Surse Interne Si Externe de Finantare a Investitiei

“ Investing is putting out money to be sure of getting more money back later at an appropiate rate ”

Warren Buffett

Capitolul 1. Surse interne si externe de finantare a investitiei

La nivelul unei înteprinderi există 3 politici financiare:

Politica de investiíi (interne și/ sau externe)

Politica de finanțare (surse proprii și/ sau împrumutate)

Politica de dividend (distribuire și/ sau redistribuire de dividende)

În ceea ce privește politica de investiții, înteprinderea poate lua decizia de specializare, adică cumpărarea de produse și echipamente noi sau de diversificare care presupune achiziționarea de participații la capitalul social al altor societăți pe baza unor proiecte de investiții.

Politica de finanțare are la bază sursele interne (autofinațarea rezultată din amortizări plus profit si cesiunea activelor fixe și circulante) si sursele externe. Sursele externe la rândul lor se împart în proprii care presupun atragerea de capital de la acționari sau asociați și împrumutate.

Selectarea sursei de finanțare se face pe baza costului mediu ponderat al capitalului înteprinderii sau , mai exact pe baza costului marginal al capitalurilor suplimentare.

Politica de dividend face parte din politica de finanțare. Nevoia de finanțare a înteprinderii își are originea în formarea aparatului de producție și în operațiuni privind ciclul de exploatare al înteprinderii. Decizia de finanțare și cea de investiții se numără printre cele mai importante decizii financiare.

Orice plasament de capital pe termen scurt sau pe termen lung, cu scopul obținerii de profit reprezintă o investire. Investitiile pot fi considerate unul dintre cei mai importanți stimuli atât in viața economică cât si in cea extraeconomica . În practica economică investitia este privită ca o cheltuială pe care o fac persoanele fizice sau juridice cu scopul de a obține bunuri și /sau servicii. Rolul investiției este să mențină sau să crească valoarea firmei printr-o rentabilitate mai mare în comparație cu riscul. Decizia de investiții trebuie să ia în considerare caracteristicile de exploatare, nivelul stocurilor, dar și de previzionare a condițiilor în ceea ce îi privește pe clienți si furnizori.

Investiția este caracterizată prin trei elemente: durată, risc și eficientă .

Investitia poate fi privită din trei direcții: contabilă, economică si financiară. Dimensiunea contabilă defineste investitia ca fiind “toate bunurile mobile și imobile, corporale sau necorporale achiziționate sau create în înteprindere, destinate a rămâne constant sub aceași formă ”

Conform dimensiunii economice, investiția reprezintă “ toate consumurile de resurse care se fac în prezent în speranța obținerii în viitor a unor efecte economice eșalonate în timp și care, în sumă totală sunt superioare cheltuielilor initiale de resurse. ”

Dimensiunea financiară consideră investițiile ca fiind “ toate cheltuielile de resurse care generează venituri și/ sau economii pe o perioadă lungă de timp în viitor și, în consecință amortizarea lor se face pe mai mulți ani.”

Investiția are patru elemente definitorii:

Subiectul – persoana fizică sau juridică care investește

Obiectul – construcția, echipamentele, utilajele pentru care se inițiază investiția

Costul – efortul financiar pentru realizarea obiectivului respectiv

Efectele – concretizate în rezultate: valori materiale, economice, financiare care urmează a fi obținute în viitor

Învestițiile indeplinesc mai multe funcții, dintre care amintim urmatoarele:

Reprezintă principala pârghie de realizare a unei rentabilități economice

Rol de regulator în ocuparea forței de muncă, în îmbunățirea calității vieții

Liant între generații , prin crearea de noi locuri de muncă pentru generația tânără

Suport material al promovării progresului tehnico- științific în diverse sectoare de activitate

Activitatea de investiții trebuie să se desfăsoare pe baza unei strategii de dezvoltare economico- socială care se concretizează prin proiecte sau programe. Programele au o serie de cuprindere mai largă și sunt mai imprecise. Pentru a fi puse în aplicare, programele de obicei trebuie împărțite în unul sau mai multe proiecte.

Proiectul de investiții poate fi definit ca un ansamblu optimal de acțiuni bazate pe o planificare sectorială, globală și coerentă, pe baza căreia o combinație definită de resurse umane, materiale, etc provoacă o dezvoltare economică- socială determinată.

Opțiuni strategice de implementare a proiectelor

Un proiect se poate realiza în 3 moduri: în regie proprie, sistem mixt (sub formă de parteneriat sau cooperare) , în antepriză (relația client- furnizor).

Ciclul de viață al unui proiect are șase mari subcicluri :

Elaborarea proiectului- este faza de începere a proiectului și este alcătuită din 3 etape:

Identificarea ideii proiectului

Studiul de prefezabilitate

Studiul de fezabilitate

Evaluarea proiectului

Decizia asupra proiectului

Implementarea proiectului

Exploatarea și controlul

Principalele documente care stau la baza proiectelor de investiții sunt:

Studiul de fezabilitate care cuprinde o analiză detaliată a condițiilor în care acesta va deveni operațional. Se elaboreză pe bază de ipoteze și concluzii extrase din datele puse la dispoziție.

Caietul de sarcini este instrumentul prin care se solicită de la participanții la o licitație oferte de preț. Scopul este de informare a ofertanților în legătură cu conditiile de depunere a proiectelor, criterii de evaluare, condiții contractuale în legătură cu plata, alegerea ofertantului celui mai experimentat

Proiectul ethnic care ansamblul de piese scrise și desenate prin care se creează o imagine coerentă asupra ansamblului obiectivului și a părților sale componente, a soluțiilor tehnic-constructive și tehnologice, a programului de execuție și a volumului de lucrări. Deși este realizat de o entitate de profil el poate fi considerat ca operă comună a principalilor actori implicați în proiect.

Devizele proiectului care reprezintă elemente de calcul și de evaluare a costului proiectului.

Criterii financiare pentru evaluarea proiectelor de investiții

Există trei criterii financiare pentru evaluarea proiectelor de investiții:

Influența proiectelor de investiții asupra rezultatelor viitoare .

Fiecare proiect de investiții generează cheltuieli și venituri pe durata sa de viață. Evaluarea influenței proiectelor asupra rentabilității înteprinderii se face prin intermediul indicatorilor de rezultate. Acestia se determină prin compararea fondurilor alocate inițial cu rezultatele viitoare posibile a fi obținute. Evaluarea proiectelor se face prin 2 metode: fie prin compararea veniturilor totale cu cheltuielile totale angajate în cursul fiecărui an viitor, fie pe baza cash- flowului sau a rezultatului brut adică compararea veniturilor si cheltuielilor generate de investire.

Incidența proiectelor de investiții asupra echilibrului financiar

Acest criteriu financiar are în vedere incidența operațiilor de investire asupra solvabilității înteprinderii.

Incidența proiectului de investiții asupra nivelului riscului

Proiectele de investiții sunt expuse la 3 tipuri de risc: risc de insolvabilitate atunci când cheltuielile privind finanțarea investițiilor afectează trezoreria, riscul de exploatare care apare atunnci când rezultatele sunt variabile sau instabile și riscul financiar care este dependent de raportul existent între rata de randament a activelor investite și costul resurselor utilizate.

Există 2 categorii de mijloace prin care sunt evaluate proiectele de investiții:

Metoda tradițională care are la bază următorii indicatori: rentabilitatea medie, indicele de rentabilitate neactualizat, termenul de recuperare al investiției neactualizate

Metoda bazată pe actualizare care cuprinde : rata internă de rentabilitate, valoarea actualizată netă, indicele de profitabilitate, termenul de recuperare al investiției

Metodele tradiționale au avantajul simplicității pentru că nu utilizează tehnicile de actualizare.

Rentabilitatea medie (Rm) se exprimă în funcție de indicatorul ales pentru exprimarea rezultatelor anuale (profit contabil, EBE sau CF net) și suma reținută pentru capitalul angajat. Rezultatul mediu anual se obține prin raportarea rezultatelor totale obținute pe perioada de desfasurare a proiectului de investiții la numărul de ani aferent proiectului.

Rm =

Indicele de profitabilitate neactualizat (Ip) permite realizarea de comparații cu alte investiții de mărime diferită.

Ip = unde CFt = cash-flow-ul annual

I0 = capitalul investit

Termenul de recuperare al capitalului investit neactualizat se axează pe trezorerie. Riscul de solvabilitate se diminuează în funcție de rapiditatea cu care proiectul va genera lichidități.

= I0

Metodele bazate pe actualizare se determină pe baza unor indicatori care oferă o bază obiectivă în aprecierea eficienței proiectelor.

Termenul mediu de recuperare exprimă intervalul de timp (numărul de ani) necesar recuperării capitalului investit prin intrările nete de trezorerie medii actuale actualizate (CFact/an). Pentru alegerea proiectului de investiție, TR trebuie să fie mai mic decât durata de viată a investiției.

TR=

Valoarea actuală netă (VAN) ne arată surplusul de capital rezultat la sfârșitul duratei de viată a investiției. Pentru a îndreptăți investiția, VAN trebuie să fie pozitivă și mai mare decât dobânda compusă. Cu cât VAN este mai mare, cu atât proiectul va fi mai rentabil. Dacă VAN este negativă, atunci proiectul va fi respins deoarece CF împiedică reconstituirea fondurilor alocate inițial.

VAN= -t unde k= rata de actualizare

t= durata de viață a investiției

CFt= intrări nete de trezorerie ale perioadei t

Indicele de profitabilitate arată valoarea actuală netă prevazută pentru o cheltuială inițială a investiției egală cu 1 și se determină ca raport între valoarea actuală a intrărilor nete de trezorerie și cheltuiala investiției.

IP =

Rata internă de rentabilitate este rata pentru care valoarea actualizată a costurilor este egală cu valoarea actualizată a veniturilor iar profiturile viitoare actualizate sunt egale cu 0. Această rată trebuie să fie mai mare sau egală cu rata medie a dobânzii pe piață sau cu costul mediu ponderat al capitalului pentru a permite realizarea investiției.

-t -I0 = 0

Alegerea investiției presupune pe lângă evaluarea și compararea rentabilității proiectelor în contextual strategiei generale a firmei și dificultățile în obținerea surselor de finanțare. Privită din punct de vedere financiar, investiția generează o cheltuială inițială mare care va fi urmată de intrări de fonduri, respective de fluxuri financiare de recuperare a valorii investiției. Fluxurile pozitive iau forma amortizărilor și beneficiilor anuale realizate în urma exploatării beneficiilor. Stabilirea fluxurilor financiare pozitive este o operațiune dificilă datorită incertitudinii previziunilor pe de o parte iar pe de altă parte datorită greutății cu care se poate separa aportul unui anumit activ imobilizat la fluxurile pozitive ale înteprinderii. În plus la acestea se mai adaugă și incidența fiscală, adică contribuția proiectului la profitul brut minus impozitul pe profit.O decizie de investire are loc atunci când valoare economică este mai mare sau cel puțin egală cu durata de viață a acestuia.

Activitatea de investiții necesită resurse financiare . Sursele din care pot fi finanțate investițiile sunt reprezentate de sursele interne și externe de finanțare.

Surse interne de finanțare a investițiilor

Autofinanțarea este cea mai utilizată metodă de finanțare și presupune că înteprinderea își asigură dezvoltarea din surse proprii din profitul obținut în exercițiul financiar cât și din fondul de amortizare. Autofinanțarea generează avantaje atât pentru acționari cât și pentru societatea comercială. Acționarii sunt avantajați datorită faptului că valoarea valoarea bursieră a înteprinderii crește ceea ce înseamnă la rândul său o creștere a acțiunilor deținute, deci crește averea lor. Un alt avantaj este că profitul reinvestit este scutit de plata impozitului sau i se aplică reduceri substanțiale, ceea ce presupune posibilități mai mari de a reinvesti. Înteprinderea este avantajată în primul rând pentru că nu mai este nevoită să apeleze la acționari sau la piața financiară pentru procurarea de fonduri iar în al doilea rând pentru că crește autonomia sa financiară în relația cu băncile.

Capacitatea de auto-finanțare

Pentru a determina capacitatea de auto-finanțare trebuie luate în calcul anumite variabile economice cum ar fi previziunile în ceea ce privește vânzarea și costul materiilor prime, materialelor, combustibilului, etc dar și variabilele financiare care au în vedere politica de împrumut, politica de amortizare și politica de repartizare a profiturilor. Autofinanțarea este în general mai mică decât capacitatea de auto-finanțare deoarece nu toate fondurile sunt dirijate pentru necesitățile de finanțare internă. Capacitatea de autofinanțare se poate calcula prin 2 metode: deductivă și adițională.

Metoda deductibilă are la bază excedentul brut de exploatare din care se deduc celelalte cheltuieli ale înteprinderii.

CAF = VENITURI INCASABILE – CHELTUIELI PLĂTIBILE

Metoda adițională se determină pe baza rezultatului net la care se adaugă cheltuielile deductibile și se scad veniturile calculate.

CAF = rezultatul net + cheltuieli calculate – venituri calculate

Capacitatea de autofinanțare este o sursă stabilă pentru finanțarea investițiilor, rambursarea de împrumuturi financiare, plata dividendelor. Dacă autofinanțarea se dovedește a fi insuficientă, Înteprinderea va apela la surse externe: aporturi noi la capital, împrumuturi sau cesiunea de active fixe.

Factorii de influență ai capacității de auto-finanțare

Decizia de auto-finanțare este influențată de o serie de factori: fiscalitate, constrângeri privind accesul pe piața financiară, constrângeri juridice.

Dacă privim lucrurile din punct de vedere fiscal, acționarii care sunt impozitați în măsură mai mare pe veniturile obținute de dividente vor vota pentru distribuirea redusă a dividendului, în favoarea capitalului reinvestit. În ceea ce privește constrângerile pe piața financiară, nu toate societățile vor avea acces pe piața de capital. Constrângerile juridice diverse sunt impuse în legătură cu mărimea dividendelor și al politicii de creditare al agenților economici numai dacă dispun de fonduri proprii într-o anumită măsură. Pentru a putea distribui dividende, înteprinderea trebuie să aibă suficient profit pentru a nu afecta capitalizarea bursieră și lichiditatea financiară a societății.

Costul beneficiilor reinvestite

Politica de finanțare se analizează în funcție de rentabilitatea profitului reinvestit. Dacă rentabilitatea investițiilor acoperite prin auto-finanțare este mai mare decât suma avută în vedere de acționari, atunci putem spune că auto-finanțarea are un efect pozitiv pentru că crește valoarea financiară a acestora. Pentru a determina costul real, respectiv rentabilitatea beneficiilor reinvestite, trebuie avut în vedere, pe de o parte că societatea este impozitată pe profitul reinvestit iar pe de altă parte că acționarii sunt impozitați pentru veniturile obținute din dividende. Vorbim despre incidența fiscală.

În ceea ce privește distribuirea de dividende, impozitul este suportat de către acționari, deci le revine un venit net mai mic pentru cumpărarea de noi acțiuni. Dacă societatea decide să nu distribuie dividende sau să le reducă, profitul va putea fi reinvestit, creând baza pentru veniturile viitoare. Costul beneficiilor reinvestite se recalculează după următoarea formulă:

C= RC x ; Rc- rentabilitatea economică generală a societății comerciale

Ip- impozitul personal de dividend plătit de acționar

Is- impozitul societar platit de societatea comercială pentru profitul reinvestit

De cele mai multe ori, autofinanțarea se dovedește a fi ineficientă și se apelează la surse externe de capital.

Creșterea capitalului social

Creșterea capitalului social este o operațiune luată de conducerea înteprinderii prin Adunarea Generală a Acționarilor sau Consiliul de Administrație. Un capital social ridicat are un efect pozitiv asupra terților, ducând la creșterea încrederii în înteprindere. Creșterea capitalului social se poate face prin: noi aporturi în numerar de altă natură ale acționarilor, încorporarea rezervelor, creșterea datoriilor. Creșterea capitalului duce la un “efect de diluare” în ceea ce privește rentabilitatea acțiunilor înteprinderii prin faptul că profitul net este împărțit la un număr cât mai mare de titluri. O creștere a capitalului duce la o creștere a bonității și a garanției înteprinderii, pe baza cărora înteprinderea poate beneficia de credite suplimentare.

Creșteri de capital prin noi aporturi de numerar

Creșterile de capital sunt un mod de finanțare prin fonduri proprii. Deosebirea dintre autofinanțare și fonduri proprii este că ele sunt aduse de către acționari, deci din afara entității. Creșterile de capital prin noi aporturi în numerar duce la creșterea lichidității financiare și la sporirea mijloacelor bănești. Creșterile de capital duc la o îmbunătățire a fondului de rulment dar această ameliorare este tranzitorie, fondurile urmând a fi investite în active imobilizate.

Creșterea de capital prin noi aporturi în numerar poate fi făcută prin două metode: fie prin creșterea valorii nomonale a vechilor acțiuni, fie prin emiterea de noi acțiuni la aceeași valoare nominală. Emiterea de noi acțiuni generează un aport de capitaluri noi. Prețul de vânzare al noilor acțiuni trebuie să fie mai mic decât cursul vechilor acțiuni și să aibă o valoare nominală mai mare pentru a nu afecta interesele vechilor acționari. Emisiunea de noi acțiuni generează o valoare bursieră a acțiunilor mai mică, ceea ce dă impresia că vechii acționari sunt în pierdere. În realitate nu este provocată nici o pierdere datorită dreptului preferențial de subscriere. Acest drept, este egal ca valoare cu diferența dintre cursul vechi al acțiunilor și noua valoare bursieră căpătată după efectuarea emisiunii, adică tocmai suma pe care o pierde acționarul.

Creșteri de capital prin încorporarea rezervelor

Prin încorporarea rezervelor în capitalul social se emit acțiuni care sunt distribuite gratuit acționarilor. Nu aduce resurse financiare noi, deci este o operațiune fără flux financiar. Creșterea capitalului prin încorporarea rezervelor poate fi făcută în 2 moduri: prin creșterea valorii nominale a noilor acțiuni sau prin distribuirea de noi acțiuni care fac parte din aceeasi categorie și care au aceeași valoare nominală cu cele existente. Operațiunea de distribuire presupune că noile acțiuni vor fi distribuite acționarilor.

Atât creșterile de capital prin încorporarea rezervelor cât și cea prin noi aporturi de numerar au un rol important în creșterea încrederii acordate de bănci (prin o mai bună garantare a creditelor primite) dar și referitor la partenerii de contracte economice.

Creșteri de capital prin conversia datoriilor

Aceste creșteri de capital sunt caracteristice marilor societăți comerciale pe acțiuni care au efectuat împrumuturi obligatare, prin emiterea de obligațiuni convertibile în acțiuni.

Pot emite obligațiuni convertibile în acțiuni doar societățile comerciale care au cel puțin 2 ani vechime și 2 bilanțuri aprobate. Renumerația este mai slabă în cazul acestor obligațiuni iar conversia în acțiuni provoacă o creștere de capital fără flux pozitiv. Pentru emitent, obligațiunile convertibile prezintă avantajul că au o rată mai scăzută decât la împrumuturile obligatare.

Finanțări prin angajamente la termen

Finanțările pe tremen lung sunt finanțări externe care se pot realiza sub formă directă în cazul împrumutului obligatar cât si sub formă indirectă(apelul la instituții financiare specializate nebancare, credite bancare pe termen mijlociu, leasing).

Împrumutul obligatar

Împrumutul obligatar este un contract de credit încheiat între o masă de creditori și un singur debitor, o modalitate de procurare de resurse financiare pe termen lung și într-un cuantum ridicat, necesare asigurării creșterii economice și respectării unor obligații de plăți asumate.

Acest tip de împrumut este la îndemâna societăților comerciale pe acțiuni sau statului.

Împrumutul obligatar privat

O societate pe acțiuni trebuie să îndeplinească următoarele condiții pentru a putea emite un împrumut obligatar: o vechime de cel puțin 2 ani și 2 bilanțuri legal aprobate de organele fiscale, oferirea de garanții obligatorilor atât direct prin patrimoniul propriu cât și indirect prin intermediul terților (bănci, consorții bancare, etc.)

Împrumuturile obligatare se emit de societăți comerciale puternice sau prin asocierea mai multor agenți economici care să garanteze împreună împrumutul ori cu ajutorul unor instituții de plasament colectiv create ca societăți anonime care distribuie fondurile recepționate sub formă de credite înteprinderilor cu nevoi de finanțare. Oferă avantajul costurilor administrative mai reduse.

Împrumutul obligatar public

Statul sau diverse instituții publice emit obligațiuni pentru a obține resurse necesare finanțarii de lucrări publice pentru a acoperi deficitul bugetar dar si pentru a limita cantitatea de numerar existentă în circulație prin colectarea lichidităților de pe piață. Plata investitorului se face prin dobânzi care se plătesc periodic sau sub formă de cupoane.

Valoarea cuponului =

Împrumuturi obligatare ordinare

Împrumutul pe bază de obligațiuni ordinare poate fi realizat doar de societățile comerciale care sunt cotate la bursă cu minim 2 ani vechime și 2 bilanțuri aprobate legal. Decizia de solicitare a împrumutului obligatar este luată de Adunarea Generală a Acționarilor iar realizarea practică îi revine Consiliului de Administrație.

Împrumuturi obligatare convertibile

Adunerea Generală este cea care decide în privința emiterii de obligațiuni convertibile în acțiuni, pe o anumită perioadă sau la o dată stabilită. Emisiunea de obligațiuni convertibile în acțiuni trebuie înscrisă în actul funciar unde este specificat raportul de schimb obligațiune- acțiune, numărul de acțiuni, perioada când urmează a se efectua conversia. Emisiunea acestui tip de obligațiuni are o influență favorabilă asupra acționarilor, în primul rând datorită dobânzii primite, în al doilea rând pentru că pot primi dividente dacă înteprinderea merge bine iar în al treilea rând pentru că pot obține câștig de capital dacă cursul acțiunilor este mai mare decât cel al obligațiunilor în momentul conversiei. Împrumutul obligatar nu este la fel de costisitor ca emisiunea de acțiuni, deși rata dobânzii în ceea ce privește obligațiunile este mai mare decât dividendul. Mai apare și incidența fiscală, adică dobânzile plătite reduc baza impozabilă, ceea ce nu se întâmplă în cazul dividendelor.

Credite bancare pe termen mijlociu

Creditul bancar are la bază garanții ferme și presupune negocieri intre bancă și debitori în ceea ce privește rata dobânzii , termenul de rambursare, penalizări pentru nerespectarea clauzelor contractuale, etc. Băncile oferă în general credite pentru investiții pe termen mijlociu și mai rar pe termen lung.

Creditul bancar pe termen mijlociu este cuprins între 2- 7 ani și are un rol esențial pentru societățile comerciale.

Creditele pe termen mijlociu mobilizate se concretizează în efecte financiare scontate la bancă sau rescontate de către băncile comerciale la banca centrală. Acest tip de credit se acordă pe o perioadă de 1-2 ani. Creditele care se acordă pe o perioadă de 5-7 se numește credit pe termen scurt prelungit. Din această categorie fac parte creditele pentru exporturile de utilaje și echipamente sau pentru realizarea de lucrări.

Creditele pe termen mijlociu nemobilizate sunt folosite în aceleași scopuri ca și cele mobilizate. În acest caz, banca nu impune nici un efect financiar beneficiarului, dar în schimb dispune de garanții materiale în gaj.

Costul împrumutului pe termen mijlociu și lung

Costul sursei de finanțare se exprimă prin rata actuarială care este egală pe de o parte cu suma primită ca împrumut și pe de altă parte cu vărsămintele periodice, plata renumerației și alte cheltuieli financiare . Pentru creditul clasic costul actuarial este egal cu dobânda nominală. Pentru împrumutul obligatar în determinarea costurilor intră rata dobânzii pe piața financiară, numărul de ani pentru emiterea obligațiunilor, cheltuielile de emisiune, de publicitate, comisioanele bancare,etc.

Rata actuarială (costul actuarial) a împrumutului obligatar este rata efectivă pe care o plătesc debitorii și o încasează creditorii, determinată atât de rata nominală a dobânzii, dar și de alți factori cum sunt emisiunea la scont, emisiunea la primă și prețul de rambursare.

ra = rn dacă PE = PR = VN

ra > rn dacă PE < VN > VN

ra= rata actuarială sau costul actuarial

rn= rata nominală a dobânzii

PE= prețul de emisiune al obligațiunilor

PR=prețul de rambursare al obligațiunilor

VN= valoarea nominală a obligațiunilor

Creditul bancar pe termen mijlociu este dependent de rata dobânzii. În ceea ce privește costul leasingului, acesta este identic atât pentru societatea de leasing cât și pentru utilizator.

K= k/ (1-I) unde K= costul mediu ponderat al capitalului pentru societatea de leasing

k= costul capitalului pentru utilizator

I= cota de impozit pe profit pentru societatea de leasing

Metodele de amortizare sau de rambursare ale împrumutului sunt variate. Cele mai semnificative sunt următoarele:

Amortizare prin anuități constante: presupune că acela care împrumută să plătească anual pe toată durata împrumutului o anuitate constantă cuprinzând dobânda și să ramburseze o parte din capital

Amortizare constantă: rambursarea se va face în plăți egale pe toată durata împrumutului. Cel care împrumută plătește anual rata de rambursare dar și dobânda aferentă capitalului datorat

Rambursarea la scadență: rambursarea făcută în totalitate la scadența împrumutului

Primele două moduri de rambursare vizează creditele obișnuite iar al treilea este folosit pentru împrumuturile obligatare.

Modalitățile de plată ale împrumutului sunt înregistrate într-un plan de amortizare care arată dobânzile la plată, capitalul rambursat și valoarea datoriei restante.

Leasing-ul

Leasing-ul este o metodă de investire care poate fi folosită fără a fi nevoie să apelăm la credit. Leasing-ul exprimă achiziționarea de către o societate financiară de la furnizori a unor bunuri și închirierea acestora unor beneficiari (care nu dispun de resursele necesare achiziționării direct de la furnizori).

Decizia de alegere între leasing sau un împrumut obligatar este dat de valoarea actualizată netă.

Leasingul și împrumutul bancar tradițional sunt alese ca surse de capital de înteprinderile care nu au surse proprii și care iau asupra lor riscul afectării fluxurilor de trezorerie viitoare cu fluxurile de plăți de chirii, rate scadente și dobânzi.

Contractul de credit se încheie pe o perioadă determinată, de obicei până la amortizarea bunului respectiv, pe parcursul acesteia nici o parte nu poate să rezilieze contractul. Chiria plătită de utilizatorul bunului este formată din contravaloarea amortizării, dobândă sau costul capitalului imobilizat, comision și o primă de risc. Redevențele sunt stabilite pe baza unui barem regresiv, cu repartizări trimestriale, la final suma totală depășind valoarea bunului cu 15- 20%.

Leasingul poate fi folosit atât în tranzacțiile mobiliare și imobiliare. În cazul tranzacțiilor mobiliare putem vorbi de închirieri de echipament sau utilaje care au fost achiziționate de societatea de leasing . Chiriașul are obligația de a plăti redevența, în caz de neplată aplicându-i-se penalizările înscrise în contract cum sunt restituirea bunului și plata redevențelor restante. Tranzacțiile imobiliare se referă la clădiri, instalații care sunt utilizate pe prioade ce pot ajunge până la 10- 25 de ani. O altă formă de leasing mobiliar o reprezintă “cesiunea bail” sau “leas- back” prin care creditorul îi oferă debitorului proprietatea unui bun, în scopul cumpărării treptate ulterioare. Credit- bailul are ca avantaje faptul că este o operațiune care nu duce la îndatorare, ci doar la angajamente de plată anuale. Capitalul propriu nu este angajat din punct de vedere legal, ccea ce înseamnă că înteprinderea poate apela la împrumuturi bancare. Un alt avantaj este că spre deosebire de creditul obișnuit, care de obicei acoperă 50- 60 % din valoarea bunului, creditul bail îl acoperă în întregime. Credit bailul duce la dezvoltarea înteprinderii fără a pune în pericol autonomia financiară a acestuia. Dezavantajul creditului –bail este că afectează inevitabil autofinanțarea viitoare ca urmare a obligațiunilor periodice de plată.

Alocatii de la buget

De ele beneficiază, În special, domeniile care nu fac față concurenței sau pieței. Lista obiectivelor finanțate de la bugetul de stat este redusă și cuprinde centrale nuclear electrice, lucrări în domeniul mineritului, petrolului, energiei electrice, agricultură, dezvoltarea sectorului social- cultural. Se intervine cu fonduri de la buget pentru facilitarea acordării de credite unor agenți economici.

Factoringul

Factoringul este o metodă de finanțare prin care un client obține lichidități prin vânzarea creanțelor pe care de deține către o bancă. Factoringul oferă lichidități pentru creanțele comerciale concretizate în facturi pentru a acoperi riscul de neplată a debitorilor. Se obțin până la 80% din valoarea mărfii atunci când aceasta este expediată, restul find primit în momentul când beneficiarul plătește. Utilizarea factoringului dă posibilitatea de a plăti prin intermediul ordinului de plată, fără a exista problema de a nu se realize plata.

Atunci când investițiile au o eficiență ridicată, putem spune că ele și-au îndeplinit scopul pentru care au fost realizate.

Capitolul 2: Fonduri nerambursabile

Ajutorul regional de stat

Ajutorul de stat este un sprijin acordat de către autoritățile publice anumitor înteprinderi care desfășoară activități economice.

Decizia acordării unui ajutor de stat este consemnată de către Consiliul Concurenței. Ajutoarele de stat regionale au ca scop dezvoltarea regiunilor slab dezvoltate prin efectuarea de investiții și crearea de noi locuri de muncă. Astfel agenții economci sunt încurajați să își extindă, modernizeze și să își diversifice activitatea.

Scopul ajutorului regional de stat este de evitare a problemelor legate de supracapacitate prin asigurarea agenților economici din unele zone ale țării ale acelorași șanse de dezvoltare ca și celor din alte zone ale țării.

Ajutorul de stat poate fi solicitat de înteprinderi nou-înființate sau înteprinderi în activitate, IMM-uri sau înteprinderi mari cu personalitate juridică

Evaluarea compatibilității ajutoarelor regionale

Ajutorul regional de stat este analizat de către comisie, în a cărei sferă de interes intră ca impactul pozitiv pe care ajutorul îl are să fie mai mare decât cel negativ asupra comerțului și concurenței.

Analiza va cuprinde următoarele elemente:

contribuția la un obiectiv bine definit de interes comun în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) din tratat;

necesitatea intervenției de stat (în situații în care piața nu poate oferi anumite îmbunătățiri materiale);

caracterul adecvat al măsurilor de ajutor pentru abordarea obiectivului de interes comun;

efectul de stimulare care rezultă într-o schimbare de comportament în rândul întreprinderilor (i.e. întreprinderi care se angajează în activități suplimentare);

proporționalitatea ajutorului (i.e. ajutorul este limitat la minimum pentru a stimula investiții și activități suplimentare);

evitarea efectelor negative nejustificate asupra concurenței și a schimburilor comerciale;

transparența (facilitarea accesului la informații cu privire la ajutorul acordat).

Obiectivul schemei de ajutor de stat este dezvoltarea regională care să ducă la crearea de noi locuri de muncă.

Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat

Se pot emite acorduri de finanțare pâna la data de 31 decembrie 2020, plata ajutorului de stat realizându-se în perioada 2015- 2025, iar bugetul alocat pentru acest program este de aproximativ 600 mil. euro. Pot solicita finanțare în cadrul schemei de ajutor de stat înteprinderile nou- înființate sau înteprinderile în activitate, I.M.M – urile sau înteprinderile mari pe baza Legii societăților 31/ 1990.

Nu se pot face investiții cu scopul de a crea noi locuri de muncă în următoarele secțiuni:

agricultură, silvicultură și pescuit

industria extractivă

industria prelucrătoare

producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze

comerț cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor

transport și depozitare

hotel și restaurante

informații și comunicații

intermedieri financiare și asigurări

tranzacții mobiliare

activități de servicii administrative și activități de servicii suport

administrație publică și apărare; asigurări sociale din domeniul public

activități de spectacole culturale și recreative

alte activități și servicii

activități ale gospodăriilor private în calitatea de angajator de personal casnic; activități ale gospodăriilor private de producere de bunuri și servicii destinate consumului propriu

Cheltuieli eligibile

Sunt luate în considerare ca cheltuieli eligibile privind ajutorul regional de stat costurile salariale înregistrate pe o perioadă de doi ani consecutivi, rezultate în urma creerii de noi locuri de muncă. Ajutorul de stat privind cheltuielile eligibile se acordă în următoarele condiții: locurile de muncă s-au creat în mod direct printr-un proiect de investiții, locurile de muncă s-au creat după data primirii acordului de finanțare, dar nu mai târziu de 3 ani de la terminarea investiției.

Evaluarea Cererii de acord pentru finanțare se realizează în 2 etape:

Etapa I include:

• Înregistrarea Cererii de acord pentru finanțare

• Evaluarea Cererii de acord pentru finanțare din punct de vedere al conformității documentelor transmise și îndeplinirii condițiilor și criteriilor de eligibilitate, precum și calcularea punctajului în vederea încadrării în bugetul alocat schemei pentru întreprinderile care au îndeplinit aceste condiții

• Publicarea pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice a rezultatelor obținute

• Transmiterea prin poștă cu confirmare de primire a scrisorii de înștiințare cu privire la rezultatele primei etape de evaluare, punctajul obținut în cazul întreprinderilor care îndeplinesc condițiile primei etape de evaluare și documentația necesară în a doua etapă de evaluare, în cazul întreprinderilor care se încadrează în bugetul alocat 10

Înregistrarea cererii de acord de finanțare se face în sesiuni care au o durată de desfășurare de 20 de zile lucrătoare. Anunțul legat de deschiderea sesiunii de înregistrare a cererilor este publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice. Sunt luate în vedere doar cererile de acord de finanțare care sunt înregistrate la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice în perioada prevăzută.

Pentru a obține acordul pentru finanțare, înteprinderea solicitantă transmite prin poștă o cerere de acord de finanțare împreună cu documentele justificative necesare primei etape de evaluare. Documentele necesare primei etape de evaluare sunt:

Cerere de accord pentru finanțare care se completează conform explicațiilor din formular

Declarație privind încadrarea înteprinderii în categoria înteprinderilor mici și mijlocii, după caz

certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă tribunalul unde își are sediul întreprinderea

situații financiare anuale aprobate corespunzătoare ultimului exercițiu financiar încheiat. Obligația prezentării situațiilor financiare nu se aplică întreprinderilor nou-înființate. Situațiile financiare anuale trebuie să conțină situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii – Formularul 10; Contul de profit și pierdere – Formularul 20; date informative – Formularul 30; situația activelor imobilizate – Formularul 40; dovada depunerii acestora la Agenția Natională de Administrare Fiscală.

plan de creare a locurilor de muncă – documentul care cuprinde calendarul creării și menținerii locurilor de muncă aferente investiției, costurile salariale eligibile și valoarea ajutorului de stat aferent

certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată către bugetul de stat

certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată către bugetul local, inclusiv pentru punctele de lucru

împuternicire – se întocmește în cazul în care o altă persoană decât reprezentantul legal al întreprinderii semnează cererea de acord pentru finanțare

opis cu documentele transmise în prima etapă de evaluare

Etapa II include:

• Înregistrarea documentației necesare în a doua etapă de evaluare

• Verificarea conformității documentelor transmise și evaluarea viabilității proiectului de investiții și a eficienței economice a întreprinderii

• Solicitarea de informații și/sau documente pentru completarea cererii de acord pentru finanțare, dacă este cazul

• Soluționarea Cererii de acord pentru finanțare

• Transmiterea prin poștă cu confirmare de primire a acordului pentru finanțare sau a scrisorii de respingere a cererii de acord pentru finanțare, după caz

Înteprinderile selectate în cadrul primei etape de evaluare trebuie să trimită prin poștă planul de afaceri din care să reiasă viabilitatea proiectului de investiții și eficiența economică a înteprinderii in maximum 30 de zile de la data primirii scrisorii de înștiințare la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice.

Documente necesare în a doua etapă de evaluare sunt:

plan de afaceri – documentul din care rezultă viabilitatea proiectului de investiții, eficiența economică a întreprinderii și care prezintă strategia de dezvoltare a activității întreprinderii.

documente justificative pentru fundamentarea planului de afaceri (contracte, precontracte, scrisori de intenție din partea potențialilor clienți, pentru susținerea cifrei de afaceri; contracte încheiate cu întreprinderi care desfășoară activități similare, pentru susținerea experienței în domeniu; extrase de carte funciară, contracte sau orice alt document cu caracter juridic prin care să se facă dovada deținerii locației.)

c) opis cu documentele transmise în a doua etapă de evaluare

Finalizarea celei de-a doua etape de evaluare a cererii privind acordul de finanțare se face în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data la care întreaga documentație este considerată completă

Condiții pentru plata ajutorului regional de stat

Ajutorul regional de stat este plătit înteprinderilor care au primit acordul de finanțare, doar după realizarea parțială sau totală a cheltuielilor privind crearea de noi locuri de muncă .

Pentru a primi ajutorul de stat, înteprinderea trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Cheltuielile eligibile să fie realizate conform acordului de finanțare

Crearea a minimum 20 de locuri de muncă, dintre care 3 pentru muncitorii nefavorizați

Etapele parcurse în vederea efectuării ajutorului de stat

Pentru efectuarea plății ajutorului regional de stat, înteprinderea beneficiară depune o cerere de plată a ajutorului regional de stat la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice, împreună cu documentele justificative. Etapa următoare o constitue verificarea cererii de plată din punct de vedere al conformității documentelor trimise.

Documentele necesare efectuării plății sunt:

cerere de plată a ajutorului de stat – informațiile se completează conform explicațiilor din formular.

stadiul creării și menținerii locurilor de muncă

declarație pe propria răspundere privind realizarea investiției

stadiul mentinerii investitiei inițiale

situații financiare anuale aprobate, corespunzătoare ultimului exercițiu financiar încheiat

certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată către bugetul de stat

certificate de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată către bugetul local, inclusiv pentru punctele de lucru

confirmarea scrisă de la Agenția Națională de Administrare Fiscală – Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică în a cărei rază își are domiciliul fiscal întreprinderea, a deschiderii contului pentru cod IBAN 50.70 “Disponibil din subvenții și transferuri”

opis cu documentele transmise în vederea plății ajutorului de stat

Plata ajutorului regional de stat se va efectua dacă cererea de plată a ajutorului regional de stat este considerată completă, adică include toate documentele necesare efectuării plății și respectă prevederile schemei ajutorului de stat în termen de 45 de zile lucrătoare de la data in care cererea de plată este considerată completă.

Menținerea investițiilor și a locurilor de muncă

Inteprinderile care au beneficiat de ajutor de stat au obligația de a menține locurile nou create după cum urmează: înteprinderile mari cel puțin 5 ani, înteprinderile mici și mijlocii 3 ani.

Revocarea acordului pentru finanțare

Ministerul Finanțelor Publice aplică măsurile privind revocarea acordului pentru finanțare în situația în care întreprinderea:

a) nu a demarat investiția conform planului de afaceri și nu a informat Ministerul Finanțelor Publice în acest sens;

b) nu menține numărul minim de locuri de muncă, respectiv minimum 20 de locuri de muncă nou-create pentru fiecare locație;

c) intră în procedură de faliment sau își suspendă activitatea;

d) nu respectă obligația de a permite accesul echipei de control, în condițiile legii, la activele aferente investiției inițiale și la toate documentele în original, care atestă îndeplinirea condițiilor impuse de HG nr. 332/2014;

e) mută locația realizării investiției într-o regiune în care intensitatea maximă a ajutorului de stat este mai mică decât cea aferentă regiunii în care a beneficiat de ajutor de stat

Programul Operațional Sectorial pentru creșterea competitivității economice

Obiectiv general

Programul Operațional Sectorial pentru Creșterea Competitivității Economice este instrumentul principal pentru creșterea competitivității economice pe termen lung în Romania. În urma analizei situației actuale precum și a analizei SWOT a reieșit faptul că nivelul de competitivitate este mult sub media UE- 25, , cele mai afectate fiind sectorul IMM datorită slabei orientări asupra activității productive, a accesului scăzut la capital, tehnologiei sau infrastructurii, a capacității de adaptare la nevoile pieței prin inovare și datorită nivelului scăzut al abilităților manageriale.

Principalul obiectiv al POS CEE este de creștere a competitivității înteprinderilor pentru o dezvoltare durabilă și pentru a reduce decalajul în comparație cu productivitatea medie la nivelul U.E.

Obiective specifice

Consolidarea și dezvoltarea sectorului productiv românesc în conformitate cu cerințele de mediu

crearea unui mediu propice dezvoltării durabile a înteprinderilor

Creșterea capacității de cercetare și dezvoltare, stimularea cooperării dintre instituțiile de cercetare, dezvoltare, inovare și înteprinderi și creșterea accesului înteprinderilor la cercetare, dezvoltare, inovare

Verificarea potențialului TIC și aplicarea acestuia în sectorul public și cel privat

Creșterea eficienței economice și securității furnizării, în contextul combaterii schimbărilor climatice

POSCEE se adresează înteprinderilor mari și IMM- urilor, autorităților locale, operatorilor economici din sectorul energetic, furnizorii de rețele de comunicații electrice.

Axe prioritare

Pe baza posibilităților identificate pentru îmbunătățirea competitivității întreprinderilor românești, au fost create următoarele axe :

Axa Prioritară 1: Un sistem de producție inovativ și eco-eficient

Are ca obiectiv consolidarea și dezvoltarea durabilă a sistemului productiv românesc precum și crearea unui mediu prielnic dezvoltării înteprinderilor.

Creșterea numărului de investiții productive și creșterea numărului de înteprinderi care au acces pe piață sunt condiții esențiale pentru funcționarea economiei României în cadrul Uniunii Europene.

Scopul acestei axe este de a sprijini înteprinderile, în special pe cele mici și mijlocii dar și de a îmbunătăți condițiile de piată referitoare la dezvoltarea bazei industriale prin crearea de înteprinderi noi. Se va pune accentul pe dezvoltarea sectorului afacerilor, îmbunătățirea accesului la capital și sprijinirea progresului tehnologic.

Pentru realizarea unui impact semnificativ în dezvoltarea unui sistem de producție inovativ, programul se va axa pe trei domenii de intervenție:

• Investiții productive și pregătirea pentru competiția pe piață a întreprinderilor, în special a IMM, cu respectarea conditiilor de mediu

• Accesul IMM la finanțare

• Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului

Axa Prioritară 2: Cercetare, Dezvoltare Tehnologică și Inovare pentru competitivitate

Obiectivul acestei axe este creștere capacității de cerecetare- dezvoltare, încurajarea cooperării între instituțiile de cercetare- dezvoltare- inovare și înteprinderi și mărirea numărului de înteprinderi care au acces la CDI. Se va pune accentul pe: atragerea de tineri și de specialiști calificați pentru instituțiile de cercetare dezvoltare cât și pentru firmele care au departamente de cercetare, cooperarea dintre instituțiile de cercetare- dezvoltare și înteprinderi pentru stimularea transferului tehnologic, încurajarea cererii pentru inovarea înteprinderilor, incurajarea formării și dezvoltării firmelor inovative și a unor poli de excelență. Această axă va interveni pe un număr redus de arii: sănătate, agricultură, siguranță și securitate alimentară, energie, mediu, materiale, produse și servicii inovative cu influență pozitivă în creșterea productivității economice. Domenii Majore de Intervenție sunt :

• Cercetare în parteneriat între universități/institute de cercetare-dezvoltare și întreprinderi în vederea obținerii de rezultate direct aplicabile în economie

• Investiții în infrastructura de CDI și dezvoltarea capacității administrative

• Sprijin CDI pentru întreprinderi

Axa Prioritară 3: TIC pentru sectoarele privat și public

Susține competitivitatea economică prin îmbunătățirea interacțiunilor între sectorul public și înteprinderi sau cetățeni prin valorificarea la maxim a potențialului TIC în următoarele moduri: îmbunătățirea infrastructurii TIC în zonele mai puțin dezvoltate ale pieței, de dezvoltare și utilizare a serviciilor publice electronice și de creare a unui mediu de business sigur și dinamic. Principalul aport al sectorului TIC la creșterea economică este susținută în principla prin asimilarea acestora la nivelul înteprinderilor. Utilizarea TIC duce la dezvoltarea extensivă și intensivă a sectorului producției de bunuri și servicii. Legat de dezvoltarea extensivă, TIC oferă oportunitatea firmelor românești de a accesa noi piețe, pe plan regional și global și de a promova și comercializa produse și servicii pe piața internă prin mijloace electronice. Dezvoltarea intensivă este posibilă datorită scăderii costurilor de producție, administrare, marketing, datorată utilizării TIC, ce poate duce la o creștere semnificativă a productivității.

Domenii majore de intervenție:

• Susținerea utilizării TIC

• Dezvoltarea și eficientizarea serviciilor publice electronice

• Sprijinirea e-Economiei

Axa Prioritară 4: Creșterea eficienței energetice și a securității furnizării, în contextul combaterii schimbărilor climatice

Are ca obiectiv creșterea productivității și a competivității în sectorul energetic printr-o infrastructură eficientă, curată și sigură și flexibilă. Se dorește creșterea eficienței energetice și a valorii energiei electrice produse din resurse regenerabile în consumul național brut de energie electrică. Astfel se reduc emisiile poluante, în special cele cu efect de seră. Pentru a îmbunătăți eficiența energetică, se iau în considerare următoarele măsuri:

Axa Prioritară 5: Asistență tehnică l

Această axă susține procesul de implementare și îmbunătățire a finanțării comunitare si a cofinanțării naționale prin:

Calitatea și eficiența operațiunilor în implementarea programului

Asigurarea compatibilității între proiectele realizate cu acqui-ul și politicile UE

Un sistem de informare și promovare a obiectivelor și operațiunilor programului

Planul de afaceri

Noțiunea de plan de afaceri este foarte des întâlnit în limbajul finanțatorilor și investitorilor. Cele mai multe discuții între înteprinzători și finanțatori se poartă pe baza elementelor planului de afaceri.

Planul de afaceri reprezintă un sistem complet bazat pe interdependență și care reflectă de o manieră accesibilă ideea de afaceri și evoluția acesteia în timp.

Întocmirea unui plan de afaceri presupune parcurgerea următorilor pași:

Colectarea informațiilor referitoare la preț, concurență, furnizori și alte tipuri de date

Planificarea eficientă a activităților prin alegerea celei mai bune strategii și a unor căi de obținere a obiectivelor stabilite

Conceperea planului

Destinatarii planului de afaceri

Planul de afaceri se adresează în special băncilor și investitorilor potențiali dar este citit și de clienți, furnizori, investitori,l angajați, bancheri, consultanți. Fiecare va citi planul din punctul său de vedere, deci este de preferat să se acorde o atenție deosebită planiifcării.

Din categoria investitorilor fac parte investitorii individuali și cei investiționali, fondurile de investiții și alte societăți care finanțează investițiile.

Investitorii

În studierea planului de afaceri, investitorii potențiali se axează asupra următoarelor elemente:

Studierea riguroasă a pieței

Finanțatorii vor verifica dacă înteprinzatorii au luat în considerare cerințele clienților potențiali. În plus aceștia vor aprecia dacă înteprinderea se va axa pe unul sau două produse care vor crea avantaje concurențiale.

Dovada acceptabilității produsului sau serviciului

Investitorii vor să afle dacă noul produs se va vinde piață. Inteprinzătorii trebuie să demonstreze că afacerea încearcă să rezolve o problemă prin intermediul produselor sale . În cazul în care produsul este deja existent se va estima gradul de utilizare al acestuia.

Protecția oferită de drepturile de proprietate

Drepturile de proprietate, în special cele sub forma brevetelor, licențelor reduc riscul investițional și duc la creșterea încrederii finanțatorului.

Previziunile credibile

Este de preferat ca previziunile să fie puternic argumentate pentru a fi credibile. Dacă creșterea este ponderată, este recomandabil să se apeleze la o bancă iar dacă creșterea este fulminantă să se apeleze la investitorii de risc

Fondurile de investiții

Investitorii de risc au un rol din ce în ce mai important ca urmare a evoluției economiilor naționale și a oportunităților oferite de internaționalizare. Acest tip de investitori în general urmăresc: un randament de 25- 50% sau mai mare, investițiile să fie lichidabile într-o perioadă scurtă de timp.

Fondurile de investiții au o durată scurtă de viață (între 10- 15 ani). Pentru a ajunge la randamentul scontat, fondurile de investiții pun accent doar pe companiile care au posibilitaea de a se dezvolta rapid. Aceste societăți nu au bani suficienți pentru plata dividendelor iar investitorii își iau lichiditățile din vânzarea acțiunilor deținute.

Investitorii de investiții pun accent pe 4 facturi pentru acordarea investiției:

Calitatea înteprinzătorului- înteprinzătorul să aibă o anumită experiență și competență

Echipă managerială performantă și echilibrată

Caracter special – afacerea sa nu aibă concurență și să nu poată fi imitată ușor

Exit – o cale de părăsire a afacerii care să încurajeze decizia de investiție

Sinteza planului de afaceri

Destinatarii planului de afaceri apreciază un plan de afaceri bine structurat și logic. Indiferent de mărimea planului de afaceri, el trebuie să cuprindă următoarele elemente:

Sinteza planului,

cuprinsul lucrării,

descrierea afacerii,

planul de marketing,

planul operațional,

managementul și organizarea afacerii,

planul financiar

anexele planului

Pentru a oferi claritate este necesară prezentarea unei sinteze a planului. Sinteza este o formă sintetică a planului de afaceri și are scopul de a-l stimula pe cititor să citească planul în intregime. Sinteza planului are următoarea structură:

istoricul firmei și activitatea sa – prezintă o scurtă descriere a firmei căreia îi aparține planul de afaceri și a tipului de activitate pe care o prestează.

Conceptul și oportunitatea afacerii presupune identificarea obiectivelor generale și specifice ale afacerii, avantajele acesteia, beneficiile produsului, pe ce se bazează anticiparea potrivit căreia va exista o cerere importantă pentru produsul sau serviciul prestat

Descrierea produsului sau a serviciului

Piața de unde se achiziționează produsul

Echipa managerială

Solicitările financiare și beneficiile oferite

Alte informații de impact

Cuprinsul planului de afaceri

Cuprinsul trebuie să cuprindă capitolele importante ale planului de afaceri și să poate fi împărțit în subcapitole importante și clarificatoare. Cuprinsul este completat numai după finalizarea planului de afaceri. Cuprinsul trebuie să aibă paginile numerotate organizat, clar, corect și un aspect îngrijit

Descrierea afacerii

Descrierea afacerii presupune a da răspunsul la următoarele:

Descrierea ideii afacerii- prezentarea strategiei alese, scopul și obictivele afacerii

Descrierea societății

Descrierea produselor/ serviciilor

Descrierea și avantajele localizării societății

Descrierea mediului în care va evolua afacerea

Planul de marketing

Planul de marketing reprezintă mijlocul prin care se implementează strategia de marketing. El se bazează pe obiectivele de marketing ale companiei.

În viziunea unor specialiști cunoscuți, planul de marketing prezintă câteva caracteristici generale, de care trebuie să se tină seama la momentul planificării:

Să identifice și să materializeze strategia de îndeplinire a scopurilor și obiectivelor companiei

Să se bazeze pe fapte certe și ipoteze valide

Să identifice resursele financiare, materiale și umane care vor fi implicate în realizarea lui

Să se axeze pe o viziune pe termen lung, corelându-se cu planul de marketing anterior (dacă există) și cu cel următor

Să fie simplu și scurt, însă deajuns de detaliat pentru a descrie cum se ajunge la obiectivele propuse

Să fie flexibil; pote fi însoțit de scenarii alternative și acțiunile de marketing aferente acestora

Planul operațional și managementul afacerii

Planul operațional scoate în evidență modul de punere în practică a strategiei . Planul operațional cuprinde: forța de vânzare, producția, personalul, protecția împotriva riscurilor. Când vine vorba de prezentarea managementului afacerii se recomandă o descriere a echipei managerial, prezentarea modului în care resursele umane sunt organizate , prezentarea proprietarilor afacerii, politica de management a resurselor umane.

Planul financiar

Orice plan de afaceri are obiective bine conturate . Obiectivele planului de afaceri sunt:

Reducerea riscurilor fiscale prin anticiparea acestora și stabilirea unor măsuri pentru evitarea lor. Între riscurile financiare care pot apărea se numeră:

lipsa lichidităților care impiedică plata furnizorilor și creditorilor, neputința de a obține reduceri fiscale și comerciale, apelarea la împrumuturi cu costuri ridicate. Un cash- flow corect și realist va duce la anticiparea unui deficit de trezorerie.

Împrumuturile supradimensionate

Împrumuturile subdimensionate

Rezolvarea situațiilor neprevăzute care pot aparea într-un mod neprevazut cum ar fi întreruperea producției, apariția unui produs superior

Reducerea costului finanțării prin dobânzile aferente capitalului împrumutat sau prin dividendele oferite acționarilor

Obținerea de surse financiare externe , planul financiar reprezentând cea mai importantă componentă în acest sens

Structura planului financiar

Informațiile ce trebuie prezentate într-un plan de afaceri sunt:

Analiza existenței anterioare a afacerii

Prezentarea ipotezelor pe care se bazează preveziunile

Întocmirea situațiilor financiare previzionate unde intră bilanțul, contul de profit și pierdere, tabloul fluxurilor de numerar

Identificarea riscurilor asociate- analiza de sensibilitate

Analiza existenței anterioare a afacerii

Planul de afaceri începe cu o analiză anterioară a afacerii. Astfel investitorii pot să pot să vadă ce performanțe a avut înteprinderea în trecut. Pentru asta sunt necesare bilanțurile și conturile de rezultat pe ultimii 3 ani. Analiza acestor documente se face prin intermediul indicatorilor financiari. Astfel creditorii pot să vadă solvabilitatea clientului.

Practica și teoria analizei financiare propune un sistem de indicatori format din patru categorii principale de indicatori:

Indicatori de lichiditate

Indicatoori de solvabilitate

Indicatori de gestiune

Indicatori de rentabilitate

Indicatorii de lichiditate

Lichiditatea reprezintă capacitatea firmei de a face fată datoriilor pe termen scurt pe baza activelor curente.

În această grupă de indicatori intră rata lichidității generale(RLG) și rata lichidității intermediare(RLI).

Rata lichidității generale arată beneficiul conferit firmei de activele sale curente în respectarea obligațiilor curente.

RLG =

Deși o valoare mare generează securitate financiară, menținerea nejustificată arată un management slab al capitalului de lucru.

Rata lichidității intermediare arată posibilitatea de acoperire a obligațiunilor pe termen scurt. Ea se calculează după relația:

RLI = =

Acestă rată este folosită mai des de către băncile comerciale.

În Romania mai este folosit și un alt indicat pentru lichiditate și anume lichiditatea imediată (RLi)

RLi =

Indicatorii de solvabilitate

Îndatorarea apare atunci când fondurile folosite de o societate comercială sunt asigurate de creditori. Solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a-și onora obligațiile din active sale.

Pricincipalii indicatori ai acestei categorii sunt: rata datoriilor, gradul de îndatorare, rata de solvabilitate, rata de acoperire a activelor imobilizate, rata de acoperire a serviciului datoriei și rata de acoperire a dobânzilor.

Rata îndatoriilor calculează proporția în care activul total este finanțat prin datorii și trebuie să fie mai mic sau egal cu 1. Formula de calcul este următoarea:

RD=

Gradul de îndatorare măsoară mărimea finanțării externe în raport cu finanțarea asigurată de către proprietari.

RL =

Cu cât valoarea afacerii este mai mare, cu atât depinde mai mult de creditorii săi.

Rata de solvabilitate

Acest indicator arată ponderea datoriei pe termen lung în capitalul propriu sau mai exact modul de finanțare a capitalului permanent .

RS =

Rata de acoperire a activelor imobilizate arată de câte ori valoarea activelor fixe nete acoperă suma datoriilor pe termen lung

RAI=

Rata de acoperire a serviciului datoriei (RAD)

Acest indicator analizează solvabilitatea proiectelor de investiții. În practică RAD poate fi calculat prin 2 metode:

Calculul ratei de acoperire a serviciului datoriei înainte de impozitare

RAD =

Calculul ratei de acoperire a serviciului datoriei după impozitare

RAD =

O valoare descrescătoare a RAD poate semnala o conducere ineficientă sau previzuni prea optimiste în momentul luării unui credit.

Rata de acoperire a dobânzilor se calculează pe baza raportului:

RADob = â

Prin intermediul acestui indicator se stabilește gradul în care câștigurile nete ale unei companii se pot diminua fără a influența capacitatea de a face față cheltuielilor anuale.

Indicatori de gestiune

Acești indicatori măsoară eficiența unei companii în administrarea resurselor stabile și desfășurarea activităților. În această categorie sunt incluși următorii indicatori: Viteza de rotație a activelor circulante, viteza de rotație a stocurilor, viteza de rotație a creanțelor, viteza de rotație a furnizorilor și controlul cheltuielilor administrative.

Viteza de rotație a activelor circulante arată eficiența procurării resurselor pentru efectuarea plăților și pentru realizarea unei cifre de afaceri proportională cu activele circulante folosite în afacere; politica de dimensionare a activelor circulante

RAC = X 360 zile

Viteza de rotație a stocurilor exprimă viteza cu care firma își rotește stocurile necesare pentru a menține o valoare dată a vânzărilor. De asemenea arată capacitatea de reducere a stocurilor, menținând fondurile blocate la stocuri la un anumit nivel

RS = x 365 zile

Viteza de rotație a creanțelor determină capacitatea de a-i determina pe clienți să plătească rapid pentru bunurile și serviciile prestate adică viteza de rotație a creanțelor pentru un volum mai mare a vânzărilor.

RCr = x 365 zile

Viteza de rotație a furnizorilor exprimă dependența firmei față de finanțarea pe bază de credit sau de la furnizor.

RFz = x 365

Controlul cheltuielilor administrative arată influența cifrei de afaceri asupra cheltuielilor administrative ale firmei.

CCA =

Indicatorii de rentabilitate

Rentabilitatea este capacitatea unei firme de a realiza vânzări care depășesc costurile pentru realizarea activităților.

În această categorie intră: marja profitului de exploatare, marja profitului net, marja costurilor bunurilor vândute, rentabilitatea capitalului propriu, rentabilitatea activelor totale, rentabilitatea activelor fixe, rentabilitatea capitalului permanent.

Marja profitului din exploatare este egal cu raportul dintre profitul obținut în urma exploatării și volumul total al vânzărilor.

MPE = x 100

Marja profitului net arată capacitatea firmei de a obține profit, fiind luate în calcul atât cheltuielile financiare cât și impozitul.

MPN = X 100

Marja costurilor bunurilor vândute compară activitatea firmei cu cele concurente. O creștere a acestui indicator duce la scăderea rentabilității companiei iar o scădere a indicatorului indică raționalizarea eficientă a costurilor.

MCV= x 100

Rentabilitatea capitalului propriu. O valoare pozitivă a acestui indicator ușurează atragerea de capital nou deoarece arată capacitataea conducerii de a realiza o afacere rentabilă.

ROI = x 100

Rentabilitatea activelor totale măsoară rentabilitatea unei înteprinderi ac procentaj din totalul activelor

Rat =

Rentabilitatea activelor fixe calculează profitul numai pentru activele fixe care au contribuit la crearea lui .

Raf = x 100

Rentabilitatea capitalului permanent calculează rentabilitatea capitalului permanent al firmei

ROCE = x 100

Previziunile care stau la baza planului de afaceri trebuie să fie bine fondate, astfel întregul plan de afaceri va cădea.

Analiza Cost – Beneficiu

Analiza Cost- Beneficiu este un instrument analitic, utilizat pentru a estima (din punct de vedere al beneficiilor și costurilor) impactul socio-economic datorat implementării anumitor acțiuni și/sau proiecte. Impactul trebuie să fie evaluat în comparație cu obiective predeterminate, analiza realizându-se în mod uzual prin luarea în considerare a tuturor indivizilor afectați de acțiune, în mod direct sau indirect.

Analiza cost- beneficiu are rolul de a stabili și cuantiifica impactul posibil al proiectului în discuție în urma determinării costurilor și beneficiilor aferente proiectului.

Etape în realizarea analizei cost- beneficiu

Etapele propuse pentru realizarea analizei cost – beneficiu, în contextul pregătirii proiectelor de investiții, sunt următoarele:

– Identificarea investiției și definirea obiectivelor;

– Analiza opțiunilor;

– Analiza financiară;

– Analiza economică;

– Analiza senzitivității;

– Analiza riscului;

– Prezentarea rezultatelor

Identificarea investiției și definirea obiectivelor

Documentele strategice care stau la baza implementării acțiunilor care sunt cofinanțate din FC și FEDR sunt Cadrul Strategic Național de Referință și Programele Operaționale care reprezintă dimensiunea strategică a fondurilor în conformitate cu Prioritățile Uniunii Europene. Prioritățile României sunt incluse în programele operaționale . Programele Operaționale cuprind obiectivele generale și rezultatele așteptate de la fiecare sector. De asemenea se identifică domeniile de intervenție prioritare care cuprind la rândul lor obiective specifice. Obiectivele specifice ale proiectului sunt formulate în corcondanță cu obiectivele specifice ale axelor prioritare.

Analiza opțiunilor și alegerea alternativei optime

Pentru obținerea unei cofinanțări din FC și FEDR este necesar ca proiectul să conțină un studiu de fezabilitate complet prin care se poate vedea dacă proiectul cuprinde lucrări, activități sau servicii prin intermediul cărora se pot realizeza obiectivele stabilite anterior. Baza de realizare a analizei cost- beneficiu o reprezintă rezultele studiului de fezabilitate.

Identificarea opțiunilor, care de obicei este cuprinsă în partea tehnică a studiului de fazabilitate are ca și scop găsirea alternativelor de atingere a obiectivelor specifice ale proiectului.

În HG 28/2008 se prevede ca cel puțin trei opțiuni să fie luate în considerare:

– Varianta zero (variantă fără investiție), reprezintă alternativa de continuare a activității fără nicio intervenție;

– Varianta medie (variantă cu investiție minimă), care include toate costurile realiste necesare pentru întreținere/mentenanță plus o valoare minimă a costurilor de investiție sau de îmbunătățiri necesare evitării sau întârzierii deteriorării sau atingerii unui nivel minim în respectarea conformității cu standardele de securitate.

– Varianta maximă (variantă cu investiție maximă), implică implementarea integrală a investiției propuse în vederea atingerii obiectivelor așteptate;

Există cazuri în care analiza poate să ia în considerare mai multe opțiuni care depind de caracteristicile proiectului. Pentru a alege alternativa cea mai potrivită se vor analiza mai întâi opțiunile strategice identificate în funcție de considerațiile tehnice sau politicile naționale. Urmează apoi ierarhizarea alternativelor proprii pe baza unei analize economice pentru a scoate în evidentă alternativa care duce la atingerea obiectivelor așteptate la costul cel mai scăzut pe termen lung sau în funcție de caracteristicele specifice ale unui sector. Pe urmă se va analiza dacă alternativele diferă între ele în ceea ce privește impactul extern asupra societății prin intermediul celui mai scăzut cost. În acest mod se va scoate în evidentă alternativa care va duce la îndeplinirea obiectivelor cu un cost minim pentru societate.

Analiza financiară

Analiza financiară are ca și scop calculul performanței financiare a proiectului pentru a putea alege cel mai potrivit sistem de finanțare pentru acesta.

Analiza financiară trebuie să parcurgă următoarele etape:

estimarea veniturilor și costurilor proiectului și implicațiile lor din punct de vedere al fluxului de numerar

determinarea diferenței de finanțat pentru opțiunea selectată și calcularea în consecință a cheltuielilor eligibile ce pot fi cofinanțate din Fonduri

definirea sistemului de finanțare a proiectului și profitabilitatea sa financiară

verificarea capacității fluxului de numerar previzionat pentru a se asigura funcționarea adecvată a proiectului și îndeplinirea obligațiilor investiției și serviciului datoriei

Calculul fluxurilor financiare

Această analiză se bazează pe o serie de tabele care prezintă fluxurile financiare ale proiectului, detaliate pe total investiție, costuri de operare și venituri, sursele de finanțare și analiza fluxului de numerar.

Principii pentru realizarea proiecțiilor financiare

Proiecțiile financiare ale proiectului se vor pregăti pe baza unui model financiar ce urmează principiile:

Perioada de referință adică numarul maxim de ani pentru care se realizează previziunile. Perioada pentru care se fac previziunile trebuie să fie apropiată de durata vieții economice a proiectului și destul de lungă pentru a cuprinde impactul pe termen mediu și lung.

Rata financiară de actualizare este folosită pentru calcularea valorii actualizate a fluxului de numerar obținut în analiză în fiecare an, pentru luarea în considerare a valorii în timp a banilor.

Determinarea subvenției

Pentru proiectele în care se se obțin venituri, se determină nivelul maxim al cofinanțării UE prin intermediul conceptului ‘’diferență de finanțat’’. Această metodă nu se aplică în cazul în care proiectele nu sunt generatoare de venit, venitul net este negative sau dacă acestea se supun normelor ajutorului de stat.

Analiza profitabilității

Pentru proiectele care beneficiază de subvenție, se va realize o analiză a profitabilității pentru a vedea dacă subvenția a fost determinată corespunzător și dacă beneficiarul beneficiază de fonduri nejustificate. Analiza se efectuează prin calcularea următorilor indicatori financiari:

RRF/C și VFNA/ C

RRF/K ȘI VFNA/K

RRF se calculează pe baza proiecției fluxului de numerar care acoperă viața economică a proiectului și măsoară potențialul unui proiect de a genera fonduri care să asigure o rentabilitate a tuturor resurselor utilizate pentru finanțare.

Rata de rentabilitate financiară a capitalului propriu (RRF/K) determină potențialul proiectului de a genera o rentabilitate adecvată a capitalului investit și a contribuției capitalului privat. Această rată de rentabilitate se calculează pornind de la fluxul de numerar rezultat în urma deducerii costurilor de investiție ale proiectului, a împrumuturilor externe și contribuția U.E.

Sustenabiliatea financiară

Modul în care beneficiarul gestionează implementarea investiției propuse este de o importanță vitală în atingerea obiectivelor propuse. Pentru a exista o sustenabilitate financiară, este necesar un flux de numerar financiar pozitiv pentru fiecare an al proiecțiilor. În cazul existenței unor deficite temporal, acestea pot fi acoperite prin intermediul creditului revolving.

Analiza economică

Analiza economică are scopul de a demonstra că proiectul are o contribuție netă pozitivă și că merită să fie cofinanțat din fondurile U.E. Acest lucru este exprimat în practică prin o valoare a VNAE pozitivă, adică valoarea actualizată a beneficiilor economice ale proiectului trebuie să depășească valoarea actualizată a costurilor economice ale proiectului. În analiza economică se pornește de la fluxul de numerar din analiza financiară la care se adaugă corecția fiscală și conversia prețurilor.

Corecțiile fiscale sunt necesare pentru acele elemente ale prețurilor financiare care nu sunt legate de conținutul costurilor de oportunitate a resurselor implicate. Deducerile includ deducerea taxelor indirecte, a subvențiilor și transferurile simple. Când corecțiile fiscale nu mai sunt luate în considerare, se utilizează prețurile care reflectă valoarea economică a resurselor luate în considerare.

Conversia costurilor în prețuri presupune detalierea costurilor proiectului pe diferite categorii dintre care amintim: diferite bunuri sau servicii comercializate, articole sau produse care nu se pot exporta, forța de muncă calificată și necalificată, cumpărarea de teren sau transferuri financiare.

Analiza de risc și sensibilitate

Scopul analizei de risc și senzitivitate este de evaluare a performanțelor indicatorilor de profitabilitate a proiectului.

Analiza de senzitivitate și risc se realizează în trei pași, rezultatul fiecăruia urmând a fi reflectat în cererea de finanțare:

Identificarea variabilelor critice pentru indicatorii de performanță ai proiectului prin modificareaa cu +/- 1% a unui set de variabile și apoi calcularea indecelui de profitabilitate

Calcularea valorilor de comutare a variabileor critice pe baza rezulatatelor obținute la primul pas

Estimarea distribuției probabilității pentru indicatorii de profitabilitate