Suport curs contabil itate si gestiune fiscal a Conf . univ dr . Gabriel RADU Curs 1 _2_3 [627296]

Suport curs contabil itate si gestiune fiscal a – Conf . univ dr . Gabriel RADU Curs 1 _2_3
1

Cuprins:
CAPITOLUL 1 Contabilitatea si gestiunea fiscala – curs introductiv

1.1 Abordari conceptuale privind Contabilitatea si Gestiunea fiscala
1.2 Rolul fiscalitatii in cadrul unei întreprinderi
1.3 Gestiunea fiscală, managent fiscal și riscul fiscal
1.4. Sursele de drept fiscal si sistemul fiscal
1.4.1 Sistemul fiscal – structura și elemente definitorii de recunoaștere și aplicare a
elementelor fiscale în practica afacerilor.
1.4.2 Structura sistemului fiscal
1.4.2.1 Impozitele, taxele si contributiile
1.4.2.2 Mecanismul fiscal
1.4.2.3.Aparatul fiscal
1.4.2.4. Obiectivele fiscalității, politica fiscala, funcțiile sistemului fiscal
1.5. Contabilitatea si relatia acesteia cu fiscalitatea .
1.5.1. Principii contabile
1.5.2 . Evaluarea si recunoasterea în con tabilitate

Bibliografie:
• Legea 82/1991 , Legea Contabilitatii, cu modificări și completări ulterioare ;
• OMFP 1802 /2014 , Reglementari contabile conforme cu directivele Europene;
• Legea 571 / 2003 Codul fiscal cu modificări și completări ulterioare ;
• OUG 92 / 2003 privind Codul de Procedura Fiscala cu modificări și completări ulterioare
• HG 44 / 2003 Norma Codului fiscal
• HG 1050/2004 Normele de aplicare a Codului de Procedura fiscala
• www.ANAF.ro

Suport curs contabil itate si gestiune fiscal a – Conf . univ dr . Gabriel RADU Curs 1 _2_3
2

1 Notiuni introductive

1.1 Ab ordari conceptuale privind Contabilitatea si Gestiunea fiscala

Contabilitatea și fiscalitatea constituie două discipline adesea independente una de alta, ori
societățile comerciale, regiile autonome și alte instituții de stat pr ezintă un ansamblu de documente
contabile și fiscale care trebuie analizate în ansamblu și nu independent una de alta.
Contabilitatea răspunde în plan informațional și decizional la problematica gestiunii
valorilor economice separate patrimonial. Entitățil e patrimoniale au reprezentat spațiul de
reprezentare și acțiune al contabilității. Unul din interesele informaționale onorate de contabilitate,
considerat de unii autori principal este cel fiscal. Din totdeauna pentru contabilitate a existat problema
conc ilierii sale cu fiscalitatea. Cauza perpetuă a unei asemenea situații a fost generată de faptul că nu
în toate cazurile principiile contabile privind evaluarea și calculul economic sunt convergente cu cele
fiscale , care nu se subordonează prezentării unei imagini fidele a operațiilor ce au loc în întreprindere.
Principiile fiscale urmăresc fie stimularea fie restrangerea unor activități.
Prin Directiva a IV -a a C .E. s-a stabilit interactivitatea între dreptul contabil și dreptul fiscal.
Aceasta este realiz ată prin Gestiunea fiscală a întreprinderii.
Obiectul de studiu al Gestiunii fiscale îl constituie analiza distorsiunilor sau abaterilor
prin incompatibilitatea între regula fiscala și contabilă, convergențele dintre ele, precum și
stabilirea, pe baza anal izei lor, a strategiei, a riscului fiscal și eficienței fiscale a întreprinderii .
Gestiunea fiscală se adresează tuturor întreprinderilor care au în obiectul de activitate acte /fapte de
comerț, operații economice și financiare destinate obținerii de profit . Pentru acest motiv trebuie
respectate principalele mecanisme ale fiscalității, fără ca profesionistul contabil să se abată de la
obiectivul fundamental al contabilității, obținerea unei imagini clare, complete și reale (o imagine
fidelă) a situației fina nciare și a rezultatelor.
Fiscalitatea are la bază dreptul fiscal pentru a determina regimul de impozitare privind
beneficiile, TVA, impozitele și taxele locale, contribuțiile pentru asigurări sociale, etc.
Contabilitatea , în cadrul obiectivelor de imagine fidelă, are un rol esențial în economie pentru
a furniza situații financiare. Credibilitate a informatiei financiare se bazeaza pe:
– inteligibilitate ( înțelese de diverși utilizatori ),
– pertinenta ( în raport cu necesitatea luării de decizii ),
– corectitudine ( să inspire încredere în fidelitatea informațiilor ),
– comparabilitate în timp și spațiu.
Imaginea tradițională a fiscalității ca instrument de constrângere este înlocuită cu cea de
gestiune fiscală a întreprinderii.
Comportamentul fis cal al întreprinderii s-a modificat permanent. Astfel entitatea s -a adaptat
regulile fiscale care s -au modificat permanent si a cautat solutii de eficienta financiara in vederea
aplicarii regulilor fiscale.

Suport curs contabil itate si gestiune fiscal a – Conf . univ dr . Gabriel RADU Curs 1 _2_3
3 Odată cu dezvoltarea afacerilor, fiecare operație este generatoare de un element fiscal.
Impozitul vizeaza tot ce este tranzacție, relatia dintre societate și mediul economico -social, acumulare
și distribuire de resurse.
1.2. Rolul f iscalitat ii in cadrul unei întreprinderi

Dezvoltarea fiscalității gener ează necesitatea creării unui sistem informațional pentru a ține
cont mulțimii regulilor fis cale.
Apropierea societatii de un parametru fiscal poate fi justificată din cel puțin două puncte de
vedere.
 primă justificare r ezulta din importanța punerii față în față a fiscalității în viața entitatii
cu partea practică.
 a doua justificare își găsește rațiunea în faptul că societatile și partenerii lor de afaceri
sunt din ce în ce mai receptivi la ideea că în multe domenii fiscalitatea nu este
imperativă, dar lasă entitatii posibilitatea de a alege ceea ce poate ut iliza mai bine în
interesul său.
Societatea poate să adopte un comportament mai dinamic față de parametrul fiscal exercitând
drepturile fiscale și analizând consecințele pentru a modela obligația fis cală pe care o suportă în
interesul său. Progresul tehnic, dezvoltarea societății în general și apropierea de parametrul fiscal a
făcut posibilă ca fiscalitatea să facă parte din previziunea întreprinderii.
Un obiectiv fiscal nu trebuie atins numai prin op țiuni fiscale. Orizontul trebuie lărgit și prin
intermedierea variantelor juridice, ale căror efecte fiscale pot răspunde mai bine doleanțelor
întreprinderii.
Modelul de contabilitate continental, este bazat pe macroeconomie unde predomină intervenția
guve rnamentală și influența regulilor fiscale în materie de normalizare contabilă. Informația contabilă
trebuie utilizată în deciziile de perspectivă ale firmei. Ori documentele de sinteză în concepția de
astăzi răspunde în mare măsură utilizatorilor principa li de informații și nu în ultimul rând statului.
Concepția se vrea schimbată pe același model în care informația contabilă să devină credibilă.

Reglementările de natură fiscală vin să influențeze direct sau indirect activitatea unei unități
economice ce are calitatea de contribuabil. În domeniul fiscal se operează cu noțiuni de fisc , fiscal.
Specialiștii definesc fiscul ca administratorul ce are în atribuțiile sale calculul, perceperea, urmărirea
plății impozitelor , taxelor și contribuțiilor datorate de contribuabil statului. Fiscal este termenul ce
privește fiscul și competențele ce îi revin. Obiectivele fiscalității constau în calculul, perceperea,
așezarea, urmărirea plății impozitelor , taxelor și contribuțiilor datorate de unitățile economice ,
statului. Ele sunt îndeplinite de componentele sistemului fiscal – mecanismul fiscal și aparatul fiscal.
Obiectivele gestiunii fiscale ale întreprinderii au în vedere asigurarea securității și eficacității
fiscale, prin intermediul cercetării prescripțiilor de formă și fond ;amânări, eșalonări, scutiri, impuse de
dreptul fiscal. Se evită astfel sancțiunile și penalitățile fiscale și se procedează la o mai bună alocare a
resurselor sale financiare. Unitățile economice trebuie să optimizeze în plan financiar și e conomic
raporturile sale cu fiscalitatea. Acest comportament poate fi posibil în condițiile în care sistemul de
impozite , taxe și contribuții oferă modalități de antrenare a impozitelor pe linia creșterii profitabilității
sale. Cercetarea securității fisc ale trebuie să rămână în atenția conducerii economice a întreprinderii.
Aceasta reprezintă unul dintre aspectele clasice în relațiile întreprinderii cu fiscalitatea. Întreprinderea
trebuie să respecte regulile de bază și de termen care îi sunt impuse prin dreptul fiscal. Ea este într –
adevăr expusă riscului controlului fiscal, control susceptibil de a pune în evidență neregulile comise.
Miza financiara a controlului fiscal sunt este rareori neglijată în măsura în care redresările
făcute sunt însoțite de sanc țiuni și penalități de o importanță variabilă, dar deseori determinantă.

Suport curs contabil itate si gestiune fiscal a – Conf . univ dr . Gabriel RADU Curs 1 _2_3
4 Literatura de specialitate a controlului fiscal este abundentă și descrie adesea cu exces puterile
reprezentanților aparatului fiscal. Consecințele financiare ale unei proceduri de ve rificare pot fi extrem
de dificile pentru o întreprindere ce pot conduce la o imagine nefavorabilă a sa , sau de a compromite
echilibrul financiar. Pentru acest motiv întreprinderile sunt tentate a se îndrepta spre un comportament
mai puțin curativ față de fiscalitate, mai mult orientate spre depistarea și mai ales prevenirea riscului
fiscal.
Eficacitatea fiscală constituie un element esențial al gestiunii fiscale .Întreprinderea trebuie să –
și conceapă o politica fiscală autonomă detașată de restul întrepri nderii și dotată cu un obiectiv unic și
independent: cercetarea căilor legale, cele mai puțin impozabile. Gestiunea fiscală ca și gestiunea
comercială sau cea de producție , se integrează în gestiunea întreprinderii și trebuie deci definită în
funcție de o biectivele politicii generale ale întreprinderii sau în raport de strategia adoptată.
Eficacitatea fiscală a întreprinderii poate fi atinsa direct sau indirect. Cea directa poate fi realizata prin
intermediul dreptului fiscal ce cuprinde măsuri de ajutor s au incitare fiscală. Este cert că întreprinderea
care utilizează optim măsurile de incitare sau favorurile de care ea poate beneficia, atrage un avantaj
financiar imediat. Acesta este cel mai important în cercetarea eficacității fiscale.

1.3 Gestiu nea fiscală, managent fiscal și riscul fiscal.

Un alt factor cheie al succesului în materie de gestiune fiscală constă în aptitudinea
întreprinderii de a îmbina strategia fiscală cu riscul fiscal. Dacă administrația financiara admite o
anumită abilitate f iscală a întreprinderii în nici un caz nu va permite în schimb să o facă cu exces. O
ingeniozitate prea mare poate fi acuzată de administrație care va invoca abuzul de drept. Chiar dacă
există argumente, această perspectivă constituie una din limitele gest iunii fiscale, limită care nu este
mereu blocată, separând abilitatea fiscală admisă de cea excesivă și deci interzisă, fiind departe de a fi
stabilită. Această delimitare a gestiunii fiscale nu antrenează abuzul de drept fiscal. Astfel unitățile
economic e care operează pe piețele Internaționale cunosc , că utilizarea judicioasă a convențiilor
internaționale se intersectează cu clauzele de contractare(cumpărări, vânzări), fapt ce conduce la
evitarea utilizării abuzive a acestor convenții.
Decizia fis cală trebuie să se încadreze organic în deciziile întreprinderii și să prezinte o
diminuare de risc și în unele situații de incertitudine. Cel care decide trebuie să țină seama de o
dimensiune riscanta și nesigură în deciziile sale , chiar dacă în cazurile în care nu ne interesează
incertitudinea fiscală poate dezvălui câteva aspecte specifice. Global , aceste condiții și limite nu
trebuie să acopere interesul care poate opri întreprinderea de la o bună gestiune a parametrului fiscal în
dubla perspectivă de securitate și eficacitate. Aceasta presupune de la început ca responsabilii
întreprinderii , ajutați în aceasta de consilierii lor, acceptă să trateze fiscalitatea ca o variabilă a
gestiunii în toate etapele de viață ale firmei.
Rezolvarea acesto r aspecte deloc de neglijat privind Gestiunea fiscală, marchează trecerea
de la o fiscalitate subiectivă la una obiectivă. Fiscalitatea acceptă și recunoaște o anumită abilitate în
raport cu reglementările fiscale, denumită abilitate fiscală admisă de cea excesivă. Aceasta abilitate
impune asumarea unui risc fiscal ce poate conduce întreprinderea în starea de evaziune fiscală.
Din acest punct de vedere, gestiunea fiscală este considerată ca o frontieră ce separă facilitățile
fiscale admise de cele exagerate . Ea nu antrenează abuzul de drept fiscal. Decizia fiscală trebuie să se
încadreze organic în deciziile întreprinderii și trebuie să prezinte o diminuare de risc și incertitudine.
Aceasta presupune gestionarea parametrului fiscal în dubla perspectivă de se curitate și
eficacitate fiscala. Responsabilii de întreprinderi au obligația de a trata fiscalitatea ca o variabila a
gestiunii în toate etapele de viața ale firmei. Astfel, gestiunea fiscală marchează trecerea de la un cost
fiscal excesiv la unul optimiza t, prin includerea în decizia de perspectivă a firmei, riscul și eficacitatea

Suport curs contabil itate si gestiune fiscal a – Conf . univ dr . Gabriel RADU Curs 1 _2_3
5 fiscală, optimizarea tuturor cheltuielilor cu impozite taxe, contribuții și fonduri speciale. În fiscalitate
este utilizat termenul de “decizie de gestiune” care desemnează total itatea variantelor alese de o
întreprindere. Decizia de gestiune este atât asumarea responsabilității cât și o atenție asupra securității
afacerilor unei firme. Gestiunea fiscală a firmei trebuie să fie corectă, alegerile făcute trebuie să
corespundă regul ilor de drept fiscal. Încălcarea acestora conduce la o gestiune fiscală incorectă, sau la
evaziune fiscală.
Dreptul fiscal definește evaziunea fiscală ca o sustragere de la impunere a materiei impozabile.
Această sustragere de la îndeplinirea obligațiilor bugetare se poate realiza fie prin aplicarea corectă a
legilor fiscale în favoarea contribuabilului – situație în care evaziunea fiscală este legală, fie prin
săvârșirea voluntară și în cunoștință de cauză a unor contravenții care constituie evaziunea fisc ală
frauduloasă. Considerăm necesare câteva exemple din țările Uniunii Europene cu privire la faptele
care au în vedere interpretarea favorabilă a legislației fiscale sau fapte de evaziune fiscală legală :
– constituirea fondurilor de amortizare sau de rezervă într -un cuantum mai mare decât cel ce se
justifică din punct de vedere economic diminuându -se profitul impozabil;
– investirea unei părți din profitul contabil realizat în utilaje și echipamente menite să modernizeze
întreprinderea sau pen tru protecția mediului înconjurător, investiții pentru care statul acordă reduceri a
impozitului pe venit, măsură menită să stimuleze acumularea;
– facilități cu privire la deductibilitatea cheltuielilor legate de pregătirea profesională și practica în
producție a salariaților, sumele achitate pentru contractele de cercetare care au ca obiect programele
prioritare de interes național etc.
Evaziunea fiscală frauduloasă face obiectul întocmirii de declarații false, documente de plăti
fictive și de regis tre contabile neconforme cu realitatea, nedeclararea materiei impozabile ,
declararea veniturilor impozabile inferioare celor reale, ținerea registrelor duble, înregistrarea de
cheltuieli neefectuate în realitate, falsificarea bilanțului, vânzările fără do cumente, precum și
emiterea de facturi fără vânzare efectivă, care ascund operațiunile reale supuse impozitării etc.

1.4 Sursele de drept fiscal si sitemul fiscal

Dreptul fiscal s -a creat și corespunde textelor de origine variată. Din rațiuni de legit imitate și
de consimțământ la impozit, legea a fost mult timp privilegiată de crearea dreptului fiscal, consolidând
supremația legii în sursele reglementare.
Principalele surse ale dreptului fiscal sunt :
a) Sursele legislative.
b) Sursele convenționale.
c) Sursele reglementare.
d) Sursele jurisprudențiale.

a). Sursele legislative, constituie sursa principală a dreptului fiscal. și Constituția României
precizează că impozitele și taxele sunt instituite prin lege. Deci legea reprezintă actul legislativ care
deține autoritatea principală în materie fiscală, exemplu : Legea nr. 571 privind Codul fiscal
Anumite dispoziții fiscale pot fi date prin ordonanțe guvernamentale, dacă Parlamentul
abilitează guvernul să le emită.
b). Sursele convenționale sunt stabilite prin acorduri, tratate și convenții internaționale. Se
disting :
1. convenții internaționale. Stabilite între două state în scopul de a regla situația fiscală a
persoanelor fizice sau juridice aflate în situația de a le fi impozitat venitul într -unul din cele două state.

Suport curs contabil itate si gestiune fiscal a – Conf . univ dr . Gabriel RADU Curs 1 _2_3
6 Aceste convenții conduc cel mai adesea la impozitarea într -unul din cele două state și exonerarea în
celălalt stat, în condițiile în care afacerile sunt extinse în afara granițelor țării de origine.
2. dispoziții comunitare Sunt rezultatu l tratatului de la Roma și care funcționează în cadrul
Uniunii Europene. Aceste dispoziții au consecințe în dreptul fiscal intern al fiecărui stat membru.
Consiliul Uniunii Europene fixează directive destinate să permită armonizarea legislațiilor naționale și
de a compara dispoziții legislative reglementare și administrative în perspectiva unei piețe unice
europene.
c). Sursele reglementare, constituie doctrina administrativă prin care legile sunt completate în
vederea punerii lor în aplicare prin decrete s au ordine ministeriale la nivel ierarhic inferior legilor.
Aceasta putere reglementară în executarea legilor fiscale este autonomă.
Normele, instrucțiunile și circularele privind aplicarea legilor, revine Ministerului Finanțelor.
d). Sursele jurisprudenția le reprezintă raționamente de natură fiscală prin jurisdicții litigioase și
care se referă cel mai adesea la contestațiile contribuabililor cu privire la interpretarea legilor de câtre
administrație ( norme de aplicare, instrucțiuni sau circulare ale Minis terului Finanțelor).
Jurisprudența vine să interpreteze corect legea și implicit normele sale de aplicare și să
completeze noțiunile pe care legea nu le -a definit cu precizie. Atunci când administrația constată că
judecătorul adoptă o orientare care se opu ne propriei sale doctrine poate interveni pentru a obține prin
Parlament votul unei legi confirmând propriile analize. În practică, tribunalele administrative intervin
în materie de impozite directe și indirecte, atunci când competența tribunalelor judicia re se referă la
venituri ale statului, precum dreptul de înregistrare.

1.4.1 Sistemul fiscal – structura și elemente definitorii de recunoaștere și aplicare a
elementelor fiscale în practica afacerilor.

Impozitele, taxele, contribuțiile, reprezintă f undamentul și motivația pe care este construită
fiscalitatea.
Sistemul fiscal reprezintă totalitatea impozitelor și taxelor, realizate prin intermediul unui
mecanism bazat pe tehnici, metode și instrumente specifice desfășurării activității de urmărire și
control cu ajutorul aparatului fiscal. Legea fundamentală a statului de drept consfințește obligația
tuturor cetățenilor țării de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice.
Obligația persoanelor fizice și juridice de a contribui sub forma de impozite și taxe la
constituirea fondurilor bugetare dă naștere la “ Creanță fiscală “ pentru buget și ”obligație fiscală”
pentru agentul economic. Creanța fiscală reprezintă dreptul statului de a percepe prin organele fiscale
impozite, taxe și alte ven ituri în contul bugetului. Titlul de creanță fiscală este actul prin care se
constată și se individualizează obligația fiscală a unei persoane fizice sau juridice. Întocmirea titlurilor
de creanță fiscală este realizată fie de organele fiscale în cadrul dr eptului de control privind
organizarea și desfășurarea activităților economice producătoare de venituri impozabile, instanțele de
judecată, notariatele de stat, organele vamale, regiile autonome, societățile comerciale ale persoanelor
juridice pentru impoz itul pe profit, taxa pe valoare adăugată, impozitul pentru folosirea terenurilor
proprietate de stat, impozite și taxe reținute de persoane cărora le plătesc venituri sau prestează
servicii.
Creanța fiscală încetează atunci când obligația fiscală a contrib uabilului este achitată,
compensată sau prescrisă. Obligația fiscală de a vira impozite și taxe revine persoanelor fizice și
juridice, române și străine, asocierile dintre acestea si alte categorii, numite contribuabili.

Suport curs contabil itate si gestiune fiscal a – Conf . univ dr . Gabriel RADU Curs 1 _2_3
7 1.4.2. Structura sistemului fiscal

La baza sistemului fiscal s -au conturat trei componente : impozite, taxe, contribuții și fonduri speciale,
mecanismul fiscal și aparatul fiscal.

1. Impozitele, taxele și contribuțiile ;
2. Mecanismul fiscal ;
3. Aparatul fiscal.

1.4.2.1 Impozitele, taxele si contributiile
Impozitul reprezintă prelevarea obligatorie și fără contraprestație din partea statului cu scopul de
a acoperi cheltuielile publice.

Taxele reprezintă contravaloarea serviciilor executate de stat, la cererea persoanelor fizice și
juridice ( acte notariale, mențiuni la contractul și statutul societăților comerciale, acte testamentare,
etc. ), valoarea taxelor în raport cu serviciul prestat de stat este mult mai mare.
Contribuțiile reprezintă obligații ale agentului econom ic la asigurări sociale de stat, sănătate,
pensii, șomaj, fiind achitate de persoanele fizice și juridice care utilizează forță de muncă pe durată
nedeterminată sau determinată.

A. Clasificarea impozitelor după Legea bugetului de stat : ( fig.nr.1)

Discu tate ca venituri ale bugetului de stat, impozitele și taxele se împart în doua categorii :

1. Venituri curente;
2. Venituri din capital

Veniturile curente sunt clasificate în două grupe :

1.a) venituri fiscale ,
1.b) venituri nefiscal e.

1.a) Veniturile fiscale sunt formate din sumele provenite din impozitele directe și
indirecte.
Impozitele directe sunt suportate de persoane fizice sau juridice care le plătesc în
cunoștință de cauză ( impozitul pe profit, impozitul pe veniturile din s alarii, impozitul pe
dividende, impozitul pe clădiri, etc. ).
Impozitele indirecte sunt cele pe care nu le suportă cel care le plătește. Ele sunt
suportate în general de consumatorul final ( accize, taxa pe valoare adăugată , taxele vamale,
taxele de consu mație etc. ).
1.b) Veniturile nefiscale provin din vărsăminte efectuate de Banca Națională a României
din profitul net, al regiilor autonome, veniturile de la instituțiile publice, taxele consulare, etc.
Ponderea lor în totalul veniturilor curente este foa rte mică.

2. Veniturile din capital provin din valorificarea unor bunuri ale societăților comerciale cu
capital de stat sau a rezervei de stat.

Suport curs contabil itate si gestiune fiscal a – Conf . univ dr . Gabriel RADU Curs 1 _2_3
8

Fig.1 Clasificarea veniturilor statului

– impozitul pe veniturile din salarii – impo zitul pe profit
– impozitul pe veniturile microintreprinderilor
1.veniturifiscale venituri din impozite directe – impozitul pe terenuri
-impozitul pe dividende
– impozitul pe clădiri

A.Venituri curente – accize
venituri din impozite indirecte – TVA
– taxe vamale

– vărsăminte efectuate de BNR di n profitul net

2. venituri nefiscale – vărsăminte efectuate de regii autonome din profitul net

– – venituri de la instituții public
– taxe consulare

– valorificarea unor bunuri ale societăților comerciale cu capital de stat

B.Venituri din capital

– valorificarea unor bunuri de la rezerva de stat.

B. Elemente comune ale impozitelor și taxelor

Toate actele normative prezintă elementele impozitelor și taxelor. Aceste elemente cuprind :
obiectul impozitului, subiectul impozitului, baza de calcul, plătitorul de impozite, cota, termenul de
plată, înlesniri acordate la plată, drepturile plătitorului de impozit, obligațiile și sancțiunile.

a) obiectul impozitului este elementul care stă la baza așezării impozitului : venitul, profitul,
prețul sau tariful.

b) subiectul impozitului se identifică cu persoana fizică sau juridică care deține sau realizează
venitul sau profitul.

c) baza de calcul. De cele mai multe ori, obiectul impozitului reprezintă și baza de calcul, dar
există și excepții, de exemplu : la impozitul pe clădiri, obiectul îl reprezintă clădirea, iar baza de calcul
valoarea sau taxele de suc cesiune.

d) plătitorul de impozite de regulă coincide cu subiectul impozitului. Există și excepții : la
impozitul pe veniturile din salarii, subiectul este salariatul, plătitorul este unitatea la care salariatul
realizează venitul.

Suport curs contabil itate si gestiune fiscal a – Conf . univ dr . Gabriel RADU Curs 1 _2_3
9 e) cota ( cuantumul im pozitului ) servește bazei de calcul a impozitului prin care se determină
suma de plată. Cota poate fi fixă sau procentuală.
Cota fixă este exprimată sub forma unui cuantum aplicată la baza de calcul sau la o parte din
aceasta ; de exemplu pentru taxa priv ind folosirea terenurilor în alte scopuri decât producția agricolă
sau silvică .
Cota procentuală poate fi proporționala sau progresivă. Cotele procentuale proporționale rămân
neschimbate în raport cu baza de calcul ( cota de TVA de 24%, 19 %, 5% sau 0 % du pă caz, se aplică
indiferent de baza de calcul ), iar cotele procentuale progresive se caracterizează prin aceea că se
modifică în funcție de mărimea bazei de calcul.

f) termenul de plată este intervalul de timp de la înregistrarea creanței fiscale a bug etului de
stat până când se achită. Este prevăzut de legislație.

g) înlesnirile /facilitti acordate la plată sunt precizate în textele legale și pot fi sub formă de
scutiri, reduceri, bonificații, amânări la plată, eșalonări.

h) drepturile plătitorului de impozite se referă la compensări atunci când la o scadență s -a
plătit o sumă mai mare decât cea normală; plătitorul are dreptul să compenseze suma plătită în plus cu
o parte sau integral din suma ce trebuie achitată la scadența următoare. Atunci când nu e ste posibilă
compensarea, plătitorul are dreptul să solicite de la buget restituirea sumelo r achitate ( TVA de
recuperat ). Plătitorul are dreptul la contestații în cazul în care se consideră nedreptățit în urma
controlului efectuat de organele fiscale.

i ) obligațiile plătitorului stabilite prin legi, precizează calcularea și vărsarea la termen a
impozitelor, organizarea evidenței contabile a lor, din care să rezulte cu exactitate baza de calcul,
sumele de plată, modul de virare la buget, prin ținerea con tabilității a tuturor intrărilor și ieșirilor de
bunuri economice din patrimoniu.

j) sancțiunile sunt consecința nerespectării termenelor legale de plată a impozitelor sau a
neachitării obligațiilor fiscale. Sancțiunile sunt date prin majorări de întârzie re, amenzi
contravenționale sau penale.

k)prescrirea reprezinta depasirea termenului prin care se pierdere dreptul de cere o creanta
fiscala sau de a solicita o obligatie fiscala.

1.4.2.2 Mecanismul fiscal

Reprezintă ansamblul de metode și tehnici de impunere privind veniturile fiscale ale statului
precum și instrumentele impunerii.

Impunerea constă în identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice sau juridice care
dețin sau realizează un anumit obiect impozabil, în evaluarea bazei de calcu l a impozitului, în
determinarea exactă a cuantumului acestuia. Impunerea îmbrăca mai multe forme :
– autoimpunerea constă în sta bilirea bazei impozabile și determinarea autonomă a impozitului
de către societăți pe propria lor răspundere ( TVA, impozit pe profit, impozit pe veniturile din salarii ).
Când evaluarea bazei de calcul se definitivează la nivel de an, impunerea este provi zorie în
timpul anului și definitiva la sfârșitul exercițiului financiar contabil : de exemplu impozitul trimestrial

Suport curs contabil itate si gestiune fiscal a – Conf . univ dr . Gabriel RADU Curs 1 _2_3
10 pe profit reprezintă o impunere provizorie, la sfârșitul exercițiului financiar, impozitul pe profit
reprezintă impunerea definitivă la niv el de an .
– impunerea directă constă în evaluarea directă a obiectului impozabil de către organele fiscale
sau pe baza declarației subiectului impozabil (de exemplu: impozitul pe clădiri ).
– impunerea indirectă are la bază informații colaterale ( de exem plu : impozitul pe salarii,
pensia suplimentară, fondul de șomaj )
– impunerea forfetară presupune stabilirea unei sume forfetare de plată pe o perioadă de timp.

B. Instrumentele impunerii .

Scopul final al activității de impunere este perceperea taxelor și impozitelor. Pentru aceasta ele
sunt consemnate în documentele fiscale care diferă funcție de conținutul lor după cum sunt utilizate :

1.4.2.3.Aparatul fiscal

Decurge din însăși legile care reglementează impozitele și taxele. Statul își înde plinește
sarcinile fiscale prin instituțiile autorității publice : parlament și guvern.
Activitatea fiscală a statului cuprinde latura legislativă care se înfăptuiește de către Parlament și
cea executivă, realizată de Guvern, prin instituțiile administrați ei publice de specialitate, în structura
cărora se include și aparatul fiscal.
Instituția administrației publice de specialitate, prin care Guvernul își îndeplinește atribuțiile
sale executive în domeniul fiscal, este Ministerul Finanțelor Publice.. Activi tatea fiscală este condusă
de ministru, în subordinea căruia se află direcții generale, direcții, administrații fiscale.
Direcția Generală a Finanțelor Publice și a Controlului Financiar de Stat realizează obiectivul
central al Ministerului Finanțelor pe l inia controlului financiar. Trezoreria finanțelor publice este
organizată la nivel central și teritorial și are ca obiectiv încasarea veniturilor bugetare pe baza unei
evidențe stricte pe fiecare plătitor, din care să rezulte obligațiile de plată, sumele î ncasate și debitele
rămase de încasat. Acest organ are și obligația să execute controlul financiar preventiv asupra încasării
la termenele stabilite a impozitelor și taxelor datorate de către agenții economici și contribuabili,
aplicând majorări pentru ner espectarea termenelor prevăzute de lege.
Direcția generala a vămilor aplică dispozițiile legale cu privire la taxele vamale, perceperea lor
și a altor venituri cuvenite bugetului de stat în legătură cu activitatea desfășurată de aparatul de control
vamal. Organele financiar teritoriale acoperă prin activitatea lor întreg teritoriul țării și execută
atribuții cu caracter fiscal în toate localitățile ( municipii, orașe și comune).La încasarea taxelor și
impozitelor își aduc contribuția și alte instituții publ ice, cum ar fi :
– instanțele de judecata, tribunalele și judecătoriile, care percep taxe de timbru pentru litigii și
acte ce intră sub incidența acestor taxe ;
– notariatele de stat, care percep taxe de timbru și de succesiune, pentru modificări, autentif icări
de acte ;
– primăriile, care percep taxe pentru eliberări de titluri de proprietate, autorizații de funcționare
și alte acte supuse taxelor de timbru ;
– organele de poliție, care percep taxe pentru examinarea conducătorilor auto, eliberarea
permisel or de conducere, eliberarea de pașapoarte, etc. ;
– alte instituții publice care asigură în activitatea lor și perceperea de taxe, cum ar fi : taxa
pentru proiecte de investiții și înregistrare a mărcilor de fabrică, taxe și alte venituri din protecția
mediului, etc.

Suport curs contabil itate si gestiune fiscal a – Conf . univ dr . Gabriel RADU Curs 1 _2_3
11 Menirea aparatului fiscal este, ca prin impunere, să urmărească încasarea veniturile bugetare
ale statului și să combată evaziunea fiscală.

1.4.2.4. Obiectivele fiscalității, politica fiscala, funcțiile sistemului fiscal

1.2.2.4.1 Obiectivel e fiscalitatii

Obiectivele fundamentale ale fiscalității sunt realizate prin promovarea politicii financiare,
economice și sociale. Prin politica financiară statul trebuie să -și procure resursele financiare necesare
realizării funcțiilor statului. Acest o biectiv principal este realizat prin promovarea și respectarea
principiilor fiscale. Volumul impozitelor poate spori printr -un număr mai mare de plătitori, fie prin
introducerea de noi impozite sau extinderea bazei de impozitare.
Impozitul are un randame nt ridicat dacă prezintă un caracter universal cu cote mici de
impozitare astfel încât acesta să nu reprezinte o povară pentru contribuabil. Politica fiscală în domeniul
economic urmărește dezvoltarea unor ramuri din economie prin pârghii de inf luențare a creșterii
producției , dezvoltării serviciilor și a agriculturii.
Încurajarea agenților economici pentru a dezvolta anumite activități se realizează prin scutiri de
la plata impozitului pe profit sau reducerea anumitor sectoare pentru unele bunuri autohton e cu costuri
ridicate, facilitați prin utilizarea unor amortizări accelerate în primul an de dobândire a capitalului fix
ca active imobilizate.
Prin politica fiscală pe care statul o promovează, se urmăresc obiective le de ordin social și
chiar politic. Mec anismul fiscal urmărește acordarea de facilități contribuabililor cu venituri relativ
mici, fiind scutiți de impozite până la un anumit cuantum. Fiscalitatea intervine cu cote de impozitare
foarte mari pentru limitarea consumului unor produse dăunătoare să nătății cum este alcoolul, tutunul și
produsele din tutun. Realizarea eficientă a activității fiscale corelată cu un control financiar intern și
extern contribuie la îndeplinirea celui mai importan t obiectiv al politicii fiscale : un buget de venituri
sufic ient de mare care să elimine deficitul bugetar.
In acest context politica fiscală trebuie să realizeze folosirea conștientă a întregului ansamblu
de instrumente și procedee cu caracter fiscal pentru stabilirea nivelului și structurii prelevărilor
obligator ii, operațiile impozabile, regimul exonerărilor și al creditelor fiscale astfel încât procesul
repartiției produsului social să asigure rezervele necesare acoperirii cheltuielilor publice și a celor
pentru protecție socială. Întreg sistemul fiscal trebuie să se caracterizeze prin așezarea sarcinilor
fiscale potrivit principiului justeței sociale, fără nici un fel de discriminare între contribuabili. Volumul
diferit al impozitului perceput , ținând seama de mărimea venitului sau a averii, răspunde unor crite rii
de echitate și satisface funcția socială , ca trăsătură a sistemului fiscal, prin care sunt favorizate
categoriile de contribuabili cu greutăți materiale mari, ca și agenții economici care utilizează forță de
munca cu capacitate redusă sau proaspeți ab solvenți ai învățământului superior.
Din cele prezentate mai sus rezultă că obiectivele fundamentale ale fiscalității sunt:
 promovarea politicii financiare, prin încasarea v eniturilor fiscale, prin plăți obligatorii
și fără contraprestații de către contrib uabili; taxe, contribuții și fonduri speciale. Scopul
încasării acestor venituri este , acoperirea cheltuielilor publice, necesare oricărei societăți
pentru a funcționa în limite normale.
 promovarea politicii economice, prin dezvoltarea activităților p roductive, care asigură
perenitatea firmei, reduceri de impozite pentru activitățile de export, dezvoltarea unor sectoare
de activitate și inhibarea altora; taxe vamale mari, accize pentru acele bunuri din import care se
produc și în țara noastră cu scopul de a proteja producția indigenă, etc.

Suport curs contabil itate si gestiune fiscal a – Conf . univ dr . Gabriel RADU Curs 1 _2_3
12  promovarea politicii sociale pentru persoanele dezavantajate, datorită veniturilor mici sau cu
capacitate redusă de muncă, veterani de război, handicapați, etc. Fiscalitatea intervine cu cote
de impozitare foarte mari pentru limitarea consumului unor produse dăunătoare sănătății și la
plata unor fonduri speciale a tuturor agenților economici care fac reclamă și publicitate la astfel
de produse.

1.4.2.4.2. Politica fiscală si funcțiile sistemului fiscal

Politica fisca lă este orientată spre realizarea următoarelor funcții ale sistemului fiscal:

1.funcția financiară este instrumentul prin care statul procură resursele necesare finanțării ac tivităților
de interes național;
2.funcția economică stimulativă, prin facilit ăți prevăzute în sursele legislative și reglementare :
reduceri de impozit pe profit , reinvestirea profitului net, scutiri de impozite pentru zon ele declarate
defavorizate, etc;
3.funcția socială , manifestată prin aceea că sistemul fiscal trebuie să favo rizeze anumite categorii
sociale;
4.funcția de control dă posibilitatea statului prin intermediul sursei informaționale a contabilității , să
valideze volumul corect al vânzărilor, costul de producție, contabilitatea cheltuielilor și veniturilor, a
modulu i corect al bazelor de calcul pentru impozitul pe veniturile din salarii, taxa pe valoarea
adăugată, accize, etc. precum și plata acestora la termenele prevăzute de lege;
5.funcția de echitate. Toți agenții economici. persoane juridice și fizice care desf ășoară activități
economice în scopul obținerii de profituri trebuie să fie impozitate. Chiar dacă aceștia obțin facilități
fiscale pe o perioadă limitată de timp, după aceasta, trebuie să contribuie cu o cotă (sumă) la
dezvoltarea societății.
Nu se p oate vorbi de un sistem fiscal perfect, dar el poate fi perfectat în concordanță cu dezvoltarea
sectorului privat. Statul trebuie să dețină în proprietatea sa ramurile strategice ale economiei și cele de
interes național: învățământul și educația, sănătate a, securitatea țării și a individului, arta și cultura. Iar
aceasta va putea fi realizata atunci când statul va cesiona întrepr inderile sale sectorului privat , când
monopolul asupra unei activită ți va fi înlocuit de concurență , cân d legile vor fi relativ s tabile , clare, iar
echitatea în materie de impozite va fi efectiv aplicată.

1.4.2.4.3. Principii fiscale

Impozitele și taxele reglementate de Codul Fiscal se bazează pe următoarele principii:
a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri,
cu forma de proprietate, asigurând condiții egale investitorilor, capitalului român și străin;
b) certitudinea impunerii , prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la
interpretări arbitrare, iar ter menele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare
plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată
determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcini i lor fiscale;
c) echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor, în
funcție de mărimea acestora;
d) eficiența impunerii prin asigurarea stabilității pe termen lung a prevederilor Codului fiscal,
astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice și
juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii
investiționale majore.

Suport curs contabil itate si gestiune fiscal a – Conf . univ dr . Gabriel RADU Curs 1 _2_3
13

1.5 Contabilitatea si re latia acesteia cu fiscali tatea .

Situațiile financiare prezentate de întreprinderi ca re aplica IFRS, situațiile financiare
simplificate pentru întreprinderi mici și mijlocii care aplica OMFP nr. 3055/2009 , trebuie să răspundă
în primul rând investitorilor de capital. Aceasta pre supune ca impozitul să devină neutru a supra
contabilității , principiile, regulile de evaluare, ipotezele, politicile contabile ale întreprinderii să se
aplice ca și drept contabil autonom.
Pe de alta parte, fiscalitatea își are propriile reguli, principii , care nu întotdeauna converg cu
cele contabile. În acest sens Codul fiscal se apropie în mare măsura de regulile generale europene.
Politica fiscala are dezideratele ei, urmărind cu prioritate o așezare cat mai buna a veniturilor fiscale
ale statului, cu instrumente fiscale eficiente și un aparat fiscal în care specialiștii din domeniu să fie
mai întâi consilieri și apoi să aplice sancțiunile când se constata abateri.
O stabilitate a regulii fiscal e fără a polua conturile anuale , face posibilă reorientarea conducerii
economice a firmei de a estima atât parametrii fiscali dar, mai ales asupra dezvoltării afacerilor,
rentabilizării lor , creșterea profitului, analiza valorii adăugate, a capacității de autofinanțare.

Evaluarea structurilor situațiilor financia re trebuie să fie efectuate în acord cu respectarea celor
noua principii contabile:

1.5.1. Principii contabile

Conform OMFP 1802 din 2014 , Sectiune 2, Principii generale de raportare financira

SECȚIUNEA 2.4 Principii generale de raportare financiară
47. – Evaluarea reprezintă procesul prin care se determină valoarea la care elementele situațiilor
financ iare sunt recunoscute în contabilitate și prezentate în bilanț, respectiv bilanțul prescurtat, și în
contul de profit și pierdere.
48. – Elementele prezentate în situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale
consolidate sunt recu noscute și evaluate în conformitate cu principiile generale prevăzute de
prezentele reglementări.
49. –
(1) Principiul continuității activității. Trebuie să se prezume că entitatea își desfășoară activitatea pe
baza principiului continuității activității. Acest principiu presupune că entitatea își continuă în mod
normal funcționarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activității.
(2) O entitate nu va întocmi situațiile financiare anuale pe baza principiului continuității activi tății
dacă organele de conducere stabilesc după data bilanțului fie că intenționează să lichideze entitatea sau
să înceteze activitatea acesteia, fie că nu există nicio altă variantă realistă în afara acestora. Aceste

Suport curs contabil itate si gestiune fiscal a – Conf . univ dr . Gabriel RADU Curs 1 _2_3
14 prevederi nu se aplică situațiilor fin anciare anuale întocmite de entitățile absorbite în cadrul unui
proces de fuziune sau de divizare, potrivit legii.
Deteriorarea rezultatelor din exploatare și a poziției financiare, ulterior datei bilanțului, indică nevoia
de a analiza dacă presupunerea pr ivind continuitatea activității este încă adecvată.
(3) Dacă administratorii unei entități au luat cunoștință de unele elemente de nesiguranță legate de
anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a -și continua activitatea, aceste
element e trebuie prezentate în notele explicative. În cazul în care situațiile financiare anuale nu sunt
întocmite pe baza principiului continuității, această informație trebuie prezentată, împreună cu
motivele care au stat la baza deciziei conform căreia entitat ea nu își mai poate continua activitatea.
Evenimentele sau condițiile ce necesită prezentări de informații pot apărea și ulterior datei bilanțului.
(4) Entitățile aflate în lichidare, conform legii, prezintă acest fapt în declarația care însoțește situații le
financiare anuale. În scopul prezentării bilanțului, acestea procedează la reclasificarea creanțelor pe
termen lung în creanțe pe termen scurt, respectiv a datoriilor pe termen lung în datorii pe termen scurt.
50. – Principiul permanenței metodelor. Politicile contabile și metodele de evaluare trebuie aplicate
în mod consecvent de la un exercițiu financiar la altul.
51. –
(1) Principiul prudenței. La întocmirea situațiilor financiare anuale, recunoașterea și evaluarea
trebuie realizate pe o bază prudentă și, în special:
a) în contul de profit și pierdere poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanțului;
b) sunt recunoscute datoriile apărute în cursul exercițiului financiar curent sau al unui exercițiu
precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanțului și data întocmirii acestuia;
c) sunt recunoscute deprecierile, indiferent dacă rezultatul exercițiului financiar este pierdere sau
profit. Înregistrarea ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare se efectuează pe sea ma
conturilor de cheltuieli, indiferent de impactul acestora asupra contului de profit și pierdere.
(2) Activele și veniturile nu trebuie să fie supraevaluate, iar datoriile și cheltuielile, subevaluate.
Totuși, exercitarea prudenței nu permite, de exemplu , constituirea de provizioane excesive,
subevaluarea deliberată a activelor sau veniturilor, dar nici supraevaluarea deliberată a datoriilor sau
cheltuielilor, deoarece situațiile financiare nu ar mai fi neutre și nu ar mai avea calitatea de a fi
credibile .
52. – În afara sumelor recunoscute în conformitate cu pct. 51 alin. (1) lit. b) , trebuie recunoscute toate
datoriile previzibile și pierderile potențiale care au apărut în cursul exercițiului financiar respectiv sau
în cursul unui exercițiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanțului și data
întocmirii acestuia.
53. –
(1) Principiul contabilității de angajamente. Efectele tranzacțiilor și ale altor evenimente sunt
recunoscute atunci când tranzacțiile și evenimentele se produc (și nu pe măsură ce numerarul sau
echivalentul său este încasat sau plătit) și sunt înregistrate în contabilitate și raportate în situațiile
financiare ale perioadelor aferente.
(2) Trebuie să se țină cont de veniturile și cheltuielile aferente exercițiului financi ar, indiferent de data
încasării veniturilor sau data plății cheltuielilor. Astfel, se vor evidenția în conturile de venituri și
creanțele pentru care nu a fost întocmită încă factura (contul 418 "Clienți – facturi de întocmit"),
respectiv în conturile de cheltuieli sau bunuri, datoriile pentru care nu s -a primit încă factura (contul
408 "Furnizori – facturi nesosite"). În toate cazurile, înregistrarea în aceste conturi se efectuează pe

Suport curs contabil itate si gestiune fiscal a – Conf . univ dr . Gabriel RADU Curs 1 _2_3
15 baza documentelor care atestă livrarea bunurilor, respectiv prestarea s erviciilor (de exemplu, avize de
însoțire a mărfii, situații de lucrări etc.).
(3) Veniturile și cheltuielile care rezultă direct și concomitent din aceeași tranzacție sunt recunoscute
simultan în contabilitate, prin asocierea directă între cheltuielile și veniturile aferente, cu evidențierea
distinctă a acestor venituri și cheltuieli.
(4) Principiul contabilității de angajamente se aplică inclusiv la recunoașterea dobânzii aferente
perioadei, indiferent de scadența acesteia.
54. –
(1) Principiul intangibilității. Bilanțul de deschidere pentru fiecare exercițiu financiar trebuie să
corespundă cu bilanțul de închidere al exercițiului financiar precedent.
(2) În cazul modificării politicilor contabile și al corectării unor erori aferente perioadelor precedente,
nu se modifică bilanțul perioadei anterioare celei de raportare.
(3) Înregistrarea pe seama rezultatului reportat a corectării erorilor semnificative aferente exercițiilor
financiare precedente, precum și a modificării politicilor contabile nu se consideră încălcare a
principiului intangibilității.
55. – Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de datorii. Componentele elementelor
de active și de datorii trebuie evaluate separat.
56. –
(1) Principiul necompensării. Orice compensar e între elementele de active și datorii sau între
elementele de venituri și cheltuieli este interzisă.
(2) Toate creanțele și datoriile trebuie înregistrate distinct în contabilitate, pe bază de documente
justificative.
(3) Eventualele compensări între cre anțe și datorii față de aceeași entitate efectuate cu respectarea
prevederilor legale pot fi înregistrate numai după contabilizarea creanțelor și veniturilor, respectiv a
datoriilor și cheltuielilor corespunzătoare.
În situația de la alin. (3), în notele e xplicative se prezintă valoarea brută a creanțelor și datoriilor care
au făcut obiectul compensării.
(4) În cazul schimbului de active, în contabilitate se evidențiază distinct operațiunea de
vânzare/scoatere din evidență și cea de cumpărare/intrare în evi dență, pe baza documentelor
justificative, cu înregistrarea tuturor veniturilor si cheltuielilor aferente operațiunilor. Tratamentul
contabil este similar și în cazul prestărilor reciproce de servicii.
57. –
(1) Contabilizarea și prezentarea elementelor di n bilanț și din contul de profit și pierdere ținând seama
de fondul economic al tranzacției sau al angajamentului în cauză. Respectarea acestui principiu are
drept scop înregistrarea în contabilitate și prezentarea fidelă a operațiunilor economico – financi are, în
conformitate cu realitatea economică, punând în evidență drepturile și obligațiile, precum și riscurile
asociate acestor operațiuni.
(2) Evenimentele și operațiunile economico -financiare trebuie evidențiate în contabilitate așa cum
acestea se produ c, în baza documentelor justificative. Documentele justificative care stau la baza
înregistrării în contabilitate a operațiunilor economico -financiare trebuie să reflecte întocmai modul
cum acestea se produc, respectiv să fie în concordanță cu realitatea. De asemenea, contractele
încheiate între părți trebuie să prevadă modul de derulare a operațiunilor și să respecte cadrul legal
existent.

Suport curs contabil itate si gestiune fiscal a – Conf . univ dr . Gabriel RADU Curs 1 _2_3
16 (3) Forma juridică a unui document trebuie să fie în concordanță cu realitatea economică. Atunci când
există diferențe între fondul sau natura economică a unei operațiuni sau tranzacții și forma sa juridică,
entitatea va înregistra în contabilitate aceste operațiuni, cu respectarea fondului economic al acestora.
(4) Exemple de situații când se aplică acest principiu pot f i considerate: încadrarea de către utilizatori a
contractelor de leasing în leasing operațional sau financiar; recunoașterea veniturilor din chirii,
respectiv a cheltuielilor din chirii în funcție de fondul economic al contractului și de eventualele
gratui tăți (stimulente) aferente; încadrarea operațiunilor la vânzare în nume propriu sau comision,
respectiv consignație; recunoașterea veniturilor, respectiv a cheltuielilor în contul de profit și pierdere
sau ca venituri în avans, respectiv cheltuieli în avan s; recunoașterea participațiilor deținute ca fiind de
natura acțiunilor deținute la entități afiliate sau sub forma altor imobilizări financiare; încadrarea
reducerilor acordate, respectiv primite, la reduceri comerciale sau financiare.
(5) Entitățile au o bligația ca la întocmirea documentelor justificative și la contabilizarea operațiunilor
economico – financiare să țină seama de toate informațiile disponibile, astfel încât să fie extrem de rare
situațiile în care natura economică a operațiunii să fie difer ită de forma juridică a documentelor care
stau la baza acestora.
58. –
(1) Principiul evaluării la cost de achiziție sau cost de producție. Elementele prezentate în situațiile
financiare se evaluează, de regulă, pe baza principiului costului de achiziție s au al costului de
producție. Cazurile în care nu se folosește costul de achiziție sau costul de producție sunt cele
prevăzute de prezentele reglementări.
(2) În situația în care s -a optat pentru reevaluarea imobilizărilor corporale sau evaluarea instrument elor
financiare la valoarea justă, se aplică prevederile secțiunii 3.4 "Evaluarea alternativă la valoarea justă".
59. – Principiul pragului de semnificație. Entitatea se poate abate de la cerințele cuprinse în
prezentele reglementări referitoare la prezentările de inform ații și publicare, atunci când efectele
respectării lor sunt nesemnificative.

1.5.2. Evaluarea si recunoasterea în contabilitate

Societatile care aplica OMFP 1802 /2014 sau tratamentul IFRS trebuie sa respecte cerintele si
reglementarile cu privire la identificarea, recunoastrea, inregistrarea si prezentarea activelor, datoriilor
capitalurilor, veniturilo r si cheltuieli lor in contabilitate.
Regulile contabile care sunt aplicate nu de multe ori sunt altele decat regulile fiscale cu privire
la evaluarea si recunoastrea acelorasi categorii de elemente.
In cadrul cursului de Contabilitate si Gestiune Fiscala, pe parcurs se vor prezenta care sunt
principalele elemente comune ale CONTABILITATII si FISCALITATII, dar mai ales se vor prezenta
elementele necomune.