Szabo A. Katalin Elisabeta (Maczko) [620630]

UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDIU: DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ
Percheziția domiciliară în procesul penal

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:
Lector univ. dr. Liviu Alexandru Lascu

ABSOLVENT: [anonimizat]
2017

2

CUPRINS

REZUMAT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 3
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 4
PROCEDURA ÎNCUVIIN ȚĂRII ȘI EXECUTĂRII PERCHEZIȚIEI DOMICILIARE ……………………….. 9
1. Noțiunea de domiciliu ………………………….. ………………………….. …………………………. 9
2. Condițiile preliminare necesare solicitării mandatului de percheziție domiciliară ….. 10
2.1. Cazul Yuditskaya contra Rusia ________________________________ ________ 12
2.2. Cazul Vinci contra Franței ________________________________ ____________ 13
3. Procedura de autorizare a percheziției domiciliare ………………………….. ………………. 14
3.1. Buch contra Germaniei ________________________________ ______________ 18
3.2. ÎCCJ, secția penală, decizia nr. 275/2010 ________________________________ 19
4. Efectuarea percheziției domiciliare ………………………….. ………………………….. ………. 20
4.1. ÎCCJ, decizia nr. 1928/2005 ________________________________ ___________ 25
4.2. Cauza Amarandei și alții împotriva României ____________________________ 27
5. Extinderea percheziției la spațiile învecinate ………………………….. ………………………. 29
6. Percheziția domiciliară efectuată în procedura dării în urmărire …………………………. 31
7. Măsuri privind obiectele sau înscrisurile ridicate ………………………….. ………………… 33
8. Este în anumite situații cercetarea la fața locului o percheziție domiciliară de facto? 34
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 36
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 37

3

REZUMAT

Percheziția domiciliară este un procedeu probator prin intermediul căruia sunt
descoperite și ridicate mijloace de probă esențiale în soluționarea cauzei penale. Dat fiind
importanța procedurii dar și caracterul intruziv în viața privată și în intimitat ea domiciliului ,
legiuitorul a instituit reguli stricte, concretizate într -o procedură detailată, menită a soluționa
diferitele probleme practic e și a asigura un control a priori sau a posteriori asupra legitimități i
măsurii.
Deși este reglem entată în amă nunt procedura de î ncuviințare și efectuare a percheziției
domiciliare, nu sunt puține cazurile în care formularea în termeni prea generali din cuprinsul
mandatului de percheziție, modul în care este pus în executare mandatul , nerespectarea
prevederilor e xprese privind modul de ridicare și păstrare a obiectelor care constituie mijloace
materiale de probă, pun sub semnul întrebării legalitatea probelor astfel obținute , viciindu -le
până la anulare cu consecința pronunțării unor soluții de achitare.
De asemenea nerespectarea cerințelor impuse de art. 8 din Convenția Europeană privind
Drepturile Omului, privind amestecul autorităților în dreptul la inviolabilitatea domiciliului ș i
a vieții private, au dus la pronunțarea de către Curtea Europeană a Dreptur ilor Omului ( în
continuare CEDO) a unor soluții de condamnare atât a României cât și a altor state.
Aspecte privind rolul percheziției domici liare în procesul de probațiune fac obiectul
părții introductive, iar aspectele care vizează procedura de autor izare și efectuare sunt
prezentate și exemplificate cu jurisprudență relevantă în cuprinsul lucrării.

4
INTRODUCERE

Un principiu fundamental al procesului penal este principiul aflării adevărului potrivit
căruia organele judiciare au obligația de a asigura, în baza probelor, aflarea adevărului cu
privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau
inculpatului.
„ Adevărul este conformitatea între ideea pe care ne -o facem despre un fapt, cu faptul
însuși ; cu alte cuvinte este certitudinea pe care o obținem ca urmare a faptului care s -a petrecut
astfel precum noi îl socotim. ’’1 Esența justiției este un proces echitabil bazat pe interesul
manifestat pentru aflarea adevărului astfel ca finalitatea procesului s ă reflecte întocmai acest
interes.
Aflarea adevărului presupune un proces complex de cunoaștere, de la descoperire până
la dovedirea ei sub toate aspectele. Orice adevăr judiciar trbuie să fie construit pe baze solid e
alcătuite dintr -un ansamblu de probe obținute prin proceduri riguros reglementate.
Activitatea prin care se strâng și se verifică probele, ca mai apoi prin coroborarea și
aprecierea acestora să se dovedească existența infracțiunii și vinovăția infractorului poartă
denumirea de probațiune. Ob iect al probațiunii îl constituie orice faptă, stare, situație sau
împrejurare de fapt care trebuie verificată pentru stabilirea existenței infracțiunii, pentru
identificarea infractorului și a celorlalte persoane care au participat la comiterea faptei,
stabilirea vinovăției, a împrejurărilor care duc la atenuarea sau agravarea răspunderii penale
etc. Altfel spus obiectul probațiunii sunt faptele, stările, situațiile și circumstanțele de fapt din
care izvorăsc obligațiile și drepturile participanților la pr ocesul penal.2
Obiectul probațiunii comportă modificări în funcție de faza în care se află procesul
penal. La începutul urmăririi penale organul de urmărire penală trebuie să dovedească acuzația,
pe parcursul urmăririi penale este necesară verificarea pri n probe și a unor fapte, situații sa u
circumstanțe de fapt care infirmă sau atenuează învinuirea. Odată dovedită învinuirea se strâng
probe privind persoana care a săvârșit infracțiunea, forma și gradul de vinovăție a acestuia,
contribuția concretă la comi terea faptei. Modificări ale obiectului probatoriului apar și atunci
cănd acțiunea penală se extinde asupra unor fapte noi, prevăzute de legea penală, săvârșite de
aceeași persoană, având legătură cu infracțiunea pentru care a fost trimis ă în judecată, sau
asupra unor persoane care au săvârșit fapte penale aflate în legătură cu fapta inculpatului

1T. Mrejeru, B. Mrejeru, Probele în procesul penal , Ed. Nomina Lex, București, 2010, pag. 17
2Ibidem , pag.31

5
Probele reprezintă „elementul central al oricărui proces penal ”3 sunt acele fapte sau
elemente de fapt care dovedesc existența sau inexistența unei infracțiuni, să vârșirea ei de către
o anumită persoană și duc la cunoașterea împrejurărilor concrete în care a avut loc infracțiunea.
Sunt „armele pe care combatanții, în acuzare sau apărare, înțeleg să le încrucișeze…….începutul
și sfârșitul procesului penal. În ele zac încapsulate principiile, realitățile și în definit iv, destinul
întregului proces .”4
În con dițiile contradictorialității procesului penal, proba constituie un instrument
utilizat de părți în scopul dovedirii susținerilor și argumentărilor făcute, dar și un element d e
cunoaștere prin intermediul căruia organele judiciare află adevărul. Obținerea unor probe pe
căi ilegale în vederea acuzării sau condamnării cu orice preț a unor persoane este sancționată
de legiuitor prin consacrarea principiului loialită ții administrării probelor , introducând cu
caracter de noutate în cuprinsul NCPP unele dispoziții precum:
 interzicerea întrebuințării de violențe, amenințări ori alte mijloace de
constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obține pro be;
 nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea
persoanei de a-și aminti și de a relata în mod conștient și voluntar faptele care
constituie obiectul probei chiar dacă persoana ascultată își dă consimțământul;
 este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acționează pentru
acestea să provoace o persoană să săvârșească ori să continue săvârșirea unor
fapte penale în scopul obținerii de probe.5
Articolul 102 din Codul de procedură penală exclude prob ele obținute din tortură,
precum și probele derivate din acestea dacă au fost obținute în mod direct din probele obținute
în mod nelegal și nu puteau fi obținute în alt mod. Deasemenea consacră și excluderea probelor
a căror admi nistrare a fost dispusă sau care au fost administrate în baza unui act lovit de nuli tate.
Probele au o existență anterioară procesului penal, distinctă și independentă, pentru a
căpăta caracter procesual, trebuiesc administrate de organele judiciare. Administrarea probelor
presupune ca ,,organul judiciar să transpună materialitatea faptică, obiectivă, cuprinsă în probe
pe planul subiectiv al cunoașterii, în sensul formării în convingerea sa a unei reprezentări a
faptelor petrecute conform cu realitatea. ”6

3 Mihail Udroiu, Procedură penală. Partea generală . Ediția 3, Ed. C.H.Beck, București 2016, pag. 236
4 Sebastian Boțic, Regula Exclusiunii: excluderea probelor obținute nelegal în procesul penal , ed. Universul
Juridic, București, 2016, pag. 10
5 Liviu Alexandru Lascu , Drept procesual. Parte generală. Parte specială. Note de curs , Ed. Universității Agora
din Oradea, 2014
6T. Mrejeru, B. Mrejeru , Probele în procesul penal , Ed. Nomina Lex, București, 2010, pag.57

6
Doctrina include în procesul de administrare atât obținerea probei cât administrarea
propriu -zisă: introducerea probei în proces, propunerea, perceperea etc. Există însă și opinii
conform cărora obținerea probei este un proces distinct și anterior administrării , în urma căreia
iau n aștere un set de operațiuni care privesc soarta și utilizarea probei.7 Administrarea este doar
modalitatea de valorificare a probei și prin urmare este imposibilă în absența operațiunii de
descoperire a probei. Importanța acestei distincții rezidă în inter pretarea reglementărilor
referitoare la regula exclusiunii care astfel ar căpăta o existență autonomă, fără a fi legată de
sancțiunea nulității și prin urmare nu ar mai exista nici o restricție referitoare la momentul
invocării excluderii, putându -se efect ua și după momentul camerei preliminare.8
Probele se obțin și sunt aduse la cunoștința organelor judiciare prin intermediul
mijloacelor de probă. Mijloacele de probă sunt „izvorul ” probelor, căile legale prin care se
constată existența probelor. Însumează o serie de căi și operațiuni prin care se descoperă și se
pun în valoare conținutul probelor, fiind guvernate de un ansamblu de reguli specifice
sistemului probator.
Mijloacele de probă sunt enumerate exemplificativ în NCPP , fără a avea un caracter
strict și limitativ, consacrând principiul libertății probei. Organele judiciare pot administra orice
mijloc de probă care deși nu este enumerat, nu este interzis de lege, astfel procesul de aflare a
adevărului poate fi unul mult mai eficient. Principiul liber tății probei nu conferă însă o libertate
absolută, ea fiind subordonată principiului legalității, așa cum reiese din art. 97 alin. (2) lit. f),
orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege. Astfel “teoria probelor aduce în același
cadru atât l ibertatea acestora , cât și legalitatea. ”9
Mijloacele de probă se obțin printr -o serie de proceduri denumite generic de legiuitor
procedee probatorii, care au menirea „de a scoate la lumină probele pe care le conțin mijloacele
de probă ”.10 Ele sunt reglemen tate fie prin conținutul unor dispo ziții referitoare la un mijloc de
probă cum ar fi procedeul probator al audierii suspectului sau inculpatului, fie prin dispoziții
autonome ca: metodele speciale de supraveghere sau cercetare, percheziția și ridicarea de
obiecte și înscrisuri, expertiza și constatarea, cercetarea locului faptei și reconstituirea,
fotografierea și luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane.
Aceste procedee sunt strict reglementate pentru a nu reprezenta un amestec n ejustificat
în viața persoanelor suspectate sau acuzate de săvârșirea unei infracțiuni care, până la

7 Ibidem, pag.147
8 NCPP art. 102 alin. (3) Nulitatea actului prin care s -a dispus sau autorizat a dministrarea unei probe ori prin
care aceasta a fost administrată determină excluderea probei .
9 Mihail Udroiu , Procedură penală. Partea generală . Ediția 3, Ed. C.H.Beck, București 2016, pag. 235
10 T. Mrejeru, B. Mrejeru , Probele în procesul penal , Ed. Nom ina Lex, București, 2010, pag.80

7
constatarea vinovăției lor printr -o hotărâre judecătorească definitivă, beneficiază de prezumția
de nevinovăție. Scopul principal al prezumției de nevinovă ție este de a proteja persoana acuzată
împotriva oricărui arbitru, garantându -se astfel libertatea individuală, stimularea căutării
adevărului în activitatea judiciară și evitarea riscurilor de înrădăcinare a credinței că acela
împotriva căruia se exercită o acțiune penală este vinovat.11
Cu toate că legea procesuală penală delimitează conceptual noțiunile de probă, mijloc
de probă și procedeu probator, între acestea există o strânsă legătură. Astfel percheziția
reprezintă procedeul probator prin care se des coperă un înscris, care reprezintă mijloc material
de probă, din conținutul căreia sunt stabilite fapte sau împrejurări în legătură cu săvârșirea u nei
fapte prevăzute de legea penală, care la rândul ei reprezintă probă în cauza penală.
Unul dintre cel e mai cunoscut e procedee probator ii în activitatea organelor judiciare
este percheziția, prin intermediul căreia mijloacele materiale de probă folosite în procesul
probațiunii sunt localizate și ridicate în vederea păstrării și conservării atunci când este caz ul.
Cu tilu de noutate NCPP clasifică percheziția ca fiind domiciliară, corporală,
informatică și a unui vehicul. Importanța percheziției derivă din faptul că, în unele situații, ea
capătă o importanță decisivă în soluționarea cauzei penale, obținându -se probe absolut necesare
stabilirii faptelor sau împrejurărilor în care a fost săvârșită o infracțiune, precum și în
identificarea autorului.12
Percheziția domiciliară se realizează prin pătrunderea în domiciliul unei persoane fizice
sau juridice, cu sau fără acordul acesteia, în vederea obținerii mijloacelor de probă necesare î n
procesul de probațiune sau pentru prinderea și aducerea în fața justiției a persoanelor care au
savârșit infracțiuni. Fără nici un dubiu, măsura reprezintă o violare a domiciliului și a vieții
private, tocmai de aceea Codul de procedură penală include reglementări stricte astfel încât
punerea în executare a unui mandat de percheziție să nu reprezinte un amestec nejustificat în
viața privată și nici o încălcare a principiului respectării demnității umane. Punerea în acord a
reglementărilor interne în materie cu cele ale tratatelor și convențiilor internaționale la care
România este parte a constituit una dintre preocupările constante ale legiuitorului .
Pătrunderea sau rămânerea în domici liul unei persoane fără consimțământul acesteia
constituie infracțiune și se pedepsește de legea penală. Tocmai de aceea Constituția prevede
acele situații care permit derogarea de la principiul inviolabilității domiciliului: executarea unui

11 Ibidem , pag. 73
12 Nicolae V olonciu, Tratat de drept procesual penal , Ed. Paideea, București, 1996, pag. 173

8
mandat de ares tare sau a unei hotărâri judecătorești; înlăturarea unei primejdii privind viața,
integritatea fizică sau bunurile unei persoane ; apărarea securității naționale sau a ordinii publice;
prevenirea răspândirii unei epidemii.13
Dreptul la viață privată și de f amilie, inviolabilitatea domiciliului și a corespondenței
sunt consacrate pe lângă legea supremă a statului, Constituția și de art.12 din Declarația
Universală a Drepturilor Omului, art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 17
al Pactului I nternațional privitor la drepturile civile și politice, art. 7 din Carta Drepturilo r
Fundamentale a Uniunii Europene.
Articolul 8 din Convenția Europeană a drepturilor omului garantează dreptul la viață
privată și de familie, respectarea domiciliului și a corespondenței, însă admite și necesitatea
amestecului autorităților publice în acest drept atunci când acest lucru este necesar pentru
securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică, apărarea ordinii și prevenirea
faptelor penale, proteja rea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.
Întrucât este o activitate procesuală care implică pătrunderea în cele mai intime detalii
ale vieții personale, organul judiciar trebuie să ia măsuri pentru ca faptele sau îm prejurările din
intimitatea celui percheziționat și care nu au legătură cu cauza să nu devină publice.
Atunci când se dispune o asemenea măsură este important ca motive le să fie suficiente
și relevante și să existe o proporționalitate între conținutul și scopul mandatului și
repercu siunile pe care le -ar putea avea asupra persoanei amestecul organelor judiciare în viața
sa privată.
Ingerința în dreptul la respectarea domiciliului trebuie să aibă anumite limite pentru a nu
fi disproporțională față de scopul u rmărit. Astfel autorizația trebuie să cuprindă dispoziții
concrete privind obiectivele urmărite prin efectuarea percheziției, care să permită un control
asupra respectării dispoziților judecătorești, cum ar fi de exemplu indicarea clară a obiectelor
ce trebuie căutate, a spațiilor sau bunurilor care trebuie percheziționate.14 Existența unor
motive întemeiate pentru solicitarea de emitere a unui mandat de percheziție, stabilirea unor
limite clare ale mandatelor, măsurile menite să protejeze terțele persoane sau acele aspecte din
viața privată ce depășesc obiectul cauzei precum și determinarea clară a obiectelor căutate și
care urmează a fi ridicate15, sunt aspecte evidențiate în hotărârile CEDO, pronunțate în cazurile
analizate în următorul ti tlu .

13 Art.27 alin (2), Constituția României
14 Mihail Udroiu, Ovidiu Predescu, Protecția europeană a drepturilor omulu i și procesul penal român , Ed. C. H.
Beck, București, 2008, pag. 389
15 http://www.legal -land.ro/aspecte -privind -perchezitia -domiciliara accesat în data de 12.09.2016

9

PROCEDURA ÎNCUVIINȚĂRII ȘI EXECUTĂRII PERCHEZIȚIEI
DOMICILIARE
1. Noțiunea de domiciliu
Înțelesul termenului domiciliu în dreptul procesual penal este diferit față de definiția
domiciliului din dreptul civil, conform căreia domiciliul unei persoane fizice este acolo unde
aceasta își are locuința sa statornică și principală. Codul de procedură penală, definește
termenul de domiciliu ca fiind „ o locuință sau orice spațiu delimitat în orice mod ce aparține
ori este folosit de o persoană fizică sau jur idică”16. Dreptul penal conferă o accepțiune mai
largă termenului de domiciliu, cuprinzând atât domiciliul în sensul dreptului civil cât și
reședința unei persoane, incluzând orice spațiu sau loc împrejmuit unde o persoană și familia
sa trăiește.17
Nu prezi ntă importanță în proprietatea cui se află acel spațiu, poate fi considerat
domiciliul unei persoane care deși nu este proprietarul, îl ocupă în mod legal. Se face abstracț ie
de dreptul de proprietate, chiriașul are dreptul la protejarea înviolabilității d omiciliului chi ar
față de proprietar dacă acesta pătrunde în locuință, sau într -o dependință a locuinței, fără voia
sa, ori nu părăsește acel spațiu la cererea locatarului.
Nici perioada pentru care aceea încăpere este ocupată de o persoană nu are semnifi cație
din prisma legii penale, fiind considerată domiciliu chiar dacă a fost ocupată o perioadă scurtă
de timp sau chiar pasager (o cameră de hotel).
Importanță prezintă însă sintagma „spațiu delimitat în orice mod ” din care rezultă că nu
este considerat domiciliu în materie procesuală un spațiu nedelimitat în nici un fel, ca de
exemplu o suprafață de teren neîmprejmuită aparținând unei persoane. În acest caz organele
judiciare care cercetează acel teren se află în situația unei cercetări la fața locului și nu a unei
percheziții. Urmând aceeași logică, dacă un ogor a fost marcat de proprietar prin semne
exterioare de orice fel, organul judiciar, dacă intenționează să cerceteze locul pentru a găsi spre
exemplu arma cu care s -a comis o crimă, este ținut să d ețină un mandat emis de un judecător.18
Din perspectiva acestei sintagme s -a considerat în doctrină că reglementarea noțiunii de

16Art. 157 alin. (2), NCPP
17Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice , Ed. C.H.Beck, București, 2008,
pag. 170
18 Radu Slăvoiu, Protecția penală a vieții private , Ed. Universul Juridic, București, 2016, pag. 372

10
domiciliu î n dreptul procesual, deși este „un pas înainte prin claritate ”, reprezintă un „important
regres sub aspectul respectă rii vieții private, putând duce la eror i mari în activitatea concretă. ”19
Din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese o diferență între modul
în care Curtea și dreptul intern percepe noțiunea de domiciliu. Dacă în dreptul intern nu prezin tă
importanță durata pentru care o persoană ocupă și folosește un spațiu drept locuință, ca de
exemplu o cameră de hotel, existența legăturilor afective suficiente și continue cu un anumit
loc, sunt elemente hotărâtoare în definirea spațiului ca domiciliu în viziunea Curții. În acest
sens Curtea a constatat încălcarea art. 8 din Convenție în cazul Demades c. Turcia, 31 iulie
2003, în care reclamantul, cetățean turc, a invocat încălcarea dreptului la inviolabilitatea
domiciliului în cazul unei case de vacan ță neutilizate de mult timp. Curtea a considerat că
noțiunea de domiciliu trebuie să primească o interpretare extensivă, putând să includă și
reședința secundară sau casa de vacanță a unei persoane , întrucât persoana în cauză dezvoltă
legături emoțional e puternice cu acea casă.20
2. Condițiile preliminare necesare solicitării mandatului de percheziție
domiciliară
Percheziția domiciliară se dispune de judecătorul de drepturi și libertăți în faza de
urmărire penală, sau de instanța de judecată în cursul ju decății și se pune în executare pe baz a
unui mandat de percheziție în următoarele cazuri:
• când există o suspiciune rezonabilă de săvârșire a unei infracțiuni de către o persoană;
• când există suspiciunea rezonabilă că o persoană deține obiecte sau înscrisur i ce au
legătură cu o infracțiune;
• atunci când percheziția poate conduce la descoperirea și strângerea probelor cu privire
la o infracțiune;
• când are ca scop conservarea urmelor săvârșirii unei infracțiuni (apare cu titlu de
noutate) ;
• atunci când este necesară pentru prinderea suspectului sau a inculpatului;
• în vederea punerii în executare a unui mandat de arestare preventiv.
Condiția existenței unei suspiciuni rezonabile privind săvârșirea unei infracțiuni este
îndeplinită atunci când există ”o presup unere rațională, întemeiată pe elemente de fapt existente
în cauza penală, care să convingă un observator obiectiv și independent cu privire la

19 C.M. Chiriță, Noul Cod de Procedură Penală comentat ,Ed. Hamangiu, 2014 , pag. 363
20 www.jurisprudentacedo.com accesat în data de 9.09.2016

11
posibilitatea comiterii unei infracțiuni de către cel vizat prin percheziție sau cu privire la faptul
că, în spa țiul ce urmează a fi cerecetat, se găsesc mijloace de probă. „21
Lipsa unor suspiciuni rezonabile la cererea de emitere a mandatului de percheziție a
constituit motivul pentru care CEDO a constatat încălcarea de către Rusia a art. 8 din Convenție
în cazul Yuditskaya contra Rusia , prezentat la punctul 2. 1.
Celelalte cazuri de solicitare a percheziției domiciliare din cuprinsul art.157 C.P.P.
vizează legitimitatea și necesitatea ingerinței în spațiul privat al persoanei, avâ nd ca scop
ocrotirea unui interes pu blic general prin combaterea fenomenului infracțional.
O altă condiție care se cere a fi îndeplinită pentru a se putea solicita percheziția
domiciliară este începerea urmăririi penale. Nu prezintă importanță dacă ea este începută in
rem, sau in personam, întrucât rolul ei în această etapă a procesului penal este tocmai aceea de
a strânge probele necesare pentru dovedirea existenței infracțiunii și nu de puține ori duce și la
descoperirea persoanei care a săvârșit infracțiunea. Poate fi admisă și o cerere c are vizează
domiciliul unei alte persoane decât cea cercetată, dacă există o suspiciune rezonabilă cu privir e
la existența în acel loc a urmelor săvârșirii unei infracțiuni sau a unor obiecte sau înscrisuri cu
putere doveditoare.
Sub incidența reglementăr ilor anterioare N oului Cod de procedură penală , în rândul
practicienilor au existat unele opinii diferite în ce privește momentul la care procurorul poate
cere instanței autorizarea unei percheziții domiciliare. Unii au fost de părere că în lipsa înce perii
urmăririi pe nale asupra persoanei, atunci câ nd practic nu există un suspect, nu se poate autoriz a
măsura întrucât cererea nu vizează persoana care urmează a fi percheziționată. O asemenea
argumentare a devenit însă nesustenabilă odată cu enumerarea de căt re legiuitor a cazurilor
care permit efectuarea măsurii, excepție constituind situația în care percheziția domiciliară s -a
dispus în scopul prinderii suspectului sau inculpatului, sau în vederea punerii în executare a
unui mandat de arestare preventiv, cân d evident urmărirea penală se desfășoară in personam .
Mai mult de atât cu ocazia efectuării percheziției domiciliare pot fi descoperite mijloace de
probă care oferă indicii despre însăși identitatea persoanei care a săvârșit infracțiunea.
Fiind un proced eu probator ea nu poate fi deci cerută și nici dispusă în afara procesului
penal, momentul de începere a acestuia fiind marcat de Ordonanța de începere a urmăririi
penale in rem .
Trebuie avută în vedere pe lângă legislația internă și cerințele tratatelor și convențiilor
internaționale la care România este parte. Astfel, pentru a fi în consens cu art. 8 din Convenția

21 Radu Slăvoiu, Protecția penală a vieții private , Ed. Universul Juridic, București , 2016 , pag. 375

12
Europeană a Drepturilor OmuluI22 , ingerința evidentă a statului în dreptul persoanei la
înviolabilitatea domiciliului trebuie să fie prevăzută de lege, să vizeze un scop legitim și să fie
absolut necesară în scopul realizării obiectivelor urmăririi penale și de neînlocuit cu alt
procedeu probator .
Aspectele care privesc necesitatea măsurii vizează cu precădere existența unei
proporționalități în tre ingerința în viața privată și scopul urmărit. Trebuie deci să existe un
“echilibru ” între interesele contrare, raportat la circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, un
control judiciar a priori sau a posteriori al legalității măsurii ca garanție împo triva abuzurilor,
precum și motive ” suficiente ” și ” relevante ” aduse în justificarea măsurii. Jurisprudența
CEDO aduce în atenție aceste aspecte în hotărârea pronunțată și în cazul Vinci contra Franței.
2.1. Cazul Yuditskaya contra Rusia
Reclamanții: doamna Yuditskaya și alți 4 avocați ai casei de avocatură Biznes i Pravo,
cărora le -au fost confiscate calculatoarele cu ocazia unei proceduri penale care viza un coleg
de-al lor, avocatul I.T, implicat în încheierea unui contract fictiv de asistență juridică între firma
de avocatură și o companie de stat Kirov Perm Factory.
Istoricul cauzei
Au fost emise mandate de percheziție la firma de avocatură Biznes i Pravo, cu scopul
de a confisca documente care aveau legătură cu încheierea unui co ntract fictiv menit să acopere
o dare de mită unui executor judecătoresc. Deși era vizat doar avocatul I.T și fiecare avocat
avea calculatorul său, au fost confiscate toate calculatoarele firmei întrucât instanța a reținu t că
nu avocatul individual, ci fir ma de avocatură a semnat contractul și prin urmare a autorizat
percheziționarea firmei de avocatură și a tuturor calculatoarelor.
Reclamanții au invocat lipsa motivelor pentru efectuarea unei percheziții la sediul
firmelor și a confiscării computerelor l or.
Considerentele Hotărârii
În opinia CEDO mandatul emis a fost formulat în termeni foarte generali, dând naștere
la posibilitatea unei aprecieri discreționare în efectuarea percheziției de către anchetatori. Nu a
existat deasemenea o motivare a instanț ei naționale în ce privește necesitatea sechestrării

22 Art. 8 (1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a
corespondenței sale.
(2)Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta
este prevăzut de lege și constituie, într -o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională,
siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția
sănătății, a moralei, a dr epturilior și a libertăților altora.

13
tuturor calculatoarelor și nu doar al celui utilizat de avocatul vizat de anchetă. Judecătorul, la
emiterea mandatului nu a luat în considerare faptul că datele sunt acoperite de secretul
profesional și prin urmare trebuie protejate, cu toate că cunoștea calitatea de avocat al
reclamanților. Curtea a arătat deasemenea că mandatele trebuie să fie elaborate în așa fel încât
să aibă un impact rezonabil.
În cazul analizat, CEDO a constatat că perchezițiile e fectuate au adus atingere secretului
profesional într -o măsură disproporționată raportat la scopul urmărit. Violarea secretului
profesional în cazul avocaților ar aduce atingeri asupra bunei administrări a justiției și prin
urmare a dreptului la un proces echitabil.
În concluzie, a existat o încălcare a art. 8 din Convenție, întrucât cercetarea efectuată în
lipsa unei suspiciuni rezonabile și a unor măsuri de protecție a secretului profesional a mers
dincolo de ceea ce era necesar într -o societate democrat ică pentru a atinge scopul legal
urmărit.23
2.2. Cazul Vinci contra Franței
Reclamanții: compania Vinci Construction, respectiv Genie Civil et Service, s -au
adresat Curții cu o plângere care a avut ca obiect lipsa posibilității de a lua cunoștință de
conținutul documentelor confiscate și de a pune în discuție oportunitatea confiscării.
Istoricul cauzei
Direcția Generală de Concurență s -a adresat Tribunalului din Paris cu o cerere privind
autorizarea unei percheziții și confiscări la sediile firmelor rec lamante, anchetate pentru
săvârșirea unor fapte ilicite. Judecătorul a admis cererea la data de 5.10.2007.
În data de 23.10.2007 a fost efectuată percheziția în urma căreia s -au ridicat o serie de
documente, fișiere din calculatoare, respectiv corespondența electronică a unor angajați.
Reclamanții au atacat hotărârea prin care au fost autorizate perchezițiile motivând că
documentele confiscate nu au fost inventariate exact, au fost ridicate foarte multe document e
din care unele fără legătură cu cauza și care au fost protejate de confidențialitatea comunicări lor
dintre client și avocat, perchezițiile efectuându -se nediferențiat.
Contestația reclamanților a fost respinsă prin hotărârile din 2 respectiv 9 septembrie cu
motivarea că au fost respect ate dispozițiile Codului Comercial, ale Codului de Procedură
Penală și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar respectarea
confidențialității client -avocat nu poate fi un impediment în confiscarea acestor comunicări.

www.unbr.ro accesat în data de 14.09.2016

14
Întrucât recursul r eclamanților a fost respins, aceștia s -au adresat CEDO reclamând
încălcarea art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil, a art. 8 privind respectarea vie ții
private și de familie și a art. 13 privind dreptul la un remediu efectiv, din Convenția Eur opeană
a Drepturilor Omului.
Considerentele Hotărârii CEDO
În motivarea hotărârii Curtea a considerat că garanțiile prevăzute de dreptul intern care
reglementează inspecțiile în legislația concurenței nu au fost aplicate corespunzător. Astfel
datorită co nfiscărilor nediferențiate, au fost confiscate și documente acoperite de
confidențialitatea dintre client și avocat.
Curtea a mai menționat deasemenea că, plângerile referitoare la confiscarea
documentelor acoperite de confidențialitatea comunicărilor di ntre client și avocat au fost
întemeiate în acest caz.
În concluzie, CEDO a constatat disproporționalitatea dintre confiscări în raport cu
obiectivul urmărit , încălcându -se astfel dispozițiile art.6 (1), respectiv art. 8 din Convenție.
3. Procedura de autorizare a percheziției domiciliare
În cursul urmăririi penale percheziția poate fi dispusă la cererea procurorului, de către
judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i -ar reveni competența să judece cauza
în primă instan ță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție
se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau , după caz
supraveghează urmărirea penală.
În cazul în care suspectul sau inculpatul are o calita te ce atrage o competență personală ,
mandatul de percheziție trebuie să fie emis de un judecător de drepturi și libertăți de la o
instanță competentă în raport de acea calitate. În caz contrar, mandatul emis de judecătorul de
drepturi și libertăți de la o instanță inferioară în grad este lovit de nulitate absolută, sau d acă
instanța este superioară în grad celei competente, de nulitate relativă.
Cererea înaintată de procuror trebuie să conțină anumite elem ente obligatorii, stabilite
în conținutul alin. ( 2) al art. 158 din Noul Cod de procedură penală:
• descrierea locului unde urmează a se efectua percheziția;
• descrierea locurilor învecinate atunci când există posi bilitatea transferării probelor,
datelor sau persoanelor căutate în aceste locuri;
• indicarea p robelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă a săvârșirii infracțiunii sau a
deținerii unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu infracțiunea;

15
• indicarea infracțiunii și a probelor din care rezultă că suspectul sau inculpatul se află în
locul în care urmează a se efectua percheziția;
• indicarea datelor din care rezultă că în acel loc pot fi descoperite probe cu privire la
săvârșirea infracțiunii ori urme ale săvârșirii infracțiunii;
• numele, prenumele sau după caz descrierea suspectului sau inculpatului despre care se
bănuiește că se află în acel loc;
• indicarea urmelor săvârșirii infracțiunii ori a altor obiecte care se presupune că se află
în locul ce urmează a fi percheziționat.
Descrierea locului, sau a locurilor învecinate când este cazul, trebuie să fie cât mai exactă
pentru a se evita erorile care ar duce la o încălcare a inviolabilității domiciliului unor perso ane
fără legătură cu cauza.
Indicarea probelor, datelor, din care rezultă suspiciunea rezonabilă a săvârșirii
infracțiunii sau a deținerii u nor obiecte sau înscrisuri sunt hotărâtoare în soluționarea cereri i
întrucât vizează temeinicia cererii, iar necesitatea și proporționalitatea percheziției sunt
motivate prin indicarea infracțiunii, a probelor sau datelor din care rezultă prezența suspectu lui
sau a inculpatul în locul în care urmează a se efectua percheziția, sau posibilitatea descoperir ii
unor probe cu privire la infracțiune, sau urme ale săvârșirii infracțiunii.
Scopul solicitării mandatului este circumstanțiat prin indicarea numelui, pre numelui,
descrierea suspectului sau inculpatului când este cazul, care se bănuiește că se află în locul î n
care urmează a se efectua percheziția, precum și de indicarea urmelor săvârșirii infracțiunii, o ri
a altor obiecte care se presupune că se află în a cel loc.
Efectuarea unei percheziții în lipsa unui mandat emis de judecător, va avea drept
consecință excluderea probelor astfel obținute. Prin decizia nr. 275/2010, Î CCJ (caz prezentat
la punctul 3.2. ) a achitat inculpații N.A. și G.M., stabilind că bunu rile ridicate cu ocazia une i
percheziții efectuate în lipsa dispoziției judecătorului nu constituie mijloace de probă legal
obținute.
În timpul efectuării percheziției dacă se constată că au fost transferate probe, sau că
persoanele căutate s -au ascuns în locuri învecinate, procurorul poate încuviința continuarea
percheziției, mandatul fiind valabil și pentru aceste locuri. Excepția vizează doar posibilitate a
încuviințării percheziției de către procuror nu și modul de efectuare a percheziției, care va
trebui să urmeze aceleași reguli.
Cererea împreună cu dosarul cauzei se înaintează de către procuror judecătorului de
drepturi și libertăți de la instanța căreia i -ar reveni competența judecării cauzei în primă instanță.
Codul de procedură penală anterior cel ui în vigoare, nu prevedea obligativitatea înaintării

16
dosarului cauzei împreună cu cere rea de autorizare a percheziției, motiv pentru care s -a format
o practică neunitară a parchetelor și a instanțelor în ce privește solicitarea și autorizarea
percheziției , în funcție de modalitatea agreată de procuror sau de instanța de judecată. Astfel,
deși în majoritatea cazurilor procurorul înainta și dosarul cauzei împreună cu cererea, existau
cazuri în care sesizarea instanței era însoțită de un referat motivat al pr ocurorului sau, în situații
mai rar întâlnite, doar de referatul întocmit de organul de urmărire penală.24 Pentru
uniformizarea acestor practici, legiuitorul a introdus obligativitatea înaintării dosarului cauzei
odată cu cererea de încuviințare a percheziț iei.
Soluționarea cererii are loc în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a
procurorului, în termen de 24 de ore, fără citarea părților. Lipsa de citare a părților este o
consecință logică a caracterului operativ și de surpriză a măsurii, în caz contrar măsura ar
rămâne fără utilitate dând posibilitatea celor interesați să distrugă sau să transfere mijloace de
probă care prezintă interes în soluționarea cauzei, luând cunoștință de faptul că urmează a se
efectua o atare procedură.
În cazul un ei cereri întemeiate, judecătorul admite cererea și incuviințează efectuarea
percheziției prin încheiere, emițând de îndată mandatul de percheziție.
Atunci când nu sunt întrunite condițiile cerute, judecătorul de drepturi și libertăți
respinge cererea de efectuare a percheziției domicilare. Necompetența nu poate constitui motiv
de respingere a cererii, într -o atare situație se va proceda la declinare. În doctrină această
soluție a declinării este considerată una neadecvată, dănd naștere la riscul ”deconsp irării ”.
În mod obligatoriu, în ambele situații, se întocmește minuta.
Încheierea prin care s -a soluționat cererea de încuviințare a percheziției domiciliare nu
este supusă nici unei căi de atac, conform art. 158 alin. (9) din Codul de procedură penală.
În situația în care apar fapte sau împrejurări noi, necunoscute la momentul soluționării
cererii de către judecătorul de drepturi și libertăți, care vin în sprijinul argumentelor care
dovedesc necesitatea efectuării unei percheziții în același loc, se poat e formula o nouă cerere
care va urma aceeași procedură de soluționare.
În faza de judecată percheziția domiciliară poate fi dispusă de instanța învestită cu
judecarea cauzei. La cererea procurorului sau din oficiu, instanța poate dispune efectuarea unei
percheziții domiciliare atunci când există suspiciunea rezonabilă a existenței unor mijloace
materiale de probă ce au legătură cu infracțiunea ce face obiectul cauzei, sau în vederea puneri i
în executare a unui mandat de arestare preventivă a inculpatului.

24 http://avocatura.lexignat.ro/avocatura -articole/ -Percheziția -aspecte -practice -10 accesat în data de 24.11.2016

17
Încheierea prin care se admite efectuarea percheziției în ambele situații trebuie să aibă
următorul conținut: denumirea instanței; data, ora și locul emiterii; numele, prenumele și
calitatea persoanei care a emis mandatul de percheziție; perioada pentru c are s-a emis mandatul;
scopul emiterii mandatului; descrierea locului unde urmează a se efectua percheziția sau, atunci
când este cazul, și a locurilor învecinate acestuia; numele sau denumirea persoanei la domiciliu l,
reședința sau sediul căreia urmează a se efectua percheziția, atunci când este cunoscută; dacă
este cunoscut, numele făptuitorului, suspectului sau inculpatului; descrierea făptuitorului,
suspectului sau inculpatului despre care se bănuiește că seaflă în locul unde urmează a se
efectua perche ziția, indicarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau a obiectelor care se presupun e
că există în acel loc; mențiunea că mandatul de percheziție poate fi folosit o singură dată;
semnătura judecătorului și ștampila instanței.
În doctrină s -a semnalat lipsa din cuprinsul încheierii a motivării admiterii cererii de
autorizare a percheziției domiciliare sub aspectul condițiilor legale, precum și a mențiunii
privind participarea procurorului. Există păreri conform cărora, deși procurorul nu este obligat
să motiv eze în cererea sa îndeplinirea condițiilor legale de autorizare, judecătorul ar trebui să
o facă în cuprinsul hotărârii prin care dispune măsura.25 În ce privește participarea procurorului,
acest lucru nu poate fi verificat în nici un fel, deci pentru a exi sta garanția legalității intruziunii
și acest aspect ar trebui să se regăsească în cuprinsul încheierii. Lipsa acestor aspecte din
conținutul încheierii, poate duce la excluderea probelor astfel obținute, neexistând un control
care să ofere garanția legali tății.
Mandatul va avea același conținut ca și încheierea de admitere a efectuării percheziției
și poate fi folosit o singură dată, in maxim 15 zile de la emitere. Termenul fiind unul substanț ial
întrucât restrânge dreptul la inviolabilitatea domiciliului , se va calcula după sistemul unități lor
pline de timp, adică, ora sau ziua de la care începe și cea la care se sfărșește termenul intră în
durata acestuia.
Atunci când mandatele de percheziție sunt formulate în termeni foarte generali fără a
furniza date concrete despre fapta anchetată, locurile care urmează a fi percheziționate,
bunurile care urmează a fi ridicate, ele încalcă prevederile art. 8 din Convenția europeană
neexistând o limitare la ceea ce era „indispensabil în circumstanțele cauzei ”.26
Un exe mplu în acest sens este hotărârea din 25 aprilie 2005, dată în cauza Buch contra
Germaniei (prezentat la punctul 3.1.), în care percheziția efectuată cu ocazia unei încălcări a

25 Radu Slăvoiu, Protecția penală a vieții private , Ed. Universul Juridic, București, 2016, pag. 387
26 Mihai Udroiu, Procedur ă penală. Partea generală , Ediția 3, Editura C.H. Bech, Bucureș ti 2016 , pag. 366

18
codului rutier la birourile societății și la domiciliul reclamantului străin de cauză, vizat de
anchetă fiind fiul acestuia, a avut la bază un mandat care nu cuprindea cu exactitate
documentele vizate, prin urmare Curtea a constatat încălcarea art. 8 din Convenție.
Cu toate acestea în anumite ipostaze speciale, cum ar fi cazul drogur ilor, o prea mare
transparență a actului de percheziție ar duce la inutilitatea acesteia, aspect semnalat de Curtea
Europenă în cazul Mark Cronin contra Marea Britanie .27 În fapt, în casa reclamantului, cu
ocazia percheziției domiciliare au fost descoperite droguri, ceea ce a dus la condamnarea
acestuia pentru trafic de droguri. Reclamantul a invocat în fața Curții lipsa informării cu privire
la percheziție și la motivele acesteia. Curtea a considerat plângerea ca fiind nefondată,
motivând prin faptul că în asemenea situații trebuie să existe garanții procedurale posterioare
efectuării percheziției.
În cazul în care mandatul nu s -a pus în executare sau este necesară o nouă percheziție
în același loc, se va solicita un nou mandat de percheziție, nu este posib ilă efectuarea mai
multor percheziții în baza aceluiași mandat chiar dacă este vorba de aceeași locație.
3.1. Buch contra Germaniei
Istoricul cazului
În fapt fiul reclamantului, circulând cu una dintre mașinile înregistrate pe numele
societății reclamantu lui, a primit o amendă de circulație. Acesta a susținut că este nevinovat
spunând că la volanul mașinii se puteau afla și alte persoane de la societatea respectivă.
La refuzul solicitării organelor judiciare de a depune mărturie împotriva fiului său,
aceștia au emis mandat de percheziție atât la domiciliul reclamantului cât și la birourile
societății deținute de acesta. Perchezițiile au avut loc în același timp.
În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe documente care aparțineau societății.
Printre documentele ridicate se aflau și dosarele personalului societății, precum și planificări le
privind orele de muncă.
Reclamantul a făcut apel, însă acesta a fost respins ca fiind fără obiect întrucât
percheziția a avut loc. În căile de atac a fost menținută aceeași hotărâre.
Considerentele Hotărârii CEDO
În motivarea hotărârii instanța a reținut că deși ingerința era prevăzută de lege și viza
un scop legitim ea nu era proporțională cu gravitatea faptei.

27 www.jurisprudentacedo.com accesat în data de 9.09.2016

19
Noțiunea de domiciliu include și sediile profesionale, prin urmare dreptul la
inviolabilitatea d omiciliului a fost încălcat în ce privește percheziția efectuată l a sediul
societății. M ăsura a fost dispusă împotriva fiului reclamantului, acesta fiind străin de imobile le
percheziționate.
Curtea a menționat dease menea că măsura a fost dispusă pentru o simplă încălcare a
codului rutier de către fiul reclamantului, o faptă de o gravitate mai redusă, iar mandatul de
percheziție nu menționa exact documentele care trebuiau ridicate . Prin urmare Curtea a
considerat că măsura nu era necesară , apreciind ca fiind excesivă pentru desfășurarea urmăririi
penale în ce privește o astfel de infracțiune într-o societate democratică.28
3.2. ÎCCJ, secția penală, decizia nr. 275/2010
Prin decizia nr. 275/2010 pronunțată în dosarul cu nr. 3258/2009, instanța supremă a
respins ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a menținut
hotărârea instanței de apel privind achitarea inculpaților N.A.C. și G.M. cu pr ivire la săvârșir ea
infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. La baza acestei hotărâri a st at
lipsa unor probe certe privind vinovăția inculpaților, probele fiind obținute în urma unei
percheziții efectuate în lipsa unei autorizați i legale și a unei convorbiri telefonice pentru
interceptarea căreia nu a existat de asemenea un mandat de interceptare și înregistrare.
Istoricul cazului
În data de 16 aprilie 2008, inculpatul D.A. a formulat un denunț prin care a susținut că
se aprovizi ona cu heroină de la numiții N.A.C și G.M. Î n acceași zi denunțătorul a înmânat
acestora suma de 700 l ei, în jurul orei 12:00, primind în schimbul acestei sume mai târziu, în
jurul orei16:00, 12 punguțe ce conțineau 1,40 grame de heroină.
În data de 17 a prilie 2008, în jurul orei 1:30, au fost descoperite 14 doze de heroină înt r-
un șervețel, pe acoperișul unei magazii aflate în curtea imobilului unde locuia inculpatul D.A.,
în urma unei percheziții efectuate cu acordul unui locatar al imobilului, martorul A.N.I., dar
fără un mandat de percheziție emis de judecător.
Drogurile descoperite au fost pretins aduse de către inculpații N.A.C și G.M în urma
unei convorbiri telefonice, prin care D.A. le -a solicitat acestora să -i aducă droguri în schimbul
unei sume de bani. Convorbirea telefonică a fost interceptată fără existența unei autorizări de
interceptare și înregistrare emise în condițiile legii, doar prin acordul inculpatului D.A., acesta

28 www.jurisprudentacedo.com accesat în data de 9.09.2016

20
la momentul efectuării convorbirii fiind reținut de organele de urmări re penală, iar aparatul de
la care s -a efectuat convorbirea nu -i aparținea.
Trinunalul București, prin Sentința penală nr. 218 din 25 februarie 2009, a condamnat
inculpații D.A. respectiv N.A.C și G.M, găsindu -i vinovați pentru săvârșirea infracțiunilor
pentru care au fost trimiși în judecată.
În urma apelului declarat de inculpații N.A.C și G.M, Curtea de Apel București prin
Decizia penală nr. 141 din 9 iunie a desființat în parte sentința apelată și rejudecând a dispus
achitarea inculpaților.
Împotriva a cestei decizii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat
recurs, invocând o gra vă eroare de drept și criticând -o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Înalta Curte a respins ca fiind nefondat recursul Parchetului și a menținut decizia Curții
de Apel București.
Considerentele hotărârii
În motivarea hotărârii Înalta Curte a arătat că probele administrate în cauză nu fac
dovada „evidentă și fără controversă ” a săvârșirii faptelor de către inculpați, iar probele
esențiale în stabilirea adevărului au fost obținute prin mijloace care înfrâng legea, viciind
conținutul și forța lor probantă până la anulare.
În ce privește percheziția în urma căreia au fost descoperite cele 14 doze de heroină ,
Înalta Curte a constatat lipsa unei autorizații de perchezi ție emise în condiții de legalitate,
arătând că existența unui acord din partea unui locatar al imobilului nu poate suplini lipsa un ei
autorizări din partea judecătorului.
Nerespecatarea dispozițiilor legale de către organele de urmărire penală au condus la
vicierea probelor directe, astfel că, din probele colaterale nu a putut fi stabilită dincolo de orice
îndoială rezonabilă vinovăția inculpaților.29
4. Efectuarea percheziției domiciliare
Percheziția va fi efectuată de procuror sau de organele de urmărir e penală. Aceștia pot
fi însoțiți atunci când este cazul de lucrători operativi, spre exemplu de jandarmi sau specialiști
în diferite domenii. Nu este obligatorie participarea procurorului, chiar și atunci când acesta
efectuează urmărirea penală acesta poate delega organului de cercetare penală sarcina efectuării
percheziției cu condiția să participe doar persoanele delegate. Excepție constituie cazul în care
percheziția se desfășoară la cabinetul sau domiciliul unui avocat, situație în care, conform art .

29 www.scj.ro accesat în data de 23.032017

21
35 alin. (1) din Legea nr. 5/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat,
percheziția poate fi efectuată doar de procuror.
Atunci când percheziția a fost dispusă de instanță în faza de judecată, mandatul se
trimite tot procurorului pentr u efectuarea percheziției. Instanța de judecată efectuează person al
percheziția domiciliară doar cu ocazia efectuării unei cercetări la fața locului.
Percheziția domiciliară poate fi începută în intervalul orar 00:6 -20:00, dar poate fi
continuată și după această oră când situația concretă o impune. Cu titlu de exemplu, ar fi inuti lă
o percheziție care datorită spațiului mare care trebuie cercetat sau multitudinii de obiecte sau
documente care trebuiesc găsite și ridicate nu ar putea fi finalizată până la orele 20 :00 și prin
urmare ar trebui întreruptă. Cel care are interesul ar putea astfel să distrugă sau să ascundă a cele
mijloace materiale de probă sau înscrisuri care prezintă interes în cauza concretă.
Întrucât art. 27 alin. (4) din Constituție interzi ce perchezițiile în timpul nopții, în
anumite perioade ale anului , cum ar fi în lunile de iarnă , o percheziție începută la ora 6:00 sau
la ora 19:00 spre exemplu s -ar putea considera ca fiind în conflict cu acestă prevedere întrucât
la ora 6:00 este încă î ntuneric, deci încă noapte, iar la ora 19:00 „întunericul a luat locul
luminii ” , deci este deja noapte. Urmând aceeași ordine de idei și percheziția care deși început ă
ziua se prelungește pe timpul nopții ar putea ridica semne de întrebare în ce privește legalitate a
ei întrucât Constituția nu face deosebire între o percheziție începută sau continuată pe timpul
nopții atunci când interzice acest lucru. Clarificarea acestor aspecte s -ar putea realiza prin
modificarea normei constituționale, ceea ce s -a și pr opus în doctrină, sau în ce privește
începerea percheziției, stabilirea unor intervale orare diferite în funcție de anotimp.
Prin excepție percheziția domiciliară poate fi începută și înainte de ora 06:00 și mai
târziu de ora 20:00 în cazul infracțiunilor flagrante sau atunci când se efectuează într -un local
deschis publicului la acea oră, posibilitatea săvârșirii unei infracțiuni fiind mult mai mare (d e
exemplu consum sau deținere de droguri), tocmai datorită prezenței acestora.
Înainte de începerea perc heziției organul judiciar se legitimează și înmânează o copie a
mandatului de percheziție persoanei la care se va efectua percheziția, reprezentantului acesteia
sau unui membru al familiei. În cazul în care persoanele mai sus amintite nu sunt prezente
mand atul se înmânează oricărei alte persoane cu capacitate de exercițiu deplină care cunoaște
persoana la care se va efectua percheziția și, dacă este cazul, custodelui.
Când percheziția se efectuează la sediul unei persoane juridice, mandatul de percheziție
se înmânează reprezentantului acesteia, sau, în lipsa reprezentantului, oricărei alte persoane cu
capacitate de exercițiu deplină care se află în sediu sau este angajat al persoanei juridice
respective.

22
Cu titlu de excepție percheziția poate să înceapă fă ră înmânarea copiei mandatului de
percheziție și fără solicitarea prealabilă de predare a persoanei sau a obiectelor, precum și fă ră
informarea cu privire la posibilitatea solicitării prezenței unui avocat ori a unei persoane de
încredere în cazurile prevă zute expres de art.159 alin. (14) lit. a), b), c):
• când este evident că se fac pregătiri pentru acoperirea urmelor sau distrugerea probelor
ori a elementelor ce prezintă importanță pentru cauză;
• dacă există suspiciunea că în spațiul în care urmează a se efectua percheziția se află o
persoană a cărei viață sau integritate fizică este în pericol;
• dacă există suspiciunea că persoana căutată s -ar putea sustrage procedurii.
Înainte de începerea percheziției, persoanelor la care se efectuează percheziția, li s e
solicită predarea de bunăvoie a persoanelor sau a obiectelor căutate. Dacă persoanele, sau, după
caz obiectele cerute și indicate în mandat sunt predate percheziția nu se mai efectuează.
Atunci când mandatul se pune în executare, organele judiciare aduc la cunoștința
persoanelor la care se efectuează percheziția că au dreptul ca la percheziție să participe un
avocat. Dacă se solicită prezența avocatului, începerea percheziției este amânată până la sosire a
acestuia, dar nu mai mult de două ore de la momen tul comunicării dreptului, caz în care se iau
măsuri pentru conservarea locului ce urmează a fi percheziționat. În situația în care se impune
efectuarea de urgență a percheziției sau avocatul nu poate fi contactat, percheziția poate încep e
și înainte de ex pirarea termenului de două ore.
Codul de pr ocedură penală oferă posibilitatea efectuării percheziției asupra bunurilor
identificate în locul percheziționat, adică, deschiderea unor obiecte care ar putea conține
mijloace materiale de probă sau înscrisuri. Atunci când posesorul bunurilor nu este prezent sau
nu dorește să deschidă de bunăvoie acele bunuri în care s -ar putea afla obiecte, înscrisuri, urme
ale infracțiunii sau persoane căutate, organul judiciar care efectuează percheziția are dreptul de
a folos i forța pentru a putea avea acces la acele încăperi, spații sau mobilier, evitând daunele
nejustificate.
În cazul în care au fost transferate probe, date sau persoanele căutate s -au ascuns în
locurile învecinate și din acest motiv percheziția s -a extins ș i la aceste spații, persoanele care
se află în acel loc vor fi înștiințate cu privire la extinderea efectuării percheziției.30
Dacă în spațiile percheziționate nu se află nici o persoană percheziția se va efectua în
prezența unui martor asistent, urmând ca copia mandatului de percheziție să se înmâneze
imediat ce este posibil.

30 Art. 159 alin. (7) NCPP

23
În situația în care persoana la care se efectuează percheziția este reținută sau arestată,
obligatoriu aceasta va fi adusă la percheziție, și obligatoriu va fi asistat de un apărător ales sau
din oficiu, în caz contrar percheziția va fi lovită de nulitate absolută iar probele obținute vo r fi
excluse. Dacă aducerea persoanei nu este posibilă din motive obiective, justificate de organul
judiciar, percheziția se va efectua în prezența un ui reprezentant sau al unui martor asistent.
După identificare, obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care sunt ridica te
și persoanelor prezente, în scopul de a fi recunoscute și însemnate de către acestea spre
neschimbare, fiind eticheta te și sigilate corespunzător. Dacă însemnarea nu este posibilă sau nu
se pot aplica etichete sau sigilii, se vor înpacheta sau închide împreună, dacă este posibil, du pă
care se vor aplica sigilii. Nerespectarea acestor obligații pot avea drept consecință e xcluderea
probelor. Astfel modul în care organele constatatoare au ridicat de la locul depistării
inculpatului o folie de plastic în care se aflau 6 doze cu un praf alb -maro ce părea a fi heroină,
fără a fi prezentate inculpatului, fără a fi etichetate, si gilate și însemnate spre neschimnbare , a
dus la pronunțarea unei soluții de achitare de către instanță, soluție menținută ulterior prin
decizia nr. 1928/2005 a ÎCCJ ( prezentată la punctul 4.1. ).
Obiectele care nu se pot ridica se lasă în păstrarea celui la care se află sau a unui cust ode.
Custodele, sau persoana care are în păstrare obiectele are obligația de a le păstra și conserva, și
de a le pune la dispoziția organelor de urmă rire penală la cererea acestora .
Probele pentru analize se vor lua cel puț in în dublu, după care se sigilează, una dintre
probe rămâne la cel de la care se ridică, sau la reprezentantul persoanei respective, după caz.
Această prevedere garantează identitatea dintre proba supusă la o eventuală analiză și cea
efectiv ridicată de o rganul judiciar, astfel nu mai poate exista suspiciunea unei eventuale
alterări sau substituiri a probei.
Ridicarea obiectelor și înscrisurilor se va realiza cu respectarea limitelor mandatului.
Se vor ridica deci doar acele obiecte și înscrisuri care sunt în legătură cu infracțiunea pentru
care se efectuează urnărirea penală, sau judecata după caz, și care nu au fost predate la cerere .
Mandatul este valabil întotdeauna și pentru acele obiecte sau înscrisuri în privința
cărora există suspiciunea că pot avea legătură cu săvârșirea unei infracțiuni pentru care
urmărirea penală se pune în mișcare din oficiu, sau a căror deținere și circulaț ie este interzis ă.
Prin urmare mijloacele de probă ridicate la o percheziție pot fi folosite și într -un alt dosar dacă
ele conțin informații utile în soluționarea cazului respectiv. Excepție constituie situația în care
urmărirea faptei necesită plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau a unei sesizări externe
prevăzute de lege și acest lucru nu s -a întâmplat anterior descoperirii probei.

24
Folosirea forței pentru a pătrunde într -un domiciliu de către organele judiciare este
posibilă în următoarele situa ții strict determinate de art. 159 alin. (17):
• atunci când există un pericol privind posibilitatea distrugerii unor probe;
• când există motive temeinice pentru a anticipa rezistență armată sau orice alt tip de
violență;
• dacă la solicitarea organelor judici are de a pătrunde în locuință nu s -a primit nici un
răspuns ;
• dacă a fost refuzată solicitarea organelor judiciare de a pătrunde în spațiu.
Organele judiciare pot folosi forța în mod adecvat și proporțional în situațiile mai sus descri se.
Ca o punere în aplicare a principiului respectării drepturilor și garanțiilor procesuale al e
suspectului sau inculpatului, în timpul efectuării percheziției domiciliare este interzisă
efectuarea oricărui act procedural în cauza respectivă, care ar putea împiedica prin na tura lor
persoana la care se efectuează percheziția să participe la efectuarea acesteia. Excepție constit uie
situația în care în aceeași cauză se efectuează simultan mai multe percheziții, situație des
întâlnită în practica judiciară.
Percheziția poate fi înregistrată audiovideo, sau pot fi realizate fotografii, acestea fii nd
anexate procesului -verbal încheiat la efectuarea percheziției. Posibilitatea înregistrării
percheziției sau realizarea fotografiilor nu necesită nici o autorizare suplimentară, acest drept
al organelor judiciare operează în temeiul legii.
Procesul -verbal în care se consemnează activitățile desfășurate cu ocazia efectuării
percheziției trebuie să cuprindă toate datele prevăzute de art. 161 alin. ( 2) NCPP.
Fiecare pagină a procesului -verbal și sfârșitul, vor fi semnate de cel care îl încheie, de
persoana la care s -a efectuat percheziția, de avocatul acesteia, dacă a fost prezent și de celelalte
persoane care au fost prezente la percheziție. Dacă oricare dintre persoanele mai sus mențion ate
refuză sau nu poate să semneze, se va face mențiune despre acest lucru în precesul -verbal,
precum și despre motivele refuzului sau a imposibilității de a semna.
O copie a procesului -verbal rămâne la persoana la care s -a efectuat percheziția sau de
la care au fost ridicate obiecte sau înscrisuri, ori care a participat la percheziție. Dacă
percheziția a avut loc la sediul unei persoane juridice de drept public, copia procesului -verbal
de percheziție se lasă la reprezentantul autorității, instituției sau persoanei juridice de drep t
public.
Procesul -verbal de percheziție poate fi atacat de persoana care a suferit o vătămare
procesuală și justifică un interes, prin plângere adresată procurorului care supraveghează
activitatea organului de cercetare penală care a efectuat percheziția, sau când percheziția a fost

25
efectuată de procuror, prim -procurorului parchetului, procurorului general al parchetului de pe
lângă curtea de apel ori procurorului șef de secție al parchetului, sau după caz, procurorului
ierarhic superior. Plângerea poate avea ca obi ect doar modul în care s -a efectuat percheziția
domiciliară nu și legalitatea dispunerii ei, aspect verificat în procedura de cameră preliminară.
Modul în care a fost pus în executare mandatul de percheziție domiciliară, lipsa unei
garanții efective împot riva arbitrariului în cazul Amarandei și alții contra României a dus la o
nouă condamnare a României de către CEDO pentru încălcarea, printr e altele, a art.8 din
Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
4.1. ÎCCJ, decizia nr. 1928/2005
Prin decizia nr . 1928/2005 ÎCCJ a menținut soluția de achitare a inculpatului F.I.R.,
modificând în rejudecare doar temeiul de drept al achitării. La baza acestei soluții a stat
încălcarea de către organele de constatare a disp ozițiilor exprese ale art. 107 CPP ( în vig oare
la acel moment) privind procedura de identificare și păstrare a obiectelor găsite și ridicate.
Istoricul cazului
În ziua de 21.02.2003, fiind în misiune pe str. Drumul Taberei sector 6, lucrători din
cadrul B.S.I.J., au observat două persoane de sex m asculin încercând să ia legătura cu alte
persoane, în zona imobilului TD. Au oprit cele două persoane și le -au identificat ca fiind numiții
I.R.C. și F.I.R., care au declarat că erau în zonă pentru a “comercializa droguri ” unei perso ane
de sex feminin cu c are urma să se întâlnească.
Au procedat la verificarea zonei și lângă o bancă aflată în apropiere, au găsit într -o folie
argintie 6 doze care conțineau un praf maroniu.
Raportul de expertiză technico -științifică a identificat prezența în substanțele pred ate
spre verificare a 0,14 gr. de heroină.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că inculpatul F.I.R., împreună cu martorii
I.R.C.(inițial suspect, dar a fost scos de sub învinuire ca urmare a neîntrunirii elementelor
constitutive ale infracțiunii) și P.C.A . au intenționat să -i vândă unei tinere biluțe confecționate
din Capucino drept droguri pentr a -i face o „farsă ”.
În momentul reținerii, cei doi au declarat că urmau să comercializeze droguri, dar au
detailat modalitatea de obținere a acestora, precizând că au confecționat 5 biluțe dintr -o pungă
de cafea Capuccino cumpărată în acest scop. În procesul -verbal întocmit la 19:30, s -a menționat
că la verificarea zonei s -au descoperit într -o hârtie de plastic 6 doze în care se afla un praf de
culoare alb -maro care părea a fi heroină, menționându -se că nu au mai fost găsite sau ridicate
alte bunuri.

26
În aceeași zi la 22:30 s -a întocmit un nou proces -verbal, consemnându -se că au fost
predați cei doi suspecți împreună cu cele 6 doze găsite asupr a lor.
Într-un alt proces -verbal, fără a fi menționată ora, s -a consemnat că s -a procedat la
ambalarea și sigilarea unui număr de 6 biluțe cu conținut maro și a unei folii argintii,
descoperite asupra numiților I.F.R. și I.R.C.
Martorul asistent P.I. a dec larat că pliculețele au fost sigilate la sediul Poliției, fiin d în
număr de 4, conținînd biluțe de culoare maro, expuse anterior sigilării pe masa poliției,
neambalate.
Tribunalul București, a apreciat că din ansamblul probator administrat în cauză nu a
rezultat vinovăția inculpaților .
Instanța a reținut că, potrivit consemnărilor din procesul -verbal, între momentul
verificării zonei, ridicării foliei de plastic și momentul predării acestora a trecut un interva l de
3 ore, fără ca organul de cecetare penal ă să procedeze conform art. 107 CPP (în vigoare la acel
moment).
Deasemenea, în raport s -a consemnat ridicarea unui număr de 6 biluțe, inculpatul a
declarat că a confecționat 5 biluțe, iar martorul asistent a declarat că a văzut 4 doze pe masa
poliției.
Toate acestea, coroborate cu concluziile raportului de expertiză tehnico -științifică care
descrie probele ca fiind două de culoare cafenie, două de culoare alb -bej, două alb -gri, descriere
diferită complet de cea din procesul -verbal de constatare a infracțiu nii, au determinat instanța
să dispună achitarea inculpatului.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a declarat apel, apelul fiind respins ca
nefondat de Curtea de Apel București prin decizia penală nr. 677/A din 16 sept. 2004.
Împotriva deciziei a d eclarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,
considerând că soluția de achitare este rezultatul unei grave erori de fapt.
Considerentele deciziei
Pentru pronunțarea hotărârii Înalta Curte a reținut că prin modul în care organele de
cercet are ale B.S I.J. au procedat, ridicând obiectele fără a le prezenta inculpatului, fără a fi
însemnate pentru neschimbare și fără a fi etichetate și sigilate, au încălcat dispozițiile expre se
ale CPP, atrăgând prin aceasta o serioasă îndoială asupra veridic ității celor cuprinse în proces ul-
verbal încheiat la data de 21 februarie 2003, orele 22:30.
În procesul -verbal se menționează că au fost ridicate 6 doze care conțineau un praf alb –
maro, iar laboratorului de analize au fost prezentate 3 probe distincte, un a cu o substanță cafenie,
alta bej și alta de culoare alb -gri.

27
Dacă procesul -verbal inițial a fost corect, probele prezentate pentru analiză au fost
substituie după găsire. Prin urmare constituie probe obținute în mod ilegal și nu pot fi folosit e
în proces ul penal. Astfel în lipsa unor probe din care să reiasă fără putinț ă de tăgadă vinovăți a
persoanelor acuzate, nu se poate dis pune condamnarea acestora .
4.2. Cauza Amarandei și alții împotriva României
Prin Hotărârea din 26 aprilie 2016, Curtea Europană a Drepturilor Omului, prin
unanimitate de voturi a constatat încălcarea art. 8 ( și a altora) din Convenția E uropeană a
Drepturilor Omului, în timpul unor percheziții la sediul MISA, în martie 2004, condamnând
România la plata unei sume totale de 291.000 de euro cu titlu de daune morale în beneficiul a
23 dintre reclamanți.
Istoricul cazului
Reclamanții: membrii sau simpatizanți ai Mișcării pentru integrare spirituală în absolut ,
organizare non -guvernamentală română, creată pentru practicarea diferitelor forme de yoga în
1990 și condusă de G.B.
Având la bază ancheta declanșată împotriva lui G.B., suspectat de evaziune fiscală și
spălare de bani, organele de urmărire penală ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București au solicitat Tribunalului Bucu rești autorizarea unei percheziții la 16 imobile ocupate
de membrii MISA, cu scopul căutării și confiscării de echipamente informatice.
Mandatul de percheziție a fost pus în executare în martie 2004, cu participarea
jandarmeriei și a forțelor speciale, l a ora 9 dimineața, majoritatea reclamanților fiind în inci nta
imobilelor percheziționate sau în apropierea acestora. Aceștia au fost imobilizați și
percheziționați corporal, fiindu -le interzis să vorbească, li s -au confiscat telefoanele mobile și
au fost p erccheziționate imobilele. Au fost confiscate o cantitate mare de obiecte, printre care
și obiecte personale. Operațiunea a fost filmată de agenții forțelor de ordine. O parte din film ări
au ajuns sub formă de extras în presa scrisă, iar imagini în presa a udio-vizuală.
Reclamanții au susținut că odată duși la parchet au fost ținuți o durată mare de timp , au
fost solicitați să dea declarații privind activitatea lor din cadrul asociației MISA, fără să
primească hrană sau apă, fără posibilitatea de a merge l a toaletă, fiind amenințați, insultați și
forțați de procurori și polițiști să facă declarații care priveau viața personală și să -l acuze pe
liderul asociației de comiterea unor fapte ilegale. Au acuzat deasemenea lipsa posibilității de a
fi asistați de a vocat și lipsa informării cu privire la cauzele privării lor de libertate.31

31 www.Juridice.ro accesat în data de 23.03.2017

28
Reclamanții au depus plângere penală împotriva agenților forțelor de ordine și împotriva
magistraților care i -au interogat, acuzându -i de rele tratamente, comportament abuziv și pr ivare
ilegală de libertate.
Parchetul de pe lângă ÎCCJ a dispus neînceperea urmăririi penale considerând ca
nefondate acuzațiile reclamanților susținând că acțiunile forțelor de ordine nu au fost unele
excesive având în vedere faptele grave comise de asoc iație și de către unii dintre membrii
acesteia.
Reclamanții au contestat măsura luată de Parchet reiterând plângerile referitoare la
încălcarea vieții private și a proprietății. În februarie 2008 ÎCCJ a respins contestația cu
motivarea că teama și stresul cauzate de operațiune nu pot fi calificate drept acte de tortură i ar
declarațiile reclamanților au fost analizate amplu înainte de a fi dispusă neînceperea urmăririi
penale.
Recursul formulat de reclamanți în cauză a fost respins printr -o hotărâre definit ivă în
iulie 2009 de Î..C.C.J. pe motiv că faptele procurorilor nu există, acțiunile desfășurându -se în
conformitate cu legea și cu respectarea garanțiilor procedurale.
Considerentele Hotărârii CEDO
Curtea readuce în atenție faptul că percheziția domicil iară reprezintă o ingerință în
respectarea vieții private și a domiciliului, iar percheziția reclamanților, a îmbrăcămintei sau a
lucrurilor personale constituie o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea vieții priva te.
Percheziția în public poat e agrava ingerința din cauza umilirii și jenei rezultate .
Curtea subliniază că, deși percheziția în cauză a avut temei juridic și a urmărit scopul
legitim de apărare a ordinii publice și de prevenire a criminalității, nu s -au respectat garanțiile
prevăzu te de lege pentru a împiedica autoritățile în luarea unor măsuri arbitrare.
Astfel de garanții sunt autorizația de percheziție și controlul jurisdicțional ulterior a l
legalității și necesității acestei măsuri. Aplicarea concretă și efectivă, nu doar teore tică și
iluzorie a acestor garanții, precum și un control eficient în funcție de circumstanțele fiecărei
cauze sunt absolut necesare.
Ca urmare, din cauza naturii masive și nediferențiate, precum și a absenței unui control
efectiv a posteriori, percheziți a și ridicarea obiectelor personale au încălcat drtepturile
garantate de a rt. 8 al Convenției. Prin furnizarea de către autoritățile naționale a unor
înregistrări ale operațiunilor poliției către presă, acestea au realizat, de asemenea, o ingerin ță
nejusti ficată în dreptul reclamanților la viața privată.

29
În ce privește reclamanții care au fost interpelați în stradă și obligați să se supună une i
percheziții în urma cărora li s -au ridicat obiecte personale, au suferit deasemenea o ingerință în
viața privată.
În opinia Curții, dispoziția din dreptul intern nu a avut o bază clară nici în ce privește
existența și nici întinderea acesteia și nici nu a oferit suficiente garanții împotriva arbitrariului,
încălcându -se astfel dispozițiile art. 8 (2) din Convenție. 32
5. Extinderea percheziției la spațiile învecinate
Codul de procedură penală în vigoare, cu titlu de noutate, cuprinde dispoziții legale,
inexintente în Codul de procedură anterior, referitoare la posibilitatea extinderii percheziției la
spațiile învecin ate atunci când în timpul percheziției domiciliare se constată că au fost
transferate probe, date sau că persoanele căutate s -au ascuns în aceste spații. Într -o atare situație
mandatul de percheziție inițial este valabil și pentru aceste locuri, continuare a percheziției f iind
încuviințată de procuror.
Necesita tea unei astfel de completări î și are izvorul în posibilitatea pierderii probelor în
unele situații de urgență dacă nu ar exista o modalitate legală de cercetare imediată a spațiulu i
învecinat, evitân du-se astfel “compromiterea ” întregii acțiuni.
Astfel, atunci când procurorul are la cunoștință locul unde se află probele dar are și
indicii că acestea ar putea fi transferate într -un loc învecinat la intervenția organelor judiciare,
în cererea de autori zare a percheziției, procurorul descrie și acel loc, descrierea respectivă
regăsindu -se și în cuprinsul mandatului de percheziție, judecătorul fiind astfel informat asupra
posibilității ca percheziția să se continue și în acel loc. Procurorul trebuie deci să anticipez e
anterior întocmirii cererii de autorizare o posibilă reacție a persoanelor la care se efectuează
percheziția. Dacă în timpul percheziției se confirmă suspiciunile procurorului și se constată că
chiar se transferă bunuri într -un spațiu situat alături sau în apropierea celui percheziționat,
acesta dispune efectuarea percheziției și în acel loc, având obligația de a încunoștiința
persoanele în cauză despre extinderea percheziției. Procesul -verbal încheiat cu ocazia efectuării
percheziției trebuie obligatoriu să cuprindă și mențiuni referitoare la dispoziția de efectuare a
percheziției în locuri învecinate, precum și despre încunoștiințare.
Există puncte de vedere conform cărora, în caz de extindere a percheziției domiciliare
nu ar mai fi necesară solicitarea prealabilă a predării de bunăvoie a obiectelor întrucât intenția

32 www.avocatura.com accesat în data de 16 .08.2016

30
de ascundere a probelor este prezumată.33 Este ad evărat că există această prezumție însă
consider ăm că persoana în cauză nu poate fi privată de posibilitatea de a preda obiectele care
se presupune că au fost transferate sau sunt în curs de a fi transferate în spațiu l său învecinat.
Persoanei a cărui domiciliu urmează a fi supus pecheziției și care ar putea fi o persoană străină
de ca uză, din aceste considerente, nu i se poate refu za acest drept de a preda obiectele sau
persoanele căutate de organele de urmărire penală, evitându -se astfel invadarea spațiului său
privat.
Într-o altă opinie, legea nu prevede derogări în ce privește modul de efectuare a
percheziției în locuri învecina te, excepția vizând doar încuviințarea continuării percheziției d e
către procuror, nu și modul sau regulile după care se efectuează pătrunderea și cerecetarea
propriu -zisă a spațiului respectiv. Pătrunderea fără informare în locul învecinat ar însemna o
încălcare a înviolabilității domiciliului, fiind posibil ca la solicitarea organelor judiciare
persoana care deține spațiul unde s -au transferat probe să le predea de bunăvoie, caz în care
percheziția nu s -ar mai efectua, fiind inutilă. Pot exista diverse si tuații care trebuiesc apreciate
de la caz la caz, însă efectuarea percheziției se impune a fi desfășurată după regulile aplicabi le
oricărei percheziții.
Art.258 alin.(3) nu oferă însă garanția absolută a evitării pierderii unor probe esențiale
cauzei întru cât posibilitatea procurorului de a încuviința continuarea percheziției în aceste
spații este condiționată de următoarele aspecte:
• cererea inițială formulată de procuror pentru autorizarea percheziției, trebuie să
cuprindă și descrierea locurilor în care ar putea exista sau ar putea fi transferate probe ,
date sau persoane căutate, existând o suspiciune rezonabilă în acest sens;
• încheierea de admitere a cererii prin care se solicită încuviințarea efectuării percheziți ei
și mandatul de percheziție trebuie să cuprindă deasemenea descrierea locului unde
urmează a se efectua percheziția sau, dacă este cazul, și a locurilor învecinate acestuia.
Aspectele mai sus amintite duc la concluzia că în situația în care procurorul constată
doar la efectuarea percheziției transferul probelor într -un loc care nu a fost indicat în cerere și
nici în mandat întrucât nu a existat o suspiciune rezonabilă anterioară, acesta nu va putea
încuviința extinderea percheziției și la acele spații ea nefiind dispusă de un judecător așa cum
prevede art. 27 alin. (3) din Constituție, și ar genera o situație de excepție în care percheziția
domiciliară s -ar efectua în afara oricărei autorizări din partea unui judecător.34

33 I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală, Ed. Universul Juridic, București, 2014, pag. 528
34 Radu Slăvoiu, Protecția penală a vieții private , Ed.Universul Juridic, București, 2016, pag.402

31
Practic art. 158 alin. (3) oferă posibilitatea ca în baza mandatului emis de judecător,
având în vedere o situație previzibilă, procurorul să poată extinde percheziția în locul învecin at
(precizat în mandat) atunci când suspiciunea existentă anterior și menționată în cererea de
autorizare a percheziției se confirmă.
Prin urmar e nu există o reglementare care ar permite procurorului ca în situații
imprevizibile să poată acționa prompt și cu rapiditatea necesară pentru a putea evita pierderea
unor probe esențiale , întrucât ar acționa în afara legii și probele astfel obținute ar p utea fi
anulate în procedura de cameră preliminară în cazul ridicării unei excepții de nelegalitate de
către partea interesată.
Rapiditatea cu care se dezvoltă și se diversifică metodele și procedeele folosite în
activitatea infracțională poate fi contracarată doar cu proceduri ”suple ” și ”eficiente ” care să
permită valorificarea la maxim a momentelor operative. Una dintre soluții, identificate de
practicieni, ar putea fi posibilitatea procurorului de a autoriza provizoriu o percheziție
domiciliară în situații de urgență, urmând ca ulterior măsura să fie obligatoriu confirmată de
judecătorul competent. O altă propunere semnalată a fost posibilitatea de a recurge la o
sesizare telefonică, dat fiind faptul că procurorul aflându -se la fața locului, la o oarecare
distanță de sediul instanței, nu are posibilitatea de a formula o cerere scrisă. În urma sesizării
telefonice judecătorul va lua legătura cu parchetul din care face parte procurorul care a făcut
sesizarea, urmând ca dosarul de urmărire penală să fie prezentat instanței de un alt procuror
de la același parchet, care va și susține cererea de autorizare a percheziției.
6. Percheziția domiciliară efectuată în procedura dării în urmărire
Darea în urmărire, conform art. 521 alin. (1) din Codul de proce dură penală, se solicită
pentru identificarea, căutarea, localizarea și prinderea unei persoane pentru a putea fi adus în
fața organelor judiciare, ori pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești.
Printre activitățile ce pot fi efectuate în procedura dării în urmărire, alături de
supravegherea tehnică, reținerea, predarea și percheziționarea corespondenței și a obiectelor,
ridicarea de obiecte sau înscrisuri se află și percheziția domiciliară. Este adevărat că nu se
specifică tipul de perchez iție, însă din dispozițiile art. 524 alin. (2) care prevede aplicarea în
mod corespunzător art. 157 -160 referitoare la percheziția domiciliară, putem deduce că
legiuitorul a avut în vedere percheziția domiciliară. În doctrină s -a semnalat necesitatea
completării dispozițiilor art. 523, respectiv a art. 524 din Codul de procedură penală și cu
mențiuni referitoare la percheziția informatică, care ar putea furniza informații utile pentru

32
prinderea persoanelor căutate și desfășurându -se în secret ar fi mai uș or de pus în practică35.
Consider că o asemnea completare ar fi binevenită ținând cont că trăim într -o eră a
calculatoarelor, a internetului, cumpărăm online bilete pentru călătorii, rezervăm cazare, ne
comandăm mâncare etc. O simplă căutare în istoricul de navigare ar putea oferii informații utile
referitoare la locul unde se află persoana căutată, sau unde urmează să călătorească și o serie
de alte indicii, de ex. despre prietenii celui căutat, domiciliul acestora, obiceiuri etc.
Percheziția domiciliară e fectuată în procedura dării în urmărire poate fi autorizată de
judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă să judece cauza în primă instanță
sau de la instanța de executare, ori de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța
comp etentă potrivit legii speciale în cazul persoanelor urmărite internațional.
Poate fi dispusă atunci când :
 un mandat de arestare preventivă, un mandat de executare a unei pedepse privative de
libertate, o măsură educativă privativă de libertate, măsura inte rnării medicale sau a
expulzării nu s -a putut executa datorită lipsei persoanei față de care s -a luat măsura;
 persoana a evadat din starea legală de reținere sau deținere ori a fugit dintr -un centru
educativ, centru de detenție sau din unitatea în care exe cuta măsura internării medicale;
 în vederea depistării unei persoane urmărite internațional despre care există date că se
află în România.
Cererea se formulează de procurorul anume desemnat de la Parchetul de pe lângă curtea
de apel sau de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după caz, care
supraveghează activitatea organelor de poliție care efectuează urmărirea persoanei.
Procedura de autorizare și efectuare a percheziției în procedura dării în urmărire se
desfășoară conform dispoz ițiilor art. 157 -164 din Codul de procedură penală referitoare la
percheziția domiciliară.
Rezultatele percheziției domiciliare dispuse în procedura dării de urmărire pot fi
folosite ca probe într -o cauză penală chiar dacă scopul inițial era prinderea celu i dat în urmărire.
Se vor ridica deasemenea și acele obiecte a căror circulație sau deținere este interzisă, precum
și cele în privința cărora există susupiciunea că ar putea avea legătură cu o infracțiune.

35 Radu Slăvoiu, Protecția penală a vieții private , Ed.Universul Juridic, București, 2016, pag.445

33
7. Măsuri privind obiectele sau înscrisurile ri dicate

Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare organele judiciare ridică acele mijloace
materiale de probă sau înscrisuri care au legătură cu o infracțiune. Obiectele sau înscrisurile
ridicate sunt atașate dosarului sau păstrate în alt mod de organul de urmărire penală sau de
instanța de judecată, până la soluționarea definitivă a cauzei. Urmele săvârșirii infracțiunii s unt
deasemenea ridicate și conservate.
Bunurile perisabile, obiectele din metale sau pietre prețioase, mijloacele de plată st răine ,
titlurile de valoare interne, obiectele de artă și de muzeu, colecțiile de valoare și sumele de bani,
care au legătură cu infracțiunea pentru care se efectuează cercetări sau se află în fața instanț ei
pentru judecare, ridicate, sunt conservate sau valorificate conform prevederilor art. 252 din
Codul de procedură penală. Ele trebuie predate în termen de 48 de ore la cea mai apropiată
instituție bancară atunci când este vorba de metale sau pietre prețioase ori obiectele
confecționate cu acestea, sau de mijloace de plată străine, iar în cazul titlurilor de valoare
interne, obiectelor de artă sau de muzeu, a colecțiilor de valoare, se predau instituțiilor de
specialitate spre păstrare. În cazul în care obiectele mai sus amintite sunt necesare urmăririi
penale, procedurii de cameră preliminară, sau judecății, vor fi depuse ulterior, dar nu mai târz iu
de 48 de ore de la pronunțarea în cauză a unei soluții definitive. Dacă prinre bunurile ridicate
sunt și din categoria celor perisabile, acestea se predau a utorităților competente, potrivit
profilului de activitate, cu obligația acestora de a le primi și valorifica de îndată, contraval oarea
acestora fiind consemnată la dispoziția organelor judiciare.
Obiectele, înscrisurile și urmele ridicate care nu sunt at așate dosarului vor fi fotografi ate
de organul judiciar, iar fotografiile vizate vor fi depuse la dosar.
Dacă cu ocazia efectuării percheziției domiciliare au fost ridicate și obiecte care se
dovedesc a nu avea legătură cu cauza sau nu furnizează informaț ii pertinente, concludente și
utile cauzei și nici nu sunt dintre cele supuse confiscării vor fi restituite, în afară de cazu l în
care prin restituire s -ar putea stânjeni aflarea adevărului. Când obiectele se restituie persoanei
de la care au fost ridicat e, aceasta are obligația de a le păstra până la soluționarea definitiv ă a
cauzei. Această prevedere poate fi considerată o adevărată măsură de reparație a prejudiciului
cauzat prin săvârșirea infracțiunii.

34
8. Este în anumite situații cercetarea la fața locului o percheziție domiciliară de
facto ?

În practi ca judiciară s -au semnalat existența unor cazuri în care condițiile concrete și
modul în care a fost săvârșită infracțiunea, natura obiectelor căutate, au dat naștere unor
interpretări de natură a pune în discuție legalitatea cercetării la fața locului, apreciindu -se că nu
se poate efectua o atare procedură, doar o percheziție domiciliară.
Într-o cauză în care a fost comisă o infracțiune de omor a supra unei rude , cadavrul fiind
găsit ulterior într -un alt loc, organele de cerc etare penală au considerat ca fiind necesară o
cercetare la fața locului în locuința comună a victimei și a autorului, întrucât au existat date
referitoare la săvârșirea infracțiunii în acel loc. Ca urmare a exprimării unor opinii r eferitoar e
la faptul că pătrunderea în domiciliul respectivelor persoane nu se poate face în cadrul unei
cercetări la fața locului, s -a solicitat un mandat de percheziție.
În același fel s -a procedat și într -o cauză în care deși infracțiunea de omor a fos t
sâvărșită într -un loc, urmele de premeditare au trebuit căutate într -un alt loc unde s -au
desfășurat actele de pregătire. Lovindu -se de refuzul de a pătrunde în imobil, organele de
cercetare penală au solicitat un mandat de percheziție.36
Cele două acte p rocedurale, cercetarea la fața locului respectiv percheziția domiciliară
sunt două procedee probatorii cu reglementare distinctă , deși în esență par a avea acelaș scop,
obținerea de probe în vederea soluționării procesului penal. Cercetarea la fața locului își găseș te
reglementarea într -un singur articol al Codului de procedură penală, poate fi dispusă de organul
de urmărire penală, nefiind condiționată de existența unui mandat din partea judecătorului și
nici de o limitare în ce privește obiectele care urm ează a fi cercetate sau ridicate. Î n cazul
percheziției domiciliare ace asta poate fi dispus ă doar prin hotărâre judecătorească iar obiectel e
care urmează a fi căutate și ridicate sunt deter minate în conținutul mandatului de percheziție .
Intersectarea celor două proceduri apare atunci când pentru a efectua o cercetare la fața
locului organele de urmărire penală se lovesc de refuzul proprietarului de a permite intrarea în
imobilul domiciliu care constituie și locul faptei . Există interpretări conform cărora atunci când
este vorba de un spațiu deschis nemarcat de proprietar (ogor, câmp) se va efectua o cercetare
la fața locului, iar atunci când se are în vedere un spațiu închis (locuință, curte îm prejmuită) va
putea fi efectuată doar o percheziție domiciliară. Contrar acestora, autorul articolului mai sus
amintit este de părere că în orice perimetru care poate fi încadrat în noțiunea de fața locului ,

36 Alin Leucea, Cercetare la fața locului sau percheziție domiciliară ?, în revista Pro lege nr. 4/2012

35
procedeul probator care se efectuează este cercetare a la fața locului și nu o percheziție
domiciliară.
Este adev ărat că în ce privește cercetarea penală de dorit ar fi ca organele de urmărire
penală să poată acționa prompt și în tim p real pentru a nu se pierde probe esențiale în
soluționarea procesului penal, dar cu toate acestea nu se pot ignora drepturi cu consacr are
constituțională, cum este cel privind inviolabilitatea domiciliului. De lege ferenda ar fi
binevenită o completare a articolului care reglementează cercetarea la fața locului cu dispoziți i
care să permită procurorului , în cazul în care organele de urmă rire penală se lovesc de refuzul
de a intra în domiciliul unei persoane iar solicitarea unui mandat de percheziție datorită
procedurilor care trebuiesc respectate ar crea posibilitatea distrugerii unor probe , autorizarea
unei percheziții care , ulterior ar fi supusă confirmării de către judecătoul de d repturi și libe rtăți
asigurându -se astfel un control a posteriori asupra măsurii. Prevederi similare se regăsesc și în
reglementarea privind autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică, sau în cazul extinde rii
percheziției domiciliare la spații învecinate.

36
CONCLUZII
Respectarea vieții private este ridicat la rang de principiu de către legiuitor, fiind una
dintre drepturile fundamentale ale omului. „Libertatea persoanei de a se închide la sine în casă
nu este un privilegiu al proprietății, ci un aspect al libertății acestuia. ”37
În activitatea organelor judiciare se folosesc tot mai des procedee și măsuri care lezează
intimitatea individului și care constituie veritabile excepții de la acest pri ncipiu fundamental .
Un astfel de procedeu este și percheziția domiciliară care fără tăgadă reprezintă o ingerință a
autorităților în exercitarea dreptului la inviolabilitatea domiciliului. Din acest motiv legiuit orul
a impus reguli stricte în ce privește i ncuviințarea și efectuarea acesteia.
Cu toate că procedura este extrem de detailată, menită să ofere garanții procesuale
împotriva arbitrariului de orice fel, sunt totuși unele aspecte care în activitatea practică ar putea
crea confuzii sau ridica semne de întrebare în ce privește legalitatea.
Un astfel de aspect îl reprezintă definirea noțiunii de domiciliu, care deși este bineveni tă
are o formulare mult prea interpretabilă ca fiind un „spațiu delimitat în orice mod ce aparține
ori este folosit de o persoa nă fizică sau juridică ”, și duce la o extindere nejusti ficată a noțiu nii
de domiciliu fără a prezenta o garanție suplimentară în ce privește protecția spațiului privat.
Lipsa reglementărilor care ar permite organelor de cercetare penală să acționeze prompt
și operativ în unele situații care nu puteau fi anticipate și nici prevăzute pot duce la reduce rea
eficienței măsurii. Un prim pas în acest sens îl constituie posibilitatea extinderii percheziție i la
spațiile învecinate dacă se constată că au fost transf erate probe în acel loc, însă și în acest caz
măsura este supusă controlului judecătorului, chiar dacă dispoziția de extindere este dată de
procuror.
Modul defectuos în care organele de urmărire penală au pus în executare mandatele de
percheziție domicilia ră, nerespectarea dispozițiilor exprese privind ridicarea bunurilor care
constituie mijloace materiale de probă au constituit de multe ori, în practică, motive pentru
anularea m ijloacelor de probă și chiar pentru pronunțarea din aceste motive a unor soluți i de
achitare.
Termenele vagi și mult prea generale în care sunt formulate mandatele de percheziție,
lipsa unor garanții a priori sau a posteriori împotriva arbitrariului, lipsa unei proporționalităț i
între gravitatea faptei și necesitatea măsurii sunt de asemenea aspecte care au dus la costatar ea
de către CEDO a încălcării art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în numeroase
situații.

37 C. Barbu, Ocrotirea persoanei în dreptul penal al R.S.România , Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1977, p.192

37
BIBLIOGRAFIE
1. C. Barbu , Ocrotirea persoanei în dreptul penal al R.S.România , Ed. Scrisul Românesc ,
Craiova, 1 977
2. C.M. Chiriță, Noul Cod de Procedură Penală comentat , Ed. Hamangiu, 2014
3. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice , Ed.
C.H.Beck, București, 2008
4. Liviu Alexandru Lascu, Drept procesual. Parte generală. Parte specia lă. Note de curs ,
Ed. Universității Agora din Oradea, 2014
5. Mihai Udroiu , Procedur ă penală. Partea generală , Ed. C.H. Bech, București 2016
6. Mihail Udroiu, Ovidiu Predescu, Protecția europeană a drepturilor omului și procesul
penal român , Ed. C. H. Beck, București, 2008
7. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală, Ed. Univ. Juridic, București, 2014
8. Nicolae V olonciu, Tratat de drept procesual penal , Ed. Paideea, București , 1996
9. Radu Slăvoiu, Protecția penală a vieții private , Ed. Universul Juridic, București, 2016
10. Sebastian Boțic, Regula Exclusiunii: excluderea probelor obținute nelegal în procesul
penal , Ed. Universul Juridic, București, 2016
11. T. Mrejeru, B. Mrejeru, Probele în procesul penal , Ed. Nomina Lex, București, 2010

Alin Leucea, Cercetare l a fața locului sau percheziție domiciliară ?, în revista Pro lege nr.
4/2012

Constituția României
Noul Cod de procedură penală

www.avocatura.com accesat la data de 16.08.2016
www.scj.ro accesat la data de 23.032017
www.Juridice.ro accesat la data de 23.03.2017
www.jurisprudentacedo.com accesat la data de 9.09.2016
www.just.ro accesat la data de 5.04.2017
http://www.legal -land.ro/aspecte -privind -perchezitia -domiciliara accesat la data de 12.09.2016
http://avocatura.lexignat.ro/avocatura -articole/ -Percheziția -aspecte -practice -10 accesat la data
de 24.11.2016
www.unbr.ro accesat la data de 14.09.2016