Surse DE Finanțare A Proiectelor DE Investiții

SURSE DE FINANȚARE A PROIECTELOR DE INVESTIȚII

ÎN CONSTRUCȚII

Lista tabelelor

Lista figurilor

Rezumat

Prezenta lucrare este structurată în patru capitole, fiecare prezentând aspect importante în realizarea demersului de cercetare asupra eficienței surselor de finanțare a proiectelor de investiții în construcții.

Capitolul I, „Bazele teoretice ale investițiilor”, tratează conceptul de investiție din punctul de vedere al unei definiri generale, cât și din punctul de vedere al specialiștilor autohtoni și străini. Totodată este abordată și problema tipologiei investițiilor, clasificarea acestora după diverse criterii tehnice și economice legate de destinația lor, modul de execuție al lucrărilor, stadiul de realizare, etc.

Capitolul II, denumit „Rolul investițiilor în dezvoltarea economică și socială” analizează modul în care investițiile influențează dezvoltarea economică. Pentru aceasta sunt determinate investițiile ca factor cu rol foarte important, cu influență decisivă asupra creșterii economice prin atributele pe care le dețin, cum ar fi amploarea investiției, timpul de implementare și eficiența economică a acestora.

De asemenea lucrarea tratează și câteva efecte la nivel social și economic generate de investiții, urmâd să facă o scurtă prezentare a caracteristicilor principale a procesului investițional în Romania. În acest scop este identificată evoluția cadrului legislativ ce reglementează investițiile străine în România.

Capitolul III, intitulat „Finanțarea proiectelor de investiții” vizează conceptul de finanțare europeană, definind importanța și rolul acestora, precum și instrumentele structurale prin care aceasta își atinge obiectivele. Lucrarea face referire la strategiile și politicile Uniunii Europene în baza cărora sunt trasate cele mai importante programe operaționale prin care se încearcă impulsionarea dezvoltării economice a României.

În capitolul IV este realizat un studiu de caz care prezintă realizarea unei investiții cu finanțare mixtă prin detalierea tuturor aspectelor cu privire la investiție dar și la costuri, fiind reflectată constant situația realizării investiției prin intermediul programelor de finanțare acceptate de către Uniunea Europeană.

Summary

This paper is divided into four chapters, each presenting important aspects of the research on the effectiveness of achieving the funding of investment projects in building.

Chapter I, „Theoretical Basis of investment” deals with the concept of investment in terms of a general definition and in terms of local and foreign experts. It is also addressed the issue of the investment typology, classification of the investment by various technical and economic criteria related to their destination, mode of work execution, progress made, etc.

Chapter II, entitled „The role of investment in economic and social development” examines how investment affects economic development. In this purpose, the investment with a very important factor are determined, the ones having a significant influence on the economic growth by the attributes that they hold, such as complexity of the investment, the time of implementation and their economic efficiency.

Moreover, the paper deals with some social and economic effects generated by the investment, followed by a brief presentation of the main features of the investment process in Romania. To this end, comes identified the development of the legal framework governing foreign investment in Romania.

Chapter III, entitled „Financing investment projects” aims at the concept of European funding, defining the importance of their role and the structural instruments by which its objectives are achieved. The paper refers to the EU strategies and policies on which are plotted the major operational programs that seek to boost economic development of Romania.

In Chapter IV is conducted a case study that presents an investment with joint funding by detailing all aspects of the investment and costs, the investment situation is constantly reflected through funding programs supported by the European Union.

INTRODUCERE

În condițiile în care România a parcurs un drum anevoios către o economie de piața, și în contextul aderării la Uniuniea Europeană începând cu data de 1 ianuarie 2007, se pune problema ca țara noastră să facă față condițiilor actuale, prin dezvoltarea unei economii comparabile cu cea a celorlalte state membre, în acord cu normele, principiile, mecanismele și politicile Uniunii Europene.

Strategia Europeană și implicit cea a României, în perioada următoare vizează asigurarea unei creșteri economice durabile pe toate planurile, crearea unui mediu economic coerent și echilibrat, a unui mediu de afaceri prielnic, a unui mediu investițional atrăgător și dezvoltarea întregii vieți social-economice.

Un rol foarte important în atingerea acestor obiective, îl au investițiile despre care se poate spune că reprezintă punctul de plecare în dezvoltarea economică prin diversificarea ofertei, prin creșterea calitativă a produsului, prin înlesnirea transferului de cunoștiințe tehnologice, etc.

Prezenta lucrare își propune să dezbată problematica investițiilor în România, începând cu abordarea de ordin teoretic, parcurgând o scurta istorie a evoluției investițiilor în țara noastră și încheindu-se cu un studiu de caz care exemplifică rolul investițiilor în dezvoltarea durabilă a României.

Primul capitol cu privire la conceptul de investiție, încearcă să lămureasacă câteva aspecte teoretice privind investițiile, pentru ca ulterior lucrarea să trateze elementele de bază cu privire la eficiența investițiilor și rolul pe care acestea îl au în asigurarea unei dezvoltări durabile a economiei naționale.

În stransă legătură cu aspectul investițional, este următorul subiect tratat în lucrarea de față, și anume investițiile cu finanțare europeană, un caz particular de investiție. Investițile cu finanțare urmaresc sprijinirea ideii de dezvoltare durabilă și sprijinirea politicilor europene în atingerea obiectivelor. Proiectele cu finanțare generează efecte asupra regiunilor în care sunt implementate, asupra factorilor interesați și asupra organizațiilor ce se ocupă cu implementarea acestora.

Având în vedere numărul mare al acestor investiții, este necesară realizarea unei analize care să evalueze impactul acestor proiecte la nivel economic, și efectele create, pentru a afla în ce masură sunt atinse sau nu obiectivele propuse.

Scopul principal al lucrării denumite “Surse de finațare a proiectelor de investiții în construcții”, îl constituie realizarea unui studiu asupra mediului investițional în România, cu accent pe analiza și evaluarea impactului proiectelor finanțate de Uniunea Europeană prin programele specifice.

Studiul urmăreste lămurirea unor aspect legate de rezultatele beneficierii de programe de finanțare cu fonduri nerambursabile în România, apoi face referire la obiectivele strategice de investiții propuse la nivel European, corelate cu Strategia Națională de Dezvoltare Regională.

CAPITOLUL I – BAZELE TEORETICE ALE INVESTIȚIILOR

1.1 Conceptul de investiție

Investiția reprezintă efortul financiar actual făcut pentru un viitor mai bun, creat prin dezvoltare și modernizare, având ca sursă de finanțare renunțarea la consumuri actuale sigure, dar mici și neperformante, în favoarea unor consumuri viitoare mai mari și într-o structură modernă, mai aproape de opțiunile utilizatorilor, dar probabile.

Conform definiției dată de Dicționarul explicativ al limbii române, investiție inseamnă:

Plasare de capitaluri în întreprinderi industriale, agricole, comerciale etc., cu scopul obținerii de profituri; (concr.) capitalul plasat;

Alocare (de către stat) a unei sume și a altor mijloace materiale pentru crearea de noi fonduri fixe, pentru lărgirea, reutilarea și modernizarea celor existente; (concr.) suma alocată, fondurile alocate; Sursa: DEX '09 (2009).

Investiția poate avea de asemenea abordări diferite atât în literatura clasică și contemporană, cât și în practica economică și financiară internațională.

În literatura de specialitate, fiecare autor a dorit să dea o definiție personală cât mai completă, cu privire la investiții.

În concepția autorilor occidentali, noțiunea de investiții are un sens restrâns și unul larg.

În sens restrâns, investițiile sunt mijloace financiare destinate achiziționării unor bunuri de folosință îndelungată sau de capital fix pentru lărgirea și modernizarea producției.

În sens larg investițiile înglobează atât cheltuielile cu preocuparea mijloacelor de muncă, cât și pe cele destinate achiziționării de materii prime, materiale, plata salariilor, precum și pentru diverse operațiuni bancare, adică toate resursele financiare folosite în mod curent într-o unitate economică pentru finanțarea producției.

În concepția celor mai importanți autori occidentali, investițiile sunt considerate „resursele angajate în speranța realizării unor beneficii în decursul unei lungi perioade de timp” sau „bani, ori alte resurse cheltuite în speranța că în viitor se vor încasa sume mai mari de bani sau se vor înregistra alte avantaje”.

În aprecierea făcută de Pièrre Massé investițiile presupun renunțarea la un consum imediat și cert, pe care ți-l pot asigura veniturile, și economiile de care dispui în prezent, contra unei speranțe viitoare, al cărui suport este chiar bunul pentru care s-a făcut investiția, adică tocmai capitalul fix.

Pièrre Massé apreciază în lucrarea sa „Le choix des investrissments” (Selecția investițiilor): „investiția este un schimb care se face între o satisfacție imediată și sigură la care se renunța contra unei speranțe viitoare al cărui suport material îl reprezintă bunul investit”.

Pentru eliminarea acestor neconcordanțe și definirea corectă a conceptului de investiții, este necesar să se abordeze mai întâi sursa principală de constituire a fondurilor de investiții. În acest scop trebuie pornit de la relația dintre consum și venit potrivit căreia o dată cu creșterea sau descreșterea veniturilor, oamenii înclină să-și diminueze consumul. Legătura dintre creșterea veniturilor și a cheltuielilor pentru consum este dată de înclinația marginală spre consum, iar legătura dintre evoluția economiilor și a veniturilor este exprimată prin înclinația marginală spre economii. Deoarece evoluția consumului este mai lentă decât cea a veniturilor, se înregistrează economii care acumulate pot fi plasate pentru procurarea de resurse materiale, instalații de proiecție etc., care în urma unor activități, respectiv procesul investițional, vor fi transformate în capital fix, iar aceasta, în procesul de exploatare, va aduce un profit. Economiile de venituri care se materializează în capital fix poartă denumirea de investiții.

Așadar, investițiile reprezintă economiile unei persoane fizice sau ale societății în totalitatea ei, rezultate ca excedent de venituri peste cheltuielile de consum, care se plasează de aceștia pentru crearea sau dezvoltarea, modernizarea capitalului fix cu scopul obținerii unui flux durabil de câștiguri bănești după punerea în funcțiune.

În plan autohton Florin Buhociu și Gheorghe Negoescu au conturat noțiunea de investiții în lucrarea „Investițiile în economia de tranziție” dupa cum urmează: “Prin investiții înțelegem ansamblul resurselor (materiale, financiare, tehnice și umane) destinate creșterii capacității de producție a societății, a vieții sociale sub toate aspectele sale, pentru asigurarea obținerii în viitor a efectelor scontate”.

I. Romanu subliniază în sens larg că investiția înseamnă încorporarea într-un obiect sau acțiune a unor eforturi umane și mijloace materiale, în scopul de a obține un anumit rezultat.

O contribuție importantă la definirea investițiilor a adus-o economistul englez J.M. Keynes ce a promovat următoarea ecuație Economii = Investiții. Acesta definește investițiile ca adaosul curent la valoarea echipamentului de producție, adaos rezultat din activitatea de producție a perioadei respective. El definește și imboldul spre investiții care se manifestă când rata eficienței marginale a capitalului este ridicată, iar nivelul dobânzii scăzut.

Pentru H. Peumans, a investi înseamnă a dobândi bunuri concrete, a plăti un cost actual în vederea obținerii de încasări viitoare, a schimba o certitudine (renunțarea la o satisfacție certă imediată) pentru o speranța viitoare.

Foarte cunoscută este și definiția dată de Pièrre Massé care susține că: „Investițiile reprezintă o renunțare la o satisfacție imediată și sigură, în schimbul unor speranțe al căror suport sunt tocmai resursele investite”. Acesta susține că a investi înseamnă a sacrifica un capital cu niște speranțe mai mult sau mai puțin îndepărtate, deci a paria asupra viitorului, iar investiția trebuie privită ca o cheltuială certă pentru un viitor incert. Pièrre Massé desemnează prin investiție „toate actele de transformare a mijloacelor financiare în bunuri concrete și rezultatele acestor acțiuni”. În concepția sa noțiunea de investiție se definește prin următoarele elemente caracteristice esențiale investiției:

subiectul – adică persoana (fizică sau juridică) care investește;

obiectul – respectiv construcția, echipamentele, utilajele pentru care se inițiază investiția;

costul – adică efortul financiar făcut de investitor, cost actual pentru realizarea obiectivului respectiv;

efecte valorice – concretizate în rezultate, valori materiale, economice și financiare care urmează a fi obținute în viitor, o speranță mai mult sau mai puțin certă.

În concluzie ideea comună definițiilor enunțate mai sus este faptul că o investiție presupune economisire, acumularea unei părți din venit urmându-se un caștig viitor, și reprezintă o cheltuială certă care va duce la obținerea de efecte viitoare. Aceste efecte trebuie considerate în condiții de risc și incertitudine.

La prima vedere, investiția pare a fi o operațiune de modificare și de creștere a patrimoniului inițial: construcții industriale și civile, achiziția, montajul și instalarea unor echipamente, etc. Totodată investitia este formată din totalitatea resurselor (materiale, umane, financiare, informații) alocate pentru dezvoltarea-modernizarea forței productive a societății, a întregii vieți sociale, astfel încât să se creeze condițiile necesare obținerii unor efecte utile în viitor. Analizând mai în detaliu, investiția se prezintă ca o alocare a capitalurilor economisite în activități cu caracter profitabil care să majoreze valoarea capitalurilor inițial acordate.

Investițiile reprezintă o categorie distinctă de cheltuieli care angajează cel mai mult viitorul în sensul că de realizarea sau nerealizarea lor depinde creșterea și perfecționarea potențialului unei activități prin extindere sau dezvoltare, sau crearea unor noi capacități.

Concluzionând se poate spune că investițiile fac legătura dintre prezent și viitor pentru că acumularea de capacități în prezent contribuie la asigurarea unor investiții viitoare, implicit a unei dezvoltări viitoare.

CAPITOLUL II – ROLUL INVESTIȚIILOR ÎN DEZVOLTAREA

ECONOMICĂ ȘI SOCIALĂ

2.1 Creștere și dezvoltare economică

Creșterea economică este un proces complex care poate fi definit, prin efectele sale, ca un proces de creștere a rezultatelor activităților din economia națională per total și pe locuitor. Rezultatele activității pot fi exprimate prin indicatorii corespunzători agregatelor macroeconomice și astfel, creșterea economică poate fi apreciată prin dinamica produsului național sau a venitului național per total sau pe locuitor.

Creșterea economică poate fi asociată ca semnificație, pe termen scurt, fazelor de prosperitate economică.

Pe termen lung, creșterea economică se manifestă ca o tendință, ca un trend ascendent rezultat din creșteri și descreșteri succesive.

Creșterea economică este diferită de dezvoltarea economică atât prin sfera de cuprindere cât și prin relația de interdependență. Dezvoltarea economică presupune procesul de creștere, dar nu orice creștere înseamnă și dezvoltare.

Creșterea economică poate fi asociată ca semnificație, pe termen scurt, fazelor de prosperitate economică.

O economie este în dezvoltare, atunci când productivitatea este mai mare decât consumul, mai pe larg atunci când sectoarele productive ale economiei produc bunuri cu valoare adaugată și au ca rezultat creșterea ponderii produsului intern brut, față de sectoarele de consum care produc bunuri cu valoare redusă.

Dezvoltarea economică înseamnă și o evoluție uniformă a activității economice la nivelul unui teritoriu, reducând-se diferențele între regiuni. Când vorbim de dezvoltare economică trebuie să vorbim și de aspectul social al acesteia. Rezultatul dezvoltării economice are ecou la nivelul sistemului educațional, sanitar, juridic, prin creșterea si îmbunătățirea acestor sectoare, și prin combaterea și reducerea sărăciei.

Creșterea economică scoate în evidență evoluția unei economii prin prisma efectului cantitativ al funcționării sale, în timp ce dezvoltarea economică cuprinde și modificările calitativ-structurale înregistrate într-o economie. O economie se dezvoltă atunci când sectoarele cu niveluri mai ridicate ale productivității, care folosesc resurse performante calitativ, care produc bunuri și servicii cu o valoare adăugată din ce în ce mai mare, își sporesc ponderea în produsul intern brut, în detrimentul sectoarelor mari consumatoare de resurse sau care produc bunuri și servicii cu valoare adăugată redusă.

Dezvoltarea economică presupune o armonizare a evoluției activităților economice la nivel teritorial, în special prin diminuarea disparităților existente între diferite regiuni, ținându-se seama, în același timp de particularitățile locale. O trăsătură foarte importantă a dezvoltării economice este legată și de alte aspecte decât cele economice, în special de aspectul social. Astfel, dezvoltarea economică presupune și îmbunătățirea sistemului educațional, sistemului sanitar, sistemului juridic, elaborarea și derularea unor programe eficiente de combatere a sărăciei etc.

Creșterea economică durabilă este legată de dezvoltarea durabilă și susține pe termen lung stabilitatea economică și progresul uman, armonizând cerințele ecologice cu dezvoltarea economiei. În acest sens, creșterea economică durabilă presupune creșterea dimensiunilor economiei dar și schimbări de structură.

Dezvoltarea durabilă reprezintă un concept complex, care integrează semnificații economice (obținerea unor rezultate economice cât mai bune ținându-se seama de restricțiile impuse, de caracteristicile factorilor de producție), ecologice (menținerea la aceeași parametri a ecosistemelor, în special a celor care constituie suportul vieții) și sociale (asigurarea egalității șanselor pentru oamenii care trăiesc în aceeași perioadă, dar și pentru cei care vor trăi în viitor).

Dezvoltarea privită ca proces global și endogen impune redefinirea rolului statului în mobilizarea resurselor naturale, financiare și umane pentru constituirea unui sector economic puternic, caracterizat printr-o rată sporită a acumulării și implicit a investițiilor.

2.2 Investițiile – influență decisivă asupra creșterii economice

Investiția este o succesiune de acțiuni de natură economică, financiară, comercială, tehnică, constructivă, socială și nu în ultimul rând politică. Investițiile sunt motorul evoluției oricărui sistem economic deoarece prin intermediul lor este asigurată regenerarea, îmbunătățirea și creșterea patrimoniului oricărui sistem. Orice persoană juridică se formează, crește și se dezvoltă în timp printr-o succesiune de proiecte de investiții.

În economia națională, activitatea de investiții are un dublu rol, în primul rând, la nivelul activității agenților economici ce declanșează acțiuni investiționale și care implementează diverse proiecte de investiții. Astfel că oferta de bunuri sau servicii sporește și se diversifică, prin creșterea capacității de producție, acest lucru ducând la realizarea unor venituri suplimentare. În al doilea rând, orice proiect de investiții va avea rezonanță în sectoarele conexe prin apariția de cereri suplimentare. În felul acesta, investițiile își ating scopul principal și anume realizarea de avantaje viitoare, în principal sub forma profitului.

Un aport deosebit la definirea corelației investiții-creștere economică l-a avut economistul englez J.M. Keynes. Acesta consideră că există o lege fundamental a comportamentului uman conform căreia, oamenii înclină să-și mărească consumul atunci când venitul lor crește, dar cu un procent mai mic decât sporește venitul.

La baza înclinației spre investiții, se află o serie de factori, printre care: cererea de investiții, rata dobânzii și raportul ei față de rata rentabilității, fluctuațiile profitului la investițiile existente, asumarea riscului de către întreprinzători, situația economiei mondiale.

În economie, investițiile se manifestă în două sensuri:

Din punct de vedere al cheltuirii banilor, investiție inseamnă plasarea de fonduri bănești în întreprinderi sau instituții social-culturale, noi sau vechi, cu scopul de a obține un anumit profit prin cumpărări de utilaje, dar și de materii prime, materiale, combustibil;

Din punct de vedere economic propriu-zis, investiția are un sens mai limitat, deoarece presupune sporirea patrimoniului de clădiri și echipamente tehnice, adică formarea de noi fonduri fixe;

Nu orice investiție duce de la sine la creșterea economică ci doar cele care vor determina un spor al productivității muncii sociale, o valorificare mai înaltă a resurselor naturale, economie de muncă și de materiale, într-un cuvînt avantaje reale pentru societate.

Economiștii clasici au analizat corelațiile dintre diverse fenomene economice, inclusiv investițiile, și procesul dezvoltării economice și au ajuns la concluzia că investițiile joacă un rol expansionist deoarece prin investire se provoacă extinderea activităților agenților economici, iar aceasta, la rândul său, se reflectă în creșterea produsului intern brut.

O abordare nouă o reprezintă concepția keynesistă, care sustine că este posibilă păstrarea unui anumit echilibru economic general, prin creșterea volumului consumului și a investițiilor, și in consecintă, a ocupării forței de muncă și a mijloacelor de producție. J.M. Keynes, autorul acestei teorii, plasează investițiile în lista categoriilor economice prioritare.

J.M. Keynes și urmașii sistemului său de gândire au modificat abordarea problemei investițiilor, concluzionând că investițiile sunt determinate, în primul rând, de perspectivele existente la un moment dat în economie, și doar în al doilea rând, de rata dobânzii. Ei consideră ca din momentul în care cresc perspectivele de profitabilitate, crește și nivelul investițiilor, producându-se expansiunea economică. Investițiile financiare cum am spus, sunt determinate de rata dobânzii. Cu cât rata dobânzii este mai mare, cu atât crește atractivitatea acestui tip de actiune, și invers.

J.M. Keynes apreciază ca investitiile sunt cel mai instabil element în economie, volumul acestora fiind condiționat de dorința și interesul întreprinzătorului pentru a investi. De asemenea interesul investitorilor este determinat de eficiența investițiilor noi. J.M. Keynes consideră că întreprinzătorii nu sunt predispuși să investească, sau să transforme economiile în investiții, decât în cazul în care se profilează perspectivele obținerii unui profit ce ar corespunde necesităților lor.

2.3 Rolul investițiilor în economia de piața

Despre oricare domeniu am vorbi: economic, social-cultural, investițiile sunt asociate cu ideea de dezvoltare. Investițiile reprezintă suportul material al dezvoltării economico-sociale a țării. Prin intermediul acestora se asigură:

sporirea capitalului fix;

creșterea randamentului tehnic și economic al fondurilor existente;

crearea de noi locuri de muncă;

În activitatea economică, investițiile ocupă un loc central atât din punct de vedere al producției de bunuri și servicii cât și din punct de vedere al consumului, fiind factorul esențial care influențează concomitent cererea și oferta, având ca efect sporirea și diversificarea acestora.

În circuitul economiei naționale, investițiile au rolul de a asigura modernizarea întregii activități economice. Dezvoltarea stabilă a economiei naționale, precum și a statului depinde, în mare măsură, de orientarea și planificarea investițiilor. În țările cu o economie de piață, volumul investițiilor reprezintă unul dintre principalii indicatori ai situației economice.

La nivel social, investiția joacă un rol important în ocuparea forței de muncă, în îmbunătățirea calității vieții prin crearea unei nevoi de forță de muncă atât în sectoarele care pregătesc și realizează acțiuni investiționale (cercetare, proiectare, construcții, montaj) , cât și în sectoarele conexe, determinând astfel scăderea șomajului.

Investițiile pot fi privite totodată și ca liant între generații prin crearea de noi locuri de muncă pentru generația tânără cât și prin moștenirea de capital pe care aceștia o primesc de la generațiile anterioare.

Investițiile constituie de asemenea suporturi materiale pentru promovarea progresului tehnico-științific în diverse sectoare de activitate, aplicarea proiectelor de investiții constituind principalul mijloc de valorificare a soluțiilor tehnologice oferite de cercetarea științifică. Investițiile constituie un instrument principal de modernizare.

Investițiile au un pronunțat caracter novator, căci prin ele se creează condițiile materiale necesare promovării progresului tehnic și asigurării rezultatelor cercetării științifice în toate domeniile de activitate, iar prin aceasta se asigură și perfecționarea mijloacelor de producție.

Se poate spune astfel că dezvoltarea economică și socială a unei țări depinde în mod hotărâtor de dinamica și volumul investițiilor realizate.

Efectele implementarii investițiilor pot fi grupate în două categorii principale:

Efecte economice:

a) creșterea cererii de bunuri și servicii;

b) creșterea și diversificarea ofertei agenților economici;

c) creșterea cifrei de afaceri, a veniturilor și profitului;

d) favorizarea circulației capitalurilor;

e) creșterea gradului de participare a țării la circuitul economic internațional;

f) accelerarea promovării progresului tehnic, a dezvoltării, retehnologizării și înnoirii capacităților de producție existente;

g) stimularea creșterii eficienței în toate domeniile;

h) îmbunătățirea mediului economic.

Efecte sociale:

a) creșterea calității vieții și a nivelului de trai;

b) creșterea numărului de locuri de muncă și a gradului de ocupare a forței de muncă;

c) reducerea șomajului;

d) dezvoltarea culturii și educației;

e) creșterea calității forței de muncă;

f) ocrotirea sănătății și securității umane;

g) protecția mediului.

2.4 Caracteristicile principale ale procesului investițional în România

La nivelul economiei unei țari, investițiile sunt sinonime cu crearea de oportunități și mijloace. Indiferent de tipurile de investiții realizate, fiecare investitor urmarește:

să aibă un proiect viabil care să-i asigure succesul investiției, și un profit cât mai ridicat în comparație cu cheltuielile;

realizarea unui progres din punct de vedere al bazei tehnologice de lucru;

folosirea eficientă a resurselor de care dispune investitorul;

creșterea calității produsului;

relansarea economică prin intermediul investițiilor.

Există o interdependență între dinamica investițiilor și evoluția principalilor indicatori economici atestată de experiența țărilor dezvoltate din punct de vedere economic din cadrul Uniunii Europene dar și din exterior. Un mediu de afaceri greoi, netransparent și ineficient va constitui întotdeauna o piedică în realizarea de investiții atât de către agenții economici naționali cât și cei internaționali. Fără investiții nu este posibilă dezvoltarea economică a statelor membre a Uniunii Europene cum este și cazul României.

Activitatea de investiții din România are un caracter complex influențat în mare măsură de perioada de tranziție a economiei de după revoluție.

Statul a avut un rol hotărâtor în procesul investițional în România. Strategiile investiționale avute în vedere, principalele categorii de resurse disponibile realizării unei investiții, dar și elementele care au caracterizat procesul investițional la nivel microeconomic și macroeconomic după 1990, ca urmare a trecerii de la economia centralizată, la economia de piață, au avut o mare importanță în cadrul dezvoltării economice generale a României.

La finalul perioadei de tranziție, înainte de integrarea în Uniunea Europeană, România a avut de rezolvat probleme în câteva domenii majore cum ar fi, fiscalitatea, sistemul de pensii, administrația publică, piața forței de muncă, susținerea procesului de cercetare-dezvoltare. O acțiune importantă a fost armonizarea legislației în domeniile menționate mai sus, ce a trebuit realizată în contextul în care prioritațile naționale au fost cele legate de realizarea unei infrastructuri rutiere, dezvoltarea și modernizarea agriculturii, și dezvoltarea turismului.

În acest context, procesul investițional s-a desfașurat cu surse provenind din bugetul public sau privat, din surse interne sau externe și a dat sens ideilor de dezvoltare socio-economică din acea perioadă.

Începând cu 1 ianuarie 2007, România a devenit membră cu drepturi depline ale Uniunii Europene, iar una din cerințele esențiale a reprezentat-o crearea unei economii de piață funcționale, comparabilă cu principiile, normele, mecanismele, instituțiile și politicile Uniunii Europene.

Strategia de dezvoltare a oricărei țări europene, inclusiv a României a urmărit în principal:

asigurarea unei creșteri economice durabile pe toate planurile;

promovarea unei politici economice coerente;

crearea unui mediu investițional prielnic atât pentru investitorii naționali, cât și pentru cei din afara țării;

De asemenea scopul strategiei de dezvoltare este acela în principal al asigurării unei creșteri economice durabile, viabile pe toate planurile, și promovarea unei politici economice coerente, în același timp cu modernizarea și dezvoltarea întregii vieți social-economice.

Un rol foarte important în atingerea acestor obiective economice îl au investițiile, acestea reprezentând suportul oricărei dezvoltării economice, fiind și o activitate al cărei rezultate au un impact hotărâtor în asigurarea modernizării, dezvoltării și restructurării economiei naționale. Cu ajutorul unor investiții eficiente, se poate vorbi de o dezvoltare a tuturor ramurilor existente în cadrul economiei.

2.4.1 Cadrul legislativ ce reglementează investițiile străine în România

În perioada comunistă, fluxul de capital investițional străin în economia României a fost stopat datorită incompatibilității investițiilor și mediul economic în care acestea trebuiau să se desfășoare și să funcționeze. După decembrie 1989, a fost adoptat Decretul – lege nr. 96/1990 privind unele măsuri pentru atragerea investiției de capital în România. Prin acesta au fost înlăturate principalele disfuncționalități care afectau funcționarea investițiilor. Ulterior, odată cu adoptarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, a Legii nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, a Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale și a Legii nr. 12/1991 privind impozitul pe profit, cadrul legislativ al funcționării investițiilor străine în România s-a modificat radical.

Prin adoptarea de către Parlament a Legii nr. 35/1991 privind regimul investitiilor străine în România a fost încheiată o primă fază esențială în adoptarea unui pachet de legi care să încurajeze investițiile de capital străin în România.

Faza următoare a fost adoptarea unei noi reglementări, Legea nr. 58/1991 – privind privatizarea societăților comerciale, care să permită accesul capitalului privat în sectorul de stat.

Noua organizare a procesului de privatizare a dorit să ducă la activarea resurselor existente și neutilizate, sau utilizate insuficient, la facilitarea investiției libere a fondurilor populației, dar și la posibilitatea ca investițiile străine să poată fi realizate atât sub forma societăților comerciale, cât și într-o multitudine de alte forme ale investițiilor de portofoliu.

Adoptarea acestor două legi importante, a investițiilor străine și, ulterior, a legii privatizării, a reprezentat constituirea cadrului juridic de bază ce reglementează regimul capitalului investițional străin în România. Prin aceasta, România s-a aliniat reglementarilor de pe piața investițiilor internaționale.

În anul 1997, Guvernul României a înaintat un nou proiect de lege, condițiile pentru investițiile directe de capital străin, a investițiilor de portofoliu, în scopul îmbunătățirii și promovării regimului investițional străin în România. Conform acestei noi legi, investitorii străini au dreptul să participe la conducerea și gestionarea investiției, să înstrăineze drepturile și obligațiile lor contractuale către alți investitori, să transfere integral în țara de origine profiturile nete cuvenite, conform contractelor încheiate, dar și alte drepturi.

2.4.2 Factorii ce influențează procesul investițional în România

Procesul investițional în România este în prezent influențat de poziția acesteia ca membră a Uniunii Europene. În această direcție, un rol foarte important în activitatea de investiții o va juca Planul Național de Dezvoltare ce are o importanță deosebită concretizând într-un concept specific politica Europeană de coeziune economică și socială. Perioada 2007-2013 a fost influențată de Planul Național de Dezvoltare 2007-2013, urmând ca de acum înainte un rol important să-l aibă Planul Național de Dezvoltare pentru perioada 2014-2020 în funcție de modul în care România va fi în măsură să răspundă la cerințele legate de conformarea cu standardele europene ce trebuie adoptate și respectate permanent.

La aceste strategii de ordin general se adaugă alți factori care își vor pune amprenta asupra procesului în discuție.

La nivelul economiei europene, România deține unele avantaje care aduc o contribuție importantă pentru direcționarea proiectelor de investiții printre care pot fi enumerate:

Un principal element este dimensiunea pieței interne cu un potențial major pe termen mediu și lung. Majoritatea investițiilor efectuate au în vedere desfacerea pe piața internă în sectoarele industriale, bunuri de consum și infrastructură.

Accesul pe piețele de export, facilitat în principal de legăturile României cu unele piețe vest-europene, și cu piețele din țările Comunității Statelor Independente, este un alt element care face România atrăgătoare din punct de vedere investițional.

România are de asemenea și o poziție geografică foarte avantajoasă, la intersecția drumurilor între Occident și Orient. În plus, deschiderea la Marea Neagră prin portul Constanța, precum și traseul Dunării către centrul Europei, deschide numeroase căi de comunicare avantajoase pentru atragerea investițiilor ce vizează apoi piețele de export.

Forța de muncă locală, o resursă foarte importantă în implementarea proiectelor de investiții, s-a dovedit prin studii sociologice că este adaptabilă schimbărilor de mediu profesional și aptă pentru un regim de lucru intens, dacă sunt oferite motivații și stimulente corespunzătoare. Pentru România, factorul uman reprezintă principalul atu, și poate atinge niveluri de productivitate foarte înalte.

Cadrul juridic ce reglementează regimul investițiilor străine în România este competitiv în multe privințe. Flexibilitatea procedurilor fiscale constituie un avantaj competitiv al României pe piața investițională est-europeană.

Resurselor naturale prezintă un alt important atu pentru România, iar valorificarea acestora reprezintă o prioritate, pentru crearea unei game largi de oportunitați pe piața românească.

Totodată există și numeroși factori care descurajează investițiile străine în România care determină probleme serioase în ceea ce privește dezvoltarea acesteia pe termen lung. Printre aceștia se pot enumera:

Percepția externă a climatului intern de afaceri. Factorii decisivi în atragerea unui volum sporit de investiții străine sunt acum condițiile economice din țările gazdă ca avantaje în cazul României.

Disfuncționalități ale cadrului legislativ. Instabilitatea legislativă, modificările prea frecvente, lipsa unor reglementări specifice funcționarii economiei de piață cum ar fi legislația falimentului, reglementarea concurenței, proprietatea intelectuală, regimul juridic al proprietăților, a obstrucționat pătrunderea semnificativă a capitalului străin în România și a provocat dezavantaje generale în economia investițională românească.

Condițiile de operare pe piața locală ce au reprezentat un obstacol major la nivel socio-cultural datorită imaturității actorilor de pe scena economică, și la nivel economic datorită lipsei unei infrastructuri adecvate de transport și comunicații, a stadiului incipient în care se află sistemul bancar.

2.4.3 Investițiile străine directe și creșterea economică în România

România ca și celelelte state are o serie de motivații ce stau la baza interesului și a dorinței de atragere a investițiilor străine directe, din care putem enumera următoarele:

Nevoia de capital în vederea retehnologizării, a refacerii economice afectate de procesul de tranziție către economia de piața.

Transferul de tehnologie și de know-how este de asemenea, una din marile motivații ale interesului față de capitalul străin. Este foarte clar că progresul tehnic atins de lumea dezvoltată este necesar a fi atras în economia locală a țării noastre. Una din modalitățile de atragere a acestor tehnologii este asocierea cu parteneri străini și atragerea investițiilor acestora. Pe de altă parte, producătorii din țara noastră vor putea avea acces la piața externă cu propriile produse.

Preluarea și aplicarea noilor metode de conducere prin preluarea ideilor de management tânar inovativ și cu rol pozitiv.

Accesul la piața occidentală constituie, de asemenea, o motivație serioasă a atragerii de investiții străine directe.

Investițiile străine directe trebuiesc abordate în strânsă legătură cu creșterea economică, cu dezvoltarea, întrucât indiferent de regimul politic, ele au constituit și constituie un factor hotărâtor al dezvoltării economico-sociale prin volumul, structura și calitatea lor.

Investițiile străine în România sunt de preferat altor surse de capital deoarece sunt factorul principal de creștere economică, prin urmare necesită o atenție sporită. Acestea implică intrări sigure de capital, iar repatrierea profitului depinde de rezultatele economice obținute în urma investiței. Totuși acestea declanșează o multitudine de efecte indirecte cum ar fi: impulsionează formarea capitalului uman, externalizează dezvoltarea tehnologică de la o țară dezvoltată către o țara sub-dezvoltată, permite accesul la piețele externe.

Este foarte clar că investițiile străine joacă un rol foarte important în România, și că este necesar a fi atrase cât mai multe investiții directe, direcționate în special către sectoarele economice ce pot contribui la o creștere economică sustenabilă cum ar fi agricultura, turismul, industria prelucrătoare, sectorul imobiliar și de retail.

Trebuie ținut cont totuși că existenta unui nivel ridicat de investiții străine este determinat în mare masură de condițiile economice din țara în care se face investiția, de legislația țării ce reglementează investițiile străine, și de foma acestora.

Se poate concluziona că investitiile influențează creșterea economică, iar rezultatele pozitive înregistrate în perioada de expansiune economică sunt influențate categoric de mărimea fluxurilor de investiții din acea perioadă.

CAPITOLUL III – SURSE DE FINANȚARE A PROIECTELOR DE INVESTIȚII

3.1 Conceptul de finanțare

3.1.1 Definiție

În procesul investițional macro sau microeconomic, de nivel național, regional sau local problemele legate de finanțarea propriu-zisă după derularea etapelor premergătoare impun în mod nemijlocit elaborarea unui concept de finanțare care să asigure resursele financiare corespunzătoare derulării investiției.

În acest context apar programele de finanțare nerambursabile care pot fi definite ca instrumente de politică internă și externă prin care are loc un transfer de resurse financiare, de la organizații donatoare, la organizații receptoare, în cazul îndeplinirii condițiilor specifice. Asistența externă nerambursabilă poate fi completată cu asistență internă rambursabilă, pentru atingerea valorilor financiare necesare implementării unei investiții.

După anul 1990 Comisia Europeană devine principalul organism de acordare a asistenței externe nerambursabile, prin programe de finanțare specifice, atât în spațiul intern european cât și pentru alte tări.

Programele de finanțare, pot fi definite din punct de vedere conceptual ca puternice instrumente de politică internă și externă prin care are loc transferul de resurse financiare către organizații ce implementează noi proiecte de investiții. Aceste transferuri au loc în vederea satisfacerii unor interese cu caracter preponderant economic dar și politic și social. Initial aceste transferuri au fost concepute în scop politic, sau militar, dar ulterior au cunoscut o evoluție către domeniul social și economic prin noi programe nerambursabile moderne cum sunt programele de finanțare cu fonduri structurale europene.

Viziunea politică în scopul careia UE a dezvoltat aceste instrumente de finanțare, se sprijină pe idea creării unei piețe europene unice, eficiența prin măsuri de liberalizare și deschidere a piețelor interne, și prin măsuri de intervenție pentru o uniformizare a nivelurilor de dezvoltare economică a țărilor membre, măsuri ce se doresc să conducă la reducerea diferențelor de dezvoltare și nivel de trai dintre statele membre.

3.1.2 Finanțările structurale – importanță și rol

În scopul realizării unei analize cu privire la finanțările structurale este necesar să se evidențieze aspectele importante care concură la absorbția fondurilor structurale: aspecte metodologice, aspecte evolutive și din punct de vedere al perspectivei de dezvoltare a acestora în perioada 2014-2020.

Existența Comisiei Europene a concurat împreună cu alte organisme formate ulterior acesteia la dezvoltarea tuturor statelor membre, dar și la o conlucrare între acestea.

Principalele instrumente ale politicii duse de Uniunea Europeană în scopul de ajutorare, sunt fondurile structural printre care se pot enumera:

Fondul Social European – FSE (înfiintat în anul 1958), înființat pentru creșterea adaptabilității forței de muncă, prevenirea șomajului, creșterea duratei vieții active, creșterea ponderei de angajare a femeilor și imigranților, combaterea discriminării, și sprijinirea incluziunii sociale.

Fondul European de Dezvoltare Regională – FEDR (înființat în anul 1975), înființat pentru susținerea dezvoltării economice durabile la nivel regional și local prin mobilizarea capacităților locale și diversificarea structurilor economice;

Fondul de Coeziune – FC (înființat în anul 1993), finanțează proiecte în domeniul protecției mediului, și a transportului transeuropean, proiecte care vizează dezvoltarea durabilă, îmbunătățirea traficului atât aerian, rutier cât și urban.

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), finanțează investiții pentru creșterea competitivității în agricultură și silvicultură, protecția mediului, ameliorarea calității vieții și diversificarea activităților economice în spațiul rural.

Fondul European pentru Pescuit (FEP), se referă la asigurarea pe termen lung a activităților de pescuit printr-o exploatare eficientă a resurselor acvatice, precum și dezvoltarea și îmbunătățirea vieții marine, a lacurilor și zonelor de coastă afectate de activitățile intensive de pescuit și acvacultură.

La nivel national, responsabile cu analiza și implementarea proiectelor sunt organismele intermediare, autoritățile de management, comitetele de monitorizare, autoritatea de certificare și plată, unitățile de plată, autoritatea de audit, curtea de conturi. Fiecare din aceste entități au atribuții și responsabilități specifice etapelor din ciclul de viață al unui proiect, cu rol prioritar în atragerea și utilizarea fondurilor, în crearea unui cadru comun instituțional și administrativ care să funcționeze în mod eficient, transparent, și durabil.

Perioada 2007-2013 a fost una de expansiune maximă pentru programele de finanțare europene, acest lucru fiind determinat de restructurarea masivă a politicii fondurilor europene prin regruparea și organizarea acestora pe politici, obiective și axe de intervenție. În această perioadă s-a înregistrat practic o dublare a alocării fondurilor pentru cele 8 state care au aderat în 2004, pentru România și Bulgaria fiind prima sesiune de alocare a fondurilor structurale.

Experiența desfășurării procesului de absorbție al fondurilor în 2007-2013 a marcat semnificativ programarea pentru perioada 2014-2020, prin analizarea dificultăților întâmpinate și rata de succes a proiectelor încheiate, analiza în urma careia se vor formula propuneri de noi programe, în vederea creșterii nivelului de intervenție pentru atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020 ca obiective prioritare.

3.1.3 Capacitatea de absorbție a fondurilor structurale

Capacitatea de absorbție reprezintă capacitatea țărilor cu venituri mici de a absorbi într-un mod productiv ajutorul extern și acordarea priorității ajutoarelor nerambursabile recepționate.

Astfel, capacitatea de absorbție reprezintă gradul în care o țară are capacitatea să cheltuiască eficient resursele ce i-au fost puse la dispoziție cu ajutorul fondurilor structurale. Capacitatea de absorbție comportă două aspecte la fel de importante, pe de o parte este vorba despre capacitatea de absorbție din partea sistemului instituțional creat de stat pentru a administra fondurile în cauză, pe de altă parte de capacitatea de absorbție din partea beneficiarilor pentru care sunt dedicate aceste fonduri. În acest sens au fost identificați trei factori ce influențează capacitatea de absorbție a unei țări:

capacitatea de absorbție macroeconomică;

capacitatea de absorbție managerial – administrativă;

capacitatea financiară de absorbție.

Capacitatea macroeconomică de absorbție poate fi definită și măsurată în raport cu Produsul Intern Brut (PIB). De capacitatea macroeconomică de absorbție se leagă și necesitatea creșterii cheltuielilor bugetare ca urmare a aderării la Uniunea Europeană.

Tot de capacitatea macroeconomică de absorbție se leagă și capacitatea de a absorbi efectele macroeconomice generate de cheltuielile suplimentare efectuate. Prin urmare se va ajunge la o creștere a cererii, cu efecte asupra ofertei, mai ales în zona pieței muncii.

Capacitatea administrativă de absorbție se referă la capacitatea pe care o dețin autoritățile locale de a întocmi programe, proiecte și planuri în timpul alocat, de a selecta proiectele eligible, de a raporta și superviza stadiul implementării acestora în vederea evitării oricărei iregularități.

Capacitatea financiară de absorbție reprezintă capacitatea autorităților de a susține programele și proiectele pentru care se cere finanțare, prin cofinanțare, de a garanta contribuția necesară de la bugetele locale.

3.2 Rolul instituțiilor bancare din România în derularea proiectelor de investiții cu finanțare

Încă de la lansarea în anul 2007 a programelor de finanțare europene, un număr destul de mare de agenți economici au aplicat pentru obținerea de fonduri pentru investiții, în special în cadrul programelor POR și POSCE. Aplicațiile au fost soldate cu succes în obținerea accesului la finanțare, în schimb s-a pus problemă co-finanțării investițiilor din fondurile proprii, în etapele de inițiere ale proiectelor. Lipsa de resurse interne a condus la necesitatea apelării la sectorul financiar-bancar pentru împrumutul sumelor necesare în scopul derulării proiectelor în condiții optime. Astfel că majoritatea băncilor românești au creat pachete care să raspundă noii cereri de pe piață, dedicate co-finanțării sau prefinanțării, acordate pe baza unei metodologii proprii.

Astfel, banca a căpătat un rol esențial în asigurarea resurselor demarării proiectelor de investiție cu finanțare nerambursabilă. Un aspect important este faptul că metodologia de calcul a băncilor pentru indicatorii proiectelor de investiții diferă de metodologia de calcul a autorităților de management a fondurilor europene, acest lucru ducând de multe ori la blocajul în etapa de împrumut bancar a unor proiecte eligibile ce îndeplinesc condițiile de acordare a finanțării.

Accesul la fondurile europene a condus la o schimbare în modul de planificare a activităților economice în cadrul companiilor și instituțiilor românești, conducerea încercând să urmarească lansarea noilor programe de finanțare disponibile, încercând să folosească fondurile europene pentru completarea propriilor fonduri în realizarea unor proiecte de investiții îndrăznețe.

Putem spune că rolul instituțiilor bancare din România este semnificativ în cadrul proiectelor de investiții asigurând cadrul necesar derulării acestora și implementării în condiții legale a proiectelor contractate prin intermeiul programelor de finanțare.

3.3 Obiectivele strategice de investiții propuse la nivel European

3.3.1 Strategia națională pentru dezvoltare regională 2014-2020

Strategia Națională de Dezvoltare Regională (SNDR) reprezintă viziunea Guvernului României privind dezvoltarea regională, prin care se stabilesc prioritățile de dezvoltare ale regiunilor, precum și relațiile instituționale care să faciliteze corelarea cu strategiile sectoriale.

Acest document de programare reprezintă baza strategică pentru fundamentarea programelor de finanțare din fonduri externe/comunitare, naționale, regionale și/sau locale care au ca scop dezvoltarea regională.

Totodată, acest document strategic își propune să continue și să actualizeze direcțiile de dezvoltare formulate în Planul Național de Dezvoltare (PND) 2007 – 2013 și Cadrul Național Strategic de Referința (CNSR), care conțin elemente de strategie implementate prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, precum și alte programe naționale.

Asigurarea continuității viziunii strategice privind dezvoltarea regională în România reprezintă una dintre principalele recomandări ale raportului de evaluare ex-ante POR 2007 – 2013: „raționamentul și consistența strategiei propuse este justificată: Programul Operațional Regional va contribui cu siguranță la susținerea și promovarea progreselor economice și sociale durabile la nivelul regiunilor din România. Ar fi nerealist să ne așteptăm să atingem obiectivul final al politicii de dezvoltare regională în cadrul acestei perioade de programare. însă dacă acest program din perioada 2007 – 2013 este implementat în mod focalizat, se poate stabili o bază solidă pentru o dezvoltare regională echilibrată la sfârșitul următorului deceniu.”

De asemenea, în cadrul dialogului instituțional cu partea română pe tema dezvoltării regionale, Comisia Europeană a accentuat în mod constant necesitatea existenței și continuității unei viziuni strategice de dezvoltare regională la nivel național pe termen lung (20 de ani), și de asemenea, necesitatea utilizării experienței și structurilor existente în perioada 2007-2013, acolo unde este posibil acest lucru, în locul schimbărilor radicale, care implică costuri financiare și operaționale mari.

Pentru intervalul cuprins între 2014 – 2020, Strategia Națională pentru Dezvoltare Regională este un document integrator, care își propune armonizarea politicilor și strategiilor existente în diferitele domenii ale vieții economice și sociale cu impact la nivel regional.

Abordarea SNDR este corelată cu cea a Planurilor pentru Dezvoltare Regională elaborate de Agențiile pentru Dezvoltare Regională, respectiv propune o viziune largă pentru a include activități care pot fi finanțate din multiple surse de finanțare (buget național, buget local, instrumente structurale/alte instrumente financiare).

Pentru implementarea SNDR și prin intermediul fondurilor europene este necesară asigurarea corelării acesteia cu politica de coeziune a UE. în acest sens, pentru identificarea unor obiective naționale de dezvoltare regională care să fie corelate cu obiectivele strategice ale UE, în procesul de elaborare a SNDR au fost luate în considerare obiectivele europene promovate prin Strategia Europa 2020 și s-a asigurat corelarea cu obiectivele tematice și prioritățile de investiții, promovate prin propunerile de regulamente pentru perioada 2014 – 2020.

Viziunea SNDR ia în considerare contextul economic general al țării, caracterizat de o serie de fenomene cu impact asupra dezvoltării echilibrate, sau care antrenează pe termen scurt astfel de fenomene, dintre care cele mai importante sunt:

pondere ridicată a populației ocupate în agricultură, mare parte trăind în condițiile unor gospodării agricole de subzistență;

grad scăzut de accesibilitate al anumitor zone ale țării, care are drept consecință o atractivitate scăzută și prin urmare investiții extrem de reduse;

restructurarea în continuare a unor mari întreprinderi de stat din industria grea și a unor exploatații miniere din zonele miniere tradiționale, care creează riscul apariției unor șocuri pe piața muncii în economiile regionale slab diversificate;

efectele crizei economice și financiare mondiale asupra economiei românești.

Prin intermediul SNDR apare necesitatea sprijinirii următoarelor priorități de dezvoltare:

dezvoltare urbană durabilă integrată;

îmbunătățirea eficienței energetice în sectorul public și rezidențial;

dezvoltarea infrastructurii de importanță regională și locală;

promovarea incluziunii sociale și reducerea gradului de sărăcie;

îmbunătățirea mediului economic de importanță regională și locală;

dezvoltarea durabilă a turismului;

îmbunătățirea condițiilor de mediu la nivel regional și local.

Un factor determinant în selecția și formularea acestor priorități de dezvoltare îl constituie impactul potențial rezultat din implementarea lor, acestea putând contribui semnificativ la atingerea unui nivel înalt și stabil al creșterii economice și ocupării forței de muncă în întreaga țară.

În acest scop, fiecare regiune trebuie sprijinită pentru a-și valorifica la maximum potențialul economic de care dispune. Din acest motiv, SNDR nu se limitează la zonele cele mai sărace ale țării, ci are o adresabilitate mai largă, dat fiind caracterul său integrator și programatic, adresându-se astfel tuturor regiunilor. Dezvoltarea regională este abordată în contextul mai larg al asigurării unei stabilități macroeconomice la nivel național. Ea este completată de politicile sectoriale orizontale, menite să asigure un mediu propice pentru dezvoltarea mediului de afaceri și dezvoltarea socială, precum și de măsuri active de ocupare pentru grupurile de populație dezavantajate.

Strategia se bazează pe combinarea investițiilor cu măsurile soft, și formulează un set de măsuri adecvate pentru optimizarea raportului nevoi – resurse, obiectivele de atins și mijloacele necesare, pe baza compatibilității lor reciproce, în timp și spațiu.

Această abordare vine, în primul rând, în întâmpinarea unor necesități reale ale comunității locale și regionale din țara noastră printr-o adresare de jos în sus a dezvoltării, bazată pe inițiativele, planurile și programele de dezvoltare ale colectivităților locale și regionale.

Viziunea strategică are la bază măsuri planificate și promovate de autoritățile administrației publice locale și centrale, în parteneriat cu diverși actori (privați sau publici), în scopul asigurării unei dezvoltări economice și sociale sustenabile și dinamice, prin utilizarea eficientă a resurselor locale și regionale, pentru a realiza în final obiectivele specifice, și prin acestea, obiectivul general.

Obiectivul general al SNDR este reprezentat de îmbunătățirea continuă a calității vieții, prin asigurarea bunăstării, protecției mediului și coeziunii economice și sociale pentru comunități sustenabile capabile să gestioneze resursele în mod eficient și să valorifice potențialul de inovare și dezvoltare echilibrată economică și socială al regiunilor.

Acest obiectiv se corelează cu obiectivul european privind creșterea competitivității Regiunilor și promovarea echității prin prevenirea marginalizării zonelor cu probleme de dezvoltare economică și socială.

Pentru realizarea obiectivului general al SNDR, au fost stabilite următoarele obiective specifice:

creșterea rolului și funcțiilor orașelor și municipiilor în dezvoltarea regiunilor prin investiții care să sprijine creșterea economică, protejarea mediului, îmbunătățirea infrastructurii edilitare urbane și coeziunea socială;

creșterea eficienței energetice în sectorul public și/sau rezidențial pentru a contribui la reducerea cu 20 % a emisiilor de C02 în conformitate cu Strategia Europa 2020;

creșterea gradului de accesibilitate a regiunilor prin îmbunătățirea mobilității regionale și asigurarea serviciilor esențiale pentru o dezvoltare economică sustenabilă și inclusivă;

regenerarea zonelor defavorizate și stimularea incluziunii sociale a comunităților marginalizate, prin crearea premiselor necesare pentru asigurarea serviciilor esențiale și condițiilor decente de trai;

creșterea economiilor regionale prin dezvoltarea infrastructurii specifice inovarii si cercetării, precum și stimularea competitivității IMM-urilor;

stimularea dezvoltării competitive și durabile a turismului la nivel regional și local prin valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, cu potențial turistic și crearea/modernizarea infrastructurii specifice de turism;

protecția și îmbunătățirea mediului prin creșterea calității serviciilor de apă, reabilitarea siturilor industriale poluate și abandonate și luarea unor măsuri de prevenire a riscurilor și creștere a capacității de intervenție în situații de urgență.

Prin aceste obiective specifice, SNDR își propune să sprijine, în primul rând o mai bună dezvoltare și integrare a economiilor regionale, prin susținerea orașelor și prin încurajarea tuturor inițiativelor de dezvoltare, menite să stimuleze relațiile dintre județele învecinate, în contextul globalizării, dar și al restricțiilor impuse de Uniunea Monetară Europeană asupra cheltuielilor publice, stimularea polilor de creștere deveind la fel de importantă ca și sprijinirea zonelor defavorizate, prin:

crearea condițiilor pentru ca orașele să-și realizeze la un înalt nivel calitativ funcțiile urbane, prin creșterea atractivității acestora și îmbunătățirea condițiilor de mediu, implementând programe de renovare urbană și reconstrucție ecologică;

stimularea relațiilor economice inter-regionale prin crearea de poli urbani de creștere, ca motoare ale dezvoltării;

prevenirea decuplării zonelor rurale de procesele de dezvoltare;

valorificarea oportunităților oferite de cooperarea transfrontalieră în contextul UE.

3.3.2 Principalele programe operaționale și obiectivele lor specifice

Programul Operațional se prezintă sub forma unui document strategic de programare prin care se stabilește strategia de dezvoltare la nivel sectorial. Programele operaționale cuprind axe prioritare, iar axele prioritare cuprind domenii majore de intervenție.

Pentru perioada 2007-2013, România a avut un set de 7 Programe Operaționale în cadrul celor 5 obiective enumerate anterior.

Programul Operațional Regional – POR – obiectivul general a constat în sprijinirea unei dezvoltări economice, sociale, echilibrate teritorial și durabile a Regiunilor României. Printre obiective specifice se pot enumera:

creșterea rolului economic și social al centrelor urbane;

îmbunătățirea accesibilității regiunilor și a accesibilității centrelor urbane;

creșterea calității infrastructurii sociale a regiunilor;

creșterea competitivității regiunilor ca locații pentru afaceri;

creșterea contribuției turismului la dezvoltarea regiunilor.

Programul operațional sectorial creșterea competitivității economice – POS CCE – obiectiv general constă în creșterea productivității întreprinderilor. Printre obiective specifice se pot enumera:

dezvoltarea durabilă a sectorului productiv;

dezvoltarea durabilă a întreprinderilor;

creșterea capacității de cercetare dezvoltare;

valorificarea potențialului tehnologiei informației și comunicațiilor;

dezvoltarea durabilă a sistemului energetic, prin promovarea surselor regenerabile de energie.

Programul operațional sectorial dezvoltarea resurselor umane – POS DRU – obiectivul general constă în dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității. Obiectivele specifice sunt următoarele:

promovarea calității sistemului de educație;

promovarea culturii antreprenoriale;

facilitarea inserției tinerilor și a șomerilor pe piața muncii;

dezvoltarea unei piețe a muncii moderne, flexibile și incluzive;

promovarea inserției pe piața muncii a persoanelor inactive;

îmbunătățirea serviciilor publice de ocupare;

facilitarea accesului la educație a grupurilor vulnerabile.

Programul operațional sectorial de mediu – POS MEDIU – Obiectivul general constă în reducerea decalajului existent între Uniunea Europeană și România cu privire la infrastructura de mediu. Obiectivele specifice sunt:

îmbunătățirea calității și a accesului la infrastructură de apă și apă uzată;.

dezvoltarea sistemelor durabile de management al deșeurilor;

reducerea impactului negativ cauzat de sistemele de încălzire urbană;

protecția și îmbunătățirea biodiversității și a patrimoniului natural;

reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale.

Programul operațional dezvoltarea capacității administrative – PODCA – obiectivul general este crearea unei administrații publice mai eficiente și mai eficace în beneficiul socio-economic al societății românești. Obiective specifice:

obținerea unor îmbunătățiri structurale și de proces ale managementului;

îmbunătățirea calității și eficienței furnizării serviciilor publice.

Programul Operațional Sectorial de Transport – POS Transport – obiectivul general constă în promovarea, în România, a unui sistem de transport durabil. Obiective specifice:

modernizarea și dezvoltarea rețelelor naționale de transport;

promovarea transportului feroviar, naval și intermodal;

sprijinirea dezvoltării transportului durabil.

Programul Operațional Asistență Tehnică – POAT – obiectivul general este acela de a asigura sprijinul necesar procesului de coordonare și implementare sănătoasă, eficientă, eficace și transparentă a instrumentelor structurale în România. Obiective specifice:

coordonarea și implementarea eficientă și eficace a instrumentelor structurale;

asigurarea unei diseminări coordonate la nivel național a mesajelor generale cu privire la instrumentele structurale.

3.4 Etapele ciclului de viața al proiectelor

Proiectele de investiții au un ciclu de viață determinat, compus din mai multe etape obligatorii, ce trebuiesc parcurse pentru atingerea cu succes a obiectivului final. Etapele se referă în general la parcurgerea următorilor pași: identificarea, analiza, formularea proiectului, pregătirea acestuia, evaluarea preliminară a proiectului, angajarea finanțării, implementarea, monitorizarea și evaluarea finală a rezultatelor.

Ciclul de viață al unui proiect are câteva caracteristici importante:

etapele prin care acesta trece sunt ordonate secvențial;

costurile asociate diferitelor etape sunt la început mai mici, urmând să crească până la cota maximă în fazele intermediare, pentru ca apoi să scadă rapid către finalul proiectului;

riscurile de neatingere a obiectivelor se regăsesc mai mult în prima parte a implementării proiectului, mai ales din lipsa informațiilor și a lipsei de experiență; gradul de certitudine crește pe măsură ce se avansează cu proiectul;

capacitatea părților interesate de a-și aduce aportul a rezultatului final al investiției, este mai vizibil în prima parte a demarării investiției, pentru ca apoi să influențeze din ce în ce mai puțin.

Fazele caracteristice ciclului de viață al unui proiect în abordarea clasică sunt urmatoarele: faza inițială, faza intermediară, faza finală.

Figura 3.1 Succesiunea fazelor ciclului de viață ale unui proiect

În graficul de mai sus sunt figurate cele 3 faze importante ale implementării unui proiect, precum și intrările și ieșirile pe baza cărora aceste etape se succed.

Un proiect de investiții propus a fi finanțat cu fonduri nerambursabile a parcurs un ciclu alcătuit din următoarele șase etape:

Programarea – este faza incipientă a ciclului de viață al unui proiect și constă în stabilirea obiectivelor țintă ale proiectului și cadrul general de colaborare și cooperare cu instrumentele de acordare a fondurilor, pe o anumită țară sau regiune geografică;

Identificarea – este o etapă a ciclului de viață, care constă în selectarea acelui tip de program care în baza documentelor strategice, va detalia și va aprofunda proiectul.

Formularea – este stadiul în care se analizează aspectele relevante ale unui proiect, în concordanță cu strategia Uniunii Europene, și cu caracteristicile locale și opiniile factorilor decisivi implicați.

Finanțarea – este acea etapă în care este înaintată cererea de finanțare împreună cu documentele care susțin parametrii investiției, autorizație de construcție, studiu de fezabilitate, proiect tehnic, avize obținute, etc

Implementarea – constă în mobilizarea resurselor materiale, umane și de timp, conform planului inițial stabilit în cererea de finanțare;

Evaluarea – este ultima etapă a ciclului de viață al proiectului, și presupune analizarea modului în care a fost facută implementarea, conformitatea cu planificarea inițială, gradul de atingere al obiectivelor propuse, rezultatele obținute, eficiența, eficacitatea, impactul și durabilitatea proiectului.

3.5 Coordonatele majore ale investițiilor europene în perioada 2014-2020

Coordonatele majore ale procesului de programare a fondurilor europene pentru perioada 2014-2020 este un document emis legal care își propune să cuprindă toate aspectele relevante pentru generarea de investiții în perioada 2014-2020.

Obiectivele României pentru perioada 2014-2020 trebuie să țină cont de următoarele cerințe: să facă parte din obiectivele de dezvoltare durabilă a Uniunii Europene stabilite în principal prin Strategia Europeană 2020; să răspundă nevoilor de dezvoltare ale României prin investiții naționale.

Obiectivul global de dezvoltare stabilit prin Planul Național de Dezvoltare 2007-2013 a fost „Reducerea cât mai rapidă a disparităților de dezvoltare socio-economică între România și statele membre ale Uniunii Europene” și a avut ca țintă atingerea unui nivel al PIB /locuitor de 41% din media UE în anul 2013. În 2011, România a ajuns deja la 49% din media UE.

În același timp, obiectivul global al Cadrului Strategic Național de Referință 2007-2013 a fost acela de a genera o creștere economică adițională de 10-15% din PIB, în perioada 2007-2015, lucru ce nu a mai fost posibil din cauza crizei economice și a dificultăților întâmpinate în absorbția de fonduri europene.

În urma obiectivelor din perioada 2007-2013 și a modului în care acestea au fost atinse, pentru urmatoarea perioadă de programare 2014-2020, obiectivul global trebuie să țină cont în primul rând de necesitatea de a relansa procesul de creștere economică sustenabilă a României, urmărind în același timp și obiectivele majore ale Uniunii Europene.

Nevoile de dezvoltare ale României se simt în continuare în următoarele domenii: infrastructură, competitivitate, resurse umane, capacitate administrativă și dezvoltare teritorială. Tipurile de investiții vor fi stabilite prin viitoarele programe operaționale, în vederea susținerii acestor domenii, plecând de la obiectivele tematice trasate.

Ținând cont de urmările crizei economice din ultimii ani, dar și modul de desfășurare a programului de Fonduri Structurale din perioada 2007-2013, noile tipuri de investiții propuse spre finanțare trebuie să urmarească: generarea creșterii economice și crearea de noi locuri de muncă; să funcționeze în mod complementar; să fie în acord cu obiectivele trasate prin strategia Europa 2020; să fructifice potențialul din punct de vedere economic, social și geografic al României.

Definirea acestor obiective într-un mod coerent se poate face prin formularea unor strategii sectoriale care să asigure o dezvoltare eficientă în sectoarele vizate pentru perioada 2014-2020.

Comisia Europeană propune programarea strategică și concentrarea fondurilor europene pe 11 obiective tematice și priorități de investiții la nivel european, aflate în acord cu prioritățile Strategiei Europa 2020, pentru a maximiza impactul intervențiilor europene, respectiv:

Consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării;

Îmbunătățirea accesului și a utilizării și creșterea calității tehnologiilor informației și comunicațiilor;

Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, a sectorului agricol;

Sprijinirea tranziției către o economie cu consum scăzut de dioxid de carbon în toate sectoarele;

Promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii și a gestionării riscurilor;

Protecția mediului și promovarea utilizării eficiente a resurselor;

Promovarea sistemelor de transport durabile și eliminarea blocajelor din cadrul infrastructurilor rețelelor majore;

Promovarea ocupării forței de muncă și sprijinirea mobilității forței de muncă;

Promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei;

Investițiile în educație, competențe și învățare pe tot parcursul vieții;

Consolidarea capacității instituționale și o administrație publică eficientă.

La nivel european, orientarea strategică privind utilizarea fondurilor europene este dată de Cadrul Strategic Comun, care acoperă cele cinci mari fonduri europene: Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și Fondul European Maritim pentru Pescuit. Cele cinci fonduri sunt denumite generic „fondurile CSC” și se doresc a completa intervențiile naționale, regionale și locale în implementarea Strategiei Uniunii pentru dezvoltare durabilă, luând în considerare contextul specific local.

Obiectivul global al strategiei de dezvoltare a României – este reducerea diferențelor de dezvoltare socială și economică între România și statele membre ale Uniunii Europene, prin generarea unei creșteri de 15% stimulată de utilizarea fondurilor europene, având ca țintă atingerea în anul 2022, a unui nivel mediu al PIB/locuitor de 65% din media UE.

Obiectivele specifice – vor fi enuntațe în strânsă legătură cu cele trei tipuri de obiective tematice propuse de către Comisia Europeană privind prioritățile Strategiei Europa 2020, după cum urmează:

Creștere inteligentă – OS1. Creșterea competitivității economiei românești prin asigurarea unei creșteri adiționale a valorii adăugate brute în industrie și servicii și creșterea numărului de locuri de muncă;

Creștere durabilă – OS2. Promovarea unei creșteri economice susținute prin proiecte investiționale verzi care duc la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Creștere favorabilă incluziunii – OS3. Promovarea unei societăți favorabile incluziunii prin reducerea procentului populației aflate în pragul sărăciei.

Pentru perioada 2014-2020, modelarea macroeconomică va încerca să intervină cu fonduri în agricultură, dezvoltare rurală și pescuit. Pentru atingerea acestor obiectivelor amintite mai sus, România va promova investiții ce vor răspunde cât mai eficient nevoilor reieșite din analiza socio-economică a teritoriului țării.

Astfel, programarea va avea rolul de a selecta acele proiecte de investiții și actiuni cheie care să conducă la atingerea obiectivului global și anume creșterea economică și aducerea României la nivelul Uniunii Europene și a obiectivelor specifice stabilite.

CAPITOLUL IV – STUDIU DE CAZ: REALIZAREA UNEI INVESTIȚII CU FINANȚARE EUROPEANĂ ȘI FINANȚARE DIN SURSE PROPRII

Lucrări de reabilitare pentru poduri, podețe și tuneluri de cale ferată – Sucursala Regionala de Căi Ferate Craiova

Programul Operațional Sectorial – Transport 2007-2013

Axa prioritară 2 – Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport în scopul dezvoltării unui sistem național durabil de transport

Domeniul major de intervenție 2 – Modernizarea și dezvoltarea infrastructuri feroviare naționale și a serviciilor pentru călători

Date generale

4.1.1 Denumirea obiectivului de investiții: „Lucrări de reabilitare pentru poduri, podețe și tuneluri de cale ferată – Sucursala Regionala de Căi Ferate Craiova”

Amplasamentul: Județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Sibiu;

Titularul investiției: Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.”- S.A.

Beneficiarii investiției:

Beneficiari direcți: CNCF „CFR” S.A. – Sucursala Regionala CF Craiova

Beneficiari indirecți: operatorii feroviari, utilizatorii infrastructurii, beneficiarii serviciilor de transport feroviar, utilizatorii infrastructurii – călătorii (pentru transportul de persoane) și operatorii de transport (pentru transportul de marfă), destinatarii mărfurilor transportate, autoritațile locale prin creșterea veniturilor încasate la bugetele locale.

4.2 Informații generale privind proiectul

4.2.1 Situația actuală a infrastructurii feroviare și impactul proiectului

O mare parte dintre podurile, podețele și tunelurile de pe rețeaua națională de căi ferate sunt afectate de diverse degradări care pot să apară în viața unei structuri: oboseala sau coroziunea elementelor metalice, degradări ale elementelor masive din beton sau zidărie, deteriorarea structurilor din cauza condițiilor de scurgere a apelor sau a calamităților, depășirea duratei de viață.

Starea actuală a celor 15 structuri ce au fost propuse spre reabilitare prin prezentul proiect este următoarea:

Pod km 200+306, CF 100, Videle – Orșova, între stațiile Malu Mare și Banu Mărăcine (jud. Dolj). Infrastructura viaductului este alcătuită din două pile și două culei din beton fundate direct. Racordarea cu terasamentul a viaductului este realizată cu sferturi de con pereate. Suprastructura este alcătuită din șase tabliere metalice independente (câte trei pentru fiecare fir de circulație) de tip grinzi cu zăbrele cale sus cu înălțime variabilă pe deschidere. S-au constatat degradări ale betonului la fețele văzute ale componentelor culeelor (elevații, ziduri întoarse, ziduri de gardă, bancheta cuzineți) cauzate de infiltrația apei și de calitatea betonului realizat la execuție. La elevațiile pilelor sunt numai degradări superficiale la betonul de față văzută cauzată de scurgerea apelor. Racordările cu terasamentul sunt parțial distruse. Toate componentele tablierelor metalice au degradări superficiale cauzate de coroziune.

Pod km 115+565, CF 100, Videle – Orșova, între stațiile Măldăieni și Mihăiești (jud. Olt). Fundațiile sunt independente, directe, din beton simplu. Racordarea podețului cu terasamentul este realizată cu timpane și aripi din beton. Se constată rupturi și dislocări în blocuri ale betonului din aripi, precum și fisuri, crăpături și rupturi ale timpanelor, inclusiv cu dislocări. De asemenea, se constată desprinderea timpanelor de boltă. Betonul de față văzută este degradat atât la timpane, cât și la aripi. Există infiltrații la nivelul zidurilor drepte și a bolții, precum și fisuri la boltă în zona cheii la capătul amonte. Radierul de beton din pod este distrus.

Pod km 197+557, CF 101, Chitila – Craiova, între stațiile Slatina și Piatra Olt (jud. Olt). Infrastructura podului este alcătuita din 6 pile și două culei din beton, cămășuite ulterior cu beton armat. Racordarea podului cu terasamentul este realizată cu sferturi de con pereate. Suprastructura este alcătuită din șapte tabliere metalice independente de tip grinzi cu zăbrele cale jos. Degradări ale betonului din infrastructura: fisuri, ciobituri ale muchiilor banchetei cuzineților, zidurilor de gardă și zidurilor întoarse, pete cauzate de sărurile depuse de apele din infiltrații, zone plane de pe care s-a desprins tencuiala. Degradări ale sferturilor de con (taluze burdușite, tasate, pietre dislocate, rosturi degradate). Degradări ale protecției anticorosive și coroziuni locale la tablierele metalice.

Podeț km 357+760, CF 203, Piatra Olt – Podu Olt, între stațiile Valea Fratelui și Turnu Roșu (jud. Sibiu). Infrastructura este formată din două culei din zidărie de piatră (cioplită) fundate direct. Racordarea podețului cu terasamentul este realizată cu sferturi de con. Suprastructura podețului este alcătuită dintr-o dală de beton armat. Toate componentele podețului (zidăria din piatră a culeelor, timpanele, dala din beton armat) au degradări grave rezultate în principal din distrugerea hidroizolației și a infiltrațiilor apei. Între culei sunt depozite din piatră, pământ și lemne, iar în aval și amonte albia este acoperită cu vegetație.

Pod km 99+523, CF 101, București – Pitești, între stațiile Golești și Pitești (jud. Argeș). Infrastructura podului este alcătuită din două culei din beton fundate direct. Racordarea podului cu terasamentul este realizată cu ziduri întoarse și taluze pereate cu dale din beton. Suprastructura este realizată din tabliere independente, metalice, de tip grinzi gemene sudate cu cale la mijloc. Coroziune avansata la unele componente ale tablierului metallic.

Pod km 55+812, CF 116, Filiași – Livezeni, între stațiile Pojogeni și Copăcioasa (jud. Gorj). Infrastructura este alcătuită din două culei din beton fundate indirect prin intermediul unor piloți din beton armat introduși prin batere. Platbandele de la tălpile inferioare și superioare ale grinzilor sunt puternic corodate și există coroziune între piesele tălpilor inferioare. Fisuri la talpa inferioara a grinzilor principale. Suprafețe de beton degradate (porozitate excesivă, segregări, infiltrații).

Pod km 40+875, CF 116, Filiași – Livezeni, între stațiile Bărbătești și Jupănești (jud. Gorj). Infrastructura podului este alcătuită din două culei din beton fundate direct.. Sunt fenomene de coroziune atât la talpa superioara, cât și la talpa inferioara a grinzilor principale. Părțile vizibile ale componentelor culeelor sunt fără degradări semnificative;

Podeț km 286+035, CF 100, București – Jimbolia, în stația Filiași (jud. Dolj). Fundațiile sunt directe, independente, din beton simplu. Racordarea podețului cu terasamentul este realizată cu ziduri întoarse și taluze pereate atât în amonte, cât și în aval. Podețul asigură traversarea unui canal de colectare a apelor uzate din stația Filiași și a apelor din precipitații.

Podeț km 279+884, CF 100, Videle – Orșova, între stațiile Coțofeni și Răcari (jud. Dolj). Fundațiile sunt directe, independente, din beton. Racordările cu terasamentul sunt realizate cu aripi din zidărie de cărămidă în amonte și aripi din beton în aval. Degradări ale zidăriei de cărămidă la elevație podeț, timpan și aripi amonte (rosturi fără mortar sau cu mortar degradat, cărămizi exfoliate, dislocate, infiltrații).

Pod km 20+698, CF 136, Strehaia – Motru, între stațiile Corcova și Motru Est (jud. Mehedinți). Infrastructura este din beton simplu și beton armat. Suprastructura este din grinzi metalice cu zăbrele cale jos. Siguranța stabilității podului este foarte afectată de starea albiei râului.

Pod km 15+550, CF 136, Strehaia – Motru, între stațiile Jirov și Corcova (jud. Mehedinți). Infrastructura este din beton și beton armat. Suprastructura este din grinzi metalice cu zăbrele cale jos. Se constată degradări avansate ale structurii.

Podeț km 5+303, CF 116, Filiași – Livezeni, în stația Tânțăreni (jud. Gorj).. Culeele sunt degradate, cu rosturi dezgolite. Albia este colmatată.

Podeț km 6+592, CF 116, Filiași – Livezeni, între stațiile Tânțăreni și Gilort (jud. Gorj). Sunt necesare reparații, albia este colmatată. Radierul este distrus din cauza erodării.

Podeț km 6+939, CF 116, Filiași – Livezeni, între stațiile Tânțăreni și Gilort (jud. Gorj). Sunt necesare reparații, albia este colmatată.

Podeț km 226+575, CF 101, Pitești – Craiova, între stațiile Balș și Spineni (jud. Dolj). Degradări ale suprafețelor zidăriei de cărămidă, atât la infrastructura podețului, cât și la racordările cu terasamentul (rupturi, crăpături, cărămizi sparte, dislocări, exfolieri, infiltrații). Radierul este parțial degradat. Albia este colmatată și acoperită cu vegetație în amonte și în aval de podeț.

Ca urmare a realizării lucrărilor de reabilitare propuse în prezentul proiect, impactul acestuia va genera:

structurile feroviare avute în vedere vor putea fi utilizate fără restricții de viteza ceea ce va conduce la reducerea timpului afectat transportului;

se vor realiza economii la costurile de întretinere și reparație, precum și la costurile generate de necesitatea reconfigurării traseului în perioada reparaților neprevăzute;

se reduce riscul producerii unor accidente.

economiile de timp, condițiile de siguranță și confort conduc la creșterea atractivității transportului feroviar.

Reabilitarea celor mai afectate structuri feroviare gestionate de Regionala Feroviară Craiova are un efect multiplicativ asupra rentabilității economice a reabilitării fiecărei structuri in parte.

4.2.2 Descrierea tehnică a proiectului

Proiectul are în vedere executarea lucrarilor de infrastructura și suprastructura necesare pentru reabilitarea/reconstrucția a 15 structuri de cale ferată, după cum urmează:

Pod km 200+306, CF 100, Videle – Orșova, între stațiile Malu Mare și Banu Mărăcine (jud. Dolj). Reabilitarea și consolidarea tablierelor metalice, inclusiv refacerea protecției anticorozive. Refacerea drenurilor din spatele culeelor și impermeabilizarea suprafețelor de beton în contact cu pământul. Reabilitarea suprafețelor de beton degradate de la culei și impermeabilizarea fețelor văzute. Curățarea albiei pe zona podului, și 50 m amonte și aval de acesta.

Pod km 115+565, CF 100, Videle – Orșova, între stațiile Măldăieni și Mihăiești (jud. Olt). În proiect s-au prevăzut lucrări de intervenții locale și anume: cămășuirea podului boltit; consolidarea timpanelor; refacerea racordărilor; refacerea radierului si amenajarea albiei în amonte și aval de pod; completarea terasamentelor în zona podului.

Pod km 197+557, CF 101, Chitila – Craiova, între stațiile Slatina și Piatra Olt (jud. Olt). În proiect s-au prevăzut lucrări de: lucrări la infrastructura podului: curățarea și repararea defectelor depistate pe suprafețele vizibile ale culeilor și pilelor; reabilitarea sferturilor de con și lucrărilor de protecție a taluzurilor acestora; reabilitarea suprafețelor superioare ale cuzineților și reașezarea pe reazem a tuturor tablierelor; reabilitarea profilului terasamentului căii ferate la capetele podului pentru asigurarea stabilității prismei de piatră spartă a căii; lucrări la suprastructura podului: inventarierea tuturor defectelor existente la tablierele păstrate în cale; refacerea protecției anticorozive a tablierelor metalice păstrate în cale; înlocuirea traveselor cu defecte și completarea elementelor de prindere lipsă pentru a se meține în bune condiții calea pe pod; lucrări în albie: amenajarea și calibrarea albiei în zona podului; refacerea lucrărilor de protejare a malurilor râului și digurilor de apărare existente.

Podeț km 357+760, CF 203, Piatra Olt – Podu Olt, între stațiile Valea Fratelui și Turnu Roșu (jud. Sibiu). Podețul existent se înlocuiește cu un podeț nou;

Pod km 99+523, CF 101, București – Pitești, între stațiile Golești și Pitești (jud. Argeș). Pentru punerea în siguranță a podului s-au prevăzut următoarele lucrări de reabilitare și consolidare: înlocuirea suprastructurii podului, refacerea protecției anticorozive; reabilitarea infrastructurii podului.

Pod km 55+812, CF 116, Filiași – Livezeni, între stațiile Pojogeni și Copăcioasa (jud. Gorj). În proiect s-au prevăzut următoarele lucrări: înlocuirea suprastructurii existente cu grinzi metalice înglobate în beton. Infrastructura existentă a podului se va demola până la nivelul inferior al banchetei cuzineților și va fi înlocuită cu una din beton armat, adaptându-se la noul tip de suprastructură.

Pod km 40+875, CF 116, Filiași – Livezeni, între stațiile Bărbătești și Jupănești (jud. Gorj). Tablierul metalic existent se va înlocui cu grinzi metalice înglobate în beton având aceeași deschidere cu tablierul existent. Se vor reabilita suprafețele de beton degradate cu mortare speciale și se vor impermeabiliza suprafețele de beton vizibile. Se va dezafecta drumul existent de sub pod.

Podeț km 286+035, CF 100, București – Jimbolia, în stația Filiași (jud. Dolj). Infrastructurile se realizează din beton armat avand fundația alcatuită dintr-un radier și coloane.

Podeț km 279+884, CF 100, Videle – Orșova, între stațiile Coțofeni și Răcari (jud. Dolj). Înlocuirea suprastructurii existente cu un podeț din cadre prefabricate;

Pod km 20+698, CF 136, Strehaia – Motru, între stațiile Corcova și Motru Est (jud. Mehedinți). Refacerea fundației, refacerea terasamentului, refacerea rostului dintre corp și radier; curățirea și repararea defectelor depistate pe suprafețele de beton ale elementelor care alcătuiesc infrastructura podului.

Pod km 15+550, CF 136, Strehaia – Motru, între stațiile Jirov și Corcova (jud. Mehedinți). În proiect s-au prevăzut următoarele lucrări: reabilitarea și consolidarea tablierului metalic, inclusiv refacerea protecției anticorozive; refacerea căii pe pod; reabilitarea suprafețelor din beton, inclusiv a cuzineților cu mortare speciale.

Podeț km 5+303, CF 116, Filiași – Livezeni, în stația Tânțăreni (jud. Gorj). În proiect s-au prevăzut următoarele lucrări: înlocuirea podețelor cu tabliere cu grinzi gemene și infrastructuri fundate indirect; amenajarea albiei în amonte și în aval de cale ferată; Datorită înălțimii mici de construcție s-a ales soluția execuției unui podeț având suprastructura din grinzi gemene cu deschiderea de 5.00 m;

Podeț km 6+592, CF 116, Filiași – Livezeni, între stațiile Tânțăreni și Gilort (jud. Gorj). În proiect s-au prevăzut următoarele lucrări: înlocuirea podețului cu un pod cu tablier cu grinzi gemene și infrastructuri fundate indirect; amenajarea albiei în amonte și în aval de cale ferată. Datorită înălțimii mici de construcție s-a ales soluția execuției unui pod având suprastructura din grinzi gemene.

Podeț km 6+939, CF 116, Filiași – Livezeni, între stațiile Tânțăreni și Gilort (jud. Gorj). În proiect s-au prevăzut următoarele lucrări: înlocuirea podețului existent cu elemente prefabricate, în același amplasament; Decolmatarea și calibrarea albiei în aval și în amonte de cale ferată.

Podeț km 226+575, CF 101, Pitești – Craiova, între stațiile Balș și Spineni (jud. Dolj). În proiect s-au prevăzut următoarele lucrări: înlocuirea podețului existent cu un podeț tubular executat în amplasament alăturat; podețul existent se va dezafecta prin umplere cu zidărie de piatră brută.

4.2.3 Durata și calendarul de implementare a proiectului

Prezentul proiect se va desfășura conform unui calendar de implementare astfel:

Tabel 4.1 Durata și calendarul de implementare al proiectului

4.3 Costurile investiției pe categorii de cheltuieli

Tabel 4.2 Costurile investiției pe categorii de cheltuieli

1 EUR = 4,5148 Lei

*) Cuprinde cheltuielile efectuate pentru plata concesiunii (redevenței/chiriei) necesare organizării de șantier pe durata realizării lucrărilor, exproprieri, despăgubiri, schimbarea regimului juridic al terenului, scoaterea temporară sau definitivă din circuitul agricol precum și alte cheltuieli de aceeași natură

4.4 Analiza indicatorilor financiari

4.4.1 Analiza contextului în care se încadrează proiectul

O prima etapă în realizarea analizei este cea de identificare a contextului economic și social, precum și a nevoii realizării acestei investiții. Contextul social din România arată în mod clar o necesitatea a creșterii calității serviciilor de transport feroviar ce este imperios necesar să se dezvolte și să se realizeze în condiții de maximă siguranță a circulației.

În ultimii 15 ani, cota de piață a transporturilor feroviare în România a scăzut în ciuda avantajelor – eficiența energetică, poluare redusă, număr mai mic de accidente. Această tendință s-a înregistrat în toate țările din estul Europei în contextul creșterii competitivității transpotului rutier.

În 2006, media distanței parcurse de trenurile de marfă a fost de 220 km, iar gradul mediu de încărcare a fost de 475 tone/tren. Media distanței parcurse de trenurile de pasageri a fost de 85 km, iar gradul mediu de ocupare a fost de 125 persoane/tren.

Creșterea mobilității transporturilor, în general, se consideră a fi direct proporțională cu creșterea PIB, cu un anumit factor de elasticitate care variază de la o țară la alta, pe moduri de transport și în funcție de tipul de transport (pasageri, marfă).

Pentru a previziona în detaliu variațiile de trafic în viitor, ar trebui utilizat un model de transport “4-stages” (generarea traficului, distribuția traficului, modelarea distribuției, repartiția traficului) în funcție de evoluția previzionată a variabilelor socio-economice.

Având în vedere că astfel de date nu sunt disponibile încă în România, pentru prezentul proiect s-a optat pentru o abordare simplistă care a luat în considerare: informațiile existente cu privire la tendințele recente ale traficului, evoluția distribuției pe moduri de transport și elasticitatea cererii de transport la creșterea PIB.

O astfel de abordare este oportună deoarece conduce la obținerea unor rezultate uniforme de trafic la nivelul întregii rețele naționale de transport feroviar, ceea ce este propice în condițiile în care proiectul are în vedere reabilitarea unor structuri izolate de cale ferată.

În ceea ce privește creșterea PIB în perioada 2007 – 2013, după analiza mai multor surse (Comisia Națională de Prognoză, Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană), s-a luat în considerare o rată anuală de creștere de 6%.

Pentru perioada 2014 – 2015, s-a luat în considerare o rată de creștere a PIB de 2,5% conform Raportului de pe site-ul Comisiei Naționale de Prognoză – Prognoza pe termen mediu 2013 – 2016 – varianta de iarnă 2013.

Pentru a adopta un model de evoluție a traficului feroviar pentru întreaga rețea, s-au luat în considerare toate estimările disponibile. Deși tendințele recente arată o reducere anuală a traficului cu 1,5%, toate sursele studiate sugerează o creștere în următorii ani. Compania Națională de Căi Ferate are în vedere o creștere de 2% până în anul 2020.

Astfel au fost adoptate următoarele cifre privind creșterea traficului feroviar:

2008 – 2013: 1/4 x creștere PIB +1,5% pe an;

2014 – 2025: 2/3 x creștere PIB +3,0% pe an;

2026 – 2040: rata de creștere se consideră a fi de 1,5% pe an.

Cu o asemenea creștere înregistrată pentru calea ferată și presupunând o creștere a altor modalități de transport echivalente cu creșterea PIB, segmentele de piață pentru calea ferată în 2025 sunt așteptate să se reducă la 14.5% (în tonă-km) și la 23.5% (în călători-km).

4.4.2 Obiectivele proiectului

Obiectivul general al Programului Operațional Sectorial Transport constă în promovarea unui sistem de transport durabil, care să asigure eficiența, viteza și siguranța mișcărilor de bunuri și persoane, însoțit de un nivel corespunzător al serviciilor la standarde europene, la nivel national și european.

Obiectivele specifice ale Programului Operațional Sectorial Transport sunt următoarele:

promovarea în România a transporturilor internaționale și de tranzit pentru persoane și mărfuri, asigurând transportul de tranzit dinspre Uniunea Europeană către sud, precum și conexiuni eficiente pentru Portul Constanța, aplicând măsurile necesare pentru protecția mediului;

promovarea transportului eficient al persoanelor și mărfurilor între regiunile din România, precum și transferul din zonele mai îndepărtate către axele prioritare de transport, prin modernizarea și dezvoltarea rețelelor, conform principiilor de dezvoltare durabilă;

promovarea dezvoltării unui sistem de transport echilibrat pe moduri de transport, bazat pe avantajul competitiv al fiecărui mod de transport, încurajând dezvoltarea transportului feroviar, naval și intermodal;

sprijinirea dezvoltării durabile a transporturilor prin minimizarea efectelor adverse ale activității de transport asupra mediului și prin creșterea siguranței traficului și a sănătății publice.

Prin reabilitarea celor 15 structuri de cale ferată, vor fi atinse următoarele obiective specifice:

creșterea gradului de siguranță a traficului feroviar de mărfuri și pasageri pe liniile CF pe care sunt amplasate acestea, prin eliminarea punctelor periculoase determinate de starea tehnica a  podurilor, tunelelor si podețelor;

îmbunătățirea confortului călătorilor și a eficacității traficului pe calea ferată, prin creșterea  vitezei de circulație și prin ridicarea restricțiilor de tonaj/gabarit.

Prin atingerea acestor obiective specifice, proiectul contribuire la atingerea următoarelor obiective generale:

creșterea eficienței transportului feroviar, prin economiile de timp pe care le va asigura reabilitarea celor 15 structuri;

crearea premiselor pentru îmbunătățirea calității serviciilor în transportul feroviar, prin îmbunătățirea infrastructurii feroviare;

creșterea atractivității transportului feroviar, comparativ cu transportul rutier, și, în consecință, reducerea impactului transportului asupra mediului.

Prin atingerea obiectivelor generale și specifice, proiectul contribuie la atingerea obiectivelor domeniului major de intervenție 2.2 al Programului Operațional Sectorial Transport, respectiv la modernizarea infrastructurii naționale de transport feroviar, la creșterea vitezei de transport a mărfurilor și pasagerilor și, implicit, la reducerea timpilor de transport, precum și la creșterea gradului de siguranță în transport.

Din punct de vedere al obiectivelor socio-economice proiectul are în vedere creșterea gradului de siguranță în transport feroviar prin reducerea riscului de accidente, asigurarea unor economii de timp pentru transport de marfă și pasageri prin creșterea vitezei de deplasare, reducerea costurilor de operare și întreținere a infrastructurii feroviare și a materialului rulant. Economiile de timp pentru transportul de marfă și pasageri și reducerea costurilor de întreținere a infrastructurii reprezintă principalele beneficii economice cuantificate din punct de vedere monetar în cadrul analizei economice. Reabilitarea structurilor de cale ferată va contribui la creșterea atractivității transportului feroviar, ca mod de transport mai ecologic, în comparație cu transportul rutier.

Reabilitarea rețelei naționale de transport asigură o mai bună conexiune între și în cadrul regiunilor de dezvoltare.

4.4.3 Necesitatea realizării investiției

Ca urmare a realizării lucrărilor de reabilitare:

structurile feroviare avute în vedere vor putea fi utilizate fără restricții de viteză ceea ce va conduce la reducerea timpului afectat transportului;

se vor realiza economii la costurile de întretinere și reparație, precum și la costurile generate de necesitatea reconfigurării traseului în perioada reparaților ad-hoc;

se reduce substanțial riscul producerii unor accidente.

Economiile de timp, condițiile de siguranță și confort conduc la creșterea atractivității transportului feroviar.

Reabilitarea celor mai afectate structuri feroviare gestionate de Regionala Feroviară Craiova are un efect multiplicativ asupra rentabilității economice a reabilitării fiecărei structuri in parte.

4.4.4 Identificarea proiectului

Investiția constă în realizarea unor lucrări de reabilitare pentru poduri, podețe și tuneluri de cale ferată pentru ca infrastructura feroviară din România să ofere certitudinea realizării transporturilor de călători sau marfă în condiții de maximă siguranță.

4.4.5 Analiza opțiunilor

Se pot analiza două opțiuni de abordare:

opțiunea fără proiect.

opțiunea proiectului, reabilitarea podurilor, podețelor și tunelurilor de cale ferată.

Opțiunea zero, fără proiect reduce dramatic șansele ca infrastructura feroviară să corespundă cerințelor de siguranță și normelor europene. În acest caz nu se aduce nici un beneficiu.

Proiectul are ca obiective modernizarea și dezvoltarea rețelelor naționale de transport, în conformitate cu principiile dezvoltării durabile :

promovarea transportului feroviar și intermodal;

sprijinirea dezvoltării transportului durabil, prin minimizarea efectelor adverse ale transportului asupra mediului, și îmbunătățirea siguranței traficului și a sănătății umane.

Reabilitarea structurilor de cale ferata contribuie la îmbunătățirea calității si sigurantei serviciilor feroviare care, indirect contribuie la întărirea poziției transportului feroviar față de cel rutier, cu impact pozitiv asupra mediului deoarece transportul feroviar este în mod semnificativ mai puțin poluant decât cel rutier. De asemenea, reabilitarea structurilor CF conduce la minimizarea riscurilor de accidente în care pot fi implicate substanțe toxice și periculoase ce por afecta habitatele adiacente amplasamentului CF.

Opțiunea proiectului presupune reabilitarea podurilor, podețelor și tunelurilor de cale ferată.

4.4.6. Analiza financiară

Scopul principal al analizei financiare este de a utiliza previziunile de numerar pentru calcularea indicatorilor de rentabilitate neți corespunzători. Acest lucru este realizat cu ajutorul a doi indicatori financiari:

Valoarea Netă Actualizată Financiară (VNAF);

Rata Internă de Rentabilitate Financiară (RIRF).

Analiza financiară este realizată prin următoarele articole inter-relaționate:

costuri totale de investiție;

costuri și venituri totale de exploatare și întreținere;

rentabilitate financiară a costurilor de investiție: VNAF(C) și RIRF(C);

surse de finanțare;

susținere financiară;

rentabilitate financiară a capitalului național: VNAF (K) și RIRF (K).

„Costul de investiție” reprezintă costul total al lucrărilor de reabilitare, lucrărilor preliminare, achiziției de teren, studiilor, managementului, supervizării, împrejurărilor neprevăzute, echipamentelor, autorizațiilor, etc. Costul total de investiție este de 23,116,811.91 Euro, inclusiv TVA, la prețurile constante din 2013. Costurile eligibile sunt de 17,541,700 Euro (prețuri 2013).

Pentru a identifica costurile de întreținere a scenariului de bază/referință, costurile crescute (față de cele actuale) trebuie avute în vedere pentru a menține structurile în exploatare în condițiile actuale (fără înrăutățiri). Costurile de exploatare luate în considerare în analiza financiară corespund contribuției CFR la întreținerea infrastructurii, care variază de la 45% în scenariul de bază (fără reabilitare) la 50% în cazul reabilitării structurilor de cale ferată. Chiar și în condițiile creșterii ratei de participare a CFR la acoperirea costurilor de întreținere, valoarea acestora scade în cazul realizării investiției.

Costurile de operare, în cazul ambelor scenarii, aparțin operatorului feroviar (nu administratorului) și, prin urmare, nu sunt luate în considerare.

Valoarea reziduală derivă din durata de viață economică a structurilor, conform Legii românești nr. 2139/2004, respectiv 48,7 ani (în medie).

Valoare reziduală este determinată prin cumularea beneficiilor derivate din reabilitarea structurilor de cale ferată, în perioada de viață rămasă după perioada de referință. Prin urmare, valoarea reziduală este direct proporțională cu costurile de întreținere cu și fără proiect în perioada 2044 – 2066.

Costurile anuale de întreținere reprezintă costul total plătit anual pentru menținerea structurilor de cale ferată în starea de operare actuală. Costurile de reparații nu au fost luate în considerare în analiza financiară. Prin urmare, orice economie la costurile de reparație apare ca o reducere a transferurilor de la bugetul de stat către CFR, fără niciun impact asupra bugetului companiei.

Valoarea medie a costului anual de întreținere pentru structurile din Craiova este de 72,280 Euro/an (inclusiv TVA). În scenariul cu proiect, pentru următorii 30 de ani începând din 2008, această sumă a fost luată în considerare dar excluzând TVA-ul, de exemplu 60,739Euro/an.

Pentru scenariul „fără proiect” pentru următorii 30 de ani începând din 2008, s-a luat în considerare acest cost mediu anual de întreținere.

Pentru scenariul cu proiect, s-a pornit de la următoarele premise:

în perioada construcției, costul mediu anual de întreținere va fi de 60% din costul mediu anual înregistrat până în prezent (36.444 euro/an);

în perioada de operare, pentru următorii 30 de ani începând din 2011, costul de întreținere se determină ca procent din valoarea totală a structurilor reabilitate.

Astfel, au fost luate în considererare următoarele valori ale costurilor anuale de întreținere:

Tabel 4.3 Detalierea costurilor anuale de întreținere

În plus, pentru scenariul „cu proiect” s-a luat în considerare o reparație capitală după 30 de ani de la începerea lucrărilor de reabilitare, ceea ce înseamnă – 2043, an care nu intra în perioada de evaluare, dar afectează valoarea reziduală economică a proiectului, reducând beneficiile economice cumulate.  Costul reparațiilor capitale se previzionează a reprezenta 30% din costul de reabilitare. Costurile reparațiilor capitale sunt subvenționate de la bugetul de stat și nu din bugetul companiei.

Rata de actualizare considerată pentru analiza financiară este 5%, iar anul de referință – 2012.

Tabel 4.4 Detalierea principalelor elemente și parametrii folosiți pentru analiza financiară

Principalele rezultate ale analizei financiare sunt următoarele:

Tabel 4.5 Rezultatele analizei financiare

În ceea ce privește veniturile realizate se poate spune că realizarea investiției nu conduce la obținerea unor venituri din prețuri și tarife. Costurile de exploatare și întreținere uzuale sunt acoperite de CNCF „CFR” S.A. Costurile de reparații sunt acoperite din bugetul de stat, prin subvenții de exploatare acordate CFR.

4.5 Analiza de risc

Analiza de risc analizează probabilitatea de modificare a unei variabile critice, referitoare la indicatorii de performanță ai proiectului.

Datorită lipsei datelor istorice de la proiecte asemănătoare realizate în țară, este dificil să se emită propuneri sensibile referitoare la distribuirea probabilă a variabilelor critice aparținând de proiect. Cu toate acestea, calcularea valorilor limită impune informații interesante.

Din punct de vedere financiar, luând în considerare experiența internațională de la proiecte de reabilitare similare, rezultă faptul că distribuția probabilă a costurilor de investiție poate fi presupusă drept o distribuție triunghiulară asimetrică cu o valoare minimă a costului de investiție mai mică cu 10% decât cea estimată și cu un maxim care nu depășește de două ori valoarea estimată.

În ceea ce privește volumele de trafic, experiența internațională de la proiecte similare arată că distribuția probabilă a previziunilor de trafic poate fi estimată drept distribuție triunghiulară asimetrică cu o valoare minimă a traficului mai mică cu 30% decât cea estimată și cu maximul nu mai mare de 30% decât cea estimată.

4.6 Sursele de finanțare ale investiției

Contribuția Comisiei Europene

Tabel 4.6 Detalierea surselor de finațare ale investiției

1 EUR = 4,5148 Lei

Sursele de co-finanțare

Tabel 4.7 Detalierea surselor de co-finațare ale investiției

1 EUR = 4,5148 Lei

4.7 Estimări privind forța de muncă ocupată

Numărul de locuri de muncă create în faza de execuție calculat în funcție de volumul lucrărilor de execuție va fi de 1122.

Locurile de muncă în faza de operare nu vor exista.

Tabel 4.8 Forța de muncă pe care o implică investiția

4.8 Principalii indicatori tehnico-economici ai investiției

Finanțarea investiției se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională și de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Valoarea de referință pentru moneda Euro va fi 1 Euro = 4,3668 lei.

Pod km 200+306, linia CF 100 Videle – Orșova, linia I, între stațiile Malu Mare – Banu Mărăcine

Pod km 115+565, linia CF 100 Videle – Orșova, între stațiile Măldăeni – Mihăești

Pod km 197+557, linia CF 101, Chitila – Craiova, între stațiile Slatina și Piatra Olt

Podeț km 357+760, linia CF 203 Piatra Olt –Podu Olt, între stațiile Valea Fratelui și Turnu Roșu

Pod km 99+523, linia CF 101 București – Pitești, între stațiile Golești – Pitești

Pod km. 55+812, linia CF 116 Filiași – Livezeni, între stațiile Pojogeni – Copăcioasa

Pod km 40+875, linia CF 116 Filiași – Livezeni, între stațiile Barbatesti – Jupanești

Podeț km 286+035, linia CF 100 București – Jimbolia, liniile I-VIII, în stația Filiași

Podeț km 279+884, linia CF 100 Videle – Orșova, linia I între stațiile Coțofeni și Răcari

Pod km 20+698, linia CF 136 Strehaia – Motru, între stațiile Corcova – Motru Est

Pod km 15+550, linia CF 136 Strehaia – Motru, între stațiile Pojogeni – Copăcioasa

Podeț km 5+303, linia CF 116 Filiași – Livezeni, liniile I și II, în stația Țânțăreni

Podeț km 6+592, linia CF 116 Filiași – Livezeni, între stațiile Țânțăreni și Gilort

Podeț km 6+939, linia CF 116 Filiași – Livezeni, între stațiile Țânțăreni și Gilort

Podeț km 226+575, linia CF 101 Pitești – Craiova, între stațiile Balș și Spineni

Concluzii

Fondurile, reprezintă un instrument oferit de Uniunea Europeană statului Român, – ca de altfel și altor state membre ale Uniunii Europene care se confruntă cu deficite bugetare – în vederea echilibrării economice, oferind posibilitatea de a depăsi mai rapid criza economico-financiară și o sursă de finanțare a investițiilor publice.

Țările aflate în Uniunea Europeană au obținut până în prezent numeroase avantaje prin intermediul finanțării investițiilor din fonduri apărute ca efect din calitatea de membru al Uniunii Europene.

În urmă rezultatelor obținute privind contractarea de finanțări din fonduri structurale de coeziune, se constată că etapa de implementare a politicii de coeziune este un proces greoi, pentru care trebuiesc găsite soluții în vederea accelerării procesului de absorbție a fondurilor în scopul unei continuități în ceea ce privește dezvoltarea.

Pentru rezolvarea problemelor referitoare la rata de absorbție scăzută a fondurilor structurale de coeziune, este necasară determinarea factorilor ce influențează ritmul scăzut al acestora.

Dificultățile întâmpinate în implementarea proiectelor cu finanțare sunt cauzate de o multitudine de factori printre care capacitatea administrativă redusă a instituțiilor ce se ocupă cu managementul fondurilor și legislația dificilă.

Rezultatele utilizării instrumentelor financiare în țara noastră, nu sunt dintre cele mai bune – fiind încetinite de criza economico-financiară. Un factor important care influențează rata contractării proiectelor finanțate din Fondurile Structurale și de Coeziune și implicit, rata de absorbție este reprezentat de legislația privind achizițiile publice.

În urma aprobării programelor operaționale de către comisia europeană, funcționarea acestor măsuri a trecut în responsabilitatea României, depinzând doar de țara noastră să fructifice aceste oportunități în investiții eficiente. Odată lămurită structura de management a instituțiilor răspunzătoare, etapa următoare se referă la evaluarea cererilor de finanțare și alegerea proiectelor fezabile, urmând ca în etapa de implementare să apară procedura de atribuire și contractarea proiectelor în conformitate cu legislația națională.

În acest sens se poate spune că este imperios necesar să fie luate masuri de către autoritățile române pentru îmbunătățirea cadrului legislativ și instituțional de implementare a politicii de coeziune – în special cadrul legal de achiziții publice și despre potențialele efecte ale acestora cu privire la contractarea proiectelor și creșterea capacității de absorbție a României.

Totodată, România trebuie să-și adapteze cât mai bine structurile instituționale la politica de coeziune, și să promoveze o bună colaborare între acestea, la toate nivelurile, pentru mărirea gradului de absorbție a finanțărilor obținute.

Pentru a putea obține beneficii maxime din finanțările europene nerambursabile, autoritățile trebuie să asigure un cadru coerent și stabil nu numai în toate domeniile implicate în accesarea de finanțare, și la toate nivelurile, prin asigurarea unui personal calificat și motivat, care să implementeze politica de coeziune și să se concentreze mai mult pe utilizarea finanțărilor în cadrul unor proiecte care să aibă rezultate sau impact asupra dezvoltării economiei.

Bibliografie

Biber G. Emil – Procesul investițional în economia de piață

Bierman H., Smidt S., Al 27-lea Congres Național al Ordinului experților contabili, al contabililor diplomați și al asociației Franceze pentru Cibernetică economică și Tehnică, Paris, 1971

Bilaus Mihaela – Gestiunea investițiilor – note de curs

Dragoș Gabriel Mecu – Factorii care influențează investițiile Lector univ. Universitatea „Artifex” București

Imbrescu Ion, Creșterea și dezvoltarea economică. Fluctuațiile activității economice – note de curs

Keynes Y.M.,Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor, Editura Politică, București, 1970

Laurențiu Droj – Contribuția la metodologia de analiză, selecție și finanțare a proiectelor de investiții din fondurile structurale, Cluj-Napoca, 2012

Masse P., Le choix des investissments, Paris, Dunod, 1959

Merreet A.I., Sykes A., Planificarea fondurilor și finanțarea întreprinderilor

Românu I., Eficiența economică a investițiilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982

Simionescu D. – Evaluarea rentabilității microeconomice.

Staicu Fl., Eficiența economică a investițiilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995

Internet:

http://www.adrsud.md/

http://www.dexonline.ro

http://www.europeana.ro/bani/fondurile%20structurale.htm

http://ec.europa.eu

http://www.fonduri-structurale.ro

http://www.fonduri-ue.ro

http://www.inforegio.ro

http://www.mdrt.ro/

http://por.adroltenia.ro/

Bibliografie

Biber G. Emil – Procesul investițional în economia de piață

Bierman H., Smidt S., Al 27-lea Congres Național al Ordinului experților contabili, al contabililor diplomați și al asociației Franceze pentru Cibernetică economică și Tehnică, Paris, 1971

Bilaus Mihaela – Gestiunea investițiilor – note de curs

Dragoș Gabriel Mecu – Factorii care influențează investițiile Lector univ. Universitatea „Artifex” București

Imbrescu Ion, Creșterea și dezvoltarea economică. Fluctuațiile activității economice – note de curs

Keynes Y.M.,Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor, Editura Politică, București, 1970

Laurențiu Droj – Contribuția la metodologia de analiză, selecție și finanțare a proiectelor de investiții din fondurile structurale, Cluj-Napoca, 2012

Masse P., Le choix des investissments, Paris, Dunod, 1959

Merreet A.I., Sykes A., Planificarea fondurilor și finanțarea întreprinderilor

Românu I., Eficiența economică a investițiilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982

Simionescu D. – Evaluarea rentabilității microeconomice.

Staicu Fl., Eficiența economică a investițiilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995

Internet:

http://www.adrsud.md/

http://www.dexonline.ro

http://www.europeana.ro/bani/fondurile%20structurale.htm

http://ec.europa.eu

http://www.fonduri-structurale.ro

http://www.fonduri-ue.ro

http://www.inforegio.ro

http://www.mdrt.ro/

http://por.adroltenia.ro/