Tara Lapusului

INTRODUCERE

Capitolul I Premise de individualizare geografica și istorica a zonei.

1.1 Premise geografice

1.2 Istorie si cultura in contextul actual

1.3 Populatia

Capitolul II Resurse naturale

2.1 Forme de Relief

2.2 Reteaua Hidrografica

2.3 Clima

2.4 Flora si Fauna

Capitolul III Resurse antropice

3.1 Vestigi arheologice

3.2 Obiective religioase

3.3 Obiective culturale

3.3Cultura materiala si spirituala din mediul rural

Capitolul IV Baza materiala

4.1 Infrastructura de transport

4.2 Unitati de cazare

Capitolul V Posibilități de dezvoltare a turismului prin amenajare turistică

5.1 Dinamica si caracteristicile cererii turistice

5.2 Analiza SWOT

5.3 Modele de amenajare turistică a teritoriului

5.3.1 Model de amenajare turistică a unei localități rurale

5.3.2 Model de amenajare turistică a unor itinerarii și axe de turism religios incluzând bisericile de lemn din Patrimoniul UNESCO

5.3.3 Amenajare pentru pentru practicarea turismului de aventură. River rafting

5.3.3.1 River rafting în Defileul Lăpușului. Propunere model de amenajare turistică

5.3.4 Amenajarea pentru practicarea turismului activ. Drumeția și cicloturismul

Amenajarea unor cabane turistice sub Vf. Branul, pe piciorul Nordic, sub Vf. Țibleș, pe piciorul sud-vestic, și la poalele Masivului Hudin (cele din urmă cu acces dinspre Groșii Țibleșului). Cabana Hudin poate amplifica funcțiile unei locații pentru turismul cinegetic existentă deja în zonă.

amplasarea acestor cabane turistice cu regim permanent deschide posibilitatea includerii Munților Țibleș între locațiile de turism montan din nordul României, cu acces din patru direcții;

locațiile se situează în preajma unuia dintre cele mai importante puncte de belvedere din Maramureș (Vf. Țibleș), dar și din nordul Transilvaniei;

capacitatea de cazare recomandată pentru fiecare unitate: 40 locuri.

5.3.4.1 Propunere traseu cicloturism Tg. Lăpuș – Lăpuș – Cupșeni – Stoiceni – Tg. Lăpuș

Introducere

În percepția oamenilor Țara Lăpușului este mult mai cuprinzătoare cultural și social decât „depresiunea Lăpușului” ,cum considera majoritatea oamenilor , care geografic este mult mai limitată decât „țara” ca mentalitate și cultură economică.Sub aspect istoric și economic Țara Lăpușului este un spațiu identitar care include pe lângă satele din Depresiunea Lăpușului și comunitățile de graniță administrativă Chiuiești, Măgoaja, Poiana Blenchi a căror viață economică și pastorală au aceleași coordonate reprezentative.Deasemenea Tara Lapusului mai are o serie de comunitati rurale aflate pe teritoriul judetelor Cluj si Salaj.Singurul centru urban al acestei „țări” fiind orașul Târgu Lăpuș în a cărui perimetru administrativ se află 13 comunități rurale distribuite pe văile: Valea Mare, Rohia, Nireș, Lupoaia ce au izvoarele în Culmea Brezei și văile: Lăpuș, Satra, Dobric cu izvoare în Munții Lăpuș. Toate reprezintă o rețea tipică pentru o depresiune, de văi și dealuri joase cu spațiu ocupațional pentru agricultură, creșterea animalelor și exploatări forestiere.

,Țara ca și unitate administrativ teritorială este definită din punct de vedere organizațional și din perspectivă istorică cu indicatori complecși:

viața comună, sistemul de muncă, oboceiuri, post, tradiții și grai. Însuși definiția țărilor la I. Ionică reproduce modul de viață al comunităților localeNoțiunea de ,,țară” definește teritoriul, locul, darși unitatea geografică etnologică și etnograficăcum ar fi ,,Țara Bîrsei” Țara Oașului”, ,,Țara Lăpușului”

În legătură cu originea numelui Lăpuș s-au pus în circulație mai multe teorii. Cercetătorii maghiari printre care Iosif Kadar, cel mai cunoscut în problema evoluției satelor din fostul comitat Szolnok – Dobâka explică numele de Lăpuș de la cuvântul maghiar lapos = neted, plat sau de la lápos = teren mlăștinos. Cercetătorii români l-au derivat de la cuvântul latin lapis = piatră, prin analogie cu Cetatea Chioarului de pe malul râului Lăpuș, al cărui nume vine din maghiarul Kövar = cetate de piatră.

Dintre toate aceste teorii poate ar trebui să dăm crezare mai mult istoricului maghiar atunci când pune toponimicul în legătură cu forma și natura terenului pentru că atunci când plouă, localitatea Târgu Lăpuș care are pânza freatică sus, terenul devine în zona plată – mlăștinos.

Motivatia alegeri acestei teme este legata de mai multe considerente. In primul rand arealul zonei lapusului reprezinta zona in care am petrecut o perioada scurta din viata si zona in care ma intorc mereu cu drag, deasemenea un alt considerent care m-a facut sa aleg aceasta tema il reprezinta promovarea foarte precoce a zonei care dispune de un potential turistic cel putin interesant, fiind una dintre zonele in care inca se mai pune accentul pe pastrarea valorilor si a traditilor populare, in acest context viata satului este inca una activa.

De asemenea, copil fiind am avut ocazia sa particip la diferite evenimente organizate in zona care m-au fascinat, motiv pentru care apreciez ca , acestea ar trebui sa fie promovate prin atragerea unui numar mare de turisti in zona. Avand in vedere ca zona beneficiaza de un potential economic redus, apreciez ca datinile si obiceiurile din zona impreuna cu siturile arheologice precum si bisericile din lemn, ar putea aduce prosperitate in aceasta zona prin promovarea lor.

Lucrarea “Potentialul turistic al Tari Lapusului si valorificarea acestuia prin amenajare turistica” doreste sa contribuie la cunoasterea patrimoniului acestei zone, evidientand unicitatea si diversitatea componentelor teritoriului dar si cateva modele de amenajare turistica care sa prezinte posibilitati de dezvoltare a acestei zone.

Capitolul I Premise de individualizare geografica și istorica a zonei.

1.1 Premise geografice

Amplasată în compartimentul nord-vestic al spațiului transilvănean ,, Depresiunea Lăpușului reprezintă una dintre unitațile depresionale clar conturate de la marginea nordică a Depresiunii Transilvaniei, situată in prelungirea estică a culoarului depresional tectono-eroziv Baia-Mare-Copalnic-Lăpuș, format in amonte de defileul săpat in Masivul Preluca de rețeaua de răuri reunite in aria de convergență hidrografică din sectorul central al depresiunii și ocupand aproape in intregime bazinul hidrografic superior al râului Lăpuș. Depresiunea Lăpușului colectează intreaga rețea hidrografica a zonei și dreneajă mai multe unitați morfologice, care iși gasesc explicația atât in tectonica și structura formațiunilor geologice cât și in acțiunea indelungată a agenților modelatori sub aerieni.

Spațiul depresional lăpușan reprezintă un teritoriu clar individualizat, bine închis pe trei parți de unitați montane sau deluroase înalte, care îl delimitează cu claritate atât spre vest-unde ajunge pâna la masivul cristalin al Prelucii(810 metri) și Dealul Pietriș, și apoi la masivul Șatra (1401), iar la sud este strajuit de culmea Breaza (874 m), care împreuna cu masivul Preluca constituie o punte de legatură spre Munții Apuseni( Depresiunea Lăpușului împreuna cu Culmea Breaza alcătuiesc in opinia lui Gr.Posea 1962 Subcarpații Lăpușului)

In partea de nord-est se desfășoară Munții Țibleș (1842 m) si Munții Văratic (1353 m), limită care corespunde limitei nordice al Podișului Someșean pe culmile acestora situându-se limita nord estică a teritoriului, iar in est Depresiunea Lăpușului întâlnindu-se prin intermediului Curmaturii Larga(521 m) cu o parte a Dealurilor Năsaudului sau Dealului Sălătrucului. O anumită deschidere realizată prin intermediul unor compartimente ceva mai joase se inregistrează numai spre vest unde spațiul se întalnește cu Dealurile Copalnic-Mănaștur ,aparținand Vaii Chioarului, aproximativ pe interfluviul dintre Lăpuș si Bloaja , respectiv in sud-vest unde suprafața calcaroasă a Vârtoapelor întalnește Podișul Purcareț-Boiu Mare între unitațile circumdepresionare menționate este amplasată vatra depresionară propriu-zisă evident mai josă si mai puțin accidentată fată de munții si culmile deluroase înalte care flanchează la nord, și nord-est, respectiv la sud și vest-nord vest, căreia i se impune astfel un acpect colinar accentuat de la est spre vest.

În primul rând dorim sa subliniem faptul că, acest ansamblu teritorial ,, Țara Lăpușului,, ascunde o complexitate deosebita atât din punct de vedere fizico-geografic, cât și antropic. Aceasta zonă nu poate fi conturată cu exactitate atăta timp căt, pe lângă elementele de natură fizico-geografică, nu pot fi ignorati existența unor factorii de ordin subiectiv, de consens sau arbitarii ( politico-administrativi, istorici, etnici, cultural-etnografici, economici si de habitat, și nu în ultimul rând cei funcționali).

Spațiul lăpușan în diferite perioade istorice s-a conturat treptat în urma conlucrării sinergice dintre diversele procese socio-spațiale specifice prin care comunitățile locale și activitățile lor specifice au acționat direct sau indirect, singure sau asociate în direcția asumării și identificării cu această unitate economică și de habitat. Chiar dacă prin prisma naturii locurilor încadrarea spațială a Depresiunii Lăpușului pare un demers simplu ca urmare a unor limite morfologice care nu ridică probleme deosebite în privința delimitării, totuși definirea spațiului lăpușan comportă anumite dificultăți și limite induse în general de particularitățile componentei umane, cele care de altfel, definesc extensiunea spațială a entității teritoriale complexe care constitue ,, Țara Lăpușului,,

Literatura de specialitate aparținând diverselor domenii de cercetare (geografică și conexe) nu au acordat prea multă atenție acestui spațiu, în pofida multitudinii și complexității problemelor pe care mozaicul fizico-geografic și antopic le comporta, având ăn vedere că aceste aspecte se modifică în raport de variațiile adesea conjuncturale ale multiplelor variabile, îngreunând demersul de delimitare pe criterii de natură socio-economică.

Procesul de umanizare progresivă a ansamblui teritorial lăpușan a beneficiat de un ansamblu de elemente fizico-geografice, care, de la un loc la altul, și-a manifestat caracterul restrictiv sau de favorabilitate. Limitele restrictive au translat continuu de la poziția inițială, datorită presiunii umane exercitate în timp asupra spațiului analizat, iar formele de exploatare a resurselor acestuia au căpătat trăsături specifice și sau dezvoltat de la o etapă istorică la alta. În acest context o serie de elemente care altădată aveau un caracter restrictiv au devenit astazi dominante dar și invers într-o mai mică măsură.

Limitele geografice ale Țări Lăpușului- așa cum o percep locuitorii săi- depașesc cu mult vatra depresionară propriu-zisă prin inglobarea unitaților montane si deluroase care o mărginesc circular(Munceii Lăpușului, Obcinele Țibleșului, Munții Lăpușului și ai Țibleșului, Masivul Șatra, Masivul Preluca, Culmea Breaza) a compartimentului estic si sud-estic al Podișului Purcărel-Boiu Mare și a compartimentului nordic al Dealurilor Sălatrucului sau Ciceului situate la vestu și sud-vestul, respectiv la sudul Culmi Breaza

Țara Lăpușului se extinde pe o suprafață de 918,53 km pătrații, inscrisă in aria de cuprindere a șapte unitați administrativ-teritoriale (cu o populație totală de 45.840 locuitori in anul 2011) dintre acestea sașe sunt comune (Băiuț, Coroieni, Cupșeni, Lăpuș, Suciu de Sus, Vima Mica-îngloband numai puțin de 24 asezări), respectiv un oraș din categoria centrelor urbane mici (Târgu Lăpuș cu o populație de 11.744 locuitori in anul 2011), care are in subordine nu mai puțin de 13 sate.Aceste date reliefează caracterul profund rural a Țări Lăpușului, revenind astfel 37 de sate la un oraș (medie situată sub cea națională 49,9 sate la un oraș in anul 2001, respectiv 42,8 sate la un oraș in anul 2004)

In concluzie asupra Țări Lăpușului au acționat un ansamblu de mai mulți factori (sociali,economici,naturali) care in timp au contribuit la conturarea unei unitați geografice distinctă,omogenă și bine conturată.

1.2 Isteografice, care, de la un loc la altul, și-a manifestat caracterul restrictiv sau de favorabilitate. Limitele restrictive au translat continuu de la poziția inițială, datorită presiunii umane exercitate în timp asupra spațiului analizat, iar formele de exploatare a resurselor acestuia au căpătat trăsături specifice și sau dezvoltat de la o etapă istorică la alta. În acest context o serie de elemente care altădată aveau un caracter restrictiv au devenit astazi dominante dar și invers într-o mai mică măsură.

Limitele geografice ale Țări Lăpușului- așa cum o percep locuitorii săi- depașesc cu mult vatra depresionară propriu-zisă prin inglobarea unitaților montane si deluroase care o mărginesc circular(Munceii Lăpușului, Obcinele Țibleșului, Munții Lăpușului și ai Țibleșului, Masivul Șatra, Masivul Preluca, Culmea Breaza) a compartimentului estic si sud-estic al Podișului Purcărel-Boiu Mare și a compartimentului nordic al Dealurilor Sălatrucului sau Ciceului situate la vestu și sud-vestul, respectiv la sudul Culmi Breaza

Țara Lăpușului se extinde pe o suprafață de 918,53 km pătrații, inscrisă in aria de cuprindere a șapte unitați administrativ-teritoriale (cu o populație totală de 45.840 locuitori in anul 2011) dintre acestea sașe sunt comune (Băiuț, Coroieni, Cupșeni, Lăpuș, Suciu de Sus, Vima Mica-îngloband numai puțin de 24 asezări), respectiv un oraș din categoria centrelor urbane mici (Târgu Lăpuș cu o populație de 11.744 locuitori in anul 2011), care are in subordine nu mai puțin de 13 sate.Aceste date reliefează caracterul profund rural a Țări Lăpușului, revenind astfel 37 de sate la un oraș (medie situată sub cea națională 49,9 sate la un oraș in anul 2001, respectiv 42,8 sate la un oraș in anul 2004)

In concluzie asupra Țări Lăpușului au acționat un ansamblu de mai mulți factori (sociali,economici,naturali) care in timp au contribuit la conturarea unei unitați geografice distinctă,omogenă și bine conturată.

1.2 Istorie și societate in context actual

Țara Lăpușului a reprezentat din cele mai vechi timpuri un spațiu în care s-au dezvoltat așezări umane care au transmis până azi numeroase elemente de cultură materială și spirituală. La Suciu de Sus la locul numit „Poduri din Coastă” s-a descoperit un cimitir cu morminte de incinerare, datând din perioada bronzului mijlociu și dovedind statornicia așezărilor până azi. Descoperirile arheologice au permis identificarea unui grup cultural cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de Grupul Lăpuș sau Cultura Lăpuș .Realizând o analiză comparativă a celor două culturi Suciu de Sus și Lăpuș m-au dus la concluzia că grupul Lăpuș poate fi considerat o nouă etapă în dezvoltarea culturii Suciu de Sus specifică epocii bronzului în timp ce prima are elemente clare de trecere la prima vârstă a fierului.

Pe parcursul Evului-Mediu societatea românească a intampinat o serie de amenințări astfel aceasta a fost nevoită se se organizeze în obști sătești de diferite dimensiuni așezate în numeroasele depresiuni din spațiul carpato-danubiano-pontic pentru a se feri de pericolul iminent. Din aceste obști sătești au rezultat țările și voevodatele, ele s-au unit pentru ași sporii puterea militară și politică. Ele erau conduse de voievozi iar dimensiunile erau diferite și închideau de jur împrejur Transilvania (Țara Bârsei, Țara Făgărașului, Țara Hațegulșui, Țara Zarandului, Țara Oașului, Țara Lăpușului, Țara Chioarului și Țara Maramureșului.

Terra Lapus este atestată documentar în 1315 „quod Terra Lapus vocata” și s-a dezvoltat din uniunea obștilor sătești de pe valea Lăpușului. Centru acestei țări îl constituie satul Lăpuș devenit ulterior târgul Lăpușului . Localitatea Târgu Lăpuș este atestată documentar la 1291 sub denumirea de poss Lapus.

Ocuparea Transilvaniei de către regii arpadieni a dus la formarea comitatelor pomenite documentar cu primii ani ai secolului XII (Bihor și Timiș) iar în a doua jumătate a aceluiași secol sunt pomenite printre altele Dăbâca (1164) și Solnoc (1166).Comitatul Solnocului condus de comitele Fülo de Solnoc avea o mare întindere în componența sa intrând și zona Lăpușului, istoricul maghiar Kadar I. pomenind la anul 1291 o parohie romano-catolică

Istoria localității este legată de la Sfârșitul secolului al XV-lea și până la mijlocul secolului al XVI-lea de istoria cetății și domeniului Ciceului, după ce inițial a făcut parte din comitatul Solnocului Interior. Domeniul cetății Ciceului a avut o suprafață de peste 1200 km2 , limitat la nord de localitățile Târgu Lăpuș și satul Rogoz, la vest de Ileanda, la est de Suciu de Sus iar la Sud est de domeniul Unguraș. Conscripția din 1553 ne dă satele care aparțineau domeniului Ciceului: Baba, Bața, Poiana Blenchi, Bârsău, Ciceu-Giurgești, Ciceu-Hășmaș, Ciceu-Mihăiești, Ciceu-Corabia, Dăbăceni, Ambriș, Gâlgău, Ganciu, Goștila, Cighișul de Sus, Ileanda Mare, Tirlișua, Câțcău, Căpâlna, Cășei, Rugășești, Coldău, Chireu, Lelești Mica, Mănăștur, Muncel, Negrilești, Urișor, Uriul de Sus, Orman, Reteag, Suciu de Sus, Suciu de Jos, Vima Mare, Borcut, Văleni, Poiana Porcului, Dămăcușeni, Drăghia, Lăpușul Unguresc (Târgu Lăpuș), Dobric, Libotin, Mașca (Răzoare) Rogoz, Rohia și Szaszmezeu (dispărut.) În timpul generalului Gheorghe Basta au fost arse două localități din zona Lăpușului, Cufoaia și Dobrițănaș.

Ocuparea Transilvaniei de către Habsburgi a adus modificări semnificative din punct de vedere politic, administrativ, economic și religios. Din punct de vedere religios trecerea unei părți a românilor la catolicism a schimbat soarta românilor transilvăneni care începând cu secolul al XVIII-lea se vor lansa în lupta pentru emancipare națională având o elită românească.

Aducerea armatei imperiale în Ardeal și obligațiile de întreținere la care s-a adăugat abuzurile acesteia s-a ajuns la părăsirea satelor așa cum s-a întâmplat la Târgu Lăpuș unde exista „50 de case pustii și 17 fugiți.La sfârșitul secolului al XVII-lea a luat o mare amploare haiducia, numele cel mai cunoscut este Grigore Pintea (1660-1703) supranumit Viteazul fiul unei familii de țărani iobagi din localitatea Măgoaja (azi jud. Cluj) decizia de a deveni haiduc a venit după ce țăranul Grigore vrăjit de istoria povestită de mama lui (provenea dintr-o familie de țărani liberi din Maramureșul voievodal) a străbătut zeci de localități din Transilvania pentru a vedea cu ochii lui starea națiunilor și a deprinde tainele slovelor. Haiducul și-a format o ceată de 4000 de pedestrași și 800 călăreți recrutați din satele lăpușene, chiorene și maramureșene participând la răscoala lui Francisc Rakoczi al II-lea (1701-1711) îndreptată împotriva habsburgilor. Locurile preferate ale haiducului care i-au servit ca adăpost au fost cele din Munții Gutâiului și Șatra. Haiducul a căzut 14 august 1703 împușcat la asediul orașului Baia Mare dar amintirea lui rămâne neștearsă pe aceste meleaguri unde s-au creat legende povești doine și balade .

Secolul al XIX-lea cunoscut în istoriografie ca fiind secolul naționalităților va schimba din punct de vedere politic, social, economic și cultural soarta Europei.Izbucnirea revoluției în Ungaria în iarna-primăvara anului 1848 s-a extins repede în comitatele nordice ale Transilvaniei cu repercursiuni grave pentru transilvăneni deoarece Dieta de la Pojon (Bratislava) a votat anexarea transilvaniei la Ungaria. Prin articolele legii se declară unite cu Ungaria comitatele Solnocul Interior, Dăbâca, Districtul Chioarului, ceea ce a dus la interzicerea folosirii limbii române în administrație justiție și învățământ, limba și cultura maghiară devine obligatorie.

Activitatea românilor din zona Lăpușului sa intensificat odată cu unirea din 1859 și în perioada regimului constituțional din imperiul habsburgic instaurat prin Diploma din 20 octombrie 1860. în acest context românii ardeleni cereau „unirea tuturor românilor din monarhie într-un corp politic, cu un teritoriu național propriu”.

Încercările românilor de a se afirma ca națiune și limbă s-au dovedit zadarnice deoarece în 1866 s-a impus dualismul austro-ungar. Consecințele acestui compromis au fost simțite de români foarte repede pentru că în februarie 1867 contele Iuliu Andrassy a fost numit prim-ministru al Ungariei în acest context a avut loc sancționarea încorporării Transilvaniei la Ungaria și anularea Legilor votate în Dieta de la Sibiu din 1863-1864. Încercarea de deznaționalizare a românilor și a celorlalte națiuni ne maghiare prin legi și măsuri abuzive nu au putut înfrânge dorința de libertate a românilor.

Istoria secolului XX este una tumultoasă din toate punctele de vedere, secolul s-a dovedit a fi unul a experiențelor triste pentru omenire datorită celor două conflagrații mondiale, a folosirii științei în scopuri distructive și a instaurării totalitarismului cu tot ceea ce a decurs din el.

Din punct de vedere al organizării administrativ teritoriale Lăpușul a fost între 1918 și 1940 centru de plasă și a făcut parte din județul Someș. Între 1947 și 1968 zona Lăpușului a constituit din punct de vedere administrativ teritorial Raionul Lăpuș după care începând cu 1968 face parte din Județul Maramureș

După 1989 localitatea ca de altfel întreaga țară încearcă să –și regăsească propria identitate și să iasă din starea de izolare la care a fost condamnată în regimul comunist. Lipsa unei economii solide datorită condițiilor de mediu o determină să-și pună în valoare partea de tradiție și turism existând începând din anul 2001 oportunități prin intermediul Micro Regiunii Economico-Socială a Țării Lăpușului de a fii cunoscută la nivel european existând deja semnale pozitive în acest sens, realizându-se primele schimburi culturale și economice cu Olanda, Italia, Franța.

1.3 Populatia

Localitatea Târgu Lăpuș este atestată documentar la 1291, primii locuitori fiind cu siguranță români, dar date demografice concrete nu avem pentru perioada medievală. Cu toate acestea ținând cont de regiunea în care se află  localitatea, prin comparație se poate spune că a fost o localitate cu 20-24 de gospodări, iar numărul membrilor într-o gospodărie era de 3-4 persoane.

Primele date statistice despre evoluția etno-demografică avem pentru mijlocul secolului al XVI-lea, din conscripția efectuată în 1553 pe Domeniul Ciceului. Cele 617 porți înseamnă aproximativ 1234 de familii (2 familii la o poartă) însemnând 5550 de locuitori, la care se adaugă 695 gospodării sau familii de săraci care însumau aproximativ 3200 de locuitori. Pe întreg Domeniul Ciceului existau aproximativ 8700 de locuitori.Pentru același an pentru localitatea Târgu Lăpuș sunt pomenite 32 de porți, 20 de locuitori și 3 case pustii, însumând circa 84 de familii ceea ce înseamnă aproximativ 378 de locuitori. Toate aceste cifre nu trebuie luate ca fiind absolute, ci doar o evaluare parțială.

La începutul secolului al XVII-lea numărul locuitorilor era foarte mic, jafurilor generalului austriac Gheorghe Basta căreia i-a aparținut comuna între 1602 și 1603. Datorită acestor evenimente tragice sunt consemnate sate și case pustii, familii fără vite și o populație foarte scăzută.

În secolul al XVII-lea exista în localitate o populație eterogenă formată din români și maghiari, astfel istoricul maghiar I. Kadar amintește următoarele date:

–         1603 erau în total 34 de suflete;

–         1630 existau 195 de iobagi inclusiv copii acestora, 10 locuitori săraci, 21 libertini înnobilați, numărul caselor fiind de 83;

–         1679 existau 55 de iobagi inclusiv copii acestora, 6 locuitori săraci, 21 libertini înnobilați, numărul caselor locuite fiind de 47 și 70 de case pustii.

–         1685 existau 56 de iobagi inclusiv copii acestora, 5 locuitori săraci, 19 libertini înnobilați, numărul caselor locuite fiind de 46 și 48 de case pustii. 

–         1692 existau 39 de iobagi inclusiv copii acestora, 25 libertini înnobilați, 40 locuitori, și 50 de case distruse. 

Toate aceste date  analizate în profunzime scot în evidență criza demografică prin care trecea regiunea datorită războaielor cu habsburgii, invaziei tătarilor si diferitelor epidemii.

Situația demografică a localității pentru secolul al XVIII-lea rămâne incertă singurele date care le avem sunt:

–         pentru 1703 când sunt pomeniți 15 iobagi, 7 săraci, 23 de libertini înnobilați, 38 de case locuite și tot atâtea distruse;

–         pentru 1750 când sunt pomeniți 18 iobagi, 47 jeleri, 6 de libertini, 58 nobili, 8 vagabonzi, 120 de case locuite și 30 de case pustii;

            Din punct de vedere etnic  populația rămâne eterogenă constatându-se o creștere a numărului populației maghiare, dovadă că localitatea apare cu numele de Lăpușul Unguresc. În 1751 în localitate sunt pomeniți armeni, iar la începutul secolului al XIX-lea evrei, pentru nici unul dintre ei nu se precizează contextul în care au ajuns aici.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea Arhi-Diaconatul Olah Lapos (Lăpușul Românesc) menționează pe Valea Lăpușului 24 de localități românești cu o populație  de 958 de familii și 2 localități mixte; Târgu Lăpuș și Dămăcușen

Pentru secolul al XIX există următoarele date statistice cu privire la populația localității Târgu Lăpuș având ca sursă monografia istoricului maghiar (singura până la 1900):  1831 – 1158 de locuitori; 1854 – 1556 de locuitori; 1857 – 1638 de locuitori; 1869 – 1215 de locuitori; 1880 – 1921 de locuitori; 1886 – 2070 de locuitori; 1891 – 2014 de locuitori; 1900 – 2451 de locuitori.

Pe parcursul secolului al XIX-lea se constată o creștere accentuată a populației care se datorează sporului natural și dezvoltării economice a societății. Pentru același secol avem date și din punct de vedere confesional pentru localitate după cum reiese și din tabelul de mai jos:

  Tabel 1. Numarul populatiei pe parcursul secolului XIX

            Sursa:http://www.ltprmm.ro/images/istoric/istoric.php?nr=17

            Din acest tabel  reies următoarele: o creștere a numărului celor de confesiune mozaică, greco-catolică, ortodoxă și reformată  până la 1900, dar trebuie să fim circumspecți cu privire la onestitatea sursei. Numărul populației de rit romano-catolic rămâne cel mai constant, fapt constatat până astăzi.

ecensământul Ungariei din 1900 ne dă informații despre populația din Târgu Lăpuș pe sexe și pe grupe de vârstă: 1228 – bărbați și 1223 – femei: sub 6 ani 336 locuitori; între 3-11 ani – 285 de locuitori; între 12-14 ani – 177 locuitori; între 15-19 ani – 284 locuitori; între 20-39 ani – 673 locuitori; între 40-59 ani – 469 locuitori; peste 60 ani – 277 locuitori.

După primul război mondial datorită pierderilor de vieți omenești se constată o scădere a numărului de locuitori astfel că în 1923 existau în Târgu Lăpuș 2374 de locuitori.

Numărul populației a variat de-a lungul secolului XX în funcție de condițiile social-economice și istorice. Perioada anilor 1910-1956 se caracterizează printr-o creștere moderată datorată celor două războaie mondiale astfel, sporul natural a fost de 8,7 0/00 .În cadrul acestei perioade se disting două etape: 1910-1930 și 1930-1956. Prima etapă se caracterizează printr-o diminuare ușoară a populației, astfel conform Recensământului din 1930 populația localității Târgu Lăpuș era de 10.312 locuitori. În cea de a doua etapă se constată o creștere a populației la 11.780 (21 februarie 1956.

După 1956 datorită condițiilor istorice (deportări, arestări, plecări) se constată un ritm redus de creștere, 7,4%, au loc plecări definitive ale unei părți din populație spre Banat, Baia Mare și Cluj-Napoca

Comparativ cu zona localitatea Târgu Lăpuș cunoaște un ritm de creștere a populației cu 23,8% datorită transformării în oraș începând cu 1968.

Conform Breviarului statistic  al județului Maramureș pentru anii 1960-1970 avem următoarele informații cu privire la populație:

  Tabel 2. Evolutia populatiei in intervalul 1956-1970

           Sursa:http://www.ltprmm.ro/images/istoric/istoric.php?nr=17

 Tabel 3. Populația pe naționalități la recensământul din 15 martie 1966

         Sursa:http://www.ltprmm.ro/images/istoric/istoric.php?nr=17

 În 1977  s-a înregistrat cel mai mare număr de locuitori de până atunci în Țara Lăpușului – 37.344, iar pentru localitatea Târgu Lăpuș 13.218 locuitori.

Ultimul deceniu al secolului XX ne oferă alte date importante despre populația zonei și localități în conformitate cu noile condiții social-economice se constată o reducerea a natalității, majoritatea familiilor având 1-2 copii.

În anul 1995 natalitatea în perimetru orașului Târgu Lăpuș a fost de 14,6 0/00 iar mortalitatea de 8,5 0/00 rezultând un spor natural de 6,1 0/00 .

Conform recensământului din 1992 numărul populației din Târgu Lăpuș era de 14.303 locuitori, în 1999 de 14.500 locuitori, iar în 2002 de 13.358, în scădere datorită emigrării spre Europa de vest.

Situația evoluției demografice a ultimilor 200 de ani pentru localitatea Târgu Lăpuș se prezintă astfel:

Tabel 4.Situatia evolutiei demografice in ultimi 200 de ani

       Sursa:http://www.ltprmm.ro/images/istoric/istoric.php?nr=17

  După o analiză atentă a 12 recensăminte făcute în mai puțin de 200 de ani sa realizat și un alt tip de constatări decât cele strict legate de numărul populației, cred că destul de interesante:

–      cei mai mulți născuți sunt în lunile: ianuarie, martie, mai, septembrie și octombrie.

–      lunile cu cei mai puțini născuți sunt: februarie, noiembrie și decembrie

–      cei mai mulți decedați sunt în lunile: martie aprilie și decembrie

–      lunile cu cele mai puține decese sunt: iunie, iulie, august și septembrie

–      cele mai multe căsătorii s-au făcut în lunile: ianuarie, februarie, mai, iunie, iulie și august

lunile în care s-au încheiat cele mai puține căsătorii: martie și decembrie

Toate  aceste curiozități coroborate cu datele statistice întregesc imaginea de ansamblu asupra localității Târgu Lăpuș în ultimii 200 de ani.

Maramureșanul a lansat peste secole două expresii interogative adresate celui pe care-l întâlnește prima dată: De unde vi? și Din ce neam ești?. Ideea de neam aici are conotația de familie, pentru el contează foarte mult apartenența la o familie nobilă sau cu stare cum se spune.

Comparativ cu Maramureșul istoric unde există sute de familii de nobili (nemeși) români cu stare s-au poziție socială, în Țara Lăpușului (mai puțin studiată din acest punct de vedere) sunt menționate puține familii de nemeș, iar în mare parte provin tot din Maramureșul istoric.

Emigrația maramureșenilor spre Țara Lăpușului s-a făcut în două etape distincte:

–      1700-1731 – din cauza epidemiei de ciumă și invazia tătarilor au venit următoarele familii: Balea – în Ungureni și Târgu Lăpuș; Bizău și Borodi – în Suci; Bud – în Suciu de Sus, Lăpuș și Rogoz; Ciceu – în Ungureni; Coman – în Târgu Lăpuș; Chindriș – în Rogoz și Boiereni; Florea – în Târgu Lăpuș; Giurgiu – în Lăpuș; Man – în Fântânele; Mariș – în Târgu Lăpuș, Nemeș – în Rogoz și Ungur – în Ungureni.   

–     1906 – datorită măsurilor luate de autoritățile austro-ungare 2.229 de maramureșeni au emigrat și s-au așezat în Chioar, Ugocea, Sătmar, Năsăud și pe valea Lăpușului.

Unele localități din Țara Lăpușului au fost întemeiate de familii nobile maramureșene așa cum este cazul localităților: Cupșeni de Cupșea din Călinești-1550; Stoiceni de Soica Iuga din Crișănești – 1528; Peteritea de Petru Man din Șieu –1553.

Azi cele mai frecvente nume de familie în localitatea Târgu Lăpuș sunt: Baic, Balaj, Balasz, Bel, Blenche, Bodea, Boga, Borodi, Bota, Bozga, Bud, Buda, Burzo, China, Chindriș, Chira, Ciceu, Ciocan, Cândea, Conț, Cornea, Cosma, Cozma, Cristea, Cupșea, Danciu, Daniel, Demian, Farcaș, Faur, Filip, Florian, Gașpar, Gergely, Gherman, Giurgiu, Griguța, Haragâș, Hatos, Hereș, Herman, Horvat, Ioanș, Iuga, Latiș, Lazăr, Lăpușan, Leșe, Lucaci, Lucian, Man (u), Martin, Marton, Micu, Mikloș, Molnar, Munteanu, Mureșan, Nechita, Nemeth, Nodiș, Oană, Oniga, Onița, Pașca, Pal (l), Perhaița, Perța, Petrehuș, Petruț, Pop, Raț, Roman, Ropan, Rus, Șanta,  Sas, Sima, Szasz, Szekely, Șleam, Tira, Țâțoc, Todoran, Toma, Topan, Toth, Tulici, Tuns, Țura, Ungur, Vaida, Vancea, Vele, Vlașin, Vlășan, Zaharie.

Dintre aceste nume de familie, pe lângă cele venite din Maramureșul istoric avem familii de proveniență din Țara Chioarului: Onița, Micu și Lucaci, iar familiile vechi lăpușene sunt: Gașpar, Gergely, Griguța, Gherman, Horvat, Pop, Sas, Sima, Vele. 

Problema originii numelor de familii din Țara Lăpușului este una deschisă deoarece comparativ cu Chioar și Maramureșul istoric, istoricii s-au oprit doar sporadic, fapt pentru care subiectul rămâne o provocare pentru un alt studiu aprofundat.

CAPITOLUL II Resurse naturale

2.1 Potentialul Reliefului

Zona montana constitue un lant compact, ridicat in medie cu 1000 m fata de zona depresionara a Lapusului situata spre sud. Trecerea dela muntii propriu-zisi (Tibles si Lapus) la zona depresionara se face printr-o zona de muncei denumiti local „obcine”.

Muntii Tibles – compartimentul cel mai inalt al zonei vestice din grupa nordica a Carpatilor Orientali are o suprafata de 400 km2 fiind situate intre raurile Suciu si Botiza in vest, raul Salauta si pasul Setref (817 m) in est si Depresiunea Maramuresului in nord.

Tarii Lapusului ii corespund numai versantii sud-vestici de sub varfurile Hudin-Stregior-Tomnatec-Arcer. Muntii Tibles sunt formati din roci sedimentare palogene cutate (flis) care au fost strapunse de corpuri magnetice. Aceste corpuri (cupole, stokuri, coloane) formate din andezit au fost scoase la zi prin eroziunea sedimentului, separandu-se trei unitati subvulcanice: Hudin in nord-vest, Hudies-Tomnatec-Stregior in partea central si Tomnatec-Tibles-Magura Neagra in sud-est. Masivele subvulcanice formeaza creasta principala (orientata nord vest-sud est) care este alcatuite din varfurile Hudin (1611 m), Hudies (1479 m), Stregior (1472 m), Tomnatec (1483 m), Arcer (1830 m), Tibles (1839 m), Bran (1840 m), Ousorul (1489 m), Taul (1461 m), Fata Scarusului (1326 m). La sud si nord de masivele subvulcanice se gasesc muntii dezvoltati pe roci sedimentare care formeaza doua trepte una la 900-1000 m si alta la 750-800 m, ultima avand o dezvoltare mai mare in sud. In partea nordica sunt situati Muntii Stefanitei (1181 m-Vf. Stefanitei) si Muntii Carligaturii (1263 m-Vf. Carligaturii).

 Muntii dinspre sud se numesc ,,obcine”, in cadrul lor deosebindu-se: Obicinele Hudinului (859 m-Obcina Frasinului) intre paraurile Suciu si Bradului si Obcinele Tiblesului (981 m-Vf. Buzei) intre paraurile Suciu si Bradul si Salauta. Pe versantii abrupti ai masivului central Arcer-Tibles-Bran care se delimiteaza prin delimitari de 400 m spre nord, vest si sud si de 800-1000 m spre est, sub influenta proceselor periglaciare se dezvolta grohotisurile si solifluxiuni. In bazinele de receptie ale vailor torentiale de pe versantul Nordic s-a format o palnie nivala de dimensiuni mari. Vizibili de la mare distanta Muntii Tibles reprezinta un adevarat strajer al Tarii Lapusului.

 Muntii Lapusului – numiti local al Varatecului sunt situati intre vaile Cavnic in vest si Botiza si Suci in est. In numeroase lucrari geografice, precum si pe o serie de harti Muntii Lapusului sunt integrati Muntilor Tibles, ceea ce este o inexactitate deoarece spre deosebire de Muntii Tibles, in care nu au existat decat fenomene magmatice (subvulcanice), in Muntii Lapusului s-au manifestat si eruptii cu curgeri de lave. Totodata Muntii Lapusului sunt mai josi (1358 m-Vf. Varatec), fiind nivelati de suprafetele Magurilor la 1100-1300 m, curbata spre Drepresiunea Maramuresului, din care se desprind culmi mai joase (in jur de 1000 m), prelungi spre Depresiunea Lapusului.

  Partea centrala este formata din varfurile Neteda-1322 m in vest, Varatec-1358 m, Secului-1311 m, Runcasului-1167 m si Magura Porcului-1221 m in est. Un caracter aparte il prezinta Masivul Satra (1041 m) numit local „Satra lui Pintea” care este izolat spre sud-vest. Aceasta are o origine vulcanica, avand forma unui con nivelat la partea superioara si inconjurat de un larg piedmont. La contactul cu Depresiunea Lapusului se gasesc micile depresiuni Strambu Baiut, Baiut si Poiana Botizii

Din punct de vedere geomorfologic relieful a cunoscut o ampla dezvoltare, in partea de NE si E predomina masivele muntoase ce ajung pana la 1900 m prin aparate vulcanice neogene: conuri si cratere. In mare parte zona este acoperita de munti dezvoltati pe flis si structuri subvulcanice neogene evidentiate selectiv la E si munti cu resturi de suprafete netezite dominate de neck-uri si dyk-uri la N. Masivele muntoase sunt strapunse in N de depresiuni formate prin eroziune diferentiala cu aspect deluros, iar la E de luncile afluentilor raului Lapus ce isi au izvoarele la altitudini mari. Majoritatea formelor joase de relief strabatude de cursurile de apa sunt depresiuni de eroziune diferentiala cu aspect deluros. Tot aici gasim si terase, depresiuni de ses proluvio-aluviale. O prezenta importanta este data de muntii insulari, in cea mai mare parte scosi de sub formatiuni tertiere (Masivul Preluca), strapunsi de raul Berinta.In sudul bazinului apare o zona de podis intre 500 si 700 m altitudine, fragmentat in masive deluroase, cu dezvoltare mare a formelor structural

2.2 Reteaua hidrografica

În procesul de organizare și amenajare a spațiului geografic, resursele de apă constituie elemental primordial.

Amplasată la aria de contact a vastei Depresiuni a Transilvaniei cu spațial montan al Carpaților Orientali, într-un areal dominant de structuri morfologice intens tectonizate, faliate și fracturate (care fac posibilă existent , alături de resursele subsolice valoroase, a unei game variate de ape minerale) și aflată în calea circulației generale a atmosferei pe o componentă cu dierectie dominant vestică, Țară Lăpușului este posesoarea unor însemnate resurse hidrografice de suprafață și subterane, variate sub raport calitativ, cu un rol major în structurarea rețelei de așezări și a tipului de habitat.

Utilizarea resurselor hidrice a evoluat de-a lungul timpului de la forme simple , puțin evaluate , proprii gospodării sau comunități rurale tradiționale , până la cele mai complexe, menite a satisface necesitățile în continuă creștere și diversificare ale societății lapusene contemporane. Apă constituie condiția esntiala pentru existența vieții și societății umane și principalul suport al igienei și sănătății, reprezentând , în același timp , un important factor de producție la diverse domenii (agricultură, industrie, transporturi etc.).

Resursele hidrice ale Țării Lăpușului sunt constituie din rețeaua de râuri (permanente sau temporare), lacuri, izvoare, ape freatice și de adâncime, a căror configurație , formare, regim de calitate este rezultatul conlucrării dintre agenții interni și externi, definitorii din acest punct de vedere, fiind condițiile climatice locale și generale, în coroborare cu constituția petrografică, orientarea reliefului, mișcările locale de subsistență, particularitățile covorului vegetal și, nu în ultimul rând, cu activitatea umană.

Apele subterane ( de adâncime și freatice) dețin reserve importante pe tot cuprinsul Țării Lăpușului. Calitatea foarte bună și proprietățile de potabilitate , coroborată cu adâncimea în general resdusa de cantonare, fac din apele freatice pricipala sursă de alimentare a localităților lapusene.

Apele freatice din vatra central-depresionară sunt cantonate cu precădere în terasele răului Lăpuș, în strate de pietrisuri, bolovănișuri cu interspații umplute cu argile nisipoase. Adâncimea la care este interceptată pânză de apă freatică variază în funcție de altitudinea terasei: în cadrul terasei inferioare apă freatică apare la cote de -1,50 m…-2,50 m, iar pentru terasele ÎI-a și a III-a nivelul apei freatice este interceptat între -2,50 m……-5,00m față de cota de teren.

Adâncimea apelor freatice crește înspre ramă înalta circumdepresionara, măsurând între 5 și 25 m în cadrul interfluviilor central-depresionare și a morfostructurilor piemontate și glacisurilor care tivesc marginal vatra depresionară și peste 25 m în sectorul precarpatic al Țării Lăpușului.

Cele mai importante ape minerale, atât din punct de vedere economic, cât și a păleței de afectuni pentru care răspund, în varii proporții, diferitelor indicații sunt cele de la Stoiceni. Cele șase emergente care alcătuiesc izvorul a cărui apă s-a îmbuteliat până nu demult au un character hidrocarbonat, clorurat, sodic, calcic, magnezian și carbogazos.

Menționăm că, apele minerale de la Stoiceni pot fi îmbuteliate fără îmbunătățiri tehnologice și păstrate că atare o lungă perioada de timp fără a-și pierde proprietățile și fără a fi necesară efectuarea unei tratări prealabile înaintea consumului. Procesul de îmbuteliere al apelor minerale exclude decantarea suspensiilor, tratamente fizico-chimice , introducerea de substanțe bacteriostatice, conferindu-i astfel rentabilitate și competitivitate față de alte ape minerale.aceste ape mineral ear putea reprezenta în viitor un punct de polarizare a unor investiții economice cu repercursiuni positive atât la nivel local și de ce nu și la alt nivel.

Brăzdată de două râuri principale –Lăpușul și afluentul sau Suciu-Țară Lăpușului are o densitate a rețelei hidrografice destul de ridicată, determinate de mulțimea de afluenți a celor două cursuri de apă (Strmbu-Baiut, Libotin, Dobric, Cufoaia, pe dreapta Lăpușului, respective Bradul, Tocilă,Botizul,Edera, Rohia pe stânga acestuia).

Lăpușul este cel mai lung rău al județului Maramureș, colectând apele de pe versanții sudici ai munților vulcaniciGutai-șatră-Țibleș și a munitilor Lăpușului, precum șip e cele de pe versantul nordical Culmii Breaza și din masivul Prelucă. Izvoreste de sub vârful Văratec(1365m), la circa 1200 m altitudine și se varsă în Someș la vest de localitatea Sasar( la numai 148 m altitudine. Are o suprafață bazinală de 1820 km și o lungime a cursului de 114,6 km. Cursul sau reprezintă un adevărat collector submontan, având un character puternic asimetric, fiind deviat spre dreapta. În zona de izvoare prezintă pante longitudinal destul de accentuate (10-15m\km), pe care le domolește când intră în depresiunea Baiut, unde primește doi afluenți mici, dar deosebiți de important din punct de vedere economic: Strâmbu-Baiut și Botiz, debitelele lor fiind suficiente pentru acoperirea necesităților de apă extractiilor și prelucrării minereurilor sulfo-auro-argentifere în cadrul exploatării mînere din acest perimetru.

Suciul (Tiblesul) este cel mai important afluent al Lăpușului înainte de intrarea în defileu. Izvorăște din Munții Țibleșului, de sub vârful Hadin (1611 m) și are o lungime de 35 km. Confluează cu răul Lăpuș pe teritoriul satului Damacuseni.

Rohia este affluent de stânga a Lăpușului și colectează apele care coboară de pe versantul Nordic al Culmii Breaza, la vest de vârful omomim (974 m). Dup ce curge o bună parte pe direcția est-vest, în satul Rohia face un cot brusc spre nord și, tăind printr-un sector de chei calcaroase (Calcarele de Cozla ) aparținând Suprafeței Vârtoapelor se varsă în Lăpuș în aval de orașul Târgu-Lăpuș.

Libotinul (Rotundă) izvorăște din Munții Lăpușului , formându-se prin unirea păraielor Ungurenilor și Fundăturii, care izvorăsc de sub vârful Sdarcea Mare (1064 m) numele de Libotin fiindu-I atribuit doar în aval de localitatea omonimă și până la vărsarea să în Lăpuș pe teritoriul satului Rogoz. Confluează cu răul Lăpuș în dreptul localității Rogoz.

Dobricul constituie colectorul principal al păraielor care coboară dinspre masivul Șatră (1041 m), de unde primește numeroși afluenți: Stoiceni, Dumbravă, Dobricel, Valea Teiului. Aproape de vărsare primește pe dreapta pârâul Cufoaia, care formează un scurt sector de chei epigenetice sculptate în sectorul nord-estic al Masivului Prelucă. În aval de satul Dumbravă, cursul sau a fost corectat și îndiguit. Confluența să cu Lăpușul se produce în amonte de satul Răzoare.

Alimentarea râurilor din cuprinsul Țării Lăpușului este asigurată în proprtie de peste 95% de ramă Montană și deluroasă înalta ce încadrează vatra depresionară

de unde provin și cei 12 m apă scurși în medie pe principalul collector a spatului de referință (răul Lăpuș) în intervalul 1972-2005(valori măsurate în stația hidrometrică Răzoare, la intrarea în defileul Lăpușului), pentru a crește în aval la 18 m la ieșirea din defileu la Remetea Chioarului, respective 25 m la vărsarea în răul Someș.

Ponderea cea mai insemnata revine apelor ce coboara din Muntii Lapusului(prin intrmediul raului Lapus si afuentilor acestuia cu precadere Libotinul, Izvorul Poienii si Ruoaia) si Muntii Tiblesului (Suciu si afluentul Valea Bradului), urmati de Masivul Satra si Culmea Brezei.

In ce priveste poluarea apelor din depresiunea Lapusului acestea se incadreaza in limetele normale prevazute de Ministerul Mediului, dar prezinta si un anumit risc datorita celor doi afluenti mici (Strmbu-Baiut si Botiz)deoarece asigura apa necesara exploatarilor miniere (sulf, aur,si argint) deversand in Lapus o apa poluata.

In ce priveste lacurile prezente in spatial lapusan majoritatea au fost amenajate de om si ofera posibilitati de agreement si piscicultura.

Cele mai importante din punct de vedere dimensional și al funcțiilor pe care le îndeplinesc sunt:

-lacul Dobricel (cu o suprafață de 4 ha.și volum de 75000m) amenajat în anul 1982 pe pârâul cu același nume, între localitățile Târgu-Lăpuș și Dumbravă, cu scopul de – a asigura apă pentru pășunea din acest perimetru;

-lacul Lighet (cu o suprafață de 7 ha., volum 145000 m) amenajat în 1982, în perimetrul sau fiind dezvoltată baza de agreement a orașului Târgu-Lăpuș;

-lacul Rohia(2,5 ha.) situate între satele Rohia și Fântânele;

-lacul Dămăcușeni(1,5 km) situat pe valea Gardului, construit pentru alimentarea cu apă a fostului UFET Târgu-Lăpuș și pentru piscicultură;

-lacul Ruioaia (3 ha.) amenajat în apropierea comunei Lăpuș pentru piscicultură și agrement;

-lacul Baiuț situat în sud-vestul comunei Baiuț, utilizat pentru flotatia minieră.

La acestea se mai adaugă lacul natural Tăul Negru din Munții Țibleș, situate la sud-est de Măgura Neagră (1589 m)

2.3 Potentialul climatic

Asemenea orcarui sistem teriorial de pe suprafață Terrei, definirea imaginii climatic a Țări Lăpușului este impusă de modul și caracteristicile în care se combină factorii climatogeni (radiativi,geografici și dinamici).Climă Țării Lăpușului se formează pe un fondul general al climatului specific unei regiunii nord-vestice a Tomaniei, iar gradul sau de individualizare depinde de intensitatea cu care se manifestă influență unităților natural fizico-geografice în ansamblul cărora se integrează regiunea analizată, de dimensiunile acesteia și de gradul de modificare a peisajului natural.

Climă specifică Țării Lăpușului se încadrează în cea de tip temperat continental moderat, fiind o urmare a poziției sale în cadrul teritoriului și respective a continentului, a dispunerii orografiei, precum și a circulației generale a aerului din direcția vestică, nord-vestică.Dacă pe ansamblu unitățile morfologice înalte dispuse circular în jurul depresiunii Lăpușului, conferă vetrei sale central o poziție și un topocilmat de adăpost, parametrii climatic manifestându-se în limite relative moderate ( cu ierni blânde, fără viscoale și cu very mai moderate termic, chiar răcoroase) în sectorul montan înalt din compartimentul Nordic și nord-estic( Munții Lăpușului și Munții Țibleșului), elementele climatic se manifestă printr-un registru termic mai accentuat și prin precipitații mai bogate.

Factorii climatic dețin un rol important în definirea trăsăturilor de ansamblu ale unui peisaj geographic și, implicit, a condiților de habitat ale orcarui sistem territorial.Țară Lăpușului reprezintă un sector de trecere dintre sistemul depresionar transilvan sic el carpatic, altitudinile sale (cuprinse între 306m și 1842m) determinând o moderație în manifestarea elementelor climatic.Dacă relieful asigura suportul material al complexului antropic sau antropizat și al tuturor activităților desfășurate în cadrul acestuia, caraceristicile atmosferei și “calitatea” elementelor climatic impun “starea” lor de desfășurare .

Influență și modificiarile induse de comunitățile rurale asupra mediului și asupra climatului poți fi considerate minime, chiar neglijabile.În același timp însă, în cadrul mediului rural, datorită specificului activității economice dominante, relația de dependent față de elementele mediului natural, în general, și a mersului elementelor climatic special este mult mai pregnant.

Pe teriroiul spațiului lăpușan funcționează în present o singură stație meteorological (la Târgu Lăpuș), evidențierea caraceristicilor climatic pe baza unor date reale și compararea lor cu cele estimate/calculate, existente în literature de specialitate întâmpina dificultății ,cu atât mai cmult cu cât aici se înregistrează un număr limitat de parametric climatic și, în plus, aceștia nu prezintă o contiunuitate a observațiilor, pe un interval temporal mai extins.

Temperatura aerului constituie cel mai important element climatic, cu un grad mare de variabilitate în timp, determinând modificarea celorlalte elemente climatic. Astfel, că urmare a interconditionarilor specific dintre factorii menționați și a relațiilor particulare care se stabilesc între aceștia, raportul dintre temperature medie anuală și creșterea altitudinilor reliefului dinstre valea axială a Lăpușului înspre perifieria mai înalta care delimitează regiunea evidențiază o distrubutie diferențiată a temeperaturilor medii anuale în funcție de altituidine, fiind posibilă deimitarea a două zone sub aspect termic.

Dacă vatra central-depresionară cuprinsă între 300-500 metri altitudine este delimitate prin valori termice medii de 7-8 grade C(medii termice ușor mai ridicate înregistrându-se în sectorul vestic al culoarului depresionar, unde valorile se situează între 8-9 g C, datorită altituidinilor mai reduse și dinamicii mai attenuate a dinamicii aerului), în sectorul culmilor interfluviale ale dealurilor din depresiune (cuprinse între 500-800 m) și în fâșia munceilor de contact, Culmea Breaza,Masivele Șatră și Prelucă, aceste valori se încadrează între 4-6 grade. În sectoarele mai înalte ale Munților Lăpușului media termincă anuală oscilează între 2-4 grade, valori superioare celor înregistrate, insular,pe culmile mai înalte (la peste 1500-1600m) ale Munților țibleș unde elementele climatic oscilează în medie între 0-2 grade Celsius.)

Tabel 5. Valorile lunale ale temeperaturii aerului la statia meteorological Targu Lapus

Regiumul annual al temperaturii aerului este unul normal, caraceristic climatului temeperat continental, cu o serie de variații sezoniere, lunare și diurne care în spațial Țării Lăpușului, se modifică, că în cele anuale, mai ales în raport cu altitudinea, calorile cele mai mici

Din analiză regimului termic se desprinde faptul că din punct de vedere termic Țară Lăpușului este conturată că o regiune relative uniformă, diferențierile climatic manifestându-se doar în spațial microclimatic, că urmare a eterogenității suprafeței active, prezentând din punc de vedere termic o dispoziție centripetal, condifionata de faptul că este bordurată pe toate laturile de unități montane și deluroase mai elevate altitudinal.

Reprezentând unul dintre parametrii climatic de baza , precipitațiile atmosferice au un rol deosebil de important atât din punct de vedere al evoluției reliefului, cât și pentru activitățiile practice care vizează valorificarea potențialului natural și , implicit, pentru viață și economia regional

În Țară Lăpușului că dealtfel în orice altă regiune care evoluează în strânsă interdependent cu spațial montan, cantitatea medie anuală a precipitațiilor căzute este strict dependent de prezența sectorului margina, care-datorită poziției față de circulația predominant vestică, a masivității , marii varietăți a formelor de relief, a altitudinilor sensibil mai înalte în raport cu vatra depresionară și a efectului dinamic pe care îl imprimă maselor de aer- constituie un factor de creștere a fluviozitatii care se resfrânge și asupra arealului depresionar pe care acestea îl circumscriu.

În Țară Lăpușului cad annual în medie între 800 mm în vatra central depresionară și peste 1400 mm în sectoarele montane cele mai înalte. Raportat la vatra central-depresionară , cantitatea de precipitații relevă o creștere în raport cu altitudinea, cea mai redusă cantitate de precipitații medii anuale revenind treptei hipsometrice de 300-400m (802 mm/an la Târgu Lăpuș), ce corespunde culoarelor de vale ale principalelor cursuri de apă.Pe măsură depărtării față de drenatorul principal și față de principalii săi afluenți și a creșterii valorilor altitudinale, cantitatea de precipitații crește sensibil.

Circulația maselor de aer oceanice dinspre veste este însoțită de creșterea seminificativa a cantității de precipitații medii multianuale înspre zonele marginale mai înalte și îndeosebi spre nord-estul și estul Țării Lăpușului, corespunzător creșterii altimetrice rapide a reliefului, atingandu-se în medie 900 mm/an la baza masivului (800-900m) și circa 1200-1400 mm annual la altitudini medii de 1400-1500m, chiar mai ridicate ( de peste 1600 mm) pe vârfurile cele mai înalte ( care depășesc 1500-1700 m) situate desupra nivelului mediu de condensare al norilor.

Regimul precipitațiilor atmosferice characteristic Țării Lapuslui are un character tipic pentru climatul temperat continența, unde maximă se inregisreaza vara, iar minimă iarnă.Astfel, în depresiune, cele mai mari cantități de precipitații caracterizează luna iulie (92,6 mm), urmată îndeaproape de luna iunie (87,7mm) în timp ce cele mai mici cantități s-au înregistrat în lunile februarie și ianuarie, ele depansind cu puțin jumătate din valoare atinsă în cursul lunilor de vara (44,8 mm și , respective 48,3mm)

Tabel 6. Cantitatile medii,maxime si minime lunare si anuale de precipitatii la statia meteorological Targu Lapus

Vegetație. Largă extindere a pădurilor (majoritatea tinere, urmare a exploatărilor extinse până în zona crestei principale) este caracteristică masivului, etajul coniferelor, larg întins în zona Baiut – Sermeties – Budești având caracter secundar. Făgetele se dezvoltă pe cele mai mari suprafețe, că formațiune compactă. După E. Pop, care a studiat polenul din turbăriile din Munții Gutâi, aici este „cea mai veche stațiune postglaciară a fagului cunoscută până acum în România și probabil în toată Europa”, observație valabilă și pentru făgetele din Munții Lăpuș, aflate în extinderea lor nemijlocită.

Trebuie menționată prezența mai multor turbării oligotrofe (Tăul Negru, Tăul Văratecului, Groapă lui Cotoz), cu flora caracteristică (Sphagnum sp., Drosera rotundifolia, Eriophorum vaginatum), precum și prezența unor impozante exemplare de conifere (tip „cadou pentru Papa”), pe culmea Scărișoarei.

Fauna. Cea de interes cinegetic era până acum 10 ani o atracție a masivului, Ocolul silvic Dragomirești (care administrează pădurile din partea nordică a Munților Lăpuș) fiind declarat ocol „silvocinegetic” în anul 1976, iar pădurile din grijă lui declarate rezervație republicană de vânătoare, având că obiectiv principal creșterea efectivelor de urși, iar în secundar, de cerbi și mistreți. Între timp efectivele vânătului au tot scăzut, astfel că acum turiștii pot străbate fără riscuri zone nerecomandate altă dată (de exemplu perimetrul Sermetiesului). Menționăm prezența vidrei pe cursul Lăpușului și a broaștei țestoase pe V. Raoaia.

Ocrotirea naturii. Există două rezervații naturale Peștera cu Oase de la Poiana Botizii, 39 metri lungime, ocrotită pentru că în secolul trecut s-au colectat de aici oase de mamifere cavernicole; Mlaștina Tăul Negru, turbărie oligotrofă, cu ochi de apă.

De un interes deosebit pentru persoanele avizate sunt vestitele klippe pienine de la Poiana Botizii, roci mezozoice exotice prezente pe V. Varastina (afluent stâng al Poienii), în singurul lor punct de aflorare din România, marcând precis locul suturii Thetysului (viitor ocean planetar pe locul căruia s-a format apoi lanțul muntos planetar alpino-himalaian), adică a contactului de coliziune dintre două continente: Eurasia și Africa..

Fig 1. Rezervatia Naturala Arcer-Tibles

Capitolul III Resurse antropice

3.1 Vestigi arheologice

Fără îndoială, Suciu de Sus este una dintre cele mai cunoscute localități din nordul Transilvaniei din punct de vedere arheologic. Notorietatea sa deosebită și-o datorează descoperirilor de excepție apărute în hotarul său încă in deceniile de sfârșit ale secolului XIX. Este vorba de cimitirele plane și tumulare din epoca bronzului, care au devenit mai târziu stațiunile eponime ale unei importante culturi preistorice

Conceptul de “epocă a bronzului” a apărut la începutul secolului al XIX-lea și i se datorează danezului Christian Jürgen Thomsen. Acesta a ordonat artefactele din Muzeului Național de Antichități din Copenhaga, adunate de-a lungul vremii, după trei epoci distincte: a pietrei, a bronzului și a fierului’’

Conceptul de epoca bronzului în cercetarile din Romania

De la periodizarea lui Paul Reinecke pentru spațiul central-european, care împărțea epoca bronzului în patru faze (A, B, C și D), pe baza asocierilor obiectelor de bronz. Datorită numărului relativ mic de piese de bronz din zona carpato-danubiană, această periodizare s-a dovedit greu de aplicat, cum remarca însuși Ion Nestor, care pleda pentru o periodizare proprie a epocii bronzului de pe teritoriul României. În ceea ce privește cronologia absolută, înainte de “revoluția radiocarbon” se considera că epoca neolitică se sfârșește pe la cca. 1900 a. Chr., apoi urmează o scurtă “perioadă de tranziție” de 200 de ani, pentru ca epoca bronzului sa fie încadrată între 1700 și 1100 a. Chr., odată cu generalizarea ceramicii canelate și, implicit, începutul primei epoci a fierului. Dintre sistemele cronologice folosite pentru epoca bronzului de la noi, cele mai folosite au fost cele ale lui Petre Roman și Alexandru Vulpe.Ambele sisteme sunt tripartite, în sensul existenței unei epoci a bronzului timpurii, mijlocii și târzii, fiecare dintre acestea cu caracteristici proprii. Prima sinteză asupra preistoriei spațiului românesc, realizată de Ion Nestor în 1933, și până la cel mai recent studiu de acest tip apărut în 2001, cercetarea epocii bronzului în România a urmat cumva o logică de tip “puzzle”: locurile “goale” din câmpul preistoric urmau sa fie completateprin descoperirea de noi culturi. Astfel, în sinteza lui Nestor din 1933 avem cinci culturi ale epocii bronzului, în Tratatul de Istorie din 1960 avem 10 culturi, în timp ce în sinteza din 2001 numărul lor a ajuns la 16 culturi și 10 grupuri culturale.

De-a lungul vremii au existat mai multe periodizări ale epocii bronzului aplicate spațiului românesc. A fost folosită după obținerea pe scară largă a datelor radiometrice și a corectării lor prin dendrocronologie, datele absolute ale epocii bronzului s-au schimbat radical. Astfel, perioada timpurie a epociibronzului a fost încadrat între cca. 3500 și 2200 a.Chr., cea mijlocie între 2200 și 1600/1500 a. Chr., iar cea târzie între cca. 1600/1500 și 1100 a. Chr.

SUCIU DE SUS

Un cimitir de incinerație din epoca bronzului se afla în nord-estul localității, pe aceeași terasă înaltă, bine conservată pe o lungime de mai mulți kilometri și pe o lățime de mai multe sute de metri, din dreapta râului Suciu (Țibleș), în punctul Poduri pe coastă. Primele săpături în cimitir au fost efectuate de Teleki Domokos și Szendrei Iános.Rezultatele cercetărilor lor nu au fost consemnate decât in rapoarte sumare, iar materialele descoperite s-au pierdut, sau amestecat cu alte materiale, unele provenite tot din raza localității Suciu de Sus. In același loc a efectuat săpături, în 1913, și Roska Marton. El a constatat că cercetările anterioare s-au desfășurat nesistematic pe o mare suprafață. Într-un șanț de 19,5 m lungime și 5,25 m lățime, trasat pe terenul lui I. Bizo, aflat, se pare, pe marginea terasei, Roska a dezvelit 11 morminte, precum și două vetre de incinerație, ultimele plasate între morminte. Mormintele identificate au fost, fără excepție, deja deranjate, s-a stabilit totuși că oasele incinerate umane și vasele de ofrandă au fostdepuse pe direcția est-vest.

În primul raport despre aceste cercetări nu se menționează prezența unor urne, care ar fi adăpostit resturile incinerate, s-ar putea deci presupune că este vorba de morminte de incinerație cu oasele răspândite în groapă. Totuși, intr-o relatare mai târzie., se spune că mormintele, plasate la o distanță de 2-3 m unul de altul, in gropi în formă de covata, la o adancime de o palmă in pământ, constau dintr-o urnă, în care se găseau oasele incinerate umane acoperite cu o ceașcă așezată cu gura in jos, și o strachină-capac. În câteva cazuri, urnele erau inconjurate de plăci de gresie. Lângă una dintre urne a apărut și o daltă de cupru în formă de ic. În aceeași relatare se vorbește de 12 morminte găsite 1913, precum și de o singură vatră de incinerație de formă pătrată, realizată din pietre de rau.ln 1961, cu prilejulunei cercetări de suprafață, Mircea Rusu a mai descoperit un mormânt de incinerație aproape complet distrus.,. Întrucât colecția lui Teleki, formată în principal din piese descoperite la Suciu de Sus, era păstrată la Cornești, la mai mulți autori apare ca loc de descoperire a ceramicii de la Suciu de Sus localitatea din județul Mureș. O parte a colecției s-a pierdut, o altă parte a ajuns, după al doilea război mondial, la Muzeul de Istorie din Târgu Mureș. Un număr redus de fragmente ceramice de aici pot fi identificate ca provenite din cimitirul plan. La Muzeul Național din Budapesta (nr. inv. [5] 1936) se află o ceașcă donată de Teleki, care provine, foarte probabil, de pe terasa Poduri pe coastă. Nu există date sigure cu privire la locul de păstrare a materialelor descoperite de Roska și Rusu. S-ar putea ca ele să se găsească, măcar în parte, la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj. Tot aici (nr. inv. 8194 și 8142) se află două vase ce provin, probabil, tot din punctul Poduri pe coastă. Eventual la aceste vase, precum și la alte 12, care s-au aflat la muzeul din Cluj, se referă Téglás Gábor cu mențiunea provenienței lor de la Gornești. Cimitirul plan de incinerație de la Suciu de Sus aparține fazei a doua a culturii Suciu de Sus și se datează la sfârșitul Bronzuliii mijlociu, începutul Bronzului târziu.

Un cimitir tumular din epoca bronzului se afla pe terasa înaltă, lungă de câțiva kilometri și lată de mai multe sute de metri, numită Troian, din stânga râului Suciu (Țibleș), la aproximativ 1,5 km nord-est de localitate. Terasa are aceleași caracteristici geomorfologice și aproximativ aceeași lățime în zona dintre localitățiile Suciu de Sus și Groșii Țibleșului. Cimitirul tumular a fost descoperit, se pare, de Torma Károly. Informațiile cu privire la aceste cercetări sunt, de asemenea, sumare, iar materialele descoperite în cea mai mare parte pierdute.

În prezent nu există nicio urmă vizibilă pe teren a cimitirului, tradiția locală susține insă că el a fost edificat înspre capătul sudic al terasei, aproape de marginea acesteia. Potrivit unei informație, tumulii s-au aflat pe pășimea din proprietatea baronesei Banffy Györgyné, după o altă informație pe terenul din proprietatea contelui Teleki. Cimitirul a cuprins injur de 15-20 de tumuli de mărimi diferite. Ritul de înmormântare practicat era incinerația, se pare, în urne, acestea fiind inconjurate de pietre de mari dimensiuni. Este precizat că structura și inventarul tumulilor de la Suciu de Sus erau întru totul identice cu ai tumulilor de la Lăpuș. Există și surse care vorbesc de existența pe Troian a unei așezări, respectiv a unui cimitir cu urne, fără a mai menționa și cimitirul tumular. În acest sens este interesantă relatarea lui E. Orosz care, deși a vizitat terasa Troian în anul 1898, nu a amintit prezența tuniulilor. Este posibil deci ca, în decurs de zece ani, intre 1887 și 1897, toți tumulii de pe Troian să fi dispărut, fie în urma săpăturilor arheologice, fie a unor lucrări agricole. Din materialul descoperit de Teleki la Suciu de Sus, provin, foarte probabil, din tumulii de pe Troian fragmentele ceramice din colecția sa, despre care se afirmă că păstrau marcajul cu această denumire. Ele se găsesc acum la Muzeul de Istorie din Târgu Mureș .Printre acestea, unele sunt ornamentate cu motive excizate-incizate. Acestui lot i-a aparținut, foarte probabil, și ceramica descoperită in tumulul IV.Problematică este soartamaterialelor descoperite de Szendrei la Suciu de Sus. La Muzeul Național din Budapesta au fost înregistrate, la 21 noiembrie 1887, 27 fragmente ceramice și trei bucăți de oase ,despre care se spune că au fost descoperite pe platoul Troján (Troian) de la Suciu de Sus.

Având în vedere caracteristicile lor, in exclusivitate de tip Suciu de Sus II, aceste materiale par însă mai degrabă că provin din cimitirul de pe Poduri pe coastă. Cimitirul tumular de la Suciu de Sus se încadrează din punct de vedere cronologic in epoca Bronzului Tarziu 2 3.

La aproximativ 500 m de capătul sud-estic al localității, în lunca înaltă din stânga râului Suciu (Țibleș), pe o parte și alta a drumului Suciu de Sus – Groșii Țibleșului, in locul numit La șes, se află o așezare din Bronzul târziu.Așezarea este în cea mai mare parte distrusă datorită deplasării râului și a inundărilor provocate de afluenții acestuia. Nu au fost dezvelite complexe de locuire, ci doar câteva gropi menajere, care au furnizat, totuși, o cantitate relativ mare de ceramică și câteva obiecte de lut ars. Deși ceramica descoperită este în intregime fragmentară, a pututfi identificată o parte a formelor de vas prezente în așezare: străchini, castroane, cești, vase mici, vase cu gâtul scurt tronconic și corpul ușor arcuit, vase cu gâtul scurt și corpul bombat, vase cu marginea lată, gâtul inalt,corpul pântecos, dintre care unele au culoarea neagră în exterior, roșie în interior, vase sac etc. Cele mai multe dintre vase sunt decorate cu striiiri, frecvent însoțite de motive în relief, respectiv cu caneluri. Un singurfragment poartă un decor realizat în tehnica exciziei-inciziei.Materialul sepăstrează la Muzeul de Arheologie și Istorie din Baia Mare.

Grosii Tiblesului

Pe teritoriul localității au fost descoperite două depozite de bronzuri. A). Depozitul I a fost găsit, în primăvara anului 1988, în punctul Tãușor, la mică adâncime în pământ, cu ocazia săpării unui șanț în vedereaamenajării unui gard protector pentru o pepenieră. O parte a pieselor descoperite s-a pierdut. Cele recuperate, treifragmente de secera și un fragment de placă. au ajuns la Muzeul de Arheologie și Istorie din Baia Mare Datarea: Bronz târziu 2. B). Depozitul II a fost descoperit, la o dată intre 1985-1987, în capătul nordic al terasei inalte, numite Troian, din stânga râului Suciu (Țibleș), la aproximativ 4_km de locul în care se afla necropola tumulară de la Suciu de Sus, in locul numit BotulTroianului. Depozitul era format din 10-15 celturi intregi, din care s-au păstrat trei.Ele au manșonul găurii de inmanușare drept și ingroșat.fiind ornainentate cu nervuri. Datarea: Bronz târziu 4.

Larga

Două piese de bronz, despre care unii autori afirmă că aparțin unui singur depozit, reprezintă, de fapt, descoperiri izolate, net diferențiate și cronologic.a). Topor cu gaură de înmănușare transversală de tipHajdüsámson. b). Topor cu disc de tip Larga, cu laina ușor cnrbată și tăișul in formă de halebardă. Cele douăpiese s-au aflat în colecția D. Teleki, iar în 1918 au fost depuse la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj. Primul topor se datează în Bronz mijlociu 1, al doilea in Bronz târziu 2.

Suciu de Jos

Depozitele de bronzuri descoperite în raza localitățiiDepozitul I, format din trei celturi cu plisc, aapărut, pe la sfârșitul secolului XIX, in punctul Gura văii. Se păstrează la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj ,Depozitul II a ieșit la iveală, in 1960, pe terasa superioara a râului Suciu (Țibleș), înpunctul Grădina curții. Era format, probabil, din trei topoare, dintre care unul, ajuns intr-o colecție particulară,este inaccesibil. Toporul cu disc și spin de tip B3, varianta Dobrocina se afla în colecția E Nistor din Sighetu Marmației, iar toporul cu disc și spin de tip B3, varianta Cehăluț la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj.Ambele depozite se datează în Bronz târziu 2.

Necropola tumulara de la Lapus din n-v Romaniei are o lunga istorie in materie de cercetara, sapaturile anterioare au scos la iveala un important inventar de morminte de incineratie datand din secolul XII-XII inaintea lui Hristos, care sunt pana acum unice in bazinul carpatic contemporan.Încorporat într-o vale râu, la poalele unei zone de munte minier, se pare ca comunitatea Lapusului din epoca bronzului și a plasat strămoșii într-o pozitie favorabila si accesibila de supraveghere a bogatiei prezumate. Rituarurile de moarte in Lapus sunt diverse, nu toate movile pot fi clasi fi ca mormintele proprii.Monumentul până în prezent a scos la iveala o componenta multi-stratificat complex cu urme de ardere gropi multe-etapizate, cu diferite forme și figuri ,umpluturi, vetre și o construcție cu prag de lemn.

3.2 Obiective religioase

3.1 Edificii religioase

Acestea au o mare valoare arhitectonică și mai ales simbolică deoarece au reprezentat focarele de cultură și de conservare a religiei.Constituite în diferite eopoci, au marcat evoluția social-istorică,ecumenical sau culturală reflectând diferitele tendințe din perioada respectivă,precum si influențe. Deși unele vechi de peste 7 secole,cea mai mare parte dintre aceastea sunt bine conservate și au servit idealurilor unor comunități mante apartente ortodoxismului, creștinismului occidental romano-catolic, sau celui aparținând Reformei. Pe langă importanța lor simbolică, obiectivele religioase reflectă unitar si evoluția stilurilor în construcțiile religoase aceastea suferind numeroase influențe. Adeseori prin asimilarea unor componente stilistice consacrate și adaptarea lor la specificul autohton, s-au nascut adevarate stiluri originale.

Importanța lor turistica, ca funcție derivată,crește in ultimele decenii, pe masura introducerii acestora in circuite naționale si internaționale ale cunoașterii

3.1.2 Asezaminte monastice

Mănăstirile sunt așezări cu organizare si funcții complexe,având in componență pe langă bisericile ctitorite de voievozi și mari boieri, spații de habitat elementar (chili,populate tot timpul de monahi,călugări și călugărițe);ateliere manufacturiere și chiar proprietăți funciare. Trebuie evidențiat faptul că până la secularizarea averilor mănastirești din 1864, acestea dețineau intinse terenuri agricole și păduri carea le-au permis să duca o bogata viață monarhala, sprijinind pe de altă parte și tiparirea de cărți. Numeroase mănăstiri au astazi muzee în care sunt prezentate toate aceste realizări și de asemenea este relevată istoria mănăstirii si regiunii. Se constată o grupare a mănăstirilor in anumite areale geografice, aceasta depinzând si de poziția geografică la contactul cu unitățile colinare si de munte.

    Manastirea Sf.Ana Rohia

 Printre valoroasele monumente bisericești și de artă religioasă din Țara Lapușului  un loc de frunte îl ocupăMănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia. Așezată într-un cadru pitoresc, în vârful unui deal,  ascunsă în pădurile de fag și de stejar, Mănăstirea Rohia constituie locul privilegiat al căutătorilor de liniște și reconfortare sufletească, al iubitorilor de frumos artistic și natural.

" Între păduri de fag și de stejar, În Maramureșul de sărbătoare,/ Cu fața către Răsărit,/ Rohia este Maică născătoare ( Ioan Alexandru)

Mănăstirea dispune de un patrimoniu impresionant: Casa de Stejar, Casa Stăreției, Casa cu Paraclis, Casa Poetului , Altarul de Vară, Poarta maramureșană de la intrare în incinta mănăstirii, Casa Albă, Poarta din sat, Colțul maramureșan compus dintr-o biserică de lemn și o casă. Biblioteca mănăstirii este formată din aproximativ 40.000 de cărți și reviste în limba română, germană, maghiară, franceză,engleză și neogreacă din variate domenii. Muzeul mănăstirii adăpostește o bogată colecție de cărți vechi bisericești, icoane pe sticlă și lemn, datând din secolul al XVIII-lea, o colecție de flori de mină și o colecție de exponate ale artei populare din Țara Lăpușului.

Mănăstira Sf. Ana este locul de pelerinaj pentru foarte mulți credincioși din întrega țară,  fiind printre cele mai vizitate locuri din Țara Lăpușulu.

fig. 2. Manastirea sf.Ana rohia

MĂNĂSTIREA ROHIIȚA

În hotarul satului Boiereni, în locul numit Valea Rohiiței a existat o mănăstire de lemn care a fost distrusă în anii 1761- 1762, fiind arsă. Fără un început clar, dar atestat încă din secolul al XVIII-lea, schitul de lemn din stejar ce exista atunci a fost incendiat de armata lui Bucow. Legenda vorbește de călugării de aici, care erau plecați după provizii, deoarece în sat era foamete mare. Atunci, sătenii au furat din mănăstirea arsă tot ce au mai găsit de valoare. Când s-au întors, călugării au fost atât de îndurerați, încât au decis să plece din acel loc. La plecare, aflați pe vârful unui deal de unde puteau vedea tot satul, ei au improvizat în pădure o slujbă prin care l-au blestemat să fie ars de șapte ori și inundat tot de atâtea ori, iar în jurul lui să nu mai crească niciun stejar cu lemn bun de construcție. Și că blestemul nu se va ridica până nu vor construi un nou lăcaș de cult în locul celui ars.

În jur de 1904, boieriii au pus o cruce mare pe locul fostei mănăstiri, pe care au scris "Roagă-te și lucră", în speranța că blestemul se va risipi. Dar degeaba. Satul a fost ars de trei ori, iar potop a venit de două ori. Până în ziua în care, la sfatul Prea Sfințitului Justinian, un credincios a donat un teren, iar sătenii s-au apucat să ridice noua mănăstire. Reconstrucția a început în 1985, fiind mai retrasă, autoritățile vremii nu au intervenit. A fost construită din lemn, pe temelie de piatră, în vremea preotului Emil Man. Costrucției i s-a făcut formă de cruce, cu interior împărțit în altar, naos și pronaos. În zona pronaosului se află un altar de vară ce face corp comun cu biserica. Altarul are un mic turnuleț. Turlele sunt acoperite cu șindrilă, catapeteasma este construită din lemn, iar pardoseala din scândură.

În 1990, Rohița a devenit schit al Mănăstirii Rohia, iar în 1993, aici au venit patru călugări. Un an mai târziu, schitul devine mănăstire, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului. Interiorul este decorat cu picturi deosebite, făcute întâi pe pânză, apoi lipite pe pereți și pe plafon. Aici există obiecte religioase uimitoare: un iconostasul, biblioteca cu 40.000 de volume, chilia lui N Steinhardt – un mic muzeu ce pătrează lucrurile personale ale Părintelui Nicolae: mobilier, cărți, icoane și manuscrise. Mănăstirea a fost restaurată în 2004, când i s-a adăugat turnul maramureșan.

Numele mănăstirii se trage de la pârâul din zonă, Valea Rohiței, însă mulți cred că este un nume de copil, "copil al Rohiei"

În fiecare an, aici se sărbătoresc două hramuri: Biserica Mare de la Rohița are hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, iar Paraclisul are hramul Acoperământul Maicii Domnului.

Fig. 3. Manastirea rohiita

Mănăstirea Breaza 

Mănăstirea Breaza este o mănăstire ortodoxă situată în comuna Suciu de Sus, județul Maramureș, la 20 de km Est de Târgu Lăpuș, 58 km de Dej, 68 km Sud-Est de Baia Mare.

Mânastirea "Sfânta Treime"-Breaza își are ființa în promisiunea făcută Domnului de protopopul dr. Florea Mureșanu în anul 1952, când se afla în detenție și realizată ca jertfă de mulțumire pentru eliberarea din prima arestare. Lucrările au început în 1954 și s-au încheiat în 1957 cu ajutorul credincioșilor suceni, ca un mic schit format dintr-o bisericuță de lemn și două chilii. La o săptămână după serbarea hramului din anul 1958 în noaptea de 11/12 iunie, securitatea din zonă l-a arestat pe părintele Florea, fiind dus la închisoarea din Aiud unde se va stinge din viață la 4 ianuarie 1961.

După arestarea părintelui Mureșanu mânăstirea a fost incendiată de autoritățile comuniste. Mânăstirea a fost rectitorită de protosinghelul Gavriil Burzo, fiu al satului, pe locul fostului schit, păstrând același hram "Sfânta Treime" în anul 1991, cu ajutorul unui grup de călugărițe și a sătenilor. În prezent sunt finalizate lucrările la clădirea mănăstirii și a chiliilor, poarta mănăstirii și a dependințelor. În fiecare an, a doua zi de Rusalii, cu ocazia hramului, un mare număr de credincioși vin în pelerinaj.

Fig. 4. Manastirea Breaza

Manastirea Satra

În apropiere de Schitul Șatra ,la poalele abruptului stâncos dinspre Depresiunea Lapusului, la altitudinea de 720 m, în Poiana Paltinului, se găsește Mănăstirea Șatra, o mănăstire ortodoxă, numită astfel după Șatra lui Pintea Viteazul.

A fost ctitorită după 1990 de preotul Ioan Cozma. Acesta,  după ce a ridicat, cu mari sacrificii, două biserici în perioada comunistă în satele Stoiceni și Dumbrava, a hotărât să înalțe și o mănăstire de călugări.Așezamântul a fost zidit cu ajutorul credincioșilor din zonă, în prezent fiind înălțate aici biserica, două paraclise, chiliile, biblioteca și trapeza

Biserica poartă hramul Înălțarea Sfintei Cruci, iar paraclisul poartă hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena.Accesul la mănăstire se face pe un drum forestier, dinspre satul Dumbrava, situat la o distanta de 10 km. Șatra lui Pintea rămâne un loc în care frumusețea peisajului se împletește armonios cu tradițiile populare și istoria neamului.

Fig. 5 . Manastirea Satra

Pe langa manastirile enumerate mai sus de un potential turistic aparte mai beneficiaza si urmatoarele manastiri:Manastirea Sfantul Ilie din Coroieni, aceasta manastire nu a luat fiinta in urma unei legende sau a unui miracol deosebit; nici o alta vatra monahala nu se cunoaste a fi fost aici, si totusi, acest loc a fost ocrotit de o purtare de grija divina care a dus la ridicarea acestui asezamant monahal,Manastirea Dealu Mare,Manastirea Sfanta Treime din Suciu de Sus,Manastirea de maici Nasterea Domnului din Lapus.

3.1.3 Biserici de lemn

Bisericile de lemn reprezintă chintesența civilizației multimilenare a lemnului, de o inspirație aparte si un rafinament estetic elevat.Sunt realizări technico-arhitecturale de excepție, folosind in exclusivitate lemnul. Pe teritoriul Romaniei au fost recenzate un număr de 600 biserici de lemn.Pe langă valoarea arhitecturală, aceste obiective adăpostesc si colecții de icoane,manuscrise foarte rare,picturi pe pânză.

Bisericile din lemn sunt cele mai reprezentative și bine conservate vestigii ale civilizației carpatice a lemnului, cu o arie de răspandire foarte mare,reprezintă un factor de continuitate, si legatură intrisecă

Biserica de lemn din Rogoz-monument UNESCO-1663

Rogoz, Oraș Târgu Lăpuș – localitate atestată la 1488, a făcut parte din domeniul Cetății Ciceu, ce aparținea domnilor Moldovei.

Biserica de lemn cu hramul "Sf. Arhangheli Mihail și Gavril" este una dintre cele mai interesante si valoroase din Transilvania. Construcția este datată de tradiție în anul 1663, moment susținut de inscripția de la intrare care evocă invazia tătară din 1661. Se află pe lista monumentelor istorice din 2004, cod MM-II-m-A-04618. Acest monument istoric este înscris și în Lista Patrimoniului Mondial.

Biserica se află în Țara Lăpușului, pe valea râului Lăpuș, și a fost construită după invazia tătară de la 1661, eveniment evocat de inscripția de la intrare. Tradiția ridicării bisericii în anul 1663 de către obștea satului, pe locul unei biserici mai vechi,a fost  ținută vie de inscripția de la intrare, nedatată dar ușor de fixat în timp. Trăsăturile constructive trimit spre aceeași perioadă de timp. În anul 1785 a fost pictată de zugravii Radu Munteanu si Nicolae Man. În 1834 a fost construită tribuna de pe vestul naosului, a cărei parapet a fost repictat în același an, conform inscripției aflate pe marginea acestuia.Tot atunci au fost modificate ferestrele naosului și au fost repictate plafonul pronaosului și bolta naosului.

Biserica are un tip de plan mai rar întâlnit: pronaos poligonal,cu acces pe sud, naos dreptunghiular și absida Altarului în retragere, poligonală, cu șapte laturi.  Exteriorul bisericii este bogat decorat: fațada sudică are în zona mediană motivul profilat al frânghiei, ușa de intrare în biserică are deschidere în acoladă si ancadrament decorat cu profil simplu dublat de frânghie și rozete. În pronaos se poate vedea o cruce mare decorată cu motivele frânghiei răsucite și rozete, prinse pe peretele din stânga ușii de intrare. Streașina este sprijinită pe console cu terminație în cap de cal, iar grinzile de sub streașină au muchiile crestate. Acoperișul este asimetric (cu circa 1,20 m față de ax) pentru a proteja „masa moșilor” aflată de-a lungul fațadei nordice.

Deasupra pronaosului se ridică turnul-clopotniță, pătrat, cu camera clopotelor deschisă, în consolă, cu stâlpi și arcade,iar acoperișul înalt, piramidal, are turnulețe de colț. Pictura contribuie și ea, în mod esențial, la valoarea deosebită a acestui monument. Înrudită ca iconografie și stil cu cea realizată de Radu Munteanu la Desești-Maramureș, pictura impresionează prin decorativismul ansamblului, prin desenul cu linii groase, egale și prin cromatica luminoasă.

Fig. 6. Biserica de lemn Rogoz

Biserica de lemn din Aspera

Localitatea (un cătun, foarte izolat și greu accesibil, în care sunt locuite mai puțin de 20 de gospodării) este atestată documentar la 1603. Biserica, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, a fost ridicată pe la1866 prin contribuția micii comunități din Aspra care a avut ambiția de a-și ridica un lăcaș de rugăciune la îndemâna lor[1].Construcția de lemn, lipită cu lut pe dinafară și înăuntru, la nivelul pereților laterali, prezintă un caz unic de adaptare a construcției cultice, la posibilitățile și priceperea meșterilor locali. Ridicată din lemn rotund, nefățuit, cu îmbinarea bârnelor în căței, respectă planimetria caselor țărănești, cu tindă și cameră mare, care a fost extinsă pentru a face loc altarului, cu patru laturi, nedecroșat. Este luminată prin trei geamuri pe latura sudică, două pe latura nordică și unul în spatele altarului.Construcția este prevăzută cu acoperiș unitar în patru ape și un turn-clopotniță șindrilit, peste care stă un coif pătrat mic, rotunjit spre vârf, unde are o cruce cu trei brațe. În interior pronaosul este prevăzut cu balcon, iar bolta naosului și altarului are o formă semirotundă, fiind construită din scândură.Altarul are bolta acoperită cu stele pe fond albastru, iar în centru, într-un cerc mare se află Sfântul Duh, în timp ce pe pereții laterali este zugrăvit Sf.Grigore în ținută de arhiereu, alături de un preot cu cădelnița în mână.

În naos, pe parapetul balconului, sunt pictate scene cu Adam și Eva, iar pe pereții laterali au un model decorativ uniform de inspirație locală. Bolta naosului, are la apogeu pictată într-un cerc mare Sfânta Treime, flancată pe cele patru colțuri de cei patru Evangheliști, cuprinși tot în cercuri mari, cu precizarea numelui în grafie latină[2].Bisericuța deține un frumos candelabru de lemn sculptat și pictat, de forma unei sfere, prevăzute cu suporți pentru lumânări.Iconostasul este prevăzut cu trei deschideri, având deasupra ușilor împărătești două benzi, pictate cu frumoase vrejuri de trandafir, una pe fond albastru și alta pe fond maro, iar deasupra lor registrul Apostolilor, zugrăviți direct pe perete, stând în picioare, unul lângă altul, cu însemne distinctive și, sus de tot, pe axă, Iisus Răstignit.

Fig. 7. Biserica de lemn din Aspera

Biserica de lemn din Ungheni

Biserica este simplă și modestă ca înfățișare, dar armonios proporționată. Se compune din pronaos, pe a cărui perete vestic se află intrarea, din naos și un altar dreptunghiular, mai îngust decât restul clădirii.Pereții sunt alcătuiți din câte cinci grinzi masive, iar ultimele două grinzi din partea superioară se prelungesc în console, sculptate cu măiestrie. Un brâu în frânghie răsucită împodobește marginea acoperișului].Interiorul bisericii este pictat în întregime. Urme de pictură se păstrează și în exterior, pe peretele sudic și vestic și pe ușa de intrare. Unicul indiciu este o inscripție din pronaos ce precizează data pictării acelei încăperi: „Anu Domnului 1782 această tindă au plătiti de au zugrăvit nemeșii …dat nemeșii zloți … zloți”. Numele executantului nu este specificat, dar există mari asemănări cu lucrările din aceeași perioadă ale zugravului Radu Munteanu. La pictura pronaosului se remarcă bogăția tematicii: alături de tema Judecății sunt redate scene din viața sfântului Ioan Botezătorul, din viața lui David, parabole, iar în centrul tavanului Fecioara Maria, înconjurată de prooroci, în imnul „Bucură-te …” – deși recomandată pentru pronaos, scena nu figurează în alte biseric.

Pictura pronaosului este mai veche și grav deteriorată pe suprafețe întinse. Ea poate fi cu certitudine considerată ca operă a lui Radu Munteanu, fiind stilistic identică cu icoana Sfânta Troiță, semnată de acesta la anul 1767. Ea ilustrează rafinamentul propriu lucrărilor de tinerețe ale pictorului.

Iconostasul și altarul au o pictură mai bine conservată, datorată probabil unui alt meșter, ipoteză bazată pe deosebirile existente, mai ales în privința cromaticii și a motivelor decorative.

Fig. 8. Biserica de lemn din Ungheni

Din patrimonial bisericilor de lemn din Tara Lapusului mai fac parte si : Biserica de lemn din Peteritea-1842, Biserica de lemn din Vima Mică, Biserica de lemn din Libotin-1671, Biserica de lemn din Larga -1604, Biserica de lemn din Inău-1689, Biserica de lemn din Costeni-1870, Biserica de lemn din Coruia-1794, Biserica de lemn din Drăghia-1706, Biserica de lemn din Cupșeni-1733.

3.3 Edificii culturale

In aceasta categorie sunt incluse categorii de edificii care se impum în primul rând prin valoarea arhitectonică intrisecă a construcțiilor, dar mai ales pentru funcția de conservare,prin exponatele din cadrul lor, a unor componente de civilizație umana reflectând fie semgmente de tip istoric,fie componente de civilizație umană reflectând fie segmente de tip istoric, fie componente de civilizație si cultură tradițional rurală, fie personalități.

Muzeele

Acestea au profiluri foarte variate si concentrează pe un spațiu restrâns exponate reprezentative pentru specificul căruia le-au fost destinate. Rolul acestora este de colectare, restaurare, conservare, popularizare si cunoaștere. Din acest punct de vedere se disting muzee complexe, cu un număr de secțiuni reflectând fiecare in parte un aspect caracteristic.In Romania există peste 220 de muzee , dintre care peste 40 in București, fiecare cu un fond bogat, valoros, aparținând patrimoniului național, dar și al celui universal.

Muzeul Florean

Muzeul Florean,  una dintre inițiativele private din România postdecembristă care s-a dovedit a fi viabilă, efervescentă și de înaltă ținută artistică. Expoziția de artă plastică în aer liber a Muzeului Florean este situată în Poiana Soarelui, într-o pădure de foioase din hotarul satului Cernești, la dreapta drumului ce duce spre Țara Lăpușului. Aici întâlnim pe o suprafață de peste 40 de hectare, un inedit parc de sculptură monumentală. Colecțiile muzeului ce însumează în prezent circa 10.000 de piese de artă contemporană, provenind de pe toate continentele, au devenit în timp un reper al turismului cultural din Maramures.Aici se organizează în fiecare an Tabăra Internațională de Sculptură Monumentală și Salonul Internațional de Gravură Mică.

Fig. 9. Muzeul Florean

Muzeul Mănăstirii Rohia

Muzeul mănăstirii adăpostește o bogată colecție de cărți vechi bisericești, icoane vechi pictate pe lemn și sticlă precum și exponate ale artei populare din zona Lăpușului.

Muzeul Etnografic Rogoz

Un alt reper muzeal demn de vizitat in Tara Lapusului este Muzeul Etnografic din localitatea ROGOZ. Adăpostit într-o casă de lemn tipică zonei Lăpușului, muzeul expune obiecte și ustensile folosite în gospodăriile tradiționale precum și articole de vestimentație locale și alte tipuri de țesături specifice zonei.Casa muzeu este situată în centrul satului Rogoz, în imediata apropiere a celebrei biserici de lemn „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavril” – monument UNESCO.

Muzeul Etnografic Lăpuș

Muzeul Etnografic Lăpuș are o locație nouă, o casă țărănească din lemn, construita in imediata apropiere a Manastirii Ruoaia, din satul Lapus. In prezent drumul de acces pana aici este reabilitat. Din Lăpuș spre mănăstire circulăndu-se mult mai bine.Muzeul expune pe langa multe obiecte vechi de uz gospodaresc, piese de mare valoare etno-culturală și științifică, icoane și peste 50 de cărți scrise, editate sau în manuscris.

Bibliotecile

Adesori situate in construcții de o mare importanță arhitectonică, adapostesc fonduri valoroase, formate din manuscrise, tiparituri, vechi,documente păstrate in colecții special, la care se adaugă fonduri de carte din cele mai diferite domenii, pentru uzul general.

Biblioteca manastirii Rohia

  Din totdeauna mănăstirile ortodoxe au fost focare de spiritualitate și cultură. În această tradiție se înscrie și mănăstirea Rohia care dispune de o bibliotecă formată din aproximativ 40.000 de cărți și reviste cu conținut teologic și de cultură profană, cuprinzând pe lângă lucrările în limba română, un important fond în limbile germană, și maghiară, precum și un număr de cărți în limbile franceză, engleză și neogreacă. În afară de fondul principal teologic, biblioteca adăpostește cărți din numeroase și variate domenii ca: istorie, arheologie, artă, poezie și proză literară (românăși straină), muzică, științe, geografie, diplomație, dramaturgie, etnografie, literatură populară, critică, eseistică, filosofie, psihologie, logică precum și biografii, memorii, jurnale, cărți juridice, de economie politică, știință politică, sociologie, manuale didactice s.a.m.d. Biblioteca dispune, de asemenea, de numeroase colecții de reviste teologice, literare și de informație. Dintre cărțile de valoare istorică și literară, pot fi menționate : Etymologicum Magnum Romanie, în 4 volume (1886), Histoire des Roumains a lui Nicolae Iorga (în 10 volume, ediția din 1940), Istoria Românilor din Dacia Traiana a lui A. D. Xenopol (4 volume, Iasi, 1896), Getica lui Vasile Pârvan (1926), Originea Românilor a lui Alex. Philippide (Iași, 1925), Dacia preistorica de N. Densusianu (Bucuresti, 1913),Cartea de aur sau luptele politice ale Românilor de sub Coroana ungară (8 volume, Sibiu, 1902-1915), Histoire de l`Eglise de Wladimir Guete (3 volume, Paris, 1870), Notele politice ale lui Alex. Marghiloman (5 volume, cuprind perioada 1897-1924), Istoria Românilor, de C. C. Giurăscu, Istoria literaturii române de G. Călinescu, (toate cele trei ediții) s.a. Existența bibliotecii mănăstirii se datorează inițiativei și muncii depuse de P. S. Justinian – adevaratul ctitor al ei – astăzi episcop al Maramureșului și Sătmarului, în timpul cât a funcționat ca stareț al mănăstirii Rohia. Ea a fost îmbogațită în timpul stareției arhimandritului Serafim Man și îndeosebi a actualului stareț P. S. Justin, arhiereu – vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.

         Biblioteca a fost organizată de parintele Nicolae Steinhardt după modelul marilor biblioteci publice. Căr'ile sunt aranjate pe domenii, existând și un fișier pentru a ușura consultarea carților bibliotecii, în prezent urmărindu-se inventarierea informatizata a carților pe calculator. Din motive profilactice, carțile din biblioteca mănăstirii pot fi împrumutate doar în incinta mănăstirii.

Carțile donate sunt în număr redus, cele mai multe au fost achiziționate de mănăstire, depunându-se eforturi pentru ținerea la zi a bibliotecii cu principalele apariții editoriale.

Monumente

MONUMENTUL "5 DECEMBRIE 1918" DIN TÂRGU LĂPUȘ – se înalță în parcul din centrul orașului, fiind închinat celor uciși de soldații maghiari din Regimentul 39 Debrețin, cantonat la Stâmbu Băiuț, în timpul adunării populare din 5 decembrie 1918 din curtea Școlii confesionale Greco-Catolice. Monumentul a fost dezvelit la 21 mai 1936, fiind realizat din colectă publică. La această dezvelire au participat printre alții Constantin Brătianu, ministrul Valeriu Roman și prefectul Ion Olteanu. în 1940 a fost dărâmat de hortiști, fiind reînălțat în anul 1946. În 1949 a fost demolat pentru a doua oară  la comandă comunistă, fiind adăpostit în curtea bisericii până în anul 1968 când a fost reamplasat în Piața Eroilor unde se află și astăzi străjuit de două tunuri (amplasate în 2003). Pe monumentul realizat din marmură neagră, care are în vârf un vultur cu aripile desfăcute stă scris: "Ne-am jertfit viața cu drag celui mai scump ideal -Unirea tuturor românilor. Și aceasta să vă servească drept pildă pentru a păstra pământul sfânt al țării stropit cu sângele nostru".

MONUMENTUL EROILOR DIN TÂRGU-LĂPUȘ – este situat în parcul din fața Primăriei, fiind dedicat eroilor căzuți în cel de al doilea război mondial: "Glorie eternă Ostașilor și Ofițerilor Români, căzuți în lupta pentru eliberarea patriei noastre de sub jugul fascist 1944-1945"

3.3Cultura materiala si spirituala din mediul rural

În literatură de specialitate, sintagma zona etnografică desemnează un teritoriu ale cărui contururi geografice pot fi bine precizate și care se caracterizează prin trăsături distincte ale culturii populare în raport cu arealele înconjurătoare conservând elemente de tradiție în structura așezărilor și ocupaților preum și obiceiuri și modul de gândire al oamenilor. Pentru locuitori acestor zone spațial de viață reprezintă nu numai un teritoriu delimitat ce poate fi caracterizat ecologic și etnografic ci o stare de conștiința fiind identitatea pe care o prețuiesc și cu care se mândresc.

Cultură și mentalitatea popular constituie reperele fundamentale în baza cărora este posibilă descifrarea formelor și manifestărilor care imprimă caracterul specific spațiului lapusean și le conferă locuitorilor săi o identitate aparte materializanduse prin ceea ce este definit de către cercetătorii de specialitate că “zona etnografică a lăpușului”

Cultură populară lapuseana înglobează un ansamblu de valori materiale și spirituale inițiate , assimilate și dezvoltate pe parcursul mai multor secole de către comunitate, grupând un set de cunoștințe , cutume și norme morale credințe religioase , traditi și obiceiuri populare , artă și arhitectură care corespund unor cerințe sociale aflate într o evoluție continuu ascendentă.

Țară Lăpușului se individualizează că fiind una dintre cele mai representative zone etnografice ale spațiului etnic românesc cu o personalitate și originalitate de netăgăduit conferindui un loc aparte în peisajul culturii și civilizatier rurale autohtone prin prisma numeroaselor elemente de cultură materială și spirituală arhaică, criteriul care a stat la baza delimitări sale că sistem territorial distinct este cel etnografic respective identitatea cultural și spiritual .

Aceste caracteristici conferă spațiului etnografic lapusean individualitatea în raport cu alte spati de extensiuni și funcționalități similare . ocupatile tradiționale,meșteșugurile țărănești bazate pe prelucrarea produselor tradiționale, instalatile țărăneștii, arhitectură și organizarea tradițională a casei și gospodarieri rurale, monumentele de arhitectură populară din lemn (bisericile) portul popular,obiceiurile și riturile străvechii.

4.1 Satul si gospodãria țărăneasca

Casă și gospodăria tradițională exprimă eforturile membrilor unei comunități de a modela mediul natural, de a-l armoniza, arhitectură corespunzând unui anumit mod a a trăi , de a gândi , de a acționa fiind unul dintre reperele identitare ale unei forme originale de civilizație.Tipul de gospodărie specific Țări Lăpușului a fost influențat de ocupatile cu specific local, manifestarea spațial a caracteristicilor geografice(configurația suprafeței topografice, tipul de microclimat, expoziția ,pantă și fragmentarea reliefului etc.), tipul de alimentare cu apă,materialele de construcție existente pe plan local și, nu în ultimul rând de mentalitatea,caracteristicile cultural și partenenta etnică a populației.

Ansamblul gospodăriei grupează, pe lângă casă de locuit propriu zisă și bucătăria de vara(construită din lemn,având dimensiuni mai reduse,și un târnaț susținut de 2 stâlpi, amplasată de regulă în apropierea casei), o serie de construcții cu character economic legate de preocupatile populației , a căror dimensiuni și amplasament în cadrul gospodăriei relevă numărul , tipul , ponderea și importantă ,diferitelor preocupări în cadrul economei rurale mixtede tip pastoral-agrar) predominând constructile pentru animale(grajd,sură,ocol pentru vite și sau staure pentru oi construite din nuiele împletite ,cotețe pentru porci și păsări) contractile pentru păstrat și adăpostit furajele sau îmblătit cerealele(sură).

Strucura gospodăriei țărănești și funcția diferitelor componente ale acestora reflectă statutul social și chiar etnic al proprietarilor și nu doar situația economică,cu diferențieri între populația minorităților și cea românească.Casele populației pauper erau amplasate marginal , erau construite din bârne groase de lemn din stejar sau fag, lipite între ele cu o lipitură sub formă de dungă de culoare alb-albăstrui,cu o fundație mică,acoperiș de paie sau draniță,mai târziu de șindrilă,cu dimensiuni în general reduse,majoritatea cu o singură încăpere și geamuri mici iar locuințele celor mai înstăriți ocupau în general nucleul central al vetrei satului și erau construite din material de construcție mai durabile(piatră,ulterior cărămidă),unele acoperite cu șindrilă , apoi cu table și țiglă aveau mai multe camera,anexe gospodărești mai mari și mai aranjate

Gospodăriile caracteristice Țări Lăpușului au curte dublă,așezată perpendicular pe uliță sau pe axul cursului hidrografic care traversează localitatea ,cu spațial dispus în adâncime și compartimentată în 3 sectoare distinct:ocolul pentru animale(vite și oi),curtea numită și “odor”(care include grajdul și sură, uneori grupate într-o singură clădire și având o formă inițial poligonală , lipsită de ornamentație , treptat apărând și cele de formă dreptunghiulară, cu unul sau două grajduri,apoi casă și cotețele) și grădina(folosită pentru cultivarea legumelor și a porumbului, mai rar sfeclă și cartofi)-fără a putea distinge deosebiri intraregionale relevante.Materialul de construcție predominant la nivelul regiuni era lemnul(inițial de fag ulterior și de stejar și chiar brad) ansamblat cu ajutorul sistemului de construcție de tip “cununi orizontale”-care utiliza bârne rotunde și decojite într-o prima faza , pentru că treptat să se treacă la grinzile cioplite și mai recent la cele fasonate sub formă pătrată, îmbinată la capete în “coadă de rândunică” sau în “plot”, fundația era din piatră de construcție, iar table și țiglă pentru acoperiș erau dispuse de regulă în 4 ape(cu o pantă relative mare impusă de regimul pluviometric bogat).

Casele lapușene tradiționale construite pe un singur nivel și având o singură camera sau diferențiat treptat, în funcție de vechime , de starea materială și poziția socială a proprietarului,ulterior că o consecință a creșterii demografice au rezultat casele cu două încăperi ( tindă rece sau caldă și “casă”), a celor cu trei încăperi și nu în ultimul rând, a caselor cu trei sau mai multe camera ( proprii perioadei de după 1965-1970) sporirea numărului camerelor să derulat în paralel cu o schimbare semnificativă de volum, dimensiune și de arhitectură datoranduse înlocuiri treptate a materialului de construcție precum și preluarea unor elemente din arhitectură urbană.

Inovațile arhitectonice aduse locuințelor în perioada anilor 1970-1980 au vizat cu precădere ridicarea soculului caselor până la circa 80 cm deasupra solului generalizarea zidului din cărămidă, tencuirea pereților și colorarea lor în diferite nuanțe, înlocuirea învelișului de paie,șindrilă cu tablă,țiglă sau plăci de azbociment, astfel casele edificate în ultimul deceniu au marcat trecerea într-o nouă etapă constructivă.Au fost adoptate modele arhitecturale de tip urban occidental că urmare a frecventelor contacte directe(vizează nu atât o nouă redimensionare a volumelor și dimensiunilor cât mai ales stilul materialele de construcție,finisajele și coloritul folosit adăugându-se creșterea confortului interior prin dotarea cu instalați centrală,aer condiționat, instalații de apă curentă etc.).Ponderea construcților care au adoptat un comortament architectural urban-occidental modern este mai modestă cel puțin prin comparație cu alte regiuni , modelul de casă și gospodărie persistând încă în mediul rural al Țări Lăpușului , unde valorile etnoculturale local-regionale sunt mai bine înrădăcinate , fiind perpetuate în mare măsură chiar și în situația în care condiția materială prosperă a celor care ridică astfel de edificii ar permite acest lucru.

În concluzie, trăsăturile generale specific arhitecturi tradiționale lapusene derivă din modestia dimensiunilor,proporția echilibrată a volumelor , modul judicios de amplasare în cadrul gospodăriei funcționalitatea edificilor gospodărești , relevând un simt deosebit al proportilor rezultate dintr-o îmbinare a necesităților practice ale vieți de zi cu zi cu manifestările estetice născute dintr-un spirit creator adaptat și perfecționat continuu în decursul timpului.

4.2 Ocupații si meșteșuguri cu vechii tradiți

Dovezile arheologice și documentare atestă faptul că agricultură și creșterea animalelor au constituit din totdeauna principalele ocupați ale locuitorilor spatilui etnic românesc.În functile de particularitățile fizico-geografice și de conditile socio-istorice concrete , fiecare dintre aceste ocupații a deținut un rol și o pondere variabilă și în economia diverselor entități teritoriale de tip “țară”,analiză lor geografică permițând decelarea standardului de viață modului de trăi, tipul specific de economie al unei comunități umane , precum și gradul de dezvoltare, al technicilor de valorificare a resurselor mediului local.În cazul Țări Lăpușului agricultură să dezvoltat în strânsă legătură cu creșterea animalelor, având în vedere că animalele furnizau forță de tracțiune necesară efectuări diferitelor lucrări agricole și exploatări lemnului, materi prime pt confecționarea diferitelor articole de îmbrăcăminte precum și o sursă de hrană de prima importantă.

Lapusenii au practicat alături de aceste două ocupații principale o serie de alte ocupații secundare (lucrul la pădure,mineritul,albinăritul,vânătoarea,pescuitul,culesul din natură ,pomicultură , etc.), precum și ocupații casnice(prelucrarea produselor alimentare, a firelor textile, și producția casnică artizanală de îmbrăcăminte și accesori casnice) sau specializate(prelucrarea produselor natural și a surselor de materii prime locale.

Lucrul la pădure și prelucrarea tradițional a lemnului au stat la baza dezvoltării uneia dintre ramurile industrială de baza ale economei regionale actuale(industria de exploatare și prelucrare a lemnului),unul dintre meșteșugurile tradiționale-prelucrarea fibrelor textile și confecționarea artizanală a îmbrăcăminți a cunoscut un progress continuu(inițial prin rețeaua de unități integramate sistemului cooperatist,iar de la sfârșitul anilor 1970 în cadrul celei mai moderne filature de bumbac a epocii), iar prelucrarea industrială complexă a laptelui reprezintă o continuare firească a prelucrări tradiționale a aceastuia.

4.2.1 Ocupații de baza

Agricultura;Datorită productivități reduse a terenurilor agricole care reușeau să satisfacă doar nevoile de hrană minimale ale populației,fapt demonstrate frecvent de documentele din epoca , precum și caracteristicile geografico-climatice au impus țări lăpușului adoptarea unui profil mixt al economiei și ocupaților tradiționale.Sistemele de cultură caracteristice țări lăpușului au fost până la debutul epocii feudale agricultură cu pârloagă(sau moina sălbatică), pentru că treptat această să fie înlocuită de sistemul agriculturii cu ogor bienal(cu două câmpuri), mode de organizare a producție agricole care s-a generalizat rapid constituind principalul tip de morfostructură agrară vreme de mai multe secole.Eliminarea în mare parte a sistemului în pârloagă și adoptarea pe scară largă a sistemului bienal coroborată cu practicarea unui asolament rațional(cu rotația trienala a culturilor), alături de diversificarea structurii producției agricole prin introducerea unor noi plante de cultură bine adaptate condiților oropedo-cilmatice relative restrictive ale Țări Lăpușului(în deosebi cartoful și porumbul) dar și a perfecționări techici agricole au permis agriculture lapusene să diminueze în linii mari , deficitul de alimente “tradițional “și să acopere într-o mai mare măsură necesarul de consum al unei populați într-o continuă creștere.

Cu toate acestea nu să reușit eliminarea completă migrațiilor sezoniere pentru muncă în domeniul agricol și trocul cu produse agricole(de regulă cartofi în contra partida cu cereale uneori lemn pentru foc , scândură sau produse manufacturate din lemn și cartofi contra cereale și chiar mere contra porumb și alte cereale) fenomen care a jucat un rol principal între locuitorii Țării Lăpușului și cei din regiuni situate la altitudini mai coborâte.

Creșterea animalelor-pe măsură înmulțiri pășunilor care intră în alcătuirea ramei înalte care flanchează circular depresiunea Lapuslui creșterea animalelor devine o ocupație complementară cultivări pământului imprimând treptat economei lapusene un caracter agro-pastoral.

Premisele extrem de favorabile care au impulsionat sectorul de creștere a animalelor au fost pășunile din vatra depresionară precum și pășunile alpine în perioada sezonului estival(mai-septembrie).Astfel păstoritul a devenit treptat o activitate tradițională specifică lapusenilor din satele amplasate la zona de contact dintre depresiune și compartimentul montan și deluros, conturându-se treptat un anumit mod de viață specific.

Structura și volumul producției realizate erau astfel concepute încât gospodăria proprie să poată asigura necesitățile de hrană a familiei pe durata unui an întreg.Sursele de hrană provenite exclusiv din oferta locală eram simple,nesofisticate și mereu aceleași,distribuite într-un mod natural și simplu,sănătos și în relație directă cu succesiunea anotimpuală și cu calendarul lucrărilor agricole condiționat de manifestările cilmatice sezoniere, respectiv cu vârful efortului fizic depus de populație(angrenată preponderent în agricultură și exploatările forestiere)

Derivat din creșterea bovinelor păstoritul să practicat în timpuri variate în satele lapusene, cele mai importante dintre acestea fiind fie cel în sistem local-zonal(pe pășunile din apropierea satelor),local-agricol cu stane mutătoare pe arătură în timpul primăverii pentru fertilizarea solului și stane stabile pe pășunile alpine în timpul veri pe pășunile comunității, care prin valoarea lor nutritivă și volum constituie baza furajeră a șeptelului la care se adaugă miriștile și porumbiștile rămase în urmă recoltării porumbului,grâului de primăvară și orzului caracteristic majorității satelor din vatra depresionară , fie unul cu pendulare simplă sau dublă specific satelor situate în zona montană sau în cea de contact cu această(Baiut,Strâmbu-Baiut,Poiana-Botizii,Lăpuș,Groșii Țibleșului,Cupsenii,Ungurenii etc).Această din urmă este caracterizat prin primăvăratul oilor și caprelor pe pășunilor din proximitatea satului, văratul acestora în pășunea alpină urmate de revenirea lor în perioada de toamna târzie pe aceleași pășuni și fânețe , respectiv miriștii și porumbiștii din preajma satului, pentru că în perioada ierni turmele să fie îndreptate spre zona fânetelor de pădure sau de subpadure.Munții Țibleș reprezintă o importantă zona de pendulare pastorală subliniată de existența a circa 40 de stane și 15 văcării,unde vărează circa 10.000 de ovine(inclusiv din Țară Maramureșului și Țară Năsăudului) și 1.500-2000 de bovine(inclusiv bubaline).

Astfel în cazul pășunatului montan se procedează la constituirea de stane rezultate din asocierea oilor aparținând diferiților proprietari(de regulă rude,vecini sau diferite cunoștințe), în baza unor reguli stric consfințite în cadrul unei tradiții denumită local „răscol”(constând în masurisul în trei rânduri, dimineață la amiază și seară-laptelui de către fiecare proprietar în parte în prezența baciului).Toamna odată cu coborârea turmelor, pășunatul se face pe imas și pe fânețele din proximitatea satului(de unde în timpul nopți turmele erau lăsate în țărînă în scopul fertilizării acestora), iar înainte de căderea zăpezii erau aduse în pădurile din jurul satului la jir și „scradă”(iarbă încă verde).

În concluzie stânele se aseamna mult cu cele întâlnite în unitățile montane întâlnite în proximitatea Rodnei,Călimani,Maramureș,fiind alcătuită din două ocoluri pentru oi și din staul , separate prin strungă, construite din nuiele,pentru a facilita mutarea aceastora.

Prelucrarea lemnului-Însușirile specifice ale lemnului (rezistență , elasticitate , greutate redusă etc.) l-au recomandat că fiind unul dintre materialele cu o aplicabilitate și utilizare aproape universală în lumea rurală a Țării Lăpușului condiții în care aportul la evoluția și individualizarea civilizației lapusene este fundamental.Exploatarea resurselor din lemn a constituit din cele mai vechi timpuri una din ocupatile de baza ale lapusenilor, practicată cu deosebire în perioada sezonului hivernal

În perioada feudală constituia o obligație domenială pentru aprovizionarea cetății Ciceului(obligația carului sau a saniei cu lemne de foc apare menționată în dreptul persoanelor care dețineau vite de povara/boi de jug din fiecare dintre satele aparținătoare curiei fiscale Târgu Lăpuș, cu excepția juzilor domeniali și sătești, a crainicilor și străjilor)și a minelor din perimetrul Baiut-Țibleș(unde dezvoltarea mineritului, mai ales după secolul al 18-lea, instensifica cererea de lemn mai ales pentru topitoriile de la podul Ruoi,Strâmbu-Baiut și Baiut,proces care a angrenat și satele din proximitatea acestora)

Ulterior cu precădere în a două jumătate a sec XX, exploatarea lemnului a constituit una din motivatile de baza ale declanșării unor mișcări migraționiste temporale pentru muncă în domeniul forestier atât în interiorul Țări Lăpușului cât și în exteriorul acesteia pe diferite perioade de timp, precum și pentru practicarea unei alte ocupații tradiționale din sfera sectorului primar bocseritul.

Alături de ocupatile principale tradiționale(păstoritul cu precădere și în proporție mai redusă cultivarea pământului, în spațiul depresionar) și a celor secundare practicate de lapusenii (lucru la pădure,minerit,albinărit,vânătoare etc), meșteșugurile țărănești tradiționale au ocupat și dețin încă un loc important în cadrul comunităților locale, în pofida manifestări tot mai acute a consecințelor mutațiilor din sfera ocupațională, a contactelor sociale , economice și nu în ultimul rând, culturale, de o intensitate crescândă cu regiunile din proximitate sau mai îndepărtate

Dintre meșteșugurile cu caracter casnic,prelucrarea materialelor textile pe baza culturilor de în , cânepă și lână(melițatul,pieptănatul,torsul și țesutul cânepi,respectiv scărmănatul,periatul,torsul și țesutul lâni) a avut roul de a asigura obținerea articolelor de îmbrăcăminte sau a celor necesare în gospodărie.Activitățile casnice precum torsul și țesutul relevă o perfecționare a technicelor de lucru în această perioada(prin introducerea unor procedee menite să înfrumusețeze țesăturile prin integrarea la sfârșitul sec XIX de noi materiale , precum arniciul și firul de „bîrca” sau lanita),chiar dacă gospodăriile particulare dețineau prioritatea și în acest domeniu,producția realizată în cadrul acestora fiind destinată aproape exclusiv acoperiri necesarului familiei.Țesăturile erau lucrate cu războiul de testu orizontal,ocupație care , alături de cusături și producerea materialelor textile , se mai păstrează și azi în unele sate(Suciu de Sus,Costeni,Lăpuș,Dobricu,Vălenii Lăpușului etc.) producându-se pânză cu caracter utilitar(cămăși și izmene,ștergare,zadii,tolurii,pănură pentru cioarecii și căput etc.), dar și decorativ(lepedee,țoluri,covoare,ștergură de pereți și rudă).

În pofida unor atestări sigure privind perioada apariției sale,olăritul constituie o ocupație cu rădăcini adânci în istoria locală.Mărturie stau piesele de ceramică aparținând epocii bronzului descoperite în siturile arheologice de la Suciu de Sus și Lăpuș.

Lapusenii au fost și sunt încă datorită abundenței materiei prime meșterii iscusiți ai prelucrării lemnului,ei fiind cunoscuți și apreciați pentru producerea unei game largi de produse de lemn de la cele mai simple obiecte casnice sau piese de mobilier până la case și anexe gospodărești, biserici de lemn și obiecte casnice sau instalații populare pentru industria casnică.

Inițial,fiecare țăran își confecționa singur în propria gospodărie uneltele și utiliazele casnice sau cele necesare munci agricole,pentru că ulterior și treptat să-și facă apariția mici meseriași specializați pe realizarea diferitelor componente sau ansambluri(case , biserici,obiecte casnice,piese casnice etc.) în prezent însă , numărul acestora a scăzut drastic,artă prelucrări lemnului mai fiind stăpânită de numai câteva persoane în vârstă de regulă fără a avea un ucenic care să ducă mai departe acest meșteșug.Impretitul coșurilor din nuiele de răchită constituie un meșteșug mai vechi încă practicat de lapusenii(până în 1989 funcționa un atelier de acest tip în cadrul CAP Lăpuș) asemenea confectionari lăzilor(principalul centru fiind localizat tot la lăpuș)

Extensiunea ridicată a terenurilor cu livezi a dat naștere unei intense activități de preparare a țuici(predominant din prune dar și din alte fructe sau cereale, de regulă din porumb)

Alalturi de acestea se mai practică:vararitul tradițional(în Cheile Babei),meșteșugul inconeeri oalelor,mestesugur împistririi(prezent în majoritatea satelor),împletitul funilor din în și cânepă,precum pictură icioanelor pe sticlă și lemn(în special la mănăstirea Rohia)

4.3 Portul popular

Portul popular lăpușean,păstrat și etalat încă în zilele de sărbătoare în unele sate sau în cadrul manifestărilor cultural-folclorice este rezultatul unei creați colective multiseculare.care denotă specificul național și local-regional și răspunde unei necesități practice,utilitare dar și uneia de factură culturală,reflectând totodată aspecte socializate ale relaților umane sau fiind asociat unor rituri sociale,individualizate în cadrul spațiului lapusean.În portul popular lapusean se regăsesc o serie de influențe „sosite” dinspre regiunile din vestul spațiului lapusean preluate și generalizate la nivelul Țări Lăpușului.Astfel, contribuția Țări Oașului se materializează prin preluarea cămășii cu platcă numită „lengher”pe când aportul zonei Codrului se rezumă la o serie de noi elemente decorative atașate cămășii.Cea mai puternică amprenta provine dinspre țară Năsăudului ale cărei influențe au pătruns prin filiera satelor de pe Valea Suciului(motiv pentu care zadiile cu motive năsăudene se numesc „sucenestii”).Acestea se regăsesc cu precădere în morfologia cămășilor femeiești(cămășile cusute cu fodorii mari și forme peste cot au fost înlocuite cu cămășile cu mâneci mai strâmte pentru zilele săptămânii, și de cămășile cu mâneci largi brodate pe umeri) și în cromatică zadiilor. Cu toate aceste particularități intraregionale puțin sesizabile și irelevante pentru viziunea celor din afară caracterul unitar al portului lapusean în raport cu cel al regiunilor vecine este bine evidențiat.

Costumul femeiesc este alcătuit din basma înflorată colorată pentru fete,năframă de nevasta sau navrama de cașmir pentru femeile vârstnice, cămașă din bumbac sau cânepă încrețită la gât și ornamentată pe piept cu diferite motive geometrice policrome, poale din bumbac brodate pe marginea de jos cu arnici alb, zadii roșii-portocalii terminate în partea de jos cu un rând de ciucuri colorații înlocuite ulterior cu ;urt ,pieptar înfundat pe culoare albă sau suman din pănură de culoare albă și opinci.Portul popular femeiesc presupune purtarea năframei cu care se acoperă părul impretit în două cozi, din creștetul capului prinse una de altă. La sărbători cozile sunt împodobite cu panglici sau flori , uneori cununi de flori. Femeile poartă năframă de nevasta legată la spate în timp de femeile vârstnice năframă de cașmir sau de lână,petrecută sub barbie și inodata sub cocul de la spate, peste cocul de mătase.Poalele sunt din pânză de tort bumbac pentru zilele de lucru și numai bumbac pentru zilele de sărbătoare,se încrețesc în talie pe o bentiță sau pe un siret.Lungimea acesteia se corelează cu vârstă și cu timpul de cămașă

Zadiile sunt țesături dreptunghiulară cu lungimea variabilă,una în față una în spate, din urzeala de par adică lână cu firul lung și foarte răsucit și din bătătură în patru ițe.Partea de jos este ornamentată cu alesături policrome,pe mai multe registre grupate pe o parte și pe altă a unui registru central.Brâul este îngust,cu dungi policrome și alturi verticale,purtându-se înfășurat în mai multe arii, dând iluzia unei cingători late.

Pieptarul înfundat se poartă peste cămăși în sezonul rece,în sec XIX avea culoare albă, în prezent culoarea este neagră și este ajustat pe talie , fără mâneci cu răscroiala gâtului și a mânecilor bordată cu piele, partea de jos decorată cu blăniță de miel. Pe piept și spate apar broderii policrome din mătase de culoare roșie,portocalie,verde,violet infatisant ghirlande de flori

Portul popular bărbătesc se caracterizează printr-o structura simplă, o ornamentație discretă printr-o gama cromatică sobră și armonioasă.Categoriile de piese care protejează capul marchează diferențieri de vârstă, stare civilă,ocupații,întrecut chiar de statut social,până în secolul XX se purta pălăria(clopul), cu boruri late, treptat această fiind înlocuită cu pălăria cu boruri drepte și rotunde de tip năsăudean,înconjurată de un barșon de mărgele de 2-3 centimetri lățime,iar pe partea dreapta nelipsitul struț format dintr-un mănunchi de flori artificiale, ciucuri oglinzii iar în sezonul rece este înlocuit de cușmă neagră.

Cămașă este de culoare albă cu bentiță, mai recent încrețită în jurul gâtului sau chiar înlocuită cu un guler întors decorat cu motive florale, la care se adaugă pieptar și suman(identice cu cele purtate de femei), izmene scurte(până la jumătatea gambei), sau cioareci de pănură albă iarnă , cură lată opinci și o piele, sau cizme.

Costumul popular lapusean este încă întâlnit în unele sate desii în tot mai puține mai ales cele din ruralul profund și cu ocazii tot mai rare, desii etalarea să efectivă se produce în deosebii cu ocazia sărbătorilor, a manifestărilor folclorice de natură spirituală și cu deosebire cu prilejul sărbătorilor de iarnă sau a festivalurilor folclorice.

4.4 Obiceiuri tradiționale

Componentă modului de viață specific,obiceiurile dezvăluie structuri comportamentale străvechii care permit cunoașterea treptelor de evoluție a societății,pentru stabilirea genezei și vechimii unor fapte și fenomene sociale, reflectând totodată mutațiile înregistrate la nivelul ansamblului societății și a modului de viață al populației pe măsură ce ne apropiem de zilele noastre.

Impactul modelator al societății moderne a determinat destrămarea ansamblului de norme nescrise care impunea respectarea diferitelor obiceiuri și a functilor tradiționale precis statuate , respectarea lor de către întreagă colectivitate constituindu-se într-un adevărat calendar al vieții rurale și familiale, marcând etapele importante al existenței și regizând raporturile omului cu natură.

Obiceiurile laspusene sunt divizate în:-obiceiuri calendaristice sau de peste an(unele asociate cu sărbători religioase: Bobotează,Floriile,Paștele),grupând obiceiurile cu caracter agrar(Sângiorzul) și obiceiurile de iarnă dintre care menționăm un colind în varianta locală a Miorietei sau a Baladei Meșterului Manole numită Colîndu lu’ Siminic,ieșitul fetelor la joc ursitul de măritat al fetelor, jocul dramatic popular Irozii sau Viflaiemul, apoi Vergelul sau Berea.

Obiceiuri din ciclul vieți:-legate de vârstele și viață omului sau obiceiuri de familie(naștere,nuntă,înmormântare)

Dintre obiceiurile păstorești demn de semnalat este Răscolul marcând ieșitul oilor la pășune și despărțirea mieilor,precum și masurisul oilor,stabilindu-se cantitatea de lapte pe fiecare stânaș urmează să o primească de la stana.Un loc aparte îl dețin obiceiurile de peste an:Andreiul fetelor,Colindatul,Jocurile cu măști,Viflaiemul,Irodul,Capra,Steaua,Vergelul,Mosutii,Plugușorul și Socova.Dintre obiceiurile de primăvară amintim: Floriile,Furatul leselor de la porțile caselor unde există fete nemăritate, armindeul ,Sânzienele iar de toamna Clacă și Șezătoarea.

Ritualurile legate de ciclul vieții cuprind:-naștere-ursitul,scăldușă,botejiunea prilej cu care primul băiat va primu numele bunicului etc.

-Căsătorie-precdata de petit și logodnă și consființită prin nuntă propriu-zisă cu toate actele ceremoniale ce compun obiceiul:texte de poftire la nuntă,iertăciunii,orății,strigături,cântărea și jocul găinii

-Înmormântarea-respecata în general,tipicul acestui obicei așa cum se cunoaște pe tot cuprinsul țări, cu datul găini peste sicriu pentru că sufletul mortului să zboare odată cu ea, în sicriu așezându-se colacii,bani și o boticuta, însoțită de bocete adaptate la situația mortului, cântece funebre de sorginte paleocreștine și colindul mortuar

-Rituarurile de înfrățire, purtând diferite denumiri:prindere de fărtații,frații de cruce sau cuprindere de fărtații.

Spațiul lapusean se diferențiază de alte spații etnografice prin cântecul cu noduri(sau horea în grumaz) prin care folclorul făcut cunoscut pe plan național și lumii întregi prin vocea inconfundabilă și stilul interpretativ unic al unui autentic reprezentant al cântecului popular lapusean rapsodul Grigore Leșe avem o imagine mai bine conturată a tezaurului etnocultural al acestui spațiu, de a cărei valoare excepțională prea puțini își dau seama și care în conditile unei mediatizări adecvate și a integrări sale în circuitele turistice rurale se poate constituii într-o resursă cu impact din ce în ce mai mare asupra cererii turistice provenite atât din mediul urban intern cât mai ales din țările dezvoltate

Țară Lăpușului reprezintă una dintre puținele regiuni geografice românești în care elementele civilizației și culturii materiale sau păstrat într-o formă apropiată de cea originală.

Inițiat de câteva decenii, impactul transformărilor moderne asupra oamenilor locului a crescut treptat în intensitate până în zilele noastre .Este bine să apreciem și să ne bucurăm de faptul că în rurarul lapusean încă mai supravietuesc oamenii care ne duc cu gândul la obârșii, trăiesc într-un anumit fel în lumea lor la care se încăpățânează să renunțe și sunt purtătorii de tradiții pe care alte popoare le-au pierdut de decenii. În contextul în care astăzi, omul de la țară nu mai este produsul colectivități mărginite de hotarele satului, și al umanității ce tinde spre universal, societatea actuală nu mai poate reveni la sistemul tradițional de instruire și educație , dar mecanismele lui specifice ar putea oferi repere utile pentru perfecționarea celui modern, lipsit de căldură și franchețea celui țărănesc, care lucru arhicunoscut a asigurat puritatea morală a societăți tradiționale.

Capitolul IV Baza materiala

4.1 Infrastructura de transport

5.1 Infrastructura de comunicatie

Dezvoltarea socio-econmica a unui teritoriu , indifferent de extensiunea să spațială,este de neconceput în lipsa cailor de comunicație și a transporturilor.Intensitatea echipării unui teritoriu cu infrastructure de comunicații și transport exprimat prin indicatorul densități rețelei de cai de comunicații, reprezintă nu numai un factor de avantaj major în competiția economică generalizată ci și component de baza ale complexului sistem socio-economic lăpușan în perspectiva dezvoltării sale durabile. În conditile poziționări marginale a țări Lăpușului în raport cu centrele importante de comunicație ales spațiului transilvan sau ale Regiuni Nord-Vest a României, ieșirea să din izolarea fizică impusă de caracteristicele geologico-geomorfologice derivate din suprapunerea peste o depresiune subcarpatică închisă pe toate laturile de unități montane și deluroase înalte , coroborată cu dispersia relativ ridicată a habitatului și integrarea în sistemele generale informaționale nu pot fi concepute,în lipsa unui sistem de transport care să țină pasul cu exigențele modernizării și cu sporirea traficului și a volumului și care să integreze cu rapiditate descoperiirile științei, ritmul impus de revoluția technico-științifică contemporană

Dezvoltarea și repartiția cailor de comunicație în cadrul județului Maramureș a fost condiționată de existența celor trei sisteme depresionare-Baia Mare Maramureș Lăpuș, cărora le corespund trei centre majore de convergență a rețelei rutiere:Baia-Mare,Sighetu Marmației,Târgu-Lăpuș – separate de masive muntoase cu înălțimi variabile(800-1400m), care ridică o serie de probleme în ceea ce privește asigurarea accesibilități pe drumuri rutiere pe de o parte între diferite compartimente,iar pe de altă parte între acestea și județele învecinate.Având în vedere extensiunea spațială relativ limitată, precum și poziția funcțională periferică în raport cu marile noduri și sisteme de trafic rutier din spațiul transilvan și din Regiunea Nord-Veste, subsistemul regional de transport rutier al Țării Lăpușului se circumscrie unui comandament decizional și funcțional chemat să satisfacă necesitățile de transport ale unui terioriu mai larg(interjudetean).

Infrastructură rutieră a Țării Lăpușului este inserată peste un fond natural ale cărui caracteristici morfologice și morfometrice ridică o serie de restrictivitati organizării optime a acestuia(extensiune ridicată a suprafeteleor cu energie de relief ridicată), condiții morfometrice dificile generate de gradul mare al fragmentării reliefului și instabilitatea morfologică datorată alunecărilor,excesului de umezeală și mai rar viiturilor), condiții în care densitatea rețelei rutiere a spațiului de referninta se situează sub media județeană regională-națională

Rețelele rutiere cu precădere în lungul arterelor hidrografice care asigura circulația umană a mărfurilor și servicilor între toate așezările regiuni, precum și raportarea țări lăpușului cu regiunile vecinale și cu marile axe exterioare de circulație de rang superior prin intermediul drumurilor inserate în lungul porților deschise de evoluția geologică în cadrul spațiului înalt cicumlapusean: spre Sud ,Podișul Someșan peste înșeuarea de la Coroieni(428), în lungul văilor opuse Vălenii(Valea Mare) și Poiana respectiv peste Curmătura Popii(632m), între văile Petrului, continuată spre Sud în lungul Văii Salatrucului(până la Cășeiu), pe Valea Someșului;spre Sud-Est, către Valea Ilișua,peste înșeuarea de la Largă(sub Dealul Spânului,728 m) și peste înșeuarea dintre Valea Trestia și Valea Agriesel(ambele către Țară Năsăudului);spre Est peste Șaua Didii care leagă văile opuse Minghet/Suciu(Satul Groșii Țibleșului) și Botiza, situată între Măgura Porcului(1221 m) și Vârful Carligaturii(1263 m) și pe sub Vârful Hudin(1611),respectiv drumul inserat peste înșeuarea dintre văile Izvoru Poienii( satul Poiana Botizii), pe sub Vârful Secului(1311m) și Valea Botizii(Satul Botiza);spre Nord-Est(Cavnic)peste pasul Rotundă-Cavnic(1080m),situat între vârfurile Rotzi(1216) și Higea (1178m) și mai departe peste pasul Netedă(1040m) spre Ferești toate trei cu Țară Maramureșului;spre Vest(spre Copalnic-Mănăștur și Baia-Mare) peste Dealul Dumbravă-Pietriș(595m)-înspre Țară Chiorului. Doar spre Vest căile rutiere sunt inserate fie pe platoul Podișului Purcaret-Boiu Mare, fie urmăresc Valea Ileanda, spre sud-vest.

Orașul Târgu-Lăpuș deține nu doar rolul de principal generator de trafic rutier,ci și pe cel de coordonator prin funcția polarizatoare și de redistribuire spațială radiară a fluxurilor din Țară Lăpușului dinspre și înspre principalele direcții”externe”.Pe de altă parte unele dintre localitățile rurale sunt caracterizate printr-o accesibilitate precară(Aspră,Dealu Corbului,Groape,Inau,Boiereni,Fântânele,Poiana Botizii,Unghureni,Costeni,Jugastreni),atât din cauza reliefului specific (cea care a determinat tipul de așezări, fie înșirate de-a lungul unei vai fie răsfirate pe dealuri.), cât și din cauza dispuneri localităților față de rețeaua locală și regională de drumuri(acestea funcționează că puncte terminus ale rețelei rutiere).

Rețelele rutiere lapusene urmează două orientării majore:-orientarea longitudinală,pe direcția est-vest urmărind pe cea mai mare parte a să cursul principalului drenator al sistemului teritorial, privilegiată datorită importanței sale la nivel supraregional prin asigurarea legăturii-prin Târgu-Lăpuș-între doi poli importanți exteriori centrul minier Cavnic la nord-est și municipiul reședinței de județ Baia-Mare la nord-vest, aceeași direcție fiind urmată de alte două cai rutiere inserate în lungul Vai Rohia, respectiv în sectorul depresional al Vai Suciu.Aceeași orientare longitudinală este caracteristică și altor drumuri sau sectoare de drum cum sunt: DJ-182,DJ-171,DJ-109G,DC-52,DC-39,DC-38,DC-58

-orientarea transversală urmată atât în sectoarele superioare ale văilor Lăpuș și Suciu cât și în lungul majorității afluenților de ordinul I ai Lăpușului:Libotin,Unghureni,Dobric,Valea Teilor pe dreapta respectiv Valea Vălenii pe stânga acestuia continuată spre Sud cu Valea Poiana, însoțite de principalul drum de legătură cu bazinul Someșului, străbătut de DN1C, cu care face joncțiunea la Gâlgău,în județul Sălaj. Această orientare este urmată de majotiratea drumurilor comunale care asigura accesul insrpe localitățile izolate înșirate pe văile afluente ale Lăpușului:DC-35,DC-37,DC-42 etc.

Prin urmare,”coloana vertebrală” a rețelei rutiere din Țară Lăpușului este reprezentată de drumul județean 109F care face legătură între DN-1C(Valea Someșului între Dej și Baia-Mare) și DN-18(în Țară Maramureșului la Ferești).Această pornește de la Gâlgău(jud.Sălaj) și urmărește Valea Poiana, trece culmea Breaza prin înșeuarea de la Coroieni, coboară pe Valea Mare(Văleni) până la Răzoare, după care urcă spre amonte Văii Lăpușului până la Strâmbu-Baiut,de unde trece peste pasul Cavnic-Rotundă până la centrul mîner cu același nume, apoi peste pasul netedă(1040m) în Țară Maramureșului.

În concluzie , spațiul lapusean este structurat pe două axe de comunicații:-una de importantă intrajudeteana(Baia-Mare-Copalnic-Mănăștur-Târgu-Lapuse-Baiut)și una interjudeteana(Baia Mare-Târgu Lăpuș-Coroieni-Dej)care îi permit realizarea racordului cu culoarele de comunicație rutieră și feroviară de importantă națională care urmează cursul văii Someșului, respectiv cu arealele indistrial-urbane conturate în proximitatea să (Baia Mare și Dej-Gherla) fără a reuși însă surmontarea în totalitate a lipsei legăturii feroviare al cărei aport ar fi reușit într-o mai mare măsură scoaterea din relativă izolare condiționată morfologic care îi limitează considerabil atractivitatea.

Starea de viabilitate a rețelei rutiere este cea care influențează cel mai mult funcționalitatea sistemului regional,comunicatile rutiere fiind singurele care deservesc localitățile care compun actualul sitem de așezări, deși axele rutiere din categoria celor județene care includ principalele artere structurante ale regiunii cu precădere DJ-109F,DJ-182,DJ-171,DJ-109G dețin ponderea cea mai ridicată atât în ceea ce privește lungimea propriu-zisă (75,8 din totalul rețelelor cât și rolul primordial în asigurarea circulației de tranzit inter-regional ,foarte importante sunt și drumurile comunale(pondere relativ redusă, doar 24.2% din totalul rețelei rutiere), în virtutea faptului că acestea asigura legăturile între localitățile plasate marginal , definesc gradul de accesibilitate în sectoarele periferice ale regiuni.

Țară Lăpușului nu este traversată de nici un drum din categoria celor încadrabile clasei superioare a ierarhiei clasei naționale(drumuri naționale/europene cu atât mai puțin a autostrăzilor),torusi drumurile modernizate cu îmbrăcăminți astfaltice ușoare asigura functionabilitatea sistemului teritorial regional în lipsa altor tipuri de transport. Astfel categoriile de calitate dominante sunt cele inferioare(L,E,H) cu o vârstă de exploatare de mult depășită a căror stare technica precară îngreunează traficul și diminuează serios fluiditatea acestuia precum și posibilitățile și capacitatea de trafic, mai mult pe unele tronsoane starea de degradare a acestora este extrem de avansată(chiar și pe unele dintre drumurile județene) încât ele au devenit aproape impracticabile(DJ-170,DJ-171,DJ-171A) iar multe din drumurile ce fac parte din categoria celor de rang comunal fiind și mai dificilă.Acest fapt se repercutează negativ și asupra derulării activităților economice în general , prin diminuarea seminficativa a activități de aprovizionare/desfacere a atractivității turistice și a accesului la piețele interne și externe.

În schimb la nivelul localității Târgu-Lăpuș situația existența la nivelul anului 2014 relevă poziția avantajoasă în raport cu celelalte așezări lapusene, chiar dacă această este încă departe de standardele urbane moderne. În localitatea Târgu Lăpuș rețeaua stradală are o lungime de circa 21 de km din care 9,3 km de categoria a III-a și 11,4 km de categoria a IV-a. Mai puțin de 40% din străzile orașului sunt asfaltate și aproape 50% sunt străzi în marea lor parte din pământ sau parțial pietruite. Acestea din urmă nu au nici amenajările minime necesare pentru circulația pietonilor și scurgerea apelor meteorice.

Tabel 5. Reteaua de strazi din localitatea Targu Lapus dupa tipul de imbracaminte

Sursa:Strategia de dezvoltare durabila a orasului Targu Lapus(2009-2019)

Problema principala este dată de existența unei trame stradale tentaculare despărțită în două zone de răul Lăpuș și în cadrul căreia nu există un inel complet, legătură între zone realizându-se pe un traseu ocolitor ce trece prin centrul orașului. Existența unui singur pod peste răul Lăpuș în dreptul localității Târgu Lăpuș îngreunează și mai mult traficul.

În localitățile componente există zone cu locuințe care nu sunt deservite de străzi, cel mai bun exemplu fiind localitatea Boiereni, unde accesul la un grup de case se face prin valea pârâului. De asemeni, există străzi al căror traseu este întrerupt de proprietăți private accesul la unele grupuri de locuințe făcându-se pe traseu ocolitor

Intensitatea traficului înregistrat pe drumurile din Țară Lăpușului prezintă variați semnificative , cel mai ridicat volum al traficului fiind consemnat pe cele două axe de transit trans-regional ale regiunii(prin orașul Târgu Lăpuș) atât cu municipiul reședința de județ,cât și cu centrele miniere din nord estul spațiului lapusean(Baiut și Cavnic,DJ109-F) respective cu DN1C situate pe Valea Someșului (DJ-182 cu diferențieri semnificative în funcție de sector și de depărtarea față de principalul centru polarizator al regiuni).O importantă foarte mare în sistemul regional de transport revine și tronsonului dintre Târgu Lăpuș-Cernesti(DJ182) care asigura legătură cu reședința de județ Baia Mare,traficul intens fiind relevant de media anuală estimate a volumului traficului înregistrat care se cifrează la 4200~ vehicule zilnic dintre care 74.2 vehicule de călătorii.Alături de acestea o importantă ridicată în circulația de transit a regiuni lapusene o reprezintă și sectoarele rutiere dintre Suciul de Jos și Rogoz 3100~ vechicule pe zi, respective cel cuprins între Vima Mică și bifurcatia DJ-109F 2800~ vechicule pe zi , ambele cu o pondere mai ridicată a vechiculelor de călători determinate în primul rând de mișcările pendulatorii zilnice în care este angrenat un segment al populației active din localitățile de pe traseul celor două cai rutiere .

În concluzie Țară Lăpușului nefiind racordată la sistemul feroviar rolul social al transporturilor rutiere a fost și continuă să rămână unul de importantă capital pentru spațial de referință , infrastrucutra rutieră rămânând singură în măsură să deservească întregul traffic local de călători, inclusive a comunităților profund rurale, ci sis a diminueze condiția de marginalitate prin asigurarea legăturilor cu “exteriorul”

5.2 Infrastructura de cazare

Capacitatea de cazare este elemental essential al desfășurării în condiți optime a orcarui act turistic complet și complex, atât din perspective socială , cât și a finalități economice efective. Repartiția inegală a bazelor de cazare la nivelul Țări Lăpușului reflectă nu doar lipsa ci și interesul extreme de redus pentru valorificarea resurselor turistice existente în urmă unor echipări corespunzătoare , ci și o anumită ierarhizare valorică în funcție de concentrarea obiectivelor și a categoriilor de obiective turistice din cadrul fiecărei unități teritoriale.În acest context pe fondul general al declinului vieți social economice din România anilor 1990 , singură unitate de cazare de tip hotel care a funcționat în Țară Lăpușului începând cu prima parte a anilor 1970(Hotelul “Lăpușul” catergoria 1 stea, cu un număr de 72 de locuri în 1990,plus un restaurant cu 100 de locuri și bar cu 25 de locuri) a intrat într-un process de degradare generat de diminuarea cererii turistice(și până atunci relativ redusă).Acesta aparținea unui sistem cooperatist(CONSUM COOP), care nu a reușit să-și adapteze politică managerială la noile reguli ale economiei de piață precum și a trenării a privatizări unităților din turism, iar ulterior lipsa unui investitor privat care să preia unitatea.Această evoluție să finalizat cu închiderea unității începând din anul 1993 indicând încetarea frecventări sale de către turiști, în schimb restaurantul hotelului a continuat să funcționeze încă o perioada de câțiva ani iar în perioada anului 2002 a fost închis, fiind ulterior preluată de către un investitor privat.

În perioada dinaintea anului 1989 funtionau (permanent și sezonier) și alte capacității de cazare aparținând diferitelor unități sau regii economice cu regim de funcționare în circuit închis.Dintre aceastea facem referire la cele 9 cabane silvice de vânătoare de pe rază celor trei ocoale silvice de pe cuprinsul Țări Lăpușului(totalizând circa 70 de locuri de cazare accesibile unui număr restrâns de turististi cinegetici) precum și încă 40 de locuri de cazare distribuite în 10 căsuțe de lemn a câte 4 paturi fiecare edificate în proximitatea lacurilor destinate pesciculturi, de la Zimbrita (localitatea Lăpuș).

După declinul generalizat al vechilor organisme și organizații de stat,în a căror sarcina cădea administrarea infrastructuri turistice.Debutul inițiativelor private au început să să manifeste în această perioada și în spațiul lapusean.Acestea s-au concretizat prin apariția mai multor structuri turistice de cazare , de mici dimensiuni, făcându-și apariția câteva unități de cazare private(motelul „Lorenzo” din Târgul-Lăpuș,a cabanelor „Hoza” care pun la dispoziția turiștilor aproximativ 50 de locuri de cazare ).Deasemenea s-a dezvoltat și sistemul pensiunilor rurale familiare(Tg.Lăpuș,Baiut,Lăpuș,Suciu de Sus etc.), astfel pensiunile rurale reprezintă cele mai importante structuri de cazare existente actualmente la nivelul Țări Lăpușului.Intrare relativ nou în circuitul turistic, evoluția lor a fost marcată în anul 1997 ,fiind prezente 10 pensiuni turistice rurale grupate în două localității(Groșii Țibleșului,Lăpuș) pentru că în anul 2015 să fie 45.Chiar și în formă actuală baza materială de valorificare a resurselor astractive din spațiul lapusean chiar ușor corectată în ultimi ani rămâne precară.

Alături de capcitatile de cazare menționate, ultima decadă a marcat apariția și proliferarea și în Țară Lăpușului a unei noi categori de capacitate turistică cu efect de lungă durata pentru turism și mediul înconjurător: reședințele secundare/casele de vacanță aflate în proprietare particulară.Dintre acestea menționăm prezența unei case de vacanță în satul Drăghia,una aflată la Baiut în apropierea cabanei miniere Tăul Tocilei și trei aflate în peripetrul localității Lăpuș, una aflată la Stoiceni și 5 în perimetrul localității Rohia.Între acestea se remarcă și prezența celor 15 case de vacanță dispuse în proximitatea lacului Lighet cu o capacitate de cazare de aproximativ 80 de locuri(din informatile opținute la față locului).

Amenajările destinate agrementului și recreeri este de asemenea deficitară în Țară Lăpușului,având în vedere modestele amenajări turistice existente determina totodată scăderea puteri de atracție generală a regiuni, acestea sunt concentrate exclusiv în perimetrul lacului Lighet din Târgul Lăpuș, și al celor de la Zambrita.Ameajarile constând în existența câtorva bărci și hidrobiciglete.În aceeași postura se găsesc și amenajările turistice mai vechi din perimetrul fostei stațiuni balneo-climaterice de la Stoiceni , a căror imagine persistă doar în amintirea bătrânilor.

Având în vedere prezența foarte redusă și baza materială foarte precară de interes turistic pe ansamblul spațiului lapusean nici servicile nu beneficiază de o situație mai favorabilă , nici din punct de vedere calitatit,nici al diversități și nici în ceea ce privește repartiția spațială a acestora.Din gama largă a servicilor care s-ar putea regăsii în oferta turistică a regiuni(tradițile locale) realitatea din teren confirmă prezența acestora doar în proporție mică și la standarde calitative care nu satisfac exigențele unui turist civilizat.

Mai mult decât atât infrastructură de comunicație precară limitează drastic accesul la obiectivele și unitățile de cazare apartinad turismului cinegetic care sunt grupate în interiorul spațiului montan, întreținerea proastă a drumurilor forestiere care devin impracticabile în conditile unor precipitații chiar de scurtă durata constituie alți factori care limitativi ai constituiri unei cerei turistice importante numeric și stabilite în timp

Tabel 6. Unitatile de cazare tip cabana silvica din Tara Lapusului

Sursa:

Capitolul V Posibilitati de promovare a potentialului touristic antropic prin amenajare turistica

5.1 Dinamica si caracteristicile cererii turistice

Cererea turistică reprezintă elementrul cel mai sensibil și variabil dintre toate categoriile turismului , investigațiile care vizează cunoașterea nevoilor , exigențelor și preferințelor acesteia care reprezintă o operațiune extreme de complexă și care trebuie să premeargă orce inițiative de amenajare turistică indifferent de amploarea să.Cunoașterea cererii turistice potențiale pentru produsele turistice oferite constituie premise orientării eficiente a activității firmelor de turism care să justifice amenajarea turistică respective gradul de exploatare al ofertei turistice sub aspectul intensității și al diversificări acesteia.

Astfel orce inițiative în domeniul turismului trebuie să aibă că baza de pornire cunoașterea în detaliu a particuritatilor, parametrii cererii turistice care să vizeze întregul segment de populație care are capacitatea de a practică turismul și care dorește să o facă atât din rândul populației locale cât și a celor din exteriorul acestui spațiu.

Ponderea majoră a solicitărilor privind diversele destinații , obiective și servicii turistice exprimate de populația lapuseana revine cu precădere segmentului orientat înspre turismul recreativ(picnic,înot,plajă,pescuit sau sporturi nautice respective drumeție) derulat în special în jurul zonei de agreement de la Lighet, la care se adaugă drumetia montană în spațial montan periferic, practicată deosebi de elevi și studenți în perioada vacanțelor școlare.

Cererea turistică autohtonă este completată de un segment relativ redus de populație pentru practicarea sporturilor de iarnă(de către tineri) sau a curei balneare(populația vârstnică), care se orientează înspre locatile din proximitatea Țări Lăpușului(Borșa,Mogoșa,Izvoarele și mai recent Cavnic) unde există diferite dotări specifice pentru practicarea acesteia.Ocazional interesul populației locale este suscitat de către obiectivele de cult care stimulează turismul religios (derulat cu precădere cu ocazia hramurilor diferitelor lăcașuri de cult din regiune) și a valorilor etnofolclorice practicate cu precădere cu prilejul festivalurilor de profil a sărbătorilor a târgurilor care au loc în diferite locați și date devenite tradiționale

Cererea turistică provenită din exteriorul Țării Lăpușului este dominantă de practicanți turismului religios, cel mai reprezentativ eveniment religios care atrage un număr apreciabil de turiști fiind reprezentat de hramul Mănăstirii Sf.Ana din Rohia.O pondere importantă dețin și persoanele orientate înspre turismul cultural atrase de arhitectură originală a unor biserici din lemn biserica din Rogoz și cea din Cupseni(care beneficiază de o oarecare mediatizare în raport cu celelalte biserici din lemn de pe teriotoriul Țării Lăpușului)

Aria de proveniență a fluxurilor turistice venite din apară spațiului lapusean este relativ largă, acoperind cu predilecție spațiul Nord-Transilvan,majoritatea acestora provenind din regiunile învecinate(Baia Mare,Dej,Cluj-Napoca,Bistrița dar și din regiuni situate la regiuni mai mari Bucurest,Ploiești,Târgoviște etc.).Ponderea cea mai însemnată a turiștilor care sosesc în regiune provind din rândurile celor originari din satele lapusene (care au părăsit regiunea în ultimele decenii) animați cu precădere de motivații culturale și religioase,pentru că în cazul turismului rural să prevaleze turiști proveniți din centrele urbane mari(Cluj-Napoca,București,Baia Mare,Satu Mare)

Turiști sosiți pentru turismul recreativ(număr restrâns) provin din rândurile tinerilor centrelor urbane din proximitatea și , în mai mică măsură , din cele situate la distanțe mai mari.Durata medie a sejurului atinge cote minime rareori depășind o zi de cazare

Nivelul extrem de redus al activități turistice înregistrat la nivelul Țări Lăpușului subliniază nu doar specificul strict local al turismului derulat în acest spațiu, cât mai ales competitivitatea să redusă( prin comparație cu alte regiuni din România inclusiv de tip „țară” și mai ales din străinătate) și deficiențele majore existente în plan organizatoric care constituie principalul factor în calea afirmării activităților turistice.La acestea se adaugă lipsa sau precaritatea amenajărilor și servicilor generale , mai ales turistice ,incapabile să determine formarea și susținerea unor fluxuri turistice convergente dimensionate cantitativ și calitativ , în cadrul cărora turiști cu posibilități materiale superioare să dețină ponderi cât mai importante.

În conditile unui management adecvat vechilor amenajări turistice urmează să li se ofere o nouă șansă care să asigure un standard și pachete de servicii diferențiate , capabile să răspunde unei game cât mai largi de opțiuni,necesități și exigențe din partea cererii turistice.În acest mod se poate realiza revitalizarea vechii stațiuni balneare de la Stoiceni prin integrarea activității acesteia în ansamblul turistic

5.2 Analiza SWOT

Puncte tari:

-prezența si diversitatea resurselor turistice(natural si antropice), care pot facilita dezvoltarea unor tipuri si forme variate de turism

-prezența unei asezări urbane care polarizează funcțiile , clădirile si instituțiile culturale importante ale regiunii.

-prezenta unui relief montan valoros din punct de vedere peisagistic, variat morfologic si altitudinal.

-existența unor zăcaminte hidrominerale cu valoare curativă si o paletă hidrochimică variată: ape mineral bicarbonate, clorura sodica, calcica, magneziană si carbogazoasă (Stoiceni), apa mineral carbogazoasă (Borcut), carbogazos-ferugionos si sulfuros(Baiuț), carbogazoase , feruginoase, ușor sulfuroase (Poiana Botizii).La acestea se adauga si resursele hidrografice de suprafață (sectoare de râuri montane si chei spectaculoase, suprafețe lacustre) si biogeografice variate (vast domeniu forestier).

-existența unui domeniu schiabil potential, garantat de prezența zăpezii la altitudini joase(1000-1500) circa 4-5 luni pe an, ceea ce favorizează practicarea sporturilor de iarna (in perimetrul Baiuț-Țibleș si Groșii Țibleșului)

-existența unor resurse extrem de valoroase pentru afirmarea turismului cinegetic

-conservarea unei originale culturi materiale si spirituale, Țara Lăpușului fiind una dintre puținele regiuni ale României unde aceasta s-a păstrat intr-o forma apropiată de cea originară până astăzi, ale carei elemente de excepție pot fi valorificate prin intermediul turismului rural.

-prezența unei rețele de căi de comunicații rutiere care asigură un grad acceptabil de accesibilitate spre majoritatea obiectivelor turistice existente

-prezența defileului Lăpușului ale cărui caracteristici morfohidrografice permite practicarea raftingului, alspinismului si drumeția

-existența unei baze de cazare diversificate tipologic, cumulând peste 150 de locuri de cazare

-existența mai multor gospodării turistice rurale clasificate, integrate rețelelor de profil care pot constitui punctul de plecare și de sprijin in extinderea turismului rural.

-promovarea pe piața internă si externă a unor produse turistice originale, deja consecrate cum ar fi obiceiurile si tradițille lăpușene

-cererea turistică potențială importantă si in creștere

Puncte slabe

-sezonalitatea activităților turistice indusă de condiționări de ordin climatic , care determină existența a doua vârfuri pricipale plus unul complementar.

-poziția geografică periferică a regiunii in cadrul județului și in raport cu axele majore de circulație interregionale , coroborate cu lipsa conexiunii feroviare și cu existența unor legături rutiere asigurate doar prin intermediul unor căi rutiere de importanță secundară.

-lipsa căilor de acces modernizate spre numeroase obiective și zone turistice, îndeosebi a celor din arealul montan

-lipsa,prezeța insuficientă si precaritatea dotărilor specifice, incapabile de a răspunde nici macar cererii turistice “interne” și cu atât mai puțin unei cereri turistice potențiale provenite din alte regiuni ale țării.

-predominarea turismului de transit în circuite organizate și cu automobilul personal, cu o durata scurtă a sejurului si cu o eficență a turismului dar si economică redusă

-repartiția spațial inegală a resurselor turistice din punct de vedere al structurii volumului, valorii atractive si posibilităților de valorificare turistică

-inexistența unor evaluari exacte asuptra domeniului schiabil potențial.

-lipsa unei infrastructuri de telecomunicații performante,mai ales în arealele sau punctele de interes turistic

-lipsa personalului calificat în domeniul turismului și a alimentației publice

-lipsa sau insificiența susțineri financiară pentru restaurarea, conservarea și introducerea în circuitul turistic a monumentelor istorice si de arhitectură.

-menținerea formelor clasice de oferire spre consum a produsului turistic, în condițile unei dinamici ridicate a exigențelor si motivațiilor cererii turistice, structurile de cazare si alimentație edificate mai recent fiind deficitare sub raport numeric, tipologic , al locurilor de cazare, confortul si serviciilor oferite

-neconcordanța intre prețurile și tarifele percepute, pe de o parte și gama si calitatea serviciilor oferite, pe de alta parte

-lipsa valorificări sau valorificarea minimă a resurselor hidrominerale existente

-lipsa preocupărilor pentru crearea unei imagini de marcă si de promovare a conceptului de “Țară a Lăpușului” ca destinație turistică care să vizeze valorificarea turistică a potențialului etnografic si cultural al regiunii

-modalitățile deficitare și ineficiente de formare a produselor turistice cu specific lăpușan și de informare/promovare a acestora

-absența sau prezența limitată a unor pachete turistice în oferta promotorilor turismului care include exclusive in cominatie destinații turistice din Țara Lăpușului

-lipsa unui segment socioprofesional competent si motivat în implementarea măsurilor reformiste in turism

-inexistența unei concepții unitare si coerente de amenajare turistica atât la nivel regional sau interregional în ceea ce privește arealele naturale care necesită statu de protecție, in vederea asigurarii unei duble funcționalități a acestora: protectiv si turistic

Oportunități

-cererea de servicii turistice în creștere pe piața internă și externă

-crearea complementarității economice si sociale in condițile destructurării industriei si agriculturii

-conservarea și protejarea prin turism organizat a unor resurse supuse degradării natural sau antropice

-afirmarea turismului cinegetic si piscicol in condițiile existenței in regiune a unor resurse deosebite si a prezenței nesemnificative a faunei cinegetic si piscicole in țările din vestul Europei, mari emițătoare de fluxuri turistice;

-posibilitatea valorificării potențialului morfohidrografic si peisagistic al defileului Lăpușului unde sporturile extreme de genul alpinismului si a rafting-ului gasesc condiții propice de afirmare

-valorificarea zăcamintelor hidrominerale cu valoare curative cu predilecție a celor de la Stoiceni si Tăul Tocilei

-valorificarea prin intermediul sporturilor de iarna a domeniului schiabil potențial, garantat de prezența zăpezii la altitudini joase(1000-1500 m) circa 5 luni pe an, corroborate cu existenta unor pante cu înclinări si expoziții favorabile

-existența unor valori etnografice de excepție conservate in cadrul satelor lăpușene, care justifică o astfel de abordare prioritară in spațiul lăpușean

-derularea mai multor manifestari folclorice organizate anual în diferite locații

-reconstrucția ecologică prin turist a unor areale afectate de alte forme de valorificare economică(minerit,forestier,pastoral)

-cerere in creștere din partea practicanților sporturilor de iarnă a si celor de extreme(alpinism si rafting)

Amenințări

-afectarea resurselor turistice prin exploatarea inadecvată sau dezvoltarea altor forme de valorificare economică concurențiale(în primul rând forestiera, dar si agricolă sau chiar industrială);

-crearea unei imagini negative asupra obiectivelor existente și a regiunii în ansamblu, sau la nivelul unei cereri turistice nesatisfacute;

-proliferarea amenajărilor ad-hoc, datorită inexistenței logisticii de dezvoltare a turismului, completată cu o exploatare inadecvată a resurselor turistice;

-crearea unei imagini negative asupra obiectivelor turistice prin oferte care nu satisfac cererea turistică in continuă diversificare si rafinare.

-degradarea mediului natural in ariile de aflux turistic mai important.

5.3 Modele de amenajare turistică a teritoriului

Amenajarea turistica a spațiului geographic,reprezintă o component esențială a procesului dynamic si complex de organizare stiințifică a spațiului geographic, care trebuie să beneficieze și să valorifice atât particularitațile componentelor teritoriului in cauza(naturale si antropice, vizand indeosebi resursele,activitatile, functiile etc.) prin intermediul dotarilor si serviciilor specific, cat si posibilitatile de xploatare eficenta a acestora (in raport cu obiectivele si prioritatile vizate de gestiunea globala a spatiului geografic analiza)

Asadar scopul prim si finalitatea ultima a acestui demers vizează atat integrarea optima si echilibrata a activitatilor turistice in dezvoltatea economică-sociala de ansamblu a teriotriului vizat , cat si armonizarea relatilor complexe care se instituie intre mediul inconjurator si colectivitatile umane cu intreg ansamblul de factori care influenteaza caracteristicile si modul de manifestare al acestor relatii

In acest cntext , amenajarea turistica devine .liantul. intre cererea si oferta de profil , stabilind o relatie de determinare directa intre acestea si fixand astfel limitele superioare ale absorbtiei turistice si pragul maxim de incarcare a ofertei turistice din terioriul de referinta.Ignorarea acestor praguri atrage dupa sine afectarea, nu in putine cazuri iremediabila, a calitatii si atractivitatii resurselor turistice care stau la baza formarii imaginii si marcii produsului turistic.

Strategia de amenajare a teritoriului, în scopul dezvoltării turismului, ca ramură importantă a economiei, trebuie să aibă în vedere următoarele repere:

fiecare spațiu trebuie să-și valorifice propriile atuu-uri, de regulă diferite între ele;

există puncte și areale care pot funcționa ca poli de creștere, ca elemente declanșatoare de efecte multiplicative, influențând arealele învecinate și sectoarele economice conexe;

localitățile și investițiile se pot influența reciproc atunci când există progres vizibil în anumite areale;

nu este posibilă dezvoltarea uniformă a acestui sector de activitate pe toată suprafața județului, deoarece arealele ce îl compun dispun de premise diferite (branduri, patrimoniu, localizare etc.) ;

nivelul de educație și pregătire profesională, competența resurselor umane și spiritul antreprenorial al populației locale reprezintă elemente care își pun amprenta decisivă asupra dezvoltării economico-sociale.

În faza de implementare a strategiei de dezvoltare turistică a județului Maramureș trebuie să se aibă în vedere o serie de etape, prevăzute cu activități, într-o succesiune logică, obligatorii pentru fiecare proiect de dezvoltare turistică:

prospectarea turistică (se caută elementele și aspectele esențiale);

amenajarea turistică (se creează infrastructura turistică – cazare, alimentație, agrement, divertisment, tratament, informare, comunicație, transport, animație etc.) ;

dezvoltarea produselor și serviciilor turistice (se generează produse și servicii performante, pe cât posibil personalizate);

branding turistic (se promovează oferta turistică, prin canalele de comunicare corespunzătoare, spre segmentele-țintă vizate);

derularea actului turistic (are loc consumul turistic prin contactul direct al turistului cu produsele și serviciile turistice).

Pentru realizarea unor asemenea demersuri sunt necesare următoarele componente:

strategie;

know-how;

resurse umane performante;

baze de informații operaționale specializate;

resurse financiare;

măsuri de stimulare a investițiilor;

acces la utilități (apă, canalizare, energie electrică, gaze etc.);

accesibilitate la locațiile pretabile investițiilor.

5.3.1 Amenajarea infrastructurii de comunicare

Pentru Creșterea vitezei de acces a turiștilor spre punctele și arealele de consum turistic și generarea unor axe turistice atractive pentru investiții este nevoie de respectarea urmatoarelor directive;

– Reabilitarea si modernizarea drumului judetean DJ 109 F
       Obiectivul acestei axe îl reprezintă îmbunătățirea accesibilității regiunilor și mobilității populației, bunurilor și serviciilor, în vederea stimulării dezvoltării economice durabile. Investițiile în infrastructura de transport vor facilita mobilitatea populației și a bunurilor, reducerea costurilor de transport de mărfuri și călători, îmbunătățirea accesului pe piețele regionale, creșterea eficienței activităților economice, economisirea de energie și timp, creând condiții pentru extinderea schimburilor comerciale și implicit a investițiilor productive. Dezvoltarea rețelelor de transport va facilita, de asemenea, cooperarea interregională și va contribui semnificativ la creșterea competitivității întreprinderilor/firmelor și a mobilității forței de muncă.    
-Recondiționarea drumurilor comunale: datorită starii actuale a drumurilor comunale pe o distanță de 17 km, lucrările trebuie împărțite în 3 faze denumite generic: Nivelare, Pietruire și Asfaltare. În funcție de proiectul care urmează a fii realizat se urmărește în aceasta perioada atingerea unui grad cât mai avansat până la finalizarea acestor faze. 
-Pietruirea și asflatarea ulițelor satului: există colaborari la nivel de comună cu firme de construcții din zonă și se lucreazș la elaborarea unui proiect pentru asfaltarea și recondiționarea acestor drumuri locale. Există la nivel de comună măsuratori topografice pe baza cărora se efectuează studiul de fezabilitate pentru acest proiect. 
       Este o tendință care are ca scop dezvoltarea potențialului agro-turistic și nu numai prin dezvoltarea infrastructurii respectiv crearea de oportunități pentru investiții.
-Finalizarea și amenajarea drumului forestier pentru crearea legăturii cu drumul Botiza-Groși Țibleșului: există un proiect în stadiu de fezabilitate pentru pietruirea drumului “Ruoia” situat pe malul râului cu același nume, drum care ar face legătura cu localitatea Botiza respectiv cu Maramureșul Istoric. 
Scopul este crearea unei legături directe între Țara Lăpușului și Maramureșul Istoric. Accesul cu orice mijloc de transport la Mănăstirea Ruoia, mănăstire inclusă în circuitul religios național.
Acțiuni
– Pietruirea pe o distanța de 17 km a drumului pe firul râului Ruoaia
– Asfaltarea pe acceași distanță
– Defrișarea și realizarea legăturii cu drumul mai sus menționat.
Rezultate dorite
– Creșterea semnificativă a circulației turiștilor prin localitatea Lăpuș;
– Accesul înlesnit la Mănăstire;
– Punerea în valoare a potențialului de pe firul râului Ruoaia;

5.3.1 Model de amenajare turistică a unei localități rurale

5.3.2 Model de amenajare turistică a unor itinerarii și axe de turism religios incluzând bisericile de lemn din Patrimoniul UNESCO

Drumul bisericilor de lemn din patrimonial UNESCO ziua 1; Baia Mare => Tautii de Sus => Baia Sprie => Mara => Desești => Harnicești => Sat Șugatag => Giulești => Berbești => Vadu Izei => Sighetu Marmației => Iapa => Campulung la Tisa => Sapanța

Distanta: 90 km

Timp: 2 ore si 30 min mers cu masina

Traseul incepe din orașul Baia-Mare, drumul înspre obiectivele turistice fiind unul plin de serpentine acestea fiind acoperite de pădure, acesta culminând cu Pasul Gutâi, unde puteți face un popas pentru a admira peisajul.Traseul iși continuă cursul, doar ca de această dată la vale, tot pe serpentine până la Desești.

Baia Mare => Desești (42 km, 1ora)

Primul monument UNESCO se afla in Desesti, unde in 1717 dupa cum spune legenda, biserica de lemn a ars din temelii dupa invazia tatarilor. Multi sateni au murit incercand sa stinga flacarile. Din toata biserica a ramas o singura piatra si dupa traditie satenii nu au putut sa construiasca alta biserica in acelasi loc. Locul nu era cel mai potrivit, deoarece foarte multi au murit acolo in incercarea de a stinge focul. Localnicii au incercat de cinci ori sa stabileasca locul pentru noua biserica. A cincea oara, cand au rostogolit piatra si aceasta a ramas in picioare, a fost stabilit locul bisericii. Biserica poarta numele de Cuvioasa Paraschiva.

Desești => Sighetu Marmației (33 km, 45 min), Sapanța (din Sighet – 15km, 35 min)

Pentru aceasta zi nu mai exista nici un monument UNESCO de vizitat, dar va ramane timp suficient pentru a explora alte atractii, cum ar fi cele din Sapanta.

Vadu Izei va fi ultimul sat prin care veti trece inainte de a ajunge in Sighetu Marmatiei.  

Odata ce ati intrat in Sighet, asigurati-vă ca vizitați urmatoarele obiective;Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, Casa Memoriala Elie Wiesel si Muzeul Etnografic

Ziua 2:

Sapanța => Sighet Marmației => Vadu Izei => Oncești => Nanești => Bârsana => Strâmtura => Rozavlea => Șieu => Poienile Izei => Botiza => Bogdan Voda => Ieud

Distanta:75km
Timp: 2 ore 30 min mers cu masina

Ruta de azi se intoarce prin Sighet, unde puteti vizita locurile pe care nu ati avut timp sa le vizitati inainte. La plecarea din Sighet veti urma drumul spre sud in Vadu Izei, unde o veti lua la stanga si veti incepe drumul de-a lungul Vaii Izei. Prima oprire de azi este la Barsana, sat ce gazduieste una dintre cele mai frumoase biserici de lemn inscrisa in patrimoniul UNESCO si o manastire foarte renumita.

Biserica Intrarea Maicii Domnului din Barsana a fost construita in 1720, si apoi mutata in locul unde se afla si azi, in 1806. Legenda spune ca biserica a fost mutata din locul original pentru ca sufletele ciumatilor sa se poata odihni in liniste la umbra bisericii.

La ieșirea din Bârsana, ruta se continuă de-a lungul Văii Izei.

Odată ce ați ajuns în Șieu, urmati drumul din dreapta ce o ia înspre Poienile Izei (10,5 km, 15 min). Biserica din patrimoniul UNESCO, din Poienile Izei, Sfanta Paraschiva este unul dintre cele mai bine păstrate monumente din Maramureș. Biserica a fost construită în 1605 și este acoperită în interior de fresce impresionante.

Ruta se întoarce la Șieu pentru a se continua de-a lungul râului Iza. Urmatoarea oprire este la Ieud, unde se ajunge luând-o spre Bogdan Vodă. Din drumul principal, luați-o la dreapta și mergeți 5,8 km, 7 min, până ajungeți în centrul Ieudului. Ieudul datează din secolul al XIV-lea și găzduiește o altă biserică de lemn și un muzeu de prelucrare al cânepei. Biserica din Deal este confecționată din lemn de brad și a fost multă vreme considerată de unii specialiști ca fiind cea mai veche biserică de lemn din Europa. Datările dendrocronologice au stabilit însă, că edificiul ar fi fost construit în intervalul 1611 – 1621. Biserica poartă hramul Nașterii Fecioarei Maria, sărbătorită în 8 septembrie. Tot aici, a fost găsit în podul bisericii, un document din 1391; documentul, Codicele de la Ieud, este considerat prima scriere în limba română.

In Sieu veti găsi cu usurință cazare, deoarece, aici, multe familii detin pensiuni.

Ziua 3

Ieud => Bârsana => Valeni => Calinești => Sârbi => Budești => Ruptura => Cavnic =>  Strâmbu Baiut => Lapuș => Rogoz => Târgu Lapuș => Cufoaia => Rușor => Copalnic Manastur => Laschia => Faurești => Plopiș => Șurdești => Danești => Sisești => Baia Sprie => Baia Mare

Distanta:164km
Timp: 4ore 15 min

Ieud => Budești (52 km, 1 ora  45 min)

Ziua a treia a acestui traseu vi se va parea mai lunga decat celelalte, deoarece trebuie parcursi mai multi kilometri, dar aveti ocazia sa admirati privelistea minunata.

Ruta incepe cu drumul pana la Barsana, unde va trebui sa o luati la dreapta inspre Valeni si Calinesti. Cand ajungeti in Calinesti, luati-o la stanga si treceti prin Sarbi. Aceasta localitate are multe porti de lemn situate pe partea dreapta de mers a drumului. In drumul dumneavoastra, merita sa va opriti sa vedeti moara de apa, inca functionala, care este folosita in procesarea lanii. Moara se afla cam la mijlocul satului

Primul monument UNESCO este biserica de lemn din Budesti. Biserica Sf. Nicolae  dateaza din 1643 si a fost construita pe locul altei biserici. In afara de frumusetea sa, biserica mai este faimoasa si pentru faptul ca gazduieste armura lui Pintea Viteazu'.

Budești => Rogoz (50 km, 1 ora)

Aceasta sectiune a itinerariului se desfasoara in Tara Lapusului, de-a lungul raului Lapus. In drumul spre Rogoz, merita sa vizitati "Caverna Oaselor", localizata la 2 km departare de orasul Strambu Baiut. Aceasta pestera a luat numele dupa descoperirea unor fosile de urs. Intreaga zona este ideala pentru plimbari pe jos sau cu bicicleta. De-a lungul raului exista masute si bancute pentru cei ce doresc sa se odihneasca sau sa stea la picnic. Satul Lapus, care este inaintea satului Rogoz este cunoscut pentru necropolele care dateaza din Epoca de Fier.

La  mica distanta de Lapus se afla satul Rogoz, care dateaza din anul 1488 si  a fost candva a lui Stefan cel Mare si a altor conducatori ai Moldovei. Nu departe de drumul principal, se poate vedea biserica ortodoxa de lemn construita in 1661.

Biserica Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril face parte din patrimoniul UNESCO si este unica datorita intrarii sudice care are acoperis asimetric. Masa moșilor este acoperită de streșini, făcută din bârne lungi cât biserica și crestată din metru in metru. În dreptul cresturilor din peretele bisericii sunt scrise nume ale familiilor înstărite, proprietare pe rosturile din masa moșilor. În zilele de sărbătoare, aceste familii organizau mese în curtea bisericii, dând pomană săracilor pentru sufletele celor morti.

Rogoz este de asemenea si resedinta unui artizan, sculptor in lemn, domnul Serban. Atelierul lui se poate vizita, fiind situat mai in sus de biserica, de unde se pot cumpara suveniruri. La cerere se poate vedea mobila spectaculoasa ce-i decoreaza casa.

Rogoz => Copalnic Manastur => Plopiș => Șurdești => Baia Mare (62 km, 1ora  30 min)

Primul oras prin care veti trece dupa ce ati parasit Rogozul este Targu Lapus.

Pentru cei care dispun de mai mult timp, in Targu Lapus sunt multe lucruri interesante de vazut, lucruri si locuri care sunt bine promovate de catre Asociatia de turism din Targu Lapus.

Odata ce ati iesit din Tragu Lapus, faceti o mica oprire pentru a admira minunata priveliste. Intr-o zi senina se pot vedea cele trei varfuri muntoase ale Muntilor Țibles si in dreapta lor varful vulcanic Satra, care a fost casa lui Pintea Viteazul

Odata ajunsi in Copalnic Manastur, o veti lua la dreapta si va veti indrepta spre ultimele doua biserici de lemn din Maramures. Prima biserica de lemn este cea de la Plopis si se afla la 2 km departare de drumul principal. Constructia acestei biserici a inceput in 1798 si a fost terminata in 12 noiembrie 1811. In acea zi, un document a fost gasit la piciorul prestolului, document ce a fost ascuns impreuna cu 49 de monede depuse cate una de fiecare familie care a participat la ctitorirea bisericii. Localitatea este cunoscuta si datorita mesterilor care sculpteaza lemnul.

După ce ați plecat din Plopiș, faceți dreapta pentru a ajunge pe drumul principal pentru o scurtă oprire la Șurdești. Biserica din Surdesti este localizata la 1,5 km departare de drumul principal si este semnalizata. Biserica de lemn Arhanghelii Mihail si Gavril a fost construita in 1721, de catre Toma Macarie, un mester popular ce sculpta in lemn. Biserica a fost construita pentru comunitatea greco-catolica din Surdesti. Biserica este considerata cea mai inalta constructie de stejar, turnul măsurând 54m, înălțimea totală de la sol fiind de 72m.  Frumusețea bisericii este sporită de existența brâului în funie rasucită. Scene biblice sunt pictate in interior si dateaza din 1783.

Biserica din Șurdești incheie itinerariul monumentelor din patrimoniul UNESCO din Maramures. Dupa ce ati plecat de la biserica, faceti dreapta pentru a ajunge la drumul principal. Urmati drumul pana ajungeti in Baia Sprie, de unde o luati la stanga si in scurt timp ajungeti in Baia Mare

Lansarea și dezvoltarea unor itinerarii turistice standard oferă o serie de avantaje:

rezultă o ofertă turistică stabilă;

generează axe pentru investiții;

pot fi dezvoltate produsele turistice integrate;

se pot crea sisteme de transport turistic specializate;

pot deveni branduri.

5.3.3.1 River rafting în Defileul Lăpușului. Propunere model de amenajare turistică

5.3.4 Amenajarea pentru practicarea turismului activ. Drumeția și cicloturismul

Amenajarea unor cabane turistice sub Vf. Branul, pe piciorul Nordic, sub Vf. Țibleș, pe piciorul sud-vestic, și la poalele Masivului Hudin (cele din urmă cu acces dinspre Groșii Țibleșului). Cabana Hudin poate amplifica funcțiile unei locații pentru turismul cinegetic existentă deja în zonă.

amplasarea acestor cabane turistice cu regim permanent deschide posibilitatea includerii Munților Țibleș între locațiile de turism montan din nordul României, cu acces din patru direcții;

locațiile se situează în preajma unuia dintre cele mai importante puncte de belvedere din Maramureș (Vf. Țibleș), dar și din nordul Transilvaniei;

capacitatea de cazare recomandată pentru fiecare unitate: 40 locuri.

Deasemenea o altă zonă in care ar putea fi implementata infrastructură turistica o reprezintă zona Cetatea Chioarului – Defileul Lăpușului unde pot fi inserate in cadrul natural al reliefului, având o capacitate de cazare de aproximativ 100 de locuri,cabane turistice care să infrumusețeze pitorescul zonei și care să fie exploatate la un nivel maxim.

Cicloturismul poate fi practicat in Țara Lăpușului în cadrul unui circuit organizat numit Traseul Albastru.

Localizare: Țara Lăpușului (Județul Maramureș); Marcaj: „C" albastru; Punct de pornire: Târgu Lăpuș (51 km distanță de reședința județului, Baia Mare); Repere: Târgu Lăpuș – Muntele Șatra – Valea Cupșenilor – Cupșeni – Libotin – Rogoz – Dămăcușeni – Târgu Lăpuș; Distanța: 46 km; Altitudine maximă: 815 m; Altitudine minimă: 331 m.

Traseul Albastru parcurge peisaje variate și este marcat generos cu simbolul „C", vopsit în culoarea albastră, precum casele vechi lăpușene.

Concluzii;

Bibliografie

Al.Babos-„Maramureș, medieval wooden churches”. Revista Monumentelor Istorice LVI (1-2),1906

Al. Savu-Geografia României. Vol III. 1987;

Al.Vulpe, Spațiul egeo-anatolian și Europa sud-estică în lumina unei revizuiri a cronologiei;

C.Kacso-Contributii la cunoasterea bronzului tarziu din N. Transilvaniei. Cercetarile de la Suciu de Sus si Grosii Tiblesului, in revista Bistritei, VII,Editat de Muzeul Judetului Bistrita-Nasaud, Casa editorial si de presa “Glasul Bucovinei” Iasi-Radauti, 1993;

C. Kacsó, Groșii Țibleșului, com. Suciu de Sus, jud. Maramureș, în Situri, pag. 57, nr. 131.;

C. Kacsó, Descoperiri de bronzuri' in Depresiunea Lãpușului – Bronzefunde in der

Lăpuș-Niederung, RB 16, 2002;

C. Kacsó, Contribuții la cunoașterea Bronzului târziu din nordul Transilvaniei.Cercetările de la Suciu de Sus și Groșii Țibleșului – Beiträge zur Kenntnis der Spåtbronzezeit im Norden Transsilvaniens. Die Ausgrabungen in Suciu de Sus und Groșii Țibleșului, RB 7, 1993

Cl.Giurcaneanu-Populatia si asezarile din Carpatii Romanesti, Edit Stiintifica si Enciclopedica Bucuresti, 1988;

C. Kacsó, Bronzul Tirziu în nord-vestul României, SympThrac 8, Satu Mare – Carei,1990

C.Talanga-Transporturile si sistemele de asezari din Romania,Edit Technica ,Bucuresti,2000

Cocean P., Dezsi Șt. (2001), Prospectare și geinformare turistică, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca;

Cocean, P., (2005), Geografie regională, Presa Universitară Clujană, Cluj – Napoca

Erdeli, G., Gheorghilaș, A., (2006), Amenajări turistice, Editura Universitară, București;

Fl.Butean-Tara Lapusului, Edit Galaxia Guttenberg ,Targu Lapus,2004

Gh.Vlasceanu,B.Negoescu-Geografia Transporturilor, Edit Meteor Press,Bucuresti,2004

.Gr.Posea, 1962, Geografia României, Vol. III, 1987;

Gr. Posea-Piemonturile din Tara Lapusului , in probleme de geografie nr.6 Bucuresti, 1959;

Gr.Posea-Tara Lapusului. Studiu de geomorfologie , Edit Stiintifica, Bucuresti,1962;

I. Nestor, Începuturile societății gentilice patriarhale și ale destrămării orânduirii comunei primitive:Epoca bronzului, Istoria României, vol. I, București, 1960;

I.Motzoi-Chicideanu, Enciclopedia Arheologiei și Istoriei Vechi a României, vol. III, M-Q, vocea “Mormânt”;

Ilieș, M., (2007), Amenajare turistică, Edit. Casa cărții de știință, Cluj-Napoca

Man, Grigore- Biserici de lemn din Maramureș. Baia Mare: Editura Proema,2005

Mihai Pop, Obiceiuri tradiționale românești, Editura Univers, București, 1999

M.Porumb-Biserici de lemn din Țara Maramureșului”. Monumente istorice și de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului Cluj,1982

Ciangă, N., Dezsi, Ș., (2007), Amenajare turistică, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca;

N.Cianga-Romania.Geografia Turismului, Presa Universitara Clujeana, 2007

P.Roman, Perioada timpurie a epocii bronzului pe teritoriul României, SCIVA, XXVII, 1, 1986;

T. Bader, O veche colecție de ceramică aparținind culturii Suciu de Sus in Muzeul

T. Bader, Cultura Suciu de Sus în nord-vestul României – Die Suciu de Sus-Kultur im Nordwesten von Rumänien, SCIV 23, 1972;

județean Mureș – Eine alte Keramiksammlung aus der Suciu de Sus Kultur im Kreismuseum Mureș, Marisia 6, 1976;

Tarnavschi, Bogdana -„Biserici de lemn din Țara Lăpușului și din Țara Chioarului”. Monumente Istorice și de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului,1982

Șainelic, Sabin-„Arhitectura bisericilor de lemn din Țara Chioarului”. Marmația II,1971

S.Deszi-Țara Lăpușului, studiu de geografie regional, Edit Presa universitara clujeana , Cluj-Napoca 2006;

V.Mihailescu-Carpatii Sud-Estici pe teritoriul R.P Romane studio de geografie fizica cu privire speciala la relief , Edit Stiintifica, Bucuresti, 1963;

STRATEGIA DE DEZVOLTARE DURABILĂ A ORAȘULUI TÂRGU LĂPUȘ 2009 – 2019

http://www.ltprmm.ro/images/istoric/istoric.php?nr=16;

http://www.defileul-lapusului.ro/manastirea-sf-ana-rohia;

http://www.defileul-lapusului.ro/muzeul-florean;

http://www.defileul-lapusului.ro/muzeul-manastirii-rohia

http://www.defileul-lapusului.ro/muzeul-etnografic-rogoz;

http://www.defileul-lapusului.ro/muzeul-etnografic-lapus;

http://www.manastirea-rohia.ro/index1.php?f=cul_biblioteca

http://primariatargulapus.ro;

http://www.visitmaramures.ro/index.php?task=category&category=lapus_country&lg=RO;

http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9Aara_L%C4%83pu%C8%99ului;

http://www.ghidvideoturistic.ro/ghid-turistic/Atractii-Turistice-Biserica-de-lemn-din-Rogoz-Monument-UNESCO-jud.Maramures-Tara-Lapusului-197-p.html;

Bazinul Lapus

http://mariosolomon.tripod.com/id200.html;

http://www.cesavezi.ro/obiective-turistice/3-manastiri/567-manastirea-rohita;

Bibliografie

Al.Babos-„Maramureș, medieval wooden churches”. Revista Monumentelor Istorice LVI (1-2),1906

Al. Savu-Geografia României. Vol III. 1987;

Al.Vulpe, Spațiul egeo-anatolian și Europa sud-estică în lumina unei revizuiri a cronologiei;

C.Kacso-Contributii la cunoasterea bronzului tarziu din N. Transilvaniei. Cercetarile de la Suciu de Sus si Grosii Tiblesului, in revista Bistritei, VII,Editat de Muzeul Judetului Bistrita-Nasaud, Casa editorial si de presa “Glasul Bucovinei” Iasi-Radauti, 1993;

C. Kacsó, Groșii Țibleșului, com. Suciu de Sus, jud. Maramureș, în Situri, pag. 57, nr. 131.;

C. Kacsó, Descoperiri de bronzuri' in Depresiunea Lãpușului – Bronzefunde in der

Lăpuș-Niederung, RB 16, 2002;

C. Kacsó, Contribuții la cunoașterea Bronzului târziu din nordul Transilvaniei.Cercetările de la Suciu de Sus și Groșii Țibleșului – Beiträge zur Kenntnis der Spåtbronzezeit im Norden Transsilvaniens. Die Ausgrabungen in Suciu de Sus und Groșii Țibleșului, RB 7, 1993

Cl.Giurcaneanu-Populatia si asezarile din Carpatii Romanesti, Edit Stiintifica si Enciclopedica Bucuresti, 1988;

C. Kacsó, Bronzul Tirziu în nord-vestul României, SympThrac 8, Satu Mare – Carei,1990

C.Talanga-Transporturile si sistemele de asezari din Romania,Edit Technica ,Bucuresti,2000

Cocean P., Dezsi Șt. (2001), Prospectare și geinformare turistică, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca;

Cocean, P., (2005), Geografie regională, Presa Universitară Clujană, Cluj – Napoca

Erdeli, G., Gheorghilaș, A., (2006), Amenajări turistice, Editura Universitară, București;

Fl.Butean-Tara Lapusului, Edit Galaxia Guttenberg ,Targu Lapus,2004

Gh.Vlasceanu,B.Negoescu-Geografia Transporturilor, Edit Meteor Press,Bucuresti,2004

.Gr.Posea, 1962, Geografia României, Vol. III, 1987;

Gr. Posea-Piemonturile din Tara Lapusului , in probleme de geografie nr.6 Bucuresti, 1959;

Gr.Posea-Tara Lapusului. Studiu de geomorfologie , Edit Stiintifica, Bucuresti,1962;

I. Nestor, Începuturile societății gentilice patriarhale și ale destrămării orânduirii comunei primitive:Epoca bronzului, Istoria României, vol. I, București, 1960;

I.Motzoi-Chicideanu, Enciclopedia Arheologiei și Istoriei Vechi a României, vol. III, M-Q, vocea “Mormânt”;

Ilieș, M., (2007), Amenajare turistică, Edit. Casa cărții de știință, Cluj-Napoca

Man, Grigore- Biserici de lemn din Maramureș. Baia Mare: Editura Proema,2005

Mihai Pop, Obiceiuri tradiționale românești, Editura Univers, București, 1999

M.Porumb-Biserici de lemn din Țara Maramureșului”. Monumente istorice și de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului Cluj,1982

Ciangă, N., Dezsi, Ș., (2007), Amenajare turistică, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca;

N.Cianga-Romania.Geografia Turismului, Presa Universitara Clujeana, 2007

P.Roman, Perioada timpurie a epocii bronzului pe teritoriul României, SCIVA, XXVII, 1, 1986;

T. Bader, O veche colecție de ceramică aparținind culturii Suciu de Sus in Muzeul

T. Bader, Cultura Suciu de Sus în nord-vestul României – Die Suciu de Sus-Kultur im Nordwesten von Rumänien, SCIV 23, 1972;

județean Mureș – Eine alte Keramiksammlung aus der Suciu de Sus Kultur im Kreismuseum Mureș, Marisia 6, 1976;

Tarnavschi, Bogdana -„Biserici de lemn din Țara Lăpușului și din Țara Chioarului”. Monumente Istorice și de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului,1982

Șainelic, Sabin-„Arhitectura bisericilor de lemn din Țara Chioarului”. Marmația II,1971

S.Deszi-Țara Lăpușului, studiu de geografie regional, Edit Presa universitara clujeana , Cluj-Napoca 2006;

V.Mihailescu-Carpatii Sud-Estici pe teritoriul R.P Romane studio de geografie fizica cu privire speciala la relief , Edit Stiintifica, Bucuresti, 1963;

STRATEGIA DE DEZVOLTARE DURABILĂ A ORAȘULUI TÂRGU LĂPUȘ 2009 – 2019

http://www.ltprmm.ro/images/istoric/istoric.php?nr=16;

http://www.defileul-lapusului.ro/manastirea-sf-ana-rohia;

http://www.defileul-lapusului.ro/muzeul-florean;

http://www.defileul-lapusului.ro/muzeul-manastirii-rohia

http://www.defileul-lapusului.ro/muzeul-etnografic-rogoz;

http://www.defileul-lapusului.ro/muzeul-etnografic-lapus;

http://www.manastirea-rohia.ro/index1.php?f=cul_biblioteca

http://primariatargulapus.ro;

http://www.visitmaramures.ro/index.php?task=category&category=lapus_country&lg=RO;

http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9Aara_L%C4%83pu%C8%99ului;

http://www.ghidvideoturistic.ro/ghid-turistic/Atractii-Turistice-Biserica-de-lemn-din-Rogoz-Monument-UNESCO-jud.Maramures-Tara-Lapusului-197-p.html;

Bazinul Lapus

http://mariosolomon.tripod.com/id200.html;

http://www.cesavezi.ro/obiective-turistice/3-manastiri/567-manastirea-rohita;