Szabo A. Katalin Elisabeta (Maczko) [620631]

UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDIU: DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ
Percheziția domiciliară în procesul penal

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:
Lector univ. dr. Liviu Alexandru Lascu

ABSOLVENT: [anonimizat]
2017

2

CUPRINS

REZUMAT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 2
1.INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 3
2. PROCEDURA ÎNCUVIINȚĂRII ȘI EXECUTĂRII PERCHEZIȚIEI DOMICILIARE ……………………. 9
2.1 Noțiunea de domiciliu ………………………….. ………………………….. ……………………….. 9
2.2 Condițiile preliminare necesare solicitării mandatului de percheziție domiciliară … 11
2.2.1 Cazul Yuditskaya contra Rusia ………………………….. ………………………….. ……… 13
2.2.2 Cazul Vinci contra Franței ………………………….. ………………………….. ……………. 14
2.3 Procedura de autorizare a percheziției domiciliare ………………………….. …………….. 15
2.3.1 Buch contra Germaniei ………………………….. ………………………….. ………………. 19
2.3.2 ÎCCJ, secția penală, decizia nr. 275/2010 ………………………….. …………………….. 19
2.4 Efectuarea percheziției domiciliare ………………………….. ………………………….. …….. 21
2.4.1 ÎCCJ, decizia nr. 1928/2005 ………………………….. ………………………….. ………….. 25
2.4.4 Cauza Amarandei și alții împotriva României ………………………….. ……………… 27
2.5 Extinderea percheziției la spațiile învecinate ………………………….. …………………….. 29
2.6 Percheziția domiciliară efectuată în procedura dării în urmărire ……………………….. 32
2.7 Măsuri privind obiectele sau înscrisurile ridicate ………………………….. ……………….. 33
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 35
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 37

3
REZUMAT

Percheziția domiciliară este un procedeu probator prin intermediul căruia sunt
descoperite și ridicate mijloace de probă esențiale în soluționarea cauzei penale. Dat fiind
importanța procedurii dar și caracterul intruziv în viața privată și în intimitatea domiciliului,
legiuitorul a instituit reguli stricte, concretizate într -o procedură detailată, menită a soluționa
diferitele probleme practic e și a asigura un control a priori sau a posteriori asupra legitimității
măsurii.
Deși este reglem entată în amănunt procedura de î ncuviințare și efectuare a percheziției
domiciliare, nu sunt puține cazurile în care formularea în termeni prea generali din cuprinsul
mandatului de percheziție, modul în care este pus în executare mandatul , nerespectarea
prevederilor exprese privind modul de ridicare și păstrare a obiectelor care constituie mijloace
materiale de probă, pun sub semnul întrebării legalitatea probelor astfel obținute , viciindu -le
până la anulare cu consecința pronunțării unor soluții de achitare.
Deasemenea nerespectarea cerințelor impuse de art. 8 din Convenția Europeană privind
Drepturile Omului, privind amestecul autorităților în dreptul la inviolabilitatea domiciliului și
a vieții private, au dus la pronunțarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( în
continuare CEDO) a unor soluții de condamnare atât a României cât și a altor state.
Aspecte privind rolul percheziției domiciliare în procesul de probațiunii fac obiectul
părții int roductive, iar aspectele care vizează procedura de autorizare și efectuare sunt
prezentate și exemplificate cu jurisprudență relevantă în punctul 2 al lucrării.

4
1. INTRODUCERE

Un principiu fundamental al procesului penal este principiul aflării adevărului potrivit
căruia organele judiciare au obligația de a asigura, în baza probelor, aflarea adevărului cu
privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau
inculpatului.
„ Adevărul este conformitate a între ideea pe care ne -o facem despre un fapt, cu faptul
însuși ; cu alte cuvinte este certitudinea pe care o obținem ca urmare a faptului care s -a petrecut
astfel precum noi îl socotim. ’’1 Esența justiției este un proces echitabil bazat pe interesul
manifestat pentru aflarea adevărului astfel ca finalitatea procesului să reflecte întocmai acest
interes.
Aflarea adevărului presupune un proces complex de cunoaștere, de la descoperire până
la dovedirea ei sub toate aspectele. Orice adevăr judiciar trbuie să fie construit pe baze solid e
alcătuite dintr -un ansamblu de probe obținute prin proceduri riguros reglementate. Numai
adevărul bazat pe probe poate duce la trimiterea în judecată a unei persoane și pronunțarea unei
soluții de condamnare sau achitare, î n urma unui proces echitabil, desfășurat în condiții de
legalitate, cu respectarea atât a principiilor generale cât și a celor specifice fiecărei etape.
Activitatea prin care se strâng și se verifică probele, ca mai apoi prin coroborarea și
aprecierea ace stora să se dovedească existența infracțiunii și vinovăția infractorului poartă
denumirea de probațiune. Obiect al probațiunii îl constituie orice faptă, stare, situație sau
împrejurare de fapt care trebuie verificată pentru stabilirea existenței infracțiu nii, pentru
identificarea infractorului și a celorlalte persoane care au participat la comiterea faptei,
stabilirea vinovăției, a împrejurărilor care duc la atenuarea sau agravarea răspunderii penale
etc. Altfel spus obiectul probațiunii sunt faptele, stăr ile, situațiile și circumstanțele de fapt din
care izvorăsc obligațiile și drepturile participanților la procesul penal.2
Obiectul probațiunii comportă modificări în funcție de faza în care se află procesul
penal. La începutul urmăririi penale organul de u rmărire penală trebuie să dovedească acuzația,
pe parcursul urmăririi penale este necesară verificarea prin probe și a unor fapte, situații sau
circumstanțe de fapt care infirmă sau atenuează învinuirea. Odată dovedită învinuirea se strâng
probe privind p ersoana care a săvârșit infracțiunea, forma și gradul de vinovăție a acestuia,
contribuția concretă la comiterea faptei. Modificări ale obiectului probatoriului apar și atunci

1T. Mrejeru, B. Mrejeru, Probele în proces ul penal , Ed. Nomina Lex, București, 2010, pag. 17
2Ibidem , pag.31

5
cănd acțiunea penală se extinde asupra unor fapte noi, prevăzute de legea penală , săvârșite de
aceeași persoană, având legătură cu infracțiunea pentru care a fost trimis ă în judecată, sau
asupra unor persoane care au săvârșit fapte penale aflate în legătură cu fapta inculpatului
Probele “reprezintă elementul central al oricărui proces penal ”3 sunt acele fapte sau
elemente de fapt care dovedesc existența sau inexistența unei infracțiuni, săvârșirea ei de către
o anumită persoană și duc la cunoașterea împrejurărilor concrete în care a avut loc infracțiunea.
Sunt ”armele pe care combatanț ii, în acuzare sau apărare, înțeleg să le încrucișeze…….începutul
și sfârșitul procesului penal. În ele zac încapsulate principiile, realitățile și în definitiv, destinul
întregului proces ”.4
În con dițiile contradictorialității procesului penal, proba constituie un instrument
utilizat de părți în scopul dovedirii susținerilor și argumentărilor făcute, dar și un element d e
cunoaștere prin intermediul căruia organele judiciare află adevărul. Obținerea unor probe pe
căi ilegale în vederea acuzării sau co ndamnării cu orice preț a unor persoane este sancționată
de legiuitor prin consacrarea principiului loialității administrării probelor , introducând cu
caracter de noutate în cuprinsul NCPP unele dispoziții precum:
 interzicerea întrebuințării de violențe, a menințări ori alte mijloace de
constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obține probe;
 nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea
persoanei de a-și aminti și de a relata în mod conștient și volunt ar faptele care
constituie obiectul probei chiar dacă persoana ascultată își dă consimțământul;
 este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acționează pentru
acestea să provoace o persoană să săvârșească ori să continue săvârșirea unor
fapte penale în scopul obținerii de probe.5
Art. 102 din Codul de procedură penală exclude probele obținute din tortură, precum și
probele derivate din acestea dacă au fost obținute în mod direct din probele obținute în mod
nelegal și nu puteau fi obținut e în alt mod. Deasemenea consacră și excluderea probelor a căror
administrare a fost dispusă sau care care au fost administrate în baza unui act lovit de nulitat e.
Probele au o existență anterioară procesului penal, distinctă și independentă, pentru a
căpăta caracter procesual, trebuiesc administrate de organele judiciare. Administrarea probelor
presupune ca ”organul judiciar să transpună materialitatea faptică, obiectivă, cuprinsă în probe

3 Mihail Udroiu, Procedură penală. Partea generală . Ediția 3, Ed. C.H.Beck, București 2016, pag. 236
4 Sebastian Boțic, Regula Exclusiunii: excluderea probelor obținute nelegal în procesul penal , ed. Universul
Juridic, București, 2016, pag. 10
5 Liviu Alexandru Lascu , Drept procesual. Parte generală. Parte specială. Note de curs , Ed. Universității Agora
din Oradea, 2014

6
pe planul subiectiv al cunoașterii, în sensul formării în convingere a sa a unei reprezentări a
faptelor petrecute conform cu realitatea. ”6
Doctrina include în procesul de administrare atât obținerea probei cât administrarea
propriu -zisă: introducerea probei în proces, propunerea, perceperea etc. Există însă și opinii
confo rm cărora obținerea probei este un proces distinct și anterior administrării , în urma căreia
iau naștere un set de operațiuni care privesc soarta și utilizarea probei.7 Administrarea este doar
modalitatea de valorificare a probei și prin urmare este impos ibilă în absența operațiunii de
descoperire a probei. Importanța acestei distincții rezidă în interpretarea reglementărilor
referitoare la regula exclusiunii care astfel ar căpăta o existență autonomă, fără a fi legată de
sancțiunea nulității și prin urmar e nu ar mai exista nici o restricție referitoare la momentul
invocării excluderii, putându -se efectua și după momentul camerei preliminare.8
Probele se obțin și sunt aduse la cunoștința organelor judiciare prin intermediul
mijloacelor de probă. Mijloacele de probă sunt ”izvorul ” probelor, căile legale prin care se
constată existența probelor. Însumează o serie de căi și operațiuni prin care se descoperă și se
pun în valoare conținutul probelor, fiind guvernate de un ansamblu de reguli specifice
sistemului probator.
Mijloacele de probă reglementate de CPP în vigoare sunt: declarațiile suspectului sau
inculpatului, declarațiile persoanei vătămate, declarațiile părții civile sau a părții responsabile
civilmente, declarațiile martorilor; înscrisuri, rapoarte d e expertiză sau de constatare, procese –
verbale, fotografii, mijloace materiale de probă, orice alt mijloc de probă permis de lege.9 Ele
sunt enumerate exemplificativ de NCPP, fără a avea un caracter strict și limitativ, consacrând
principiul libertății pro bei. Organele judiciare pot administra orice mijloc de probă care deși nu
este enumerat, nu este interzis de lege, astfel procesul de aflare a adevărului poate fi unul mult
mai eficient. Principiul libertății probei nu conferă însă o libertate absolută, e a fiind
subordonată principiului legalității, așa cum reiese din art. 97 alin. (2) lit. f), orice alt mijloc de
probă care nu este interzis prin lege. Astfel “ teoria probelor aduce în același cadru atât
libertatea acestora , cât și legalitatea. ”10
Mijloacele de probă se obțin printr -o serie de proceduri denumite generic de legiuitor
procedee probatorii, care au menirea „de a scoate la lumină probele pe care le conțin mijloacele

6T. Mrejeru, B. Mrejeru , Probele în procesul penal , Ed. Nomina Lex, Buc urești, 2010, pag. 57
7 Ibidem, pag.147
8 NCPP art. 102 alin. (3) Nulitatea actului prin care s -a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin
care aceasta a fost administrată determină excluderea probei .
9 Art. 97 alin.(2) NCPP
10 Mihail Udroiu , Procedură penală. Partea generală . Ediția 3, Ed. C.H.Beck, București 2016, pag. 235

7
de probă ”.11 Ele sunt reglementate fie prin conținutul unor dispo ziții re feritoare la un mijloc de
probă cum ar fi procedeul probator al audierii suspectului sau inculpatului, fie prin dispoziții
autonome ca: metodele speciale de supraveghere sau cercetare, percheziția și ridicarea de
obiecte și înscrisuri, expertiza și constat area, cercetarea locului faptei și reconstituirea,
fotografierea și luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane.
Aceste procedee sunt strict reglementate pentru a nu reprezenta un amestec nejustificat
în viața persoanelor suspectate sau acuzate de săvârșirea unei infracțiuni care, până la
constatarea vinovăției lor printr -o hotărâre judecătorească definitivă, beneficiază de prezumția
de nevinovăție. Scopul principal al prezumției de nevinovăție este de a proteja persoana acuzată
împo triva oricărui arbitru, garantându -se astfel libertatea individuală, stimularea căutării
adevărului în activitatea judiciară și evitarea riscurilor de înrădăcinare a credinței că acela
împotriva căruia se exercită o acțiune penală este vinovat.12
Cu toate c ă legea procesuală penală delimitează conceptual noțiunile de probă, mijloc
de probă și procedeu probator, între acestea există o strânsă legătură. Astfel percheziția
reprezintă procedeul probator prin care se descoperă un înscris, care reprezintă mijloc m aterial
de probă, din conținutul căreia sunt stabilite fapte sau împrejurări în legătură cu săvârșirea u nei
fapte prevăzute de legea penală, care la rândul ei reprezintă probă în cauza penală.
Unul dintre cel mai cunoscut procedeu probator în activitatea o rganelor judiciare este
percheziția, prin intermediul căreia mijloacele materiale de probă folosite în procesul
probațiunii sunt localizate și ridicate în vederea păstrării și conservării atunci când este caz ul.
Percheziția este un act procedural prin care sunt căutate și ridicate obiecte care conțin
sau poartă urmele unei infracțiuni, corpuri delicte, înscrisuri, cunoscute sau nu organului
judiciar și care servesc sau pot servi la aflarea adevărului. Importanța percheziției derivă din
faptul că, în unele s ituații, ea capătă o importanță decisivă în soluționarea cauzei penale,
obținându -se probe absolut necesare stabilirii faptelor sau împrejurărilor în care a fost săvârșită
o infracțiune, precum și în identificarea autorului.13
Cu tilu de noutate NCPP clasifică percheziția ca fiind domiciliară, corporală,
informatică și a unui vehicul.
Percheziția domiciliară se realizează prin pătrunderea în domiciliul unei persoane fizice
sau juridice, cu sau fără acordul acesteia, în vederea o bținerii mijloacelor de probă necesare în
procesul de probațiune sau pentru prinderea și aducerea în fața justiției a persoanelor care au

11 T. Mrejeru, B. Mrejeru , Probele în procesul penal , Ed. Nomina Lex, București, 2010, pag. 80
12 Ibidem , pag. 73
13 Nicolae V olonciu, Tratat de drept procesual penal , Ed. Paid eea, București, 1996, pag. 173

8
savârșit infracțiuni. Fără nici un dubiu, măsura reprezintă o violare a domiciliului și a vieții
private, tocmai de ac eea Codul de procedură penală include reglementări stricte astfel încât
punerea în executare a unui mandat de percheziție să nu reprezinte un amestec nejustificat în
viața privată și nici o încălcare a principiului respectării demnității umane. Punerea în acord a
reglementărilor interne în materie cu cele ale tratatelor și convențiilor internaționale la care
România este parte a constituit una dintre preocupările constante ale legiuitorului concretizate
într-o serie de modificări a acelor articole din Codu l de procedură penală care vizează
percheziția, și nu numai.
Pătrunderea sau rămânerea în domiciliul unei persoane fără consimțământul acesteia
constituie infracțiune și se pedepsește de legea penală. Tocmai de aceea Constituția prevede
acele situații care permit derogarea de la principiul inviolabilității domiciliului:
 executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești;
 înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei perso ane
 apărarea secu rității naționale sau a ordinii publice;
 prevenirea răspândirii unei epidemii.14
Consacrarea constituțională a inviolabilității domiciliului precum și încriminarea
faptelor de pătrundere sau rămânere în domiciliul unei persoane fără consimțământul acestei a
sunt metode “eficiente ” prin care statul garantează dreptul la inviolabilitatea domiciliului.
Acest drept nu poate fi însă unul absolut, ingerința în viața privată și de familie, nerespectar ea
spațiului intim fiind pe deplin justificate atunci când lupta împotriva infracționalității și
interesul general o cere.
Dreptul la viață privată și de familie, inviolabilitatea domiciliului și a corespondenței
sunt consacrate pe lângă legea supremă a statului, Constituția și de art.12 din Declarația
Universală a Dre pturilor Omului, art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 17
al Pactului Internațional privitor la drepturile civile și politice, art. 7 din Carta Drepturilo r
Fundamentale a Uniunii Europene.
Art. 8 din Convenția Europeană a drepturilor o mului garantează dreptul la viață privată
și de familie, respectarea domiciliului și a corespondenței, însă admite și necesitatea
amestecului autorităților publice în acest drept atunci când acest lucru este necesar pentru
securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică, apărarea ordinii și prevenirea
faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.
Se observă o definire clară a ceea ce constituie interes public, spre deosebire de regleme ntarea

14 Art.27 alin (2), Constituția României

9
internă care lasă o libertate mult mai mare în ce privește determinarea caracterului de interes
public, general.
Întrucât este o activitate procesuală care implică pătrunderea în cele mai intime detalii
ale vieții personale, organul judiciar trebui e să ia măsuri pentru ca faptele sau împrejurările din
intimitatea celui percheziționat și care nu au legătură cu cauza să nu devină publice.
Deși percheziția domiciliară aduce grave atingeri vieții private, intimității spațiului
privat, ea este justificat ă și necesară atunci cănd prin ea se înlătură sau se previn acele pericole
sociale care rezultă din săvârșirea unei infracțiuni. Ea poate fi dispusă și efectuată în condiții
strict determinate de lege, cu respectarea dispozițiilor procedurale incidente și doar atunci când
ea este necesară într -o societate democratică și vizează un scop legitim.15
Atunci când se dispune o asemenea măsură este important ca motive le să fie suficiente
și relevante și să existe o proporționalitate între conținutul și scopul mandatului și
repercursiunile pe care le -ar putea avea asupra persoanei amestecul organelor judiciare în viața
sa privată.
Ingerința în dreptul la respectarea domiciliului trebuie să aibă anumite limite pentru a
nu fi disproporțională față de scopul urmări t. Astfel autorizația trebuie să cuprindă dispoziții
concrete privind obiectivele urmărite prin efectuarea percheziției, care să permită un control
asupra respectării dispoziților judecătorești, cum ar fi de exemplu indicarea clară a obiectelor
ce trebuie căutate, a spațiilor sau bunurilor care trebuie percheziționate.16 Existența unor
motive motive întemeiate pentru solicitarea de emitere a unui mandat de percheziție, stabilirea
unor limite clare ale mandatelor, măsurile menite să protejeze terțele persoane sau acele aspecte
din viața privată ce depășesc obiectul cauzei precum și determinarea clară a obiectelor căutate
și care urmează a fi ridicate17 , sunt aspecte evidențiate în hotărârile CEDO, pronunțate în
cazurile analizate în următorul titlu .

15 Art.7 alin (2) Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
16 Mihail Udroiu, Ovidiu Predescu, Protecția europeană a drepturilor omului și proc esul penal român , Ed. C. H.
Beck, București, 2008, pag. 389
17 http://www.legal -land.ro/aspecte -privind -perchezitia -domicili ara

10
2. PROCED URA ÎNCUVIINȚĂRII ȘI EXECUTĂRII PERCHEZIȚIEI
DOMICILIARE
2.1 Noțiunea de domiciliu
Înțelesul termenului domiciliu în dreptul procesual penal este diferit față de definiția
domiciliului din dreptul civil, conform căreia domiciliul unei persoane fizice este acolo unde
aceasta își are locuința sa statornică și principală. Codul de procedură penală, definește
termenul de domiciliu ca fiind „ o locuință sau orice spațiu delimitat în orice mod ce aparține
ori este folosit de o persoană fizică sau juridic ă”18. Drep tul penal conferă o accepțiune mai
largă termenului de domiciliu, cuprinzând atât domiciliul în sensul dreptului civil cât și
reședința unei persoane, incluzând orice spațiu sau loc împrejmuit unde o persoană și familia
sa trăiește.19
Nu prezintă importanț ă în proprietatea cui se află acel spațiu, poate fi considerat
domiciliul unei persoane care deși nu este proprietarul, îl ocupă în mod legal. Se face abstracț ie
de dreptul de proprietate, chiriașul are dreptul la protejarea înviolabilității domiciliului c hiar
față de proprietar dacă acesta pătrunde în locuință, sau într -o dependință a locuinței, fără voia
sa, ori nu părăsește acel spațiu la cererea locatarului.
Nici perioada pentru care aceea încăpere este ocupată de o persoană nu are semnificație
din pri sma legii penale, fiind considerată domiciliu chiar dacă a fost ocupată o perioadă scurtă
de timp sau chiar pasager (o cameră de hotel).
Importanță prezintă însă sintagma ”spațiu delimitat în orice mod ” din care rezultă că nu
este considerat domiciliu în materie procesuală un spațiu nedelimitat în nici un fel, ca de
exemplu o suprafață de teren neîmprejmuită aparținând unei persoane. În acest caz organele
judiciare care cercetează acel teren se află în situația unei cercetări la fața locului și nu a unei
percheziții. Urmând aceeași logică, dacă un ogor a fost marcat de proprietar prin semne
exterioare de orice fel, organul judiciar, dacă intenționează să cerceteze locul pentru a găsi spre
exemplu arma cu care s -a comis o crimă, este ținut să dețină un mand at emis de un judecător.20
Din perspectiva acestei sintagme s -a considerat în doctrină că reglementarea noțiunii de
domiciliu în dreptul procesual, deși este ”un pas înainte prin claritate ”, reprezintă un ”

18Art. 157 alin. (2), NCPP
19Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, Ed. C.H.Beck, București, 2008,
pag. 170
20 Radu Slăvoiu, Protecția penală a vieții private , Ed. Universul Juridic, București, 2016, pag. 372

11
important regres sub aspectul respectării vieții p rivate, putând duce la erori mari în activitatea
concretă. ”21
Din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese o diferență între modul
în care Curtea și dreptul intern percepe noțiunea de domiciliu. Dacă în dreptul intern nu prezintă
importanț ă durata pentru care o persoană ocupă și folosește un spațiu drept locuință, ca de
exemplu o cameră de hotel, existența legăturilor afective suficiente și continue cu un anumit
loc, sunt elemente hotărâtoare în definirea spațiului ca domiciliu în viziunea Curții. În acest
sens Curtea a constatat încălcarea art. 8 din Convenție în cazul Demades c. Turcia, 31 iulie
2003, în care reclamantul, cetățean turc, a invocat încălcarea dreptului la inviolabilitatea
domiciliului în cazul unei case de vacanță neutiliza te de mult timp. Curtea a considerat că
noțiunea de domiciliu trebuie să primească o interpretare extensivă, putând să includă și
reședința secundară sau casa de vacanță a unei persoane , întrucât persoana în cauză dezvoltă
legături emoționale puternice cu acea casă.22

2.2 Condițiile preliminare necesare solicitării mandatului de percheziție
domiciliară
Percheziția domiciliară se dispune de judecătorul de drepturi și libertăți în faza de
urmărire penală, sau de instanța de judecată în cursul judecății și se pune în executare pe baz a
unui mandat de percheziție în următoarele cazuri:
• când există o suspiciune rezonabilă de săvârșire a unei infracțiuni de către o persoană;
• când există suspiciunea rezonabilă că o persoană deține obiecte sau înscrisuri ce au
legătură cu o infracțiune;
• atunci când percheziția poate conduce la descoperirea și strângerea probelor cu privire
la o infracțiune;
• când are ca scop conservarea urmelor săvârșirii unei infracțiuni( apare cu titlu de
noutate) ;
• atunci când este necesară pentr u prinderea suspectului sau a inculpatului;
• în vederea punerii în executare a unui mandat de arestare preventiv.
Condiția existenței unei suspiciuni rezonabile este îndeplinită atunci când există ”o
presupunere rațională, întemeiată pe elemente de fapt ex istente în cauza penală, care să
convingă un observator obiectiv și independent cu privire la posibilitatea comiterii unei

21 C.M. Chiriță, Noul Cod de Procedură Penală comentat ,Ed. Hamangiu, 2014, pag. 363
22 www.jurisprudentacedo.com

12
infracțiuni de către cel vizat prin percheziție sau cu privire la faptul că, în spațiul ce urmează a
fi cerecetat, se găsesc mijloace de probă. „23
Lipsa unor suspiciuni rezonabile la cererea de emitere a mandatului de percheziție a
constituit motivul pentru care CEDO a constatat încălcarea de către Rusia a art. 8 din Convenție
în cazul Yuditskaya contra Rusia , prezentat la punctul 2.2.1
Celelalte cazuri de solicitare a percheziției domiciliare din cuprinsul art.157 C.P.P.
vizează legitimitatea și necesitatea ingerinței în spațiul privat al persoanei, avănd ca scop
ocrotirea unui interes public general prin combaterea fenomenului infracți onal.
O altă condiție care se cere a fi îndeplinită pentru a se putea solicita percheziția
domiciliară este începerea urmăririi penale. Nu prezintă importanță dacă ea este începută in
rem, sau in personam, întrucât rolul ei în această etapă a procesului p enal este tocmai aceea de
a strânge probele necesare pentru dovedirea existenței infracțiunii și nu de puține ori duce și la
descoperirea persoanei care a săvârșit infracțiunea. Deasemenea poate fi admisă și o cerere care
vizează domiciliul unei alte perso ane decât cea cercetată, dacă există o suspiciune rezonabilă
cu privire la existența în acel loc a urmelor săvârșirii unei infracțiuni sau a unor obiecte sau
înscrisuri cu putere doveditoare.
Sub incidența reglementărilor anterioare NCPP, în rândul practi cienilor au existat unele
opinii diferite în ce privește momentul la care procurorul poate cere instanței autorizarea unei
percheziții domiciliare. Unii au fost de părere că în lipsa începerii urmăririi penale asupra
persoanei, atunci cănd practic nu exist ă un suspect, nu se poate autoriza măsura întrucât cerere a
nu vizează persoana care urmează a fi percheziționată. O asemenea argumentare a devenit însă
nesustenabilă odată cu enumerarea de către legiuitor a cazurilor care permit efectuarea măsurii,
excepți e constituind situația în care percheziția domiciliară s -a dispus în scopul prinderii
suspectului sau inculpatului, sau în vederea punerii în executare a unui mandat de arestare
preventiv, când evident urmărirea penală se desfășoară in personam . Mai mult d e atât cu ocazia
efectuării percheziției domiciliare pot fi descoperite mijloace de probă care oferă indicii desp re
însăși identitatea persoanei care a săvârșit infracțiunea.
Fiind un procedeu probator ea nu poate fi deci cerută și nici dispusă în afara procesului
penal, momentul de începere a acestuia fiind marcat de Ordonanța de începere a urmăririi
penale in rem .
Trebuie avută în vedere pe lângă legislația internă și cerințele tratatelor și convențiilor
internaționale la care România este parte. Astfe l, pentru a fi în consens cu art. 8 din Convenția

23 Radu Slăvoiu, Protecția penală a vieții private , Ed. Universul Juridic, București, 2016, pag. 375

13
Europeană a Drepturilor OmuluI24, ingerința evidentă a statului în dreptul la înviolabilitatea
domiciliului trebuie să fie prevăzută de lege, să vizeze un scop legitim și să fie necesară într -o
societate dem ocratică.
Aspectele care privesc necesitatea măsurii vizează cu precădere existența unei
proporționalități între ingerința în viața privată și scopul urmărit. Trebuie deci să existe un
“echilibru ” între interesele contrare, raportat la circumstanțele conc rete ale fiecărei cauze, un
control judiciar a priori sau a posteriori al legalității măsurii ca garanție împotriva abuzurilor,
precum și motive ” suficiente ” și ” relevante ” aduse în justificarea măsurii. Jurisprudența
CEDO aduce în atenție aceste aspecte în hotărârea pronunțată și în cazul Vinci contra Franței.
2.2.1 Cazul Yuditskaya contra Rusia
Reclamanții: doamna Yuditskaya și alți 4 avocați ai casei de avocatură Biznes i Pravo,
cărora le -au fost confiscate calculatoarele cu ocazia unei proceduri pe nale care viza un coleg
de-al lor, avocatul I.T, implicat în încheierea unui contract fictiv de asistență juridică între firma
de avocatură și o companie de stat Kirov Perm Factory.
Istoricul cauzei
Au fost emise mandate de percheziție la firma de avocat ură Biznes i Pravo, cu scopul
de a confisca documente care aveau legătură cu încheierea unui contract fictiv menit să acopere
o dare de mită unui executor judecătoresc. Deși era vizat doar avocatul I.T și fiecare avocat
avea calculatorul său, au fost conf iscate toate calculatoarele firmei întrucât instanța a reținu t că
nu avocatul individual, ci firma de avocatură a semnat contractul și prin urmare a autorizat
percheziționarea firmei de avocatură și a tuturor calculatoarelor.
Reclamanții au invocat lipsa motivelor pentru efectuarea unei percheziții la sediul
firmelor și a confiscării computerelor lor.
Considerentele Hotărârii
În opinia CEDO mandatul emis a fost formulat în termeni foarte generali, dând naștere
la posibilitatea unei aprecieri discreționa re în efectuarea percheziției de către anchetatori. Nu a
existat deasemenea o motivare a instanței naționale în ce privește necesitatea sechestrării
tuturor calculatoarelor și nu doar al celui utilizat de avocatul vizat de anchetă. Judecătorul, la

24 Art. 8 (1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a
corespondenței sale.
(2)Nu este admis amestecul unei autorit ăți publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta
este prevăzut de lege și constituie, într -o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională,
siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția
sănătății, a moralei, a drepturilior și a libertăților altora.

14
emiterea mandatului nu a luat în considerare faptul că datele sunt acoperite de secretul
profesional și prin urmare trebuie protejate, cu toate că cunoștea calitatea de avocat al
reclamanților. Curtea a arătat deasemenea că mandatele trebuie să fie elaborate în aș a fel încât
să aibă un impact rezonabil.
În cazul analizat, CEDO a constatat că perchezițiile efectuate au adus atingere secretului
profesional într -o măsură disproporționată raportat la scopul urmărit. Violarea secretului
profesional în cazul avocaților ar aduce atingeri asupra bunei administrări a justiției și prin
urmare a dreptului la un proces echitabil.
În concluzie, a existat o încălcare a art. 8 din Convenție, întrucât cercetarea efectuată în
lipsa unei suspiciuni rezonabile și a unor măsuri de protecție a secretului profesional a mers
dincolo de ceea ce era necesar într -o societate democratică pentru a atinge scopul legal
urmărit.25
2.2.2 Cazul Vinci contra Franței
Reclamanții: compania Vinci Construction, respectiv Genie Civil et Service, s -au
adresat Curții cu o plângere care a avut ca obiect lipsa posibilității de a lua cunoștință de
conținutul documentelor confiscate și de a pune în discuție oportunitatea confiscării.
Istoricul cauzei
Direcția Generală de Concurență s -a adresat Tribunalulu i din Paris cu o cerere privind
autorizarea unei percheziții și confiscări la sediile firmelor reclamante, anchetate pentru
săvârșirea unor fapte ilicite. Judecătorul a admis cererea la data de 5.10.2007.
În data de 23.10.2007 a fost efectuată percheziția în urma căreia s -au ridicat o serie de
documente, fișiere din calculatoare, respectiv corespondența electronică a unor angajați.
Reclamanții au atacat hotărârea prin care au fost autorizate perchezițiile motivând că
documentele confiscate nu au fost inve ntariate exact, au fost ridicate foarte multe document e
din care unele fără legătură cu cauza și care au fost protejate de confidențialitatea comunicări lor
dintre client și avocat, perchezițiile efectuându -se nediferențiat.
Contestația reclamanților a fos t respinsă prin hotărârile din 2 respectiv 9 septembrie cu
motivarea că au fost respectate dispozițiile Codului Comercial, ale Codului de Procedură
Penală și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar respectarea
confidențialității client -avocat nu poa te fi un impediment în confiscarea acestor comunicări.

25 www.unbr.ro

15
Întrucât recursul reclamanților a fost respins, aceștia s -au adresat CEDO reclamând
încălcarea art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil, a art. 8 privind respectarea vieții
private și de familie și a art. 13 privind dreptul la un remediu efectiv, din Convenția Europeană
a Drepturilor Omului.
Considerentele Hotărârii CEDO
În motivarea hotărârii Curtea a considerat că garanțiile prevăzute de dreptul intern care
reglementează insp ecțiile în legislația concurenței nu au fost aplicate corespunzător. Astfel
datorită confiscărilor nediferențiate, au fost confiscate și documente acoperite de
confidențialitatea dintre client și avocat.
Curtea a mai menționat deasemenea că, plângerile r eferitoare la confiscarea
documentelor acoperite de confidențialitatea comunicărilor dintre client și avocat au fost
întemeiate în acest caz.
În concluzie, CEDO a constatat disproporționalitatea dintre confiscări în raport cu
obiectivul urmărit , încălcân du-se astfel dispozițiile art.6 (1), respectiv art. 8 din Convenție.

2.3 Procedura de autorizare a percheziției domiciliare
În cursul urmăririi penale percheziția poate fi dispusă la cererea procurorului, de către
judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i -ar reveni competența să judece cauza
în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție
se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau , după caz
supraveghează urmărirea penală.
În cazul în care suspectul sau inculpatul are o calitate ce atrage o competență personală,
mandatul de percheziție trebuie să fie emis de un judecător de drepturi și libertăți de la o
instanță competentă în raport de acea calitate. În c az contrar, mandatul emis de judecătorul de
drepturi și libertăți de la o instanță inferioară în grad este lovit de nulitate absolută, sau dacă
instanța este superioară în grad celei competente, de nulitate relativă.
Cererea înaintată de procuror trebuie să conțină anumite elemente obligatorii, stabilite
prin alin. (2) al art. 158 CPP.
• descrierea locului unde urmează a se efectua percheziția;
• descrierea locurilor învecinate atunci când există posibilitatea transferării probelor,
datelor sau persoanelor că utate în aceste locuri;
• indicarea probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă a săvârșirii infracțiunii sau a
deținerii unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu infracțiunea;

16
• indicarea infracțiunii și a probelor din care rezultă că suspectul sau inculpatul se află în
locul în care urmează a se efectua percheziția;
• indicarea datelor din care rezultă că în acel loc pot fi descoperite probe cu privire la
săvârșirea infracțiunii ori urme ale săvârșirii infracțiunii;
• numele, prenumele sau după caz desc rierea suspectului sau inculpatului despre care se
bănuiește că se află în acel loc;
• indicarea urmelor săvârșirii infracțiunii ori a altor obiecte care se presupune că se află
în locul ce urmează a fi percheziționat.
Descrierea locului, sau a locurilor înv ecinate când este cazul, trebuie să fie cât mai exactă
pentru a se evita erorile care ar duce la o încălcare a inviolabilității domiciliului unor persoane
fără legătură cu cauza.
Indicarea probelor, datelor, din care rezultă suspiciunea rezonabilă a săvârșirii
infracțiunii sau a deținerii unor obiecte sau înscrisuri sunt hotărâtoare în soluționarea cererii
întrucât vizează temeinicia cererii, iar necesitatea și proporționalitatea percheziției sunt
motivate prin indicarea infracțiunii, a probelor sau d atelor din care rezultă prezența suspectului
sau a inculpatul în locul în care urmează a se efectua percheziția, sau posibilitatea descoperirii
unor probe cu privire la infracțiune, sau urme ale săvârșirii infracțiunii.
Scopul solicitării mandatului este c ircumstanțiat prin indicarea numelui, prenumelui,
descrierea suspectului sau inculpatului când este cazul, care se bănuiește că se află în locul în
care urmează a se efectua percheziția, precum și de indicarea urmelor săvârșirii infracțiunii, ori
a altor obiecte care se presupune că se află în acel loc.
Efectuarea unei percheziții în lipsa unui mandat emis de judecător, va avea drept
consecință excluderea probelor astfel obținute. Prin decizia nr. 275/2010, ÎCCJ (caz prezentat
la punctul 2.3.2 ) a achitat inculpații N.A. și G.M., stabilind că bunurile ridicate cu ocazia unei
percheziții efectuate în lipsa dispoziției judecătorului nu constituie mijloace de probă legal
obținute.
În timpul efectuării percheziției dacă se constată că au fost transferate probe , sau că
persoanele căutate s -au ascuns în locuri învecinate, procurorul poate încuviința continuarea
percheziției, mandatul fiind valabil și pentru aceste locuri. Excepția vizează doar posibilitatea
încuviințării percheziției de către procuror nu și modul de efectuare a percheziției, care va
trebui să urmeze aceleași reguli.
Cererea împreună cu dosarul cauzei se înaintează de către procuror judecătorului de
drepturi și libertăți de la instanța căreia i -ar reveni competența judecării cauzei în primă instan ță.
Codul de procedură penală anterior celui în vigoare, nu prevedea obligativitatea înaintării

17
dosarului cauzei împreună cu cerearea de autorizare a percheziției, motiv pentru care s -a format
o practică neunitară a parchetelor și a instanțelor în ce prive ște solicitarea și autorizarea
percheziției, în funcție de modalitatea agreată de procuror sau de instanța de judecată. Astfel,
deși în majoritatea cazurilor procurorul înainta și dosarul cauzei împreună cu cererea, existau
cazuri în care sesizarea instanț ei era însoțită de un referat motivat al procurorului sau, în situații
mai rar întâlnite, doar de referatul întocmit de organul de urmărire penală.26 Pentru
uniformizarea acestor practici, legiuitorul a introdus obligativitatea înaintării dosarului cauzei
odată cu cererea de încuviințare a percheziției.
Soluționarea cererii are loc în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a
procurorului, în termen de 24 de ore, fără citarea părților. Lipsa de citare a părților este o
consecință logică a caracteru lui operativ și de surpriză a măsurii, în caz contrar măsura ar
rămâne fără utilitate dând posibilitatea celor interesați să distrugă sau să transfere mijloace de
probă care prezintă interes în soluționarea cauzei, luând cunoștință de faptul că urmează a se
efectua o atare procedură.
În cazul unei cereri întemeiate, judecătorul admite cererea și incuviințează efectuarea
percheziției prin încheiere, emițând de îndată mandatul de percheziție.
Atunci când nu sunt întrunite condițiile cerute, judecătorul de drepturi și libertăți
respinge cererea de efectuare a percheziției domicilare. Necompetența nu poate constitui motiv
de respingere a cererii, într -o atare situație se va proceda la declinare. În doctrină această
soluție a declinării este considerată una neadecvată, dănd naștere la riscul ”deconspirării ”.
În mod obligatoriu, în ambele situații, se întocmește minuta.
Încheierea prin care s -a soluționat cererea de încuviințare a percheziției domiciliare nu
este supusă nici unei căi de atac, conform art. 158 alin. (9) din Codul de procedură penală.
În situația în care apar fapte sau împrejurări noi, necunoscute la momentul soluționării
cererii de către judecătorul de drepturi și libertăți, care vin în sprijinul argumentelor care
dovedesc necesitatea efectuăr ii unei percheziții în același loc, se poate formula o nouă cerere
care va urma aceeași procedură de soluționare.
În faza de judecată percheziția domiciliară poate fi dispusă de instanța învestită cu
judecarea cauzei. La cererea procurorului sau din ofici u, instanța poate dispune efectuarea unei
percheziții domiciliare atunci când există suspiciunea rezonabilă a existenței unor mijloace
materiale de probă ce au legătură cu infracțiunea ce face obiectul cauzei, sau în vederea puneri i
în executare a unui man dat de arestare preventivă a inculpatului.

26http://avocatura.lexignat.ro/avocatura -articole/ -Percheziția -aspecte -practice -10

18
Încheierea prin care se admite efectuarea percheziției în ambele situații trebuie să aibă
următorul conținut:denumirea instanței; data, ora și locul emiterii; numele, prenumele și
calitatea persoanei care a emis mandatul de percheziție; perioada pentru care s -a emis mandatul;
scopul emiterii mandatului; descrierea locului unde urmează a se efectua percheziția sau, atunci
când este cazul, și a locurilor învecinate acestuia; numele sau denumirea persoanei la domicil iul,
reședința sau sediul căreia urmează a se efectua percheziția, atunci când este cunoscută; dacă
este cunoscut, numele făptuitorului, suspectului sau inculpatului; descrierea făptuitorului,
suspectului sau inculpatului despre care se bănuiește că seaflă în locul unde urmează a se
efectua percheziția, indicarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau a obiectelor care se presupun e
că există în acel loc; mențiunea că mandatul de percheziție poate fi folosit o singură dată;
semnătura judecătorului și ștampila i nstanței.
În doctrină s -a semnalat lipsa din cuprinsul încheierii a motivării admiterii cererii de
autorizare a percheziției domiciliare sub aspectul condițiilor legale, precum și a mențiunii
privind participarea procurorului. Există păreri conform cărora , deși procurorul nu este obligat
să motiveze în cererea sa îndeplinirea condițiilor legale de autorizare, judecătorul ar trebui să
o facă în cuprinsul hotărârii prin care dispune măsura.27 În ce privește participarea procurorului,
acest lucru nu poate fi v erificat în nici un fel, deci pentru a exista garanția legalității intruziunii
și acest aspect ar trebui să se regăsească în cuprinsul încheierii. Lipsa acestor aspecte din
conținutul încheierii, poate duce la excluderea probelor astfel obținute, neexistân d un control
care să ofere garanția legalității.
Mandatul va avea același conținut ca și încheierea de admitere a efectuării percheziției
și poate fi folosit o singură dată, in maxim 15 zile de la emitere. Termenul fiind unul substanț ial
întrucât restrâng e dreptul la inviolabilitatea domiciliului, se va calcula după sistemul unități lor
pline de timp, adică, ora sau ziua de la care începe și cea la care se sfărșește termenul intră în
durata acestuia.
Atunci când mandatele de percheziție sunt formulate în t ermeni foarte generali fără a
furniza date concrete despre fapta anchetată, locurile care urmează a fi percheziționate,
bunurile care urmează a fi ridicate, ele încalcă prevederile art. 8 din Convenția europeană
neexistând o limitare la ceea ce era „indisp ensabil în circumstanțele cauzei ”.28
Un exemplu în acest sens este hotărârea din 25 aprilie 2005, dată în cauza Buch contra
Germaniei (prezentat la punctul 2.3.1), în care percheziția efectuată cu ocazia unei încălcări a

27 Radu Slăvoiu, Protecția penală a vieții private , Ed. Univ ersul Juridic, București, 2016, pag. 387
28 Mihail Udroiu, Procedur ă penală. Partea generală , Ediția 3, Editura C.H. Bech, București 2016, pag. 366

19
codului rutier la birourile societăț ii și la domiciliul reclamantului străin de cauză, vizat de
anchetă fiind fiul acestuia, a avut la bază un mandat care nu cuprindea cu exactitate
documentele vizate, prin urmare Curtea a constatat încălcarea art. 8 din Convenție.
Cu toate acestea în anumit e ipostaze speciale, cum ar fi cazul drogurilor, o prea mare
transparență a actului de percheziție ar duce la inutilitatea acesteia, aspect semnalat de Curtea
Europenă în cazul Mark Cronin contra Marea Britanie .29 În fapt, în casa reclamantului, cu
ocazia p ercheziției domiciliare au fost descoperite droguri, ceea ce a dus la condamnarea
acestuia pentru trafic de droguri. Reclamantul a invocat în fața Curții lipsa informării cu privire
la percheziție și la motivele acesteia. Curtea a considerat plângerea ca f iind nefondată,
motivând prin faptul că în asemenea situații trebuie să existe garanții procedurale posterioare
efectuării percheziției.
În cazul în care mandatul nu s -a pus în executare sau este necesară o nouă percheziție
în același loc, se va solicita un nou mandat de percheziție, nu este posibilă efectuarea mai
multor percheziții în baza aceluiași mandat chiar dacă este vorba de aceeași locație.
2.3.1 Buch contra Germaniei
Istoricul cazului
În fapt fiul reclamantului, circulând cu una dintre mașinile înregistrate pe numele
societății reclamantului, a primit o amendă de circulație. Acesta a susținut că este nevinovat
spunând că la volanul mașinii se puteau afla și alte persoane de la societatea respectivă.
La refuzul solicitării organelor judiciare de a depune mărturie împotriva fiului său,
aceștia au emis mandat de percheziție atât la domiciliul reclamantului cât și la birourile
societății deținute de acesta. Perchezițiile au avut loc în același timp.
În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe d ocumente care aparțineau societății.
Printre documentele ridicate se aflau și dosarele personalului societății, precum și planificări le
privind orele de muncă.
Reclamantul a făcut apel, însă acesta a fost respins ca fiind fără obiect întrucât
percheziția a avut loc. În căile de atac a fost menținută aceeași hotărâre.
Considerentele Hotărârii CEDO
În motivarea hotărârii instanța a reținut că deși ingerința era prevăzută de lege și viza
un scop legitim ea nu era proporțională cu gravitatea faptei.

29 www.jurisprudentacedo.com

20
Noțiunea de domiciliu include și sediile profesionale, prin urmare dreptul la
inviolabilitatea domiciliului a fost încălcat în ce privește percheziția efectuată la sediul
societății. Deasemenea măsura a fost dispusă împotriva fiului reclamantului, acesta fiind străi n
de imobilele percheziționate.
Curtea a menționat deasemenea că măsura a fost dispusă pentru o simplă încălcare a
codului rutier de către fiul reclamantului, o faptă de o gravitate mai redusă, iar mandatul de
percheziție nu menționa exact documentele care trebuiau ridicate . Prin urmare Curtea a
considerat că măsura nu era necesară într -o societate democratică.30
2.3.2 ÎCCJ, secția penală, decizia nr. 275/2010
Prin decizia nr. 275/2010 pronunțată în dosarul cu nr. 3258/2009, instanța supremă a
respins ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a menținut
hotărârea instanței de apel privind achitarea inculpaților N.A.C. și G.M. cu privire la săvârșir ea
infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. La baza a cestei hotărâri a st at
lipsa unor probe certe privind vinovăția inculpaților, probele fiind obținute în urma unei
percheziții efectuate în lipsa unei autorizații legale și a unei convorbiri telefonice pentru
interceptarea căreia deasemenea nu a existat un mandat de interceptare și înregistrare.
Istoricul cazului
În data de 16 aprilie 2008, inculpatul D.A. a formulat un denunț prin care a susținut că
se aproviziona cu heroină de la numiții N.A.C și G.M. În acceași zi denunțătorul a dat acestora
suma de 700 Lei, în jurul orei 12:00, primind în schimbul acestei sume mai târziu, în jurul
orei16:00, 12 punguțe ce conțineau 1,40 grame de heroină.
În data de 17 aprilie 2008, în jurul orei 1:30, au fost descoperite 14 doze de heroină înt r-
un șervețel, pe acoperiș ul unei magazii aflate în curtea imobilului unde locuia inculpatul D.A.,
în urma unei percheziții efectuate cu acordul unui locatar al imobilului, martorul A.N.I., dar
fără un mandat de percheziție emis de judecător.
Drogurile descoperite au fost pretins aduse de către inculpații N.A.C și G.M în urma
unei convorbiri telefonice, prin care D.A. le -a solicitat acestora să -i aducă droguri în schimbul
unei sume de bani. Convorbirea telefonică a fost interceptată fără existența unei autorizări de
interceptare și înregistrare emise în condițiile legii, doar prin acordul inculpatului D.A., ace sta
la momentul efectuării convorbirii fiind reținut de organele de urmărire penală, iar aparatul de
la care s -a efectuat convorbirea nu -i aparținea.

30 www.jurisprudentacedo.com

21
Trinunalul București, pr in Sentința penală nr. 218 din 25 februarie 2009, a condamnat
inculpații D.A. respectiv N.A.C și G.M, găsindu -i vinovați pentru săvârșirea infracțiunilor
pentru care au fost trimiși în judecată.
În urma apelului declarat de inculpații N.A.C și G.M, Curtea de Apel București prin
Decizia penală nr. 141 din 9 iunie a desființat în parte sentința apelată și rejudecând a dispus
achitarea inculpaților.
Împotriva acestei decizii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat
recurs, invocând o garvă ero are de drept și criticând -o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Înalta Curte a respins ca fiind nefondat recursul Parchetului și a menținut decizia Curții
de Apel București.
Considerentele hotărârii
În motivarea hotărârii Înalta Curte a arătat că probele administrate în cauză nu fac
dovada „evidentă și fără controversă ” a săvârșirii faptelor de către inculpați, iar probele
esențiale în stabilirea adevărului au fost obținute prin mijloace care înfrâng legea, viciind
conținutul și forța lor probantă până la anulare.
În ce privește percheziția în urma căreia au fost descoperite cele 14 doze de heroină,
Înalta Curte a constatat lipse unei autorizații de percheziție emise în condiții de legalitate,
arătând că existența unui acord din partea unui locatar al imob ilului nu poate suplini lipsa un ei
autorizări din partea judecătorului.
Nerespecatarea dispozițiilor legale de către organele de urmărire penală au condus la
vicierea probelor directe, astfel că, din probele colaterale nu a putut fi stabilită dincolo de or ice
îndoială rezonabilă vinovăția inculpaților.31
2.4 Efectuarea percheziției domiciliare
Percheziția va fi efectuată de procuror sau de organele de urmărire penală. Aceștia pot
fi însoțiți atunci când este cazul de lucrători operativi, spre exemplu de jan darmi sau specialiști
în diferite domenii. Nu este obligatorie participarea procurorului, chiar și atunci când acesta
efectuează urmărirea penală poate delega organului de cercetare penală sarcina efectuării
percheziției cu condiția să participe doar perso anele delegate. Excepție constituie cazul în care
percheziția se desfășoară la cabinetul sau domiciliul unui avocat, situație în care, conform art.

31 www.scj.ro

22
35alin.(1) din Legea nr. 5/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat,
percheziția poate fi efectuată doar de procuror.
Atunci când percheziția a fost dispusă de instanță în faza de judecată, mandatul se
trimite tot procurorului pentru efectuarea percheziției. Instanța de judecată efectuează personal
percheziția domiciliară doar cu ocazia efec tuării unei cercetări la fața locului.
Percheziția domiciliară poate fi începută în intervalul orar 00:6 -20:00, dar poate fi
continuată și după acestă oră când situația concretă o impune. Cu titlu de exemplu, ar fi inutilă
o percheziție care datorită spaț iului mare care trebuie cercetat sau multitudinii de obiecte sau
documente care trebuiesc găsite și ridicate nu ar putea fi finalizată până la orele 20 :00 și prin
urmare ar trebui întreruptă. Cel care are interesul ar putea astfel să distrugă sau să ascund ă acele
mijloace materiale de probă sau înscrisuri care prezintă interes în cauza concretă.
Întrucât art. 27 alin. (4) din Constituție interzice perchezițiile în timpul nopții, în
anumite perioade ale anului o percheziție începută la ora 6:00 sau la ora 1 9:00 spre exemplu s –
ar putea considera ca fiind în conflict cu acestă prevedere întrucât la ora 6:00 este încă întuneric,
deci încă noapte, iar la ora 19:00 „întunericul a luat locul luminii ” , deci este deja noapte.
Urmând aceeași ordine de idei și perche ziția care deși începută ziua se prelungește pe timpul
nopții ar putea ridica semne de întrebare în ce privește legalitatea ei întrucât Constituția nu face
deosebire între o percheziție începută sau continuată pe timpul nopții atunci când interzice acest
lucru. Clarificarea acestor aspecte s -ar putea realiza prin modificarea normei constituționale,
ceea ce s -a și propus în doctrină, sau în ce privește începerea percheziției, stabilirea unor
intervale orare diferite în funcție de anotimp.
Prin excepție perc heziția domiciliară poate fi începută și înainte de ora 06:00 și mai
târziu de ora 20:00 în cazul infracțiunilor flagrante sau atunci când se efectuează într -un local
deschis publicului la acea oră, posibilitatea săvârșirii unei infracțiuni fiind mult mai mare (de
exemplu consum sau deținere de droguri), tocmai datorită prezenței acestora.
Înainte de începerea percheziției organul judiciar se legitimează și înmânează o copie a
mandatului de percheziție persoanei la care se va efectua percheziția, reprezent antului acesteia
sau unui membru al familiei. În cazul în care persoanele mai sus amintite nu sunt prezente
mandatul se înmânează oricărei alte persoane cu capacitate de exercițiu deplină care cunoaște
persoana la care se va efectua percheziția și, dacă es te cazul, custodelui.
Când percheziția se efectuează la sediul unei persoane juridice, mandatul de percheziție
se înmânează reprezentantului acesteia, sau, în lipsa reprezentantului, oricărei alte persoane cu
capacitate de exercițiu deplină care se află î n sediu sau este angajat al persoanei juridice
respective.

23
Cu titlu de excepție percheziția poate să înceapă fără înmânarea copiei mandatului de
percheziție și fără solicitarea prealabilă de predare a persoanei sau a obiectelor, precum și fă ră
informarea cu privire la posibilitatea solicitării prezenței unui avocat ori a unei persoane de
încredere în cazurile prevăzute expres de art.159 alin. (14) lit. a), b), c):
• când este evident că se fac pregătiri pentru acoperirea urmelor sau distrugerea probelor
ori a elementelor ce prezintă importanță pentru cauză;
• dacă există suspiciunea că în spațiul în care urmează a se efectua percheziția se află o
persoană a cărei viață sau integritate fizică este în pericol;
• dacă există suspiciunea că persoana căutată s -ar pute a sustrage procedurii.
Înainte de începerea percheziției, persoanelor la care se efectuează percheziția, li se
solicită predarea de bunăvoie a persoanelor sau a obiectelor căutate. Dacă persoanele, sau, după
caz obiectele cerute și indicate în mandat sun t predate percheziția nu se mai efectuează.
Atunci când mandatul se pune în executare, organele judiciare aduc la cunoștința
persoanelor la care se efectuează percheziția că au dreptul ca la percheziție să participe un
avocat. Dacă se solicită prezența av ocatului, începerea percheziției este amânată până la sosire a
acestuia, dar nu mai mult de două ore de la momentul comunicării dreptului, caz în care se iau
măsuri pentru conservarea locului ce urmează a fi percheziționat. În situația în care se impune
efectuarea de urgență a percheziției sau avocatul nu poate fi contactat, percheziția poate încep e
și înainte de expirarea termenului de două ore.
Codul de peocedură penală oferă posibilitatea efectuării percheziției asupra bunurilor
identificate în locul per cheziționat, adică, deschiderea unor obiecte care ar putea conține
mijloace materiale de probă sau înscrisuri. Atunci când posesorul bunurilor nu este prezent sau
nu dorește să deschidă de bunăvoie acele bunuri în care s -ar putea afla obiecte, înscrisuri, urme
ale infracțiunii sau persoane căutate, organul judiciar care efectuează percheziția are dreptul de
a folosi forța pentru a putea avea acces la acele încăperi,spații sau mobilier, evitând daunele
nejustificate.
În cazul în care au fost transferate pro be, date sau persoanele căutate s -au ascuns în
locurile învecinate și din acest motiv percheziția s -a extins și la aceste spații, persoanele care
se află în acel loc vor fi înștiințate cu privire la extinderea efectuării percheziției.32
Dacă în spațiile percheziționate nu se află nici o persoană percheziția se va efectua în
prezența unui martor asistent, urmând ca copia mandatului de percheziție să se înmâneze
imediat ce este posibil.

32 Art. 159 alin. (7) NCPP

24
În situația în care persoana la care se efectuează percheziția este re ținută sau arestată,
obligatoriu aceasta va fi adusă la percheziție, și obligatoriu va fi asistat de un apărător ales sau
din oficiu, în caz contrar percheziția va fi lovită de nulitate absolută iar probele obținute vor fi
excluse. Dacă aducerea persoanei nu este posibilă din motive obiective, justificate de organul
judiciar, percheziția se va efectua în prezența unui reprezentant sau al unui martor asistent.
După identificare, obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care sunt ridicate
și persoanelor prezente, în scopul de a fi recunoscute și însemnate de către acestea spre
neschimbare, fiind etichetate și sigilate corespunzător. Dacă însemnarea nu este posibilă sau nu
se pot aplica etichete sau sigilii, se vor înpacheta sau închide împreună, dacă este posibil, după
care se vor aplica sigilii. Nerespectarea acestor obligații pot avea drept consecință excluderea
probelor. Astfel modul în care organele constatatoare au ridicat de la locul depistării
inculpatului o folie de plastic în care se afl au 6 doze cu un praf alb -maro ce părea a fi heroină,
fără a fi prezentate inculpatului, fără a fi etichetate, sigilate și însemnate spre neschimnbare, a
dus la pronunțarea unei soluții de achitare de către instanță, soluție menținută ulterior prin
decizi a nr. 1928/2005 a ÎCCJ ( prezentată la punctul 2.4.1).
Obiectele care nu se pot ridica se lasă în păstrarea celui la care se află sau a unui custode.
Custodele, sau persoana care are în păstrare obiectele are obligația de a le păstra și conserva, și
de a l e pune la dispoziția organelor de urmărire penală la cererea acestora, în caz contrar fiind
pasibil de pedeapsa prevăzută de Codul penal pentru infracțiunea de sustragere de sub sechestru.
Probele pentru analize se vor lua cel puțin în dublu, după care se sigilează, una dintre
probe rămâne la cel de la care se ridică, sau la reprezentantul persoanei respective, după caz.
Această prevedere garantează identitatea dintre proba supusă la o eventuală analiză și cea
efectiv ridicată de organul judiciar, astfel n u mai poate exista suspiciunea unei eventuale
alterări sau substituiri a probei.
Ridicarea obiectelor și înscrisurilor se va realiza cu respectarea limitelor mandatului.
Se vor ridica deci doar acele obiecte și înscrisuri care sunt în legătură cu infracți unea pentru
care se efectuează urnărirea penală, sau judecata după caz, și care nu au fost predate la cerere.
Mandatul este valabil întotdeauna și pentru acele obiecte sau înscrisuri în privința cărora există
suspiciunea că pot avea legătură cu săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se
pune în mișcare din oficiu, sau a căror deținere și circulație este interzisă. Prin urmare
mijloacele de probă ridicate la o percheziție pot fi folosite și într -un alt dosar dacă ele conțin
informații utile în soluționarea cazului respectiv. Excepție constituie situația în care urmărirea
faptei necesită plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau a unei sesizări externe prevăzute
de lege și acest lucru nu s -a întâmplat anterior descoperirii probei.

25
Folosi rea forței pentru a pătrunde într -un domiciliu de către organele judiciare este
posibilă în următoarele situații strict determinate de art.159 alin.(17):
• atunci când există un pericol privind posibilitatea distrugerii unor probe;
• când există motive temein ice pentru a anticipa rezistență armată sau orice alt tip de
violență;
• dacă la solicitarea organelor judiciare de a pătrunde în locuință nu s -a primit nici un
răspuns ;
• dacă a fost refuzată solicitarea organelor judiciare de a pătrunde în spațiu.
Organele judiciare pot folosi forța în mod adecvat și proporțional în situațiile mai sus descrise.
Ca o punere în aplicare a principiului respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale
suspectului sau inculpatului, în timpul efectuării percheziției domicil iare este interzisă
efectuarea oricărui act procedural în cauza respectivă, care ar putea împiedica prin natura lor
persoana la care se efectuează percheziția să participe la efectuarea acesteia. Excepție constituie
situația în care în aceeași cauză se efe ctuează simultan mai multe percheziții, situație des
întâlnită în practica judiciară.
Percheziția poate fi înregistrată audiovideo, sau pot fi realizate fotografii, acestea fiind
anexate procesului -verbal încheiat la efectuarea percheziției. Posibilitatea înregistrării
percheziției sau realizarea fotografiilor nu necesită nici o autorizare suplimentară, acest drept
al organelor judiciare operează în temeiul legii.
Procesul -verbal în care se consemnează activitățile desfășurate cu ocazia efectuării
perchez iției trebuie să cuprindă toate datele prevăzute de art.161 alin. (2) Codul de procedură
penală.
Fiecare pagină a procesului -verbal și sfârșitul, vor fi semnate de cel care îl încheie, de
persoana la care s -a efectuat percheziția, de avocatul acesteia, da că a fost prezent și de celelalte
persoane care au fost prezente la percheziție. Dacă oricare dintre persoanele mai sus menționate
refuză sau nu poate să semneze, se va face mențiune despre acest lucru în precesul -verbal,
precum și despre motivele refuzulu i sau a imposibilității de a semna.
O copie a procesului -verbal rămâne la persoana la care s -a efectuat percheziția sau de
la care au fost ridicate obiecte sau înscrisuri, ori care a participat la percheziție. Dacă
percheziția a avut loc la sediul unei pe rsoane juridice de drept public, copia procesului -verbal
de percheziție se lasă la reprezentantul autorității, instituției sau persoanei juridice de drept
public.
Procesul -verbal de percheziție poate fi atacat de persoana care a suferit o vătămare
procesu ală și justifică un interes, prin plângere adresată procurorului care supraveghează

26
activitatea organului de cercetare penală care a efectuat percheziția, sau când percheziția a fost
efectuată de procuror, prim -procurorului parchetului, procurorului genera l al parchetului de pe
lângă curtea de apel ori procurorului șef de secție al parchetului, sau după caz, procurorului
ierarhic superior. Plângerea poate avea ca obiect doar modul în care s -a efectuat percheziția
domiciliară nu și legalitatea dispunerii ei, aspect verificat în procedura de cameră preliminară.
Modul în care a fost pus în executare mandatul de percheziție domiciliară, lipsa unei
garanții efective împotriva arbitrariului în cazul Amarandei și alții contra României a dus la o
nouă condamnare a României de către CEDO pentru încălcarea, printre altele, a art.8 din
Convenție.
2.4.1 ÎCCJ, decizia nr. 1928/2005
Prin decizia nr. 1928/2005 ÎCCJ a menținut soluția de achitare a inculpatului F.I.R.,
modificând în rejudecare doar temeiul de drept al achitării. La baza acestei soluții a stat
încălcarea de către organele de constatare a dispozițiilor exprese ale art. 107 CPP ( în vigoare
la acel moment) privind procedura de identificare și păstrare a obiectelor găsite și ridicate.
Istoricul cazului
În ziua de 21.02.2003, fiind în misiune pe str. Drumul Taberei sector 6, lucrători din
cadrul B.S.I.J., au observat două persoane de sex masculin încercând să ia legătura cu alte
persoane, în zona imobilului TD. Au oprit cele două persoane și le -au identifica t ca fiind numiții
I.R.C. și F.I.R., care au declarat că erau în zonă pentru a comercializa droguri unei persoane de
sex feminin cu care urmau să se întâlnească.
Au procedat la verificarea zonei și lângă o bancă aflată în apropiere, au găsit într -o folie
argintie 6 doze care conțineau un praf maroniu.
Raportul de expertiză technico -științifică a identificat prezența în substanțele predate
spre verificare a 0,14 gr. de heroină.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că inculpatul F.I.R., împreună c u martorii
I.R.C.(inițial suspect, dar a fost scos de sub învinuire ca urmare a neîntrunirii elementelor
constitutive ale infracțiunii) și P.C.A au intenționat să -i vândă unei tinere biluțe confecționate
din Capucino drept droguri pentr a -i face o farsă.
În momentul reținerii, cei doi au declarat că urmau să comercializeze droguri, dar au
detailat modalitatea de obținere a acestora, precizând că au confecționat 5 biluțe dintr -o pungă
de cafea Capuccino cumpărată în acest scop. În procesul -verbal întocmit la 19:30, s -a menționat
că la verificarea zonei s -au descoperit într -o hârtie de plastic 6 doze în care se afla un praf de

27
culoare alb -maro care părea a fi heroină, menționându -se că nu au mai fost găsite sau ridicate
alte bunuri.
În aceeași zi la 22:30 s -a întocmit un nou proces -verbal, consemnându -se că au fost
predați cei doi suspecți împreună cu cele 6 doze găsite asupra lor.
Într-un alt proces -verbal, fără a fi menționată ora, s -a consemnat că s -a procedat la
ambalarea și sigilarea unui număr de 6 bilu țe cu conținut maro și a unei folii argintii,
descoperite asupra numiților I.F.R. și I.R.C.
Martorul asistent P.I. a declarat că pliculețele au fost sigilate la sediul Poliției, fiind în
număr de 4, conținînd biluțe de culoare maro, expuse anterior sigilăr ii pe masa poliției,
neambalate.
Tribunalul București, a apreciat că din ansamblul probator administrat în cauză nu a
rezultat vinovăția inculpatului.
Instanța a reținut că, potrivit consemnărilor din procesul -verbal, între momentul
verificării zonei, ri dicării foliei de plastic și momentul predării acestora atrecut un interval de
3 ore, fără ca organul de cecetare penală să procedeze conform art. 107 CPP (în vigoare la acel
moment).
Deasemenea, în raport s -a consemnat ridicarea unui număr de 6 biluțe, in culpatul a
declarat că a confecționat 5 biluțe, iar martorul asistent a declarat că a văzut 4 doze pe masa
poliției.
Toate acestea, coroborate cu concluziile raportului de expertiză tehnico -științifică care
descrie probele ca fiind două de culoare cafenie, două de culoare alb -bej, două alb -gri, descriere
diferită complet de cea din procesul -verbal de constatare a infracțiunii, au determinat instanța
să dispună achitarea inculpatului.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a declarat apel, apelul fiind respins ca
nefondat de Curtea de Apel București prin decizia penală nr. 677/A din 16 sept. 2004.
Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,
considerând că soluția de achitare este rezultatul unei grave erori de fap t.
Considerentele deciziei
Pentru pronunțarea acestei hotărâri instanța a reținut că prin modul în care organele de
cercetare ale B.S I.J.au procedat, ridicând obiectele fără a le prezenta inculpatului, fără a fi
însemnate pentru neschimbare și fără a fi e tichetate și sigilate, au încălcat dispozițiile exprese
ale CPP, atrăgând prin aceasta o serioasă îndoială asupra veridicității celor cuprinse în procesul –
verbal încheiat la data de 21 februarie 2003, orele 22:30.

28
Deasemenea, în procesul -verbal se mențione ază că au fost ridicate 6 doze care
conțineau un praf alb -maro, iar laboratorului de analize au fost prezentate 3 probe distincte,
una cu o substanță cafenie, alta bej și alta de culoare alb -gri.
Dacă procesul -verbal inițial a fost corect, probele prezenta te pentru analiză au fost
substituie după găsire. Prin urmare constituie probe obținute în mod ilegal și nu pot fi folosite
în procesul penal. Astfel în lipsa unor probe din care să reiasă fără putință de tăgadă vinovăția
persoanei acuzate, nu se poate dis pune condamnarea acestuia.
2.4.4 Cauza Amarandei și alții împotriva României
Prin Hotărârea din 26 aprilie 2016, Curtea Europană a Drepturilor Omului, prin
unanimitate de voturi a constatat încălcarea art. 8 ( și a altora) din Convenția europeană a
Drept urilor Omului, în timpul unor percheziții la sediul MISA, în martie 2004, condamnând
România la plata unei sume totale de 291.000 de euro cu titlu de daune morale în beneficiul a
23 dintre reclamanți.
Istoricul cazului
Reclamanții: membrii sau simpatiza nți ai Mișcării pentru integrare spirituală în absolut ,
organizare non -guvernamentală română, creată pentru practicarea diferitelor forme de yoga în
1990 și condusă de G.B.
Având la bază ancheta declanșată împotriva lui G.B., suspectat de evaziune fiscal ă și
spălare de bani, organele de urmărire penală ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București au solicitat Tribunalului București autorizarea unei percheziții la 16 imobile ocupate
de membrii MISA, cu scopul căutării și confiscării de echipamente informatice.
Mandatul de percheziție a fost pus în executare în martie 2004, cu participarea
jandarmeriei și a forțelor speciale, la ora 9 dimineața, majoritatea reclamanților fiind în incinta
imobilelor percheziționate sau în apropierea acestora. Acești a au fost imobilizați și
percheziționați corporal, fiindu -le interzis să vorbească, li s -au confiscat telefoanele mobile și
au fost perccheziționate imobilele. Au fost confiscate o cantitate mare de obiecte, printre care
și obiecte personale. Operațiunea a fost filmată de agenții forțelor de ordine. O parte din filmări
au ajuns sub formă de extras în presa scrisă, iar imagini în presa audio -vizuală.
Reclamanții au susținut că odată duși la parchet “au fost puși să deie declarații ” privind
activitatea lor d in cadrul asociației MISA, fără să li se dea hrană sau apă, fără posibilitatea de
a merge la toaletă, fiind amenințați, insultați și forțați de procurori și polițiști să facă declarații
care priveau viața personală și să -l acuze pe liderul asociației de co miterea unor fapte ilegale.

29
Au acuzat deasemenea lipsa posibilității de a fi asistați de avocat și lipsa informării cu privire
la cauzele privării lor de libertate.33
Reclamanții au depus plângere penală împotriva agenților forțelor de ordine și
împotriva magistraților care i -au interogat, acuzându -i de rele tratamente, comportament
abuziv și privare ilegală de libertate.
Parchetul de pe lângă ÎCCJ a dispus neînceperea urmăririi penale considerând ca
nefondate acuzațiile reclamanților susținând că acțiuni le forțelor de ordine nu au fost unele
excesive având în vedere faptele grave comise de asociație și de către unii dintre membrii
acesteia.
Reclamanții au contestat măsura luată de Parchet reiterând plângerile referitoare la
încălcarea vieții private și a proprietății. În februarie 2008 ÎCCJ a respins contestația cu
motivarea că teama și stresul cauzate de operațiune nu pot fi calificate drept acte de tortură i ar
declarațiile reclamanților au fost analizate amplu înainte de a fi dispusă neînceperea urmărir ii
penale.
Recursul formulat de reclamanți în cauză a fost respins printr -o hotărâre definitivă în
iulie 2009 de Î..C.C.J. pe motiv că faptele procurorilor nu există, acțiunile desfășurându -se în
conformitate cu legea și cu respectarea garanțiilor procedur ale.
Considerentele Hotărârii CEDO
Curtea readuce în atenție faptul că percheziția domiciliară reprezintă o ingerință în
respectarea vieții private și a domiciliului, iar percheziția reclamanților, a îmbrăcămintei sau a
lucrurilor personale constituie o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea vieții privat e.
Percheziția în public poate agrava ingerința din cauza umilirii și jenei rezultate .
Curtea subliniază că, deși percheziția în cauză a avut temei juridic și a urmărit scopul
legitim de apăr are a ordinii publice și de prevenire a criminalității, nu s -au respectat garanțiile
prevăzute de lege pentru a împiedica autoritățile în luarea unor măsuri arbitrare.
Astfel de garanții sunt autorizația de percheziție și controlul jurisdicțional ulterior al
legalității și necesității acestei măsuri. Aplicarea concretă și efectivă, nu doar teoretică și
iluzorie a acestor garanții, precum și un control eficient în funcție de circumstanțele fiecărei
cauze sunt absolut necesare.
Ca urmare, din cauza naturii masive și nediferențiate, precum și a absenței unui control
efectiv a posteriori, percheziția și ridicarea obiectelor personale au încălcat drtepturile

33 www. Juridice.ro

30
garantate de art. 8 al Convenției. Deasemenea furnizarea de către autoritățile naționale presei
înregistrările operațiunii poliției au realizat o ingerință nejustificată în dreptul reclamanților la
viața privată.
În ce privește reclamanții care au fost interpelați în stradă și obligați să se supună une i
percheziții în urma cărora li s -au ridicat obi ecte personale, au suferit deasemenea o ingerință în
viața privată.
În opinia Curții, dispoziția din dreptul intern nu a avut o bază clară nici în ce privește
existența și nici întinderea acesteia și nici nu a oferit suficiente garanții împotriva arbitra riului,
încălcându -se astfel dispozițiile art. 8 (2) din Convenție. 34
2.5 Extinderea percheziției la spațiile învecinate
Codul de procedură penală în vigoare, cu titlu de noutate, cuprinde dispoziții legale,
inexintente în Codul de procedură anterior, ref eritoare la posibilitatea extinderii percheziției la
spațiile învecinate atunci când în timpul percheziției domiciliare se constată că au fost
transferate probe, date sau că persoanele căutate s -au ascuns în aceste spații. Într -o atare situație
mandatul de percheziție inițial este valabil și pentru aceste locuri, continuarea percheziției f iind
încuviințată de procuror.
Necesitatea unei astfel de completări î -și are izvorul în posibilitatea pierderii probelor
în unele situații de urgență dacă nu ar exista o modalitate legală de cercetare imediată a spați ului
învecinat, evitându -se astfel “compromiterea ” întregii acțiuni.
Astfel, atunci când procurorul are la cunoștință locul unde se află probele dar are și
indicii că acestea ar putea fi transferate într -un loc învecinat la intervenția organelor judiciare,
în cererea de autorizare a percheziției, procurorul descrie și acel loc, descrierea respectivă
regăsindu -se și în cuprinsul mandatului de percheziție, judecătorul fiind astfel informat asupra
posibilității ca percheziția să se continue și în acel loc. Procurorul trebuie deci să anticipeze
anterior întocmirii cererii de autorizare o posibilă reacție a persoanelor la care se efectuează
percheziția. Dacă în timpul percheziției se confirmă suspiciunile procuroru lui și se constată că
chiar se transferă bunuri într -un spațiu situat alături sau în apropierea celui percheziționat,
acesta dispune efectuarea percheziției și în acel loc, având obligația de a încunoștiința
persoanele în cauză despre extinderea percheziți ei. Procesul -verbal încheiat cu ocazia efectuării

34 www.avocatura.com

31
percheziției trebuie obligatoriu să cuprindă și mențiuni referitoare la dispoziția de efectuare a
percheziției în locuri învecinate, precum și despre încunoștiințare.
Există puncte de vedere conform cărora , în caz de extindere a percheziției domiciliare
nu ar mai fi necesară solicitarea prealabilă a predării de bunăvoie a obiectelor întrucât intenția
de ascundere a probelor este prezumată.35 Este advărat că există această prezumție însă
consider că nu poate fi privată de posibilitatea de a preda obiectele care se presupune că au fost
transferate sau sunt în curs de a fi transferate într -un spațiu învecinat, persoana a cărui
domiciliu urmează a fi supus pecheziției și care ar putea fi o persoană străină de ca uză care
dorind să evite invadarea spațiului său privat să predeie obiectele sau persoanele căutate.
Într-o altă opinie, legea nu prevede derogări în ce privește modul de efectuare a
percheziției în locuri învecinate, excepția vizând doar încuviințarea con tinuării percheziției d e
către procuror, nu și modul sau regulile după care se efectuează pătrunderea și cerecetarea
propriu -zisă a spațiului respectiv. Pătrunderea fără informare în locul învecinat ar însemna o
încălcare a înviolabilității domiciliului, f iind posibil ca la solicitarea organelor judiciare
persoana care deține spațiul unde s -au transferat probe să le predeie de bunăvoie, caz în care
percheziția nu s -ar mai efectua. Pot exista diverse situații care trebuiesc apreciate de la caz la
caz, însă e fectuarea percheziției trebuie să se desfășoare după regulile aplicabile oricărei
percheziții.
Art.258 alin.(3) nu oferă însă garanția absolută a evitării pierderii unor probe esențiale
cauzei întrucât posibilitatea procurorului de a încuviința continuarea percheziției în aceste
spații este condiționată de următoarele aspecte:
• cererea inițială formulată de procuror pentru autorizarea percheziției, trebuie să
cuprindă și descrierea locurilor în care ar putea exista sau ar putea fi transferate probe ,
date sa u persoane căutate, existând o suspiciune rezonabilă în acest sens;
• încheierea de admitere a cererii prin care se solicită încuviințarea efectuării percheziți ei
și mandatul de percheziție trebuie să cuprindă deasemenea descrierea locului unde
urmează a se efectua percheziția sau, dacă este cazul, și a locurilor învecinate acestuia.
Aspectele mai sus amintite duc la concluzia că în situația în care procurorul constată
doar la efectuarea percheziției transferul probelor într -un loc care nu a fost indicat în cerere și
nici în mandat întrucât nu a existat o suspiciune rezonabilă anterioară, acesta nu va putea
încuviința extinderea percheziției și la acele spații ea nefiind dispusă de un judecător așa cum

35 I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală, Ed. Universul Juridic, București, 2014, pag. 528

32
prevede art. 27 alin. (3) din Constituție, și ar genera o situație de excepție în care percheziția
domiciliară s -ar efectua în afara oricărei autorizări din partea unui judecător.36
Practic art. 158 alin. (3) oferă posibilitatea ca în baza mandatului emis de judecător,
având în vedere o situație previzibilă, pro curorul să poată extinde percheziția în locul învecin at
(precizat în mandat) atunci când suspiciunea existentă anterior și menționată în cererea de
autorizare a percheziției se confirmă.
Prin urmare nu există o reglementare care ar permite procurorului ca în situații
imprevizibile să poată acționa prompt și cu rapiditatea necesară pentru a putea evita pierderea
unor probe esențiale , întrucât ar acționa în afara legii și probele astfel obținute ar putea fi
anulate în procedura de cameră preliminară în cazu l ridicării unei excepții de nelegalitate de
către partea interesată.
Rapiditatea cu care se dezvoltă și se diversifică metodele și procedeele folosite în
activitatea infracțională poate fi contracarată doar cu proceduri ”suple ” și ”eficiente ” care s ă
permită valorificarea la maxim a momentelor operative. Una dintre soluții, identificate de
practicieni, ar putea fi posibilitatea procurorului de a autoriza provizoriu o percheziție
domiciliară în situații de urgență, urmând ca ulterior măsura să fie obligat oriu confirmată de
judecătorul competent. O altă propunere semnalată a fost posibilitatea de a recurge la o
sesizare telefonică, dat fiind faptul că procurorul aflându -se la fața locului, la o oarecare
distanță de sediul instanței, nu are posibilitatea de a formula o cerere scrisă. În urma sesiză rii
telefonice judecătorul va lua legătura cu parchetul din care face parte procurorul care a făcut
sesizarea, urmând ca dosarul de urmărire penală să fie prezentat instanței de un alt procuror
de la același parchet , care va și susține cererea de autorizare a percheziției.

2.6 Percheziția domiciliară efectuată în procedura dării în urmărire
Darea în urmărire, conform art. 521 alin. (1) din Codul de procedură penală, se solicită
pentru identificarea, căutarea, localizarea și prinderea unei persoane pentru a putea fi adus în
fața organelor judiciare, ori pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești.
Printre activitățile ce pot fi efectuate în procedura dării în urmărire, alături de
supravegherea teh nică, reținerea, predarea și percheziționarea corespondenței și a obiectelor,
ridicarea de obiecte sau înscrisuri se află și percheziția domiciliară. Este adevărat că nu se
specifică tipul de percheziție, însă din dispozițiile art. 524 alin. (2) care prev ede aplicarea în

36 Radu Slăvoiu, Protecția penală a vieții private , Ed.Universul Juridic, București, 2016, pag.402

33
mod corespunzător art. 157 -160 referitoare la percheziția domiciliară, putem deduce că
legiuitorul a avut în vedere percheziția domiciliară. În doctrină s -a semnalat necesitatea
completării dispozițiilor art. 523, respectiv a art. 524 din Codul de procedură penală și cu
mențiuni referitoare la percheziția informatică, care ar putea furniza informații utile pentru
prinderea persoanelor căutate și desfășurându -se în secret ar fi mai ușor de pus în practică37.
Consider că o asemnea completare ar fi binevenită ținând cont că trăim într -o eră a
calculatoarelor, a internetului, cumpărăm online bilete pentru călătorii, rezervăm cazare, ne
comandăm mâncare etc. O simplă căutare în istoricul de navigare ar putea oferii informații utile
referitoare la locul unde se află persoana căutată, sau unde urmează să călătorească și o serie
de alte indicii, de ex. despre prietenii celui căutat, domiciliul acestora, obiceiuri etc.
Percheziția domiciliară efectuată în procedura dării în urmărire poate fi autoriza tă de
judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă să judece cauza în primă instanță
sau de la instanța de executare, ori de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța
competentă potrivit legii speciale în cazul persoanelor urmăr ite internațional.
Poate fi dispusă atunci când :
 un mandat de arestare preventivă, un mandat de executare a unei pedepse privative de
libertate, o măsură educativă privativă de libertate, măsura internării medicale sau a
expulzării nu s -a putut executa dat orită lipsei persoanei față de care s -a luat măsura;
 persoana a evadat din starea legală de reținere sau deținere ori a fugit dintr -un centru
educativ, centru de detenție sau din unitatea în care executa măsura internării medicale;
 în vederea depistării un ei persoane urmărite internațional despre care există date că se
află în România.
Cererea se formulează de procurorul anume desemnat de la Parchetul de pe lângă curtea
de apel sau de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după caz, c are
supraveghează activitatea organelor de poliție care efectuează urmărirea persoanei.
Procedura de autorizare și efectuare a percheziției în procedura dării în urmărire se
desfășoară conform dispozițiilor art. 157 -164 din Codul de procedură penală referitoare la
percheziția domiciliară.
Rezultatele percheziției domiciliare dispuse în procedura dării de urmărire pot fi
folosite ca probe într -o cauză penală chiar dacă scopul inițial era prinderea celui dat în urmărire.
Se vor ridica deasemenea și acel e obiecte a căror circulație sau deținere este interzisă, precum
și cele în privința cărora există susupiciunea că ar putea avea legătură cu o infracțiune.

37 Radu Slăvoiu, Protecția penală a vieții private , Ed.Universul Juridic, București, 2016, pag.445

34
2.7 Măsuri privind obiectele sau înscrisurile ridicate
Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare organele judiciare ridică acele mijloace
materiale de probă sau înscrisuri care au legătură cu o infracțiune. Obiectele sau înscrisurile
ridicate sunt atașate dosarului sau păstrate în alt mod de organul de urmărire penală sau de
instanța de judecată, pâ nă la soluționarea definitivă a cauzei. Urmele săvârșirii infracțiunii sunt
deasemenea ridicate și conservate.
Bunurile perisabile, obiectele din metale sau pietre prețioase, mijloacele de plată străine,
titlurile de valoare interne, obiectele de artă și de muzeu, colecțiile de valoare și sumele de bani,
care au legătură cu infracțiunea pentru care se efectuează cercetări sau se află în fața instanței
pentru judecare, ridicate, sunt conservate sau valorificate conform prevederilor art. 252 din
Codul de procedură penală. Ele trebuie predate în termen de 48 de ore la cea mai apropiată
instituție bancară atunci când este vorba de metale sau pietre prețioase ori obiectele
confecționate cu acestea, sau de mijloace de plată străine, iar în cazul titlurilor de valoare
interne, obiectelor de artă sau de muzeu, a colecțiilor de valoare, se predau instituțiilor de
specialitate spre păstrare. În cazul în care obiectele mai sus amintite sunt necesare urmăririi
penale, procedurii de cameră preliminară, sau judecății, vor fi depuse ulterior, dar nu mai târziu
de 48 de ore de la pronunțarea în cauză a unei soluții definitive. Dacă prinre bunurile ridicate
sunt și din categoria celor perisabile, acestea se predau autorităților competente, potrivit
profilului de activitate , cu obligația acestora de a le primi și valorifica de îndată, contravaloarea
acestora fiind consemnată la dispoziția organelor judiciare.
Obiectele, înscrisurile și urmele ridicate care nu sunt atașate dosarului vor fi fotografiate
de organul judiciar, i ar fotografiile vizate vor fi depuse la dosar.
Dacă cu ocazia efectuării percheziției domiciliare au fost ridicate și obiecte care se
dovedesc a nu avea legătură cu cauza sau nu furnizează informații pertinente, concludente și
utile cauzei și nici nu sunt dintre cele supuse confiscării vor fi restituite, în afară de cazul în
care prin restituire s -ar putea stânjeni aflarea adevărului. Când obiectele se restituie persoanei
de la care au fost ridicate, aceasta are obligația de a le păstra până la soluționar ea definitivă a
cauzei. Această prevedere poate fi considerată o adevărată măsură de reparație a prejudiciului
cauzat prin săvârșirea infracțiunii.

35
CONCLUZII

” Libertatea persoanei de a se închide la sine în casă nu este un privilegiu al proprietății,
ci un aspect al libertății acestuia. ”38
”Respectarea vieții private, a inviolabilității domiciliului și a secretului corespondenței
sunt garantate. Restrângerea exercitării acestor drepturi nu este admisă decât în condițiile legii
și dacă aceasta este necesară într -o societate democratică. ”39 Respectarea vieții private este
ridicat la rang de principiu de către legiuitor, fiind una dintre drepturile fundamentale ale
omului.
În activitatea organelor judiciare se folosesc tot mai des procedee și măsuri ca re lezează
intimitatea individului și care constituie veritabile excepții de la acest principiu fundamental .
Un astfel de procedeu este și percheziția domiciliară care fără tăgadă reprezintă o ingerință a
autorităților în exercitarea dreptului la inviolabi litatea domiciliului, dar, prin intermediul c ăreia
se pot descoperi mijloce de probă importante, deseori cruciale în procesul de probațiune. Din
acest motiv legiuitorul a impus reguli stricte în ce privește incuviințarea și efectuarea aceste ia.
Cu toate că procedura este extrem de detailată, menită să ofere garanții procesuale
împotriva arbitrariului de orice fel, sunt totuși unele aspecte care în activitatea practică ar putea
crea confuzii sau ridica semne de întrebare în ce privește legalitatea.
Un astfel de aspect îl reprezintă definirea noțiunii de domiciliu, care deși este bineveni tă
are o formulare mult prea interpretabilă ca fiind un „spațiu delimitat în orice mod ce aparține
ori este folosit de o persoană fizică sau juridică ”, și duce la o extindere nejustiifcată a noți unii
de domiciliu fără a prezenta o garanție suplimentară în ce privește protecția spațiului privat.
Deasemenea, lipsa reglementărilor care ar permite organelor de cercetare penală să
acționeze prompt și operativ în unele situații care nu puteau fi anticipate și nici prevăzute po t
duce la reducerea eficienței măsurii. Un prim pas în acest sens îl constituie posibilitatea
extinderii percheziției la spațiile învecinate dacă se constată că au fost transferate probe în acel
loc, însă și în acest caz măsura este supusă controlului judecătorului, chiar dacă dispoziția de
extindere este dată de procuror.
Modul în care organele de urmărire penală pun în executare mandatele de percheziție
domiciliară, nerespectarea dispozițiilor exprese privind r idicarea bunurilor care constituie

38 C. Barbu, Ocrotirea persoanei în dreptul penal al R.S.România , Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1977, p.192
39 Art.11 alin. (2) NCPP

36
mijloace materiale de probă sunt deseori cauzele pierderii unor probe esențiale în soluționarea
cauzei penale, ducând chiar la pronunțarea unor soluții de achitare.
Deasemenea, termenele vagi și mult prea generale în car e sunt formulate mandatele de
percheziție, lipsa unor garanții a priori sau a posteriori împotriva arbitrariului, lipsa unei
proporționalități între gravitatea faptei și necesitatea măsurii sunt aspecte care au dus la
costatarea de către CEDO a încălcări i art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în
numeroase situații.

37
BIBLIOGRAFIE

1. C. Barbu , Ocrotirea persoanei în dreptul penal al R.S.România , Ed. Scrisul Românesc
2. C.M. Chiriță, Noul Cod de Procedură Penală comentat ,Ed. Hamangiu, 2014
3. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice , Ed.
C.H.Beck, București, 2008, pag. 170
4. Liviu Alexandru Lascu, Drept procesual. Parte generală. Parte specială. Note de curs ,
Ed. Universității Agora din Orade a, 2014
5. Mihail Udroiu, Procedur ă penală. Partea generală , Ediția 3, Editura C.H. Bech,
București 2016
6. Mihail Udroiu, Ovidiu Predescu, Protecția europeană a drepturilor omului și procesul
penal român , Ed. C. H. Beck, București, 2008,
7. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală, Ed. Universul Juridic, București,
2014
8. Nicolae V olonciu, Tratat de drept procesual penal , Ed. Paideea, București
9. Radu Slăvoiu, Protecția penală a vieții private , Ed.Universul Juridic, București, 2016
10. Sebastian Boțic, Regula Excl usiunii: excluderea probelor obținute nelegal în procesul
penal , Ed. Universul Juridic, București, 2016
11. T. Mrejeru, B. Mrejeru, Probele în procesul penal , Ed. Nomina Lex, București, 2010

Constituția României
Noul Cod penal
Noul Cod de procedură penală

www.avocatura.com accesat în data de 16.08.2016
www.scj.ro accesat în data de 23.032017
www.Juridice.ro accesat în data de 23.03.2017
www.jurisprudentacedo.com accesat în data de 9.09.2016
www.just.ro accesat în data de 5.04.2017
http://www.legal -land.ro/aspecte -privind -perchezitia -domiciliara accesat în data de 12.09.2016
http://avocatura.lexignat.ro/avocatura -articole/ -Percheziția -aspecte -practice -10 accesat în data
de 24.11.2016