Surse de Finantare a Entitatilor Patrimoniale
SURSE DE FINANȚARE A ENTITĂȚILOR PATRIMONIALE
CUPRINS
Introducere
Prezenta lucrare structurată în patru capitole, în care se tratează sursele de finanțare ale entităților patrimoniale. Acest aspect este unul foarte important întrucât sursele de finanțare și volumul lor poate afecta în mod pozitiv sau negativ evoluția unei întreprinderi.
În primul capitol al lucrării sunt tratate aspectele generale referitoare la entitățile patrimoniale, repectiv definirea lor, clasificare și o scurtă prezentare a fiecăreia. De asemenea sunt analizate principalele caracteristici ale societăților comerciale cu răspundere limitată, a societăților pe acțiuni și entitățile publice.
În cel de-al doilea capitol, sunt prezentate sursele de finanțare ale entităților patrimoniale private, precum și modul în care acestea le procură.
Cel de-al treilea capitol al lucrării detaliază sursele de finanțare ale entităților patrimoniale publice, respectiv ale instituțiilor publice. Sunt detaliate sursele provenite de la Bugetul de Stat, Bugetul local și alte surse ce asigură desfășurarea normală a activității acestor entități.
Ultimul capitol al lucrării reprezintă analiza surselor de finanțare la SC OMV PETROM SA. Principala sursă detalită în această lucrare sunt creditele obținute de către societate pentru dezvoltarea companiei dar și pentru susținerea proiectelor de dezvolate a ramurilor de activitate.
Listă figuri și tabele
Fig. 4.1 Evoluția capitalurilor proprii și a capitalurilor împrumutate
Tab. 4.1 Structura acționariatului SC OMV PETROM SA
Tab. 4.2 Structura elementelor de pasiv pentru anii 2010-2012
Tab. 4.3 Situția împrumuturilor pentru anul 2010
Tab. 4.4 Situația împrumuturilor pentru anul 2011
Tab. 4.5 Situația împrumuturilor pentru anul 2012
Cap. 1 Aspecte generale privind entitățile patrimoniale
1.1 Definiție și clasificare
Entitățile patrimoniale sunt reprezentate de către persoanele fizice și juridice, sau asociațiile de persoane fizice și juridice.
Entitățile patrimoniale cuprind agenții economici (regii autonome și societăți comerciale), instituții publice, unități coorporatiste, persoane juridice fără scop lucrativ precum și persoanele fizice ce au calitatea de comerciant.
Potrivit prevederilor legislației în vigoare, Legea Nr. 31/1990 cu actualizările și modificările ulterioare, persoanele fizice și persoanele juridice se pot asocia si pot constitui societăți cu personalitate juridică. Acestea trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu afectat realizării unui anume scop în acord cu interesul obștesc.
Legea prezentată anterior, prevede formele sub care se pot constitui societățile cu personalitate juridică, respectiv, societate in nume colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acțiuni, societate în comandită pe acțiuni și societate cu raspundere limitată.
Societățile în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract de societate. Societățile pe acțiuni, în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate și statut.
De asemenea, societățile cu răspundere limitată se poate constitui și prin actul de voință al unei singure persoane. În cazul acesta se întocmeste numai statutul.
Legea prevede că statutul și contractul de societate pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv. De asemenea, când se incheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi denumite, la fel act constitutiv. În cuprinsul Legii Nr. 31/1990 denumirea act constitutiv desemnează atat înscrisul unic, cât și contractul de societate și/sau statutul societății.
Entitățile patrimoniale se clasifică după mai multe criterii, cele mai relevante fiind natura activității precum și forma de proprietate pe baza căreia se contituie.
Astfel, după natura activității, entitățile patrimoniale pot fi întreprinderi de producție (industriale, agricole, de construcție,) sau întreprinderi prestatoare de servicii (comerciale, bancare, de transport).
În funcție de forma de proprietate, entitățile pot fi întreprinderi publice (de tipul regiilor autonome), întreprinderi private (de forma societăților comerciale) și întreprinderi mixte.
Regulile autonome sunt entități patrimoniale care sub aspect administrativ sunt sub îndrumarea ministerelor, dar care au independență și responsabilități depline de gestionare și exercitare a dreptului de proprietate.
Societățile comerciale sunt entități patrimoniale înființate prin asocierea persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea actelor de comerț.
Instituțiile publice sunt entități prin intermediul cărora statul își îndeplinește funcțiile sale.
Instituțiile publice reprezintă acele unități economice instituționalizate, a căror funcție principală constă în redistribuirea veniturilor și a avuției pe seama serviciilor prestate populației, în cazul în care întreprinderile nu oferă astfel de servicii pe piață sau le oferă în cantități insuficiente.
Instituțiile publice mai poartă denumirea de administrații publice și sunt formate din administrația centrală, administrații sociale și administrații locale.
Potrivit legii nr. 500/13.08.2002 privind Finanțele publice, instituțiile publice cuprind Parlamentul, Administrația Prezindențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale adminstrației publice centrale și locale, alte autorități publice, instituții publice autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.
Entitățile patrimoniale private
După cum s-a precizat și anterior, entitățile patrimoniale private sunt reprezentate în mare parte de către societățile comerciale. Acestea sunt persoane juridice care dispun de patrimoniu propriu, adecvat profilului de activitate, având drept obiect producerea de bunuri, circulația mărfurilor, banilor și titlurilor de valoare, servicii bancare, lucrări executate, prestări de servicii de transport și asigurare.
Aceste entități patrimoniale se conduc după principiul gestiunii economice, resprectiv, iși acoperă cheltuielile din veniturile proprii și realizează profit.
După forma juridică de constituire și funcționare, aceste entități economice pot lua forma unei regii autonome sau societăți naționale, a unei societăți pe acțiuni, societăți comercile cu răspundere limitată precum și a unei societăți coorporatiste.
Regiile autonome sau societălile naționale se înființează pentru domenii strategice ale economiei naționale și anume producerea de energie electrică, industria de armament, transporturi feroviare sau exploatarea resurselor subsolului.
1.2.1 Societatea pe acțiuni
Societățile pe acțiuni sunt definite de către legislația națională, respectiv Legea Nr. 30/1990 ca fiind acel tip de societate ale cărei obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social, acționarii find obligați numai acțiunilor lor. Aceste societăți sunt societăți comerciale al căror capital social este divizat în acțiuni de valori egale și negociabile (inclusiv la bursele de valori).
Această formă de societate reprezintă forma tipică a societății comerciale, ea permițând acumularea de capitaluri pentru realizarea de societăți mari – industriale, comerciale, sau bancare. Aportul de capital al acționarilor poate fi în bani sau natură, fiind însă evaluat și materializat în acțiuni.
Dintre caracteristicile societăților pe acțiuni () se aminteșc numărul mic de asociați, denumiți și acționari, răspunderea acestora pentru obligațiile sociale fiind limitată, însă numai până la concurența capitaluui social subscris. Totodată, acest capital social este divizat în acțiuni (titluri negociabile și transmisibile).
Societățile pe acțiuni se constituie prin contract de societate și statut. Contractul de sociatate și statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic denumit act constitutiv. Acesta se semnează de către toți asociații, numărul minim obligatoriu stabilit de lege fiind de doi.
Contractul de societate trebuie să conțină capitalul subscris și vărsat al entității, capital ce nu poate fi mai mic de 90.000 Ron sau echivalentul a 25.000 euro. Un alt element esențial ce trebuie menționat este numărul și valoarea nominală a acțiunilor, specificându-se și tipul acestora.
Cu alte cuvinte, acțiunile sunt titluri reprezentative ale contribuției fiecărui asociat, constituind o fracțiune a capitalului social, care conferă posesorului său calitatea de acționar.
Acțiunile nu pot avea valoare nominală mai mică de 0,1 Ron, iar în actul constitutiv se va preciza valoarea nominală concretă, numărul lor, tipul lor (nominative sau la purtător) și drepturile conferite fiecărei categorii de acțiuni. De asemnea, fiecare acțiune va cuprinde date referitoare la societate, capital, asociați și avantajele acordate fondatorilor.
Funcționarea societății pe acțiuni va cuprinde clauze referitoare la luarea hotarârilor în cadrul Adunării Generale a Acționarilor. Se stabilește de asemnea și numărul cenzorilor. Aceștia pot fi persoane fizice sau juridice.
Totodată se vor stabili clauzele pentru distribuirea beneficiilor dar și pentru suportarea pierderilor, împărțirea între acționari, dar și eventualele avantaje acordate asociaților fondatori.
Adunarea generală ordinară a acționarilor (AGOA) se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la încheierea exercițiului financiar.
Printre atribuțiile acționarilor în cadrul Adunării Generale se amintesc:
aprobarea sau modificarea situațiilr financiare anuale, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administrație, respectiv de directorat și de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar;
fixarea dividendelor;
alegerea sau revocarea membrilor consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere,â precum și cenzorilor;
în cazul societăților ale căror situații financiare sunt auditate, numirea sau demiterea auditorul financiar și fixarea duratei minime a contractului de audit financiar;
stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli și, după caz, a programului de activitate, pe exercițiul financiar următor.
La constituirea societății, aporturile în numerar sunt obligatorii, iar cele în munca fiind interzise. În ceea ce privește aporturile în natură, acestea se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare dar și prin predarea efectivă a bunurilor aflate în stare de utilizare către societate.
Un aspect important legat de această procedură este precizarea valorii fiecărui bun, modul de evaluare și numărul de acțiuni acordate în contul acestor bunuri.
În economia modernă, societatea pe acțiuni are un rol foarte important, aceasta fiind concepută să atragă economiile modeste, micul capital, datorită valorii nominale minime ale acțiunilor. Astfel, aceste entități patrimoniale permit concentrarea de capitaluri considerabile și deszvoltarea unor mari întreprinderi moderne.
Cât privește durata de viață a acestui tip de societate, aceasta este nedeterminată, existând posibilitatea să funcționeze și să se dezvolte până la tingerea scopului pentru care a fost constituită.
Prin puterea sa de a se concentra pe capitalurile fragmentate, societatea pe acțiuni reprezintă unul din factorii principali de producție, precum și de mobilizare a resurselor în vederea realizării unor investiții de anvergură.
În scopul prezentat anterior, entitatea aceasta, recurge deseori la subscriția publică, determinând astfel atât persoane fizice cât și persoane juridice precum societățile bancare să plaseze pentru fructificare capitalul lor.
De aici reiese unul din rolurile importante ale acestui tip de societate din cadrul economiei naționale, acela de stimulent al circulației bunurilor și chiar realizarea exportului de capital.
1.2.2 Societatea cu răspundere limitată
Conform legislației naționale în vigoare, societatea cu răspundere limitată (S.R.L.) este o societate comercială cu personalitate juridică, alidică, al cărei capital social este divizat în părți sociale conform actului de constituire și ale cărei obligații sunt garantate cu patrimoniul societății.
Acest tip de entitate patrimonială există în România din anul 1990. Capitalul social minim necesar pentru înființarea unei astfel de societăți este de 200 Ron. Astfel, proprietarul sau proprietarii companiei sunt răspunzători în fața legii doar cu capitalul de start al companiei.
Acestă formă de societate este una în care părțile (părți sociale) nu sunt reprezentate prin titluri negociabile, titluri ce nu pot fi cedate altor persoane decât dacă acestea din urmă sunt agreate de majoritatea celorlalți asociați. Societatea cu răspundere limitată este atât o societate de persoane datorită acestui fapt, dar și o asociație de capital, deoarece asociații răspund numai in limita aportului aduși de aceștia la înființarea societății.
SRL se constituie prin contract și statut în cazul in care este realizată din doi sau mai mulți asociați sau numai prin statut, în cazul asociatului unic.
Contractul și statutul se încheie în formă autentică, iar numărul maxim de asociați este de cincizeci.
Hotărârile din cadrul societății se iau doar cu votul majorității absolute a asociaților, cu excepția hotărârii de modificare a contractului și statutului. Aceste modificări se pot realiza numai cu acordul tuturor asociaților.
Ca și în cazul societății pe acțiuni, pe lângă aportul în numerar adus de asociați, aceștia pot aduce și aporturi în natură la capitalul social. Acesta din urmă, nu poate fi mai mic decât 200 Ron, asa cum s-a precizat și anterior.
Valoarea aportului în natură nu poate depăși 60% din valoarea totală a capitalului social.
Acest aport, trebuie neapărat expertizat dacă este vorba de un singur asociat, însă în cazul în care numărul lor este mai mare, această opțiune devine facultativă.
Tot legat de capitalul social al societăților cu răspundere limitată se mai precizează și faptul că reducerea capitlului social nu se va putea opera sub minimul legat stabilit de lege, iar majorarea acestuia se va realiza prin vărsarea imediată a aportului fiecărui asociat.
Administrarea acestui tip de societate este asigurată de către unul sau mai mulți administratori, numiți prin contractul de societate sau prin hotărârile Adunării Generale. Aceștia au anumite atribuții bine-stabilite de Legea Nr. 31/1990, după cum urmează:
loialitatea față de societate – administratorii nu pot avea o astfel de calitate în societăți concurente sau având același obiect de activitate, nici să facă același comerț ori altul concurent în nume propriu sau pe seama altei persoane, sub sancțiunea revocării și a răspunderii pentru daune;
modificarea actului constitutiv dacă este cazul;
ținerea registrului asociaților, care cuprinde identitatea acestora precum și participarea acestora la capitalul social;
întocmirea, supunerea sub aprobare Adunarii generale și depunerea bilanțului spre înregistrare la Registrul comerțului, precum și aprobarea situațiilor financiare anuale și stabilirea repartizării profitului net;
desemnarea adminstratorilor și a cenzorlor, precum și revocarea sau demiterea lor;
convocarea Adunării Generale ordinare cel puțin odată pe an și ori de cite ori e necesar, a adunării extraordinare prin inștiințarea asociaților cu cel putin 10 zile inainte de ținerea acesteia prin aratarea ordinii de zi.
1.3 Entitățile patrimoniale publice
1.3.1 Prezentare generală
Așa cum a fost prezentat și la începutul acestui capitol, instituțiile publice sunt acele entități patrimoniale sau organisme prin care Statul își organizează și desfăsoară activitățile.
Instituțiile publice prezintă un rol important în cadrul economiei naționale întrucât procesele economice din economia de piață, sunt influențate de stat prin pârghiile economico-financiare la dispoziția sa, utilizate în vederea corectării dezechilibrelor la nivel macroeconomic.
Conform Legii Finanțelor Publice Nr. 500/2002, în sfera de cuprindere a instituțiilor publice se enumeră Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare a acestora.
O caracteristică relevantă a instituțiilor publice este faptul că ele produc bunurile publice care sunt distribuite în cea mai mare parte gratuit sau la prețuri care se regăsesc sub nivelul costurilor. Prin serviciile oferite de către instituțiile publice se urmărește asigurarea unor servicii către contribuabili care ar necesita costuri ridicate dacă ar fi produse de sectorul privat, precum și asigurarea satisfacerii nevoilor sociale ale acestora.
Conducătorii instituțiilor publice sunt ordonatori de credite. În funcție de subordonarea instituței, conducătorul acesteia poate fi ordonator principal de credite, ordonator secundar sau ordonator terțiar.
Ordonatorii principali de credite pentru instituțiile finanțate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale sunt conducătorii autorităților publice, miniștrii și conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale.
Una dintre principalele responsabilități ales acestora este repartizarea creditelor bugetare, aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, pe unitățile ierarhic inferioare, în raport sarcinile acestora cuprinse, potrivit legii, în bugetele respective și aprobarea efectuării cheltuielilor din bugetul propriu, cu respectarea dispozițiilor legale.
La nivel local, ordonatorii principali de credite sunt președinții consiliilor județene sau primarii, în funcție de buget.
Mai apoi, urmează ordonatorii secundari si terțiari de credite. Aceștia sunt conducătorii celorlalte instituții publice care se află direct în subordonarea ordonatorilor principali sau în subordonarea ordonatorilor secundari.
Ordonatorii secundari de credite aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii și a celor din bugetele fondurilor speciale, cu respectarea dispozițiilor legale, și repartizează creditele bugetare aprobate pe unitățile ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite.
De asemenea, ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru nevoile unităților pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale.
Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
Atât ordonatorii principali cât și cei secundari și terțiari răspund potrivit legii de:
utilizarea creditelor bugetare;
realizarea veniturilor;
folosirea cu eficiență și eficacitate a sumelor primite de la bugetul de stat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, din bugetele locale și a altor bugete ale instituțiilor publice;
integritatea bunurilor încredințate unității pe care o conduc;
organizarea și ținerea la zi a contabilității și prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra execuției bugetare.
Domeniile în care acționează instituțiile publice sunt vaste, la fel ca și cele ale entităților private, respectiv domeniile social-cultural, apărării naționale, ordinii publice precum și domeniul economic.
Ca și entitățile patrimoniale private, și cele publice se împart în mai multe categorii după mai multe criterii.
1.3.2 Clasificarea instituțiilor publice
Resursele financiare publice provin din impozite, taxe, contribuții și venituri fiscale colectate de la persoane fizice și juridice. Astfel, instituțiile publice sunt grupate după mai multe criterii precum natura activității desfășurate, sfera de interes, statutul juridic, nivelul ierarhic sau regimul de finanțare.
Astfel, după natura activității desfașurate instituțiile publice pot fi:
instituții de administrație publică – sunt instituții de interes central sau local care exercită puterea executivă, Guvernul, ministerele, prefecturile, primăriile, aparatul executiv din consiliile județene și locale;
instituții de specialitate cu caracter funcțional – sunt instituțiile din domeniile învățământ, cercetare, juridic, financiar-fiscal, cultural, de apărare și ordine publică, sănătate;
instituții deliberative – sunt instituții care reprezintă puterea legislativă la nivel central și local, Parlamentul, consiliile locale și puterea deliberativă a consiliilor județene.
Un alt criteriu de clasificare pentru aceste entități patrimoniale este reprezentat de sfera de interes, existând în România două categorii, respectiv instituții de interes național – instituții care desfășoară activități cu impact la nivel național și instituții de interes local – instituții care desfășoară activități cu impact la nivel local, județe sau unități administrativ-teritoriale.
Conform statutului juridic instituțiile publice sunt clasificate astfel:
instituții cu personalitate juridică, adică instituții cu patrimoniu propriu, cont curent deschis la trezorerie, buget propriu de venituri și cheltuieli, care întrețin relații cu terții, conduc contabilitate proprie, conducătorii acestor instituții au calitatea de ordonatori de credite bugetare;
instituții fără personalitate juridică, sunt instituții care funcționează ca entități distincte în subordinea sau pe lângă instituții cu personalitate juridică, care nu conduc contabilitate proprie și nu au cont curent la trezorerie (grădinițe, facultăți, clinici universitare) iar conducătorii lor nu au calitatea de ordonatori de credite bugetare.
După nivelul ierarhic instituțiile publice sunt:
instituții ierarhic superioare, ce au competențe și drepturi sporite în desfășurarea activității, în repartizarea și folosirea fondurilor, atât pentru finanțare proprie cât și pentru finanțarea instituțiilor publice ierarhic subordonate;
instituții ierarhic inferioare, ce au acces la mijloace bugetare pentru nevoile lor numai prin intermediul instituțiilor ierarhic superioare.
În funcție de regimul de finanțare instituțiile publice sunt:
instituții finanțate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, după caz;
instituții finanțate din venituri proprii și subvenții acordate din bugetul de stat,bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale;
instituți finanțate integral din venituri proprii.
1.4 Regiile autonome
Regiile autonome intră în categoria entităților patrimoniale private, fiind definite drept persoane juridice de drept public. Acestea fac parte din categoria stabilimentelor publice ce au ca obiect de activitate realizarea de servicii publice economice de interes major pentru stat sau unitățile administrativ-teritoriale. Regiile autonome pot fi asimilate autorităților administrative, în sens larg, astfel, ele putând emite acte administrative supuse controlului instanțelor.
Organizarea și funcționare acestor entități patrimoniale se realizează în ramuri considerate strategice ale economiei naționale, conform Legii Nr. 15/1990.
Regiile autonome se înființează prin hotãrâre a Guvernului dacã sunt întreprinderi de interes național sau prin hotărârea organelor județene și municipale ale administraiei de stat, dacã sunt întreprinderi de interes local.
Acest tip de societate este condus de către un consiliu de administrație care se numește prin ordin al ministrului de resort sau, după caz, prin hotarare a consiliului local, respectiv a celui județean.
Activitatea curentă a regiei este condusă de un director general sau un director numit de ministrul de resort, respectiv de consiliul local sau județean, sub a cărui autoritate funcționeaza regia autonomă.
Patrimoniul regiilor autonome este constituit din bunuri care fac parte din domeniul privat și din domeniul public de interes național sau local. Bunurile aparținând domeniului public, fiind inalienabile, pot fi date numai în administrarea regiilor autonome și trebuie evidențiate distinct în patrimoniul acestora. Asupra acestor bunuri nu se pot constitui garanții de nici un fel.
Cap. 2 Surse de finanțare pentru entitățile patrimoniale private
Problema finanțării prezintă o importanță vitală pentru supraviețuirea unei întreprinderi, pentru perspectivele sale de dezvoltare precum și pentru performanțele sale prezente și viitoare.
Astfel, se distring patru modalități de finanțare pentru întreprinderile patrimoniale private după cum urmează :
Autofinanțarea întreprinderii;
Finanțarea externă prin participarea la capitalul propriu al întreprinderii;
Finanțarea externă prin împrumuturi (sau credite) pe termen lung, mediu și scurt, acordate întreprinderii;
Creditarea între întreprinderi (creditul comercial).
Autofinanțarea este constituită din excedentele pe care întreprinderea le produce și care sunt folosite pentru finanțarea activităților ulterioare.
Aporturile de capital pe care întreprinderea le primește din exterior reprezintă o modalitate de creștere a capitalului. Aceste aporturi pot veni de la asociații sau de la proprietarii deja existenți dispuși să își mărească patriciparea lor. De asemenea, ele pot fi asigurate și de noi furnizori de fonduri doritori să participe la capitalul entității patrimoniale. În aceste cazuri vorbim de finanțarea externă, furnizorii beneficiind de titluri de proprietate, acțiuni sau părți sociale, după caz, în schimbul aportului lor.
Se amintesc de asemenea și împrumuturile ca forma de finanțare externă. Acestea se contractează față de persoane fizice sau juridice, persoane ce rămân creditori ai întreprinderii fără nici o altă calitate.
În afară de capitalul inițial, necesar în momentul constituirii entității patrimoniale, acestea au nevoie de capital nou pentru a-și finanța activitățile desfășurate precum și pentru creșterea și păstrarea în echilibru a structurii capitalului .
Acționarii pot decide noi aporturi sau pot recurgere la împrumut. Ca urmare a activităților desfășurate, la nivelul companiei se formează în mod continuu fluxuri de resurse (sub formă de amortizări și beneficii), care diferă de finanțarea externă .Aceasta din urmă are un caracter discontinuu și determină variația încasărilor ,în timp ce finanțarea internă are un caracter permanent.
Finanțarea entităților patrimoniale din resurse proprii
De-a lungul duratei de existență a unei entități patrimoniale, capitalul social poate crește prin noi aporturi, prin încorporarea rezervelor și prin conversia datoriilor companiei (respectiv a creanțelor pe care creditorii le au asupra acesteia ). Astfel, creșterea capitalului social generează modificarea statutului companiei. De asemenea intervine decizia de a crește fie numărul de acțiuni emise, fie valoarea nominală a acțiunilor deja emise (după caz).
Consecințele financiare ale creșterii capitalului sunt diverse, depinzând de tehnica de realizare. De aceea, numai adunarea generală extraordinară a acționarilor poate decide creșterea capitalului social. Decizia acesteia depinde de efectul creșterii capitalului social asupra potențialului financiar, echilibrului financiar și structurii de finanțare.
Ca și sursă de finanțare pentru entitățile patrimoniale private, majorarea capitalului social se poate realiza prin emisiunea de noi acțiuni.
Eliberarea acțiunilor noi se poate face prin încorporarea rezervelor la capitalul social (cu excepția rezervelor legale ), precum și prin încorporarea primelor de emisiune la capitalul social.
O altă metodă este reprezentată de majorarea valorii nominale a acțiunilor vechi, în schimbul unor aporturi în natură și/ sau numerar, caz în care decizia trebuie luată de către toți acționarii.
Se mai amintește ca și sursă de finanțare pentru entitățile private creșterea capitalului social prin încorporarea de rezerve.
Această formă de creștere a capitalului nu aduce resurse noi , ci se limitează să fixeze, să stabilizeze resursele deja existente în întreprindere. În cazul creșterilor de capital prin încorporarea de rezerve, întreprinderea integrează în capitalul social o fracțiune din rezervele reprezentând beneficiile anterioare obținute și nedistribuite proprietarilor.
Cu ocazia unei astfel de creșteri a capitalului, se procedează la distribuire de acțiuni gratuite asociaților, proporțional cu participarea lor la capitalul întreprinderii.
În categoria modalităților de finanțare din resurse proprii mai face parte și creșterea capitalului prin conversia datoriilor.
La fel ca încorporarea de rezerve, aceasta pare să nu aibă incidență asupra finanțării întreprinderii. În acest caz se virează la capitaluri proprii o sumă care anterior în conturile de datorii, fără a se modifica mărimea globală a resurselor, adică suma pasivului.
În măsura în care datoriile sunt transformate în participare la capital ,întreprinderea este eliberată de o scadență viitoare și crește astfel stabilitatea finanțării sale.Li se recunoaște vechilor creditori participarea la capital ,cu toate consecințele ce decurg ,mai ales influența asupra deciziilor întreprinderii .
Cu toate acestea, luând în considerare cele enunțate anterior, dintre toate formele de creștere a capitalului, numai cele care se fac prin aporturi în numerar și în natură apar în mod direct ca fiind operații de finanțare.
Creșterile de capital realizate cu ocazia încorporării de rezerve sau a conversiei datoriilor sunt avantajoase prin restructurarea resurselor deja obținute și nu afectează direct mărimea lor totală.Totuși aceste operații exercită o influență indirectă asupra condițiilor de finanțare.
Finanțarea din resurse proprii a entitățiilor patrimoniale private prezintă pentru acestea atât avantaje cât și dezavantaje.
Menținerea independenței și autonomiei financiare este un avantaj important, deoarece nu se creează obligații suplimentare (dobânzi,garanții). Păstrarea capacității organizației de a contracta credite este un alt avantaj pentru societate. De asemenea, finanțarea entității patrimoniale din resurse proprii constituie un mijloc sigur de acoperire a necesităților financiare ale organizației.
Un dezavantaj ar apărea în cazul proprietarilor, care dispun de fonduri mai reduse pentru a investi în alte activități mai profitabile decât activitatea care a generat excedentul financiar.
Finațarea din resurse atrase
2.2.1 Finanțarea prin împrumuturi obligatare
O importantă sursă de finanțare pentru entitățile patrimoniale private este reprezentată de către împrumuturile obligatare.
Astfel, în condițiile în care piața monetară a creditului ocupă un loc important în finanțarea companiilor, apariția pieței obligațiunilor contribuie la diversificarea deciziilor de finanțare.
Împrumuturile obligatare se bazează pe lansarea de împrumuturi obligatare de către o singură întreprindere sau grupuri de întreprinderi.
În practică există mai multe tipuri de împrumuturi obligatare precum împrumutul obligatar de tip clasic, care poate fi considerat din punct de vedere al condițiilor financiare de emisiune al rambursării, al venitului obligațiunii și al plasamentului și împrumutul obligatar de tip nou, care are rolul de a proteja persoanele care economisesc împotriva eroziunii monetare.
Finanțarea prin intermediul pieței obligațiunilor necesită a se avea în vedere evoluția instrumentelor (titlurilor financiare) obligatare, sub aspectul drepturilor oferite investitorilor și al recompensării capitalului împrumutat de companie.
Diversificarea instrumentelor (titlurilor financiare sau valorilor mobiliare) obligatare permite o flexibilizare a finanțării.
Piața obligațiunilor asigură o finanțare pe termen lung a companiilor de capital. Diversificarea instrumentelor obligatare care pot fi emise de companii influențează evoluția în timp a structurii capitalurilor proprii și împrumutate, respectiv a obligațiilor financiare ale companiei.
De remarcat este faptul că acest tip de finanțare poate fi utilizat atât de către entitățile patrimoniale private cât și de entitățile patrimoniale publice, respectiv, instituțiile publice.
2.2.2. Finațarea prin credite bancare
Creditul este operațiunea prin care se iau în stăpânire imediată resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoțite de plata unei dobânzi ce remunerează pe împrumutător. Această operațiune privește două părți, respectiv partea care dă creditul și partea care îl primește, altfel spus se îndatorează.
În contextual actual al economiei naționale, această modalitate de finanțare pentru societăți este utilizată din ce în ce mai mult, chiar și băncile și-au diversificat tehnicile de creditare pentru a răspunde solicitărilor întreprinderilor și pentru a face față cerințelor dezvoltării acestora, funcție de profilul lor și posibilitățile lor de creditare.
Entitățile patrimoniale apelează la credite pentru a-și asigura resursele financiare necesare desfășurării normale a activității sau pentru a începe un proiect de dezvoltare.
Astfel, prin creditarea necesităților de capital fix întreprinderile își asigură resursele financiare necesare achiziționării echipamentelor sau mijloacelor fixe necesare desfășurării normale a activității.
Entitățile patrimoniale apelează și la credite de trezorerie. Acestea, sunt credite pe termen scurt, în general până la un an, având drept scop acoperirea necesităților monetare legate de ciclul de fabricație și de comercializare.
Ele au două forme principale avansul în cont curent și creditele specializate.
Avansurile în cont curent se acordă de către bancă prin plata cecurilor emise de titularii de cont și în cazul în care aceștia nu au disponibilități în cadrul unei limite convenite, confirmate (overdraft).
Creditele specializate sunt destinate a acoperi o serie de necesități legate de desfășurarea producției precum creditele de campanie care au drept scop să acopere cheltuielile de fabricație și de stocare pentru unități cu activitate sezonieră din agricultură și activități anexe (industria alimentară îndeosebi) din industria de confecții și încălțăminte, lucrări sau creditele pentru stocuri (garantate prin warant) pentru acoperirea mărfurilor susceptibile de a fi gajate și în general depozitate în docuri sau aflate în curs de transport.
Creditele specializate sunt mobilizate, lărgind astfel prin recreditare posibilitatea de acoperire a nevoilor de finanțare a mijloacelor de rulment și prin aceasta necesitățile de creditare a producției și a circulației mărfurilor.
Analizând această modalitate de finanțare pentru entitățile patrimoniale private, s-a ajuns la formularea unor idei privind avantajele și dezavantajele ei. Astfel, dintre avantaje se amintesc obținerea de fonduri suplimentare, peste cele proprii, obținerea unui credit poate funcționa ca un semnal ce atestă viabilitatea afacerii în fața altor investitori potențiali. Un alt avantaj apare în cazul creditelor care oferă un grad de flexibilitate în ceea ce privește sumele angajate, datele la care se angajează sumele respective, dobânzile și termenele de rambursare.
Reticența băncilor în ceea ce privește finanțarea noilor firme, banca având nevoie de siguranța ca va primi înapoi banii acordați drept credit, în timp ce firmele nou-înființate nu oferă această garanție, din diferite motive (nu au istoric, nu au experiență, nu au foarte multe elemente care să facă din aceste firme elemente stabile în cadrul economiei) reprezintă unul dintre dezavantajele utilizării creditelor bancare pentru resurse financiare, în special în cazul entităților nou-înființate.
Alte dezavantaje sunt riscul de a pierde garanțiile depuse sau chiar riscul de faliment în cazul nerestituirii creditului, apariția unor restricții, expunerea la riscuri noi, precum riscul ratei dobânzii dar și riscul întreruperii creditării în cazul unor evenimente nefavorabile pentru entitate.
2.2.3 Finanțarea prin leasing
Din punctul de vedere al temei tratate în prezenta lucrare, leasing-ul este definit ca o formă de finanțare pe termen mediu sau lung aparținând unor societăți financiare specializate sau producători direcți, care oferă în condiții de închiriere bunuri unor cumpărători care nu dispun de suficiente surse proprii pentru ale cumpăra și care preferă dreptul de folosință economică pentru o perioadă determinată de timp.
Obiectele operațiunilor de leasing pot fi bunuri imobile aflate în circuitul civil și bunuri mobile de folosință îndelungată aflate în circuitul civil.
Administratorii entităților patrimoniale pot alege între două tipuri de leasing, respectiv leasing financiar sau leasing operațional, pentru a-și asigura necesarul de resurse pentru desfășurarea activității.
Leasing-ul operațional este în realitate un contract de locațiune a bunurilor, în care furnizorul oferă în plus unele prestații suplimentare (servicii de întreținere, reparații și în general, asistență tehnică).
Altfel spus, leasingul este o formă specială de închiriere a bunurilor imobiliare (sau mobiliare), prin care chiriașul (utilizatorul) obține avantajele legate de folosința bunului închiriat, în timp ce finanțarea achiziției acestuia și amortizarea investiției de capital este făcută de către societatea de leasing (locatorul).
Leasingul constituie un instrument de finanțare oferit de către societățile de leasing (societăți finanțatoare) , care cumpără sau preiau de la furnizori , la solicitarea unor companii (societăți utilizatoare), active specifice pe care le închiriază acestora, pentru a fi utilizate o perioadă nedeterminată de timp (dar nu mai mică de un an).
Prin contractul de leasing, finanțatorul (locatarul) își menține dreptul de proprietate asupra activului specific , dar există posibilitatea ca utilizatorul (locatarul) să devină, ulterior, proprietar. Societatea de leasing asigură finanțarea activelor specifice de care compania utilizatoare are nevoie pe baza contractului de leasing.
Apariția și utilizarea într-o măsură semnificativă a leasing-ului duce la concluzia că acesta oferă avantaje suplimentare față de alte modalități de finanțare a activelor după cum urmează:
leasing-ul majorează disponibilitatea de finanțare a companiei;
prin leasing se asigură recuperarea rapidă a activelor în caz de faliment al companiei locatare;
leasing-ul prezintă o serie de avantaje fiscale;
avantaje prin costuri;
beneficii contabile.
Un alt avantaj semnificativ pe care îl oferă un contract de leasing este finanțarea integrală a investițiilor, spre deosebire de creditul bancar, care finanțează o parte din cheltuielile necesare realizării acestora, restul necesitând utilizarea capitalurilor proprii. În consecință, capitalurile proprii pot fi utilizate, pentru a finanța alte necesități ale entității patrimoniale.
2.3 Alte surse de finanțare
Fondurile structurale comunitare reprezintă principalele mijloace ale Uniunii Europene, destinate promovării coeziunii economice și sociale dar și finanțării activității pentru entitățile patrimoniale private. Acestea din urmă, pot atrage resurse financiare suplimentare de la Uniunea Europeană pentru a-și asigura buna desfășurare a activității.
În derularea proiectelor europene, beneficiarii sunt obligați să respecte dispozițiile legislative cu privire la managementul financiar, achiziții publice, ajutor de stat, cheltuieli eligibile, protecția mediului, egalitate de șanse, procesarea datelor personale etc.
Societățile comerciale au acces la diferite programe de finanțare nerambursabile. Surse potențiale de finantare sunt așa cum am precizat și anterior programele Uniunii Europene, cele ale guvernului Romaniei.
Finanțările nerambursabile sunt destinate sprijinirii desfășurării unor activități importante pentru anumite segmente sau pentru dezvoltarea de ansamblu.
Obținerea unor astfel de finanțări presupune informarea permanentă asupra programelor existente derulate de UE, studierea criteriilor de eligibilitate, a documentației necesare, a termenelor de depunere a cererilor de finanțare și a condițiilor de derulare a finanțării și de evaluare a proiectului. De asemenea, trebuie avuute în vedere și selectarea variantelor potrivite cu profilul de activitate al firmei precum și alcătuirea documentației necesare și depunerea proiectului.
Fondurile de capital de risc sunt surse de finanțare specializate în investiții, surse la care entitățile patrimoniale private apelează pentru a-și completa resursele financiare necesare desfășurării activității.
Principalele avantaje ale acestei forme de finantare sunt:
primirea unei infuzii de capital pe o perioadă îndelungată, timp în care nu trebuie plătite dobânzi (nici dividendele nu sunt o prioritate a acestui tip de fond);
primirea unei sume care nu figurează in evidențele firmei ca datorii, ci ca surse financiare proprii. Prin urmare, capacitatea de îndatorare a firmei nu este afectată;
odată cu banii, fondul aduce și specialiștii săi care vor asista întreprinzatorul la managementul firmei
păstrarea controlului majoritar asupra capitalului firmei;
existența unui semnal asupra viabilității firmei pe termen mediu.
Pe lângă sursele de finanțare prezentate anterior, entitățile patrimoniale private își pot asigura resursele financiare necesare desfășurării activității și prin donații sau sponsorizări primite de la alte entități sau de la persoane fizice.
Cap. 3 Surse de finanțare pentru entitățile patrimoniale publice
Instituțiile publice își asigură acoperirea cheltuielilor curente și de capital prin diferite modalități. Astfel, unele instituții publice sunt finanțate integral din Bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, altele din venituri proprii și subvenții acordate de la Bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale iar o a trei categorie de instituții publice se finanțează din venituri proprii.
Pe lângă veniturile obținute de la Bugetul de stat, cel al asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele findurilor speciale, entitățile patrimoniale publice își pot desfășura activitatea și cu alte surse de venituri. Așadar, donațiile și sponsorizările, bunuri materiale și fonduri bănești primite de la persoanele juridice și fizice pot fi folosite pentru desfășurarea activității acestor instituții, cu respectarea dispozițiilor legale.
Fondurile primite din donații de către instituțiile publice finanțate integral de la buget se varsă direct în bugetul din care acestea se finanțează. Cu sumele primite sunt majorate creditele bugetare ale acelui buget, insă se vor utiliza pentru destinațiile pentru care au fost stabilite de către donator.
Finanțarea cheltuielilor unor instituții publice se asigură atât din Bugetul de stat cât și din bugetele locale, indiferent de subordonare, astfel că se poate considera că aceste instituții beneficiază de o finanțare dublă, insă numai în cazurile în care, prin legea bugetară anuală sau prin legi speciale, se stabilesc categoriile de cheltuieli care se finanțează prin fiecare buget.
Anumite instituții publice se finanțează din venituri proprii, acestea provenind din chirii, organizarea de manifestări culturale și sportive, publicații, prestații editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din produse din activități proprii sau anexe precum și prestări de servicii.
Dacă o entitate publică finanțată integral din venituri proprii nu utilizează în totalitate resursele financiare de care dispune, excedentele anuale rezultate din execuția bugetului se raportează în anul următor.
Instituțiile publice pot apela și la anumite împrumuturi în cazul în care resursele de care dispun sunt insuficiente, ordonatorii principali de credite putând să acorde în baza documentațiilor temeinic fundamentate împrumuturi fără dobândă din bugetul propriu, pe bază de convenție.
Statul român sau autoritățile publice locale se angajează în anumite credite, credite ce fac parte din datoria publică pentru finanțarea instituțiilor. În cazul în care la împrumuturile contractate sau garantate de stat fondurile bănești sunt insuficiente pentru acoperirea integrală a plăților scadente, toate responsabilitățile asumate de agenții mandatari încetează prin preluarea simultană a obligațiilor de către Ministerul Finanțelor Publice. Rambursarea acestor împrumuturi se efectuează din surse ale contului general al trezoreriei statului, din bugetele locale, sau alte surse prevăzute în contractele de împrumut, cu care au fost garantate creditele angajate precum și din împrumuturi de stat pentru refinanțarea datoriei publice.
Entitățile patrimoniale private pot de asemenea apela și la credite bancare, interne și externe. Finanțarea prin împrumuturi interne se realizează prin emiterea de titluri de stat în moneda națională, împrumuturi de stat de la Banca Națională a României respectându-se însă legislația în viguare conform legii nr. 101/1998 privind statutul Băncii Naționale a României. Mai pot fi contractate și înprumuturi de stat de la băncile comerciale sau împrumuturi de stat de la alte instituții de credit și agenții guvernamentale.
Finanțarea prin credite externe poate fi obținută din credite externe guvernamentale sau credite externe garantate de statul român. Aceste credite sunt susținute cu ajutorul anumitor instrumente ale datoriei publice externe cum sunt titlurile de stat în valută, emise pe piețele financiare externe, împrumuturile de la guverne străine, agenții guvernamentale străine, împrumuti sindicalizate pe termen scurt, mediu sau lung.
La modalitățile de finanțare prezentate anterior se mai adaugă ca și modalități de finanțare împrumuturile directe de la investitori privați pe termen scurt, mediu sau lung și împrumuturile de la băncile străine sau comapaniile străine.
Finanțarea entităților patrimoniale publice din Bugetul de Stat
Insituțiile finanțate din Bugetul de stat sunt instituțiile prin care se finanțează acțiunile social-culturale, instructiv-educative, se asigură apărarea țării, înfăptiurea justiției și menținerea ordinii publice. De asemenea se asugură protecția mediului înconjurător, este protejată populația asistată social, sunt realizate programe de cercetare și alte acțiuni de interes național.
Instituțiile publice finanțate integral de la Bugetul de stat varsă integral veniturile obținute la bugetul din care sunt finanțate.
Finanțarea instituțiilor publice se realizează în funcție de stadiul de îndeplinire a indicatorilor de plată. De asemenea finanțarea se face pe bază de cerere, nu din oficiu, beneficiarii trebuind să argumenteze necesitatea finanțării, aceasta realizându-se respectând dispozițiile legale.
Atât instituțiile publice finanțate integral din Bugetul de stat, cât și cele finanțate parțial primesc fondurile bugetare sub forma creditelor bugetare nerambursabile sau a alocațiilor bugetare, acordate pentru acoperirea nevoilor permanente, ținându-se cont de normele legate de cheltuieli.
Creditele bugetare sunt mijloace bănești prevăzute în legea bugetară anuală ca limite maxime pentru cheltuielile fiecărui exercițiu bugetar, în structura aprobată de lege, cu destinații riguros stabilite prin clasificarea indicatorilor finanțelor publice.
Se poate adăuga faptul că aceste credite bugetare sunt nerambursabile, nepurtătoare de dobânzi, fiind utilizate în interesul general al statului sau al colectivității locale.
Finanțarea entităților patrimoniale publice, respectiv a instituțiilor publice, se realizează în două etape, și anume deschiderea și repartizarea creditelor bugetare și finanțarea propriu-zisă, adică efectuarea plăților de casă pe seama mijloacelor de trezorerie.
Ordonatorii principali de credite solicită deschiderea creditelor pentru necesarul de cheltuieli trimestriale printr-o Cerere de deschidere a creditelor bugetare pentru fiecare capitol de cheltuieli aprobat de lege, respectiv cheltuieli curente și cheltuieli de capital. Alături de cerere se atașează o notă de fundamentare prin care se justifică cuantumul sumelor solicitate.
Aprobarea deschiderii creditelor bugetare este dată de către Direcția Generală a Trezoreriei după ce a fost prezentată de către ordonatorii de credite nota justificativă Ministerului Finanțelor Publice.
Mai apoi cererile de deschidere de credite sunt verificate urmărindu-se încadrarea sumelor solicitate în volumul creditelor aprobate și neconsumate pe prima perioadă pentru care sunt solicitate acele credite, completarea corectă a formularelor dar și existența semnăturilor persoanelor autorizate și a ștampilei. De asemenea este verificată și codificarea conturilor corespunzătoare clasificației bugetare și notele justificative.
Având ca suport documentele enumerate anterior, Trezoreria înregistrează în contabilitatea proprie repartizarea creditelor de către ordonatorii principali pentru nevoi proprii și către instituțiile aflate în subordine.
Urmează redactarea dispoziției bugetare de repartizare a creditelor bugetare care se trimite la Direcțiile de Trezorerie județene și trezoreriile localităților unde au sediul acele insituții publice, iar un alt exemplar este trimis ordoantorilor secundari sau terțiari.
Ordonatorii principali de credite bugetare pot aproba virări de credite bugetare între subcapitolele aceluiași capitol de cheltuieli (pe care îl gestionează) precum și între articolele aceluiași subcapitol de cheltuieli.
Toți ordonatorii de credite bugetare, pentru activitățile proprii ale instituțiilor pe care le conduc, pot aproba virări de credite bugetare de la un alineat la altul în cadrul aceluiași articol de cheltuieli. Astfel, instituțiile finanțate din Bugetul de stat vor întocmi numai bugetul de cheltuieli.
Creditele bugetare obținute de către instituțiile publice finanțate din Bugetul de stat și neutilizate la sfârșitul anului bugetar se anulează fără a mai exista posibilitatea utlilizării lor în anii bugetari ulteriori. În cazul în care la sfârșitul anului bugetar rămâne un surplus al veniturilor, acesta se va returna ordonatorului de credite superior.
Aceste entități patrimoniale pot efectua plăți de casă după deschiderea creditelor bugetare. Plățile de casă sunt formate din sumele pe care Trezoreria le eliberează în numerar sau le virează în contul altor unități, pe bază de cecuri, respectiv oridine de plată primite de la instituții. Plățile se efectuează în toate cazurile din inițiativa ordonatorilor de credite care răspund de utilizarea mijloacelor bănești conform legislației în viguare.
Pe parcursul execuției bugetare, instituțiile publice pot realiza operațiuni reprezentând recuperări din finanțarea bugetară pe anul curent. Aceste operțiuni se realizează pentru sumele încasate reprezentând avansuri restituite în anul curent pentru active fixe corporale și necorporale, valoarea garanțiilor restituite de furnizori din cele acordate în anul curent, sumele necuvenite încasate, cele încasate de la debitori în cazul în care privesc anul curent și sumele încasate în contul de finanțare care necesită clarificări suplimentare. De asemea operațiunile au ca obiect principal sumele aflate în casieria instituției publice și depuse în contul de finanțare bugetară precum și virarea sumelor în contul de finanțare bugetară, reprezentând acreditive reduse sau revocate.
Dintre entitățile patrimoniale publice finanțate din Bugetul de stat se amintesc instituțiile de învățământ universitar, în cazul cărora finanțarea se realizează din bugetul Ministerului Educației și Cercetării. La acesta se adaugă transferurile direcționate în principal pentru investiții și reparații capitale, fondurile externe obținute prin programe ale Uniunii Europene, donații și sponsorizări din domeniul privat.
Printre instituțiile publice finanțate din Bugetul de stat se enumeră ministerele, Parlamentul, Guvernul, Administrația Prezindențială, instituțiile administrației publice și instituțiile din subordinea acestora.
Parlamentul, conform art 17, alin. (1) al Legii 500/2002 privind Finanțele Publice, adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare, elaborate de Guvern, în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta și legile contului general anual de execuție.
Guvernul României asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, care ia în considerare perspectivele economice și prioritățile politice cuprinse în Programul de guvernare acceptat de Parlament. Guvernul asigură exercitarea conducerii generale a activității executive în domeniul finanțelor publice, scop în care examinează periodic execuția bugetară și stabilește măsuri pentru menținerea sau îmbunătățirea echilibrului bugetar.
Ministerul Finanțelor Publice pregătește proiectele legilor bugetare anuale, legilor de rectificare precum și legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, acest minister solicită rapoarte și informații oricăror instituții care gestionează fonduri publice, blochează sau reduce utilizarea creditelor bugetare constate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.
Ca și celelalte instituții enumerate mai sus, Administrația Prezidențială conform Legii Nr. 47/1994, stabilește relații de colaborare cu autoritățile publice și primește sprijinul acestora în vederea îndeplinirii prerogativelor și exercitării competențelor ce revin Președintelui României. Finanțarea cheltuielilor de funcționare a Administrației Prezidențiale se asigură de la Bugetul de stat și venituri extrabugetare, realizate, administrate și contabilizate, potrivit legii.
Printre instituțiile administrației publice se amintesc instituțiile ce aparțin administrației publice locale, care sunt de asemenea finanțate de la Bugetul de stat. Acestea se împart in mai multe categorii, consiliile județene și instituțiile subordonate, Consiliul General al Municipiului București, consiliile locale ale municipiilor, primăriile minicipiilor și instituțiile subordonate, consiliile locale ale comunelor și primăriile comunelor inclusiv instituțiile subordonate.
Finanțarea entităților patrimoniale publice din Bugetul local
Autoritățile publice locale, precum comunele, orașele, municipiile, județele își întocmesc bugete proprii în condiții de autonimie, finanțarea lor realizându-se atât din veniturile proprii obținute de acestea dar și resursele bănești primite de la Bugetul de stat. Administrarea bugetelor locale este asigurată de către consiliile locale, în care primarii și prefecții au funcția de ordonatori principali de credite. Plățile dispuse de către ordonatorii de credite sunt efectuate prin trezorerie, doar după deschiderea creditelor bugetare din bugetul local respectiv.
Bugetele instituțiilor publice finanțate din bugetul local prevăd venituri de realizat de la unitățile de stat de subordonare locală din impozite plătite de persoane juridice, impozite și taxe colectate de la populație. Toate bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor sunt incluse în bugetul centralizat al județului, constituind astfel bugetul acestuia.
Conform legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale veniturile și cheltuielile bugetelor precum și celelalte venituri și cheltuieli evidențiate înafara bugetului local, cumulate la nivelul unității administrativ-teritoriale, alcătuiesc bugetul general al acelei instituții, care după consolidare, prin eliminarea transferurilor de sume între bugete, va reflecta dimensiunea efortului financiar public în unitatea administrativ-teritorială pe anul respectiv, starea de echilibru sau dezechilibru, după caz.
Creditele bugetare aprobate se utilizează pentru finanțarea administrației publice locale, programelor, proiectelor, activităților, acțiunilor potrivit scopurilor prevăzute de lege și vor fi angajate și folosite în strictă corelare cu gradul previzionat de încasare a veniturilor bugetare.
Sursele de finanțare ale instituțiilor publice de interes local sunt constituite din veniturile proprii ale acelor instituții, adică impozitele, taxele, contribuțiile, alte vărsăminte, alte venituri și cote defalcate din impozitul pe venit, din sume defalcate de la Bugetul de stat, subvenții primite de la Bugetul de stat, donații si sponsorizări.
Autoritățile publice locale, răspund de elaborarea și aprobarea bugetelor locale, în condiții de echilibru bugetar, la termenele și prevederile stabilite prin legea amintită și mai sus. Acestea stabilesc, constată, controlează, urmăresc și încasează impozitele și taxele localem precum și celelalte venituri, prin compartimente proprii de specialitate.
În bugetele acestor entități patrimoniale finanțate din aceste bugete, sunt prevăzute, în limite a 5% din valoarea cheltuielilor fonduri de rezervă a căror destinație este suplimentarea unor credite bugetare aferente unor acțiuni neprevăzute, aferente anului bugetar respectiv. Fondurile de rezervă pot fi suplimentate pe parcursul anului, cu până 50% din valoarea inițială.
Dacă la finele anului bugetar, bugetul local din care este finanțată instituția publică prezintă excedent, acesta va fi utilizat la rambursarea împrumuturilor contractate rămase neachitate precum și a dobânzilor și comisioanelor aferente dar și la constituirea fondului de rulment propriu, în limita a 5% din veniturile proprii.
Întregul sistem bugetar local este alcătuit din bugetele locale alea comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, județelor dar și municipiului București.
O altă categorie este reprezentată de bugetele instituțiilor publice, finanțate integral sau parțial din bugetele locale precum și bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii.
Veniturile proprii sunt formate din mai multe taxe și impozite. Dintre acestea se amintește impozitul pe profit, de la regiile autonome și societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale. Cota impozitului pe profit este de 16% și se plătește lunar de către persoanele și instituțiile enumerate anterior.
Impozitele și taxele colectate de la populație constituie o altă categorie ce formează veniturile unei instituții publice, mai exact a bugetului local. Cele mai importante sunt impozitul pe cladiri colectat de la persoanele fizice, taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoanele fizice precum și impozitul de terenuri de sau alte taxe și impozite colectate de la populație.
Veniturile proprii sunt formate și din taxele percepute pentru folosirea terenurilor aflate în proprietatea statului, precum și de impozitele pe clădiri și terenuri de la persoanele juridice. Alte impozite directe, ca și cele amintite anterior sunt taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoanele juridice, impozitul pe terenurile agricole dar și impozitul pe spectacole.
Veniturile proprii sunt compuse, de asemenea, din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații sau despăgubiri, amenzi și alte sancțiuni aplicate, restituiri de fonduri din finanțarea bugetară locală a anilor precedenți, impozitul pe venitul din concesionarea bunurilor societăților comerciale sau companiilor naționale la care statul este acționar majoritar, precum și regiile autonome.
Veniturile din concesiuni și închirieri, penalitățile pentru nedepunderea sau depunderea întârziată a declarațiilor de impozite și taxe, încasările din valorificarea bunurilor confiscate sunt venituri proprii ale bugetelor locale alături de veniturile realizate din administrarea sau valorificarea bunurilor fostelor cooperative agricole de producție precum și veniturile din închirierea și concesionarea unor bunuri a spitalelor.
Veniturile obținute din valorificarea unor bunuri reprezintă o altă categorie de impozite și taxe ce constituie veniturile proprii ale unui buget. Acestea cuprind veniturile din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice, veniturile din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului, veniturile din privatizare precum și veniturile din vânzarea unor bunuri ale spitalelor și a unor bunuri ce aparțin domeniului privat al statului.
3.3 Finanțarea entităților patrimoniale publice din venituri proprii
Anumite entități patrimoniale publice se autofinanțează din veniturile proprii pe care le obțin, prin încasarea de taxe sau prestare de servicii. Ele, în general sunt subordonate altor instituții publice. Instituțiile își susțin cheltuielile fără a apela la alocații de la buget din taxele pe care le percep.
Pe lângă aceste instituții finanțate integral din venituri proprii, mai există și instituțiile publice autonome, instituții ce nu se află în subordinea unei alte instituții. În general, instituțiile autonome reglementează anumite domenii de activitate, precum Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, Agenția Națională pentru locuințe, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Inspectoratul de Stat în Construcții sau Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
Mecanismul de finanțare al instituțiilor finanțate integral din venituri proprii este similar cu cel al instituțiilor publice autonome. Aceste instituții au și ele conturi de disponibil la Trezoreria Statului și își păstrează surplusul înregistrat la sfârșitul anului, reportând acest surplus pentru anul begetar ulterior. Prin excepție, surplusul înregistrat de instituțiile publice de subordonare locală finanțate integral din venituri proprii poate fi preluat la bugetul local.
Faptul că o instituție publică se află în subordinea altei instituții publice nu înseamnă că cea din urmă trebuie să asigure finanțare sub o formă sau alta. Ordonatorul superior de credite trebuie să vegheze asupra bunului mers al activității instituției subordonate și trebuie să fie la curent în permanență cu toate aspectele activității acesteia. În consecință, bugetul oricărei instituții publice finanțate integral din venituri proprii trebuie avizată de ordonatorul superior de credite.
Veniturile proprii ale instituțiilor publice, finanțate din venituri proprii sau din venituri proprii și transferuri de la bugetele superioare, provin din chirii, organizarea de manifestări culturale și sportive, concursuri artistice, publicații, prestații editoriale, studii, proiecte,valorificări de produse din activități proprii sau anexe precum și prestări de servicii.
Veniturile proprii ale instituțiilor publice, finanțate parțial sau integral din fonduri proprii, se încasează, se administrează, se contabilizează și se utilizează de instituțiile publice în cauză, potrivit normelor privind finanțele publice, dacă legea nu prevede altfel.
Soldurile anuale rezultate din execuția bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii rămân la dispoziția acestora, urmând a fi folosite în anul următor cu aceeași destinație. Bugetele instituțiilor publice finanțate din venituri proprii se prezintă distinct ca anexă la bugetul centralizat al ordonatorului principal de credite.
Legea finanțelor publice nr. 500/2002 permite organizarea unor activități finanțate integral din venituri proprii. Aceste activități se organizează pe lângă instituțiile publice, iar entitățile finanțate integral din buget sunt tratate similar instituțiilor finanțate din venituri proprii, întrucât se întocmește un buget distinct pentru ele, se deschide cont de disponibil la Trezorerie unde se derulează doar veniturile și cheltuielile aferente respectivelor activități.
În cazul în care, la înființare, în subordinea unor ordonatori principali de credite, a unor instituții publice sau a unor activități finanțate integral din venituri proprii, nu dispune de fonduri suficiente, în baza documentațiilor temeinic fundamentate, ordonatorii principali de credite pot acorda împrumuturi fără dobândă din bugetul propriu, pe bază de convenție. Aceste împrumuturi vor fi rambursate integral în termen de 6 luni de la data acordării, pentru activitățile organizate la nivel central și de un an, pentru cele organizate la nivel local.
Spre exemplu, Academia Română, instuție publică finanțată din venituri proprii, desfășoară activități constând în administrarea bunurilor mobile și imobile care au aparținut Academiei Române și au fost dobândite cu titlu de proprietate, activități științifice pe bază d contracte cercetare-dezvoltare, analize, avize și studii științifice, activități de proiectare și transfer tehnologic.
Astfel, această categorie de instituții publice, iși finanțează întreaga activitate în funcție de specificul fiecăreia, iar în cazuri speciale apelează la Bugetul de stat sau la bugetul local conform cu nevoile fiecăreia.
3.4 Alte surse de finanțare pentru entitățile patrimoniale publice
Anumite entități patrimoniale publice se finanțează din fonduri extrabugetare și fonduri cu destinație specială, fonduri ce se constituie în cadrul sistemului de asigurări sociale, incluzând și fondurile pentru acordarea ajutorului de șomaj, a pensiilor pentru agricultori, fondurile pentru acoperirea diferențelor de preț la unele medicamente, respectiv fondurile pentru riscul de accidente. Aceste fonduri se constituie prin contribuții ale agenților economici, indiferent de forma de organizare sau proprietate și sunt gestionate de către anumite instituții publice.
De asemenea, instituțiile publice pot folosi pentru desfășurarea și lărgirea activităților, mijloace materiale și bănești primite de la persoane juridice și fizice cu titlu gratuit, sub formă de donații. Aceste valori materiale și bănești se utilizează pe destinațiile stabilite de transmițător.
Veniturile extrabugetare ale instituțiilor publice se încasează, administrează și contabilizează de instituțiile în cauză potrivit normelor pentru finanțele publice, fără a se efectua vărsăminte din acestea la bugetele administrației centrale de stat sau bugetele locale.
Aceste entități pot beneficia de alocații bugetare nerambursabile, pe care le cuprind în bugetul propriu, în scopul realizării unor obiective sau programe.
` Anumite instituții publice pot beneficia de anumite fonduri speciale, constituite pe seama unor venituri fiscale și nefiscale, fonduri ce reprezintă alte surse de finanțare decât Bugetul de stat sau bugetul local. Fondurile speciale sunt resurse financiare publice constituite prin legi speciale, legi prin care se stabilește și destinația acestora. Fondurile speciale răspund unor nevoi temporare specifice fiecărui program de guvernare, iar din acest motiv numărul și destinația lor diferă de la o perioadă la alta.
Pe lângă sursele de finanțare pentru instituții publice enumerate anterior, împrumuturile interne și externe pot constitui surse importante de venituri. Aceste împrumturi pot fi contractate numai de Ministerul Finanțelor Publice, acesta la rândul lui putând acorda subîmprumuturi beneficiarilor finali.Garantarea acestor împrumuturi se poate face numai de către Ministerul Finanțelor Publice iar garanțiile de stat pot fi acordate numai pentru împrumuturi a căror rambursare se va face exclusiv din surse proprii sau din bugetele locale, în cazul autorităților locale.
Instrumentele acestor împrumuturi, a datoriei publice externe constau îm titlurile de stat în valută emise pe piețele financiare interne sau externe, împrumuturi de stat de la bănci. Se mai amintesc și împrumuturile sindicalizate pe termen scurt, mediu sau lung, împrumuturile de la bănci străine sau companii străine respectiv împrumuturi temporare din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului.
Autoritățile locale, prin instituțiile publice locale, pot contracta și ele împrumuturi, purtând denumirea de datorie publică locală. Aceasta reprezintă totalitatea obligațiilor interne și externe ale autorităților administrației publice locale, la un moment dat, provenind din împrumuturi, contractate direct de acestea de pe piețele financiare. Instituțiile publice locale pot contracta împrumuturi care fac parte din datoria publică a României, însă acestea nu reprezintă datorii sau răspunderi ale Guvernului iar plata dobânzilor și comisioanelor aferente acestora se efectuează din veniturile obținute de către respectivele instituții.
Dintre instrumentele autorităților locale privind datoria publică internă se amintesc titlurile de valoare și împrumuturile de la băncile comerciale sau alte instituții financiare.
De asemenea, instituțiile se pot finanța și din împrumuturile sub forma emisiunilor de obligațiuni, instrumente financiare de creditare, utilizate de stat în vederea acoperirii temporare a datoriei publice. Obligațiunile emise de sunt obligațiunile fără opțiune.
Entitățile patrimoniale publice se pot finanța și veniturile aferente creanțelor reactivate, din despăgubiri, amenzi, penalități, venituri din vânzarea activelor sau altor operțiuni de capital, din dezmembrări de imobilizări, stocuri primite prin transfer, provizioane și ajutări.
Veniturile din diferențele de curs valutar sunt și ele alte surse de venituri ale instituțiilor publice. Acestea sunt recunoscute în perioada în care apar cu ocazia decontării sau raportării elementelor monetare la cursuri diferite față de cele înregistrate inițial.
Alte surse de finanțare importante aflate la dispoziția instituțiilor publice sunt reprezentate de fondurile structurale accesate prin proiectele depuse la Uniunea Europeană.
Fondurile externe nerambursabile pe care le pot accesa instituțiile publice sunt structurate în trei părți.
În prima parte, sunt incluse instrumentele structurale Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune.
În cea de-a doua categorie, fondurile pentru agricultură sunt incluse Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală, Fondul European de Garantare Agricolă și Fondul European pentru Pescuit.
Ultima categorie este alcătuită din Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat, Fondul European pentru Refugiați, Fondul European de Returnare, Fondul European de Integrare a Resorților Țărilor Terțe și Fondul Frontierelor Externe.
În completarea acestor fonduri, instituțiile publice primesc susținere financiară și de la Bugetul de stat, Bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale prin bugetele ordonatorilor principali de credite, beneficiari a unor astfel de proiecte (Legea Bugetului de Stat nr.18/16.02.2009).
Cap. 4 Studiu de caz privind sursele de finanțare la
SC OMV PETROM SA
4.1 Prezenatarea generală a companiei SC OMV PETROM SA
Societatea comercială Petrom SA este o societate cu capital de stat și privat autohton și străin cu sediul în București, România. Societatea a fost înființată în anul 1991 sub forma Regiei Autonome a Petrolului RA, care va fi reorganizată în 1997 sub forma Societății Naționale a Petrolului Petrom SA, în conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 49 din octombrie 1997, modificată prin legea nr. 70 din aprilie 1998.
Societatea este înregistrată la Registrul Comerțului cu numărul de ordine J40/8302/1997, având Codul Unic de Identificare (CUI) 1590082 și un capital social de 5.664.410.833,50 lei. Valoarea nominală a unei acțiuni este de 0,10 lei / acțiune. În Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din 20 0ctombrie 2009 a fost aprobată schimbarea denumirii din SC Petrom SA în SC OMV Petrom SA.
Membru al grupului OMV, care a preluat în 2004 51% din capitalul social, Petrom (cu o cotă de piață de aproape 40%) este cel mai mare producător de țiței și gaze din sud-estul Europei, având ca principal domeniu de activitate Extracția petrolului brut (Cod CAEN – 0610). Segmentele de activitate ale companiei sunt Explorare și Producție, Gaze și Energie și Rafinare și Marketing. Acestea reprezintă activitățile de bază ale întreprinderii, având un grad ridicat de integrare.
Printre activitățile desfășurate de Petrom se amintesc:
Explorarea și Exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze naturale de pe uscat și din platoul continental al Mării Negre;
Lucrări de intervenții, punere în producție și reparare sonde;
Rafinarea țițeiului;
Distribuție, transport, depozitare, comercializare, aprovizionare aeronave cu produse petroliere;
Comercializarea cu amănuntul și cu ridicata de mărfuri și produse diverse;
Importul și exportul de țiței, produse petroliere, petrochimice și chimice, utilaje, echipamente și tehnologii specificate;
Activitate medicală și socială pentru salariații proprii și terțe persoane;
Alte activități stabilite și detaliate prin Actul Constitutiv al societății.
Structura acționariatului este prezentată în tabelul nr. 4.1 astfel:
Tabel Nr. 4.1 Structura acționariatului SC OMV PETROM SA
Obiectul de activitate al diviziei Exploare și Producție constă în explorarea, descoperirea și extracția de țiței și gaze naturale în România și în Regiunea Caspică (Kazahstan). Petrom generează aproape întreaga producție de țiței din România si contribuie cu aproximativ 50% la producția de gaze a țării. Petrom are rezerve dovedite de petrol și gaze naturale de 854 mil. bep (barili echivalent petrol), o capacitate maximă de rafinare de 8 milioane tone metrice pe an, 546 benzinării în România (dintre care 389 Petrom și 157 OMV) și 270 în Republica Moldova, Bulgaria și Serbia
Pe piața distribuției de produse petroliere, Grupul Petrom este prezent prin intermediul unei rețele de circa 800 stații, operată sub două branduri, Petrom și OMV. Activitatea din România se desfășoară prin intermediul OMV Petrom Marketing, care este deținută în totalitate de Petrom..
Societatea produce și procesează țiței și gaze și distribuie combustibil și alte produse petroliere în vederea asigurării mobilității în România și în regiunile învecinate. Creșterea profitabilă și sustenabilă este benefică pentru acționari, clienți, angajați și economia României în general. În 2005 structura Petrom a fost reorganizată pe șase divizii dintre care trei operaționale și se lansează noul concept „Full Agency”. În același an are loc lansarea primei benzinării PETROMV.
În anul 2006 are loc achiziția unui pachet de 99,9% din OMV Romania, OMV Bulgaria și OMV Serbia, achiziția a 30 de benzinării MOL și a 95% din Aviation Petroleum. Un an mai târziu, Petrom inființează o nouă companie petrochimică cu scopul preluării activităților petrochimice de la rafinăria Arpechim. În același an Petrom semnează un contract în valoare de 328,5 mil. euro pentru achiziția activității de servicii petroliere a Petromservice. În anul 2007 Petrom inființează o nouă companie, Petrom Distribuție Gaze SRL, deținută în proporție de 99,99% de Petrom SA și subordonată Diviziei de Gaze.
Strategia Petrom include diversificarea activităților, prin abordarea pieței de electricitate. În acest context, Petrom construiește o centrală electrică pe gaze de 860 MW la Brazi și a achiziționat proiectul pentru construcția unui parc eolian de 45 MW.
Singurii producători de gaze naturale din România sunt Petrom și Romgaz, aceste companii asigurând două treimi din consumul național de gaze, în timp ce restul este importat din Rusia.
Concurența pe piața carburanților și a gazelor naturale
Piața carburanților din România se poate împărți în două sectoare: intern și extern. La cel intern avem odată producția făcută de cei doi mari producători, OMV, Lukoil și Rompetrol, și avem apoi importatori, care aduc marfă în Oil Terminal, de unde ea ajunge la terți. Aceștia nu acoperă mai mult de 15% din piață, dar sunt destul de importanți, în păstrarea prețului carburanților, dictat practic de producătorii interni, înțeleși între ei.
Lukoil (cu o cotă de piață de 20%) lucrează cu dealeri și cu terți. Adică, are un preț pentru dealeri, care este cel mai mic, un altul pentru terți. Politica firmei a fost schimbată radical, în sensul că s-a micșorat serios diferența de discount dintre dealeri și terți.
Cei mai importanți dealeri ai Lukoil sunt firmele: Mairon, Planoil, Anghel, Rottco, Tinmar, Eni (fostă Agip). Dintre toate, Eni este cea mai activă, fiind și singura care mai cumpără stații de carburanți.
La Rompetrol (cotă de piață de 25%) există, de asemenea, două mari categorii de cumpărători. Cel mai important partener al Rompetrol este Comision Trade.
Eni România, fosta Agip, cu o cotă de piață de 2,5% și cu 37 de stații de distribuție și servicii carburanți.
4.3 Structura surselor de finanțare ale OMV PETROM SA
Așa cum am prezentat și în prima parte a lucrării entitățile patrimoniale pot apela o serie de modalități pentru a-și asigura resursele financiare necesare desfășurării activității. În tabelul următor, sunt relevate principalele surse de finanțare ale OMV PETROM, respectiv capitalurile proprii, capitalul investit, împrumuturile precum și datoriile financiare curente pentru anii 2010, 2011 respectiv 2012.
Tabel Nr. 4.2 Structura elementelor de pasiv pentru anii 2010-2012
În analiza structurii pasivului, se remarcă clar tendința de creștere a capitalurilor proprii de la an la an, fapt datorat și politicii de reinvestire a profitului, în concordanță și cu rata de distribuire a profitului. La fel și scăderea datoriilor din împrumuturi pe termen mediu și lung (2012 vs. 2010) au dus la o creștere a capacității de autofinanțare.
De asemenea, compania a realizat împrumuturi externe pe termen lung, purtătoare de dobândă, cu sau făra garanții, în special de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții, și alte entități financiar-bancare din România și străinătate, pentru realizarea mai multor proiecte de investiții, printre care și construcția centralei electrice de la Petrobazi. Grupul a obținut și câteva facilități de creditare, în special overdraft (descoperitor de credit) cu scadența de până la un an.
În 2011, ponderea capitalului împrumutat a scăzut cu peste 60% față de 2010, iar în 2011 a crescut față de 2010 cu 8% și cu peste 74% față de 2011. Acest lucru este reprezenatat în figura următoare:
Fig. Nr. 4.1 Evoluția capitalurilor proprii și a capitalurilor împrumutate
Rambursările primului și celui de-al doilea împrumut sindicalizat cu o valoare totală de 1424 milioane lei, precum și a împrumuturilor contractate de la Banca Europeană de reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în valoare de 303 milioane lei, au fost compensate parțial de sumele trase de la Banca Europeană pentru Investiții (BEI), în valoare de 280 milioane lei, scăzând astfel împrumuturile pe termen lung în 2012 cu 1293 milioane lei.
Rambursările împrumuturilor pe termen lung – compensate parțial de o scădere a numeralului și a echivalentelor de numerar – au dus la o scădere a a datoriei nete în 2012 a Grupului Petrom la 1955 milioane lei, comparativ cu 2299 milioane lei la finele anului 2011. În 2010, îndatorarea netă a GP a fost de 2614 milioane lei. Scăderea realizată în 2011 comparativ cu 2010 s-a datorat faptului că obligațiile nou contractate pentru nevoile de finanțare au fost compensate de un flux de trezorerie disponibil pozitiv (definit ca excesul de numerar net generat din activitatea de exploatare față de numeralul net utilizat în activitatea de investiții.
4.4 Analiza resurselor financiare împrumutate
Principalele împrumuturi pe termen scurt contractate de OMV Petrom SA au fost de la Banca Comercială Intensa Sanpaolo, în valoare de 105,79 mil. RON, Raifessen Bank – 52,28 mil. RON, Petromed Solution SRL – 3,62 mil. RON. Pe termen lung, resursele au fost atrase de la BERD, BCDMN, și un consorțiu de bănci, având ca agent Unicredit Bank Austria AG.
Situația împrumuturilor acestei entități patrimoniale la finele anului 2010 sunt prezentate în tabelul nr. 4.3 după cum urmează:
Tabel Nr. 4.3 Situția împrumuturilor pentru anul 2010
Împrumutul de la BERD a fost fără constituire de garanții, cu o limită de 200 mil. Euro, pentru construirea centralei electrice de la Petrobrazi. Contractul are scadența în 2020. Al doilea contract, a fost fără constituire de garanții, cu o limită de 275 mil. Euro, pentru finanțarea unui program de proiecte de mediu în cadrul unor activități diverse (explorare și producție, rafinare, distribuție), semnat la 31 martie cu scadența în 2015.
Se mai adaugă și overdraftul contractat de OMV Petrom de la Banca Comercială Intensa Sanpaolo România în aprilie, cu o limită maximă de 106 mil. RON, pentru nevoi generale de finanțare.
În ceea ce privește anul 2011, se evindețiază în continuare creditul contractat anul precedent. Sumele suplimentare trase de la BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare), BEI (Banca Europeană pentru Investiții), BCDMN (Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre) și cel de-al doilea împrunut sindicalizat (obținut în 2010) au depășit ca valoare rambursarea împrumutului contractat de la OMV AG și rambursarea parțială a primului împrumut sindicalizat, contribuind astfel la creșterea împrumuturilor pe termen lung purtătoare de dobândă cu 655 mil. RON.
Rambursările descoperitorului de cont de la începutul anului și apropierea de data de exigibilitate a surselor de finanțare au fost reflectate într-o creștere netă a împrumuturilor pe ternen scurt purtătoare de dobândă cu 204 mil. RON.
Astfel, Pe termen lung, Petrom a realizat împrumuturi de la BERD și BCDMN însumând peste 1480 mil. RON, BEI – 557,02 mil. RON, o facilitare fără constituire de garanții de tip revolving acordată de un consorțiu de bănci din care fac parte BRD, Credit Agricole Luxembourg SA, Emporiki Bank România, Erste Group Bank AG, ș.a, însumând 1074,08 mil. RON.
O facilitate de credit contractată cu Bancpost cu limita de 25 mil. Euro, exclusiv pentru emiterea de scrisori de garanție, cu scadență la 28 februarie 2013. Pentru această facilitate nu au fost solicitate garanții.
Alte serii de facilități de credite au fost contractate de la BRD, Fortis Bank – Sucursala București, RBS Bank, Raifeissen Bank, majoritatea lor pentru emiterea de scrisori de garanție.
Aceste împrumuturi sunt prezentate în tabelul nr. 4.4 de mai jos.
T
Tabel Nr. 4.4 Situația împrumuturilor pentru anul 2011
În ultimul an studiat, 2012, noile trageri pe termen scurt de la BERD în valoare de 62 milioane lei, reflectă în principal, creșterea netă a împrumuturilor purtătoare de dobânzi pe termn scurt cu 73 milioane lei. Furnizorii și alte datorii asimilate au înregistrat în 2011 o valoare mai mică din cauza investițiilor semnificative realizate la finele anului 2010, în special în activitățile de E&P (Explorare și Producție).
Cele mai importante împrumuturi pe termen scurt purtătoare de dobândă au fost acordate de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (401,19 mil. RON), Banca Europeană pentru Comerț a Mării Negre (21,60 mil. RON), Banca Europeană pentru Investiții (26,76 mil. RON) și Dobânda de plată (20,62 mil. RON).
Pe termen lung, principalele împrumuturile au fost contractate de la primele trei entități europene menționate mai sus, valoarea atrasă ridicându-se la aproape 2200 mil. RON.
La finele anului, Petrom a înlocuit contractele de împrumut de tip revolving în valoare de 857 mil. Euro semnat în 2008 și 2009 cu o nouă facilitate fără constituire de garanții în valoare de 930 mil. Euro. Consorțiul de bănci include BCR, BRD, Banca Transilvania, Citibank Europe, ș.a.
Un overdraft fără constituire de garanții a fost contractat de OMV Bulgaria de la de la Citibank Sofia cu limită de 87,2 milioane RON. Destinația sa este finanțarea activităților operaționale curente (descoperiri de cont) și emiterea de scrisori de garanție.
Companiile din Grup Petrom au semnat, de asemenea, facilități de credite cu diverse bănci pentru emiterea de scrisori de garanție.
Firma nu a înregistrat împrumuturi obligatare în acest exercițiu financiar.
Situația împrumuturilor este prezentată în tabelul nr. 4.5
Tabel. Nr. 4.5 Situația împrumuturilor pentru anul 2012
Analizând datele furnizate anterior, se constată că în 2012 împrumuturile purtătoare de dobânzi pe termen scurt au crescut față de 2011 cu aproape 19%, și cu 147% față de 2010. Împrumuturile pe term lung au scăzut în 2012 față de 2011 cu 38%, și cu 23% față de 2010.
Concluzii
În urma studierii surselor de finanțare ale entităților patrimoniale private și publice se constată faptul că entitățile patrimoniale private, respectiv societățile pe acțiuni și societățile cu răspundere limitată își asigură resursele financiare necesare desfășurării activității prin mai multe modalități.
Astfel, entitățile patrimoniale private folosesc ca și surse de finanțare împrumuturile sau creditele pe termen lung, mediu și scurt, autofinanțarea întreprinderii precum și finanțarea externă prin participarea la capitalul propriu al întreprinderii.
Entitățile patrimoniale publice își asigură sursele de finanțare de la Bugetul de Stat sau Bugetul Local, după caz, surse proprii provenite din impozite și taxe sau donații de la persoane fizice și juridice.
După analiza surselor de finanțare ale SC OMV PETROM sa ajuns la concluzia că această entitate patrimonială este una profitabilă, care în anii studiați a apelat la reinvestirea profitului iar ca și suplimentare a resurselor s-a apelat la diferite credite utilizate pentru dezvoltarea și lărgirea întregii activități.
Bibliografie
Vasile I., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Meteor Press, București, 2003;
Chirică L., Curs complet de contabilitate și fiscalitate, vol. II, Ed. Economică, București, 2000;
Pârtea M.,Cristea H., Nicolescu C., Boțoc C., Managementul financiar al companiei, Editura Mirton, Timișoara, 2010
Stancu, I., Finanțe, ed. Economică, București, 2007;
Moșneanu T., Buget și Trezorerie Publică, Ed. Dubstyle, București, 2010;
Moșneanu T., Vuță M., Câmpeanu E., Buget și Trezorerie Publică, Ed. Tribuna Economică, București, 2002;
Legea Nr. 500/2002 privind Finanțele Publice;
Legea. Nr. 31/1990 privin Societățiel Comerciale;
http://petrom.com
http://www.mfinante.ro/infocodfiscal.html
http://listafirme.ro
Bibliografie
Vasile I., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Meteor Press, București, 2003;
Chirică L., Curs complet de contabilitate și fiscalitate, vol. II, Ed. Economică, București, 2000;
Pârtea M.,Cristea H., Nicolescu C., Boțoc C., Managementul financiar al companiei, Editura Mirton, Timișoara, 2010
Stancu, I., Finanțe, ed. Economică, București, 2007;
Moșneanu T., Buget și Trezorerie Publică, Ed. Dubstyle, București, 2010;
Moșneanu T., Vuță M., Câmpeanu E., Buget și Trezorerie Publică, Ed. Tribuna Economică, București, 2002;
Legea Nr. 500/2002 privind Finanțele Publice;
Legea. Nr. 31/1990 privin Societățiel Comerciale;
http://petrom.com
http://www.mfinante.ro/infocodfiscal.html
http://listafirme.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Surse de Finantare a Entitatilor Patrimoniale (ID: 147909)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.