Table of Contents [605969]

3
Table of Contents
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 4
CAPITOLUL I – SCURTĂ INTRODUCERE DESPRE VIAȚA ȘI OPERA LUI MIHAIL SEBASTIAN 6
1.1. SCURTĂ INTRODUCERE ÎN VIAȚA ȘI OPERA LUI MIHAIL SEBASTIAN ……………………… 6
1.2. DESCRIERE SUCCINTĂ A OPERELOR LUI MI HAIL SEBASTIAN ………………………….. ……… 8
1.3. MIHAIL SEBASTIAN PRIN PRISMA TIMPULUI – CARACTERIZĂRI ȘI DESCRIERI ………. 9
CAPITOLUL II: TEHNICA SCRIERII UNEI OPERE DE DRAMATURGIE ………………………….. ……… 12
2.1 SCURT ISTORIC AL GENULUI DRAMATIC ………………………….. ………………………….. ………….. 12
2.2 ELEMENTE GE NERALE ȘI SPECIFICE ALE LIMBAJULUI DRAMATIC ………………………… 14
2.3 PUBLICISTICA TEATRALĂ A LUI MIHAIL SEBASTIAN ………………………….. …………………… 18
CAPITOLUL III: STUDIU DE CAZ – OPERELE DRAMATURGICE SCRISE DE MIHAIL
SEBASTIAN ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 21
3.1 JOCUL DE -A VACANȚA ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 21
3.1.1. Scurt comentariu ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 26
3.1.2. Caracterizarea personajelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 27
3.2 STEAUA FARĂ NUME ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 32
3.3 ULTIMA ORĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 34
III.4 INSULA ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 37
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 42
BIBLIOGRAFIE ȘI SURSE ONLINE: ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 46

4
INTRODUCERE

Lumea din ziua de astăzi a uitat de micile plăceri burgheze, de relaxarea unei după -amieze
petrecută într -o plimbare lungă într -un parc sau citind cartea preferată. Puțini mai consideră lectura
ca fiind o modalitate de destindere și de descătușare din cotidian, un timp petrecut și dedicat
propriei persoane și dezvoltării culturale.
Tot mai puțini preferă să meargă să vadă o piesă de teatru , să trăiască acele momente de
bucurie, tristețe sau elogie transmise în forma lor brută, neprelucrată de efecte speciale. Stând și
analizând curenta situație, am ajuns la concluzia că deși accesu l nemărginit la informație ne ajută
sub multe forme, ne acaparează atât de mult timp încât aceste simple bucurii, chiar dacă ar fi de
moment, sunt puse în sertarele memoriei și uitate.
Câtor tineri nu le -a adus bucurie să meargă la teatrul de marionete și să vadă cum
personajele din poveștile lor prind viață? Cât de mulți adulți îi însoțeau doar ca să retrăiască acest
sentiment de jovialitate și bucurie pură transpusă de o simplă istorisire.
Tocmai din acastă cauză, am ales ca temă de licență „Dramaturgul Mihail Sebastin”,
deoarece consider că a fost un geniu literar, a cărui texte, dar și piese au provocat o adevărată
reacție în lanț și o schimbare majoră a percepțiilor despre România anilor 1930 -1940.
Licența este structurată pe trei capitole, acestea fiind „Scurtă introducere despre viața și
opera lui Mihail Sebastian” , precedat de trei subcapitole, „Tehnica scrierii unei opere de
dramaturgie” și „Studiul de caz – Marile opere dramaturgice scrise de Miahil Sebastian”.
Primul capitol, „Scurtă introduce re despre viața și opera lui Mihail Sebastian” acoperă
informații privind viața acestuia, precum și o descriere succintă a publicațiilor și lucrărilor sale,
continuând cu descrierea marelui dramaturg prin ochii altor autori sau oameni de cultură.
În cel d e al doilea capitol am vorbit despre opera de dramaturgie, o scurt ă prezentare
istoric ă a operei dramatice, precum și o descrire a limbajului dramatic. Tot aici am dezvoltat și
publicistica teatral ă a lui Mihai l Sebastian, încerc ând să demonstrez unicitatea scriitorului, și
modul lui de g ândire, precum și elementele din viata lui care au culminat în scrierea operelor sale.

5
În cadrul celui de al treilea capitol și ultimul am descris oprele sale dintr -o perspectiv ă
critic ă, precum și modul de dezvoltare a ac țiuni din cadrul operelor. Totodat ă am încercat s ă arat
faptul ca oprele sale sunt unice, c ă autorul a încercat oarecum s ă arate dezvoltarea societ ății chiar
dacă prin folosirea de viziuni proprii care oarecum se asem ănau stilului alto r scritori de piese de
teatru. Trebuie men ționat faptul ca autorul Mihail Sebastian, incearc ă să transpun ă moravurile
oamenilor și scocieta ții înconjur ătoare în piese de teatru, încerc ând să nu se conformeze la normele
din acea perioad ă, încerc ând să redea societatea actual ă lui, c ât mai clar și concis. Unele dintre
operele sale încă sunt de actualitate și sunt jucat e pe marile scene romane ști.
În cele ce urmeaz ă am încercat s ă descriu at ât viața autorului c ât și modurile de expunere
în limbajul de s pecialitate din cadrul literaturii dramatice, precum și influen țele principi ilor
autorului au conturat crea țiile sale.

6
CAPITOLUL I – SCURT Ă INTRODUCERE DESPRE VIA ȚA ȘI
OPERA LUI MIHAIL SEBASTIAN

1.1. SCURTĂ INTRODUCERE DESPRE VIAȚA ȘI OPERA LUI MIHAIL
SEBASTIAN
Viața nu este dreaptă cu toată lumea, și cu siguran ță nu a fost dreaptă cu soarta lui Mihail
Sebastian. Știm cu toții că cei născuți sub semnul evreiesc în perioada comunismului nu au avut o
soartă prea prielnică, oriunde s -ar fi aflat pe teritoriul european. Putem spune că acesta a fost, într –
un fel, ocrotit de destinul crunt al asupririlor celor din neamu l său petrecute în Germania nazistă,
însă cred că au fost și mai crunte denigrările și batjocoririle, pe plan psihologic, trăite de Iosif
Hechter în acele timpuri.
Născut ca Iosef Meddel Hechter, Mihail Sebastian a fost dramaturg, eseist, jurnalist și
romancier român. Sebastian sa născut în 1907 în Brăila, România. Sub pseudonimul principal de
Mihail Sebastian, Iosif Hechter a văzut lumina zilei la 18 aprilie 1907 la Brăila. Fiul lui Mendel și
Clara Hechter își trăiește în liniște copilăria în Brăila, unde își termină și studiile liceale.
Studiile universitare le face la București, la Facultatea de Drept a Universității din
București, absolvind în 1929, realizându -și doctoratul între 1930 și 1931 la Paris.1 Inițial, student
la drept, s -a implicat repede în setul literar românesc, care a inclus în cercul său pe dramaturgul
Eugen Ionesco. Ca evreu, Sebastian a ajuns să fie privit ca un străin în cadrul grupu rilor din care
făcea parte , chiar și de prietenii săi2.
Deși lucrează ca secretar la o importantă cas ă de avocatură a epocii, devenind ulterior
pledant, nu putem afirma că această arie a rămas singura de interes major. Invitat de președintele
comisiei sale de bacalaureat, Nae Ionescu, de a deveni colaborator al revistei „Cuvântul” l -a plasat
în mediul pot rivit pentru dezvoltarea și crearea personalității sale literare . Proaspăt înființata

1 http://www.autorii.com/scriitori/mihail -sebastian/
2 http://dragonproductionstheatre.blogspot.ro/2015/04/who -is-mihail -sebastian.html

7
Asociație Criterion, la București, îi aduce printre coleg i, deveniți prieteni ulterior, nume mari ale
literaturii de astăzi, și anume Mircea Eliade, Emil Cioran sau Const antin Noica.
Debutul în aria literară și -l face în 1926, sub tutela revistei „Lumea din Iași”, cu versuri
sub pseudonimul Eraclie Pralea. Numele de Sebastian apare prima dată în 1927 în „Cuvântul”,
lucrând de asemenea în redacția ziarului pentru o perioadă de 7 ani (între 1927 și 1934). Poate fi
recunos cut datorită influențelor insulare, dar mai cu seamă galice, evidențiindu -i astfel spiritul
pentru finețe. În această lungă perioadă publică eseuri remarcabile și atinge un alt nivel literar prin
publicarea serialelor privind modernismul român și romanul m odern3.
După doi ani de zile, mai exact între 1936 și 1940, devine redactor la Revista Fundațiilor
Regale, ca din 1941 să primească titlul de profesor la Liceul „Cultura”. Anul 1945 îl plasează în
funcția de consilier la Ministerul Afacerilor Externe4.
După amiaza unei oarecare zile din mai 1945 îi curmă destinul glorios lui Mihail Sebastian.
Moare accidentat de un camion în București, pe Bulevardul Regina Maria, în timp ce era pe drum
spre Universitate pentru a ține o prelegere despre operele lui Balzac. Circumstanțele morții sale
sunt încă învălurite sub mister, deoarece declarațiile martorilor pun sub întrebare întreaga
întâmplare.
Atfel, într -o descriere relatată de George Mihalache în „Cortina”, acesta exemplifică
aproape la secundă cele întâmplate: „În dreptul bisericii Sf.Ilie, a traversat strada. La mijlocul ei,
el a fost însă surprins de o autodubă, ce se apropria cu o viteză fantastică. În ultimul moment,
sperând că totuși bolidul amenințător îl va ocoli, Mihail Sebastian s -a oprit, înfruntând cu privirea
pericolul. Șofeurul, care a observat abia în ultimul moment primejdia, a încercat să stopeze, însă
frânele n -au rîspuns la comandă. Mașina a lovit lateral pe Mihail Sebastian, proiectându -l pe
caldarâm…era condusă de proprietarul ei, Ion Zapodeanu. Imediat trecătorii i -au sărit în ajutor și
cu o altă mașină a fost transportat la dispensarul dr. Gâdei. S-a constatat fractura bazei craniului
și, cu toate îngrijirile ce i s -au dat, Mihail Sebastian a murit peste câteva minute, la orele 3.15”5.

3 http://www.autorii.com/scriitori/istoria -literaturii -romane/index.php
4 Idem ;
5 Mihalache, George, „Destin tragic…Ultima zi a scriitorului Mihail Sebastian”, Cortina, București, 1 iunie 1945;

8
Deși nu este singura istorisire a evenimentelor, este de departe printre cele mai complete.
S-a mai speculat faptul cum că șoferul ar fi fost în stare de ebrietate sau alte teorii conspiraționale
care ar spune că acesta ar fi fost lichidat de noul regim da torita modului său de a expunde in pagina
și în secenă societatea din acea perioadă, precum și moravurile conducerii.
Cert este faptul că acest accident stupid ar fi putut fi evitat, după cum exemplifică și
F.Aderca în „Contribuții critice” la câteva lun i de la moartea lui Sebastian: „autocamionul nu era
o nălucă și nici nu înainta cu vite za luminii, ca Mihail Sebastian să nu se fi putut feri. N -a fost
prins între două camioane, sau între un camion năvălit pe trotuar și zidul unei case. De ce a stat
locul ui?”6
Mihail Sebastian rămâne însă un autor de scară mondială, având lucrări traduse și piese
jucate peste granițele României, dovedind astfel adevărata valoare în plină ascensiune de care a
dat dovadă. Jurnalistul a fost extrem de prodigios -cu un talent incredibil, scriind drept critic literar,
muzical și teatru pentru multe dintre publicațiile interbelice, axat în special pe analiza romanului
modern european, mereu legat de ideile și atitudinile din literatura și teoria literara europeană .
Dacă lucrarea lui Sebastian ar putea fi definită printr -un singur cuvânt, fără îndoială, acel
cuvânt ar trebui să fie "diversitate". Tot ce a scris a fost răspunsul unei vocații, o formă literară
larg deschisă spre viața publică și viața interioară. La peste șaptezeci de ani de la moartea
scriitorului, cărțile lui continuă să fascineze, semn că el a atins "singura eternitate care contează"7.

1.2. DESCRIERE SUCCINTĂ A OPERELOR LUI MIHAIL SEBASTIAN
Mihail Sebastian își face debutul oficial în literatur ă în anul 1932 cu volumul Fragmente
dintr -un carnet g ăsit, fiind urmat de volumul de nuvele "Femei". A publicat și romanele: "Ora șul
cu salc âmi" în 1935, "Accidentul" în 1940 și lucrarea cu ecou, "De dou ă mii de ani" în 1934. În
perioada 1935 -1944, scriit orul ține un jurnal intim, publicat postum abia în 1996.
„Jurnal” devine astfel o lucrare de nemărginită însemnătate pentru literatura română. Din
1935 până în 1944, Sebastian a ținut un jurnal publicat la București în 1996 în tr-"o dezbatere

6 F.Aderca, „Secretul lui Sebastian”, FRF,nr.4,decembrie 1945, reprodus în „Contribuții cronice”, II,p.478;
7 http://www.jewishmag.com/96mag/mihailsebastian/mihailsebasitian.htm

9
considerabilă", iar în America, sub titlul „Journal, 1935 -1944: The Fascist Years ”. Înregistrează
persecuția în creștere pe care a suferit -o și documentează disprețul pe care foștii prieteni au început
să i-l arăte în peisajul sociopolitic din ce în ce mai antisemit al României din vremurile sale . Ținând
cont de climatul cultural pe care Hannah Arendt la numit "cea mai antisemită țară din Europa
dinainte de război", majoritatea cercurilor intelectuale ale lui Mihail Sebastian au urmat lui Nae
Ionescu în sprijinul Gărzii de Fier, partidul fascist al României. O mărturie fundamentală a
antisemitismului din Europa înainte și în timpul anilor celui de -al doilea război mondial, Jurnalul
a fost comparată cu testimonialele lui Victor Klemperer sau Anne Frank8.
Ca dramaturg, publica prima sa piesa de teatru "Jocul de -a vacan ța" în 1939. Prin legisla ția
antisemit ă de la începutul anilor '40, i s -a interzis s ă mai func ționeze ca jurnalist și i se retrage și
licen ța de avocat pledant. Reprezentarea pieselor sale a fost interzis ă din cauza faptului c ă era
evreu. “Jocul de -a vacan ța” este interzis ă, iar pentru a putea reprezenta piesa Steaua f ără nume a
folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu , piesa ce ulterior devine o ecranizare în coproduc ție
româno-francez ă (Mona, l’etoile sans nome) av ându-i în roluri principale pe Claude Rich și Marina
Vlady. Din dramatrugia scriitorului fac parte și piesele "Ultima or ă" și "Insula", cea din urma
rămânând neterminat ă, cel de -al treilea act fiind completat de prietenul s ău Mircea Ștefănescu.
Piesa a fost pusa în scen ă în 1947, la Teatrul Municipal, în regia lui Mircea Septilici.

1.3. MIHAIL SEBASTIAN PRIN PRISMA TIMPULUI – CARACTERIZĂRI ȘI
DESCRIERI
Deși marginalizat și înlăturat, într -un fel, de pe scena literară a vremurilor, munca lui
Mihail Sebastian și -a găsit însemnătatea și valoarea după timpul postcomunist. În noiembrie 2017
a avut loc un festival international care îi poartă chiar numele, la Muzeul din Brăila, aflat deja la a
V-a ediție9 și organizat de către Departamentul de Cultură, Arte, Media al Federației Comunităților
Evreiești din România.

8 http://dragonproductionstheatre.blogspot.ro/2015/04/who -is-mihail -sebastian.html
9 https://www.agerpres.ro/cultura/2017/11/04/aurel -vainer -mihail -sebastian -poate -fi-caracterizat -ca-un-autor –
dramatic -al-sufletului -pentru -suflete -13-05-39;

10
Cuvintele rostite în cadrul unui eviment atât de fast îl descriu pe Sebastian ca fiind „un
autor dramatic al sufletului pentru suflete ”. Chiar președintele Federației Comunităților Evreiești
din România, dr. Vainer Aurel, notează importanța sa nu atât pentru valorea culturală adusă
literaturii române, ci pentru contribuția adusă sufletului fiecărui cititor : "Cred că el rezistă în timp
pentru că, chiar în această societate devenită aproape robotizată, nevoia de a simți sufletește există.
(…) Oricât ne -am schimba, oamenii de suflet vor avea nevoie de suflet"10.
Mihail Sebastian, după Caragiale, este autorul cel mai reprezentat, ca număr de spectacole,
deși creația sa dramaturgică este destul de restrânsă, a apreciat la rândul său Lucian Sabados ,
directorul Teatrului “Maria Filotti” din Brăila.
"Mihail Sebastian știe să construiască, ca nimeni altul, în planul dramaturgiei românești
emoția și povestea și comunicarea – sunt cei trei factori fără de care spectacolul de teatru nu va
ajunge niciodată la sufletul spectatorilor, indiferent de epoca în care se produce spectacolul. Știe
să construiască o lume de o delicatețe, de o precizie e detaliului psihologic cu totul și cu totul
specială. Este foarte uman în tot ceea ce construiește, și de asta este foarte aproape și în continuare
foarte iubit în lum ea teatrului, pentru că ajunge la latura umană a personalității noastre. (…) A știut
să evite clișeul. Dacă apar clișee în spectacole, nu e vina lui Mihail Sebastian, ci a regizorilor. Nu
există clișee. Știe ca nimeni altul să construiască un deznodământ suprinzător care face parte din
făptura umană. Geniul lui e de a reflecta studiul naturii umane punând în operă niște construcții
teatrale care nu vor pieri", a arătat Sabados, adăugând că în perioada comunismului Mihail
Sebastian nu a fost suficient refl ectat. Potrivit acestuia, mult mai importantă este reflectarea în
plan spectacologic a operei lui Mihail Sebastian după Revoluție.
Criticul literar Daniel Cristea Enache a arătat că Mihail Sebastian nu doar că este autorul
unei singure piese care să ră mână în istoria teatrului românesc, ci "autorul unor piese construite
diferit și, așa cum se vede din însemnările pe care le scria la cald, el însuși era când mulțumit, când
nemulțumit".
"Mihail Sebastian abia când se apuca să scrie o piesă își mobiliza toate resursele
intelectuale și scriitoricești și se confrunta la propriu cu textul său. El căuta permanent în textul

10 https://www.agerpres.ro/cultura/2017/11/04/aurel -vainer -mihail -sebastian -poate -fi-caracterizat -ca-un-autor –
dramatic -al-sufletului -pentru -suflete -13-05-39

11
său soluții, variante, ipoteze și ipostaze care să -i mulțumească exigența criticului. Câți autori de –
ai noștri au această exigență cu ei î nșiși?", a mai adăugat criticul literar.

12
CAPITOLUL II: TEHNICA SCRIERII UNEI OPERE DE
DRAMATURGIE

2.1 SCURT ISTORIC AL GENULUI DRAMATIC
Drama este o specie a genului dramatic, caracterizată prin ilustrarea vieții reale prin
intermediul unui conflict complex și puternic al personajelor, cu întâmplări și situații tragice, a
cărei eroi au un sârșt destul de dramatit sau tragic. Dramele acoperă o m are varietate tematică:
socială, istorică, mitologică, psihologică etc. Drama are tendința de a reflecta întreaga complexitate
a vieții reale, fiind o specie supusă convențiilor, altfel decât tragedia, folosind atât personajele
individualizate, cât și pers onaje tipice, din care de altfel a evoluat. Drama apelează la un limbaj
solemn, ce alternează cu cel familiar, dar poate să recurgă și la resurse lexicale comice.
Componenta esențială a acestei specii literare rămâne însă conflictul prin care se conturează
personalitatea eroilor dramatici.11
Ca și definiție putem spune că drama este o specie a genului dramatic, în versuri sau în
proză, caracterizată prin ilustrarea vieții reale printr -un conflict complex și puternic al personajelor
individualizate sau tipic e, cu întâmplări și situații tragice, în care eroii au un destin nefericit. Drama
are o mare varietate tematică: socială, istorică, mitologică, psihologică. Limbajul din cadrul
operelor dramatice anterneayă între cel familiar și cel solemn, între cel sarca stic, și cel umoristic,
el fiind de multe ori presărat cu elemente din comice sau chiar soobre.
Dacă este sa analizăm morfologic c uvântul „dram ă” vine de la grecescul „drama” sau
franțuzescul „drame” și înseamnă „acțiune”. Drama este cea mai răspândită s pecie a genului, fiind
mult mai puțin supusă convențiilor și normelor decât tragedia și alternând personajele bine
individualizate cu cele tipice. Îmbinarea elementelor tragice cu cele comice a făcut posibilă o altă
specie literară, cunoscută sub numele de tragicomedie, în secolul al XVII -lea. Drama s -a
manifestat ca specie modernă în secolul al XVIII -lea, prin scriitorii germani Lessing, Schiller și
Goethe.

11 Sursă online: https://vdocuments.mx/genul -dramatic -56745ca74edb6.html

13
În secolul romanticilor, limbajul scrierilor dramatice a evoluat ca manifestare, deoarece
oferea s criitorilor o mai mare libertate de acțiune, de construire a personajelor -model din toate
mediile sociale, în care amestecul dintre tragic și comic permite reliefarea autentică a caracterului
uman. Victor Hugo este cel care a consacrat drama romantică, teo retizând principalele criterii
artistice ale acestei specii în „Prefața” la drama „Cromwell” (1827), care este considerată
manifestul literar al romantismului. Fascinația dramei romantice constă în faptul ca „topește în
același suflu grotescul și sublimul, teribilul și bufonul, tragedia și comedia” și poate, de aceea, au
aderat la această specie numeroși scriitori, în creația cărora un loc important l -a avut drama istorică.
Dacă este să privim la literature română drama este este inițiată de Bogdan Petrice icu-
Hașdeu, cu piesa în versuri „Răzvan și Vidra” (1867), urmat de Vasile Alecsandri cu „Despot –
Vodă” (1879) și de Al. Davila cu piesa „Vlaicu -Vodă”. Un loc aparte îl ocupă Barbu Ștefănescu –
Delavrancea cu trilogia istorică a Moldovei: „Apus de soare” (ulti mul an de domnie și de viață al
gloriosului Ștefan cel Mare), „Viforul” (domnia tiranică a lui Ștefăniță -Vodă) și „Luceafărul”
(personalitatea strălucită a lui Petru Rareș) – drame create în anii 1909 – 1910.12
Începând cu perioada interbelică apar noi for me ale dramaturgiei în teatrul modern. Drama
psihologică de conștiință sau drama de idei (după alți critici) este reprezentată de Camil Petrescu,
cel care a introdus în literatura română concepte estetice moderne ca substanțialismul și
autenticitatea și a creat intelectualul lucid, însetat de absolut.
Lucian Blaga este creatorul dramei mitologice, prin manifestarea filozofică a miturilor
esențiale românești: „Meșterul Manole” care ilustrează mitul estetic al jertfei creatoare și
„Zamolxe” care conduce la i nterpretarea mitului mioritic.13
Mihail Sebastian mult mai târziu pune bazele unui gen de dramă care, în parerea multora
seamana cu cel a lui I.L. Caragiale, dar care se diferențiază prin scriere și complexitate.

12 Sursaă online: http://fechetecarmen.wikispaces.com/file/view/Genul+dramatic+Razvan.docx
13 Ibidem

14
2.2 ELEMENTE GENERALE ȘI SPECIFICE ALE LIM BAJULUI
DRAMATIC
Arta de a exprima în scris, manifestări ale imaginației destinate a fi jucate în scenă, și
punerea acestor manifestări într -un text literar poate fi numit limbaj dramatic. Este de precizat
faptul c ă trebuie să facem distincția dintre limbajul teatral adica cel de spectacol și limbajul
dramatic care nu este altceva decât o versiune scrisa a imaginației și anume un text literar, un text
cu destinație precisă și anume aceea de a fi reprezentat. Esența dramaticului este concentrată sub
forma textului literar dar și prin spectacolul de teatru și textul dramatic pe care îl constituie, astfel
ca spectacolul este sincretic, presupunând existența mai multor subsiste me. Aceste sisteme
ocultează textul așezând u-l alături de subsistemul iconic al decorului, de cel indicial, etc.
Textul dramatic este un sistem semiotic de sine stătător , având o importanță aparte
„Rupt ura între textul teatral și încărcarea sa scenică constituie o moștenire a tradiției teatrale ș i a
practicii critice. Prin reacție , semiotica s -a interesat în primul rând de reprezentație, de unitatea
scenică minimală, de semnele verbale și nonverbale, atitudinea cât mai legitimă cu cât își propune
să determine logocentrismul dominant…de aceea pa re imperativă întoarcerea la text fără a pierde
din vedere câștigurile certe ale semiotici spectacolului”14
Fără un text dramatic nu poate exista un spectacol de teatru, se poate crea un spectacol de
lumini, sunete, de muzică, de decor, sau unul al mișcări i dar acestea nu sunt spectacole de de teatru
deci natura lor nu este dramatică ci mai degrabă una coreografică.
Limbajul artistic reprezintă în sistemul limbii un domeniu privilegiat, ce se constituie ca
mod de comunicare de grad secund, autoreferențial în multe cazuri. Tocmai din aceste motive s -a
considerat c ă „ încă de la început arta s -a contituit ca manifestare a comunicarii cu divinitatea și
deci nu putem vorbii de o referentialitate aparținînd lumii imanente, ci de o refențialitate superioara
deter minata de sacralitatea gestului artistic.”15
Întelegând teatrul ca formă particulară de manifestare a limbajului, după legi proprii de
funcționare, putem descrie acest limbaj cu existență de sine statatoare în ansamblul limbii literare

14 Daniela, Rovența -Frumușani, Observații privind specificul dialogului teatral, în SCL XXXVIII , 1987, p. 409

15 Ibidem

15
în general și în ce l al limbajului artistic, în special, evidențiindu -i particularitățile ce -l disting și
care îl conferă identitatea în raport cu celelalte limbaje.
Limbajul dramatic operează modificări specifice la nivelul de autor – operă – receptor, care
se referă la text . Putem deduce faptul că autorul unui tex t dramatic își disimulează vocea interioară
în spatele vocilor plurivalente ale personajelor în acțiune, părând a se lăsa dominat de acestea, deși
rolul său creator se menține de -a lungul textului, ca o supravoce tu telara, dar asimilată în
reprezentare de personaje, adică de dialog. Pe de altă parte, considerăm opera dramatică ca un mod
de comunicare, intenționalitate comunicativă autorială, din etapa preorganizării textului, unde și
suportă modificări ale personajel or și a idei i în sine.
Ca și trăsături specifice ale limbajului artistic și dramaturgic în general punerea în evidență
a limbii, convenționalit atea și preorganizarea, precum și construirea textului în sine, autorul are
în vedere dezvoltatrea ide ii originale trecând -o prin diverse filtre. Textul în primul rând este scris
sub așa formă încât să poată fi r ostit de către diverșii actori în fața uni public. Astfel putem spune
ca textul și limbajul dramatic se diferențiază de textul și ope re ale genului l iric și epic prin prezența
în interiorul textului a unor mărci ale reprezentării. Astfel putem situa aceste mărci formale ale
textului dramatic, ca mărci determinate de procesul de preorganizare a textului și care păstrează
schemele concepției dramatice cu m ar fi: lista personajelor care vine după titlu și subtitlu, înaintea
dialogului și care desori este precedată de precizări legate de timpul și locul acțiunii, prezența
numelui personajelor în fața dialogului, indicațiile regizorale așezate între parante ze ori scrise cu
alt corp de literă, împărțirea textului în acte, tablouri, scene, a căror structurare este determinata de
evoluția conflictului, element esențial în teatru și în limbajul dramatic.
Pus în pagină un astfel de text se distinge vi zibil de unul în proză sau de unul liric,
caracteristicile sale fiind vizibil evidențiate în modalitatea lingvistică de expresie și receptarea
spațializată. Făcând o analiză, chiar sumară, a funcțiilor stabilite în domeniul limbajului dramatic,
vom observa o serie de trăsături specifice acestui mod de comunicare:
1. Funcția emotivă, referitoare la emițător, este importantă în teatru, având în vedere
emițătorul multiplu, și aici ne referim la personaje, la autor, etc.

16
2. Funcția conativă, referitoare la destinatar , impune dublului destinatar al mesajului teatral
și aici ne referim la personaje, și spectatori, luarea unei decizii, participarea chiar subiectivă și
provizorie.
3. Funcția referențială, cea mai complexă în limbajul dramatic, presupune, pe de o parte,
existența unui referent al textului teatral, care se constituie ca un analogon al lumii, și a altui
referent, cel al spațiului de desfășurare a reprezentării, și pe de altă parte, referentul textului
propriu -zis, text care la rândul lui poate deveni refere nt pentru un alt text.
4. Funcția fatică asigură, în interiorul textului relația dintre personaje, iar în reprezentare
marchează condițiile comunicării, statutului de receptor.
5 Funcția poetică, înțeleasă de Jakobson ca proiecție a axei paradigmatice as upra celei
sintagmatice, funcționează în relația text -reprezentare, în cadrul căreia linearitatea textului devine
tridimensională și sincretică în reprezentare.
Dacă e să luăm alte elemete în calcul precum spațiul putem observa că față de textul epic
a cărei lectură rămâne diacronică și liniară, chiar dacă ea poate fi spațializată prin descriei și locați
notate de narator, ori de cel poetic sau liric, care tubular fiind, rămâne în limitele celor doua
dimensiuni ale paginii, textul dramatic obligă la o lect ură sincronică, etajată, spațializată, tocmai
pentru căpunerea în spațiu devine echivalentă cu punerea în scenă. Spațiul este dedus din text și
este concretizat în locul scenic, construit special. Acest spațiu este populat și delimitat de obiecte
teatrale care pot constitui referențialitatea secundară a dialogului, aparținând spațiului închis al
imaginarului. Obiectele teatrale pot fi animate sau inanimate, utilitatre, sau care pe scenă vor fi cu
siguranță introduse în evoluția conflictului.
Tot în cadru l elementelor definitorii ale limbajului dramatic intră și timpul, a cărui natură
duală conferă o dezvoltare pe mai multe planuri a textului, astfel că timpul dramatic este dual
existănd timp al reprezentării și timp al acțiunii reprezentate, cele două fin d o strănsă legătură.
Tot aici putem vorbi și de elemente prozodice, care caracterizează limbajul dramatic, aici
făcând referire la intonație, inflexiunea, melodia, accentul și cantitatea dialogului dramatic,
aducând efecte constructive în interpretatrea operei în ansamblu. Mijloacele de punere în evidență
a elementelor proyodice la nivelul textului scris sunt în principiu cele ale punctuației, adaugând și

17
enunțurile interogative, exclamative, prezumtive, asertive, care țin de retorica limbajului dramatic.
Ca și subdiviziune a textului dramatic substanța operi în sine este determinata și de acțiunea și
situația textului, exprimate prin dialog. Acțiunile și situațile sunt gandite ca etape de rezolvare a
conflictului și a raporturilor de forțe dintre persona je, fiind introdusă tensiunea dramatică în
vederea capturării atenției receptorului și a pregătirii lui pentru urmărirea conflictului. Uneori
acțiunea este pusă în evidență încă de la început.
Tipul de piesă poate influența modul de desfășurare a acțiunii , astfel încât poate apărea
punctul culminant la începutul piesei, de exemplu O scrisoare pierdută, alteori poate coincide cu
deznodământul, de exemplu Năpasta . Reyulvarea conflictului poate fi închisă, Chirița în
provincie , deschisă Avram Iancu de Lucian Blaga , ori multiplă Două fete și -o neneacă .
Tot în cadrul limbajului dramatic gasim ca și elemente distinctive, înlănțuirile verbale, care
constituie un șir de replici și de intervenții ale personajelor și are eficacitate numai dacă aceste
dialoguri sunt receptate ca înlănțuiri.O analiză a textului dramatic, din perspectiva tipurilor de
enunt folosite, demonstrează funcționarea interogaților și a implorărilor ca figuri ale limbajului
dramatic, astfel că înlănțuirile specifice limbajului pot fi analizate în relațiile interpersonale. Astfel
eu și tu se opun lui el, ca personaj absent, dar prezent la receptarea dialogului. Textul și limbajul
textual este concentrat pe raportul dintre eu și tu, activitatea conversației este simbolică și este
receptată de un al treilea, față de care nu se mai ascunde nimic, întâi autorul și pe urmă receptorul,
care reconstruiește mereu esențialul din activitatea dialogică și cunoaște exact sensul dialogului
receptat per ansamblu.
Într-un final trebuie menționat ca din clasa ele mentelor distinctive genului dramatic fac
parte și diferite forme ale limbajului, cum ar fi monologul, și aparteul, de de altă parte sunt forme
prin care limbajul dramatic se distanțează de celelalte limbaje, având funcția de a realiza și
concentra efectel e, de a dinamiza sau de a prelungi acțiunea, operând ca artificii ale veridicității,
în interiorul textului, mărindu -i eficacitatea. Monologul și aparteul sunt moduri de exprimare a
interiorității, deosebirile dintre ele fiind date de dimensiune și de expl icarea funcției conative în
relația cu receptorul, mai intensă in cazul aparteului, care presupune complicitatea receptorului,
utilizat mai ales în textele comice, și mai convențională în cazul monologului, utilizat în speță în
tragedie, dramă.

18
Ca un mode l de imagine generală a limbajului dramatic acestea sunt marcile și elementele
care diferențiază genul de celelalte limbaje textuale, având diferențe specifice, în orice piesă de
teatru sau lucrare, indiferent de epocă.

2.3 PUBLICISTICA TEATRAL Ă A LUI MIH AIL SEBASTIAN
Mihai Sebastian, o personalitate artistică originală. multiplă și tranzitorie în manifestări a
dezvăluit treptat, într -un surprinzător și, doar aparent, debut intera ctiv, pe eseist și romancier, pe
criticul literar și cel teatral, memorialistul și dramaturgul cu fațete diverse, ale unei structuri polare
scindate între modernitatea conștiinței, acutizate de problemele intelectuale și de o sensibilitate
tragică a durității real ității, așa ar putea fi descris personajul Mihail Sebastian
Publicistica teatrală și dramaturgia lui Mihail Sebastian devin ele însele expresia acestei
dualități; persistă, astfel, dacă nu o contradicție, în orice caz,o inegală și inconstantă coresponden ță
intre ideile teoretice și factura pieselor sale, între fermitatea, incisivitatea chiar, a unei voci
scriitoricești, dintre cele mai personale și autentice din perioada interbelică, în intervențiile
insistente, angajate în apărarea teatrului, ca instituț ie de primă importanță a unei culturi
și poetica evaziunii a creației sale dramatice. Apare în această discrepanță confruntarea însăși a
celor doi termeni esențialmente opozanți – realitatea și ficțiunea, viata și arta. "Raporturile dintre
om și mască, met aforă emblematică a teatrului. Sânt raporturile dintre realitate ș imaginație, dintre
luciditate și vis, dintre adevăr și feerie"16. Valoarea deosebită și particularizantă a acestor scrieri
despre teatru este dată de posibilitatea unei lecturi stratificate, ce oferă, desigur succint și în limitele
genului, mărturisiri proprii jurnalelor confesive, prin scurte și revelatoare inserții a le autenticității
scriitorului și ale reflecției moralistului, dezbaterea unor probleme de creație (legate, în
special, de sp ecif'icul literaturii dramatice, de chestiunea dramatizărilor] și, în mod acut, a celor
referitoare la critica teatrală și, nu in ultimul rind, fixarea unei conicia vieții teatrale din epocă.

16 Mihail, Sebastian, Omul și masca, în Întâlniri cu teatrul , ingr. și prof. Cornelia Ștefănescu, București, Meridianele ,
1969, pag. 22

19
Publicistica teatrală a lui M. Sebastian, eseurile, articolele teoretice,și cîteva studii
apropiate ca obiect de istoria literară, subliniind actualitatea în ipostază de cronicari ai dramatici
a lui : Eminescu și 1. L Caragiale unui scriitor pe marginea arte mereu fascinante, capabile a
transforma vocația unui creator , Masca e destinul schimbat .
Originalitatea scriitorului, probată și de publicistică, se afirmă prin sentimentele față de
generația „trăiristă", contemporană lui, de la care va prelua și distila în registru poetic – neliniștea,.
aventura, experiența. Str uctura spirituală a lui Mihail Sebastian, atestată și de particularitatea
scriiturii, se distinge prin raționalism, de nuanță carteziană, și prin moralitate. Teatrul este pentru
el, o „experiență" și o „aventură", atât în planul existențial, cît și în cel al creației. Afirmații
din aceleași eseu, Omul și masca , sânt revelatorii pentru concepția lui Sebastian, „Masca răspunde
instinctului nostru de evaziune. Instinct ca al foamei, ca al setei, ca al iubirii – instinct somptuar
desigur, luxos și scump, dar nu mai puțin natural"17
Preocupat Ia rindul lui de existența și de manifestările unei crize generale a teatrului, Mihail
Sebastian, reține drept una dintre cauze, cea mai important din unghiul analizei sale, situația critică
a literaturii dramatice, Un fe nomen simptomatic, ce funcționează și ca drept remediu al crizei
dramaturgiei, acesta fiind proliferarea uneori hibridă și excesivă a dramatizărilor după romane mai
mult sau mai putin celebre. Tentația drarnatizării nu ocolește, cel puțin la nivelul
intentiilor nici opere de complexitatea și dificultatea ciclului romanesc proustian, Operatia,
virtuală, departe de a scandaliza prin caracterul ei de incompatibilitate, declanșează analiza
disociativă a lui Sebastian, care reține și distribuie teatrului ( dintr -un reflex, poate restrictiv,
propriu unui raționalism incorijibil care îl apropie de G. Călinescu în ideea raportării viabilității
lui Proust la "balzacianismuI" intrinsec) o posibilă "comedie socială"." Față de opera lui Proust,
această comedie nu v a valora nici cât o pagină dar față de teatrul de astăzi va fi o adevărată
descoperire. Apelul la marea literatură va echivala în teatru cu un câștig de vigoare și seriozitate,
va însemna îmbogățirea scenei cu eroi complecși, ce fac posibilă și verosimilă existența dramei de
conștiință

17 Ibidem

20
Teatrul reprezintă totdeauna o "experiență" pentru romancier; el îl atrage prin simplul dar
irezistibilul miraj al scenei către o dublă înfruntare si emotie: aceea cu publicul si, cealaltă, mult
mai importantă pentru creat or, cu propria -i operă, cu regăsirea ei într -o formă devenită brusc
străină și independent.
Deosebirile dar și confluențele între epic și dramatic, reținute de Mihail Sebastian, ce se confirmă
din nou un adversar al teoriei "purității" genurilor, cum o făc use și în eseurile asupra romanului
,,liric", modern) sânt puse în evidență în procesul complicat și riscat al dramatizărilor.
Pentru Sebastian inferioritatea teatrului se datorește mai ales procedeelor tehnice de care
se prevalează acesta; contraste tar i, psihologii simetrice, efecte arbitrare ohținute prin des
utilizatele lovituri de teatru.
Pentru Mihail Sebastian, teatrul românesc părea complet izolat de marea mișcare culturală
interbelică, rămas sub nivelul valoric al celorlalte arte, nepermeabil la inovațiile estetice din epocă,
amorf în toate sectoarele sale: literatură dramatică, direcție de scenă, spirit critic". Pare un
tablou intenționat întunecat, ce prezentat de M. Sebastian asupra unui teatru cu puntile tăiate,
imagine menită a incita spirite le și a modifica o situație, nu mult diferită în realitate.
Criticul dramatic analizase in detaliu situația teatrului. în epocă, într -un efort lucid de
semnalare a pericolelor incipientee, a elementelor nebuloase, derutante, și denunțase excesele ce
amen ințau să altereze valorile genului. Mihail Sebastian, distinge, în manifestările de criză a
teatrului, nu declinul genului ci sensul unei noi orientări. El nu întârzie a recunoaște teatrului rolul
de artă sintetică, integratoare și, nu mai puțin, militantă . Raportat la cadrul larg al culturii și
societății, teatrul dobândește importanța, funcțiile și privilegiile unei sinteze a artelor, ceea ce îi
amplifică răspunderile și îl plasează in avangarda mutațiilor surprinse în sensibilitatea, conștiința
și esteti ca unei epoci: „ Scena precipită marile explicații, ea aduce în lumină cu claritate, uneori cu
violență, procese de creație care în poezie sau în epică sânt mai lente, mai greu de recunoscut, mai
ascunse. Revoluțiile și rezistențele se definesc cu cortina ridicată.”18

18 Sursa online: Notă despre literatura dramatica, Revista Fundațiilor Regale, III

21
CAPITOLUL III: STUDIU DE CAZ – OPERELE DRAMATURGICE
SCRISE DE MIHAIL SEBASTIAN

3.1 JOCUL DE -A VACAN ȚA

Jocul de -a vacanța este una dintre
capodoperele lui Mihail Sebastian scris ă
în 1936 , prin această operă, el debutează
ca dramaturg , fiind prima piesă de teatru
scrisă de autor pe baza unor amintiri
personale dar și a unor teme pe care
autorul le -a abordat înainte în romanul
său Femei scris în 1933 , acum reluându –
le, după cum putem afla în relatările
făcute de Sebastian în jurnalul său unde
afirmă că dorește să facă din ea un lucru
gingaș, reușind acest lucru cu
desăvârșire. Este o comedie romantică
în trei acte și este reprezentată pe scena
pentru prima dată la doi ani după ce a
fost publicată și anume în data de 17
decembrie 1938 la Teatrul de Comedie
din București în regia lui Sica Alexandru, iar ca distribuție a avut unii dintre cei mai mari actori ai
vremii: George Varca în rolul lui Ștefan, Vasile Maximilian în ro lul lui Bogoiu iar în rolul Corinei
pe actrița Leny Caler de care dramaturgul a fost îndrăgostit.
Un titlu care îți inspiră fericite dar și nostalgie în același timp, acest joc de -a vacanța maschează
defapt un joc al uitării, al visării atingând dramatic înc ercările omului de a fi autentic într-o lume
care are tendința de a formaliza opulența neprevăzutului.

Afiș al piesei Jocul de -a vacanța jucată la Teatrul de
Comedie

22
Piesa începe cu Domnul Bogoiu, un domn cu vârsta în jur de cincizeci de ani, mâhnit
deoarece șezlongurile au fost lăsate afară peste noapte, el își urmează obiceiul zilnic și notează pe
tablă data zilei respective, presiunea atmosferică, temperatura și starea bună a vremii, apoi intră
într-o scurtă altercație cu Stefan care aparent de când a sosit la pensiune le strică rânduielile
locuitorilor vilei W eber, fiind acuzat că a stricat radio ul. Bogoiu devine și mai furios când tânărul
îi șterge din nou datele pe care el le -a notat mai devreme pe tablă.
Apar în plan Madam Vintilă și Corona , care sunt necăjite deoarece corespondența nu a mai
venit de cinci zile și nici telefonul nu mai funcționează. După mai multe analizări a situației ajung
la concluzia că Ștefan , este vinovatul având în vedere că toate neplăcerile create au luat naștere de
la sosirea sa la pensiune. Suspiciunile le sunt confirmate în momen tul în care tânărul Jeff le
mărturisește că l -a văzut pe Stefan cum a făcut sa dispară firma pensiunii de pe șoseauă înainte ca
autobuzul să ajungă în preajma vilei lor de vacanță. Rămași singuri, Bogoiu și Cori na încep sa își
spun ă unul altuia durerile care au fost provocate de către Valeriu. Bogoiu notând iar pe tablă
data,temperatura,presiunea atmosferică și starea timpului este întrerupt de întrebarea Corinei care
este curioasă de ce notează zilnic aceste date.Bătrânul începe sa i să destăinuie tinerei
fete,marturisindu -i că este o pasiune ascunsă a lui și se află în Oceanul Pacific fiind ancorat de
cinci zile la Singapore.Corina puțin speriată de spusele lui Bogoiu încearcă să pună totul pe baza
unei glume dar cu stupoare realizează că defapt el vorbește serios aflând că el și la locul de muncă
„navighează”.Prinsă în reveria lui,Corina îi cere detalii despre Civitta Vechea și îl roagă sa i -o
arate.Acum navigând și ea cu gândul spre acest loc misterios este întreruptă de Bogoiu care o
disturbă prin întrebăr ile despre băiatul din gândul fetei, el dându -și seama de visul ei ,aceasta
încurcată schimbă vorba.
După dialogul celor doi apare Madam Vintilă care în momentul în care Corina dorește să
se așeze pe un anumit șezlong ,o oprește deoarece acest șezlong a f ost acaparat de Ștefan și îi
povestește cum cu o zi înainte a fost ridicată de acest individ pe criteriul că șezlonguri respectiv
este al lui.Corina îndârjită de cele relatate de doamna Vintilă și de faptul că niciunul dintre bărbați
nu au ripostat împotr iva actului insolent al tânărului domn ,ia un creion și o bucata de hârtie pe
care scrie în mai multe limbi diferite „ocupat” și o leagă de șezlong ,așezandu -se în așteptarea
confruntării cu Ștefan. La intrarea lui Stefan, ea se ridică dar rămâne neclintit ă lângă șezlong.
Stefan, cu un aer puțin arogant ia biletul îl corectează, îi reamintește starea de corigență lui Jeff,

23
șterge tabla lui Bogoiu iar apoi pleacă în camera sa reușind sa îi irite pe toți. Toți rămași încurcați
schimbă replici între ei trecând peste momentul stânjenit de mai devreme.La un moment dat Ștefan
revine se așează pe șezlong fără a scoate vreun cuvânt, lăsându -i pe ceilalți să își continue treburile
ca și cum el nici măcar nu ar fi printre ei. În momentul în care mecanicul chemat pentru a repara
telefonul îi spune Corinei că le -a fost comunicat d e către un domn s ă nu se mai aducă ziarele și
scrisorile la Vila Weber aceasta îndrăznește s ă vorbească cu Stefan. Tânăra începe conversația
printr -o întrebare și anume de ce încearcă sa fie interesant, Stefan părând neinteresant de spusele
fetei îi răspunde sec ca nu are acest scop. După ce ii aduce mai multe injurii, numindu -l odios sau
ridicol Cor ina observă că bărbatul nu este afectat și spune ca a glumit dar Stefan nepăsător îi
răspunde să nu mai glumească.
Pe parcursul dialogului dintre cei doi Corina insistă că Ștefan trebuie să renunțe la masca
de mitocan pe care el a abordat -o deoarece nu i se potrivește, Valeriu lăsat de fa tă nedumerit o
întreabă care sunt intențiile dânsei, aceasta răspu nzându -i printr -o propunere și anume să reînceapă
totul și să fie adevăratul el, fără a juca un rol. Ștefan sătul de acuzațiile tinerei ,o apucă de braț și
îi declară că ea este tot ce a ur ât el vreodată mai exact o fată deșteaptă. Spun ându-i părerea despre
ea ,acesta începe să i se destăinuie, povestindu -i despre lenea pe care acesta o adoptă timp de o
lună în fiecare an, luna de vacanță,reproșându -i acesteia amalgamul de energii pe care le desfășoară
și în timpul vacanței,când ar trebui să se relaxeze. Tânarul îi destăinuie neplăcerile pe care oamenii
din vila i le provoacă . El nu dorește să știe nici ora exactă ,nici alte contrare cu exteriorul,vrea doar
să se bucure de luna lene unde poate sa fie fericit cu orice preț. Jocul s ău de-a vacanța echivalându –
l cu un joc de -a uitarea sau de -a fericirea pe care o găsește în lucruri mici și pe care i -l propune și
Corinei sa îl joace. Cei doi fac un pact atunci când fata îi cere să nu mai strice telefonul deoarece
așteaptă un apel important, acesta deși pare interesat de persoana care o va telefona, ascunde acest
lucru și îi spune că nu va mai strica telefonul dacă fata reușește sa îl convingă pe Bogoiu sa nu mai
scrie foi de calendar deoarece datele inscripționate de bătrân îi tulbură sentime ntul de veșnicie.
Actul II începe câteva zile mai târziu de la discuția celor doi tineri, acum a tabla domnului
Bogoiu este întoarsă cu fata la perete,telefonul este scos din funcțiune iar radio -ul. Bogoiu este dat
uitării. Maiorul și Bogoiu încearcă sa îș i dea seama data zilei respective iar Corina și Stefan joacă
ping-pong urmăriți de privirile atente ale doamnei Vintilă care la sfârșitul partidei dintre cei doi ,îi
cere consimțământul în mod ironic Corinei de a juca și ea un joc cu Ștefan. Cererea doamne i este

24
acceptată de tânăra fata dar refuzată de barbat, care este puțin deranjat de glumele celor două, îi
spune sa joace cu Maiorul. Bogoiu vizibil afectat din cauza faptului că nu știe data zilei cu pricina,
acum fiind pierdut în timp, este revoltat de d eposedarea cravatelor atât de importante pentru
imaginea sa, simțindu -se dezgolit , este împăcat de Corina care prin intermediul personalității sale
reușește să îl înduplece, în cele din urmă îl face sa se alăture lor, prezentându -i partea pozitiva a
situaț iei ,el putând astfel să fie un adevărat lup de mare și chiar căpitanul de nădejde al navei lor.
Între timp Madam Vintilă îi face curte lui Ștefan dar acesta după mai multe încercări
politicoase reușește să îi refuze avansurile intentate de dânsa. Supăra t de felul în care Corina îl
tratează în fața lui Ștefan, Jeff răbufnește și aproape îi destăinuie acestea dragostea pe care i -o
poartă dar precum a făcut și cu domnul Bogoiu, Corina îl împacă cu vorbele sale dulci și înțelepte.
Doi soți poposesc la pensiu ne și o caută pe domnișoara Weber pentru a putea închiria o cameră.
La întâlnirea celor doi, Corina se sperie și îl cheamă în ajutor pe Ștefan care împreună cu Jeff
disimulează, prefăcându -se că nu știu despre ce pensiune vorbesc cei doi străini.
Liceanul este trimis de către Ștefan sa o împiedice pe domnișoara Weber să coboare, dacă
este nevoie chiar închizând -o în cameră. Bogoiu împreună cu Maiorul și cu ceilalți încearcă din
răsputeri să îi facă pe cei nou -veniți să renunțe la ideea de a rămâne la vilă, simțindu -și jocul lor
de-a vacanța amenințat de acești clandestini. Încurcați și buimăciți de comportamentul locuitorilor
pensiunii, perechea de soți accept ă într-un târziu să nu rămână în acel loc s ă își petreacă vacanța
iar înainte de a părăsi vila, Necunoscutul menționează data zilei respective, fapt care îi debusolează
pe participanții jocului. Fiindu -i perturbată liniștea nu de mult dobândită, domnul Bogoiu este
întristat de realizarea că în trei zile va trebui sa părăsească vasul său imaginar, având o clipă de
necugetate, refuzând plecarea. Toți au devenit melancolici iar Ștefan îi reproșează lui Bogoiu
dorința de a afla data, dorința care a adus tristețea asupra fericirii lor. După ce îl întreabă încă o
dată pe Ștefan data zilei ,Corina își aduce ami nte că în 12 august este redată la radio romanța
Kleine Nachtmusik de la Salzburg, reducându -i aminte lui Ștefan de pactul făcut în trecut ,îi cere
permisiunea de a utiliza aparatul radio și ajutată de Jeff îl pornește pentru a se putea bucura de
piesa lu i Motzart.
După plecarea tânărului corigent cei doi îndrăgostiți încep o discuție despre el în care
Ștefan recunoaște și îi mărturisește fetei ca se vede pe sine în Jeff, un Ștefan de mult uitat care a
apărut de mai multe ori în viața sa astfel începe un schimb de replici profunde intre cei doi iar la

25
un moment dat Corina afirmă că îi este frig și îi cere lui Ștefan sa îi aducă șalul din dorința de a o
acoperii ca mai apoi să își manifeste dorința de a -l săruta. Cei doi se sărută iar dupa aceea ținându –
se de mână urcă scările pe ritmul rom anței lui Motzart anunțându -se o noapte de iubire.
Spre sfârșitul lunii august in tr-o zi timpurie Stefan și Corina stau tăcuți pe șezlonguri, fata
numărând frunzele care cad din copaci iar apoi îi mărturisește lui Valeriu ca el este primul om din
viața ei care tace ,tăcere pe care ea o iubește și pe care a învățat -o de la el. La rândul său Stefan își
declară iubirea față de tânăra fată ca mai apoi să fie tulburat de comportările ei, ea întâi îi cere
detalii despre viața lu i în afara microlumii create în interiorul pensiunii Weber , iar mai apoi renunță
la cererea făcută, de data asta cerându -i să facă ce adoră ea la d ânsul mai exact sa tacă, tăcerea lui
care este de mai multe categorii iar apoi îl roagă sa o lase singura dar bărbatul ne înțelegând ce se
întâmplă refuză pana la sosirea domnului Bogoiu căruia Corina îi spune să îl facă pe Ștefan sa
plece.Rămas singur cu Corina ,Bogoiu încearcă sa schimbe vorba dar ea dorește sa îi mărturisească
cele întâmplate intre ea și Valer iu în noaptea în care cei doi străini au venit pentru închirierea unei
camere dar rămâne surprinsă când află că bătrânul deja știe.
În cadrul dialogului dintre ei ,fata se hotărăște să părăsească vila de vacanță,acesta uimit se
străduiește sa o convingă sa rămână sar totul este în zadar.Corina pleacă în camera sa pentru a -și
face bagajele iar Bogoiu îl anunță pe Jeff de plecarea ei ,la venirea ui Ștefan acesta dă vina pe el
pentru plecarea mediatoarei sale.La revenirea Corinei ,aceasta îi înapoiază domnul ui Bogoiu
cravatele ,uimindu -l fătul ca erau în posesia ei. La aflarea vești plecării Corinei, Ștefan este
nedumerit, încurcat, refuză să creadă și pune totul pe seama unei glume proaste. În cele din urm ă
îi cere detalii despre ea dar fata refuză, dorind s ă rămână un mister viața de afară ,iar când Stefan
o întreabă ce știe despre ea, Corina îl sărută de mai multe ori ,aceste gesturi fiind destul pentru
ea.Ștefan dezvoltă o pornire de gelozie ,acuzând -o că pleacă pentru domnul de la Civila Vechia.
Când Cor ina pleacă s ă își aducă bagajul, Jeff îl roagă pe Ștefan să nu o lase sa plece dar
acesta refuză, cerându -i prietenia și asigurându -l că îl va ajuta el de acum la matematică, cei doi
rămân uimiți când află că și Bogoiu o iubește pe Corina, acesta plănuind să o acapareze pe tânără
și să trăiască fericiți toți patru pentru totdeauna. Fata aude ultimele cuvinte ale bătrânului domn și
continuă ea visul început de el.

26
În încheiere Corina îi cere lui Ștefan să se așeze pe șezlong cu cartea în mână, nepăsător s ă
nu privească după ea, iar fata se îndepărtează ușor în drumul plecării, a închiderii jocului lor de -a
vacanța.

3.1.1. Scurt comentariu
O dată cu această primă piesă Mihail își fixează cu claritate constantele formale și spirituale
ale dramaturgiei sale. El își dorește sa creeze o literatura dramatică originală, militând mereu
pentru teatrul românesc și de asemenea să mențină vii operele noastre clasice dar în același timp
sa păstreze contactul cu literatura universală. Acțiunea operei are loc în Vil a Weber undeva în
Munții Ciucului unde cele șase personaje: Bogoiu, Maiorul, Jeff, Madam Vintilă, Corina și Ștefan
Valeriu, doresc să își petreacă vacanța.
Mihail a creat o lume mică, efemeră, o microlume răsucită de probleme morale, intelectuale
și soci ale reușind să depășească timpul și desfășurarea acțiunii. Jocul de -a vacanța începe cu
adevărat în momentul în care Ștefan le propune celorlalte personaje să joace „jocul lenei”, jocul
uitării, jocul fericirii oferindu -le șansa să se redescopere prin pris ma visării să găsească și să
elibereze un alter ego ascuns sub măștile sociale purtate de fiecare personaj în parte. Dacă la
început Ștefan este considerat un dușman al locuitorilor din pensiune, provocându -le neplăceri el
este cel care îi inițiază în evad area lor efemeră din realitatea în care sunt captivi zi de zi, mai apoi
ajungând să dirijeze jocul . Deposedați de lucrurile materiale care făceau în permanență legătura
cu exteriorul, personajele piesei încep să trăiască o altă realitate, una imaginară în care fiecare
dintre ei pot să devină pentru o perioadă ceea ce vor, să își exprime dorințele ascunse astfel trăind
o eliberare de sine.
Conflictul se delimitează între cei ce pot juca și cei ce nu pot juca această…Unele personaje
adoptă imediat acest jo c al reveriei iar altele mai greu precum domnul Bogoiu care este strâns legat
de lumea exterioară,de timp dat în cele din urmă este convins de Corina prin spiritul ei convingător
să îl accepte.Uniți de acest sentiment oniric cele șase personaje trăiesc lin iștite într -o lume
nepătrunsă de problemele vieții cotidiene ,pe vasul lor de navigare cu un căpitan de nădejde și
anume Bogoiu ,îndepărtându -se de realitatea concretă.Acest joc are și propriile reguli,pentru a
putea juca acest joc personajele trebuie să r enunțe la orice factor care le -ar putea afecta spiritul

27
eternității astfel, telefonul,de care era strâns legată Corina, corespondența obsedantă a doamnei
Vintilă precum și tabla lui Bogoiu trebuie sa dispară.
Mica lor lume efemeră este în pericol în momentul în care la vila Weber apar cei doi
străini.Locuitorii pensiunii se simt amenințați de sosirea lor directa din lumea de afară,de aceea
încearcă din răsputeri să îi izgoneasca din calea lor spre fericire.Cei doi intruși reușesc să le clatine
universul creat prin aducerea unui factor extern din lumea reală și anume data de 12
august.Melancolia se lasă asupra jucătorilor ,dar persistă să refacă împunșăturile care le -au afectat
bula lor fascinantă.Corina și Ștef an sunt prinși într -o poveste de dragoste precară,fără
viitor,rezistentă doar în interiorul jocului.Cei doi își pierd din adins propriile lor identități din
dorința de a nu distruge vraja creată între ei,această iubire este condamnată să rămână captivă în
universul zămislit de ei ,îndrăgostiții rămânând doi necunoscuți. „Lasă -mă să fiu necunoscuta care
se rupe de lângă tine, pentru a se întoarce într -o viață de mister .” Inevitabil Ștefan,Bogoiu și Jeff
intră în lumea ludică a dragostei,cei trei aspirând la i ubirea Corinei care care reușește să îi ajute să
descifreze propriile lor neînțelesuri criptice,să îi îmbuneze și să le deschidă noi orizonturi.
Jocul este pe sfârșite iar inciptul acestui sfârșit le lasă prinse pe unele dintre personaje
precum Ștefan car e refuză să termine jocul și confundă planul visului cu realitatea. Este captivul
propriului joc din care nu mai vrea să plece la fel precum Bogoiu și Jeff , sperând sa le îmbine pe
amândouă. Personajele trebuie să se întoarcă în lumea lor cotidiană lăsându -și trăirile onirice
închise într -o pensiune, undeva în Munții Ciuc. Acest univers creat prin mister iar acum pierdut
unde au căzut victime propriilor visări trebuie uitat, jocul rămânând un joc al fericirii, al reveriei,
Jocul de -a vacanța.

3.1.2. Caracterizarea personajelor
Corina este personajul central al operei ,reprezintă tipul tinerei inteligente, remarcându –
se prin personalitatea sa.Ea ajută celelalte personaje să înțeleagă regulile jocului și îi îndeamnă să
participe le el.Prin caracterul său blând și convingător,reușește mereu să aplaneze orice altercație
sau inconvenient apărut în vila Weber .Deși la început vede vacanța ca pe o continuare normală a
lumii cotidiene,fiind strâns legată de ace asta, ea ajunge să cadă pradă propriilor visări,lăsându -se
purtată de val într -o lume a reveriei pe care le trăiește ca pe o realitate.Corina este indispensabilă
pentru toți vacanțiștii,punând devotament în relațiile pe care le are cu celelalte personaje.E a este

28
caracterizată direct în primul rand de către narator în didascalii „O fată foarte tânără, mai tânără
decât cei 25 de ani pe care îi are” .Stefan o descrie ca „o fată deșteaptă,obositoare care vorbește
mult,vede tot” ; Ștefan afirmă despre ea va „e ironică,e teribilă”.Tot el o acuză că este „prea
superficială,fiind mereu într -o continuă mișcare și așteptare”.Din perspectiva lui Valeriu, Corina
este genul de persoană care se agită mult ,văzând -o” prea deșteaptă pentru locurile astea
somnoroase” ,îi sp une ca nu are umbre și ca este „prea strălucitoare”.Prin intermediul domnului
Bogoiu aflăm detalii despre portretul fizic al tinerei fete,când acesta povestește despre dragostea
lui demult pierdută și afirmă că semăna mult cu Corina fiind „tot blondă”.
Caracterizarea indirectă reiese din faptele,comportamentul și relațiile sale cu celelalte
personaje.Fată cultivată,amatoare de lectură citează din……dar și cu simț artistic,îndreptată spre
muzica clasică,admirându -l pe Mozart.Se poate observa pute rea de convingere a fetei, prin vorbele
sale ea reușește să convingă celelalte personaje ale piesei să accepte schimbările dar și sa le
deschidă noi căi.Bunătatea Corinei este evidentă,ea încercând mereu să îi ajute pe locuitorii
cabanei să își dezlege eni gmele și sa găsească soluții pentru rezolvarea dilemelor lor.După cum
reiese din discuția cu Ștefan din actul I ,ea este o fată mereu zâmbitoare și activă privind viața cu
positivism deși modestă cum se poate deduce din afirmațiile ei și anume că își coase singură
rochiile sau că pălăria…Ea reușește să pară sofisticată.
În relație cu celelalte personaje ea este percepută ca o ……….Fiecare în felul său, Ștefan, Jeff
și Bogoiu sunt prinși în mrejele iubirii, fiind toți trei îndrăgostiți de Corin a,ea este cea care le
aprinde imaginația și îi ajuta să își înfrângă umilințele. Acest joc al dragostei este jucat pe scări de
vârstă și mentalități diferite.În relație cu Jeff are rolul mediatorului,ajutându -l să își treacă
corigența,în același timp și o nouă etapă a vieții dar este privită și ca o motivație pentru
adolescent.Astfel prin orele de meditație pe care aceasta i le oferea ,el putea profita de atenția
fetei.În cele din urma datorită promisiunii pe care Corina i -a facut -o, Jeff se ambiționează s ă treacă
corigența astfel poate beneficia de o ieșire la film cu prima sa dragoste.Față de Bogoiu aceasta
reprezintă regăsirea unei iubiri de mult pierdută prin asemănarea dintre Corina și fata de care el a
fost îndrăgostit.Corina este liniștea lui,cea ca re îi acordă atenție dar și un sfătuitor de
încredere,arătândându -și calmul,răbdarea și darul convingerii.Cea mai semnificativă relație a
tinerei este cea pe care o are cu Ștefan.Deși inițial sunt prinși într -o altercație ,Corina îndrumată
de tânărul domn se lasă purtată în acest univers iluzoriu creat de acesta și dă startul unei povești

29
de iubire.Corina reușește sa îl descopere și este atrasă de personalitatea lui Valeriu de la care învață
multe într -una timp relativ scurt.Acesta are un rol formator în vi ața tinerei fete care se va schimba
pe parcursul piesei.Chiar dacă pare a fi cea mai puternică dintre personaje Corina copleșită de
profunzimea sentimentelor față de tânărul domn optează sa pună punct relației lor și în același timp
și jocului mai devreme de cât era premeditat și sa întoarcă în lumea realității acerbe.Personajul
tinerei fete este privit în evoluție deși inițial apare ca o ființă lucidă,legată de realitatea lumii
cotidiene, ,activă care vorbește mult ;evadând din monotonia la care este supus ă zilnic reușește să
se purifice astfel la ruperea visului ,pe care îl trăiește ca o realitate,Corina după Cum afirma și ea
însăși, este schimbată.Este deschisă să adopte noi ideologii,învață să tacă ,vorbeareața de de la
începutul piesei acum cere altora să tacă, învață să asculte ,să se bucure de liniște, să fie atentă la
detalii.Fata zglobie de la.inceput acum este calmă,evenimente din cadrul pensiunii și povestea de
dragoste cu Stefan reușesc sa o maturizeze.Corina este unul dintre personajele feminine
remarcabile atât din literatura lui Mihai Sebastian dar și din literatura română interbelică,cu o
prezență memorabilă și cu un farmec inefabil,amestec de copilărie și maturitate,de
capriciu,inconștiență și luciditate și cu un fond sentimental înstărit ce t rece comod de la ireal la
contemplație,ea dă savoare piesei.Pkate fi privită ca un amestec al Otiliei Mărculescu din Enigma
Otiliei a lui George Călinescu și Doamna T din Patul lui Procoust a lui Camil Petrescu însă Corinei
îi lipsește firea enigmatică a acestora .
Corina este tipul femeii inteligente, cultivate care descoperă iubirea, se maturizează și
resușește să navigheze în planul visării pe o mare ludică a reverie și a fericirii.
Ștefan Valeriu este personajul central masculin al primei piese de teatru scrisă de Mihail
Sebastian, Jocul de -a vacanța . El determină direct sau indirect destinele personajelor în interiorul
universului iluzoriu creat.

Domnul Bogoiu este r eflectarea bărbatului la o vârstă matură.Un funcționar public legat de
realitatea imediată.Portertul fizic al lui Bogoiu este realizat încă de la intrarea în scenă a acestuia
de către autor „Flăcău de vreo cincizeci de ani.Puțin obez,puțin chel.”.Deși Seba stian a construit
personajul domnului Bogoiu drept un personaj secundar,el se afirmă involuntar devenind piatra de
temelie care asigură echilibrul întregului tablou al piesei astfel dintr -un personaj secundar se
transformă într -un personaj principal pe lân gă Corina și Ștefan.Într -o ipoteză psiho -analitică s -ar

30
putea spune că cele 3 personaje sunt părțile complementare ale unui întreg,Corina fiind
reprezentativă pentru super ego (conștientul) Ștefan pentru ego (subconștientul) iar Bogoiu pentru
id (inconștie ntul). Prin faptele sale se poate desprinde caracterizarea indirectă a personajului.El
este un bărbat visător,se vede mereu navigând, care și -a îngropat idealurile și a preferat să se
adapteze societății din care face parte ,rămânând un mic inginer la un m inister.În acest joc de -a
vacanța are prilejul de a -și trăi visul cuibărit undeva în adâncul sufletului ,neștiut de nimeni.Coleric
din fire ,nu îi place a fi contrariat de către ceilalți,devenind mânios când Stefan i se opune și îi
pune bețe în roate, prin ștergerea tablei sau ruperea filelor din jurnal.Captiv al vieții cotidiene,legat
de lanțul monotoniei zilnice al societății ,acceptă cu greu să renunțe la obiceiurile sale, dar în cele
din urmă se lasă convins de Corina pe care inevitabil ajunge sa o iub ească,văzând în ea o dragoste
de mult pierdută,fata fiind mereu cea care îi deschide calea și îl sfătuiește.În această reverie prin
căutarea fericirii are prilejul să își lase liber visul de a naviga,de a fi marinar,idealul său fiindu -i
îndeplinit într -una mod imaginar astfel el este gata să îmbrățișeze ideea inedită a Corinei de a
deveni căpitanul vasului fictiv.Prin inteligența sa ,Bogoiu este cel care realizează că întâmplările
stranii din casa de vacanță Weber au fost săvârșite de către Ștefan încă di naintea dovezilor
clare.Tot datorită inteligenței sale dar și a experienței reușește sa înțeleagă cele petrecute între
Corina și Ștefan în noaptea în care cei doi clandestini au ajuns la pensiune.La sfârșitul
jocului,rămâne blocat în ireal, îi este greu să accepte proiectarea lui înapoi în realitate, dorindu -și
ca visul său să nu se termine cu toate că la început a fost cel care a acceptat cel mai anevoios
jocul.Bogoiu poate fi perceput ca un derivat a lui Lefter Popescu din Două loturi a lui Ion Luca
Cara giale ,fiind un funcționar modest într -un minister ,la vârsta matură cu propriile idealuri ,trăind
în propia lume își creează propriile trăiri , în cazul lui Bogoiu ,navigând mereu indiferent de unde
se află.În finalul piesei apare speranța ,din disperarea și dorința de a nu o pierde pe Corina
creativitatea lui lucrează iar și plăsmuiește împreună cu Ștefan și cu Jeff o posibilă viață ca un vis
petrecută împreună cu tânăra fata.
Inițial lucid, obsedat de detaliile vieții cotidiene, de realitatea absol ută, domnul Bogoiu ajunge
în cele.din urmă să trăiască într -o bulă, o lună a fericirii din care nu mai vrea să evadeze.
Jeff este tipul adolescentului ,corigent la matematic ,autorul a folosit in special caracterizarea
indirectă în ceea ce il priveșt e pe tânărul vacancier.Un băiat coleric după cumreiese din discuțiile
în contradictoriu pe care le are cu Stefan.Impulsiv și imatur,Jeff percepe dragostea într -un mod

31
romantic transformând -o pe Corina într -un ideal feminin.Celelalte personaje ale piesei v ăd în el
un mic camarad de încredere care le poate oferi ajutor în numite situații precum urmărirea celui
care fură semnul cabanei sau închiderea în dormitor a domnișoarei Weber.Pe parcursul piesei el
dorește permanent sa demonstreze că nu mai este un copi l,dar infantilitatea sa reiese tocmai din
încercările sale sârguincioase,singurul care îl tratează ca pun adult este Ștefan care vede în micul
băiat un alte ego al său și vrea să îl îmbărbăteze pentru viitor.Ștefan și Corina îl ajută pe adolescent
să evolu eze atât în plan moral cât și intelectual,cei doi jucând un rol formator în ceea ce va deveni
Jeff la întoarcerea în realitate.O altă calitate definitorie pentru Jeff este ambiția,după Cum reiese
din lupta sa pentru atenția Corinei dar și din efortul pe ca re acesta îl pune în meditațiile la
matematică in special pentru a putea profita de timpul petrecut cu domnișoara, pe care o privește
ca pe o motivație.El se capacitează să de a trece hop -ul corigenței pentru a primi recompensa
promisă, și anume o ieșire l a cinema.
Adolescentul imatur și fraged, netrecut prin adevăratele încercări ale sorții va rămâne marcat
întreaga viață de acest joc oniric, unde întâlnește prima dragoste care din nefericire este una
imposibilă și neîmpărtăsită, totul imprimându -se în mintea adolescentului ca o amintire frumoasă
și cu neputință de a fi uitată.
Madame Vintilă este unul dintre personajele feminine secundare a le piesei,reprezentând tipul
femeii la o vârstă critică care aspiră ca toți ceilalți la fericirea absolută.A utorul măsluiește
caracterizarea ei directă în didascalii dând detalii despre portretul fizic”O femeie tânără,de cel mult
30 de ani,destul de frumoasă, dar cu o anumită vulgaritate”.După cum reiese din discuțiile cu
celelalte personaje se poate observa cal itățile ei de ironie dar și o oarecare clasă și aroganță.Această
femeie bovarică,este permanent nesatisfacută,nemulțumiță de realitatea propiei condiții.Din
dorința de nou încearcă sa flirteze cu Ștefan dar acesta o refuză în mod politicos încât ego -ul ei sa
nu fie afectat.Inițial asemenea celorlalte personaje Madam Vinitilă este o victimă a realității,venită
din mediul citadin ,ea este obsedată de factorii de legătură cu concretul dar ia în arendă terapia de
fericire a lui Valeriu și ajunge să nu o mai int ereseze presa și scrisorile după care înainte tânjea
astfel ruperea de exterior îi oferă șansa de a experimenta o alt fel de fericire neperturbată.
Maiorul este un personaj secundar, un militar banal venit să își petreacă vacanța într -un loc
liniștit, pa rticiparea activă în scene este redusă, patima lui este pescuitul la care nu se prea descurcă
după Cum se poate observa din discuțiile pe care acesta le are cu domnul Bogoiu.Asemena

32
celorlaltor personaje, un lucid, prizonier al societății se lasă captiv în jocul reverie, sperând la
fericire.

3.2 STEAUA FAR Ă NUME
Probabil ultima piesă scris ă de către Mihail Sebastian, „Steaua fără nume” va fi, de fapt,
numită de către toți criticii ca fiind o capodoperă a dramaturgiei. Martori stau nu doar sala arhiplină
din martie 1944, ci sălile și inimile spectatorilor pe care le -a umplut ani la rând. Un spectacol atât
de complet și complex teatral încât teatrul american și nu numai au preluat și tradus piesa .
Succesul pe scenă al acesteia le -a incitat imagin ația unor regizori, precum francezul Claude
Rich, și a dus chiar la o ecranizare a piesei în octombrie 1967, fiind de asemenea ecranizată de
către grupul sovietic.
„Piesa românească care a cunoscut, probabil, cea mai mare răspândire dincolo de hotare”
(Vicu Mândra19) este încă jucată, și își are inspiratia chiar din trăirile lui Sebastian, scrisă fiind în
timp ce lucra la halta Grivița. Nevoile momentului l -au împins spre crearea unei reale capodopere,
fără să știe sau să fi conștientizat atunci.

Trece însă aproape un an de zile de la scânteia ideii strălucite a piesei, când aceasta prinde
contur pentru a fi regizată. Cu primele două acte terminate până în decembrie 1943, lui Sebastian
i-a mai luat o săptămână pentru a picta cuvintele în condeiul vremii…21 decembrie 1943 este ziua
în care ultimul punct fu adăugat piesei „Steaua fără nume”. Problematica cea mai mare avea să
urmeze sub următorul fel: al cui nume îl va purta ?
Vremurile anti -semite erau în plină flaore în România, astfel că nici nu se punea problema
ca Mihail Sebastian să se semneze cu numele real. Și așa ia naștere Victor Mincu, cea de -a doua
întruchipare a lui Sebastian.
Trenul este un vehicul natural pent ru povestea de iubire misterioasă prezentată în "The Star
Without a Name", piesa românească din 1942 a lui Mihail Sebastian. Există o dragoste inerentă a
călătoriei cu trenul. O fi în sunetul fluierat al fluierului, luminile strălucitoare ale ferestrelor care

19 https://agenda.liternet.ro/articol/19283/Mihai -Brezeanu/Fotoliul -din-carti -Steaua -fara-nume.html

33
se grăbesc, sau doar simțul misterului? Ideea este că, în faza liminală dintre punctul de plecare și
destinație, orice este posibil.
Într-un oraș montan provincial, stația de cale ferată servește drept punct de întâlnire pentru
săteni, prezidată de c ătre șeful de stație . Așadar, orașul este atât de adormit încât nu este deranjat
de lipsa ceasurilor și în schimb cronometrează timpul după timpul de sosire a trenurilor și a
vizitatorilor obișnuiți.

Învățătorii în vârstă se îndreaptă spre
stație pentru a surprinde lumea întreagă,
inclusiv pentru trenurile care vin și se
îndreaptă către locații mai pline de
farmec, în timp ce profesorul lor, Doamna
Cucko, se află acolo pentru a le
contracara. Între timp, tânărul professor
de astronomie , plictisit , așteapt ă cu
nerăbdare sosirea unui text științific antic
pentru care a petrecut câțiva ani
economisind până la cumpărare. În
comparație cu stilul său modest de viață –
o casă fără electricitate, apă curgătoare
sau haine noi – prețul cărții este
astronomic (jocul este destinat), iar
achiziția lui provoacă bârfe considerabile
printre prietenii și colegii săi.
Profesorul intențion a să-și ascundă
noua sa comoară atunci când o roșcată
superbă, îmbrăcată și plină de bijuterii , este îndepărtată forțat dintr -un tren expr es pentru lipsa unui
bilet, a banilor sau a oricărei alte identificări. Ea refuză să -i spună numele sau circumstanțele
călătoriei ei și, dacă nu i se permite să -și continue călătoria, amenință să se arunce sub trenul
următor. Cum nici unul nu era presat de timp, profesorul, repede se alătur ă străinul ui elegant, o
Afiș al piesei Steaua fără nume, interpretată pe
scena Teatrului Elisabeta

34
convinge să se adăpostească în casa sa, cu promisiunea de bani pentru un bilet odată ce își
colectează salariul de la școală dimineața.

3.3 ULTIMA OR Ă
Jucată pe mai multe scene din țară și străinătate piesa Ultima Oră, are o acțiune care se
desfășoară în mijlocul presei interbelice românești. Alexandru Andronic, un profesor aflat pe
urmele lui Alxandru cel Mare, se trezește prins în tumultoasa lume a celor avizi după putere și
bani. Puternicul om de afaceri Grigore Bucșan pregătește o mare lovitură financiară în domeniul
cerealelor.
Pentru a -și atinge scopul corupe miniștrii, mituiește
ziariști, mânuiește destine. Întâmplător însă își
intersectează traiectoria socială cu modestul, cinstitul
și visătorul profesor d e istorie Alexandru Andronic,
fascinat nu de bani, nu de putere ci de… Alexandru
Macedon. Ce alt final decât o adevărată “lovitură de
teatru” poate avea o asemenea întâlnire, când între cei
doi intervine și o femeie frumoasă?

Afiș al piesei Ultima Oră, interpretată
pe scena Teatrului de Stat Oradea

35
Prin ciocnirea dintre
două lumi diametral opuse,
Mihail Sebastian reușește să
construiască o satiră plină de
vervă. O cuceritoare poveste de
dragoste, în mijlocul unei lumi
fără scrupule, nu foarte difer ită
de cea în care trăim. 20
“Ultima oră are o distribuție
de zile mari în care Mircea
Albulescu, Gheorghe Dinică,
Claudiu Bleonț, Marin Moraru
și Ilinca Goia demonstrează din
nou profesionalismul și
desăvârșitul talent al
adevăratelor vedete și valori din
Naționalul bucureștean.
Ultima oră este un spectacol
realist de teatru, cu modernitate
conceput, de mare rezonanță
pentru actualitatea zilelor
noastre, un spectacol ce trebuie
vizionat, pentru că oferă o reală bucurie oricărui iubitor al teatrului.” Ileana Lucaciu – Timpul liber
“Un spectacol ca o știre din ziar, cum spune regizoarea. Bucureștiul interbelic al lui
Sebastian, văzut prin ochii oamenilor din presa vremii, a intelectualilor, a oamenilor politici și a
bancherilor, seamănă ca două picături de apă cu cel de astăzi. Interpr etarea este modernă, plină de
dinamism, respectând însă spiritul vremii și al scrierii lui Sebastian. (…) În ceea ce -i privește pe
“regi”, adică pe actori, ei sunt la mare înălțime.” Irina Budeanu – ABC

20 Surs ă online: http://www.tnb.ro/ro/ultima -ora?r=69
O altă forma de afiș pe ntru piesa Ultima oră , perioada
regimului comunist

36
„Negocieri” demne de tradiția „șantajul și etajul”, vânzări și cumpărări pe sume fabuloase
aruncate ca la poker, pentru a bara ieșirea adevărului la iveală, mecanisme bine unse ale coruperii,
manipulări mai elegante și mai brutale „scandaluri” aranjate și anticipat „mediatizat” – toate
acestea sună teribil de familiar (…). Până la gânduri mai amare, spectatorii își exprimă bucuria de
a urmări noua montare. Că este așa, a dovedit -o și mulțimea aplauzelor ce au însoțit replici sau
ieșiri din scenă ale personajelor și râsetele pline de satisfacție – atunci c ând candoarea, ingenuitatea
par mai eficiente decât vigoarea rechinilor și elasticitatea lichelelor (și deci binele învinge,
paradoxal, răul). Măcar la teatru !” Acestea sunt câteva dintre comentariile celor care apreciză
opera lul Mihail Sebastian, poate un i mai critici dar cu sigurnață majoritatea dintre ei o laudă și o
apreciază , ea fiind mai actuală azi decât atunci.
"Ultima or ă", o pies ă actual ă, o piesă scrisă nu doar pentru a arăta societata de atunci ci și
pentru a reda neschimbarea ei odată cu trece rea timpului. Cred ca nimic nu poate descrie mai
bine piesa de teatru Ultima Or ă, decât actorii care nu doar au citit această opră ci și au simțit -o,
au trait -o.
Interpretarea de excep ție a actorilor Teatrului Na țional din capital ă face din piesa de
teatru "Ultima or ă", de Mihail Sebastian, o piesa de o valoare imbatabil ă, care relev ă timpurile în
care tr ăim.
A devenit deja o tradi ție ca teatrele din capital ă să-și prezinte produc țiile de succes pe
scena Casei de Cultura a Sindicatelor . Premiera piesei "Ultima or ă" de Mihail Sebastian la
Naționalul bucure ștean a avut loc în urm ă cu aproximativ patru ani, la 18 mai 2003. Într-un decor
realizat de Mihai Madescu, la care se adaug ă și costumele realizate de Luana Dragoescu, actorii
au redat atmosfera Bucure știului interbelic. Însă, piesa lui Sebastian este una de actualitate care
vorbe ște despre manipulare, într-o lume în care, se pare c ă totul este dictat de puterea banilor. O
lume în care totul se învarte în jurul intereselor. Directorul zi arului "De șteptarea", interpretat de
Armand Calota, manipuleaz ă articole din ziar, dupa cum dicteaz ă puterea banilor. Publicul a avut
ocazia s ă-l revad ă pentru a treia oar ă în acest an, pe scena casei de cultura pe actorul Claudiu
Bleont, în rolul profesor ului Andronic. "Este un rol foarte frumos. E și paradoxal în acela și timp.
Cineva care este foarte mic și cineva foarte mare în acelasi timp. Eu pledez în acest rol, pentru
Alexandru cel Mare din fiecare", a precizat actorul Claudiu Bleont. Actri ța Ilinca Goia, cea care
a interpreta -o pe Magda a creat un rol complet, în care atitudinea angelic ă se imbin ă cu

37
senzualitatea. Mircea Albulescu, într-un rol de o mare for ța sugestiv ă, Bucsan, reprezint ă
afaceristul venal pentru care singurul st ăpân este banul. Prin mi șcările calculate și totu și naturale,
prin alternan ța dintre tacere și vorb a taioasa, Mircea Albulescu reu șește să redea lipsa de
scrupule, duritatea, dar și vulnerabilitatea personajului pe care -l interpreteaz ă.
Pentru afaceristul care cumpara to tul cu bani, " pe oameni, eu ori îi cump ăr, ori îi
dărâm", cei care îi refuz ă "darurile" îl deruteaz ă, făcându-l în acest fel vulnerabil. De și îl vedem
în primul act al piesei de teatru, actorul Marin Moraru face din rolul lui Ștefanescu, secretarul de
redacție al "De șteptării" un rol memorabil, cu replici succinte, dar pline de substan ță. Toate
celelalte personaje întregesc cadrul în care se desf ășoară acțiunea piesei. La sfarsitul
reprezenta ției, nu doar publicul ci și însăși actori, au rămas cu trăirea prezentului în zilele
trecutului.

III.4 INSULA

În piesa de teatru Insula , a lui Mihail Sebastian, rămasă neterminată, asistăm la un soi de
joc între aparență și esență, un joc oferit de personajele principale, Manuel, Bob și Nadia, care nu
sunt altceva decât trei fețe ale creatorului. Ajunși într -o situație limită, cei trei eroi sunt foarte
săraci, fără hrană, fără bani pentru chirie, fără posibilitatea de a munci, sunt priviți cu suspiciune,
se crede că toate acele lucruri pe care le -au vândut ar fi fu rate sau că nu sunt cei ce pretind a fi în
actele ce le posedă. În această dramă, fiecare dintre ei, vine să împlinească, prin existența sa, un
gând al lui Mihail Sebastian: „Ce greu e să comunici cu oamenii, circulă tot felul de imagini și de
idei despre tine însuți. Nu știi de unde vin, cum au luat naștere, pe ce se sprijină. Nici măcar nu le
cunoști și între timp, viața ta adevărată e ca o insulă”21.
Și cum spuneam, cei trei eroi sunt, fiecare în parte, o mască a creatorului, măcinat mereu
de jocul dintre aparență și esență, de ceea ce vroia să fie și ceea ce era el în realitate. Bob ar fi
masca sportivului, tânărul ce schiază prin munți, rupt de lume și de realitățile dureroase ale
societății contemporane autorului, Manuel este omul de lume, avocatul sobr u ce impune respect și
reportează succese, iar Nadia ar fi ceea ce Mihail Sebastian ar fi vrut dar nu a reușit niciodată să

21 Mihail Sebastia n, Jurnal 1935 -1944 , text îngrijit de Gabriela Omăt, prefață și note de Leon Volovici, București
Editura Humanitas, 1996, p. 269.

38
fie, datorită resemnării sale. Sebastian mereu lăsa lucrurile în voia sorții, în mâna acelui destin
implacabil: „…Să se întâmple cum o vrea Dumnezeu. Abandonez”22, pentru că, după cum tot el
spunea în paginile jurnalului, „…nu am destulă răbdare, destulă tenacitate pentru a clarifica
lucrurile”23. Se credea unul din oamenii „…făcuți să aștepte moartea cu resemnare, s -o accepte.
Nu văd ni ci un gest de apărare pe care l -aș putea schița, nu -mi trece prin minte nici un gând de
fugă, de refugiu”24.
Manuel, Nadia și Bob, legați prin forța împrejurărilor, deși împart în trei toate neajunsurile
și neîmplinirile, sunt niște însingurați, trăindu -și, fiecare în parte, propria dramă. Iar personajele
secundare ale piesei, au, uneori, rolul de a suplini indicațiile scenice, alteori vin să completeze
unele neajunsuri, să întărească anumite trăsături de caracter sau carențe ale eroilor principali, iar
alteori au rolul de a decripta anumite semnificații, aducând informații suplimentare în ceea ce
privește evenimentul la care participă, fără voie, eroii.
Mihail Sebastian spunea în Jurnalul său, că „Legăturile cu oamenii, când nu se sprijină pe
interese certe, definite, sunt simple gesturi inconștiente. Trăim fiecare în singurătatea noastră –
spune acesta –, ca în niște celule de sticlă. Putem schimba saluturi, zâmbete – asta e tot”25. Or,
personajele secundare ale Insulei , nu au puterea de a interveni și de a s chimba în nici un fel situația
sau comportamentul personajelor principale. Sunt, uneori, simple elemente de decor, sau, alteori,
piese necesare pentru bunul mers al evenimentelor.
Astfel, dactilografa, personaj episodic, apare în prima scena a Actului I al piesei, împreună
cu directorul agenției de voiaj, într -o atmosferă incertă, cu bubuituri de tun, care se aud când mai
îndepărtate, când mai apropiate. Deși îi este foarte teamă de ce se întâmplă prin oraș: „Mor. Mor
de frică”26, aceasta acceptă greu ideea de a sta acasă deoarece este curioasă să afle ce se întâmplă,
vrea să afle noutăți despre situația iscată. La sfârșitul celei de -a doua scene a primului act, din
cauza canonadei, „…șuierăturile, mitraliera și în plus un formidabil zgomot de geamuri sparte” ,
dactilografa se ascunde sub birou și nu mai iese de acolo decât în momentul în care pleacă acasă
însoțită de un tânăr lucrător, adăpostit și el în agenție.

22 Ibidem, p. 125.
23 Ibidem .
24 Ibidem , p. 233.
25Ibidem , p. 515.
26 Mihail Sebastian, Opere alese , ediție îngrijită și prefațată de V. Mîndra, vol. I, Teatru. Cronici dramatice , București
Editura pentru Literatură, 1962, p. 198.

39
Directorul agenției de voiaj apare și el în deschiderea piesei, alături de dactilografă. Deși
se sperie și el de zgomotul armelor de foc ce se aude afară și se ascunde lângă casa de fier, este
singurul care vorbește cu domnul cel bătrân. De asemenea, este cel care în orice împrejurare își
păstrează calmul și încearcă să îi liniștească și pe ceilalți, c u o răbdare ieșită din comun. El nu îi
dă voie dactilografei să plângă: „Nu plânge încă. Mai avem de lucru. Să terminăm întâi avizul
acesta și pe urmă plângi”27. Când Nadia și Bob încep să se agite, le spune: „…să nu ne pierdem
capul. Să fim calmi. Să căută m o soluție”28. Și pe Bob și pe Nadia îi anunță că nu circulă nici un
tren și că nu pleacă nici un vapor cu aceeași voce neutră și în tot vacarmul și agitația aceea el își
continuă liniștit lucrul la birou. Nu își pierde calmul englezesc nici când constată absurdul situației
în care se află Manuel B. Manuel, marele bancher, care nu se poate folosi de banii săi, nici când
își dă seama că a pierdut o afacere uriașă, „Atunci… atunci nu plecați – spune acesta – […] îmi
pare rău dar, nu puteți pleca. […] Eu ce să vă fac? De altfel (se uită la ceas) e târziu”29.
Cei doi, dactilografa și directorul, nu fac decât să expună două tipuri de comportament în
stare de criză, panica și calmul aparent, completându -se reciproc. Și totuși, e nevoie de un al treilea
personaj car e să îi desăvârșească, tânărul lucrător, care afișează, pe lângă curajul său, datorat în
mare parte angajamentului său politic, un dram de inconștiență specifică vârstei.
Despre înfățișarea tânărului nu știm mare lucru, ni se spune doar că e îmbrăcat în sa lopetă
și caută refugiu în biroul agenției de voiaj. Acesta rămâne lângă ușă și privește în stradă cu un viu
interes, aducând câteva informații, destul de incerte, privind luptele din stradă. Trag „Ai noștri”30,
spune acesta și când e întrebat în cine trag, răspunde la fel de evaziv: „În ei”31. Tânărul lucrător îi
informează pe director și pe dactilografă că s -a tras toată noaptea din avioane și de pe mare și, cum
el era un curier al companiei de gaz, s -a aflat în mijlocul evenimentelor și când au căzut bombe , și
când s -a prăbușit o clădire înaltă: „Și un zgomot, și o larmă, și cădeau bombele, și trăgeau
mitralierele, uite, ca acum”32.
El este cel care îl recunoaște pe Bob și îl ironizează pentru neșansa lui de a se fi accidentat
încă de la începutul meciului d e fotbal, înainte de a arăta cum știe să joace. Tânărul iese din decor
la sfârșitul Scenei V, a Actului I, când o însoțește pe dactilografă spre casă.

27 Ibidem , p. 206.
28 Ibidem p. 213.
29 Ibidem , p. 227.
30 Ibidem , p. 199.
31 Ibidem .
32 Ibidem , p. 201.

40
Datorită acestor personaje, decorul aproape că poate lipsi, sau poate deveni nesemnificativ,
deoarece îl construiesc prin replicile și comportamentul lor, creează atmosfera propice apariției
personajelor principale.
Și pentru ca atmosfera să fie desăvârș ită, pe lângă omul calm, omul panicat și omul curajos,
creatorul simte nevoia să mai introducă în ecuație încă o marionetă, omul sufletist, omul căruia îi
pasă până la sacrificiul de sine de persoana de lângă el. E vorba de domnul bătrân, care poartă un
cornet pentru că nu aude bine, și intrând în agenția de voiaj în scena a III -a, a primului act, pare
foarte mirat de comportamentul celor trei persoane aflate acolo. Dactilografa este ascunsă sub
birou, directorul agenției e adăpostit lângă casa de bani și l ucrătorul cel tânărul este ghemuit lângă
ușă. Directorul îi vorbește despre zgomotul bombelor, al mitralierelor, dar acesta, contrariat, trăind
parcă într -o altă lume, o lume a sa, a liniștii, vrea doar un bilet de tren pentru a ajunge la țară unde
se afla nepoate sa bolnavă, Micheta, care era trimisă acolo pentru a se întrema.
Micheta, personaj absent, are nouă ani, se află la mătușa sa la țară, în Colmyr la Puya și în
fiecare joi ea își așteaptă bunicul care vine să o viziteze. De data aceasta, bătrânul i-a cumpărat și
un coș cu piersici și dorește cu orice preț să ajungă la fetiță, chiar dacă ar merge pa jos, pentru ca
aceasta să nu se simtă singură.
În momentul în care citește veștile din ziarul proaspăt cumpărat de director, bătrânul domn
iese pe momen t din lumea în care e constrâns să trăiască, dar gândul i se întoarce mereu la nepoata
pentru care a cumpărat piersici și la care vrea să ajungă cu orice preț: „…mă duc și pe jos. N -o las
eu singură pe Micheta… că e bolnavă…”33.
Celelalte personaje secundar e, proprietăreasa, agentul de poliție și Lopez, își joacă rolul
într-o altă „lume” și nu vin să completeze sau să scoată ceva în evidență, ci, de cele mai multe ori,
ajută eroii să treacă dintr -o stare în alta sau să conștientizeze starea în care se găsesc .
Proprietăreasa, o femeie voinică, corpolentă, cam mahalagioaică apare împreună cu agentul
de poliție, căruia i -a înaintat o plângere împotriva eroilor principali care nu și -au plătit chiria.
Ambele personaje intervin cu brutalitate în sfera eroilor princ ipali, rupând echilibrul, oricum destul
de precer, pe care cei tri și l -au creat prin evazionism. Proprietăreasa este genul de om care nu are
încredere în nimeni, ea nu îl crede nici pe agent când îi spune că va fi plătită și nu se lasă înșelată
nici de Ma nuel care vrea să îi semneze un cec. Nu o deranjează atât faptul că cei trei nu i -au plătit

33 Ibidem , p. 205.

41
chiria, ci e supărată și intrigată că Bob și Manuel fug de ea, „Se trag pe lângă perete să nu -i simt.
Da’ ce am, frate, ce am? Adică unde nu sunt tânără, nu mai su nt bună de nimic?”34.
Agentul de poliție, deși este reprezentantul legii, este folosit în piesă cu un altfel de scop,
este cel care îi trezește pe cei trei eroi principali din „beția” lor cu aspirină. Aflăm despre acesta
că a urmărit pe rând personajele, i ar Nadia, deoarece era îmbrăcat în haine civile, l -a crezut un
admirator și dezamăgită îi reproșează acest lucru. Agentul are o seamă de plângeri împotriva lui
Bob, a lui Manuel și a Nadiei, de la băcan, de la cizmar, de la frizer, de la birt, de la propri etăreasă
etc. Acesta le propune celor trei să -și plătească datoria față de proprietăreasă și să plece, să se mute
în alt cartier, să se facă nevăzuți chiar în acea noapte. Chiar pare a -i ajuta pe eroi, ducând tratative
cu proprietăreasa căreia îi spune că își va primi plata cuvenită.
Lopez, este un personaj absent în piesa neterminată și este creat în ultimul act de către
Mircea Șeptilici. El este cârciumarul din port, căruia Bob i -a vândut bricheta și tabachera de argint
ale lui Manuel. Cu banii obținuți pe brichetă au cumpărat săpun, iar cu banii de pe tabacheră pâine
și zahăr. Spre necazul celor trei eroi principali, Lopez nu primește cravate și nici instrumente
muzicale. Lopez nu face decât să inducă o falsă stare de bine eroilor care reușesc să -și mai vândă
din lucruri. El este, deci, un instrument necesar în menținerea stării de incertitudine în care trăiesc
Nadia, Bob și Manuel.
La cârciuma acestuia, Nadia este hotărâtă să cânte împreună cu Bob și Manuel pentru a
supraviețui: „…voi cânta. Și voi odat ă cu mine. (Către Bob.) Uite, ai să iei banjoul tău și ai să vii
cu mine. (Către Manuel.) Și tu ai să deschizi pianul, pe care mâinile tale delicate nu l -au mai atins
de douăzeci de ani. Mergem oriunde. Mergem la cârciuma lui Lopez, și vom cânta acolo”35.

Premiera piesei Insula a avut loc la Teatrul Municipal, în 17 septembrie 1947. Directorul
de scenă, Mircea Șeptilici, a încredințat rolul dactilografei actriței Sara Manu, al directorului
agenției de voiaj actorului Mircea Balaban, rolul proprietăresei a f ost jucat de actrița Nela
Mircescu, al agentului de poliție a fost interpretat de R. Anghelescu, rolul bătrânului de Nae
Ștefănescu și cel al tânărului lucrător a fost încredințat actorului Puiu Hulubei. Personajul Lopez,
absent în cele două acte ale piese i scrise de Mihail Sebastian, apare în continuarea realizată de
Mircea Șeptilici, și rolul îi este încredințat lui N. Sireteanu.

34 Ibidem , p. 259.
35 Ibidem , p. 264.

42
CONCLUZII

Este dificil să scrii despre o sursă de inspirație și un geniu poate oarecum neînțeles, ca
multe dintre genii, și să nu ajungi la finalul lucrării cu un oarecare sentiment de regret. Pe parcursul
lucrării nu doar că am descoperit un autor care prin operele sale stimulează umorul și dramatismul
romanesc, ci și o fire conservatoare, neschimbabilă, fixă, în ciuda întamplarilor petrecute în viața
sa.
Astfel că în cadrul primului capitol am scris despre viața și oprele lui Mihail Sebastian,
ajungand la concluzia că viața autorului, nu a fost nici decum una ușoară, ci mai degrabă una
tumultoasă, cu pierderi și regăsiri de identiatate, datorită acelor pseudonime sub care a fost nevoit
să scrie. O viață plină de constante frustrări și îngrădiri de libertate, libertate care de altfel nu avea
cum să și -o exprime decât prin scris, prin așternerea în pagină a cee a ce probabil ar fi vrut să spună
mult mai răspicat decât a făcuto în realitate.
Își face debutul oficial în literatur ă în anul 1932 cu volumul Fragmente dintr -un carnet
găsit, fiind urmat de volumul de nuvele Femei . A publicat și romanele: Orașul cu salc âmi în 1935,
Accidentul în 1940 și lucrarea cu ecou, De dou ă mii de ani în 1934 . Ca dramaturg, publica prima
sa piesa de teatru Jocul de -a vacan ța în 1939. Prin legisla ția antisemit ă de la începutul anilor '40
Jocul de -a vacan ța este interzis ă, iar pentru a putea reprezenta piesa Steaua f ără nume a folosit un
al doilea pseudonim, Victor Mincu .
Totodată putem afirma că Mihail S ebastian, după Caragiale, este autorul cel mai
reprezentat, ca număr de spectacole, deși creația sa dramaturgică este destul de restrânsă . Critici
literari precum Daniel Cristea Enache , și alții, au arătat că Mihail Sebastian nu doar că este autorul
unei singure piese care să rămână în istoria teatrului românesc, ci autorul unor piese construite
diferit și, așa cum se vede din însemnările pe care le scria la cald, el însuși era când mulțumit,
când n emulțumit .
Daniel Cristea Enache mai spunea despre Mihail Sebastian , că abia când se apuca să scrie
o piesă își mobiliza toate resursele intelectuale și scriitoricești și se confrunta la propriu cu textul

43
său. El căuta permanent în textul său soluții, v ariante, ipoteze și ipostaze care să -i mulțumească
exigența criticului.
În cadrul celui de al doi lea capitol am cuprins opera de dramaturgie, în esența ei, în modul
ei de scriere și de punere în pagină. Am demonstr at că o oper ă dramatică poate fi diferen țiată de
celelalte genuri, și aici include și celelalte forme ale dramei, prin limbajul folosit ca și suport de
scrire și de alcătuire a textului, a operei în sine. Am constatat că limbajul dramatic sau drama, are
tendința de a reda cât mai vivid și cu exactitate întreaga complexitate a vieții reale, cu toate acestea
ea fiind poa te ușor supusă schimbărilor.
Tot aici am putut observa că limbajul artistic este un limbaj privilegiat în cadrul operelor
dramatice, cu toate că el este un mod de comunicare s ecundar în general, în majoritatea cazurilor
în limbajul dramatic devine un limbaj privilegiat, poate chiar necesar alcătuirii întregului text.
Astfel putem observa că Mihai Sebastian analizase în detaliu situația teatrului. în epocă,
într-un efort lucid de semnalare a pericolelor incipientee, a elementelor nebuloase, derutante, și
denunțase excesele ce amenințau să altereze valorile genului. Mihail Sebastian, distinge, în
manifestările de criză a teatrului, nu declinul genului ci sensul unei noi orientăr i.
Acestea fiind spuse , se poate observa în creațile autorului un imes interes pentru
complexitate, pentru diferit și prentru nou chiar dacă, oprerele sale vin ca sursă de inspirație din
viața reală. Totodată am arătat că prin operele sale autorul a trans pus dezvoltarea și moravurile
societății de atunci, într -un mod cât mai clar și mai concis, demostrând că operele sale încă sunt
de actualitate.
Operele lui Mihai Sebastian, luate pe rând spun o poveste și nu doar ceea care se vede a fi
povestită ci și un a ascunsă în trăirile autorului. Jocul de a vacanța, este prima piesă scrisă de Mihail
Sebastian, având la bază amintiri personale , dar și unele teme pe care autorul le -a abordat în opera
sa Femei din 1933, acum relatândule în altă opera. Chiar autorul spe cifica acest lucru în mai târziu
cunoscuta opera Jurnalul .
Jocul de -a vacanța este o comedie romantică în trei acte și este reprezentată pe scena pentru
prima dată la doi ani după ce a fost publicată . O dată cu această primă piesă Mihail își fixează cu
claritate constantele formale și spirituale ale dramaturgiei sale. El își dorește sa creeze o literatura

44
dramatică originală, militând mereu pentru teatrul românesc și de asemenea să mențină vii operele
noastre clasice dar în același timp sa păstreze conta ctul cu literatura universală.
După cum am putut observa în cele relatate în cadrul lucrării, ultima și cea mai de success
piesă a lui Mihail Sebastian este Steaua fără nume , o capodoperă a dramaturgiei, preluată inclusiv
de către francezi, sovietici și c hiar americani, pentru a fi pusă în scenă. Critici de literatură
consider ă această piesă o capodoperă a dramaturgiei, conceputa destul de greu ținând cont ca între
ideea piesei și așezarea în pagină se scurge un an de zile. Piesa reușind să pună pe buzele tuturor
întrebarea al cui nume îl poartă.
Continuînd șirul operelor lui Mihail Sebastian am observant în cadrul piesei Ultima Oră ,
că actualitatea întâmplărilor nu putea fi mai precisă. O piesă cu o acțiune care se desfășoară în
mijlocul presei interbelic e românești , și care are în esența sa lupta avidă pentru putere și bani, și
cum pentru acestea corupem inocenți și nevinovați, sau pur și simplu uităm de firea dumne zeiască
din firea umană. Astfel că putem concluziona că cea mai bună descriere a acestei pieșe o pot face
atât actorii care o pun în practică cât și noi cei care într -un mod sau altul ne lovim de acele persoane
avide după putere și bani, lipsite de scrupule si principii.
Nu în ultimul rând am constatat că în cadrul piesei de teatru Insula , rămasă neterminată ,
Mihail Sebastian, își împlinește un gând, o doleanță personală a sufletului său . Astfel că Sebastian
transpune celor trei eroi , la fiecare în parte, o mască a creatorului, măc inat mereu. Bob ar fi masca
sportivului, tânărul ce schiază prin munți, Manuel este omul de lume, avocatul sobru ce impune
respect, Nadia ar fi ceea ce Mihail Sebastian ar fi vrut dar nu a reușit niciodată să fie, datorită
resemnării sale. Pentru ca atmosf era să fie desăvârșită, pe lângă omul calm, omul panicat și omul
curajos, creatorul simte nevoia să mai introducă în ecuație încă o marionetă, omul sufletist .
Manuel, Nadia și Bob, legați prin forța împrejurărilor, deși împart în trei toate neajunsurile
și neîmplinirile, sunt niște însingurați, trăindu -și, fiecare în parte, propria dramă. Iar personajele
secundare ale piesei, au, uneori, rolul de a suplini indicațiile scenice, alteori vin să completeze
unele neajunsuri, să întărească anumite trăsături de ca racter sau carențe ale eroilor principali, iar
alteori au rolul de a decripta anumite semnificații, aducând informații suplimentare în ceea ce
privește evenimentul la care participă, fără voie, eroii.

45

Dacă în introducere spuneam că tot mai puțini prefe ră să meargă să vadă o piesă de teatru,
să trăiască acele momente de bucurie, tristețe sau elogie transmise în forma lor brută, neprelucrată
de efecte speciale, acum la finalul piesei încep să înclin balanța spre o notă pozitivă, să fie din
pricina umorulu i și tragicomediei lui Mihail Sebastian, și a actualității constante, sau să fie din
faptul că după vizionarea mentală în urma citirii operelor am ramas cu ardoarea de a și vedea puse
în scenă operele autorului.
Prin urmare pot concluziona că autorul Miha il Sebastian, conferă prin operele sale o
perspectivă a socitetății de atunci, neschimbarea ei și cosmetizarea acesteia î n ceva aparent mult
mai principial. Astfel societatea văzută atunci, transpusă în scris, influențată în diverse masuri de
trăirile personale ale autorului, rămâne de o actualitate impresionantă pe scena lumii
contemporane.

46

BIBLIOGRAFIE ȘI SURSE ONLINE :

1. SEBASTIAN, Mihail, De două mii de ani… , cu o prefață de Nae Ionescu, Cum am devenit
huligan , București Editura Humanitas, 1990.
2. SEBASTIAN, Mihail, Întâlniri cu teatrul , studiu introductiv și antologie de Cornelia
Ștefănescu, București Editura meridiane, 1969.
3. SEBASTIAN, Mihail, Jurnal 1935 -1944 , text îngrijit de Gabriela Omăt, prefață și note de
Leon Volovici, București Editura Humanitas, 1996.
4. SEBASTIAN, Mihail, Opere I. Publicistică. Articole. Cronici. Eseuri (1926 -1928) , ediție,
prefață, tabel cronolog ic, note și comentarii de Cornelia Ștefănescu, București Editura
Minerva, 1994.
5. SEBASTIAN, Mihail, Opere alese , ediție îngrijită și prefațată de V. Mândra, vol. I, Teatru.
Cronici dramatice , București Editura pentru Literatură, 1962.
6. SEBASTIAN, Mihail, Teatru, postfață și cronologie de Valeriu Râpeanu, București
Editura 100+1 Gramar, 2002.
7. ANGHELESCU, Adrian, Creație și viață , București Editura Eminescu, 1978.
8. ELVIN, B., Teatrul lui Mihail Sebastian , București Editura de Stat pentru Literatură și artă,
1955 .
9. GRĂSOIU, Dorina, Mihail Sebastian sau ironia unui destin , București Editura Minerva,
1986.
10. Mihail Sebastian , antologie, prefață, tabel cronologic și bibliografie de Anatol
Ghermanschi, București, Editura Eminescu, 1981.
11. ONU, Eugen, Dramaturgia română înt re 1900 -1944. Sensuri ale evoluției , Sibiu, Editura
Imago, 1999.
12. ȘTEFĂNESCU, Cornelia, Mihail Sebastian , București, Editura Tineretului, 1968.
13. Bâgiu, Lucian, Bogoiu, maestrul de ceremonie sau falsul personaj secundar al
dramaturgiei lui Mihail Sebastian , în „ProSaeculum”, revistă de cultură, literatură și artă,
Anul V, nr. 3 (25), aprilie 2006, pp. 38 -43.

47
14. Bâgiu, Lucian, Corina vs. Leni Caler sau utopia idealului feminin în dramaturgia lui
Mihail Sebastian , în „ProSaeculum”, revistă de cultură, literatură ș i artă, Anul V, nr. 9 -10
(31-32), noiembrie -decembrie 2006, pp. 34 -42.
15. Bâgiu, Lucian, Mihail Sebastian și „jocul de -a vacanța” al Maiorului sau arhetipul
Regelui Pescar între legendele arthuriene și T. S. Eliot – simplu joc imaginar… – în
„Imaginar și lite ratură”, prima sesiune de comunicări a Centrului de cercetare a
Imaginarului „Speculum”, Catedra de Limba și literatura română, Universitatea “1
Decembrie 1918” Alba Iulia, Editura Imago, Sibiu, 2007 (sub tipar).
16. Brădățeanu, Virgil, Comedia în dramaturgia românească . Editura Minerva, 1970.
17. Crohmălniceanu, Ov. S., Literatura română între cele două războaie mondiale , vol. III,
Dramaturgia și critica literară , București. Editura Minerva, 1975.
18. Massof, Ioan, Teatrul românesc , vol. III. Editura Minerva, 1978.
19. Mândra, V., Dramaturgia lui Mihail Sebastian văzută de… , în vol. Mihail Sebastian,
Teatru . Editura Eminescu, 1985.
20. Ștefănescu, Cornelia, Mihail Sebastian . Editura Tineretului, 1968.
21. Tomuș, Mircea, Prefață la Mihail Sebastian, Jocul de -a vacanța. Steaua fără nume. Ultima
oră. Prefață de Mircea Tomuș. Editura pentru Literatură, 1965.
22. Vartic, Ion, Mihail Sebastian sau „lenea de plantă” a ființei , vol. Modelul și oglinda .
Cartea Românească, 1982.

Surse online:
23. http://dilemaveche.ro/sectiune/dilemablog/articol/jurnalul -lui-sebastian
24. http://revistacultura.ro/nou/2010/09/moartea -lui-mihail -sebastian -si-ecourile -ei-imediate/
25. http://www.bjt2006.org/GN_Mihail_Sebastian_1712.pdf
26. http://www.humanitas.ro/humanitas/jurnal -1935%E2%80%931944 -2
27. https://www.agerpres.ro/cultura/2017/11/04/aurel -vainer -mihail -sebastian -poate -fi-
caracterizat -ca-un-autor -dramatic -al-sufletului -pentru -suflete -13-05-39
28. https://www.dollo.ro/2015/07/j urnalul -mihail -sebastian/
29. https://docgo.net/insula -mihail -sebastian
30. https://ro.wikipedia.org/wiki/Dram%C4%83

48
31. http://fechetecarmen.wikispaces.com/file/view/Genul+dramatic+Razvan.docx
32. http://www.tnb.ro/ro/ultima -ora?r=69
33. https://vdocuments.mx/genul -dramatic -56745ca74edb6.html
34. https://docgo.net/genul -dramatic -I66PAlS