Tabelul 1.1. Compoziția chimică a principalelor forme cultivate de ardei in % din substanța proaspătă 9 Tabelul 1.2. Consumul specific de elemente… [302200]

LISTA TABELELOR

Tabelul 1.1. Compoziția chimică a principalelor forme cultivate de ardei in % din substanța proaspătă 9

Tabelul 1.2. Consumul specific de elemente nutritive (kg/t) la ardei 18

Tabelul 3.1. Variante experimentale în cultură comparativă (2010-2011) 29

Tabelul 4.1 Caracterizarea generală a sortimentului studiat 47

Tabelul 4.2 Producția timpurie și semnificația diferențelor față de martor 48

Tabelul 4.3 Producția totală și semnificația diferențelor de martor 48

LISTA FIGURILOR

Fig. 1.1. Habitusul de creștere al plantelor la ardei 13

Fig. 1.2. Forma fructelor la ardei 14

Fig. 2.1. [anonimizat] 21

Fig. 2.2. Atomizor 25

Fig. 2.3. Pompă stropit 25

Fig. 2.4. Motosapă 26

Fig. 2.5. Solar pe structură de lemn 27

Fig. 2.6. Solar învelit 27

Fig. 3.1. Cultivarul Potomac în cultură 30

Fig. 3.2. Hibridul Potomac (fruct) 30

Fig. 3.3. Cultivarul Kapro F1 în cultură 31

Fig. 3.4. Hibridul Kapro F1 (fruct) 31

Fig. 3.5. Cultivarul SK-5 în cultură 32

Fig. 3.6. Hibridul SK-5 (fruct) 32

Fig. 3.7. Cultivarul Atris în cultură 33

Fig. 3.8. Hibridul Atris (fruct) 33

Fig. 3.9. Cultivarul Atris în cultură 34

Fig. 3.10. Hibridul Campari (fruct) 34

Fig. 3.11. Răsad de ardei lung produs în răsadniță pe pat germinativ cu substrat de turbă 36

Fig. 3.12. Răsad de ardei repicat în ghivece de plastic corespunzătoare 36

Fig. 3.13. Schema de plantare a ardeiului lung în solarii 37

Fig. 3.14. Instalarea corespunzătoare a liniei de picurare pe rândurile de ardei 38

Fig. 3.15. Ardei lung transplantat în solar cu folie de mulcire transparentă 39

Fig. 3.16. Plantă de ardei cu brațe dispuse în „V” 40

Fig. 3.17. Defolierea ardeiului lung în solarii 41

Fig. 3.18 Acarianul roșu comun (Tetranychus urticae Koch) 42

Fig. 3.19. Păduchele verde al solanaceelor (Macrosiphon euphorbiae Thos) 43

Fig. 3.20. Tripsul californian (Frankliniella occidentalis) 43

Fig. 3.21. Coropișnița (Gryllotalpa gryllotalpa) 44

Fig. 3.22. Pătarea bacteriană a ardeiului (Xanthomonas campestris pv. Vesicatoria) 44

Fig. 3.23. Făinarea ardeiului (Leveilulla taurica) 45

Fig. 4.1. Reprezentarea grafică a producției totale 49

Fig. 4.2. Dinamica producției pe luni 49

INTRODUCERE

Cultura ardeiului lung a fost practicată mai ales din zolna balcanică. [anonimizat] a început să fie preferată și pe piețele din S-V Europei. [anonimizat] a [anonimizat], deși, [anonimizat]. Acest interes pentru ardeiul lung a [anonimizat], [anonimizat]. În practica legumicolă din zona jud. Galați, s-a demonstrat faptul că nu orice cultivar de ardei lung poate da rezultate competitive. [anonimizat] V ( Spania, Italia, Franța, Olanda) și să folosească cultivare adaptate condițiilor din spațiile de protejare. Dorința cultivatorilor din jud. Galați de a [anonimizat].

[anonimizat] o trecere în revistă a cunoștințelor despre cultura de ardei, o analiză a [anonimizat], provenind de la firme specializate în producerea semințelor din Olanda și Israel.

Cercetările au permis să obținem concluzii valoroase ce pot interesa cultivatorii din zonă și nu numai.

În realizarea lucrării am avut un sprijin deosebit din partea disciplinei de legumicultură și un sprijin tehnic special din partea familiei.

Mulțumesc pe această cale tuturor celor care mi-au acordat sprijin în realizarea studiului bibliografic, experimentului ca și elaborării lucrării de licență.

PARTEA I – CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL 1- STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII PRIVIND CULTURA DE ARDEI LUNG

Importanța culturii de ardei lung

Importanța alimentară

Ardeiul se cultivă pentru fructele sale, care au multiple întrebuințări în alimentația omului, atât în stare proaspătă cât și preparată sau conservată. În funcșie de gustul lor, fructele pot fi „dulci” sau „iuți”. Ambele categorii de fructe se pot consuma, de regula, la două stadii de maturitate: maturitatea tehnologică, când fructele au culoarea verde, și maturitatea fiziologică, când fructele au culoare roșie.

Fructele de ardei dulce se pot consuma în stare proaspătă, sub formă de diferite salate crude sau coapte, simple sau asortate, cu brânză, pateuri ș.a. De asemenea, fructele proaspete se folosesc la prepararea ciorbelor, supelor sau diferitelor mâncăruri ori tocane.

Un mod tradițional de preparare sunt ardeii umpluți. Din fructele proaspete se extrage un suc, care se consumă simplu sau în combinație cu suc de morcovi, tomate sau alte legume.

Varietatea mare a conservelor la care se folosește ardeiul este aproape asemănătoare cu cea a tomatelor. Fructele de ardei se folosesc la prepararea sucului conservat, a bulionului, a pastei sau a pudrei (boielii). În mod deosebit, ardeiul gogoșar se consumă marinat, iar cel lung, sub formă de murături.

Fructele de ardei iute sunt mai cunoscute și mai răspândite in lume decât cele de ardei dulce. Ca aliment se folosesc ca atare sau împreună cu diferite preparate culinare, datorită gustului iute și aromat ce stimulează pofta de mâncare și digestia. De asemenea, ardeiul iute se folosește la aromatizarea murăturilor. În mod special este folosit la prrepararea boielii iuți sau la prepararea sucurilor și sosurilor picante.

Valoarea nutritivă a fructelor de ardei se datorește compoziției chimice complexe și, mai ales, bogăției în glucide, vitamine, săruri minerale și substanțe condimentare ori aromatice. Gustul iute se datorește capsicinei, care face parte din grupa alcaloizilor și are formula chimică C18H27NO3. Capsicina este un compus liposolubil, fără aromă și culoare, a cărui structură a fost determinată de Nelson în 1920 (Basset, 1986).

Compoziția chimică a fructelor depinde de tipul de ardei (gras, gogoșar, kapia, iute etc), de gradul lor de maturitate, de condițiile de cultură, soi ș.a. (tabelul 1.1.).

Tabelul 1.1.

Compoziția chimică a principalelor forme cultivate de ardei in %

din substanța proaspătă (dupa Enăchescu, 1984)

*calculat in capsantină

Alte componenteale fructelor de ardei, in afara celor din tabelul prezentat sunt: proteine 0,9%, grăsimi 0,5%, calciu 12 mg/100g produs proaspăt (p.p.), fier 0,9 mg/100g (p.p.), magneziu 6-7 mg/100g (p.p.), potasiu 170 mg/100g (p.p.), vitaminele B 42 mg/100g (p.p.). Valoarea energetică este de circa 26 kcal/100g la ardeiul dulce și peste 116 kcal/100g la ardeiul iute (IBPRG, 1983). Partea utilă a fructelor reprezintă 80-87%.

1.1.2. Importanța agrotehnică

Ardeii, din punct de vedere al importanței agrotehnice, se aseamănă, în mare măsură, cu tomatele. Valorifică foarte bine terenurile legumicole, se pretează pentru culturi intensive în teren protejat, ca și neprotejat; necesită un mare volum de lucrări de îngrijire etc.

Spre deosebire de tomate, cultura de ardei se confruntă mai puțin cu atacul bolilor și chiar al dăunătorilor, dar apar probleme deosebite în lipsa apei, cultura fiind, în această situație, practic compromisă.

1.1.3. Importanța economică și socială

Cultura de ardei poate fi apreciată, din acest punct de vedere, la fel ca cea de tomate. Este o cultură cu cheltuieli foarte mari, dar care pot fi relativ ușor recuperate, dacă se practică o tehnologie adecvată, care sa asigure o producție de minimun 20t/ha.

Referitor la cheltuieli, este important de arătat că pentru un hectar de cultură de ardei se consumă între 1700 și 2000 ore-om, pentru o producție de 20t/ha. Unele avantaje față de tomate merită a fi menționate. Se realizează o mai bună eșalonare a recoltei, cu vârfuri de producție mult mai atenuate, ceea ce nu provoacă scăderi bruște ale prețului de valorificare; de asemenea, recoltarea la ardeiul gras, lung, kapia și iute se poate face pe o lungă perioadă de timp, cuprinsă între maturitatea tehnologică și cea fiziologică, evitându-se, în acest mod, vârfurile de recoltă; fructele sunt mai puțin perisabile față de cele de tomate etc.

1.1.4. Principalii factori de risc

Dacă la ardei nu se întâlnește acea rusticitate proprie tomatelor, în schimb, culturile de ardei nu se găsesc sub incidența unui mare număr de factori de risc cunoscuți la tomate. Pe scurt, principalii factori de risc sunt următorii:

– calitatea răsadurilor este depreciată mai ales de densitatea prea mare, care determină alungirea tulpinii și „golirea” ie de frunze; de asemenea, vârsta necorespunzătoare determină întârzierea culturii;

– Întârzierea culturilor prin măsuri tehnologice neadecvate determină intrarea recoltei sub incidența brumelor sau recoltarea într-un stadiu necorespunzător la maturitate; brumele sunt o adevărată catastrofă pentru culturile semincere sau cele la care fructele se recoltează la maturitatea fiziologică (ardei gogosari, ardei boia ș.a.);

– atacul în masă al unor boli, cum ar fi virozele, sau al unor dăunători, cum ar fi păianjenii, pot compromite complet cultura, mai ales că o combatere eficientă a acestora este aproape imposibil sau foarte greu de realizat.

1.2. ORIGINEA ȘI ARIA DE RĂSPÂNDIRE

Formele de ardei dulce și ardei iute, care se cultivă la noi în țară și în Europa, aparțin speciei Capsicum annuum L. Denumirea de Capsicum a fost introdusă de Valerius Cordus (1506) și a coexistat cu cea de Piper, dată de Linne.

Formele de ardei dulce provin din forma de ardei iute, gustul dulce fiind o mutație recesivă a caracterului gust iute, ancestral și dominant.

Alături de C. annuum, în lume se mai cultivă patru specii importante: C. frutescens L., C. chinense Jacquin, C. pendulum Willdenow și C. pubescens Ruiz și Pavon. Aceste cinci specii cultivate provin din diferite stocuri ancestrale, găsite în trei centre de origine distincte: Mexic – centru primar pentru C. annuum, cu Guatemala ca centru secundar; Amazonia – pentru C. chinense și C. frutescens; Peru și Bolivia – pentru C. pendulum și C. pubescens.

În afară de aceste specii cultivate mai sunt cunoscute aprozimativ 100 de specii, care sunt importante ca element de diversitate și în programele de ameliorare.

Ardeiul a fost cunoscut de lumea europeană după descoperirea Americii de către Columb (1492) și a fost adus în Europa, mai întai în Spania, în anul 1493, când au apărut și primele informații despre această plantă.

Din Spania și Portugalia, ardeiul s-a răspândit în Germania (1542), Anglia (1560), Ungaria (1616), în China la 1700, iar în India înainte de 1880.

În Țările Române, ardeiul pătrunde prin Ungaria și din Bulgaria, dar se apreciază că a intrat în cultură relativ târziu, în secolul al XIX-lea.

În Europa Centrală și de Sud-Est, cultura ardeiului a evoluat foarte mult, atât prin diversitatea formelor folosite, a modului de cultivare, cât și prin modul de folosire în consum. Astfel, în această parte a Europei, se cunosc ardeiul dulce (gras, lung și gogoșar) și ardeiul iute, precum și forma specializată pentru boia. De asemenea, ardeiul dulce – gras sau lung – este de culoare galbenă sau verde, la maturitatea în verde.

De asemenea, există o mare diversitate a fructelor ca formă și mărime.

În prezent, ardeiul se cultivă în toate zonele lumii, unde găsește condiții favorabile, de la ecuator până la 50-550 latitudine nordică sau sudică.

Cele mai mari suprafețe se cultivă în China (peste 95 mii de hectare), Mexic (90 mi de hectare). În Europa se cultivă peste 135 mii hectare, cei mai mari cultivatori fiind Spania cu 23 mii de hectare, Bulgaria cu 23 mii hectare, România cu 18-20 mii hectare și Ungaria cu peste 16 mii hectare. Producțiile (în teren neprotejat) variază între 5-6 t/ha și 40-60 t/ha, în funcție de formele cultivate, zonele climatice, tehnologie etc.

1.3. PARTICULARITĂȚILE BOTANICE ȘI BIOLOGICE

1.3.1. Generalități

Ardeiul cultivat la noi în țară este o plantă anuală, deși în locul de origine se comportă ca perenă. Planta este erbacee, cu tendința de lemnificare în a doua parte a perioadei de vegetație. Are un habitus mediu dezvoltat, sub formă de tufă globuloasă de până la 40-50 cm în înălțime și 30-40 cm în diametru. În seră, tulpina poate ajunge la 1,5-2,2 metri.

1.3.2. Rădăcina

Rădăcina este la început pivotantă, dar pe parcursul dezvoltării plantei se ramifică puternic, mai ales în stratul superficial al solului (0-30 cm). De regulă, dacă răsadul nu a fost repicat, rădăcinile ajung până la 70-100 cm, iar dacă a fost repicat, adâncimea maximă este de 40-50 cm. Alături de rădăcinile ce provin din rădăcina principală, se dezvoltă rădăcinile adventive, ce se formează în zona hipocotilului. Din această cauză, ardeiul se cultivă cu bune rezultate numai în condiții de irigare.

1.3.3. Tulpina

Tulpina este erectă, cilindrică, glabră, puternic ramificată. Ramificarea este de tip simpodia. La început, tulpina prezintă o creștere monopoidală, până la formarea etajelor foliare al șaptelea sau al nouălea. Frunzele de pe acest interval sunt plasate altern și prezintă muguri auxiliari, din care se vor forma lăstari laterali (copili). După 7-9 frunze are loc inițierea florală la nivelul meristemului terminal, care va da naștere la una sau două flori izolate. În centrul meristemului terminal se dezvoltă primordiul florifer; de o parte și de alta a primordiului florifer se dezvoltă două primordii caulinare, flancate de două primordii foliare. Din primordiul florifer se va forma o floare solitară. Cele două primordii caulinare vor evolua în doi lăstari, ”uzurpatori” ai axului caulinar. Unul din lăstari (principal), mai puternic dezvoltat, ”pare” a continua axul tulpinii monopoidale, iar celălalt se dezvoltă ca lăstar (secundar), lateral. Din cele două primordii foliare se vor forma două frunze.

În apexul fiecărui lăstar se va forma un nou meristem terminal, din care se va forma o floare și doi lăstari cu câte o frunză. Așadar, simpodimul la ardei cuprinde axul lăstarului, frunza însoțitoare și o floare, spre deosebire de simpodimul de la tomate, care este format din ax, trei frunze și o inflorescență. De asemenea, la ardei, lăstarul este continuat de doi lăstari simpodiali, pe când la tomate, creșterea este continuă numai de un singur lăstar simpodial.

Suportul pe care se dezvoltă aceste primordii se va transforma într-un nod puternic dezvoltat (usor ”umflat”), cu un țesut ce are un aspect ”spongios”; această ”costrucție” face ca lăstarii să se rupă ușor în zona nodurilor.

Datorită modului de ramificare, plantele au un habitus foarte diferit, cu mare importanță în aplicarea unor verigi tehnologice (fig. 3.1).

b c

Fig. 1.1. Habitusul de creștere al plantelor la ardei.

Formarea ramificațiilor simpodiale începe pe tulpina principală din apexul acesteia, dar poate avea loc și pe lăstarii secundari, care iau naștere din mugurii aflați în axila frunzelor, chiar din primele etaje foliare.

a) – răsfirat

b) – compact

c) – vertical

1.3.4. Frunzele

Frunzele sunt simple, lung pețiolate, alterne. Limbul este lanceolat, până la oval, cu margine întreagă, ușor sinuată, baza cuneată, vârful acut și cele două fețe netede, lucioase. Mărimea frunzelor variază în funcție de condițiile de cultură, dar și în funcție de forma cultivată. Forma frunzelor se corelează parțial cu forma fructelor (mai ovate la ardeiul gras și mai alungite la ardeiul lung sau iute).

1.3.5. Florile

Florile sunt actinomorfe, hermafrodite, solitare sau câte două (uneori mai multe), așezate în punctul de ramificare a tulpinilor. Fiecare floare se prinde printr-un pedicel scurt. Caliciu este gamosepal campanulat, terminat cu 5 (7) dinți scurți.

Corola gamopetală este rotată, profund 5 (7) – laciniată, cu tubul scurt, de culoare albă până la gălbuie. Unele forme pot avea culoare liliachie. Androceul este format din 5 (6) stamine, cu antere violete, unite cu tubul corolei. Gineceul este bicarpelar sincarp, cu ovarul superior bombat, cu un stil terminat cu doi lobi stigmatici.

Polenizarea este directă și are loc la începutul deschideruu florilor, plantele fiinde deci în cea mai mare parte autogame. Totuși, în multe situații, alogamia este destul de ridicată (chiar peste 50%); polenizarea, în acest caz este realizată de insecte.

1.3.6. Fructul

Fructul este o bacă uniloculară, puțin suculentă, polispermă, de formă și culori diferite, în funcție de varietatea botanică și de soi. (fig. 3.2.).

Fig. 1.2. Forma fructelor la ardei

Poziția fructelor pe plantă poate fi erectă, pendentă, oblică (în sus sau în jos). Culoarea fructelor trebuie apreciată atât la maturitatea tehnologică (în verde), proprie unor forme, ca de exemplu, ardeiul gras, cât și la cea fiziologică, proprie, de exemplu, ardeiului gogoșar. La maturitatea ”în verde”, culoarea poate fi: verde-închis, verde-deschis, verde-gălbuie, galben-aurie, galben-sulfurie, galben-izvorie sau uneori purpurie, violet-închisă sau neagră. Fructele, la maturitatea fiziologică, pot avea culorile: roșie de diferite nuanțe, portocalie sau galben-aurie. La noi la țară sunt preferate, pentru ardeiul gras, fructele de culoare galbenă sau galben-verzuie.

Mărimea fructelor variază de la câțiva centimetri în diametru sau câteva grame până la 20-25 cm în lungime, respectiv 250-300g.

Suprafața fructelor este lucioasă, netedă sau ușor muchiată, cu trei până la 5-7 muchii rotunjite.

Fructul prezintă un pedicel gros și un caliciu îngroșat, lipit de baza fructului. Pericarpul este subțire reprezentat de o pieliță incoloră. Mezocarpul sau pulpa fructului are o grosime care variază de la circa 1mm (la ardeiul iute) până la 6-7mm (la ardeiul gogoșar). Culoarea pulpei este aceeași pe toată grosimea sa. Pulpa se prinde la baza sa de receptaculul fructului. În interiorul fructului, în zona receptaculului, se află țesutul plancetar de formă bombată, de culoare albă și cu aspect spongios, pe care sunt prinse semințele. De asemenea, semințele sun tprinse pe resturile de septum din dreptul zonelor de sutură dintre lobii fructului. Gustul fructelor poate fi dulce sau iute (picant).

1.3.7. Sămânța

Sămânța la ardei este de formă rotund-turtită, cu diametrul de 3-5 mm, cu suprafața ușor deformată, de culoare galben-aurie sau galben-cenușie. Un fruct formează 100-300 semințe, iar masa a 1000 de semințe este de 4-9g. Longevitatea semințelor este de 4-5 ani.

Ciclul de vegetație al unei plante de ardei este, în medie, următorul: germinația și răsărirea durează de la 10 până la 25 de zile, în funcție de temperatura substratului, prima frunză adevărată apare după 7-10 zile de răsărire, iar primii muguri floriferi se formează la după 50-60 de zile și înfloresc peste alte 15-20 de zile; primele fructe la maturitatea tehnologică ajung după 100-120 de zile de la răsărire și ating maturitatea fiziologică după încă 30-35 de zile. O cultură de ardei durează începând cu răsărirea până la 180-250 de zile.

1.4. RELAȚIILE ARDEIULUI CU FACTORII DE MEDIU

Ardeiul, în comparație cu tomatele, are cerințe mai mari față de factorii de mediu. Zonele sale de origine și de diversitate, inclusiv cele mediteraneene, au determinat cumularea în genom a unor particularități specifice: termofilia ridicată, rezistența scăzută la secetă (demonstrată de sistemul foliar pielos și sistemul radicular mai superficial) ș.a.

1.4.1. Temperatura

Temperatura este un factor de mediu limitativ pentru cultivarea ardeiului.

Germinația începe de la 14-150C și durează până la 20-25 de zile. La temperaturi de 20-250C, acest proces durează 6-9 zile. La temperaturi de peste 300C, germenele suferă anomalii morfologice. La temperaturi sub 130C, creșterea încetează, iar sub pragul de 0,3 – 0,60C, micile plantule mor.

Plantele cresc și se dezvoltă optim la temperaturi de 22-250C. Suma gradelor de temperatură activă (peste 170C) este de cel puțin 30000C. Limitele extreme, inferioară și superioară, admise pentru creșterea plantelor sunt 15 și respectiv 350C; creșterea este stopată la temperaturi sub 100C. Nivelurile ridicate de temperatură, de 24-300C, asigură o absorbție optimă a apei și a elementelor minerale N, P și K. De asemenea, crește intensitatea fotosintetică și acumularea de substanțe elaborate în frunze și lăstari. Temperaturile mai moderate favorizează plantele în condiții mai reduse de lumină.

Înflorirea și fructificarea sunt major influențate de temperatura solului și a aerului.

Regimul optim pentru aceste fenofaze variază în jur de 250C. La temperaturi mai mari de 250C apare o abundență a butonilor florali în stadiul de anteză, iar temperaturile de 15-170C favorizează înflorirea și determină, uneori, partenocarpia.

Acastă situație se întâlnește destul de des toamna, când după o perioadă călduroasă, urmează una cu temperaturi mai scăzute.

Termoperiodismul se manifestă la nivelul unui ciclu de 24 de ore și are o mare importanță. În acest sens se apreciază că temperatura optimă în timpul zilei este de 250C, iar în timpul nopții de 200C.

Cochran (citat de Ceaușescu și colab., 1984) indică faptul că temperaturile necorespunzătoare și seceta sunt cauzele esențiale ale căderii bobocilor, florilor și fructelor. Temperaturile scăzute determină, în mod special, transformarea staminelor în formațiuni carpeloide și aparțin fenomenului de partenocarpie avansată. Partenocarpia poate fi totală, când majoritatea fructelor cad, sau parțială, când fructele se pot menține pe plantă, dar sunt deformate.

1.4.2. Apa

Apa este un factor major în creșterea și dezvoltarea ardeiului. Din punct de vedere tehnologic, apa prezintă importanță deosebită, deoarece poate fi ușor de controlat. Secetele prelungite și lipsa acută de apă compromit total cultura de ardei, care, din această cauză, poate fi realizată greu de irigare.

Creșterea și fructificarea ardeiului se realizează în condiții optime, dacă în sol este asigurat un nivel de 70-80% din capacitatea de câmp, iar în aer se realizează o umiditate relativă de 60-70%.

Necesarul plantelor pentru apă este mai redus în prima lună de la plantare și chiar se recomandă un nivel mai redus al apei în sol pentru a nu răci excesiv solul și pentru a forța plantele să se înrădăcineze mai în profunzime. Totuși, trebuie avut în vedere faptul că o secetă accentuată,inclusiv atmosferică, în această perioadă, determină defolierea plantelor, ceea ce întârzie foarte mult dezvoltarea ulterioară a acestora.

În perioadele înfloririi, fructificării și creșterea fructelor, nevoile ardeiului pentru apă sunt maxime, recomandându-se chiar niveluri de până la 90% din capacitatea de câmp. Seceta, în această perioadă, determină căderea mugurilor florali și chiar a florilor și fructelor; de asemenea, fructele rămân mici, deformate, se veștejesc și se deshidratează excesiv. Stresul hidric la nivelul fructelor (din zona vârfurilor) determină pătarea fiziologică a fructelor, prin distrugerea țesuturilor care devin de culoare maronie și pe care apoi se instalează o serie de ciuperci saprofite sau parazite. Umiditatea atmosferică redusă scade germinabilitatea polenului, iar cea prea ridicată îngreunează circulația polenului, reducându-se numărul de fructe pe plantă, care, în schimb, sunt de dimensiuni mai mari.

În timpul irigării, apa folosită trebuie să aibă o temperatură corespunzătoare cerințelor sistemului radicular, deoarece apa rece (sub 15-160C) streseaz[ termic sistemul radicular. Consumul hidric specific al ardeiului este cuprins între 7000 și 9000 m3/ha.

1.4.3. Lumina

Ardeiul, după locul său de origine, este o plantă de zi scurtă, dar condițiile diferite de lumină în care a evoluat această specie pe tot globul au dus la apariția de forme la care reacția fotoperiodică și-a scăzut mult din importanță.

Pretențiile, apreciate ca foarte mari, față de lumină au în vedere intensitatea luminii și cantitatea de energie radiantă. Intensitatea luminoasă se consideră optimă la valori de 30-40 mii lucși; fructificarea începe la cel puțin 8-10 mii de lucși. Insuficiența luminii determină o prelungire evidentă a perioadei de vegetație, în dauna fructificării.

Durata de iluminare și intensitatea lumini sunt foarte importante, mai ales la culturile de seră, unde pot ajunge la valori de 9-10 ore și, respectiv 2-3 mii de lucși, determinând o creștere redusă a plantelor, un număr mic de frunze, căderea mugurilor florali, a florilor și a fructelor.

Intensitatea luminii are un efect evident și asupra creșterii și dezvoltării sistemului radicular; o scădere a intensității luminii determină reducerea fotosintezei, ca efecte directe asupra elaborării asimilatelor ce revin sistemului radicular.

1.4.4. Solul

Solul influențează creșterea și dezvoltarea plantelor, în mod deosebit prin structură, textură și nivelul de fertilitate. Ardeiul solicită soluri bine structurate, ușoare sau mijlocii, luto-nisipoase adânci, permeabile, bogate în elemente fertilizante.

Un asemenea sol conține: azot total 100-150 mg/100g sol, fosfor mobil 15-25 mg/100g sol, potasiu schimbabil 12-19 mg/100g sol, un nivel ridicat de humus (4-5%) și un pH de 6 – 6,5. Culturile de ardei, care sunt realizate pentru fructe la maturitatea fiziologică, se recomandă a fi amplasate, cu deosebire, pe soluri mai nisipoase, care asigură o maturare mai timpurie.

Solurile cele mai recomandate pentru culturile de ardei sunt cele aluviale, cernoziomurile levigate, solurile brun-roșcate de pădure, luto-argiloase. Se vor evita solurile mai grele, cu permeabilitate redusă etc.

1.4.5. Elementele nutritive

Elementele nutritive reprezintă, alături de apă, factorul de mediu de care depinde în mod esențial producția de fructe. În funcție de consumul specific, ardeiul este considerat o specie mare consumatoare. Acest consum variază în funcție de producția realizată la hectar, de tipul de cultură, de varietate și de soi (tabelul 4.1.).

Remarcabil este faptul că pentru parcurgerea perioadei de la maturitatea ”în verde” la cea ”în roșu”, plantele din seră consumă aproximativ acceași cantitate de elemente nutritive cât cea necesară ajungerii la maturitatea „în verde”.

Din tabelul prezentat se observă că, în afară de azot, care asigură creșterea masei vegetale, ardeiul consumă cantități foarte mari de potasiu. De altfel, într-o sinteză prezentată de Popescu și Atanasiu (2000), se arată că ardeiul necesită o aprovizionare ridicată a solului cu potasiu, ceea ce influiențează pozitiv calitatea fructelor.

Tabelul 1.2.

Consumul specific de elemente nutritive (kg/t) la ardei

Cercetările efectuate de rețeaua ICLF Vidra arată că asigurarea unei aprovizionări complexe cu îngrășăminte organice și minerale determină sporuri de producție de peste 50-100%

Analizând pe fenofaze, ardeiul are nevoie în faza tânără de cantități moderate de elemente nutritive; perioadele critice de nutriție sunt: începutul creșterii vegetativ, începutul înfloririi, apariția primelor fructe și apoi toată perioada care urmează până la 25-30 zile înainte de sfârșitul culturii. Trebuie avut grijă ca dozele de îngrășământ să nu fie prea mari, căci ardeiul nu suferă concentrații înalte ale soluției solului. Plantele au nevoie de tot necesarul de fosfor până la formarea primelor fructe, iar azotul este necesar în cantități mari în perioada creșterii și dezvoltăroii fructelor.

1.4.6. Aerul

Aerul este un factor care interesează în mod deosebit culturile din seră. Se apreciază că în perioada fructificării este necesară o bună aerisire a serei, dar fără a se provoca curenți reci, față de care ardeiul este sensibil. Sporirea concentrației atmosferei cu CO2 până la 0,10-0,15% asigură sporuri de producție și precocitate, dacă temperatura și lumina sunt în limite optime.

De asemenea, aerul este foarte important la nivelul sistemului radicular. Din această cauză, realizarea la timp a primelor prașile asigură o bună aerisire la nivelul solului, cu efecte benefice asupra dezvoltării mai rapide a sistemului radicular, care, de obicei, în primele faze după plantare are rata de creștere mai redusă. În acelasi sens, practica arată că neefectuarea prașilelor, respectiv, neaerisirea la nivelul rădăcinilor în cea de-a doua parte a perioadei de vegetație, determină îmbătrânirea prematură a plantelor și scăderea severă a producției.

CAPITOLUL 2 – DESCRIEREA CADRULUI NATURAL,

ADMINISTRATIV ȘI ORGANIZATORIC

2.1. PREZENTARE GENERALĂ

Ferma individuală de tip gospodărie este situată în Comuna Corod, județul Galați și cuprinde o suprafață de 0,50 ha. În fermă se cultivă tomate, castraveți, vinete, ardei, în sistem de cultură protejată în solarii.

În această fermă lucrează 4 persoane – formată din membrii familiei, iar desfacerea produselor se realizează prin piața de EN-GROSS din diferite orașe ale Moldovei.

Prin recolta care se realizează se urmărește satisfacerea clienților prin oferirea unor bune combinații de preț și calitate a produselor.

În aniiurmători încercăm să facem o extindere a culturilor în spații protejate, astfel încât în anul 2014 să ajungem la o suprafață de 1.00 ha solarii.

2.2. Cadrul natural

2.2.1. Amplasarea geografică

Teritoriul Comunei Corod se află situat la contactul dintre Câmpia înaltă a Covurluiului și Câmpia Tecuciului. Lotul e cam depărtat de arterele circulate intens ale țării, fiind la hotarul de est al județului, iar ca vecini satul are la răsărit la 8 km depărtare, satul Mândrești, la 12 km depărtare satul Valea Mărului spre sud-est, la 4-5 km către nord – satul Blânzi, la 7 km depărtare satul Cărăpcești, la nord Cerțești, la vest – satele Negrilești, Odaia, Ungureni – la 15-18 km, la sud-vest satul Matca – la depărtare de 10 km, dincolo de care este orașul Tecuci, la 20 km depărtare vest.

2.2.2. Relieful

Relieful se prezintă sub forma unor câmpii ușor înclinate de la sud, cu fragmentare redusă, cu energie maximă și medie a reliefului, variantă însă cu valori mai puțin accentuate, cuprinse între 15-20m în sectorul Tecuci-Rateș. Câmpurile teraselor sunt slab înclinate cu pante cuprinse între 3-5 grade.

Situarea părții de nord a teritoriului în zona de limită între zona peisajelor deluroase de păduri de foioase și zona peisajelor de câmpie joasă de silvostepă, explică prezența în această zonă a solurilor de pădure cenușie cu textură fină și reacție slab acidă.

După geneza și gradul de răspândire a formelor de relief se pot deosebi următoarele tipuri principale: văile, versanții și terasele.

Fig. 2.1. Harta județului Galați – fața

Clima temperat-continentală caracterizandu-se vara prin predominarea timpului senin, uscat și călduros, cu temperaturi medii anuale de 100C, precipitații în jur de 460mm, ierni reci, geroase și veri fierbinți, secetoase.

2.2.3. Hidrografia și hidrologia

Teritoriul este străbătut în întregime de un singur curs principal de apă cu debit permanent de circa 10 l/sec în perioada secetoasă și circa 20 l/sec în restul anotimpurilor. Apa freatică se află la adâncimi variabile în teritoriu. Pe văi, apa freatică a fost interceptată la adâncimi cuprinse între 3-8m. Pe terasele din vestul teritoriului apa freatică se găsește la adâncimi mai mari, variind între 15-20m. Apa este potabilă pe întreaga suprafață. Apa râului Corozel poate fi folosită la irigații, deși debitul este mult mai redus în anumite perioade ale anului.

Apele subterane – la nivelul teritoriului Comunei Corod, întâlnim ape subterane de adâncime captive (cu sau fără presiune) și freatice. Din forajele executate la Corod s-a constatat că în depozitele cuaternare, de altfel foarte groase, se află apă de adâncime captivă arteziană la numai 21m adâncime. Pe acest teritoriu au fost identificate ape subterane captive dispuse în 3-6 orizonturi. Din aceste orizonturi, în urma forajelor executate ne alimentează cu apă potabilă o mare parte a satului. Analizele hidroclimice care se efectuează arată că aceste ape sunt de bună calitate și că pot fi întrebuințate fără restricții și chiar fără să fie tratate în consumul de apă potabilă la gospodăriile populației.

Apele stătătoare – această categorie de ape de suprafață este reprezentată de lacuri. Lacul „Iazul lui Epure” este cel mai reprezentativ.

Totuși deficitul de umiditate atmosferică amplificat de textura predomonant nisipoasă a substratelor și a vânturilor uscate din est, sud-est și nord-vest, impun măsuri de stăvilire a viscolirii zăpezii (în medie cu grosimi de 20cm și persistență 40 zile) și de preîntâmpinare a înghețului la sol, de suplimentare a apei prin aducțiune din pânzele freatice ale solului în timpul verii.

2.2.4.Clima

Clima este influiențată de așezarea geografică a teritoriului, de relief și de circulația generală a atmosferei, incluzându-se în provincia climatică continentală, ținutul climei de câmpie, subținutul climei de lunci și bălți și de podiș în nord.

Pe teritoriul județului Galați se constată un climat temperat continental caracterizându-se vara prin predominarea timpului senin, uscat și călduros ca rezultat al transformării (continentalizării) maselor de aer, teritoriul respectiv găsindu-se sub influiența maselor de aer continental estici și mai puțin sudice.

Clima actuală în Câmpia Tecuciului are caracteristici ce o încadrează în sectorul de climă continentală, fiind cuprinsă în zona cu climat de câmpie.

În general cantitățile de ploaie se înscriu în media anuală între 440-450 mm/m2. Lunile cele mai ploioase sunt mai și iunie cu o medie a precipitațiilor de 64.4mm, iar cele mai secetoase sunt ianuarie, februarie și martie. Din repartiția precipitațiilor se constată că solul este lipsit de apă la începutul primăverii, după o iarnă cu precipitații reduse ce însumează abia 82.2mm din totalul precipitațiilor căzute anual. Cantitatea de precipitații, sub raportul necesarului de apă pentru dezvoltarea culturii este insuficientă și în lunile aprilie, iulie, august, septembrie și octombrie.

Temperatura medie anuală, rezultată din datele fișei climatologice Tecuci, este de 90C; ca extreme absolute de temperatură, la stația Tecuci s-au înregistrat 29.30C în luna ianuarie 1942 și +39.40C în luna august 1949.

Numărul mediu al zilelor cu temperaturi maxime mai mari de 250C este de 99.2, iar cel al zilelor cu temperatură maxime mai mari de 250C este de 32. În luna octombrie s-au înregistrat frecvent temperaturi mai mici de 0.00C; deci există posibilitatea gerurilor timpurii.

Data apariției primului îngheț este 15 octombrie iar cel mai timpuriu a fost semnalat pe 25 septembrie.

Cel mai frecvent este vântul din nord cu frecvență de 25.1% care bate mai mult iarna și are o viteză mare aducând zăpada. Acest vânt bate toamna târziu și primăvara timpuriu. Vântul din nord-vest bate cu o frecvență de 8.3%, bate mai ales iarna și primăvara iar când bate aduce ploi. Vânturile din sud-vest și vest au cea mai mică frecvență (2.4-2.6%) și o intensitate slabă. Vânturile de vest aduc ploi.

Cel mai dăunător vânt este cel de nord-nord-est, care aduce adesea atât primăvara cât și toamna scăderea bruscă a temperaturilor, iar iarna bate puternic, viscolind zăpada.

În general, regiunea este bântuită de vânturi puternice.

2.2.5. Solul

Suprafața solului pe o grosime ce variază pe înălțimile teraselor superioare între 0.50m iar pe cele inferioare, tocite și erodate de ape și de vânturi în mare parte, între 1.50m este formată din humus provenit din depunerea materiei organice putrezite și de straturi de aluviuni solmostre. Substratul de cernoziom în porțiunea în care roca depusă nu a fost erodată de ape și vânturi, pe o grosime ce variază între 40 și 50 de cm și află considerabile mase de loess, depuse fie de vânturi, fie de ape peste stratul de aluviuni.

Au fost identificate următoarele tipuri de soluri:

– cernoziomuri tipice cu și fără eroziune

– cernoziomuri cambice

– soluri cenușii de pădure

Microfauna este reprezentată de numeroase specii de bacterii, ciuperci și actinomicete.

2.2.6. Vegetația

Regiunea Corod este o zonă de silvo-stepă, astfel că atat flora cât și fauna vor fi specifice zonei respective.

Zonal teritoriul Comunei Corod se află situat la interferența peisajelor de păduri de foioase, cu peisajele silvostepice cu Poa bulbosa, Festuca vallesiaca.

Extinderea culturilor agricole și intensificarea pășunatului au dus treptat la stepizarea lentă a formațiunilor de silvostepă. Astfel pe zone foarte mari nu apar păduri.

Vegetația ierboasă din pădurile de stejar este reprezentată de Viola silvestris, Alliaria officinalis.

Vegetația ierboasă pe pășuni este reprezentată prin Festuca vallesiaca, Poa bulbosa, Peraxacum officinale.

Buruieni din culturi.

– numărul buruienilor din culturi este mult diminuat prin erbicidare și respectarea rotației culturilor.

Prin lanuri întâlnim și alte plante ca: știr, muștarul; toate acestea cresc pretutindeni și mai ales în locurile de semănături, împiedicând creșterea plantelor de cultură. Pe șesuri mai întâlnim rugul, macul sălbatic.

Dintre plantele ceraliere, cele mai importante sunt: porumbul (zea mays), grâul obișnuit (triticum vulgare).

Dintre speciile arboricole de silvo-stepă menționăm: stejarul, fagul, carpenul, alunul, salcâmul.

2.3. Resurse umane

În ceea ce privește numărul total al locuitorilor înregistrat în urma recensământului populației din 2002 a rezultat că populația este de 7943 persoane, din care 4022 bărbați și 3921 femei.

Ținând cont de efectivul populației înregistrat la această dată, putem aprecia că efectivul populației comunității se va menține, relativ stabil până în anul 2010, chiar cu o tendință pozitivă, urmare a creșterii nivelului de trai datorat și faptului că un număr de peste 2000 persoane sunt plecate la muncă în străinătate.

2.4. Organizarea unității și baza tehnico-materială

Ferma individuală din Corod, județul Galați dispune de o suprafață totală de 0.5 ha; solarii acoperite cu folie de polietilenă.

Baza materială a fermei este suficientă pentru asigurarea celor mai bune condiții în vederea realizării unor activități agricole.

a) Baza materială pentru tratamente fitosanitare.

– atomizor

– pompă stropit

Fig. 2.2. Atomizor

Fig. 2.3. Pompă stropit

b) Baza materială pentru irigat.

Sistemul de irigat folosit în cadrul fermei este prin picurare. De asemenea cu ajutorul ace stui sistem de irigare se asigură și fertilizarea chimică.

c) Baza materialelor pentru întreținerea solului

– motosapă în agregat cu – freză

Fig. 2.4. Motosapă

Prezentarea solariilor – sunt adăposturi înalte, individuale, cu scheletul de susținere din lemn, pe care se sprijină diferite elemente de rezistență și sunt acoperite cu folie din material plastic.

La alegerea acestui tip de solar se va ține cont de următoarele criterii.

– construcția să reziste cât mai bine la vânturile puternice

– să se elimine riscul de a fi degradate de zăpadă

– plantarea răsadurilor să se facă cât mai timpuriu – la începutul lunii aprilie.

Fig. 2.5. Solar pe structură de lemn

Fig. 2.6. Solar învelit

PARTEA A II-A – REZULTATELE CERCETĂRILOR PROPRII

CAPITOLUL 3 – OBIECTIVELE DE CERCETARE, CONDIȚIILE DE EXPERIMENTARE, MATERIALUL ȘI METODOLOGIA DE LUCRU

3.1 Scopul și obiectivele lucrării

Sporirea producției legumelor se poate executa prin asigurarea unei tehnologii moderne de cultivare care implică următoarele verigi:

alegerea corespunzătoare a terenului pentru specia ce urmează a fi cultivată;

alegerea unui soi care se pretează resurselor naturale și tehnice ce pot fi asigurate;

înființarea culturii, respectând epoca, cantitatea de semințe și/sau material de plantat, schema și densitatea, etc;

aplicarea corespunzătoare a lucrărilor de întreținere;

recoltarea și valorificarea producției;

Având în vedere cele de mai sus, scopul lucrării de licență este de a stabili pretabilitatea unui sortiment de ardei lung tip kapia cultivat în cultură protejată, în condițiile din ferma individuală din Corod, Județul Galați.

Pentru atingera scopului propus, s-a organizat o experiență sub forma unei culturi comparative în care ne-am propus următoarele obiective:

caracterizarea morfologică a sortimentului de soiuri;

caracterizarea fenologică a sortimentului luat în studiu;

caracterizarea agroproductivă (cantitatea de recoltă, calitatea acesteia și dinamica pentru diferite date calendaristice).

3.2. Materialul și metoda de lucru

3.2.1. Organizarea experienței

Pentru realizarea obiectivelor propuse s-a organizat o cultură comparativă folosind cinci cultivare omologate străine: Potomac, Atris, Campari, Kapro F1, iar ca martor s-a folosit soiul SK-5 (tabelul 3.1).

Tabelul 3.1.

Variante experimentale în cultură comparativă (2010-2011)

Experiența s-a amplasat într-un solar tip cort din cadrul fermei individuale.

Lucrările de pregătire a solului și a spațiului s-au efectuat în conformitate cu tehnologiile corespunzătoare culturilor de solar. Plantarea s-a realizat în perioadele 15-16 aprilie 2011 folosind răsad produs în ghivece nutritive cu o vârstă cuprinsă între 50-60 de zile.

Înființarea culturii s-a realizat pe baza unei scheme de plantat cu două benzi de 60×60 cm cu 1.00 m între benzi, plantele fiind palisate și conduse în două brațe în formă de „V”.

3.2.2. Materialul biologic folosit

Potomac F1. Hibrid de mare productivitate ce produce fructe conice, lungi foarte apreciate pe piața românească. Se remarcă printr-un aparat foliar bogat, rezistent, care protejează fructele de acțiunea excesivă a soarelui și asigură o bună asimilare până la sfârșitul întregului sezon de cultură. Este un hibrid timpuriu, viguros, poate ajunge la o înălțime de 1,50-2 m. Fructul la maturitatea fiziologică este de culoare roșu cu o greutate de 170-200 g. Potențialul de producție este de 50-60 t/ha. Prezintă reistență la TMV (virusul mozaicului tutunului).

Fig. 3.1. Cultivarul Potomac în cultură

Fig. 3.2. Hibridul Potomac (fruct)

Kapro F1. Este un hibrid nou de ardei tip kapia semi-timpuriu. Ajunge la înălțimea de 1.50-2 m. Fructul este de culoare roșu la maturitatea fiziologică. Această varieteate este capabilă să producă fructe de caliatate și unuforme pe întreaga perioadă de vegetație. Formează fructe uniforme de 100-120 g. Este rezistent la apariția Bolii Petelor de Bronz. (TSWV). Potențialul de producție este de 30-40 t/ha.

Fig. 3.3. Cultivarul Kapro F1 în cultură

Fig. 3.4. Hibridul Kapro F1 (fruct)

SK-5. Este un hibrid timpuriu, viguros care poate ajunge la înălțimea de 1,50-2 m. La maturitatea fiziologică fructul este de culoare roșu intens. Formează fructe în doi sau în trei lobi. Este de 140-170 g. Potențialul de producție este de 45-50 t/ha. Prezintă rezistență la TMV (virusul mozaicului tutunului).

Fig. 3.5. Cultivarul SK-5 în cultură

Fig. 3.6. Hibridul SK-5 (fruct)

Atris. Are lungimea de 16-20 cm și diametrul de bază 5-8 cm. Hibridul se coace de la verde la roșu având creștere rapidă. Oferă producții mari, pretându-se la cultura în solar, seră sau câmp. Hibridul este mai puțin sensibil la lipsa de calciu. Rezistență la CMV (virusul mazaicului castraveților). Planta poate ajunge la înălțimea 1,50-2 m. Potențialul de producție este de 30-45 t/ha.

Fig. 3.7. Cultivarul Atris în cultură

Fig. 3.8. Hibridul Atris (fruct)

Campari. Lungimea fructului este de 20 cm, diametrul 5 cm, cu o greutate medie de 100-120 g. Planta are o vigoare foarte bună și leagă remarcabil chiar și la temperaturi ridicate. Se coace din verde în roșu intens și se păstrează foarte bine. Suprafața este netedă, înălțimea plantei este cuprinsă între 0,70-1,50 cm. Rezistență la CMV (virusul mozaicului castraveților). Potențialul de producție este de 30-40 t/ha.

Fig. 3.9. Cultivarul Atris în cultură

Fig. 3.10. Hibridul Campari (fruct)

3.2.3. Tehnologia de cultivare a ardeiului lung în solarii în condițiile de la microfermă

Cultura în solarii se realizează exclusiv pentru ardeiul gras și lung și, uneori, pentru ardeiul iute. La noi la țară, cultura ardeiului în seră, într-un an calendaristic, se organizează, de obicei, în două cicluri, respectiv ciclul I – din iarnă până în vară și ciclul II – din vară până în iarnă.

În prezent se recomandă realizarea unui singur ciclu, care poate începe din prima decadă a lunii februarie până la începutul lunii aprilie și se termină în luna iulie (ciclu scurt) ori poate fi continuat până în septembrie – octombrie (ciclul prelungit); de asemenea, în cazul practicării ciclului I scurt, se mai poate organiza un al II-lea ciclu în perioada iulie – noiembrie.

În vederea realizării culturii de ardei, se efectuează o serie de lucrări, de pregătire a solarului și a terenului acestuia, în mare parte asemănătoare cultiurii de tomate. Tehnologia de cultivare prezintă câteva particularități în ceea ce privește înființarea culturii, lucrările de îngrijire și recoltarea.

Pregătirea spațiului de cultură: dezinfetarea solului sau/și substraturilor, construcției și uneltelor; înființarea sistemului de susținere; etanșarea spațiului de cultură, fertilizarea de bază a solului; afânarea solului pentru plantare.

Fertilizarea de bază în solarii se realizează pe baza analizelor de sol și în general include gunoiul din grajd, de la caz la caz maximum 1/3 din doza totală de azot (pentru evitarea creșterii foliajului), 1/2 din cea de fosfor, 1/3 din potasiu și 1/2 din necesarul de magneziu.

Înființarea culturii se realizează prin răsaduri produse în sere înmulțitor, în ghivece nutritive, conform tehnologiei specifice.

Semănatul. Semănatul ardeiului lung tip kapia pentru cultivarea în solarii pe ciclu lung are loc în prima jumătate a lunii ianuarie. La ferma individuală din Corod, semănatul s-a efectuat la 20 ianuarie 2011. Semănatul s-a efectuat în răsadniță pe pat germinativ cu substrat de turbă profesional pentru semănat. Parametrii și condițiile necesare unei germinări optime a semințelor de ardei sunt următorii:

Temperatura optimă pentru germinare este cuprinsă între 24-260C.

Temperatura de germinare nu trebuie să fie mai mică de 170C.

Umiditate de 100%.

Fig. 3.11. Răsad de ardei lung produs în răsadniță pe pat germinativ cu substrat de turbă

Repicarea. Perioada cuprinsă între semănat și repicat este de 20-30 zile în funcție de temperatura din răsadniță și substratul utilizat. Repicarea ardeilor se face obligatoriu în ghivece de plastic mate închise la culoare în care nu pătrunde lumina la rădăcină. S-au folosit ghivece rotunde cu diametrul de 10cm cu înălțimea cât mai mare. Repicatul s-a efectuat pe data de 15 martie.

Fig. 3.12. Răsad de ardei repicat în ghivece de plastic corespunzătoare

Transplantarea. Densitatea la care se plantează ardeii depinde de clima și luminotitatea zonei.

Densitatea recomandată pentru plantarea ardeilor în solarii este de 30-35 mii plante la hectar. Ardeii pot fi plantați pe rânduri cu distanță egală între ele sau cea folosită în metoda experimentală este pe două rânduri apropiate, 60cm x 60cm; și două depărtate, 1,00m x 1,00m.

Distanța de plantare este de 35cm x 35cm între plante pe rând. Plantarea s-a realizat între perioadele 15-16 aprilie.

Fig. 3.13. Schema de plantare a ardeiului lung în solarii

Răsadurile în momentul plantării trebuie să aibă o vârstă de 70-90 de zile, dacă înființarea culturii se realizează în februarie – aprilie, și 50-60 de zile, dacă plantarea se va face în luna iulie. În primul caz, răsadul trebuie să aibă 7-9 etaje foliare, să prezinte primordii de ramificare și muguri florali bine ramificați sau chiar deschiși. În al doilea caz, răsadurile trebuie să aibă 6-7 etaje foliare. Având în vedere vârsta răsadurilor, semănatul pentru obținerea acestora se planifică în mod corespunzător. Pentru semănat se folosesc 500-600 grame sămânță de cultivare specializate pentru cultura în solarii, pentru cele două cicluri.

Epoca de înființare variază corespunzător planificării ciclurilor de cultură, după cum s-a arătat anterior.

Lucrările de îngrijire, aplicate culturii de ardei lung kapia, sunt relativ numeroase și de o anumită complexitate. Acestea pot fi grupate în lucrări generale și lucrări speciale.

Lucrările generale se aseamănă, în mare măsură, cu cele de la cultura de tomate în solarii și constau în: completarea golurilor, afânarea superficială a solului prin prașile, irigarea, fertilizarea fazială și combaterea bolilor și dăunătorilor, controlul factorilor de microclomat ș.a.

Completarea golurilor este prima lucrare de îngrijire, care, de regulă, se efectuează la 5-7 zile de la plantare. Dacă numărul golurilor este relativ redus (până la 1-3%), răsadurile folosite la completarea golurilor sunt udate individual, pentru a asigura buna lor prindere. Dacă numărul golurilor este mai mare, se efectuează o udare a întregii culturi cu o normă de maximum 100-200 m3/ha.

Menținerea culturii curată de buruieni și fără crustă se realizează prin prașile manuale, în număr de 2-3, și prașile mecanice, ori de câte ori este nevoie 85-8 ori), datorită numărului mai mare de udări, dar, mai ales din cauza numărului mare de recoltări, cu prilejul cărora se tasează solul.

Irigarea se efectuează ori de câte ori este nevoie, asigurându-se în sol o umiditate de circa 70-80% din capacitatea de câmp. Norma de irigare variază în funcție de lungimea perioadei de vegetație, fiind cuprinsă între 3500-6000 m3/ha. Irigarea se execută prin mai multe metode, însă cea folosită în experimentul nostru este cea prin picurare.

Fig. 3.14. Instalarea corespunzătoare a liniei de picurare pe rândurile de ardei

Fertilizarea fazială este oarecum diferențiată în funcție de lungimea ciclului de vegetație și se efectuează pe bază de buletinele de analiză agrochimică. În principiu, se efectuează câte două fertilizări pe lună, în prima jumătate a perioadei de vegetație, și câte una pe săptămână în a doua jumătate a perioadei de vegetație, și câte una pe săptămână în a doua jumătate a perioadei de vegetație. Ceaușescu (1973) arată că la un ciclu de producție de nouă luni au fost folosite cu rezultate foarte bune următoarele cantități de elemente nutritive, aplicate radicular, pntru fertilizarea de bază: N = 275 kg/ha, P2O5 = 137 kg/ha, K2O = 330 kg/ha, CaO = 220 kg/ha și MgO = 60 kg/ha. La aceste cantități se mai adaugă cele corespunzătoare fertilizărilor faziale, care s-au aplicat de 2-3 ori pe lună.

Controlul factorilor de microclimat are în vedere, în primul rând, faptul că ardeiul este o specie cu cerințe mai mari față de factorii temperatură și lumină. Temperatura în primele 7-10 zile de la plantare se menține mai ridicată, la 22-240C în timpul zilei. Dacă lumina este în exces (peste 2000 lucși), se procedează la cretizarea solarului.

Mulcirea este o lucrare importantă, ce se realizează cu materiale vegetative sau folie care reduce îmbolnăvirea plantelor, evitarea îmbolnăvirii, conservarea apei în sol.

Fig. 3.15. Ardei lung transplantat în solar cu folie de mulcire transparentă

Lucrările speciale sunt la fel de meticuloase ca al cultura de tomate. La ardei se efectuează următoarele lucrări speciale: palisarea, conducerea plantelor și a fructificării, copilitul, defolierea, cârnitul, polenizarea suplimentară și stimularea fructificării.

Palisarea se realizează pentru fiecare din cele 2-4 ramificații principale, folosind câte o sfoară. Aceasta se leagă cu un capăt de tulpină principală, sub prima ramificație, iar cu celălalt de sârmele de la nivelul doliei; mai departe, fiecare ramificație se dirijează cu două, cel mult trei brațe, dispuse sub formă de palmetă, iar cele din mijloc cu 3-4 brațe, dispuse în forma literei V. (fig. 6.6.).

Fig. 3.16. Plantă de ardei cu brațe dispuse în „V”

Dirijarea plantelor, inclusiv proiectarea (formarea) ramurilor de schelet, se fac printr-o serie de operațiuni. Fructele de la primele ramificări se elimină, pentru a favoriza creșterea brațelor principale. Pe fiecare din ramurile principale se formează lăstari, din care o parte vor forma fructe. Aceștia se ciupesc după ce se formează 1-2 fructe, în funcție de încărcătura de fructe de pe plantă. Numărul de fructe se corelează cu vigoarea plantei și cu regimul de lumină, hrana etc. Nu se va ciupi vârful ramificațiilor de schelet.

Îndepărtarea primei flori / primului fruct, se practică mai cu seamă în perioadele cu luminozitate redusă, când creșterea plantelor este lentă, pentru a stimula creșterea ramificațiilor tulpinii. În plus primul fruct nu va atinge perimetrii de calitate ceruți, fiind afectat de stresul înregistrat de plante în momentul plantării, al temperaturilor mai scăzute și, în mod deosebit, de lumina redusă ca durată și intensitate.

Defolierea devine necesară mai ales la plantele care au o creștere luxuriantă, formează frunze foarte mari, care se umbresc reciproc. Pe măsură ce plantele cresc, frunzele de la bază sunt defavorizate, se îngălbenesc, devin sensibile la atacul agenților patogeni. Din acest motiv, frunzele în declin fiziologic se îndepărtează. Prin defoliere se îmbunătățesc și condițiile de circulație a aerului. Cu această acazie se elimină și fructele necorespunzătoare.

Fig. 3.17. Defolierea ardeiului lung în solarii

Polenizarea suplimentară se efectuează cu bondari polenizatori.

Îmbunătățirea legării fructelor se poate considera necesară la cultura în seră și se face prin vibrarea mecanică a plantelor, realizată fie prin intermediul sistemului de susținere al plantelor, fie cu ajutorul jetului de aer, în cursul dimineții, în primul rând în intervalul ianuarie – aprilie, când florile conțin polen mai puțin și cu viabilitate mai redusă.

Cârnitul constă în suprimarea vârfurilor de creștere de la ramificațiile principale; se efectuează cu circa 40 de zile înainte de încetarea ciclului de cultură la 2-3 frunze deasupra ultimei flori deschise sau fruct legat.

Protecția plantelor

La cultura ardeiului gras în sere pot să apară mai mulți agenți patogeni și dăunători specifici, pentru prevenirea și combaterea cărora trebuie să se aplice măsuri corespunzătoare.

Combaterea bolilor și dăunătorilor este în mare măsură asemănătoare culturii din sere, dar trebuie avut în vedere că gradul de atac al patogenilor și dăunătorilor este mult mai mare. Dintre boli, probleme deosebite apar datorită virozelor și veștejirilor micotice.

În cazul dăunătorilor, cel mai periculos este atacul de acarieni. Măsurile de luptă integrată sunt recomandate și în cazul acestei culturi, iar tratamentele chimice efectuate sunt: – Vertimec 0,2%, Talstar 0,05%, Milbeknock 0,07%, Sanmite 0,075% și Demitan 0,08% pentru combaterea acarianului roșu comun (Tetranychus urticae Koch.). Este un dăunător polifag, ce atacă peste 100 de specii de plante cultivate și spontane ce aparțin la diferite familii botanice. La legume, acarianul roșu comun este întâlnit în câmp, solarii și în sere.

Adulții și larvele colonizează partea inferioară a frunzelor, înțepând și dugând sucul celular, astfel că țesuturile se degradează. Pe frunzele atacate apar la început puncte de culoare albă vizibile pe partea superioară și în special în apropierea nervurilor. Datorită atacului, plantele vegetează slab iar fructificarea este redusă. În sere culturile de ardei pot fi compromise. Pragul economic de dăunare este de 5-6 larve sau adulți pe frunză.

Fig. 3.18 Acarianul roșu comun (Tetranychus urticae Koch)

– Diazol 0,2% și Fastac 0,02% pentru combaterea afidelor – păduchele verde al solanaceelor (Macrosiphon euphorbiae Thos.). Produce pagube în câmp, sere și solarii.

Păduchii formează colonii masive pe partea inferioară a frunzelor și dispersate pe tulpini, lăstari, inflorescențe și flori. Adulții înțeapă și sug sucul celular. Când atacul apare imediat după plantarea răsadurilor, plantele se ofilesc și se usucă. La atacurile mai tardive, plantele se dezvoltă lent, iar producția este diminuată cu 8-10%. Pragul economic de dăunare este de 5-6 afide pe frunză.

Fig. 3.19. Păduchele verde al solanaceelor (Macrosiphon euphorbiae Thos)

– Laser 0,05 – 0,07% și Methomex 0,05% pentru combaterea tripsului californian (Frankliniella occidentalis). Este un dăunător polifag, care atacă peste 50 de specii de plante gazdă, din diferite familii botanice. Produce pagube atât în câmp, cât și în spații protejate. Adulții și larvele se localizează pe partea inferioară a frunzelor, dar și pe lăstari și flori, înțepând și sugând sucul celular. Pe organele atacate apar pete de culoare galbenă – argintie, în special în lungul nervurilor. Plantele atacate nu mai mai vegetează normal, rămân mici, iar producția scade până la 40-60%.

Fig. 3.20. Tripsul californian (Frankliniella occidentalis)

Coropișnița (Gryllotalpa gryllotalpa). Dăunător frecvent pe terenuri structurate și bine aerate. Produce pagube de 4-40% în primele 10-15 zile de la plantarea răsadurilor, prin distrugerea rădăcinilor și secționarea tulpinilo din zona coletului. Combatere: Mesurol 2RB la doza de 5kg la hectar. La 24 de ore de la tratament se înregistrează o mortalitate de 80-85%. Perioada de protecție este de 25-30 de zile. Pragul economic de dăunare este de 1-2 coropișniți pe m2.

Fig. 3.21. Coropișnița (Gryllotalpa gryllotalpa)

În ceea ce privește combaterea bolilor s-au folosit următoarele fungicide: Bravo 0,075%, Teldor 0,1 – 0,15%, Bavistin 0,07% și Antracol 0,3% pentru combaterea:

– Pătarea bacteriană a ardeiului (Xanthomonas campestris pv. Vesicatoria).

Plantele atacate prezintă pe frunzele tinere pete cu aspect umed, verzi-închis, în dreptul cărora țesuturile sunt bombate spre partea superioară. Uneori, chiar și pe fața inferioară, apar eceste bășici. Pe frunzele bătrâne, petele sunt mari de 1-10 mm, galbene-deschis, înconjurate de o zonă cu aspect umed, care devine brună-închis. La soiurile sensibile, petele sunt numeroase, se unesc, frunza se îngălbenește și cade. Pe tuloini apar crăpături alungite, de 1-5 mm, ce în final se brunifică și zona devine aspră. Fructele atacate au pete circulare de 2-5 mm, cu aspect umed, apoi brune cu aspect aspru. Simptomele sunt foarte evidente pe vreme umedă când, din răni apare lichidul bacterian.

Fig. 3.22. Pătarea bacteriană a ardeiului (Xanthomonas campestris pv. Vesicatoria)

– Făinarea ardeiului (Leveilulla taurica). Boala apare în sere, solarii și în câmp. Făinare ebdofită se manifestă prin pete galben aurii, cu contur poligonal vizibile pe fața superioară a frunzei și cuun puf alb pe fața inferioară. Petele se extind și se unesc determinând căderea frunzelor. Făinarea este favorizată de vremea uscată cu temperaturi de peste 260C. Irigarea prin aspersie stânjenește evoluția bolii, acestea find mai frecventă în serele și solariile cu udare la sol.

Fig. 3.23. Făinarea ardeiului (Leveilulla taurica)

Recoltarea și condiționarea producției se face atunci când fructele au ajuns la maturitatea stabilă în condițiile de livrare, fie la maturitatea tehnologică (dimensiune normală, colorație specifică: verde-albicios), fie la maturitatea fiziologică (dimensiune maximă, colorație: roșie, portocalie). Datorită faptului că fructele prezintă un peduncul puternic, acestea se desprind de pe tulpină prin tăiere, deoarece ramificațiile pe care s-au format fructele pot să se rupă foarte ușor. Fructele se sortează, în funcție de mărime și culoare.

Prima recoltă apare, de regulă, după 55-70 de zile de la plantare. Producția variază între 25-80 t/ha, în funcție de durata ciclului de producție și de condițiile de mediu și cele tehnologice.

CAPITOLUL 4 – REZULTATE OBȚINUTE

4.1. Rezultate privind caracterizarea generală a sortimentului studiat

Pe parcursul experimentării s-au efectuat observații și determinări biometrice, referitoare la principalii indicatori cantitativi și calitativi ai recoltei. În tabelul 4.1 sunt prezentate rezultatele obținute referitoare la:

– precocitatea recoltei; – producția evaluată de fructe;

– înălțimea plantei; – vigoarea plantei;

– forma fructului; – lungimea și diametrul fructului;

– numărul de lobi; – culoarea fructului;

– greutatea fructului; – rezistența plantelor la atacul de boli.

Dacă analizăm rezultatele prezentate în tabelul 4.1, se observă marea variabilitate a sortimentului, ceea ce conferă valoare acestuia și asigură posibilitatea alegerii celui mai potrivit cultivar în funcție de modul cum aceste informații satisfac cerințele consumatorilor.

Referitor la precocitatea acestui sortiment, pentru majoritatea cultivarelor este timpuriu, doar cultivarul Kapro F1 fiind semitimpuriu.

Dacă urmărim potențialul de producție, acesta variază de la 30-40 t/ha (Kapro F1, Campari) la 50-60 t/ha (Potomac).

Referitor la habitusul plantelor, plantele sunt foarte viguroase, toate ajungând în condițiile din solar la înălțimi de circe 150-200 cm. Cultivarul SK-5 are, în plus, calitatea de a forma o tufă compactă, ceea ce îl face deosebit de apt pentru culturile protejate.

În ceea ce privește caracterizarea fructelor, acestea sunt de formă conică la toate cultivarele, cu lungime ce variază între 16 și 20 cm și diametre variabile de la 5 la 8 cm. Numărul de lobi este de 2-3 sau 3 (trei) în cadrul sortimentului. Culoarea fructelor este verde la maturitatea tehnologică și roșie la cea fiziologică. Greutatea fructelor variază între 100 și 120 g sau între 140 și 170 g. Rezistența la boli este bună: cultivarele Potomac și SK-5 fiind rezistente la virusul mozaicul tutunului (TMV); Kapro F1 fiind rezistent la boala petelor de bronz (BWV), iar Atris și Campari sunt rezistente la virusul mozaicul castraveților (CMV).

Tabelul 4.1

Caracterizarea generală a sortimentului studiat

4.2. Rezultate privind producția timpurie

Producția timpurie, apreciată la data de 30 iulie 2011, variază între 8,10 t/ha la cultivarul Kapro F1 și 17,66 t/ha, la cultivarul Potomac, iar cultivarul SK-5 (martor), realizând 13,86 t/ha (tabelul 4.2). Producții timpurii superioare martorului s-au obținut la cultivarul Potomac, 17,66 t/ha, cu sporuri de producție distinct semnificative.

Cele mai scăzute producții față de martor s-au realizat la cultivarul Atris (11,27 t/ha), cu diferențe negative semnificative față de martor, la cultivarul Campari (10,35 t/ha), cu diferențe negative distinct semnificative și la cultivarul Kapro F1 (8,10 t/ha) cu diferențe negative foarte semnificative.

Tabelul 4.2

Producția timpurie și semnificația diferențelor față de martor

DL 5% = 1,76; DL 1% = 2,89 DL 0,1% = 3,95

Producția timpurie relativ redusă obținută în variantele 2,4 și 5, comparativ cu martorul se poate explica prin faptul că acești hibrizi nu prezintă plasticitate ecologică ridicată (tabelul 4.2.).

4.3. Rezultate privind producția totală

Producția totală (tabelul 4.3) la nivelul întregii experiențe a variat în limite foarte largi: 62,5 t/ha la cultivarul Potomac și 27,5 t/ha la cultivarul Campari în timp ce martorul SK-5 a realizat 47,5 t/ha.

Tabelul 4.3

Producția totală și semnificația diferențelor de martor

DL 5% =6,92 DL 1% =8,21 DL 0,1% =10,37

Fig. 4.1. Reprezentarea grafică a producției totale

4.4. Rezultate privind dinamica recoltei

Analizând dinamica producției (figura 4.2), pe fiecare lună în parte și cumultă la sfârșitul fiecărei luni se observă că: în luna iunie la toate variantele este sub 4 t/ha, iar în lunile iulie și august se realizează un maximum de recoltă la fiecare variantă în parte.

Fig. 4.2. Dinamica producției pe luni

Calitatea fructelor apreciată prin culoare, formă și mărime este un criteriu ce conferă competitivitatea soiurilor cultivate. Greutatea fructelor, este un caracter foarte apreciat în actuala conjunctură de piață, a variat în limite foarte mari, dar se remarcă faptul că întreg sortimentul prezintă fructe inferioare ca greutate cu cea a martorului (170 g), excepție făcând doar hibridul Potomac care este de 170-200 g.

CAPITOLUL 5 – CONCLUZII

În urma rezultatelor obținute din experiența realizată în cadrul fermei individuale din Corod, Județul Galați, prin care s-au urmărit din punct de vedere comparativ un sortiment de cinci cultivare de ardei lung tip kapia, la care au fost avute în vedere caracterele morfologice și agroproductive am constatat:

Cele mai mici fructe, în medie de 100-120 g, s-au obținut la cultivarele Kapro F1 și Campari.

Greutatea medie a fructelor, forma, aspectul, structura internă precum și alte caracteristici au variat în limite normale, conferind o valoare ridicată sortimentului studiat.

Producția variază la nivelul sortimentului între 27,5 t/ha și 62,5 t/ha.

Cantitatea de recoltă maximă este realizată în lunile iulie și august la toate soiurile din cadrul sortimentului.

Criteriul ce conferă competivitate soiurilor cultivate este calitatea fructelor, apreciată prin culoare, mărime și greutate.

Producții inferioare comparativ cu martorul SK-5, 47,5 t/ha, foarte semnificative a realizat cultivarul Kapro F1 28,75 t/ha și cultivarul Campari 27,5 t/ha.

Producții superioare comparative cu martorul SK-5; 47,5 t/ha foarte semnificative a realizat cultivarul Potomac, 57,5 t/ha.

BIBLIOGRAFIE

CEAUȘESCU I., 1973 – Producerea industrială a legumelor, Editura Ceres, București.

CEAUȘESCU I., BĂLAȘA M., VOICAN V., SAVIȚCHI P., RADU GR., STAN N., 1984 – Legumicultura generală și specială, Editura Didactică și Pedagogică, București.

DUMITRESCU M., SCURTU I., STOIAN L., GLĂMAN GH., COSTACHE M., DIȚU D., ROMAN TR., LĂCĂTUȘ V., RĂDOI V., VLAD C., ZĂGREANU V., 1998 – Producerea legumelor, Artprint, București.

ENĂCHESCU G., 1984 – Compoziția chimică a principalelor plante de cultură. Legume, Coord. Bodea C., Tratat de biochimie vegetală, Vol. V, Editura Academiei, București.

GEORGESCU T., 2006 – Entologie horticolă, Editura Dosoftei, Iași.

HOZA G., 2008 – Legumicultură generală, Editura Elisavaros, București.

IACOB., HATMAN M., ULEA E., PUIU I., 2000 – Fitopatologie Horticolă, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

MUGUR-BOGDAN SESCU-PERCIC., 2008 – Monografia Comunei Corod, Editura ELAPIS, Ploiești.

MUNTEANU N., 2003 – Tomatele, ardeii și pătlăgelele vinete, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

MUNTEANU N., STAN N., STAN T., 2003 – Legumicultură, Vol. III, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

PATRON I., 1992 – Legumicultura, Editura Universitas, Chișinău.

POHRIB C., PETRACHE M., 2011 – Tehnologii moderne de cultură a legumelor timpurii în sere și solarii: tomate, ardei, castraveți, Editura PRINTECH București.

POPESCU V., 1996 – Legumicultură, vol I, Editura Ceres, București.

POPESCU V., 1997 – Legumicultură, Editura Ceres, București.

POPESCU V., ATANASIU N., 2000 – Legumicultura, Vol. 2, Editura Ceres, București.

STAN N., STAN T., 1999 – Legumicultură, Vol. I, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

VOICAN V., LĂCĂTUȘ V., 1998 – Cultura protejată a legumelor în sere și solarii, Editura Ceres, București.

*** 1981 – 1984 – Tehnologiile culturii legumelor în solarii, MAIA, București.

***IBPR SECRETARIAT 1983 – Genetic Resource of Capsicum, Crop Genetic Resources Centre, Rome.