Tactici Politienesti Sigurantei Publice

TACTICI POLIȚIENEȘTI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI PUBLICE

Funcționarea statului de drept și democratic nu poate fi concepută cu excluderea unui cadru normativ adecvat, cu încălcarea frecventă a ordinii și liniștii publice.

După revoluția din Decembrie 1989, pe fondul unor mari frământări sociale, generatoare de acte de dezordine, s-a pus în mod acut problema asigurării ordinii și liniștii publice ca una din preocupările de bază ale noii autorități. Pe acest fond, s-a asigurat cadrul normativ necesar, în concordanță cu reglementările internaționale în materie, cât și cu reglementările din statele cu o democrație avansată.

Cu această ocazie s-a constatat că problematica ordinii și liniștii publice este foarte complexă, căutându-se să se armonizeze „dreptul de poliție” al statului – ca atribut al autorității sale și proteguitor al drepturilor și intereselor societății – cu drepturile omului, valoarea supremă a societății.

În țara noastră a existat tendința ridicării acestei probleme la cote foarte înalte. Astfel, unii autori au definit ordinea publică drept o componentă a securității naționale. Alți specialiști au dorit să confere ordinii publice caracter de doctrină națională, aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Ridicarea problematicii la asemenea înalte nivele a avut drept consecință abordarea sa la Academia de Înalte Studii Militare cu lucrări de doctorat, reglementându-se intervențiile forțelor de ordine în cazuri de tulburări sociale deosebite și, de aceea, destul de rar întâlnite. Probabil din aceleași cauze și doctrina națională a ordinii publice a rămas la nivel de proiect, deși a fost elaborată în anul 1994.

Tema de față abordează problematica ordinii și liniștii publice prin prisma aspectelor turbulente de mai mică amploare, dar cu o frecvență ridicată, ce constituie preocupări ale organelor Ministerului Administrației și Internelor – poliția și jandarmeria – ca organe specializate ale statului pe această linie. Deși mai puțin spectaculoase, noțiunile tratate în tema de față răspund nevoilor cotidiene ale muncii de poliție și mai ales a formațiunilor de ordine publică.

RECURGEREA LA FORȚĂ, CONFORM NORMELOR DE DREPT INTERN ȘI INTERNAȚIONAL.

1. Noțiunea de ordine publică, corelarea sa cu ordinea de drept, securitatea națională și siguranța națională.

O noțiune importantă folosită de legislația unui stat este ordinea de drept, ce desemnează situația sau starea creată prin realizarea normelor de drept în relațiile sociale. Cu alte cuvinte, ordinea de drept cuprinde ansamblul regulilor de conduită din legislația unui stat ( ordinea de drept normativă ) precum și consecința care se produce ca urmare a desfășurării acesteia potrivit regulilor de drept ( ordinea de drept efectivă reală ).

Strâns legate de noțiunea ordinii de drept, întâlnim în legislația unui stat – iar noi ne referim la legislația română – și alte noțiuni, cum ar fi: securitatea națională, siguranța națională, ordinea publică.

În accepția contemporană, securitatea națională integrează următoarele domenii: politic, diplomatic, economic, militar, ecologic, social, cultural, moral și umanitar. Politica de securitate cuprinde măsurile și acțiunile întreprinse în aceste domenii, care sunt destinate să asigure în mod optim menținerea și consolidarea, apărarea și promovarea intereselor fundamentale.

Siguranța națională este starea de egalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin constituție.

În ce privește ordinea publică – o parte componentă a securității naționale – reputatul specialist român în drept constituțional, profesor universitar doctor Antonie Iorgovan o definește ca „ starea de legalitate, de echilibru și de pace socială prin care se asigură liniștea publică, siguranța persoanei, a colectivităților și a bunurilor, sănătatea și morala publică, a cărei menționare, potrivit principiilor și normelor statornicite prin Constituție, se realizează prin măsuri de constrângere specifice poliției”.

Din definiție rezultă următoarele trăsături:

a. ordinea publică este o stare de fapt, starea de respect a legalității, pe fond de echilibru și pace socială;

b. starea de legalitate se referă la valorile sociale cu cel mai mare grad de frecvență a faptelor ilicite, respectiv:

– liniștea publică;

– siguranța persoanei, a activității și bunurilor sale ( siguranța civică );

– sănătatea ( implicit igiena ) publică;

– morala publică.

c. această stare se asigură prin măsuri de constrângere specifice poliției, potrivit principiilor și normelor Constituției.

Ca stare de fapt din domeniul social, ordinea publică – proiecție a ordinii de drept în organizarea și desfășurarea activității de stat – reflectă modul de respectare a noțiunilor de conduită cuprinse în legislație, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și a proprietății publice și private. Tulburarea ei afectează buna funcționare a instituțiilor statului și poate induce pericole privind interesele majore ale țării și cetățenilor, precum și sentimente de nesiguranță civică.

Doctrina națională a ordinii publice a înserat în cuprinsul său principalele amenințări la adresa ordinii publice, respectiv:

a. conflictul armat intern între fostele armate legale și grupuri de persoane înarmate, organizate, care, sub conducerea unui comandant responsabil, exercită un asemenea control asupra unei părți a teritoriului țării, încât aceasta îi permite să desfășoare acțiuni militare susținute și coordonate;

b. tensiunile și tulburările interne, reprezentând situațiile în care se produc tensiuni grave de natură politică, religioasă, etnică, rasială, socială, economică sau ciocniri de o gravitate ridicată, care comportă acte de violență, mergând de la manifestări spontane de violență până la lupta între grupuri mai mult sau mai puțin organizate și autoritățile aflate la putere;

c. organizarea sau pregătirea, conducerea sau controlul unor grupuri de persoane, cu scopul de a uzurpa funcțiile poliției, trupelor de jandarmi sau ale armatei;

d. organizarea și desfășurarea de activități pe linie de instruire în folosirea armelor și practicarea de exerciții cu caracter militar fără asistență din partea personalului militar specializat și autorizat, precum și folosirea, de către organizații sau grupuri de persoane, a uniformelor de tip militar pe timpul marșurilor, mitingurilor sau paradelor;

e. asocierea în partide și organizații care, prin scopurile ori activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, principiilor statului de drept suveranității, integrității sau independenței României;

f. mitingurile, demonstrațiile, procesiunile sau orice alte întruniri organizate și desfășurate în mod pașnic, cu orice fel de arme sau cu încălcarea celorlalte prevederi legale referitoare la organizarea și desfășurarea adunărilor publice;

g. defăimarea țării, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene contrare bunelor moravuri ;

h. exercitarea dreptului la grevă contrar condițiilor și limitelor stabilite prin lege, precum și cu ne respectarea garanțiilor necesare asigurării serviciilor esențiale pentru societate;

i. exercitarea libertăților conștiinței contrar spiritului de toleranță și de respect reciproc, statutelor cultelor religioase adoptate în condițiile legii, precum și învrăjbirea religioasă prin orice forme, acte sau acțiuni;

j. propagandă pentru schimbarea formei de guvernământ;

k. propaganda politică în localurile destinate cultelor religioase, autorităților publice și instituțiilor de învățământ și cu prilejul unor manifestații religioase sau școlare;

l. atentatul săvârșit asupra unei colectivități, prin otrăviri în masă, provocare de epidemii sau prin alte mijloace, răspândirea sau zădărnicirea combaterii bolilor, infectarea apei;

m. atentatele la adresa mediului înconjurător;

n. actele de violență colectivă, constând în folosirea sau amenințarea cu folosirea violenței de către un grup de persoane, prin care se provoacă unei persoane prezentă la locul faptei o teamă puternică pentru integritatea sa fizică;

o. ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice;

p. actele de diversiune;

r. migrarea ilegală de persoane, în grupuri mari;

s. orice alte fapte de încălcare a prevederilor legale sau a normelor de conviețuire socială, prin care se creează un pericol public și se determină sentimentele de îngrijorare și nesiguranță civică.

2. Recurgerea la forță, conform normelor de drept intern și internațional.

Fiind un organ de coerciție al statului, POLIȚIA nu trebuie numai să vegheze la respectarea ordinii și liniștii publice de către oricare dintre cetățeni aflați pe teritoriul țării, dar are și obligația de a interveni și a impune un anumit comportament care să se subscrie noțiunii de ordine și liniște publică.

Prin excelență, modul de acțiune se stabilește prin intervenții reglementate de ordin intern, fundamentate pe dispozițiile legii, în principal al ordinelor, reglementărilor și instrucțiunilor care vizează fie activitatea de ansamblu a ministerului, fie cea a diferitelor componente structural – funcționale din subordine.

Sursa principală de referință este dată de codul de conduită al persoanelor responsabile cu aplicarea legii, adoptat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite prin rezoluția 34/169 din 17 decembrie 1979 cu anexa sa „Codul de Conduită a polițiștilor”, din legea nr. 40/1990, privind organizarea și funcționarea Ministerului de Interne .

Numitorul comun în majoritatea cazurilor de intervenție, este folosirea forței fizice și destul de rar a tehnicii și armamentului din dotare.

În conformitate cu prevederile legii privind organizarea și funcționarea Poliției Române, polițistul are dreptul să folosească forța fizică și mijloacele din dotare, în situațiile când ordinea și liniștea publică au fost tulburate, pentru înfrângerea acțiunilor violente, a elementelor turbulente sau care se opun față de măsurile legale.

De asemenea, aceste mijloace și metode pot fi folosite de polițist și în scopul autoapărării ori a protejării vieții și integrității corporale a altor persoane aflate în pericol imediat.

Folosirea mijloacelor din dotare, inclusiv a forței fizice presupune respectarea unor principii prevăzute în legi și convenții internaționale.

Avându-se în vedere importanța și impactul creat în comunitate, utilizarea unor metode și mijloace care presupune folosirea forței, oricare ar fi ea, în acțiunea de intervenție s-a ținut cont de următoarele principii fundamentale:

– Principiul legalității tuturor acțiunilor – presupune ca orice acțiune să-și aibă fundamentarea în lege, orice derogare putând constitui o încălcare a legii, precum și alegerea și folosirea mijloacelor și metodelor adecvate numai în condițiile legii.

– Principiul respectării și apărării demnității umane – presupune ca viața, integritatea morală, fizică și onoarea persoanei să fie respectate indiferent de faptele care i se reproșează.

Chiar dacă asupra acestuia sa acționat în forță pentru aplicarea legii, acest principiu presupune: acordarea primului ajutor în caz de vătămare corporală sau a sănătății și ne-recurgerea la violență, ori rele tratamente, față de persoanele imobilizate sau reținute.

– Principiul limitării, proporționalității și gradualității folosirii forței și al non-surprinderii în utilizarea acestuia.

Limitarea presupune că recurgerea la forță se face numai dacă acțiunile turbulente nu au putut fi anihilate sau înlăturate prin utilizarea altor mijloace legale ca avertizarea, somarea, îndepărtarea din grup.

Proporționalitatea presupune ca nivelul acesteia să fie în strictă conformitate cu nivelul real al opoziției și să înceteze îndată ce acesta și-a atins scopul.

Gradualitatea obligă la utilizarea în mod progresiv a formelor, procedeelor și mijloacelor de acțiune care implică forța, de la cele simple la cele cu violență ridicată. Folosirea armelor de foc este considerată drept o măsură extremă.

Non-surprinderea presupune atenționarea și somarea prealabilă, uneori repetată asupra uzului mijloacelor de intervenție pentru restabilirea ordinii.

Avertizarea și somația nu sunt obligatorii în cazul în care asupra polițiștilor sau persoanelor se execută violență ori se află în pericol imediat.

– Principiul riscului minim – valabil atât pentru turbulenți cât și pentru efectivele proprii, care constă în alegerea celor mai adecvate mijloace de intervenție spre a se evita vătămările asupra integrității corporale pe cât posibil.

– Principiul apărării vieții umane aflate sub protecția poliției chiar dacă asupra acesteia s-a acționat în forță pentru aplicarea legii. Acesta presupune acordarea primului ajutor în caz de vătămare a integrității corporale ori a sănătății și nerecurgerea la violență ori rele tratamente față de persoanele reținute ori arestate.

– Principiul confidențialității datelor obținute, în afara cazului în care îndeplinirea misiunilor sau nevoilor justiției reclamă în mod strict altceva. Acest principiu presupune protejarea datelor care pot avea legătură cu viața personală a cetățenilor și care pot fi dăunătoare intereselor ori reputației lor. Confidențialitatea nu exclude transparență în fața cetățenilor ori mass – mediei, față de preocupările forțelor de poliție în realizarea atribuțiilor de serviciu, mai ales când acestea sunt de larg interes.

Imparțialitatea poliției și protecția egală pentru toate persoanele. La intervenția în forță este exclusă discriminarea persoanelor pe bază de rasă, cetățenie, sex, ori apartenență politică. Singurul criteriu de diferențiere a măsurilor luate fiind doar gradul de nevinovăție sau capacitatea de ripostă a persoanei în cauză.

– Prezumția de nevinovăție situație în care polițistul trebuie să aibă în vedere că poate utiliza forța fizică și mijloacele din dotare numai în cazul în care prin atitudine, reacție sau acțiune se încalcă în mod flagrant prevederile legale.

3. Evoluția formelor de protest social.

În decursul ultimilor ani, formele de protest social au înregistrat o evoluție deloc de neglijat, cu puternice consecințe asupra ordinii publice precum și asupra securității persoanelor și proprietății.

Unitățile și subunitățile de poliție trebuie să facă față unor situații de protest social caracterizate nu de puține ori printr-o stare de spirit quasi insurecțională sau de guerilă urbană.

4. Creșterea gradului de violență.

Din experiența acțiunilor de intervenție, s-a constatat faptul că factorii perturbatori ( agitatori, instigatori, provocatori…) ai ordinii publice își dirijează cu fermitate acțiunile de violență împotriva forțelor de ordine. Caracteristica acestor acțiuni este faptul că turbulenții încearcă atragerea forțelor de intervenție pe un teren ce nu le este favorabil pentru hăituirea într-o manieră agresivă și provocatoare. Există și posibilitatea ca în cadrul acestor acțiuni violente să se vizeze distrugerea sistematică a bunurilor ce simbolizează componentele sociale ale instituțiilor pe care le contestă. Starea de violență socială constituie produsul schimbărilor de mentalitate care pentru multe grupuri socio-profesionale își găsește cauze în incompatibilitatea ideologiilor, dificultăți de ordin economic, lipsa de idealuri, sentimentul evitării pedepsei în derularea activităților de reprimare. Modul de acțiune al protestatarilor a determinat transformări esențiale în derularea adunărilor publice, astfel că a devenit ceva deosebit ca mari grupuri să fie dotate cu mijloace ce le asigură o mare mobilitate în spațiu, mijloace de comunicare performante care le potențează coordonarea acțiunilor. Logistica folosită de aceștia creează posibilitatea desfășurării unor acțiuni de anvergură și durabile în timp.

Omniprezența mass-mediei are ca efect creșterea sistematică a mediatizării acțiunilor contestare, determinând liderii adunării să facă orice pentru a atrage atenția persoanelor în măsură să le asigure sprijin în acutizarea stărilor conflictuale . Mass-media se implică în actele de protest pentru a le mediatiza din ce în ce mai mult, obiectivele urmărite de cele mai multe ori ne-având nici o legătură cu conținutul protestului social. Astfel, pot apare situații când mass-media încearcă să amplifice starea de conflictualitate în scopul creșterii audienței ceea ce face ca intervenția să fie permanent supusă analizei și evaluării opiniei publice. În acest context poliția trebuie permanent să-și adapteze modalitatea de intervenție cât și cadrul juridic în domeniu.

Pentru executarea misiunilor de intervenție trebuie să se dispună de următoarele elemente:

capacitatea de informare în timp real ;

viteze de reacție;

forța de reacție;

controlul situației în timp și spațiu ( atât în zona de acțiune cât și în celelalte zone de interes );

gestionarea activității de comandă ( flexibilitate, competență, coerența dispozitivelor ).

Constrângeri în acțiuni de intervenție pot fi:

– de natură politică – menținerea ordinii publice necesită conștientizarea opiniei publice astfel încât toate componentele societății să realizeze că ea reprezintă garanția care permite manifestarea protestelor sociale, fără a se ajunge la dezorganizarea socială și cu respectarea drepturilor și libertăților omului. Mentalitățile la diferite niveluri de decizie în stat trebuie să se înscrie într-un proces evolutiv, fără a mai cataloga forțele de ordine ca fiind în serviciul puterii publice.

– de natură psihologică – adaptările în raport cu cerințele evoluției societății sunt susceptibile de a crea blocaje de ordin psihologic în diferite grupări.

– de ordin bugetar – în contextul de restricții bugetare procesul de modernizare și dotare a forțelor de ordine reclamă costuri financiare și materiale. Opțiunea politică pentru alocarea de resurse forțelor din sistemul de ordine publică este contracarată de alte instituții ale statului abilitate și capabile de un efort considerabil în prevenirea manifestărilor conflictuale.

5. Intervenția

Intervenția constă într-un ansamblu de măsuri și acțiuni rapide, energice, organizate și desfășurate de unitățile și subunitățile de poliției specializate, independent sau în cooperare cu alte forțe în scopul rezolvării unor situații speciale urgente ce constituie un pericol pentru ordinea publică, siguranța autorităților, obiectivelor și instituțiilor statului de drept.

În funcție de scopul urmărit, situația operativă, natura, tăria și gradul de pericol a adversarului, caracteristicile terenului, intervenția se poate manifesta ca forță de luptă de sine stătătoare sau combinată cu alte forme și procedee specifice respectiv, intervenția în forță,

Intervenția se caracterizează prin:

timpul scurs de la declanșare până la începerea acțiunii;

mobilitatea și dinamismul acțiunilor;

adoptarea unor dispozitive simple și eficiente;

trecerea rapidă și în mod organizat de la o formă de acțiune la alta, în funcție de schimbările bruște ale situației operative;

suplețea și operativitatea conducerii.

Modalități specifice de intervenție:

a) Intervenția pentru restabilirea ordinii publice. Intervenția în forță pentru restabilirea ordinii publice se face în următoarele situații:

– când ordinea publică a fost grav tulburată și este necesară împiedicarea și neutralizarea elementelor agresive;

– împotriva celor care pătrund fără drept în sediile autorităților publice ;

– împotriva grupurilor organizate care împiedică desfășurarea normală a activităților;

– imobilizarea și reținerea persoanelor care întreprind acțiuni ce pun în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor.

FOARTE IMPORTANT:

Intervenția în forță și folosirea mijloacelor din dotare pentru restabilirea ordinii și siguranței publice se face cu aprobarea în scris, de către prefect sau subprefect, după caz, primarul sau înlocuitorul acestuia, din localitatea unde s-a produs actul de dezordine. Autorizarea de intervenție în forță se face și de către magistratul cu care comandantul misiunii ține în permanență legătura.

Nu sunt necesare aprobările de mai sus, în cazul în care asupra personalului de ordine se execută violență ori când viața, integritatea sau sănătatea acestora se află într-un pericol iminent.

În cazul aprobării de intervenție în forță, comandantul structurii trebuie să se edifice asupra următoarelor date:

locul unde s-au produs tulburările;

numărul aproximativ al persoanelor turbulente;

starea de agresivitate și intențiile turbulenților;

misiunea fiecărui membru în parte și itinerariile de deplasare;

aliniamentele inițiale;

dispozitivul acestora;

căile de dispersare a manifestanților;

forțele cu care se cooperează;

cine conduce întreaga acțiune ;

sistemul de legătură ( comunicare );

situațiile când se vor folosi mijloacele din dotare;

situațiile extreme în care se va folosi armamentul din propria inițiativă, sau la comandă ;

locul punctului de comandă;

locurile de adunare și triere a persoanelor reținute;

măsurile de prim ajutor pentru eventualii răniți;

termenele de prezentare a rapoartelor.

Pentru reușita acțiunilor întreprinse se vor imprima luptătorilor următoarele:

păstrarea stăpânirii de sine, pentru a nu fi dominat de emoții;

ascultarea cu răbdare și atenție a tuturor persoanelor implicate;

respectarea demnității tuturor persoanelor, chiar și a celor turbulente;

evitarea afirmațiilor bazate pe incertitudine, sau lipsă de temei legal;

păstrarea în permanență a unei ținute corespunzătoare;

controlul gesturilor și a mimicii;

adaptarea unei atitudini corecte față de victimele actelor de dezordine ;

tratarea cu tact a persoanelor bolnave psihic, a minorilor, femeilor, tinerilor și a celor în stare de ebrietate;

ignorarea intenționată a observațiilor ironice din partea unor persoane;

folosirea metodelor și mijloacelor din dotare;

folosirea unui vocabular gramatical corect, lipsit de jargoane ori expresii lipsite de bună cuviință, care determină parlamentări fără rost, distragerea atenției de la misiune și incitarea unor persoane. O atenție deosebită trebuie acordată acelor elemente care provoacă efectivele de ordine ori pun la cale acțiuni împotriva acestora ;

în unele situații, în interesul realizării scopului măsurilor de ordine se pot trece cu vederea micile abateri, lipsite de pericol social, comise de unele persoane.

Dispozitivul fiecărui detașament de acțiune se va adopta în funcție de obiective și configurația terenului și poate fi:

săgeată;

triunghi cu vârful înainte;

semicerc;

linie;

coloană pe rânduri;

Comandantul, la darea misiunilor precizează:

a. detașamentele de blocare interioară și exterioară;

– compunerea și misiunile;

– aliniamentele de blocare și ora la care se ocupă;

direcțiile de interes;

modul de acțiune;

b. detașamentele de pătrundere și evacuare:

– compunere, misiune și dispozitiv ;

– aliniamentul de acțiune;

– direcția de misiune;

– modul de acțiune;

c. detașamentul de pază:

– numărul și natura obiectivelor;

– compunerea și misiunile elementelor de dispozitiv;

– dispozitivul de pază și modul de acțiune;

– rezervele: compunere, locurile de dispunere și misiunile.

6. Conducerea acțiunilor poliției pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

Conducerea acțiunilor poliției în situații de tulburare a ordinii și liniștii publice impune capacitatea organizatorică din partea șefilor, cunoașterea temeinică și aplicarea întocmai a legilor statului și normelor juridice internaționale privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a ordinelor și instrucțiunilor eșaloanelor superioare.

Luând cunoștință despre activitățile sau acțiunile ce urmează a se desfășura, șeful pune în situație cadrele cu funcții de conducere din subordine și dă dispoziții preliminare referitoare la :

natura și caracteristicile activității sau acțiunii, precum și locul, după caz, timpul de desfășurare;

constituirea grupei operative și stabilirea șefului acesteia;

organizarea activităților informativ-operative necesare;

calculul efectivelor și modul de realizare a acestora și mijloacele materiale necesare pentru îndeplinirea misiunilor;

unele elemente privind concepția de acțiune;

data și ora prezentării de propuneri pentru luarea hotărârilor.

Șefului îi revine obligația ca după însușirea misiunii și analiza situației care impune luarea măsurilor de ordine, să ia hotărârea asupra modului cum trebuie să acționeze.

Din analiza situației cu care se confruntă, șeful trebuie să rețină:

situația operativ-polițienească din zona unde urmează a se desfășura acțiunea de menținere sau restabilire a ordinii și liniștii publice, inclusiv starea de spirit a populației;

unde se impune gruparea majorității forțelor și mijloacelor;

amploarea evenimentului care determină intervenția, numărul participanților și componența acestora;

forțele și mijloacele pe care le are la dispoziție pentru organizarea și executarea măsurilor de ordine necesare;

necesitatea și posibilitățile de cooperare cu alte forțe.

După analizarea situației și luarea hotărârii asupra modului de acțiune, stabilește efectivele care vor participa, de către cine vor fi conduse și împarte misiunile, urmând să asigure conducerea desfășurării acțiunii. Această conducere se concretizează îndeosebi în asigurarea unității de acțiune, a cooperării între forțe și supleței metodelor și mijloacelor folosite, în funcție de realitatea concretă în care se acționează și schimbărilor intervenite pe parcurs. Șeful trebuie să țină legătura în permanență și cu eșaloanele superioare, pe care le informează și de la care primește ordine și indicații, însă este cel care-și asumă fără ezitare și cu competență răspunderea asupra ordinelor și dispozițiilor care le-a dat.

După desfășurarea acțiunilor de asigurare a ordinii și liniștii publice, șeful va efectua o analiză a modului în care s-a acționat .

Analiza se poate face numai cu factorii de conducere sau cu întregul efectiv care a participat la acțiune.

Scopul principal al analizei este de a generaliza experiența pozitivă în executarea acțiunilor, dezbaterea unor deficiențe care s-au manifestat și a cauzelor care le-au generat, precum și stabilirea unor măsuri.

De regulă, analiza trebuie să se refere la:

– modul de organizare și executare a acțiunii, respectiv:

– măsurilor informativ-operative desfășurate;

– măsurilor de realizare a dispozitivelor care au participat la acțiune;

– instruirea efectivului pentru executarea misiunii;

– modul cum s-a asigurat cooperarea între forțele participante;

– realizarea legăturii între comandantul misiunii și elementele din dispozitiv;

– asigurarea tehnico-materială;

– modul concret în care s-a acționat de către anumiți polițiști care au reușit să-și îndeplinească în cele mai bune condițiuni misiunea;

– deficiențe în organizarea și executarea acțiunii și cauzele care le-au favorizat, modul cum au fost remediate sau ce măsuri se stabilesc pentru a fi evitate pe viitor;

– măsuri:

– de recompensare ;

– de pedepsire.

7. Reguli de tactică a intervenției în diferite situații.

A. Lupta în localitate.

Procesul de urbanizare a determinat și determină și în viitor conținutul și fizionomia acțiunilor de luptă în mediul urban. În actualele condiții forțele de intervenție ale poliției care gestionează ordinea și siguranța publică, abordează această problematică cu maximă seriozitate pentru eliminarea conflictelor de maximă/ medie/ mică intensitate în zonele urbane. Mediul urban evidențiază câteva aspecte în pregătire și planificarea acțiunilor tactice, dintre care evidențiem:

punctele-cheie ( clădiri ce ocupă o suprafață relativ mare de teren: intersecții/ piețe mari; stații de curent electric; stații de furnizare/ purificare a apei; parcuri de mijloace de transport; centre de comunicații; clădiri de importanță istorică, religioasă, culturală; platforme industriale; poduri, lucrări de artă; clădiri guvernamentale; căile de pătrundere/ evacuare în/ din localitate etc ;

locurile publice critice ( spitale, adăposturi antiaeriene, depozite de alimente etc ).

În raport cu situația creată aceste elemente pot căpăta o valoare strategică, operativă sau tactică. Amploarea și caracteristicile clădirilor vor influența decisiv observarea spațiului de acțiune, ceea ce va duce la restrângerea acestuia și implicit o dinamică în intensitate și densitatea acțiunilor de luptă. Subunitățile tactice mici își vor spori rolul și importanța, impunând profesionalizarea forțelor. Ocuparea și menținerea unor clădiri/ grupuri de clădiri, determină stabilitatea dispozitivelor de luptă. Astfel de obiective când sunt ocupate și trebuie menținute apar ca cerințe ale luptei următoarele elemente:

posibilitățile de observare și tragere pe direcțiile de apărare;

crearea sectoarelor pentru camuflare și mascare;

realizarea obstacolelor în scopul reducerii mobilității adversarului;

ocuparea și menținerea străzilor principale și a spațiilor deschise ( piețe, parcuri );

identificarea căilor de acces existente și exploatarea acestora în raport cu timpul ( noaptea, ziua, vizibilitate redusă );

pregătirea și antrenarea subunităților în orice condiții meteo în scopul identificării influențelor acțiunilor de luptă;

Acțiunile speciale de luptă în mediul urban pun în evidență următoarele caracteristici:

îndeplinirea misiunilor necesită multe antrenamente în planificarea și desfășurarea acțiunilor;

cooperarea subunităților devine majoră;

acțiunea în sine presupune armonizarea judicioasă a relației planificare- executare;

succesul în luptă este determinat în mare măsură de profesionalismul forțelor;

consumul mare de muniție și a materialelor de luptă;

posibilitățile mari de protecție oferite de teren tind spre mărirea duratei acțiunii;

structurile tactice mobile pot încorpora și specialiști.

Atacul asupra acestor obiective impune realizarea următoarelor cerințe:

precizarea clară a misiunii, identificarea tuturor obligațiilor și restricțiilor acesteia;

analiza profundă a adversarului;

studierea terenului și a condițiilor meteo;

recunoașterea obiectivului sau după caz, supravegherea acestuia;

izolarea obiectivului;

identificarea și consolidarea/ mascarea pozițiilor/ punctelor de plecare la atac;

atacul în forță ( violent ) simultan/ succesiv de către echipele constituite și cercetarea fiecărei încăperi înainte/ după ocupare ;

folosirea mai multor modalități de pătrundere ( pe la parter, prin uși sau ferestre, pe la etajele superioare, pe acoperiș );

combinarea judicioasă a focului, fumului, mișcării pentru realizarea surprinderii ;

coordonarea în cele mai mici detalii a acțiunii pe spații, timp și elemente de dispozitiv;

întrebuințarea grenadelor ofensive sau defensive în raport de situații, fără ca acestea să poată fi aruncate de către adversar spre forțele care atacă;

atacul holurilor și scărilor impune ca, acestora să li se realizeze o siguranță circulară nemijlocită;

realizarea protecției individuale și a echipelor în raport de caracteristicile încăperilor pe următoarele coordonate: sus, jos și la flancuri;

evitarea situațiilor când se pot produce incendii sau explozii care să pună în pericol forțele proprii;

asigurarea încăperilor ocupate/ eliberate pentru menținerea direcțiilor/ spațiilor de evacuare rapidă;

operaționalizarea legăturilor prin mijloace tehnice de transmisiuni, prin mijloace de comunicare tradiționale și chiar unele convenționale.

Adecvarea structurală a unităților de intervenție vor putea contracara în mediul urban elementele extremist – teroriste, paramilitare, bandele infractoare etc.

În mediul rural acțiunile de luptă pot provoca și unele efecte colaterale materializate în evacuarea populației, producerea unor conflicte pe termen lung între membrii comunităților, între acestea și forțele beligerante, distrugerea aproape totală a clădirilor și bunurilor. Reluarea activităților cotidiene este mult mai dificilă ca urmare a izolării relative față de unele centre urbane. Intensificarea unor activități de natură economică, socială, politică, atitudinală și comportamentală, inclusiv infracțională determinând o anumită apropiere de mediul urban.

În mediul rural se evidențiază câteva caracteristici importante:

posibilitatea izbucnirii unor incendii este mult mai mare, care pe fondul acțiunilor executate poate amplifica violențele;

zonele împădurite și culturile înalte din apropierea localităților rurale oferă posibilități de ascundere;

toți locuitorii se cunosc între ei ca urmare a activităților comune și a gradului de rudenie.

B. Particularitățile restabilirii ordinii publice în localitățile rurale.

Modalitățile particulare ale intervenției sunt determinate în general de factorii situației care cuprinde trei domenii:

zona de acțiune ( perimetru );

adversarul ( inamicul );

forțele proprii.

Comandantul este obligat în permanență să cunoască situația operativă și să ia măsuri pentru executarea intervenției

În acest context, o influență foarte mare o au cei trei factori pentru executarea intervenției și se referă la:

elementele topografice ale terenului;

clima ( precipitații, temperatură, umiditate, mișcări ale aerului, vizibilitate );

alte date de natură politică, economică, demografică, socială, religioasă, psihologică, etc;

tulburarea ordinii publice în mediul rural poate prezenta un grad mai mare de violență;

natura activităților cotidiene, gradul mai scăzut de instrucție a locuitorilor, unele conflicte latente între locuitori, impun staționarea unor efective suficiente, după restabilirea ordinii publice;

timpul de intervenție este mai mare ca urmare a distanței de parcurs având în vedere că forțele de ordine se găsesc în mediul urban și stării comunicațiilor;

posibilitatea de izbucnire a unor incendii este mai mare;

violențele pot fi mai grave ca urmare a întrebuințării unor unelte agricole, de uz gospodăresc;

mediul rural oferă posibilități reduse pentru executarea unor manevre de către forțele de ordine și mai mari pentru dispersarea adversarului, ascunderea, sustragerea acestuia;

tulburarea ordinii publice se poate extinde și în alte localități vecine;

necesarul de forțe este mai mare ca urmare a numărului mare de căi de acces spre localitate, în cazul când situația impune blocarea localității;

în tulburarea ordinii publice pot fi angajate persoane fără deosebire: de vârstă, sex, etnie, etc;

starea de spirit creată, pentru a fi determinantă, impune ca cerințe acțiuni psihologice, acțiuni informaționale, acțiuni de intervenție executate cu mult tact și fermitate, o bună cooperare cu forțele de poliție locale, o bună colaborare cu organele administrației publice locale pentru aplicarea corectă a unor măsuri;

intervenția poate fi îngreunată de blocarea ( baraje, obstacole, baricade) pe căile de acces către localitate, cât și ca urmare a blocării traficului rutier;

executarea intervenției în mediul rural, reclamă antrenarea efectivelor pe baza unor scenarii realiste, executarea unor recunoașteri în zona de responsabilitate, executarea unor monografii, studii de specialitate, cunoașterea unor elemente de tradiție ale zonei rurale etc;

C. Restabilirea ordinii publice în mediul urban.

Mediul urban, prin caracteristicile sale, particularizează tot mai evident acțiunile unităților de intervenții pentru restabilirea ordinii publice. Astfel, în raport de natura acestor caracteristici, trebuie avute în vedere următoarele elemente:

mărimea localității și numărul de locuitori;

structura socio-profesională a populației:

puterea politică și administrativă a localității:

nivelul de trai al locuitorilor;

numărul și puterea economică a societăților comerciale;

importanța localității ca centru universitar;

importanța turistică, sportivă și culturală a localității;

numărul și importanța căilor de comunicații care traversează localitatea;

dispunerea geografică a localității;

caracteristicile situației operative din punct de vedere polițienesc.

Față de acestea, acțiunile de asigurare a ordinii publice și implicit pentru restabilirea acesteia când a fost grav tulburată, elementele urbanistice propriu-zise particularizează de asemenea, fiecare acțiune în raport de caracteristicile clădirilor, numărul și mărimea piețelor, capacitatea străzii pentru afluire/defluire, mărimea parcurilor, natura și importanța unor obiective-cheie ce pot fi vizate de turbulenți, punctele obligatorii de trecere, avantajele/dezavantajele pe care le oferă unele spații când sunt ocupate ilegal, posibilitatea polarizării în zonele critice și a altor persoane ( instigatori, agitatori, curioși etc ), caracteristicile amenajării unor spații publice ( piețe, parcuri, străzi etc ), importanța ca spațiu public privind zona/ sectorul, gradul și natura efectivelor acțiunii de manifestare a turbulenților asupra comunității, natura acțiunilor psihologice de manipulare, elementele de tradiții ale comunității în relațiile cu forțele de ordine publică, posibilitatea în executarea unor obstacole, baricade, baraje și rezistența acestora, capacitățile și posibilitățile în protejarea/ supravegherea/asigurarea unor instalații, lucrări de artă, puncte-cheie, efectele supra desfășurării traficului rutier, activităților cotidiene.

În mediul urban nu sunt excluse conflictele violente ca urmare a rivalităților unor bande criminale, asocierii unor grupări extravagante, de orientări diferite în rândul tinerilor, manifestării unor grupări de imigranți aflați pe teritoriul țării .

D. Restabilirea ordinii publice într-un local public.

Este unul dintre actele de dezordine cel mai frecvent întâlnit în practică. În asemenea cazuri, se concentrează un mare număr de curioși, se creează agitație, panică, indignare, uneori chiar teamă, ceea ce îngreunează acțiunea de restabilire a ordinii publice. De aici, necesitatea ca echipa de poliție care intervine să ia o hotărâre adecvată, cu rapiditate, respectând următoarele reguli:

se edifică, de la intrare, asupra evenimentului, a persoanelor implicate direct, a modului de manifestare a acestora, precum și a numărului de curioși;

apreciază dacă este cazul să intervină în acest moment sau ulterior, ori să solicite sprijin, regula fiind că trebuie să acționeze mai mulți polițiști, asigurându-se și cooperarea cu echipele de jandarmi, personalul de serviciu al localului;

să nu intre în încăperi cu spațiul restrâns, unde nu ar avea loc suficient pentru a acționa. Dacă intră, trebuie asigurată pază la intrare și echipe de sprijin;

după ce si-au făcut cunoscută prezența, se solicită tuturor persoanelor implicate în scandal să se retragă într-o anumită parte a locației ori să ia loc la masă;

prin somații energice și clare, cer persoanelor angajate în scandal să înceteze activitatea infracțională. Dacă aceasta nu este suficient ori nu poate acționa, solicită sprijin altor echipe de poliție;

dacă persoanele angajate în scandal nu se supun somațiilor, se trece la imobilizarea acestora cu prioritate a celor înarmate și care se manifestă mai agresiv. În nici un caz echipa de poliție nu se va interpune între persoanele sau grupurile implicate în scandal și nu se va întoarce cu spatele spre acestea;

izolează persoanele turbulente, conducându-le în altă încăpere ori la sediul poliției cu ajutorul autovehiculelor special amenajate, unde urmează a se lua măsurile legale. Pentru aceasta, depistează și câțiva martori asistenți de la locul faptei.

O utilitate deosebită pentru prevenirea și aplanarea scandalurilor publice o prezintă Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, care incriminează atât fapte ale persoanelor care nu se supun cererilor îndreptățite ale salariaților localurilor de a părăsi localul ori provoacă sau participă la scandal, cât și fapte ale personalului localului public respectiv servirea cu băuturi alcoolice a consumatorilor aflați în vădită stare de ebrietate, ori refuzul responsabililor sau patronilor localurilor publice de a acorda sprijin poliției în restabilirea ordinii publice tulburate sau luarea măsurilor împotriva persoanelor care au încălcat legea în unitățile pe care le conduc.

E. Restabilirea ordinii publice în locuri aglomerate ( spații deschise)

În asemenea situații, echipa de poliție trebuie să se orienteze cu rapiditate și să decidă dacă este cazul să intervină direct. Practica a dovedit că intervenția greșită, incorectă și inoportună din partea polițiștilor a creat agitație în rândul cetățenilor prezenți și a dat amploare actului de dezordine, producându-se reacții defavorabile din partea publicului.

De aceea, polițiștii intervin direct numai în cazuri deosebit de grave și când în provocarea actului de dezordine este angrenat un număr mic de persoane. În celelalte cazuri, analizează situația, urmăresc persoanele în cauză până când intervenția devine posibilă, ori raportează situația la sediul poliției cerând sprijin.

Dacă se intervine, este necesar să se țină seama de următoarele :

se apelează la public să dovedească calm și să respecte regulile de conviețuire socială;

se identifică inițiatorii actelor de dezordine publică, elementele turbulente și recalcitrante, conducătorii grupurilor sunt izolați rapid și hotărât și determinați să renunțe la acțiunile lor. Dacă cei izolați se manifestă zgomotos ( țipă, strigă după ajutor), aceștia sunt evacuați rapid din zona evenimentelor;

polițiștii aflați în ținută civilă la locul respectiv intervin, pe cât posibil, fără declinarea calității, creând o atmosferă favorabilă polițiștilor care intervin. Numai dacă este nevoie și de ajutorul direct al acestora, își vor declina calitatea, cu voce tare, față de persoanele din jur, după care va acorda sprijin colegilor îmbrăcați în uniformă;

după caz, se întreprind măsuri de asigurare a desfășurării în mod normal a activităților perturbatoare, sau de îndepărtare a persoanelor implicate și a curioșilor;

înainte de intervenție este bine să existe la dispoziția echipei de intervenție un mijloc de transport special arest- transfer;

intervenția trebuie să fie rapidă iar persoanele turbulente să fie conduse, imediat, cu mijlocul auto, la sediul poliției;

se asigură paza și supravegherea locului de producere a evenimentului până la restabilirea completă a situației.

F. Tulburări de amploare a ordinii publice.

În cazul unor tulburări de amploare a ordinii și liniștii publice se impun măsuri complexe, acționându-se astfel:

se realizează dispozitivul de acțiune prevăzut în funcție de locul și felul evenimentului;

se încercuiește și izolează locul ( obiectivul ) concomitent cu îndepărtarea curioșilor;

se somează elementele turbulente să înceteze actele de dezordine, se comunică și se impun reguli de comportare și se precizează căile de părăsire a zonei;

se identifică și se izolează instigatorii, elementele agresive, recalcitrante și se rețin inițiatorii care vor fi conduși la sediul poliției;

se împrăștie participanții atunci când măsurile de influențare și descurajare nu au dat rezultate ;

se restabilește ordinea și se asigură desfășurarea normală a activităților perturbate;

se asigură paza și supravegherea locului unde s-a produs evenimentul, până la normalizarea completă a situației.

În astfel de intervenții trebuie respectate și regulile prevăzute în cazul tulburării ordinii publice în locuri aglomerate ( spații deschise ).

G. Restabilirea ordinii publice pe un stadion.

Lumea sportului în general, a fotbalului în particular, creează condiții propice de manifestare a unor fapte antisociale

Componentele violente atât în incinta stadioanelor, cât și în afara acestora sunt în general cauzate de rivalitatea grupurilor de suporteri, „aranjamentelor” sportive, infrastructura necorespunzătoare, greșelile comise de organizatori etc.

Pe stadioanele de fotbal se manifestă, de regulă, două tipuri de violență:

spontană, declanșată de stările emoționale specifice meciurilor de fotbal, având un grad diferit de periculozitate în raport cu o serie de factori ce țin de: nivelul performanței, puterea economică a clubului, rivalitatea tradițională etc;

premeditată, care nu întotdeauna este legată de evenimentul sportiv în sine.

Din punct de vedere socio-profesional, publicul din stadion, cu excepția tribunei oficiale, este alcătuit în marea lui majoritate din studenți, liceeni, muncitori, mici funcționari, șomeri. În tribuna oficială, publicul provine de regulă din medii elevate, cu profesii diferite. Formele de manifestare a fidelității față de echipa favorită sunt ponderate în tribuna oficială, și de cele mai multe ori excesive în celelalte tribune. Privind motivația, se poate aprecia că pasiunea pentru fotbal și plăcerea jocului constituie principalele elemente.

Huliganismul reprezintă un pericol deosebit de grav asupra desfășurării spectacolului sportiv pe un stadion. Raporturile socio-structurale și culturale influențează negativ grupurile de tineri vulnerabili din punct de vedere social ceea ce îi transformă în potențiali violenți.

Majoritatea huliganilor din nucleul dur și din rândul începătorilor au cunoscut o carieră școlară scurtă și plină de frustrări. Acești tineri preferă în locul unei identități sociale, o identitate negativă și provocatoare, identificându-se cu un club care înseamnă totul pentru ei.

Factorii care dirijează huliganismul spre stadioane:

desfășurarea competițiilor de fotbal oferă prilejul continuării unei tradiții de violență;

tendința huliganilor autohtoni de a copia comportamentul celor occidentali;

mass-media poate amplifica evenimentele; huliganii acordă un interes sporit mesajelor difuzate pe seama lor.

Faptul că pot mobiliza forțele de ordine, prin realizarea unor dispozitive de asigurare a ordinii publice pentru însoțirea grupului din care fac parte ca suporteri este considerată o victorie în fața forțelor de ordine publică.

Aceste grupuri compacte de suporteri înglobează ocazional și indivizi deosebit de periculoși ( infractori ).

Desfășurarea unor competiții sportive aflate în interesul direct al masei largi de suporteri, finalizate cu victoria sau înfrângerea echipei favorite pot declanșa violențe spontane de intensitate maximă ca urmare a bucuriei/nemulțumirii generale.

În situația când se asigură /restabilește ordinea publică pe un stadion trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

mărimea, dispunerea și numărul instalațiilor specifice;

caracteristicile împrejurimilor;

configurația tribunelor, caracteristicile spațiilor de manevră și căile de acces și evacuare.

Acțiunile de tulburare a ordinii publice legate nemijlocit de evenimentul sportiv de pe stadion, pun în evidență următoarele:

violențele pot să apară spontan sau premeditat pe timpul evenimentului sportiv cât și după încheierea acestuia;

conflictele violente pot angaja grupuri masive de suporteri care pot continua prin evadarea terenului de joc;

pot să apară busculade și ca urmare a unor defecțiuni tehnice, prăbușirea unor tribune sau garduri, incendii;

rivalitatea dintre cluburi și implicit dintre grupurile de suporteri;

unele acțiuni inadecvate ale forțelor de ordine pot provoca activitatea suporterilor și nu este exclusă coalizarea grupurilor rivale de suporteri împotriva forțelor de ordine;

spațiile semi-închise limitează sau restricționează întrebuințarea mijloacelor iritant-lacrimogene;

acțiunile violente/huliganice, ca expresie a comportamentului deviant, vizează atât violențele fizice între suporteri, cât și distrugerea sau deteriorarea tribunelor, instalațiilor, mijloacelor de transport, incendierea sau spargerea unor spații comerciale sau de interes public;

ocuparea tribunelor de către suporteri peste capacitatea normală pot crea busculade, prăbușirea unor tribune etc.

Tulburarea ordinii publice poate apare de regulă spontan și se manifestă violent între grupuri masive de suporteri, busculade sau invadarea terenului de joc.

Intervenția pentru restabilirea ordinii publice trebuie să se facă cu hotărâre și rapiditate încă din faza incipientă.

Tulburările ordinii publice pot continua și în afara stadionului ceea ce presupune măsuri de siguranță și în exteriorul stadionului pe căile de defluire, în gări, la locurile de parcare ale autobuzelor și autoturismelor sportivilor și suporterilor.

Pentru prevenirea actelor huliganice se iau măsuri de protecție a galeriilor atât în stadion, în jurul locurilor pe care le ocupă cât și pe itinerariile de afluire și defluire ( în special pentru galeria echipei adverse ).

H. Restabilirea ordinii în caz de blocare a căilor de comunicații.

Pentru restabilirea ordinii în caz de blocare a căilor de comunicații de către grupurile de turbulenți se va încerca inițial determinarea acestora pe cale pașnică, să renunțe la actele ilegale, explicându-le consecințele pe care acestea le au privind perturbarea circulației, precum și măsurile la care se expun.

În situația în care turbulenții nu renunță la acțiunile lor, se va proceda conform prevederilor legale, la somare urmată de intervenția în forță, avându-se în vedere următoarele:

intervenția este îngreunată de eventualele baraje, obstacole, baricade, ridicate de turbulenți;

în acțiunile de restabilire a ordinii publice trebuie protejate instalațiile, lucrările de artă și alte puncte sensibile aflate în locul sau zona respectivă;

măsurile de restabilire a ordinii și liniștii publice vor continua până la readucerea la normal a circulației pe artera respectivă și eliminarea oricărui risc ca aceasta să fie întreruptă din nou în acel loc sau în altul.

În contextul pregătirii lor pentru a riposta la actele de violență se impune elaborarea unor planuri de intervenții, luându-se în considerare o gamă largă de scenarii de la simple altercații până la tulburări în masă precum și o varietate de manifestări pe care mulțimea dezlănțuită le poate adopta.

Trebuie luată în calcul și posibilitatea ca persoanele turbulente să riposteze cu pietre, sticle incendiare, arme albe sau de foc precum și forțarea dispozitivelor poliției cu autovehicule aflate la dispoziția turbulenților. Forțele de intervenție trebuie folosite rațional în raport cu gravitatea actelor de tulburare a ordinii publice și a numărului de participanți implicați. Un număr prea mare de forțe și cu un echipament excedentar la locul acțiunii poate incita mulțimea și determina o escaladare a actelor de dezordine.

Mijloacele de protecție și intervenție trebuie adecvate pentru a asigura capacitatea de răspuns în situații și condiții cât mai diverse.

Patrularea cu elicopterul contribuie la supravegherea pe zone extinse atât ziua cât și noaptea putându-se folosi și pentru intervenții medicale în sectoarele greu accesibile mijloacelor de transport

Protecția persoanelor publice și a executorului judecătoresc.

În conformitate cu legislația în vigoare, punerea în executare a hotărârii judecătorești rămase definitive și irevocabile și investite cu titlu executoriu precum și a altor titluri de acest gen, este de competența:

executorului judecătoresc care are competență generală ;

instituțiilor financiare care asigură executarea creanțelor bugetare;

executorilor bancari pentru executarea titlurilor executorii ce aparțin băncilor;

executorilor A.V.A.S.

Conform Codului de Procedură Civilă, în cazul unor executări silite a unor bunuri, prezența polițistului este obligatorie, sub sancțiunea nulității în următoarele cazuri:

dacă ușile debitorului sunt încuiate și nu dorește să le deschidă;

dacă nu voiește să deschidă camerele;

dacă debitorul lipsește și nu-l reprezintă nici o rudă care locuiește împreună.

În aceste situații prezența polițistului poate fi suplinită și de primar sau viceprimar.

Obligațiile polițistului la executarea silită în materie civilă:

studierea atentă a documentației prezentată de executor;

verificarea la fața locului dacă persoanele prezente sunt cele îndrituite să facă executarea silită;

își declină calitatea de polițist și le legitimează la cererea persoanelor interesate;

precizează de ce sunt prezente la acea adresă și cere părților să se abțină de la orice manifestare;

legitimează persoanele găsite la adresă și le îndepărtează pe cele ce nu au nici o legătură cu cauza;

asigură protecție executorului și a părților participante la executare, în special creditor, martor etc;

în caz de opunere din partea debitorului va lua măsuri de imobilizare și îndepărtare a persoanelor ce coalizează;

dacă opunerea debitorului este violentă, acesta va fi condus la sediul poliției pentru întocmirea actelor procedurale;

după caz, asistă la inventarierea bunurilor și în lipsa proprietarului se iau măsurile necesare de siguranță;

în cazul în care se găsesc bunuri interzise de lege, se va proceda la ridicarea acestora pe bază de proces-verbal;

ia măsuri de prevenire a furturilor din imobilul ce urmează a fi evacuat sau a celor ce fac obiectul executării silite.

Polițistul desemnat în protecția executorului judecătoresc, nu se implică direct în executarea silită.

Dacă există date și informații că debitorul va reacționa violent, prin mijloace de incendiere, explozive, răspândire de substanțe iritant-lacrimogene, se va solicita la fața locului o echipă de pirotehniști și pompieri.

Cazuistica realizată până în prezent, a evidențiat faptul că tot mai des debitorii se opun cu violență, măsurilor de executare silită. Este recomandabil ca acțiunea în această situație să fie filmată și fotografiată.

Executarea silită în materie de drept administrativ.

În practică, autoritățile administrative locale, emit autorizații ori decizii de desființare a unor imobile sau construcții, în care forțele de ordine sunt implicate pentru a participa la paza și protecția autorităților publice.

Polițiștii desemnați vor respecta aceleași reguli ca la punctul de mai sus prezentat.

De reținut!

Este interzisă folosirea personalului unor firme de pază și protecție, ori garda de corp pentru intervenții în forță la executarea silită, aceste forțe pot fi folosite doar pentru asigurarea pazei bunurilor care au făcut obiectul executării silite.

Nu se prevede nici un fel de taxe de executare la astfel de activități.

J. Intervenție în obiective.

În unele situații, anumite obiective pot deveni deosebit de importante în urma ocupării ( blocării ) de către elemente certate cu legea. Situația creată și factorii acesteia determină importanța acțiunii de intervenție ( tactică, operativă). Natura, valoarea și gruparea turbulentă pot fi deosebite ca diversitate și scopuri de realizat și care impun anumite urgențe în dezamorsarea stării conflictuale create. Situațiile în care se pot exercita astfel de acțiuni sunt extreme și uneori greu de prevăzut și pot genera chiar crize cu determinări negative în toate domeniile societății. Dintre criteriile de clasificare putem enumera:

a) după scopul acțiunii:

– de capturare;

-de neutralizare;

– de nimicire;

b) după natura forțelor participante:

– acțiuni polițienești de intervenție;

– acțiuni de intervenție antiteroristă;

– acțiuni de intervenție în penitenciare ( revolte );

– acțiuni independente;

– acțiuni combinate.

c) după natura adversarului:

– infractori deosebit de periculoși;

– evadați, dezertori, înarmați;

– grupuri teroriste;

– deținuți;

– structuri ( grupări ) legal constituite;

– forțe paramilitare etc.

d) după natura obiectivelor:

– centre administrative, prefecturi, primării, ministere, departamente, ambasade;

– centre comerciale;

– centre industriale;

– mijloace de transport;

– centre publice ( piețe, stații, metrou, stații de cale ferată, aerogări );

– centre ( spații ) rezidențiale;

– centre religioase și istorice;

– centre educaționale, culturale, sportive și științifice etc.

– penitenciare.

Obiectivele la care se pot executa astfel de acțiuni speciale de intervenție devin deosebit de critice și impun cerința obligatorie de angajare a unor forțe speciale pregătite și dotate în care elementele de coordonare, conducere, precizie, mobilitate, rapiditate, agresivitate, violență, surprindere devin esențiale.

Aceste acțiuni sunt preponderent influențate de caracteristicile obiectivului, destinația și împrejurările acestuia. Vizibilitatea redusă configurează următoarele caracteristici:

deplasările, realizarea dispozitivului, lupta propriu zisă au loc în perimetre restrânse:

acțiunile de luptă au un grad ridicat de rapiditate și agresivitate;

caracteristicile obiectivului impun modul de amplasare a echipelor de foc și stabilirea direcțiilor de tragere și observare;

întrebuințarea substanțelor fumigene și iritant-lacrimogene este limitată;

comunicarea non-verbală devine un factor important de succes;

posibilitățile de camuflare și mascare sunt discontinue;

subsolurile și etajele impun manevre rapide și măsuri de siguranță nemijlocită și protecție succesivă;

recunoașterile capătă valoare deosebită;

mobilitatea este influențată de anexele obiectivului ;

căile de acces sunt relativ ușor de baricadat și acoperit cu foc;

obstacolele în interiorul obiectivului capătă importanță ca urmare a limitării observării, executării focului, amplasării unor dispozitive explozive, capcane, cu rolul de a ucide, întârzia acțiunile sau de hărțuire;

dotarea cu mijloace moderne de protecție și intervenție individuală devine esențială;

luptătorii care compun echipele de intervenție ( elementele de dispozitiv) trebuie să fie pregătite în diferite specialități ( pirotehniști, geniști, alpiniști, scafandri, lunetiști, luptă de autoapărare,etc).

Acțiunile de intervenție indiferent de modalitatea de declanșare impusă sau deliberată trebuie să răspundă următoarelor cerințe:

să fie organizate pe baza unei concepții militare;

să se declanșeze prin surprindere, continuu și sincronizate;

să se evite angajarea de durată a forțelor în condiții dezavantajoase;

asigurarea capabilităților de acțiune în toate tipurile de teren.

Realizarea acestor cerințe constituie o premiză fundamentală a îndeplinirii misiunilor indiferent de natura acțiunii.

Intervenția presupune confruntarea într-un spațiu specific prin angajarea unor forțe tactice împotriva unui adversar, în scopul capturării, neutralizării sau nimicirii acestuia. Caracteristicile acestui gen de luptă evidențiază următoarele aspecte:

dinamism;

mare diversitate de procedee;

scopurile pot avea importanță tactică, operativă și chiar strategică;

timpul scurt de desfășurare a acțiunilor decisive;

complexitatea;

declanșarea și ducerea luptei proiectează de fiecare dată o altă formă de luptă;

urgența îndeplinirii misiunii ca urmare a cerinței totale de dezamorsare a crizei.

Fizionomia acțiunilor speciale de intervenție.

Acțiunile de asalt sunt declanșate după o planificare, recunoaștere și coordonare în cele mai elementare detalii. Acțiunile de asigurare de luptă capătă puternice valențe ale luptei propriu-zise ca urmare a intensității și densității luptei. Recunoașterea obiectivului devine esențială ca urmare a identificării dispozitivului adversarului, decriptării acțiunilor potențiale ale acestuia și stabilirea dispozitivului de acțiune, misiunilor echipelor și momentului declanșării atacului. O caracteristică de impact constă în faptul că în astfel de acțiuni sunt armonizate și îmbinate elementele consacrate ale luptei în general, calitățile și abilitățile luptătorilor, spiritul de echipă, moralul și pregătirea psihologică, devin factori fundamentali în îndeplinirea misiunilor. Toate aceste elemente conduc la eliminarea factorului surpriză /surprindere din partea adversarului.

În principiu, acțiunea specială de intervenție presupune următoarele etape:

recunoașterea obiectivului;

izolarea obiectivului, concomitent sau nu, cu ocuparea unei poziții înaintate pentru a se asigura desfășurarea ulterioară a forțelor în vederea realizării dispozitivului de intervenție. Pot apare și situații în care concomitent cu aceste activități să se desfășoare negocieri;

blocarea obiectivului și recunoașterea nemijlocită și rapidă a acestuia fără a afecta ritmul acțiunii;

asaltul pe orizontală pe o direcție sau mai multe direcții;

asaltul vertical;

asaltul combinat;

asaltul planificat prin ocuparea și asigurarea succesivă a încăperilor, în mod deosebit izolarea punctelor critice din interiorul clădirilor ( subsol, acoperiș, etaj ).

Acțiunea specială de intervenție presupune atât acțiuni de luptă, cât și acțiuni adiacente asociate printr-o coordonare riguroasă. Comanda și controlul se regăsesc până la cele mai mici echipe de luptă și presupune exercitarea autorității și conduce de către comandantul acțiunii asupra forțelor din subordine pentru îndeplinirea misiunii. Aceste două procese, trebuie să fie continue, eficiente și decisive, constituind un sistem unitar de gestionare a informațiilor, controlului și comunicațiilor în îndeplinirea misiunii, de identificare și exploatare a tuturor factorilor ce pot influența acțiunea.

Mobilitatea și protecția conduc la realizarea libertății de manevră și la apărarea forțelor proprii și se realizează prin acțiuni de protecție active și pasive. Integrarea și coordonarea acestora cu acțiunile de cercetare, manevră, sprijinul de foc, celelalte măsuri de protecție, comanda și controlul conduc la sincronizarea efectelor produse în spațiul de acțiune, concomitent cu menținerea unei permanente puteri de intervenție.

Se impune luarea în considerare și a elementelor de infrastructură logistică, elemente de ordin cultural, religios, preferințe și apartenențe politice, nivelul educațional, apartenența infracțională. De cele mai multe ori, astfel de elemente devin mult mai importante decât factori ca: terenul, starea vremii, timpul, anotimpul, fapt ce impune configurarea unor modele acționale ale adversarului pe următoarele direcții:

determinarea capacităților și posibilităților de acțiune;

determinarea principiilor doctrinare;

elaborarea mai multor scenarii de negociere;

actualizarea unor modele acționale existente pe baza schimbului de experiență cu alte structuri similare, atât în ceea ce privește adversarul, cât și forțele proprii ( modul de acțiune, modul de intervenție, ripostă, dezamorsare a crizei etc );

decriptarea modului de organizare a acțiunii;

identificarea momentelor critice de acțiune potențială;

identificarea naturii acțiunii ( diversiune, teroristă, tulburarea ordinii publice, denigrarea factorului politic, economic, militar, social; escaladarea violenței, uciderea unor persoane ( personalități ); obținerea unor avantaje în schimbul eliberării ostaticilor.

Analiza acestor elemente de ordin particular impun antrenarea luptătorilor pe baza unor scenarii realiste independent sau în cooperare cu alte forțe.

În analiza zonelor ( obiectivelor ) probabile de acțiune trebuie să se aibă în vedere elementele de ordin geografic, social, politic, economic, cultural, religios, sportiv, elementele fizice ( mărimea și dispunerea obiectivelor, configurația rețelei stradale, vulnerabilități, accesibilități, resurse etc).

În raport cu situația concretă, procedeele de luptă, prin adecvarea lor la misiunile elementelor de dispozitiv, se delimitează în următoarele:

procedee de detensionare;

procedee de temporizare;

procedee de imobilizare;

procedee de neutralizare;

procedee de capturare;

procedee de anihilare;

combinarea acestora cu acțiuni de manipulare, subversiune, diversiune, psihologice.

Dispozitivul de intervenție.

Valoarea dispozitivului de acțiune este determinată de natura, gruparea, valoarea adversarului cât și de mărimea, configurația și amploarea obiectivului.

În principiu, dispozitivul de intervenții se compune din:

echipa de încercuire și blocare;

echipa de asalt;

echipa de sprijin;

echipa de siguranță.

Echipa de încercuire și blocare are misiunea de a încercui zona obiectivului, de a bloca străzile de acces spre și dinspre obiectiv pentru a interzice ieșirea elementelor infractoare care încearcă să se refugieze din obiectiv în timpul intervenției și de a nu permite accesul curioșilor, presei, în zona de acțiune a echipelor de intervenție.

Misiunea principală a echipei de asalt, constă în pătrunderea în forță în obiectiv prin diferite procedee tactice, ocuparea unor poziții-cheie, capturarea ( neutralizarea, nimicirea ) pozițiilor adversarului.

Echipa are misiunea de a interveni rapid pentru neutralizarea adversarului ajutate de echipele de sprijin.

Echipa de siguranță are misiunea de a asigura acțiunea celorlalte două elemente de dispozitiv fiind în măsură ca în orice moment să preia și să continue misiunile de asalt și sprijin.

Echipa de siguranță mai are și misiunea de a prelua eventualii arestați de la echipele de asalt și de a se constitui în echipe de urmărire și capturare a eventualilor infractori scăpați din încercuire.

Elementele de dispozitiv destinate pentru asalt se constituie pe echipe de verificare și de acoperire. Acestea din urmă asigură /acoperă deplasările, în scopul menținerii continuității asaltului, realizării surprinderii, punerii inamicului în incapacitatea de a riposta.

Atunci când clădirea este mai mare ( are încăperi/etaje mai multe ) ocuparea acestora se face prin acțiuni succesive ale forțelor de verificare și acoperire.

Luptătorii care sunt organizați în elementele de dispozitiv de sprijin pot asigura asaltul înaintea declanșării acestuia, simultan cu asaltul.

Acțiunea forțelor de intervenție este inevitabil influențată de unele elemente care o particularizează:

obiectivul este cunoscut ca urmare a misiunilor de supraveghere și cercetare;

se poate deține sau nu planul clădirii;

obiectivul se află într-un sector uniform;

obiectivul este particularizat ca unic;

natura adversarului;

existența sau nu a ostaticilor etc.

Asaltul pe orizontală cât și pe verticală ( de sus în jos sau de jos în sus ) trebuie să fie foarte violent, coordonat în cele mai mici detalii ca timp și spațiu, după o verificare preliminară a tuturor anexelor, ferestrelor, intrărilor, cu măsuri de siguranță pentru a evita înlăturarea dispozitivelor capcană și ulterior ocuparea obiectivului încăpere cu încăpere.

Asaltul pe verticală de sus în jos prezintă avantajele cele mai mari întrucât retragerea inamicului la parterul obiectivului îl determină să părăsească obiectivul, evitându-se astfel o confruntare cu forțele de intervenție.

Pentru asaltul pe orizontală prin intrările de parter se impune verificarea cu atenție a ușilor și ferestrelor în scopul neutralizării dispozitivelor capcană, iar dacă situația impune se pot deschide căi de pătrundere în obiectiv.

Asaltul poate fi însoțit de focul armamentului de sprijin ( lunetiști ) și chiar de folosirea unor explozivi sau substanțe chimice.

În situația în care nu se poate executa asaltul pe la ultimul etaj ( acoperiș ) prin desantare sau subsol prin accesul din alte clădiri care au legătură cu obiectivul sau prin sistemul de canalizare, la nivelul solului( parter ), ca urmare a unor capcane sau concentrării forțelor inamice în acel perimetru acesta se execută pe la etajele de mijloc făcându-se accesul pe clădirile învecinate dacă acesta este posibil.

Indiferent de procedeele de asalt întrebuințate trebuie respectate următoarele reguli:

precizarea foarte clară a misiunilor fiecărei echipe și în cadrul acesteia a fiecărui luptător;

verificarea și ocuparea fiecărei încăperi trebuie să fie rapidă, violentă sub șocul forței;

fiecare misiune, etapă/secvență trebuie coordonată în cele mai mici detalii;

aplicarea/schimbarea procedeelor de asalt se face având în vedere mărimea încăperii, necesarul de forțe, obstacolele întâlnite în interior etc;

aruncarea grenadelor ( dacă situația impune ) se face în așa fel încât să nu fie folosită de inamic împotriva forțelor proprii înainte de explozie.

Într-o clădire, coridoarele lungi cu uși de o parte și de alta, prezintă cele mai mari dezavantaje pentru echipele tactice care au misiuni de verificare, fapt ce impune aplicarea continuă a principiului apărării circulare.

Forma coridoarelor sub formă de „L”sau”T”, etc. și scările impun următoarele reguli :

folosirea frecventă a pozițiilor de tragere în picioare sau în genunchi;

acoperirea cu foc a intrărilor ce trebuie verificate;

acoperirea longitudinală cu foc a coridoarelor;

echipele și luptătorii se asigură succesiv și circular;

acoperirea cu foc a spațiilor ( unghiurilor ) „moarte”;

divizarea spațiului mort prin feliere cu luptători dispuși în binomuri;

menținerea permanentă a legăturii de vedere pentru a se realiza o comunicare non-verbală eficientă atunci când nu există suficiente sisteme de comunicații radio;

realizarea sprijinului reciproc cu foc și în toate direcțiile;

identificarea posibilităților ca în momentele critice să se întrerupă instalațiile de gaze, apă, curent electric;

în caz de incendiu se asigură echipamentul și instalațiile necesare de protecție și intervenție.

Apreciem că în astfel de acțiuni, succesul este determinat de antrenamente în condiții cât mai apropiate de realitate, pe baza unor scenarii bine fundamentate inclusiv prin introducerea de elemente tactice a acțiunilor speciale. Formarea unui puternic spirit de echipă garantează perfecționarea acțiunilor.

Este evident faptul că astfel de acțiuni din perspectiva configurării, generării și extinderii unei crize, chiar dacă sunt punctuale concentrate în spațiu și timp impun o anumită urgență în dezamorsare ca urmare a implicațiilor sociale și politice.

În cadrul elementelor de dispozitiv, menținerii legăturii și cooperării între acestea, comunicarea non-verbală devine în cele mai multe cazuri esențială. Este necesară astfel întrebuințarea unui sistem unitar de semnale specifice care să substituie comunicarea verbală, menținerea spiritului de echipă, imposibilitatea receptării mesajului de către adversari să fie clare, inconfundabile, esențiale, număr relativ redus, să nu fie improvizate, să fie făcute de regulă cu o singură mână ( în cealaltă ține arma ).

În acțiunile directe ( față în față ) cu adversarul, pentru al deruta acestea trebuie falsificate adecvat scopului propus.

În principiu codul de semnale trebuie să conțină următoarele:

comenzi ( atenție, stai, oprește, ascultă, liniște, asigură, culcat, fără zgomot etc. );

confirmări/infirmări ( da, nu, în regulă, am înțeles, repetați, asigurat etc.);

direcții ( înainte, înapoi, dreapta, stânga, sus, jos );

nominalizări ( înainte, acele, lunetist, ostatic, dispozitiv, asalt etc.);

natură, valoare, grupare a adversarului;

durata în timp etc.

Dezvoltarea acestui sistem de semnale se poate realiza prin aprofundarea cunoștințelor și în domeniul comunicării sonore, tactile și gestică, realizându-se în același timp atât comunicarea în rândul forțelor proprii cât și identificarea și anticiparea a acțiunilor și manifestărilor adversarului, specifice unui mediu stresant și tensionat.

K. Intervenția pentru urmărirea și capturarea evadaților, dezertorilor și a infractorilor periculoși înarmați.

În astfel de situații se desfășoară următoarele activități:

se constituie o grupă operativă de investigare și cercetare, cu misiunea de a efectua documentarea rapidă cu privire la locul probabil de ascundere, direcțiile de deplasare, gradul lor de periculozitate, date cu privire la identitate și semnalmentele celor în cauză;

în cazul sustragerii de armament se stabilește felul, cantitatea armamentului și muniție sustrase, elementele ce pot servi la identificarea autorilor;

se instruiește întregul efectiv al poliției, cât și celelalte persoane care pot semnala date cu privire la evenimentul produs, bunurile și persoanele căutate;

se execută controale și descinderi în locuințele urmăriților, rudelor și legăturilor acestuia, ori al altor elemente cunoscute ca fiind gazde de infractori, fără a se încălca dispozițiile Constituției și ale legilor aflate în vigoare;

se intensifică acțiunile, raziile, filtrele și patrulările în locurile pretabile în care infractorii își pot face apariția ( căi de acces, stații C.F.R. autogări, complexe turistice, cămine de nefamiliști, cartiere izolate sau locuințe de țigani etc);

se întărește dispozitivul de ordine cu cadre de la alte formațiuni sau de la posturile de poliție arondate, cadre și militari din trupele de jandarmi, cadre și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale atunci când există o situație prevăzută în planul de cooperare elaborat la nivelul județului , ori alte persoane ce pot fi atrase la astfel de acțiuni.

După stabilirea identității infractorilor implicați în eveniment, se instituie urmărirea acestora.

În cazul în care a fost stabilit locul în care se află persoanele căutate, se organizează acțiuni de capturare sau nimicire a acestora, în funcție de următoarele situații posibile:

a) Dacă infractorul se ascunde în teren acoperit ( păduri, stufăriș, culturi înalte ), se organizează cercetarea terenului, folosind forțe proprii, alte unități militare cu care se cooperează, precum și forțe ajutătoare.

Dispozitivul de cercetare și blocare va izola și bloca parțial sau total zona în care se va executa perierea.

Ca procedee de cercetare se pot folosi: cercetarea pe direcții paralele, cu blocarea zonei; cercetarea pe direcții de întâlnire cu blocarea parțială a zonei; cercetarea pe direcții convergente sau divergente fără blocarea zonei.

Forțele ajutătoare vor fi folosite în principal pentru întărirea dispozitivului de blocare și pentru constituirea rezervei. În dispozitivul de cercetare pot fi folosiți pădurari, vânători și personalul de pază înarmată care cunosc zonele de interes.

În cazul în care locul de ascundere este bine cunoscut, se adoptă dispozitivul de încercuire fără a se mai face cercetarea, în acest caz se folosesc numai forțe înarmate și bine instruite.

În cadrul echipei de capturare pe lângă echipele tactice special instruite în acest sens vor fi incluși și polițiști care cunosc zona cu o pregătire de specialitate temeinică, și care cunosc modul de acțiune al echipelor de intervenție la rândul lor aceștia fiind înarmați și buni trăgători.

Indiferent de forma acțiunii de luptă, la realizarea contactului nemijlocit cu infractorii, cel care conduce acțiunea somează prin voce sau mijloace tehnice, sa se predea conform regulilor legale.

Dacă se supun somației, se ordonă să se arunce armele, să înainteze spre dispozitiv cu mâinile la vedere și mergând cu spatele, după care vor fi imobilizați, percheziționați și escortați la sediul unității de poliție.

Dacă infractorii dețin ostatici și în urma ordinelor impuse pentru a se preda sau a negocierilor purtate acceptă predarea, acestora li se ordonă să se predea împreună cu armamentul deoarece există riscul ca armamentul să fie folosit de către ostatici împotriva infractorilor sau chiar a forțelor de ordine.

În situația în care infractorii nu se supun somației și încearcă să fugă, se organizează urmărirea acestora, care poate fi directă sau paralelă, cu manevrarea unor forțe care să intercepteze direcțiile de retragere ale infractorilor.

Dacă infractorii nu se supun somației și ripostează cu foc de armă, echipa tactică de intervenție va lua toate măsurile necesare pentru capturarea sau nimicirea infractorilor folosind armamentul numai în condițiile prevăzute de lege.

b) În situația în care infractorii se baricadează în încăperi .

În această situație și când aceștia opun rezistență înarmată la intervenția unității tactice, se organizează capturarea sau nimicirea lor, folosind următoarele procedee:

realizează încercuirea imobilului cu forțe proprii și ajutătoare. Încercuirea se realizează printr-un sistem de două cordoane, dintre care, unul pentru blocarea infractorilor în imobil, iar al doilea dispus într-o zonă mai îndepărtată, cu misiunea de a interzice intrarea oricăror persoane sau mijloace de transport în zona de acțiune;

constituirea unei echipe de pătrundere și capturare formată din luptători de intervenție înarmați și echipați cu materiale balistice, dispozitive pentru forțarea ușilor și ferestrelor, materiale chimice etc.

După caz, se va organiza evacuarea locatarilor din imobilele situate în zona de acțiune, și dirijate spre exteriorul perimetrului unde se acționează.

În situația în care comandantul acțiunii apreciază că dispune de forțe suficiente pentru capturarea infractorilor, ordonă echipelor tactice să intre în acțiune. În acest scop, infractorii vor fi somați să înceteze riposta și să iasă din încăpere ( somația poate fi făcută verbal sau prin mijloace tehnice, inclusiv prin telefon ).Dacă somația rămâne fără efect, echipele tactice procedează la pătrunderea în forță în imobil, folosind diferite metode, în funcție de situația concretă ( folosirea mijloacelor chimice, simularea pătrunderii prin mai multe direcții, desantarea pe acoperiș, accesul prin sistemul de canalizare spre obiectiv etc).

Când forțele la dispoziție nu sunt suficiente, nu au pregătirea necesară sau dotarea materială, comandantul acțiunii menține încercuirea și solicită sprijin altor forțe specializate și mai bine dotate.

În situația în care infractorii încearcă să iasă din încercuire, sa va folosi armamentul și mijloacele din dotare, cu respectarea strictă a regulilor stabilite prin lege.

După capturarea sau nimicirea infractorilor, se organizează cercetarea amănunțită a imobilului pentru descoperirea eventualilor suspecți, complici sau a altor materiale ce interesează poliția.

c) În situația unor infractori periculoși, înarmați, în locuri aglomerate.

comandantul unității de poliție constituie o echipă operativă din polițiști înarmați, în ținută civilă și care, pe cât posibil, să nu fie cunoscuți de către infractorii respectivi;

acolo unde există posibilitatea, din echipa operativă vor face parte și componenții echipelor de intervenții;

alertează polițiștii aflați în teren despre prezența în localitate a infractorilor respectivi, cu indicația de a nu se interveni direct pentru a nu se produce victime;

echipa operativă se deplasează la fața locului, procedează la identificarea din vedere a infractorilor și creează condițiile necesare pentru intervenție ( observarea și urmărirea discretă a infractorilor până devine posibilă intervenția, crearea unei legende pentru izolarea acestora, acțiunea directă și simultană asupra infractorilor, cu condiția să nu se pericliteze viața sau integritatea corporală a polițiștilor sau a altor persoane );

când infractorii sunt deosebiți de periculoși și înarmați se instituie și o echipă de rezervă constituită din luptători de intervenție care va acționa simultan cu echipa operativă pentru capturarea sau neutralizarea infractorilor.

d) În situația sechestrării de persoane ( luării de ostatici ).

Comandantul unității de poliție ia măsuri de încercuire a locului sau imobilului în care se află grupul respectiv, folosind forțele proprii și cele cu care cooperează. Prin încercuire, trebuie să se urmărească blocarea și menținerea infractorilor într-un loc care să facă posibilă intervenția în forță asupra lor.

Până la sosirea echipei tactice a SIAS care va acționa, comandantul acțiunii trebuie să încerce influențarea agresorilor, pe calea convingerii, să renunțe la acțiunea lor.

Chiar dacă eforturile de convingere nu dau rezultate, tratativele cu infractorii vor continua, folosindu-se diferite pretexte și legende, pentru a se câștiga timp și a se evita punerea în pericol a persoanelor sechestrate.

În situații favorabile și când agresorii nu se predau sau acționează asupra ostaticilor, se vor folosi toate mijloacele adecvate pentru salvarea persoanelor sechestrate și capturarea sau nimicirea infractorilor.

Comandantul poliției locale trebuie să fie în măsură să gestioneze asemenea situații de criză până la sosirea echipei tactice de intervenție și a negociatorilor profesioniști.

În concluzie – materialul de față a reliefat interdependența dintre activitatea poliției și în special a unităților speciale de intervenție pentru realizarea atribuțiilor legale ce le are pe această linie, cu preocuparea de respectare a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

În statul de drept există o barieră clară, care nu poate fi trecută nici de poliție, nici de cetățean – bariera legii – încălcarea acestei bariere poate produce ca efecte – comiterea unei infracțiuni din partea cetățeanului sau a unui abuz din partea polițistului.

8. Mijloace de protecție și intervenție.

A. Mijloacele de protecție individuală.

Scutul de protecție transparent.

Este folosit pe timpul îndeplinirii misiunilor, în scopul apărării împotriva loviturilor cu obiecte contondente și a șocurilor mecanice.

Casca de protecție cu vizor.

Este folosită pe timpul îndeplinirii misiunilor în scopul protejării capului împotriva loviturilor și a șocurilor mecanice.

Casca antiglonț cu vizor este destinată protecției capului, feței și cefei luptătorului împotriva gloanțelor trase cu armamentul, schijelor de grenade și loviturilor directe. Asigură un nivel de protecție sporit.

Complet apărători de protecție.

Este compus din trei subansambluri:

apărătoare pentru protecția antebrațului;

apărătoare pentru protecția piciorului;

apărătoare pentru protecția cavității toracice.

Completul este destinat pentru protecția împotriva loviturilor cu obiecte contondente, care pot provoca leziuni sau contuzii.

Vesta antiglonț.

Este destinată pentru protecția luptătorilor ce execută misiuni cu grad mare de risc. Asigură protecția balistică a părții superioare a corpului și protecție la înjunghiere.

Masca contra gazelor.

Este destinată pentru protecția feței, ochilor și căile respiratorii împotriva acțiunii vătămătoare a substanțelor cu acțiune iritant-lacrimogenă, sub formă de vapori, aerosoli sau picături.

9. Mijloace de intervenție.

Arma lansator calibru 38 mm .

Este destinată pentru tragerea cartușelor de 38 mm. Cu efecte speciale ( iritant-lacrimogene, fumigene-lacrimogene ) împotriva elementelor agresive în vederea imobilizării și capturării acestora.

Adaptorul la pistolul mitralieră pentru aruncarea grenadelor de mână iritant- lacrimogene.

Este destinat pentru lansarea grenadelor de mână iritant- lacrimogene le distanța de 50-100 m.

Bastonul de cauciuc.

Este destinat pentru a fi folosit pe timpul misiunilor specifice de combatere a dezordinii publice și neutralizarea elementelor agresiv infractoare fără a le produce vătămări corporale grave sau a le pune viața în pericol.

Cătușele.

Sunt destinate pentru a fi folosite în scopul imobilizării unor infractori sau agresori ce urmează a fi reținuți fără a le provoca vătămări corporale grave sau a le pune viața în pericol.

Arma cal. 12 ga.

Se poate folosi cu muniție letală sau neletală (cartușe cu o bilă de cauciuc sau cu 15 bile de cauciuc). Atenție: muniția cu bile de cauciuc nu se folosește la distanțe foarte mici sau în direcția capului deoarece poate provoca vătămări foarte grave sau chiar moartea.

10.Mijloace de intervenție cu substanțe iritant-lacrimogene.

Cartușe de 12 mm . Cu efect iritant-lacrimogen.

Se folosesc pentru tragerea cu arma de vânătoare calibru 12 și sunt destinate evacuării din încăperi a unor grupuri de agresori fără a le provoca vătămări corporale.

Proiectilul pătrunde prin două rânduri de geamuri și eliberează concomitent prin spargere o substanță iritant-lacrimogenă.

Cartușul 38 mm . Cu efect iritant-lacrimogen sau fumigen-lacrimogen.

Este destinat reducerii capacității de acțiune a elementelor turbulente pentru o mai ușoară imobilizare și capturare. Este folosit prin tragerea cu arma lansator 38 mm.

Grenada de mână cu efect iritant-lacrimogen ( cu corp de cauciuc sau de tablă ).

Este destinată folosirii în spații deschise, lovindu-se la o distanță de minim 10 m, de persoanele agresive asigurând o ripostă agresivă a forțelor de ordine și un efect psihologic.

Pulverizatorul de mână cu substanță iritant-lacrimogenă.

Este destinat protecției polițiștilor pe timpul îndeplinirii misiunii de combatere a dezordinii publice și neutralizarea elementelor agresive, fără a provoca vătămări corporale grave sau a pune viața în pericol.

Pulverizatorul de capacitate mărită cu substanță iritant-lacrimogenă.

Este utilizat în scopul dispersării grupurilor turbulente și evacuării acestora din încăperi sau ascunzători, fără a le provoca vătămări corporale.

11. Măsuri de protecție pe timpul întrebuințării mijloacelor de intervenție cu substanță iritant-lacrimogene.

– instruirea prealabilă a luptătorilor privind simptomologia mijloacelor de protecție și acordarea primului ajutor;

– verificarea dotării cu mijloacele de protecție și intervenție ;

– asigurarea măsurilor de prim ajutor și a mijloacelor de evacuare medicală;

-evitarea întrebuințării mijloacelor de intervenție cu substanțe iritant lacrimogene în spații ventilate, în spații în care se pot produce incendii, explozii, împotriva persoanelor pașnice, copiilor sau bătrânilor;

Efectele iritative sunt prezentate de :

durerea instantanee la nivelul globilor oculari;

lăcrimarea abundentă;

spasme oculare;

fenomene oculare inflamatorii oculare și fotofobie;

senzația de arsură a gurii și nasului;

durere toracică și greutate respiratorie;

senzații de amețeală și vomă;

comă .

Protecția este asigurată de :

întrebuințarea măștii contra gazelor;

scoaterea celui afectat din mediul contaminat;

spălarea feței și a tegumentelor cu apă și săpun;

aplicarea preparatului decontaminat pentru mucoase, plăgi și arsuri;

spălarea mucoaselor cu soluție apoasă 5% Bicarbonat de sodiu sau cu soluție de acid boric- 0;496 g; borat de sodiu – 1,146 g; apă – 100 ml, urmat de aplicarea unui colier oftalmic cu clorhidrat de lidocaină – 3 g, clorhidrat de efedrină – 0,25 g; solvent pentru soluție oftalmică – 100 g.

administrarea de analgezice – antiinflamatorii ( acid acetilsalicilic, algocalmin );

administrarea, după caz de, de antitensive.

În cazul unor iritații intense care nu cedează după acordarea primului ajutor și/sau se înregistrează tulburări respiratorii se face evacuarea la spital pentru tratament și observație medicală minim 72 ore.