Surse de Poluare Si Calitatea Apei din Raul Buzau

Bibliografie selectivă

Bălteanu D., Ștefănescu I., 1992, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], vol. IV, Ed. [NUME_REDACTAT], București.

Băncilă I., 1958, [NUME_REDACTAT] Orientali, Ed. Științifică, București.

Bogdan O., Mihai E., Teodoreanu E., 1974, [NUME_REDACTAT] și Subcarpaților de Curbură dintre Teleajen și [NUME_REDACTAT], Institutul de Geografie, București.

Cristea E., 1973, Bazinul hidrografic al răului Buzău, [NUME_REDACTAT].

Diaconu C., 1971, [NUME_REDACTAT], Monografie hidrologică, I.M.H., București.

Diaconu D., 2005, Resursele de apă din bazinul râului Buzău, [NUME_REDACTAT], București.

Enea I., 1964, Conul aluvionar Buzău-Nișcov. Sursele lui de alimentare și importanța lui economică pentru alimentarea cu apă regională, Hidrologia, [NUME_REDACTAT], Meteorologia, nr. 7, pag. 349-351.

Frăsineanu M., 1999, Relații geografice între condițiile climatice și rețeaua hidrografică din Carpații de Curbură, [NUME_REDACTAT]‚”[NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT].

Gâștescu, Neagu, 1986, Resursele de apă ale județului Buzău, [NUME_REDACTAT] asupra mediului înconjurător în județul Buzău, Institutul de geografie, pag. 114-122.

Ujvari I., 1972, Geografia apelor României, Ed. Științifică, București.

Ichim I., Bătucă D., Rădoane M., Duma D., 1989, Morfologia și dinamica albiilor de râu, Ed. Tehnică, București.

Ielenicz M., 1961, [NUME_REDACTAT], considerații geomorfologice, Studii și cercetări de Geografie, București.

Ielenicz M., 1973, Evoluția rețelei hidrografice de la [NUME_REDACTAT], Din geografia județului Buzău, [NUME_REDACTAT].

Liteanu E., 1961, Cercetări geologice și hidrogeologice în [NUME_REDACTAT] de nord-est, [NUME_REDACTAT] și Economice, Seria E, Hidrogeologie, nr.5, București.

Lupu S., Ioana S., [NUME_REDACTAT]., 1973, Aspecte de geografie aplicată pe cursul inferior al văii Buzăului, Geografia județului Buzău.

Marinescu I., 1967, Cercetări geologice în [NUME_REDACTAT], Dări de seamă, [NUME_REDACTAT], vol. XLIV.

Mihăilescu V., 1966, Dealurile și câmpiile României, Ed. Științifică, București.

Minea S., Tinca L., 2000, [NUME_REDACTAT], eveniment de excepție și implicațiile sale, manuscris.

Minea S. I., 2011, Râurile bazinului Buzău, Considerații hidrografice și hidrologice, Ed. Alpha MDN, Buzău.

Muica C., 1971, Privire geografică asupra solurilor din cuprinsul județului Buzău și a împrejurimilor, București.

Muică C., 1989, Vegetația, Potențialul mediului în Subcarpații județului Buzău, Institutul de Geografie, București.

Oncescu N., 1965, [NUME_REDACTAT], Ed. Tehnică, București.

[NUME_REDACTAT]., 1971, Evoluția văii Buzău, Geografia județului Buzău și a împrejurimilor, București.

[NUME_REDACTAT]., Popescu N., Ielenicz M., 1974, [NUME_REDACTAT], Ed. Științifică, București.

[NUME_REDACTAT]. (2003), Inundațiile între natural și accidental, Riscuri și catastrofe, [NUME_REDACTAT] de Șt., [NUME_REDACTAT].

Sălăjan L., 2009, Fenomene hidrologice de risc în bazinul Bâsca 1975 și 2005, I.N.H.G.A., București.

Topor N., 1963, Anii ploioși și secetoși în România, C.S.A. [NUME_REDACTAT].

Trufaș V., 2003, Chimismul apei râurilor din România, [NUME_REDACTAT].

Zăvoianu I., 1978, Monografia bazinelor hidrografice, Ed. [NUME_REDACTAT].

Zăvoianu I., 1999, Hidrologie, Ed. [NUME_REDACTAT] de Mâine, București.

*** 1971. [NUME_REDACTAT]. Monografie hidrologică, I.M.H., București.

*** 1980. Buzău- monografie, Județele patriei, Ed. Sport turism, București.

*** 1982. [NUME_REDACTAT], vol.I., Ed. Academiei R..S.R., București.

*** 1992. [NUME_REDACTAT], vol.IV., Ed. Academiei R..S.R., București.

*** 1992. [NUME_REDACTAT] apelor din România, [NUME_REDACTAT], București.

Resurse internet

http://www.buzaulive.ro/judetul-buzau-prezentare.html

http://forumgeografic.ro/ro/subject/hydrology/

http://lege5.ro/Gratuit/hezteobt/normativul-din-10122002-privind-obiectivele-de-referinta-pentru-clasificarea-calitatii-apelor-de-suprafata

http://www.limnology.ro/water2010/Proceedings/22.pdf

http://www.mmediu.ro/beta/wp-content/uploads/2012/09/2012-09-10-paduri-catalog-anexa1.pdf

http://www.mmediu.ro/gospodarirea_apelor/calitatea_apelor/raport_2009.pdf

http://www.primariabuzau.ro/UserFiles/File/anunturi/PUG/Raport_mediu_PUG_BZ1.pdf

http://www.rowater.ro/dabuzau/Planul%20de%20Management%20al%20Spatiului%20Hidrografic%20Buzau/Planul%20de%20management%20al%20spatiului%20hidrografic%20Buzau%20-%20Ialomita/Plan%20Management%20SH%20Buzau-Ialomita%20-%20text.pdf

http://www.rowater.ro/Lists/Sinteza%20de%20calitate%20a%20apelor/AllItems.aspx

Capitolul I . Aspecte introductive

Lucrarea de față propune un studiu hidrologic al bazinului hidrografic Buzău în care s-a acordat atenție aspectelor de ordin hidrologic și relațiilor dintre procesele hidrologice cu elementele cadrului natural: geologia regiunii, condițiile climatice, precum și influența activităților antropice din ultimul timp.

Lucrarea este structurată în cinci capitole. În cel dintâi sunt prezentate localizarea și un istoric al cercetărilor geografice realizate în acest areal. Următorul capitol cuprinde o analiză a principalilor factori fizico-geografici și antropici care influențează formarea resurselor de apă și particularitățile cantitative și calitative ale acestora. În cel de-al treilea capitol am realizat o scurtă caracterizare hidrografică și hidrologică a bazinului, evidențiind aspecte specifice privind apele curgătoare. Al patrulea capitol cuprinde sursele de poluare și calitatea apei din râul Buzău, pentru ca apoi, ultimul capitol să finalizeze lucrarea cu un set de concluzii.

Pentru realizarea acestui studiu am apelat la o serie de metode și tehnici de lucru atât clasice, cât și moderne: analiza simplă și cauzală, analiza statistică, comparații. Baza de date utilizată a cuprins hidrologice, statistice, documente cartografice, materiale bibliografice. Analizele statistice și reprezentările grafice au fost realizate cu ajutorul tehnicilor computerizate, utilizând programe specifice cum sunt TNT Mips v.6.9, [NUME_REDACTAT] Excel, [NUME_REDACTAT] x4.

[NUME_REDACTAT] izvorăște de pe partea nordică a Carpaților de Curbură, îi traversează, ajunge pe partea sudică a acestora de unde iese în [NUME_REDACTAT], iar de aici se indreaptă către câmpia joasă a Siretului.

Bazinul râului Buzăului prezintă anumite particularități față de restul bazinelor din România:

– poziția sa la [NUME_REDACTAT] creează impresia că datorită acestora se curbează, schimbându-și direcția;

– malurile, terasele și versanții sunt forme create de el de-a lungul timpului;

– sedimentele transportate de-a lungul cursului său duc la înălțarea sau nivelarea drumului străbătut;

– schimbarea direcției de curgere (spre nord, spre sud,spre est și din nou spre nord sau sud).

Metodologia cercetării :

Lucrarea de față își propune să exprime punctul de vedere al unui geograf despre calitatea apei din râul Buzău și sursele de poluare, cu ajutorul unor seturi de date și metode. Seriile de date hidrologice utilizate sunt: debitul lichid mediu lunar și anual, debitul lichid maxim lunar și anual, debitul lichid minim lunar și anual și debitul de aluviuni în suspensie lunar și anual (mediu, maxim, minim). Datele de debit lichid acoperă perioada 1965-2011, cu excepția stației [NUME_REDACTAT], unde perioada este mai scurtă -1989 -2011, fiind utilizată cea mai lungă perioadă disponibilă la fiecare post hidrometric luat în considerare. Datele provin de la [NUME_REDACTAT] Buzău. Tot din cadrul acestei instituții provin și datele referitoare la sursele de poluare din bazinul Buzău (de pe raza județului Buzău), precum și principalii parametri ce caracterizează calitatea apei (temperatura, pH-ul, materiile în suspensie, oxigenul dizolvat, consumul biochimic de oxigen la 5 zile, azotați, fenoli și detergenți) pe o perioada de 3 ani- 2008, 2009, 2010.

Datele de precipitații utilizate sunt seriile de precipitații anuale din perioada 1993-2002 de la stațiile meteorologice Buzău și Pătârlagele, provenite de la [NUME_REDACTAT] Buzău.

Documentele spațiale utilizate în urma cărora am obținut diverse hărți tematice sunt: harta României la scara 1: 25 000, limita bazinului hidrografic Buzău, rețeaua hidrografică a bazinului Buzău la scara 1: 25 000 . Aceste documente au fost integrate într-un [NUME_REDACTAT] Geografic și analizate prin suprapunere, însă nu înainte de a transforma materialele anterior obținute în fișiere compatibile cu soft-urile utilizate. Toate materialele cartografice conținute în prezenta lucrare sunt obținute în cadrul programului TNT Mips v.6.9, iar denumirile râurilor, reliefului, stațiilor hidrometrice și surselor de poluare au fost adăugate cu ajutorul programului de editare [NUME_REDACTAT] x4.

De asemenea pentru o plasare exactă în spațiu a stațiilor hidrometrice și a surselor de poluare din bazin , acestea au fost identificate prin intermediul programului [NUME_REDACTAT], iar de aici transformate cu ajutorul programului [NUME_REDACTAT] în fișiere potrivite pentru preclucrarea în TNT Mips.

Seriile de date hidrologice (debit lichid –minim, maxim, mediu, debit solid- minim, maxim, mediu), precum și datele cu surse de poluare și de calitate a apei obținute de la [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] – Ialomița pentru perioada 1953 – 2011 în cazul debitelor, și 2008 – 2010 în cazul surselor de poluare, au fost prelucrate, comparate și reprezentate grafic în programul [NUME_REDACTAT] Excel.

I.1. Așezarea geografică și limitele zonei de studiu

[NUME_REDACTAT] este afluent de ordinul II (în sistem Gravelius) al fluviului Dunărea, întrucât bazinul său este cuprins în cadrul bazinului râului Siret, acesta la rândul său fiind afluent direct al Dunării. „O consecință a poziționării sale în partea estică, aridă a bazinului Dunărea este dată de caracterul regimului hidrologic al râului Buzău, regim torențial, cu debite mici inconstante, în perioadele sărace în precipitații și debite mari la fel de inconstante în perioadele ploioase” (S. Minea, 2011). [NUME_REDACTAT] diferă de restul afluenților din bazinul superior al Dunării, cu suprafețe cuprinse între 4000-6000 km2, și care se alimentează fie din ghețari, fie din topirea zăpezilor, cât și din precipitații. Datorită acestui tip de alimentare complexă, debitele sunt constante și mai bogate față de cele ale râului Buzău. Din suprafața totală a bazinului Dunării, de 800 000 km2, subbazinul râului Buzău ocupă 0,66 %.

Fig. 1 Poziția bazinului Buzău în cadrul [NUME_REDACTAT] Buzău este poziționat în partea de sud și sud-vest a bazinului Siret, ocupând 12,9 % din suprafața totală a acestuia. Ambele râuri se desfășoară în partea de est a României. Diferă de subbazinele nordice , bogate în precipitații lichide și solide, cu temperaturi medii mai scăzute, cât și față de subbazinele centrale, prin ariditatea mai mare a zonei în care se află și prin caracterul torențial al regimului său hidrologic, caracteristici care îl apropie mai degrabă de bazinele sud-estice ale țării.

Din punct de vedere administrativ, bazinul râului Buzău se întinde pe teritoriul următoarelor județe: Buzău (3660 km 2), Brașov (164 km 2), Covasna (612 km 2), Prahova (113 km 2), Brăila (175 km 2), totalizând o suprafață de 5264 km2. Cei 5264 km2, se împart astfel:

– 40 % zona montană- rama internă și externă a Carpaților de Curbură

– 30 % dealurile subcarpatice

– 30 % zona de câmpie

[NUME_REDACTAT] își adună apele dintr-un bazin dezvoltat asimetric:

-pe partea stângă: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Sibiciu, Bălăneasa, Sărățel, Slănic, Câlnău;

-pe partea dreaptă: [NUME_REDACTAT] și Nișcov.

Dezvoltarea majoritară a bazinului pe partea stângă se datorează mărimii acestor subbazine, având suprafețe cuprinse între 200 și 700 km2, în timp ce subbazinele de pe partea dreaptă au o suprafață totală de 562 km 2.

Vecinii, limitele și elementele metrice ale bazinului

Pe latura nord – estică, se învecinează cu bazinul din care face parte, și anume bazinul Siret. Tot pe această latură este vecin cu subbazinul [NUME_REDACTAT], care se varsă în Siret înaintea Buzăului.

În partea de nord și nord-vest se învecinează cu subbazinul [NUME_REDACTAT] care face partea din bazinul Olt.

Pe latura vestică se învecinează cu subbazinul Teleajen și subbazinul [NUME_REDACTAT] care fac parte din subbazinul Prahova. Apoi pe latura sud-vestică se învecinează cu subbazinul Sărata, care, împreună cu subbazinul Prahova aparțin bazinului Ialomiței.

Pe latura sud-estică, de la Făurei la [NUME_REDACTAT] – Oancea se învecinează cu o zonă endoreică în care curgerea lipsește.

Fig. 2 Bazinele vecine bazinului [NUME_REDACTAT] de ape are un traseu de câteva sute de kilometri, uneori sinuoasă în zona de munte, alteori dreaptă, în zona plată de câmpie. Descrierea cumpenei începe din punctul cel mai înalt al bazinului: vf. Ciucaș-1954 m (1), situat în partea nord – vestică a acestuia. De aici, cumpăna coboară spre vest, după care urcă în vf. Tesla la 1612 m (2), apoi își continuă direcția către nord despărțind afluenții Buzăului (spre est) de afluenții Târlungului (spre vest). De aici (3) (nord-vestul Vf. Scrădoasa) cumpăna se îndreaptă spre est, închizând la nord [NUME_REDACTAT] Buzăului, merge apoi pe o serie de culmi joase sub 1000 m, unde își au izvoarele pârâul Lăcăuți și Barcani. În continuare se îndreaptă către nord-est despărțind afluenții [NUME_REDACTAT] spre nord, de afluenții [NUME_REDACTAT], spre sud. [NUME_REDACTAT]. Lăcăuți (4), cumpăna se continuă spre sud-est, apoi urmărește direcția sud, între izvoarele Slănicului –în vest și izvoarele [NUME_REDACTAT] –în est (5). Mai departe, la izvoarele Câlnăului (6), în dealul Poeni, cumpăna își schimbă direcția spre sud-est, părăsind zona montană și intrând în zona de deal. Această culme deluroasă desparte Câlnăul (în sud) de [NUME_REDACTAT] (în nord-est). Părăsește zona de deal, intrând în cea de câmpie, și trece la 1 km sud de orașul [NUME_REDACTAT]. Merge în paralel cu valea și râul [NUME_REDACTAT], la sudul acestuia, după care [NUME_REDACTAT] se îndreaptă spre nord-est, iar cumpăna bazinului Buzău către sud-est și apoi către sud. Se apropie de valea Buzăului, însoțind–o la câțiva km mai la nord, pâna la confluența râului Buzău cu râul Siret (7). Apoi se îndreaptă spre sud-vest urmărind un șir de movile ce se înalță treptat spre vest: movila Oancea -15 m, movila Vierului- 29 m, movila Piscu- 37,1 m (8). De aici se îndreaptă spre sud, paralel cu valea Buzăului, apoi cumpăna își schimbă din nou direcția, îndreptându-se către vest, sud-vest despărțind apele bazinului Buzău, în nord și nord- vest, de o zonă lipsită de scurgere în sud și sud-est. Continuă la 4 km sud de Făurei, făcând delimitarea între bazinul Buzău la nord și bazinul Călmățui la sud.

Mai departe, cumpăna părăsește zona de câmpie, și se îndreaptă spre sud-vest, urcând treptat pe culmea nordică a Istriței, între afluenții Nișcovului la nord și afluenții Săratei la sud. Urcă în dealul [NUME_REDACTAT] -710 m (9), cumpăna își schimbă direcția spre nord, având la vest valea Drajnei și la est depresiunea Starchiojd. Urcă treptat spre nord până la 1080 m, în vestul dealului Zmeurețu (10). De aici intră în zona montană. Continuă să urce în vf. lui Crai la 1473 m și muntele [NUME_REDACTAT] – 1350 m (11). Aici, cumpăna se află la izvoarele Teleajenului – în vest, [NUME_REDACTAT] –în est. Coboară apoi în pasul [NUME_REDACTAT]- 1070 m (12), schimbându-și direcția către nord- vest, trece apoi din colții Boncuței de aici spre vest în muntele Chirușca – 1650 m. Își încheie drumul în vf. Ciucaș – 1954 m de unde a și pornit, după un traseu de 650 km.

Fig. 3 Cumpăna bazinului hidrografic [NUME_REDACTAT] bazinului este de 5264 km2 ([NUME_REDACTAT] Apelor din România, 1992). În lucrările mai vechi de hidrologie este întâlnită valoarea de 5505 kmp. Este posibil ca suprafața să fi scăzut în urma refolosirii terenurilor agricole, îndiguirilor sau reamenajărilor cu caracter funciar. Astfel, zonele învecinate, precum cele dintre Vâlcelele și [NUME_REDACTAT], dintre Oancea și Voinești au fost transformate în orezării sau terenuri cultivate.

Forma bazinului este ovoidală, puțin alungită, de la nord-vest către sud-est, cu partea mai dezvoltată în zona montană și subcarpatică, formă dată de două amfiteatre unite la linia marilor înălțimi ale Carpaților de Curbură. Forma celor două amfiteatre unite, care conturează în ansamblu bazinul, are influență hotărâtoare asupra hidrogenezei fenomenului și regimului de scurgere.

Lungimea bazinului este de 141 km pe direcția vest-est, între Vf. Tesla și confluența râului Buzău cu Siretul, la Voinești. De la vf. Zârna până la vf. Istrița, adică de la extremitatea nordică a bazinului până la extremitatea sudică a dealurilor Subcarpatice, la trecerea spre câmpie, distanța măsoară 77 km.

De la extremitatea nord-vestică la cea sud-estică, adică de la Scrădoasa la Făurei, lungimea bazinului este de 121 km. În partea centrală a bazinului, de la marginea vestică până la cea estică, pe direcția vest-est, distanța este de 123 km.

Lățimea bazinului este cuprinsă între 40 – 60 km. Bazinul se îngustează treptat către ieșirea râului Buzău din câmpie, având 27 km aval de Suțești, unde scade sub 1 km.

Cunoașterea lungimilor bazinului are importanță în cunoașterea evoluției fronturilor de precipitații care traversează bazinul. Alături de canitatea de precipitații, este important și timpul pe care frontul îl parcurge pe o anumită direcție. În cazul fronturilor dinspre nord –vest către sud-est sau din vest către est, adică de la izvoarele Buzăului până în câmpia Siretului, fronturile de precipitații parcurg între 17- 20 ore. În cazul fronturilor dinspre sud-vest către nord-est, traversarea bazinului se face în 7-8 ore din cauza lățimii mici a bazinului (valori calculate în condiții normale de traversare).

Altitudinea medie a bazinului este mai mică decât a altor bazine hidrografice din țară datorită înălțimilor mici din zona montană și subcarpatică. Pornind de la altitudinea de formare a râului Buzău, de 1000 m și altitudinea de confluență de 8 m, rezultă altitudinea medie a bazinului de 505 m.

Hipsometria bazinului pornește de la altitudini de 1250-1954 m, linia marilor înălțimi, de unde pornesc treptele de relief peste culoarele de văi. O primă grupare hipsometrică pornește din partea de nord a depresiunii [NUME_REDACTAT] și se întinde până la sud de depresiunea Cislău cu altitudini de 500-300 m. Are întinderea cea mai mică, dar altitudinile cele mai mari. Se remarcă prin masivele Ciucaș și Siriu. O a doua grupare hipsometrică pornește de la 1250 m și coboară spre sud până la 300 m în [NUME_REDACTAT] și Nișcovului. Următoarea grupare este bine evidențiată datorită altitudinii mari a masivului Penteleu, precum și datorită treptelor de 1500 m și 1200 m. Un alt areal hipsometric bine dezvoltat se află la est de [NUME_REDACTAT]-Slănic, cu altitudini cuprinse între 1500-1777 m, de unde coboară spre sud până la treapta de 20 m, în zona de câmpie.

Fig. 4 Harta hipsometrică a bazinului Buzău

I.2. Istoricul cercetărilor geografice în bazinul [NUME_REDACTAT] Buzău a fost studiat și cercetat încă de la sfârșitul secolului al XIX- lea, datorită complexității sale sub aspectul structurii și petrografiei geologice, morfologiei diverse, climatului diferit de la o unitate la alta.

Referiri ample la acest râu și bazin se găsesc în lucrările mari de sinteză, cum sunt: “Monografia geografică a României sau “[NUME_REDACTAT]”.

De altfel, mari instituții s-au ocupat de această cercetare, începând cu [NUME_REDACTAT], Institutul de Geografie, Institutul de Geologie, [NUME_REDACTAT], Institutul de studii pentru [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] de Meteorologie, [NUME_REDACTAT] de Hidrologie și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]” etc.

Cercetări geologice :

O primă etapă a cercetărilor este perioada 1873- 1945, când apare și prima referire la o zonă din bazinul Buzău. Se realizează cercetări de ordin geologic, cu caracter general. Mai târziu, în anul 1957, [NUME_REDACTAT] face observații asupra alunecărilor de teren din bazinul Buzău, I. Marinescu cercetează geologic munții Buzăului.

Apoi, în anul 1971 un grup de geologi, condus de E. Liteanu, cercetează contactul dintre deal și câmpie din zona Buzăului.

Cercetări geomorfologice :

Primele observații geomorfologice se realizează în [NUME_REDACTAT], în anul 1957 de către C. Martiniuc împreună cu [NUME_REDACTAT].

În 1969 , N. Orghidan publică o lucrare despre văile transversale, în care este analizată și [NUME_REDACTAT]. Tot în acest an , [NUME_REDACTAT] se ocupă de dinamica albiei râului Buzău în zona montană.

Un an mai târziu, [NUME_REDACTAT] analizează bazinul [NUME_REDACTAT] din punct de vedere geomorfologic, apoi anul următor [NUME_REDACTAT] realizează un studiu despre evoluția văii Buzău.

În 1992 M. Rădoane, I. Ichim, N. Rădoane, V. Surdeanu și C. Grasu studiază relațiile dintre forma profilului longitudinal și parametrii depozitelor de albie ale râului Buzău; o parte din acest colectiv se ocupă de faciesul de albie al râurilor Siret și Buzău.

În 2011 [NUME_REDACTAT] publică teza de doctorat, “[NUME_REDACTAT] dintre râurile Buzău și [NUME_REDACTAT]- studiu geomorfologic”, sub conducerea prof. dr. [NUME_REDACTAT].

Cercetări pedologice :

În 1956 M. Spirescu împreună cu un colectiv cercetează pedologic [NUME_REDACTAT], iar în anul 1971 N. Muică publică o lucrare cu privire la solurile din județul Buzău.

Cercetări hidrologice:

[NUME_REDACTAT] realizează în anul 1945 un raport între lungimea torenților și cea a râurilor în bazinul colinar al Buzăului.

În 1960 apare o amplă lucrare a lui I. Blidaru privind hidroameliorațiile ce privesc și bazinul inferior al Buzăului.

În 1967 apare “Monografia râului Siret” editată de I.S.C.H. în volumul XXII- Studii de hidrologie. Geologul P. Maroși se ocupă de originea mineralizării apelor freatice în zona de câmpie dintre Buzău și [NUME_REDACTAT].

Apare apoi, în 1971, sub conducerea lui C. Diaconu, vasta lucrare de hidrologie “[NUME_REDACTAT]”. În același an [NUME_REDACTAT] editează “Lacurile din România”, toate aceste lucrări cuprinzând și sinteze ale bazinului hidrografic Buzău.

În anul 1972 I.Ujvari editează o vastă lucrare de sinteză ce cuprinde și bazinul Buzăului, “Geografia apelor României” .

Șase ani mai târziu, în 1978, este redactată “Hidrologia” de I.Vladimirescu, cu referiri și la râurile bazinului Buzău, iar I. Zăvoianu editează “Monografia bazinelor hidrografice”.

În 1980 [NUME_REDACTAT] publică un curs despre chimismul apei râurilor din România.

I. Zăvoianu analizează legătura dintre scurgerea solidă și degradarea terenurilor din [NUME_REDACTAT] într-o lucrare publicată în 1986.

O altă lucrare este “Hidrologia dinamică” semnată de [NUME_REDACTAT], V. Al. Stănescu și [NUME_REDACTAT], cuprinzând și date despre zona Buzăului, apărută în 1989.

M. Selărescu și M. Podani editează în anul 1993 studiul despre apărarea împotriva inundațiilor.

În anul 2000 [NUME_REDACTAT] analizează forma bazinului hidrografic, iar dna. [NUME_REDACTAT] împreună cu S. Minea privesc fenomenul Cuculeasa ca eveniment de excepție. S. Minea împreună cu doamnele [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] cercetează particularități în modul de formare al scurgerii maxime în bazinul Buzău.

În anul 2005 [NUME_REDACTAT] se ocupă de resursele de apă din bazinul Buzău.

O lucrare mai recentă aparține lui [NUME_REDACTAT], care a publicat un studiu privind tipurile de albie pe cursul inferior al râului Buzău.

Cercetări climatice:

În anul 1963 N. Topor face o analiză a anilor ploioși și secetoși, lucrare în care întâlnim detalieri legate de toate zonele geografice ale țării, inclusiv de zona geografică a bazinului Buzău.

Apare în anul 1974 o lucrare despre clima Carpaților și Subcarpaților de Curbură scrisă de [NUME_REDACTAT] împreună cu [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], care vor descoperi trei ani mai târziu și ritmicitatea fenomenelor de îngheț- dezgheț. Apoi, în 1979 studiază perioadele calde din perioada de iarnă si intensitatea ploilor din [NUME_REDACTAT].

În 1984 [NUME_REDACTAT] studiază particularitățile climatice ale depresiunii [NUME_REDACTAT].

Cercetări ale reliefului :

În 1958 [NUME_REDACTAT] cercetează partea de est a bazinului, analizând pantele dintre Câlnău și Șușița.

În 1974 [NUME_REDACTAT]. Posea împreună cu colaboratorii săi editează lucrarea “[NUME_REDACTAT]” cu referiri și la zona Buzăului.

[NUME_REDACTAT] studiază terasele Buzăului în zona subcarpatică, în anul 1977, iar I. Petrescu – Burloiu editează ampla lucrare “[NUME_REDACTAT]”.

M.Ielenicz publică în anul 1984 studiul despre [NUME_REDACTAT] și ai Buzăului.

În 1992 apare al IV-lea volum din [NUME_REDACTAT] privind [NUME_REDACTAT] Subcarpații de Curbură, aceștia din urmă semnați de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Capitolul II. Factorii naturali și antropici care influentează resursele de apă

II.1. Substratul geologic (petrografia și structura geologică a bazinului hidrografic)

Petrografia bazinului este alcătuită din roci tinere (post Cretacice), de durități diferite. În zona montană predomină conglomeratele și gresiile calcaroase. Pe conglomerate se formează izvoarele văii Stânii, Strâmbu și Urlătoarea. Gresiile tari în alternanță cu marnele alcătuiesc cei doi pinteni mioceni (Homorâciu și Văleni) și straturile de Vinețișu. Gresiile stratificate în alternanță cu formațiunile dure constituie rupturile de pantă din bazin, pragurile, cheile și îngustările văilor. Formațiuni mai puțin dure, cum sunt calcarele oolitice și cochilifere sarmațiene se întâlnesc în dealul Istrița de la Măgura și Pănătău. Formațiunile moi de sare, la zi, duc la formarea lapiezurilor, dolinelor, peșterilor, izvoarelor sărate la Mânzălești, Lopătari, Meledic, Cănești, Negoșina. Nisipurile, gresiile moi, pietrișurile (pietrișurile de Cândești) sunt caracteristice eroziunii laterale și surpărilor de pe valea Slănicului și Câlnău, dar și pragurilor aluviale și migrării ostroavelor repezișurilor de pe majoritatea văilor. Depozitele friabile din zonele joase de câmpie acoperite cu loess duc la tasări și sufoziuni.

O particularitate a petrografiei bazinului este dată de prezența chihlimbarului identificat pe valea Sibiciului amonte de Colți, dar și pe [NUME_REDACTAT] între Lera și Cătina.

Structura geologică

[NUME_REDACTAT] izvorăște din flișul carpatic al munților Ciucaș- Zăganu. Depozitele litologice ce alcătuiesc pânza de Ceahlău sunt depozite caracteristice flișului, de vârstă cretacică. În partea superioară sunt reprezentate de Straturile de Sinaia și se încheie cu conglomeratele de Ceahlău- Zăganu.

Straturile de Sinaia sunt alcătuite din marne, marno-calcare, calcare fin granulare, șisturi argiloase și argilo-marnoase, gresii calcaroase, micacee, calcare grezoase, calcare detritice, conglomerate și brecii. Rocile sunt de culoare cenușie și negricioasă, uneori olive sau brună, cu vârstă Berriasian- Barremian inferioară.

Conglomeratele de Ceahlău- Zăganu sunt formate din șisturi cristaline (gnaise granitice , micașisturi, cuarțite) și roci sedimentare. Din punct de vedere geologic, valea Buzoelului corespunde Unității de Teleajen ([NUME_REDACTAT] Curbicortical). [NUME_REDACTAT] de Teleajen izvorăsc și râurile [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], care la 4.5 km de izvoare, aval de Crasna, traversează pe aproximativ 4 km Unitatea de Audia (pânză aparținând flișului extern reprezentată prin gresia de Siriu). Gresia de Siriu este o gresie calcaroasă micacee de culoare cenușie, dispusă în bancuri groase care alternează cu pachete de argile, șisturi argiloase și marne.

Conglomeratele de Lețești apar spre partea superioară, însumând până la 100 m grosime. Sunt formate din șisturi cristaline și din calcare jurasice.

Senonianul este alcătuit din marne și marno-calcare, dispuse în bancuri de 10-30 cm grosime, apoi din gresii calcaroase. Se prelungește spre sud, sub eocenul gresiei de Tarcău din muntele Furu, apoi sub eocenul mixt dintre [NUME_REDACTAT] și Slănic. Depozite de vârstă senonian superioară sunt traversate de cursurile de apă la sud de izvorul [NUME_REDACTAT] și la sud de Comandău, unde se remarcă o creștere a frecvenței gresiilor.

Straturile de roci calcaroase, gresii marnoase, marne nisipoase și intercalații de conglomerate cu elemente de șisturi verzi sunt bine dezvoltate și sunt traversate de râul Buzău, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] de Tarcău, la marginea flișului apar gresii calcaroase cenușii, gresii moi cenușii în bancuri, marne și marne nisipoase cenușii și roșii. Aceste depozite sunt traversate de râurile: Slănic în zona Lopătari- Mânzălești, Buzău la Sibiciu și [NUME_REDACTAT] la Chiojdu.

Zona de molasă este cea mai externă unitate de cutare alpină din [NUME_REDACTAT] reprezentând zona cutelor diapire, caracteristice anticlinalului Berca- Arbănași, la sud de valea Slănicului. Aceste depozite sunt traversate de râul Buzău și afluenții săi, Sărățel, Slănic, [NUME_REDACTAT], Nișcov și Câlnău.

Stratele de Cândești sunt alcătuite din nisipuri, pietrișuri și bolovănișuri în alternanță cu pachete de argile și argile nisipoase. Peste stratele de Cândești de dezvoltă depozite deluvial-proluviale alcătuie din prafuri argiloase, nisipuri, uneori chiar pietrișuri.

II.2. Relieful, factor care influențează formarea resurselor de apă

Factorii fizico-geografici care influențează formarea și repartiția spațială a scurgerii râurilor sunt: densitatea fragmentării reliefului, adâncimea fragmentării reliefului, înclinarea pantelor.

Densitatea fragmentării reliefului a fost divizată, pe baza materialului grafic în 4 categorii de densități, fiecare fiind dominantă într-o anumită unitate de relief.

-densitate peste 5 km/km2 se întâlnește în zona montană înaltă, unde se formează scurgerea. Între densitatea fragmentării reliefului și formarea scurgerii există o strânsă legătură, astfel zona înaltă a Siriului, zona aval de Comandău, nordul Penteleului, izvoarele [NUME_REDACTAT] prezintă rețele de torenți și văi permanente sau semipermanente, care, însumate, depășesc 5km/km2 .

-densitate cuprinsă între 3 și 5 km/km2 este caracteristică zonei montane, cu precădere în zonele de adunare ale apelor, dar și zonei subcarpatice. În aceasta din urmă, densitatea mare este întâlnită la izvoarele principalelor subbazine hidrografice: Bălăneasa, Sărățel, Nișcov.

-densitate cuprinsă între 1 și 3 km/km2 este specifică cumpenelor de apă din zona montană, depresiunilor și dealurilor subcarpatice joase.

-densitate sub 1 km/km2 este specifică zonei de câmpie, acolo unde scurgerea este inexistentă.

Adâncimea fragmentării reliefului este divizată în 5 categorii:

-adâncime peste 150 m/km2, specifică zonei montane înalte, cu diferențe mari de altitudine între versanți și zonele vecine. Se întâlnesc în zonele înalte ale Ciucașului, Siriu, Penteleu, [NUME_REDACTAT];

-adâncime cuprinsă între 100 și 150 m/km2, specifică zonei montane, cu precădere la izvoare, unde se înregistrează diferențe mari de altitudine între cumpenele apelor și fundul văilor. Se întâlnesc în zona de interferență dintre regiunea carpatică și subcarpatică (culmea Ivănețu), precum și în zonele înalte ale dealurilor subcarpatice.

-adâncime cuprinsă între 50 și 100 m/km2, este categoria dominantă pentru jumătate din bazinul Buzăului (partea superioară și medie a acestuia);

-adâncime cuprinsă între 10 și 50 m/km2, specifică zonelor de deal mai ales la contactul cu câmpia, diferențele de altitudine fiind estompate. Se întâlnesc în depresiunile montane ([NUME_REDACTAT], Comandău) și a depresiunilor subcarpatice (Pătârlagele, Cislău, Starchiojd).

-adâncime sub 10 m/km2 se întâlnește în special în zona de câmpie.

În comparație cu densitatea fragmentării reliefului, adâncimea fragmentării reliefului accelerează sau încetinește scurgerea. Astfel, dacă zonele cu adâncimi mari și foarte mari (peste 100m/km2) grăbesc formarea scurgerii (Ciucaș-Siriu-Penteleu), zonele cu adâncimi ale fragmentării sub 50 m/km2 duc la încetinirea acesteia ca în cazul [NUME_REDACTAT] Buzăului și Comandău. O situație similară se întâlnește și în cazul subbazinelor [NUME_REDACTAT], Slănic, Bălăneasa, Sărățel, Câlnău, care prezintă adâncimi mari ale fragmentării reliefului în partea superioară, scăzând treptat spre partea inferioară, încetinind totodată și scurgerea.

Analiza pantelor

Panta reprezintă unul din cei mai importanți parametri pentru hidrologie, întrucât participă la întregul mecanism al scurgerii. Cele mai mari pante, de peste 30% se întâlnesc în zona montană dar și subcarpatică, acolo unde sunt scoase în evidență de către relief și petrografie. Se întâlnesc de asemenea în cazul cuestelor și versanților. Această categorie de pantă este caracteristică zonei de izvoare a râului Buzău, masivului Ciucaș, întâlnindu-se și în celelalte masive (Siriu, Penteleu) sau în zona subcarpatică. Potrivit lui M. Ielenicz, ponderea pantelor ce depășesc 30%, în zona montană, este cuprinsă între 15-17 % din suprafață. Apoi pante între 20-30% ocupă 20% din suprafața zonei montane și subcarpatice. Pante cuprinse între 10-20% ocupă 21% din suprafața zonei montane atât în partea înaltă, cât și pe versanți. Pantele cuprinse între 3 și 10 % ocupă 38% din suprafața zonei montane și mare parte din zona subcarpatică. Caracterizează plaiurile din Siriu, [NUME_REDACTAT], Penteleu, culoarele de vale (zonele de legătură dintre versanți și terase), înșeuările dintre principalele vârfuri, cumpenele de apă. Pante cu înclinare sub 3% sunt specifice plaiurilor domoale, cumpenelor de apă, zonelor depresionare din sectorul montan ([NUME_REDACTAT], Comandău) și din sectorul subcarpatic, devenind dominante în partea inferioară a bazinului (în zona de câmpie).

Fig. 5 Harta pantelor în cadrul bazinului hidrografic Buzău

II.3. Condițiile climatice și influența acestora asupra resurselor de apă

Pentru analiza factorilor climatici și a influenței acestora asupra resurselor de apă am utilizat datele furnizate de [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT] de Meteorologie) pentru stațiile meteorologice Buzău și [NUME_REDACTAT] pe intervalul cuprins între 1975-2010. Teritoriul analizat se află situat din punct de vedere al temperaturilor medii anuale între izotermele de 10°-11°C, media termică înregistrând aproximativ aceleași valori (10.62oC la stația meteorologică [NUME_REDACTAT] și 10.64 oC la stația meteorologică Buzău).

Climatul din aria montană (700-800 m altitudine) este specific ramurii nord-vestice (râul Buzău) și nord-estice ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]) a bazinului Buzău, zona de obârșie a Slănicului, precum și munceii din zona de interferență.

Ca și celelalte tipuri de climat, și acesta depinde de altitudine, suprafața activă, înclinarea pantelor, formele de relief, expoziția culmilor, vegetația zonei.

Altitudinea influențează etajarea climatică, pornind de la 700-800 m până la 2000 m caracterizată prin variații pe verticală ale regimului termic și inversiuni termice.

Suprafața activă (reprezentată de formele de relief) influențează clima prin formele majore pozitive (culmi montane) și negative de relief (zone depresionare). Prin expoziția lor, culmile influențează prelungirea insolației și creșterea temperaturii, precum și primirea unei anumite cantități de precipitații care vor genera creșterea debitelor râurilor din bazin.

Vegetația influențează parametrii climatici prin diferențierea dintre terenurile acoperite de pajiști, expuse insolației, și terenuri acoperite de păduri, umbrite.

Factorul climatic ce influențează direct aspectele hidrologice în zona montană este reprezentat de precipitații, constituind de asemenea principala sursă de alimentare a râurilor. Aici, cantitatea de precipitații și repartiția acestora sunt determinate de o serie de factori analizați de [NUME_REDACTAT]. În urma analizei, a constatat că masele de aer umed, în ascensiunea lor pe versanții nordici ai Carpaților de Curbură și prin răcire adiabatică determină căderea precipitațiilor la o anumită altitudine. Masele de aer sărăcite în vapori îți continuă ascensiunea fără a mai produce precipitații, trec apoi de culmile cele mai înalte și coboară pe versanții sudici, provocând efecte foehnale prin încălzire adiabatică. Așadar, cantitățile de precipitații variază în funcție de altitudinea zonei montane, de umiditatea maselor de aer, precum și de viteza lor de deplasare.

Expunerea versanților are de asemenea un rol important, astfel versanții nord-vestici și vestici primesc cea mai mare cantitate de precipitații, fiind în bătaia fronturilor, pe când versanții sudici și sud-estici primesc cantități mai mici.

Un interes deosebit îl prezintă precipitațiile căzute în 24 ore datorită efectelor pe care le poate produce. Cele mai mari cantități cad în zona axei marilor înălțimi: Lăcăuți, Comandău, Penteleu sau pe fundul văilor din același cadru: Varlaam, Dălghiu, Bâsculița unde se depășesc valori de 100 -150 mm. Într-un interval scurt de timp, intensitatea acestui fenomen poate produce viituri pe râurile cu suprafețe bazinale mici (sub 50 km2) care, însumate, pot genera viituri mari pe râurile colectoare.

Temperatura medie anuală din zona montană a bazinului este cuprinsă între 4.5°-7°C în zonele joase depresionare sau pe culoarele de vale, iar spre culmi temperatura scade odată cu altitudinea. Astfel, la limita pădurilor, temperatura coboară la 3°-4°C, iar pe culmile înalte la 1°C.

Climatul din aria de deal este specific [NUME_REDACTAT], ocupând o suprafață de 2000 km2. Factorul cu cea mai mare influență asupra diferențierii climatice este altitudinea, cuprinsă între 100 m în câmpie și 800 m pe culmile înalte ale dealurilor subcarpatice. Se diferențiază astfel o variație a regimului termic pe verticală.

Distribuția cantităților de precipitații atmosferice depinde de altitudine, condiții locale, poziția posturilor pluviometrice în calea maselor de aer încărcate cu precipitații, expoziția versanților. [NUME_REDACTAT], cele mai multe precipitații cad începând cu luna mai, până în iulie, iar în septembrie și octombrie cad cele mai mici cantități.

Evoluția temperaturilor a fost realizată pe perioada 1993-2002, din date provenite de la [NUME_REDACTAT] Buzău (Fig. 6).

Fig. 6 Temperatura medie multianuală la stațiile Buzău și [NUME_REDACTAT] minime absolute, datorate răcirilor accidentale sunt cu aproximativ 20°C mai mici decât mediile zonei respective, iar maximele absolute se datorează încălzirilor accidentale sau invaziilor de aer tropical și sunt cu 17°-18°C mai mari decât mediile lunare ale locului. Astfel, la stația Pătârlagele maxima înregistrează valoarea de 37°C.

Fig. 7 Temperaturi maxime și minime la stațiile Buzău și [NUME_REDACTAT] mai mari cantități de precipitații căzute în 24 ore se înregistrează în anotimpul cald (70-120 mm), din mai până în august, depășind valorile medii multianuale a lunii respective.

Climatul din aria de câmpie este specific zonei joase din estul bazinului (sub 100 m). Aici nu există o anumită expunere a versanților sau alte criterii pentru a diferenția acest tip de climat. Este caracterizat prin ariditate, iar deschiderea câmpiei permite circulația intensă a maselor de aer și instalarea unor fenomene cum sunt ceața sau gerul pe arii extinse. În zona de câmpie se înregistrează cele mai mari medii de temperatură din tot bazinul, cu valori de peste 20°C din iunie până în august.

Precipitațiile atmosferice au o repartiție inegală, astfel partea vestică și nord-vestică a câmpiei bazinului, precum și o parte din lunca Buzăului primește cantități puțin peste 500 mm. Partea estică și nord-estică primește sub 500 mm, uneori chiar sub 450 mm precipitații.

Anul 2005, amintit ca fiind unul ploios, a lăsat și în zona de câmpie a bazinului cantități de precipitații cu cca 200-300 mm mai mult decât media multianuală a locului respectiv. Spre exemplu la Banița s-au înregistrat 596 mm, iar la Racovița 839.5 mm, în situația în care în anii anteriori media multianuală nu a depășit 370 mm la Banița. Cele mai mari cantități au căzut în lunile de vară (iunie-august), valori de 100-200 mm într-o singură lună.

Cantitatea maximă de precipitații în 24 de ore poate avea valori destul de mari ținând cont de unitatea de relief în care s-au înregistrat: 80 mm la Jirlău și Racovița, 70 mm la Făurei, 75 mm la Buzău. Pentru evidențierea caracterului torențial al precipitațiilor, în zona de câmpie a bazinului, în 24 ore, trebuie menționată seara de 22 iunie 1999, când partea mijlocie și inferioară a bazinului a fost afectată de un front de precipitații care a lăsat într-un interval de 2 ore cantități de 55 mm la Buzău, 120 mm pe piemontul de contact dintre deal și câmpie (între Buzău și Rm. Sărat). Pe acest piemont se găsesc subbazine mici (sub 50 km2), iar pe râurile respective (v. Comisoaia, v. Sinești, v.Adâncă, v. Boului) s-a format o viitură catastrofală, ce a produs pagube materiale și pierderi de vieți omenești. Fenomenul produs poartă numele de “fenomenul Cuculeasa”, nume provenit de la localitatea cu cele mai mari pagube.

II.4. Vegetația și rolul acesteia în formarea resurselor de apă

Efectul vegetației asupra stabilității versanților trebuie privit nu numai ca sistem

natural de ancorare a păturii superficiale pe care o acoperă, ci și prin rolul ei de moderator al regimurilor climatice și de regulator al bilanțului hidric din sol.

Un aport considerabil pentru mărirea stabilității versanților îl aduce vegetația pitică, de tip arbustiv, la care se face resimțit efectul rădăcinilor (mărirea stabilității, coeziunii, scăderea nivelului pânzei freatice) și este atenuat efectul vântului.

Un alt efect defavorabil pentru versanții cu pante relativ mici din zonele deluroase este datorat monoculturilor (grâu, porumb) realizate în perioade lungi, ceea ce determină

distrugerea structurii solului.

De asemenea vegetația influențează curgerea pe anumite porțiuni în lungul râurilor și în profil transversal, prin micșorarea vitezei datorită creșterii rugozității.

Fig. 8 Harta pădurilor și a așezărilor în bazinul hidrografic [NUME_REDACTAT] funcție de treptele de relief, vegetația se distribuie astfel:

-etajul subalpin se desfășoară pe masivele montane de la 1500 m în sus, în masivele Ciucaș, Siriu, [NUME_REDACTAT], Penteleu, Vrancei. Altitudinea redusă și slaba masivitate au contribuit la un număr mic de specii caracteristice etajului subalpin, dintre care enumerăm: jneapănul (Pinus mugo), smirdarul (Rhododendron kotschyi) și salcia pitică (Salix reticulata). Spre etajul pădurilor, pajiștile se întrepătrund cu arbuști izolați. Pe versanții puternic expuși vântului se întâlnesc varietăți de licheni și mușchi.

-etajul coniferelor este reprezentat în mare parte de molid (Picea abies), la care se adaugă bradul (Abies alba) și exemplare de tisa (Taxus baccata), pin (Pinus sylvestris). Molidișuri sau brădete apar la peste 1400 m. Între 1400 și 1200 m apar păduri de molid în amestec cu fag.

-etajul foioaselor cuprinde subetajul fagului (Fagus silvatica) și subetajul gorunului (Quercus petraea). Subetajul fagului se desfășoară între 700-200 m, extinzîndu-se în asociere cu gorunul și molidul și în afara acestor limite. Subetajul gorunului se desfășoară predominant în dealurile subcarpatice. Asociat cu gorunul și fagul apar plopul (s. Populus) și mesteacănul (Betula pendula).

-etajul stepei și silvostepei este caracteristică zonei de câmpie a bazinului, vegetația fiind modificată de om și înlocuită cu plante cultivate (cereale, plante leguminoase, viță de vie). Vegetația naturală este reprezentată de specii ierboase xerofile cum sunt păiușul (Festuca valesiaca), pelinița, pirul, trifoiul (Trifolium repens). În silvostepa bazinului apar păduri pe arii restrânse formate din stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), stejar pufos (Quercus pubescens), ulm (Ulmus minor) și asociații de arbuști (păducel, porumbar, soc), iar dintre plante ierboase domină gramineele (s. Agropyron).

II.5. Solurile și importanța lor hidrologică

În formarea solului, elementul cu rol principal este relieful, prin acțiuni directe sau indirecte. Solurile influențează scurgerea astfel: cele permeabile absorb o parte din apa de suprafață sau din precipitații și alimentează pânza freatică, neparticipând decât o mică parte la scurgere; solurile impermeabile cu textură grea permit scurgerea unei cantități mai mari de precipitații; de asemenea solurile participă la scurgerea solidă, ducând la transformări ale albiilor și crearea de noi forme.

Solurile treptei montane sunt alcătuite din podzoluri și soluri brune argilo- humice. Pe pantele accentuate domină soluri brune acide, în timp ce în locurile puțin înclinate, care permit menținerea umezelii, apar podzoluri bogate în humus. Pe versanții nordici și cei ai văilor înguste acidifierea este mai pregnantă. Pe deluviile de alunecare se dezvoltă soluri brune, iar în luncile râurilor principale, soluri aluviale.

Solurile treptei subcarpatice sunt alcătuite din soluri podzolice (în special pe gresii), în partea de nord, la contactul cu zona montană. La vest de v. Buzăului apar soluri negre, iar în locurile puternic umezite apar soluri gleice. La est de Buzău, din cauza proceselor de eroziune și a alunecărilor de teren s-a produs înlăturarea păturii de sol și a unor orizonturi ale acesteia de pe mai multe suprafețe. Ca urmare a acestor procese, pe lângă soluri brune, brune-gălbui, argiloiluviale apar și soluri în diferite stadii de degradare, uneori chiar roca la zi. Prezența rocilor cu conținut bogat în săruri determină dezvoltarea solurilor sărăturoase (Lopătari, Policiori).

Solurile câmpiei sunt alcătuite din soluri aluviale, cernoziomuri tinere, cernoziomuri de diferite grade de levigare, apar gleizări sau salinizări în zona de meandrare a Buzăului datorate prezenței stratului acvifer aproape de suprafață. În locurile lipsite de drenaj apar sărături.

II.6. Influența factorului antropic în formarea resurselor de apă

Factorul antropic influențează procesele hidrologice prin diverse activități. Dintre acestea un rol important îl au despăduririle, modul de utilizare al terenurilor, activitățile de creștere a animalelor prin pășunat, construirea de poduri sau diversele construcții hidrotehnice, diguri de beton sau pămâmt, gabioane, praguri. Toate aceste activități umane au efecte asupra regimului de scurgere lichidă și solidă a râurilor.

Fig. 9 Utilizarea terenului la nivelul anului 2000, în bazinul hidrografic [NUME_REDACTAT] de utilizare al terenurilor

Trebuie precizat în primul rând faptul că modificarea intensă a terenurilor duce la o accentuare a fenomenului de poluare. După utilizare, terenurile au fost împărțite astfel:

a.Terenuri nemodificate cuprind toate terenurile ocupate de păduri, ce nu au suferit modificări din cauza vârstei înaintate a pădurii. În bazinul Buzăului, pădurea ocupă 38,3% , nefiind compact decât în zonele de munte, unde se întinde pe culmi, versanți, dar și pe văi.

b.Terenuri parțial modificate sunt terenuri la care s-au făcut modificări punctual, fără afectarea cadrului natural învecinat. Sunt reprezentate de vârfuri izolate sau movile folosite pentru instalarea de antene de comunicații. De asemenea terenurile au mai suferit modificări în favoarea construirii drumurilor de acces, de terenul folosit la amenajare și de anexele acestora (cabane de pază, sau locuințe temporare), precum și în favoarea construirii barajelor hidrotehnice cu lucrări anexe, care vor reveni treptat cadrului inițial.

c.Terenuri modificate sunt terenurile menite pentru dezvoltarea activității umane, pentru construirea de localități, pentru construcții industriale sau comerciale. Cuprinde aglomerările urbane și rurale, întinse în special pe văi. Începând din zona montană, de la [NUME_REDACTAT] până în zona de câmpie, terenurile ocupate de localități sunt pe partea joasă a văilor, dar și pe versanții puțin înclinați. În combinație cu terenurile ocupate de localități apar terenuri cu destinație industrială. Acestea ocupă zone mai restrânse și sunt reprezentate de industria extractivă (balastiere) și de prelucrarea petrolului (zona Berca, zona Nucșoara-Posești), industria constructoare de mașini (zona [NUME_REDACTAT]). Terenurile ocupate de balastiere se află în albia majoră a Buzăului și mai puțin pe râurile afluente. Se întind de la [NUME_REDACTAT] până la Găvănești în câmpie, acolo unde răul Buzău oferă pietrișuri și nisipuri.

O altă categorie de terenuri sunt cele modificate natural: alunecări, curgeri noroioase, vulcanii noroiși. Aceștia din urmă ocupă terenuri reduse ca suprafață, dar într-o continuă modificare. Suprafața terenurilor modificate natural este destul de mare din cauza numărului crescut de alunecări și mai puțin a curgerilor noroioase.

d.Terenuri virane ocupă teritoriile de la marginea localităților sau a gospodăriilor, fiind locul de depozitare al gunoaielor. În dreptul orașelor acestea sunt amenajate și ecologizate ([NUME_REDACTAT], Nehoiu, Pătârlagele, Berca, Buzău, Făurei).

Construcții hidrotehnice

[NUME_REDACTAT] este situată pe valea superioară a râului Buzău, la 10 km amonte de localitatea Nehoiu pe DN 10 Buzãu – Brasov. Are o suprafață de 5 km2 și o adâncime medie de 45 m.

Scopul construirii sale a fost, pe de o parte alimentarea cu apă potabilă și industrială a localităților din aval și irigarea a 50.000 ha de teren agricol, și, pe de altă parte, producerea de energie electrică, prin construirea hidrocentralei Nehoiașu cu o putere instalată de 42 MW. Barajul folosește și la apărarea împotriva inundațiilor a localităților din aval de acumulare: Siriu, Nehoiu, Pătârlagele, Pănătău, Cislău, Viperești, Pârscov, Măgura, Unguriu, Berca, fiind prevazută cu o tranșă de atenuare a viiturilor de 30 milioane m³, până la 980 m³/s.

[NUME_REDACTAT] este amplasată pe râul Buzău, la 19 km amonte de orașul Buzău, în zona comunei Cândești, are o suprafață de 0,74 km2 și o adâncime medie de 5 m. Are ca principale folosințe: regularizarea debitelor râului Buzău aval de acumulare, producerea de energie electrică prin CHE Cândești, CHE Vernești și CHE Simileasca, satisfacerea necesarului de apă pentru irigații în [NUME_REDACTAT] prin asigurarea debitelor necesare la prizele SNIF-[NUME_REDACTAT], alimentarea cu apă a populației.

Capitolul III. Resursele de apă

III.1. [NUME_REDACTAT] hidrometrică în bazinul [NUME_REDACTAT] apelor în bazinul râului Buzău a debutat în secolul XX, mai întâi pe râul Buzău, apoi pe afluenți. Cel mai vechi punct de observație și de măsurători din bazin este Nehoiu, datând din 1929. Treptat se înființează un alt centru în 1946, la [NUME_REDACTAT] pe râul [NUME_REDACTAT], apoi în 1948 la Măgura, pe râul Buzău. După 1950, ele devin mai numeroase, înființându-se astfel în 1953 postul hidrometric Varlaam pe [NUME_REDACTAT], pe râul Buzău: în 1954 postul Racovița, în 1955 postul Banița, în 1958 postul [NUME_REDACTAT]. În 1961 se înființează posturile hidrometrice: Chiojdu pe [NUME_REDACTAT], pe Câlnău – Costomiru și Potârnichești. Doi ani mai târziu iau ființă posturile Comandău pe [NUME_REDACTAT] și Lopătari pe Slănic, iar în 1989 stația hidrometrică [NUME_REDACTAT]. După 1975, posturile iau denumirea de stații hidrometrice.

Dacă la începutul apariției lor, stațiile măsurau doar variația nivelurilor, astăzi se au în vedere observații multiple de niveluri (în toate situațiile, de la ape mici la ape mari), măsurători de debite lichide și solide, măsurători ale parametrilor albiilor (lățime, adâncime, pantă), prelevări de probe de apă pentru analize chimice, observații asupra poluării sau fenomenelor de iarnă, măsurarea temperaturii apei, aerului și precipitațiilor.

La nivelul bazinului există o stație hidrologică – [NUME_REDACTAT] Buzău și un Serviciu hidrologic ce coordonează activitatea acestora din urmă. Pornind de la izvoare, prima stație hidrometrică pe râul Buzău este [NUME_REDACTAT]. Controlează o suprafață de 112 km2 aval de confluența cu râul Dălghiu, și are un rol esențial în situații de ape mari. [NUME_REDACTAT], situată în bazinetul Zăbrătău, controlează 360 km2, până în aval de depresiunea [NUME_REDACTAT] și până la traversarea lanțului carpatic, prezintă eficiență deosebită pentru avertizările imediat în aval, adică pentru barajul Siriu. Aval de confluența Buzăului cu [NUME_REDACTAT] se află stația hidrometrică Nehoiu. Controlează o suprafață de 1570 km2, fiind cea mai mare stație din bazin, peste care au trecut cele mai năvalnice ape ale Buzăului, în anul 1975. Mai departe, amonte de confluența Buzăului cu Bălăneasa, se află stația hidrometrică Măgura, unde râul Buzău primește aproape jumătate din bazin. Controlează 2290 km2 din suprafața bazinului. Mai jos, în câmpie se află stația hidrometrică Banița, cu aproape 4000 km2 controlați, fiind prima stație din câmpie la care bilanțul debitelor trebuie să se închidă. Următoarea stație – Racovița, controlează 5200 km2 și prezintă importanță datorită modificării scurgerilor (specifice zonei de câmpie-atât la ape mari, cât și la ape mici) între Banița și Racovița.

[NUME_REDACTAT] (cel mai mare) este controlat hidrometric cu mai multe stații. La izvoare, pe [NUME_REDACTAT], stația Comandău joacă rol de cap de bazin, cu importanță mare în situații de ape mari. La 40 km aval se află stația Varlaam care controlează 424 km2 pe [NUME_REDACTAT] și 239 km2 pe [NUME_REDACTAT]. Datorită poziționării lor imediat aval de rama montană prezintă mare importanță în cunoașterea regimului scurgerii. Cele două cursuri de apă se unesc, formând aval unul puternic, [NUME_REDACTAT], controlată la [NUME_REDACTAT] (770 km2).

[NUME_REDACTAT] Chiojdului dispune de o singură stație hidrometrică, la Chiojdu, controlând o suprafață de 114 km2.

[NUME_REDACTAT] și Câlnău prezintă două stații hidrometrice pe cursurile superioare: Lopătari pe Slănic și Costomiru pe Câlnău, pe suprafețe sub 80 km2. Pe cursurile inferioare stația hidrometrică Cernătești pe Slănic, controlează 400 km2, iar pe Câlnău stația Potârnichești, controlează 190 km2.

[NUME_REDACTAT] prezintă o singură stație hidrometrică la Izvoru, controlând 125 km2 din cei 222 km2, cu un regim torențial influențat de cantitățile de precipitații căzute.

Fig. 10 Stațiile hidrometrice din bazinul [NUME_REDACTAT] ale bazinului hidrografic [NUME_REDACTAT] de râuri din bazinul hidrografic Buzău este alcătuită din:

râul Buzău (fiind și colectorul tuturor râurilor din bazin)- are lungime de 302 km;

râurile mari (afluenți direcți ai râului Buzău)- au lungimi de ordinul zecilor de km, mai exact între 30 și 75 km;

râurile mijlocii, mici și foarte mici (afluenții râurilor mari)- cele mijlocii și mici au lungimi cuprinse între 10-30 km, iar cele mici sub 10 km.

Tab. 1 Date specifice stațiilor hidrometrice din arealul bazinului hidrografic al râului Buzău- [NUME_REDACTAT] din România (1992)

Din punct de vedere adiministrativ, rețeaua de râuri a bazinului se desfășoară pe teritoriul a cinci județe. Astfel, în județul Brașov, din totalul rețelei hidrografice de 90 km, 27 km sunt parcurși de râul Buzău, iar restul de 63 km îl reprezintă afluenții reprezentați cadastral. În județul Covasna, rețeaua hidrografică are o lungime de 225 km, dintre care 112 km aparțin subbazinului montan al Buzăului și 113 km aparțin subbazinului [NUME_REDACTAT]. În județul Buzău, rețeaua hidrografică prezintă cea mai mare lungime din tot bazinul, 1199 km. Din acest total 136 km sunt străbătuți de râul Buzău, iar restul de 1063 sunt reprezentați de: lungimea afluenților mari ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] etc.), lungimea afluenților mici direcți ai râului Buzău (Siriu, Nehoiu), lungimea afluenților din zona de câmpie (195 km), lungimea celorlalți afluenți indirecți ai Buzăului. În județul Brăila, lungimea rețelei hidrografice însumează un total de 142 km, dintre care 120 km sunt străbătuți de râul Buzău, iar 22 km sunt străbătuți de [NUME_REDACTAT], Buzoelul de Bâlhacu și Cochirleanca.

III.2. Scurgerea lichidă

Factorii principali care influențează scurgerea lichidă sunt cei climatici, reprezentați în primul rând de precipitații, apoi de evaporație și temperatura aerului. Alți factori care înfluențează scurgerea sunt: geologia, relieful, solul, vegetația și factorul antropic.

Sursele de alimentare ale scurgerii lichide sunt destul de sărace din cauza poziției geografice și altitudinii bazinului. La scară planetară sunt foarte importante zonele climatice prin care trece râul, iar la scară locală sunt luate în calcul treptele altitudinale prin care se desfășoară cursul de apă. În funcție de aceste caracteristici, alimentarea poate fi nivală, pluvio-nivală, pluvială, subterană sau combinații ale acestora (Romanescu, 2003).

Astfel, în zona montană, alimentarea scurgerii lichide este reprezentată de precipitațiile lichide și izvoare. Alimentarea nivală nu este atât de relevantă, întrucât grosimea stratului de zăpadă nu este mare. Aceste tip de alimentare se manifestă începând cu ultima parte a lunii martie, dar în special aprilie. În zona de deal, singura sursă de alimentare este reprezentată de precipitații. În zona de câmpie, alimentarea din precipitații, din izvoare sau din topirea zăpezii nu prezintă importanță, astfel încât fenomenul de alimentare este înlocuit cu cel de infiltrare (ex.: râul Câlnău, Nișcov, Buzăul în câmpia limanelor).

III.3. Scurgerea medie în bazinul hidrografic [NUME_REDACTAT] medie este un proces al întregului bazin, al zonelor pe care le străbate și a celorlalți factori hidrogenetici: altitudinea, panta, cantitatea de precipitații.

Pentru caracterizarea acestui parametru s-a folosit valoarea debitului mediu calculat din datele de la 6 stații hidrometrice de pe râurile din bazin, pentru perioada 1965-2011, cu excepția stației [NUME_REDACTAT] (1989-2011).

Fig. 11 Scurgerea medie anuală

Scurgerea medie atinge un maxim în lunile aprilie-mai, datorită topirii zăpezilor cumulată cu precipitațiile lichide, după care scade treptat până atinge pragul minim din perioada de iarnă. De asemenea se poate deosebi cu ușurință diferența de scurgere dintre zona carpatică și cea subcarpatică și de câmpie. În zona montană a bazinului, scurgerea medie cunoaște un regim constant pe tot parcursul anului, precum și un regim diferențiat pe sezoane, diferența dintre sezonul rece și cel cald putând fi observată în Figura 11.

Din punct de vedere spațial, scurgerea medie este dependentă de marile trepte de relief, de expoziția versanților, de cantitatea de precipitații căzută, de panta subbazinelor.

Fig. 12 Scurgerea medie multianuală din zona montană

Fig .13 Scurgerea medie multianuală din zona de deal

Fig. 14 Scurgerea medie multianuală din zona de câmpie

Debitul mediu multianual al râului Buzău variază de la 5.80 m3/s în secțiunea [NUME_REDACTAT] la 29.21 m3/s în secțiunea Banița, păstrând aceeași valoare până la confluența cu râul Siret. Aportul cel mai important este dat de [NUME_REDACTAT], iar ceilalți afluenți ([NUME_REDACTAT], Bălăneasa, Slănic, Nișcov, Câlnău) au un aport neînsemnat, sub 1 m3/s –medie multianuală.

Depășirea valorii medii multianuale s-a produs în intervale cu precipitații bogate: 1973-1975, 1995-1997, precum și în ani singulari ploioși: 1960, 1966, 1985, 1988, 1991.

Perioadele în care valoarea debitelor medii depășesc media multianuală sunt:

-perioada martie – iulie valabilă pentru majoritatea stațiilor hidrometrice datorită acțiunii cumulate a topirii stratului de zăpadă cu căderea precipitațiilor lichide;

-perioada aprilie – iulie pentru bazinul Bâscelor, întârziere datorată procesului târziu de topire a zăpezii zona deluroasă;

-perioada februarie – mai în bazinul Câlnău.

Scăderea valorilor sub media multianuală are loc în prima parte a anului și este determinată de fenomenele de îngheț, producând debite mici în tot bazinul.

În regim multianual, scurgerea medie din zona de deal prezintă o evoluție relativ constantă, situându-se în jurul valorii de 21.7 m3/s (Figura 13). Această valoare este depășită în mai mulți ani, atingând un maxim de 40.1 m3/s în anul 2005 (din cauza viiturii de pe cursul Buzăului) și un minim de 9.50 m3/s în anul 1987.

Scurgerea medie din zona de deal este de două ori mai redusă decât cea din zona montană, fapt datorat cantității medii multianuale de precipitații reduse, precum și pierderilor datorate aluviunilor.

În zona de câmpie, scurgerea medie multianuală prezintă o ușoară scădere de-a lungul perioadei studiate, valoarea acesteia situându-se în jurul valorii de 25 m3/s (Figura 14). Se observă depășiri ale mediei între anii 1969-1975, precum și 2005 cu un maxim de 54 m3/s (datorat viiturii mai sus amintită), dar și remarcabile scăderi ale valorilor sub media multianuală între anii 1988-1990, 1999-2004 cu un minim de 10.4 m3/s în anii 1987 și 1990.

Suprafața de bazin este un factor important care creează diferențieri între debitele medii multianuale, chiar și în cadrul colectorului principal. Astfel râul Buzău, la [NUME_REDACTAT] (cu o suprafață de bazin de 360 km2), are un debit mediu multianual de 5.80 m3/s, iar la Banița (cu o suprafață de 3980 km2) are un debit multianual de 29.21 m3/s.

Există însă și un alt aspect ce trebuie avut în vedere în compararea debitelor medii multianuale: pe râul Buzău, între Banița, cu o suprafață de bazin de 3980 km2 și Racovița cu o suprafață de bazin de 5238 km2, se constată o diferență foarte mică a debitului mediu multianual. În mod normal, acesta ar fi trebuit să fie dublu la Racovița față de Banița, ținând cont de diferența mare de suprafață. Astfel, la Banița debitul mediu multianual este de 26.4 m3/s, iar la Racovița de 26.3 m3/s datorită pierderilor de debit în subteran pentru alimentarea lacurilor Jirlău, [NUME_REDACTAT], Amara dintre cele două stații hidrometrice.

III.4. Scurgerea minimă în bazinul hidrografic [NUME_REDACTAT] un parametru prezent în toate anotimpurile, a cărui analiză este mai greu de observat și măsurat. Factorii care contribuie la diminuarea scurgerii sunt:

-temperaturile ridicate din timpul verii care determină intensificarea evaporației, precum și temperaturile scăzute din timpul iernii care transformă debitele mici ale râurilor în gheață;

– cantități mici de precipitații vara sau toamna, ajungând la sub 50 l/m2 în perioada 2007-2009, dar și în perioada iernii, când precipitațiile solide cad în cantități mult mai mari în partea de nord a bazinului decât în celelalte unități hidrologice.

Fig. 15 Scurgerea minimă anuală

Cele mai mici debite la stațiile hidrometrice s-au înregistrat în sezonul cald al anului, între lunile iunie și septembrie la stațiile de pe cursurile inferioare din zona joasă a Subcarpaților și zona de câmpie datorită temperaturilor foarte ridicate care duc la evaporație intensă și a cantităților reduse de precipitații care duc la încetarea scurgerii.

De asemenea debite mici se înregistrează și iarna, când debitele râurilor se transformă în formațiuni de gheață, nedepășind valoarea de 0,700 m3/s.

În zona montană, cantitatea de precipitații mult mai mare decât în zonele de deal și câmpie, produce debite minime mai mari. Cantitatea mare de precipitații este dublată si de faptul că acestea au o acțiune constantă de- a lungul anului.

În zona de deal, subbazinele se află la o altitudine medie de 800 m, fapt ce explică diminuarea cantității de precipitații, creșterea temperaturilor și implicit a evaporației, majoritatea culmilor fiind despădurite.

Fig. 16 Comparație între debitele minime și debitele medii multianuale

La stația hidrometrică [NUME_REDACTAT] debitele minime scad de 2-3 ori comparativ cu debitele medii multianuale, iar în zona de deal si câmpie chiar de 8 ori (Figura 16). În zona montană, scurgerea minimă oscilează predominant în jurul valorii de 1 m3/s, urmând ca în zona de deal și câmpie valoarea să crească la 3 m3/s. Aici, diferența de debit este mult mai mare întrucât media multianuală prezintă valori de 21-24 m3/s.

Fig. 17 Debite minime anuale în bazinul [NUME_REDACTAT] graficele Figura 17 se observă diferențierea scurgerii minime, de la valorile cele mai mari în zona montană la cele mai mici, în zona subcarpatică și de câmpie. Scurgerea minimă în bazinul Buzău este specifică sezonului cald al anului (iulie-septembrie), fapt ce poate fi observat cel mai bine în zona de câmpie. De asemenea, scurgerea minimă este caracteristică și lunilor geroase din an (lunile ianuarie-februarie), lucru ce poate fi observa cu ușurință în toate cele trei zone ale bazinului.

Fig.18 Scurgerea minimă multianuală din zona montană

Fig. 19 Scurgerea minimă multianuală din zona de deal

Fig. 20 Scurgerea minimă multianuală din zona de câmpie

Analizând evoluția scurgerii minime multianuale la stațiile hidrometrice de munte reiese o scădere constantă a debitelor minime (de aproximativ trei ori mai mici) față de media multianuală la stația [NUME_REDACTAT]. Se observă de asemenea o constanță a valorilor scurgerii minime mai mulți ani la rând (valorile nu scad sub 0.600-0.800 m3/s), precedați de un an ploios care determină o ușoară creștere a debitului minim, spre exemplu anii 1997-1998 și 2005-2006.

Cele mai mici valori s-au înregistrat în anul 1987, când, după o vară secetoasă, râul Buzău a fost pe cale să sece, cu valori de sub 0.100 m3/s la stația Racovița (Figura 20).

Tendința valorilor minime multianuale prezintă o creșterea progresivă pe toată suprafața bazinului, datorită creșterii excesivității continentale.

III.5. Scurgerea maximă în bazinul [NUME_REDACTAT] maximă anuală înregistrează cele mai mari valori la sfârșitul primăverii și începutul verii, datorită cantităților mari de precipitații. Primăvara și toamna precipitațiile sunt mai reduse cantitativ, fapt care influențează direct regimul scurgerii maxime, iar lunile de iarnă primesc cele mai puține precipitații.

Fig. 21 Scurgerea maximă anuală

În zona montană, scurgerea maximă înregistrează valorile cele mai mici din bazin datorită altitudinii și pantelor mari ale subbazinelor ce constituie suportul ideal pentru canalizarea debitelor maxime.

Scurgerea maximă din zona montană nu se caracterizează prin valori mari ale debitelor, ci prin rapiditatea de formare a viiturii (atingerea maximului în mai puțin de 2 ore de la declanșarea ploii pe râurile mici, și în mai puțin de 6 ore pe râurile colectoare mari).

Fig. 22 Scurgerea maximă multianuală din zona montană

Fig.23 Scurgerea maximă multianuală din zona de deal

Fig. 24 Scurgerea maximă multianuală din zona de câmpie

La nivelul întregului bazin se observă o tendință de scădere a scurgerii maxime cauzată de lipsa precipitațiilor din ultimii ani. De asemenea, regimul scurgerii maxime din zona subcarpatică și cea de câmpie prezintă valori relativ apropiate (1400-1600 m3/s) datorate creșterii cantității de precipitații față de zona montană.

Scurgerea maximă în bazinul Buzăului este caracterizată de prezența viiturilor (între 1-3 viituri) aproape anual. Nu se poate spune că există o anumită constanță în producerea lor din cauza faptului că există perioade mari de ani când parte din afluenți nu prezintă viituri însemnate sau când descărcările de vară afectează subbazine mici, generând viituri catastrofale. În anii ploioși viiturile afectează întregul bazin, exemplu sunt anii 1969 (cu un debit de 1400 m3/s), 1972 ( cu 1700 m3/s), 1975 (cu 1600 m3/s), debite înregistrate la stația hidrometrică Racovița.

Fig. 25 Debite maxime înregistrate în anul 1975

Cea mai mare viitură din ultimii 40 de ani, este cea din iulie 1975 (Figura 25), care a afectat tot bazinul Buzău. Dacă pe râul Buzău, în zona montană, debitul a avut valori de 100-400 m3/s, stația hidrometrică Banița a înregistrat un maxim de 2200 m3/s. Producerea unui maxim de debit în zona de câmpie se datorează faptului că bazinul inferior prezintă pante foarte mici (sub 0.5‰), meandrări extinse în lateral, culoarul de vale și patul de meandrare foarte largi (2-3 km).

Studiul detaliat al frecvenței anuale de producere a celor mai mari viituri, pe o perioada de 58 de ani (1953-2011) la stația hidrometrică Nehoiu indică faptul că cel mai mare potențial de viitură îl prezintă intervalul lunar aprilie – iunie (Tabel 2). Astfel, din totalul celor 203 de viituri identificate (au fost considerate cazurile în care valorile debitelor maxime lunare au fost superioare mediei debitului maxim multianual de 88.9 m3/s), majoritatea au avut loc la începutul sezonului cald, din care 27 (13.3%) în luna iunie și câte 31 (15.27 %) în lunile aprilie și mai. Frecvența viiturilor variază și în funcție de anotimp, cea mai ridicată pondere înregistrându-se primăvara (40.39%). Ponderi intermediare le au vara (33.01%) și toamna (16.25%), iar cea mai mica iarnă (10.34%).

Tab. 2 Frecvența cazurilor cu debite maxime lunare superioare mediei debitului maxim anual în perioada 1953-2011 la stația hidrometrică Nehoiu

III.6. Analiza viiturilor înregistrate în bazinul râului [NUME_REDACTAT] viiturilor este determinată de condițiile climatice existente în bazin și pot fi produse de scurgerea superficială din ploi (viituri pluviale), din topirea bruscă a zăpezilor (viituri nivale), din suprapunerea celor două fenomene sau ca urmare a unor accidente din zona construcțiilor hidrotehnice (Zăvoianu, 1999).

Tab. 3 Principalele viituri din anul 2005, de pe cursul râului [NUME_REDACTAT] maxime de precipitații se produc, în general, datorită convecției dinamice locale, frontale și orografice ce se poate produce pe tot parcursul anului, dar și de convecția termică ce se manifestă cu precădere în sezonul cald al anului.

În perioada 19.09.05 orele 7.00 si 21.09.05 orele 19.00 sau ca urmare a precipitațiilor deosebit de importante cantitativ căzute în intervale scurte de timp s-au înregistrat creșteri de debite și niveluri pe râul Buzău. Cantitățile totale de precipitații înregistrate în aceasta perioadă la posturile pluviometrice și stațiile hidrometrice sunt redate în Tabelul 4.

Tab. 4 Cantitatea de precipitații înregistrată la posturile pluviometrice din bazinul Buzăului, în perioada 19-21.09.2005

Cantitățile importante de precipitații căzute în intervale scurte de timp și pe areale restrânse au condus la scurgeri pe versanți cu antrenare de material lemnos și obturarea secțiunii de scurgere a râului Buzău sau pe afluenții acestuia. Inundațiile cauzate de revărsarea râului Buzău au afectat numeroase case și bunuri gospodărești, dar și obiective de infrastructură (drumuri, poduri și, în special, podețe).

Pe afluenții râului Buzău, din zona de deal și munte (Pănătău, Bălăneasa, Sărățel, Pâclele), necontrolați hidrometric, s-au produs creșteri importante de niveluri și debite. În aceleași zone s-au produs scurgeri de pe versanți neînregistrați cadastral.

În urma producerii acestor fenomene au fost afectate o serie de localități cum sunt: Chiojdu, Pătârlagele, Colți, Pârscov, Bozioru, Tisău, Mânzălești, Beceni, Ulmeni.

Ultimii ani, 2001-2005, ani ploioși, nu au generat viituri spectaculoase, fiind puternic afectate bazinele vecine, Ialomița și Siret. Totuși, viitura din 7-9 mai 2005 rămâne în istoria bazinului Buzău datorită pagubelor și distrugerii parțiale a podului de la Mărăcineni (debit maxim de 925 m3/s la stația hidrometrică Banița).

Fig. 26 [NUME_REDACTAT]- viitura 7-9.V.2005 (sursa: http://www.sansabuzoiana.ro/imagini/articole/nr466_eveniment3.jpg)

Fig. 27 Viitura 7-10.V.2005 de pe râul [NUME_REDACTAT] analiza hidrografului viiturii din 7-10 mai 2005 se poate determina că cel mai lung timp de manifestare al acesteia s-a înregistrat în zona de câmpie (stația hidrometrică Racovița), iar cel mai scurt timp de manifestare, cât și cel mai mic debit al viiturii s-au înregistrat în zona subcarpatică (stația Măgura). De asemenea debitul maxim al viiturii (925 m3/s) s-a produs tot în sectorul de câmpie, la stația Banița, datorită cumulării undelor de viitură de pe afluenți.

III.7. Temperatura apei râului [NUME_REDACTAT] termic al apei râului Buzău este influențat în primul rând de acțiunea directă a energiei care determină încălzirea sau răcirea aerului atmosferic, având ca efect încălzirea sau răcirea apei râurilor. De asemenea, un rol secundar în evoluția regimului termic îi revine altitudinii, care determină temperaturi scăzute ale apei în bazinele de la altitudini mari, și valori mai crescute ale apei în bazinele situate la altitudini mai reduse.

Tab. 5 Temperatura apei râului [NUME_REDACTAT]. 28 Evoluția temperaturilor apei râului [NUME_REDACTAT] graficului din Figura 28, temperaturile înregistrează o ușoară creștere dinspre zona montană spre zona de câmpie, datorită creșterii temperaturii aerului. Spre exemplu, la nivelul anului 2009, stația [NUME_REDACTAT] înregistra 9.5°C, iar la stațiile din zona de câmpie înregistra valori de 12°C. Valorile cele mai mari de temperatură s-au înregistrat, în anii 2009 și 2010, pe cursul râului Buzău, amonte de municipiul Buzău.

III.8. Scurgerea solidă

Prin debit solid sau de aluviuni în suspensie se întelege volumul de material transportat de un râu într-o anumită secțiune și într-o unitate de timp. Iar prin aluviuni se înțelege volumul de materiale solide existente în toată masa de apă (Zăvoianu, 1999), care au greutate specifică, mărimea granulelor diferită și sunt transportate de apele unui râu.

Cunoașterea debitului de aluviuni în suspensie este importantă în cadrul efectuării diferitelor lucrări hidrotehnice în cursul râului. În prezenta lucrare s-au analizat date prelucrate de la [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]- Ialomița pentru stațiile hidrometrice [NUME_REDACTAT] (perioada 2003-2011), Nehoiu (perioadele 1994-1998, 2003-2008) și Racovița (perioada 1994-2008).

Scurgerea solidă de aluviuni în suspensie din bazinul hidrografic al râului Buzău este rezultatul direct al proceselor actuale de modelare prin eroziune a reliefului. Cantitatea de aluviuni în suspensie crește proporțional cu mărirea suprafeței bazinului hidrografic de recepție.

Fig. 29 Scurgerea solidă medie anuală

Regimul anual al scurgerii medii solide prezintă cel mai scăzut nivel din bazin la stația hidrometrică [NUME_REDACTAT], adică în zona montană, unde valoarea maximă atinge aproximativ 9 kg/s în luna martie. În aval, la stațiile hidrometrice din zona subcarpatică, respectiv Nehoiu, Măgura, dar și la stația Banița din zona de câmpie, scurgerea medie solidă înregistrează valori maxime de 30-36 kg/s în luna aprilie, și valori minime de 2-3 kg/s în lunile geroase (ianuarie- februarie).

Cantitățile ridicate de aluviuni sunt specifice perioadelor cu viituri și ape mari din lunile de primăvară și vară, iar cantități reduse iarna. În timpul anului, cele mai mari cantități medii de aluviuni în suspensie sunt specifice lunilor din sezonul cald: aprilie și iunie la stația hidrometrică Racovița. Cele mai mici cantități de aluviuni în suspensie se înregistrează la stația [NUME_REDACTAT], în lunile decembrie-ianuarie.

Fig. 30 Variația multianuală a debitelor de aluviuni în suspensie și a debitelor lichide la stațiile hidrometrice din bazinul hidrografic [NUME_REDACTAT] multianuală a debitelor de aluviuni în suspensie este în relație directă cu regimul debitelor lichide, dar și al precipitațiilor atmosferice. Astfel, dintre anii cu precipitații abundente se remarcă anul 2005, care a înregistrat, pe râul Buzău, la stația hidrometrică Măgura, un debit lichid de 48.2 m3/s și un debit mediu de aluviuni în suspensie de 10.2 kg/s. Datorită raportului de directă proporționalitate dintr cele două tipuri de debit, se remarcă și în acest caz sectorul de câmpie, în care se înregistrează cele mai mari valori ale debitelor din întreg bazinul, datorită cumulării debitelor de pe afluenți.

Capitolul IV. Surse de poluare și calitatea apei din râul Buzău

IV.1. Principalele surse de poluare și caracteristicile apelor uzate receptate

Poluarea apei reprezintă orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste o limită admisibilă, inclusiv depășirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activități umane, care o fac improprie pentru o folosire normală (Legea apelor nr. 107/1996).

Analiza calității apei în cadrul bazinului hidrografic al râului Buzău prezintă importanță în cadrul activităților de gospodărire ale apelor. Apele din cadrul bazinului hidrografic necesită atingerea anumitor standarde în scopul utilizării acestora în diferite scopuri, cum ar fi: alimentarea cu apă a populației, irigarea culturilor, utilizarea apelor în cadrul unităților agro-industriale, piscicultură.

În conformitate cu cerințele Directivei privind epurarea apelor uzate urbane, apele uzate urbane conțin ape uzate menajere sau amestecuri de ape uzate menajere, industriale și ape meteorice ce sunt colectate de către sistemele de colectare, conduse la stația de epurare (unde sunt epurate corespunzător) și apoi evacuate în resursele de apă, având în vedere respectarea concentrațiilor maxime admise. Apele uzate urbane conțin, în special materii în suspensie, substanțe organice (CBO5), nutrienți, dar și alți poluanți ca metale grele, detergenți, hidrocarburi petroliere.

Tab. 6 Valorile cantităților de reziduu fix și de suspensii ale apelor uzate evacuate în râul Buzău (2008-2010)

Reziduul fix reprezintă totalitatea substanțelor solide minerale și organice aflate în apă și se obține prin încălzirea apei până la 105°C, când se realizează evaporarea completă.

Valorile medii ale reziduului fix sunt destul de ridicate, fiind cuprinse între 386 mg/l la postul hidrometric Păltineni, și 1016 mg/l la postul hidrometric Berca (Tabel 6). Valorile maxime ale aceluiași parametru au atins valoarea de 494 mg/l în secțiunea Păltineni și 1357 mg/l în secțiunea Buzău, iar valorile minime s-au situat între 210 mg/l în secțiunea Nehoiașu și 827.3 mg/l în secțiunea Berca. Așadar, valorile medii ale reziduului fix cresc odată cu numărul de afluenți, și implicit cu aportul de substanțe minerale al acestora.

Un aspect important privind calitatea apei râului Buzău este acela că, pe întreg cursul său, apele se încadrează în categoria I de calitate.

Suspensiile reprezintă substanțele insolubile din apa uzată care se pot separa prin filtrare,

centrifugare sau sedimentare (cu dimensiuni de maxim 2 mm). Cantitatea de suspensii conținută în apa râurilor din bazin depinde în mare parte de tipul solurilor și gradul de încărcare al apelor uzate deversate în râu cu substanțe solide.

[NUME_REDACTAT] prezintă o concentrație medie de suspensii cuprinsă între 71.5 mg/l în secțiunea Buzău și 110 mg/l în secțiunea [NUME_REDACTAT] (Tabel 6), rezultând o scădere a acestora dinspre izvor spre vărsare. Acest fapt este datorat celor două amenajări hidrotehnice de pe cursul râului, Siriu și Cândești, care rețin cantități considerabile de suspensii, astfel încât valoarea minimă, de 20.2 mg/l se produce aval de lacul Siriu, în secțiunea Berca, iar maximul se produce în secțiunea [NUME_REDACTAT] (354.3 mg/l).

Consumul biochimic de oxigen la 5 zile (CBO5) este cantitatea de oxigen necesară pentru oxidarea substanțelor organice prin intermediul bacteriilor dintr-un litru de apă la 20°C, timp de 5 zile.

În intervalul 2008-2010, consumul biochimic de oxigen a înregistrat valori cuprinse între 128.7 mg/l în secțiunea Buzău și 219.3 mg/l în secțiunea Berca (Tabel 7), tot aici înregistrându-se și valoarea maximă de pe întreg cursul râului. Cauza acestor valori ridicate în această secțiune de râu este dată de lipsa epurării apelor uzate evacuate la stațiile din amonte, Nehoiașu și Pătârlagele.

Tab.7 Valorile consumului biochimic de oxigen (CBO5) și pH-ului din apele uzate evacuate în râul Buzău (2008-2010)

Concentrația ionilor de hidrogen (pH-ul) măsoară caracterul acid sau bazic al apei râurilor. Pe cursul râului Buzău, valorile medii ale pH-ului s-au situat între 7.03 în secțiunea Păltineni și 7.6 în secțiunea [NUME_REDACTAT] (Tabel 7), valori ce indică prezența unor ape cu caracter neutru spre alcalin.

Surse difuze de poluare sunt reprezentate de aporturile laterale ale poluanților, neputând fi determinate în mod direct nici compoziția, nici concentrația poluanților.Fig. 31 Distribuția principalelor surse difuze de poluare de pe cursul râului [NUME_REDACTAT] difuze duc la încărcarea apelor de suprafață cu diferiți poluanți proveniți din agricultură, datorită administrării de fertilizatori, depunerile solide și lichide din atmosferă, precum și așezările rurale neconectate la un sistem de canalizare. Apele uzate provenite din spațiile rurale au o compoziție eterogenă, bogată în substanțe organice, germeni patogeni, substanțe chimice potential toxice. Concentrația acestor substanțe depinde de numărul de locuitori din fiecare gospodărie.

Agricultura este una din principalele surse de poluare ale apei. Cel mai frecvent tip de poluare a apei este cea cu nitrați. De asemenea, poluarea apei cu nitrați și nitriți, fosfați și alte substanțe dãunãtoare reprezintã un impact important al agriculturii asupra mediului. Pentru a limita efectele și cantitatea de nitrați au fost propuse coduri de bune practici agricole, care includ recomandãri referitoare la perioadele de fertilizare, utilizarea fertilizanților în apropierea cursurilor de apã și pe pante, metode de depozitare a gunoiului de grajd și metode de împrãștiere a acestuia, cât și rotația culturilor și alte mãsuri de management al terenurilor.

 Depozitarea necontrolată a gunoiului de grajd și lipsa bazinelor amenajate de colectare a mustului de grajd de la animalele din gospodăriile particulare au ca efecte negative scurgerea acestora în firele de apă curgătoare, precum și infestarea cu nitrați a apelor freatice.

Surse punctiforme de poluare reprezintă cota cea mai mare din potențialul de poluare, în cadrul acestora fiind incluse totalitatea apelor uzate menajere, industriale, pluviale, ce sunt conectate la un sistem de canalizare și evacuate în receptor prin canale sau conducte.

Fig. 32 Distribuția principalelor surse punctiforme de poluare de pe cursul râului Buzău

S.C. CONFORT S.R.L. [NUME_REDACTAT] reprezintă principala sursă de captare și prelucrare a apei pentru alimentare. Aceasta prezintă un debit mediu de evacuare în anul 2008 de 3,79 l/s ce reprezintă 0,120000 mil. m3/an (Tabel 8). Societatea are în dotare o stație de epurare, alcătuită din treapta mecanico-biologică, dar care nu este întreținută și exploatată corespunzător. Datorită acestui fapt, apele uzate evacuate din stație, la nivelul anului 2008, prezintă depășirea limitelor autorizației de gospodărire a apelor, la următorii indicatori: cu 19,676 t/an (96.5%) CBO5, cu 3.644 t/an (1518.3%) amoniu și cu 0.073 t/an (24.3%) detergenți sintetici (Tabel 9). Având în vedere debitul evacuat de ape uzate, cât și cantitățile de nocivități putem concluziona că acestea nu influențează în mod semnificativ calitatea apelor râului Buzău (Diaconu, 2005). Pe baza datelor preluate de la [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]-Ialomița, pentru intervalul 2008-2010 în arealul [NUME_REDACTAT], indicatorii analizați se încadrează în categoria I de calitate (stare foarte bună) pe baza normativului 1146/2002.

Tab. 8 Volumele de ape uzate evacuate din bazinul [NUME_REDACTAT] din cele șase surse principale de poluare de pe râul Buzău nu au realizat epurarea volumelor de apă uzată evacuate astfel încât, de-a lungul celor trei ani râul Buzău a primit un volum total de 0.203 mil. m3 ape uzate neepurate (Nehoiu și Pătârlagele-Tabel 8).

Tab. 9 Principalele caracteristici ale apelor uzate evacuate la sursa S.C. Confort S.R.L. – jud. [NUME_REDACTAT] de apă Buzău are în subordine stația de epurare a [NUME_REDACTAT], care funcționează în două trepte (mecanică și biologică). Stația are o capacitate proiectată de 1100 l/s; gradul de epurare pentru treapta mecanică este de 80%, iar pentru treapta biologică de 50%. Agenții economici mari poluatori care deversează în rețeaua municipală sunt S.C. AVICOLA S.A. și S.C. EURO AVIPO S.R.L. – care au înregistrat depășiri la suspensii și amoniu.

Un procent 82,17% din populația echivalentă a municipiului Buzău este racordată la sistemul centralizat de colectare ape uzate, același procent fiind racordat și la stația de epurare mecano-biologică a orașului. În anul 2010 debitul de evacuare al apelor uzate epurate în râul Buzău a fost de 11,574 mil. m3 (Tabel 8). La nivelul anilor 2009 și 2010 s-au înregistrat depășiri considerabile ale concentrației de azotați (NO3), iar pentru anul 2008 parametrul amoniu (NH4) a depășit valoarea limită cu aproape 300 t (Tabel 10). Aceste două substanțe se formează în apa râului ca urmare a descompunerii resturilor organice și a utilizării îngrășămintelor chimice pe bază de azot în agricultură, dar aportul ce mai însemnat este adus de apele uzate deversate în râu în urma procesului de epurare.

Tab. 10 Principalele caracteristici ale apelor uzate evacuate la sursa S.C. Compania de [NUME_REDACTAT] S.A. – jud. [NUME_REDACTAT] orașul Nehoiu, societatea C.A.B. C.O. Nehoiu administrează sistemul de alimentare cu apă, prin prelevarea din sursa de suprafață (lac de acumulare Siriu) si tratarea acesteia în propria stație de tratare.

Aglomerarea umană Nehoiu are o populație de 12458 locuitori, gradul de conectare atât la sistemul centralizat de colectare ape uzate, cât și cel de racordare la cele 2 stații de epurare ale aglomerării fiind de 52,25%. Una dintre cele 2 stații de epurare, situată în localitatea Păltineni este dotată doar cu treaptă mecanică, gradul de conectare fiind foarte mic (7,62%). Cea de-a doua stație de epurare a aglomerării umane se află în localitatea Nehoiașu; aceasta este dotată cu treaptă biologică și preia apele uzate de la 5559 locuitori (44.62%). Ambele stații de epurare au evacuat în anul 2010 un volum de 0,196 mil. m3 ape uzate insuficient epurate în râul Buzău. Depășiri, față de limitele prevăzute în autorizația de gospodărire a apelor, s-au înregistrat pentru următorii parametri: amoniu și detergenți sintetici (Tabel 11), ca urmare a apelor uzate insuficient epurate (Tabel 8).

Tab. 11 Principalele caracteristici ale apelor uzate evacuate la sursa C.A.B. C.O. Nehoiu

IV.2. Indicatorii fizico-chimici de calitate ai apei râului și încadrarea acestora în categorii de calitate

Un efect foarte important al folosirii resurselor de apă este deteriorarea calității acestora. Degradarea poate avea intensități diferite, în funcție de cantitatea de substanțe nocive deversate, de debitul cursurilor poluate și de natura poluantului.

Caracterizarea calității apelor cu ajutorul indicatorilor fizico-chimici prezintă o importanță deosebită în evaluarea posibilităților de utilizare a apelor din cadrul bazinului hidrografic al râului Buzău.

Principalii indicatori fizico-chimici de calitate analizați în apa râului Buzău sunt: pH-ul, temperatura, CBO5, oxigenul dizolvat, materiile în suspensie, azotați, etc. Pentru caracterizarea acestora se vor utiliza datele de la o singură stație hidrometrică specifică fiecărei trepte principale de relief, astfel pentru zona montană se vor folosi datele de la stația hidrometrica [NUME_REDACTAT], pentru zona subcarpatică date de la stația hidrometrică Măgura, iar pentru zona de câmpie datele de la stația hidrometrică Racovița.

Tab. 12 Clasificarea calității apei în raport cu indicatorii generali în secțiunea [NUME_REDACTAT]- amonte de [NUME_REDACTAT]

Tab. 13 Clasificarea calității apei în raport cu indicatorii generali în secțiunea [NUME_REDACTAT]. 14 Clasificarea calității apei în raport cu indicatorii principali în secțiunea [NUME_REDACTAT]. 33 Variația consumului biochimic de oxigen (CBO5) în funcție de debitul mediu și de altitudinea secțiunilor de control ale râului Buzău (2008-2010)

Concentrația medie a consumului biochimic de oxigen crește concomitent cu reducerea altitudinii (Figura 31) și implicit cu creșterea debitelor dinspre izvoare spre vărsare (Figura 33).

Fig. 34 Variația cantității medii de CBO5 pe cursul râului Buzău (2008-2010)

[NUME_REDACTAT] privind obiectivele de referință pentru clasificarea calității apelor de suprafață (2006) apa râului Buzău se încadrează în categoria I de calitate, întrucât parametrul CBO5 nu depășește 3 mgO/l.

Oxigenul dizolvat este unul din gazele dizolvate cu cea mai mare importanță din apa râurilor, întrucât susține dezvoltarea asociațiilor vegetale și animale. Variația concentrației de oxigen dizolvat depinde de temperatura apei (prezintă un raport de inversă proporționalitate), de volumul scurgerii lichide, de conținutul în săruri minerale și substanțe organice etc.

Astfel, în funcție de temperatură, se constată că cel mai mare conținut de oxigen dizolvat se înregistrează în perioada rece a anului, datorită temperaturilor scăzute care favorizează dizolvarea oxigenului în apă. În perioada caldă a anului, conținutul de oxigen din apă scade ca urmare a dezvoltării bacteriilor în condiții de temperaturi ridicate.

Fig. 35 Variația conținutului de oxigen dizolvat în Fig. 36 Variația conținutului de oxigen dizolvat în

funcție de debitul mediu al râului Buzău funcție de altitudinea secțiunilor de control de pe

(2008-2010) râul [NUME_REDACTAT] nivelul râului Buzău conținutul mediu de oxigen din apă a oscilat între 10.7 mg/l în secțiunea de control [NUME_REDACTAT] și 9.32 mg/l în secțiunea Racovița. Se remarcă astfel o scădere a valorilor concentrației dinspre izvor spre vărsare (Figura 36), iar în raport cu scurgerea medie lichidă, concentrația de oxigen dizolvat scade dinspre zona de vărsare spre izvor (Figura 35).

Azotații (NO3) se formează în urma descompunerii materiei organice de către bacterii. Provin în principiu din utilizarea înrășămintelor chimice pe bază de azot folosite în agricultură, din deversarea apelor uzate.

Tab. 15 Valori caracteristice ale cantității de azotați conținute în apa râului Buzău (2008-2010)

Fig. 36 Variația conținutului de azotați din apa râului Buzău, în funcție de suprafața subbazinelor și a scurgerii medii lichide (2008-2010)

Concentrația azotaților din apa râului Buzău a înregistrat valori medii cuprinse între 0.63 mg/l în secțiunea de control [NUME_REDACTAT] și 0.77 mg/l în secțiunea Racovița, valori ce permit încadrarea râului în clasa I de calitate (conform Normativului privind obiectivele de referință pentru clasificarea calității apelor de suprafață 2006). Valorile maxime cresc dinspre zona montană spre câmpie, de la 0.93 mg/l în secțiunea [NUME_REDACTAT] la 1.15 mg/l în secțiunea Racovița (Tabel 15), ca urmare a extinderii suprafețelor agricole dinspre zona montană spre cea de câmpie și implicit a folosirii unor cantități mai mari de îngrășăminte chimice.

Conținutul de nitrați din apa râului Buzău crește pe măsura creșterii suprafeței subbazinelor și totodată pe măsura creșterii debitelor medii dinspre izvor spre vărsare (Figura 37).

Concentrația ionilor de hidrogen (pH-ul) măsoară pe cursul râului Buzău, valorile medii de 8.1 la toate cele trei stații hidrometrice (Tabel 16), indicând prezența unor ape cu caracter alcalin generat de cantiățile de săruri și substanțe alcaline existente în apa râului.

Tab. 16 Valori caracteristice ale pH-ului în apa râului Buzău (2008-2010)

[NUME_REDACTAT] hidrografic al râului Buzău este situat în partea de est a României, făcând parte din bazinul hidrografic al râului Siret. Ocupă o suprafață totală de 5264 km2 extinși pe teritoriul a cinci județe: Buzău (3660 km 2), Brașov (164 km 2), Covasna (612 km 2), Prahova (113 km 2), Brăila (175 km 2). [NUME_REDACTAT] primește cei mai mulți afluenți pe partea stângă, influențând astfel dezvoltarea majoritară a bazinului pe această parte.

S-a analizat separat influența factorilor naturali și antropici asupra formării resurselor de apă. Astfel dintre factorii naturali amintim alcătuirea geologică și petrografia bazinului care determină eroziunea laterală a albiei și influențează proprietățile chimice ale apei. Un alt factor natural de mare importanță este relieful care influențează formarea scurgerii prin adâncimea și densitatea fragmentării, precum și prin înclinarea pantelor. Condițiile climatice au de asemenea un rol esențial în formarea resurelor de apă în primul rând prin regimul precipitațiilor și al temperaturilor. Acest factor prezintă importanță majoră datorită precipitațiilor căzute în 24 ore care produc pagube catastrofale. Un exemplu în acest sens, caracteristic bazinului hidrografic Buzău, este “fenomenul Cuculeasa”, viitura puternică produsă de o cantitate de precipitații de 120 mm/m2 în 40 minute, ce a avut ca urmări pierderi de vieți omenești și pagube material însemnate. Vegetația moderează regimul climatic și oferă solului stabilitate, având însă și efecte destructive asupra structurii solului prin practicarea monoculturilor pe perioade lungi. Solurile influențează regimul scurgerii prin: permeabilitate, absorbind cea mai mare parte din precipitații, și prin impermeabilitate, favorizând scurgerea unor mari cantități de precipitații.

Factorul antropic influențează procesele hidrologice prin modul de utilizare al terenurilor, prin construcțiile hidrotehnice, despăduriri. La nivelul bazinului hidrografic Buzău cea mai mare parte a terenului este ocupată de păduri și suprafețe agricole. Pe cursul râului Buzău s-au construit două lacuri de acumulare (Ac. Siriu, Ac. Cândești) cu scop în alimentarea cu apă potabilă și industrială a localităților din apropiere, precum și de producere a energiei electrice.

Sursele de alimentare ale scurgerii lichide diferă în funcție de treptele de relief, așa încât în zona montană predomină alimentare din precipitații și foarte puțin nivală, iar în zona deluroasă și de câmpie predomină excusiv alimentarea pluvială.

Regimul anual al scurgerii medii prezintă un maxim în lunile aprilie-mai datorită topirii zăpezilor și a precipitațiilor lichide, și un minim în lunile de iarnă, când intervine înghețul.

Scurgerea medie multianuală a râului Buzău crește din secțiunea montană, de la 5.80 m3/s la [NUME_REDACTAT] (cu o suprafață de bazin de 360 km2) la 26.4 m3/s în zona de câmpie, la stația hidrometrică Banița (cu o suprafață de 3980 km2). Depășirea valorii medii multianuale s-a produs în intervale cu precipitații bogate: 1973-1975, 1995-1997, precum și în ani singulari ploioși: 1960, 1966, 1985, 1988, 1991, dar și remarcabile scăderi ale valorilor sub media multianuală între anii 1988-1990, 1999-2004.

Scurgerea minimă se înregistrează în perioada caldă a anului (iunie-septembrie) la stațiile din zona de câmpie datorită temperaturilor foarte ridicate și cantităților reduse de precipitații. O altă situație de debite mici se înregistrează iarna, când debitele lichide se transformă în gheață. Cele mai mici valori ale scurgerii minime s-au înregistrat în anul 1987, când, după o vară secetoasă, râul Buzău a fost pe cale să sece, cu valori de sub 0.100 m3/s la stația hidrometrică Racovița.

Scurgerea maximă anuală prezintă cele mai mari valori între lunile aprilie – iulie, ca urmare a cantităților crescute de precipitații. Scurgerea maximă în bazinul Buzăului este caracterizată de prezența viiturilor, exemple fiind anii 1969 (cu un debit de 1400 m3/s), 1972 ( cu 1700 m3/s), 1975 (cu 1600 m3/s), debite înregistrate la stația hidrometrică Racovița.

Din totalul de 203 viituri identificate în intervalul 1953-2011, se constată o frecvență de producere de 13.3 % în luna iunie și 15.27% în lunile aprilie și mai. Cea mai spectaculoasă viitură din bazin rămâne cea din data de 7-9 mai 2005 (cu un debit maxim de 925 m3/s la stația hidrometrică Banița) datorită pagubelor materiale și distrugerii podului de la Mărăcineni.

Regimul termic al apei râului Buzău este influențat în mod direct de răcirea sau încălzirea aerului atmosferic, depinzând la rândul său de altitudinea reliefului, astfel temperaturile înregistrează o ușoară creștere dinspre zona montană spre zona de câmpie. Cele mai mari valori ale temperaturii s-au înregistrat în anii 2009 și 2010, pe cursul râului Buzău, amonte de municipiul Buzău.

Scurgerea solidă de aluviuni în suspensie din bazinul hidrografic Buzău crește proporțional cu mărirea suprafeței bazinului hidrografic de recepție. Cantități ridicate de aluviuni în suspensie sunt caracteristice perioadelor cu viituri și ape mari de primăvară și vară. Regimul multianual al debitelor solide este în relație directă cu regimul scurgerii lichide, astfel se remarcă și în acest caz anul 2005, care a înregistrat la stația hidrometrică Măgura un debit lichid mediu de 48.2 m3/s și un debit solid de 10.2 kg/s.

În ceea ce privește sursele de poluare de pe cursul râului Buzău, s-au identifiat două tipuri principale și anume surse difuze și surse punctiforme. Sursele difuze provin din agricultură, în urma fertilizării solului cu îngrășăminte chimice pe bază de azotați, a gospodăriilor din mediul rural care nu sunt racordate la un sistem de canalizare, a dejecțiilor animale rezultate din fiecare gospodărie. Sursele punctiforme sunt reprezentate de marile întreprinderi industrial, alimentare, zootehnice și de stațiile de epurare aferente aglomerărilor urbane.

La nivelul râului Buzău, sursa principală de poluare este stația de epurare a municipiului Buzău care colectează totalitatea apelor uzate menajere, industriale, pluviale de la nivelul întregului municipiu. Apele uzate evacuate în râul Buzău au înregistrat depășiri ale azotaților și amoniului cu 300 t/an. De asemenea, un număr de aproximativ 20 de agenți economici care deversează în rețeaua Companiei de apă Buzău au înregistrat depășiri ale concentrației de suspensii și amoniu.

Principalii indicatori fizico-chimici de calitate analizați în apa râului Buzău sunt au fost pH-ul, temperatura, CBO5, oxigenul dizolvat, materiile în suspensie, azotații. Pentru concentrația consumului biochimic de oxigen s-a constatat o creștere a valorii odată cu creșterea scurgerii lichide și cu reducerea altitudinii. Valorile acestui parametru se încadrează între 1.09 mg/l la stația hidrometrică [NUME_REDACTAT] și 2.81 mg/l la stația hidrometrică Racovița.

Valoarea oxigenului dizolvat din apa râului Buzău se constată a avea cele mai ridicate valori în perioada rece a anului, datorită faptului că temperaturile scăzute favorizează dizolvarea oxigenului în apă. Reiese de aici relația de inversă proporționalitate dintre oxigenul dizolvat și temperatura apei. La nivelul râului Buzău conținutul mediu de oxigen scade dinspre izvor spre vărsare și crește odată cu reducerea debitului lichid.

Concentrația de azotați prezentă în apa râului Buzău se încadrează între 0.63 mg/l în secțiunea de control [NUME_REDACTAT] și 0.77 mg/l în secțiunea Racovița. Faptul că parametrul nu depășește o concentrație de 1 mg/l, poate fi inclusă în clasa I de calitate. Valoarea mai mare a concentrației de azotați în zona de câmpie este dată de suprafața mare acoperită cu terenuri agricole pe care se aplică fertilizatori chimici. Conținutul de nitrați din apa râului Buzău crește odată cu creșterea suprafeței bazinului și a debitelor lichide dinspre izvor spre vărsare.

Valoarea pH-ului indică prezența unor ape ușor alcaline pe întreg cursul râului Buzău.

Așadar, din analiza hidrologică a râului Buzău se poate evidenția potențialul crescut de producere a viiturilor în anii cu precipitații abundente sau în perioada caldă a anului ca urmare a cantităților mari de precipitații din 24 ore.

În funcție de parametrii de calitate analizați, apa râului Buzău se încadrează în clasa I de calitate, ceva mai scăzută înregistrându-se aval de municipiul Buzău din cauza numărului crescut de agenți poluatori din industrie și ferme zootehnice, precum și din cauza numeroaselor terenuri agricole fertilizate suplimentar.

Bibliografie selectivă

Bălteanu D., Ștefănescu I., 1992, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], vol. IV, Ed. [NUME_REDACTAT], București.

Băncilă I., 1958, [NUME_REDACTAT] Orientali, Ed. Științifică, București.

Bogdan O., Mihai E., Teodoreanu E., 1974, [NUME_REDACTAT] și Subcarpaților de Curbură dintre Teleajen și [NUME_REDACTAT], Institutul de Geografie, București.

Cristea E., 1973, Bazinul hidrografic al răului Buzău, [NUME_REDACTAT].

Diaconu C., 1971, [NUME_REDACTAT], Monografie hidrologică, I.M.H., București.

Diaconu D., 2005, Resursele de apă din bazinul râului Buzău, [NUME_REDACTAT], București.

Enea I., 1964, Conul aluvionar Buzău-Nișcov. Sursele lui de alimentare și importanța lui economică pentru alimentarea cu apă regională, Hidrologia, [NUME_REDACTAT], Meteorologia, nr. 7, pag. 349-351.

Frăsineanu M., 1999, Relații geografice între condițiile climatice și rețeaua hidrografică din Carpații de Curbură, [NUME_REDACTAT]‚”[NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT].

Gâștescu, Neagu, 1986, Resursele de apă ale județului Buzău, [NUME_REDACTAT] asupra mediului înconjurător în județul Buzău, Institutul de geografie, pag. 114-122.

Ujvari I., 1972, Geografia apelor României, Ed. Științifică, București.

Ichim I., Bătucă D., Rădoane M., Duma D., 1989, Morfologia și dinamica albiilor de râu, Ed. Tehnică, București.

Ielenicz M., 1961, [NUME_REDACTAT], considerații geomorfologice, Studii și cercetări de Geografie, București.

Ielenicz M., 1973, Evoluția rețelei hidrografice de la [NUME_REDACTAT], Din geografia județului Buzău, [NUME_REDACTAT].

Liteanu E., 1961, Cercetări geologice și hidrogeologice în [NUME_REDACTAT] de nord-est, [NUME_REDACTAT] și Economice, Seria E, Hidrogeologie, nr.5, București.

Lupu S., Ioana S., [NUME_REDACTAT]., 1973, Aspecte de geografie aplicată pe cursul inferior al văii Buzăului, Geografia județului Buzău.

Marinescu I., 1967, Cercetări geologice în [NUME_REDACTAT], Dări de seamă, [NUME_REDACTAT], vol. XLIV.

Mihăilescu V., 1966, Dealurile și câmpiile României, Ed. Științifică, București.

Minea S., Tinca L., 2000, [NUME_REDACTAT], eveniment de excepție și implicațiile sale, manuscris.

Minea S. I., 2011, Râurile bazinului Buzău, Considerații hidrografice și hidrologice, Ed. Alpha MDN, Buzău.

Muica C., 1971, Privire geografică asupra solurilor din cuprinsul județului Buzău și a împrejurimilor, București.

Muică C., 1989, Vegetația, Potențialul mediului în Subcarpații județului Buzău, Institutul de Geografie, București.

Oncescu N., 1965, [NUME_REDACTAT], Ed. Tehnică, București.

[NUME_REDACTAT]., 1971, Evoluția văii Buzău, Geografia județului Buzău și a împrejurimilor, București.

[NUME_REDACTAT]., Popescu N., Ielenicz M., 1974, [NUME_REDACTAT], Ed. Științifică, București.

[NUME_REDACTAT]. (2003), Inundațiile între natural și accidental, Riscuri și catastrofe, [NUME_REDACTAT] de Șt., [NUME_REDACTAT].

Sălăjan L., 2009, Fenomene hidrologice de risc în bazinul Bâsca 1975 și 2005, I.N.H.G.A., București.

Topor N., 1963, Anii ploioși și secetoși în România, C.S.A. [NUME_REDACTAT].

Trufaș V., 2003, Chimismul apei râurilor din România, [NUME_REDACTAT].

Zăvoianu I., 1978, Monografia bazinelor hidrografice, Ed. [NUME_REDACTAT].

Zăvoianu I., 1999, Hidrologie, Ed. [NUME_REDACTAT] de Mâine, București.

*** 1971. [NUME_REDACTAT]. Monografie hidrologică, I.M.H., București.

*** 1980. Buzău- monografie, Județele patriei, Ed. Sport turism, București.

*** 1982. [NUME_REDACTAT], vol.I., Ed. Academiei R..S.R., București.

*** 1992. [NUME_REDACTAT], vol.IV., Ed. Academiei R..S.R., București.

*** 1992. [NUME_REDACTAT] apelor din România, [NUME_REDACTAT], București.

Resurse internet

http://www.buzaulive.ro/judetul-buzau-prezentare.html

http://forumgeografic.ro/ro/subject/hydrology/

http://lege5.ro/Gratuit/hezteobt/normativul-din-10122002-privind-obiectivele-de-referinta-pentru-clasificarea-calitatii-apelor-de-suprafata

http://www.limnology.ro/water2010/Proceedings/22.pdf

http://www.mmediu.ro/beta/wp-content/uploads/2012/09/2012-09-10-paduri-catalog-anexa1.pdf

http://www.mmediu.ro/gospodarirea_apelor/calitatea_apelor/raport_2009.pdf

http://www.primariabuzau.ro/UserFiles/File/anunturi/PUG/Raport_mediu_PUG_BZ1.pdf

http://www.rowater.ro/dabuzau/Planul%20de%20Management%20al%20Spatiului%20Hidrografic%20Buzau/Planul%20de%20management%20al%20spatiului%20hidrografic%20Buzau%20-%20Ialomita/Plan%20Management%20SH%20Buzau-Ialomita%20-%20text.pdf

http://www.rowater.ro/Lists/Sinteza%20de%20calitate%20a%20apelor/AllItems.aspx