Sursele de Venit ale Bugetului Localdocx

=== Sursele de venit ale bugetului local ===

INTRODUCERE

Capitolul 1. SURSELE DE VENIT ALE BUGETULUI LOCAL

Evolutia istorica a bugetelor locale in Romania

Conceptul de finanțe reflectă procesele și relațiile economice în expresie bănească prin care se constituie, repartizează și utilizează fondurile bănești necesare funcționării statului și altor entități economico-sociale.

În sens larg, finanțele locale includ finanțele publice locale, finanțele regiilor autonome și ale societăților comerciale constituite cu aportul autorităților administrației publice locale și alte resurse financiare locale.

    Finantele publice locale isi au originea in autonomizarea autoritatilor teritoriale in administrarea comunitatilor respective.

Comunitatile locale reprezinta colectivitati umane, delimitate teritorial din punct de vedere politic si administrativ, care au autoritati publice diferite de cele ale statului. aceasta este o conditie a autonomiei financiare, deoarece autonomia administrativa nu ar fi posibila fara autonomia financiara, care-i asigura suportul financiar al functionarii.
    Organizarea distincta a finantelor locale pe baza autonomiei lor financiare este necesara deoarece:

comunitatile locale cunosc, cel mai bine, posibilitatile proprii privind resursele banesti de provenienta publica si in special nevoile privind cheltuielile ce trebuie acoperite;

permite degrevarea finantelor centrale de o seama de cheltuieli;

reduce numarul si amploarea fluxurilor banesti intre cele doua niveluri structurale ale finantelor publice;

permite o urmarire mai buna a modului cum sunt folosite fondurile financiare publice constituite;

finantele locale satisfac mai bine cerintele de utilitati publice in teritoriu, cum ar fi: construirea de drumuri, politia, iluminatul public, gospodaria comunala, s.a.  

Finanțele publice locale reprezintă o parte componentă a finanțelor publice alături de finanțele publice ale administrației centrale de stat, care exprimă relațiile economice prin care se mobilizează și utilizează resurse bănești la nivelul unităților administrativ teritoriale pentru satisfacerea unor cerințe colective reprezentate de învățământ, cultură, asistență socială, servicii publice, dezvoltare.

In România, organizarea teritoriala a finantelor publice este asezata pe impartirea tarii in unitati administrativ-teritoriale, fiind structurata pe niveluri ierarhice in limitele fiecarei unitati administrative: judete, municipii, orase, comune.

Din punct de vedere juridic, organele financiare teritoriale sunt institutii ale administratiei publice, cu administratie si gestiune proprie de institutie. Sfera lor de actiune difera, dupa nivelul organizatoric, astfel:

Directiile generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat, la nivel de judet si municipiul Bucuresti;

administratiile financiare, la nivelul municipiilor si sectoarelor municipiului Bucuresti;

Circumscriptiile financiare, la orase;

Perceptiile rurale si agentii fiscali, la nivelul comunelor.

    Toate aceste organe sunt indrumate si controlate de catre Directia Generala a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat, a carei structura organizatorica cuprinde:

Directia de trezorerie, cu serviciile: contabilitatea trezoreriei; metodologie, verificare si control; buget;

Directia impozite si taxe, cu serviciile: constatare si impunere persoane fizice; constatare si impunere persoane juridice; urmarire persoane juridice; urmarirea si incasarea impozitelor, taxelor si altor venituri; biroul pentru evidenta si valorificarea bunurilor; serviciul TVa;

Directia controlului financiar de stat, cu serviciile: controlul financiar la regii si societati comerciale; control financiar la institutii publice si agenti economici privati; controlul financiar la societati comerciale de turism si prestari servicii;

Directia Generala antifrauda;

Comunitatile locale reprezinta colectivitati umane, delimitate teritorial din punct de vedere politic si administrativ, care au autoritati publice diferite de cele ale statului. autonomia financiara a acestora este absolut necesara, deoarece autonomia administrativa nu ar fi posibila fara autonomia financiara, care-i asigura suportul material al functionarii. In acest sens este si argumetul conform caruia comunitatile locale isi cunosc posibilitatile proprii privind resursele banesti de provenienta publica si ,mai ales nevoile privind cheltuielile ce trebuie acoperite pentru producerea de servicii publice pe plan local.

Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind Finanțele Publice Locale stabileste normele privind formarea, administrarea, utilizarea si controlul resurselor financiare ale unitatilor adminstrativ-teritoriale si ale institutiilor si serviciilor de interes local. Legea stabileste ca la baza elaborarii, aprobarii si executiei bugetare stau principiile autonomiei locale, echilibrului, realitatii, actualitatii si publicitatii.

Finanțele publice locale reflectă raporturile economice prin care se constituie și utilizează resurse bănești la nivelul unităților administrativ teritoriale, fără o contraprestație directă și imediată în vederea satisfacerii unor cerințe social culturale, economice și a furnizării unor servicii publice de către instituțiile autoritățile administrației publice locale.

Finanțele publice locale mijlocesc procesele de formare repartizare și utilizare a fondurilor bănești la nivelul unităților administrativ teritoriale.

Fondurile bănești administrate de către autoritățile administrației publice locale se formează pe seama impozitelor și taxelor locale, a veniturilor nefiscale și a veniturilor cu destinație specială.

Resursele bănești proprii mobilizate la dispoziția unităților administrativ teritoriale se completează prin redistribuire cu sume, cote defalcate și transferuri de la bugetul de stat.

Fondurile bănești de la nivelul unităților administrativ teritoriale se repartizează sub forma cheltuielilor publice pentru acțiuni social culturale, servicii publice, dezvoltare, alte acțiuni de importanță locală.

1.1.1 COMPONENTELE FINANTELOR PUBLICE LOCALE

În sfera finanțelor publice locale se încadrează bugetele locale, finanțele instituțiilor publice locale finanțate din venituri proprii și subvenții din bugetul local, finanțele instituțiilor publice locale finanțate integral din venituri proprii, creditele externe și interne, veniturile și cheltuielile evidențiate în afara bugetului local. Sfera finanțelor publice locale este ilustrată de structura bugetului general al unei unități administrativ-teritoriale care reflectă: bugetul local, bugetul instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții din bugetul local, bugetul instituțiilor publice finanțate integral din venituri, bugetul creditelor externe și interne, veniturile și cheltuielile evidențiate în afara bugetului local.

Sursele de venit ale bugetului local

Veniturile bugetelor locale se constituie in principal din venturi realizate pe plan local si venituri primite la nivel central. In afara de acestea o alta sursa importanta care poate creste venitul realizat pe plan local o reprezinta imprumuturile.

Legea Finantelor publice locale prezinta urmatoarele categorii de venituri ale bugetelor locale:

a) venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri și cote defalcate din impozitul pe venit;

b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;

c) subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete;

d) donații și sponsorizări.

e) operațiuni financiare.

1.2.1.Veniturile proprii sunt veniturile pe care autoritatile le realizeaza pe plan local. Nivelul si sursele acestora sunt coontrolate, decise de catre autoritalile locale, in limitele prevazute de lege. Principalele acte normative care reglementeaza veniturile proprii sunt Legea finantelor publice locale si Codul Fiscal (Legea privind impozitele si taxele locale).

O caracteristica a veniturilor proprii este aceea ca autoritatile locale au in general liberate in privinta modului in care sunt cheltuite. Se poate afirma ca gradul de autonomie al unei comunitati depinde in mare masura de ponderea veniturilor realizate pe plan local in raport cu alte resurse de venituri ale bugetelor locale. Ideal ar fi ca veniturile proprii sa poata acoperi cheltuielile efectuate pentru satisfacerea nevoilor locale.

In functie de sursa de colectare, veniturile care se realizeaza pe plan local pot fi venituri fiscale,venituri nefiscale,venituri din capital si venituri cu destinatie speciala.

Fundamentarea veniturilor bugetelor locale se bazează pe constatarea și evaluarea materiei impozabile și a bazei de impozitare în funcție de care se calculează impozitele și taxele aferente, evaluarea serviciilor prestate și a veniturilor obținute din acestea, precum și pe alte elemente specifice, inclusiv pe serii de date, în scopul evaluării corecte a veniturilor.

Anexa Legii finantelor publice prezinta veniturile proprii astfel:

1. Impozit pe profit de la regiile autonome și societățile comerciale de sub

autoritatea consiliilor locale

2. Cote defalcate din impozitul pe venit:

a) cote defalcate din impozitul pe venit;

b) sume alocate de consiliul județean din cotele defalcate din impozitul pe

venit pentru echilibrarea bugetelor locale.

3. alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital:

– alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital.

4. Impozite și taxe pe proprietate:

a) impozit pe clădiri;

b) impozit pe terenuri;

c) taxe juridice din timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială și

alte taxe de timbru;

d) alte impozite și taxe pe proprietate.

5. alte impozite și taxe generale pe bunuri și servicii:

– taxe hoteliere.

6. Taxe pe servicii specifice:

a) impozit pe spectacole;

b) alte taxe pe servicii specifice.

7. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe

desfășurarea de activități:

a) taxe asupra mijloacelor de transport;

b) taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de

funcționare;

c) alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau

pe desfășurarea de activități.

8. alte impozite și taxe fiscale:

– alte impozite și taxe fiscale.

9. Venituri din proprietate:

a) vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea

consiliilor locale;

b) restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenți;

c) venituri din concesiuni și închirieri;

d) venituri din dividende;

e) alte venituri din proprietate.

10. Venituri din dobânzi:

– alte venituri din dobânzi.

11. Venituri din prestări de servicii și alte activități:

a) venituri din prestări de servicii;

b) contribuția părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea

copiilor în creșe;

c) contribuția persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social;

d) taxe din activități cadastrale și agricultură;

e) contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în

unitățile de protecție socială;

f) venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și

despăgubiri;

g) alte venituri din prestări de servicii și alte activități.

12. Venituri din taxe administrative, eliberări de permise:

a) taxe extrajudiciare de timbru;

b) alte venituri din taxe administrative, eliberări de permise.

13. amenzi, penalități și confiscări:

a) venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor

legale;

b) penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declarației

de impozite și taxe;

c) încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume

constatate odată cu confiscarea, potrivit legii;

d) alte amenzi, penalități și confiscări.

14. Diverse venituri:

a) vărsăminte din venituri și/sau disponibilitățile instituțiilor publice;

b) alte venituri.

15. Venituri din valorificarea unor bunuri:

a) venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice;

b) venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului;

c) venituri din privatizare;

d) venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat.

B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat

D. Subvenții de la bugetul de stat și de la alte administrații

Veniturile provenite de la nivel central au ca principal obiectiv corectarea unor dezechilibre care intervin pe plan local atat vertical(nivelul impozitelor si taxelor locale nu acopera cheltuielile necesare furnizarii serviciilor publice), dar si orizontal deoarece nu toate colectivitatile locale se descurca la fel financiar desi au obligatia de a oferi servicii echivalente din punct de vedere calitativ si cantitativ.

Un sistem bun de transferuri trebue sa indeplineasca o serie de conditii. In primul rand ele nu trebuie sa fie suficiente astfel incat autoritatile locale sa fie stimulate sa realizeze venturi proprii. In acelasi timp trebuie asigurat echilibrul intre competentele autoritatilor locale si resursele descentralizate. Este recomandat ca sumele acordate sa fie previzibile pe o perioada mai mare de timp astfel incat sa permita autoritatilor locale sa realizeze cheltuieli conform unei strategii, a unor obiective pe termen lung.

Lucrarile de specialitate din domeniu precum si diferilele rapoarte europene si ale Bancii Mondiale prezinta clasificari diferite ale sumelor provenite de la nivel centralș

Legea finantelor publice recunoaste doua categorii principale : prelevari de la bugetul de stat(sume si cote defalcate din unele venituri la bugetul de stat) si subventii. Fondurile cele mai consistente sunt cele din prima categorie.

1.1.2 Sume si cote defalcate din unele venituri la bugetul de stat –aceste venituri corespund asa numitului sistem de partajare a impozitelor si taxelor intre diferite niveluri de guvernare. Sistemul de repartizare a acestor sume este stabilit la nivel central, autoritalile locale neavand practic nici un control asupra cuantumului lor, iar in unele cazuri, nici asupra modului in care vor fi cheltuite. autoritatile locale primesc astfel sume si cote defalcate din impozitele pe venit si TVa.

1.1.3.Subventiile reprezinta sume alocate de laa nivel central comunitatilor locale cu un scop foarte bine definit. autoritaile locale nu detin o modalitate legala de a controla nivelul acestor sume sau modul in care vor fi cheltuite.

Fondurile corespunzatoare subventiilor sunt repartizate prin intermediul ministerelor responsabile in functie de destinatia acestora.

Tot cu destinatie speciala si gestionate de minstere sunt veniturile din fondurile speciale. acestea se constituie prin act normativ, fie de catre Guvern, fie de catre Parlament.

In timp ce fondurile speciale se formeaza din taxe instituite special si platiite de carte contribuabilii care beneficiaza direct, subventiile fac parte din veniturile totale ale bugetului de stat. Practic diferenta dintre cele doua (subventii si fonduri speciale) se deduce urmarind mdul de alocare, institutia responsabile ramanand aceeasi: ministerul.

Reparizarea unor fonduri speciale eate prevazuta in legea bugetului de stat insa, in cazul altora, ministerele care le gestioneaza au liberatea de a hatari criteriile de repartizarte in teritoriu.

Veniturile localitatilor, fie realizate pe plan local, fie provenite de la stat sunt insuficiente mai ales cand se pune problema realizarii de investitii necesare dezvoltarii comunitatilor locale. O posibila sursa de suplimentare o reprezinta imprumuturile.

1.1.4Imprumuturile

Legea finantelor publice locale ofera posibilitatea autoritatilor administratiei publice locale de a-si completa propriile resurse financiare prin contractarea unor imprumuturi interne sau externe pe care le pot folosi fie pentru realizarea de investitii publice de interes local, fie pentru refinantarea datoriei publice locale. Pentru realizarea acestor imrumuturi autoritatile locale au la dispozitir doua instrumente. Primul dintre ele este emiterea si lansarea titlurilor de valoare care se poate face fie direct de catre autoritatile locale, fie prin internediul unor agentii sau institutii specializate. Cel de-al doilea se refera la inprumuturi de la bancile comersiale sau de la alte institutii de credit.

Desi actualul cadrul legislativ permite contractarea de imprumuturi de catre autoritatile locale, conditiile in care se pot realiza acestea determina administratiile locale sa nu apeleze la aceasta varianta de suplimentare a veniturilor locale. Cel mai important impediment este ca toaye opperatiunile financiare legate de imprumuturi se realizaza prin Trezorerie, lucru care dezavantajeaza banca cu care se contracteaza aceste imprumuturi. acest aspect poate fi remediat printr-o modificare legislativa simpla xcare sa permita bancilor sa realizeze aceste operatiuni, Trezoreria fiind si ea informata. Un alt aspect este faptul ca, nefiind inca bine stabilita distinctia dintre proprietatea publica si privata a autoritatilor locale acestea nu au posibilitatea efectiva de a garanta un imprumut.

1.1.5 Donații și sponsorizări

Instituțiile publice mai pot folosi pentru desfășurarea activității lor bunuri materiale și fonduri bănești, primite de la persoane juridice și fizice sub formă de donații și sponsorizări, cu respectarea dispozițiilor legale.

Fondurile bănești acordate de persoanele juridice și fizice, primite sub formă de donații și sponsorizări , în situația instituțiilor publice finanțate integral de la buget, sunt vărsate direct la bugetul local din care se finanțează acestea. Cu aceste sume se majorează veniturile și cheltuielile bugetului local, iar fondurile respective se vor utiliza cu respectarea destinațiilor stabilite de transmițător.

Bunurile materiale primite de instituțiile publice sub formă de donații și sponsorizări se înregistrează în contabilitatea acestora.

Veniturile bugetelor locale pot fi actualizate ca urmare a perfecționării legislației fiscale, precum și prin legile bugetare anuale, în concordanță cu programele de creștere a autonomiei financiare a unităților administrativ-teritoriale și de descentralizare a serviciilor publice.

1.3 aspecte teoretice privind impozitele si taxele locale / Colectarea taxelor în România – comparații internaționale

Funcția de repartiție a finanțelor publice urmarește, într-o primă etapă, constituirea resurselor financiare publice pe seama veniturilor fiscale și a celor nefiscale și îndreptarea ulterioară a resurselor colectate spre înfăptuirea obiectivelor de dezvoltare economică și socială a țării.

Unul din mijloacele de intervenție ale statului în activitatea economică și socială a țării este sistemul de impunere datorită căruia statul dispune de venituri bugetare.

Prin impozit se întelege o formă de prelevare silită, la dispoziția statului, fără contraprestație directă și cu titlu nerambursabil, a unei părți din venitul sau averea persoanelor fizice sau juridice, pentru acoperirea cheltuielilor publice.

Impozitele par a fi un fel de preț, în acest caz, prețul pe care îl plătim pentru bunurile publice. Ele se deosebesc de prețuri prin faptul că nu se plătesc benevol iar idealul natural dar naiv al contribuabililor de a nu suporta niciun impozit este irealizabil. Singura soluție viabilă în acest sens este cea a alegerii între diferite sisteme de fiscalitate.

Referitor la veniturile fiscal obținute de la contribuabilii persoane fizice, în Constituția României, se arată că “cetățenii au obligația să contribuie , prin impozite si taxe, la cheltuielile publice”.

Veniturile fiscale, ca bază a veniturilor bugetare sunt formate din impozite, taxe, contribuții si alte vărsăminte:

Venitul fiscal asupra cărora ne vom opri, face parte din impozitele directe, și anume impozitul pe venit. acesta atinge atât venitul persoanelor fizice(impozit pe salariu, impozit pe venitul global), cât și pe cel al agenților economici(impozit pe profit, impozit pe cifra de afaceri).

Înainte de introducerea cotei unice, în România se aplica metoda impozitării globale. Pentru calcularea impozitului pe veniturile persoanelor fizice se folosesc atât cote proporționale(se păstrează aceași proporție între impozit și volumul venitului deoarece se aplică aceași cotă, indiferent de mărimea venitului), cât și progresive compuse(odată cu creșterea obiectului impozabil crește și valoarea impozitului, astfel încât impozitul crește mai repede decât obiectul impozabil). Cel mai important impozit perceput persoanelor fizice este cel de pe salariile individuale. În multe țări indemnizațiile și alocațiile cu caracter local (burse, ajutoare) sunt neimpozabile. În unele țări se precizează care cheltuieli se admit a nu fi reduse din venit Se practică și acordarea de alocații pentru copii ca parte deductibilă din veniturile realizate de părinți. Din punct de vedere al prelevării la dispoziția statului veniturile persoanelor fizice se realizează prin stopaj la sursă. aceasta înseamnă calcularea și reținerea impozitului la venitul brut înainte de plata veniturilor bănești ca venituri brute.

Cota de impozitare unică este de 16% și se aplică asupra venitului impozitabil corespunzător fiecărei surse și se determină în locul unde se află funcția de bază. aceasta se aplică asupra bazei de calcul determinată ca diferență între venitul net aferent unei luni, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuțiilor obligatorii și a cheltuielilor profesionale, și deduceri personale.

Venitul net anual din salarii ale unui contribuabil se calculează prin deducerea următoarelor cheltuieli din venitul salarial brut:

Contribuții obligatorii datorate de contribuabil( pentru: fondul de șomaj 0,5%, asigurările sociale 10,5%, asigurările sociale de sănătate 5,5%)

Deducere personală de bază;

Cotizația sindicală plătită în luna respectivă;

Contribuțiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu depășească în lei echivalentul a 400 euro.

Persoanele juridice plătitoare de impozit sunt societățile comerciale, companiile naționale și regiile autonome.

Impozitul pe venitul persoanelor juridice îmbracă următoarea formă:

Impozit pe profit a societăților;

Impozit pe venitul întreprinderilor;

Impozit pe dividendele persoanelor juridice.

Impozitul pe profit este principala modalitate de impozitare a veniturilor societății și un impozit direct important în constituirea resurselor financiare publice.

În unele țări se utilizează aceași modalitate de impozitare pentru determinarea impozitului pe profit ca în cazul persoanelor fizice iar în altele se practică un sistem distinct.

Cota de impozitare pe profit este de 16% iar în cazul contribuabililor care dețin baruri de noapte, discoteci, pariuri sportive sau au contract de asociere în cadrul acestora și obțin profit mai mic de 5% din venituri, sunt obligați să contribuie cu 5% din aceste venituri înregistrate.

La calculul profitului impozabil,pentru actvitățile de cercetare-dezvoltare, se oferă stimulente fiscale:

a) deducerea suplimentară la calculul profitului impozabil în proporție de 20% a cheltuielilor eligibile pentru aceste activități; deducerea suplimentară se calculează

trimestrial/anual; în cazul în care se realizează pierdere fiscală, aceasta se recuperează potrivit legii;

b) aplicarea metodei de amortizare accelerată și în cazul aparaturii și echipamentelor destinate activităților de cercetare-dezvoltare.

În aplicarea prevederilor prezentului articol se elaborează norme privind deducerile pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare, aprobate prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului educației, cercetării și inovării.

 Profitul impozabil ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul obținerii unor venituri viitoare, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. asta inseamnă că profitul reinvestit este scutit de impozit.

Profitul obținut de o societate de capital se repartizează atât acționarilor sub forma dividendelor, cât și societății pentru constituirea unor fonduri. Prin urmare, în cazul societăților de capital, putem vorbi de profitul societății înainte de repartizare, de profitul acordat acționarilor sub forma dividendelor și de profitul rămas la dispoziția societății.

În România, în perioada de după decembrie 1989, odată cu rainstaurarea dreptului la proprietate privată, sistemul de impozitare a persoanelor juridice care realizează profit, a cunoscut o evoluție continuă.

În scopul asigurării unor venituri mai ridicate la bugetul de stat ți pentru simplificarea evidenței asupra operațiunilor efectuate de unii agenți economici care desfășoară o activitate redusă din punct de vedere valoric, a fost instituit impozitul asupra veniturilor realizate de microîntreprinderi.

O microîntreprindere trebuie să îndeplinească o serie de condiții la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

-realizează venituri, altele decât cele din consultanță și management, în proporție de peste 50% din veniturile totale

-are de la 1 până la 9 salariați inclusiv;

-a realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 100.000 euro;

-capitalul social al persoanei juridice este deținut de persoane, altele decât statul, autoritățile locale și instituțiile publice.

Dacă într-un an, o microîntreprindere realizează venituri care depășesc suma de 100000 euro, aceasta va plăti impozit pe profit luând în calcul veniturile și cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal, fără posibilitatea de a mai beneficia pentru perioada următoare de prevederile prezentului titlu. Calculul și plata impozitului pe profit se efectuează începând cu trimestrul în care s-a depășit limita  prevăzută în prezentul articol. Impozitul pe profit datorat reprezintă diferența dintre impozitul pe profit calculat de la începutul anului fiscal până la sfârșitul perioadei de raportare și impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat în cursul anului respectiv.

Baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor o constituie veniturile din orice sursă din care se scad:

a) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;

b) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuție;

c) veniturile din producția de imobilizări corporale și necorporale;

d) veniturile din subvenții de exploatare;

e) veniturile din provizioane și ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare;

f) veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi și/sau penalități de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil ;

g) veniturile realizate din despăgubiri, de la societățile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii.

Cota de impozitare în cazul microînterprinderilor este de 3%.

Impozitul pe venit în țările europene

Austria

Analiza impozitului pe profit arată că austria practică o formă de impozit fofetar sau impozit minim. Societățile cu sediul în această țară, în special cele de capital, sunt supuse impozitării pe întregul venit. Profitul se impozitează cu un impozit unitar de 25%.O serie de deduceri reduc impozitarea efectivă a firmelor până la 23%.

La cumpărarea de întreprinderi valoare activată a firmei poate fi amortizată în decursul a 15 ani, un lucru care în alte țări nu este încă posibil.

Persoanele fizice sunt supuse impozitului austriac pe venit pentru veniturile obținute în întreaga lume (în țară sau străinătate) atunci când au domiciliul sau reședința obișnuită în austria. O persoană demonstrează că domiciliază în mod obișnuit în austria atunci când se află în austria mai mult de 183 de zile. Dacă perioada de ședere este mai mică de 183 de zile și nu există nici un domiciliu, persoana respectivă este impozitată limitat pentru anumite venituri obținute din surse austriece.

Cota de impozitare pe venitul persoanelor fizice este progresivă de la 0% la 50%.

Bulgaria

La fel ca și Slovacia, aceasta dispune de o cotă unică și din punct de vedere fiscal se situează mai bine decât România, cota unică de impozitare fiind de 10%, adică cea mai mică din cadrul Uniunii Europene. Impozitul fost introdus la începutul anului 2008, înlocuind sistemul precendent, în care valoarea impozitului era stabilită în funcție de suma.astfel, anul trecut, numărul companiilor românești înregistrate in Bulgaria a crescut cu aproape 50%.

Cehia

Potrivit regulilor fiscale din Cehia, sunt supuse impozitului pe profit societățile rezidente și societățile străine care au un sediu permanent în Cehia.

Baza impozabilă se realizează prin deducerea din totalul veniturilor a cheltuielilor deductibile fiscal. astfel, cota standard de impozitare este de 19% pentru impozitul pe profit, după ce s-a micșorat în 2010 (pană atunci cota era de 20%) iar dividendele presupun o reținere de cel mult 10% la sursă.

În ceea ce privește persoanele fizice, acestea devin rezidente dacă locuiesc în Cehia mai mult de 183 de zile dintr-un an și impozitarea veniturilor lor se realizează pe baza unui barem progresiv cu 4 paliere de impunere. Extinderea bazei de impozitare se realizeaza prin diminuarea sumei forfetare admise pentru deducere ,de la 60% la 40% din venit.

Danemarca

Danemarca, cu un nivel al presiunii fiscale în jur de 50%, este una dintre țările membre ale Uniunii Europene unde greutatea prelevărilor obligatorii este extrem de apăsătoare. Principala particularitate a regimului fiscal danez este aceea că autorizează societăților daneze să beneficieze de o impozitare comună, impreună cu toate filialele lor aflate în străinătate.

Cota de impunere este stabilită la 28%. Prin excepție, asociațiile de producători sau asociațiile cumpărătorilor plătesc un impozit de 14,3% din profitul lor impozabil. Impozitul pe profit obtinut se împarte între stat și municipalități , un procent de 13,41% revenind acestora din urmă.

Fiecare contribuabil poate beneficia de o deducere personală anuală de 36.800 coroane daneze.

Cotele de impunere sunt stabilite în funcție de categoria de venit și variază între 38% pentru veniturile mai mici de 216.800 coroane daneze și 59% pentru veniturile mai mari de 304.800 coroane daneze.

Franța

În Franța, impozitul pe profit constituie venit la bugetul statului iar acest profit este determinat ca diferență dintre valoarea activului net la închiderea și deschiderea exercițiului financiar, diminuată cu eventualele majorări de capital, majorată cu eventualele distribuiri către acționari.

Cota standard de impozitare este de 33,33% dar există și o serie de cote reduse: 19% pentru veniturile de capital pe termen lung; 24% sau 10% pentru venituri agricole și funciare.

În cazul impozitării persoanelor fizice, cota de impunere variează între 0% pentru venituri mai mici de 4.262 € si 48% pentru venituri mai mari de 47.932 €.

Germania

Pentru minimalizarea evaziunii fiscale, regimul impozitului pe profit în Germania a suferit în ultimii ani modificări de profunzime. Datorită acestora, Germania a devenit una dintre țările Uniunii Europene în care cota de impunere este foarte redusă și anume 25%.

Beneficiari ai impozitului pe profit sunt în egală măsură statul și landurile, fiecare încasând 50% din impozitul pe profit perceput la nivelul întregii țări.

Cotele de impunere pentru veniturile persoanelor fizice oscilează între 0% pentru venituri mai mici de 7.664 € și 42% pentru venituri mai mari de 52.152 € iar beneficiarii sunt statul, landurile și municipalitățile.

Grecia

În Grecia, impozitul pe profit se adaugă la bugetul statului dar 20% din acesta este distribuit municipalităților. Toate persoanele juridice supuse impozitului pe profit datorează o cotă de 20% din profitul impozabil pe care îl realizează. aceasta a fost stabilita in 2011 dupa ce s-a hotarat micsorarea ei de la 25% la 24 % in 2010 și 20% ulterior. Cota de impozit pentru asocieri este de 25%.

Cotele de impunere varieaza în cazul veniturilor persoanelor fizice intre 0% pentru veniturile mai mici de 10.000 € si 40% pentru veniturile mai mari de 23.400 €.

Italia

În Italia nu se impozitează veniturile mai mici de 8000 euro provenite din muncă angajată iar cele cuprinse între 8000 și 15000 euro presupun o impozitare cu cota de 23%. Veniturile mai mari de 15000 euro sunt supuse unei impozitări cu cote progresive compuse.

În ceea ce privește impozitul pe profit, cota de impozitare este de 33%.

Olanda

Impozitul pe profit din această țară se varsă integral în bugetul statului iar baza de impozitare se determină luând în calcul profitul într-un sens foarte larg, cu unele deduceri. Persoanele juridice care sunt implicate în activități cu caracter caritabil sunt scutite de impozit. Cota de impozitare este de 25% incepand cu anul 2011. Impozitul pe veniturile din cercetare si dezvoltare are cota de 5%.

Referindu-ne la veniturile persoanelor fizice, Olanda dispune de un sistem care vizează determinarea bazei de impozitare în funcție de cele 3 cutii de venituri impozabile (venituri din muncă, venituri din deținerea unor titluri de proprietate și venituri din investiții). Cota inferioară de impozit pe 2012 s-a majorat de la 1,85 % la 2 %. Cota superioară s-a majorat de la 0,55 % la 2,5 % pentru veniturile ce depășesc o anumită limită.

Polonia

Particularitatea sistemului polonez este că impozitarea nu este legată în mod necesar de existența personalității juridice a unei entități. De asemenea, Polonia are un mod eficace de a lupta împotriva evaziunii fiscale, solicitând documente fiscale complete pentru fiecare operațiune realizată (de exemplu, controlează prețul de transfer verificând dacă prețul de vânzare este conform cu prețul pieței).

Cota de impozitare este în prezent de 19%. Dividendele sunt impozitate cu 19%, însă impozitul astfel plătit de societatea care distribuie dividende poate fi dedus din cuantumul impozitului pe profit datorat iar microîntreprinderile pot solicita să nu platească într-un an impozitul pe care îl pot plati în 5 tranșe după terminarea anului neimpozitat.

Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

Beneficiarul unic al sumelor colectate cu tiltul de impozit de profit este statul iar baza de impunere se determină foarte simplu, prin însumarea tuturor beneficiilor, cu excepția dividendelor și a altor distribuiri primite de la companii britanice.

Regatul Unit impune impozitul pe profit realizat pe baza unui barem progresiv, și anume:

-pentru venituri mai mici de 10.000 £, 0%;

-pentru venituri între 10.001 – 50.000 £, 23,75%;

-pentru venituri cuprinse între 50.001 – 300.000 £, 19%;

-pentru venituri de 300.001 -1.500.000 £, cota de 32,75%;

-pentru venituri mai mari de 1.500.000 £, cota de 30%.

În cazul veniturilor persoanelor fizice, cota de impozitare variază între 20% și 50%(venituri mai mari de 150000 lire sterline).

Ungaria

Sistemul fiscal maghiar se remarcă în special prin măsurile favorabile menite să stimuleze implantarea unor societăți străine în Ungaria și majorarea semnificativă a investițiilor acestora pentru că în cazul impozitului pe profit, cota este printre cele mai reduse, și anume 19%. Din ianuarie 2013 se intentioneaza introducerea unei cote unice de impozit pe profit de 10% precum

si a unor deduceri suplimentare.

Pentru determinarea bazei de impozitare în cazul veniturilor persoanelor fizice organul legislativ maghiar a prevăzut un sistem interesant, în care scutirile sau deducerile sunt exprimate procentual, sub forma unor credite fiscale cum ar fi: 18% din venitul salarial; 25% din contribuțiile voluntare la sistemele de pensii publice sau private ; 30% din contribuția unui angajat la fondurile mutuale de asigurări; 20% din veniturile din investiții. Cota unica pe venit este din 2011 de 16%.

O statistică a anului 2014 arată faptul că România se află pe primele locuri în topul celor mai ridicate taxe și impozite:

Locul 6 în UE la impozitarea profiturilor companiilor, după Bulgaria și Cipru (ambele cu 10%), Irlanda (12,5%), Lituania și Letonia (ambele cu 15%).

Locul 4 între țările UE cu cea mai scăzută rată de impozitare a veniturilor persoanelor fizice, după Bulgaria (10%), Cehia și Lituania (ambele cu 15%).

Locul 21 in UE, adica 6 state europene au povara fiscală pe muncă mai mare decât România (44,4%): Belgia (55,4%), Franța (49,3%), Germania (49,1%), austria (47,9%), Italia (46,9%) și Ungaria (46,4%).

Locul 24 în UE, adică 3 state europene au TVa mai mare decât în România: Ungaria (25%, dar crește la 27% începând cu 2012), Suedia și Danemarca (25%).

Putem preciza că s-a constatat faptul că statele dezvoltate din punct de vedere economic impun o taxare mult mai mare a impozitelor dar, în același timp, ele oferă companiilor o serie de facilități.În țările mai mici, pe de altă parte, cotele de impozitare sunt mult mai mici, capitalurile atrase fiind cele mai importante.

aderarea la piața unică și la spațiul economic și monetar european crește riscul concurenței fiscale, iar fiscalitatea a ajuns să fie unul dintre puținele instrumente aflate la dispoziția statelor care își stabilesc de multe ori cotele de impozitare în dependență cu cotele statelor vecine. Impactul mediului fiscal se vede foarte bine în atragerea investițiilor străine care au fost stimulate de prezența cotei unice de impozitare (16%), aplicată atât impozitului pe venit cât și celui pe profit.

CAPITOLUL 2. Reglementarile legale privind veniturile bugetului local

2.1 Noul Cod Fiscal. Modificarile introduse in cazul impozitelor si taxelor locale

2.2 Amnistia fiscala privind veniturile bugetului local.Modalitate de inregistrare in contabiliate

2.3 Reglemetarile legale si contabile ( IPSAS 23) ale impozitelor si taxelor locale

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ. ANALIZA BUGETULUI DE VENITURI PROPRII LA NIVELUL COMUNEI x

3.1 Evolutia veniturilor inregistrate in perioada 2013-2015

3.2 Impozitarea cladirilor in functie de destinatie

3.3 Analiza comparativa privind aplicarea noului Cod Fiscal asupra bugetului de venituri al comunei x

CAPITOLUL 4. CONCLUZII SI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Bibliografie

Bibliografie

Legea 227/2015 privind Codul Fiscal

Florișteanu Elena, Finanțe Publice, ed. academiei Forțelor Terestre ” Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2008;

Brezeanu Petre, Macrofinanțe, ed. Meteor Press, București, 2007;

Enea Constantin, Impozitele directe în spațiul U.E. , Universitatea ” Constantin Brâncuși”, Tg. Jiu, 2008;

Cebanu alexandru, Impozitul pe venit în România. Comparații internaționale, Universitatea ”Ștefan cel Mare”, Suceava, 2011;

www.taxhouse.ro, Taxând Romania;

www.cristianpaun.finantare.ro, Impozite și taxe;