Suferinta

Cuprins

Capitolul I………..Introducere

Importanta temei

Motivatia

Capitolul II……….De ce exista suferinta?

Raul moral

Familia si suferinta

Ce spune Isus

Capitolul III……..Cum reactioneaza oamenii in fata suferintei?

Capitolul IV……..Unde este Dumnezeu cand suferim?

27 pagini

=== Suferinta ===

Cuprins

Capitolul I………..Introducere

Importanta temei

Motivatia

Capitolul II……….De ce exista suferinta?

Raul moral

Familia si suferinta

Ce spune Isus

Capitolul III……..Cum reactioneaza oamenii in fata suferintei?

Capitolul IV……..Unde este Dumnezeu cand suferim?

Capitolul I

Introducere

Importanta temei

Aceasta tema este foarte importanta deoarece toata lumea se confrunta cu suferinta. Este un lucru despre care se prefera sa nu se vorbeasca fiindca iti poate provoca amintiri si sentimente de care ai fi vrut sa fi uitat. Nu este usor sa treci prin necazuri. Cea mai mare tristetea oamenilor este insa data de lipsa aparenta a lui Dumnezeu din suferinta noastra.

Motivatia

Suferinta este un subiect de care multa lume se fereste; predicatorii prefera sa vorbeasca despre orice altceva decat despre asta. Eu cred ca daca Il avem pe Dumnezeu cu noi, orice este mai usor in viata, inclusiv suferinta. In aceasta lucrare vreau sa arat de ce este importanta suferinta in viata noastra si ca Dumnezeu este prezent langa noi mai mult decat ne putem imagina sau simti. Voi cauta sa vad ce inseamna suferinta si care este produsul final al acesteia. Pe parcursul lucrarii sunt sigura ca voi descoperi lucruri noi care ma vor face sa imi schimb atitudinea pe care aproape toti o avem in timpul suferintei: de revolta impotriva Lui Dumnezeu.

Capitolul II

De ce exista suferinta?

Toate argumentelele care ar putea justifica suferinta provoaca resentimente, amaraciune impotriva autorului ei. Prezenta raului si a suferintei in lume au facut sa se nasca tot felul de intrebari la care atat filosofia cat si teologia au raspuns partial. Suferinta, in toate dimensiunile ei, ramane un mister pentru cel care cauta raspuns la toate raspunsurile legate de aceasta problema.

De ce se nasc copii cu boli incurabile? De ce viata vine prin suferinta? De ce sunt oameni care trebuie sa sufere din pricina raului pe care altii il fac? De ce atata suferinta provocata de lipsurile materiale? De ce in anumite circumstante copiii sunt abuzati in familii si societate fara posibilitate de aparare? De ce in multe popoare femeile trebuie sa fie umilite si privite ca niste obiecte? De ce oameni care au trait conform principiilor religiei lor sfarsesc viata de multe ori in grea suferinta?

Am putea continua cu acest “de ce?”. Cand ne gandim la durere- nelinistea care macina ca focul, singuratatea care te inteapa ca nisipul din desert si durerea din inima atunci cant tot timpul il petreci intr-o monotonie mizera, sau durerea plictiselii care innegrste intreaga noastra priveliste asupra viietii.. Daca am stii vreo cale de a scapa din ea, ne-am tari si prin canale, numai sa o gasim. Nu sustin ca durerea nu e dureroasa. Durerea doare.Asta inseamna si cuvantul!

Raspunsurile pe care le da filosofia la problema suferintei si a raului nu pot satisface pe omul ce se confrunta in viata cu diferitele aspecte ale suferintei. ”Nu suferinta este insuportabla, ci lipsa ei de sens”( Friederich Nietzche).

Majoritatea religiilor au explicat sufeinta sub diferite aspecte, fara a da raspunsuri satisfactoare cu privire la sursa suferintei si la necesitaea ei in viata umana. Teologia crestina are explicatiile ei cu privire la originea raului si a prezentei suferintei in viata fiintei umane. Trebuie sa acceptam ca problema suferintei cu toate aspectele ei, ramane un mister, dar dincolo de acest mister este Dumnezeul dragostei in care crestinul se increde.

Raul moral – cauza a suferintei

Suferinta, in dictionarul limbii romane, este definita ca fiind o „durere trupeasca sau morala”. Suferinta poate proveni din actiuni morale rele, gresite. Sa ne gandim la lagarele de concentrare germane, la abuzurile ce se fac asupra copiilor si la ranile produse din neglienta in relatiile interumene; toate reprezinta raul moral care in cele mai multe situatii nu este altceva decat razultatul unei vointe umane bolnave. Fiinta umana demonstreaza ca este capabila sa faca mult rau celor din jur.

Putem spune ca exista suferinta datorita alegerilor noastre gresite sau alegerilor celor din jurul nostru. Putem vorbi de oameni buni pe care ii calificam din punct de vedere moral pentru ca ei au posibilitatea de a fi rai din punct de vedere moral. Aici intervine responsabilitatea morala care consta in faptul ca omul, desi are posibilitatea sa faca raul, alege sa nu-l faca.

Ganduri, amintiri si sentimente pot dainui ani de zile, dar, adeseori, cel care sufera nu va vorbi de ele, de teama sa nu fie inteles gresit. O astfel de suferinta in tacere doar va extinde si intensifica durerea. Exprimarea deschisa si analizarea acestor reactii remanente este vitala pentru o traire sanatoasa a suferintei.

Familia si suferinta

Formarea familiei are la baza dragostea celor doi si dorinta de implinire reciproca. Dar pentru ca cei care formeaz cuplul sunt personalitati diferite, temperamente diferite si provin din medii diferite (familiile de origine), ajung de cele mai multe ori la conflicte care produc multa durere si suferinta. La unele cupluri armonia obtinuta din implinirea reciproca nu se mai realizeaza niciodata. Cu toate acestea, cele mai multe cupluri prefera sa ramana impreuna. Unii fac asta datorita convingerilor religioase, altii pentru copii si cei mai multi cred ca imaginea lor in societate va fi stirbita prin separare, asa ca prefera suferinta si neimplinirea.

Lipsa de armoie in familie, intensificarea conflictelor erodeaza relatia de cuplu, dar in acelasi timp creeaza un climat nefavorabil pentru copii. Un culpu in care sunt probleme va fi mai devreme sau mai tarziu generator de suferintea atat pentru ei cat si pentru copii. Starile de incertitudine, de frica, revolta pe care le traiesc copiii in familiile cu probleme ii pot marca pentru toata viata. Asta nu inseamna ca nu exista posibillitatea de rezolvare a problemelor, insa trebuie sa existe si dorinta din partea celor ce au suferit, a celor ce se considera raniti.

Cea mai mare parte a suferintei si a agoniei sufletesti depinde de raspunsul privitor la cauza suferintei. Daca Dumnezeu conduce cu adevarat lumea, acest lucru inseamna ca El are de-a face cu toata suferinta din lume si atunci de ce esete El atat de capricios si nedrept?

Coboara Dumnezeu pe pamant, intoarce El rotile autobuzelor pentru ca acestea sa se prabuseasca in prapastie? Trage El cu creionul rosu o linie pe harta tarii pentru a indica traseul unei tornade? Loveste acolo, acea casuta, omoara acel copil de sase ani, dar cruta casa urmatoare. Programeaza Dumnezeu toate evenimentele de pe pamant ca un joc video? Face El experimente cu valurile ucigase, seismele devastatoare saucu uraganele? Este acesta modul in care ne recompenseaza sau ne pedepseste El pe noi, victimele Lui neputincioase?

Daca rasfoiesti Biblia in cautarea raspunsului la intrebarea: „Cine este vinovat?” vei gasi mai multe raspunsuri. Un grup de studenti a citit cateva pasaje din Biblie si a incercat sa identifice cauza suferintei.

Genesa 38:7. Pasajul afirma cu claritate ca Dumnezeu este cauza directa a suferintei lui Er. El „era rau inaintea Lui Domnului si Domnul l-a omorat.”

Luca 13:10-16. Satan, sau un duh de neputinta era cauza directa a infirmitatii femeii, o boala care o chinuia de optsprezece ani. De asemenea, apostolul Pavel a numit boala lui, tepusul din carne, „un sol al Satanei”.

Iov 2:4-7. Textul vorbeste despre doua cauze ale suferintei: Satan produce suferinta, dar numai dupa ce obtine permisiunea Lui Dumnezeu.

Proverbe 26:27. Acest verset, tipic cartii proverbe, prezinta suferinta ca pe o consecinta naturala a actiunilor omului. Fa raul si intr-o zi vei suferi din aceasta cauza.

Multe pasaje din Vechiul Testament ne avertizeaza ca unele fapte vor fi urmate de consecinte dureroase. Cercetatorul biblic german Klaus Kloch afirma foarte convingator ca Psalmii, Proverbele si multe alte carti ale Vechiului Testament ne arata ca „hotararile gresite duc la consecinte dureroase”. Cartea Proverbe este plina de sfaturi in acest sens: „Lenea te cufunda intr-un somn atanc si sufletul molatic sufera de foame”. Dupa parerea acestor autori biblici, Dumnezeu a hotarat ca viata individului sa se desfasoare dupa principii prestabilite. Onestitatea, fidelitatea si compasiunea aduc rezultate pozitive; inselaciunea, minciuna si lacomia aduc consecinte opuse.

Unele pasaje din Vechiul Testament ne arata ca Dumnezeu cauzeaza suferinta oamenilor, drept pedeapsa pentru comportarea gresita. Cartile profetice abunda in avertismente ferme despre judecatile viitoare. Prezicerea pedepselor urmeaza unor avertismente repetate si clare. Aproape in fiecare caz profetii au profetit si o speranta: Dumnezeu va renunta la pedeapsa daca Israelul se intoarce la Dumnezeu si se pocaieste de pacate. Daca Israelul ca continua sa se razvrateasca, va fi zdrobit. Judecata venea in mod evident de la Dumnezeu, dar nu intr-un mod capricios sau injust. Pedepsele din Vechiul Testament erau in conforme „legamantului” sau a contractului dintre Dumnezeu si Israel si au fost aplicate dupa lungi perioade de avertizari.

Oamenii care sufera sunt macinati de tot felul de intrebari iar Biblia ne ofera cateva indicatii pentru intelegerea suferintei. In ce priveste afirmatia generala „de ce eu?”, acest principiu se aplica din plin in zilele noastre. Daca schiezi intr-o zona interzisa, in care pot avea loc avalanse, sau pe o partie neamenajata, iti pui viata in pericol. Daca mergi cu o viteza neadaptata soselei ude, pericolul hidroplanarii devine real. Daca mananci permanent hrana nesanatoasa, organismul tau este expus riscurilor. Cartea Proverbe merge mai departe decat aceste exemple si afirma ca actiunile noastre au si o dimensiune morala care va afecta sanatea si confortul vietii noastre pe pamant. Pacatele practicate astazi – fumatul, pomiscuitatea sexuala, drogurile, abuzurile la care este expus mediul exterior, lacomia – au consecinte directe si dureroase. Oamenii de stiinta au inteles legatura dintre aceste actiuni si consecintele lor si ne avertizeaza in mod repetat. Principiile asezate de Dumnezeu in univers se aplica crestinilor si necrestinilor deopotriva.

Scopul Lui Dumnezeu pentru noi este implinirea si fericirea noastra, dar El a investit in fiecare fiinta umana si responsabilitatile fiecaruia fata de Dumneazeu sunt diferite.

Suferinta neacceptata conduce la conflict cu noi insine, cu cei din jur si chiar cu Dumnezeu. Aceasta se poate intampla fie ca nu intelegem de ce ni s-au intamplat asemenea lucruri, fei ca ni se pare ca avem prea multe greutati, avem mai mult decat putem duce. Toate aceste evidentiaza faptul ca increderea noastra in Dumnezeu este destul de slaba, ca ne indoim de posibilitatile Lui cu privire la viata noastra. In asemenea conditii toata activitatea noastra si relatia cu semenii sunt periclitate. Poate Dumnezeu sa greseasca? Oare nu stie El cat de pregatiti suntem pentru incercarile cu care ne confruntam? El intotdeauna doreste binele si implinirea noastra!

Daca ar fi sa alegi intre suferintele, te-ai simti ca acei parinti carora li s-a cerut sa dea pe unul din cei zece copii ai lor. Pe cel dintai nu puteau sa-l dea, pentru ca era cel dintai urmas al lor. Pe al doilea nu; al treilea semana cu mama sa; pe al patrulea nu, fiindca era o fetita gingasa; al cincilea era foarte dragut. Si asa au ajuns pana la cel mai mic, care ea inca la sanul mamei si cu nici un chip nu puteau sa-l dea. Tot asa si noi, in fata fiecarei suferinte am avea cate ceva de zis, asa ca alegerea suferintei ar fi ea insasi o suferinta.

„Crestinii au o conceptie neadecvata despre suferinta, aceasta este cea mai mare deficienta a lor.” Tocmai aceasta deficienta reprezinta un stigmat in fata necredinciosilor. Intrebati care sunt obiectiile lor la adresa crestinismului, niste studenti americani au raspuns majoritatea referindu-se la conceptia despre suferinta: „Nu pot crede intr-un Dumnezeu care permite Auschwitz-ul si Cambodgia.” „Sora mea a murit de leucemie in ciuda rugaciunilor credinciosilor.” „O treime din locuitorii Pamantului s-au dus la culcare flamanzi – cum puteti impaca acest lucru cu dragostea crestina?” C.E.M Joad a scris: „Care sunt argumentele care m-au convins sa resping conceptia religioasa despre univers? […] in primul rand a fost incapacitatea de a explica realitatea suferintei si a raului.” Alti filozofi cum ar fi Bertrand Russel si Voltaire, au fost de acord cu afirmatia lui Joad.

Ce spune Isus

Isus nu a tinut niciodata discursuri unui om sarac sau suferind pentru a-l convinge „sa-si accepte soarta” sau „sa ia medicamentul pregatit de Dumnezeu”. El a fost foarte sensibil fata de gemetele celor suferinzi si s-a ocupat de alinarea lor. Isus si-a folosit puterea supranaturala ca sa vindece, nu ca sa pedepseasca. Cum a raspuns Isus la intrebarea :”Cine este vinovat de aparitia suferintei?” Pasajul biblic cel mai relevant in acest sens este capitolul 13 din Evanghelia dupa Luca. La fel ca in Vechiul Testament si aici gasim mai multe raspunsuri. In versetul 16 Isus spune ca Satan este vinovat de tinerea unei femei in robia unei boli timp de optsprezece ani : „Satan a tinut-o legata prin aceasta neputinta timp de optsprezece ani..” La sfarsitul capitolului, Isus se intristeaza din cauza viitorului Ierusalimului. La fel ca profetii Vechiului Testament, El intelege ca rebeliunealor va duce la multe suferinte.

La inceputul capitolului, Domnului Isus I se cere parerea despre doua „evenimente curente” care starnisera multe discutii. Unul era un act de asuprire politica, in care soldatii romani au macelarit membrii unei minoritati religioase. In celalalt eveniment au murit optsprezece oameni din cauza prabusirii unei cladiri. Studiind Biblia, nu vom gasi nici un alt pasaj atat de relevant pentru suferintele la care suntem expusi cei mai multi dintre noi. Evreii din primul secol au avut aceleasi intrebari pe care le au si oamenii din zilele noastre. Raspunsul Lui Isus este in acelasi timp stralucit si enigmatic. El nu raspunde pe deplin intrebarii care staruia in mintea tuturor legata de cauza celor doua nenorociri. Isus nu a spus :”Iata de ce s-au intamplat aceste tragedii.” Totusi a afirmat cu claritate un lucru: tragediile nu au avut loc din cauza unui motiv specfic. „Credeti ca acei oameni galileeni au suferit o astfel de moarte pentru ca au fost mai pacatosi decat ceilalti galileeni? Va spun ca nu(…) Sau cei optsprezece peste care a cazut turnul Siloamului si i-a ucis au fost mai vinovati decat toti ceilalti locuitori ai Ierusalimului? Va spun ca nu.” Isus a afirmat clar ca victimele nu au facut nimic ca sa-si merite soarta. Poate ca Dumnezeu nu incearca sa ne transmita un mesaj specific de fiecare data cand suferim.

Un alt pasaj din Evanghelii ne ajuta sa intelegem mai bine acest mod de abordare. In Ioan capitolul 9 Isus combate explicatia traditionala a suferintei. Urmasii Sai I-au aratat un orb din nastere. Miscati de compasiune ei, L-au intrebat :”cine a pacatuit: omul acesta sau parintii lui?” Cu alte cuvinte de ce a meritat el sa fie orb? Isus le-a raspuns clar :”N-a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui, ci s-a nascut asa ca sa arate in el lucrarile Lui Dumnezeu.”

Ucenicii se uitau in trecut ca sa descopere cauza suferintei, sa afle raspunsul la intrebarea „de ce?”. Isus le-a indreptat atentia in alta parte, spre viitor, raspunzand la o alta intrebare :„care este scopul suferintei?” Raspunsul Lui Isus rezuma pozitia Biblie in problema durerii. Daca privim in trecut si ne intrebam „de ce” nu gasim un raspuns clar. Dar Biblia ne ofera speranta pentru viitor spunand ca suferinta poate fi transformata sau „rascumparata”. O tragedie umana, cum este orbirea poate demonstra lucrarea Lui Dumnezeu.

Uneori lucrarea Lui Dumnezeu se manifesta printr-o minune, cum a fost cazul orbului din nastere. Alteori nu se intampla asa, dar in toate cazurile suferinta ne ofera ocazia sa aratam lucrarile Lui Dumnezeu.

Capitolul III

Cum ractioneaza oamenii in fata suferintei

Credinciosia Lui Dumnezeu nu garanteaza credinciosilor scutirea de dificultate si suferinta in vietile lor. Biblia ofera numeroase exemple de oameni cu frica de Dumnezeu care au indurat multa suferinta din cauza unei diversitati de cauze – de exemplu Iosif, David ,Iov, Ieremia si Pavel. Deseori Dumezeu poate folosi suferinta in vietile noastre ca un calizator necesar pentru cresterea spirituala si schimbarea firii.

Biblia este strabatuta de suferinta de la un capat la altul. Incepe cu catastrofa izgonirii omului din Rai si se incheie cu intrarea majoritatii oamenilor in Iad. Este suferinta singura metoda pedagogica a Lui Dumnezeu?

Suferinta nu este niciodata fara sens pentru ca Insusi Dumnezeu a suferit. Dumnezeu ne spune : „Aduceti-va aminte de cei care sufera ca unii care le impartasiti suferintele”. El ne impartaseste cel mai bine suferintele, fiindca a trait printre noi si a indurat suferinta pana la moarte.

Dincolo de suferinta si de moarte este viata si inviere. „De aceea crestinii raspund la durere si suferinta cu credinta si speranta din cauza ca Dumnezeu si-a relevat rascumparea in moartea si invierea Lui Isus Cristos.”

Moartea si invierea Lui Cristos sunt raspunsul la suferinta prin care trece crestinul. Invierea Mantuitorului si inaltarea Lui la cer sunt cele mai puternice argumente ale unei alte existente. Chiar daca suferinta nu poate fi evitata, nadejdea invierii si credinta vietii vesnice sunt surse de fortificare pentru crestinul care trece prin durere si suferinta.

„Tot ce fac oamenii asupriti este sa continue sa spere. Dupa fiecare dezamagire, trebuie sa gaseasca motive noi de a spera.”(Alexander Soljenitan) Respectatul psiholog Harold G. Wolf a spus ca „speranta si un scop in viata sunt cele mai bune medicamente; ne este o simpla afirmatie, ci o concluzie dovedita de experimente medicale meticuloase.”

A spera inseamna pur si simplu a crede ca te asteapta ceva bun in viitor. Nu este totuna cu optimismul sau iliziile, pentru ca acestea ar presupune negarea realitatii. Noi, cei care suntem alaturi de cei care sufera alaturi, facem confuzie intre speranta si optimism. Cautam semne incurajatoare care sa le folosim drept leacuri. ”Iti scade vederea, dar inca auzi bine, nu-i asa ca e un lucru bun?” Oamenii au nevoie de mai mult decat de un optimism ieftin. Pentru ei speranta pare a fi mai mult curaj decat bucurie. Este un salt in neunoscut, la fel ca si credinta. „..Dar cand ceea ce este sperat este vazut, atunci nu mai este nevoie de speranta. Pentru ca, cine mai spera la ceva ce este vazut? Daca insa avem speranta pentru ceea ce nu vedem, atunci asteptam cu rabdare.”

Speranta ne scapa de pesimism, de convingerea ca universul este un haos lipsit de sens. Speranta reala este onesta. Ea il ajuta pe omul cazut, caruia i s-a intamplat tot ce poate fi mai rau, sa creada ca acesta nu este sfarsitul. Speranta il ridica determinandu-l sa-si continue viata. Sperantele realiste il ajuta pe omul care moare sa infrunte realitatea si, in acelasi timp, sa aiba puterea de a continua sa traiasca. Orville Kelly, fondatorul programului special de grupuri de sprijin pentru oamenii care sufera de boli fatale – Make Today Count, vorbeste despre aceasta speranta curajoasa: ”Nu ma consider un om care moare de cancer, ci un om care traieste in ciuda bolii. Nu consider fiecare zi ca pe o zi care ma apropie de moarte, ci ca o alta zi obisniuta a vietii care trebuie acceptata si traita din plin.”

Unii crestini prefera sa vorbeasca despre vindecari miraculoase in loc de indelunga rabdare. Oamenii care sunt prinsi in capcana durerii Il pun la indoiala pe Dumnezeu. Vindecarea este o cale de iesire din dilema dar adevarul este ca nu toti sunt vindecati printr-o minune. Dar daca vindecarea nu vine, sperantele naruite pot deveni o piedica in calea credintei si pot duce la sentimente de tradare si disperare.

Un suferind a venit odata la un pastor si i-a pus mai multe intrebari. Pastorul i-a spus sa ingenuncheze si sa-I ceara Lui Isus raspunsul. Omul l-a intrebat daca el crede ca va auzi un glas din cer. Pastorul a raspuns ca nu, dar stand in rugaciune timp de mai multe ore inaintea Lui Dumnezeu, isi va da seama ca poate merge mai departe, fara raspuns, la toate problemele sale. Nu e nevoie de altceva decat de pacea Lui care depaseste orice intelegere, caci intelegerea presupune calitati, pe care cei ma multi dintre noi nu le avem.

Cartea Iov dezbate intrebara seculara: Daca Dumnezeu este drept si iubitor, de ce ingaduie El ca un om cu adevarat neprihanit ca Iov sa sufere intens? Ca vrasmas al Lui Dumnezeu, Satana a primit permisiunea sa incerce sinceritatea credintei unui om neprihanit prin chinuirea lui, dar harul Lui Dumnezeu a triumfat asupra suferintei, fiindca Iov, prin credinta, a ramas neclintit, chiar cand se parea ca nu rezulta nici un folos material sau temporal din credinciosia lui fata de Dumnezeu. El lucreaza din motive prea colpesitoare pentru ca mintea omului sa le poata pricepe. Cartea lui Iov demonstreaza in mod zguduitor principiul biblic potrivit caruia credinciosi sunt transformati prin revelatie, nu prin informatie. Ea ilustreaza in mod viu adevarul nou-testamental potrivit caruia in perioada cand credinciosii indurau prigoana, alta incercare grea sau suferinta, ei trebuie sa ramana tari in credinta, incredintandu-se pe ei insisi Celui care judeca cu dreptate, exact asa cum a facut Isus Insusi atunci cand a suferit.

John Donne, un poet din secolul XVII a experimentat durerea intr-un mod izbitor. Socrul sau l-a concediat, impiedicandu-l astfel sa urmeze o cariera de avocat. Disperat, Donne s-a intors spre biserica si a devenit preot anglican. Dar in anul in care si-a luat in primire prima parohie, Anne, sotia lui a murit si l-a lasat cu sapte copii. Peste cativa ani, in 1623, pe corpul lui Donne au aparut cateva pete. A fost diagnosticat cu ciuma.

Boala a continuat mult timp, secatuindu-l de puteri si aducandu-l in pragul mortii. In timpul mortii el a scris o serie de meditatii despre suferinta. Chiar si acum ele reprezinta unele dintre cele mai bune meditatii despre acest subiect. A scris stand in pat, neavand notite sau surse de inspiratie, convins ca va muri oricand. Dumnezeu l-a chemat pe John Donne sa duca la indeplinire o misiune atunci cand a scris cartea Devotions. Analizandu-si viata, poetul nu i-a gasit nici un sens. Dupa aproape o viata intreaga petrecuta intr-o stare de confuzie, a ajuns in sfarsit capabil sa-L slujeasca pe Dumnezeu, dar chiar atunci este lovit de o boala fatala. Ce sa mai inteleaga? Care este sensul bolii? Cartea lui John Donne ne sugereaza un raspuns. Primele indicii le-a primit prin fereastra dormitorului sau sub forma sunetelor de clopot care anuntau jalnic moartea unui om. Donne a scris Meditatia XVII despre sensul sunetelor clopotelor bisericii, unul dintre cele mai frumoase pasaje din literatura engleza. („Nici un om nu este o insula[…] Nu intreba niciodata pentru cine bat clopotele; ele bat pentru tine.”) El a inteles ca desi clopotele anuntau moartea cuiva, ele ne amintesc convingator ceea ce fiecare fiinta umana se straduieste sa uite: toti vom muri. Acum era evident ca perioadele celor mai mari suferinte au fost ocaziile pentru crestere spiriuala. Incercarile au eliminat pacatul si i-au format caracterul; saracia l-a invatat dependenta de Dumnezeu si l-a lecuit de lacomie; esecurile si dizgratia publica l-au ajutat sa scape de ambtiile lumesti. Donne a inteles ca viata lui nu era fara valoare, chiar daca era tintuit la pat. Si-a canalizat toata energia spre disciplinele spirituale: rugaciune, marturisirea pacatelor, scrierea unui jurnal personal (care a devenit cartea Devotions). Nu se mai gandea la el, ci la altii. Lev Tolstoy spunea ca „Lumea a progresat datorita celor care au suferit”.

Boala poate sa ne atraga atentia asupra problemelor noastre sufletesti sau sa devina mijlocul prin care sa se arate lucrarile Lui Dumnezeu. Boala poate fi o modalitate prin care Dumnezeu ne intalneste si ne atinge cu mana Lui iubitoare. Prin Boala si suferinta putem intelege de cele mai multe ori ca ceea ce conteaza este comunicarea cu Dumnezeu. El isi poate trimite lumina Lui in lume atat prin sanatatea mea cat si prin boala mea.

Boala si sanatatea convietuiesc, sunt doua fete ale aceleiasi relitatii. Cristos a venit sa ne mantuiasca si sa ne vindece. Doar cel ce a simtiti incurabilul, intelege ce-i vindecarea. Doar cel ce cunoaste boala pretuieste sanatatea. Asa ca atunci cand suntem pe cale de a ne imbolnavi sau suntem bolnavi, nu trebuie sa reactionam imediat cu sentmente de vinovatie sau mustrari de constiinta. Mai bine sa recunoastem in acest fapt conditia noastra umana. Suntem oameni care depind de Creatorul lor si nu ne putem vindeca singuri.

Apostolul Pavel spune ca Dumnezeu a ingaduit o suferinta permanenta in viata lui ca sa-l tina intr-o stare de smerenie. „..ca sa nu ma ingamf, mi-a fost dat un tepus in carne, un mesager al lui Satan, ca sa-mi faca rau, ca sa nu ma ingamf. De trei ori I-am cerut Domnului sa mi-l ia, iar El mi-a spus: Harul Meu iti este de ajuns, pentru ca puterea Mea ajunge la desavarsire in slabiciune. Asadar, ma voi lauda mult mai fericit cu slabiciunile mele, pentru ca puterea Lui Cristos sa poata locui in mine. De aceea eu sunt multumit in slabiciuni, in insulte, in greutati, in persecutii si necazuri, pentru Cristos, pentru ca atunci cand sunt slab sunt puternic.” Apostolul recunoaste ca suferinta permanenta din viata lui a intarit si mai mult legatura lui cu Dumnezeu. Experienta apostolului au trait-o multe persoane si faptul ca toti marturisesc ca suferinta si durerea i-a apropiat de Dumnezeu si i-a ajutat in implinirea responsabilitatilor ce le aveau din partea Lui este o mare incurajare pentru fiecare crestin. In epistola catre romani, Pavel subliniaza : „Noi stim ca toate lucreaza spre bine pentu cei care-L iubesc pe Dumnezeu, cei care sunt chemati in conformitate cu planul Sau.”, ceea ce explica ca Dumnezeu poate sa faca orice imprejurare sa lucreze spre binele fiintei umane. Asta nu inseamna ca Dumnezeu esre responsabil pentru toate lucrurile care ni se intampla. Totusi, El este la lucru in toate imprejurarile din viata crestinului, chiar si in durere si suferinta; chiar ele pot lucra pentru scopul pe care-L are cu noi. O mare parte a slujirii lui Pavel s-a realizat in suferinta. Desi el trecea prin problemele mentionate in 1Corinteni 4:9-14, el le scrie totusi corintenilor si-i sfatuieste precum pe copiii lui. O parte din greutatile si suferinta pe care le-a avut erau produse chiar de credinciosii din Corint, dar asta nu l-a impiedicat sa aiba bucuria, ca in ciuda incercarlor, sa vada rezultatul muncii lui.

Dupa ce si-a dedicat patruzeci de ani din viata sa slujbei misionare, printre aborigeni ausralieni, un pastor s-a imbolnavit. Pentru ca era grav bolnav a trebuit sa fie transportat pe niste drumuri impracticabile, pana intr-un oras; de-abia mai respira. In aceasta stare, el i-a cerut familiei sa-i cante si sa-i citeasca din Biblie. Intr-un sfarsit, a spus: Incetati cu laudele! I-am slujit toata viata si Lui nu-I pasa de mine. A smuls Biblia din mana sotiei si a aruncat-o intr-un tufis. Nu putea gasi un raspuns la problema suferintei sale. Suferinta nu trebuie niciodata sa te conduca in situatia de a nega dragostea Lui Dumnezeu pentru tine, sau de a-L respinge pe El ca Domnul si Mantuitorul tau. In timpul suferintei trebuie sa ne aducem aminte de proorocia Lui Cristos conform careia vom suferi incercari, necazuri si dureri in viata in calitate de credinciosi. Noi trebuie sa privim cu anticipatie la acel timp cand El va sterge orice lacrima. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tipat, nici durere pentru ca lucrurile dintai au trecut.(Apocalipsa 21:4)

Uneori singurul lucru pe care-l putem face pentru un om care sufera este sa-l asiguram ca suferinta lui are o semnificatie pentru noi cu toate ca el nu vede nici un sens in ea. Suferinta cronica din viata celor care au o boala necrutatoare este mai probabila in lipsa unor relatii satisfacatoare. Cand coeziunea familiei sufera, persoana bolnava este mai susceptibila la mahnire, dorinta de moarte, cochetare cu suicidul de depresie. Pe de alta parte, bolnavul supravietuieste mai mult si traieste mai plin viata ramasa atunci cand familia si circumstantele ii sunt placute. Henry Nouwen a scris o carte cu un titlu minunat, The Wounded Healer (Vindecatorul Ranit),in care vorbeste despre oameni singuri si abandonati. Ce sens se poate da suferintelor acestor oameni? In carte se da exemplul unui pastor tanar care vorbeste cu un om care urmeaza sa fie operat si nu stie ce sa-i spuna in privinta sensului suferintei lui. Nu poate decat sa-i arate dragostea sa. „Nimeni nu poate ramane in viata cand nu-l asteapta nimic. Oricine care se intoarce dintr-o calatorie lunga si dificila se uita dupa persoanele care-l asteapta la gara sau aeroport. Fiecare vrea sa spuna ce s-a intamplat cu el si sa-si impartaseasca bucuriile si durerile cu cei de acasa care l-au asteptat sa se intoarca.”

Dumnezeu ne mangaie in toate necazurile noaste ca, prin mangaierea cu care noi insine suntem mangaiati de Dumnezeu, sa putem mangaia pe cei care se afla in vreun necaz.. Un om intelept care sufera priveste spre exterior, nu spre interior. Nu exista un vindecator mai eficace decat un vindecator lovit si el de aceleasi suferinte, iar in procesul vindecarii altora, propriile rani incep sa se vindece.

Nu trebuie sa folosim expresia „voia Lui Dumnezeu” ca sa inlocuim orice semn de intrebare cu un punct evlavios. Nu putem inceta sa crestem in credinta devenind fatalisti care spun: ”stiu ca s-a facut voia Lui Dumnezeu”. Multi crestini gasesc alinare in acceptarea situatiei lor, dar cei mai multi nu sunt satisfacuti cu acceptarea tragediei. Daca un lucru nu corespunde cu dragostea Lui Dumnezeu, atunci acel lucru nu e de la El. Foarte multi crestini care trec prin suferinte greu de suportat sunt de aceasta parere.

A spune ca Dumnezeu ingaduie suferinta nu inseamna ca El produce raul care ni se intampla noua in lume, sau ca El personal decide toate tragediile din viata. Dumnezeu nu indeamna niciodata la rau sau pacat. Totusi, din cand in cand, El ingaduie aceasta, o dirijeaza si o domina cu scopul de a aduce la bun sfarsit voia Sa, de a implini scopul Sau de rascumparare si de a dovedi ca toate lucrurile lucreaza pentru binele acelora ce se incred in El.

Capitolul IV

Unde este Dumnezeu cand suferim?

„Unde ste Dumnezeu in tot timpul suferintei? Aparenta lipsa a Lui Dumnezeu este simptomul cel mai alarmant. Atunci cand esti fericit, atat de fericit incat simti ca nu mai ai nevoie de El, daca te intorci spre El cu lauda, vei fi primit cu bratele deschise. Dar daca te intorci spre El atunci cand te afli intr-o nevoie disperata si orice alt ajutor este zadarnic, ce gasesti? O usa trantita in fata, un lacat, chiar doua, care te tin prizionier. Dupa aceea, tacere. Poti pleca.”

Desi atitudinea Lui Dumnezeu poate uneori parea de neinteles si nemiloasa, in cele din urma Dumnezeu se dovedeste plin de mila si indurare. O legenda spune ca Moise a stat odata in meditatie langa o fantana. Un drumet s-a oprit sa bea din fantana si, cand s-a aplecat, i-a cazut punga de la cingatoare. Omul a plecat. La scurt timp, un alt om a trecut pe la fantana, a vazut punga si aluat-o. Putin mai tarziu un al treilea s-a oprit sa-si potoleasca setea si s-a culcat apoi la umbra fantanii. Intre timp, primul a descoperit ca-i lipsea punga si, dandu-si seama ca nu o putea pierde decat la fantana, s-a intors, l-a trezit pe cel ce dormea acolo (care desigur, nu stia nimic) si i-a cerut sa-i inapoieze banii. Intre cei doi a urmat o disutie apoi s-au infuriat si primul l-a omorit pe celalalt. Martor la acestea, Moise i-a spus Lui Dumnezeu: Vezi, de aceea nu cred oamenii in Tine. E prea multa nedreptate si rau in lume. De ce a trebuit ca primul trecator sa-si piarda punga si sa devina apoi ucigas? De ce a trebuit ca al doilea sa gaseasca punga cu banii pentru care nu muncise? Al treilea era complet nevinovat, de ce a fost omorat? Dumnezeu a raspuns: Iti explic doar o singura data. N-o pot face la fiecare pas. Primul trecator era fiul unui hot. Punga continea banii furati de tatal sau de la tatal celui de-al doilea trecator care, gasind punga, n-a luat decat ceea ce i se cuvenea. Al treilea era un ucigas a carui crima nu avea sa fie descoperita niciodata si care a primit de la primul pedeapsa care o merita. Pe viitor sa crezi ca exista un sens si o dreptate in tot ce se intampla, chiar atunci cand tu nu le intelegi.

Dumnezeu ii ingaduie uneori lui Satana sa-i incerce pe cei neprihaniti cu adversitate cu scopul de a purifica credinta din vietile lor, exact asa cum este curatit aurul prin foc; o asftel de incercare duce la cresterea integritati spitituale si a smereniei in mijlocul poporului Sau.

Unii dintre noi nu considera durerea un dar, altii Il vor acuza totdeauna pe Dumnezeu ca este nedrept pentru ca o permite. Dar realitatea este ca suferinta si durerea se afla langa noi si suntem obligati sa raspundem intr-u fel sau altul.

Biblia ne spune sa ne purtam poverile unii altora. De rani fac haz cei neraniti candva..spunea Shakespeare, dar cand tu insuti treci prin probleme si necazuri este mai usor sa vii in ajutorul celorlalti.

Uneori El intervne in mod direct prin minuni, alteori daruind putere supranaturala celor care au nevoie. Dar, in cele mai multe cazuri El se bazeaza pe noi, agentii Lui, pentru a-I duce la indeplinire lucrarea in lume. Suntem chemati sa traim viata Lui Cristos nu numai sa vorbim despre ea. Noi anuntam mesajul Lui, ne luptam pentru dreptate, ne rugam pentru mila si..suferim cu cei ce sufera. Daca Biserica ar fi urmat acest model si ar fi raspuns intrebarilor despre suferinta nu cu argumente, ci cu dragoste, poate ca acele intrebari nu ar mai fi puse cu o suparare atat de intensa. Este impresionanta diferenta uriasa dintre mangaierea pe care o ofera credinciosii („Ne rugam pentru tine”) si cea pe care o ofera necredinciosii („ Mult noroc. Iti tinem pumnii.”).

Daca ar fi sa raspundem la intrebarea „Unde este Dumnezeu cand sufar?” intr-o singura propozitie, ar trebui sa raspundem printr-o intrebare : „Unde este biserica cand sufar?” Noi suntem in prima linie a raspunsului dat de Dumnezeu lumii suferinde. Dumnezeu plange cu noi, pentru ca intr-o zi noi sa radem cu El.(Jurgen Moltmann)

Incercam sa raspundem la De ce?-uri, dar stim ca nu exista in Biblie raspunsuri pentru acest gen de intrebari. Biblia a fost scrisa pentru a ne arata cum sa iesim din necaz. Sunt intrebari mai bune la care gasim raspuns in Biblie: Ii pasa Lui Dumnezeu de suferinta mea? Daca da, ce a facut El in aceasta privinta? La aceste intrebari gasim rapunsuri, raspunsuri care ne aduc pace.

Creierul nostru are un randament de neinchipuit. Cu simturile receptam diferite informatii: auzim, vedem, simtim, gustam si mirosim. Prelucram aceste informatii in creier sub forma gandurilor, le salvam in memoria noastra ca amintiri ale trecutului si extragem de aici concluzii pentru viitor.

Cateodata, amintirile si concluziile ne dau mult de lucru. Dezamagirile sau doliul pot avea efect asupra interiorului nostru si pot declansa dureri mari. Tot asa stau lucrurile si cu griile si temerile noastre cu privire la viitor.

Chiar si numarul de ganduri pe care le prelucram intr-o ora este urias. Cate nu sunt intr-o zi, intr-o saptamana, intr-o luna? Stim ca multe din aceste ganduri ne apasa. Domnul cunoaste gandurile alor sai de departe, chiar si secretele inimii. El este plin de mila si simte cu ei. El cunoste gandurile apasatoare. Dar El stie si ce poate fi facut contra lor. Asa cum o rana trebuie ingrijita, tot asa El da imbarbatare pentru suflet Domnul face ca ai sai sa simta cat de aproape este de ei in situatia lor si le deschide ochii pentru bunatatea si atotputernicia Lui Dumnezeu. Cine a experimentat aceasta stie ca un singur verset din Biblie poate fi balsam pentru o inima. Un Dumnezeu suficient de intelept ca sa ne creeze pe noi si lumea in care traim este suficient de intelept sa se ocupe de noi. Daca nu stii ce inseamna durerea este foarte greu sa experimentezi bucuria.(George Wald)

Isus S-a identificat in intregime cu suferinta omului, El fiind randuit de Dumnezeu ca sa fie Rascumparator, Mijlocitor,intelepciune, vindecator, lumina si viata.

Faptul ca Isus a venit pe pamant unde a suferit si a murit nu indeparteaza durerea din vietile noastre. Dar el ne arata ca Dumnezeu nu sa nepasator privind cum suferim. El a devenit unul dintre noi. Astfel, in Isus, Dumnezeu ne permite sa vedem indeaproape care este reactia Lui in fata suferintei umane. Toate intrebarile noastre despre Dumnezeu si suferinta ar trebui sa fie filtrate prin cunostintele pe care le avem despre Isus. Cum a reactionat in fata durerii Dumnezeul-de-pe–pamant? Cand a intalnit un om care suferea, El a fost adanc miscat de compasiune. Niciodata nu a spus: „Indura-ti foamea! Suporta-ti suferinta!” Cand prietenul Sau, Lazar, a murit, El a plans. In foarte multe ocazii, cand I s-a cerut direct acest lucru, El a vindecat.

Exemplul lui Isus trebuie sa ne convinga ca Dumnezeu nu se bucura de suferintele noastre. Ma indoiesc ca ucenicii lui Isus s-au framantat cu intrebari cum ar fi: „Ii pasa Lui Dumnezeu?” Ei au avut zilnic dovezi vizibile ale dragostei Lui Dumnezeu: era suficient sa priveasca la fata Lui Isus.

Isus a rectionat foarte asemanator ca oricare dintre noi atunci cand a infruntat suferinta. S-a retras din fata ei, intrebandu-L de trei ori pe Tatal daca nu exista o alta cale. Dar nu a existat si astfel Isus a experimentat, probabil pentru prima data, cel mai disperat sentiment al abandonarii: „ Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?” In relatarile Evangheliilor despre ultima noapte a Lui Isus pe pamant se vede o lupta intensa cu frica, najutorare si speranta, aceleasi fronturi pe care trebuie sa se lupte toti oamenii care sufera.

Viata Lui Isus pe pamanat ar trebui sa raspunda o data pentru totdeauna intrebarii: „ Ce crede Dumnezeu despre durerea noastra?” Dumnezeu nu ne-a raspuns prin cuvinte sau teorii despre durere. El s-a daruit pe Sine Insusi. O filosofie poate explica lucruri dificile, dar nu are puterea sa le schimbe. Evanghelia, viata Lui Isus, promite schimbarea.

Bibliografie

Philip Yancey – Unde este Dumnezeu Cand Sufar?

C. S.Lewis – The Joyful Christian

C. S. Lewis – A Grief Observed

Richard Wurmbrand – 100 de Meditatii din Inchisoare

Constantin Dupu – De Ce Suferinta?

Dumitru Hancu – Dictionar al Limbii Romane

Larry Yeagley – Durerea din Inima si Tratarea Ei

Klaus Kloch – Is There a Doctrine Of Retribution in The Old Testament?

Timotei Pop – Calea Spre Cer

Anselum Grun & Meinard Dunfer – Indrumari Spirituale

Henry Nouwen – The Wounded Healer

William Shakespeare – Romeo si Julieta

C. E. M. Joad – God and Evil

Robert Dean – How Can We Believe?

Sharon Fischer – What To Do When You Don’t Know What To Do

Noul Testament, traducere in limba romana contemporana

Biblia de Studiu pentru o Viata Deplina

Biblia, versiunea D. Cornilescu

Biblia, versiunea J. B. Phillips