Tabel 1  Definiții ale conflictului [301700]

Licență

Tabel 1 Definiții ale conflictului [301700]

Byadmin ianuarie 1, 2024

Vreau să mulțumesc tuturor profesorilor din cadrul Facultății de Administrație Publică din cadrul S.N.S.P.A. pentru influența pozitivă asupra mea și a [anonimizat], dar în mod special coordonatorului meu de disertație atât pentru sprijinul său fizic cât și moral și pentru timpul acordat instruirii personale în tot acest timp. Vă mulțumesc!

Listă tabele

Tabel 1 – Definiții ale conflictului

Tabel 2 – Tipuri de conflicte

Tabel 3 – Schema Glasl

Tabel 4 – PORTE

Tabel 5 – Procesul medierii

Tabel 6 – Avantajele si limitele medierii

Tabel 7 – Modalități alternative de rezolvare a conflictelor în celelalte domenii

Tabel 8 – [anonimizat].1 – Procesul de mediere in România

Analiza SWOT nr.2 – Medierea in Germania

Analiza SWOT nr.3 – Medierea in Austria

Analiza SWOT nr.4 – Medierea in Franța

Analiza SWOT nr.5 – Medierea in Grecia

Analiza SWOT nr.6 – Medierea in Anglia

Analiza SWOT nr.7 – Mediereonline.com

Analiza SWOT nr.8 – Mediator-in-bucuresti.ro

Analiza SWOT nr.9 – Medierenet.ro

Analiza SWOT nr.10 – Mediere-constanta.ro

Analiza SWOT nr.11 – www.Mediatorturcubogdan.ro

Listă figuri

Figura 1 – Procesul de desfăsurare a medierii

Figura 2 – [anonimizat], economic, militar, [anonimizat] a dus, [anonimizat] o creștere a numărului de dispute apărute între persoane sau state.

[anonimizat], precum negocierea sau medierea. [anonimizat].

Medierea și negocierea reprezintă procese de soluționare alternativă a conflictelor.

[anonimizat] a fi un instrument original și eficient de acțiune privind depășirea unor obstacole din cadrul societății actuale. Acest tip de proces ajută la rezolvarea unei probleme sau a unui conflict. Creșterea conflictelor din viața de zi cu zi a dus la o creștere a numărului de procese în instanță. [anonimizat], în special în rezolvarea conflictelor apărute între aceștia. [anonimizat].

Medierea poate deveni o necesitate în special datorită importanței ei strategice în relațiile comerciale și civile dintre cetățenii țărilor Uniunii europene.

Medierea totodată pe lângă faptul că este principalul proces de rezolvare a conflictelor și a litigiilor ,exercită o [anonimizat], optimism, respect din partea comunității în care pârtiile aflate în conflict își desfășoară activitatea.

[anonimizat] a conflictelor online ( audio-video ) , prin care părțile și mediatorul stau la o masă virtuală de negocierii. Acest lucru permite eliminarea barierelor fizice apărute între aceștia. O astfel de abordare poate duce la o [anonimizat] o soluție echilibrate, în care fiecare parte se poate exprima liber, fără prejudicii și măști comportamentale.

Instrumentele folosite de-a lungul lucrării s-au bazat pe metode descriptive, analize SWOT, analize comparative cât și diferite tabele pentru o mai bună înțelegere a lucrării.

Lucrarea este structurata pe capitole, concluzii de capitol, bibliografie de capitol, bibliografie finală.

Scopul acestei lucrări este de a defini conflictul și procesele de soluționare a acestuia. În special am abordat problema determinări calității serviciilor de mediere oferite în România, dar și nivelul de utilizare a acestora de către consumatori.În finalul acestei lucrării am realizat o aplicație practică prin care doresc a îmbunătății serviciile de mediere prezente în România si in Uniunea Europeană.

CAPITOLUL I Conflictul

Definiția conflictului

Conflictul poate fi definit ca fiind interacțiunea dintre grupuri de oameni care se opun unul altuia. Acest concept nu se referă la relațiile cu mediul înconjurător și nu este sinonim cu competiția. În schimb competiția poate sa conduca la aparitia unui conflict, atunci cand un grupul isi doreste foarte mult castigarea acestuia prin slabirea celuilalt grup oponent.

Tabel nr.1 Definiții ale conflictului conform N. Constatin

Tipuri de conflicte

Conflictul poate fi de mai multe tipuri: violent sau non violent, de dominație sau de aparare, controlabil sau necontrolabil, acestea având soluții de aplanare sau nu. Conflictele sociale pot să se manifeste în mai multe forme cum ar fi: război inter-natiuni, război civil, asasinate politice, sabotaj, lovituri de stat, proteste formale, teroare, represiuni economice etc.

Conflictele externe sau sociale implica două sau mai multe persoane cum ar fi grupuri, organizații, state, etc. Conflictele externe sunt conflictele ce au tenta etnica, culturală, religioasă, comercială, ce pot devia în conflicte frontaliere și internaționale.

Conflictul social afectează relațiile socio-umane așa cum sunt ele înțelese de comunitate și de cultură din care fac parte actorii sociali. Astfel conflictul social apare când două sau mai multe persoane aflate în interdependență sunt incompatibile din punct de vedere fizic cât și social, acesta diferența produce astfel o stare de tensiune ce ar putea izbucni în orice moment.

Tabel nr.2 – Tipuri de conflicte adaptat J.Whitmore , 1980 pp.66-69

Pot exista și conflicte în funcție de sistemul-partilor implicate care se indentifică ca fiind două perechi de conflicte (endogene-exogene și simetrice-asimetrice), conflicte în funcție de scop ce se orientează spre problema și structura sau criteriul de percepție a adversarului prin luptă joc sau dezbatere.

Criteriul aparentei ilustrează patru tipuri de conflict :

conflictul scop (apare atunci când persoana în cauză dorește alte rezultate decât cealaltă persoană).

conflictul cognitiv (baza lui se fundamentează în urma ideilor și opiniilor diferite)

conflictul afectiv (se rezuma la incompatibilitatea din punct de vedere emoțional față de o persoană sau un grup)

conflictul comportamental (persoană sau grupul constituie o faptă ce nu poate fi acceptată de ceilalți)

Conflictul în raport cu organizația poate fi:

conflict funcțional ce se caracterizează prin confruntarea existenta între grupuri care urmăresc sporirea performanței organizației. Conflictul poate fi o sursă de schimbare, acesta având un caracter de creșterea a performanțelor organizației.

conflictul disfuncțional care constituie o confruntare sau o interacțiune ce “face rău” organizației și o stânjenește în realizarea obiectivelor.

Această structură are implicațiile cele mai importante, iar trecerea de la un conflict la altul este foarte probabilă. Teoreticienii susțin că toate conflictele disfuncționale ar trebui eliminate deoarece valorile anti-conflictuale sunt susținute de pace și înțelegere.

O altă clasificare a conflictului se rezuma la diferență de rezolvare a acestora. Delimitarea acestora se realizează în două categorii: Conflicte soluționabile ce pot fi rezolvate prin procedeul de management al conflictelor și conflicte nesoluționabile ce nu pot fi rezolvate datorită faptului că acestea aparțin valorilor personale ale grupului și a individului.

Tabel nr.3 Schema Glasl conform F. Glasl , 2004.

Metodele de diagnoză a rezolvării problemelor sunt construite pe aceste noțiuni. Dacă există o neînțelegere, atunci sunt suficiente metode precum “clarificarea percepției” și dizolvarea opozițiilor. Pe de altă parte conflictul este o sumă de trăiri emoționale.Cele mai întâlnite emoții sunt situații de mândrie, resentimente, mânie și frică. Uneori pot apare și trăiri de genul regretului sau a sentimentului de vinovăție.Aceste noțiuni se pot defini în cu totul altă manieră fără a fi vorba de un conflict. Opozițiile cognitive pot fi variate de exemplu, un membru al grupului poate percepe un eveniment altfel decât persoană sau grupul de persoane. Acestea nu sunt condițiile unui conflict, ci ale creativității.

1.2.1 Cauze și intervenții în gestionarea conflictului

Motivațiile principale implicate în conflict merită să aibe motivația de afirmare, de autorealizare sau cea prosociala , de aceea Christopher W. Moore face distincție între cinci tipuri de conflicte: conflictele relaționale, conflictele informaționale, structurale, conflictele între valori și cele de interese.

Conflictele relaționale sunt conflictele rezultate dintr-o comunicare defectuoasă a părților.

Cauze posibile pot fi următoarele: antipatia între persoane, emotivitate puternică a uneia sau a mai multor părți, dificultăți tehnice de comunicare, factori culturali careimpiedica comunicarea sau care fac că mesajele safie puțin comprehensibile, percepția/interpretarea eronată a anumitor fapte, atitudini sau mesaje, rememorări ale unor atitudini negative.

Intervenții posibile în gestionarea conflictului relațional sunt: impunerea procedurilor pentru dezamorsarea emotivității, exprimarea liberă a emotivității, clarificarea percepțiilor și construirea percepțiilor pozitive, ameliorarea calității și a cantității comunicării între părți, utilizarea terților pentru vehicularea informației.

Conflictele informaționale

Cauze posibile: lipsa informațiilor, informații false, păreri diferite asupra pertinentei informațiilor, interpretări diferite ale datelor, proceduri diferite de validare a informațiilor.

Intervenții posibile: discutarea criteriilor importanței informațiilor, căutarea unui acord privind procedurile de căutare a informațiilor, căutarea împreună a informațiilor, dezvoltarea unor criterii comune de valorificare a informațiilor, utilizarea experților pentru a obține o părere imparțială și dezvăluirea dificultăților tehnice.

Conflicte structurale

Cauze posibile: raritatea resursei, inegalitatea dintre părți, obstacole geografice, fizice sau financiare în calea cooperări, constrageri de timp, de exemplu dificultățile de integrare.

Intervenții posibile: revizuirea procesului de decizie, revizuirea sistemelor de control al resurselor, concentrarea atenției asupra intereselor, modificarea modurilor de relaționare între părți ( de la coerciție la cooperare), colaborare în lupta împotriva constrângerii structurale, colaborare pentru extinderea resurselor.

Conflicte între valori

Cauze posibile: Criterii de evaluare diferite, factori culturali, distingerea sfârșitului și a mijloacelor. Cauzele pornesc de la divergenta de evaluare a unui bun ca urmare a afacerii ”fularului” islamic din Franța.

Intervenții posibile: Tratarea problemei în termeni nevalorificați, acceptarea divergentelor de opinie, căutarea unor valori împărtășite, crearea unor noi valori împărtășite, căutarea unor serii universale comune.

Conflictele de interese

Cauze posibile: Divergenta reală de interese materiale sau resimțită între parteneri voluntari sau involuntari: un asociat ce dorește să obțină dividende în fiecare an; celălalt dorește să reinvestească pentru a revinde societatea mult mai scump, etc.

Intervenții posibile: Concentrarea relației asupra intereselor, cooperarea privind punctele de interes comun, căutarea unor criterii obiective de evaluare a intereselor, căutarea unor mijloace de extindere a resurselor sau a posibilităților, căutarea de schimburi la niveluri diferite.

Acesta simplă clasificare poate îndruma acțiunea celui care gestionează conflictele, indiferent de obiectul conflictului.

1.3 Răspuns la conflicte

Întotdeauna conflictul este costisitor deoarece există două feluri de costuri:

Unul obiectiv: mobilizarea protagoniștilor, investiții economice, cheltuielile de energie;

Unul subiectiv: evoluează în plan intern, apărute ca urmare a evaluării resurselor celor două părți implicate.

Situațiile organizaționale ca atare se termină:

Atunci când costul subiectiv devine insuportabil economic, psihologic și fizic pentru una dintre părți și prin urmare sfârșitul conflictului se produce cu înfrângerea uneia dintre părți;

Când caracterul insuportabil al conflictului există pentru ambele părți fiecare dintre ele fiind conștientă că o victorie totală nu e posibilă astfel încât se încearcă găsirea unei modalități de soluționare.

1.4 Elemente de dinamică

Starea latentă: în cadrul acestui stadiu există condițiile declanșării conflictului, fără ca acestea safie sesizate. Caracterul limitat al resurselor, dorința de autonomie, inacceptarea controlului, starea de declin a organizației sunt cauze care pot influența instalarea conflictului lantent.

Conștientizarea conflictului: acum conflictul este cunoscut, intelessi recunoscut de către cei implicați. Conflictul conștientizat este încă într-o fază incipientă, când părțile nu au reacționat încă afectiv. Mai întâi apare sentimentul de opresiune, amenințările sunt percepute, dar ele nu sunt considerate suficient de importante pentru a li se acordă atenție.

Acutizarea stării conflictuale constă în accentuare stării tensionale.

Conflictul este inevitabil, dar el nu a fost încă declanșat.

Declanșarea conflictului în acest stadiu se manifestă vizibil chiar și pentru cei neimplicați direct în conflict.

Sfârșitul conflictului: acum are loc schimbarea condițiilor inițiale care au declanșat conflictul; noile condiții permit fie cooperarea, fie vor duce la declanșare unui nou conflict.

1.5 Stiluri de rezolvare a conflictelor

Se consideră că există cinci mari stiluri de reacție în situații conflictuale:

Cooperare

Compromis

Competiție

Evitare

Resemnare, renunțare în folosul celuilat, conciliere.

Cooperarea asigura atât menținerea relațiilor interpersonale, cât și rezolvarea conflictului avnd exprimată satisfacția ambelor părți. Pentru a ajunge la o situație de tip castig-castig, ambele părți au nevoie de abilități de comunicare, de luarea în considerare a intereselor, dorințelor, nevoilor celuilalt, aspecte care se pot învăța. Deși este nevoie de timp, de implicarea ambelor părți în identificarea celor mai bune soluții, de crativitate, acesta modalitate de rezolvare a conflictelor oferă cele mai bune rezultate pentru un timp îndelungat.

Compromisul, în ciuda faptului că este adesea întâlnit la nivelul simțului comun- în exprimări și în evidențierea posibilităților de soluționare – nu constituie o situație de tip castig-castig. Acesta este dominat de tehnici de manipulare, abordate spre compromis susținute de pierderile minime și câștigul minim, având un oarecare grad de mulțumire din partea ambelor părți.

Competiția asigura atingerea obiectivelor personale, dar este ignorată relația dintre părțile aflate în conflict. Puterea dobândită prin împlinirea scopurilor fixate îl va orienta pe cel aflat în această situație spre importanta statului dobândit, eventual a competenței demonstrate.

Evitarea lasa loc frustrărilor, fiecare parte încercând să treacă cu vederea posibilelor situații conflictuale, fie să le ignore sau să se exprime evaziv cu privire la ele. O astfel de abordare nu ajuta nici la menținerea legăturilor dintre persoanele implicate, nici la atingerea obiectivelor. Poate fi o situație de pierdere-pierdere sau de castig-castig- atunci când una dintre părți își propune doar să câștige timp pentru a aborda conflictul într-un context favorabil.

Concilierea susține păstrarea unui nivel bun al relațiilor interpersonale în dauna împlinirii realizării dorințelor părților implicat ein conflict. Presupune renunțare, resemnare, eventual ignorare a conflictului, toate în scopul protejării relației, într-o perspectivă de tipul pierdere-castig.

1.6 Harta conflictelor

Luând în considerare stilurile de rezolvare a conflictelor, unii specialiști evidențiază, pentru soluționarea conflictelor abordări precum harta conflictelor. Harta conflictelor reprzinta identificarea nevoilor și temerilor persoanelor implicate în confloct, prin raportare la problemă; căutarea de variante optime pentru fiecare nevoie identificată. Aceste acțiuni dau sens analizei conflictului, precedeu care, alături de cele de control, evidențiate prin ascultarea activa asigura o viziune mai amplă asupra managementului situației conflictuale.

În controlul conflictului sunt necesare de la toate părțile implicate, deprinderi adecvate situațiilor conflictuale, timp și libertate de implicare în soluționarea conflictului și voința de ajungere la un acord, de rezolvare a conflictului în beneficiul ambelor părți.

Harta conflictului presupune:

Identificarea situației problematice,

Formularea problemei în termeni neutri, care să nu producă discriminări, să nu incrimineze sau să amplifice conflictul,

Identificarea nevoilor și a temerilor fiecărui partener implicat sau afectat de respectiva situație problematică; acesta etapa se poate realiza în comun,

Căutarea de soluții utilizând generatorul de variante, prin răspunsuri la perechi de nevoi/temeri, câte una de la fiecare persoană implicată, până la epuizarea variantelor.

Negocierea și aplicarea soluțiilor.

1.7 Concluzii

În acest capitol conflictul a fost Analizăt dintr-o perspectivă practică cât și filosofică. Analiză conflictului a fost completată și de viziuni elaborate din punct de vedere psihologic, sociologic, economic și politic.

Conflictul este adesea prezentat ca fiind forma de relaționare cu ceilalți, acesta fiind prezent de foarte multe ori în viața de zi cu zi a indivizilor.

Bibliografie Capitol

Petelean, "Pledoarie pentru un management al conflictelor." În: vol. Viitorul ne preocupă, coord. S. Crețu, F. Ciotea, A. Tripon, EFIROM, Tg.-Mureș 2002

Stoica, “Fundamente teoretice ale conflictului”, Iasi, 2009

C.W. Moore,”The Mediation Process”, Jossey-Bass Edition, San Francisco, 2006

CKW De Dreu, E. M. Van Vianen. "Managing relationship conflict and the effectiveness of organizational teams" Journal of Organizational Behavior 2001

D. Soitu, “Medierea contextuala a disputelor”,Ed. Didactica si Pedagogica, 2014

D. Titian, L. Grigorie, “Medierea, tendinte,metode si caracteristici”, Ed. Universitaria, Craiova

F. Glasl, “Konfliktmanagement”, Haupt, 2004

G. Dragomir, “Managementul resurselor umane, Ed. Universitaria, Craiova, 2009

I.Chifu, “Analiză de conflict”, SNSPA ,Bucuresti, 2004

I.O. Pânișoară, “Comunicarea eficientă. Metode de interacțiune educațională”, Polirom, Iași, 2004

J. A. Schellenberg, “Conflict resolution: Theory, research, and practice”, Suny Press, 1996

J. Folger, "Working through conflict: Strategies for relationships, groups, and organizations" 2009

J. Rubin, G. Pruitt, G. Dean, K. Sung Hee, “Social conflict: Escalation, stalemate, and settlement”, Mcgraw-Hill Book Company, 1994

J. W. Burton, “Conflict: Resolution and provention”, Macmillan, 1990

J. Whitmore, “Giftedness, conflict, and underachievement” Allyn & Bacon, 1980

L. A. Coser, “The functions of social conflict” Vol. 9. Routledge, 1998

T. Alan, “Consideratii asupra managementului conflictului, tehnicilor de rezolvare si factorilor sociali care le imfluenteaza”, Ed. Polirom, Iasi

W. A. Donohue, R Kolt, “Managing interpersonal conflict”, Vol. 4. Sage, 1992

CAPITOLUL II Medierea

2.1 Definiția Medierii

Medierea reprezintă o asistare sau o îndrumare a unor negocieri bilaterale, trilaterale sau plurilaterale de către un terț.

Medierea astfel se bazează pe încrederea ce o primește mediatorul din partea pârtiile implicate în acest proces de mediere, respectându-se totodată condițiile de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și de liber arbitru al părților. Soluția care se va găsi, în final, va fi una reciproc convenabilă, eficientă și durabilă. Valorile medierii au exemplificat, mai presus de toate, o etică fundamentală a respectului și al autonomiei părților. Medierea este văzută ca o procedură de interes public, aplicată egal tutoror persoanele fără niciun fel de diferențiere de rasă, naționalitate, origine etnică, limba, religie, sex, afiliere politică, sănătate sau origini sociale.

Medierea, în sens etimologic, se constituie într-un spațiu, un timp, un obiect, un limbaj sau o persoană intermediară ce se opune, de fapt, pericolelor nemijlocite. Termenul mediere ne trimite la noțiunea de legătura stabilită sau de stablit, cu alte cuvinte de relație, de “trecere” de la unul la altul.

Pornind de la definiție se pot desprinde caracteristicile mediatorului, și anume: este ales și acceptat de către părți, este neutru și imparțial, păstrează confidențialitatea, nu este judecător, nu are nicio putere în luarea deciziei cu privire la soluții și înțelegerea părților, nu stabilește adevărul despre cele întâmplate sau relatările părților, are o atitudine corectă față de toți participanții în mediere și nu ține partea nimănui.

2.2 Stiluri de mediere

Procedura de mediere implică o serie de tehnici particulare de comunicare. Fiecare mediator, depinde de propria experiență și în special propria sa gândire asupra anumitor fapte conflictuale.

Medierea facilitativă este considerată ca fiind primul stil dezvoltat în anii 60-70, aceasta având originea din alte stiluri de mediere dezvoltate după aceea. Acest stil este folosit până astăzi, legea medieri în opinia lui Mugur Mitroi este structurată în așa fel încât să constituie un cadru de facilitare al procesului de mediere. Facilitarea acesteia implică un set de proceduri aplicate de mediator pentru a putea ajuta părțile să ajungă la un acord comun, acceptat de toate părțile aflate în litigiu. Sesiunile de mediere au ca punct de plecare un loc individual sau comun, discutând interesele, nevoile, poziția lor cât și alternativele de rezolvare a conflictului. Mediatorul, că facilitator, evita să-și exprime propria opinie, acesta însă sugerează soluții sau da sfaturi. Componentele medierii sunt cele care controlează soluțiile propuse și modul în care acestea sunt transformate în înțelegere. În opinia lui Carl Rogers facilitarea medieri este bazată pe intenție non-directivă a mediatorului. Acesta înființează astfel „terapia nondirectivă” ca un răspuns al necesități rezolvări conflictelor.

Terapia non-directivă se referă la tendința de auto-dezolvare, sau auto-cunoastere. În opinia lui Rogers terapia non-directiva nu poate aduce o schimbare a comportamentului cognitiv ci doar îl încurajează la auto-dezvoltarea sinelui: prin urmare clientul este un agent de schimbare a comportamentului și atitudini față de el însuși. Acesta terapie privită ca o intervenție socială și că o practică de facilitare a medieri în acest caz implica o serie de reguli printre care se numără și necondiționarea atitudinii pozitive, a empatiei și a încrederii depline în el însuși. În cazul în care ședința de mediere este realizată cu fermitate și orientată spre aplicarea întrebărilor precise, avem de-a face cu un interviu ce poate impune anumite directive de schimbare. Dacă întâlnirea este axată în jurul unei teme, subiectul are posibilitatea de a-și exprima opinia sa personală, fără nici o întrebare codificată, care să conducă spre un interviu non-directiv. În acest caz, persoană intervievată este cea mai capabilă de a prezenta propriile gânduri și sentimente. Rolul mediatorului este de a încuraja subiectul și de al motiva să se exprime cât mai liber. În ceea ce privește metodologia non-directiva este soluția în care mediatorul poate evalua tendințele de auto-actualizarea a componentelor și a agentului de schimbare. Scopul principal al medierii nu este de a rezolva litigiul printr-o decizie, fie că este vorba de arbitrare, dar acesta ajuta astfel părțile spre o dezvoltare, și o creare a propriei lor autonomie de decizie.

Cel de-al doilea stil al lui Rogers este principul reflecției. Obiectivul său principal este de a aduce în contact părțile problemelor apărute, așa cum au fost ele percepute de către mediator. Rezultatul este acela că, pe de o parte, mediatorul se asigură dacă el a înțeles perfect mesajul transmis de către părți și înțelesul acestuia. În general principul reflecției se bazează pe ascultarea activă a părților și înțelegerea mesajelor transmise de către aceștia.

Medierea evaluativă apare în anii 80`, plasindul pe mediator în poziție de expert. Expertiză făcută de mediator se manifestă într-o sferă a naturii conflictului și al soluțiilor ce pot fi date în sala de judecată. Mediatorul este implicat conform acestui stil în procedurile de control și în procedurile de propunere a soluțiilor. El își crează propria opinie și formulează recomandări referitoare la natura conflictului, sugerând soluții. Mediatorul le arata persoanelor implicate în conflict, părțile lor slabe și tari, în general acestea se bazează pe sesiunile individuale respectând totodată drepturile părților implicate în conflict. Acest stil este o alternativă a soluției legale, dar nereglementata de legislație. Modelul transforma astfel procedura legală într-o expertiză.

Medierea transformativă este un stil recent apărut, care se bazează pe strategi de comunicare ce aduc o mai mare interacționare între părți. Ca un element central, medierea transformativa este bazată pe încurajarea părților la cunoaștere, la înțelegerea propriilor nevoi și la punerea lor în locul celuilalt. Acest stil aduce medierii o nouă viziune socială și comunicativă a conflictului.

Medierea narativă este un stil ce se bazeza pe ideea de bază a fiecărei părți implicate. Părțile implicate au diferite perspective conflictuale referitoare la cazul mediat.

2.2.1 Co-medierea sau medierea in echipă

Mediatorii pot lucra împreună sau în pereche. Fiind implicate mai multe resurse, co-medierea evidențiază multiple beneficii:

Unul dintre mediatori poate avea rolul de observator, în timp ce altul controlează procesul, putând observa aspectele ascunse ale comunicării;

Este posibilă dirijarea disputelor cu privire la trecutul părților, în momentul în care acestea prezintă importanță;

Mediatorii pot modela o formă cooperativă de lucru;

Mediatorii pot învăța unii de la ceilalți;

Se oferă o structură pentru formarea noilor mediatori.

2.2.2 Medierea indirecta

Nu toate medierile au ca rezultat întâlniri fata-in-fata cu ambele părți. Uneori există teamă întrevederii sau riscul unui comportament agresiv. În aceste cazuri, mediatorul vizitează și o parte și cealaltă, fără ca ele să se intalnesca în final. Deși cel mai mare beneficiu ar proveni din întâlnirea celor două părți și din încercarea fiecăruia de a-l privi pe celălalt că pe o ființă umană, este posibilă ajungerea la un acord și prin acesta mediere indirectă.

Uneori rezultatele ascultării active a tensiunilor din momentul inchierii acordului fac oamenii capabili să se întâlnească mai constructiv în stadiile ulterioare.

2.3 Poziția mediatorului cu privire la conflict

Inceputurile abilitatilor de rezolvarea a conflictului se regasesc in stadiile timpurii ale copilariei, iar comparatia transculturala arata caracterul universal al acestor abilitati. Astfel, si conflictul, si impacarea apartin conditiei umane natural care fac parte din limitarile impuse tuturor indivizilor. Acestea sunt caracteristici commune universal ale existentei oamenilor in lume. Atunci cand conflictul apare si ulterior se domolesti, fostii adversari au de facut o alegere : sa-si reconcilieze neintelegerile sau se le perpetueze.

Impacarea, de obicei, ia forma unor semnale prietenoase de la fostii oponenti si restabileste un nivel de toleranta reciproca.Totodata daca impacarea si cooperare sunt parte esentialaa existentei umane, atunci acelasi principiu se aplica si in mediere.

De aceea, mediatorii ar trebui sa accepte conflictul ca o fateta de neevitat a existentei umane, cu o consecinta posibila in reconciliere. Dorinta mediatorului de a elimina conflictul in intregime poate fi un impediment pentru procesul de rezolvare alternative a disputelor, deoarece conflictul nu poate fi eradicate pentru totdeauna, ci trebuie sa fie recunoscut si prelucrat. Un mediator care nu are acesta abordare poate fi condus de o dirinta prea staruitoare de a elimina conflictul si , in acest fel, poate devein insistent sau present. Acest lucru este contrar modului in care abilitatile unui mediator ar trebui sa se orienteze. Conflictul si solutionarea conflictului prin mediere sunt fenomene natural ce au existat de-a lungul istoriei europene. De aceea, este foarte important pentru mediator sa-si clarifice atitudinea cu care abordeaza conflictul in cadrul medierii.

2.4 Tabelul PORTE

Tabelul PORTE este definit ca fiind “Grijă pentru un bun început înainte de derularea proceselor și etapelor de mediere.

Tabelul nr.4 “PORTE” conform A.Lempereur, A. Colson, J. Salzer

2.5 Procesul de mediere

Afirmațiile lui H. Cornelius și S. Faire , legat de procesul de mediere sunt reprezentate de următoarele etape de desfășurare.

Tabel nr.5 Procesul medierii adaptat după H. Cornelius ș S. Faire

Acest proces este urmat de cei șapte stâlpi ai medierii:

Solicitarea permanentă a părților, pentru că ele să-și însușească etapele rezolvării, folosind o comunicare active intrele ele și obținând o recunoaștere reciprocă treptată

Asigurarea principiilor de funcționare testate, cu alte cuvinte “regulile jocului”, care vor permite menținerea cursului de rezolvare a problemei.

Structurarea unui process concret, inspirit din cele mai bune practice.

Succesiunea fazelor în cadrul acestui process, cu diferitele etape – de la pornirea medierii până la un accord, dacă este posibil.

Înțelegerea problemei și a diverselorsale date printr-o analiză aprofundată a dimensiunilor acesteia.

Depășirea capcanelor care pot marca procesul și împiedica adoptarea unei rezoluții.

Înghețarea punctelor de accord (sau de dezacord), cu speranța de a face să apară treptat o soluție pașnică și realistă, executabila și executată de către cele două părți.

Rezultatul aplicării acestor procese derivă în formarea următoarelor tipuri de mediatori:

fie un mediator mai reținut cu privire la conținut: de partea neutralității, a imparțialității, a refuzului de a interveni în afară medierii propriu-zise, a caracterului voluntar al medierii și a însușirii de către părți, a creativității lor în raport cu legislație în vigoare

fie un mediator mai implicat în acțiune pe fond: de partea unei multi-partiniri active, a implicării pe fondul problemei, a sugerării de soluții, a înscrierii părților în dispozitivele prevăzute de lege, chiar a intervenției echitabile, peste curte a unei forme de voluntarism binevoitor.

2.6 Graficul de desfășurare a procedurii de mediere

Figura nr.1 “Procesul de desfăsurare a medierii”

2.7 Avantajele si limitele medierii

Tabel nr.6 “Avantajele si limitele medierii” adaptat după D.Soitu

2.8 Confuzii despre mediere.

Indiferent de diferențele dintre definițiile medierii, există o abordare mai unitară în UE și la nivel mondial cu privire la ce nu este medierea și ce nu este mediatorul. Mediatorul nu este judecător sau o persoană de decizie. Mediatorul nu poate impune deciziile asupra părților. În plus, în majoritatea cazurilor mediatorul nu este expert în obiectul disputei, prin urmare, în general, nici nu poate sugera soluții părților.

Mediatorul nu este consultant juridic al părților. Chiar dacă mediatorul este licențiat în științe juridice sau avocat practician, trebuie să evite oferirea de servicii de consultanță juridică părților. În plus, acest lucru va impune un alt tip de relație contractuală între mediator și părți.

Mediatorul nu este psihoterapeutul părților. Scopul mediatorului nu este de a trata dificultăților psihice ale părților, ci de a pregăti terenul astfel încât părțile să înțeleagă în mod clar care le sunt nevoile și sentimentele pentru a lua decizii cu privire la chestiunile pe care doresc să le soluționeze. Deși medierea reușește să repare relațiile dintre părți și, prin urmare, să transforme în bine abordarea pe care o au una față de alta, totuși, mediatorul nu este psihoterapeutul părților.

Mediatorul nu stabilește fapte și nu este procuror. Rolul lui nu este acela de a găsi adevărul, indiferent de opiniile personale ale sale cu privire la fondul cauzei.

2.9 Concluzii

Medierea ilustrează în modul său deviza europeană “unitate în diversitate”.

În spatele aceleiași constante dorința de a contribui la rezolvarea pașnică a conflictelor dintre părți se bazează pe acceptarea de către părți a unei abordări care se distinge prin dinamismul și plasticitatea ei; apar multiple variante practice. Dar acesta efervescenta a medierii nu trebuie să ascundă anumite riscuri.

Primul este bAnalizărea medierii, utilizarea să superficială în orice situație; al doilea risc este lipsa metodei prin ignorarea existenței metodelor fie tulburare relativismului apparent ce atrage o diversitate de metode posbile astfel încât mediatorul să se bazeze doar pe intuitive. Aceste risc ne afectează pe toți, când suntem în situația de a juca un rol neoficial de mediator. De altfel, toți mediatorii sunt confruntați cu un al treilea risc: Acela al metodei inadecvate, mediatorul aplicând scheme și reflexe moștenite din experiența sa profesională anterioare în alte domenii. Cu acest lucru se confruntă, mai ales, mediatorii instituționali și punctuali, care sunt strict încadrați pe plan statuar sau formal, dar, în definitive, ei sunt lăsați singuri pe durata procesului concret de mediere.

Actul de mediere, după cum se vede, are propriile sale exintente metodologice. A le ignora sau a aplica altele care îi sunt în fond străine înseamnă să riști eșecul medierii și a procesului acestuia.

Bibliografie Capitol

A.Lempereur, A. Colson, J. Salzer, “Medierea”, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2011,

C. Helena, F. Shoshana, “Știința rezolvării conflictelor”, Editura Științifică și Tehnică, București, 1996

C.R. Rogers, "Client-centered therapy: Its current practice, implications, and theory." London, 1951,

D. Soitu, “Medierea contextuala a disputelor”, Ed, Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2014,

J.M Haynes, L.S. Fong, “Mediation: Positive conflict management”, Suny Press, 2012

L. Pop, “Medierea ca metodă alternativă de soluționare a litigiilor internaționale”, 2011,

Legea medierii 192/2006

M. A. Nita, “Tehnici de negociere”, Editura SNSPA, București, 2000,

M. Mitroi "Ghidul mediatorului profesionist: medierea facilitativă”, 2010,

S. Ponea, A. Sandu. "Consilierea apreciativă. Cadre metodologice", Postmodern Openings, 2010,

V. Miftode, “Tratat de metodologie sociologică”, Lumen, 2011.

CAPITOLUL III Medierea in Uniunea Europeană: norme europene si naționale

3.1 Introducere

La începutul anului 1980, Consiliul Europei s-a interesat îndeaproape cu privire la modalitățile de justiție alternativă. Comitetul de Miniștrii își propunea să încurajeze procedurile care simplifica aceste modalități cum ar fi medierea părților și reglementarea diferendelor pec ale amiabilă, înaintea oricărei proceduri judiciare sau în cursul unei proceduri angajate.

Comitetul de Miniștri în acest sens a oferit următoarele recomandări:

Recomandarea R (86) 12 – diminuarea sarcinii tribunalelor “reglementarea pec ale amiabilă a diferendelor, fie în afară ordinului judiciar, fie înaintea sau după procedură judiciară”

Recomandarea R (93) 1 – accesul efectiv la drept și la justiție, pentru persoanele aflate în situație de sărăcie.

Recomandarea R (94) 12 – încurajarea părților în obținerea unei reglementări pec ale amiabilă

Recomandarea R (95) 5 – îmbunătățirea funcționarii sistemelor și procedurii de recurs în materie civilă și comercială “Judecătorul în mod expres trebuie să vegheze asupra încurajării la reglementarea pe ca ale amiabilă a conflictelor”

Recomandarea R (98) 1 – coroborează recurgerea la medierea familială

Recomandarea R (99) 19 – stipulează medierea penală

Recomandarea R (2001) 9 – susține “modalitățile alternative de reglementare a litigiilor între autoritățile administrative și persoanele private”

Comisia Europena pentru Eficacitatea Justiției a condus în studiu, în statele europene, în ceea ce privește impactul acestor recomandări cu privire la mediere. Acest studiu a avut ca rezultat crearea mai multor propuneri specifice, ce vizează asigurarea unei mai bune aplicări a medierii familiare, medierii civile, medierii penale și a modalităților alternative de soluționare a litigiilor între autoritățile administrative și persoanele private și fizice.

Inițiativa pentru Uniunea Europeană a fost luat de către Consiliul European în 1999. Consiliul de miniștri viza un spațiu de libertate, de securitate și de justiție care să acopere toate Europa. Printre mai multe măsuri prezentate, invita statele membre și Comisia Europeană să stimuleze, să instaureze sau să organizeze proceduri de rezolvare și reglementare alternativă a conflictelor.

Consiliul European vizează două obiective și anume: acordurile născute dintr-o mediere ar fi mult mai susceptibil dacă ar fi executate în mod voluntar, cel de-al doilea referindu-se la relațiile personale sau comerciale ce ar putea astfel să fie prezervate în mod durabil între părți.

Uniunea Europeană pentru a pregătii acesta evoluție în justiție a elaborat în anul 2002 cartea verde cu privire la metodele alternative de soluționare a conflictelor. Comisia doreata să angajeze o consultare largă a statelor membre și a tuturor persoanelor interesate să încurajeze recurgerea la mediere.

Scopul Comisiei era să pregătească în mod clar o legislație-cadru europeană. Comisia considera că acesta legislație era necesară pentru părțile care recurg la mediere pentru a putea avea un temei în mediul juridic previzibil.

Acesta legislație a fost concretizată prin Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din data de 21 mai 2008, “cu privire la anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială”. Totodată a fost publicat și un cod de conduită a mediatorului ce au aderat numeroase asociații de mediatori, avocați, consumatori, etc.

3.2 Codul de Conduită al mediatorului

“Codul de conduită al mediatorului” elaborat de Comisia Europeană, a oferit diferite deziderate în speranța garantării spațiului de mediere; cum ar fi:

Mediatorii trebuie să fie competenți și să cunoască foarte bine procedura de mediere. Ei trebuie să beneficieze de bună pregătire, încă de la început și să se formeze în mod constant, atât pe plan teoretic, cât și practic, cu precădere în funcție de normele sau sistemele de acreditare în vigoare prezent în statul membru în care îmi desfășoară activitate.

Mediatorul trebui să se asigure că posedă pregătirea și competentele necesare pentru a conduce medierea înainte de a accepta să fie desemnat în acest scop, oferind părților informații privind pregătirea și experiența sa. Mediatorii pot face publicitate pentru serviciile lor, cu profesionalism, cinste și demnitate. Mediatorul trebuie să se angajeze spre a servi tuturor părților, într-un mod echitabil, în cadrul medierii. Înainte de începerea procesului, mediatorul trebuie să divulge toate circumstanțele care sunt de natură să îi afecteze independenta sau să antreneze un conflict de interese; ca atare acesta obligație subzista pe tot parcursul procedurii.

Circumstanțele producerii unui conflict în cadrul acestui proces sunt cauzate de:

Relația privată sau personală cu una dintre părți,

Interesul financiar sau de altă natură, direct sau indirect la sfârșitul medierii

Faptul că mediatorul sau un membru al cabinetului său a acționat într-o altă calitate decât aceea de mediator pentru una dintre părți.

În aceste circumstanțe mediatorul nu poate accepta său continua medierea decât dacă este sigur că poate să o conducă în mod complet independent și neutru pentru a garanta o imparțialitate totală.

3.3 Rețeaua Europeană “EEJ Net” si Rețeaua “ECC-NET”

Conferința de la Lisabona a Uniunii Europene a inițiat constituirea unei rețele europene pentru soluționarea extrajudiciară a conflictelor cu privire la consumatori și anume European Extra-Judicial Network- “EEJ-NET”.

Obiectivul acesteia era acela de a permite cetățenilor și întreprinderilor să se adreseze unui singur punct de contact în propriul stat, pentru a obține informații cu privire la sistemele naționale de soluționare extrajudiciară a controverselor transfrontaliere și pentru a avea la dispoziție mecanisme rapide de acces.

Aceste indicații “cu privire la o rețea comunitară de organisme naționale pentru soluționarea extrajudiciară a controverselor în materie de consum”, a dat invitație statelor membre de a:

– Încuraja cooperarea între organizațiile profesionale și economice și oraganizatiile consumatorilor, având obiectivul de a contribui la activitățile organismelor extrajudiciare și a punctelor de contact;

– Promovarea creării noilor sisteme de soluționare a controverselor, în special prin aplicarea on-line;

– Încurajarea societăților, precum și a organizațiilor profesionale și economice, să acționeze prin afiliere sau în asociere cu organismele extrajudiciare ale Statelor Membre în care acestea sau în care componentele lor dezvolta raporturi comercial cu consumatorii;

– Crearea unui punct central (centru de compensare) însărcinat cu furnizarea informațiilor, îndrumarea, susținerea practică și cu asistarea consumatorilor în vederea facilitării accesului la organismele sau la sistemele extrajudiciare competente la nivel național și la punctele de contact situate în Statele membre.

În scopul atingerii acestor obiective, Rețeaua EEJ are funcții diverse. Această rețea coordonează procedurile de soluționare extrajudiciare accesibile consumatorilor în întreaga Europă. Rețeaua informează și consumatorii cu privire la dispozitivele de soluționare alternativă a conflictelor disponibile și potrivite pentru tratarea reclamațiilor acestora. Consumatorii prin acesta rețea pot să prezintă cu ușurință reclamațiile transfrontaliere, în special în ceea ce privește dificultățile de ordin practic, cum ar fi limba și metoda de rezolvare a conflictelor.

În acest sens, vor fi elaborate liste de organisme care, în spiritul principiilor exprimate prin recomandările comunitare, vor adera la EEJ-Net. Aceste liste vor include de asemenea diverse categorii de organisme și proceduri și anume: pe de o parte organele care își desfășoară activitatea de soluționare extrajudiciară a controverselor în materie de consum prin intermediul procedurilor care presupun o simplă încercare de a aduce părțile la masa tratativelor pentru a le convinge să găsească o soluție bazată pe consens.

Scopul acestor rețele este de a oferii consumatorilor o gamă variată de servicii, de la informarea asupra drepturilor lor, la oferirea de consultanță și sprijin în rezolvarea problemelor pe care le întâmpină.

Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net) sprijină statele membre și Comisia Europeană în dezvoltarea și promovarea sistemelor de rezolvare alternativă a conflictelor și totodată oferă înfărmații și asistă consumatorii în rezolvarea acestora atât la nivel național cât și la nivel european.

3.4 Directiva 2008/52/CE

Directiva 2008/52/Ce a Parlamentului European și a Consiliului Europei își propune să garanteze o justiție mai eficientă și mai adecvată, prin îmbunătățirea accesului la modalitățile de soluționare a litigiilor, mai ales prin încurajarea ofertei de servicii de mediere, atât judiciare, cât și extrajudiciare.

În acest sens, directiva trasează mai multe norme procedurale, al căror scop este acela de a genera procese mai bine adaptate nevoilor părților, care vor duce la acorduri mai bine respectate în mod voluntar și care vor păstra o relație amiabilă și durabilă între părți. În spiritul legislatorului european, părțile în sine sunt responsabile pentru acest proces: ele pot să îl organizeze, așa cum cred de cuviință și să îi pună capăt în orice moment. Totodată dreptul național ar trebui să prevadă posibilitatea ca jurisdicțiile salimiteze procesul de mediere în timp.

În acest sens legislatorul european a evidențiat două ipoteze:

– Dreptul național permite judecătorului să acționeze în calitate de mediator

– Judecătorul național trebuie să le sugereze părților în proces să recurgă la mediere atunci când acesta pare a fi o soluție bună, și, dacă părțile acceptă să încerce o negociere.

Aceste două ipoteze trebuie să fie aplicate de judecatoru cu condiția ca, acesta din urmă să nu aibă de soluționat nicio procedură judiciară legată de obiectul litigiului, așa fiind spuse, trebuie să dispună suspendarea procesului judiciar și începerea unei proceduri de mediere.

Directiva prevede, de asemenea, și anumite efecte alăturate medierii:

Termenele de prescripție (statele membre trebuie să vegheze asupra faptului că părțile ce aleg mediere cu scopul de a încerca să rezolve un litigiu, să nu fie împiedicate de procedura judiciară sau o procedură de arbitraj cu privire la acest litigiu, din cauza scurgerii termenelor de prescripție în timpul procesului de mediere),

Calitatea medierilor (statele membre trebuie să încurajeze, prin orice mijloc pe care acestea îl considera potrivit, cum ar fi pregătirea inițială și continuă a mediatorilor, coduri de conduită, etc.).

Domeniile de aplicare a directivei sunt de trei tipuri:

Temporal

Conform art.13 directiva intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (24 mai 2008), transpunerea acesteia de către statele membre trebuie realizată până la data de 21 mai 2011 conform art. 12 (1) – cu excepția dispozițiilor referitoare la informațiile privind instanțele sau autoritățile competente să acorde caracter executoriu acordurilor de mediere, obligație ce trebuie îndeplinită până la data de 21 mai 2010.

Material

Dispozițiile Directive 2008/52/CE se aplică în cazul litigiilor transfrontaliere, în materie civilă și comercială, cu excepția drepturilor și obligațiilor de care părțile nu pot dispune, în conformitate cu legislația aplicabilă corespunzătoare – art.1 (2).

Totodată, directiva nu se aplică în domeniul fiscal, vamal sau administrativ și nici în cazul răspunderii statului pentru actele sau misiunile sale în exercitarea autorității publice.

De asemenea, Directiva nu aduce atingere legislației naționale în temeiul căreia recurgerea la mediere este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau sancțiuni, cu condiția ca o astfel de legislație să nu împiedice părțile să își exercite dreptul de acces la justiție.

Teritorial

Directiva este obligatorie pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția Danemarcei “În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezenței directive, care, prin urmare, nu este obligatorie pentru aceasta și nu i se aplică”.

3.5 Medierea in România

Liberul acces la justiție s-a dovedit a fi un drept constituțional extrem de mult utilizat în România, dovedit de încărcătură mare de cauze, cu prea mici fluctuații în ultimii ani.

Legislativ, România a dovedit că a conștientizat, chiar înainte de a deveni membră a Uniunii Europene, utilitatea recunoașteri și a altor modalități de soluționare a conflictelor, reglementarea prin Legea nr.192.2006 a procedurii de mediere având și o motivație de eliberare a instanțelor și parchetelor de sub apăsarea cantitativă a cauzelor.

Din punct de vedere practic, societatea romanescă este doar într-o fază incipientă de conștientizare, cei care sunt promotori ai medierii au identificat și alte valențe ale acestui procedeu:

Soluția dată în justiție este una impusă, pe când medierea bazându-se pe principul autodeterminării, lașa părțile libertatea de a-și alege soluția convenabilă amândurora;

Actul de justiție se bazează pe probele administrate; în cadrul procedurii de mediere părțile nu trebuie să își probeze susținerile, reconstrucția se desfășoară fără să se lovească de bariera imposibilității;

Actul de justiție presupune evidențierea vinovăției, medierea în schimb acordă importanță empatiei, comunicării și capacității de ascultare, menite să genereze reacții pozitive;

Soluția dată în justiție, fie ea temeinică și legală, nu asigura și stingerea conflictului; rostul medierii fiind de a ajuta părțile la identificarea acelei soluții, care să asigure câștig câștig pentru ambele părți ale conflictului

Soluția dată în justiție nu urmărește să satisfacă în mod egal părțile din conflict, chiar și în situație în care impactul conflictului se rezumă la un cerc restrâns de persoane.

Modificările aduse Legii nr. 192/2006 prin Legea nr. 370/2009 au fost necesare pentru armonizarea legislației interne cu cea comunitară, în special cu dispozițiile Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului, privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială.

În acest sens, au fost introduse dispoziții exprese referitoare la modul în care părțile pot da forța executorie acordului de mediere, prin intermediul notarului public sau al instanței art.59.

Pentru a contribui la organizarea sistemului, legea nr.192/2006 a creat un organism autonom care desfășoară o activitate de interes public. Acesta este Consiliul de mediere, format din 9 persoane autorizate ca mediator, desemnați prin vot de mediatorii autorizați. Mandatul unui membru din consiliul este de doi ani, acesta asumându-și responsabilitatea de reglementare în domeniul medierii, vizând în principal asigurarea calității actului de mediere și construirea unui sistem coerent de utilizare a medierii în România.

Consiliul de mediere este singura instituție care are responsabilitatea de a aviza formele de exercitare a profesiei de mediator și de a ține evidența acestora. Autorizarea mediatorilor a început cu anul 2007, realizându-se în două etape. În prima etapă se depune la consiliul de mediere o cerere de evaluare însoțită de un dosar cu acte ce dovedesc faptul că persoana respectivă îndeplinește toate condițiile specifice legii 192/2006, iar în a doua etapă se depune o cerere pentru avizarea formei în care doresc să-și exercite profesia de mediator.

Mediatorii autorizați sunt înscriși într-un Tablou al Mediatorilor, acesta fiind actualizat lunar, după fiecare ședință de aprobare a acestuia.

Formarea acestora se realizează prin cursuri de formare ce pot fi organizate și în cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate, dar și la anumite organizații autorizate de Consiliul de mediere.

Analiză SWOT nr.1 “Procesul de mediere in România”

3.6 Medierea in statele membre ale Uniunii Europene

Medierea in Uniunea Europeana se afla in stadiul de dezvoltare, unele state membre au o legislatie procedurala cuprinzatoare cu privire la mediere, altele organismele legislative au aratat prea putin interes pentru reglementarea medierii, cu toate acestea, exista state membre care au o cultura solida a medierii, care se bazeaza in principal pe autoreglementare.

3.6.1 Germania

Procedura germană este foarte specifică. Acesta determina judecătorul să aibă un rol extrem de activ în căutarea unui acord între părți.

În Germania definiția medierii este definită ca fiind un proces voluntar și priva, în care un terț neutru ajuta părțile să găsească o soluție negociată, acest terț neavând însă puterea să impună o decizie. Nu există diferențe veritabile între noțiunile de mediere: mediatorul poate ghida părțile în mod activ pentru a ajunge la o soluție. Cu privire la o listă oficială a mediatorilor, acesta nu există, totuși o calificare este cerută însă de instituțiile de mediere sau de camerele de comerț care cer mediatorilor să se formeze înainte de a se fi înscris pe listele lor. În mare lor majoritate, sunt avocați, însă acesta activitate nu se restrânge doar la profesiile juridice. În funcție de natura litigiului intervin și alți profesioniști: notari, ingineri, experti-contabile, etc.

Activitatea de mediator este mai mult sau mai puțin reglementata de stătut și de acte profesionale asemănătoare publicate de organismele mediatorilor profesioniști care îi dau silința să definească câteva reguli simple în materie de deontologie și de formare profesională. Singurele obligații ce îi revin în prezent mediatorilor și părților , sunt de natură contractuală, orice mediere conducând , în principiu, la semnarea prealabilă a unei convenții. Formarea mediatorilor de două tipuri , formare privată și formare universitară .

Centrele de mediere sunt alcătuite în camere de comerț ce sunt foarte active în acesta materie de mediere , practicând foarte des acesta procedura.

Modalități alternative de rezolvare a conflictelor în celelalte domenii

Tabel nr.7 “Modalități alternative de rezolvare a conflictelor în celelalte domenii”

Analiză SWOT Nr.2 “Medierea in Germania”

3.6.2 Austria

Medierea în Austria este reglementată de legea în materie civilă (ZIVMediatG, BGBL. I nr.29/2003). Cerințele deosebite de pregătire a mediatorilor decurg din decretul de aplicare cu privire la formare în ceea ce privește medierea în materie civilă.

În materie convențională, se aplică dispozițiile generale ale dreptului contractelor. Curtea Supremă din Austria a recunoscut validitatea clauzelor cu privire la metodele alternative de rezolvare a conflictelor, de aceea o acțiune formulată înainte de încheierea medierii nu va fi admisibilă. Anumite decizii au recunoscut dreptul părților de a se adresa judecătorului, pentru că acesta să numește un expert neutru.

Definiția medierii în Austria

Medierea este definită în paragraful 1 alineatul 1 al legii cu privire la mediere în materie civilă, precum “o activitate, ce se sprijină pe sonsimtamantul voluntar al părților, prin care un conciliator neutru este pregătit în mod profesional (mediator/mediatoare), și care favorizează în mod sistematic, prin metode recunoscute, comunicarea între părți, cu scopul de a permite o soluție asumată de părți”.

Formarea mediatorilor se realizează prin intermediul camerelor de profesii reglementate, formare privată și formare universitară. Centrele de mediere, marea lor majoritate sunt constituite că asociații ale căror statut trebuie să fie depus la tribunat. Camerele de comerț și camerele profesionale contribuie, de asemenea, la dezvoltarea drepturilor de mediator.

Regulamentul de mediere

În conformitate cu punctul 18 din legea de mediere în materie civilă, mediatorul trebuie să respecte obligația de discreție cu privire la faptele care i-au fost încredințate sau de care a luat la cunoștință, în contextul medierii. Potrivit acesteia mediatorul trebuie să trateze toate documentele intocmitate ca fiind confidențiale în procedura de mediere. Același lucru pentru asistenții mediatorului și pentru persoanele care, în cadrul unui curs de formare, sunt angajate de un mediator și acționează sub autoritatea să.

Protecția confidențialității în cadrul unei proceduri civile este mai pronunțată decât pentru avocați. Încălcarea confidențialității de către mediatori este sancționata judiciar conform articolului 31 din Legea privind medierea în materie civilă.

Toate centrele de mediere din Austria sunt private majoritate fiind constituite că asociații al căror statute trebuie să fie depuse la tribunal.

Analiză Swot nr.3 “Medierea in Austria”

3.6.3 Franta

În Franța medierea este reglementată prin legea nr 95-125 din 8 februarie 1995, și introdusă prin Decretul nr 96-652 din 22 iulie 1996, în noul Cod de procedura civilă, articolulelor 131-1 și următoarele.

Noul Cod de procedura civilă conține dispoziții privind:

Durata medierii

Mediatorul

Atribuțiile mediatorului

Desfășurarea medierii

Sfârșitul procedurii de mediere

Aprobarea acordului

Remunerarea mediatorului

Principiul confidențialității

Lipsa recursului împotriva deciziei prin care se dispune medierea

Definiția medierii în Franța reprezintă procesul de comunicare bazat pe răspunderea și autonomia participanților, în care un terț imparțial, fără putere de decizie sau consultativă, favorizează, prin discuții confidențiale, stabilirea sau restaurarea relațiilor sociale, prevenirea sau slutionarea situației în cauză.

Mediatorul posedă o calificare în tehnici de mediere. Acesta trebuie să participe în mod regulat și obligatoriu la sesiunile de practică, ce îi permit să reflecteze asupra condițiilor de exercitare a activității sale în calitate de mediator. Mediatorul trebuie să fie instruit în tehnici de mediere, în special cele specifice pentru promovarea comunicării și restabilirii dialogului.

Analiză SWOT nr.4 “Medierea in Franța”

3.6.4 Grecia

Legislația medierii în Grecia este subliniată prin Articolul 214 din Codul de procedura civilă “litigiile de drept privat, aflate în competența judecătoriilor nu pot fi promovate, decât dacă se dovedește că s-a realizat o încercare de conciliere, acesta va f încercată direct de către avocații părților”. În cazul în care concilierea este concretizata printr-un acord, un proces-verbal e conciliere va fi semnat de către părți și judecător.

În materia protecției drepturilor consumatorilor, o comisie a fost creată în fiecare prefectură, pentru a rezolva, pe cale amiabilă, litigiile între furnizori și consumatori, în dreptul bancar există instutitia Mediatorului bancar a Uniunii Băncilor Elene (autoritate idependenta pentru litigiile dintre bănci și clienți persoane fizice. Instituția independenta destinată să soluționeze litigiile colective de muncă în Grecia este Organizația pentru Mediere și arbitraj.

Acesta poate, de asemenea, la cererea angajatorilor, să rezolve litigiile de muncă. Ca parte a acestei instituții, medierea este folosită mai mult decât arbitrajul. Acesta organizație este finanțată printr-un impozit plătit de organizațiile sindicale și patronale. Consiliul de administrare fiind compus prin decizie a Ministrului Muncii, pentru o perioadă de 4 ani. Mediatorii și arbitrii sunt aleși dintre avocații, economiști și experții angajați de Consiliul de Administrație. Ei acționează în conformitate cu codul de etică al mediatorilor și arbitrilor.

Analiză SWOT nr.5 “Medierea in Grecia”

3.6.5 Regatul Unit: Anglia

Medierea în Anglia nu este vizata de un text anume, totuși, sistemul judiciar civil englez se bazează pe principul conform căruia prezentarea unui caz în fața instanței este ultima opțiune.

Părțile sunt, deci, puternic încurajate să recurgă la mediere, în special de când au intrat în vigoare noile reguli de procedura civilă . Acestea impun tribunalelor să gestioneze activ dosarele, ceea ce implică, în particulor, faptul de a încuraja părțile să recurgă la procedurile alternative de rezolvare a conflictelor, dacă tribunalele consideră acest fapt potrivit, dar și să faciliteze utilizarea acestora.

Medierea este definită în Anglia ca fiind “căutarea unui acord între părți, fără obligația obținerii acestuia, sub egida unui terț imparțial care acționează ca un purtător de mesaje între părți”

Dacă un acord este efectiv găsit, acesta este pus în scris și semnat de cele două părți și de mediator. Totuși, nu este posibil să se ceară instanței executarea acordului decât dacă părțile decid înaintarea acordului unei instante cu scopul de a-l face contract obligatoriu.

Mediatorii nu pot comunica informații terților decât cu acordul expres al părților. Pe de altă parte, ceea ce este spus în cursul de mediere nu poate fi reprodus mai târziu în fața unui tribunal în cazul în care medierea a eșuat. Acest aspect nu se aplică totuși datelor factuale așa cum ar fi informațiile relative la veniturile și bunurile părților. De asemenea, dacă se constată că cineva a suferit răni serioase sau este supus riscului unui tratament nepermis, mediatorul are obligația să informeze poliția sau serviciile sociale.

În Anglia se poate face apel la un mediator în numeroase domenii cum ar fi dreptul familiei, dreptul muncii, problemele de învecinare, litigiile civile și comerciale, diferendele ce implică persoane care necesită educație specializată, sau cazuri de responsabilitate delictuale în domeniul medical.

Analiză SWOT nr.6 “Medierea in Anglia”

3.7 Concluzii

În comparație cu arbitrajul, medierea este un proces de soluționare internațională a litigiilor, insuficient dezolvatata. Directiva a fost un catalizator important în dezvoltarea unui regim internațional de mediere, generând un dialog bogat în comunitatea de mediere din Uniunea Europeană sporind numărul eforturilor și a conferințelor educaționale legate de mediere. Atunci când Uniunea Europeană a început să promoveze medierea, a fost de așteptat că utilizarea extensivă a acesteia să aibă potențialul de a construi o nouă cultura juridică între statele membre bazată pe “prietenie, conversație argumentată și compromis”. Este prea devreme să determinăm măsura în care directiva a mutat acesta nouă cultură. Întrucât țările s-au angajat în punerea în aplicare a directivei și dobândirea de experiență în acest domeniu, au apărut criticile legate de acesta. În ciuda acestor critici, directiva este un pas ambițios în direcția cea bună, oferind statelor membre un cadru funcțional pentru medierea disputelor comerciale și transfrontaliere.

În cele din urmă este competența avocaților, judecătorilor și mediatorilor să determine cât de mult va fi utilizată medierea. Aceștia sunt factorii cheie ce vor construi o nouă cultura juridică de rezolvare a conflictelor prin mediere.

Bibliografie Capitol

M. Sirbu, “Medierea Conflictelor”, Universul Juridic, Bucuresti, 2013

Walter H. "Mediation in Austria." Ritsumeikan law review 32, 2015

Titian, L. Grigorie, “Medierea, tendinte, metode si caracteristici”, Editura Universitaria Craiova, Craiova, 2013

Revista Forumul Judecatorilor nr.1/2010

Resurse Electronice

http://ec.europa.eu/civiljustice/adr/adr_aus_ro.htm

http://ec.europa.eu/civiljustice/adr_ec_en.htm

http://ec.europa.eu/civiljustice/applicable_law/applicable_law_gre_ro.htm

http://ec.europa.eu/justice/civil/judicial-cooperation/european-network/index_en.htm

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:136:0003:0008:ro:PDF

http://www.cmediere.ro

http://www.coe.int/t/dghl/cooperation/cepej/mediation/default_en.asp

http://www.eccromania.ro/despre-noi/reteaua-ecc-net/

http://www.wipo.int/wipolex/en/details.jsp?id=6909

https://e-justice.europa.eu/content_mediation_in_member_states-64-ro.do

https://e-justice.europa.eu/content_mediation_in_member_states-64-at-ro.do?member=1

https://e-justice.europa.eu/content_mediation_in_member_states-64-fr-ro.do?member=1

https://e-justice.europa.eu/content_mediation_in_member_states-64-el-en.do?member=1

https://e-justice.europa.eu/content_mediation_in_member_states-64-mt-en.do?member=1

https://e-justice.europa.eu/content_mediation_in_member_states-64-ew-en.do?member=1

https://www.judiciary.gov.uk/wp-content/uploads/2014/06/mediation-guide-for-judges-may2014.pdf

STUDIU DE CAZ: ANALIZĂ COMPARATIVĂ A WEBSITE-URILOR DIN ROMÂNIA

Comparație site-uri de mediere

În vederea realizării unei analize comparative legate de calitatea serviciului de mediere și îmbunătățirea platformelor electronice de mediere am ales cincisprezece site-uri relevante.

Cele cincisprezece site-uri supuse analizei sunt :

almamediators.ro

mediator-bucuresti.net

mediator-in-bucuresti.ro

varto.ro

medierenet.ro

mediatoarea.ro

mediere-constanta.ro

mediatorbojan.ro

portalmediere.ro

mediere-pro.ro

mediatoru.ro

best-mediator.ro

biroulmediatorului.ro

mediatorturcubogdan.ro

mediereonline.com

Criteriile ce au constituit comparația acestor site-uri sunt : mobilitatea, aspectul, structura, optimizarea pentru motoarele de căutare, interacțiunea cu vizitatorul. Aceste criterii stau la baza comparației site-urilor , dar și a blog-urilor.

Mobilitatea în cazul site-urilor trebuie să conțină informație statică și fixă , iar rareori acesta se poate schimba cu ocazia cursurilor sau evenimentelor de mediere. Blogul conține informație mobila prin care persoanele interesate pot să relaționeze mult mai ușor cu mediatorul, datorită existenței unei casete de comentarii.

Aspectul grafic pe site reprezintă o barieră, datorită informației statice. Aceasta va avea întotdeauna același aspect grafic ori de câte ori îl accesăm, exista totuși o exceptie care constă în schimbarea sau realizarea unui nou aspect al site-ului, acest lucru se produce foarte rar. În cazul site-urilor de mediere, acestea respecta deseori o identitate vizuală printr-un set strict de reguli prestabilite cum ar fi : cromatică ( culorile utilizate, fonturi, lățimea pagini, etc). Blog-ul în comparație cu site-ul din punct de vedere al aspectului grafic, acesta este diferit în foarte multe ocazii datorită fluxului de postari. În plus pe blog nu reprezintă un criteriu aspectul grafic deoarece nu mulți mediatori ce au ca platforma blogul vor ca acesta să arate mereu la fel. Totuși aspectul blogului conține ( șabloane, culori, fonturi, lățimi ale zonelor de pagina, imagini de fundal, meniuri, piese ce pot fi inserate instanteneu în pagina de început sau cea de sfârșit).

Structura site-ului consta în articole sau pagini ce pot fi accesate utilizând meniul. Acestea pot să reprezinte un număr foarte mare de pagini. Blogul consta în postari sau articole care de obicei sunt accesate prin linkuri,sau prin apariția acestora în ordine cronologică. El poate să aibe pagini, dar numărul acestora este foarte mic în comparație cu site-urile.

Optimizarea pentru motoarele de căutare la site este făcută de obicei foarte rar, stabilindu-se încă de la începutul creării acestuia un set de cuvinte cheie, care de obicei pot rămâne o vreme îndelungată, în unele cazuri chiar și anii. În cazul blogului se pot seta anumite cuvinte cheie în fiecare postare și pot indirect să îl ajute pe acesta la creșterea vizibilități blogului. Acest lucru ajuta totodată la creșterea numărului de utilizatori ce accesează serviciile de mediere, dar și la un plus de credibilitate din partea utilizatorilor ( de obicei utilizatori când au nevoie de o informație se bazeza doar pe primele site-uri ce apar în prima pagină a motoarelor de căutare )

Interacțiunea cu vizitatorul pe site se poate realiza doar prin : formular de contact , forum sau e-mail. Blogul le oferă clienților și viitorilor clienți, o adresă de e-mail, un formular de comentarii unde aceștia pot să își exprime părerile cu privire la mediere și la procesul de mediere.

Conform acestor criterii blogul va fi referința site-urilor comparate în tabelul de mai jos. Fiecare „X” reprezintă un punct.

Tabel nr.8 “Prezența criteriilor în website-uri din punct de vedere al atractivității și interacțiunii cu vizitatorul”

Toate website-urile au fost acesate la data de 15.06.2017

Figura nr.2 Clasament website-uri

Toate aceste site-uri prezentate mai sus sunt administrate de către un mediator sau de către mai mulți mediatori. Fiecare mediator trebuie să respecte un standard ocupațional, prin care competentele acestora ar trebui să fie reflectate în cuprinsul site-ului.

Conform Edu.ro criterii de evaluare a site-urilor WEB se împart astfel :

Primul criteriu „Continutul”

Conținutul este pertinent. Conținutul are legătură cu activitatea școlară și cu comunitatea în care se desfășoară această activitate.

Conținutul este diversificat. Informația prezentată în sit nu este doar o fișă de prezentare a unității școlare, ci se referă la cât mai multe din activitățile și preocupările comunității școlare.

Conținutul este actualizat. Informația este ținută la zi, nu este depășită.

Conținutul este dinamic. Conținutul se modifică periodic, în sensul că sunt publicate informații, subiecte și chiar secțiuni noi.

Conținutul este interactiv. Conținutul este editat nu doar de administrator, ci și de utilizatorii sitului, care au posibilitatea să contribuie cu răspunsuri la sondaje, mesaje, știri, diverse materiale.

Al doilea criteriu „Prezentarea”

Informația este bine structurată. Împărțirea informației pe secțiuni, pagini, articole este intuitivă, completă și neredundantă.

Informația poate fi ușor găsită în site. Site-ul pune la dispoziția utilizatorilor metode diverse și usor de utilizat pentru a găsi informațiile dorite (meniuri de navigare, legături rapide, harta sitului, motor de căutare, etc.)

Informația este prezentată clar, concis, corect și fără greșeli gramaticale.

Toate paginile și legăturile funcționează corect.

Grafica pune în valoare conținutul. Elementele vizuale contribuie la atenționarea utilizatorului, navigarea în sit, regăsirea informației și nu sunt doar un scop în sine.

Al treilea criteriu „Tehnologia”

Tehnologia folosită este modernă și performantă (server-side scripting, baze de date).

Sunt folosite tehnici de management al informației. Informația este stocată într-un SGBD (Sistem de Gestiune a Bazelor de Date), situl are opțiuni de administrare online sau este construit pe un SMC (Sistem de Management al Conținutului).

Site-ul poate fi accesat cu mai multe browsere și pe mai multe rezoluții. Situl trebuie să fie vizibil cel puțin în IE6, Firefox, Opera și scalabil pe toate rezoluțiile începând cu 800×600.

Sunt respectate standardele WEB. Sunt folosite tehnologii standardizate.

Timpul de încărcare a paginilor este rezonabil, pentru mai multe viteze de conectare și pentru mai mulți utilizatori conectați simultan.

In continuare voi analiza cele mai bune cinci site-uri conform criteriilor descrise mai sus folosind analiza SWOT.

Analiza SWOT nr.7 “Mediereonline.com”

Analiza SWOT nr.8 “Mediator-in-bucuresti.ro”

Analiza SWOT nr.9 “Medierenet.ro”

Analiza SWOT nr.10 “Mediere-constanta.ro”

Analiza SWOT nr.11 “Mediatorturcubogdan.ro”

Un nou criteriu pe care Edu.ro nu l-a adaugat in acesta lista ar fi elearning-ul, ce se defineste ca fiind “totalitatea formelor de invatare electronica”. Acestea ajuta la insusirea de cunostinte si competente individuale teoretice si practice prin intermediul calculatorului. Prin aceste sisteme de elearning si a aplicatiilor bazate pe tehnologia informatiilor este posibila realizarea unei colaborari intre profesor si elevi in cadrul unor clase virtuale.

Unul din obiectivele urmarite in crearea si utilizarea continutului educational este dezvoltarea flexibila a unui continut dinamic. Se urmareste dezvoltarea unor unelte software care sa permita administrarea si includerea in cadrul lectiilor a unor resurse, statice sau dinamice, oferite de diversi autori de continut educational.

Sistemele de referinta elearning-ului sunt :

ADDIE unul dintre cele mai cunoscute in cadrul design-ului softurilor educationale de invatare alternativa.

Moodle – platforma de e-learning, cu un sistem de management al cursurilor, acesta ofera profesorilor instrumente ce permit managementul lectiilor.

ATutor – sistem de management al cursurilor gratuit ce permite crearea materialelor didactice, acesta incurajeaza autorii sa adauge texte alternative care sa descrie imaginile incluse in lectii, de asemenea acesta are si un instrument de evaluare si de management al utilizatorilor

learnIN – foloseste o abordare interactiva si imbunatateste procesul clasic de instruire

Platforma WordPress, datorita arhitecturii, si a posibilitatii de dezvoltare a unor functionalitati noi folosind orice limbaj ce permite crearea unor servicii web noi. Aceste servicii sunt legate intr-un mod dinamic si pot accesa anumite resurse interne ale platformei WordPress.

Acesta platforma se bazeaza pe o serie de sase principii in contextul elearning-ului:

Principiul multimedia (fisiere de tip audio, video, tabele, sunete, imagini, etc.)

Principiul contiguitatii (pozitionarea textului si a componentelor grafice astfel incat sa se poata vedea simultan)

Principiul redundantei (duplicarea secventelor de date in cazul caderii sistemului)

Principiul coerentei (lipsa tendintei de adaugare a unor elemente ce pot atrage atentia utilizatorului

Principiul personalizarii (este dat de folosirea unor expresii mai putin formale, adresarea la persoane a doua si eventuala folosire a unui profesor care sa dea impresia de dialog sau de implicare sociala)

În urma analizei am arătat că, site-urile mediatorilor se bazează mai mult pe activitatiile și litigiile ce pot fi rezolvate prin mediere, uitând totodată de a oferii informații cu privire la mediere, cum poți deveni un mediator, ce presupune ocupația de mediator, ce fel de aptitudini trebuie să deții pentru a deveni un mediator, un website dedicat e-learning-ului destinat pregatirii abilitatilor de mediator si a practicei teoretice, etc.. Pentru a rezolva acesta problemă propun un site de mediere îmbunătățit care o să conțină informațiile necesare inovării acestui domeniu prin cunoaștere și practică.

Din punct de vedere al aspectului

Din punct de vedere al conținutului

Din punct de vedere al diversitații

E-learning

Bibliografie studiu de caz

AM Waldraf, D Gorgan "Dezvoltarea conținutului educațional bazat pe servicii Web."

A Yacob, AZA Kadir, O Zainudin, A Zurairah, “Student awareness towards e-learning in education”, ScienceDirect.

Resurse electronice

http://portal.edu.ro/index.php/articles/1810?catid=45

BIBLIOGRAFIE