Table of Contents [628641]

1
Table of Contents

ARGUMENT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 2
1 CADRUL TEORETIC ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 4
1.1 INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 4
1.2 O SCURTĂ ISTORIE A PROBAȚIUNII: DE LA REABILITARE LA CONTROL ȘI ÎNAPOI? ………………………….. …. 5
1.3 ROLUL VIZITELOR LA DOMICILIU ÎN REALIZAREA SCOPURILOR ACTIVTĂȚII DE PROBAȚIUNE ………………. 7
1.4 ORIENTAREA PROBAȚIUNII CĂTRE INFRACTORII CU RISC RIDICAT: MENȚINÂND ROLUL ESENȚIAL AL
VIZITELOR LA DOMICILIU ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 8
1.5 IMPACTUL VIZITELOR LA DOMCILIU ASUPRA FAMILIEI ȘI COMUNITĂȚII ………………………….. ……………. 10
1.6 VIZITELE LA DOMICILIU ȘI DOZAREA CORESPUNZĂTOARE ………………………….. ………………………….. …… 10
1.7 VIZITA LA DOMICILIU ÎN LEGISLAȚIA SPECIFICĂ PROBAȚIUNII DI N ROMÂNIA ………………………….. …….. 11
1.8 DESCHIDEREA ”CUTIEI NEGRE” A VIZITELOR LA DOMICILIU ………………………….. ………………………….. … 13
2 PROIECTAREA CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 14
2.1 OBIE CTIVELE ȘI ÎNTREBĂRILE CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ………………………… 14
2.2 DESIGN -UL CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 16
2.2.1 Colectarea datelor – metodele de cercetare utilizate ………………………….. ………………………….. ……. 16
2.2.2 Lotul de participanți ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 17
2.2.3 Analiza datelor obținute ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 17
2.2.4 Acces, consimțământ informat, limite și considerații etice ………………………….. ……………………….. 18
2.3 PREZENTAREA DATELOR OBȚINUTE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 19
2.4 DISCUȚII – FACTORI MAJORI CARE REORIENTEAZĂ PRACTICA VIZITELOR LA DOMICILIU ………………… 22
2.4.1 Creșterea susținută a volumului de muncă ………………………….. ………………………….. ………………… 22
2.4.2 Creșterea numărului de beneficiari cu probleme, nevoi sociale și criminogene complexe și dificil de
manageriat ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 22
2.4.3 Preocuparea/ grija privind siguranța personală și gradul ridicat de expunere …………………………. 23
2.5 CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 24
2.6 RECOMANDĂRI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 25
2.6.1 Aplicarea principiului voluntariatului în serviciile de justiție penală ………………………….. …………… 25
2.6.2 Implementarea unor programe de probațiune intensivă ………………………….. ………………………….. 26
2.6.3 Dezvoltarea unor progr ame de instruire/ training în vederea creșterii gradului de securitate în
activitatea de teren ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 26
2.7 ARII DE STUDIU PROPUSE PENTRU CERCETĂRI VIITOARE ………………………….. ………………………….. ….. 27
3 ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 29
4 BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 31

2
ARGUMENT

În prezent, practica vizitei la domiciliu tinde să se îndepărteze de trecut și de valorile
timpurii și tradiționale ale probațiunii. Pentru mulți ani, în special la începutul apariției
probațiunii, practica predominantă era ca fiecare infractor să fie vizitat la domiciliu. După
cum afirmă Chute (1922, p. 7) “cei aflati în probaț iune ar trebui contactați prin intermediul
întrevederilor de la serviciul de probațiune sau la domiciliu cel puțin o dată pe săptămână,
dar, de preferat ar fi ca acest fapt să se întâmple mai des.” Vizita la domiciliu era
promovată drept o practică cheie a unei supravegheri de succes ( N.Y.S. Probation
Commission, 1918, p.67). În completare, vizitele la domiciliu erau văzute, in general, drept
mijloace și practici de servire a scopului probațiunii de a proteja comunitatea și de a crește
gradul de siguranță in comunitate prin reabilitarea infractorilor. În consecință, vizitele la
domicliu era practicate fie în scopul supravegherii, fie in scopul reabilitării si, de cele mai
multe ori, in vederea atingerii ambelor funcții.
În implinirea dezideratului reabilitării prin practicarea vizitelor la domiciliul
infractorilor, datele erau colectate în urma contactelor și a interacțiunii directe cu membrii
familiei restrânse și a partenerilor de viață, fiind în același timp evaluate serviciile sociale
menite să rezolve eventualele nevoi sociale sau cr iminogene ale beneficiarilor serviciiilor
de probațiune, aspecte dublate de livrarea asistenței sociale suportive în acest sens. Multi
specialiști considerau că vizitele la domiciliul infractorului erau , în mod semnificativ ,
favorabile atingerii dezideratul ui reabilitării sociale datorită faptului ca aceste practici
aveau un caracter informal și mult mai putin coercitiv decât întrevederile oficiale derulate
la serviciul sau biroul de probațiune.
În contrast, în practica multo r sisteme de probațiune din lume, vizitele la domiciliul
celor aflati în sup ravegherea serviciilor de probaț iune sunt întreprinse pe baza principiului
riscului, și, până la urmă, în scopul servirii cu prioritate a funcției de supraveghere și
control . Astfe l că, vizitele la domiciliu sunt, în general, restrânse/ limitate la cazurile
beneficiarilor cu risc ridicat de a comite infracțiuni. În cazut persoanelor cu risc scăzut,
studiile ne arată faptul că, în mod uzual, nu se derulează vizite la domiciliu, cu ex cepția
situațiilor în care există suspiciuni privind încal carea condițiilor supravegherii. În aceste
condiții, cu toate că legea penală din țara noastră prevede în mod expres posibilitatea
consilierului de probațiune de a efectua vizite la domiciliul celor aflați în supraveghere,
presiunea volumului d e muncă și a termenelor, printre altele, sunt factori care duc la

3
diminuarea frecvenței (poate chiar, neefectuarea) vizitelor la domiciliu derulate exclusiv în
scopul reabilitării și asistării sociale a benefic iarilor.
Desigur, exceptâ nd unele cazuri particulare, deși cercetările au dovedit faptul că
reprezintă un factor cheie în procesul de desistare, practica vizitei la domiciliu derul ată
exclusiv în scopul reabilită rii social e, este o practică prea puțin expl oatată și valorificată
de către consilierii de probațiune în prezent . Printre modalitățile de executare a
pedepselor, probațiunea are un caracter unic prin aceia că implică dublul rol în controlul și
reabilitarea socială a aceluiași infractor. Nici asisten t social, dar nici polițist, consilierul de
probațiune, cu toate acestea, este dator să asigure îndeplinirea ambelor scopuri ale
activitații de probațiune – atât de control cât și de reabilitare socială a infractorilor. Aceasta
responsabilitate duală și, un eori, conflictuală a reprezent at o provocare dar și o dificul tate
în activitatea consilierilor de probațiune de la începutul legiferării probațiunii ca
alternativă la inchisoare și până în zilele noastre (Flexner și Baldwin, 1914, pp. 98 -99; Eliot,
1914, p p.32 -33; N.Y.S. Probation Commission, 1920, pp.165 -166).
Atât timp cât prin modificările aduse politicilor penale asistăm în probațiune la
trecerea înspre o pradigmă orientată spre control , apare îngrijorarea că restructurarea
practicii vizitei la domiciliu ( proiectată și derulată pentru asigurarea cu prioritate a funcției
de control ) ar putea conduce la diminuarea măsurii în care este îndeplinit scopul de
reabilitare socială prin intermediul acestor practici .
Practica v izitel or la domiciliu, timp îndelungat apreciate ca fiind instrumente de bază
în activitatea de probațiune, a cunoscut de -a lungul timpului schimbări semnificative. În
lucrarea de față ne propunem să explorăm măsura în care, în prezent, consilierii de
probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune București derulează vizite la domiciliul
benefici arilor aflați în evidențele serviciilor de probațiune, cu axare în principal pe oferirea
de asistență socială, consiliere și tratament în vederea realizării funcției de reabilitare
socială. Totodată, prin discuțiile aduse față de rezultatele obținute, sperăm să creștem
gradul de conștientizare, atât al practicienilor, cât și al specialiștilor de la nivelul
structurilor centrale, cu privire la potențialele efecte pe termen lung ale modificărilor
apărute în practica vizitelor la domicliu.
În loc de concluzie, aduc aminte și ceea ce sublinia Petersilia (1988, p. 3), “atât timp
cât consilierii de probațiune se concentrează în practica lor pe supravegherea din ce în ce
mai rigur osă și pe controlul infractorilor, contactul uman este redus și potențial ul de a -i
ajuta este diminuat”.

4
1 CADRUL TEORETIC
1.1 INTRODUCERE
Administrarea justiției în comunitate este una dintre formele prin ca re poate fi conferită
eficiență conceptului de alternative la detenție, ce reprezintă o perspectivă relativ nouă în
reintegrarea socială și supravegherea infractorilor și care implică resurse de bază ale
comunității. Probațiunea s -a consacrat în sistemul sancționator ca un serviciu profesionist care
își propune reintegrarea în cadrul comunității a persoanelor care au săv ârșit infracțiuni, pentru
creșter ea gradului siguranței pu blice prin prevenirea recidivei (Durnescu, 2011, p. 27). Încă de
la începutul existenței sale, probațiunea a reprezentat ” o a do ua șansă ” acordată infractorilor,
care s -a bazat pe respectarea legii și adoptarea unui comportament acceptabil moral, sens în
care formarea atitudinilor ș i comportamentelor adecvate cu privire la familie, religie, loc de
muncă și modul de petrecere a timp ului liber a reprezentat continuu fundamentul probațiunii. Ca
instituție de drept penal, probațiunea a evoluat în timp și de la valori asistențiale, motiv pentru
care a fost definită și ca ” asistență socială pentru justiție ”, am asistat în ultimele decenii la o
nouă orientare, obiectivele de reabilitare și reintegrare socială a infractorilor conturându -se tot
mai accentuat pe conceptul de gestionare a riscurilor (Durnescu, 2011, p. 29) .
Vizitele la domiciliu sunt o foarte importantă și , totuși , puțin studia tă componentă și
practică a probațiunii. Piatră de temelie a sistemului de probațiune (Lindner, 1992), practica
vizitei la domicili asigură practicienilor oportunitatea de a avea contacte și interacțiuni de calitate
cu beneficiarii în mediul lor familial. Aceste tipuri de interacțiuni mai puțin formale între consilier
și beneficiar servesc nu doar monitorizării comportamentului și a complianței la condițiile și
rigorile supravegherii ci servesc, în același timp, și procesului de asistare prin tratament și
servicii sociale. De altfel, cu toate că practica vizitei la domiciliu presupune un consum, relativ,
mare de resurse de timp dar și umane (DeMichele, 2007), aceasta oferă consilierului de
probațiune oportunitatea de a -l modela prosocial pe benefi ciar prin p ropria -i conduită (Braswell,
1989). Cu toate că vizitele la domiciliu sunt ” unelte ” foarte importante aflate la îndemâna
practicienilor din probațiune, studii recente scot la iveală faptul că aces tea sunt din ce în ce mai
rar derulate (Jalbert, Rhodes, Flygare și Kane, 2010), chiar și în cazurile beneficiarilor evaluați
ca având un risc ridicat de a comite infracțiuni , categorie ce considerăm că ar beneficia cel mai
mult de pe urma derulării vizitelor la domiciliu.
Literatura de specialitate e lacunară în ceea ce privește scopurile, modelele de bune –
practici și rezultatele sau comportamentele așteptate din partea beneficiarilor asociate sau
datorate practicii vizitelor la domicliu în domeniul probațiunii. Mai mult decât atât, date privind
caracterul info rmal și calitativ al interacțiunilor rezultate în urma derulării vizitelor la domiciliul
beneficiarilor și măsura în care acestea manifestă vreun efect asupra recidivei sunt sporadice

5
și depășite/ învechite ( Taxman, 2002). Deoarece există costuri asociate cu munca pe teren
(precum resursele de timp și riscurile privind siguranța consilierilor de probațiune), și, întrucât
este o activitate menită să sporească eficiența activătății de probațiune, e important și oportun
să înțelegem mai bine rolul vizitei la d omiciliu în contextul actual al probațiunii din România și
să dezvoltăm cele mai bune practici și metode de implementare și derulare a acesteia pentru a –
i atinge scopul final.
În continuare, p artea teoretică a lucrării aduce în prim -plan importanța vizite lor la domicliu
ca practică -cheie și resursă specifice activității de probațiune.
1.2 O SCURTĂ ISTORIE A PROBAȚIUNII: DE LA REABILITARE LA CONTROL ȘI ÎNAPOI?
Originea probațiunii o găsim în numeroasele tentative făcute de -a lungul timpului de a
aduce îmbunătățiri reacției represive, mai ales în sistemul common law . Astfel, curentul clinic și
doctrina apărării sociale readuc în actualitate ideea unor alternative la pedeapsa închisorii, care
răspund unui curent nonrepresiv în sistemul justiției penale, delimitându -se două opțiuni: una
represivă, cealaltă nonrepresivă. Din punct de vedere etimologic, termenul de probațiune
provine din limba latină, respectiv probat io, care însemna încercare, iertare. În opinia unor autori
americani1, originile probațiunii nu constituie rezultatul unui proces legislativ, deliberativ, creativ,
ci mai degrabă rezultatul unui proces gradual și aproape imperceptibil de modificare a unor
practici legale existente deja. Ca instituție , probațiunea vizează o agenție de servicii desemnată
să „asiste” să deservească o instanță și să execute anumite servicii în administrare a justiției
penale. Ca proces , probațiunea implică o investigare anterioa ră pronunțării unei hotărâri
judecătorești, pentru instanță, dar și monitorizarea persoanelor în comunitate. Statul
Massachussetts din SUA și Anglia au incontestabilul merit de a fi generat sistemul probațiunii în
lume, pe parcursul primei jumătăți a sec oului al XIX -lea, în încercarea de a uma niza sistemul
justiției penale2.
Probațiunea era o practică larg răspândită în Anglia secolului al XIX -lea prin care
magistrații puteau suspenda temporar o sentință pentru a -i oferi infractorului răgazul necesar să
manifeste comportamente dezirabile social. La exp irarea termenului de suspendare, cei care
exteriorizase conduita prosocială așteptată se puteau adresa Coroanei pentru obținerea
clemenței sau a grațierii (Clear, Cole și Reisig, 2012). Massachusetts a fost pr imul stat din lume
care a formalizat și consacrat legisla tiv această practică. Potrivit L egii Massachusetts din 1878,
primarul din Boston putea să anagajeze un ofițer de probațiune care era supervizat de către

1 Robert M. Carter, Leslie T. Wilkins, Probation, Parole and Community Corrections, 2nd ed., John Wiley&Sons,
Inc., 1976, p. 82.

2 Preda A., ” Probațiunea în România: rezultatele unor cercetări empirice evaluative” – publicată în „Revista română
de sociolog ie”, serie nouă, anul XXVI, nr. 5 –6, p. 459 –470, București, 2015,

6
șeful poliției. Legea permitea ofițerului de probațiune să investighereze cazuri ș i să recomande
probațiunea ca sancțiune pentru cei care ” puteau fi reformați , reintegrați fără a fi aspru pedepsiți ”
(Abadinsky, 2000, p. 102). Din punct de vedere al sistemului sancționator, așa -numitul model
american prevedea ca, în cazul în care considera potrivit, judecătorul să suspende aplicarea
pedepsei și să îl pună pe infractor sub supravegherea unui ofițer de probațiune3.
Cam în același timp, un pantofar din Boston, pe nume John Augustus (1784 -1859), se
oferea să garanteze în fața instanței că infractorii selectați de el vor avea un comportament bun
în comunitate. În acest fel, Augustus oferea instanței și inculpaților o alternativă la arestul
preventiv. De cele mai multe ori, în urma raportului de bună purtare întocmit de Augustus,
instanța nu mai aplica nicio pedeapsă. Astfel că, încă din acele vremuri au fost definite
principalele elemente ale activității de probațiune. Augustus evalua cu atenție ” caracterul
anterior al fiecărei persoane ce urma să fie ajutat ă de către el, vârsta și influențele de care se
va înconjura, probabil, infractorul”. De asemenea, Augustus obișnuia să înregistreze progresele
infractorilor, pe care, ulterior, le prezenta instanței. (Schiaucu , 2008, p. 9).
Activitatea timpurie a lui Augustus cu infractorii a s ervit drept model pentru probați unea
modernă; oricum, așa cum probațiunea s -a schimbat în timp, tot așa s -a modificat și rolul
consilierului de probațiune. Practica din probațiune a oscilat de -a lungul timpului între
perspectiva/ paradigma executării legii și controlul respectării dispozițiilor judecătorești și
perspectiva/ paradigma asistării sociale. Primii ofițeri/ consilieri de probațiune erau, precum
Augustus, voluntari. Ei erau adesea recrutați din cadrul comunităților relig ioase și instruiți în
baza principiilor și valorilor din asistența socială. Cu toate că aceștia aveau puterea să manifeste
coerciție și autoritate în lucrul cu infractorii, apelau foarte rar la astfel de metode de îndreptare
a comportamentului antisocial. În schimb, ofițerii/ consilierii de probațiune apreciau că rolul
lor în munca cu infractorii era unul, mai degrabă, terapeutic, conceput să ajute beneficiarii
să-și trăiască viață conform normelor acceptate social , prin intermediul consilierii / asistării și
facilitării legăturii cu serv iciile sociale și programele de tratament existente în comunitate, cel
mai adesea, în contextul vizitelor la domiciliu (MacKenzie, 2011).
Probațiunea în acc epțiunea ei ca asistență socială pentru justiției , cu o viziune
orientată mai mult terapeutic, spre idealul reabilitării sociale, a fost depășită de -a lungul
timpului de perspectiva probațiunii centrată pe control și aplicarea dispozițiilor legii
penale și hotărârilor intanțelor de judecată ; acest fapt s -a întâmplat odată cu definirea
probațiunii ca instituție în sistemul sancționator având ca scop reintegrarea în societate a celor
care comit infracțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate și scăderea riscului

3 Schiaucu, V. coord, Canton, R ., Manual de probațiune , București, Euro Standard, 2008

7
de săvârșire a unor infracțiun i. Creșterea, din ce în ce mai mare de -a lungul timpului, a
numărului de persoane aflate în evidențele serviciilor de probațiune fără a lua măsurile
economice privind finanțarea sistemului de probațiune corespunzător volumului de
muncă și presiunea de a pu ne în executare dispozițiile hotărârilor judecătorești în
termenele prevăzute de lege sunt factori ce au contribuit la modificarea paradigmei din
probațiune de la reabilitare la control și supraveghere (Byrne, Lurigio și Petersilia, 1992;
Tonry, 1990).
Totodată, se pare că din cauza creșterii caseload -urilor, consilierii de probațiune
investesc mai puțin timp în activităție de consiliere și furnizare a asistării sociale. În schimb, cu
prioritate, activitatea de supraveghere este proiectată și derulată p entru a -i ține sub control pe
cei condamnați și pentru a înregistra eventualele încălcări ale condițiior imp use în procesul de
supraveghere (Tonry, 1990; MacKenzie, 2011). Vizitele la domicliul au continuat să fie derulate,
dar, în acest context, au începu t să sprijine supravegherea infractorilor și scopul creșterii
gradului de siguranță în comunitate într -o măsură mai mare decât scopul reabilitării sociale a
beneficiarilor. Totuși, se pare că în ultimele decenii, orientarea în probațiune s -a schimbat
din n ou (observându -se cum paradigmele și filosofiile dominante în probațiune urmează
un trend ciclic4), obiectivele de reabilitare și reintegrare socială a infractorilor
conturându -se tot mai accentuat pe conce ptul de gestionare a riscurilor .
Din studierea literaturii de specialitate putem observa cum un număr din ce în ce mai
mare de cercetări derulate în domeniu concluzionează faptul că paradigma centrată pe
pedeapsă și control este departe de a fi eficientă. În schimb, programele de succes care și -au
demo nstrat eficiența în practică sunt cele care încorporează valori și principii care aduc omul
cu nevoile sale sociale în prim -plan, piloni ai probațiunii definită ca asistență socială pentru
justiție (MacKenzie, 2011).
1.3 ROLUL VIZITELOR LA DOMI CILIU ÎN REALIZ AREA SCOPURILOR ACTIVTĂȚII DE PROBAȚIUNE
Activitatea sistemului de probațiune din România se desfășoară în interesul comunității,
în scopul reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului de săvârșire a unor infracțiuni și
al creșterii gradul ui de siguranță în comunitate. Vizitele la domicliu sunt o practică specifică
activității de probațiune care favorizează realizarea principalelor scopuri ale acesteia, de vreme
ce furnizează oportunități pentru reabilitarea socială a infractorilor care pot spori, la rândul lor,
eficiența supravegherii în comunitate (Paparozzi și Gendreau, 2005).

4 Ahlin, E.,M., Harrisburg, P.S., Antunes, L.J.M., A review of probati on home visits: what do we know ?, Towson
University, 2013

8
Din perspectiva paradigmei centrate pe control, fidelă scopurilor activității de
supraveghere, vizitele la domiciliu sunt adesea văzute ca instrumente de monitorizare a
infractorilor. Pe de altă parte, din perspectiva paradigmei centrate pe reabilitarea socială, vizitele
la domiciliu permit dezvoltarea unor relații interpersonale profesionale între consilierul de
probațiune și persoana supravegheată care fa cilitează furnizarea serviciilor de asistență socială
și consiliere utilizând procedeul management -ului de caz (Burnett și McNeill, 2005; Lindner,
1992a).
Vizitele la domiciliu reprezintă, în același timp, o metodă, mijloc și un instrument ideale
pentru a tingerea scopului reabilitării sociale a instituției probațiunii, întrucât, acestea asigură
consilierului de probațiune o înțelegere mai profundă a nevoilor beneficiarilor aflați în evidențele
serviciilor de probațiune. La începutul anilor 1900, interacțiu nea directă, contactul personal cu
beneficiarii erau considerate componente și activități fundamentale ale activității de probațiune
(Lindner, 1992a). De -a lungul timpului, cu precădere în anii 1970, după ce Martinson (1974) a
început să promoveze și să su sțină paradigma ” nothig works ”, susținând faptul că ”nimic nu
funcționează în lucrul cu infractorii ”, sistemul de justiție penală s -a îndepărtat de principiile și
valorile asistenței sociale și în supravegherea infractorilor a îmbrățișat modelul centrat pe
control.
Cu toate acestea, vizita la domiciliu rămâne una dintre mijloacele principale prin care
consilierul de probațiune poate monitoriza comportamentul infractorului în procesul de
supraveghere (Sieh, 2003); aceasta oferă, totodată, câteva avantaje în plus comparativ cu
întrevederile de supraveghere formale , față-în-față, de la sediul serviciului de probațiune, prin
aceea că asigură un mediu de interacțiune mai relaxat, asigură trasarea direcțiilor de intervenție
pe planul asistării sociale și, pe lângă toate acestea, nutrește și dezvoltă relația și limitele relației
consilier -beneficiar (Braswell, 1989; Wood, 2007).
1.4 ORIENTAREA PROBAȚIUNII CĂTRE INFRACTORII CU RISC RIDICAT: MENȚINÂND ROLUL
ESENȚIAL AL VIZITELOR LA DOMICILIU
În timp ce vizita în cont extul familiar al locuinței își are originile în practica lui John
Augustus ca mijoc de a susține eforturile de reabilita re socială, în practica curentă acestea sunt
rezervate infractorilor beneficiari ai serviciilor de probațiune cu un risc ridicat de săv ârșire a unor
infracțiuni care au, de asemenea, cele mai mari nevoi de reabilitare, suport și asistență socială.
Mai mult decât atât, în Statele Unite ale Americii, interacțiunile prin intermediul vizitelor la
domiciliu sunt foarte frecvent o parte importa ntă a practicii cu infractorii incluși în programele de
supraveghere intensivă ( Intensive Supervision Probation sau ISP).

9
Acest tip de programe au fost create și derulate în scopul reducerii ratei încarcerării și a
supraaglomerării din penitenciare , aspec te ce au caracterizat anii 1980 (Petersilia și Turner,
1993; Carson și Sabol, 2012). În locul încarcerării infractorilor ce prezintă risc, prin programele
de probațiune intensivă aceștia rămân în comunitate, dar, sub o mult mai strictă supraveghere
decât cea asigurată prin probațiunea tradițională. În mod specific, în programele de probațiune
intensivă , consilierii de probațiune manageriază un caseload semnificativ mai redus, aceasta
pentr u a le asigura resursa de timp necesară realizării unei supravegheri eficiente și calitative,
prin utilizarea întrevederilor și contactelor directe, nemijlocite, incluzâd vizitele la domiciliu, și,
totodată, respectarea condițiilor impuse în procesul de supraveghere. Din cauza pretențiilor ,
standardelor sporite pentru s iguranță și securitate, spre deosebire de probațiunea tradițională,
programele specifice probațiunii intensive pun accent mai mult pe supraveghere și control, și
mai puțin pe reabilitare. Însă, dacă reținem valorile și principiile probațiunii tradiționale,
probațiunea intensivă nu este și nici nu ar trebui să fie exclusiv rezervată unei supravegheri mai
stricte. În anul 2004, Petersilia sublinia faptul că programele specifice probațiunii intensive
”trebuie să livreze » doze» ridicate, atât de tratament, asistar e, consiliere, cât și de control și
supraveghere pentru asigurarea creșterii gradului de siguranță în comunitate și reducerea
riscului de recidivă .”
Prin urmare, pe termen lung, atât comunitatea cât și beneficiarii serviciilor de probațiune
ar avea mai mu lt de beneficiat de pe urma unei abordări echilibrate între control și reabilitare.
Ca atare, vizitele la domicliul derulate în contextul practicii de probațiune ar putea fi
văzute în înțelesul unor agenți de asistență socială, care promovează eforturile de
reabilitare socială, asigurând în același timp derularea activităților de teren specifice
supravegherii și controlului. Mai mult decât atât, vizitele la domiciliu oferă consilierilor de
probațiune o rară oportunitate să observe beneficiari i în mediul lor intim, personal și modul în
care aceștia interacționează cu membrii familiei de origine și cu alte persoane din cadrul rețelei
lor de suport social.
Aceste observații asigură, mai departe, o înțelegere ma i profundă a nevoilor cu care
beneficiarul se confruntă, precum și a serviciilor sociale și a tipurilor de tratament ce pot veni în
întâmpinarea și acoperirea acestor nevoi . Există studii care au evidențiat faptul că persoanele
din supravegherea serviciilor de probațiune înțeleg cât de importante sunt pentru încheierea cu
succes a termenului de supraveghere contactul și dezvoltarea unei relații bazate pe încredere
și suport cu consilierul de probațiune.
Partridge (2004) amintește cât de benefică este o frecvență mai mare a acestor
interacțiuni directe, prin vizitele la domiciliul infractorilor, mai ales în primele luni ale termenului

10
de supraveghere, întrucât susțin dezvoltarea între consilierul de probațiune și beneficiar a unei
relații profesion ale a rmonioase, bazată pe încredere, facilitând deschiderea canalelor de
comunicare. Calitatea relației consilier -beneficiar poate fi îmbunătățită prin derularea vizitelor la
domiciliul persoanei din supraveghere, cu toate acestea însă, așa cum Rothman (19 80)
observă, de cele mai multe ori, astfel de practici fie , uneori, nu se derulează, fie sunt făcute în
grabă, superficial (de exemplu, deplasarea la domicliu în vederea verificării adresei persoanei),
împiedicând și făcând mai greoaie , prin urmare, atinge rea scopului reabilitării sociale.
1.5 IMPACTUL VIZITELOR LA DOMCILIU ASUPRA FAMILIEI ȘI COMUNITĂȚII
În urma derulării studiilor de specialitate, Lindner (1992a) consideră că impactul vizitelor
la domiciliu se extinde la familia și comunitatea din care face parte infractorul și prin urmare, atât
familia cât și comunitatea ar trebui să fie incluse ca varia bile de cercetat în studiile țintând
specificul practicii vizitelor la domiciliu.
Încă nu este clar care este impactul pe care vizitele la domiciliul infractorilor, sau
activitatea de probațiune, în general, le au asupra membrilor familiei beneficiarului, dincolo de
statutul pe care aceștia îl au în calitate de persoane de contact. Cercetările arată cum aplicarea
unei sancțiuni penale sau condamnarea, inclusiv la cele alternative la pedeapsa închisorii cum
ar fi suspendarea sub supraveghere, au ca efect st igmatizarea făptuitorului (Bahn și Davis,
1991), însă, studiile privind modul în care efectele pedepsei aplicate făptuitorului se resfrâng
asupra membrilor familiei acestuia și rețelei sociale de suport sunt limitate și insuficiente (Clear,
2007).
1.6 VIZITELE LA DOMICILIU ȘI DOZAREA CORESPUNZĂTOARE
După ce cercetările ulterioare vor stabili clar care este eficiența vizitelor la domiciliu în
ceea ce privește atingerea principalelor obiective a le activității de p robațiune, va fi necesar să
se evalueze și cum ar trebui se se dozeze corespunzător aceste practici, vorbind în termeni de
frecvență și durată ca timp pen tru fiecare vizită la domiciliu, în vederea creșterii șanselor de
schimbare comportamentală în rândul beneficiarilor . În urma evaluării a 14 programe de
probațiune intensivă, Petersilia și Turner (1993) au concluzionat faptul că un singur contact
direct (față în față) pe lună cu persoana din supraveghere nu a influențat rata de recidivă. Din
păcate, datele obținute de către aceștia nu au indicat dacă cont extul contactului direct -in-
person – (la domiciliul infractorului, sau la birou l consilierului de pro bațiune) este o variabilă ce
produce efecte semnificative în acest sens. Pentru a afla aceasta, un obstacol de depășit face
referire la a analiza și bifurca datele pentru a afla câte dintre cont actele directe (de tipul față în
față) sunt vizite la domiciliu și câte dintre acestea sunt interacțiuni în urma derulării întrevederilor
de supraveghere de la sediul serviciului/ biroului de probațiune.

11
Cu toa te acestea, există și studii (Jalbert și col., 2010) care indică faptul că numărul
interacțiunilor consilier de probațiune -beneficiar, în mod special cele apărute prin derularea
vizitelor la domiciliu, poate fi , în unele cazuri , atât de mic ( precum o vizit ă pe an), încât să nu
se constituie într -o variabilă semnificativă atunci când ne dorim să evaluăm efectul acestora
asupra evoluției beneficiarilor.
1.7 VIZITA LA DOMICILIU ÎN LEGISLAȚIA SPECIFICĂ PROBAȚIUNII DIN ROMÂNIA
Rolul probațiunii în Noul Cod penal es te considerabil sporit atât cantitativ, prin
multiplicarea instituții lor ce definesc direct sfera de implicare a serviciilor de probațiune, cât și
calitativ, prin statuarea la cel mai înalt nivel legislativ a intervențiilor sp ecializate ale consi lierului
de probațiune. Din punc t de vedere al activității de probațiune, instituțiile de drept penal care
constituie, conform Codului penal, sfera supravegherii persoanelor majore sunt: amânarea
aplicării pedepsei, suspendarea excutării pedepsei sub supraveghere ș i liberarea condiționată
(Durnescu, coord, 2008, p. 204).
Vizita la domiciliul persoanei apare legiferată în contextul măsurilor de supraveghere pe
care persoana față de care instanța a dispus una dintre instituțiile de drept penal amintite mai
sus, trebuie să le respecte pe durata termenului de supraveghere. Astfel că, în conformitate cu
prevederile Noului Cod penal această măsură de supraveghere apare formulată după cum
urmează: ” Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supraveghere a sa”; în
Codul penal actual nu există un echivalent al aceste măsuri, fiind o măsură nou – introdusă.
Semnificația acesteia este dată de rolul pe care-l statuiează legiuitorul pentru consilierul de
probațiune în ansamblul procesului de supraveghere. O pri mă observație ține de faptul că este
prima dată când un cod penal vorbește expres despre consilierul de probațiune ca profesionist,
și nu despre serviciul de probațiune ca instituție. Cu alte cuvinte, din cadrul serviciului de
probațiune competent, un anum e consilier este desemnat cu supravegherea persoanei pentru
întreaga perioadă a termenului de supraveghere. O astfel de redefinire a relației, de la instituție
vs. infractor la specialist responsabil de ansamblul cazului vs. persoană supravegheată, se
constituie în premisele unui model de tipul case management5, înspre care legiuitorul român
pare să direcționeze procesul de supraveghere.
Cu privire la conținutul concret al acestei măsuri, acesta nu se regăsește prevăzut ca
atare în Codul penal actual, dar se regăsește, oarecum, în revers în legislația specială6, în

5 Conceptul de case management este definit ca acea metodă care combină o serie de intervenții într -un proces
perceput ca fiind coerent de către infractor” (Canton, Hancock, 2007, p. 33)

6 Art. 34, alin. 4 din Hotărârea de Guvern nr. 1239/2000 privind aprobarea regulamentului de aplicare a O.G. nr.
92/ 2000 prevede efectuarea de către consilierul de probațiune a unor controale la domiciliul sau la reședința
persoanei supravegheate pentru constatarea stării de fapt.

12
sensul posibilității pe care o are la îndemână consilierul de probațiune de a efectua vizite la
domiciliul sau locuința persoanei supravegheate . Nevoia de a reglementa în această formă o
măsu ră de supraveghere, în sensul obligării persoanei de a primi aceste vizite, a rezultat,
probabil, din situațiile practice din trecut, când, neexistând o obligație expresă și invocând
prevederi referitoare la dreptul la viață privată, la intimitatea locuinț ei, consilierului de probațiune
îi era refuzat accesul la locuința persoanei supravegheate, fie de către acesta din urmă, fie de
către alți membri ai familiei (Durnescu, coord, 2008, pp.208 -209).
În legislația sp ecifică activității de probațiune, articolul 14´54 din H.G. nr. 1079/2013
pentru aprobarea regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 252/2 -13 privind organizarea
și funcționarea sistemului de proba țiune, prevede în mod expres posibilitatea consilierul de
probațiune de a efectua vizite an unțate sau inopinate la locuința persoanei sau în alte locuri,
după caz, precum și obligația persoanei supravegheate de a primi vizitele consilierului.
Totodată, din prevederile aceluiași articol aflăm și aspectele care ar constitui conținutul măsurii
de supraveghere referitoare la primirea vizitei la domicliu astfel că, ” vizitele anunțate la locuința
persoanei supravegheate sau în alte locuri se progreamează, de regulă, pentru a constata
starea de fapt în ceea ce privește situația familială, locativă, situația financiară or i cea
ocupațională a persoanei; vizitele inopinate la locuința persoanei supravegheate sau în alte
locuri se pot efectua, de regulă, pentru a verifica dacă persoana supravegheată respectă
măsurile de supraveghere sau pentru a exercita controlul prinvind executarea obligațiilor”.
Prin stabilirea conținutului pe care consilierul de probațiune trebuie să -l aibă în vedere în
derularea vizitelor la domiciliul persoanei, observăm cum legiuitorul pune accent pe controlul
respectării măsurilor de supraveghere și a executării obligațiilor ca principal scop al realizării
vizitelor , în special cu caracter inopinat, la domicliul benefic iarilor; în ceea ce privește vizitele
anunțate, din textul de lege am putea deduce că acestea se derulează tot în ideea realizării unui
control, a unei investigații, întrucât, legiuitorul face mențiunea că, de regulă , vizitele anunțate se
programează pentr u a constata starea de fapt a persoanei în ceea ce privește sit uațiile locativă,
familială, fi naciară, ocupațională. Lăsând la o parte faptul că din observațiile înregistrate pe
teren, cu referire la aspectele prezentate mai sus și care fac obiectul conțin utului vizitei la
domiciliu, consilierul de probațiune poate întocmi un plan de acțiune în vederea asistării sociale
a beneficiarului în vederea acoperii nevoilor cu potențial criminogen, din legislația în vigoare
aflăm prea puține lucruri despre ce anume face consilierul de probațiune, sau la ce tehnici
apelează în timpul vizitei la domicliul persoanei în scopul reintegrărării sociale a acestuia.
Mai mult decât atât, în calitate de practicieni ai activității de probațiune nu avem la
îndemână un model standard al raportului în care se consemnează concluziile vizitei la domicliu,
legiuitorul menționând doar faptul că aspectele constatate cu ocazia de plasării în comunitate se

13
consemnează într -un document care este atașat dosarului de probațiune. Înțegem că prin
această formulare legea lasă la latitudinea consilierului de probațiune să dea formă acestui
document, însă , apreciem faptul că un model standa rd ar fi favorabil asigurării unei practici
unitare la nivelul serviciilor de probațiune din țară și, cu atât mai mult, de folos consilierilor de
probațiune debutanți, aflați la începutul carierei.
1.8 DESCHIDEREA ” CUTIEI NEGRE ” A VIZITELOR LA DOMICILIU
Practica vizitelor la domiciliu în contextul derulării activității de probațiune este un
domeniu prea puțin cercetat și din studierea literaturii de specialitate putem observa cu ușurință
faptul că există rezultate contradictorii. Astfel, există autori car e susțin faptul că practica vizitelor
la domiciliu infractorilor ca instrument și metodă specifice probațiunii, aduc e un aport
semnificativ realizării idealului reabilitării sociale, în timp ce alții (susținători, în principiu, ai
paradigmei ”nothig works ”) susțin contrariul și faptul că aceste practici ar fi ineficiente și mari
consumatoare de resurse valoroase -resurse umane, materiale sau resurse de timp (Lindner,
1992).
Lindner a arătat că practica vizitei la domiciliu începe să dispară din practica a ctivității de
probațiune a practicienilor din domeniu , identificând drept factori răspunzători pentru aceasta
creșterea volumului de muncă, creșterea numărului de infractori din probațiune cu risc de
recidivă ridicat și îngrijorarea privind siguranța personală și gradul de expunere a consilierilor
(Lindner, Bonn, 1996).
O concluzie clară pe care o putem extrage din analiza literaturii de specialitate este cea
referitoare la faptul că interac țiunea dezvoltată în timpul derulării vizitei la domicliu între consilier
și beneficiar trebuie să fie una calitativă, semnificativă, cu caracter mai degrabă terapeutic și n –
ar trebui să se reducă la o simplă verificare sau la un simplu check -list a datelo r privind situațiile
locativă și lucrativă a celui supravegheat (Taxman, 2002). În vederea asigurării realizării
funcțiilor prin cipale ale probațiunii, sistemele de probațiune trebuie să cerceteze efectele pe care
vizitele la domiciliu le au asupra tuturo r părților implicate în activitatea de probațiune, asigurând,
în același timp punerea în practică a unei abordări care să îmbine controlul și supravegherea
riguroasă cu tratamentul, asistarea socială centrate pe acoperirea nevoilor cu potențial
criminogen și reabilitarea beneficiarilor (Petersilia, 2004; Sieh, 2003).
Prin urmare, date privind durata, frecvența (dozarea) derulării vizitelor la domiciliul celor
supravegheați, precum și date despre dinamica interacțiunii consilier -beneficiar care apare în
timpul derulării unor astfel de vizite sau despre măsura în care aceste practici contribuie la
îndeplinirea principalelor scopuri ale activității de probațiune, sunt de mare folos în organizarea
practicii curente.

14
2 PROIECTAREA CERCETĂRII

2.1 OBIECTIVELE ȘI ÎNTREBĂRILE CERCETĂRII
Munca de teren specifică activității de probațiune a fost parte a concepției/ definiției
originale ce a fost atribuită acestei instituții de drept penal, ca instrument sau unealtă favorabilă
reabilitării sociale a infractorilor, în perioada secolului al XIX -lea (Petersilia, 2003; Peterson
1973). Cu toate că modelul ideal al supravegherii infractorilor în comunitate a oscilat de -a lungul
anilor între reabilitare și control7, activitatea de pe teren a rămas o practică constantă, cel mai
probabil, datorită scopurilor și utilității sale practice: verificarea stării de fapt privind adr esa de
locuire, locul de muncă și complianța beneficiarilor sistemelor de probațiune față de condițiile și
rigorile impuse în procesul de supraveghere, pr ecum și interacțiunea cu alți membri ai familiei
de origine sau alte persoane semnificative din rețeaua lor de suport social (Alarid, 2015).
Vizitele la domiciliul beneficiarilor aflați în evidențele serviciilor de probațiune conferă, în
mod special, oportunitatea de a interveni în procesul de schimbare prosocială a infractorilor ,
utilizând tehnici specifice abordării cognitiv -comportamentale , care se dovedesc foarte eficiente
în sistemele și politicile corecționale (MacKenzie, 2013), însă este neclară măsura în care
practicienii profită de avantajele și oportunitățile acestor tipuri de intervenții .
Așa cum subliniam și în capitolele anterioare ale acestei lucrări, practica vizitei la
domiciliu, instrument de bază în activitatea de supraveghere în comun itate a infractorilor, a
cunoscut de -a lungul timpului schimbări semnificative de paradigmă. În prezent, multe sisteme
de probațiune din lume își limitează practica acestor vizite la infractorii ce prezintă un risc ridicat
de recidivă și, preponderent , în scopul asigurării funcției de control și supraveghere a persoanei
aflate în probațiune.
Ca rezultat, vizitele la domiciliu derulate, în principal, în scopul reabilitării sociale și livrării
serviciilor de asistență socială și tratament tind să cunoască un declin în activitatea consilierilor
de probațiune . Această tendință de diminuare a derulării vizitelor la domiciliul beneficiarilor, cu
scopul principal de a asigura acoperirea nevoilor cu potențial criminogen prin asistență socială
și consiliere, își are originea în schimbările apărute în legislația specifică sistemului de
probațiune și sporirea numărului de atribuții ale consilierilor de probațiune, creșterea numărului
de persoane aflate în evidențele serviciilor de probațiune, și prin aceasta, creșterea constanță
a caseload -ului fiecărui consilier, precum și în percepția practicienilor că munca pe teren îi
expune un or riscuri mai mari ca altădată.

7 Patten , La Rue, Caudill, Thomas și Messer, 2016; Ahlin, Antunes și Tubman -Carbone, 2013; Skeem și Manchak,
2008)

15
Toate aceste influențe au ca efect descurajarea consilierilor de a întreprinde activități pe
teren, mulți d intre ei fiind ezitanți în a merge în vizite la domiciliul beneficiarilor.
Prin urmare , obiectivul central al lucrării de față este cel de a explora măsura în care,
în prezent, consilierii de probațiune mai derulează vizite la domiciliul beneficirilor aflați în
evidențele serviciilor de probațiune , cu axare în principal pe oferirea de asistență socială,
consiliere și tratament în vederea realizării funcției de reabilitare socială. Practic, îmi propun să
răspund la următoarele întrebări: în ce măsură viz itele la domiciliu au rămas o practică constantă
a activității consilierilor de probațiune, în ciuda schimbărilor apărute în legislație și creșterii
numărului de atribuții și a caseload -ului acestora? ; în contextul în care sunt derulate, care este
scopul p rincipal al vizitelor la domiciliul beneficiarilor -reabilitarea socială sau controlul/
supravegherea respectării măsurilor de supraveghere și executării obligațiilor impuse de către
instanță în sarcina lor ?
Ca obiective specifice , prin lucrarea de față îmi propun să identific conținutul concret și
practicile curente în ceea ce privește vizitele la domicliul beneficiarilor întreprinse de către
consilierii de probaț iune din cadrul Serviciului de P robațiune București. Totodată, tot ca obiectiv
specific îmi propun să identific și să discut eventualele dificultăți pe care consilierii de probațiune
le întâmpină în practica vizitelor la domiciliul beneficiarilor.
Pentru a putea obține răspunsuri la aceste obiectice de cercetare, am încerca t să le
operaționalizez formulând câteva întrebări de cercetare adiționale , a căror răspunsuri le -am
explorat prin intermediul metode lor de cercetare alese în design -ul cercetării și pe care le
enumerăm în continuare:
 Înce context decide consilierul de probațiune să procedeze la efectuarea vizitelor la
domiciliul beneficiarilor?
 Care sunt obiectivele urmărite în derularea vizitelor la domiciliu?
 În ce măsură se derulează vizite la domiciliul beneficiarilor strict pentru a livra servicii de
asistență socială, consiliere, tratament individualizat?
 Care este natura interacțiunilor care au loc în timpul derulării vizitei la domiciliu?
 Ce impact au aceste interacțiuni, acțiuni apărute sau luate în timpul derulării vizitelor la
domiciliu asupra evoluției în procesu l de schimbare comportamentală?
 Din perspectiva consilierului de probațiune, care este eficiența percepută a vizitelor la
domiciliu în realizarea obiectivelor activității de probațiune? Dar din perspectiva
beneficiarilor?
 În ce măsură diferite tipuri de in teracțiuni între consilier de probațiune și beneficiar
(directe, indirecte, la sediul serviciului de probațiune, la domiciliul sau locul de muncă al

16
beneficiarilor) au impact asupra respectării condițiilor impuse în procesul de
supraveghere?
 În ce măsură i nteracțiunea consilierilor cu alte persoane -resursă (din familia sau
comunitatea beneficiarilor) influențează succesul beneficiarilor în probațiune?
 Cât de des se efectuează vizite la domiciliul beneficiarilo în practica curentă r? Care este
categoria de be neficiari față de care se decide efectuare a, mai des, a unor astfel de
vizite?
 În ce măsură frecvența acestor vizite este stabilită în funcție de nivelul evaluat al risc ului
comiterii unor infracțiuni?
 Cum variază efectele vizitelor la domiciliu pentru beneficiarii cu categorii de risc diferite?
Cu alte cuvinte, care sunt categoriile de beneficiari care ar avea cel mai mult de câștigat
de pe urma acestor practici?
 Care este efectul derulării vizitelor la domiciliu asupra ratei încălcării măsurilor de
supraveghere și a obligațiilor impuse beneficiarilor?
 Care sunt dificultățile care vă împiedică să efectuați mai des vizite la domiciul
beneficiarilor având în vedere eficiența lor dovedită prin studii?
2.2 DESIGN -UL CERCETĂRII
În vederea obținerii răspunsurilor la întrebările de cercetare s -a procedat la utilizarea unei
metodologii de cercetare mixtă, care îmbină două metode de cercetare. Astfel că, metode le de
cercetare folosite în obținerea datelor au fost repr ezentate de metoda focus -grupului ș i metoda
analizei documentelor . Astfel, am apreciat că utilizarea unei metode de cercetare mixtă, în care
sunt utilizate concomitent două tehnici, asigură faptul că prin studiul demarat se obțin date care
furnizează o mai bună înțelegere a practicii vizitei la domi ciliu în activitatea consilierilor de
probațiune.
2.2.1 Colectarea datelor – metodele de cercetare utilizate
Focus -grupul
Prin utilizarea u unei metode de cercetare calitativă precum focus grupul (interviu
structurat aplicat asupra unui grup special constituit), participanții la cercetare sunt încurajați să
discute și să dezbată un subiect, furnizând pe această cale date cu privire la perspectivele
acestora privind temele aduse în dezbatere. Maxfield și Babbie8 susțin faptul că metoda focus –
grupului este, în mod p articular, utilă în obținerea de informații când membrii focus -grupului
reprezintă un grup cât mai omogen, pentru a evita dificultățile de interacționare. Astfel că, în

8 Maxfield, M. and Babbie, E., ( 2006): Basis of Research Methods for Criminal Justice and Criminology ,
Canada: Thomson Wadworth.

17
perioada lunii martie 2020 , în cadrul Serviciului de Probațiune București a fost organi zat un
focus -grup format din 10 consilieri de probațiune activi în acest serviciu, cu durată de
aproximativ o oră, ce a constat într -o dezbatere de grup ghidată de moderator pe problematica
vizitelor la domiciliul beneficiarilor serviciului în practica cur entă de probațiune, cu temele
principale de dezbatere prestabilite, în funcție de obi ectivele și întrebările de cercetare propuse.
Analiza documentelor
În accepțiunea științelor sociale, documentele semnifică un obiect sau un text care oferă
o informație despre un fenomen social. Metoda prezintă un avantaj prin aceia că este folosită
pentru verificarea și completarea datelor obțiunte prin alte metode. În funcție de modul de
aplicare, metoda poate fi folosită pentru colectarea de date cantitative sau calit ative (Șandor,
S., D., 2013, p. 147). În cazul lucrării de față, documentele pe care am ales să le analizăm fac
referire la rapoartele întocmite (documente scrise sub formă narativă) de către con silierii de
probațiune , acestea conținând concluziile trase în urma desfășurării activității de teren și,
implicit, a vizitelo r la domiciliul beneficiarilor .
2.2.2 Lotul de participanți
Lotul selecționat în vederea realizării focus -grupului a fost constituit din 10 de consilieri
de probațiune activi în cadrul Serv iciulu i de Probațiune București care practică activități
supraveghere cu diferite categorii de beneficiari ai serviciului și au efectuat de -a lungul
experienței lor profesionale vizite la domicliul beneficiarilor . Prin urmare, putem considera că am
asigurat prin aceasta omogenitatea membrilor focus -grupui, necesară atingerii obiectivelor de
cercetare înaintate, și, eventual, stabilirii unor ipoteze de lucru pentru cercetările ulterioare.
Totodată, pe lângă participarea la discuția ghidată, consilierii de probațiu ne au binevoit să -mi
pună la dispoziție și rapoarte întocmite în urma vizitelor la domiciliu, binențeles, cu asigurarea
principiului confidențialității.
2.2.3 Analiza datelor obținute
În cadrul focus -grupului constituit a fost organizată și moderată o dezbatere privind
conținutul vizitelor la domiciliul persoanelor aflate în evidențele serviciului de probațiune ,
principalele teme aduse în discuție de către moderator făcând trimitere di rectă la obiectivele de
cercetare propuse. Comentariile participantilor au fost înregistrate de către moderator în scris în
momentul derulării dezbaterii de grup. Ulterior, s -a procedat la identificarea temelor de discuție
recurente , datele obținute în urm a moderării focus -grupului fiind analizate tematic.
Ca tehnică prin care să transformăm documentele scrise utilizate, adică acele rapoarte
întocmite în urma derulării vizitelor la domiciliu furnizate de către consilierii participanți la focus –
grup, am fol osit analiza de conținut . Astfel că am analizat conținutul manifest al textelor

18
analizând termenii folosiți cuprinși în rapoarte. Într -o primă fază, am apelat la cea mai simplă
formă de analiză, adică la cea de a număra cât de des se întâlnesc anumiți term eni în conținutul
rapoartelor studiate. În funcție de lista celor mai des întâlnite cuvinte, am putut să -mi dau seama
care este conținutul textului. Ulterior, am procedat la analiza unor propoziții sau a unor paragrafe
cu același subiect, după care m -am or ientat spre conținutul latent al documentului în scopul
surprinderii înțelesului sau subînțelesului său.
2.2.4 Acces, consimțământ informat, limite și considerații etice

Accesul la lotul de participanți a fost obținut prin consimțământul informat/ în cunoștință
de cauză9 dat de către fiecare dintre consilierii de probațiune participanti la cercetare. Astfel,
participanților la derularea focus -grupului le -a fost prezentat, anterior derulării dezbaterii ghidate ,
un consimțământ informat pe care aceștia, ulterior, l-au semnat ca acord de participare (a se
vedea capitolul Anexe pentru forma scrisă a acestuia).
Referitor la limitele cercetării , din obiectivele propuse reies două mari limite. În primul
rând, rezultatele cercetării sunt reprezentative doar pentru consil ierii de probațiune din cadrul
Serviciului de Probațiune București și, totodată, acestea nu pot fi extrapolate /generalizate la
consilierii activi în alte servicii de probațiune din România. Studiile ulterioare în domeniu pot
aprofunda problematica propusă în scopul de a generaliza rezultatele obținute la nivelul
sistemului de probațiune din România.
Un alt aspect -cheie pe care îl evidențiem, cu caracter de limită în cazul lucrării de față,
este rolul cercetatorului, care, ca și ceilalți participanti, este c onsilier de probațiune în cadrul
Serviciului de Probatiune București și care, din punctul de vedere al accepțiunii lui Brown10
îndeplinește un rol de ”insider ”. Conceptele de insider/ outsider teoretizate de Brown merită
atenție în cazul cercetării de față deoarece, cercetătorul, studiind propriul domeniu de activitate,
se afla într -o ”poziție de putere prin care poate exercita o influență asupra rezultatelor
obținute”.11 Însă, în calitate de consilier de probațiune având o experiență în acest domeniu de
activitate de 6 ani, în cazul studiului propus, putem considera că, în cazul focus -grupului,
moderatorul/ cercetătorul nu s -a aflat într -o poziție de putere faț ă de ceilalți participanti, dacă
ținem cont de faptul că unii consilieri participanti au o vechime în probațiune de peste 10 -15 ani
și, implicit, o experiență practi că mai vastă, în special în ceea ce privește vizitele la domiciliu
derulate, exclusiv, în s copul asistării sociale, consilierii și reabilitării.

9 Consimțământul informat poate fi definit ca ” procedura prin care indivizii aleg dacă sa participe la un studiu
după ce au fost informați despre scopul, utilitatea, riscurile participarii la acel studiu, fapte ce le -ar putea influenta
decizia” (Nachimas 1996:83).
10 Brow n, J., (1996): Police Research: Some critical Issues : London; Longman
11 Saford, R., Jupp., (2006): Data Collection and Analysis , London: Open University Press.

19
2.3 PREZENTAREA DATELOR OBȚINUTE
Cercetarea de față și -a propus să furnizeze o privire de ansamblu asupra conținutului
tematic și nuațelor acestuia în ceea ce privește practica vizitelor la domiciliul benef iciarilor aflați
în supravegherea serviciului de probațiune.
Datele obținute în urma moderării focus -grup-ului și analizei rapoartelor întocmite de către
consilierii de probațiune în urma derulării vizitelor la domiciliul beneficiarilor indică faptul că, în
cele mai multe dintre cazuri, respectarea măsurilor de supraveghere, a condițiilor impuse
și măsura executării obligațiilor impuse de către instanță reprezintă principalele teme de
discuție avute cu benefic iarul în timpul derulării vizitelor la domiciliu. Astfel că, principalele
obiective urmărite în activitatea de pe teren a consilierului fac referire la verificarea adresei unde
beneficiarul locuiește efectiv, observarea mediului și comunității din care face parte acesta. Mai
rar se derulează v izitele la locul de muncă declarat al beneficiarului în scopul verificării situației
lucrative. Atât din analiza răspunsurilor la focus -grup, cât și din analiza raportelor privind vizitele
la domiciliul beneficiarilor întocmite de către consilierii de prob ațiune sugerează faptul că
practica vizitei la domiciliu servește, mai curând, scopului de supraveghere și control și
mai puțin scopului de reabilitare și schimbare comportamentală.
Cu toate acestea, cazurile excepție de la aceste rezultate, adică atunci când consilierii
au derulat vizite la domiciliul beneficiarilor exclusiv în scopul reabilitării , fac referire la
beneficiarii cu probleme de sănătate accentuate și deficiențe locomotorii care generează
restricții privind deplasarea și funcționalitatea ; am remarcat, astfel, faptul că practicienii cu
vechime în probațiune de peste 10 -15 ani și (poate deloc surprinzător) cu formare academică
în domeniul asistenței sociale, au raportat că au efectuat deplasări pe teren în scopul de a realiza
întrevederea obișn uită de supraveghere la domicilul beneficiarului care, din cauza unor afecțiuni
medicale, nu se puteau deplasa la sediul serviciului de probațiune. În cadrul acestor întrevederi
consilierii de probațiune au raportat faptul că, spre deosebire de întrevederi le de supraveghere,
interesul este transferat către livrarea de asistență, consiliere și tratament în vederea acoperirii
nevoilor sociale privind îmbunătățirea stării de sănătate.
Consilierii participanți au raportat, în medie, trei vizite la domicil iul beneficiarilor pe an .
Totodată, odată ce volumul de muncă, sarcinile și obligațiile de îndeplinit în termene prestabilite
de lege au cunoscut un trend ascendent (acest fapt fiind cauzat, în principal, de intrarea în
vigoare a Noului Cod penal), consilierii de probațiune participanți la dezbatere au recunoscut
faptul că efectuează deplasări pe teren și vizite la domiciliul beneficiarilor mai rar decât
obișnuiau în trecut .

20
În ceea ce privește obiectivele practicii vizitelor la domiciliul beneficiarilor și ef iciența
acestora toți consilierii participanț i la focus -grup au susținut că activitatea de pe teren și, implicit,
vizitele la domiciliu sunt aspecte esențiale ale activității de probațiune care au rolul de a
cultiva și întări aspectul comunitar al supraveg herii , facilitând, totodată, creșterea gradului
de complianță a persoanelor aflate în supraveghere la rigorile impuse pe parcursul acestui
proces; din datele colectate reținem și faptul că aceste practici garantează consilierului de
probațiune șansa de a se comporta asemenea unui model prosocial , fapt ce s -a dovedit în
timp că ajută proceselor de reabilitare socială și schimbare comportamentală.
Totodată, spre deosebire de întrevederile de supraveghere ce a u loc în mediul formal,
oficial al biroului consilierului de probațiune, unde beneficiarii se pot prezenta afișând diferite
”măști și identități sociale ”, ori manif estând comportamente dezirabile social , vizitele la domiciliul
beneficiarilor sau în alte lo curi din comunitatea unde acesta trăiește (de exemplu, la locul de
muncă), și în sprecial cele cu caracter inopinat au avantajul de a releva adevărata condiție
sau situație socială a acestora.
Nivelul evaluat al riscului săvârșirii unor infracțiuni nu reprezintă variabila primară în
funcție de care consilierii de probațiune decid să efectueze vizite la domicliu și practicile
vizitelor la domiciliu nu sunt întotdauna ghidate de modelul risc -nevoie -responsivitate ;
astfel de practici se derulează mai ales atunci când există suspiciuni cu privire la veridicitatea
informațiilor privind adresa de locuire a beneficiarului sau în situația necesității înmânării unei
convocări, dar, de multe ori, în cazurile când consilierul nu dispune de timpul necesar derulării
vizitelor la domiciliu, acesta solicită sprijin, în acest sens, organelor de poliție.
Toți consilierii de probațiune participanți au susținut faptul că contactarea persoanelor –
resursă (membri de familie, parteneri de viață, vecini, cunoștințe și alte rude ) ajută la crearea
și dezvoltarea legăturilor cu familia și comunitatea din care face parte beneficiarul, care la
rândul lor oferă consilierului o imagine mai de ansamblu asupra evoluției persoanei în timp și o
înțelegere mai profundă asupra mediului în ca re beneficiarul trăiește, fapt ce contribuie , mai
departe, la planificarea intervenției și conturarea planului de acțiune în vederea facilitării
procesului de schimbare comportamentală și desistare. Totodată, aceștia au mai susținut
faptul că, în timp ce b eneficiarii sunt obligați să se supună condițiilor stricte din supraveghere,
membrii familiei acestora, în special, se găsesc nevoiți să accepte vizita, de cele mai multe ori,
neanunțată a consilierului de probațiune; astfel că, în calitate de specialiști trebuie să ne
asigurăm de maximizarea nivelului de cooperare și suport prosocial pe care membrii
familiei îl pot furniza în scopul reabilitării sociale a beneficiarilor dar, pentru a -i angaja activ și
productiv în acest proces , trebuie să -i asigurăm de respectarea drepturilor, în general, și de
respectarea dreptului la viață privată, în mod special.

21
Cele mai multe activități de teren derulate de către consilieri sunt vizite la domiciliul
beneficiarilor, și extrem de r ar sunt vi zite la locul de muncă . Acestea din urmă sunt derulate,
în principiu, în scopul controlului și supravegherii (verificării situației lucrative) dar au fost și
consilieri participanți care au raportat (mai ales în primii ani de carieră și experiență în
probațiune) vizite la angajator sau locul de muncă al beneficiarilor din dorința ca aceștia să -și
mențină locul d e muncă (în ideea să nu lipsească de la locul de muncă nevoiți fiind să se prezinte
la serviciul de probațiune), precum și în scopul de a întări atitudinea pozitivă a beneficiarilor
față de muncă, în general.
Toți consilierii de probațiune au idenficat ca principală dificultate în practica vizitelor la
domiciliu problematica caseload -ului și al volumului de muncă și au apreciat că mai puține
sarcini la birou ar favoriza creșterea frecvenței vizitelor la domiciliu atât în scopul supravegherii
și controlului, cât și al celui de reabilitare socială. Unii au considerat că asigurarea unui echilibru
între cazurile mai dificil de gestionat (care implică beneficiari rezistenți la schimbare, sau cei cu
eventuale probleme de natură psihică sau cu diferite forme depend ențe- de alcool sau drog) i –
ar ajuta în stabilirea unui raport optim între munca de birou și cea de pe teren. O altă problemă
ridicată este și cea a siguranței și expunerii personale, precum și a lipsei infrastructurii
minimale (mașină de serviciu, șofer la nivelul serviciului ), ambele probleme determinându -i pe
consilierii de probațiune să fie mai rezervați în ceea ce privește derularea vizitelor la domiciliul
beneficiarilor; din cauza faptului că de multe ori vizitele la domiciliu au loc în medii mai puțin
cunoscute de către consilieri, aceștia aleg să se deplaseze (folosind mijloace de transport în
comun) însoțiți de cele mai multe ori, fie de către alți colegi, fie de cătr e voluntari sau studenți în
practică la serviciul de probațiune.
Deși practica vizitelor la domiciliu și a altor deplasări pe teren cunoaște un trend
descendent în activitatea consilierilor de probațiune din cadrul Serviciului de probațiune
București , în ultimii ani scopul acestor practici fiind , mai ales , cel de a asigura o supraveghere
riguroasă a respectării măsurilor de supraveghere și a executării obligațiilor impuse de către
instanță, toți participanții au susținut eficiența acestor practici în realiz area principalelor
deziderat e ale activității de probațiune; în cadrul dezbaterii , însă, a fost susținută și ideea că în
activitatea de probațiune eficiența poate fi asigurată și de complianța determinată de eforturile
consilierilor îndreptate spre descura jarea comportamentu lui disfuncțional, infracțional, de
reabilitarea socială datorată referirii beneficiarilor către serviciile sociale disp onibile la nivelul
comunității, precum și de sancționarea comportamentelor indezirabile și n econformiste față de
măsurile, obligațiile și alte condiții (reguli de conduită) impu se în procesul de supraveghere, în
special în cazul beneficiarilor ca re răspund mai bine la sancțiune sau motivații negative .

22
2.4 DISCUȚII – FACTORI MAJORI CARE RE ORIENTEAZĂ PRACTICA VIZITELOR LA DOMICILIU
2.4.1 Creșterea susținută a volumului de muncă
Dezvoltată inițial pentru infractorii non -violenți și cu risc scăzut pentru comunitate, este
puțin probabil ca fondatorii instituției probațiunii să fi anticipat vreodată că această sancțiune
alternativă la pedeapsa închisorii va depăși ca popularitate și prevalență condamnările la
închisoare cu executare. Cu toate acestea, atât faptul că instituția probațiunii reprezintă
principala sancțiune alternativă la îndemâna instanțelor de jud ecată, dar și faptul că problema
supraaglomerării din penitenciare a primit din ce în ce mai multă atenție din partea societății,
considerăm că aceastea se numără printre principalele cauze care au contribuit la creșterea
volumului de muncă în sistemul de probațiune. În urma consultării literaturii de specialiate am
constatat faptul că fenomenul creșterii volumul de muncă în activitatea de probațiune, odată cu
modificările aduse la legile penale, are un caracter, oarecum, universal, reflectându -se într -o
măsură sau alta în aproape toate sistemel de probațiune (Byrne, 1988, p. 1; Champion, 1988).
Așa cum indică și rezultatele obținute în urma micro -cercetării pe care am încercat să o
demarez, volumul de muncă excesiv și sarcinile în plus sunt factori care au contribuit la
diminuarea semnificativă a activității de teren și a practicii vizitelor la domiciliul beneficiarilor în
rândul consilierilor de probațiune. Încă din anul 1988 , Byrne ne avertiza de faptul că această
tendință de creștere a volumului de muncă ar putea avea ca efect, nedorit, diminuarea
capacitării instituției probațiuni de a asigura protecție comunitară și, totodată, scăderea gradului
de încredere în instituția probațiunii , în măsura în care va scădea și calitatea muncii consilierilor
de probaț iune. Mai mult decât atât, pe fondul acestor probleme, Jacobs12 (n.d., p. 2) a susținut
faptul că ” s-ar putea să se fi alterat atât de mult capacitatea sistemelor de probațiune în a-și
realiza principalele scopuri , încât să fie la scară largă percepută inca pacitatea acestora de
furniza control sau a reprezenta vreo formă de pedeapsă”.
2.4.2 Creșterea numărului de beneficiari cu probleme, nevoi sociale și criminogene
complexe și dificil de manageriat
Există indicatori și statistici care demostrează clar faptul că caseload -urile consilierilor de
probațiune sunt tot mai dificil de gestionat din cauza creșterii numărului de beneficiari cu risc de
recidivă crescut și care se confruntă cu multiple nevoi cu potențial criminogen sau alte nevoi
sociale fiind prin urmare mu lt mai predispuși să reit ereze comportamentul infracționa l sau să
încalce condițiile impuse în procesul de supraveghere. Astfel că, din rândul persoanelor aflate
în evidențele serviciilor de probațiune fac parte din ce în ce mai multe persoane condamnate

12 Jacobs, J.B. (n.d.), Inside prisons . U.S. Department of Justice, National Institute of Judstice Crime File,
Washington, DC: U.S. Government Printing Office ; https://www.ncjrs.gov/App/Publications/abstract.aspx?ID=100743

23
pentru infracțiuni comise cu violență, cu probleme de sănătate psihică diagnosticate,
depsendenți de droguri sau alcool, ș. a. Față de aceștia , Guynes (1988)13 susține faptul că dacă
nu ar fi existat problematica supraaglomerării închisorilor, cel mai probab il multe dintre aceste
categorii de persoane ar fi fost încarcerate . Așadar, nu numai faptul că din punct de vedere
numeric aceste categorii de beneficiari sunt mai numeroase, ci și faptul că ei înșiși sun t de cele
mai multe ori rezistenți la schimbare , cazurile fiind mai greu de manageriat, sunt aspecte care
fac cu atât mai dificilă intervenția consilierului de probațiune în scopul reabilitării sociale.
2.4.3 Preocuparea/ grija privind siguranța personală și gradul ridicat de expunere
Grija privind integritat ea fizică și siguranța personală ar putea fi, de asemnea, un alt factor
care ar contribui la regândirea practicii vizitei la domiciliu și care, totodată, îi determină pe
consilierii de probațiune să se arate mai ezitanți, mai reticenți și mai circumspecți în a efectua
mai des activități de teren și vizite la domiciliul beneficiarilor. Printre aspectele care generează
temeri în acest sens consilierii de probațiune au enumerat creșterea numărului de infractori
periculoși, condamnați pentru fapte comise cu violență, cei eliberați condiționatt din închisoare,
persoane cu grave probleme psihice și tulburări de personalitate diagnosticate (față de care
intanțele dispun și alte măsuri de siguranță cum ar fi obligare a la tratament psihiatric până la
însănătoșire) , persoan e dependente de alcool sau drog; serviciile de probațiune au în evidență
persoane din toate aceste categorii cu risc pentru siguranța publică, cu atât mai mult dacă ținem
cont și de faptul că de cele mai multe ori aceste categorii de persoane locuiesc și în medii
defavorizate, în zone și cartiere sărace, marginale, de la periferia orașelor unde se înregistrează
și o incidență mai crescută a infracționalității.
O cercetare14 realizată în statul american New York, derulată în scopul analizei percepției
ofițerilor de probațiune asupra siguran ței personale în derularea activității de teren , a studiat
răspunsul a 2172 de participanți. Rezultatele au concluzionat faptul că un procent semnificativ
de participa nți care făceau muncă de teren (57% dintre ofițerii de probațiune) au susținut faptul
că, în practicile lor curente, problema siguranței personale a influențat negativ decizia lor de a
efectua deplasări pe teren și vizite la domicil iul infractorilor . Totod ată, o mare ma joritate de
respondenți (77%) a confirmat faptul că cel puțin o dată în timpul îndeplinirii obligațiilor de
serviciu și -au simțit amenințată integritatea și securitatea personală. Riscul privind siguranța
personală în activitatea de pe teren a fost evaluat ca fiind mai ridicat decât cel perceput în
desfășurarea activității de la birou.

13 https://babel.hathitrust.org/cgi/pt?id=msu.31293012123083&view=1up&seq=1
14 Ely, R.E. (1989). Report on the safety concerns of probation and alternatives to incarceration staff in New York
State . Albany, NY: New York State Division of Probation and Correctional Alternatives.

24
Fie că aceste temeri sunt susținute de observații reale sau reflectă mai mult anumite
percepții iraționale și nerezonabile proprii practicienilor din probațiun e, nu putem să nu luăm în
calcul realitatea mediilor dezorganizate și cu potențial criminogen în care o mare parte dintre
beneficiarii serviciilor de probațiune au crescut și trăiesc . Toți acești factori, dublați de volumul
mare de muncă la birou, de presi unea termenelor, îi determină pe consilierii de probațiune să
fie mai rezervați în ceea ce privește deplasarea și vizitele la domiciliul beneficiarilor care fac
parte din categoriile pe care le -am amintit mai sus.
2.5 CONCLUZII
În ciuda faptului că multă vreme au reprezentat o piatră de temelie și o practică esențială
în ceea ce privește executarea sancțiunilor alternative la pedeapsa închisorii cu supraveghere
în comunitate, activitatea de teren și vizitele la domiciliu rămân un do meniu prea puțin studiat
(Lindner și Bonn, 1996). În timp ce derularea vizitelor la domiciliu și a altor deplasări pe teren
pot asigura atât extinderea procesului de supraveghere în comunitate, dincolo de mediul oficial
și steril al birou rilor serviciilor de probațiune, cât și atingerea scopurilor finale ale activității de
probațiune (creșterea gradului de siguranță în comunitate prin scăderea riscului de recidivă,
reabil itarea socială a infractorilor), astfel de tipuri de practici sunt mari consumatoare de resurse
(umane, materiale, de timp) și au potențialul de a induce un sentiment de insecuritate
consilieriilor de probațiune din cauza creșterii numărului de beneficiari aflați în evidențele
serviciilor de probațiune cu multiple nevoi cu potențial criminog en și sociale și rezistenți la
schimbare; din cauza acestor fapte, dublate de trendul ascendent al volumului de muncă,
practica vizitelor la domiciliul beneficiarilor a ajuns să fie o unealtă din ce în ce mai puțin
exploatată și valorificată în activitatea curentă.
În situațiile în care consilierii de probațiune efectuează vizite la domiciliul beneficiarilor,
de cele mai multe ori, scopul acestor deplasări este cel de a verifica situația locativă a persoanei,
eventual, și cel de a contacta membri ai familie i sau alte persoane din comunitate care pot oferi
informații relevante proceselor de evaluare și supraveghere a beneficiarului. Observăm cum, în
practica curentă a consilierilor de probațiune, scopul supravegherii și al controlului primează
scopului de rea bilitare socială în ceea ce priv ește vizita la domiciliu, cu toate că am raportat și
excepții.
Trebu ie să reținem, totuși, și faptul că vizitele la domiciliu și alte deplasări pe teren (la
locul de muncă al beneficiarului, de exemplu) nu au loc într -un vacuum; acestea fac parte din
ansamblul de practici sau intervenții care definesc management -ul de caz și care trebuie aplicate
în concordanță cu riscul de recidivă și nevoile identificate ale benficiarilor. Din acest punct de
vedere, poate că nu atât stud ierea eficienței unei anumite practici (singulare) și izolarea efectului
acesteia în ceea ce privește eficiența în activitatea de probațiune, cât mai ales observarea și

25
studierea efectului interacțiunii mai multor practici și tipuri de intervenții în comun itate (printre
care și vizita la domiciliu) în cadrul unui studiu cvasi -experimental ar reprezenta adevărata
provocare. Datele obținute și concluziile acestui limitat studiu ar trebui să încurajeze specialiștii
cu putere decizională de la nivel central să investească în cercetarea mecanisme lor care
contribuie la eficientizarea practicii vizitelor la domiciliu (izolate sau în interacțiune cu alte
practici) și dezvoltarea strategiilor de diminuare sau limitare a dificultățillor identificate în
activitatea con silierilor de probațiune , care au adus aceste practici pe un trend descendent, în
scopul valorificării lor la maximum în efortul no stru comun de a îndeplini funcțiile instituțiie
probațiunii .
2.6 RECOMANDĂRI
2.6.1 Aplicarea principiului voluntariatului în serviciile de justiție penală
În unele țări, serviciile de probațiune colaborează cu voluntari pentru munca cu infractorii
și acest lucru poate fi util , mai ales , în reintegrarea socială datorită disponibilității lor mai mari de
a oferi sprijin în momentele dificile, mai ales că în lucrarea de față am adus în discuție și
problema caseload -ului cu care se confruntă consilierii de probaț iune în practica lor curentă, pe
care am analizat -o ca variabilă ce conduce, în sens negativ, la diminuarea frecvenței vizitelor la
domiciliul beneficiarilor serviciilor de probațiune. Aplicarea principiului voluntariatului în serviciile
de justiție penală presupune introducerea unor s ervicii mai flexibile sau pe termen scurt, în
scopul de a acționa ca ” mentori personali ” pentru beneficiarii aflați în supravegherea serviciilor
de probațiune, fapt care ar putea contribui la rezolvarea problemelor lipsei de timp de a derula
vizite la domi ciliul beneficiarilor și a caseload -ului consilierilor de probațiune. O atitudine
favorabilă de implicare activă a comunităților locale conduce la o mai bună gestionare și atragere
de fonduri și resurse atât publice, cât și private, destinate intervențiilo r la nivel comunitar15.
În întreaga lume se înregistrează o experiență semnificativă și multe programe în care
sunt implicați voluntari, promovate și coordonate de personal calificat în domeniul serviciilor
corecționale. Conceptul acestui tip de intervenție este bine exprimat în filosofia conform căreia
nu numai că această categorie cu un grad crescut de vulnerabilitate -infractorii -primește ajutor
imediat, dar ceea ce este cel mai important este transmiterea sentimentului de acceptare și
apartenență la comu nitate. Serviciile de probațiune ar putea, astfel, colabora cu succes cu astfel
de echipe de voluntari, care să -i sprijine în derularea vizitelor la domiciliu, astfel încât acestea
să fie conduse în scopul livrării tratamentului, consilierii și asistenței sociale necesare împlinirii
scopului reabilitării sociale.

15 Durnescu, lewis, McNeill, Raynor, Vanstone, 2009, p. 135, citați în Durnescu, coord, 2008, p. 26 .

26
Succesul muncii unui grup de voluntari în domeniul serviciilor sociale necesită adesea o
combinație unică de abilități ale membrilor acestuia. În mod invariabil, liderii unor astfel de
programe sunt caracterizați ca fiind personalități excepționale, cu o deosebită recunoaștere din
partea comunităților și cu o capacitate extraordinară de a atrage oameni într -un spirit de
entuziasm (Durnescu, 2008, p. 26).
2.6.2 Implementarea unor programe de probațiune intensivă
Dezvoltată ca mijloc de a reduce supraaglomerarea închisorilor, probațiunea intensivă se
situează între încarcerare și probațiunea tradițională atâ t în ceea ce privește pedeapsa , gradul
de siguranță comunitară, cât și în privința costurilor finan ciar-materiale. Spre deosebire de
probațiunea tradițională, probațiunea intensivă pune un accent mai mare pe o supraveghere
riguroasă a infractorilor și mai puțin pe reabilitarea acestora.
Specialiștii de la nivel central pot, astfel, lua în considerare fa ptul că Implementarea unor
programe de probațiune intensivă (inițial, în scop experiemental) ar oferi consilierilor de
probațiune avantajul unui caseload semnificativ mai redus, astfel încât aceștia să dispună de tot
timpul necesar creșterii rigurozițății procesului de supraveghere, utilizând vizitele la domiciliu (pe
lângă alte tipuri de contacte in-person , precum vizitele la locul de muncă sau întrevederile
directe de la serviciul de probațiune) mai des, ca instrument foarte util atât funcției de control și
supraveghere cât și celei de reabilitare.
În susținerea acestei recomandări aducem în discuție și datele cercetărilor întreprinse de
Gendreau, Goggin și Fulton (2000) care au concluzionat faptul că programele de probațiune
intensivă (Intensive Supervis ion Probation ) care îmbină controlul, supravegherea cu asistența
socială și consilierea au contribuit semnificativ la reducerea riscului de recidivă.
2.6.3 Dezvoltarea unor programe de instruire/ training în vederea creșterii gradului de
securitate în activitate a de teren
În condițiile în care consilierii de probațiune vor continua să efectueze deplasări pe teren
și vizite la domiciliul beneficiarilor, rezolvarea aspectelor privind problematica securității
personale devine una din tre priorități, întrucât, în general, practica vizitelor la domiciliu este
percepută de către consilierii de probațiune ca având potențial să afecteze integritatea fizică,
având în v edere faptul că numărul beneficiarilor cu probleme complexe și cu risc ridica t să
comi tă infracțiuni este în creștere; ținem cont, în acest caz, și de categoria de persoane liberate
din penitenciare care, ulterior liberării, intră in evidențele serviciil or de probațiune cu multiple
probleme, atât de natură socială, cât și cu potenț ial criminogen, experiența detenției fiind un
factor bine -cunoscut care crește riscul de recidivă.

27
O soluție la depășirea acestor dificultății privind siguranța personală ar fi dezvoltarea unor
metode, tactici, strategii , workshop -uri sau programe de instruire pentru consilierii de probațiune
cu scopul de a crește gradul de securitate în contextul derulării activității de teren; în acest sens,
un exemplu propus de Guynes16 face referire la protocoale de colaborare inter -instituțională cu
direcțiile sau inspectoratele de poliție, astfel încât, consilierul de probațiune să poată să facă
echipă în activitatea pe teren cu un echipaj de poliție; avantajul ar fi că agenții de poliție se pot
concentra pe aspectele legate de control și verificare în supraveghere, în timp ce consilierul de
probațiune își poate folosi mult mai eficient abilitățile de comunicare și cele de intervenție
cognitiv -comportamentală în scopul reabilitării sociale . Astfel de strategii și modele de lucru sunt,
de mult timp, implementate în cadrul programului de supraveghere intensivă din statul american
Georgia17.
2.7 ARII DE STUDIU PROPU SE PENTRU CERCETĂRI VIITOARE
Pe baza literaturii de specialitate și a cercetărilor întreprinse, cercetătorii au identificat
câteva arii de anchetă/ studiu care ar putea furniza informații utile privind conținutul, forma și
fondul vizitelor la domiciliu ca activitate, metodă și instrument în domeniul pobațiunii. În
continuare, sunt menționate ca posibile variabile de studiat în cercetările viitoare:
 Cercetarea naturii corelației dintre managementul de caz și reabilitarea infractorilor;
 Identificarea activită ții și funcției de bază a probațiunii moderne: control sau reabilitare?
 Dezvoltarea unei baze teoretice a vizitei la domicliu în practica de probațiune;
 Examinarea impactului vizitelor la domiciliu asupra membrilor familiei și comunității
beneficiarului;
 Evaluarea motivelor din cauza cărora consilierii de probațiune acordă puțin timp livrării
intervenției de specialitate în baza modelului risc -nevoie -responsivitate;
 Stabilirea frecvenței și duratei conrespunzătoare a vizitelor la domiciliu necesare obțineri i
rezultatelor așteptate (scăderea riscului de recidivă, reabilitarea socială);
 Înțelegerea scopurilor derulării vizitelor la domiciliu atât din perspectiva consilierului de
probațiune, cât și din perspectiva beneficiarului;
 Studierea ati tudinii beneficiarilor serviciilor de probațiune față de vizitele la domiciliu și măsura
în care acestea influențează procesul de desistare;
 Studierea contextului în care se dezvoltă o relație profesională bazată pe încredere și
cooperare între consilier și benefi ciar;
 Dezvoltarea unor modele de bune practici ale vizitei la domiciliu;

16 Guynes, 1988, pp. 6 -7;
17 Erwin & Bennet, 1987, p. 2;

28
 Cercetarea efectului pe care vizitele la domicliu le au asupra conduitei și evoluției în
supraveghere a beneficiarului,
 Evaluarea eficacității practicii vizitelor la domiciliu asupra evoluției în timp atât a infractorilor
cu risc de recidivă scăzut, cât și a infactorilor cu risc de recidivă ridicat;
 Evaluarea costurilor asociate practicii vizitei la domiciliu și evaluarea raportului cost -beneficiu
în practica curentă a consilierilor de pro bațiune;

În loc de încheiere, țin să menț ionez faptul că din studierea literaturii de specialitate am
aflat faptul că în Statele Unite ale Americii unele agenții și sisteme de probațiune au adoptat de
mult timp, atât în legislație cât și în practică, politici care asigură echipe speciale de ofițeri de
probațiune special formați să efectueze exclusiv activități pe teren și vizite la domiciliul
persoanelor din supraveghere sau liberate condiționat, fiind scutiți în acest sens de munca de
la bir ou și caseload -ul obișnuit (N.Y.C. Department of Probation, 1985).
Astfel că, în sistemele de probațiune dezvoltate, cu renume și cu o bogată cultură
instituțională , trendul este ca toată activitatea ce presupune deplasare pe teren și vizite la
domiciliu să fie desfășurată de echipe specializate de ofițeri sau consilieri de probațiune, special
pregătiți și formați pentru acest tip de activitate.
Dacă și sistemul de probațiune din România urmează aceleiași tendințe , poate că
reorganizarea fiecărui serviciu de probațiune pe birouri specializate ar putea reprezenta o
oportunitate de a regândi și practica vizitelor la domiciliu și a deplasărilor pe teren, în general,
în vederea atingerii scopurilor comune consilierilor de pro bațiune și beneficiarilor serviciilo r.

29
3 ANEXE
CONSIMȚĂMÂ NT INFORMAT (FOCUS -GRUP)
Bună ziua. În calitatea mea de consilier de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune
București candidez la examenul de promovare în grade profesionale și realizez o cercetare pe
aria practicii vizitelor la domiciliul beneficiarilor în activitarea speci fică serviciilor de probațiune.
Obiectivul central al lucrării de față este cel de a explora măsura în care, în prezent,
consilierii de probațiune mai derulează vizite la domiciliul beneficirilor aflați în evidențele
serviciilor de probațiune, cu axare în principal pe oferirea de asistență socială, consiliere și
tratament în vederea realizării funcției de reabilitare soacială. Practic, îmi propun să răspund la
următoarea întrebări: în ce măsură vizitele la domiciliu au rămas o practică constantă a activității
consilierilor de probațiune, în ciuda schimbărilor apărute în legislație și creșterii numărului de
atribuții și a caseload -ului acestora? ; în contextul în care sunt derulate, care este scopul principal
al vizitelor la domiciliul beneficiarilor -reabilitarea socială sau controlul/ supravegherea
respectării măsurilor de supraveghere și executării obligațiilor impuse de către instanță în
sarcina lor?
Ca obiective specifice, prin lucrarea de față îmi propun să identific conținutul concret și
practicile curente ale vizitelor la domicliul beneficiarilor întreprinse de către consilierii de
probațiune din cadrul Serviciului de probațiune București. Totodată, tot ca obiectiv speci fic îmi
propun să identific și să discut eventualele dificultăți pe care consilierii de probațiune le
întâmpină în practica vizitelor la domiciliul beneficiarilor.
În măsura în care vă veți da acordul, veți participa azi la un focus -grup cu o durată de
aproximativ o oră, pe care intenționez să îl moderez în vederea obținerii temelor/ datelor
relevante pentru explorarea obiectivelor de cercetare pe care mi le -am propus, acestea, ulterior,
ajutându -mă în conceperea concluziilor cercetării astfel demarate.
Doresc să mai subliniez faptul că participarea la acest focus -grup este voluntară și tuturor
participanților la cercetare le este garantată confidențialitatea. Cu acordul vostru voi înregistra
în scris (pe flipchart) ideile principale și alte comentarii ale voastre față de temele aduse în
discuție și vă asigur că doar eu am acces la acestea și niciun nume nu va fi asociat cu vreo
afirmație sau un comentariu în corpul lucrării de cercetare.
Aveți, totodată, dreptul să adresați întrebări și să primiți răspuns uri cu privire la orice
aspect în legătură cu cercetarea demarată și, dacă aveți orice fel de nelămuriri, mă puteți
contacta la adresa de email: jeni.pantea@just.ro .
Prin semnătura de mai jos indicați faptul că vă exprimați acordul de a participa la studiu
astfel demarat.
Semnatura: ……………………………….. Data: ……………………………….

30
GHIDUL ÎNTREBĂRILOR ADRESATE PARTICIPANȚILOR ÎN CADRUL MODERĂRII
FOCUS -GRUP-ULUI
 În ce context decide consilierul de probațiune să procedeze la efectuarea vizitelor la
domiciliul beneficiarilor? Cu alte cuvinte , când considerați că este absolut necesară
deplasarea dvs. la domiciliul beneficiarilor?
 Care sunt obiectivele urmărite în derularea vizitelor la domiciliu?
 În ce măsură derulați vizite la domiciliul beneficiarilor strict pentru a livra servicii de
asistență socială, consiliere, tratament individualizat? Ați efectuat astfel de vizite de -a
lungul experienței dvs. profesionale? Dacă da, în ce contexte?
 Care este natura interacțiunilor care au loc în timpul derulării vizitei la domiciliu? Practic,
ce se întâmplă în timpul derulării unor astfel de vizite?
 Ce impact cr edeți că au aceste interacțiuni/ acțiuni apărute sau luate în timpul derulării
vizitelor la domiciliu asupra evoluției în procesul de schimbare comportamentală?
 Din perspectiva consilierului de probațiune, care este eficiența percepută a vizitelor la
domiciliu în realizarea obiectivelor activității de probațiune? Dar din perspectiva
beneficiarilor?
 În ce măsură considerați că diferite tipuri de interacțiuni între consilier de probațiune și
beneficiar (directe, indirecte, la sediul serviciului de probațiune, la domiciliul sau locul de
muncă al beneficiarilor) au impact asupra respectării condițiilor impuse în procesul de
supraveghere? Cum credeți că influențează mediul în care au loc aceste interacțiuni
evoluția persoanei din supraveghere?
 În ce măsură interacțiunea cu alte persoane -resurs ă (din familia sau comunitatea
beneficiarilor) influențează succesul în probațiune? Puteți detalia cu exemple din
experiența dvs. profesională?
 Cât de des efectuați vizite la domiciliul beneficiarilor? Care este categoria de beneficiari
față de care efectu ați mai des astfel de vizite?
 În ce măsură frecvența acestor vizite este stabilită în funcție de nivelul evaluat al riscului
comiterii unor infracțiuni?
 În contextul în care vizitele la domiciliu s -a diminuat în practica dvs. curentă, care apreciați
sunt d ificultățile care vă împiedică să efectuați mai des vizite la domiciul beneficiarilor
având în vedere eficiența lor dovedită prin studii?
 Cum considerați că variază efectele vizitelor la domiciliu față de beneficiarii din categorii
de risc diferite? Consid erați că astfel de practici sunt utile, în aceiași măsură, tuturor
categoriilor de risc?
 Din practica și experiența dvs., care este efectul observat al derulării vizitelor la domiciliu
asupra ratei încălcării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor imp use beneficiarilor?

31
4 BIBLIOGRAFIE

1. Ahlin, E. M., Antunes, M. J. L., & Tubman -Carbone, H. (2013). A review of probation home visits:
What do we know? . Fed. Probation, 77, 32.
2. Alarid, L. F. (2015). Perceptions of probation and police officer home visits durin g intensive probation
supervision . Fed. Probation, 79, 11.
3. Bonta, J., Rugge, T., Scott, T.L., Bourgon, G., & Yessine, A.K. (2008). Exploring the black box of
community supervision . Journal of Offender Rehabilitation, 47, 248 -270.
4. Brown, P.W. (1990). Guns and probation officers: The unspoken reality . Federal Probation, 54(2),
21·25.
5. Bonta, J., Bourgon, G., Rugge, T., Scott, T., Yessine, A., Gutierrez, L., & Li, J. (2011). An
experimental demonstration of training probation officers in evidence -based community supervison .
Criminal Justice and Behavior, 38, 1127 -1148.
6. Bourgon & Gutierrez. (2012). The general responsivity principle in community supervision: The
importance of probation officers using cognitive intervention techniques and its influence on
recidivism . Journal of Crime and Justice, 35 (2), 149 –166.
7. Burnett, R., & McNeill, F. (2005). The place of the officer -offender relationship in assisting offenders
to desist from crime. The Journal of Community and Criminal Justice, 52, 221 -242.
8. Campbell, W. L., Swan, H., & Jalbert, S. K. (2017). National Variations in Fieldwork Goals, Training,
and Activities . Fed. Probation, 81, 15.
9. Campbell, W.L., Swan, H., and Jalbert, S.K. “ Quasi -Experimental Analysis of the Impact of Field
Contacts on Recid ivism ” PAM.
10. Clear, T.R., & Latessa, E.J. (1993). Probation officers’ roles in intensive supervision: Surveillance
versus treatment. Justice Quarterly, 10, 441 -462.
11. DeMichele, M. (2007). Probation and parole’s growing caseloads and workload allocation: Strategies
for managerial decision making . Lexington, KY: American Probation & Parole Association.
12. Durnescu, I., coord., (2011): Probațiunea. Teorii, l egislație și practică ; Iași; Polirom;
13. Drakeford, M. (1992). Quietly, but not at home . Probation Journal, 39, 202 -204.
14. Jalbert, S.K., Rhodes, W., Flygare, C., & Kane, M. (2010). Testing probation outcomes in an
evidence -based practice setting: Reduced caseload size and intensive supervision effectiveness .
Journal of Offender Rehabilitati on, 49, 233 -253.
15. Lindner, C. (1992a). The probation field visit and office report in New York State: Yesterday, today,
and tomorrow . Criminal Justice Review, 17, 44 -60.
16. Lindner, C. (1992b). The refocused probation home visit: A subtle but revolutionary c hange . Federal
Probation, 56, 16 -21.
17. Lindner, C., & Bonn, R.L. (1996). Probation officer victimization and fieldwork practices: Results of
a national study . Federal Probation, 60, 16 -23.
18. Ohlin, L. P., H; Pappenfort, DM. (1956). Major dilemmas of the soc ial worker in probation and parole .
National probation and parole association journal, 2(3), 221 -225.

32
19. Payne, B.K. (2007). Probation and parole officers speak out —Caseload and workload allocation.
Federal Probation, 71, 30 -35.
20. Paparozzi, M.A., & Gendreau , P. (2005). An intensive supervision program that worked: Service
delivery, professional orientation, and organizational supportiveness . The Prison Journal, 85, 445 –
466.
21. Petersilia, J., & Turner, S. (1993a). Evaluating intensive supervision probation/ pa role: Results of a
nationwide experiment . Washington, DC: National Institute of Justice.
22. Schiaucu, V., Canton, R.,(2008) Manual de probațiune, București, Editura Euro Standard
23. Seiter, R.P., & West, A.D. (2003). Supervision styles in probation and parole: An analysis of activities.
Journal of Offender Rehabilitation , 38, 57 -75.
24. Șandor, S.D., (2013), Metode și tehnici de cercetare în științele sociale, Tritonic
25. West, A.D., & Seiter, R.P. (2004). Social worker or cop? Measuring the supervision styles of
probation and parole officers in Kentucky and Missouri . Journal of Crime and Justice
26. Wood, D. (2007). Why home visit? An analysis of offender and staff attitudes to home visitation in
probation practice. Thesis . Liverpool Hope University.
27. Website: https://www.ncjrs.gov/index.html ( National Criminal Justice Reference Service )
28. https://www.ncjrs.gov/pdffiles1/nij/grants/250380.pdf
29. https://www.ncjrs.gov/pdffiles1/nij/grants/254342.pdf – Evaluating the Impact of Probation and Parole
Home Visits (2018) Prepared for: Eric Martin & Laurie Bright National Institute of Justi ce 810 7th
Street NW Washington, D.C. 20531
30. http://www.appa -net.org/Home -Visit-Study/
31. “Key Findings from a National Survey on Home and Field Visits Policies and Practices ” policy brief:
http://www.appa -net.org/eweb/docs/APPA/pubs/HV_Brief.pdf
32. “Key Findings from an Evaluation of the Impact of Probation and Parole Home Visits ”, 2019 APPA
Winter Training Institute – https://www.abtassociates.com/projects/evaluating -probation -and-parole –
home -visits
LEGISLAȚIE SPECIFICĂ
1. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare;
2. Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, cu modificările și
completările ulterioare;
3. H.G. nr. 1079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 252/2013
privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, cu modificările și completările
ulterioare;
4. H.G. 603/2016 privind modificarea și completare H.G. nr. 1.079/2013 pentru aprobarea
regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 252.2913 privind or ganizarea și funcționarea
sistemului de probațiune, publicată în Monitorul Oficia l nr. 695 din 7 septembrie 2016