Surse Vegetale Adecvate Pentru Izolarea Si Valorificarea Unor Principii Active cu Actiune Anti Acneica

2.1. Acneea – o problemă de interes curent

Într-o societate în care se pune din ce în ce mai mult accent pe aspectul fizic, problemele dermatologice la nivelul feței pot reprezenta o adevarată tragedie pentru un adolescent și nu numai. Acneea este o afecțiune dermatologică ce afectează cel puțin o dată în viață 85-100% dintre persoane. Efectul acesteia se resimte nu doar la nivel estetic, dar și la nivel psihic, persistența pe o perioadă îndelungată sau dificultatea vindecării acneei, conducând de multe ori la scăderea stimei de sine a persoanelor afectate. Date fiind efectele acneei, marile companii cosmetice și farmaceutice, s-au întrecut în a găsi soluții care să rezolve această problemă, motiv pentru care piața abundă în produse destinate vindecării sau ameliorării acneei.

Produsele existente pe piață conțin principii active sintetizate chimic, principii active din plante sau combinații ale acestora. În funcție de gravitatea formei de acnee tratamentele topice sunt însoțite și de tratamente sistemice. În multe dintre situații sunt preferate formulările farmaceutice ce conțin doar compuși naturali, datorită faptului că principiile active din plante, de cele mai multe ori au efecte adverse mai blânde sau mai puțin numeroase decât cele sintetice. Totodată, utilizarea unor produse complet naturale sau semi-naturale este mai ușor acceptată de persoane, dat fiind faptul că există percepția că trebuie să evităm cât de mult se poate utilizarea de produse sintetice.

Acneea este o boală ce apare la nivelul glandelor sebacee. Rolul glandelor sebacee, localizate la baza foliculului pilos, este să producă sebum. Sebumul este o substanță uleioasă, care în condiții normale ajunge la suprafața pielii oferindu-i hidratare și elasticitate [1]. În momentul în care sebumul nu este drenat la suprafața pielii, el fuzionează cu celulele moarte desprinse incomplet de piele și creează astfel un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor. Această acumulare de sebum, celule moarte și bacterii determină lărgirea foliculului pilos (porului) și apariția primei leziuni non-inflamatorii acneice – comedonul [1].

Bacteriile care se acumulează sunt anaerobe și gram pozitive, așa cum sunt Propionibacterium acnes [2] sau Propionibacterium granulosum [3]. Acestea se hrănesc cu sebum și produc lipaze, care hidrolizează trigliceridele și eliberează acizi grași liberi. Acizii grași generați în combinație cu bacteriile activează sistemul imunitar și produc inflamație și eritem în jurul folicului. În funcție de gradul de inflamație se formează papule, pustule, chiști, noduli, etc. [3].

Caracteristici ale acneei

Acneea este localizată cu precădere la nivelul feței, gâtului, pieptului, spatelui și scalpului, dată fiind prezența în aceste părți ale corpului a unui număr mai mare de glande sebacee.

Factori cauzatori:

Hormonii;

Producția crescută de sebum;

Bacteriile (în special Propionibacterium acnes);

Modificări în interiorul foliculului pilos (obstrucția foliculului pilos prin hiperkeratinizare).

Schema 2.1. Evoluția acneei – leziuni non – inflamatorii, leziuni inflamatorii

Punctele albe se formează când un por este complet blocat cu sebum, bacterii și celule moarte adunate sub piele, care la suprafața pielii se prezintă sub forma unui punct alb [1, 22].

Punctele negre apar atunci cand porul nu este complet blocat, permițând ieșirea la suprafață a unei părți din sebum, bacterii și celule moarte [1, 22]. Culoarea neagră este rezultatul oxidării melaninei în prezența aerului. Punctele negre au un ciclu de viață mai lung decât acelea albe, ele fiind structuri stabile care necesită de cele mai multe ori un timp îndelungat pentru a se curăța, deoarece conținutul lor este drenat la suprafața pielii foarte încet [1].

Papulele sunt proeminențe ale pielii roșii sau nu, mici și fără conținut lichid. Ele reprezintă primul stadiu în dezvoltarea unui coș. Papulele sunt intermediari în evoluția acneei de la stadiul non-inflamator la cel inflamator [1]. Papulele sunt cauzate de reacția celulară locală. Uneori nu sunt vizibile, însă la atingere se simt ca proeminențe ale pielii [22].

Pustulele sunt asemănătoare cu punctele albe, dar sunt inflamate și se prezintă ca un cerc roșu cu centru alb sau galben [1]. Pustulele care se vindecă fără a ajunge la stadiul de chist, nu lasă cicatrici [22].

Nodulii sunt puncte acneice mari, de cele mai multe ori dureroase și cu un ciclu de viață ce se întinde uneori pe durata mai multor luni. De cele mai multe ori nodulii lasă în urma lor cicatrici [1]. Cicatricile apar datorită faptului că nodulii afectează straturi mai profunde ale pielii, cauzând distrugerea țesuturilor [22].

Chiștii sunt asemănători cu nodulii, însă conțin puroi. Sunt asociați cu cicatrici remanente [1]. Au dimensiuni mai mari decât nodulii, afectează straturile profunde ale pielii, și sunt dureroși [22]. Nodulii și chiștii apar în formele severe de acnee [1].

Maculele sunt pseudo-cicatrici, plate, roșiatice, care reprezintă stadiul final al leziunilor acneice inflamatorii. Rămân în urma unei leziuni acneice chiar și până la 6 luni, însă în momentul în care dispar nu rămâne nici o urmă a existenței lor [22].

Tipuri de acnee

Există mai multe forme de acnee între care se numară:

Acneea vulgară. Este caracterizată de prezența punctelor albe, a celor negre, a papulelor și pustulelor. Aproximativ 85% din populație este afectată de această formă de acnee. Ca factor favorizant pentru apariția acestei forme de acnee este stresul care apare mai ales în rândul adolescenților. Există mai multe tipuri de acnee vulgară.

Acneea vulgară severă este caracterizată de noduli și chiști.

Acneea rozacee se manifestă prin apariția unei iritații roșii pe obraji, nas, frunte și bărbie. Cel mai des afectate sunt femeile. În această formă de acnee nu sunt întâlnite puncte negre. Netratată, produce edem al nasului, însoțit de creșterea unui țesut în exces, afecțiune numită rinofima.

Acneea conglobată este cea mai gravă formă de acnee vulgară. Este mai des întâlnită la bărbați. Se caracterizează prin prezența a numeroase leziuni de dimensiune mare care adesea sunt interconectate între ele și cu puncte albe. De cele mai multe ori cauzează o deteriorare ireversibilă a pielii și cicatrici desfigurante.

Acneea fulminans (ulcerativă). Reprezintă un debut abrupt al acneei conglobate. Acest tip de acnee afectează în special bărbații tineri. Se caracterizează prin simptome asociate acneei ulcerative sau celei nodulo-chistice severe. În urma acestei forme de acnee rămân cicatrici grave.

Foliculita gram-negativă. Este o infecție bacteriană apărută în urma tratării acneei vulgaris cu antibiotice, un timp îndelungat. Această afecțiune dermatologică este caracterizată de prezența pustulelor și chiștilor.

Acneea adolescenților. Acest tip de acnee apare în egală măsură la fete și băieți cu vârsta între 9 și 19 ani. Factorii care influențează apariția acestui tip de acnee pot fi de natură:

internă: hormonii (androgeni, progesteron), anumite medicamente (contraceptive orale, corticosteroizi, compuși ce conțin litiu).

externă: bacterii ce se găsesc la nivelul pielii, în special Propionibacterium acnes, substanțe chimice, cosmetice.

Acneea adulților. Factori determinanți ai acestei afecțiuni sunt stresul, poluarea, alimentația necorespunzătoare, calitatea precară a cosmeticelor utilizate. Afectează aproximativ 20% din femeile adulte și se caracterizează prin prezența punctelor negre, a celor albe, papule sau pustule.

Uleiuri/extracte cu acțiune antibacteriană și antifungică

Tratamentele cu uleiuri esențiale combinate cu o dietă echilibrată ajută în combaterea acneei. Astfel, crește fluxul limfatic, sunt eliminate substanțele toxice, este îmbunătățită circulația, iar oxigenul și nutrienții ajung în cantități mai mari la piele [9]. Pentru ca uleiurile esențiale să fie eficiente împotriva acneei, ele trebuie să prezinte o serie de proprietăți: efect antiseptic, antibacterian, cicatrizant și keratolitic [10].

Proprietățile bactericide și antiinflamatorii ale uleiurilor esențiale sunt foarte utile în procesul reparator al pielii. De asemenea, importanță prezintă și proprietățile relaxante ale uleiurilor vegetale, în condițiile în care stresul este un factor determinant al creșterii secreției de sebum.

În compozițiile produselor cosmetice se regăsesc numeroase uleiuri vegetale, printre care: migdale, mușetel, morcov, arbore de ceai, lavandă, eucalipt, ienupăr, lămâie [9], semințe de coacăze negre, luminița de seară, echinacea, gălbenele [11].

2.2. Uleiurile de cânepă, in, șofrănel, măceșe amarant, cătină, armurariu și negrilică

2.2.1. Izolarea uleiurilor selectate din diferite plante

Uleiurile și grăsimile vegetale se găsesc în natură în țesutul plantelor, fiind concentrate în semințe, pulpă, sâmburele fructelor, etc. Semințele separate de planta mamă reprezintă germenele unei viitoare plante. În procesul de obținere a uleiurilor vegetale este important să se utilizeze cele mai adecvate tehnologii și utilaje pentru a se evita degradarea acizilor grași iar randamentul de extracție să fie maxim.

În funcție de tipul materiilor prime grase utilizate procesarea este diferită. La semințele și germenii oleaginoși, în funcție de conținutul lor în ulei extracția uleiului se poate face prin presare (la rece sau la cald) sau prin extracție cu solvenți.

Presarea este operația prin care se separă uleiul din măcinătura oleaginoasă sub acțiunea unor forțe exterioare, rezultanta fiind uleiul brut de presă și brochenul.

Uleiul de presă conține impurități mecanice și organice în suspensie precum și urme de apă care trebuie rapid îndepărtate pentru evitarea degradării și reducerea pierderilor.

Purificarea uleiului de presă implică următoarele operații:

separarea resturilor grosiere de măcinătură;

eliminarea umidității prin uscare;

filtrare finală.

2.2.2. Aspecte compoziționale ale uleiurilor vegetale

Uleiurile grase vegetale sunt o materie primă valoroasă pentru utilizare în industria cosmetică împreună cu extractele vegetale.

Cea mai mare parte dintre uleiurile vegetale alimentare (de masă, de salată, culinare) au o valoare nutritivă ridicată, însușiri gustative bune, miros și culoare plăcute și sunt mai ieftine decât grăsimile de origine animală. De asemenea, se remarcă printr-o digestibilitate ridicată (în jur de 95%), fiind depășite din acest punct de vedere numai de untul de vacă. Uleiurile vegetale au acțiune favorabilă asupra sănătății umane îndeosebi asupra scăderii conținutului de colesterol din sânge și a reducerii incidenței bolilor cardiovasculare.

Uleiurile vegetale pot fi o sursă bună de acizi grași esențiali de tipul acidului linoleic și acidului α-linolenic, doar dacă sunt presate la rece, în general, cele din comerț sunt fierte, extrase cu solvenți, rafinate și dezodorizate prin tratamente chimice. Uleiurile cu un conținut mare de acid linolenic pot râncezi repede și trebuie ferite de lumină și căldură. Uleiurile bogate în acizi saturați, precum acidul oleic, se oxidează mai greu, și sunt mai indicate pentru gătit. Pentru a furniza cât mai mulți acizi grași esențiali, aceste alimente sau uleiurile lor nu trebuie să fie expuse la căldură fie în procesare fie în gătire. Căldura distruge acizii grași esențiali; mai mult de atât, duce la crearea radicalilor liberi periculoși.

Cânepa (Cannabis sativa L.)

Uleiul de cânepă

Cânepa a devenit în prezent cunoscută și ca un remediu terapeutic și este una din primele plante cultivate de om. Aceasta asigură o nutriție echilibrată de proteine și lipide, acizi grași nesaturați, toți aminoacizii esențiali într-un raport favorabil digestiei, pentru stimularea funcțiilor sistemului nervos și pentru îmbunătățirea și întreținerea memoriei la toate vârstele.

Uleiul de cânepă, obținut prin presarea la rece a semințelor, este o sursă bogată de acizi grași polinesaturați – omega-3 și omega-6. Acest tip de ulei conține aproape 90% acizi grași nesaturați, din care 50-60% acid linoleic (omega-6), 15-20% acid alfa-linolenic (omega-3) și aproximativ 2-6% acid gamma-linolenic, cu rol important în organism, asemănător cu cel al vitaminelor [9,10].

Cânepa conține în total peste 400 compuși diferiți: Cannabinoide (component principal), alcaloizi și alți compuși cu conținut de N (de ex.: Colina), Mono-, sesqui,-triterpine (limonen, -pinen), steroli (de ex.: beta-sitosterol, ergosterol), zaharuri și alcooli zaharici (mono- și dizaharide), flavonoizi (de ex.: apigenin, vitexin), fenoli necannabinoizi (de ex.: eugenol, canabispiran), conținut semnificativ de proteine, acizi grași esențiali – acizi grași nesaturați, acid linoleic și gama-linoleic, acid arachidoneic, niacin (component important al vitaminei B complex). Uleiul din semințe conține 15% acid oleic, 70% linoleic, 15% acizi linolenic și isolinolenic. Turta de semințe conține 10,8% apă, 10,2% lipide, 30,8% proteine. Cânepa conține, de asemenea, colină, eugenol, guaiacol, nicotină și piperidină.

Inul – (Linum usitatissimum L.)

Uleiul de in

Inul, plantă medicinală anuală folosită încă din antichitate, este originară din regiunile Mediteranei, Crimeei, Caucazului și Asiei Mici, iar astăzi poate fi întâlnită în culturi în Europa Centrală, Belgia, Olanda, în estul Rusiei, Egipt, Algeria, estul Indiei și America de Nord.

Uleiul, obținut prin presarea la rece a semințelor de in (Oleum Lini), conține acizi grași polinesaturați (PUFA), inclusiv acid alfa-linolenic (ALA) care este transformat de organism în acid eicosapentaenoic (EPA) și acid decosahexaenoic (DHA). La anumite persoane această transformare este destul de slabă deoarece nu dispun de capacitatea enzimatică necesară acestei transformări metabolice.

După diferiți autori, semințele de in conțin în medie 7 – 9% apă, 40 – 47% grăsimi, 22 – 26% substanțe proteice, 20 – 24% hidrați de carbon, 3,5 – 4,1% cenușă (L.S. Muntean, 1993) [ ]. Conținutul de ulei al semințelor la soiurile actuale de in pentru ulei variază între 39 – 45% (față de 33 – 39% la inul pentru fibră), fiind influențat de măsurile fitotehnice, îndeosebi de fertilizare și de factorii climatici. Uleiul de in conține acid oleic (2,3 – 17,6%), acid linoleic (21,65 – 69,6%), acid linolenic (18,5 – 40,5%), acid palmitic (6,7%) și acid stearic (3,0%).

Șofrănelul-( Carthamus tinctorius L)

Uleiul de șofrănel

Din antichitate și până la începutul sec. al XVIII-lea, șofrănelul a constituit o sursă importantă de obținere a coloranților naturali datorită prezenței pigmenților în flori, rol diminuat odată cu sinteza coloranților pe bază de anilină. Săpăturile arheologice efectuate în Egipt au arătat că șofrănelul a fost cultivat și folosit în antichitate, probabil mult înainte de anul 1600 î.e.n., mai ales că planta puțin pretențioasă a reușit să se dezvolte foarte bine pe solurile mai sărace.

În prezent, deși în țara noastră este mai puțin cunoscut, șofrănelul este cultivat în multe alte țări pentru uleiul comestibil obținut din semințe. Comparativ cu alte uleiuri vegetale, uleiul obținut din semințele de șofrănel prin presare la rece are un conținut bogat de acizi grași nesaturați, cu un potențial terapeutic ridicat și utilizat în scopuri medicinale, în special pentru reducerea nivelului crescut al colesterolului și al trigliceridelor din sânge.

Uleiul de șofrănel se caracterizează prin conținut ridicat în acid linoleic 61%. Pe lângă acesta mai conține și 1,5% acid mirstic, 3% acid palmitic, 1% acid stearic, 0,5% acid arachidic, 33% acid oleic. Din analiza chimică a 100 g semințe s-au obținut: 482 calorii; 4,8 g apă; 12,6 g proteine; 27,8 g lipide; 50,5 g lucide; 25,1 g glucide; 4,3 g cenușă; 126 mg Ca.; 310 mg P; 9,7 mg Fe; 0,59 mg tiamină; 0,14 mg. riboflavina; 0,5 mg niacină.( L.,VICKI; BRADLEY, și colab. 1999) [ ].

Măceșul (Rosa canina)

Uleiul de măceșe

Măceșul – familia Rosaceae, cunoscut ca strămoș al trandafirului, este o plantă perenă care crește în apropierea pădurilor din Europa, Africa de Nord și Asia. Fructele au cea mai mare concentrație de vitamina C (0,30 g – 0,80 g %) și anume, de 40 ori mai mare decât lămâile și de 10 ori mai mare decât coacăzele negre. Conținutul în provitamina A, vitaminele B1, B2, B6, P și K, carotenoide, antioxidanți, glucide, tanin, fibre, săruri minerale (potasiu, calciu, mangan, cobalt, molibden, crom, cupru, sodiu, fosfor, magneziu) explică potențialul vindecător al fructelor în diferite afecțiuni. De asemenea, conținutul bogat în alfa și beta tocoferol (vitamina E), lecitine, zaharuri, acizi grași esențiali (omega-3 și omega-6), ulei volatil, carotenoizi conferă semințelor (adică achenele, fructele propriu-zise) proprietăți antiinflamatorii, de regenerare a țesuturilor, de sinteză a hormonilor, de combatere a stresului fizic și mental, de îmbunătățire a stării generale a organismului. De asemenea, unele studii efectuate de un colectiv de cercetători B. Sharma și colab. (2012) privind compoziția în acizi grași nesaturați din semințele unor specii de măceșe, prin metode performante de analiză (GC și GC-MS) au identificat o serie de acizi grași ca, de exemplu: acidul linoleic (omega-6) între 45,38 – 54,58%, acidul alfa-linolenic (omega-3) între 13,67-24,75%, acidul oleic (20,83%), acidul palmitic (12,97%), acidul stearic (8,54%) și acidul arachidonic (1,99%). Rezultatele obținute au scos în evidență faptul că uleiul din semințele de măceșe conține acizi grași polinesaturați (omega-3) și (omega-6), lipide esențiale pentru funcționarea normală a organismului, într-un raport optim de 3,4:1 benefic în cazul dietelor dezechilibrate.

Amarantul (Amaranthus caudatus)

Uleiul de amarant

Denumirea plantei amarant provine din limba greacă unde “amaranthos” înseamnă – cel care nu se va veșteji. În Grecia antică era considerată o plantă sacră, ca simbol al nemuririi și frumuseții veșnice. Istoria cultivării amarantului începe cu peste 8000 de ani în urmă. Popoarele precolumbiene, aztecii și incașii au fost primii care au descoperit că amarantul avea proprietăți nutriționale cu mult superioare porumbului și grâului, fiind și un excelent energizant. Amarantul nu era numai un produs alimentar de bază, ci și un remediu aproape miraculos pentru ameliorarea durerile hemoroidale, tratarea răcelii, diareei, a tulburărilor nervoase și a unor afecțiuni ale pielii. Abia în sec. al XX-lea, oamenii de știință au demonstrat că planta are un conținut ridicat, echilibrat de proteine și este extrem de bogată în vitamine (A, K, complexul B, C, E, acid folic), săruri minerale (calciu, fier, magneziu, potasiu, zinc, cupru) și aminoacizi.

De asemenea, uleiul din semințe de amarant (8%) conține acizi grași polinesaturați (PUFA), un nivel ridicat de squalen (8-10%) față de uleiul din ficat de rechin care conține doar 1-1,5% squalen, vitamina E, beta-sitosterol. Legat de proprietățile curative ale amarantului, prin conținutul ridicat de squalen (precursor al steroizilor), un antioxidant foarte puternic, uleiul de amarant posedă proprietăți importante anticancerigene cu influență pozitivă în regenerarea celulelor, inhibarea vascularizării și dezvoltării tumorilor maligne.

Cătina (Hippophae rhamnoides)

Uleiul de cătină

Specie foarte rezistentă la variate condiții pedoclimatice, cătina albă (fam. Eleanaceae) este prezentă în flora spontană și cultivată nu numai la noi ci și în numeroase țări ale Europei, în Asia și pe continentul american. Arbust tufos și spinos cătina este cunoscută îndeosebi pentru fructele sale din cele mai vechi timpuri. În ultimele decenii interesul pentru cătină a crescut imens datorită potențialului său vindecător în numeroase boli [42, 43]. S-a observat faptul că extracția cu eter de petrol conduce la un ulei cu cel mai ridicat conținut în tocoferol (420,6 mg/100g ulei din semințe și 170 mg/100g ulei din pulpă), tocotrienoli (9,7 mg/100g ulei din semințe și 7,6 mg/100g ulei din pulpă), carotenoizi (22,2 mg/100g ulei de semințe și 527,8 mg/100g ulei din pulpă) și steroli (772,4 mg/100g ulei din semințe și 600,4 mg/100 g ulei din pulpă). Valorile prezentate scot în evidență faptul că uleiul din pulpă este mult mai bogat în carotenoizi decât uleiul din semințe, iar uleiul din semințe este mai bogat în tocoferoli decât cel din pulpă. În ceea ce privește conținutul în acizi grași saturați și nesaturați se constată că uleiul din semințe prezintă un conținut mai ridicat în acizi nesaturați (oleic, linoleic și linolenic) iar cel din pulpă, mai puțin nesaturat, conține în principal acid palmitic, palmitoleic și linoleic.

Frunzele de cătină sunt de asemenea extrem de bogate în compuși cu activitate antioxidantă, numeroși și variați polifenoli, îndeosebi flavonoli, leucoantocianidine, epicatechina, galocatechina, acid galic, quercitina, kaemferol, isoramnetina și glicozide ale acestora alături de carotenoizi, vitamina E și acid folic și minerale [93-97]. Frunzele de cătină sunt procesate prin extracție hidroalcoolică, extractul fiind utilizat ca atare sau transformat în pulbere prin liofilizare [94]. Utilizarea acestui produs pentru stimularea imunității, terapia alternativă a cancerului, vindecarea rănilor infectate este mult discutată [43].

Armurariu (Silybum marianum)

Uleiul de armurariu

Armurariul își are originile în țările calde din jurul Mării Mediterane și Asiei Mici. Crește însă și la noi în spațiile scăldate în soare și în sol bogat. Planta este ușor de recunoscut datorită frunzelor albicioase, prevăzute cu spini. Vechile tratate de botanică amintesc de folosirea unei poțiuni obținută din tulpina de armurariu pentru stimularea lactației, însă și împotriva durerilor abdominale, a hemoragiilor, a crampelor și a bufeurilor. Folosirea în prezent a armurariului ca plantă medicinală în tratamentele hepatice se datorează medicului de țară Rademacher, care i-a recunoscut importanța în anul 1848. Tot el a descoperit că substanțele active se află direct sub învelișul fructelor.

Din fructele de armurariu se obține un extract care poate preântâmpina afecțiunile hepatice, și care poate ajuta refacerea unui ficat afectat. Responsabil pentru efectul protector este un complex format din patru flavonoliganzi diferiți, numiți silimarina prin referire la denumirea știintifică a armurariului, „Silybum marianum”. Studiile au arătat că silimarina captează radicalii liberi și combate astfel distrugerea pereților celulari. În plus, ajută la regenerarea țesutului hepatic.

Negrilica (Nigela sativa)

Uleiul de negrilică

Negrilica este cunoscută și folosită încă din antichitate ca plantă de leac. Dovezile arheologice au atestat că această plantă se cultivă încă din perioada Egiptului antic, fiind găsită și în mormântul lui Tutankamon. Astăzi, negrilica este cunoscută și se folosește, practic, în întreaga lume. Asiaticii o folosesc pentru susținerea sistemului respirator și pentru a asigura funcționarea normală a sistemului osteo-articular. La fel de mult este folosită și în Europa și America, unde s-au efectuat majoritatea celor 460 de studii științifice asupra compoziției și a utilizărilor medicinale ale plantei.

Semințele de negrilică, singura parte folosită a plantei, conțin glucide (glucoza), lipide (35,5 – 41,6%), proteine, rezine, taninuri, ulei esențial (1,5%), glicozizi, alcaloizi, aminoacizi, triterpene, flavone, saponine, steroizi de tip ergostan, etc. Uleiul esențial este format din diferite terpene. În compoziția semințelor s-au identificat și alte substanțe benefice organismului, cum ar fi: acizi grași esențiali de tip omega 3 și omega 6, minerale și vitamine, etc.

2.2.3. Proprietăți terapeutice

Cânepa

Un studiu științific realizat de Societatea Medicală din Ohio în anul 1860 scoate în evidență o serie de efecte benefice ale cânepei în nevralgii, mialgii, dismenoree, convulsii, dureri reumatice, astm, psihoză postpartum, lipsa poftei de mâncare. Cânepa a fost cercetată intens în Anglia și Canada, iar în Israel s-a descoperit constituentul principal – tetrahidrocanabinol (THC) și mai târziu și alți componenți farmacologici activi. Astfel, cercetările medicale au relevat potențialul terapeutic al canabinoizilor.

În țara noastră, cânepa a fost cultivată ca plantă textilă, dar și ca plantă oleaginoasă, pentru că uleiul obținut din semințe se folosea în alimentație înainte de apariția uleiului de floarea soarelui.

Uleiul de cânepă ajută la întărirea sistemului imunitar slăbit. De asemenea, contribuie la reducerea nivelului de colesterol și a tensiunii arteriale, menținând inima sănătoasă. Are proprietăți antiinflamatoare și poate ameliora simptomele dermatitelor atopice de tipul eczeme, psoriazis și acnee.

Inul

Numeroase studii clinice sugerează că acizii grași polinesaturați omega-3 au un efect antiaritmic cu acțiune benefică asupra cordului și de stabilizare a membranelor celulare (Christensen J. H și col., 2005). Studii experimentale pe șoareci au demonstrat că acidul alfa-linolenic induce o protecție împotriva cancerului de colon (Bommareddy A. și colab., 2006). În unele studii, incluzând subiecți supraponderali, s-a constatat că o dietă bogată în acid alfa-linolenic (ALA), timp de 4 săptămâni duce la îmbunătățirea complianței arteriale (Nestel P. J. și colab., 1997). Uleiul de in poate reduce durerea, inflamația, edeme artritice, scade colesterolul și trigliceridele sangvine, tratează cu succes constipația, ameliorează suferințele hepatice și poate reduce efectele sclerozante ale colesterolului asupra membranelor celulare.

Șofrănelul

Prin conținutul ridicat de acid linoleic conjugat (CLA), uleiul de șofrănel, extras din semințe prin presare la rece (nu se depășesc 40 ºC), distruge și elimină celulele grase nocive pentru organism. Este benefic în suplimentarea dietei pentru reducerea grăsimii abdominale și favorizează reducerea absorbției lipidelor, scade producerea de țesut adipos, accelerează arderea grăsimilor (chiar și pe durata somnului) și mărește eliminarea acestora din organism, reduce nivelul de cortizol (supranumit „hormonul stresului” care este responsabil pentru acumularea și stocarea grăsimii pe abdomen), reduce pofta de mâncare și este util în dietele ce urmăresc reducerea valorilor crescute ale colesterolului sanguin, contribuind la atenuarea dezvoltării aterosclerozei. Având și proprietăți antioxidante și antiinflamatoare împiedică apariția unor tulburări cardiovasculare, încetinește procesul de îmbătrânire precoce, reduce apariția proceselor inflamatorii deoarece ajută la scăderea nivelului de proteină C reactivă (o proteină plasmatică sintetizată de ficat și adipocite, numită marker al inflamației). De asemenea, are proprietăți diuretice și tonifiante, ține sub control nivelul glucozei din sânge prin participarea la scăderea nivelului de hemoglobină glicolizată, îmbunătățind sensibilitatea la insulină a persoanelor diabetice, optimizează buna funcționare a mitocondriilor, întărește sistemul imunitar.

Măceșul

Uleiul din semințele de măceșe, constituie un remediu excelent pentru numeroase boli, se obține prin presare la rece, are o culoare maronie-verzuie, gust ușor amar și miros caracteristic. Prezența acizilor grași polinesaturați (omega-3 și omega-6) face ca uleiul de măceșe să contribuie la îmbunătățirea funcțiilor sistemului cardio-vascular, prin acțiunea antisclerotică și de creștere a elasticității vaselor de sânge; susține stimularea sistemului imunitar, normalizarea metabolismului intracelular, refacerea celulelor și regenerarea țesuturilor; combate procesul de îmbătrânire precoce și, este un bun remediu în bolile de piele și alte afecțiuni precum: psoriazis, eczeme, inflamații, dermatite, escare, arsuri, ulcer varicos, colită, ulcer gastric (cu efect benefic asupra mucoasei tractului digestiv); favorizează vindecarea rapidă a rănilor, previne apariția ridurilor și oferă protecție pielii împotriva radiațiilor ultraviolete; are un efect tonic general.

Amarantul

Începând cu anii΄70 amarantul a fost redescoperit ca plantă benefică pentru sănătate. Este o pesudocereală lipsită de gluten, un aliment nutritiv cunoscut ca având o valoare proteică ridicată; este bogat în lizină (un aminoacid esențial, care nu poate fi produs de organism, ci obținut numai din hrană, necesar pentru sinteza proteinelor), fibre, vitamina A, C, E, complexul B, D, aminoacizi esențiali și săruri minerale (fier, magneziu, zinc, fosfor, cupru și, mai ales mangan și calciu). Cunoscută ca fiind cereală-medicament, are efecte benefice în afecțiunile cardiovasculare, hipertensiune arterială, hipercolesterolemie, diabet, prevenirea cancerului și a unor inflamații, contribuie la creșterea imunității.

Consumul de ulei de amarant duce la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare, stimularea activității inimii, reducerea colesterolului rău – LDL și a trigliceridelor din sânge, reglarea tensiunii arteriale și contribuie la prevenirea unor dezechilibre ale metabolismului calciului și fierului care apar în general la vârste înaintate.

Cătina

Studii numeroase referitoare nu numai la fructele, sucul, uleiul (pulpă sau semințe), dar și altele privind frunzele de cătină evidențiază un uriaș potențial terapeutic incluzând: activități antioxidante [44–46], imunomodulatoare [47, 48], anticancer [49–52], cardioprotectoare [53–54], hepatoprotectoare [55-58], antistres [59, 60], antibacteriale și antivirale [61-63], radioprotectoare și multe altele [64-65].

Fără îndoială, cătina, fruct sau frunze prezintă nenumărate virtuți terapeutice, asociate unei compoziții de excepție. Extracția eficientă a compușilor activi din cătină, punerea lor în forme farmaceutice eficiente rămâne în continuare o provocare.

Armurariu

Are un efect marcant de detoxifiere la nivel hepatic și sangvin, protejează hepatocitul de acțiunea toxinelor, stimulează secreția de bilă, favorizează digestia, ajută la reglarea nivelului de colesterol sangvin. Totodată, are acțiune antioxidantă și de stimulare a capacității de regenerare a celulelor hepatice. Ajută la înlăturarea senzației de oboseală, de suprasolicitare și crește tonusul psihic. Studiile recente demonstrează că armurariul are și efecte anticancerigene puternice. Această acțiune se datorează compoziției complexe, în primul rând silimarinei extrase din semințe. Armurariul reduce nivelul transaminazelor, îmbunătățește histologia ficatului.

Medicii folosesc preparatele de armurariu ca tratament complementar împotriva afecțiunilor cronice inflamatorii ale ficatului, împotriva daunelor provocate de alcool și de medicamente, deoarece spre deosebire de medicamente, extractul de plante nu afectează ficatul în mod suplimentar. Pentru ca tratamentul să aibă succes, trebuie întotdeauna combătută cauza afecțiunii. Preparatele de armurariu au un efect ușor laxativ. Nu se cunosc alte efecte secundare.

Negrilica

Uleiul de negrilică este folosit în mod tradițional pentru a crește capacitatea de apărare a organismului atât la copii, cât și la adulți. Prin componentele sale antioxidante, antiinflamatorii, antitusive și nutritive, uleiul de negrilică este un supliment foarte util pentru sănătatea aparatului respirator și poate fi un suport optim pentru imunitate atât la copii, cât și la adulți și vârstnici.

În plus, numeroase studii, atât de laborator, cât și clinice, demonstrează că uleiul de negrilică, în special datorită conținutului de timoquinonă, are un efect antitumoral remarcabil, în foarte multe tipuri de cancer. Timoquinona este o substanță cu totul specială, care pe lângă efectele antioxidante are și efecte de remodelare epigenetică, efecte care se fac simțite mai ales asupra celulelor tumorale, cărora le declanșează apoptoza (moartea programată), prin restabilirea funcționalității lanțurilor de semnalizare implicate în acest proces. De asemenea, uleiul de negrilică ajută la susținerea metabolismului general; stimularea regenerării măduvei osoase; eliminarea substanțelor toxice din organism, etc.

2.3. Extracte vegetale bogate în componenți carotenoidici (gălbenele, crăițe și morcov)

2.3.1. Obținerea extractelor vegetale

Multe dintre medicamentele moderne și cosmetice sunt produse pornind de la plante medicinale. Plantele, provenind din culturi ecologice, sunt procesate sub formă de suplimente alimentare și produse cosmetice naturale.

Studii științifice susținute de companii farmaceutice au adus dovezi clare ce demonstrează faptul că plantele produc substanțe chimice puternice, care au capacitate fitoterapeutică. Astăzi, produsele pe bază de plante medicinale simbolizează siguranța, în contrast cu produsele sintetice ale epocii moderne. Plantele sunt surse de compuși farmaceutici, aromatici și industriali, civilizația fiind indisolubil legată de lumea plantelor, acestea constituind de milenii o sursă majoră de obținere a unor bio-produse esențiale. Adevărate uzine biochimice acționate de energia solară, plantele sintetizează nu numai compușii de bază necesari supraviețuirii lor, din categoria hidraților de carbon, proteinelor și lipidelor, ci și o gamă largă de substanțe organice ce pot fi extrase în cantități suficiente pentru a prezenta importante alternative rentabile pentru obținerea unor materii prime deficitare în diferite domenii economice. Plantele continuă să reprezinte principalul furnizor de compuși fitochimici utilizați în diferite ramuri industriale cum sunt cele ale produselor farmaceutice, alimentare, cosmetice, agrochimice [3,4]. Plantele constituie surse de neînlocuit pentru uleiuri industriale (volatile și grase), arome, parfumuri, rășini, gume hidrocoloidale, saponine și alți surfactanți, coloranți, pesticide, cauciuc natural, substanțe active și mulți alți compuși speciali.

Extractele vegetale se pot obține utilizând diferite metode după cum urmează: macerarea la rece în ulei a plantelor selectate uscate și măcinate, extracția repetată a carotenoizilor cu solvenți (n-hexan), etc.

Operația de extracție prin macerare este o metodă de extracție simplă care, de regulă, are loc la temperatura camerei (17 – 22 oC). Produsul vegetal este menținut în contact cu solventul (apă sau amestec de apă și alcool, ulei) un timp variabil, agitând din când în când, după care se procedează la separarea extractului de partea solidă prin filtrare obișnuită.

Macerarea se poate face:

la rece – extragerea principiilor active din plante în solvent la temperatura camerei (17-22°C);

la cald (denumită digerare) – se realizează cu solventul încălzit la 40-60°C, în general la o temperatură inferioară aceleia la care solventul fierbe.

Extracția cu solvenți este cel mai utilizat tip de extracție pentru compușii bioactivi din plante. Această tehnică de separare presupune extracția unor componenți dintr-o probă solidă sau semi-solidă într-un solvent adecvat [4]. În operația de extracție, alegerea solventului se face în funcție de natura substanței ce urmează a fi extrasă și de natura materiei prime. Solubilizarea propriu-zisă a compușilor bioactivi se realizează prin tratarea plantei fin mărunțite cu apă, soluții saline, soluții hidroalcoolice, solvenți hidrocarburi, etc. În cele mai multe procese de extracție, menținerea unor condiții constante de debit, presiune și temperatură este importantă. Mai mult decât atât, necesitatea de a asigura o suprafață de contact cât mai mare între lichid și solid, se apreciază că sunt mai avantajoase procesele de extracție continui, în trepte sau contracurent, în care solventul este alimentat proaspăt până la stadiul final, iar solidul se alimentează inițial.

La prepararea extractelor, în mod deosebit, trebuie să se țină cont de influența următorilor factori:

Natura solventului;

Gradul de mărunțire a plantei;

Raportul dintre cantitatea de plantă și solvent;

Timpul de contact dintre plantă și solvent;

Efectul agitării;

Temperatura la care se lucrează;

Separarea amestecului și modul de recuperare a compușilor activi din reziduul solid.

2.3.2. Aspecte compoziționale ale extractelor vegetale

Cosmetologia folosește plantele mai ales sub formă de extracte fluide, extracte apoase sau hidroalcoolice eventual extracte uleioase atunci când se dorește obținerea constituenților lipidici dintr-o anumită parte a plantei și care nu pot fi antrenate de apă. Astfel, s-a ales pentru studiu și selecție material vegetal, cultivat pe soluri ecologice, culese și uscate în condiții optime, astfel încât să-și păstreze principiile active în cantități cât mai mari.

Gălbenelele (Calendulae flores)

Originară din zona mediteraneană, crește spontan sau cultivată ca plantă decorativă, în grădini, pe lângă zidurile caselor, poteci, drumuri sau prin parcuri, răspândită și recunoscută în toată Europa încă din Evul Mediu, această plantă cu flori galben-portocalii are puteri tămăduitoare nebănuite. În trecut era numită și “floarea ploilor” deoarece atunci când nu se deschidea era sigur că vin ploile. Florile se culeg atunci când este soare, când planta este deschisă și emană uleiuri volatile.

Larg utilizate în cosmetică, florile de gălbenele conțin substanțe proteice, uleiuri volatile (cca. 0,02%), saponine, glicozide, carotenoide, xantofilină, flavonoide, fermenți, mucilagii, vitamina C, săruri organice, alcooli triterpenici ce conferă extractului de gălbenele proprietăți antiseptice, antiinflamatoare, calmante, revitalizante, nutritive, grăbind epitelizarea și asigurând o cicatrizare estetică. Are efecte deosebite în tonificarea și îmbunătățirea aspectului general al pielii și șe recomandă în toate tipurile de ten și în mod special pentru pielea sensibilă, delicată, uscată, cu fragilitate capilară, supusă înroșirii și iritării sau cuperozei, atenuând roșeața pielii. Principiile active din gălbenele, folosite în diferite produse cosmetice stimulează circulația sângelui la nivelul țesuturilor favorizând regenerarea stratului hidrolipidic alterat și întărind puterea de apărare epidermică, pentru o protecție eficientă și durabilă. Efectul calmant al florilor de gălbenele este apreciat și în cosmetică și igiena oculară, sub formă de infuzii, decoct, creme, unguente, alifii etc.

Fig. 2.1. Flori de gălbenele

Crăițele (Tagetes patula, Tagetes erecta)

Acestea sunt plante erbacee, iubitoare de soare, purtătoare de lumină, ornamentale de grădină, originare din Mexic și Argentina, aclimatizate perfect la condițiile din România și care înfloresc de-a lungul verii din luna mai și până în octombrie.

Conțin majoritar carotenoide, flavone și ulei volatil. Carotenoidele sunt reprezentate de helenienă, prezentă în cantitatea cea mai mare (0,01 – 1,45%), alfa- și beta-caroten, violaxantina, rubixantinepoxid, fitoen, flavoxantina, licopina, rubicrom, izomerii cis și trans ai zeaxantinei, izomerii cis și trans ai luteinei, lutein esteri. Flavonele din compoziție sunt specifice: patuletina, patuletrina, quercetagetina, 5-metil quercetagetina, quercetagetrina; camferitrina (caferol-3,7-diramnozid); ulei din flori (94,0%): limonen (6,9%), terpinolen (4,7%), (Z)-miroxid (7,9%), piperitona (28,5%), piperitenona (10,9%), oxid piperitenona (7,2%) și β- cariofilen (7,0%).

Uleiul din frunze de crăițe conține limonen (7,6%), terpinolen (11,2%), (Z)-miroxid (4,2%), piperitona (52,4%), piperitenona (5,0%), terpineol, eicosan, heneicosan, (Z)-β-ocimen, dihidrotagetona, tagetona, ocimenon.

Fig. 2.2.- Flori de crăițe

Morcovul (Daucus carota)

Morcovul este o rădăcină vegetală, de culoare oranj. Partea comestibilă a plantei este rădăcina. Este o plantă bienală, în primul an frunzele produc alimentul plantei, iar tuberculul înmagazinează zaharuri pentru ca planta să înflorească în al doilea an. Lăstarul florii ajunge aproape de 1 m lungime, cu rămurele cu flori albe.

Rădăcina de morcov conține 80% apă, 1% proteine, 6% hidrați de carbon, o serie de săruri minerale (Na 35 mg%, K 235 mg%, Ca 30 mg%, P 25 mg%, Fe 0,7%) și o serie de vitamine (A 1120 mg%, B1 si B2 0,05 mg%, niacin 1 mg%, C 7 mg%). Dintre substanțele minerale amintim: Fe (până la 7%), K, Mg, S, Cu, Br. De asemenea, conține 0,18 % beta-caroten responsabil pentru tenta ușor-bronzată pe care o conferă pielii pe care s-a aplicat produsul final. Beta-carotenul, precursor al vitaminei A, îi conferă acestuia proprietăți antioxidante și antiinflamatoare fiind util pentru compozițiile cosmetice antirid, dar și pentru produsele pentru înainte / după plajă.

2.3.3. Proprietăți terapeutice

Gălbenelele

În scop terapeutic se folosesc inflorescențele cu sau fără receptacol. Gălbenelele au acțiune imunostimulatoare (datorită prezenței poliholozidelor omogene), antiinflamatoare, decongestivă, antiseptică, antimicrobiană (inhibă dezvoltarea E. colli, Stafilococus aureus, Candida albicans, Trichomonas), cicatrizantă (saponozide, carotenoide, flavone), grăbește vindecarea și regenerarea țesuturilor, reglează ciclurile menstruale, carminativ, reglează funcția biliară prin principiile amare; acțiune hipolipemiantă (saponozide); coleretică (esteri cafeil-chinici); spermicidă (saponozide); oestrogenică (steroli).

Crăițele

În scop terapeutic se folosesc florile viu colorate în galben, prin zile senine, atunci când principiile active și uleiurile volatile ale plantei sunt optime.

Extractul de crăițe conține heleniena, care intervine în funcția pigmenților fotosensibili retinieni, mărind biosinteza lor și îmbunătățesc viteza de adaptare a ochiului la lumină și întuneric, ameliorând acomodarea la vederea nocturnă a ochiului normal și viciile de refracție; patuletina scade permeabilitatea capilară, are acțiune antispastică și hipotensiva, reglează tensiunea intraoculară și circulația sanguină a retinei, combate oboseala oculară, scade tensiunea oculară.

Extractul de crăițe s-a dovedit eficient în tratamentul hiperkeratozei plantare, prin reducerea procesului inflamator. Extractul alcoolic obținut din rădăcină de crăițe a demonstrat proprietăți hipotensive, antiinflamatoare și antiulceroase.

Uleiul de crăițe este anti-infectios, antibiotic, anti-parazitar, antifungic, anti-microbian, antiseptic, anti-spasmodic, insecticid și sedativ. De asemenea, are proprietăți antioxidante și antimutagene datorită xantofilelor și luteinei și oferă protecție contra radiațiilor UVA [35,36,37].

Morcovul

În principal, morcovul se remarcă prin următoarele proprietăți: tonic, remineralizant, antianemic și factor de creștere. Consumul acestei legume crește imunitatea, căci morcovul pare să fie cel mai bun prieten al intestinului. Se remarcă rolul său reglator intestinal, cicatrizant intestinal, antidiareic și laxativ deopotrivă. Morcovul este folosit în toate dietele, sub diferite forme. Este indicat pentru consum și pentru mămicile care alăptează, deoarece favorizează lactația. De asemenea, este folosit în cosmetică, fiind întineritor al țesuturilor și al pielii, dar și cicatrizant al rănilor. Copiii îl tolerează extrem de bine, de aceea este introdus în alimentație de la cele mai fragede vârste.