Surse de Contaminare a Culturilor Legumicole

BIBLIOGRAFIE

Andersen L., N.E. Nielsen, 1992 – A new cultivation method for the production of vegetables with low content of nitrate. [NUME_REDACTAT], vol. 49, p. 167.

Adriano DC., Bolan NV., Vangronsveld J., Wenzel WW ( 2005 ) – Heavy metals. In: Hillel D ( ed ) Encyclopedia of Soil in the Environment, Elsevier, Amsterdam, pp. 175-182.

[NUME_REDACTAT].S., 2003 – Cultura legumelor. Ed. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT], Al.S. Apahidean, 2000 – Legumicultură specială. Vol. III, Ed. Risoprint, [NUME_REDACTAT].

Avarvarei I., și colab. 1997 – Agrochimie. [NUME_REDACTAT], Craiova.

Bălașa M.,1973 –Legumicultura. EDP, București.

Banu C., și colab., 1993 – Progrese tehnice, tehnologice și științifice în industria alimentară. Vol., II, Ed. [NUME_REDACTAT].

Berar V., 1998 – Legumicultura. Ed. Mirton, Timișoara.

[NUME_REDACTAT], Matthew L. Bilodeau, John D.M. Greulich, Ronald L. Hullinger, Ourani M. Andrisani, 2001 – Differential expression of sympathoadrenal lineage-determining genes and phenotypic markers in cultured primary neural crest cells. Vol. 37, Issue 3, pp. 185-192.

Butnariu H., 1970 – Curs de legumicultură. AMDIA Timișoara.

Bulgariu D., Bulgariu L., 2008 – The distribution and migration of cadmium and lead in hortic antrosoils conditioned with polymeric materials. Eurosoil congres 2008, 25-29 August 2008, Vienna, Austria, Book of Abstracts, p. 304.

Bulgariu D., Bulgariu L., Pui A., 2004 – The extraction and the determination of cadmium from geological samples ( I ). Anal. Univ.”Al. I. Cuza” Iași, s. Geologie, Vol. XLIX – L, pp 31-44.

Bulgariu D., Bulgariu L., Rusu C., 2008 – Separation and determination of Si, Al and Fe speciation forms from soil by solid-liquid extraction and extraction in aqueous PEG- based two-phase systems. [NUME_REDACTAT] Abstracts, vol. 10, EGU 2008-A-10915, EGU- [NUME_REDACTAT] 2008, Vienna, Austria.

Bulgariu D., Munteanu M., Stoleru V., Bulgariu L., Buzgar N., 2010 – The distribution and mobility of chrome in soil cultivated with vegetables. ( i ) traditional crops. Simpozionul științific al Facultății de [NUME_REDACTAT], 2010, [NUME_REDACTAT] USAMV Iași, seria Horticultură, vol. 53 , ISBN; 1454–7376.

[NUME_REDACTAT], 2007 – Siguranța alimentelor. Editura “[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași.

[NUME_REDACTAT], 2005 – Contaminarea chimică a alimentelor în România, în 2004, vol.4, Editura CERMI, Iași, 2005-ISBN; 973-667-142-9.

[NUME_REDACTAT], B.A. Hura, 2007 – Assessment of the heavy metals in the food from Romania, 2005-2006. [NUME_REDACTAT] of Toxicology ( ICTXI ), 15-19.07.2007, Montreal, Canada.

[NUME_REDACTAT] ( coordonator ), Stan M., Popescu V., [NUME_REDACTAT], Apahidean S., Arsenie H., Berar V., Lauer K.F. Atanasiu N., 2004 – Tratat de legumicultură. Ed. Ceres, București.

Chilom, Pelaghia, 2002 – Legumicultură generală. Ed. Reprograf, Craiova.

Cotrău M., Popa L., Stan T., Preda N., Kincses-Ajtay, 1991 – Toxicologie, Ed. Didactică și pedagogică.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 1988 – Microelementele în agricultură. Ed. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], București.

[NUME_REDACTAT], 2006 – Ingineria sistemelor legumicole. Vol. I, Ed. Sitech, Craiova.

Dragan D., Cucu-Man S., Dîrțu A., Mocanu R., [NUME_REDACTAT] L., Covaci A., 2006. Occurence of organochlorine pesticides and polychlorinated biphenyls in soils and sediments from [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Chemistry, 86, 833-842.

Grant D.A., ( 2002 ) – Soil quality, science and process, [NUME_REDACTAT], 94, 23-32.

[NUME_REDACTAT], ( 1971 ) – Alimentația rațională a omului. Ed. Didactică și Pedagocică.

Hildebrandt A., Lacorte S., Barcelo D., ( 2007 ) – Assessment of priority pesticides, degradation products, and pesticide adjuvants in groundwaters and top soils from agricultural areas of the Ebro river basin. [NUME_REDACTAT] Chem., 387, 1459-1468.

Hura C., ( 2005 ) – [NUME_REDACTAT] of Food in Romanian in 2005, vol. 5 CERMI [NUME_REDACTAT], Iași, Romania.

Hura C., ( 2005 ) – [NUME_REDACTAT] of Food in Romanian in 2005, vol. 6 CERMI [NUME_REDACTAT], Iași, Romania.

Hura C., Hura B., A., ( 2007a ) – Monitoring of [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT] in Romania, 2001 – 2006, EURO-analysis XVI, Antwerp, Belgium, September 2007.

Horgoș A., 2000 – Legumicultură specială. Ed. Mirton, Timișoara.

[NUME_REDACTAT], 1997 – Cultura legumelor timpurii. Ed. Ceres, București.

INS, ( 2012 ) – [NUME_REDACTAT] Yearbook. Accesed 12.03.2015 from http://insse.ro/cms/ro/content/anuarul-statistic-2012

[NUME_REDACTAT], C. Toma, 1980 – Morfologia și anatomia plantelor. EDP, București.

[NUME_REDACTAT], 2013 – [NUME_REDACTAT] Elma. ISBN-13: 9786055056018

Knezevis Z., Serdar M., ( 2009 ) – Screening of fresh fruit and vegetables for pesticide residues on Croatian market. [NUME_REDACTAT], 20, 419-422.

Leandro C., Hancock P., Fussell R., Keely J.B., ( 2007 ) – Quantification and screening of pesticide residues in food by gas chromatography-exact mass time-of-flight mass spectrometry, Journal of Chromatography A, 1166, 152-162.

Maier I., 1969 – Cultura legumelor. Ed. Agrosilvică, București.

Maier I., M. Dumitrescu, M. Bulboacă – Legumicultură. Vol. I , Ed. Agrosilvică, București.

Mănuțiu D., 2002 – Legumicultură. Ed. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].

Munteanu N., 1999 – NACCP – Metodă modernă pentru studiul factorilor de risc la culturile legumicole. Lucrări științifice USAMV Iași, vol. 42 ( 5 ). [NUME_REDACTAT].

Munteanu N., Bohareț V., Stoleru V., 2008 – De la agricultura convențională la agricultura ecologică. Editura STEF, Iași, 51 pag. ISBN: 978-973-1809-38-0.

Munteanu N., Stoian L., Stoleru V., [NUME_REDACTAT], 2008 – Baze tehnologice ale legumiculturii ecologice. Editura “[NUME_REDACTAT] de la Brad” Iași, 182 pag., ISBN 978-973-147.

Munteanu N., Stoian L.,Stoleru V., Bohatereț V., [NUME_REDACTAT], 2008 – Ghid de bune practici – Modele de conversie la producția legumicolă ecologică. Editura ”[NUME_REDACTAT] de la Brad” Iași, 136 pag., ISBN 978-973-147-020-7.

Munteanu N., ( 2010 ) – The substantiation food safety in an environmentally friendly production of vegetables by studying the main risk factors for sustainability in production ( in Romanian ) – SIECOLEG grant 52-141, Report II, CNMP Bucharest, Romania.

Munteanu N., Bireescu L., Bulgariu D., Hura C., Stoian L., Stoleru V., ( 2010 ) – The monograph organic vegetable production in northeastern Romania: opportunities and risk ( in Romanian ). [NUME_REDACTAT] Art, Iași.

Munteanu N., Bireescu L., Bulgariu D., Hura C., Calin M., Stoleru V., ( 2011 ) – Optimed technology flow for food safety and sustenability in organic vegetable ( in Romanian ). Publisher ”[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași.

Nannipieri P., Kandeler E., Ruggiero P., ( 2002 ) – Anzyme ctivies and microbiological and biochemical process in soil, in Enzymes in the Environment activity, ecology and applications. [NUME_REDACTAT] Publishing, pp. 1-33.

Sanchez-Martin M.J., Sanchez-Camazano M., ( 1991 ) – Relationship between the structure of organophosphorus pesticides and adsorption by soil components. [NUME_REDACTAT]., 152, 283-288.

[NUME_REDACTAT], 2004 – Agricultura biologică – prezent și perspective. Lucrări șt. USAMV Iași, seria Agronomie, vol. 47. Editura “[NUME_REDACTAT] de la Brad” Iași. ISSN 1454-7414.

Savu C., Georgescu N., 2004 – Siguranța alimentelor, Riscuri și beneficii. Ed. Semne.

Selim H.M., Sparks D.L., 2001 – Heavy metal release in soils. [NUME_REDACTAT]. FL,CRC Press.

Stan N., Munteanu N., Stan T., 2003 – Legumiculură, vol. III, Editura ” [NUME_REDACTAT] de la Brad” Iași.

Stoleru V., Imre A., 2007 – Cultivarea legumelorcu metode ecologice. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] , 2005 – Evaluarea acțiunilor pe piața de capital din România (coautor), Revista de [NUME_REDACTAT] și Scientometrie, [NUME_REDACTAT].

Șuțeanu C., M. Mandea, 1995 – Studii și cercetări de geofizică.

Toncea I., Stoianov R., 2002 – Metode ecologice de protecție a plantelor. [NUME_REDACTAT] Agricole, București.

Popa V., Popescu, Stănescu N., Popa G., 1986 – Determinări fizico-chimice de laborator pentru produsele alimentare de origine animală, Ed. Ceres, București.

Popescu N., Popa G., Stănescu V., 1986 – Determinări fizico-chimice de laborator pentru controlul produselor de origine animală. Ed. Ceres, București.

[NUME_REDACTAT]., 1982 – Cultura legumelor mai puțin răspândite. Ed. Ceres, București.

*** [NUME_REDACTAT] al României ( 2003 – 2006 ).

*** 2004, [NUME_REDACTAT] al soiurilor de plante de cultură din România.

*** ( 2000 ) – Ordonanța de Urgență a Guvernului 64/17 aprilie 2000, privind producția agricolă ecologică.

*** ( 2001 ) – Îndrumător pentru [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].

*** ( 2004 ) – Ghid legislativ pentru agricultura ecologică. M.A.P.D.R ; A.N.P.E. ( 2004 ) SC Roprint SRL [NUME_REDACTAT].

*** ( 2006 ) – Ordonanța de Urgență nr. 62 din 6 septembrie 2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței de [NUME_REDACTAT] nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice.

*** ( 2007 ) – Cod de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole, ediția a – II –a revizuită. [NUME_REDACTAT] București.

*** ( 2007 ) – Regulamentul 834/2007 al CE privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice precum și abrogarea Regulamentului CE 2092/1991.

*** ( 2008 ) – Harmonization and equivalence in organic agricultur, vol. IV. IFOAM & FAO & UNCTAD.

*** ( 2006 ) – The world of organic agriculture. Statistics and Emerging trends. [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Movements.

*** Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și al președintelui [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] nr. 317/2006 privind modificarea si completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor și al președintelui [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] nr. 417/110/2002 pentru aprobarea regulilor specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice.

*** CODEX STAN 245- 2004.

CUPRINS:

CUPRINS:

PARTEA I

CAPITOLUL I – STUDIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII PE PLAN NAȚIONAL ȘI INTERNAȚIONAL ACUMULĂRII METALELOR GRELE ÎN CULTURA DE REVENT, ÎN FUNCȚIE DE TEHNOLOGIA DE APLICARE

Speciile genului Rheum întâlnite în România și în lume, sunt următoarele: Rheum rhabarbarum L., R. undulatum L., R. rhaponticum L., R. hybridum murray, R. palmatum L. și R. ribens L.

Importanța culturii

Reventul denumit și rubarba, rabarbăr, rabarbără este o plantă legumicolă perenă, ce a contribuit la diversificarea sortimentului, prezentând astfel avantajul că nu necesită înființarea anuală a culturilor.

Pețiolul frunzelor reprezintă partea comestibilă a acestei plante, cu un gust dulce-acrișor ( 2 % hidrația de carbon ), conținând acizi organici ( ascorbic, tartric, citric, malic, oxalic ), substanțe minerale ( 0,5 – 0,6 % ) și 5 % substanțe proteice.

Pețiolul de revent se folosește la prepararea de compoturi, dulcețuri, marmelade și alte deserturi.

Rizomii însă au început a fi utilizați pentru a se obține preparate medicinale de bună calitate ( era numit rădăcină galbenă ), având numeroase utilizări, precum: în tratarea bolilor de rinichi și stomac, impotență, paraziți intestinali, stomac leneș etc.

Importanța ecologică a culturii

Reventul are o importață ecologică semnificativă, deoarece :

Fiind o plantă perenă, nu necesită înființare în fiecare an;

Nu necesită tratamente fitosanitare;

Rizomii explorează o suprafață mare de sol, deci poate fi cultivată și pe terenuri cu reziduuri de pesticide și de metale grele;

Poate fi cultivată și pe terenuri în pantă, mai puțin fertile ( alte specii ).

1.1.2. Importanța alimentară a produselor ecologice

Produsele ecologice și securitatea alimentară formează o unitate perfectă, care se încadrează în conceptul general al unei nutriții echilibrate, naturale, ce duc la satisfacerea nevoilor nutriționale ale omului, pentru a trăi și supraviețui. În alimentația rațională, locul legumelor și fructelor este bine stabilit, datorită bogăției de elemente nutritive, dar trebuie avut în vedere că alimentația rațională presupune și asigurarea unor produse curate, necontaminate si nepoluate ( Stoleru, 2013 ).

Culturile ecologice au o mare însemnătate în ultimii ani pentru populație și economie, datorită calitățiilor superioare ce se obtin, fiind solicitate din ce în ce mai des de către consumatori și industrie. Produsele ecologice, datorită conținutului ridicat de substanțe nutritive și energetice, au o contribuție esențială în alimentația populației mai ales asupra funcțiilor organismului omenesc. Conținutul bogat în aminoacizi, săruri minerale, acizi organici, vitamine și substanțe aromatice, atribuie produselor ecologice funcții terapeutice, energetice și nutritive ( Stoian, 2005 ).

În alimentația ecologică, produsele sănătoase, necontaminate și nepoluate precum fructele și legumele, au un rol esențial și sunt recomandate sa fie consumate în fiecare zi. Industria alimentară promovează produsele ecologice, deoarece o alimentație sănătoasă are ca fundament cerealele și produsele horticole ( Gonțea , 1971 ).

1.1.3. Origine și arie de răspândire

Specia legumicolă perenă este originară din [NUME_REDACTAT] ( China, sud- estul Siberiei și Mongolia ), a fost introdusă în Anglia în secolul al XVIII – lea după care s-a răspândit în întreaga Europă. [NUME_REDACTAT] este de puțin timp cunoscut și răspândit, dar se poate cultiva în toate regiunile țării, în special în Transilvania și [NUME_REDACTAT].

1.1.4. Particularități botanice și biologice

[NUME_REDACTAT] este mult cultivat în Moldova, fiind cel mai bine adaptat în această zonă. Este un soi viguros, rezistent la boli și dăunători, ajungând până la înălțimea de 1,5 m – 2, 0 m. Reventul, fiind o plantă perenă, este caracterizată de un rizom puternic dezvoltat în sol, de unde pornesc rădăcinile viguroase, cărnoase, care se dezvoltă în profunzime dar și la suprafața solului.

Fig. 1.1. Rădăcină de revent ( original ) Fig. 1.2. Rădăcină de revent

La nivelul superior al rizomului sunt mugurii, de unde iau naștere frunzele și alcătuiesc astfel partea supraterană a plantei.

Fig. 1.3. Mugure de revent Fig. 1.4. Porțiune de revent cu lăstar

Frunzele sunt de dimensiuni foarte mari, ondulate cu un diametru cuprins între 70-80 cm, cordiforme sau ovale, dispuse în rozetă și a început a fi utilizate în diferite salate.

Fig. 1.5. Frunze de revent ( original ) Fig.1.6. Pețioli de revent

Pețiolul este foarte dezvoltat, are o culoare verde-deschis până la o nunță violacee, poate ajunge la o lungime de 40-60 cm și 4-8 cm lățime. În anul al 2 – lea de cultură, apar tulpinile florifere, ce sunt goale în interior, având o înălțime de 1,5-2 m și sunt puternic dezvoltate.

Florile sunt mici, grupate în inflorescențe paniculiforme având nuanțe alb-verziu, iar înflorirea are loc începând cu jumătatea lunii mai – iunie.

Fig. 1.7. Tulpină floriferă ( original ) Fig. 1.8. Inflorescență ( original )

Fructul este o achenă cu aripioare, de culoare cafenie, cafeniu-roșcată. Capacitatea semințelor de a germina este de circa 70 – 80% și poate fi menținută 2-3 ani. Într-un gram, în funcție de condițiile de mediu și cultivare sunt cuprinse între 30 – 60 de semințe ( Ciofu și colab., 2004 ).

Fig. 1.9. Fructe imature de revent Fig. 1.10. Fructe mature de revent

1.1.5. Relațiile cu factorii de mediu

Datorită faptului că este o plantă perenă, reventul este destul de rezistent la frig, suportând temperaturi de – 10° C și – 15 ° C, chiar și în lipsa zăpezii. Deoarece reventul nu este o plantă foarte pretențioasă față de factorul căldură , primăvara devreme mugurii pornesc în vegetație. Partea supraterană este ceva mai sensibilă, și poate fi distrusă ușor la temperaturi sub 0 °C. Temperatura optimă creșterii și dezvoltării reventului este cuprinsă între 18 – 20 °C.

Față de factorul umiditate, pretențiile sunt ceva mai moderate, lipsa apei duce la diminuarea producției, o scădere a suculenței pețiolurilor,ce devin fibroși și cu un gust amar, iar excesul de apă provoacă putrezirea rizomilor. În funcție de zonă și condiții climatice, cultura se irigă de 3 – 4 ori cu norme variate 250 – 300 m³ apă/ha.

Pretențiile față de lumină sunt deasemeni reduse, însă pentru a obține producții corespunzătoare din punct de vedere cantitativ și calitativ, se preferă terenurile fertile și cu expoziție sudică.

1.1.6. [NUME_REDACTAT] Beker – Dillingen, ( Indre și colab., 1997 ) există 4 tipuri de revent deosebite prin caracterul frunzelor și anume: latifolium, longifolium, rotundifolium și crispatum.

Dintre soiurile cultivate la noi în țară, cele mai răspândite sunt:

Victoria – este un soi precoce, de culoare alb-verzuie, productiv, de calitate, cu pețioli fragezi și suculenți, de 50-60 cm;

Champagne – este un soi timpuriu, de culoare verde și de calitate superioară.

Alte soiuri : Mamouth, Delicatess, Sutton, Sânge de Holstein, Paragon, Goliath, Ondulat de America, Monarch rouge, Cherry, Roșu timpuriu de Tobolsk și Glaskin´s Perpetual ( Indrea, 1997 ).

1.2. Situația actuală și perspectiva legumiculturii în lume și în România

1.2.1. Situația actuală și de perspectivă a legumiculturii pe plan mondial

În toată lumea se practică legumicultura, iar suprafețele ocupate diferă în funcție de clima, sol, relief, dezvoltarea economică, existând continuu o preocupare pentru a se asigura un ridicat consum de legume.

Tabelul 1.11. Situația suprafețelor, producțiilor totale și producțiilor medii de legume de pe glob, în anul 2011 ( Indrea, 2007; FAO, 2011 )

Producția totală de legume cea mai mare este în Asia, datorită factorului demografic, apoi în Europa, ca urmare a climatului favorabil și a tehnologiilor moderne.

În ceea ce privește legumele cultivate, datele FAO arată că tomatele, varza, ceapa și morcovul sunt cele mai cultivate.

Țările mari producătoare sunt Italia, Spania, Rusia, Franța, Polonia, Grecia, România și Olanda; comunitatea Europeană produce aproximativ 2/3 din producția de legume din lume.

1.2.2. Situația actuală și de perspectivă a legumiculturii în [NUME_REDACTAT] cu anul 1999 s-a înregistrat o creștere majoră a suprafeței cultivate cu legume. Conform datelor [NUME_REDACTAT] și Alimentației, în anul 1999 din 223.350 ha suprafață cultivată cu legume în câmp și solarii, 96,4% erau în sector privat iar restul în proprietatea statului și în sector obștesc. Din suprafața sectorului privat, 98% se afla în gospodării individuale mici si doar 2% în forme asociative, situație care a făcut imposibilă aplicarea unor practici de cultură moderne pentru a obține culturi superioare atât calitiativ cât și cantitativ ( Ciofu și colab., 2003 ).

1.3. Considerații generale privind legumicultura ecologică

Producția ecologică implică realizarea de sisteme agricole durabile, raționale, diversificate, având în același timp rolul de a proteja mediul înconjurător precum și asigurarea necesităților de hrană din punct de vedere calitativ și cantitativ.

Agricultura ecologică ( biologică sau organică ) se bazează pe păstrarea organismelor vii din sol ( microflora, microfauna ), prin tehnici și rotații adecvate a culturilor, precum și menținerea unui nivel ridicat al materiei organice din sol ( Samuil , 2003 ).

[NUME_REDACTAT] a Mișcărilor de [NUME_REDACTAT] ( IFOAM ) a stabilit principalele obiective ale agriculturii/legumiculturii ecologice, după condițiile standard de certificare a produselor ecologice, fiind următoarele ( Bioterra, 2000 ) :

Producerea de hrană de calitate superioară și cantități suficiente;

Încurajarea implicării și utilizării ciclurilor biologice sau naturale, cu ajutorul microorganismelor, fauna și flora solului, plantele și animalele;

Utilizarea pe cât posibil a resurselor neconvenționale în sistemele agricole locale, cât și a materialelor sau substanțelor care se pot refolosi sau recicla;

Menținerea diversității genetice a sistemului agricol și ceea ce îl înconjoară ( protecția plantelor și a habitatului natural – sălbatic );

Asigurarea sustenabilității economico-socială a comunității rurale;

De a se reduce toate formele de poluare care rezultă din tehnologiile agricole.

Principiile agriculturii ecologice sunt prezentate în cele ce urmează :

Menținerea fertilității solului – Solul este considerat un mediu viu, complex, ce interacționează cu plantele și animalele ce îl populează. Acțiunile vizate în agricultura ecologică, au ca scop intensificarea activității microbiologice, persistența și sporirea fertilității, condiții absolut necesare pentru păstrarea sănătății plantelor ( Toncea, 2002 );

Protecția mediului înconjurător – În ultimele decenii, tehnicile utilizate au avut consecințe repulsive asupra mediului înconjurător, astfel că agricultura ecologică urmărește păstrarea nealterată a mediului, prin evitarea utilizării produselor care pot avea efecte dăunătoare, folosirea de îngrășăminte organice, și folosirea erbicidelor bazate pe săruri minerale simple ( S, Cu ) sau extracte de plante ( piretru ) ( Bioterra, 2000 );

Respectul pentru sănătatea consumatorilor – Se urmărește obținerea unor produse de calitate, care să conțină o balanță moderată de elemente nutritive ( proteine, lipide și glucide ), vitamine și săruri organice, fără reziduuri de pesticide

( Dejeu, 1997 );

Viziunea globală asupra interacțiunilor din natură – Se pune accent pe natura intervențiilor omului asupra naturii, neagresive, în comparație cu agricultura convențională ( Dejeu, 1997 );

Ferma – o unitate, un organism în echilibru – Organizarea fermelor trebuie realizată cu îndeplinirea strictă a legilor biosferei, avându-se în vedere că indicatorul sintetic al bunei gospodăriri îl reprezintă conservarea și creșterea fertilității solului ( Toncea, 2002 ).

1.4. Legislația produselor certificate ecologic

1.4.1. Legislația internațională privind produsele ecologice

Datorită necesității de a se respecta și impune anumite reguli și principii pentru obținerea produselor ecologice, a apărut prima legislație specifică sectorului organic. Astfel că, în anul 1972, la Versailles, s-a înființat [NUME_REDACTAT] a Mișcărilor pentru [NUME_REDACTAT] ( IFOAM ).

În prezent, IFOAM cuprinde peste 840 membri din peste 120 țări, printre care se află și țara noastră, și își are sediul la Tholey – Theley în Germania ( Stoleru, 2013 ).

Întreaga activitate a IFOAM, precum și a membrilor acestei organizații, se concretizează prin dezvoltarea de metodologii și informații pentru practicarea unei agriculturi, unde nu contează numai producția în sine, ci în mod egal conservarea mediului, calitatea biologică și nutritivă a produselor cât și independența agricultorului.

Unul dintre principalele obligațiuni ale IFOAM este aprobarea " Caietului de sarcini cadru " menită să armonizeze agricultura ecologică la nivel internațional. Chiar dacă nu poate constitui o reglementare națională, acest caiet constituie pentru producătorii și transformatorii de produse ecologice un ghid util pentru înțelegerea tehnicilor bio ( Stoian, 2005 ).

Restricțiile din acest caiet de sarcini, sunt valabile la nivel mondial, iar cei care nu le respectă nu pot obține certificarea de produse " bio ".

" Caietul de sarcini cadru " ține cont de restricțiile și reglementările [NUME_REDACTAT] Europene ( Reg. CEE 2092 ) din 22 iulie 1991, completat de Regulamentul 834/2007. Ultima versiune publicată de Stoian, în revista Hortinform nr. 11/78 din 1999 face referire atât la producția vegetală cât și la cea animală ( cuprinde 10 capitole ).

1.4.2. Legislația românească privind produsele ecologice

Atât la nivel național cât și internațional, este prezentă problema degradării economice a agriculturii, având un rol major în deteriorarea ecosistemelor agricole și a poluării. Această degradare scade drastic sustenabilitatea mediului rural.

[NUME_REDACTAT], legislația pentru producția ecologică a fost puțin reprezentată după 1989, dar în anul 2000 a fost îmbogățită prin Ordonanța de Urgență nr. 34 din 17 aprilie, ducând și la apariția unei legi care să reglementeze standardele de practicare a agriculturii ecologice.

În prezent, în România sunt numeroase organizații neguvernamentale, care sprijină dezvoltarea agriculturii ecologice, precum : [NUME_REDACTAT] Român – București, [NUME_REDACTAT] Biodinamici – Tg. Mureș, [NUME_REDACTAT] Transilvania – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] " BIOAGRIROM " – Brașov și [NUME_REDACTAT] din România " BIOTERRA ".

Cea mai activă organizație la nivel local și național, este BIOTERRA. Membră a IFOAM din anul 1998, a elaborat primul ghid pentru [NUME_REDACTAT] din România, unde sunt prezentate condițiile standard pentru realizarea și certificarea produselor ecologice. Acest ghid sau îndrumător, a fost certificat de către IFOAM, având la bază reglementările CE 2092/1991 și Reg. CE 834/2007.

Orice problemă apărută, poate fi înaintată către Comisia de Specialitate a Asociației, care are sarcina să aducă în permanență îmbunătățiri în ceea ce privește condițiile standard și de certificare.

1.4.3. Legislația privind produsele certificate ecologice și limitele maxim admise ( LMA ) pentru contaminanții din legume

Produsele ecologice, fac referire la produsele agroalimentare, produse în condițiile unor principii și legi ale agriculturii ecologice. Informații precise la calitatea produselor ecologice, sunt prevăzute în Ordonanța de Urgență privind produsele alimentare ecologice, emisă de [NUME_REDACTAT] pe 17 aprilie 2000. Trebuie de reamintit că, prin produsele ecologice se înțelege de fapt și produsele biologice ( Ordinul 317/2006 ).

Calitatea, reprezintă totalitatea caracteristicilor unui anumit produs sau serviciu, care îi conferă aptitudinea de a satisface nevoile, precum și preferințele consumatorilor. În agricultura ecologică, se pune importanță deosebită pe valoarea nutritivă și igienică a produsului care se comercializează, iar calitatea gustativă a produselor este superioară față de produsele convenționale. ( Stoleru, 2013 )

Din anul 2007, România este membră a UE. Prin prisma acestui aspect, România aplică pentru produse ecologice, Regulamentul 837/2007 și Normele 889/2008.

În ceea ce privesc normele sanitar-veterinare, conținutul maxim de metale grele, pesticide și nitrați din produsele agricole, se regăsesc reglementate de următoarele ordine și legi :

Ordinul nr 286 din 24 martie 2006 privind stabilirea limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide în și pe fructe, legume, cereale și alte produse de origine vegetală.

[NUME_REDACTAT] nr. 956 din 18 august 2005 (*actualizată*) privind plasarea pe piață a produselor biocide.

Ordinul nr. 532 din 28 iulie 2004, privind aprobarea Listei standardelor de comercializare pentru legume și fructe proaspete.

Legea nr. 348 din 10 iulie 2003 (republicată) (actualizat ă 29.10.09) privind legea pomiculturii,.

Legea nr. 312 din 8 iulie 2003 (*republicată*) privind producerea și valorificarea legumelor.

Ordinul nr. 295 din 12 iulie 2002 (actualizat până la 29.02.2008) pentru aprobarea Normelor privind aditivii alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman.

[NUME_REDACTAT]. nr. 106 din 7 februarie 2002 (*actualizată*) privind etichetarea alimentelor.

Ordinul nr. 976 din 16 decembrie 1998 pentru aprobarea Normelor de igienă privind producția, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul și desfacerea alimentelor.

Legumele și fructele proaspete pentru consum alimentar, trebuie să fie sănătoase, să fi ajuns la maturitate comestibilă și să aibă proprietăți organoleptice specifice fiecărui sortiment. Conținutul în solanină al cartofilor în coajă va fi de maximum 200 mg/kg.

Legumele și fructele congelate, se comercializează numai în stare congelată; la decongelare trebuie să prezinte gustul și mirosul nemodificate, caracteristice sortului respectiv, cenușa insolubilă în soluție de HCl 10% – maximum 0,1%.

Gemurile, dulcețurile, legumele și fructele confiate vor avea conținutul maxim de SO2 de 50 mg%.

Limitele maxime de arsen și metale grele – cadmiu, zinc, cupru, staniu, mercur în alimente, precum și în materiile prime folosite la prepararea și fabricarea acestora sunt prezentate în următorul tabel:

Tabelul 1.12. Limitele maxim admise pentu metale grele ( mg/100g produs proaspăt )

Limitele maxime de nitrați din legume și fructe, sunt prezentate în tabelul urmator Tabelul 1.13. Limitele maxime de azotați în unele legume și fructe ( M.O. 268/1999 )

Conținutul în nitrați în legumele și fructele, destinate alimentației copiilor până la 3 ani, nu va depăși limita de 100 mg NO3/kg produs.

1.5. Surse de contaminare a culturilor legumicole

1.5.1. Surse de contaminare cu nitriți/nitrați a culturilor legumicole

1.5.1.1. [NUME_REDACTAT] sunt produse sau elemente, care în cantități mari sau peste limită, pot provoca daune din punct de vedere calitativ produsului, putând provoca mai departe boli și chiar probleme mediului înconjurător.

Nitriții ( NO3 ) și nitrații ( NO2 ) sunt compuși ai azotului, componenți naturali ai solului, se găsesc pretutindeni în sol, apă și plante, în diferite concentrații. Provin din mineralizarea substanțelor organice azotoase de origine vegetală sau animală, datorată în primul rând microorganismelor existente în sol ( Hura, 2007 ).

Nitrații sunt compuși incolori, inodori și fără gust, precum o formă naturală de azot aflată în sol. Ionul nitrat ( azotat ), este alcătuit din oxigen și azot ( nitrogen ) și se găsește în mod natural în pământ, servind ca sursă de azot plantelor, fiind necesar creșterii acestora ( [NUME_REDACTAT], 2013 ).

Pentru asigurarea necesarului de azot pentru plantele cultivate, pe lângă nitrații rezultați din sinteza naturală, mai pot fi completați cu amendamente ce conțin azot de sinteză, pentru a spori fertilitatea solului și implicit mărirea producției. În schimb utilizarea acestui produs sintetic, an de an și în cantități necontrolate, a determinat creșteri mari de nitrați din sol, cu mult față de nevoile plantelor, care devin periculoși în anumite concentrații, căpătând forme chimice. Au existat cazuri când depășeau de 3-4 ori dozele normale prevăzute în tehnologia fiecărei culturi ( Munteanu și colab., 2011 ).

Trebuie de menționat faptul că, nitrații se acumulează în partea vegetativă a plantelor, iar concentrația cea mai mare se află în seva brută din tulpină și țesuturi conducătoare, în pețiolul frunzei și limb și se menține până la înflorire apoi începe să scadă brusc după polenizare și fructificare, asfel cel mai scăzut nivel al conținutului de nitrați este întâlnit în boabe și fructe ( Avarvarei și colab., 1997; Boulineau, 2001 ).

O influență importantă asupra nivelului de acumulare a nitraților în plante, o are în mod deosebit lumina și temperatura, lucru ce se remarcă la cultura din seră pe timp de iarnă unde cantitățile de nitrați sunt de 4500 mg/kg aproximativ duble comparativ cu plantele cultivate vara în câmp care au 3500 mg/kg.

Sursa principală de poluare cu nitrați pentru oameni, o reprezintă apa ( apa freatică ) consumată, iar legumele constituie principala sursă ( revent, spanac, salata verde, rădăcinoase ). Nitrații au un grad de toxicitate mai mic, având ca efect iritarea locală a tubului digestiv, producând astfel congestii și hemoragii la nivel renal și digestiv.

Intoxicația cu azot, asociată cu conținut ridicat de nitrați în apă, alimente, precum și prezența microorganismelor, pot duce la apariția methemoglobinemiei ( [NUME_REDACTAT] baby ) și la formarea de nitrozamine cu potențial cancerigen și mutagen.

1.5.1.2. Limite maxim admise ( LMA )

Plantele legumicole proaspete, cu frunze ( spanac, salată ) au un conținut de până la 11714,1 mg/kg salată și de 16336 mg/kg spanac, valori ce depășesc cu mult CMA de 4000 mg/kg ( Hura, 2005 ).

Astfel că, [NUME_REDACTAT] a Sănătății recomandă să nu se depășească pragul de 3,65 mg nitrați/kg greutate corporală pentru un om adult pe zi, respectiv un maxim de 50 mg/l apă potabilă. Cantitatea tolerată zilnic de organism este de 0,4 – 0,8 mg/kilocorp ( Banu și colab., 1993 ).

Conținutul în nitrați în legumele și fructele, destinate alimentației copiilor până la 3 ani, nu va depăși limita de 100 mg NO3/kg produs. Contaminanții sunt produse sau elemente, care în cantități mari sau peste limită, pot provoca daune din punct de vedere calitativ produsului, putând provoca mai departe boli și chiar probleme mediului înconjurător.

Conform legislației în vigoare limita maximă admisă ( LMA ) a conținutului de nitrați la unele plante legumicole, este următoarea :

2000 – 3000 mg/kg pentru salata cultivată în câmp;

2000 mg/kg pentru spanacul proaspăt;

6 – 126 mg/kg pentru mazăre;

400 – 950 mg/kg pentru fasole;

Conform legislației în vigoare limita maximă admisă ( LMA ) a conținutului de nitrați la unele plante legumicole, este următoarea :

2000 – 3000 mg/kg pentru salata cultivată în câmp;

2000 mg/kg pentru spanacul proaspăt;

6 – 126 mg/kg pentru mazăre;

400 – 950 mg/kg pentru fasole;

Conținutul maxim de nitriți în produsele legumicole, poate varia, conform legislației în vigoare de la 15 – 25 mg/kg în cazul legumelor pentru frunze ( reventul, salata, varza, spanacul ), iar conținutul maxim de nitrați poate varia de la 2500 mg/kg până la 4000 mg/kg pentru legumele pentru frunze și a celor din grupa verzei. Doza ce poate fi tolerată zilnic de organism este de 0,4 – 0,8 mg/ kilocorp, iar cea letală variază între 180 – 2500 mg/ kilocorp ( Banu și colab., 1982 ).

1.5.2. Sursele de contaminare a culturilor legumicole cu metale grele

1.5.2.1. [NUME_REDACTAT] grele sunt elemente ce au proprietăți metalice, densitatea ˃ 5,6 kg/dm³ și cu numărul atomic ˃ 20 ( Ross, 1994; Glasauer și colab., 2005; Adriano și colab., 2005 ). În literatura de specialitate, termenul de metal greu are o semnificație mai largă, incluzând și metale care au densitatea ˂ 5,6 kg/dm³.

Metalele grele se găsesc în sol, de obicei în mod natural, în concentrații mici, acestea având un rol benefic ( Zn, Mg, Se ), dar odată cu creșterea concentrației, devin toxice atât pentru plante, cât și pentru animale sau om. Metalele grele ce se găsesc în sol, au origini diferite, astfel ele pot proveni din litosferă ( materialul parental ) și se numesc metale litogenice sau pot fi rezultatul direct sau indirect al activităților umane și se numesc metale antropogenice.

Metalele grele, datorită potențialului toxic, prezintă un mare pericol, atât pentru mediu cât și pentru sănătatea oamenilor/animalelor. În această categorie intră o serie de elemente chimice, cu diferite grade de toxicitate pentru organismele vii. Acestea se găsesc în diferite concentrații în sol, apă, aer, alimente de origine vegetală sau animală. Efectul toxic se manifestă atunci când se depășește un anumit prag, iar dacă alimentele sunt total lipsite de metale apar deficiențe nutriționale ( Cucu-Man, 2006 ).

În apă, metalele grele ajung pe cale directă sau indirectă prin acțiuni umane, cum ar fi: deversări deliberate, accidente, revărsări sau infiltrări, provocând astfel grave dezechilibre în mediul înconjurător, ireversibile în ecosistem.

O problemă majoră a metalelor grele, este că, acestea nu se degradează niciodată în mediul înconjurător, nici în cursul transformărilor produselor alimentare și nici în organism, din care se elimină treptat ( Brădățan, 2007 ).

Poluarea reprezintă contaminarea mediului în care trăim, sau perturbarea ecosistemelor, ce poate fi datorată în principal factorilor antropici, cât și a celor naturali.

Poluarea solului reprezintă orice acțiune, în special antropică, care dereglează funcționarea normală a solului,ca suport și mediu de viață, depreciindu-i calitățile fizice, chimice și biologice.

Degradarea solului, este un proces mai complex, unde sunt deteriorate mai multe trăsături ale solului, ce poate contribui la scoaterea terenurilor din circuitul agricol, sau la pierderea capacității productive, la limitarea funcțiilor normale ale solului și/sau scăderea fertilității sale, ca urmare a schimbărilor nefavorabile în procesele din sol, cu consecințe asupra proprietăților solului.

Metalale grele pot ajunge în sol, din diferite surse, cauza principală reprezentând depunerea din pulberile sedimentabile ( atmosferă ), precum și cele din iazurile de decantare a apelor uzate, evacuarea accidentală și necontrolată a substanțelor chimice periculoase sau depozitarea în condiții necontrolate a deșeurilor.

O sursă importantă, este poluarea în urma activităților agricole, avându-și originea din îngrășăminte. Acestea mai pot apărea și din diverse ramuri ale industriei, transporturilor, precum și ca o urmare a utilizării în agricultură de fertilizanți, pesticide.

Un aspect deosebit de important, în ceea ce privește metalele grele la nivelul solului, îl reprezintă combinația, sau modul în care se găsesc aceste metale grele în sol. În momentul în care, acestea sunt fixate pe diferite componente minerale ale solului, au o accesibilitate redusă iar efectul asupra vieții din sol rămâne limitat. Atâta timp cât sunt create condițiile ca metalul greu să ajungă în soluția solului, devenind mobil, acesta are un risc destul de accentuat asupra factorilor de mediu și indirect asupra animalelor și a omului.

Vegetația aflată la suprafața solului, are și ea un rol important datorită faptului că aceasta absoarbe concentrații importante de metale grele, dar de aici rezultă și surse de hrană poluate cu metale grele, ce afectează grav sănătatea animalelor și a omului.

În timpul proceselor pedogenetice, concentrația în soluri a metalelor grele, se modifică în mod continuu. Valoarea concentrației de metale grele depinde de locul de referință, tipurile de roci, condiții climatice sau adâncime.

Factorii solului, ce pot influența mobilitatea metalelor grele și accesibiliatea lor pentru plante sunt următorii:

Textura solului : solurile cu o textură argiloasă și care sunt grele, prezintă un grad de periculozitate mai mic pentru plante ( au vulnerabilitate mai redusă ), datorită faptului că au o capacitate relativ redusă de a fixa cantități mari de metale grele.

Ph-ul solului : la un ph de 6,5 accesibilitatea metalelor grele în sol este redusă, deoarece la această valoare majoritatea metalelor se găsesc sub formă de combinații insolubile, astfel că poluarea vegetală și a apelor subterane este scăzută.

Conținutul de materie organică : cu cât cantitatea de materie organică în sol este mai ridicată, cu atât mai bine se realizează fixarea metalelor grele ( fixare ce se datorează formării unor complecși, între materia organică și metalele grele insolubile ), reducând accesibilitatea lor.

Capacitatea de schimb cationic : solurile care au conținutul solubil în argilă și materie organică mai ridicate, cu atât solul are o capacitate de reținere mai mare a metalelor, limitând posibilitatea ajungerii unor conținuturi toxice în plante.

Drenajul : excesul de umiditate favorizează apariția de metale grele în forme solubile, ducând și la o accesibilitate sporită a acestora.

1.5.2.2. Principalele surse de poluare a solului cu metale grele

Metalele grele sunt considerate periculoase datorită bioacumulării, toxicității și persistenței, deci, acestea sunt considerate ´elemente de risc´, nu numai efectelor toxice asupra oamenilor/animalelor, ci și creșterea expunerii omului. Metalele cele mai cercetate, ca fiind cele mai poluante sau toxice sunt : plumbul ( Pb ), cadmiul ( Cd ), cuprul ( Cu ), zincul ( Zn ), mercurul ( Hg ), cromul ( Cr ), manganul ( Mn ) și nichelul ( Ni ).

Datorită proceselor geologice, și mai ales a activității industrial intensive, a agriculturii, rezultă un conținut ridicat de metale grele din sol. Astfel că, pentru un sol necontaminat, concentrațiile pentru metale grele, menționate în literatura de specialitate sunt următoarele: crom 50 µg/g, cupru 12 µg/g, plumb 15 µg/g, cadmiu 0,4 µg/g, mercur 0,06 µg/g și zinc 40 µg/g.

Tabelul 1.14. Principalele surse de poluare a solului cu metale grele ( Stan și colab., 2009 )

Plumbul – este un element neesențial în alimente și un contaminant major al mediului. Sursa de poluare cu plumb, ce duce la contaminarea ecosistemului, o reprezintă industria, agricultura ( folosirea pesticidelor pe bază de plumb ), traficul auto și aerian intens, reziduurile și deșeurile rezultate de la tratarea apelor uzate, din procesele de productie ( ape reziduale industriale ), reziduuri menajere.

Important de reținut este faptul că, numai o treime din cantitatea de plumb existent în mediu se reciclează, iar două treimi contribuie la creșterea permanentă a poluăriipe toată suprafața planetei. În sol concentrația 0,1 – 2,0 ppm este cea normală, iar în plante de 0,5 – 3 ppm ( Bulgariu și colab., 2004 ). În cazul în care limita maximă admisă este depășită considerabil, devine toxic, deoarece are loc reducerea proceselor de oxidare cu cel de fotosinteză, efectul secundar constând în încetinirea creșterii plantelor sau chiar moartea lor.

În apele potabile, ce trec prin conducte de plumb, concentrația este limitată prin [NUME_REDACTAT] Europene asupra [NUME_REDACTAT] Potabile 80/778/EES, limita maximă admisă fiind de 50 µg Pb/l în ape curgătoare, iar în România, pe baza STAS 12574/1987 are o valoare de 0,7 µg Pb/m³.

Cadmiul – este un element foarte utilizat în industrie ( industria extractivă și a oțelului, producerea sticlei, ceramicii, vopselelor, hârtiei ), fără a exista înlocuitori mai puțin toxici. Cadmiul este considerat ca fiind cel mai toxic element din mediu, alături de mercur, plumb, și arsen ( Șuțeanu și colab., 1995 ), având efecte nocive atât pentru plante cât și animale și om.

Principala sursă de contaminare este zona industrială, unde se găsesc sub formă de aerosoli cât și sub formă de praf de cadmiu, de unde este prezent nu numai în sol, ci și în toate țesuturilor plantelor/ animalelor ( Davidescu, 1988 ).

Majoritatea specialiștilor au afirmat că, poluanții chimici de Cd și Pb din produsele alimentare, odată ajunși în organismul uman și animal, determină creșterea riscului mutagen, tulburări endocrine, intoxicații cronice sau acute. Datorită faptului că, probele ce au fost analizate, au sesizat Cd sub formă de urme sau nu este detectabil, este important ca absolut toate produsele agricole/legumicole și nu numai să fie ținute sub control și monitorizate.

Cuprul – concentrația normală în sol este cuprinsă între 1 – 20 ppm, iar în cazul în care această concentrație este depășită, duce direct la poluarea solului prin modificarea structurii și stabilității hidrice. Ca surse de poluare cu Cu avem : utilaje și instalații, sărurile de cupru utilizate în agricultură, zeama Bordoleză ( soluție 1 -3% sulfat de Cu ), utilizat în tratamentul contra fungilor, la distrugerea melcilor.

Acest element are un rol esențial în procesele fiziologice importante, în organismul plantelor și animalelor, chiar și pentru om, prezentând un grad ridicat de acumulare și concentrare în organismul animalelor, plantelor superioare și algelor, stimulând biosinteza clorofilei, procesele de fructificare, mărește conținutul de acid ascorbic, favorizând rezistența la factorii de stres.

Zincul – este folosit ca metal protector al pieselor de fier prin zincare, utilizat în industria vopselelor, a sticlei, cernelei tipografice, a cosmeticelor, și a pesticidelor. Concentrația normală în sol este de 10 – 300 ppm, iar când valoarea este depășită metalul devine nociv, nepermițând absorbția elementelor esențiale. În plantele legumicole, conținutul de zinc este de 8 – 15 ppm ( Cotrău, 1991 ).

Zincul este recunoscut ca un bioelement esențial organismelor vii, atât regnului vegetal cât și celui animal, inclusiv omului. Excesul de zinc la plante este toxic, provocând simptome insuficiență, cloroza plantelor ( cartoful ), iar în organisme participă la biosinteza proteinei, a aminoazicilor, a clorofilei, având și un potențial cancerigen ( Popa, 1986 ), impunându-se identificarea și evaluarea în permanentă a acestui element.

Mercurul – limita maximă este de 2 ppm, dar în sol este ˂ 1 ppm. Ca surse de poluare cu mercur avem metalurgia cuprului și zincului, vopsele, depozitarea deșeurilor industriale cu Hg, produse clorosodice. Acest element poate ajunge în sol în urma proceselor de fertilizare și utilizarea fungicidelor.

Cromul – în mod obișnuit se găsește în cantități de 2 – 50 ppm, iar limita de toleranță este de 100 ppm. Plantele absorb acest microelement limitat, doar la nivelul rădăcinilor, în celelalte organe acumulându-se puțin sau chiar deloc. Acest element se găsește în majoritatea tipurilor de sol, având proveniența din procese naturale sau din activități umane.

Manganul – este unul din cele mai esențiale microelemente, având rolul de a fi utilizat de către corpul uman a vitaminei B1 și C, precum și în producerea insulinei. Deficiența manganului în plante, duce la distrugerea aspectului lor. Poluarea cu mangan se produce datorită utilizării îngrășămintelor organice, composturilor, industria neferoaselor precum și activitatea minieră.

1.5.2.3. Concentrațiile normale a metalelor grele în sol și plante

Plumbul : concentrația normală este de 0,1 – 20 ppm în sol, iar în plante de 0,5 – 3 ppm. Dacă aceste valori sunt depășite, plumbul devine toxic, iar ca efect secundar asupra plantelor, este încetinirea creșterii plantelor sau moartea lor.

Zincul : concentrația normală este cuprinsă între 10 – 300 ppm în sol, iar la concentrații de peste 400 ppm, metalul devine nociv, și nu permite absorbția elementelor esențiale.

Cuprul : concentrația normală în sol este de 1 – 20 ppm, creșterea concentrației duce la poluarea solului prin modificarea structurii și stabilității hidrice.

Cadmiu : are o toxicitatea ridicată față de plante, animale și om. Concentrația normală în sol este ˂ 1 ppm. Conținuturi ridicate de Cd sunt prezente în fosfații bruți.

Mercurul : concentrația normală în sol este ˂ 1 ppm, maxima fiind de 2 ppm. Este ușor de îndepărtat prin volatilizare, din acest motiv riscul de contaminare a solului este ridicat.

Nichelul : concentrația în sol este de 2 – 50 ppm, limita de toleranță fiind de cca. 50 ppm, dar aceasta poate ajunge până la 10.000 ppm.

Cromul : concentrația normală în sol este de 2 – 50 ppm, putând ajunge până la 20.000 ppm. Devine poluant doar când se găsește sub formă de specii derivate de la starea de oxidare Cr (IV).

Arsenul : concentrația în sol este de 0,1 – 20 ppm, dar poate ajunge până la 8.000 ppm.

Borul : se elimină prin levigare ( migrare în apa freatică ), reducându-se capapcitatea acestuia de a se acumula în soluri. Concentrația normală este de 5 – 20 ppm, dar poate ajunge până la 1.000 ppm în solurile poluate.

Cobaltul : în sol concentrațiile pot ajunge până la 1 – 10 ppm, limita concentrației normale este de 50 ppm. Este un element foarte toxic pentru plante.

Seleniul : concentrația obișnuită este de 0,01 – 5 ppm, dar poate ajunge și până la 1.200 ppm. În momentul în care, limita concentrației impusă de [NUME_REDACTAT], nu este depășită, acest element devine benefic pentru animale.

Molibdenul : cantitatea normală în sol este de 0,2 – 5 ppm, iar în soluri poluate poate ajunge până la 200 ppm ( Adriano și colab., 2005 ).

1.5.3. Sursele de contaminare cu pesticide a culturilor legumicole

1.5.3.1. [NUME_REDACTAT] sunt reprezentate de substanțe sau amestec de substanțe, utilizate în agricultură și silvicultură, folosite pentru combaterea dăunătorilor plantelor și a produselor agricole stocate precum și a altor forme de viață animală sau vegetală. Pesticidele sunt controlate de trei principii importante, și anume: prevenirea, diminuarea și nu în ultimul rând îndepărtarea dăunătorilor.

Sursa cea mai considerabilă de poluare a mediului cu pesticide o reprezintă utilizarea lor în combaterea dăunătorilor în agricultură. Astfe, apa și aerul ajung și ele contaminate, și utilizate în același timp de locuitorii din apropiere.

1.5.3.2. Clasificarea pesticidelor

Indiferent de sursa bibliografică consultată ( Savu, Georgescu, 2004; CODEX, 2004 ), pesticidele se clasifică după domeniul de utilizare în : insecticide, fungicide, acaricide, erbicide, nematocide, dezinfectanți ai solului, moluscocide și raticide. Din punct de vedere al structurii chimice, există următoarele tipuri de pesticide : organoclorurate, organofosforice, organocarbamice, tiocarbamice, nitrofenolice.

Pesticidele organoclorurate sunt substanțe chimice de sinteză, ce au acțiune insecticidă și sunt utilizate în agricultură și zootehnie, pentru a combate dăunătorii plantelor și paraziții animalelor.

Astfel, mai pot fi utilizate cu succes în combaterea insectelor purtătoare de agenți patogeni, ce produc boli transmisibile la om și animale.

Aceste substanțe se caracterizează printr-o mare stabilitate chimică. Din acest motiv, au un efect de lungă durată, dar și persistență și concentrare în sol consecutive administrărilor repetate. Persistența lor în sol este de ordinul anilor, precum cazul DDT- ului și HCH- ului.

Odată pătrunse în organismul omului și al animalelor, de obicei prin intermediul alimentelor, respectiv furajelor, pesticidele organoclorurate sunt greu metabolizate, având loc acumularea și concentrarea lor în țesuturi.

O altă proprietate importantă a pesticidelor organoclorurate, este liposolubilitatea. Ea face ca distribuția lor în țesuturile animale să nu fie uniformă, iar acumularea și concentrarea realizându-se la nivelul țesutului gras ( formând adevărate depozite ).

Circuitul pesticidelor organoclorurate :

Sol plante animale om.

( Popescu N., Popa G., Stănescu V., )

Pesticidele organofosforice sunt utilizateîn agricultură, în controlul insectelor dăunătoare.

Pesticidele organofosforice sau ester fosfat, este numele generic pentru esteri ai acidului fosforic. Multe dintre cele mai importante biochimicale sunt organofosforicele, inclusiv ADN-ul și ARN-ul precum și mulți alți cofactori, care sunt esențiale pentru viață.

Fosfații organici sunt baza multor insecticide, erbcide și sunt utilizați pe scară largă ca solvenț și aditivi. Agenția pentru [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT], enumeră organofosfații, ca având o acțiune acută, fiind toxic pentru albine, animale sălbatice și oameni.

În domeniul agriculturii și sănătății, cuvântul organofosforic, se referă la un grup de insecticide sau agenți, care acționează asupra enzimei acetilcolinesterază. Pesticidele organofosforice inactivează ireversibil acetilcolinesteraza, care este esențială pentru funcția nervoasă a insectelor, oamenilor și în multe alte animale.

Pesticidele organofosforice degradează rapid prin hidroliză, la expunerea la soare, aer, sol, cu toate că sume mici pot fi detectate și în apă, mâncare, băutură. Deși se degradează mai rapid decât organoclururatele , au o toxicitate acută, care prezintă riscuri omului, afecțiuni ale sistemului nervos, ale ficatului, precum și scăderea drastică a funcțiilor de apărare a organismului.

Organofosfații utilizați în mod obișnuit sunt parationul, malationul, metil paration, clorpirifos, diazinon, diclorvos, tetraclorvinfos. Malationul este utilizat pe scară largă în agircultură, în amenajarea teritoriilor rezidențiale, zone de recreere, precum și în programe publice de control al sănătății dăunătorilor ( eradicarea țânțarilor ).

Poluarea apei și a solului cu pesticide, se produce datorită :

Deversărilor de ape reziduale, de la industriile producătoare de pesticide;

Vântul care aduce și împrăștie pesticidele de la locul tratării;

Aplicarea directă în apele de suprafață;

Curățirea echipamentului de protecția precum și a recipientelor utilizate în locuri neadecvate;

Infiltrării în apele subterane;

Pesticidele cu un grad de toxicitate ridicat, pot degrada biocenozele din sol, distrugând fauna și flora astfel nu se mai asigură fertilitatea solului.

Pesticidele sunt mijoacele chimice de protecție a plantelor, dar care persistă în mediul încojurător, se bioacumulează în organismele vii ( preluate din legume, fructe, carne, lapte ), prezentând riscul de a cauza efecte nocive asupra sănătății umane și a mediului înconjurător.

Utilizarea pe scară largă a pesticidelor, pe lândă beneficiile pe care le dă, are și unele inconveniente. Datorită încărcării permanente a solului, vegetației și a apei, datorate utilizării periodice și repetate, acumulările devin din ce în ce mai ridicate, trecând direct în plantele cultivate, de aici sunt ingerate de către animale ( prin furaje poluate sau tratate ) sau chiar de om. Remanența lor în organismul uman depinde de cantitatea ingerată, dar în sol poate persista până la 10 – 15 ani de la aplicare ( DDT ).

Pesticidele cele mai utilizate au fost :

DDT ( diclor-difenil-tricloretan ) numit și : Deparatox, Detatox, Toxid;

HCH ( hexaclorciclohexan ) numit și : Gamexan, Hexacloran;

Paranthion denumit și : E 605, Ekatox, Folidol;

Pesticide nitroaromatice : Dibutox 25, Nitosan 50 PS;

Ca pesticide interzise în România avem : ALDRIN, DDT, DIELDRIN, DINASEB, SILVEX.

Până în prezent, s-a demonstrat că cele mai periculoase pesticide , cu rol devastator în ecosisteme sunt : Aldrin, Clordan, DDT, Dieldrin, Endrin, Heptaclor, Hexaclorbenzenul și produsele secundare ca Diozinele și Furanii.

CAPITOLUL II. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII

2.1. Scopul lucrării

Pe baza informațiilor prezentate anterior se poate observa principala utilizare a reventului, este cea culinară, sub formă de dulceață, compoturi sau marmelade, această specie corespunde unei piețe de legume proaspete, consumându-se pețiolul frunzelor.

În ultimii ani, modul de alimentare cât și vindecarea bolilor, se îndreaptă la principii sănătoase, spre eliminarea preparatelor prelucrate un timp îndelungat și apropierea mai mult de natură, consumând legume/fructe proaspete cultivate în sisteme ecologice.

Scopul lucrării este de a evalua acumularea unor contaminanți în revent ( Rheum rhabarbarum L. ), în urma aplicării unor măsuri tehnologice diferențiate.

Toate aceste argumente, au dus la realizarea acestei experiențe, de a evalua pretabilitatea cultivării reventului cât și în vederea acumulării de metale grele ( Cd, Cr, Co, Mn, Ni ) în condiții de legumicultură ecologică.

2.2. Obiectivele părții experimentale

În vederea realizării scopului propus, a fost stabilită o experiență, ce are în vedere următoarele obiective:

Studiul privind producția totală și dinamica acesteia pe diferite date caracteristice;

Evaluarea calitativă a producției de revent în funcție de factorii de risc chimic analizați ( H.M. )

PARTEA A II – A CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL III. PREZENTAREA METODOLOGIEI DE CERCETARE

3.1. Studiul condițiilor de cadru natural și organizatoric al unității de cercetare

3.1.1. [NUME_REDACTAT] ecologică are ca scop principal obținerea de produse sănătoase pentru consumatori prin metodologii și tehnologii specifice, fără de care, obținerea acestor produse superior calitative nu ar fi posibilă.

Calitatea dată de aspectul produsului este un factor care este neglijat de adepții produsului ecologic, dar în schimb calitatea daterminată de conținutul în diferite substanțe toxice, reprezintă un obstacol în consumul acestora ( Qiang, 2012 ).

Astfel, în vederea obținerii unor produse superior calitative, este necesar ca terenul care urmează a fi utilizat în cultivarea produselor ecologice, să fie verificat, autorizat și administrat specific, într-o perioadă mai mare sau scurtă de timp ( faza de conversie ). Scopul conversiei fiind de a realiza un ecosistem echilibrat, unde intervenția umană sa fie cât mai mică.

3.1.2. Evaluarea condițiilor de cadru natural

Așezarea geografică

Ferma ʺVasile Adamachi˝ a [NUME_REDACTAT], este amplasată în nord-vestul municipiului Iași, între coordonatele 47° 10ˋ și 47° 15ˋ latitudine nordică, respectiv 27° 30ˋ longitudine estică.

Din punct de vedere teritorial administrativ, ferma horticolă face parte din teritoriul cadastral al orașului Iași, fiind delimitată de următoarele unități:

la nord : S.C. Vinifruct – Copou S.A. și [NUME_REDACTAT] Iași;

la sud: [NUME_REDACTAT];

la est: Universitatea de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] Iași;

la vest: [NUME_REDACTAT] și S.C. Vinifruct –Copou S.A.

Fig.3.1. Amplasarea câmpului experimental

Caracterizarea reliefului

Ferma horticolă este situată pe versantul dinspre vest și sud, învecinat dealului Copou, aparținând zonei de silvostepă a [NUME_REDACTAT].

Relieful fermei diferă în funcție de activitatea factorilor de mediu, astfel deosebindu-se următoarele trei forme:

Relief structural slab reprezentat;

Relief sculptural bine reprezentat de interfluvii și versanți;

Relief de acumulare, reprezentat de terase coluvionale și pluvionare.

Caracterizarea hidrologică

Pe teritoriul fermei, apele de suprafață apar sub forma de izvoare de coastă, ducând cu ușurință la favorizarea alunecărilor de teren. Apele provenite din ploi și zăpazi se scurg cu viteze destul de mari, datorită terenului înclinat, antrenând mari cantități de pâmânt, provocând alunecările de teren.

Din acest motiv, s-au executat lucrări de drenaj, în zonele versanților, unde se crea exces de umiditate și s-au captat izvoarele de coastă.

Caracterizarea pedologică

Suprafața fermei horticole, prezintă pe o porțiune relativ redusă, un înveliș destul de variat, datorită gradului ridicat de frămîntare și expoziție.

Roca mamă este constituită din marne obișnuite și salifere – loessoide, cât și depozite aluvio – eluviale.

Cercetările pedologice, au scos în evidență faptul că, în zona câmpului didactic al Disciplinei de Legumicultură, s-a găsit următorul tip de sol: Cernoziom cambic, epicalcaric, regradat, format pe un cernoziom pelic, cu o morfologie de tipul At, Am, Bv, Azsc, Am1, Am2.

Caracterizarea meteorologică

[NUME_REDACTAT] anuală a temperaturii aerului la Iași, în perioada 2013-2014, după cum se poate observa și în tabelul 3.2., a fost de 9,6° C iar amplitudinea mediilor lunare este de 24 – 25° C. Media lunii ianuarie este de – 3,5 ÷ 4,2° C iar a lunii iulie este de 19,2 ÷ 21,3° C.

În acest oraș, primul îngheț se înregistrează la circa 15 octombrie, iar cel mai târziu la 20 mai. Numărul zilelor fără îngheț este aproximativ de 175-183 de zile.

Temperaturi mai crescute de 5° C, se înregistrează de la 23 martie și se încheie spre 11 noiembrie. Perioada optimă a culturilor agricole, este atunci când se înregistrează temperaturi ce depășesc 10° C, respectiv între 11 martie și 20 octombrie, unde se realizează o sumă a temperaturilor active de 3000-3200° C.

[NUME_REDACTAT] datele înregistrate, cu privire la cantitățile de precipitații căzute în perioada anilor 2013-2014, s-a constatat că norma anuală este de 560,68 mm. Cantitatea cea mai mare de precipitații înregistrată anual, a fost de 751,1 mm în 2014, iar cea mai scăzută de 355 mm în anul 2013.

În cea mai mare parte a anului, precipitațiile ajung la suprafața pământului sub formă de ploi, doar în perioada noiembrie-martie, se înregistrează 31-41 de zile cu ninsoare.

Regimul eolian

În această zonă, ne interesează prezența intensității vânturilor, deoarece au o frecvență deosebită. Vântul este unul din factorii de mediu, ce are o influență asupra organismului plantelor, manifestându-se mecanic și fiziologic. Vântul poate modifica intensitatea proceselor fiziologice, precum: fotosinteza, transpirația, fecundarea, înflorirea și maturarea fructelor. Iar din punct de vedere mecanic, duce la ruperea, îndoirea sau răsucirea tulpinilor.

Nebulozitatea și durata de strălucire a [NUME_REDACTAT] reprezintă factorul determinat de gradul de acoperire al cerului cu nori. Astfel, luna cu nebulozitatea cea mai ridicată este decembrie cu 8,2 – 8,8 ore, urmată de ianuarie – februarie cu 5,6 – 8,8 ore.

Durata de strălucire a Soarelui, prezintă valori cuprinse între 43,7 – 172,4 ore în luna decembrie și 175,5 – 286,4 ore în luna iulie. Insolația în perioada de vegetație fiind de 988 – 1514 ore.

3.2. Organizarea unității

3.2.1. Prezentarea generală a principalelor sectoare

[NUME_REDACTAT] Iași este unitate specializată, pentru a asigura condițiile de practică productivă și pentru efectuarea unor cercetări din domeniul agriculturii.

Unitatea posedă colecții de plante, sere și pepiniere, colecții de plante, fermă zootehnică și sectoare ce asigură efectuarea lucrărilor cu studenții pe teren.

[NUME_REDACTAT] este împărțită, în două mari sectoare:

Sectorul de producție – în cadrul căruia, producția este diferențiată în trei ferme, conform specializărilor de pregătire a cadrelor cu studii superioare:

Ferma nr. 1. Ezăreni ( fermă cu profil agricol );

Ferma nr. 2. Rediu ( fermă cu profil zootehnic );

Ferma nr. 3. V. Adamachi ( fermă cu profil horticol ).

Sectorul de cercetare ( în cadrul fiecărei ferme ):

Pentru plante de câmp

Pentru plante horticole – legume, flori, vie, pomi.

Pentru creșterea animalelor

Sectorul administrativ

Ferma horticolă ˝ V. Adamachi ̏ , reprezintă forma precisă de organizare, a producției și muncii, în cadrul sectorului agricol, având ca scop deservirea învățământului superior de la Facultatea de Horticultură.

Ferma este organizată în trei sectoare principale, de producție și cercetare:

Sectorul viticol

Sectorul pomicol

Sectorul legumicol ( 1,02 ha ).

Acestea, cuprind plantații și amenajări conforme producției, colecție ampeleografică, colecții pomicole și câmpuri didactice precum și întregul ansamblu de mașini utilizat în agricultură, pentru lucrări practice ale disciplinelor de specializare, din planul de învățământ al Facutății de Horticultură.

3.2.2. Modul de folosire al terenului

[NUME_REDACTAT] Iași, în anul 2014, a avut în componența sa următoarele unități organizatorice:

Sector de producție ;

Atelier didactico-experimental de legumicultură;

Atelier didactico-experimental de floricultură.

În cadrul fermei, cultura speciilor horticole în sistem ecologic, se practică pe o suprafață de 2,07 ha din care 1,05 ha este reprezentată de colecția pomicolă iar 1,02 ha de culturi legumicole.

[NUME_REDACTAT] este în sistem ecologic începând cu anul 2006, astfel că anual, inspecția și cercetarea solelor destinate culturilor ecologice, este realizată de către S.C. Ecoinspect S.R.L. Cluj-Napoca.

Datorită configurației terenului, acesta a fost împărțit în cinci sole, distincte și inegale ca suprafață, notate de la A1-A5.

Atât la începutul perioadei de conversie cât și în perioada de expoatare ecologică, s-au prelevat probe de sol de către ISP Iași, USAMV Iași și OJSPS Iași, unde s-au efectuat determinări privind:

Însușirile morfologice ale tipului de sol;

Însușirile fizice și agrochimice ale solului, la începutul perioadei de conversie și în cea de exploatare organică ( ph, materie organică, fosfor mobil, etc. );

Însușirile ecologice ale solului;

Conținutul de metale grele din speciile de legume cultivate și din sol;

Conținutul de pesticide din sol și din produsele agricole obținute.

Cultura a fost realizată, pe teren plan, bine nivelat. Solul fiind de tip cernoziom cambic coluvial, este bine aprovizionat în elemente nutritive, are un conținut de substanțe organice de 3,2 – 3,4% și ph-ul de 6,5 – 6,8.

Pregătirea terenului s-a realizat în etape. Atfel toamna, terenul a fost fertilizat în fiecare an cu 30t/ha gunoi de pasăre bine fermentat ( compost matur ), după care s-a realizat arătura de 28 – 30cm.

Înființarea culturii s-a realizat prin plantare de rizomi, la epoca și distanța precizată, conform literaturii de specialitate și variantelor experimentale.

Pentru culegerea datelor experimentale, s-au efectuat observații și determinări biometrice, conform normelor de tehnică experimentală ( Jităreanu, 1994 ).

3.3. Tehnologia de cultivare a reventului în sistem ecologic

3.3.1. Materialul de lucru folosit și metodele de cercetare

Materialul biologic utilizat este reprezentat de o colecție de rubarbă. Acesta a fost recoltat din câmpul de cercetare a disciplinei de legumicultură, de la un cultivar de rubarbă, soiul Victoria, înființat în anul 2013 prin rizomi. Reventul se poate înmulți astfel, pe cale generativă prin sămînță și pe cale vegetativă prin butași/rizomi.

Fig.3.3. Plante de revent/rizomi Fig.3.4. Plante de revent/semințe ( original )

Fig.3.4. Schema de înființare a culturii de revent

Soiul – Victoria, cunoscută și sub numele de [NUME_REDACTAT], crește cu foarte rapid din sămânță, se poate recolta după un an de la înființarea culturii. Este suculentă, tulpini de dimensiuni medii, verzi. Excelentă plantă pentru scopuri comerciale având o productivitate bună. Dulce, dezvoltă pete roz pe un pețiol verde deschis, culoarea roz fiind mai intens la partea de jos a pețiolului și verde uniform decolorat în partea de sus (Protich și 1989 ).

Fig.3.5. Cultura de revent – aspecte din primăvară

În vederea studiului în lucru, s-au aplicat tratamente cu îngrășăminte și anume Micoseed/Nutrifine achiziționate de la firma SACOM SRL iar Orgevitul de la firma Klastorf.

Tratamentele au fost aplicate începând cu data de 14.05.2014 timp de 5 săptămâni, câte un tratament pe săptămână.

Orgevitul – este sursa optimă de substanțe nutritive, deoarece este un îngrășământ sub formă de granule, provine 100% din substanțe organice de proveniență naturală ( pasăre ) și conține micro și macroelementele necesare creșterii și dezvoltării plantelor.

Orgevitul este compus din: substanță uscată 90%, substanță organică 65%; azot 4%; fosfor 2,5%; potasiu 2,3%; magneziu 1,1%; calciu 9,3%; ph este 7 iar ca microelemente avem Fe, Mn, B, Zn, Cu, Mo.

Substanțele componente orgevitului, ajută la îmbunătățirea structrurii solului, mărește capacitatea de reținere a apei, absoarbția mai ușoară a elementelor nutritive din sol, are un ph neutru iar nivelul de clor este scăzut.

Deoarece conținutul de amoniu este scăzut, acest îngrășământ nu arde rădăcinile plantelor. Este natural 100% iar prin tratarea termică este lipsit de semințe de buruieni și liber de boli și dăunători.

Nutrifine – este un îngrășământ pe bază de bor, fier, mangan și zinc, obținut prin amestecarea unui conținut scăzut de clor. Îngrășământul este produs din materii prime de înaltă calitate, cu scopul principal, de a asigura o solubilitate extrem de rapidă în absența totală a reziduurilor.

Acesta îmbunătățește structura și fertilitatea solului, iar datorită proprietăților sale, pune la dispoziție elementele nutritive, în funcție de necesarul fiecărei plante cultivate, permițând dezvoltarea excelentă a rădăcinii.

Nutrifine este echilibrat în procentul de macroelemente și este adaptat, pentru a furniza plantei, hrana ideală pe parcursul întregului ciclu vegetativ. Utilizarea sa este posibilă, începând cu stadiile incipiente de creștere a plantelor și se poate extinde pe toată durata ciclului de cultură.

Micoseed – este un îngrășământ sub formă de granule, adaptat pentru plantele tinere și semințe. Acesta oferă o dezvoltare rapidă a rădăcinii, îmbunătățește eficiența plantei în ceea ce privește apa și substanțele nutritive, crește rezistența la stres și la agenții patogeni privind competiția pentru spațiu și nutrienți, și îmbunătățește pozitiv calitatea și cantitatea de culturi.

Micoseed profită de caracteristicile microbiologice a unor spori de ciuperci Mycorrhizal arbuscolar din genul Glomus sp., îmbogățit cu microorganisme naturale, precum Trichoderma sp., Bacillus sp., Streptomyces sp. și Pseudomonas sp..

Îngrășămintele au fost aplicate de 5 ori în dozaj. S-a administrat câte o linguriță la fiecare plantă, aceasta având o greutate de 1,28g.

Orgevit : 11,49g – 1,28g = 10,21g o administrare;

Nutrifine : 9,35g – 1,28g = 8,07g o administrare;

Micoseed : 13,44g – 1,28g = 12,16g o administrare.

Astfel la fiecare plantă s-a administrat, timp de 5 săptămâni, o anumită cantitate de îngrășământ, în funcție de greutatea sa, și anume:

Orgevit : 10,21g x 5 administrări x 18.180 ( nr.plante/ha ) = 928,089 g/ha = 0,928 kg/ha

Nutrifine : 8,07g x 5 administrări x 18.180 ( nr.plante/ha ) = 733,563 g/ha = 0,733 kg/ha

Micoseed : 12,16g x 5 administrări x 18.180 ( nr.plante/ha ) = 1.105.344 g/ha= 1,105 kg/ha

Numărul de plante pe repetiție, a fost următorul :

Orgevit 12 plante ( 6 plante x 2 rânduri );

Nutrifine 12 plante ( 6 plante x 2 rânduri );

Micoseed 12 plante ( 6 plante x 2 rânduri ).

Pentru a realiza obiectivele propuse, în anul 2014, s-au efectuat determinări la revent soiul Victoria, în câmp, în sistem ecologic.

Această experiență, a fost realizată în [NUME_REDACTAT] al disciplinei de Legumicultură, ce face parte din cadrul Fermei ˝ [NUME_REDACTAT] ˝.

În cadrul studiului realizat, ca metode de cercetare au fost utilizate: documentarea în principal pe baza literaturii de specialitate și de teren, observări, analize agrochimice de laborator, analize comparative și studiu de caz.

Astfel au fost analizate informațiile și datele referitoare la condițiile cadrului natural și organizatoric al terenului, unde au fost realizate experiențele, stabilindu-se astfel eventualul impact al acestora, asupra culturii studiate.

Rezultatele au fost condiționate și influențate și de procesele de recoltare sau pregătirea probelor pentru analize, efectuându-se astfel cu respectarea normelor prevăzute în standardele în vigoare din țara noastră ( Ordinul ANSVA – [NUME_REDACTAT] Veterinară și pentru [NUME_REDACTAT] nr. 147/23 – 2005 ).

În vederea realizării scopului propus, la data de 08.07.2014, s-au determinat cântăriri ale pețiolurilor ( g ), urmându-se următorii pași:

Din câmpul de cercetare, am recoltat pețioli de la fiecare plantă căreia i s-a administrat nutrifine, apoi orgevit și micoseed, separat, apoi le-am împachetat și etichetat ( ex. Victoria x Nutrifine );

În laboratorul de legumicultură, s-a realizat etapa de cântărire a pețiolurilor, cu balanța analitică;

Pentru a realiza această etapă, a fost nevoie de tăierea sau înjumătățirea unui pețiol, ca acesta să poată fi cântărit;

După această etapă, am elaborat tabelul 3.6., cu date exacte despre gramajul pețiolurilor, precum și diferențele dintre diferitele administrări de îngrășăminte:

Tabelul 3.6. Rezultate privind greutatea unui pețiol precum și cea totală

Se poate observa, că greutatea unui pețiol variază destul de mult, valoarea cea mai ridicată fiind la Victoria x Nutrifine, respectiv 107,13 g iar cea mai scăzută la martorul experienței de 41,95 g.

Fig.3.7. Graficul reprezentării greutății unui pețiol în funcție de îngrășământul aplicat

Diferențe considerabile se pot observa și la greutatea totală a unei plante, ce variază de la 1071,3 g la Victoria x Micoseed până la 251,7 g Victoria x Martor. Aceste diferențe, se datorează conținutului de substanțe organice și nutritive a îngrășământului administrat, cel mai bogat fiind micoseed-ul.

Determinarea umidității ( etuvă la temperatura de 102° C )

Principiul metodei este pierderea masei la uscarea în etuvă, la o temperatură de 102° Astfel că, masa reziduală a probei testate, este determinată după o uscare la presiune atmosferică, într-o etuvă la temperatura de 102°C ± 1° C, până se obține o masă constantă. Pierderea va fi calculată, în procente, raportat la masa probei.

Instrumentele necesare sunt: balanța analitică, capsule ( din nichel, aluminiu, sticlă sau oțel inoxidabil ) prevăzute cu capace, etuvă și exicator.

Mod de lucru

Capsula se introduce în etuvă, dar fără capacul pus, ci lângă ea și se încălzește circa 60 de minute. Capsula se transferă în exicator cu capacul pus, apoi se lasă la răcit la temperatura camerei, cântărindu-se cu o precizie de 0,1 mg ( M0 ). După care, se introduc în capsulă 2 g de probă de analizat, respectiv pețioli, se acoperă cu capacul și se cântărește iar cu o precizie de 0,1 mg ( M1 ).

Capsula se introduce în etuvă, cu capacul lângă ea, pentru 2 ore. După acest timp, se pune capacul capsulei și se transferă în exicator, se lasă la răcit, apoi imediat se cântărește cu o precizie de 0,1 mg. Se ia capacul de pe capsulă, încălzindu-le în etuvă pe ambele, timp de o oră, apoi se repetă procedurile, până în momentul în care micșorarea masei dintre cântăririle consecutive, nu depășește valoarea de 0,5 mg. În cazul creșterii masei, utilizată va fi masa cea mai mică obținută prin calcul.

Metoda de calcul

Relația cu ajutorul căreia, putem afla pierderea masei prin uscarea probei, este:

M1 – M2 x 100

M1 – M0 x 100

unde :

M0 – masa exprimată în grame a capsulei și a capacului, după transferarea în exicator;

M1 – masa exprimată în grame a capsulei și a capacului, după introducerea probei;

M2 – masa exprimată în grame a capsulei, capacului și probei finale, după scoaterea din exicator.

Determinarea nitraților/nitriților din revent prin metoda colorimetrică

Principiul metodei este realizat de dozarea nitraților, prin determinarea intensității culorii, unui compus azotic, format în urma reacției de diazotare între acidul sulfanilic și nitriții din extractul apos al probei în cuplarea cu alfanaftilamina.

Reactivii utilizați au fost: soluție saturată de borax, ferocianură de potasiu ( sol. 10,6% ), acetat de zinc ( sol. 22% ), reactivul Griess, iar ca aparatură avem spectofotometrul.

Modul de lucru

Pregătirea filtratului pentru determinare

Din proba analizată, se cântăresc circa 10 g, cu o precizie de 0,001 g, se introduc într-un balon cotat de 200 cm3, peste care se adaugă 100 cm3 de apă caldă distilată ( t° 70-80 ). Peste acest amestec, se adaugă 5 cm3 soluție saturată de borax încălzindu-se pe baia de apă la fierbere, timp de 15 minute și agitând din când în când. Se lasă la răcit, la temperatura camerei, adăungându-se succesiv 6 cm3 de ferocianură de potasiu și 6 cm3 de acetat de zinc. Se lasă timp de 20-30 minute în repaos, după care se aduce la semn, cu apă. Atfel, soluția totală se agită și se trece printr-o hârtie de filtru cu porozitate mare, fără impurități. Colectarea se face într-un vas Erlenmayer uscat, necesitând sa fie limpede.

Determinarea nitriților

Se iau 10 cm3 din filtratul obținut, care se introduc într-un recipient de 50 cm3, peste care se adăugă 10 cm3 de reactiv Griess, se amestecă și lăsăm în repaus minim 20 de minute, dar să nu depășească 4 ore, la temperatura camerei și la întuneric, pentru a se dezvolta colorația. Soluția ce se obține,este introdusă într-o cuvă, ce are grosimea stratului de 1 cm, măsurându-se astfel intensitatea culorii la spectofotometru cu filtru de culoare verde ( S 56 ) față de soluția martor, alcătuită din reactivi folosiți la probă, înlocuind proba cu apă ( 10 cm3 ). Ambele determinări sunt realizate în paralel, conținutul de nitriți citindu-se pe curba etalon.

Determinarea nitraților

Din filtratul obținut se iau cu pipeta 10 cm3, ce se introduc într-un balon cotat de 25 cm3, peste care se adaugă circa 2 g cadmiu și 5 cm3 soluție tampon amoniacală. Balonul cotat se închide, se agită și se așează apoi în poziție verticală. Următoarea etapă este filtrarea, prin hârtie de filtru cu porozitate mică, colectarea realizîndu-se într-un balon cotat de 50 cm3. Filtrul se clătește de mai multe ori, dar cu cantități mici de apă, aceasta colectându-se în balon, apoi se aduce la semn cu apă. Se iau din soluția obținută 10 cm3, după care se determină nitrații. S-au efectuat în paralel ambele determinări, conținutul de nitrați citindu-se pe curba de etalonare.

Mineralizarea probelor de legume pentru determinarea metalelor grele

Principiul metodei constă în determinarea metalelor grele din legume, prin mineralizarea pe cale uscată. Aceasta constă în distrugerea prin carbonizare și incinerare ( 450-500°C ) în cuptor a probei, cenușa rezultată fiind astfel trecută prin dizolvare în acid clorhidric diluat.

Materialul de lucru utilizat a fost alcătuit din: cuptor electric, etuvă, baie de apă, omogenizator electric, capsule de cuarț sau porțelan, rondelă de hârtie de filtru de porozitate medie, adaptată la mărimea capsulei, pipete gradate de 2-5 ml, baloane cotate de 50-100 ml și nișa de evacuare a gazelor.

Pregătirea probelor constă în mărunțirea în mojar, până ce am obținut o masă omogenă.

Modul de lucru

Se cântăresc din proba omogenizată, cu o precizie de 0,001 g, 5 g într-o capsulă de porțelan. Greutatea luată pentru mineralizare, se tratează cu 3 ml soluție de azotat de magneziu, amestecându-se cu o baghetă de sticlă. Bagheta se șterge cu hârtie de filtru, fără cenușă, ce se trece în capsulă.

Proba din capsulă, se acoperă cu hârtie de filtru, introducându-se în etuvă la o temperatură de 150 – 160° , după care se pune în cuptor la o temperatură de 200° C. Treptat, la fiecare jumătate de oră, se ridică temperatura cuptorului cu circa 50 – 100° C, până se ajunge la 350° C. Probele sunt menținute la această temperatură, până în momentul în care nu mai degajă fum, ajungând la carbonizare completă.

Următoarea etapă este ridicarea temperaturii cuptorului la 450 – 500 ° C, incinerându-se timp de 3 ore, pentru a se obține o cenușă de culoare albă. După care, capsula este scoasă și lăsată la răcit în exterior. Cenușa este tratată cu 5 ml de acid clorhidric, cu adaos de acid acetic și o picătură de perhidrol, evaporându-se apoi la sec, pe o baie de apă adusă la fierbere. Se mai adaugă 5 ml soluție de acid clorhidric cu adaos de acid acetic, se acoperă cu o sticlă de ceas și se încălzește timp de 5 minute, sub nișă, pe baie de apă.

Se diluează apoi cu 5 ml de apă, trecându-se într-un balon cotat de 100 ml, clătind bine atât capsula cât și sticla de ceas, cu cantități mici de apă fierbinte la temperatura de 80-100° C. După răcire se completează până la semn și se omogenizează. În același timp, se pregătește și o probă martor procedându-se la fel ca mai sus, adâungându-se 3 ml de azotat de magneziu.

Cu ajutorul acestei metodei, s-a determinat cadmiu, cromul, cobaltul, manganul și nichelul.

Rezultatele obținute privind conținutul de metale grele din pețiolii de revent, au fost realizate în Timișoara.

Tabelul 3.7.

3.3.2. Lucrări de îngrijire

Producția ce se realizează pe unitatea de suprafață, este determinată bineînțeles și de calitatea lucrărilor de întreținere/îngrijire, precum și a timpului și modului de executare. Există situații, când aceste lucrări de îngrijire, pot să înceapă imediat după semănat sau plantat.

Cultura de revent, este o cultură ce se întreținere relativ ușor, necesitând lucrări generale și speciale.

Primele lucrări sunt cele cu caracter general, și anume:

Prașila;

Irigarea de necesitate;

Fertilizarea anuală cu îngrășăminte organice;

Fertilizarea o dată la 2 ani cu 30-40 t/ha gunoi de grajd.

În cazul în care, cultura este abea plantată, se realizează o irigare abundentă, pentru a asigura desimea culturii, apoi completarea golurilor, unde este cazul. Pentru culturile semănate, este necesară realizarea unei răriri între plante pe rând, la 3 săptămâni de la răsărit.

Ca lucrări speciale, avem îndepărtarea tulpinilor florifere, odată cu apatriția lor, favorizând astfel dezvoltarea frunzelor, îngroșarea pețiolului și acumularea substanțelor în rizomi.

Odată cu fertilizarea de toamnă, solul se mobilizează între rânduri, practicându-se un bilon pe rândul de plante. Iar primăvara se realizează lucrări de igienizare a culturii, îndepărtându-se toate părțile uscate ale plantei, înaintea primei prașile.

3.3.3. Controlul agenților și dăunătorilor

Reventul este des atacat, de putregaiul reventului, ce este produs de o ciupercă numită Phytophthora cactorum var. rhee și de Puccinia phragmitis, ce provoacă rugina. Pentru combaterea acestora, este necesară realizarea unei igiene culturale ( tratamente eco ), unele măsuri agrotehnice și chiar tratamente fitosanitare.

Cultura de revent este afectată sau supusă presiunii unui număr mare de agenți patogeni, iar dintre boli por fi enumerate: rugina reventului și a steviei ( Puccinia phragmitis ); mana reventului ( Peronospora japonica ); antracnoza reventului ( Colletotrichum erumpens ); pătarea albă a frunzelor ( Ramularia rhei ); făinarea reventului ( Erysiphe polygoni ); putregaiul cenușiu al pețiolurilor/rădăcinilor ( Botrytis cinerea ); mana de sol ( Phytophthora oarasitica ); putregaiuri bacteriene ( Pseudomonas spp. ).

În primele faze de vegetație, plantele tinere sunt atacate de purici ( Chaetocnema concinna ), în special frunzele și vârfurile de creștere. Poate fi atacat de diferite specii de păianjeni sau purici de pământ.

În ceea ce privesc dăunătorii, aceștia sunt: gândacul reventului ( Rhinoncus pericarpus ) gărgărița frunzelor ( Phytonomus rumicis ).

Pentru prevenirea și combaterea acestora, se recomandă, adunarea și distrugerea în toamnă a tuturor resturilor vegetale, este interzisă înființarea culturilor în apropierea celor vechi, pe terenuri contaminante precum și întoarcerea culturii pe același teren mai repede de 5 – 7 ani.

În cazul unei culturi ecologice, este strict interzisă utilizarea substanțelor chimice, pentru combaterea diferitilor boli/agenți dăunători.

3.3.4. [NUME_REDACTAT] poate fi realizată începând cu anul al 2-lea de la plantare, în funcție de scopul culturii. Continuându-se astfel, în fiecare primăvară, la circa 6 săptămâni după ce plantele își reintră în vegetație ( aprilie – iunie ).

Se recoltează un număr limitat de pețioli, de la fiecare plantă, pentru a se evita epuizarea plantelor și a permite acesteia acumularea de substanțe nutritive în rizomi. În primul an, 2-3 pețioli și 4-5 în următorii ani. Recoltarea se face manual, sortat, alegând pețiolii care au grosimea la bază de minim 2,5 cm, tăidu-se de la nivelul solului ( Marshal, 1984 ). Se îndepărtează apoi limbul frunzelor precum și porțiunile de rizom rămase, se leagă în pachete și astfel pot fi valorificate.

Fig.3.8. Pețioli de revent Fig.3.9. Pachețele de revent

CAPITOLUL IV. REZULTATE OBȚINUTE ȘI DISCUȚII

4.1. Caracterizarea morfologică a populației studiate

Pe durata experimentului, s-au realizat cercetări și determinări biometrice, referitoare la principalele însușiri agroproductive ale culturii, producția de pețioli per plantă ( variază în funcție de talie, vărstă, port), producția totală de revent ( tabelul 4.1. ):

În privința caracterizării sortimentului, s-a pus în evidență acele însușiri ce asigură valoarea adăugată a producției, știind faptul că, producția ecologică raportată la unitatea de suprafață este mai mică din punct de vedere cantitativ, comparativ cu cea obținută în agricultura convențională.

Diferența dintre producția obținută în agricultura convențională și cea ecologică, este destul de importantă din punct de vedere cantitativ, diferența fiind de 45 – 100%.

Un aspect important în cultura ecologică, este reprezentat de rezistența reventului la diferiți agenți patogeni, influențând astfel și numărul de tratamente care se pot efectua.

Tabelul 4.1. Caracterizarea morfologică a sortimentului studiat ( Iași, 2014 )

Tabelul 4.2. Dinamica creșterii reventului, în diferite rânduri din plantație ( X1,2,3,4- rânduri )- Iași, 2014

În urma analizelor efectuate, după cum se poate observa, reventul prezintă un ritm de creștere ascendent, dar există totuși plante de revent care fie cresc mai încet, fie că s-au au suportat diferite tehnici de curățare a culturii. Cel mai ridicat ritm, se observă la la rândul X2, unde planta cu numărul 7, la data de 26.06.2014 a avut 6 pețioli de creștere iar după 10 zile, aceasta și-a mărit numărul cu 10 pețioli, obținând un total de 16 pețioli.

Fig. 4.3. Aspecte din cultura de revent ( original )

4.2. Rezultate privind producția totală a reventului ( pețioli )

Producția medie de revent, obținută în anul 2014, în sistem ecologic, a variat de la 9 t/ha în cazul martorului, 20 t/ha în cazul cultivarului la care s-a administrat orgevit, 32 t/ha la cel administrat cu nutrifine și până la 38 t/ha in cazul administrării micoseed-ului.

Diferențele pozitiv semnificative față de martor, s-au obținut la toate cele 3 tratamente, diferențele fiind 11, 23 și respectiv 29 t/ha.

Tabelul 4.3. Rezultatele de producție, determinate de cultivarul studiat ( Iași, 2014 )

˝ * ̏ – ; ˝ ** ̏ – ; ˝ *** ̏ – ;

Pl/ha = 10.000/Su = 10.000/0.55 = 18.180 pl/ha

Su = D x d = 110 cm x 50 cm = 5.500 cm = 0.55 m

Producția = Greutate pețiol x plante/ha

Fig. 4.4. Reprezentarea grafică a producției de revent

În figura 4.4 este reprezentată producția totală de revent, în funcție de tratamentele administrate. Se poate observa, că în cazul administrării îngrășământului micoseed, producția totală de revent a fost foarte ridicată, față de producția cu nutrifine sau orgevit.

Martorul a fost cel căruia, nu i s-a administrat nici un fel de tratament, iar producția totală este una din cele mai scăzute, fiind de 9.126 t/ha. În concluzii, producțiile cele mai mari, din punct de vedere cantitativ, reies de la administrarea de nutrifine și micoseed.

BIBLIOGRAFIE

Andersen L., N.E. Nielsen, 1992 – A new cultivation method for the production of vegetables with low content of nitrate. [NUME_REDACTAT], vol. 49, p. 167.

Adriano DC., Bolan NV., Vangronsveld J., Wenzel WW ( 2005 ) – Heavy metals. In: Hillel D ( ed ) Encyclopedia of Soil in the Environment, Elsevier, Amsterdam, pp. 175-182.

[NUME_REDACTAT].S., 2003 – Cultura legumelor. Ed. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT], Al.S. Apahidean, 2000 – Legumicultură specială. Vol. III, Ed. Risoprint, [NUME_REDACTAT].

Avarvarei I., și colab. 1997 – Agrochimie. [NUME_REDACTAT], Craiova.

Bălașa M.,1973 –Legumicultura. EDP, București.

Banu C., și colab., 1993 – Progrese tehnice, tehnologice și științifice în industria alimentară. Vol., II, Ed. [NUME_REDACTAT].

Berar V., 1998 – Legumicultura. Ed. Mirton, Timișoara.

[NUME_REDACTAT], Matthew L. Bilodeau, John D.M. Greulich, Ronald L. Hullinger, Ourani M. Andrisani, 2001 – Differential expression of sympathoadrenal lineage-determining genes and phenotypic markers in cultured primary neural crest cells. Vol. 37, Issue 3, pp. 185-192.

Butnariu H., 1970 – Curs de legumicultură. AMDIA Timișoara.

Bulgariu D., Bulgariu L., 2008 – The distribution and migration of cadmium and lead in hortic antrosoils conditioned with polymeric materials. Eurosoil congres 2008, 25-29 August 2008, Vienna, Austria, Book of Abstracts, p. 304.

Bulgariu D., Bulgariu L., Pui A., 2004 – The extraction and the determination of cadmium from geological samples ( I ). Anal. Univ.”Al. I. Cuza” Iași, s. Geologie, Vol. XLIX – L, pp 31-44.

Bulgariu D., Bulgariu L., Rusu C., 2008 – Separation and determination of Si, Al and Fe speciation forms from soil by solid-liquid extraction and extraction in aqueous PEG- based two-phase systems. [NUME_REDACTAT] Abstracts, vol. 10, EGU 2008-A-10915, EGU- [NUME_REDACTAT] 2008, Vienna, Austria.

Bulgariu D., Munteanu M., Stoleru V., Bulgariu L., Buzgar N., 2010 – The distribution and mobility of chrome in soil cultivated with vegetables. ( i ) traditional crops. Simpozionul științific al Facultății de [NUME_REDACTAT], 2010, [NUME_REDACTAT] USAMV Iași, seria Horticultură, vol. 53 , ISBN; 1454–7376.

[NUME_REDACTAT], 2007 – Siguranța alimentelor. Editura “[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași.

[NUME_REDACTAT], 2005 – Contaminarea chimică a alimentelor în România, în 2004, vol.4, Editura CERMI, Iași, 2005-ISBN; 973-667-142-9.

[NUME_REDACTAT], B.A. Hura, 2007 – Assessment of the heavy metals in the food from Romania, 2005-2006. [NUME_REDACTAT] of Toxicology ( ICTXI ), 15-19.07.2007, Montreal, Canada.

[NUME_REDACTAT] ( coordonator ), Stan M., Popescu V., [NUME_REDACTAT], Apahidean S., Arsenie H., Berar V., Lauer K.F. Atanasiu N., 2004 – Tratat de legumicultură. Ed. Ceres, București.

Chilom, Pelaghia, 2002 – Legumicultură generală. Ed. Reprograf, Craiova.

Cotrău M., Popa L., Stan T., Preda N., Kincses-Ajtay, 1991 – Toxicologie, Ed. Didactică și pedagogică.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 1988 – Microelementele în agricultură. Ed. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], București.

[NUME_REDACTAT], 2006 – Ingineria sistemelor legumicole. Vol. I, Ed. Sitech, Craiova.

Dragan D., Cucu-Man S., Dîrțu A., Mocanu R., [NUME_REDACTAT] L., Covaci A., 2006. Occurence of organochlorine pesticides and polychlorinated biphenyls in soils and sediments from [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Chemistry, 86, 833-842.

Grant D.A., ( 2002 ) – Soil quality, science and process, [NUME_REDACTAT], 94, 23-32.

[NUME_REDACTAT], ( 1971 ) – Alimentația rațională a omului. Ed. Didactică și Pedagocică.

Hildebrandt A., Lacorte S., Barcelo D., ( 2007 ) – Assessment of priority pesticides, degradation products, and pesticide adjuvants in groundwaters and top soils from agricultural areas of the Ebro river basin. [NUME_REDACTAT] Chem., 387, 1459-1468.

Hura C., ( 2005 ) – [NUME_REDACTAT] of Food in Romanian in 2005, vol. 5 CERMI [NUME_REDACTAT], Iași, Romania.

Hura C., ( 2005 ) – [NUME_REDACTAT] of Food in Romanian in 2005, vol. 6 CERMI [NUME_REDACTAT], Iași, Romania.

Hura C., Hura B., A., ( 2007a ) – Monitoring of [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT] in Romania, 2001 – 2006, EURO-analysis XVI, Antwerp, Belgium, September 2007.

Horgoș A., 2000 – Legumicultură specială. Ed. Mirton, Timișoara.

[NUME_REDACTAT], 1997 – Cultura legumelor timpurii. Ed. Ceres, București.

INS, ( 2012 ) – [NUME_REDACTAT] Yearbook. Accesed 12.03.2015 from http://insse.ro/cms/ro/content/anuarul-statistic-2012

[NUME_REDACTAT], C. Toma, 1980 – Morfologia și anatomia plantelor. EDP, București.

[NUME_REDACTAT], 2013 – [NUME_REDACTAT] Elma. ISBN-13: 9786055056018

Knezevis Z., Serdar M., ( 2009 ) – Screening of fresh fruit and vegetables for pesticide residues on Croatian market. [NUME_REDACTAT], 20, 419-422.

Leandro C., Hancock P., Fussell R., Keely J.B., ( 2007 ) – Quantification and screening of pesticide residues in food by gas chromatography-exact mass time-of-flight mass spectrometry, Journal of Chromatography A, 1166, 152-162.

Maier I., 1969 – Cultura legumelor. Ed. Agrosilvică, București.

Maier I., M. Dumitrescu, M. Bulboacă – Legumicultură. Vol. I , Ed. Agrosilvică, București.

Mănuțiu D., 2002 – Legumicultură. Ed. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].

Munteanu N., 1999 – NACCP – Metodă modernă pentru studiul factorilor de risc la culturile legumicole. Lucrări științifice USAMV Iași, vol. 42 ( 5 ). [NUME_REDACTAT].

Munteanu N., Bohareț V., Stoleru V., 2008 – De la agricultura convențională la agricultura ecologică. Editura STEF, Iași, 51 pag. ISBN: 978-973-1809-38-0.

Munteanu N., Stoian L., Stoleru V., [NUME_REDACTAT], 2008 – Baze tehnologice ale legumiculturii ecologice. Editura “[NUME_REDACTAT] de la Brad” Iași, 182 pag., ISBN 978-973-147.

Munteanu N., Stoian L.,Stoleru V., Bohatereț V., [NUME_REDACTAT], 2008 – Ghid de bune practici – Modele de conversie la producția legumicolă ecologică. Editura ”[NUME_REDACTAT] de la Brad” Iași, 136 pag., ISBN 978-973-147-020-7.

Munteanu N., ( 2010 ) – The substantiation food safety in an environmentally friendly production of vegetables by studying the main risk factors for sustainability in production ( in Romanian ) – SIECOLEG grant 52-141, Report II, CNMP Bucharest, Romania.

Munteanu N., Bireescu L., Bulgariu D., Hura C., Stoian L., Stoleru V., ( 2010 ) – The monograph organic vegetable production in northeastern Romania: opportunities and risk ( in Romanian ). [NUME_REDACTAT] Art, Iași.

Munteanu N., Bireescu L., Bulgariu D., Hura C., Calin M., Stoleru V., ( 2011 ) – Optimed technology flow for food safety and sustenability in organic vegetable ( in Romanian ). Publisher ”[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași.

Nannipieri P., Kandeler E., Ruggiero P., ( 2002 ) – Anzyme ctivies and microbiological and biochemical process in soil, in Enzymes in the Environment activity, ecology and applications. [NUME_REDACTAT] Publishing, pp. 1-33.

Sanchez-Martin M.J., Sanchez-Camazano M., ( 1991 ) – Relationship between the structure of organophosphorus pesticides and adsorption by soil components. [NUME_REDACTAT]., 152, 283-288.

[NUME_REDACTAT], 2004 – Agricultura biologică – prezent și perspective. Lucrări șt. USAMV Iași, seria Agronomie, vol. 47. Editura “[NUME_REDACTAT] de la Brad” Iași. ISSN 1454-7414.

Savu C., Georgescu N., 2004 – Siguranța alimentelor, Riscuri și beneficii. Ed. Semne.

Selim H.M., Sparks D.L., 2001 – Heavy metal release in soils. [NUME_REDACTAT]. FL,CRC Press.

Stan N., Munteanu N., Stan T., 2003 – Legumiculură, vol. III, Editura ” [NUME_REDACTAT] de la Brad” Iași.

Stoleru V., Imre A., 2007 – Cultivarea legumelorcu metode ecologice. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] , 2005 – Evaluarea acțiunilor pe piața de capital din România (coautor), Revista de [NUME_REDACTAT] și Scientometrie, [NUME_REDACTAT].

Șuțeanu C., M. Mandea, 1995 – Studii și cercetări de geofizică.

Toncea I., Stoianov R., 2002 – Metode ecologice de protecție a plantelor. [NUME_REDACTAT] Agricole, București.

Popa V., Popescu, Stănescu N., Popa G., 1986 – Determinări fizico-chimice de laborator pentru produsele alimentare de origine animală, Ed. Ceres, București.

Popescu N., Popa G., Stănescu V., 1986 – Determinări fizico-chimice de laborator pentru controlul produselor de origine animală. Ed. Ceres, București.

[NUME_REDACTAT]., 1982 – Cultura legumelor mai puțin răspândite. Ed. Ceres, București.

*** [NUME_REDACTAT] al României ( 2003 – 2006 ).

*** 2004, [NUME_REDACTAT] al soiurilor de plante de cultură din România.

*** ( 2000 ) – Ordonanța de Urgență a Guvernului 64/17 aprilie 2000, privind producția agricolă ecologică.

*** ( 2001 ) – Îndrumător pentru [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].

*** ( 2004 ) – Ghid legislativ pentru agricultura ecologică. M.A.P.D.R ; A.N.P.E. ( 2004 ) SC Roprint SRL [NUME_REDACTAT].

*** ( 2006 ) – Ordonanța de Urgență nr. 62 din 6 septembrie 2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței de [NUME_REDACTAT] nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice.

*** ( 2007 ) – Cod de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole, ediția a – II –a revizuită. [NUME_REDACTAT] București.

*** ( 2007 ) – Regulamentul 834/2007 al CE privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice precum și abrogarea Regulamentului CE 2092/1991.

*** ( 2008 ) – Harmonization and equivalence in organic agricultur, vol. IV. IFOAM & FAO & UNCTAD.

*** ( 2006 ) – The world of organic agriculture. Statistics and Emerging trends. [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Movements.

*** Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și al președintelui [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] nr. 317/2006 privind modificarea si completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor și al președintelui [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] nr. 417/110/2002 pentru aprobarea regulilor specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice.

*** CODEX STAN 245- 2004.