Tablou de iarnă. [305749]

ARGUMENTUL LUCRĂRII

1.MOTIVAȚIA LUCRĂRII

Povestirea este o metodă cu o frecvență de utilizare crescută în mediul preșcolar. Fiind o [anonimizat]-o formă impresionistă. [anonimizat], indiferent de aria problematicilor abordate.

Eficiența utilizării acestei metode depinde de:

– gradul de accesibilizare a limbajului utilizat;

– adaptabilitatea conținuturilor prezentate la nivelul de înțelegere a copilului preșcolar;

– resursele emoționale pe care le stimulează ambele părți, a educatoarei care transmite un mesaj afectiv atitudinal dar și a copilului, care urmează să fie impresionat la receptarea acestui mesaj;

– imagistica și combinatorica ideatică pe care o declanșează în mintea ascultătorului.

Deși prin natura ei povestirea este o [anonimizat], profundă a preșcolarului în activitățile organizate prin însuși modul de stabilire a [anonimizat].

Alegerea temei ,,Povestirea ca metodă de învățământ în ciclul preșcolar” are la bază anumite considerente și anume că prin această metodă se dezvoltă capacitatea de comunicare a copilului, [anonimizat].

[anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]; fac cunoștință cu întâmplări semnificative din viața unor personaje.

[anonimizat] A.L.A., liber alese și continuând cu activitățile pe domenii experențiale A.D.E. etc.

O primă problemă cu care ne confruntăm mai ales la grupa mică este aceea de a-i face pe copii să povestească și să dialogheze între ei. Cu ajutorul povestirii ca metodă am realizat apropierea copiilor de cele mai variate aspecte de viață și domenii de activitate și-i informez asupra unor fapte și evenimente ce nu pot fi cunoscute prin experiența lor proprie.

[anonimizat], li se trezesc copiilor emoții și li se orientează atenția spre cele comunicate. Povestirea devine un instrument în mâna educatoarei, o sursă de imagini mentale ale copiilor în proces de formare și este folosită frecvent în anumite momente ale altor tipuri de activități:

– la începutul activităților comune (de A.D.E- [anonimizat], cunoașterea mediului);

– [anonimizat], fapte (observare, lectură după imagini);

– [anonimizat] a fixa și generaliza cunoștințele respective.

Deși prin natura ei povestirea este o [anonimizat]- [anonimizat] a preșcolarilor în activitățile organizate, prin însuși modul de stabilire a relației intersubiective educator- copil.

2.IMPORTANȚA METODEI POVESTIRII ÎN ACTIVITATEA INSTRUCTIV- EDUCATIVĂ DIN GRĂDINIȚĂ.

În grădinița de copii povestirea este folosită ca metodă de expunere și comunicare de cunoștințe, cât și ca formă de activitate destinată cunoașterii mediului și dezvoltării vorbirii preșcolarilor. Cu ajutorul povestirii, ca metodă, educatoarea realizează apropierea copiilor de cele mai variate aspecte de viață și domenii de activitate și-i informează asupra unor fapte și evenimente ce nu pot fi cunoscute prin experiența lor proprie. În același timp, prin cuvântul viu, li se trezesc copiilor emoții și li se orientează atenția spre cele comunicate.

Povestirile și basmele pe care le adresăm copiilor, prin conținutul lor sunt pline de învățăminte. Ele scot în evidență calitățile eroilor pozitivi (fie ei animale personificate sau oameni) și influențează pe această cale formarea personalității copiilor, purtarea și atitudinea lor în diverse situații, precum și limbajul.

Din povești ca ,,Șorțulețul”, „Ce-a uitat Fănuca să spună” copiii desprind cu ușurință necesitatea unei bune deprinderi igienice și de comportare civilizată și își formează astfel convingerea că trebuie să le respecte. În măsura în care educatoarea expune povestea într-o formă cât mai corectă din punct de vedere stilistic și gramatical, pătrund cu ușurință în limbajul copiilor forme de exprimare specifice, atât ale limbajului literar cât și ale celui popular. Prin povești ca: ,,La cireșe”, „La scăldat”; „Pupăza din tei” se favorizează însușirea fără dificultate a unor forme stilistice, expresii poetice.

Odată cu acestea se fac cunoscute și sunt asimilate de către copii, diverse forme flexionare ale cuvintelor. Ceva mai mult acultând povestiri, copiii sesizează mijloacele verbale folosite de educatoare, dar și memorează cuvintele cu care încep și se încheie basmele („A fost odată ca niciodată….”, „Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa”). Astfel limba literară și cea populară, cu mijloace stilistice proprii intră în limbajul curent al copiilor.

Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizați cu structura limbii române, cu bogăția formelor sale gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbajului, ceea ce constribuie la dezvoltarea vorbirii și a gândirii lor. De asemenea copiii pot fi convinși de necesitatea de a asculta cunoscând consecințele neascultării așa cum reies din povestirile: „Scufița Roșie”, „Capra cu trei iezi”, etc; pot învăța să dezaprobe viclenia, lăcomia, zgârcenia și minciuna înfățișate în ,,Găinușa cea moțată”; „Coliba iepurașului”; „Ursul păcălit de vulpe”; „Punguța cu doi bani”.

Prin intermediul altor povești cum sunt: ,,Iepurele și ariciul” sau ,,Ridichea uriașă”, copiii au prilejul să aprecieze frumusețea prieteniei, a ajutorului reciproc și a vieții în colectiv. Dragostea nemărginită și grija părinților față de copii, bunătatea și sacrificiul lor, ajutorul și dragostea dintre soră și frate sunt întotdeauna bune, puternice și îndrăznețe, în care binele și dreptatea triumfă.

Atitudinea copiilor față de conținutul fantastic al basmelor nu rămâne aceeași pe parcursul perioadei școlare. Preșcolarii de vârstă mică acceptă fără discernământ critic conținutul basmului, ca și când acesta ar corespunde realității („scaunul și masa dansează”, „urșii vorbesc”, etc.). Cunoștințele lor sărace despre realitate nu le permit o separare precisă a imginilor fanteziei de realitate.

De asemenea spiritul critic al gândirii le este foarte slab dezvoltat. Atitudinea critică față de conținutul fantastic al basmelor începe să se manifeste abia la 5-7 ani, când copilul face o distincție între fictiv și real. Cu toate acestea, datele experimentelor arată că preșcolarii rețin și redau mai ușor faptele cunoscute, situațiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi asociat cu experiența proprie. Chiar și atunci când reproduc un basm plăsmuirile copiilor deviază în direcția experienței lor de viață.

La vârsta amintită imaginația copiilor suferă modificări calitative, în strânsă corelație cu schimbările psihofiziologice ce au loc. Se dezvoltă intens funcția analitică a scoarței cerebrale, se perfecționează funcția reglatoare a limbajului și crește rolul inhibiției condiționate. Gândirea copilului devine mai abstractă ceea ce dă posibilitatea lărgirii câmpului de acțiune a imaginației, creșterii gradului său de creativitate. Cunoștințele copilului devin mai precise și mai sistematice. Toate aceste schimbări creează noi posibilități de transformare a reprezentărilor, la ceasta contribuind și povestirile.

În concluzie metoda povestirii dar și povestirea ca activitate organizată contribuie prin valoarea lor cognitivă, etică și estetică și exercită o puternică înrâurire asupra întregii personalități a copiilor. Aceștia își exersează vorbirea dar își formează și deprinderea de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităților de exprimare corectă, coerentă și expresivă.

CAPITOLUL1.POVESTIREA CA METODĂ DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN CICLUL PREȘCOLAR

1. 1.DEFINIȚIA POVESTIRII ȘI APARTENENȚA SA LA GENUL EPIC

Povestirea are în limba română două accepțiuni: ca modalitate de existență a genului epic, ca semn distinctiv al acestuia și în acest caz se confundă cu narațiunea (a nara = a povesti), ca specie literară a genului epic, o narațiune subiectivizată, o relatare a povestitorului, implicat ca narator sau personaj al întâmplării, care narează un singur fapt etic, exemplar.

Povestitorul face, de regulă apel la ascultători virtuali, ca și cum ar fi de față, de aici apărând o anumită insistență, o implicare, o participare intensă a naratorului, care simte nevoia de a relata. În alte literaturi, povestirea nu este considerată o specie aparte confundându-se cu nuvela. În limba engleză nu există o distincție terminologică între specii, formula short story incluzând-o și pe cea de poveste.

Particularitățile povestirii sunt următoarele: oralitatea, motivată prin faptul că naratorul trebuie să întrețină trează curiozitatea și atenția ascultătorului; ceremonialul, prin care dialogul este susținut de un sistem de convenții, echivalent cu însăși arta de a povesti (intrarea în scenă a povestitorului, motivarea împrejurărilor care declanșează acțiunea, pauzele narative, ieșirea din scenă a povestitorului); atmosfera prin care povestitorul creează o stare de așteptare, de tensiune, de vrajă, cultivând o tactică care urmărește asigurarea interesului ascultătorului.

Timpul evocat este unul trecut, îndepărtat și uneori, nedeterminat; de aceea povestitorul prezintă întâmplările într-un mod viu, colorat, pentru a facilita reprezentarea acestora de către ascultători. Aspectul atemporal, mitic, specific povestirii oferă un caracter general întâmplării, făcând de multe ori, dintr-o situație individuală o experiență a cunoașterii de sine.

În povestire apare fascinația altei experiențe, a altei lumi care devine interesantă prin necunoașterea sa. Spațiul are valoare simbolică, este un spațiu ce aparține anistoriei, în care povestitorul și ascultătorul se simt ocrotiți. Tonul povestirii este de fiecare dată, nostalgic, reflexiv. Fiind cea mai veche specie cultă, povestirea își are originea în folclor din care a împrumutat culoarea, nostalgia pentru trecut, forța imaginativă, umorul.

1. 2. ECHIVALAREA POVESTIRII CU NARAȚIUNEA

Narațiunea care poate lua forma povestirii sau a basmului, este o metodă de mare succes, deoarece ea răspunde unei înclinații firești și puternic resimțită la copii, aceea spre imaginar, miraculos, fantastic și istorisire. Cu ajutorul povestirii copiii pătrund cu ușurință în lumea basmelor și fabulelor, gustă farmecul legendelor, miturilor, trăiesc episoade sau fapte istorice petrecute de mult, iau cunoștință de întâmplări spectaculoase și de mare semnificație din viața unor personaje sau eroi.

Prin materialul faptic și logica ei de desfășurare, prin simplitatea și claritatea ideilor exprimate, povestirea reprezintă un excelent exercițiu care conduce spre îsușirea unei mari bogății de reprezentări vii și clare, care incită la subtile analize și comparații, înlesnește înțelegerea lucrurilor și desprinderea esențialului și a unor învățăminte. O povestire atractivă, redată cu modestie și talent este întotdeauna urmărită cu încordare și participare afectivă intensă, oferind un bun prilej copiilor să descopere ceea ce este bine și rău, frumos și urât, admirabil și respingător, noblețe și josnicie în conduita unor personaje, unele îndrăgite, altele detestate de aceștia.

Caracterul nuanțat și emoțional al exprimării celui care povestește, participarea sa directă și afectivă la conținutul povestirii, trezesc un registru larg de trăiri emotive ,,răscolitoare” în sufletul copiilor, de la cele de iubire, de compătimire sau de bucurie până la cele de ură, de indignare și durere, fapt care explică valoarea educativă deosebită a acestei metode.

Cu atât mai mult povestirea poate să devină și mai activizantă, și mai influentă atunci când se asociază un material ilustrativ și sugestiv (desene, imagini, proiecții de diapozitive sau diafilme, înregistrări sonore, desene animate, filme). Când educatoarea știe să întrerupă firul acțiunii la momentul potrivit pentru a plasa o explicație, a caracteriza un personaj, a face comparații, ori pentru a-și mărturisi impresii, povestirea va avea o rezonanță și mai puternică în mintea și inima copiilor.

Importantă este și activitatea de repovestire. Aceasta întreține dorința copilului de a se afirma, de a fi în centrul atenției, de a-și manifesta capacitatea creativă, motiv pentru care este bine ca el să fie încurajat și antrenat să povestească independent. ,,Foarte îndrăgită de copii, narațiunea îndeplinește și rolul de integrare socială, de reglementare morală a comportamentului, de călăuză pe calea descoperirii relațiilor interumane”¹.

¹Voiculescu , Pedagogie Preșcolară, Editura Aramis, București, (2001).

1. 3. BASMUL SINONIM CU POVESTIREA

Basmul definește o specie a epicii populare (de regulă în proză) și culte, cu răspândire mondială, în care se narează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare (feți- frumoși, zâne, animale năzdrăvane, etc); aflate în luptă cu forțe nefaste ale naturii sau ale societății, simbolizate prin balauri, zmei, vrăjitoare etc; pe care ajung a le birui în cele din urmă.

,,Numele speciei, provenind din vechiul slav ,,basni”, (cu sensul de scornire, născocire) îi subliniază caracterul de ficțiune, basmul fiind o oglindire în orice caz a vieții în moduri fabuloase”². Termenii basm și poveste sunt considerați, în general sinonimi, cel de-al doilea fiind mai frecvent în limbajul popular. De asemenea numeroși autori de basme le numesc povești. De exemplu, Ion Creangă și-a intitulat basmul ,, Povestea lui Harap- Alb”.

Totuși unii cercetători disting basmul de poveste, considerând că acesta din urmă este o narațiune mai liberă de clișee tipice basmului, cu adaptări locale mai pregnante și cu mai puține elemente fantastice.Unii autori găsesc deosebiri între povești și basme: ,,Între povești și basme există o deosebire pregnantă. În basme domină fantasticul atât în cadrul în care se desfășoară acțiunea, cât și în prezentarea personajelor care fie au calități hiperbolizate, supraomenești, fie că sunt ființe cu înfățișări și însușiri supranaturale sau obiecte care au însușiri neobișnuite.

Poveștile constituie o categorie deosebită. Atât cadrul, cât și subiectele, precum și personajele sunt mult mai apropiate de realitatea vieții, de toate zilele, fantasticul ocupând un loc secundar și uneori fiind chiar înlocuit cu elementele care-și au originea în superstițiile popoarelor”³.

Povestea se distanțează ușor de basm printr-o acțiune mai puternic ancorată în realitate, prin dimensiuni mai reduse și prin faptul că majoritatea poveștilor sunt consacrate lumii animalelor, surprinzând modul de existență al acestora . Consultând DEX-ul, aflăm că basm este o narațiune (populară) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizează forțele binelui și ale răului în lupta pentru și împotriva fericirii omului.

Socotind termenul de poveste sinonim cu basm, același dicționar arată că povestea este o specie a epicii (populare) în proză în care se relatează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare în lupta cu alte personaje și în care triumfă binele.

______________

²George Călinescu, Estetica Basmului, Editura pentru Literatură, București, (1965), p.5.

³ Literatura pentru copii, Editura Didactică și Pedagogică, București, (1970), p.3.

Aceeași relație de sinonomie între cei doi termeni este subliniată și de un alt dicționar, în care pentru poveste se face trimitere la basm: ,,poveste”, (,,Dicționar de termeni literari”, București, Editura Academiei 1976, p.351)4. Că nu există totuși deosebiri între povești și basme ne dovedesc chiar unii creatori de basme care denumesc basmele povești. Astfel, Ion Creangă denumește cunoscutul său basm ,,Povestea lui Harap-Alb” deși acțiunea cât și personajele aparțin fantasticului.

În egală măsură și marii creatori de basme din literatura universală își intitulează operele povești: ,,Poveștile lui Charles Perrault”, ,,Poveștile Fraților Grimm” sau ,,Poveștile lui Hans Cristian Andersen”.

Consider că tratarea lor separată nu se justifică, mai ales că în alte scrieri deosebirea nu există : ,,evident, poveștile preferate, ascultate acasă și la grădiniță sunt basmele, poveștile prin excelență transmise oral din vremi imemoriale și purtând cu ele, pe coordonate ale fantasticului, o înțelepciune populară străveche”5.

1. 4. ALTE TIPURI ȘI SPECII ALE GENULUI EPIC ABORDABILE LA GRĂDINIȚĂ

-SCHIȚA

Schița este o specie a genului epic în proză, de dimensiuni reduse care înfățișează un (singur) episod caracteristic din viața unuia sau a mai multor personaje. Povestirile și schițele despre viețuitoare sunt modalități extrem de importante în realizarea unor obiective instructiv- educative la nivel preșcolar.

Deosebit de apreciate de copii sunt povestirile lui Emil Gârleanu din volumul ,,Din lumea celor care nu cuvântă”. Ele constituie un mijloc de cunoaștere a unor aspecte ale vieții animalelor, păsărilor, insectelor și chiar a plantelor redate într-o formă literară accesibilă. Lectura acestor schițe le trezește copiilor dorința de a observa mai atent viața din natură și mărește interesul de cunoaștere a viețuitoarelor contribuind la dezvoltarea spiritului de observație.

4Dicționar de termeni literari,Editura Academiei, București, (1976), p. 351.

5Bianca Bratu Prescolarul și Literatura (Studiu și Antologie), Editura Didactică și Pedagogică, București, (1977), p. 29.

Schița ,,Gândăcelul” subliniază încrederea în forțele proprii. Antiteza dintre realitate, gândăcelul fără prea mari puteri și visul sau aspirația sa, ajungerea la soare, constituie un bun exemplu pentru copii. O altă descriere cu mesaj important este ,,Căprioara” care ilustrează puterea dragostei materne, duse până la sacrificiul suprem. Scriitorul este plin de compasiune pentru destinul tragic al gingașei viețuitoare, acest lucru fiind transmis și copiilor.

Alături de cunoștințele despre viața căprioarelor scrierea prezintă într-o atmosferă tulburătoare, cel mai nobil sentiment uman: ,,dragostea de mamă dusă până la sacrificiul suprem”. Scrise în mișcătoare duioșie schițele ,,Bunicul” și ,,Bunica” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, evocă în viziunea realismului clasic, relațiile pline de afecțiune dintre bunici și nepoți, sufletul infantil stăpânit de curiozitate și întrebări.

Cu un fin simț al observației, al analizei psihologice și al comentariului sunt prezentate clipele de adevărată fericire ale bunicului și ale nepoților săi. Delavrancea observă sufletul spontan al copiilor, al căror joc culminează cu cearta acestora când ,,s-au făcut stăpâni pe obrajii bunicului împărțindu-i în două”. La barbă se încurcară, dar bunicul îi împăcă zicându-le s-o împartă frățește și pe aceasta. Bătrânul e plin de înțelepciune față de gesturile copiilor deși îl trec lacrimile când e tras de barbă și mustață.

,,Vizita” și ,,Domnul Goe” sunt schițe prin care autorul, Ion Luca Caragiale critică răsfățul abuziv care face din copii un fel de mici tirani ai părinților. Aceștia își merită soarta deoarece le cultivă obrăznicia și orgoliul. Ținta râsului nu e atât copilul, ci copilul ca rezultat al educației primite în familie, deci părinții, adulții sunt urmăriți de autor.

În ,,Vizita” autorul nu-și exprimă părerile despre mamă și copil. El povestește și transmite dialogurile într-un mod parcă naiv, căci spune exact invers decât constată cititorul că mama are păreri sănătoase despre educație, că micul Ionel este un copil foarte drăguț ,,de vreo opt anișori”, îl numește cu o singură excepție, ,,maiorul”, ca și cum ar participa convins la joaca lui.

Caragiale este ironic sugerând cu haz anumite lucruri sau chiar rostind cu umor exact invers decât ceea ce gândești. Ca și ,,Ionel” din ,,Vizita”, D-l Goe e un puișor scuipat să nu se deoache, sărutat dulce, elogiat. El stârnește o permanentă agitație în jurul său. Goe și Ionel sunt întruchiparea proastei creșteri și desconsiderării jignitoare a oamenilor. Copiii pot învăța din poveștile lor să le condamne atitudinea.

-NUVELA

Nuvela este o narațiune în proză, de obicei cu un singur fir epic și cu un conflict unic; personajele nu sunt numeroase fiind caracterizate succint, în funcție de contribuția lor la închegarea acțiunii. Dacă la origine, nuvela se confundă cu povestirea, din secolul al șaptisprezecelea, cele două specii pot fi mai sigur delimitate. În literatura franceză, nouvell va desemna nuvela și conte, povestirea. În literatura engleză, nuvela este cuprinsă în același termen de short story (povestire scurtă).

Începând cu secolul al optisprezecelea și apoi în romantism, deosebirea e destul de clară. În nuvelă naratorul poate lipsi, în povestire acesta este implicat direct; în nuvelă, mărcile oralității și subiectivității sunt reduse sau absente, pentru că ea e mai obiectivă; în nuvelă predomină realismul, istoricul, biograficul, în povestire, elementele mitice sunt mai numeroase.

Personajul principal are un caracter puternic, este caracterizat complex, din mai multe perspective și prin numeroase modalități, naratorul vrând să creeze iluzia autenticității și a detașării de evenimente. La grădiniță poate fi abordată nuvela istorică unde majoritatea faptelor prezentate se caracterizează prin veridicitate, fiind atestate de documentele vremii evocate. Scriitorul se inspiră din cronici, letopisețe, documente de epocă, pe lângă acestea, punând și amănunte inventate de el, personaje noi, conflicte, relații. În felul acesta faptul istoric este învăluit într-o atmosferă credibilă, autentică și atractivă pentru cititor.

-LEGENDA

O altă specie a genului epic deosebit de apreciată de preșcolari este legenda, o povestire de dimensiuni reduse, care utilizând evenimente miraculoase sau fantastice, tinde să dea o explicație genetică și în general cauzală a unor fenomene, întâmplări, caracteristici ale plantelor, animalelor, omului.

Creații literar-artistice, aflate după părerea unor specialiști, la interferența dintre basm și mit, legendele conțin elemente care le apropie dar le și depărtează în același timp de basm și mit. Legendele dezvoltă o problematică majoră: elemente de viață social economică privite din perspectiva miraculosului, de civilizație a omului într-o etapă sau alta a istoriei, forme ale culturii, credințe și virtuți general- umane (dragostea pentru pământul străbun, eroismul, lupta împotriva forțelor răului, dragostea, prietenia, înțelegerea între oameni).

Legendele etiologice, în care miezul de adevăr este întâlnit în haina miticului și care explică originea unor animale, plante sau păsări sunt foarte atractive pentru copiii preșcolari. ,,Legenda Florii-Soarelui” de Călin Gruia se apropie de basm pentru a explica originea și trăsăturile plantei, încercând să răspundă și la întrebarea: ,,De ce nu se întâlnește Soarele cu Luna?”.

Legendele istorice relevă, în formă concisă și sobră, faptele oștenilor și domnitorilor români care au pătruns în conștiința și tradiția poporului ca simboluri ale demnității naționale: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu, etc. Personajele se află la interferența dintre realitate și mit, toate dau dovadă de credință, inteligență și vitejie. Patriotismul lor este însușit de copiii care se identifică și își doresc să semene cu acești eroi.

Legenda populară ,,Condeiele lui Vodă” înfățișează un fapt istoric semnificativ: politica de prietenie a lui Mircea cel Bătrân cu țările vecine, Lehia și pregătirea țăranilor pentru apărarea țării de dușmani. Legendele geografice, izvor de cunoaștere și educație explică originea unor denumiri geografice, oferind copiilor bogate informații toponimice, meteorologice, etnografice, exemple de patriotism: ,,Babele”, ,,Povestea Vrancei”.

Lectura legendelor îmbogățește fondul cognitiv și afectiv al copilului de vârstă școlară mică. Analiza atentă a structurii legendelor și personajelor supradimensionate îi ajută pe copii să descifreze mesajul estetic, fondul real al operei, concizia și simplitatea dar și expresivitatea limbii și stilului, le dezvoltă capacități intelectuale și verbale, trăsături de voință și de caracter. Putem aminti legende ca: ,,Povestea Vrancei”, ,,Legenda Albinei”, ,,Legenda Privighetoarei” .

-SNOAVA

Snoava denumește o specie a literaturii populare, cu multiple și străvechi infiltrații în cea cultă, constând într-o scurtă narațiune cu intenții umoristico-satirice în care elementele realiste sunt împinse câteodată până la limita verosimilului fără însă a trece, decât rareori în fantastic. Snoavele au un caracter satiric demonstrativ și moralizator. Ele vizează nu oamenii ca personaje, ci aspecte ale caracterului acestora, slăbiciuni și defecte.

Cele mai cunoscute snoave românești îl au ca pricipal presonaj, pe Păcală care întruchipează istețimea ca trăsătură proprie românilor. ,,Așezate potrivit conținutului tematic, ele pot alcătui un manual sistematic de morală populară în care corectivele sunt aduse cu biciul râsului și al ridicolului de care sunt acoperiți leneșii, mincinoșii, bețivii, lacomii, hrăpăreții, lingușitorii”6.

În snoavele populare Păcală, simbolul eroului iscusit face cuplu cu Tândală. Copiii se identifică cu acest personaj care dovedește istețime, spirit inventiv și justițiar care prin inteligență și curaj poate învinge chiar și pe Draci, care nu mai apar ca personaje malefice de temut ci mult mai ușor de învins. Dacă pe leneși, proști, lacomi, și răi Păcală se răzbună pedepsindu-i aspru, pe ceilalți, necăjiții satului îi ajută cu generozitate și voioșie.

1. 5. PROCESE PSIHICE PE CARE LE DEZVOLTĂ POVESTIREA

-Gândirea logică, memoria voluntară, imaginația, limbajul, atenția, creativitatea.

În cadrul ascultării unei povestiri este antrenată întreaga activitate psihică a copilului. El iese din pasivitate, urmărește cu atenție cele povestite, memorează, compară și analizează materialul furnizat, face unele legături de cauzalitate, stabilește anumite relații între fapte și personaje. Astfel gândirea copilului este viu stimulată și face posibilă înțelegerea semnificației faptelor eroilor. Ca activitate specifică învățământului preșcolar, povestirea dezvoltă următoarele procese psihice:

– Gândirea logică – datorită descoperirii succesiunii logice a evenimentelor din povestire, respectarea succesiunii logice a ideilor, creearea unui sfârșit logic întâmplării pe care copilul o povestește.

– Memoria voluntară prin fixarea desfășurării evenimentelor și prin redarea în succesiunea lor logică cu ajutorul educatoarei și al mijloacelor didactice utilizate.

– Imaginația prin crearea unor imagini noi în baza prelucrării reprezentărilor și a experienței cognitive anterioare.

– Limbajul – ca mijloc fundamental de comunicare. Limbajul și gândirea se interacționează, se constituie ca unitate între comunicațional (transmitere de informații) și cognitiv. Gândirea se dezvoltă având ca suport limbajul, iar nivelul de dezvoltare al limbajului reflectă nivelul de dezvoltare al gândirii.

________________

6 Corneliu Bărbulescu, Catalogul poveștilor populare românești,Revista de folclor, București, (1960), nr. 1-2, p.61.

Prin povestirile spuse de educatoare pătrund în limbajul copilului forme de exprimare atât ale limbii familiale sau populare cât și ale celei literare. Copilul își poate însuși astfel expresii poetice, epitete artistice, formule stereotipe specifice stilului poveștilor și o dată cu acestea diverse forme flexionare sau grupări sintactice.

– Atenția – prin memorarea numelor personajelor, a unor elemente ce apar în povești, fragmente ale povestirii, reținerea succesiunii evenimentelor, a unor expresii sau versuri reprezentative și trăsături comportamentale ale personajelor.

– Creativitatea – termenul de creativitate își are originea în cuvântul latin „creare”, care înseamnă ,,a zămisli”, ,,a făuri”, ,,a crea”, ,,a naște”. Însăși etimologia cuvântului ne demonstrează că termenul de creativitate definește un act dinamic, un proces care se dezvoltă, se desăvârșește și își cuprinde atât originea, cât și scopul.

Psihologii susțin în general că a fi creativ înseamnă a crea ceva nou, original și adecvat realității. A crea înseamnă a face să existe, a aduce la viață, a cauza, a genera, a produce. Creativ este cel care se caracterizează prin originalitate, expresivitate și este imaginativ, generativ, deschizător de drumuri, inventiv, inovativ.

Ascultând povești, povestiri, basme, preșcolarul reconstruiește mental principalele momente ale narațiunii: le inversează, le omite, le amplifică sau pur și simplu inventează altele noi. Creativitatea preșcolarului este o creativitate expresivă manifestată în mimică, pantomimică, desen și de cele mai multe ori, în joc, dar uneori și una procesuală manifestată în activitățile de repovestire, povestire creată, activități matematice.

Fiind un mijloc instructiv-educativ cu mare eficiență la grădiniță povestirile contribuie la lărgirea orizontului copiilor, la dezvoltarea proceselor psihice, a limbajului sub toate aspectele sale, la educația morală și estetică a copiilor.

CAPITOLUL 2: METODE, TEHNICI ȘI PROCEDEE FOLOSITE ÎN APLICAȚII PRACTICE DE POVESTIRE ÎN GRĂDINIȚĂ

2. 1. TRANSDISCIPLINARITATE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

Transdisciplinaritatea se impune ca una din direcțiile principale ale modernizării activității din învățământ și în mod deosebit în conținutul științific și în strategiile de lucru, devenind în mod necesar o modalitate de gândire și de acțiune.

Activitățile transdisciplinare sunt activități care abordează o temă generală din perspectiva mai multor domenii experențiale constituind o imagine cât mai complexă a temei respective. Corelarea dintre domenii stimulează interesul copiilor pentru cunoaștere, familiarizează copilul cu arsenalul tehnicilor de cercetare științifică ce reprezintă garanția integrării unui principiu al educației permanente și al autoeducației.

Transdisciplinaritatea va deveni, din ce în ce mai mult, nu doar un nou mod de restructurare a conținuturilor, ci un mod de organizare a învățării, ea se va asocia din ce în ce mai strâns cu principiul educației permanente, al pregătirii copiilor penru învățare continuă și pentru autoevaluarea realistă.

Conținutul programei instructiv-educative din învățământul preșcolar este prezentat într-o concepție unitară cuprinzând obiective, conținuturi și mijloace de realizare pentru toate domeniile de activitate. Corelarea dintre activități este posibilă deoarece obiectivele stabilite pentru fiecare tip de activitate în parte nu constituie un impediment întrucât există obiective comune mai multor categorii de activității.

Pentru realizarea transdisciplinară în cadrul activităților de educarea limbajului cu matematica, în cunoașterea mediului cu educația muzicală am avut în vedere realitatea psihologică a copilului în dezvoltare urmărind să-mi modelez cerințele respectând particularitățile de vârstă și să mă adaptez individualității fiecărui copil.

Spiritul transdisciplinar în grădiniță poate fi socotit drept un indice al procesului de modernizare. Aplicând o astfel de modalitate de lucru am creat copiilor libertate de expresie, de creație. Desfășurarea activităților în mod transdisciplinar este posibilă și ușor de realizat deoarece programa ne dă posibilitatea și libertatea de a ne alege temele precum și modalitățile de realizare în funcție de nivelul și posibilitățile copiilor.

Exemplu:

– Activitate de cunoașterea mediului – Observare- „Ursul”

– Activitate de dezvoltarea limbajului – Repovestire – „Ursul păcălit de vulpe”

– Activitate artistico-plastică – Pictură – „Un animal sălbatic preferat”

– Activitate muzicală – Joc muzical – „Cercul animalelor”

Desfășurând activitatea în acest mod i-am ajutat pe copii să înțeleagă legătura dintre diferite domenii. Activitatea de repovestire am desfășurat-o în corelare cu pictura și muzica. Conținutul este mai ușor de reținut după familiarizarea cu animalul și executarea cântecului. Dar cel mai eficient mijloc de realizare a corelării dintre cele patru categorii de activități rămâne jocul didactic, acesta fiind activitatea de consolidare, de verificare și sistematizare de cunoștințe: Exemplu – Joc didactic: „Spune ce ști despre?”

Desfășurând activitățile în mod transdisciplinar se realizează o viziune de ansamblu a copilului asupra unor fenomene, probleme, aspecte ale realității și se reactualizează cunoștințele anterioare asigurând în felul acesta funcționalitatea cunoștințelor.

Domeniul transdisciplinar abordat în învățământul preșcolar contituie o manieră nouă de lucru, o soluție, o perspectivă. Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât noile schimbări ale societății, noile direcții ale învățământului românesc o cer, iar dezvoltarea intelectuală a copiilor de vârstă preșcolară permite un învățământ transdisciplinar. Cele mai eficiente mijloace de realizare a unei teme cu caracter transdisciplinar în grădiniță sunt: convorbirile, povestirile, plimbările, vizitele și excursiile și nu în ultimul rând serbările organizate în cinstea unui eveniment.

De exemplu: „Ce știm despre anotimpul iarna?” (convorbire) se poate realiza în urma unor observări spontane sau organizate, apoi se lecturează imagini cu: „Jocurile copiilor iarna”, după aceea se învață cântecul „Săniuța”; se memorează poezia „Omul de zăpadă” după care la final se realizează o lucrare colectivă cu copiii având tema: „Tablou de iarnă”.

Această manieră de acțiune pedagogică solicită educatoarelor mobilitate intelectuală, gândire divergentă, creativitate, un stil didactic flexibil care să permită o corelare mai strânsă între obiectivele și sarcinile precise.

Activitățile transdisciplinare sunt un bun prilej de testare și de verificare a capacității intelectuale și aptitudinilor creatoare ale copiilor. Aceste activități lasă mai multă libertate de exprimare și acțiune pentru preșcolar și pentru educatoare, care poate să-și construiască un program zilnic, în funcție de perioada din semestru, de particularitățile colectivului de copii și de temele activităților.

2. 2. APLICAȚII ALE POVESTIRII IN TOATE DOMENIILE EXPERENȚIALE

DLC – DOMENIUL LIMBĂ ȘI COMUNICARE – EDUCAREA LIMBAJULUI

Activitățile pe domenii experențiale sunt activități integrate sau pe discipline desfășurate de copii în cadrul unor proiecte planificate în funcție de temele mari propuse de curriculum, precum și de nivelul de vârstă și de nevoile și interesele copiilor din grupă.

Așadar, educatoarea poate planifica activități de sine stătătoare, respectiv pe discipline (activități de educarea limbajului, activități matematice, de cunoaștere a mediului etc.) sau activități integrate (cunoștințele din cadrul mai multor discipline pot fi îmbinate armonios pe durata unei zile întregi și cu acest prilej, în activitatea integrată intră și jocurile și activitățile alese) sau cunoștințele interdisciplinare sunt focalizate pe anumite domenii experențiale iar jocurile și activitățile alese se desfășoară în afara acestora.

În activitățile de educarea limbajului se utilizează o gamă largă de metode și procedee didactice, selectate în funcție de natura conținutului, tipul activității, mijlocul de realizare, vârsta copiilor.

Dintre acestea amintim:

– povestirea – utilizată mai des în nararea unui basm, povești, povestiri sau pentru scurte povestiri în momentul captării atenției;

– repovestirea – utilizată pentru re-elaborarea unui subiect prezentat anterior de educatoare (poveste, basm, fragment literar);

– povestirea cu început dat – utilizată în crearea unui text având un început dat.

În modernizarea procesului de învățământ din grădiniță sunt implicate toate componentele activității: de la proiectarea didactică la tehnicile de cunoaștere a copiilor, la evaluarea dotării materiale etc.

În accepțiunea modernă, metodele de învățământ reprezintă modalități de acțiune, instrumente cu ajutorul cărora copiii, sub îndrumarea educatoarei, își însușesc cunoștințe, își formează și dezvoltă priceperi și deprinderi intelectuale și practice, aptitudini și atitudini. Pentru a concretiza cele mai sus menționate, ne-am oprit în ceea ce urmează asupra câtorva dintre aceste metode: munca în perechi, munca în grup, colțurile, Philips 6-6, „Metoda Pălăriilor Gânditoare”.

Activitatea practică în care au fost folosite aceste metode a avut ca temă:- „Călătorie în lumea poveștilor” – activitate de evaluare în categoria de activitate – Educarea limbajului- la grupa pregătitoare.

• Metoda colțurilor

Pentru ilustrarea acestei metode am ales povestea „Capra cu trei iezi”. În pregătirea aplicării Metodei Colțurilor a fost audiat un fragment din poveste (s-a folosit casetofon), copiii au recunoscut povestea, au enumerat apoi personajele, le-au analizat pe cele pozitive și pe cele negative, au evidențiat trăsături specifice de caracter, toate acestea generând dezbateri cu păreri contradictorii. De exemplu: situația lupului, a iezilor mijlociu și mare, comportamentul lor și situația generată și chiar înțelegerea atitudinii acestora.

– Cu cine putem asemăna capra? (mamă bună, iubitoare, dă sfaturi iezilor: „Să nu deschideți !”);

– Ce calități are? (foarte harnică, ocrotitoare cu copiii, atentă, dar își face singură dreptate, răzbunându-se și pedepsindu-l pe lup: „dacă mă vede că-s văduvă sărmană și cu o casă de copii, apoi trebuie să-și bată joc de mine?);

– Care din iezi seamănă caprei? (iedul cel mic – cuminte și ascultător);

– Lupul, personaj negativ („un dușman de lup”), chiar cumătrul caprei – viclean, crud, lacom, dar putea fi și el flămând. Unii copii s-au gândit că este și animal sălbatic și când este înfometat mănâncă tot ce prinde.

Morala: există și oameni asemănători lupului: răi, vicleni, de care trebuie să ne ferim, dar în relație cu ei învinge întotdeauna binele.

Prin Metoda Colțurilor am urmărit generarea unei dezbateri referitoare la problemele controversate în cadrul căreia participanții au avut puncte de vedere diferite.

Etapele de realizare au fost:

1. S-a ales și s-a anunțat tema: copiii au beneficiat de un timp de gândire asupra temei de dezbatere (A procedat bine sau rău lupul mâncând iezii? A procedat bine sau rău capra răzbunându-se pe lup?);

2. S-au stabilit 2-3 poziții argumentate (pro, contra, nu știu);

3. Copiii care erau în favoarea poziției „pro” s-au dus într-un colț, iar cei în favoarea poziției „contra” în alt colț; indecișii s-au așezat în mijlocul sălii.

4. Timp de gândire asupra susținerii și argumentării opiniei – 5 minute; se alege un purtător de cuvânt de la fiecare grup;

5. Începerea dezbaterii: purtătorul de cuvânt al fiecărui grup argumentează punctul de vedere al grupului pe care îl reprezintă;

6. Dacă în timpul dezbaterii unii copii și-au schimbat opinia, convinși de argumentele celuilalt grup, sunt încurajați să se mute acolo;

7. După ce discuția s-a încheiat, educatoarea rezumă punctele de vedere ale fiecărui grup, trage concluziile în spiritul valorii educative a poveștii în discuție.

• Modelarea

În continuarea activității, copiilor li se prezintă un poster mare cu un urs cafeniu, în timp ce educatoarea spune fragmentul: „Ia te uită, un urs murdar, strigă o focă!”

Copiii își dau seama că e vorba de „Povestea ursului cafeniu” de Vladimir Colin, „mânjit tot, de la gheare pân’ la bot”; „Vai, ce caraghios”/ Parc-ar fi muiat în sos!”

– Cine râd în felul acesta? (Focile);

– Cine-i dă o mână de ajutor și-l încurajează? (Pinguinul, o pasăre isteață, îl sfătuiește să-și săpunească blana);

– S-a schimbat culoarea reală a blănii ursului cafeniu după săpunire?(nu ) ;

-Ce anume îi câștigă ursului cafeniu simpatia urșilor albi ?(salvarea de la înec a unui pui de urs alb).

Se concluzionează: ,,Nu culoarea blănii îl face pe urs, ci faptele lui bune!”

La fel ca la urși, există și oameni de altă culoare.

,, – Dacă ați avea un coleg de altă culoare, cum v-ați comporta cu el?”

,,Crezi că-mi pasă că te știu

Negru, alb sau chiar gălbui,

Inima să-ți fie dreaptă:

Eu te judec după faptă!”

În timp ce se analizează povestea, 3-4 copii desenează un poster cu imagini din poveste. Noțiunea fundamentală cu care se operează este modelul (în speță, situația ursului în mijlocul celor polari), prin care putem înțelege o situație generică a indivizilor de alte rase sau etnii, reprodusă mai mult sau mai puțin de modelul nostru din poveste.

Scopul modelării a fost de a descoperi identificarea, de a percepe prin analogie noi caracteristici ale acesteia.

Astfel s-a oferit copiilor posibilitatea explorării indirecte a realității.

• Phillis 6-6

Am audiat un fragment din cântecul ,,Marșul piticilor”; copiii și-au amintit că l-au mai auzit în dramatizarea poveștii ,,Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”.

Am ales șapte băieți din grupă care urmau să întruchipeze piticii din poveste. Lor le-am dat căciuli și alte obiecte caracteristice piticilor, așa încât imaginea lor în fața copiilor din restul grupei să păstreze nealterat spiritul poveștii. În pas de marș piticii s-au aliniat, iar copiii i-au identificat numeric pe toți. Restul grupei a avut ca sarcină găsirea tuturor soluțiilor posibile asfel încât în poveste Albă ca Zăpada să aibă cât mai puțină muncă de făcut.

S-au constituit trei grupuri a șase copii, fiecare grup având un reprezentant ce a expus în plen ideile grupului său în vederea soluționării sarcinii. Liderii au dezbătut soluțiile găsite și au optat pentru cele mai interesante dintre ele. Imaginația copiilor a conturat posibilități variate: de la ajutorul ce poate fi dat în mod specific de vietățile pădurii până la procurarea celor mai moderne și avangardiste materiale și mijloace de locomoție.

• Metoda ,,Pălăriilor gânditoare”

– Pălăria albă- este liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă de controlul discuțiilor. Formulează concluzii- clasifică.

– Pălăria roșie- este povestitorul, cel ce redă pe scurt conținutul textului, exact cum s-a întâmplat acțiunea. El este neutru- informează.

– Pălăria roșie- își exprimă emoțiile, sentimentele, supărarea față de personajele întâlnite. Nu se justifică- spune ce simte.

– Pălăria neagră- este criticul, prezintă aspectele negative ale întâmplărilor, exprimă doar judecăți negative- identifică greșelile.

– Pălăria verde- este gânditorul, care oferă soluții alternative, idei noi, dă frâu liber imaginației (Ce trebuie făcut?)- generează idei noi.

– Pălăria galbenă- este creatorul, simbolul gândirii pozitive și constructive, explorează optimist posibilitățile. Creează finalul-efortul aduce beneficii.

Aplicație în povestea ,,Scufița Roșie”- Povestirea copiilor

Pălăria albă- redă pe scurt textul povestirii.

Pălăria albastră – o caracterizează pe Scufița Roșie în comparație cu lupul: e veselă prietenoasă, bună la suflet, gata să sară în ajutor, dar neascultătoare, în timp ce lupul este rău, lacom, șiret, prefăcut. Arată ce se întâmplă când un copil nu ascultă sfaturile părinților.

Pălăria roșie – arată cum Scufița Roșie își iubea mama și bunica, de care a ascultat întotdeauna, iubește mult florile, animalele, îi place să se joace în natură, își exprimă compasiunea față de bunică, bucuria pentru vânător și supărarea față de lup.

Pălăria neagră – critică atitudinea Scufiței Roșii, care trebuia să asculte sfaturile mamei, trebuia să ajungă repede la bunica bolnavă. Consideră că nu trebuia să aibă încredere în animale, nu trebuia să dea informații despre intențiile ei. Este supărată pe vicleșugul lupului.

Pălăria verde – acordă variante Scufiței Roșii: dacă dorea să ofere bunicii flori trebuia să ceară mamei să-i cumpere un buchet; dacă dorea să culeagă flori trebuia să ceară mamei să o însoțească în pădure sau să o întrebe dacă are voie; lupul o putea ajuta să culeagă mai repede flori sau ciuperci pentru bunica.

Pălăria galbenă – găsește alt final textului: Scufița Roșie putea să refuze să meargă la bunica, știind că trece prin pădure; ea nu ascultă de lup; lupul îi arată Scufiței Roșii drumul cel mai scurt spre bunica; lupul o ajută să culeagă flori bunicii, aflând că aceasta este bolnavă; animalele din pădure o sfătuiesc pe Scufița Roșie să nu asculte de lup etc.

DOS – DOMENIUL ȘI SOCIETATE – EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE

Domeniul om și societate (DOS) include omul, mediul lui de viață, relațiile cu alți oameni, relațiile cu mediul social, ca și modalitățile în care acțiunile umane influențează evenimentele.

De asemenea, în cadrul domeniului socio-uman se dorește ca preșcolarii să înțeleagă ființele umane angrenate în construirea propriului viitor și propriei lumi, trăind viața de zi cu zi. Totodată este important ca preșcolarii să înțeleagă faptul că situațiile prezente își au originile în situații din trecut, să observe similarități sau diferențe între oameni sau evenimente, să își imagineze viața în alte perioade istorice.

Educarea morală presupune îndeplinirea în principal a două sarcini pe cât de cuprinzătoare, pe atât de complexe, care corespund celor două componente fundamentale ale atitudinii morale: formarea conduitei morale și a conștiinței morale.

„Regulile morale pe care copilul învață să le respecte, le primește, în cea mai mare parte, de la adulți, ceea ce înseamnă că le capătă complet elaborate și adesea elaborate nu pe măsura trebuințelor sale și pentru uzul lui, ci o dată pentru totdeauna și prin succesiunea neîntreruptă a generațiilor adulte anterioare”7.

Studiu practic aplicativ

Pentru a evalua nivelul perceptivității și sensibilității copilului, inlfuența personajelor, a acțiunilor asupra copilului, am folosit metoda ,,Studiului de caz”, ce oferă posibilitatea exprimării libere a stărilor emoționale prin care copilul reflectă lumea. Această metodă este eficientă mai ales în cazul povestirilor scurte, cu morală, cum ar fi: „Leul și cățelușa”; „Găurile”;

„Doi iepurași”; „Măgărușul încăpățânat”; „Iedul cu trei capre” etc; adică determină copiii să analizeze, să compare, să identifice corespondenți cu personajele și comportamentele acestora, în lumea reală.

Capacități vizate:

– Să descrie personaje, fapte;

– Să facă generalizări;

– Să stabilească legătura cauză-efect (comportament – consecințe);

– Să evidențieze analogii între personaje, întâmplări;

– Să judece faptele altora;

– Să-și analizeze corect conduita proprie.

Procedee de aplicare

– Analogie între personaje – Măgărușul (,,Măgărușul încăpățânat”);

– Iedul (,,Iedul cu trei capre”);

Asemănări, deosebiri, consecințe.

Analogie dublă – personaje pozitive, personaje negative

Similitudini, diferențe de atitudini, comportamente.

Fata moșului ( „Fata babei și fata moșului”) – bunătate

Fata cea mică ( „Sarea în bucate”) – înțelepciune

– hărnicie

_________________________

7.Emil Verza, Ursula Șchiopu, Psihologia Vârstelor, E.D.P. București (1977), p. 115.

Fata babei („Fata babei și fata moșului”) – lingușeală

Fetele mari („Sarea în bucate”) – prefăcătorie

Activitățile în care am monitorizat corectitudinea reprezentărilor morale ale copiilor au fost cele organizate sub forma jocului didactic. Copiii, împărțiți în două echipe, concurau pentru prezentarea cât mai convingătoare a personajului/personajelor ce reprezentau subiecții „studiului de caz”.

În cazul analogiei duble, sarcinile erau diferențiate: primul grup analiza personajele pozitive, cel de-al doilea pe cele negative. La momentul evaluării receptării corecte a legăturii „cauză-efect” (comportament-consecințe), fiecare grup adresa celuilalt întrebări vizând noțiunile morale ce își aflau corespondent în fiecare dintre personajele analizate.

Interpretarea datelor evidențiază faptul că 90% dintre copii recunosc personajele, povestesc întâmplări, evenimente, 70% reproduc dialoguri, 50% dintre copii compară comportamente, analizează consecințe ale diferitelor comportamente și pot argumenta legături de cauzalitate-acțiuni care țin de gândirea și creativitatea fiecărui copil, deci reflectă nivelul dezvoltării proceselor cognitive. Procentul celor care identifică corespondenți ai personajelor analizate, în viața reală se ridică la aproape 70%, ceea ce dovedește că reprezentările morale ale copiilor sunt corecte.

Noțiuni morale

Personajul exemplu-simbol

↓

Reprezentarea concretă a unei noțiuni morale:

Lupul →Scufița Roșie – neascultare → consecințe

cruzime →Iedul cel mic – ascultare → consecințe

↓

consecințe

Tomiță („Tomiță iepurașul”) → îngâmfare

Găinușa („Găinușa cea moțată”) → ↓

Cocoșelul („Cocoșelul cu pene de aur”) → consecințe

Asocierea cuvântului care denumește o noțiune morală cu un personaj – simbol

Înțelepciune:

– „Ciuboțelele ogarului” de C. Gruia – ursul hangiu;

– „Găinușa cea moțată” de C. Gruia – cocoșul;

– „Povestea ursului cafeniu” de V Colin – pinguinul;

Prietenie:

– „Leul și cățelușa” de L Tolstoi;

– „Doi călători” de Al Mitru;

– „Prieten devotat”, poveste populară.

Hărnicie :

– „Fata babei și fata moșneagului”, de I Creangă – fata moșneagului;

– „Sarea în bucate”, de P Ispirescu – fata cea mică;

– „Cei trei purceluși”, poveste populară – purcelușul cel mic.

Modestie :

– „Povestea ursului cafeniu”, de V Colin;

– „Găinușa cea moțată”, de C. Gruia – cocoșul;

– „Ciuboțelele ogarului”, de C. Gruia – iepurașul;

– „Rățușca cea urâtă”, de H. C. Andersen – puiul de lebădă.

Lene

– „Fata babei și fata moșneagului”, de I. Creangă – fata babei;

– „Iedul cu trei capre”, de O. Pancu – iezii mari;

– „Cei trei purceluși”,- purcelușii mari.

Îngâmfare

– „Găinușa cea moțată”, de C. Gruia – găinușa;

– „Ciuboțelele ogarului”, de C. Gruia – ogarul;

– „Povestea ursului cafeniu”, de V. Colin – urșii albi.

Naivitate

– „Ciuboțelele ogarului”, de C .Gruia – iepurașul;

– „Scufița Roșie”, de Ch. Perault – Scufița Roșie;

– „Ursul păcălit de vulpe”, de I. Creangă – ursul.

Minciuna

– „Puf-Alb și Puf-Gri”, de C. Gruia – Puf-Gri;

– „Ionică Mincinosul”, de Al. Mitru – Ionică;

– „Găurile”, poveste populară – băiatul.

– „Povestea nucii lăudăroase”, de V Colin – nuca;

– „Tomiță iepurașul”, de Al. Mitru – Tomiță.

Pentru a evalua corectitudinea reprezentărilor concrete a noțiunilor morale, prin asocierea cuvântului care denumește o noțiune morală cu un personaj-simbol, am folosit metoda trierii aserțiunilor, metodă ce exersează capacitatea de analiză asupra unor idei, noțiuni, în vederea selectării lor după diferite criterii.

Fișa pe care am conceput-o a fost distribuită copiilor, împărțiți în trei grupuri, la sfârșitul unor activități de repovestire, jocuri didactice cu subiect tematic, jocuri dramatizări. Personajele simbol pe care copiii le grupaseră, în alte categorii de activități sau în etapa ALA, în funcție de noțiunea morală pe care o simbolizăm, alternau pe fișa de evaluare în raport cu povestirea sau povestirile ce reprezentau tema activității.

Fiecare grup marca cu o culoare diferită de a celorlalte grupuri (grupul 1 cu roșu, grupul 2 cu portocaliu, grupul 3 cu albastru) personajul cu care voia să semene. Fiecare copil își motiva alegerea folosind, în completare, noțiunea morală simbolizată de personajul ales.

Interpretarea datelor evidențiază faptul că selecția personajelor a fost influențată de sexul copiilor. Astfel, 9 din 10 fete au ales personajul simbolizând hărnicia, nu neapărat pentru calitatea morală simbolizată de aceasta, cât pentru că era de sex feminin.

De menționat că toate cele 9 fetițe au descris-o pe fata moșului ca fiind „harnică, cuminte și frumoasă”, identificându-se cu un personaj ce simboliza mai mult decât calitatea morală luată în considerare. Fetița care și-a ales să semene cu Scufița Roșie și-a motivat alegerea în felul următor: „Eu vreau să fiu ca Scufița Roșie de la sfârșitul poveștii, că ea știe acum că trebuie să asculte sfatul mamei și să nu vorbească cu străinii”.

7 din cei 13 băieți au ales personajul ce simboliza modestia și pentru curajul acestuia. În motivarea alegerii făcute, 3 dintre băieți au folosit termenul „modest”, ceilalți au ales personajul-simbol al prieteniei, leul, din povestea „Leul și cățelușa”, motivându-și alegerea astfel: „Vreau să fiu un prieten bun, cum era leul”. Singurul băiat care a ales să semene cu urșii albi și-a motivat alegerea raportându-se nu la calitatea morală pe care o simbolizau, ci la aspectul acestora: „Urșii albi sunt frumoși, ei au blana albă”.

De remarcat că toți copiii au dovedit că au reprezentări corecte ale noțiunilor morale, că asociază corect termenii ce denumesc noțiuni morale cu personajele-simbol și că se identifică cu personajele pozitive.

DEC- DOMENIUL ESTETIC ȘI CREATIV- EDUCAȚIE PLASTICĂ ȘI MUZICALĂ

Domeniul estetic și creativ acoperă abilitățile de a răspunde emoțional și intelectual la experiențe perceptive, sensibilitatea față de diferitele niveluri de manifestare a calității, aprecierea frumosului și a adecvării la scop sau utilizare.

Experiențele și trăirile caracteristice presupun explorarea trăirilor afective ca și a proceselor de a construi, compune, sau inventa. Prin intermediul unor asemenea experiențe copiii acumulează cunoștințe și abilități, dar și o sporită receptivitate perceptivă care le va permite să reacționeze de o manieră personală la ceea ce văd, aud, ating sau simt. Aceste experiențe pot fi prezente în orice componentă curriculară, dar cu deosebire în contextul acelor discipline care solicită răspunsuri personale, imaginative, emoționale și uneori acționale la stimuli (muzică, activitățile artistico-plastice, drama).

Cântecele, jocurile muzicale, audiția sunt mijloace de bază ale educației muzicale la preșcolari pentru formarea capacității lor de exprimare prin muzică, jocuri muzicale, precum și pentru formarea de receptare a muzicii.

Căutând să răspundem, totodată, și necesităților unui învățământ modern ne-am propus să diversificăm metodele folosite implicând metoda povestirii și în activitatea muzicală. Astfel, vom exemplifica o activitate de audiție muzicală realizată prin „Metoda ciorchinelui”.

Pentru a pregăti atmosfera liniștitoare, necesară audiției, am inventat o poveste despre un instrument muzical, personalizat – vioara.

Voi cere copiiilor să își îndrepte privirea spre calculator, pe al cărui monitor vom urmării secvențe dintr-un concert simfonic. Povestea va fi relatată pe fond muzical (ex. fragment din rapsodia nr1, de George Enescu).

„Vioara Lili”

Într-o bună dimineață, la grădiniță sosi o vioară supărată, dorind să se joace cu copiii. După ce i-a salutat, ea le povesti pe scurt de ce a plecat de acasă:

„- Vai! Nu mai puteam să suport toată ziua repetiții, indicații și concerte…. nu mai spun! Vreau și eu ca toată lumea, să mă joc, să stau să ascult ca voi, copii. M-am săturat de ele, de instrumente! Contrabasul, cu glasul lui cel grav, pianul, mândru că are un ambitus bogat, tamburina cu cercul ei de lemn perforat, în care plăcuțe metalice și-a montat și trompeta….. ta-ta-ta-ta, cu glasul ei înalt și penetrant. Dar de tobă…. nu mai zic, toată ziua bum!-bum! Vreau o pauză… Vă spun!”

Și așa ea s-a jucat, cu copiii a cântat, dar când seară se făcu, vioara Lili tăcu. Atunci, copiii mirați s-au apropiat de ea și au întrebat-o:

– Te-am supărat?

Ea: „- Vai! Ce mult m-am jucat, dar pe loc m-am întristat că de frați, surori, părinți, verișori și… chiar de dirijor mi s-a făcut dor. Eu vă las acum, copii, în orchestră vreau să cânt și promit c-am să mai vin să mă joc, să cânt și să vă mai prezint și alte instrumente din familia orchestrei” .

Vom prezenta apoi copiilor o imagine cu o orchestră simfonică, plasată în interiorul unui cerc. Li se va cere să spună ce reprezintă imaginea, îi vom ruga să asculte cu atenție, precizând că jocul se va desfășura pe tema: „Ce știți despre orchestra simfonică?”

Educatoarea le va arăta copiilor și desene, imagini cu alte instrumente muzicale: flaut, harpă, vioară, pian, contrabas, trompetă, tobă, tamburină, în timp ce vor audia mici fragmente melodice, în interpretarea instrumentelor prezentate în desene, pentru a se familiariza cu timbrul specific acestora (și va face precizarea că sunt instrumente ale orchestrei simfonice).

Apoi vom așeza în jurul imaginii jetoane cu cifre de la 1 la 10, spunându-le că acestea țin locul unor cuvinte prin care vom desemna însușiri ale orchestrei. Copiii vor reține următoarele cuvinte: sunet înalt, jos, scurt, lung, suflat, lovit; mișcare: rapidă, lentă; stare: plăcută, liniștitoare, relaxantă. La întrebarea: ,,Ce sunete emit instrumentele orchestrei simfonice?” li se va cere copiilor să-și reamintescă cuvintele și cu ajutorul unei săgeți, să unească imaginea cu o cifră, în timp ce rostesc un atribut (însușire) dintre cele menționate și care se potrivesc orchestrei.

Ordinea reproducerii cuvintelor poate fi aleatorie, lăsând astfel posibilitatea copiilor de a-și exersa auzul și memoria (se revine asupra exemplelor muzicale audiate în prezentarea desenelor). Copii vor fi ajutați să facă aprecieri de genul: sunetul harpei cu picăturile de ploaie, ale tamburinei cu clopoțelul de la gâtul calului, etc.

Prin această metodă copiilor li se dezvoltă capacitatea de a selecta și executa diferite ritmuri, li se dezvoltă atenția distributivă, memoria, gândirea logică, voința, perseverența și originalitatea, ei fiind încurajați să povestească despre vioară și instrumentele muzicale.

Culoarea – mijloc de cunoaștere a vieții interioare a copiilor

Activitățile plastice sunt surse de cunoaștere și evaluare a personalității copiilor. Culorile pot deveni astfel criterii de apreciere a unor aspecte legate de personalitatea lor. Obiectivul specific al educației plastice în grădiniță îl reprezintă familiarizarea preșcolarilor cu limbajul plastic în sensul dobândirii unor cunoștințe teoretice și elementare și aplicarea lor în practică.

Desenul la această vârstă este o formă a jocului și la fel ca acesta, poate fi considerat un mod de exteriorizare a conținuturilor psihice, fiind o proiecție directă o cale de comunicare a evenimentelor subiective. Creația plastică face o legătură constructivă între gândire și imaginație, între realitate și fantezie.

Cu ajutorul unor scurte povestiri i-am ajutat pe copii să iubească desenul, culorile, nouă educatoarelor fiindu-ne folositor să cunoaștem corelațiile existente între specificul vieții familiale a unui copil și preferințele sale pentru anumite culori, acest lucru ajutându-ne în anumite situații spre a-i înțelege personalitatea.

„Povestea firului de iarbă”

„Ce întuneric este aici, in locul în care m-am născut!” își ziceau triste semințele de iarbă… „Și ce frig este peste tot!”

Căutară să se încălzescă cât mai bine, apropiindu-se una de cealaltă, iar după un timp adormiră.

Le trezi o picătură, două, trei… mii de picături călduțe de apă. Se simțeau parcă mai bine. Începuseră să se umfle și… din inimile lor își făcură apariția câte un căpșor ascuțit care creștea și tot creștea…

Dar deodată se opriră. Unul din căpșoarele ascuțite zise către celelalte:

„Ce urâte suntem! Nu vedeți ce culoare albicioasă avem?”

„Nu avem nimic deosebit…”

„Nu putem ieși deasupra pământului. Copiii nu ne vor iubi. Mai bine rămânem sub pământ!”

Norișorul albastru de ploaie, aflând de supărarea firișoarelor de iarbă, îl rugă pe soare:

„ – Mărite Soare, le-am auzit pe firele de iarbă cum plâng sub pământ, le este rușine să iasă la suprafață, deoarece nu au nicio culoare…!”

„ – Te rog, Soare, dă-le un pic din culoarea ta bălană, din căldura ta, eu le voi da lacrimile mele albastre de bucurie, ca să aibă și ele o culoare și să fie fericite!”

„ – Cu dragă inimă le voi da, dragă norișor! zise soarele. De abia aștept să văd ce culoare vor avea!”

Peste puțin timp firele de iarbă simțiră căldura soarelui și mângâierea picăturilor de apă din norișor. Cu puterea aceasta reușiră să iasă la suprafață și, ce să vezi?

Toate firele de iarbă aveau acum o culoare deosebită, foarte frumoasă, ce i-a încântat pe copiii care tocmai ieșeau din grădiniță pentru a se juca afară.

„- Ce verzi și frumoase sunt firele de iarbă!” spuseră ei aproape în cor. Să le mângâiem, ca astfel să crescă mari și să adăpostească printre ele mii de flori, fluturi și albine.”

„Zăpada și ghiocelul”

„Când Dumnezeu a făcut toate câte sunt pe pământ: iarbă, buruieni, flori, le-a împodobit cu tot felul de culori frumoase”.

Când a făcut zăpada i-a zis:

„Să-ți cauți tu singură culoarea care-ți place, fiindcă tu umbli peste tot!”

Atunci zăpada se duse la iarbă și îi spuse:

„Dă-mi și mie din culoarea ta verde și frumoasă!”. Iarba nu vru însă; rugă apoi pe trandafir să-i dea culoarea lui roșie, strălucitoare. Dar nici trandafirul nu voi. Ceru apoi culoarea albăstruie de la viorea, culoarea galbenă de la Floarea Soarelui. Niciuna nu ascultă rugămintea zăpezii.

Tristă și amărâtă, ajunse în dreptul ghiocelului. Către el își plânse durerea, grăind:

„- Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea. Toate mă alungă și-și bat joc de mine”.

Ghiocelul milos se înduioșă de soarta zăpezii și îi zise:

„- Dacă îți place culoarea mea albă, o împart bucuros cu tine!”

Zăpada primi cu mulțumire darul ghiocelului. De atunci poartă veșmânt alb ca al ghicelului. Drept recunoștință, îl lasă să scoată căpșorul afară, de cum începe să se arate primăvara”.

„Cine nu iubește fluturii!”

„Zborul și coloritul aripilor lor ne încântă privirea…

Astăzi e sărbătoare, mare sărbătoare în lumea fluturilor! Împăratul fluturilor își mărită fata și invită la bal toți fluturii din poiană!

Albișor, fluturașul cel alb, este foarte supărat, deoarece nu are o îmbrăcăminte adecvată pentru a merge și el la bal.

Aflând de supărarea lui Albișor, Roșior și Gălbior, prietenii lui, se gândiră cum să-l ajute pe Albișor. Astfel Roșior îi zice lui Gălbior:

„- Eu m-am gândit ca-n astă noapte, pe când Gălbior doarme, să mergem la el și fiecare dintre noi să-i dea un pic din culoarea lui”.

Zis și făcut! Pe când Albior dormea, cei doi prieteni au mers la el și fiecare dintre ei i-a dat un pic din culoarea lui.

Dimineața, ce să vezi?! Albior nu mai era alb, căpătase o altă culoare mult mai frumoasă… era portocaliu.

Albior a fost foarte încântat de noua lui culoare.

Mergând cu prietenii lui la bal, s-a simțit foarte bine și a fost admirat de toți fluturii, iar fata împăratului se îndrăgosti de el. Era unic. Niciun alt fluture nu avea această culoare!

DȘ – DOMENIUL ȘTIINȚĂ – CUNOAȘTEREA MEDIULUI

Domeniul Știință include abordarea domeniului matematic prin intermediul experienței practice cât și înțelegerea naturii ca fiind modificabilă de ființele umane cu care se află în interacțiune.

Mediul înconjurător în care copiii își desfășoară activitatea prin variatele lui aspecte constituie un prilej permanent de influențare asupra personalității acestuia. Mai întâi de toate, mediul ambiant oferă copilului posibilitatea de a veni în contact cu ceva nou pentru el, care îi stârnește curiozitatea, dorința de a-l cunoaște. Astfel, în contactul cu obiectele și jucăriile sale, cu lucrurile personale și cele ale adulților, apar diferite întrebări din care rezultă că preșcolarul se interesează de denumirea, calitățile și proveniența lor.

Adulții în familie, cât și educatoarele la grădiniță trebuie să satisfacă aceste interese. Prin răspunsul dat se transmit atât cunoștințele solicitate de copil cât și cuvintele cu privire la atitudinea pe care trebuie să o aibă copilul față de fiecare lucru sau ființă. Cu alte cuvinte, concomitent cu transmiterea de cunoștințe se formează copilului o atitudine corespunzătoare, un anumit mod de comportare. Astfel, se înlesnește cunoașterea treptată a mediului înconjurător, ca și integrarea din ce în ce mai corectă a copilului în acest mediu.

Activitățile de cunoașterea mediului înconjurător ocupă un loc esențial în curriculumul grădiniței. Copiii dobândesc cunoștințe, capacități de analiză, sinteză, comparație, generalizare, observând ceea ce-i înconjoară, ascultând și creând povești totodată. Grădiniței îi revine sarcina importantă ca încă de la cea mai fragedă vârstă copiii să cunoască, să iubească și să ocrotească natura.

Am amenajat în acest sens la nivelul sălii de grupă ,,Colțul naturii” unde am amplasat plante ornamentale: ficuși impunători, ferigi și trandafiri japonezi precum și plante agățătoare.

Copiii au fost astfel încurajați să ude și să curețe plantele dar să le și povestească diferite lucruri .

Plimbările și drumețiile din jurul orașului, atent proiectate, au constituit un bun prilej pentru educarea dragostei față de mediul înconjurător, oferind copiilor contactul direct cu natura.

Pentru a crea o legătură mai strânsă între copii și elementele naturii, le-am sugerat să-și aleagă fiecare câte un copac din parcul grădiniței pe care să-l ocrotească continuu. Întrucât iarna nu am mai ieșt în parc, le-am propus copiilor să alcătuiască o scrisoare pentru prietenul lor, copăcelul, sensibilizându-i cu următorul scenariu: ,,Închipuiți-vă ce fac acum copacii pe care voi i-ați ales ca prieteni când mergeam în parc!. Afară e frig. Câteodată îi udă ploaia, câteodată îi bate vântul, câteodată îi acoperă ninsoarea! Se întâmplă ca pe crengile lor să vină uneori păsările care tremură și ele de frig, se agită puțin și pleacă; și iarăși copăceii rămân singuri și zgribuliți în bătaia vântului…Tare i-ar bucura dacă le-ați scrie o scrisoare…”.

Exemple de povestiri create de copii la cunoșterea mediului:

• Maria (6 ani):,,Dragule și micuțule copăcel!

Eu iubesc foarte mult natura. De abia aștept să ne întâlnim din nou la primăvară! Ai grijă de tine, să nu-ți înghețe rădăcina! Cum ai petrecut sărbătorile de iarnă? Ai prieteni? E bine să te împrietenești cu păsările, cu alți copăcei, pentru că așa trece timpul mai repede. Dar trebuie să te ferești și de dușmani….Când voi veni la tine, te voi curăța de uscături și de omizi . Abia aștept să ne întâlnim!

Cu drag, Maria”

• Dan (6 ani): ,,Salut, copăcelule!

Ce mai faci? Cum mai trăiești? Cum te simți, acum iarna? Eu cred că-ți este cam frig. Primăvara vin la tine păsărelele și te înveselesc.Vara, când e cald, animalele vin la umbra ta. Toamna ploaia te udă și vântul îți golește crengile, iar iarna vântul îți rupe crenguțele. Îmi doresc mult să te pot ajuta! Voi veni din nou la primăvară și-l voi aduce și pe bunicul să te vadă. Pe curând copăcelule!

Dan”

• Sara (6 ani): ,,Dragă copăcelule,

Eu îți scriu cu bucurie această scrisoare pentru că tare mi-e dor de tine! Cum ai rezistat la frigul de fară? A fost ger mare; să ai grijă de tine să nu răcești! Când ne vom întâlni din nou, te voi ocroti cu multă dragoste: voi face curat în jurul tău, voi da omizile la o parte și te voi uda ca să înverzești mai repede. Mi-e tare dor de tine. Așteaptă-mă!

Prietena ta, Sara”

Urmărind impulsionarea exprimării sensibilității copiilor față de mediul înconjurător, în contextul unei activități integrate- educarea limbajului, cunoașterea mediului- le-am propus acestora să-și imagineze o ,,convorbire secretă”, ,,o întâmplare cu animale”sau ,,o relatare despre animalul îndrăgit”. Astfel am inclus cu succes metoda povestirii în activitatea de cunoaștere a mediului. Ca obiective le-am vizat pe cele de natură psihoafectivă în procesul de comunicare.

Iată câteva exemple:

• Povestirea ,,Ozi din vacanță”, creată de Mara (6 ani).

,,Era vară. Soarele strălucea cu putere, ziua era frumoasă. Împreună cu sora mea am plecat la pădure să culegem fragi și floricele. În timp ce mă aplecam să adun frăguțele coapte, am auzit ,,fășș”, ,,fâșș”, ,,fâșș”. Cine credeți că era? Un arici se furișa la cuibul său, iar în urma sa veneau cei doi puișori: Aricel și Aricica.Toți trei au trecut pe lângă noi, fără să ne observe.

Cum mergeam noi prin pădure, am auzit cântând cucul, iar din când în când ciocănitoarea bătea cu ciocul în copaci:,,cioc!”, ,,cioc!”, ,,cioc.!” .

Lăngă un copac am auzit un piuit slab:,,piu! piu! piu!”. Ne-am apropiat repede. Ce credeți că era ? Un biet puișor de vrăbiuță fâlfâia din aripile care n-aveau pene și nu putea să zboare. El căzuse din cuibul care era sus în copac. Atunci sora mea, care este la școală și este mai mare ca mine, a luat puișorul și l-a urcat să-l pună în cuib. Acolo mai erau încă doi pui ce stăteau cu ciocurile căscate așteptând să le aducă mâncare mama lor, vrăbiuța.

După ce sora mea a coborât din copac, a venit vrăbiuța cu viermișori și a hrănit puișorii, după care a început să ciripească: ,,cirip! cirip! cirip!”. Parcă ar fi spus: ,,Mulțumesc că mi-ați salvat puișorul!”.

Bucuroase că am făcut o faptă bună, ne-am întors și le-am povestit părinților noștri cât de frumos a fost la pădure. Ce frumoasă a fost acea zi din vacanță!”.

• Ciprian (6 ani și 9 luni).

,,Odată în vacanță, am fost cu vărul meu la bunici și ne-am dus împreună cu bunicul după ciuperci. L-am luat cu noi și pe Rex, cățelul bunicului, care este cel mai bun prieten al nostru și care-l apără pe bunicul de hoți. Era tare bucuros cățelul când bunicul i-a dat drumul din lanț și a început să se joace cu noi, să ne ia în brațe și să ne lingă mâinile, alergând înaintea noastră pe cărare.

Deodată Rex a început să latre tare: ,,ham! ham!”. M-am dus să văd ce a găsit; apoi a venit și bunicul cu Dan. Câinele era la copac și se uita în sus lătrând. Când ne-am uitat și noi, am văzut o veveriță ce sărea din creangă în creangă. Se speriase de lătratul lui Rex. Când n-a mai văzut-o, Rex a încetat să mai latre și ne-am jucat împreună în timp ce bunicul și Dan au cules ciuperci și au umplut coșul. Apoi ne-am întors acasă. Rex alerga după noi și venea când îl chemam eu. A fost frumos atunci când am fost la pădure!”.

Curiozitatea pe care copiii o manifestă față de fenomenele naturii trebuie menținută și transformată într-o puternică dorință de a o cunoaște și înțelege din ce în ce mai bine. Cu ajutorul povestirii educatoarea furnizează copiilor cunoștințe privitoare la cele mai variate aspecte de viață și domenii de activitate, îi familiarizează cu natura înconjurătoare dar îi și poate provoca să își imagineze ei înșiși diferite povestioare despre plante și animale.

2.3.FORME ALE POVESTIRII: – Povestirile educatoarei;

– Povestirile copiilor:- repovestiri;

– povestiri create;

Povestirea incită imaginația copilului, tendința către miraculos, fantastic, imaginar. Povestea sau basmul presupun o desfășurare epică amplă, cu mai multe secvențe, episoade reprezentative ce pot fi asociate cu imagini desenate sau cu ilustrații din cărți. Ele pot fi în versuri sau proză, citite sau povestite de educatoare sau de copii, cu început dat, după imagini, diafilme redând evenimente supranaturale sau realiste, din trecut sau viitorologie, din mitologie sau folclor, după povești celebre de autori consacrați sau inventate de educatoare sau copii. Esențialul este redat prin personaje îndrăgite sau blamate de copii, în concordanță cu modul de receptare al eticului de către copil în bun sau rău.

Faptele personajelor din poveste sunt spectaculoase, cu rol moralizator prin antiteza dintre bine și rău. Copiii participă afectiv, verbal sau nonverbal, încurajează sau condamnă personajele, iau atitudine. În grădiniță, activitatea de povestire se desfășoară sub două forme:

• Povestirile educatoarei;

• Povestirile copiilor: – repovestiri;

– povestiri create;

• Povestirile educatoarei

Povestirile educatoarei sunt expuneri orale sau lecturi ale unor opere literare cunoscute sau elaborate de către educatoare. Aceste activități se organizează fie cu întreaga grupă în cadrul activităților comune (în special la educarea limbajului, educația moral civică sau cunoașterea mediului), cu toți copiii sau pe grupe, în activitățile alese ( ALA1 și ALA2).

Tematica poveștilor, povestirilor și basmelor este foarte variată: lumea copilăriei și viața adulților, povestiri despre viețuitoare, plante, fenomene ale naturii, povești în care elementele realiste se îmbină cu cele fanteziste.

Tematica abordată în cadrul activităților de povestire se diferențiază în funcție de vârsta copiilor. Astfel la grupa mică poveștile și povestirile trebuie să fie scurte, cu puține episoade, cu un limbaj accesibil care să dezvolte sentimente și trăiri afective pozitive. Personajele trebuie să fie atractive, cunoscute de copii, de preferat din lumea animalelor, simple ca structură. Este de preferat ca poveștile și povestirile să conțină dialoguri repetitive, eventual scurte cântece.

La grupa mijlocie se pot folosi povești și povestiri cu episoade mai numeroase care să-i familiarizeze pe copii cu aspecte diverse ale vieții și să le influențeze comportamentul. La grupa mare și pregătitoare poveștile devin mai complexe, cu personaje mai multe și mai reprezentative pentru o anumită categorie morală; planul real și cel imaginar se contopesc într-o mai mare măsură.

Exemple de povestiri abordabile la grădiniță în funcție de grupă:

Grupa mică:

Educarea limbajului: – „Ridichea uriașă”(poveste populară);

– „Capra cu trei iezi” de Ion Creangă;

– „Scufița Roșie” de Ch. Perrault;

– „Căsuța din oală” (basm popular);

– „Puf Alb și Puf Gri”( poveste populară);

– „Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă;

Cunoașterea mediului: – „Urechile și picioarele lungi ale iepurelui” de E. Jianu;

– „Coada veveriței” de E. Jianu;

– „Un oaspete neobișnuit” de C. Gruia.

Educația pentru societate: -„Cum au fugit odată jucăriile de la un copil”de N.

Stănculescu;

-„Ce a uitat Fănuca să spună” de L. Vlădescu;

Grupa mijlocie:

Educarea limbajului:- ,,ledul cu trei capre” de O. P.

-,,Găinușa cea moțată” de C. Gruia;

-,,Punguța cu doi bani” de I. Creangă;

-,,Coliba iepurașului” și ,,Ciuboțelele Ogarului” de C. Gruia;

-,,Cei trei purceluși” ;

Cunoașterea mediului:- ,,Unde a zburat rândunica” de T Constantinescu;

– ,,Sanda la grădiniță” de M. Tomaș;

– ,,Maricica”de L. Vlădescu;

– ,,Supărarea Danielei” și ,,Greșeala Cumințicăi” de V. Gofița;

Educația pentru societate:- ,,Ciripel cel lacom”

-,,Povestea măgărușului încăpățânat”;

Grupa mare și pregătitoare

Educarea limbajului :- ,,Fata babei și fata moșneagului”; ,,Prostia omenească”;

– ,,La cireșe” de Ion Creangă, ,,La scăldat” ,

– ,,Prăslea cel voinic și merele de aur” (basm popular);

– ,,Sarea în bucate” de P. Ispirescu;

– ,,Motanul încălțat”; ,,Croitorașul cel viteaz”; ,,Cenușăreasa”;

– ,,Hansel și Gretel” de F. Grim

– ,,Albă ca zăpada”, Rățușca cea urâtă” de H.C. Andersen;

– ,,Ciuboțelele ogarului” de C. Gruia;

Cunoașterea mediului: – ,,Frunza”, ,,Când stăpânul nu-i acasă” de ;

– ,,Puiul” de Al. B. Voinești,

– ,,Cele patru anotimpuri” de I. Brad;

– ,,Povestea unei jucării” de T. Baciu;

– ,,Povestea bobului de grâu”, ,,Povestea pâinii”, ,,Ce mi-a

povestit un greier mic” de ;

Educația pentru societate:- ,,Moș Ion Roată și Unirea” de I. Creangă;

-,,Povestiri istorice” de D. Almaș;

-,,Banul muncit” de Al. Mitru;

Deși prin natura ei, povestirea este o activitate pasivă, datorită ansamblului trăirilor afectiv- emoționale pe care le poate declanșa, ea poate asigura implicarea personală, profundă a copilului. De aceea, rolul educatoarei este foarte important în realizarea activității de povestire. În acest sens, K.D. Vșinschi spunea ,,arta de a povesti în clasă nu se întâlnește des la profesori, nu pentru că aceasta ar fi un dar special al naturii ci pentru că cere mult exercițiu .

Chiar un om dotat trebuie să lucreze mult pentru a fi capabil să dea o poveste care să satisfacă pe deplin cerințele pedagogice”.8

•Povestirile copiilor

În grădiniță, povestirile copiilor pot fi : – repovestiri;

– povestiri create;

________________

8 Nicola, Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis, București (2001), p. 445.

– Repovestirea

Activitatea de repovestire este colaterală povestirii. Ea presupune centrarea activității pe copil, care urmează să elaboreze un subiect prezentat anterior de către educatoare. Această activitate este foarte îndrăgită de copii pentru că le dă posibilitatea de a pătrunde în lumea imaginarului, de a fi ascultați și de a se afirma. Copilul este stimulat să-și dezvolte capacitățile de exprimare- claritatea, coerența și corectitudinea vorbirii fiind sub supravegherea atentă a educatoarei.

Repovestirea este o activitate dificilă deoarece îl obligă pe copil să reconstruiască un subiect în funcție de vocabularul pe care îl stăpânește și în funcție de capacitatea de a forma și de a se exprima în propoziții. Aceste capacități se dobândesc treptat și de aceea rolul educatoarei, la început este de a-i oferi modele de exprimare și de relatare a unui subiect, iar mai târziu să adopte o atitudine de încurajare și dirijare față de copilul care încearcă să dea o formă gândurilor lui. Rezultatele copilului în activitatea de repovestire depind în cea mai mare măsură de calitatea povestirii educatoarei și de ajutorul dat de aceasta la primele reluări.

Prin activitățile de repovestire se exersează vorbirea copiilor dar se dezvoltă și gândirea logică, memoria voluntară, imaginația și atenția. Copiii trebuie să redea întâmplări reale sau imaginare în succesiunea lor, să aleagă personajul care le-a plăcut sau nu și să-și motiveze alegerea, să redea fapte ale personajelor, să-și exprime ideile și gândurile despre întâmplări sau personaje.

Activitatea de povestire se poate organiza începând cu grupa mică, dar poveștile și povestirile trebuie să fie scurte, simple, cu acțiuni repetitive. La grupa mijlocie se repovestesc povești de mai mare întindere ajungând la grupa mare și pregătitoare să se povestească povești ample, cu multe personaje, cu desfășurare complexă. În funcție de vârstă copiii redau mai simplu sau mai dezvoltat conținutul unei povești.

Activitatea de repovestire este specifică educării limbajului, dar se poate organiza și la cunoaștarea mediului sau educație pentru societate. Repovestirea este organizată de obicei ca activitate comună, însă se poate realiza cu succes în etapa a treia și a patra a zilei. În programa activităților instructiv- educative din grădinița de copii numărul activităților de repovestire nu este precizat, în schimb, în practică acest tip de activitate este destul de redus ca număr în planificările educatoarelor.

Exemple de povestiri ce se pot organiza pe diferite grupe:

Grupa mică:- ,,Ridichea uriașă” (basm popular); ,,Căsuța din oală” (basm popular);

,,Scufița Roșie” de Ch. Perrault: ,,Capra cu trei iezi”; ,,Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă;

Grupa mijlocie :- ,,Punguța cu doi bani” de Ion Creangă; – ,,Povestea iepurașului” (poveste populară);

– ,,Puf Alb și Puf Gri”(poveste populară);

Grupa mare: – ,,Albă ca Zăpada”, ,,Hansel și Gretel”, ,,Cenușăreasa” de Frații Grimm;

– ,,Rățușca cea urâtă”, ,,Lebedele”, de H.C. Andersen;

– ,,Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă.

– Povestirile create de copii

Activitatea de povestire creată de copii are o evidentă valoare formativă prin dezvoltarea unei vorbiri corecte, fluente și expresive, prin dezvoltarea gândirii, a imaginației creatoare, a memoriei și a atenției voluntare.

Povestirile create de copii au diverse forme:

– Povestirile create pe baza unui șir de ilustrați prin care copiii elaborează o poveste, într-o succesiune logică a evenimentelor, cu personaje pe baza unui șir de ilustrații (de preferat între 3-5 ilustrații) necunoscute copiilor. În construirea poveștii trebuie valorificate toate elementele cadrul acțiunii, personajele, acțiunile acestora, gesturile și eventual stările lor sufletești;

– Povestirile cu început dat prin care copii cu mijloace lingvistice proprii elaborează o poveste al cărui început este dat de educatoare; copilul continuă povestea după un plan creat independent, din imaginație, fapt care stimulează intens creativitatea, imaginația, limbajul și gândirea, oferind satisfacții sporite povestitorului.

– Povestirea pe baza unui plan dat – specific este faptul că povestirea copiilor se realizează după un plan dat, care îi orientează pe aceștia în crearea povestirii. Planul poate fi mai dezvoltat sau mai succint în funcție de vârsta copiilor, poate fi elaborat sub forma propozițiilor enunțiative sau sub formă de titluri.

– Povestirea după modelul educatoarei- în cadrul acestei activități elaborarea povestirii de către copii este precedată de expunerea povestirii model de către educatoare, tematica acestor activități poate fi legată de fapte cotidiene, momente trăite și experiențe ale copiilor, de familia

acestora, de prieteni sau întâmplări din viața animalelor; educatoarea va încuraja originalitatea copiilor.

Cele mai utilizate variante ale povestirii create de copii sunt povestirea creată pe baza unui șir de ilustrații și povestirea cu început dat. Ele se utilizează cu precădere la grupele mari când copiii au deja formate anumite deprinderi intelectuale și utilizează un limbaj bogat, cursiv, fluent și corect.

Exemple de teme posibil de realizat: ,,Fapte bune”; ,,Povestea fulgului de nea”; ,,Întâmplări din vacanță”; ,,În excursie”; ,,O întâmplare hazlie”; ,,Scrisoare către Moș Crăciun”; ,,Surpriză pentru mama”; ,,Jocurile copiilor”; ,,La bunici”.

2 .4. STRUCTURA ACTIVITĂȚILOR DE POVESTIRE

Activitatea de povestire conține următoarele secvențe didactice:

1. Captarea atenției- prin ghicitori, poezii, cântece, scurte convorbiri, introducerea unui element surpriză;

2. Reactualizarea cunoștințelor anterioare- includerea poveștii într-o serie de povești, reamintirea unor personaje;

3. Anunțarea temei- prezentarea titlului și autorului poveștii;

4. Obținerea performanței- copiii povestesc cu ajutorul educatoarei pe baza ideilor principale;

5. Retenția- se revizuiește titlul poveștii și ideea principală a acesteia;

6. Evaluarea- se fac aprecieri asupra modului în care copiii au ascultat și au răspuns;

Succesul unei activități de povestire depinde de respectarea unor cerințe specifice:

• Momentul captării atenției este foarte important; educatoarea poate folosi metode și procedee diverse în funcție de vârsta copiilor și de subiectul poveștii. Se pot utiliza jucării, siluete de personaje, marionete de la teatrul de păpuși, un cadru din poveste sau se poate utiliza o conversație liberă etc.

• Expunerea poveștii de către educatoare trebuie să fie clară, accesibilă și expresivă pentru a capta și menține atenția copiilor pe toată durata expunerii: ,,expresivitatea expunerii se realizează prin: modularea vocii, schimbarea ritmului vorbirii pe parcursul expunerii, pauze logice, psihologice și gramaticale accentuări și scăderi ale intensității vocii, repetiții, mimică gesticulații”9.

• Expunerea poveștii trebuie însoțită de planșe, imagini, siluete, diafilme, casete video realizate bine din punct de vedere calitativ și expresiv;

• Expunerea trebuie adaptată nivelului de înțelegere al copiilor, păstrându-se însă stilul autorului și cuvintele mai vechi și mai puțin utilizate astăzi;

• Pentru explicarea cuvintelor și expresiilor noi, necunoscute de copii, firul expunerii nu trebuie întrerupt, ci educatoarea va folosi după rostirea cuvintelor și expresiilor noi, sinonime și expresii echivalente pe care copiii deja le cunosc;

• Fixarea conținutului poveștii se poate realiza prin reținerea momentelor principale ale acesteia și prin precizarea personajelor principale cu trăsăturile lor reprezentative. Acest moment nu trebuie să se prelungească și să devină o repovestire ducând astfel la anularea efectului mesajului transmis de conținut, ci trebuie să se realizeze succinct, doar prin câteva întrebări;

• Retenția și transferul noilor cunoștințe se poate realiza fie prin referiri la alte povești care au același mesaj prin mimarea unor acțiuni ce definesc anumite personaje alese de copii sau prin redarea prin desen a unor secvențe din poveste sau prin găsirea unui alt final al poveștii, etc.;

– Structura unei activități de repovestire poate fi următoarea:

1. Captarea atenției.

2. Reactualizarea cunoștințelor- se specifică titlul și autorul poveștii ce va fi repovestită și altor povești cunoscute.

3. Enunțarea obiectivelor într-o manieră accesibilă.

4. Dirijarea învățării- este momentul în care copiii repovestesc pe baza unui material ilustrativ, a unui plan sau prin repovestire liberă, mai întâi cu ajutorul educatoarei apoi singuri.

5. Asigurarea retenției- se fixează titlul poveștii și autorul.

6. Evaluarea- se fac aprecieri asupra calității răspunsurilor.

_____________________

9. F. Mitu, Ș. Antonovici, Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar, Editura Humanitas Educațional, București (2005), p. 32.

– Structura activităților de povestire:

1. Captarea atenției.

2. Enunțarea obiectivelor pe înțelesul copiilor.

3. Dirijarea învățării- copiii primesc în ajutor un suport concret (planșe, ilustrații, diapozitive etc.), o poveste model, un început de povestire pe care o vor continua.

4. Obținerea performanței prin care copiii elaborează o povestire.

5. Retenția- se reiau momentele principale ale poveștii și se caută un titlu adecvat.

6. Evaluarea- se fac aprecieri asupra modului în care copiii au elaborat povestirea și au narat;

Pentru a realiza cu succes o astfel de activitate trebuie ținut cont de următoarele cerințe.

• Ilustrațiile pe baza cărora copiii trebuie să elaboreze o povestire trebuie să fie necunoscute, simple, accesibile copiilor, să înfățișeze aspecte cât mai apropiate de experiența lor de viață, să aibă valoare educativă și estetică, să-i emoționeze, să fie vizibile pentru toți. Acestea se expun toate odată, lăsând copiilor un moment de studiu individual.

• Educatoarea va dirija observarea ilustrațiilor prin întrebări cu caracter perceptiv (cadru, timp, personaje, acțiuni), întrebări cu caracter aplicativ (motivarea acțiunilor), întrebări cu caracter interpretativ (calitatea acțiunilor săvârșite, bune sau rele și urmările acestora) și prin întrebări care să sugereze redarea unor posibile dialoguri între personaje; în ,,citirea” ilustrațiilor trebuie antrenați toți copiii.

• Crearea povestirii se poate face pe fragmente, corespunzător tablourilor, prin antrenarea mai multor copii sau se face integral de un singur copil, urmând apoi alte variante de povestiri create de alți copii.

• Pentru povestirile cu început dat determinantă este calitatea începutului dat, care trebuie să trezească interesul copiilor, să le incite imaginația și să sugereze subiectul pe care copiii îl dezvoltă în povestirea creată (se recomandă ca subiectul să fie din viața copiilor, adulților, animalelor); după întreruperea relatării educatoarea trebuie să pună câteva întrebări ajutătoare sau să ofere sugestii suplimentare

• Educatoarea nu trebuie să cenzureze creațiile copiilor, ci să-i încurajeze chiar dacă au tendința de a devia de la subiect sau de a da frâu liber imaginației.

2. 5 . APLICAȚII ALE POVESTIRII ÎN TOATE ACTIVITĂȚILE DIN GRĂDINIȚĂ

– JOCUL DE ROL

Vârsta preșcolară este vârsta jocului. Este vârsta plăsmuirii a zeci și zeci de jocuri mereu noi, mereu altele. Varietatea și noutatea jocurilor copiilor este stâns legată de bogăția de impresii pe care ei o capătă din mediul înconjurător, din povestiri, din basme. În linii cu totul generale, putem deosebii două mari categorii de jocuri de rol: cele cu subiecte din mediul înconjurător și jocuri de rol cu subiecte din povestiri.

Forma de joc cea mai întâlnită în grădiniță este jocul de creație cu subiecte din mediul înconjurător, adică locul în care copiii reproduc aspecte din activitatea, din viața adulților; de pildă jocurile:,,de-a mama”, ,,de-a grădinița”, ,,de-a serbarea”, etc. Paralel cu acestea, copiii întreprind adesea și jocuri, ,,de-a povestea”, în care reproduc episoade din povestiri sau chiar povestiri întregi. Aceste jocuri capătă un loc tot mai însemnat pe măsură ce copiii se dezvoltă și trec de la o grupă la alta.

Jocurile ,,de-a povestea”, adică cele de rol cu subiecte din povestiri, se desfășoară în grădiniță fie pe roluri, fie sub forma teatrului de masă. Acestea pot fi individuale, copilul interpretând rolul unui anumit personaj, (de pildă, se erijează în ,,Făt Frumos”, ,,Motanul Încălțat”, ,,Scufița Roșie”) sau colective, preșcolarii transpunând scene din povestiri sau basme după o prealabilă distribuție între ei a rolurilor, în funcție de numărul personajelor pe care le cuprinde episodul înscenat.

Povestirea se reflectă chiar și în jocul copiilor de patru, cinci ani. În jocuri ei reproduc de obicei unele scene izolate, scene care îi impresionează mai mult, scene care zugrăvesc noul (binențeles în forme accesibile vârstei) asumându-și cu multă convingere rolul ursulețului, al vânătorului, al zmeului, al motanului în funcție de povestirea ascultată recent în grădiniță sau familie.

În rol copiii reproduc unele acțiuni relatate de povestire, acțiuni pe care adesea le transfigurează în funcție de experiența, de capacitatea lor de înțelegere. Transfigurarea elementelor din povestire se întâmplă mai ales atunci când povestirile sunt mai complexe, deci când nu sunt pe deplin înțelese de copil.

Exemplu:

O fetiță de patru ani și jumătate a construit din piese de domino o căsuță. În căsuță se află trei copii (piese oarecare) pe care fetița îi învață poezii. Dar la un moment dat jocul ia o nouă întorsătură. Fetița începe să intoneze: ,,Trei iezi, cucuieți/ Mamei ușa descuieți!…”

Apoi ,,încuie ușa și pleacă la pădure să culeagă ciuperci”, după care se întoarce, se oprește în dreptul căsuței și intonează din nou: ,,Trei iezi cucuieți/ Mamei ușa descuieți!…”. Fetița hrănește iezișorii, după care reia jocul cu aceeași plăcere de câteva ori.

În condițiile jocului, ea și-a imaginat scena, mai apropiată de experiența ei de viață, în care capra își povățuiește iezișorii să fie cuminți cât timp lipsește de acasă. Și cu toate că le promisese ,,drob de sare în spinare, mălăieși în călcăieși” așa cum sună versurile atât de îndrăgite chiar și de copiii cei mai mici, ea le-a cules ,,ciuperci”. Cunoștințele din experiența de fiecare zi s-au impus în prim plan (fetița a aflat din multe alte povestiri că în pădure se culeg flori și ciuperci). Noțiunile de ,,drob de sare în spinare” și ,,mălăieși în călcăieși” nu-i spun mare lucru.

Cunoștințele copiilor de 3-4 ani sunt încă sărace. Sistemul lor verbal nu este suficient dezvoltat pentru a regla combinațiile imaginative. Deși cunosc povestirea (este vorba desigur de o povestire mai simplă) și pot s-o reproducă, episod cu episod (atunci când sunt ajutați de adult prin întrebări) ei întâmpină încă dificultăți în procesul reprezentărilor la nivelul integratorilor verbali.

Imaginile zugrăvite în povestire rămân încă sărace, adesea nelegate între ele sau chiar deformate în funcție de cunoștințele copiilor, de experiența lor la un moment dat. În joc ei se erijează într-un mod sau altul, imită doar unele acțiuni înfățișate în povestire, după care trec la alte preocupări.

Cunoștințele copiilor de 5-6 ani sunt mai bogate, mai diferențiate, limbajul lor este mai dezvoltat. Ei își reprezintă mai ușor imaginile zugrăvite în povestire, sprijinindu-se pe cunoștințele acumulate și modificându-le în raport cu datele noi pe care le află. Dezvoltarea operațiilor gândirii, (analiza și sinteza, comparația, generalizarea și abstractizarea) permit surprinderea tuturor episoadelor povestirii, unificarea lor într-o acțiune închegată .

La punerea în scenă a povestirii contribuie toți participanții la joc. De îndată ce și-au fixat subiectul ei își distribuie rolurile. Cel care are inițiativa jocului își asumă de regulă rolul principal, urmând ca în aceeași zi sau în zilele următoare să-și asume rolul secundar.

Exemplu: -,,Punguța cu doi bani”, de Ion Creangă .

După ce și-au distribut rolurile, copiii grupei mari au trecut la stabilirea cadrului în care urmează să se desfășoare acțiunea. Au precizat locul ,,căsuței moșului și a babei”; locul ,,casei boierului”, al ,,fântânii”, al ,,cuptorului”; al ,,curții cu animale”. Apoi fiecare participant la joc a căutat să-și procure cele necesare rolului. ,,Cocoșul” și-a făcut rost de o jachețică roșie, pe care (foarte interesant) a îmbrăcat-o pe dos. Apoi a căutat prin clasă o punguță de pânză în care a strecurat două piese mici de metal. ,,Baba” s- a travestit cu șorț și basma. ,,Găinușa” si-a procurat chiar și o mărgică, iar ,,boieroaica” și-a pus mărgele la gât și inele în degete.

Trăsura a fost compusă cu mult meșteșug. ,,Caii” stăteau alături, ,,vizitiul” ținea cu o mână ,,hățurile” iar cu cealaltă ,,biciul”; în urma ,,vizitiului”, cei doi – ,,boierul cel putred de bogat” și

,,boieroaica cea rea”, se țineau de mână. După ce toate elementele câte și le puteau aminti în acel moment au fost pregătite, copiii s-au strâns în jurul căsuței moșului și a babei. ,,Trăsura” s-a descompus și ea.

Fiecare copil era dornic să asiste permanent la joc și să vină eventual cu sugestii.

,, – Voi vă duceți cu trăsura la târg să cumpărați haine, interveni energic găinușa”. ,,Trăsura” se constitui repede și se depărtă nu prea mult. Unul din copii a propus să se improvizeze un târg. Propunerea a fost acceptată de toți și s-au pornit care mai de care să dea sugestii asupra felului cum ar trebui să arate un târg. După unele dezbateri s-a ajuns la concluzia că doi vânzători și ceva mărfuri sunt suficiente.

,,Mărfurile” au fost procurate destul de ușor (din vestiar) și aranjate pe scăunele. ,,Boierul” și ,,Boieroaica” cumpărau mărfuri. Grupul de actori se deplasă din nou către ,,căsuța moșului și a babei”. ,,Moșul” începu povestea, adresându-se pe un ton rugător:

,,- Măi babă, dă-mi și mie un ou, că tare mi-e foame!

– Bate și tu cocoșul, că eu o bat pe găină și uite câte ouă face!

Moșul îi întoarse spatele și începu să-l strige pe cocoș muindu-și glasul:

– Cocoșule, cocoșule, vino la mine .

Apoi se arătă supărat :

– Na ! Na! Ori te ouă, ori te du de la casa mea….”.

Cocoșul începu să alerge prin clasă văitându-se. Apoi își scoase punguța din buzunarul șorțului, luă șnurul punguței în gură și se îndreptă către ,,casa moșului”. În același timp, trăsura venind dinspre târg, îi iese înainte.

Toți participanții la joc și mulți alți simpli asistenți o urmară:

,,- Vizitiule, dă-te jos și vezi ce are cocoșul în punguță, spuse ,,boierul”, pe un ton grav.

,,Vizitiul” alergă după cocoș și-i luă punguța. ,,Cocoșul” se ținea după trăsură:

,,- Cucurigu, boieri mari, dați punguța cu doi bani !”

Povestea se depănă cu opriri, cu intervenții destul de dese, improvizații adhoc. Scenele se cereau cât mai bine închipuite. ,,Fântâna”, ,,cuptorul”, ,,visteria cu galbeni”, suferiră deplasări, amenajări. ,,Alaiul cu păsări” a cuprins aproape întreaga grupă. ,,Actorii”, erau mai degrabă ,,regizori”. Acționau cu inițiativă, cu pricepere zugrăvind tot mai bine detaliile.

Frecvența și realizarea jocurilor de rol cu subiecte din povestiri este condiționată în primul rând de felul în care este comunicată copiilor povestirea, de felul cum aceasta i-a impresionat, de felul cum au înțeles-o. Cu cât povestirea va produce o impresie mai puternică asupra copiilor, cu cât se va face mai bine înțeleasă de ei, cu atât interpretarea ei în joc va fi mai aproape de text, de mesajul pe care îl poartă.

– MICI DRAMATIZĂRI

Dramatizările sunt variante ale jocului de creație. Limbajul dramatic dispune de o întreagă serie de procedee care apar în vorbirea personajelor, producând efecte comice. Corecta interpretare a dialogului din text impune obligatoriu referința la planul autorului, reprezentat de indicațiile scenice, de parantezele regizorale. Acestea indică frecvent prezența unei serii foarte bogate de reacții neverbale (în spectacol mimico-gestual) ale personajelor care pot contrazice, completa sau suplini expresia verbală.

Dramatizările sunt transpuneri scenice de manieră artistică. Copilul înțelege treptat că el este un interpret de rol. În această calitate, după ce învață bine textul (rolul încredințat) face numeroase exerciții de interpretare artistică a rolului ce și l-a asumat.

Micile dramatizări mai pot avea și sensul de redare a conținutului poveștii prin dialog. În acest caz fiecare copil, sub îndrumarea cadrului didactic, interpretează, cu prilejul povestirii, un rol încredințat de ceilalți copii la sugestia adultului. Efectele psihologice ale unei asemenea modalități de lucru sunt impresionante: interpreții trăiesc momente deosebite în procesul redării pe roluri a conținutului poveștii, mai ales atunci când ei reușesc să redea, în mod adecvat, suficient de nuanțat, ceea ce relatează, uneori cu lux de amănunte autorul.

Nu orice poveste poate fi dramatizată de preșcolari. Pe lângă un conținut accesibil vârstei și totodată instructiv, povestea care urmează să fie dramatizată trebuie să aibă destule elemente atractive, dinamice, care să facă jocul interesant, antrenant (este vorba de acțiunile și dialogurile care întrețin conflictul).

Se vor evita povestirile cu personaje prea puține sau cele în care abundă descrierile. În vederea unei cât mai bune interpretări a povestirii în joc, este necesar ca ea să fie bine cunoscută de toți copiii. În acest sens se impune reluarea ei într-o formă organizată. Povestea poate fi repetată, de pildă sub forma repovestirii pe roluri. Ca activitate repovestirea pe roluri este cea mai apropiată de dramatizare și poate constitui un mijloc de exersare a interpretării diferitelor roluri din poveste. Este indicată mai ales atunci când copiii împreună cu educatoarea dramatizează pentru prima oară o poveste.

Un alt mijloc prin care povestea poate fi repetată în vederea dramatizării este teatrul de păpuși. Educatoarea înscenează povestea cu ajutorul păpușilor, subliniind în acest fel succesiunea scenelor care se cer realizate în joc cât și dialogurile dintre personaje. Pentru a evoca atmosfera de basm, pentru a face trăirea copiilor mai intensă, mai autentică, este bine ca educatoarea să ia din timp unele măsuri privind cadrul în care urmează să se desfășoare dramatizarea. Câteva elemente de decor care să amintească ambianța poveștii se pot improviza oricând cu ușurință aceasta putând antrena chiar copiii din grupele mai mari la pregătirea decorurilor necesare.

Pentru a-i ajuta pe copii să se încadreze mai ușor în joc, pentru a face ca jocul să devină mai atractiv, educatoarea poate pregătii copiilor unele accesorii și costume speciale. Copiilor le place foarte mult să se costumeze, se simt astfel în rol, acționând cu mai multă convingere. Chiar și cei mai mici devin vânători și călăreți abia atunci când și-au improvizat o ,,pușcă”, sau un ,,cal”.

Nu este necesar să realizăm costume întregi așa cum se procedează de obicei la serbări. Uneori ajunge o sabie pentru a desemna de pildă rolul prințului, un coif colorat pentru cel de pitic sau o diademă strălucitoare și un cordon (din carton) decorat cu diferite motive penrtu Albă ca Zăpada.

Atunci când educatoarea înscenează pentru prima oară o poveste cu copiii, este necesar să la explice felul în care se va desfășura dramatizarea, să indice intrările personajelor, dialogurile care trebuie susținute ca și mimica necesară interpretării diferitelor situații cerute de textul povestirii urmând ca la următoarele dramatizări intervențiile ei să fie din ce în ce mai puține.

Exemple de dramatizări ce pot fi realizate pe grupe de vârstă:

Grupa mică : ,,Capra cu trei iezi”, ,,Ursul păcălit de vulpe”, ,,Căsuța din oală”, ,,Ridichea

uriașă”, ,,Turtița”, ,,Scufița Roșie”;

Grupa mijlocie: ,, Maricica”, ,,Ciuboțelele ogarului”, ,,Coliba iepurașului”, ,,Găinușa cea

moțată”, ,,Puf Alb și Puf Gri”;

Grupa mare: ,, Fata babei și fata moșneagului”, ,,Iedul cu trei capre”, ,, Cenușăreasa”,

,,Albă ca Zăpada”, ,,Punguța cu doi bani”.

– JURNALUL GRUPEI-

,,Jurnalul” este modalitatea prin care o experiență comună a grupei de copii devine mult mai motivantă decât este ea însăși. Un jurnal sau hartă a evenimentului este o poveste pe care copiii o compun împreună, bazată pe o experiență comună a grupei. Ea poate servi ca un fel de reamintire ori sumar al acestei experiențe.

Educatoarea alcătuiește un asemenea jurnal scriind cuvintele pe măsură ce copiii le dictează. Pe măsură ce copiii văd cum le transcriem cuvintele și gândurile, ei înțeleg treptat că literele reprezintă sunetele pronunțate, că o anumită combinație de sunete/ litere formează cuvinte și că aceste cuvinte au un înțeles anume, fie că sunt vorbite ori scrise.

Adesea câte un copil va ,,testa” vizitatorii adulți arătând către jurnal și cerându-le să i-l citească. Copilul va avea o plăcută confirmare a faptului că povestea dăinuie atunci când este pusă pe hârtie și că orcine o poate afla uitându-se pe jurnal. Va fi încă o confirmare a importanței cuvântului scris, dar și un impuls pentru copil de a crea noi ,,jurnale”.

Alcătuirea primului jurnal se va dovedi sigur dificilă, copiii vor trebui ajutați mai mult construind un cadru pentru poveste, asigurându-ne că faptele vor decurge într-o succesiune logică și reală. Diferitele aspecte ale aceluiași eveniment au pondere diferită pentru diferiți copii. La început impresiile vor curge din toate părțile în mod dezordonat și fiecare copil va dori să-și vadă cu orice chip povestea pe care el a spus-o. Educatoarea va trebui să coordoneze toate răspunsurile într-o poveste coerentă, în care fiecare copil trebuie să-și recunoască contribuția.

O modalitate eficientă pentru a îndruma copiii să povestească este aceea de a le pune întrebări. Ordinea întrebărilor și a răspunsurilor va conduce povestea de la un început explicativ la un sfârșit logic.

Exemple de întrebări simple ce-i pot ghida pe copii:

– Unde am mers noi ieri? Cum am ajuns acolo?

– A mai venit cineva cu noi? Ce am făcut noi acolo?

– Ați observat ceva special, care va interesat în mod deosebit? (către un anumit copil).

– Ce îți amintești despre vizita noastră ?(de exemplu la brutărie).

– Mai poate cineva să adauge ceva? Am uitat ceva să scriem?

– Cum v-ați simțit acolo?”

Exemplu de jurnal compus de copiii din grădiniță după excursia la un acvariu.

,,Noi am mers să vizităm un acvariu.

Am mers acolo cu autobuzul.

Mama lui Rareș și mama Mariei au venit cu noi.

Mama Sarei a venit și ea.

Erau mulți pești în acvariu.

Noi am mers de jur- împrejur și am privit la toți peștii.

Ei erau frumos colorați.

Peștii înotau în acvarii mici.

Ei știau să înoate foarte bine.

Ana a văzut o broască țestoasă mare.

Afară, într-un bazin mare cu apă erau foci”.

Pălăria lui Mihai a căzut în apă și focile s-au jucat ce ea. Un om de la acvariu a pescuit pălăria din apă cu un băț lung cu o plasă mare. Apoi ne-am întors la grădiniță.

Acest tip de jurnal conține mai multe formulări care se pot aplica diferit la diferite grupe de copii, în funcție de vârsta, capacitatea lingvistică și experiența lor.

– BULETINUL METEO

Copiii pot învăța multe lucruri despre vreme și fenomene meteorologice și astronomice, pur și simplu prin intermediul observației directe. Utilizând simțurile ei pot observa cum soarele răsare dimineața și apune seara, că luna și stelele apar noaptea, că ploaia udă și tunetul se aude foarte tare. Observând toate aceste fenomene preșcolarul povestește impresiile sale educatoarei și colegilor.

Activitatea legată de meteo nu se poate limita doar la constatarea timpului din ziua respectivă privind pe fereastra grădiniței și la lipirea unui simbol de nor sau soare pe un panou. La preșcolarii mai mari se pot utiliza instrumente ca pluviometru, morișcă de vânt, termometru, etc.. De obicei înregistrările se fac dimineața ceea ce permite preșcolarilor să-și reprezinte lunile și anotimpurile, să constate că temperatura variază în funcție de anotimp, dar că nu există ,,adevăruri absolute” în domeniul timpului probabil, fiindcă uneori e mai frig în aprilie decât în decembrie, de exemplu.

La grupa mică, ritualul meteo poate favoriza orientarea în spațiu, însușirea cantităților și decoperirea părților corpului. Observarea timpului permite preșcolarilor să știe dacă este posibil să iasă în curtea grădiniței, cum să se îmbrace pentru recreație, să abordeze noțiunile de ,,interior” și ,,exterior” și să-și reprezinte un spațiu cunoscut.

Educatoarea poate prezenta copiilor un personaj îmbrăcat în fiecare zi în funcție de anotimp. Acest personaj poate fi din rândul copiilor, el fiind încurajat să le povestească colegilor caracteristici ale anotimpului reprezentat. Pe parcursul anului hainele personajului se înmulțesc, ceea ce permite utilizarea unor cuvinte precise (impermeabil, sandale etc.) și dezvoltarea vocabularului.

Pentru a permite copiilor trecerea de la spațiul trăit la spațiul reprezentat, domnul sau doamna Meteo (figurină desenată pe carton) trebuie fixat(ă) pe un panou reprezentând curtea grădiniței. Copiii vor înțelege mai ușor că dreptunghiul desenat pe panou reprezintă curtea grădiniței dacă, în cadrul unei activități colective, ei au adăugat un element pe care toți l-au putut identifica, cum ar fi un copac sau un balansoar.

Copiii pot astfel exersa trecerea (destul de dificilă) de la spațiul perceput le spațiul reprezentat : unii copii nu înțeleg că partea de sus a dreptunghiului desenat pe panou (sau pe foaia pusă pe o suprafață plană) reprezintă limita curții. Această trecere de la spațiul real în care ei se joacă la reprezentarea sa plană îi face să-și pună întrebări și să-și ia repere pe o foaie:

-,,Unde este partea de sus ?; – Unde sunt picioarele? ; – Unde trebuie lipită doamna Meteo?”.

La sfârșitul anului este posibil chiar cu preșcolarii mici, de a asocia fiecare situație meteo identificată și reprezentată prin desenarea unui element natural (ploaie, vânt, soare, zăpadă) cu îmbrăcămintea corespunzătoare, ceea ce permite activități de sortare. O simplă reamintire în debutul recreației sau o privire rapidă către doamna Meteo permite copiilor să știe imediat cum trebuie să se îmbrace, dar mai ales să revină asupra unui timp deja trăit în clasă.

Copiii pot compune scurte povestioare despre timpul de afară după care adaugă simbolul la Calendarul Meteo.

Exemplu :

,,Afară este cald. Primăvara s-a instalat deja. Copacii au înflorit iar copiii se vor îmbrăca din ce în ce mai subțire. La calendar vom afișa copacul înflorit, soarele și copilul îmbrăcat subțire”.

– ÎNTÂLNIREA DE DIMINEAȚĂ

Întâlnirea de dimineață se constituie ca o metodă educațională democratică și participativă, cu un accentuat caracter social. Este un moment prin care se creează o atmosferă vioaie, prietenoasă, în cadrul căreia copiilor li se exersează deprinderi și abilități importante oferind educatoarei și copiilor șansa de a împărtăși celorlalți dorințe referitoare la o temă, la dezbaterea unor curiozități, la povestirea unor impresii, etc..

Durta întâlnirii de dimineață este de 15-25 de minute, iar locul de desfășurare ete același pe tot parcursul anului școlar.

Întâlnirea de dimineață este structurată pe patru componente:

1. Salutul-în fiecare zi va fi diferit, distractiv, respectuos și mobilizator;

2. Împărtășirea cu ceilalți este cel mai important moment deoarece copiii schimbă impresii, opinii, păreri, își transmit deschis problemele, experiențele, colaborează.

3. Activitatea de grup- creează coeziunea grupului, accentuează cooperarea, exprimarea liberă, comunicarea, copiii având posibilitatea să-și transmită reciproc experiențe personale deosebite sau noutăți (ce li s-a întâmplat cu o zi în urmă, ce au visat, ori ce au aflat nou, ce experiențe de cunoaștere ori emoționale au avut, ce temă le-a propus educatoarea).

4. Noutățile zilei- se furnizează informații: copil-copil, copil-educatoare, educatoare-copil.

Sunt mai multe modalități de organizare, care pot fi îmbinate, schimbate, în funcție de necesitățile copiilor, creativitatea educatoarei, tema săptămânii, sau de ceea ce se vrea să se realizeze în momentul respectiv.

Metoda povestirii se regăsește destul de mult în cadrul acestei întâlniri, educatoarea încurajându-i permanent pe copii să comunice și să povestească. Educatoarea poate începe întâlnirea de dimineață printr-un cântecel scurt, după care pune o serie de întrebări: în ce zi a săptămânii suntem, ce dată este, în ce lună sau anotimp, an suntem?

Copiii răspund în cor, în timp ce educatoarea arată catonașele cu răspunsuri- simbolurile lor în imagini și denumirile aferente scrise. Copiii ajung astfel să memoreze și să recunoască ce este scris: zilele săptămânii, lunile anului, numele anotimpurilor.

Se mai poate realiza Întâlnirea de dimineață având toți copiii adunați în semicerc pe scăunele sau pe covor iar educatoarea alege dintre copii un ,,Președinte”, iar ea însăși devine ,,secretara”, care notează tot. ,,Președintele” îi invită pe copii la discuții: despre vreme, despre ce li s-a întâmplat în ziua precedentă sau ce au văzut sau au auzit, despre o sugestie de temă făcută de educatoare. Pe rând sunt aduși în centrul atenției mai mulți copii pentru a povesti lucruri care li s-au întâmplat.

Copiii se simt importanți și responsabili pentru că restul colegilor îi privesc și le pun întrebări, iar educatoarea notează gândurile lor.

Exemple practice de desfășurare:

• ,,-Bună dimineața, toamnă!(sau alte anotimpuri)”.

Completarea calendarului: ,,Este o zi frumoasă de toamnă. A început luna septembrie, este frig, iar frunzele copacilor încep să cadă una câte una formând un covor de funze uscate.

Vă propun o plimbare în cartier să adunăm frunzele toamnei (sau căutăm imagini cu ,fructe, flori, în cărțile din bibliotecă).

,,- Ce ne spune fiecare frunză?”

Copiii creează povești despre frunze. Deoarece ei se influențează reciproc și se imită conținutul povestirilor, educatoarea trebuie să includă sugestii, să fie atentă și sensibilă la noutățile povestite de copii, să asigure un feed-bak imediat.

• ,,- Bună dimineața copii! Azi vreau să ghiciți cine sunt eu (imit glasul și mișcările unui animal).

-Cine ghicește?

Pentru că ați ghicit, o să vă povestesc o întâmplare despre acel animal”.

Pe tablă așez un animal domestic și unul sălbatic, iar copiii se împart în două grupuri în funcție de animalul ales.

Copiii dn grupul animalelor domestice se gândesc la câteva animale a căror glasuri să le imite, iar copiii din grupul animalelor sălbatice povestesc întâmplări legate de animalele pe care le-au recunoscut.

• ,,- Bună dimineața povestitorilor! Eu știu că voi cunoașteți multe povești și vă place să povestiți. Să ne imaginăm că azi voi faceți parte dintr-o poveste, deci ne încolonăm unul după altul și pornim în lumea poveștilor.

Când Albă ca Zăpada bate din palme vă despărțiți: un copil la stânga și unul la dreapta pentru a forma astfel două grupuri”.

Albă ca Zăpada se ascunde în sala de grupă, iar grupul de copii care o găsește primul va fi grupul nr.1 iar celălalt grup va fi nr.2.

Copiii din grupul 1 povestesc 1-2 secvențe dintr-o poveste cunoscută ; iar copiii din grupul 2 ghicesc și denumesc povestea. Se prezintă fragmente din 3-4 povești.

La final copiii dn grupul 2 se adună în cerc și votează povestea care le-a plăcut cel mai mult (se împart copiii din grupul 2 după preferințele pentru poveștile spuse, iar unde sunt mai mulți copii la o poveste, aceea este votată).

• ,,- Bună dimineața curioșilor! Azi vă voi spune o poveste cu mai multe personaje dar pe care nu am terminat-o”.

Voi crea un început de poveste cu personaje principale, animale, ce se confruntă cu diferite pericole sau sunt neglijate.

Copiii trebuie să continue povestea, din copil în copil, fiecare având dreptul să adauge noi întâmplări, până ce se ajunge la sfârșit.

Dacă sunt copii care nu sunt mulțumiți de finalul poveștii, îl pot schimba dar motivând: de ce nu le-a plăcut sfârșitul, ce noutăți aduc ei?…..etc.

•,, – Bună dimineața isteților ! Azi m-am uitat pe perete, iar printre pitici am văzut-o pe Albă ca Zăpada și mi-am amintit cum s-a dus ea la bunica să-i ducă de mâncare și lupul a păcălit-o! Așa este copii?”

Copiii corectează și spun cine și din ce poveste este personajul.

Se procedează asemănător cu 2-3 povești știute de ei.

Întâlnirea de dimineață contribuie le crearea grupelor cooperante și responsabile dar și la crearea unui climat vesel, pozitiv, încurajează copiii să comunice și să povestească întâmplări din viața lor.

CAPITOLUL 3. ACTIVITATEA DE CERCETARE

3.1 PROIECT DE CERCETARE- GRUPA MICĂ-,,DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII DE COMUNICARE LA COPIII DIN GRUPA MICĂ”- TRECEREA DE LA CONCRET LA ABSTRACT.

Povestirea este una din activitățile la educarea limbajului cele mai plăcute copiilor, întrucât le satisface nevoia de cunoaștere și de afectivitate, le stimulează imaginația și constituie cadrul optim de exersare a capacității de comunicare. Limbajul copiilor mici, în special când ei provin din familie, fără să mai fi fost într-o instituție cu cadre specializate, este în plin debut de acumulări, rafinări, sub auspiciile efortului personal și permanent al fiecăruia. Copilul preia cuvinte auzite la adultul vorbitor din preajma lui raportându-se la acesta ca la un model.

Pentru exprimarea dorințelor sale sau pentru a-și manifesta opțiunile copilul își stabilește criterii de alegere a cuvintelor, instrumentate cu grijă deosebită pentru eficacitate; refolosește acei termeni care i-au permis să-și traducă mai bine emoțiile, nevoile, gândurile, adică l-au ajutat să se facă înțeles.

1. Elaborarea obiectivelor cercetării

– Dezvoltarea capacității de comunicare a copiilor de grupă mică ;

– Antrenarea copiilor într-o comunicare directă, coerentă și cu finalitate exersând astfel competența specifică;

– Dezvoltarea capacității de a sintetiza informațiile unui text citit, dezvoltându-și atenția și creativitatea limbajului .

Plecând de la aceste afirmații, rolul educatoarei este acela de a ajuta copiii preșcolari, mai ales pe aceia de grupă mică să fie capabili de a-și exprima trebuințele, gândurile și sentimentele, să comunice între ei și cu adulții.

2. Formularea ipotezei

Cercetarea a pornit de la următoarea ipoteză:

Utilizând metode de comunicare orală aplicabile în povestire se poate realiza dezvoltarea capacității de comunicare la copiii de grupă mică prin trecerea de la concret la abstract.

3. Eșantionrea.

Pentru verificarea ipotezei enunțate am întreprins o cercetare experimentală la grupa mică, pe un colectiv de 20 de copii (12 fete și 8 băieți).

4.Metodologia cercetării

Metodele folosite în cadrul cercetării au fost următoarele:

– Povestirea:- fiind o metodă verbală ea constă în prezentarea unor informații ori în redarea unor situații într-o formă impresionistă. Este integrată în majoritatea activităților organizate în grădiniță, indiferent de aria problematicilor abordate.

– Observația:- ca metodă de instruire presupune stabilirea unei relații directe între copil și realitatea care face, la un moment dat, obiectul cunoașterii. Faptul psihologic transpus într-o situație didactică se traduce prin necesitatea provocării și dirijării de către educatoare a procesului perceptiv prin intermediul căruia copilul cunoaște în mod direct lumea obiectelor, situațiile de viață.

– Experimentul:- ca metodă de învățământ presupune activități didactice de provocare, producere, reconstituire și modificare a unor fenomene, procese, evenimente în scopul studierii lor amănunțite. Metodă de explorare a realității- experimentul direct și indirect, folosită în predare și învățare, are o deosebită valoare formativă, întrucât dezvoltă copiilor spiritul de observare, investigare, capacitatea de a înțelege esența obiectelor și fenomenelor de prelucrare și interpretare a datelor experimentale, interesul de cunoaștere.

– Convorbirea:- constituie un mijloc cu eficiență maximă în educarea limbajului, o formă, un procedeu care contribuie la fixarea, precizarea, aprofundarea, sistematizarea, verificarea cunoștințelor, la activizarea vocabularului copiilor. Are rolul de a-i învăța pe copii cum să opereze pe plan mintal și de aceea este considerată din punct de vedere al structurii cea mai grea formă de activitate din grădiniță.

5. Organizarea și desfășurarea cercetării

Cercetarea experimentală a constat în aplicarea metodei : ,,Predicțiile” și a jocului de rol ,,Cine sunt eu”? la tema ,,Animale”.

1. METODA PREDICȚIILE

Metoda ,,Predicțiile” este o metodă care stimulează imaginația copiilor, asocierile de idei și originalitatea. Prin intermediul acesteia, se exersează capacitatea de a găsi o soluție originală unei situații posibile. Prin exersarea creării de povestiri se realizează dezvoltarea capacității de comunicare la preșcolari și a originalității. În debutul activității am întocmit pe tablă ,,tabelul predicțiilor”, astfel:

Aplicarea metodei la copiii de 3-4 ani a necesitat un efort susținut, deoarece aceștia oscilează și sunt reticenți în a lua decizii și a-și comunica liber ideile, însă un astfel de antrenament îi deprinde să-și exprime mai ușor gândurile, dorințele, să redea în mod inteligibil și cursiv o poveste, o întâmplare trăită sau imaginată.

Avantaje :

În desfășurarea acestei metode, copiii trec de la postura de ascultător la aceea de povestitor cu sarcina de a continua firul narațiunii începute de educatoare și de a găsi o rezolvare corespunzătoare situațiilor ivite.

Preșcolarii compun și expun într-o manieră personală întâmplări, aspecte și fapte legate de viață, de preocupările și cunoștințele lor.

În plus, copiii trebuie să argumenteze varianta propusă de ei, tocmai în aceasta constând esența metodei ,,Predicțiile”- nu doar să-și expună punctul de vedere, ci trebuie să și-l argumenteze, iar în final să compare variantele.

Dezavantaje:

Această metodă nu satisface nevoia de exprimare a tuturor copiilor, presupunând intervenția doar a unui preșcolar care să ofere variante unui anumit moment al poveștii, eventual în variantele celorlalte momente și în argumentare mai putând interveni și alții.

Exemplificare

Exemplificarea se realizează în povestea : ,,Capra cu trei iezi”, poveste cunoscută foarte bine de către copii și o poveste nouă creată de mine pe care copiii nu o cunosc.

Pentru început le-am citit copiilor povestea cunoscută: ,,Capra cu trei iezi”.

,,Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare și cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau, iară cel mic era harnic și cuminte.Vorba aceea: ,,Sunt cinci degete la o mână și nu seamănă toate unul cu altul”.

Într-o zi, capra chemă iezii de pe-afară și le zice:

„ – Dragii mamei copilași! Eu mă duc în pădure ca să mai aduc ceva de-a mâncării. Dar voi încuieți ușa după mine, ascultați unul de altul și să nu cumva să deschideți până ce nu-ți auzi glasul meu.Când voi veni eu am să vă dau de știre, ca să mă cunoașteți, și am să vă spun așa:

„Trei iezi cucuieți/Ușa mamei descuieți,

Că mama v-aduce vouă/ Frunze-n buze

Lapte-n țâțe/ Drob de sare In spinare/ Mălăieș,

În călcăieș/ Smoc de flori/ La subsuori”.

„Apoi capra iese și se duce în treba ei. Iar iezii închid ușa după dânsa și trag zăvorul. Dar vorba veche: „Păreții au urechi și ferestrele ochi”. Un dușman de lup – și-apoi știți care? -chiar cumătrul caprei, care de mult pândea vreme cu prilej ca să pape iezii, trăgea cu urechea la păretele din dosul casei, când capra vorbea cu dânșii….”

„…Atunci mezinul se vârâ iute în horn și, sprijinit cu picioarele de prichiciu și cu nasul în funingine, tace ca peștele și tremură ca varga de frică. Dar frica-i din raiu sărmana! Asemenea cel mijlociu, țuști! iute sub chersin: se-nghemuiește acolo cum poate, tace ca pământul și-i tremură carnea pe dânsul de frică: ,,Fuga-i rușinoasă, da-i sănătoasă!…”

„…În sfârșit trage zăvorul…Când iaca!…Ce să vadă? Ș-apoi mai are când vede?..căci lupului îi scăpărau ochii și-i sfârâia gâtlejul de flămând ce era. Și nici una, nici două, haț! Pe ied de gât…

„…Atunci iedul mezin- care acuma era și cel dintâi și cel de pe urmă – sare iute și-i deschide ușa.

Apoi se aruncă în brațele mâne-sa, și cu lacrămi de sânge începe a spune:

„ – Mămucă, mămucă, uite ce am pățit noi! Mare foc și potop au căzut pe capul nostru!… “

„… – Ia poftim, cumătre, zise ea luând scăuieșul și punându-l deasupra groapei cu pricina, șezi colea și să ospătezi oleacă din ceea ce ne-a dat Dumnezeu!

Răstoarnă apoi sarmalele în strachină și i le pune dinainte. Atunci lupul nostru începe a mânca hâlpov, și gogâlț- gogâlț-gogâlț, îi mergeau sarmalele întregi pe gât…”

După ce am întocmit tabelul cu cele trei coloane, am purces la citirea noii povești. Povestea a fost una creată de mine, pentru a nu fi recunoscută de către copii, care după cum știm,cunosc o mulțime de povești.

Povestea s-a numit ,,Ieduțul curios”

Prima lectură a inclus și intriga , astfel:

,,A fost odată ca niciodată …….

A fost odată un ieduț tare curios din fire. Într-o zi, mama lui plecă în vizită la vecina sa , Capra cu trei iezi. Ieduțul cel Curios rămase singur acasă și, curios cum era, începu să caute prin casă. Căută el ce căută, până ce găsi o cutie, o cutie de aur, care lucea de-ți lua ochii. Fu curios să vadă ce stă ascuns în minunea din mâinile lui”.

Cuvintele cheie pe care copiii trebuiau să le aibă în atenție în continuare erau: ,,singur acasă”, ,,cutia lucitoare”.

După acest moment, copiii au fost solicitați să intervină și au prezentat varianta lor:

Maria a spus următoarea variantă:

,,Ieduțul Curios a deschis cutia, iar din cutie a ieșit un spiriduș care l-a invitat în Veseliei. Acolo și-a făcut o mulțime de prieteni- toți veseli- și împreună au pornit într-o călătorie. Au mers ei ce au mers, până au ajuns în ograda Caprei cu trei iezi”.

Apoi le-am cerut să își motiveze punctul de vedere (o parte din desfășurarea acțiunii). La această sarcină, ei au întâmpinat dificultăți, drept pentru care i-am sprijinit.

Am trecut la prezentarea povestirii în varianta inițială:

,,În timpul aceasta, numai iaca ce îl aude pe Ieduțul Mofturos, vărul lui, strigând la poartă. Ca o gazdă bună ce era, Ieduțul Curios îl pofti înăuntru și se puseră pe joacă. S-au jucat ei ce

s-au jucat, până ce li s-a făcut foame”.

Cuvintele cheie pentru această a doua parte au fost : ,,joacă”, ,,foame”.

După acest fragment, copiii au fost din nou lăsați să își încerce puterile imaginației și să prezinte o variantă pentru derularea poveștii:

Sara a comunicat colegilor următoarea variantă:

,,Ieduțul Mofturos a început să plângă și să spună că el nu mănâncă decât mâncare gătită de mama lui și că trebuie să meargă acasă’’.

Copiii au prezentat motivația pentru alegerea făcută și apoi au ascultat varianta pe care le-am propus-o.

,,După cum îi spune și numele, Ieduțul Mofturos era tare nemulțumit și de bucatele pregătite acasă de mama și bunica lui. Dar, dacă de data aceasta era în vizită, fu nevoit să accepte invitația la masă a Ieduțului Curios. Așa au mâncat împreună lapte cu mămăligă, cum nu mai mâncase niciodată’’.

Am evidențiat ca fiind cuvinte cheie următoarele: ,,a mânca”, ,,mofturos”.

La acest moment al activității, copiii au fost lăsați să continue singuri încă o dată povestea. Silvian le-a povestit copiilor următoarea variantă:

,,După ce au mâncat, ieduții s-au culcat. Așa fac toți copiii după ce mănâncă : se culcă. Mama ieduțului Curios i-a găsit dormind duși în pat”.

După această prezentare, copiii au argumentat alegerea făcută, după care au ascultat varianta prezentată de mine:

,Pe când era spre terminare îmbelșugata masă, numai ce strigă mama Ieduțului Mofturos din curte. Cei doi ieșiră bucuroși din casă.

Când află că Mofturici a mâncat pe săturate mămăligă cu lapte, nu-I venea să creadă. Îi mulțumi Ieduțului Curios care îl pofti pe vărul său și altă dată la masă. De atunci, mâncarea lui preferată a fost mămăliga cu lapte.

,,Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa! Și-am încălecat pe-o căpșună și v-am spus o mare și gogonată minciună!”

La final, copiii au ascultat cele două povești și au fost puși în situația de a compara variantele, precizând că ambele au fost frumoase și le-a plăcut.

JOC DE ROL: ,,CINE SUNT EU”? LA TEMA : ,,ANIMALE’’

Această tehnică de comunicare și cunoaștere a copiilor poate fi folosită în scop didactic pentru evaluarea, sinteza și generalizarea cunoștințelor copiilor din diverse categorii de activități sau domenii de cunoaștere.

Aplicate cu diverse teme integratoare, vor contribui la formarea de deprinderi de formulare a opiniei, de susținere a opiniei cu argumente și confruntări de opinie. Responsabilizați și pozitivați de educatoare, copiii se simt importanți, comunică între ei și cu educatoarea, au emoții și senzații, experimentează moduri noi de acțiune, gândesc și acționează.

Etapele jocului:

E1: ,,Completează în gândul tău fraza pe care eu o voi spune imediat.

,,Dacă aș fi un animal, aș …..”

E2: ,,Pe rând, veți spune ce animal ați ales. Fiți foarte atenți la ceea ce spun colegii de grup!”

E3: ,,Grupați-vă în funcție de felul animalelor: domestice sau sălbatice”.

E4: ,,Discutați împreună motivele pentru care ați ales să fiți acele animale, ce resurse credeți că aveți în acest rol, ce puteți face pentru lumea care vă înconjoară”.

E5: ,,Alegeți un purtător de cuvânt al grupului vostru, care vă va prezenta pentru celelalte grupuri”.

E6: ,,Purtătorii de cuvânt prezintă grupurile. Spuneți motivele pentru care ați ,,devenit” acel animal, ce puteți face pentru lumea înconjurătoare”.

La prima etapă:

Copiii intră în sala de grupă. Îi invit să-și aleagă o imagine a unui animal preferat în pielea căruia vor să intre.

La a 2-a etapă:

– Ce animal ați ales?

(Sara:iepuraș; Silvian:cerb; Rareș: șoricel; Dan:ursuleț; Maria:pisicuță; Adelin:cățel; David:lup).

La a 3-a etapă:

Copiii au format două grupe:

Grupa 1: Sara, Rareș, Maria, Adelin – animale domestice;

Grupa 2: Silvian, Dan, David – animale sălbatice;

La a 4-a etapă:

,,Discutați împreună motivele pentru care ați ales să fiți aceste animale, ce resurse credeți că aveți în acest rol, ce puteți face pentru lumea care vă înconjoară?”

Maria: „Vreau să fiu pisicuță ca să prind șoareci, pentru ca să nu mai avem în casă, să nu ne mai mănânce mâncarea și să nu ne mai roadă hainele. Numai rele fac șoarecii, vreau să-i omor”.

Adelin: ,,Mie-mi place să fiu cățel, cu codiță, urechi mari, blana maro și să latru la mâța care fură slănina din afumătoare, care-mi place și nu vreau s-o împart cu ea. Am împărțit cu ea laptele, dar slănina, nu. Sunt șocat, pentru că fură și mi-e ciudă pe ea. Aș speria-o doar un pic. Mie-mi place de ea că e frumoasă, aș vrea să fim prieteni…”

Sara: „Eu vreau să fiu un iepuraș pentru că e cuminte, e blând, are blana moale. Am văzut la verișorii mei mulți iepurași și albi și maro și gri. Și-mi plăcea cum săreau. Nu vreau să fiu iepuraș de câmp, că ei sunt în pericol…îi pândește vulpea, vânătorul. Am văzut un vânător care a tăiat un iepure și mi-a fost milă de el. Ar trebui să-i ocrotească…de ce le face rău, au și ei puișori, nu?”

Rareș: ,,Eu vreau să fiu un șoricel să mănânc brânză multă, să mă satur-că-mi place și mama nu are bani să ne cumpere mereu. Șoricelul are, nu știu de unde… dar așa spune povestea aia care mi-a spus-o sora mea. Șoricelul face și rele, că roade multe lucruri, dar eu n-o să rod, că-s un șoricel cuminte. Nu știu pisica de ce are ciudă pe mine”.

Dan: ,,Astăzi vreau să fiu un ursuleț, un pui de urs; sunt pufos, puternic.Urșii mănâncă multe mure și mie-mi plac murele că-s dulci și au vitamine și mă pot plimba mult prin pădure. Și mai mănânc mult pește, că-mi place, dar nu-mi place să pescuiesc, nu-mi place să-i omor, că au și ei mamă și tată. De urșii mari mi-e frică, sunt periculoși. Am văzut în film cum a fost atacat un copil, în oraș de un urs. De ce-i lasă să meargă până în oraș? Eu i-aș duce la Grădina ZOO pe cei periculoși, să stea închiși”.

Silvian: ,,Eu vreau să fiu un cerb că are culoare frumoasă și fuge repede ca să-i despartă pe cei care se bat. Dacă se bat iezii, eu îi despart și fac pace. Așa am văzut că făcea odată un cerb, când m-am dus cu tata la pădure”.

David: ,,Eu sunt lupul cel fioros.Toată lumea se teme de mine, sunt mai puternic decât regele Leu. Eu conduc toate animalele din pădure. Numai eu știu curăța pădurea de animalele bolnave. Eu sunt șeful în pădurea mea!”

A 5-a și a 6-a etapă.

E5: ,,Alegeți un purtător de cuvânt al grupului vostru, care vă va reprezenta pentru celelalte grupuri”.

E6: ,,Purtătorii de cuvânt prezintă grupurile. Spuneți motivele pentru care ați devenit acel animal, ce puteți face pentru lumea înconjurătoare”.

Grupa 1: Adelin – ,,Noi suntem animalele domestice care trăim în casa și în curtea omului, oamenii ne îngrijesc, ne iubesc. Și noi îi iubim și-i ajutăm, noi le dăm foloase și suntem prieteni buni…ne bucurăm, ne mai și supărăm, dar n-am putea trăi unii fără alții, suntem o familie. Am putea face grevă și să spunem acelor oameni răi să nu mai chinuiască animalele. Am văzut țigani care băteau caii. Ăștia trebuiau duși la închisoare”.

Grupa 2: Dan – ,,Noi suntem animale sălbatice, trăim în pădure și nu ne place în curte sau în cușcă. Ne place să fim libere și să mergem unde vrem noi, că nu suntem fricoase… suntem fioroase, atacăm pe cei care vin la noi în pădure. Ce am putea face? Să zicem vânătorilor să nu ne mai împuște, iar pădurarul să facă în pădure un spital pentru animalele bolnave”.

Discuție finală în plen:

E1: Ce ați simțit în rolurile pe care le-ați avut?

Maria (pisicuță): „Ciudă, ură pe șoricei”, și bucurie, ceva plăcut că i-am omorât…ceva așa.. care nu-mi dădea pace, o forță care mă împingea să sar”.

Adelin (cățel): „Că se mișca coada de bucurie că a venit Andrei acasă și-mi venea să zâmbesc. Am fost și furios pe mâță atunci, parcă aveam gura plină de cuvinte și fiind cățel am început să latru, s-o cert. Apoi m-am calmat, m-am liniștit”.

Rareș (șoricel): „Am simțit mai multe: o frică, ceva care-mi strângea burtica, apoi burtica plină ca un balon și eu stăteam tolănit pe spate…cred că am mâncat multă brânză, că nu mai aveam putere… eram somnoros”.

Sara (iepuraș): ,,Am simțit fericire, teamă, milă de toate”.

Dan (ursuleț): ,,Eram bucuros, un firicel îmi gâdila fața și mâinile, că mă iubeau copiii. Mai sunt și urși răi și copiii ar trebui feriți de ei. Mi-a fost milă de acel copilaș atacat de urs și mi-a venit să plâng”.

Silvian (cerb): ,,Eram mulțumit că pot face pace în lumea animalelor, nu știu ce-am mai simțit, dar îmi venea să mă dau de-a dura”.

David (lup): ,,Că sunt puternic, curajos, pofticios de carne de oaie… îmi venea apă în gură și-mi venea să tot înghit și când sunt fioros simt că pielea de la frunte se adună așa, vezi? …și mă uit urât ca să-i sperii”.

E2: Ce ați aflat despre voi?

Sara (iepuraș): ,,Că știu să fac fapte bune, că imi place să îngrijesc animalele, să le mângâi, că vreau să știu mai multe, că mă mai supăr câteodată și plâng; că mi se face milă de animalele chinuite”.

Silvian (cerb): ,,Că știu să mă bucur; că-mi place să fiu curat; îmi place să fac pace, nu-mi place când văd că unii se bat”.

Dan (ursuleț): ,,Că e bine să faci fapte bune și îmi place când mă laudă cineva, că sunt curios, toate vreau să le știu, că-mi place să mă joc cu animalele”.

Maria (pisicuță): ,,Că sunt cam neastâmpărată; că fac rele; dar eu știu că fac și bine dar poate nu se vede”.

Adelin (cățel): ,,Că nu-mi place să fiu rău, dar mai trebuie câteodată; că pot să fac fapte bune chiar dacă sunt copil”.

David (lup): ,,Că-mi place să fiu șef; că sunt cam nervos”.

Rareș (șoricel): ,,Că aș vrea să avem bani să pot merge și eu la Delfinariu să văd delfinii de-adevăratelea, că știu despre ei numai ce mi-a povestit vecina mea când a venit de la Constanța și din cartea de povești”.

E3 : Cum se leagă ceea ce ați aflat acum de experiența voastră anterioară?

Și noi facem fapte bune.

Îngrijim și iubim animalele mici: papagalii, hamsterul, canarul, le dăm mâncare și apă.

Acasă îngrijim pisicuțele, cățelușii, puișorii, mieii și ele ne dau foloase.

Am făcut căsuțe pentru păsărelele din pădure.

Nu distrugem cuiburile păsărelelor.

– Ne jucăm cu animalele și ele se bucură.

E4: Ce alte impresii ați avut în timpul desfășurării activității?

– Ne putem înțelege și putem comunica dacă vrem, chiar dacă în același grup sunt și copii buni și copii răi. Sunt răi că au o problemă .Ei n-ar vrea.

– Știm să răspundem frumos

– Mai spunem și lucruri ,,trăznite” și râdem.

– E un joc frumos că prin magie te poți transforma în ce vrei tu.

6. Interpretarea datelor experimentale .

METODA ,,PREDICȚIILE’’.

Rezultatele obținute în urma utilizării Metodei ,,Predicțiile’’ sunt prezentate în graficele următoare:

JOCUL DE ROL.: ,,CINE SUNT EU?’’ LA TEMA ,,ANIMALE’’

Rezultatele obținute în urma desfășurării jocului de rol sunt prezentate în graficul următor:

7. Elaborarea concluziilor cercetării și propuneri de ameliorare

Lucrarea și-a propus să evidențieze prin prisma explicitărilor teoretice, dar și practice că cu ajutorul metodei povestirii educatoarea poate dezvolta capacitatea de comunicare a copiilor din grupa mică.

Ipoteza generală propusă a fost următoarea:

Utilizând metode de comunicare orală aplicabile în povestire se poate realiza dezvoltarea capacității de comunicare la copiii de grupa mică prin trecerea de la concret la abstract.

În urma analizei rezultatelor cercetării, putem afirma că ipoteza generală a fost validată.

Cea mai mare parte dintre copii a dovedit că cunosc foarte bine povestea: ,,Capra cu trei iezi“ de Ion Creangă, au știut să răspundă la cele trei întrebări ale metodei puse în aplicare și au pus corect în ordine imaginile din poveste care în prealabil au fost amestecate de către mine pentru a-i încurca.

Cu ajutorul metodei ,,Predicțiile” am reușit să le dezvolt copiiilor imaginația și capacitatea de comunicare provocându-i să continue povestea inventată de mine: ,,Ieduțul Curios”.

Mai mult aceștia au trebuit să se ghideze după anumite cuvinte cheie: ,,singur acasă”, ,,cutia lucitoare”, ,,joacă”, ,,foame”, ,,a mânca”, ,,mofturos”, atunci când au trebuit să răspundă la cele trei întrebări:

– Ce credeți că se va întâmpa?

– De ce credeți asta?

– Ce s-a întâmplat de fapt?

Copiii au dovedit că pot să prezinte variante deosebite pentru derularea poveștii, au comparat povestea inventată de mine cu povestea cunoscută de ei: ,,Capra cu trei iezi” dovedind că pot fi buni povestitori dar au întâmpinat și dificultăți în inventarea unor noi variante de poveste.

Cei care au întâmpinat dificultăți sunt copiii care frecventează mai rar grădinița și nu sunt familiarizați cu povestea ,,Capra cu trei iezi” iar în familiile lor părinții sau bunicii nu le spun povești. Acest lucru a făcut ca pentru ei creearea unei noi povești și compararea celor două să fie un lucru destul de dificil .

Ca propunere de ameliorare am folosit transdisciplinaritatea, adică abordarea temei generale, povestea ,,Capra cu trei iezi”, din perspectiva unor alte domenii experențiale și anume: Educația moral civică și Educația artistico-plastică. Practica morală, acțiunea au un rol deosebit de important în procesul complex al formării trăsăturilor morale. Eficiența educației morale este asigurată în condițiile în care educatoarea nu se oprește la lămurirea verbală ci își deplasează activitatea spre antrenarea copiilor în exercițiul moral.

Copiii au învățat din poveste să condamne atitudinea rea și necruțătoare a lupului care a mâncat fără milă pe cei doi iezi, să condamne comportamentul iedului cel mare și a celui mijlociu pentru că nu au ascultat sfatul mamei.

Activitățile rtistico-plastice au o importanță deosebită și diversificată privind integrarea copiilor în colectivitate; învingerea timidității; descoperirea eului; controlarea reacțiilor; îmbunătățirea imaginii de sine; stimularea comunicării.

Cu ajutorul planșelor cu imagini am prezentat copiilor conținutul poveștii clar și expresiv, folosind un ton și o mimică adecvată, modelându-mi vocea pentru a imita personajele și nuanțând astfel expunerea în funcție de stările afective pe care le-a implicat povestirea.

În continuare imaginile au fost încurcate iar copiii grupați pe echipe au trebuit să le pună în ordine colaborând între ei. Aceștia s-au descurcat foarte bine și au ordonat imaginile respectând momentele poveștii după care i-am provocat la activitatea artistico-plastică.

Imaginile sunt amestecate pentru a fi apoi puse în ordine de către copii.

Copiii au trebuit să deseneze cu creioane colorate momente ale poveștii care le-a plăcut cel mai mult, realizând astfel o mai bună fixare a textului și o mai bună capacitate de comunicare între ei deoarece desenele au fost realizate pe echipe. De asemenea după crearea poveștii celei noi și anume ,,Ieduțul curios” copiii au fost provocați în cadrul activității artistico-plastice să deseneze scene din poveste, care le-au plăcut cel mai mult.

Copiii au fost foarte creativi și inventivi desenând cu foarte mare plăcere. Și acum cel mai ușor le-a fost să redea scene din povestea cea mai cunoscută și anume: ,,Capra cu trei iezi” iar din noua poveste cel mai mult au reținut și desenat: spiridușul care iese din cutie și masa la care au stat și au mâncat cei doi iezi.

Exemple de desene realizate de copii după povestea ,, Capra cu trei iezi”,

Exemple de desene realizate de copii după povestea ,, Ieduțul curios” .

În ceea ce privește jocul de rol ,,Cine sunt eu?” la tema ,,Animale” s-a urmărit o cunoaștere mai bună a copiilor preșcolari din punct de vedere psihic, dezvoltarea competențelor de comunicare ale acestora precum și eliminarea blocajelor din comunicarea copiilor între ei sau între ei și adulți. Această tehnică a contribuit de asemenea la formarea de deprinderi de formulare a opiniei, de susținere a opiniei cu argumente și confruntări de opinie.

În contactul direct cu lumea reală dar și cu lumea poveștilor copilul își utilizează toate simțurile. Dintre experiențele trăite, pe unele le respinge, altele îl uimesc, îl bucură și vrea să le interiorizeze și atunci caută, inventează acțiuni care fac să se repete bucuria trăită. Jocul de rol și celelalte tehnici aplicate îl pot ajuta pe copil să se exprime necenzurat și să se cunoască mai bine.

În urma aplicării jocului am constatat că copiii pot să facă anumite alegeri închipuindu-și că sunt un animal preferat de ei, se pot grupa în funcție de alegerea făcută – animal domestic sau animal sălbatic, pot să-și susțină opinia motivând alegerea.

De asemenea au dovedit că pot să discute în echipă motivele pentru care au ales să devină acele animale și că își pot alege un purtător de cuvânt care să-i reprezinte.

CAPITOLUL 4. CONCLUZII

Teoretic, ideea de metodă vine dinspre cunoașterea științifică, dinspre știință și acțiunea întemeiată pe cunoaștere. Pentru educator sau profesor, metoda reprezintă o cale de organizare și conducere a activității de cunoaștere (învățare) a elevului, în cazul nostru a preșcolarului; o cale de conducere înspre construcția cunoașterii individuale a acestuia.

Este un instrument didactic cu ajutorul căruia îi determinăm pe cei aflați pe băncile școlii la un demers de asimilare activă a unor noi cunoștințe și forme comportamentale, de stimulare, în același timp a dezvoltării forțelor cognitive și intelectuale.

Povestirea ca metodă este integrată în majoritatea activităților din grădiniță, indiferent de aria problematicilor abordate. Ea devine activitate dominantă pentru activitățile de Educarea limbajului, Educația moral civică și Cunoașterea mediului. Eficiența utilizării acestei activități depinde de:

– alegerea temei;

– gradul de accesibilizare a limbajului utilizat;

claritatea expunerii;

adaptarea conținutului la nivelul de înțelegere al copiilor;

asigurarea unui cadru emoțional și a resurselor emoționale pe care le stimulează: educatoarea care transmite un mesaj- atitudinal și copilul care răspunde la acest mesaj;

definirea unui moment clar de concluzionare și implicare afectiv- cognitiv- motivaționale a copiilor.

S-a demonstrat în lucrare că activitatea de povestire are valențe informative și formative. Copiii asimilează diverse informații, dar în același timp prin povestiri, povești, basme li se satisface nevoia de cunoaștere și afectivitate, se stimulează imaginația și se constituie cadrul optim de exersare a capacității de comunicare. Pe baza rezultatelor cercetărilor întreprinse putem concluziona că cu ajutorul metodei povestirii am realizat dezvoltarea capacității de comunicare a copiilor din grupa mică prin trecerea de la concret la abstract.

Comunicarea a devenit în a doua jumătate a secolului XX acțiunea umană cea mai vizibilă, cea mai valorizată și cea mai studiată. Societatea în care trăim este o societate a comunicării deoarece se insistă tot mai mult pe rafinarea și multiplicarea mijloacelor de comunicare. A comunica înseamnă ,,a fi împreună”, a împărtăși și a te împărtăși, a realiza o comuniune de gânduri, simțire și acțiune.

Comunicarea educațională, este cea care mijlocește realizarea fenomenului educațional în ansamblul său, iar comunicarea didactică apare ca o formă particulară obligatorie în vehicularea unor conținuturi determinate, specifice unui act de învățare sistematică.

Comunicarea didactică se poate structura pe ideea că este o comunicare instrumentală, direct implicată în susținerea unui proces sistematic de învățare în care nu apar reacții de conținut, de cadru instituțional sau privitoare la parteneri.

Caracterul didactic al comunicării este dat de respectarea legităților presupuse de un act sistematic de învățare cu o condiție ca ,,personajul – sursă” să depășească stadiul de informator. Copiii, trebuie să dispună încă de la grupele mici de capacitatea de comunicare cu cei din jur, de a-și exprima în mod inteligibil impresiile, gândurile, ideile, ceea ce va constitui o bază în activitatea școlară și apoi în viața socială de mai târziu. De aici decurgând necesitatea însușirii vorbirii în mod sistematic în cadrul grădiniței de copii

De mic copilul este atras de povești. Aproape că nu există familie cu copii care să nu aibă în bibliotecă volume cu povești. De aceea, în organizarea și desfășurarea activităților de povestire trebuie respectate cerițele pedagogice ce decurg din particularitățile de vârstă ale preșcolarilor și specificul lecturilor ca mijloc al comunicării.

Să le citim copiilor povești! Mulți părinți consideră că este mai comod să așeze copilul în fața televizorului; nebănuind că orice copil care privește o succesiune de imagini pe care nu le înțelege, nu va iubi povestea, care este un mijloc principal de comunicare și de dezvoltare a personalității celor mici. Primii pași în formarea viitorului ,,cititor” încep de la cea mai fragedă vârstă, încă din primul an de viață, când părinții pot pune la dispoziția copiilor cărți viu colorate, cu imagini însoțite de texte simple.

Ideal ar fi ca ,,povestea de seară” să devină un ritual de la care să nu ne abatem. Putem începe cu povești în variantă mai scurtă. Pe măsură ce crește, apetitul micuțului pentru povestire este din ce în ce mai mare. Dacă ți-ai dedicat suficient timp acestor pași vei culege foarte curând roadele: copilul tău oricât de nestâmpărat va fi, se va liniști oricând în fața unei cărți de povești. Mai târziu odată cu intrarea în grădiniță educatoarelor le revine sarcina alături de părinți de a le povesti copiilor.

Basmele sunt un aliat în dezvoltarea morală a copiilor tocmai prin prezența luptei dintre bine și rău, din care binele iese întotdeauna câștigător, pregătindu-l să facă față mai târziu realității cotidiene. Basmele modelează caracterul celor mici, dându-le curaj că prin bunătate, prietenie, modestie vor reuși să trecă peste cele mai grele obstacole.

Copiii timizi, cei care au anumite complexe de inferioritate își pot învinge fricile alături de eroii preferați. Astfel spus, basmul focalizează atenția micuțului spre aspectele pozitive ale vieții, neuitând și dificultățile pe care le putem întâmpina. Personajele de basm îl treansportă într-o lume a posibilului, care funcționează cu reguli bine stabilite: binele învinge răul, cel mic și slab devine mare și puternic, prietenii te ajută când îți este greu, faptele bune sunt răsplătite.

Este important să nu ascundem copiilor fapta mai puțin bună a lumii, să le explicăm că în lupta binelui cu răul este necesar câteodată să facem și compromisuri pentru a înfăptui binele. Căci în realitate prea puține lucruri sunt albe sau negre, realitatea fiind mai mult gri. Educatoarea are menirea de a-l îndruma cu ajutorul povestirii pe copil spre fața mai luminoasă a vieții, și să-l îndemne să urmeze cât mai mult exemplele pozitive.

Deci să le spunem copiilor povești, să le citim cât vor, să îi ascultăm atunci când doresc să povestească din întâmplările lor, să îi îndemnăm să fie creativi și să le dezvoltăm imaginația. Astfel vor pleca din grădiniță copii cărora le-am dezvoltat logica, fantezia, puterea de concentrare, atenția și o conduită morală sănătoasă atât de necesară lumii în care trăim

BIBLIOGRAFIE

1. Andrei M. Introducere în literatura pentru copii, Editura Eminescu, București,(2006).

Cerghit I.-Metode de învățământ. Editura Polirom, Iași (2006).

Chircev A-Copilul, grădinița și școala. Culegere metodică, București (1970).

Curriculum pentru Învățământul preșcolar, Didactica Publishing House, București (2009).

Dicționar de termeni literari, Editura Academiei, București (1976).

Didactica Activității Instructiv-Educative pentru învățămâmtul preprimar, Editura Didactică Nova, București (2005).

Dima S-Copilăria- fundament al personalității editată de ,,Revista învățământului preșcolar” , București (1997).

Dima S.-Grădinița și educația copilului preșcolar, Culegere metodică, (1970).

Dumitrana M. Didactica Preșcolară, Editura V si I Integral, București (2008).

Ezechil L. și Păiș M. Laborator preșcolar, Editura V si I Integral, București (2006).

Lespezeanu M. Tradițional și modern în învățământul preșcolar. Editura Omfal Esențial, București (2007).

Literatura pentru copii, Editura București (1968).

Mitu F.-Antonovici S.-Metodica activităților de Educarea limbajului în învățământul preșcolar,Editura Humanitas Educațional, București (2005).

Nicola I.-Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis, București, (2001).

Păiși M.-Metodologia Cercetării Științifice în Învățământul Primar și Preșcolar, Editura Paralela 45, Pitești (2011).

Piaget J. Psihologie și pedagogie. Editura Didactică și Pedagogică, București (1972).

Revista Învățământului Preșcolar nr.1, 2/2005; 1, 2, 3, 4/2007; nr.1, 2, 3, 4/2008; nr.1, 2/2009; nr.3, 4/2010; nr.1, 2/2012, Editura Arlechin.

Țârcovnicu V.-Popeagă V.-Pedagogie Școlară, Editura Didactică și Pedagogică, București (1975).

15. Ursula S.-Verza E.-Psihologia Vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București (1971).

16. Voiculescu, Pedagogie Preșcolară, Editura Aramis, București, (2001).