Sursele de Finantare a Investitiilordocx

=== Sursele de finantare a investitiilor ===

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică

Programul de Studii: administrarea afacerilor

Lucrare de licență

Conducător științific

Conferențiar dr. Mariana LUPAN

Absolvent

Viorica CATELLI

Suceava 2016

Sursele de finanțare a

investițiilor

Listă de abrevieri:

AGA

Adunarea generală a acționarilor/asociaților, 9

AID

Agenția Internațională pentru Dezvoltare, 17

BEI

Banca Europeana pentru Investiții, 16

BERD

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, 16

BIRD

Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, 17

BM, 17

Banca Mondială, 16

BVB

Bursa de valori București, 13

CIF

Corporația Financiară Internațională, 17

DST, 17

Drepturile Speciale de Tragere, 17

FMI, 17

Fondul Monetar Internațional, 16

ISD, 19

Investiții stăine directe, 19

Lista figurilor:

Figura 1: Tipuri de abordare a investițiilor 7

Figura 2: Sursele de finanțare a investițiilor 9

Figura 3: Structura capitalului permanent 13

Figura 4: Instituțiile Grupului Băncii Mondiale 22

Figura 5: Structura finanțărilor oferite de Banca Mondială 23

Figura 6: Categoriile de finanțări BIRD 24

Figura 7: Modelul de afaceri BIRD 25

Figura 8: Structura creditelor BIRD pe regiuni 25

Figura 9: Top 10 debitori BIRD 26

Figura 10: Categoriile de finanțări AID 27

Figura 11: Structura finanțărilor AID pe regiuni 27

Figura 12: Top 10 debitori AID 28

Figura 13: Top 10 beneficiari de granturi AID 29

Figura 14: Structura împrumuturilor BIRD și AID pe sectoare 30

Figura 15: Structura împrumuturilor BIRD și AID pe activități 30

Figură 16: Structura angajamentelor CFI pe termen lung după produs 32

Figură 17: Structura angajamentelor CFI pe termen lung după regiune 34

Figură 18: Structura angajamentelor CFI pe termen lung după sector 34

Lista tabelelor

Tabel 1: Avantajele și dezavantajele finanțării investițiilor prin emisiunea suplimentară de acțiuni 12

Tabel 2: Avantajele și dezavantajele finanțării prin intermediul creditului bancar 14

Tabel 3: Caracteristicile esențiale ale investițiilor străine directe 20

Tabel 4: Tipologia investițiilor străine directe 21

Tabel 5: Primele 10 țări beneficiare și primii 10 investitori 35

Introducere

Lumea dinamică, și în continuă schimbare a secolului XXI, a determinat întreprinderile să se preocupe de dezvoltarea și creșterea lor pentru a se putea menține pe piață în condițiile existenței unei puternice competiții. Avântul tehnologic care se accelerează cu o viteză fără precedent, fac ca activele utilizate de firmă să se uzeze moral mai rapid decât fizic, apărând necesitatea vitală pentru întreprindere de a le înlocui. Datorită acestor caracteristici ale timpului în care trăim, întâlnim din ce în ce mai mult noțiunea de investiții.

Investiția reprezintă o cheltuială prezentă care stă la baza obținerii de beneficii viitoare cuantificabile. Cert este că procesul de investiții este unul complex, de la care se așteaptă atât rezultate bune pe termen scurt cât și lung. Totodată impactul acestora se prevede a fi nu numai unul la nivel de întreprindere ci mai mult ca atât la nivel de țară printr-o dezvoltare economică sustenabilă, o creștere a nivelului de trai a populației și o integrare economică regională susținută de competitivitatea firmelor pe piața regională. O bună realizare a investițiilor invocă analiza mai multor variabile printre care se numără și alegerea sursei de finanțare potrivite.

Lucrarea Sursele de finanțare a investițiilor. Banca Mondială își propune să trateze un domeniu de importanță pentru firmele românești, în vederea depistării caracteristicilor și a specificului fiecărei surse de finanțare și încercarea deducerii avantajelor și dezavantajelor pentru fiecare dintre ele. Lucrarea încearcă să răspundă la întrebarea „Care sursă de finanțare a investițiilor este cea mai optimă?” Răspunsul la această întrebare regăsindu-se în paginile ei.

Lucrarea este structurată pe patru capitole și prezintă pe rând fiecare dintre sursele de finanțare la care pot accesa întreprinzătorii români. În capitolul unu intitulat „Abordări conceptuale ale investițiilor și rolul lor în economie”, am prezentat cele cinci abordări în analiza noțiunii de investiții, tipologia și rolul lor în economia contemporană. Capitolul doi „Sursele interne de finanțare a investițiilor” dezvăluie sursele de finanțare ce provin din interiorul unei țări. Ca sursă de bază este analizată autofinanțarea alături de emisiunea și vânzarea de acțiuni. Nu trebuie subestimate nici împrumuturile bancare pe termen mediu și lung, care pot fi utilizate atât ca sursă independentă cât și în combinație cu alte surse. O sursă alternativă de finanțare a proiectelor de investiții ce au ca componentă achiziția de active corporale este leasingul. Capitolul trei intitulat „Sursele externe de finanțare” se referă la sursele atrase din exteriorul țări și anume la creditele bancare contractate de la băncile din afara țării, împrumuturile acordate de organizațiile financiare internaționale, bănci de dezvoltare și bănci de investiții, ultimul subcapitol fiind dedicat investițiilor străine directe.

Cel din urmă capitol „Banca Mondială”, încearcă să prezinte această organizație din punct de vedere al structuri ei. Activitatea fiecăreia dintre cele 5 instituții membre al Grupului Băncii Mondiale este descrisă detaliat, bazându-se mai ales pe datele prezentate în Rapoartele asupra anului fiscal 2015. România este membră a 4 din aceste instituții. Dezvoltarea ei este susținută prin finanțările de la BIRD adresate sectorului public și prin finanțările CFI adresate sectorului privat, de aceea am dedicat un subcapitol din studiul de caz pentru a evidenția relația dintre România și Banca Mondială.

Capitolul I. Abordări conceptuale ale investițiilor și rolul lor în economie

În teoria economică conceptul de investiții este definit diferit de la un economist la altul. Nu există o definiție care să cuprindă toate aspectele legate de procesul de investiție. Accepțiunea cea mai des întâlnită pentru definirea investițiilor este aceea de cheltuială sau plasament de sume bănești la un moment inițial, pentru a obține efecte ulterioare. Încercăm să deosebim investiția de o cheltuială simplă anume prin faptul că în urma efectuării ei așteptăm ca pe termen lung investiția respectivă să genereze o valoare adăugată în economie prin care nu numai să ne recuperăm banii cheltuiți, dar și să obținem profit.

Când vorbim de investiție ne gândim, în primul rând, la achiziția de capitaluri fixe (clădiri, terenuri, utilaje), însă o investiție nu se concretizează doar în aceste elemente patrimoniale, în aceeași măsură ne putem referi și la o investiție cu pregătirea personalului, cu realizarea de noi tehnologii, cu acțiuni de marketing, dar și achiziția de valori mobiliare. Aceste delimitări permit clasificarea investițiilor în:

investiții care se materializează și se regăsesc în capitalul fix și circulant al firmei, cum ar fi investițiile corporale care cuprind terenurile și mijloacele fixe;

investiții care nu se materializează și nu măresc valoarea capitalului fix și circulant care pot fi:

investiții necorporale, care cuprind cheltuieli de constituire, de cercetare, dezvoltare-proiectare și alte imobilizări necorporale;

investiții financiare care cuprind titluri de participare și alte titluri de valoare.

În funcție de caracterul investițiilor din sfera productivă și riscul pe care îl implică pentru perspectiva întreprinderii, investițiile sunt:

de înlocuire a echipamentului complet uzat, cu un risc foarte scăzut, întrucât nu presupune modificări ale tehnologiei de fabricație;

de modernizare a echipamentului existent în funcțiune și care implică un risc redus ca urmare a unor corecții neesențiale în tehnologia de fabricație;

de dezvoltare (de extindere) a unor secții, uzine, fabrici noi, investiții care presupun un risc mai mare, antrenat de nevoia de lărgire a piețelor de aprovizionare, a forței de muncă, de capital și de desfacere;

strategice, privind crearea unei filiale în străinătate, asimilarea unui produs nou și/sau a unei tehnologii noi, fuzionarea cu altă societate comercială, robotizarea întregului proces de fabricație etc. Aceste investiții presupun un risc considerabil, ca urmare a extinderii activității în zone geografice noi și/sau în medii tehnologice, comerciale etc., complet restructurate.

Această clasificare ar putea fi corelată și cu sursele de finanțare a investițiilor. Pentru investițiile cu un risc minim sau redus se potrivesc creditele bancare întrucât se obțin mai ușor, au o rată a dobânzii mică, condițiile de rambursare sunt optime iar cele de garantare – relaxate. Acest lucru se datorează faptului că rentabilitatea unor astfel de investiții este cunoscută și riscul este scăzut. Pe de altă parte, investițiile de dezvoltare și cele strategice vor trebui finanțate din sursele proprii, deoarece rentabilitatea acestora nu poate fi prevăzută, și riscul este unul ridicat. În această situație și condițiile de creditare vor fi mai aspre.

În literatura economică de specialitate întâlnim mai multe moduri în care este tratată noțiunea de investiție.

Sursa: Prelipcean G., 2000

Figura : Tipuri de abordare a investițiilor

1. Abordarea contabilă și juridică – apreciază drept investiții bunurile mobile și imobile, corporale sau necorporale, achiziționate sau obținute din producție proprie, care măresc valoarea activului unei entități. Această viziune permite identificarea directă a elementelor de investiții în bilanț și aprecierea obiectivă a valorii lor la orice moment. Totodată, această abordare exclude alte cheltuieli efectuate de entitate pentru obținerea de beneficii economice viitoare, dar care nu are influență asupra valorii patrimoniului, cum ar fi: cheltuieli cu calificarea personalului, cheltuieli de marketing, cheltuieli cu cercetării și studii.

2. Abordarea strict monetară – privește investițiile drept un ansamblu de cheltuieli care va genera, pe o perioadă lungă de timp, venituri sau economii care să ramburseze sau să recupereze cheltuielile inițiale.

3. Abordarea psihologică – vizează intenția individului sau a firmei care investește, conducând la decalarea consumului în timp. În această perspectivă investitorul renunță la bunurile imediate în favoarea celor viitoare acceptând schimbul unei satisfacții imediate și certe (la care renunță) cu speranța obținerii unor bunuri superioare, dar incerte.

4. Abordarea economică – tratează investiția atât prin prisma abordării contabile, cât și a celei financiare. Definirea investiției din punct de vedere economic ține seama și de aspecte importante precum:

influența factorului timp;

noțiunea de randament și eficiență a operațiilor economice;

riscuri legate de viitor.

Prin urmare, putem defini investiția ca fiind un sacrificiu efectuat în prezent fără certitudinea că pe viitor se vor obține avantaje mai mari decât sacrificiul inițial.

5. Abordarea socială – privește investiția ca un motor al îmbunătățirii calității vieții prin crearea unei cereri suplimentare de forță de muncă atât în sectorul care realizează investiția, cât și în sectoarele care beneficiază de aceasta. Putem vorbi despre un efect care se extinde atât în aval cât și în amonte.

Rolul investițiilor în economie se manifestă prin influențele pozitive pe care le au acestea la nivel macroeconomic și se referă la:

Susținerea creșterii economice. „Corelația dintre investiții și creșterea economică este de tipul legăturilor duble: pe de o parte, investițiile influențează creșterea economică prin volumul lor, …pe de altă parte, creșterea economică este influențată de calitatea investițiilor realizate, aspect ce se referă la eficiența economică a investițiilor.”

Generarea unor investiții conexe și colaterale. Se presupune că o investiție pentru a fi finalizată și pusă în funcțiune implică realizarea unor alte investiții fie în alte ramuri economice, fie investiții legate funcțional de investiția de bază. Totodată, presate de concurența crescândă pe piață alte entități vor fi silite să se dezvolte și ele pentru a-și putea păstra cota de piață.

Influențarea pozitivă a balanței comerciale – caz în care se majorează capacitatea de producție, surplusul de producție realizat fie va substitui importurile, fie va fi destinat exporturilor.

Susținerea creșterii veniturilor la bugetul statului. Acest efect se realizează odată prin creșterea numărului de entități economice, dar și prin creșterea numărului de salariați care să exploateze investiția, deci la bugetul statului vor fi acumulate impozite, taxe și contribuții într-un cuantum mai mare.

Îmbunătățirea standardului de viață. Standardul de viață crește prin scăderea prețurilor la bunurile și serviciile a căror ciclu de producție a fost eficientizat prin investiții și au fost diminuate costurile de producție sau a fost îmbunătățită calitatea. În același timp se accentuează concurența și oferta de produse și servicii tinde să crească ceea ce produce același impact asupra nivelului de trai.

Cert este că orice abordare vom avea în vedere, orice tip de investiție ne-am propune să realizăm, elementul central este asigurarea resurselor financiare pentru realizarea investiției.

Capitolul II. Sursele interne de finanțare (din interiorul țării)

2.1 Aspecte introductive

Din acest punct de vedere trebuie să luăm în calcul o structură de finanțare a investițiilor ce implică un cost scăzut al capitalului angajat.

Criteriul de selecție al surselor de finanțare a investițiilor îl reprezintă costul procurării capitalurilor. Un cost minim al capitalului se obține prim combinarea resurselor. Costul capitalului reprezintă un cost mediu ponderat al diferitelor surse de finanțare la dispoziția întreprinderii care se determină cu ajutorul relației:

Sursele din care se poate realiza finanțarea investițiilor sunt prezentate în figura 2.

Figura : Sursele de finanțare a investițiilor

Pentru a realiza o investiție cu succes costul mediu ponderat al capitalului trebuie să fie mai mic decât rentabilitatea economică a investiției. În felul acesta investiția va fi destul de productivă pentru a remunera sursele de finanțare.

2.2 Sursele proprii interne. Autofinanțarea

„Autofinanțarea este o sursă proprie de finanțare alături de emisiunea și vânzarea de acțiuni, reprezentând acumularea de capital degajat în cursul exercițiului contabil încheiat”. Autofinanțarea oglindește averea care este reținută de întreprindere și constituie o sursă internă care este destinată atât pentru finanțarea investițiilor, cât și pentru a acoperi nevoile de finanțare a exercițiului financiar viitor.

Proporțiile în care autofinanțarea poate participa la constituirea fondurilor de investiții este influențată de:

capacitatea firmei de a obține profit;

hotărârile AGA cu privire la repartizarea profitului (acumulare sau distribuire sub formă de dividende);

valoarea amortizărilor care este determinată de metoda de amortizare practicată și de valoarea de inventar a imobilizărilor.

La temelia autofinanțării se află capacitatea de autofinanțare disponibilă după ce au fost plătite dividendele. Capacitatea de autofinanțare este influențată de mărimea amortizărilor și provizioanelor, calculate și neconsumate încă, de mărimea profiturilor nerepartizate și de veniturile din dezinvestiții. Capacitatea de autofinanțare este destinată să remunereze capitalurile proprii (prin dividende) și să finanțeze investițiile de expansiune (parte din profit repartizată pentru constituirea rezervelor și a fondului de dezvoltare) și de menținere sau reînnoire (prin amortizări ca veritabilă rezervă care permite reînnoirea imobilizărilor) din exercițiile viitoare. Acel surplus financiar pe care îl generează firma din desfășurarea activității sale de exploatare într-un ciclu financiar trebuie susținut de mijloace bănești efective, în caz contrar acestea tind să poarte un caracter potențial.

Dacă privim autofinanțarea din punct de vedere al resurselor din care se constituie și repartizarea pe destinații, deosebim autofinanțarea de menținere și autofinanțarea netă:

autofinanțarea de menținere înglobează resursele financiare din care urmează să se efectueze cheltuieli pentru a menține capacitatea de producție, pentru a reînnoi utilajele de producție uzate și pentru a fi acoperit riscurile care apar din activitatea de exploatare; reprezintă sursă de finanțare pentru investițiile de înlocuire sau modernizare. Principalele surse de constituire sunt amortizările și provizioanele.

autofinanțarea netă este acea parte din autofinanțare globală din care s-au dedus cheltuielile pentru menținerea capacității de producție. Aceasta asigură finanțarea investițiilor de dezvoltare și cele strategice și se constituie majoritar din profitul net nerepartizat.

Importanța autofinanțării derivă din avantajele pe care aceasta le acordă entității, cele mai importante fiind:

reprezintă o sursă de finanțare independentă, un mijloc sigur și stabil de finanțare;

acordă firmei autonomie financiară și independență în gestionarea resurselor proprii;

firma este liberă să realizeze orice tip de investiție își dorește;

prin autofinanțate ponderea cheltuielilor financiare în total cheltuieli scade;

reprezintă factorul hotărâtor în deschiderea accesului la piața de capital și atragerea capitalului extern;

certifică capacitatea de rambursare și nivelul riscului de neplată, semnalizând performanțele firmei.

La prima vedere s-ar părea că autofinanțarea este gratuită, însă dacă este să analizăm mai bine situația observăm că sursa principală de constituire a autofinanțării este profitul net reinvestit. Reinvestirea profitului presupune că acționarii au renunțat la o parte din dividende, astfel se apreciază că, costul capitalului investit reprezintă suma pe care acționarii o așteaptă ca plată pentru capitalul lăsat la dispoziția firmei. Pentru ca acționarii să fie cointeresați în a renunța la dividende, firma trebuie să asigure o remunerare a capitalului cel puțin egală cu dobânda practicată de bănci pentru obținerea creditelor.

Pe de altă parte utilizarea exclusivă a autofinanțării face ca dezvoltarea ulterioară a firmei să depindă în mod direct de rezultatele ei proprii, adâncește prăpastia între firmă și piața financiară și reduce flexibilitatea ofensivă. Este de preferat ca această sursă de finanțare să fie aleasă în detrimentul creditării atunci când rata dobânzii este mai mare decât rata dividendului sau decât rata rentabilității economice a investițiilor. Cele mai bune rezultate în urma utilizării autofinanțării drept sursă de finanțare se vor obține în condițiile în care rentabilitatea economică a proiectelor de investiții va depăși pretențiile de remunerare a proprietarilor.

Chiar dacă autofinanțarea rămâne sursa de bază în constituirea fondurilor, atunci când se preconizează a efectua o investiție de anvergură autofinanțarea s-ar putea dovedi insuficientă, și de aceea se apelează la surse externe de capital.

2.3 Emisiunea și vinderea de acțiuni.

Captarea de capital financiar din sursele proprii externe, necesar realizării unui proiect de investiții se realizează prin trei modalități:

emisiunea și vânzarea de noi acțiuni;

creșterea valorii nominale a acțiunilor;

încorporarea rezervelor, a primelor de emisiune și a profitului nerepartizat.

Pentru finanțarea investițiilor interesează prioritar primele două surse care asigură o creștere efectivă a capitalului, asigură firma cu lichidități, încorporarea rezervelor reprezentând de fapt doar o restructurarea a pasivelor.

Emisiunea de acțiuni noi se realizează prin două modalități: emisiunea lor la valoarea nominală și emisiunea lor la o valoare majorată, care se stabilește în funcție de valoarea bursieră a acțiunilor vechi. În realitate, valoarea de emisiune variază între valoarea nominală și valoarea de piață.

Cu cât valoarea de emisiune este mai aproape da valoarea nominală acțiunile tind să fie mai atractive pentru potențialii investitori; cu cât valoarea lor tinde să se apropie de prețul de pe piață acestea au o rentabilitate mai mare.

Atunci când valoarea de emisiune este mai mare decât valoarea nominală a acțiunii se obține o primă de emisiune care este utilizată pentru a acoperi cheltuielile de emisiune, sau poate fi utilizată la creșterea capitalurilor. , unde:

Vn – valoarea nominală a acțiunii;

E – valoarea de emisiune.

Emisiunea de acțiuni, în general, nu este o metodă prea agreată de vechii acționari deoarece aceasta duce la diluarea valorii capitalului pe acționar, la diluarea beneficiului pe acțiune, dar și la diluarea puterii exercitate de vechii acționari, în condițiile în care aceștia nu pot cumpăra noi acțiuni. Pentru a fi compensat efectul de diluare se procedează în felul următor:

acțiunile sunt emise la o valoare de emisiune mai mare decât valoarea nominală;

vechilor acționari li se acordă drepturi de subscriere proporțional cu numărul de acțiuni vechi deținute, calculat pe baza raportului:

Dreptul de subscriere reprezintă recompensa pe care o primește un vechi acționar pentru deprecierea acțiunilor care a survenit odată cu majorarea capitalului. Vechiul acționar are de ales între a cumpăra acțiuni noi în baza drepturilor de subscriere acordate sau acestea pot fi vândute la bursă doar pe perioada subscrierii. Prin vânzarea lor acționarul vechi va încasa o sumă care îi va remunera pierderea de valoare a acțiunilor pe care le deține ca consecință a efectului de diluare a capitalurilor.

Pentru a achiziționa acțiuni noi, un potențial acționar trebuie mai întâi să cumpere drepturi de subscriere și numai după aceasta el poate să cumpere acele acțiuni.

Finanțarea investițiilor prin emisiunea de noi acțiuni prezintă unele avantaje, dar și dezavantaje structurate în tabelul 1.

Tabel : Avantajele și dezavantajele finanțării investițiilor prin emisiunea suplimentară de acțiuni

Sursa: Erhan, Lica. „Modalități de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii.” Studia Universitatis (Seria Științe Exacte și Economice) Revistă științifică a Universității de Stat din Moldova, Nr. 7 (37), 2010, p. 157. Accesat la 23.04.2016, http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/26.-p.156-159.pdf

Creșterea valorii nominale a acțiunilor este caracteristică aporturilor noi în numerar sau natură. Este o creștere de capital rar practicată. În urma acestei operațiuni rezultă o valoare nominală nouă determinată conform relației:

Valoarea nominală nouă = valoarea nominală veche + aportul suplimentar de la acționarii vechi.

Este o metodă greu de utilizat pentru că este aproape imposibil ca toți acționarii să contribuie la majorarea capitalului social.

Încorporarea rezervelor, a primelor de emisiune și a profitului nerepartizat nu reprezintă un aport nou care să aducă resurse financiare întreprinderii, ci o operațiune prin care se emit acțiuni noi care ulterior se distribuie cu titlu gratuit acționarilor vechi, sau ca urmare a căreia crește valoarea nominală a acțiunilor.

Influențele financiare sunt diferite în cele două situații, astfel:

în cazul creșterii valorii nominale a acțiunilor se modifică rata dividendului pe acțiune și nu dividendul ca atare.

în situația ofertei suplimentare de acțiuni se poate ajunge la scăderea cursului acțiunilor.

Pentru a diminua această pierdere în cazul încorporării se practică atașarea la fiecare acțiune nouă a unui drept de atribuire. Dreptul de atribuire reprezintă teoretic diferența de valoare dintre prețul acțiunii pe piața financiară înainte de emisiune și prețul de după emisiune. Acesta poate fi vândut de acționarul vechi, atunci când el refuză să-l folosească pentru primirea unui număr de acțiuni noi gratuite, proporțional cu cele deținute anterior.

2.4. Împrumuturile pe termen mediu și lung.

În condițiile de creștere economică a întreprinderii, atunci când se dorește implementarea de noi proiecte de investiții, resursele financiare necesare se dobândesc prin participarea pe piața financiară și prin emisiunea de acțiuni. Această formă de finanțare este cea mai des utilizată și preferată de investitori, însă există situații în care firmele apelează la un împrumut pe termen mediu sau lung.

Împrumuturile pe termen mediu și lung au scadența mai mare de un an și se utilizează pentru finanțarea cu precădere a activelor imobilizate. Pentru a obține un cost optim al capitalurilor finanțarea investițiilor se realizează din capitalurile permanente. Capitalul propriu reprezintă nucleul capitalului permanent, iar împrumuturile pe termen mediu și lung survin ca o modalitate de creștere a acestuia (figura 3).

Figura : Structura capitalului permanent

Contractarea de împrumuturi pe termen lung se face prin:

credit la o bancă comercială;

emisiunea de obligațiuni;

leasing.

Din aceste trei modalități, creditul și leasingul sunt cele mai des întâlnite în practica economică și anume asupra lor mă voi opri în cele ce urmează. Emisiunea de obligațiuni rămâne a fi doar o sursă teoretică pentru că dacă ne vom uita peste obligațiunile listate la BVB vom descoperi că majoritatea obligațiunilor sunt emise de autoritățile publice și doar câteva obligațiuni corporatiste emise de bănci.

Împrumuturile bancare pe termen mediu și lung pentru finanțarea activității de investiții poartă generic denumirea de credite pentru investiții. Acestea se acordă pentru completarea surselor proprii și pot fi acordate pe total activitate sau pe obiective de investiții. Acestea se acordă pentru:

efectuarea unor reparații curente sau capitale;

modernizarea/ retehnologizarea capacităților de producție, utilajelor, mașinilor, clădirilor;

realizarea de noi capacități de producție;

achiziționarea de echipamente industriale, utilaje, autovehicule, alte active fixe;

achiziționare de valori mobiliare.

Cel din urmă scop a delimitat un tip de credit aparte cunoscut ca credite pentru investiții financiare. Acesta se acordă în lei, și constituie maxim 75% din prețul acțiunilor cotate fie 50 % din prețul acțiunilor necotate. În mod obligatoriu se vor constitui garanții reale mobiliare, altele decât cele achiziționate prin credit.

Creditul pentru investiții poate fi acordat în lei sau valută și este obligatoriu aportul propriu al solicitantului de credit. Aportul trebuie să reprezinte 15% – 40% din valoarea împrumutului și se poate materializa fie în lichidități disponibile în contul curent, fie o parte din investiție deja realizată și care este demonstrată prin documente justificative. Aceasta poate fi realizată înainte de împrumut sau în timpul lui. Pentru unele credite se acordă și o perioadă de grație în care beneficiarul nu achită ratele de credit. Aceasta trebuie să fie mai mare sau cel puțin egală cu perioada de tragere.

Pentru acordarea creditului se solicită următoarele tipuri de garanții:

garanții reale imobiliare: ipoteca asupra unor bunuri imobile: clădiri, construcții, terenuri, instalații fixate, furnale, forje, cuptoare;

gajul asupra unor bunuri mobile cu sau fără deposedare care sunt proprietate a solicitantului și care pot fi valorificate pe piață (automobile, utilaje, acțiuni, obligațiuni);

cesiunea de creanță privind drepturi de încasat rezultate din contracte ferme de livrare a produselor către parteneri cu bonitate recunoscută de bancă

garanții personale emise de instituții financiare din țară sau străinătate.

Uneori drept garanție poate servi planul de afaceri alături de documentația tehnică a proiectului, studiul de fezabilitate care atestă rentabilitatea activității de investiție, sau chiar bunul a cărui achiziție a fost finanțată prin credit (imobil, autoturism, utilaj).

Tabel : Avantajele și dezavantajele finanțării prin intermediul creditului bancar

Sursa: Erhan, Lica. „Modalități de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii.” Studia Universitatis (Seria Științe Exacte și Economice) Revistă științifică a Universității de Stat din Moldova, Nr. 7 (37), 2010, p. 158. Accesat la 23.04.2016, http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/26.-p.156-159.pdf

2.4 Leasingul

Finanțarea investițiilor, îndeosebi a celor de mare anvergură, provoacă întreprinderea la imobilizarea resurselor financiare. Imobilizarea resurselor poate conduce la dificultăți în desfășurarea activității normale a întreprinderii pe durata de realizare a investițiilor. Ca o alternativă a acestei imobilizări se propune contractarea unui leasing.

Leasingul reprezintă o formă specială de închiriere a bunurilor imobiliare sau mobiliare prin care locatarul (utilizatorul) obține avantaje legate de folosirea bunului, în timp ce finanțarea achiziției este făcută de întreprinderea de leasing (locator). În schimbul dreptului de utilizare a bunului locatarul se obligă prin contract la plata unei redevențe care cuprinde:

amortizarea activului;

cota parte din valoarea de intrare a activului (remunerarea capitalului investit);

prima de risc;

cheltuieli administrative.

În funcție de materializarea contractului în activitatea de finanțare a investițiilor deosebim două tipuri leasing:

Pornind de la această structură putem deduce și avantajele pe care le prezintă leasingul cum ar fi:

investiția se realizează în lipsa surselor proprii de finanțare;

chiria este o cheltuiala deductibilă la calculul profitului impozabil;

reprezintă o sursă de finanțare care nu modifică nici valoarea nici structura pasivului;

la încheierea contractului nu se solicită gaj; în general mecanismul de obținere a finanțării prin leasing este mai simplu decât la un împrumut bancar;

facilitează accesul la tehnologiile avansate.

Capitolul 3. Surse externe de finanțare (din afara țării)

3.1 Creditele externe guvernamentale și bancare

Creditele externe guvernamentale sunt cunoscute îl literatură și sub denumirea de credite garantate de stat. Acestea reprezintă credite externe contractate de persoane juridice autohtone pentru finanțarea unor investiții de importanță majoră pentru societate, pentru care statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, se angajează de a plăti creditorilor sumele împrumutate în cazul neexecutării obligațiilor de plată. Pentru a putea obține garanția din partea statului, Ministerul Finanțelor Publice trebuie mai întâi să accepte clauzele cuprinse în contractul de împrumut încheiat între persoana juridică și instituția creditoare. Ulterior se încheie o convenție între Ministerul Finanțelor în calitate de garant și persoana juridică care a contractat un împrumut extern, în care sunt stipulate obligațiile și drepturile părților semnatare, inclusiv cele care se referă la plata comisionului de risc. În baza acestei convenții Ministerul Finanțelor emite o scrisoare de garanție în favoarea instituției creditoare.

Plata împrumuturilor externe garantate de stat se face de către beneficiarul împrumuturilor. Dacă acesta nu-și îndeplinește obligațiile de plată, instituția creditoare va comunica această situație în scris Ministerului Finanțelor, în vederea exercitării calității de garant. În aceste condiții, Ministerul Finanțelor va solicita BNR plata la extern a sumelor scadente către instituția creditoare, urmând a deconta contravaloarea în lei a sumelor plătite la bancă, a doua zi lucrătoare de la primirea confirmării de plată la extern. Aceste plăți urmează să fie recuperate de la beneficiarii creditelor. Sumele recuperate constituie venituri pentru fondul de risc. Stingerea obligațiilor ce decurg din contractul de împrumut atrage încetarea valabilității scrisorii de garanție.

Creditele bancare externe în esență nu se deosebesc cu nimic de cele autohtone, însă avantajul pe care acestea îl aduc este o rată a dobânzii mai mică. Acestea se acordă pe un termen mediu sau lung care însă nu depășește durata tehnică a proiectului de investiții. Creditul se acordă în valută, de cele mai multe ori în Euro sau în eurovalută. La baza acordării creditului se află proiectul de investiții, dar se percep și garanții de același fel ca și la un credit local. Contribuția proprie trebuie să constituie de minim 15% din valoarea totală a investiției, celelalte aspecte precum, perioada de grație, perioada de tragere și condițiile de rambursare a creditului variază de la o țară la alta și de regulă se negociază direct cu clientul.

3.2 Credite acordate de instituții financiare internaționale

Împrumuturile pentru investiții acordate de instituțiile financiare internaționale sunt destinate să finanțeze proiecte prin care se creează o infrastructură fizică și socială necesară pentru dezvoltarea durabilă. Natura împrumuturilor pentru investiții a evoluat în timp. Inițial finanțările se acordau pentru dezvoltarea industriei, transporturilor, infrastructurii publice în ultimii ani ajungând să se finanțeze tot mai mult proiectele ce sunt destinate îmbunătățirii calității mediului.

Cele mai importante instituții financiare de la care se pot obține finanțări de proiecte sunt:

Banca Mondială (BM);

Fondul Monetar Internațional (FMI);

Banca Europeana pentru Investiții (BEI);

Banca Europeana pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

3.2.1 Banca Mondială

Banca Mondială este cea mai prestigioasă instituție financiară internațională care reprezintă una din principalele surse de asistență în domeniul dezvoltării pentru țările lumii. Ea a devenit un model pentru majoritatea băncilor de dezvoltare din lume astfel încât procedurile de finanțare și de aprovizionare au fost deseori preluate de instituțiile regionale.

Misiunea BM a fost definită încă în cadrul conferinței de la Bretton Woods în 1944 când a fost înființată și se concretizează în eradicarea sărăciei și îmbunătățirea standardului de viață al populației din țările în dezvoltare. În acest scop Banca Mondială prin principala sa instituție, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) acordă împrumuturi cu dobândă redusă, în timp ce creditele fără dobândă și grant-uri țărilor în curs de dezvoltare sunt acordate prin Agenția Internațională pentru Dezvoltare (AID). Aceste împrumuturi după cum am observat nu sunt adresate direct sectorului privat însă statul îi poate folosi pentru a finanța proiecte în domeniul finanțelor, energiei, petrolului și gazelor, telecomunicațiilor și tehnologia informațiilor.

Există totuși o instituție afiliată Băncii – Corporația Financiară Internațională (CFI) – constituită special pentru a acorda finanțare proiectelor de investiții din sectorul privat fără a solicita garanții guvernamentale, prin încheierea unui simplu contract de creditare cu solicitantul. În afară de împrumuturi CFI oferă clienților săi garanții, servicii de gestionare a riscului și consultanță.

3.2.2 Fondul Monetar Internațional

Fondul Monetar Internațional își are originile în aceeași conferință de la Bretton Woods din vara anului 1944 în urma căreia s-a înființat și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. FMI a fost proiectat astfel încât să acorde asistență financiară țărilor cu probleme în domeniul balanțelor de plăți, este destinată prevenirii politicilor economice dezastruoase care contribuie la declanșarea crizelor și este însărcinată să supravegheze sistemul monetar internațional, prin eliminarea restricțiilor de schimb aplicabile comerțului de bunuri și servicii.

Spre deosebire de băncile de dezvoltare FMI nu acordă împrumuturi pentru proiecte specifice; de-a lungul anilor a dezvoltat mai multe tipuri de credit numite și „facilități” concepute într-un mod care să răspundă cerințelor și nevoilor fiecărei țări membre. Țările cu venituri reduse pot lua împrumuturi cu dobândă preferențială, prin Facilitarea de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei și prin Facilitatea privind Stocurile Externe. Împrumuturile nepreferențiale sunt în general de tipul Acordului Stand-by, ocazional folosindu-se și Facilitatea Extinsă, Facilitatea de Suplimentare a Rezervelor și Facilitatea de Finanțare Compensatorie. Resursele atrase prin programe de asistență financiară din partea FMI sunt utilizate ca suport financiar pentru programele economice ale guvernelor alături de alte fonduri atrase prin programele altor instituții financiare.

Fondului Monetar Internațional utilizează în tranzacțiile sale o monedă unică numită

Drepturile Speciale de Tragere (DST) ce reprezintă un activ de rezervă purtător de dobândă creat prin decizie internațională. Conform statutului, DST îndeplinește următoarele funcții:

funcția de etalon monetar internațional – prin DST se exprimă paritățile și cursurile valutare;

funcția de mijloc de rezervă – DST figurează între rezervele țărilor alături de aur și valutele de rezervă;

funcția de instrument de credit, de procurare de monedă convertibilă prin intermediul FMI;

funcția de mijloc de plată – limitată la plata de dobânzi și comisioane datorate FMI.

3.2.3 Banca Europeană de investiții

Banca Europeană de Investiții a fost creată în anul 1958, pe baza Tratatului de la Roma. Aceasta aparține statelor membre ale Uniunii Europene care contribuie la capitalul băncii în funcție de puterea economică a statului. Inițial rolul BEI era de a finanța investițiile majore de infrastructură ale statelor membre dar, în ultimele decenii, a început să finanțeze și alte proiecte, cu condiția ca acestea să fie compatibile cu politicile europene. Principalele domenii pentru care se acordă credite sunt: creșterea competitivității, promovarea procesului de integrare economică, protecția mediului, modernizarea rețelelor europene de transport.

Banca Europeană de Investiții are misiunea de a contribui, recurgând la piețele de capital și la resursele proprii, la dezvoltarea echilibrată și neîntreruptă a pieței interne în interesul Uniunii. În acest scop, BEI acordă împrumuturi și garanții fără a urmări un scop lucrativ, finanțează proiecte în toate sectoarele economiei după cum urmează:

proiecte care urmăresc punerea în valoare a regiunilor mai puțin dezvoltate;

proiecte care urmăresc modernizarea sau conversia întreprinderilor ori crearea de noi activități care sunt rezultatul realizării sau funcționării pieței interne și care, prin amploarea sau natura lor, nu pot fi finanțate în întregime prin diferite mijloace de finanțare existente în fiecare dintre statele membre;

proiecte de interes comun pentru mai multe state membre care, prin amploare sau natura lor, nu pot fi finanțate în întregime prin diferite mijloace de finanțare existente în fiecare dintre statele membre.

Creditele pentru investiții acordate de BEI se adresează atât statelor membre cât și întreprinderilor private și instituțiilor publice cu condiția că investiția se va realiza pe teritoriile statelor membre. Totodată la propunerea Consiliului de administrație, Banca poate acorda finanțări pentru investiții care se vor realiza parțial sau în totalitate în afara Uniunii Europene. În cazul creditelor pentru finanțarea întreprinderilor BEI solicită garanții din partea debitorului care iau forma: garanția statului membru pe teritoriul căruia va fi realizată investiția, fie alte garanții suficiente. În cazul solidității financiare a debitorului Banca nu va solicita nici un tip de garanție.

3.2.4 Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

BERD a fost creată în anul 1991 cu scopul de a susține reconstrucția și dezvoltarea economică a țărilor din centrul și estul Europei, intensificarea tranziției la economia de piață, promovarea inițiativei private și antreprenoriale și aplicarea principiilor pluralismului. BERD pentru a sprijini tranziția la economia de piață a țărilor din centrul și estul Europei, asistă aceste țări în vederea implementării reformelor economice structurale și sectoriale, respectiv demonopolizarea, descentralizarea și privatizarea prin următoarele măsurii:

promovarea prin intermediul investitorilor privați și altor investitori a creării, îmbunătățirii și extinderii sectorului privat productiv și îndeosebi a întreprinderilor mici șt mijlocii;

mobilizarea capitalurilor interne și externe și îmbunătățirea managementului pentru realizarea investițiilor;

promovarea investițiilor în domeniul productiv, în servicii, în infrastructură, realizarea unui mediu competitiv și susținerea creșterii productivității muncii;

furnizarea de asistență tehnică în pregătirea, finanțarea și implementarea proiectelor de investiții individuale sau în cadrul unor programe de investiții;

stimularea și încurajarea dezvoltării piețelor de capital;

sprijinirea realizării unor proiecte valabile din punct de vedere economic care implică mai multe țări membre;

promovarea unor activități și realizarea unor proiecte în domeniul mediului;

realizarea unor activități și furnizarea altor servicii care să asigure tranziția la economia de piață și promovarea inițiativei private.

In vederea realizării celor mai sus menționate BERD cooperează cu țările membre, cu FMI, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare; Corporația Financiară Internațională, Agenția Multilaterală de Garantare a Investițiilor și cu alte organisme publice și private, implicate în dezvoltarea economică a țărilor din centrul și estul Europei.

Țara care îi solicită BERD să îi asigure acces la resursele sale pentru scopuri limitate pe o perioadă de trei ani, beneficiază la cerere și de asistență tehnică, alte tipuri de asistență financiară pentru finanțarea sectorului privat, pentru a facilita tranziția întreprinderilor de stat la proprietatea privată și stimularea concurenței. Suma totală a asistenței furnizate nu va depăși suma totală a banilor lichizi și a ordinelor de plată deținute de această țară pentru acțiunile sale.

Operațiunile BERD se delimitează în operațiuni finanțate din resursele ordinare de capital și operațiuni finanțate din fondurile speciale. Resursele ordinare de capital, se utilizează, angajează și investesc separat de resursele din fondurile speciale.

BERD efectuează operațiile pentru realizarea scopului și funcțiilor sale prin mai multe metode:

prin finanțarea sau cofinanțarea împreună cu instituțiile multilaterale, băncile comerciale sau prin participarea la împrumuturi a întreprinderilor, pentru a facilita tranziția la proprietatea privată și sporirea capitalului privat;

investiții în cadrul întreprinderilor din sectorul privat, în întreprinderile de stat competitive, care sunt orientate spre economia de piață;

facilitarea accesului pe piețele de capital naționale sau internaționale a întreprinderilor din sectorul privat;

coordonarea de resurse din sectorul privat;

acordarea de resurse din fondurile speciale;

efectuarea sau participarea la împrumuturi sau furnizarea de asistență tehnică pentru reconstruirea și dezvoltarea infrastructurii, inclusiv programe de mediu.

3.3 Investiții străine directe (ISD)

Intr-o abordare generală, investițiile străine reprezintă acea componentă a fluxurilor internaționale care reflectă scopul unei entități, persoană fizică sau juridică, rezidente într-o țară, de a deține controlul, pe termen scurt sau lung, într-o companie rezidentă în altă țară. Astfel, investiția internațională presupune existența a cel puțin doi agenți economici, agentul economic emitent și agentul economic receptor, situați în spații naționale diferite.

Pe arena globală din ce în ce mai mult se delimitează o corelație pozitivă între ISD și creșterea economică, aici incluzând atât transferul tehnologic cât și creșterea productivității muncii datorită adoptării practicilor manageriale eficiente utilizate de firmele din țările de unde provine capitalul; impactul investițiilor directe fiind direct proporțional cu nivelul calitativ al capitalului uman.

Pentru a obține o imagine completă asupra a ceea ce numim investiții străine directe s-a încercat o sintetizare a caracteristicilor esențiale în tabelul 3.

Tabel : Caracteristicile esențiale ale investițiilor străine directe

Sursa: Boșcoianu, Mircea, Oprescu, Gheorghe, Prelipcean, Gabriela, Lupan, Mariana, Investițiile străine directe în economiile emergente și adaptarea multinaționalelor în contextul globalizării. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2006, p.15

Pe parcursul istoric investițiile străine directe au cunoscut mai multe forme delimitate de scopul urmărit și orientarea investitorilor.

Cea mai veche formă a ISD sunt investițiile străine directe de valorificare a resurselor țării. Acest tip de investiție a permis nu doar valorificarea resurselor altor țări, ci și dezvoltarea schimburilor comerciale internaționale.

Investițiile străine directe de valorificare a piețelor reprezintă în prezent cea mai importantă formă a ISD. Acestea au în vedere mărimea dar și posibilitățile de creștere a piețelor naționale, avantajele pe care le implică apropierea de clienți, eliminarea costurilor de transport, evitarea barierelor tarifare și netarifare care apar în cazul exporturilor. Cu toate acestea mărimea pieței nu este o motivație suficientă pentru a atragere investiții semnificative.

Investițiile străine directe de eficiență reprezintă investiții efectuate cu scopul exploatării avantajelor locale date de costurile reduse ale forței de muncă sau a resurselor din țara gazdă. În cadrul acestui tip deosebim două forme ale acestuia și anume: integrarea internațională a producției și investiții directe pe orizontală. Integrarea internațională a producției presupune crearea prin ISD de unități productive a căror produse finite vor fi furnizate societății mamă pentru prelucrări ulterioare sau asamblare, în timp ce investițiile directe pe orizontală presupune realizarea de produse diferențiate care sunt adaptate cerințelor și gusturilor consumatorilor locali.

Investițiile străine directe de valorificare a activelor strategice ale țării gazdă reprezintă o formă particulară a ISD de valorificare a resurselor. Acestea au drept scop accesul la capabilitățile de cercetare-dezvoltare sau creșterea competitivității. Acest tip de investiții este caracteristic firmelor ce își au originea în țările în curs de dezvoltare care nu dețin avantaje competitive legate de exploatarea unor active tangibile și intangibile. Aceste firme își sporesc competitivitatea prin creșterea activelor strategice (mărci, rețele de distribuție, tehnologii, facilități de cercetare-dezvoltare, competențe manageriale).

Realizăm o sinteză a aspectelor prezentate anterior încercând să deducem motivele pentru care agenții economici realizează investiții în străinătate și atributele esențiale ale țării gazdă pentru cele patru tipuri de ISD amintite (tabelul 4).

Tabel : Tipologia investițiilor străine directe

Sursa: Boșcoianu, Mircea, Oprescu, Gheorghe, Prelipcean, Gabriela, Lupan, Mariana, Investițiile străine directe în economiile emergente și adaptarea multinaționalelor în contextul globalizării. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2006, p.27

Capitolul 4. Studiu de caz. Banca Mondială

4.1 Banca Mondială – geneză și evoluție.

Banca Mondială este un organism financiar internațional care funcționează ca o agenție independentă specializată a Organizației Națiunilor Unite a cărei intervenții sunt orientate spre țările în curs de dezvoltare, pentru promovarea dezvoltării economice și reformelor prin acordarea de împrumuturi pe termen lung destinate finanțării proiectelor de investiții și programelor de dezvoltare. Banca însă face mult mai mult decât să acorde doar împrumuturi. BM include în mod obișnuit și asistență tehnică în realizarea proiectelor. Aceasta cuprinde consultanță în domenii ca: dimensiunile globale ale bugetului unei țări, direcțiile în care trebuie alocați banii, cum să își dezvolte piețele de capital, elaborează studii de prefezabilitate și fezabilitate. Totodată banca acționează pentru găsirea de noi surse de finanțare sau încurajează alte bănci de dezvoltare sau bănci comerciale să participe la cofinanțarea proiectelor.

BM își are originea în Conferința Monetară și Financiară a Națiunilor Unite de la Bretton Woods, statul New Hampshire în Statele Unite, convocată de în iulie 1944 de cele 44 națiuni aliate. La această conferință a fost redactat statutul Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cunoscută mai mult sub denumirea de Banca Mondială dar și statutul Fondului Monetar Internațional. Aceste instituții aveau funcții complementare astfel încât FMI funcționa ca o bancă punând la dispoziție membrilor săi credite pe termen scurt, iar BM acordă membrilor săi credite pe termen lung, funcționând asemenea unui fond. Actul constitutiv al BM a fost supus ratificării celor 44 de guverne în anul 1945. Toate guvernele cu excepția Uniunii Sovietice au devenit membri ale FMI și Băncii Mondiale ce a început să funcționeze propriu-zis de la 25 iunie 1946.

Banca Mondială actualmente funcționează ca un sistem bancar format din cinci instituții cu roluri și atribuții distincte în lupta împotriva sărăciei și pentru îmbunătățirea condițiilor și standardelor de viață ale populației din țările în curs de dezvoltare. Încă de la înființare prin toate programele implementate încearcă să urmeze moto-ul care a fost înscris în statut și anume „Scopul nostru este să reducem sărăcia și să îmbunătățim nivelul de viață printr-o dezvoltare durabilă și investind în oameni”.

Pornind de la o structură mică cu 35 membri și ca o singură instituție – Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în decursul a șapte decenii BM a ajuns să fie una din cele mai mari organizații mondiale ce întrunește 189 membri fiind compusă din cinci instituții.

4.2 Structura Băncii Mondiale

După cum am menționat anterior BM este format în principal din cinci organizații (figura 4) care au funcții distincte dar un scop comun: creșterea standardului de viață în țările în curs de dezvoltare prin intermediul resurselor financiare ale țărilor dezvoltate.

Figura : Instituțiile Grupului Băncii Mondiale

Finanțările făcute de Grupul Băncii Mondiale se concretizează în împrumuturi acordate BIRD, AID și CFI, precum și prin asigurarea investițiilor (garantarea) pentru o mare varietate de proiecte oferită de Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor.(figura 5)

Figura 5: Structura finanțărilor oferite de Banca Mondială

– anul fiscal 2015 –

Din total finanțări acordare de Grupul Băncii Mondiale 77% revine Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare – 44% și Asociației Internaționale pentru Dezvoltare – 33%, în timp ce finanțarea proiectelor din sectorul privat prin Corporația Financiară Internațională constituie doar 20%. Cea mai mică pondere revine activității de garantare a investițiilor prin Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor – 3%.

4.2.1 Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare

Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) este principala agenție a Băncii Mondiale înființată în 1944 (1945), în urma conferinței de la Bretton Woods. BIRD are o funcție complementară cu cea a FMI, având un rol important în activitatea de finanțare și promovare a dezvoltării economiei țărilor membre. Împrumuturile, garanțiile și serviciile de consultanță pe care le acordă sunt destinate guvernelor sau instituțiilor publice din țările în curs de dezvoltare, solvabile și cu venituri medii. Finanțările BIRD se încadrează în 3 categorii: finanțarea proiectelor de investiții, finanțarea politicilor de dezvoltare și program pentru rezultare (figura 6)

Finanțarea proiectelor de investiții (Investment Project Financing – IPF) sunt destinate modernizării și dezvoltării sectorului energetic, agricultură și dezvoltare rurală, transporturi, educație, sănătate, controlul natalității, alimentație. Pentru a cointeresa statul să aplice eficient programele finanțate Banca fixează condiția participării statului în proporție de 10-30%. IPF-urile au un termen lung de finanțare (5 – 10 ani). Angajamentele din cadrul acestora se ridică la 15,8 miliarde $ în 2015 comparativ cu 10,1 miliarde $ în 2014;

Finanțarea politicilor de dezvoltare (Development Policy Financing – DPF) își propune să sprijine debitorii în realizarea unei dezvoltări durabile printr-un program de politici și acțiuni instituționale. Exemple de acest tip de programe includ consolidarea managementului financiar public, îmbunătățirea climatului investițional, abordarea blocajelor în vederea îmbunătățirii furnizării de servicii și diversificarea economiei. DPF sprijină reformele care nu pot fi finanțate din bugetul general. Termenul de finanțare este unul scurt (1 – 3 ani). Angajamentele în cadrul acestei categorii de împrumuturi au constituit un total de 6,8 miliarde $ în 2015 comparativ cu 8,0 miliarde în 2014.

Programe pentru rezultare (Program for Results – PforR) conectează cheltuielile cu rezultatele prestabilite ajutând țările să îmbunătățească proiectarea și punerea în aplicare a propriilor programe de dezvoltare și facilitează obținerea de rezultate durabile prin consolidarea instituțiilor și dezvoltarea competențelor. Acest tip de program este unul recent lansat în anul 2012. În 2015 BIRD a acordat credite în valoare de 0,9 miliarde $ comparativ cu 0,5 miliarde $ acordați în 2014.

Figura : Categoriile de finanțări BIRD

Sursa: Information Statement International Bank for Reconstruction and Development, p. 19. Accesat la 20.06.2016, http://treasury.worldbank.org/cmd/pdf/InformationStatement.pdf

În prezent în sfera de obiective a băncii se includ:

acordarea de sprijin pe termen lung în dezvoltarea umană și socială în domeniile pe care creditorii privați nu le finanțează;

conservarea puterii financiare a debitorilor prin furnizarea unui ajutor în vremuri de criză, atunci când persoanele cu venituri mici sunt afectați cel mai grav;

promovarea politicilor cheie și reformelor instituționale (cum ar fi reformele nete de siguranță sau anti – corupție);

creare unui climat investițional favorabil pentru a cataliza furnizarea de capital privat;

facilitarea accesului la piețele financiare, de multe ori în condiții mai avantajoase decât membrii pot realiza pe cont propriu.

Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare numără cei mai mulți membri dintre cele 5 instituții ale Grupului Băncii Mondiale, mai exact 189 dintre care 85 sunt eligibile de a contracta credite de la Bancă.

BIRD atrage cele mai multe dintre fondurile sale de pe piețele financiare ale lumii. De fapt, în aceste piețe, BIRD este cunoscut doar ca Banca Mondială. Această practică a permis BIRD să ofere mai mult de 500 de miliarde $ în împrumuturi pentru a atenua sărăcia din întreaga lume, în timp ce pasivele reprezentate prin capitalurile proprii constituie doar 14 miliarde $.

BIRD a menținut cel mai scăzut grad de risc posibil – AAA – din 1959. Ratingul său mare de credit îi permite să împrumute la costuri reduse și să ofere țărilor în curs de dezvoltare cu venituri medii accesul la capital în condiții avantajoase, într-un volum mai mare, cu scadențe mai lungi, și într-un mod mai durabil decât piețele financiare mondiale oferă de obicei.

Figura : Modelul de afaceri BIRD

Sursa: Information Statement International Bank for Reconstruction and Development, p. 5. Accesat la 30.05.2016, http://treasury.worldbank.org/cmd/pdf/InformationStatement.pdf

BIRD câștigă venituri în fiecare an, din randamentul capitalurilor proprii și din dobânda practicată la creditare. Aceste venituri sunt suficiente ca să acopere cheltuielile de exploatare BIRD, sunt transferate în conturile de rezerve pentru a consolida bilanțul și finanțează un transfer anual de fonduri către AID, fondul pentru țările cele mai sărace.

Figura : Structura creditelor BIRD pe regiuni

– anul fiscal 2015 –

Cele mai multe credite ale Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare sunt contractate de către țări din Europa și Asia Centrală, precum și de cele din America Latină, cele mai puține fiind acordate pentru țările din Africa și Asia de Sud. Acest fapt se explică prin faptul că eligibile pentru împrumuturi de la BIRD sunt țările în curs de dezvoltare cu un venit național/ locuitor peste 1 215 USD. Puține țările din Africa și Asia de Sud ating această valoare prin urmare ele vor contracta împrumuturi de la Asociația Internațională pentru Dezvoltare.

Printre cei mai mari debitori ai BIRD în anul fiscal 2015 se numără India cu un împrumut de 2.089 milioane USD ce reprezintă 9% din totalul împrumuturilor și China – 1.822 milioane USD cu 8%.

Figura : Top 10 debitori BIRD

– anul fiscal 2015 –

4.2.2 Asociația Internațională pentru Dezvoltare

Asociația Internațională pentru Dezvoltare este parte a Băncii Mondiale și oferă credite doar solicitanților naționali/guvernamentali, în special celor mai sărace țări din lume, în condiții mult mai favorabile decât creditele BIRD. Astfel AID completează instituția originală de creditare a Băncii Mondiale – Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Ambele instituții împart același personal, sediul central și evaluează proiectele conform acelorași standarde riguroase.

AID împrumută bani în condiții preferențiale. Acest lucru înseamnă că creditele AID au o dobândă zero sau foarte mică și termenul de rambursare este cuprins între 25 și 40 de ani, inclusiv o perioadă de grație de 5 până la 10 ani. AID prevede, de asemenea, granturi pentru țările cu risc de nerambursare. Finanțările BIRD se încadrează în aceleași 3 categorii: finanțarea proiectelor de investiții, finanțarea politicilor de dezvoltare și program pentru rezultare ca și finanțările BIRD (figura 10)

Odată ce în anul 2012 a fost lansat Programul pentru rezultate, acesta treptat capătă o pondere mai mare în structura de finanțate a AID, înlocuind finanțările pentru investiții, în timp ce finanțarea politicilor de dezvoltare își păstrează pozițiile.

Figura : Categoriile de finanțări AID

Sursa: International Development Association, Management’s Discussion & Analysis and Financial Statements June 30, 2015, p. 13 Accesat la 23.06.2016, http://ida.worldbank.org/sites/default/files/images/ida_ financial_statements_jun_15.pdf

AID este una dintre cele mai mari surse de asistență pentru cele mai sărace 78 de țări ale lumii, dintre care 39 sunt în Africa, și este singura și cea mai mare sursă de fonduri pentru serviciile sociale de bază în aceste țări. Circa 55% din totalul finanțărilor AID sunt gestionate în țările din Africa, iar împreună cu Asia de Sud (31%) acestea cumulează o pondere de peste 85%. Toate finanțările AID se îndreaptă anume către aceste regiuni deoarece aici este numărul cel mai mare de țări sărace.

Figura : Structura finanțărilor AID pe regiuni

– anul fiscal 2015 –

Două criterii guvernează eligibilitatea unei țări pentru resursele AID, și anume:

sărăcia relativă definită ca VNB pe cap de locuitor sub un prag stabilit (actualizat anual), pentru anul fiscal 2016 pragul este un venit național brut în 2014 de $ 1.215, neschimbat de la anul fiscal 2015;

lipsa de bonitate să împrumute din surse comerciale și BIRD, și, prin urmare, o nevoie de resurse concesionale.

De la 1 iulie 2015, 78 de țări sunt eligibile să se împrumute de la AID. Acestea sunt după cum urmează:

59 de țări care nu sunt considerate suficient de solvabil să împrumute de la BIRD și sunt denumite "Doar AID" țări. Cu toate acestea, pentru 11 dintre aceste 59 de țări, VNB pe cap de locuitor au fost peste pragul de eligibilitate AID timp de mai mult de doi ani consecutivi; Prin urmare, acești debitori vor fi supuși creditării AID în condiții speciale. Cele 48 de țări rămase sunt supuse de creditare AID în condiții obișnuite AID.

18 țări se consideră că au solvabilitatea limitată BIRD și poate primi atât finanțări de la AID, cât și de la BIRD. Aceste țări sunt denumite în continuare țări "comune". Cu toate acestea, din aceste 18 țări, 5 sunt eligibile pentru excepția „mici economii insulare” și primesc finanțare în condiții obișnuite AID. Cele 13 țări rămase sunt supuse de creditare AID în condiții speciale.

1 țară este clasificată ca fiind "doar BIRD". Cu toate acestea, este eligibilă pentru a primi sprijin excepțional de tranziție din partea AID.

În anul fiscal încheiat la 30 iunie 2015, angajamentele AID au totalizat 19 miliarde $, din care 13% a fost acordat în condiții de grant. Noi angajamente în 2015 a cuprins 191 de noi operații. Din anul 1960, AID a oferit 312 miliarde $ pentru investiții în 112 țări. Printre țările care în 2015 au obținut cele mai multe resurse în cadrul finanțărilor AID se numără Bangladesh cu un împrumut de 1.924 milioane $ ce reprezintă 12% din totalul creditelor acordate și India cu 1687 milioane $ reprezentând 11%.

Figura : Top 10 debitori AID

– anul fiscal 2015 –

În condiții de grant finanțări cu valoarea cea mai mare au obținut Republica Democrată Congo – 319 milioane $ (13%) urmată de Mozambic, Yemen și Burkina-Faso cu peste 190 milioane $ (8%)

Figura : Top 10 beneficiari de granturi AID

– anul fiscal 2015 –

AID sprijină o serie de activități de dezvoltare, care deschide calea spre egalitate, creșterea economică, crearea de locuri de muncă, venituri mai mari și condiții mai bune de viață. Programele și proiectele finanțate de AID vizează educația primară, servicii de sănătate de bază, apă potabilă și canalizare, agricultură, îmbunătățirea climatului de afaceri, infrastructură și reforme instituționale.

AID pune accentul pe o creștere bazată inclusiv pe:

politici economice sănătoase, dezvoltare rurală, afaceri private, și practici sustenabile de mediu;

investiții în oameni, în educație și sănătate, în special în lupta împotriva HIV / SIDA, a malariei și tuberculozei;

extinderea capacității debitorului de a furniza servicii de bază și de a asigura responsabilitatea pentru resursele publice;

redresarea în urma conflictelor civile, conflicte armate, și în caz de dezastre naturale;

promovarea comerțului și integrării regionale

Alături de BIRD, AID finanțează programe și proiecte din diverse sectoare. În 2015 prioritare fiind: administrație publică și drept, sănătate și servicii sociale, transport, apă potabilă și canalizare, energie și minerit, finanțe; toate aceste sectoare dețin peste 10% din finanțările Băncii Mondiale. (figura 14) Totodată împrumuturile acordate de Banca Mondială pot fi grupate după activități. Astfel în anul fiscal 2015 au fost finanțate activități ce țin de dezvoltarea sectorului privat – 20 % din total împrumuturi, protecție socială și managementul riscului, dezvoltarea umană, dezvoltarea rurală și urbană, cu o pondere peste 10%. (figura 15)

Figura : Structura împrumuturilor BIRD și AID pe sectoare

– anul fiscal 2015 –

Figura : Structura împrumuturilor BIRD și AID pe activități

– anul fiscal 2015 –

În timp ce Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare obține cele mai multe dintre fondurile sale de pe piețele financiare ale lumii, AID este finanțat în mare parte prin contribuții din partea guvernelor țărilor membre mai bogate. Fonduri suplimentare provin din veniturile Corporației Financiare Internaționale, a BIRD și din rambursarea creditelor AID anterioare debitorilor .

Partenerii se întâlnesc o dată la trei ani pentru a reface fondurile AID și pentru revizuirea politicilor. Cea mai recentă realimentare a resurselor, a șaptesprezecea ( IDA17 ), a fost finalizat în decembrie 2013 rezultând un record de realimentarea de 34,6 miliarde Drepturi Speciale de Tragere ( DST ) echivalentul a 52,1miliarde $ pentru finanțarea proiectelor pe parcursul perioadei de trei ani, începând cu 1 iulie 2014 și pana pe 30 iunie 2017.

Primii 3 contribuitori au fost Marea Britanie cu o donație totală de 3.000,79 milioane DST ce reprezintă 13% din total contribuții, SUA – 2.568,64 milioane DST (11,13%) și Japonia – 2.310,10 (10,01%).

4.2.3 Corporația Financiară Internațională

CFI completează activitatea BIRD oferind împrumuturi pe termen lung, garanții, consultanță și servicii de gestionare a riscului întreprinderilor private viabile din țările în curs de dezvoltare. Aceasta investește în proiecte din regiuni și sectoare care sunt insuficient deservite de investițiile private, totodată găsind modalități de a dezvolta oportunități de finanțare de pe piețele pe care accesul investitorilor privați în absența CFI este imposibilă. Astfel CFI a devenit cea mai importantă sursă de finanțare a proiectelor de investiții în țările în curs de dezvoltare.

Deși mecanismul de funcționare a Corporației Financiare Internaționale se apropie de cel a unui creditor cu scop lucrativ, prezentând particularități de bancă comercială, ea beneficiază de statutul său de divizie a Grupului Băncii Mondiale, ca și proiectele în care se implică. Aceasta însemnă că ea oferă finanțare pentru proiecte ce corespund domeniilor de investiție a BM, în condiții mai avantajoase decât cele practicate de băncile comerciale.

CFI poate oferi capitalul pe care băncile comerciale nu sunt dispuse să îl ofere, ca în cazul unor proiecte generatoare de venituri, solicitând spre examinare un plan de afaceri, un studiu de fezabilitate, istoricul companiei sau al proiectului, precum și detalii referitoare la experiența celui care a formulat propunerea în domeniul vizat. CFI analizează în detaliu propunerile primite putând acționa în calitate de finanțator corporatist, furnizor de capital de risc, creditor pe termen lung, precum și finanțator de proiect.

Scopul CFI este de a contribui la dezvoltarea economică prin încurajarea creșterii întreprinderilor private productive în țările membre, în special în zonele mai puțin dezvoltate. În realizarea acestui scop, Corporația:

în asociere cu investitori privați, asistă, în cazurile în care nu este disponibil suficient capital privat, în finanțarea înființării, îmbunătățirii și extinderii întreprinderilor private productive, care ar contribui la dezvoltarea țărilor membre prin investiții, finanțări ce nu necesită garanții de rambursare din partea guvernului membru în cauză;

caută să aducă laolaltă oportunități de investiții, capital privat interne și externe, precum și cu experiență de management;

caută să stimuleze și să contribuie la crearea condițiilor favorabile pentru, fluxul de capital privat, interne și externe, în investiții productive în țările membre.

CFI oferă o gamă largă de produse și servicii financiare clienților săi pentru a promova întreprinderile durabile, a încuraja spiritul antreprenorial, pentru a mobiliza resurse care altfel nu ar fi disponibile. Produsele de finanțare ale CFI sunt adaptate pentru a satisface nevoile fiecărui proiect. Serviciile și produsele de investiții includ: credite, investiții de capital, finanțarea comerțului, participări la împrumuturi, finanțarea structurată, servicii de managementul riscului și finanțe combinate.

Credite – IFC finanțează proiecte și companii prin împrumuturi, cu termen de rambursare lung. De asemenea, IFC face împrumuturi pentru bănci intermediare, companii de leasing și alte instituții financiare pentru acordarea creditelor. Împrumuturile IFC în mod tradițional sunt acordate în monedele națiunilor industriale majore. Acestea au în general următoarele caracteristici:

termen – de obicei cu scadența finală de la șapte la doisprezece ani , cu toate că unele împrumuturi au scadența de 20 ani;

moneda – valute convertibile majore, în principal dolarul american, și într-o măsură mai mică, euro, dar cu un portofoliul de credite în creștere

dobânda – variabilă de obicei stabilită după o rată de dobândă interbancară.

tariful – reflectă factori cum ar fi condițiile de piață, riscul de țară sau proiect.

Investiții de capital – IFC oferă sprijin de dezvoltare și creștere a capitalului pe termen lung de care întreprinderile private au nevoie. IFC investește direct în capitalul propriu al companiilor, precum și prin societăți de investiții. IFC investește, în general, între 5 % și 20 % din capitalurile proprii dintr-o companie. Investițiile de capital ale IFC sunt, de obicei sub formă de acțiuni comune, care nu trebuie obligatoriu răscumpărate de emitent sau date către emitent spre lichidare înainte de scadență de IFC. Acțiunile sunt, de obicei exprimate în moneda țării în care se face investiția. Pentru managementul investițiilor sale IFC utilizează și alte instrumente pe piața de capital.

Garanții și garanții parțiale de credit – Garanția CFI este disponibilă pentru titluri de creanță și obligații comerciale ale clienților și acoperă atât riscurile comerciale precum și riscurile necomerciale. CFI va oferi garanții în moneda locală, dar clientul va fi, în general obligat să ramburseze CFI în dolari americani .

Servicii de management al riscului – CFI extinde produse de management de risc cu scadență lungă pentru clienții din țările în curs de dezvoltare. CFI furnizează produse derivate către clienții săi pentru a le permite acestora să speculeze cu rata dobânzii, moneda, sau expunerile de preț la mărfuri. CFI intermediază clienți din țările în curs de dezvoltare și piața de derivate pentru a oferi clienților cu acces la produse de gestionare a riscurilor posibilitatea de a acoperi decalajul de credit dintre clienții săi și piață.

Figură 16: Structura angajamentelor CFI pe termen lung după produs

– anul fiscal 2015 –

Conform figurii16 activitatea CFI este orientată prioritar spre creditare și investiți de capital, cu o pondere în total angajamente de peste 95%. Garanțiile și produsele de gestionare a riscurilor a avut un rol nesemnificativ în anul fiscal 2015 cu o pondere de circa 3%.

Fiind cea mai mare organizație internațională de dezvoltare focusată pe sectorul privat, IFC operează în peste 100 de țări ale lumii. Ei aplică lecțiile învățate într-o regiune pentru a soluționa problemele din alta, ajutând companiile locale să utilizeze mai eficient propriile cunoștințe îmbinându-le cu oportunitățile din alte țări în curs de dezvoltare.

Cele mai mari investiții din 2015 au fost acordate întreprinderilor din America Latină. Investițiile pe termen lung în această regiune au constituit peste 5 miliarde de USD din care circa 2,7 miliarde USD au fost atrase de la alți investitori. Prin sprijinirea sectorului privat în această regiune, CFI ajută țările să realizeze o creștere favorabilă a incluziunii, să aprofundeze integrarea economică regională, și să abordeze provocările legate de schimbările climatice și gestionarea resurselor naturale.

Creștere economică în Asia de Est și Pacific a ridicat din sărăcie milioane de oameni în ultimele decenii. Cu toate acestea, inegalitatea veniturilor rămâne o provocare. Sprijinirea creșterii favorabile incluziunii este una dintre prioritățile CFI în regiune, în cazul în care investițiile pe termen lung au totalizat 3,3 miliarde $ în anul fiscal 2015, inclusiv 1,1 miliarde $ fonduri mobilizate de la alți investitori. CFI oferă consultanță companiilor și guvernelor, în domenii cheie ale dezvoltării sectorului privat din această regiune cum ar fi: accesul la finanțare, guvernanța corporativă, comerțul și competitivitatea, precum și parteneriatele dintre sectorul public și privat.

Corporația Financiară Internațională a stabilit o poziție de lider în promovarea investițiilor din sectorului privat în Africa. În anul fiscal încheiat în iunie 2015, investițiile pe termen lung în Africa au totalizat aproape 3,7 miliarde $, inclusiv mai mult de 1,8 miliarde $ mobilizate de la alți investitori. CFI este un important furnizor de consultanță pentru a promova un sector privat durabil și pentru a mobiliza capital de la alți investitori care investesc alături de CFI în sectoarele critice pentru viitorul Africii. Printre prioritățile corporației se numără dezvoltarea infrastructurii, a unor industrii productive, precum și încurajarea abordărilor de afaceri incluzive.

În Europa și Asia Centrală, IFC promovează atenuarea schimbărilor climatice și consolidarea agrobusiness-ului și a piețelor financiare. De asemenea, se lucrează pentru a sprijini regiunile de frontieră, egalitatea de gen, precum și îmbunătățirea infrastructurii și a serviciilor. Investițiile pe termen lung în regiune au totalizat 2,2 miliarde $ în anul fiscal încheiat în iunie 2015, inclusiv aproximativ 700 milioane de $ mobilizate de la alți investitori.

În Asia de Sud, CFI ajută sectorul privat pentru a crea oportunitate acolo unde este nevoie cel mai mult prin sprijinirea locurilor de muncă, creșterea veniturilor, precum și extinderea accesului la infrastructura și serviciile financiare, ajută la stimularea creșterii economice durabile prin crearea de oportunități pentru întreprinderile mici, sprijinind îmbunătățirea logisticii, extinderea utilizării energiei din surse regenerabile, promovarea producției mai curate, îmbunătățirea apei și a eficienței energetice, precum și facilitarea parteneriatelor dinte sectorul public și privat .

Orientul Mijlociu și Africa de Nord este o regiune plină cu potențial, dar problemele de lungă durată, cum ar fi șomajul în rândul tinerilor, și lipsa accesului la finanțare au conspirat să frâneze creșterea economică în această regiune. CFI ajută să schimbe acest lucru prin susținerea sectorului privat din regiune, o potențială sursă de locuri de muncă și darnic de inovare. în anul fiscal 2015, investițiile pe termen lung au totalizat aproape 1,3 miliarde $, inclusiv 375 de milioane $ mobilizate de la alți investitori. Corporația a sprijinit investiții în energie din surse regenerabile, a contribuit la extinderea accesului la finanțare, și a promovat spiritul antreprenorial.

Figură 17: Structura angajamentelor CFI pe termen lung după regiune

– anul fiscal 2015 –

Figură : Structura angajamentelor CFI pe termen lung după sector

– anul fiscal 2015 –

4.2.4. Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor

AGMI a fost înființată în 1988 pentru a sprijini țările în curs de dezvoltare în atragerea investițiilor străine. Ea acordă de asemenea consultanță guvernelor în scopul îmbunătățirii condițiilor oferite investitorilor străini.

Strategia operațională AGMI prevede atragerea investitorilor și asiguratorilor privați ​​în medii de operare dificile și asigurarea investițiilor în domeniile cu risc mare cum ar fi:

țările eligibile pentru asistență din partea Asociației Internaționale de Dezvoltare (cele mai sărace țări ale lumii;

medii fragile și afectate de conflicte;

proiectele transformaționale – pe scară largă și de investiții semnificative, având potențialul de a permite o schimbare de transformare în țara –gazdă;

eficiență energetică și schimbările climatice – proiecte energetice și de infrastructură complexe, care îmbunătățesc capacitatea de energie precum și proiecte de transport, care au un impact pozitiv asupra controlului poluării (cum ar fi transportul în masă);

țările cu venituri medii în care putem avea un impact puternic.

Tabel : Primele 10 țări beneficiare și primii 10 investitori

– anul fiscal 2015 –

Sursa: Multilateral Investment Guarantee Agency, Anual Report 2015, p. 7, Accesat la 26.06.2016, https://www.miga.org/Documents/Annual-Report-2015.pdf

AGMI oferă avantaje comparative în toate aceste zone – de la pachetul nostru unic de produse și capacitatea de a restabili încrederea comunității de afaceri, până la colaborarea noastră cu piața de asigurări publice și private pentru a crește cantitatea de asigurări puse la dispoziția investitorilor.

Ca o agenție de dezvoltare multilaterală, AGMI sprijină doar investițiile care sunt în solidă dezvoltare și care respectă standardele sociale și de mediu. AGMI aplică un set complet de standarde de performanță sociale și de mediu pentru toate proiectele și oferă expertiză vastă în lucrul cu investitorii pentru a se asigura respectarea acestora.

Investitorii și creditorii în climatul dinamic, actual de investiții înțeleg beneficiile potențiale ale investițiilor în piețele emergente. Ei înțeleg, de asemenea, importanța critică a abordării riscurilor politice care ar putea să însoțească o investiție în astfel de piețe. Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor poate ajuta investitorii și creditorii să facă față acestor riscuri prin asigurarea de proiecte eligibile, împotriva pierderilor legate de

neconvertibilitatea sau convertibilitatea limitată a monedei;

restricționare de transfer;

expropriere;

război, terorism, și tulburări civile;

încetarea relațiilor contractuale;

neonorarea obligațiilor financiare.

In anul fiscal 2015, Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor a emis garanții pentru 40 de proiecte din țările membre în curs de dezvoltare. Valoarea totală a garanțiilor a fost de 2,8 miliarde USD. O cantitate suplimentară de 3,2 milioane USD a fost eliberată de fondurile Trust administrate de AGMI. 60% din noile emisiuni vizează proiecte ce acoperă regiunile și sectoarele ce cad sub incidența a cel puțin una din ariile prioritate ale agenției. De asemenea, AGMI întâmpină Bhutanul ca cel de-al 181-lea membru.

4.2.5 Centrul Internațional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investițiilor

CIRCI a fost fondat în anul 1966 în scopul promovării investițiilor străine prin oferirea de servicii de conciliere și arbitraj al conflictelor apărute între guverne și investitorii străini. Această instituție oferă de asemenea consultanță, realizează cercetări și publicații în domeniul legii investițiilor străine.

Centrul Internațional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investițiilor este o instituție independentă, depolitizată și eficace de soluționare a litigiilor. Acest centru stă la dispoziția investitorilor și statelor și ajută să promoveze investițiile internaționale prin asigurarea încrederii în procesul de soluționare a litigiilor. De asemenea poate soluționa litigii între guverne, în conformitate cu tratatele de investiții și acorduri de liber schimb. Centrul este, de asemenea, disponibil să acționeze ca un registru administrativ pentru tratate de investiții și acorduri de liber schimb.

În anul fiscal 2015 au fost înregistrate 52 de cazuri noi. Acesta este cel mai mare număr de cazuri înregistrate la CIRCI într-un singur an fiscal și reprezintă o creștere de 30 %, în comparație cu numărul de cazuri înregistrate în anul fiscal 2014. Toate cazurile noi înregistrate sunt arbitraje: 50 proceduri sunt desfășurate în temeiul Convenției CIRCI și două în conformitate cu Regulile de facilitate suplimentară .

Pe parcursul anului fiscal 2015, Centrul a administrat un nou record de 243 de cazuri CIRCI. Acest număr depășește recordul anterior cu 34 de cazuri, și reprezintă 46 % din cele 525 de cazuri ale Centrului Internațional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investițiilor administrate vreodată.

Figură : Litigii administrate de CIRCI (2003-2015)

Sursa: International Centre of Settlement of Investment Disputes, Anual Report 2015, p. 22, Accesat la 26.06.5015, https://icsid.worldbank.org/apps/ICSIDWEB/resources/Documents/ICSID_AR15_ENG_CRA-highres.pdf

4.2.6 Administrarea Băncii

Organul suprem de conducere al Băncii Mondiale este Consiliul Guvernatorilor format dintr-un reprezentat al fiecărui stat membru care, de regulă, este ministrul finanțelor. Acest organism se întrunește în ședința cel puțin odată pe an, când are loc o ședința comună cu cea a Consiliului Guvernatorilor FMI. Conducerea curentă a Băncii revine unui Consiliu de Administrație numit și Consiliul Directorilor Executivi format din 24 de membri. Consiliul de Administrație conduce și instituțiile financiare afiliate (CFI, AID). Acesta este format din reprezentanții Statelor Unite ale Americii, Franței, Marii Britanii, Germaniei, Japoniei și din 19 directori reprezentând grupurile de state. Conducerea Consiliului revine unui președinte ales pe 5 ani, care conduce și administrația Băncii. De regulă, președintele Băncii este un reprezentant al SUA. Votul în cadrul organismelor de conducere este proporțional cu cota de participare la Bancă.

4.3. România și Banca Mondială

România a devenit membră a Băncii Internaționale de Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) în 1972, Corporației Financiare Internaționale (CFI) în 1991, și a Agenției de Garantare Multilaterală a Investițiilor (MIGA) în 1992.  Împrumuturile au fost întrerupte la începutul anilor 80 și au fost reluate în 1991. De asemenea în 2014 România a devenit cel de-al 173-lea membru a Asociației Internaționale pentru Dezvoltare.

Începând cu anul 1991, împrumuturile acordate de Bancă au fost realizate în patru etape:

1991-1994: sprijin acordat României pentru tranziția la o economie de piață;

1994-2004: sprijin acordat pentru reformele în domeniul educației, energiei, infrastructurii și pieței terenurilor; 1997-2004 sprijin acordat pentru reducerea sărăciei, reforma statului și protecția mediului;

2005-2010: sprijin acordat pentru construirea instituției, reformei guvernanței și aderarea la UE;

2010-2012: sprijin acordat reformelor sistemice (finanțe publice, administrație publică, sectorul financiar, educație, sănătate, asistență socială, asigurări sociale, mobilizarea fondurilor UE) și atenuarea crizei economice și financiare.

Schimbarea priorităților guvernamentale a fost transpusă într-o cotă mai mare de finanțare a politicilor, de la 10% în perioada 2005-2008 la 75% în perioada 2010-2012.

Deși numărul de împrumuturi pentru proiectele de investiții din cadrul portofoliului este în scădere, programul Băncii de activitate analitică și de consultanță (AAA) este în creștere.  Portofoliul curent la nivel de țară include 10 proiecte de investiții și 7 activități de tip AAA.

Angajamentele pe care le are România la momentul actual față de Banca Mondială constituie 4,334 miliarde USD și vor fi stinse în totalitate abia în anul 2032.

Deși numărul de împrumuturi pentru proiectele de investiții din cadrul portofoliului este în scădere, programul Băncii de activitate analitică și de consultanță (AAA) este în creștere. Portofoliul curent la nivel de țară include 10 proiecte de investiții și 7 activități de tip AAA.

Figură 20: România: Angajamentele per an fiscal (milioane USD)

Sursa: http://www.worldbank.org/ro/country/romania/overview#2, Accesat la 27.06.2015

Programul de activitate analitică al Băncii sprijină finanțele publice, educația, sănătatea, dezvoltarea regională, munca și protecția socială și Modernizarea Administrației Publice (MAP).

Sprijinul Băncii acordat României este orientat către trei teme intersectoriale corelate cu UE:

Tema 1: Reforme ale politicilor pentru a valorifica beneficiile calității de membru al UE și pentru a atinge obiectivele strategiei Europa 2020. Sprijinul acordat reformelor structurale în desfășurare și noilor acțiuni de politică conform Programului de Reformă Națională (PRN) reprezintă elemente critice pentru atingerea unui nivel de convergență mai mare cu Statele Membre UE.

Tema 2: Modernizarea instituțiilor publice pentru a crește nivelul de alocare al resurselor și absorbția fondurilor UE. În ultimii ani, Banca a realizat evaluări a peste 12 instituții publice din România.

Tema 3: Complementarea finanțării UE – disponibilitatea fondurilor structurale UE face ca finanțarea băncii să reprezinte un instrument minor în România. Totuși, Banca poate complementa sprijinul acordat de către UE prin activități de finanțare ce nu sunt acoperite de către Fondurile Structurale sau alte instrumente alternative.

CFI a investit în total 2,5 miliarde $ în 81 de proiecte, sprijinind investiții de aproximativ 3,7 miliarde $. Începând cu 29 februarie 2016, Portofoliul CFI în România are o valoare de 565 milioane $. (sold de 463 milioane $).

În momentul de față, România ocupă locul patru în ceea ce privește expunerea CFI în Europa Centrală și de Est, după Turcia, Rusia și Ucraina, reprezentând 1,2% din soldul portofoliului global. Deși vulnerabilitățile crizei zonei euro și recesiunea economică persistă, CFI va continua să joace un rol anticiclic prin intermediul investițiile selective în sectorul privat. CFI trebuie să joace un rol prin finanțarea selectivă a proiectelor sectorului privat, punând accent pe sprijinul acordat țării în vederea absorbției fondurilor UE în domenii prioritare precum agricultura și infrastructura, plus sprijin continuu acordat sectorului financiar. CFI a implementat 26 de proiecte de servicii de consultanță începând cu anul 1990 în diferite sectoare, însă în momentul de față mai există foarte puține proiecte de consultanță active. Două proiecte se axează totodată și pe schimbările climatice prin îmbunătățirea termoficării în Timișoara și Botoșani, în timp ce alte două sunt orientate către sprijin acordat băncilor sistemice: consultanță în domeniul managementului riscului acordat celui mai mare jucător din sectorul bancar, Banca Transilvania și un program complex de formare pentru consolidarea capacității BCR de creditor mare pentru IMM-uri.

Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor (MIGA)

MIGA a garantat 13 proiecte în România, inclusiv Raiffeisen Zentralbank, investiția de capital a Austriei în Banca Agricolă. Aceasta a garantat împrumuturile acordate de către Volksbanken Austria pentru modernizarea Spitalului Clinic Colțea și cele acordate de către Raiffeisen Bank pentru dezvoltarea operațiunilor de creditare a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM).

Portofoliul de garantare MIGA din România este compus din trei contrate în sectorul financiar. Expunerea brută a agenției în România este de aproximativ 102 milioane $ (echivalentul a 1,4% din expunerea brută a MIGA), în timp ce expunerea netă a sumelor de reasigurare este de aproximativ 55 milioane $ (totodată echivalentul a 1,4% din expunerea netă a MIGA).

Începând cu anul 1991, proiectele Băncii Mondiale în România au sprijinit reforme în domeniul energiei, educației, infrastructurii și pieței terenurilor; au sprijinit reducerea sărăciei, reforma statului și protecția mediului, au oferit sprijin pentru dezvoltarea instituției, reforma guvernanței și aderarea la UE. Începând cu anul 2010, programul vast de servicii de consultanță oferite de către Banca Mondială în România, accesat de aproximativ 20 de instituții publice, a ajutat țara să pună bazele unei administrații publice moderne.

Programul de servicii de consultanță din România a conținut elemente precum incluziune socială și sărăcie, agricultură, schimbări climatice, concurență, sectorul privat, educație, transport și planificare urbană. Sprijinul acordat Guvernului Român a contribuit la formularea politicilor sectoriale și la informare în vederea elaborării Acordului de Parteneriat cu Uniunea Europeană, a programelor operaționale, strategiilor de dezvoltare naționale și locale, inclusiv la dezvoltarea unui număr de cinci strategii în domeniul incluziunii sociale și reducerii sărăciei, îmbătrânirii active, abandonului școlar timpuriu, învățământului terțiar, și învățării pe tot parcursul vieții, contribuind la îndeplinirea condiționalităților ex-ante.

O parte din rezultatele recente de dezvoltare ale României includ:

Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți vizează acordarea de sprijin Guvernului Român pentru a îndeplini cerințele Directivei UE privind Nitrații, prin reducerea deversărilor de nutrienți în corpurile de apă, promovarea schimbărilor de comportament la nivelul comunității și consolidarea capacității instituționale și de reglementare. Proiectul privind Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți (INPCP) cofinanțat prin Fondul Global de Mediu (GEF) are obiectivul specific de a reduce pe termen lung, deversarea de nutrienți în corpurile de apă ce ajung în Dunăre sau în Marea Neagră, prin managementul integral al terenului și apei.

Reforma Sistemului de Justiție

Proiectul privind Reforma Sistemului de Justiție din România are următoarele obiective de dezvoltare:

îmbunătățirea eficienței și transparenței judiciare;

îmbunătățirea infrastructurii instanțelor și automatizarea;

construirea unei instituții pentru principalele organisme judiciare de guvernare, toate cu scopul de a îmbunătăți nivelul de responsabilitate al sistemului judiciar și de a aborda aspectele de corupție.

Proiectul a sprijinit reabilitarea sau construirea a 12 din cele 19 clădiri incluse în proiect, iar lucrările pentru încă patru clădiri sunt în curs de desfășurare. Câteva rezultate cheie ale Reformei Sistemului de Justiție din România: revizuirea Codului Civil și Codului de Procedură Penală; finalizarea evaluării impactului necesară în vederea implementării noului cod civil, penal, noilor coduri de procedură civilă și penală; finalizarea asistenței tehnice acordate în vederea determinării volumului optim de muncă pentru judecători și grefieri și asigurarea calității activității instanțelor; finalizarea Analizei Sistemelor de Nivel Înalt; Planificare Detaliată a Acțiunilor și Sprijin Achiziții pentru Sistemul de Management al Resurselor, și elaborarea Sistemelor de Management al Calității și a Strategiilor de Comunicare pentru Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii.  

Concluzie:

În lumea contemporană investitorul are la dispoziție mai multe surse de finanțare. Sursa de bază eu o consider a fi autofinanțarea, deoarece capacitatea de autofinanțare exprimă și capacitatea de a obține profit, de a plăti dividende, influențând în același timp deschiderea accesului la piața de capital și atragerea capitalului extern. Totodată utilizarea exclusivă a autofinanțării pentru a susține proiectele de investiție conduce la imobilizarea resurselor și în cazul în care resursele sunt limitate la o încetinire a activității curente a întreprinderii pe perioada de realizare a investiției. Din această cauză recomandat este ca pentru activitatea de investiții să se apeleze fie la piața de capital fie la un împrumut.

Accesul la piața de capital este restricționat de mai multe condiții; de acolo își pot atrage capital de investiții doar societățile pe acțiuni, cu un grad înalt de solvabilitate și rentabilitate. Pe de altă parte emisiunea de noi acțiuni aduce cu sine efectul de diluare a beneficiilor obținute pe o acțiune, de diluare a puterii vechilor acționari, care de cele mai multe ori evită să recurgă la această metodă de atragere a resurselor.

Împrumuturile de la băncile comerciale ne tentează prin ușurința de gestionare, prin faptul că îți oferă posibilitatea să faci cheltuielile necesare pentru realizarea proiectului fără a înceta activitatea propriu-zisă. În același timp activitatea de creditare își are propriile riscuri, riscul ratei dobânzii, riscul valutar în cazul creditelor internaționale, riscul de solvabilitate. Doar studiind cazul real al firmei putem aprecia cât de rentabilă este o sursă sau alta de finanțare.

Procesul de globalizare economică actual a condus la reevaluarea rolului organizațiilor economice internaționale și a investițiilor străine directe. Ambele surse presupune atragerea de capitaluri din afara țării, la o dobândă mult mai mică decât cea practicată de bănci sau chiar inexistentă în cazul ISD. Atragerea fluxurilor de ISD în țările în curs de dezvoltare este întotdeauna purtătoare de valoare adăugată și aduce cu sine prosperitate și creșterea nivelului de trai.

Recunoscută drept model pentru toate băncile de dezvoltare, Banca Mondială își joacă rolul ei de investitor în țările emergente și cele sărace. Investițiile finanțate de BM, chiar și cele din sectorul privat sunt fie din domenii strategice ale țării (energie, petrol, gaze naturale, infrastructură), în sectoarele cu implicație socială (sănătate și alte servicii sociale, educație, apă și canalizare) fie din sectoare în care prin investiții se vor obține rezultate mari nu numai în materie financiară ci și socială prin crearea locurilor de muncă. Pentru finanțare sunt selectate acele proiecte și programe care să permită punerea bazei unei economii libere, de aceea în ultimii ani finanțările Băncii în sectorul privat se îndreaptă preponderent spre piețele financiare.

În evoluția sa Grupul Băncii Mondiale, și-a dezvoltat instituțiile sale, pentru a oferi membrilor ei și alte servicii decât împrumuturile. Asistență tehnică, garantare, arbitraj, conciliere, sunt doar câteva dintre serviciile pe care BM le oferă în prezent. Acțiunile întreprinse de BM sunt orientate spre eradicarea sărăcie și crearea unor piloni care să permită construcția unor societăți prospere, capabile să își dezvolte economia țării de sine stătător.