Sunt prezentate apoi, intr-un mod cuprinzator , antibioticele naturale: istoricul lor, proprietatile si modul de folosire. [301465]

DESPRE CARTE

Putine medicamente au revolutionat medicina moderna asa cum au facut antibioticele. Datorita lor a fost posibil sa se invinga numeroase boli infectioase de origine bacteriana cum ar fi: tuberculoza, meningita si tifosul. Folosirea lor la intamplare le-a [anonimizat]-rezistente extrem de dificil de combatut. [anonimizat] o sertie de substante cu o [anonimizat], fie pentru a [anonimizat], chiar si cele care niu se par uneori nesemnificative.

[anonimizat]-[anonimizat]: [anonimizat].

[anonimizat].

INTRODUCERE

Un pas inainte in istoria medicinei a fost reprezentat de introducerea in tratamente a antibioticelor.

Descoperirea penicilinei a fost un eveniment neasteptat: medicii au avut la indemana o [anonimizat]. Acum 80 – 90 de ani patologiile infectioase reprezentau inca cea mai mare parte din cauzele de deces. [anonimizat], tuberculoza, [anonimizat], [anonimizat].

Putin timp dupa ce au fost introduse antibioticele in terapiile comune, s-a observat, [anonimizat] , [anonimizat]. Aproape imediat s-[anonimizat], antibioticele au devenit rapid ineficiente. Atunci a luat nastere o [anonimizat] o parte si bacteriile capabile sa se adapteze din cand in cand la noile conditii de viata; unii cercetatori sustin ca acestea din urma ar fi invingatorii.

Folosisea la intamplare a [anonimizat].

[anonimizat], asa-numitele bacterii saprofite. Se stie cat de indispensabila este flora bacteriana intestinala unui organism. [anonimizat], sunt in masura sa se opuna asediului microorganismelor intruse deoparece concureaza cu ele in lupta pentru supravietuire. [anonimizat], iar o folosire neadecvata a antibioticelor cauzeaza un dezechilibru intre populatiile bacteriene si urmatoarele variatii in microambientul in care traiesc. Daunele care deriva in organismul nostru sunt multiple: [anonimizat]ectii, micoze difuze si scaderea imunitatii generale.

Totisi, avem posibilitatea sa modificam acest tablou, acoperind si exploatand substantele naturale care protejeaza impotriva microorganismelor.

In general, antibioticele naturale nu prezinta niciun efect colateral daca sunt administrate pe o perioada limitata de timp si fot fi folosite pentru a vindeca, dar si pentru a preveni, boli infectioase usoare sau moderate. Intoarcerea la tratamentele naturiste poate avea si o functie educativa, limitand abuzul de antibiotice de sinteza si limitandu-le doar pentru infectiile grave sau chiar mortale.

Antibioticele naturale sunt, apropae in totalitate, substante elaborate de polante in cursul evolutiei pentru a se proteja de agresiunea bacteriilor, a fungilor si a virusurilor. Actiunea lor naturala si deloc agresiva contribuie la stimiularea sistemului imunitar si permite sa se infrunte anotimpul rece fara teama de a ne imbolnavi chiar daca ne imbolnavim adesea de raceli, tonsiolita sau cistita. Apararea organismului este imbunatatita astfel incat, in cazul unei infectii, sa fie in masura sa organizez o contraofensiva eficienta; la urmatoarea intalnire cu bacteriile patogene, intregul organism va fi foarte puternic.

Antibioticele naturale, care au si preturi accesibile, sunt usor de gasit in farmacii si in magazinele de produse naturiste sub forma de comprese, siropuri sau chiar uleiuri esentiale.

Puteti achizitiona si preparate care unesc mai multe substante avand dublul scop de a combate microorganismele daunatoare si de a intari sistemul imunitar.

Antibioticele naturale se folosesc de milenii intregi de catre populatii din toata lumea: chiar daca progresele stiintei permit sa se studieze si sa se intelega modul in care actioneaza, experienta stramosilor nostri ramae marturie pentru eficienta lor. Tehnicile chimico-farmaceutice moderne permit sa se exploateze 100% puterea substantelor naturale, reusind sa scoata pe piata preparate mai usor de asimilat si in care concentratia principiilor acctive este mai mare, dar toate acestea se datoreaza atentei observatii a naturii si a traditiei de milenii a vracilor si apersoanelor comune.

DESCOPERIREA PENICILINEI

Daca urmarim descoperirile dun domeniul farmacologiei, antibioticele sunt remedii recente, dar acest lucru nu este pe deplin adevarat. Cu peste 4000 de ani in urma, de exemplu, in China infectiile cutanate se vindecau cu o pomada pe baza de soia in care se dezvolta un soi de mucegai, si chiar si indienii din Americxa obtineau o pasta pentru aceleasi boli din boabe de porumb lasate sa mucegaiasca.

Eficacitatea acestor preparate era garantata de milenii de experinmeta, chiar daca in zilele noastre suntem capabili sa explicam din punct de vedere stiintific intreaga functionare.

Istoria antibioticelor are radacini mult mai vechi. Sa incercam sa intelegem, asadar, in ce mod, descoperind o substanta care sa anihileze bacteriile, in 1928 Alexander Fleming a deschis drumulunui unui medicament nou si revolutionar.

Descoperirea microorganismelor care cauzeaza bolile

Sa facem un salt in trecut , pana la a doua jumatate a secolului al XIX-lea. In 1867, chirurgul englez Joseph Lister a hotarat el singur sa stabileasca regului igienice precise in ceea ce privea interventiile sale, incepand de exemplu sa curete instrumentarul cu un spay cu acid carbonic care avea un puternic efect dezinfectant si sa imbrace haine curate inaintea fiecarei operatii.

Colegii au intampinat aceasta initiativa fara prea mult entuziasm, deoarece, in vremea aceea, un bun chirurg se cunostea dupa imbracaminte: cu cat avea mai multe pete pe halat, cu atat era erau mai complicate interventiile pe care le efectuase. Pe de alta parte, instrumentele nu erau dezinfectate sau sterilizate intre o operatie si cealalta, ci doar clatite.

Lister a remarcat ca printre pacientii colegilor sai sare nu foloseau normele igienice, numarul de decese post-operatorii era mult mai mare.

Dupa numeroase discutii si inutile decese, spitalul in care lucra a hotarat sa ii adopte metodele, mai ales ca dintre pacientii care i se incredintau spre ingrijire, doar un mic procent decedau.

Totusi, nimeni nu putea inca explica legatura dintre curatenie si igiena si o buna urmare postoperatorie; era evident ca procesele de vindecare erau mai rapide si ca ranile se inchideau aproape fara probleme, dar nu era foarte clar rationamentul.

Mergand pe acelasi principiu, Louis Pasteur si Robert Koch au intuit ca trebuia sa existe o legatura intre boli si acele microorganisme care, din lipsa instrumentelor adecvate, in acea vreme nu se puteau vedea. Chiar si primele vaccinuri impotriva varicelei create de catre Edward Jenner (in secolul al XIX-lea) se bazau pe conceptul ca ar trebui sa existe „ceva”, substante sau particule, responsabile de boala. De abia in 1674 comerciantul olandez Leewenhoeck a comunicat Societatii Regale din Londra ca a observat intr-o picatura de apa, cu un aparat inventat de el (primul microscop), niste” animale minuscule”. Academicienii au ignorat descoperirea si au catalogat-o fara importanta, dar Leewenhock vazuse chiar bacteriile!

A trebuit sa mai treaca inca doua secole pentru ca problema microorganismelor sa fie reluata. Cel mai cunoscut cercetator printre toti cei care s-au dedicat intens studierii bacteriilor, a fost Louis Pasteur, chimist si biolog francez care a trait intre anii 1822 si 1895. El a reusit sa demonstreze ca responsabilii pentr putrefactia carnii erau microorganismele prezente in aer. Studiile sale au permis sa se explice , de asemenea, procesele de fermentatie si dedescompunere.

Marea sa contributie a fost aceea de a introduce conceptul de infectiozitate, observand ca agentii patogeni patrund in organism pe mai multe ca infectiile sunt cei mai mari responsali de boli.

Clasificarea microorganismelor

Robert Koch a contribuit la progresul studiilor despre bacterii si a deschis calea spre descoperirea penicilinei. Lui i se datoreaza meritul de a fi pus la punct in laborator faimosul camp de cultura constituit din agar-agar, o substanta bogata in amidon extrasa din alge marine: este vorba de un mediu ad hoc in care bacteriile reusesc sa se reproduca extrrem de rapid. Practica de a „cultiva bacterii”, deja in uz in vechile laboratoare de analize, a permis sa se studieze mai bine microorganismele prelevate in cantitati mici din sangele, urina, saliva, secretiile si tesuturile de la bolnavi. Munca lui Koch s-a axat si pe clasificarea diferitelor tipuri de bacterii.

De altfel, a fost si contributia danezului Hans Christian Gram, care in anul 1881 a pus la punct unele metode de a evidentia bacteriile in faza de studiu: a descoperit ca anumite substante colorate actioneaza in mod diferit in functioe de tipul de microorganisme, acest lucru permitand sa se inteleaga rapid ce populatie se dezvoltase in cultura. Chiar si aceasta metoda, imbunatatita de-a lungul timpului, este si astazi folosita, iar la inceputu;l secolului al XX –lea a fost de un remarcabil ajutor in verificarea eficientei antibioticelor pe diferite tulpini bacteriene.

O idee revolutionara: sa se ucida bacteriile

In aceeasi perioada, chiar si germanul Paul Rhrlich a pus la punct, in cadrul spitalului Charité din Paris , o procedura de colorare a bacteriilor cu ajutorul albastrului de metilen. Aceasta substanta, diferita de colorantii lui Gram, ucidea pe loc bacteriile, iar descoperirea l-a dus pe Ehrlich la o intiutie geniala: sa gaseasca substante la care potrivirea cu bacteriile sa fie crescuta si care sa fie capabile sa le ucida dar care, in acelai timp, sa nu dauneze organismului poacientului.

In 1881, cand a publicat opiniile sale despre albastrul de metil, ideea era intr-adevar revolutionara si a dat un avant cercetarii medicale. Ehrlich este astazi considerat parintele chimioterapiei.

Un mucegai care ataca bacteriile

Cincisprezece ani dupa intuitia lui Ehrlich, in 1896, studentul francez la Medicina Ernest Duchesne a observat ca unele mucegaiuri produceau o dubstanta capabila sa ucida bacteriile, dar ideea sa nu a dezvoltat-o si a uita-o in curand.

In timpul primului razboi mondial, medicul scotian Alexander Fleming lucra ca asistentul lui Almroth Wright la spitalul St. Mary din Londra. Acestra din urca era in cautarea metodelor care sa evite infectarearanilor soldatilor si succesiva septicemie, una dintre cauzele principale de deces in timpul razboaielor din trecut. Prelevarile din plagi au fost transferate in culturi de agar-agar , unde bacteriile producatoare de infectii proliferau si puteau fi identificate si studiate. Pe de alta parte era posibil sa se testeze pe ele efectul diferitelor substante care sa le faca inofensive, dar era necesar sa se verifice daca acestea nu dauneaza pacientului. Dezinfectarea folosita de catre Lister in operatiile chirurgicale, de exemplu, nu putea fi folosita in scop terapeutic din cauza toxicitatii sale, fara a mai enumera faptul ca ucidea mai rapid leucocitele (globulele albe, celule din sange importante in apararea organismului) , cauzand astfel distrugerea sistemului uman de aparare.

Arme impotriva intrusilor

In 1921 Fleming a facut o descoperire care a accelerat cercetarea: a izolat lizozima, o enzima prezenta in lichidele corpului (mucus nazal, lacrimi, saliva) capabila sa atace si sa distruga peretele celular al bacteriilor. Analizand o mostra din propria mucoasa nazala prelevata in timpul unei raceli, si-a dat seama de prezenta a ceva care reusea sa impiedice proliferarea bacteriilor.Initial a crezut ca a localizat macrofagele, celule ale sistemului imunitar cu rol in „capturarea” corpilor straini, dar dupa cateva teste a constatat ca era vorba de o proteina, si mai precis de o enzima. La o persoana sanatoasa, lizozina impiedica sa se cuibareasca si sa prolifere bacteriile care intra in organism prin ochi, gura, gat si nas. Concentratia de lizozina prezenta in mostra studiata de Fleming era prea mica pentru a reusi sa combata bacteriile periculoase si foarte prolifice. Cu toate acestea, identificarea unei substante produse de organism capabila sa atace microorganismele a fost, pe de o parte, un sprijin pentru teoriile lui Wright despre importanta sistemului iminitar in lupra impotriva infectiilor si, pe de alta parte, a aratat ca natura ii puseses omului la dispozitie deja substante bactericide, doar ca mai trebuia sa se descopere care anume.

Cum se intampla de obicei, o descoperire revolutionara se intampla pe neasteptate, datorita unor coincidente norocoase. Fleming, probabil a uitat intr-un colt al laboratorului una dintre culturi, si tocmai aceasta aceasta neglijenta a sa a fost cea care a condus la descoperirea decisiva.

Secunda decisiva

Curiozitatea l-a impins pe Fleming sa analizeze cultura uitata si in felul acesta si-a dat seama ca in aerul din jurul zonei colonizate de microorganismul intrus stafilococii murisera, in timp ce in altele cresteau si se inmulteau. A dedus astfel ca moartea bacteriilor din caea arie era atribuita microorganismului care incerca sa supravietuiasca imprastiind un antibacteian in jurul sau. Fleming a descoperit ca uimitorul intrus era Penicillinum notatum un mucegai foarte comun ce creste chiar si pe paine. Cercetatorul a izolat substanta responsabila de moartea stafilococilor si i-a dat denumirea de penicilina.

In cursul experimentelor ulterioare a descoperit ca penicilina era mortala pentru unele bacterii si absolut inofensivfa pentru altele; a inteles astfel ca acelasi tip de bacterie uneori supravietuieste deoarece cantitatea de penicilina nu era tot timpul destula. In 1931 a prublicat ultima sa lucrare deoarece acest domeniu de studiu nu il convinsese pe deplin si descoperirile nu mai avansau..

Redescoperirea penicilinei

In 1939 cercetarile lui Fleming au fost reluate de catre Howard Florey , Ernst Chain si Norman Heatly de ;a Oxford, care, in cativa ani au dezvoltat metode de izolare a penicilinei si au produs-o in cantitate semnificativa. Al doilea razboi mondial a facut ca eforturile cercetatorilor sa se concentreze si aproximativ in 1942 in Statele Unite a inceput producerea adevaratei peniciline.

In 1945 a fost desemnat premiul Nobel pentru medicina lui Fleming, Florey si Chain

Fig. 1 Mostra de ciuperca de penicilina prezentata de Fleming in 1935

Fig. Tehnician pregatin penicilina in 1943

Fig. Florey (in imagine), Flaming si Chain au primit premiul Nobel pentru Medicina in 1945 pentru studiile despre penicilina.

CUM ACTIONEAZA ANTIBIOTICELE

Cuvantul „antibiotic” deriva din limba greaca: antibiosi („impotriva vietii) si defineste substantele naturale sau de sinteza care impiedica dezvoltarea microorganismelor patogene. In inteles strict medical acest termen se refera la bactericide (capabile sa omoare bacteriile), ineficiente in schimb impotriva virusurilor si fungilor impotriva carora se folosessc produse farmaceutice antivirale sau antimicotice

Bacteriile sunt organisme monocelulare , constituite, deeci, dintr- o singura celula; antibioticele actioneaza alterand in mod esential procesele metabolice normale de crestere, reproducere si hranire. Caracteristica unui antibiotic folosit in scop terapeutic este aceea de a interveni doar pe bacterii tinandu-se departe de metabolismul celulelor umane si evitand efectele colaterale periculoase.

In urma descoperirii penicilinei au fost izolate mii de substante naturale si au fost puse la punct in laboratoare. Dintre toate acestea a fost posibil sa se selecteze acelea cu proportia cea mai buna intre puterea antibiotica si efectele nedorite. In Statele Unite se afla spre vanzare 500 de tipuri de produse farmaceutice cu actiune antibiotica, in Italia cel putin 300, dintre care unele prescrise doar in cazuri foarte restranse. In Romania se numara peste 230 de produse farmaceutice antibiotice. Românii sunt printre cei mai avizi consumatori de antibiotice din Uniunea Europeană, în 2013 situându-se pe locul trei fără ca nicio reducere a acestui exces periculos să se fi produs în ultimii 4 ani.

Nu exista niciun antibiotic fara efecte colaterale; cand se ia hotararea sa se actioneze asupra bacteriilor este inevitabil ca aceasta actiune asa zguduie delicatul echilibru al organismului nostru. Putem enumera aici de la tulburari digestive pana la reactii alergice mai grave, toate organele putand fi afectate. Sa nu uitam ca o administrare fara vreo precautie ne distruge flora intestinala a mucoaselor

Un antibiotic poate avea actiune bactericida , adica sa ucida bacteriile sau bacteriostatica inhiband reproducerea lor. In cazul al doilea colonia de bacterii moare in mod „natural” sau este invinsa de sistemul nostru imunitar . bacteriile se reproduc prin sciziune, adica se divid dand nastere la doua organisme distincte, iar in conditii normale numarul lor se dubleaza la fiecare 20 de minute. Si chiar aceasta capacitate a lor de a se multiplica rapid pune in dificultate apararea noastra.

Fig. Reproducerea bacteriilor o data la 20 de minute

Exista de altfel, alte antibacterice care interfereaza in metabolismul celular blocand sai inhiband functiile unor enzime, substante fundamentale in reactiile biochimice, ca, de exemplu, sulfamidele.

Pentru a face fata numeroaselor tulpini bacteriene, sunt disponibile unele medicamente antibiotice numite” cu spectru larg” , adica in masura sa actioneze si sa neutralizeze multe dintre aceastea in acelasi timp. Un lucru foarte important de amintit este ca speciile patogene nu sunt toate la fel,; astfel, se diferentiaza intre ele astfel incat un antibiotic capabil sa ctioneze, de exemplu, pe inmultirea uneia, rezulta total inofensiv pentru alta.

Cu toate acestea, bacteriile au reusit, la randul lor, ca toate speciile care simt ameninitarea asupra supravietuirii lor, sa se doteze cu mecanisme defensive in confruntarea cu din ce in mai numeroase medicamente care la inceput erau efiuciente in actiunea lor. Cauza ecestei evolutii este pusa pe seama unei utilizari excesive si impropii de medicamente din partea medicilor, o atitudine care trebuie neaparat modificata pentru a impiedica dezvoltarea unor tulpini de bacterii din ce in ce mai rezistente si aproape de neinvins.

POSOLOGIA, EFECTE COLATERALE SI REZISTENTE

In legatura cu ceea ce am explicat in paginile anterioare, iata cateva observatii care este bine sa le tinem minte in cazul in care trebuie sa luam antibiotice:

Antibioticele sunt medicamente foarte eficiente si puternice si nu trebui administrate fara a consulta un medic. O administrare incorecta va va supune inutil riscului de efecte colaterale, favorizeaza selectarea bacteriilor rezistente la mjedicament si nu aduce niciun beneficiu.

Odata vindecati, aruncati antibioticele in locuri speciale pentru deseurile farmaceutice. Nu le pastrati pentru viitoare utilizari si nu le dati altor persoane.

Nu intrerupeti tratamentul la primele simptome de imbunatatire a sanatatii. Urmati cu rigurozitate indicatiile medicului deoarece duratat tratamentului v-a fost recomandata pentru a elimina complet bacteriile patogene, in timp ce simptomele pot sa dispara chiar si atunci cand numarul de bacterii s-a redus. Intreruperea tratamentului inseamna sa dati posibiltatea bacteriilor inca prezente sa reactioneze si sa evolueze intr-o noua radacina mult mai rezistenta. Acest fapt implica, la randul sau, implicarea altor antibiotice mai puternice si cu efecte colaterale mai mari asupra organismului.

Pentru antibioticele care nu sunt naturale este necesara prescrierea medicului, care va stabili tipul, dozajul si posologia in legatura cu bacteria care a cauzat boala respectiva. Adresati-va unui medic chiar daca hotarati sa luati antibiotice naturale: curele „dupa ureche” prezinta intotdeuna riscuri.

Cele mai imporante familii de antibiotice si efectele secundare cele mai comune:

Beta-lactamice

Acestui grup de antibiotice apartin in mod esential penicilinele si cefalosporinele, bactericide foarte puternice. Mecanismul lor de actiune interfereaza in formarea noilor pereti in timpul multiplicarii bacteriene, din cauza aceasta este lesne de inteles cat de eficiente sunt pe populatiile active in plina faza de crestere si de inmultire. Un tratament pe baza de beta-lactamice nu este indicat pacientilor cu sistemul imunitar slabit, deoarece nu ar reusi sa se elibereze de eventualele tulpini pasive scapate actiunii medicamentului si cu atat mai putin vor raspunde in mod adecvat in momentul reactivarii lor.

Penicilinele , antibiotice cu spectru larg, sunt utilizate mai ales in caz tite, rinite, faringite, laringite, bronsite si pneumonii. Efectele secundare grave sunt relativ mai rare; pericolul major este constituit de reactiile alergice care pot sa apara, in cazuri mai dramatice, pana la socul anafilactic. Acest risc nu este legat in mod specific de penicilina , care este pur si simplu factorul declansator in relatie cu sensibilitatea individuala.

Cefalosporinele sunt utile impotriva a numeroase bacterii responsabile de rani si infectii ale cailor respiratorii, ale rinichilor si a cailor urinare. Adesea reprezinta o alternativa pentru pacientii alergici la peniciline, deoarece sunt foarte rare cazurile cand o persoana sa nu tolereze ambele antibiotice. Efectele secundare acute sunt rare, dar uneori pot aparea probleme renale sau alergice. In mod deosebit persoanele varstnice pot prezenta o laterarea a coagularii sangelui in urma administrarii cefalosporinelor.

Aminoglicozidele

Aceste antibiotice foarte puternice (streptomicina si gentamicina) sunt folosite in cazuri foarte grave pe cale sistemica, adica pot ajunge in toate partile corpului nostru. Se folosesc mai mult topic, in colire si unguente pentru infectiile oculare , bucale sau cutanate. Riscul de a dezvolta probleme cardiace, renale sau nervoase este ridicat in cazul uzului sistemic; administrarea este absolut interzisa femeilor insarcinate, care alapteaza si copiilor deoarece determina daune ireversibile sistemului nervos central.

Tetraciclinele

Aceasta categorie nu prezinta contraindicatii particulare si, ca si penicilinele, nu dau nastere la efecte secundare grave.

Este vorba de antibiotice bacteriostatice cu spectru larg la care, odata cu trecerea timpului, din ce in ce mai multe specii bacteriene au dezvoltat o rezistenta mai mare. Efectele secundare cele mei semnificative sunt: greata, dureri epigastrice, diareea si colorarea dintilor copiilor la varsta evolutiva. Rar, au fost observate daune hepatice. Tetraciclinele isi gasesc aplicarea in tratamentul unor forme de bronsita si de pneumonie sau boli cronice de piele.

Macrolidele

Din aceasta familie face parte eritromicina,administrata adeseori ca alternativa la peniciline si cefalosporine. Este vorba de un antibiotic cu spectru larg, asemanator tertraciclinelor, folosit in tratarea unor forme de pneumonie care nu reactioneaza la alte medicamente. Urmatoare intrebuintare este cea impotriva toxoplasmozei, o boala infectioasa foarte grava daca este contactata de o femeie insarcinata, deoarece bacteria se cuibareste in placenta si este transmisa fatului. Daca infectia survine in primele 5-6 luni de sarcina daunele pot fi foarte grave si provoaca avorturi spontane. Efectele secundare cele mai cumune sunt disfunctii hepatice, probleme stomacale si intestinale, mai rar probleme legate de auz, aproape toate fiind reversibile.

Chinolonele

Aceasta categorie de antibiotice (printre care ciprofloxacina) inhiba ADN-ul girazei , o enzima fundamentala  care catalizeaza procesul de condensare a catenelor dublu elicoidale de ADN in timpul diviziunii, astfel incat acestea sa incapa in celula. Impiedicarea supraspiralarii (care urmeaza desfacerii lanturilor de ADN) face imposibila segregarea normala a cromozomilor si plasmidelor, determinand oprirea diviziunii si moartea microorganismelor sensibile.

Chinolonele se administreaza