SUPRIMAREA FURIEI CA PREDICTOR PENTRU EXPERIEN ȚIEREA [630430]

SUPRIMAREA FURIEI CA PREDICTOR PENTRU EXPERIEN ȚIEREA
SIMPTOMELOR DEPRESIVE LA FEMEI
INTRODUCERE
Diferențele de gen în experiențierea, respectiv manifestarea, diferitor fenomene din aria
comportamentală, emoțională și psihopatologică, reprezintă concepte de lucru esențiale pentru
detaliarea și înțelerea în profunzime a acestora.
Literatura de specialiate punctează și demonstrează faptul că între persoanele de gen feminin și
persoanele de gen masculin există deosebiri privind modul în care este trăită și manifestată furia. Prin
urmare, consider ideea conform căreia bărbații tind să exprime furia și să suprime tristețea, iar în
particular, tendința femeilor de a suprima furia și a exprima tristețea (Timmers, Fischer & Manstead,
1998), drep fundamentul scopului de a viza exclusiv genul feminin în acest demers de cercetare.
Furia este un comportamant care face parte efectiv din catalogul individual al fiecarei persoane,
însă este rafinat de caracteristici privind intensitatea, manifestarea, starea emoțională precursoare și
anterioară, cât și de modalitățile de coping aferente. Cu siguranță este important de notat legătura dintre
furie și depresie. Cu toată că nu este demonstrată a fi una cauzală, sau definită clar de un mecanism
care se manifestă universal la ambele sexe, studiile arată o relație între furia resimțită de persoanele de
gen feminin și posibilitatea dezvoltării de simpotomatologie de natură depresivă. Interesul în această
direcție de cercetare este de a vedea ce impact are suprimarea furiei asupra simptomatologiei depresive.
Importanța acestui demers pe termen lung poate fi redată în crearea unui scenariu care cuprinde
constructele vizate și deschiderea direcției către un program de prevenție bazat pe identificarea
timpurie a precipitatorilor corelați cu simptomele depresive.

DEFINIȚIA FURIEI
Conform http://www.apa.org/topics/anger/, furia este definită ca fiind o emoție negativă, care
este îndreptată împotriva unei persoane sau unui eveniment, ca răspuns resimțit față de o acțiune
interpretată într-un mod ofensator. De asemenea, este punctată ideea conform căreia furia poate
reprezenta un element benefic când poate fi interpretată drept un factor motivațional. Pe de altă parte,
furia excesivă are un impact negativ asupra sănătății mintale.
O altă variantă de definiție descrie furia drept un răspuns emoțional intens, ca răspuns față de o
amenințare sau provocare percepută, sau la durere ( Videbeck, 2006). În acest caz, conceptualizarea are
accentul plasat obiectului.
Cu toate că furia este o emoție universală, definițiile sale sunt de multe ori particulare,
particularizându-se prin accentul plasat într-un mod variat asupra uneia dintre dimensiuni. Pe baza
definițiilor citate mai sus, pot contura furia ca fiind un emoție care se întinde la ambii poli. Partea
pozitivă susține o funcționare eficientă îndreptată către un scop anume și este un puternic atribut cu
valență motivațională. Partea negativă a acestui concept, adică furia distructivă, se întinde de la
distresul emoțional resimțit pe moment, până la punctul în care poate deveni un precipitator al
agresivității. Această sferă largă de emoții și comportamente aferente este de cele mai multe ori
interpretată ca fiind un întreg. Catalogarea furiei drept un concept general este o eroare a cărei
consecință este lipsa de specificitate a efectelor observată în urma unui episod de furie. Mai precis, este
o diferență importantă între furie și retragere fără a rezolva un conflict, respectiv furie și rămânerea în
conflict până la soluționarea acestuia. Punctul esențial în acest exemplu este modul în care un individ
răspunde la furie. Cel mai frecvent apare diferențierea între furia orientată spre interior și furia orientată
spre exterior.
Pentru a putea începe dezambiguizarea exemplului și plasarea furiei într-una dintre cele două
categorii enunțate este necesar a se aduce în prim-plan suprimarea. În această direcție, luăm partea cu
furia și retragerea fără rezolvarea conflictului. Evadarea din situație și neexprimarea furiei duc cel mai
probabil la suprimarea furiei și anger in. Partea a doua a exemplului: furie și ne-evadarea din conflict
duc cel mai probabil la exprimarea furiei și lipsa suprimarii. Subliniez faptul că decizia de a exprima
sau nu furia are consecințe diferite atât în distresul resimțit cât și comportamentele post furie. Folosirea
furiei drept un catalizator pentru rezolvarea unui conflict, sau folosirea furiei drept scuză pentru
evadarea dintr-o situație, devine în urma întăririi deciziei o strategie de coping, care în primul caz este
dezadaptativă, iar în al doilea este adaptativă.

DESPRE FURIE
Conform Lazarus & Smith (1988), furia este catalogată drept o emoție discretă, care conține
informații esențiale și descriptive despre relația cu mediul și abilitățile individuale de a se adapta la
schimbările care apar. Pe baza acestei informații putem plasa furia în cadrul unui sistem adaptativ
asupra căruia poate avea un efect de facilitator sau unul inhibitor. Desigur, abilitatea de controla
manifestală furiei implică facilitatea adaptabilității. La polul opus, imposibilitatea cotrolării furiei are
un efect inhibitor privind capacitatea de adaptare. Practic, furia și intoleranța la frustrare sunt asociate
printr-o verigă puternică, ducând la crearea unei încărcături emoționale puternice. Analizând furia și
manifestarea ei, putem crea un cadru specific de observare a manipulării stărilor care apar în timpul
episodului, cât și a strategiile de coping folosite ulterior. Mai mult decât atât, cauza furiei reflectă
evenimentele pragmatice cu încărcătură emoțională, funcțională și personală specializată individual.
Pe lângă informațiile în legătură cu adaptarea la schimbări, furia se manifestă, conform Averill
(1983), ca răspuns la amenințări percepute, sau la evenimente de injustiție atunci când există
posibilitatea de a blama o persoană sau un eveniment. Răspunsul este frecvent unul comportamental iar
scopul final include recâștigarea controlului. Considerând informația prezentată este necesar a se
puncta ideea conform căreia furia este un act în mai mulți pași, drept urmare dimensiunile și impactul
sunt extrem de diferite la nivel inter-individual. Pornind de la cauză, trecând la modul în care se
manifestă în general, urmând transformări raportate la mediul social care, de cele mai multe ori,
restrâng aria manifestărilor, ajungând la durata stării de furie și la modalitățile de coping aferent
fiecărui moment, realizăm că se descrie un design complex care ar fi greșit a fi interpretat ca un
fenomen singular. Pentru a putea afla informații specifice despre relaționarea cu alte fenomene, nevoia
de a preciza tipul de furie este cel puțin esențială.
REGLAREA EMOȚIONALĂ
Reglarea emoțională este un concept asupra căruia nu s-a ajuns la o concluzie acceptată
universal privind modul în care ar trebui definită. Drept urmare, o variantă mai restrânsă pentru a
descrie acest construct se referă la orice încercare de a modifica componentele experienței emoțional
( Eisenberg and Spinrad, 2004). Practic, reglarea emoțională intervine în cursul experiențieriii unei
emoții având scopul practic de a modifica una sau mai multe dintre caracteristicile acesteia. Datorită
acestei posibilități de a manipula emoția, avem șansa de a crește probabilitatea de a avea

comportamente care să fie potrivite din punct de vedere social și contextual. Emoțiile au efecte care
sunt observabile în exterior, manifestate la nivelul reacțiilor corporale și comportamentale. Reglarea
emoțională împreună cu abilitățile necesare aferente, este fundamentală pentru adaptarea la presiunile
mediului social în care se exprimă. Respectarea regulilor și a comportamentalor acceptate în funcție de
mediu este o precondiție pentru dezirabilitatea socială. În plus, literatura de specialitate arată că
reglarea emoțională eficientă este asociată cu o funcționare socială optimă (Eisenberg, et al., 2000).

BIBLIOGRAFIE
Timmers, M., A.G. Fischer and A.S.R. Manstead: 1998, Gender differences in motives for
regulating emotions, Personality and Social Psychology Bulletin 24, pp. 974–985.
Videbeck, Sheila L. (2006). Psychiatric Mental Health Nursing 3rd ed. Lippincott Williams &
Wilkins.
Lazarus, R.S. and C.A. Smith: 1988, Knowledge and appraisal in the cognition –emotion
relationship,, Cognition and Emotion 2, pp. 281 –300.
Averill, J.R.: 1983, Studies on anger and aggression: Implications for theories of emotion ,
American Psychologist 38, pp. 1145 –1160
Eisenberg, N., R.A. Fabes, I.K. Guthrie and M. Reiser: 2000, Dispositional emotionality and
regulation: Their role in predicting quality of social functioning, Journal of Personality and Social
Psychology 78, pp. 136 –157.
Eisenberg, N. and T.L. Spinrad: 2004, Emotion-related regulation: Sharpening the definition ,
Child Development 75, pp. 334 –339.