Supravegherea de Masa

Diverse

Supravegherea de Masa

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== cbae4d03c2bec6f2cdc4c1599ba34df2ac24bc99_485036_1 ===

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINTE POLITICE

SPECIALIZAREA: STUDII DE SECURITATE ȘI APĂRARE

LUCRARE DE

LICENȚĂ

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. /alt grad

NUME:

Prenume :

Absolvent :

NUME

Prenume

București , 2017

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINTE POLITICE

SPECIALIZAREA: STUDII DE SECURITATE ȘI APĂRARE

LUCRARE DE

LICENȚĂ

Titlu: ,,Supravegherea în masă´´

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. /alt grad didactic

NUME:

Prenume :

Absolvent :

NUME

Prenume

București , 2017

Pagina de gardă

CUPRINS

§Cuprins…………………………………………………………………………………………………..

§Introducere……………………………………………………………………………………………

§Capitolul I. Definirea conceptelor cheie necesare studiului și istoric………………………………………………………………………….…

Tipuri de supraveghere………………………………………………………………………..

1.2.Istoricul supravegherii în România…………………………………………………….

1.3.Istoricul supravegherii în cazul serviciilor de informații externe………….

§Capitolul II Reglementari legislative (Patriot Act), ……………….………..

§ Capitolul III. Studiu de caz: Episodul Edward Snowden-implicații……….

Concluzii………………………………………………………………………………………………….

Bibliografie……………………………………………………………………………………………..

Anexe…………………………………………………………………………………………………….

,,Supravegherea în masă´´

§INTRODUCERE

Supravegherea în masă a populației de către serviciile de informații reprezintă o temă intens dezbătută la nivel național și internațional, cu precădere din perspectiva modalității de desfășurare de către autoritățile publice a activităților specifice de garantare a securității naționale și de luptă împotriva criminalității transfrontaliere. Intervenirea autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și a corespondenței se realizează conform legii și în situații care privesc, printre altele, apărarea securității naționale sau siguranța publică.

Autoritarismul este conceput adesea ca un antidot menit să contracareze imperfecțiunile democrației și este favorizat de dificultățile instituirii democrației în societăți fără tradiție reprezentativă, principii egalitare, deschidere spre dialog și toleranță. Libertatea individului și cetățeanului sunt noțiuni străine în acest cadru politic. Printre criteriile de definire a regimurilor politice autoritare se încadrează și blocarea informației; în raporturile cu mass-media puterea uzează în regimul autoritar de presiuni și cenzură.

Supravegherea nu poate fi strictă și nici nu are ca rezultat întotdeauna o mobilizare ideological totală. Autoritarismul nu vizează anularea totalăa pluralității practicilor sociale și culturale ci doar asigurarea ordinii publice exterioare și a unanimității de fațadă. Agreează indiferența și apatia masei de cetățeni.

O încadrare din punct de vedere teoretic a supravegherii în masă o reprezintă urmărirea constantă a întregii populații sau a unei fracțiuni a acesteia de către g uvernele. Singurul fapt care explică această acțiune la limita drepturilor și libertăților persoanei garantate prin Declarația drepturilor omului este un argument pe atât de contestat , pe atât de învăluit în necunoaștere și informații inaccesibile publicului larg. Motivația variază de la epocă la stat. Astăzi se traduce prin protecția de grupări periculoase, cum ar fi teroriști, criminali sau subversivi politici și pentru menținerea controlul la nivel social. Acțiunea de supraveghere a populației este un subiect disputant din mai multe motive, cum ar fi încălcări ale Constituției și ale drepturilor de confidențialitate, ilegalitate, pentru pierderea libertăților politice și sociale. Ca și caz particular , în cazul țării noastre, articolul 28 din Constituția României prevede:„Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.”Cu toate acestea, există temerea la nivel de opinie publică de revenire la ,, valorile´´ unui stat totalitar, cu precüdere în țările lumii a doua.

Prezentul studiu propune o nouă abordare sintetizată în arealul teoretic, într-o manieră critică, asupra percepției fenomenului de ,, Supraveghere în masă´´, atât în România cât și în state cu tradiție în ceea ce privește democrația Constituțională. Ne propunem să realizăm această cercetare pornind de la demersurile istorice pentru o democrație parlamentară până la analiza de studiu de caz.

§CAPITOLUL I. DEFINIREA CONCEPTELOR CHEIE NECESARE STUDIULUI ȘI ISTORIC

1.1.TIPURI DE SUPRAVEGHERE

Cu scopul principal de a colecta, analiza și disemina date relevante pentru securitatea națională, serviciile de informații beneficiază de un statut special, care le permite accesul la informații confidențiale, prin diverse mijloace de supraveghere și interceptare. Un raport al Adunării Generală a Națiunilor Unite prezintă o serie de bune practici, identificate în diverse țări de pe glob, menite să asigure un grad înalt de performanță a serviciilor de informații și, complementar, de răspundere și bună conduită în raport cu cetățenii. Enumerăm aici câteva din elementele pe care un cadru legal solid pentru funcționarea serviciilor ar trebui să le reunească. Cadrul de acțiune al serviciilor de informații, concret spus cazurile în care acestea pot acționa, necesită o definire strictă și precisă în legislația accesibilă publicului și trebuie să fie limitat strict la protejarea intereselor de securitate națională. De asemenea,securitatea națională trebuie clar definită în legislație, iar toate posibilele amenințări la adresa siguranței naționale care cad în responsabilitatea serviciilor trebuie enumerate. Raportul Națiunilor Unite indică acesta ca fiind unul din principalele instrumentele pentru a asigura că activitățile serviciilor nu pot ajunge să dezechilibreze ordinea Constitutională. Competențele și puterile serviciilor trebuie definite în legislația națională în mod clar și exhaustiv. Aceasta este o garanție fundamentală a statului de drept și aduce un element de transparență în activitățile serviciilor, fără însă a periclita caracterul secret al serviciilor.În literatura de specialitate se atrage adesea atenția asupra “pericolului ca serviciile și membri ai executivuluisă abuzeze de aceste puteri speciale”, prin urmare“pot intimida oponenții guvernării, pot manipula în scopul de a influența deciziile .Supravegherea comerciala în masa profita de datele stocate în telefoanele mobile și computere pentru a colecta informații despre lucrurile pe care oamenii cheltuie bani, despre cum se distrează, unde le place să-și facă cumpărăturile sau concediile și altele, ce pot contribui la creșterea profiturilor corporațiilor implicate în jocul spionajului. O cale prin care se realizează supravegherea comercială sunt „cardurile de cumpărături“ sau cardurile de reduceri oferite de magazinele alimentare care îi permit unei persoane să se conecteze prin internet sau folosind o aplicație de telefon și preferințele comerciale ale persoanei sunt stocate pentru a fi folosite de analiștii corporației respective. Consumatorul beneficiază de prețuri mai bune și de oferte speciale, însă cu pierderea adesea chiar mai mare a ceea ce i-a mai rămas din prețioasa intimitate.

La fel ca Google AdSense, OpenSocial sau Facebook Ads, internetul folosește acest soi comercial de programare socială, vânând informații utile în postările și profilurile clienților, încercând să identifice curente de piață și schimbări de pe urma cărora se poate profita. Serviciile de localizare și cele mobile ce „geolocalizează“ utilizatorii adaugă și mai multe date ce pot fi folosite pentru a identifica preferințele de cumpărături, restaurante și distracții, chiar dacă cu prețul intimității clienților. Dacă utilizatorul folosește un dispozitiv mobil de geolocalizare sau vreun tip de serviciu de publicitate bazat pe poziție, inclusiv cele prin care poți căuta restaurante și cluburi în apropiere, devine o țintă pentru localizarea fizică.

ISTORICUL SUPRAVEGHERII ÎN ROMÂNIA

România de azi este o democrație modernă, cu servicii de informații și contrainformații de tip occidental, compatibile cn statutul României de membru al NATO și al Uniunii Europene. O nouă generație de intelectuali români se străduiește acum să dărâme ultimele bariere ridicate de comuniști între România și restul lumii, precum și între romani, și să dea țării o nouă identitate națională. în această nouă Românie. Serviciul român de spionaj s-a numit Direcția de informații Externe până în 1973, când a devenit Departamentul de Informații Externe, constituit prin Decretul prezidențial nr. 363 din 23 iunie 1973. Cadrul extern în care a funcționat instituția a fost unul disputat , cu precădere în perioada regimului comunist. Curând după ce a luat cârma Uniunii Sovietice, Stalin a asmuțit noua poliție politică comunistă împotriva celei mai importante creații a lui Lemn: partidul bolșevic. Pentru început, Stalin a pus capăt disputei ideologice dintre staliniști și troțkiști, în spiritul celor mai bune tradiții țariste: a ordonat poliției sale politice, rebotezală GPU (Gasudurstvermore Politiceskoie Upravlenie și Directoratul Politic de Stat, o revelatoare schimbare de nume), să-i deporteze pe Troțki și pe susținătorii săi. Apoi Stalin și-a asmuțit poliția politică împotriva adepților lui Troțki, a comuniștilor apropiați de Lemn și a concurenților potențiali ai lui Stalin.

1.3.ISTORICUL SUPRAVEGHERII ÎN CAZUL SERVICIILOR DE INFORMAȚII EXTERNE

Conflictul privind supravegherea în secolul al XVIII-lea s-a concentrat pe percheziții, dar cum tehnologia a evoluat, supravegherea a evoluat odată cu ea. La mijlocul secolului al XlX-iea, când extinderea rețelei feroviare a început să permită livrarea corespondenței mai ieftin și mai rapid, deschiderea corespondenței pe ascuns de către guvernul britanic1 a generat un scandal major în Marea Britanie. în primele decenii ale secolului XX, Biroul de Investigații american – precursorul FBI- ului de astăzi – folosea interceptările, alături de monitorizarea corespondenței și informatori, pentru a-i reprima pe cei care se opuneau politicilor administrației americane.

Indiferent de tehnicile specifice implicate, supravegherea in masă a avut unele atribute constante de-a lungul istoriei. Inițial, țintele supravegherii erau disidenții și marginalizații, lăsându-i pe cei care susțineau guvernul sau erau doar apatici să creadă în mod eronat că sunt imuni, iar istoria arată că simpla existență a unui aparat de supraveghere in masă, indiferent de cum este folosit, este în sine suficienta pentru a înăbuși disidența. Cetățenii care sunt conștienți că sunt permanent supravegheați devin rapid mai supuși și mai temători.

La data de 30 august 1948, prin decretul nr. 221, a fost înființată „Direcția Generală a Securității Poporului” (D.G.S.P.), direcție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Aceasta era formată din 10 direcții centrale și 12 direcții regionale iar până în anul 1958, organizarea noii instituții a fost realizată cu ajutorul unor consilieri sovietici[2]. LA 30 martie 1951, D.G.S.P. a devenit „Direcția Generală a Securității Statului” (D.G.S.S.) care cuprindea și o „Direcție de Informații Externe” iar la 20 septembrie 1952 D.G.S.S. se desprinde din Ministerul de Interne și se transformă în „Ministerul Securității Statului”. Acesta acțiune a fost anulată în septembrie 1953 când, noul minister revine în cadrul Ministerului de Interne. În perioada 1960 – 1965, personalul Securității este epurat, fiind îndepărtați mulți din ofițerii impuși de administrația din Moscova iar la 22 iulie 1967 a fost înființat „Departamentul Securității Statului” (D.S.S.), condus de un „Consiliu al Securității Statului” (C.S.S.). C.S.S. avea la conducere un președinte cu rang de ministru. La 4 aprilie 1968, „Consiliul Securității Statului” s-a desprins din Ministerul de Interne, funcționând ca un organ central. Prin Decretul nr. 130 din data de 9 aprilie 1972, „Consiliul Securității Statului” a reintrat în cadrul ministerului și a fost reorganizat în șase direcții principale: informații interne, contrainformații economice, contraspionaj, contrainformații militare, securitate și gardă și cercetări penale.

După Revoluția română din 1989, la data de 30 decembrie 1989, printr-o hotărâre a Frontului Salvării Naționale, organele de securitate au fost dizolvate.

La data de 26 martie 1990, prin decretul nr. 181, a fost înființată instituția de stat Serviciul Român de Informații, specializată în domeniul culegerii de informații privind siguranța națională iar la 29 iulie 1991 a fost emisă Legea nr. 51 care stabilea noile amenințări la adresa siguranței naționale a României și sunt stabilite organele de stat care au atribuții în acest domeniu: Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, precum și structuri din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne și Ministerului Justiției. Activitatea acestora este coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

La 7 februarie 2001, Radu Timofte a devenit directorul instituției iar în noiembrie 2001, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat un nou Regulament de funcționare a Serviciului Român de Informații. Directorul actual al serviciului este Eduard Hellvig. Informațiile din domeniul siguranței naționale pot fi comunicate, potrivit legii nr. 51/1991, următoarelor instituții Președintelui României, Președintelui Senatului, Președintelui Camerei Deputaților și Comisiilor permanente pentru apărare, ordine publică și siguranță națională ale celor două camere ale Parlamentului României; Primului Ministru, miniștrilor și șefilor de departamente din ministere (când informațiile au legătură cu domeniile de activitate pe care aceștia le coordonează);Prefecților, primarului general al capitalei, precum și conducătorilor consiliilor județene, respectiv al municipiului București (pentru probleme care sunt de competența acestora);Organelor de urmărire penală, când informațiile privesc săvârșirea unei infracțiuni. Serviciul Român de Informații este condus de către un Consiliu Director. Consiliul este un organ deliberativ, compus din directorul SRI, prim-adjunctul directorului, adjuncții directorului și șefii unor unități centrale și teritoriale. Directorul are rang de ministru și este numit de Parlament, la propunerea președintelui României. Acesta conduce întreaga activitate a serviciului și îl reprezintă în relațiile cu celelalte instituții importante ale statului (Parlament, Președinție și Guvern). De asemenea, acesta organizează și asigură aplicarea legilor și a hotărârilor Consiliului superior de apărare a țării în cadrul serviciului și emite, potrivit legilor în vigoare, ordine și instrucțiuni.Directorul are un prim-adjunct și 3 adjuncți care au rang de secretari de stat și care sunt numiți de Președintele României, la propunerea directorului.

Grupul național de combatere a terorismului comun al FBI gestionează peste 100 de forțe comune de combatere a terorismului (JTTFs) ale FBI din întreaga țară, unde agențiile colaborează pentru a combate terorismul pe baza unei inteligențe la nivel regional și a unor investigații comune. Aceste JTTF furnizează informații privind activitățile teroriste, permit o bază comună de informații în cadrul mai multor agenții, să creeze familiaritate între anchetatori și manageri înaintea unei crize și – poate cel mai important – să reunească talentele, abilitățile și cunoștințele din comunitățile de aplicare a legii și ale serviciilor de informații O singură echipă care răspunde împreună.
JTTF-urile sunt linia de front a națiunii noastre în privința terorismului: celule mici de anchetatori, analiști, lingviști, experți SWAT și alți specialiști din peste 500 de agenții locale și 55 de agenții federale. FBI, prin intermediul site-ului informează modul în care cetățenii se pot proteja și pot raporta activități suspecte. Este important ca oamenii să se protejeze atât online cât și în persoană și să raporteze orice activitate suspectă pe care o întâlnesc. Cea mai simplă modalitate de a realiza acest lucru este vigilența și diligența cu privire la divulgarea informațiilor personale și informații suplimentare privind modul de raportare a activității suspecte și protejarea comunității . Inițiativa SAR la nivel național (NSI): Inițiativa privind raportarea activității suspecte la nivel național (SAR) sunt un efort comun de colaborare între Departamentul pentru Securitate Internă al SUA. Biroul Federal de Investigații și de stat, parteneri locali, regionali și teritoriali. Această inițiativă prevede un instrument de aplicare a legii cu ajutorul unui alt instrument de prevenire a terorismului și a altor activități infracționale conexe prin stabilirea unei capacități naționale de colectare, documentare, procesare, analiză și partajare a informațiilor SAR. Instrumentele comunitare de pregătire: Întreprinderile sunt încurajate să se conecteze, să planifice, să instruiască și să raporteze. Aplicarea acestor patru pași înainte de un incident sau un atac poate ajuta întreprinderile și angajații acestora să se pregătească mai bine să se gândească proactiv la rolul pe care îl joacă în siguranța și securitatea afacerilor și comunităților lor.

§CAPITOLUL II REGLEMENTARI LEGISLATIVE (PATRIOT ACT)

Activitățile teroriste internaționale au intrat sub incidența informațiilor externe în conformitate cu Legea privind securitatea națională. Au fost comandate mai multe rapoarte referitoare la diferite centre guvernamentale legate de informații. Alte măsuri au permis amânarea unor rapoarte privind informațiile până la 1 februarie 2002 sau la o dată ulterioară datei de 1 februarie 2002., în contextul în care oficialul implicat deja declarase că pregătirea și depunerea la 1 februarie 2002 ar împiedica activitatea ofițerilor sau angajați în cercetarea activităților de combatere a terorismului. Orice astfel de amânare presupunea notificarea Congresului înainte de a fi autorizată. Procurorul General a fost însărcinat cu instruirea funcționarilor în identificarea și utilizarea corectă a informațiilor privitoare la relațiile externe în cursul îndeplinirii îndatoririlor lor. Oficialii guvernamentali includ pe cei din guvernul federal care, în mod normal, nu întâlnesc sau nu difuzează informații străine în îndeplinirea îndatoririlor lor, și oficialii guvernamentali de stat și locali care , în îndepliniresa sarcinilor loraveau inclusă sarcina de a preîntâmpina un eveniment terorist.

S-a exprimat o constatare a Congresului conform căreia ofițerii și angajații comunității de informații trebuie să fie încurajați să depună toate eforturile pentru a stabili și menține relații de colaborare cu orice persoană, entitate sau grup pentru a afla informații secrete noi ce ajută la desfășurarea activității legitime de colectare a informațiilor clasificate. Inițial s-au întâlnit dificultăți în colaborarea dintre instituții, după cum vom explica mai jos.

Pentru a înțelege motivele care au dus la elaborarea Legii Patriotului, sunt necesare informații cu privire la lipsa de reglementări legale care a condus la tragedia de la 11 septembrie. Un temei principal al elaborării Legii a fost convingerea că modul tradițional de gestionare al afacerilor externe a eșuat, de unde necesitatea unor noi reglementări conținute de Actul Patriot. Evenimentele de la 11 septembrie sunt doar un rezultat al unui vid legislativ, respectiv implementarea unor măsuri defensive împotriva eventualelor atacuri teroriste . Anterior, extremiștii islamiști exprimat de multe ori intenția de a ucide cât de mulți americani ar fi posibil din punct de vedere uman. Dacă liderul al-Qaeda, Osama bin Laden, nu ar devenit individul cel mai căutat în anii2000, ar fi devenit obișnuite ample avertismente din partea islamiștilor

După atacul din septembrie 2011, s-a decis a se lua măsuri din punct de vedere legislativ. Pentru evitarea birocrației, cu excepția informațiilor care ar putea perturba desfășurarea investigațiilor, s-a cerut ca superiorul oricărui alt departament sau agenție de informații a guvernului federal, cu responsabilități de aplicare a legii, să dezvăluie Procurorului General , respectiv Departamentului de Justiție al SUA, orice informații externe dobândite, cu precădere cele ce ar putea implica lupta anti-terorism.

Astfel, se poate menționa Titlul IX a Patriot Act care modifică Legea privind securitatea națională din 1947 în sensul de a solicita directorului Inteligenței Centrale (ICD) să stabilească cerințe și priorități pentru informații străine colectate în cadrul FISA și să ofere asistență Procurorului General al Statelor Unite, pentru a se asigura că informațiile obținute din supravegherea electronică sau fizică sunt difuzate în scopuri eficiente și de conservare a informațiilor externe.

Procurorul General și Directorul Inteligenței Centrale au fost îndrumați să elaboreze proceduri pe care Procurorul General să le urmeze pentru a informa în timp util Directorului despre orice intenție de a investiga activitatea criminală a unei surse de informații externe sau a unei surse potențiale de informații străine pentru a fi preluat de către serviciul de informații.

Procurorul General a fost, de asemenea, îndrumat să elaboreze proceduri cu privire la modalitatea cea mai bună de a administra aceste probleme. A fost însărcinat a înființa Centrul Național de Traduceri Virtuale, cu scopul de a dezvolta facilități de traducere automată pentru a ajuta la traducerea la timp și corectă a informațiilor externe pentru bunul deers al comunității de informații americane .

Actul legislativ american Patriot prevedea ca aceast Centrul Național de Traduceri Virtuale să fie înființat la 1 februarie 2002, însă raportul intitulat "Directorul Raportului Central Inteligență privind Centrul Național de Traduceri Virtuale: Un Plan de Concepție pentru Îmbunătățirea Capacităților Limbilor Străine ale Comunității de Informații, 29 aprilie 2002" a fost primit cu întârziere de peste două luni. Senatul ,,Selected Committee on Intelligence´´ a raportat o întârziere care, pe lângă încălcarea cuvintelor explicite ale statutului, a privat Comitetul de timp util și valoros în eforturile sale de a elabora această legislație.

S-a întocmit un alt raport referitor la fezabilitatea și oportunitatea reconfigurării Centrului de urmărire a activelor pentru terorism străin și a Biroului de control al activelor străine al Departamentului Trezoreriei . Era planificat pentru implementare la același termen de 1 februarie 2002, însă nu a fost predat niciodată.

Comitetul selectiv al Senatului pentru servicii secrete s-a plâns mai târziu că "directorul Inteligenței Centrale și secretarul Trezoreriei nu au reușit să prezinte un raport, de această dată în greșita interpretare a unei secțiuni a Patriot Act . Raportul era îndreptățit prin lege să fie completat imediat și să includă o secțiune care descrie circumstanțele care au condus la nerespectarea de către director a cerințelor legale de raportare.

§ CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ: EPISODUL EDWARD SNOWDEN-IMPLICAȚII

Edward Snowden este un exemplu de intern al serviciilor de informații care a depășit granița dintre legal și illegal. Istoricul profesional al acestuia este unul remarcant. În 2013, deținea funcția de agent secret în cadrul CIA și NSA, unde îi era permis în interes de serviciu, accesul la informații de spionare și supraveghere a serviciilor de internet. Actul de înaltă trădare, așa cum a fost numit mai târziu, a fost pus în aplicare prin dezvăluirea informațiilor cu character secret la care avea acces unui journalist al publicației The Guardian. După recunoașterea publică a acestui episod, Edward Snowden a devenit un fugar . Stabilit în China, apoi în Rusia, acesta a cerut azil politic la peste 20 de țări, dar statutul său de urmărit international pentru înaltă trădare l-a împiedicat să-l obțină. În momentul de față, acesta are rol de avertizor de integritate, ocupație ce a dat de gândit opiniei publice în ceea ce privește reformarea serviciilor de securitate, Laureații Nobelului au transmis un mesaj președintelui Obama privind acest caz. Mai mult de 500 dintre cei mai importanți autori ai lumii au avertizat că amploarea supravegherii în masă dezvăluită de Snowden a subminat democrația și drepturile fundamentale ale omului în întreaga lume: "În gândurile lor și în mediile și comunicațiile lor personale, toți oamenii au dreptul să rămână nevăzuți și fără probleme . ´´ Supravegherea de către state și corporații a făcut acest drept de bază "nul și neavenit", au adăugat aceștia.În ultimele zile ale administrației Obama, fostul director al CIA, Michael Morell, a sugerat că Rusia ar trebui să extrădeze Snowden în Statele Unite ca un "cadou" pentru Donald Trump. Comentariul a atras critici dure de la Ministerul rus de Externe și a fost descris ca o "ideologie a trădării" de către purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus Maria Zakharova. Zakharova a adăugat că lui Snowden li sa acordat o prelungire a șederii sale până în 2020.

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Abele R., An user´s guide to the USA patriot act and beyond, University Press of America, Editura Oxford, 2015.

Bell E., Owen T. -Journalism After Snowden: The Future of the Free Press in the Surveillance State.

Ball H., The USA patriot act of 2001, balancing civil liberties and national security, Editura ABC Clio, USA, 2004,

Dancă D., Dinamica Instrumentelor Normative Și Instituționale În Domeniul Securității Cibernetice, La Nivel Național Și Internațional, teză de doctorat, 2016.,

Greenwald G., Afacerea Edward Snowden, Editura Litera , București, 2014,

Harding L., The Snowden files, the inside story of the most wanted man, Editura Routledge, U.S.A., 2010.

Jhones M., Flaxman L., Războiaiele PSI, Editura Lifestyle, U.S.A., 2015,

Pacepa I.M., Moștenirea Kremlinului, Editura Humanitas, București, 2013,

Pascaline, M. (January 18, 2017). "Russia Extends Snowden's Asylum By 'A Couple More Years'". International Business Times. Retrieved January 18, 2017.

Pelan J., Patriot Act, Editura Hachette, Australia, 2007, p.77.

Randol M., Terrorism information and the national suspicious activity report initiative, sharing Congressional Research Service, London 2009,

Stacey Smith C., Hung L.C., The Patriot act, issues and constroversies, Editura Charles C . Thomas Publisher, Ilinos, U.S.A., 2010,

Stisa Granick J.-American Spies: Modern Surveillance, Why You Should Care, and What to Do About It;

Resurse internet:

Bazele științei politice, suport de curs, https://agentieimobiliaradanpres.files.wordpress.com/2009/01/suport-de-curs-bazele-stiintei-politice.pdf,

https://www.transparency.org.ro/stiri/comunicate_de_presa.

https://www.fbi.gov/investigate/terrorism.

https://en.wikipedia.org/wiki

ANEXE

=== cbae4d03c2bec6f2cdc4c1599ba34df2ac24bc99_495038_1 ===

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINTE POLITICE

SPECIALIZAREA: STUDII DE SECURITATE ȘI APĂRARE

LUCRARE DE

LICENȚĂ

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. /alt grad

NUME:

Prenume :

Absolvent :

NUME

Prenume

București , 2017

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINTE POLITICE

SPECIALIZAREA: STUDII DE SECURITATE ȘI APĂRARE

LUCRARE DE

LICENȚĂ

Titlu: ,,Supravegherea în masă´´

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. /alt grad didactic

NUME:

Prenume :

Absolvent :

NUME

Prenume

București , 2017

Pagina de gardă

CUPRINS

§Cuprins…………………………………………………………………………………………………..

§Introducere……………………………………………………………………………………………

§Capitolul I.Definirea conceptelor cheie necesare studiului și istoric………………………………………………………………………….…

Tipuri de supraveghere………………………………………………………………………..

1.2.Istoricul supravegherii în România…………………………………………………….

1.3.Istoricul supravegherii în cazul serviciilor de informații externe………….

§Capitolul II Reglementari legislative (Patriot Act), ……………….………..

§ Capitolul III. Studiu de caz: Episodul Edward Snowden-implicații……….

Concluzii………………………………………………………………………………………………….

Bibliografie……………………………………………………………………………………………..

Anexe…………………………………………………………………………………………………….

,,Supravegherea în masă´´

§INTRODUCERE

Supravegherea în masă a populației de către serviciile de informații reprezintă o temă intens dezbătută la nivel național și internațional, cu precădere din perspectiva modalității de desfășurare de către autoritățile publice a activităților specifice de garantare a securității naționale și de luptă împotriva criminalității transfrontaliere. Intervenirea autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și a corespondenței se realizează conform legii și în situații care privesc, printre altele, apărarea securității naționale sau siguranța publică.

Autoritarismul este conceput adesea ca un antidot menit să contracareze imperfecțiunile democrației și este favorizat de dificultățile instituirii democrației în societăți fără tradiție reprezentativă, principii egalitare, deschidere spre dialog și toleranță. Libertatea individului și cetățeanului sunt noțiuni străine în acest cadru politic. Printre criteriile de definire a regimurilor politice autoritare se încadrează și blocarea informației; în raporturile cu mass-media puterea uzează în regimul autoritar de presiuni și cenzură.

Supravegherea nu poate fi strictă și nici nu are ca rezultat întotdeauna o mobilizare ideological totală. Autoritarismul nu vizează anularea totalăa pluralității practicilor sociale și culturale ci doar asigurarea ordinii publice exterioare și a unanimității de fațadă. Agreează indiferența și apatia masei de cetățeni.

O încadrare din punct de vedere teoretic a supravegherii în masă o reprezintă urmărirea constantă a întregii populații sau a unei fracțiuni a acesteia de către g uvernele. Singurul fapt care explică această acțiune la limita drepturilor și libertăților persoanei garantate prin Declarația drepturilor omului este un argument pe atât de contestat , pe atât de învăluit în necunoaștere și informații inaccesibile publicului larg. Motivația variază de la epocă la stat. Astăzi se traduce prin protecția de grupări periculoase, cum ar fi teroriști, criminali sau subversivi politici și pentru menținerea controlul la nivel social. Acțiunea de supraveghere a populației este un subiect disputant din mai multe motive, cum ar fi încălcări ale Constituției și ale drepturilor de confidențialitate, ilegalitate, pentru pierderea libertăților politice și sociale. Ca și caz particular , în cazul țării noastre, articolul 28 din Constituția României prevede:„Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.”Cu toate acestea, există temerea la nivel de opinie publică de revenire la ,, valorile´´ unui stat totalitar, cu precüdere în țările lumii a doua.

Prezentul studiu propune o nouă abordare sintetizată în arealul teoretic, într-o manieră critică, asupra percepției fenomenului de ,, Supraveghere în masă´´, atât în România cât și în state cu tradiție în ceea ce privește democrația Constituțională. Ne propunem să realizăm această cercetare pornind de la demersurile istorice pentru o democrație parlamentară până la analiza de studiu de caz.

§CAPITOLUL I. DEFINIREA CONCEPTELOR CHEIE NECESARE STUDIULUI ȘI ISTORIC

Dezvăluirea programelor controversate de supraveghere în masă de către agențiile de informații și de securitate națională a provocat o dezbatere internațională privind dreptul cetățenilor de a fi protejați de colectarea și analizarea ilegală sau neautorizată a datelor și metadatele acestora. Acest subiect vizează identificarea riscurilor de încălcare a datelor pentru utilizatorii de servicii Internet accesibile publicului, cum ar fi navigarea pe Internet, e-mail, rețele sociale, calculatoare sau comunicații vocale, prin computere personale sau dispozitive mobile cu posibilele efecte negative pentru cetățenii și societatea informațională europeană. În acest context, trebuie făcută o distincție fundamentală între date și metadate. De asemenea, trebuie să se facă diferența între interceptarea în masă nejustificată și nediscriminatorie și interceptarea legală a datelor de pe internet și de telefonie în scopul aplicării legii și investigării criminalității. În timp ce interceptarea în limite legale constituie un instrument necesar și legitim al serviciilor de informații și al agențiilor de aplicare a legii, supravegherea în masă este considerată o amenințare la adresa libertăților, cum ar fi dreptul la libertatea de opinie și de exprimare. Aceste libertăți sunt drepturi fundamentale ale omului în satele democratice și de o importanță deosebită pentru apărarea jurnalismului independent și a opoziției politice. Metadatele sunt date care sunt produse atunci când se utilizează canale de comunicații electronice, cum ar fi internetul sau telefonia și care oferă informații despre timpul, originea destinației, locația, durata și frecvența comunicațiilor efectuate. Metadatele, totuși , nu se referă strict la conținutul comunicațiilor. Există două tipuri de metadate: metadatele care oferă date despre conținut (de exemplu, locația GPS a unei imagini etc.) și metadatele datei de comunicare (de exemplu, expeditor, receptor, durata comunicării, data și ora de pornire a comunicării, canalul de comunicare, protocolul de comunicație utilizat etc.). Metadatele de comunicare sunt în mod obișnuit colectate de furnizorii de servicii de telecomunicații și de furnizorii de servicii de internet, ca parte a operațiunilor lor de afaceri. Există legi și reglementări diferite în Europa și în alte țări care definesc perioada de păstrare a acestor date. Interceptarea legală a meta-datelor este supravegherea vizată cerută de autoritățile de aplicare a legii și nu este considerată supraveghere în masă. Analiza meta-datelor, în ciuda faptului că nu conține conținut, poate dezvălui informații foarte detaliate despre persoana care a generat-o. O altă sursă potențială de informații care conțin date private sunt cookie-urile. Fișierele cookie sunt fișierele text pe care site-urile web vizitate stocate pe discul local al unui utilizator. Cookie-urile permit o navigare mai inteligentă și mai rapidă și sunt utilizate în mod obișnuit pentru personalizarea conținutului site-ului web, precum și a anunțurilor și funcțiilor de către terțe părți asociate. Nu s-a constatat nicio dovadă că agențiile guvernamentale utilizează informațiile care pot fi deduse din datele conținute în Cookies prin colaborarea cu companiile de urmărire comerciale. Natura structurată a meta-datelor este ideală pentru analiză folosind tehnici de captare a datelor, cum ar fi recunoașterea modelului, învățarea mașinilor și informația sau fuziunea datelor. Analiza meta-datelor poate dezvălui o cantitate extraordinară de informații despre obiceiurile și preferințele persoanelor , pot expune chiar și informații personale mai bogate și detalii asociative. Dacă nu se iau măsuri speciale de precauție, puținele secrete personale ale vieții cotidiene nu ar rezista unei analize stricte a meta-datelor. Agențiile guvernamentale interceptează meta-date fie prin propriile lor capacități tehnice, fie accesându-le prin intermediul furnizorilor de servicii pe baza unor cereri legale sau sub constrângerea legală cu amenzi. De asemenea, ele dispun de capacități puternice pentru a trece de sistemele de protecție și a infiltra sistemele și rețelele prin aplicarea tehnologiei avansate de software. Vânzătorii de tehnologie de supraveghere comercială vând aplicații și instrumente software în scopuri de supraveghere ca soluții avansate pentru interceptarea, colectarea, prelucrarea și / sau analiza datelor legale de comunicații (inclusiv metadata și conținutul). Clienții sunt guverne, organizații de informații, agenții de securitate națională și de aplicare a legii, care utilizează aceste platforme de informații și instrumente pentru colectarea, prelucrarea și analizarea datelor de comunicații în masă și direcționate. Contextul legal al furnizorilor de tehnologie de supraveghere comercială este definit în diferite legi, acorduri și reglementări naționale și internaționale. Acordul de la Wassenaar, este un tratat internațional cuprinzător privind controlul exporturilor, inclusiv tehnologia de supraveghere și semnat de 42 de state, a fost extins în 2013 la instrumentele de aplicare a legii de culegere de informații și la sistemele sau echipamentele de supraveghere a rețelelor IP. Cu toate acestea, raportul ONU al ONU din iunie 2014 afirmă că, în majoritatea statelor, standardele legale sunt fie inexistente, fie inadecvate pentru a face față mediului modem de supraveghere a comunicațiilor De asemenea, agențiile naționale de securitate au dezvoltat un număr de instrumente sofisticate de hardware și software, în ceea ce privește interceptarea, care le permit să pătrundă în rețea. Echipamentele monitorizează telefoanele mobile și computerele și divertorii modifică chiar și datele fără a fi observate. Un accent deosebit în efortul de supraveghere în masă îl reprezintă decriptarea care poate împiedica accesul la datele relevante pentru agențiile de informații în drept. Defectele software în implementarea algoritmilor de criptare pot duce la vulnerabilități care pot fi ușor exploatate, indiferent de complexitatea acestora, puterea sau calitatea teoretică a tehnicii de criptare aplicată. Agențiile de securitate au reușit să exploateze astfel de vulnerabilități, presupunând că au introdus backdoors în standardele de criptare, dar au avut doar succese limitate la atacurile criptanalitice tradiționale. Noua generație de tehnologie de criptare este suficient de competentă pentru a evita atacurile brute și oferă cea mai fiabilă protecție împotriva accesului neautorizat la date dacă parametrii de implementare și de configurare sunt configurați. Atacurile majore apar atunci când implementările tehnologiilor actuale de criptare nu respectă în mod fidel specificațiile sau când erorile și defectele – uneori în mod deliberat – sunt implementare la nivel central în sistem. Acesta este motivul pentru care este necesară o acțiune de politică care să garanteze accesul cetățenilor europeni la implementările certificate, reziliente și open source ale diferitelor specificații de criptare. Pentru un utilizator final este practic imposibil să detecteze dacă metadatele generate în timpul navigării , emailurile sau stabilirea altor comunicări prin Internet sunt analizate sau utilizate de către terțe părți și chiar mai puțin dacă un sistem este supus unui atac complex orchestrat de puternici adversari precum agențiile guvernamentale. Cetățenii își pot proteja confidențialitatea prin aplicarea unor practici conștiente de siguranță și prin utilizarea unor instrumente și servicii software speciale care ajută la ascunderea urmelor digitale. Protocoalele firewall, antivirusul, retelele virtuale private, proxy-urile și retelele de anonimizare si, cel mai important, criptografia sunt mijloace tehnice accesibile utilizatorilor finali. Dar, chiar dacă este posibil să împiedicăm accesul neautorizat la date private sau metadate, prin aplicarea unei combinații de mecanisme de protecție diferite, nu există niciun mijloc de a garanta o imunitate totală împotriva unor astfel de atacuri. Opțiunile care sunt considerate de ajutor în reducerea riscului de protecția împotriva intimității prin supravegherea în masă într-un interval de timp scurt și mediu sunt: a) promovarea sistemelor de operare open source și a aplicațiilor care permit o inspecție și control constantă de către o comunitate variată de experți și organisme de verificare și validare și b) Stimularea integrării utilizatorilor ușor de identificat prin soluții informatice. Amenințările reprezentate de practicile de supraveghere în masă nu pot fi totuși rezolvate numai de un teren tehnic. Inteligența și agențiile de securitate vor avea întotdeauna un avantaj competitiv în câștigarea unei curse de supremație tehnologică în securitatea internetului Problema trebuie abordată la nivel politic, printr-un echilibru adecvat între printr-o echilibrare între libertățile civile și legitime.

În timp ce supravegherea în masă a populațiilor este în prezent în creștere, în principal ca urmare a schimbărilor tehnologice rapide din întreaga lume, aceasta a fost folosită pe tot parcursul istoriei. Una dintre cele mai vechi forme de supraveghere în masă sunt bazele de date naționale. Aceste tehnici vechi de supraveghere administrativă includ recensămintele care înregistrează subiecții unui regat, identificarea indivizilor și tatuajele care le marchează și numerotarea și clasificarea oamenilor. Natura de căutare a bazelor de date face orice datectare un potențial instrument de investigație și crește potențialul metodelor. De aceea, bazele de date naționale ar trebui să fie reglementate cu atenție prin lege în societățile democratice. Centrele de date statistice colectează informații detaliate despre persoanele dintr-o țară, dar nu ar trebui utilizate pentru a identifica anumite persoane sau populații. Schemele de identitate ar trebui să se limiteze la utilizări foarte specifice și să nu permită discriminarea sau utilizarea abuzivă a competențelor de identificare. Utilizarea pe scara din ce în ce mai largă a datelor biometrice și capacitatea de a interoga baze de date permite demersuri care cresc riscul abuzului și reutilizării sistemului în alte scopuri decât cele pentru care a fost proiectat.
Supravegherea în masă în spațiile publice a devenit mai obișnuită odată cu desfășurarea camerelor de televiziune cu circuit închis (CCTV). Sistemele mai vechi au colectat imagini vagi cu capacități limitate de a lega imaginile capturate de informațiile personale. Dar acum este posibil ca mișcările oamenilor să fie urmărite și stocate pentru o analiză ulterioară. Se efectuează acum o identificare automată și în timp real a unui număr mare de persoane, iar riscul de abuzuri viitoare crește.

1.1.TIPURI DE SUPRAVEGHERE

Cu scopul principal de a colecta, analiza și disemina date relevante pentru securitatea națională, serviciile de informații beneficiază de un statut special, care le permite accesul la informații confidențiale, prin diverse mijloace de supraveghere și interceptare. Un raport al Adunării Generală a Națiunilor Unite prezintă o serie de bune practici, identificate în diverse țări de pe glob, menite să asigure un grad înalt de performanță a serviciilor de informații și, complementar, de răspundere și bună conduită în raport cu cetățenii. Enumerăm aici câteva din elementele pe care un cadru legal solid pentru funcționarea serviciilor ar trebui să le reunească. Cadrul de acțiune al serviciilor de informații, concret spus cazurile în care acestea pot acționa, necesită o definire strictă și precisă în legislația accesibilă publicului și trebuie să fie limitat strict la protejarea intereselor de securitate națională. De asemenea,securitatea națională trebuie clar definită în legislație, iar toate posibilele amenințări la adresa siguranței naționale care cad în responsabilitatea serviciilor trebuie enumerate. Raportul Națiunilor Unite indică acesta ca fiind unul din principalele instrumentele pentru a asigura că activitățile serviciilor nu pot ajunge să dezechilibreze ordinea Constitutională. Competențele și puterile serviciilor trebuie definite în legislația națională în mod clar și exhaustiv. Aceasta este o garanție fundamentală a statului de drept și aduce un element de transparență în activitățile serviciilor, fără însă a periclita caracterul secret al serviciilor.În literatura de specialitate se atrage adesea atenția asupra “pericolului ca serviciile și membri ai executivuluisă abuzeze de aceste puteri speciale”, prin urmare“pot intimida oponenții guvernării, pot manipula în scopul de a influența deciziile .Supravegherea comerciala în masa profita de datele stocate în telefoanele mobile și computere pentru a colecta informații despre lucrurile pe care oamenii cheltuie bani, despre cum se distrează, unde le place să-și facă cumpărăturile sau concediile și altele, ce pot contribui la creșterea profiturilor corporațiilor implicate în jocul spionajului. O cale prin care se realizează supravegherea comercială sunt „cardurile de cumpărături“ sau cardurile de reduceri oferite de magazinele alimentare care îi permit unei persoane să se conecteze prin internet sau folosind o aplicație de telefon și preferințele comerciale ale persoanei sunt stocate pentru a fi folosite de analiștii corporației respective. Consumatorul beneficiază de prețuri mai bune și de oferte speciale, însă cu pierderea adesea chiar mai mare a ceea ce i-a mai rămas din prețioasa intimitate. La fel ca Google AdSense, OpenSocial sau Facebook Ads, internetul folosește acest soi comercial de programare socială, vânând informații utile în postările și profilurile clienților, încercând să identifice curente de piață și schimbări de pe urma cărora se poate profita. Serviciile de localizare și cele mobile ce „geolocalizează“ utilizatorii adaugă și mai multe date ce pot fi folosite pentru a identifica preferințele de cumpărături, restaurante și distracții, chiar dacă cu prețul intimității clienților. Dacă utilizatorul folosește un dispozitiv mobil de geolocalizare sau vreun tip de serviciu de publicitate bazat pe poziție, inclusiv cele prin care poți căuta restaurante și cluburi în apropiere, devine o țintă pentru localizarea fizică.

În timp ce bazele de date și CCTV mai există și sunt în uz, cele mai recente discuții despre supravegherea în masă se concentrează pe monitorizarea comunicațiilor. În ceea ce privește spionarea telefoaniei , autoritățile guvernamentale pot acum să aibă acces la date despre toată populația dintr-o anumită zonă geografică în jurul unui turn celular prin accesul în vrac la datele deținute de companiile de telefonie mobilă (deseori numită "dump de celule") . Vedem, de asemenea, o creștere a utilizării instrumentelor de supraveghere mobilă care permit autorităților să monitorizeze toate comunicațiile și să identifice toate dispozitivele dintr-o zonă localizată, de exemplu, într-un protest public prin instalarea unor stații de bază mobile false. Începând cu mecanismele de administrare și control ale populațiilor mari, apoi deplasarea pentru capturarea acțiunilor "publice", tehnicile de supraveghere în masă nu se mai limitează la activitățile publice. De exemplu, guvernele au adoptat legi care stipulează că toate tranzacțiile de comunicații sunt înregistrate și păstrate de către furnizorii de servicii pentru a se asigura că acestea sunt accesibile autorităților guvernamentale, la cerere. Cu toate acestea, numeroase instanțe au numit acest tip de politică de supraveghere drept o atingere la dreptul la viață privată. Tehnologiile de supraveghere în masă sunt din ce în ce mai răspândite și, pe măsură ce disparițiile de resurse dispar, capacitățile guvernelor devin nelimitate Acum este posibil să monitorizăm și să păstrăm conținutul de comunicații al unei țări întregi și să accesăm în mod direct comunicările și metadatele de la companiile de cabluri submarine, companiile de telefonie și furnizorii de servicii de internet. Nu există practic limite privind ceea ce guvernele pot face cu acest acces larg și cu puterea care survine cu o supraveghere inconștientă. De exemplu, în efectuarea interceptării cablurilor prin fibră optică, statele pot colecta și citi orice conținut al oricărei comunicări necriptate care trece prin acel cablu – inclusiv apeluri telefonice, apeluri vocale peste IP, mesaje, e-mailuri, fotografii și activități de rețele sociale. Apoi, pot aplica o serie de tehnici de analiză și filtre la acele informații – de la recunoașterea vocii, textului și facial până la cartografierea rețelelor și a relațiilor, la analiza comportamentală, la detectarea emoțiilor.
Supravegherea în masă va fi aplicată în afara supravegherii comunicațiilor. Pe măsură ce se avansează spre dispozitive și orașe "inteligente", tot mai multe activități vor fi colectate și analizate. Contoarele inteligente raportează consumul de energie electrică, în timp ce orașele inteligente urmăresc persoanele și vehiculele care utilizează camere și senzori. Legile trebuie să fie la curent cu aceste inovații care încearcă să ne monitorizeze și să ne informeze pe toți. După cum a remarcat Biroul ONU al Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului în 2014, "platformele tehnologice pe care se bazează din ce în ce mai mult viața politică, economică și socială nu sunt doar vulnerabile la supravegherea în masă, ci chiar le pot facilita".

În Marea Britanie Raportul Comisiei pentru afaceri interne îl îndeamnă pe guvern la precauție, altfel neglijând situația s-ar putea ajunge într-o societate de supraveghere: "Potențialul de supraveghere a cetățenilor în spațiile publice și comunicațiile private a crescut în măsura în care societatea noastră ar putea fi descrisă ca o societate de supraveghere Comitetul pentru afaceri interne pare să considere prezența încrederii ca o trăsătură distinctivă între o societate de supraveghere și guvernul acesteiaCu toate acestea, mulți ar susține că suntem deja într-o societate de supraveghere și că încrederea a fost distrusă, poate chiar dincolo de stadiul în care se mai poate restructura această încredere , deoarece descoperim cât de mare a devenit supravegherea omniprezentă. Încrederea este construită pe transparență, iar guvernele și companiile nu au fost, în general, transparente nici în ceea ce privește amploarea supravegherii sau scopurile majorității sistemelor lor de supraveghere. Curând după raportul Camerei Comunelor, Camera Lorzilor a elaborat propriul raport, care a distins două tipuri largi de supraveghere: supravegherea în masă și supravegherea vizată. Aceasta descrie supravegherea în masă ca supraveghere "pasivă" sau "indirectă". Nu vizează o anumită persoană, ci adună imagini și informații pentru o utilizare ulterioară. CCTV și bazele de date sunt exemple de supraveghere în masă. Dezvăluirile Snowden și ceea ce știm despre supravegherea rețelelor sociale ne-au arătat că ne-am mutat într-o epocă de supraveghere în masă. Aceasta este regula în societatea de astăzi. De asemenea, Monahan distinge două tipuri de supraveghere care contestă direct ideile guvernării democratice. Acestea sunt sisteme de control diferențial și de control automat, ale căror efecte sunt cele mai grave atunci când sistemele coexistă sau sunt unul și același. Controlul diferențial poate fi întâlnit mai întâi cu funcțiile de "sortare socială" ale sistemelor de supraveghereSupravegherea, în acest sens, funcționează ca un mecanism de diferențiere socială. Dacă egalitatea socială și participarea (sau reprezentarea) egală în procesele de guvernare reprezintă condițiile necesare pentru o democrație puternică, atunci sistemele care perpetuează inegalitățile sociale sunt antidemocratice. Controlul automat depinde predominant de sistemele de supraveghere algoritmică, care iau proporții empirice transformate în date – ca materie primă, de la achiziții comerciale până la fluxuri de mobilitate până la ratele de criminalitate până la creanțele de asigurare către identificatorii personali. Spațiile, activitățile, oamenii și sistemele sunt apoi gestionate printr-o analiză automată a datelor și o intervenție socio-tehnică … Sistemele automatizate de control împărtășesc o orientare predictivă spre oameni … sistemele caută să fixeze identitățile în avans pentru un control mai eficient , indiferent de etica discutabilă asociată cu acțiunea asupra predicțiilor.
Dacă astfel de tipuri de supraveghere pot fi găsite cu ușurință în societatea de astăzi, înseamnă că nu trăim într-o democrație? În cazul în care supravegherea sprijină societatea în prezent, cum am putea caracteriza tipul de societate în care trăim? Bart Jacobs distinge societatea de supraveghere de societatea totalitară, însă distincția este oarecum neclară: Societățile de supraveghere au mecanisme de monitorizare, influențare și control al persoanelor în viața privată. Aceste mecanisme nu pot fi utilizate din motive comerciale, politice sau de securitate. În cazul în care autoritățile utilizează în mod activ aceste mecanisme pentru a monitoriza, influența și controla oamenii în viața privată la scară largă, se va folosi termenul "societate totalitară": exercitarea deliberată a influenței și controlului explicit în viața privată este considerată parte a ideii unei societăți totalitare, nu a unei societăți de supraveghere. Se poate argumenta că transformarea unei societăți de supraveghere într-o societate totalitară este în primul rând o chestiune de politică, nu de tehnologie.
Jacobs pare să facă distincția între o societate de supraveghere și o societate totalitară în virtutea "exercitării în mod deliberat a unei influențe și a unui control explicit". O astfel de distincție se bazează pe un concept de guvernare democratică care probabil nu mai oferă instrumente adecvate pentru analiza modurilor și a strategiilor care funcționează în societățile modeme. În timp ce echipamentul instituțional al acestor societăți prezintă trăsăturile unei politici democratice, democrația a fost eliminată. Noi trăim, după cum o exprimă Colin Crouch, într-o postdemocrație. urmând linia de raționament dezvoltată în tradiția unei analize sociale. Modul dominant de guvernare în aceste societăți este de guvernare prin abuz de libertate. Deși se pot distinge diferite tipuri de supraveghere: supravegherea de date și supraveghere panoptică (unde se urmăresc grupuri), supravegherea sinoptică (cei mulți supraveghează pe cei puțini, de exemplu, prin mass-media sau seria TV Big Brother), supravegherea vieții Înregistrează participarea la o activitate, supraveghere tiber (o supraveghere electronică omniprezentă facilitată de implanturi , supravegherea participativă (persoanele participă la supravegherea proprie prin furnizarea de date cu caracter personal unei rețele sociale), supravegherea rizomică (sisteme de supraveghere interconectată) etc. – Supravegherea de astăzi este dominată de activitățile de supraveghere ale statului (ANS, GCHQ etc. .) și cea efectuată de marile corporații (Facebook, Google, etc.). Această răspândire a supravegherii, facilitată de tehnologii îmbunătățite, face ca urmărirea, localizarea și sortarea socială a cetățenilor să pară ca un fapt cvasi-natural al modemului. Confruntat cu evaluările critice ale efectelor secundare și ale deficiențelor, răspunsul standard al reprezentanților politici se întoarce într-o poziție ideologică rigidă. La fel ca infamul TINA-abordare introdusă cu întârziere de către Margaret Thatcher (TINA = Nu există nici o alternativă), politicienii refuză să cugete asupra supravegherii atot-cuprinzătoare. Este interesant de observat că în societatea de supraveghere un idealist, cum ar fi Barack Obama, care a vorbit împotriva supravegherii atunci când a fost senator, a devenit un convertit la supravegherea omniprezentă odată ce a devenit Președinte.

ISTORICUL SUPRAVEGHERII ÎN ROMÂNIA

România de astăzi este o democrație modernă, cu servicii de informații și contrainformații de tip occidental, compatibile cn statutul României de membru al NATO și al Uniunii Europene. O nouă generație de intelectuali români se străduiește acum să dărâme ultimele bariere ridicate de comuniști între România și restul lumii, precum și între romani, și să dea țării o nouă identitate națională. în această nouă Românie. Serviciul român de spionaj s-a numit Direcția de informații Externe până în 1973, când a devenit Departamentul de Informații Externe, constituit prin Decretul prezidențial nr. 363 din 23 iunie 1973. Cadrul extern în care a funcționat instituția a fost unul disputat , cu precădere în perioada regimului comunist. Curând după ce a luat cârma Uniunii Sovietice, Stalin a asmuțit noua poliție politică comunistă împotriva celei mai importante creații a lui Lemn: partidul bolșevic. Pentru început, Stalin a pus capăt disputei ideologice dintre staliniști și troțkiști, în spiritul celor mai bune tradiții țariste: a ordonat poliției sale politice, rebotezală GPU (Gasudurstvermore Politiceskoie Upravlenie și Directoratul Politic de Stat, o revelatoare schimbare de nume), să-i deporteze pe Troțki și pe susținătorii săi. Apoi Stalin și-a asmuțit poliția politică împotriva adepților lui Troțki, a comuniștilor apropiați de Lemn și a concurenților potențiali ai lui Stalin. În contextul luptei pentru putere și a dorinței de legitimare, diplomația se dovedea a fi deosebit de utilă noului guvern comunist. Aceasta trebuia să transmită „corect” în afara țării noile modificări făcute sub influența Moscovei dar și să informeze eficient Bucureștiul despre modul în care acționau „adversarii” noului regim, constituiți în grupuri cu influență consistentă pe teritoriile european și american. După cum ne arată rapoartele diplomatice, oficialitățile române erau profund enervate de ajutorul pe care emigrația politică a Estului îl primea de la administrația Truman. În 1950, guvernul Statelor Unite a acordat un sprijin din ce în ce mai fățiș trădătorilor români fugiți din țară, care se găsesc în Statele Unite sau în zonele americane de ocupație din Austria și Germania”. Ajutorul era acordat prin Comitetul pentru Europa Liberă, înființat în 1949, al cărui președinte era Joseph Grew – fost subsecretar de stat, iar membri – generalul Eisenhower, ziaristul Mark Etheridge, William Green – președintele sindicatului A.F.L., Jones Carey – secretarul sindicatului C.I.O., etc. În plus, „trădătorii români au fost sprijiniți și prin așa numitul Comitet național americano-român, care grupează mai ales reacționarii americani de origine română, precum și cercurile bisericești din Statele Unite, conduse de preotul Truță”.Diverse cercuri americane sprijineau ziare anticomuniste românești precum „Lumina”, „Solia”, „America” – în S.U.A., „Patria” în Germania de Vest și „Vestitorul” în Austria. Bucureștiul era informat că în Austria exista cel mai vizibil sprijin american pentru „fasciști și trădători”, prin intermediul unor organizații patronate de americani: „Misiunea Unită, Caroman, Comitetul român din Salzburg, Arces, etc.”. Românii refugiați ar fi primit bani, alimente și permise de emigrare. După opinia guvernului român, s-ar fi întâmplat și lucruri mai grave, în același context: „sub ocrotirea americanilor, fasciștii români din Austria au organizat manifestații publice, unde s-au dedat la atacuri și provocări împotriva R.P.R. (la 10 mai 1950 la Linz)”. Utilizarea psihiatriei în perioada comunismului ca armă politică este odioasă atât prin însuți faptul că a existat, cât mai ales pentru că în Romania, ca și în U.R.S.S. (având în modelul sovietic premise teoretice și o practică bine pusă la punct), abuzul de acest tip a fost organizat de către stat care, prin aceasta, a devenit o adevarata "organizație criminală", implicand funcționari oficiali, activisti de partid, organe represive ale statului, inclusiv personalul medical în calitate oficială. Reglementarile legale – publice: Decretul nr. 12 din 1965, Decretul nr. 313 din 14 octombrie 1980, privind asistența bolnavilor psihici periculoși, Legea nr. 3 din 6 iulie 1978, privind asigurarea sănătății populației, art. 108 si Codul Penal din 1968 (care prevedea la art. 114 internarea "până la vindecare" a persoanelor care comiseseră deja fapte ce cadeau sub incidența legii) sau secrete și inaccesibile populației: Directivele PCR și ordinele interne ale Securității care prevedeau "asanarea socială a populației", cu ocazia manifestărilor oficiale – au facilitat abuzurile și au permis sechestrarile denumite eufemistic în documentele aflate în dosarele de securitate "urgențe medicale". Aceste legi, redactate într-o formă generală, au lăsat cale liberă represiunii sub forma internărilor psihiatrice. Constituția comunistă nu se opunea formal activitătii politice a cetățenilor dar totuși, în practică, orice activitate politică cu excepția celei dirijate de partid era interzisă. Criticile la adresa politicii partidului comunist, activitățile pentru apărarea drepturilor omului, formarea de sindicate, criticarea violarii drepturilor muncitorilor, cererile de emigrare, activitățile religioase -considerate propaganda religioasă ori fenomen psihopatologic-, formularea unor memorii și petiții și, în general, exprimarea oricăror opinii critice erau catalogate adesea ca boală psihică. În vizorul organelor de represiune mai erau și intelectualii incomozi sau oamenii care fuseseră în trecut atașati de regim dar deveniseră scandalizati de cum evolua situația. Considerați atât de turbulenți încât nu puteau fi liniștiți, acestia erau închiși în spitale psihiatrice.

În lipsa colaborării cu Securitatea, care monitoriza petițiile, mai ales pe cele cu caracter politic, cetățenii care le formulau erau internați câteva zile la psihiatrie cu justificarea că li se face un control psihiatric, de fapt pentru pentru a-i intimida. Lungimea perioadei de internare varia de la cateva zile la cativa ani. În interviuri, memorii și interventii publice publicate dupa 1989, protestatarii tratați astfel reclamau despotismul personalului, lipsa de calificare și folosirea în scop represiv și în scopuri de "reeducare" a persoanelor tarate, a deținutilor de drept comun, a alcoolicilor, a psihopaților sau a foștilor bolnavi psihici, precum și bataile sadice, izolarea specifică sau amestecarea în saloane de agitați sub cheie, interzicerea vizitelor din partea familiei, cenzura, controlul permanent al relațiilor detinutului cu alti detinuti, necomunicarea duratei spitalizării, absența oricărei căi de recurs, protecție legală sau dialog cu reprezentanții justiției.