 suprafață de 23,5 milioane km²  Limita nordică: 83° 39’ la latitudinea Insulei Ellesmere  Limita sudică: 16° N la nivelului Istmului Tehuantepec… [612693]

AMERICA DE NORD
 suprafață de 23,5 milioane km²
 Limita nordică: 83° 39’ la latitudinea Insulei Ellesmere
 Limita sudică: 16° N la nivelului Istmului Tehuantepec
 Trece de cercul polar la nord și de Tropicul Cancerului la sud.
 Limite geografice: N Capul Barrow din Penisula Alaska și se află la 71°23’. Distanța
continentului de la nord la sud, este de 6000 km.
 extremitatea vestică Capul Prince of Wales al Peninsulei Alaska care reprezintă a
continentului (168° W)
 Limita estică dată de Capul Charles al Peninsulei Labrador
Distanțe
 distanțe: N -S- 6000 km
 E-V – 6400 km
 Față de celelalte continente
 Față de Asia – 82 km în N
 9000 km maxim
 Față de Europa: 5000 km
Țărmul nordic
– se află între limita formată de strâmtoarea Bering în vest și Capul Charles al Peninsulei
Labrador în est.
– Caracteristice: țărmurile cu fiorduri prezente în Arhipeleagul a rctic canadian, Insula
Groenlanda și nord -estul Peninsulei Labrador unde sunt în formare și astăzi prin prezența
limbilor ghețarilor
Golful Hudson – mare de transgresiune – 819000 kmp, rezultat al eroziunii cuaternareși al
epirogenezei negative
Dintre insulele, peninsulele și golfurile țărmulu i nordic putem menționa: Insula Groenlanda,
Insula Baffin, Insula Ellesmere, Insula Victoria, Insulele Regina Elisabeth, Insula Banks,
Peninsulele Labrador, Alaska, Ungava, Boothia, Golful Hudson, Golful Ungava etc.
Țărmul estic : Capul Charles în nord până la gurile Fluviului Rio Grande.

Se pot detașa patru sectoare:
Sectorul Ca pul Charles – Capul Hatteras : este caracterizat prin tipul de țărm cu golfuri,
estuarului Fluviului Sfântu Laurențiu, Golful Fundy cu o lungime de 300 km, Golfurile
Delaware și Chesapeak etc.
Acest sector este rezultatul epirogenezei negative care a favorizat pătrunderea până în
adâncul cont inentului a estuarelor, uneori până la poalele Munților Appalachi.
St. Charles – Hatteras
Sectorul Capul Hatteras – nordul Peninsulei Florida
 reprezintă unul dintre cele mai neospita liere sectoare de țărm din America de Nord.
 Tipul caracteristic este acela al țărmului cu limane și lagune joase, cu plaje care s -a
format în urm a mișcărilor de coborâre a uscatului
 prezența curentului litoral care a barat gurile de vărsare ale râurilor cu cordoane
litorale ducând la forma rea limanelor fluvio -maritime
 lagune și plaje
 Șelful continetal este extins în această porțiune și adâncimile apelor la țărm sunt
reduse, fapt care face anevoioasă amplasarea porturilor aici.
Cap Hatteras -Peninsula Florida
Capul Hatteras, Pamlico Sound
Insula Smith, Cape Fear -North Carolina
Peninsula Florida
 Țărmul Peninsulei Florida este mai înalt și mai puțin dantelat fiind rezultatul
epirogenezei pozitive și al unei relative uniformități litologice
 În cadrul acestui subsector se întâlnesc mai multe subtipuri genetice și anume: pe
latura de est a peninsulei se află țărmuri cu limane fluvio -marine, țărm cu plaje și
cordoane litorale; în vest și sud țărmuri cu mangrove și țărmuri cu corali.
 În sud se află o serie de insule coraligene numite keys.
Limane fluv io-marine E Pen. Florida
Mangrove E. Florida
Sectorul Peninsula Florida – gura de vărsare Rio Grande

 reprezintă ultimul subsector al țărmului estic
 este jos, mlăștinos și prezintă lagune estuare și delte, c ea mai impresionanată fiind
Delta Mississippi
 aici se pot distinge următoarele tipuri genetice: țărm cu limane fluvio -marine, țărm
cu cordoane și plaje ca cele de la Galveston și Mobile care pot constitui adevărate
probleme în calea rutelor de navigație, țărm cu lagune și țărm cu delte.
Delta Mississippi
Cordoane de nisi p fixate
Tarmul Vestic
– între sudul Peninsulei Alaska și Ist mul Tehuantepec.
– împărțit în două sectoare:
– la nord de paralela de 48° N fiind de tipul celor cu fiorduri și canale cu desfășurare
între Seattle și Insulele Aleutine, însoțit de numeroase insule de origine continentală
cum sunt Insula Vancouver, Queen Charlotte, Arhipeleagul Alexander etc;
– de la Seattle spre sud se află al doilea sector mai înalt cu munți care înaintează până
la țărm și cu alternanța câmpiilor litorale înguste și în alte rezultat al mișcărilor
epirogenetice pozitive și a scufundărilor din apropierea țărmului
– In unele areale se remarcă țărmuri cu golfuri ca re zultat al prăbușirilor cum este
cazul Golfului San Francisco, Los Angeles și San Diego.
 Subsectorul San Diego -Istmul Tehuantepec este caracterizat prin tipul de țărmuri cu
canale în special în Penisula California.
Queen Charlotte, Arhipelagul Alexander
San Francisco si Podul Golden Gate
Placile tectonice
Scutul Canadian sau laurentid
• O bună parte a Americii de Nord este acoperită de mai bine de 1 milioane km² de
roci Precambriene metamorfozate care formează un bloc vast cunoscut sub
denumirea de Scutul Canadian sau Laurențian care reprezintă practic nucleul
continentului
Geologia

• Stratele paleozoice din care este alcătuit formate din granite si gneise de mare
complexitate au fost erodate și reduse la stadiul de peneplenă până la sfârșitu
Precambrianului. În str uctura geologică a Scutului Canadian în spațiul Podișurilor
Preriilor apar peste formațiunile paleozoice, depozite mezocainozoice reprezentate
prin calcare cu intercalații de ardezie, prin materiale detritice și aglomerate grosiere
de origine continentală (Lețea și colab., 1977) multe cărate din lanțul montan limitrof
vestic
Intindere
• Scutul Canadian acoperă partea estică a Canadei întinzîndu -se în jurul Golfului
Hudson până la valea fluviului Sfântul Laurențiu în est, Podișul Mackenzie în vest iar
in sud trece de partea sudică a Marilor Lacuri. O parte a acestuia se află la zi iar o
alta este submersă aflîndu -se la baza Mu nților Stâncoși și a câmpiilor și podișurilor
centrale.
• In nord ajunge in zona arctica canadiana si in Groenlanda cu ext ensii pana in nordul
statelor Minnesota , Wisconsin , Michigan , si New York , U.S
• Mase masive de rocă au fost comprimate și contorsionate datorită unei energii
uriașe iar în zonele de disturbanță pot fi găsite astăzi importante depozite de
minerale
Aspect
• Datorită eroziunii la care a fost supus, Scutul Canadian arată astăzi ca o câmpie
vălurită cu altitudini de 500 -600 m de -a lungul estuarului Sf. Laurențiu până când se
afundă și dispare sub formațiunile mai tinere din sudul Golfului Hudson
• Cea mai mare parte a scutului aparține Canadei dar acesta prezintă prelungiri și spre
SUA: o parte formează Munții Adirondack (Nordul Statului New York ) iar alta
formează ținuturile înalte din Minnesota, Wisconsin și Michiganul înalt (Patterson,
1994). La vest scutul se afundă sub materialele mai recente de -a lungul unei linii care
unește Lake of the Woods, Marele Lac al Sclavilor ( Great Slave Lake), Marele Lac al
Ursului (Great Bear Lake) până la Oceanul Arctic.
Forma Scu tului Canadian este aceea a unei farfurioare răsturnate (Bone, 2000),
altitudinile cele mai mici aflîndu -se în jurul Golful ui Hudson iar cele mai înalte fiind în
Labrador și Insula Baffin. Pe suprafața acestuia se află chiar și un lanț de munți inedit,
Munții Torngat (vezi foto) situați la granița dintre Quebecul de nord și Labrador și
care prezintă altitudini de 16 00 m creînd un peisaj unic de masiv montan și fiorduri.
Laurentidele

• Laurentidele, parte componentă a Scutului Canadian se află la nord de Montreal fiind
formate dintr -o alternanță de dealuri și lacuri care constituie locul de atracție de vară
și iarnă al locuitorilor din Ontario și New England
Urme ale glaci atiunii…
• Datorită eroziunii și în special a eroziunii glaciare și a scouringului la care a fost
supus, Scutul Canadian pe porțiuni însemnate nu mai prezintă strat de sol, roca
apărând l a zi, sistemul de scurgere caracteristic fiind unul cu totul haotic.
• Prezența detritusului glaciar a dus la apariția unui peisaj pietros cu lacuri și mlaștini
dintre care unele, o dată goli te au dus la formarea și apariția paturilor argiloase
• . În timpul deplasării păturii de gheață aceasta a transportat nisipul, pietrișul și
bolovanii care se aflau în interiorul ei și le -a de pus mai apoi când marginile acesteia
s-au topit formînd așa numitul till.
• Spre sfârșitul glaciațiunii topirea in situ a gheții a dus la depunerea materialului
detritic. Uneori apa de topire era barată în încercarea sa de a ajunge la ocean de
către calota de gheață însăși, formînd lacuri temporare (Bone, 2000 ) care părăseau
uscatul o dată cu topirea calotei glaciare.
• Evidența acestor fenomene este marcată de prezența drumlinurilor care sunt niște
formațiuni deluroase de forma unor dealuri joase și alungite și în a căror compoziție
se află depozite de tip till și a eskerelor care sunt niște dealuri mai joase cmpuse din
nisip și pietriș avînd o formă alungită și îngustă cauzată de curenții de apă de topire
situați sub ghețari. Striațiile glaciare reprezintă zgârieturi adînci în suprafața rocii
cauzate de retragerea blocurilor mari de rocă ce se afla u în interiorul gheții în timpul
retragerii sale spre nord.
Climatul – arctic si subarctic
• Părțile nordice și centrale ale Scutului Canadian, pînă la nordul Marilor Lacuri se află
în zona de climă arctică și subarctică sau a tundrei. Zona subarctică este caracterizată
prin veri scurte și reci cu temperaturi medii ale lunii iulie cuprinse între +10° +15° C și
ierni reci și lungi cu medii ale lunii ianuarie de -15° -25° C. Precipitațiile medii anuale
au valori reduse de 500 – 800 mm datorită gradului mic de evaporație. Zona de climă
arctică este caracterizată prin veri extrem de reci și foarte scurte cu temperaturi
medii al lunii iulie cuprinse între 5 – 10° C și ierni lungi și reci cu temperaturi medii ale
lunii ianuarie de -35°C -25° C. Precipitațiile au valori scăzute prezentând o medie
anuală cuprinsă între 100 și 400 mm.
Climatul temperat

• În arealul Marilor Lacuri – Sfântul Laurențiu clima devine temperat continentală
umedă caracterizată prin veri calde și umede cu medie termică de +20°C în luna iulie
și ierni scurte și reci cu temperaturi medii ale lunii ianuarie de -5°C. precipitațiile au
valori de 900 mm.
Vegetatia
• Vegetația și solurile se prezintă în următoarea succesiune:
• 1. deșertul polar în nordul extrem corespunzăt or arhipeleagului arctic canadian cu
criosoluri;
• 2. tundră în partea centrală a Scutului Canadian cu criosoluri;
• 3. o zonă de tranziție între tundră și pădure boreală în partea de est corespunzătoare
Peninsulei Labrador cu soluri podzolice;
• 4. pădurea boreală situată la nordul Marilor Lacuri cu soluri podzolice;
• 5. păduri de amestec și arbori cu frunza lată și soluri podzolice la nivelul Marilor
Lacuri.
Resurse
• Various minerals and precious stones have been mined or continue to be mined on
the Shield, including gold , silver , copper , zinc, nickel , iron, uranium and diamonds .
Today, the largest concentration of active mines on the Shield — and in the world —
is located around Sudbury , Ontario. Metals mined here include copper, nickel, gold
and palladium.
• Kimberlites — formations where diamonds can be located — are scattered
throughout the Shield, with the largest deposit located near Lac de Gras, Northwest
Territories , about 300 km northeast of Yellowknife . Canada’s first diamond mine —
called Ekati — opened there in 1998.
• The Canadia n Shield also contains iron ore, including deposits near Wawa , Ontario.
Canada’s la rgest iron ore deposit, however, is known as the Labrador Trough or New
Québec Orogen, and runs in a strip through northeastern Québec and
western Labrador .
• Similarly, the Shield also contains major uranium deposits, found around Great Bear
Lake in the Northwest Territories, in northern Saskatchewan , and at Elliot Lake ,
Ontario. Today, Saskatchewan is the sole producer of Canadian uranium, primarily
from the Cigar Lake area.