Sustenabilitate. Aspecte generale [308372]

Sustenabilitate. Aspecte generale

Cuvântul “sustenabilitate” își are originea în termenul latin „sustinere” și desemnează capacitatea de a susține, menține sau de a sprijini ceva. Termenul a fost folosit inițial în contextul în care desemna capacitatea ecosistemului de a [anonimizat], [anonimizat], dar și cu alte resurse necesare populației aflate în creștere numerică. [anonimizat], pământ și alte produse importante și servicii.

[anonimizat] (sau durabilă) este utilizat la o [anonimizat]. Termenul de „durabilitate” are origine în domeniul silviculturii și desemnează o [anonimizat] a [anonimizat]. Acest principiu a [anonimizat] a condus la ideea că dezvoltarea durabilă are la bază trei sintagme: [anonimizat].

De-a [anonimizat] s-a [anonimizat], a ajuns să reprezinte o tendință a societății moderne. [anonimizat] o [anonimizat], și nici nu poate fi aplicată ca atare.

Există mai multe definiții propuse pentru cuvântul „sustenabilitate”, dar cea rezultată din Raportul Brundtland al Comisiei Mondiale cu privire la Mediu și Dezvoltare (World Commission on Environment and Development – 1987) este acceptată în procent majoritar și este frecvent citată. Aceasta a afirmat: „dezvoltarea durabilă este o [anonimizat] a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi.

Diferitele definiții ale dezvoltării durabile au la bază patru caracteristici comune. [anonimizat] o generație la alta. [anonimizat] a [anonimizat] o perioadă de timp corespunzătoare situată în intervalul 25-50 de ani. A doua caracteristică este dată de nivelul scării la care se raportează dezvoltarea sustenabilă. Ea reprezintă un proces ce se desfășoară pe mai multe nivele și care variază de la global la regional și la local. Ceea ce poate părea a [anonimizat] A treia caracteristică comună este aceea a [anonimizat]: economic, [anonimizat]. [anonimizat]. Scopul dezvoltării durabile la nivel social este de a [anonimizat]. [anonimizat] și protejarea sistemelor naturale este principalul obiectiv, alături de menținerea resurselor naturale. În dezvoltarea durabilă la nivel economic, accentul este pus pe dezvoltarea infrastructurii economice și pe un management eficient al resurselor naturale și sociale. Aceste trei aspecte ale dezvoltării sustenabile creează un conflict în realitate deoarece principiile care stau la bază sunt diferite: în cazul dezvoltării sustenabile la nivel economic, eficiența are un rol esențial, pe când în cazul dezvoltării sustenabile la nivel social, justiția are rolul principal, iar în cazul dezvoltării sustenabile la nivel ecologic, capacitatea de adaptare sau de recuperare este principală. A patra caracteristică comună se referă la multiplele interpretări ale dezvoltării sustenabile. Fiecare definiție necesită o proiecție a nevoilor sociale actuale și viitoare, alături de modul în care acestea pot fi furnizate. Cu toate acestea, nici o astfel de estimare nu poate fi cu adevărat obiectivă și, în plus, orice estimare este înconjurată de incertitudini. Prin urmare, ideea dezvoltării durabile poate fi interpretată și aplicată dintr-o varietate de perspective.

Conceptul de dezvoltare sustenabilă (sau de sustenabilitate) a fost primul care a încercat să creeze o conexiune între mediul înconjurător și dezvoltare. Sustenabilitatea a creat o legătură între problema sistemului natural, aspectele provocărilor sociale și creșterea economică, pentru un interval de timp prezent și viitor. Ca urmare a acestui fapt, dezvoltarea sustenabilă a început să fie reprezentată ca o confluență a trei sfere (domenii, piloni): mediu înconjurător, economie și societate.

Sustenabilitatea poate fi definită în fiecare dintre aceste trei domenii separat, dar semnificația conceptului este dată de interrelația lor. Fiecare dintre aceste sfere are propriile sale obiective ce pot contribui fie în mod pozitiv, fie în mod negativ la dezvoltarea durabilă.

Sustenabilitatea mediului are la bază ideea de protecție a ecosistemului, prin menținerea unui echilibru între resursele naturale și activitățile umane. În acest sens, capitalul natural trebuie să urmeze un proces de recuperare sănătoasă, astfel încât să poată fi utilizat și de către generațiile următoare. Societatea trebuie să creeze activități care să satifacă nevoile umane, dar care să mențină în același timp și să susțină viața planetei. Acest lucru presupune, de exemplu, utilizarea apei în mod sustenabil, utilizarea energiei din surse regenerabile și folosirea materialelor sustenabile. În cazul în care resursele sunt folosite neglijent și ineficient, pot apărea situații nesustenabile ce contribuie la degradarea ecosistemului și, la scară globală, la distrugerea biodiversității.

Obiectivul sustenabilității sociale este de a influența dezvoltarea oamenilor și a societăților în așa fel încât justiția, bunăstarea și sănătatea să aibă un rol important. Un mod de a gândi și de a trăi sustenabil ar putea fi implementat cu ajutorul educației. Un comportament nesustenabil poate duce la perturbări sociale, cumar fi războiul, criminalitatea sau corupția, ce afectează capacitatea societății de a face planuri pentru viitor.

În sustenabilitatea economică, accentul este pus pe dezvoltarea infrastructurii economice și pe gestionarea eficientă a resurselor naturale și umane. Pentru a practica o afacere sustenabilă, se pot integra preocupările ecologice, sociale și cele economice. Afacerile nesustenabile sau cele care au o „creștere nerentabilă” pot duce la o scădere a calității vieții.

Industria construcțiilor de clădiri este un sector foarte important pentru dezvoltarea sustenabilă întrucât construcția, exploatarea și demolarea clădirilor generează beneficii sociale și economice substanțiale pentru societate. Însă, pot apărea și efecte negative importante în special asupra mediului înconjurător. Se estimează că, în prezent, clădirile contribuie cu o treime la totalul efectului de seră mondial, emisiile de gaze fiind, în primul rând, rezultatul utilizării carburanților fosili în timpul fazei operaționale. Domeniile de interes ce au impact negativ constau în: consum de energie cu emisii asociate de gaze cu efect de seră, consumul de materii prime, generarea de deșeuri, consumul de apă și evacuarea ei și integrarea clădirilor printre alte infrastructuri și sisteme sociale.

Sectorul construcțiilor utilizează 40% din materialele care intră în economia globală, consumă aproximativ 50% din totalul alimentării cu energie și contribuie cu aproape 50% la totalul emisiilor de CO2 eliberate în atmosferă în diferite etape, inclusiv în faza de construcție, exploatare sau demolare. În Uniunea Europeană, industria construcțiilor este responsabilă pentru aproximativ 40% de starea generală e mediului înconjurător. Construcția și utilizarea caselor din Marea Britania sunt responsabile pentru consumul de 40% din energia primară a țării. Industria construcțiilor este un sector extrem de activ în întreaga lume și este cel mai mare angajator industrial, cu un procent de 7% din totalul angajărilor și 28% din angajările în domeniul industriei. Acesta este responsabil pentru o rată ridicată a consumului de energie, pentru impactul asupra mediului înconjurător și pentru epuizarea resurselor. La nivel național, industria construcțiilor generează 5-10% din locurile de muncă și, îm mod normal, 5-15% din produsul intern brut (PIB). Astfel, ea pune bazele dezvoltării durabile prin crearea de locuințe, clădiri publice, infrastructuri sanitare și furnizează contextul pentru interacțiunile sociale. Însă, acest sector are și un impact negativ asupra mediului prin utilizarea energiei, generarea de deșeuri solide și lichide, transportul materialelor de construcții și prin consumul de materiale periculoase.

Conceptul de construcție sustenabilă își propune integrarea obiectivelor dezvoltării durabile în activitățile construcției. Pentru aceasta, trebuie ca o construcție să dezvolte ideea de energie încorporată scăzută, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reducerea costurilor de operare și întreținere, utilizarea de materiale provenite din reciclare, durabilitate, adaptabilitate, siguranță și confort.

Conceptele implicate în studierea sustenabilității sunt extrem de complexe și, din acest motiv, se află constant sub studiu. Nu există metode clare de măsurare a durabilității sau care să confirme realizarea sustenabilă a unei construcții. Totuși, un mijloc de „măsurare” a sustenabilității este de a combina acțiunile individuale și colective de susținere a mediului, precum și pentru a îmbunătăți economia și a satisface nevoile societății.

Sustenabilitatea în lucrările efectuate asupra construcțiilor este o problemă foarte complexă întrucât include o serie de factori ce au relații clar definite. A fost concepută o structură ce are menirea de a construi sustenabil, care reflectă în mod clar conceptul de construcție durabilă și respectă definiția dezvoltării sustenabile.

Principiile dezvoltării sustenabile, aplicate în industria construcțiilor, nu sunt în totalitate noi. Multe țări au standarde, directive sau certificate, elaborate și adoptate cu scopul evaluării performanțelor construcțiilor, care pot, de asemenea, evalua și unele aspecte importante ale sustenabilității. Următoarele paragrafe vor prezenta succint diferitele standarde internaționale și instrumentele de certificare în ceea ce privește sustenabilitatea construcțiilor.

Standarde internaționale privind sustenabilitatea în construcții

„Sistemul de Standardizare este rețeaua de instituții care creează standarde ce includ regulile și relația dintre ele.”

Conform Standardului European (EN 45020:1993), standardul reprezintă un document al cărui conținut este stabilit prin consens, fiind aprobat de un organism recunoscut și care oferă, pentru uz comun și repetat, reguli, caracteristici, linii directoare ale unor activități sau a rezultatelor lor. În general, scopul este de a realiza un grad optim de ordine într-un context dat, având la bază rezultatele date de știință, experiență și tehnologie, iar obiectivul final este cel de promovare a unor beneficii optime pentru comunitate.

Conform aceluiași standard, consensul este definit ca: „acord general, caracterizat prin absența unei opoziții susținute față de aspecte de substanță a oricărei părți importante ale intereselor implicate și a unui proces ce implică luarea în considerare a tuturor părților și să evite orice argument conflictual. (Notă: consensul nu implică unanimitate).” (punctul 1.7 din EN 45020)

În urma acestor definiții, se poate concluziona faptul că prezența standardelor este absolut necesară deoarece ele asigură calitatea, siguranța, eficiența și fiabilitatea produselor cumpărate. Ideea de a asigura soluții sustenabile, a condus la dezvoltarea de către organizațiile naționale și internaționale pentru standardizare de noi standarde, care să respecte principiile dezvoltării sustenabile în domeniul construcțiilor. În acest sens, standardizarea sustenabilă are la bază ideea că, pe perioada ciclului de viață a unei clădiri, pe lângă aspectele tehnice și funcționale, aspectele de mediu, economice și sociale trebuie să fie luate în considerare.

Comitetele Tehnice ale Organizației Internaționale pentru Standardizare (ISO/TC) și Comitetul European de Standardizare (CEN) au în vedere dezvoltarea de noi standarde privind sustenabilitatea în sectorul construcțiilor. Acestea au publicat lucrări ce urmăresc aspecte specifice ale conceptului de sustenabilitate, precum:

ISO 14020/21/24/25: Etichete și declarații de mediu;

ISO 14040: Managementul mediului – Evaluarea ciclului de viață;

ISO 15686-1 la 11: Clădiri și bunuri construite – Planificarea duratei de exploatare;

EN 15603: Performanța energetică a clădirilor;

EN ISO 15927: Performanța higrotermică a clădirilor etc.

1.2.1. Standardele ISO

Numele Organizației Internaționale de Standardizare (ISO) provine din limba greacă unde „isos=egal” și reprezintă o confederație internațională ce are rolul de a stabili norme pentru aproape toate domeniile (cu excepția electricității, a electronicii și a telecomunicațiilor). Numele din limba engleză este de International Organisation for Standardization și reprezintă cel mai mare dezvoltator voluntar de standarde internaționale, cu nenumărate beneficii în domeniul afacerilor, al guvernului și al societății, cu un număr de peste 19400 de standarde. ISO este o rețea, care la sfârșitul lunii octombrie 2012 cuprindea standardele naționale din 164 de țări, generând o contribuție pozitivă lumii in care trăim. Acestea asigură caracteristici vitale cum ar fi calitate, ecologie, suguranță, compatibilitate, fiabilitate, interoperabilitate, eficiență și eficacitate.

Primul Comitet ISO care tratează sustenabilitatea și a dezvoltat o serie de standarde pentru clădiri este ISO/TC59/SC17: Construcția unei clădiri – Sustenabilitatea în construcțiile de clădiri (TC-Comitetul Tehnic, SC-subcomitetul). Lucrările au fost împărțite în cinci categorii:

WG 1: Principii generale și terminologie;

WG 2: Indicatori ai sustenabilității;

WG 3: Declarații de mediu ale articolelor utilizate în construcții;

WG 4: Cadrul pentru evaluarea performanței de mediu a clădirilor;

WG 5: Indicatori ai sustenabilității pentru lucrări de construcții civile.

ISO/TC59/SC17 cuprinde o serie de standarde internaționale ce au la bază probleme legate de sustenabilitatea în domeniul construcțiilor. Potențialii utilizatori ai suitei de standarde internaționale includ (în ordine alfabetică): agenți imobiliari, asiguratori, autoritățile de reglementare, cercetători, clienți, constructori, contractori, dezvoltatori de standardizare, furnizori de fonduri, manageri, organisme de certificare, organizații guvernamentale și non-guvernamentale asociate cu Organizația Națiunilor Unite (ONG-uri), planificatori, producători, proiectanți, promotori, proprietari, utilizatori (chiriași) etc.

Dintre suita de standarde internaționale se numără următoarele:

ISO 15392 (2008) – „Sustainability in building construction – General principles” ( „Sustenabilitatea în construcțiile de clădiri – Principii generale”), dezvoltat de WG 1, este un standard care identifică și stabilește principiile de durabilitate generale ale lucrărilor de construcții asupra întregului lor ciclu de viață (de la începutul și până la finalul vieții). Acest standard poate fi aplicat în cazul clădirilor sau al altor lucrări de construcții, dar și la materiale, produse sau procese ce au legătură cu orice cliclu de viață. După cum se poate observa și în Fig. 4, prezentul standard internațional reprezintă baza pentru obținerea unor criterii de evaluare și cuprinde indicatorii pentru evaluare ce stau la baza dezvoltării sustenabile a unei clădiri. Acesta permite utilizatorilor să fie aplicate principii în luarea deciziilor, dar nu oferă nici o referință sau evaluări care ar putea servi drept bază de evaluare pentru diferite subiecte de interes. Aplicațiile specifice din domeniul construcțiilor sau al lucrărilor de construcții fac obiectul altor standarde internaționale conexe.

ISO 21929-1 (2011) – „Sustainability in building construction – Sustainability indicators – Part 1: Framework for the development of indicators and a core set of indicators for buildings” („Sustenabilitatea în construcțiile de clădiri – Indicatori ai sustenabilității – Partea 1 Cadru pentru Dezvoltarea indicatorilor pentru clădiri”), dezvoltat de WG 2, stabilește un set de indicatori care trebuie să fie luați în considerare în cazul evaluării din punctul de vedere al sustenabilității în cazul clădirilor noi sau al celor existente pe durata lor de viață: proiectare, construcție, exploatare, întreținere, renovare și sfârșit de viață. Acești indicatori reprezintă aspecte ale clădirilor ce au impact asupra zonelor de protecție în ceea ce privește sustenabilitatea. Obiectul de examinare al acestui standard este o clădire sau un grup de clădiri și lucrările exterioare aferente sitului.

Acest standard:

Adaptează principiile generale ale sustenabilității pentru clădiri;

Include un cadru pentru elaborarea unor indicatori ai sustenabilității pentru utilizarea evaluarea impactului economic, de mediu și social al clădirilor;

Determină aspecte ce trebuie avute în vedere la definirea unui set de indicatori de bază pentru sustenabilitatea clădirilor;

Stabilește un set de indicatori de bază;

Descrie modul de utilizare al indicatorilor sustenabilității;

Oferă reguli pentru stabilirea unui sistem de indicatori;

Nu oferă orientări pentru ponderea indicatorilor sau pentru agregarea rezultatelor evaluării.

ISO 21930 (2007) –“Sustainability in Building Construction – Environmental Declaration of Building Products” (“Sustenabilitatea în construcțiile de clădiri – Declarația de mediu a produselor de construcții”), dezvoltat de WG 3, oferă principiile și cerințele pentru declarațiile de mediu de tip III EPD (Environmental Product Declaration) al produselor de construcții. De asemenea, oferă un cadru și cerințele de bază pentru regulile categoriilor de produse după cum sunt definite în ISO 14025 pentru declarațiile de mediu tipul III ale produselor de construcții. Declarațiile de mediu de tipul III pentru produsele de construcție, asa cum este descris în ISO 21930: 2007 sunt destinate, în primul rând, pentru a fi utilizate în comunicarea “business-to-business”, utilizarea lor în comunicarea “business-to-customer” nefiind exclusă, în anumite condiții. Acest standard nu definește cerințe pentru dezvoltarea programelor declarațiilor de mediu de tip III, acestea fiind parte a standardului ISO 14025.

ISO 21931-1 (2010) – “Sustainability in building construction – Framework for methods of assessment of the environmental performance of construction works – Part 1: Buildings” („Sustenabilitatea în construcțiile de clădiri – Cadrul pentru medotele de evaluare a performanței de mediu a lucrărilor de construcții”), dezvoltat de WG 4, oferă un cadru general pentru îmbunătățirea calității și compararea metodelor de evaluare a performanței de mediu a clădirilor și a lucrărilor exterioare aferente. Acesta identifică și descrie aspectele care trebuie luate în considerare pentru dezvoltarea și utilizarea unor metode de evaluare a performanței de mediu atât în cazul clădirilor noi, cât și a celor existente. Obiectele evaluării în această parte a standardului ISO 21931 țin de clădire și de lucrările externe de la fața locului (din incintă). Această parte a ISO 21931 este destinată a fi utilizată împreună cu, și urmând principiile stabilite în ISO 14020, ISO 14021, ISO 14024, ISO 14025, ISO 14040 și ISO 15392. În cazul in care are loc o abatere, se va ține cont de principiile ISO 21931.

Această parte a standardului ISO 21931 se referă numai la metodele de evaluare a performanței de mediu și exclude metodele de evaluare a performanței sociale și economice, care sunt, de asemenea, o parte a sustenabilității și a dezvoltării sustenabile.

ISO 21929-2 (2015) – “Sustainability in building construction – Sustainability indicators – Part 2: Framework for the development of indicators for civil engineering works” („Sustenabilitatea în construcțiile de clădiri – Indicatori ai sustenabilității – Partea 2: Cadrul de elaborare a unor indicatori pentru lucrări de construcții civile”), dezvoltat de WG 5, ce stabilește o listă de aspecte, precum și impactul care ar trebui să fie luat în considerare drept bază pentru dezvoltarea unor indicatori de sustenabilitate pentru evaluarea performanței sustenabilității la clădirile noi sau existente, a lucrărilor ce țin de proiectarea, construcția, exploatarea, întreținerea, renovarea și de sfârșitul ciclului de viață. Împreună, acești indicatori au dezvoltat, din această listă, măsuri pentru a exprima contribuția unei clădiri la dezvoltarea sustenabilă. Indicatorii dezvoltați ar trebui să prezinte aspecte ale lucrărilor civile care au impact asupra problemelor de interes ce țin de sustenabilitate și de dezvoltarea sustenabilă. Obiectul examinării în această parte a ISO 21929 este reprezentat de lucrările de inginerie civilă,de o parte a lucrărilor de inginerie civilă sau de o combinație de mai multe lucrări din domeniul construcțiilor civile. Aspectele și impacturile descrise în această parte a ISO 21929 sunt destinate a fi utilizate pentru toate tipurile de lucrări de construcții civile. Dezvoltarea unor seturi specifice de indicatori pentru diferite tipologii de lucrări de construcții civile (infrastructuri ale proceselor industriale, infrastructuri liniare, baraje și alte lucrări maritime, lucrări maritime, spații publice, alte lucrări de construcții civile-care nu se regăsesc în tipologiile anterioare) vor face obiectul lucrărilor viitoare de standardizare.

Această parte a ISO 21929:

Adaptează principiile generale de sustenabilitate pentru lucrări de construcții civile;

Include un cadru pentru elaborarea unor indicatori ai sustenabilității cu scopul de a-i utiliza în evaluarea impactului economic, de mediu și social corespunzător lucrărilor de construcții civile;

Stabilește un set de aspecte și impacturi care ar trebui să fie luate în considerare atunci când se elaborează sisteme de indicatori pentru lucrările de construcții civile;

Descrie modul de utilizare al indicatorilor de sustenabilitate în domeniul construcțiilor civile;

Oferă reguli pentru stabilirea unui sistem de indicatori.

ISO 13315-1 (2012) – „Environmental management for concrete and concrete structures – Part 1: General principles” („Managementul de mediu pentru beton și structuri de beton – Partea 1: Principii generale”), dezvoltat de TC 71, SC8, oferă reguli de bază privind managementul de mediu în ceea ce privește betonul și structurile din beton. Acesta include evaluarea impacturilor de mediu și metodele de implementare a îmbunătățirii mediului pe baza evaluării de mediu. Această parte a ISO 13315 este utilizată și pentru a pune în aplicare managementul de mediu al betonului și al structurilor din beton luând în considerare mediul și activitățile legate de producția de constituenți din beton, producția, reciclarea și eliminarea betonului, precum și proiectarea, execuția, utilizarea și demolarea structurilor din beton. Se poate aplica pentru întregul lor ciclu de viață sau penetru anumire intervale ale ciclului de viață. Această parte a ISO 13315 este relevantă pentru betonul proaspăt produs, pentru structurile din beton nou construire și, de asemenea, pentru structurile din beton existente. ISO 13315 include mediul înconjurător la nivel global, regional și local. Poluarea interioară a clădirilor și mediul pentru lucrărilor cu structură din beton nu sunt în mod specific acoperite de această parte a ISO 13315. De asemenea, Această parte a standardului nu se ocupă în mod direct cu impactul asupra mediului care rezultă din funcționarea echipamentului instalat în structurile de beton, însă proprietățile speciale ale betonului și ale structurilor din beton ce afectează eficiența operațională a acestor echipamente sunt luate în considerare.

1.2.2. Standardele CEN

Un alt comitet important care abordează sustenabilitatea în lucrările de construcții este Comitetul European de Standardizare CEN TC350 „Sustainability of Construction Works” („Sustenabilitatea în lucrările de construcții”). Contrar standardelor ISO, care se referă la lucrările sale date de alte standarde existente, CEN TC350 se bazează pe dezvoltarea metodelor de standardizare și a principiilor. Aceste standarde descriu o metodologie pentru evaluarea performanțelor de mediu, economice și sociale pentru întreaga clădire, pe parcursul întregului său ciclu de viață. Unul dintre cele mai importante elemente ale TC350 este faptul că oferă mijloace de a cuantifica impactul fiecărui criteriu, cu scopul de a înțelege mai bine rezultatele.

Standardele date de TC350 furnizează mijloacele de cuantificare a impacturilor Industriei construcțiilor și metodele de a întelege rezultatele deciziilor. Standardele vor oferi elemente esențiale într-o strategie care să ducă la îmbunătățire, de exemplu, la evitarea schimbărilor climatice prin înțelegerea efectelor luate în industria construcțiilor. Primele standarde ale TC350 au fost puse la dispoziție în anul 2010.

Conceptul general de evaluare a sustenabilității respectă principiile de efectuare a evaluărilor, la nivel de construcție fiind posibil să se asigure scenariile necesare și un echivalent funcțional pentru clădire. Evaluarea la nivel de construcție înseamnă faptul că modelul descriptiv al clădirii, cu cele mai importante cerințe tehnice și funcționale, a fost definit și este același pentru fiecare parte a evaluării (după cum a fost ilustrat în Fig. 6). Zona exterioară, cu linia punctată, reprezintă suprafața care urmează să fie standardizată de CEN/TC350 și conceptul de evaluare sustenabilă a clădirilor.

Conceptul are la bază performanțele integrate ale unei construcții ce cuprinde elementele de mediu, sociale și economice, precum și performanțele tehnice și funcționale, acestea fiind intrinsec conectate între ele, după cum este ilustrat și în Fig. 7. Deși evaluarea performanței tehnice și funcționale nu face parte din această serie de standarde, relațiile dintre acestea și performanța de mediu, socială și economică este o condiție prealabilă în evaluarea sustenabilității clădirilor.

Este recomandat să se efectueze o evaluare cu prima oportunitate pentru parcursul etapelor conceptuale ale unui proiect de construcție sau de renovare, cum ar fi faza de schițare a planurilor. În acest sens, se efectuează o estimare a performanței de mediu, sociale și a celei economice. Pe măsură ce proiectul evoluează, această evaluare poate fi revizuită și actualizată periodic. Dezvoltarea standardelor din cadrul TC a fost împărțită pe grupuri de lucru (WG), după cum urmează:

WG 1 – Performanța de mediu a clădirilor;

WG 2 – Descrierea ciclului de viață a clădirii;

WG 3 – Nivelul produsului;

WG 4 – Evaluarea performanței economice a clădirilor;

WG 5 – Evaluarea performanței sociale a clădirilor.

Standardele dezvoltate ale grupului de lucru (WG) sunt:

EN 15643-1 (2010) – „Sustainability of construction works – Sustainability assessment of buildings – Part 1: General framework” („Sustenabilitatea în lucrările de construcții – Evaluarea sustenabilității clădirilor – Partea 1: Cadrul general”), oferă principiile și cerințele generale, exprimate printr-o serie de standarde, pentru evaluarea clădirilor din punctul de vedere al performanței de mediu (ecologic), sociale și economice, ținând seama de caracteristicile tehnice și de funcționalitatea clădirii. Evaluarea cuantifică contribuția lucrărilor de construcție la dezvoltarea sustenabilă. Acest cadru se poate aplica la toate tipurile de clădiri și este relevant pentru evaluarea performanței de mediu, sociale și economice a unei clădiri noi pentru întregul său ciclu de viață, precum și în cazul unei clădiri existente pentru restul etapei de viață. Standardele dezvoltate de acest cadru nu stabilesc reguli privind modul în care diferitele scheme de evaluare a clădirii pot furniza metode de evaluare și nu prescriu niveluri, clase sau valori de referință pentru performanța de măsurare.

Obiectivele evaluării sunt:

De a determina impacturile și aspectele clădirii și ale sitului;

De a permite clientului, utilizatorului și designerului să ia decizii și să facă alegeri care să îi ajute în abordarea nevoilor de sustenabilitate ale clădirilor.

EN 15643-2 (2011) – „Sustainability of Construction Works – Assessment of buildings – Part 2: Framework for the assessment of environmental performance” („Sustenabilitatea în lucrările de construcții – Evaluarea clădirilor – Partea 2: Cadrul pentru evaluarea performanței de mediu”), oferă principii și cerințe specifice, exprimate printr-o suită de standarde, cu scopul evaluării performanței de mediu a clădirilor din punct de vedere cantitativ în ceea ce privește aspectele și impactul acestora, luând în considerare caracteristicile tehnice și funcționalitatea clădirii. Acest cadru se poate aplica atât în cazul construcțiilor noi, cât și a celor existente. Mai mult, acest standard prezintă cerințele privind metodele de calcul al performanțelor de mediu a clădirii, inclusiv abordarea evaluării ciclului de viață. Acesta ia în considerare standardul ISO 219931-1 și intenționează să îl înlocuiască.

EN 15643-3 (2012) – „Sustainability of Construction Works – Assessment of Buildings – Part 3: Framework for the assessment of social performance” („Sustenabilitatea în lucrările de construcții – Evaluarea clădirilor – Partea 3: Cadrul pentru evaluarea performanței sociale”), oferă principii și cerințe specifice exprimate printr-o suită de standarde, pentru evaluarea performanței sociale a clădirilor, ținând cont și de legăturile tehnice și funcționalitatea lucrărilor de construcții aflate în curs de evaluare. Pentru aceasta, este cuantificată contribuția lucrărilor de construcții la dezvoltarea sustenabilă din punct de vedere social. Acest cadru se poate aplica atât în cazul construcțiilor noi, cât și a celor existente. Dimensiunea socială a sustenabilității se concentrează, în această primă generație de standarde, pe evaluarea impactului unei clădiri în legătură cu ocupanții săi și cu alți utilizatori, exprimată cu indicatori cuantificabili. Măsurile de performanță socială sunt reprezentate prin indicatori pentru:

Sănătate și confort;

Accesibilitate;

Întreținere;

Siguranță și sarcini privind cartierul.

EN 15643-4 (2012) – „Sustainability of Construction Works – Assessment of Buildings – Part 4: Framework for the assessment of economic performance” („Sustenabilitatea în lucrările de construcții – Evaluarea clădirilor – Partea 4: Cadrul pentru evaluarea performanței economice”), oferă principiile și cerințele generale, exprimate printr-o suită de standarde, pentru evaluarea clădirilor în ceea ce privește performanța economică, luând în considerare caracteristicile tehnice și funcționalitatea unei clădiri. Evaluarea cuantifică acea contribuție în termeni economici, având în vedere și evaluarea lucrărilor de construcții spre atingerea pragului de clădiri sustenabile și dezvoltare sustenabilă. Acest cadru se aplică tuturor tipurilor de clădiri, atât în cazul celor noi, cât și a celor existente. El include și aspectele economice ale unei clădiri legate de mediul construit al zonei șantierului. Acest standard nu include aspecte economice dincolo de zona amplasamentului clădirii, cum ar fi impactul economic al construcției asupra infrastructurii locale, impactul economic rezultat din transportul ocupanților clădirii sau impactul economic al unui proiect de construcție asupra comunității locale. Regulile pentru evaluarea aspectelor economice ale organizațiilor nu sunt incluse în acest cadru. Însă, consecințele deciziilor sau acțiunile care influențează performanța economică a obiectului evaluării sunt luate în considerare.

EN 15978 (2011) – „Sustainability of Construction Works – Assessment of environmental performance of buildings – Calculation method” („Sustenabilitatea lucrărilor de construcții – Evaluarea performanței de mediu a clădirilor – Metoda de calcul”), este un standard destinat evaluării opțiunilor de proiectare și specificațiilor pentru clădiri noi, existente sau pentru proiectele de renovare. Acest standard oferă metoda de calcul bazată pe Evaluarea ciclului de viață pentru a evalua performanța de mediu a unei clădiri și oferă mijloacele de comunicare. Acesta propune:

Descrierea obiectului supus evaluării;

Limita de sistem care se aplică la nivelul clădirii;

Procedura ce trebuie utilizată pentru analiza de inventar;

Indicatorii și procedurile care urmează să fie utilizate pentru evaluarea impactului;

Cerințele pentru prezentarea rezultatelor;

Cerințele pentru datele necesare efectuării calculelor;

Abordarea evaluării acoperă toate etapele ciclului de viață a construcției și se bazează pe date obținute din Declarațiile de mediu pentru produse, precum și din alte informații referitoare la performanța de mediu a clădirii în ansamblu. Include toată clădirea – materialele de construcție, procesele și serviciile pentru toată perioada ciclului de viață a clădirii. Interpretarea și evaluarea rezultatelor nu intră sub incidența prezentului standard.

EN 15804 (2012) – „Sustainability of Construction Works – Environmental product declarations. Core rules for the product category of construction products” („Sustenabilitatea lucrărilor de construcții – Declarații de mediu ale produselor. Normele de bază pentru categoria de produse pentru construcții”), oferă reguli de bază în ceea ce privește categoriile de produse („Product Category Rules” – PCR) pentru toate produsele și serviciile din domeniul construcțiilor. Propune o structură pentru a se asigura că toate Declarațiile de Mediu ale Produselor („Environmental Product Declarations” – EPD) pentru materialele, serviciile și procesele construcțiilor sunt derivate, verificate și prezentate într-un mod armonizat.

Declarațiile de Mediu ale Produselor comunică informații de mediu verificabile, exacte, ce nu induc în eroare pentru produse și pentru aplicațiile acestora, sprijinind astfel, pe bază științifică, alegerile corecte și stimularea potențialului de piață acționat continuu pentru îmbunătățirea calității mediului. Informațiile acestor declarații se exprimă în module de informare, care permit o organizare ușoară și exprimarea pachetelor de date pe tot parcursul ciclului de viață al produsului. Abordarea presupune ca datele de bază să fie coerente, reproductibile și comparabile. Prezentul Standard European prevede mijloace pentru dezvoltarea unui tip III de Declarații de Mediu ale Produselor pentru construcții și face parte dintr-o suită de standarde care sunt menite să evalueze sustenabilitatea lucrărilor de construcții. De asemenea, acest standard prevede norme pentru categoria de produse de bază (“Core product category rules” – PCR) de tipul III petru declarațiile de mediu pentru orice produs și serviciu din domeniul construcțiilor:

Definește parametrii care urmează să fie declarați și modul în care aceștia sunt compilați și raportați;

Descrie ce etape ale ciclului de viață ale unui produs sunt luate în considerare de Declarațiile de Mediu ale Produselor și ce procese urmează să fie incluse în etapele ciclului de viață;

Definește regulile pentru elaborarea unor scenarii;

Include regulile de calculare a Inventarului Ciclului de Viață și ale Evaluării Impactului Ciclului de Viață care stau la baza Declarațiilor de Mediu ale Produselor, inclusiv specificația privind calitatea datelor care urmează să fie aplicate;

Include regulile predeterminate de raportare, informațiile de mediu și de sănătate, care nu sunt acoperite de Evaluarea ciclului de viață („Life Cycle Assessment” – LCA) pentru un produs, proces de construcție și servicii de construcție, în cazul în care este necesar;

Definește condițiile în care pot fi comparate produsele pentru construcții, pe baza informațiilor furnizate de Declarațiile de Mediu ale Produselor.

Pentru Declarațiile de Mediu ale Produselor în ceea ce privește serviciile din domeniul construcțiilor se aplică aceleași cerințe ca și în cazul Declarațiilor de Mediu pentru produsele de construcții.

EN 15942 (2012) – „Sustainability of construction works – Environmental product declarations – Communication format business-to-business” („Sustenabilitatea lucrărilor de construcții – Declarații de Mediu ale Produselor – Format de comunicare business-to-business”) se poate aplica la toate produsele pentru construcții, servicii legate de clădiri și lucrări de construcții. Acesta specifică și descrie formatul de comunicare pentru informațiile definite în EN-15804 pentru comunicarea business-to-business, cu scopul de a asigura o înțelegere comună printr-o comunicare coerentă a informațiilor. Scorul acestui Standard European este de a armoniza modul în care Declarațiile de Mediu ale Produselor (EPD) sunt comunicate în Europa.

PD CEN/TR 15941 (2010) – „Sustainability of construction works. Environmental product declarations. Methodology for selection and use of generic data” („Sustenabilitatea lucrărilor de construcții. Declarațiile de mediu ale produselor. Metodologia pentru selectarea și utilizarea datelor generice”) este un document justificativ de referință în EN 15804. Raportul tehnic oferă îndrumări pentru selectarea și utilizarea diferitelor tipuri de date generice disponibile pentru practicieni și verificatori implicați în pregătirea Declarațiilor de mediu ale produselor, în vederea îmbunătățirii consecvenței și comparabilității. Acesta ajută la utilizarea datelor generice în conformitate cu regulile de bază ale categoriei de produse în timpul pregătirii Declarațiilor de mediu ale produselor de construcții, ale proceselor și serviciilor într-un mod coerent și, de asemenea, în aplicarea datelor generice în evaluarea performanței de mediu a clădirilor în funcție de EN 15978.

WI 00350007 – „Sustainability of construction works – Description of the Building Life Cycle” („Sustenabilitatea lucrărilor de construcții – Descrierea Ciclului de Viață al unei Clădiri”) elaborează un raport tehnic, care are menirea de a descrie ciclul de viață al unei clădiri. Se concentrază asupra proceselor și scenariilor legate de ciclul de viață al clădirii, în scopul de a completa alte elemente de lucru.

Programe de certificare și instrumente de evaluare ale sustenabilității unei clădiri

Evaluarea sustenabilității în construcții implică diverse relații între mediul construit, cel natural și cel social. De accea, ea cuprinde sute de parametri, cei mai mulți fiind legați între ei și parțial contradictorii. Pentru a face față acestei complexități și pentru a sprijini proiectarea sustenabilă a clădirilor, este necesar să se pună în aplicare o adevărată metodologie de lucru. Obiectivul principal al unei abordări sistematice este de a defini conceptul de construcție sustenabilă prin idealuri concrete, pentru a se putea atinge un echilibru cât mai aproape de ideal între diferitele dimensiuni ale sustenabilității.

Scopul evaluării sustenabile este de a aduna și de a raporta informațiile pentru luarea deciziilor în timpul diferitelor faze de construcție, proiectare și utilizare a unei clădiri. Scorurile de sustenabilitate sau profilele bazate pe indicatori rezultă dintr-un proces în care sunt identificate, analizate și evaluare fenomenele relevante. Ca urmare a unei analize privind ciclul de viață al unei clădiri sau analizând performanța indicatorilor aleși, o clădire poate fi evaluată și certificată. Beneficiile instrumentelor de evaluare sunt date de faptul că diferite tipuri de probleme ale sustenabilității și performanței pot fi incluse în criteriile de evaluare și utilizare, în măsura în care instrumentele de autoevaluare sunt disponibile pe internet.

Pe parcursul ultimelor două decenii, un număr semnificativ de instrumente de evaluare privind mediul și sustenabilitatea au fost elaborate. Evaluarea și instrumentele de certificare au rolul de a încuraja punerea în aplicare a criteriilor sustenabilității în faza de proiectare, construcție, exploatare, întreținere și deconstrucție.

În continuare sunt prezentate diferite metode de evaluare în ceea ce privește mediul și sustenabilitatea, sunt prezentate certificate și instrumente, subliniind caracteristicile lor, procedurile de evaluare și contribuțiile la sustenabilitatea unei clădiri.

1.3.1. BREEAM

BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assessment Method), publicat pentru prima dată de către Building Research Establishment (BRE) în 1990 și este prima metodă de evaluare din lume care oferă totodată și certificare pentru sustenabilitatea clădirii. Mai mult de 250.000 de construcții au fost certificate BREEAM și peste un milion sunt înregistrate pentru certificare – multe dintre aceste fiind în Marea Britanie, dar și în mai mult de 50 de țări din lume.

BREEAM lucrează la creșterea conștientizării avantajelor abordărilor sustenabile între proprietari, ocupanți, designeri și operatori. Îi ajută să adopte cu succes și la costuri eficiente, soluții sustenabile, durabile, oferind totodată recunoașterea pe piață a realizărilor lor. Cu ajutorul evaluatorilor independenți autorizați, BREEAM evaluează criterii fundamentate științific care acoperă o serie de probleme în categorii care să analizeze procesele de gestionare a energiei și utilizarea apei, sănătatea și bunăstarea, poluarea, transportul, materialele, deșeurile, ecologia și managementul de proces. Prin stabilirea unor valori de referință și a unor obiective privind sustenabilitatea, care continuă să rămână în fața cerințelor de reglementare, și prin încurajarea utilizării unor mijloace inovative de realizare a acestor obiective, BREEAM conduce spre sporirea sustenabilității și spre inovare în mediul construit.

O evaluare BREEAM utilizează măsuri de performanță recunoscute, care sunt stabilite conform criteriilor de referință, pentru a evalua specificațiile unei clădiri, proiectarea, construcția și modul de utilizare. Măsurile utilizate reprezintă o gamă largă de categorii și criterii de la energie la ecologie. Cu toate că această metodă a fost inițial dezvoltată pentru contextul din Marea Britanie, în zilele noastre, există unele module care ar putea fi aplicate la nivel european sau într-un alt context, cum ar fi Orientul Mijlociu.

Obiectivele BREEAM:

Diminuare a impactului ciclului de viață al clădirilor asupra mediului;

Clădirile să fie recunoscute în funcție de beneficiile lor pentru mediu;

De a oferi o etichetă credibilă, de mediu pentru clădiri;

De a stimula cererea de clădiri sustenabile.

Schemele BREEAM pot fi folosite pentru diferite tipuri de proiecte, cum ar fi: construcții noi, renovări majore ale clădirilor existente sau îmbunătățire din punct de vedere al proiectării sau al etapelor de

post-construcție. Ele acoperă o varietate de tipologii funcționale precum cele industriale, rezidențiale, multi-rezidențiale, terenuri, birouri, sănătate, educație, vânzare etc.

1.3.1.1. BREEAM pentru construcții noi, renovări ale clădirilor existente etc.

Numărul și tipul de probleme diferă de la un tip de clădire la alta, dar instrumentele de evaluare BREEAM acoperă nouă categorii principale ale sustenabilității și o secțiune suplimentară pentru inovare. Fiecare categorie constă într-o serie de probleme, criterii și puncte de credit, dar cu diferiți coeficienți de corecție.

Problemele tind să reducă impactul asupra mediului deoarece acestea definesc performanțele ecologice generale ale clădirii și ale valorilor țintă stabilite, care trebuie să fie îndeplinite pentru a obține o certificare finală. În cele mai multe cazuri, pentru a atinge un nivel înalt de rating, obiectivele de performanță depășesc nivelul minim al standardelor definite de regulamentul în construcții sau alte acte legislative.

Procedura de rating și de notare a sistemelor BREEAM se bazează pe patru elemente importante:

Valorile de referință ale ratingului BREEAM;

Coeficienții corectori de mediu BREEAM;

Standardele minime BREEAM;

Creditele pentru inovare BREEAM.

Valorile de referință ale ratingului pentru BREEAM 2008 sunt prezentate în următorul tabel și sunt aplicabile în cazul clădirilor noi, a renovărilor majore în cazul în care este posibil.

Pentru a realiza un rating BREEAM de orice nivel, trebuie să fie îndeplinite unele cerințe obligatorii pentru diferite criterii, conform ratingului prezentat în tabelul anterior.

Pe lângă creditele normale, pot fi furnizate și credite suplimentare de inovare, pentru o clădire. Un punctaj suplimentar de 1% poate fi adăugat la scorul final pentru fiecare credit de inovare atins. Numărul maxim de astfel de credite este de 10, așadar ratingul maxim BREEAM ce poate fi acordat la final este de 10%.

Evaluarea finală se efectuează de către un evaluator BREEAM folosind Instrumentul de calcul tabelar și calculatoare asociate BREEAM. Pentru a determina nivelul de rating BREEAM, trebuie făcuți cinci pași:

Pentru fiecare secțiune BREEAM, numărul de credite acordate trebuie să fie determinat de un evaluator BREEAM;

Procentul creditelor obținute se calculează pentru fiecare secțiune BREEAM;

Procentul creditelor obținute este apoi înmulțit cu secțiunea corespunzătoare BREEAM, obținându-se scorul secțiunii;

Scorurile secțiunilor sunt mai apoi adunate pentru a da scorul global BREEAM, ce mai apoi este comparat cu valorile de referință din tabelul (Fig. 9);

Un procent de 1% poate fi adăugat la scorul final BREEAM pentru fiecare credit de inovare atins (până la un maxim de 10%).

Pentru a atinge un nivel „Remarcabil” la evaluarea BREEAM, clădirea trebuie să realizeze un scor final ≥85%, să îndeplinească standardele obligatorii pentru acest nivel de evaluare și să asigure materiale pentru producerea și publicarea unui studiu de caz pentru o clădire aferentă de tip „Remarcabil”. În plus, construcția trebuie să obțină o „Certificare de performanță în utilitzare BREEAM” pe perioada primilor trei ani de funcționare și utilizare pentru a menține acest rating.

Sistemul este foarte puternic și riguros în ceea ce privește problemele legate de energie și de mediu, dar nu intervine la definiția dezvoltării sustenabile, care consideră preocupările economice și sociale într-un mod similar. BREEAM este mai degrabă un instrument de evaluare al „clădirilor verzi” decât pentru „clădiri sustenabile”.

1.3.1.2. BREEAM pentru rezervoare noi sau pentru renovări ale celor existente

Ratingul BREEAM pentru rezervoare reprezintă o metodă proprie de evaluare, ce are la bază principiile deja menționate ale acestui sistem, dar care au fost adaptate astfel încât să corespundă mai bine cerințelor de evaluare necesare în cazul bazinelor.

Categoriile de impact pentru acest tip de evaluare au fost considerate identice cu cele pentru clădiri, însă cu pondere și credite diferite în funcție de importanța fiecărui domeniu.

Managementul – este o secțiune ce încurajează adoptarea unor practici și proceduri sustenabile în ceea ce privește proiectarea, construcția, execuția, predarea și îngrijirea în timp a rezervoarelor. Problemele ce pot apărea se concentrază pe integrarea acțiunilor sustenabile în etape cheie incipiente precum proiectarea sau achiziția publică și până la faza oferire a unor soluții de mentenanță și de urmărire în timp. Această secțiune este divizată în patru subcategorii:

Achiziție sustenabilă – pentru a avea un rezultat final conform așteptărilor de performanță, proiectarea și construirea trebuie să se realizeze urmărind principiile sustenabilității. Criteriile de evaluare în acest caz sunt:

Proiect și design (2 credite)

Construcție și predare (1 credit)

Urmărire în timp a rezervorului (1 credit)

Practici responsabile de construire – de recunoaștere și încurajare a zonelor unde se construiesc bazine și sunt gestionate responsabil din punct de vedere ecologic, social și economic. (2 credite)

Impactul bazinului asupra sitului – de recunoaștere și încurajare a șantierele unde se construiesc bazine și sunt gestionate într-un mod rațional din punct de vedere ecologic în ceea ce privește poluarea, utilizarea resurselor și consumul de energie (5 credite).

Costul ciclului de viață – de recunoaștere și încurajare a ciclului de viață, cu scopul de a îmbunătăți proiectarea, caietele de sarcini, precum și procedurile de întreținere și operare din perioada de funcționare a bazinelor. (3 credite)

Sănătate și bunăstare – este o categorie ce are drept scop îmbunătățirea calității vieții prin utilizarea factorilor terapeutici ai fiecărei zone și prin relaxarea conferită de evadarea din mediul cotidian. Această secțiune cuprinde șase subcriterii:

Confort vizual – de îmbunătățire a calității vieții prin furnizarea de lumină naturală bună în cazul bazinelor acoperite, reducând astfel nevoia de utilizare a energiei pentru iluminat. (3 credite)

Compuși organici volatili – de recunoaștere și încurajare al unui mediu interior sănătos, prin specificarea finisajelor interioare și al accesoriilor cu emisii reduse de compuși organici volatili. (2 credite)

Ventilarea – recunoașterea și încurajarea unui mediu interior sănătos prin furnizarea unei ventilări corespunzătoare, menită să asigure un aer curat, ce să evite problemele asociate cu acumularea de poluanți și diferite niveluri de umiditate, reducând totodată pierderile excesive de căldură. (3 credite)

Siguranță și securitate – reducerea riscurilor ce pot rezulta în urma unui incendiu sau din cauza expunerii la monoxid de carbon. (1 credit)

Confort termic – asigurarea că, încă din faza de proiectare, se va asigura un nivel de confort termic pentru menține un mediu confortabil termic în cazul bazinelor acoperite. (2 credite)

Calitatea apei – reducerea la minim a riscului de contaminare a apei în timpul fazei de construcție, atât în cazul apei potabile, cât și pentru apa cu proprietăți terapeutice. (7 credite)

Energie – este o secțiune ce evaluează îmbunătățirea performanței energetice a unei clădiri ce adăpostește un bazin, prin intermediul diferitelor mijloace de eficientizare. Această secțiune este divizată în șase subcategorii:

Reducerea emisiilor – recunoașterea și încurajarea clădirilor ce adăpostesc bazine, proiectate astfel încât să minimalizeze cererea de energie operațională, consumul și emisiile de CO2. (5 credite)

Monitorizarea consumului de energie – recunoșterea și încurajarea instalării sistemului de sub-contorizare a energiei, care facilitează monitorizarea consumului operațional de energie. (2 credite)

Iluminat exterior – recunoașterea și încurajarea utilizării de corpuri pentru iluminat exterior eficiente din punct de vedere energetic. (2 credite)

Tehnologii ce degajă aproape 0 emisii de CO2 – reducerea emisiilor de CO2 și a poluării atmosferice prin încurajarea generării de energie locală din surse regenerabile astfel încât să furnizeze o proporție semnificativă din cererea de energie. (2 credite)

Sisteme de transport eficiente energetic – recunoașterea și încurajarea sistemelor de transport eficiente din punct de vedere energetic. În această categorie intra lifturile și benzile rulante. (2 credite)

Echipament eficient energetic – recunoașterea și încurajarea achiziționării de echipamente eficiente din punct de vedere energetic, care să asigure un nivel optim de performanță și o economie de energie. (2 credite)

Transport – este o secțiune ce evaluează rețeaua de transport ce deservește zona, precum și diferitele mijloace de legătură cu localitățile învecinate. Această secțiune cuprinde patru subcategorii:

Accesibilitatea transportului public – recunoașterea și încurajarea dezvoltării de rețele de transport în comun, ajutând astfel la reducerea poluării și la evitarea supraaglomerării. (2 credite)

Distanța dintre facilități – încurajarea apariției de facilități locale în imediata apropiere a zonelor cu bazine (pe o rază de aproximativ 500 m), astfel reducând nevoia de deplasare spre locații învecinate. (1 credit)

Dotări pentru ciclism – încurajarea dezvoltării de piste pentru bicicliști, dispunerea de rastere și chiar oferirea de posibilități spre închiriere de biciclete, motivând astfel turiștii să facă mișcare. (2 credite)

Infrastructura rutieră – încurajarea modernizării sistemului local de drumuri, sporind astfel atracția în rândul turiștilor. (5 credite)

Apă – este o categorie ce are drept scop utilizarea de surse nepotabile de apă pentru uz menajer, provenite din sisteme de captare al apelor puviale și utilizarea cu măsură atât a apei potabile, cât și a apei cu scopuri terapeutice. Această secțiune este divizată în patru subcategorii:

Consumul de apă – reducerea consumului de apă potabilă pentru uz sanitar, utilizând componente eficiente din punct de vedere al consumului de apă și sisteme de reciclare a apei. (5 credite)

Monitorizarea apei – asigurarea unei monitorizări în ceea ce privește atât consumul de apă potabilă, cât și pentru apa cu proprietăți terapeutice, cu scopul de a reduce eventualele pierderi. (5 credite)

Detectarea și prevenirea pierderilor de apă – reducerea impactului pe care pierderile de apă îl pot cauza prin instalarea unui sistem special conceput în acest sens, în lipsa căruia, unele pierderi ar putea rămâne nedetectate. (7 credite)

Senzori de detectare al nivelului apei din bazin – detectează nivelul minim și nivelul maxim din rezervor, ajutând și la prevenire supraumplerii bazinelor pentru ca apa să nu fie dată afară prin supraplin. (5 credite)

Materiale – este o secțiune ce evaluează materialele utilizate atât în cazul bazinelor acoperite sau a celor amplasate în aer liber și are drept scop evitarea unor investiții ulterioare. Această secțiune cuprinde patru subcategorii:

Impactul ciclului de viață – recunoașterea și încurajarea utilizării materialelor de construcții cu un impact redus asupra mediului, pentru întregul ciclu de viață al clădirii. (10 credite)

Impactul materialelor exterioare – recunoașterea și încurajarea utilizării la exterior de materiale care să aibă un impact redus asupra mediului, atât pentru suprafețele dure, cât și pentru împrejmuire. (3 credite)

Aprovizionarea responsabilă cu materiale – recunoașterea și încurajarea utilizării, pe cât posibil, de materiale locale, autentice și evitarea efectuării de achiziții din zone îndepărtate. (2 credite)

Proiectare responsabilă – recunoașterea și încurajarea utilizării unei protecții adecvate pentru materialele expuse ale bazinului, reducând astfel frecvența înlocuirilor și maximizând optimizarea materialelor. (3 credite)

Deșeuri – este o categorie ce evaluează deșeurile rezultate în urma procesului de construire, pe cele rezultate din operațiuni zilnice, precum și modul în care acestea sunt depozitate. Această secțiune este divizată în două subcategorii:

Gestionarea deșeurilor din construcții – promovarea utilizării eficiente a resurselor, prin reducere deșeurilor rezultate în urma procesului de construire și a risipei de material. (2 credite)

Deșeuri operaționale – recunoașterea și încurajarea furnizării unor de spații de depozitate selective pe categorii de materiale, care să ușureze procesul de sortare. (5 credite)

Utilizarea terenului & Ecologie – este o secțiune ce evaluează reutilizarea siturilor existente, acolo unde acest lucru este posibil, precum și limitarea impactului asupra mediului înconjurător. Această secțiune cuprinde trei subcategorii:

Selectarea sitului – încurajarea, în zonele care permit acest lucru, utilizării unor situri dezvoltate anterior și încercarea de reutilizare a clădirilor sau bazinelor. (3 credite)

Valoarea ecologică a sitului – încurajarea dezvoltării pe un teren care are o valoare limitată pentru fauna sălbatică, protejând totodată caracteristicile existente ale terenului de eventualele daune substanțiale rezultate în urma proceselor de pregătire și de finalizare a lucrărilor. (2 credite)

Consolidarea ecologiei sitului – recunoașterea și încurajarea acțiunilor întreprinse pentru a menține și spori valoarea ecologică a sitului rezultate în urma dezvoltării. (1 credit)

Poluare – este o categorie ce evaluează emisiile diferitelor substanțe în atmosferă și utilizarea nejustificată a iluminatului interior sau exterior. Această secțiune cuprinde două subcategorii:

Emisii NO și NO2 – încurajarea furnizării de energie termică cu ajutorul unui sistem ce minimizează nivelul emisiilor de monoxid de azot și de dioxid de azot, reducând astfel poluarea mediului local. (5 credite)

Reducerea poluării dată de utilizarea luminii pe timpul nopții – asigurarea că iluminatul exterior este concentrat doar în zonele necesare și că este la un nivel minim, reducând astfel consumul de energie și de noxe. (5 credite)

Inovare – este o categorie ce sprijină inovare din industria construcțiilor de bazine acoperite sau în aer liber, prin intermediul recunoașterii beneficiilor sustenabilității care nu au fost atinse în secțiunile anterioare. Cuprinde un număr de zece credite, care nu fac parte din cele 100 de credite conținute în evaluarea BREEAM pentru rezervoare.

Valorile de referință ale ratingului pentru BREEAM sunt prezentate în următorul tabel și sunt aplicabile în cazul rezervoarelor în aer liber sau a celor acoperite.

1.3.2. LEED

LEED (Leadership in Energy and Environmental Design) este unul dintre cele mai populare programe de certificare a „clădirilor verzi” utilizat în întreaga lume. Fondat în 1993, obiectivul U.S. Green Building Council (USGBC) a fost să definească și să măsoare performanțele „clădirii verzi”, în scopul de a oferi un instrument care să schimbe concepul de proiectare, construcție și exploatare a clădirilor. În noul concept, o clădire ar trebui să fie eficientă din punct de vedere al energiei și al costului, durabilă, prietenoasă cu mediul înconjurător, confortabilă și sănătoasă.

Din 1994 și până în 2015, LEED a crescut de la un singur standard pentru construcții noi la un sistem complet de standarde interdependente, care acoperă aspecte din proiectarea, construcția, întreținerea și exploatarea clădirilor pentru diferite tipologii funcționale, sectoare și domenii: anvelopa, construcții noi, școli, dezvoltare de cartier, vânzare, servicii de sănătate, case și interioare comerciale. De asemenea, LEED a crescut de la un număr de șase voluntari la un personal de 119.924 voluntari și profesioniști. Standardele acestui program de certificare au fost aplicate la aproximativ 83.452 proiecte înregistrate și certificate LEED la nivel mondial, care acoperă aproximativ 1.28 miliarde de metri pătrați.

LEED a evoluat din 1998 pentru a reprezenta cu o mai multă precizie și pentru a include tehnologii de construcție ecologice aflate în curs de dezvoltare. Versiunea pilot LEED v1.0 a condus la LEED v2.0 și LEED v2.2 în 2005, în 2009 a apărut LEED v3, iar în noiembrie 2013 a apărut și varianta LEED v4.

În mai puțin de 20 de ani, LEED a revoluționat piața „construcțiilor verzi”, devenind standardul internațional pentru proiectarea, construcția și funcționarea structurilor de înaltă performanță. Beneficiile LEED v4 sunt următoarele:

Flexibilitate cu strategii pentru a se potrivi aspectelor unice ale tuturor proiectelor;

Abordare bazată pe performanța de proiectare, operațiuni și întreținere care solicită rezultate măsurabile la fiecare etapă a unui proiect;

Rețea inteligentă de gândire în prim-plan care recompensează proiectele pentru participare la programe;

Abordare mai cuprinzătoare a eficienței utilizării apei prin evaluarea consumului total de apă în faza de construcție;

Concentrare extinsă pe materiale – LEED v4 integrează o abordare cuprinzătoare pentru a evalua impactul materialelor asupra sănătății umane și asupra mediului;

Raționalizare documente și chiar o mai mare aliniere între sistemele de rating pentru o experiență mai bună trăită de clienți.

Categoriile de impact dezvoltate pentru LEED v4 subliniază modul în care un proiect poate aduce beneficii comunităților locale și planetei noastre. Ca un instrument de transformare a pieței, LEED angrenează echipe de proiecte de construcție astfel încât să conecteze strategiile la un set definit de obiective – sau lucrurile pe care vrem ca proiectele LEED să le îndeplinească. Scopurile LEED mai sunt denumite și „categorii de impact”. Șapte astfel de categorii au fost selectate pentru a furniza cadrul pentru dezvoltarea tehnica a LEED v4, dar și pentru versiunile următoare ale sistemului. USGBC vrea ca proiectele LEED să asigure următoarele:

Aibă o contribuție inversă la schimbările climatice globale;

Să sporească sănătatea umană individuală și bunăstarea;

Să protejeze și să restabilească resursele de apă;

Să protejeze, să sporească și să restabilească biodiversitatea și ecosistemul;

Să construiască o economie „mai verde”;

Să sporească echitatea socială, justiția mediului înconjurător și calitatea vieții în comunități.

Dezvoltarea LEED v4 a durat mai mult de trei ani, a implicat sute de voluntari și mii de părți interesate din întreaga lume. LEED v4 are potențialul de a conduce la reducerea emisiilor de carbon din construcție și la crearea unei poziții viguroase în ceea ce privește sănătatea umană, mai mult decât orice altă versiune precedentă LEED.

Sistemul de evaluare LEED se bazează pe alocarea de puncte de credit fundamentate pe un set de categorii de impact cu efecte asupra mediului și cu avantaje asupra omului. Pentru categoriile de impact fundamentale, sunt disponibile 100 de puncte. Suplimentar, alte 10 puncte pot fi alocate pentru Inovare și Prioritate regională și un punct se asigură pentru Procesul de integrare. Fiecare punct de credit este un număr întreg și pozitiv, iar fiecare criteriu este de minim un punct, astfel încât să se asigure un sistem coerent și utilizabil de rating.

Ca și în cazul schemelor BREEAM, pentru a convinge o certificare LEED de orice nivel, trebuie îndeplinite o serie de obiective obligatorii. Procesul de ponderare al creditului LEED implică trei etape principale:

Cu o clădire tipică ce urmărește certificarea LEED, impactul asupra mediului a unei clădiri de referință va fi estimat în 13 categorii;

Importanța relativă a impactului construirii pentru fiecare categorie va fi comparată cu ponderile elaborate de Institutul Național de Standarde și Tehnologie (National Institute of Standard and Technology – NIST);

Efectetele construcției sunt cuantificate prin modelare, evaluări ale ciclului de viață, analiză de transport și simulări, fiind folosite pentru a aloca puncte pentru criterii individuale.

Numărul de puncte corespunzător fiecărei categorii la analiza generală a performanței depinde de tipul construcției aflat în curs de evaluare.

Punctajul final se obține prin însumarea punctelor acordate pentru fiecare criteriu. Certificările LEED pentru Construcții noi și pentru Renovări majore sunt acordate în conformitate cu tabelul următor:

Principalul avantaj al LEED este ușurința de utilizare și interfața, care poate fi înțeleasă în ceea ce privește rezultatele generale, dar poate fi utilizatp numai pentru evaluarea „clădirilor verzi”. Dimensiunile sociale și economic nu sunt acoperite.

1.3.3. Programul de certificare DGNB

DGNB (Deutsche Gesellschaft für Nachhaltiges Bauen e.V. – The German Sustainable Building Council) a fost fondat în 2007 de către 16 inițiatori din diferite domenii în cadrul sectoarelor de construcții și imobiliare. Scopul a fost de a promova, din ce în ce mai puternic în viitor, construirea sustenabilă și eficientă din punct de vedere economic. Reacția la fondarea DGNB a fost una extrem de pozitivă, doar până la începutul anului 2008, 121 organizații au aderat deja la acest program de certificare. Astăzi, asociația are peste 1.200 de membri în întreaga lume, ce reprezintă un întreg lanț valoric din sectorul construcției și din cel imobiliar, deoarece cuprinde: arhitecți, urbaniști, industria construcțiilor, investitori și oameni de știință.

Certificatul German de Clădire Sustenabilă a fost dezvoltat de către DGNB împreună cu Ministerul Federal al Transporturilor, Construcțiilor și Afacerilor Urbane (BMVBS) pentru a fi utilizat ca un instrument de planificare și evaluare a clădirilor din această perspectivă a calității. Ca un sistem de rating clar aranjat și ușor de înțeles, acest certificat german acoperă toate domeniile relevante ale construcțiilor sustenabile și efectuează evaluarea asupra părților de: ecologie, economie, subiectelor social-culturale și funcționale, tehnici, procese și locație.

Obiectivele DGNB sunt:

Să dezvolte și să promoveze materiale, mijloace și soluții pentru planificare, construcție și pentru procesele operaționale ale clădirilor astfel încât acestea să satisfacă cerințele de sustenabilitate;

Să dezvolte și să atribuie o etichetă de calitate pentru construirea sustenabilă;

Să creeze o infrastructură construită prietenoasă cu mediul, eficientă din punct de vedere al resurselor și profitabilă, pentru ca utilizatorii să beneficieze de un plus de sănătate, confort și performanță.

Certificatul DGNB are la bază conceptul de planificare integrală care stabilește, într-un stadiu incipient, obiectivele unei construcții sustenabile. În acest fel, pot fi proiectate clădiri sustenabile în funcție de poziția actuală a tehnologiei și își pot comunica nivelul de calitate cu acest tip de certificat.

Primul sistem dezvoltat a fost disponibil pentru „Clădiri noi de birouri și Clădiri administrative” începând cu anul 2009. Pe baza acestui sistem, alte tipuri de clădiri precum cele de vânzare, industriale, de învățământ, hoteluri și locuințe au fost acoperite de DGNB.

Sistemul de certificare al clădirilor în sistemul DGNB este voluntar, existând și un sistem de pre-certificare. Există totuși o diferență între cele două, intenția pre-certificatului este de a determina obiective și criterii pentru clădiri ce se află în faza de proiectare. Certificatul se acordă la finalizarea clădirii, odată ce a fost efectuată o evaluare de audit energetic, pentru a determina dacă acea construcție a fost executată conform planificării și obiectivele sustenabilității au fost atinse. Dacă investitorul sau clientul planuiește să aibă o clădire evaluată și certificată, un auditor DGNB trebuie să fie delegat. Această persoană poate fi arhitect, consultant sau inginer care, în prealabil, fie a finalizat un program de pregătire la DGNB, fie la un institut de învățământ aprobat DGNB.

DGNB este un sistem de rating transparent și ușor de înțeles, care a fost dezvoltat pe baza circumstanțelor reale. Acesta definește calitatea clădirilor într-un mod cuprinzător și permite auditorilor să efectueze o evaluare sistematică și în mod independent. Exită un program ușor de utilizat de către auditor, cu documentația și procesul de evaluare, care vizualizează capacitățile clădirii în mod concis și ușor de înțeles. Încă din timpul procesului de planificare, marchează parametrii care influențează în cazul în care construcția va fi optimizată în ceea ce privește sustenabilitatea.

Sistemul DGNB cuprinde o varietate de scheme de certificare pentru utilizări diferite ale construcțiilor. Toate aplicările internaționale ale DGNB pentru clădiri se bazează pe catalogul ce prezintă criteriile de bază, denumit CORE14. Aceste criterii sunt utilizate în combinație cu unele scheme ce, mai apoi, furnizează informații detaliate pentru schema relevantă.

DGNB acoperă domeniile relevante ale construcțiilor sustenabile. Cu toate că este cel mai nou sistem, este instrumentul cel mai complet din punct de vedere al dezvoltării sustenabile. Certificatul este definit de șase criterii, cu un total de 49 de criterii individuale. Cele șase criterii sunt:

Calitatea mediului;

Calitatea economică;

Calitatea socioculturală și funcțională;

Calitatea tehnică;

Calitatea procesului;

Calitatea terenului.

DGNB a definit valori țintă pentru fiecare criteriu în parte, iar pentru atingerea specificațiilor propuse sunt acordate până la 10 puncte de evaluare. În funcție de schemă, anumite criterii pot avea ponderi diferite. Punctajul concret pentru cele șase criterii se calculează prin combinarea punctelor de evaluare cu ponderile corespunzătoare. Punctajul total al proiectului se calculează din cele cinci secțiuni de calitate, ținând cont și de ponderea acestora. Calitatea terenului este considerată separat, acest aspect fiind inclus în criteriul de viabilitate comercială.

Sistemul de acordare a certificatelor pentru clădiri și cartiere urbane a fost ultima dată modificat începând cu data de 1 iulie 2015, când „Platină” e devenit cel mai ridicat nivel de rating al DGNB. Totuși, criteriile și metodologia de evaluare au rămas neschimbate, însă s-au modificat culorile care reprezintă nivelul atribuit, pe baza indicelui de performanță totală. Noul sistem descrescător de rating este:

„Platină” se acordă proiectelor care realizează aceleași condiții atribuite anterior cu un certificat de aur;

„Aur” se acordă proiectelor care îndeplinesc un indice de performanță anterior certificat cu argint;

„Argint” este acum acordat proiectelor care au realizat anterior cerințele de bronz;

Certificatul de bronz nu mai este atribuit pentru certificarea clădirilor noi, ci este posibil numai în cazul clădirilor existente și înlocuiește cel mai mic rating DGNB – „Certificat”.

Rezultatul evaluării este afișat într-un mod clar și transparent, printr-o matrice generată de program, așa cum apare în figura următoare. Diagrama concluzionează rezultatele criteriilor, oferind o imagine diferențiată a performanțelor de construcție.

1.3.4. CASBEE

CASBEE (Comprehensive Assessment System for Built Environment Efficiency) este o metodă de evaluare și de rating a performanței de mediu a clădirilor și a mediului construit. CASBEE a fost elaborat de un comitet de cercetare înființat în anul 2001, prin colaborare academică, a industriei și a guvernelor naționale și locale, care au stabilit Japan Sustainable Building Consortium (JSBC), sub patronajul Ministerului Terenului, Infrastructurii, Transportului și Turismului.

CASBEE a fost proiectat atât pentru a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor, cât și pentru a reduce utilizarea resurselor ciclului de viață și sarcinile de mediu asociate cu spațiul construit. În consecință, diverse scheme sunt acum implementate de CASBEE peste tot în Japonia și sunt susținute de guvernele naționale și locale.

Primul instrument de evaluare CASBEE pentru Birouri a fost finalizat în anul 2002, urmat de CASBEE pentru Clădiri noi în iulie 2003, de CASBEE pentru Clădiri existente în iulie 2004 și de CASBEE pentru Renovări în iulie 2005. Instrumentele de evaluare au fost elaborate pe baza următoarelor trei principii:

Evaluarea completă de-a lungul întregului ciclu de viață al clădirii;

Evaluarea Calității mediului construit (Q) și Încărcării mediului construit (L);

Evaluare bazată pe noul indicator dezvoltat – Eficiența mediului construit (BEE).

CASBEE a fost dezvoltat sub forma unui set de procese de proiectare arhitecturală, pornind de la etapa de pre-proiectare și continuând prin etapele de proiectare și post-proiectare.

În continuare, este prezentată metoda și structura de evaluare a CASBEE-NC (pentru Clădiri noi). Aceasta evaluează Calitatea mediului (Environmental Quality – Q) și Reducerea încărcării mediului (Environmental Load Reduction – LR) pe baza specificațiilor de proiectare ale clădirilor noi. Principalele categorii de evaluare, secțiuni și alte caracteristici sunt prezentate în figura următoare.

Sistemul de notare are la bază o scară de la 1 la 5, 1 fiind utilizat pentru condițiile minime, pe baza reglementărilor și 3 fiind folosit în cazul practicilor obișnuite. Este un scor separat pentru Calitatea mediului construit (Q) și pentru Reducerea încărcărilor mediului construit (LR), de unde mai apoi, pe baza acestor două valori, se poate calcula Eficiența mediului construit (BEE). Sunt disponibile criterii de notare separate pentru fiecare tip de clădire, pe baza valorilor de referință. Scorurile sunt multiplicate cu un coeficient, de unde rezultă SQ, ce reprezintă scorul total pentru Q, respectiv SLR, care este scorul total pentru LR.

În CASBEE, valorile de evaluare pentru Q și LR diferă de la 1 la 5, în timp ce BEE se calculează după următoarea ecuație:

BEE = Q/L = 25*(SQ – 1) / 25*(5 – SLR)

unde: BEE = Eficiența mediului construit (Building Environmental Efficiency)

SQ = Calitatea mediului construit & Performanța (Building Environmental Quality & Performance)

SLR = Scorul pentru reducerea încărcărilor mediului construit – LR (Score for the Reduction of Building Environmental Loadings – LR)

În clasificarea evaluării performanței, cu cât valoarea Q este mai mare și cu cât valoarea L este mai mică, cu atât soluția este mai bună. Există cinci niveluri de performanță:

C (Slab): BEE între 0 – 0.49;

B- (Destul de slab): BEE între 0.5 – 0.99;

B+ (Bun): BEE între 1.0 – 1.49;

A (Foarte bun): BEE între 1.5 – 2.99;

S (Excelent): BEE peste 3.0.

Ratingul BEE este determinat prin găsirea intersecției dintre Q (Calitatea mediului construit & Performanța) și L (Încărcările mediului construit) care este un număr aflat, în general, în intervalul 0.5 și 3.0, ce corespunde clasei de construcție S (cea mai mare pentru BEE ≥ 3.0) la clasele A, B+, B- și C.

1.3.5. HK-BEAM

HK-BEAM (The Hong Kong Building Environmenal Assessment Method) a fost înființat în anul 1996 de către Societatea HK-BEAM și se bazează, în mare parte, pe BREEAM. HK-BEAM se referă la toate tipurile de clădiri noi și existente: rezidențiale, comerciale, instituționale și industriale. Cuprinde practici exemplare în planificarea, proiectarea, construcția, punerea în funcțiune, gestionarea și operarea clădirilor în contextul dezvoltării cu o populație densă a Hong Kong-ului.

HK-BEAM Versiunea 4/04 acoperă partea de Clădiri noi, în timp ce versiunea 5/04 se utilizează pentru Clădiri existente. În continuare, este prezentată structura și metoda de evaluare a Versiunii 4/04 “Clădiri noi”.

HK-BEAM își propune să contribuie la dezvoltarea clădirilor care au un grad mai ridicat de sustenabilitate și să reducă impactul pe termen lung pe care clădirile îl au aupra mediului prin:

Sporirea siguranței, îmbunătățirea igienei, a calității mediului interior, a sănătății și a bunăstării ocupanților;

Reducerea la minim a poluării mediilor externe;

Promovarea și încurajarea clădirilor eficiente din punct de vedere energetic, a sistemelor și echipamentelor eficiente, inclusiv utilizarea de surse regenerabile;

Reducerea consumului nesustenabil a resurselor din ce în ce mai rare, cum ar fi apa sau lemnul tropical;

Îmbunătățirea managementului deșeurilor și încurajarea reciclării și reutilizării materialelor.

Un atribut notabil al HK-BEAM 4/04 comparativ cu cele mai multe scheme aflate în uz este faptul că evaluarea pentru noua clădire nu este terminată până în momentul în care clădirea nu este finalizată, asigurându-se că proiectarea “verde” și “sustenabilă” chiar este pusă în aplicare și că practica acelei construcții întrunește cerințele de performanță. Evaluarea urmărește să reducă impactul negativ asupra vecinilor și recompensează eforturile care au scopul de a îmbunătăți calitatea vecinătății. Categoriile de evaluare acoperite de HK-BEAM sunt grupate în următoarele categorii:

Aspectele terenului: amplasarea și proiectarea clădirii, emisiile terenului, managementul terenului;

Aspectele materialelor: selectarea materialelor, utilizarea eficientă a materialelor, eliminarea deșeurilor și reciclarea;

Utilizarea energiei: consumul anual de energie, sisteme și echipamente eficiente energetic, managementul energiei;

Utilizarea apei: calitatea apei, conservarea apei, devărsările afluenților;

Calitatea mediului interior: siguranță, igienă, calitatea aerului interior și ventilare, confort termic, iluminat, acustică și zgomot, facilitățile construcției.

O abordare alternativă pentru obținerea unor puncte bonus în conformitate cu HK-BEAM este demonstrarea îmbunătățirii semnificative a performanței, mai exact utilizarea de strategii și tehnici care depășesc cu mult cerințele creditelor existente HK-BEAM. Este cazul caracteristicilor care au rezultat cu un nivel semnificativ mai mare pentreu servicii, energie, apa sau economia de materiale. Toate creditele acumulate în rubrica special creată “Inovații și completări” trebuie să fie luate în considerare drept puncte bonus, având o influență asupra totalul creditelor obținute, dar nu și asupra totalul creditelor ce pot fi obținute. În ceea ce privește sistemul de notare, majoritatea criteriilor sunt atribuite cu un credit, dacă cerința este îndeplinită. Pentru problemele legate de energie, pot fi obținute până la 10 credite pe baza procentelor de reducere a energiei. Nota generală a evaluării se bazează pe procentul de aplicare a creditelor obținute. Având în vedere importanța Calității mediului interior (Indoor Environmental Quality – IEQ), un procent minim de credite trebuie obținut în acest sens pentru o calificare generală.

Sistemul de rating este următorul:

HK-BEAM acoperă în mare măsură problemele de mediu, dar nu este atât de flexibil și nu acoperă aspectele economice și sociale. Punctajul criteriilor nu este unul cuprinzător și nu există o agregare a scorului.

1.3.6. Green Star

Green Star, dezvoltat în 2003 de către Green Building Council Anstralia (GBCA), este un sistem de rating al construcțiilor care evaluează impactul de mediu în proiectarea și construirea clădirilor australiene. Green Star se bazează, parțial, pe sistemele de raing și certificare BREEAM și LEED existente, dar conține criterii individuale de măsurare, relevante pentru piața de desfacere din Australia.

Obiectivle Green Star sunt:

Stabilirea unui limbaj comun și a unui standard de măsurare pentru „clădirile verzi”;

Promovarea integrată a proiectării întregii clădiri;

Creșterea gradului de conștientizare a beneficiilor „construcțiilor verzi”;

Recunoașterea conducerii de mediu;

Reducerea impactului de mediu asupra dezvoltării.

Datorită diverselor sale instrumente de rating, Green Star acoperă majoritatea tipurilor de construcții, cum ar fi:

Green Star – Proiectarea birourilor v2;

Green Star – Biroul ca și clădire v2;

Green Star – Biroul v3;

Green Star – Interioare de birou v1.1;

Green Star – Educație v1;

Green Star – Sănătate v1;

Green Star – Industrie v1;

Green Star – Multi-unități de locuințe v1;

Green Star – Clădire Publică v1;

Green Star – Centru de vânzare v1.

Toate instrumentele de rating Green Star acoperă nouă categorii de impact asupra mediului, ce au consecințe directe în alegerea terenului, proiectării, construcției și întreținerii. Aceste categorii sunt împărțite în credite care abordează o inițiativă ce îmbunătățește sau are potențialul de a îmbunătăți performanța de mediu. Punctele sunt acordate pentru acțiuni care demonstrează că proiectul a îndeplinit obiectivele generale ale Green Star. Categoriile și punctele disponibile pentru „Green Star – Multi-unități de locuințe” sunt prezentate în figura următoare:

Certificarea Green Star este un proces formal în care un panoude evaluare independent analizează documentele care dovedesc că un proiect îndeplinește valorile de referință ale Green Star pentru fiecare credit în parte. Punctele câștigate la comitetul de evaluare sunt determinate prin compararea scorului general cu scara de rating.

Panoul de evaluare poate acorda un rating de la o stea și până la șase stele. Proiectele cărora le-au fost atribuite de la o stea și până la trei stele nu pot fi certificate, însă cele care ating un nivel peste aceste trei stele pot fi certificate și sunt recunoscute pe baza scorului.

Green Star este un sistem, în mare parte, pentru “clădiri verzi” și în mai mică măsură este un instrument de rating pentru clădiri sustenabile.

1.3.7. SBTool

SBTool este o versiune de software și o metodă de evaluare internațională a Green Building Challenge (GBC), care a fost dezvoltat începând cu anul 1996 de către International Initiative for a Sustainable Built Environment (iiSBE). Inițial a avut numele de GBTool (Green Building Tool), însă și-a schimbat numele mai apoi în SBTool (Sustainable Building Tool). Sistemul are sediul în Canada și include echipe din mai mult de douăzeci și cinci de țări. Sub procesul GBC, echipele naționale participă la dezvoltarea metodei de evaluare și o testează pe clădiri destinate studiului de caz, amplasate în propriile lor țări. Echipele fac schimb de rezultate la fiecare conferință internațională GBC, care au loc, în general, în fiecare an. SBTool este un cadru de rating sau un set de instrumente, concepute pentru a permite diferitelor țări să își proiecteze propriile lor sisteme de rating. A fost conceput pentru a include considerente ce țin de condițiile și valorile regiunii, în limba locală, dar menținând totuși o structură și o terminologie comună. Printre acestea se numără climatul local, utilizarea materiilor prime, a practicilor și tehnicilor de construcție. Sistemul este, prin urmare, un instrument de analiză comparativă internațională foarte util, care furnizează semnale industriei locale cu privire la nivelul de performanță din regiune, oferind în același timp date pentru comparații internaționale.

Sistemul de rating SBTool are la bază software-ul Microsoft Excel și metoda SB, care este un produs cadru generic pentru evaluarea performanței de sustenabilitate a clădirilor și a proiectelor. Principala îmbunătățire față de GBTool este dată de faptul că acoperă o gamă largă de probleme de sustenabilitate, nu se referă doar la „construcțiile verzi”.

Cea mai nouă versiune a SBTool a fost lansată în 2014 și este formată din două module de evaluare distincte, care sunt legate de fazele ciclului de viață: unul pentru Evaluarea terenului, efectuat în faza de pre-proiectare și unul pentru Evaluarea clădirii, ce are loc în fazele de proiectare, construcție și operare. Fiecare dintre aceste module de evaluare este împărțit în două fișiere, A se află în legătură setările relevante pentru tipul de proiect generic într-o anumită regiune, și unul sau mai multe fișiere B, care iau valorile de la unicul fișier A.

Toate criteriile utilizate de SBTool sunt structurate în rubricile „Problema” și „Categoria”, care sunt legate de impactul categoriilor. Principalele probleme sunt prezantate in figura următoare.

Sistemul de pondere pentru SBTool 2014 poate fi descris ca fiind cvasi-obiectiv și este proiectat să găsească un echilibru între corectitudinea științifică și gradul de utilizare. SBTool respectă principiile generale de separare a sarcinilor și a impactului, încărcările fiind intrări sau ieșiri aferente proiectului și impactul reprezentând efectul asupra sistemelor naturale sau umane. Principalii factori utilizați în sistemul de pondere SBTool includ umătoarele categorii, cărora li se acordă punctaje punctuale și apoi sunt înmulțite.

Extindere efectului potențial;

Durata efectului potențial;

Intensitatea efectului potențial;

Importanța sistemului primar afectat în mod direct;

Ajustare regională, care oferă părților terțe autorizate capacitatea de a modifica factorii de scor devitați din a*b*c*d în sus sau în jos cu maxim 10%.

Procesul de notare în SBTool se bazează pe o serie de comparații între caracteristicile obiectului de construcție și referințele naționale sau regionale pentru practică minimală acceptabilă, practică „bună” și „cele mai bune” practici, așa cum este prezentat în figura următoare.

SBTool este unul dintre instrumentele cele mai cuprinzătoare și practice de evaluare care există în momentul de față. Acesta combină aspecte legate de cele trei dimensiuni, este foarte flexibil, implementează un proces de proiectare integrat, folosește un sistem de pondere semi-obiectiv, permite modificările de referință în funcție de condițiile locale și oferă rezultate clare. Cele trei dimensiuni ale sustenabilității sunt prezentate în mod egal, deși aspectul de mediu are o influență mai mare în comparație cu cel economic și social.

1.3.8. OPEN HOUSE

„OPEN HOUSE – Analiza comparativă și integrarea sustenabilității în construcții în UE, bazată pe transparență și deschidere (disponibilitate) de la model și până la implementare” este un proiect integrat lansat și finanțat de FP7 (Seventh Framework Programme). Cuprinde 19 partereneri europeni localizați în 11 țări. Obiectivul general al OPEN HOUSE este de a dezvolta și de a pune în aplicare o metodologie europeană, transparentă de evaluare, care să vină în completarea calor existente, precum și în completarea standardelor CEN/TC 350 și ISO TC59/SC 17 pentru planificarea și construirea de clădiri sustenabile, prin intermediul unei proceduri de abordare deschisă și a unei platforme tehnice.

Instrumentul de evaluare este format din șase categorii principale, conectate la toate etapele ciclului de viață ale unei clădiri (stadiul de produs, procesul de construcție, utilizarea și sfârșitul vieții), în timp ce fiecare categorie este compusă din mai mulți indicatori de evaluare ale diferitelor aspecte cheie ale sustenabilității. Fiecare indicator este mai apoi divizat în unul sau mai mulți sub-indicatori.

Formele de evaluare includ, pentru fiecare indicator, întrebările pe care evaluatorul trebuie să le solicite echipei proiectului pentru a obține informațiile necesare sau documentația pentru a evalua performanța clădirii. Aceste forme permit calcularea punctajului obținut în funcție de răspunsurile date. Acestea includ referire la informațiile justificative – explicații sau documentare – furnizate ca și anexe în conformitate cu o structură predefinită. Prin urmare, ele furnizează evaluatorului și examinatorului un raport structurat și armonizat al performanței clădirii și a celor mai bune practici din țară.

Fiecare formular de evaluare este împărțit în cinci părți:

Indicatorul de informații: numele și numărul sub-indicatorilor;

Evaluare: întrebări cu privire la performața clădirii;

Evaluarea indicatorului și scorul: tabele de evaluare și scoruri obținute datorită evaluării anterioare;

Anexe: listă și conținutul anexelor utilizate pentru a sprijini evaluarea;

Informații suplimentare: chestionar cu privire la reglementările și practicile țării.

Procesul de notare descrie modul în care punctele sunt calculate, de la evaluarea fiecărui sub-indicator și până la performanța globală a clădirii. Îndeplinirea cerințelor stabilite de sub-indicatori atribuie un anumit număr de puncte ce variază de la 0 la 100, în funcție de performanțele îndeplinite. Fiecare sub-indicator are o pondere de la 0 la 4, 0 fiind atribuit atunci când sub-indicatorul este irelevant și 4 atunci când acesta are o importanță ridicată. Scorul pentru fiecare indicator este media ponderată a punctelor acordate pentru sub-indicatori. Fiecare indicator are o pondere de la 0 la 4, iar punctajul obținut pentru fiecare categorie este media ponderată a punctelor acordate pentru indicatori. Performanța finală a construcției se obține prin calcularea mediei dintre scorurile categoriilor de mediu, sociale și economice. Celelalte trei categorii sunt evaluate separat.

Această metodă de evaluare îndeplinește cel mai bine definiția sustenabilității întrucât ia în considerare toate cele trei aspecte ale sustenabilității în mod egal. Este transparentă, flexibilă și oferă o platformă comună, standardizată pentru țările europene, cu scopul a evalua performanțele de sustenabilitate ale unei clădiri. Totuși ar putea exista și un dezavantaj al acestei metode ce ar putea consta în numărul ridicat de sub-indicatori ce trebuie evaluați, ce se ridică la 175. Acest lucru face ca timpul necesar evaluării să crească.

În urma analizei celor mai importante instrumente de certificare a sustenabilității, pot fi subliniate următoarele idei:

Principalul obiectiv al certificatelor este reprezentat de clădirea ca un tot unitar, adaptat conform funcțiunii, dar nu există specificații și pentru alte tipuri de lucrări de construcții;

Sistemele de notare nu sunt unitare pentru toate certificatele și astfel, în funcție de punctajul acordat, este dificil de realizat o comparație între acestea;

Majoritatea certificatelor nu țin cont de definiția sustenabilității și astfel se concentrează, în principal, pe problemele de mediu, tratând celelalte aspecte într-un mod superficial sau chiar deloc;

Acoperă un număr mare de criterii, însă multe dintre acestea sunt calitative, fapt care introduce un grad de subiectivism în certificare și poate supraestima sau subestima un anumit criteriu.

2. Dezvoltarea turismului balnear

2.1. Aspecte generale

În contextul european și în cel internațional, perioada anilor 2010-2015 a fost marcată de dezvoltarea sectorului destinat turismului pentru sănătate, fapt apărut ca urmare a unor fenomene precum: îmbătrânirea populației din zonele bogate și dezvoltate ale Europei (în mod special) și creșterea numărului de persoane afectate de stilul de viață specific orașelor, care este unul sedentar. Pe lângă acestea, în Europa se insistă din ce în ce mai mult pe ideea de „prevenție” în domeniul sănătății și pe conceptul de „îmbătrânire activă”. Astfel se explică motivul pentru care în Europa și în lume s-au diversificat extrem de rapid procedeele oferite de turismul balnear prin integrarea unor practici împrumutate de la alte culturi și a unor principii de marketing din ce în ce mai complexe, toate având scopul de a atrage clienți cât mai tineri și turiști străini.

Cu scopul identificării pistelor de acțiune necesare dezvoltării strategice și pentru a poziționa produsele balneare din România în contextul eurpean sau chiar internațional, Autoritatea Națională pentru Turism a întocmit un Master Plan destinat turismului balnear din perioada 2010-2015, ce își dorește să completeze varianta anterioară din anul 2009. Revizuirea acestui document are menirea de a crește atractivitatea națională și internațională a produselor balneare românești și de a utiliza eficient bogăția de resurse naturale balneare ale țării prin reașezarea politicilor publice în domeniu și prin diverse strategii de dezvoltare ale sectorului privat.

Pentru a avea succes, trebuie să se efectueze o analiză a situației actuale ce să cuprindă informații pe suportul căreia va fi clădită partea de concluzii, în care se vor formula anumite obiective strategice și va fi propus un plan de acțiune concret.

Analiza evoluției și situației în care se află turismul balnear s-a realizat la nivel național, pentru principalele stațiuni, având în vedere perioada anilor 2010-2015 și utilizând atât date statistice disponibile, cât și informații referitoare la noile investiții din domeniul infrastructurii și al echipamentelor.

2.2. Formarea proferională a personalului necesar

Conform Art. 12 din H.G. nr. 1154/2004, în unitățile în care este asigurată asistență medicală balneară și de recuperare, trebuie să își desfășoare activitatea următoarele categorii de personal:

Personal specializat medico-sanitar;

Personal de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare;

Personal sanitar auxiliar;

Personal TESA (tehnic-economic-secretariat-administrativ);

Muncitori.

Acestea sunt doar principalele grupe ce se află în strânsă legătură cu furnizarea serviciilor medicale. Este evident faptul că există ocupații specifice variate pe baza lor, necesare în cadrul unei unități balneare precum:

Medici;

Cercetători;

Asistenți medicali generaliști;

Fizioterapeuți și cadre similare acestora;

Igieniști;

Asistenți dieteticieni și de nutriție;

Tehnicieni în medicină modernă;

Asistenți laboranți și farmaciști;

Surori medicale și laborante;

Tehnicieni și alți lucrători din domeniul o protejării sănătății.

De asemenea, complexele balneare necesită o gamă mult mai largă de specializări profesionale, care au menirea de a asigura serviciile conexe necesare unei bune desfășurări:

Directori;

Administratori și alți lucrători în resturante, cantine sau pensiuni;

Intendenți (ce au rolul de a administra);

Bucătari;

Barmani și ospătari;

Personal de îngrijire și pentru curățenie;

Infirmiere și îngrijitoare;

Cameriste și însoțitori;

Coafori, frizeri și cosmeticieni;

Personal pentru pază și ordine publică.

Conform Clasificării Ocupanților din România COR 2017, există și o serie de muncitori necalificați ce sunt absolut necesari pentru a asigura o bună funcționare complexelor balneare:

Spălătorese și călcătorese;

Menajere;

Femei de serviciu;

Personal destinat manevrării și supravegherii bagajelor, mesageri, paznici, portari;

Îngrijitori de clădiri, spălători de vehicule, vitrine și geamuri.

Deși cele mai uzuale tipuri de personal utilizate în cadrul unei baze de tratament sunt aceleași ca și în cazul hotelurilor (bucătari, ospătari, recepționeri, cameriste etc.), apare totuși necesitatea formării și a altor categorii de personal, mai puțin vizibil, fapt datorat nevoii continue de modernizare a bazelor de tratament. În această categorie ar putea intra personalul pentru întreținerea bazinelor (atât a celor clasice acoperite sau neacoperite, cât și a celor de tip jacuzzi), pentru întreținerea și mentenanța problemelor de IT, pentru întreținerea aparaturilor din saloanele cosmetice etc. Există însă o lipsă de formare specializată în domeniul turismului balnear din punct de vedere educațional și metodologic pentru domeniul turismului, hotelurilor și restaurantelor, mai ales din cauza problemelor sistemului balnear din ultimele două decenii.

De asemenea, multe dintre zonele unde sunt amplasate stațiunile balneare de interes local se confruntă cu probleme precum:

Prezența, în mare parte, a unei populații îmbătrânite;

Depopularea zonei datorată economiei locale slab dezvoltate;

Prezența unui număr redus de specialiști cu studii superioare în domeniu;

Prezența unui număr redus de muncitori calificați în domeniile cele mai căutate.

Pe lângă acestea, majoritatea stațiunilor se confruntă și cu problema generată de apariția unor zone mai îndepărtate, dar care au o economie mai dezvoltată, ce reușesc să atragă persoanele tinere. În plus, din cauza sezonalității turistice, dată de o perioadă îndelungată de extrasezon și astfel de prezența unui număr redus de vizitatori, face dificilă sau chiar imposibilă ideea de păstrare a personalului dacă activitatea acestora este limitată la o perioadă restrânsă de doar câteva luni pe an.

2.3. Modificările recente din sectorul turismul balnear

În urma datelor statistice furnizate de către Institutul Național de Statistică și a celor utilizate în Master Plan-ul pentru dezvoltarea turismului balnear, s-a putut concluziona grafic capacitatea de cazare oferită de stațiunile balneare și fluxurile de turiști ale acestora. Astfel, în ceea ce privește capacitatea de cazare, se poate observa faptul că perioada anilor 2000-2009 a avut o traiectorie preponderend descendentă, cu o ruptură accentuată pe final. Mai apoi, anii 2010-2013 au avut un traseu ascendent, dar care a fost stopat din evoluție în anul 2014, an în care s-a înregistrat o scădere puternică și bruscă. Perioada înfloritoare a anilor 2010-2013 a putut fi posibilă datorită apariției unor noi unități de cazare de tip pensiune (construite mai ales cu ajutorul fondurilor europene), dar și datorită îmbunătățirii condițiilor din hotelurile existente.

Referitor la fluxurile de turiști ce au fost cazați în stațiunile balneare, se poate concluziona că, în general, fluctuațiile au fost slabe, cu o creștere în perioada anilor 2010-2011 și o ușoară scădere în perioada anilor 2011-2014.

În anul 2009, președintele Organizației patronale din turismul balnear, Nicu Rădulescu relata faptul că, dacă nu ar fi existat biletele de tratament pentru pensionari, situația din majoritatea stațiunilor ar fi fost critică: „Sunt unele excepții, cum ar fi Băile Felix, Sovata, Ocna Sibiului și altele. Din păcate, în general, situația este proastă. Multe unități de cazare se bazeată în proporție de peste 90% pe pensionari, altele – ăn proporție de 50%. La nivel național, cred ca procentul este de aproximativ 60%”.

Astfel, putem considera fluxul turiștilor care utilizează sistemul biletelor de tratament pentru stațiunile balneare ca fiind unul de o importanță deosebită. În graficul următor este prezentat numărul de bilete de tratament (sau numărul de persoane ce a apelat la astfel de bilete) specifice stațiunilor de tratament balnear ce au fost decontate parțial sau total de Casa Națională de Pensii, în perioada anilor 2012-2014.

Este evident faptul că, deși se observă că sunt într-un număr foarte mare, ponderea biletelor de tratament decontate de stat acoperă, aparent, doar un procent de 27-30% din total. Acest conflict între datele furnizate de Institutul Național de Statistică și cele oferite de Casa Națională de Pensii apare întrucât în baza sistemului Institutului de Statistică sunt introduse toate capacitățile de cazare, chiar dacă acestea nu se află doar în stațiunile recunoscute legal, fiind astfel incluse și sosirile în localitățile care au avut un istoric balnear sau cele care plănuiesc să devină stațiuni balneare. Ar mai trebui adăugat faptul că, durata uzuală pentru un bilet de tratament este de 16 zile, cu 12 zile de tratament efectiv, ceea ce reprezintă o perioadă mult mai mare decât a turistului venit pe cont propriu în stațiunea balneară. Evident, acest lucru influențează ponderea înnoptărilor în stațiunile balneare cu bilete de tratament și face ca aceasta să fie mai mare de 50% față de numărul sosirilor în stațiune.

O altă concluzie este dată de faptul că, deși în bugetul turiștilor veniți pe cont propriu pot apărea perioade mai grele, numărul biletelor de tratament decontate de stat este, în general, constant de la un an la altul. Pot exista totuși și unele fluctuații destul de importante, dar, în ansamblu, în ultima perioadă, numărul de bilete de tratament în stațiunile balneare decontate de stat a crescut, deci și frecventarea stațiunilor din România a crescut.

Problema majoră a economiei balneare apare din cauza tendinței de scădere a sosirilor totale și din cauza dependenței economiei balneare de sistemul subvenționat de stat. Acesta nu permite asigurarea unui plus economic zonelor balneare, care ar fi putut să fie direcționat spre reabilitarea clădirilor, formarea profesională sau modernizarea bazinelor și a zonelor de tratament în general.

Analiza numărului de turiști români și străini

Este evident faptul că numărul turiștilor români este mai mare decât numărul de turiști străini, cei dintâi reprezentând mai mult de 90% dintre sosirile totale în stațiunile balneare. Deși în prezent se înregistrează o creștere accentuată a numărului de turiști străini sosiți în stațiuni, procentul rămâne neschimbat în special din cauza numărului foarte scăzut de turiști străini. Acest fapt ne îndepărtează de conceptul unei dezvoltări competitive internaționale a sectorului balnear autohton.

Prezența turiștilor români în stațiunile balneare naționale urmărește direcția descendentă dată de evoluția numarului de sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică, pentru perioata anilor 2010-2014.

În următorul grafic este prezentată evoluția numărului de turiști străini sosiți în stațiunile balneare din România, care deși prezintă o creștere semnificativă, ocupă un procent de sub 10% din totalul fluxurilor turistice.

Pe de altă parte, înnoptările îregistrează o scădere poate chiar mai accentuată decât cea a sosirilor, cu o ușoară creștere în perioada 2010-2011, urmată de o scădere lină până în anul 2013 și de o scădere accentuatâ în anul 2014. Cel mai probabil, acest fapt este dat de pierderea unor clienți veniți pe cont propriu, ce petreceau sejururi considerate a fi lungi. Acest fapt ar putea indica un fenomen îngrijorător pentru sectorul balnear românesc și anume pierderea turiștilor plătitori ce își petreceau concediile în stațiunile balneare, fie din cauza pierderii atractivității stațiunii, fie din motive economice personale.

Numărul înnoptărilor turiștilor străini ocupă o pondere chiar mai mică decât cea a sosirilor, fapt ce apare, probabil, din cauza lipsei de modernizare a stațiunilor balneare, dar și din cauza preferinței turiștilor străini pentru sejururi scurte. În general, vizitatorii străini urmăresc mai puțin partea balneară a stațiunilor, ei punând accentul pe punctele de interes din împrejurimi și pe atracțiile turistice specifice fiecărei zone în parte. Deseori, ei sunt atrași de relieful natural caracteristic și astfel fac tururi în România și nu numai.

Curba înnoptărilor turiștilor români în stațiunile balneare din țară urmărește aceeași direcție în general descendentă începând cu anul 2011.

În ceea ce privește înnoptările turiștilor străini în stațiunile balneare românești, deși s-a înregistrat o creștere în acest sens, ritmul general este unul inferior numărului de sosiri și astfel ponderea, per ansamblu, este una extrem de scăzută ( mai mică de 5%).

Datele graficelor anterioare au stat la baza întocmirii următorului grafic, ce prezintă micșorare a duratei medii petrecute în stațiunile balneare de la 7 zile (pentru anul 2010) la aproape 6 zile (în anul 2014), luând în considerare și sistemul de tratament balnear bazat pe bilete de tratament, ce este conceput pentru 16 zile. Principalul motiv al scăderii perioadei de tratament medie în stațiunile balneare este datorată, în general, scăderii numărului sosirilor la nivel național, și nu reorientării publicului spre sejururi de scurtă durată. Graficul de mai jos ilustrează această idee, precum și apropierea îngrijorătoare a perioadei medie de sejur din sectorul balnear de durata medie a sejurului general.

Prin analizarea evoluției duratei medii a sejurului și evoluției capacității de cazare, rezultă evoluția indicelui de utilizare a capacității de cazare, mai exact, ce procent din capacitatea efectiv oferită turiștilor din stațiunile balneare a fost ocupată de turiști. Graficul de mai jos are la bază această evoluție, prezentând involuția acestui indice de la un procent de aproximativ 45% în anul 2011, la 40% în anii 2013-2014. Aceste oscilații au loc mai ales pe seama creșterii capacității de cazare din perioada 2011-2013 (după cum a rezultat anterior), ce s-au petrecut într-o perioadă de scădere a frecventării stațiunilor balneare. Totuși, acest indice are o valoare destul de mare în fondul economiei turistice din România, lucru datorat în special turismului subvenționat de stat prin Casa Națională de Pensii. Fluctuațiile apărute în ultima perioadă în ceea ce privește indicele de utilizare a capacității de cazare în stațiunile balneare sunt un motiv serios de îngrijorare și indică necesitatea iminentă a unei strategii pentru dezvoltarea competitivității sectorului balnear, în special prin modernizarea bazelor de tratament deja existente, a unităților de cazare și orientarea către posibilități de tratament de tip wellness. În absența acestor ameliorări, sustenabilitatea economică din sectorul balnear este dependentă de biletele de tratament subvenționate de stat, care nu pot duce la ocuparea în totalitate a capacității de cazare și nici la suplimentarea veniturilor pentru o dezvoltare a sectorului balnear.

În următoarea imagine sunt prezentate succint concluziile principalelor idei menționate anterior, cât și ipotezele generale în ceea ce privește modificările recente din sectorul turismului balnear.

În continuare, vor fi analizate evoluțiile perioadei anilor 2010-2015 din sectorul balnear corespunzătoare fiecărei regiune în parte, urmărind totodată și cele mai importante stațiuni balneare cuprinse în respectiva regiune. Acestea vor fi prezentate urmărind evoluția din sectorul balnear, înregistrată la nivel național.

Regiunea de Vest

Fluxurile turistice ale stațiunilor balneare prezente în Regiunea de Vest sunt, în mare parte, influențate de dezvoltarea și modernizarea stațiunii Băile Herculane, care are o pondere semnificativă în turismul acestui areal. Astfel, în principalele stațiuni balneare din această regiune, sosirile turiștilor au avut o creștere semnificativă în anul 2011 față de anul 2010, pentru ca mai apoi să se mențină în jurul acestei valori până în anul 2014. În ceea ce privește înnoptările, s-au înregistrat oscilații semnificative ascendente și mai apoi descendente (chiar și de 10% pe an) între anii 2010, 2011, 2012 și 2013. Astfel, în ceea ce privește sosirile, această regiune a evoluat asemănător tendințelor de la nivel național, dar înnoptările variază uneori chiar în direcția opusă față de valorile înregistrate la nivel național.

Tendința generală în ceea ce privește înnoptările turiștilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare este una de creștere față de anul 2010, deși s-au înregistrat și oscilații semnificative, mai ales în anul 2011 față de anul 2010 și în anul 2012 față de anul precedent.

Regiunea de Vest are un important potențial în ceea ce privește dezvoltarea sectorului balnear atât prin patrimoniul cultural-istoric și natural al regiunii, cât și prin tradiția balneară cu o istorie îndelungată. Deși se confruntă cu probleme privind reabilitarea stațiunilor istorice, această regiune are principalul avantaj faptul că deține o diversitate a atracțiilor balneare, alături de o circulație turistică ce asigură legătura cu principalele centre urbane, lucru ce ușurează accesul turiștilor în sectorul balnear.

„Axa prioritară nr: 7 a Planului de Dezvoltare Regională 2014-2020 – Dezvoltarea durabilă a turismului – include 3 priorități de investiții:

Valorificarea patrimoniului natural și antropic;

Dezvoltarea capacității de cazare și îmbunătățirea serviciilor;

Dezvoltarea unor nișe turistice cu potențial ridicat.

Printre operațiunile, acțiunile de tip hard sau soft prevăzute în acest cadru menționăm:

Modernizarea bazelor de tratament din stațiunile balneare;

Crearea de facilități turistice și de agrement care să reducă sezonalitatea;

Reabilitarea sau introducerea utilităților în stațiunile balneare;

Dezvoltarea peisajului comun pentru stațiunile montane și balneare din Regiunea de Vest.

Băile Herculane

Începând din iulie 2012, orașul Băile Herculane beneficiază de un Plan Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), ce a fost lansat de către autoritățile publice locale și urmărește strategia de dezvoltare urbană. Acest document propune o viziune de dezvoltare aflată sub principiul: „Băile Herculane – parte a familiei Europene de stațiuni balneare, oferind facilități de tratament de sănătate și frumusețe într-un cadru natural și un patrimoniu cultural unic.”

Nivelul operațional al PIDU propune pentru Băile Herculane un ansamblu de 6 programe sectoriale (PS) de dezvoltare, care stau la baza formării subprogramelor. Chiar dacă toate programele au o influență în dezvoltarea turismului din sectorul balnear, două dintre acestea au ca obiectiv principal turismul balnear și dezvoltarea sa. În continuare sunt prezentate aceste programe și subprogramele corespunzătoare ce au o importanță considerabilă pentru turism, propuse de PIDU:

„PS 2. Dezvoltarea orașului inclusiv al locuitorilor și stațiunii turiștilor prin conservarea țesutului urban specific și îmbunătățirea echipării și servicii edilitare în acord cu mediul

2.1. Program de informare – marketing pentru turism și antreprenoriat local aplicat

2.2. Program de stimulare a industriei turismului balnear

2.3. Program de dezvoltare a industriei turismului balnear

2.4. Program de stimulare a întreprinderilor mici și mijlocii pentru servicii comerciale și turistice

PS 4. Recuperarea atractivității și recunoașterii istorice prin valorificarea patrimoniului natural și construit de excepție și integrarea în rețelele stațiunilor europene de elită

Program de reabilitare a fondului construit cu valoare de patrimoniu

Program de reabilitare și recuperare a spațiilor publice cu valoare de patrimoniu

Program de evenimente culturale

Program de protecție a patrimoniului natural ca suport pentru turism.”

Programul sectorial 2 conține elemente și măsuri ce trebuie luate în considerare și sunt valabile pentru majoritatea stațiunilor balneare românești, iar programul sectorial 4 abordează un subiect specific stațiunii Băile Herculane: administrarea patrimoniului cultural și natural.

Datele statistice referitoare la fluxul turiștilor din perioada 2010-2014 ce au vizitat stațiunea Băile Herculane indică o direcție pozitivă de evoluție. În această perioadă, numărul sosirilor în stațiune a înregistrat creșteri substanțiale și constante, deși numărul de înnoptări a rămas, în mare parte, constant.

În urma analizării comparative a numărului de sosiri și a înnoptărilor în stațiunea Băile Herculane, se poate trage concluzia că durata medie a sejurului s-a micșorat de la 7 la 5 înnoptări, pe perioada anilor 2010-2014. Acest fapt este dat de reducerea numărului de turiști veniți cu bilete de tratament subvenționate de stat, fapt ce impune necesitatea stațiunii de a dezvolta produse și servicii care să sporească numărul cererilor pe piața stațiunilor balneare.

Problema majoră înregistrată în stațiunea Băile Herculane este dată de sezonalitatea extrem de dezechilibrată, ce deține un sezon estival în care sunt, de regulă, de până la șapte ori mai multe înnoptări decât în lunile de iarnă, în perioadele de început de primăvară și în lunile sfârșitului de toamnă. Eliminarea acestor fluctuații sezoniere deja clasice pentru majoritatea stațiunilor balneare bazate pe sistemul biletelor de tratament subvenționate de stat rămâne ca și un important obiectiv pentru Băile Herculane, stațiune ce este încă puternic dependentă de biletele asigurate de Casa Națională de Pensii.

Indicele de utilizare a capacității de cazare ilustrează, pentru aceeași perioadă de referință a anilor 2010-2014, o decădere de aproximativ 10% in anul 2012 față de anul 2011, urmată de o scădere ușoară în anul 2014. Acest regres a apărut ca urmare a scăderii numărului de turiști ce utilizeată sistemul de bilete de tratament subvenționate. Valoarea lui este asemănătoare indicelui de utilizare a capacității de cazare de la nivel național, înregistrând aceeași valoare de aproximativ 40%.

Prin efectuarea unei analize în ceea ce privește numărul biletelor de tratament decontate, se poate afla și numărul turiștilor sosiți pe baza unor astfel de bilete. Graficul următor oferă detalii referitor la numărul de bilete decontate, deci la numărul de sositi efective în stațiunea Băile Herculane, pentru perioada anilor 2012, 2013 și 2014. Se observă că numărul de bilete de tratament decontate a menținut o direcție relativ constantă, cu o oscilație ușor descendentă în anul 2013. Acest număr reprezintă aproximativ 1/6 din totalul sosirilor în stațiune pentru aceeași perioadă a anilor 2012-2014, însă procentul este ceva mai ridicat pentru numărul de înnoptări.

Trebuie menționat faptul că, în această perioadă de referință, stațiunea Băile Herculane a beneficiat de unele intervenții și dezvoltări ce au obținut finanțare fie din fonduri de la bugetul de stat, fie din fonduri europene, cum ar fi Programul Operațional Regional 2007-2013.

Regiunea de Nord-Vest

O situație similară cu cea din Regiunea de Vest este întâlnită și în această regiune, întrucât fluxurile de turiști sunt, în mare parte, influențate de stațiunile balneare Băile Felix și 1 Mai, ce au o capacitate de cazare mare și acoperă un procent important în sectorul balnear al acestei regiuni.

În Regiunea de Nord-Vest, pentru aceeași perioadă de referință a anilor 2010-2014, s-a înregistrat o evoluție în continuă ascensiune în ceea ce privește numărul sosirilor în stațiunile balneare.

În ceea ce privește numărul de înnoptări, aceste au înregistrat un parcurs divergent numărului de sosiri. Exceptând anul 2011 ce a avut o direcție ascendentă, perioada următoare a înregistrat un regres semnificativ, pentru ca, în final, anii 2013 și 2014 să înregistreze valori chiar sub cele din 2010.

Pentru perioada anilor 2014-2020, Planul de dezvoltare al regiunii Nord-Vest menționează că pentru această zonă, „dintre cele 14 stațiuni turistice atestate, 8 pot fi considerate cu specific balnear: Băile Felix (Bihor), Sângeroz-Băi (Bistrița-Năsăud), 1 Mai (Bihor), Băile Turda (Cluj), Băile Băița (Cluj), Ocna Șugatag (Maramureș), Tășnad (Satu Mare), Tinca (Bihor). Doar arealul Băile Felix din structura comunei Sânmartin, județul Bihor este declarată stațiune balneo-climaterică în Regiunea Nord-Vest. Trebuie subliniat aici că potențialul apelor termale, sărate și minerale din regiune este departe de a fi valorificat neexistând resurse financiare pentru explorarea și studiul efectelor curative ale acestora în condițiile în care specialiștii apreciază că regiunea Transilvania Nord este una dintre cele mai bogate în astfel de resurse din Europa. Mai mult există și tradiție și branduri cu notorietate internațională (ex. Gerovital sau Aslavital produse de Farmec S.A Cluj) care exploatează proprietățile curative ale apei, nămolurilor, argilei etc. dintre resursele regiunii.”

Tot în cadrul Planului de dezvoltare al regiunii Nord-Vest 2014-2020, în cadrul descrierii strategiei de dezvoltare, la Prioritatea 1 „Creșterea competitivității economice a regiunii și stimularea cercetării și inovării”, prioritatea de investiții propuse nr. 1.4 „Dezvoltarea și valorificarea potențialului turistic”, ce are drept obiectiv specific „ Creșterea performanței sectorului turistic în economia regională” și prezintă următoarele acțiuni orientative:

„1.4.1 Acțiuni de valorificare a potențialului natural, antropic și a unor nișe turistice cu potențial ridicat

1.4.2 Dezvoltarea infrastructurii de turism, agrement și a serviciilor turistice și conexe

1.4.3 Activități de marketing și promovare turistică, inclusiv internaționalizarea serviciilor turistice.”

Sângeorz-Băi

Stațiunea Sângeorz-Băi a înregistrat, în perioada de referință, un număr de sosiri scăzut în raport cu totalul capacității de cazare al regiunii. În general, pentru perioada anilor 2010-2012, fluxul sosirilor a fost unul ascendent, pentru ca, începând din anul 2013, să se înregistreze o scădere accentuată.

Numărul înnoptărilor din această stațiune este unul mai important decât cel al sosirilor deoarece ilustrează, și în acest caz, utilizarea preponderentă a biletelor de tratament decontate de stat și petrecerea unor perioade lungi, neobișnuite în alte situații pentru sectorul balnear.Totuși, se poate observa că, în anul 2012, s-a înregistrat un maxim al perioadei, ce a fost urmat de o scădere aproape cu 50% în ceea ce privește numărul de înnoptări în stațiunea Sângeorz-Băi.

Ca și în cazul altor stațiuni balneare, o problemă marcantă este, și în acest caz, sezonalitatea extrem de dezechilibrată. În vârfurile de sezon (lunile iulie și august) se înregistrează un număr maxim de înnoptări pe lună, în marginile de sezon se înregistrează o scădere cu aproximativ 30% a acestor înnoptări, iar în perioade de iarna, capacitatea de cazare este chiar închisă. Scăderea accentuată din lunile de toamnă ale anului 2014 au fost evidențiate și în figurile anterioare.

Indicele de utilizare a capacității de cazare din stațiunea Sângeorz-Băi se situează la jumătate față de valoarea de la nivel național din stațiunile balneare, cu un procent foarte scăzut de aproximativ 20%. Oscilațiile acestuia urmăresc valorile sosirilor, înregistrând un maxim în anul 2012, pentru ca mai apoi să urmeze o scădere bruscă în anii 2013-2014.

În perioada anilor 2013-2014, chiar și sosirile din turismul social (cu bilete de tratament decontate de stat) au înregistrat scăderi accentuate. Un lucru îngrijorător este faptul că, că ele reprezintă aproximativ 2/3 din numărul de sosiri în stațiune, o valoare foarte mare chiar și în rândul stațiunilor balneare. Scăderea bruscă a numărului de bilete de tratament oferite prin Casa Națională de Pensii indică lipsa echipării adecvate și problemele majore ale stațiunii, lucru ce ar putea duce la pierderea turiștilor.

Trebuie menționat faptul că, în această perioadă de referință, stațiunea Sângeorz-Băi a beneficiat de un singur proiect, finanțat din fonduri europene: „Dezvoltarea infrastructurii de turism balnear pentru sporirea atractivității Regiunii Nord-Vest (Turda – Sângeorz-Băi)”, ce a avut finanțare din Programul Operațional Regional, Domeniul major de intervenție 5.2 „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale și pentru creșterea calității serviciilor turistice”. Desfășurat între anii 2010-2012, acest proiect a avut un buget de 50 de milioane de lei și s-a axat, în principal, amenajarea tuturor parcărilor adiacente parcului din stațiune și a aleilor pietonale din incinta acestuia.

Regiunea Centru

În Regiunea Centru, pentru aceeași perioadă de referință a anilor 2010-2014, sectorul balnear a înregistrat creșteri constante în ceea ce privește frecventarea. Pentru acest interval, creșterea numărului de sosiri a fost undeva în jurul valorii de 50%, iar numărul înnoptărilor a crescut cu aproximativ 15%.

Regiunea Centru poate fi considerată zona ce deține maximul de performanță pentru turismul balnear românesc, lucru dat și de numeroasele investiții ce au avut loc cu scopul modernizării infrastructurii balneare.

În „Strategia de Specializare Inteligenta a Regiunii Centru pentru perioada 2014-2020”, turismul balnear beneficiază de o analiză amănunțită, în care este prezentată multitudinea de resurse naturale balneare din această regiune. Astfel, „deși, conform statisticilor, turismul nu are o cotă ridicată în PIB, turismul balnear are mari șanse să se dezvolte în anii următori datorită atuurilor sale: factorii naturali de cură, potențialul natural și antropic, lipsa sezonalității și, nu în ultimul rând, serviciile (îndeosebi cele medicale) oferite turiștilor. Potrivit Patronatului din turismul balnear (OPTBR) – Cercetări recente realizate pentru elaborarea brandului turistic al țării indică o cerere mare pentru turismul balnear, pe plan intern și extern, ceea ce l-a situat ăe locul 3-4, înaintea altor segmente tradiționale, demonstrând că este cunoscut potențialul și mai ales eficiența terapeutică a curelor efectuate în stațiuni. Așa cum am precizat anterior, Regiunea Centru deține un potențial balnear valoros, dar produsul balnear înseamnă în același timp un know-how, o resursă naturală, o bază de tratament, locuri de cazare, un mediu care să permită petrecerea a 10 până la 18 zile fără să ne plictisim. Cu toate că județele Regiunii Centru stau foarte bine din punctul de vedere al resursei naturale, atractivitatea turistică este influențată negativ de celelalte componente ale ofertei turistice, cum ar fi: modul defectuos de exploatare a resurselor, gradul scăzut de cunoaștere a resurselor naturale, valoarea estetică redusă a cadrului natural, gradul ridicat de uzură fizică și morală a bazelor de cazare și tratament, diversitatea redusă a structurilor de alimentație publică, densitatea mare a construcțiilor în spații publice locuibile, numărul redus, calitatea și diversitatea necorespunzătoare a structurilor de agrement din majoritatea stațiunilor, comerțul general și specific necorespunzător, calitatea improprie a dotărilor de infrastructură.”

Această analiză de mai sus prezintă problemele din Regiunea Centru, dar care sunt valabile pentru întreaga țară.

În Planul de Dezvoltare a Regiunii Centru 2014-2020, Capitolul 10 cuprinde Sinteza Portofoliului de proiecte, ce conține la domeniul strategic de intervenție nr. 6 „Dezvoltarea turismului și sprijinirea activității culturale și recreative”. În colaborarea cu partenerii regionali din toate domeniile, s-au colectat ideile de proiecte, cele din domeniul turistic reușind să obțină un buget clasat pe locul trei după cel pentru Dezvoltare urbană, dezvoltarea infrastructurii tehnice și sociale regionale și după bugetul pentru Protecția mediului înconjurător, creșterea eficienței energetice, stimularea utilizării surselor alternative de energie.

În cadrul domeniului strategic de intervenție nr. 6, turismul balnear ocupă primul loc între cele trei sub-sectoare ce sunt vizate pentru perioada anilor 2014-2020 și conține date precum: „Valorificarea resurselor termale și minerale existente la nivel regional. În cadrul acestui domeniu de investiții vor fi vizate dezvoltarea și punerea în valoare a resurselor termale și balneare existente la nivelul tuturor stațiunilor turistice balneare și balneo-climaterice existente la nivel regional. Investiții în cadrul acestor stațiuni se vor axa atât pe dezvoltarea zonelor respective prin modernizarea infrastructurii din cadrul acestor stațiuni, dar și a dezvoltării zonei de agrement, a băilor de tratament și dezvoltării altor activități care să ducă la valorificarea potențialului acestor zone, dar și la dezvoltarea acestora. Pe lângă valorificarea potențialului balnear din stațiunile turistice la nivel regional, se va acorda prioritate la investiții și proiectelor care vizează valorificarea și punerea în valoare a potențialului balnear din alte localități care nu sunt stațiuni turistice, dar au surse de ape termale și care prin valorificarea acestora ar putea deschide calea dezvoltării economice și sociale a localităților respective.”

Sovata

Stațiunea Sovata are o tradiție veche, similară cu cea a Băilor Felix – 1 Mai și a Băilor Herculane, de care se deosebește însă prin evoluția în general pozitivă: pentru perioada de referință a anilor 2010-2014, atât sosirile, cât și înnoptările au înregistrat, în mare parte, creșteri.

Însă, durata medie de ședere a înregistrat scăderi importante, de la 4,5 la 3,5 înnoptări, valoare ce situează stațiunea Sovata mult sub media națională din stațiunile balneare de 7 zile (pentru anul 2010) la aproape 6 zile (pentru anul 2014). Această involuție este dată de faptul că turiștii sunt atrași de sejururi scurte, ce nu sunt subvenționate de stat.

Și stațiunea Sovata este, în general, frecventată în perioada estivală, înregistrând scăderi drastice în perioada sezonului rece. Totuși, această stațiunea este frecventată și în perioada iernii, luna ianuarie înregistrând chiar un număr mai mare de turiști în comparație cu luna aprilie. De asemenea, această stațiune este o destinație renumită pentru petrecerea sărbătorilor de sfârșit de an, lucru evidențiat de creșterea turiștilor pentru acea perioadă din an. O mare parte din turiștii sezonului rece provin din spațiul ex-sovietic (Rusia, Republica Moldova, Ucraina), care sărbătoresc sărbătorile de Crăciun și Revelion după calendarul iulian, care este decalat în comparație cu sărbătorile din România, ce au la bază calendarul gregorian.

În ceea ce privește indicele de utilizare a capacității de cazare, valorile indicate se află sub nivelul național. Anul 2011 a înregistrat o scădere accentuată față de anii anteriori, valoare ce a reușit să atingă pragul înregistrat în anul 2010 abia în anul 2014. În general, pentru stațiunea Sovata, indicele de utilizare a capacității de cazare este unul mediu, ținând cont și de faptul că stațiunea reușește să atragă și turiști ce nu apelează la biletele sociale.

Numărul biletelor de tratament decontate de stat se situează sub valoarea de 10% din totalul sosirilor la Sovata, reprezentând una dintre cele mai scăzute ponderi la nivel național, lucru ce generează un avantaj pentru dezvoltarea stațiunii.

În perioada de referință, stațiunea Sovata a beneficiat de numeroare investiții de dezvoltare a capacității de cazare și modernizare:

În 2011 a fost extins centrul spa al hotelului Danubius Health Spa Resort Sovata prin construirea a patru piscine, patru saune și o sală de sport – valoarea investiției: 2,6 milioane de euro;

Între anii 2013-2014 a fost renovat complet hotelul Brădet (4*) și adăugat complexului hotelier Danubius Health Spa Resort – valoarea investiției: 7 milioane de euro;

În 2015 a fost finalizată amenajarea proiectului „Drumul Sării Sovata – Reabilitare și extindere infrastructură de vizitare a rezervației naturale Lacul Ursu și arboretele de pe sărături” – valoarea investiției 1,1 milioane de euro;

În 2016 a fost finalizată investiția privată de la Lacul Negru, ce presupune un ștrand și o bază de tratament ce au o capacitate de 200 de persoane – valoarea investiției: peste 7 milioane de lei.

Regiunea de Sud-Vest

În Regiunea de Sud-Vest, pentru aceeași perioadă de referință a anilor 2010-2014, fluxul turiștilor a avut o evoluție mixtă. În anul 2011 s-au înregistrat creșteri în ceea ce privește numărul de turiști sosiți în structurile de primire turistică, pentru ca mai apoi, în anul 2012 să urmeze o scădere accentuată, dar care a reușit să se stabilizeze ulterior și chiar să aibă un traseu ascendent în anul 2014.

În ceea ce privește înnoptările, anul 2011 a fost marcat de o creștere substanțială, ce a continuat ușor în anul 2012, dar mai apoi a început să regreseze lent și apoi accentuat (în anul 2014).

În Planul de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia 2014-2020 sunt cuprinse mai multe studii, dintre care unul vizează domeniul turistic. Acesta analizează în detaliu sectorul turistic, inclusiv infrastructura, atracțiile și frecventarea, dar nu prioritizează intervențiile și face unele propuneri ambițioase pentru toate sectoarele turistice. Totuși, turismul balnear este unul dintre cele mai bine organizate din Regiunea de Sud-Vest și deține numeroase stațiuni renumite mai ales în județul Vâlcea. Prin acest studiu, se prioritizează dezvoltarea sectorului balnear atât pentru perioada 2014-2020, cât și pentru un viitor mai îndepărtat ce continuă până în anul 2030.

În Strategia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Domeniul de intervenție 5.2 este: „Crearea/modernizarea infrastructurii de turism în vederea creșterii atractivității regiunii”. Acest sub-domeniu cuprinde date referitoare la Oltenia, ce cuprinde „ 3 zone bogate în ape minerale: în Mehedinți (Bala, Schela Cladovei, Gura Văii), în Gorj (Săcelu), în Vâlcea (Govora, Băile Olănești, Călimănești-Căciulata). Alte zone au potențial de a deveni puncte balneare. În oricare dintre situații, activele existente au nevoie de investiții consistente pentru a putea fi deplin valorificate.

Operațiuni/ activități indicative:

Dezvoltarea potențialului turistic balnear de relaxare, spa și medical;

Dezvoltarea economică locală prin valorificarea specificului turistic local (montan, dunărean, rural, de pescuit etc.);

Investiții pentru crearea, reabilitarea, extinderea și modernizarea structurilor de cazare, alimentație și agrement în stațiuni și în localitățile cu potențial turistic;

Dezvoltarea infrastructurii de turism de utilitate publică;

Dezvoltarea infrastructurii de turism de utilitate privată (pârtii de schi, terenuri de sport, parcuri de distracții, bazine de înot etc.);

Investiții publice locale pentru infrastructura de acces și servicii publice la stațiuni și localitățile cu potențial.”

În Planul de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia este menționat faptul că, deși regiunea beneficiază de un patrimoniu turistic valoros, acest lucru nu generează profit decât dacă este însoțit de servicii corespuntăroare și de o infrastructură accesibilă turiștilor. Astfel, pentru a crește standardul de viață al populației din regiune și pentru a atrage investiții, turismul ar urma să fie un element cheie al următorilor ani.

Domeniul de intervenție 3.1 cu denumirea „Conservarea, protecția și valorificarea patrimoniului natural și cultural al regiunii” cuprinde mai multe operațiuni/activități indicative, dintre care cele specifice turismului balnear sunt:

Restaurarea, protecția și valorificarea turistică a patrimoniului arhitectural și cultural și dotarea acestora în mod corespunzător;

Valorificarea economică a potențialului balnear, speologic, saline, arheologic și a resurselor naturale.

Domeniul de intervenție 3.2 cu denumirea „Crearea/modernizarea infrastructurii de turism în vederea creșterii atractivității regiunii” cuprinde, de asemenea, o serie de operațiuni indicative, dintre care trebuie remarcate:

Dezvoltarea potențialului turistic balnear de relaxare, spa și medical;

Investiții pentru crearea, reabilitarea, extinderea și modernizarea structurilor de cazare, alimentație și agrement în stațiuni și în localitățile cu potențial turisticc;

Investiții publice locale pentru infrastructura de acces și servicii publice la stațiuni și localitățile cu potențial turistic.

Govora

Stațiunea Govora a beneficiat de renovări recente ale hotelurilor principale (ceea ce a presupus, în primă fază, inchiderea unui procent din capacitatea de cazare) și de dezvoltarea unor noi dotări de tip wellness. Din punctul de vedere al frecventării stațiunii, evoluția fluxurilor turistice indică o scădere generală și accentuată pentru perioada anilor 2012-2014. Dacă în anul 2011 s-au înregistrat creșteri ale sosirilor și ale înnoptărilor, în anul 2012 doar numărul înnoptărilor a crescut. Scăderea numărului de sosiri din ultima perioadă poate sugera faptul că, după renovările efectuate, stațiunea nu a reușit să atingă valorile anului 2011. La acestea se adaugă și scăderea numărului de bilete sociale furnizare de Casa Națională de Pensii.

Durata medie de ședere rămâne una ridicată (de aproximativ 10 înnoptări), valoare ce situează stațiunea Govora deasupra medie naționale din stațiunile balneare de 7 zile (pentru anul 2010), respectiv aproape 6 zile (pentru anul 2014).

Și stațiunea Govora are o sezonalitate puternic dezechilibrată, vârfurile de sezon înregistrând un număr maxim de înnoptări pe lună, iar perioada de iarna stațiunea are o frecventare de aproape zero. Excepție face luna decembrie, când sosesc turiști în preajma sărbătorilor de iarnă, dar a căror sosire nu este strict legată de oferta serviciilor balneare.

În ceea ce privește indicele de utilizare a capacității de cazare, valorile indicate rămân puțin sub limita nivelului inferior din stațiunile balneare, cu o variație între 40% și 50% pe an. Dacă nu s-ar închide o parte din capacitatea de cazare pe perioada iernii, acest indice ar putea chiar să atingă valori pozitive.

Numărul biletelor de tratament decontate de stat din stațiunea Govora a rămas relativ constant, cu o ușoară scădere în anul 2013, dar care s-a remediat în anul 2014. Având in vedere procentul de aproximativ ¾ a sosirilor cu bilete de tratament, se poate trage concluzia că stațiunea își pierde clienții care nu vin cu bilete subvenționate de stat. Acest procent ar putea accentua ideea necesității reorientării uităților de cazare și renovarea dotărilor de tip wellness pentru a satisface clienții de toate vârstele.

Pentru aceeași perioadă de referință, la Govora au fost finalizate mai multe proiecte ce au obținut fie finanțare publică, fie din fonduri europene. Acestea au avut drept obiectiv creșterea capacității de cazare și îmbunătățirea infrastructurii turistice din stațiune.

Astfel, cu suma de 7 milioane de lei obținută din bugetul național s-au efectuat lucrări de:

Reabilitare a casei de cultură cu scopul amenajării unui muzeu balnear;

Construirea unui centru de informare turistică și a unei baze de kinetoterapie.

Cu ajutorul Programului Operațional Regional DMI 5.2 (2007-2013) „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale și pentru creșterea calității serviciilor turistice”, au fost finanțate următoarele proiecte:

Proiectul „Reabilitarea infrastructurii turistice a stațiunii balneare Băile Govora”, ce a avut drept beneficiar Consiliul local Govora și un buget de 27 milioane de lei;

Proiectul de reabilitare, consolidare și modernizarea hotelului istoric Palace: „Palace Govora SPA – Servicii cazare 4 stele, promovare și dezvoltare turism balnear, agrement turistic”, ce a avut un beneficiar privat și un buget de 17 milioane de lei.

Regiunea Sud-Muntenia

Anul 2011 a fost marcat, în general, de o creștere a frecventării stațiunilor balneare, lucru valabil și pentru stațiunile din Regiunea de Sud. Însă, începând din anul 2012, curba a intrat pe un traseu descendent atât în ceea ce privește sosirile, cât și înnoptările.

Această regiune are o abordare minimală în ceea ce privește sectorul turistic balnear în strategia de dezvoltare a Proiectului de Dezvoltare Regională pentru perioada 2014-2020, raportat la celelalte zone ale țării. Unul dintre motive ar fi dat de faptul că, această regiune este mai săracă în stațiuni balneare sau balneoclimaterice, dar și de faptul că starea stațiunilor existente este una deficitară din punctul de vedere al echipamentelor și al infrastructurii. Astfel, la capitolul „Forme de turism”, subcapitolul „Turismul montan”, sunt descrise succint cele trei stațiuni balneoclimaterice de interes național ale regiunii:

„Pucioasa (Dâmbovița) – principalii factori naturali de cură sunt apele minerale sulfuroase, sulfatate, bicarbonatate, calcice, sodice clorurate și climatul agreabil cu veri răcoroase;

Amara (Ialomița) – principalul factor terapeutic natural este Lacul Amara. Apa lacului are un conținut ridicat de sulfat, de clorură de sodiu și de magneziu. Gradul său total de mineralizare este 9.88 g/l. Nămolul lacului este sapropelic, conține circa 40% substanțe organice și 41% substanțe minerale;

Slănic-Prahova – Lacurile din stațiune ce au o concentrație mare de sare sunt cunoscute pentru ameliorarea durerilor, tratarea bolilor dermatologice și a celor vasculare, iar masivul de sare din zonă este cel mai mare din Europa. Compoziția chimică a apei care conține calciu, sulf și sodiu dă rezultate prin băi calde sau reci și se pot face aplicări cu nămol sau electroterapie.”

Cu toate că zona este bogată în resurse naturale esențiale dezvoltării turismului balnear (cum ar fi apele saline și minerale) și în ultima perioadă au fost modernizate infrastructurile balneare din stațiuni precum Slănic Prahova, documentația strategică și operațională a Proiectului de Dezvoltare Regională nu analizează în mod direct sectorul turismului balnear. Acest capitol este în legătură cu măsurile adresate sectorului economic, în special în ceea ce privește IMM-urile și domeniul resurselor umane. Astfel, turismul este inclus în Prioritatea nr. 2, Măsura 2.5 – „Dezvoltarea infrastructurii turistice și a activităților de sprijin pentru turism”, prin care este accentuată ideea de turism a regiunii, însă nu se fac referiri la sectorul turismul balnear.

„Descriere și argumentare

Sector important al economiei regionale, turismul furnizează oportunități noi și alternative pentru dezvoltarea și creșterea competitivității regiunii.

Turismul are o contribuție importantă în ceea ce privește regenerarea zonelor economice în declin, crearea de locuri de muncă și susținerea indirectă a altor sectoare.

Divers și fragmentat, turismul este caracterizat în general de un număr mare de afaceri mici și mijlocii și de o adaptare relativ lentă a acestora la condițiile schimbătoare ale pieței, la noile tehnologii și practicile managementului performant.

Creșterea competitivității regiunii și a atractivității acesteia ca destinație turistică depinde de furnizarea unui turism calitativ, în termeni de acomodare și servicii.

În contextul unor investiții susținute și orientate spre dezvoltarea și diversificarea produselor turistice și a infrastructurii de susținere, regiunea își poate îmbunătăți semnificativ nivelul de atractivitate și percepție externă.

Măsura urmărește reducerea și eventual eliminarea constrângerilor existente, pe baza unei abordări care are drept scop creșterea contribuției turismului la dezvoltarea economică durabilă a regiunii într-o manieră care să răspundă cerințelor turiștilor și de protejare a condițiilor de mediu.

Dezvoltarea turismului pe baza unei abordări integrate implică o calitate ridicată a: serviciilor, condițiilor de cazare, forței de muncă, transportului, mediului și ambianței generale.

Totodată măsura urmărește să asigure că turismul prin dezvoltarea sa contribuie la bunăstarea economică, socială și de mediu a regiunii.

Obiective

îmbunătățirea atractivității regiunii și a produselor turistice;

diversificarea și creșterea calității serviciilor turistice;

dezvoltarea infrastructurii de susținere a activităților turistice;

dezvoltarea oportunităților de marketing pentru produsele turistice;

dezvoltarea IMM-urilor în domeniul turismului, concomitent cu creșterea copetitivității acestora;

protejarea moștenerii istorice și culturale.

Activități indicative

dezvoltarea de noi atracții și facilități turistice;

îmbunătățirea condițiilor de cazare și a serviciilor turistice;

activități de marketing și dezvoltare a produselor și infrastructurii turistice;

activități de promovare și de cercetare a pieței;

activități privind accesul la oportunități și piețe noi;

activități privind înființarea și dezvoltarea de IMM-uri în domeniul turismului;

dezvoltarea sistemului de informații turistice;

reabilitarea siturilor arheologice, a monumentelor istorice, culturale și religioase;

activități de reabilitare turistică a stațiunilor de interes regional și național;

activități de protejare și reabilitare a parcurilor și rezervațiilor naturale.

Impact

dezvoltarea și creșterea competitivității mediului de afaceri;

crearea de noi locuri de muncă;

creșterea valorii adăugate la economiile locale.”

Amara

Stațiunea balneară Amara este una dintre principalele destinații turistice ale Regiunii Sud Muntenia, unul dintre motive fiind dat și de multiplele oportunități de cazare din zonă. Pentru aceeași perioadă de referință, numărul de sosiri ale turiștilor au urcat brusc în anul 2011, pentru ca, mai apoi, să se înregistreze scăderi drastice și continui, ce au fost pe puctul de a atinge nivelul anului 2010.

În ceea ce privește înnoptările turiștilor în stațiunea balneoclimaterică Amara, parcursul a fost mai puțin fluctuant decât cel al sosirilor, înregistrând, de asemenea, o scădere ușoară dar continuă începând cu anul 2012. Acest lucru demonstrează faptul că stațiunea, după anul 2011, a rămas totuși frecventată de turiștii ce apelează la tratament subvenționat de stat, dar totuși a fost afectată de scăderea numărului de bilete disponibile și de asocierea generală a stațiunii cu una preponderent socială. Pe fondul unei scăderi generale a frecventării, durata medie a unui sejur rămâne una foarte ridicată, de peste 8 nopți pe sejur, valoare mult superioară celei naționale înregistrată în stațiunile balneare. Cu toate acestea, se poate observa o ușoară scădere și a acestui indicator.

După cum se întâmplă și în majoritatea stațiunilor clasice naționale, stațiunea Amara are o sezonalitate problematică. Perioada estivală este cea în care se înregistrează numărul maxim de turiști, perioadele de primăvară înregistrând valori foarte scăzute, iar perioada de iarnă având chiar valori nule. Un lucru îngrijorător s-a întâmplat în toamna anului 2014, când frecventările din perioada de toamnă au scăzut mult mai rapid în comparație cu aceeași perioadă a anilor anteriori, chiar daca cifrele înregistrate în perioada estivală preconizau contrariul.

În ceea ce privește indicele de utilizare a capacității de cazare, valorile indicate au înregistrat fluctuații, medii în perioada anilor 2011-2013, iar în 2014 s-a înregistrat o scădere accentuată (de peste 5%), situându-se la limita mediei naționale înregistrate în stațiunile balneare.

Numărul biletelor de tratament au înregistrat valori mult mai bune în comparație cu cifrele frecventării general. În acest caz, anul 2014 a fost marcat de o evoluție pozitivă, valoare aflată în opoziție cu evoluția sosirilor generale în stațiunea Amara. Acest lucru indică dependența acestei stațiuni de sistemul biletelor subvenționate de stat și pierderea turiștilor veniți pentru sejururi scurte.

În perioada de referință, stațiunea Amara a beneficiat de o serie de proiecte ce au fost finanțate, în principal, din fonduri structurale europene și au avut drept țintă rețelele edilitare, refacerea drumurilor și a utilităților. Trebuie menționat singurul proiect finanțat prin Programul Operațional Regional, Domeniul major de intervenție (DMI) 5.2. prin care s-a reabilitat parcul balnear din stațiune. Acest proiect a fost finalizat în 2013, a avut drept beneficiar Primăria Amara și a necesitat un buget de 17,5 milioane de lei.

De asemenea, ca și în alte stațiuni balneare românești, investitori privați au încercat să acceseze fonduri structurale europene pentru dezvoltarea și modernizarea capacității de cazare din zonă. Astfel, au fost aprobate proiectele de înființare a unei pensiuni turistice și de construire a unui hotel prin POR Axa 4 „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local”.

Regiunea Nord-Est

Tendința generală a stațiunilor din Regiunea Nord-Est în ceea ce privește numărul sosirilor a fost una

preponderent ascendentă pentru perioada de referință, înregistrând un ușor regres în anul 2014 atât în cazul sosirilor cât și al înnoptărilor din stațiunile balneare ale regiunii.

În Planul de Dezvoltare Regională a Regiunii Nord-Est pentru perioada 2014-2020 este descris într-un capitol turismul, care are drept subpunct turismul balnear al zonei. Situația existentă a zonei este descrisă astfel: „Regiunea Nord-Est are un potențial balnear bun, putând constitui o importantă destinație turistică, dat fiind fondul de resurse disponibile. Climatul este adecvat pentru tratamentele terapeutice, incluzând arii cu un bio-climat tonic, sedativ și de salină.

Potențialul de dezvoltare al turismului balneo-terapeutic este evidențiat de bogăția de izvoare minerale, cu ajutorul cărora s-ar putea dezvolta turismul de tip wellness și spa, integrat însă în teritoriu prin o gamă diversă de activități specifice fiecărei zone, ținând cont de valoarea ridicată a duratei medii de ședere turistică în aceste stațiuni.

Deși Regiunea Nord-Est oferă posibilități largi pentru dezvoltarea turismului balnear, doar o mică parte din potențialul curativ natural este valorificat la un nivel satisfăcător. Astfel, conform Hotărârii 1072/2013 care modifică HG privind acordarea statutului de stațiune balneară și balneoclimatică pentru unele localități și areale care dispun de factori naturali de cură, localitățile regiunii Nord-Est cărora le-a fost acordat statutul de stațiune balneoclimatică sunt:

Arealul corespunzător zonei de agrement-tratament Nicolina din municipiul Iași, județul Iași;

Municipiul Vatra Dornei, județul Suceava;

Orașul Slănic Moldova, județul Bacău;

Orașul Târgu Ocna, județul Bacău.

Pe de altă parte, conform Ghidului Stațiunilor Balneare din România, publicat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în octombrie 2011, în regiunea Nord-Est sunt identificate doar două stațiuni balneare și anume Slănic Moldova și Vatra Dornei. Acestea se numără printre cele mai importante stațiuni din România, fiind incluse în circuitul internațional și având un număr total de locuri cuprins între 2500 și 8500.

O componentă deosebit de importantă a structurilor de tratament constituie aparatura medicală, care, după cum se cunoaște, influențează în bună măsură aprecierea turiștilor asupra serviciilor medicale prestate în stațiunile balneoclimaterice. Nefuncționarea multor aparate din cauza pieselor defecte, a lipsei personalului calificat pentru repararea și întreținerea aparaturii conduce la aglomerarea și degradarea calitativă a tratamentelor, precum și la uzuta permanentă a aparatelor în funcțiune, suprasolicitate de nevoia de a face față cerințelor de moment.

Pe lângă aceste stațiuni turistice, există și alte localități care au beneficiat în trecut de statutul de stațiune, precum Sărata Băi și Moinești din județul Bacău, băile Strunga din județul Iași, Negulești din județul Neamț, Ghermănești-Drânceni din județul Vaslui, sau Cacica și Solca din județul Suceava.

Comuna Cacica din județul Suceava ar putea avansa la rangul de stațiune turistică în viitorul apropiat, având în vedere prezența în zonă a salinei, a Basilicii Minor – important centru de pelerinaj catolic și a centrului cultural polonez – Dom Polski. (…)

Având în vedere aceste resurse balneoclimatice, precum și istoricul acestor localități, ar trebui depuse eforturi pentru dezvoltarea infrastructurii turistice în aceste areale și implicit pentru declararea ulterioară a acestor localități ca stațiuni turistice, balneare sau balneoclimatice.

Multe dintre structurile de cazare ale acestor stațiuni necesită reparații majore sau chiar capitale, iar între acestea se află și stațiuni balneare cu un mare potențial turistic, în cazul că ar funcționa la standardele cerute de un turism modern. Ele au suferit de pe urma lipsei de investiții din ultimii 15 ani, fapt evidențiat și în evoluția circulației turistice. Astfel, dacă circulația turistică în stațiunile balneare a cunoscut o evoluție ascendentă, îndeosebi în perioada anilor `80, ea a înregistrat o scădere drastică în perioada anilor 1990-1995, continuând apoi cu o ușoară redresare.

Stațiunile necesită modernizarea și dezvoltarea rețelei de apă și canalizare, îmbunătățirea rețelei de drumuri, implicit a drumurilor de acces, precum și alte investiții.”

În același Plan de Dezvoltare Regională Nord-Est 2014-2020, la capitolul 3, obiectivul specific 3.7 este descrisă „Sprijinirea valorificării potențialului turistic existent”, de unde măsura 3.7.1 cuprinde „Dezvoltarea infrastructurii de turism și de agrement aferentă, promovarea potențialului turistic”. Aceasta descrie:

„Regiunea Nord-Est deține un potențial turistic relativ ridicat, elementele de referință fiind cadrul natural de excepție din zonele montane din județele Bacău, Neamț și Suceava, potențialul balnear, monumentele istorice și edificiile culturale, inestimabilul patrimoniu religios, arta și tradiția populară existentă, gastronomia moldovenească. În plus, în anii 2000 a avut loc o creștere importantă a numărului de unități și a capacității de cazare existente, cât și a infrastructurii de sprijin a turismului centrelor expoziționale și de evenimente, infrastructura de agrement (pârtii de schi, zone și complexe de agrement) etc.

Practic, există premisele necesare pentru practicarea unor forme variate de turism: balnear-terapeutic, ecumenic-cultural, agroturism, ecoturism, afaceri și evenimente, activ.

În ciuda elementelor prezentate, datele și informațiile statistice existente indică pentru perioada analizată un regres al activităților desfășurate în acest domeniu:

Nivelul foarte scăzut al indicelui de utilizare a capacității de cazare în funcțiune – 21,5%;

Durata medie de ședere redusă, inferioară nivelului național – 2,21 nopți/turist;

Ponderea scăzută a numărului de turiști străini din numărul total de sosiri – 12%.

În parte, nivelurile înregistrate pot fi puse pe seama efectelor negative ale crizei economice și financiare, scăderea veniturilor populației determinând o contracție a cererii pentru servicii turistice. Cu toate acestea, și în perioada anterioară crizei se constată că nivelul indicatorilor menționați se află sub media înregistrată la nivel național.

În aceste condiții, putem aprecia că există cauze sistematice care conduc la situația prezentată: accesibilitatea redusă spre zonele turistice, calitatea slabă a serviciilor oferite în anumite zone turistice, gradul inegal de modernizare a infrastructurii existente, slaba promovare a potențialului turistic existent.

Ținte 2022:

Indicele de utilizare a capacității de cazare în funcțiune – 50%;

Durata medie de ședere – 3 nopți/turist;

Număr total de sosiri (turiști) – 900.000.

Acțiunile indicative prevăzute în cadrul acestei măsuri vor viza:

Reabilitarea, renovarea obiectivelor turistice ce aparțin patrimoniului cultural, istoric, ecumenic, inclusiv a infrastructurii conexe (parcări, alei, puncte de informare etc.);

Reabilitarea, modernizarea, extinderea spațiilor de cazare, inclusiv a infrastructurii de agrement conexe;

Modernizarea, extinderea infrastructurii de turism balnear, a unităților de tratare;

Dezvoltarea, extinderea sistemului existent de semnalizare a atracțiilor turistice: panouri, hărți turistice pe drumurile naționale și județene, gări, autogări, aerogări;

Dezvoltarea de aplicații tip e-turism: promovarea produsului turistic și tradițiilor;

Dezvoltarea infrastructurii de agrement asociate sporturilor de iarnă;

Realizarea/ modernizarea traseelor montane, a rețelei de cabane și refugii montane;

Dezvoltarea și diversificarea infrastructurii fizice de agrement necesară petrecerii timpului liber (hipism, „hiking”, „rafting”, parașutism, sporturi extreme etc.)

Crearea, modernizarea centrelor și oficiilor de informare și promovare turistică în zonele cu potențial turistic;

Dezvoltarea de rețele de comunicare între centrele de informare și promovare turistică din regiune și cele naționale/ internaționale, integrarea standardizată a acestora prin interconectare, vizând dezvoltarea și îmbunătățirea sistemului de rezervări online;

Sprijin pentru organizarea și derularea de târguri, expoziții, manifestări culturale, festivaluri;

Sprijin pentru derularea de campanii de promovare integrată a produsului turistic local și regional la târguri de profil, interne și internaționale;

Promovarea turismului ecologic;

Dezvoltarea de observatoare pentru promovarea imaginii turistice a regiunii (sistem integrat de management și marketing al destinației).”

Slănic Moldova

Frecventarea stațiunii Slănic Moldova are o tendință generală de creștere pentru perioada anilor 2010-2013, urmată de o scădere puternică a acesteia în anul 2014.

În ceea ce privește numărul înnoptărilor, scăderea înregistrată este mai accentuată decât în cazul sosirilor, fapt ce determină și scăderea duratei medii de ședere. În cifre, durata medie de ședere de 3 nopți înregistrată în anul 2014 reprezintă o valoare foarte scăzută comparativ cu cea națională înregistrată în stațiunile balneare. Acest fapt este datorat scăderii numărului de bilete sociale decontate de stat în structurile mari de cazare și trecerea la sejururi scurte, în unități mici de cazare (de tipul pensiunilor).

Sezonalitatea turistică din stațiunea Slănic Moldova este una caracteristică pentru mare parte din stațiunile balneare românești, înregistrând un maxim în perioada verii și una foarte slabă iarna. Mai intervine și o „compactare” a sezonului estival, ce începe în iunie și se termină în septembrie-octombrie.

În cee ce privește indicele de utilizare a capacității de cazare, valorile indicate au înregistrat o creștere ușoară în anul 2011, urmată de o perioadă de scădere continuă, fiind însă în parametrii înregistrați la nivel național de 40% în anul 2014.

Numărul sosirilor cu bilete de tratament subvenționate de stat a înregistrat o scădere accentuată în anul 2013, pe fondul creșterii înregistrate în ceea ce privește numărul total al sosirilor în stațiune. Scăderea aproape nesemnificativă înregistrată în anul 2014 a avut loc pe fondul scăderii puternice a sosirilor și înnoptărilor totale. Numărul biletelor de tratament subvenționate de stat pentru stațiunea Slănic Moldova are o pondere scăzută, de sub 15%.

Stațiunea Slănic Prahova a beneficiat de mai multe proiecte cu finanțare din Programul Operațional Regional 2007-2013, primăria accesând fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii de agrement. În acest sens, a fost construită pista de schi cu grad mediu de dificultate, ce este amplasată între altitudinea de 720 m și 470 m. Acest proiect a necesitat un buget de 24,7 milioane de lei și a beneficiat de fonduri din partea CJ Bacău și a DMI 5.2 din cadrul Programului Operațional Regional.

Investitori privați au apelat la fonduri structurale europene conform Axei 4 a Programului Operațional Regional, DMI 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microînreprinderilor” pentru a dezvolta și moderniza capacitățile de cazare și oferta de servicii balneare (prin dotarea cu echipamente și mobilier specific, formarea personalului etc.). În acest sens, au existat două proiecte: crearea unei baze de tratament în cadrul unei pensiuni, proiect finalizat în anul 2012, ce a necesitat un buget de 879.000 lei și al doilea finalizat în anul 2014, ce a avut nevoie de 1,05 milioane lei.

Regiunea Sud-Est

Frecventarea stațiunilor balneare din Regiunea Sud-Est se întrepătrunde, în mare parte, cu turismul litoral de pe perioada verii. Acest lucru apare din cauza imposibilității separării datelor aferente hotelurilor de pe litoral și a celor aferente structurilor balneare din cadrul unitatilor administrativ teritoriale (UAT). Astfel, se consideră că tendința generală exprimă și evoluția sectorului balnear. Pentru perioada de referință, se poate considera că numărul sosirilor a avut un traseu ascendent între anii 2010-2012, urmat de o scădere în anul 2013 și de o revenire ușoară în anul 2014.

În Planul de Dezvoltare Regională Sud-Est pentru perioada 2014-2020, este descrisă în prima parte este analizată situația existentă în ceea ce privește resursele balneare ale regiunii, atât din zona litoralului, cât și din zona montană a județelor Buzău și Vrancea. Însă, la nivel operațional, după cum s-a observat și în cadrul altor regiuni, nici Regiunea Sud-Est nu descrie în mod particular sectorul balnear, făcând referiri la el doar în cadrul sectorului turistic.

În cadrul Dezvoltării urbane detaliate în Strategia de dezvoltare Regională 2014-2020, la Prioritatea 4 „Îmbunnătățirea turismului la nivel regional”, este prezentat Obiectivul specific, ce constă în „Creșterea regiunii ca destinație turistică prin promovarea turismului regional integrat, dezvoltarea și modernizarea infrastructurii turistice și creșterea calității serviciilor turistice oferite”. Acesta cuprinde trei domenii de intervenție distincte:

„Domeniul de intervenție 4.1: Promovarea turismului regional integrat (turism de agrement, turism științific, educațional, turism pentru vânătoare și pescuit, turism balnear și de tratament, turism cultural, turism enologic și gastronomic etc.)

Operațiuni orientative/ activități:

Crearea și promovarea brand-ului turistic regional;

Crearea, dezvoltarea și promovarea centrelor de informare și promovare turistică;

Promovarea pescuitului sportiv și a turismului bazat pe vânătoare și pescuit;

Dezvoltarea turismului montan și a traseelor turistice;

Dezvoltarea parteneriatului dintre furnizorii de servicii turistice, agenții de turism, furnizorii de servicii de transport etc., în scopul integrării serviciilor;

Dezvoltarea serviciilor de turism la standarde internaționale pentru a deveni competitive cu serviciile oferite de țările vecine;

Organizarea de festivaluri, concerte, târguri cu produse tradiționale etc.;

Dezvoltarea turismului de croazieră.

Domeniul de intervenție 4.2: Înființarea, dezvoltarea și modernizarea infrastructurii turistice

Operațiuni orientative/ activități:

Restaurarea, protejarea, promovarea și valorificarea monumentelor istorice incluse în patrimoniul național și local din urban;

Construirea, reabilitarea, modernizarea infrastructurii publice în stațiunile turistice;

Înființarea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii turismului cultural și religios, științific;

Înființarea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii specifice activităților de agrement acvatic la nivel maritim și fluvial;

Înființarea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii turismului pentru vânătoare și pescuit;

Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii montane;

Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii balneare și de tratament regional/ local;

Înființarea, dezvoltarea porturilor turistice (pentru ambarcațiuni de agrement);

Crearea de locuri de campare, locuri pentru picnic;

Amenajarea pentru sporturi acvatice (ștrandurilor artificiale și naturale etc.);

Amenajarea pistelor pentru biciclete; trasee de ciclism și a infrastructurii conexe.

Domeniul de intervenție 4.3: Îmbunătățirea serviciilor turistice

Operațiuni orientative/ activități:

Pachete de servicii integrate;

Dezvoltarea turismului tematic (trasee tematice, turism religios, aventură, geologie, arheologie etc.)

Crearea traseelor turistice: „traseul vinului”, gastronomic etc., care să cuprindă județele regiunii.”

Techirghiol

Tendința generală a stațiunii Techirghiol în ceea ce privește frecventarea turistică este una de creștere, cu toate că anul 2011 a fost marcat de o scădere bruscă și accentuată, dar care s-a redresat și chiar a înregistrat o creștere în anul 2012.

În ceea ce privește durata sejurului, valorile înregistrate sunt aproape duble față de cele întâlnite la nivel național în stațiunile balneare. Din acest fapt se poate concluziona că, stațiunea este una de interes major pentru turismul social ce apelează la bilete de tratament.

Stațiunea Techirghiol este doar parțial dependentă de oferta litorală și prezintă o sezonalitate dezechilibrată pe parcursul anului, cu maxime de frecventare în perioada estivală (lunile iulie și august) și cu valori înjumătățite pentru perioada iernii. Această sezonalitate accentuează dependența stațiunii de turismul social, precum și lipsa dotărilor de tip wellness și a activiăților ce ar putea să atragă mai mulți turiști în extrasezon.

În ceea ce privește indicele de utilizare a capacității de cazare, pentru perioada de referință, valorile indicate au înregistrat o evoluție impresionantă, cu o creștere semnificativă, ce depășește nivelul național. Această creștere este dată de sporirea numărului de cereri pentru stațiune în cazul turismului social și de localizarea acesteia.

În ceea ce privește numărul de bilete de tratament de la Techirghiol, pentru perioada 2012-2014, numărul acestora a fost unul constant și a reprezentat ¼ din totalul sosirilor în stațiune. Evoluția în ceea ce privește numărul sosirilor, al înnoptărilor și al biletelor de tratament indică faptul că stațiunea este una atractivă, ce reușește să atragă turiști veniți cu bilete sociale sau nu pentru sejururi foarte lungi, în comparație chiar cu nivelul național. Una dinte explicații este dată de amplasarea stațiunii la malul mării și de existența de numeroase oferte de agrement și de petrecerea a timpului liber, în imediata vecinătate. Din acest punct de vedere, această stațiune poate fi considerată ilustrarea perfectă pentru ceea ce lipsește altor stațiuni la nivel național, care necesită dezvoltarea ofertei de agrement actuale și lărgirea sezonului prin oferte de tip wellness.

În perioada de referință, stațiunea Techirghiol a beneficiat de o serie de investiții prin care primăria a accesat fonduri structurale europene în cadrul Programului Operațional Regional. Acestea au vizat atât infrastructura urbană, infrastructura de îngrijiri medicale, cât și reabilitarea peisageră a lacului Techirghiol. Astfel, proiectele finanțate din Programul Operațional Regional 2007-2013 și implementate în perioada de referință de Unitatea administrativ-teritorială Techirghiol și de Consiliul Județean Constanța sunt următoarele:

“Proiectul integrat de amenajare turistică a malului lacului Techirghiol”, implementat în perioada 31.07.2012-30.09.2015, a necesitat un buget total de aproape 12 miliarde de lei și a fost finanțat prin POR 2007-203, Axa Prioritară 5 “Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului”, Domeniul Major de intervenție 5.2 “Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale și creșterii calității serviciilor turistice”. “Prin implementarea proiectului, malul Lacului Techirghiol a fost transformat într-o zonă de îmbăiere și recreere la standarde tehnice și estetice care îi asigură competitivitatea pe întreg litoralul românesc, susține primarul Adrian Stan. S-au realizat umătoarele obiective principale: s-a amenajat malul lacului pe o suprafață de 8.000 mp, prin pereiere, plajă în suprafață de 14.000 mp, prin aport de nisip, s-a amenajat o grădină de recreere de 46.800 mp, precum și o zonă de băi reci de 7.400 mp. Aleea pietonală pentru persoane cu disabilități cu lungimea de 2.070 m și l=2,5 m și piste pentru biciclete cu o lungime de 2.378 m și l=1,6 m au fost inaugurate si reprezintă legătura principală între toate zonele proiectului, asigurând posibilitatea, prin parcurgerea acesteia, de a viziona și beneficia de toate obiectivele noi, create prin implementarea proiectului.”

Proiectul “Dezvoltarea turismului de agrement în stațiunea Techirghiol”, implementat începând din data de 27.10.2011 pentru o perioadă de 30 de luni, a necesitat un buget de aproximativ 4,2 milioane de lei și a fost finanțat tot prin POR 2007-2013, Axa prioritară 5, Domeniul mejor de intervenție 5.2. “Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea activităților de petrecere a timpului liber și sportive, prin echilibrarea infrastructurii de turism în zona lacului Techirghiol, iar obiectivele specifice sunt: extinderea conceptului de valorificare turistică a Lacului Techirghiol de la turism de sănătate la turism de odihnă și wellness, creșterea potențialului turistic al orașului Techirghiol prin crearea de servicii de agrement la standarde de calitate competitive, facilități de petrecere a timpului liber și stimularea odihnei active; sporirea vizibilității și atractivității turistice a stațiunii Techirghiol. Prin acest proiect s-a realizat un miniparc acvatic și două terenuri de sport și s-au creat 9 locuri de muncă.”

Proiectul “Parc de recreere în orașul Techirghiol”, ce a început în data de 25.10.2012 și a fost finalizat în 24.11.2014, a avut drept beneficiar Primăria orașului Techirghiol și un buget de peste 2,7 milioane de lei. Proiectul a fost cofinanțat prin POR 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”, Domeniul major de intervenție 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, Subdomeniu „Poli de creștere”. „Proiectul vizează creșterea semnificativă a zonelor de recreere și a spațiilor de joacă pentru copii, precum și creșterea potențialului turistic al localității prin reamenajarea parcurilor existente și duplimentarea zonelor de agrement. Implementarea proiectului vizează crearea premiselor necesare accesului persoanelor vârstnice și a copiilor la zona recreativă, contribuind astfel la atingerea obiectivului european al coeziunii economice și sociale, prin îmbunătățirea infrastructurii serviciilor sociale. Tema de proiectare prevede crearea unui parc de recreere în zona aflată pe malul lacului Techirghiol și amenajarea parcului terapeutic existent. Zona cuprinsă între bulevardul Victor Climescu și aleile pietonale din imediata apropiere a scărilor care permit accesul pe malul lacului va fi prima zonă propusă spre amenajare în prezentul proiect. Parcul din zona 1 se află într-o stare de degradare moderată. Aleile betonate prezintă denivelări, crăpături, gropi în care s-a dezvoltat vegetația. Scările de acces în zonele mai înalte prezintă porțiuni știrbite și zone deplasate. Zonele de joacă pentru copii sunt degradate, chiar rupte. Stâlpii pentru iluminatul public sunt înclinați, în pericol de prăbușire, aceste neconformități putând duce la producerea unor eventuale accidente ale copiilor și persoanelor cu dizabilități. (…) Lucrările de modernizare vor consta din refacerea aleilor degradate, refacerea treptelor știrbite. Se vor monta bănci noi. Se vor realiza lucrări noi de mobilier urban respectiv locuri de joacă pentru copii, stâlpi noi de iluminat public, coșuri de gunoi, coșuri și aranjamente flori.”

Un proiect demarat de Consiliul Județean Constanța în parteneriat cu Unitatea administra-tiv-teritorială Techirghiol, ce a fost finanțat prin POR 2007-2013, Axa 2 „Îmbunătățirea infrastructurii regionale și locale de transport”, Domeniul major de intervenție 2.1. „Reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri județene, străzi urbane – inclusiv construcția/ reabilitarea șoselelor de centură”. Acesta a fost implementat în perioada 06.08.2009 – 06.08.2012 și a avut drept obiectiv general îmbunătățirea condițiilor de transport pentru rețeaua de drumuri județene din Județul Constanța.

Două proiecte „Reabilitare, modernizare și dotare la Centrul de recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Techirghiol – corpul A” și „Reabilitare, modernizare și dotare la Centrul de recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Techirghiol – corpul C”, demarate de Consiliul Județean Constanța și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cofinanțate prin POR 2007-2013, Axa 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenție 3.2 „Reabilitarea/ modernizarea/ dezvoltarea și echiparea infrastructurii serviciilor sociale” . Valoarea totală a proiectelor a fost de aproape 6,2 milioane de lei și au avut drept obiectiv general „îmbunătățirea infrastructurii serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilități psihice și asociate din județul Constanța, în vederea integrării sociale a acestora ca cetățeni în măsură să-și controleze singuri viața.”