Suferim, se pare, de un masochism galopant cu înfățișări diverse. Ne place să ne [618581]

1
Argument

„Suferim, se pare, de un masochism galopant cu înfățișări diverse. Ne place să ne
cultivăm spaimele, să colecționăm vești proaste, să anticipăm catastrofe sau să le urmărim
febril pe cele care au loc aiurea, să degustăm nefericirea altora, să ne simțim înconjurați de
primejdii iminente.
Ne e mereu frică de ceva și ne trăim frica voluptuos, lacom, practicând ca pe un sport
agreabil numărătoarea inversă. În această vicioasă înclinație, beneficiem de sp rijinul
„neprețuit” al presei care marșează eficient pe angoasele noastre. Ernst Junger observase deja
acum câteva decenii, că simpla nevoie de a urmări știrile de mai multe ori pe diverse canale
pe zi este un simptom de neliniște.
Antenele tot mai numer oase de pe casele noastre dau peisajului urban aspectul unui
chip cu părul măciucă, scuturat de aprehensiuni sumbre.
Evident, nu lumea de azi a inventat frica. Există o istorie a fricii, de care s -au ocupat
laborios o serie de savanți. De la fobiile Anti chității, la teroarea anului 1000. Unii pretind că
după secolul al XVII -lea, lumea s -a mai potolit. Știința a înlăturat stihiile zice -se, panica
rudimentară, penumbrele magice, cum că, populația globului s -a mai deșteptat. Nu cred.
Vechile spaime au fost î nlocuite cu altele noi, ba a apărut chiar o specie nouă de frică numită
de sociologi și psihologi „frica divertisment.”
Căutăm frisonul groazei ca pe o plăcere, așa cum ne pregătim să petrecem o seară agreabilă
urmărind la televizor un „horror.”
Nu e zi în care să nu fim intoxicați de „informații” spectrale, privind fie realitatea
imediată, fie realitatea continentală sau planetară, fie cea cosmică. De mare succes s -a bucurat
fenomenul „încălzirea globală.”
Vom muri de cald, ne vom trezi într -o zi cu Pol ul Nord în cana de cafea, cu Fram ursul
polar în curte. Mai sunt apoi sezonierele gripe animaliere. Armate de viruși aviari și porcini ne
pândesc după colț, guturaiul capătă grimase de pandemie. Să nu uităm însă meteoriții, SIDA,
dezastrele ecologice, demo grafice, financiare .
Coborând în pitorescul parohial vom vorbi despre guvernul Boc -dacă sunt pesedizanți,
despre riscul mortal al unei eventuale guvernări PSD – dacă suntem pedelizanți. Pe scurt,
situația e albastră. Sau violetă . Țara e năruită. Mâine -poimâine ne vom da la cap unii altora
sau vom emigra pe altă planetă.

2
„Vrei să spui că totul e în regulă? Că exagerăm când spunem că lucrurile merg prost?”
Nu. Știu că țara se bâlbâie și vremurile sunt grele. Dar nici psihologia drobului de sare nu
ajută. Și nici obiceiul de a pune frică peste frică, de a înrăutăți răul și de a urâți urâțenia, oricât
rating ar aduce acest obicei.
O singură frică pare să fi dispărut cu totul din lumea noastră: frica de Dumnezeu, în
care trăiau demult înaintașii noștri. Iar când frica de Dumnezeu dispare, toate celelalte frici
mici și mari i nvadează scena în devălmășie.” ( Andrei Pleșu )
Am inserat acest text în care scriitorul Andrei Pleșu descria genial realitatea noastră
cotidiană, până la momentul în care, datorită apariției pe scena lumii a coronavirusului
COVID -19, tot ceea ce este descris mai sus s -a intensificat cu ridicare la pătrat, în diverse
medii , la diverse proporții, începând de la unele hidoase, catastrofale, sumbre sau macabre,
înfricoșătoare s au paranoice, toate sub spectrul luptei pentru supraviețuire, a fricii de boală, a
groazei morții și pierderii celor dragi, până la disoluția libertății fiecăruia și poate chiar a
propriei ființe…
Parcă nicicând moartea n -a fost mai aproape, mai reală, mai ,,in the air,, și mai
posibilă ca acum, când minusculul coronavirus a terorizat o planetă întreagă și încă nu e chiar
totul finit ! Amenințarea cu valul doi plutește cinică prin vazduh…
Pe lângă obsesia posibilei infectări, a spălării extrem de dese pe mâini, a dezinfectării
tuturor lucrurilor, a autoizolării sau carantinării, a purtării măștilor și mănușilor, a
automedicației și căutării de informații online, a ororilor văzute la televizor sau pe rețelele de
socializare, a căutării de vinovați și înfloririi teoriilor conspirative, a imaginațiilor paranoide
și a arestului la domiciliu, a golirii magazinelor pentru stocuri de alimente și hârtie igienică, a
anunțurilor de cifre tot mai numeroase de morți, cu imagini terifiante din spitale , pandem ia
aceasta de coronavirus COVID -19 ne -a alienat și traumatizat îndeajuns de mult încât să ni se
pară cel mai fericit lucru cu putiință revenirea la status -quo-ul nostru de viață oricât de banală
și comună ar fi ea, doar să ne primim li bertatea și normalitatea înapoi, fără stări de urgență sau
lockdown -uri !
Una dintre cele mai nobile și pline de sacrificiu profesii, în această perioadă și nu
numai, s -a dovedit a fi cea din câmpul de luptă al spitalelor și îngrijirilor la domiciliu de către
asistenții îngrijirilor de sănătătate (Health Care Assistent). Lucrând în acest domeniu, despre
avalanșa de emoții și trăiri, de gânduri și sentimente desprinse dintr -un spectru al unei alt fel
de realități, asemănătoare unui câmp de răz boi psihologi c parcă, aș vrea să reușesc să înțeleg
totul mai clar efectuând această cercetare în prezenta lucrare de disertație.

3
Se afirmă mereu că după această pandemie viața noastră nu va mai fi niciodată la fel.
Poate da, poate nu…
Cert este faptul că nu va fi foarte ușor să uităm curând tot ce s -a abătut asupra intregii
omeniri și ne -a întors tuturor viețile pe dos !

4

Rezumat

Prezenta cercetare își propune să studieze aspectele emoționale cu care se confruntă
personalul de asistenți de sănătate al unei firme de îngrijiri domiciliare din Anglia, de altfel,
organizație la rându -i, felul în care sunt prelucrate și sedimentate emoțiile lega te de lucrul și
interacțiunea cu pacienții bolnavi și/sau potențiali/suspecți de SARS CoV2/Covid -19 în
fiecare zi, lucrul în zone cu pericol extrem în contextul pandemiei, precum un pacient infectat
cu Covid 19, unde nu ai voie să greșești și implicit pres iunea pe care o lasă toate aceste
aspecte asupra sistemului emoțional, stările și tulburările care pot apărea, precum stresul
ocupațional, anxietatea dată de condițiile de lucru, presiunile exercitate asupra psihicului și
depresia sau stările depresive pre cedate de stres și anxietate, care conduc în final către o
tulburare de tip sindrom anxios sau depresiv.
În prezent, lucrez în United Kingdom – Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de
Nord, în domeniul sănătății și îngrijirii geriatrice.
Fiind pro priul angajat, interacționez cu clienți -firme cu organizare proprie , care oferă
contracte de colaborare pentru îngrijiri geriatrice domiciliare în comunitate și care în
contextul pandemiei de SARS CoV2/Covid -19 au făcut demersuri extraordinare de organiza re
și combatere a transmiterii acestui nou coronavirus.
Fiecare firmă a înțeles să -și stabilească propriile protocoale de protecție, prevenire și
combatere a transmiterii și infectării cu noul virus, bineînțeles, respectând ghidurile și
protocoalele emise de către guvern și Direcția de Sănătate Publică din această țară.
În aceste momente de alertă maximă și zeci de protocoale care se schimbă de la o zi la
alta sau de la o lună la alta, ce solicită atenția și maxima responsabilitate a angajaților pentru a
stopa răspândirea virusului și infectarea pacienților, care au comorbidități și starea de sănătate
le este deja afectată, având un risc înalt de îmbolnăvire și pentru unii dintre aceștia noul virus
putând fi chiar fatal, mă întrebși aș dori să aflu care e ste răspunsul emoțional al angajaților ce
lucrează zi de zi sub presiune ? Devin cu mult mai stresați în aceste condiții? Sau
managementul emoțional și copingul acestora este eficient și ei sunt afectați mai puțin? Sau
pragul sensibilității este unul ridic at iar angajații sunt neutri la aceste noi modificări, care
afectează și modifică întraga rutină cu care ei erau obișnuiți?
Este foarte stresant și te responsabilizează în mod deosebit faptul de a conștientiza că
viața unui pacient cu risc înalt de îmboln ăvire depinde și de felul în care tu, ca angajat și

5
specialist în îngrijiri de sănătate, alegi să te protejezi și să te dezinfectezi pentru a preveni
infectarea și implicit îmbolnăvirea celorlalți?
Toate aceste întrebări mi -au stârnit curiozitatea de a cun oaște modul în care colegii
mei – Asistenți în îngrijirea sănătații – „Health Care Assistants (HCAs)” înțeleg și reușesc sa –
și traducă și gestioneze trăirile, atitudinile și credințele, ca răspuns emoțional la acest stimul
negativ (pandemia de SARS CoV2/Covi d-19).
Astfel am ales să observ și să testez unele variabile pentru a afla dacă există anumite
tulburări emoționale sau ce diferențe există în ceea ce privește lucrul în condiții de alertă
maximă, luptând pentru combaterea pandemiei ca lucrători cheie sau lucrul în condiții
normale, unde presiunea situației nu este așa de mare sau pentru unii este aproape inexistentă.
Dar nu numai testarea unor variabile cu care se confruntă ei a fost interesul meu ci și
modul în care s -ar putea interveni în ameliorarea uno r stări cu care se confruntă, în
combaterea tulburărilor de anxietate, depresie, stres, acest flagel cu care se confruntă
omenirea, implicit și această firmă, prin natura mediului de lucru , care implică solicitări
fizice, psihice și emoționale zilnice pen tru aceștia.
Nu în ultimul rând sunt interesat dacă personalul firmei obține scoruri mai bune la
variabilele testate după ce vârful pandemiei a trecut , iar măsurile de relaxare instituite de
către guvern au fost introduse.
Având în vedere toate aceste as pecte, îmi propun să construiesc 3 obiective cu ipoteze
pe care vreau să le testez pentru a observa modificarea stării de homeostazie a sistemului
emoțional sau a diferitelor tulburări emoționale apărute în urma dificultății în gestiunea
trăirilor ori a ma nagementului emoțional precar, a unei astfel de persoane, care lucrează în
context ul pandemiei de SARS CoV2/Covid -19.
Astfel prezentul studiu se va desfășura pe subiecții din cadrul unei firme de îngrijire
domiciliară din United Kingdom – Marea Britanie, a pacienților cu diferite boli sau tulburări
ale stării de homeostazie, care restrâng independența și mobilitatea acestora, având nevoie de
asistenți de sănătate cu o frecvență de 1 sau până la 5 vizite zilnic. Îmi propun să urmăresc în
special existența u nor diferențe între nivelul de anxietate, stres, depresie și specificul
activității subiecților.

6
Capitolul I. Introducere

Din cele descrise în Rezumat, reiese clar spre ce fel analiză a vieții se îndreaptă
lucrarea de față, spre ce temă. Planeta pe care locuim este asaltată din toate punctele și
direcțiile de factori perturbatori ai starii de homeostazie. Aproape că pare o „normalitate”, iar
dacă scoți din uzul limbajului curen t cuvinte precum: stres, tensiuni, aglomerație, poluare,
divorț, horror etc, riști să pari anacronic, demodat. Viața își poartă „straiele” pe dos. Toate
acestea au virat starea de lucruri pe o pantă abruptă, cu implicații asupra sănătății emoționale,
soma tice și psihice.
„Cele mai frecvente tulburări psihice în România sunt anxietatea, depresia și
tulburările psihosomatice” a declarat într -o conferință de presă, dr. Ileana Mihaela Botezat –
Antonescu, director al Centrului de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog.
Ultimul studiu realizat de către Institutul de Management și Statistică Medicală – în
anul 2014, arată că dintr -un lot de peste 2000 de persoane intervievate, mai puțin de jumătate
dintre acestea au solicitat ajutor specializat în prim ul an de la declanșarea depresiei sau a
tulburărilor afective, a precizat medicul Maria Ladea, de la Spitalul Clinic de Psihiatrie
„ Profesor dr. Al. Obregia.”
Concluzia studiului este că populația are nevoie de educație: la locul de muncă, în
școli. Con sumul de substanțe psihoactive, mai ales la tineri, poate să furnizeze și să precipite
instalarea unor tulburări de genul acesta: depresie, anxietate.
„O problemă în România o constituie repartizarea medicilor psihiatri în teritoriu, dar și
deficitul acestora, cât și neînțelegerea în mare parte de către populație, a nobilei profesii de
psiholog sau psihoterapeut.
Astfel,putem observa că :
– România are 1300 de medici specialiști în domeniu, iar profesia de psiholog mai are
mult teren de câștigat în mentalitatea românească.
– Elveția înregistrează un efectiv de 3500 medici psihiatri,
– Marea Britanie 5000 specialiști,
– Franța, 8000.” a declarat dr. Fl orin Tudose, membru al Consiliului Director al
Asociației de Psihiatrie și Psihoterapie.
Doctor Ileana Mihaela Botezat -Antonescu declară că există județe în care sunt sub
cinci medici psihiatri: Sălaj, Tulcea, Covasna, Caraș -Severin și Ialomița, în timp ce, în
capitală sunt în jur de 400.

7
Tot din cele relatate de dr. Ileana Mihaela Botezat -Antonescu, la noi în țară nu există
Centre de criză, iar prevalența depresiei este de 12 -20% ,iar a tulburărilor de anxietate de 25 –
28%. Singurele centre de asalt a r cam rămâne camerele de gardă ale spitalelor.
„Cu personal calificat, servicii asigurate 24 ore din 24, spațiu și rețea, centrele de criză
ar putea soluționa cazurile tulburărilor anxioase, cum ar fi spre exemplu atacul de panică, care
este atât de fr ecvent, iar acestea nu ar mai ajunge la serviciul de urgențe din spitale” a declarat
dr. Aurel Nireșteanu, președintele Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie.
Organiza ția Mondială a Sănătății (OMS), conform unui studiu din anul 2016,
anxietate a și depresia afectează productivitatea globală, fiind mult mai scăzută, aproximativ
1000 de miliarde dolari, ceea ce a determinat OMS, ca în anul 2017, Ziua Mondială a
Sănătății să aibă ca temă de abordat: „Depression: Let’s talk – Depresia: să vorbim”.
Depresia, date statistice, prevalență:
– Pe plan mondial, 4% din populație se confruntă cu depresia.
– În Europa sunt 40,27 milioane cazuri de tulburări depresive.
– În România, o persoană din zece este afectată de depresie și tulburări anxioase.
Anxietatea este puternic corelată cu depresia, cele două tulburări însoțindu -se, în marea
majoritate a cazurilor.
– Din 2012, aceste două tulburări au devenit la nivel global, a doua cauză de suicid pe
segmentul de vârstă 15 -29 ani. Rata de suicid a crescut de la 10,5 la 12,2 la 100.000 locuitori
în anul 2013.
– Persoanele cu aceste tulburări nu pot munci sau au un randament scăzut, fapt ce
scade productivitatea și profitul firmelor angajatoare. Firmele primesc mai puțini bani de la
buget, în timp ce cheltu iesc mai mulți bani pentru sănătate și asistență socială.
Conform unui studiu realizat de EDA -Asociația Europeană de Combatere a Depresiei,
s-a evidențiat faptul că, anual companiile europene pierd 82 miliarde euro din cauza acestor
tulburări anxioase, d epresive.
OMS subliniază că un dolar investit în tratamentul acestor tulburări are un „return of
investement” de patru dolari.
Cum sunt priviți acești pacienți:
– în Europa sunt discriminați, în general.
– În Danemarca sunt empatici manageri i și-i susțin, la fel și în Franța și Spania.
Cei cu studii superioare „nu își divulgă problema” încercând să creadă că se descurcă.
La baza acestor tulburări, de anxietate și depresie, stau factorii stresogeni interni și
externi cărora subiectul nu le mai face față, organismul virând spre stările amintite mai sus.

8
În prezent, lucrez în U nited Kingdom – Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de
Nord, în domeniul sănătății și îngrijirii geriatrice.
Lucrând în regim de propriu angajat, interacționez cu clienți – firme cu organizare
proprie care oferă contracte de colaborare pentru îngrijiri geriatrice domiciliare în cadrul
comunitații, care în contextul pandemiei de SARS CoV2/Covid -19 au făcut dificile demersuri
de organizare și de combatere a transm iterii acestui nou virus.
Fiecare firmă a înțeles să -și stabilească propriile protocoale de protecție, prevenire și
combatere a transmiterii și infectării cu noul virus, cu respectarea strictă a ghidurilor și
protocoalelor emise de către guvern și Direcția de Sănătate Publică din UK.
Sunt momente de alertă maximă , sumedenia de protocoale care se schimbă de la o zi
la alta sau de la o saptămână la alta, solicită atenția și maxima responsabilitate a angajaților
pentru evitarea infectării pacienților care a u deja comorbidități sau starea de homeostazie este
deja afectată, ei fiind persoane cu risc înalt de îmbolnăvire și pentru care noul virus poate fi
fatal, mă întreb, care este oare răspunsul emoțional al angajațiilor care lucrează sub presiune?
Sunt foa rte stresați în aceste condiții? Sau managementul emoțional al acestora este eficient și
ei sunt mai puțin afectați? Sau dacă pragul sensibilității lor este unul ridicat, angajații sunt
neutri la aceste noi modificări, care afectează și modifică întreaga r utină cu care aceștia erau
obișnuiți?
Este stresant să știi că viața unui pacient cu risc înalt de îmbolnăvire depinde de felul
în care tu ca angajat și specialist în îngrijiri de sănătate alegi să te protejezi și să te
dezinfectezi pentru a preveni infec tarea și imp licit îmbolnăvirea?
Toate aceste întrebări mi -au stârnit curiozitatea felului în care colegii mei – Asistenți în
îngrijirea sănătății – „Health Care Assistants (HCAs)” reușesc să -și traducă trăirile, atitudinile
și credințele, ca răspuns emoționa l la pandemia de SARS CoV2/Covid -19).
Astfel am ales să observ și să testez unele variabile pentru a afla dacă există anumite
tulburări emoționale sau anumite diferențe în ceea ce privește lucrul în condiții de alertă
maximă, luptând pentru comb aterea pand emiei în prima linie , comparând cu lucrul în condiții
normale, unde presiunea situației nu este așa de mare sau pentru unii chiar inexistentă.
Dar nu numai testarea unor variabile cu care se confruntă ei a fost interesul meu ci și
modul în care s -ar putea interveni în ameliorarea stărilor cu care se confruntă, în combaterea
tulburărilor de anxietate, depresie și stres -acest flagel cu care se confruntă omenirea, implicit
și această firmă, prin natura mediului de lucru, care implică solicitări fizice, psihice și
emoționale cotidiene.

9
Nu în ultimul rând sunt interesat dacă personalul firmei obține scoruri mai bune la
variabilele testate după ce vârful pandemiei a trecut iar măsurile de relaxare instituite de către
guvern au fost introduse.
Pentru că, opusul an xietății este realitatea normală a vieții: liniștea interioară, starea de
sănătate și certitudine, siguranța, echilibrul emoțional. Fericirea, cu alte cuvinte!

10
Capitolul II. Cadrul teoretic

Procesele psihice normale au la bază un substrat anatomo -fiziologic integru. Anumiți
factori pot aduce perturbări la acest nivel, afectând structurile anatomo -fiziologice normale și
conducându -le spre patologie, apărând apoi un spectru larg de tulburări em oționale.
Considerând aceste aspecte, este binevenită trecerea la studiul anatomiei structurilor
implicate în starea de sănătate și boală.

2.1. Sistemul nervos, noțiuni de anatomie și fiziologie

Sistemul nervos îndeplinește două funcții esențiale: c oordonarea activității tuturor
țesuturilor, organelor și sistemelor care constituie organismul uman și integrarea organismului
în mediul înconjurător.
Din punct de vedere morfologic și fiziologic, sistemul nervos are două componente:
– Sistemul nervos al vieții de relație , care este sistemul nervos somatic , acesta
realizând legătura dintre organism și mediul extern, transformând excitațiile în funcție de
natura și intensitatea stimulilor în reacții de adaptare și apărare. Este format din Sistemul
Nervos Ce ntral (SNC) sau nevrax, alcătuit din encefal și măduva spinării și Sistemul Nervos
Periferic(SNP) format din ganglioni și nervi.
– Sistemul nervos al vieții ve getative -SNV , care reglează și coordonează activitatea
organelor interne, cum ar fi respirația, digestia, circulația etc. Poartă numele și de Sistem
Nervos Autonom (SNA). În componența sa intră Sistemul nervos vegetativ simpatic și
Sistemul nervos vegetativ parasimpatic . Ambele sisteme au o reprezentare centrală
constituită din centrii vegetativi și una periferică, aceasta cuprinzând ganglionii și nervii
vegetativi. Cele două componente au o permanentă conexiune morfo -funcțională.
– Din punct de vedere filogenetic, sistemul nervos apare la celenterate, sub forma unor
rețele asinaptice, în care intensitatea influxului nervos diminuează treptat de la centru spre
periferie, dispersându -se apoi în toate sensurile. Celulele nervoase sunt dispuse sub forma
unor puncte nodale în rețele,cu puncte între care există legătură.
Sistemul nervos simpatic se g ăsește și la artropode și viermi, fiind format din celule
nervoase ale căror prelungiri se articulează între ele prin contact, formând lanțuri de neuroni.

11
2.2. Meningele
Encefalul și măduva spinării sunt învelite de către trei membrane numite meninge.
Acestea sunt:
-Duramater , o membrană constituită din țesut conjunctiv dens, cu vascularizație
slabă, inervată senzitiv de către ramurile meningeale ale nervilor spinali ,ea existând la nivelul
măduvei spinării și a nervilor cranieni , la nivel cerebral. Dura mater aderă la nivel cranian la
formațiunile osoase ale craniului, spre deosebire de duramater de la nivelul măduvei spinării,
ea protejând țesutul nervos.
-Arahnoida , formată din țesut conjunctiv, mai vascularizată este aderentă la
duramater. Între arahnoidă și piamater se află un lichid numit lichidul cefalorahidian -LCR ,
în spațiul subarahnoidian.
-Piamater , aderă și ea intim la encefal,fiind formată tot din țesut c onjunctiv, aderând
și la organele nervoase și pătrunzând până la nivelul țesutului nervos. Lichidul cefalorahidian
îndeplinește rolul de protecție a țesutului nervos împotriva traumatismelor, de transport de
hormoni , fiind o barieră importantă împotriva i nvadării țesutului nervos de către unele
substanțe dăunătoare din sângele circulant ( după Mircea Ifrim, 1998).

2.3. Neuronul
Reprezintă unitatea morfo -funcțională și trofică a sistemului nervos.
Structura neuronului
– Corpul celular , pericarionul , form ează substanța cenușie. El este delimitat de o membrană
lipoproteică numită neurilemă, sub care se află citoplasma, neuriplasma, cu organitele
celulare și un nucleu, de obicei singular mai mare, cu unul sau mai mulți nucleoli.
Pericarionul are rolul de a produce enzimele necesare elaborării mediatorilor chimici,
care sunt sintetizați în butonii terminali. Vorbim despre organite frecvente și în alte celule ale
țesuturilor: mitocondriile, lizozomii, aparatul Golgi, reticulul endoplasmatic, dar și organite
specifice : corpusculii Nissl – corpii tigroizi și neurofibrilele. Corpusculii Nissl sunt constituiți
din mase dense de reticul endoplasmatic rugos, care are rol în sinteza proteinelor.
Neurofibrilele traversează neuroplasma sub forma unei rețele cu rol de susținere și transport
de substanțe.
– Prelungirile neuronului:
– Dendritele sunt reflectări ale neuroplasmei sub o formă ramificată. Conțin corpusculi
Nissl și neurofibrile cu rol conducător al impulsul nervos centripet, aferent.

12
-Axonul neuronului este constituit dintr -o prelungire unică, lungă uneori chiar de un
metru. Axonul este învelit cu o membrană numită axolemă, prelungire a neurilemei. Și la
acest nivel se găsesc corpusculii Nissl, neurofibrilele, dar și lizozomi cu rol în sinteza
proteinelor.
-Zona terminală a neuronului se ramifică prin unele fibre, formând arborizația finală.
Unele terminații conțin butoni terminali, care la rândul lor conțin neurofibrile, mitocondrii și
vezicule de stocare a mediatorului chimic. Axonii conduc impulsul nervos centrifug eferent.
Tecile axonului :
-Teaca Schwann este formată din celule gliale între care se află strangulațiile Ranvier.
Aceste celule secretă mielina, care are rol trofic, de protecție și conducere a impulsului
nervos.
-Teaca de mielină – are rol tr ofic și de protecție.
-Teaca Henle – acoperă la exterior fibra nervoasă în întregime, fără strangulații. Are o
structură conjunctivă, cu rol protectic.
Sinapsele neuronale :
-Sinapse chimice : Neuronii nu se află în continuitate, ci în contiguitate, adică se
,,ating” prin intermediul unor substanțe chimice, numite mediatori chimici și aflate în butonii
terminali. Între ramificația terminală a unui neuron și dendritele neuronului următor se află un
spațiu sinaptic numit fanta sinaptică. Impulsul nervos circu lă unidirecțional: dendritele conduc
impulsul nervos celulipet,adică înspre corpul celular, iar axonul conduce impulsul celulifug, –
dinspre corpul celular.
-Sinapsele electrice , care sunt mai rare, ele se găsesc în miocard și unele zone ale
creierului. Ce i doi neuroni ,neuronul 1 și neuronu l următor 2 , se ating. Informația circul ă sub
formă de undă electrică (vezi Anexa nr.1, Fig. 3).
2.4. Ne urotransmițătorii sau mediatorii chimici:
-Sunt substanțe care se găsesc în creier și prin intermediul lor este condus impulsul
nervos. Există următoarele categorii de mediatori chimici:
-Aminoacizi , de exemplu GABA (Acidul Gama Amino Butiric) și Glutamat,
Aspartat,etc.
-Aminele biogene : Serotonină , 5 Hidroxitriptamină, Melatonină. Mediatorul chimic
serotonină este foarte important. Când este insuficient sintetizat, duce la apariția unor
tulburări afective din spectrul anxietății și depresiei, un mecanism de producere a tulburărilor
psihice explicat de Teoria biologică.
-Catecolaminele :Noradrenalina (Norepinefrina), Adrenalina (Epinefrina), Dopamina.

13
-Opioizi endogeni: Endorfinele, Enkefalina, Corticotropina (hormonal
adrenocorticotrop ACTH), Leumorfină, Colecistokinina (CCK), Polipe ptidul Y, Substanța P,
Somatostatină, Angiotensină, Gastrină.
-Purinele :Adenozinăși ATP (Acidul adenozintrifosfat),ADP(Acidul adenozindifosfat)
-Acetilcolina .
-Alte molecule cu rol neuromodulator: Monoxidul de azot (MO) și Monoxidul de
carbon (CO)
-Steroiz ii: Progesteron, Aldosteron, Cortizon, Estrogen, Testosteron
-Prostaglandinele E și F ,
-Interleukine
-Interferoni
Printre principalii neurotransmițători din creier putem enumera Glutamatul – excitator și
GABA – inhibitor .
Neurotransmițătorii sunt eliberați în cantități determinate în fanta sinaptică, unde
provoacă depolarizarea membranei postsinaptice și transmiterea excitației. Grație sistemelor
enzimatice, mediatorul chimic aflat în plus este inactivat și în parte reabsorbit prin procesul
de pinocitoză, în butonii terminali. Funcționează și aici legea economiei organice.
În afară de neurotransmițătorii enumerați, creierul mai sintetizează și alte substanțe
necesare transmiterii impulsului nervos și anume:
-Cotransmițătorii , aceșia se eliberează odată cu neurotransmițătorii, fiind implicați în
modularea răspunsului post -sinaptic și în reglarea cantității de neurotransmițători.
-Neuromodulatorii , care nu acționează direct în producerea răspunsului post -sinaptic,
însă produc modificări de durată a sensibi lității membranei postsinaptice (Vezi Anexa nr.1,
Fig. 3) .

2.5. Nevroglia
Celulele nervoase,sau neuronii, ocupă numai 15 -20% din volumul total cerebrospinal,
5% este ocupat de spațiul extracelular, iar restul de 75 -80% reprezină populația glială, care ca
număr, întrece de 6 -10 ori populația neuronală. Nevroglia constituie un ti p special de țesut
interstițial al sistemului nervos, care participă la toate funcțiile acestuia. Masa glială
suplinește anumite funcții metabolice ale neuronului, în mod compensator și diferențial, astfel
ei putându -și amplifica activitatea fiziologică di ferențială legată de recepționarea, prelucrarea
și stocarea informației.

14
2.6. Sistemul Nervos Central – SNC
Este format din măduva spinării, trunchiul cerebral, cerebelul, diencefalul și
emisferele cerebrale.
– Măduva spinării , funcții :
-Funcția reflexă, fiind un centru reflex, răspunsul la o excitație se numește act reflex.
-Funcția de conducere, ea se realizează prin căi lungi ascendente -sensitive ,care
transmit informația de la receptori și prin căi descendente, sau ale motilităț ii, pentru mișcări
voluntare sau motilitatea involuntară -autonomă.
-Trunchiul cerebral, el continuă măduva spinării. Aici se găsesc centrii vitali
importanți în: deglutiție, vomă, salivație, motilitate și secreții digestive, centri respiratori și
adaptativi cardiovasculari, prin închiderea unor reflexe.
-Cerebelul sau creierul mic se află î n etajul inferior al cutiei craniene, principalele sale
funcții constând în coordonarea activității motorii voluntare și reflexe.
-Creierul intermediar sau Diencefalul : este format din talamus, metatalamus,
epitalamus, hipotalamus și are coordonează centr ul reflex complex pentru comportament și
emoții, reglarea funcției vegetative viscerale, integrarea unor reacții complexe de integrare a
organismului în anumite condiții de mediu: aport de alimente și lichide, termoreglare, somn,
diureză, funcții sexuale, emoții cum ar fi teama, furia și controlul asupra glandelor endocrine.
-Emisferele cerebrale numite și Telencefalul , acestea constituie cea mai importantă
dimensional și funcțional component ă a sistemului nervos central (vezi Anexa nr. 1, Fig.4 ) .
Configu rația externă
Emisferele cerebrale sunt în număr de două fiind separate de fisura interemisferică. Au
trei fețe: laterală, medială, bazală și trei margini: laterală, supero -medială și intero -medială.
Suprafața exterioară este brăzdată de numeroase șanțuri de diferite adâncimi, numite
fisuri sau comisuri.
Acestea delimitează circumvoluțiile sau girusurile cerebrale. Comisurile adânci
delimitează lobii cerebrali.
Fața laterală a emisferelor prezintă trei șanțuri mai adânci.
-Fisura laterală sau Sylvius în profunzimea căreia se găsește lobul insulei. Ea
delimitează lobii frontal, parietal și temporal.
-Fisura centrală sau Rolando începe deasupra fisurii laterale și se îndreaptă vertical
spre marginea supero -medială. Ea delimitează lobul pari etal de cel frontal.
-Fisura occipito -parietală se observă mai ales pe fața medială (după Monica Albu,
1996).

15
Lobii cerebrali, fiziologie
-Lobul frontal este acea parte a creierul, cu o masă de 40%, care este răspunzătoare de
funcțiile cognitive cele m ai înalte, acestea incluzând: judecata, memoria, motivația,
inteligența, limbajul, controlul impulsurilor, conduita socială și sexuală.
– Lobul temporal este răspunzător pentru: perceperea emoțiilor, memorie, gust, miros,
înțelegerea muzicii, agresivitate. Leziuni ale lobului frontal modifică personalitatea.
-Lobul parietal este un lob senzitiv, rol în perceperea senzațiilor, miros și gust.
Procesează conștientizarea senzorială și spațială. Conține o zonă specializată numită Aria
Wernicke, responsabilă d e înțelegerea cuvintelor vorbite –ale limbajului.
-Lobul occipital este situat în partea posterioară a creierului, are rol în vedere și
recunoașterea obiectelor lumii înconjurătoare prin ariile de asociație.{după Monica
Albu,1996}. (vezi Anexa nr.1, Fig. 5 și 6).
-Lobul limbic – supranumit și creierul emoțional , este situat în adâncimea creierului
și alcătuiește sistemul limbic. Acesta reglează emoțiile și memoria. Stabilește conexiuni
directe între ariile joase ale creierului și cele superioare (după Harry Grossmann, 2010).

2.7. Structura emisferelor cerebral e
La exteriorul creierului se află substanța cenușie a emisferelor cerebrale, care
formează scoarța cerebrală. La baza celor două emisfere cerebrale, substanța cenușie
formează corpul striat și nucleii bazali. Substanța cenușie, sau scoarța cerebrală, este formată
la rândul său din două regiuni: Cortexul vechi numit allocortex și cortexul nou – neocortexul,
numit și izocortex, format din șase straturi. Regiunea aceasta este cea mai întinsă. Dinspre
exterior spre interior, aceste straturi sunt:
– Stratul m olecular sau plexiform , cu celule mici și rare.
-Stratul granular extern , în structrura căruia intră celule triunghiulare, rotunde și
celule poligonale.
– Stratul piramidal extern , care conține celule piramidale mari.
– Stratul granular intern ,cu celule mici, fibre nervoase, mai numeroase decât în stratul
inițial, ele formând o bandă albă de celule, care este mai evidentă în regiunea calcarină.
-Stratul piramidal intern , după cum îi spune și numele, este alcătuit din celule
piramidale mari, cu o zonă mai evidentă în aria motorie, conținând celule piramidale gigante
Betz.
-Stratul fusiform , de asemenea , după cum îi spune numele, este alcătuit din celule în
formă de fus.

16
Funcționalitatea scoarței cerebrale la om este de o mare finețe, nu numai datorită
structurii ordonate a celulelor, dar mai ales, datorită conexiunilor intracorticale dintre celule.
Această caracteristică se explică prin existența conexiunilor verticale ( deși acestea se
întâlnesc și la vertebrate), dar, mai ales a lanțurilor de axoni scurți , cu celule de asociere, care
stabilesc conexiuni la nivelul aceluiași strat de celule sau între arii diferite.
Deducem de aici că numărul mare de sinapse reprezintă expresia complexității
fiziologiei creierului uman.
La baza emisferelor cerebrale, așa cum am amintit se află nucleii bazali , care se mai
numesc și corpi striați.
Ei sunt reprezentați de:
– Nucleul caudat
– Nucleul lenticular , alcătuit din globus pallidum și putamen.
– Claustrum.
Funcțional, nucleii de la baza creierului sunt centri m otori extrapiramidali, cu rol în
coordonarea motorie automată. Aceștia sunt în strânsă relație cu scoarța cerebrală.
Substanța albă a emisferelor cerebrale se găsește la interior și este alcătuită din
următoarele tipuri de fibre nervoase:
– Fibrele de p roiecție , care pleacă și ajung la scoarță, cu scopul de a stabili legături cu
formațiunile nervoase precum diencefalul, cerebelul, trunchiul cerebral și măduva spinării.
-Fibrele comisurale, sunt cele care leagă cele două emisfere cerebrale, pentru a
asigura funcționarea lor în mod simultan. Ele formează corpul calos, acesta alcătuind planșeul
ventriculilor laterali. Fibrele comisurale formează legături între scoarța cerebrală și lobii
frontali, parietali și temporali. Fornixul este reprezentat de fibre co misurale cu direcție
anteroposterioară și laterală, fiind calea eferentă comisurală a rinencefalului, acesta fiind
alcătuit din bulbii olfactivi, tracturile olfactive și trigonul olfactiv. La nivelul acestor fibre de
proiecție se găsește și comisura albă anterioară.
-Fibrele de asociere au în alcătuirea lor fibre care pleacă din diferite regiuni ale
aceleiași emisfere cerebrale (după Monica Albu, 1996).

Procese nervoase fundamentale ale scoarței cerebrale
Trăirile psihice umane sunt rezultatul unor proc ese nervoase complexe strâns legate
între ele, de exemplu:
– Procesele afective reprezentate de emoții, sentimente și pasiuni, acestea facând viața
mai frumoasă și mai colorată.

17
-Procesele de cunoaștere : atenția, gândirea, orientarea, inteligența, memoria ,
învățarea.
-Procesul volițional -voința , reprezentat de hotărârea unui individ în a persevera
pentru îndeplinirea unui act. Acest proces este supranumit ,,Regele ființei umane.”

2.8. Sistemul limbic, formațiune și rol:
– Amigdala limbică este o formați une importantă, alături de cingulat, fiind cele mai
importante structuri limbice. Este responsabilă de emoțiile noastre pozitive sau negative:
bucuria, tristețea, furia. La acest nivel putem vorbi despre o “bancă emoțională”, unde sunt
stocate amintirile n oastre ( plăcute sau mai puțin plăcute). Când este suprastimulată suprimă
abilitatea lobului frontal de a gândi logic. Viteza de desfășurare a reacțiilor din amigdală este
cu mult mai sporită decât în cingulat sau lobul frontal. Când furia stăpânește emoți onalul se
închide conexiunea cu lobul frontal.
– Striatumul este cel care inhibă activitatea din amigdală, permițând trăirea unor
sentimente de siguranță și contemplare – când este vorba de spiritualitate și credința în
divinitate.
– Talamusul , acesta conferă un sens holistic asupra lumii și este organul -cheie , care
ne permite să îl percepem pe Dumnezeu real, mai presus de percepția propriu -zisă.
– Cingulatul anterior descrește anxietatea, vina, teama, furia, suprimând activitatea
din amigdală alături de striatum. La acest nivel se află niște neuroni specializați, numiți
Neuronii von Economo sau neuronii compasiunii, ai empatiei. Ei pot fi stimulați prin empatie
fața d e persoanele care trec prin diferite probleme dificile, care sunt în suferință. O activitate
crescută la acest nivel prelungește viața, în timp ce un sistem limbic supra -activ din amigdală,
generează în special stări emoționale tensionate, tulburări ale t imiei, tulburări afective:
anxietate, depresie, ceea ce constituie un risc crescut pentru sănătatea fizică și psihică. Un
circuit cingulat -anterior puternic și rezistent inhibă anxietatea și depresia, favorizând
reziliența și adaptabilitatea la situațiile stresante. Pe de altă parte, atunci când este stimulată
activitatea din lobul frontal, este stimulat și cingulatul -anterior, ceea ce încetinește activitatea
din amigdală, care încearcă mereu să scape autocontrolului în stări de mânie și furie. Doar în
felul acesta, logica, rațiunea pot gestiona furia, teama, groaza, spaima,etc.
– Hipocampul , se găsește în lobul temporal. A fost studiat mai mult în legătură cu
procesele de învățare și memorare. Are legătură cu formațiunile din sistemul limbic, fiind
pertur bat de tensiunile emoționale, de activitatea din amigdală. Stresul prelungit, teama,

18
tensiunile emoționale din sistemul limbic și amigdală pot influența negativ procesele de
învățare și memorare ( vezi Anexa nr.1, Fig. 7).
-Deducem că, sistemul limbic ar e un rol deosebit de important în reacțiile emoționale,
dar și în menținerea atenției, activității sexuale, comportamenului instinctual: frica, furia,
asociate cu fenomenele vegetative ( după Andrew Newberg, 2009).

2.9. Sistemul Nervos Vegetativ
Este partea sistemului nervos care coordonează activitatea inconștientă și autonomă a
organelor interne, fiind corelată cu sistemul nervos central, ceea ce realizează adaptarea
somato -viscerală a organismului la diferite variațiuni ale mediului intern și e xtern.
Este constituit din două sisteme:
– Sistemul nervos vegetativ simpatic , acesta acționează asupra organelor interne, la
nivelul organelor efectoare prin impuls adrenergic: inimă, plămâni, vase de sănge, mușchi
scheletici, piele, glande salivare, d eterminând creșterea frecvenței cardiace, crește viteza de
conducere în activitatea electrică a inimii și ventriculi, în constricția vaselor de sânge . De
asemenea crește motilitatea gastrică, a sfincterelor și organelor abdominale.
– Sistemul nervos veget ative parasimpatic produce inhibiția. Cele două sisteme au
acțiune antagonică (după Mircea Ifrim, 1998).

Capitolul III. Tulburările depresive

Depresia , sau episodul depresiv major, poate fi definit ca o tulburare psihică în care
individul resimte dispoziții anormal de crescute sau scăzute, care afectează nivelul de
funcționalitate și emotivitate, exprimate printr -o stare morbidă, de tristețe și sentimente de
devalorizare a propriei persoane , o durere emoțională fără o cau ză clară, care durează minim
două săptămâni , fiind caracterizată mai ales prin tristețe și scăderea tonusului și a energiei.
Anxios, descurajat, dezgustat, plat sentimental, subiectul deprimat este incapabil să
înfrunte chiar și cea mai mică dificultate, fiind de asemenea lipsit de inițiativă.
Acesta suferă din cauza neputinței sale și are impresia că facultățile, capacitățile sale
intelectuale, îndeosebi atenția și memoria, sunt degradate, aflate într -o stare de detresă.
Sentimentul de inferioritate re zultat de aici îi amplifică și mai mult melancolia.

19
3.1. Depresia, date statistice, prevalență (Ibidem)
– Pe plan mondial, 4% din populație se confruntă cu depresia.
– În Europa, 40, 27 milioane cazuri de tulburări depresive
– În România, o persoană din zece este afectată de depresie și tulburări anxioase.
Anxietatea este legată de depresie, cele două tulburări se însoțesc în marea majoritate a
cazurilor.
– Din 2012, aceste două tulbur ări au devenit la nivel global, a doua cauză de suicid pe
segmentul de vârstă 15 -29 ani.
Rata de suicid a crescut de la 10,5 la 12,2 la 100.000 locuitori în anul 2013.
Din cele relatate de dr. Ileana Mihaela Botezat -Antonescu, la noi în țară nu există
Centre de criză, iar prevalența:
– Depresiei este de 12 -20%
– Tulburărilor de anxietate de 25 -28%. Singurele centre de asalt –în acest caz rămân
camerele de gardă ale spitalelor.

3.2. Criteriile de diagnostic, semne și simptome
În mod obișnuit, dispoziția depresivă se caracterizează printr -un sentiment subiectiv de
tristețe resimțit pentru o perioadă mai lungă de timp, retragere socială, ahedonie (incapacitatea
de a resimți plăcere), lipsa motivației, toleranță scăzută la frustrare, cefalee, uscă ciunea gurii,
deseori constipație.
Semnele vegetative sunt:
1. Pierderea libidoului;
2. Scăderea în greutate și anorexia;
3. Creșterea în greutate și hiperfagia;
4. Faticabilitate, nivel scăzut al energiei;
5. Tulburări menstruale, în cazul femeilor;
6.Tulburări de somn (la aproximativ 75% dintre pacienții depresivi) precum
hipersomnie, insomnie(treziri matinale -insomnie terminală -finală, de trezire);
7. Variație diurnă a dispoziției( ritmul circadian – simptomele sunt mai puternice
dimineața).

20
Semnele psihice
Aspectul și comportamentul general al unui individ aflat intr -un episod depresiv este
caracterizat prin inhibiție sau agitație psihomotorie, deprimare, neatenție față de aspectul
personal, contact vizual redus cu semenii, comportament evitant, uneori plâns spontan.
Starea afectivă este labilă sau constricționată, dispoziția este tristă, iritată, frustrată,
deprimată iar vorbirea este monosilabică, cu pauze lungi, voce slabă, lipsită de forță și
spontaneitate redusă sau absentă.
Ideația suicidară este prezentă la 60% dintre indivizii depresivi, iar un procent de 15%
prezintă tentative de suicid.

Elemente cu specificitate de vârstă
Depresia se poate prezenta diferit la diferite etape de vârstă
a. Prepubertar – agitație, acuze somatice, halucinații audit ive, tulburări anxioase și
fobii.
b. Adolescență – abuz de substanțe, comportament antisocial, neliniște, absenteism,
dificultăți școlare, sensibilitate crescută față de rejecția din partea celorlalți, igienă precară.
c. Vârstnici – deficit cognitiv (hipomnezie, dezorientare, confuzie), pseudodemență sau
sindromul demențial al depresiei, apatie.

CRITERIILE DSM –IV–TR PENTRU EPISODUL DEPRESIV MAJOR

A. Cinci (sau mai multe) din următoarele simptome au fost prezente în cursul unei aceeași
perioade de 2 săptămâni și reprezintă o schimbare față de funcționarea anterioară; cel puțin
unul dintre simptome este (1) dispoziția depresivă sau (2) pierderea interesului și plăcerii.
Notă: Nu se vor include simptomele care se datorează clar unei condiții medicale ge nerale și
nici delirurile sau halucinațiile incongruente cu dispoziția.
(1) Dispoziție deprimată în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, indicată fie de
relatarea subiectivă (de ex., se simte trist sau „gol“), fie de observațiile făcute de c ătre alții (de
ex., pare înfricoșat(ă)). Notă: La copii și adolescenți dispoziția poate să fie iritabilă.
(2) Interes sau plăcere marcat diminuate față de toate, sau aproape toate activitățile, în cea mai
mare parte a zilei, aproape în fiecare zi (indicat e fie de relatarea subiectivă, fie de observațiile
făcute de alții).

21
(3) Pierdere în greutate semnificativă, fără să țină un regim de slăbire, sau creștere în greutate
(de ex., o modificare cu mai mult de 5% a greutății corporale într -o lună) sau descreșt ere ori
creștere a apetitului aproape în fiecare zi.
Notă: La copii se va lua în considerare absența câștigului în greutate expectat.
(4) Insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi.
(5) Agitație sau inhibiție psihomotorie aproape în fiecare zi (obser vabilă de alții, și nu
simplele senzații subiective de neliniște sau lentoare).
(6) Oboseală sau pierdere a energiei aproape în fiecare zi.
(7) Simțăminte de devalorizare sau de vinovăție excesivă sau inadecvată (care poate să fie
delirantă) aproape în fiecare zi (nu doar auto -reproșuri sau vinovăție legate de faptul de a fi
bolnav).
(8) Capacitate de gândire sau concentrare diminuată sau indecizie, aproape în fiecare zi (fie
prin relatările subiective, fie observate de alții).
(9) Idei recurente de mo arte (nu doar frica de moarte), ideație suicidară recurentă fără un plan
specific sau tentativă de sinucidere ori plan specific de sinucidere.
B. Simptomele nu îndeplinesc criteriile de episod afectiv mixt.
C. Simptomele cauzează suferință semnificativă clinic sau alterări sociale, ocupaționale sau în
alte arii importante ale funcționării.
D. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice dir ecte ale unei substanțe ( ex. un drog ,
abuz de un medicament) sau ale unei condiții medicale generale (de ex., hipotiroidie).
E. Simptomele nu sunt explicate mai bine de doliu – după pierderea unei persoane iubite
simptomele persistă pentru mai mult de 2 luni sau se caracterizează prin deteriorare
funcțională marcată, preocupări morbide cu devalorizarea, ideație s uicidară, simptome
psihotice sau inhibiție psihomotorie.
Din: American Psychiatric Association. Diagnostic and Statistical Manual of Mental
Disorders, text revision, 4th ed. Washington, DC: American Psychiatric Association,
Copyright 2000, cu permisiune.

3.3. Alte tulburări depresive
-Tulburarea cu perturbare afectivă, de tip disruptiv tradusă prin accese colerice
severe, recurente manifestate verbal și comportamental.
-Tulburarea depresivă persistentă(distimia) caracterizată de o dispoziție depresivă
prezentă cea mai mare parte a zilei, confirmată prin relatarea personală, sau observată de alte
persoane din mediul social al individului cu o durată de cel puțin doi ani.

22
-Tulburarea disforică premenstruală este esprimată de labilitate emoțională marcată,
mânie sau iritabilitate, dispoziție depresivă, anxietate pe parcursul majorității ciclurilor
menstruale prezente în săptămâna care precede apariția menstruației, fără să se amelioreze în
câteva zile de la d ebutul menstruației și să devină minime sau absente în săptămâna de după
menstruație.
-Tulburarea depresivă indusă de substanțe sau medicamente este o tulburare depresivă
indusă de o substanță/medicament caracterizată printr -o dispoziție depresivă sau dim inuare a
interesului pentru toate sau aproape toate activitățile, care apare la o perioadă scurtă de timp
după intoxicația cu o substanță sau expunerea la un anumit medicament.
-Tulburarea depresivă secundară unei afecțiuni medicale caracterizată printr -o
dispoziție depresivă sau diminuare a interesului pentru toate sau aproape toate activitățile, și
care domină tabloul clinic, ca și consecință fiziopatologică directă unei afecțiuni medicale.
-Altă tulburare depresivă specificată este utilizată în general , în situația în care tabloul
clinic nu îndeplinește criteriile de diagnostic al niciunei tulburări depresive specifice, în acest
caz medicul trebuind să specifice motivul neîndeplinirii criteriilor de diagnostic.
-Altă tulburare depresivă nespecificată utilizată în situația în care medicul nu specifică
motivul pentru care nu sunt îndeplinite criteriile de diagnostic ale unei tulburări depresive
specifice.

3.4. Conduită de tratament pentru tulburările depresive
Vizează următoarele abordări: (Ibidem)
Tratamentul medicamentos va fi instituit de medicul psihiatru, în funcție de afecțiune.
Grupele de medicamente folosite în tratarea tulburărilor depresive le voi reda mai jos.
Doza este ajustată î n funcție de severitatea simptomelor.
Tratamentul medicamentos are rolul de a reduce nivelul de activare a tulburărilor
anxioase.
– Inhibitori selectivi ai recaptării de serotonină : Paroxetină, Fluoxetină, Sertralină,
Citalopram
– Antidepresive ciclice : Clomipramină, Imipramină, Desipramină
– Benzodiazepine : Alprazolam (Xanax), Clonazepam, Diazepam, Lorazepam
– Inhibitori ai monoaminoxidazei (IMAO): Fenelzina, Prozac, Trofantil, Zoloft
– Antidepresive atipice : Venlafaxina, Nefazodon
– Alte substanțe medic amentoase : Acidul Valproic, Inozitol (după Kaplan & Sadock,
2001).

23
Tehnicile cognitiv -comportamentale sunt foarte utile pentru modificarea cognițiilor
dezadaptative, ca și inducerea relaxării în toate tulburările de anxietate.

Psihoterapia cognitivă (ra țională) (Ibidem)
Ideea fundamentală (după Beck, 1976 și Ellis, 1958, 1962) este că prelucrările
informaționale ale cognițiilor, atât conștiente cât și inconștiente, generează în subiect
răspunsuri afectiv -emoționale subiective, cognitive și comportamentale, dar și unele reacții
psihofiziologice la nivel biologic la subiecții umani. Schimbarea răspunsurilor se face prin
modificarea informațională generatoare de răspunsuri dezadaptative. Această terapie,
constituie prima paradigmă științific ă în psihoterapie.
Modelul terapeutic al lui Aaron Beck numit Modelul ABC este utilizat în terapia
cognitiv -comportamentală pentru tratamentul psihologic al tulburărilor anxioase și depresive.
Așadar:
– A reprezintă evenimentul activator , fiind un factor extern sau intern,o situație.
– B reprezintă cognițiile , credințele, convingerile noastre despre evenimentul activator,
cogniții disfuncționale iraționale.Modul în care ne raportăm la situație, în mod subiectiv.
– C reprezintă modificările , consecințele care apar în urma raportării, la nivel:
emoțional, cognitiv, comportamental, psihofiziologic.
Deci, este nevoie în terapia cognitivă, să surprindem acele cogniții iraționale
disfuncționale față de evenimentul activator, apoi să le înlocuim cu cogniții fu ncționale,
raționale. În felul acesta, prin tehnica numită Restructurarea Cognitivă este redusă
discrepanța cognitivă (diferența între raportarea subiectivă, irațională și cea rațională) și în
consecință, problemele asociate acesteia. Epictet spunea că pr oblemele noastre rezidă din
felul în care le înțelegem și ne raportăm la ele.
La nivelul evenimentului activator -A, procedurile sunt reprezentate de : rezolvarea de
probleme,așa numitul antrenament asertiv . Subiectul nu are abilitățile necesare să modif ice
toate evenimentele activatoare externe, de tip social. De aici rezultă discrepanța cognitivă
între ceea ce așteaptă persoana de la societate, de exemplu și ceea ce se întâmplă în realitate.
Procedurile de rezolvare a problemelor și antrenamentul asert iv îl învață pe subiect cum să
controleze mai bine raportarea la situațiile externe, atunci când este posibil, pentru eliminarea
discrepanței cognitive.
Psihoterapia comportamentală amintită aici va fi descrisă mai pe larg în capitolul despre
tulburările de anxietate. Tratamentul tulburărilor depresive și tulburărilor anxioase este

24
asemănător, uneori chiar același în anumite cazuri (de văzut subcapitolul Tratamentul
tulburărilor de anxietate).

Capitolul IV. Tulburările anxioase

Ca să tratăm tema legată de tulburărie anxioase, este necesar să analizăm un aspect
important al ființei umane și anume afectivitatea, deoarece tulburările anxioase reprezintă o
clasă ca re este parte din tulburările afective.
Creierului nostru trebuie să -i mulțumim în fiecare zi pentru tot ceea ce știm, pentru
absolut orice știm despre orice. Eu și creierul, în fond atât de apropiați pe cât este posibil să
fim” ( Cordelia Fine, 2007 ).

4.1. Definiția afectivității
,, Real, afectivitatea este fenomenul de rezonanța a lumii în subiect și care se produce
în măsura și pe măsura dispozitivelor rezonante ale subiectului și este totodată vibrația
expresiva a subiectului social în lumea sa, o l ăuntrică melodie existențială ce erupe în acțiune
și reorganizează lumea.” ( Popescu Neveanu , 1977 ).
Pe planul proceselor afective se stabilește relația subiect -obiect. Important nu este în
mod deosebit obiectul, ci mai ales valoarea și semnificația obi ectului pentru subiect. Aceasta
ne face să înțelegem de ce același obiect produce, la personae diferite, stări afective diferite.
Rolul afectivității, nu se epuizează în emoții de moment, dimpotrivă ea este o
componentă importantă a personalității umane, prin care consistența și durabilitatea în timp,
dau subiectului un anumit profil emoțional: echilibrat, dezechilibrat, hipoemotiv, hiperemotiv.

4.2. Clasificarea trăirilor afective
Procesele afectivepot fi împărțite în trei categorii, fiecare categorie cuprinzând alte
clase sau specii.
– Procesele afective primare , slab organizate, cu caracter spontan, apropiate de
instinctual, cu imprimare culturală mai slabă. Ele tind să scape controlului rațional, conștient.
Aici sunt incluse:
– Tonul afectiv al proce selor cognitive , însemnând coloratura emoțională care însoțește
orice cunoaștere

25
– Trăirile afective de proveniență organică , se referă la funcționarea bună sau mai
puțin bună a organelor interne.
– Afectele sunt forme primitive, impulsive, intense și viol ente, cu apariție bruscă și
durată scurtă, cu o desfășurare impetuoasă. Sunt apropiate de instincte ca groaza, spaima,de
exemplu, un plans zgomotos redă astfel de efecte. Controlul conștient nu este chiar total
suprimat, însă unele situații pot conduce per soana în cauză la acte necugetate.
– Procesele afective complexe , beneficiază de un grad mare de conștientizare și
intelectualizare. Ele sunt reprezentate de:
– Emoțiile curente , sunt forme afective de scurtă durată, intense, provocate de
însușirile separate ale obiectelor. Pot avea o desfășurare tumultoasă sau calmă. Include:
bucuria, tristețea, simpatia, entuziasmul, adimrația, disprețul, deznădejdea, dezgustul.
Psihologul Paul Ekman , de la Universitatea din California, expert în studii despre structura
emoțională, în baza cercetărilor sale afirmă că, la orice popor pe baza expresiei faciale pot fi
observate patru emoții fundamentale: teama, mânia, tristețea și bucuria.
– Emoțiile superioare sunt legate mai mult de activitatea desfășurat ă de un individ. Ele
pot să apară în urma reflectării frumosului, din activități intelectuale, din realizarea
comportamentului moral. Însoțesc învățarea, există chiar o formă de învățare afectivă, când
subiectul este atras de ceea ce își însușește.
– Disp ozițiile afective , au intensitate variabilă, o durabilitate relativă și un caracter
difuz. Un elev sau student, de exemplu, poate fi bine dispus sau nu, fără ca acesta să realize
motivul stării sale. Se poate depista motivul prin discuții și conștientizar e, dar dacă nu se
rezolvă această situație, dispozițiile afective pot deveni trăsături de caracter ,ei devenind firi
închise, taciturne, blazate, anxioase. Acestea e nevoie să fie prelucrate în timp util.
– Procesele afective superioare cunosc o mare rest ructurare valorică, depășind prin
structura lor stările emoționale tranzitorii.
– Sentimentele sunt trăirile afective intense, cunosc o durată în timp, sunt specific
umane și relative stabile. Sentimentele iau naștere din emoții repetate, sunt oscilante în faza
incipientă, dar se stabilizează în timp,devenind rezistente la diverși factori perturbatori.
Sentimentele pot fi : intelectuale (curiozitatea cunoașterii, dragostea de adevăr), estetice
(admirația, extazul) prin reflectarea frumosului în viață, socie tate, natură sau sentimente
morale (patriotism, datorie) în raport cu conduita subiectului.
La acestea, în 1948, Moissonueuve analiza și alte categorii: sentimental propriei
personae ( superioritate sau inferioritate), sentimente psihosociale ( încredere, simpatie,

26
vanitate, sociabilitate ). Sentimentele sunt izvorul unor atitudini , al unor emoții. Profesorul
Pavelcu relatează cazul unui pacient – neurologic.
Acesta își pierduse sensibilitatea unui braț în urma unui accident vascular. Pacientul
dorea foa rte mult să se vindece, iar medicul i -a spus un lucru extrem de paradoxal. Cum că, în
momentul în care începea să aibă dureri în braț – acesta va fi un semn al restabilirii
sensibilității și va începe să se vindece. Într -o zi, pacientul a simțit dureri mar i în braț și nu
mai putea de bucurie. Normal, este de neînțeles să fii bucuros că simți durere, în afara
aspirației fierbinte a pacientului de a se vindeca.
-Pasiunile sunt sentimente cu o intensitate și orientare foarte mare, cu
stabilitate.Acestea antre nează întreaga personalitate. Omul, punându -și în valoare pasiunile
nobile , cu orientare socială pentru progres, adevăr, dreptate, își revitalizează ființa, consumă
energia creatoare și trece peste mari dificulăți în viață. Este necesar însă, ca omul să l upte și să
biruiască pasiunile negative: patimile sau viciile, care sunt distrugătoare, orientate de scopuri
egoiste și extreme de dăunătoare. Ele pun treptat stăpânire pe subiect, pe personalitatea sa,
dominând -o, devitalizând -o și deviindu -i comportament ul.
Pasiunea cunoaște o evidentă unilateralitate, la fel ca și sentimentele. Atunci când, un
om de știință este pasionat de cercetarea sa, preocuparea lui devine unilaterală, cu riscul de a –
și neglija familia, el își pierde din sensibilitate pentru probl emele sociale. Pentru că este
canalizat unilateral afectiv. În acest sens, scriitorul francez Stendhal relatează o exemplificare
semnificativă. Spune în cartea sa ,, De L’amour” că, dacă aruncăm o rămurică desfrunzită în
minele se sare de la Salzburg, du pă un timp de două sau tri luni o scoatem afară acoperită de
cristale, de multe cristale strălucitoare ca niște diamante, încât nu mai poți recunoaște
rămurica uscată. Tot la fel este și cu iubirea, cel care iubește, descoperă mereu în ființa iubită
noi ca lități. Stendhal numește aceasta „cristalizare”, ca fiind acea operație a spiritului uman de
a descoperi că ființa iubită deține noi calități ( după Mielu Zlate, 2009 ).
Robert Plutnik a cercetat în 1980 cercul emoțiilor, care constă din opt emoții
fundam entale și complexe:
Emoții fundamentale Emoțiile opuse
Bucurie Tristețe
Încredere Dezgust
Frică Mânie
Surpriză Anticipație

27
Tristețe Bucurie
Dezgust Încredere
Mânie Frică
Anticipație Surpriză
« Sistemul limbic, prin formațiunile implicate în starile afectiv -emoționale,
influențează centrii respiratori, fapt ce implică modificări respiratorii… Furia și bucuria sunt
însoțite de accelerarea respirației, pe când frica produce o perioadă de apnee. » ( Schne ider
Francisc, Turtoi Nicoleta ).
« În loc să dea uitării experiența perturbatoare anterioară, individul poate reveni la ea,
poate discuta despre ea in mod repetat. Reactualizând -o și revizuind -o în momente de liniște,
manipulând -o într -un anumi t mod, într -un efort de a o stăpâni, individul simte că se eliberează
de stresul pe care experienț a respectivă i l -a provocat. »(Mihai Golu, 1993) .

4.3. Teorii ale emoțiilor
-Teoria intelectualisă aparține celor doi psihologi adepți ai psihologiei asocia ționiste:
Herbart și Nahlovski. Teoria a fost elaborată la începutul secolului trecut aceștia explicând
emoțiile prin dinamica reprezentărilor, susținând că, o emoție ar lua naștere din dinamica
reprezentărilor. O stare afectivă ar lua naștere din interacț iunea imaginilor. Atunci când
persoana este prinsă între două situații, de a merge mai departe sau de a renunța, oscilând,
persoana devine tristă. Apare emoția tristeții. Când aud că un prieten drag a decedat, imediat,
vestea morții lui îmi aduce în minte numeroase amintiri, discuții, glume. Acestea, însă, sunt
stăvilite de o nouă repre zentare a trupului său decedat , o altă reprezentare, un trup
neînsuflețit, rece. Iar tristețea este explicată prin ciocnirea dintre aceste două reprezentări.
Indiferent de p oziția de la începutul abordării acestei teorii în fazele incipiente ale ei, este clar
că reprezentările au un rol foarte important în viața afectivă.
-Teoria fiziologică periferică este legată de două nume: James și Lange. W. James
spune că noi raționăm greșit. Considerăm că, văzând un urs în pădure, eu mă sperii și devin
palid, tremur. .. Dar, ordinea ar fi inversă: văd ursul, tremur, pălesc, iar conștiința acestor
modificări fizio logice este frica. Deci, percepția atrage după sine modificări fiziologice. Iar
consecința acestora este emoția. Nu fiindcă sunt trist plâng, ci, plâng pentru că sunt trist. .
Teoria aceasta are meritul de a aduce în discuție modificările fiziologice, care sunt neglijate în
teoria intelectualistă.

28
-Teorii fiziologice centrale , cea mai recunoscută este teoria lui Cannon -Bard. Cannon,
făcând studii pe creierul pisicii a demostrat rolul talamusului în declanșarea expresiilor
emoționale, cât și rolul cortexulu i asupra acestor formațiuni subcorticale. Teoria formulată de
el este că rolul esențial în emoții îl are talamusul, motiv pentru care teoria lui a mai fost
numită „ Teoria talamică a emoției.” Este diferită de teoria lui James prin faptul că acesta nu
considera că talamusul are un rol atât de important în cadrul emoției. Bard a avut rolul de a
pune în valoare teoria lui Cannon, prin răspândirea ei. Așadar – susține teoria, modificările
talamice apar aproape instantaneu cu trăirea emoțională și nu ele sun t sursa emoției. Emoția
rezultă dintr -o excitate concomitentă a talamusului și cortexului. După ani de studiu ai celor
doi, Cannon și Bard 1920 -1950, neurofiziologii au pus în evidență și rolul pe care alte
formațiuni din sistemul limbic -creierul emoționa l îl au în apariția emoțiilor. Neurofiziologii
nu au mai negat rolul cortexului și atenția lor a fost centrată pe creierul emoțional, pe
formațiunile subcorticale.
-Teoriile cognitive . Psihologii au pus în evidență rolul cortexului în producerea
emoției. Considerând că, de fapt , cortexul este cel care se manifestă activ și dă impulsuri
înspre talamus. Apoi, modificările sunt sesizate de cortex, intensificând emoția. Este adevărat
că, o situație pentru a declanșa o emoție, trebuie să fie interpretată și ap reciată de cortex.Ursul
în pădure produce teamă, dar la circ, după gratii, nu reprezintă nicio amenințare. Așadar,
activitatea corticală are un rol esențial.
-Rolul instinctului . Sunt cazuri în care situația care declansează emoția este
programată eredita r, nefiind vorba de vreo interpretare. De exemplu, spaima puilor de
maimuță când văd un șarpe și frica sugarului de cădere. Dar, acestea sunt anumite situații, mai
rare. Să nu uităm că, furia, bucuria, întristarea sunt deseori declanșate de situații social e, de
unele relații complexe. Teoriile emoțiilor nu trebuie să explice numai emoțiile complexe cum
sunt furia, întristarea sau bucuria, ci și emoțiile noastre din viața zilnică. Teoria emoțiilor cere
ca ele să fie privite în ansamblul explicat și nu izola t ( Andrei Cosmovici, 1996 ).

4.4. Tulburările de anxietate, prezentare generală
Sunt adeseori utilizați ca sinonime termenii de stres și anxietate, din cauza
asemănărilor dintre aceștia. Astfel:
-Atât stresul cât și anxietatea presupun un mecanism de di screpanță la nivel cognitiv.
– În cazul stresului predicțiile asupra realității sunt diferite de ceea ce se întâmplă cu
adevărat, însă, în cazul anxietății , diferența între cerințele situației și ceea ce crede persoana
că poate să facă conduc la sentiment ul de neajutorare.

29
Anxietatea, definiție
Anxietatea este o stare afectivă cu substrat fiziologic, constând într -un înalt nivel de
activare.
Este o trăire conștientă a unei stări afective exacerbate datorită perceperii situației ca
fiind amenințătoare, dar și un mecanism inconștient.
Anxietatea este atât cauză cât și efect. Este simptom prin ea însăși dar și cauză care stă
la baza altor simptome.
Elemente definitorii comune în tulburările de anxietate:
– Iminența unui pericol
– Starea de alertă ce dom ină întreaga personalitate
– Convingerea neputinței în fața pericolului.
Explicații pentru menținerea stării de anxietate:
– Surse cronice ale unui comportament dezorganizat
– Dezinformarea, starea de inconștiență a motivelor
– Eșecul confruntării
– Absența alternativelor satisfăcătoare
– Focalizarea asupra propriei persoane
– Cercuri vicioase
– Automedicația pentru a preîntâmpina confruntarea
– Renunțarea la activități plăcuteși relaxante (după Filimon Letiția, 2011. Note de
curs).
În anxietate apar modificări specifice la cele patru nivele :
– La nivel afectiv: depresie, panică, frică, mânie, iritabilitate, anxietate,
depersonalizere, derealizare, obnubilare, apatie.
– Cognitiv: grijă excesivă, prezicerea de lucruri rele, teama de pierdere a controlului,
credința într -o soartă rea sau ghinion, tulburări de memorie, catastrofarea evenimentelor,
tulburări de concentrare, negativism, tulburări de atenție. Procesările informaționale
dezadaptative duc la o prelucrare preferențială din mediu a stimu lilor anxiogeni, ignorând
stimulii neutri sau pozitivi din punct de vedere afectiv.
– La nivel biologic : dureri musculare, oboseală generală, cefalee, transpirații, gură
uscată, tremor, palpitații, dureri în piept, amețeală, hiperventilație, extremități rec i, tulburări
de apetit în ambele sensuri, tulburări de somn,de asemenea la nivel de extreme,ori insomnie,
ori hipersomnie. Domină modificările induse de dezechilibrul sistemului nervos vegetativ
predonminant al simpaticului.

30
– Comportamental : dorința de sc ăpare, comportament de evitare a situațiilor
anxiogene, iritabilitate, verificare obsesivă, neliniște, plâns, hipervigilență, consum de alcool
și droguri, precauție exagerată, agitație, izolare, reticență.
Aceste modificări nu apar mereu, în mod simultan l a toate cele patru nivele.
– Din spectrul tulburărilor anxioase, cea mai frecventă tulburare este atacul de panică.
Pentru a descrie această tulburare este necesar să facem deosebirea între cei doi termeni:
– Anxietate , stare difuză de teamă a subiectului în legătură cu ce s -ar putea întâmpla în
viitor.
– Panica , este o teamă intensă, o teamă cu obiect, teama că ceva rău se poate întâmpla
acum, că lucrurile scapă de sub control.
Prin starea lor de agitație difuză, prin intensitatea lor,prin desfășurarea l or tumultoasă,
aceste stări pot dezorganiza conduita umană (după Janet, 1928).

4.5. Atacul de panică
Este definit ca o stare distinctă, în care se înregistrează apariția bruscă a unor
sentimente de teamă și teroarea perceperii unui dezastru iminent.
Simptome și diagnostic
Simptomele se asociază cu următoarele manifestări, care ating apogeul în zece minute
maxim: tahicardie -ritm accelerat al bătăilor inimii, transpirații, dureri în piept, tremurături,
senzația de sufocare, dureri abdominale, greață, te ama de a nu pierde controlul sau de a nu
înnebuni, derealizare -detașare de realitate sau depersonalizare -detașare de sine, parestezii –
senzații de amorțeli sau furnicături, teama de a nu muri, frisoane sau puseuri de căldură. Nu
este necesar să fie integra l toate aceste simptome pentru a vorbi de un atac de panică. Sunt
suficiente patru sau mai multe simptome pentru diagnostic.
Prevalența în populația generală este de 1,5 – 3,5%. Atacul de panică, cu sau fără
agorafobie, este de două ori mai frecvent la fe mei decât la bărbați.

4.6 Alte tulburări anxioase :
-Agorafobia , se caracterizează prin evitarea sau suportarea cu extremă teamă a unor
situații sau locuri din care subiectul simte că nu poate ieși sau ieșirea este dificilă, uneori
jenantă. Persoana evită să rămână singură, necesită un însoțitor permanent.
-Tulburare a de panică , este atunci când atacul de panică apare pe neașteptate,
recurent, ca din senin, repetat. Aceasta poate fi o tulburare de panică fără agorafobie și/sau o
tulburare de panică cu agorafobie iar atacurile apar recurent.

31
-Fobiile specifice , anxieta tea de nivel clinic se datorează confruntării cu un obiect sau
o situație care provoacă teamă. Conduce la comportamentul de evitare a stimulului anxiogen.
-Fobia socială se caracterizează prin anxietate de nivel clinic, datorată confruntării
subiectului cu o anumită situație socială sau de performanță, teama de a n u se descurca în
public, teama că ,,se face de râs.” Este însoțită de comportamentul de evitare a stimulului
anxiogen.
-Tulburarea obsesiv -compulsivă este caracterizată prin prezența unei obsesii, a unui
gând intruziv, persistent, nerealist și exagerat, care provoacă o teamă față de ceva. Acestea
produc o anxietate accentuată și distres, atragând după sine compul sii, caracterizate prin acel
comportament ritualic de descărcare a anxietății cu rol de neutralizare.
Exemplu: teama de microbi sau virusuri este obsesia.
Compulsia este reprezentată de comportamentl de neutralizare a obsesiei, spălatul
repetat pe mâini, persoana pierde mult timp cu acest comportament de neutralizare, chiar
peste o oră pe zi. Mark și colab., 1977 au construit o scală în acest sens, Scala Obsesiilor și
Compulsiilor (LAO), care cuprinde următoarele comportamente care pot deveni compulsive :
1. A face duș sau baie.
2. A vă spăla pe mâini sau pe față.
3. A vă spăla, pieptăna, peria părul.
4. A vă îmbrăca și dezbrăca.
5. A utiliza toaleta.
6. A arunca resturile la gunoi.
7. A spăla vase.
8. A spăla rufe.
9. A face de mâncare.
10. A face cura t în casă.
11. A ține lucrurile în ordine.
12. A face patul.
13. A atinge clanțele ușilor.
14. A închide sau deschide lumina sau robinetul.
15. A închide și zăvorî ușile și ferestrele.
16. A face calcule aritmetice.
17. A vă îndeplini sarcinile.
18. A expedia scrisori.
19. Alte situații, descrieți -le(Note de curs, UVVG. Arad, 2014).

32
-Tulburarea de stres posttraumatic , constă în reexperiențierea unui eveniment extrem
de traumatic, acompaniată de arousal – nivel de activare ridicat și evitarea stimulil or asociați
cu trauma. Apare în cazul în care persoana a trecut prin evenimentul traumatic: viol, crimă,
schingiuirea cuiva, incendiu, accident cu pierderea vieții unei persoane semnificative din viața
sa sau a fost martoră la aceste evenimente traumatice. În procesul de reexperiențiere a
traumei, anxietatea durează de cel puțin o lună, cu simptomele caracteristice: teama intensă,
furia, apariția flash -backului, gânduri intruzive, insomnie, iritabilitate, izolare, afectivitate
scăzută.
-Tulburarea de anxie tate generalizată , se caracterizează printr -o perioadă de cel puțin
șase luni de anxietae și îngrijoare persistente. Simptomele sunt: neliniște și stări de tensionare,
iritabilitate, oboseală, tensiune musculară, tulburări de somn.
Îngrijorarea este le gată de mai multe aspecte ale vieții, cum ar fi :
– Anxietatea datorată unor condiții medicale generale –
Este caracterizează prin prezența unor simptome de anxietate care sunt consecința
directă a unor condiții medicale generale, cum ar fi:
– Tulburări endocrine (hiper și hipotiroidism, hiperadrenocorticism, hipoglicemie)
– Tulburări cardio -vasculare (aritmie, embolie pulmonară)
-Tulburări respiratorii (pneumonie, hiperventilație)
– Tulburări neurologice ( neoplasm, tulburări vestibulare, encefalită).
– Tulburări metabolice (deficit de vitamina B12, porfirie)
– Tulburări de anxietate datorată consumului de substanțe , consecință directă a
ingestiei de alcool, droguri, medicamente (DSM -IV-TR, Manual de Statistică și Diagnostic al
Tulburărilor Mentale, – Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, American
Psychiatric Association).
Fobia socială :
– Ceilalți vor crede că sunt stresat și anxios.
– Dacă mă văd anxios, mă vor crede ciudat și vor spune la toată lumea.
– Nimeni nu va mai vrea să fie prieten cu mine,
– Toți mă vor crede o persoană slabă din cauza emotivității mele,
– Nu am nici o șansă să devin un om de succes,
– Mă fac de râs dacă ceilalți mă văd anxios.
Față de aceste gânduri automate, subiectul va dezvolta comportamente specifice și se
va descurca mai bine cu cei apropiați. Va evita situațiile sociale cu prezența mai multor
oameni.

33
Stresul posttraumatic
Pacientul va avea percepții de genul :
– Lumea este un loc periculos.
– M-ar putea invada or icând amintiri despre trauma mea.
– S-ar putea ca situația respectivă să îmi reamintească despre traumă.
Fața de aceste gânduri automate, apare comportamentul specific de a evita situațiile
care să îi reamintească de lucrurile care au legătur ă cu trauma.
Tulburarea obsesiv -compulsivă
– Gândurile sau comportamentele de la care îmi este greu să mă abțin, vor putea duce
la boli sau rănirea altora.
– Gândurile care mă invadează sunt absurde, nerealiste.
Comportament de n eutralizare: se angajează în comportamente compulsive, de la care
nu se poate abține, pentru diminuarea anxietății.
Atacul de panică cu agorafobie
– Dacă am un atac de panică în acel loc, nu pot cere ajutor.
– Mă fac de râs dacă am un atac de panică în public.
– Aș putea face oricând un atac de panică.
– Anxietatea gravă pe care o resimt, va duce la boli grave.
– Dacă sunt lăsat singur, mi s -ar putea întâmpla ceva rău.
Comportamentul: va evita situ ațiile sociale, spațiile cu mulți oameni, va refuza să
rămână singur, mai ales în spații deschise, va evita locurile care îi amintesc de atacul de
panică.(după DSM -IV-TR. Manual de Statistică și Diagnostic al Tulburărilor Mentale –
Diagnostic and Statistica l Manual of Mental Disorders, American Psychiatric Association)

4.7. Alte forme de anxietate
Anxietatea față de testări și examene
Primele studii apar în anul 1914 apoi, Sarason și Mandler (1952) au publicat o serie de
studii în care utilizau conceptu l. Prin aceste studii, autorii au vizat relația dintre anxietatea față
de testare și performanțele la diferite teste cognitive. Au furnizat astfel o bază teoretică pentru
elaborarea și perfecționarea primului instrument dintre cele care există în domeniul evaluării
diferențelor inter -individuale referitoare la anxietatea față de testare.Este vorba despre „Scala
Pentru Evaluarea Anxietății Față De Testare -Test Anxiety Scale -TAS (Sarason, 1978)”.
Potrivit lui Shaked -1996, aproximativ 30% dintre elevii și st udenții americani
sufereau de un anumit nivel de anxietate de testare. Anxietatea de testare este un concept al

34
cărui conținut se referă la prezența, la unii elevi și studenți, a unei categorii de răspuns
fiziologic, cognitiv, emoțional și comportamental d isfuncțional. Aceasta poate explica teama
cu privire la posibilele consecințe negative ale eșecului.

Anxietatea de separare
Este un fenomen pe care îl experimentează majoritatea sugarilor, până la un punct este
considerată firească în evoulția copilu lui. Se manifestă prin atitudinea de opoziție a sugarului
față de mamă, când simte că aceasta pleacă. Se va agăța cu putere de ea, va plânge, refuzând
ca orice persoană din mediul său să îl liniștească.
Alți copii experimentează anxietatea de separare la 16 -18 luni, iar alții, în procent
foarte scăzut, niciodată. În funcție de relația mamă -copil în această perioadă, se formează
atașamentul fața de persoana de atașament, care este recomandat să fie mama, cu excepția
celor abandonați de mame sau fără mame. Persoana de atașament în acest caz, va fi acea
persoană care se ocupă de el și este cel mai mult timp în preajma lui.
Psihotrauma și anxietatea
Cuvântul ,, traumă ” își are originea în greaca veche ,, traumatismos ”, care poate fi
tradus prin ,, rană ”. În psih opatologie, înseamnă provocarea unui șoc psihic, exercitat de către
agenți externi asupra psihicului uman, producând simptome psihice, nu somatice. Caracterul
traumatic al șocului indus de traumă depinde atât de starea de sănătate psihică a individului,
vulnerabilitatea subiectului, cât și de violența agresiunii. Trauma este fenomenul care tulbură
psihismul, amenință cu moartea sau pierderea integrității persoana respectivă, grupul sau
societatea. Așadar, putem defini trauma ca fiind ,,Fenomenul de perturba re care se petrece în
interiorul psihismului în urma excesului de excitații exterioare, în cazul unui eveniment subit,
violent și agresor, care trece prin efracție dincolo de mecanismele de apărare ale acestui
psihism.” ( Louis Crock, 2004 )
În traumă pot să apară simptomele de Stres Posttraumatic: retrăirea halucinatorie a
episodului traumatic, ruminația mentală, trăirea ca și cum episodul s -ar întâmpla din nou,
acționarea în consecința expectației repetării episodului, coșmarul nocturn, distresul, furtun a
neurovegetativă: paloare, sufoacre, tahicardie, transpirație, corp rigidizat, apariția la un stimul
evocator.
Pot să apară, însă și fenomene nespecifice, numite așa deoarece pot să apară și în alte
afecțiuni psihice: astenie, anxietate, simptome psihon evrotice, tulburări psihosomatice,
tulburări de comportament.

35
Anxietatea persoanelor traumatizate
Supuse în permanență unor griji și tensiuni semnificative, aceste persoane nu mai sunt
capabile să trăiască în afara grijilor, se gândesc în permanență numa i la rău.
De exemplu:
– Când copilul întârzie de la școală, se găndesc la un accident posibil.
– Când sună telefonul, sigur este o veste rea.
– Cad pradă unor fenomene vegetative: senzația de uscăciune a gurii, a gâtului.
– Devin pradă angoasei – un pericol confuz, iminent.
Trauma produce dezorganizarea ființei umane. Cel care s -a ocupat pentru prima dată
de o ședință de prelucrare a traumei, a fost ofițerul american Marchall -1945. Este considerat a
fi primul debriefer, cel care conduce o ședință de debriefing. Cum a realizat aceasta: văzând
starea soldaților din perioada imediată de după război -1945, efectiv i -a invitat într -o sală,
sfătuindu -i să vorbească fiecare despre ce simte și cum simte realitatea imediată, cu ce se
confruntă, ce episoade i -au marcat. A observat că soldații și ofițerii se simțeau apoi mai bine.
Rezumând:
– Prima intervenție imediată după traumă, se numește defusing sau deșocare , așa cum
a fost descrisă mai sus.
– Intervenția psihologică postimediată sau bilanțul psihologic al traumei se
numește debriefing.
– Ultima intervenție este cea de tratament sau catharsisul prin înțelegere și
ușurare (după Louis Crock, 2004). Louis Crock este medic psihiatru în domeniul
apărării naționale, psihoterapeut specializat în nevro zele de război, profesor de
psihologie la Universitatea Paris -V.

4.8. Tratamentul tulburărilor de anxietate
Vizează următoarele abordări:
– Tratamentul medicamentos instituit de medicul psihiatru, în funcție de afecțiune.
Terapia medicamentoasă nu se rec omandă în tulburările anxioase ca primă măsură. De
exemplu, dacă se va apela la tratamentul medicamentos, persoana va atribui remiterea
simptomatologiei medicamentelor și nu va dobândi control asupra gândurilor intruzive și
automate. Simptomele vor revini, cercul vicios va continua.
-Tehnici cognitiv -comportamentale pentru modificarea cognițiilor dezadaptative,
inducerea stării de relaxare în toate tulburările de anxietate.

36
-În stresul posttraumatic și tulburarea obsesiv -compulsivă se utilizează tehnici de
control a gândurilor intruzive.
-În stresul posttraumatic sunt utile tehnicile de modificare a cunoștințelor din sistemul
mnezic implicit.
Tratamentul medicamentos
Grupele de medicamente folosite în tratarea tulburărilor anxioase sunt aceleași ca în
cazul tulburării depresive, depinde însă de intensitatea afecțiunii, doza fiind ajustată în
funcție de severitatea simptomelor.
Tratamentul medicamentos are rolul de a reduce nivelul de activare a tulburărilor
anxioase.
– Inhibitori selectivi ai recaptării d e serotonină : Paroxetină, Fluoxetină, Sertralină,
Citalopram
– Antidepresive ciclice : Clomipramină, Imipramină, Desipramină
– Benzodiazepine : Alprazolam (Xanax), Clonazepam, Diazepam, Lorazepam.
– Inhibitori ai Mono –Amin –Oxidazei (IMAO): Fenelzina, Prozac, Trofantil, Zoloft
– Antidepresive atipice :Venlafaxina, Nefazodon
– Alți agenți : Acidul Valproic, Inozitol (după Kaplan & Sadock, 2001).
Terapia cognitiv -comportamentală
,,Oamenii nu sunt afectați de ceea ce li se întâmplă, ci de cum înțeleg și interpretează,
ceea ce li se întâmplă.” (Epictet)
Așa cum consilierea juridică este specifică juristului, consilierea medicală, medicului,
tot așa, consilierea psihologică este specifică psihologului.
,,Consilierea psihologică este intervenția în scopul optimizării, autocunoașterii și
dezvoltării personale și în scopul prevenției și remiterii problemelor emoționale, cognitive sau
de comportament. Psihoterapeutul însă, face o intervenție în psihopatolo gie.” ( Daniel David,
2012 ).
Proceduri de intervenție cognitiv -comportamentale
,,Dispozițiile noastre sufletești sunt condiționate de reprezentările mentale (verbale sau
ilustrate prin imagini) pe care le avem despre evenimentele care ne afectează și de
monologurile care rezultă. Terapia cognitivă este un demers firesc, ce permite subiectului să
conștientizeze acest mecanism și să -și schimbe starea sufletească.” (Philippe Breinster )

37
Psihoterapia cognitivă (rațională)
Ideea fundamentală (după Beck, 1 976 și Ellis, 1958, 1962) este că prelucrările
informaționale ale cognițiilor, atât conștiente cât și inconștiente, generează în subiect
răspunsuri afectiv -emoționale subiective, cognitive și comportamentale, dar și unele reacții
psihofiziologice la nivel biologic ale subiectului uman. Schimbarea răspunsurilor se face prin
modificarea informațională generatoare de răspunsuri dezadaptative. Această terapie,
constituie prima paradigmă științifică în psihoterapie, fiind vorba despre modelul terapeutic al
lui Aaron Beck numit Modelul ABC, care este utilizat în terapia cognitiv -comportamentală
pentru tratamentul psihologic al tulburărilor anxioase, depresive.
Reiterăm:
-A- reprezintă evenimentul activator, un factor extern sau intern. O situație.
-B- reprezintă cognițiile, credințele, convingerile noastre despre evenimentul activator,
cogniții disfuncționale iraționale. Felul în care ne raportăm la situație, la modul subiectiv.
-C- reprezintă modificările, consecințele care apar în urma raportării, la nivelul
emoț ional, cognitiv, comportamental, psihofiziologic, așa cum au fost descrise la capitolul III,
3.4.
Deci, este nevoie în terapia cognitivă, să surprindem acele cogniții iraționale
disfuncționale față de evenimentul activator, apoi să le înlocuim cu cogniții funcționale,
raționale. În felul acesta, prin tehnica numită Restructurarea Cognitivă este redusă
discrepanța cognitivă (diferența între raportarea subiectivă, irațională și cea rațională) și în
consecință, problemele asociate acesteia. Așa cum am amintit , Epictet spunea că problemele
noastre rezidă din felul în care le înțelegem și ne raportăm la ele.
Gândurile automate, disfuncționale, apar spontan, par plauzibile, cu toate că reflectă
percepții distorsionate și sunt asociate cu emoții.
Exemple:
– Citirea gândurilor: ,,Ceilalți cred că sunt un ratat.”
– Gândirea dihotomică, adică totul sau nimic: ,,Nu reușesc nimic.”
– Prezicerea: ,,Voi fi respins”,
– Etichetarea: ,,Sunt un ratat.”
– Reducerea importanței reu șitelor: ,,Nu e mare lucru ce am realizat, ori cine poate face
asta, poate mai bine ca mine.”
Uneori, eliminarea discrepanței negative nu este posibilă. De exemplu, decesul unei
persoane apropiate:,, Vreau să trăiască, dar ea este moartă.” Evenimentul activator nu poate fi
modificat, decesul este deces . Sau: ,,Nu trebuia să moară, nu este drept, este catastrofal”,

38
discrepanța se va reduce de felul: ,,Mi -aș fi dorit să nu moară, este teribil de rău și îmi va fi
greu.” Această înlocuire duce la emoții funcționale negative: tristețea, din punctul C al
schemei, modificare la nivel emoțional (după Daniel David, 2012), urmând ca în terapie să fie
analizată și tratată această emoție profundă, tristețea.
La nivelul evenimentului activator -A, procedurile sunt reprezentate de : rezolvarea de
probleme, Antrenamen tul asertiv . Subiectul nu are abilitățile necesare adaptării la
evenimentele activatoare externe, de tip social. Rezultă discrepanța cognitivă între ceea ce
așteaptă persoana de la societate și ceea ce se întâmplă în realitate. Procedurile de rezolvare
de probleme și antrenamentul asertiv îl învață pe subiect cum să controleze mai bine
raportarea la situațiile externe, când este posibil, pentru eliminarea discrepanței cognitive.
Prin asertivitate , un important factor al inteligenței emoționale , înțelegem aptitudinea
individului de a -și exprima emoțiile, de a nu fi hipercontrolat, timid, capacitate de
autoarfimare, autoexprimare, în așa fel încât să nu fie stânjenitor pentru cei din jur. Persoana
devine deschisă, stăpână pe sine. Dacă acest lucru nu se întâ mplă, când emoțiile nu sunt
exprimate adecvat, deschis, există riscul ca deficiențele lor de exprimare să se convertească în
tulburări psihosomatice la nivel tisular, de exemplu: colită ulceroasă, alergii, boli cardio –
vasculare, ulcer gastro -duodenal (după Reuven Bar – On, 2011).

Psihoterapia comportamentală
Are la bază teoriile învățării, conform cărora personalitatea umană se formează sub
influența principală a stimulilor externi, a situațiilor, rolurilor și interacțiunii sociale.
Are la bază: principiile condiționării clasice (Pavlov) și condiționarea operantă a lui
Skinner. O persoană va alege un anumit tip de comportament, având la bază experiența
anterioară și consecințele ei.Va alege mai degrabă comportamentul asociat cu recompensa
decât pe cel asociat cu pedeapsa. Conform acestei teorii, afecțiunile psihologice au la bază o
învățare greșită. Pacientul, fie nu a dobândit abilitățile necesare și comportamente dezirabile,
fie a dobândit comportamente și abilități greșite, inadecvate pentru a f ace față problemelor
vieții.
Rolul terapeutului este acela de a -l învăța pe pacient că, schimbând un comportament,
va schimba starea psihică. În terapia comportamentală, terapeutul are rol de educator. Se va
elibera un set de comportamente și procedee, me nite să elimine o gamă largă de reacții
emoționale cu caracter dezadaptativ, de comportamente nedorite și să elaboreze noi modele de
comportament mai eficiente, pacientul obținând în final interrelaționări mai eficiente. Așadar,

39
scopul terapiei comportamen tale este modificarea unor comportamente țintă. Problemele se
rezolvă pe rând, după ce pacientul le conștientizează și le acceptă.
Tehnici:
– Desensibilizearea sistemică progresivă , în special în anxietate. Pacientul este expus
gradat la obiectul anxiogen, fiind necesare 20 de ședințe pentru terapie, a câte 30 minute, de
2-3 ori pe săptămână.
-Tehnica imersiunii -flooding , pacientul este expus în mod brutal la agentul anxiogen
spre deosebire de sensibilizare. Tehnica se mai numește ,,in vivo”. Apoi, pacientul este invitat
imediat să participe la o tehnică de relaxare. Creierul va asocia situația cu relaxarea.
-Tehnica imploziei -aceasta se va petrece în mintea pacientului. Terapeutul îi provoacă
mental o situație anxiogenă careîi va crește tensiunea , apoi ea va scădea, deoarece tensiunea
nu rămâne fixă. Pacientul realizează că poate face față. Procedura durează 45 minute minim,
în număr de sedințe fixat de terapeut.
-Modelarea, psihoterapeutul ca model pentru pacient. Are la bază tehnica învățării
sociale, prin observație (după Bandura).
-Terapia aversivă , sancționarea unui comportament cu un lucru negativ. De exemplu
la alcoolici, introducerea unei substanțe dezgustătoare în alcool.
-Antrenamentul asertiv, prin tehnica jocului de rol, în care pacientul joacă rolul de
terapeut, pentru a identifica stările emoționale ale personajului care îl intimidează (după
Daniel David, 2012).
Despre Nichita Hrusciov se spun următoarele. A fost deranjat de ceea ce s -a spus la o
Conferinta O.N.U. Nefii nd luată în calcul dezaprobarea sa, acesta și -a scos pantoful și a bătut
în masa conferinței pentru a -și exterioriza simțămintele.
S-ar putea să nu fie un mod de comportare pe care l -ar adopta un gentleman bine
educat, dar a fost, probabil, o reacție corectă , în măsura în care nu a fost ascultat, iar în arena
politică, tonul slab sau tăcerea nu sunt soluții.
Prin aceasta doresc să spun că e nevoie de drenarea emoției, deoarece foarte multe
persoane își ascund supărarea, indignarea și emoțiile, în gene ral. Când ne cuprinde tristețea,
nu vrem să lăsăm pe nimeni să ne vadă lacrimile. Nimic nu poate fi mai dăunător.
« Cand simțim că am vrea să ne exteriorizăm o emoție, dar o ascundem, prin aceasta anihilăm
un proces foarte firesc. Combatem o reacție umană normală, care trebuie lăsată să semanifeste
și să ne influențeze acțiunile. Î n fond, reacțiile noastre naturale sunt menite să ne ajute. Când
suntem triști, deprimați și simțim că ochii ne sunt invadați de lacrimi, semnalând celor ce ne
sunt mai apropiați , faptul că corpul nostru spune că are nevoie de ajutor, de un sprijin, de o

40
încurajare. Oprind lacrimile să curgă, deci împiedicand drenarea supărării, respingem chiar
noi consolarea care, după cum a decis corpul nostru, este necesară. » ( Vernon Coleman ,
1983) .
Tot dr. Coleman relatează despre un experiment. Cercetatorii au demonstrat că
plânsul ajută corpul să scape de un important arsenal de substanțe nocive. S -a constatat că
lacrimile determinate de stari emoționale conțin mai multe proteine de radi cali liberi decât
cele provocate de fenomene iritative.

4.9. Tehnici de relaxare
Controlul respirației: respirația în șase timpi.
Tehnica încetinirii ritmului respirator este simplă. Pentru a avea efect este necesar să
fie aplicată la primele semne de a nxietate, panică, tulburare de stres posttraumatic, tulburarea
de anxietate, stresul acut. Timpi:
1. Primul lucru, când se sesizează posibilitatea unui atac de panică, este nevoie ca persoana să
se oprească din ceea ce face, să se așeze jos sau să se spri jine de ceva.
2. Apoi, se ține respirația și se numără până la 6. Se inspiră aer.
3. Când se ajunge la 6, se expiră și se spune în gând: „ sunt calm, relaxat” sau „ sunt calm și
liniștit”.
4. Inspirați și expirați încet într -un ciclu de 6 secunde. Adică, 3 secunde inspirați, apoi 3
secunde expirați. Pe expirație se repetă în gând: ,,Calm și relaxat”.
5. După fiecare minut –adică 10 respirații, țineți -vă din nou respirația pentru 6 secunde și apoi
reluați ciclul de 6 secunde.
6. Continuați să respirați în fel ul acesta până când vă liniștiți și dispar simptomele respirației
accelerate – tahipneei.
Această tehnică funcționează optim, pentru că reglează respirația și distrage atenția –
aspect important în anxietate și panică, deoarece descentrează persoana de pe st imul și induce
relaxarea.
Este important să facem distincția între respirația toracică și cea abdominală –
diafragmatică. Cei mai mulți respiră toracic, aceasta nefiind sănătos pentru organism.
Respirația abdominală favorizează cea mai amplă expansiune a plă mânilor, asigurând o
cantitate sporită de oxigen prin respirație. De asemenea, acest tip de respirație energizează
plexul solar.
Ca oricare tehnică, pentru a fi eficientă, ea trebuie să fie practicată.

41
Respirația alternativă pe nări
Conform studiilor, această tehnică de respirație are capacitatea de a reduce simptomele
de anxietate cu aproximativ 44%. Acționează la nivelul sistemului nervos vegetativ -autonom
cu cele două componente: simpaticul, responsabil de hiperventilație, cu fenom ene
caracteristice: dilatarea pupilei -midriază, creșterea frecvenței cardiace și activarea
parasimpaticului, care duce la instalarea stării de calm și relaxare. Respirația este singura
funcție care poate fi controlată conștient, reglarea respirației având o influență importantă
asupra sistemului nervos autonom.
Tehnica: se inspiră printr -o singură nară, activându -se o arie din lobul frontal, cortexul
prefrontal stâng pentru simpatic, iar partea dreaptă a cortexului controlează parasimpaticul,
care este res ponsabil de relaxare. Alternarea respirației, pe rând pe fiecare nară, echilibrează
simpaticul și parasimpaticul. O respirație normală va avea influență asupra sistemului limbic,
inducând calm în amigdala limbică, în felul acesta scade anxietatea, panica.
Pentru a efectua aceastăe tehnică se procedează astfel:
– Se adoptă o poziție confortabilă și se închid ochii.
– Cu degetul mare se presează nara dreaptă și se inspiră profund pe cea stângă.
– Apăsați apoi, cu degetul mare nara stângă și respirați pe d reapta, profund.
– Se repetă alternativ timp de cinci minute. Se repetă această tehnică zilnic, timp de o
lună (Note de curs, UVVG. Arad, 2014).

4.10. Starea emoțională, relaționare și spiritualitate
« Convingerile inadecvate si pretențiile rigide duc la apariția ciclică a supărării nocive,
o emoție distructivă care poate distorsiona judecata noastră și deregla relațiile la locul de
muncă, în familie și în dragoste » (Dryden Windy , 2000 ) .
Aceasta se întâmplă, așa cum comentează mai departe dr. Drindy Win dy, deoarece
Ego-ul nostru dorește să domine cel mai mult, tocmai persoanele care ne sunt cele mai
apropiate.
Medicii au înțeles că pacienții trebuie să facă față patologiei emoționale, spirituale.
« Nu vom putea percepe niciodată misterul care este Dum nezeu. Cuvinte pozitive exprimate
cu iubire pentru problemele celor din jur, compasiunea activează striatum -ul iar amigdala
este temperată. Se activează alte zone din creier, care vor aduce pace, credință. » ( Andrew
Newberg, 2009) .
Biblia descrie momentul apariției fricii în istoria umanității. După ce au trecut peste
interdicția lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului, având acces

42
la orice alt pom din grădină, apare dezechilbrul datorat sentimentului de vinovăție. Prin
ispitire a șarpelui, care era de fapt Satan, Împotrivitorul lui Dumnezeu, Eva, apoi Adam au
încălcat porunca lui Dumnezeu. Păcatul a intrat în lume prin ispita îndeplinirii unei plăceri.
« Pomul era plăcut de privit : » Eva a dorit o experiență mai « înaltă ». Rapo rtul biblic
continuă : « Dar, Domnul Dumnezeu a chemat pe om și i -a zis : »Unde ești ? ». El a
răspuns : »Ți-am auzit glasul în grădină și mi -a fost frică, pentru că eram gol și m -am
ascuns. » (,Biblia,Geneza 3, 9.10)
Observăm aici modoficarea la nivel em oțional , apariția temerii ca o consecință a
încălcării unui cod. Aceasta vine la pachet cu rușinea, o altă emoție distructivă. Rușinea este o
emoție care apare în relația dintre subiect și mediul extern, în interrelație. Spre deosebire de
vinovăție, care este o stare interioară și apare în urma unui conflict între propria conștiință și o
anumită faptă. Interesant este că aici vinovăția nu apare. Conștiința este ocolită, este adusă în
planul motivațional doar teama. Rușinea mai apoi. Și -au dovedit iresponsa bilitatea prin
neasumarea vinovăției.
Merită să continuăm desfășurarea evenimentelor, a cascadei de stări afective,
spirituale. Deoarece vinovăția niciunuia dintre ei nu este asumată, apare mecanismul de
proiecție : « Omul a răspuns : « Femeia pe care mi -ai dat -o, ea mi-a dat din pom și am
mâncat .Femeia a răspuns : Șarpele m -a amăgit și am mâncat din pom. » (Geneza 3, 12.13 ) Iar
istoria aceas ta pare că se continuă și acum…
Renumita actriță Julia Roberts este recunoscută nu numai pentru valoarea ei artst ică,
dar și umană. La varsta de 43 de ani, mamă a trei copii, soție (fericită) declara într -un interviu
la întrebarea : « ce moștenire a -ți dori să lasați copiilor », următoarele : « Compasiune. Asta
cred eu că este cel mai important. Deși copiii au tendin ța de a fi rebeli, neascultători de
părinți, ei văd totuși cum sunt mama și tata și le urmează exemplul în timp, aproape
involuntar. La asta mă gandesc în fiecare zi, și încerc să fiu un exemplu cât mai bun. »
(Revista ‘ Psychologies’, 2008).
« Boala este uneori provocată de imaginație. Mulți sunt bolnavi toată viața, deși ei ar fi
sănătoși dacă s -ar considera astfel. Mulți au probleme din cauza bolilor închipuite. Curajul,
speranța, credința, compasiunea, dragostea promovează sănătatea și prelungesc viața. O minte
mulțumită, un suflet liniștit înseamnă sănătate pentru organism și suflet. (Ellen White, 2009 ) .
George Enescu : »Menirea sfântă a muzicii este să stingă urile, să potolească patimile
și să apropie inimile într -o caldă înfrățire.. . » (Iosif Sava, 19 85 ).
Ludwig van Beethoven :” Muzica trebuie să fie scânteia ce aprinde focul și spiritul
omenesc.” ( Iosif Sava, 1985) .

43

Capitolul V. STRESUL OCUPAȚIONAL

“Companiile care supraviețuiesc cel mai mult sunt
acelea care pot oferi lumii doar ele , nu doar creștere
sau bani, ci ceea ce au ele mai bun, respectul lor pentru
ceilalți sau abilitatea lor de a face oameni fericiți.
Unii numesc asta suflet. ‘’
Charles Handy

5.1. Stresul ocupațional în contextul cercetărilor actuale

Societatea modernă se confruntă cu numeroase probleme. În acest sens, tresul ocupațional
este una din problemele majore.
Fiind generat de desfășurarea vieții profesio nale, de mediul în care se desfășoară munca,
acesta are consecințe asupra activității profesionale și asupra acelora care își desfășoară
activitatea în munca respectivă.
Asistăm în ultimele decade la o penetrare agresivă a diverselor procese de infor matizare, la
modernizarea sistemelor manageriale, la modificări tehnologice. Toate acestea au schimbat
structură societății în general, dar și a locurilor de muncă, în mod special.

Costuri legate de stres. Investigații
Ganster și Schaubroeck (1991) au remarcat că în ultimii zece ani au fost publicate peste
300 articole , cu privire la relația dintre muncă și stres.
Matterson și Ivancevich (1987) susțin că, anual sunt cheltuite aproape 60 de miliarde de
doalari de către organizații numai în sistemul medical, pentru cei care au avut probleme
datorită stresului.
În Marea Britanie , suma estimată este la 1,3 miliarde lire sterline (Cooper, Sloan și
williams, 1989).

44
Consecințele stresului asupra sănătății individului în câmpul muncii au fost studiate cu o
implicare serioasă, pentru obținerea unor informații serioase, ca de exemplu, felul în care
acesta se oglindește la nivel comportamental : greutățile întâmpinate de un angajat la locul de
muncă, în raport cu adaptarea acestuia la schimbările impuse de locul de muncă.
Stresul poate fi observat și din scăderea dramatică a productivității la niveul muncii, a
productivității.
În România
Se poate observa faptu l că, la noi în țară în ultimii 15 ani au avut loc serioase schimbări în
domeniul economiei.
S-a făcut trecerea de la un sistem economic centralizat la unul de tip capitalist.
S-a trecut de la sistemul tradițional bazat pe producție manufacturieră și de bunuri de
consum, la o economie orientată în cea mai mare parte pe servicii. Acest lucru s -a întâmplat
treptat. Acest lucru este o realitate, chiar dacă nu este ușor de observat (Thomas și Pitariu,
1991).
Ceea ce este demn de remarcat atât la noi în țară, cât și pe plan mondial este creșterea
nivelului de stres și a ponderii reacțiilor la ceea ce în literatura de specialitate poartă numele
de stresori sau agenți stresori .
La noi în țară la nivel organizațional s -au impus stiluri manageriale noi centrate pe profit și
productivitate, nemaifiind justificat surpulusul de personal.
Aceasta implică pentru angajați contracte pe termen scurt, angajări cu ziua. Deducem că
este nevoie de o calificare , de competența cerută de post.
Un alt aspect este cel legat de reorganizarea muncii, după principii noi, de tipul
organizațiilor virtuale , în care angajații prestează activități la domiciliu sau pe termen scurt.
Produsul muncii este expediat periodic prin e -mail, în cazul organizațiilor producătoare de
soft, dispersate concomitent în mai multe țări.
Cea mai mare problemă, însă la noi în țară este cea legată de lipsa siguranței locului de
muncă, dispariția securității parțial sau total a structurilor organizaționale, care se îngrijeau în
trecut de car iera profesională a angajaților, de perfecționare profesioanala și promovare, de
organizarea concediilor.

5.2. Definirea stresului

45
Cercetarea stresului a întâmpinat o problemă, între definirea stresului și felul în care acesta
este operaționalizat. Conceptul de stres a fost definit prin variabila independentă, dependentă,
și de proces. Această confuzie terminologică se datorează apli cabilităților conceptului de stres
în cercetările medicale științifice, comportamentale și sociale a ultimilor 50 -60 de ani.
Perspectivele, așadar defineau stresul :
– prin modelul stimulilor, agresorilor, ceva care solicită, deci prin variabila indepen dentă,
– prin modelul răspunsului organismului la agenții stresori, prin variabila dependentă.
Noțiunea de stres a suscitat așadar o serie de preocupări și cercetări amănunțite. Pentru că,
stresul a fost definit :
– ca stimul,
– ca reacție,
– ca interacțiunea dintre cele două variabile.
Odată cu dezvoltarea cunoașterii relației persoană -mediu, cercetătorii s -au concentrat
asupra naturii acestei interacțiuni, dar, mai ales, asupra proceselor psihice prin care au loc
aceste interacțiuni.
Opiniile actuale impun cercetătorilor să definească stresul ca fiind ceva relațional, ca un
rezultat al unei tranzacții între individ și mediu (Lazarus, 1990).

5.3. Stresul ca stimul
Suresele care induc reacțiile sunt identificate ca fiind streso rii sau agenții stresori.
Definiția stresului ca stimul își are originea în inginerie și fizică. Analogia constă în faptul
că stresul este definit ca o forță exercitată asupra unui organism, o cerere, care antrenează în
consecință o reacție.
În cazul în care toleranța organismului este depășită, pot să apară probleme temporare sau
definitive. Individul este bombardat în permanență cu potențiale surse de stres, iar un
eveniment minor poate rupe, la un moment dat, echilibrul delicat între controlul stres ului și
anularea completă a comportamentelor de control al stresului.
Acest model consideră stresul ca fiind o variabilă independentă.
Aceste doua definiții au limite, deoarece nu se poate generaliza și nu știm particularitațile
individuale de reacție a le fiecărei persoane la aceeași situatie, la stresori (personalitate,
caracteristici, asteptari, valori, scopuri).

46
5.4. Stresul ca reacție
A fi stresat, este o reacție cu care se confruntă aproape fiecare persoană, dar sensul și
cuantumul perceput ca s tres diferă de la individ la individ.
Abordarea sub aspectul reacției, definește stresul ca fiind o variabilă dependentă, o reacție
la un stimul, la un agent stresor, la ceva amenințător sau tracasant pe termen lung pentru
persoană, într -o anume situa ție cu care se confruntă acesta.
În medicină, stresul este studiat din perspective fiziologică.
Cerecetările efectuate de Hans Selye, în anii ’30,’40 marchează începutul acestei abordări.
Selye a introdus noțiunea de boală de stres, în ter menii Sindromului General de Adaptare
(General Adaptation Syndrome), prin care sugerează că stresul este un răspuns nespecific al
organismului la solicitările exercitate asupra sa (Selye, 1976).
Accentul era unul medical, boală generică ce se caracter izează prin pierderea motivației,
apetitului, pirderea în greutate și lipsă de energie.
S-au efectuat studii pe animale de laborator, acestea indicând și o deteriorare internă,
fizică.
Deși cuvântul stres este peceput ca având conotații negati ve, Selye (1976), acesta afirmă
că reacțiile la stres nu sunt în mod necesar rele și că ele sunt de neevitat, din moment ce a fi în
viață echivalează cu diverse reacții.
De fapt este necesar un anumit nivel de stres, pentru motivație, dezvoltare și s chimabare.
Aceasta a fost definit ca eustres .
Factorii de stres nedoriți, greu de administrat de către organism, sunt dăunători, toxici și
pot conduce la distres sau epuizare.

5.5. Stresul ca interacțiune
Această abordare este de tip statistic, de tip cauză -efect. Această abordare este de tip
interacțional între două variabile. Nu se au în vedere factorii de personalitate.
Stresul ar trebui văzut ca o tranzacție relaționară continuă între individ și m ediu.
Abordarea interacțională are o capacitate limitată. Abordarea tranzacțională își propune
exploatarea naturii esențiale a relației stresor -răspuns -rezultat și explicarea dinamicii acestui
proces, ceea ce înseamnă mai mult decât interacțiunea din tre două variabile, conform cu
modelul interacționist.
În modelul tranzacționist, individul tranzacționează în diferite medii, evaluează factorii
stresori și își propune sa rezolve situațiile stresante.
O definiție tranzacțională a stresului afi rmă că acesta este o stare cognitivă dinamică.

47
Este un defect al homeostazei, un dezechilibru care impune o soluție de reechilibrare sau
restaurare a homeostaziei (Dewe et al., 1993).

5.6. Modele ale stresului
Factorii care declanșează stresul, afec teaza atât indivizii cât și organizația în care ei
lucrează, precum și activitatea acesteia.
Unul dintre primele modele ale stresului ocupațional a fost dezvoltat de psihologii
Universității de Cercetări sociale din Michigan.
Acest model susține că mediu l afectează percepția persoanei, care la rându -i afectează
răspunsurile, iar în final influențează sănătatea individului.
Modelul S -R al stresului prelucrat după C.I.Cooper (1990), ilustrează un model simplu al
stresului, orientat pe teoria Mediu – Persoan a- Reacție (M -P-R).
Mediu = agenți stresori
Persoana = răspuns la stres
Reacții :
– psihologice,
– fiziologice,
– comportamentale.
Modelul M -P-R a fost cel mai mult discutat în literatura psihologică de spe cialitate, el
susținând ideea că reacțiile negative la stres au loc în momentul în care relația dintre persoană
și mediu este în dezechilibru.
Prezența unor carențe între particularitățile individuale ale persoanei (aptitudini, trasături de
personalitate, valori etc.) pot conduce la neîndeplinirea nevoilor personale sau la nivelul
muncii, a cerințelor în organizație.
Trebuie să remarcăm că, reacțiile la stres nu sunt altceva decat rezultanta unor percepții
subiective. De aici rezultă și multitudinea dive rsității reacțiilor, cu alte cuvinte,
personalizarea reacțiilor.
În funcție de aceasta rezultă un cadru de echilibru/dezechilibru, care conferă individului
capacitatea sau abilitatea de a realiza un management al posibilului conflict dintre mediu și
persoană.
Acestea fac obiectul Modelului Persoană -Mediu , care a devenit apoi , Persoană -Potrivire
la Mediu .

48

Modelul structurat eclectic
Pe baza analizei situației concrete a fiecărei țări, a particularitatior social -economice, în
strânsă legătură cu studiile referitoare la stres, s -a putut construi un model eclectic.
El servește ca punct de plecare în înțelegerea demersului e xperimental privitor la
descifrarea cauzelor și mecanismelor funcționale, cât și de management al stresului
ocupațional la managerii din România.
Pe baza cercetărilor mai vechi în domeniu (Lazarus, Deese și Olser, 1952, precum și ale lui
Motovidlo, M anning, 1986, dar și Beehr, 1995), noi considerăm stresul atât ca o variabilă care
intervine, cât și ca o consecință comportamentală asociată cu reacții psihologice și fiziologice.
Consecințele stresului sunt reflectate în :
– performanța profesională și rezultatele acesteia,
– reacții comportamentale fizice, psihologice și fiziologice/somatice, de exemplu : toleranța
scăzută la frustrare, comportament agresiv, intenția de a părăsi organizația, declanșarea unor
afecțiuni psiho -somatice etc.

5.7. Persona litatea și stresul
Friedman si Rosenman au arătat în 1974, că în cadrul unei organizații se întalnesc două tipuri
de indivizi :
– cu personalitate de tip A,
– cu personalitate de tip B .
Cei de tip A consideră că în majoritatea situațiilor, în exclusivitate, t otul depinde de ei. Se
confruntă cel mai adesea cu cu factori de stres, deoarece pleacă de la premisa că reușita lor
depinde doar de felul în care se implică și reacționează ei.
Medicina a fost preocupată la un moment dat de un studiu amănunțit, deo arece medicii au
constatat că majoritatea pacienților cu afecțiuni cardiace, cu infarcturi acute de miocard,
provin din această categorie.
Persoanele de tip A sunt ambițioase, pasionate de muncă lor, muncesc ore suplimentare,
fac multe lucruri în acel ași timp, se supun la conflicte. Uită să se relaxeze, pentru a -și atinge
idealurile prin muncă. Se descurcă bine în situațiile de rezistență.
Se simț frustrați dacă cineva intervine între ei și muncă lor. Ei nu recunosc faptul că
exagerează, nu înceti nesc ritmul. Sunt ostili, nerăbdători și furioși.
Cei din tipologia B, consideră că reușita lor este legată de șansa și de factorii externi.

49
În realitate nu există o formă pură de tipologie comportamentală în relația cu munca, ci o
combinare a celor două tipuri, cu un procent mai ridicat sau mai scăzut din fiecare tipologie la
individ.
Persoanele ambițioase sunt reprezentate de tipul A. Lor le plac schimbările și
provocările, lucrează bine sub presiune , crează termenele limită, dacă nu găsesc situații de a
se detensiona, sunt predispuși efectelor fizice ale stresului distructiv.
Persoanele anxioase transformă orice situație într -o sursă de stres distructiv, îngrijorându –
se permanent că ceva ar putea merge prost. Dacă nu reușe sc să privească lucrurile mai relaxat
și să nu se îngrijoreze permanent, sunt la fel de predispuse la stresul distructiv ca și persoanele
ambițioase, dar mai ales la nivel intelectual și emoțional.
Persoanele tradiționaliste sunt relaxate atâta vre me cât au de -a face cu situații familiare.
Ele devin stresate atunci când trebuie să facă față schimbării, în caz de modificări în rutina
activităților prestate.
Persoanele centrate asupra celorlalți se simt bine câtă vreme primesc atenție și suport din
partea celorlalți. Ele sunt stresate când trebuie să lucreze singure și în caz că nu primesc
recunoaștere pentru activitatea desfășurată.
Persoanele izolate sunt stresate în relațiile cu colegii sau cu publicul.
Persoanele placide fac parte din tipolo gia B, le displac situațiile stresante, învață să evite sau
să se agite când au de -a face cu astfel de situații. Acestea devin stresate în mare măsură, când
sunt în compania unor persoane stresate.
Persoanele aventuroase abordează activitățile ca pe nișt e întreceri, pe ei nu îi afectează, dar
pe ceilalți, da. Aceste persoane sunt plicisite și frustrate, motiv pentru care sunt stresate la
locul de muncă.

La nivel organizațional, factorii acționează în direcțiile :
– conducerea companiei este stresată de unele norme guvernamentale și de ineficiența
strategiilor manageriale, să reținem instabilitatea de pe piață, privatizarea la noi în țara este
totuși în curs
– la nivel orizontal, departamental, coordonarea este di storsionată din cauza deficiențelor în
aprovizionare, a dotărilor tehnologice învechite, a crizei de competență
– din partea angajaților, aici putem adăuga și organizațiile sindicale, se fac auzite cereri
nerealiste, uneori totuși corecte. Se face referi re la greve, pretenții aberante de schimbare a
conducerii, măriri de salarii etc.

50
În această junglă organizațională locul central este ocupat de manager, care la rându -i se
află la intersecția tuturor factorilor de presiune sau a stresorilor care acționează în organizație.
El este integrat în model ca o realitate bio -psiho -socială cu referire la stres. Situația lui este în
funcție de factorii demografici : vârstă , gen, experiență, vechime și poziție de manager, în
funcție de particularitățile in dividuale ale personalității și a mecanismelor de managemaent
ale stresului.
Consecințe comportamentale majore ale acțiunii factorilor de stres :
– afective, avem aici consecințele asociate afectivității negative, reacții atitudinale față de
muncă, ace stea influențând performanțele profesionale ale managerului și starea lui de
sănătate.

5.8. Surse de stres în cadrul organizației
În cadrul organizației, factorii de stres sunt diferiți de la un post la altul.
Pentru manageri , aceștia încearcă fo rme ca : responsabilitatea față de superiori,
necesitatea motivării celor subordonați, respectarea termenelor, încadrarea în bugete,
gestionarea schimbărilor.
Pentru funcționari , factorii de stres pot fi repetitivitatea activităților, lipsa de
responsa bilitate, nemulțumirea față de statutul social, incertitudinea promovării, lipsa de
control asupra muncii.
Pentru muncitori, constituie factori de stres eforturile fizice, condițiile periculoase de
muncă, noxele.
În cadrul organizației, factorii de stres sunt în general suprasolicitarea profesională,
neclaritatea sarcinilor. Conflictele de roluri, ambiguitatea, nesiguranță locului de muncă.
Volumul de muncă; fiecare din noi avem o impresie, imagine a ceea ce constituie volumul
optim de muncă. R ealizăm când agenda noastră se apropie de un ideal. În felul acesta nu
avem niciun moment sentimentul inutilității, pe de altă parte ne putem ocupa cu atenție de
ceea ce avem de făcut. În felul acesta, ne rămâne timp, după îndeplinirea activității, să ne
relaxăm, să ne bucurăm de timpul liber sau de treburile personale.
Atunci când crește volumul de muncă, situația ideală dispare. Apare starea de
supraîncărcare. În unele posturi, această situație devine cronică, stresantă, cerând
organismului să elibere ze energia de adaptare.
Suprasolicitarea poate îmbracă forme diferite. Se realizează cel mai simplu în modul de a
lucra prea multe ore pentru a realiza o singură sarcina.

51
Aceasta este situația fermierilor, a meșteșugarilor, care își sacrifică o p arte din timpul liber
pentru a -și continua munca.
O altă formă o constituie termenele prea restrânse și când se aglomerează termenele, acest
fapt devine stresant pentru angajați.
Să menționăm și a treia formă de suprasolicitare, aceea când, un no u angajat mai puțîn
experimentat sau un vechi angajat, primește sarcini prea grele , acestea fiind de competența
unui expert. Situația devine stresantă în ciuda promovării sau a salariului crescut. Această se
datorează efortului mult prea mare a celui în c auză, din lipsa de experiență. Poate să scadă
încrederea în sine.
Conflictele de roluri au fost prezentate de Robert Kahn și colectivul său de la University
of Michigan, ca principalele surse de stres. Conflictul de roluri reprezintă necesitatea de a
exercita sau controla o activitate în care două grupuri distincte au interese contrare. De
exemplu, maistrul care își presează muncitorii în îndeplinirea urgentă a sarcinilor, pentru a -și
satisface superiorii, deși cunoaște riscurile și știe că le poate afecta sănătatea. Tot ce dorește
grupul celălat este maximizarea producției, indiferent de urmări.
Aceste situații trebuiesc menținute între limite controlate.
Incertitudinea este consecința definirii necorespunzătoare a unui anumit post, în ceea ce
privește : așteptările referitoare la persoana care îl ocupă, acțiunile care trebuiesc îndeplinite
pe post cât și consecințele unui anumit comportament. Atitudinea față de ambiguitate diferă
de la un individ la altul.
Unii doresc sarcini pre cise, alții suportă foarte bine neprevăzutul în carieră.
În organizație, cu cât crește exigența față de greșeli, cu atât crește și aversiunea față de
ambiguitate. Totuși, dacă în cadrul organizației sunt tolerate greșeli neintenționate, situația
diferă.

5.9. Reacții comportamentale la stres
Un individ stresat încearcă să se adapteze la situația de stres, să ia măsuri corespunzătoare,
dar de multe ori se retrage și consumă substanțe stimulante.
În caz pozitiv, persoana încearcă să reducă stre sul, să caute susținere, să delege unele
responsabilități, să comunice, să găsească o alternativă la situație. În acest caz, stresul este
redus, cu beneficii atât personale, cât și la nivel de organizație.
Retragerea se poate observă prin absenteism, demisie, persoana încercând să iasă din
mediul stresogen pe o perioada limitată de timp sau definitiv. Prin aceste măsuri, individul își
rezolvă problema, dar la nivelul organizației problema rămâne.

52
Consumul de sub stanțe stimulante ( alcool, tutun, droguri) reprezintă o formă de reacție
păguboasă la stres, deoarece nu rezolvă nici problema stresului individului, nici nu ajută
organizație.

Reacții psihologice la stres
În funcție de intensitatea emoțiilor și de s tarea de rezistență și reziliență a persoanelor, de
durată, acestea au reacții diferite în plan psihologic.
Frustrarea este o stare de nemulțumire profundă, pe care un individ o resimte când ceva
sau cineva intervine asupra comportamentului adoptat de a cesta în scopul realizării unui
obiectiv.
Frustrarea, însă, în anumite limite are efecte benefice. Ea colorează comportamentul, îi
ambiționează pe indivizi să își mobilizeze energia, pentru a face față problemelor cu care se
confruntă. În felul acesta beneficiază atât persoana, cât și organizația.
În acest sens avem un exemplu este relevant.
Un director de marketing, la un moment dat poate observa că un anumit produs nu se mai
vinde sau nu se vinde chiar atât de bine. Ceea ce va face, va fi să î ntreprindă acțiuni corective,
deci se va mobiliza. Frustrarea pozitivă, trebuie însă, să aibă un caracter intermitent, nu în flux
continuu.
Când frustrarea se permanentizează, iar individul nu are alternative, ea devine o stare
emoțională interioară. C omportamentul este modificat, ca formă : protest, sabotaj sau in
extremis, violență.
Dacă situația nu se rezolvă, apare apatia sau retragerea din situația respectivă, chiar de la
locul de muncă.
Când, însă, frustrarea apare brusc, având cauze nedre pte, se instaurează agresivitatea.
Managerilor le revine misiunea de a menține în limite rezonabile și controlabile frustrarea;
să fie cel puțin nedăunătoare organizației. În acest sens, managerii trebuie să îi pregătească pe
membrii organizației pent ru eventuale schimbări, să le explice cauzele, mai ales să anticipeze
dacă vor fi urmări frustrante.
În organizație, anxietatea apare din cauza vulnerabilității angajaților în fața unor decizii pe
care le iau cei care dețin puterea, dar care pe ei îi defavorizează.
Poate să apară din cauza unei competiții interne, a modificărilor, având ca urmare , pentru
unele persoane, pierderea reputației, a poziției sau siguranței.
Unii factori precum problemele de grup, de boală, de familie, ambițiile în exces au rol
important în instalarea anxietății.

53
Anxietatea moderată poate motiva, dând acuitate simțurilor, capacitate a de inovare, dar
dacă depășește limitele suportabile, devine cronică, iar subiecții nu mai gândesc rațional,
atunci, vor recurge la consum de substanțe stimulante, alcool, tutun, droguri.
Și în acest caz, pentru prevenție, managerii trebuie sa fie atenți la modificările din
organizație și să anunțe din timp și să dea angajaților feedbackul necesar despre performanțele
lor, evitând a stfel competiția inutilă între angajați.

5.10. Stresul și modul de gândire
Există o legatură foarte strânsă între stres și modul de gândire.
Stresul afectează modul cum g ândim. Și în cazul stresului, ca și în cazul frustrării, un nivel
moderat de stres ascute mintea și gândirea, motivând persoana să se organizeze.
Este însă adevărat că stresul ne afectează modul în care gândim. Dar și modul în care
gândim afectează stresul. Acest lucru se observă din felul în care reacționăm la stres, adică
diferi t.
În fața unui examen, studeții reacționează diferit, ca urmare stresul va fi resimțit diferit, iar
în final, consecințele la nivel de persoană vor fi diferite.
Cercetările au evidențiat că există două categorii de manageri:
– unii, așa num iții subiecți tari , care consideră că pot influența cursul unor anumite
evenimente, considerând situațiile drept provocări benefice pentru a -și pune în valoare
competențele, nicidecum să creadă că situația îi pune în pericol.
– alții, nu au această putere de autocontrol. În situații similare ei clachează fizic sau psihic.

Consecințe personale și la nivel de organizație:
Este necesar, însă, a se lămuri un aspect evidențiat de cercetători în domeniul stresului,
acela că, adaptarea organismului la un stres prelungit este limitată.
Iritabilitatea excesivă afectează calitatea vieții, crește violența iar societatea este nevoită să
sporească cheltuielile de asistență medicală și socială, scăzând astfel și eficiența muncii.
În felul acesta apar o serie de accidente de muncă, de boli psihosomatice, pensionări mai
devreme decât ar fi normal.
Stresul în organizație crește și absenteismul, fluctuația de personal în organizație și
reducerea performanței angajaților.
Epuizarea este un rezult at al oboselii fizice, psihologice și emoționale.
În cazul acesta, o persoană se poate înstrăina de munca sa. Există mai multe cauze ale
epuizării, uneori paradoxale și contradictorii :

54
– plictiseala, ca stare opusă supraîncărcării, poate duce la epuiz are
– relațiile defectuoase între colegi, șefi, clienți
– recompense inechitabile sau nesatisfăcătoare pot conduce la epuizare
– prea multă responsabilitate și prea puțin sprijin
– necesitatea de a dobândi în timp prea scurt anumite informații, abilități, cunoștințe.
Simptomele epuizării debutează cu oboseală fizică. Persoana se plânge mereu că este
obosită, că are un nivel de energie scăzut. Acuză frecvente episoade de cefalee, insomnii și
tulburări de alimentație.
Aceste per soane devin cinice și încep să adopte un comportament negativ față de
organizația lor.
Trăiesc un eșec, scade stime de sine și eficiența generale față de o muncă și o viață
plăcută.
Pentru a preveni efectele unui astfel de stres escaladat, este nevoie de atenția organizației în
privința implementării unor strategii de diagnoză periodică a nivelului de stres perceput la
nivel de organizație și individ.

5.11. Strategiile de apărare față de stresul ocupațional
Folkman, Lazarus, Gruen și DeLongis (1986) au definit modalitatea de control al stresului
ca fiind efortul cognitiv și comportamental de a administra, reduce, minimaliza sau tolera
cerințele interne și externe ale mediului, considerate ca depășind resursel e persoanei.
În general, cercetările au relevat că strategiile de control ale stresului focalizate – cele care
vizează direct sursele de stres – sunt mai eficiente decât cele centrate pe emoții, focalizate pe
schimbările emoționale induse de stresor.
Oamenii pot răspunde la stres în două feluri :
Strategia rațională de control al stresului
Aceasta se referă la rezolvarea de probleme, adică emoțiile negative asociate stresorilor
sunt depășite. Când sunt emoții negative, acestea sunt un indicato r clar asupra problemei.
Cineva este motivat să acționeze în mod corect în decizia luată în raport cu stresorul.
Strategia de control emoțional al stresului
Această strategie constă în minimizarea directă a emoțiilor negative, prin modificarea
gând urilor legate de stres. Acest tip de strategie poate conduce la pasarea deciziei la o altă
persoană.
Carver și colaboratorii (1989)
Se propun 14 strategii :

55
– reinterpretare pozitivă și creștere
– modalitate activă de control al stresului
– planific are
– căutarea sprijinului social pentru probleme emoționale
– căutarea sprijinului social pentru probleme instrumentale
– renunțarea la activități concurente
– practicarea religiei
– acceptare
– dezangajare mentală
– concentrare pe emoții
– dezang ajare comportamentală
– negare
– consum moderat de alcool
– umor.
Carver a constatat că indivizii nu sunt deschiși să utilizeze strategii neceasare, ci pe cele cu
care s -au obișnuit.
De aceea la nivel de organizație este necesar să se organizeze programe de training, care să
vizeze antrenarea oamenilor din organizații pentru ca aceștia să utilizeze cu mai mare
frecvență strategiile adaptative de control al stresului ocupațional.

Anali za definiției copingului
Analiza definiției copingului, după Lazarus și Folkman, pune în evidență o caracteristică
esențială. Este de neconceput în afara triadei acțiune -cogniție -comportament dezadaptativ.
Definiția este oarecum restrictivă, în raport cu noțiunea mai largă de strategie adaptativă,
care ar include și mecanisme defensive de sorginte inconștientă, nesupuse controlului
voluntar.
În ce privește caracteristicele copingului, paradigma cognitivistă pornește de la două
premize esenț iale :
1.-copingul presupune efortul conștient îndreptat asupra modului în care situația stresantă este
percepută, prelucrată și stocată
2. -copingul presupune o anumită procesualitate, etapizare, ce se caracterizează în :
– anticiparea situ ației (evaluarea costului confruntării),
– confruntarea propriu -zisă și redefinirea situației prin prisma confruntării,
– analiza semnificației personale a situației post confruntare.

56
Copingul de tip cognitiv intervine atunci când strategiile comportamentale uzuale devin
ineficiente sau prea costisitoare, când timpul necesar unei asemenea intervenții este prea scurt.
Distorsiunile în prelucrarea informației, redefinirea situației stresante în termeni
convenabili, căpăta, în viziunea cognitivistă , o înaltă valoare adaptativă, deși se poate
întâmpla ca uneori, să existe un dezacord între ceea ce stabilește subiectul amenințat în
interior și exigențele sarcinii.
Percepute uneori din afara sa, mecanismele de autoînșela re , tehnicile de coping de
acest tip, sunt frecvent întâlnite în practica modernă..
În practică, aplicarea unui singur mecanism adaptativ de autoînșelare ar duce
inevitabil la ruperea de realitate.
Flexibilitatea și adecvarea ar trebui să constitui e atribute esențiale ale mecanismelor
de coping la o persoană sănătoasă.
Orientarea tehnică spre scop a mecanismelor de coping nu trebuie să prevaleze, în
principiu, asupra flexibilității.
Copingul desemnează orice mecanism de prevenție și adaptare la stres, orice tranzacție
între subiect și mediu, în vederea reducerii intensității stresului.
Adaptarea nu se referă numai la conviețuirea cu stresul. Mecanismul de coping este
mai general decât cel de adaptare. El vizează nu numai modificarea unui sistem pentru a face
față unor cerințe în mediul dinamic, ci chiar anihilarea unor factori de mediu, care au reclamat
noua situație.

Evaluarea primară și secundară
Evaluarea primară, stabilește relația dintre stresor și reacție.
Stresor…………………….. ………………………………………………Reacție
Evaluare primară……………………………………….Evaluare secundară
(a potențialului stresor)…………………..………..(a resureselor subiectului)
1.Severitatea
stresorului…………………..……Cu cât un stresor este considerat mai sever, cu atât
mai intensă este reacția la stres.
2. Natura
stresorului………………..……….Cu cât este mai ambiguu, cu atât reacția este mai
intensă.
3. Momentul
impactului………………..……….Sporul de certitudine cu privire la momentul

57
important, reduce reacția.
4. Probabili tatea
Apariției situației………….………Incertitudinea are consecințe mai stresante
decât o certitudine pesimistă a iminenței confruntării.
În urma evaluării primare și secundare, subiectul va ști cât de sever e stresul, care este
natura sa, când se va produce impactul și cu ce probabilitate.
În funcție de aceasta, se vor declanșa mecanismele de adaptare la stres sau de coping.
Daca nu este vorba de o confruntare severă, încât subiectul să -și pregătească o reacție
adecvată din repertoriul său de răsp uns, reacția de stres nu va apărea, nu se vor activa
mecanismele de coping.

5.12. Stresul și imaginea de sine
O persoana cu o imagine de sine defectuoasă va fi mai susceptibilă epuizării într -un mediu
stresant.
Stres si burnout
In 1969 Loretta Bradley a fost prima cercetătoare care precizat că burnout -ul este un proces de
stres particular, legat de exigențele muncii și de condițiile de muncă.
Burnout este o stare de epuizare emoțională, de depresonalizare și de diminuare a
performanței, suscept ibilă să apară la o persoană care lucrează cu alte persoane.
În opinia lui Maslach (2001), epuizarea profesională (burnout) este un sindrom de epuizare
fizică, psihică și emoțională care implică dezvoltarea unei stime de sine negative și a unei
atitudini profesionale negative, ducând la o pierdere a implicării și a sentimentelor pozitive.
Finalizeaza în depresie.
Epuizarea profesională este un rezultat al stresului cronic și al trăirii la locul de muncă a
sentimentului că există o disproporție între po sibilitățile individului și realitatea condițiilor de
muncă.
Burnout presupune costuri economice în organizație, costuri individuale psihologice,
costuri sociale și mai ales familiale.

58