Sustenabilitatea Sociala a Familiilor Sarace din Petrila Si din Petrosani

introducere

Evaluarea și aprecierea unei societăți civilizate se face după anumite criterii în funcție de interesul pe care îl arată față de familie și față de copii. Ocrotirea unei familii și respectiv a copilului, asigurarea situației materiale și spirituale constituie una dintre cele mai importante sarcini pe care le poate avea orice guvern sau politici sociale cu privire la anumite aspecte pozitive față de viitor.

Principiile de bază ale fiecărui om sunt cele care se referă la dreptul de a avea protecție socială, la egalitatea de șanse, dreptul la viață, si securitate , fiecare om trebuie să dispună de aceste drepturi acordate fără discriminare. Aceste drepturi precum și formele de protecție socială trebuie să aibă în vedere aspectele necesare pentru o bună asigurare materială a familiei precum și dezvoltarea sa optimă pentru un viitor mai acceptabil. Conform acestui context protecția socială a familiei din Romania trebuie să aplice famililor aflate în situații de risc în mod egal o bună funcționare benefică asupra familiei, dar și abordarea problematicii sociale a acesteia.

Sustenabilitatea socială a familiilor sărace aflate în situații de risc este una dintre cele mai mari preocupari din România, cât și pentru profesioniștii din domeniul social care își propun să contribuie la remedierea și diminuarea situațiilor problemă cu care se confruntă aceste familii.

Sărăcia constituie a fi o preocupare constantă pentru societățile moderne, devenind oprincipala problemă prioritară care trebuie rezolvată. Sărăcia este lipsa permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viață decent, astfel încât sa fie acceptabil la nivelul unei colectivități astfel încât accentul este pus pe lipsa resurselor economice. Componenta economică rămâne ca fiind cea mai importantă dimensiune a sărăciei

Metodele și tehnicile de studiu pe care le-am utilizat în cadrul cercetării sunt evidențiate în cele ce urmează:

• Analiza documentelor: studierea și analiza datelor științifice de specialitate (componenta teoretică),

• Ancheta pe bază de chestionar la nivelul DAS Petroșani/SPLAS Petrila

• Analiza statistică a datelor relevante temei vizate.

PROTECȚIA SOCIALĂ A FAMILIEI aflate ÎN situații de DIFICULATE

În acest capitol sunt prezentate formele de protecție socială oferite familiilor aflate în situațiile precare.

Delimitări conceptuale

În cele ce urmează vom realiza câteva delimitări conceptuale ale elementelor cheie utilizate în această lucrare.

Asistența socială, este o componentă a sistemului național de protecție socială, care cuprinde atât servicile sociale precum și prestațiile sociale acordate la nivelul capacităților individuale sau colective pentru o bună dezvoltare în ceea ce privește asigurarea nevoilor sociale, dar și creșterea calității vieții pentru promovarea unor principii și incluziune socială.

Protecția socială, este definită ca fiind reprezentată de anumite ansamble politice, actiuni și măsuri în care se asigură sprijinul persoanelor aflate în situații de dificultate precum și prevenirea, diminuarea sau înlăturarea unor riscuri sociale asupra condițiilor de viață, dar și celor care nu pot să își realizeze prin efort propriu un trai minim decent.

Conform autoarei Luana Pop, (2002) prin sistemul de protecție socială se verifică o redistribuire a resurselor materiale și umane la nivelul colectivității asupra categoriilor defavorizate ale populației, din punct de vedere al solidarității atât intergenerațional cât și intragenerațional, adică solidaritatea de la cei tineri care sunt activi față de cei în vârstă, solidaritatea celor angajați față de cei care se află în șămaj, solidaritatea celor sănătoși față de cei bolnavi, solidaritatea celor care nu au copii față de cei care au copii și de la cei cu venituri mari spre cei cu venituri mici. În ceea ce privește obiectivul principal al protecției sociale este că acesta își propune să-i ajute pe cei care se află în situații de dificultate să-i ajute să se reintegreze la o viată normală în societate și să-și mențină forța de muncă activă, pentru a putea trece mai ușor peste riscurile la care sunt supuși indivizii și familiile lor (ex de riscuri: boală, invaliditate, handicap, bătrânețe, familii cu mulți copii, deces, șomeri, elevi, studenți, familii cu venituri mici etc.). De asemenea, protecția socială nu are în vedere doar condițiile materiale de trai precum condițiile de muncă, veniturile, consumurile, locuința sau mediul ambiant, ci și condițiile sociale precum: sănătatea, educația, cultura în care trăiesc, instruirea și mediul socio-poilitic.

Din punct de vedere social, familia este considerată una dintre formele sociale stabilite între persoanele care sunt legate prin căsătorie sau rudenie, ea este compusă din soți, părinți și copii, precum și persoane care sunt legate prin rudenie.

În sens sociologic, familia prezintă una dintre formele specifice din comunitatea umană care indică persoanele căsătorite și legătura de rudenie între copii și părinți ca fiind o caracteristică de interese și întrajutorare.

În sens biologic, familia este privită ca fiind o legătură biologică din punct de vedere al procreației dintre bărbat și femeie.

Legea privind sistemul national de asistență socială, (Legea 47/2006 art.1) definește sistemul national de asistență socială ca fiind un set de măsuri și instituții în care statul împreună cu autoritățile administrației, atât publice cât și locale intervin în rândul persoanei, famililor sau comunităților pentru a preveni limitarea unor efecte care pot fi temporare sau permanente în situațiile care pote duce la determinarea marginalizării sau excluziunii sociale.

În ceea ce privește metodele de sprijin acordate prin prestații sociale, acestea sunt menționate ca fiind niște transferuri financiare cuprinzând: alocațiile familiale, precum și ajutorul social, îndemnizațiile și facilitățiile. Alocațiile familiale sunt acordate familiilor pentru a se avea în vedere modul de educație și de întreținere a copiilor. Ajutorul social se acordă acelor familii și persoane care se află în situații de dificultate și a celor care nu au un venit suficient pentru acoperirea unor nevoi minime de viață. Indemnizațiile și facilitățiile sunt acordate persoanelor pentru asigurarea unei vieți dependente , însă aceste indemnizații se mai acordă și persoanelor sau familiilor care au fost supuse unor daune catastrofe, sau evenimente social politice care sunt recunoscute prin lege.

Prestațiile sociale se pot acorda pe baza unor criterii în funcție de: contextual familial în care se află, în funcție de veniturile pe care le are solicitantul sau familia acestuia, în funcție de condițiile de locuire și în funcție de starea de sănătate precum și gradul autonom.

Asistența socială a familiei. Generalități

Dintre toate sistemele variate în vederea asistării sociale, familia are mare importanță în îndeplinirea unor funcții din interiorul unei familii pentru o îngrijire esențială în formarea unor caractere și învățarea esențială a unor roluri. Familia are un rol foarte esențial în întâmpinarea unor nevoi, iar datorită acesteia, practicienii trebuie să aibă cunoștințele și abilitățile necesare pentru a putea evalua cum functionează familia. Membrii din cadrul unei familii pot influența iar la rândul lor sunt influențați, astfel încât ei creează un sistem de proprietăți specifice urmate de un set de reguli, unde se pot specifica rolurile, formele și modalitățiile de comunicare în rezolvarea problemelor.

Familia este una dintre cele mai importante grupuri sociale din societate, ea fiind bazată pe legătura de unire prin căsătorie, iar orice persoană poate să spună că face parte dintr-o familie fie că este vorba despre familia din care el face parte, fie că este vorba despre familiile din comunitatea în care trăiește. În acest context putem identifica două categorii de familii: sociologică și juridical. Din punct de vedere sociologic, familia este prezentată pe baza legăturilor de căsătorie și pe baza relațiilor de rudenie între persoane care au același tată, dar nu și aceeași mamă, astfel membrii acestor grupuri împărtășesc emoții, sentimente și valori comune. Ca rezultat al acestei perspective se poate observa că familia este un grup primar predominat de relațiile directe și informale. Din perspectivă juridică, familia este prezentată ca fiind un grup de persoane pe baza căreia s-a instituit o serie de drepturi și abligații pe care trebuie să le aibă persoanele la încheierea căsătoriei, atât prin stabilirea paternității cât și prin stabilirea drepturilor și obligațiile soților, dar și relația dintre părinte și copil. Conform perspective juridice familia este axată pe un set de legi și acte normative. Familia este un fenomen social foarte familiar nouă, ea este una dintre realitățile cele mai intime nouă, iar în toate societățile fiecare om întemeiază familii chiar dacă aceste familii sunt diferite față de familiile cu care noi suntem obișnuiți. Familia este caracterizată drept un grup natural și social bazat pe relația de căsătorie și de rudenie.

G. P. Murdock definea familia ca fiind un grup social în care membrii familiei sunt recunoscuți prin raportul vârstei, căsătoriei, adopției și cei care locuiesc împreună având grijă de copii.

Familia se poate distinge prin următoarele caracteristici:

Familie formată din persoane unite prin relații de căsătorie, precum sânge sau adopție;

Membrii unei familii care locuiesc sub același acoperiș, formând un singur menaj;

Famile compusă din soț-soție, mamă-tată;

Familie care menține și transmite o cultură comună din cultura unei societăți.

Familia este denumită și caracterizată prin delimitări naturale ca fiind unicul grup social și biologic în care ne descrie principala importanță a legăturilor de dragoste. Familia reprezină singurul grup întemeiat pe bază de iubire din societatea contemporană. Atât afecțiunea cât și iubirea nu poate avea legături la locul de muncă, de exemplu, fie la școală, fie în momentul în care facem cumpărături. Cele mai multe relații pe care le avem cu oamneii din afara familiei sunt lipsite de personalitate, iar în secolele trecute din societățiile tradiționale contemporane lucrurile cu privire la familie stăteau cu totul diferit, astfel încât viața publică căpăta ori afecțiune, ori ură.

tipologia familiei

Există mai multe tipuri de familie:

Familia de origine, este grupul din care face parte individul prin naștere. În acest caz raporturile parentale și filiale sunt dominante, familia de origine asigurând protecția și socializarea descendenților, precum și ocuparea paziției de copil de către individ, în care îi sunt interzise prin producerea incestului ocuparea rolurilor de soț și soție.

Familia de procreere, reprezintă familiile în care subiecții pot ocupa statutul de soț și soție, precum și rolul de tată/mama.

Familia nucleară, este compusă dintre un bărbat și o femeie căsătoriți și urmașii lor, care locuiesc și se gospodăresc împreună. Nașterea copiilor declanșează fenomenul rudeniei, iar rudenia firească este legătura de sânge prin reglementarea legală, și legătura juridică dintre două sau mai multe persoane care coboară unele din altele sau care au un antecesor comun.

Familia conjugală, este constituită prin alegerea partenerului și are ca fundament căsătoria, ea este înțeleasă ca fiind o uniune liber consimțită între două persoane de sex opus, în condițiile legii și cu scopul întemeierii unei familii. În studiile antropologice, acest tip de familie numită elementară este considerată bază a sistemului de înrudire în orice societate. Existența familiei elementare produce trei feluri speciale de relații sociale: aceea dintre părinți și copii, dintre copiii acelorași părinți și dintre soț și soție ca părinți ai acelorași copiii.

Familia monoparentală (incompletă) poate fi rezultatul nașterilor în afara căsătoriei (familii ale unor fete-mame) sau al descompletării familiei prin divorț, ori prin decesul unui partener., sau este acel tip de familie în care copiii locuiesc cu un singur părinte.

Termenul de familie monoparentală prezintă un conținut de instituire a discriminării între cei doi parteneri datorită faptului că raportul dintre relația conjugală și cea parentală este independentă de relația conjugală în cazul unui părinte unic căruia îi este încredințat copilul. Copiii care locuiesc într-un cadru familial monoparental, dispun de ambii părinți care sunt în viață și cel mai probabil două cămine. Familia monoparentală este constituită ca fiind o familie dezorganizată, dezmembrată, sau incompletă.

structura familiei

Familia este o categorie socială și primară care dispune de o anumită structură.

Caracterizarea structurală a familiei poate fi făcută astfel: familia nucleu, familia extinsă, familia poligamă.

Familia nucleu este constituită din doi adulți de sex opus împreună cu copiii acestora. Există două feluri de familii nucleu și anume: familia nucleară de orientare atunci când individual se naște și ocupă statutul de copil și familia nucleară de procreare (conjugală), are ca rezultat căsătoria și obținerea statutului de adult.

Familia extinsă se referă la două sau mai multe familii nucleare bazate pe legăturile dintre părinte și copil precum și între frați și surori.

Familia poligamă se referă atât la poliandrie atunci când o femeie poate avea mai mulți soți și poligamie atunci când un bărbat poate avea mai multe soții.

Rolurile unei familii pot fi evidențiate printr-o serie de forme: atunci când într-o familie un soț poate manifesta tandrețe, iar altul să fie foarte autoritar; atunci când un tată se ocupă în mod aproape de educarea copiilor, iar altul consideră că nu e necesar ca bărbatul să se ocupe de educare lor; atunci când o mamă și o soție este bună și se ocupă îndeaproape de treburile gospodărești, iar alta refuză să facă aceste lucruri și atunci când un copil este ascultător iar altul încăpățînat. Conform acestor diversități în cadrul unor exercitării la nivelul rolurilor familiale, există numeroase variații care pot duce la scăderea legăturilor familiale sau la destrămarea familiei. Această structură a familiei poate fi percepută ca fiind perspectiva unor raporturi de autoritate și dreptul unei persoane de a influența alte persoane în funcție de statusul pe care acesta îl deține. Raportul de exercitare a autoritățiilor din cadrul familiei au structure de egalitate între autoritate si familie, iar în cazul unor familii în care bărbatul este autoritar, poate fi este prezentat ca fiind principalul conducător de autoritate. Această poziție în care se află îi este acordată datorită faptului că puterea lui economică este mai mare decât cea a soției, precum și situația economică și socială a copiilor față de parinții lor.

Evoluțiile care au intervenit în structura familiilor, mai ales în a doua jumătate a secolului al XX-lea, au condus la o redistribuire a autorității în cadrul familiei, în sensul egalizării relative a pozițiilor de autoritate ale soților. Familiile din societățile europene se caracterizează în prezent printr-o distribuție relativ echilibrată a raporturilor de autoritate. Există și variații importante în funcție de caracteristicile socio-culturale ale cuplurilor. În general, se poate considera că posibilitățile de exercitare a autorității cresc pe măsura creșterii nivelului de instruire al partenerilor. Tot ca o tendință comună este și relativa diminuare a autorității pe care îl au părinții asupra copiilor (influența părințiilor în ceea ce privește alegerea unei cariere școlare și profesionale a copiilor s-a diminuat foarte mult, precum și alegerea partenerului).

funcțiile familiei

Familia este unul dintre grupurile sociale și cele mai complexe prin care se realizează diferite funcții multiple. Aceste funcții ale familiei au fost clasificate în diferite moduri , iar autorul Mihăilescu Ioan, prezintă patru funcții precum: funcția sexuală, funcția reproductive, funcția economică și funcția de socializare. Conform unor studii de sociologie a familiei, în România este acceptată și utilizată evidențierea unor tipuri și subtituri clasificate de profesorul Henri H. Stahl și anume:

Funcțiile interne, prezintă asigurarea unui climat de afecțiune, securitate și protecție la nivelul membrilor familiei. Funcțiile biologice și sanitare garantează membrilor cuplului satisfacerea de nevoi sexuale pentru a da naștere copiilor, precum și necesitățiile igienico-sanitare ale copiilor și capacitatea de dezvoltare normal și biologică în cadrul membrilor familiei.

Funcțiile economice, au ca bază un buget comun în acumularea unor resurse necesare pentru o bună funcționare a menajului, cât si pentru organizarea gospodăriei.

Funcțiile de solidaritate familială, se referă la modalitatea de ajutorare bazată pe emoții cum ar fi: sentimentele de dragoste și respect care se află între membrii familiei.

Funcțiile educative morale și pedagogice, se referă la socializarea copiilor, având ca scop formarea unui bun caracter a personalității copilului. Educația în familie este printre cele mai importante metode de abordate asupra copilului, Copilul imită orice lucrut care îl înconjoară, astfel împrumutând și comportamentul părințiilor.

Funcțiile externe, reprezintă relația pe care o are familia cu exteriorul.

Funcția biologică constituie partea cea mai importantă a familiei. De obicei necesitatea sexuală la nivelul indivizilor este satisfăcută doar în cadrul cuplurilor căsătorite (familiale), iar raporturile sexuale din afara căsătoriei au devenit tot mai permisive în societățile contemporane. Cu toate acestea, în relațiile familiale satisfacerea nevoilor sexuale râmâne pe primul loc și este singura modalitate de înmulțire biologică (aici este vorba despre nesemnificația statistică în cazurile cu inseminarea artificială, cât și copii rezultați din eprubetă). În rândul familiilor sexualitatea este asociată cu sentimental de dragoste, iar afectivitatea este principal trăsătură în care familia este văzută ca fiind diferită față de alte grupuri sociale, cât și o caracteristică a relațiilor întâlnite la nivelul părințiilor și copiilor. În psihologia contemporană autorul John Allan Lee, prezintă șase tipuri de clasificare întâlnite în funcția biologică a familiei în cadrul unui model circular: iubirea romantică, reprezintă absurditatea de atracție a partenerilor și o puternică componentă care conține sentimental de dragoste, iubirea maniacă: este bazată pe sentimentul de emoție intensă și pasiune, iubirea egoistă: prezintă implicarea partenerului de a-l face pe celălalt partener să depindă emotional de acesta, iubirea pragmatică: conține evaluarea fără pasiune a părților bune și rele ale partenerilor, iubirea camaderească: pasiunile sunt reduse, iar prietenia este pe o perioadă îndelungată, bazată pe loialitate și încredere și iubirea altruistă: este bazată pe preocuparea de nevoi a partenerului, fără a cere recompensă.

Funcția economică a familiei presupune mai multe componente de producție și de generalizare la nivelul descendenților pentru gestionarea unui buget comun. În cadrul societățiilor tradiționale, componenta are un randament foarte important în rândul familiilor de țărani, iar gospodăria familiei este sursa care asigură nevoile necesare traiului. Politica socială este cea care impune organizarea de resurse din producția internă cum ar fi: pământul, animalele de producție și forța de muncă a omului, astfel încât familia să nu mai trebuiască să depindă de mediul exterior. În societatea contemporană, importanța economică a familiei s-a redus atât în cadrul componentei de producție, cât și în cadrul componentei de profesionalizare la nivelul descendenților. Copiii care împrumută meseriile părinților, au o formare profesională care este asigurată de instituțiile de educație din exteriorul familiei.

Conform celor spuse de autorul Florica Chipea, importanța componentei economice a crescut în funcție de independența soților, iar bugetul comun administrat în contextul menajului rămâne ca fiind o trasătură definitoarie pt o parte din familiile din cadrul unui parteneriat la nivel educațional și eficient al familiei, având cele mai relevante funcții: asigurarea unor condiții eficiente în dezvoltarea psihofizică a copilului, creearea unui mediu favorabil pentru socializarea copilului, creareea unor condiții oportune pentru un climat psihologic și favorabil pentru satisfacerea de sine a copilului, încurajarea copilului în vederea dezvoltării propriei persoane și punerea la dispoziția copilului diferite modele de relaționare și comportamentale. Funcția economică presupune atât asigurarea unor mijloace de resurse materiale din partea celor doi soți care contribuie în mod egal la o bună desfășurare a vieții, cât și procesul de integrare la o viață conjugală și profesională. Familia nu este numai un loc de consum, ci și un loc de acumulare a unui patrimoniu. Acest patrimoniu este folosit în comun de către membrii familiei și transferat copiilor (parțial când aceștia se căsătoresc și în totalitate în urma decesului părinților). Activitatea economică se poate desfășoara predominant în afara unei familii (gospodăriei), iar extinderea, gestionarea și transmiterea patrimoniului continuă să reprezinte o componentă importantă a funcției economice a familiei. În perioadele de dificultăte economică (crize, șomaj), patrimoniul familial constituie un loc sigur de refugiu pentru membrii familiei aflați temporar în dificultate. De asemenea, patrimoniul poate fi un mijloc de supraviețuire pentru persoanele în vârstă care nu dispun de nici un fel de resurse financiare necesare pentru asigurarea unor condiții de trai decente. Transmiterea patrimoniului de la părinți la descendenți este reglementată prin acte normative; numai în situații bine definite de lege părinții își pot dezmoșteni descendenții.