, și
identitatea pe care -o atribuim cuiva. Nici modificările corporale nu sunt un element fix, prin va riatele
feluri în care se manifestă și capătă vizibilitate, ele prezintă o dinamică specifică, a cărei analiză
constituie subiectul celor ce urmează.
Cuvântul “tatuaj”, derivă de la cele două mari influențe pe care le suportă: polineziană și
tahitiană. Inf luența polineziană este sugerată prin cuvântul "ta", care se traduce prin "a lovi ceva",
influența tahitiană simțindu -și făcută prezența prin cuvântul "tatau", care se traduce prin "a însemna
ceva". Pura înt âmplare a făcut ca această descoperire să prindă contur în întreaga lume: un bărbat
rănit a descoperit această artă prin frecarea rănii cu o mână murdară de cenușă și resturi rămase dintr –
un incendiu izbucnit în apropierea sa. Semnul marcat a rămas chiar și după vindecarea rănii. Totuși,
încă din cele ma i vechi timpuri, oamenii și -au manifestat interesul față de corpul uman, au încercat
să îl înfrumusețeze, și să atragă atenția. De la machiaj și tatuaje până la operații estetice, atât femeile
cât și bărbații au apelat și apelează în continuare pentru a sc himba ceea ce nu le place la corpul lor,
pentru a -l îmbunătăți și pentru a -l face mai atractiv.

2
Tatuajul, mai mult decât un însemn corporal cu funcție strict vizuală, reprezintă un factor de
reorganizare a identității corporale a individului care se tatuează. Modificarea atitudinilor corporale,
care survine actului de tatuare, ia forme variate care p endulează între expunerea corpului și acoperirea
sa. Considerând ambele gesturi – de acoperire sau expunere a tatuajului, ca fiind acte conștiente și
deliberate de manifestare a identității corporale, înțelegerea lor se raportează la o sumă de variabile
care pornesc de la locul în care este plasat tatuajul pe corpul individului, până la spațiul public sau
privat în care corpul se expune și statutul individului tatuat în grupul în fața căruia își expune corpul.
Un tatuaj este, însă mai mult decat un semn, de sen realizat pe piele. Adevărata semnificație a acestei
culturi poate fi înțeleasă doar prin studierea istoriei și mitologiei acestei arte.

Motivarea alegerii temei
Cercetarea prezentă consideră că corpul este primul lucru pe care îl observăm și prima cal e
de comunicare non -verbală, în funcție de care introducem indivizii în anumite scheme de interpretare
și prin care le atribuim anumite caracteristici.
Am ales acest subiect pentru că este o practică tot mai întâlnită în lumea modernă, și în rândul
tineril or în special, și care merită o cunoaștere mai clară și mai profundă.
Până acum, sociologia nu prea a reușit să dezvolte o teorie puternică despre corp, astfel aceasta
a încercat să se diferențieze de celelalte științe, văzându -se pe sine ca pe o „știință interpretativă” a
acțiunii și interacțiunii sociale. Astăzi, lumea gândește diferit, și acționează diferit, iar asta se schimbă
de pe o zi pe alta, din ce în ce mai rapid. Adevăratul obiect de studiu al sociologiei este însă
interacțiunea dintre corpuri, c are este reprezentată de comportament, deoarece interacțiunea dintre
actorii sociali înseamnă alegere și înțelegere. Potrivit lui Max Weber, acest lucru se poate traduce ca
o știință interpretativă a acțiunii și interacțiunii sociale. Astfel, socialul devi ne un continuu proces de
interacțiune și acțiune între actori sociali, iar societatea produsul acestei neîncetate activități. Este
important de reținut că actorii sociali, nu sunt neapărat indivizi în sensul real al cuvântului, ci mai
degrabă entități soci ale.
Corpul reprezintă modul prin care oamenii se diferențiază de ceilalți, dar în același timp și
modul prin care interacțiunea socială are loc. Noi ne formăm identitatea personală și socială și
stabilim relații cu cei din jur prin intermediul corpului. În plus, manipularea corpului, de exemplu,
prin tatuaje poate fi considerată ca fiind o practică prin care o persoană se indentifică cu ea însăși și
își crează o poziție clară în relațiile cu ceilalți. Este destul de limpede, din punct de vedere sociologic ,

3
că a avea un corp cu trăsături specifice, care are o anumită poziționare în societate este crucial pentru
identificarea și recunoașterea persoanelor. Dacă privim această modificare corporală din perspectiva
celor cinci simțuri, putem afirma că tatuajul e ste rezultatul vizual al tatuării, însă procesul în sine,
tatuarea, îi solicită individului patru din cele cinci simțuri. În funcție de zonă și mărime, procesul
poate fi mai dureros sau mai puțin dureros. În cazul de față, durerea reprezintă un indicator a l prezenței
corporale. Cu toate că aceste momente surprind o durere trecătoare, ele durează suficient de mult
pentru ca indivizii să devină conștienți de propriul corp, manifestându -se în diverse moduri. În
perspectiva fenomenologică, “acest corp absent, c um îl numește Leder (1990), (…) devine prezent
doar în situații speciale, atunci când este în dificultate, când durerea, suferința, boala, ne fac să ne
concentrăm pe el.” (Grünberg, 2010, 406).
Prin această cercetare , doresc să aflu care sunt atitudinile i ndivizilor din societatea
românească actuală, în urma unor astfel de schimbări vis -a-vis de corpul uman, cum își percep aceștia
corpul, dacă s -a schimbat ceva în viața lor după ce și -au făcut tatuaje, dacă reprezintă sau nu o metodă
eficientă de înfrumuseț are, ce avantaje și dezavantaje aduc această artă. Pe parcursul părții teoretice
a acestei lucrări, pentru a atinge obiectivele propuse, voi urmări istoria și evoluția tatuajelor, atât la
nivel global, cât și în România, și voi ține cont și de Dr. Nicolae Minovici (1868) și cercetările acestuia
asupra tatuajelor și asupra corpului uman.

4
CAPITOLUL I
ISTORIA ȘI EVOLUȚIA ARTEI TATUĂRII

 Istoria tatuajelor

Tatuarea a fost practicată în Eurasia, cel puțin, deoarece există informații care atestă acest
lucru în neolitic. Otzi, “omul de gheață”, datând din al patrulea -cincilea mileniu î.Hr., a fost găsit în
valea Ötz în Alpi și a avut aproximativ 57 de tatuaje cu carbon realizate din puncte și linii simple pe
zone mai mici ale coloanei vertebrale. Alte mumii care poartă tatuaje au fost descoperite și datând de
la sfârșitul celui de -al doilea mileniu î.Hr., cum ar fi mumiile de la Amunet din Egiptul Antic și
mumiile de la Pazyryk de pe Platoul Ukok. De multe ori cei tatuați și motivele acestor tatuaje erau
numărul de lupte din care "eroul" a ieșit învingător.
În timpul civilizației egiptene, cea mai avansată în acea epocă, tatuajele s -au răspândit pe
întreg globul. Dinastiile celor care au construit piramidele aveau relații cu multe alte culturi
importante: grecii, perșii, arabii etc. Arta tatuajelor s -a răspândit până în Asia de sud -est prin anul
2200 înaintea erei noastre. Aceasta artă a ajuns apoi și la restu l populațiilor. Cam în aceeași perioadă,
japonezii au devenit interesați de tatuaje, îns ă doar pentru aspectele decorative ale acestora. Artiștii
japonezi au devenit unii dintre cei mai buni în acest domeniu, datorit ă felului în care ei foloseau,
culorile, perspectiva și imaginația lor a dat acestei practici un nou înțeles.
În primul mileniu al erei noastre, japonezii au adoptat practicile și formele tatuajelor folosite
de chinezi. În peninsula Balcanică, tracii aveau o altă întrebuințare pentru tatuaj e. Conform lui
Herodot, ei o foloseau pentru a -și demonstra statutul în societate. Deci, europenii știau de existența
tatuajelor, aceștia au descoperit aceast ă artă abia după epoca rena șcentistă. A fost întalnirea cu
amerindienii din America de Nord care a u adus acestă modă și în Europa. Exploratorul englez James
Cook le -a adus moda tatuajelor din Polinezia și în Europa din explor ările sale în Pacific. În această
perioadă corpurile marcate cu astfel de semne aveau semnificația că respectivele persoane repre zentau
bunuri care puteau fi folosite și vândute ca oricare alt produs.
Ernest Borneman în Dizionario dell’ Erotismo (1988) afirmă faptul că “practica tatuajului are
adesea motivații erotice și de aceea recurge la o tematică sexuală atât în culturile de n ivel etnologic
cât și în cele evoluate. La anumite populații din Oceania numai fetele care au un tatuaj pot încheia un

5
contract matrimonial. În Occident, tatuajul cu subiecte erotice sau ob scene a fost și este foarte
răspândit”.
Deși în trecut, arta tatuaj ului era văzută în toate popoarele de pe tot globul ca și arta ce
înfrumuseț ează corpul sau care avea semnificații importante, tatuajul, odată cu răspandirea lui și în
Europa a început să primească o semnificatie negativă. Tatuajele au c ăpătat contur mai a les în Franța
în secolul XVIII, dar s -au făcut speculații în privința efectelor negative ale tatuajelor, fapt care a
condus la interzicerea acestei practici. Deseori, tatuajele erau specifice pentru membrii unor
organizații, care considera u tatuatul ca un simbol al dedic ării totale față de organizație, tatuaje ce
reprezentau convingerile religioase, numărul de ani petrecuți la închisoare, locurile pe unde au umblat
membrii acelei organizații. Circurile au profitat ani de -a rândul de pe urma tatuajelor, atr ăgând
publicul prin reprezentarea unor însemne tatuate pe corpurile artiștilor. Arta tatuatului este o practică
străveche, dar se păstrează și în ziua de ast ăzi, prin intermediul saloanelor de tatuat.
Arta tatuajelor are o istorie foarte mare în spate, nu a u apărut de ieri de azi, dar voi da un
exemplu ce mi se pare c ât de c ât relevant pentru a explica și a evidenția faptul că tatuajele au și
numeroase semnificații, unele dintre ele la care nimeni, în afară de persoana pe care le poartă, nu s –
ar fi gândit vr eodată. De exemplu, unii marinari își tatuează pe degetele mâinilor mesajul „H -O-L-D
F-A-S-T” („ține strâns”) ce îi ajuta să nu se piardă în ocean, sau își tatuau un porc pe picior pentru că
acesta este animalul care găsește cel mai repede pământul atunci când este aruncat peste bord.
Tatuajele cu simbolurile lor variate se înt âlnesc de la delicvenți, la înalta societate. Din
perspectiva sociologică și psihologică, simbolurile tatuate subliniază și unele particularități ale
personalității individuale. Din perspectiva istoriei cotidianului urban modern, impactul modernizării
accentuate și rapide în care indivizii sunt asaltați de probleme, multe dintre simbolurile tatuate au fost
fie forme de protest față de o lume greu de suportat, fie moda lități de refulare etc. Rămân de discutat
alte fațete ale problemei: tatuajul este o artă de ordin urban sau nu . Este un produs al subculturii sau
o prelungire a rafinamentului persuasiv, de atracție sexuală etc. Prima și ultima încercare de a trata o
astfel de problema nu a avut -o un istoric, ci un doctor legist, Nicolae Minovici, în 1898. Lucrarea
‘Tatuajele ân Rom ânia’, a fost teza sa de licență și este încă de referință pentru medicina românească
și ar trebui să fie la fel și pentru istoriografie. Socie tatea bucureșteană modernă a cunoscut întreaga
varietate a structurii sociale pe care cotidianul modern l -a construit, o clas ă mijlocie de liber
profesioniști, țărani cu un venit consistent, cămătari, o societate "înaltă" cu frontiere flexibile în ciuda
resentimentelor față de nou -îmbogățiți; o societate marginală foarte variată etnic, confesional,

6
profesional și care era pe cale de a se urbaniza. Unul dintre elementele comune ce poate fi definit ca
o particularitate a personalității intime, element ce nu e ra descoperit în spațiul public doar rareori, a
fost tatuajul, cu întreaga sa simbolistică, deosebit de variată la rândul ei.

 Doctorul Nicolae Minovici și cercetările în domeniu

Potrivit cercetărilor Dr. N. Minovici la finalul secolului trecut, pe un total de 116 persoane
tatuate, s -au constatat o serie de rezultate relevante pentru studiul istoric, demografic, sociologic,
psihologic, antropologic și etnologic. În București, după naționalitate au fost înregistrați 52 de români
(plus două femei), 15 greci, 14 unguri, 9 germani, 6 macedoneni (plus un copil), 6 bulgari (plus o
femeie), 6 țigani (plus o femeie), 2 boemi și un francez care erau tatuați cu diverse simboluri.
Majoritatea erau delincvenți (85), iar 17 indivizi erau liberi. După profesie, ace știa erau muncitori
(30, toți bărbați), servitori (17, între care două femei), vizitii și plugari (câte 10 persoane de fiecare
branșă), 7 militari, 6 precupeți, câte 5 mecanici și cizmar i, 4 măcelari, 3 croitori, 2 zidari, un desenator
și 11 fără profesie (între care două femei și un copil). Majoritatea aveau vârsta cuprinsă între 30 și 60
de ani (85 de persoane), iar sub 30 de ani erau 22 de persoane; au fost însă și 4 indivizi trecuți d e 60
de ani.
Tatuajul, așa cum îl cunoaștem noi azi, a evoluat timp de secole și, deși religia și guvernele
au încercat să înfiereze acest obicei, el este astăzi mai popular decât oricând altcândva. Curentul
hippie și cel Rock and Roll se fac probabil cel e mai vinovate, prin conceptele lor icnonografice, de
promovarea și men ținerea fenomenului tatuării în rândul societăților moderne, aceste mișcări
influenț ând masiv industria tv și cinematografia. Astăzi, tatuajuele au ajuns la nivelul la care pot fi
consi derate crâmpeie de artă , căci specialiștii sunt capabili să aplice pe pielea umană adevărate
capodopere, rivalizând cu cele mai spectaculoase desene și picturi pe planșe sau pe pânză.
Tatuajul se realizează prin inserarea cernelei permanente în straturile pielii, având în general
rol decorativ, dar și de identificare sau marcare , așa cum se înt âmplă în cazul animalelor. Tatuajele
au fost practicate în toată lumea. Ainu, popula ția indigenă a Japoniei, purta prin tradi ție tatuaje faciale.
Astăzi berberii din Tamazgha (Africa de Nord), Maorii (Noua Zeelandă) și populația Atayal din
Taiwan își aplică încă aceleași tatuaje faciale tradiționale vechi de secole. În zilele noastre partea
artistică a tatuajului a luat o direc ție de nevisat acum 20 -30 de ani în urmă. S-a ajuns la creații greu

7
de redat chiar și pe o p ânză cu pensula. Astăzi, nimic nu mai e la fel. Din era rock, tatuajele au pășit
spre noi orizonturi și momentan sunt preferate de tot mai multe celebrități pop, hip -hop, etc.
Deși amatorii moderni nu sunt motivați de aceleași principii pe care le aveau în vedere
pasiona ții erei de început a tatuajelor, înc ă se ține cont de o parte a simbolisticii antice. Se știe ca
primele tatuaje se f ăceau zgâriind pielea pe conturul desenului, peste care se turna smoal ă fierbinte.
Mai des folosit era sistemul de înțepare a pielii. Polinezienii înțepau pielea cu dinți de rechin, înmuiați
în vopsea, în Japonia, acele ascu țite erau confec ționate din cochilii de scoici. În anul 1876, Thomas
Alva Edison face prima mașină de ta tuat. Aceasta era o ma șină ce avea ca baz ă un motora ș electric.
După primul r ăzboi mondial tatuajul a căpătat o largă răspândire.
Așadar, tatuajul nu este o modă, ci o formă de eliberare subcon știentă de cele mai multe ori.
Nici poporul român nu face excep ție, marile familii domne ști Basarabii și Mu șatinii, cu toate ramurile
lor de șcendente își însemnau copii cu simbolul dinastic. De asemenea, în Asia, tatuajele au fost și
sunt la mare căutare, în Thai landa exist ând un templu dedicat tatuajelor. În secolele al XVI -lea și al
XVII -lea, marinarii au fost cei care au adus tatuajul în Europa, iar în Statele Unite tatuajele au
continuat să facă deliciul matelo ților p ână în secolul al XX -lea, când sensul lor a luat o nouă turnură.
După al doilea r ăzboi mondial, obiceiul a devenit cu at ât mai blamat cu c ât era asociat
delincven ței juvenile și stilului ‘biker’. În cultura americană, în general, tatuarea pielii nu era foarte
apreciată. În anul 1961, izbucnirea un or epidemii de hepatită și a unor forme de intoxicații ale
sângelui, a dus la interzicerea practicii în mai multe zone.

 Tatuajul, la granița dintre artă si kitsch

Primele manifest ări a ceea ce numim ast ăzi 'body art' au ap ărut întampl ător, cu aproximativ
12.000 de ani î.Hr. Inscrip țiile pe piele și autoprovocarea cicatricilor au devenit în scurt timp o tradi ție
puternic încărcată simbolic, reprezent ând fie statutul social, fie apartenen ța la un anumit grup sau
starea de doliu. În secolele al XVI -lea și al XVII -lea, marinarii au fost 'trend -setteri' în Europa, iar în
Statele Unite tatuajele au continuat s ă facă deliciul matelo ților p ână în secolul al XX -lea când sensul
lor a luat o nou ă turnur ă. La origine, tatuarea pielii îndeplinea un rol esen țial în cadrul ritualurilor
antice și nu a fost întotdeauna o practic ă permis ă; de-a lungul timpului, a devenit chiar subiectul unor
dispute majore. Cei care realizau desene pe piele lucrau în condi ții mizere, iar adep ții lor erau adesea
'ciuda ți' care cal ătorea u împreun ă cu circarii și se implicau în spectacole controversate.

8
Body art -ul a fost adoptat și în cadrul unor manifest ări ample, cum ar fi festivalurile gay sau
prezent ările de modă excentrice. În alt ă ordine de idei, a fost pur și simplu o 'marc ă' a tinerilor dornici
de emancipare, a g ăștilor din cartierele m ărgina șe ori a de ținutilor din penitenciare, pentru care
tatuarea corpului devenise echivalent ă cu atitudinea 'watch out'. Pictarea fe ței și a corpului reprezint ă,
în fond, semnale cu valoare cultur ală, ținând de comunicarea non -verbal ă, spre deosebire de semne,
care au valoare biologic ă. Prin aceast ă form ă de exprimare care accept ă nenum ărate semnifica ții, se
susține o dat ă în plus complexitatea procesului comunic ării. Tatuajele sunt de asemenea aplicate
animalelor, de și sunt foarte rare cele în scop decorativ. Animalele de cas ă, caii de ras ă, vitele , sunt
uneori tatuate cu numere de identificare și alte asemenea marcaje. Animalele de cas ă, pisicile și câinii
de exemplu, sunt des tatuate cu numere de identificare de obicei în lobul urechii, tatuaj ce ajut ă
stăpânii să identifice animalele în caz de dispari ție.
Când tatuajele sunt utilizate în scopuri cosmetice , acestea folosesc în general ca și machiaje
permanente sau ascunderea u nor defec țiuni ale pielii. Machiajul permanent prin tatuare se folo șeste
pentru conturarea spr âncenelor , buzelor și a ochilor, în special cu culori natural identice av ând în
vedere c ă machiajul are ca scop finisarea unui machiaj obi șnuit. Tatuajele medicinale sunt utilizate
pentru a asigura pozi ția exact ă a instrumentelor medicale pentru procese repetate cum ar fi radiografii
sau unele opera țiuni medicale de remodelare a s ânilor.
Tatuajele au m ai fost de asemenea utilizate pentru a oferi informa ții medicale despre persoana
ce îl deține (de ex. grupa sanguin ă). Unele persoane au fost de asemenea tatuate forțat din unele
motive sau pentru unele scopuri. Iat ă că un exemplu foarte cunoscut este marc ajul prizonierilor din
lagărele de concentrare nazist ă din timpul holocaustului. Cu toate acestea, tatuajele pot fi legate de
identificarea oamenilor într-o manier ă mai pozitiv ă. De exemplu în perioada primar ă de contact dintre
triburile Maori și europeni, șefii triburilor Maori își desenau tatuajele lor faciale mako pe h ârtie în loc
de semn ătură. Tatuajele sunt utilizate și de medicii legiști pentru a identifica persoanele arse, mutilate
sau în stadiu avansat de degradare. Pigmen ții tatuajelor sunt at ât de bine împregna ți în piele încât nici
arsurile grave nu le afecteaz ă prea mult. Timp de multe secole, ce i care c ălătoreau pe mare de țineau
tatuaje pentru identificare în caz de înec. Asfel persoanele decedate în acest fel puteau fi retu rnate
familiilor pentru ceremoniile de înmorm ântare. Drept urmare a utiliz ării lor pe scara mare, cei care
practic ă arta tat uajelor vor fi reg ăsiți ca și activan ți în multe locuri.
Totu și, tatuajele au mai avut și alte scopuri diverse de la drepturi de libera trecere, marcaje ale
statutului social și rang social, simbol al devotamentului spiritual și religios, decora țiuni pentru

9
curajul dovedit, marcaje sexuale și semn al fertilit ății, dovezi ale iubirii, pedepse, ca și talismane sau
amulete, pentru protec ție, demarcarea sclavilor și a condamna ților.
Simbolismul și impactul pe care tatuajele îl au variaz ă de la un loc la altul și de la o cultur ă la
alta. Aceast ă artă a tatu ării, poate exprima sentimentele pe care individul le are fa ță de unele persoane
sau pot reprezenta o anumit ă persoan ă "idol". În zilele noastre , oamenii decid s ă fie tatua ți în scop
cosmetic, sentime ntal/în memoria celor dragi, religios, și în scopuri "magice". Tatuarea mai poate fi
efectuat ă și pentru a exprima apartene ța la un anume grup, inclusiv grupuri criminale sau anumite
etnii. În Laos, Cambogia și Tailanda tatuajul yastra este practicat pentr u a proteja individul de r ău și
pentru ai spori norocul. Unele triburi din Filipine consider ă că tatuajele au calit ăți magice, și îi ajut ă
să își apere sufletele. Majoritatea tatuajelor din Filipine sunt f ăcute pentru a exprima rangul și
apartenen ța social ă a individului.
În societatea de astăzi o mul țime de oameni au tendin ța de a -și face o p ărere proast ă despre
tatuaje . Mul ți oameni c ând văd pe cineva cu multe tatuaje își fac o p ărere proast ă despre persoa na
respectiv ă fără a ști semnifica ția acestora. Cei care își fac tatuaje sunt la fel ca ceilal ți doar c ă au un
puternic sentiment interior de afirmare, sau de ar ătare a sentimentelor. Majoritatea oamenilor nu se
tem s ă își arate tatuajele, deoarece acestea au fost f ăcute dintr -un motiv întemeiat și au o anumit ă
semnifica ție, ele vorbesc despre persoana respectiv ă.
Contrar aceste i opinii pe care o au mul ți speciali ști, cei care au tatuaje sunt acolo s ă-și exprime
libertatea prin elaborarea de desene s au modele pe propriul corp și, de asemenea, prin explicarea
semnifica ției tatuajelor . Chiar dac ă aceștia sunt sau nu cum cred al ții, ei arat ă că aparțin unui anumit
grup sau de clan, sau omagiaz ă pe cineva drag care a p ărăsit lumea noastr ă, întodeauna exis tă un
motiv în spatele semnifica ției tatuajelor. Psihologii care studiaz ă persoanele cu tatuaje, vor încerca
întodeauna s ă pătrund ă în mintea acestora, lucru foarte greu de ob ținut.
De sute de ani semnifica ția tatuajelor a fost întotdeauna o întrebare din punct de vedere
psihologic, în trecut majoritatea oamenilor asociau oamenii ce aveau tatuaje, cu criminalii. Chiar dac ă
majoritatea criminalilor au tatuaje , sunt la fel de mul ți oameni importan ți ai lumii ca re au la r ândul
lor tatuaje . Cei care și-au făcut tatuaj au avut un motiv întemeiat s ă-și facă tatuaj, altfel nu și-ar fi
făcut. Reputa ția semnifica ției tatuajelor a crescut de -a lungul anilor, fapt pentru care tot mai multe
persoane își fac tatuaje.
Prime le manifestări a ceea ce numim astăzi „body art” au apărut, cu aproximativ 12.000 de
ani în urmă: cei care aveau răni pe corp, încercau să le vindece prin frecarea cu cenușă. În urma

10
cicatrizării zonelor afectate rămâneau urme negre, asemănătoare unor dese ne. Inscripțiile pe piele și
autoprovocarea cicatricelor au devenit în scurt timp o tradiție puternic încărcată simbolic,
reprezentând, fie statutul social, fie apartenen ța la un anumit grup sau starea de doliu.
Tatuajele diferă de la o popula ție la alta, dar ideea se pare că rămâne aceeași: cei tatuați erau
o clasă privilegiată, tatuajul îngăduindu -le să se identifice cu anumite animale, urmărind în primul
rând dobândirea virtuților întruchipate de ele, fapt care este deopotrivă o manifestare a puter ii cerești
și o emblemă tribală. Cel mai vechi tatuaj descoperit pe un corp uman aparține celebrei mumii
“Iceman”, care a fost găsită în nordul Alpilor Italieni, în 1991. Aceasta se presupune că a trăit în jurul
3300 î. Hr., iar pe corpul său au fost desco perite aproximativ 57 de tatuaje.

 Evoluția tatuajelor

În evoluția sa, tatuajul și practica acestuia a trecut prin mai multe etape sau ere, acestea fiind
următoarele:
I. Era colonistă (1760 -1870)
Istoria modernă a tatuajului în America de Nord își are originea în călătoriile pe mare ale
europenilor în Polinezia, Micronezia sau Melanezia. Deși, inițial, tatuarea era văzută ca un ritual
străin, înfricoșător și profan, care transforma pielea într -un mod dureros, fa șcinația exploratorilor
pentru aceasta a c rescut atât de mult încât la sfârșitul anilor 1770 sălbatici tatuați erau aduși în Europa,
ca o dovadă a primitivismului Lumii Noi. Contactul cu europenii a avut efecte și asupra imaginilor
tatuate, iar tatuajele și -au pierdut din semnificația spirituală, fiind purtate din ce în ce mai mult, în
scopuri decorative, de înfrumusețare.
II. Era circului, era carnavalului (1880 -1920)
În 1876, la Philadelphia, a avut loc una din primele expoziții de „oameni primitivi”. Întorși
acasă, mulți marinari au început să se vâ ndă carnavalelor drept „oameni sălbatici vii”, dar ei nu erau
tratați ca primitivi, ci li se oferea posibilitatea să povestească felul în care își făcuseră tatuajele. La
începutul anilor 1900, pentru a spori gradul de exotism al tatuajelor, bărbații tatuaț i au început să fie
înlocuiți de femei spectacolul s -a transformat într -un fel de show pornografic. Era carnavalului a
permis conceptualizarea tatuajului ca formă a devianței sociale. Prezentarea stilurilor alternative de
corp a dus, în fapt, la sanctifica rea corpului, corpurile marcate fiind considerate vicioase, subumane
sau sălbatice.

11
III. Era clasei muncitoare (1920 -1950)
În același timp cu spectacole de circ, saloanele de tatuaj au început să apară în zonele
mărginașe ale orașelor și au devenit un loc de în tâlnire al persoanelor aflate la marginea societății.
Artiștii tatuatori ai acelei perioade și -au construit propriile stiluri de tatuaje, incluzând stilul hiper –
patriotic, azi numit tradițional. Popularitatea tatuajelor a crescut și au devenit o practică o bișnuită
pentru membri clasei muncitoare din America de Nord. A fost perioada în care tatuajele au fost cel
mai puțin stigmatizate, fiind o formă prin care clasa muncitoare își exprima patriotismul.
IV. Era rebelilor (1950 -1970)
În perioada ce a urmat celui de -al doilea război mondial, tatuajele au făcut un pas înapoi spre
o reputație proastă. Foarte multe persoane considerate deviante social , au adoptat tatuajul ca formă
de protest față de situația în care se găseau. Această formă de utilizare a tatuajelor, pa re să se fi
răspândit în închisori, fapt care a transformat tatuajul într -un simbol al devianței. Cam în același timp
tatuajul a devenit extrem de important și pentru grupurile de motocicliști. Unul din rezultatele
interesului motocicliștilor pentru tatuaj e a fost expunerea negativă în presă, fapt care a făcut ca acestea
să fie considerate ca indicând o predispoziție către crimă. În perioadă 1950 -1960, perioadă ce poate
fi numită „era întunecată” (dark age) tatuajul s -a mutat din zona clasei muncitoare în r ândul
persoanelor aflate în afara legii.
V. Era New Age (1970 -1990)
Revoluția sexuală, mișcarea drepturilor civile și mișcarea de emancipare a femeilor au făcut
să crească gradul de permisivitate socială. Tatuajele s -au mutat din rândul clasei muncitoare și a
delincvenților, în rândul clasei de mijloc, care a contribuit la îndepărtarea de stilul tradițional de
tatuaje. Saloanele de tatuaj s -au mutat din ghetouri în zonele centrale ale orașelor.

 Tatuajele în prezent

Caracteristica dominantă a acestei ere este alegerea: există în cele mai multe orașe de la 5
până la 12 saloane de tatuaje. Afacerea s -a mutat din cartierele mărginașe acolo unde există cerere și
bani. Clienții sunt bărbați și femei din toate clasele sociale, cu diferite orientări sexuale, credințe
religioase, ideologii etc. Făcându -și tatuaje, indivizii încearcă în mod activ să cumpere cultură.
Persoanele tatuate s -au mutat de pe scenele carnavalelor în mass media, mai ales în publicitate și
film. Tatuajele s -au transformat din semne ale anormalulu i în semne ale masculinității, afilierea la

12
grupuri militare și clasa muncitoare. În afară de mass -media, corpurile tatuate apar pe arenele de
sport, în performanțe artistice și concerte rock.
Chiar dacă tatuajul este întâlnit la nivelul tuturor structuril or sociale, de la cele mai rafinate
categorii sociale la prostituate și delincvenți, a se reține faptul că doar un redus număr dintre aceștia
sunt tat uați, ceea ce reprezintă pe de o parte o motivație personală, de o trăsătură psihologică care
presupune un accentuat sentiment de sensiblitate față de un simbol sexual sau mai puțin, context,
idee, atingere, imagine, amintire, dorință, realitate care nu este deloc un apanaj al subculturii.

 Tatuajele în România

În România, tatuajele au fost pentru prima oară studiate în jurul anului 1899. Nicolae
Minovici, șeful serviciului antropometric, se afla într -o poziție care îi permitea să studieze mii de
indivizi care treceau prin acest sistem, dar și pușcăriași, prostituate și persoane internate în spitale de
boli mintale. El era interesat de tatuaj din punct de vedere juridic. Dar în România, tatuajul era o
practica atât de rară încât doar 116 persoane din subiecții lui au avut tatuaje, fapt care l -a făcut pe
Minovici să concluzioneze că în țara sa tatuajele nu aveau rădăcini indigene, și niciun fel de legătură
cu infracționalitatea. Cu toate acestea marile familii domnești Basarabii și Mușatinii își însemnau
copii cu simbolul dinastic. O altă tradiție a tatuajelor se găsea în rândul românilor din Macedonia
care le tatuau copiilor o cruce pe frunte pentru a fi recunoscuți în cazul în care ar fi fost uciși de turci.
Practicile de tatuare constituie un subiect insuficient cercetat în România până în prezent.
Deși în ultimii ani s -au deschis tot mai multe saloane de profil autorizate, iar tatuajele au devenit un
accesoriu corporal destul de comun, în general modificările corporale au atras puțin atenția
cercetătorilor din aria științelor sociale, cei care au abordat acest subiect fiind mai mult jurnaliști,
care au evi dențiat fie caracterul deviant al acestora, fie caracterul monden. Deși primele saloane de
tatuare cu aparatură și materiale calitativ superioare, importate de obicei, apar odată cu jumătatea
anilor ‘90, abia zece ani mai târziu activitatea acestora este r ecunoscută în mod oficial. Astfel, în luna
ianuarie a anului 2005, Ministerul Muncii ia hotărârea de a introduce în nomenclatorul COR
meseriile de tatuator și de montator de bijuterii pe corp (denumire asociată persoanelor care montează
pierce -uri), hotărâ re care va intra în vigoare o lună mai târziu. Recunoașterea oficială a meseriei și
activităților de tatuare și reglementarea acestora au avut cel puțin două consecințe vizibile. Pe de -o
parte, tatuajele au fost în acest mod incluse în circuitul economic f ormal și devin un produs de

13
consum, o marfă care poate fi achiziționată legal contra cost. Prevederile care impun specializarea în
tatuare – certificată prin atestate obținute în urma frecventării cursurilor de profil și susținerii unui
examen, conferă art istului tatuator un statut profesional. Modificările corporale prin tatuarea corpului
și înțelegerea tatuajului ca fiind strict un accesoriu corporal, golit progresiv de forma unui stigmat,
au fost adoptate de persoane publice (artiști, sportivi, actori, ș .a.m.d.), prin intermediul cărora au
căpătat un grad crescut de vizibilitate, și extinse la o scală mai largă prin contagiune socială.
Odată cu transformările politice și socio -economice survenite în deceniul trecut în România,
practicile de modificare cor porală capătă progresiv o mai mare vizibilitate, ajungând în prezent să fie
asociate cu practicile de înfrumusețare corporală. Acest fenomen, relativ recent pe plan local, este
important prin prisma sensului în care sunt azi înțelese și interpretate social tatuajele. Tatuajele au
avut scopuri diverse, de la drepturi de liberă trecere, marcaje ale statutului social și rang social, simbol
al devotamentului spiritual și religios, decorațiuni pentru curajul dovedit, marcaje sexuale și semne
ale fertilității, do vezi ale iubirii, pedepse, talismane sau amulete pentru protecție, de marcare a
sclavilor și a condamnaților. Simbolismul și impactul pe care tatuajele îl au variaz ă de la un loc la
altul și de la o cultur ă la alta.

14
CAPITOLUL II
PERCEPȚIA SOCIALĂ A TATUAJULUI – IDENTITATE, SACRALITATE, ANOMIE ȘI
TREND ESTETIC

 Imaginea istorica si morala a tatuajelor

Potrivit lui David Le Breton, autorul cărții ‘Antropologia corpului și modernitatea’, omul
societății contemporane se raportează la propriul corp, ca la un obiect asupra căruia își poate manifesta
sentimentul de proprietate. Se creează, conform acestei păreri, o imagine duală asupra a ceea ce
înseamnă corpul. Dacă, din punct de vedere istoric, înaintașii noștri se identificau prin ceea ce fața și
corporalitatea în sine îi caracteriza la nivelul social, ca oglindă a existenței în sine, modernitatea
privește imaginea fizică personală ca un construct dual, ce poate acționa sau nu conform voinței.
Societatea actuală, contrar celei antice, nu tinde neapărat către spiritualitate, ci, mai degrabă,
ca efect al marilor concentrări urbane, spre exprimarea unicității. De-a lungul istoriei, s-a observat,
de exemplu, în cazul lucrărilor arheologice la artefactele egiptene, că mumiile prezintă urmele unor
tatuaje. Potrivit interpretărilor simbolistice, acestea sunt semne ce aveau rostul de a acorda
decedatului privilegii într-o viață următoare, după moarte. De asemenea, tatuaje au fost identificate
și în cadrul altor culturi, în bazinul Mării Mediteranee, Hawaii, Polines ia, Orientul Mijlociu, având
același sens, de natură metafizică, de a proteja persoana purtătoare a semnului distictiv de anumite
evenimente cu conotații negative – precum atingerea unei forțe necurate sau boli, ori de a facilita
accesul către o altă viață după moarte.
La începutul secolului trecut și, ulterior, la jumătatea lui, tatuajele erau specifice celor care
luptau pe front, în general fiecare divizie având propriile însemne. Personajul de desene animate
‘Felix motanul ’ își are originea în însemnele excadrilei de aviație americane numărul 31, poreclită
TomCatters, iar acesta a devenit un model proponderent de tatuaj pentru cei ce au activat, de-a lungul
timpului, în cadrul acestei formații militare. Întoarcerea de pe front a soldațiilor aduce, în cultura
americană, o revitalizare a tatuajului ca semn distictiv al celor care au activat, în timp, în armată, dar
devine, totodată, și semn al grupurilor de camarazi formate acolo. Documentarul “Discovery”,
“Outlaw Bikers”, în care este prezentată originea marilor cluburi ale motocicliștilor din Statele Unite
ale Americii, arată modul în care a evoluat tehnica tatuajului în cadrul acestor bande; ulterior, cu

15
precădere în anii 1960, tatuajul s-a dezvoltat ca comunicare non-verbală în cadrul mai multor culturi
din SUA: hippie, rock, punk , hip-hop etc.
Observăm așadar, utilizarea tatuajelor din Antichitate, cu sensul de spiritualitate, de protecție
și ajutor al persoanei purtătoare, până în modernitate, când, la începutul secolului al XX-lea, el devine
o expresie a grupurilor mici, al grupurile etnice, profesionale; însă, odată cu apariția culturii hippie,
ceea ce numim, în prezent, acest “body art” se extinde acoperind arii mai largi ale societății, devenind
o modalitate de exprimare, în special, la tineri.
Ne putem întreba de ce tatuajele au o răspândire foarte populară. Răspunsul dat de G. Simmel,
din punct de vedere antropologic, se referă la primatul percepțiilor senzoriale, acesta vorbește despre
informația conotativă dobândită cu ajutorul simțurilor. Potrivi t acestuia , vizualul este un simț
deosebit din punct de vedere al duratei de percepere, fiind necesare chiar și câteva secunde pentru a
identifica un semn distinctiv și pentru a forma o părere referitoare la un anumit itinerariu, doar dintr –
o privire: “ochiul ne dă, în plus, durata existenței sale, sedimentul trecutului sub formă substanțială
a trăsăturilor sale, astfel încât să vedem, ca să spune m așa, succesiunea actelor din viața sa apărând
în fața noastră în același timp”. Putem găsi, așadar, drept cauză a prezenței deosebit de des întâlnire
a tatuajelor modul în care acestea sunt percepute, de o rapiditate caracteristică simțului vederii. G.
Simmel își continuă teoria cu privire la comportamentele sociale în relație cu modalitatea în care
acestea sunt percepute, vorbind despre marile aglomerări urbane, caracteristice timpurilor prezente.
Astfel, potrivit lui, în cadrul orașelor, datorită unei distanțe sociale mari, principalul mod în care
oamenii se cunosc și se recunosc , este cel vizual, pentru că acesta nu necesită staționarea în vederea
desfășurării unei maniere de abordare și cunoaștere mai aprofundate . În același sens, David Le Breton
consideră că “privirea a devenit simțul hegemonic al modernității”.
Problema pe care societatea și-o adresează cu privire la persoanele ce poartă tatuaje este cea
a incluziunii sociale: s unt sau nu indivizii tatuați , marginal ii societății? Poartă ei o stigmă ca efect al
schimbărilor fizice permanente pe care le-au adus asupra trupurilor lor? Termenul de stigmă este
folosit pentru referirea la un atribut cu tentă discriminator ie. Stigmatizarea apare exclusiv în cadrul
unor relații. Caracteristicile ce stigmatizează sunt în opoziție cu trăsăturile general întâlnite ale
majorității. Stigmatizarea aparține trăsăturilor de mentalitate, iar, ca atare, este reprodusă prin
procedeele de socializare prezente, cu precădere, în mediul familial. Potrivit lui Goffman,
stigmatizarea poate fi de mai multe tipuri, împărțind societatea în distincții de bine și rău, ce nu
reprezintă valori absolute, ci practici axiologice generale. O primă diferență a discriminării este

16
bazată pe diformități fizice, iar o a doua, pe slăbiciuni individuale ale caracterului . Este general
acceptat faptul că cei puternici îi vor domina pe cei cu voințe slabe, trăsăturile negative, precum lipsa
de onestitate, pasiunile considerate deviante, vor căpăta un complex de prejudecăți ce vor marginaliza
categoria de persoane ce le adoptă. Cele mai grav acuzate de conștiința colectivă sunt categoriile
viciate, precum, de exemplu, bolnavii psihic, condamnații la închisoare, adicțiile, homosexualitatea,
alcoolismul, comportamentele politice radicale, sinucigașii, chiar și șomerii.
În studiile sale antropologice, Jill A. Fisher consideră că în prezent, tatuajul este o ocupație
marginalizată, deși cei ce se ocupă cu acest lucru sunt, în mare parte, profesioniști, și lucrează în
deplină siguranță. Aceasta mai consideră că, în ciuda faptului că cei ce realizează tatuaje beneficiază
de o pregătire ce le dă dreptul să desfășoare această activitate și dețin afaceri legale, societatea îi
asociază unui context al mitului devianței, datorită conotațiilor recent atribuite în istorie de această
practică, precum utilizarea tatuajelor de către grupurile deviante. Însă, așa cum deja am menționat,
pe parcurs istoric, societatea s-a raportat diferit la arta tatuajului. De la simbolista metafizică antică,
la percepția onorifică, la delimitarea unor grupuri și categorii profesionale și ocupaționale, în ultimii
ani, tatuajele devin un trend asociat, deseori, cu exhibiționismul; psihologii ce au efectuat studii
privitoare la tulburarea dismorfică corporală, caracterizată drept preocuparea extremă vis-a-vis de un
anumit defect fizic imaginar sau îngrijorarea exacerbată fată de un defect fizic minor, consideră că
tatuajele pot fi o modalitate prin care o persoană vrea să atragă atenția într-o anumită zonă a corpului
pentru a distrage privirea de la un anumit defect fizic.
Trecând de zona patologiilor, așa cum am menționat deja, tatuajul își are originile
contemporane în coportamentul armatei. Acest lucru a determinat, la nivelul opiniei publice, corelația
dintre tatuaje și război, violență, depravare, o asociere cu părțile societății privite depreciativ, implicit
cu moartea. Toate aceste asocieri au dus la formarea preconcepției conform căreia tatuarea ca
fenomen a adunat o sumă de trăsături negative. Practic, tatuajul în sine nu este perceput negativ, însă
cei ce au revitalizat și au popularizat aceasta manifestare de body art sunt exponenții unei lumi
percepute de americani ca fiind una negativă. Un alt aspect determinant în acest sens este dat și de
legătura cu arhaicul, tribalul, revenită în atenția publicului datorită grupurilor care au adoptat această
tehnică. Altfel spus, bandele de motocicliști, grupurile de rockeri, hippioți ș.a.m.d. au fost percepuți
ca niște triburi, ca o revenire la barbarism, iar, implicit, tatuajul în sine a devenit expresie în concepția
publică a barbarismului. Tatuajul a devenit, așadar, pentru aceste categorii, un mod de reprezentare
a poziției acestor grupuri, o poziție considerată a fi antisistemică și asociată de catre sociologi,

17
deseori, cu modalitatea creării unor subculturi ce își găsește prin tatuare modul de a-și expune
personalitatea și de a-și expune problemele în fața societății . Astfel, modificările corpurilor pot fi de
natură atât afectivă, cât și o expresie alternativă a atitudinilor vis-a-vis de tehnologie, sexualitate,
plăcere, apartenență la un grup, spiritualitate sau estetică.
Dacă în primă instanță m-am referit la corelațiile simbolistice și de sens ale tatuajelor, ar
trebui reflectat și asupra tendinței opiniei publice de a generaliza și de include indivizii într-o serie
de tipologii preexistente. Altfel spus, acest argument nu apelează la ceea ce transmit grupurile
respective analizate, ci la ceea ce reprezintă ele în fața societății. Așa cum am menționat, la jumătatea
secolului trecut, tatuajul devenise o expresie a anumitor grupuri, care, prin ceea ce făceau reprezentau
opusul legalității sau normalitătii. Elemente precum răufăcător, libertinaj sexual, abuz de alcool au
ajuns, astfel, prin intermediul grupurilor, să îi definească în fața publicului pe cei ce au tatuaje.
De altfel, studiul deja citat, “Perceptions of women with tattoos, in Body Image ” (4, 2007 ),
aparținând lui Viren Swami și Adrian Frunham, încearca o analiză asupra percepției tinerilor cu
privire la femeile cu tatuaje în funcție de atitudinile negative . Așadar , într-un studiu din 2004 din
Statele Unite ale Americii se arată că atât femeile, cât și barbății cu studii medii din America de Nord
au atitudini negative față de femeile tatuate, iar mărimea tatuajului este direct proporțională cu
atitudinea indivizilor, de orientare negativă, vis-a-vis de persoana ce poartă respectivul simbol.
Antropologul Ivan Varga încearcă să definească comportamentul față de propriul corp în ceea
ce numește “hipermodernit ate”: societatea ce a ajuns la un stadiu de dezvoltare a tehnologiei până la
nivelul la care aceasta devine intruzivă și manipulativă în ceea ce privește corporalitatea umană,
vindecarea bolilor, reproducer e, modificări fizice , cosmetice. Putem spune ca ne aflăm într-un
continuu mod de schimbare a raportării societății vis-a-vis de practici predefinite. Am putut vedea
cum, de-a lungul timpului, opinia publică s-a raportat diferit la ceea ce numim, în prezent, “arta
tatuării”, trecând prin accepțiunea antică a sacralității simbolistice în atașament față de o lume
metafizică, către crearea unei identități socio -profesionale și ocupaționale, urmând pervertiri ale
constructului reprezentat de tatuaj cu precădere în a doua parte a secolului al XX-lea, de la structura
definitorie identitar ă a unor grupuri anomice, precum delicvenții, la o percepție post-modernistă
influențată de era tehnologică și “hipermodernistă”, precum este cea numită de Ivan Varga, a unui
estetism tehnologic, menit, mai degrabă diferit de sensul simbolistic, să dea ca un plus de satisfacție
nivelului psihic individual, prin sentimentul de unicitate și auto-mulțumire al persoanelor tatuate.
Așadar, observăm că la nivelul momentului actual, tatuarea devine o practică comercială cu înclinații

18
artistice, ce ține de modelare și creație, în vederea satisfacerii nevoilor de exprimare a fiecărui individ
în parte, fie că acesta este membru al unui grup căruia simte nevoia de a-și manifesta apartenenț a, fie
că se dorește liber și unic, conform propriei conștiințe, în ceea ce s-ar numi o nouă formă de
exprimare a hedonismului. Tatuajul în inchisoare este foarte comun în zilele noastre. Deținuții își
marchează pielea cu numărul de oameni pe care i-au ucis sau anii petrecuți închiși, numele unei iubiri
pierdute sau banda din care fac parte. Membrii mafiei japoneze au probabil cea mai elaborat ă form ă
de tatuaj. Cei din Yakuza își tatueaz ă tot corpul, arătându-și puterea și influența. Este practic și un
test de curaj, de rezisten ță la durere și în ultimul rând, de loialitate. Tatuajele Yakuza sunt de o mare
frumuse țe, realizarea lor extinz ându-se pe parcursul catorva ani, fiind astfel și costisitoare. Având în
vedere că nu este tocmai un tatuaj obișnuit, metoda de realizare este și ea deosebita : acele folosite
sunt mai mult niște lame de cuțit, iar desenele se realizeaz ă cu o pensul ă. Cei tatua ți astfel, poart ă în
permanen ță hainele în așa fel încât să le acopere desenele, ferindu -se de ochii oamenilor. Este ușor
ciudat să înduri ani de zile, să cheltuie ști mulți bani, pentru ca nimeni să nu poată vedea arta de pe
corpul tău. Poate cele mai distinctive tatuaje sunt cele Maori : desene geometrice, spiralate pe față.
Ritualul este și de aceasta dată unul complex: un proces dureros, în care se foloseau cuțite, iar prin
incizii se introducea culoarea. Cei care urmau sa se tatueze intrau în tranșă, un fel de somn profund,
necesar pentru a face față durerii. În zilele noastre, tatuajul Maori începe să ia amploare, deși nu sunt
mulți cei care au curajul să-și tatueze chipul.
Propriul corp a devenit insuficient pentru cei care vor să iasă în eviden ță. Un tatuaj pe mână
sau pe spate este banal pentru cei pasion ați de aceas tă form ă de artă. Tinerii de azi experimenteaz ă
cu tatuaje pe limba , deși este o zona sensibil ă, iar procesul destul de anevoios. Tatuajul în ochi este
o metod ă extrema de a ieși din tiparele societ ății. Cu ajutorul unei seringi , se injecteaz ă cerneal ă în
albul ochiului și evident, o singur ă înțepatur ă nu este suficientă.
Tatuajul cosmetic sau machiajul semipermanet, este foarte popular în rândul femeilor. Din
dorin ța de a nu mai pierde timp în fața oglinzii, ne tatuăm conturul buzelor sau al ochilor. Cele care
nu au sprâncenele în forma pe care și-o doresc, apelează și ele la tatuaje. Rezultatele însă nu sunt
permanente, ele dureaz ă aproximativ doi ani.

19
 Tatuajul și religia

Tatuajul fixează un desen pe piele prin înțepare, ceea ce permite pătrunderea pigmen ților sub
epiderm ă. În societ ățile primitive, în care însemnele funcțiilor fiecărui individ în trib erau pictate pe
trup, fixarea definitivă prin tatuare era singurul mijloc prin care comunitatea se apăra de posibile
substituiri. După raspandirea creștinismului, tatuajul a început a fi interzis în Europa, acesta însă
continuând sa fie practicat în Orientul Mijlociu și în alte părți ale lumii. Tatuajul a fost practicat mai
ales de călătorii prin ținuturi îndep artate. Se spune ca pe la 1700, moda tatuajului a fost raspandită în
Europa de marinariii care au venit în contact cu triburile din Pacificul de Sud. Popular mai ales în
mediul marinarilor, tatuajul a fost interzis în 1909 de guvenul SUA care condi ționa astfel acceptarea
noilor recru ți. Anii '40 reprezint ă un moment de expansiune maxim ă a modei tatuajului, expansiune
care a continuat până astăzi. În prezent, costul unui tatuaj este foarte redus, spre deosebire de cu
cațiva ani în urmă. Totu și, costul pentru a-l îndep ărta este destul de mare. Tatuajele au fost
întotdeauna în atenția oamenilor din cele mai vechi timpuri și până în prezent. Dacă în vechime
tatuajele aveau o anumit ă importan ță social ă, astazi ele sunt simple simboluri care au pentru fiecare
în parte o semnifica ție diferit ă. Dacă pentru unii, a avea tatuaje pe corp înseamna apartenen ța la un
grup sau o altă form ă de organizare, pentru alții tatuajele nu sunt altceva decat un lucru care îi fac să
se simtă diferi ți față de ceilal ți sau speciali în proprii ochi. Acum mii de ani, polinezienii aveau
jumatate din corp acoperit cu tatuaje , tatuaje care reprezentau motive fantastice.
La început , tatuajul a fost numai ornamental și pentru ca iată, omului primitiv nu-i lipsea
gustul pentru frumos și instinctul artistic , fie și în forma sa rudimentar ă, iar aici aș putea da un
exemplu, și anume ca în Malayesia, în locul vestimenta ției se foloseau tatuaje.
Tendin țele sunt impuse de majoritate în zilele noastre , iar dacă în trecut tatuajele erau un lux
sau dimpotriv ă, reprezentau oprob riul public, astăzi cei ce au tatuaje au avut la baza cu totul alte
motive în alegerea lor. Europa a văzut tatuaje atunci când acestea au venit din Oceania și apoi trecând
prin Asia și Africa. Perenitatea specific ă de la tatuaje a fost pentru mult timp un bun indiciu de
identificare a persoanelor.
Ne aducem aminte cum în filmele istorice personajele negative erau până la urmă identificate
după tatuajele corporale. Totu și, etnologia care stă la baza pentru tatuaje ține de instinctele
primordiale ale umanit ății, adică dragostea de a plăcea. La început oamenii își făceau tatuaje sub
form ă de zgârieturi de diferite forme, pe tâmple, obraji sau barbie. Formele erau din cele mai diferite

20
de la linii drepte, întrerupte, curbate sau punctate și până la zig-zag-uri sau stele. Oameni care trăiau
în țările nordice foloseau tatuajele pe pome ți sau frunte cu desene în forma de cruce. Femeile
eschimo șilor erau singurele care se tatuau , iar tatuajele urcau de la vârful nașului către frunte. În
Oceania erau preferate tatuaje în zona buzelor care păreau ca sunt dinți falși. În evul mediu tatuajele
erau accesibile doar celor din clasa superioar ă religioas ă, tatuaje care indicau clar statul avut. Tot
atunci cuplurile se foloseau de ele pentru a-și declara dragostea unul față de celălalt în fața zeilor sau
era folosit pentru a însemna hoții și criminalii pentru a putea fi recunoscu ți pe toată durata vieții lor.
Ușor -ușor ele au început să apară nu numai la criminali, ci și la mici meseriași, apoi la solda ți și în
felul acesta și-au făcut loc către lumea bună. Dacă la evrei tatuajele erau total interzise de religie,
pentru alte popoare să le ai, avea o anume importan ța religioas ă și aici putem să amintim de vechii
egipteni. Un lucru interesant se petrecea la ruși, care considerau că a avea tatuaje pe corp echivala cu
vinderea sufletului puterilor întunecate, o supersti ție care a făcut din tatuaje o practic ă interzis ă pentru
mult timp. Nu aceea și parere o aveau călugării budiști care prin stilul lor de viață au devenit o
adev ărata legend ă. Dacă pentru unele popoare să ai tatuaje avea un sens religios, pentru altele se
apela la ele din credin ța că acestea îi vindeca de anumite boli sau dureri, ca îi ține departe de primejdii.
Așa cum în zilele noastre o parte din cei ce aleg să aibă tatuaje țin acest lucru în secret, așa se întâmpla
înainte cu organiza ții oculte care își însemnau astfel apartenen ța la acea organiza ție. Încă întalnim
organiza ții care apeleaz ă la anumite genuri de tatuaje pentru a-și declara apartenen ța la organiza ția
din care fac parte și aici putem aminti de mafia rusă sau celebra mafie japonez ă. Totu și, unul dintre
motivele principale pentru care se apeleaz ă la tatuaje este cel războinic, de a-și dovedi bărbăția și
curajul în fața adversarilor , acesta având întotdeauna un efect puternic de intimidare. Razboinicii din
trecut apelau la ele pentru a-și speria adversarii sau pentru a ține socoteala inamicilor uciși.
Astăzi, întalnim tatuaje la oameni aproape în toate țările lumii , și la toate categoriile sociale.
Zilnic , suntem tinuți la curent despre noile tatuaje aparute pe ceafa , mâna sau gâtul unui fotbalist
celebru sau manechin din România. Deși au devenit lucruri obișnuite, acestea încă stîrnesc interesul
suficient de mult pentru a face subiect de discu ție în ziare sau emisiuni de televiziune. Ideea de tatuaj
religios, deși pare deconcertant ă din mai multe motive, nu doar acela că a fost interzis de mai multe
religii cum este, de exemplu , iudaismul ortodox, până de curând a fost asociat ă într-un mod confuz
cu o subcultur ă rău-famat ă, ce pare contrar ă religiei. Toate aceste simboluri religioase creștine sau
de altă natur ă, sunt de fapt, tatuaje destul de comune. Interesant e sunt și bandele mexicane sau altele
tot latine, ce foloseau aceste simboluri creștine în tatuajele lor timp de genera ții, crezând în protec ția

21
pe care acestea le ofereau. Astăzi, deoarece tatuajul a devenit foarte popular, tatuajele religioase nu
mai sunt folosite doar de aceștia. Tatuaje reprezent ând simboluri creștine cum sunt: crucea și peștele
lui Iisus , reprezint ă o modalitate fireasc ă pentru creștini de a-și exprima credin ța. Lucrurile nu se
opresc aici, oamenii folosind tatuajul religios pentru a exprima o mare varietate de concep ții
religioase. Tatuajul religios se include mai multe categorii. Pentru început tatuajul creștin
reprezent ând crucea. Exist ă o mare varietate de imagini ale acestei categorii, printre care amintim
crucea celtic ă, crucea egiptean ă ankh, și altele. În unele tatuaje , Iisus este reprezentat pe cruce, ceea
ce face desenul mult mai complex. Altele includ coroana de spini în mijlocul crucii sau atârnând de
una din brațe. Alteori sunt adăugate litere , indic ând capitolul și numărul versetului dintr -un psalm
sau biblie. Câteodat ă, însăși crucea este reprezentat ă cu două cuie încruci șate, cuie mari ca cele cu
care au fost străpunse mâinile și picioarele lui Iisus. Exist ă și alte reprezent ări creștine, circumscriind
o mare varietate de stiluri, de la mâini împreunate pentru rugăciune și portrete realiste ale sfinților și
îngerilor, tatuaje despre care oamenii cred că îi vor proteja, până la simboluri mai abstracte precum
asa-numitul pește a lui Isus, un pește stilizat considerat un simbol creștin datorit ă mai multor referin țe
biblice. Bine înțeles că nu toate tatuajele religioase sunt creștine, cu toate că simbolurile apartin ând
celorla lte religii importante , sunt mult mai rare.
Un alt aspect de discutat ar fi că i udaismul interzice tatuarea, deși nu toată lumea respect ă
acest comandament, ocazional putând fi întâlnite tatuaje ce reprezint ă steaua lui David sau altele,
fiind însa mai degrab ă excep ții de la regul ă. Religiile indiene posed ă propria lor artă corporal ă
tradițional ă, dar tatuajul este destul de rar, pe de altă parte, simbolurile Budiste și Taoiste, în ultimul
timp au devenit destul de populare. Printre religiile așa numite de grani ță, tatuajul religios este destul
de comun. Un exemplu elocvent este reprezentat de mișcarea neo-păgână care a caștigat teren în
ultimele două decenii, atât în America de Nord, cât și în Europa, practican ții acesteia fiind mari fani
ai tatuajului, multe simboluri religioase putând fi găsite printre tatuajele lor favorite. De exemplu:
steaua în cinci colțuri, imagini reprezent ând cele patru direc ții și cele patru elemente sacre din
religiile păgâne precum și “athame”, adică pumnalul ceremonial al vrajitoarelor. Tatuajul religios
este deci, mult mai des întâlnit și mai versatil decât credem, pentru multe persoane fiind un mod
foarte puternic și personal de a-și exprima credin ța.

22
 Tatuajul ca fenomen social

Exemplificările privind fenomenul tatuajului în societatea bucureșteană a finalului de veac
XIX, prezentate în lucrarea amintită a doctorului Nicolae Minovici – în privința delincvenților, au
fost luate de pe corpul indivizilor care "au trecut prin serviciul nostru Anthropometric". Autorul
împarte tatuajele mai puțin după simbolistica lor, ci mai degrabă după tipul de grup social reprezentat
de aceste simboluri. Cel mai numeros contingent se pare ca îl dădeau criminalii . Tatuajele la
delincven ți dadeau noțiuni prețioase "asupra naturii ideilor morale a tatuaților, imagini care le sunt
scumpe, suvenirurile lor intime și chiar proiectele lor de răzbunare formate într-un mod absolut cinic.
La criminali, este cazul Franței, cu care doctorul Nicolae Minovici face o comparație, și anume că
au fost găsite inscripții precum "Martir al libertății", "Moarte jandarmilor", "Moarte ofițerilor
francezi", "Jur a mă răzbuna", precum și variate însemne, între care un cap de jandarm amenințat de
un pumn închis.

 Tatuajul ca fenomen deviant

Tatuajul este fără doar și poate, una dintre cele mai vechi forme de artă din lume. Cu toate că
acest fenomen a fost studiat de nenumărate ori, în România încă este un subiect tabu. Tatuajele sunt
întâlnite din ce în ce mai des în viața cotidiană, devenind un fenomen atât social cât și cultural destul
de important.
Corpul poate fi considerat puntea de legatură dintre sinele metafizic și realitatea fizică.
Învelișul corpului, pielea, este întâi o modalitate de cunoa ștere a lumii înconjurătoare, prin experiența
tactilă. Poate fi considerată însă și o oglindă a sinelui interior. Pielea a devenit loc de creație și de
expresie a personalității, este găurită, scarificată sau pictată permanent. Dovezile dorinței omului de
a-și desena pielea sunt consemnate începând cu antichitatea, fiind una dintre puținele practici comune
la un nivel aproape global.

 Tatuajele ca operă artistică

Pentru a căpăta valoare artistică, tatuajele trebuie să respecte o serie de criterii propuse de
prof. Paul Balahur, criterii care fac diferența între tatuajele ca operă de artă și tatuajele obișnuite.

23
Expresivitatea tatuajelor constă în modul cum reușește fiecare artist tatuator să își încorporeze
creativitatea în opera sa, să își pună amprenta personalității sale, să exprime un mesaj care să poată fi
înțeles de receptor.
Complexitatea este modul în care artistul îmbină elementele ce alcătuiesc opera sa, astfel încât
conținutul, materia și forma, să integreze în compoziția artistică armonia, perfecțiunea,
completitudinea. Însă nu toți artiștii reușesc să îmbine elementele unui tatuaj, astfel încât rezultatul
să respecte condițiile unei opere artistice, conținutul și forma să fie strâns legate între ele încât să pară
combinația ideală , deși elementele sunt cu greu compatibile.
Durabilitatea constituie capacitatea operei de a-și păstra actualitatea, de a fi durabilă. Tatuajele
atât ca practică cât și ca formă de artă rezistă în timp, practica tatuajului există de mii de ani și va
exista în continuare, iar modelele de tatuaje se transmit peste generatii, în zilele noastre găsind
aceleasi modele ca și acum 100 de ani, adaptate fiecărei persoane în parte.
Rezonanța sau relevanța comunicativă se regăsește în capacitatea operei de a se adresa unui
receptor care să o decodifice, dar și să modifice asteptările, atitudinile, gusturile. Orice persoană care
se tatuează vrea să transmită un mesaj, sau are o semnificație care poate fi împărtășită sau nu.
Majoritatea persoanelor tatuate nu și-au pictat corpul doar de dragul artei, fiecare având un motiv
pentru care au apelat la această măsură, încercând să trimită un mesaj celor capabili să îl recepteze.
Originalitatea se naște și prin povestea tatuajului, fiecare fiind original în felul său, fiecare
spunând o poveste diferită, originală. Deși există sute de tatuaje asemănătoare toate sunt diferite în
funcție de povestea care stă la baza lor, mesajul care se transmite sau semnificația și amprenta lăsată
de artistul tatuator.
Fecunditatea sau productivitatea face referire la capacitatea operei de a determina apari ția altor
creații. În arta tatuării, majoritatea tatuajelor sunt inspirate unele din altele, simbolurile stând la baza
creației, însă fiecare aducând ceva nou prin povestea fiecărui purtător și a mesajului transmis.

 Legislație și reglementare

În ciuda anvergurii pe care fenomenul tatuajelor o are, acesta nu este legal în toate statele
lumii. De aici putem observa faptul că este în continuare considerat un puternic fenomen deviant, un
act necugetat, chiar ilegal. În anul 1995, tatuajul a fost interzis în 7 state, iar în alte 20 a fost interzis
tatuajul persoanelor mai mici de 18 ani. (Armstrong și Lynne, 2001, 13)

24
Dacă până de curând tatuajele erau asociate cu persoane ce fac parte din pătura de jos a
societății, acum le întâlnim si la persoanele din înalta societate. Printre primele persoane care și-au
făcut tatuaje se regăsesc deținuții.
Caracteristicile tatuajelor pe care și le fac deținuții sunt următoarele: numărul acestora,
generalizarea, locul ocupat și mistica (Minovici, 2007, 157). Tatuajele deținuților reflectă natura lor
morală, modul de gândire al acestora și uneori apartenența la o anumită grupare. Un corp tatuat, mai
ales cel al unui deținut, îți poate relata pe scurt povestea vieții individului respectiv. Tatuajele
alcătuiesc un fel de hartă de unde poți sustrage informații prețioase, uneori chiar intime, despre
trecutul tatuatului. Criminalii de exemplu, își tatuează fraze răzbunătoare sau pedeapsa primită. Dacă
tatuajele deținuților români erau unele banale si de cele mai multe ori ușor anticipative și descifrabile,
și de-a lungul timpului acest fenomen s-a extins și în afara peniteciarelor fiind din ce în ce mai des
întâlnit chiar și în cadrul elitelor. Această pătură socială a adoptat moda tatuajelor din dorința de a
plăcea, din dorința de a fi la fel ca europenii, la fel ca ceilalți, din dorința de a ieși din tiparele societății
sau pur și simplu din instinctul uman al imitării.
Se consider ă la nivel global, că tatuajele întâlnite astăzi au de cele mai multe ori un rol estetic,
de înfrumusețare a corpului uman. Sunt cazuri în care tatuajele reprezintă ceva pentru persoana
respectivă, de exemplu, o perioadă a vieții, un moment inedit sau o stare anume pe care au simțit
nevoia să o imortalizeze prin această practică. Specialiștii din zilele noastre sunt din ce în ce mai buni
în ceea ce fac, iar operele lor sunt adevărate capodopere care pot concura cu picturi realizate de artiști
celebri.
În România, cel puțin deocamdat ă, tatuajul încă este asociat cu individul delicvent sau cu
adolescentul rebel care sfidează regulile, și din dorința de răzvrătire împotriva societății alege să se
manifeste și să își exprime nemulțumirile prin tatuaje. Tatuajele pe care le vedem la cei din jurul
nostru sunt tatuaje de agrement, sunt în continuare o formă de artă care se află într-o continuă stilizare,
într-o continuă transformare, performare.
De-a lungul timpului, tatuajul a trecut prin mai multe modificări: a fost tatuajul ca formă de
revoltă, tatuajul ca o caracteristică a unui trib, o confirmare a apartenenței la un anumit grup, tatuajul
ca formă de terapie, redevenind astăzi, în cele mai multe cazuri, o formă de înfrumusețar e corporală.
(Minovici, 2007, 16)
Printre primii români tatuați se regăsesc copiii din Macedonia care erau tatuați pe membrele
superioare de către părinți pentru a fi recunoscuți ca fiind creștini atunci când erau găsiți morți de

25
către turci. Printre cauzele tatuajului se regăsesc cele religioase, amoroase, răzbunarea, imitația și
multe altele , care depind de fiecare individ ce alege să se supună acestei forme de artă. (Minovici,
2007, 30)
Unul dintre cele mai mari avantaje ale tatuajelor este utilizarea lui în justiție, în momentul în
care se dorește stabilirea identității unui individ. Pentru faptul că printre primele persoane care au ales
să își facă tatuaje se regăsesc în mare parte deținuții, tatuajul se percepe ca fiind un fenomen deviant
chiar și în zilele noastre.
Trăim într-o societate în care „ești ceea ce faci” și „ești ceea ce arăți”, iar acest lucru vine în
contradicție cu fenomenul tatuajelor. Chiar dacă lucru rile evoluează într-un ritm alert, iar noi părem
să ne adaptăm foarte ușor, percepțiile se schimbă mai greu în ceea ce prive ște modificarea corpului
ca fapt social. Tatuajele sunt privite din două mari perspective: cea a imoralității și cea a moralității.
Din punct de vedere imoral, se consideră că tatuajele încalcă legile, ne invadează conștiința, ne
mutilează corpul și duc la infecții. Victoria Pitts, în cartea sa „In The Flesh”, analizează perspectivele
negative ale tatuajului, și afirmă că „Practicile ce presupun piercing -uri, scarificări, tatuaje, sunt strâns
legate de afecțiuni precum anorexie sau bulimie și de ceea ce este numit sindromul auto-vătămării
delicate corpor ale, care reprezintă o dependență non-decorativă ce presupune tăierea pielii pe brațe
sau pe picioare. Acest lucru este considerat o expresie a furiei și a urii absolute.” (Zelyck, 2005, 6)
Din punct de vedere moral , tatuajele sunt considerate o formă de artă, iar omul a fost creat
pentru a aprecia tot ceea ce înseamnă artă și creație. Amy Krakow imploră pentru unitate între oameni
atunci când exclamă că „ Tatuajele sunt doar cerneală: o artă a corpului. Nu o scrisoare către ceilalți
cărora le transmite că suntem criminali însetați, perver și sexuali, motocicliști împătimiți, marinari,
soldați sau pur și simplu niște creat uri ciudate”. (Zelyck, 2005, 7)
Tatuajele sunt o formă de exprimare, o formă de artă poate un pic mai neconvențională,
neacceptată de toată lumea și aspru judecată de mulți dintre noi. ”În secolul al XIX-lea criminaliștii
și experții în medicină legală au fost interesați de analiza tatuaj elor. Astfel, Cesare Lombroso (1836 –
1909) și Alexandre Lacassagne (1843 -1924), deși reprezentau cele două mari școli de criminologie,
italiană și franceză, având puncte de vedere diferite în vederea explicării comportamentului criminal,
aveau în comun aceeași imagine despre tatuaje. Acestea erau asociate cu caracterul criminal al
posesorilor .” (Kalambay, Jderu, 2010, 65)
Dacă despre oamenii de rând putem spune că nu sunt suficient de informați sau suficient de
toleranți cu privire la fenomenul tatuajelor, despre oamenii de știință putem afirma că și ei aveau

26
tendința de a asocia tatuajele cu persoane delicvente, în special cu criminali. Anna Gibbons, cunoscută
în întreaga lume pentru rolul ei din cadrul unui circ, a ales să intre în lumea circului ca o femeie tatuată
pentru a putea duce o viața mai bună alături de soțul ei. Sub numele de scenă “Artoria”, Anna a jucat
pe scenele circului timp de cincizeci de ani ca fiind o femeie tatuată. În anii 1920, când Anna făcea
parte din echipa circului alături de soțul ei, faptul că o femeie se tatua pe întreg corpul reprezenta
sfidarea regulilor societății și a norme lor culturale din vremea aceea.
Albert Perry a scris o carte intitulată “Tattoo: Secrets of a Strange Art, as Practiced by the
Natives of the United States ” în care își exprimă desconsiderarea față de arta tatuajelor, vorbește
despre femeile tatuate care activează în lumea circului ca fiind mândre de picturile corporale și
simțindu -se superioare celor care nu erau tatuate.
Femeile tatuate erau plătite foarte bine în perioada aceea și multe dintre ele alegeau să-și
tatueze corpul tocmai pentru acest lucru, pentru a putea lucra la circ unde aveau foarte multe
posibilități. Pe lângă faptul că vizitau întreaga lume și toți membrii circului erau ca o familie, femeile
tatuate erau avantajate și plătite foarte bine tocmai pentru faptul că au avut curajul de a se tatua și de
a arăta lumii întregi acest lucru. Doamnele tatuate din lumea circului , câștigau mult mai bine, nu doar
decât colegele lor netatuate sau femeile care aveau un loc de muncă obișnuit, dar și decât bărbații care
lucrau la circ.
Dacă în zilele noastre tatuajele sunt considerate ca fiind ceva normal, chiar dacă nu atât de
bine acceptate de toată lumea, în timp ce Anna Gibbons activa în lumea circului ca și femeie tatuată,
era adesea întrebată de către spectatori dacă s-a născut așa, cu acele desene pe corp. Era percepută la
început ca o ciudățenie a naturii, iar mai târziu, explicația celor ce dețineau circul la care performa
spre sfârșitul carierei, îi făceau prezentarea ca o femeie foarte urâtă care a fost însemnată de către
soțul ei foarte gelos pentru a nu putea stârni pasiuni în mintea altor bărbați. Și mai ciudat însă este
faptul că această poveste părea să fie captivantă pentru public și să atragă din ce în ce mai mulți
spectatori. Anna Gibbons a rămas în istorie datorită curajului și carierei pe care și-a ales-o. Chiar dacă
era caracterizată ca fiind un monstru datorită numărului mare de tatuaje pe care le avea, ea nu s-a
descurajat și a continuat să facă ceea ce îi plăcea. În zilele noastre, artiștii tatuatori se axează mai mult
pe latura artistică și se întrec în opere care mai de care mai bine redate, mai expresive și mai detaliate.
Majoritatea femeil or din ziua de azi, care aleg să își facă un tatuaj , sunt mai degrabă
considerate ca având o sexualitate mai puternică, sunt mai expresive , mai curajoase, si nicidecum nu

27
sunt considerate ciudățenii ale naturi. (A. Oksanen și J. Turtiainen, 2005,4) Unele femei asociază
primul tatuaj cu primul contact sexual, cu pierderea virginității. (A. Oksanen și J. Turtiainen, 2005,5)
David Le Breton susține că femeile aleg să se tatueze din motive pur decorative și că de multe
ori doamnele percep tatuajele ca pe niște accesorii, ca pe niște bijuterii. (Le Breton, 2009) Societatea
însă, limitează oarecum dorința femeilor de a se tatua. Tocmai din cauza acestui lucru ele aleg de cele
mai multe ori să își facă tatuaje care să arate lumii că sunt femei puternice și nu se tem de nimic, iar
un tatuaj poate să exprime feminitate, sexualitate, senzualitate și putere în același timp. Tatuajele pot
fi folosite în ceea ce privește politica de identitate feminină la fel de bine cum sunt folosite ținutele
elegante și tocurile înalte.
Pe de altă parte, bărbații aleg ca simboluri ale puterii, imagini sexiste sau personaje din cultura
populară pentru că în acest fel nu ar cădea în sfera ridicolului. Ei aleg să-și tatueze supereroi, monștri,
scene violente și alte lucruri ce definesc într-un fel sau altul puterea bărbătească.
Potrivit profesoarei Milian Kang, din ce în ce mai multe femei recurg la tatuaje pentru a
simboliza revenirea după o suferință fizică sau psihică. O parte din femeile care au trecut prin
experiența unui cancer la sân aleg să se tatueze peste cicatrice. Opțiunea aceasta e făcută și pe un
criteriu estetic, bineînțeles, dar scopul principal este vindecarea psihică a femeii ce îl poartă. Andree
Connors, cu o scriitoare care poartă un trandafir peste cicatricile rămase în urma mastectomiei, a
mențio nat pentru Ms Magazine în 1992 urmatoarea afirmație : ,,Aceasta este o epidemie invizibilă,
toată lumea arată normal pentru că poartă proteze mamare. Deci mesajul că murim de cancer nu
pătrunde bine în lume”. (Andree Connors , Ms Magazine, 1992)
În timp, sociologia corpului a acceptat fenomenul tatuării ca o exprimare a sinelui, o
modificare pozitivă a corpului. Oamenii au început să folosească această formă de artă pentru a se
putea exprima mai bine, pentru a imortaliza momente memorabile din viața lor, pentru a depăși
diferite situații dificile sau pentru a-și aminti de persoane importante din viața lor, alții își povestesc
întreaga viață prin intermediul tatuajelor pe care le poartă. Puține sunt cazurile în care tatuajele sunt
făcute de dragul artei și nu simbolizează nimic special pentru cei care decid să și le facă.
Dacă privim tatuajele din punct de vedere al artei, acest ea reprezintă o imagine compusă la
nivel celular, iar ADN -ul fiecărui individ face ca acest mediu celular să fie unic. Tatuajele reprezintă
mai mult decât o reproducere prin simplul fapt că ele sunt făcute pe un organism viu. Se mai poate
spune că tatuajul este rezultat din nevoia complexă a omului de a se exprima pe el însuți, prin el
însuși. Corpul tatuat este canava proprie pe care se desenează permanent zbaterea între normă și

28
rezistență, individualism și apartenența la un grup. Este o formă de artă, este mijloc de exprimare și
de comunicare cu exteriorul, dar înainte de toate este o experiență corporală intensă pe care nu toată
lumea este gata să o trăiască, și cu care societatea românească încă nu este de acord întru totul.
De asemenea, putem privi tatuarea ca un act existențial, individual, dacă tatuajul nu este unul
temporar ce se pierde în timp. Tatuajele permanente nu pot fi șterse decât prin intermediul unui
tratament dureros ce implică folosirea laserului care lasă cicatrici vizibile. Din această perspectivă,
tatuajul este un inerent care te marchează ca individ în momentul în care alegi să ți-l faci.

29
CAPITOLUL III
CERCERTARE PRIVIND DIMENSIUNILE SOCIALE ALE TATUAJELOR

 Scopul și obiectivele cercetării

Cercetarea prezent ă este o cercetare de tip calitativ ă, ce își propune să identifice atitudinile
indivizilor față de arta tatuării; față de persoanele ce au unul sau mai multe tatuaje; scopul tatuajelor;
factorii ce i-au determinat pe indivizii cu tatuaje, să-și facă tatuaje; avantajele și dezavantajele
tatuajelor; impactul asupra societ ății moderne și percep ția social ă a acestei arte.
Consider că, în spațiul românesc, în discuțiile despre corp, datorită dimensiunii tradiționaliste
și religioase a societății noastre, se conturează o dezbatere între ceea ce este natural și cultural. Astfel,
mi se pare că se creează o discuție privitoare la perfecțiunea naturală acorpului, aflată în opoziție cu
„stricarea” culturală și vizibilă a lui. Din punctul de vedere al celor care au tatuaje, ele îndeplinesc cu
succes funcția de însemne vizibile și le asigură, măcar parțial, un sentiment de individualitate și
bunăstare.
Obiectivul general al studiului, const ă în cercetarea percep ției asupra tatuajelor, abordarea
acestora în societatea româneasc ă actual ă, cum sunt văzute persoanele tatuate, dar și ce le-au
determinat pe acestea să recurg ă la aceast ă artă.
Cu toate astea, ce mă mai preocupă în acest ă cercetare, este rezultatul procesului, “tatuajul ca
însemn vizibil care, când este dorit, reprezintă pentru individ o modalitate a-și scrie autobiografia pe
suprafața corpului” (Schildkrout, 2004, 338). Totodată, vizibilitatea ridică și chestiunea manipulării
propriului corp și, de obicei, individul deține controlul asupra locurilor tatuate.

 Premisele cercetării

Pornind de la o idee menționată anterior, și anume că trăim într-o societate în care „ești ceea
ce faci” și „ești ceea ce arăți”, doresc să aflu cu ajutorul persoanelor ce am interac ționat în legatur ă
cu aceasta lucrare de referin ță, dacă acest lucru vine în contradicție cu fenomenul tatuajelor.
Chiar dacă lucrurile evoluează într-un ritm alert, iar noi părem să ne adaptăm foarte ușor,
percepțiile se schimbă mai greu în ceea ce privește modificarea corpului ca fapt social.

30
Aceast ă cercetare își propune să arate o parte din istoria și evolu ția tatuajelor de la început,
până în ziua de azi, și cum s-a schimbat percep ția indivizilor referitor la aceast ă artă. Mai jos, am
enumerat premisele acestei cercet ări:
Premisa 1. Tatuajele sunt justificate de condiționări sociale complexe: de la dorința de unicitate , la
lipsa de încredere în sine .
Premisa 2. Tatuajul impune propriul corp ca instrument al exprimării libere și al identității de sine.
Premisa 3. Tatuajele justifică o anumită înclinație artistică a posesorilor (până a le considera forme
de exprimare artistică) .

 Metodo logia utilizată în cadrul studiului

 Metode și eșantionare

Lotul de subiecți a fost constituit prin eșantionare convențională și cuprinde un număr de 8
persoane , toate persoanele având cel puțin un tatuaj pe suprafața corpului. Cercetarea s-a desfășurat
în luna martie a anului 2019, în județul Iași, într-un parc liniștit, pentru ca persoanele intervievate sa
poata fi cât mai confortabile și deschise la comunicare. Persoanele respective sunt persoane rezidente
din orașul Iași, Botoșani, Brașov și București.
Deseori se afirmă că a realiza cu succes un interviu este o artă. Afirmația este în bună parte
adevărată dacă luăm în considerare că scopul metodei este de a pătrunde în universul interior al
persoanei intervievate. Realizarea unei relații între cercetător și participanți are ca scop minimalizarea
diferenței de s tatut, cunoștințe și putere.
Interviul este ca o piatră unghiulară a metodologiei calitative și una dintre cele mai utilizate
tehnici de colectare a datelor. Tehnica interviului permite înțelegerea profundă și nuanțată a ființei
umane și a relațiilor ei cu lumea, sau a punctelor de vedere specifice unor grupuri (McCracken, 1990).
În ciuda faptului că uneori este considerată o metodă simplă , ce nu presupune abilități speciale, în
fapt, a planifica și a conduce interviuri, a analiza conținuturi și a le conferi semnificație, este o sarcină
complexă, ce implică o muncă intensă și plină de capcane. într -o formulare succintă, interviul poate
fi defin it ca „ arta de a pune întrebări și de a asculta" (Fontana și Frey, 1994, pg. 361). A pune întrebări
și a obține răspunsuri este mult mai dificil decât pare la prima vedere. Interviul presupune:

31
• o relație duală de comunicare între cercetător și persoana/ persoanele intervievate; fiecare
intră în relația de comunicare cu experiența, valorile, convingerile, atitudinile și sentimentele sale.
Comunicarea este asimetrică, în sensul că, de cele mai multe ori, întrebările sunt puse de intervievator,
iar persoana intervievată își exprimă opiniile personale asupra subiectului abordat.
• un obiectiv explicit menționat; interviul poate avea loc doar dacă există acordul (formulat în
scris) al persoanei intervievate privind tema ce urmează a fi abordată .
• un context sp ecific (spital, școală, închisoare, alte tipuri de instituții, domiciliul persoanei
intervievate, biroul cercetătorului) . Contextul în care se desfășoară interviul poate facilita sau inhiba
derularea sa. Din perspectiva contextului temporal, interviul nu t rebuie să depășească 60-90 de
minute . Dincolo de acest interval de timp discuția poate devine obositoare. Unii autori acceptă că
interviul se poate întinde și până la două ore. Când subiectul abordat nu poate fi epuizat în această
perioadă de timp, este de preferat ca interviul să continue la o următoare întâlnire .
• Un schimb structurat de informații, în care obiectivul cercetătorului este acela de a stimula
persoana intervievată să își verbalizeze convingerile, percepțiile, cunoștințele, emoțiile. Intervi ul nu
se desfășoară ca o conversație improvizată, care poate duce la neînțelegeri sau chiar conflicte.
Interviul presupune o formare profesională temeinică a cercetătorului la nivel emoțional
(autocontrolul anxietății, ostilității și iritării, nerăbdării), atitudinal (eliminarea prejudecăților,
educarea flexibilității și a toleranței), comportamental (relaționare, adaptare, observare) și al
tehnicilor de intervievare (formularea și adresarea de întrebări, reformularea, vocea, tonul, ritmul
vorbi rii, ascultarea activă și comunicarea nonverbală, respectiv: distanța, poziția spațială, postura,
gesturi, contact vizual).
Pentru a surprinde mai nuanțat aspectele specifice interviului vom prezenta totodată și ce nu
este interviul (Dafmoiu, 2002):
• Interviul nu este un monolog deoarece presupune o interacțiune duală, așa cum am arătat în
paragraful de mai sus. Pe de o parte, cercetătorul pune întrebări și ascultă, iar pe de altă parte, persoana
intervievată răspunde la întrebări . Cercetătorul care nu ști e să asculte și își „bombardează"
interlocutorul cu întrebările sale , poate rata interviul. În măsura în care cercetătorul își ajută
interlocutorul să se exprime, îi stimulează în același timp și disponibilitatea de a se autoanaliza și a
reflecta asupra te mei discutate.
• Interviul nu este un interogatoriu, persoana intervievată poate oricând să refuze răspunsul la
anumite întrebări, poate să întrerupă când dorește procesul interviului.

32
Cadrul de desfășurare trebuie să fie unul prietenos, chiar familiar, da că este posibil.
Cercetătorul nu numai că nu are dreptul de a încălca libertatea participanților, dar are obligația de a
se relaționa față de ei empatic, cu respect, încredere și interes.
• Interviul nu este o dezbatere de idei, în sensul în care modul de conducere al interviului îl
determină pe intervievat la o argumentare excesivă. Interlocutorul nu trebuie să se simtă evaluat ca
persoană sau ca valoare a ideilor exprimate. Scopul interviului este acela de a înțelege universul
persoanelor participante la studiu și nu de a stabili adevărul opiniilor exprimate de acestea.
• Interviul, ca metodă de cercetare în științele sociale, nu este un interviu jurnalistic. Interviul
jurnalistic nu este o relație duală de comunicare, ci presupune un triumvirat format din jurnalist,
persoana intervievată și public. Obiectivele interviului jurnalistic sunt determinate mai ales de
expectanțele publicului cititor și nu de dorința de a înțelege.
• Interviul nu este o confesiune în sens religios sau juridic. în ambele cazuri confesiunea
implică o atitudine evaluativă și morală. în cazul interviului, interlocutorul dezvăluie doar atât cât
dorește, ce dorește și cui dorește. Cu cât persoana intervievată se va simți mai respectată, înțeleasă și
în siguranță, cu atât „dezvăluirile" sale vor fi mai extensive, vor cuprinde nu doar informații și
cunoștințe dar și relatări despre emoții și experiențe personale.
Cel puțin două cauze pot determina cercetătorul să opteze pentru utilizarea interviului ca
tehnică de investigare: în primul rând, interesul pentru semnificațiile subiective conferite subiectului
sau problemei investigate de participanți; în al doilea rând, explorarea nuanțată a unor subiecte
considerate prea complexe pentru a fi investigate prin metode cantitative. Am tr ecut în revistă
caracteristicile interviului.
Dincolo de anumite prescripții generale și de asimilare a tehnicilor de intervievare, consider
că calitatea interviurilor este dată de calitatea cercetătorului și a relației stabilite de acesta cu
interlocutori i săi. De asemenea, e xistă o varietate mare de interviuri :
I. Interviul informal sau nestructurat este, mai degrabă, o tehnică adiacentă în observația
participativă;
II. Interviul ghidat sau semi -structurat cuprinde un set de întrebări derivate din teorie, cercet ări
anterioare sau intuiția cercetătorului. Scopul unui interviu ghidat este de a furniza o direcție
minimă de discuție care permite atât cercetătorului cât și participanților să abordeze domeniile
cheie pentru cercetare;

33
III. Interviul structurat care este uti lizat mai ales atunci când este important să fie utilizate aceleași
întrebări la toți participanții, când există un număr mare de participanți sau de cercetători, când
scopul studiul este compararea .
Nu putem aprecia în mod absolut superioritatea unei for me de interviu în favoarea alteia.
Fiecare din cele trei tehnici de interviu favorizează anumite scopuri ale cercetării. Fiecare tehnică are
avantaje și dezavantaje . Indiferent de forma pe care o ia, utilizarea interviului presupune asimilarea
și parcurgerea unui proces complex și laborios. în linii generale, procesul unei cercetării realizate prin
interviuri parcurge șapte etape (Kvale, 1996) . Aceste etape sunt următoarele :
I. Tematizarea – alegerea topicii și formularea scopului cercetării, respecti v răspunderea la
întrebările ce se studiază și de ce;
II. Designul – stabilirea planului cercetării, adică răspunderea la întrebarea cum, luând în
considerare și aspectele etice și morale ale unei cercetări calitative;
III. Interviurile – realizarea unui număr de i nterviuri pe baza ghidului elaborat anterior;
IV. Transcrierea interviurilor – adică trecerea de la forma orală la un text scris;
V. Analiza interviurilor – se face analiza pe baza unei metode alese în funcție de scopul cercetării;
VI. Verificarea – evaluarea produse lor cercetări (interviurile, codarea, analiza, interpretarea) în
teren și la masa de lucru;
VII. Raportul – comunicarea datelor cercetării într -o formă care respectă criteriile științifice și
etice.
Lewin introduce termenul de cercetare -acțiune definind metoda ca o tehnică de cercetare
comparativă a condițiilor și consecințelor diverselor acțiuni sociale, demers care conduce la
implementarea unor noi acțiuni sociale, generate de cercetare (p.144). Metoda de studiu acțiune –
cereetare nu conferă un statut secundar intervențiilor practice, așa cum fac multe alte metode de
cercetare. Atât aspectul de investigație cât și cel de intervenție sunt văzute ca fiind elemente esențiale
ale oricărei cercetări. în practică, metoda acțiune -cereetare este mai mult decât o simplă combinație a
cercetării fundamentale cu cea aplicativă. Ea generează cunoștințe prin studiul schimbării, bazându –
se pe maxima „dacă vrei să înțelegi un fenomen, încearcă să îl schimbi" . Putem spune că asumpția
fundamentală a metodei este aceea ca schimbare a iluminează procesul de investigare. Schimbările nu
sunt introduse după finalizarea cercetării, ci printr -un proces continuu, de spirală , în contrast cu
metodele tradiționale, tehnica acțiune -cercetarea depinde de procesul schimbării pentru a produce
cuno ștințe. Prin urmare, nu teoria fundamentează acțiunea, ci acestea se fundamentează reciproc.

34
 Instrumentele cercetării

Pentru respectiva cercetare, s-a folosit un singur instrument de cercetare, și anume interviul,
dat fiind faptul că este o cercetare de tip calitativă, permițând astfel libera exprimare, bazată pe tema
cercetării și a întrebărilor atent structurate.
Prin proiectarea și implementarea evaluării inițiale, realizate prin intermediul interviului
calitativ semistructurat, am urmărit a cuno aște și a observa cât mai profund păreri le sincere, și moral a
fiecărei persoane intervievate. Astfel, prin aplicarea metodei interviului, am reușit să identific
principalele păreri observate și exprimate de către cei intervievați.
Așadar, după cum am precizat, în proiectarea evaluării inițiale, informa țiile au fost culese în
decursul convorbirilor purtate cu 5 rezidenți din orașul Iași, un rezident din orașul Botoșani, un
rezident din orașul Brașov, și un rezident din orașul București.
Interviurile au fost confidențiale, iar realizarea acestora a presupus patru faze:
I. Faza de proiect: stabilirea temei de cercetare, stabilirea subiecților , construirea eșantionului
și construirea interviului semistructurat;
II. Faza de culegere a datelor: aplicarea propriu -zisă a interviului;
III. Faza de prelucrare : analiz a, interpretarea datelor și a răspunsurilor;
IV. Faza finală: redactarea concluziilor.

 Analiza și interpretarea rezultatelor

Respondenții au vârste cuprinse între 18 si 50 de ani, și diferă între ei prin sex (femei/bărbați),
studii (medii/superioare), starea civilă (căsătoriți/necăsătoriți), paternitate (cu copii/fără copii).

35
Repartiția subiecților pe sexe:

Sexul Număr subiecți
Feminin 4
Masculin 4

Repartiția subiecților pe grupe de vârstă:

50% 50%Sexul
Feminin Masculin
50%
25%25%Vârsta
18 – 24 ani 25 – 34 ani 35 – 50 ani

36
Vârsta Număr subiecți
18 ani 1
20 ani 1
22 ani 1
24 ani 1
25 ani 1
29 ani 1
50 ani 2

Observăm din cele de mai sus (tabel și diagramă), că frecvența cea mai mare o au subiecții cu
vârsta cuprinsă între 18-25 ani (4 subiecți), urmată de 25-34 ani (2 subiecți) și 25-50 ani (2
subiecți).

Repartiția subiecților în funcție de studiile absolvite:

Studii absolvite Număr subiecți
Studii medii 5
Studii superioare 3
65%35%Studii absolvite
Studii medii Studii superioare

37
Repartiția subiecților în funcție de starea civilă:

Starea civilă Număr subiecți
Căsătoriți 3
Necăsătoriți 5

Repartiția subiecților după criteriul paternității:

35%
65%Starea civilă
Căsătoriți Necăsătoriți
35%
65%Paternitate
Cu copii Fără copii

38
Paternitate Număr subiecți
Cu copii 3
Fără copii 5

Prima parte a interviului a constat în introducerea mea către subiec ți și a temei de cercetare,
după care am lasat loc pentru introducerea și cunoa șterea persoanelor intervievate, lăsându-le de
asemenea, să se și prezinte liber. Durata primei părți a avut o durat ă medie de 5 minute, iar subiec ții
au fost foarte dornici și deschi și în aceast ă parte a interviului. Printre subiec ții intervieva ți, se află
și o persoan ă care practic ă arta tatuării. Primele două întrebari din cadrul interviului sunt întreb ări
introductive, ce caută să-l introduc ă pe intervievat în tema cercet ării. Ele au de asemenea și scopul
de a afla cât mai multe despre cuno știntele acestora în legătură cu arta tatuării, urmând ca mai apoi ,
prin intermediul celorlalte întrebări, să se atingă alte subiecte mai “sensibile” și de un interes major.
Aceast ă parte secundar ă a interviului a cuprins următoarele întreb ări:
1. Cum vedeți mai exact, aceast ă artă a tatuării? Ce reprezenta ție crede ți că ar avea?
La aceast ă întrebare, majoritatea subiec ților au susținut că aceast ă artă a luat o foarte mare
amploare, iar pentru ei, tatuajele înseamn ă artă, și reprezint ă o reamintire constantă a unei trăiri
intense, a unei idei, sau a unui mesaj. Toate persoanele intervievate au dat de înțeles că sunt de
accord cu ele.
2. Cine crede ți că se tatuează mai des, femeile sau bărbații?
Aici, 5 din 8 responde ți sunt de părere că femeile se tatueaz ă mai des. Este parerea lor format ă în
timp, datorit ă mediului în care au trăit, a mass -mediei, a imprejurimilor și a celor văzute pe strad ă
și în alte locuri . Acest răspuns este de asemenea susținut și de artistul tatuator ce a fost intervievat,
care afirm ă că: “Fetele se tatuează ceva mai des, dar de multe ori pe suprafețe mici.”
3. Considera ți tatuajul ca fiind o metod ă eficient ă de înfrumuse țare?
Subiec ții consideră că tatuajul este o metodă eficientă de înfrumusețare , dar în primul rând, ar
depinde oarecum și de design -ul tatuajului și locul amplas ării acestuia pe suprafa ța corpului.
Totodat ă, aceștia consider ă că ar putea fi o metod ă eficient ă de înfrumuse țare, dacă “totul are o
limit ă” și dacă “totul este făcut frumos” .
4. Crede ți că un tatuaj poate schimba viața cuiva?
Toți responde ții sunt de părere că tatuajul poate schimba viața persoanei tatuate, cât și a celor din
jur, într-o anumită măsură. Analiz ând răspunsurile mai clar, am dedus că un tatuaj, poate schimba

39
viața unei personae tatuate, dar și a celei ce i-a făcut tatuajul, atât din punct de vedere financiar,
cât și moral, dar ș i ca experien ță.
5. Crede ți că există dezavantaje în vederea tatuării, din punct de vedere social și medical?
Persoanele intervievate sunt de părere că acest fapt depinde foarte mult de artistul tatuator, cât și
de igien ă, igien a de care are parte individul în timpul procesului de tatuare, cât și după, mai exact,
la îngrijirea acestuia după finalizare. Responden ții consider ă că este mai ușor să faci o infec ție
dacă componentele aparatului de tatuat nu sunt steril e, dacă tușul este expirat, dacă locul în care
se desfășoară procesul de tatuare nu este steril și bine protejat, și dacă artistul tatuator nu lucreaz ă
bine. De asemenea, procesul de vindecare de după tatuare este foarte important, și oricine ar trebui
să îl respecte și să aibă mare grijă. Totodat ă, responden ții sunt de părere că pot fi și avantaje, și
dezavantaje, din punct de vedere moral, dar acest fapt depinde foarte mult de societate și de
mentalitatea fiecăruia vis-a-vis de aceasta artă, iar lume care să judece , va exista mereu.
Responden ții sunt de părere că tatuarea nu aduce niciun fel de dezavantaj societ ății.
6. În opinia dvs. care sunt motivele cele mai frecvente pentru care persoanele aleg să se
tatueze?
La aceast ă întrebare, am constatat că majoritatea persoanelor aleg să se tatueze pentru că au văzut
la prieteni, rude, vedete. În primă fază, aceștia nu știu sigur încă ce anume vor, și nici prea multe
despre tatuaje, dar aceștia văd asta ca pe ceva frumos și “cool”. Unii responden ți au susținut că
“este o diferen ță” între cei care își fac tatuaje ca să iasă în eviden ță și cei care chiar au o poveste
de spus sau o anumit ă fază a vieții lor. Majoritatea persoanelor aleg să își facă un tatuaj în
momentul în care vor să marcheze un moment, o perioadă din viața lor sau pur și simplu vor să
poarte alaturi de ei, o poveste, un mesaj puternic. Chiar o persoan ă din cele intervievate, a afirmat
ca poart ă tatuaje care nu au o semnifica ție anume, ci sunt pur și simplu decorative . Pentru restul
însă, tatuajele pe care le au semnifică ceva mai mult personal, tatuaje ce au în spate o poveste, ce
cred că îi ajută în viața de zi cu zi într -o oarecare măsură, îi m otivează, îi fac să se simtă bine.
7. La originile lor, cu sute de ani în urmă, tatuajele marcau un anumit statut, sau apartența
la un trib, la o religie. Crede ți că astăzi mai pot fi încadrate într-o tipologie, persoanele
tatuate?
În prezent aceast ă ramur ă s-a dezvoltat foarte mult și oricine poate să poarte un tatuaj fără a fi
încadrat într-o anumită categorie de oameni. Toți responden ții au susținut faptul că încă ar mai
exista oameni mai puțin deschi și către aceast ă practic ă, adică arta tatuării. O foarte bună observa ție

40
aș putea să o fac la afirm ația făcută de unul dintre subiec ți, care a spus că parerea lui legat ă de
aceast ă întrebare, ține foarte mult și de mentalitatea fiecăruia, iar oamenii ce nu poart ă tatuaje, și
sunt împotriva acestora, ori mai puțin deschise spre aceast ă artă, aceste perso ane fiind în principiu,
perso ane de vârsta a doua, ce tind să încadreze persoanele tatuate într-o anumit ă tipologie, pe când
persoanelor tatuate le este indiferent și nu le pasă dacă o altă persoan ă este sau nu tatuat ă, deci nu
ar exista niciun fel de etichetare sau încadrare într-o anumit ă tipologie, din acest punct de vedere.
8. Cum vedeți dvs. schimbarea mentalităților, de-a lungul timpului, referitor la ceea ce
înseamnă un tatuaj?
Aceast ă întrebare atinge un alt punct sensibil, iar responden ții sunt de părere că a fost nevoie de
mult timp, poate prea mult timp, munc ă și răbdare pentru a înțelege conceptul de tatuaje, deși
Rom ânia nu l-a înțeles încă total, precum aceștia precizeaz ă. Subiecții sunt de părere că a fost
nevoie de schimbarea mentalităților și de spargerea acestei bariere numită ”reticență”, iar asta o
pot susține și eu. Și aici, un rol important l-a avut informația digitală și audiovizuală, pentru că, nu
cu foarte mult timp în urmă, atunci când oamenii treceau pe stradă și observau o persoan ă tatuat ă,
o mare parte dintre ei, aveau tendința să ocoleasc ă acea persoan ă, crezând că numai delicvenții
poartă tatuaje. Dar, ca o mică concluzie la aceast ă întrebare, datorit ă revistelor, a televiziunilor, și
a internetului, datorit ă schimb ării de mentalitate, dar și datorit ă artiștilor tatuatori care devin din
ce în ce mai buni, oamenii s-au informat, conformat, și acum văd tatuajele ca pe o formă de artă,
dar încă mai este nevoie de răbdare și timp.
9. Crede ți că în România mai există prejudecăți despre tatuaje?
Deși pare neașteptat , 6 din 8 responden ți au răspuns din prima cu “oarecum”, dar după ce au
dezvoltat mai departe ideea, concluzia ar fi că în Rom ânia, în prezent, înca mai exist ă prejudec ăți,
dar parțial, în special în zona rural ă, ceea ce dovede ște faptul că deși nu mai este ca acum mulți
ani, mentalitatea românilor s-a mai schimbat, și este într-o continu ă schimbare, spre a fi mai
deschi și și fără a mai judeca pe cineva mai ales după aspect. Aparent, încă sunt unii oameni care
apreciază foarte tare tatuajele, le consideră artă și sunt alții care sunt sceptici. Deși vor exista
mereu, mulți speră să nu mai existe aceste prejudec ăți. Un exemplu dat de un subiect intervievat
care are tatuaje pe suprafa ța corpului, a povestit cum pe vremea când mergea la interviuri de
angajare, în Rom ânia, atenția persoanelor din încăpere era îndreptat ă de multe ori spre tatuajele
acestuia, mai puțin spre ochii lui. Tot din analiza răspunsurilor, se pare că, spre deosebire de alte
țări, unde persoane tatuate lucreaz ă chiar în locuri în care se recruteaz ă forța de munc ă, din punctul

41
de vedere al celor intervievați , Rom ânia nu a atins total acel punct în care să putem spune că nu
exist ă prejudec ăți referitor la persoanele tatuate, dar se poate vedea că încearc ă să fie pe drumul
cel bun.

 Concluzii

În concluzie, obiectivele cercet ării s-au atins, nu au existat probleme pe durata interviului,
subiec ții aleși fiind cu toții de acord să participe. Așadar, sunt de părere că ar trebui depășite
concep țiile vechi, în care tatuajele erau văzute ca pe un semn al celor devian ți. Putem observa că
modernitatea a accentuat nevoia de individualizare, iar indivizii și-au îndreptat atenția din ce în ce
mai mult spre modificările corporale, privite ca pe niște proiecte corporale, preferate fiind
tatuajele. O etichetare negativ ă și fără sens, nu face nimic altceva decât să formeze un
comportament specific deviant, care să confirme acea etiche tă atribuit ă.
Consider că în spațiul românesc, în discuțiile despre corp, datorită dimensiunilor
tradiționaliste și religioase ale societății noastre, se conturează o continuu dezbatere între ceea ce
este de bun simț, natural și cultural. Puțini mai sunt cei care aleg să se tatueze doar pentru a-și arăta
apartenen ța la un grup deviant și solidaritatea față de acesta, precum grupurile de mafio ți, de
rockeri, de motocicli ști etc. Chiar dacă cineva tatuat face parte dintr -o subcultură, acesta nu trebuie
judecat greșit, deoarece tatuajele nu sunt neaparat un însemn al violenței. De exemplu, un
motociclist, se poate tatua și pentru a exprima pasiunea față de motociclete sau pentru a se
conforma normelor și valorilor grupului, fără a avea vreo legătură cu acte deviante, ba chiar poate
fi mai pacifist față de oricare altă persoan ă.
Acum, se pare ca modificările corporale prin tatuare, au devenit în lumea modernă un
accesoriu de înfrumuseța re, lipsit de alte asocieri cu devian ță, fiind realizate de asemenea pentru
afișarea unei identități unice în relațiile interumane.
Sunt de părere că afișarea în public a unor persoane renumite cu tatuaje pe corp, pot ajuta
la îmbunătățirea tatuajului în viziunea colectivă prin promovarea unor identități în rândul tinerilor.
Acesta este încă un motiv pentru care persoane din ce în ce mai tinere decid să se tatueze, multe
dintre acestea făcându-și portrete, mesaje transmise sau citate inspirate de idolii lor.
În cadrul discuțiilor avute, tatuajele pot fi văzute de majoritatea ce nu au tatuaje, în special
de persoanele de vârsta a doua, ca pe niște modalități de „stricare” a corpului, de ceva ce nu are

42
rost, ba chiar „stric ă ceea ce este deja frumos”. Însă, din punctul de vedere al celor ce au tatuaje,
ele îndeplinesc cu succes funcția de însemne vizibile și le asigură măcar parțial, un sentiment de
individualitate, plăcere, dar în acela și timp și de exprimare.
În timp, tatuajele își vor pierde orice urmă de stigmat și vor fi privite strict ca pe niște
accesorii de înfrumusețare, asemenea bijuteriilor sau altor accesorii. Acestea vor fi făcute doar
pentru că sunt la modă, o modă promovat ă în special prin mijloacele mass -media.

43

BIBLIOGRAFIE

⬧ Laura Grunberg – „Introducere în sociologia corpului. Teme, perspective și experiențe
întrupate.” Ed. Polirom, Iași (2010)
⬧ Sorin M. Rădulescu – „Sociologia devianței”, Ed. VICTOR, București, 1998
⬧ Crinișor Ștefan – „Dilema tatuajelor” (2015). Online:
https://rodiagnusdei.wordpress.com/2015/05/28/crinisor -stefan -dilema -tatuajelor -2
⬧ Nicola e S. Minovici – „Tatuajele în România”, Ed. Curtea Veche, București, 2007
⬧ Adrian Năstase – „Despre tatuaje” (2015). Online:
https://adriannastase.ro/2015/02/02/despre -tatuaje/
⬧ F. Kalambayi, Jderu Gabriel – „Corp și încarcerare: schiță sociologică despre tatuaje în
penitenciar.” (2010). Online:
⬧ http://www.arsociologie.ro/im ages/stories/sr/articles/sr_2010_3/SR_2010(3)_64 –
70_Kalambayi.pdf
⬧ Monica Oancea – „Tatuajele nu se lasă la garderobă. Practici corporale de etalare a
însemnelor corporale voluntare.” (2010)
⬧ Claude Lévi -Strauss – „Tropice triste”. Tradus. de Eugen Schileriu , Irina Pîslaru Lukacsik,
București, Ed. Științifică (1968)
⬧ Le Breton – „Antropologia corpului și modernitatea”, Ed. Armacord, Timiș oara (2002)
⬧ Margo DeMello – „Bodies of inscription: a cultural history of the modern tattoo
community.” (2000)
⬧ Bryan Turner – „The body and society: explorations in social theory.” (1984)
⬧ Maria Keilig – „Tattoos bright colors”, 2012
⬧ Makiko Kuwahara – „Tattoo: an anthropology.” (2005)
⬧ Schiffmacher Henk; Riemschneider Burkhard – „1000 tattoos”, Ed. Taschen, Koln (1996)
⬧ Gilbert, S tephen G. – „Tattoo history: a source book” (2001)
⬧ W. Buckland – „On tattooing”, in Journal of the Royal Anthropological Institute of Great
Britain and Ireland. (1888)
⬧ Maarten Hesselt van Dinter – „The world of tattoo: an illustrated history.” (2005)

44
⬧ Teris a Green – „The tattoo encyclopedia: a guide to choosing your tattoo.” (2003)
⬧ Raviv Shaun – „Marked for life: jews and tattoos” (2006)
⬧ Margot Mifflin – „Bodies of subversion: a secret history of women and tattoos” (2013)
⬧ Clinton Sanders, Angus Vail – „Custo mizing the body. The art and culture of tattooing.”
(2008)

45
ANEXE

ANEXA 1

Model de i nterviu transcris integral
(Respondentul nr. 8, 31 martie 2019)

Î: Bună! Numele meu este Rusu George Lucian, am terminat specializarea Sociologie, la
Facultatea de Filosofie și Știinte Social -Politice, din cadrul Univ. A. I. Cuza din I ași.
Mulțumesc că ați răspuns invitației! Ați fost ales să participați la studiu l acesta, deoarece
acest ă cercetare vizează tatuajele, și dimenisiunile soc iale ale acestora. Orice informație din
partea dvs. este importantă. De aceea, pentru a -mi fi mai ușor să îmi amintesc ulterior toate
detaliile și pentru realizarea raportului final, vă cer permisiunea de a înregistra audio discuția
noastră. Acest interviu face parte din lucrarea mea de licență și toate raspunsurile date în cadrul
interviului, vor fi procesate exclusiv în context universitar.
Este vorba de o discuție liberă de maxim o oră, pe marginea unui ghid cu subiecte, cu
precizarea că răspunsurile dvs . nu vor fi evaluate ca bune sau rele. De aceea vă rog să spuneți tot
ce vă trece prin minte legat de un subiect sau altul.
R: Salut are. Sigur. Eu sunt Daniel, sunt din București, și am 29 de ani, și mulțumesc de
invitația la acest interviu. Să începem, ab ia aștept.
Î: Cum vedeți mai exact, această artă a tatuării? Ce reprezentație credeți că ar avea?
R: Din perspectiva mea, tatuajele reprezintă o reamintire constantă a unei trăiri intense, a
unei idei, sau unui mesaj. În ultimii ani, industria tatuajelor a luat amploare, ceea ce denotă faptul
că tot mai multe persone doresc să se individualizeze prin a ceastă artă. Aa.. si uite.. aproape fiecare
tatuaj al meu reprezintă ceva. Mai am cateva decorative, se pot observa clar, că sunt decorative
fara vreo semnificație, dar poate pentru mine inseamnă ceva cât de cât așa, într -o mică sau mare
măsură. Îmi place să-mi fac tatuaje personalizate, nu să copiez ceva super “cute” (drăguț) de pe

46
net. De exemplu, tatuajul ăsta pe care l -am făcut pentru cel mai bun prieten al meu este după o
poză reală cu noi doi.
Î: Cine credeți că se tatuează mai des, femeile sau bărbaț ii?
R: Eu zic că femeile se tatuează mai des, dar pe suprafețe mai mici. Sincer asta am observat
eu până acum, și nu cred că spun minciuni. Chiar e interesantă treaba asta..
Î: Considerați tatuajul ca fiind o metodă eficientă de înfrumusețare?
R: Da, și si gur nu sunt singurul care consideră asta.
Î: Ok, înteleg.
R: Adică na ok.. depinde și de ce și cum îți faci în anumite cazuri, că îți poți face ceva fain,
dar dacă nu ai grijă de el după… cam degeaba sincer, se poate vedea urât, șters, nu știu, și practi c
ar arăta ca o pată, gen, așa de aiurea și fără sens, nu știu. Mna.. dacă totul este făcut frumos și cum
trebui, a.. și cu o anumită limită, e ok, deși nu pot spune că am vazut până acum ceva atât de jalnic
încât să spun ca nu e o metodă de înfrumusețare, adică oricum fiecare e pe treaba lui.
Î: Credeți că un tatuaj poate schimba viața cuiva?
R: Uhm.. da, sigur că da, mai ales dacă te angajezi la bancă, glumesc, normal. Majoritatea
prietenilor mei care au tatuaje sunt artiști, din păcate România încă nu acceptă așa mult tatuajele,
să sperăm că peste câțiva zeci de ani o să fie altceva. Oricum aici sincer nu prea știu ce să răspund..
Î: Cum poți, găsește -ți cuvintele, nu e grabă.
R: Aș zice sincer că da, hai, zic că da. Și asta cumva îi afectează și pe cei din jur zic eu, îi
influentează, nu știu. Mie sincer, pot să spun că nu mi le -am făcut degeaba, adică, ceea ce am,
chiar m -au făcut să mă simt mai bine, să mă motiveze, îmi plac, o să -mi mai fac oricum.
Î: Dore ști să mai adaugi vreo idee aici?
R: Uite.. c ând știi ce vrei, poți vorbi cu artistul pe care l -ai ales, îi poți spune ce -ți dorești
și în final vei avea un tatuaj reușit care va transmite un mesaj despre tine pentru tot restul vieții
Î: Credeți că există dezavantaje în vederea tatuării, din punct de vedere social și medical?
R: Băă .. da, clar da, mai ales din punct de vedere medical, adică sunt mulți care nu știu sa
își ingrijească tatuajele după ce și le -au făcut.
Î: Te-ai confruntat vreodată cu ceva de genul?
R: Aa nu nu, bine, doar la un tatuaj nu am avut suficientă grijă de el și din cauza asta a
devenit mai decolorat așa, dar nu -i nimic, eh, lasă, trecem peste, oricum ceva infecție sau alte
prostii nu am avut.

47
Î: Mă bucur să aud asta, e bine.
R: Deci atâta timp cât totul este întreținut corespun zător, ferit de praf și microbi, iar tot
ceea ce intră în contact cu zona tatuată este curat și dezinfectat, nu există niciun risc, na.. Aici
depinde mult și dacă tușul e ok, dacă echipamentul e steril, trebuie să ai grijă totuși și de asta că și
sănătatea e importantă. A și ca să nu uit, da, din punct de vedere social așa, depinde și unde trăiești
și ce oameni ai în jur.. că mna, oricum persoane care să comenteze ceva vor fi mereu, dar tu trebuie
să fii ok cu tine și să te accepti așa cum ești, să accepți schimbarea, să te simți bine, să nu te lași
afectat de părerile celor din jur. Cam asta pot să zic..
Î: În opinia dvs. care sunt motivele cele mai frecvente pentru care persoanele aleg să se
tatueze?
R: Păi eu c red că trendul tatuajelor este de ceva timp la modă, să zicem din evul mediu, sau
chiar mai devreme. Da, îi o diferență între cei care își fac tatuaje ca să iasă în evidență și cei care
chiar au o poveste de spus. Să -ți faci un tatuaj pentru că e la modă mi se pare un pic stupid, pentru
că tatuajul e pe viață și moda trece, dar acum fiecare cum vrea, dar trebuie să te mai gândești și pe
viitor când vine vorba de asta, cât de cât măcar.
Î: Am inteles. Dar despre tatuajele tale, despre tine? Care ar fi motivele?
R: Personal port tatuaje care nu au o se mnificație anume, sunt doar așa decorative, dar mie
îmi plac, și fetelor chiar. Nah, orice om trebuie să facă ceea ce simte, indiferent de circumstanțe..
nu vă refulați sentimentele și aveți curaj să primiți schimbarea în viața voastră!
Î: La originile lor , cu sute de ani în urmă, tatuajele marcau un anumit statut, sau apartența
la un trib, la o religie. Credeți că astăzi mai pot fi încadrate într -o tipologie, persoanele tatuate?
R: Oho, ce întrebare..
Î: Sper că e de bine..
R: Da.. cred că în prezent aceas tă ramură s -a dezvoltat foarte mult, dar nu peste tot, vorbind
de România, și mulți pot purta un tatuaj fără a fi încadrat într -o anumită categorie de oameni, adică
dacă vorbim de București de exemplu, n -ai o treabă acolo. Bineînțeles, încă mai există oame ni mai
putin deschiși acestei practici. Dar o chestie pe care vreau să o mai zic, ar fi că oamenilor tatuați
nu le pasă că tu nu ești tatuat deci aș evita să încadrez oamenii tatuați într -o anumită tipologie. Eu
sincer, nu judec pe nimeni.
Î: Cum vedeți dv s. schimbarea mentalităților, de -a lungul timpului, referitor la ceea ce
înseamnă un tatuaj?

48
R: Grea întrebare….
Î: Oarecum.
R: Da dar.. România abia începe încet încet să descopere mai mult tatuajele. Da, oamenii
au devenit mai deschiși, dacă prin ”oameni” te referi strict la persoanele cu vârsta cuprinsă între
14 și 35 de ani. În România, dacă esti tatuat, înseamnă că provii dintr -un mediu social mediocru,
obscur, sau altele de genul acesta și când spun asta, mă refer la mentalitatea persoanelor tr ecute de
45-50 de ani. Serios…
Î: Credeți că în România mai există prejudecăți despre tatuaje?
R: Nu știu, dar n -ar trebui să mai existe. Deja am evoluat destul ca să mai judecăm o
persoană după aspect. Întâi judeci omul după ce știe, nu după cum arată. Sunt unii oameni care
apreciază foarte tare tatuajele, le consideră artă și sunt alții care sunt sceptici. Se gândesc la
pușcărie, criminalitate, infracțiuni. Mentalitatea asta e cam greșită, nu? Evident că nu trebuie să fii
criminal ca să ai tatuaje, ce prostie. Pe vremuri, poate așa era, dar ceea ce purtăm noi acum, față
de atunci, e artă pe piele. Nu e „înțeapă -mă cu acul în pivniță la vecinul", știi..
Î: Da.. înțeleg..
R: Da pe bune, pe vremea când mergeam la interviuri nu se uitau în ochii mei, se uitau pe
mine. Și chiar le spuneam, serios îți zic, că na.. devenea enervant și pentru mine, o dată, probabil
de asta nici nu m -au acceptat câțiva, așa și le spuneam: „Domnule, ridicați vă rog puțin privirea și
priviți -mă în ochi, că nu tatuajele mele vor lucra pentru dumnevoastră, ci eu voi lucra". Dar mna,
eu nu îmi acopăr niciodată tatuajele. Ce să ma i zic altceva, ca nu prea mai am ce..
Î: Am înțeles, bine atunci.
R: Bine.
Î: Mulțumesc foarte mult pentru timpul acordat, apreciez.
R: Nici o problem, merci foarte mult și eu, și mult success.
Î: Mulțumesc, de asemenea.