Tabloidizarea Jurnalismului Sportiv

=== 1 ===

TABLOIDIZAREA JURNALISMULUI SPORTIV

CUPRINS

CAPITOLUL 1. DELIMITARI CONCEPTUALE ȘI TEORETICE

1.1 Rolul presei

1.2 Jurnalismul online

1.3 Jurnalismul românesc

1.4 Jurnalismul “copy – paste”

1.5 Drepturile de autor

CAPITOLUL 2. TABLODIZAREA JURNALISMULUI

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1. DELIMITARI CONCEPTUALE ȘI TEORETICE

Este deja bine cunoscut faptul că jurnalismul a reușit să se transforme în ultimii ani într-o forță impresionantă de mobilizare a maselor, atât intelectual cât și la nivel emoțional, multe fiind situațiile în care influențele acestuia au fost majore. Și nu de puține ori se constată faptul că jurnalismul impune și determină un sistem de valori materiale și spirituale, prin conținutul știrilor ori a emisiunilor difuzate, ea reușind să realizeze un ansamblu complex de atitudini și reacții asupra publicului larg.

Ca mijloc de comunicare în masă, presa, indiferent de specificul său, crează iluzia participării și implicării active în mijlocul evenimentelor. Tot tot ea este cea care oferă informațiile de care avem nevoie, prezentate în forme mai mult sau mai puțin cosmetizate, crescând sau doar alimentând nevoia de nou, de scandal sau doar de implicare.

1.1 Rolul presei

Presa poate fi cu ușurință considerată ca fiind fenomenul ce ne influențează permanent trăirile, stările și deciziile, societatea fiind la rândul ei influențată destul de puternic de aceasta. Și chiar dacă mulți sunt cei care cred că presa nu poate exercita efecte asupra societății, ea reflectând doar ceea ce societatea prezintă, în realitate lucrurile stau exact pe dos.

Este bine cunoscut faptul că de-a lungul vremii presa a devenit un fel de super-putere, ea jucând un rol primordial în multe domenii ale societății și fiind în același timp considerată un fel de „știe tot” peste tot în lume. Astfel, „încă din secolul al XVII-lea noțiunea de presă periodică acoperea o masă puternică de publicații, iar în secolele urmatoare, categoriilor lor s-au diversificat într-o asemenea masură încât varietatea titlurilor ascunde cel mai adesea unitatea ansamblurilor”

Din păcate, în ultimul timp tot mai multe redacții de presă au început să realizeze rolul important pe care îl au în cadrul unei societăți, capătând conștiința propriilor valori și treptat au început să uzeze de toate mijloacele pe care le au la îndemână pentru a influența diverse medii și stări de fapt. Astfel, multe sunt astăzi redacțiile care au ajuns să creadă că influența și puterea pe care o au asupra oamenilor se datorează modului în care știu să le expună acestora pe tapet adevărul absolut, începând astfel să emită pretenții oarecum exagerate de a-i aduce la ordine pe reprezentanții marcanți ai unei societăți.

În urma unor numeroase studii realizate, sociologul Harold Lasswell a reușit să definească rolurile presei, respectiv acela de a :

Supraveghea – totul și pe aproape oricine, având grijă să ne informeze ori de câte ori apar informații demne de interesul public

Interpreta – își asumă menirea de analist, studiind evenimente, întâmplări, fapte, analizând efectele acestora și făcând presupuneri

Transmite – ne oferă un volum infinit de informații, menite să ne safisfacă toate gusturile, necesitățile și dorințele

Presa are o influență majoră asupra noastră, ea fiind cea care ne determină să luăm anumite decizii, să avem anumite concepte, să credem în anumite valori. În plus, mass-media ne oferă aproape gratis și cu un mimim de efort informații diverse din toate domeniile, analize și comentarii, emisiuni de divertisment, știri politice, acte de violență, concepte rasiale ori sexuale, etc.

Cu toate acestea, presa ar trebui să ne confere accesul deplin la informații corecte, netrunchiate, lucru care, din păcate nu prea se întâmplă în realitate. Interese mai mult sau mai puțin la vedere, influențe și manipulări discrete ori fățișe, toate se petrec sub privirile cititorilor și al telespectatorilor, prea ocupați sau dezinteresați pentru a vedea și studia avantajele și dezavantajele presei în existența lor.

Sociologul Charles R. Wright a ajuns la concluzia că orice redacție din mass-media poate satisface nevoile oricărei societăți, de integrare, adaptare, motivație ori ordine, presa având mai multe funcții la nivel social, individual și internațional:

Funcția de informare – colectează și tratatează informațiile

Funcția de persuasiune, motivație și interpretare – țintește către dezvoltarea socială și economică

Funcția de educație și cultură

Funcția de socializare – facilitează participarea tuturor la viața publică, la luarea deciziilor, la schimbul și difuzarea informațiilor de tot felul

Funcția de loisir și de divertisment

Pe lângă acestea, auxiliar, mass-media mai poate avea și rol de depozitarea actualităților, de evaziune, de coeziune socială, de identitate, de socializare, de purificare, de construirea semnificațiilor, de stabilirea ordinii de zi, de modelarea limbii, de mitologizare, etc.

În România, țara în care regimul comunist și-a pus puternic amprenta asupra psihicului uman, mass-media a apărut și s-a dezvoltat cu adevărat după anul 1989, aparent „după ureche”, pe piață apărând zeci și sute de publicații cu un conținut și o calitate îndoielnică.

Căderea regimului comunist a schimbat categoric atât drepturile jurnalistului român, cât și percepțiile publicului din România, el fiind astăzi mult mai pretențios, cu o inclinație mai mare spre analiză, dar și spre informații de tip cancan.

Astfel, se poate afirma cu certitudine că mass-media românească a intrat într-o nouă etapă după majorele schimbări ce au avut loc pe scena politică la finalul anului 1989, odată cu apariția pe piață a primelor ziare, posturi de radio și de televiziune private.

Ulterior, presa românească a încercat permanent să se alinieze standardelor internaționale, după anul 2000 în țara noastră conturându-se și ulterior dezvoltându-se și mass-media de tip comercial. Și tot în aceeași perioadă și-au făcut apariția pe piață și publicațiile on-line, dar și fenomenul cross-mediei.

Astfel, se remarcă faptul că în ultimii ani, în întreaga lume, jurnalismul a devenit un fel de super – putere, el jucând un rol primordial în multe domenii ale societății, în primul rând prin importanța acordată milioanele de utilizatori de internet.

Presa are capacitatea de a ne influența în fiecare secundă stările, deciziile, emoțiile și trăirile, prin intermediul tehnicilor de manipulare tot mai utilizate, din păcate, în ultima vreme.

Avizi de informații, cultură, divertisment, sport, noutăți, scandaluri sau politică, oamenii își petrec mare parte din timpul lor liber urmărind știrile și informațiile din mediul online, urmărind jurnale de știri, emisiunile informative, comentariile diverse, sau subiecte mai mult sau mai puțin banale.

1.2 Jurnalismul online

Mass-media, clasică sau cea din mediul online, s-a transformat treptat și pe nesimțite în pasiunea ce crează dependență, pasiunea care ne controlează, din păcate, atât modul de reacție ori detașare, cât în special modul de a gândi. Iar oferta vastă de informații și programe pe care aceasta ne-o pune la îndemână, aproape gratis și fără prea multe restricții, determină creșterea permanentă a apetitului pentru aceasta.

Indiferent de starea în care ne aflăm, indiferent de împrejurările prin care trecem, ne-am făcut un obicei constant și aproape involuntar de a accesa site-ul preferat ori de a deschide televizorul pentru a urmări un post ori un program preferat. Jurnalismul actual are capacitatea de a ne satisface total apetitul pentru nou, pentru necunoscut, pentru scandal, pentru bârfe, pentru comentarii, pentru răbufniri sau revolte.

Uneori pare că ne-am născut doar pentru a afla totul din mediul online, că am crescut sub atenta îndrumare a acestuia, că nu putem exista, gândi ori reacționa fără el.

Jurnalismul în general (și cel din mediul online în special) a devenit pe nesimțite un fel de bun prieten, un fel de membru al familiei pe care ne-am obișnuit să-l primim în casa noastră în fiecare zi, să-l urmărim cu atenție, pe care uneori îl investim cu încredere maximă și necondiționată, fără să ne mai întrebăm ce se ascunde în dosul informațiilor pe care acesta ni le oferă.

Suntem atât de captivați de ceea ce vedem zilnic fie pe diversele site-uri pe care am început să le accesăm cu regularitate, fie pe ecranele televizorului încât foarte rar mai sesizăm sau sancționăm desele scăpări, ieșirile ori manipulările practicate de unii jurnaliști.

Mulți dintre noi au ajuns să creadă că mediul online este cel mai bun prieten al lor, că orice s-ar spune ori arăta corespunde întocmai adevărului absolut, excluzând din start alte variante, opinii ori argumente contradictorii.

Jurnalismul în mediul online poate fi catalogat ca fiind fenomenul ce ne influențează permanent trăirile, stările și deciziile, societatea fiind la rândul ei influențată destul de puternic de acesta. Și chiar dacă mulți sunt cei care cred că presa nu poate exercita efecte asupra societății, ea reflectând doar ceea ce societatea prezintă, în realitate lucrurile stau exact pe dos.

Mass-media a devenit de-a lungul timpului un fel de super-putere, prin importanta pe care i-o induc cei care o urmăresc, aceasta ajungând să joace un rol primordial în multe domenii ale societății și fiind considerată un fel de „știe tot” peste tot în lume.

Din păcate pentru mulți dintre noi, jurnalismul modern începe tot mai frecvent să realizeze rolul important pe care îl are în cadrul unei societăți, capătând conștiința propriilor valori și începând să uzeze de toate mijloacele pe care le are la îndemână pentru a influența diverse medii și stări de fapt.

Mulți sunt, din păcate, jurnaliștii care au ajuns să creadă că influența și puterea pe care o au asupra oamenilor se datorează modului în care le expun acestora pe tapet adevărul absolut, începând să emită pretenții oarecum exagerate de a-i aduce la ordine pe reprezentanții marcanți ai unei societăți.

Informația în presa modernă, fie că este vorba de mediul online, de televiziune sau de ceea ce a mai rămas din presa scrisă, pierde în fiecare zi la capitolul calitate, ea fiind denaturată voit sau nu și în timpul prelucrării și editării imaginilor, dar și din vina unor jurnaliști, care fie nu știu să-și aleagă sursele, fie nu au competența, fie nu știu să conceapă textele așa cum ar trebui, sau să aleagă cele mai potrivite imagini.

Mass-media are și capacitatea de a face modele, în ultima vreme tot mai mulți oameni simțind nevoia să ajungă în centrul atenției tuturor. Fără un sistem solid de valori, fără repere morale și personalități în care să credem, ne trezim puși față în față cu modelele impuse de jurnalismul online sau cel de televiziune.

Trist este că demersurile ce aparțin acestui jurnalism considerat modern, nu rămân fără efecte, în România multe fiind persoanele ce se grăbesc să le copieze și imite pe “vedetele de carton”, pe modelele create artificial de unii jurnaliști, de multe ori doar pentru propriul interes.

Tot pentru propriile interese sau pentru interesele de grup, politice ori economice, mulți sunt jurnaliștii care nu se sfiesc să uzeze, în redactarea știrilor ori a comentariilor, de toate tehnicile manipulării moderne, manipularea acestora fiind discretă, fățisă sau chiar grosolană. Suntem deseori manipulați și tot deseori ni se spune că totul este pentru binele nostru. Suntem victimele manipulării de multe ori și aflăm că de fapt nu știm sau nu putem noi percepe adevărata realitate, cea care ne este oferită de un anumit tip de jurnalism și nu cea despre care credem noi.

Presa din mediul online nu ne solicită, din păcate, prea mult intelectul, ea explicându-ne de la început și până la sfârșit o situație, un eveniment, o informație. Astfel cei care nu au capacitatea de a analiza, asimilează orice explicație le este dată, fără a-și pune prea multe întrebări.

Informația oferită de mediul online este receptată de toate persoanele ce accesează internetul în dorința de a afla noutăți, în mod diferit însă, cele cu un grad de pregătire intelectuală mai redusă ori cu deficiențe la capitolul cultură percepând doar ce vor autorii să fie perceput.

Mass-media în general și cea din mediul online (la care au acces mult mai multe persoane) în special ar trebui să ne confere accesul deplin la informații corecte, netrunchiate, lucru care, din păcate nu prea se întâmplă în realitate. Interese mai mult sau mai puțin ascunse, influențe și manipulări discrete ori fățișe, toate se derulează în presa clasică sau online aproape zilnic, trecând neobservate în fața cititorilor ori a privitorilor, prea ocupați sau prea dezinteresați pentru a vedea și a studia avantajele și dezavantajele mass-mediei în existența lor.

Puțini sunt cei care știu că știrile din mediul online, care ne oferă informații mai mult sau mai puțin violente, ne afectează destul de mult, jurnalismul având capacitatea de a ne influența major reacțiile, comportamentele și atitudinile noastre de zi cu zi. Și nu de puține ori, informațiile transmise în mediul online abordează un anumit subiect, jurnaliștii încercănd din răsputeri că ne convingă că acesta este vital pentru existența noastră imediată, pentru ca după un timp să avem ocazia să realizăm că multe dintre amănuntele oferite au fost denaturate ori false.

Ca mijloc de comunicare în masă, jurnalismul, indiferent de specificul său, ne crează iluzia participării și implicării active în mijlocul evenimentelor. Jurnalismul (clasic sau cel din mediul online) impune și determină un sistem de valori materiale și spirituale, prin conținutul știrilor și al informațiilor difuzate publicului larg el reușind să realizeze un ansamblu complex de atitudini și reacții asupra acestuia.

Tot jurnalismul ne oferă înformațiile de care avem nevoie, prezentate în forme mai mult sau mai puțin cosmetizate, crescând sau doar alimentând nevoia noastră de nou, de scandal sau doar de implicare.

Forumurile diverselor site-uri, blog-uri ori televiziuni, dar și paginile de Facebook ale acestora au devenit un fel de refugiu al tuturor utilizatorilor de internet care simt nevoia să se exprime, să reacționeze, să comenteze pur și simplu sau la adresa unui subiect anume.

1.3 Jurnalismul românesc

În România anului 2018 redacțiile din diferite organizații ale mass-mediei încearcă tot mai mult să se alinieze standardelor occidentale, cele mai apropiate de nivelul acestora fiind cele dedicate știrilor. Interesul tot mai crescut al publicului pentru știrile actualizate în timp real, dar și capacitatea tot mai crescută a acestuia de a selecta informațiile oferite și de a-i taxa pe jurnaliștii care fie nu se informează corect, fie își fac meseria cu anumite deficiențe s-a reliefat în cota de piață alocată televiziunilor, dar și ziarelor.

În multe dintre redacțiile instituțiilor de presă la mare căutare în acest moment se lucrează “la foc continuu”, succesul jurnaliștilor reflectâdu-se în principal asupra impactului informațiilor furnizate publicului larg. Și tocmai de aceea activitatea jurnaliștilor din România depinde în mare măsură de redacția în care aceștia activează.

Cea mai bună imagine asupra jurnaliștilor ce activează pe piața media din România ne-a fost oferită, încă de acum aproape un deceniu, de cunoscuta Natalia Valisendiuc, care a reușit să realizeze un studiu complex privind portretul socio-profesional al jurnaliștilor autohtoni. Astfel, în primele luni ale anului 2009, autoarea a reușit să realizeze o cercetare calitativă, având ca eșantion un număr de 51 de jurnaliști, ce activau la 40 de instituții din mass-media românească.

Concluziile studiului nu au fost deloc îmbucurătoare pentru publicul larg, amator de știri de presă, autoarea concluzionând că marea majoritate a jurnaliștilor români se află încă în faza de asimilare, ei având încă serioase deficiențe la capitolul normelor de etică și normelor profesionale implementate în occident.

În ciuda faptului că, ori de câte ori au ocazia, jurnaliștii români se auto-proclamă ca fiind adevărați formatori de opinie, susținând că ei acționează întocmai ca niște adevărați “câini de pază” ai societății și că prin acțiunile lor nu fac decât să apere drepturile, dar și libertățile persoanelor fizice, în realitate lucrurile stau cu totul altfel. Nici la capitolul obiectivitate sau corectitudine jurnaliștii români nu au obținut rezultate prea bune în studiul autoarei menționat mai sus, aceasta apreciind că oamenii din presa românească au deseori tendința de a se abate de la cele mai cunoscute principii de etică.

Natalia Valisendiuc a atras atenția, în concluziile studiului său, și asupra deficiențelor la capitolul pregătire profesională ale jurnaliștilor intervievați, mulți dintre aceștia dovedind în timpul cercetării că au serioase probleme în ceea ce privește corectitudinea și imparțialitatea în redactarea materialelor de presă. În încercarea de a oferi publicului informații cât mai noi și de interes, mulți sunt jurnaliștii care omit să opteze pentru mai multe surse, oferindu-i publicului larg fie informații trunchiate, fie denaturate.

Din păcate nivelul profesional al jurnaliștilor din România este în continuă scădere, mulți profesioniști fiind cei care, fie din cauza stresului, fie din cauza salariilor tot mai mici, sau fie din cauza implicării tot mai acerbe a politicului în mass-media, au ales să renunțe la practicarea acestei meserii.

Pe lângă acestea, numeroasele așa-numite “școli de televiziune”, creația unor foști jurnaliști de succes sau a unor trusturi de presă în mare vogă (cum ar fi Trustul Intact) au creat pe bandă rulantă jurnaliști de ocazie, atrași de mirajul presei, de imaginea pe care și-o pot construi dacă nu la nivelul publicului larg, cel puțin la nivelul cunoștiințelor și al rudelor.

Redacțiile instituțiilor de presă din România nu mai sunt de multă vreme locul de întâlnire al jurnaliștilor cu pregătire, dar mai ales experiență. Dezvoltarea jurnalismului în mediul online a atras după sine și nevoia actualizării în timp real a informațiilor considerate de interes, cele mai căutate pagini web fiind cele ale ziarelor, tabloidelor și televiziunilor care știu să speculeze știrea și să o pună în evidență prin imagini cât mai edificatoare, de impact.

Din păcate, așa cum sesizau și specialiștii ce au studiat potretul jurnalistului român, în ultima vreme, fie din lipsa resurselor umane, fie din cea a timpului sau fie pur și simplu din lipsă de profesionalism, tot mai mulți sunt jurnaliștii care și-au făcut un obicei din a copia de la colegii de breaslă, indiferent că este vorba de informații sau de imagini.

Și nu de puține ori pe paginile web ale unor cotidiene cu tradiție în media românească vom găsi capturi surprinse din jurnalele unor televiziuni sau imagini copiate de pe site-urile altor ziare.

Permanenta modificare a mediului politic, scăderile drastice a volumui de încasări din publicitate (datorate crizei), dar și preferințelor fățișe sau nu ale managerilor unor instituții de presă au dus treptat la apariția fenomenului de politizare în cadrul multor redacții românești, acesta reflectându-se în special în obiectivitatea și corectitudinea știrilor oferite publicului larg.

Nu de puține ori jurnaliști cu experiență s-au văzut puși în situații dificile, subiectul știrilor lor de senzație intervenind direct la cel mai înalt nivel al instituției în care aceștia activau fie pentru a nu se da publicității respectiva știre, fie pentru denaturarea voită a conținutului acesteia.

Din păcate, puține mai sunt astăzi în România redacțiile în care jurnaliștii reușesc să își facă meseria profesional, corect și obiectiv, fără teama că demersurile lor ar putea genera diferite implicații politice ce s-ar rasfrânge asupra lor sau fără să încerce obținerea unor avantaje materiale.

Și, în ciuda faptului că se auto-declară imparțiali, tot mai mulți sunt jurnaliștii aserviți politic, ce fac jocurile unor partide, ale unor grupuri de interese sau ale unor persoane, având un scop și un motiv bine stabilit.

Indiferent că își desfășoară activitatea într-o redacție a unui ziar (clasic ori online) sau în cea a unei televiziuni (generaliste sau de nișă), jurnaliștii trebuie să își exercite profesia liber și independent, în conformitate cu principiile privind dreptul la informație și dreptul la o liberă exprimare, ce se regăsesc atât în Declația Universală a Drepturilor Omului și în Codul Deontologic al Jurnalistului, cât și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în Constituție.

Prin definiție, jurnaliștii sunt acele persoane care își exercită nestingheriți dreptul la liberă exprimare, aceștia realizând venituri din realizarea unor produse jurnalistice, fie ca angajați ai unor trusturi de presă, fie ca independenți. În ceea ce privește rolul și conduita profesională, drepturile dar și obligațiile jurnaliștilor, acestea sunt clar stipulate în cadrul unui Cod Deontologic, la prevederile cărora consimt liber toți jurnaliștii ce sunt membrii ai unor organizații profesionale, organizații patronale sau sindicale.

În mass-media românească interesul public este reprezentat de orice problemă care vizează modificări ale vieții comunității, pe lângă domeniul politicului fiind incluse și toate domeniile ce prezintă un interes pentru majoritatea comunității. Interesul public nu este reprezentat de percepția autorităților legată de acesta, prin interes public înțelegându-se, de exemplu și modul în care acționează instituțiile statului.

În categoria interesului public major sunt incluse și toate acțiunile, gesturile, omisiunile sau declarațiile politicienilor, ale liderilor acestora și funcționarilor publici, viața acestora privată fiind de asemenea considerată de interes public în situația în care ea este relevantă în exercitarea funcției.

De asemenea, în profesia de jurnalist sunt considerate informații de interes public major toate informațiile ce vizează încălcarea drepturilor omului. Din păcate, în ultima vreme, constatăm o predilecție a anumitor redacții din media românească pentru anumite subiecte, puțini fiind jurnaliștii ce nu sunt aserviți, într-un fel sau altul, politicii.

Iar meseria de jurnalist a pierdut tot mai mult atât la capitolul calitate, cât și la cel al obiectivității, interesele personale sau ale managerilor trusturilor de presă fiind puse înaintea rolurilor bine delimitate ale jurnaliștilor:

Rolul de exercitare al dreptului inviolabil privind libera exprimare, în virtutea dreptului la exprimare al publicului larg

Rolul de apărător al tuturor valorilor democratice

Rolul de a se informa, de a verifica și de a comunica publicului informațiilor și faptele considerate de interes general

Rolul de a relata opiniei publice corect faptele și informațiile, opiniile personale fiind concepute și structurate cu obiectivitate

Rolul de a semnala neglijențele, neregulile și abuzurile de orice fel

Rolul de a acorda o atenție deosebită și opiniilor individuale, dar și cele ale minorităților

Presei îi revine rolul principal de a fi un garant al democrației, toți reprezentanții acesteia având datoria să vegheze la respectarea drepturilor omului. Pentru aceasta, indiferent de redacțiile din care fac parte, jurnaliștii sunt datori :

Să respecte permanent prezumția de nevinovăție a persoanelor aflate în centrul unui subiect de presă

Să respecte viața privată a oricărei persoane (aici fiind incluse și toate informațiile legate de familia acesteia, de corespondență, dar și de domiciliu. Amestecul jurnaliștilor în viața privată a persoanelor este permis numai în situația în care interesul public pentru o anumită informație impune acest aspect

Să aibă în vedere interesul legitim al unui minor. Identitatea minorilor ce sunt implicați în diferite infracțiuni, indiferent că au calitatea de victime sau de autori, trebuie protejată

Să nu facă publică identitatea victimelor unor accidente, a unor calamități ori a unor infracțiuni, mai ales în cazul agresiunilor sexuale, cu excepția cazului în care există un acord al acestora sau când interesul major o necesită.

Să nu facă publică identitatea persoanelor cu dizabilități, a persoanelor refugiate sau a celor bolnave

Să nu incrimineze nici un fel de persoană sub motivația rasei, a etniei, a religiei, a sexului, a orientării sexuale ori a vârstei

Să nu instige la ură și nici la violență ori de câte ori relatează diverse fapte sau când își exprimă opiniile personale

Orice jurnalist, indiferent de redacția în care activează, are obligația să verifice din mai multe surse informațiile pe care urmează să le distribuie publicului. De asemenea, materialele prezentate, indiferent de mediul difuzării acestora, trebuie să includă punctele de vedere ale tuturor părților implicate, cu respectarea regulilor de redactare în ceea ce privesc citatele și urmărindu-se nedenaturarea mesajului (în situația în care se optează pentru o citare parțială).

În plus, jurnaliștii trebuie să păstreze confidențialitatea surselor care își doresc anonimatul, ca și confidențialitatea surselor ce le-ar putea fi periclitată integritatea fizică, locul de muncă sau chiar viața.

De regulă, în orice redacție, informațiile se obțin transparent și în mod deschis, tehnicile speciale de investigații fiind justificate în momentul în care anumite informații nu pot fi obținute prin mijloacele obișnuite. În cadrul exercitării profesiei de jurnalist se consideră o încălcare gravă a normelor etice folosirea statutului pentru obținerea fie a unor beneficii de interes personal, fie în favoarea altor părți.

De asemenea, Codul deontologic al jurnalistului român interzice primirea de către orice jurnalist a unor foloase materiale (în bani sau de alta natură) sau a unor avantaje ce îi sunt oferite din perspectiva statutului său. Ideal este ca, în exercitarea profesiei, orice jurnalist să evite conflictul de interese, recomandându-se separarea activităților sale editoriale de alte activități de tip economic sau politic.

Ori de câte ori este cazul, un jurnalist profesionist, indiferent de redacția în care activează, este obligat să îndrepte cu rapiditate orice fel de eroare apărută în cadrul materialelor sale, iar dacă situația o impune acesta poate să își ceară și scuze publice.

De asemenea, o atenție specială este acordată dreptului la replică, cererile în acest sens fiind analizate cu atenție. În situația în care se consideră că acestea sunt îndreptățite și rezonabile, persoana implicată va beneficia de toate avantajele conferite dreptului la replică.

Jurnalistul român, indiferent de sexul său, este protejat în desfășurarea activității sale prin tratatele, dar și convențiile internaționale la care țara noastră a aderat. Acestea îi garantează jurnalistului accesul liber la informații, libertatea de exprimare, dar și accesul liber la toate sursele de informații. Orice jurnalist român are dreptul să se opună cenzurii, indiferent de natura acesteia, protejarea secretului profesional, dar și protejarea confidențialității surselor sale fiind pentru acesta atât o obligație, cât și un drept.

De asemenea, jurnaliștii din România au dreptul să refuze toate demersurile ce contravin principiilor legate de etica jurnalistică sau de convingerile proprii, reprezentanții mass-media fiind obligați să își informeze publicul doar cu informații corecte, de bună credință.

În plus, orice jurnalist are dreptul să refuze atragerea sau contractarea unor contracte de publicitate sau de sponsorizare pentru redacția sau instituția la care activează, în virtutea dreptului de separare a activității editoriale de cea economice. Ori de câte ori situația o impune, jurnalistul român poate fi apărat de instituția de presă în care își exercită profesia, el beneficiind și de protecția drepturilor de autor.

1.4 Jurnalismul “copy – paste”

Mulți au fost cei care au sesizat de-a lungul ultimilor ani degradarea continuă a valorilor etice și morale în jurnalismul românesc, jurnalismul local suferind și el numeroase influențe negative. Am ajuns să trăim în țara “copy paste”, în care originalitatea a devenit tot mai rară, în care orice informație postată de internet este preluată și difuzată cu nesimțire și mult tupeu de mulți dintre cei ce își arogă statutul de “jurnaliști”.

Este oare mai puțin etic jurnalistul care copie un întreg articol, în fața celui care își însușește doar câteva fraze ori idei? Și ce se va întîmpla oare dacă vom ajunge ca într-o zi toată lumea să copie pe toată lumea?

Salariile din ce în ce mai mici practicate în presa locală (comparativ cu nivelul de trai), dar și posibilitatea conferită de unele oportunități din mediul de afaceri ce le permit unor jurnaliști să obțină venituri substanțiale “uitând” de etică, de subiectivism, ori de moralitate, au permis transformarea jurnalismului românesc într-un mediu propice zvonurilor neîntemeiate, al bârfelor ridicole, al atacurilor la persoană.

Din păcate pentru noi, jurnaliștii profesioniști sunt din ce în ce mai rari, aspect care nu pare deloc să fie sesizat de marea masă a publicului, tot mai avid de informații de tip cancan, de știri de scandal, de bărfe și de atacuri directe la persoană, cu replicile aferente.

În mediul online oricine are dreptul să se exprime, să își împărtășească ideile, informațiile, opiniile, părerile. La fel ca orice mijloc de comunicare în masă, jurnalismul în mediul online trebuie să-și câștige credibilitatea în fața publicului constant, căruia trebuie să îi ofere informații clare, obiective, fără a le denatura sensul sau conținutul, în funcție de propriile interese ale jurnalistului ori ale organizației din care acesta face parte.

Internetul le oferă tuturor jurnaliștilor din presa locală și centrală un potențial de interacționalitate imens, construirea și dezvoltarea comunităților online nemaifiind de multă vreme un moft, ci o necesitate.

Și tocmai de aceea conținutul distribuit de jurnaliști în mediul online le oferă tuturor utilizatorilor de internet posibilitatea să aprofundeze și să dezvolte nelimitat diverse teme de interes, solicitând în același timp și curiozitatea persoanelor cu viziuni, idei, concepții ori interese asemănătoare.

În mediul online, în funcție de construcția și de personalitatea proprie, orice jurnalist își poate construi și dezvolta propriul program de etică, pe care să-l respecte cu strictețe, în avantajul sau dezavantajul popularității sale în fața publicului amator de un anumit gen de informații.

Etica jurnalistului în mediul online poate fi considerată și ca o amprentă pe care acesta o lasă moștenire internetului, știut fiind că tot ceea ce este distribuit în acesta va rămâne arhivat nelimitat.

Onestitatea, asumarea identității, respectarea datelor și informațiilor personale, respectarea informației, relevanța conținutului distribuit, originalitatea, verificarea informațiilor din mai multe surse – sunt doar câteva dintre regulile nescrise de care ar trebui să țină seama oricine se pretinde a fi adeptul jurnalismului în mediul online.

Etica în jurnalismul online trebuie să se reflecte atât în momentul conceperii și distribuirii materialelor, cât și în moderarea comentariilor de pe diversele site-uri, jurnaliștii având în vedere atât promovarea libertății de exprimare, cât și încurajarea dezbaterilor, a ideilor, ori a discuțiilor în contradictoriu.

Jurnalismul în mediul online trebuie să încurajeze respectarea publicului și a partenerilor de dialog, evitându-se pe cât posibil atacarea acestora, jignirea ori catalogarea lor, în funcție de starea de spirit ori de conjunctură.

Etica în jurnalism presupune și eliminarea insultelor sau afirmațiilor de tip rasial, legate de sex, a discriminărilor față de unele grupuri considerate dezavantajate sau față de grupurile minorităților, dar și incitarea la ură ori la intoleranță.

Indiferent că este vorba de un articol, de un mesaj sau de un comentariu, jurnalismul online ideal presupune :

Respectarea demnității umane

Evitarea menționării apartenenței la o minoritate ori la un grup ce poate fi vulnerabil – minoritate națională, minoritate rasială, minoritate sexuală, minoritate etnică, minoritate religioasă

Evitarea folosirii stereotipurilor sau a prejudecăților – legate de sex, orientare sexuală, rasă, religie, vârstă, eventuală dizabilitate

Respectarea dreptului fiecărei persoane de a se identifica sau numi după bunul plac

Jurnalismul în mediul online, în România anului 2018, poate fi caracterizat printr-o flexibilitate deosebită a exprimării, pe sutele de site-uri și bloguri cu tematică diversă oricine putând spune orice, oricând, sub orice formă și fără obligația asumării celor declarate. Etica jurnalismului în mediul online este deosebit de sensibilă când vine vorba de drepturile de autor, de anonimat, dar și de libera exprimare.

1.5 Drepturile de autor

Este bine cunoscut faptul că în România legislația are încă serioase lipsuri în materia dreptului de autor, cu atât mai mult când vine vorba de transferul de conținut în mediul online. Jurnalismul online ideal presupune publicarea în mediul virtual de către orice om de presă doar a materialelor (articole, imagini, videoclipuri) asupra cărora deține drepturi de autor.

În caz contrar acestea ar putea fi publicate, dar numai după obținerea în prealabil a unui acord scris din partea autorului de drept, acord care să confirme că respectivele materiale pot fi folosite pentru un anumit scop.

În realitate însă, în mediul online românesc, jurnalismul se practică după ureche, fără respectarea vreunei reguli, de multe ori chiar cu ignorarea și a bunului simț. Edificatoare în acest sens sunt edițiile online ale tabloidelor binecunoscute (Libertatea, Cancan, etc) pe care putem citi cu ușurință cam aceleași știri, completate de imagini de multe ori identice.

Nici site-urile cunoscutelor ziare romănești centrale si locale nu fac excepție, tot mai puține fiind publicațiile online care aleg să își servească publicul cu profesionalism, oferindu-i acestuia informații originale, de calitate, necopiate sau prelucrate de la alte surse similare.

Nici pe site-urile de socializare lucrurile nu stau mai bine, ci chiar dimpotrivă. Postările unor pagini în spatele cărora se află jurnaliști cu experiență și multe idei sunt preluate și distribuite fără jenă de alte conturi, autorii acestora având însă grijă să șteargă cât mai bine “urmele” sursei.

Sfidând orice urmă de etică sau de bun simț, fără un acord prealabil, fără a menționa măcar sursa, aceștia își consolidează imaginea și poziția în mediul online distribuind materiale ce nu le aparțin, profitând din plin de vidul legislativ în domeniu.

Nu puține au fost cazurile când materialele unui jurnalist au fost preluate pur și simplu și difuzate de alți așa ziși colegi de breaslă, iar în momentul în care “a îndrăznit” să ceară explicații, a fost jignit, amenințat și chiar apostrofat de comunitatea tuturor celor care obișnuiesc frecvent să procedeze în mod similar.

În lipsa unui cadru legislativ care să prevadă sancțiuni clare și destul de usturătoare pentru jurnaliștii ce obișnuiesc astfel de practici mulți sunt cei care se laudă cu ideile lor originale, de pe urma cărora obțin deseori și beneficii materiale deloc de neglijat, în detrimentul adevăraților autori care se consolează doar cu ideea că au acționat moral și de bună credință.

CAPITOLUL 2. TABLODIZAREA JURNALISMULUI

În ultimii ani, în marea majoritate a mediei din țara noastră, s-a remarcat așa numita tabloidizare a jurnalismului, aceasta fiind percepută drept „răspunsul la obsesia de „a plăcea” și de „a satisface așteptările” unui public – cititori, telespectatori – care preferă sau nu are capacitatea de a face eforturi intelectuale”.

Și chiar dacă poate părea dificil de crezut, trendul tabloidizării a reușit să se impună în toate formele mediei, indiferent de formele de finanțare ale acestora, de trustul din care acestea fac parte ori de tot mai fluctuantele interese ale patronilor.

După câțiva ani de conturarea tradiției în presa românească post-decembristă, treptat dar sigur și-au făcut apariția informațiile neverificate, bărfele, scandalurile, ca și calomniile și zvonurile, specialiștii punând fenomenul pe seama recentei crize economice, care a determinat redacțiile din România să adopte „tiparul brevetat în Occident, al presei superficiale, dominate de teme „cancanistice”, cu mențiunea că în presa occidentală există și altrnativa la așa numita presă tabloidă.

Urmare a tot mai tentantelor abordări regăsite în presa de scandal (ce au fost repede preluate de către editorii de presă, ca și de patronii media) în doar câțiva ani presa din țara noastră a reușit să se modifice radical, astfel că, în acest moment, „compromisurile și concesiile făcute prostului gust le constatăm cu ușurință, deopotrivă în mass-media comercială și în cea așa-numită publică”, tabloidizarea fiind percepută de către specialiști ca fiind o echivalare a lipsei „respectului față de acuitatea informației, derobarea de orice obligație privind standardele jurnalistice consacrate, punerea în circulație a zvonurilor, cultivarea invectivei și, mai presus de toate, a prostului gust”.

Jurnalismul tabloidizat presupune, printre altele, și o libertate deosebită a abordării subiectelor, în paralel cu lipsa oricărei responsabilități în domeniul dedicat conținuturilor jurnalistice, ca și al formelor acestor produse, la nivelul literaturii de specialitate regăsindu-se mai multe opinii.

Respectiv, se apreciază că această tabloidizare se constituie în „răspunsul la spiritul gregar al „maselor”, pentru care scandalul, insulta, insinuarea în intimitatea altuia sunt hrana de zi cu zi”, la polul opus situându-se specialiștii în viziunea cărora „tabloidizarea ține de „învelișul” agreabil dat produselor de media, astfel încât ele să poată fi consumate de un public cât mai larg”, cu mențiunea că se susține și că „în spatele acestui „înveliș” se află același conținut serios și obiectiv ca în presa tradițională”.

Din motive ce nu au fost încă analizate până în acest moment, se remarcă faptul că media tradițională se ataptează, treptat, tabloidizării, acesta îndreptându-se spre un jurnalism „lejer”, ce este specific tabloidelor, indiferent că se realizează abordare diverselor teme frecvent regăsite în media tabloidă ori că anumite teme de interes sunt analizate/tratate prin intermediul mijloacelor specifice divertismentului.

În orice manual de jurnalism, media tradițională este definită ca fiind un adevărat punct de reper al conduitei profesionale, prin intermediul acesteia reușindu-se promovarea diverselor valori clasice, specifice adevărului și obiectivității, jurnaliștii fiind percepuți drept apărătorii acestor valori.

La nivelul mediei tradiționale se remarcă faptul că subiectele abordate pot fi încadrate în sfera interesului general, adresabilitatea acestora vizând un public cu minim educație medie, ce se arată interesat nu doar de faptele prezentate, ca atare, ci și de contextul faptelor relatate.

Sub influența tabloidizării, media tradițională începe să se asocieze treptat cu domeniul divertismentului, în cadrul acesteia fiind regăsite tot mai frecvent diverse informații considerate a fi „ușor digerabile”, principalul scop urmărit fiind atractivitatea publicului, ce poate fi atinsă prin intermediul infotainmentului.

Ulterior dezvoltării tehnologiei informațiilor, s-a remarcat și o modificare a nivelului de receptivitate al publicului, în paralel cu modificarea percepției și a interesului vizând temele curente și implicit preocupările de ultimă oră.

La nivelul societății de consum, se remarcă faptul că procesul dedicat comercializării diverselor produse media are capacitatea de a solicita tot mai mult îmbinarea principiului informării cu principiul divertismentului, în ciuda faptului că „dacă informația este exprimată în stil narativ comercial, plăcerea nu este scopul oficial. Scopul nu se schimbă, ci rămâne legitim acceptat: de a informa pe o cale agreabilă”.

Adevărata problemă se sesizează în momentul în care „intervine trivialul, frivolul, senzaționalul ieftin, grotescul, vulgarul. Când obiectivitatea și imparțialitatea sunt sacrificate. Când centrul de interes se plasează exclusiv în zona „bârfelor” (gossips) și a scandalului”, la nivelul literaturii de specialitate vehiculându-se ideea că „the tabloid is a debased, trivial culture that voids both the deep realities – sex, death, failure, tragedy – and also the simple spontaneous pleasures. (…) The masses, destitute by this sort of thing several generations, in turn come to demand trivial and comfortable cultural products”.

În viziunea mediei tabloide, adevăratul chip al realității este reprezentat de către senzațional, nivelul mediei tradiționale pierzând din standarde și în momentul în care sunt cultivate, la modul obsesiv, agresiunea, paranoia, prejudecățile diverse ori fricile, toate acestea promovând „senzaționalul sub orice formă”, ceea ce va avea drept consecință un dezinteres „pentru înțelegerea temelor cu adevărat relevante pentru contextul social și economic. Senzaționalul sub forma grotescului privează audiența de ocazia de a analiza evenimentele cu impact major asupra vieții individuale și colective”.

O atenție deosebită se impune a se acorda fotojurnalismului de scandal, cunoscut fiind faptul că imaginea în jurnalism se asociază în mod inevitabil cu media tabloidă, aceasta fiind percepută drept extensia necesară, completarea textualității, ca și a titlurilor așa numite „zgomotoase”.

Primele asocieri între imagine și media de scandal se remarcă în așa numita epocă „Pulitzer – Hearst”, în care s-au impus benzile desenate, succesul oricărei relatări constând în imagini cât mai bine surprinse/realizate.

Iar așa numitele „imagini senzaționale” ce pot fi regăsite în acest moment pe prima pagină a oricărui tabloid își au originea încă din deceniul al doilea al secolului trecut, când la modă erau imaginile ce reflectau scandalurile diverse din înalta societate, sexul, violențele de tot felul, dar și sexul, relevantă fiind fotografia „apărută în „Daily News” ce imortaliza momentul unei condamnări la moarte în scaunul electric a unei femei, având legenda „cea mai remarcabilă fotografie în exclusivitate din istoria criminologiei„”, cu trecerea timpului apărând fotografiile mai stilate, în categoria cărora pot fi încadrate imaginile în care paparazzi le surprind pe celebrități.

Chiar dacă inițial fotografia a fost percepută drept „o formă de degradare, căci „ochiul” aparatului de fotografiat putea pătrunde oriunde”, cu trecerea timpului s-a remarcat importanța pe care a reușit aceasta să o dobândească în cadrul mediei tabloide, prin intermediul său reușindu-se transmiterea mult mai facilă a senzaționalului, comparativ cu textul.

În plus, în ultimii ani, prin intermediul tot mai numeroaselor programe performante dedicate editării imaginilor, s-a reușit conferirea unor valori deosebite fotografiilor de tip tabloid, editarea acestora fiind la bunul plac al editorilor media, în absența oricăror responsabilități.

Se poate astfel sesiza faptul că, la adăpostul falsului pretext al empatizării cu publicul fidel, presa tabloidă deține în acest moment capacitatea de a conferi marii mase a populației „iluzii greu de refuzat pe criterii de raționalitate. Cultivarea unor valori efemere – strălucirea, notorietatea, puterea, chiar banii – sunt „secretul” succesului acestui tip de presă”.

În acest moment, în media tabloidă din țara noastă, prin prisma aspectului se remarcă un amalgam de titluri și imagini atent alese de editori, cu un colorit strident, ce le sunt oferite cititorilor care sunt atrași fie de informațiile poziționate în primul nivel al lecturii (respectiv titlurile), fie de informațiile din nivelele următoare (implicând titlurile și șapourile).

În ceea ce privește textul regăsit în media tabloidă, acesta este unul de tip „sumar, atât cât să ilustreze ideea avansată în titlu”, mai ales în contextul în care conceptul tabloidului s-a conturat pornind de la numele unei companii farmaceutice ce obișnuia să își vândă foarte bine calmantele, pe care le ambala în tablete reduse ca dimensiuni.

În acest fel se remarcă faptul că diversele conotații conferite ideii de tabloid au reușit să se transforme în „echivalentul unor povești (stories) condensate, simplificate, accesibile, cu subiecte de cele mai multe ori derizorii, cum ar fi cele legate de viața particulară a vedetelor ori a politicienilor”.

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ

În partea a treia a prezentei lucrări de diplomă, denumită „Tabloidizarea presei sportive”, parte ce este dedicată studiului de caz, se vor evidenția o o serie întreagă de aspecte regăsite în mass-media sportivă din țara noastră, ce vin să demonstreze numoasele modificări stilistice, ca și transformările deosebite ale conținutului regăsit în jurnalismul actual.

Se remarcă faptul că, deși în faza inițială, conceptul tabloidului privea în mod strict doar dimensiunea unui ziar, în societatea contemporană acesta definește o anumită formă a narațiunii stereotipe.

În România anului 2018, în ciuda faptului că marea majoritate a cititorilor (fie aceștia de presă sportivă tradițională, fie de presă sportivă online) agrează noile formate ale cotidianele sportive, formate ce se înscriu de ani buni în sfera tabloidelor, la nivelul specialiștilor în domeniu se regăsesc periodic o serie de critici la adresa conținuturilor regăsite în presa sportivă, conținuturi ce sunt de o calitate inferioară, dar care reușesc să atragă invariabil atenția publicului, fie prin intermediul titlurilor de impact, fie prin imaginle atent alese și atașate știrilor.

Așa se face faptul că stilurile redacționale regăsite în acest moment în presa sportivă din țara noastră se înscrie din ce în ce mai des în trendul deja instaurat în mass-media din România, trend ce apelează în mod constant la instinctele primare, satisfând astfel cererea tot mai mare a publicului de senzațional.

Tabloidizarea presei sportive din țaara noastră se înscrie în tiparele delimitate de F. Esser, fenomenul determinând o modificare radicală a formatelor de mass-media, datorită cerințelor comerciale actuale, dar și preferințelor în continuă schimbare ale consumatorilor de media.

Pentru a face o analiză cât mai complexă a fenomenului tabloidizării presei sportive din România, ne-am propus să analizăm modificările de conținut, ca și inflexiunile stilistice din textele regăsite publicate în trei mari ziare sportive online din țara noastră, mai precis http://www.prosport.ro/, https://www.gsp.ro/ și https://www.sport.ro/.

Ignorând reprezentarea enormă a publicității în toate aceste trei ziare sportive online, nu putem să nu remarcăm următorul titlu, încadrat la categoria Știri, de către jurnaliștii sport.ro, chiar pe prima pagină a ziarului :

Sursa capturii – https://www.sport.ro/

Fără a ne propune să aflăm care a fost explicația sau logica (exceptând varianta unui potențial conținut viral) pentru care această informație (demnă eventual de tabloide de genul Libertatea ori Cancan) a fost postată la categoria „Știri” din meniul platformei online, având specific sportiv, am încercat să vizualizăm conținutul acesteia, pentru a găsi o eventuală legătură cu domeniul sportiv, fiind direcționați de pe ziarul sportiv online pe o platformă dedicată persoanelor de sex feminin :

Sursa capturii – http://www.perfecte.ro/intern/are-doi-copii-si-silueta-perfecta-cum-a-pozat-elena-gheorghe-la-plaja-alaturi-de-fetita-ei.html

La o simplă lectură a textului, se remarcă faptul că acesta nu are nici o trimitere o mențiune ce ar putea eventual să-l recomande pentru a fi distribuit cititorilor de presă sportivă.

Tot pe sport.ro , la categoria „sport intern” regăsim o știre ce îl are în centrul atenției (conform titlului) pe fotbalistul Chivu: „Chivu, masterchef pentru Generatia de Aur! Ce le-a gatit lui Ilie Dumitrescu, Belodedici si Prunea 🙂 ”.

Textul însă pare a fi un mini-colaj de documente word preluate din mai mult surse: „Exact acum 24 de ani, Hagi a marcat cel mai tare gol al Romaniei la un Mondial, in victoria 3-1 cu Columbia! Chivu si patronul de la Sanatatea Cluj au gatit gulas pentru jucatorii Generatiei de Aur! Chivu a avut grija ca mancarea sa fie gustoasa. "Mie imi place picant! Asa gatim", a spus Chivu”.

Sursa capturii https://www.sport.ro/fotbal-intern/chivu-masterchef-pentru-generatia-de-aur-ce-le-a-gatit-lui-ilie-dumitrescu-belodedici-si-prunea-video.html, accesat la data de 16.06.2018

Se remarcă faptul că această așa zisă știre inclusă în categoria sportului intern se încadrează în limitele lipsei de conținut, specifice tabloidelor.

Pe aceeași pagină web dedicată sportului, poate fi regăsită și știrea ce are titlul „ CFR nu glumeste si vrea sa detoneze bomba”, titlul ales putându-se constitui într-o adevărată amenințare la adresa securității statului, în statele occidentale, ce au căzut deseori victime ale teroriștilor internaționali. Jurnaliștii sport.ro l-au preferat însă, cunoscut fiind faptul că, în ultimii ani, astfel de titluri reușesc să atragă un număr record de vizitatori unici, ceea ce duce nu doar la creșterea exponențială a traficului, ci și la creșterea volumului de vânzări, prin prisma tarifelor de publicitate de sunt direct influențate de numărul vizitatorilor unici/zi.

Și dacă știrea are forma :

În conținutul acesteia regăsim următorul text : „ CFR pregătește două mutări bombă pentru Champions League: Budescu și Sapunaru! Campioana României poate cheltui aproape 4 milioane de euro pentru cei doi. FCSB n-are de gând să negocieze cu CFR pentru Budescu. "Nu scad niciun euro", spune Becali, care cere 3 milioane euro, echivalentul clauzei de reziliere din contractul jucătorului. Mara spune că Edi Iordanescu va avea ultimul cuvânt!”.

În celălalt ziar sportiv online, respectiv https://www.gsp.ro/, se remarcă faptul că jurnaliștii preferă titlurile interogative, ce au rolul de a determina captarea atenției cititorilor.

Se remarcă astfel știrea ce are titlul „Mașinăria Cristiano Ronaldo sau ce înseamnă să fii obsedat să câștigi la orice: "Știți ce a făcut după ce Rio Ferdinand l-a bătut la tenis de masă?". Asemeni informațiilor anterior prezentate, nici aceasta nu include un conținut jurnalistic de calitate, textul neregăsindu-și decât într-o foarte mică măsură reprezentarea în titlul de impact.

Pe pagina web a acestui ziar sportiv se regăsește și link-ul :

Sursa capturii – https://www.gsp.ro/

Numai că, la o simplă accesare (în tentativa de a afla nu doar despre ce ponturi se face vorbire, ci și ce anume s-ar putea câștiga), cititorul se trezește în fața unei mari surprize, mai precis în fața ediției digitale a cotidianului, demersul încercând să stimuleze creșterea volumului vânzărilor:

Sursa capturii https://www.gsp.ro/gazeta-digitala/

De asemenea, pe prima pagină a acestui ziar sportiv se regăsește și următoarea informație :

Iar la o simplă apăsare a titlului acesteia, ce are încorporat link-ul în el, ne trezim în fața un material publicitar, ce are drept temă promovarea unui baton de ciocolată, redenumit în trendul sportiv :

Sursa capturii – https://www.gsp.ro/gsp-special/publicitate/o-mare-legenda-te-asteapta-in-brazilia-cum-faci-s-o-intalnesti-541729.html

Ziarul online gsp.ro a reușit să-și implementeze în interfața primei pagini din online și o rubrică denumită „Dă-i share”, prin intermediul diverselor butoate ale platformei cititorii având posibilitatea de a distribui în online (Facebook, Twitter, Google+, e-mail) replici ale unor personaje din sport pe care jurnaliștii sportivi le consideră demne de evidențiat :

Sursa capturii – https://www.gsp.ro/

Și chiar dacă poate părea greu de crezut, în opinia jurnaliștilor de la gsp.ro, următoarea informație poate fi încadrată în categoria fotoreportajului :

Tot de pe pagina web a cotidianului sportiv gsp.ro află că primarul general al Capitalei „rupe tăcerea”, informația fiind încadrată de jurnaliști la categoria „Simona Halep” :

Sursa capturilor – https ://www.gsp.ro/

Analizând titlurile și încadrarea textelor postate în online de acest ziar sportiv (pe vremuri renumit), dar și conținutul jurnalistic al acestora, nu putem să nu ne mirăm care au fost motivele care au dus la deteriorarea calității editoriale în acest caz. Iar explicația o regăsim chiar pe prima pagină, unde suntem informați că ziarul sportiv ne oferă oricând posibilitatea să devenim „parte din redacția GSP”, scriind „ACUM știrile despre…”, în absența oricărei recomandări ori a unor minime pregătiri/experiențe în domeniul jurnalistic :

Sursa capturilor – https ://www.gsp.ro/

Trecând la următorul cotidian sportiv, respectiv http://www.prosport.ro/, nu putem să nu remarcăm o altă informație ce nu are nici o legătură cu conținutul acestuia :

În categoria informațiilor ce nu-și găsesc locul pe pagina online a unui ziar sportiv de talia prosport.ro pot fi încadrate și:

Sursa capurilor http://www.prosport.ro/

Sursa capturilor http://www.prosport.ro/

Spre deosebire de restul cotidianelor sportive analizate anterior, prosport.ro le oferă cititorilor săi numeroase știri ce ar putea fi încadrate în categoria special dedicată persoanelor adulte, mai precis :

Sursa capturii http://www.prosport.ro/

Sursa capturilor http://www.prosport.ro/

Concluzionând, așa cum s-a mai menționat în cuprinsul studiului de caz al prezentei lucrări de diplomă, denumite „Tabloidizarea jurnalismului sportiv”, în conținutul actualelor cotidiene sportive din România se mai pot regăsi doar deseori informații de calitate și care să se regăsească în mod efectiv în sfera de influență a domeniului sportiv.

Iar dintre acestea, foarte puține reușesc să respecte toate regulile regăsite în cadrul jurnalismului tradițional, cu un conținut de calitate, incluzând declarații ale personajelor implicate (și nu preluate de la diverse surse neverificabile), cu o anumită consistență a textului și fără atașamentele unor imagini supra-dimensionate ori care includ, încă din titlul, link-uri spre alte pagini web.

În marea majoritate a presei sportive actuale, se remarcă faptul că esenței jurnalismului de calitate i-au luat locul publicitatea agresivă, sondajele de opinie pe teme derizorii, titlurile cu fals conținut incisiv sau interogativ, ce nu fac decât să atragă atenția cititorilor de media sportivă, tot mai mult în căutarea senzaționalului.

Chiar dacă în conținutul prezentului studiu de caz s-a avut în vedere analizarea unei părți a presei sportive din online, nici presa sportivă din televiziune nu stă mai pe roze.

Nu mai este un secret pentru nici un telespectator că jurnalele sportive, indiferent că acestea aparțin postului de televiziune PRO TV sau TVR, Realitatea TV, ori Kanal D sau Antena 3, includ știri al cărui conținut total s-ar fi putut încadra, doar cu câțiva ani în urmă, cel mult doar în categoria șapourilor.

Cu un conținut extrem de sărăcăcios, presărat în mod excesiv cu imagini și clipuri de o calitate deosebită, ce sunt invariabil prezentate de tinere special selectate pentru rubrica sportivă, știrile sportive din România au reușit, în ultimii ani, să se redefinească aproape radical.

De la o durată ce, pe vemuri, varia între două-trei minute, știrea sportivă de televiziune acum durează uneori chiar și numai 15 secunde, timpul necesar prezentoarei să citească prompterul în vreme ce pe ecran se derulează imaginile atent alese de departamentul emisie/editare.

Un fenomen similar se remarcă și în presa scrisă, fie aceasta ediția print (atât cât se mai regăsește pe piața media din țara noastră) ori cea din mediul online. Dacă în urmă cu un deceniu în paginile tipărite ale ziarelor sportive (fie ele din media națională sau chiar din cea locală) predomina textul (de bună calitate), astăzi locul textului a fost luat de imagini, dimensiunea acestora crescând de la un an la altul.

Iar pentru ca efectul asupra cititorilor să fie unul cât mai puternic, deseori aceste imagini sunt atent editate, textele intens colorate, aplicate peste sau sub acestea reușind să le stârnească interesul multor amatori de presă sportivă.

În condițiile în care fenomenul tabloidizării presei din România suferă periodic o serie întreagă de mutații, este destul de dificil de prognosticat cum va arăta mass-media românească la începutul deceniului următor, ca și ce efecte vor avea toate aceste fluctuații nu doar asupra consumatorilor de mass-media, ci și asupra percepțiilor pe care aceștia le vor avea.

BIBLIOGRAFIE

Autori români:

Balaban, Delia Cristina, Meyen, Michael, The Role Perception of Eastern European Journalists.A Qualitative Analysis, Romanian Journal of Communication and Public Relations, Vol. 13, no 4 (24), 2011

Coman, Mihai, Manual de jurnalism, vol. I, II, Editura Polirom, Iași, 2009

Dinu, Mihai, Comunicarea. Repere fundamentale, Editura Orizonturi, București, 2007

S. Frunză, Comunicare etică și responsabilitate socială, Editura Tritonic, București, 2011

Liana Ionescu, Tabloidizarea – libertate fără responsabilitate, Revista de Studii Media nr. 5/6, 2016-2017

Runcan, Miruna. A patra putere, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002

Vasilendiuc, N., The Social-Professional Portrait of the Romanian Journalists, Romanian Review of Journalism and Communication, no 4 (V), 2010

T. Vidam, Dimensiuni ale eticii comunicării și mass-media, Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2007

Autori străini:

Albert, Pierre, Histoire de la presse, 2002 (traducere Sile, Irina-Maria)

Charles R.Obert Wright, Mass Communication: A Sociological Perspective, Random House, 1975

Bertrand, Claude-Jean, Deontologia mijloacelor de comunicare, Editura Institutul European, Iași, 2000

Peter Dahlgren, Colin Sparks, Jurnalismul și cultura populară, Iași, Polirom, 2004

John Storey, Cultural Theory and Popular Culture: a Reader, Pearson Education, 2006

F. Esser, Tabloidization of News – a comparativ analysis of Anglo-American and German Press Journalism, European Journal of Communication, pp. 290-325

Site-uri consultate:

https://www.sport.ro/fotbal-intern/chivu-masterchef-pentru-generatia-de-aur-ce-le-a-gatit-lui-ilie-dumitrescu-belodedici-si-prunea-video.html

https://www.sport.ro/liga-1/cfr-nu-glumeste-si-vrea-sa-detoneze-bomba-budescu-plus-un-alt-jucator-de-nationala-mara-acum-asteptam.html

https://www.gsp.ro/international/cm-2018/masinaria-cristiano-ronaldo-sau-ce-inseamna-sa-fii-obsedat-sa-castigi-la-orice-stiti-ce-a-facut-dupa-ce-rio-ferdinand-l-a-batut-la-tenis-de-masa-542146.html

http://www.activewatch.ro/Assets/Upload/files/Libertatea%20presei%20in%20Romania%202013.PDF

http://dorin-popa.blogspot.com/2007/10/functiile-mass-media.html

Lasswell’s model

https://www.sport.ro/

http://www.perfecte.ro/intern/are-doi-copii-si-silueta-perfecta-cum-a-pozat-elena-gheorghe-la-plaja-alaturi-de-fetita-ei.html

https://www.gsp.ro/

https://www.gsp.ro/gazeta-digitala/

https://www.gsp.ro/gsp-special/publicitate/o-mare-legenda-te-asteapta-in-brazilia-cum-faci-s-o-intalnesti-541729.html

http://www.prosport.ro/