Supervizarea In Asistenta Sociala

Capitolul 1. Supervizarea in asistenta sociala

1.1 Definiții și concepte

Deseori așa cum amintește și Simona Ponea, supervizarea este des confundată cu consilere, terapie, management etc. Din acet motiv voi începe prin a defini ce este supervizare?, fucții, principia, tipuri, tehnici, etape, scopuri ale supervizării.

Cuvântul supervizare este o îmbinare a doi termeni latini (super, care înseamnã „deasupra, pe, peste” și videre, ce înseamnã „a vedea, a privi”) și sa realizat pentru a monitoriza organizarea eficientă a muncii, mai ales a muncii oamenilor mai puțin pregătiți (Cojocaru, 2005).

În Dex termenul de superivizare în seamnă a vedea un film, un spectacol, a citi un text etc. pentru a constata calitățile lor și pentru a dispune ori a recomanda achiziționarea, reprezentarea, publicarea lor. (http://dexonline.ro/definitie/supervizat, accesat la data de 6.01.2015, ora. 22:23.)

Așa cum amintește și Munteanu, A. (2007) a, ca practică domeniul supervizării a aprărut în SUA, în urmă cu două secole, ca răspuns în relația dintre asistenții sociali și voluntarii prin intermediul cărora aceștia lucraru cu cazurile din tern.

De-a lungul anilor supervizorii au fost considerați formatori, consultanți, terapeuți, manageri și chiar administratori, fiind descriși ca ,,profesioniști care au părăsit serviciile directe și au devenit personal administrativ”( Cojocaru, 2005, p.110). O dată cu dezvoltarea metodelor, tehnicilor și procesele de intervenție, supervizarea s-a metamorfozat ,, într-un proces complex al practicii sociale. Unii autori o vad chiar ca pe o metodă a practicii în asistența socială.” ( Cojocaru, 2005, p.111)

La întrebarea ce este supervizarea, găsim în literatura de specialitate mai multe explicații:

schimb de experiență ca formă de învățare a adulților;

cadru formal de desfășurare a schimbului de experiență;

modalități de sprijin pentru desfășurarea muncii de zi cu zi;

îndrumare și împuternicire în muncă;

asigurarea responsabilității;

mijloc de învățare în climat competitiv;

podul între teorie și practică; metodă de intervenție datorită faptului că de efectele

acesteia beneficiază calitatea serviciilor pentru alții (Sălăjeanu, 2006, p.202)

Definiția tradițională a supervizării a fost construită pe trei funcții esențiale ale acesteia (Neamțu, 2003, p.381): administrativă, de sprijin și educațională.

Lunden, K., (2007) precizează faptul că în literatura de specialitate este o oarecare ambiguitate în definirea termenului, se vorbește cel mai mult despre trei modele diferite de supervizare:

Supervizare educațională – cu scopul soprii competențelor profesionale;

Sutervizarea metodologică – având drept scop modul de a gestiona un caz;

Supervizarea administrativă – de la manageri către membrii echipei.

Kadushin (2002), susține faptul că supervizarea implică combinarea termenilor : funcțiile supervizării (administrativă, de sprijin și educațională), obiectivele supervizării, pozițiile ierarhice în cadrul supervizării, supervizarea ca și serviciu indirect și interacțiunile din cadrul acțiunii de supervizare.

Definea supervizarea ca formă de sprijin, „un proces prin care un asistent social practician sprijină un alt asistent social practician (…) să-și pună în practică propriile abilități”. Altfel spus, supervizorul joacă rolul unui îndrumător pentru colegii săi din instituție, sprijinindu-i să își găsească propriile abilități, competențe sau resurse pentru a face față problemelor cu care se vor confrunta. (Pettes apud Cojocaru, 2005, p.111)

Muntean, A. (2007)b consideră supervizarea ca “o întâlnire profesională, desfășurată într-un cadru organizat și negociat de părți”, a cărei țintă finală este capacitarea supervizatului de a interveni eficient în relația cu clienții (p.76).

Așa cum amitește și Kiera O Donognue supervizarea în asistență socială se poate descrie ca ,,fiind un proces, o activitate și o relație (niște relații) bazate pe sarcini organizaționale, profesionale și personale, având roluri și limite clar definite, în care funcțiile specifice sunt îndeplinite cu scopul de a furniza cel mai bun/competent serviciu sau practica orientată către clienți” (Kiera O Donognue, 2006, p.85)

1.2 Supervizor/supervizat

Supervizarea presupune un scop, obiective, fucții, etape dar și diferite abordări. De aceea un supervisor de success trebuie să dețină un bagaj amplu de cunoștințe practice, teoretice să înțeleagă natura domeniului în care profesiază și să fie capabil să ajute la îmbunătățirea continuă a asistenților sociali.(Ponea, 2009).

În asistență socială procesul de supervizare are un rol important în determinarea calității servicilor oferite clienților și în asigurarea dezvoltării profesionalel. Scopul supervizorului fiind acela de a oferi servicii de înaltă calitate prin oferirea de sfaturi pentru direcționarea serviciilor și monitorizarea performanțelor. (Vlasa, 2010).

Supervizarea este o întâlnire profesională, desfășurată înr-un cadru organizat și negociat între părți, având ca scop imediat creșterea capacității supervizatului de a interveni cu clienții în suferință, păstrându-și profesionalismul, iar ca obiectiv de durată, dezvoltarea profesională a supervizatului în procesul supervizării ( Bunea, 2009, p.130).

Supervizorii pot fi profesioniști cu experiență și sau grade profesionale înalte, desemnați de comitetul profesional, în general cu o bună bază teoretică și practică ( Lucian, 2006).

Colette Jourdan scrie faptul că ședințele de supervizare se desfășoară la oră fixă, într-un loc stabilit înprealabil, prezentările de caz se expediază înainte supervizorului. La începutul supervizării, este necesar o întâlnire sau două cu supervizatul pentru a crea, dacă e nevoie, un cadru mai bine delimitat pentru el. În unele cazuri și apelurile telefonice pot fi utile. Supervizorul trebuie să se documenteze înainte despre caz pentru a putea răspunde nevoilor supervizatului (Colette, 2007).

Tot la începutul supervizării se redactează un contract de supervizare, conținând angajamentul părților. Contractul, continând așteptările și obectivele stabilite, acesta este adapta fiecărei persoane în parte. ( Anexa 1- exemplu de contract de supervizare)

Karin Lunden (2007) precizează faptul că o ședință de supervizare se poate împărți în trei părți:

Supervizorii se pregătesc pentru supervizare. Se gândesc la subiectele propuse pentru

supervizare și notează ce subiecte vor aborda;

Supervizarea în sine, în care supervizatul își expune cazul, problema urmată de o

discuție;

Conștentizarea aspectelor discutate și integrarea experenței și a cunoștințelor în

activitatea zilnică.

Ana Munteanu (2007),b trece în revistă metodele utilizate de supervizor în lucrul cu supervizatul sau grupul de supervizați:

Prezentarea și dezbaterea de caz;

Coterapia pe viu;

Obseservațiile pe viu;

Tehnicile de asistare online a supervizatului, care necesită însă o stabilire inițială față

în față a relației dintre supervizor-supervizat;

Jocul de rol și jocul cu roluri inversate;

Întrebările circulare;

Modelarea și demonstrarea;

Antrenamentul;

Informațiile scrise;

Metodele preluate din modelele de inspirație psihoterapeutică;

Solicitarea de către supervizor a unor teme care să fie executate de către supervizat

întere întâlnirile de supervizare;( Haynes, Corey, Moulton apud Munteanu, 2007, p.101).

Un important aspect în procesul de supervizare îl reprezintă relația dintre supervizat supervizor, care are un impact asupra dezvoltării supervizatului și a eficenței. Atunci când în relația supervizor/supevizat apar probleme de lucru, supervizor trebuie să lucreze cu acesta pentru îmbunătățirea serviciilor. Totodată o relație pozitivă atrage după sine o învățare productivă. Putem spune că supervizarea este un mecanism prin care supervizorul are obligația de a încuraja personalul să recunoască cerințele beneficiarilor.

Supervizorii văd procesul de supervizare ca un mecanism de dezvoltare personală pe când cei mai mulți asistenți sociali văd supervizarea ca o oportunitate de a primi sfaturi în legătură cu intervenția lor.(Vlasa, 2010).

Munteanu, A. precizează faptul că ,,supervizarea presupune o relație între supervisor și supervizat” care este de fiecare dată unică, irepetabilă.( 2007, p,110)a .

Pe perioasa de supervizare, este important ca supervizorul să fie empatic, să ofer feedback, să dezvolte relații de sprijin care să ajute asistentul social să depășească momentele critice, să ajute la dezvoltare pozitivă. Acesta este cel care de-a lungul relație sale cu supervizatul dezvoltă patru roluri: formator, mediator, consultant, evaluator (Ponea, 2009)

Colette Jourdan-Ionescu (2007) indentifică în evoluția relației dintre supervisor, supervizat în trei etape:

Definirea rolului; celui ce ofera sprijinul; În prima etapă, supervizorul explică rolul și

prezența față de supervizat și totodată acesta trebuie să facă înțelesă filozofia programului de intervenție în care lucrează și funcțiile lui specifice în raport cu ceilalți profesioniști. Una din activitățile acestei etape este integrarea în echipă. Supervizatul capătă experiență și devine încrezător.

Încadrarea practicii; În cea de-a doua etapă supervizorul este acela care verifică

îndeplinirea corectă a sarcinilor. Supervizatul întâlnește cazuri mai complicate în conformitate cu prima etapă, el se va confrunta cu propriile limite și se va simți de multe ori neeficent, în conformitate cu supervizoruș care îi cere sa fie autonom.

Supervizorul îl va încurajarea pe supervizat, punând accent pe succesele pe care le are dar îi va reaminti și limitele.

Susținerea pe cale autonomizării; În ultima etapă supervizarea se face mai detașată.

Supervizatul are deja autonomie și va apela la supervisor doar ăn cazurile mai complexe.

Evaluarea supervizatului se realiză într-un contex particular, în mai multe moduri, cum ar fi:în cadrul unei discuții, în scris, chestionare dar și la modul general, cerându-i supervizatului să coteze gradul de satisfacție față de supervizare, pe o scară de la 0 la 100(0 fiind totala inadecvare a supervizării față de așteptările supervizatului, iar 100 fiind adecvat).

Colette Jourdan-Ionescu ne propune pe parcursul supervizării să colectăm câteva elemente:

Rapoartele săptămânale ale supervizării

Integrarea feedbackurilor

Observarea evoluției calității intervențiilor

Creșterea numărului și a dificultăților sarcinilor efectuate etc. ( Colette, 2007).

Indiferent de forma de evaluare este importa să se verifice în ce mod răspunde nevoilor specifice ale mediului de practică și obiectivele formării sale.

Un alt aspect al evaluării îl are și evaluare supervizorului și a acțiunilor sale. Evaluarea supervizorului se va realiza ținând seama de următoarele aspecte:

În ce măsură ține seama de nevoile clienților și de mediul de practică;

Eficența sprijinului acordat în supervizare;

Capacitatea de a-l asculta pe supervizat;

Disponibilitatea lui;

Respectarea limitelor supervizatului;

Deschiderea spre abordările pe care vrea să le dezvolte.(Colette, 2007, p.189)

1.3 Tipuri de supervizare

Stefan Cojocaru face o clasificare care face distincție între supervizarea ,, care se concentrează asupra a ceea ce face, ceea ce simte și ceea ce gândește supervizatul” (Cojocaru, 2008, p.38).

Dacă privim supervizarea din perspectiva relației dintre supervizor cu

organizația, putem întâlni:

1.1 Supervizarea internă. Supervizarea internă este realizată de o persoană specializată din structura internă a organizației.

Cojocarul, S.(2005) precizează faptul că existența uni supervizor în cadrul echipei este o decizie managerială și are ca principal factor siguranța ofertei unor servicii de calitate.

În România ,,supervizarea asistenților sociali este axată pe latura administrativă a acestui proces, în defavoarea celei de formare și sprijin”.( Cojocaru, 2005, p.34)

În general, supervizarea internă, este o practică des întâlnită în organizațiile non-guvernamentale.

1.2 Supervizare externă; Supervizarea externă este realizată de o personă din exteriorul organizației. Ea poate fi permanentă, periodică sau temporară. Procesul de supervizare se realizează pe baza unui contreact între organizație și supervizor, unde se stipulează obligatoriu confidențialitatea datelor obținute în procesul de supervizare.

În general, supervizarea externă, este o practică utilizată în principal pentru supervizarea de grup.( Cojocaru, 2007, p135).

După forma de organizare a supervizării, întâlnim:

2.1 Supervizare individuală; Acest tip de supervizare este folosită de cele mai multe

ori pentri colegii tineri, cu scopul dezvoltării profesionale și pentru monitorizarea calității serviciilor profesionale oferite clienților de către acesta. În procesul supervizării individuale, supervizorul trebuie sa ocrede o atenție soprită celor 3 funcții.

Supervizarea individuală este întâlită cel mai des în instituțiile mare sau practicile private.

Acest tip de supervizare reprezintă un real ajutor pentru supervizat deoarece beneficiază de consultanță individuală centrată pe nevoile personale si profesionale, acesta este ajutat în carieră să-și ,,dezvolte abilități de a lucra cu clienții, să identifice cele mai bune căi de a lucra independent , să aibă încredere în forțele proriii și sa discute deschis despre problemele cu care se confruntă”. ( Cojocaru, 2007, p.137)

Supervizarea individuală se realizează în cadrul unor ședințelor de supervizare la care participă asistentul social și supervizorul în prealabil se va realiza planificarea ședințelor de comun acord și a planului de intervenție. (Cojocaru, 2007)

Supervizare de grup; Supervizarea de grup este descrisă în două moduri diferite: fie ca

supervizarea acordată unui individ din grup, fie ca supervizare a grupului. ( Karin, 2007) Acest tip de supervizare se realizează atunci când supervizații au suficiente cunoștințe practice cât și teoretice.

Colette Jourdan scrie faptul că supervizarea de grup este un ,,proces prin care supervizori susțin dezvoltrea profesională a uni supervizat în cadrul unui grup de colegi”( Colette, 2007, p.183)

Acest tip de supervizare se poare realiza numai dacă există trei persoane în grup și anume: un prezentator, un consultant și un observator. Rolu observatorului este acela de a nota elementele propuse pentru dezbatere, feedbackurile primite din partea consultanților, aceste documente for fi predate prezentatorului ( asistentul social superviza), ( Cojocaru, 2007). Prin ședințele de supervizare se urmărește soluționarea cazurilor mai dificile din domeniul social dar și rezolvarea problemelor administrative, emoționale și a educație.( Ponea,2009).

Din perspectiva de abordare a realității, putem identifica:

Supervizare clasică, centrată pe problemă; Supervizarea cetrată pe problemă are

ca atribuții ,,identificarea problemelor cu care se confruntă aistentul social în rezolvarea cazurilor, diagnoza problemelor clienților serviciilor sociale, analiza cauzelor problemei și găsirea soluțiilor pentru eliminarea acestora”(Cojocaru,2005, p143).

Modelul lui Philip

Modelul lui Philip are ca reper ,,relația dintre supervizat și supervizor și intervenția pe care o reprezintă supervizarea aupra activității acestuia” Rich dezvoltă un model al supervizării în șase etape.( Rich apud Cojocaru, 2005, p. 144)

E1: construcția relației dintre supervizor și supervizat;

E2: palanificarea, clarificarea așteptărilor supervizorului și supervizatului;

E3: observația, observarea activității supervizatului;

E4: analiza, acestă etapă presupune analizarea datelor;

E5: ședința de supervizare, acestă etapă are un rol descriptiv și presupune discuții despre situația fiecărui caz;

E6: monitorizarea, în acestă etapă se urmărește modul de implementare a deciziilor luate;

Modelul Van Kessel și Haan

Modelul Van Kessel și Haan se bazează pe ,,ciclul educației adulților”, fiind conceput în trei părți.( Van Kessel și Haan apud Cojocaru, 2005, p. 145)

Etapa cunoașterii, are ca scop asistarea supervizatului pentru a înțelege propria

experiență profesională în cadrul supervizării;

Etapa alegerii, este momentul când supervizorul asistă supervizatul să exploreze

bazele acțiunii;

Etapa acțiunii, este faza implementării acțiunilor considerate eficiente;

Supervizare apreciativă, centrată pe apreciere; Simona Ponea scrie faptul că

supervizarea vede situția clientului prin explicații ce țin de mediul social și de mediul înconjurător din care provine. În acest process de superviare se pune accent pe analiza punctelori tari și punctelor slabe ale situației cleintului, atât din perspective trecutului. Autoarea susține că analiza punctelor tari și a punctelor slabe ale clientului demonstreză faptul că indivizii sunt experți în rezolvarea problemelor lor. Prin supervizarea apreciativă, supervizatul este ajutat să deășească situațiile de criză, să fie evaluat pentru o mai lungă perioadă de timp, să dezvolte noi strategii de intervenție în lucrul pe teren.( 2009, pp.35-37)

Ștefan Cojocaru exemplifică că evaluarea apreciativă reconsideră situația clientului prin explicații de ordin social și de mediu. ,,Atunci cand condițiile sociale, cum ar fi sărăcia, par să limiteze abilitațile persoanelor de a-și organiza viața, atenția este îndreptată deseori exclusiv spre eforturile de a schimba comportamentul celor afectați.” (Weick apus Ștefan Cojocaru, 2005,pp.147-148). Piedicile suferite de către persoanele cu problem de ordin financir și nu numai ,,pot fi depășite atunci când asistentul social propune o intervenție apreciativă, prin identificarea și evaluarea modului cum au fost rezolvate problemele în trecut și a resurselor disponibile pentru a depăși situația prezentă. ( Cojocaru, 2005, pp147-148)

Etapele supervizării apreciative

  Noțiunea de supervizare apreciativă a fost pusă în circulație de Ștefan Cojocaru în 2005 și este inspirată de principiile anchetei apreciative și adaptate procesului supervizării. Trăsăturile acestui model sunt: ,,viziunea pozitivă, centrarea pe punctele tari și succesele asumate și conștientizate de profesioniști”. ( Cojocaru, 2005, p.148)

Supervizarea apreciativă decurge în patru etape:.

Etapa cunoașterii,  este etapa în care supervizatul descoperă reușitele în relația

sa cu clientul, în situații similare întâlnite în experința sa de asistent social.

Etapa viziunii, împreună supervizorul și asistentul social construesc o viziune privind

potențialul supervizatului și al clientului său.

Etapa programării, în acestă etapă se stabilesc planurile specific pentru ca viziunea să

devină realitate

Etapa acțiunii, în acestă ultimă etapă se realizează planul de acțiune care reprezintă

operaționalizarea activităților propuse, discutate și negociate și îndrumă activitatea viitoare a asistentului social. Un exemplu al planului ar putea fi: ,,Asistentul social are întâlniri bilunare cu clientul său si îl încurajează să-si descopereresursele și succesele, Asistentul social este flexibil atunci când lucrează cu clientul său, Asistentul social valorizează experiența clientului său și îi comunică acest lucru cândidentifică un success, Asistentul social sprijină clientul să-și înțeleagă situația și să aprecieze atunci când areun success, Asistentul social ajută clientul să-și construiască în mediul său  o viziune legată deceea ce-și doreste și îl sprijină să-și întocmească planul de acțiune”. ( Cojocaru, 2005, p.150-157).

1.4 Principiile suprevizării

Supervizarea, ca orice proces destinat profesioniștilor, trebuie să aibă la bază câteva principii concrete și bine formulate, prin prisma cărora orice supervizor să obțină rezultate de succes în istituția în care își desfășoară activitatea.

Cojocaru Ștefan ne propune o clasificare a principiilor pornind de la O Donoghue, pentru

a înțelege importanța unor servicii sociale profesionale.

Toți asistenții sociali au nevoie de supervizare. În acest principiu este subliniată

nevoia oricărui asistent social de supervizare, indiferent de experiența sa, vechimea în organizație sau nivelul de pregatire. Nevoia de supervizare survine din caracterul dinamic al profesiei de asistent social care îți solicită o perfecționare profesională permanent.

Supervizarea este o activitate încurajată și recunoscută de către organizație.Orice

organizație socială care urmărește îmbunătățirea continuă a serviciilor pe care leoferă, trebuie să recunoască nevoia de supervizare a personalului, fie că este sub forma supervizãrii interne, fie sub forma supervizării externe.

Supervizarea înseamnă împărțirea responsabilității. În cazul în care un asistent social

se întâlnește cu o situație dificilă, împărtășind-o și căutând soluții împreună cu supervizorul, împarte astfel responsabilitatea cu acesta.

Supervizarea răstoarnă piramida ierarhiei organizaționale. „Răsturnarea piramidei”

este o metaforă care se referă la modificarea relațiilor dintre supervizor și supervizați, în vederea unei comunicări mai eficiente, bazate pe încredere, fãră teama de control și evaluare. Supervizorul este văzut ca o persoană-resursă, care poate fi consultată la nevoie.

Supervizarea se bazează pe negociere și oferă soluții pentru rezolvarea conflictelor.

Supervizarea urmărește și atenuarea conflictelor prin negocieri individuale și de grup al interpretărilor diferite date anumitor situații de către angajați.

Supervizarea este permanentă. Supervizarea nu este doar un proces de consiliere și

terapie a asistentului social, la care acesta poate apela numai atunci când are nevoie, ci și o practică recunoscută de organizație pentru îmbunătățirea serviciilor și dezvoltarea celor mai bune metode de intervenție.

Supervizarea promovează critica reflexivă, competența, împuternicirea și

responsabilitatea. O altă funcție a supervizãrii este cea de evaluare și de dezvoltare a competenței și responsabilitãții. Asistentul social nu este un simplu executant al dispozițiile date de manager sau supervizor, ci trebuie sã participe activ la identificarea problemelor clientului și gãsirea celor mai bune soluții pentru acestea.

Supervizarea este una dintre cele mai importante și mai puternice relații profesionale.

Relația dintre supervizor și supervizat este puternică și importantă deoarece această relație profesională este orientată spre lucrul în echipă și sprijin intercolegial, fiind stabilită între un asistent social practician și un altul cu experiențã mai bogată.

Supervizorul sprijină asistenții sociali să le ofere clienților servicii de calitate. Întrucât

calitatea serviciilor este dată de modul în care asistentul social realizează intervenția și se raportează la client și la nevoile acestuia, supervizorul are responsabilitatea de a monitoriza, evalua și sprijini asistentul social în toate demersurile întreprinse în procesul de intervenție.

Supervizorul sprijină asistenții sociali să mențină standardele profesionale ridicate.

Supervizorul se asigura că asistentul social cunoaște standardele stabilite pentru activitatea sa specifică și acționează conform acestora.

Supervizarea este una dintre cele mai importante activități în cadrul serviciilor

sociale, atât pentru organizație, cât și pentru beneficiarii serviciilor. Chiar dacă supervizarea nu reprezintă oferirea unor servicii directe către beneficiarii instituțiilor de asistențã socială, ea este identificată ca o activitate de sprijinirea a celor care oferă acele servicii directe.

Supervizarea își propune să se asigure că asistenții sociali își cunosc rolurile și

responsabilitățile. Toate sarcinile unui asistent social sunt incluse în fișa postului, iar supervizorul discută periodic și analizează împreună cu el aceste responsabilități și sarcini.

Supervizarea urmarește sprijinirea asistenților sociali pentru atingerea obiectivelor

de performanță. Acest principiu presupune stabilirea unor obiective ce pot fi atinse de asistentul social în funcție de resursele disponibile, monitorizarea permanentă a gradului de atingere a acestor obiective, ajutor pentru îndeplinirea sarcinilor, evaluarea și motivarea asistentului social supervizat, stabilirea unor seturi de activități necesare atingerii obiectivelor și fixarea unor termene-limită pentru evaluările intermediare.

Supervizarea asistă la identificarea și managementul stresului asistentului social,

generat de rolurile pe care le are de îndeplinit. Supervizorul are rolul de a verifica permanent „încărcătura” celui supervizat, urmărește stabilirea unui număr optim de cazuri active, astfel încât să nu fie afectată calitatea serviciilor, clasifica împreună cu asistentul social tipurile de cazuri și modalitățile diferite de intervenție, prioritățile și urgențele la care trebuie să răspundă acesta.

Supervizorul se asigură că asistentul socialare resurse necesare pentru a-și desfășura

activitatea și administrează eficient aceste resurse. Funcția administrativă a supervizării urmãrește și modul în care sunt administrate resursele – altfel spus, modul cum sunt alocate și folosite acestea de către supervizați.

Supervizarea se bazează pe metodele de educare a adulților. Datorită funcției

educative a supervizării, supervizorul poate fi considerat și un îndrumător sau un tutore, identificând nevoile de formare ale asistenților sociali, planificând și organizând unele programe de instruire specifice activității acestora și fãcând recomandări în ceea ce privește urmărea unor programe de pregătire continuă a personalului (Cojocaru, 2005).

1.5 Scopurile si obiectivele supervizării

Așa cum amintește și Simona Ponea scopul principal al supervizării este acela de a veghea asupra intereselor beneficiarilor a bunăstării acestora și să ofere servicii de caltate clienților atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ.(Smith apud Ponea, 2009, p.20)

În supervizarea ca și în alt domeniu are la bază un set de obiective proprii. În literatura de specialitate întâlnim diferite versiuni în ceea ceprivește obiectivele de bază ale acestui proces.

Conform Karin Lunden obiectivele supervizarea presupun ,,îmbunătățirea capacității profesioniștilor, de a-și desfășura activitatea generală și de a acorda clienților ajutorul specific mandatat să îl ofer”.( Luden apud Ponea, 2007, p.21)

Colette Jourdan scrie faptul că se pot distinge zece obiective ale supervizării ( 2007, p.174-175):

Să urmărească dezvoltarea legăturii supervizatului cu persoana sau familia pe care o

sprijină, cu referire precisă la importanța acordată procesului de ajustare reciprocă;

Să explice supervizatului obiectivele individualizate în raport cu familia sau

persoanacare necesită sprijin;

Sprijinirea supervizatului în explicarea acestor obiective în fața persoanei pe care o

sprizină;

Amintirea principiilor unui program de intervenție;

Aducerea în prim-plan a importanței lucrului prin joc, umor;

Favorizarea legăturilor cu mediu;

Verificarea constantă a acordajului supervizatului cu persoana-țintă și familia sa;

Verificarea trăirilor pe care le are superviatul față de munca de sprijin;

Valorizarea muncii făcute de supervizat și încurajarea observării progreselor realizate,

chiar dacă sunt minime, și difuzarea lor printre clienți;

Verificarea constantă a acordajului dintre supervizat și supervizor.

1.6 Funcțiile supervizăriide

Definiția tradițională a supervizării a fost concepută de Kadushin, pe trei funcții esențiale: educțională, suport, administrativă. Pe lângă cele trei funcții oferite de acesta găsim în literature de specialitate, mai multe clasificări mai mult sau mai puțin apropiate de modelul original cum ar fi fucțiile în viziunea lui Rich și Proctor.

Funcțiile supervizării în viziunea lui Kadushin.

Funcție educațională; Prima funcție a lui Kadushin are misiunea de bază de a dezvolta

capacitățile și abilitățile practicanților din domeniul social, încurajând reflectarea și explorarea domeniului prin munca pe teren.

Funcție de sprijin; Supervizorul este cel care oferă suport practic și psihologic și

totodată are roluol de a îndepărta sursele de stres negative care afecteză munca asistentului social.

Funcție administrativă/managerială; Ultima funcție asigură promovarea și menținerea

standardelor de muncă și aderarea la politicile și practicile de calitate superioară.

Funcțiile supervizării în viziunea lui Philip Rich. (Cojocaru, 2005)

Facilitare; Acestă fucție include dezvoltarea culturii muncii și are ca scop obținera de

noi abilități de către asistentul social- productivitate, onestitate, responsabilitate, activitate. Acesta fucție se răsfrânge mai ale în construirea echipei, clarificarea obiectivelor de performanță, clarificarea rolurilor și responsabilitățile fiecărui supervizat, rezolvarea problemelor și inovarea socială.

Dezvoltare personal; Cea de a doua fucție are în vedere dezvoltare profesionalismului

în rândul asistenților sociali prin trasmiterea de cunoștințe de calitate și potrivite postului ocupat in instituție.

Socializarea personalului; În cadurul funcții de socializare a personalului se urmărește

includerea standardelor, valorile și comportamentele dezirabile pentru organizație și profesie.

Oferirea serviciilor; Prin indermediul acestei funcții se urmărește asigurarea calității

serviciilor oferite care trebiue să se afle cu standardele din domeniu. Supervizorul este atent ca clientul să fie protejat și totodată veghează la oferirea celor mai bune servicii.

Funcțiile supervizării în viziunea lui Proctor

Poanea amintește faptul că în anul 1986 Proctor dezvoltă o viziune asemănătoare cu cea a lui Kadushin în ceea ce privește fucțiile supervizării. astfel acesta apreciază că funcțiile supervizării sunt:

Funcția normativă; Supervizorul cât și supervizatul împart responsabilitățile în

vederea asigurării respectarea a normelor etice, codurile li legile din domeniu.

Funcția formativă; Supervizorul oferă feedback-ul supervizatului pentru al ajuta să își

dezvolte abilitățile, să își imbunătățească cunoștințele teoretice, să se perfecționeze din punct de vedere personal și profesional.

Funcția de restabilire; În cadrul acestei fucții supervizorul oferă suportul necesar în

momentele în care apar incertitudin și situații incomode.

1.7 Supervizarea serviciilor sociale din România

În ultimii ani s-a adus în atenție tot mai des supervizarea în asistență socială, datorită necesității evoluției serviciilor de asistență socială și ca o consecință a creșterii numărului de asistenți sociali care simt nevoia supervizării ( Sălăjeanu, 2007).

Una dintre organizațiile care susțin supervizarea în România este Colegiul Național al Asistenților Sociali, care promovează bunele practici în asistență socială.

În anul 2004 a apărut în Monitorul Oficial o suită de ordine guvernamentală ce stipulau standardele minime obligatorii privind standardele minime obligatorii privind managementul de caz în serviciile pentru protecția copilului. aceste  standarde fac câteva referiri asupra   supervizării. Prin urmare aceste standarde fac referire la coordonatorii și furnizorii de servicii sociale care au obligația de a asigura supervizarea internă și externă a managerilor de caz, de către specialiști cu studii superioare socio-umane cu experiență de cel puțin 5 ani în servicii pentru copil și familie, pregătire în supervizare și experiență în plus față de persoanele cărora li se asigură supervizarea respectivă.

Tot în același an a apărut legea 446 din 2004 care promovează bunele practici în asistența socială. Conform art.3, alin 1 ,, asistentul social pune în practică cunoștințele, normele și valorile asistenței sociale pentru a interveni și a acorda asistență persoanelor sau comunităților la cererea acestora sau ori de câte ori situația o impune”; mai mult conform art.23, alin.1 ,, asistenții sociali trebuie să își desfășoare activitatea numai în aria de competență profesională determinată de calificarea și experența profesională . asistenții sociali au obligația de a-și îmbunătăți permanent cunoștințele și deprinderile profesionale și de a le aplica în practică” și alin.2 ,, asistenții sociali contribuie la îmbunătățireaa și dezvoltarea bezei de cunoștințe a profesiei”.

Putem considera aricolele din lege stau la baza fundamentării diferitelor calificări superioare în asistență socială cum ar fi supervizarea. Sălăjeanu amintește faptul că crearea de servicii specializate în ,,asistență socială în ultimii ani a dus, pe lângă apariția unei legislații specifice, și la apariția unor standarde în munca asistenților sociali. Astefel că prima necesitate a fost managerul de caz, managementul de caz, urmându-i îndeaproape supervizarea” ( Sălăjeanu, b 2007, p.208).

Formarea supervizorilor în România a început în anul 2004-2005 la Universitatea de Vest din Timișoara. În următorii ani 2005-2006 s-au deschis noi programe de formare în supervizare, în universitățile din țară: Cluj-Napoca, Iași, București și Baia-Mare ( Munteanu, 2006)c.

Gudeanu scrie faptul că supervizarea în asistență socială poate juca un rol important și anume accelerarea dezvoltării serviciilor la nivelul și calitatea celor din țările în care supervizarea se practică de mult timp. (2009).

Un obstacol însă în dezvoltarea supervizării ca practică reprezintă mentalitatea moștenită din perioada comunistă. Neîncrederea și teama de a-ți dezvălui nesiguranța și limitele profesionale se leagă cu teama de securitate din perioada comunistă. Putem spune că acestă mentalitate moștenită generează așa cum scrie și Munteanu mituri care funcționează la toate nivelurile existențiale: în practică, în imaginar și la nivel simbolic. Din acest motiv miturile despre supervizare îngreunează înțelegerea și introducerea practicii și în România. Se înregistrează o teamă generală față de supervizare, care determină pe supervizați să respingă ajutorul primit din partea supervizorilor. (2006)c.

Supervizarea este percepută ca un control, care pune în pericol locul de muncă al supervizatului în cazul în care nu reușește să fie la înălțimea cerințelor practice. Unii supervizați simt nevoia narcisită de a se vedea frumos și de a nu se descoperi față de nimeni în ceea ce privește slăbiciunile profesionale.

Supervizorul este privit ca supraveghetor și este asemănat cu șeful care veghează, verifică, pedepsește, domină, decide.

Există însă și mituri positive, întâlnit adesea în dezvolterea ONG-uri, cu supervizorii străini. Acest mit atribuie supervizorului calități de superom;,,el va salva serviciile, va rezolva toate problemele generale și particulare care agravează calitatea serviciilor”(Munteanu, 2006, p. 31)c.

O altă problemă întâlnită în serviciile sociale guvernamentale din România reprezintă confundarea managementul cu supervizarea. Autoarea Călăuzi Adriana Florentina precizeză, asistenții sociali consideră ca fiind supervizor șeful de centru, în condițiile în care fișa șefilor de serviciu nu crupinde decât o parte din responsabilitățile supervizorului (coordonare, control, monitorizare, evaluare), cele de sprijinire, prevenire a stresului profesional sau de dezvoltare a competențelor profesionale, fiind absente (2004). Acesta mai scrie faptul că supervizarea este   preponderent internă, oferită de către șefii de servicii și  limitată doar  la latura administrativă,  în defavoarea celei de formare și de sprijin. 

Și Bunea aduce în atenție faptul că în cadrul direcției ,,supervizarea se face și nu prea”, procesul de supervizare nu este unul formalizat într-un contract.

Capitolul 2. Descrierea serviciilor și rolurile personalului angajat din Complexul de Servicii Veniamin Costache.

Structura instituție și a serviciilor din cadrul Complexului de ,,Servicii Veniamin Costache”.

Complexul de Servicii „Veniamin Costache” este o instituție fără personalitate juridică

aflată în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Este un serviciu pentru protecția copilului, care oferă pe o perioadă determinată, găzduire, îngrijire, educație și pregătire, consiliere de specialitate în vederea reintegrării sau integrării familiale și socio-profesională a copilului aflat în dificultate.

2.3.2 Beneficiari

Beneficiarii Complexului de Servicii sunt minori sau tineri aflați în situații de risc social: abandon familial, risc de abandon școlar, abuz și neglijență etc.

Instituția oferă găzduire unui număr de 127 copii și tineri din care:

55 copii și tineri care locuiesc în 8 module de tip familial (apartamente situate în

diferite cartiere ale municipiului Iași);

43 de copii, tineri locuiesc în incinta Centrului rezidențial, în 4 module familiale

compuse din camere de locuit, oficii pentru servirea mesei și desfășurarea programului educativ;

11 studenți – locuiesc în căminele facultăților unde învață;

2 studenți masteranzi – locuiesc în căminele facultăților unde învață;

10 elevi postliceală – 9 locuiesc în căminele liceului unde învață și unul este inclus

într-un proiect, fiind cazat într-un apartament care aparține Asociației „Primăverii Plus” Iași;

6 tinere ce urmează să părăsească sistemul de protecție – locuiesc în Centrul Social

cu Destinație Multifuncțională pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție.

Complexul de Servicii „Veniamin Costache” are arondat – din punct de vedere administrativ:

Centrul de Zi pentru Resocializarea Copilului Predelincvent și Delincvent provenit

din familii defavorizate social (ce deservește un număr de 20 de beneficiari)

Centrul Social pentru Ocrotirea Femeilor Victime ale Violenței Domestice (o

capacitate de 15 locuri, femei victime ale violenței în familie cât și minorii aflați în îngrijirea acestora), instituție care funcționează independent.

Structura organizatorică pe fiecare componentă în parte.

Complexul de Servicii ,,Veniamin Costache” este parte componentă a serviciului social din cadrul D.G.A.S.P.C. Iași și este organizat pe următoarele servicii, unități:

Centrul Rezidențial (capacitate 45 locuri) și Modulele Familiale (cele 8 apartament

capacitate 56 locuri).

Centrul Social cu Destinație Multifuncțională pentru tinerii care părăsesc sistemul de

protecție (capacitate 10 locuri).

Centrul de Zi pentru Resocializarea Copilului Predelincvent și Delincvent provenit

din familii defavorizate social (capacitate 20 de locuri);

În continuare voi descrie fiecare servicii în parte:

Centrul Rezidențial (capacitate 45 locuri) și Modulele Familiale (cele 8 apartament

capacitate 56 locuri).

Este un serviciu pentru protecția copilului care oferă pe o perioadă determinată, găzduire, îngrijire, educație și pregătire,consiliere de specialitate în vederea reintegrării sau integrării familiale și socio-profesională a copilului aflat în dificultate.

Centrul Social cu Destinație Multifuncțională pentru tinerii care părăsesc sistemul de

protecție (capacitate 10 locuri).

Este un serviciu ce are ca obiectiv specific „tinerii aflați în situații de risc” și anume tineri care părăsesc sistemul de protecție a copilului și nu au locuință sau nu dispun de mijloacele financiare necesare închirierii sau cumpărării unei locuințe.

Centrul multifuncțional asigură, cumulativ, găzduire pe perioadă determinată, precum și servicii de consiliere socio-profesională și psihologică, orientare profesională, informare, educație civică și pentru sănătate. Conform Manualului operațional, pentru acordarea serviciilor de găzduire se pot percepe contribuții din partea beneficiarilor, al căror cuantum este stabilit de către D.G.A.S.P.C. (la stabilirea contribuției se va lua în calcul venitul lunar al persoanei beneficiare și cheltuielile necesare traiului zilnic).

Conform proiectului D.G.A.S.P.C. Iași, după integrarea profesională tinerii trebuie să contribuie la plata utilităților; în proiect nu se menționează cât timp după angajare mai pot beneficia de aceste servicii, însă echipa va avea în vedere ca acest tip de serviciu să nu ducă la dependența față de sistem și tânărul să-și dobândească autonomia și independența necesare unui trai independent (locuință cu chirie sau din fondul de stat).

Personalul care deservește Centrul Multifuncțional este reprezentat de: specialiștii din cadrul C.S. „Veniamin Costache” (2 psihologi și 2 asistenți sociali) prin suplimentare de sarcini; un educator din cadrul C.S. „Veniamin Costache” care are și atribuții privind monitorizarea periodică a evoluției tinerelor;

Centrul de Zi pentru Resocializarea Copilului Predelincvent și Delincvent provenit

din familii defavorizate social (capacitate 20 de locuri); Centrul de Zi este componentă a C.S. „Veniamin Costache” doar din punct de vedere administrativ, de partea educațională ocupându-se în mod direct Serviciul Management de Caz din cadrul D.G.A.S.P.C. Iași.

Este un serviciu îndreptat atât asupra copilului predelincvent sau delincvent cât și familie și sunt complementare demersurilor și eforturilor propriei familii, așa cum decurg din obligațiile și responsabilitățile părintești, precum și serviciilor oferite de unitățile de învățământ și de alți furnizori de servicii, corespunzător nevoilor individuale ale copilului în contextul său socio-familial. Scopul principal îl reprezintă resocializarea copilului predelincvent și delincvent și reducerea fenomenului delincvențional în rândul tinerilor prin intervenția directă a specialiștilor din cadrul centrului (consiliere, terapie, suport moral, reintegrare școlară, etc.). Specialiștii folosesc o metodologie de lucru bazată pe principii reparatorii și de prevenire. Pe lângă serviciile educative și de consiliere Centrul de Zi asigură copiilor transportul către și de la Centru și hrana zilnică (masa de prânz și gustare).

OBS.: Menționăm faptul că Centrul de Zi este componentă a C.S. „Veniamin Costache” doar din punct de vedere administrativ, de partea educațională ocupându-se în mod direct Serviciul Management de Caz din cadrul D.G.A.S.P.C. Iași.

2.32 Atribuțiile generale ale Complexului de Servicii „Veniamin Costache” Iași

Complexul de Servicii are rolul de a asigura protecția, creșterea și îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinții săi, ca urmare a stabilirii, în condițiile legii, a măsurii plasamentului.

Complexul de Servicii are ca obiect de activitate, acordarea de servicii sociale specializate, încadrate la indicativul 1.1 din Nomenclatorul Instituțiilor de Asistență Socială și structura orientativă de personal de specialitate, respectiv: găzduire pe perioadă nedeterminată, asistență medicală și îngrijire, suport emoțional și după caz, consiliere psihologică, educare, socializare și petrecere a timpului liber, reintegrare familială și comunitară.

Complexul de Servicii are următoarele atribuții:

Asigură cazarea, hrana, cazarmamentul, echipamentul și condițiile igienico-sanitare

necesare protecției speciale a copiilor care beneficiază de acest tip de serviciu;

Asigură, după caz, supravegherea stării de sănătate, asistență medicală, îngrijire și

supraveghere permanentă a beneficiarilor;

Asigură paza și securitatea beneficiarilor;

Asigură beneficiarilor protecție și asistență în cunoașterea și exercitarea drepturilor

lor;

Asigură accesul beneficiarilor la educație, informare, cultură;

Asigură educația informală și non-formală a beneficiarilor, în vederea asimilării

cunoștințelor și deprinderilor necesare integrării sociale;

Asigură socializarea beneficiarilor, dezvoltarea relațiilor cu comunitatea;

Asigură climatul favorabil dezvoltării personalității copiilor;

Asigură participarea beneficiarilor la activități de grup și la programe individualizate,

adaptate nevoilor și caracteristicilor lor;

Asigură intervenție de specialitate;

Contribuie la realizarea obiectivelor cuprinse în planul individualizat de protecție;

Urmărește modalitățile concrete de punere în aplicare a măsurilor de protecție

specială, integrarea și evoluția beneficiarilor în cadrul serviciului și formulează propuneri vizând completarea sau modificarea planului individualizat de protecție sau îmbunătățirea calității îngrijirii acordate;

Asigură servicii și activități care să răspundă nevoilor individuale de îngrijire,

educație, socializare, stabilite prin evaluarea inițială realizată de către managerul de caz;

Asigură accesul și condițiile pentru toți copiii aflați în protecție pentru ca aceștia să

poată contacta și implica în viața lor orice persoană, instituție, asociație sau serviciu din comunitate, conform propriilor dorințe, cu excepția restricțiilor prevăzute în metodologia de organizare și funcționare și planul individualizat de protecție;

Asigură pregătirea corespunzătoare a ieșirii copilului/tânărului din serviciu, prin

dezvoltarea deprinderilor de viață independentă și a altor condiții necesare pentru reintegrarea sau integrarea familială și, sau socio-profesională;

În luarea deciziilor care îi privesc în mod direct sau indirect pe copii, centrul solicită

și ia în considerare opiniile copiilor, în raport cu vârsta și gradul de maturitate, precum și ale familiilor acestora și ale altor persoane importante pentru copil;

Rolul personaluli, angajaț al centrului Complex de Servicii Veniamin Costache.

D.G.A.S.P.C. Iași are obligația să asigure structura de personal, în condițiile legislației în vigoare și în funcție de numărul de beneficiari, de gradul de dependență al acestora și de specificul serviciilor oferite;

Structura personalului Complexului de Servicii ,,Veniamin Costache” este formată din categoriile de personal prevăzute și aprobate în statele de funcții, după cum urmează:

Serviciile oferite copiilor, tinerilor sunt asigurate de următoarele categorii de personal:

personal pentru conducere și administrare: 1-șef centru; 1-coordonator personal de

specialitate; 1-administrator; 1-magazioner;

personal pentru dezvoltarea deprinderilor de viață și pregătirea reintegrării sau

integrării familiale –2-asistenți sociali; 2-psihologi;

personal pentru îngrijirea sănătății: 2-asistenți medicali;

personal pentru îngrijirea de bază și educație non-formală și formală: educatori – 55;

personal pentru întreținere și pază: 4-paznici; 2-bucătari; 2-muncitori bucătărie; 2

îngrijitoare; 1-spălătoreasă; 1-muncitor întreținere; 1-șofer.

Pentru a înțelege mai bine care este rolul agajatilor în instituție voi scrie în continuare atribuțiile sefului de centru, asistent social, psiholog și educator.

Atribuțiile sefului de centru;

Conform fișei postului șefu de centru are următoarele atribuțiumi:

Atribuțiuni generale

Asigura si aplica legislatia in vigoare, privind activitatea Centrului de Plasament a

altor ordine si instructiuni referitoare la protectia copilului;

Asigura coordonarea, indrumarea, controlul si gestiunea unitatii;

Asigura repectarea Regulamentului de Organizare si Functionare a unitatii;

Raspunde de realizarea planului managerial, anual si al celor trimestriale;

Stabileste tematica si graficul pentru sedintele Consiliului Consultativ;

Raspunde de aplicarea hotararilor luate la nivelul Consiliului Consultativ si alDGPDC

Iasi;

Este ordonator tertiar de credite si raspunde de modul de utilizare a fondurilor

repartizate, conform normativelor financiare;

Asigura si raspunde de organizarea controlului financiar intern si a inventarierii

patrimoniului unitatii;

Raspunde de aplicarea tuturor normelor privitoare la asigurarea tehnicii securitatii

muncii, decide componenta Comisiei PSI;

Militeaza pentru proiectarea si aplicarea unei strategii de comunicare, de promovare a

imaginii Centrului, precum si antrenarea structurilor comunitatii (scoala, biserica, etc.), in calitate de parteneri in aplicarea proiectului institutional;

Are rol decizional in activitati de specialitate legate de protectia copilului in Centrul de

Plasament si in toate activitatile legate de buna functionare a echipei;

Negociaza si gestioneaza conflictele interne si externe unitatii;

Autoanalizeaza si reflecteaza permanent asupra propriei eficiente in calitate de

manager;

Instituie un sistem de decizie si delegare, capabil sa asigure functionarea

institutiei;

Reprezinta unitatea in raport cu celelalte componente ale DGPDC Iasi si cu alte

servicii implicate in protectia copilului;

Analizeaza si stabileste masuri pentru aprovizionarea la timp a unitatii cu:

alimente, echipament, materiale de curatenie, materiale didactice, rechizite, medicamente, etc.;

Urmareste si raspunde de utilizarea corespunzatoare a mijloacelor de transport proprii

si ia masuri pentru evitarea transporturilor neeconomicoase sau abuzive;

Ia masuri pentru efectuarea reparatiilor curente si capitale;

Propune Comisia pentru desfasurarea lucrarilor de inventariere si casare potrivit

dispozitiilor legale in vigoare;

Dezvolta parteneriate cu institutii si organizatii.

Atribuțiuni legate de personal:

Face propuneri catre DGPDC Iasi pentru incadrarea si eliberarea din functie a

persoanei angajate;

Organizeaza activitatea personalului in Centrul de Plasament si controleaza calitatea

serviciilor oferite, luand masurile prevazute de lege pentru prevenirea abuzurilor, a incalcarii eticii profesionale, recuperarea prejudiciilor si propune pentru sanctionare pe cei vinovati;

Intocmeste fisele de post;

Raspunde de desfasurarea activitatii educative (intocmirea planurilor de activitate,

folosirea instrumentelor de lucru specifice, etc.);

Repartizeaza educatorii la grupele de copii constituite, urmarind pe cat posibil

respectarea continuitatii grupei;

Asigura formarea si pregatirea continua a personalului din Centrul de Plasament prin

organizarea intalnirilor periodice intre profesionistii Centrului (la doua saptamani/lunar) si asigura supervizarea modului de desfasurare a acestor intalniri;

Asigura mobilizarea resurselor umane, stabileste relatii clare si functionale intre

serviciile unitatii;

Ia masuri pentru cunoasterea de catre intreg personalul a actelor normative cu caracter

specific in domeniul protectiei copilului si asigura respectarea intocmai a acestora.

c) Atribuții legate de copii rezidenți:

Analizeaza, realizeaza rapoarte si face propuneri pentru asigurarea serviciilor oferite

rezidentilor;

Raspunde de calitatea serviciilor oferite copiilor;

Coordoneaza actiunile destinate asigurarii si imbunatatirii conditiilor de viata,

sanatate, educare si a petrecerii timpului liber a copiilor in vederea dezvoltarii personalitatii si integrarii socio-profesionale;

Intocmeste cu concursul personalului educativ si medical programul zilnic, asigurand

respecarea cerintelor educative potrivit particularitatilor de varsta si individuale ale copiilor;

Initiaza actiuni in vederea sustinerii participarii directe a copilului la activitati in

cadrul comunitatii, integrarea acestuia in viata sociala intr-un mod similar celorlalti copii;

Stabileste gruparea copiilor pentru a permite o ingrijire personalizata si individualizata

a fiecaruia dintre ei;

Organizeaza spatiu fizic destinat ocrotirii copiilor, potrivit acelorasi considerente;

Analizaza si propune recompensarea sau sanctionarea propusa de educator, asigura

respectarea drepturilor legale ale copiilor si tinerilor institutionalizati, personalului educativ, etc.

Atribuțiile asistentului social

Asistenții sociali din cadrul Complexului de Servicii ,,Veniamin Costache” au funcția

de execuție, conducere,coordonare. Acesta este subordonat față de șeful centrului.

Scopul principal al postului este acela de asigura reântregarea familiale și socip

profesionale a beneficiarilor sau speciale din instituție. Obiectivul principal al postului este acela de a identifica nevoile soiale sau speciale din instituție.

Descrierea sarcinilor, atribuțiilor, activităților postului:

Conștientizează rolul său în echipa pluridisciplinară și dezvoltă relații

profesionale, de colaborare, pe orizontală și pe verticală;

Participă la întâlnirile organizate de șeful de centru cu responsabilul (managerul)

de caz de la D.G.A.S.P.C. în scopul analizării situației (asistatului) rezidentului și cunoaște procedurile de colaborare cu (managerul) responsabilul de caz și alți specialiști;

Realizează evaluări bio-psiho-sociale ale beneficiarilor pentru identificarea și

definirea problemelor, nevoilor, dificultăților cu care se confruntă, efectuează anchete sociale, întocmește rapoarte și referate pentru a fi prezentate conducerii D.G.A.S.P.C, cu privire la situația rezidenților;

Participă la activitățile de terapie ocupațională și de socializare și, în echipă, la

evaluarea deprinderilor de viață independentă ale beneficiarilor din instituție;

Consiliază beneficiarul cu nevoi sociale sau speciale în toate activitățile prevăzute

în P.I.I. (ex. menținerea, reluarea legăturii cu familia, obținerea unor drepturi/acte, facilitarea accesului la unele servicii/instituții participarea la un curs de calificare, identificarea unui loc de muncă, etc.)

Completează dosarele beneficiarilor în conformitate cu standardele specifice de

calitate pentru centrele rezidențiale aprobate prin Ordinul nr. 559/2008;

Participă activ la munca de echipă în vederea soluționării cazurilor, colaborând în

acest sens cu specialiștii din cadrul instituției, din cadrul D.G.A.S.P.C. sau din cadrul altor instituții;

Îndrumă studenții practicanți/voluntarii care desfășoara activitatea practică, voluntară

în cadrul serviciului;

Realizează și reactualizează permanent baza de date cu beneficiarii cu nevoi

sociale sau speciale din instituție și face demersuri pentru clarificarea situației acestora;

Realizează consilierea personalului în legătură cu Planul Individual de Intervenție

(programul individual de îngrijire, programul individual de recuperare, programul individual de integrare/reintegrare socială) incluzând relația cu familia ;

Aduce la cunoștința beneficiarului cu nevoi sociale sau speciale, în concordanță cu

nivelul lui de înțelegere și cu gradul de dizabilitate/handicap, orice informație pertinentă referitoare la P.I.I, precum și a modalităților de aplicare propuse;

Identifică opinia rezidentului (reacția psiho-afectivă, verbală, etc.) referitoare la

informațiile menționate anterior și furnizează acestuia, explicații referitoare la consecințele eventuale ale punerii în aplicare a opiniei sale, precum și a aplicării proiectului propus;

Se informează permanent, participă activ la întâlnirile de perfecționare organizate

la D.G.A.S.P.C., conferințe, întâlniri de lucru (cu acordul conducerii) și activitatea acestuia este supervizată de către asistentul social D.G.A.S.P.C – S.A.S.P.A.D.;

Contribuie, prin activitatea pe care o desfășoară, la dezinstituționalizarea

persoanelor cu handicap și acționează în echipă pluridisciplinară pentru sprijinirea acestuia și găsirea alternativelor de protecție (alternative la instituționalizare);

Acționează în conformitate cu S.S.C. existente, asumându-și rolurile

corespunzătoare;

Aduce la cunoștința conducerii instituției orice disfuncții întâlnite care pot aduce

prejudicii sănătății rezidenților din instituție;

Primește și soluționează și alte sarcini trasate de conducerea instituției, pe linie

ierarhică, în limita competențelor profesionale pe care le are.

Atribuțiile psihologilor

Ca și asistentul social, psihologul are funcțiea de execuție, coordonare, conducere. Subordonat față de șeful de centru. Scopul principal al postului esre acela de a evaluarea, consilierea, recuperarea și abilitarea, reabilitarea psihică a copiilor, tinerilor cu nevoi sociale sau speciale din instituție în vederea reintegrării, integrării familiale, socio-profesionale. Obiectivele principal al postului sunt: realizarea evaluării de specialitate și intervenției psihologice în vederea stimulării și dezvoltării copilului, soluționării, ameliorării tulburărilor emoționale, comportamentale și de personalitate ale copiilor, tinerilor cu nevoi sociale sau speciale; Analiza și corectarea fenomenelor de inadaptare socială a copiilor, tinerilor cu nevoi sociale sau speciale; Asigurarea dobândirii, consolidării de către copiii, tinerii cu nevoi sociale sau speciale a deprinderilor de viață independentă și sprijinirea reintegrării, integrării familiale și socio-profesionale;

Descrierea sarcinilor, atribuțiilor, activităților postului:

Conștientizează rolul său în echipa pluridisciplinară și dezvoltă relații profesionale, de

colaborare, pe orizontală și pe verticală;

Participă la întâlnirile organizate de șeful de centru cu managerul de caz de la

D.G.A.S.P.C. în scopul analizării situației copilului și cunoaște procedurile de colaborare cu managerul de caz și alți specialiști;

Aplică teste psihologice pentru stabilirea nivelului de dezvoltare psihologică,

interpretează datele obținute, elaborează recomandările pe care le consideră necesare, solicită, în unele cazuri, avizul medicului neuropsihiatru și urmărește evoluția copiilor, tinerilor cu nevoi sociale sau speciale examinați;

Examinează psihologic părinții biologici care doresc să-și reintegreze familial

copii, tinerii cu nevoi sociale sau speciale rezidenți, stabilește recomandările necesare și oferă consiliere de specialitate și sprijin în vederea asumării rolului parental ;

Examinează psihologic, (la solicitarea psihologului supervizor din cadrul

D.G.A.S.P.C.- Serviciul Protecție de Tip Rezidențial), persoanele care doresc să desfășoare activități de voluntariat în instituție, stabilește recomandările necesare și asigură îndrumarea voluntarilor, studenților practicanți;

Oferă consultanță psihologică și consiliere personalului din centru și intervine în

rezolvarea conflictelor la locul de muncă;

Oferă îndrumare și sprijin educatorilor specializați în stabilirea obiectivelor PIS, PPI și

în completarea instrumentelor de lucru și supervizează activitatea acestora;

Concepe și organizează programe psihoterapeutice pentru copiii, tinerii cu nevoi

sociale sau speciale care prezintă tulburări de comportament;

Inițiază, concepe, coordonează și monitorizează programe de activitate educativ

recuperatorie, de abilitare și reabilitare pentru copiii/tinerii cu nevoi speciale;

Colaborează cu educatorii, supraveghetorii, cadrele medicale si colectivele didactice

din instituțiile de învățământ unde învață copiii, tinerii cu nevoi sociale sau speciale, în scopul respectării particularităților de personalitate ale copiilor/tinerilor cu nevoi sociale sau speciale;

Realizează consilierea personalului în legătură cu proiectele personalizate ale

copiilor, tinerilor cu nevoi sociale sau speciale (PIP , PIS, PPI, program de acomodare, program educațional etc.), incluzând relația cu familia ;

Aduce la cunoștința copilului, tânărului cu nevoi sociale sau speciale, în concordanță

cu nivelul lui de înțelegere și cu gradul de dizabilitate, handicap, orice informație pertinentă referitoare la PPI, PIS, PIP, precum și a modalităților de aplicare propuse;

Identifică opinia copilului, tânărului cu nevoi sociale sau speciale (reacția psiho

afectivă, verbală, etc.) referitoare la informațiile menționate anterior și furnizează copilului/tânărului cu nevoi sociale sau speciale, explicații referitoare la consecințele eventuale ale punerii în aplicare a opiniei sale, precum și a aplicării proiectului propus;

Se informează permanent, participă activ la întâlnirile de perfecționare organizate la

D.G.A.S.P.C., conferințe, întâlniri de lucru (cu acordul conducerii) și activitatea acestuia este supervizată de către psihologul D.G.A.S.P.C – Serviciul Protecție de Tip Rezidențial;

Contribuie, prin activitatea pe care o desfășoară, la dezinstituționalizarea

Copiilor, tinerilor cu nevoi sociale sau speciale și acționează în echipă pluridisciplinară pentru sprijinirea copilului, tânărului cu nevoi sociale sau speciale și găsirea alternativelor de protecție a acestuia (alternative la instituționalizare);

Îndeplinește atribuțiile corespunzătoare monitorizării evoluției copilului/tânărului cu

nevoi sociale sau speciale aflat în plasament în regim de asistență maternală, conform metodologiei aprobate;

Îndeplinește atribuțiile corespunzătoare intervenției în echipă pe linia 983, conform

metodologiei existente aprobate;

Acționează în conformitate cu S.M.O. existente, asumându-și rolurile

corespunzătoare;

Aduce la cunoștința conducerii instituției orice disfuncții întâlnite care pot aduce

prejudicii sănătății copiilor, tinerilor cu nevoi sociale sau speciale din instituție;

Primește și soluționează și alte sarcini trasate de conducerea instituției, pe linie

ierarhică, în limita competențelor profesionale pe care le are.

Atribuțiile educatorului

Capitolul 3. METODOLOGIA CERCETĂRII

În ultimii ani în România procesul de supervizare în aistența socială încercă să își facă loc în rândul profesiilor cât și a practicilor din asistență socială.

D.G.A.S.P.C, după cum amintește și Bunea, este cel mai important ,,pilon al sistemului de asistență socială” ( Bunea, 2009, p143).

Din acest motiv am dorit ca cercetarea de față să fie realizată în cadrul direcției și anume în Complexul de Servicii ,,Veniamin Costache”.

Datorită faptului că profesionalizarea supervizorilor este abia la început, față de celelalte profesii care țin de asistență socială doresc prin cercetare de față dorec să aflu care sunt percepțiile față de apariția profesiei de supervizare și care sunt practicile de supervizare din instituție.

Scopul cercetării

Scopul cercetării este acela de a afla care sunt practiciile de supervizare din Complexul de Servicii ,,Veniamin Costache”.

Întrebările cercetării

Tipul cercetării

Modelul folosit este cel inductiv și propune căutarea modelelor, a regularităților, regularități ce pot fi transformate în ipoteze care, la rândul lor pot fi supuse testării empirice prin metode sistemice de cercetare.

În științele sociale, cele două căi, inducția și deducția, sunt asociate unor orientări metodologice diferite: rutei deductive îi corespunde orientarea verificaționistă, pozitivistă în timp ce căii inductive îi corespunde orientarea calitativistă.

În explorarea, temei de cercetare, stilul abordat a fost cel calitativ, preferat pentru exactitatea și autenticitatea datelor obținute de la subiecți, scopul fiind, prezența și explicarea practicilor, depistarea constrângerilor situaționale, autenticitatea ușurând analiza tematică a cercetării.

Pentru a avea o imagine mai amplă în ceea ce privește cercetare de față voi încerca să explic de ce am ales cercetare calitativă.

Așa cum amintește și Tutty, cercetarea calitativă este denumită în multe feluri, ,,explorarivă”, ,,naturalistă”, ,,fenomenologică”, ,,etnografică”, ,,o teorie bazată pe fapte”, ,,de teren” și ,,etnometodologică” (Tutty 2005, p11) – deci putem spune că cercetarea calitatică ,,reprezintă studierea oamenilor în mediul lor natural, în viața de toate zilele”, tot o dată ea vizează spre cunoașterea sensului pe care îl au pentru oameni propriile cuvinte și comportamente ( Emerson apud Sandu, 2012, p 47).

Un argument pentru alegerea cercetării calitative este acela că acet tip de cercetare preferă mai degrabă contextul descoperirii decât pe cel al verificării și se axează in mod cert sper descoperirea modelelor de explicație și (re)construirea unor teorii pornind de la datele empirice, pentru a mări validitatea conceptualizării”.( Cojocaru, 2004, p393)

Cercetarea calitativă își propune să înțeleagă ,,cum și de ce oamenii”, se comportă, gândesc și fac lucrurile într-un anumit mod mai degrabă decât să se concentreze pe ce fac sau cred oamenii pe scară largă, de aceea cercetarea calitativă. Așa cum amintește și Daniela Cojocaru, cercetarea calitativă este preponderent explicativă și prospectivă mai mult decât descriptivă. ( Cojocaru, 2004, p392).

Metoda, ca demers rațional al cercetării, s-a axat pe culegerea informațiilor oferite de D.G.A.S.P.C, și anume: fișa postului, materiale publice despre instituție, și de prelucrarea datelor obținute prin documentare și aplicarea interviurilor semistructurat .

Am ales interviul semistructurat deoarece este o tehică foarte flexibilă care se stuează undeva la mijloc, între discuții standardizate și cele non-directive. În cercetare de față, interviul semistructurat se bazează pe un ghid de interviu, însă intervievatorul nu dispune de o lista de întrebări ci de o listă de teme de studiat. Pe baza ghidului de interviu stabilit în prealabil, subiecții vor fi lăsați să se exprime liber, în termenii în care le convine. Rolul intervievatorului este acela de a focaliza discuțiile pe tematicile studiate, punând întrebări adecvate în momentele propice pentru a lămuri anumite aspecte și păstrând atitudinea empatică indispensabilă unei bune desfășurări a acestui tip de discuție.

Interviul semistructurat presupune un ghid de interviu cu întrebări predefinite, dar care permite intervievatorului să devieze de la plan ca să pună întrebări specifice. Acesta introduce tema, apoi ghidează discuția punând întrebări specifice.

Așa cum amintește și Blanchet Alain interviul

Eșantionarea teoretică

Cojocaru Ștefan scirie faptul că eșantionarea teoretică reprezintă, ,,o modalitate de construcție a unei teorii pornind de la studierea unui fenomen”, însă fără a stabili un număr determinat de subiecți sau fără a determina structura populației investigate ( Cojocaru, 2010, p221)b.

Eșantionul la care voi face referie în lucrarea de față, va avea în vedere personalul din Complexul de Servicii „Veniamin Costache” cu precădere, pliindu-se următoarele categorii de angajații:

șef de centru din Complexul de Servicii „Veniamin Costache” (supervizor),

asistent social (supervizat),

psiholog

educator.

Validitatea și fidelitatea datelor

CAPITOLUL 4 ANALIZA INFORMAȚIILOR CULES

După ce am realizat o conceptualizare a temei și a unor noțiuni importante în etapa precedenta a cercetării, am încercat să construiesc un ghid de interviu semi-structurat , cu indicatorii aferenți fiecărei dimensiuni. Prin consemnele și întrebările orientative pe care le-am construit am încercat să evidențiez fiecare dimensiune și subdimensiune a temei de cercetare. Voi încerca astfel să reliefez care sunt practicile de supervizare în Complexul de Servicii „Veniamin Costache” și care sunt percepțiile față de apariția noi profesii de supervizor. Aceste întrebări sunt mai degrabă orientative, deoarece folosesc un interviu semi-structurat. Astfel, operatorul este liber să ceară anumite lămuriri pe parcurs sau să mai pună întrebări care să fie relevante temei noastre de cercetare, în funcție de ceea ce răspunde subiectul.