– SUPORT de CURS – [626946]

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Ia și
Facultatea de DREPT

CRIMINOLOGIE

– SUPORT de CURS –
pentru uzul studen ților de la forma de înv ăță mânt cu frecven ță redus ă (I.F.R.)

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ĂRCULESCU-MICHINICI

Anul al II-lea de studii de Licen ță
Semestrul al II-lea
An universitar 2017-2018

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
2
Informa ții generale despre curs

Titlul disciplinei: DREPT PENAL. PARTEA GENERAL Ă (I)
Tipul disciplinei (impus ă, op țional ă, facultativ ă): IMPUS Ă (obligatorie)

Informa ții despre coordonatorul de disciplin ă

Nume și titlu știin țific: Conf. univ. dr. MARIA-IOANA M ĂRCULESCU-MICHINICI
Contact e-mail: [anonimizat]
Program consulta ții: dup ă întâlnirile de seminar

Condi țion ări și cuno știn țe pre-rechizite

Înscrierea la curs este condi ționat ă de parcurgerea cursurilor de: Drept penal. Partea general ă

Obiectivele disciplinei
Obiectivul general
– Dobândirea și aprofundarea de cuno știn țe specifice.
– Însu șirea capacit ății de recunoa ștere / identificare / prezentare / expunere a cuno știn țelor
dobândite, prin raportare la situa ții teoretice dar și exemple de tip practic (spe țe).
– Dobândirea unui limbaj de specialitate corespunz ător.
– Însu șirea și aprofundarea cuno știn țelor de specialitate privind crima (ca act individu al),
criminalitatea (ca fenomen general, de mas ă, bio-psiho-socio-uman), profilul criminalului / al
persoanei supuse victimiz ării, modele de reac ție social ă împotriva criminalit ății etc.

Obiectivele specifice
La finalizarea cu succes a acestei discipline, stud en ții vor fi capabili s ă:

Explice în ce constau conceptele de crim ă / criminalitate / victimizare etc.

Descrie mecanismele care conduc la adoptarea conduitelor d eviante de tip infrac țional, precum
și tipologiile criminale / victimale.

Utilizeze corespunz ător terminologia de specialitate, precum și s ă utilizeze doctrina
criminologic ă și de drept penal.

Analizeze un text extras dintr-o lucrare de referin ță în materie criminologic ă și s ă extrag ă din
acesta, în mod critic, principalele idei.

Calculeze impactul produs prin recurgerea la unul sau altul dintre modelele (preventiv, represiv
etc.) de reac ție social ă (prevenire și combatere) a fenomenului infrac țional, precum și raportul
dintre modelul legal și cel aplicat.

Competen țe profesionale
C1. Însu șirea, fixarea și utilizarea adecvat ă a conceptelor și teoriilor din domeniul criminologic.
C2. Aplicarea tehnicilor și instrumentelor specifice de identificare / recuno a ștere / în țelegere /
descifrare / analiz ă / solu ționare a problemelor specifice domeniului criminolo gic.
C3. Interpretarea, corelarea și compararea institu țiilor juridico-penale din dreptul na țional
corespunz ător legisla ției actuale ( și – sub anumite aspecte – a institu țiilor teoretice penale, la un
nivel general de drept comparat).

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
3

Competen țe transversale
CT1. Realizarea sarcinilor curriculare / profesionale (studen țești, academice) în mod eficient și
responsabil, cu respectarea regulilor știin țifice și deontologice specifice domeniului.
CT2. Eviden țierea abilit ăților de rezolvare eficient ă a unor probleme specifice, atât în mod
individual, cât și prin probarea abilit ăților de efort integrat în cadrul unui colectiv.
CT3. Aplicarea tehnicilor de munc ă eficient ă în echip ă (cu elemente de interdisciplinaritate).
CT4. Întrebuin țarea no țiunilor, cuno știn țelor și mecanismelor de rela ționare normal ă în mediul
social, a interferen țelor dintre cuno știn țele de ordin general și cele cu specific socio-uman (spirit
civic, cultur ă filosofic ă, informa ții de natur ă istoric ă etc.) pentru explicarea / în țelegerea /
pătrunderea / asimilarea informa ției referitoare la sursele criminalit ății, modalit ățile optime de
preven ție și combatere a fenomenului infrac țional.
CT5. Utilizarea eficient ă a resurselor de comunicare, de informare și de formare profesional ă
asistat ă, atât în limba român ă, cât și într-o limb ă str ăin ă de circula ție interna țional ă (capacitatea de
a apela la resurse și materiale în format electronic: legisla ție, jurispruden ță , dispozi ții de drept
comparat etc.)

Programarea con ținutului activit ăților

I. Studiu individual prin materiale specifice ID/IFR
1. No țiuni introductive – 2 ore
2. Teorii clasice de explicare a comportamentului i nfrac țional – 2 ore
3. Criminologia etiologic ă – 2 ore
4. Teorii criminologice contemporane – 2 ore
5 + 6. Crima ca act individual – 2 ore + 2 ore
7 + 8. Criminalitatea – 2 ore + 2 ore
9 + 10. Infractorul – criminalul – 2 ore + 2 ore
11 + 12. Victima – elemente de victimologie – 2 ore + 2 ore
13. Modele de reac ție social ă împotriva criminalit ății – 2 ore
14. Constante și tendin țe ale manifest ării fenomenului infrac țional în România – 2 ore

II. Seminar (fa ță în fa ță )
1. No țiuni introductive. Teorii clasice de explicare a co mportamentului infrac țional – 2 ore
2. Criminologia etiologic ă. Teorii criminologice contemporane – 2 ore
3. Crima ca act individual – 2 ore
4. Criminalitatea – 2 ore
5. Infractorul – criminalul – 2 ore
6. Victima – elemente de victimologie – 2 ore
7. Modele de reac ție social ă împotriva criminalit ății. Constante și tendin țe ale manifest ării
fenomenului infrac țional în România – 2 ore

Num ărul și formatul lucr ărilor de verificare pe parcurs
1 (unu) / V (verificare)
Metodele și instrumentele de evaluare
Evaluarea final ă – examen scris: 50%
Evaluare formativ ă continu ă: 50%

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
4
CUPRINS

Cuvânt introductiv…………………………… …………………………………………… ………………………..p. 5
No țiuni introductive (unitatea de studiu nr. 1) …………………………………………… ……………….p. 8
Teorii clasice de explicare a comportamentului infr ac țional (unitatea de studiu nr.
2)…………………………………………… …………………………………………… ……………………………..p. 11
Criminologia etiologic ă (unitatea de studiu nr. 3) …………………………………………… ……………….p. 18
Teorii criminologice contemporane (unitatea de studiu nr. 4) ……………………………………..p. 43
Crima ca act individual (unitatea de studiu nr. 5 + 6) …………………………………………… ………….p. 47
Criminalitatea (unitatea de studiu nr. 7 + 8) …………………………………………… ………………..p. 52
Infractorul – criminalul (unitatea de studiu nr. 9 + 10) …………………………………………… ……….p. 55
Victima – elemente de victimologie (unitatea de studiu nr. 11 + 12) …………………………………p. 61
Modele de reac ție social ă împotriva criminalit ății (unitatea de studiu nr. 13) …………………p. 67
Constante și tendin țe ale manifest ării fenomenului infrac țional în România (unitatea de studiu nr.
14)…………………………………………… …………………………………………… …………………………..p. 71
Teme de control……………………………… …………………………………………… ………………………..p. 75
Bibliografie………………………………… …………………………………………… ………………………………….p. 87

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
5
Cuvânt înainte

… Înainte de toate, facem cunoscut faptul c ă elabor ările teoretice în domeniul
Criminologiei – care poart ă semn ătura unor autori români (exceptând, îns ă, lucr ările monografice,
care sunt rezervate anumitor teme) – sunt în mod va riat intitulate, spre exemplu: Probleme de
criminologie (Ion Oancea); Elemente de criminologie (Narcis Giurgiu); Bazele criminologiei
(Aurel Dincu); Prelegeri de criminologie (Augustin Ungureanu); Manual de criminologie
(Valerian Cioclei); Metacriminologie (Iancu T ănăsescu, Gabriel T ănăsescu, Camil T ănăsescu);
Tratat de teorie și practic ă criminologic ă (Tudor Amza); Criminologie. Comportamente
criminale (Tudorel Badea Butoi) sau, simplu, Criminologie (Rodica-Mihaela St ănoiu; Ioan
Alecu Iacobu ță ; Horea Oprean; Doru S. Luminosu, Vasile Popa; Serg iu Bogdan). Lista lucr ărilor
de criminologie r ămâne deschis ă, dup ă cum și cea a autorilor români semnatari. Enumerarea
(exemplificativ ă) anterioar ă sugereaz ă o anumit ă întindere/cuprindere a problematicii pe care o
ridic ă/dezvolt ă criminologia, atins ă de fiecare autor (cu preocup ări în materie).
Indiferent de titlul atribuit și în concordan ță cu întinderea con ținutului aferent, nu exist ă
lucrare de criminologie care s ă nu includ ă – în succesiunea problemelor abordate – un capitol
rezervat criminologiei etiologice , teoriilor (cauzale) de explicare a comportamentel or deviante de
tip infrac țional. În acest context, este de precizat c ă, în peisajul literaturii de specialitate se
remarc ă o lucrare de cert ă valoare știin țific ă – Curs de criminologie, Traian Pop (1928), primul
(curs) din România, surs ă valorificat ă constant în doctrina actual ă.
În acord cu modul în care am în țeles s ă concepem acest suport de curs, am încercat s ă
aducem în aten ția studen ților, inclusiv o selec ție de texte (alese)… „în dulcele stil clasic”. Nu a m
urm ărit s ă prezent ăm (nici m ăcar de manier ă sintetic ă) principalele orient ări (bio-antropologic ă,
psihologic ă, sociologic ă) de explicare a conduitelor deviante de tip infrac țional, a șa cum s-au
conturat de-a lungul timpului. Asumându-ne (în bun ă m ăsur ă) situarea în afara unor ample
comentarii de specialitate, aten țion ăm c ă este necesar ă parcurgerea, în prealabil, a oric ăreia
dintre lucr ările de criminologie (dintre cele disponibile potrivit ofertei generoas e existente pe
pia ță ), cu focalizare asupra principalelor concep ții și teorii etiologice (clasice și moderne) asupra
criminalit ății, în vederea atingerii obiectivului constând în: antrenarea în discu ții / dezbateri
creative / polemici cordiale / sus ținere de argumente pro și contra pe un subiect controversat /
confrunt ări de idei – în cadrul întâlnirilor de lucru progra mate (curs / seminarii). Din aceast ă

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
6
perspectiv ă, suportul de curs se dore ște ( și) un adjuvant al criminologiei etiologice – ce con fer ă
substan ță /consisten ță materiei de interes. Men țion ăm c ă acesta con ține ( și red ă cititorului),
inclusiv o mini-culegere de texte care anticipeaz ă și completeaz ă unele teorii etiologice. Totodat ă
sunt incluse și unele elemente de ordin criminologic referitoare la: crim ă, criminalitate, criminal,
victim ă ș.a. (urmând îndeaproape fi șa disciplinei). În finalul suportului de curs se re g ăsesc teme de
control, teste de evaluare/autoevaluare, teme/probl eme de reflec ție – elemente care pot s ă
contureze, în egal ă m ăsur ă, atât tiparul dezbaterilor din cadrul întâlnirilor punctuale de lucru (=
seminariilor), cât și al modalit ății de examinare la aceast ă disciplin ă de studiu.
Prezentul suport de curs este de uz intern , fiind ( și) un supliment de lectur ă – pe segmentul
rezervat Criminologiei etiologice–, dar care nu înl ocuie ște elabor ările teoretice din lucr ările de
specialitate! Se poate dep ăș i „doza” prescris ă… Dincolo de orice metafor ă, nutrim speran ța c ă
vom putea purta o conversa ție despre unele c ărți pe care le-am citit (destinul scrierilor de valoa re
este s ă aib ă cititori mul ți în timp și nu în spa țiu).

În loc de încheiere, s ă reflect ăm:
„Școala trebuie în primul rând s ă ne înve țe cum s ă înv ăță m, s ă ne trezeasc ă setea de
cunoa ștere, s ă ne înve țe bucuria lucrului bine f ăcut și emo ția crea ției, s ă ne înve țe s ă iubim ceea ce
facem și s ă ne ajute s ă descoperim ceea ce ne-ar pl ăcea s ă facem. (…) Având înclina ții mai
pământe ști, v ă sf ătuiesc s ă alege ți carnea, nu oasele. În general profesorii acord ă o mare
considera ție oaselor, mai ales celor deja ron ță ite. Bineîn țeles, oasele î și au importan ța lor, și din
când în când ne place s ă le mai ron ță im și noi pu țin, dar numai dup ă ce am mâncat carnea. Vreau
să spun c ă noi nu trebuie s ă înv ăță m lucrurile, ci s ă le tr ăim. Shakespeare și toat ă literatura trebuie
tr ăit ă, muzica, pictura și sculptura trebuie cultivate, piesa de teatru treb uie jucat ă. Toate acestea se
aplic ă pân ă și la istorie: trebuie s ă p ătrundem istoria, spiritul diferitelor perioade, iar nu s ă
înmagazin ăm tot felul de date. (…) Cunosc, desigur, importan ța datelor. Ele pot fi chiar
interesante, dar numai dup ă consumarea c ărnii, a esen ței. În acel moment ele ne pot trezi
curiozitatea și le putem re ține. Înainte îns ă, datele nu sunt decât fastidioase, tocesc spiritul , ba
chiar îl ucid.
Este o p ărere unanim r ăspândit ă c ă memorarea nu face r ău, iar cuno știn țele nu sunt
dăun ătoare. Eu, unul, m ă tem c ă ele pot d ăuna. Materialul cognitiv mort toce ște spiritul, umple
stomacul f ără a hr ăni corpul. Intelectul nu este o groap ă f ără fund, dac ă arunci ceva în el, pân ă la

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
7
urm ă trebuie eliminat altceva. N-avem decât s ă ne înc ărc ăm memoria cu chestiuni practice, dac ă
ne putem rezerva spiritul pentru probleme într-adev ăr importante. În felul acesta am putea
economisi și timpul necesar cunoa șterii unor teme în continu ă lărgire.
Nu exist ă decât o singur ă cale cert ă de a evita gre șelile: s ă nu faci nimic, sau m ăcar s ă nu
cau ți s ă faci ceva nou. Aceasta poate fi îns ă, în sine, cea mai mare gre șeal ă din toate. Cei ale și s ă
deschid ă noi drumuri în știin ță f ără s ă gre șeasc ă sunt foarte pu țini (…). Cu to ții tr ăim într-o colivie
foarte strâmt ă, în spiritul epocii noastre, în care avem foarte p u țin ă libertate de mi șcare. Dac ă în
epoci diferite oamenii au gândit în feluri diferite , aceasta s-a datorat nu faptului c ă colivia s-a
lărgit, ci c ă s-a mi șcat din loc” [Albert Szent-Györgyi – laureat al Premiul Nobel pe ntru Medicin ă
(1937)] .

Important: Comentariile cuprinse în suportul de curs deschid drumul c ătre un minim de
cuno știn țe din domeniul de referin ță, facilitând contactul direct cu unele texte consac rate ale
materiei, dorindu-se o invita ție c ătre actul (individual, al) lecturii. Preg ătirea nu trebuie limitat ă
doar la parcurgerea prezentului material (care anti cipeaz ă și completeaz ă unele teorii etiologice,
sintetizând problematica privitoare la obiectul cer cet ării criminologice), sens în care recomand ăm
a se vedea programa analitic ă și bibliografi acolo indicat ă! Astfel, avertiz ăm c ă st ăpânirea (doar a)
informa țiilor aferente prezent ării materiei din suportul de curs poate, în cel mai bun caz, s ă
conduc ă la ob ținerea unei note minime de promovare a disciplinei, în urma evalu ării finale
corespunz ătoare de la finalul semestrului al II-lea.

***

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
8
Unitatea (activitatea / tema) nr. 1 de studiu indiv idual

I.NO ȚIUNI INTRODUCTIVE

Din punct de vedere etimologic, criminologia – ca t ermen – deriv ă din latinescul „krimen”
și grecescul „logos” = știin ță a crimei. Tipurile de defini ții acordate acestei știin țe (de o
complexitate aparte) sunt diferite, spre exemplu: d efini ții de ordin restrictiv, dar și extensiv – care
prezint ă criminologia ca fiind centrat ă, deopotriv ă, pe fenomenul infrac țional (incluzând crima –
act individual, respectiv protagoni știi actului criminal, nimeni al ții decât infractorul/criminalul și
victima), dar și pe a șa-numita practic ă anti-criminal ă (prevenirea și combaterea criminalit ății).
Ce este Criminologia? Nu exist ă lucrare de criminologie care s ă nu propun ă o defini ție.
Dac ă este s ă ne referim ( și) la doctrina autohton ă, se eviden țiaz ă defini ții sintetice, în opozi ție cu
defini ții detaliate. Se sus ține c ă prin Criminologie se în țelege „ știin ța autonom ă, de sine st ătătoare
în cadrul știin țelor penale, care are ca obiect studiul fenomenului infrac țional, ca fenomen social și
judiciar, precum și a infractorului, cu personalitatea sa particular ă (individual ă), în vederea
stabilirii cauzelor și condi țiilor acestui fenomen și pentru elaborarea m ăsurilor de prevenire și de
combatere a fenomenului infrac țional” (A. Ungureanu); „Criminologia este știin ța care studiaz ă
fenomenul social al criminalit ății, în scopul prevenirii și combaterii acestuia” (T. Amza);
„Criminologia reprezint ă ansamblul cercet ărilor cu caracter știin țific ce se ocup ă, pe de o parte, cu
studierea fenomenului criminal, urm ărind cunoa șterea complex ă a acestuia și, pe de alt ă parte, cu
evaluarea practicii anticriminale, în scopul optimi z ării acesteia” (V. Cioclei) – ca sa nu amintim
decât trei dintre acestea (la care, totu și, ad ăug ăm: „ Știin ță care studiaz ă starea, dinamica și cauzele
criminalit ății, în scopul elabor ării m ăsurilor de prevenire și de combatere a acestora” – Dic ționar
de drept penal și de procedur ă penal ă, G. Antoniu, C. Bulai). Rezult ă direc țiile principale de
cercetare vizate, anume: studierea criminalit ății ca fenomen bio-psiho-socio-uman + studierea
criminalului + identificarea m ăsurilor de prevenire și combatere a fenomenului infrac țional.
Sintetizând varietatea concep țiilor/opiniilor exprimate, se poate avansa defini ția potrivit
căreia criminologia reprezint ă știin ța al c ărei obiect (principal) de studiu rezida în ampla
cunoa ștere a fenomenului criminal/infrac țional – fenomen uman complex, cu valen țe bio-psiho-
sociale, în vederea identific ării și elabor ării celor mai eficiente mijloace/m ăsuri de prevenire și
combatere a acestuia. În doctrina de specialitate, subliniem ca s-au identificat caractere specifice

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
9
ale criminologiei – caracter unitar și autonom; caracter pluridisciplinar ( știin ță de grani ță / de
contact), cu voca ție spre enciclopedism.
De-a lungul timpului, criminologia s-a diversificat în mai multe ramuri și subramuri :
criminologie general ă / criminologie special ă / criminologie teoretic ă / criminologie aplicat ă /
criminologie etiologic ă, criminologie dinamic ă ș.a.
Insistând asupra caracterului autonom al știin ței criminologice, se impun eviden țiate
leg ăturile/raporturile stabilite cu alte știin țe/discipline, cu prec ădere dreptul penal, dreptul
procesual penal, criminalistica (f ără loc de confuzii!), dar și cu sociologia, psihologia, psihiatria,
statistica judiciar ă etc.
Dintre conceptele de baz ă ale criminologiei – subsumate unui vocabular de sp ecialitate –
sunt de men ționat urm ătoarele: „criminalitate”, „crim ă”, „criminal”, „victim ă”, „reac ție social ă
împotriva criminalit ății” s.a. Deloc de neglijat sunt și sub-conceptele privitoare la „etiologia
crimei” / „factori criminogeni”, „profilaxia crimei ”, „starea și dinamica criminalit ății”, „tipologie
criminal ă”, „tipologie victimal ă” s.a. Asupra unor concepte/sub-concepte opera ționale în
criminologie vom insista pe parcursul expunerii, în considerarea urm ătoarei importante idei (care
trebuie re ținut ă), anume: unele concepte elaborate de știin ța dreptului penal î și men țin
valabilitatea/sunt aplicabile și în aceast ă materie de interes.
Cu titlu de exemplu, specific ăm, pentru început, urm ătoarele aspecte (invariabil semnalate
în doctrin ă): conceptul/no țiunea de crim ă porne ște de la conceptul de infrac țiune din dreptul penal,
îns ă în limbajul de specialitate, în sens criminologic, crima are o accep țiune mult mai larg ă,
acoperind o sfer ă mai extins ă de fapte ce se comit în realitate. De asemenea, no țiunea/conceptul de
„criminal” dobânde ște în domeniul criminologic o dimensiune aparte, de persoan ă implicat ă
(activ) în s ăvâr șirea unei „crime”. Dup ă cum se va vedea, exist ă un anumit raport între crim ă –
în țeleas ă ca act individual – pe de o parte, și segmente/categorii de criminalitate (spre exemplu :
criminalitate real ă, criminalitate aparent ă, criminalitate judecat ă – dac ă este s ă avem în vedere
clasificarea obiectiv ă a criminalit ății), pe de alt ă parte; diferen țele dintre categoriile specificate se
vor putea în țelege pornind (tot de la) materia juridico-penal ă, completat ă prin unele elemente de
drept procesual penal. [A se vedea unit ățile de înv ățare nr. 5-10, care sunt destinate aspectelor de
baz ă referitoare la crim ă, criminalitate, criminal – ceea ce explic ă și precondi ționarea disciplinei
de o cunoa ștere corespunz ătoare a materiei juridice, cu prec ădere a dreptului penal.]
Important: Cantona ți în limitele expunerii noastre, atragem aten ția asupra necesit ății

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
10
parcurgerii in extenso a doctrinei de specialitate pentru chestiuni detal iate referitoare la: definirea
și caracterele criminologiei; complexitatea obiectul ui propriu de studiu; raporturi cu alte
știin țe/discipline; alte aspecte dintre cele care configu reaz ă no țiuni introductive în aceast ă materie
de studiu. În continuare, în țelegem s ă orientam cititorul în urm ătoarele direc ții pe care le va urma
demersul nostru (de factur ă sintetic ă), concentrând elabor ările teoretice din domeniul de referin ță,
prin prezentarea:
– unora dintre concep țiile și teoriile (pre)clasice asupra criminalit ății, premerg ătoare constituirii
criminologiei ca știin ță;
– unora dintre principalele teorii subsumate crimin ologiei etiologice, teorii clasice și moderne;
– unor elemente de criminodinamic ă;
– aspectelor generale/no țiunilor de baz ă referitoare la: crim ă, criminalitate, criminal, victim ă,
modele de reac ție social ă împotriva criminalit ății;
– nu în ultimul rând, a câtorva constante și tendin țe de manifestare a fenomenului infrac țional în
România.

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
11
Unitatea (activitatea / tema) nr. 2 de studiu indiv idual

II.TEORII CLASICE DE EXPLICARE A COMPORTAMENTULUI I NFRAC ȚIONAL

Preliminarii
Așa cum se prezint ă în doctrin ă [sens în care recomand ăm a se vedea V. Cioclei],
introducerea ( și avansarea) în Criminologia etiologic ă implic ă o vasta problematic ă și impune o
parcurgere nuan țat ă, perspectiv ă din care aten ția trebuie s ă se îndrepte – și s ă focalizeze – asupra:
1) Momentului Cesare Beccaria – apreciat drept unul dintre precursorii gândirii criminologice.
2) Principalelor școli criminologice – printre care se num ără ( și) urm ătoarele: școala
interpsihologic ă; școala sociologic ă (se adaug ă acestora: școala geografic ă, școala lyonez ă, școala
socialist ă ș.a.)
3) Pozitivismului italian ( școala pozitivist ă italiana) – cu ai s ăi reprezentan ți de marc ă, corifei ai
gândirii criminologice: Cesare Lombroso , Enrico Ferri , Raffaele Garofalo .
4) Teoriilor etiologice moderne (elaborate – și redimensionate – pe suportul conferit de teoriile
încet ățenite sub denumirea de clasice ), anume: teorii de orientare bioantropologic ă, teorii de
orientare sociologic ă, teorii de orientare psihologic ă.
La rândul nostru, vom prezenta materia rezervat ă unora dintre teoriile/ școlile pre-indicate,
nu înainte de a veni cu unele preciz ări. Astfel:
A. In considerarea unor elemente de doctrin ă [a se vedea I. Iacobu ță]este bine de știut/de
re ținut c ă: În accep țiunea cea mai larg ă, o școal ă reprezint ă un curent, o mi șcare știin țific ă,
literar ă etc., care grupeaz ă în jurul ei o serie de adep ți. Pornind de la acest concept, în literatura de
specialitate se admite c ă o școal ă criminologic ă reprezint ă un mod de orientare dominant într-un
domeniu al criminologiei, în jurul c ăruia se grupeaz ă un num ăr de adep ți cu opinii asem ănătoare,
dar nu identice. Totodat ă, se subliniaz ă faptul c ă se apropie de conceptul anterior indicat – școal ă
criminologic ă – dar are o sfer ă de cuprindere mai larg ă, conceptul de teorie criminologic ă. În
sensul cel mai larg, o teorie reprezint ă o reflectare sistematizat ă, generalizat ă, a unui ansamblu de
cuno știn țe și de idei, privind unele domenii ale realit ății obiective sau ale con știin ței sociale. De-a
lungul timpului, men țion ăm c ă au fost elaborate/formulate numeroase și variate teorii care servesc
(și) la explicarea conduitelor deviante de tip crimin al. Unele dintre aceste teorii se subsumeaz ă
așa-numitei criminologii etiologice , care poate fi definit ă drept „acea subramur ă a criminologiei

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
12
teoretice, ce se ocup ă cu studierea cauzelor, a condi țiilor sau a factorilor care determin ă ori
favorizeaz ă fenomenul infrac țional” [V. Cioclei] . Se ofer ă explica ții de natur ă biologic ă,
psihologic ă, sociologic ă sau de ordin multifactorial, reprezentând prima et ap ă în procesul de
apari ție a criminologiei („de la origini pân ă în prezent”). Criminologia etiologic ă subsumeaz ă a șa-
numitele teorii cauzale .
B. În țelegem s ă le atribuim statutul de teorii clasice acelor teorii etiologice/cauzale
reprezentative (cum sunt, spre exemplu, cele emanân d de la reprezentan ții pozitivismului italian,
sau cele elaborate de figurile ilustre ale unor școli care s-au impus în istoria criminologiei, dac ă
este s ă amintim m ăcar despre școala sociologic ă si Émile Durkheim , ori școala interpsihologic ă si
Gabriel Tarde , Gustave le Bon ), spre a le deosebi de teoriile etiologice moderne .
C. Din punct de vedere didactic, unitatea curent ă de înv ățare (nr. 2) este rezervat ă momentului
Cesare Beccaria – cu surprinderea celor mai valoroase idei/teze exp use în celebra sa lucrare
„Despre infrac țiuni și pedepse” (1764), înso țite de unele extrase. În mod logic, firesc, urm ătoarea
unitate de înv ățare (nr. 3) grupeaz ă principalele teorii (clasice) etiologice cu aparte nen ță, dup ă caz,
la curentul bio-antropologic / sociologic / psiholo gic. Se remarc ă, dintre acestea, dup ă cum s-a
men ționat deja, teoriile elaborate de reprezentan ții de prestigiu ai școlii pozitiviste italiene, anume:
teoria anormalit ății biologice (C. Lombroso), teoria anormalit ății morale (R. Garofalo), teoria
anormalit ății bio-psiho-sociale (E. Ferri). De re ținut: Școala pozitivist ă italian ă a sus ținut și
promovat teoria multifactorial ă a crimei/criminalit ății, cu accentuarea – de c ătre fiecare
reprezentant în parte – a rolului preponderent juca t de unii dintre factorii criminogeni. În egal ă
măsur ă, este de precizat c ă pozitivi știi italieni au creionat tipologii criminale (unele tipuri
criminale fiind validate în decursul timpului, subi ect pe care îl vom schi ța într-o unitate distinct ă
de înv ățare). Anticipând materia, totodat ă con ținutul unit ății de înv ățare subsecvente celei curente
( nr. 3), ținem s ă tras ăm câteva repere în orientarea cititorului. Astfel, în aprecierea (personal ă și
obiectiv ă) potrivit c ăreia în literatura de specialitate este tratat ă cu generozitate – și deplin ă
claritate – crea ția însemnat ă a pozitivi știlor italieni, am preferat s ă ne oprim asupra altor teorii
dintre cele subsumate criminologiei (clasice) etiol ogice, c ărora, dimpotriv ă, credem/consider ăm c ă
li se acord ă un spa țiu restrâns. Pe cale de consecin ță, situându-ne (voit) în afara unor
explica ții/l ămuriri suplimentare legate de pozitivismul italian, atragem aten ția asupra necesit ății
parcurgerii in extenso a doctrinei de specialitate, prin prisma elabor ărilor teoretice corespunz ătoare
acestei p ărți importante din materia de interes. La rândul nost ru, înțelegem s ă aloc ăm o mai mare

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
13
întindere unor abord ări/viziuni originale, care ilustreaz ă gândirea unor reprezentan ți din alte școli
consacrate (care au marcat istoria criminologiei), anume: școala interpsihologic ă – G. Tarde, dar și
G. Le Bon; școala sociologic ă – É. Durkheim, cu extrase edificatoare din operele autorilor
men ționati.
D. Sunt incluse în criminologia etiologic ă și unele teorii moderne/contemporane. Intr ă în
categoria acestora teoriile formulate/elaborate în secolul XX, îns ă ulterior momentului E. Ferri .
Acestea sunt grupate în trei mari orient ări: bioantropologic ă, sociologic ă și psihologic ă. Este de
precizat c ă, printre tr ăsăturile caracteristice teoriilor moderne (dincolo de particularit ățile specifice
fiec ăreia în parte, prin eviden țierea unor factori criminogeni preponderen ți), invariabil în doctrin ă
se men ționeaz ă și aspectul comun acestora = reflectarea plurigeneze i crimei/criminalit ății. În
unele opinii, se adaug ă acestuia și un alt element comun, respectiv factorul psiholog ic, ceea ce
determina identificarea teoriilor și sub denumirile: teorii psiho-biologice, teorii ps iho-sociale,
teorii psiho-morale [a se vedea, spre exemplu, V. Cioclei] . Dintre teoriile etiologice moderne, cu
titlu de exemplu, enumer ăm: teoria constitu ției criminale/delincven țiale, teoria cromozomului
crimei, teoria biotipurilor criminale – din cadrul orient ării bioantropologice; teoria asocia țiilor
diferen țiate, teoria anomiei sociale, teoria conflictului d e culturi, teoria angajamentului – din
cadrul orient ării sociologice; teorii psiho-morale de orientare p sihanalitic ă (cu rol definitoriu jucat
de gândirea freudian ă în dimensiunea sa criminologic ă), dar și teorii psiho-morale a șa-numite
„autonome” (cu rol definitoriu ce revine lui Jean Pinatel – teoria personalit ății criminale). De
re ținut urm ătoarea apreciere doctrinar ă: „De și, în mod formal, se consider ă că, începând cu
cea de-a doua jum ătate a secolului (sec. XX, s.n.) explica țiile etiologice au încetat s ă mai preocupe
cercetarea criminologic ă, este evident c ă și teoriile ulterioare au abordat, într-un fel sau a ltul,
problema cauzalit ății fenomenului criminal” [ V. Cioclei] .
Anticipând materia, totodat ă con ținutul unei unit ăți (distincte) de înv ățare (= nr. 4),
ținem s ă tras ăm câteva repere în orientarea cititorului. Astfel, în aprecierea (personal ă și obiectiv ă)
potrivit c ăreia în literatura de specialitate este tratat ă cu generozitate – și deplin ă claritate – vasta
problematic ă pe care o implic ă teoriile etiologice moderne, în țelegem s ă ne dispens ăm de orice
alte explica ții/l ămuriri suplimentare, sens în care reafirm ăm necesitatea parcurgerii in extenso a
doctrinei de specialitate, prin prisma elabor ărilor teoretice corespunz ătoare acestei p ărți din
materia de interes. La rândul nostru, ne vom opri ( succint) asupra uneia dintre teoriile mai-sus
men ționate, anume: teoria personalit ății criminale (J. Pinatel), în considerarea ideii – la care

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
14
subscriem – potrivit c ăreia aceasta este «una dintre ultimele explica ții etiologice importante.
Totodat ă, ea a constituit o baz ă de lansare pentru teoriile „trecerii la act”, care apar țin
criminologiei dinamice, „succesoarea” etiologiei cr iminale» [V. Cioclei] . De re ținut (aici):
Diferen țierea criminogenezei fa ță de criminodinamic ă, subiect supus aten ției în unitatea de
înv ățare nr. 4!

CESARE BECCARIA – Despre infrac țiuni și pedepse (1764)
În doctrina de specialitate sunt prezentate, în mod invariabil, principalele idei expuse de
Cesare Beccaria în celebra lucrare „Despre infrac țiuni și pedepse” (1764).
Unii autori [V. Cioclei] sistematizeaz ă aceste idei dup ă cum urmeaz ă:
1. Codificarea riguroas ă a delictelor și a pedepselor , necesitatea elabor ării unui corp de legi
scrise, clare și accesibile.
2. Justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv, descurajant și prin urmare util pentru
conservarea ordinii sociale.
3. Necesitatea aplic ării unor pedepse moderate , dar sigure (certe ) și prompte .
4. Desfiin țarea pedepsei cu moartea .
5. Introducerea sistemului acuzatorial în procedura penal ă; necesitatea ca judecata și probele s ă
fie publice ;
6. Desfiin țarea torturii ca procedeu de ancheta, ca mijloc de ob ținere a probelor;
7. Necesitatea prevenirii delictelor .
Autorii subliniaz ă valoarea ideilor (socio-juridice și filozofice) propuse / promovate /
sus ținute de Beccaria, actualitatea acestora. O perspec tiv ă interesant ă este cea care exprim ă
urm ătoarele: dincolo de faptul ca ideile beccariene (as tfel cum au fost sintetizate) ar reprezenta
locuri comune – realit ăți juridice de necontestat – se poate observa c ă multe dintre acestea au
rămas (cel pu țin par țial) simple deziderate, de unde se contureaz ă și caracterul lor mereu actual.
[V. Cioclei] În acest sens, a se vedea analiza doctrinar ă cu privire la: principiul legalit ății
incrimin ării; punerea accentului pe caracterul retributiv și descurajant al pedepselor; ineficien ța
sporirii pedepselor și eficien ța certitudinii aplic ării lor; abrogarea pedepsei capitale; prevenirea
fenomenului infrac țional etc.
Dup ă cum se remarc ă, dimensiunea criminologic ă de necontestat a gândirii beccariene
rezid ă în: accentuarea laturii preventive în raport cu latura represiv ă în leg ătur ă cu fenomenul

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
15
infrac țional.

A DEVENIT BECCARIA INACTUAL?
Propunând aceast ă tem ă de reflec ție , avans ăm urm ătoarele extrase din opera men ționat ă:

1. Despre pedeapsa cu moartea
„(…) Ce drept poate fi acela pe care și-l atribuie oamenii de a m ăcel ări pe semenii lor? De
bun ă seam ă, nu este cel din care rezult ă suveranitatea și legile. Acestea nu sunt decât suma unor
por țiuni minime din libertatea personal ă a fiec ăruia; ele reprezint ă voin ța general ă, care este
mănunchiul voin țelor individuale. Exist ă oare cineva care a voit vreodat ă să lase altor oameni
îng ăduin ța de a-l ucide când cred ei de cuviin ță ? Cum se poate crede oare c ă în sacrificiul pe care
fiecare l-a f ăcut cedând o por țiune minim ă din libertatea sa ar putea fi cuprins și cel mai mare
dintre toate bunurile, via ța? Și dac ă s-ar fi întâmplat aceasta, cum se potrive ște un astfel de
principiu cu cel ălalt dup ă care omul nu este liber s ă se sinucid ă? El ar fi trebuit s ă fie st ăpân în
aceast ă privin ță , dac ă a putut ceda acest drept altuia sau întregii socie t ăți.
Pedeapsa cu moartea nu este deci un drept, de vreme ce am demonstrat c ă nu poate fi a șa
ceva, ci este un r ăzboi al na țiunii împotriva unui cet ățean, ea considerând necesar ă sau util ă
distrugerea fiin ței lui; dar dac ă voi demonstra c ă moartea nu este nici util ă, nici necesar ă, cauza
umanit ății va învinge.
Moartea unui cet ățean nu poate fi considerat ă necesar ă decât în dou ă cazuri. Cel dintâi,
atunci când, de și privat de libertate, el are înc ă astfel de rela ții și o astfel de putere încât atinge
securitatea na țiunii, atunci când existen ța lui poate produce o revolu ție periculoas ă pentru forma
de guvern ământ stabilit ă. Moartea unui oarecare cet ățean devine, deci, necesar ă, când na țiunea î și
recap ătă sau î și pierde libertatea, sau în timp de anarhie, când î nse și dezordinile țin loc de legi; dar
în timpul domniei lini știte a legilor, într-o form ă de guvern ământ care are de partea ei sufragiile
unite ale na țiunii, bine ap ărat ă în afar ă și sprijinit ă în interior de for ță și de opinia public ă, – care
poate este mai eficace decât îns ăș i for ța – unde conducerea nu se afl ă decât în mâna adev ăratului
suveran și unde bog ățiile cump ără pl ăceri, nu autoritate, nu v ăd nicio necesitate de a distruge un
om decât atunci când moartea lui ar fi adev ăratul și singurul mijloc de a-i abate pe ceilal ți de la
săvâr șirea infrac țiunilor: acesta este al doilea caz în care poate fi considerat ă just ă și necesar ă
pedeapsa cu moartea”.

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
16
2. Cum se previn infrac țiunile
„Este mai bine s ă se previn ă infrac țiunile decât s ă fie pedepsite. Acesta este scopul
principal al oric ărei bune legisla ții, care e arta de a-i conduce pe oameni la maximum de fericire
sau la minimum de nefericire cu putin ță , ca s ă vorbim ținând seama de tot binele și r ăul din via ță .
(…)
Vre ți s ă preveni ți infrac țiunile? Face ți ca legile s ă fie clare, simple și toat ă for ța na țiunii s ă
fie concentrat ă pentru a le ap ăra și nicio parte din ea s ă nu folosit ă pentru a le surpa. Face ți ca
legile s ă favorizeze nu atât clasele de oameni, cât pe oamen i în șiși. Face ți ca oamenii s ă se team ă
de ele, și s ă se team ă numai de ele. Teama de legi este salutar ă, dar teama de oameni este fatal ă și
dă na ștere la numeroase infrac țiuni. (…)
Vre ți s ă preveni ți infrac țiunile? Face ți ca luminile s ă înso țeasc ă libertatea. Relele care se
nasc din cuno știn țe sunt în raport invers cu r ăspândirea lor, iar lucrurile bune sunt în raport di rect.
Un impostor îndr ăzne ț, care este întotdeauna un om ce iese din comun, câ știg ă adora ția unui popor
ignorant și fluier ăturile unuia luminat. Cuno știn țele, înlesnind compara țiile dintre obiecte, și
înmul țind punctele de vedere din care sunt f ăcute, trezesc multe sentimente ce se opun unele alt ora
și se modific ă reciproc cu atât mai u șor cu cât se prev ăd la al ții acelea și ținte și acelea și
împotriviri. În fa ța luminilor r ăspândite cu d ărnicie în sânul na țiunii, tace ignoran ța def ăim ătoare
și tremur ă autoritatea nesprijinit ă pe ra țiune, r ămânând neatins ă marea for ță a legilor, c ăci nu
exist ă om luminat care s ă nu iubeasc ă pactele publice, limpezi și utile ale securit ății comune,
comparând pu ținul nefolositor sacrificat de el din libertatea sa cu suma tuturor libert ăților
sacrificate de ceilal ți oameni, care, f ără legi, puteau deveni uneltitori împotriva libert ății sale. (…)
Un alt mijloc de a preveni infrac țiunile este de a interesa forul care aplic ă legile mai curând
la respectarea lor decât la corup ție. (…)
Un alt mijloc de a preveni infrac țiunile este acela de a recompensa virtutea. (…)
În sfâr șit, cel mai sigur dar cel mai dificil mijloc de a p reveni infrac țiunile este s ă se
perfec ționeze educa ția, materie prea vast ă și care dep ăș ește limitele pe care mi le-am prescris;
materie care, îndr ăznesc s ă mai spun, este prea intim legat ă de natura guvern ământului, pentru ca
să nu fie mereu, pân ă în foarte îndep ărtatele secole ale fericirii publice, un câmp sterp și cultivat
numai ici și colo de pu țini în țelep ți. (…).”

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
17
3. Concluzie
„Din ceea ce s-a v ăzut pân ă aici se poate deduce o teorem ă general ă foarte folositoare, dar
pu țin conform ă uzului, cel mai obi șnuit legiuitor al na țiunilor, și anume: pentru ca nici o pedeaps ă
să nu fie o violen ță a unuia sau mai multora împotriva unui cet ățean particular, ea trebuie s ă fie
neap ărat public ă, prompt ă, necesar ă, cea mai mic ă din cele posibile în împrejur ările date,
propor țional ă cu infrac țiunea, dictat ă de legi” .

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
18
Unitatea (activitatea / tema) nr. 3 de studiu indiv idual

III.CRIMINOLOGIA ETIOLOGIC Ă
Introducere
Unitatea curent ă de înv ățare (nr. 3) grupeaz ă principalele teorii (clasice) etiologice cu
apartenen ță, dup ă caz, la curentul bio-antropologic / sociologic / p sihologic. Se remarc ă dintre
acestea, dup ă cum s-a men ționat deja, teoriile elaborate de reprezentan ții de prestigiu ai școlii
pozitiviste italiene, anume: teoria anormalit ății biologice (C. Lombroso), teoria anormalit ății
morale (R. Garofalo), teoria anormalit ății bio-psiho-sociale (E. Ferri).
Insist ăm asupra men țiunii potrivit c ăreia Școala pozitivist ă italian ă a sus ținut și promovat
teoria multifactorial ă a crimei/criminalit ății, cu accentuarea – de c ătre fiecare reprezentant în parte
– a rolului preponderent jucat de unii dintre facto rii criminogeni. În egal ă m ăsur ă, relu ăm
precizarea potrivit c ăreia pozitivi știi italieni au creionat tipologii criminale (unele tipuri criminale
fiind validate în decursul timpului, subiect pe car e îl vom schi ța într-o unitate distinct ă de
înv ățare).
(Re)Tras ăm câteva repere în orientarea cititorului. Astfel, în aprecierea (personal ă și
obiectiv ă) potrivit c ăreia în literatura de specialitate este tratat ă cu generozitate – și deplin ă
claritate – crea ția însemnat ă a pozitivi știlor italieni, în țelegem – și prefer ăm – să ne oprim asupra
altor teorii dintre cele subsumate criminologiei (c lasice) etiologice, c ărora, dimpotriv ă,
credem/consider ăm c ă li se acord ă un spa țiu restrâns. Pe cale de consecin ță, situându-ne (voit) în
afara unor explica ții/l ămuriri suplimentare legate de pozitivismul italian, atragem (din nou) aten ția
asupra necesit ății parcurgerii in extenso a doctrinei de specialitate, prin prisma elabor ărilor
teoretice corespunz ătoare acestei p ărți importante din materia de interes. La rândul nost ru, în cele
ce urmeaz ă, aloc ăm o mai mare întindere unor abord ări/viziuni originale, care ilustreaz ă gândirea
unor reprezentan ți din alte școli consacrate (care au marcat istoria criminologi ei), anume: școala
interpsihologic ă (G. Tarde, dar și G. Le Bon); școala sociologic ă (É. Durkheim), cu extrase
edificatoare din operele autorilor men ționa ți. Deloc de neglijat nu sunt nici concep țiile
criminologice române ști, sens în care ne vom opri asupra figurii ilustre a lui Traian Pop.

A. ȘCOALA INTERPSIHOLOGIC Ă

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
19
Individul și mul țimea. Masele / mul țimile a șa-zis criminale
• GUSTAVE LE BON – Psihologia mul țimilor (1896)
Lucrarea sa cea mai cunoscut ă este „Psychologie des Foules ” (1896 ) ( Psihologia mul țimilor ) care
analizeaz ă problemele incon știentului colectiv , comportarea individului privit izolat cât și în
mul țime, precum și spiritul maselor, opiniile și credin țele mul țimilor ș.a. Gustave Le Bon este
considerat a fi creatorul disciplinei psihologiei s ociale. (Disputarea paternit ății interpsihologiei cu
Gabriel Tarde)

A DEVENIT LE BON INACTUAL ?
Propunând aceast ă tem ă de reflec ție , avans ăm urm ătoarele extrase din opera men ționat ă:

1. Caracteristici generale ale maselor. Legea psiho logic ă a unit ății lor mintale
«În mod obi șnuit, prin mase în țelegem reunirea unor indivizi, indiferent de na ționalitatea,
profesia ori sexul lor și de întâmplarea ce a f ăcut ca ei s ă se afle laolalt ă.
Din punct de vedere psihologic, cuvântul mase cap ătă o cu totul alt ă semnifica ție. În
anumite împrejur ări date, și doar în acele împrejur ări, o mul țime de oameni posed ă caracteristici
noi, foarte diferite de cele ale fiec ărui individ care intr ă în componen ța ei. Personalitatea
con știent ă dispare, sentimentele și ideile tuturor entit ăților sunt orientate în aceea și direc ție. Apare
un spirit colectiv, tranzitoriu desigur, dar având particularit ăți foarte precise. Colectivitatea devine
atunci ceea ce eu numesc, din lipsa unei expresii m ai potrivite, o mas ă organizat ă sau, dac ă
prefera ți, o mas ă psihologic ă. Ea formeaz ă un singur corp și este supus ă legii unit ății mintale a
maselor.
Faptul c ă, accidental, mai mul ți indivizi se afl ă împreun ă nu le confer ă caracterul de mas ă
organizat ă. O mie de indivizi care str ăbat din întâmplare aceea și pia ță public ă, f ără a avea un scop
comun determinat, nu formeaz ă defel o mas ă psihologic ă. Pentru ca o mul țime s ă dobândeasc ă
particularit ăți speciale, este necesar ă influen ța unor excitan ți a c ăror natur ă o vom determina.
Dispari ția personalit ății con știente și orientarea sentimentelor și gândurilor în acela și sens,
prima tr ăsătur ă a mul țimii pe cale de a se organiza, nu presupune neap ărat prezen ța simultan ă a
mai multor indivizi în acela și loc. Mii de indivizi separa ți pot la un moment dat, sub influen ța unor
emo ții violente – un mare eveniment na țional, de exemplu – s ă dobândeasc ă tr ăsăturile unei
mul țimi psihologice. Va fi de ajuns ca o întâmplare oar ecare s ă-i uneasc ă și comportamentul lor

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
20
îmbrac ă forma specific ă de acte ale maselor. În anumite momente istorice, o mân ă de indivizi pot
constitui o mul țime psihologic ă, în timp ce sute de indivizi afla ți întâmpl ător împreun ă nu cap ătă
aceast ă caracteristic ă. Pe de alt ă parte un întreg popor, f ără a avea atributele evidente de
aglomerare uman ă, devine câteodat ă o mul țime sub efectul cut ărei sau cut ărei influen țe.
Odat ă format ă, mul țimea psihologic ă dobânde ște caracteristici generale provizorii, dar
determinabile. La aceste caracteristici generale se adaug ă caracteristici particulare, variind în
func ție de elementele care compun colectivitatea și care îi pot modifica structura mintal ă.
Masele psihologice sunt a șadar susceptibile de clasificare. Cercetarea aceste i clasific ări ne
va ar ăta c ă o mas ă eterogen ă, compus ă din elemente diferite, are caracteristici comune c u masele
omogene, formate din elemente mai mult sau mai pu țin asem ănătoare (secte, caste și clase), și,
al ături de aceste caracteristici, prezint ă particularit ăți care le diferen țiaz ă de cele din urm ă.
Înainte de a ne ocupa de diferitele categorii de ma se, s ă examin ăm mai întâi caracterele
specifice tuturor maselor. Vom proceda ca naturalis tul care începe prin a determina caracteristicile
generale ale indivizilor unei clase, pentru a stabi li mai apoi particularit ățile care diferen țiaz ă
genurile și speciile din componen ța respectivei clase.
Nu este u șor de descris spiritul maselor, configura ția lui variind nu numai în func ție de ras ă și
compozi ția colectivit ăților, dar și în raport cu natura și intensitatea stimulilor primi ți. Aceea și
dificultate apare de altfel și în cazul studierii psihologiei individului. În ro mane, oamenii sunt
înf ățișați ca având caractere constante, dar în via ța real ă lucrurile stau altfel. Doar uniformitatea
mediilor d ă na ștere uniformit ății aparente a caracterelor. Am ar ătat undeva c ă orice configura ție
mintal ă con ține caracteristici latente care, sub influen ța unor schimb ări bru ște de mediu, pot s ă se
manifeste. (…)
Neputând s ă înf ățișă m aici toate etapele form ării maselor, ne vom ocupa mai ales de faza
lor de complet ă organizare. Vom vedea astfel ce pot ele s ă devin ă, nu ceea ce sunt mereu. Doar în
aceast ă faz ă avansat ă de organizare, pe fondul invariabil și dominant al rasei, se suprapun unele
caracteristici noi și speciale care produc orientarea sentimentelor și gândurilor colectivit ății într-o
direc ție identic ă. Doar atunci se manifest ă ceea ce numeam mai sus legea psihologic ă a unit ății
mintale a maselor.
Unele particularit ăți psihologice ale maselor sunt comune cu cele ale i ndivizilor izola ți,
altele, dimpotriv ă, nu se întâlnesc decât la colectivit ăți. Vom studia mai întâi aceste caracteristici
particulare, pentru a le pune în eviden ță importan ța.

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
21
Tr ăsătura cea mai izbitoare la o mul țime psihologic ă este aceea c ă, indiferent de indivizii
care o compun, indiferent de asem ănările sau deosebirile în felul lor de trai, în ocupa țiile,
caracterele ori nivelul lor de inteligen ță , singurul fapt c ă oamenii sunt transforma ți într-o mas ă îi
investe ște cu un soi de suflet colectiv. Acesta îi face s ă simt ă, s ă gândeasc ă și s ă ac ționeze într-un
mod total diferit de cel în care ar sim ți, ar gândi și ar ac ționa fiecare dintre indivizii care compun
mul țimea, lua ți izolat. Anumite idei, anumite sentimente nu apar și nu se materializeaz ă prin acte
decât la indivizii care constituie o mul țime. Masa psihologic ă este o „fiin ță ” provizorie, compus ă
din elemente eterogene, dar sudate pentru o vreme, aidoma celulelor unui organism viu, care în
totalitatea lor alc ătuiesc o nou ă fiin ță , având particularit ăți diferite de ale fiec ăreia dintre celulele
componente.
Contrar unei opinii pe care, cu mirare, o reg ăsim sub pana unui filosof atât de incisiv ca
Herbert Spencer, în agregatul care constituie masa, nu avem nicidecum suma și media elementelor
ei, ci combinarea și crearea unor noi particularit ăți. La fel ca în chimie, unde anumite elemente
puse laolalt ă – de pild ă, acizi și baze – se combin ă formând o substan ță nou ă, înzestrat ă cu
propriet ăți diferite de cele ale substan țelor constitutive.
Cu destul ă u șurin ță se constat ă cât de mult difer ă individul dintr-o gloat ă de individul
considerat izolat, dar cauzele unei asemenea difere n țieri nu sunt la fel de lesne de descoperit.
Pentru a reu și s ă le deslu șim, trebuie s ă ne amintim una dintre observa țiile psihologiei moderne, și
anume, c ă nu numai în via ța organic ă, dar și în func ționarea intelectului fenomenele ținând de
incon știent joac ă un rol preponderent. Activitatea con știent ă a spiritului nu reprezint ă decât o mic ă
parte în raport cu activitatea lui guvernat ă de incon știent, iar dintre mobilurile incon știente care
dirijeaz ă spiritul, analistul cel mai subtil, observatorul c el mai p ătrunz ător nu reu șește s ă descopere
decât o neînsemnat ă parte. Actele noastre con știente decurg dintr-un substrat incon știent format
îndeosebi de influen țe de natur ă ereditar ă. Acest substrat închide în el nenum ărate reminiscen țe
ancestrale care constituie spiritul rasei. Dincolo de cauzele m ărturisite ale actelor noastre, se afl ă
cauze secrete pe care le ignor ăm, majoritatea faptelor noastre cotidiene fiind efe ctul mobilurilor
ascunse, care ne scap ă.
Indivizii unei rase se aseam ănă datorit ă elementelor care țin de incon știent alc ătuind
spiritul rasei și se deosebesc datorit ă elementelor con știente, rod al educa ției și, mai ales, al
eredit ății. Oamenii cei mai diferi ți ca nivel de inteligen ță au adesea porniri instinctuale, pasiuni și
sim ță minte identice. În tot ce se întemeiaz ă pe tr ăiri afective – religie, politic ă, moral ă, simpatii,

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
22
antipatii etc. –, oamenii superiori nu dep ăș esc decât cu rare excep ții nivelul oamenilor de rând. La
nivel intelectual, între un celebru matematician și cizmarul lui poate exista un h ău imens, dar din
punct de vedere al caracterului și al credin țelor diferen ța poate s ă fie nul ă.
Or, tocmai tr ăsăturile generale de caracter, guvernate de incon știent, existente aproape la
acela și nivel la majoritatea indivizilor normali ai unui popor, sunt cele care, la nivelul maselor, se
manifest ă simultan. În spiritul colectiv, aptitudinile intel ectuale ale oamenilor, și prin urmare
individualitatea lor, dispar. Eterogenul se cufund ă în omogen și calit ățile ce țin de incon știent
domin ă.
Aceast ă manifestare a tr ăsăturilor comune explic ă de ce masele nu ar putea s ăvâr și acte
presupunând inteligen ță sporit ă. Hot ărârile de interes general luate de o adunare de per soane
distinse, dar cu specialit ăți diferite, nu sunt mult superioare deciziilor pe c are le-ar adopta o gloat ă
de imbecili. Și una și cealalt ă dintre mul țimi poate doar s ă produc ă efectele tr ăsăturilor mediocre
pe care le posed ă toat ă lumea. Masele acumuleaz ă nu inteligen ța, ci mediocritatea.
Se spune adeseori: nu to ți sunt de ștep ți ca Voltaire. Dar cu siguran ță , Voltaire este „mai
de ștept”, dac ă prin „to ți” în țelegem mul țimea.
Dar, dac ă, la nivelul unei mul țimi, ar exista doar o simpl ă reuniune a simplelor calit ăți ale
indivizilor ce o compun, am vorbi de o medie, iar n u, a șa cum am afirmat, de crearea unor
caracteristici noi. În ce fel se stabilesc aceste c aracteristici? S ă analiz ăm în continuare.
Cauzele care determin ă apari ția caracterului deosebit al maselor sunt diverse. Î n primul
rând, în mul țime individul cap ătă, doar din simpla pricin ă a num ărului, sentimentul unei for țe
invincibile permi țându-i s ă cedeze instinctelor, pe care, singur, și le-ar reprima. Va ceda cu atât
mai bucuros acestei porniri cu cât mul țimea este anonim ă și, prin urmare, sentimentul
responsabilit ății, care îi re ține întotdeauna pe oameni, dispare complet.
O a doua cauz ă, contagiunea mintal ă, intervine deopotriv ă pentru a determina caracterele
speciale ale maselor și, totodat ă, orientarea lor. Contagiunea este un fenomen u șor de constatat,
dar înc ă neexplicat, pe care trebuie s ă-l leg ăm de fenomene de natur ă hipnotic ă de care ne vom
ocupa îndat ă. Într-o mas ă de oameni, orice sentiment, orice act e contagios, într-atât de contagios
încât individul î și sacrific ă foarte u șor interesul personal în favoarea interesului colec tiv. Iat ă ceva
contrar naturii sale, de care omul nu este capabil decât atunci când face parte dintr-o mul țime.
O a treia cauz ă, mult mai important ă, determin ă la indivizii unei mul țimi caracteristici
deosebite, adesea total opuse celor ale individului considerat aparte. M ă refer la puterea de

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
23
sugestie, contagiunea men ționat ă mai sus nefiind, de altfel, decât un efect al ei.
Pentru a în țelege acest fenomen, s ă reamintim unele descoperiri recente din domeniul
fiziologiei. Știm ast ăzi că un individ poate fi adus într-o asemenea stare înc ât, deposedat de
personalitatea con știent ă, r ăspunde orbe ște la toate sugestiile celui care 1-a f ăcut s ă-și piard ă
personalitatea și comite acte dintre cele mai contrare firii sale și uzan țelor. Or, o observare atent ă
pare s ă demonstreze faptul c ă individul din sânul mul țimii în ac țiune cade curând – ca urmare a
„efluviilor” ce se degajeaz ă din ea, ori din cu totul alte pricini, deocamdat ă ignorate – într-o stare
deosebit ă, foarte asem ănătoare cu starea de fascina ție a celui hipnotizat. Activitatea creierului
fiind paralizat ă la subiectul hipnotizat, el devine „sclavul” incon știentului, pe care hipnotizatorul
său îl dirijeaz ă dup ă bunul lui plac. Personalitatea con știent ă s-a șters, voin ța și discern ământul au
fost abolite. Sentimentele și gândurile sunt acum orientate în sensul stabilit de hipnotizator.
Cam aceasta este și starea individului care apar ține unei mase de oameni. El nu mai este
con știent de actele sale. La el, ca și la cel hipnotizat, în timp ce unele facult ăți sunt distruse, altele
pot fi împinse la un grad de exaltare extrem ă. Influen ța sugestiei îl va îmboldi cu irezistibil ă
impetuozitate spre înf ăptuirea anumitor acte și impetuozitatea este mai irezistibil ă la nivelul
maselor decât la subiectul hipnotizat, c ăci sugestia, aceea și pentru to ți indivizii, este exagerat ă,
devenind reciproc ă. Entit ățile masei de oameni posedând o personalitate destul de puternic ă pentru
a rezista sugestiei sunt în num ăr atât de redus, încât vor fi purtate de curent. În cel mai bun caz, ele
ar putea s ă încerce o diversiune alimentat ă de o sugestie diferit ă. O formulare fericit ă, o imagine
evocat ă la timp au deturnat mul țimile de la cele mai sângeroase acte.
Așadar, estomparea personalit ății con știente, predominarea celei incon știente,
direc ționarea, pe baza sugestiei și a constrângerii, a sentimentelor și ideilor în acela și sens,
tendin ța de a transpune în act ideile sugerate – iat ă principalele caracteristici ale individului f ăcând
parte dintr-o mul țime. Individul nu mai este el însu și, ci un automat a c ărui voin ță a devenit
incapabil ă s ă-l mai ghideze.
Prin simplul fapt c ă apar ține gloatei, omul coboar ă mai multe trepte pe scara civiliza ției.
Singur, era poate un ins cultivat, în mul țime este un instinctual, deci un barbar. Are sponta neitatea,
violen ța, ferocitatea, dar și entuziasmul și eroismul fiin țelor primitive. Î și va repro șa poate,
ulterior, u șurin ța cu care s-a l ăsat impresionat de cuvinte, de imagini și antrenat în acte care îi
lezeaz ă cele mai evidente interese. La nivelul mul țimii, individul este ca un fir de nisip, printre al te
fire de nisip aidoma lui, pe care vântul le spulber ă dup ă plac.

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
24
Astfel, vedem jura ți care dau verdicte dezaprobate de unii dintre ei, adun ări parlamentare
care adopt ă legi și m ăsuri respinse în sinea lor de unii dintre membrii c are le compun. (…)
Dar nu numai prin actele sale se deosebe ște individul integrat maselor de eul s ău normal;
chiar înainte de a- și fi pierdut orice independen ță , ideile s-au transformat în asemenea m ăsur ă
încât avarul devine mân ă-spart ă, scepticul – habotnic, omul cinstit – criminal, la șul – erou. (…)
Observa țiile precedente ne îndeamn ă s ă conchidem c ă masele sunt întotdeauna inferioare
din punct de vedere intelectual omului izolat. Dar în privin ța sentimentelor și a actelor pe care
aceste sentimente le provoac ă, masele pot, în func ție de împrejur ări, s ă fie mai bune ori mai rele
decât individul. Totul depinde de felul în care se ac ționeaz ă asupra lor prin sugestie. Iat ă ce nu au
știut autorii care au studiat masele decât în dimens iunea lor criminal ă. Desigur, mul țimile sunt, de
multe ori, criminale, dar, adeseori, ele s-au doved it și eroice. Masele pot fi împinse cu u șurin ță s ă
se lase ucise pentru triumful unei credin țe ori al unei idei, pot fi înfl ăcărate pentru glorie și onoare,
pot fi antrenate, aproape f ără pâine și arme, ca în vremea cruciadelor, s ă elibereze din mâinile
necredincio șilor Mormântul sfânt sau s ă apere glia patriei. Eroism, desigur, pu țin incon știent, dar
cu un astfel de eroism s-a scris istoria. Dac ă n-am trece la activul popoarelor decât marile ac țiuni
lucide, analele lumii ar fi mult mai s ărace».

2. Impulsivitatea, mobilitatea și irascibilitatea maselor.
„Studiind caracteristicile fundamentale ale maselor , am ar ătat c ă acestea sunt animate
aproape exclusiv de incon știent. Actele lor sunt mai mult influen țate de activitatea m ăduvei
spinale decât de cea a creierului. Ac țiunile s ăvâr șite pot s ă fie perfecte în privin ța execu ției, dar nu
creierul este cel care le dirijeaz ă. Indivizii ac ționeaz ă conform hazardului impulsurilor primite care
se r ăsfrâng cu neîncetatele lor varia ții asupra maselor. Și individul izolat poate s ă fie supus
acelora și excitan ți ca individul dintr-o mul țime de oameni, dar ra țiunea îi va ar ăta inconvenientele
ced ării, și el nu va ceda în fa ța impulsurilor. Din punct de vedere psihologic, fen omenul se
define ște astfel: individul izolat posed ă aptitudinea de a- și domina reflexele, în timp ce mul țimea e
lipsit ă de aceast ă calitate.
Diversele impulsuri la care r ăspund masele pot s ă fie generoase ori pline de cruzime,
eroice sau marcate de la șitate, dar întotdeauna ele vor fi într-atât de impe rioase, încât chiar spiritul
de conservare dispare în fa ța lor.
Dat ă fiind varietatea stimulilor susceptibili de sugest ie asupra maselor și faptul c ă acestea

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
25
răspund întotdeauna la ei, rezult ă c ă masele sunt extrem de mobile. Într-o frac țiune de secund ă, ele
pot s ă treac ă de la ferocitatea cea mai sângeroas ă la generozitate sau la eroism absolut. Masele
devin cu u șurin ță c ălăi și, nu cu mai pu țin ă u șurin ță , martiri. Din sânul maselor au țâșnit torentele
de sânge cerute de triumful credin țelor, dar nu este nevoie s ă coborâm pân ă la epocile eroice
pentru a ne da seama de ce sunt capabile masele. (… )
Nimic nu poate fi spus dinainte despre mase, sub in fluen ța stimulilor momentani, ele pot s ă
parcurg ă în mod succesiv o gam ă de sentimente contrarii. Ele sunt, sub influen ța stimulilor
momentani, aidoma frunzelor stârnite de vânt în toa te direc țiile și l ăsate apoi s ă cad ă pe p ământ.
Câteva exemple de variabilitate a sentimentelor mas elor ne sunt oferite de studierea unor mase
revolu ționare.
Mobilitatea maselor le face greu de guvernat, mai a les dac ă o parte din institu țiile publice
au c ăzut în mâinile lor. Dac ă necesit ățile vie ții cotidiene nu ar constitui un fel de regulator
invizibil al evenimentelor, democra țiile nici nu ar putea s ă existe. Dar masele, care pretind cu
frenezie multe lucruri, pot s ă nu le revendice vreme îndelungat ă, c ăci ele sunt incapabile, nu
numai de gândire, ci și de voin ță durabil ă.
Masele nu sunt numai impulsive și mobile. Ca și popoarele primitive, ele nu admit
obstacole între dorin țele lor și împlinirea acestor dorin țe, cu atât mai mult cu cât num ărul le d ă
sentimentul unei puteri irezistibile. Pentru indivi dul integrat maselor, no țiunea de imposibil
dispare. Omul singur î și d ă prea bine seama c ă nu ar putea s ă dea foc unui palat ori s ă jefuiasc ă un
magazin, a șa c ă în mod normal nu va nutri asemenea gânduri. În sân ul mul țimii, el devine
con știent de puterea pe care o confer ă num ărul și, la cea dintâi sugestie de omor sau de jaf cedeaz ă
imediat; orice obstacol imediat fiind înl ăturat cu frenezie. Dac ă organismul omenesc ar permite
perpetuarea furiei, s-ar putea spune c ă starea normal ă a maselor contrariate este furia.
În irascibilitatea mul țimilor, în impulsivitatea și mobilitatea lor, ca și în toate tr ăirile
maselor populare pe care le vom studia, intervin în totdeauna caracteristicile fundamentale de ras ă.
Acestea constituie substratul invariabil în care în col țesc sentimentele noastre. F ără îndoial ă,
masele sunt irascibile și impulsive, dar exist ă o gam ă variat ă de intensit ăți. (…)”.

3. Etica maselor
„Dac ă prin etic ă în țelegem respectul permanent fa ță de anumite conven ții sociale și

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
26
înfrânarea impulsurilor egoiste, este evident c ă masele, fiind mult prea impulsive și mobile, nu
sunt susceptibile de etic ă. Dar, dac ă ad ăug ăm acestui termen conota ția unor calit ăți pasagere
precum abnega ția, devotamentul, sacrificiul de sine, setea de dre ptate, putem spune, dimpotriv ă c ă
masele au un înalt grad de moralitate.
Pu ținii psihologi care au studiat masele, nefiind inte resa ți decât de actele lor criminale și
constatând frecven ța mare cu care se manifest ă acestea, au conchis c ă masele au nivelul moral
foarte jos.
Și f ără îndoial ă c ă adesea ele fac dovada acestui lucru. Dar trebuie s ă ne întreb ăm de ce.
Pur și simplu, pentru c ă instinctele distructive feroce sunt reminiscen țe de primitivism latent în
fiecare dintre noi. Pentru individul izolat ar fi p ericulos s ă și le satisfac ă, pe când integrarea lui în
gloata iresponsabil ă, unde nu risc ă o pedeaps ă drept consecin ță , îi d ă libertatea s ă-și urmeze aceste
instincte. De obicei, pentru c ă nu manifest ăm instinctele distructive împotriva semenilor no ștri, ne
mărginim în a le exercita asupra animalelor. Pasiunea pentru vân ătoare și ferocitatea gloatelor au
una și aceea și cauz ă. O incontestabil ă dovad ă de la șitate este atunci când o mul țime de oameni
tab ără asupra unei victime f ără ap ărare, dar nu este departe nici pl ăcerea vân ătorilor care se adun ă
câte zece-doisprezece s ă asiste cum e sfârtecat un biet cerb de haita lor d e câini.
Da, masele sunt capabile de crim ă, de incendieri și de tot soiul de lucruri reprobabile, dar
nu este mai pu țin adev ărat c ă ele sunt apte și de sacrificiu, de d ăruire într-un grad mult mai înalt
decât individul izolat. Asupra individului din sânu l maselor are efect exaltarea sentimentelor
generate de invocarea gloriei, onoarei, religiei or i patriei. Istoria e plin ă de exemple: cruciadele
sau înrol ările de voluntari. Doar colectivit ățile sunt în stare de devotament exemplar. Și câte gloate
nu s-au l ăsat eroic masacrate în numele unor credin țe și ale unor idei pe care nici nu le în țelegeau
prea bine! Se face grev ă mai degrab ă pentru a asculta de un ordin mobilizator decât pen tru
ob ținerea unei m ăriri de salariu. Rareori un interes personal devine un mobil puternic pentru
mul țime, în timp ce el este unicul imbold al individulu i izolat. Și, cu siguran ță , nu el mân ă gloatele
în atâtea r ăzboaie, al c ăror țel le r ămâne de cele mai multe ori neîn țeles și unde se las ă masacrate
tot atât de lesne ca ciocârliile hipnotizate de lun eta vân ătorului. Nemernicul sadea, prin simplul
fapt c ă se afl ă într-o mul țime, dobânde ște comportamente de strict ă moralitate. (…)
Ridicarea cotei de moralitate a individului integra t maselor nu este, fire ște, o regul ă
absolut ă, dar se observ ă frecvent chiar în împrejur ări mai pu țin grave ca cele pomenite mai sus.
Bun ăoar ă la teatru, unde, cum am mai spus, mul țimea de oameni pretinde ca eroii piesei s ă dea

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
27
dovad ă de virtu ți extreme, iar asisten ța, chiar când se compune din elemente inferioare, s e arat ă
foarte exigent ă. Destr ăbălatul din fire, cel care între ține femei u șuratice, ori licheaua, murmur ă a
nepl ăcere la câte o scen ă mai decoltat ă, ori o vorb ă mai deocheat ă, blânde eufemisme fa ță de ceea
ce tr ăiesc și rostesc ei zi de zi.
Așadar, masele l ăsându-se atât de des în voia instinctelor primare, fac uneori dovada unei
moralit ăți ridicate. Dac ă ac țiunea dezinteresat ă, resemnarea, devotamentul absolut fa ță de un ideal
himeric sau real sunt calit ăți morale, se poate spune c ă masele posed ă adesea aceste calit ăți la un
grad pe care cei mai mari în țelep ți cu greu îl ating. Nu sunt con știente de ele, dar ce importan ță are
asta? Dac ă masele ar fi stat s ă cugete și s ă-și descopere interesele imediate, nici o civiliza ție nu s-
ar mai fi dezvoltat pe P ământ și omenirea n-ar fi avut istorie”.

4. Înv ăță mântul și educa ția
«Printre ideile dominante din epoca noastr ă, se num ără convingerea c ă, prin educa ție,
oamenii devin mai buni și chiar egali între ei. Repetat ă f ără încetare, aser țiunea a c ăpătat for ța
uneia dintre cele mai neclintite dogme ale democra ției și ar fi la fel de greu s ă o ataci pe cât era
odinioar ă de complicat s ă te atingi de dogmele Bisericii.
Dar și în aceast ă privin ță , ca și în multe chestiuni, ideile democratice se afl ă în profund
dezacord cu datele psihologiei și cele ale experien ței. Unor filosofi eminen ți, dintre care se
remarc ă în mod deosebit Herbert Spencer, nu le-a venit del oc greu s ă arate c ă educa ția nu îl face
pe om nici mai moral, nici mai fericit, c ă nu îi modific ă nici instinctele și nici zestrea ereditar ă, și
că, prost direc ționat ă, ea poate și s ă fie mai degrab ă distructiv ă decât util ă. Statisticile confirm ă
aceste considera ții; datele despre criminalitate arat ă cre șterea acesteia odat ă cu generalizarea
educa ției (sau, cel pu țin, a unui anumit gen de instruc ție), și c ă cei mai r ăi du șmani ai societ ății –
anarhi știi – se recruteaz ă cel mai adesea dintre indivizii care au o diplom ă școlar ă. (…)
Fire ște c ă nimeni n-a sus ținut vreodat ă c ă înv ăță mântul bine direc ționat nu conduce la
rezultate practice foarte utile, dac ă nu în planul moralit ății, cel pu țin pentru dezvoltarea
aptitudinilor profesionale. Din nefericire, mai cu seam ă de vreo treizeci de ani [reamintim c ă anul
public ării lucr ării citate este 1896 – s.n.] , popoarele latine și-au întemeiat sistemele educative pe
principii foarte defectuoase și, în pofida observa țiilor f ăcute de rafina ți oameni de spirit, ele
persist ă în lamentabilele erori. Eu însumi am ar ătat, în mai multe lucr ări, c ă înv ăță mântul nostru
actual îi transform ă în du șmani ai societ ății pe mul ți dintre cei care au beneficiat de el și c ă din

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
28
ace ști tineri se recruteaz ă numero și discipoli ai celor mai d ăun ătoare forme de socialism.
Primul pericol al acestui sistem educa țional – pe drept etichetat „latin” – este c ă se
bazeaz ă pe o eroare psihologic ă fundamental ă, și anume promotorii lui î și închipuie c ă
papagalicirea manualelor dezvolt ă inteligen ța. De aici, str ădania de a înv ăța cât mai mult posibil –
de la școala primar ă pân ă la doctorat, tinerii nu fac decât s ă îngurgiteze con ținutul c ărților, f ără a-
și exersa judecata și ini țiativa proprie. Pentru ei, instruc ția const ă în „a recita” în spirit obedient.
„A-ți înv ăța lec țiile, a ști pe de rost o gramatic ă, a repeta corect, a imita corect – iat ă un
înv ăță mânt ridicol în care orice efort este un act de cre din ță în fa ța infailibilit ății educatorului și
care are drept rezultat minimalizarea personalit ății” (…)
Dac ă acest înv ățământ nu ar fi decât inutil, ne-am putea limita la a -i plânge pe neferici ții copii
cărora li se pred ă, în locul atâtor lucruri necesare, despre genealog ia descenden ților lui Clotar,
despre luptele din Neustria și Austrasia sau despre clasificarea zoologic ă, dar el prezint ă un pericol
mult mai serios, c ăci îi inspir ă celui care a beneficiat de el dezgustul violent fa ță de condi ția în
care a venit pe lume și dorin ța arz ătoare de a o dep ăș i. Muncitorul nu mai vrea s ă r ămân ă
muncitor, ță ranul nu mai dore ște s ă fie ță ran, iar ultimul dintre burghezi nu mai viseaz ă pentru fiii
săi alt ă carier ă decât cea de func ționar al statului. În loc s ă-i preg ăteasc ă pe oameni pentru via ță ,
școala nu îi preg ăte ște decât pentru func ții publice unde pentru reu șit ă nu este nevoie de
scânteierile ini țiativei. La baza ierarhiei sociale, școala fabric ă armate de proletari nemul țumi ți de
soarta lor, gata oricând de revolt ă; în vârful acestei ierarhii, ea creeaz ă o burghezie frivol ă și,
totodat ă, sceptic ă și credul ă, îndoctrinat ă cu încrederea supersti țioas ă în statul – Providen ță ,
împotriva c ăruia, cu toate acestea, nu contene ște de a-și ar ăta „col ții”, acuzând guvernele de
propriile ei gre șeli, incapabil ă, îns ă, s ă întreprind ă ceva f ără interven ția autorit ăților.
Statul, care produce to ți ace ști de țin ători de diplome, nu poate s ă foloseasc ă dintre ei decât
un num ăr limitat de persoane, l ăsându-le, inevitabil, pe celelalte f ără serviciu. Nu are decât s ă se
resemneze hr ănindu-le pe primele și f ăcându-și du șmani din celelalte. De la baza și pân ă în vârful
piramidei sociale, masa fabuloas ă a posesorilor de diplome ia ast ăzi cu asalt carierele. Un
negociant poate cu greu s ă-și g ăseasc ă un agent pentru a-l reprezenta în colonii, dar fun c țiile
oficiale modeste sunt solicitate de mii de candida ți. Numai în departamentul Senei sunt ast ăzi
dou ăzeci de mii de institutori și institutoare f ără posturi, care, dispre țuind muncile câmpului și
atelierele industriale, se adreseaz ă statului pentru a le g ăsi mijloace de trai. Num ărul celor ale și
fiind restrâns, inevitabil, cel al nemul țumi ților este imens. Ace știa din urm ă sunt gata pentru orice

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
29
fel de revolt ă, indiferent de conduc ătorii și de scopurile acesteia. Acumularea de cuno știn țe
inutilizabile este un mijloc sigur de transformare a omului în revoltat.
Evident c ă este târziu s ă te a șezi de-a curmezi șul împotriva acestui curent. Numai
experien ța, cea de pe urm ă educatoare a popoarelor, va avea drept sarcin ă s ă ne dezv ăluie eroarea.
Numai ea va putea s ă dovedeasc ă necesitatea înlocuirii odioaselor noastre manuale, a jalnicelor
concursuri printr-un sistem educa țional profesionist, capabil s ă-i readuc ă pe tineri c ătre câmpuri,
ateliere, întreprinderi coloniale – ast ăzi devenite atât de neatr ăgătoare. Și când spun sistem
educa țional profesionist (cerut acum de toate spiritele l uminate), m ă gândesc la cel de care s-au
bucurat p ărin ții no ștri și pe care popoarele ce domin ă ast ăzi lumea au știut s ă-l p ăstreze. În
remarcabile pagini, din care voi reproduce mai jos pasaje esen țiale, Taine a ar ătat limpede c ă
educa ția noastr ă de alt ădat ă era ceea ce este ast ăzi educa ția englez ă ori american ă și, f ăcând o
paralel ă între sistemul latin și cel anglo-saxon, scriitorul a pus în lumin ă cu claritate consecin țele
celor dou ă metode.
Probabil c ă am putea accepta toate inconvenientele sistemului nostru tradi țional de
educa ție, declasa ții și nemul țumi ții pe care îi produce, dac ă dobândirea superficial ă a atâtor
cuno știn țe, recitarea perfect ă a manualelor ar spori nivelul de inteligen ță . Dar ajunge el la astfel de
rezultate? Nu, din p ăcate! Judecata, experien ța, ini țiativa, caracterul – iat ă condi ții pentru reu șita
în via ță , dar c ărțile nu ne înva ță despre ele. Manualele sunt dic ționare utile, dar înmagazinarea în
memorie a lungi pasaje din ele r ămâne f ără rost.
Despre cum poate fi dezvoltat ă inteligen ța, printr-un sistem educa țional profesionist,
imposibil de atins prin metoda clasic ă, vorbea admirabil Taine într-o pagin ă pe care o reproducem
în continuare:

Ideile nu se formeaz ă decât în mediul lor natural și normal; ceea ce le face s ă rodeasc ă sunt
nenum ăratele impresii pe care omul le tr ăie ște zilnic la atelier, în min ă, la tribunal, la birou, pe
șantier, în spital; este spectacolul viu al uneltelo r, materialelor și ac țiunilor practice, în prezen ța
clien ților, pacien ților, muncitorilor, este lucrarea, bine sau r ău îndeplinit ă, material ă sau mintal ă.
Micile percep ții specifice ochiului, urechii, mâinilor și chiar mirosului, primite involuntar și
elaborate pe nesim țite, se organizeaz ă pentru a-i sugera individului, mai curând sau mai târziu,
cutare combina ție nou ă, simplificare sau economisire de for țe, perfec ționarea sau inven ția. Dar
tineretul francez este privat de toate aceste conta cte pre țioase, de aceste elemente asimilabile și

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
30
indispensabile, tocmai la vârsta cea mai fecund ă – șapte sau opt ani la rând, el e sechestrat într-o
școal ă, ținut la distan ță de experien ța direct ă personal ă care s ă-i lumineze în țelegerea exact ă și vie
a lucrurilor, a oamenilor și a feluritelor c ăi de a se folosi de toate acestea. Cel pu țin nou ă din zece
tineri î și pierd timpul și energia, mai mul ți ani din via ța lor – ani importan ți și chiar decisivi. M ă
gândesc mai întâi la jum ătate sau la dou ă treimi dintre tinerii care se prezint ă la examene, dar nu
reu șesc, dar, apoi, și la cei admi și care ajung în posesia unei diplome, și dintre care, iar ăș i,
jum ătate sau dou ă treimi sunt afecta ți de surmenaj. Li s-a cerut prea mult, pretinzându- li-se c ă într-
o anume zi, în fa ța unei table ori stând într-o banc ă, s ă se arate pre ț de dou ă ceasuri repertorii vii
ale disciplinelor din cutare ori cutare domeniu al cunoa șterii umane. Și ei chiar asta sunt, într-
adev ăr, sau foarte aproape de acest model ideal, în acea zi, timp de dou ă ore, dar dup ă o lun ă ei nu
mai sunt deloc astfel și nu ar putea s ă mai sus țin ă acela și examen; cuno știn țele lor, prea numeroase
și prea înc ărcate, li se scurg neîncetat din minte și altele nu le iau locul. Vigoarea mintal ă s-a
ve ștejit, seva fecund ă s-a alterat – iat ă un om sfâr șit. La locul lui bine stabilit, c ăsătorit, resemnat
să se învârteasc ă la nesfâr șit în cerc – în acela și cerc – , individul se cantoneaz ă în slujba lui
limitat ă. O îndepline ște corect, dar nimic mai mult de atât. Randamentul este mediocru – rezultatul
nu acoper ă cheltuiala. În Anglia ori în America, la fel ca în Fran ța pân ă în 1789, se folose ște
procedeul opus, iar randamentul ob ținut este egal ori superior.

Ilustrul istoric arat ă mai departe diferen ța dintre sistemul nostru educa țional și cel al anglo-
saxonilor. La ei înv ăță mântul nu î și are obâr șia în carte, ci în obiectele înse și. De pild ă, inginerul,
format într-un atelier și nicidecum într-o școal ă, poate s ă ajung ă exact la acel nivel corespunz ător
inteligen ței sale: muncitor sau maistru, dac ă este incapabil s ă mearg ă mai departe, inginer, dac ă
aptitudinile i-o permit. Este un procedeu mai democ ratic și mai util pentru societate decât s ă faci
ca întreaga carier ă a unui individ s ă depind ă de un concurs pe care l-a sus ținut timp de câteva
ceasuri la optsprezece ori la dou ăzeci de ani.

În spital, în min ă, în manufactur ă, la arhitect sau la omul legii, elevul, admis la v ârst ă
fraged ă, î și face ucenicia și stagiul, a șa cum se petrece la noi doar în biroul notarului s au în
atelierul de pictur ă pentru zugravii de rând. În prealabil, înainte de a intra ucenic, tân ărul urmeaz ă
un curs general unde înv ăță no țiuni de breasl ă care s ă-l preg ăteasc ă pentru observa țiile ce le va
face concret. De asemenea, ca ucenic, are acces la cursuri tehnice pe care le poate urma în timpul
liber, pentru a- și consolida și sistematiza, pu țin câte pu țin, experien ța practic ă de zi cu zi. Cu un

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
31
asemenea regim, capacitatea practic ă spore ște și se dezvolt ă de la sine pân ă la nivelul pe care-l
comport ă capacit ățile elevului și în direc ția cerut ă de necesit ățile meseriei viitoare, cu care el se
adapteaz ă înc ă de pe b ăncile școlii. În felul acesta în Anglia și în Statele Unite tân ărul ajunge
foarte curând s ă-și pun ă în valoare resursele lui interioare. La 25 de ani, și chiar mai devreme,
dac ă fondul lui e bun, este nu numai un executant folos itor, ci și un întreprinz ător spontan, este nu
doar o roti ță într-un angrenaj, ci un adev ărat motor. În Fran ța, unde prevaleaz ă procedeul contrar –
devenit cu fiecare nou ă genera ție tot mai… ortodox – , totalul for țelor risipite este enorm.

Și iat ă care este concluzia marelui gânditor despre inconv enientele tot mai mari ale
înv ăță mântului de tip latin și despre via ță :

La cele trei niveluri de educa ție: în copil ărie, în adolescen ță și la tinere țe, preg ătirea
teoretic ă și școlar ă în clase, cu ajutorul manualelor, este prelungit ă și înc ărcat ă în vederea
examenelor de diplom ă, și numai în vederea acestei ținte, prin cele mai rele mijloace, prin
aplicarea unui regim antinatural și antisocial, prin amânarea excesiv ă a înv ăță mântului practic,
prin internat, prin antrenamentul artificial și îndopare mecanic ă, prin surmenaj, f ără a se ține
seama de viitor, de vârsta adult ă și sarcinile virile ce îi incumb ă omului format, f ăcându-se
abstrac ție de lumea real ă în care tân ărul va fi aruncat, de societatea ambiant ă la care ar trebui
adaptat, f ăcând din el, dintru început, un resemnat, de confru ntarea dintre oameni, în care pentru a
se ap ăra și a se men ține la suprafa ță , el trebuie dinainte înzestrat, înarmat, exersat, c ălit. Acest
bagaj indispensabil, aceast ă achizi ție mai important ă decât orice altceva, aceasta soliditate de bun-
sim ț a voin ței și a rezisten ței psihice, școlile noastre nu le procur ă tân ărului; dimpotriv ă, departe
de a-l califica, ele îl descalific ă pentru condi ția sa viitoare și definitiv ă. Prin urmare, intrarea
tân ărului în lume și primii s ăi pa și în domeniul activit ății practice nu sunt, cel mai adesea, decât o
suit ă de c ăderi dureroase. El r ămâne r ănit, lovit, estropiat pentru totdeauna. Este o înce rcare grea și
periculoas ă, în care echilibrul moral și mintal se altereaz ă, existând riscul de a nu fi niciodat ă
restabilit; deziluzia a venit, prea brusc ă și total ă, decep țiile sunt prea mari și durerile prea adânci.

Ne-am îndep ărtat oare, prin cele ar ătate mai sus, de tema noastr ă: psihologia maselor?
Nicidecum. Pentru a în țelege ideile, credin țele care germineaz ă la un moment dat spre a încol ți în
viitor, trebuie s ă știm cum a fost preg ătit terenul. Înv ăță mântul care e oferit tineretului unei ță ri ne
permite s ă prevedem în linii mari destinul acelei ță ri. Or, țelul în care este educat ă actuala

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
32
genera ție îndrept ățește cele mai sumbre previziuni. Prin instruc ție și educa ție, spiritul popoarelor
poate fi ameliorat sau alterat în bun ă parte și, prin urmare, era necesar s ă ar ătăm în cel fel a fost el
modelat de sistemul actual și cum anume mase de oameni indiferen ți ori neutri au devenit
progresiv o imens „armat ă” de nemul țumi ți, gata s ă urmeze toate sugestiile utopi știlor și retorilor.
Ast ăzi școala formeaz ă nemul țumi ți și anarhi ști și preg ăte ște pentru popoarele latine momentul
decaden ței».

5. Masele a șa-zis criminale
«Mul țimile care ajung, dup ă o anumit ă perioad ă de excita ție, la starea de simple automate
incon știente dirijate prin sugestie e greu s ă fie calificate drept criminale. Voi folosi îns ă acest
termen pentru c ă a fost consacrat prin numeroase lucr ări de psihologie. Unele acte ale maselor
sunt, desigur, criminale în sine, a șa cum este „criminal ă” devorarea unui indian de c ătre tigrul care
și-a l ăsat mai întâi puii s ă-l ciopâr țeasc ă spre a se amuza.
În general, crimele maselor sunt rezultatul unei su gestii puternice, iar indivizii care au luat parte la
ele sunt convin și c ă au împlinit o îndatorire. Fire ște, suntem departe de cazul criminalului
obi șnuit. (…)
(…) edificator în privin ța mecanismului descris teoretic de noi: supunere fa ță de o
sugestie, cu atât mai puternic ă fiind colectiv ă, convingerea criminalului c ă va comite un gest
meritoriu, convingere perfect întemeiat ă, c ăci are aprobarea unanim ă a concet ățenilor. Un
asemenea act poate fi socotit criminal din punct de vedere legal, nu și din punct de vedere
psihologic.
Tr ăsăturile generale ale maselor criminale nu se deosebe sc de caracteristicile tipice ale
maselor analizate de noi: capacitatea de a c ădea prad ă unei sugestii, credulitate, mobilitate,
exagerarea sentimentelor – bune sau rele – manifest area anumitor forme de comportament etc.
(…)».

Imitarea / înv ățarea comportamentului criminal
• GABRIEL TARDE – Filozofia penal ă (1890)
Potrivit unor aprecieri, fondator al școlii interpsihologice, Gabriel Tarde a pus bazele
psihosociologiei și ale criminologiei franceze. Printre lucr ările sale se num ără: Filozofia penal ă
(1890); Legile imita ției, studiu sociologic (1890). Printre tezele principale enun țate se num ără:

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
33
criminalitatea ca produs social; influen ța imita ției asupra criminalit ății; tipul criminal profesional
sau social.

ORIGINALITATEA OPINIILOR LUI G. TARDE !
Propunând aceast ă tem ă de reflec ție , avans ăm urm ătoarele reflect ări ale unor idei
principale apar ținând lui G. Tarde (exprimate în Filozofia penal ă), astfel cum au fost ele receptate
în doctrina criminologic ă româneasc ă (gra ție lui Traian Pop):

1. „Crima poate fi, zice Tarde, o monstruozitate din punct de vedere social, dar nu din punct
de vedere individual, organic. Criminalul este un e xcrement social”.
2. „Nu v ăd, zice Tarde, pentru ce crima, mai mult decât nebu nia și geniul, ar depinde de
cauze naturale înainte de toate și nu sociale. (…) Dar societatea este aceea, care a lege pe candida ți
și îi consacr ă, și fiindc ă vedem c ă ea împinge astfel pe unii la academii sau la case de aliena ți, nu
trebuie s ă fim surprin și, c ă ea determin ă intrarea altora în ocn ă”.
3. «Autorul analizeaz ă „ac țiunea puternic ă, de cele mai multe ori incon știent ă, totdeauna
misterioas ă în parte, prin care explic ăm toate fenomenele societ ății, a imita ției”. Toate actele
importante ale vie ții sociale sunt executate sub imperiul exemplului. Na ști sau nu na ști, prin
imita ție: statistica na șterilor ne-a demonstrat. Omori sau nu omori, prin i mita ție. (…) Fiecare om
are oarecare influen ță asupra celuilalt. Se resimte influen ța servitorului asupra st ăpânului. C ăci
știm, c ă chiar și corpul cel mai rece transmite c ăldur ă corpului celui mai cald. Dar precum
înc ălzirea corpului cald prin corpul rece este aproape nul ă în compara ție cu înc ălzirea
considerabil ă a corpului rece prin corpul cald, tot astfel este aproape nul ă sau prea pu țin
important ă, în societ ățile noastre, influen ța ce o exercit ă servitorii asupra st ăpânilor, copiii asupra
adul ților, ignoran ții asupra celor instrui ți, s ătenii asupra or ășenilor, inferiorii asupra superiorilor.
Influen ța prin imita ție este tocmai invers ă. Imita ția merge de sus în jos, iar nu, sau prea pu țin, de
jos în sus. (…). „(…) criminalitatea presupune, f ără îndoial ă, ca orice alt ă bran șă de activitate
social ă, condi ții fiziologice și chiar fizice, dar c ă, ea ca industrie în special, ea se explic ă înainte de
toate, în culoarea sa local ă ca și în forma sa special ă din fiecare timp, în distribu ția sa geografic ă,
ca în transform ările istorice, în propor ția variabil ă a diverselor sale grade, ca în succesiunea
procedeelor sale schimbate, prin legile generale al e imita ției”.

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
34
B. ȘCOALA SOCIOLOGIC Ă (FRANCEZ Ă)
• ÉMILE DURKHEIM – Regulile metodei sociologice (1894)
Considerat a fi fondatorul școlii franceze de sociologie , É. Durkheim a avut cea mai
important ă contribu ție în stabilirea academic ă a sociologiei ca știin ță și acceptarea acesteia în
cadrul știin țelor umaniste. Prin opera sa, a marcat importante p uncte de interes (repere) în
domeniul criminologiei. Principalele lucr ări sunt: Despre regulile metodei sociologice (1894),
Despre sinucidere (1897).

ORIGINALITATEA OPINIILOR LUI É. DURKHEIM !
Propunând aceast ă tem ă de reflec ție , avans ăm urm ătoarele extrase din opera men ționat ă:
1. „(…) Iat ă, a șadar, ce-l rug ăm pe binevoitorul cititor s ă nu piard ă din vedere: s ă nu uite c ă
modurile de gândire cu care este obi șnuit sunt mai degrab ă d ăun ătoare decât favorabile studiului
știin țific al fenomenelor sociale, deci s ă se pun ă în gard ă în fa ța primelor sale impresii. Dac ă se
las ă dus de acestea f ără rezisten ță , risc ă s ă ne judece f ără s ă ne fi în țeles. Astfel, ar putea s ă ne
acuze de dorin ța de justificare a crimei sub pretextul consider ării acesteia ca un fapt social normal.
Și totu și obiec ția ar fi pueril ă. C ăci, în orice societate, dac ă este normal s ă existe crime, atunci nu
este mai pu țin normal ca ele s ă fie pedepsite. Instituirea unui sistem represiv es te un fapt tot atât de
universal ca și existen ța criminalit ății și, de asemenea, tot atât de indispensabil s ănătății colective.
Ca s ă nu mai existe crime, ar fi necesar ă o nivelare a con știin țelor individuale care, din motive pe
care le voi expune mai târziu, nu este nici posibil ă, nici dezirabil ă; iar ca s ă nu mai existe
represiune, ar fi necesar ă absen ța omogenit ății morale, incompatibil ă cu existen ța unei societ ăți.
Numai c ă, plecând de la faptul c ă orice crim ă este detestat ă și detestabil ă, sim țul comun trage
gre șit concluzia c ă aceasta ar trebui s ă dispar ă definitiv. Dat fiind simplismul s ău cunoscut, el nu
concepe c ă un lucru dezgust ător poate fi în acela și timp util, și totu și s ă nu fie nimic contradictoriu
aici. Nu exist ă și în organism func ții dezgust ătoare, al c ăror joc regulat este necesar s ănătății
individuale? Nu detest ăm noi suferin ța? Și totu și, o fiin ță care nu ar cunoa ște-o ar fi un monstru.
Caracterul normal al unui lucru și sentimentul de respingere pe care acesta îl inspi r ă pot coexista.
Dac ă durerea este un fapt normal, este cu condi ția de a nu fi iubit ă; dac ă crima este normal ă, este
cu condi ția de a fi urât ă. [Dar, vom fi contrazi și, dac ă s ănătatea con ține și elemente detestabile,
cum s ă o prezent ăm – așa cum vom face în continuare – drept obiectiv imedi at al conduitei? Nu e
nici o contradic ție aici. Se întâmpl ă mereu ca un lucru, de și e d ăun ător prin unele consecin țe, s ă

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
35
fie, datorit ă altora, util sau chiar necesar vie ții. Or, dac ă efectele malefice pe care acesta le are sunt
permanent neutralizate printr-o influen ță contrar ă, el poate servi f ără s ă d ăuneze, r ămânând totu și
detestabil, c ăci nu înceteaz ă s ă fie un poten țial pericol ce nu poate fi împiedicat decât prin ac țiunea
unor for țe antagoniste. Spre exemplu, crima; r ăul pe care ea îl face societ ății este anulat de
pedeaps ă, dac ă aceasta func ționeaz ă normal. Prin urmare, f ără a produce r ăul pe care-l implic ă,
crima între ține cu condi țiile fundamentale ale vie ții sociale raporturi pozitive, pe care le vom
studia mai departe. Numai c ă, întrucât crima este f ăcut ă inofensiv ă f ără voia sa, dac ă putem spune
astfel, sentimentele de aversiune al c ăror obiect este r ămân întemeiate]”– p. 14 -16.

2. „Dac ă exist ă un fapt al c ărui caracter patologic pare incontestabil, aceasta este crima. To ți
criminologii cad de acord asupra acestui punct. Chi ar dac ă explic ă morbiditatea ei în moduri
diferite, sunt unanimi în a o recunoa ște. Totu și, problema se cere a fi tratat ă cu mai pu țin ă grab ă.
[S ă aplic ăm regulile precedente.] Crima nu se g ăse ște numai în majoritatea societ ăților
dintr-o specie sau alta, ci în toate societ ățile de toate tipurile. Nu este nici una în care s ă nu existe
criminalitate. Ea î și schimb ă forma, actele care sunt numite astfel nu sunt pret utindeni acelea și;
îns ă, pretutindeni și totdeauna, au existat oameni care s-au purtat în a șa fel încât s ă atrag ă asupra
lor represiunea penal ă. Dac ă, cel pu țin, pe m ăsur ă ce societ ățile trec de la tipurile inferioare la cele
mai evoluate, procentul criminalit ății, adic ă raportul dintre cifra anual ă a crimelor și aceea a
popula ției, ar tinde s ă scad ă, s-ar putea crede c ă ea tinde s ă piard ă caracterul normal, cu toate c ă
rămâne în continuare un fenomen normal. Dar nu avem n ici un motiv care s ă ne permit ă s ă credem
în realitatea acestei regresii. Dimpotriv ă, mai multe fapte par s ă demonstreze mai curând existen ța
unei mi șcări în sens invers. De la începutul secolului înc ă, statistica ne pune la dispozi ție mijlocul
de a urm ări mersul criminalit ății; or, ea a crescut pretutindeni. În Fran ța, cre șterea este de aproape
300%. Nu exist ă deci fenomen care s ă prezinte mai conving ător toate simptomele normalit ății, de
vreme ce apare ca strâns legat de condi țiile întregii vie ți colective. A face din crim ă o boal ă
social ă ar însemna s ă admitem c ă boala nu este ceva accidental, ci, dimpotriv ă, deriv ă, în anumite
cazuri, din constitu ția fundamental ă a fiin ței vii; ar însemna s ă ștergem orice distinc ție dintre
fiziologic și patologic. F ără îndoial ă, se poate întâmpla ca îns ăș i crima s ă aib ă forme anormale;
ceea ce se întâmpl ă când, de exemplu, ea atinge o rat ă statistică exagerat ă. Acest exces este de
natur ă morbid ă. Normal este ca pur și simplu s ă existe criminalitate, dar s ă nu dep ăș easc ă, pentru
fiecare tip social, un anumit nivel, pe care poate nu este imposibil s ă-l fix ăm potrivit regulilor

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
36
precedente. [Dac ă crima este un fapt normal al sociologiei, nu rezul t ă c ă criminalul ar fi un individ
constituit în mod normal din punct de vedere biolog ic și psihologic. Cele dou ă chestiuni sunt
independente una de alta. Se va în țelege mai bine aceast ă independen ță când vom ar ăta mai
departe diferen ța care exist ă între faptele psihice și faptele sociologice.]
Iat ă-ne în fa ța unei concluzii destul de paradoxale. În aparen ță , c ăci nu trebuie s ă ne l ăsăm
în șela ți. A plasa crima printre fenomenele normale ale soc iologiei nu înseamn ă numai a spune c ă
este un fenomen inevitabil, de și regretabil, datorat r ăut ății umane incorigibile; înseamn ă a afirma
că este un factor al s ănătății publice, o parte integrant ă a oric ărei societ ăți s ănătoase. Rezultatul
acesta este, la o prim ă privire, suficient de surprinz ător, pentru a ne fi deconcertat destul de mult
timp chiar și pe noi. Cu toate acestea, dac ă ai controlat momentul de surpriz ă, nu e greu s ă g ăse ști
motivele care explic ă aceast ă normalitate și, în acela și timp, o confirm ă.
În primul rând, crima este normal ă fiindc ă o societate în care ar lipsi este cu totul
imposibil ă. Crima, cum am ar ătat în alt ă parte, const ă într-un act care ofenseaz ă unele sentimente
colective, dotate cu o energie și cu o claritate particulare. Pentru ca, într-o soc ietate dat ă, actele
considerate criminale s ă înceteze, ar trebui ca sentimentele pe care ele le ofenseaz ă s ă se
reg ăseasc ă în toate con știin țele individuale f ără excep ție și cu for ța necesar ă pentru a în ăbu și
sentimentele contrare. Or, presupunând c ă aceast ă condi ție ar putea fi cu adev ărat împlinit ă, crima
nu ar disp ărea pur și simplu, ci și-ar schimba doar forma; c ăci îns ăș i cauza care ar epuiza astfel
izvoarele criminalit ății ar deschide îndat ă altele.
Într-adev ăr, pentru ca sentimentele colective, ocrotite de dr eptul penal al unui popor, s ă
ajung ă la un moment determinat al istoriei lui s ă p ătrund ă în con știin țele care erau pân ă atunci
închise sau s ă aib ă mai mult ă autoritate acolo unde nu aveau îndeajuns, trebuie s ă dobândeasc ă o
intensitate superioar ă aceleia pe care o aveau pân ă atunci. Trebuie ca îns ăș i comunitatea în
ansamblul ei s ă le resimt ă cu un plus de nerv; c ăci ele nu pot g ăsi în alt ă parte acea for ță mai mare
care le permite s ă se impun ă indivizilor care, odinioar ă, erau cei mai refractari. Pentru ca uciga șii
să dispar ă, trebuie ca oroarea de sângele v ărsat s ă ajung ă mult mai mare în p ăturile sociale din
care ei provin; îns ă pentru aceasta trebuie ca ea s ă devin ă mai mare în întreaga societate. De altfel,
îns ăș i absen ța crimei ar contribui în mod direct la producerea a cestui rezultat; c ăci un sentiment
apare ca mult mai respectabil când este permanent și uniform respectat. Dar nu se bag ă de seam ă
că aceste st ări puternice ale con știin ței comune nu pot fi consolidate f ără ca și st ările mai slabe, a
căror înc ălcare nu d ădea na ștere mai înainte decât la gre șeli pur morale, s ă nu fie înt ărite simultan;

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
37
căci cele din urm ă nu sunt decât prelungirea, forma atenuat ă a primelor. Astfel simpla necuviin ță
și furtul nu lezeaz ă decât unul și acela și sentiment altruist, respectul propriet ății altuia. Numai c ă,
chiar acest sentiment este r ănit mai slab prin primul dintre aceste acte decât p rin cel ălalt; și
fiindc ă, de alt ă parte, el nu are în media con știin țelor o intensitate suficient ă pentru a resim ți acut
cea mai u șoar ă dintre aceste dou ă ofense, necuviin ța este obiectul unei mai mari toleran țe. Iat ă de
ce necuviinciosul este doar blamat, pe când ho țul este pedepsit. Dac ă îns ă acela și sentiment ajunge
mai puternic, pân ă la a reduce la t ăcere, în toate con știin țele, predispozi ția omului spre furt, el va
deveni mai sensibil la lez ările care pân ă atunci nu-l atingeau decât u șor; el va reac ționa deci contra
lor cu mai mult nerv; ele vor fi obiectul unei deza prob ări mai energice care va determina trecerea
unora dintre ele de la simple gre șeli morale, cum erau considerate, la starea de crim e. De exemplu,
contractele necinstite sau executate necinstit, car e nu provoac ă decât un blam public sau repara ții
civile, vor deveni delicte. Imagina ți-vă o societate de sfin ți, o m ănăstire exemplar ă și perfect ă.
Crimele propriu-zise vor fi necunoscute acolo; dar gre șelile care par de nimic omului de rând ar
provoca în ea acela și scandal pe care îl declan șeaz ă delictul uzual în con știin țele obi șnuite. Dac ă
deci aceast ă societate are puterea de a judeca și de a pedepsi, ea va califica aceste acte drept
criminale și le va trata ca atare. E acela și motiv pentru care omul perfect cinstit judec ă cele mai
mici sl ăbiciuni morale ale sale cu o severitate pe care mul țimea o rezerv ă actelor cu adev ărat
delincvente. Alt ădat ă, violen țele împotriva persoanelor erau mai frecvente decât ast ăzi pentru c ă
respectul pentru demnitatea individual ă era mai slab; fiindc ă respectul a crescut, aceste crime au
devenit mai rare, dar și multe acte care lezau acest sentiment au intrat î n dreptul penal, unde la
început nu ap ăreau. [Calomnii, insulte, def ăimare, fraude etc.]
Vom fi întreba ți poate, pentru a epuiza toate ipotezele logic posi bile, de ce aceast ă
unanimitate nu s-ar extinde la toate sentimentele c olective f ără excep ție; de ce chiar cele mai slabe
nu ar prinde destul ă putere pentru a preveni orice abatere? Con știin ța moral ă a societ ății s-ar reg ăsi
întreag ă la to ți indivizii și cu o vitalitate suficient ă pentru a împiedica orice act care o ofenseaz ă,
atât gre șelile pur morale, cât și crimele. Dar o uniformitate universal ă și absolut ă este cu totul
imposibil ă, c ăci mediul fizic proxim în care se g ăse ște fiecare dintre noi, antecedentele ereditare,
influen țele sociale de care depindem variaz ă de la un individ la altul și, prin urmare, diversific ă
con știin țele. E imposibil ca toat ă lumea s ă se asemene perfect, fie doar și pentru c ă fiecare î și are
organismul propriu și c ă aceste organisme ocup ă zone diferite în spa țiu. De aceea, chiar la
popoarele inferioare, la care originalitatea indivi dual ă este foarte pu țin dezvoltat ă, ea nu este totu și

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
38
nul ă. Astfel, de vreme ce nu poate exista societate în care indivizii s ă nu se abat ă mai mult sau mai
pu țin de la tipul colectiv, este inevitabil și ca, printre aceste abateri, s ă existe unele care prezint ă
un caracter criminal. C ăci ceea ce le confer ă aceast ă însu șire nu e importan ța lor intrinsec ă, ci
aceea pe care le-o atribuie con știin ța comun ă. Dac ă aceasta este mai puternic ă, dac ă are destul ă
autoritate pentru a mic șora valoarea absolut ă a acestor abateri, ea va fi și mai sensibil ă, mai
exigent ă și va reac ționa împotriva unor abateri mai mici cu energia pe care o folosea înainte
împotriva unor abateri considerabile; ea le va atri bui aceea și gravitate, adic ă le va califica drept
criminale.
Crima este deci necesar ă; ea este legat ă de condi țiile fundamentale ale oric ărei vie ți
sociale, dar, tocmai de aceea, ea este util ă; c ăci aceste condi ții de care depinde sunt ele însele
indispensabile evolu ției normale a moralei și a dreptului.
Într-adev ăr, nu mai este posibil ast ăzi s ă contest ăm nu numai c ă dreptul și morala variaz ă
de la un tip social la altul, ci și c ă ele se schimb ă pentru acela și tip, dac ă condi țiile existen ței
colective se modific ă. Dar, pentru ca aceste transform ări să fie posibile, trebuie ca sentimentele
colective ce stau la baza moralei s ă nu fie refractare schimb ărilor, prin urmare, s ă nu aib ă decât o
energie moderat ă. Dac ă ele ar fi prea puternice, atunci nu ar mai fi male abile. Orice configura ție,
într-adev ăr, este un obstacol în calea reconfigur ării; aceasta cu atât mai mult cu cât configura ția
veche este mai solid ă. Cu cât o structur ă este mai puternic ă, cu atât ea opune mai mult ă rezisten ță
oric ărei modific ări; la fel se întâmpl ă și cu configura țiile func ționale, și cu cele anatomice. Or,
dac ă nu ar exista crime, aceast ă condi ție nu ar fi îndeplinit ă; c ăci o astfel de ipotez ă presupune c ă
sentimentele ar fi ajuns la un grad de intensitate f ără pereche în istorie. Nimic nu este bun în
general și f ără de m ăsur ă. Trebuie ca autoritatea de care se bucur ă con știin ța moral ă s ă nu fie
excesiv ă; altminteri, nimeni nu ar cuteza s ă o ating ă și ar încremeni prea u șor într-o form ă
imuabil ă. Pentru a putea evolua, trebuie ca originalitatea individual ă s ă se poat ă afirma; dar pentru
ca originalitatea idealistului care viseaz ă s ă-și dep ăș easc ă veacul s ă se poat ă manifesta, trebuie s ă
fie posibil ă aceea a criminalului, care este mai prejos de timp ul lui. Nu merge una f ără cealalt ă.
Asta nu e totul. Dincolo de utilitatea indirect ă, se întâmpl ă ca îns ăș i crima s ă joace un rol
util în aceast ă evolu ție. Nu numai c ă ea face ca drumul s ă r ămân ă deschis schimb ărilor necesare,
dar, mai mult, în unele cazuri, ea preg ăte ște în mod direct aceste schimb ări. Nu numai c ă, acolo
unde ea exist ă, sentimentele colective au maleabilitatea necesar ă pentru a lua o form ă nou ă, ci,
uneori, ea contribuie la predeterminarea formei pe care o vor lua. De câte ori, într-adev ăr, ea nu

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
39
este decât o anticipare a moralei viitorului, o ori entare c ătre ce va fi! Potrivit dreptului atenian,
Socrate era un criminal și condamnarea lui era just ă. Totu și, crima sa, și anume independen ța de
gândire, era util ă nu numai omenirii, ci și patriei sale. C ăci ea servea la preg ătirea unei morale și a
unei credin țe noi, de care atenienii aveau atunci nevoie, pentr u c ă tradi țiile în care tr ăiser ă pân ă în
acel moment nu mai erau în armonie cu condi țiile lor de existen ță . Cazul lui Socrate nu este îns ă
izolat; el se reproduce periodic în istorie. Libert atea de gândire de care ne bucur ăm ast ăzi nu ar fi
putut fi proclamat ă dac ă regulile care o interziceau nu ar fi fost înc ălcate înainte de a fi abrogate în
mod solemn. Cu toate acestea, în acel moment, înc ălcarea lor era o crim ă, pentru c ă leza unele
sentimente înc ă foarte vii în majoritatea con știin țelor. Și totu și, aceast ă crim ă era util ă, de vreme
ce prevestea transform ări care, de la zi la zi, deveneau tot mai necesare. Libera cugetare a avut ca
precursori pe to ți ereticii, pe care bra țul bisericii i-a lovit pe drept tot timpul Evului m ediu și pân ă
în zorii timpurilor contemporane.
Din acest punct de vedere, faptele fundamentale ale criminologiei ni se prezint ă sub un
aspect cu totul nou. Contrar ideilor curente, crimi nalul nu mai apare ca o fiin ță radical nesociabil ă,
ca un fel de element parazitar, de corp str ăin, neasimilabil, introdus în sânul societ ății. [Noi în șine
am f ăcut gre șeala de a vorbi în acest mod despre criminal, deoar ece nu am aplicat regula de aici];
este un agent reglator al vie ții sociale. Crima, la rândul ei, nu mai este concep ut ă ca un r ău ce
trebuie eradicat; c ăci, în loc s ă fie motiv de fericire când se întâmpl ă ca rata ei s ă coboare vizibil
sub nivelul obi șnuit, putem fi siguri c ă acest progres aparent este totodat ă corelat cu vreo tulburare
social ă. Astfel, niciodat ă cifra lovirilor și r ănirilor nu scade atât de jos ca în timp de foamete. [De
altfel, afirmând despre crim ă c ă este un fapt normal al sociologiei, nu înseamn ă c ă nu trebuie s ă o
urâm. Durerea, nici ea, nu are nimic dezirabil; ind ividul o ur ăș te, cum societatea ur ăș te crima, și
totu și ține de fiziologia normal ă. Nu numai c ă deriv ă în mod necesar din constitu ția îns ăș i a
oric ărei fiin țe vii, ci joac ă un rol util în via ță , pentru care nu poate fi înlocuit ă. Ar însemna deci s ă
denatur ăm în mod ciudat gândirea noastr ă, dac ă am prezenta-o ca pe o apologie a crimei. Nici nu
ne-am gândi s ă protest ăm preventiv împotriva unei asemenea interpret ări, dac ă nu am ști la ce
învinuiri ciudate și la ce neîn țelegeri te expui când încerci s ă studiezi faptele morale în mod
obiectiv și s ă vorbe ști despre ele într-un limbaj care nu este acela al omului de rând.] În acela și
timp, ca un ecou, teoria pedepsei este reînnoit ă sau, mai curând, de reînnoit. Dac ă, într-adev ăr,
crima este o boal ă, pedeapsa îi este remediul, și nu poate fi conceput ă altfel; de aceea, toate
discu țiile pe care le stârne ște se îndreapt ă c ătre a afla ce trebuie s ă fie pedeapsa pentru a- și

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
40
îndeplini rolul de remediu. Dar dac ă crima nu are nimic morbid, pedeapsa n-ar putea s ă aib ă ca
obiect vindecarea ei și atunci adev ărata ei func ție trebuie c ăutat ă în alt ă parte”.

C. CONTRIBU ȚII LA DEZVOLTAREA CRIMINOLOGIEI ROMÂNE ȘTI
• TRAIAN POP – CURS DE CRIMINOLOGIE (1928)
În aprecierea doctrinei (Augustin Ungureanu), Traia n Pop a marcat un moment important
în istoria criminologiei din România. În lucrarea s a Curs de criminologie , a realizat o expunere
deosebit de ampl ă și documentat ă a gândirii criminologice europene de pân ă în primele decenii ale
secolului XX. Recunoscând multitudinea factorilor c riminogeni, T. Pop r ămâne tributar (în mare
parte) concep ției determinismului biologic, ierarhizând factorii implica ți în geneza conduitelor
criminale de: ereditate, educa ție, mediu social.
«T. Pop a fost un bun cercet ător și analist al diferitelor curente („ școli”) în dezvoltarea
știin ței criminologice europene a timpului s ău, mai ales a celei italiene, franceze și germane. A
examinat și a cercetat îndeaproape concep țiile antropologiei criminale – Lombroso -, concep țiile
sociologiei criminale – Ferri, Tarde – inclusiv con cep țiile sociologice socialiste (…). Pe acest
drum, el a emis p ăreri aprobatoare, mai cu seam ă, fa ță de Ferri, Garofalo, dar și p ăreri critice. A
criticat, de exemplu, exager ările lui Lombroso – tipuri de criminali – și unele exager ări privind
cauzele criminalit ății. El a criticat reducerea cauzelor crimei la cauz ele organice (stigmate,
atavism) sau exager ările unor sociologi referitoare la reducerea cauzel or crimei la factorii fizici ori
cei economici» [I. Oancea] .

ORIGINALITATEA OPINIILOR LUI T. POP !
Propunând aceast ă tem ă de reflec ție , avans ăm urm ătoarele extrase din opera men ționat ă:

1) Geneza criminalit ății. Cum se na ște criminalitatea. Procedeele gre șite ale societ ății
promoveaz ă și învenineaz ă criminalitatea. Închisori: școli ale criminalit ății, case de
putrefac țiune moral ă, m ăsuri inegale.
„Uneori, sub o impulsiune exterioar ă neînsemnat ă, sub o influen ță exterioar ă bagatel ă,
explodeaz ă o perversitate profund ă, neb ănuit ă, care creat ă și nutrit ă de condi țiunile anormale
fizico-psihice ale individului, mocnind în interior ul intim al acestuia, s-a desc ărcat furios, la
atingerea ei de c ătre o cauz ă extern ă într-un moment oportun. Alteori, influen țe exterioare grave,

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
41
în momente fatale, dezl ănțuie pasiuni, sentimente, idei, sub imperiul c ărora, oameni cu un trecut
lung foarte onorabil, se coboar ă la crime, pe care le g ăsim în cea mai v ădit ă contradic ție cu natura,
antecedentele lor.
În ipoteza din urm ă orice om poate deveni criminal. O stare de enervar e, surescitare,
pasiune sau de nesocotin ță a omului, într-un moment nenorocit, într-un moment fatal, întins ca o
curs ă de împrejur ări create de hazard, sau ivite prin surprindere, pe care dintre noi nu îl va putea
împinge la crim ă? Bineîn țeles, aceast ă crim ă va fi un episod izolat în via ța respectivului și adânc
regretat ă, pân ă când crima din ipoteza întâia, prezint ă mult ă probabilitate de repetare, dac ă nu se
iau în contra agentului cele mai eficace m ăsuri.
În ipoteza a doua, dac ă crima comis ă într-o clip ă de criz ă psihic ă, nu r ămâne un episod
izolat, ci perverte ște, demoralizeaz ă pe agentul onorabil de pân ă atunci, îl împrietene ște cu crima,
pe care o mai repet ă, în cele mai multe cazuri este de vin ă societatea cu procedeele și institu țiunile
sale. Și anume, societatea, în astfel de cazuri, în loc de a-i întinde infractorului o punte de revenire
onorabil ă la via ța onest ă anterioar ă crimei, de a-i oferi tot concursul s ău ca s ă-și redobândeasc ă
situa ția moral ă, social ă și economic ă compromis ă prin crim ă, îi taie drumul de reîncadrare social ă,
refuz ă s ă-i prind ă mâna, pe care i-o întinde el, îl refuz ă, îl umile ște, înjose ște și îl arunc ă în bra țele
contagiunii morale. (…)
Și situa ția este și mai trist ă, când vezi, c ă unii ajung atât de u șor în închisori, c ă unii,
pentru mici gre șeli, sau pentru infrac țiuni comise într-o clip ă de criz ă acut ă, f ără a avea un substrat
de perversitate primejdioas ă și persisten ță, sunt arunca ți în aceste case de putrefac țiune moral ă, de
vreme ce al ții, criminali persisten ți, primejdio și în cel mai înalt grad, fiind în situa țiile înalte, sau
sub protec ția unor oameni cu situa ții înalte, comit crime ce ating interese mari și cu repercusiuni
largi, se strecoar ă pe furi ș, cu mult ă abilitate, printre textele codurilor penale, sau știu s ă fac ă mai
elastice aceste texte, împr ăș tiind în jurul lor corup ția.
Vârtejul de împrejur ări, descrise mai sus, va înfrânge resortul moral al celor mai
mul ți dintre infractorii de care vorbeam. Ie șiți din închisori, demoraliza ți, infecta ți de microbul
criminalit ății și respin și de societate vor trebui s ă rămân ă pe calea criminalit ății”.

2) Efectul instruc ției asupra criminalit ății. Metoda care realizeaz ă aceast ă influen ță.
Inconvenientele care o paralizeaz ă sau o deformeaz ă.
„Dac ă școala, instruc ția, nu dau roadele binef ăcătoare a șteptate, sunt de vin ă metodele și

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
42
persoanele care le aplic ă.
În școal ă se aplic ă metoda unic ă pentru tipul unic al elevului. Nu se face, nici în marginile
posibilit ății, o individualizare. Nu se ține cont de calit ățile și defectele intelectuale, morale și fizice
ale elevilor. Ace știa sunt îndopa ți cu atâtea cuno știn țe f ără nici un folos, abrutizându-i. La
clasificare se aplic ă criteriul mecanic al mediei. De p ăsurile, suferin țele, preocup ările, dispozi țiile,
imboldurile elevilor, nu se ocup ă nimeni. Școala în general are o atmosfer ă ap ăsat ă. Între profesor
și elev nu este o leg ătur ă cvasi-părinteasc ă. Nu este câ știgat sufletul copilului pentru școal ă. Nu
încurajeaz ă talente, avânturi, fiindc ă ies din cadrele metodelor aprobate de Minister; ta ie aripi,
descurajeaz ă, surmeneaz ă, deformeaz ă o bun ă parte din elevi. Se strig ă în toat ă lumea, c ă școala
trebuie reformat ă, dar nu se face nimic, sau se face mai r ău. De exemplu la noi avalan șa de
examene (…) cred c ă nu aduc nici un bine școlii: sunt o nou ă contribu ție la mecanizare.
Bacalaureatul, examen bun și necesar în fond, prin metoda și formele aplicate la noi este
compromis. Reu șește s ă neurastenizeze pe tineri, care trec astfel obosi ți și f ără elan la
Universitate, sau le închide drumul Universit ății, f ără s ă le deschid ă altul, pe care și-ar putea crea
o carier ă corespunz ătoare, aruncându-i astfel în lupta vie ții, dezam ăgi ți, demoraliza ți, revolta ți și
paraliza ți. Condi ții prielnice pentru a deveni du șmani ai ordinii sociale, de a deveni poate
criminali. Iar pe de alt ă parte nu reu șește s ă livreze Universit ăților în mare parte tineri cu
preg ătirea dorit ă. Deci prima reform ă a bacalaureatului ar fi, ca el s ă fie o condi ție numai pentru
intrarea în Universitate, dar nu și în alte școli superioare speciale. Apoi urmeaz ă reforma
programului prea înc ărcat, a compozi ției comisiunilor și a metodei de examinare.
Școala la noi are în plus înc ă un r ău foarte mare. Nu face educa ție moral ă, sau face foarte
pu țin ă. În anumite privin țe exagereaz ă instruc ția, împov ărând pe elev cu prea multe cuno știn țe; iar
de educa ția moral ă uit ă. Și aceasta este o cauz ă principal ă a imoralit ății, care ia propor ții tot mai
mari în via ța noastr ă social ă și public ă”.

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
43
Unitatea (activitatea / tema) nr. 4 de studiu indiv idual

IV.TEORII CRIMINOLOGICE CONTEMPORANE

Introducere

Unitatea curent ă de înv ățare este rezervat ă prezent ării (de manier ă sintetic ă a) unora dintre
teoriile moderne/contemporane din criminologie. Tre buie operate deosebiri/distinc ții între teoriile
moderne subsumate Criminologiei etiologice (= teori i cauzale) și alte teorii aflate în circuitul
domeniului de referin ță, cum sunt cele care configureaz ă a șa-numita Criminologie dinamic ă (=
teorii noncauzale).
Dup ă cum s-a men ționat, sunt incluse în categoria teoriilor etiologi ce moderne teoriile
formulate/elaborate în secolul XX, îns ă ulterior momentului E . Ferri . Acestea sunt grupate în trei
mari orient ări: bioantropologic ă, sociologic ă și psihologic ă. Printre tr ăsăturile lor caracteristice
(dincolo de particularit ățile specifice fiec ăreia în parte, prin eviden țierea unor factori criminogeni
preponderen ți), invariabil, în doctrin ă se men ționeaz ă și aspectul comun acestora = reflectarea
plurigenezei crimei/criminalit ății. În unele opinii, se adaug ă acestuia și un alt element comun,
respectiv factorul psihologic, ceea ce determin ă identificarea teoriilor și sub denumirile: teorii
psiho-biologice, teorii psiho-sociale, teorii psiho -morale [a se vedea, spre exemplu, V. Cioclei] .
Dintre teoriile etiologice moderne – numeroase și variate –, cu (acela și) titlu exemplificativ
/ enunciativ, le reiter ăm pe urm ătoarele: teoria constitu ției criminale / delincven țiale, teoria
cromozomului crimei, teoria biotipurilor criminale – din cadrul orient ării bioantropologice; teoria
asocia țiilor diferen țiate, teoria anomiei sociale, teoria conflictului d e culturi, teoria angajamentului
– din cadrul orient ării sociologice; teorii psiho-morale de orientare p sihanalitic ă (cu rol definitoriu
jucat de gândirea freudian ă în dimensiunea sa criminologic ă), dar și teorii psiho-morale a șa-
numite „autonome” (cu rol definitoriu ce revine lui Jean Pinatel – teoria personalit ății criminale).
Relu ăm și aprecierea doctrinar ă: „De și, în mod formal, se consider ă c ă, începând cu cea
de-a doua jum ătate a secolului (sec. XX – s.n.) explica țiile etiologice au încetat s ă mai preocupe
cercetarea criminologic ă, este evident c ă și teoriile ulterioare au abordat, într-un fel sau a ltul,
problema cauzalit ății fenomenului criminal” [V. Cioclei] .
Re(tras ăm) câteva repere în orientarea cititorului. Astfel, in aprecierea (personal ă și

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
44
obiectiv ă) potrivit c ăreia în literatura de specialitate este tratat ă cu generozitate – și deplin ă
claritate – vasta problematic ă pe care o implic ă teoriile etiologice moderne, în țelegem s ă ne
dispens ăm de orice alte explica ții/l ămuriri suplimentare, sens în care reafirm ăm necesitatea
parcurgerii in extenso a doctrinei de specialitate, prin prisma elabor ărilor teoretice
corespunz ătoare acestei p ărți din materia de interes. Aceast ă men țiune î și men ține valabilitatea și
în ceea ce prive ște cealalt ă categorie de teorii, anume teoriile noncauzale [în acest sens,
recomand ăm sincer parcurgerea lucr ării de specialitate ce poart ă semn ătura lui V. Cioclei –
autor care trateaz ă pe larg aceast ă tem ă].
În cadrul prezentei expuneri, ne vom opri (succint) asupra uneia dintre teoriile mai-sus
men ționate, anume: teoria personalit ății criminale (J. Pinatel), cu apartenenta la teorii le etiologice
moderne, jucând rol decisiv în progresul cercet ării criminologice, constituind acea ramp ă de
lansare pentru teoriile care apar țin criminologiei dinamice. De asemenea, vom puncta și câteva
elemente ce servesc diferen țierii dintre criminogenez ă și criminodinamic ă. Vom examina pe rând
aceste chestiuni.

1. TEORIA PERSONALIT ĂȚII CRIMINALE – JEAN PINATEL
Conform aprecierilor doctrinare [spre exemplu: V. Cioclei, I. Iacobu ță], teoria
personalit ății criminale este considerat ă drept cea mai ambi țioas ă dintre ipotezele avansate în
cadrul curentului psihologic (teorie subsumat ă celor de orientare psiho-moral ă). Fiind conceput ă
ca un model explicativ apt de a aduce explica ții atât cu referire la geneza (etiologia) actului
criminal cât și la dinamica acestuia, teoriei elaborate de crimin ologul francez J. Pinatel i se relev ă
astfel și meritul de a constitui, deopotriv ă, una dintre ultimele explica ții etiologice importante,
baz ă/ramp ă de lansare pentru noi teorii cu apartenen ță la criminologia dinamic ă.
Înainte de a prezenta ceea ce ține de esen ța teoriei personalit ății criminale, sunt de
făcut câteva preciz ări referitoare la criminologia dinamic ă și teoriile noncauzale, prin surprinderea
diferen țelor care separ ă aceast ă subramur ă distinct ă a criminologiei de cea cunoscut ă sub
denumirea de criminologie etiologic ă, respectiv de teoriile etiologice (cauzale). În ac est sens, de
re ținut c ă: «Teoreticienii acestei orient ări (criminologie dinamic ă – s.n.) neag ă valoarea știin țific ă
și utilitatea explica țiilor de tip cauzal și, de aceea, î și concentreaz ă aten ția asupra actului criminal
în sine, încercând s ă fac ă abstrac ție de „istoria” infractorului, de factorii endogeni ori exogeni ce
ar fi putut ac ționa asupra acestuia anterior comiterii faptei. (.. .) Astfel, putem defini criminologia

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
45
dinamic ă drept acea ramur ă a criminologiei teoretice, care se ocup ă cu studierea fenomenului
criminal, din punctul de vedere al mecanismelor și al proceselor care înso țesc trecerea la act» [V.
Cioclei] .
Ce ține de esen ța teoriei personalit ății criminale se poate rezuma la principalele idei e xpuse
de J. Pinatel, anume:
– Între criminali și noncriminali nu sunt deosebiri de natur ă, ci deosebiri de grad. „Crima
este un act omenesc, iar criminalii sunt oameni ca și necriminalii, dar ei se disting de al ții deoarece
comiterea crimei este expresia unei diferen țe de grad, deci cantitativ ă și nu calitativ ă; exist ă o
diferen ță de grad, între psihismul criminalilor și acela al necriminalilor” [J. Pinatel, apud. I.
Oancea] . Diferen țele de grad poart ă asupra pragului delincven țial, pe care unii indivizi îl trec mai
ușor, iar al ții r ăspund mai greu printr-o reac ție/ripost ă, cu trecerea la s ăvâr șirea actului criminal.
Or, tocmai aceast ă diferen ță de grad, deci de ordin cantitativ ( și nu calitativ) este dat ă de anumite
tr ăsături care alc ătuiesc – în concep ția autorului teoriei – a șa-numitul nucleu al personalit ății
criminale.
– Patru sunt componentele nucleului central al per sonalit ății criminale: egocentrismul,
labilitatea, agresivitatea și indiferen ța afectiv ă. „Nucleul personalit ății criminale este o structur ă
dinamic ă. Înc ă o dat ă, reunirea și asocierea acestor componente, dintre care nici un a nu este
anormal ă în sine, ac țiunea și interac țiunea lor trebuie luate în considera ție. Nucleul personalit ății
criminale este o rezultant ă, și nu un dat” [J. Pinatel, apud. V. Cioclei] . Pentru explica ții
suplimentare privind mecanismul trecerii la s ăvâr șirea actului infrac țional – în optica lui Pinatel –
prin ac țiunea conjugat ă a celor patru componente care configureaz ă nucleul personalit ății
criminale (precum și pentru în țelegerea con ținutului fiec ăreia dintre acestea în parte), recomand ăm
parcurgerea in extenso a doctrinei de specialitate.

2. CRIMINOGENEZA ȘI CRIMINODINAMICA
Momentele cercet ării cauzelor actelor deviante de tip criminal/infra c țional sunt în num ăr
de dou ă, de unde și distinc ția între criminogenez ă și criminodinamic ă. Conform explica țiilor din
doctrina de specialitate, un prim moment este atunc i «(…) când se analizeaz ă crima sub un unghi
de vedere static , concret și când, pe baza crimelor individuale s ăvârșite anterior, se re țin cauzele și
condi țiile care au contribuit la comiterea acelor fapte. Acestei analize a re ținerii cauzelor
constatate i se supune criminogeneza faptei s ăvârșite. Este o cercetare individual ă și repetat ă,

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
46
re ținându-se c ă, în general, cauzele crimei sunt de dou ă feluri: unele sunt cauzele legate de
persoana făptuitorului (cauze psihice, fizice etc.) și altele sunt cauze de mediu. Cercet ătorul
conchide c ă aceste cauze se reg ăsesc, în general, la toate crimele. Este un examen util, el ofer ă o
imagine general ă asupra etiologiei crimei. Aceast ă imagine-schem ă devine o explica ție și o
cunoa ștere, în general, a cauzelor crimei. Un al doilea m oment este acela al trecerii la săvâr șirea
crimei, când fapta se examineaz ă din unghiul de vedere la mi șcării; acum se examineaz ă cauzele
personale și de situa ție existente care duc la s ăvâr șirea faptei; este a șa-numita criminodinamica
faptei s ăvâr șite; pe scurt, i se mai spune acestei etape „trecer ea la act” sau trecerea la s ăvâr șirea
faptei. În acest moment intra în joc factorii perso nali și concre ți lega ți de persoana f ăptuitorului și
apoi factorii concre ți lega ți de situa ția existent ă, când se confrunt ă factori care împing la comitere
și factori care împiedic ă comiterea (st ăpânirea de sine, teama etc.). În acest moment se ho t ărăște
reu șita sau e șecul comiteri faptei criminale» [I. Oancea] .
De re ținut c ă teoriile etiologice și teoriile dinamice se refer ă la cele dou ă momente
distincte ale actului criminal/infrac țional, cu diferen țe generate din perspectiva de abordare,
anume: pe de o parte, ce se întâmpl ă cu un individ anterior momentului trecerii la actu l criminal,
respectiv ce se întâmpl ă cu individul „prins”/aflat în momentul s ăvâr șirii faptei. Meritele și
limitele pe care le cunosc atât teoriile etiologice cât și teoriile dinamice nu trebuie s ă conduc ă la
punerea lor în ecua ția: teorii cauzale versus teorii noncauzale, cu desemnarea unui câ știg ător. Din
aceasta „lupt ă” de idei/opinii/concep ții de explicare a comportamentelor deviante de tip criminal
trebuie s ă se nasc ă progresul în cercetarea criminologic ă, prin promovarea unei viziuni ample,
integratoare, și nu înguste/reduc ționiste.

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
47

Unitatea (activitatea / tema) nr. 5 + 6 de studiu i ndividual

V. + VI.CRIMA CA ACT INDIVIDUAL

Dou ă unit ăți de înv ățare (nr. 5 și nr. 6) sunt rezervate prezent ării (de manier ă sintetic ă a)
unora dintre aspectele pe care le dezvolt ă problematica referitoare la crim ă – act individual. F ără
falsa preten ție de a epuiza întregul registru de interes (care i nclude și problema relativ ă la factorii
criminogeni ș.a.) propunem o abordare selectiv ă. Astfel, vom îndrepta aten ția asupra:
1. No țiunii de crim ă în diferite tipuri de limbaj, de la cel curent/com un/cotidian, pân ă la cel de
specialitate (limbaj juridico-penal și limbaj criminologic).
2. Formelor crimei (clasificarea actelor criminale) .
Le vom examina pe rând, îns ă nu înainte de a face dou ă men țiuni. În leg ătur ă cu un aspect
pe care nu îl vom dezbate în prezentul cadru, respe ctiv cel privitor la factorii criminogeni,
men ționam c ă ace știa includ cauzele și condi țiile fenomenului infrac țional (cu distinc țiile care
trebuie operate între cele dou ă no țiuni, anume: cauza/cauzele determin ă, genereaz ă fenomenul
criminal, iar condi ția/condi țiile ajut ă, favorizeaz ă producerea fenomenului). În ceea ce prive ște
raportul dintre crima – privit ă ca act individual – și criminalitate – fenomen global, de mas ă –
acesta va fi discutat într-o unitate distinct ă de înv ățare.

1. No țiunea de crim ă are mai multe în țelesuri, „pliindu-se” pe varii tipuri de limbaj. As tfel, în
limbajul comun = infrac țiune/fapt ă penal ă inten ționat ă îndreptat ă împotriva vie ții unei persoane
(spre exemplu: omor simplu/calificat, uciderea la c ererea victimei), inclusiv o infrac țiune prin
care s-a cauzat moartea/decesul victimei (spre exem plu: loviri sau v ătămări cauzatoare de moarte,
viol care a cauzat moartea victimei, tâlh ărie care a cauzat moartea victimei).
Recurgând la limbajul de specialitate, trebuie s ă distingem intre limbajul juridico-penal și
cel criminologic, atunci când avem în vedere în țelesul no țiunii de crim ă. În aceast ă ordine de idei,
este de precizat c ă în accep țiune penal ă, crima desemneaz ă – din ansamblul faptelor care
constituie infrac țiuni – fapta (penal ă) cea mai grav ă, în considerarea unei anumite ierarhii legale,
nu pu ține fiind legisla țiile penale care au consacrat/consacr ă o împ ărțire a infrac țiunilor (din punct
de vedere al gravit ății pe care o prezint ă și/sau dup ă natura pedepsei prev ăzute de lege), prin

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
48
promovarea unei concep ții bipartite sau tripartite în materie. Men țion ăm, în acest sens, fie o
departajare între crime și delicte , fie o departajare între crime , delicte si contraven ții .
De re ținut: Aceast ă clasificare nu se (mai) reflect ă în legisla ția noastr ă penala. De lege
lata se opereaz ă exclusiv cu no țiunea de infrac țiune (c ăreia însu și legiuitorul penal îi acord ă
defini ția), f ără înscrierea unei concep ții bipartite/tripartite. Men țion ăm c ă astfel de clasific ări nu au
fost str ăine codific ărilor care s-au succedat, reliefând op țiuni legislative care s-au manifestat, la un
moment dat, în țara noastr ă. Astfel, în Codul penal „Carol al II-lea” (din 193 6), se prevedeau
pedepsele pentru crime, delicte și contraven ții (potrivit art. 22-24). Codul penal din 1968 nu a mai
men ținut aceast ă clasificare, operând exclusiv cu no țiunea unic ă de infrac țiune . În Codul penal
reprezentat de Legea nr. 301/2004 (promulgat, dar n eintrat în vigoare, ulterior abrogat – ratând,
astfel, șansa de a deveni noul Cod penal al României), se di spunea îns ă, în art. 3: „Faptele
prev ăzute de legea penal ă ca infrac țiuni se împart, dup ă gravitatea lor, în crime și delicte”; în art.
58 erau prev ăzute pedepsele, cele principale fiind diferite pent ru crime, respectiv pentru delicte.
Deloc de neglijat aspectul potrivit c ăruia, în prima Expunere de motive a Codului penal
actual , s-a precizat c ă decizia elabor ării unui alt nou Cod penal a avut la baz ă și neajunsurile Legii
nr. 301/2004, printre care s-a num ărat „diferen țierea infrac țiunilor în crime și delicte, (care – n.n.)
de și corect ă din punct de vedere știin țific, a fost reglementat ă într-un mod defectuos, astfel încât
ea creeaz ă probleme a c ăror solu ție nu poate fi g ăsit ă în cuprinsul codului. (…) Mai trebuie
remarcat faptul c ă, în prezent, no țiunile de crim ă și delict nu mai au o semnifica ție juridic ă nici
pentru speciali ști și, evident, nici pentru opinia public ă. Reintroducerea lor în aceste condi ții ar
reprezenta doar o surs ă de confuzie. Pentru a avea sens, distinc ția în plan penal ar trebui corelat ă
cu adoptarea unor institu ții corespunz ătoare în plan procedural. Sistemele de drept în car e exist ă
împ ărțirea în crime și delicte cunosc și institu ții procedurale specifice care dau substan ță acestei
împ ărțiri, cum ar fi, spre exemplu, curtea cu jura ți. O astfel de institu ție are ca fundament tradi ția,
experien ța acumulată în timp și o anumit ă cultur ă juridic ă în spa țiul civic. În lipsa acestora,
institu ția ar fi artificial ă, ineficace”.
În limbaj criminologic, no țiunea de crim ă are o accep țiune larg ă, referindu-se la
infrac țiune/fapt ă penal ă în general. Atragem aten ția asupra urm ătorului aspect (deosebit de
important), anume: nu trebuie pus semn de egalitate între infrac țiune și no țiunea de crim ă, în sens
criminologic. Lipsa de echivalare a celor dou ă no țiuni se explic ă prin aceea c ă – dup ă cum vom

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
49
ar ăta ( și noi) în continuare – no țiunea de crim ă, de și o include pe cea de infrac țiune, înglobeaz ă și
alte fapte, c ărora le lipse ște o tr ăsătur ă/cerin ță esen țial ă a infrac țiunii.
În explica țiile aferente no țiunii de crim ă, în sens larg, criminologic, doctrina de
specialitate autohton ă face apel la defini ția legal ă a infrac țiunii – potrivit textului art. 15 alin. (1)
Cod penal actual, care prevede c ă „ Infrac țiunea este fapta prev ăzut ă de legea penal ă, s ăvâr șit ă cu
vinov ăție, nejustificat ă și imputabil ă persoanei care a s ăvâr șit-o”. Din defini ția general ă actual ă a
infrac țiunii s-ar eviden ția indicarea, de c ătre legiuitorul nostru penal, a urm ătoarelor tr ăsături
esen țiale ce caracterizeaz ă orice fapt ă ca infrac țiune: (1) fapt ă prev ăzut ă de legea penal ă; (2) fapt ă
săvâr șit ă cu vinov ăție ; (3) fapt ă nejustificat ă; (4) fapt ă imputabil ă persoanei care a s ăvâr șit-o.
Neîntrunirea, în fapta concret s ăvâr șit ă, a cel pu țin uneia (oric ăreia) dintre tr ăsăturile esen țiale ale
infrac țiunii atrage imposibilitatea gener ării r ăspunderii penale în sarcina persoanei care a comis- o
(și, implicit, imposibilitatea sanc țion ării sale prin intermediul sanc țiunilor penale).
Or, astfel de fapte – care nu se constituie ca infr ac țiuni – sunt cuprinse în obiectul de studiu
al criminologiei, altfel spus, se circumscriu no țiunii de crim ă, în sens criminologic. Astfel,
cercetarea criminologic ă este interesat ă și de fapte dezincriminate / fapte comise în lipsa v inov ăției
în forma cerut ă de lege / fapte comise sub imperiul cauzelor justi ficative / fapte comise sub
imperiul cauzelor de neimputabilitate. Pentru motiv ele pentru care cercetarea criminologic ă este
interesat ă și de astfel de fapte, trimitem la consultarea liter aturii de profil [spre exemplu: V.
Cioclei – autor care concluzioneaz ă: „în sens criminologic, no țiunea de crim ă desemneaz ă fapta
penal ă sau fapta cu justificat ă aparen ță penal ă]. Ad ăug ăm men țiunea privitoare la aspectul
potrivit c ăruia corecta asimilare a materiei juridico-penale f aciliteaz ă în țelegerea perspectivei de
ordin criminologic asupra no țiunii de crim ă!

2. Formele crimei (clasificarea actelor criminale)
În criminologie, clasificarea actelor criminale „pl ăte ște tribut” clasific ării – dup ă
numeroase și variate criterii – operate în dreptul penal. Dinc olo de identificarea unor forme
comune, este de precizat c ă se eviden țiaz ă și forme deosebite/specifice materiei criminologice.
O trecere în revist ă a unora dintre aceste clasific ări nu poate decât s ă serveasc ă
împrosp ătării memoriei, totodat ă fix ării acestor forme care sunt întâlnite și în cri minologie. Astfel:
(1) Dup ă sediul normativ al normelor de incriminare, distingem: infrac țiuni prev ăzute în
Partea special ă a Codului penal ; infrac țiuni prev ăzute în legi penale speciale ; infrac țiuni

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
50
prev ăzute în legi extrapenale (nepenale) , care cuprind și unele dispozi ții penale. (2) Dup ă
criteriul obiectului lor , infrac țiunile pot fi grupate în mai multe feluri (de re ținut c ă nu exist ă
infrac țiuni f ără obiect juridic !): normele de incriminare din Partea special ă a Codului penal sunt
grupate în grupe și subgrupe , în func ție de criteriul obiectului juridic generic (de grup ). Acestea
sunt subsumate unui num ăr de 12 titluri, anume: infrac țiuni contra persoanei; infrac țiuni contra
patrimoniului; infrac țiuni privind autoritatea și frontiera de stat; infrac țiuni contra înf ăptuirii
justi ției; infrac țiuni de corup ție și de serviciu; infrac țiuni de fals; infrac țiuni contra siguran ței
publice; infrac țiuni care aduc atingere unor rela ții privind convie țuirea social ă; infrac țiuni
electorale; infrac țiuni contra securit ății na ționale; infrac țiuni contra capacit ății de lupt ă a for țelor
armate; infrac țiuni de genocid, contra umanit ății și de r ăzboi. Cele mai multe incrimin ări
sistematizate astfel sunt sub-grupate , în cadrul titlurilor, în capitole; spre exemplu, titlul privitor la
infrac țiunile contra persoanei cuprinde nou ă capitole, dup ă cum urmeaz ă: infrac țiuni contra vie ții;
infrac țiuni contra integrit ății corporale sau s ănătății; infrac țiuni s ăvâr șite asupra unui membru de
familie; agresiuni asupra f ătului; infrac țiuni privind obliga ția de asisten ță a celor în primejdie;
infrac țiuni contra libert ății persoanei; traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile; infrac țiuni
contra libert ății și integrit ății sexuale; infrac țiuni ce aduc atingere domiciliului și vie ții private.
(3) Dup ă criteriul elementului material : corespunz ător tipului de norm ă imperativ ă prin care
se incrimineaz ă fapta în cauz ă, exist ă: infrac țiuni comisive (prev ăzute de norme penale
prohibitive ), care se comit de obicei prin ac țiune (atunci când, în mod excep țional, astfel de fapte
se comit prin inac țiune, ele î și men țin esen ța de fapte comisive, fiind catalogate drept infrac țiuni
comisiv-omisive sau comisive prin omisiune ; acestea sunt reglementate în art. 17 CP); infrac țiuni
omisive (prev ăzute de norme penale onerative ), care se comit de regul ă prin inac țiune (atunci
când, prin derogare de la regul ă, se s ăvâr șesc printr-o ac țiune, î și men țin caracterul de infrac țiuni
omisive, devenind infrac țiuni omisiv-comisive sau omisive prin comisiune ).
(4) În func ție de urmarea imediat ă (dup ă felul urm ării imediate) , se disting: infrac țiuni de
rezultat – sunt infrac țiunile la care urmarea imediat ă se manifest ă sub forma unui rezultat concret,
efectiv palpabil, a unei modific ări materiale perceptibile în lumea înconjur ătoare (potrivit unor
opinii, este vorba despre infrac țiuni a c ăror urmare imediat ă, distinct ă și deosebit ă de elementul
material, reiese cu necesitate din tipicitatea fapt ei/descrierea acesteia în norma de incriminare),
aceasta fiind ori prev ăzut ă explicit de legiuitor, ori dedus ă implicit (tacit) din norma de
incriminare; infrac țiuni de pericol – sunt infrac țiunile la care urmarea imediat ă nu se manifest ă

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
51
sub forma unui rezultat concret, ci sub forma unei st ări de periclitare a anumitor valori sociale
penalmente ocrotite (urmarea nu este un rezultat pr opriu-zis, ci o amenin țare cu posibila producere
a unui atare rezultat, ca urmare a unei anumite con duite periculoase pe care a avut-o infractorul).
(5) Dup ă forma de vinov ăție cerut ă de lege pentru existen ța lor (vinov ăție ca element
constitutiv, pe latur ă subiectiv ă, al con ținutului infrac țiunii), infrac țiunile pot fi: infrac țiuni
inten ționate (dup ă diverse clasific ări ale inten ției, în aceast ă categorie pot fi identificate, în mod
subsecvent, dup ă cum sunt reglementate sau dup ă cum se comit în mod particular, o serie de sub-
clasific ări, de exemplu: infrac țiuni spontane , infrac țiuni premeditate , infrac țiuni comise în
realizarea unui anumit scop – comise cu inten ție calificat ă – sau datorit ă unui anumit mobil și,
respectiv, infrac țiuni la care legal nu intereseaz ă scopul sau mobilul datorit ă c ăruia s-au comis
etc.); infrac țiuni culpoase/comise din culp ă (dup ă diverse clasific ări ale culpei, în aceast ă
categorie pot fi identificate, în mod subsecvent, d up ă cum se comit în mod particular, o serie de
sub-clasific ări, de exemplu: infrac țiuni caracterizate de o culp ă grav ă/lata , caracterizate de o
culp ă u șoar ă/levis , caracterizate de o culp ă foarte u șoar ă/levissima ; infrac țiuni caracterizate de o
culp ă comisiv ă/in agendo sau omisiv ă/in omittendo ); infrac țiuni praeterinten ționate (comise cu
inten ție dep ăș it ă).
(6) Dup ă un alt criteriu de clasificare , unele legisla ții au cunoscut/cunosc gruparea faptelor
penale în infrac țiuni politice și infrac țiuni de drept comun .
Lista clasific ărilor r ămâne deschis ă…
Deloc de neglijat nu sunt nici alte clasific ări, operate dup ă criterii privitoare la: sfera și
num ărul subiec ților infrac țiunii (sub acest din urma aspect, amintind m ăcar despre infrac țiuni
care pot fi s ăvâr șite de c ătre o singur ă persoan ă, numite și infrac țiuni unilaterale – în cazul
acestora, este posibil ă pluralitatea de subiec ți activi, dar aceasta se manifest ă în mod
conjunctural/întâmpl ător, pe caz concret, f ără a reprezenta o condi ție de existen ță a infrac țiunii,
motiv pentru care se nume ște, atunci când apare, pluralitate ocazional ă, cunoscut ă și sub
denumirea de participa ție penal, ale c ărei forme sunt coautoratul, complicitatea și instigarea – și
infrac țiuni bilaterale sau plurale , care nu pot fi comise decât de c ătre mai multe persoane, fie prin
natura lor – pluralitate natural ă de f ăptuitori –, fie prin modul în care a conceput legiuitorul
incriminarea – pluralitate constituit ă/constitutiv ă/legal ă de f ăptuitori ).
De re ținut c ă printre formele crimei se distinge o categorie apa rte = crimele mul țimii .
Acestea se particularizeaz ă prin tr ăsături care le eviden țiaz ă în peisajul actelor infrac ționale, sens

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
52
în care recomand ăm parcurgerea unor extrase inserate în suportul de curs [a se vedea unitatea de
înv ățare nr. (3) – concep ția lui Gustave le Bon] .
Unitatea (activitatea / tema) nr. 7 + 8 de studiu i ndividual

VII. + VIII.CRIMINALITATEA

Dou ă unit ăți de înv ățare (nr. 7 și nr. 8) sunt rezervate prezent ării (de manier ă sintetic ă, a)
unora dintre aspectele pe care le dezvolt ă problematica referitoare la criminalitate. De la b un
început ținem s ă reamintim faptul c ă fenomenul global (colectiv) pe care îl reprezint ă
criminalitatea constituie obiectul principal de stu diu al criminologiei. F ără falsa preten ție de a
epuiza întregul registru de interes (care include n umeroase și variate probleme ale criminalit ății)
propunem o abordare selectiv ă. Astfel, vom îndrepta aten ția asupra:
1. No țiunii și tr ăsăturilor/caracterelor criminalit ății.
2. Structurii și dinamicii criminalit ății.
3. Criteriilor de evaluare a criminalit ății (insistând pe evaluarea cantitativ ă a criminalit ății).
Le vom examina pe rând, îns ă nu înainte de a face dou ă men țiuni. În leg ătur ă cu un aspect
(important) pe care nu îl vom dezbate în prezentul cadru, respectiv cel privitor la unele forme pe
care le prezint ă criminalitatea, comentariile realizate cu ocazia p rezent ării crimei ca act individual
– prin extensie – î și men țin valabilitatea. Amintim, în acest sens, clasific ările realizate dup ă
obiectul crimelor (criminalitate contra persoanei / contra patrimoniului / contra securit ății
na ționale etc.), dup ă subiec ții activi ai acestora, relativ la vârst ă (criminalitatea minorilor / tinerilor
delincven ți / adul ților / persoanelor vârstnice), dar și dup ă sex (feminin / masculin) ș.a. Alte forme
ale criminalit ății (spre exemplu: criminalitatea organizat ă – pe segmente interesând traficul de
droguri / traficul de carne vie / terorismul ș.a.) vor fi surprinse într-o unitate distinct ă de înv ățare
(nr. 10). În ceea ce prive ște raportul dintre crima – privit ă ca act individual – și criminalitate –
fenomen global, de mas ă – acesta este cadrul în care vom expune unele idei de baz ă (se impune cu
puterea eviden ței corela ția dintre parte și întreg).

1. No țiune și tr ăsături/caractere ale criminalit ății
Criminalitatea este definit ă în literatura de specialitate ca desemnând ansambl ul faptelor
penale s ăvârșite într-un anumit spa țiu și într-o anumit ă perioad ă de timp, în aprecierea [A.
Ungureanu; N. Giurgiu] potrivit c ăreia acest fenomen (global) se caracterizeaz ă prin anumite

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
53
tr ăsături specifice: este un fenomen complex, cu valen țe bio-psiho-socio- umane; este un fenomen
nociv pentru societate; are un caracter social de m as ă; are caracter evolutiv; are un caracter cauzal
(condi țional); are un caracter variat/diversificat.

2. Structura și dinamica criminalit ății
În literatura de specialitate [A. Ungureanu; N. Giurgiu] prin structur ă a criminalit ății „se
în țelege felul de alc ătuire, configura ția și a șezarea înl ăuntrul fenomenului infrac țional a diferitelor
sale p ărți componente, precum și raporturile dintre ele sau dintre ele si totalita tea fenomenului
infrac țional”, iar dinamica criminalit ății „reprezint ă modific ările cantitative și calitative intervenite
în structura criminalit ății, prin compara ție cu intervalele de timp și de spa țiu geografic succesive,
reflectând cursul general al criminalit ății și tendin țele sale spre viitor”.
Este de precizat c ă, în leg ătur ă cu dinamica criminalit ății, intereseaz ă și termenul de trend
al criminalit ății = tendin ța fundamental ă înregistrat ă în evolu ția fenomenului, pe o anumit ă durat ă
de timp (dup ă caz, ascendent sau descendent).

3. Criterii de evaluare a criminalit ății
În mod invariabil, în literatura de specialit ate este tratat ă problema evalu ării criminalit ății,
care se poate realiza atât din punct de vedere cant itativ, cât și din punct de vedere calitativ. Sub
raport cantitativ, se face distinc ție între mai multe feluri de criminalitate, cu sfer e de cuprindere
mai largi / mai înguste, prin raportare la criteriu l dat de gradul de descoperire și cunoa ștere a
fenomenului (de c ătre organele cu atribu ții în st ăpânirea/prevenirea/combaterea acestuia). Astfel,
în optica doctrinei (majoritare) sunt eviden țiate trei feluri/categorii ale criminalit ății, încet ățenite
sub denumirile: criminalitate real ă; criminalitate aparent ă (reclamat ă, sesizat ă, relevat ă);
criminalitate legal ă (judecat ă). Date fiind sferele lor diferite de cuprindere, o reprezentare grafic ă
sugestiv ă este cea a unor cercuri concentrice, dintre care c el cu circumferin ța cea mai mare =
criminalitatea real ă, cel cu circumferin ța cea mai mica = criminalitatea legal ă, iar cel ce ocupa
pozi ția intermediar ă = criminalitatea aparent ă.
Criminalitatea real ă – cuprinde totalitatea infrac țiunilor s ăvâr șite în realitatea
înconjur ătoare (pe un anumit teritoriu și într-o anumit ă perioad ă de timp), indiferent dac ă faptele
penale sunt ori nu sunt cunoscute/descoperite de or ganele cu atribu ții în stăpânirea fenomenului
infrac țional.
Criminalitatea aparent ă – cuprinde totalitatea faptelor cu aparen ță penal ă (confirmat ă sau

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
54
nu, deci care sunt infrac țiuni sau par ca fiind infrac țiuni), fapte care au ajuns la cuno știn ța
organelor judiciare penale. Cu alte cuvinte, în une le cazuri se poate constata c ă faptele comise în
realitate, din varii motive, nu constituie infrac țiuni, iar, în alte cazuri, dimpotriv ă, s ă se constate c ă
faptele comise constituie infrac țiuni, dar este înl ăturat ă răspunderea penal ă generat ă prin
săvâr șirea acestora, ori nu intervine represiunea penal ă/sanc ționarea penal ă a
persoanei/persoanelor implicate în comiterea lor. M ai exact, prin raportare la legisla ția penal ă și
procesual-penal ă din România, intr ă in aceast ă categorie a criminalit ății aparente, fie fapte care nu
ajung în faza judec ății, fie chiar atingând acest stadiu/ajunse la judec at ă, atrag un anumit mod de
solu ționare a cauzei penale/mod de rezolvare a ac țiunii penale.
În acest sens, facem trimitere (m ăcar) la un articol din Codul de procedur ă penal ă al
României, anume: art. 16 – care reglementeaz ă cazurile care împiedic ă punerea în mi șcare și
exercitarea ac țiunii penale, precizând c ă, atunci când constatarea vreunuia dintre cazurile
prev ăzute în articolul pre-citat se realizeaz ă în cursul urm ăririi penale, ac țiunea penal ă se stinge
prin clasarea cauzei, respectiv, atunci când constatarea se real izeaz ă de c ătre instan ța penal ă,
solu ția procesual ă va fi, dup ă caz, cea a achit ării , sau cea a încet ării procesului penal .
Criminalitatea legal ă (judecat ă) – cuprinde totalitatea faptelor penale/infrac țiunilor pentru
care s-a pronun țat o hot ărâre judec ătoreasc ă definitiv ă, alta decât achitarea sau încetarea
procesului penal, cum este cazul pronun țării unei hot ărâri de condamnare a inculpatului (pentru
infrac țiunea/infrac țiunile comise, generatoare de r ăspundere penal ă nealterat ă, concretizat ă în
aplicarea de sanc țiuni penale = pedepse sau m ăsuri educative). Exprim ăm opinia conform c ăreia,
în considerarea legisla ției penale și procesual penale din România, trebuie incluse în categoria
criminalit ății legale și infrac țiunile pentru care s-a pronun țat o hot ărâre de renun țare la aplicarea
pedepsei, ori de amânare a aplic ării pedepsei.
Este de men ționat c ă o mare parte a criminalit ății r ămâne necunoscut ă, desemnând a șa-
numita cifr ă neagr ă a criminalit ății = totalitatea faptelor penale care se s ăvâr șesc în realitatea
obiectiv ă/înconjur ătoare, dar care nu ajung la cuno știn ța organelor judiciare penale (=
criminalitate real ă minus criminalitate aparent ă). În leg ătur ă cu factorii care genereaz ă cifra neagr ă
a criminalit ății (abilitatea infractorilor; ineficien ța organelor de cercetare penal ă; pasivitatea
victimelor), cu posibilit ățile de evaluare a cifrei negre, trimitem la consult area acelei p ărți din
literatura de specialitate care aprofundeaz ă acest subiect [a se vedea – V. Cioclei] .

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
55

Unitatea (activitatea / tema) nr. 9 + 10 de studiu individual

IX. + X.INFRACTORUL – CRIMINALUL

Dou ă unit ăți de înv ățare (nr. 9 si nr. 10) sunt rezervate prezent ării (de manier ă sintetic ă a)
unora dintre aspectele pe care le dezvolt ă problematica referitoare la infractor/criminal. F ără falsa
preten ție de a epuiza întregul registru de interes (care i nclude numeroase și variate probleme
privind criminalul) propunem o abordare selectiv ă. Astfel, vom îndrepta aten ția asupra:
1. No țiunii de criminal.
2. Tipurilor de criminali (tipologie criminal ă).
Le vom examina pe rând, îns ă nu înainte de a face urm ătoarea men țiune. În leg ătur ă cu un
aspect (important) pe care nu îl vom dezbate (pe la rg) în prezentul cadru – limitându-ne doar la
schi țarea principalelor idei –, respectiv cel referitor la personalitatea infractorului , comentariile
realizate în literatura de specialitate poart ă asupra unor chestiuni relative la: clarificarea
conceptului; modalit ățile de formare și c ăile de influen țare; coordonatele bio-psiho-sociale ale
personalit ății infractorului [pentru detalii, a se vedea: N.Giurgiu] . În acest sens, specific ăm c ă
doctrina avanseaz ă ca opera țional ă defini ția cu cea mai larg ă deschidere a personalit ății, „care
trebuie în țeleas ă ca o sintez ă a tuturor tr ăsăturilor bio-psiho-sociale, cu un înalt grad de
stabilitate și care atribuie o identitate de sine inconfundabil ă individului criminal, prin atitudinea
de antisociabilitate ” [N. Giurgiu].
În aceea și ordine de idei, ad ăug ăm și observa ția pertinent ă asupra urm ătorului aspect,
anume: „Conceptul de personalitate a infractorului include, desigur, și acele tr ăsături ale persoanei
care – potrivit legii na ționale – caracterizeaz ă subiectul activ al unei infrac țiuni, precum:
individualitatea acestuia, vârsta, capacitatea de a r ăspunde penal precum și anumite tr ăsături
speciale, de natur ă rela țional ă specifice statutului social personal al f ăptuitorului, rela țiile sale cu
victima etc.” [N. Giurgiu] . Înc ă o dat ă, dup ă cum (lesne) se poate observa, rezult ă f ără putin ță de
tăgad ă c ă o corect ă asimilare a materiei juridico-penale faciliteaz ă în țelegerea perspectivei de
ordin criminologic ( și) asupra problematicii pe care o ridic ă/dezvolt ă infractorul/criminalul.

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
56
În leg ătur ă cu personalitatea infractorului/criminalului și principalele sale modalit ăți de
formare și c ăi de influen țare + coordonatele bio-psiho-sociale ale personalit ății sale, sunt de
re ținut: înstr ăinarea, frustrarea, inadaptabilitatea și înv ățarea – sunt apreciate ca reprezentând
modelele de formare a personalit ății criminale, iar influen ța familiei / școlii / mediului socio-
profesional / micromediului ambiental imediat / med iului social global configureaz ă acele c ăi de
influen țare a personalit ății criminale. Vârsta, sexul, infirmit ățile și bolile somatice, particularit ățile
etnice și rasiale, particularit ățile psihice, deficien țele de natur ă psihic ă, nivelul de instruire și
educa ție, modul de ocupare a timpului liber – sunt consid erate ca fiind cele care configureaz ă
coordonatele bio-psiho-sociale ale personalit ății infractorului/criminalului [pentru detalii, a se
vedea: N. Giurgiu] .

1. No țiunea de criminal
Criminalul reprezint ă persoana care este implicat ă (activ) în s ăvâr șirea unei crime. Dup ă
cum s-a ar ătat în cadrul unit ăților (cumulate) de înv ățare (nr. 5 și nr. 6) – rezervate problemelor
privind crima privit ă ca act individual – no țiunea de crim ă are mai multe în țelesuri, în sens
criminologic aceasta având o accep țiune larg ă, referindu-se la infrac țiune/fapt ă penal ă în general.
Sim țim nevoia de a reitera observa ția referitoare la aspectul potrivit c ăruia nu trebuie pus
semn de egalitate între infrac țiune și no țiunea de crim ă, în sens criminologic, aceasta deoarece
no țiunea de crim ă, de și o include pe cea de infrac țiune, înglobeaz ă și alte fapte, c ărora le lipse ște
o tr ăsătura/cerin ță esen țial ă a infrac țiunii. Drept urmare, s-a putut concluziona c ă, „ în sens
criminologic, no țiunea de crim ă desemneaz ă fapta penal ă sau fapta cu justificat ă aparen ță
penal ă” [V. Cioclei]. Pe cale de consecin ță , nu vom insista asupra no țiunii de criminal,
men ținându-și valabilitatea comentariile întreprinse în leg ătur ă cu (toate) implica țiile conceptului
de crim ă, astfel încât nu trebuie s ă surprind ă (nici) concluzia potrivit c ăreia se subsumeaz ă
no țiunii/conceptului de criminal atât persoana care s ăvâr șește infrac țiunea/fapta penal ă sau fapta
cu justificat ă aparen ță penal ă.
În baza considera țiilor mai-sus expuse, ținem s ă subliniem distinc ția care trebuie operat ă
prin prisma limbajului de specialitate (juridico-pe nal) între infractor și făptuitor , deopotriv ă
incluse în con ținutul no țiunii de criminal, în sens criminologic. Astfel, du p ă cum fapta
(incriminat ă) comis ă constituie sau nu infrac țiune, se poate identifica, prin urmare, subiectul a ctiv
al infrac țiunii (denumit infractor ), respectiv (doar) subiectul activ al faptei prev ăzute de legea

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
57
penal ă (denumit făptuitor ). Calitatea de infractor se construie ște, întotdeauna, plecând de la aceea
de făptuitor , f ără ca reciproca s ă fie valabil ă ( infractorul este mereu un f ăptuitor, dar nu orice
făptuitor este un infractor )! Aceast ă diferen țiere terminologic ă este întrebuin țat ă, uneori, pentru a
exprima, brevitatis causa , diferen ța dintre subiectul activ care a comis o fapt ă ce reprezint ă
infrac țiune și subiectul activ care a s ăvâr șit o fapt ă care, de și este prev ăzut ă de legea penal ă, nu se
constituie, pe caz concret, drept infrac țiune (spre exemplu, cu privire la minorul care comi te o
activitate incriminat ă, se utilizeaz ă – dup ă cum s-a men ționat deja – fie sintagma infractor minor –
implicând situa ția unui minor r ăspunz ător penal care a comis fapta, încadrat ă juridic ca infrac țiune
–, fie sintagma făptuitor minor – implicând situa ția unui minor ner ăspunz ător penal, care a comis
acea fapt ă ca activitate r ămas ă doar la stadiul de fapt ă prev ăzut ă de legea penal ă).
În aceea și ordine de idei, reamintim – din materia penala – că subiectul activ al infrac țiunii
este infractorul , persoana implicat ă activ în s ăvâr șirea unei infrac țiuni. Prin urmare, subiectul activ
al infrac țiunii (= infractorul) poate fi (este), deopotriv ă, persoana care comite fapta penal ă în mod
nemijlocit (autorul/coautorul) sau persoana care determin ă (cu inten ție) o alt ă persoan ă la
săvâr șirea faptei incriminate (instigatorul) , respectiv persoana care (cu inten ție) înlesne ște sau
ajut ă, în orice mod, o alt ă persoan ă la comiterea faptei incriminate (complicele) . A șadar, subiect
activ al infrac țiunii (=infractor/criminal) sunt atât autorul, cât și participantul la comiterea unei
infrac țiuni/crime .

2. Tipuri de criminal. Tipologie criminal ă
În debutul prezent ării unor elemente de tipologie criminal ă (perspectiva criminologic ă),
în țelegem s ă realiz ăm o trecere în revist ă a unor clasific ări (dintre cele operate în materie juridic ă)
privind infractorul, în considerarea valabilit ății acestora ( și) în domeniul criminologic. Astfel, se
poate sus ține c ă inclusiv clasificarea/taxonomia criminalilor, în m are parte, la rândul ei, „pl ăte ște
tribut” clasific ării – dup ă numeroase și variate criterii – identificate în dreptul penal. Socotim c ă
acest demers, nu poate decât s ă serveasc ă împrosp ătării memoriei în leg ătur ă cu unele cuno știn țe
din domeniul juridic, cu atât mai mult cu cât, clas ific ările se reg ăsesc și în domeniul de referin ță.
Astfel:
În ceea ce prive ște clasific ările efectuate în raport de subiectul activ al infrac țiunii (=
infractor) , este de re ținut în primul rând cea care decurge din expunerile anterioare (în func ție de
criteriul impunerii sau a neimpunerii, prin lege , într-un con ținut particular de incriminare, a unor

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
58
condi ții suplimentare celor generale, referitoare la cali tatea subiectului activ ): subiect activ
general (generic, simplu, necircumstan țiat) și subiect activ special (calificat, circumstan țiat,
propriu) .
Dup ă criteriul vârstei infractorului, se pot identifica mai multe clasific ări ale acestuia.
Astfel, în func ție de vârsta subiectului activ la momentul s ăvâr șirii infrac țiunii , se impune
clasificarea în infractor minor și infractor major, subliniind importan ța acestei clasific ări –
potrivit legii na ționale – sub aspectul regimului de sanc ționare: pedepse aplicabile infractorilor
majori, spre deosebire de sanc țiunile constând în m ăsuri educative aplicabile infractorilor minori.
De re ținut c ă, în principiu, orice infrac țiune poate fi comis ă, deopotriv ă, de c ătre un infractor
minor, cât și de c ătre un infractor major . De asemenea, în considerarea legisla ției na ționale,
amintim și categoria denumit ă a tinerilor infractori/condamna ți (persoane cu vârsta mai mic ă de
21 de ani), precum și aceea a infractorilor/condamna ților vârstnici (dup ă caz, persoane cu vârsta
mai mare de 60 sau 65 de ani).
Din punct de vedere al criteriului genului persoanei subiectului activ per soan ă fizic ă, se
pot separa infractorii persoane de gen masculin de infractorii persoane de gen feminin . În
principiu, o infractoare poate comite acelea și categorii de infrac țiuni ca un infractor, existând chiar
incrimin ări condi ționate exclusiv de o anumit ă calitate special ă a subiectului activ, care impune
acestuia numai genul feminin . Spre exemplu, acesta este cazul infrac țiunii de ucidere ori v ătămare
a nou-născutului de c ătre mam ă (art. 200 Cod penal).
O alt ă clasificare a subiectului activ poate viza criteriul existen ței sau inexisten ței
antecedentelor penale (eventual, într-o anumit ă form ă anume determinat ă). Astfel, infractorii pot
fi clasifica ți în: infractori primari (care nu au antecedente penale); infractori recidivi ști (care au
antecedente penale, manifestate sub forma existen ței st ării de recidiv ă); infractori cu antecedente
penale , care nu sunt, totu și, recidivi ști (persoane a c ăror anteceden ță penal ă, de și existent ă, nu
întrune ște toate condi țiile necesare pentru re ținerea st ării de recidivă – spre exemplu, cei care
comit o nou ă infrac țiune în stare de pluralitate intermediar ă de infrac țiuni, art. 44 Cod penal).
Dup ă num ărul subiec ților activi necesari și suficien ți pentru comiterea infrac țiunii ,
subiectul activ poate s ă fie unic sau plural . Infrac țiunile care pot fi s ăvâr șite de c ătre o singur ă
persoan ă sunt numite infrac țiuni unilaterale (în cazul acestora, este posibil ă pluralitatea de
subiec ți activi, dar ea se manifest ă în mod conjunctural, pe caz concret, f ără a reprezenta o
condi ție de existen ță a infrac țiunii, motiv pentru care se nume ște – atunci când apare – pluralitate

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
59
ocazional ă, cunoscut ă și sub numele de participa ție penal ă – ale c ărei forme sunt coautoratul,
complicitatea și instigarea). Pot fi identificate îns ă și unele incrimin ări care, dac ă se comit în
participa ție penal ă, exclud totu și coautoratul, reprezentând fapte care nu pot fi co mise nemijlocit
decât de c ătre o singur ă persoan ă; în doctrin ă, acestea sunt denumite infrac țiuni cu autor exclusiv
unic (infrac țiuni care se pot comite doar in persona propria ). Exist ă îns ă și infrac țiuni bilaterale
sau plurale , care nu pot fi comise decât de c ătre mai multe persoane, fie prin natura lor –
infrac țiune de pluralitate natural ă de f ăptuitori (de exemplu, infrac țiunea de incest sau bigamia) –,
fie prin modul în care a conceput legiuitorul incri minarea – infrac țiuni de pluralitate constituit ă de
făptuitori (de pild ă, infrac țiunea de constituire a unui grup infrac țional organizat).Lista
clasific ărilor r ămâne deschis ă…
Problematica tipologiei criminale (a tipurilor de criminali) preocup ă cercetarea
criminologic ă, în literatura de specialitate indicându-se faptul c ă aceasta „preconizeaz ă existen ța
unor grupe de persoane, a unor categorii de crimina li, iar persoanele care alc ătuiesc un asemenea
grup prezint ă tr ăsături asem ănătoare. Aceste persoane, cu astfel de tr ăsături, alc ătuiesc un tip, care
le reprezint ă” [I. Oancea] .
De re ținut: Un tip criminal nu este un singur individ/o singur ă persoan ă, ci un grup de
persoane/indivizi care prezint ă un ansamblu de tr ăsături caracteristice proprii, care particularizeaz ă
acel grup. Se mai remarc ă în doctrin ă, în leg ătur ă cu tipul de criminal, c ă: „a) tipurile nu reprezint ă
tipuri pure și complete, dar au unele tr ăsături mai accentuate, care îi disting de alte tipuri ; b) un
criminal nu acumuleaz ă toate tr ăsăturile caracteristice, dar le are pe cele mai impor tante, încât el
constituie un tip; c) acceptându-se mai multe tipur i de criminali, unele tipuri sunt mai bine
conturate și mai frecvente (…)” [I. Oancea] .
În decursul istoriei criminologiei s-au conturat n umeroase și variate încerc ări de tipologie
criminal ă (dup ă caz, validate sau invalidate), dintre care unele ( credem c ă) merit ă s ă fie amintite
[pentru unele tipuri de criminali, a se vedea: T. P op] . Astfel:
a) Pozitivismul italian a re ținut:
– tipul criminalului înn ăscut: C. Lombroso – viziune ini țial ă; sub influen ța criticilor ce i s-au adus,
a acceptat și existen ța altor tipuri, spre exemplu: criminal nebun, crimi nal de ocazie etc.;
– adev ăra ții criminali (asasini, violen ți, improbi și cinici) și infractorii conven ționali (revolta ții): R.
Garofalo – clasificarea criminalilor dup ă criteriul anomaliei morale;
– criminali nebuni (aliena ți), înn ăscu ți, din obicei (habituali sau din obi șnuin ță), pasionali (din

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
60
pasiune), de ocazie: viziunea lui E. Ferri, cel car e a impus teza necesit ății clasific ării criminalilor.
b) Curentul (inter)psihologic din criminologie a re ținut:
– tip criminal profesional sau social: viziunea lui G. Tarde, care combate concep ția lombrosian ă,
preconizând o clasificare de ordin sociologic. Dist inge între criminali urbani și rurali, asasini sau
violen ți și ho ți.
c) Orientarea psihanalitic ă din curentul psihologic manifestat în criminologie a re ținut:
– criminalul (r ăuf ăcătorul) din sentiment de vinov ăție: viziunea lui S. Freud.
– criminal introvertit, extrovertit, ambivert: vizi unea lui C. G. Jung.
În literatura de specialitate [pentru detalii, a se vedea: I. Oancea] sunt prezentate și alte
tipologii criminale, a șa cum s-au configurat în acord cu alte concep ții/viziuni care au marcat
istoria criminologiei, dintre cele frecvent men ționate amintind: criminalul agresiv (violent);
criminalul achizitiv; criminalul caracterial; crimi nalul lipsit de frâne sexuale; criminalul
profesional; criminalul ocazional; criminalul debil mintal; criminalul recidivist; criminalul
ideologic (politic); criminalul alienat.
Foarte important de men ționat este faptul c ă tipurile criminale (inclusiv cele mai-sus
identificate) cunosc sub-tipuri. Cu titlu de exempl u, se pot re ține: pentru criminalul profesional –
criminalul profesional pasiv (parazitul social) și criminalul profesional activ, dinamic și organizat;
criminalul achizitiv – ho țul, șarlatanul, falsificatorul, mituitorul etc.; crimina lul alienat –
paranoicul, schizofrenicul, maniaco-depresivul, epi lepticul etc.
Lista (tipurilor și sub-tipurilor criminale) r ămâne deschis ă, dar nu putem încheia trecerea în
revist ă a taxonomiei criminale, f ără a men ționa un tip criminal aparte, anume: criminalul/ucig a șul
în serie, acceptat ca „acel tip criminal care comit e mai multe omoruri la intervale de timp relativ
mari, având ca mobil ob ținerea unor senza ții extreme, legate de fantasme sexuale perverse și (sau)
de impulsuri sadice de dominare și manipulare a victimelor” [V. Cioclei, autor la care trimitem
pentru o expunere detaliat ă].

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
61

Unitatea (activitatea / tema) nr. 11 + 12 de studiu individual

XI. + XII.VICTIMA – ELEMENTE DE VICTIMOLOGIE

Dou ă unit ăți de înv ățare (nr. 11 si nr. 12) sunt rezervate prezent ării (de manier ă sintetic ă
a) unora dintre aspectele pe care le dezvolt ă problematica referitoare la victim ă. F ără falsa
preten ție de a epuiza întregul registru de interes (care i nclude numeroase și variate probleme
privind victima) propunem o abordare selectiv ă. Astfel, vom îndrepta – în principal – aten ția
asupra:
1. No țiunii de victim ă.
2. Tipurilor de victime (tipologie victimal ă).
Le vom examina pe rând, îns ă nu înainte de a veni cu unele preciz ări. Știin ța care studiaz ă
victimele este victimologia (derivând din latinescu l victima și grecescul logos ). Dac ă victimologia
reprezint ă un curent în criminologie, sau este o știin ță care și-a câ știgat statut autonom, (înc ă)
între ține emiterea de aprecieri divergente, tributare ace stor dou ă orient ări/curente de opinie.
Studiul știin țific al victimei a succedat studiul știin țific al criminalului, în literatura de specialitate
consemnându-se urm ătoarele: „Începând cu deceniile 3 și 4 ale secolului al XX-lea se public ă
lucr ări știin țifice consacrate studiului victimei, care reu șesc s ă amplifice aceste preocup ări de la un
capitol important al criminologiei generale, la cee a ce se pretinde – și aproape unanim se admite –
că este ast ăzi o știin ță autonom ă, denumit ă victimologie” [I. Iacobu ță ].
De re ținut: Nume de referin ță în fundamentarea victimologiei sunt cele ale lui Hans von
Hentig (cercet ător german – considerat p ărinte al victimologiei penale), dar și Benjamin
Mendelsohn (avocat penalist de origine român ă – considerat p ărinte al victimologiei generale).
Sub acest aspect, sunt de punctat cele dou ă mari direc ții victimologice. „Pe de o parte victimologia
penal ă, care include victimiz ările realizate de persoane prin înc ălcarea legii penale, iar pe de alt ă
parte, victimologia general ă care include victimiz ările unei persoane indiferent de cauza acestora
și de modalitatea prin care se realizeaz ă” [S. Bogdan] .
Fără a ne opri în cadrul expunerii noastre decât la une le aspecte antrenate de tema destinat ă
victimei (actului infrac țional), ținem s ă relief ăm dimensiunea comentariilor realizate în literatura
de specialitate, care poart ă asupra unor chestiuni/probleme complexe, printre care se num ără:

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
62
factorii victimogeni, efectele (diverse ale) victim iz ării, protec ția victimelor infrac țiunilor ș.a.,
preocup ările fa ță de acest protagonist al crimei – victima – câ știgând din ce în ce mai mult teren.

1. No țiunea de victim ă
Conceptul de victim ă cunoa ște mai multe accep țiuni în func ție de un anumit domeniu de
referin ță , incontestabil reprezentând o no țiune de baz ă în cadrul victimologiei. Din perspectiv ă
juridic ă, mai exact, în abordare juridico-penal ă, no țiunea de victim ă desemneaz ă (de regul ă)
subiectul pasiv al infrac țiunii. Pentru înlesnirea trecerii la perspectiva vi ctimologic ă, deloc de
neglijat este perspectiva juridico-penal ă, servind și unei în țelegeri integratoare a aspectelor
deosebit de complexe privind tipologia victimal ă. Astfel, o trecere în revist ă a clasific ărilor
subiectului pasiv al infrac țiunii, nicidecum ( și nim ănui) nu are cum s ă d ăuneze… Astfel, de re ținut
urm ătoarele:
Subiectul pasiv este reprezentat de persoana spre care se îndreapt ă s ăvâr șirea faptei,
entitatea (fizic ă sau juridic ă) atins ă/lezat ă/periclitat ă ca urmare a comiterii infrac țiunii, aceea
care sufer ă urmarea imediat ă produs ă prin s ăvâr șirea faptei penale . În cadrul acestui concept, se
disting un subiect pasiv nemijlocit/direct (persoan ă fizic ă sau juridic ă anume, care sufer ă propriu-
zis lezarea/periclitarea valorilor sociale realizat ă de c ătre infractor) și un subiect pasiv
mijlocit/indirect/generic, reprezentat de c ătre stat (a c ărui norm ă imperativ ă de conduit ă a fost
nesocotit ă de infractor prin comiterea faptei penale). În cee a ce prive ște subiectul pasiv nemijlocit
al infrac țiunii , acesta poate fi general sau special, dup ă cum legea instituie ori nu în con ținutul
unor norme de incriminare unele condi ții speciale (calit ăți) pe care trebuie s ă le întruneasc ă acesta.
Dintre clasific ări men țion ăm, în primul rând, pe cea care decurge din rânduril e anterioare (în
func ție de criteriul impunerii sau a neimpunerii, prin lege , într-un con ținut particular de
incriminare, a unor condi ții suplimentare celor generale, referitoare la cali tatea subiectului
pasiv ): subiect pasiv general (simplu, necircumstan țiat) și subiect pasiv special (calificat,
circumstan țiat) .
În func ție de num ărul persoanelor care compun subiectul pasiv al infrac țiunii, exist ă
subiect pasiv unic și subiect pasiv multiplu . Subiectul pasiv unic este întâlnit în cazul infrac țiunilor
care nu impun, pentru existen ța lor, caracterul plural al subiectului pasiv, fapt a putându-se
îndrepta împotriva unei singure persoane. Subiect pasiv multiplu /plural prezint ă acele infrac țiuni
care, prin concept, presupun s ăvâr șirea asupra unei colectivit ăți, a unei grupe de persoane, a unui

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
63
num ăr plural de indivizi/entit ăți individuale; spre exemplu, infrac țiunea de genocid (art. 438 Cod
penal), infrac țiuni contra umanit ății (art. 439 Cod penal). Este de precizat c ă, în cazul
infrac țiunilor pluri-ofensive (de regul ă, al infrac țiunilor complexe), este posibil ă adeseori
identificarea unui subiect pasiv principal și a unui subiect pasiv secundar, în func ție de titularul
valorii sociale care constituie obiectul juridic pr incipal al infrac țiunii, respectiv de titularul valorii
sociale reprezentând obiect juridic secundar al ace steia. De pild ă, în cazul tâlh ăriei, pot exista un
subiect pasiv principal (cel din a c ărui proprietate/posesie sau deten ție a fost sustras bunul),
respectiv un subiect pasiv secundar (persoana fizic ă amenin țat ă/agresat ă în leg ătur ă cu sustragerea
– spre exemplu, persoana în a c ărei paz ă a fost l ăsat bunul mobil sustras, apar ținând unei alte
persoane).
În func ție de criteriul identit ății persoanei/entit ății prejudiciate/lezate prin comiterea
infrac țiunii, subiectul pasiv al infrac țiunii se poate clasifica în subiect pasiv nemijlocit (direct) și
subiect pasiv mijlocit/generic . Astfel, numeroase infrac țiuni produc o v ătămare/lezare a unor
valori sociale individualizate în raport de anumite persoane determinate, care sunt, prin urmare,
direct/nemijlocit afectate ca efect al comiterii in frac țiunii. Spre exemplu, acesta este cazul
omorului , lovirii , furtului , violului etc., în ipoteza c ărora poate fi identificat ă o anumit ă persoan ă
fizic ă (sau, uneori, juridic ă – inclusiv statul) afectat ă propriu-zis de fapta penal ă: persoana
decedat ă sau a c ărei via ță a fost pus ă în primejdie, persoana lovit ă, persoana deposedat ă (persoan ă
fizic ă sau juridic ă, inclusiv statul), persoana violat ă ș.a. Acest subiect pasiv al infrac țiunii poate fi
denumit victim ă, reprezentând un subiect pasiv determinat .
Exist ă îns ă și infrac țiuni a c ăror consecin ță (urmare imediat ă) nu afecteaz ă în concret, în
mod efectiv/propriu-zis o anumit ă entitate individual ă (persoan ă fizic ă sau juridic ă), ci
vat ămă/pericliteaz ă în general ordinea de drept sau alte valori social e (de regul ă imateriale), al
căror titular nu este decât statul, ca reprezentant g eneral al societ ății ( subiect pasiv indeterminat ).
Spre exemplu: evadarea (art. 285 Cod penal); conduc erea unui vehicul sub influen ța alcoolului sau
a altor substan țe (art. 336 Cod penal); tulburarea ordinii și lini știi publice (art. 371 Cod penal).
Pot exista infrac țiuni lipsite de victim ă (subiect pasiv direct/nemijlocit/determinat), dar nu
exist ă nicio infrac țiune lipsit ă de subiect pasiv , c ăci acesta este, întotdeauna, cel pu țin statul, în
calitate de subiect pasiv generic (mijlocit/nedeter minat), ca reprezentant al societ ății și al întregii
ordini de drept.
Important: Chiar dac ă studiul victimei se poate realiza din mai multe pe rspective, în

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
64
criminologie este vehiculat ă no țiunea de victim ă – în sens restrâns – ca fiind „persoana fizic ă ce a
suferit, material sau moral (sau numai sub unul din cele dou ă aspecte), de pe urma unei ac țiuni sau
inac țiuni voit criminale a unei (sau a altor) persoane fizice” [I. Iacobu ță ]. Într-un sens (mai) larg,
prin victim ă este desemnat ă persoana care sufer ă, direct sau indirect, consecin țele de ordin fizic,
material, moral ale actelor îndreptate împotriva sa , indiferent de cauze: acte criminale; propriul
comportament (autovictimizare – sinucidere); consec in țe ale unor evenimente naturale
(catastrofe); accidente; r ăzboi, comunism etc.
Ad ăugam și defini ția elaborat ă sub egida O.N.U. La 29 noiembrie 1985, Adunarea
General ă a O.N.U. a adoptat Declara ția principiilor fundamentale ale justi ției privind victimele
criminalit ății și victimele abuzului de putere, care define ște no țiunea de victim ă dup ă cum
urmeaz ă: «Persoanele care, individual sau colectiv, au suf erit un prejudiciu, în special o atingere
integrit ății lor corporale sau mintale, o suferin ță moral ă, o pierdere material ă sau o atingere grav ă
drepturilor lor fundamentale, ca urmare a ac țiunilor sau inac țiunilor prev ăzute de legea penal ă în
vigoare în statul membru, inclusiv în cele care inc rimineaz ă abuzul de putere. O persoan ă poate fi
considerat ă drept victim ă, potrivit prezentei Declara ții, indiferent de identificarea autorului,
arestarea sa, urm ărirea sau condamnarea acestuia și independent de faptul care ar fi leg ăturile sale
de rudenie cu victima. Termenul „victim ă” cuprinde de asemenea, dac ă este cazul, familia
apropiat ă sau persoanele aflate direct la între ținerea victimei și persoanele care au suferit un
prejudiciu în procesul acord ării ajutorului victimei pentru a preîntâmpina victi mizarea acesteia».
[a se vedea: http://www.un.org/documents/ga/res/40/ a40r034.htm]

2. Tipuri de victime. Tipologie victimal ă
O constatare deosebit de important ă privind tipologia din victimologie este cea care
surprinde faptul c ă, „încerc ările de clasificare a victimelor se lovesc de o mul titudine de dificult ăți
care pot fi sistematizate astfel: 1. marea diversit ate a infrac țiunilor și, în consecin ță , a categoriilor
de victime; 2. practic, victimele apar țin, chiar dac ă cu ponderi diferite, tuturor categoriilor de
variabile: vârst ă, sex, preg ătire socio-profesional ă, preg ătire cultural ă, rol-status social, rol-status
economic etc.; 3. diferen țe mari interindividuale în grupurile de victime în ceea ce prive ște
responsabilit ățile și rolul jucat în comiterea infrac țiunii” [N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi] .
O clasificare (meritorie) a victimelor actelo r infrac ționale o constituie cea ini țiat ă de c ătre
însu și Hans von Hentig (p ărintele victimologiei penale). Recurgând la factori psihologici,

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
65
biologici și sociali, autorul a identificat treisprezece categ orii de victime, anume: victimele
nevârstnice / femeile ca victim ă / vârstnicii / consumatorii de alcool și de stupefiante / imigran ții /
minorit ățile etnice / indivizii normali, dar cu o inteligen ță redus ă / indivizii (temporar) deprima ți /
indivizii achizitivi / indivizii destr ăbăla ți și desfrâna ți / indivizii singuratici și cu “inima zdrobit ă” /
chinuitorii / indivizii „bloca ți” și cei „nesupu și” [a se vedea, N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T.
Butoi;I. Iacobu ță ].
Într-o alt ă optic ă, desemnând tot o premier ă în domeniul de referin ță (= victimologie
general ă), se înf ățișeaz ă clasificarea victimelor în viziunea lui Benjamin M endelsohn. Recurgând
la criteriul privind gradul de implicare și de responsabilitate a victimelor, autorul a ident ificat
urm ătoarele categorii de victime: complet/absolut inoce nte (nevinovate) / având o vinov ăție
minor ă (foarte pu țin vinovate) / la fel de vinovate ca și infractorul / mai vinovate decât infractorul
/ victime cu responsabilitate total ă în comiterea infrac țiunii / victime imaginare [a se vedea: N.
Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi; S. Bogdan]. „Apoi în marea categorie a victimelor a inclus și
victimele accidentelor de circula ție, victimele accidentelor de munc ă, victimele genocidurilor de
orice fel etc.” [S. Bogdan].
Literatura de specialitate se apleac ă (în mod invariabil) asupra studierii categoriilor de
persoane supuse frecvent victimiz ării, printre care se num ără – date fiind caracteristicile bio-
constitu ționale și psihocomportamentale specifice – persoanele nevâr stnice, dar și cele vârstnice,
dup ă cum și femeile. C ăzând, în genere, victime ale unor infrac țiuni diverse, acest fenomen
regretabil este cu atât mai dureros atunci când se manifest ă în cadrul familiei (= violen ța
domestic ă), fenomen care atinge cote îngrijor ătoare [pentru detalii, a se vedea: I. Iacobu ță ; N.
Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi] .
În sfâr șit, dar nu în ultimul rând, ținem s ă punct ăm și o categorie aparte de victime, cele
care se supun unui proces de autovictimizare, proce s al c ărui punct culminant, atunci când se
ajunge „pe culmile disper ării” rezid ă în recurgerea la actul suicidar. Acest „omor în og lind ă” a
făcut s ă curg ă cerneala, cercetarea ( știin țific ă a) subiectului eviden țiind o multitudine ( și o
varietate) de factori declan șatori / favorizan ți implica ți. Dintre teoriile privind etiologia procesului
suicidar (psihologice, psihiatrice, sociologice etc .), ne limit ăm la abordarea realizat ă de É.
Durkheim, autor care re ține patru tipuri de suicid, anume: suicidul egoist / altruist / anomic /
fatalist, punând în discu ție integrarea social ă a individului cât și reglarea social ă. În optica sa, dac ă
suicidul egoist este cauzat de un nivel prea sc ăzut al integr ării sociale, unui nivel prea înalt al

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
66
integr ării, dimpotriv ă, i se asociaz ă suicidul altruist; dac ă suicidul anomic este cauzat de un nivel
prea redus al regl ării sociale, unui nivel prea înalt al regl ării, dimpotriv ă, i se asociaz ă suicidul
fatalist. Se impune men ționat ă sublinierea doctrinar ă potrivit c ăreia: „Integrarea social ă se refer ă
la ata șarea voluntar ă a indivizilor la grupul sau societatea de care apa r țin, iar reglarea social ă
presupune interven ția coercitiv ă (restrângerea, constrângerea, controlul) a grupulu i sau societ ății
asupra comportamentului membrilor” [N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi] .

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
67

Unitatea (activitatea / tema) nr. 13 de studiu indi vidual

XIII.MODELE DE REAC ȚIE SOCIAL Ă ÎMPOTRIVA CRIMINALIT ĂȚII

În unele lucr ări de specialitate, în cadrul unui capitol intitula t, de regul ă, Criminologia
reac ției sociale, sunt prezentate câteva dintre (cele mai importante ) modele de reac ție social ă
contra criminalit ății, anume: modelul represiv, modelul preventiv, mod elul curativ și modelul mixt
[a se vedea, spre exemplu: N. Giurgiu, I. Iacobu ță ]. Aplicate în diferite etape istorice, înregistrând
varia ții condi ționate de anumite repere (= spa țiu și timp), este de re ținut sublinierea doctrinei,
anume c ă nu au existat modele pure. Ce ține de esen ța fiecaruia dintre aceste patru modele, ne
propunem s ă schi ță m în continuare.

Modelul represiv . A evoluat de la r ăzbunare privat ă la represiune etatizat ă, aceasta din urm ă
constituind forma cea mai evoluat ă a reac ției represive. În leg ătur ă cu acest (prim) model,
în țelegem s ă insist ăm – linie pe care vom continua – pe unele aspecte p rivitoare ( și) la alte
elemente (de baz ă) din criminologie, subsumate expunerii noastre de pân ă aici. Astfel, dac ă îl
avem în vedere pe C. Beccaria – apreciat drept prec ursor al gândirii criminologice – men țion ăm la
rândul nostru faptul c ă, el este cel care introduce în acest model, ideea de utilitate social ă a
pedepsei «cu semnifica ția c ă pedeapsa urmeaz ă s ă se aplice nu pentru isp ăș ire, ci pentru a
împiedica producerea altor „rele” în viitor. De ase menea, ea trebuie s ă fie propor țional ă cu
gravitatea faptei, f ără a se ține seama de personalitatea f ăptuitorului, care era v ăzut ca o entitate
abstract ă, atributele principale ale pedepsei fiind uniformi tatea și severitatea. Scopul principal
trebuie s ă fie intimidarea individual ă și colectiv ă. Ca modalitate de individualizare, pedepsele erau
eliminatorii (moartea sau închisoarea), corporale, pecuniare și înso țite de degrad ări sau
interdic ții”» [I. Iacobu ță ]. Pentru detalii/informa ții suplimentare, recomand ăm contactul direct cu
opera beccarian ă (Despre infrac țiuni și pedepse).
Modelul preventiv . Acest model de reac ție social ă a fost fundamentat de doctrina pozitivist ă. Este
de precizat c ă apari ția școlii pozitiviste italiene – marcând momentul const ituirii criminologiei ca
știin ță – a ap ărut ca ripost ă/reac ție la școala clasic ă de drept penal, punând într-o nou ă lumin ă atât
infrac țiunea (privit ă ca fapt concret, pozitiv), cât și (mai ales) infractorul. Lesne de în țeles este c ă,

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
68
așa cum reiese din îns ăș i denumirea acestui model de reac ție social ă, accentul s-a deplasat înspre
prevenirea crimei/criminalit ății.
În literatura de specialitate, cu ocazia prezent ării acestui model, se subliniaz ă (invariabil)
meritul ce revine lui E. Ferri – reprezentant de ma rc ă al pozitivismului italian – în ceea ce prive ște
concep ția ilustrat ă în leg ătur ă cu sanc ționarea, anume: realizarea activit ății de prevenire ca scop al
pedepsei, dar mai ales preven ția înf ăptuit ă printr-un ansamblu de m ăsuri (= substitutive penale) de
ordin social, economic, juridic (cum ar fi, spre ex emplu: iluminatul str ăzilor, reducerea
consumului de alcool, descentralizarea administrati v ă etc.). „În esen ță , școala pozitivist ă – prea
avansat ă pentru o punere în aplicare imediat ă, preconiza modelul preventiv caracterizat prin cât eva
tr ăsături: a) prevenirea trebuie îmbinat ă cu represiunea, prima reprezentând componenta deci siv ă;
b) abolirea sistemului represiv și înlocuirea lui treptat ă cu substitutive de natur ă preventiv ă; c)
propor ționalizarea tuturor m ăsurilor punitive și curative în raport de gradul concret de
periculozitate a f ăptuitorilor” [N. Giurgiu] .

Modelul mixt . … Știut fiind c ă lupta contrariilor na ște progresul, modelul mixt de reac ție social ă
contra criminalit ății este cel care a exprimat o viziune care a combin at elemente (apreciate pozitiv,
dovedite viabile) preluate din modelele anterior pr ezentate, în încercarea de echilibrare a
represiunii și preven ției, într-o viziune nou ă, integratoare. Astfel, în doctrin ă se arat ă c ă, ideea
cre ării unui model mixt de reac ție social ă contra criminalit ății a fost promovat ă în cursul lucr ărilor
de constituire a Uniunii Interna ționale de Drept Penal ( = U.I.D.P., 1889, devenit ă ulterior:
Asocia ția Interna țional ă de Drept Penal – A.I.D.P.), iar în legisla țiile penale – inclusiv cele care s-
au succedat pe plan na țional – și-au g ăsit reflectare, în cadrul sistemului de sanc țiuni, sanc țiunile
reprezentate de m ăsurile de siguran ță , distincte de pedepse.

Modelul curativ . Prin sublinierea contribu ției ( și a) teoriilor de ap ărare social ă la fundamentarea
acestui model de reac ție social ă (reliefat, spre exemplu, de concep țiile lui Filippo Gramatica,
Marc Ancel), în literatura de specialitate autohton ă se apreciaz ă c ă, în a doua jum ătate a secolului
XX: «Dintre orient ările criminologice cu rezonan ță mai ampl ă a fost cel al curentului clinic, care,
sub inspira ția lui J. Pinatel a pus în centrul problematicii „p ersonalitatea infractorului” și
argumentele școlii ap ărării sociale (F. Gramatica), dar mai ales a „noii a p ărări sociale”, sus ținut ă
de M. Ancel, care precizeaz ă c ă ideea ap ărării sociale nu trebuie luat ă în sensul îngust de protec ție

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
69
a societ ății împotriva individului, ci de reac ție social ă contra faptei penale , accentul prevenirii
vizând tratamentul și resocializarea infractorului în principal, prin m ijloace extrapenale. (…) Noua
form ă de reac ție social ă configureaz ă un nou model de combatere și anume modelul curativ , care
preconizeaz ă urm ătoarele: a) axarea politicii penale pe scopul socia liz ării; b) noi modele de
tratament apte finalit ății propuse; c) adoptarea unor procedee și tehnici de individualizare, care s ă
contribuie la resocializare, începând din etapa jud iciar ă și continuând în cea a execut ării și ; d)
configurarea unor ample programe de ordin social ec onomic, cultural, profesional, de natur ă a
asigura – dup ă executare – reinser ția social ă a fostului condamnat» [N. Giurgiu] .
Se impune o nou ă concep ție, respectiv cea de stabilire a pedepsei ca o meto d ă de
tratament, „metod ă ce are la baz ă examinarea medico-psiho-social ă a infractorului, formularea
unui diagnostic – prognoz ă și elaborarea unui tratament de resocializare pe eta pe, din care
individualizarea judiciar ă a pedepsei nu reprezint ă decât o prim ă aproximare a tratamentului de
readaptare social ă, cealalt ă reprezentând-o individualizarea pe timpul execut ării (…) Sub influen ța
criminologiei clinice se acord ă o mare importan ță tratamentului individual, urm ărindu-se
ameliorarea unor tendin țe reac ționale negative, perfec ționarea unor aptitudini care s ă ajute
reinser ția social ă, reînnoirea motiva țiilor și aspira țiilor, atitudinilor spre social” [N. Giurgiu] .
În aceast ă ordine de idei, vrem s ă relief ăm ideea pe care însu și autorul pre-citat o pune în
lumin ă, anume: beletristica (dar și cinematografia) înf ățișeaz ă o cazuistic ă interesant ă, dar nu în
afar ă de critici (dure) privind unele dintre metodele ap licate în realizarea acestui model (reluând
exemplele indicate, amintim – invitând la lectur ă/vizionare în baza ecraniz ărilor: Zbor deasupra
unui cuib de cuci – Ken Kessey; Portocala mecanic ă – Anthony Burgess).
Fără a înso ți de alte comentarii, specific ăm faptul c ă o alt ă metod ă terapeutic ă a fost/este
(și) psih(o)analiza, dac ă este s ă o amintim pe cea fondat ă de S. Freud (a se vedea dimensiunea
criminologic ă a operei/gândirii freudiene).
Așa cum reiese din cele ce preced ă, de re ținut că: de-a lungul timpului s-au conturat mai
multe modele de reac ție social ă contra criminalit ății. Noi nu am f ăcut altceva decât s ă schi țăm unii
pa și (dintre cei marcan ți) pe calea contur ării/consolid ării acestora.
Întregim succinta noastr ă expunere prin precizarea doctrinar ă relativ ă la tendin țe moderne
în aplicarea modelelor de reac ție social ă. „Evolu ția politicii penale cunoa ște dou ă tendin țe diferite,
care se completeaz ă reciproc: pe de o parte, sunt legile care țin seama de specificul na țional și de

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
70
condi țiile social-politice din țara respectiv ă, iar pe de alt ă parte, integrarea economic ă și politic ă
interna țional ă influen țeaz ă procesul de globalizare” [I. Iacobu ță ].
Este de necontestat influen ța acestor modele asupra dreptului penal (în general ), a evolu ției
înregistrate de acesta… În acest context, este de p recizat c ă, modelele de reac ție social ă aplicate în
România și-au g ăsit reflectare în legisla ția penal ă, procesual-penal ă și cea execu țional penal ă,
predominant fiind modelul mixt. Iar dac ă este s ă marc ăm câ țiva pa și – luând ca reper anul 1990
(f ără a insista asupra semnifica ției acestui an-reper!) – sunt de remarcat urm ătoarele evolu ții pe
planul dreptului penal autohton din punct de vedere al sistemului de pedepsire:
a) o relaxare la nivelul legisla ției penale în perioada imediat urm ătoare + în ăsprirea legisla ției
penale începând din anul 1996 – sub imperiul codifi c ării anterioare;
b) o nou ă relaxare la nivelul legisla ției penale – sub actuala codificare (Legea nr. 286/ 2009 de
adoptare a noului Cod penal al României, în vigoare de la 1 februarie 2014).
Semnificativ este un extras din Expunerea de motive ce a înso țit proiectul noului Cod
penal, sens în care în țelegem s ă-l reproducem. „Elaborarea unui nou Cod penal este cerut ă și de
necesitatea rea șez ării în limite normale a tratamentului sanc ționator. În acest sens, practica
ultimului deceniu a demonstrat c ă nu m ărirea exagerat ă a limitelor de pedeaps ă este solu ția
eficient ă pentru combaterea criminalit ății. (…) Solu ția de dorit nu este deci o majorare dus ă la
absurd a limitelor de pedeaps ă, care nu face altceva decât s ă nesocoteasc ă ierarhia valorilor sociale
într-o societate democratic ă (…). Într-un stat de drept, întinderea și intensitatea represiunii penale
trebuie s ă r ămân ă în limite determinate, în primul rând, prin raport are la importan ța valorii sociale
lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oar ă legea penal ă, urmând să creasc ă progresiv pentru
cei care comit mai multe infrac țiuni înainte de a fi definitiv condamna ți și cu atât mai mult pentru
cei afla ți în stare de recidiv ă. De aceea, limitele de pedeaps ă prev ăzute în partea special ă trebuie
corelate cu dispozi țiile părții generale, care vor permite o agravare propor țional ă a regimului
sanc ționator prev ăzut pentru pluralitatea de infrac țiuni” [pentru informa ții suplimentare pe acest
subiect, recomand ăm a se vedea și: A. Șinc, I. Kuglay: Unele considera ții privind ra țiunea și
efectele reducerii limitelor de pedeaps ă în noul Cod penal – https://www.juridice.ro/307527 /unele-
consideratii-privind-ratiunea-si-efectele-reducerii -limitelor-de-pedeapsa-in-noul-cod-penal.html]

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
71
Unitatea (activitatea / tema) nr. 14 de studiu indi vidual

XIV.CONSTANTE ȘI TENDIN ȚE ALE MANIFEST ĂRII FENOMENULUI
INFRAC ȚIONAL ÎN ROMÂNIA

Unitatea curent ă de înv ățare – așa acum rezult ă din titlul pe care îl poart ă – este destinat ă
prezent ării (de factur ă sintetic ă a) unor aspecte interesând unele dintre constantel e și tendin țele de
manifestare a criminalit ății pe plan na țional.
Înainte de a ne ocupa propriu-zis de acest subiect, propunem o succint ă privire
retrospectiv ă asupra criminalit ății (= principalul obiect de studiu al criminologiei ), reamintind c ă,
din punct de vedere al conceptului, aceasta desemne az ă ansamblul crimelor comise într-un anumit
spa țiu și într-o anumit ă perioad ă de timp. Rezult ă, fără echivoc, faptul c ă trebuie avute în vedere,
în egal ă m ăsur ă, atât dimensiunea individual ă a fenomenului criminal, anume crima/actul
criminal, cât și factorul uman f ără de care aceasta nu se poate manifesta ca fapt pozi tiv/concret,
respectiv persoana implicat ă activ în comiterea sa, nimeni altul decât criminal ul. Or, asupra crimei
– act individual, cât și asupra criminalului – unul dintre protagoni știi crimei (al ături de care se
identific ă victima actului criminal), ne-am aplecat în cadrul expunerii noastre, reliefând
accep țiunile celor dou ă no țiuni.
Totodat ă, cu prilejul examin ării problematicii pe care o dezvolt ă criminalitatea, în
abordarea selectiv ă care a reprezentat op țiunea noastr ă, am insistat asupra evalu ării cantitative a
criminalit ății, altfel spus, asupra clasific ării cantitative/obiective, prin raportare la criter iul dat de
gradul de descoperire și cunoa ștere a fenomenului (de c ătre organele cu atribu ții în
st ăpânirea/prevenirea/combaterea acestuia). Sub acest aspect, reamintim c ă în optica doctrinei
(majoritare) sunt eviden țiate trei feluri/categorii ale criminalit ății, încet ățenite sub denumirile:
criminalitate real ă; criminalitate aparent ă (reclamat ă, sesizat ă, relevat ă); criminalitate legal ă
(judecat ă).
Formele de manifestare a criminalit ății sunt, îns ă, cât se poate de variate, prin raportare la
diferite alte criterii de referin ță . Astfel, dac ă avem în vedere persoanele implicate activ în
săvâr șirea actelor criminale, distingem între: criminalit atea/delincven ța juvenil ă, criminalitatea
tinerilor, criminalitatea adul ților, criminalitatea vârstnicilor – clasificare dup ă vârst ă;
criminalitatea masculin ă și criminalitatea feminin ă – clasificare dup ă sex; criminalitatea

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
72
infractorilor primari, criminalitatea infractorilor recidivi ști ș.a. – clasificare dup ă starea de
anteceden ță penal ă etc. Dup ă valorile sociale lezate/periclitate, se disting ca forme ale
criminalit ății: criminalitatea contra persoanei, criminalitatea contra patrimoniului, criminalitatea
contra securit ății na ționale, criminalitatea contra înf ăptuirii justi ției etc. Bineîn țeles, deloc de
neglijat sunt clasific ările care pornesc (chiar) de la reperul spa țio-temporal fixat prin îns ăș i
defini ția acordat ă no țiunii de criminalitate, putându-se astfel deosebi ( de regul ă), pe de o parte, o
criminalitate na țional ă (dar și forme/feluri ale criminalit ății mai restrânse – criminalitate
regional ă/jude țean ă/urban ă/rural ă ș.a., ori mai largi – mergând pân ă la criminalitatea mondial ă),
cât și o criminalitate anual ă (dar și forme/feluri ale criminalit ății mai restrânse – criminalitate
semestrial ă/lunar ă/zilnic ă ș.a., ori mai largi – mergând pân ă la criminalitatea de epoc ă), pe de alt ă
parte.
Ajun și în acest punct (final) al expunerii noastre, în țelegem să orient ăm cititorul spre unele
referiri la constantele și tendin țele criminalit ății din România, a șa cum sunt consemnate în
doctrina autohton ă (cu prec ădere în anumite cursuri de specialitate). Astfel, î n unele lucr ări sunt
trecute în revist ă câteva date interesante referitoare la structura și tendin țele criminalit ății din țara
noastr ă anterior anului–reper 1989 (sub rezerva statistici lor din acea perioad ă), dar și din perioada
imediat urm ătoare, men ționându-se: „Cea mai mare pondere și ritmul de evolu ție cel mai ridicat,
în cadrul compozi ției de ansamblu a criminalit ății, l-au avut infrac țiunile în dauna propriet ății;
infrac țiunile contra persoanei nu au dep ăș it un sfert din volumul general al criminalit ății, locul
precump ănitor fiind luat în acest cadru de infrac țiunile mai pu țin grave (loviri, v ătămări,
amenin țare etc.), în raport cu cele grave cum ar fi: omoru l, loviturile cauzatoare de moarte,
uciderea din culp ă, pruncuciderea ș.a. (…) În ceea ce prive ște, de pild ă, criminalitatea juvenil ă s-a
recunoscut c ă prezint ă tendin țe de cre ștere temporar ă, sezoniere sau incidentale în opozi ție cu
reducerea fenomenului prin supunere la legea genera l ă de descre ștere a criminalit ății în ansamblu,
cu alte cuvinte, cre șterea criminalit ății juvenile a fost pus ă pe seama unor fluctua ții aleatorii, de
conjunctur ă. (…) Datele difuzate prin intermediul diferitelor surse de informare în mas ă atest ă
pentru anii 1990 și 1991 o cre ștere spectaculoas ă a infrac țiunilor contra propriet ății, de corup ție,
de violen ță , a celor legate de circula ția rutier ă și chiar a infrac țiunii organizate. Fenomenele de
criz ă moral ă și economic ă care înso țesc perioada de tranzi ție spre economia de pia ță sunt
implicate direct în aceste cre șteri, ca, de altfel, și o sc ădere marcant ă a autorit ății unor categorii de
organe ale statului. Desigur, nici st ările de confuzie, tensionare social ă și frustrare, care au

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
73
succedat revolu ției din decembrie ‘89, nu sunt str ăine de între ținerea unui climat prielnic
prolifer ării manifest ărilor de devian ță , inclusiv celor criminale” [N. Giurgiu] .
De precizat c ă aceste men țiuni s-au f ăcut într-un context mai larg, incluzând referiri și la
criminalitatea din alte ță ri și tendin țele de manifestare a acesteia, printre care erau sp ecificate:
cre șterea ponderii criminalit ății organizate; specializarea și profesionalizarea unui num ăr tot mai
mare de infractori; cre șterea delincven ței juvenile și a criminalit ății în rândul tinerilor; cre șterea
criminalit ății feminine; cre șterea ratei recidivei; men ținerea la cote alarmante a criminalit ății de
violen ță etc.
Literatura noastr ă de specialitate a supus ( și continu ă s ă supun ă) unei aten ții
deosebite/aprofundate anumite forme ale criminalit ății, printre care se num ără: criminalitatea în
rândul minorilor, criminalitatea feminin ă, criminalitatea organizat ă, corup ția ș.a., analize detaliate
vizând explica ții privind adoptarea conduitelor deviante de tip cr iminal de acest ordin, dar și
mijloacele eficiente de lupt ă împotriva acestora [pentru detalii, a se vedea: I. Iacobu ță ; S.
Bogdan] . Deloc întâmpl ător se ridic ă ( și) întrebarea: de ce? R ăspunsul este evident… Societatea
româneasc ă nu este str ăin ă de manifestarea criminalit ății în aceste forme, care cunosc ( și) anumite
particularit ăți de manifestare în concret, o anumit ă amploare/intensitate, mijloace specifice de
reac ție social ă. În momentul de fa ță , li se adaug ă acestora – constituind o realitate de necontestat –
și alte forme de manifestare a criminalit ății: criminalitatea informatic ă, terorismul ș.a. [a se vedea
și: Raport de activitate DIICOT 2016 http://www.diic ot.ro/index.php/informatii-de-interes-
public/raport-de-activitate ; Raport privind activi tatea desf ăș urat ă de DNA în anul 2016
http://www.pna.ro/bilant_activitate.xhtml?id=38 ]
Analiza criminalit ății din România nu trebuie desprins ă de contextul actual, sens în care,
concluzii interesante se desprind din statistici re cente privind criminalitatea și justi ția penal ă
în Uniunea Europeana [Pentru detalii, recomand ăm a se vedea:
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/i ndex.php/Archive:Crime_statistics/ro ]

În loc de încheiere
Pentru unitatea curent ă de înv ățare, pentru prezentul suport de curs, prefer ăm un final care
reproduce urm ătorul pasaj /extras din doctrina de specialitate: « Societatea uman ă a evoluat și
odat ă cu ea și fenomenul criminal. Criminalul este cu totul altu l decât cel din epoca lombrosian ă.
Actul criminal în sine are alt ă înf ățișare, structura criminalit ății (pe categorii de infrac țiuni) s-a

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
74
modificat. (…) Nivelul de instruc ție, gradul de cultur ă, de civiliza ție, sunt cu totul altele.
Ad ăugând și modificarea împrejur ărilor sociale în care criminalul ac ționeaz ă, este normal ca nici
actul criminal s ă nu mai semene prea mult cu cel de acum o sut ă de ani: valorile vizate, mijloacele
utilizate, modurile de operare sunt complet diferit e. (…) De și violen ța a fost și r ămâne subiectul
cel mai preocupant, locul infrac țiunilor de violen ță în peisajul general al criminalit ății este limitat.
În fapt, în ultimul secol, delincven ța de violen ță a cunoscut o relativ ă stagnare; doar manevrarea
abil ă a unor date statistice, precum și tendin ța mass-media de a insista asupra faptelor șocante
creeaz ă imaginea unei escalad ări continue a violen ței. (…) În schimb, statisticile criminale indic ă
o cre ștere continu ă a infrac țiunilor de profit. (…) Sporirea criminalit ății de profit este înso țit ă de o
perfec ționare a metodelor și tehnicilor de operare. Se poate vorbi din ce în c e mai justificat despre
o criminalitate „inteligent ă”. Unele infrac țiuni financiare, unele escrocherii etc. demonstreaz ă
uneori o investi ție de inteligen ță și o imagina ție demne de cauze mai bune. În aceste condi ții este
justificat ă preocuparea criminologiei de a încerca s ă surprind ă noua imagine a criminalit ății, de a
găsi explica ții pentru un act criminal lucid, ra țional» [V. Cioclei] .
…Cercetarea criminologic ă nu are decât un „sfâr șit deschis” pentru noi întreb ări, noi
ipoteze, noi r ăspunsuri în leg ătur ă cu fenomenul infrac țional, cu etiologia acestuia, cu
metodele și tehnicile de prevenire și combatere în mod eficient…

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
75
TEME DE CONTROL

A) Probleme de reflec ție
 PROBLEMA 1:
Se ia în considerare urm ătorul text:
„Iat ă, a șadar, ce-l rugam pe binevoitorul cititor sa nu piar d ă din vedere: s ă nu uite c ă
modurile de gândire cu care este obi șnuit sunt mai degrab ă d ăun ătoare decât favorabile studiului
știin țific al fenomenelor sociale, deci s ă se pun ă în gard ă în fa ța primelor sale impresii. Dac ă se
las ă dus de acestea f ără rezisten ță , risc ă s ă ne judece f ără s ă ne fi în țeles. Astfel, ar putea s ă ne
acuze de dorin ța de justificare a crimei sub pretextul consider ării acesteia ca un fapt social normal.
Și totu și obiec ția ar fi pueril ă. C ăci, în orice societate, dac ă este normal s ă existe crime, atunci nu
este mai pu țin normal ca ele s ă fie pedepsite. Instituirea unui sistem represiv es te un fapt tot atât de
universal ca și existen ța criminalit ății și, de asemenea, tot atât de indispensabil s ănătății colective.
Ca s ă nu mai existe crime, ar fi necesar ă o nivelare a con știin țelor individuale care, din motive pe
care le voi expune mai târziu, nu este nici posibil ă, nici dezirabil ă; iar ca s ă nu mai existe
represiune, ar fi necesar ă absen ța omogenit ății morale, incompatibil ă cu existen ța unei societ ăți.
Numai c ă, plecând de la faptul ca orice crim ă este detestat ă și detestabil ă, sim țul comun trage
gre șit concluzia c ă aceasta ar trebui sa dispar ă definitiv. Dat fiind simplismul s ău cunoscut, el nu
concepe c ă un lucru dezgust ător poate fi în acela și timp util, și totu și s ă nu fie nimic
contradictoriu aici. Nu exist ă și în organism func ții dezgust ătoare, al c ăror joc regulat este necesar
sănătății individuale? Nu detest ăm noi suferin ța? Și totu și, o fiin ță care nu ar cunoa ște-o ar fi un
monstru. Caracterul normal al unui lucru și sentimentul de respingere pe care acesta îl inspi r ă pot
coexista. Dac ă durerea este un fapt normal, este cu condi ția de a nu fi iubit ă; dac ă crima este
normal ă, este cu condi ția de a fi urât ă. Dar, vom fi contrazi și, dac ă s ănătatea con ține și elemente
detestabile, cum s ă o prezent ăm a șa cum vom face în continuare drept obiectiv imediat al
conduitei? Nu e nici o contradic ție aici. Se întâmpl ă mereu ca un lucru, de și e d ăun ător prin unele
consecin țe, s ă fie, datorit ă altora, util sau chiar necesar vie ții. Or, dac ă efectele malefice pe care
acesta le are sunt permanent neutralizate printr-o influen ță contrar ă, el poate servi f ără s ă d ăuneze,
rămânând totu și detestabil, c ăci nu înceteaz ă s ă fie un poten țial pericol ce nu poate fi împiedicat
decât prin ac țiunea unor for țe antagoniste. Spre exemplu, crima; r ăul pe care ea îl face societ ății

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
76
este anulat de pedeaps ă, dac ă aceasta func ționeaz ă normal. Prin urmare, f ără a produce r ăul pe
care-l implic ă, crima între ține cu condi țiile fundamentale ale vie ții sociale raporturi pozitive”.
É. DURKHEIM
Aflate în „circuitul știin țific” al criminologiei, explica țiile cu privire la crim ă – criminal –
criminalitate cunosc o natur ă variat ă (preponderent biologic ă / psihologic ă / sociologic ă;
multifactorial ă). Concluziile lui Durkheim nu pot fi neglijate! În egal ă m ăsur ă, Durkheim a
contribuit în mod substan țial la construirea unei teorii de explicare a compo rtamentelor deviante
(și) de tip infrac țional.
Pornind de la premisa parcurgerii literaturii de s pecialitate, totodat ă având în vedere
capacitatea (personal ă) de „procesare” a informa țiilor dobândite în urma lecturii (inclusiv a
extrasului selectat), încerca ți (si izbuti ți!) s ă răspunde ți argumentat urm ătoarelor cerin țe:

1) De ce natur ă sunt explica țiile oferite de É. Durkheim? În ce const ă originalitatea gândirii sale?
2) Ce concept a introdus în circuitul criminologic (c a stare a societ ății, stare generat ă de
schimb ările la nivel social), deopotriv ă suport al teoriei pe care a elaborat-o? [În aseme nea
momente, „nu știm ce este just și ce este injust, care sunt revendic ările și speran țele legitime, care
sunt cele care întrec m ăsura; putem pretinde orice” – É. Durkheim]. Teoria (clasic ă) enun țat ă de É.
Durkheim constituie baza construirii altor teorii?
3) Dincolo de expunerea aspectelor de maxim ă generalitate pe care le comport ă pct. 1 și pct. 2,
preciza ți prin ce se remarc ă originalitatea concep ției autorului.

 PROBLEMA 2:
Se ia în considerare urm ătorul text:
„Potrivit dreptului atenian, Socrate era un crimina l si condamnarea lui era just ă. Totu și,
crima sa, și anume independen ța de gândire, era util ă nu numai omenirii, ci și patriei sale. C ăci ea
servea la preg ătirea unei morale și a unei credin țe noi, de care atenienii aveau atunci nevoie,
pentru c ă tradi țiile în care tr ăiser ă pân ă în acel moment nu mai erau în armonie cu condi țiile lor de
existen ță . Cazul lui Socrate nu este îns ă izolat; el se reproduce periodic în istorie. Liber tatea de
gândire de care ne bucur ăm ast ăzi nu ar fi putut fi proclamat ă dac ă regulile care o interziceau nu
ar fi fost înc ălcate înainte de a fi abrogate în mod solemn. Cu to ate acestea, în acel moment,

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
77
înc ălcarea lor era o crim ă, pentru c ă leza unele sentimente înc ă foarte vii în majoritatea
con știin țelor. Și totu și, aceast ă crim ă era util ă, de vreme ce prevestea transform ări care, de la zi la
zi, deveneau tot mai necesare.
Din acest punct de vedere, faptele fundamentale ale Criminologiei ni se prezint ă sub un
aspect cu totul nou. Contrar ideilor curente, crimi nalul nu mai apare ca o fiin ță radical nesociabil ă,
ca un fel de element parazitar, de corp str ăin, neasimilabil, introdus în sânul societ ății; este un
agent reglator al vie ții sociale.”
É. DURKHEIM

În accep țiunea cea mai larg ă, o școal ă reprezint ă un curent, o mi șcare știin țific ă, literar ă
etc., care grupeaz ă în jurul ei o serie de adep ți. Pornind de la acest concept, în literatura de
specialitate se admite c ă o școal ă criminologic ă reprezint ă un mod de orientare dominant într-un
domeniu al criminologiei, în jurul c ăruia se grupeaz ă un num ăr de adep ți cu opinii asem ănătoare,
dar nu identice.
În egal ă m ăsur ă, în sensul cel mai larg, o teorie reprezint ă o reflectare sistematizat ă,
generalizat ă, a unui ansamblu de cuno știn țe și de idei, privind unele domenii ale realit ății obiective
sau ale con știin ței sociale. În literatura de specialitate, se consi der ă c ă exist ă o criminologie
clasic ă, consacrat ă studiului principalelor orient ări cunoscute în activitatea de explicare a cauzelor
crimei / criminalit ății ș.a., pentru care se folose ște denumirea de școli .
Conform unei opinii, fondatorul școlii interpsihologice este Gabriel Tarde (care considera
că sociologia nu este decât o interpsihologie); lui î i revine meritul legat de fundamentarea
psihosociologic ă a criminologiei. G. Tarde nu a fost de acord (nici ) cu ideile lui É. Durkheim,
potrivit c ăruia crima ar fi un fenomen normal al vie ții sociale. G. Tarde considera infractorul ca pe
un parazit, ca pe un intrus care se strecoar ă în sânul societ ății, afirmând (dup ă cum a receptat
doctrina: V. Cioclei, T. Pop): „(…) cu cât ei [criminalii – s.n.] sunt mai numero și și sunt l ăsa ți s ă
se adune, cu atât mai mult ei vor fi tenta ți s ă se copieze unul pe cel ălalt, în loc de a recepta
exemplul oamenilor cinsti ți, a șa cum o dovede ște propor ția mereu în cre ștere a recidivi știlor
printre condamna ți (…)”. „Crima este un fenomen social ca și un altul, dar în acela și timp este și
fenomen antisocial; ca un cancer care particip ă la via ța unui organism, dar activând la moartea sa.
Crima este o industrie, dar o industrie negativ ă”.

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
78
Cerin țe – pornind de la aceste preciz ări, oferi ți r ăspunsuri argumentate urm ătoarele
cerin țe de lucru:
1) În ce rezid ă segmentul comun al opiniilor exprimate de cei doi autori men ționa ți, respectiv prin
ce anume se departajeaz ă? Dintre cele dou ă teze, pe care o alege ți?
2) Care este teoria elaborat ă de G. Tarde, afirmând existen ța unor legi pe care le-a transpus în
materie criminologic ă? Teoria (clasic ă) enun țat ă de G. Tarde constituie baza construirii altei / al tor
teorii criminologice?

 PROBLEMA 3:
Se ia în considerare urm ătorul text (1):
„Apropierea în timp dintre infrac țiune și pedeaps ă este deci de cea mai mare importan ță ,
dac ă vrem ca în grosolanele min ți ale oamenilor de rând s ă se trezeasc ă de îndat ă ideea pedepsei
asociat ă cu imaginea seduc ătoare a unei anumite infrac țiuni aduc ătoare de foloase. O mare
întârziere nu produce alt efect decât pe acela de a desp ărți tot mai mult aceste dou ă idei; și, oricât
de puternic ă ar fi impresia pe care ar produce-o sanc țiunea unei infrac țiuni, ea face aceasta nu atât
ca sanc țiune, cât ca spectacol, și nu o produce decât dup ă ce a sl ăbit în sufletul spectatorilor sila
fa ță de o anumit ă infrac țiune, sil ă care ar servi la înt ărirea impresiei produs ă de pedeaps ă. (…)
Una dintre cele mai puternice frâne ale infrac țiunilor nu este cruzimea pedepselor, ci
inevitabilitatea lor și, prin urmare, vigilen ța magistra ților și acea severitate a unui judec ător
neînduplecat, care, pentru a fi o virtute folositoa re, trebuie s ă fie înso țit ă de o legiuire blând ă.
Certitudinea unei sanc țiuni, de și moderat ă, va face totdeauna o impresie mai puternic ă decât frica
produs ă de alta mai grozav ă, unit ă cu speran ța impunit ății; c ăci suferin țele, chiar minime, atunci
când sunt certe, însp ăimânt ă totdeauna sufletele omene ști, în vreme ce speran ța, dar ceresc care
adesea ține loc de toate, îndep ărteaz ă totdeauna ideea celor mai mari suferin țe, mai cu seama
atunci când impunitatea, pe care l ăcomia și sl ăbiciunea o acord ă adeseori, îi m ăre ște puterea”.
C. BECCARIA

Se ia în considerare urm ătorul text (2):
„În primul rând, în mul țime individul cap ătă, doar din simpla pricin ă a num ărului,
sentimentul unei for țe invincibile permi țându-i s ă cedeze instinctelor, pe care, singur, și le-ar
reprima. Va ceda cu atât mai bucuros acestei pornir i cu cât mul țimea este anonim ă și, prin urmare,

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
79
sentimentul responsabilit ății, care îi re ține întotdeauna pe oameni, dispare complet. (…) Stu diind
caracteristicile fundamentale ale maselor, am ar ătat c ă acestea sunt animate aproape exclusiv de
incon știent. Actele lor sunt mai mult influen țate de activitatea m ăduvei spinale decât de cea a
creierului. Ac țiunile s ăvâr șite pot s ă fie perfecte în privin ța execu ției, dar nu creierul este cel care
le dirijeaz ă. Indivizii ac ționeaz ă conform hazardului impulsurilor primite care se r ăsfrâng cu
neîncetatele lor varia ții asupra maselor. Și individul izolat poate s ă fie supus acelora și excitan ți ca
individul dintr-o mul țime de oameni, dar ra țiunea îi va ar ăta inconvenientele ced ării, și el nu va
ceda în fa ța impulsurilor. Din punct de vedere psihologic, fen omenul se define ște astfel: individul
izolat posed ă aptitudinea de a- și domina reflexele, în timp ce mul țimea e lipsit ă de aceast ă calitate.
(…) Mul țimile care ajung, dup ă o anumit ă perioad ă de excita ție, la starea de simple automate
incon știente dirijate prin sugestie e greu s ă fie calificate drept criminale. (…) În general, cr imele
maselor sunt rezultatul unei sugestii puternice, ia r indivizii care au luat parte la ele sunt convin și
că au împlinit o îndatorire. Fire ște, suntem departe de cazul criminalului obi șnuit”.
G. LE BON

O bun ă remarc ă a doctrinei (V. Cioclei) este cea potrivit c ăreia, evaluat ă cantitativ,
„mo ștenirea” beccarian ă se rezum ă la o „carte de buzunar” ce con ține câteva idei, pentru a c ăror
enumerare, degetele a dou ă mâini sunt suficiente, iar privit ă prin prisma calit ății, aceasta prezint ă
și ast ăzi un real interes. În egal ă m ăsur ă, aceea și remarc ă este valabil ă și în ceea ce prive ște
lucrarea lui Le Bon, prin ideile expuse, ast ăzi devenite clasice.
Este de necontestat contribu ția lui Beccaria la dezvoltarea dreptului penal, pre cum și la
întemeierea Criminologiei, fiind apreciat drept pre cursor al gândirii criminologice. Teoria
pedepsei confer ă parte consistent ă a doctrinei sale: se eviden țiaz ă principii ce guverneaz ă institu ția
pedepsei; se sus ține necesitatea prevenirii infrac țiunilor (parte component ă de baz ă în practica
anti-criminal ă) etc. Principalele idei înf ățișate în opera men ționat ă prezint ă o leg ătur ă mai strâns ă
cu dreptul penal sau criminologia, de și unele apar țin ambelor domenii.
Gustave Le Bon este unul dintre oamenii de știin ță care s-a ocupat de studiul mul țimilor și
al comportamentului lor (înaintea sa, subiectul fus ese abordat și de Gabriel Tarde), analizând
problemele incon știentului colectiv. La rândul s ău, Sigmund Freud a recunoscut ținuta știin țific ă a
lucr ării lui G. Le Bon; el însu și public ă volumul s ău despre psihologia maselor care se bazeaz ă în
mod explicit pe ideile expuse de G. Le Bon, pe care le abordeaz ă în mod critic. Potrivit unei opinii

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
80
de specialitate, cei trei sunt aprecia ți drept precursori ai psihologiei sociale.

Cerin țe – pornind de la aceste preciz ări / aprecieri doctrinare, rezolva ți argumentat
următoarele cerin țe de lucru:
1) Prin raportare la extrasul din opera beccarian ă, identifica ți ideile principale și specifica ți
apartenen ța acestora. În opinia personal ă, ce crede ți c ă este de preferat: o legiuire blând ă și un
judec ător aspru, sau o legiuire aspr ă și un judec ător blând? Motiva ți r ăspunsul !
2) Prin raportare la extrasul din opera lui G. Le Bon , identifica ți ideea / ideile care reprezint ă
(parte din) segmentul comun ce apropie gândirea lui G. Le Bon de cea a lui S. Freud; puncta ți
natura atribuit ă crimei și pedepsei în concep ția freudian ă.
3) Întreb ări suplimentare:
– Care este concep ția lui C. Beccaria sa despre interpretarea legilor?
– Care sunt caracteristicile generale ale mul țimilor criminale în concep ția lui G. Le Bon?

 PROBLEMA 4:
Se ia în considerare urm ătorul text (1):
„Este mai bine s ă se previn ă infrac țiunile decât s ă fie pedepsite. Acesta este scopul
principal al oric ărei bune legisla ții, care e arta de a-i conduce pe oameni la maximum de fericire
sau la minimum de nefericire cu putin ță , ca s ă vorbim ținând seama de tot binele și r ăul din via ță .
(…) Vre ți s ă preveni ți infrac țiunile? Face ți ca legile s ă fie clare, simple și toat ă for ța na țiunii s ă fie
concentrat ă pentru a le ap ăra și nici o parte din ea s ă nu fie folosit ă pentru a le surpa. (…) Un alt
mijloc de a preveni infrac țiunile este de a interesa forul care aplic ă legile, mai curând la
respectarea lor, decât la corup ție. (…) În sfâr șit, cel mai sigur, dar cel mai dificil mijloc de a
preveni infrac țiunile, este s ă se perfec ționeze educa ția, materie prea vast ă și care dep ăș ește limitele
pe care mi le-am prescris; materie care, îndr ăznesc s ă mai spun, este prea intim legat ă de natura
guvern ământului, pentru ca s ă nu fie mereu, pân ă în foarte îndep ărtatele secole ale fericirii
publice, un câmp sterp și cultivat numai ici și colo de pu țini în țelep ți.”
C. BECCARIA
Se ia în considerare urm ătorul text (2):
«Unor filosofi eminen ți, dintre care se remarc ă în mod deosebit Herbert Spencer, nu le-a
venit deloc greu s ă arate c ă educa ția nu îl face pe om nici mai moral, nici mai ferici t, c ă nu îi

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
81
modific ă nici instinctele și nici zestrea ereditar ă, și c ă, prost direc ționat ă, ea poate și s ă fie mai
degrab ă distructiv ă decât util ă. (…) Din nefericire, mai cu seam ă de vreo treizeci de ani
[reamintim că anul public ării lucr ării citate este 1896 – s.n.] , popoarele latine și-au întemeiat
sistemele educative pe principii foarte defectuoase și, în pofida observa țiilor f ăcute de rafina ți
oameni de spirit, ele persist ă în lamentabilele erori. (…) Primul pericol al aces tui sistem
educa țional – pe drept etichetat „latin” – este c ă se bazeaz ă pe o eroare psihologic ă
fundamental ă, și anume promotorii lui î și închipuie c ă papagalicirea manualelor dezvolt ă
inteligen ța. De aici, str ădania de a înv ăța cât mai mult posibil – de la școala primar ă pân ă la
doctorat, tinerii nu fac decât s ă îngurgiteze con ținutul c ărților, f ără a-și exersa judecata și ini țiativa
proprie. Pentru ei, instruc ția const ă în „a recita” în spirit obedient. „A- ți înv ăța lec țiile, a ști pe de
rost o gramatic ă, a repeta corect, a imita corect – iat ă un înv ăță mânt ridicol în care orice efort este
un act de credin ță în fa ța infailibilit ății educatorului și care are drept rezultat minimalizarea
personalit ății”. (…) Statul, care produce to ți ace ști de țin ători de diplome, nu poate s ă foloseasc ă
dintre ei decât un num ăr limitat de persoane, l ăsându-le, inevitabil, pe celelalte f ără serviciu. Nu
are decât s ă se resemneze hr ănindu-le pe primele și f ăcându-și du șmani din celelalte. (…)
Num ărul celor ale și fiind restrâns, inevitabil, cel al nemul țumi ților este imens. Ace știa din urm ă
sunt gata pentru orice fel de revolt ă, indiferent de conduc ătorii și de scopurile acesteia.
Acumularea de cuno știn țe inutilizabile este un mijloc sigur de transformar e a omului în revoltat.
(…) Numai experien ța, cea de pe urm ă educatoare a popoarelor, va avea drept sarcin ă s ă ne
dezv ăluie eroarea».
G. LE BON

O bun ă remarc ă a doctrinei (V. Cioclei) este cea potrivit c ăreia, evaluat ă cantitativ,
„mo ștenirea” beccarian ă se rezum ă la o „carte de buzunar” ce con ține câteva idei, pentru a c ăror
enumerare, degetele a dou ă mâini sunt suficiente, iar privit ă prin prisma calit ății, aceasta prezint ă
și ast ăzi un real interes. În egal ă m ăsur ă, aceea și remarc ă este valabil ă și în ceea ce prive ște
lucrarea lui Gustave Le Bon, prin ideile expuse, as t ăzi devenite clasice.
Este de necontestat contribu ția lui Beccaria la dezvoltarea dreptului penal, pre cum și la
întemeierea Criminologiei, fiind apreciat drept pre cursor al gândirii criminologice. Teoria
pedepsei confer ă parte consistent ă a doctrinei sale: se eviden țiaz ă principii ce guverneaz ă institu ția
pedepsei; se sus ține necesitatea prevenirii infrac țiunilor (parte component ă de baz ă în practica

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
82
anti-criminal ă) etc. Principalele idei înf ățișate în opera men ționat ă prezint ă o leg ătur ă mai strâns ă
cu dreptul penal sau criminologia, de și unele apar țin ambelor domenii.
Gustave Le Bon este unul dintre oamenii de știin ță care s-a ocupat de studiul mul țimilor și
al comportamentului lor (înaintea sa, subiectul fus ese abordat și de Gabriel Tarde), analizând
problemele incon știentului colectiv. Printre tezele enun țate de G. Le Bon se înscrie și cea potrivit
căreia, apari ția unor caracteristici speciale atribuite mul țimilor ( și care le determin ă orientarea
ac țiunilor) este dat ă de contagiunea mental ă care conduce fiecare individ în parte s ă-i imite pe
ceilal ți: „Într-o mul țime, orice sentiment, orice act este contagios, con tagios în a șa m ăsur ă încât
individul î și sacrific ă foarte u șor interesul personal, în favoarea celui colectiv”.

Cerin țe – pornind de la aceste preciz ări / aprecieri doctrinare, rezolva ți argumentat
urm ătoarele cerin țe de lucru:
1) Prin raportare la extrasul din opera beccarian ă, identifica ți ideile principale și specifica ți
apartenen ța acestora. Diminuarea fenomenului infrac țional se realizeaz ă doar prin activitatea de
prevenire? Poate fi stopat ă / eradicat ă criminalitatea?
2) Prin raportare la ambele extrase, identifica ți ideea / ideile ce reprezint ă (parte din) segmentul
comun ce caracterizeaz ă concep țiile celor doi autori. Prin afirmarea rolului jucat de contagiunea
mental ă în orientarea actelor întreprinse de indivizi, de opinia avansat ă de c ătre ce alt autor, se
apropie viziunea lui G. Le Bon? Motiva ți!
3) Întreb ări suplimentare:
– De ce Beccaria este considerat fondatorul curent ului aboli ționist al pedepsei capitale?
– Prin ce difer ă individul inclus / aflat în starea de mul țime, de individul r ămas izolat, în
concep ția lui G. Le Bon?

 PROBLEMA 5:
Se ia în considerare urm ătorul text:
„Infractorul, ca fiin ță vie, concret ă, ocup ă un loc secundar în gândirea și cartea lui
Beccaria. Persoana infractorului r ămâne ștears ă în doctrina lui; condi țiile sale organice, starea sa
psihofizic ă, mediul s ău social nu sunt cercetate. Infractorul nu este dec ât un individ care a s ăvâr șit
o fapt ă prev ăzut ă de legea penal ă și care din aceast ă cauz ă trebuie s ă sufere o pedeaps ă.
Particularit ățile sale sunt indiferente legii penale, in fa ța c ăreia to ți oamenii sunt egali. Beccaria nu

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
83
vede sau refuz ă s ă vad ă diferen țele dintre infractori; orice infractor apare în car tea sa ca o unitate
similar ă celorlal ți. Nu exist ă decât un tip unic, general al infractorului, c ăruia – pentru fapte
similare – trebuie s ă i se aplice un tratament egal”.
VASILE PAPADOPOL, Studiu introductiv la „Despre inf rac țiuni si pedepse”

În accep țiunea cea mai larg ă, o școal ă reprezint ă un curent, o mi șcare știin țific ă, literar ă
etc., care grupeaz ă în jurul ei o serie de adep ți. Pornind de la acest concept, în literatura de
specialitate se admite c ă o școal ă criminologic ă reprezint ă un mod de orientare dominant într-un
domeniu al criminologiei, în jurul c ăruia se grupeaz ă un num ăr de adep ți cu opinii asem ănătoare,
dar nu identice. În egal ă m ăsur ă, în sensul cel mai larg, o teorie reprezint ă o reflectare
sistematizat ă, generalizat ă, a unui ansamblu de cuno știn țe și de idei, privind unele domenii ale
realit ății obiective sau ale con știin ței sociale. În literatura de specialitate, se consi der ă c ă exist ă o
criminologie clasic ă, consacrat ă studiului principalelor orient ări cunoscute în activitatea de
explicare a cauzelor crimei / criminalit ății ș.a., pentru care se folose ște denumirea de școli .
Una dintre criticile aduse școlii clasice (beccariene) de drept penal, se refer ă la prioritatea
acordat ă studiului rezervat faptei (infrac țiunii) și l ăsarea pe un loc secundar (dac ă nu chiar
ignorarea aproape complet ă) a studierii persoanei (infractorului).

Cerin țe – pornind de la aceste preciz ări / aprecieri doctrinare, rezolva ți argumentat
urm ătoarele cerin țe de lucru:
1) Preciza ți școala criminologic ă care, în replic ă, a fost cea care a deschis drumul cercet ării
centrate pe infractor, școal ă c ăreia i se re ține meritul de a fi adus omul pe primul loc al
preocup ărilor de ordin știin țific. Care sunt reprezentan ții de marc ă ai acestei școli ?
2) Dincolo de identificarea școli, puncta ți câteva aspecte din care rezult ă determinismul bio-psiho-
social sus ținut de reprezentan ții acesteia. Despre opera fondatorului, s-a afirmat c ă: „(…) pân ă și
erorile sale au fost fecunde prin reac țiile, discursurile și investiga țiile noi pe care le-au antrenat”.
Cum v ă explica ți aceasta ?
3) Care sunt limitele și care sunt meritele acestei școli criminologice?

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
84
 PROBLEMA 6:
Se ia în considerare urm ătorul text:
«În doctrina lui Lombroso sunt dou ă teze distincte. Una, cea mai veche, asimileaz ă pe
criminal cu omul preistoric și crima o explic ă prin atavism. A doua sus ține identitatea criminalului
[în] născut cu nebunul moral. Aceste dou ă teze în ochii lui se sprijin ă și se confirm ă reciproc. Nu
observ ă contradic ția flagrant ă, ce rezid ă în aceste dou ă teze. Nebunia este un fruct al civiliza ției;
ea este un fenomen aproape necunoscut în clasele f ără cultur ă și la rasele inferioare, pân ă la un
anumit grad ea se dezvolt ă paralel cu evolu ția civiliza ției. Deci dac ă criminalul este un s ălbatic: nu
poate fi nebun, iar dac ă este nebun: atunci nu poate fi un s ălbatic. Dintre aceste dou ă teze trebuie
aleas ă una. Compromisul de „cvasi-nebunie” le sl ăbe ște pe amândou ă (Gabriel Tarde…). La
aceast ă obiec ție, Lombroso în fa ța operei sale (…) r ăspunde urm ătoarele: „Nu g ăsesc nicio
contradic ție. Nebunia moral ă (moral insanity) este altceva, decât nebunia (alie na țiunea); individul
care sufer ă de aceea, nu este un bolnav ci un cretin al sim țului moral”.
Explicația crimei prin atavism și nebunia moral ă – dup ă Lombroso – sunt dou ă teze, care
se conciliaz ă, fiindc ă nu toate caracterele criminalilor sunt atavice și fiindc ă și la nebunii morali se
găsesc adeseori caractere atavice».
T. POP

În accep țiunea cea mai larg ă, o școal ă reprezint ă un curent, o mi șcare știin țific ă, literar ă
etc., care grupeaz ă în jurul ei o serie de adep ți. Pornind de la acest concept, în literatura de
specialitate se admite c ă o școal ă criminologic ă reprezint ă un mod de orientare dominant într-un
domeniu al criminologiei, în jurul c ăruia se grupeaz ă un num ăr de adep ți cu opinii asem ănătoare,
dar nu identice. În egal ă m ăsur ă, în sensul cel mai larg, o teorie reprezint ă o reflectare
sistematizat ă, generalizat ă, a unui ansamblu de cuno știn țe și de idei, privind unele domenii ale
realit ății obiective sau ale con știin ței sociale. În literatura de specialitate, se consi der ă c ă exist ă o
criminologie clasic ă, consacrat ă studiului principalelor orient ări cunoscute în activitatea de
explicare a cauzelor crimei / criminalit ății ș.a., pentru care se folose ște denumirea de școli .
Aproape to ți cercet ătorii din diferitele școli și curente criminologice au abordat
problematica tipologiei criminale. Unele dintre tip urile criminale au marcat istoria criminologiei,
de la constituirea ca știin ță și pân ă ast ăzi.

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
85
Cerin țe – pornind de la aceste preciz ări / aprecieri doctrinare, rezolva ți argumentat
urm ătoarele cerin țe de lucru:
1) Preciza ți școala criminologic ă al c ărei fondator este apreciat a fi Gabriel Tarde, evid en țiind
modul în care (î și) explic ă adoptarea conduitelor deviante de tip criminal. Ca re este teoria
criminologic ă modern ă care se apropie de teoria elaborat ă de G. Tarde?
2) Crima se mo ștene ște (C. Lombroso) sau se înva ță (G. Tarde)? Dintre aceste dou ă teze se poate
alege una?
3) Explica ți ce se în țelege prin no țiunea de tip criminal , specificând tipologia propus ă de C.
Lombroso, respectiv de G. Tarde!

B) Teste de evaluare/autoevaluare

1. Care este accep țiunea no țiunii de crim ă (sens criminologic)?
2. Care este accep țiunea no țiunii de criminal (sens criminologic)?
3. La ce se refer ă clasificarea cantitativ ă/obiectiv ă a criminalit ății? Ce ține de esen ța formelor
criminalit ății dup ă aceast ă clasificare?
4. Ce reprezint ă factorii criminogeni? Ce se în țelege prin factori criminogeni endogeni, respectiv
exogeni?
5. Ce se în țelege prin structura, respectiv dinamica criminalit ății?
6. Ce desemneaz ă no țiunea de tip criminal?
7. Având în vedere ansamblul instinctelor/impulsuri lor/nevoilor/trebuin țelor omului, specifica ți
câteva elemente de tipologie criminal ă.
8. În raport de tipurile criminale (re)cunoscute în criminologie, specifica ți unele sub-tipuri
criminale de larg ă circula ție.
9. Exist ă tipuri criminale incompatibile?
10. Care sunt formele crimei – privit ă ca act individual, dup ă num ărul persoanelor implicate în
săvâr șirea acesteia? Dar dup ă elementul subiectiv ce caracterizeaz ă actul criminal?
11. De ce (crede ți c ă) nu se poate formula o teorie care s ă confere explica ții universal valabile cu
privire la etiologia comportamentelor deviante de t ip infrac țional?
12. Specifica ți și explica ți apartenen ța crimelor comise de minorii ner ăspunz ători penal în raport
de clasificarea obiectiv ă/cantitativ ă a criminalit ății.

U.A.I.C. Ia și / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Crim inologie / 2017-2018
86
13. Cum v ă explica ți faptul c ă teoriile etiologice moderne din criminologie prezi nt ă un aspect
comun care rezid ă în abordarea de natur ă psihologic ă a actelor deviante de tip infrac țional?
14. Specifica ți și explica ți apartenen ța crimelor comise de persoane iresponsabile în rap ort de
clasificarea obiectiv ă/cantitativ ă a criminalit ății.
15. Care sunt curentele marcante din criminologia e tiologic ă? Enumera ți câteva dintre teoriile
reprezentative subsumate acestora.

Conf. univ. dr. Maria-Ioana M ărculescu-Michinici
87

REPERE BIBLIOGRAFICE

1) Generale
– S. Bogdan, Criminologie , Editura Universul Juridic, Bucure ști, 2012;
– V. Cioclei, Manual de criminologie , Editura C. H. Beck, Edi ția a VI-a, Bucure ști, 2016;
– Narcis Giurgiu, Elemente de criminologie , Ed. Funda ției „Chemarea”, Ia și, 1992;
– I. Al. Iacobu ță , Criminologie , Editura Junimea, Ia și, 2002;
– N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciar ă, Ed. Șansa, Bucure ști, 2000.
– I. Oancea, Probleme de criminologie , Ed. All, Bucure ști, 1996.
– A. Ungureanu, Prelegeri de criminologie , Ed. Cugetarea, Ia și, 1999;

2) Suplimentare
– Cesare Beccaria, Despre infrac țiuni și pedepse , Editura Știin țific ă, Bucure ști, 1965 (sau alte
edi ții).
– Gustav Le Bon, Psihologia mul țimilor , Editura Antet XX Press, Bucure ști, 2012 (sau alte
edi ții).
– Émile Durkheim, Regulile metodei sociologice , Editura Antet XX Press, Bucure ști, 2003 (sau
alte edi ții).
– Traian Pop, Curs de criminologie , Institutul de Arte Grafice Ardealul , Cluj, 1928.

Resurse internet:
– www.criminologie.org.ro
– www.criminology.md