Sufletul apariție în texte le biblie, origine și însemnătate dogmatică [625649]

2
Sufletul – apariție în texte le biblie, origine și însemnătate dogmatică

Cuvântul ,,ψυχή , -ῆς, ἡ”/suflet, apare în 55 de versete din Sfânta Scriptură versiunea
Bisericii Ortodoxe Române 1982 . (versetele în Anexă ). Grecescul ,, ψυχή ” apare în LXX
(Septuaginta) sub formele: ψυχή (133) – sufletul, ψυχήν (123) – suflare de viață, ψυχὴ (83)- , ψυχὴν
(80), ψυχῆς (76), ψυχῇ (73), ψυχὰς (40), ψυχα ὶ (17), ψυχα ῖς (16), ψυχῶν (11), ψυχάς (10), Ψυχὴ
(3), ψυχα ί (1).1 Acesta este tradus astfel în literatura clasică: respirație, suflare, forță de viață;
viață; viețuitoare; inimă; simțire, dispoziție , iar î n NT suflet, [purtătorul vieții]; viața
pământească; simțămintele și dorințele omului . De asemenea , de la cuvântul ,,suflet” au derivat
următoarele cuvinte: ,,sufletele”, ,,sufletelor”, ,,sufletul ui”, ,,suflete”, ,,sufletească”, însumând
695 apariții împreună.
Pr. Prof. Dr. Ion Bria face o analiză detaliată a cuvântului ,,suflet”, care provine din gr.
psyhi și pnevma, sau lat. anima, spiritus și înseamnă duh, suflare. Sufletul nu este doar o
component specifică a ființei umane (,, Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât păsările
cerului? ” Matei 6, 26), ci și principiul formator, unitar și dynamic al perosnalității. Noul
Testament folosește pentru suflet atât psyhi, cât și pnevma (Luca 1, 46 -47 ,,Și a zis Maria:
Mărește sufletul meu pe Domnul , Și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu ” ;
Filipeni 1, 27 ,,Să vă purtați numai în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie
venind eu și văzându -vă, fie nefiind de față, să aud despre voi că stați într -un duh, nevoindu -vă
împreună într -un suflet, pentru credința Evangheliei ”), conținutul biblic este același; sufletul este
substanța care face omul, om, ca ființă liberă, personal și nemuritoare ,,Nu vă temeți de cei ce
ucid trupul, iar sufletul nu pot să -l ucidă; temeți -vă mai curând de acela care poate și sufletul și
trupul să le piardă în gheen ă” (Mate i 10, 28 ): ,, Pentru că ce -i va folosi omului, dacă va câștiga
lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? ”
(Matei 16, 26). În ce ea ce privește geneza sufletului, aceasta este o taină a Creatorului (Psalmul
139, 13 -16), nu are un ipostas preexistent și nici nu e contituit dintr -o materie prexistentă ca
trupul, care se alcătuiește din trupul părinților. Sufletul este creat din voința lui Dumnezeu, prin
suflu divin, fiind primit de la Dumnezeu odată cu trupul în timpul zămislirii, astfel că ființa
umană apare în lume ca unitate psihi -somatică. Duhul divin care produce sufletul dă și puterea de
a forma trupul. Sufletul are viață ca ființa, nu trebuie confundat cu puterea vitală, imanentă care

1 cf. http://biblia.pentruviata.ro/ robible .php

3
există în animale și în toate creaturile. Sufletul este principiu formator, individualizează firea
umană într -un subiect. După moartea fizică, sufletul se desparte de trup pentru un timp, cu
speranța vieții veșnice și în așteptarea învierii trupului. 2
Cuvântul ebraic ,, nepes / nefeș ” are sensul de ,,a avea viață”. El este folosit cu referire la
animale, fiind identifiat uneori cu sângele ca ceva existențial pentru existența fizică (Facere 9, 4;
Levitic 17, 10 -14; Deuteronom 12, 22 -24). În multe cazuri el se referă la principiul vieții,
frecvent î n cartea Psalmilor. Numeroase apariții cu referire psihică acoperă diferite stări ale
conțiinței: unde nepes este sediul dorințelor fizice (Numeri 21, 5; Deut. 12, 15; 20 -21; 23 -24; Iov
33, 20, Ps. 78, 18; 107, 18; Eclesiast 2, 24), apoi ca sursă a emoțiil or (Iov 30, 25; Ps. 86, 4; 107,
26; Isaia 1, 14). De asemenea acesta este asociat cu voința și acțiunea morală. Există pasaje unde
nepes desemnează un individ sau o persoană. Nefeș apare de cele mai multe ori (755), având
paralele și în alte limbi sem itice. La bază însemna se pare ,, gât”, așa cum rezultă din Isaia 5, 14:
,,De aceea și iadul și -a mărit de două ori nefeș -ul lui, căscat -a gura sa peste măsură ”. Biblia
sinodală traduce ,,nefeș ” prin ,,lăcomie”, dar din paralela cu ,,gură” s-ar înțelege că n efeș
înseamnă aici mai degrabă ,,gâtlej”. Ca organ care primește mâncarea și își satisface foamea,
nefeș -ul devine apoi prin extensie ,, suflare de viață ”. Cu sensul de ,,viață” a acoperit dorința,
iubirea, plăcerea, bucuria, emoția, dar și ura, foamea sau tris tețea. Astfel ajunge să desemneze
persoana însăși, chiar individul ( Isaia 49, 7; Iezechiel 33, 6). Se putea spune în acest sens că
nefeș -ul moare (Numeri 23, 10; Iezechiel 18, 20) sau chiar cadavrul era numit nefeș (Agheu 2,
13). Ieremia (15, 9) și ulterio r autorul cărții Iov (11, 20) localizează nefeș -ul în respirație, dar
documentul Pentateuhului consideră că sediul nefeș -ului este sângele (Facere 9, 4; Levitic 17,
12-14). Așa se explică de ce sângele strigă din pământ ( Facere 4, 10), adică din locuința m orților.
Nefeș -ul este cel care la moarte intră în șeol ( Psalm 15, 10), de aceea monumentul funerar se va
numi ulterior chiar nefeș . Fiind întreținut prin hrană, probabil depunerea ofrandelor funerare la
mormânt se dorea să ajute nefeș -ul celui decedat.
Ruah apare de 389 de ori, sensul fiind de ,,duh” sau ,,vânt”, rădăcina însemnând inițial ,,a
mirosi” . De vreme ce orice mișcare în natură se considera că are în spate un duh, termenul
desemnează lumea spiritelor. În textele vechi integrate în istoria deute ronomistă (sec. 6 î.Hr.) de
câte ori Iahve dorește să realizeze ceva pe pământ, își trimite un duh din oștirea cerească pe care

2 Pr. Prof. Dr. Ion BRIA, Dicționar de teologie ortodoxă , Editura Institutului biblic și de misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1994, pp.367 -368.

4
o conduce (3 Regi 22, 21). Ruah este comun tuturor viețuitoarelor, avându -l și animalele ( Facere
6, 17; 7, 15). În unele cazuri, nefeș și ruah sunt echivalente ( Isaia 26, 9). Totuși, o diferență ar fi
aceea că dacă despre nefeș se poate spune că moare, în legătură cu ruah nu apare niciodată o
asemenea expresie. Ruah este deci sufletul spiritual, mai subtil decât nefeș -ul, care pără sește
corpul după moarte, dar ridicându -se la Dumnezeu. De aceea Dumnezeu îl numește duhul Lui
(Facere 6, 3), pe care îl poate retrage ființelor vii ( Psalm 103:29 -30) sau, altfel spus, ,, duhul se
va întoarce la Dumnezeu, Care l -a dat ” (Ecclesiast 12, 7). Neșama înseamnă ,, respirație” , fiind
în multe cazuri paralelă cu ruah (Isaia 42:5). ,,Lev” sau ,,levav ”, ,,inima” , se referă în majoritatea
cazurilor la om, desemnând latura rațională. Interesant că în mentalul ebraic nu creierul este
sediul minții, ci inima, fără ca prin aceasta să se considere că semiții era u mai sentimentali decât
grecii. Inima este legată strâns de cunoaștere, de altfel termenul apărând cu predilecție în
literatura sapiențială. Biblia sinodală chiar traduce uneori lev prin ,,minte” . În Deut eronom 29, 4
(în original v. 3): ,, până în ziua de astăzi nu v -a dat Domnul Dumnezeu minte (defapt lev, inimă )
ca să pricepeți ”.
Grecescul psyche apare în evanghelii cu sensuri similar, dar în anumite împrejurări când
este indicată viața, el se referă la ceva mai mult decât viața fizică, ce încetează la moarte (Matei
10, 39 ,,Cine ține la sufletu l lui îl va pierde, iar cine -și pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi ”;
Luca 17, 33 ,,Cine va căuta să -și scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va
dobândi ”; 21, 19 ,,Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre ” ; Ioan 12, 25 ,,Cel ce își
iubește sufletul îl va p ierde; iar cel ce își urăște sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru
viața veșnică ”). În toate cele patru Evanghelii, cuvântul pnevma denotă principiul vieții sau un
nivel superior al vieții psihice. La Sfântul Apostol Pavel apare de 12 ori și reprezintă viața.
Pentru aspectele superioare ale vieții obișnuite și mai ales pentru viața superioară a creștinului,
Apostolul nemurilor foloseș te cuvântul pneuma și în același sens adjectivele psychikos și
pneumatikos (1 Corinteni 2, 14 -15 ,,Omul firesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci
pentru el sunt nebunie și nu poate să le înțeleagă, fiindcă ele se judecă duhovnicește. Dar omul
duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu -l judecă nimeni ”). Când folosește psyche împreună cu
pneuma (1 Tes. 5, 23) descrie doar aceeași parte imaterială a omului în aspectele ei inferioare și
superioare. Alți autori ai N oului Testament oferă exemple a unei folosiri oarecum elevate a
cuvântului psyche . Cuvântul lui Dumnezeu poate să -l salveze și salvarea din greșeală îl scapă de
la moarte (Iacov 1, 21 ,,Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea și prisosința răutății, primiți

5
cu blândețe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre ”; 5, 20 ,,Să știe că
cel c e a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui își va mântui sufletul din moarte și va acoperi
mulțime de păcate ”). Rezultatul credinței este salvarea lui psyche (Evrei 10, 29 ,,Gândiți -vă: cu
cât mai aspră fi -va pedeapsa cuvenită celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, și a
nesocotit sângele testamentului c u care s -a sfințit, și a batjocorit duhul harului ”; 1 Petru 1, 1 0 ,,
Această mântuire au căutat -o cu stăruință și au cercetat -o cu de -amănuntul proorocii, care au
proorocit despre harul ce avea să vină la voi ”), în timp ce dorințele trupești sunt împotriva lui (1
Petru 2, 11 ,,Iubiților, vă îndemn ca pe niște străini ce sunteți și călători aici pe pământ, să vă
feriți de poftele cele trupești care se războiesc împotriva sufletului ”). Psiche mai este folosit cu
referire la martirii văzuți sub altar (Apocalipsa 6, 9 -spirit ). 3
În Sfânta Scriptură, partea spirituală a omului este numită uneori suflet, alteori spirit, d uh,
dar aceste numiri se referă la aceeași parte spirituală din om, la suflet, fără ca de aici să se poată
trage concluzia că omul ar fi compus din trei elemente: trup, suflet și duh. Și Mântuitorul
folosește pentru partea spirituală cele două numiri, sufl et și duh: „ Sufletul Meu îl dau pentru oile
mele ” (Ioan 10, 15); „ Părinte în mâinile Tale Îmi dau duhul Meu ” (Luca 23, 46).
Concepția sau învățătura despre acele elemente componente ale naturii omului, trup și
suflet, se numește dihotomism, altfel spus du alism antropologic. Dihotomia naturii omenești a
fost totdeauna și este neclintit învățată de Biserică. Trebuie reținut faptul că sufletul provine de la
Dumnezeu prin creație, nu prin emanație, și prin el, omul stă în legătură cu Dumnezeu și cu
lumea spiri tuală.
După î nvățătura creștină, sufletul este o substanță reală, vie, imaterială sau spirituală și
nemuritoare. Sufletul s trăbate trupul material și este legat de el, dar transcende și depășește
materialitatea trupului. Omul se cere respectat ca o ființă de valoare inestimabilă. El este
„cineva”, nu numai „ceva”, tocmai datorită sufletului său. Ceea ce îl face pe om să fie „cineva”
este conștiența de sine și capacitatea de reacții conștiente și libere, legate direct de sufletul său.
Sfântul Grigorie Palama ne spune că „numele de om nu se aplică trupului sau sufletului în mod
separat, ci la amândouă, căci împreună au fost create după chipul lui Dumnezeu”.4

3 J.D. DOUGLAS, Dicționar biblic , Editura Cartea Creștină, trad. Liviu Pop, Oradea, 1995, p. 1243
4 Pr. Prof. Dr. Todoran Isidor, Teologia Dogmatică – manual pentru Seminariile Teologice, ediția a șaptea, Editura
Renașterea, Cluj -Napoca, 2006, p. 121.

6
Sfântul Ioan Damaschin, vorbind despre voință ca fiind putere sufletească a omului
afirmă: „ Trebuie să se știe că în suflet a fost sădită o putere care dorește ceea cee este conform
naturii și care le ține pe toate cele ce sunt în chip esențial legate de fire. Această putere se
numește voință. Ființa dorește să existe, să trăiască și să se miște spiritual ș i sensual, râvnind
după propria sa existență naturală și deplină. Dorința ființelor neraționale, pentru că nu este
rațională, nu se numește voință. Iar voința este un anumit fel de voire naturală, adică o dorință
ce se află în sufletul oamenilor. Așadar, c ând dorința rațională se mișcă în mod rațional către
un lucru se numește voință, căci voința este o dorință și un elan rațional către un lucru ”.5
Unul din elementele esențiale ale religiei creștine și una din premisele fund amanetale ale
doctrinei sale este învățătura despre nemurirea sufletului, fiind întemeiată pe id eea despre
indestructibila lui substanță spiritual, simplă. Dacă această învățătură este una a credinței și nu a
filosofiei, înseamnă că nemurirea sufletului trebuie întemeiată pe baza că Dumnez eu ține ca
sufletul să fie nemuritor. Dumnezeu a înzestrat încă de la început sufletul cu harul Său, iar
imediat cu întruparea Fiului Său ca om și după învierea Lui, Însuși Acesta S -a sălășluit în om,
îmbrăcându -l pe acesta prin Botez. De aceea un temei fo arte important pentru nemurirea
sufletului celor credincios este că Hristos S -a sălășluit în ei, sau că Fiul lui Dumnezeu care s -a
făcut pe Sine om pentru vecie a devenit casă și haină a lor .6
Sfântul Grigorie Palama scria că: ,, Sufletul fiecăruia dintre o ameni este și viața trupului
însuflețit prin el și are lucrare de viață făcătoare pentru altul, lucrare ce se arată adică în trupul
însuflețit de el. Dar are viața nu numai ca lucrare, ci și că ființă, întrucât sufletul e viu prin el și
pentru el însuși. C ăci se arată având viața rațională și înțelegătoare, ca una ce e în chip vădit
alta decât viața trupului și a celor ce sunt prin trup. De aceea, chiar desfăcându -se trupul,
sufletul nu se destramă. Iar pe lângă faptul că nu se destramă, mai rămâne și nemur itor, întrucât
nu se arată să fie pentru altul, ci are viața prin sine ca ființă. Sufletul rațional și înțelegător are
viața ca ființă, dar în stare să primească cele ce sunt potrivnice, adică răutatea și bunătatea. De
aici se arată că nu arc bunătatea ca ființă, precum nici răutatea, ci o oarecare însușire în stare
să se îndrepte și spre o parte și spre alta când e lăsată. Acestea nu sunt de față într -un spațiu, ci
sufletul înțelegător, primind de la Ziditor puterea de a se hotărî liber, poate să încline s pre una

5 Pr. Prof. Fecioru Dumitru, Dogmatica trad. Din limba greacă, ediția a II -a, București, 1943, p. 144 si 145
6Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Teologie Dogmatica vol III, EIBMOR, Bucuresti, 2003, p. 245.

7
sau alta și să viețuiască potrivit cu ea. De aceea sufletul rațional și înțelegător este oarecum și
compus, datorită lucrării mai sus pomenite ”.7
Biserica Ortodoxă învață că asemenea tuturor celorlalte făpturi, și omul își are origine a de
la Dumnez eu prin creație. Omul nu a fost creat în două acte, ci a fost un singur act creator sau o
creație simultană a sufletului și a trupului. Ceea ce vrea Scriptura să exprime nu este o
succesiune, ci amintește mai întâi trupul ca element constitutiv al ființei umane, ca bază a vieții
spirituale umane. Omul este alcătuit din două elemente deosebite: trup și suflet spiritual
(Ecclesiast 12, 7 ,,Și ca pulberea (trupul) să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se
întoarcă la Dumnezeu, Care l -a dat ”). Trupul luat din țărână, din pământ, este compus din
materie, este muritor, supus devenirii, limitării și afectelor. Sufle tul fiind spirit, adică simplu,
nematerial, indivizibil și nemuritor este cre at de Dumnezeu din nimic. În Sfânta Scriptură are
mai multe numiri: suflet, spirit și duh. Mântuitorul însuși a folosit suflet și spirit . Sfântul Apostol
Pavel vorbește despre: „duhul, sufletul și trupul” omului (I Tesaloniceni 5, 23).
Ereticii (apolinariștii) afirmă că omul e compus din trei părți: trup, suflet și spirit (duh),
concepție numită trihotomism. În antichitate erau platonicii, în zilele noastre sunt spiritiștii,
teosofii și antroposofii, dar și de unii protestanții care au ca bază versetul I Tes. 5, 23. Sufletul nu
se divide, nu se descompune, nu moare, la despărțirea sa de trup își păstrează intacte însușirile,
identitatea, amintirea și conștiința responsabilității. Sufletul nu este supus nici unei legi
materiale. Trupul nu este un reflex sau o umbră a sufletului nici o închisoare așa cum credeau
păgânii, filosofii antici și unii protestanți. Trupul este componentă reală, esenșială a persoanei
umane și organul de mani festare a sufletului. Viața trupului face parte intim din viața sufletului.
Omul prin suflet și trup este o persoană unică și irepetabilă în Univers.
Pentru rațiunea umană, crearea sufletelor rămâne un mister cunoscut numai de
Dumnezeu. Persistența acestui mister nu este o înjosire a rațiunii umane ci dimpotrivă subliniază
demnitatea excepțională a omului ca spirit și persoană valoroasă în veșnicie. Datorită înțelegerii
greșite despre originea sufletelor, în sânul Bisericii au apăr ut mai multe ipoteze sau t eorii:
a. Teoria preexistențialistă . Formulată de Origen a fost susținută de mai mulți eretici.
Afirmă că sufletele au fost create de la început toate deodată și nașterea unui om
înseamnă trimiterea sufletului, preexistent de la facerea lumii, într -un trup nou. Teoria

7 Sfântul Grigorie Palama, Capete despre cunoștința naturală , 32—33, în Filocalia, vol. VII, p. 442

8
aceasta este identică cu teoria reîncarnării. Es te condamnată de Biserică prin Sinodul
V Ecumenic.

b. Teoria traducianistă . Numele vine de la cuvântul latin „tradux, traducis – răsad”.
Teoria susținea că sufletele oamenilor se nasc din sufletele părinților ca și răsadurile sufletele
copiilor se nasc direct din sufletele părinților, ei având puterea de a naște suflete. Are avant ajul
de a explica transmiterea păcatului strămoșesc. Biserica îl respinge pentru că contrazice esența
sufletului prin care sufletul este indivizibil și nu naște nimic din el, nu se înmulțește ca trupul.
Dacă teoria ar fi valabilă, ar însemna că părinții ar transmite și păcatele lor personale, ceea ce
este inacceptabil.
c. Teoria creaționistă . Este concepția cea mai răspândită în Biserică și susținută de mulți
Sf. Părinți. Vine în consonanță cu învățătura Bisericii. Afirmă că Dumnezeu creează direct și
perso nal fiecare suflet nou în clipa în care are loc fecundarea. Nu este satisfăcător pentru că nu
poate explica transmiterea păcatului strămoșesc.8
Părintele Alexandru Mihăilă a redactat un articol în care exprimă faptul că există o
dificultate în înțelegerea relației dintre ,, suflet ” (psyche) și ,, duh” (pneuma), pornind de la textul
1 Tesaloniceni 5, 23: ,, Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească pe voi desăvârșit, și întreg duhul
(pneuma ) vostru, și sufletul ( psyche ), și trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea
Domnului nostru Iisus Hristos ”. Scopul articolului este încercarea de a oferi un răspuns la
întrebarea: ,, Reprezintă ele (suflet și duh) , oare părți componente diferite ale omului ?”.9
Au existat scriitori bisericești care au făcut o distincție foarte clară între cuvintele trup,
duh, spirit. Spre exemplu , în Convorbirile cu Heraclide, 7, discutând despre cazul Mântuitorului
Care a fo st și Om deplin, Origen spune: ,, Aceste trei elemente a u fost despărțite cu ocazia
patimii, dar tot aceleași trei elemente s -au unit din nou cu prilejul învierii. (…) Trupul zăcea în
mormânt, sufletul se dusese în iad, iar duhul a fost încredințat Tatălui ”. Dacă au fost separate,
este clar că sunt și distincte. S -a pus astfel problema trihotomismului, adică a împărțirii omului în
trei componente. Se cunoaște faptul că în gândirea ebraică nu există separarea atât de mare între
trup și suflet ca în filosofia gr eacă (platoni sm). Sunt cazuri când termenii ,, trup” (basar ) și
,,suflet ” (nefeș ) sunt folosiți pentru a desemna întreaga persoană. De exemplu, în Facere 6, 12

8 Pr. Conf. Dr. Ștefan BUCHIU, Dogmă și teologie , Editura Sigma, București, 2006, pp. 249 -257.
9 http://ziarullumina.ro/sufletul -si-duhul –6192.html accesat în 02.04.2019 , ora 17:11 .

9
Dumnezeu constată că ,, tot trupul se abătuse ”, iar în Deuteronom 5, 26, ceea ce versiunea
Sinodal ă a Bibliei redă prin ,, este oare vreun om ”, în ebr aică (dar și greacă) se spune: ,, este oare
vreun trup ”. În Ieșire 1, 5 ,, sufletele ieșite din Iacov ” se referă la persoanele descendente din
patriarh. În mentalul ebraic trupul și sufletul se confundă. Moartea este văzută drept ieșirea
sufletului, ca în Facere 35, 18, unde se vorbește de ,, ieșirea suflet ului ei (Rahilei), căci a murit ”.
La învierea făcută de profetul Ilie în Sarepta Sidonului, revenirea l a viață este descrisă ca
revenirea sufletului (nefeș) în măruntaiele trupului (3 Regi 17:21 -22). În Facere 25, 17 expresia
,,a-și da suflarea ”, sau verbul ,, a muri ” sugerează foarte bine ultima suflare dinainte morții, dar
și faptul că moartea înseamnă înce tarea suflării.
Interesant însă că sufletul este compus din mai multe aspecte. În Egipt omul era compus
din ma i multe suflete. Mai întâi era ,, duhul ” (ah), reprezentat printr -o hieroglifă sub forma unei
păsări ibis, care după moarte se ridică la cer și sub zistă în stele împreună cu alte suflete ah;
acesta nu se mai întorcea la mumie. Al doilea era dublura ( ka), reprezentat printr -o hieroglifă sub
forma a două mâini ridicate, fiind un fel de protector al persoanei, despre care se spunea uneori
că se moșteneș te de la tată, dar era legat și de hrană; după moarte el subzista în statuia care îl
înfățișa pe decedat și lui îi erau adresate ofrandele de hrană. În al treilea rând, era sufletul ( ba),
reprezentat sub forma unei berze. Pe lângă acesta mai exist au și alt e elemente, cum ar fi ,,forța”
(șehem ), umbra ( șut), sufletul reprezentat ca un șoim ( ahem ) și, în sfârșit, latura divină ( necer ).
Sfinții Părinți au abordat antropologia plecând și de la filosofia platonică, unde apar tot
trei elemente spirituale. Plato n compara sufletul uman cu un atelaj cu doi cai înaripați: partea
rațională este vizitiul, calul alb frumos reprezintă voința, iar calul negru, urât pofta. Această
împărțire în logos sau nous (,,rațiunea”, ,,mintea”), thymos (,,impulsivitatea”, ,,curajul” sau
,,mania” ) și epithymia (,,pofta” ) va fi preluată în mistica răsăriteană (mai elaborat la Sfântul Ioan
Damaschin, care vorbește de puterea rațională și puterea irațională, compusă dintr -o parte
nesupusă rațiunii, precum pulsul, facultatea seminală și nutritivă și o parte supusă rațiunii,
compusă din mânie și poftă . Totuși dintre acestea mintea este de stinată vieții veșnice, ca una care
se identifică în ultimă instanță cu sufletul propriu -zis, pe când mânia și pofta, ca sedii ale
afectelor, adică puteri ce însoțesc mintea în viața pământească, vor înceta la moarte . Astfel
părțile de care am vorbit sunt doar aspecte ale sufletului, și nu părți componente, care la moarte
se desfac una de cealaltă și subzistă separat. Dispunerea lor binară ( nefeș -ul coboară în pământ,

10
ruah -ul se urcă la cer) rămâne o metaforă a dublei apartenențe a omului, care este creatu ră, dar
are și chipul lui Dumnezeu.
Sufletul este sediul liberului arbitru, al puterii de alegere, deci a pe rsonalității. Dacă se
supune conduitei duhului, sufletul se asimileaza lui, devine î n întregime duhovnicesc, chiar și în
elementul să u inferior. Dac ă însă respinge duhul ș i se întoarce spre trup, sufletul devenind în
întregime trupesc. Elementul inferior soma i-a fost adăugat sufletului după căderea inițială: el
corespunde tentației permanente a sufletului de a întoarce spatele duhului pentru a se aba ndona
atracției trupești, obârșia instinctelor.

11
Concluzii

Termenul psyhi denotă subiectul stă rilor psihice , iar Sfântul Apostol Pavel îl foloseș te de
foarte putine ori ș i pentru a descrie mai mult partea emo tivă a conș tiintei (I Tes. 5, 23). Î n
general Apostol ul Pavel consideră noț iunea de psyhi ca fiind p rincipiul animator al trupului și
baza exis tenței emotive. Pentru Sfântul Apostol Petru, psyhi reprezintă întreaga per sonalitate (I
Petru 1, 22 ; 2, 1). Pnevma reprezintă suflarea, res pirația, viața ani mală , dar și principiul ei,
principiul înțelepciunii și al inteligenț ei. Termenul este folosit ș i pen tru a denota Duhul lui
Dumnezeu, cel care dă oamenilor înț elepciune, cunoa șterea lucruri lor tainice. O altă expresie
neotestamentară, f olosită mai ales de către Sfântul Apostol Pavel este nous – cugetarea, rațiunea,
mintea, inteligența. Nous reprezintă acea dimensiune a omului, care îl ajută să ajungă la
cunoașterea lui Dumnez eu.
Concepția neotestamentară despre suflet este o continuare a celei vechitestamentare, cu
excepția ca Noul Testament accentuează asupra ca racterului dihotomic al omului ș i ce este foar te
important, întărește credința că entitatea ființială, ce poate fi numită psyhi sau pnevma ,
supraviețuiește după moarte.
Sufletul este chipul lui Dumnezeu în noi după fire, după har și după slavă . Dupa fire,
sufletul omenesc este asemenea Tătălui în ceea ce priveș te mintea, care este izvorul cunoțtinței;
este asemenea Fiului în ceea ce privește Cuvântul lăuntric așezat în noi de la Botez și Care este
începutul înțelepciunii; și este asemenea Duhului Sfânt î n ceea ce Obârș ia suf letului este
Dumnezeu, iar locașul lui este omul. Măretia, valoarea și noblețea sufletului stau deci în originea
sa dumnezeiască . Pentru mâ ntuirea acest ui suflet a trimis Dumnezeu pe Fiul Său î n lume. Pentru
sufletul omului a pătimit Mâ ntuitorul și Și-a vărsat scump Sângele Său pe cruce. Pentru el a
întemeiat Domnul Biserica Sa pe pămâ nt. Pentru el au fost facute toate frumuseț ile lumii
acesteia. Pentru e l există Împărăția Cerurilor și toate bunătățile vieții veșnice, pe care ochiul nu
le-a văzut, urechea nu le -a auzit ,, și la inima omului nu s -au suit ” (I Corinteni 2, 9). Așadar, n u
există vreun lucru mai valoros decâ t sufletul.

12
Anexă

Facerea 23:8 Și a grăit către dânșii Avraam și a zis: «Dacă voiți din suflet să-mi îngrop
pe moarta mea de la ochii mei, atunci ascultați -mă și rugați pentru mine pe Efron, fiul lui
Țohar,

Facerea 44:30 Deci, de mă voi întoarce acum la tatăl nostru și al tău rob, și nu va fi cu noi
băiatul, de al cărui suflet este legat sufletul său, și de va vedea el că nu este băiatul, va
muri;

Ieșirea 21:23 Iar de va fi și altă vătămare, atunci să plătească suflet pentru suflet ,

Leviticul 5:1 Dacă vreun suflet va păcătui prin aceea că, fiind pus să jure ca martor, nu
va spune ceea ce a auzit sau ce știe , acela va lua asupra sa păcat.

Leviticul 7:20 Dacă însă vreun om, în stare de necurăție, va mânca din carnea jertfei de
mântuire, adusă Domnului, acel suflet se va stârpi din poporul său.

Leviticul 20:6 Dacă vreun suflet va alerga la cei ce cheamă morții și la vrăjitorii, ca să
desfrâneze în urma lor, Eu voi întoarce fața Mea împotriva sufletului aceluia și -l voi pierd e
din poporul lui.

Numerii 15:27 Dacă vreun suflet a greșit din n eștiință, să aducă o cap ră de un an jertfă
pentru păcat

Numerii 31:28 De la oștenii care au fost la război, ia dare pentru Domnul, câte un suflet
la cinci sute, din oameni, din vite, din asini și din oi.

Deuteronomul 16:8 Șase zile să mănânci pâine nedospită, iar în ziua a șaptea este
încheierea sărbătorii Domnului Dumnezeului tău; să nu lucrezi în acele zile nimic, fără
numai cele pentru suflet .

Deuteronomul 19:21 Să nu -l cruțe ochiul tău, ci să ceri suflet pentru suflet , ochi pentru
ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior. Cu răul pe care îl va face
cineva -aproapelui său, cu ac ela trebuie să i se plătească».

Deuteronomul 20:8 Ba căpeteniile oștirii să mai spună poporului și să zică: Cine este
fricos și puțin la suflet , acela să iasă și să se întoarcă acasă, ca să nu facă fricoase și
inimile fraților lui, cum este inima lui.

Deuterono mul 20:16 Iar în cetățile popoarelor acestora pe care Domnul Dumnezeul tău ți
le dă în stăpânire, să nu lași în viață nici un suflet ;

Deuteronomul 27:25 Blestemat să fie cel ce va lua mită, ca să ucidă suflet și să verse
sânge nevinovat ! Și tot poporul să zică: Amin!

13

Iosua Navi 11:11 Și a ucis toată suflarea din acesta cu sabia, dând toate pieirii; și n -a
rămas nici un suflet , iar Hațorul l -a ars cu foc .

Iosua Navi 11:14 Toată prada cetăților acestora și toate vitele le -au luat fiii lui Israel
pentru ei, iar pe oameni i -au ucis cu sabia, i -au dat blestemului și n -au lăsat din ei nici un
suflet .

1 Regi 30:6 David a fost tare tulburat, deoarece poporul voise să -l ucidă cu pietre, căci
poporul tot era amărât la suflet , fiecare pentru f iii săi și pentru fiicele sale.

2 Regi 17:3 Iar pe oameni îi voi întoarce pe toți la tine. Și când nu va mai fi unul, al cărui
suflet îl cauți tu, atunci tot poporul va fi în pace».

3 Regi 15:29 Acesta, cum s -a făcut rege, a stârpit toată casa lui Ieroboam și n -a lăsat nici
un suflet din neamul lui Ieroboam, până ce nu l -a nimicit, după cuvântul Domnului, pe
care-l grăis e prin robul Său Ahia din Șilo.

1 Paralipomena 12:33 Din tribul lui Zabulon au venit oameni gata de luptă și înar mați cu
tot felul de arme, în număr de cincizeci de mii, în ordine și într -un suflet ;

2 Paralipomena 14:13 Iar Asa i -a fugărit din urmă împreună cu poporul care era cu el,
până la Gherar, și au căzut atâția Etiopieni, de se credea că n -a mai rămas nimeni din ei
cu suflet , pentru că aceia cădeau zdrobiți înaintea Domnului și înaintea oștirii Lui. Și au
luat de la ei o mare mulțime de pradă.

Psalmii 106:9 Că a săturat suflet însetat și suflet flămând a umplut de bunătăți.

Pildele lui Solomon 6:26 Că femeia desfrânată umblă după o bucată de pâine, pe când
femeia -soție dorește un suflet de mare preț.

Pildele lui Solomon 16:24 Cuvintele frumoase sunt un fagure de miere, dulceață pentru
suflet și tămăduire pentru oase.

Pildele lui Solomon 25:25 Precum e apa rece pentru un suflet însetat, așa e vest ea bună
dintr -o țară depărtată.

Pildele lui Solomon 27:9 Untdelemnul și miresmele înveselesc inima, dar tot așa de dulci
sunt sfaturile unui prieten care pornesc din suflet .

Pildele lui Solomon 31:6 Dați băutură îmbătătoare celui ce es te gata să piară și vin celui
cu amărăciune în suflet .

Isaia 32:5 Nebunului nu i se va mai zice că e de neam bun și celui viclean că e mare la
suflet .

14

Ieremia 4:10 Atunci eu am zis: «O, Doamne Dumnezeule, amăgit -ai Tu oare pe poporul
acesta și Ierusalimul, când ai zis: Veți avea pace, și iată sabia a ajuns până la suflet ?»

Iezechiel 25:6 Că așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că ai bătu t din palme și ai bătut din
picioare și din suflet te-ai bucurat cu tot disprețul tău pentru țara lui Israel,

Iezechiel 25:15 Așa grăiește Domnul Dumnezeu: «Pentru că Filistenii s -au purtat
răzbunători și s -au răzbunat cu ură în suflet și cu o veșnică dușmănie de moarte,

Avacum 2:4 Iată că va pieri acela al cărui suflet nu este pe calea cea dreaptă, iar dreptul
din credință va fi viu!

Maleahi 2:15 Oare nu i -a făcut El ca să fie o singură făptură cu trup și suflet ? Și această
făptură întrunită ce năzuiește ea? Urmași de la Dumnezeu! Păstrați -vă deci viața voastră;
iar tu nu fi vicl ean cu femeia tinereților tale.

Marcu 3:4 Și a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet
sau a -l pierde? Dar ei tăceau;

Luca 6:9 Atunci Iisus a zis către ei: Vă întreb pe voi, ce se cade sâmbăta: a face bine sau a
face rău? A scăpa un suflet sau a -l pierde?

Faptele apostolilor 17:11 Și aceștia erau mai buni la suflet decât cei din Tesalonic; ei au
primit cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele, cercetând Scripturile, dacă ele sunt așa.

Faptele apostolilor 27:22 Dar acum vă îndemn să aveți voie bună, căci nici un suflet
dintre voi nu va pieri, ci numai corabia .

1 Corinteni 15:45 Precum și este scris: «Făcutu -s-a omul cel d intâi, Adam, cu suflet viu;
iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viață»

Efeseni 6:6 Nu slujind numai când sunt cu ochii pe voi, ca cei ce caută să placă oamenilor,
ci ca slugile lui Hristos, făcând din suflet voia lui Dumnezeu,

Filipeni 1:27 Să vă purtați numai în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie
venind eu și văzându -vă, fie nefiind de față, să aud despre voi că stați într -un duh,
nevoindu -vă împreună într -un sufle t, pentru credi nța Evangheliei,

1 Tesaloniceni 5:14 Vă rugăm însă, fraților, dojeniți pe cei fără de rânduială, îmbărbătați
pe cei slabi la suflet , sprijiniți pe cei neputincioși, fiți î ndelung -răbdători față de toți.

Iacov 2:26 Căci precum trupul fără suflet mort este, astfel și credința fără de fapte,
moartă este.

Solomon 8:19 Am fost copil bun și am avut parte de un suflet fără răutate.

15

Solomon 9:3 Și să cârmuiască lumea cu cuviință și cu dreptate și cu suflet drept să facă
judecată,

Solomon 10:7 Și ca dovadă, arătând nelegiuirea lor, acest ținut pustiit fumegă și azi,
pomii dau roadă în afară de vreme și un stâlp de sare se înalță acolo, spre pomenirea
necredinciosului suflet al femeii lui Lot.

Solomon 14:29 Ca unii care nădăjduiesc în idolii cei fără de suflet , când jură strâmb, ei
nu se tem că li se va dovedi nedreptatea.

Sirah 7:12 Nu batjocori pe omul al cărui suflet este întristat, căci Dumnezeu este Cel ca re
smerește și Cel care înalță.

Sirah 19:16 Este câte unul care alunecă, dar nu din suflet , și cine n -a greșit cu limba sa?

Sirah 37:16 Al cărui suflet este ca și sufletul tău și, de vei cădea , îl va durea împreună cu
tine.

1 Macabei 8:27 Și asemenea de se va întâ mpla mai înainte Iudeilor război, vor ajuta
Romanii din suflet , pe cât le vor îngădui împrejurările.

2 Macabei 1:3 Să vă dea inimă vouă tuturor ca să vă închinați Lui și să faceți voia Lui cu
dor mare și cu râvnă în suflet ;

2 Macabei 4:37 Iar lui Antioh, din suflet mâhnindu -se, i s -a făcut milă și a lăcrimat pentru
înțelepciunea și multa bună rânduială a răposatului.

2 Macabei 7:20 Iar mama lor foarte minuna tă și vrednică de bună pomenire este, căci
într-o singură zi văzând pierindu -i șapte fii, cu bun suflet a răbdat, pentru nădejdile ce
avea în Domnul:

3 Macabei 2:27 Iar cei mai mulți, cu vitejesc suflet întărindu -se, nu s -au despărțit de buna
credință, ci, cu bani răscumpărându -și viața, fără de frică se nevoiau a scăpa de la
înscriere, bună nădejde având că le va veni apărare.

3 Macabei 6:24 «Alături cu mine domniți și pe tirani i -ați covâ rșit cu tirania și pe mine
însumi, cel care sunt al vostru binefăcător, vă ispitiți să mă lipsiți de domnie și de suflet , în
ascuns uneltind cele ce nu folosesc domniei.