Supravegherea Respectarii Drepturilor Omului In Locurile de Detentie

CUPRINS

ABREVIERI

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

NOȚIUNEA DE „DREPTURILE OMULUI” ȘI REGLEMENTAREA SA JURIDICĂ

Evoluția istorică a noțiunii de ,,drepturile omului

Semnificația actuală a noțiunii de „drepturile omului

Reglementări juridice internaționale privind noțiunea „drepturile omului

Reglementări juridice interne privind noțiunea ,,drepturile omului

CAPITOLUL II

DREPTURILE OMULUI ȘI PRIVAREA DE LIBERTATE

Privarea de libertate în dreptul internațional

Privarea de libertate în dreptul intern

CAPITOLUL III

APLICAREA REGLEMENTĂRILOR INTERNAȚIONALE PRIVIND RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI ÎN LOCURILE DE DEȚINERE DIN ROMÂNIA

3.1 Organizarea și funcționarea Administrației Naționale a Penitenciarelor

3.2 Structura organizatorică a Administrației Naționale a Penitenciarelor

3.2.1 Unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor

3.3 Analiza principalelor funcții ale sistemului administrației penitenciare

3.3.1 Funcția de Siguranță, Pază și Escortare

3.3.2 Funcția de Reintegrare socială a persoanelor private de libertate

3.3.3 Funcția economico-administrativă

3.3.3.1 Participarea Administrației Naționale a Penitenciarelor în proiecte cu finanțare externă

3.3.4 Funcția medicală

3.3.5Funcția de Prevenire a Criminalității și Corupției

3.3.6 Funcția de control

3.3.7 Funcția de Comunicare

3.3.7.1 Colaborarea cu comunitatea

3.3.7.2 Parteneriate încheiate între ANP și instituții de formare profesională europene

3.4 Drepturile condamnaților din penitenciare

3.4.1 Dreptul la viață și la integritatea persoanei

3.4 .2.Dreptul la protecție în fața torturii sau a oricărui tratament inuman sau degradant

3.4.3. Dreptul la respectarea demnității umane

3.4.4. Dreptul la tratament echitabil

3.4.5. Dreptul la sănătate

3.4.6. Dreptul la asistență diplomatică

3.4.7. Dreptul la un proces legal

3.4.8. Dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței, a opiniei și a credințelor religioase

3.4.9. Dreptul la exprimare și informare

3.4.10. Dreptul persoanei private de libertate la petiție, corespondență și convorbire telefonică

3.4 .11. Dreptul la plimbare zilnică și la vizite

3.4.12. Dreptul la încheierea unei căsătorii

3.4.13. Dreptul de a primi bunuri și de a efectua cumpărături

3.4.14. Dreptul la educație

3.4.15. Dreptul la muncă

3.4.16 Dreptul la consultarea documentelor de interes personal

3.5 Importanța respectării drepturilor persoanelor private de libertate

CAPITOLUL IV

SUPRAVEGHEREA RESPECTĂRII DREPTURILOR OMULUI ÎN LOCURILE DE DEȚINERE

4.1. Importanta inspecțiilor în penitenciare in vederea respectării drepturilor omului

4.2. Comitetul pentru Prevenirea Torturii

4.2.1. Organizarea și funcționarea Comitetului

4.3. Asociații și organizații nonguvernamentale cu atribuiții în domeniul respectării drepturilor omului

4.3.1 Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului din România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)

4.3.2 Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

ABREVIERI

alin.- Alineatul

art. – Articolul

ANP- Administrația Națională a Penitenciarelor

AJOFM – Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă

APADOR-CH – Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului din România- Comitetul Helsinki

CDPC- Comitetul European pentru probleme penale

CEDO- Curtea Europeană a Drepturilor Omului

C. Civ. – Codul Civil

C. Pen.- Codul Penal

C. Proc. Pen.- Codul de procedură penală

CPI- Curtea Penală Internațională

CPT- Comitetul pentru Prevenirea Torturii

EPEA – Asociația Europeană pentru Educație în Penitenciare

HG- Hotărârea Guvernului

ICPA – Asociația Internațională a Instituțiilor Penitenciare

M. Ap. N- Ministerul Apărării Naționale

MECR – Masa Rotundă a Instituțiilor Penitenciare din Europa Centrală

M. Of – Monitorul Oficial

nr. – Numărul

OG – Ordonanța Guvernului

OU- Ordonanța de Urgență

OMJ- Ordinul Ministrului Justiției

ONG.- Organizație Neguvernamentală

ONU – Organizația Națiunilor Unite

UE – Uniunea Europeană

INTRODUCERE

Societatea umană, de-a lungul evoluției sale, a parcurs un proces istoric a cărui finalitate o reprezintă nivelul actual de garantare și protecție a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în condițiile înlăturării discriminărilor de orice fel.

Declarația Universală a Drepturilor Omului este primul document internațional care enunță, în mod solemn, drepturile și libertățile fundamentale care trebuie garantate oricărei persoane.

De asemenea, Declarația Universală a Drepturilor Omului înscrie în conținutul său o serie de principii de cea mai mare însemnătate, ca, de pildă, acela că toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi, că fiecare om se poate bucura de drepturile și libertățile fundamentale, fără nici un fel de deosebire, de rasă, culoare, sex, limbă sau religie, că oricare ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei sale, că nimeni nu va putea fi ținut în sclavie, nici în servitute, că toți oamenii sunt egali în fața legii, că nimeni nu poate fi supus la torturi sau tratamente inumane, că nicio persoană nu poate fi arestată, deținută sau exilată în mod arbitrar.

Drepturile omului, aplicabile persoanelor condamnate sau arestate preventiv, sunt stabilite de dreptul internațional printr-un număr de convenții și acorduri pe care statele, semnându-le și ratificându-le, se obligă să vegheze la aplicarea întocmai a dispozițiilor pe care acestea le prevăd.

Adoptat de către Congresul Națiunilor Unite pentru prevenirea crimei și tratamentul persoanelor private de libertate la 55, Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul detinutilor prezintă condițiile minime care sunt admise de către Organizația Națiunilor Unite privind tratamentul persoanelor private de libertate, având ca obiect stabilirea principiilor și regulilor unei bune organizări penitenciare și ale practicii tratamentului persoanelor private de libertate, inspirându-se din concepțiile, în general admise, ale zilelor noastre și din elementele esențiale ale sistemelor contemporane celor mai adecvate.

Includerea drepturilor persoanelor private de libertate în tratate, convenții și recomandări internaționale constituie rezultatul nu numai al importanței lor deosebite, ci și al strânsei lor interdependențe cu problemele majore ale umanității. Evoluția instituției „Drepturile persoanelor private de libertate” este permanentă, ea implicând eforturi continue ale legiuitorului care este obligat să asigure cadrul legislativ pentru cunoașterea drepturilor oricărei persoane, ale societății civile care trebuie să facă eforturi pentru a sprijini scopul penitenciarului( acela de reintegrare a persoanei private de libertate în rândul semenilor săi, liberi), ale statului care prin instituțiile din subordine este cel care asigură respectarea și controlul cu privire la drepturile omului.

Se poate constata că sistemul jurisdicțional internațional a cunoscut o influență crescândă, prin pătrunderea sa directă în dreptul intern al statelor, dar și prin exemplele și efectele sale. Drepturile persoanelor private de libertate sunt efective în măsura în care prin legislația internă sunt declarate ca drepturi fundamentale și garantate în exercițiul lor, în cadrul raporturilor concrete dintre sistemul penitenciar și persoanele private de libertate.

Intrarea României în Uniunea Europeană a constituit un bun prilej pentru întregul sistem penitenciar românesc in vederea alinierii condițiilor de deținere la standardele europene, printr-o bună colaborare cu statele membre, prin atragerea de fonduri pentru îmbunătățirea spațiilor de deținere, organizării de programe educaționale și terapeutice, utilizarea de metode moderne de formare a personalului de penitenciare, totul pentru respectarea drepturilor persoanelor private de libertate în vederea reintegrării lor în societate.

În lucrarea intitulată „Respectarea drepturilor omului În sistemul penitenciar din România” voi prezenta situația drepturilor omului în sistemul administrației penitenciare din țara noastră.

CAPITOLUL I

NOȚIUNEA DE „DREPTURILE OMULUI” ȘI REGLEMENTAREA JURIDICĂ

1.1 Evoluția istorică a noțiunii de ,,drepturile omului”

Pentru a putea întelege fenomenele referitoare la apariția și evoluția conceptului drepturilor omului, trebuie să privim această dezvoltare prin prisma evenimentelor care s-au produs de-a lungul etapelor istorice parcurse de omenire. Pentru această incursiune istorică e necesar să apelăm la evoluția gândirii filozofice, a procesului de cunoaștere, aptitudini ce sunt caracteristice omului, care reprezintă o ființa înzestrată cu rațiune.

În acest proces vom apela la ajutorul istoriei care este știința trecutului umanității și, mai exact, la cel al istoriei obiective care este știința evenimentelor, precum și la cel al istoriei comprehensive care studiază legile generale (economice, socio-logice, politice etc.) care guvernează mișcarea generală a evoluției.

În Grecia antică la Hesiod (700 i.e.n.) în lucrarea „Munci si zile” a marelui jurist și legiuitor Solon (594 i.e.n.) au apărut primele idei privind „legalitatea naturală”. La rândul lui, Pericle afirma: „Din punct de vedere al legilor, toți, fără a considera deosebirile private, se bucură de egalitate pentru accesul la demnitați; fiecare după modul cum se distinge, obține o preferință fondată pe merit, nu pe clasă”.

O contribuție deosebit de importantă în apariția progresivă a concepției unui ansamblu universal și etern de reguli și valori a avut-o Platon (427-347 i.e.n.), care a stabilit o netă distincție intre idei si cultură sau tradiție.

„Voi toți care sunteți prezenți – scria Platon – vă consider pe toți ca fiind parinți, apropiați, cetațeni după natură, dacă nu chiar după lege (Phusis nomos). După natură, semenul este parintele semenului, dar legea tirană a oamenilor opune naturii contrastul său”.

Generalizarea gândirii din Grecia antică s-a materializat de fapt în lucrările lui Aristotel, „Etica" si "Politica”. Astfel, în Politica, acesta justificând sclavia, combătea pe cei care considerau "că este contra naturii a stăpâni sclavi, căci numai prin lege devine cineva sclav ori liber". El aprecia că: "..prin natură nu se deosebesc întru nimic, că orânduirea aceasta așadar, nu se întemeiază pe dreptate, ci pe violență. Ideile sale mergeau mai departe, sustinând că "natura ar năzui sa creeze deosebite corpurile celor liberi de ale sclavilor, primii fiind predestinați actiunii politice, iar cei din urmă muncii". Am putea spune că gănditorii din Grecia antică au fost, într-un anumit mod, pionierii teoriei dreptului natural de mai târziu.

In Roma antică, filosofii și-au pus și ei, deseori asemenea întrebări, găsind răspunsuri care într-o oarecare măsură reflectau același conținut de idei și concepții. Amintim aici lucrările lui Cicero (196-43 i.e.n.) "Despre Republica", "Despre regi", "Despre obligații", pe cele ale lui Titus Lucretius (99-55 i.e.n.) "Despre natura lucrurilor”, precum și pe cele ale lui Seneca, toate marcate puternic de ideea dreptului umanist.

Filosofii antici din Egipt, Babilon, India și China au dat de asemenea, diferite explicații cu privire la ființa umană, la locul și rolul ei în societate, fapt ce demonstrează că problematica legată de om era prezentată în sistemele de drept respective, făcându-se referire, în special, la puterile regilor, ale împăraților, la regulile pentru supuși, etc.

Urmând dezvoltarea istorică a societății omenești, în Evul Mediu, filosofii creștini au încercat să dezvolte ideile de promovare egală a condiției umane, pornind de la Decalog (cele 10 porunci) si enunțând pe această bază anumite drepturi fundamentale.

Biserica creștină a stabilit chiar o ierarhie a diverselor surse de drept în materie. Această ierarhie, după Sf. Toma d'Aquino (1225-1247), acorda poziția dominantă dreptului divin, pe cea secundă dreptului natural, iar în al treilea rând se situa dreptul pozitiv, adică normele uzuale ale relațiilor din societate700 i.e.n.) în lucrarea „Munci si zile” a marelui jurist și legiuitor Solon (594 i.e.n.) au apărut primele idei privind „legalitatea naturală”. La rândul lui, Pericle afirma: „Din punct de vedere al legilor, toți, fără a considera deosebirile private, se bucură de egalitate pentru accesul la demnitați; fiecare după modul cum se distinge, obține o preferință fondată pe merit, nu pe clasă”.

O contribuție deosebit de importantă în apariția progresivă a concepției unui ansamblu universal și etern de reguli și valori a avut-o Platon (427-347 i.e.n.), care a stabilit o netă distincție intre idei si cultură sau tradiție.

„Voi toți care sunteți prezenți – scria Platon – vă consider pe toți ca fiind parinți, apropiați, cetațeni după natură, dacă nu chiar după lege (Phusis nomos). După natură, semenul este parintele semenului, dar legea tirană a oamenilor opune naturii contrastul său”.

Generalizarea gândirii din Grecia antică s-a materializat de fapt în lucrările lui Aristotel, „Etica" si "Politica”. Astfel, în Politica, acesta justificând sclavia, combătea pe cei care considerau "că este contra naturii a stăpâni sclavi, căci numai prin lege devine cineva sclav ori liber". El aprecia că: "..prin natură nu se deosebesc întru nimic, că orânduirea aceasta așadar, nu se întemeiază pe dreptate, ci pe violență. Ideile sale mergeau mai departe, sustinând că "natura ar năzui sa creeze deosebite corpurile celor liberi de ale sclavilor, primii fiind predestinați actiunii politice, iar cei din urmă muncii". Am putea spune că gănditorii din Grecia antică au fost, într-un anumit mod, pionierii teoriei dreptului natural de mai târziu.

In Roma antică, filosofii și-au pus și ei, deseori asemenea întrebări, găsind răspunsuri care într-o oarecare măsură reflectau același conținut de idei și concepții. Amintim aici lucrările lui Cicero (196-43 i.e.n.) "Despre Republica", "Despre regi", "Despre obligații", pe cele ale lui Titus Lucretius (99-55 i.e.n.) "Despre natura lucrurilor”, precum și pe cele ale lui Seneca, toate marcate puternic de ideea dreptului umanist.

Filosofii antici din Egipt, Babilon, India și China au dat de asemenea, diferite explicații cu privire la ființa umană, la locul și rolul ei în societate, fapt ce demonstrează că problematica legată de om era prezentată în sistemele de drept respective, făcându-se referire, în special, la puterile regilor, ale împăraților, la regulile pentru supuși, etc.

Urmând dezvoltarea istorică a societății omenești, în Evul Mediu, filosofii creștini au încercat să dezvolte ideile de promovare egală a condiției umane, pornind de la Decalog (cele 10 porunci) si enunțând pe această bază anumite drepturi fundamentale.

Biserica creștină a stabilit chiar o ierarhie a diverselor surse de drept în materie. Această ierarhie, după Sf. Toma d'Aquino (1225-1247), acorda poziția dominantă dreptului divin, pe cea secundă dreptului natural, iar în al treilea rând se situa dreptul pozitiv, adică normele uzuale ale relațiilor din societate. El susținea că individul este în centrul unei ordini sociale și juridice juste, însă legea divină are preeminența absolută asupra Dreptului laic, așa cum este definit de împărat, rege sau prinț.

Dincolo de aceste rigori ale scolasticii asupra condiției umane, manifestările de libertate nu au putut fi stăvilite, chiar dacă adesea, cei care le propovăduiau erau considerați în tagma ereticilor și, nu de puține ori, condamnați de inchiziție la moarte, gândirea lor liberă fiind considerată o crimă.

Convingerea că oamenilor li se cuvin anumite drepturi apare înca din timpurile stravechi si parcurge întreaga istorie a gândirii sociale. Înca din societățile cele mai vechi exista o divizare în drepturi și obligații.

În ceea ce privește expresia garantării libertăților, primul document relevant îl constituie Magna Charta Libertatum prin care nobilimea engleză a reușit să impună respectarea privilegiilor ei de către rege. A fost urmată de alte documente ca: “Pettition of Rights” (1628) si “Haleas Corpus Acte” (1679) în Anglia, care urmăreau îngradirea absolutismului monarhic și afirmarea libertății individului iar în S.U.A. de “Bill of Rights” (Virginia 1776) și Declarația de Independență a S.U.A. de la 4 iulie 1776.

Revoluția franceză de la 1789 a propus un alt document important: Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului.

Însă cele mai importante documente au apărut în perioada post-belică, ca expresie a voinței naționale de apărare a drepturilor omului:

Declarația Universală a Drepturilor Omului (ONU – 10 dec. 1948)

Convenția privind prevenirea și pedepsirea genocidului (9 dec. 1948) ·

Convenția Europeană privind protecția drepturilor omului și apărarea libertăților fundamentale (4. nov. 1950) cu Protocolul adițional din 20 martie 1952.

Pactul internațional privind drepturile cetățenesti și politice (19. dec. 1966)

Documente finale ale Conferinței de la Helsinki (1. aug. 1975)

Una dintre cele mai importante realizări ale Consiliului Europei rămâne Convenția Europeană a Drepturilor Omului.Acest tratat internațional definește drepturile și libertățile inalienabile ale fiecăruia și obligă statele la garantarea acestor drepturi pentru fiecare dintre cetățenii lor. Mai mult, el instituie un sistem internațional de protecție: statele și (în anumite condiții) persoanele particulare pot sesiza instituțiile de la Strasbourg în cazul violării Convenției.

,,Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi” — astfel începe articolul 1 din "Declarația Universală a Drepturilor Omului", semnată de către Adunarea Generală a Organizatiei Națiunilor Unite (ONU), la

10 decembrie1948. În documentele de istorie constituțională și politică precum și în doctrină, referitor la drepturile omului apar următoarele formulări: “drepturile omului,” “drepturile omului și cetățeanului”, “drepturile și libertățile fundamentale”, “libertățile publice” sau pur și simplu : “drepturi”. Acești termeni vizează același domeniu (cel al drepturilor omului), însă cu diferite nuanțe. Astfel, sub aspectul titularului, drepturile omului revin tuturor ființelor umane în calitatea lor de oameni (aspect mai putin explicit în drepturile si libertățile fundamentale), iar când vorbim de drepturile cetățeanului avem în vedere că individul aparține unei comunitați politice (statul).

Conceptul drepturilor omului are o semnificație mult mai largă decât acela al drepturilor cetățenești, deoarece drepturile omului sunt drepturi universal valabile, aplicabile tuturor ființelor umane, în timp ce drepturile cetățenești sunt, potrivit insăși denumirii lor, specific unui anumit grup de oameni, și anume cetățenii unui anumit stat.

Sintagma “drepturile omului” are o accepțiune ce ține mai mult de discursul politic, de ideologie, de concepția dreptului natural (la început, în concepția autorilor revoluției franceze, “drepturile omului erau prerogative abstracte, negarantate în justiție), dar conceptul mai are și sensul de drepturi subiective, pe care individul le poate exercita contra statului, fiind garantate în justiție. Spre deosebire de “drepturile omului”, expresia ,,drepturile fundamentale” are întotdeauna un conținut predominant juridic, ea referindu-se la drepturile pe care individul le poate reclama în justiție, împotriva autorității. Ele nu au un conținut abstract, filosofic, universal, ci sunt legate de o consacrare pozitivă în lege sau Constituție și de efectivitatea garanției lor juridice, în fața instanței.

Expresia “drepturile omului” reprezintă la nivel internațional drepturile ființei umane, ființa înzestrată cu rațiune și conștiință, căreia îi sunt recunoscute drepturile sale naturale, ca drepturi inalienabile și imprescriptibile. Unele drepturi ale sale sunt proclamate și asigurate prin constituția statului al cărui cetătean este, dobândind astfel eficiența juridică, sub numele de drepturi fundamentale.

Se poate aprecia că instituția drepturilor omului are un caracter bivalent, fiind în același timp și o ,,instituție de drept intern, integrată normelor constituționale, ale unei țări sau alteia, afectând un număr considerabil de ramuri de drept”.

Nu trebuie să uităm ceea ce afirma Giuseppe Mazzini, în lucrarea sa “Despre indatoririle omului”:

„ Cunoașterea drepturilor nu este suficientă oamenilor pentru a realiza o ameliorare importantă. Deși nu trebuie renunțat la propriile drepturi, mă gândesc totodată că ele reprezintă consecința indatoririlor îndeplinite”.

În consecință, va trebui să căutați în sfârșit, să obțineți schimbări materiale dar este vorba de căutarea unei modalităti și nu a unui scop.Va trebui să cautati aceste schimbări pentru a exercita un drept cu finalitatea de a deveni mai buni , și nu de a obține doar bunastarea materială”.

1.2.Semnificația actuală a noțiunii de „drepturile omului”

Relațiile internaționale și studiile europene actuale au în centrul preocupărilor lor modalitățile creatoare și eficace prin care sunt protejate drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Dintotdeauna, drepturile omului, libertățile publice au reprezentat o temă deosebit de sensibilă, greu de ocolit, imposibil de evitat în dezbaterea publică.

Autoritățile publice naționale și internaționale, organizații guvernamentale și neguvernamentale, instituții statale și ale societății civile sunt marcate în structura și activitatea lor de felul în care sunt cunoscute, respectate, implementate și restabilite trăsături ale personalității umane precum viața, sănătatea, integritatea, libera dezvoltare, proprietatea, respectul, onoarea, libertatea, dar și calități ale vieții sociale ca justiția, mediul sănătos, solidaritatea ori pedepsirea abuzurilor de orice fel. În ultimele decenii au fost dezvoltate și s-au aplicat la nivel statal, regional și mondial politici adecvate de protecție juridică și nejuridică a drepturilor individuale și colective. Iar criteriul de delimitare între statul de drept și regimul totalitar, între democrație și dictatură, între buna guvernare și cea ineficientă a devenit tot respectul față de libertățile umane fundamentale. Faptul că acestea au devenit valoarea supremă a societății organizate la începutul secolului XXI a determinat o adevărată inflație a literaturii genului.

Cauză și efect al globalizării, noua politică a promovării drepturilor omului pretutindeni în lume se bazează pe împărtășirea de către indivizi și comunități umane a acestei valori universale. Dreptul internațional contemporan tratează drepturile omului ca un tot, în indivizibilitatea dintre ele.

1.2.1 Reglementări juridice internaționale privind noțiunea „drepturile omului”

Prin normele dreptului internațional al drepturilor omului, i se recunosc individului drepturi, problema protecției acestora trecând din sfera exclusivă a dreptului intern, al statelor, în cea a dreptului internațional.

Documentul juridic cel mai important și care a reușit să releve într-o formă modernă problema drepturilor și libertăților omului, a fost adoptat la 26 august 1789, în perioada Revoluției franceze, prin "Declarația drepturilor omului și cetățeanului".

Caracterul progresist al acestui important document rezultă, de fapt, din toate articolele sale, care, în esentă, conțin prevederi privind: egalitatea în fața legii a tuturor persoanelor, siguranța și rezistența la opresiune, dreptul de a participa direct sau prin reprezentanți la elaborarea legilor ca expresie a voinței generale; garanții cu privire la reținere, arestare și acuzare; prezumția de nevinovăție; libertatea cuvântului și a presei. Declarația, în articolul 17, proclama proprietatea ca fiind un drept sacru și inviolabil. O subliniere importantă este și aceea că libertatea constă în "a putea face tot ceea ce nu dăuneaza semenului "(art. IV).

Revoluția franceză de la 1789, dar mai ales ideile înscrise în declarația și în Constituția adoptată, privitoare la ocrotirea omului, au avut o influența pozitivă asupra multor popoare din Europa deoarece nici restaurația, nici guvernele conservatoare care au urmat nu au putut elimina ideile care au stat la baza acesteia, ele fiind încorporate în legislațiile statelor respective.

Declarația din 1789 va fi mai târziu adaptată în Constitutia belgiană din 1831 și aplicată sub această formă în Spania, Portugalia, Grecia, Italia, România, Serbia și Bulgaria.

După al doilea razboi mondial, comunitatea internațională a declarat că doar justiția și-ar putea spune cuvântul în privința actelor săvârșite în timpul acestui război inuman. Tribunalul de la Nurmberg a fost o primă etapă crucială, care a emis un verdict fără echivoc atrocităților. El a plasat drepturile omului la un nivel mai înalt și a stabilit un precedent ireversibil anulând toate scuzele superficiale cu privire la un comportament abominabil.

Vorbind despre drepturile omului, considerăm că principalul tratat care nu are un conținut specific, dar care a generat o multitudine de măsuri pe plan internațional în această materie, îl constituie Carta O.N.U. care ocupă în dreptul internațional un loc deosebit si fără de care, practic, nu se poate concepe istoria și evoluția dreptului internațional.

Una din trăsăturile specifice ale prevederilor Cartei ONU în acest domeniu, este abordarea interdependenței problematicii drepturilor omului cu pacea și secutitatea internațională, cu relațiile prietenești între națiuni, cu bunăstarea popoarelor și alte obiective socio-economice.

Carta prevede menținerea păcii și securității internaționale, dezvoltarea relațiilor de prietenie între națiuni și realizarea cooperării internaționale în soluționarea problemelor internaționale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, în promovarea și încurajarea respectării drepturilor omului și libertăților fundamentale pentru toți, fără deosebire de rasă, sex, limbă, sau religie.

Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de către Adunarea Generală a O.N.U. la 10 decembrie 1948 reprezintă un text de compromis între ideile liberale și teoriile socialiste și care merge mai departe decât documentele anterioare. Lista drepturilor si libertatilor cuprinse în Declarație reprezintă un standard comun pentru toate popoarele.

In 1966 au fost adoptate două pacte asupra drepturilor omului: Pactul internațional al drepturilor economice, sociale și culturale, și Pactul Internațional al drepturilor civile și politice.

Conform articolului 62 al Cartei O.N.U., Consiliul economic și social (ECOSOC) poate să facă recomandări în scopul promovarii respectării drepturilor omului și libertaților fundamentale, precum poate să inființeze și comisii în domeniile economic și social pentru protecția drepturilor omului (art.68).

Un alt organ ce are în atenția sa permanentă respectarea drepturilor fundamentale este Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului.

Pot fi menționate și alte organe care se ocupă la niveluri diferite de chestiuni ce țin de drepturile omului – Consiliul de Securitate, Consiliul de Tutelă, Comisia de Drept Internațional, Curtea Internațională de Justiție. În cazuri speciale sunt create Curți de Justiție speciale; Curtea Penală internațională pentru fosta Iugoslavie, pentru Ruanda.

La nivel regional, odată cu intrarea în vigoare a Convenției Europene a Drepturilor Omului la 3 septembrie fost creat unul din cele mai remarcabile mecanisme în cadrul Consiliului Europei, care implică răspunderea reală a statului față de persoana căreia i-a fost violat un drept sau altul. La acest document important au aderat toate statele membre ale Consiliului Europei. Pentru respectarea în ansamblu a drepturilor, în ultimul timp s-a început o campanie de subscriere la un alt instrument al Consiliului Europei – Carta socială europeană, care are ca obiect drepturile economice și sociale.

Având în vedere influența tot mai mare a Uniunii Europene asupra sorții Continentului European, în ultimul Tratat de la Amsterdam s-au introdus noi prevederi referitoare la:

a) drepturile fundamentale;

b) drepturile consumatorilor și protecția cetățenilor

c) dreptul la informare.

În scopul minimalizării lezării drepturilor omului, în cadrul mai multor organizații internaționale guvernamentale și neguvernamentale se depun eforturi considerabile prin elaborarea instrumentelor cât mai eficiente în scopul respectării drepturilor și libertăților fundamentale, se efectuează monitorizarea privind respectarea acestor drepturi de către state. Sunt create un șir de mișcări voluntare și, ceea ce este destul de important, sunt create mecanisme interstatale privind protecția drepturilor și libertăților fundamentale.

1.2.2. Reglementări juridice interne privind noțiunea ,,drepturile omului”

În dreptul național evoluțiile s-au produs potrivit etapei istorice parcurse. Momente importante au fost incluse în "Pravila de la Targoviște" (1542), "Pravila de la Putna" (1581), cea de la mănăstirea Bistrița (1618), cea de la Galați, de la inceputul secolului XVII-lea și altele, care se referă la condiția juridică a persoanelor, la organizarea familiei – logodna, căsătorie, divorț – și chiar la unele prevederi prin care se apără omul, onoarea și demnitatea sa.

În anul 1646, la tipografia mănăstirii "Trei lerarhi", a fost tipărită "Cartea românească de învățătură" de către logofătul Eustratie din porunca lui Vasile Lupu, care este considerată prima codificare legislativă cu caracter laic a dreptului nostru, iar în anul 1652 s-a tipărit la Târgoviște "Îndreptarea legii", cunoscută și sub denumirea de "Pravila cea mare". Dispozitiile celor două codificări se aseamănă, în general, prin ele apărându-se dreptul de proprietate și relațiile feudale, iar din punctul de vedere al drepturilor omului este relevant faptul că se interzice stăpânilor uciderea robilor de pe moșii. Constantin Mavrocordat spunea : "Pe la târguri și la țară pe nicăieri, casa nimănui cu sila, fără de voia omului și fără de tocmeală de chirie și plată deplină nimene să nu o găzduiască".

Același domnitor, prin "Actul pentru dezrobirea vecinilor în Moldova" din 1749, abroga iobăgia în Principat. În scopul garantării explicit că, în cazurile când se vor vinde moșiile boierești, "oamenii să nu se vanză, ci ca niște săteni ai satelor în sat să rămâie, făcând slujba obicinuită".

În 1769 era propus un proiect de reformare a orânduirii de stat a principatului Moldova în care cerințele principiului dreptății erau recomandate de autorii proiectului drept fundament și pentru activitatea demnitarilor din organele judiciare.

Influența statelor din Europa de vest se făcea tot mai simțită la sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea. Declarația drepturilor omului și cetățeanului , adoptată de către Adunarea Constituantă a Franței la 26 august 1789, în care se proclama libertatea, egalitatea în drepturi, proprietatea individuală, rezistența în fața asupririi deveniseră cunoscute în Moldova deja spre sfârsitul lunii septembrie 1789.

Principiul de egalitate este tratat și în actul boierilor moldoveni către Poarta Otomană din decembrie 1802. Articolul 1 al documentului pleda în mod explicit, pentru ca reprezentanților diverselor pături sociale să le fie asigurat un statut juridic identic.

Până la 1812, ideile principiilor dreptății și egalității și-au găsit cea mai amplă reflectare în opera de codificare particulară a pravilistului Andronache Donici. El expunea noțiunea principiului dreptății: ,,Dreptatea iaste carea fiește căruia dă ce i se cuvine a lua, întocmai după cum hotărăsc canoanele pravililor”. Un pas important în domeniul protecției omului în țara noastră l-a constituit apariția "Codului lui Calimach", cunoscut sub denumirea de ''Codica tivila a Moldovei", care, inițial, a fost tipărită în limba greacă și a intrat în vigoare în anul 1817, iar în limba romană a aparut în anul 1833. Printre ideile noi pe care le conținea aceasta, era condamnarea robiei considerată "împotriva firescului drit al omului".

După unirea Principatelor au fost elaborate, într-o concepție nouă, umanistă Codul Civil din 1864, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 1865; Codul penal (1 mai 1865), Codul de procedură penală (30 aprilie 1865). Important este că în aceste coduri, care au deschis o nouă eră în istoria dreptului, existau prevederi ce sunt valabile și astăzi, așa cum sunt principiul legalitații pedepsei, al abolirii pedepsei inumane, dreptul la apărare, egalitatea în fața legii și multe asemenea drepturi care se înscriu perfect în ceea ce priveste apărarea omului.

Un următor pas important în apărarea drepturilor omului 1-a constituit și apariția Constituției de la 29 martie 1923, care a consacrat o serie, de libertăți atât pe plan cetățenesc, dar în mod deosebit în ceea ce priveste apărarea ființei umane.

Dreptul internațional contemporan tratează drepturile omului ca un tot, în indivizibilitatea dintre ele.

Drepturile și libertățile omului nu acordă unei persoane dreptul de a desfașura o activitate sau de a comite acte îndreptate spre distrugerea drepturilor sau libertăților altor persoane. De asemenea, multe drepturi și libertăți pot face obiectul unor restricții prin lege, pentru protecția ordinii și securității publice, a moralei sau sănătații publice ori a drepturilor altor persoane. Astfel, drepturile omului nu pot fi puse în aplicare cu incălcarea îndatoririlor sale față de societate și față de semenii săi.

O altă orientare de bază în acest domeniu este combaterea încălcărilor masive și flagrante a drepturilor omului. Asemenea prevederi se regăsesc în documentele cu caracter general, dar mai ales în convențiile adoptate în acest scop: convenția pentru eliminarea și pedepsirea genocidului, a apartheidului, a discriminării rasiale, a discriminărilor în alte domenii. Unele din aceste fapte sunt calificate drept crime de drept internațional (genocidul, apartheidul), unele sunt declarate imprescriptibile(crimele împotriva umanității, genocidul). Asemenea prevederi au fost incluse mai recent în statutele unor tribunale penale internaționale, în principal în Statutul Curții Penale Internaționale adoptat la Roma în 1998. În doctrină și în documentele internaționale sunt prezentate mai multe categorii de drepturi ale omului: drepturi civile și politice, drepturi economice, sociale și culturale, drepturi de solidaritate; sunt tratate, de asemenea, drepturi specifice ale anumitor segmente ale populației diferitelor state: femei, copii, persoane care fac parte din minorități și altele.

Dreptul la cultură este astfel considerat un drept mixt, deservind mai ales drepturile politice și civile, dar strâns legat de cele economice și sociale din punctul de vedere al realizării lui practice. Dreptul la asociere este înscris atât în documentele privind drepturi politice si civile, cât și în cele privind drepturi economice, sociale și culturale. Dreptul la educație este considerat tot mai mult ca parte integrantă a drepturilor politice.

Drepturi proclamate ca politice și civile- protecția copilului, dreptul de a forma o familie, de a participa la viața publică- prin complexitatea măsurilor pe care le presupune exercitarea lor, sunt adesea plasate alături de unele drepturi economice și sociale, din punctul de vedere al modului în care este concepută protecția și înfăptuirea lor.

Pe de altă parte, nu trebuie să omitem faptul că articolul 27 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice enuntă, ca drepturi specifice ale persoanelor care fac parte din minorități, dreptul de a beneficia de propria cultură, dreptul de a folosi limba maternă și de a profesa propria religie; or, dreptul la folosirea limbii proprii și la profesarea propriei religii sunt strâns legate de dreptul la educație.

Pactul, ca și convențiile regionale, enunță în primul rând dreptul la viață, la libertatea fizică și la integritatea persoanei; în legătură strânsă cu ele, notăm interzicerea sclavajului, a servajului și muncii fortate, interzicerea torturii și a tratamentelor ori pedepselor crude, inumane sau degradante. Aceste drepturi reprezintă, fără îndoială, o condiție indispensabilă pentru exercitarea tuturor drepturilor omului. Alte drepturi pot fi considerate ca dezvoltări ale lor.

Numeroase prevederi ale Pactului și ale conventiilor regionale sunt menite să asigure protecția persoanelor arestate sau deținute si a persoanelor învinuite, respectarea dreptului lor la apărare sub toate aspectele, pornind de la prezumtia de nevinovăție, neretroactivitatea legii penale și alte norme general aplicabile în procesul penal, ca nulla poena sine lege si non bis in idem. Obiectivul urmărit este asigurarea unui proces corect, a unei bune administrări a justiției, a protectiei drepturilor individuale ale persoanelor.

Un loc aparte în contextul drepturilor civile și politice revine libertăților publice, incluzând libertatea de expresie, de asociere, de reuniune, de gândire, constiință și religie. Aceasta include libertatea de a căuta, a primi și a răspândi informații și idei de orice fel, dreptul de a se asocia liber cu alte persoane, inclusiv dreptul de a constitui sindicate și a adera la ele, dreptul la reuniune pașnică, dreptul de a avea sau adopta o religie sau o convingere la alegere, ca și dreptul de a și-o manifesta individual sau în comun.

Alte drepturi, în acest context, se referă la libertatea oricărei persoane de a părăsi orice țară, inclusiv pe a sa, de a circula liber pe teritoriul unei țări unde se află în mod legal și de a-și alege liber reședința pe acest teritoriu, de a reveni în țara sa. Desigur, dreptul unei persoane de a-și părăsi țara depinde de admiterea ei în altă tară; nici un stat nu are însă obligatia de a primi alte persoane, afară de proprii cetățeni.

Documentele internaționale se referă, de asemenea, la protecția familiei, protectia copilului și regimul juridic al căsătoriei, bazată pe consimtământul liber și deplin și egalitatea în drepturi și răspunderi a soților. Se pornește de la concepția conform căreia familia este elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la protecție din partea societății și a statului, ca și copiii.

Respectarea acestor drepturi înseamnă în primul rând că statele trebuie , prin ansamblul organelor lor, să se abțină de la acte de încălcare a lor; în al doilea rand, că trebuie să ia măsurile necesare pentru a permite persoanelor să-și exercite aceste drepturi, inclusiv să le protejeze fața de incălcări ale lor de către alte persoane; în privința altor drepturi, cum sunt cele privind familia și protecția copilului, statele trebuie să ia masuri în domeniul economic și social pentru a crea condițiile necesare exercitării drepturilor în cauză. Măsurile care pot fi adoptate privesc adoptarea de legi, măsuri de ordin administrativ, asigurarea recursurilor eficiente, măsuri în plan economic sau social și altele.

Documentele internaționale prevăd posibilitatea unor derogări de la unele drepturi civile și politice în cazuri excepționale, în perioada în care un pericol public amenință existența unei națiuni. Asemenea derogări sunt supuse unor condiții foarte stricte:

a) ele nu pot să se refere la unele drepturi și libertăți, și anume dreptul la viață, interzicerea torturii, interzicerea sclavajului și a servajului, interzicerea întemnițării pentru imposibilitatea plătii unei datorii contractuale, interzicerea incriminării pentru acte sau omisiuni care la data comiterii nu constituiau infracțiuni potrivit dreptului intern sau dreptului internațional, dreptul fiecăruia de a i se recunoaște personalitatea în fața legii, libertatea de gândire, conștiință și religie;

b) ele nu trebuie să implice discriminări exclusiv pe temei de rasă, culoare, sex, limbă, religie, sau origine socială;

c) ele trebuie sa fie strict necesare în functie de cerințele situației;

d) ele trebuie adoptate prin lege, trebuie proclamate oficial și notificate celorlalte state parți la tratate și dureaza numai atât cât durează situația internațională.

Documentele internaționale prevăd, de asemenea, că unele din drepturile civile și politice pot face obiectul restricțiilor stabilite prin lege, necesare pentru apărarea securitații naționale, a ordinii publice, a sănătații și moralei publice, a drepturilor și libertăților altor persoane. Ele sunt concepute deci în strânsă legătură cu indatoririle fiecărei persoane față de semenii săi și față de comunitatea din care face parte. Drepturile economice, sociale și culturale trebuie realizate de state, folosind la maximum resursele lor disponibile pentru a le realiza în mod progresiv.

Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale prevede, pentru țarile în curs de dezvoltare, latitudinea de a determina în ce măsură vor garanta drepturile economice recunoscute în Pact în favoarea persoanelor care nu au cetățenia lor.

Documentele internaționale, mai ales Pactul internațional din 1966 privind drepturile economice, sociale și culturale enunță, în această categorie, în primul rând dreptul la muncă și o serie de drepturi conexe; aceasta include dreptul fiecărei persoane de a avea posibilitatea de a-și câstiga existența printr-o muncă liber aleasă sau acceptată, care este legat de orientarea și formarea tehnică și profesională, adoptarea și aplicarea de programe, politici și tehnici de natură să asigure o dezvoltare economică, socială și culturală constantă.

O altă categorie de drepturi privește dreptul fiecărei persoane de a se organiza în sindicate, împreună cu alte persoane, ori de a se afilia la sindicate alese de ea, pentru a-și proteja interesele economice și sociale, și dreptul la grevă, în conformitate cu legea.

Prevederi exprese se referă la drepturile persoanelor în vârstă și ale persoanelor handicapate.

O serie de drepturi din această categorie sunt legate de dreptul la educație.

În vederea asigurării exercitării acestui drept, statele recunosc că:

a)învățământul primar trebuie să fie obligatoriu și accesibil gratuit tuturor;

b)învățământul secundar, inclusiv cel tehnic și profesional, trebuie să fie generalizat și accesibil, tuturor, pe toate căile, inclusiv prin instaurarea treptată a gratuității;

c) învățământul superior trebuie să fie accesibil tuturor, în conditii de egalitate, în funcție de capacitatea fiecăruia, mai ales prin instaurarea treptată a gratuității;

d) trebuie încurajată educația de bază pentru persoanele care nu au primit instrucțiune primară sau nu au urmat ciclul complet;

e) trebuie dezvoltată o rețea școlară la toate nivelele, stabilit un sistem adecvat de burse și îmbunătățită continuu situația materială a personalului didactic.

Prin noțiunea de drepturi fundamentale cetățenesti, se desemnează acele drepturi ale cetățenilor care, fiind esențiale pentru existența fizică, pentru dezvoltarea materială și intelectuală a acestora, precum și pentru asigurarea participării lor active la conducerea statului, sunt garantate de insăși Constituția.

Conform unei alte definiții, drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetățenilor, esențiale pentru viața, libertatea și demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitații umane, drepturi stabilite prin Constituție și garantate prin Constituție și legi.

Dacă scopul așteptat prin executarea pedepselor privative de libertate este reducerea recidivei, se va considera că eficiența programelor educative și terapeutice va fi masurată prin numarul detinuților reveniți în închisori.

Conchidem afirmând că toate instrumentele juridice, cum sunt convențiile, pactele, protocoalele, sunt rod al recunoașterii de către statele lumii a importanței universale a drepturilor omului și libertăților sale fundamentale, „ a căror respectare este un factor esențial al păcii, justiției și bunăstării necesare pentru a asigura dezvoltarea relațiilor amicale și a cooperarii între ele, ca și între toate statele”.

CAPITOLUL II

DREPTURILE OMULUI ȘI PRIVAREA DE LIBERTATE

Privarea de libertate în dreptul internațional

Pe plan internațional, cât și pe plan european s-a conturat din ce în ce mai clar caracterul bivalent al instituției penitenciare: custodia deținuților, dar și resocializarea acestora. Concret, aceasta înseamnă că principiul umanismului își lărgește sfera de acțiune tot mai mult întrucât, în prezent, nu se urmărește distrugerea și eliminarea condamnatului ci îndreptarea, resocializarea lui. Reeducarea condamnatului este un proces complex și anevoios și acest proces este strâns legat de principiul individualizării administrative a pedepsei.

Astfel, regimul penitenciar actual are un conținut amplu și dispune de mijloace pentru corijarea, influențarea și transformarea atitudinii și comportării condamnaților, în scopul recuperării sociale a acestora. În acest mod se materializează concepția potrivit căreia infractorii, chiar și cei mai înrăiți, nu au pierdut definitiv șansa de a se îndrepta și că au resurse pentru a se reintegra profesional în viața socială.

În condițiile actuale ale societăților democratice și moderne, regimul executării pedepsei cu închisoare are un caracter:

educativ-preventiv (îndreptarea și reeducarea condamnaților constituie elementul definitoriu al executării pedepsei);

legal (dispozițiile principale privind executarea pedepsei sunt consacrate prin lege);

umanitar (în sistemul penitenciar condamnatul este considerat și tratat ca om, cu demnitate, urmărindu-se reintegrarea sa profesională, regimul executării pedepsei exclude cauzarea de suferințe fizice sau înjosirea persoanei condamnatului; condițiile de viață și de muncă sunt corespunzătoare; pentru minori, femei gravide, bolnavi există dispoziții speciale de ocrotire);

diferențiat (se concretizează prin profilarea penitenciarelor, asigurarea separației stricte a condamnaților, precum și luarea altor măsuri legate de particularitățile psiho-individuale și criminogene ale condamnaților).

Între elementele regimului executării pedepsei cu închisoarea există un raport de condiționare și influențare reciprocă: folosind cu pricepere mijloacele prevăzute de lege, administrația penitenciară poate asigura îndeplinirea funcțiilor și scopurilor pedepsei cu închisoarea. În acest sens, administrația penitenciară are la dispoziție cadrul juridic, organizatoric și funcțional adecvat; condiții de viață și de muncă corespunzătoare; mijloace tehnico-materiale necesare; personal specializat și o metodologie specifică. Asemenea reguli sunt recunoscute pe plan internațional și european, fiind sistematizate în numeroasele recomandări adoptate în acest domeniu, care trebuie să constituie un punct de reper pentru toate legislațiile naționale.

Astfel, pe lângă Constituția, Codul penal și Codul de procedură penală ale fiecărui stat în parte – care constituie baza legislativă generală – majoritatea administrațiilor penitenciare din Europa dispune de legi specifice, care au diverse denumiri, cum ar fi:

-Act privind executarea sentințelor cu închisoarea sau Act penitenciar în: Austria (1969, cu amendamente ulterioare), Danemarca, Finlanda (1889, ultimul amendament în 1995), Germania (1976, ultimul amendament în 1990), Irlanda (1980, cu amendamente ulterioare), Norvegia (1958, cu amendamente ulterioare), Olanda (1 951, cu amendamente ulterioare), Regatul Unit al Marii Britanii (1952, cu amendamente ulterioare), Suedia (1996, cu amendamente ulterioare);

-Cod execuțional-penal sau Cod al detenției în: Belarus (1997), Cehia (1994), Grecia, Letonia, Turcia;

-Legi penitenciare sau Legea executării sancțiunilor în: Bulgaria (1969, amendată de 12 ori), Lituania (1971, amendată ulterior în proporție de 70%), Luxemburg (1984, cu amendamente ulterioare), Macedonia (1997), Portugalia, România (1969), Slovacia, Slovenia, Spania (1979), Ungaria;

-Reguli referitoare la Ordinul penitenciar și de executare a măsurilor care restricționează libertatea în Italia (1974).

Aceste legi sunt completate, în fiecare țară cu alte acte normative, în special ordine ale miniștrilor de justiție din statele respective, dispoziții și ordine ale directorilor generali. De exemplu, în Andorra, funcționarea administrației penitenciare este reglementată doar de Codul de procedură penală, iar în Elveția de Codul penal, fără a exista alte legi speciale etc.

Reeducarea condamnatului este un proces complex și anevoios și acest proces este strâns legat de principiul individualizării administrative a pedepsei.

Ideologia tratamentului penitenciar a afirmat cu putere ideea că omul, deci și delincvenții, reprezintă o valoare pentru societate. De aceea, pedeapsa este lipsită de conținut și însemnătate și nu are o justificare morală dacă deținuții nu sunt „ajutați” să devină membri utili ai societății, mai ales că, după câțiva ani de ședere în penitenciar, liberarea devine într-adevăr o problemă de adaptare: cunoștințele, opiniile, regulile învățate în penitenciar, modul în care concep viața lor viitoare devin obstacole pentru ceea ce numim competența de viață în lumea actuală. Și mai mult decât atât, mulți deținuți au carențe educaționale, școlare și psihologice care deseori explică infracțiunile comise în mod repetat.

Privarea de libertate în dreptul intern

În actualul context, de aliniere a legislației României la standardele europene impuse de Uniunea Europeană și alte foruri internaționale, regimurile de executare a pedepselor privative de libertate trebuie să asigure respectarea și protejarea vieții, sănătății și demnității persoanelor private de libertate, a drepturilor și libertăților acestora, fără să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnată.

Așadar, în sistemul nostru de drept, Legea nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal cu modificările și completările ulterioare, stabilește condițiile care guvernează regulile ce se aplică în cadrul penitenciarelor din țara noastră, stabilind, în același timp și modul în care vor fi executate pedepsele privative de libertate. Legislația noastră caută să facă din penitenciar o instituție calitativ nouă în care reeducarea să fie rezultatul combinării muncii utile, depuse de deținuți, acțiunilor educative intense ce se exercită asupra lor și al sistemului de cointeresare.

Pe de altă parte, sancțiunea cu închisoarea constituie o modalitate extremă de resocializare, funcția de neutralizare a infractorului îmbinându-se cu cea reeducativă. În acest cadru, se consideră că procesul de resocializare în medii închise nu reprezintă decât o etapă, reușita lui fiind în funcție de capacitatea structurilor și funcționalităților extra-penale, nerepresive, în reeducarea infractorilor.

Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, a preluat numeroase dispoziții instituite pe plan internațional, în scopul perfecționării condițiilor din penitenciare și în mod special cu privire la tratamentul persoanelor condamnate. Astfel, au fost adoptate un șir de acte normative referitoare la sistemul penitenciar, în conformitate cu obligațiile asumate prin aderarea la documentele regionale și internaționale cu privire la drepturile omului, care includ descrierea detaliată a standardelor unanim acceptate cu privire la drepturile deținuților.

Potrivit Codului penal, executarea pedepsei închisorii se face, ( și conform dispozițiilor legii privind executarea pedepselor), în locuri de deținere anume destinate. Femeile condamnate la pedeapsa închisorii execută această pedeapsă separat de condamnații bărbați. Minorii condamnați la pedeapsa închisorii execută pedeapsa separat de condamnații majori sau în locuri de deținere speciale, asigurându-li-se posibilitatea de a continua învățământul general obligatoriu și de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile lor.

Potrivit Codului penal după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Legea prevede că executarea pedepselor privative de libertate se face în condiții care să asigure respectul demnității umane, în conformitate cu prevederile Codului penal, republicat, cu modificările si completările ulterioare, ale Codului de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii și ale regulamentului.

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate trebuie să asigure respectarea și protejarea vieții, sănătății și demnității persoanelor private de libertate, a drepturilor și libertăților acestora, fără să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnată.

CAPITOLUL III

APLICAREA REGLEMENTĂRILOR INTERNAȚIONALE PRIVIND RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI ÎN

LOCURILE DE DEȚINERE DIN ROMÂNIA

3.1 Organizarea și funcționarea Administrației Naționale a Penitenciarelor

Administrația Națională a Penitenciarelor este serviciul public responsabil cu aplicarea regimului de detenție și cu asigurarea intervenției recuperative, în condiții care garantează respectarea demnității umane, facilitând responsabilizarea și reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate și contribuind la creșterea gradului de siguranță a comunității, menținerea ordinii publice și securității naționale.

Activitatea Administrației Naționale a Penitenciarelor își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Constituției României, Declarației Universale a Drepturilor Omului, Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice, cu Recomandările Consiliului Europei cu privire la tratamentul deținuților, cu dispozițiile Legii nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, ale Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal cu modificările si completările ulterioare și a actelor normative date în aplicarea acestei legi.

Administrația Națională a Penitenciarelor contribuie la apărarea ordinii publice și a siguranței naționale prin asigurarea pazei, escortării, supravegherii, prin aplicarea regimului de detenție și organizarea de activități de asistență socială și educație destinate reinserției sociale a persoanelor private de libertate.

Activitatea ANP și a unităților din subordine este coordonată direct de către ministrul Justiției.

Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor îi revine directorului general, care o reprezintă în raporturile cu Ministerul Justiției și instituții ale administrației publice centrale și locale, cu alte autorități, organizații centrale și locale, precum și cu persoanele juridice și fizice din țară și din străinătate.

În Administrația Națională a Penitenciarelor funcționează Consiliul de conducere al Administrației Naționale a Penitenciarelor, ca organ consultativ.

În structura organizatorică a unităților subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor funcționează sectoare de activitate, servicii, secții de deținere interioare si exterioare, secții medicale, birouri, compartimente si centre de pregătire si recuperare.

Atribuțiile si responsabilitățile unităților subordonate se stabilesc prin regulamentul propriu de organizare si funcționare, aprobat prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

3.2 Structura organizatorică a Administrației Naționale a Penitenciarelor

Noua structură a aparatului central din sistemul administrației penitenciare a fost aprobată prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2384/C/28.09.2010.

Atribuțiile și competențele personalului din aparatul central se stabilesc prin Regulamentul de organizare și funcționare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, aprobat prin ordin al ministrului justiției.

Datorită modificărilor structurii aparatului central, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2384/C/28.09.2010 a fost întocmit un proiect de Ordin al ministrului justiției pentru aprobarea noului Regulament de organizare și funcționare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, care urmează a fi înaintat ministrului justiției pentru aprobare.

Direcții, servicii, birouri și structuri permanente din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor

Direcția educație și asistență psihosocială

Administrația Națională a Penitenciarelor își propune să dezvolte un ansamblu integrat de măsuri, a căror implementare are drept rezultat responsabilizarea și reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate, contribuind la dezvoltarea individuală, creșterea gradului de siguranță a comunității, menținerea ordinii publice și securității naționale.

Instituția trebuie să evalueze permanent nevoile de asistență socială, educație și terapeutice ale persoanelor private de libertate. Activitatea de pregătire școlară și de calificare a persoanelor private de libertate, coordonarea și planificarea etapelor și a programelor educaționale sunt activități curente desfășurate în cadrul sistemului pentru realizarea funcției educative și de asistență psiho-socială.

B. Direcția siguranța deținerii și regim penitenciar

Direcția siguranța deținerii și regim penitenciar este structura specializată a Administrației Naționale a Penitenciarelor, care:

a) organizează și coordonează activitățile referitoare la modul de executare a pedepselor privative de libertate, a măsurii arestării preventive și a măsurii educative de internare a minorilor în centre de reeducare, pronunțate de instanțele judecătorești;

b) coordonează, îndrumă și controlează asigurarea pazei, escortării și supravegherii condamnaților, arestaților preventiv și minorilor din unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, astfel încât să se asigure prevenirea evenimentelor negative;

c) elaborează strategia de aplicare a regimului penitenciar, urmărește transpunerea ei în practică, ține evidența nominală și statistică a persoanelor private de libertate și urmărește folosirea lor la activități productive, potrivit legii;

d) controlează și ia măsuri pentru executarea misiunilor de pază și escortare a persoanelor private de libertate la instanțele de judecată, transferul acestora la organele de urmărire penală sau la alte locuri de deținere.

Direcția medicală

Direcția medicală asigură aplicarea unitară în unitățile din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor a normelor și reglementărilor privind promovarea și păstrarea stării de sănătate a persoanelor aflate în custodie, pe perioada cât acestea execută o pedeapsă privativă de libertate, în condiții similare celor oferite în rețeaua sanitară publică și în concordanță cu legislația proprie sistemului penitenciar.

Activitatea de asigurare a asistenței medicale în unitățile din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor se realizează în concordanță cu reglementările în vigoare ale Ministerului Sănătății Publice și cu recomandările internaționale privind tratamentul persoanelor aflate în detenție.

Direcția tehnologia informației și comunicații IT

Direcția tehnologia informației și comunicații IT este compartimentul de specialitate din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor care coordonează activitatea informatică în scopul constituirii unui sistem informatic și de comunicații unitar.

Direcția tehnologia informației și comunicații IT asigură punerea în funcțiune și exploatarea în parametri corespunzători a echipamentelor de calcul, rețelelor locale de calculatoare și aplicațiilor aflate în exploatare în sistemul penitenciar, astfel încât să existe un flux permanent de informații, atât la nivelul fiecărei locații, cât și între acestea și, în același timp, între unitățile penitenciare și sediul central.

E . Direcția economico-administrativă

Administrația Națională a Penitenciarelor beneficiază de patrimoniul propriu prin care se asigură condițiile materiale necesare desfășurării activității unităților penitenciare. Astfel asigură suportul logistic și financiar pentru garantarea custodiei persoanelor condamnate la executarea unor pedepse privative de libertate.

În funcție de obiectivele sistemului penitenciar la nivelul instituției se evaluează și planifică resursele materiale și financiare și se elaborează programe anuale și de perspectivă pentru investiții și reparații capitale ale spațiilor de deținere.

Direcția economico-administrativă asigură suportul tehnico-economic al activității Administrației Naționale a Penitenciarelor, prin valorificarea potențialului uman, material și financiar existent în administrare și punerea în aplicare a actelor normative, a ordinelor ministrului justiției și a deciziilor directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Direcția pentru prevenirea criminalității în mediul penitenciar

Direcția pentru prevenirea criminalității în mediul penitenciar este structura de specialitate a Administrației Naționale a Penitenciarelor prin care se asigură organizarea și coordonarea, prin metode și mijloace specifice, a activităților de prevenire a criminalității organizate, corupției și terorismului, în locurile și mediile unde se desfășoară activități specifice cu persoanele private de libertate sau cu personalul din sistemul penitenciar.

Activitatea Direcției pentru prevenirea criminalității în mediul penitenciar este reglementată de Ordinul ministrului justiției nr. 1.540/C/2006 privind organizarea și atribuțiile Direcției pentru prevenirea criminalității în mediul penitenciar, direcția funcționând în subordinea directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. La nivelul unităților subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor funcționează birouri pentru prevenirea criminalității în mediul penitenciar, personalul din cadrul acestora fiind subordonat din punct de vedere administrativ directorului unității penitenciare, iar din punct de vedere profesional Direcției pentru prevenirea criminalității în mediul penitenciar.

G. Direcția juridică

Direcția Contencios și Elaborare Acte Normative asigură îndeplinirea atribuțiilor Administrației Naționale a Penitenciarelor privind elaborarea proiectelor de acte normative din domeniul său de activitate, participarea la elaborarea de acte normative inițiate de alte autorități publice care au legătură cu domeniul de activitate al Administrației Naționale a Penitenciarelor, organizarea documentării juridice și reprezintă în fața instanțelor judecătorești și a altor organe de jurisdicție interesele Administrației Naționale a Penitenciarelor și coordonează această activitate la nivelul unităților subordonate, asigurând totodată și avizarea legalității actelor întocmite.:

H. Direcția inspecție penitenciară

Direcția inspecție penitenciară, subordonată nemijlocit directorului general, este specializată în executarea inspecțiilor și controalelor, verificarea petițiilor și cercetarea administrativă a faptelor săvârșite de personalul din Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate.

Direcția inspecție penitenciară din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, în exercitarea atribuțiilor sale, poate efectua inspecții și controale curente, inopinate și tematice. Acestea se realizează din dispoziția directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, la solicitarea conducătorilor direcțiilor, serviciilor, birourilor și compartimentelor din Administrația Națională a Penitenciarelor ori din proprie inițiativă, pe baza planificărilor, sesizărilor sau a altor forme de informare și comunicare.

În exercitarea atribuțiilor sale de control, Direcția inspecție penitenciară are acces neîngrădit, în condițiile legii, la documente, date și informații necesare, atât la nivelul direcțiilor, serviciilor, birourilor și compartimentelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, cât și la nivelul unităților subordonate.

I. Direcția management resurse umane este structura care asigură aplicarea unitară a legilor, ordonanțelor, ordonanțelor de urgență, hotărârilor Guvernului, ordinelor și instrucțiunilor ministrului justiției și a deciziilor directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, referitoare la strategia, politicile de personal și dezvoltarea organizațională a sistemului administrației penitenciare.

Pentru îmbunătățirea formării profesionale, Administrația Națională a Penitenciarelor dezvoltă parteneriate cu instituții de formare interne și internaționale. În acest registru se înscriu parteneriate încheiate cu instituții de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională:

Dintre acestea amintim:

Protocolul încheiat între Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Justiției: vizează formarea inițială a ofițerilor de penitenciare, în cadrul Institutului Medico-militar, dar și pregătirea acestora prin cursuri de perfecționare organizate în instituțiile de învățământ din subordinea MApN;

Protocol cu Ministerul Administrației și Internelor: se axează pe formarea inițială a ofițerilor de penitenciare în Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”;

Ieșind din sfera instituțiilor de formare de tip militar, A.N.P are semnate:

Protocolul de colaborare cu Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj Napoca: pentru consolidarea capacității instituționale și a performanței profesionale a resurselor umane;

Protocolul de colaborare cu I.N.M, pentru asigurarea unei formări de calitate a personalului din sistemul administrației penitenciare.

Începând din anul 2009 Administrația Națională a Penitenciarelor a căutat să diversifice metodele de formare continuă utilizate la nivel de sistem, în procesul de pregătire a personalului fiind implementate, cu titlul de experiment, platformele E-Learning. Acestea reprezintă o formă de predare-învățare la distanță, realizată prin intermediul Internetului. Conținutul educațional, prezentat sub forma cursurilor on-line, succint elaborate pe domenii de activitate, este furnizat secvențial. Proiectul a fost realizat din fonduri europene, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea Salford din Manchester, Marea Britanie.

Serviciul informații clasificate

Serviciul informații clasificate este structura de specialitate care elaborează, implementează și monitorizează aplicarea ansamblului de măsuri de natură juridică, procedurală, fizică și de protecție a personalului, destinate securității documentelor și materialelor clasificate la nivelul aparatului central al Administrației Naționale a Penitenciarelor și la nivelul unităților subordonate, potrivit legii.

Serviciul Cabinet și Registratură Generală

Serviciul cabinet este structura organizatorică aflată în directa subordonare a directorului general, care asigură transmiterea informației, transparența decizională, gestionează imaginea publică a conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor, în plan intern și extern, și asigură relaționarea acesteia cu societatea, comunitatea locală și instituțiile statului de drept.

Principiul după care se ghidează întreaga activitate este cel al transparenței și deschiderii către societate, în general și către mass-media, în particular. Mass-media sunt privite ca partener în popularizarea misiunii și problemelor sistemului penitenciar, în supunerea acțiunilor desfășurate exercițiului critic al societății și în campania continuă de conștientizare a importanței sociale a eforturilor sistemului penitenciar la nivelul comunității.

Sistemul de relații publice creat la nivelul sistemului penitenciar este format din 45 de purtători de cuvânt din unitățile teritoriale, aceștia fiind sprijiniți în activitate de reprezentanții structurii centrale.

Serviciul cooperare și programe

Pe plan internațional, A.N.P. este orientată spre dezvoltarea și menținerea relațiilor de cooperare, a schimburilor de bune practici cu alte sisteme penitenciare și cu instituții care se implică în activități specifice domeniului execuțional-penal.

În registrul „activităților pozitive” se înscriu:

schimburile de expertiză și bune practici prin inițierea, negocierea și semnarea unor protocoale de colaborare cu instituții similare din Belgia, Ungaria, Cehia și Moldova, precum și cu Fundația Berean Prison Ministry din Statele Unite ale Americii;

accederea instituției ca membru cu drepturi depline în Asociația Europeană pentru Educație în Penitenciare (EPEA), obținând beneficiul derulării unor activități de colaborare între specialiștii educației penitenciare la nivel european;

atragerea unor specialiști de marcă din domeniul corecțional mondial și dezvoltarea unor proiecte inovatoare precum: TELEMEDICINA, înființarea unui Centru de Excelență care să ofere expertiză pentru Europa de Est cu privire la construcția de noi penitenciare în Parteneriatul Public Privat, crearea unui Centru Global de Excelență al Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru îmbunătățirea pregătirii profesionale a personalului de penitenciare, ca rezultat al participării conducerii instituției a Asociației Internaționale a Instituțiilor Penitenciare – ICPA;

inițierea unor proiecte comune privind monitorizarea electronică a persoanelor private de libertate și accesarea de noi programe finanțate din fonduri europene pe linia reintegrării sociale a deținuților, ca urmare a reprezentării instituției noastre a Instituțiilor Penitenciare din Europa Centrală – MECR;

Prin intermediul Serviciului Cooperare și Programe, Administrația Națională a Penitenciarelor își exercită competențele în ceea ce privește:

a) cooperarea cu administrațiile penitenciare din străinătate și cu instituții și organisme internaționale;

b) accesarea și implementarea fondurilor externe.

Serviciul psihologia personalului

Serviciul psihologia personalului are următoarele atribuții:

a) organizează activitățile de examinare psihologică în sistemul administrației penitenciare, în colaborare cu compartimentele de resurse umane și conducerile unităților;

b) stabilește materiile de teste psihologice;

c) elaborează etaloane profesionale diferențiate pe categorii de personal;

d) examinează psihologic persoanele participante la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale sistemului administrației penitenciare ori la concursurile sau examenele de ocupare a posturilor vacante din sistemul administrației penitenciare;

Compartimentul organizare-mobilizare

Compartimentul organizare-mobilizare îndeplinește următoarele atribuții:

a) prezintă conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor propuneri cu privire la unele redistribuiri sau transformări de posturi și operează în statele de organizare toate modificările ce intervin, ca suplimentări sau radieri de posturi;

b) colaborează la întocmirea proiectelor privind reorganizarea structurală și funcțională a instituției prin reanalizarea întregii structuri și optimizarea ei;

e) elaborează și prezintă spre aprobare documentele planului de mobilizare a Administrației Naționale a Penitenciarelor și urmărește actualizarea acestora ori de câte ori este necesar;

f) colaborează la realizarea tabelelor de înzestrare cu armament, mijloace și tehnică de luptă, necesare pe timp de pace, precum și la mobilizare;

i) sprijină unitățile penitenciare în întocmirea, actualizarea și punerea în aplicare a lucrărilor de mobilizare, iar din dispoziția conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor participă la întocmirea cererilor de produse necesare într-un an de război;

j) întocmește statele de organizare atât în timp de pace, cât și în timp de război;

k) întocmește și ține evidența la zi a lucrărilor de mobilizare la locul de muncă a personalului civil cu obligații militare din aparatul central;

Compartimentul managementul situațiilor de urgență

Compartimentul managementul situațiilor de urgență are următoarele atribuții:

a) controlează și îndrumă activitatea de prevenire a situațiilor de urgență în unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor;

b) formulează propuneri pentru modificarea și completarea normelor de dotare cu mijloace tehnice pentru construcțiile și instalațiile noi, când apar modificări sau schimbări de destinație a celor existente, ori la modificarea legislației în domeniu;

Conform Regulamentului de organizare si funcționare al ANP, aprobat prin OMJ 2003/C/2008, funcționează, cu respectarea prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.425/2006 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, Comitetul de securitate și sănătate în muncă.

Comitetul de securitate și sănătate în muncă din Administrația Națională a Penitenciarelor are scopul de a asigura implicarea salariaților la elaborarea și aplicarea deciziilor în domeniul securității muncii.

De asemenea, o alta structura permanenta la nivelul instituției este si Comisia de disciplina.

Comisia de disciplină are drept atribuții principale cercetarea abaterilor disciplinare pentru care a fost sesizată și propunerea de sancțiuni pentru abaterile disciplinare constatate.

O alta structura cu caracter permanent este Comisia pentru atribuirea locuințelor de serviciu.

Conform prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare al ANP, aprobat prin OMJ 2003/C/2008 și ale dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 869/2002 pentru perfecționarea activității unităților de implementare a programelor PHARE, a fost constituită Unitatea de implementare a programelor PHARE.

Unitatea de implementare a programelor PHARE are ca principal scop negocierea, implementarea și monitorizarea programelor finanțate de Uniunea Europeană din fondurile PHARE ca instrument de preaderare.

3.2.1 Unitățile subordonate ANP

Sistemul administrației penitenciare în România este constituit din Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate,

În subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor sunt: 32 de penitenciare, 4 penitenciare pentru minori și tineri ( Bacău, Mureș, Craiova și Tichilesti), Penitenciarul pentru femei Târgsor, 6 penitenciare spital ( Jilava, București Rahova, Colibași, Poarta Alba, și Târgu Ocna), și 3 centre de reeducare ( Centrul de reeducare Găești, Centrul de reeducare Buziaș și Centrul de reeducare Târgu Ocna).

Din sistemul administrației penitenciare mai fac parte două centre de pregătire a personalului ( Centrul de formare si perfecționare a ofițerilor din administrația penitenciară Arad, Școala Națională de Pregătire a Agenților Târgu Ocna), Baza de Aprovizionare, Gospodărire și Reparații Jilava și Subunitatea de Pază si Escortare Deținuți.

Administrația Națională a Penitenciarelor gestionează și activitatea Complexului “ Flamingo” Eforie Sud, județul Constanta, a Centrului de Pregătirea Magistraților și Grefierilor și a celuilalt personal din sistemul justiției, a Centrului de pregătire profesională a cadrelor Rodbav, județul Brașov și a Centrului de pregătire profesională de la Amara, jud. Ialomița.

În câteva cuvinte, istoricul penitenciarelor din spațiul românesc ar fi următorul:

1. Penitenciarul Aiud

Prima atestare, ca loc de deținere, datează din anul 1786.

Până în anul 1880, penitenciarul a funcționat ca închisoare destinată executării pedepselor grave, atât de către bărbați, cât și de către femei, urmare a condamnărilor aplicate de instanțele din județ.

Cu data de 1 septembrie 1880, penitenciarul este declarat închisoare districtuală, ocazie cu care se aprobă construirea unui nou corp de clădire, cunoscut și astăzi sub denumirea „Zarca”, fiind finalizat în 1882. În perioada 1889- fost construit pavilionul „Celularul nou”, care a rămas și în prezent corpul principal de clădire al penitenciarului, cuprinzând 312 celule.

Arhitectura penitenciarului este eterogenă, clădirea principală „Celularul nou”, a fost construită în stil victorian; celelalte două corpuri de clădire au fost construite în stilul caracteristic al cazărmilor de la începutul secolului trecut.

La ora actuală, Penitenciarul Aiud este o unitate de maximă siguranță destinată, în principal, cazării deținuților nerecidiviști condamnați la pedepse peste 10 ani.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Aiud ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicata pe site – ul instituției) erau cazate un număr de 1113 persoane private de libertate.

2. Penitenciarul Arad

Se pare că închisoarea din Arad a funcționat, inițial, în clădirea Palatului de Justiție (monografia orașului Arad de la 1939), fiind considerat prin decizia nr. 673/1963 a Ministerului de Justiție ca “penitenciar de temniță grea”.

Actualul sediu al penitenciarului a fost construit în anii 1970 – 1975, fiind situat în partea de N-V a orașului Arad, în vecinătatea Aeroportului Internațional Arad și a Stației de Epurare a municipiului Arad

În anul 1997, se înființează printr -un program finanțat din Fondul Know How al Guvernului Marii Britanii, primul centru experimental de probațiune prin a cărui activitate de pionierat, derulată cu minorii, a contribuit esențial la implementarea modelului teoretic și a practicii din domeniul reintegrării sociale și a executării pedepselor neprivative de libertate în România.

Penitenciarul Arad este considerat penitenciar de maximă securitate și funcționează pe o structură complexă.

La sfârșitul lunii octombrie 1994 au demarat lucrările de construcție a unui nou amplasament al centrului penitenciar (str. 6 Vânători) pe șoseaua de acces către localitatea Curtici care cuprinde o suprafață alocată de 132.460 mp; incinta propriu-zisă însumează 80.000 mp iar suprafața construită 7860 mp.

Zona administrativă este compusă din posturi de acces, pavilionul comandă, clubul personalului de penitenciar cu spații generoase adecvate derulării unor activități diverse: săli de conferințe, de lectură, activități sportive, bibliotecă; popotă cadre, centrală termică proprie, garaj și remiză auto, spații de depozitare (alimente, echipamente etc.).

Zona de deținere vizează o capacitate prevăzută de 1656 locuri în patru pavilioane de cazare (parter și două nivele) cu un număr de 288 camere de câte 4 și 6 paturi. Camerele de deținere sunt dotate cu grup sanitar propriu, mobilier adecvat, acces la rețeaua electrică, apă curentă și stația locală radio-tv.

Pavilionul de primire cuprinde o micropoliclinică ce permite investigații complexe (cabinete medicale, săli de tratament și laboratoare de analiză) și un sector de vizite modern care facilitează vizitarea deținuților atât la cabine separate – pentru 8 vizite simultane – cât și într-un spațiu dotat cu mese și scaune – pentru 20 de vizite.

Fiecare pavilion de cazare dispune de spații de plimbare la nivelul solului iar pentru pavilionul de maximă securitate acestea sunt prevăzute pe terasa corpului de clădire.

În cadrul clubului pentru deținuți, clădire special construită, s-au preconizat spații la parter: sală de mese pentru cei care desfășoară activități și pe cele două nivele: săli pentru manifestări sportive, artistice, săli de clasă pentru instruirile școlare și secțiunile teoretice ale proceselor de calificare profesională, birouri de consiliere individuală și de grup. Pentru activitățile sportive în aer liber sunt disponibile 2 terenuri multifuncționale.

Activitatea de supraveghere și monitorizare a deținuților se realizează prin intermediul foișoarelor amplasate pe perimetrul unității care va fi prevăzut cu un sistem complex de pază și supraveghere electronică.

Accesul deținuților se face prin pasarele tip tunel care leagă pavilioanele de deținere cu celelalte obiective în condiții de securitate crescută, pereții transparenți facilitând vizualizarea completă a circulației.

Aceste facilități concură, în mod determinant, la derularea în condiții de eficiență a tuturor intervențiilor socio-educative și de asistență specializată.

Blocul alimentar permite pregătirea hranei pentru maxim 2500 de porții, în condiții igienico-sanitare deosebite.

Spălătoria este utilată ultramodern și poate deservi atât deținuții cât și cadrele.

Nevoile de întreținere a unității cât și activitățile productive la solicitările contractuale din comunicate se pot satisface în atelierele de producție proprii din spațiul de deținere, care permit dotări speciale în funcție de obiectivele vizate.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Arad ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 1264 persoane private de libertate.

3. Penitenciarul Baia Mare

La venirea la putere a regimului comunist, între anii 1956-1959 se construiesc în zona numită “Valea Borcutului”, 20 de barăci, cu o capacitate de 1000-1200 de deținuți, ca secție a Penitenciarului Satu Mare. In 1960, colonia se mută pe actualul amplasament, tot ca secție a penitenciarului Satu Mare. Iar prin decret prezidențial, în 01.10.1973, secția Baia Mare devine Penitenciarul Baia Mare. Se construiește cu această ocazie clădirea actuală, îmbunătățind spațiul de detenție cu instalație electrică, instalație de apă caldă, rece, înființându-se cabinetul medical, etc. La 31.07.1977, prin decret prezidențial, Penitenciarul Baia Mare se desființează, deținuții fiind transferați la alte penitenciare, iar la 01.04.1980, se reînființează. În anul 1995, din inițiativa personalului s-a construit în curtea penitenciarului o biserică de lemn, specific maramureșeană.

Penitenciarul este o unitate cu regim de maximă siguranță, ținând în custodie nerecidiviști cu pedepse sub 10 ani. Indicele de supraaglomerare înregistrat în anul 2000 era de 172%.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Baia Mare ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 503 persoane private de libertate, având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 98.63%.

4. Penitenciarul Bacău

Penitenciarul Bacău deservește județele Bacău și Neamț, ținând în custodie persoane arestate preventiv, sancționate cu închisoarea contravențională și condamnate definitiv cu pedepse până la 10 ani

( nerecidiviști de ambele sexe).

La început, locul de deținere dispunea de patru corpuri de clădire pentru cazarea deținuților, un corp de clădire pentru pavilionul administrativ și alte construcții aferente. Cele patru corpuri de clădire dispuneau de un spațiu care asigura cazarea pentru 143 deținuți.

Prin construcții și amenajări ulterioare, s-a mărit capacitatea de cazare, astfel că în anul 1971, aceasta era de 770 locuri.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul de Minori și Tineri Bacău ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 733 persoane private de libertate, având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 62,33%.

5. Penitenciarul Botoșani

Prima atestare documentară a unei temnițe o găsim pentru anul 1832, apoi în 1879, martie 8, primăria Botoșanilor a achiziționat o casă boierească cu acareturile sale. Aici a funcționat un penitenciar până în 1964 (în preajma Tribunalului Județean).

Prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2570/30.12.1956 s-a dispus preluarea de Penitenciarul Botoșani a efectivului fostului penitenciar din Suceava. În data de 01.11.1957 s-a inaugurat o noua unitate în pavilioanele unei vechi cazărmi, care avea și trei secții exterioare.

Începând cu data de 05.11.1960, majoritatea deținuților politici care proveneau din rândurile partidelor istorice au fost concentrați

Clădirile penitenciarului actual sunt rodul unor lucrări inginerești strict funcționale. Unicul pavilion care data din veacul trecut (1899) a fost demolat, pe acel amplasament începându-se construirea unei noi clădiri de deținere cu 400 de locuri (P + 2).

Penitenciarul Botoșani este interjudețean pentru deținuți cu pedepse până la 10 ani.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Botoșani ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 1140 persoane private de libertate, având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 94,92%.

6. Penitenciarul Brăila

În anul 1832 este construită o temniță, necesară ca arest al poliției, datorită creșterii numărului de infractori. În anul 1905 se aduc noi îmbunătățiri temniței care este revizuită în întregime și este declarată penitenciar, fiind folosită ca arest al poliției și ca arest preventiv județean.

În anul 1977, Penitenciarul Brăila este desființat, ca apoi în anul 1983, prin Decretul nr. 130/1983, să se reînființeze.

Penitenciarul Brăila este un așezământ de tip județean, în care se află în custodie cei condamnați cu pedeapsa închisorii de până la 10 ani, arestați preventiv și condamnați în primă instanță.

Sectorul de deținere al unității cuprinde 58 camere în care sunt instalate 670 de paturi.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Brăila ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 654 persoane private de libertate, având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 98,89%.

7. Penitenciarul București-Jilava

Penitenciarul este situat în raza administrativ teritorială a comunei Jilava, la sud de București și la nord-est de comuna Jilava.

Penitenciarul Jilava a fost înființat în 1907, în Fortul nr.13 Jilava, unul din cele 18 forturi care făceau parte dintr-un sistem de apărare circulară construite în perioada 1860-1870 în jurul orașului București, cu scopul apărării Capitalei de atacurile armatelor turcești. Jilava, unul dintre cele mai mari, a fost transformat în 1907 în închisoare militară fiind subordonată statului major al armatei, până în 1948, când a trecut în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

În anul 1907, în Penitenciarul Jilava au fost depuși sute de țărani din județul Ilfov, arestați pentru că au participat la răscoalele țărănești ce au avut loc în primăvara anului 1907.

În perioada primului război mondial, fortul Jilava a fost populat cu deținuți proveniți din rândurile militarilor care refuzau să se prezinte la încorporare sau pentru alte infracțiuni cu caracter militar, mulți din ei fiind condamnați la moarte și executați în “valea piersicilor”.

După ocuparea orașului București de către trupele germane, în închisoare au fost aduși prizonieri de război. Încă din timpul războiului și în special după aceea, până la 23 august 1944, Penitenciarul Jilava, deși era închisoare militară, a devenit locul de detenție, atât pentru arestarea preventivă cât și după condamnare, pentru deținuții politici, care după legile în vigoare în acea perioadă, nu trebuiau să stea într-o închisoare militară.

În timpul celui de-al doilea război mondial în Penitenciarul Jilava sunt aduși să-și execute pedeapsa militari, soldați, ofițeri și subofițeri ai armatei române.

În afară de deținuții de drept comun și de deținuții politici, în Jilava au fost închiși de legionari, în 1940, și o serie de politicieni și alți salariați din aparatul de stat pe care poliția legionară i-a suprimat în celulele închisorii în noaptea de 26/27.11.1940.

Începând din anul 1966 în Penitenciarul Jilava s-a înființat o secție unde erau deținute elementele cele mai înrăite și recalcitrante.

La 1 august 1967 în penitenciarul Jilava au fost deținute persoane care au săvârșit infracțiuni contra securității statului, deținuți de drept comun recidiviști, cu condamnări peste 10 ani sau care nu puteau fi folosiți la muncă, deținuți de drept comun, înrăiți și recalcitranți, indiferent de starea de recidivă, infracțiunea comisă și condamnare, cărora li se aplică un regim sever, deținuți de drept comun, foști evadați din unitățile Direcției Generale a Penitenciarelor, indiferent de starea de recidivă, infracțiunea săvârșită și de condamnare, care nu sunt folosiți la munci.

În anul 1973 s-a dat în folosință blocul nou în care au fost cazați deținuți minori, bloc care era format din Centrul de primire, observare și repartizare minori și penitenciarul pentru minori.

În anul 1977 în locul penitenciarului pentru minori a luat ființă Penitenciarul de tineri București, ce a funcționat până în anul 1988 când, prin demolarea Penitenciarului Rahova, populația de acolo a fost transferată aici începându-se extinderea spațiilor de deținere cu încă un corp de clădire finalizat în anul 1990.

Unul din cele mai importante momente din istoria penitenciarului (actualmente Penitenciarul București) îl constituie revolta deținuților imediat după Revoluția din decembrie 1989 care au reușit să iasă din camere prin forțarea ușilor, să se urce pe clădiri, iar în unele locuri au forțat dispozitivele de pază, cerând punerea în libertate deși nu beneficiau de acest act de clemență. Revolta a durat 44 zile (17.12.1989-31.01.1990).

La data de 29 iunie 1994, în interiorul locului de deținere a fost construită o capelă. Aici sunt oficiate slujbe religioase (liturghii) atât duminica cât și în sărbătorile religioase ortodoxe importante, la ele putând participa toți deținuții care doresc.

Sectorul de deținere este format din 6 corpuri de clădire, cu o capacitate legală de 1385 locuri, ce are în custodie persoane arestate preventiv și condamnați definitiv aflați în tranzit.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Jilava ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 1539 persoane private de libertate, având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 91,66%.

8. Penitenciarul Bistrița

În perioada 1981- funcționat “Secția de deținere Bistrița” aparținând de Penitenciarul Gherla. În această perioadă secția era constituită din două clădiri de deținere cu o capacitate de 750 locuri și unde erau cazați condamnații definitiv, recidiviști și nerecidiviști, cu condamnări până la 10 ani, apți pentru orice muncă. În anul 1988, ca urmare a Decretelor de amnistie și grațiere a unor pedepse cu închisoarea, Secția Bistrița s-a desființat, rămânând în continuare până în 1991 când, prin ordinul M.J. nr.91/C, cu data de 01.05.1991 s-a înființat Penitenciarul Bistrița.

Arhitectura clădirilor este una obișnuită, specifică condițiilor de deținere și zonei Ardeal (pentru spațiile administrative).

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Bistrița ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 599 ( 556 număr paturi instalate) persoane private de libertate, având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 107,73%.

9. Penitenciarul Craiova

Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova este așezat în partea de nord-est a municipiului Craiova, pe strada Vasile Alecsandri nr.75.

La începutul existenței sale, în anii 1894-1897, penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova era situat într-o zonă laterală a orașului, dar pe măsura trecerii timpului orașul s-a extins, cuprinzând și această unitate.

Suprafața penitenciarului, de 21.867 mp a rămas aceeași de 100 de ani.

În anul punerii în funcțiune, penitenciarul făcea parte din categoria celor perfecționate pentru țara noastră. El a fost construit pentru a corespunde unui grad mai avansat de deținere și separațiune, în comparație cu cele două închisori existente deja în Craiova. Construcția nouă era dotată cu celule și camere mari și mijlocii, asigurându-se și condiții de pază menite să scutească de griji pe boierii și negustorii vremii.

În anul 1900, după 3 ani de la darea în folosință, penitenciarul număra un efectiv de 300 deținuți, închisoarea fiind mixtă, adăpostind atât deținuți bărbați cât și deținuți femei, condamnați și arestați preventiv de drept comun.

În anul 1907, odată cu răscoala țăranilor români, numărul celor închiși în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova a crescut progresiv, de la 649 deținuți la 4 aprilie 1907 la 856 deținuți la 1 iulie 1907.

În anul 1908, din inițiativa subdirectorului general C. Rădulescu, a luat ființă în cadrul închisorii o școală care avea menirea „să învețe carte pe cei fără știință, precum și pe cei care aveau foarte puțină”.

Astfel, primele cursuri au fost frecventate de 34 deținuți complet analfabeți și de alți 12 care mai știau puțină carte.

În anul 1943 s-au pus în funcțiune 14 războaie mecanice de țesut pânză de cânepă la secția ‘Femei’, în cadrul îndeletnicirilor productive fiind atrase astfel și femeile deținute.

Contribuind la protecția societății prin deținerea persoanelor împotriva cărora s-au emis mandate de executare a sancțiunilor privative de libertate ori de arestare preventivă și pregătirea acestora pentru reintegrare socială, Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova este una din unitățile cu o complexitate deosebită în cadrul penitenciarelor din România.

Pe lângă persoanele arestate pe plan local, în acest penitenciar își execută pedeapsa deținuți cu un grad sporit de periculozitate, proveniți din alte unități ale sistemului. Unitatea este profilată pentru deținerea recidiviștilor condamnați la pedepse peste 10 ani și a condamnaților pe viață, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova găsim toate categoriile de deținți existente în sistemul execuțional penal. Capacitatea legală de deținere este de 1261 deținuți la un număr 1262 paturi instalate.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Craiova ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 1163 persoane private de libertate, având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 92,16 %.

10. Penitenciarul Colibași

Penitenciarul Colibași este situat la N-E de municipiul Pitești, reședința județului Argeș și în partea de sud a orașului Mioveni, lângă Uzina de Autoturisme Dacia – Renault SA.

Penitenciarul Colibași s-a înființat prin Ordinul MAI nr. Z 0721122 și a funcționat de la data de 01.04.1967 ca secție a Penitenciarului Pitești. Prin Decretul Lege nr. 225/16.07.1977 privind reorganizarea unităților de penitenciare, Penitenciarul Pitești și Secția Colibași se desființează, o parte din cadre și arhiva unității fiind mutate La 01.04.1980 se reînființează Penitenciarul Colibași ca penitenciar județean.

Construcția penitenciarului nu este etajată, este compusă din secții, are o capacitate legală de deținere de 967 locuri,

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Colibași ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 591persoane private de libertate( din 1151 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 51,35 %.

11. Penitenciarul Codlea

Penitenciarul Codlea a fost înființat în luna mai a anului 1953, prin desființarea celui din Brașov, de unde au fost preluați 286 deținuți.

Unitatea a fost instalată în clădirea fostei fabrici de mezeluri ce aparținea Întreprinderii Industriale Raionale “Gheorghe Dimitrov” Codlea, iar birourile au fost amenajate în case particulare aparținând numiților Hordocher Roxa, Totler Ioan, Totler Emil și Borcher Augustin.

În prezent Penitenciarul este situat pe același amplasament în strada Gării nr.12. Inițial, fabrica de mezeluri a fost transformată în sector de deținere, având la acea dată instalate 267 de paturi. Aici funcționau secțiile II, III și IV, inclusiv blocul alimentar.

Începutul modernizării clădirilor a fost în anul 1967 când s-a demarat construcția unui nou bloc alimentar, a unui cuptor pentru pâine, o anexă pentru cazarea militarilor în termen, spații pentru depozitarea alimentelor, hala de producție interioară, centrala termică, ateliere de reparații, magazii, garajul auto, solariile, s-au modernizat cabinetele medicale și G.A.Z-ul. Începând cu anul început a doua etapă de modernizare a penitenciarului.

În anul 1997 s-a dat în folosință unul din cele mai moderne sectoare vizită din penitenciare și s-a început reparația capitală a întregului acoperiș al sectorului de deținere care a fost finalizat în anul l998.

Din documentele existente, reiese că la înființare, în Penitenciarul Codlea în jur de o treime din deținuți aveau pedepse între 8 ani și muncă silnică pe viață pentru fapte săvârșite contra securității statului.

Începând cu anul 1963 și până în prezent, deținuții care au executat pedeapsa în penitenciarul Codlea au fost condamnați pentru infracțiuni de drept comun. De altfel, în prezent penitenciarul este profilat pe ținerea în custodie a condamnaților nerecidiviști cu pedepse până la 10 ani.

Capacitatea sectorului de deținere la .c. este de 637 locuri iar numărul paturilor instalate este de 618.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Codlea ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 602 persoane private de libertate( din 1151 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 94,51 %.

12. Penitenciarul Deva

Municipiul Deva a avut încă de la începutul secolului XX o închisoare, construită în anul 1909, în imediata vecinătate a Palatului de Justiție, iar împreună cu acesta și edificiul Prefecturii județului (1890) constituie un ansamblu arhitectonic unitar și estetic.

Actuala construcție a penitenciarului a fost definitivată la 01.10.1971 și este situată pe drumul ce leagă municipiile Deva și Hunedoara.

La 01.08.1977 penitenciarul a fost desființat, reînființându-se trei ani mai târziu (01.03.1980), pe același amplasament.

Penitenciarul Deva este o unitate de categoria I profilată pentru deținuții recidiviști cu pedepse până la 10 ani pentru infracțiuni de drept comun.

Unitatea dispune de 1005 locuri de cazare.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Deva ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 769 persoane private de libertate( din 1151 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 76,52 %.

13. Penitenciarul Focșani

Penitenciarul Focșani se află în cartierul Mândrești, la o distanță de de centrul orașului, pe șoseaua interjudețeană Focșani – Galați – Brăila.

La data de 8 mai 1975, prin ordin al Ministrului de Interne, secția Penitenciarului Brăila, denumită secția Mândrești, după numele comunei în care funcționa, a căpătat statut de penitenciar de sine stătător.

Efectivul de deținuți al fostei secții, la preluare a fost de 300 – 400, iar în ceea ce privește categoria penală, aceștia erau cu pedepse cu închisoarea sub 5 ani, majoritatea fiind selecționați în sistemul de muncă „fără pază”.

La 31 Iulie 1975 s-a pus în aplicare Decretul Prezidențial nr. 202 cu privire la desființarea unor penitenciare, printre care și Penitenciarul Mândrești, deținuții fiind transportați

La data de 1 octombrie 1981, ca urmare a ordinului Ministrului de Interne, penitenciarul a fost reînființat, primind denumirea de Penitenciarul Focșani.

Penitenciarul Focșani era profilat în deținerea condamnaților nerecidiviști cu pedepse cu închisoarea de până la 10 ani și deservea județele Vrancea și Buzău, având 6 instanțe de judecată și o capacitate de 600 locuri. Deținerea persoanelor private de libertate a început cu luna martie 1982.

Penitenciarul Focșani dispune de: 46 camere de deținere, un club pentru deținuți, 6 încăperi pentru cabinetul medical și o infirmerie, o încăpere pentru ser-viciul religios, biblioteca deținuților, studio Tv. cu circuit închis, un sector vizite, cameră de audiențe, o baie comună pentru deținuți și 4 curți plimbare.

Penitenciarul Focșani este profilat în deținerea condamnaților nerecidiviști cu pedepse cu închisoarea de până la 10 ani.

Penitenciarul Focșani are o capacitate legală de 789 locuri și un număr de 802 paturi instalate.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Focșani ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 715 persoane private de libertate( din 802 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 89,15 %.

14. Penitenciarul Giurgiu

Penitenciarul Giurgiu este situat în partea de nord-vest a municipiului Giurgiu, pe partea stângă a drumului național 58, în strada Bălănoaiei nr. A12.

Lucrările de construcție ale penitenciarului au început în anul 1994, iar în toamna anului început activitatea de selecționare a cadrelor pentru încadrarea cu personal conform ordinelor DGP.

Arhitectura în care a fost proiectat și construit Penitenciarul Giurgiu este una modernă care corespunde în totalitate standardelor internaționale specifice acestor instituții, având o capacitate proiectată de cazare pentru aproximativ 1722 deținuți.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Giurgiu ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicata pe site – ul instituției) erau cazate 1553 persoane private de libertate( din 1722 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 90,19%.

15. Penitenciarul Galați

Penitenciarul Galați se află așezat în partea de nord a orașului Galați, str. Traian, nr. 252, stradă ce traversează orașul de la Sud la Nord, făcând ieșirea din Galați spre drumul național spre județul Vaslui.

La începutul secolului al XIX-lea, problema reformelor penitenciarelor a început să preocupe curțile domnești din cele două Principate Române. Aceasta s-a datorat și faptului că față de țările Europei occidentale, locurile de deținere pentru executarea pedepselor de către cei condamnați la pedepse privative de libertate, erau mult rămase în urmă. Legea penală căpătată de Moldova și Țara Românească pe la jumătatea secolului al XVII-lea era depășită, ea nu prevedea organizarea unor locuri de deținere corespunzătoare și cât de cât umane. Ca urmare a acestui fapt, ea a fost modificată în anul 1831 prin legea penală a Regulamentului Organic, făcându-se un pas înainte pentru îmbunătățirea închisorilor din Principate.

Ca urmare a acestui fapt, în anul 1862 se pune în aplicare "un nou regulament de funcționare al închisorilor" ce s-a aplicat până în 1874, când a apărut "Legea asupra regimului închisorilor". Cu ocazia intrării în vigoare a noii legi s-a dat o soluționare a problemei sistemului de reținere în penitenciar, adoptându-se sis-temul de separare a deținuților pe timpul nopții, iar ziua, aceștia munceau în comun, aplicându-li-se regimul tăcerii.

Lipsa separațiunii în locurile de deținere cât și începuturile mișcării muncitorești din România, a grăbit construirea în orașul Galați a unui nou penitenciar care să reunească cele două aresturi (închisori) existente.

Ca urmare a acestei situații, în anul 1893, primăria orașului Galați a cedat statului, respectiv Direcției Generale a Penitenciarelor, un loc din proprietatea comunei ce se afla pe strada Traian. În anul început construcția penitenciarului, construcție ce a fost terminată în anul 1897, când deținuții din cele 2 aresturi au fost mutați în noua clădire. Arhitectura construcției a fost identică cu a Penitenciarului Craiova, ele construindu-se în același timp.

Penitenciarul Galați, încă de la construirea sa a fost apreciat de politicienii vremii ca un penitenciar modern, având toate dependințele necesare unei bune desfășurări a activităților.

Penitenciarul Galați este un penitenciar județean profilat pe ținerea în custodie a persoanelor arestate și a celor condamnate la pedepse cu închisoarea de până la 10 ani.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Galați ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 854 persoane private de libertate( din 929 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 91,93 %.

16. Penitenciarul Gherla

Cele mai vechi clădiri din incinta penitenciarului aparțin cetății construite în 1540, de către George Martinuzzi, episcop de Oradea, cancelar și vistier regal. Cetatea Gherla a fost una înconjurată de un șanț de apă, iar intrarea și ieșirea din cetate se făcea pe un pod mobil. Cetatea a intrat pe rând în posesia mai multor familii nobiliare, inclusiv a principilor Transilvaniei Sigismud Bathory (1580) și Gheorghe Racozzi II (1648), devenind astfel reședința princiară. La începutul secolului al XVII-lea cetatea Gherla nu mai prezenta importanță strategică, de aceea în fost ștearsă din rândul cetăților de război. În 20 octombrie 1785 împăratul Iosif al II-lea a transformat cetatea Gherla în închisoare centrală pentru Transilvania (‘Carcer Magni Principatus Transilvaniae’).

Între anii 1857- fost construit pavilionul central ca loc special de deținere. În anul 1913 închisoarea este transformată în institut de prevenție pentru minori. În timpul comunismului închisoarea Gherla a cunoscut două perioade distincte: 1945-1964 închisoare politică, respectiv 1964-1989 închisoare pentru deținuți de drept comun. Închisoarea Gherla, una dintre cele mai vechi din România a devenit după 1989 penitenciar de maximă siguranță, iar în prezent cunoaște un proces profund de modernizare.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Gherla ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 962 persoane private de libertate( din 1197 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 80,37 %.

17. Penitenciarul Iași

O primă mărturie despre închisoarea din Iași a apărut după stabilirea în acest oraș a capitalei Moldovei, respectiv din anul 1564. În anul 1838, din cauza furturilor de pe moșiile boierești și a dezertărilor în rândul armatei, s-a hotărât înființarea unei închisori În 1950 Penitenciarul Central Iași s-a contopit cu închisoarea militară a Corpului IV-armată și s-a mutat în clădirile închisorii militare din Dealul Copoului. În urma Decretului nr. 115/08.03.1977 și a celorlalte decrete cu privire la amnistierea și grațierea unor pedepse privative de libertate, efectivul de deținuți din Penitenciarul Iași a scăzut la 145, din care 10 erau femei, ajungând la data de 01.07.1977 la un efectiv de 140 deținuți. Conform decretului nr. 225/ 16.07.1977, începând cu 31.07.1977, Penitenciarul Iași se desființează, iar sarcinile acestuia sunt preluate de Penitenciarul Botoșani. Prin Ordinul ministrului de interne nr. I/04820/01.04.1980 s-a aprobat repunerea în funcțiune a penitenciarului Iași.

S-a început reconstruirea unității în toamna anului 1980. Pe acest amplasament s-a construit un nou pavilion de detenție cu peste 450 paturi, care a fost dat în folosință în luna august 1997.

Unitatea este amplasată în partea de NV a municipiului Iași, în cartierul Copou, pe strada Doctor Vicol nr.10. Unitatea este ca profil penitenciar de maximă siguranță .

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Iași ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 1300 persoane private de libertate( din 1471 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 88,38 %.

18. Penitenciarul Mărgineni

Din documentele vremii reiese că penitenciarul Mărgineni datează ca loc “unde erau închiși cei care păcătuiseră contra legii și moralei” încă din 1840. La început închisoarea a fost întrebuințată ca loc de reculegere și smerenie atât pentru preoții trimiși în penitență cât și pentru deținuții politici, explicație dată și de faptul că între anii 1840- fost închis aici marele revoluționar Nicolae Bălcescu.

În anul 1869, din ordinul Ministrului de Interne de atunci, Dimitrie Bolintineanu, mânăstirea a fost transformată definitiv în închisoare. Cu excepția perioadei de timp din primul război mondial, când închisoarea a fost transformată în cetate de către armata germană în incinta fostei mânăstiri, a fost loc de deținere.

În anul 1949 se construiește pavilionul de detenție, precedat în anul 1951 de ridicarea halelor de producție 1, 2 și 3 cu o suprafață de . În 1963 se înființează întreprinderea denumită Fabrica de Mobilă I.L. Caragiale. Din decembrie 1966 penitenciarul a fost profilat pentru deținuții de drept comun nerecidiviști cu condamnări peste 10 ani.

Astăzi, Penitenciarul de maximă siguranță Mărgineni are o secție în sistem Semideschis, patru secții în sistem închis și o secție de maximă siguranță.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Margineni ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 975 persoane private de libertate( din 1178 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 82,77 %.

19. Penitenciarul Miercurea – Ciuc

Din documentele detinute reiese că activitatea Închisorii, a Parchetului, a Tribunalului Miercurea-Ciuc a început la data de 15 mai 1923.

Prin decizia nr. 36949 din 29 decembrie Ministrului Justiției, Grigore Iunian, făcea clasificarea penitenciarelor. Penitenciarul Miercurea-Ciuc era în-cadrat în categoria penitenciarelor județene clasa I, alături de cele din: Constanța, Alba-Iulia, Cluj, Făgăraș, Hunedoara, Trei-Scaune s.a.

Clădirea Penitenciarului Miercurea-Ciuc a fost construită între anii 1896 – 1898, cu etaj și alte două corpuri cu parter, având 23 de celule, 4 săli și un antreu.

Între anii 1947-1950 se evidențiază prezența deținuților politici și de drept comun. Începând cu anul 1964 profilul penitenciarului se axează pe deținuți de drept comun.

Prin Decretul nr. 255/1977, Penitenciarul Miercurea-Ciuc a fost desființat la 31 iulie 1977, fiind reînființat la 01 mai 1983.

Capacitatea penitenciarului este de 483 locuri la de aer.

Profilul: Penitenciar închis cu pedepse până la 10 ani pentru deținuți de drept comun recidiviști și nerecidiviști.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Miercurea Ciuc ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 406 persoane private de libertate( din 483 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 84,06 %.

20. Penitenciarul Oradea

Clădirea în care se află penitenciarul a fost construită în anul 1852. În anul 1865, ea a fost cumpărată de municipalitate și transformată în penitenciar, fiind, astfel, reunite cele patru temnițe, existente, până atunci, pe raza orașului Oradea.

În anul 1977, penitenciarul a fost desființat, în clădire funcționând diferite instituții publice, până în 1983, când și-a reluat activitatea. Cu timpul, s-au realizat lucrări de canalizare și alimentare cu apă, sistemele de termoficare, s-au construit cabinete medicale, club, săli de clasă, bloc alimentar și a fost amenajată o capelă pentru deținuți. De asemenea, a fost construit un modern sector agro-zootehnic.

Penitenciarul Oradea este profilat pe pedepse de până la 10 ani, găzduind, practic, toate categoriile de deținuți (arestați preventiv, condamnați – recidiviști și nerecidiviști , tineri, minori). Capacitatea, legală, de cazare este de 730 de locuri.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Oradea ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 515 persoane private de libertate( din 730 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 70,55 %.

21. Penitenciarul Pelendava – Craiova

Penitenciarul Pelendava este amplasat la est de municipiul Craiova, pe șoseaua Craiova – Caracal.

Unitatea este situată la circa de platforma industrială de est a orașului.

Penitenciarul Pelendava a luat ființă în anul 1999, când prin HG 347/1999 Complexul Agroindustrial din cadrul Unității de Producție și Prestări Servicii Pelendava a fost trecut în patrimoniul Direcției Generale a Penitenciarelor.

Penitenciarul Pelendava dispune de un spațiu administrativ compus din comandament și birouri independente necesare desfășurării activităților specifice unităților din sistemul penitenciar românesc. Suprafața ocupată de curți și clădiri este de .

Are ca obiect principal de activitate producția agricolă și prelucrarea industrială a produselor agricole, unitatea fiind structurată pe 7 sectoare de activitate. Profilul unității este în sistem semideschis, cu infracțiuni ușoare, cu pedepse cuprinse între 3 luni și 10 ani.

Activitățile principale desfășurate de deținuți sunt: hrănirea și îngrijirea efectivelor de animale; întreținerea culturilor agricole și hortiviticole; asigurarea reparațiilor curente etc.

22. Penitenciarul Ploiești

Prin reorganizarea din motive pur politice a sistemului penitenciar din România, în anul 1977 Penitenciarul Ploiești a fost desființat, și reînființat în anul 1994 prin Ordin al Ministerului Justiției, având ca obiectiv crearea de spații de cazare pentru circa 500 deținuți care au afaceri judiciare la instanțele din județul Prahova și Curtea de Apel Ploiești.

Penitenciarul Ploiești este dispus pe o suprafatã de .p., având 7 corpuri de clãdire din care 1 corp este destinat deținerii persoanelor private de libertate, celelalte servind pentru: preparare hranã deținuți, magazii, ateliere, club deținuți, birouri personal penitenciar.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Ploiesti ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 546persoane private de libertate( din 530 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 103,02 %.

23. Penitenciarul Poarta Albă

Penitenciarul Poarta Albă a fost conceput și construit între anii 1948-1949, fiind unul dintre așezămintele acestei zone a Dobrogei în care erau cazați deținuții folosiți la lucrările de amenajare a Canalului Dunăre – Marea Neagră.

Penitenciarul Poarta Albă are și două secții de deținere exterioară: Valu lui Traian situat la și Moșneni situat la distanță de centru.

În prezent este una dintre unitățile mari ale Direcției Generale a Penitenciarelor și are profilul de penitenciar județean de maximă siguranță cu toate categoriile de deținuți, cu excepția recidiviștilor care au de executat pedepse peste 10 ani și a celor condamnați la închisoare pe viață.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Poarta Albă ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 1399 persoane private de libertate( din 1151 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 75 %.

24. Penitenciarul București-Rahova

Penitenciarul de Maximă Siguranță București Rahova este situat la de centrul capitalei, pe șoseaua spre Alexandria. Construcția sa a început în anul 1991 pe amplasamentul vechiului penitenciar care a funcționat la o capacitate de 2250 persoane, începând cu 1973 până în anul 1998 când a fost demolat. Darea în folosință a celui actual s-a făcut în etape începând cu anul 1997.

Perimetrul total atribuit este de 92.200 mp din care s-a construit și împrejmuit o suprafață de 62.100 mp.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Bucuresti Rahova ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 1365 persoane private de libertate( din 1685 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 81,01 %.

25. Penitenciarul Satu Mare

Parte integrantă a Palatului de Justiție din oraș este și Penitenciarul Satu Mare, situat în prezent pe strada Mileniului nr. 2. Penitenciarul Satu Mare, dat în folosință în anul 1897, „Închisoarea Tribunalului”, a fost construită după modelul tuturor închisorilor din Transilvania, în stil baroc. Capacitatea de cazare a închisorii era de aproximativ 150 de deținuți, cărora li se aplica un regim celular, închisoarea având doar câteva camere mai mari. Închisoarea Tribunalului a funcționat până la data de 01.09.1928 când din ordinul MJ, a fost transformată în „Închisoarea centrală de corecție”, perioada în care închisoarea avea în custodie deținuți de drept comun, politici, majori și minori, femei.

După apariția Legii nr. 23 / 1969 și până în anul 1977, numărul deținuților se menține în medie între 200-300 de deținuți. După desființarea Penitenciarelor Oradea și Baia Mare (1977), numărul deținuților ajunge la o medie de peste 600 de deținuți.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Satu Mare ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 425 persoane private de libertate( din 483 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 87,99 %.

26. Penitenciarul Slobozia

Penitenciarul Slobozia este situat în partea de NV a municipiului Slobozia, a fost construit în 1970 de către deținuții din Penitenciarul Vlădeni și a fost inaugurat în primăvara anului 1972 ca penitenciar de tranzit și folosit pentru deținuții bărbați și femei cu pedepse de până la 10 ani. În iunie 1977, prin decretul 215, penitenciarul a fost închis, fiind folosit în continuare ca spațiu pentru Arhivele Statului. Personalul militar a fost transferat la alte unități militare (M.Ap.N. și M.I.) sau trecut în rezervă. După 3 ani penitenciarul a fost reînființat având aproximativ 600 deținuți și 100 cadre iar în 1981, după numai 1 an, unitatea avea 1.500 deținuți.

În anul 1988, după aplicarea decretului 11 din 26 ianuarie, au mai rămas în unitate doar 26 de condamnați, sens în care timp de câteva luni, pentru asigurarea funcționării unității și gospodăriei agrozootehnice, lucrările specifice au fost preluate de personal.

Penitenciarul Slobozia este de categoria I (prevenție și tranzit) unde își ispășesc pedeapsa deținuții (bărbați) cu pedepse de până la 10 ani. Unitatea are 3 secții de deținere, toate la parter și 47 camere cu capacitate cuprinsă între 6 și 80 de paturi. Are o capacitate legală de deținere de 642 locuri.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Slobozia ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 492 persoane private de libertate( din 642 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 76,64 %.

27. Penitenciarul Târgu Jiu

Penitenciarul Tg.Jiu este situat în municipiul Tg-Jiu, aflându-se în partea de N a orașului, pe Str. V.Alecsandri nr.23. Până în anul 1888, deținerea preventivă a persoanelor era efectuată în mai multe aresturi prin case închiriate, impunându-se construirea arestului preventiv, actualul penitenciar din orașul Tg.Jiu, cu destinația “Arest preventiv” pentru deținuții de drept comun. Clădirea a fost construită din fondurile statului, fiind special amenajată ca loc de deținere, cu ziduri din piatră cioplită.

Prin restrângerea activității D.G.P., în anul 1977, penitenciarul s-a desființat.

Începând cu data de 01.04.1982, prin Ordinul Ministrului de Interne se înființează Secția Penitenciar Tg Jiu, având drept scop deținerea de arestați preventivi și condamnați nerecidiviști cu condamnări până la 10 ani.

Funcționând ca secție a Pentenciarului Craiova până în anul 1990, unitatea a suferit modificări, construindu-se un corp de clădire mixt, magazii, încăperi pentru sectorul vizite etc. și s-a extins corpul de deținere pe latura de sud cu 8 camere.

Din 01.05.1990, Secția Penitenciar Tg-Jiu a fost transformată în Penitenciar Județean, profilat pe ținerea în custodie a deținuților condamnați la pedeapsa cu închisoarea până la 10 ani și deservește 12 instanțe de judecată și parchete din județul Gorj.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Târgu Jiu ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 472 persoane private de libertate( din 555 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 85,05 %.

28. Penitenciarul Târgșor

Penitenciarul Târgșor este profilat să dețină femei, condamnate definitiv indiferent de categorie și pedeapsă, tinere între 18 – 21 ani și minore, precum și condamnate la închisoare sau arest preventiv până la terminarea afacerilor judiciare în județele Prahova și Dâmbovița.

Din diferite date culese, precum și din registrul istorico-tehnic al domeniilor militare, rezultă că o parte a clădirilor penitenciarului Târgșor au fost construite în anul 1857 de egumenul Rovin, pentru mănăstirea Crângul Teiului. În anul 1864 călugării au părăsit clădirile care au fost transformate în pulberărie a armatei. În 1882, ca urmare a unei revolte militare, I.C.Brătianu a dispus transformarea pușcăriei în închisoare militară. În perioada 1882-1948 în această închisoare au executat pedepse privative de libertate deținuți condamnați pentru infracțiuni cu caracter militar, pe diferite termene. În perioada 1948-1952 în penitenciar au executat pedepse deținuți politici. Din luna mai 1954 acest penitenciar a fost destinat numai pentru femei deținute de drept comun.

Deoarece clădirile în care erau cazate deținutele nu mai corespundeau, în 1970 s-a demolat locul de deținere propriu-zis și s-au construit actualele secții I și II. Între anii 1973-1975 s-au construit secțiile III și IV.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Târgsor ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 662 persoane private de libertate( din 727 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 91,06 %.

29. Penitenciarul Târgu Mureș – P.M.T. T. Mures

Actualul așezământ funcționează de la 1884 când a fost construit pavilionul de detenție, care consta inițial în 32 de camere deținere. De asemenea, pentru executarea pedepsei cu închisoarea s-au mai utilizat în vremea revoluțiilor și răscoalelor chiliile din cetatea medievală din Tg.Mureș, pentru a închide persoanele care necesitau o securitate sporită.

Despre construcția pavilionului de detenție (1884 – 1885) care dăinuie și astăzi, stă mărturie o placă găsită recent în podul construcției, pe care sunt marcate următoarele cuvinte în limba maghiară: “KIR. TORVENYSZEKI FOGHAZ EPULT 1884- (“ÎNCHISOAREA JUDECĂTORIEI REGALE CONSTRUITĂ 1884 – ).

Clădirea administrativă și spațiile de deținere sunt structurate pe două nivele.

Capacitatea de cazare deținuți este de 563 paturi .Penitenciarul Tg.Mureș este profilat pe ținerea în custodie a persoanelor arestate preventiv și a celor condamnate la pedeapsa închisorii de până la 10 ani si a minorilor si tinerilor.

La data de 26 aprilie 2011, în P.M.T. Tg. Mures ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 427 persoane private de libertate( din 563 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 75,84 %.

30. Penitenciarul Drobeta Turnu Severin

Penitenciarul Drobeta-Turnu-Severin se află la extremitatea de vest a Municipiului Drobeta-Tr.-Severin, pe strada Carol Davila, nr. 5.

În anul 1864, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, conform Monitorului Oficial nr. 1015 din 06/18 mai 1864 în Turnu Severin se înființează o închisoare cu o capacitate de 150 de locuri . După anul 1956 s-a construit o clădire anexă în care au fost amenajate un club, birouri și un dormitor pentru cadre.

În anul 1977, urmare Decretului de grațiere și amnistiere nr. 115, penitenciarul rămâne aproape gol și prin Decretul Consiliului de Stat nr. 225 este desființat.

În anul 1983 penitenciarul este repus în funcțiune și se trece la modernizarea sa.

În anul 1984 vechiul loc de deținere este demolat și se reconstruiește o clădire la două nivele.

În prezent, la de municipiu, în localitatea Vînjuleț este o secție exterioară a penitenciarului.

Unitatea dispune de o gospodărie agrozootehnică cu o fermă zootehnică și una vegetală.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 299 persoane private de libertate( din 404 de paturi instalate) și 278 în Secția exterioara Vanjulet( din 292 de paturi instalate) , având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 74,01 %.

31. Penitenciarul Tulcea

Penitenciarul Tulcea a fost înființat prin Decret Domnesc, semnat de prințul Carol I și ministrul de interne I.C.Bratianu, publicat în Monitorul Oficial nr. 16 din 20 ianuarie 1879, după realipirea Dobrogei fost distrus în perioada primului Război Mondial (1916 – 1918) de către trupele de ocupație ale Puterilor Centrale și refăcut în perioada interbelică. Începând cu 1945, în Penitenciarul Tulcea au fost încarcerați atât condamnați de drept comun, cât și deținuți politici. Ultimii dintre deținuții politici au fost eliberați în anul 1964. În fost desființat printr-o hotărâre a conducerii supreme de partid și de stat și reînființat în anul 1983. În anul 1990, Penitenciarul Chilia – Veche a devenit secție exterioară a Penitenciarului Tulcea. După această dată, Penitenciarul Tulcea intră într-un proces de modernizare arhitecturală,iar la finele anului fost dat in folosință primul tronson al locului de deținere si în ianuarie 2000 cel de-al doilea tronson, iar începând cu anul 2001 au început lucrările de construcție pentru cel de-al treilea tronson.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Tulcea ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 908 persoane private de libertate( din 1225 de paturi instalate) și 76 în Secția exterioară Chilia Veche ( din 201 de paturi instalate) , având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 74,12 %.

32. Penitenciarul Vaslui

Primele mențiuni despre existența închisorii din Vaslui le găsim în Legea închisorilor nr. 0102 din 1874, completată prin Regulamentul din 14 mai 1874; această lege precizează că la Dobrovăț (Vaslui) exista o închisoare de corecție desființată ulterior în fost reînființată în 1905, având o capacitate mică de deținere. Ulterior, a mai funcționat și ca secție de reeducare a minorilor.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 23 din 18 noiembrie 1969 privind executarea pedepselor, la 1 decembrie 1970, Penitenciarul Vaslui a fost reînființat, având sediul în partea de sud a orașului. Concomitent a început construirea penitenciarului pe locul său actual, lucrările fiind terminate în 1972. La 1 iulie fost desființat din nou, reluându-și activitatea abia la 1 iunie 1983.

Sectorul de deținere este reprezentat de o clădire cu patru secții având o capacitate legală de deținere de 657 locuri.

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Vaslui ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 614 persoane private de libertate( din 657 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 93,46 %.

33. Penitenciarul de minori –tineri Craiova

Actualul Penitenciar de Minori – Tineri Craiova funcționează în locația fostului Grup Școlar Special nr.5, preluat de către Direcția Generală a Peni-tenciarelor prin H.G. nr. 265 din 16.05.1992. După preluare, a funcționat ca Școala Specială de Muncă și Reeducare a Minorilor până la 19.05.1993, când a fost transformat în Centrul de Reeducare a Minorilor. La 01.09.1998, unitatea a devenit Penitenciarul de Minori – Tineri Craiova, prima instituție de acest fel din țară, unde își execută pedeapsa minorii și tinerii care au săvârșit fapte sancționate penal.

Penitenciarul de Minori –Tineri Craiova dispune de un pavilion administrativ, un local de școală, ateliere de producție și instruire – calificare, sală și bază sportivă, două cămine cu o capacitate de cazare de 432 de locuri, o cantină cu 300 de locuri, cabinete medicale, o sală de festivități și o capelă.

Sub îndrumarea profesorilor și a maiștrilor instructori, minorii și tinerii beneficiază de posibilitatea de a urma, în funcție de nivelul de școlarizare, cursurile învățământului primar, gimnazial sau profesional. În acest scop, elevii au la dispoziție 16 săli de clasă, laboratoare, cabinete, o bibliotecă cu 24.000 de volume și ateliere specializate pentru însușirea mai multor meserii. Minorilor și tinerilor li se acordă asistență medicală competentă, prin consultații și tratamente, de către personal medical calificat.

La data de 26 aprilie 2011, în P.M.T. Craiova ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 363 persoane private de libertate( din 432 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 84,03 %.

34. Centrul de reeducare Găești

În anul 1966 este înființat ‘Institutul de Reeducare Minori Găești’.

Locația în care funcționează acum centrul de reeducare a fost construita în anul 1939 si este situata în partea de sud a orașului. Centrul a fost stabilit aici în anul 1966, dar istoria lui începe în anul 1959 când prin ordinul MI nr. 3640-59 se transformă Penitenciarul Ocnele Mari în colonie de minori cu regim restrictiv.

De , centrul a fost mutat de mai multe ori, la data de 15 noiembrie 1963 în orașul Sfântul Gheorghe, în septembrie 1965 la Păltiniș lângă Miercurea Ciuc, pentru ca în 1966 să fie mutat la Găești – județul Dâmbovița.

Începând cu data de 30 decembrie 1977, minorii au fost puși în libertate, Centrul de Reeducare fiind desființat. La data de 13 martie 1978, se înființează în baza decretului 80/1978, Școala Specială de Muncă și Reeducare Găești, care va funcționa în conformitate cu decretul 218/1978. Respectivul decret, declarat atunci tranzitoriu,au anulat prevederile codului penal referitoare la măsurile educative aplicate minorilor.

În urma decretului nr. 11/ 26.01.1988, SSMR Găești este desființată, reînființându-se la 15 septembrie 1988. După evenimentele din decembrie 1989, școala a funcționat conform decretului 218/1978 până la 1 octombrie 1992, când a fost abrogat prin Legea 104/1992.

De atunci și până în prezent, Centrul de Reeducare Găești funcționează în baza decretului 545/1972, aici fiind internați minori cărora instanța de judecată le-a aplicat măsura educativă a internării conform prevederilor articolelor 104-106 cod penal.

La data de 26 aprilie 2011, în Centrul de Reeducare Găești ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 54 persoane private de libertate( din 153 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 35,29 %.

35. Spitalul Penitenciar Colibași

Spitalul Penitenciar Colibași este situat în orașul Mioveni, aflat pe malul stâng al râului Argeș. Poziția geografică a localității în zona deluroasă determină o climă temperată.

Datorită condițiilor climaterice benefice, prin Ordinul Direcției Generale a Penitenciarelor ia naștere, în anul 1983, în cadrul Penitenciarului Colibași, secția pentru inapți din anumite motive: tuberculoza, boli cronice și degenerative, cardiopatii, inapți vârsta, etc.

Aceasta secție a funcționat în clădiri tip barăci.

Dintre deținuții cronici internați, mai numeroși erau bolnavii de tuberculoză pulmonară numărând aproximativ 500, aceștia fiind cazați în camere cu 20 de paturi.

Acest grup de bolnavi erau cu tuberculoză pulmonară activă, fiind în tratament antituberculos sub supravegherea unui medic specialist pneumolog de

Activitatea medicală s-a desfășurat în condiții extrem de grele, datorită lipsei circuitelor epidemiologice, a medicilor specialiști și a aparaturii medicale.

În 1992 sunt dezmembrate barăcile și, prin lucrări de reparație capitală, în 1994 este dată în folosință o nouă clădire. Construcția, ridicată din prefabricate de beton, este compusă din 31 de camere.

Spitalul Penitenciar Colibași a fost înființat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 183 / C / 01. 02. 1999.

În perspectiva dării în folosință a noii clădiri a spitalului, va lua naștere secția de boli de nutriție și diabet, secție unică în sistemul medical al Ministerului Justiției.

La data de 26 aprilie 2011, în Spitalul Penitenciar Colibași ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 104 persoane private de libertate( din 206 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 50,49 %.

36. Spitalul Penitenciar București

Spitalul Penitenciar București, în forma actuală, datează din anul 1973 și a rezultat din desființarea Spitalului Văcărești și dislocarea acestuia în comuna Jilava.

Prin natura activităților desfășurate, Spitalul Penitenciar București este o unitate sanitară, similară ca importanță cu una județeană, din rețeaua Ministerului Sănătății și este destinat refacerii stării de sănătate a persoanelor ce au săvârșit infracțiuni și au suferit condamnări, ori sunt în stare de arest preventiv; asigură asistență medicală calificată cazurilor deosebite, ce nu pot fi tratate în unitățile de penitenciare și găzduiește deținuți ce urmează a fi expertizați de I.M.L., conform dispozițiilor instanțelor de judecată sau a parchetelor de pe lângă instanțele de judecată.

La data de 26 aprilie 2011, în Spitalul Penitenciar Jilava ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 296 persoane private de libertate( din 440 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 62,27 %.

37. Spitalul Penitenciar Dej

La data de 01.07.1997, prin Ordinul Ministerului Justiției, s-a înființat Spitalul penitenciar Dej, ca unitate independentã, în subordinea Direcției Generale a Penitenciarelor.

Având în vedere cã instituția este o unitate spitalicească, regimul de detenție aplicat persoanelor aflate în custodie este cel de "sistem închis".

La data de 26 aprilie 2011, în Spitalul Penitenciar Dej ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 296 persoane private de libertate( din 440 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 62,27 %.

38. Spitalul Penitenciar Poarta Albă

Unitatea a fost înființată pe data de 01.03.1999

La data de 26 aprilie 2011, în Spitalul Penitenciar Poarta Alba ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicata pe site – ul instituției) erau cazate 128 persoane private de libertate( din 160 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 80 %.

39. Spitalul Penitenciar Tg. Ocna

Așezământul unității Spitalului Penitenciar datează de la sfârșitul anului 1855, și a fost construit din ordinul domnitorului Moldovei Grigore Ghica (1849-1856) .

Până în anul 1977, așezământul a funcționat ca spital penitenciar cu profil TBC. În baza Hotărârii Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. și a Decretului nr. 255/1977 Spitalul Penitenciar Tg. Ocna a fost desființat.

În anul 1997, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1133, Spitalul Penitenciar a fost reînființat.

Unitatea are un pavilion deținere secție recuperare cronici, spălătorie, bloc alimentar – anul construcției 1851, dat în folosință finele anului 1855; un pavilion deținere secții TBC – anul construcției 1936, dat în folosință 1937; un pavilion Lundbeck (spațiu nepopulat de deținuți) pentru cabinete medicale, laboratoare și club cadre – anul construcției 1996, dat în folosință 1997.

La data de 26 aprilie 2011, în Spitalul Penitenciar Tg. Ocna( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 104 persoane private de libertate( din 300 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 34,67 %.

40. Centrul de Reeducare Minori Tg. Ocna

Centrul de Reeducare Minori Tg. Ocna are drept obiectiv executarea măsurii educative cu internarea într-un centru de reeducare până la vârsta de 18 ani de către minorii care au săvârșit infracțiuni.

Recuperarea minorilor este asigurată prin:

supraveghere, educație și reabilitare psiho-socială;

reintegrare familială și socială;

promovarea accesului la informație și a posibilităților de exprimare liberă a opiniilor.

În perioada anilor 1956-1997, în acest perimetru a funcționat Centrul de Reeducare pentru minori infractori, care de-a lungul anilor a cunoscut denumiri diferite: „Colonie de Minori” (1956-1966); „Institut Special de Reeducare a Mino-rilor” (1966-1972); „Centrul de Reeducare a Minorilor” (1972-1977); „Școala Specială de Muncă și Reeducare a Minorilor” (1977-1992); „Centrul de Reeducare” (1992-1997).

De la 01 august 2001, Centrul de Reeducare Minori Tg. Ocna ființează în paralel cu Ș.N.A.P. Tg. Ocna. Minorii dispun de condiții de viață și educație asemănătoare cu ale viitorilor subofițeri de penitenciare intrând zilnic sub influența educativă a acestora.

Baza materială a întregii unități unde, de asemenea, își desfășoară activitatea și Ș.N.A.P. Tg. Ocna, cuprinde corpuri de clădire cum sunt: pavilionul dormitoare minori, cu o capacitate de 100 locuri și în cadrul căruia se află și clubul și punctul primire minori cu 56 paturi instalate, 7 săli de clasă, o cancelarie, sector de producție, pavilion administrativ, hotel, centrală termică, bloc alimentar și baza sportivă.

În cadrul centrului, minorii urmează cursuri de alfabetizare, gimnaziale și de inițiere în meseriile de sudori, lăcătuși și tâmplari.

La data de 26 aprilie 2011, în Centrul de Reeducare Minori Tg. Ocna

( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 55 persoane private de libertate( din 65 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 84,62 %.

41. Penitenciarul Timișoara

Penitenciarul Timișoara este o unitate profilată pe deținerea de condamnați cu pedepse de până la 10 ani, arestați preventiv, contravenienți, recidiviști și nerecidiviști. Este situat în Municipiul Timișoara, pe str. Popa Șapcă nr. 7.

Actualul sediu al penitenciarului a fost construit în urma demolării zidurilor Cetății Timișoara, ca rezultat al tratativelor dintre conducerea orașului și autoritățile militare al cetății.

Dar, primele atestări documentare despre existența unui loc unde erau ținuți arestații în Timișoara sunt ale lui Pray P. în „Analele regatului Ungariei”, an 1514, în care acesta consemnează că Gheorghe Doja și cei 41 de căpitani ai săi au fost închiși la 1514 în beciurile de arestați din bastionul numărul 1.

În 1716, Contele Mercy Claudius a fost numit comandant al Timișoarei și Guvernator al Banatului și construiește în 1728 clădirea destinate Tribunalului Provincial, iar în beciurile clădirii sunt mutați arestații (deținuții). Destinația acestei clădire se menține până în anul 1807 când împăratul Francisc vizitând ora-șul, consideră situația necorespunzătoare și dispune mutarea acestora în cazemata numărul 10 din Bastionul numărul 1, iar la terminarea noii construcții în 1810, sunt mutați toți deținuții până în 1907 când aceasta a fost demolată.

În 1907 se termină construcția Palatului Curții Marțiale (actualul Tribunal și Parchet Militar) și a închisorii militare (actualul sediu al unității noastre) unde sunt mutați toți deținuții.

Prin Decizia Ministerului Justiției din 1 februarie 1937 se hotărăște profilarea penitenciarelor și astfel în penitenciarului din Timișoara urmau să își execute pedeapsa și măsura de siguranță privativă de libertate deținuți majori de drept comun și condamnații la închisoare contravențională până la 2 ani inclusiv.

În anul fost construit corpul de clădire în care se află postul de control nr. 1, centrala telefonică și sectorul vizite, iar în anul fost construit corpul de clădire care adăpostește și la ora actuală birourile administrative.

În anul început demolarea barăcilor rămase, sistematizându-se magaziile și garajul (pe latura de nor și nord-vest a perimetrului unității), iar în început construcția noului pavilion de deținere conceput și construit după cerințele europene în domeniu ( finalizat la 1 decembrie 1997).

La data de 26 aprilie 2011, în Penitenciarul Timișoara ( conform Situației privind numărul paturilor instalate în unitățile subordonate ANP și efectivele acestora la data de 26 aprilie, publicată pe site – ul instituției) erau cazate 1155 persoane private de libertate( din 1248 de paturi instalate), având un indice de ocupare din numărul de paturi instalate de 88,64 %.

3.3 Analiza principalelor funcții ale sistemului administrației penitenciare

Analiza funcțiilor sistemului administrației penitenciare din perspectiva modului real în care acestea sunt realizate relevă faptul că majoritatea activităților aflate în competența Administrației Naționale a Penitenciarelor au nevoie de intervenția managementului pentru a deveni eficiente. Acest proces este cu atât mai complex cu cât în perioada viitoare, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung, sistemul administrației penitenciare va fi supus presiunii unor factori interni și externi.

În ceea ce privește factorii interni, pe termen scurt, principala presiune este cauzată de recesiunea economico-financiară care poate avea multiple efecte, inclusiv creșterea ratei criminalității. În acest sens, sistemul administrației penitenciare trebuie să fie pregătit pentru primirea și asigurarea condițiilor de executare a pedepselor privative de libertate la care sunt supuse persoanele condamnate la închisoare, cu atât mai mult cu cât un indicator expresiv îl reprezintă rata infracționalității, în creștere în ultima perioadă. Pe termen lung, sistemul administrației penitenciare trebuie să fie pregătit pentru primirea și asigurarea condițiilor de executare a pedepselor privative de libertate pentru cetățenii români condamnați în străinătate care urmează să execute pedepsele privative de libertate în penitenciarele românești.

Factorii externi care pot influența negativ activitatea sistemului administrației penitenciare țin de sistemul organizațional, ca tot unitar, dar și de elemente componente ale acestuia. Astfel, sistemul organizațional actual necesită, la nivelul managementului, un organism de management participativ care să includă și directorii de unități. În ceea ce privește practicile manageriale generale și specifice sistemului penitenciar, acestea nu pot asigura un sistem coerent de raportare, urmărire și monitorizare a deciziilor și performanțelor. De asemenea, o problemă importantă este ineficacitatea sistemului în a implementa măsuri incluse în documente strategice.

În ceea ce privește elementele componente ale sistemului organizațional, acestea au fost grupate în funcții de bază și funcții suport. În categoria funcțiilor de bază au fost analizate reintegrarea socială, siguranța, paza și escortarea și respectiv, asistența medicală. În categoria funcțiilor suport au fost analizate resursele umane, suportul economico-administrativ, comunicarea, juridicul, funcția de cooperare și elaborare-implementare programe, prevenirea corupției și criminalității în mediul penitenciar, inspecția penitenciară și respectiv, tehnologia informației și comunicații.

3.3.1. Funcția de Siguranță, Pază și Escortare

Garantarea siguranței locurilor de detenție este una dintre responsabilitățile principale ale Administrației Naționale a Penitenciarelor și necesită o supraveghere adecvată a acestora pentru asigurarea unui mediu custodial sigur.

Pentru a-și îndeplini rolul său recuperativ, sistemul penitenciar trebuie să fie în primul rând un loc sigur atât pentru persoanele aflate în detenție, cât și pentru angajații sistemului sau orice alte persoane care vin în contact cu acesta.

Siguranța deținerii cuprinde toate activitățile desfășurate de administrația penitenciară în scopul supunerii deținuților unor restricții în ceea ce privește libertatea de mișcare, astfel încât să fie împiedicată sustragerea lor de la executarea sancțiunilor privative de libertate (evadare, părăsirea locului de muncă, fugă din centrele de reeducare), precum și pentru protejarea vieții, integrității corporale și sănătatea acestora, a personalului și a altor persoane.

Restricțiile în ceea ce privește libertatea de mișcare au la bază regimurile de executare. Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemele progresiv și regresiv, persoanele condamnate având posibilitatea de a trece dintr-un regim în altul.

Pentru realizarea siguranței deținerii ce constă în măsuri de pază, escortare și supraveghere și menținerea ordinii și disciplinei în rândul persoanelor private de libertate, administrația penitenciară are în vedere ca:

sistemele de siguranță din perimetrul locului de deținere, secțiile de deținere și alte locuri în care au acces persoanele private de libertate să fie conforme;

limitarea la strictul necesar a accesului și circulației altor persoane și a autovehiculelor în interiorul penitenciarului să fie coroborată cu controlul antiterorist și de specialitate efectuat asupra persoanelor și autovehiculelor care intră în penitenciar; locurile și momentele vulnerabile din penitenciar să fie identificate și gestionate eficient; perchezițiile pentru descoperirea și descurajarea amenințărilor la adresa securității penitenciarului și a folosirii nepermise a telefoanelor mobile, precum și a consumului de băuturi alcoolice și substanțe stupefiante să fie executate periodic; mijloacele de imobilizare să fie folosite autorizat și în cazurile strict prevăzute de lege.

Asigurarea unor condiții de detenție în conformitate cu standardele internaționale și crearea unui mediu sănătos pentru persoanele private de libertate este o premisă a exercițiului tuturor drepturilor fundamentale ale acestora. Având in vedere actele normative in vigoarea persoanele private de libertate au dreptul la hrană, ținută, cazarmament și condiții minime de cazare.

Toate camerele de cazare din locurile de deținere care urmează să se construiască trebuie să asigure o suprafață de cel puțin pentru fiecare persoană privată de libertate, în situația cazării în comun și atunci când cazarea se face individual. Camerele de cazare sunt dotate cu mobilier, astfel încât să permită persoanei private de libertate păstrarea bunurilor și obiectelor personale, precum și desfășurarea unor activități de educație. Grupurile și instalațiile sanitare din camerele de deținere permit fiecărei persoane private de libertate să își satisfacă nevoile fiziologice, ori de câte ori este necesar, în condiții de igienă și intimitate.

În Broșura de prezentare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, editata în anul 2011, se precizează că, condițiile de detenție au fost îmbunătățite prin finalizarea obiectivelor de investiții si reparații capital asupra infrastructurii

– Alimentare cu apa ( Penitenciarele Colibași si București Jilava)

– Modernizarea centrale termice ( Penitenciarele Ploiești, Pelendava si Târgu Jiu)

– Infirmerie( Penitenciarul Mărgineni)

– Reabilitare rețele de canalizare ( Spital Penitenciar București Jilava)

– Construcție bloc alimentar ( Penitenciarul Baia Mare).

Pe lângă profilarea unităților penitenciare, altă soluție de îmbunătățire a condițiilor de detenție este aceea de construire, în parteneriat public – privat, a unor noi unități, corespunzătoare normelor și regulilor impuse de Uniunea Europeană. Prin raportare la experiența în materie de parteneriat public-privat a celorlalte sisteme europene, au fost analizate avantajele , dezavantajele și eventualele riscuri pe care acest tip de parteneriat la presupune.

În anul 2010, au fost contactate Comisia Economică Europeană din cadrul ONU si Centrul European pentru Expertiza in domeniul PPP; iar prin organizarea unei conferințe pe aceasta tema, Legea Parteneriatului Public Privat a fost adusă la cunoștința publicului interesat.

În același context, în materie de standardizare funcțională a arhitecturii locurilor de deținere, ținând cont de regimurile de executare a pedepselor, au fost finalizate 3 proiecte tip care pot fi dezvoltate prin parteneriat public privat

( regim de maximă siguranță și regim închis, regim semideschis și deschis și regim mixt).

De asemenea, în cursul anului 2010 au fost aprobate Normele minime de cazare a persoanelor private de libertate, diferențiate în funcție de modul și de locul de deținere în care se realizează cazarea.

Elaborarea Manualului pentru gestionarea incidentelor ( Vol. I – Gestionarea incidentelor operaționale și Vol. II – Gestionarea Incidentelor critice) și a Manualului de Proceduri utilizat de negociatori în gestionarea incidentelor critice, oferă cadrul normativ pentru soluționarea a ceea ce numim în prezent “ evenimente negative” , care sunt împărțite în incidente operaționale ( urgent medicale, incendii, evadări, evenimente periculoase etc) și incidente critice ( luarea de ostatici și revoltele).

Elementul de noutate pentru sistemul penitenciar din România îl reprezintă existent, la nivelul fiecărui penitenciar a negociatorilor, lucrători de penitenciare specializați în soluționarea incidentelor și a conflictelor. Intenția la nivelul sistemului este aceea de a avea în fiecare penitenciar cel puțin 10 negociatori și în fiecare spital penitenciar cel puțin 5.

Tot în anul 2010 au fost analizate și cauzele care perturbă climatul normal de conviețuire prin Studiul privind prevalent comportamentelor agresive în rândul persoanelor private de libertate.

Studiul cuprinde toate incidentele caracterizate prin violență, înregistrate la nivelul sistemului penitenciar, respectiv 2405, dintre care: 1307 agresiuni între persoane private de libertate, 78 de agresiuni asupra cadrelor, 799 autoagresiuni, 211 comportamente cu risc de suicid și 10 sinucideri.

Cadrul normativ specific îndeplinirii misiunilor în unitățile subordonate va fi completat cu Manualul privind masurile de prevenire și reacție la incidentele produse pe timpul transportului persoanelor private de libertate cu mijloace auto și Manualul privind structurile asociate pentru masuri de securitate specială, constrângere și control. Proiectul acestui ultim manual este format din 2 volume, axate pe siguranța personalului, respectiv pe intervenția efectivă a structurilor specializate în cadrul producerii unor incidente.

Tot pentru a îmbunătăți condițiile privind siguranța locurilor de deținere au fost implementate sisteme electronice integrate de pază , supraveghere și alarmare pentru cele 12 unități profilate pe custodierea persoanelor private de libertate din regimul deschis și semideschis.

De asemenea, a fost întocmit un proiect de montare a Stațiilor de tip TETRA; identice cu cele aflate în dotarea MAI pe autovehicule destinate transportului persoanelor private de libertate. Prin acest proiect se urmărește alinierea sistemului penitenciar la standard existente în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, concretizată prin asimilarea de către sistemul național unic pentru apeluri de urgentă 112.

Deși au fost îmbunătățite condițiile privind siguranța locurilor de detenție în anul 2010 au fost înregistrate 2 evadări( Aiud si Vaslui); 6 tentative de evadare ( Bistrița, Jilava, Tichilesti, Spital Dej, Focșani , Spital Jilava); 7 părăsiri ale locului de muncă ( Jilava -3, Bistrița, Gherla, Timișoara și Spitalul Dej), o fugă de la locul de muncă și o tentativă de fugă a unor minori sancționați cu măsura internării într-un centru de reeducare.

ANP, alături de celelalte administrații penitenciare din întreaga lume, se confruntă cu fenomenul de introducere a unui un număr crescut de obiecte interzise si substanțe psihoactive în unitățile penitenciare.

În anul fost descoperit în unitățile penitenciare un număr mai mic de telefoane mobile, respectiv 9459 ( fata anul 2008 și 9938 în anul 2009). În același timp, datorită măsurilor dispuse, cum ar fi incriminarea ca infracțiune a introducerii de obiecte interzise sau dotării cu unele mijloace electronice de control, numărul telefoanelor mobile descoperite înainte ca acestea sa ajungă la destinatari a crescut față de anii anteriori.

Au fost întreprinse demersuri pe lângă Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații și operatorii de telefonie mobilă din România, pentru identificarea unor soluții viabile, de evitare a folosirii neautorizate a serviciilor de telefonie mobilă în penitenciar și s-au făcut demersuri pentru elaborarea unui cadru legislativ de utilizare a sistemelor de bruiaj.

În vederea depistării telefoanelor mobile, a drogurilor , a explozibililor și pentru urmărirea evadaților, în cursul anului 2010 s-au stabilit datele colaborării cu Autoritatea Națională a Vămilor, în vederea achiziționării și instruirii câinilor de serviciu.

Evoluția numărului cazurilor de descoperire a substanțelor stupefiante în perioada 2008 – 2010, arată faptul ca penitenciarele se confruntă în continuare cu fenomenul consumului de droguri în rândul persoanelor private de libertate.

Pentru diminuarea consumului de droguri, ANP acționează atât pentru reducerea ofertei, cât și pentru reducerea cererii de droguri la nivelul unităților penitenciare.

Eforturile pentru reducerea ofertei au făcut ca numărul situațiilor de descoperire a drogurilor înainte de intrarea în posesia persoanelor private de libertate să crească de la un an la altul. 55% în anul 2008, 62% în anul 2009 și 73% în anul 2010. Cererea mare de droguri este o urmare firească a creșterii numărului de persoane private de libertate care au săvârșit infracțiuni în legătură cu traficul și consumul de droguri.

Referitor la reducerea cererii de droguri, intervenția în cazul persoanelor private de libertate declarate cu antecedente de consum de droguri se realizează prin programe de informare, programe de prevenire, campanii de sensibilizare și conștientizare, consiliere și construirea comunitaților terapeutice.

Dintre cele mai importante actiuni mentionez Proiectul “ Estabilishing 3 terapeutic communities in Rahova, Jilava and Targsor Romanian Penitentiaries”, în cadrul căruia au fost dezvoltate astfel de comunități terapeutice.

În cadrul proiectului “ Activități de prevenire și asistența HIV-SIDA printre consumatorii de droguri injectabile în penitenciarele din România”, finanțat de către Ministerul Sănătații din Olanda și derulat cu sprijinul tehnic al UNODC, s-a urmărit extinderea programelor pilot de substituție cu metadona și schimb de seringi, în prezent programele fiind disponibile în 10 penitenciare.

Au fost realizate demersuri în vederea asigurării sustenabilitații proiectului de substituție cu metadona în unitățile penitenciare, prin finanțare de la bugetul de stat, începând cu anul 2011.

La data de 26 aprlie 2011 în unitățile subordonate ANP ( penitenciare, centre de Reeducare , penitenciare Spital și Penitenciare pentru Minori și tineri) erau custodiate un număr de 29126 persoane private de libertate .

Indicele de ocupare al numărului de paturi instalate la data de 26 aprilie 2011 este 82,70%.

Funcția de Reintegrare socială a persoanelor private de libertate

Administrația Națională a Penitenciarelor, la fel ca majoritatea administrațiilor penitenciare își propune să dezvolte un ansamblu de măsuri, a căror implementare are drept rezultat responsabilizarea și reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate, contribuind la dezvoltarea individuală, creșterea gradului de siguranță a comunității, menținerea ordinii publice și securității naționale.

Instituția trebuie să evalueze permanent nevoile de asistență socială, educație și terapeutice ale persoanelor private de libertate. Activitatea de pregătire școlară și de calificare a persoanelor private de libertate, coordonarea și planificarea etapelor și programelor educaționale sunt activități curente desfășurate în cadrul sistemului pentru realizarea funcției educative și de asistență psiho-socială.

Pentru orice om, privarea de libertate în mediul penitenciar constituie o situație deosebită, cu amplă rezonanță în modul său de viață, atât pe durata detenției cât și după aceea, în libertate.

Pentru ca procesul de reintegrare socială să aibă succes, trebuie să se lucreze în echipă pluridisciplinară.

De aceea, eforturile tratamentului penitenciar tind să se direcționeze spre trei obiective principale:

– cultivarea deprinderii de a munci;

– dobândirea unei vieți adecvate și a unor îndeletniciri prin educare socială și pregătire profesională;

– asistența de specialitate și îndrumare expresă;

Se realizează acțiuni individuale sau colective premergătoare liberării, ținându-se seama de riscul recidivei pentru cei "interesați", precum și de evoluția lor în detenție.

O atenție deosebită trebuie să se acorde menținerii și îmbunătățirii relațiilor dintre deținut și familia sa, dacă acestea sunt de dorit și sunt în interesul celor două părți.

Activitatea de instruire școlară a persoanelor private de libertate reprezintă una dintre principalele modalități de intervenție recuperativă, în condițiile în care un procent semnificativ dintre cei care săvârșesc infracțiuni, au un nivel de școlarizare sub limita învățământului de stat obligatoriu.

Includerea asistenței religioase, ca parte a tratamentului desfășurat în penitenciar ajută deținuții să-și schimbe atitudinile și comportamentul. Sprijinul în asistența spirituală este asigurat permanent prin preotul unității și prin reprezentanți ai diverselor culte religioase sau serviciilor umanitare.

Pentru menținerea tonusului fizic și psihic al persoanelor private de libertate se organizează activități recreative, culturale, sportive. Printre acțiunile organizate se numără:

– convorbiri și discuții libere între educatori și condamnați;

– lectura sau recenzia unor cărți;

– conferințe scurte pe teme de comportare morală;

– vizionarea unor filme și programe de televiziune, audiții radio, citirea unor articole sau materiale pe teme de comportare și trăsături morale.

In anul fost elaborat Programul “ Educație prin Sport și Universul cunoașterii” – program educațional de dezvoltare a cunoștințelor de cultură generală, care include 4 module de învățare : Educația Ecologică, Educația Economică, Istorie și Literatură. Primul program se află în curs de implementare din cea de a doua parte a anului 2010.

În vederea continuării intervenției recuperative și pentru a fi luate masuri de incluziune socială a persoanelor care au părăsit locurile de deținere, în cursul anului fost constituit grupul de lucru pentru elaborarea Strategiei Naționale de incluziune socială a persoanelor private de libertate. La întâlnirile de lucru ale grupului au participat reprezentanți ai 23 de instituții și organizații.

În penitenciare au fost organizate activități de calificare și recalificare, inițiere, perfecționare, specializare în diferite meserii, în cadrul a 115 cursuri, la care au participat 1320 persoane private de libertate.

La acestea se mai adăugă organizarea în colaborare cu AJOFM, a Bursei Locurilor de Muncă, la care au participat 449 persoane private de libertate și 179 de angajatori.

Datorită faptului că fondurile bugetare alocate desfășurării procesului de formare profesională au fost diminuate, există preocupări de identificare a unor noi modalități de susținere a acestora, prin intermediul proiectelor cu finanțare europeană. ( Proiectul FSE –POS DRU “ Creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor aflate în detenție prin o mai bună educație,informare a societății și îmbunătățire a condițiilor în penitenciar”, Îmbunătățirea accesului tinerilor aflați în penitenciar la programe de formare profesională și integrare pe piața muncii pe parcursul si după executarea pedepsei” și “ Peste obstacole cu speranță si încredere”).

Pe linia asigurării continuării intervenției și a acțiunii convergente a instituțiilor statului pentru reintegrarea socială a persoanelor condamnate, în anul 2010, în parteneriat cu Direcția Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, a fost implementat Programul “Reducerea riscului de recidiva după închisoare” în unitățile penitenciare și serviciile de probațiune.

Pentru stimularea implicării societății civile în problematica incluziunii sociale a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate, au fost dezvoltate proiecte de impact la nivel comunitar: Proiectul “ Managementul voluntarilor în penitenciar” și “ A educa pentru a repara” – destinat promovării conceptului de justiție restaurativă.

Referitor la cadrul metodologic de desfășurare a demersurilor de reintegrare socială au fost create Normele de desfășurare a tuturor activităților educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială a persoanelor private de libertate. De asemenea, au fost întocmite ghiduri de bune practică adresate educatorilor, psihologilor și asistenților sociali și a fost elaborată Culegerea de documente normative privind desfășurarea activităților de educație și asistență psihosocială în centrele de reeducare.

Funcția economico-administrativă

În cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, funcția economică se realizează, din punct de vedere structural-organizatoric, cu sprijinul Direcției economico-administrative, care asigură suportul tehnico-economic al activității Administrației Naționale a Penitenciarelor, prin valorificarea potențialului uman, material și financiar existent în administrare și prin punerea în aplicare a actelor normative, a ordinelor ministrului justiției și a deciziilor directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În funcție de obiectivele sistemului penitenciar la nivelul instituției, se evaluează și planifică resursele materiale și financiare și se elaborează programe anuale și de perspectivă pentru investiții și reparații capitale ale spațiilor de deținere. De asemenea, prin funcția economică se controlează și evaluează periodic activitățile desfășurate de Baza de Aprovizionare, Gospodărire și Reparații, Penitenciarul Pelendava, Complexul Flamingo Eforie Sud, Centrul de Pregătire Profesională și Recuperare a Cadrelor de Penitenciare Rodbav, Centrul de Pregătire a Magistraților, a Grefierilor și a Celuilalt Personal din Sistemul Justiției Sovata și Centrul de Pregătire Profesională și Recuperare a Cadrelor de Penitenciare Amara;

Continuitatea, rentabilitatea, calitatea, eficiența, specializarea, flexibilitatea, omogenitatea, transparența sunt principii care guvernează activitatea de asigurare a materialelor, produselor și a prestărilor de servicii necesare.

Lucrările de investiții și reparații capitale, analizate din punctul de vedere tehnico– economic, al necesității, oportunității și posibilităților de realizare, privesc în principal îmbunătățirea condițiilor de detenție pentru persoanele private de libertate.

In urma unei analize a resurselor financiare ale sistemului penitenciar în 2010, putem spune ca bugetul alocat ANP in fost constituit din 711.529 mii lei subvenții acordate de la bugetul de stat și 39.521 mii lei din venituri proprii, ceea ce reprezintă un total de 751.050 mii lei, cu 6% mai puțin față de cel alocat în 2009. Aceasta diminuare a fost determinată de scăderea cu 4% a alocațiilor bugetare și cu 25% a veniturilor proprii față de anul 2009.

În cursul anului 2010, din efectivul mediu total de 27.525 deținuți, a fost selecționat si repartizat la munca un efectiv mediu total de 6.458 persoane private de libertate. Dintre acestea, în medie 2.062 persoane au fost folosite la muncă remunerată pe bază de contract prestări servicii , numărul acestora fiind în creștere față de 2009.

Veniturile proprii includ si activitățile productive realizate de persoanele private de libertate.

În cursul anului 2010, din efectivul mediu total de 27.525 deținuți, a fost selecționat și repartizat la muncă un efectiv mediu total de 6.458 persoane private de libertate. Dintre acestea, în medie 2.062 persoane au fost folosite la muncă remunerată pe bază de contract prestări servicii , numărul acestora fiind în creștere față de 2009.

Trebuie subliniat faptul că , față de anul 2009, evoluția veniturilor totale realizate de unități ca urmare a folosirii la muncă remunerată a persoanelor private de libertate a înregistrat o creștere, de la 19.633.627 la 20.089.484, însă se află în scădere față de anii 2003- 2008.

În contextul alocațiilor bugetare insuficiente, folosirea la muncă a persoanelor private de libertate este o pârghie de obținere de venituri, ce urmează a fi utilizate pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție.

În ciuda acestor condiții precare din punct de vedere financiar, completate de cele două rectificări bugetare negative, Administrația Națională a Penitenciarelor a reușit ca gradul execuției bugetare- raportul dintre plățile efectuate și creditele bugetare aprobate- să fie în procent de 99,52%, superior celui aferent anului 2009- 99,23%.

Deși principala problemă a bugetului alocat inițial pe constituit-o subfinanțarea titlului II „Bunuri și servicii”, monitorizarea permanentă și eficientă a alocațiilor bugetare aferente acestui titlu a determinat ca, la finele anului, nicio unitate din sistem să nu înregistreze datorii către furnizorii de bunuri și servicii.

Trebuie adăugat și faptul că o parte dintre obiectivele stabilite de către Administrația Națională a Penitenciarelor au fost realizate prin accesarea și implementarea proiectelor cu fonduri nerambursabile.

Accesarea de programe cu finanțare europeană rămâne o oportunitate care merită exploatată. Parteneriatele conturate și dezvoltate cu instituții interne și internaționale reprezintă un beneficiu real ce devine vizibil și concret pe mai multe paliere – dotarea cu echipamente, implementarea activităților de calificare profesională, recreative, instructiv-educative cu persoanele private de libertate, transferul de expertiză pentru pregătirea profesională a personalului pe diferite tronsoane – aspecte ce vin să sprijine reforma penitenciară.

In contextul constrângerilor financiare, Administrația Națională a Penitenciarelor a reușit achiziționarea de autoutilitare, autosanitare și microbuze pentru transportul efectivelor de minori și tineri.

O parte a lucrărilor realizate la nivelul unităților au fost finanțate din fondurile alocate în cadrul Proiectului „Creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor aflate în detenție prin o mai bună educație, informare a societății și îmbunătățirea activităților în penitenciar”.

3.3.3.1 Participarea Administrației Naționale a Penitenciarelor în proiecte cu finanțare externă

Proiectele cu finanțare externă nerambursabilă elaborate și implementate au vizat obiective precum:

creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor aflate în detenție prin o mai bună educație, informare a societății și îmbunătățirea activităților în penitenciar, Parteneriat cu Portugalia;

facilitarea accesului tinerilor aflați în penitenciar la programe de formare profesională și integrarea pe piața muncii pe parcursul și după executarea pedepselor privative de libertate, Parteneriat cu Austria;

creșterea incluziunii sociale prin parteneriatul pentru inovare, Penitenciarul Giurgiu și Lancaster Morecombe College; înființarea a 3 comunități terapeutice în penitenciarele Rahova, Jilava și Târgșor, destinate sprijinirii foștilor dependenți de droguri, în colaborare cu Agenția Națională Antidrog, Ministerul Sănătății, Ministerul Justiției și comunități cu specific din Norvegia;

crearea de locuri de muncă pentru foștii deținuți în două întreprinderi sociale, prin dezvoltarea strategiei de ocupare și calificare prin învățare și activități pentru libertate care va asigura tranziția în comunitate, în parteneriat cu Italia;

stabilirea unui mecanism național eficient de prevenire pentru o mai bună promovare și protecție a drepturilor omului, în parteneriat cu Germania;

creșterea șanselor de reintegrare pe piața muncii pentru persoanele aflate în detenție și îmbunătățirea activităților desfășurate în penitenciar prin formarea profesională în domeniul tehnologiei informației și comunicații, în parteneriat cu Euroaptitudini; revenirea foștilor deținuți pe piața muncii și integrarea lor în societate, în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Școala Națională pentru Studii Politice și Administrative, Universitatea de Vest Timișoara, Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Călărași;

crearea unei comunități de practică la nivel european în domeniul incluziunii sociale a deținuților (foștilor deținuți), ExOCoP (Ex-Offenders Community of Practice) în parteneriat cu 10 state membre ale UE;

Formarea profesională a personalului din cadrul sistemului administrației penitenciare.

Principalele Proiecte care s-au desfășurat/se desfașoară în cadrul sistemului administrației penitenciare:

1. Proiectul MARGINTEG 134588/LLP/2007/SI/GRUNDTVIG/GMP „Cunoștințe pentru viitoarea reintegrare a persoanelor marginalizate și dezavantajate”

Proiectul Marginteg își propune să îmbunătățească calitatea educației în penitenciar, dezvoltând programe educaționale cu aplicații 2D și 3D, care să răspundă concomitent cerințelor existente pe piața muncii, precum și dorințelor și aptitudinilor deținuților. Se vizează elaborarea de noi modalități de training pentru deținuți, în urma unor analize complexe privind motivația și interesele acestora, precum și găsirea unor soluții care să țină cont de cadrul particular al unui penitenciar, de dotările limitate și de exigențele legate de securitate.

2. Proiectul Phare 2000 „Întărirea sistemelor judiciar și penitenciar din România”

Proiectul a avut două componente: o componentă de înfrățire între Direcția Generală a Penitenciarelor cu Direcția Instituțiilor Penitenciare din Spania prin care a fost stabilită o strategie de reformă pentru sistemul penitenciar, precum și două componente de investiții, privind dotarea Centrului de pregătire de la Arad cu echipamentele necesare derulării procesului educațional, respectiv informatizarea sistemului penitenciar, prin dotarea unităților penitenciare cu hardware și instruirea specialiștilor în informatică.

3. Proiectul Phare 2003/005-551.04.17 – „Sprijin pentru îmbunătățirea activității sistemului penitenciar”

Proiectul a avut trei componente: o componentă de înfrățire cu Direcția Generală a Instituțiilor Penitenciare din Spania și două componente de investiții: dotarea atelierelor de producție cu echipamentul necesar pregătirii profesionale a deținuților adulți și dotarea penitenciarelor cu mijloace de testare, depistare și analiză a drogurilor, îmbunătățirea capacității sistemului penitenciar de a lupta împotriva problemelor asociate drogurilor.

4. Proiectul Phare 2003/005-551.04.16 – „Sprijin pentru îmbunătățirea justiției pentru minori”

În cadrul acestui proiect Administrația Națională a Penitenciarelor a răspuns de implementarea uneia din cele trei componente: „Furnizarea de echipamente adecvate pentru Centrele de reeducare pentru activitățile în vederea reeducării și a viitoarei reintegrări în societate a minorilor”.

Administrația Națională a Penitenciarelor a colaborat cu cinci contractori în cadrul a opt contracte (8 loturi: ateliere croitorie, ateliere coafură, ateliere frizerie, săli de sport, atelier de agricultură, ateliere de terapie ocupațională, cabinet de informatică și ateliere recreaționale).

5. Proiectul Phare 2004/016-772.03.12 – „Lupta împotriva crimei organizate – o abordare inter-instituțională”

Obiectivul proiectului a fost întărirea funcțiilor de luptă împotriva crimei organizate, bazată pe o strategie care să asigure cooperarea strategică și operațională între toate instituțiile de aplicare a legii.

6. Proiectul Phare 2004/016-772.01.06 – „Continuarea îmbunătățirii sistemului penitenciar”

Proiectul a avut două componente: o convenție de înfrățire cu Direcția Generală a Instituțiilor din Spania și o componentă de investiții pentru dotarea penitenciarelor cu mijloace de transport pentru deținuți. În cadrul componentei de înfrățire au fost organizate 17 sesiuni de formare la care au participat 531 de specialiști din cadrul sistemului penitenciar românesc, având ca tematică introducerea unui nou sistem de management penitenciar. Proiectul s-a finalizat în februarie 2008. În cadrul componentei de investiție, Administrația Națională a Penitenciarelor a colaborat, în calitate de beneficiar, cu Unit Export Ltd., contractor în cadrul contractului de investiție pentru furnizarea a 15 mijloace de transport deținuți.

7. Proiectul PHARE 2005/017-553.01.02 – „Advocacy pentru încadrarea în muncă a persoanelor care au fost condamnate penal”

Proiectul este derulat în colaborare cu Direcția Probațiune din Ministerul Justiției, aplicantul fiind Fundația Reforma Justiției Penale.

Obiectivul general este asigurarea de șanse egale în procesul de încadrare în muncă pentru persoanele care au fost condamnate penal și care caută oportunități de a se integra în societate.

Obiectivul specific îl constituie dezvoltarea de oportunități pentru încadrarea în muncă a persoanelor care execută o pedeapsă penală în comunitate sau care se află în detenție și se pregătesc pentru reintegrarea în comunitate. Printre activitățile care se vor derula menționăm crearea unui grup de lucru pentru facilitarea încadrării în muncă a persoanelor condamnate penal din care să facă parte și potențiali angajatori, crearea și furnizarea de materiale informative care să susțină persoanele condamnate penal în găsirea unui loc de muncă, precum și acordarea de consultanță și consiliere pentru deținuți în vederea unei viitoare angajări.

8. Proiectul PHARE 2005/017-553.01.02.15 – „Noua lege de executare a pedepselor – între Teorie și Practică”

Obiectivele specifice ale acestui proiect sunt următoarele:

Obiectiv specific 1.: Crearea unui sistem unitar de înțelegere și punere în practică a noii legi de executare a pedepselor în cadrul penitenciarelor din România.

Obiectiv specific 2.: Protejarea drepturilor deținuților și ale familiilor acestora care vin în contact cu sistemul penal și cu noua lege de executare a pedepselor.

Obiectiv specific 3: Stimularea participării active a societății civile, în special ONG-uri în vederea sprijinirii procesului de punere în practică a noii legi de executare a pedepselor.

9. ICONET (Informal Competences Net), în cadrul Programului Multilateral Lifelong Learning Leonardo da Vinci – „Transfer de inovație”

Acest proiect s-a desfășurat în perioada 24.10.2007 – 24.10.2009, iar programul de activități constă în pachete de lucru ce au ca obiective implementarea profilelor specifice privind transferul inovației și adaptarea instrumentelor ICOVET; formarea formatorilor din organizațiile partenere în vederea aplicării instrumentului ICOVET și adaptarea modulelor de instruire la necesitățile locale; testarea metodologiei ICOVET în domenii de activitate relevante; identificarea și documentarea cu privire la modelele de bune practici obținute prin proiecte pilot; elaborarea și aplicarea unui chestionar factorilor interesați și elaborarea unui ghid focalizat pe necesitățile viitoare.

10. Proiectul 229542 – CP – 1 – 2006 – UK – GRUNDTVIG – G1 – “GameOn”

Obiectivul proiectului este crearea de jocuri și materiale e-learning care să fie utilizate în procesul de reinserție socială a deținuților, în scopul dezvoltării la aceștia a unor aptitudini de bază în sfera socială și a inteligenței emoționale, precum și cunoștințe generale de nivel minim.

11. Proiectul Phare 2005 – 2006 “Incluziune social”

Reprezintă o linie de finanțare deschisă de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse prin care sunt finanțate măsuri active de incluziune socială și reinserție pe piața muncii pentru categoriile de persoane vulnerabile (etnie romă). În cadrul acestei linii de finanțare unitățile din sistemul penitenciar românesc au fost pentru prima dată eligibile ca aplicanți.

PROIECTE ÎN CURS DE FINALIZARE

1.Proiect „Alinierea sistemului penitenciar din România la standardele europene, prin îmbunătățirea condițiilor de detenție și transport”.

Proiectul are ca obiective elaborarea documentației standard pentru construirea unui penitenciar cu 500 locuri, efectuarea unui studiu privind oportunitatea și eficiența economică a externalizării serviciilor de transport al deținuților, precum și renovarea spațiului de detenție situat în Pantelimon.

2. Proiect Phare RO 2004/016-772.01.04.13 : "Continuarea procesului de informatizare a instanțelor și parchetelor – Livrare de echipamente IT pentru sistemul judiciar"

Proiectul este coordonat de Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate beneficiind de 4.727 echipamente IT (calculatoare, notebook-uri, server-e, imprimante, SAN-uri, switch-uri, UPS-uri, video

proiectoare).

3. Proiect PHARE RO 2004/016-772.01.04-16.02 – "Continuarea procesului de informatizare la nivelul sistemului judiciar – dezvoltarea și modernizarea sistemului electronic de management al dosarelor – ECRIS". Obiectivul proiectului este rescrierea aplicației ECRIS și crearea unei interfețe de legătură între aceasta și sistemul de evidență a deținuților (PMSWeb) exploatat de Administrația Națională a Penitenciarelor.

4. Poiect PHARE RO 2005/017-553.01.04.08 – "Continuarea procesului de informatizare la nivelul sistemului judiciar”

Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea unei aplicații software privind arhivarea electronică, livrarea și instalarea echipamentelor IT necesare implementării aplicației, precum si organizarea sesiunilor de training în vederea utilizării aplicației software.

5. Proiect finanțat de Banca Mondială: „Reforma Sistemului Judiciar”-Componenta 3 – „Court Information System”

Obiectivul principal este conceperea unui sistem integrat de management al resurselor, care să cuprindă managementul resurselor financiare, materiale, umane, precum și funcții de sprijin pentru managementul instituțional.

6. „Proiect de prevenire a consumului și îngrijire a consumatorilor de droguri injectabile aflați în detenție”

Obiectivele acestui proiect sunt creșterea accesului consumatorilor de droguri injectabile din penitenciare, la măsurile și mijloacele de prevenire și la tratamentul de substituție cu metadonă, precum și prevenirea transmiterii HIV și a altor boli.

7. Proiectul PHARE 2005/017-553.01.02 – „Advocacy pentru încadrarea în muncă a persoanelor care au fost condamnate penal”

Obiectivul general este asigurarea de șanse egale în procesul de încadrare în muncă pentru persoanele care au fost condamnate penal și care caută oportunități de a se integra în societate.

Obiectivul specific îl constituie dezvoltarea de oportunități pentru încadrarea în muncă a persoanelor care execută o pedeapsă penală în comunitate sau care se află în detenție și se pregătesc pentru reintegrarea în comunitate.

8. Proiectul PHARE 2005/017-553.01.02.15 – „Noua lege de executare a pedepselor – între Teorie și Practică”

Obiectivele specifice ale acestui proiect sunt crearea unui sistem unitar de înțelegere și punere în practică a noii legi de executare a pedepselor în cadrul penitenciarelor din România, precum și protejarea drepturilor deținuților și ale familiilor acestora care vin în contact cu sistemul penal și cu noua lege de executare a pedepselor.

9. ICONET (Informal Competences Net), în cadrul Programului Multilateral Lifelong Learning Leonardo da Vinci – „Transfer de inovație”

Programul de activități constă în pachete de lucru ce au ca obiective implementarea profilelor specifice privind transferul inovației și adaptarea instrumentelor ICOVET; formarea formatorilor din organizațiile partenere în vederea aplicării instrumentului ICOVET și adaptarea modulelor de instruire la necesitățile locale; testarea metodologiei ICOVET în domenii de activitate relevante; identificarea și documentarea cu privire la modelele de bune practici obținute prin proiecte pilot; elaborarea și aplicarea unui chestionar factorilor interesați și elaborarea unui ghid focalizat pe necesitățile viitoare.

10. Proiectul 229542 – CP – 1 – 2006 – UK – GRUNDTVIG – G1 – “GameOn”

Obiectivul proiectului este crearea de jocuri și materiale e-learning care să fie utilizate în procesul de reinserție socială a deținuților, în scopul dezvoltării la aceștia a unor aptitudini de bază în sfera socială și a inteligenței emoționale, precum și cunoștințe generale de nivel minim.

11. Phare 2005 – 2006 Incluziune socială

Reprezintă o linie de finanțare deschisă de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse prin care sunt finanțate măsuri active de incluziune socială și reinserție pe piața muncii pentru categoriile de persoane vulnerabile (etnie romă).

ACCESARE FONDURI-PROIECTE ÎN CURS DE CONTRACTARE

1. Proiect FSE-POS DRU „Creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor aflate în detenție prin o mai bună educație, informare a societății și îmbunătățirea activităților în penitenciar”

Obiectiv general îl reprezintă transferul, dezvoltarea comună și adaptarea practicilor și produselor PGISP (proiect de administrare a inovării sistemului penitenciar) în sistemul penitenciar românesc.

2. Proiect “ Îmbunătățirea accesului tinerilor aflați în penitenciare la programe de formare profesională și integrarea pe piața muncii pe parcursul și după executarea pedepsei”

Proiectul are ca obiectiv general creșterea gradului de incluziune socială a tinerilor din penitenciare prin facilitarea participării la programe de calificare pe perioada executării pedepsei și dezvoltarea serviciilor de suport pentru accesul și menținerea pe piața muncii după eliberarea din penitenciare.

3.Proiect “ Participarea grupurilor vulnerabile în economia sociala”

Proiectul are drept obiectiv general creșterea la nivelul comunităților locale (inclusiv al grupurilor vulnerabile din aceste comunități) din întreaga țară, a capacității de a realiza o dezvoltare locală durabilă și inclusivă.

4. PHARE RO 2006/ /018-147.01.04.06.02 – „Îmbunătățirea dotărilor necesare pentru sistemul de justiție pentru minori în România” (Proiect de investiții)

Obiectivele acestui proiect sunt dotarea generală a celor două penitenciare pentru minori și tineri de la Craiova și Tichilești, în vederea asigurării unor condiții cât mai bune pentru minorii privați de libertate, precum și dotarea cu autoturisme a celor două penitenciare pentru minori.

5. PHARE 2006/018-147.01.04.07.01 – „Dezvoltarea unităților penitenciare din România” (Proiect de asistență tehnică)

Obiectivele proiectului sunt dezvoltarea unităților penitenciare prin evaluarea cadrului instituțional și procedural în domeniul gestionării situațiilor de criză ce pot apărea la nivelul unităților penitenciare din România, dar și formarea profesională a specialiștilor din cadrul unităților penitenciare.

6. Proiectul PHARE – Transition Facility – „Asistență pentru asigurarea respectării drepturilor omului în penitenciar și creșterea eficienței sistemului penitenciar românesc” Proiectul are ca obiectiv aplicarea unitară a prevederilor Legii 275/2006 privind executarea pedepselor și îmbunătățirea politicii de resurse umane în sistemul penitenciar românesc.

7. Proiectul PHARE – Transition Facility – „Asistență pentru asigurarea respectării drepturilor omului în penitenciar și creșterea eficienței sistemului penitenciar românesc”. Proiectul are ca obiectiv aplicarea unitară a prevederilor Legii 275/2006 privind executarea pedepselor și îmbunătățirea politicii de resurse umane în sistemul penitenciar românesc.

8. PHARE RO 2006/018-147.01.04.10.01 – „Continuarea informatizării sistemului judiciar” (Proiect de investiții)

Obiectivele proiectului sunt continuarea procesului de informatizare prin consolidarea infrastructurii IT existente la nivelul sediilor tuturor instituțiilor din cadrul sistemului judiciar prin achiziționarea de echipament hardware, precum și pregătirea personalului IT din cadrul sistemului judiciar.

9. Proiect E-step – LLP-1-2007-1-UK-GRUNDTVIG-GMP

Proiectul are drept scop creșterea șanselor de reabilitare socială a deținuților în Europa și se află în prezent în derulare.

10. Proiect VET IN Prison – Pregătire vocațională pentru deținuți – 142558-2008- ES-LEONARDO-LMP

Obiectivul proiectului este optimizarea calității pregătirii vocaționale a deținuților în vederea facilitării reinserției lor sociale.

11. PHARE 2006/018-147.03.12 – „Dezvoltarea asistenței comunitare în domeniul sănătății mintale pentru deținuți”

Obiectivul specific îl reprezintă creșterea capacității unităților penitenciare și a comunităților locale din care acestea fac parte de a asigura eficient servicii comunitare de sănătate mintală, pentru grupul vulnerabil reprezentat de deținuți, la nivelurile de accesibilitate, diversitate și calitate recunoscute ca adecvate pentru toți membrii comunității.

Alături de societatea românească, Administrația Națională a Penitenciarelor este provocată de schimbare, de limite ce țin de resursele financiare, de transformări care obligă armonizarea sa ca sistem penitenciar european, la standarde de performanță internaționale.

Funcția medicală

Administrația Națională a Penitenciarelor își asumă misiunea de a asigura sănătatea persoanelor aflate în custodie, în condiții similare celor oferite în rețeaua sanitară publică și în concordanță cu legislația proprie sistemului penitenciar. Supravegherea sănătății personalului angajat constituie, în egală măsură o prioritate.

Asigurarea dreptului la asistență medicală completă și gratuită tuturor persoanelor private de libertate, a măsurilor igienico-sanitare riguroase în cadrul penitenciarelor ca și acțiunile de salubrizare a acestora, constituie realizări importante pe linia aplicării unui tratament penitenciar în conformitate cu normele europene de deținere.

Instituția Administrației Naționale a Penitenciarelor este constantă în stabilirea unui parteneriat activ cu populația și autoritățile publice centrale și locale și implicarea acestora în asigurarea asistenței medicale a persoanelor private de libertate. Pentru problemele de sănătate publică cu care se confruntă sistemul penitenciar (HIV/SIDA, droguri și tuberculoză), Administrația Națională a Penitenciarelor derulează programe integrate celor naționale

Serviciile medicale asigură asistență curativă și de recuperare, inclusiv de prevenire primară, atât la nivelul grupurilor la risc, cât și în rândul întregii populații penitenciare.

Prin efectul legii asigurărilor sociale de sănătate, persoanele private de libertate beneficiază de asistență medicală gratuită, în condiții echivalente celei acordate populației generale.

Asigurările sociale de sănătate pentru persoanele private de libertate sunt suportate din bugetul de stat, iar serviciile medicale suplimentare din bugetul propriu al instituției.

Asistența medicală primară pentru persoanele private de libertate este acordată la cerere, ori de câte ori este nevoie, și profilactic, prin examene medicale obligatorii, precum și prin examene periodice. Persoanele private de libertate examinate primesc tratament, fie în camera de deținere, fie în infirmerie, atunci când necesită îngrijiri speciale și supraveghere, iar în caz de urgențe medicale și chirurgicale sunt transferate la cel mai apropiat spital din comunitate.

Femeile private de libertate gravide primesc asistență medicală similară celei de care beneficiază femeile aflate în libertate.

Asistența medicală primară și de medicină dentară se realizează prin:

40 de cabinete de medicină primară, încadrate cu cel puțin un medic de medicină generală/medicină de familie, asistenți medicali generaliști care asigură asistența medicală permanentă, asistenți de igienă și asistenți de farmacie.

Cabinete de medicină dentară, încadrate cu medici dentiști. În 10 penitenciare există laboratoare de tehnică dentară, unde sunt executate lucrări protetice pentru persoanele private de libertate.

La nivelul rețelei sanitare proprii funcționează 6 penitenciare spital cu ambulatorii de specialitate integrate.

Penitenciarul Spital Rahova, cu un număr de 120 paturi, are în structură următoarele secții: chirurgie generală, toracică și urologică, obstetrică-ginecologie, ortopedie, O.R.L, oftalmologie, anestezie-terapie intensivă și dezintoxicare.

Penitenciarul Spital Dej, cu un număr de 156 de paturi, asigură servicii de chirurgie generală, medicină internă și laparoscopie abdominală, ORL, oftalmologie și terapie intensivă.

Penitenciarul Spital Colibași, cu un număr de 205 paturi, asigură asistența medicală pentru boli interne, cronice, dermato – venerologice și pneumo – ftiziologice.

Penitenciarul Spital Poarta Albă, cu un număr de 160 paturi, are în structură următoarele secții: boli interne, boli cronice, dermato-venerologie, psihiatrie, boli infecțioase, pneumoftiziologie și terapie intensivă.

Penitenciarul Spital Tg.Ocna, cu un număr de 175 de paturi, este specializat în diagnosticarea și tratamentul tuberculozei, dar și a altor afecțiuni cronice.

Penitenciarul Spital București, are un număr de 391 de paturi, asigurând asistența pentru deținuții cu boli interne și cronice, dermato-venerologice, infecțioase, tuberculoză și psihiatrice.

În penitenciar asistența medicală trebuie asigurată de cel puțin un medic de medicină generală, un medic psihiatru, un medic stomatolog, iar după caz un medic ginecolog și un număr corespunzător de cadre medii sanitare pentru asigurarea continuității asistenței medicale.

În cursul anului 2010, pentru eficientizarea unitarilor de profil din sistemul penitenciar, și a ambulatoriilor de specialitate ale acestora, a fost demarat procesul de revizuire a Normelor generale de funcționare a penitenciarelor spital și au fost elaborate propuneri privind noua structură organizatorică a penitenciarelor spital, avizate de către Ministerul Sanatatii.

Începând cu 2010 , sunt monitorizate toate refuzurile de internare ale persoanelor private de libertate în penitenciarele spital.

Au fost realizate demersuri în vederea autorizării punctelor farmaceutice din penitenciare, ca oficine locale de distribuie , arondate farmaciilor cu circuit închis din penitenciarele spital.

Pentru asigurarea calității vieții în mediul de detenție, a fost elaborate și transmis Planul Cadru de măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor, și răspândirea infecției cu virus gripal AH1N1 în rândul personalului și a persoanelor private de libertate.

În anul fost finalizat Proiectul “Creșterea accesului persoanelor private de libertate la consiliere și testare voluntară HIV și VHC. Finanțat de către Fondul Global de Luptă împotriva SIDA , TB și Malariei, și cel de al doilea studio de sero- supraveghere comportamentală a persoanelor private de libertate consumatoare de droguri, cu urmărirea evoluției prevalentei infecției cu virus HIV și hepatitei C în rândul acestora, cu finanțare din partea Fondului Global de Lupta împotriva SIDA , TB și Malariei.

Dificultatea majoră inerentă asigurării dreptului la asistență medicală constă în deficitul de personal medical cu studii medii și superioare . La o populație penitenciară de aproximativ 28.244 persoane private de libertate, asistența medicală este asigurată de un total de 777 cadre medicale.

Oportunități de ameliorare identificate:

Telemedicina, ca modalitate inovativă, complementara activităților directe desfășurate cu persoanele private de libertate , prin care se utilizează tehnici moderne de comunicare, din domeniul tehnologiei informațiilor

Deblocarea posturilor și organizarea concursurilor pentru încadrarea de personal medical.

Funcția de Prevenire a Criminalității și Corupției

Această funcție are rolul de a identifica și preveni acțiunile specifice criminalității organizate, terorismului, corupției, altor forme ale criminalității în mediul penitenciar, precum și cel de a evalua riscurile și vulnerabilitățile specifice sistemului penitenciar.

Problematicele ce pot favoriza comiterea de acte infracționale sau încălcări ale unor prevederi regulamentare în vigoare, în sistemul penitenciar românesc, cuprind o gamă largă de vulnerabilități ca traficul și deținerea de substanțe stupefiante, telefoane mobile, arme albe, obiecte contondente; intenții, preocupări pe linia organizării sau declanșării unor revolte, evadări, agresiuni sau alte fapte comise cu violență în rândul persoanelor private de libertate; grupări organizate existente la nivelul unităților penitenciare, care comit acte infracționale; acte de agresiune la adresa anumitor funcționari de penitenciare sau a membrilor de familie ai acestora; continuarea implicării din detenție în activități specifice criminalității organizate a unor persoane private de libertate de regulă cunoscute ca lideri de clanuri interlope; prevenirea terorismului în mediul penitenciar.

Datele de interes obținute sunt transmise directorilor de unități penitenciare sau, după caz, directorului general al instituției, direcțiilor de specialitate, altor instituții cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale pentru adoptarea măsurilor de prevenire și control.

3.3.6 Funcția de control

Funcția de control asigură un sprijin real în aplicarea corectă și unitară a legilor, deciziilor și instrucțiunilor specifice în toate unitățile sistemului penitenciar.

Scopul este asigurarea unui management competent la toate nivelurile și realizarea feed-back-ului asupra realităților din penitenciare, în condiții de regularitate, eficacitate și eficiență.

În plus, este monitorizată atmosfera socială și psihosocială din rândul personalului angajat și a persoanelor private de libertate, a modului de respectare a drepturilor acestora, a condițiilor de muncă și a celor de deținere din perspectiva prevenirii torturii și a tratamentelor degradante și inumane, inclusiv prin verificarea cu obiectivitate și celeritate a petițiilor adresate instituției de către funcționarii publici cu statut special, persoanele private de libertate aflate în custodie și terțe persoane.

Prin verificări orientate în special pe linia aplicări corecte a prevederilor legislative, funcția de control vizează:

analizarea capacității manageriale și stilul de muncă al personalului cu funcții de conducere;

garantarea siguranței locului de deținere;

modalitatea în care se aplică legislația execuțional-penală și regimul penitenciar;

respectarea drepturilor individuale și colective ale persoanelor private de libertate;

asigurarea serviciilor medicale și a celor pentru educație și asistență psihosocială;

asigurarea managementului resurselor umane, managementului logistic;

asigurarea drepturilor personalului din penitenciare.

Atât mecanismele de verificare și control intern, cât și instrumentele manageriale folosite în implementarea Strategiei administrației penitenciare pe perioada 2010 -2013, au reliefat o serie de deficiențe generale, pe fondul subfinanțării de la bugetul de stat: deficit de personal în anumite sectoare de activitate, suprasolicitarea celui existent, personal cu abilitați manageriale insuficient dezvoltate, corelat cu lipsa criteriilor unitare de evaluare a eficienței activității și managementului, spații neadecvate , elemente de infrastructură și dotări depășite.

În ceea ce privește controlul intern , deficiențele au fost constatate cu precădere în sectoarele siguranța deținerii și regim penitenciar, economic –administrativ, reintegrare socială și medical, pentru remedierea acestora fiind dispuse 2902 măsuri administrative . În cazul în care s-au identificat deficiențe majore au fost formulate propuneri de sesizare a comisiilor de disciplină.

3.3.7 Funcția de Comunicare

Activitatea de comunicare în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor este implementată în unitățile subordonate, începând cu anul 2006, prin „Strategia de imagine și comunicare a Administrației Naționale a Penitenciarelor”și este subordonată principiilor de politică general asumate de sistemul penitenciar. Aceasta corespunde nevoii sistemului administrației penitenciare de a-și promova rolul de serviciu sigur pentru comunitate și de a asigura vizibilitatea sistemului.

Principiul după care ne ghidăm întreaga activitate este al transparenței și deschiderii către societate, în general și către mass-media, în particular. Mass-media sunt privite ca partener în popularizarea misiunii și problemelor sistemului penitenciar, în supunerea acțiunilor noastre exercițiului critic al societății și în campania continuă de conștientizare a importanței sociale a eforturilor sistemului penitenciar la nivelul comunității.

Construirea imaginii de serviciu public pentru comunitate reprezintă un proces continuu de consolidare a parteneriatului cu mass-media și mediul social în ansamblu, dar și de demolare a mentalităților existente și de conștientizare, la nivel public, a misiunii, programelor și acțiunilor serviciului penitenciar.

Sistemul de relații publice creat la nivelul sistemului penitenciar este format din 45 de purtători de cuvânt din unitățile teritoriale, aceștia fiind sprijiniți în activitate de reprezentanții structurii centrale.

Jurnaliștii sunt prezenți zilnic în unitățile penitenciare, realizând materiale cu tematici diverse, iar directorul locului de deținere poate aproba contactarea, inclusiv prin încuviințarea de întâlniri, între reprezentanții mass-media și persoanele condamnate definitiv, cu acordul scris al celor în cauză, în condițiile în care nu se periclitează siguranța locului de deținere sau drepturile și libertățile persoanelor private de libertate.

Colaborarea cu comunitatea

Apreciind ca prioritară colaborarea cu instituțiile publice, organizațiile guvernamentale și neguvernamentale, Administrația Națională a Penitenciarelor s-a orientat spre atragerea de noi parteneri sociali, dezvoltarea parteneriatelor existente, promovarea proiectelor comune și atragerea de fonduri destinate îmbunătățirii condițiilor de detenție, mijloacelor de asistență a persoanelor custodiate și perfecționării profesionale a personalului de specialitate.

În prezent Administrația Națională a Penitenciarelor a încheiat 32 de acorduri de parteneriate interne, inițiate în scopul sprijinirii și facilitării reinserției sociale a persoanelor private de libertate.

În vederea resocializării și reintegrării persoanelor private de libertate, a respectării drepturilor omului, Administrația Națională a Penitenciarelor a încheiat o serie de protocoale de colaborare cu instituții ale statului, cu organizații guvernamentale sau neguvernamentale.

Dintre acestea, putem aminti:

1. Protocolul de colaborare cu Agenția Națională pentru rromi – martie 2011. Obiectivul acestui protocol constă în implicarea persoanelor vulnerabile în activități de muncă. Ca obiectiv se are în vedere desfășurarea activităților de consiliere privind problematica de incluziune socială pentru un grup de 6000 de persoane private de libertate ce urmează să se libereze, acordarea de suport pentru orientare pe piața muncii după liberare, precum și facilitarea accesului la resurse după liberare.

2. Protocol de colaborare cu Fundația Creștină „Ethos” – martie 2011. Administrația Națională a Penitenciarelor și Fundația Creștină „Ethos” Craiova își propun să cointereseze membrii din cadrul societății civile și să atragă resurse pentru realizarea unor activități educative, culturale, moral-creștine în beneficiul persoanelor private de libertate în perioada în care acestea execută pedeapsa privativă de libertate.

3. Protocol de colaborare cu Organizația Națională „Cercetașii României, filiala Brașov „Virgil Onțiu” Petroșani – martie 2011. Beneficiarii protocolului sunt persoanele private de libertate din custodia unităților penitenciare din sistemul ANP, angajați ai unităților penitenciare sau ai ANP, precum și angajați și voluntari ai Organizației Naționale „Cercetașii României”, filiala Brașov „Virgil Onțiu” Petroșani. Obiectivul acestui protocol îl reprezintă diversificarea activităților educative, recreative și de reintegrare socială destinate persoanelor private de libertate prin contribuția angajaților și voluntarilor Organizației Naționale „Cercetașii României”, filiala Brașov „Virgil Onțiu” Petroșani.

4. Protocol de colaborare cu Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret – februarie 2011. În cadrul protocolului, cooperarea se bazează pe educația prin sport menită să valorizeze potențialul activităților de educație și asistență psiho-socială în scopul creșterii șanselor de resocializare și reintegrare socială a persoanelor private de libertate, precum și accesul acestora la o gamă variată de servicii pe parcursul traseului execuțional în mediul penitenciar.

5. Protocol de colaborare cu Biserica Penticostală „Filadelfia” Petroșani – februarie 2011. Obiectivele protocolului constau în acordarea asistenței spirituale în vederea conservării și îmbunătățirii statutului psiho-somatic al persoanelor private de libertate pe parcursul executării pedepsei, inițierea, menținerea și dezvoltarea relațiilor persoanei private de libertate cu membrii familiei și ai comunității, recâștigarea valorilor morale și spirituale prin apropiere de Dumnezeu și citirea Scripturii. Toate aceste obiective au ca scop facilitarea reinserției sociale a persoanelor private de libertate.

6. Protocol de colaborare cu Asociația Școlilor de Asistență socială din România – ianuarie 2011. În cadrul proiectului „Promovarea sănătății pentru persoanele tinere private de libertate” se încheie acest protocol dintre ANP și ASASR constând în organizarea de work-shop-uri cu persoanele tinere private de libertate pe probleme de sănătate.

7. Protocol de colaborare cu Fundația „Estuar” – ianuarie 20011. Administrația Națională a Penitenciarelor și Fundația „Estuar” își propun, în baza acestui protocol, să colaboreze în vederea asistării specializate a persoanelor cu probleme de sănătate mintală, atât pe parcursul executării pedepselor privative de libertate, dar și ulterior liberării în perioada post-detenție, pentru continuarea demersurilor de către specialiști.

8. Protocol de colaborare cu Asociația Artiștilor Fotografi din România – decembrie 2010. Obiectivele acestui protocol constau în susținerea unor proiecte cu conținut cultural artistic adresate persoanelor private de libertate prin care se urmărește facilitarea reintegrării sociale a acestora după finalizarea executării sancțiunilor penale.

9. Protocol de colaborare cu Fundația „Motivation” România – noiembrie 2010. Protocolul a fost încheiat cu scopul ajutorării persoanelor cu dizabilități aflate în grija Fundației „Motivation” România, prin voluntariatul angajaților sistemului Administrației penitenciare, precum și creșterea șanselor de reintegrare socială a persoanelor private de libertate prin implicarea acestora în activități de educație, asistență psiho-socială și voluntariat, precum și prin sprijin acordat de către specialiștii fundației.

10. Protocol de colaborare cu Asociația „Romanian Harm Reduction Network” – octombrie 2010. Protocolul are ca obiect colaborarea dintre ANP și RHRN în cadrul activităților cuprinse în proiectul „Consumatorii de droguri în arest preventiv-o abordare din perspectiva drepturilor omului”, bazându-se pe derularea unu număr de 20 de interviuri-întrevederi între membrii echipei de proiect și consumatorii de droguri aflați în arest preventiv.

11. Protocol de colaborare cu Asociația pentru servicii educative specializate „Aripi Deschise” – octombrie 2010. Obiectivul principal îl reprezintă realizarea unor proiecte, activități, cercetări comune destinate atât persoanelor private de libertate, cât și celor aflate în supraveghere sau cele care s-au eliberat din penitenciar în vederea creșterii șanselor de reintegrare.

12. Protocol de colaborare cu Liga Pentru Renaștere Morală – septembrie 2010. Cooperarea celor două instituții partenere creează premisele resocializării post-executorii a peroanelor private de libertate și permite accesul acestora la o gamă variată de resurse materiale și spirituale pe parcursul traseului execuțional.

13. Protocol de colaborare cu Prison Fellowship România – septembrie 2010 Dintre obiectivele acestui protocol amintim diversificarea activităților religioase, a programelor educaționale și de asistență moral-educativă destinate persoanelor private de libertate prin contribuția angajaților și voluntarilor Fundației Prison Fellowship România.

14. Protocol de colaborare cu Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București – septembrie 2010. Protocolul are la bază colaborarea celor două instituții la realizarea unor studii și cercetări privind fenomenul criminalității, resocializarea și reintegrarea persoanelor condamnate, evoluția sistemului penitenciar, realizarea unor proiecte comune de intervenție recuperativă psiho-socială destinate persoanelor private de libertate.

15. Protocol de colaborare cu Universitatea „Babeș-Balyai. Activitățile din cadrul acestui protocol asigură asistență socială adecvată persoanelor private de libertate prin evaluări și consiliere socială individuală de grup sau în grup.

16. Protocol de colaborare cu Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților – 2010. Obiectul protocolului îl reprezintă colaborarea în vederea aplicării prevederilor privind autorizarea programelor de formare profesional a adulților și a centrelor de evaluare de competențe, care să permită dezvoltarea și evaluarea de competențe profesionale pentru persoanele condamnate definitiv la sancțiuni private de libertate aflate în custodia ANP în scopul facilitării integrării sau reintegrării acestora pe piața muncii după punerea în libertate.

17. Protocol de colaborare cu Institutul de Sociologie – 2010. Elaborarea unor programe de prevenire și control, organizarea unor manifestări științifice, organizarea și derularea unor activități de instruire și specializare a personalului celor două instituții constituie obiectivele acestor două instituții.

18. Protocol de colaborare cu Asociația europeană pentru educație în penitenciare – 2010. Protocolul vizează colaborarea între cele două părți bazată pe schimbul de bune practici în domeniul activităților educaționale derulate în mediul penitenciar în scopul dezvoltării sociale a persoanelor private de libertate și reintegrării acestora.

19. Protocol de colaborare cu Asociația Scriitorilor București – 2010. Obiectivul protocolului constă în implicarea reprezentanților Uniunii Scriitorilor din România în activitățile de educație și asistență psiho-socială desfășurată de ANP, care să contribuie la creșterea șanselor de reintegrare socială a persoanelor care au de executat o pedeapsă privativă de libertate.

20. Protocol de colaborare cu Autoritatea Națională pentru Protecția Familiei și a Drepturilor Copilului – 2010. Protocolul vizează menținerea legăturilor dintre părinții care execută o măsură privativă de libertate și copiii acestora aflați în sistemul de protecție al copilului, precum și respectarea drepturilor copiilor care execută o măsură privativă de libertate.

21. Protocol de colaborare cu Asociația „Serviciul Umanitar pentru Penitenciare” – 2010. Cele mai importante obiective ale protocolului constau în sprijinirea completării nivelului de școlarizare a persoanelor private de libertate, sprijinirea reconversiei profesionale a persoanelor private de libertate, inițierea, menținerea ș dezvoltarea relațiilor persoanei private de libertate cu membrii familiei și ai comunității, precum și medierea relațiilor persoanei private de libertate cu reprezentanții instituțiilor administrației locale și de stat.

22. Protocol de cooperare cu Agenția Național pentru Ocuparea Forței de Muncă – 2010. Protocolul are la bază programele deformare profesională a persoanelor private de libertate care să contribuie la reintegrarea socială și la asigurarea egalității șanselor pe piața forței de muncă.

Administrația Națională a Penitenciarelor a mai încheiat și alte protocoale, dintre care amintim: Protocolul cu Inspectoratul General al Poliției Române – 2005, Protocolul privind școlarizarea persoanelor aflate în custodia ANP – 2007, Protocolul de cooperare cu Direcțiunea de Probațiune – 2007, Protocol încheiat cu Asociația Internațională a Polițiștilor- secția română – 2009, Protocol de colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență – 2010, etc.

O bună relaționare cu comunitatea locală permite facilitarea legăturii dintre persoanele private de libertate și familie, asigurarea creșterii și diversificării competențelor profesionale ale acestora, calificarea și recalificarea profesională, valorizarea și stimularea potențialului creativ în scop artistic, completarea nivelului de școlarizare și a carențelor educative.

Periodic, fiecare unitate penitenciară, în special cele care au în custodie categorii vulnerabile, organizează ieșiri în comunitate, spectacole artistice, acțiuni de voluntariat, menite să sensibilizeze opinia publică cu privire la realitățile serviciului penitenciar și să îmbunătățească deprinderile prosociale ale persoanelor private de libertate și de a cunoaște realitățile mediului penitenciar.

Parteneriate încheiate între Administrația Națională a Penitenciarelor și instituții de formare profesională europene

Principalele protocoale încheiate de ANP cu instituții de formare profesională europene de prestigiu sunt:

Acordul-cadru de colaborare cu Școala Națională de Administrație Penitenciară din Franța (ENAP);

Protocol de adeziune a Centrelor de Formare a Personalului de Penitenciare, în cadrul căreia România are calitatea de vicepreședinte în board-ul acesteia;

Parteneriatul dintre Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tg. Ocna și Bayerische Justizvollzugsschule Straubing din Germania.

Drepturile condamnaților din penitenciare

Închisoarea este o instituție „totală”, în sensul de loc de rezistență în care un grup de indivizi care au o situație identică, fiind despărțiți de societatea exterioară pentru o perioadă de timp oarecare (uneori chiar apreciabilă), duc împreună un ciclu de viață îngrădită prin interdicții formale de a desfășura anumite activități, de a avea contact cu familia, de a personaliza spațiul locuit, de a avea inițiative etc.

Vorbind despre drepturile condamnatilor, ca și în cazul obligațiilor condamnaților, trebuie precizat că acestea nu trebuie confundate cu drepturile cetățeanului. Aici este vorba de persoane care execută pedepse privative de libertate într-un penitenciar, iar aceste persoane, în calitate de condamnați și pe timpul cât sunt tinute în penitenciar, au anumite drepturi.

Recomandarea (2006) Comitetului de Miniștri ai statelor membre preferitoare stabilește unele principii fundamentale în materie: toate persoanele private de libertate vor fi tratate prin respectarea drepturilor omului; persoanele private de libertate își păstrează toate drepturile care nu le-au fost retrase prin lege, în urma deciziei de condamnare la pedeapsa cu închisoarea sau de arestare preventivă ; restricțiile impuse persoanelor private de libertate trebuie să se reducă la strictul necesar și vor fi proporționale cu obiectivele legitime pentru care au fost impuse ; condițiile de detenție care încalcă drepturile omului nu pot fi justificate prin lipsa de resurse; viața în închisoare trebuie să se apropie cât mai mult posibil de aspectele pozitive ale vieții din exteriorul penitenciarului; fiecare perioadă de detenție trebuie să fie gestionată astfel încât să faciliteze reintegrarea persoanelor private de libertate în societatea liberă; cooperarea cu serviciile sociale externe și participarea societății civile la viața din penitenciar trebuie încurajate pe cât posibil; personalul din penitenciar desfășoară o importantă misiune a serviciului public, iar angajarea, pregătirea și condițiile de muncă ale acestuia trebuie să-i permită să ofere un nivel ridicat de asistență deținuților.

Un penitenciar sănătos din punct de vedere instituțional există atunci când: organizarea sa corespunde funcțiilor constitutive, iar rolurile și normele sunt adecvate acestora; când există un consens al personalului asupra obiectivelor și mijloacelor stabilite formal; când distribuția puterii nu creează tensiuni; când există mecanisme adecvate de rezolvare a conflictelor interne și când climatul psihologic este fundat pe împărtășirea valorilor organizaționale și pe respectul reciproc (factorii culturali pot aduce nuanțe specifice unui penitenciar sau altul).

Menținerea disciplinei în penitenciare se realizează prin reglementări legale, elaborate în lumina pactelor și convențiilor internaționale, derivate din aplicarea Declarației Universale a Drepturilor Omului și din art. 9 din Convenția internațională privind drepturilor civile și politice, care interzic orice detenție arbitrară, stabilind principiul legalității în administrarea disciplinei.

Scopul acestor reguli este să stabilească un ansamblu de reguli minime pentru toate acele aspecte ale administrației închisorii care sunt esențiale pentru asigurarea unor condiții umane de detenție și a unui tratament pozitiv în cadrul unui sistem modern și progresiv; să determine administrațiile penitenciarelor să dezvolte o politică, o gestiune și o practică bazate pe principiile actuale de finalitate și echitate; să încurajeze personalul penitenciarelor să adopte o atitudine conformă cu deontologia profesiei și a poziției sociale pe care este solicitat să o îndeplinească, să-și exercite activitatea în cel mai optim mod în scopul atingerii intereselor colectivității și ale deținuților care îi sunt încredințați; să definească criterii realiste, de bază, care să permită administrațiilor penitenciarelor și serviciilor de inspecție a penitenciarelor să emită evaluări valabile ale rezultatelor obținute și să amelioreze aceste rezultate.

Datorită arestării, sau a condamnării, persoanelor în cauză le sunt suspendate o serie de drepturi, precum dreptul la o serie de libertăți personale, dreptul la intimitate, dreptul la liberă circulație, de întrunire, de vot, etc; limitarea lor se face în concordanță cu prevederile constituționale. Dintre drepturile fundamentale ale persoanelor private de libertate, așa cum se regăsesc ele în legislația existentă, putem enumera:

3.4.1.Dreptul la viață și la integritatea persoanei, drept universal valabil, ce nu poate fi obstrucționat de statutul de privat de libertate; cauzarea intenționată a morții unei persoane nu poate avea loc decât prin executarea unei sentințe capitale promulgată de un tribunal în baza comiterii unei infracțiuni sancționată prin lege cu o astfel de pedeapsă. Prin garantarea dreptului la viață se înțelege atât interdicția de a lua viața cuiva, cât și stabilirea cu exactitate, de către un organ specializat, a cauzei decesului, în situația în care este posibil ca moartea să fi fost provocată de o altă persoană, iar în cazul probării acestui lucru, declanșarea urmăririi penale și condamnarea celui vinovat.

3.4.2.Dreptul la protecție în fața torturii sau a oricărui tratament inuman sau degradant reprezintă un drept fudamental aplicabil tuturor ființelor umane, indiferent de statutul lor sau de condițiile excepționale în care acestea s-ar putea găsi. Cel mai important instrument internațional în acest sesn îl reprezintă Convenția împotria torturii și a altor pedepse crude, inumane sau degradante, ale cărui principii au fost elaborate în concordanță cu Carta Națiunilor Unite. Statele semnatare ale Convenției își i-au angajamentul în direcția adoptării unui ansamblu de măsuri legislative, administrative și judiciare menite să prevină și să combată orice act de tortură, ce nu poate fi justificat indiferent de excepționalitatea situației (stare de război, instabilitate internă, etc. Tortura, sau orice tratament inuman ori degradant, este interzisă prin Constituția României și prin norme de drept intern.

3.4.3. Dreptul la respectarea demnității umane reprezintă un drept fundamental stipulat în cele mai importante tratate internaționale, precum și-n Constituția României. Persoanelor private de libertate necesită un tratament adecvat pentru a reuși să-și mențină sentimentul de stimă și demnitate. Condițiile de detenție, vestimentația, alimentația, condițiile sanitaro-igienice, programul de lucru, etc, toate, influențează fizic și mental persoana în cauză. Respectarea cumulativă a mai multor drepturi (precum cele care urmează a fi prezentate) asigură, pe perioada privațiunii sale de libertate, un tratatement adecvat menit să ofere un regim de viață umanitar, iar pe termen lung, reinserția sa socială. Ispășirea pedepsei în sine reprezintă un pas dificil de trecut pentru persoana privată la libertate, așa că sistemul de detenție trebuie să vină în sprijinul său, să împiedice izolarea sa socială.

3.4.4. Dreptul la tratament echitabil, sau la prevenirea discriminării, reprezintă un drept fundamental, exprimat în Declarația Universală a Drepturilor Omului, în Ansamblul de principii pentru potejarea tuturor persoanelor supuse unei forme oarecare de detenție sau încarcerare, în Ordonananța de Urgență nr. 56 din 25 iunie 2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor private de libertate, precum și-n Constituție. Tratamentul special acordat unor persoane private de libertate (cum ar fi minorii, femeile, femeile însărcinate, persoanele cu handicap fizic sau psihic, etc) nu înseamnă automat discriminare, ci doar o corelare a normelor de tratament și detenție cu credințele, nevoile situațiile sau statutul special ori nefavorabil al persoanei în cauză. Recunoașterea diferențelor între indivizi și aplicarea unui tratament adecvat, în concordanță cu acestea, nu duce la producerea unui prejudiciu sau dezavantaj, ci la conservarea acestora și respectarea statutului persoanei în cauză (cum ar fi tratamentul special acordat unei femei însărcinate, care necesită condiții speciale de detenție și asistență medicală adecvată, corespunzătoare condiției sale).

3.4.5. Dreptul la sănătate

Privarea unei persoane de libertate atrage cu sine și responabilitatea asumată cu privire la sănătatea acelei persoane. Prin însăși regimul de detenție, persoana privată de libertate nu poate avea acces la o serie de bunuri și servicii pe care le consideră indispensabile pentru asigurarea sănătății sale; ca urmare, este de datoria statului de a asigura condamnaților condițiile necesare garantării sănătății lor, condiții optime de trai și lucru, precum și tratamente adecvate și asistență medicală corespunzătoare. Asistența medicală în penitenciare este asigurată cu personal calificat, serviciile medicale și medicamentele fiind oferite gratuit, în conformitate cu prevederile legale. Ținând cont de varietatea situațiilor ce pot apărea în penitenciare, Administrația Națională a Penitenciarelor dispune de o gamă diversificată de sectoare medicale, compuse din farmacii, centre ambulatorii, spitale sau mijloace specializate de transport medical.

Dacă deținutul necesită un tratament, sau o consultație medicală specializată (cum ar fi asistența medicală dentară, asigurat în mod gratuit în cabinetele aflate în locațiile de detenție), acesta va putea beneficia de serviciile medicului de familie avut anterior încarcerării, sau ale oricărui alt medic din exterior, cheltuielile fiind asigurate de către solicitant. În urma diagnosticului dat, deținutul poate procura, din exterior, ochelari de vedere, proteze sau alte dispozitive medicale, având însă nevoie de aprobarea directorului centrului de detenție.

Tratamentul persoanelor cu tulburări psihice se face în instituții specializate, detenția acestora în penitenciare, în comun sau separat cu ceilalți deținuți, trebuind a fi evitată prin transferul acestora către locații speciale unde urmează a beneficia de tratamentul adecvat.

De asemenea, persoanele aflate în situații speciale beneficiază de tratament adecvat; este cazul femeilor condamnate la pedepse privative de libertate ce sunt însărcinate. Acestea beneficiază de asistență prenatală și postnatală asigurată într-un spațiu adecvat în afara centrelor de detenție și, la cerere, li se oferă dreptul de a-și îngriji copilul până la vârsta de 1 an, moment în care copilul va fi încredințat familiei, sau persoanei desemnate de mamă, sau, dacă acest lucru nu este posibil, unei instituții specializate.

La nivelul rețelei sanitare proprii funcționează 6 penitenciare spital cu ambulatorii de specialitate integrate.

Penitenciarul Spital Rahova, cu un număr de 120 paturi, are în structură următoarele secții: chirurgie generală, toracică și urologică, obstetrică-ginecologie, ortopedie, O.R.L, oftalmologie, anestezie-terapie intensivă și dezintoxicare.

Penitenciarul Spital Dej, cu un număr de 156 de paturi, asigură servicii de chirurgie generală, medicină internă și laparoscopie abdominală, ORL, oftalmologie și terapie intensivă.

Penitenciarul Spital Colibași, cu un număr de 205 paturi, asigură asistența medicală pentru boli interne, cronice, dermato – venerologice și pneumo – ftiziologice.

Penitenciarul Spital Poarta Albă, cu un număr de 160 paturi, are în structură următoarele secții: boli interne, boli cronice, dermato-venerologie, psihiatrie, boli infecțioase, pneumoftiziologie și terapie intensivă.

Penitenciarul Spital Tg.Ocna, cu un număr de 175 de paturi, este specializat în diagnosticarea și tratamentul tuberculozei, dar și a altor afecțiuni cronice.

Penitenciarul Spital București, are un număr de 391 de paturi, asigurând asistența pentru deținuții cu boli interne și cronice, dermato-venerologice, infecțioase, tuberculoză și psihiatrice.

Asigurarea dreptului la asistență medicală totală și gratuită, împreună cu condiții optime de detentie și respectarea normelor igienico-sanitare reprezintă un pas important în direcția creării mediu adecvat pentru persoanele private de libertate, un mediu în care demnitatea ființei sale, integritatea sa fizică și psihică să fie respectate, iar reintegrarea sa socială să fie sprijinită și susținută în mod constant.

3.4.6. Dreptul la asistență diplomatică oferă persoanelor private de libertate, cu o altă cetățenie decât cea română, dreptul de a solicita consultare și vizite din partea funcționarilor reprezentanțelor dipplomatice și consulare aparținând statului ai cărei cetățeni sunt. Administrația așezământului de detenție are obligația de a coopera cu insituțiile în cauză pentru a facilita asistența diplomatică a persoanei condamnate, inclusiv deplina confidențialitate.

3.4.7. Dreptul la un proces legal reprezintă un drept inalienabil ce este menit să asigure individului condițiile optime de tratament juridic în vederea eliminării oricărui tip de discriminare sau privare a acestuia de drepturi și libertăți fundamentale. Prin acest drept se înțelege:

prezumția de nevinovăție (orice persoană acuzată de comiterea unei infrancțiuni este considerată nevinovată până ce vinovăția îi va fi probată legal);

informarea asupra acuzaților (orice persoană are dreptul de a fi informat cu privire la acuzațiile ce-i sunt aduse);

dreptul la un apărător (orice persoană are dreptul de a se apăra, de a fi spijinit de un apărător, sau de ai se oferi, din oficiu, un apărător, dacă acesta nu-și poate permite unul și interesele justiției impun acest lucru);

dreptul la recurs (orice persoană are dreptul de a solicita reexaminarea sentinței de vinovăție de către o instanță superioară).

3.4.8. Dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței, a opiniei și a credințelor religioase

Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale. Libertatea conștiinței este garantată, ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc. Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.

Dreptul la manifestare nu poate fi restricționat, iar dacă situația o cere, instituția penitenciară trebuie să asigure condițiile manifestării riturilor (spațiu adecvat, legătură cu reprezentantul calificat al religiei practicate, etc). Problemele centrale apar în condițiile unei minorități religioase aflate într-un colectiv dominat de o religie oficială; chiar și-n aceste condiții conducerea instituției are obligația de a asigura spațiul necesar practicilor religioase, de a le încuraja și de a asigura estomparea diferențelor dintre diferitele grupuri din punct de vedere religios. Manifestarea credințelor religioase, a opiniilor și a gândirii sunt drepturi fundamentale statuate și de Constituție ce nu pot fi obstrucționate sau alterate de statutul de persoană privată de libertate.

În fiecare loc de deținere sunt încadrați preoți de religie creștină, care au un rol spiritual și moral, persoanele private de libertate putând lua în mod neîngrădit legătura cu aceștia. De asemenea persoanele private de libertate pot să primească, să păstreze și să folosească obiecte de cult și publicații cu caracter religios necesare vieții lor spirituale.

Preotul penitenciarului este obligat să se ocupe de educația religioasă a persoanelor private de libertate, pentru îndrumare spirituală în scopul îndreptării acestora. În acest sens în penitenciar se desfășoară un program de asistență religioasă care cuprinde:

Oficierea sfintelor liturghii și a altor slujbe religioase;

Marcarea marilor praznice, sărbători religioase și a celor naționale;

Asigurarea și realizarea programului de educație religioasă și morală prin predici, lectură și studii biblice, activități religioase diverse;

Asigurarea și realizarea pastorației individuale prin spovedanii, convorbiri duhovnicești, vizitarea persoanelor private de libertate la camere, sprijinul și implicarea în activități sociale și de caritate care privesc locul de deținere;

Legătura cu membrii de familie ai persoanei private de libertate prin preotul de parohie sau asistentul social de la nivel eparhial sau protopopesc.

Nimeni nu poate fi urmărit pentru credința sa religioasă sau pentru necredința sa . Credința religioasă nu poate împiedica pe nimeni de a dobândi și exercita drepturi civile și politice și nici nu poate scuti pe nimeni de la obligațiunile impuse de legi.

3.4.9. Dreptul la exprimare și informare reprezintă un drept fundamental pentru un stat democratic și o condiție în asigurarea a numeroase alte drepturi și libertăți. Orice persoană poate avea acces neîngrădit la informații de interes public, le poate căuta, primi sau răspândii sub orice formă, rectricțiile fiind autorizate doar în cazuri excepționale, precum cele care pot duce la încălcarea drepturilor altor persoane sau pot leza securitatea națională, ordinea și moralitatea publică, sau pentru prevenirea crimei și dezordinii in închisoare.

Orice persoană privată de libertate are dreptul de a avea acces neîngrădit la informații de interes personal sau public (informație creată sau gestionată de către autorități sau instituții publice). Oferirea de informații de actualitate reprezintă o măsură necesară în asigurarea legăturii persoanei condamnate cu exteriorul, ținerea la curent a acesteia cu ceea ce se întâmplă în lume. Accesul la periodice, la ziare și reviste de largă circulație, prin intermediul bibliotecii penitenciarului, la informație răspândită prin radio sau televiziune reprezintă modalități indispensabile pentru deținut în a ține legătura cu exteriorul și de a putea relaționa eficient cu instituțiile statului. De asemenea, în situația în care persoana în cauză prezintă deficiențe de comunicare, informațiile de interes îi vor fi oferite prin modalități care să-i permită înțelegerea acestora.

Dintre categoriile de informații ce trebuie furnizate din oficiu persoanelor private de libertate sunt:

actele normative în baza cărora funcționează și este organizatăA.N.P;

numele și prenumele funcționarilor cu statut special care fac parte din colectivul A.N.P.responsabili cu difuzarea informațiilor publice;

lista cu documente considerate de interes public;

lista cu categoriile de documente produse și/sau gestionate de A.N.P.;

modurile în care pot fi contestate și atacate deciziile conducerii A.N.P.în cazul în care o persoană privată de libertate se consideră vătămată în ceea ce privește exercitarea dreptului de a avea acces la informațiile de interes public.

Orice persoană privată de libertate poate cere, oral sau în scris, orice informație de interes public, aceasta fiindu-i oferită în termen de 10 de zile de la solicitare, sau în maxim 30, în funcție de dificultatea cererii, a complexității, a volumului sau a urgenței.

3.4.10. Dreptul persoanei private de libertate la petiție, corespondență și convorbire telefonică

Dreptul de petiționare este un drept consituțional care face abstracție de statutul persoanei (liberă sau privată de libertate), este scutit de taxe și atrage cu sine obligativitatea instituției, sau autorității către care a fost înaintată petiția, de a da un răspuns în termenele stabilitate de cadrul legal. Termenul de „petiție” desemnează orice cerere sau sesizare (scrisă sau în format electronic) adresată instituțiilor sau autorităților publice , organelor judiciare, instanțelor sau organizațiilor internaționale, conținutul și răspunsul lor având un caracter confidențial, neputând fi deschise sau reținute. Directorul centrului de detenție are astfel obligativitatea asigurării persoanelor aflate în penitenciar a mijloacelor și materialelor necesare exercitării dreptului de petiție, acestea urmând să suporte singure contravaloarea activității întreprinse, mai puțin în cazul în care acestea dovedesc că nu pot face acest lucru, situație în care cheltuielile rezultate vor fi suportate de către administrația penitenciarului.

Autoritatea care primește o petiție are obligativitatea de a răspunde acesteia în termen de 30 de zile, în caz contrar, petentul se poate folosi de “dreptul unei persoane vătămate de o autoritate publică”, putând cere și obține despăgubiri din partea autorității publice ce i-a încălcat dreptul.

Dreptul la corespondență este un drept garantat, ale cărui urmări vin să spijine legătura persoanei private de libertate cu mediul exterior, cu familia, îi asigură un canal de informare și contribuie, pe termen lung, la reinserția sa socială. Corespondența are un caracter confidențial și nu poate fi deschisă ori reținută decât în situații speciale, precum:

în scopul prevenirii introducerii în penitenciar a unor substanțe ori obiecte interzise (droguri, materiale explozibile, arme albe, etc), situație în care corespondența este deschisă, fără a fi citită, în prezența destinatarului, sau

când există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.

Din nou, directorul penitenciarului are obligativitatea de a asigura materialele și mijloacele necesare exercitării de către persoanele private de libertate a dreptului de corespondență, de a amplasa în incinta penitenciarului cutii poștale și de a permite accesul factorului poștal în incintă, însoțit de o persoană desemnată de către el, pentru a asigura înmânarea corespondenței destinatarului, sub semnătură.

Persoanele private de libertate au de asemenea dreptul de a efectua convorbiri telefonice de la telefoane publice cu cartelă, instalate în incinta penitenciarului. Cheltuielile astfel apărute sunt suportate integral de către persoana ce le inițiază, responsabilitatea directorului instituției fiind doar aceea a asigurării instalării și funcționării corespunzătoare a telefoanelor publice. Introducerea și folosirea de telefoane mobile în interiorul instituției de către persoanele private de libertate este strict interzisă.

Convorbirile pot fi atât naționale, cât și internaționale, în limba oficială cât și-n limba maternă, și au un caracter confidențial (sunt însă supuse supravegherii video).

3.4.11. Dreptul la plimbare zilnică și la vizite asigură persoanelor private de libertate cel puțin o oră pe zi de plimbare în aer liber, sau în spații special amenajate, atunci când condițiile meteorologice nu permit ieșire în aer liber. Programul de recreere va fi planificat din timp, iar spațiul va fi verificat pentru a preveni tentative de evadare, revolte sau alte tipuri de incidente. Pentru persoanele private de libertate care nu participă la activități productive, educative sau de orice altă natură în spații aflate în afara camerelor de detenție au dreptul la două ore de recreere, în timp ce persoanele minore la cel puțin 3 ore. Programul zilnic al persoanelor private de libertate este astfel conceput încât să ia în considerare regimul de executare a pedepsei, vârsta persoanei private de libertate, starea de sănătate, participarea în activitățile productive, anotimp și condiții meteorologice, etc.

Asigurarea condițiilor de vizită reprezintă o măsură benefică pentru păstrarea de către deținut a unei legături strânse cu familia sa, cu cunoștiințele și prietenii săi, cu exteriorul, contribuind pe termen lung la reeducarea și reinserția sa socială.

Aceste vizite sunt întreprinse în spații special amenajate și sub supravegherea vizuală a personalului instituției penitenciarului, persoanele venite în vizită putând fi soț sau soție, sau oricare altă rudă până la gradul al IV-lea; acestea sunt supuse anterior desfășurării vizitei unei verificări specifice. Programul de vizită este stabilit prin ordin al ministrului justiției, de la acesta primind derogări apărătorul persoanei private de libertate, care-și poate vizita clientul oricând, în condiții de confidențialitate. Condițiile de vizitare sunt aplicabile tuturor persoanelor private de libertate, atât celor ce dețin cetățenia română, cât și străinilor și apatrizilor.

Există două maniere în care persoanele private de libertate pot primi vizite: cu dispozitiv de separare, tip cabină (acordat persoanelor private de libertate în regim de maximă siguranță și închis, celor arestate preventiv și celor condamnate până la stabilirea regimului de executare a pedepsei) sau fără dispozitiv (acordat celor aflate în regim semi-deschis și deschis) .

Directorul locului de deținere poate dispune ca vizitele persoanelor private de libertate cărora li se aplică regimul semideschis și regimul deschis să aibă loc în spații prevăzute cu dispozitive de separare, atunci când:

a) există informații cu privire la posibilitatea producerii unui eveniment negativ;

b) vizitatorul sau persoana privată de libertate solicită acest lucru;

c) împotriva persoanelor private de libertate s-a declanșat procedura disciplinară sau au fost sancționate disciplinar în ultimele 6 luni pentru introducere, comercializare ori deținere de droguri, medicamente fără prescripție medicală sau obiecte interzise ori pentru exercitarea de violențe.

Durata de vizită variază între 30 de minute și 2 ore, intervalul fiind determinat de conduita generală a deținutului și de condițiile și spațiul existente. Pentru minori, intrevalul este de la 1 oră la 3 ore; o singură vizită pe zi este permisă. Minorii sancționați cu măsura educativă a internării într-un centru de reeducare beneficiază numai de vizită fără dispozitiv de separare.

Directorul locului de deținere poate aproba vizite între persoanele private de libertate, indiferent de regimul de executare, în sectorul vizită din cadrul penitenciarului, în spații prevăzute cu dispozitive de separare.

Persoanele private de libertate beneficiază și de dreptul vizitei intime (exercitat trimestrial și cu o durată maximă de două ore), însă o serie de condiții trebuie îndeplinite: în primul rând, partenerii trebuie să facă dovada unei relații similare celei stabilite între soți, relație existentă de minimum 6 luni înaintea încarcerării, relație dovedită prin vizitele efectuate între aceștia. Vizitele pot fi însă lunare, pentru primul an de căsătorie în cazul soților ce și-au oficiat căsătoria în penitenciar.

Numărul de vizite la care au dreptul persoanele private de libertate este:

a) condamnații cărora li se aplică regimul deschis beneficiază de 5 vizite/lună;

b) condamnații cărora li se aplică regimul semideschis beneficiază de 4 vizite/lună;

c) arestații preventiv și persoanele condamnate pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei beneficiază de 4 vizite/lună;

d) condamnații cărora li se aplică regimul închis beneficiază de 3 vizite/lună;

e) condamnații cărora li se aplică regimul de maximă siguranță beneficiază de două vizite/lună;

3.4.12. Dreptul la încheierea unei căsătorii

Persoanele private de libertate au dreptul la încheierea unei căsătorii în incinta penitenciarului, administrația acestuia având obligația de a asigura condițiile necesare. După încheiere căsătoriei, soții pot rămâne împreună, cu acordul conducerii, într-o cameră separată a penitenciarului, până la 48 de ore; dacă persoana privată de libertate își execută pedeapsa în regim semi-deschis ori deschis, aceasta poate primi o învoire de maximul 5 zile din partea directorului penitenciarului, pentru a-și încheia căsătoria în localitatea în care domiciliează, sau se găsește penitenciarul.

3.4.13. Dreptul de a primi bunuri și de a efectua cumpărături

Pachetele se distribuie numai în secțiunea destinată vizitelor. Înainte de a fi predate, bunurile sunt supuse unui control riguros, în prezența persoanei privată de libertate, pentru a preveni introducerea, prin intermediul pachetelor, în interiorul instituției, a unor substanțe sau obiecte ce contravin prevederilor legale, sau care ar pune în pericol siguranța așezământului și ordinea internă. Lista cu bunuri, natura, numărul și cantitatea bunurilor ce pot fi primite periodic, utilizate sau rămase în posesia persoanelor private de libertate se face prin ordin al ministrului justiției, ordin publicat în Monitorul Oficial.

Deținuții pot primi și sume de bani, care însă sunt consemnate în fișa contabilă nominală, sume de bani cu care pot achiziționa, lunar, bunuri, direct din centrele special amenajate din cadrul incintei, în cuantumul a jumătate din salariul minim brut pe economie. Din aceleași sume de bani își pot procura materialele și achita contravaloarea serviciile necesare în exercitarea drepturilor de corespondență, de petiție ori de convorbire telefonică.

Directorii locurilor de deținere sunt obligați să ia măsuri de diversificare a gamei de bunuri ce pot fi cumpărate de către persoanele private de libertate de la punctele comerciale din incintă. Prețurile produselor comercializate în incinta penitenciarelor vor fi controlate de autoritățile competente, limita maximă a acestora neputând-o depăși pe cea a prețurilor practicate în localitatea în care se află penitenciarul.

3.4.14. Dreptul la educație este un drept garantat și exercitat prin intermediul instituției penitenciare, desfășurat în baza planificării executării pedepsei, având ca scop central asigurarea reinserției sociale a persoanei în cauză; aceasta cuprinde diverse arii de acțiune, precum asigurarea adaptării la condițiile privațiunii de libertate, instruirea școlară și formarea profesională, activități educative și recreative, sociale, religioase și pregătirea pentru liberare. Astfel de activități pot fi desfășurate individual sau în grup, în interiorul sau în exteriorul centrulului de detenție, de preferabil în condiții cât mai apropiate de viața de comunitate.

În penitenciare sunt organizate în mod gratuit cursuri de școlarizare primară, gimnazială și liceală, în vreme ce pentru accesul la învățământul superior persoanele private de libertate pot aplica doar în forma de frecvență redusă sau învățământ deschis la distanță, în cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate. Această ultimă formă de învățământ este integral suportată din punct de vedere financiar de către persoana condamnată, sau de către alte persoane juridice sau fizice; pe lângă această condiție, mai este nevoie și de acordul directorului de deținere, care va lua în considerare conduita adecvată a acestuia și participarea activă la activitățile de educație și asistență psihosocială. Persoanele condamnate la o perioadă de detenție și incluse în categoria celor cu grad sporit de risc, nu pot urma cursurile de învățământ superior.Diploma de absolvire a oricărei trepte de învățământ nu face nici o mențiune cu privire la obținerea ei în regim de detenție. Persoanele care urmează cursuri de școlarizare, de calificare ori recalificare profesională primesc lunar o remunerație egală cu salariul minim pe economie; cei care însă participă la cursuri de învățământ superior nu beneficiază de drepturi în bani ori zile considerate executate în vederea obținerii eliberării condiționate.

În fiecare penitenciar există o bibliotecă, fondul de carte fiind asigurat de către Administrația Națională a Penitenciarelor, prin fonduri proprii, sponsorizări sau donații.

3.4.15. Dreptul la muncă rezervă persoanelor private de libertate dreptul de a desfășura activități remunerabile, altele decât cele cu caracter gospodăresc necesare spațiului de detenție sau a celor desfășurate în caz de calamitate. În funcție de vârstă, de dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele deținute și cu acordul lor, persoanelor private de libertate pot presta diferite activități; în cazul minorilor, este necesar acordul părinților sau al reprezentantului legal – pentru copiii sub 15 ani, sau o cerere exprimată din partea lor – pentru copiii mai mari de 16 ani, iar munca ce urmează a o desfășura nu trebuie să le pericliteze sănătatea fizică ori mentală.

Persoanele condamnate care au împlinit vârsta de 60 de ani pentru bărbați și 55 de ani pentru femei pot presta o muncă numai la cererea acestora. Folosirea la muncă a fiecărei persoane condamnate se face numai cu avizul medicului penitenciarului.

Programul de lucru al persoanelor private de libertate este unul normal, de maxim 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână (și de 6 ore pe zi și 30 de ore pe săptămână pentru femeile însărcinate, femeile care au în îngrijire copii mai mici de un an, minori). Programul de lucru poate fi extins, pe baza unui acord scris al persoanei în cauză, la 10 ore de muncă pe zi și 50 de ore pe săptămână, iar munca întreprinsă în timpul nopții nu poate depăși un program mai mare de 7 ore pe noapte și 35 de ore pe săptămână.

Activitățile desfășurate de persoanele private de libertate pot fi efectuate în interesul penitenciarului – munci cu catacter gospodăresc, în caz de calamități, în regie proprie, sau în regim de prestări de servicii (pentru agenții economice, persoane fizice ori juridice). Activitățile desfășurate sunt remunerate cu o valoare cel puțin egală cu a salariului minim pe economie, iar impozitarea se face conform prevederilor în vigoare privind veniturile realizate de persoanele fizice; mai puțin cazul muncilor prestate în interesul penitenciarului, când persoanele private de libertate beneficiază de zile câștig – pentru condamnații majori 4 zile executate pentru 3 zile de muncă, respectiv 3 zile executate pentru două nopți de muncă, și două zile executate pentru o zi de muncă în cazul minorilor. Pentru activități productive sau gospodărești, deținuții sunt selectați în raport de regimul de executare, aptitudini și capacitate de muncă de către o comisie numită de prin decizia directorului unității, din care vor face parte directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar – în calitate de președinte al comisiei – și reprezentanți ai sectoarelor de educație, evidență, organizarea muncii, etc..

Din suma veniturilor totale obținute de persoanele private de libertate în urma activităților desfășurate, 60% revin A.N.P., acestea constituind venituri proprii încasate, restul de 40% revenind persoanei private de libertate (care poate utiliza 75% din această sumă în maniera în care dorește, restul de 25% fiind consemnat în numele său, urmând ca la eliberare să i se ofere suma astfel strânsă, împreună cu dobânda aferentă.

3.4.16. Dreptul la consultarea documentelor de interes personal

Conform Legii 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoana condamnată sau oricare altă persoană, cu acordul persoanei condamnate, are acces la dosarul individual și poate obține, la cerere, într-un număr de exemplare justificat, fotocopii din acesta.

Consultarea documentelor se face în prezența unei persoane desemnate de directorul penitenciarului. Toate documentele de interes public sunt puse la dispozitia persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, în locuri accesibile, în limba română sau în limba pe care o înțeleg, imediat după primirea în penitenciar.

3.5. Importanța respectării drepturilor persoanelor private de libertate

Toate drepturile menționate mai sus au ca scop asigurarea unui cadru legal menit să contribuie la inserția individului în societate. Comparativ cu concepția veche asupra persoanei private de libertate (îndepărtarea elementului nedorit din sânul societății), concepția contemporană, modernă, urmărește un țel diametral opus, căutând să asigurare reîntoarcerea individului condamnat în societate. Regimul de detenție în sine reprezintă o pedeapsă pentru individ, iar înăsprirea lui nu ar duce decât la o detașare și mai mare a lui de societate, inducându-i acestuia un sentiment de ostracizare și de culpabilizare. Drepturile și libertățile de care trebuie să se bucure o persoană privată de libertate trebuie să se asemene cât mai mult cu cele de care se bucură un cetățean cu drepturi depline, altfel există riscul creării a două lumi paralele (cea din penitenciar și cea din afara lui), iar individul, odată eliberat, să nu se poată reintegra în societate și să fie înclinat spre a recidiva și a se reîntoarce în regimul de detenție. Păstrarea în locațiile de detenție a unui mediu care să se asemene cât mai mult cu cel din societate nu va face decât să faciliteze reinserția socială a individului, odată ce acesta își va ispăși executarea termenului de condamnare.

CAPITOLUL IV

SUPRAVEGHEREA RESPECTĂRII DREPTURILOR OMULUI ÎN LOCURILE DE DEȚINERE

4.1. Importanța inspecțiilor în penitenciare în vederea respectării drepturilor omului

Persoanele private de libertate au dreptul să își execute pedepsele în condițiile stipulate de legile interne, care sunt în conformitate cu acordurile și tratatele internaționale din domeniul drepturilor omului ratificate de parlamentele acestor state, iar personalul are datoria să asigure și să vegheze la punerea în practică a condițiilor de detenție stipulate de actele normative în vigoare.

Inspecțiile penitenciare trebuie să cuprindă toate problemele privitoare la drepturile omului, cu particularitățile pe care le imprimă viața în penitenciare: recurgerea la procedura disciplinară, procedura de primire, întreținerea clădirilor și igienizarea spațiilor de locuit, serviciile medicale, educative, de asistență socială și cele religioase, etc. În plus, ele trebuie să includă convorbiri cu persoanele private de libertate despre condițiile vieții din penitenciar. Aceste informații pot fi utile numai dacă discuțiile sunt nesupravegheate și persoanele private de libertate sunt încurajate să vorbească liber.

Inspecțiile penitenciare au și o funcție preventivă: prin descoperirea timpurie a condițiilor și a practicilor inacceptabile și contrare dispozițiilor legale, pot fi evitate situațiile care pot provoca problemele cele mai serioase.

Deținuții au dreptul să își execute pedepsele în condițiile stabilite de lege, iar personalul are datoria să asigure și să vegheze la punerea în practică a prevederilor legale.

Un instrument important aflat la dispoziția administrației penitenciare sunt, deci, inspecțiile regulate în așezămintele de detenție, inspecții care trebuie să fie obiective și să aibă un caracter constuctiv. Inspecțiile în penitenciare au ca efect luarea unor măsuri de către autorități sau anumite reacții sociale sau politice generate de publicarea raportului redactat în urma controalelor efectuate. Asemenea reacții sunt foarte eficiente pentru asigurarea progresului în sistemul penitenciar.

Inspecțiile conduse de oameni integri și competenți sunt un instrument eficace pentru a asigura că sunt depuse eforturi serioase și susținute pentru a se pune în aplicare regulile care stau la baza drepturilor omului și a realizării obiectivelor tratamentului penitenciar. În acest sens, Regula 55 din „Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților” stipulează: „Inspectori calificați și experimentați, numiți de o autoritate competentă, vor trebui să procedeze la inspectarea regulată a locurilor de deținere și a serviciilor penitenciare. Ei vor veghea mai ales asupra faptului ca acestea să fie administrate conform legilor și regulamentelor în vigoare și în scopul atingerii serviciilor penale și corecționale”.

Aceste inspecții au și o funcție preventivă. Prin descoperirea timpurie a condițiilor și a practicilor inacceptabile și contrare dispozițiilor legale, pot fi evitate situațiile care pot provoca problemele cele mai serioase.

Inspecțiile penitenciare pe linia respectării drepturilor omului sunt conduse în mod curent de inspectori care se justifică în fața organizațiilor care i-au mandatat în acest sens, învestindu-i cu atribuții de control în așezămintele de deținere, dar care înaintează în mod obligatoriu concluziile pe care le formulează și administrației penitenciare sau ministerului care se ocupă de închisori. Astfel de inspecții trebuie să cuprindă toate problemele privitoare la drepturile omului, cu particularitățile pe care le imprimă viața în închisoare: recurgerea la procedura disciplinară, procedura de primire, întreținerea clădirilor și igienizarea spațiilor de locuit, serviciile medicale, educative, de asistență socială și cele religioase etc. În plus, ele trebuie să includă convorbiri cu deținuții despre condițiile vieții din închisoare. Aceste informații pot fi utile numai dacă discuțiile sunt nesupravegheate și deținuții sunt încurajați să vorbească liber.

Evaluarea finală a închisorii trebuie să fie subiectul unui raport scris, care va fi disponibil nu numai pentru ministerul responsabil și pentru conducerea penitenciarului în care s-a efectuat controlul, ci și pentru personalul de execuție.

Inspecțiile nu trebuie să fie efectuate de un singur grup de oameni sau de o singură comisie. Organismele oficiale pot folosi aprecierile făcute de persoane sau comisii externe. Vizitatorii închisorii, de exemplu, pot interveni în cazuri de nedreptate sau de tratamente necorespunzătoare care trebuie să fie neîntârziat corectate. În special, organizațiile neguvernamentale au o experiență îndelungată în domeniul îmbunătățirii condițiilor oferite de închisori persoanelor pe care le au în custodie. Ele au un rol foarte important în asigurarea că în aceste instituții sunt aplicate documentele internaționale pentru garantarea și protejarea drepturilor fundamentale ale omului.

„Implicarea organismelor neguvernamentale în inspectarea închisorilor poate fi o corectare majoră a cooperării inspectorilor cu administrațiile penitenciare.”

În acest sens, Administrația Națională a a Penitenciarelor a avut o inițiativă unică în raport cu societatea civilă: a invitat organizațiile neguvernamentale să monitorizeze penitenciarele, făcând primul pas într-o colaborare în care, de regulă, instituția de stat este retractilă, dacă nu ostilă. Atitudinea atentă și constructivă a Administrației Naționale a Penitenciarelor față de criticile sosite din partea societății civile și mai ales modul receptiv în care a primit recomandările specialiștilor occidentali explică progresul rapid făcut în domeniul penitenciar, în ciuda bugetului insuficient și a personalului restrâns. Se poate spune că penitenciarul reprezintă unul dintre puținele locuri în care reforma a demarat cu adevărat.

4.2. Comitetul pentru Prevenirea Torturii

4.2.1. Organizarea și funcționarea Comitetului

Controlul modului de aplicare a principiilor Drepturilor Omului și, în special, prevenirea unor posibile încălcări ale acestor drepturi au fost reglementate prin „Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante”.

Comitetul european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) a fost înființat în 1987 de Convenția cu același nume a Consiliului Europei.

Conform articolului 1 al Convenției:  „Se instituie un Comitet european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante… Prin intermediul vizitelor, Comitetul examinează tratamentul persoanelor private de libertate în vederea întăririi, dacă este cazul, a protecției acestor persoane împotriva torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante”.

CPT este un instrument preventiv nejudiciar la nivel european, ce actionează pentru protejarea drepturilor persoanelor private de libertate, indiferent de instituția custodială: penitenciare, centre de reeducare, centrele de arest preventiv din cadrul poliției, centrele pentru imigranți, spitalele psihiatrice, adaposturile sociale, etc.

CPT își implementează funcția, esențial preventivă, prin două tipuri de vizite – periodice și ad-hoc. În mod regulat sunt efectuate vizite periodice în toate statele Părți ale Convenției. Vizitele ad-hoc sunt organizate în acele state în care acestea par Comitetului că „sunt cerute de circumstanțe”.  

Comitetul este în egală măsură îndreptățit să intervieveze în particular persoanele private de libertate și să comunice liber cu oricine crede că-i poate oferi informații utile.  

Vizitele pot fi efectuate în orice loc „unde persoanele sunt private de libertate de către o autoritate publică”. Astfel, mandatul CPT se extinde peste zona penitenciarelor și a secțiilor de poliție pentru a cuprinde, spre exemplu, clinici de psihiatrie, zonele de detenție ale cazărmilor militare, căminele pentru azilanți sau alte categorii de străini și locurile în care tinerii pot fi privați de libertate prin decizie judiciară sau administrativă.  

Două principii fundamentale guvernează relațiile dintre CPT și Părțile la Convenție – cooperarea și confidențialitatea. În acest sens, trebuie subliniat că rolul Comitetului nu este de a condamna statele, ci de a le asista în prevenirea relelor tratamente asupra persoanelor private de libertate.  

După fiecare vizită, CPT-ul întocmește un raport în care expune faptele constatate și include, dacă este necesar, recomandări și alte sfaturi pe baza cărora se dezvoltă un dialog cu statul implicat. Raportul vizitei Comitetului este, în principiu, confidențial. Totuși, aproape toate statele au ales să renunțe la regula de confidențialitate și să publice raportul.  

Controlul modului de aplicare a principiilor Drepturilor Omului și, în special, prevenirea unor posibile încălcări ale acestor drepturi au fost reglementate prin „Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante”, adoptată de Parlamentul European. România, prin Legea nr. 80 din 30 septembrie 1994, a ratificat această convenție ce fusese adoptată la Strasbourg la 26 noiembrie 1987, precum și protocoalele nr. 1 și 2 ale acestei Convenții (adoptate la Strasbourg la 4 noiembrie 1993).

Sediul Comitetului pentru Prevenirea Torturii (CPT) se află la Strasbourg, în Palatul Drepturilor Omului, aflat în vecinătatea clădirilor Parlamentului European.

Comitetul este un organism multinațional care are dreptul să examineze la fața locului tratamentul aplicat persoanelor private de libertate, din statele semnatare ale Convenției europene de prevenire a torturii.

Fiecare țară semnatară a Convenției ocupă un loc în acest comitet, participând cu un membru. Membrii sunt independenți față de guvernul țării lor de origine. Ei nu reprezintă țara lor, ci sunt din partea acestei țări. Aceștia pot da, în cazul în care li se solicită, unele relații ce caracter general, sau își pot exprima un punct de vedere personal pentru a lămuri unele probleme ce privesc țara lor de origine.

Membrii acestui Comitet sunt aleși pentru un mandat de patru ani, ce poate fi reînnoit de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și provin din diverse domenii de activitate: juriști, persoane cu experiență parlamentară, cunoscători ai problemelor legate de administrația penitenciarelor, medici (legiști, psihiatri), etc.

Activitatea Comitetului constă, în primul rând, în prevenirea unor posibile încălcări ale drepturilor omului: se cercetează felul cum cei ce păzesc și supraveghează persoanele lipsite de libertate aflate sub autoritatea statului cunosc și acționează în spiritul Convenției. Dacă este cazul, Comitetul poate interveni energic pentru respectarea prevederilor Convenției și pentru protecția drepturilor persoanelor deținute.

Practica Comitetului constă în organizarea de delegații compuse din 3 până la 5 membri, care efectuează vizite periodice în statele semnatare ale Convenției. Locurile de detenție ce urmează a fi vizitate sunt alese aleatoriu de către delegație, sau pe baza a diverse informații. O vizită periodică într-o țară semnatară este programată de la începutul anului, dar data exactă este notificată, de obicei, cu circa 2 – 3 săptămâni înainte.

Convenția dă dreptul Comitetului de a cere de la guvernele țărilor semnatare relații asupra unor probleme sau aspecte ce cad sub incidența prevederilor Convenției, apărute în timp, (chiar și asupra unor anumite cazuri), sau poate să solicite diverse informații ori liste cu adresele tuturor locurilor de detenție ale poliției și ale penitenciarelor sau ale spitalelor cu pacienți internați pentru suferințe psihice.

În afara examinării condițiilor de viață din locurile vizitate, membrii delegației au dreptul de a purta discuții particulare (fără martori), cu caracter confidențial, cu oricare dintre persoanele deținute sau internate, cu acceptul sau/și la inițiativa acestora.

Membrii delegației pot purta discuții, tot cu caracter confidențial, cu directorul sau cu personalul instituției vizate (în grup sau chiar separat), cu reprezentanți ai sindicatului salariaților penitenciarului, cu persoana sau persoanele ce asigură asistența confesională (preot) ca și cu membrii familiei, cu prieteni ai deținuților, cu avocați, cu procurori, medici de familie, etc.

În afara vizitelor periodice anunțate, delegația poate face vizite ad-hoc (sau cu o destinație țintită, pe un anume obiectiv) cu o durată de câteva ore, până la 1–2 zile. Aceste vizite se anunță, de regulă, guvernului țării respective, cu câteva ore înaintea sosirii delegației. Astfel, inspectorii se pot convinge de veridicitatea unor sesizări sau dacă autoritățile dintr-o țară au aplicat sau nu în timp și în mod corespunzător măsurile recomandate de Comitet cu ocazia acestor vizite.

Delegația mai sus amintită poate vizita, în baza prevederilor Convenției, orice loc situat pe teritoriul țărilor semnatare în care se găsesc persoane private de libertate: penitenciare, aresturi din posturile de poliție sau jandarmerie, cazărmi militare, spitale psihiatrice. Delegația are dreptul, dacă consideră necesar, să facă pe loc și de îndată, observații instituției vizate pentru ameliorarea regimului persoanelor deținute (conform art. 8, alin. 5 al Convenției).

Inspectorii pot cere autorităților unei țări vizitate, dacă se consideră necesară, efectuarea de anchete, cu fixarea unor anumite obiective în spiritul prevederilor Convenției. Poate fi fixat și un termen până urmează a primi, prin corespondență, la Strasbourg, constatările, măsurile luate, precum și rezultatele anchetei față de obiectivele propuse inițial.

Delegația redactează un raport din coroborarea observațiilor membrilor și ale experților care au participat se discută și este aprobat de plenara Comitetului pentru Prevenirea Torturii, iar textul final este trimis guvernului țării vizitate, care într-un termen de șase luni răspunde, prezentând măsurile concrete luate față de recomandări. Guvernul țării respective poate trimite în completare și o urmare a acestui răspuns, din proprie inițiativă sau de dorit ca cei doi parteneri să mențină o colaborare printr-un dialog continuu, cât mai deschis și transparent.

Aceste documente (raportul către guvernul țării vizitate și răspunsurile acestuia) au inițial, conform Convenției, un caracter confidențial. Publicarea lor se face după acordul scris al guvernului țării respective și numai a textului integral și în nici un caz nu se admite publicarea unor fragmente selecționate.

Dacă se constată că autoritățile dintr-o țară refuză sau chiar manifestă o rea voință față de aplicarea recomandărilor făcute cu ocazia unei vizite, conform art. 10, alin. 2 al Convenției, Comitetul poate lua hotărârea de a publica unilateral raportul, printr-o declarație publică și prin convocarea unei conferințe de presă.

Autoritățile unei țări care, din vina lor, ajung la o astfel de situație, capătă o apreciere corespunzătoare, desigur nefavorabilă, în fața forurilor europene și internaționale. Există țări europene care au dovedit o deosebită receptivitate, prin inițierea și redactarea unor texte de lege sau chiar au introdus amendamente în Constituție, pentru a se pune pe deplin acord cu spiritul recomandărilor Comunității Europene.

VIZITA CPT IN ROMÂNIA

Reprezentanții Comitetului pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante au efectuat, începand cu 1995 și până în prezent, un număr de opt vizite în România, dintre care cinci în unitățile sistemului penitenciar, rapoartele acestor vizite fiind publice.

În 1995 au fost vizitate Penitenciarul Gherla și Penitenciarul Spital București Jilava; în 1999 au fost vizitate penitenciarul Spital București Jilava, Penitenciarul Craiova, Centrul de reeducare Găești; în 2002 Comitetul pentru Prevenirea Torturii a vizitat Penitenciarul Tulcea, inclusiv Secția Exterioară Chilia Veche. În anul 2006, CPT a vizitat Penitenciarul Bacău, Penitenciarul București Jilava (secția destinată cazării deținutilor cu grad sporit de risc), Penitenciarul Craiova ( secția destinată cazării deținutilor cu grad sporit de risc) și Penitenciarul Ploiești.

În 2010, CPT a vizitat Penitenciarul București Rahova (secția destinată cazării persoanelor private de libertate minore), Penitenciarul de Minori și Tineri Craiova, Penitenciarul Poarta Alb, Penitenciarul Spital Poarta Albă și Centrul de Reeducare Găești.

Vizita recentă a delegației CPT în România a scos în evidență aspecte favorabile sistemului penitenciar românesc, ceea ce demonstreaz efortul depus de actuala conducere a Administrației Naționale a Penitenciarelor și de factorii decizionali de la nivelul unităților subordonate pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție și eliminarea situațiilor care pot intra sub incidența tratamentelor inumane sau degradante. Totodată, s-au constatat și aspecte mai puțin favorabile, în special în ceea ce privește condițiile de cazare și regimul de deținere aplicat persoanelor private de libertate minore.

Necesitatea existenței Comitetului derivă din principiul potrivit căruia, în afara organelor și autorităților statului care, conform atribuțiilor statuate de lege, urmăresc aplicarea întocmai a legislației și sancționarea actelor de tortură, indiferent de forma acestora, este necesară existența unui organism independent extrajudiciar cu atât mai mult la nivel european, care să vegheze asupra respectării drepturilor persoanelor private de libertate.

4.3. Asociații și organizații nonguvernamentale cu atribuiții în domeniul respectării drepturilor omului

4.3.1 Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului din România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)

Creată în 1990, APADOR-CH (Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki) este o organizație neguvernamentală, non-profit, care militează pentru schimbarea legislației și a mentalităților în domeniul drepturilor civile, cu accent pe apărarea libertății individuale, a dreptului la viața intimă și privată, la proces corect, acces la informație, etc.

Obiectivele APADOR-CH sunt:

desfășurarea unei campanii de modificare a unor legi cu impact direct asupra drepturilor civile, ca de exemplu Codul Penal, Codul de Procedură Penală, Legea Siguranței Naționale și, rezultând din acestea, Legea Serviciului Român de Informații și legile privind celelalte servicii și structuri de informații, Legea Arhivelor Naționale, etc.;

promovarea unei noi legislații în domeniul liberului acces la informație și a protecției datelor personale, în domeniul sectorului non-profit, al apărării drepturilor minorităților, inclusiv ale celor naționale, religioase, sexuale, ale deținuților și persoanelor aflate în arest preventiv;

acordarea de asistență victimelor unor abuzuri ale poliției și ale sistemului penitenciar, evaluând în mod obiectiv cazurile și oferindu-le consiliere juridică și/sau apărare în instanță;

atragerea atenției opiniei publice asupra acestor probleme.

Metodele folosite de APADOR-CH:

elaborarea de comentarii scrise și sugestii de modificare a proiectelor de legi;

contacte cu parlamentari și organizații/instituții interesate, inclusiv cu presa;

efectuarea unor investigații extrajudiciare în penitenciare, aresturi ale poliției și în cazuri de abuzuri ale poliției reclamate de cetățeni; elaborarea unor rapoarte pentru fiecare asemenea investigație; distribuirea acestor rapoarte autorităților competente, altor ONG-uri cu preocupări similare și presei;

consultații juridice acordate, o dată pe săptămâna, oricărei persoane, indiferent de natura problemei sale juridice.

APADOR-CH redactează rapoarte anuale care prezintă un rezumat al activităților asociației în anul respectiv. De asemenea, asociația publică o revistă de drepturile omului, adresată în special juriștilor, persoanelor care activează în domeniul drepturilor omului și studenților la Drept.

APADOR-CH este afiliată la Federația Internațională Helsinki, cu sediul la Viena.

4.3.2 Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului

Organizația Pentru Apărarea Drepturilor Omului este o asociație cu caracter umanitar, apolitică, nelucrativă, independentă, fără vreo afiliație partinică, instituțională, religioasă sau de vreo altă natură, constituită în conformitate cu prevederile Constituției României, privitoare la dreptul de asociere al persoanelor fizice sau juridice și ale Ordonanței Guvernului României Nr.26 din 30 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial Nr.39 din 31 ianuarie 2000, cu privire la asociații și fundații.

Scopul principal pentru care a fost constituită organizația îl constituie promovarea și apărarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum sunt ele stipulate în „Declarația Universală a Drepturilor Omului” și în Carta O.N.U., precum și cele ale anumitor categorii de persoane, conținute în documentele internaționale ratificate de către România, ca o condiție esențială a realizării și consolidării democrației în societatea românească, a promovării unui climat de toleranță și de respect, de bunăstare materială și spirituală a întregii națiuni.

Activitatea Organizației Pentru Apărarea Drepturilor Omului se circumscrie, în acest sens, acțiunilor întreprinse de organizațiile, grupurile și persoanele din România, și din alte țări, care militează pentru afirmarea drepturilor omului, pentru realizarea păcii și justiției mondiale prin mijloace non-violente, pentru excluderea violenței și abuzurilor, încălcărilor drepturilor sacre ale omului, a tuturor formelor prin care este afectată viața, sănătatea, statutul social, proprietatea, intimitatea persoanelor, indiferent de rasă, sex, cetățenie sau categorie, profesie, religie și avere.

Obiectivele acestei organizații în ceea ce privește evaluarea respectării drepturilor omului în penitenciare sunt următoarele:

1) Respectarea dreptului la viață și securitate a persoanei;

2) Respectarea dreptului la libertate;

3) Aplicarea de pedepse sau tratamente crude, inumane, degradante, sau supunerea la torturi;

4) Asigurarea egalității în fața legii și protecția împotriva oricărei forme de discriminare;

5) Respectarea dreptului de a se căsători și întemeia o familie;

6) Existența unor imixtiuni arbitrare în corespondență sau celelalte forme de comunicare cu exteriorul;

7) Asigurarea dreptului de proprietate asupra bunurilor personale;

8) Asigurarea dreptului la odihnă și recreație;

9) Asigurarea dreptului la sănătate;

10) Asigurarea dreptului la hrană;

11) Asigurarea dreptului la învățătură;

12) Asigurarea dreptului de a adresa plângeri și petiții;

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. TRATATE. CURSURI. MONOGRAFII

ABRAHAM, Pavel, Sisteme de probațiune, Suport de curs, anul de curs 2006-2007

ALECSANDRI, Vasile, Dridri, Editura Litera, Chișinău, 1998

ARISTOTEL, Politica, Editura Natională, București, 1924

BALA, Ioan, Evoluția sistemului de executare a pedepselor privative de libertate în dreptul românesc, Editura Universul Juridic, 2011

BANCIU, D., Control social și sancțiuni sociale (concepte, teorii și orientări juris-sociologice), Editura Victor, București, 1999

BARAC, Lidia, Răspunderea și sancțiunea juridică, Ed. Lumina Lex, București, 1997

BARBU, G., ȘERBAN, Al., Drept execuțional penal, Editura All Beck, București, 2005

BARBU, Gabriel Silviu, ȘERBAN, Alexandru, Drept execuțional, ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2008

BĂCIOIU, I., Deținuți reveniți în penitenciar – subiect de analiză și particularizare a activităților reeducative, în Buletinul penitenciar, nr. 1/1982

BĂLAN, Ana, STĂNIȘOR, Emilian, ELAȘ, Roxana, Administrațiile penitenciare europene, Editura Oscar Print, București, 2002

BĂLAN, Ana, STĂNIȘOR, Emilian, MINCĂ, Marinela, Penologie, Editura Oscar Print, București, 2003

BĂRBULESCU, D., Educația prin muncă, în Domenii ale pedagogiei, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983

BÂRSAN, Corneliu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Editura C.H. Beck, București,

BOCANCEA, Cristian, NEAMȚU, George, Elemente de asistență socială, Editura Polirom, Iași,

BOGDAN, T., SANTEA, I., CORNIANU, R., Comportamentul uman în procesul judiciar, Editura Serviciul Editorial M.I, București, 1983

BONDENSON, U. V., (1989), Prisoners in Prison Societies, Transaction Publisher, New Brunswick, 277 –293

BONTAȘ, I., Întreprinderea productivă ca factor educativ, în Domenii de pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981

BOROI, Alexandru, NISTOREANU, Gheorghe, Drept penal. Partea generală, Editura All Beck, București, 2005

BOTNARU, Stela, Regimul penal și procesual al infractorilor minori, Teză de doctorat

BREZEANU, Ortansa, Minorul și legea penală, Editura All Beck, București, 1998

BREZEANU, Ortansa, Din istoria regimului sancționator al minorului infractor în România, în Revista de Drept Penal, nr. 2/1995

BREZEANU, Ortansa., Minorul delincvent legislația penală comparată, în Revista de Drept Penal, an IV, nr. 4/1997

BULAI, Constantin, Individualizarea pedepselor, în Explicații teoretice ale codului penal român, vol. II, Editura Academiei, București, 1970

BULAI, Constantin, FILIPAȘ, A., MITRACHE, C., Instituții de Drept Penal, Editura Trei, București, 2006

BUTOI, Ioana – Teodora, BUTOI, Tudorel, Psihologia judiciară, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 2003

CĂLINESCU, Gheorghiță, UNGUREANU, Cristina Manuela, Drepturile Omului în Penitenciarele din România, București, 2004

CHIȘ, Ioan, Umanismul dreptului execuțional românesc. Acordarea drepturilor în mediul penitenciar, Editura Hamangiu, București,

CHIȘ, Ioan, Instrumente internaționale de Drept Execuțional Penal, Editura A.N.I, București, 2005

CHIȘ, Ioan, Pedepsele penale necarcerale ale secolului XXI, Wolters Kluwer, București, 2009

CHIȘ, Ioan, NIȚĂ, Dragoș Răzvan, Fundamente de drept execuțional penal, Editura A.N.I., București, 2005

CLOȘCĂ, Ionel, SCEAVĂ, Ion, Tratat de drepturile omului, Editura Europa Nova, București, 1995

COCA-COZMA Maria, CRĂCIUNESCU, C. M., LEFTERACHE L.V., Justiția pentru minori, Ed. Universul Juridic, București, 2003

COMBESSIE Philippe, Sociologie de la prison, Editions la Découverte, Paris, 2001

COROS, L., Sancțiuni penale alternative la pedeapsa închisorii, Editura CH. Beck, București, 2009

CRIȘU, Anastasiu, Tratamentul infractorului minor în dreptul penal și dreptul procesual penal român. Aspecte de drept comparat, Editura C.H. Beck, București, 2006

DANEȘ, Ștefan, Drept penal. Partea generală, Editura Sylvi, București, 2001

DIACONU, Ion, Tratat de Drept Internațional Public, Vol. II, Editura Lumina Lex, București, 2003

DIACONU, Ion, Curs privind protecția drepturilor omului în dreptul internațional contemporan, Editura Fundației România de Mâine, București

DIACONU, Ion Drepturile omului în dreptul internațional contemporan, Editura Lumina Lex, București, 2010

DIACONU, Gheorghe, Răspunderea penală, Ed. Lumina Lex, București, 2008

DIACONESCU, Horia, Violența și efectele sale în dreptul român, Editura Aius, Craiova, 1995

DIMA, Traian, Drept penal. Partea generală. Curs, Vol. II, Editura Lumina Lex, București, 2001,

DRAGOMAN, Ion, Protecția juridică a drepturilor omului, București, Editura Fundației România de Mâine, 2008

DRAGOMIRESCU, Virgil-Tiberiu, HANGANU, O., PRELIPCEANU, D., Expertiza medico-legală psihiatrică, Ed. Medicală, București, 1990

DRĂGANU, Tudor Drept constituțional și instituții politice, vol. I, Editura Lumina Lex, București, 1998

DRĂGANU, Tudor, Declarațiile de drepturi și repercusiunile lor asupra dreptului internațional public, Editura Lumina Lex, București

DUBLEA, Aurel, ȘTEFĂROI, Nicoleta, Ghid de practici instituționale în instrumentarea cauzelor cu minori, Asociația Alternative Sociale, Iași, 2005

DUCULESCU, Victor, Protecția juridică a drepturilor omului, Editura Lumina Lex, București, 1998

DURNESCU, Ioan, Asistența socială în penitenciar, Editura Polirom, București, 2009,

DURNESCU, Ioan, Estimarea riscului de recidivă în prevenirea infracționalității și metode de lucru cu infractorii, București, 2001

DURNESCU, Ioan, Manualul consilierului de reintegrare socială și supraveghere, Editura Themis, Craiova

DURNESCU, Ioan, Ce este probațiunea, Editura Polirom, București, 2000

DVOACEK, Maria, Începuturile regimului penitenciar, în Istoria dreptului românesc, vol. II, Partea întâi, Editura Academiei Române, București, 1984

FLOCA, Ioan , Din istoria dreptului românesc, II, Sibiu, 1993

GARCIA MENDEZ E., Principalele probleme referitoare la copii aflați în detenție, în Revista penitenciară, nr. 3-4, 1995

GÂNJU, T., Discurs despre morală, Editura Junimea, Iași, 1981

GHEORGHE, Dumitru, Aspecte procedurale specifice judecării cauzelor cu infractori minori, în Analele Facultății de Științe juridice, Anul II, nr. 2(4) – iunie 2005

GHEORGHE, Florian, Mediul penitenciar, în Revista de știință penitenciară, nr. 1/1996, București

GHEORGHE, Florian, Dinamica penitenciară, Editura Oscar Print, București, 1999

GHEORGHE, Florian, Psihologia penitenciară, Editura Oscar Print, București 1996

GHEORGHE Florian, Fenomenologie penitenciară, Editura Oscar Print, București, 2003

GODEANU, A., Cunoașterea climatului interuman din penitenciar, în Buletinul penitenciar, nr. 2/1986

GOLU, Mihai, Fundamentele psihologiei, vol. II, Editura Fundației România de Mâine, București, 2000

GRAHAM, J; BOWLING, B. (1995) Young People and Crime, Home Office Research Study (145)

GROZA, Daliana, GHEDEON, Ramona, ALBU, Carmen, CSATLOS DIMA, Janina, Asistența și consilierea în cadrul serviciilor de reintegrare socială și supraveghere, în Manual de practică în domeniul reintegrării sociale și supravegherii, anul III , nr. 9, Editura Oscar Print, București,

HOTCA, Mihai Adrian, Noul Cod penal și Codul penal anterior, Editura Hamangiu, București, 2009

IORGA, Nicolae, Studii și documente, XXII

IVAN, Gheorghe, Drept penal. Parte generală, Editura C.H. Beck, București, 2008

IVAN, Gheorghe, Individualizarea pedepsei, Editura C.H. Beck, București, 2007

van KALMTHONT Anton M., DERKS, Jack T. M., Sisteme de probațiune în Europa

KMEN, Maria Crina, RAȚĂ, Ruxandra, Răspunderea penală a minorului – Studiu de doctrină și jurisprudență, Ed. Hamangiu, București, 2007

LUNCAN, Victor, DUCULESCU, Victor, Drepturile omului – studiu introductiv, culegere de documente internaționale și acte normative de drept intern, Editura Lumina Lex, București, 1993

LUPAȘCU, Radu, Pedepsele ce se pot aplica minorilor, cu referire specială la art 110 și 110 ind. 1 din Codul penal, în Dreptul, nr.12, 1998

MARIȘ, Sabin, MATEUȚ, Gheorghiță, Individualizarea legală a pedepsei închisorii pentru infracțiuni săvârșite de minori, după modificarea Codului Penal prin Legea nr. 140/1996, în Dreptul, nr. 4, 1999

MAVROCORDAT, Constantin, (domnitorul), Actul pentru dezrobirea vecinilor in Moldova, 1749

MAZILU, Dumitru, Drepturile omului, Editura Lumina Lex, București, 2000

MAZILU, Dumitru, Drepturile omului – concept, exigente și realități contemporane, Ediția a II-a, Editura Lumina Lex, București, 2003

MAZZINI, Giuseppe, Despre îndatoririle omului, 1860

MÂNDRU, Iancu, Amnistia și grațierea, Editura ALL Educational, București, 1998

MITRACHE, Constantin, MITRACHE, Cristian, Drept penal român. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2009

MITROFAN, N., Aspecte privind relația etic-juridic-psihologic, în Revista penitenciară, nr. 3, București, 1995

MOLDOVAN, Aurel Teodor, Munca persoanelor condamnate, Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, București, 1999

MOREAU DEFARGES, Philippe, Organizațiile internaționale contemporane, Institutul European, Iași, 1998

MOROIANU ZLĂTESCU, Irina, ș.a., Principalele instrumente internaționale privind drepturile omului este parte, vol. I Instrumente universale, Institutul român pentru drepturile omului, București, 1997

MURARU, I., Drept constituțional și instituții politice, Editura Actami, București, 1998

MURARU, Ioan, Reflectarea în Constituția României a principiilor Declarației Universale a Drepturilor Omului, în Drepturile Omului, nr. 4/1998, I.R.D.O., București

NĂDRAG, Dumitru, Strategii de creștere a eficienței managementului în penitenciare, Universitatea Liberă Internațională din Republica Moldova, Chișinău, 2007

NICIU, Marcian I., ș.a., Culegere de documente de drept internațional public, Editura Lumina Lex, București, 1997

NICOLAE, Anghel Nicolae, Dreptul executării sancțiunilor de drept penal și a măsurilor preventive, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București, 2006

NICOLAE, Anghel Nicolae, Drept penal. Partea generală, Vol. II, Editura „Titu Maiorescu”, București, 2005

NOVAK, Manfred, Comentariu despre Convenția privind drepturile civile și politice, Kehl, 1993

OANCEA, Ion, Drept execuțional penal, Editura All, București, 1998

PALMER, J.W., PALMER, S. E., Constitutional Rights of Prisoners, Anderson Publishing co, Cincinnati 1999

PASCU, Ilie, Drept penal. Partea Generală, Editura Hamangiu, București, 2009

PAȘCA, Viorel, Individualizarea modului de executare al pedepsei închisorii aplicată minorilor, în Dreptul, nr. 1, 1997

POJENARU, Alexandra (traducerea), Pedeapsa privativă de libertate în optica drepturilor omului, în Revista de Știință Penitenciară nr. 1-2/1993

POP, Octavian, Drept penitenciar – note de curs, Chișinău, 2005

POP, Octavian Drept Penitenciar, Editura MIRTON, Timișoara, 2001

POP, Octavian, Răspunderea penală pentru faptele săvârșite de minori, Editura Mirton, Timișoara, 2002

POPESCU, Dumitra, NĂSTASE, Adrian, COMAN Florian, Drept internațional public, Casa de Editură și Presă Șansa S.R.L., București, 1994

PURDĂ, Nicolae, Protecția Drepturilor Omului, Editura Lumina Lex, București, 2001

RACHIERU, Adina, Impactul programelor de asistență socială în penitenciar, Editura Lumen, Iași, 2009

RAU, W., (1997) : European Standards in the Area of Community Sanctions and Measures, in VILLE, R., ZVEKIC, U., KLAUS, J., Promoting Probation Internationally, Rome/London

RĂȘCANU, Ruxandra, Psihologia comportamentului deviant, Editura Universității, București, 1994

RUSE, M., Planificarea și organizarea activităților productive cu deținuții, în Buletin Penitenciar nr. 4/1983

RUSU, Ioan Marcel, Drept execuțional penal, ediția a III-a, revăzută și completată, Editura Hamangiu, București, 2007

RUSU-GHEORGHE, C., (coordonator), Cauzele revenirii în detenție a unor infractori care au executat pedeapsa închisorii, în Buletin Penitenciar, nr. 2/1985

SCRIPCARU, C., PUȘCAȘU, D., VLAD, M., Ghid de bune practici instituționale în administrarea cauzelor cu minori, Asociația Alternative Sociale, Iași, 2005

SELEJAN GUȚAN, Bianca, Protecția Europeană a drepturilor omului, Editura All Beck, București, 2004

SOHN, L., The new international law: Protection of the rights of individuals rather than states, American University Law Review, vol. 32, 1982

SIMA, Tudora, Elemente de personologie, Editura Victor, București, 2004

STĂNOIU, Rodica Mihaela, Introducere în criminologie, Editura Academiei, București, 1989

STĂNIȘOR, Emilian, Considerații despre probațiune, în Revista de asistență socială

STĂNOIU, Rodica Mihaela, BREZEANU, Ortansa, DIANU, Tiberiu, Tranziția și criminalitatea, Editura Oscar Print, București, 1994

STERIAN, D., Măsurile disciplinare și recompensele în sprijinul îmbunătățirii disciplinei, în Buletin penitenciar, 1986

TURIANU, Corneliu, Răspunderea juridică pentru faptele penale săvârșite de minori, Ed. Continentul XXI, București,1995

ȚIȚIAN, Dana, Cauzele cu minori în materie civilă și penală. Practică judiciară, Editura Hamangiu, București, 2006

VULPESCU, Al., Educația prin muncă și pentru muncă, în Buletin Penitenciar nr. 2/1985

WOLFGANG, R., Delicvența juvenilă și justiția pentru minori, Consiliul Europei, Secția Probleme Penale, Direcția Afaceri Juridice – Referat prezentat la seminarul organizat de Consiliul Europei și Ministerul Justiției, București, 28-29 septembrie, 1994.

ZAMFIR, Cătălin, VLĂSCEANU, Lazăr (coordonatori), Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1998

ZIDARU, Petrache, Drept execuțional penal. Tratamentul penitenciar. Regimul penitenciar. Practica penitenciară, Editura All Beck, București, 2001

ZIDARU, Petrache, Legea 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Editura Hamangiu, București, 2008

ZLATE Mielu, Fundamentele psihologiei, partea a III-a, Hyperion, București, 1994

ZLĂTESCU, Victor Dan, Convenția privitoare la drepturile copilului și legislația română, în Drepturile omului, revistă editată de Institutul Român pentru Drepturile Omului, I.R.D.O., Anul I, 1991

DEX – Academia Română, Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan”, Universul Enciclopedic, București, 2007

Bilanțul ANP- 2010, Revista Administrației Penitenciarelor din România

Bilanțul Administrației Naționale a Penitenciarelor pe anul 2010

Broșură prezentare Administrația Națională a Penitenciarelor, București, 2011

Buletinul Conferinței Permanente Europene asupra probațiunii, dec. 1999

Conditions of Detention in Council of Europe Member States, Doc. 8884, 3 November 2008

Penal Reform International – Manual de formare Nr.1 “Drepturile omului și deținuții vulnerabili” – Tipărit s.r.l .- București, 2004

Revista penitenciarelor, nr. 2/2010

Strategia sistemului administrației penitenciare pe perioada 2010-2013,

Strategia de imagine și comunicare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, aprobată prin Decizia Directorului general al ANP, în anul 2006

II. LEGISLAȚIE ȘI DOCUMENTE JURIDICE INTERNAȚIONALE

Constituția României

Codul penal

Codul de Procedură Penală

Legea nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

Legea 83/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

H.G. 1849/2004,privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor

ORDIN Nr. 2003/C din 22 iulie 2008 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Administrației Naționale a Penitenciarelor

Hotărârea nr. 1897 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară din 28/06/2004

Legea nr. 123 din 4 mai 2006 privind statutul personalului din serviciile de probațiune

Hotărâre nr. 1439/2004 din 02/09/2004 privind serviciile specializate destinate copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal

Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului

Decretul 1629 din 2 septembrie 1944 (Decretul 1629/1944).

Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților;

Regulile Europene pentru penitenciare – Recomandarea Comitetului de Miniștri ai statelor membre, referitoare REC(2006)2, adoptată de Comitetul de Miniștri, la data de 11 ianuarie 2006, în timpul celei de a 952-a reuniuni a Miniștrilor Delegați

Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale

Declarația Universală a Drepturilor Omului

Conferința pentru securitate și cooperare în Europa- București, 1975

Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 551/27.06.2007

Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, nr. 667/14.11.2006, art. 1, alin 2.

Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, nr. 305/21.02.2007

Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, nr. 667/14. 11.2006

III. SURSE INTERNET

http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/PDF/Moldovan/126-Moldovan.pdf

http://www.anp-just.ro/recomandari/beijing.htm

http://www.irp.md/item.php?text_id=479

http://www.eurochips.org/recommended-reading/legislative-documents/european-prison-rules/

http://apador.ong.ro/abouttxt.htm

Primul penitenciar în parteneriat public-privat va fi construit lângă Ploieşti

www.anp-just.ro, Dinamica efectivelor de detinuti

http://www.anp-just.ro/frame.php?page=colaborari.php

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-ANPR%20-%20martie%202011.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-FCE%20martie%202011.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-%20ONCRFBVO%20martie%202011.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-ANPST-%20feb.%202011.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/Protocol%20ANP-BPFP%20feb.%202011.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-ASASR%20ian.2011.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP%20-%20Estuar%20ian.%202011.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-AAFR%20dec.%202010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-FMR%20nov.2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-ARHRN%20oct%202010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-%20ASES%20%20oct%202010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-LPRM-sept%202010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-PFR-sept.2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-UB-sept.2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-UBB-2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-CNFPA-2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-IS-2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-EPEA-2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-ASB-2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-ANPFDC-2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-ASUP-2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-ANOFM-2010.pdf

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. TRATATE. CURSURI. MONOGRAFII

ABRAHAM, Pavel, Sisteme de probațiune, Suport de curs, anul de curs 2006-2007

ALECSANDRI, Vasile, Dridri, Editura Litera, Chișinău, 1998

ARISTOTEL, Politica, Editura Natională, București, 1924

BALA, Ioan, Evoluția sistemului de executare a pedepselor privative de libertate în dreptul românesc, Editura Universul Juridic, 2011

BANCIU, D., Control social și sancțiuni sociale (concepte, teorii și orientări juris-sociologice), Editura Victor, București, 1999

BARAC, Lidia, Răspunderea și sancțiunea juridică, Ed. Lumina Lex, București, 1997

BARBU, G., ȘERBAN, Al., Drept execuțional penal, Editura All Beck, București, 2005

BARBU, Gabriel Silviu, ȘERBAN, Alexandru, Drept execuțional, ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2008

BĂCIOIU, I., Deținuți reveniți în penitenciar – subiect de analiză și particularizare a activităților reeducative, în Buletinul penitenciar, nr. 1/1982

BĂLAN, Ana, STĂNIȘOR, Emilian, ELAȘ, Roxana, Administrațiile penitenciare europene, Editura Oscar Print, București, 2002

BĂLAN, Ana, STĂNIȘOR, Emilian, MINCĂ, Marinela, Penologie, Editura Oscar Print, București, 2003

BĂRBULESCU, D., Educația prin muncă, în Domenii ale pedagogiei, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983

BÂRSAN, Corneliu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Editura C.H. Beck, București,

BOCANCEA, Cristian, NEAMȚU, George, Elemente de asistență socială, Editura Polirom, Iași,

BOGDAN, T., SANTEA, I., CORNIANU, R., Comportamentul uman în procesul judiciar, Editura Serviciul Editorial M.I, București, 1983

BONDENSON, U. V., (1989), Prisoners in Prison Societies, Transaction Publisher, New Brunswick, 277 –293

BONTAȘ, I., Întreprinderea productivă ca factor educativ, în Domenii de pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981

BOROI, Alexandru, NISTOREANU, Gheorghe, Drept penal. Partea generală, Editura All Beck, București, 2005

BOTNARU, Stela, Regimul penal și procesual al infractorilor minori, Teză de doctorat

BREZEANU, Ortansa, Minorul și legea penală, Editura All Beck, București, 1998

BREZEANU, Ortansa, Din istoria regimului sancționator al minorului infractor în România, în Revista de Drept Penal, nr. 2/1995

BREZEANU, Ortansa., Minorul delincvent legislația penală comparată, în Revista de Drept Penal, an IV, nr. 4/1997

BULAI, Constantin, Individualizarea pedepselor, în Explicații teoretice ale codului penal român, vol. II, Editura Academiei, București, 1970

BULAI, Constantin, FILIPAȘ, A., MITRACHE, C., Instituții de Drept Penal, Editura Trei, București, 2006

BUTOI, Ioana – Teodora, BUTOI, Tudorel, Psihologia judiciară, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 2003

CĂLINESCU, Gheorghiță, UNGUREANU, Cristina Manuela, Drepturile Omului în Penitenciarele din România, București, 2004

CHIȘ, Ioan, Umanismul dreptului execuțional românesc. Acordarea drepturilor în mediul penitenciar, Editura Hamangiu, București,

CHIȘ, Ioan, Instrumente internaționale de Drept Execuțional Penal, Editura A.N.I, București, 2005

CHIȘ, Ioan, Pedepsele penale necarcerale ale secolului XXI, Wolters Kluwer, București, 2009

CHIȘ, Ioan, NIȚĂ, Dragoș Răzvan, Fundamente de drept execuțional penal, Editura A.N.I., București, 2005

CLOȘCĂ, Ionel, SCEAVĂ, Ion, Tratat de drepturile omului, Editura Europa Nova, București, 1995

COCA-COZMA Maria, CRĂCIUNESCU, C. M., LEFTERACHE L.V., Justiția pentru minori, Ed. Universul Juridic, București, 2003

COMBESSIE Philippe, Sociologie de la prison, Editions la Découverte, Paris, 2001

COROS, L., Sancțiuni penale alternative la pedeapsa închisorii, Editura CH. Beck, București, 2009

CRIȘU, Anastasiu, Tratamentul infractorului minor în dreptul penal și dreptul procesual penal român. Aspecte de drept comparat, Editura C.H. Beck, București, 2006

DANEȘ, Ștefan, Drept penal. Partea generală, Editura Sylvi, București, 2001

DIACONU, Ion, Tratat de Drept Internațional Public, Vol. II, Editura Lumina Lex, București, 2003

DIACONU, Ion, Curs privind protecția drepturilor omului în dreptul internațional contemporan, Editura Fundației România de Mâine, București

DIACONU, Ion Drepturile omului în dreptul internațional contemporan, Editura Lumina Lex, București, 2010

DIACONU, Gheorghe, Răspunderea penală, Ed. Lumina Lex, București, 2008

DIACONESCU, Horia, Violența și efectele sale în dreptul român, Editura Aius, Craiova, 1995

DIMA, Traian, Drept penal. Partea generală. Curs, Vol. II, Editura Lumina Lex, București, 2001,

DRAGOMAN, Ion, Protecția juridică a drepturilor omului, București, Editura Fundației România de Mâine, 2008

DRAGOMIRESCU, Virgil-Tiberiu, HANGANU, O., PRELIPCEANU, D., Expertiza medico-legală psihiatrică, Ed. Medicală, București, 1990

DRĂGANU, Tudor Drept constituțional și instituții politice, vol. I, Editura Lumina Lex, București, 1998

DRĂGANU, Tudor, Declarațiile de drepturi și repercusiunile lor asupra dreptului internațional public, Editura Lumina Lex, București

DUBLEA, Aurel, ȘTEFĂROI, Nicoleta, Ghid de practici instituționale în instrumentarea cauzelor cu minori, Asociația Alternative Sociale, Iași, 2005

DUCULESCU, Victor, Protecția juridică a drepturilor omului, Editura Lumina Lex, București, 1998

DURNESCU, Ioan, Asistența socială în penitenciar, Editura Polirom, București, 2009,

DURNESCU, Ioan, Estimarea riscului de recidivă în prevenirea infracționalității și metode de lucru cu infractorii, București, 2001

DURNESCU, Ioan, Manualul consilierului de reintegrare socială și supraveghere, Editura Themis, Craiova

DURNESCU, Ioan, Ce este probațiunea, Editura Polirom, București, 2000

DVOACEK, Maria, Începuturile regimului penitenciar, în Istoria dreptului românesc, vol. II, Partea întâi, Editura Academiei Române, București, 1984

FLOCA, Ioan , Din istoria dreptului românesc, II, Sibiu, 1993

GARCIA MENDEZ E., Principalele probleme referitoare la copii aflați în detenție, în Revista penitenciară, nr. 3-4, 1995

GÂNJU, T., Discurs despre morală, Editura Junimea, Iași, 1981

GHEORGHE, Dumitru, Aspecte procedurale specifice judecării cauzelor cu infractori minori, în Analele Facultății de Științe juridice, Anul II, nr. 2(4) – iunie 2005

GHEORGHE, Florian, Mediul penitenciar, în Revista de știință penitenciară, nr. 1/1996, București

GHEORGHE, Florian, Dinamica penitenciară, Editura Oscar Print, București, 1999

GHEORGHE, Florian, Psihologia penitenciară, Editura Oscar Print, București 1996

GHEORGHE Florian, Fenomenologie penitenciară, Editura Oscar Print, București, 2003

GODEANU, A., Cunoașterea climatului interuman din penitenciar, în Buletinul penitenciar, nr. 2/1986

GOLU, Mihai, Fundamentele psihologiei, vol. II, Editura Fundației România de Mâine, București, 2000

GRAHAM, J; BOWLING, B. (1995) Young People and Crime, Home Office Research Study (145)

GROZA, Daliana, GHEDEON, Ramona, ALBU, Carmen, CSATLOS DIMA, Janina, Asistența și consilierea în cadrul serviciilor de reintegrare socială și supraveghere, în Manual de practică în domeniul reintegrării sociale și supravegherii, anul III , nr. 9, Editura Oscar Print, București,

HOTCA, Mihai Adrian, Noul Cod penal și Codul penal anterior, Editura Hamangiu, București, 2009

IORGA, Nicolae, Studii și documente, XXII

IVAN, Gheorghe, Drept penal. Parte generală, Editura C.H. Beck, București, 2008

IVAN, Gheorghe, Individualizarea pedepsei, Editura C.H. Beck, București, 2007

van KALMTHONT Anton M., DERKS, Jack T. M., Sisteme de probațiune în Europa

KMEN, Maria Crina, RAȚĂ, Ruxandra, Răspunderea penală a minorului – Studiu de doctrină și jurisprudență, Ed. Hamangiu, București, 2007

LUNCAN, Victor, DUCULESCU, Victor, Drepturile omului – studiu introductiv, culegere de documente internaționale și acte normative de drept intern, Editura Lumina Lex, București, 1993

LUPAȘCU, Radu, Pedepsele ce se pot aplica minorilor, cu referire specială la art 110 și 110 ind. 1 din Codul penal, în Dreptul, nr.12, 1998

MARIȘ, Sabin, MATEUȚ, Gheorghiță, Individualizarea legală a pedepsei închisorii pentru infracțiuni săvârșite de minori, după modificarea Codului Penal prin Legea nr. 140/1996, în Dreptul, nr. 4, 1999

MAVROCORDAT, Constantin, (domnitorul), Actul pentru dezrobirea vecinilor in Moldova, 1749

MAZILU, Dumitru, Drepturile omului, Editura Lumina Lex, București, 2000

MAZILU, Dumitru, Drepturile omului – concept, exigente și realități contemporane, Ediția a II-a, Editura Lumina Lex, București, 2003

MAZZINI, Giuseppe, Despre îndatoririle omului, 1860

MÂNDRU, Iancu, Amnistia și grațierea, Editura ALL Educational, București, 1998

MITRACHE, Constantin, MITRACHE, Cristian, Drept penal român. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2009

MITROFAN, N., Aspecte privind relația etic-juridic-psihologic, în Revista penitenciară, nr. 3, București, 1995

MOLDOVAN, Aurel Teodor, Munca persoanelor condamnate, Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, București, 1999

MOREAU DEFARGES, Philippe, Organizațiile internaționale contemporane, Institutul European, Iași, 1998

MOROIANU ZLĂTESCU, Irina, ș.a., Principalele instrumente internaționale privind drepturile omului este parte, vol. I Instrumente universale, Institutul român pentru drepturile omului, București, 1997

MURARU, I., Drept constituțional și instituții politice, Editura Actami, București, 1998

MURARU, Ioan, Reflectarea în Constituția României a principiilor Declarației Universale a Drepturilor Omului, în Drepturile Omului, nr. 4/1998, I.R.D.O., București

NĂDRAG, Dumitru, Strategii de creștere a eficienței managementului în penitenciare, Universitatea Liberă Internațională din Republica Moldova, Chișinău, 2007

NICIU, Marcian I., ș.a., Culegere de documente de drept internațional public, Editura Lumina Lex, București, 1997

NICOLAE, Anghel Nicolae, Dreptul executării sancțiunilor de drept penal și a măsurilor preventive, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București, 2006

NICOLAE, Anghel Nicolae, Drept penal. Partea generală, Vol. II, Editura „Titu Maiorescu”, București, 2005

NOVAK, Manfred, Comentariu despre Convenția privind drepturile civile și politice, Kehl, 1993

OANCEA, Ion, Drept execuțional penal, Editura All, București, 1998

PALMER, J.W., PALMER, S. E., Constitutional Rights of Prisoners, Anderson Publishing co, Cincinnati 1999

PASCU, Ilie, Drept penal. Partea Generală, Editura Hamangiu, București, 2009

PAȘCA, Viorel, Individualizarea modului de executare al pedepsei închisorii aplicată minorilor, în Dreptul, nr. 1, 1997

POJENARU, Alexandra (traducerea), Pedeapsa privativă de libertate în optica drepturilor omului, în Revista de Știință Penitenciară nr. 1-2/1993

POP, Octavian, Drept penitenciar – note de curs, Chișinău, 2005

POP, Octavian Drept Penitenciar, Editura MIRTON, Timișoara, 2001

POP, Octavian, Răspunderea penală pentru faptele săvârșite de minori, Editura Mirton, Timișoara, 2002

POPESCU, Dumitra, NĂSTASE, Adrian, COMAN Florian, Drept internațional public, Casa de Editură și Presă Șansa S.R.L., București, 1994

PURDĂ, Nicolae, Protecția Drepturilor Omului, Editura Lumina Lex, București, 2001

RACHIERU, Adina, Impactul programelor de asistență socială în penitenciar, Editura Lumen, Iași, 2009

RAU, W., (1997) : European Standards in the Area of Community Sanctions and Measures, in VILLE, R., ZVEKIC, U., KLAUS, J., Promoting Probation Internationally, Rome/London

RĂȘCANU, Ruxandra, Psihologia comportamentului deviant, Editura Universității, București, 1994

RUSE, M., Planificarea și organizarea activităților productive cu deținuții, în Buletin Penitenciar nr. 4/1983

RUSU, Ioan Marcel, Drept execuțional penal, ediția a III-a, revăzută și completată, Editura Hamangiu, București, 2007

RUSU-GHEORGHE, C., (coordonator), Cauzele revenirii în detenție a unor infractori care au executat pedeapsa închisorii, în Buletin Penitenciar, nr. 2/1985

SCRIPCARU, C., PUȘCAȘU, D., VLAD, M., Ghid de bune practici instituționale în administrarea cauzelor cu minori, Asociația Alternative Sociale, Iași, 2005

SELEJAN GUȚAN, Bianca, Protecția Europeană a drepturilor omului, Editura All Beck, București, 2004

SOHN, L., The new international law: Protection of the rights of individuals rather than states, American University Law Review, vol. 32, 1982

SIMA, Tudora, Elemente de personologie, Editura Victor, București, 2004

STĂNOIU, Rodica Mihaela, Introducere în criminologie, Editura Academiei, București, 1989

STĂNIȘOR, Emilian, Considerații despre probațiune, în Revista de asistență socială

STĂNOIU, Rodica Mihaela, BREZEANU, Ortansa, DIANU, Tiberiu, Tranziția și criminalitatea, Editura Oscar Print, București, 1994

STERIAN, D., Măsurile disciplinare și recompensele în sprijinul îmbunătățirii disciplinei, în Buletin penitenciar, 1986

TURIANU, Corneliu, Răspunderea juridică pentru faptele penale săvârșite de minori, Ed. Continentul XXI, București,1995

ȚIȚIAN, Dana, Cauzele cu minori în materie civilă și penală. Practică judiciară, Editura Hamangiu, București, 2006

VULPESCU, Al., Educația prin muncă și pentru muncă, în Buletin Penitenciar nr. 2/1985

WOLFGANG, R., Delicvența juvenilă și justiția pentru minori, Consiliul Europei, Secția Probleme Penale, Direcția Afaceri Juridice – Referat prezentat la seminarul organizat de Consiliul Europei și Ministerul Justiției, București, 28-29 septembrie, 1994.

ZAMFIR, Cătălin, VLĂSCEANU, Lazăr (coordonatori), Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1998

ZIDARU, Petrache, Drept execuțional penal. Tratamentul penitenciar. Regimul penitenciar. Practica penitenciară, Editura All Beck, București, 2001

ZIDARU, Petrache, Legea 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Editura Hamangiu, București, 2008

ZLATE Mielu, Fundamentele psihologiei, partea a III-a, Hyperion, București, 1994

ZLĂTESCU, Victor Dan, Convenția privitoare la drepturile copilului și legislația română, în Drepturile omului, revistă editată de Institutul Român pentru Drepturile Omului, I.R.D.O., Anul I, 1991

DEX – Academia Română, Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan”, Universul Enciclopedic, București, 2007

Bilanțul ANP- 2010, Revista Administrației Penitenciarelor din România

Bilanțul Administrației Naționale a Penitenciarelor pe anul 2010

Broșură prezentare Administrația Națională a Penitenciarelor, București, 2011

Buletinul Conferinței Permanente Europene asupra probațiunii, dec. 1999

Conditions of Detention in Council of Europe Member States, Doc. 8884, 3 November 2008

Penal Reform International – Manual de formare Nr.1 “Drepturile omului și deținuții vulnerabili” – Tipărit s.r.l .- București, 2004

Revista penitenciarelor, nr. 2/2010

Strategia sistemului administrației penitenciare pe perioada 2010-2013,

Strategia de imagine și comunicare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, aprobată prin Decizia Directorului general al ANP, în anul 2006

II. LEGISLAȚIE ȘI DOCUMENTE JURIDICE INTERNAȚIONALE

Constituția României

Codul penal

Codul de Procedură Penală

Legea nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

Legea 83/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

H.G. 1849/2004,privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor

ORDIN Nr. 2003/C din 22 iulie 2008 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Administrației Naționale a Penitenciarelor

Hotărârea nr. 1897 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară din 28/06/2004

Legea nr. 123 din 4 mai 2006 privind statutul personalului din serviciile de probațiune

Hotărâre nr. 1439/2004 din 02/09/2004 privind serviciile specializate destinate copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal

Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului

Decretul 1629 din 2 septembrie 1944 (Decretul 1629/1944).

Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților;

Regulile Europene pentru penitenciare – Recomandarea Comitetului de Miniștri ai statelor membre, referitoare REC(2006)2, adoptată de Comitetul de Miniștri, la data de 11 ianuarie 2006, în timpul celei de a 952-a reuniuni a Miniștrilor Delegați

Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale

Declarația Universală a Drepturilor Omului

Conferința pentru securitate și cooperare în Europa- București, 1975

Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 551/27.06.2007

Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, nr. 667/14.11.2006, art. 1, alin 2.

Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, nr. 305/21.02.2007

Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, nr. 667/14. 11.2006

III. SURSE INTERNET

http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/PDF/Moldovan/126-Moldovan.pdf

http://www.anp-just.ro/recomandari/beijing.htm

http://www.irp.md/item.php?text_id=479

http://www.eurochips.org/recommended-reading/legislative-documents/european-prison-rules/

http://apador.ong.ro/abouttxt.htm

Primul penitenciar în parteneriat public-privat va fi construit lângă Ploieşti

www.anp-just.ro, Dinamica efectivelor de detinuti

http://www.anp-just.ro/frame.php?page=colaborari.php

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-ANPR%20-%20martie%202011.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-FCE%20martie%202011.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-%20ONCRFBVO%20martie%202011.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-ANPST-%20feb.%202011.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/Protocol%20ANP-BPFP%20feb.%202011.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-ASASR%20ian.2011.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP%20-%20Estuar%20ian.%202011.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-AAFR%20dec.%202010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-FMR%20nov.2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-ARHRN%20oct%202010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-%20ASES%20%20oct%202010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-LPRM-sept%202010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-PFR-sept.2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-UB-sept.2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-UBB-2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-CNFPA-2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-IS-2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-EPEA-2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-ASB-2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-ANPFDC-2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-ASUP-2010.pdf

http://www.anp-just.ro/protocol/ANP-ANOFM-2010.pdf