Succesul Scolar In Randul Copiilor de Etnie Roma

CUPRINS

Introducere 3

Istoricul romilor 3

Teorii sociologice relevante cu privire la educație 3

Educația din perspectiva unei paradigme sociologice 3

Interacționismul simbolic 3

Educația din perspectiva teoriilor sociologice relevante 3

Teoria transmiterii educaționale – perspectiva sociolingvistică 3

Stereotipuri și prejudecăți cu privire la etnia romă 3

Ce sunt stereotipurile și prejudecățile? 3

Țiganii sunt chiar țigani 3

Nomazii romi 3

Muzica și dansul la romi 3

Meșteșugurile tradiționale 3

Religia romilor 3

Femeile rome 3

Copiii romi 3

Situația financiară a romilor 3

Romi și societate 3

Stereotipul educației 3

Educația copiilor romi 3

Participarea școlară 3

Educația preșcolară 3

Educația școlară ( învățământul primar și secundar) 3

Ce prioritate are educația pentru copiii romi? 3

Repetenția 3

Analfabetismul 3

Bibliografie 3

Introducere

Educația ca factor de integrare socială a romilor este o temă abordată de către foarte mulți specialiști din punct de vedere sociologic, psihologic, economic și chiar al asistenței sociale. Am ales să studiez această tematică și mai ales să încerc prin această lucrare să dau un răspuns întrebărilor de cercetare Care este rolul discriminării în clasa elevilor de etnie romă?, Să fie situația economică factorul principal al abandonului școlar în rândul copiilor romi?, Depinde de atitudinile părinților mersul la școală al copiilor lor?, Au o șansă ca acești copii să își formeze o imagine de sine? și Care este atitudinea copilului față de școală?, deoarece trăim zile în care educația ar trebui să fie accesibilă și inculcată de către societate în indivizii marginalizați, printre care se identifică cei mai mulți cei de etnie romă.

Trăim zile în care educația are un rolul de a-i inculca individului procesele de bază educaționale cu care să se descurce în societate. Având aceste procese educaționale individul poate întreprinde un status profesional și să fie un om respectat. Singura problemă sau obstacol pentru ei este dorința. Dacă ei au dorința de afirmare și vor să devină cineva atunci cu siguranță că vor apela la serviciile educaționale, în caz contrar, specialiștii se vor zbate în continuare să dezvolte programe prin care să-i facă pe indivizii aceștia să conștientizeze lumea în care ei trăiesc.

Mi-am dorit să aflu un răspuns la aceste întrebări încă de când eram în liceu. Ca și elev nu conștientizam unele particularități ale mediului cu care se confruntă colegii mei de etnie romă. Astfel, absenteismul lor era mai ridicat decât al colegilor de alte etnii din cauza unor factori pe care această lucrare dorește să-i puncteze și să-i analizeze dintr-o perspectivă sociologică.

Dacă ar fi să ne uităm în urmă în istoria României putem vedea că „ țiganii”, după cum Achim, dar și alți autori, folosește acest termen, în ziua de azi numiți romi, ei nu erau amintiți. Ei au migrat în țara noastră datorită unei „situații de robie colectivă” (Achim 1998: 9). Din cauza acestei situații ei au primit etichetarea pe care o au și astăzi. Ei au fost robi ai țării timp de patru secole și jumătate iar apoi fiind eliberați pe la jumătatea secolului al XIX-lea au fost marginalizați, lăsați să trăiască la marginea orașelor și satelor. Recursul la istorie și la acest paragraf din Achim, dar și a altor autori, ne ajută să înțelegem mai bine poziția marginală pe care romii au ocupat-o pentru mai multe secole în societatea românească. Sărăcia și totala lor dependență față de celelalte grupuri etnice nu avea cum să nu genereze efecte pe termen lung, atât în ceea ce privește accesul lor mai scăzut la sistemul de educație, cât și atitudinea pe care acest grup etnic a dezvoltat-o față de educație.

Educație și integrare socială sunt două teme care sunt foarte frecvent întâlnite, studiate în articole, studii și rapoarte cu privire la minoritățile rome. Preocuparea intensă din punct de vedere al analiziei și al diversității perspectivelor cu privire la educație și integrare socială din care este abordată această temă arată cât de important este acest proces pentru societate: „accesul la educație este un drept fundamental al omului, este un mijloc de dezvoltare economică al unei țări și un factor important al întăririi coeziunilor sociale” (Neagu 2012:11).

Există multe întrebări la care mulți dintre cercetători încearcă să răspundă, iar dintre acestea putem menționa: cum ajung cei defavorizați în procesul educației?, care sunt factorii sau mecanismele care îi opresc pe indivizi la educație?.

Există stereotipuri și prejudecăți aduse romilor care se leagă de nivelul de educație redus și excluziunea socială, însă în ziua de astăzi o mulțime de specialiști, organizații non-profit, de caritate, sprijină și ajută populația de etnie romă să nu se mai simtă confruntați cu această problemă. Datorită acestora, rezultatele încep să apară puțin câte puțin. Pentru ca să se producă o schimbare este nevoie de pași mărunți (CPARSD 2009:205). Mulți se întreabă de ce statul, politicile naționale nu acționează în rezolvarea acestor probleme ale romilor? Însă, unii nu știu că „politicile naționale au participat și ele cu ceva la eradicarea problemei și anume prin implementarea legii „Cornul și laptele”, legea VMG (venitului minim garantat) și acordarea de locuri speciale destinate etniei rome în universități și licee, toate astea pentru a le oferi o șansă copiilor, tinerilor de etnie romă la educație” (CPARSD 2009:205).

Această lucrare își propune să analizeze factorii care duc la absenteism și la renunțarea de către copiii romi la școală, apoi identificarea modalităților de a-i menține pe aceștia în școală și identificarea succesului școlar. Abordarea teoretică privind această temă se va realiza din perspectiva unor paradigme sociologice și cu aplicarea teoriilor macro – teoria reproducerii sociale care este definită de către sociologul Pierre Bourdieu, apoi teoria lui Basil Bernstein: codul lingvistic restrâns și cel elaborat și teoria corespondenței a lui Bowles și Gintis. Din punctul de vedere al metodologiei am ales abordarea cantitativă prin metoda anchetei pe bază de chestionar care va fi aplicat pe un eșantion de intenționalitate.

Istoricul romilor

Subiectul pe care această lucrare își dorește să-l abordeze nu este unul nou, romii au fost în centrul atenției din domeniul cercetătorilor economici, psihologici și sociologici începând cu sfârșitul secolului al XIX- lea. Pentru a înțelege modul în care se organizează romii, atitudinile și reacțiile lor actuale trebuie să apelăm la istoricul acestora. Ei au o istorie fascinantă, plină de persecuții și lupta continuă de supraviețuire.

Înainte ca această etnie în cauză să fie numiți „romi” aceștia erau etichetați ca „țigani”. Ca să putem defini acest termen de „țigan” ne vom îndrepta atenția către dicționarul englez Oxford și citim că „ gypsy” , termen care este folosit de către englezi, este: „ membrul unui clan rătăcitor (numiți de către ei Romany) de origine indiană cu pielea și părul negru, trăind din prelucrarea coșurilor, negocierea cailor, ghicitului etc.” (Oxford Dictionary 1989: 517). Această definiție este dată începând cu secolul XXI, atunci când taina originii lor a început să capete înțeles. Termenul „ țigan” însă are o însemnătate și anume „este unul greco-bizantin (atsigani) care tradus înseamnă de neatins (din verbul athiggainen – a nu atinge), acest termen a fost pus unei grupări religioase din secolul al VIII- lea din Frigia, ai cărei membrii credeau o dezonorare contactul cu anumite lucruri sau numai cu privirea lor, însă printr-o răsturnare de sens este atribuit țiganilor din ziua de azi” (Dieaconu 2014: 12).

Originea acestora este afirmată de către Mihail Kogălniceanu, care a fost realizatorul primului studiu cu privire la acești nomazi din Țările Române în anul 1837, introducând în „istoriografia românească, cercetările școlii germane de istorie, afirmând originea lor indiană” (Dieaconu 2014). Însă originile lor sunt abordate și din punctul de vedere al mitologiei și anume, studiile mitologiei românești prezintă tradiții care demonstrează că țiganii ar fi egipteni, „descendenți ai armatei faraonului sau că ar fi urmașii biblicului Ham, care a fost blestemat de tatăl său Noe să i se transforme pielea într-o culoare neagră și să fie călător prin lume” (Olinescu 2001: 42). Chelcea afirmă și el că țiganii sunt considerați supraviețuitorii armatei faraonului din Egipt înecată, în timpul eliberării poporului lui Dumnezeu din sclavie, în Marea Roșie (Chelcea 1944: 11). Când țiganii, în ziua de azi denumiți romi, au intrat în spațiul românesc, primul care le-a acordat atenție a fost Dimitrie Cantemir, însă acesta era în necunoștință de cauză de unde provin ei. El scria despre „ țiganii acei cu mulți copii”: „ Acești indivizi sunt segregați ici și colo în toată Moldova și nu există stăpân să nu aibă în proprietatea sa câteva familii de-ale lor. Nu știu nici ei înșiși și nici nu se găsește nimic despre ei în cronicile noastre. Toți țiganii, din toate ținuturile, au același grai amestecat cu multe cuvinte persienești și grecești” (Cantemir 1956: 230-231). La fel și Achim afirmase că „ încă nu se știe locul exact de unde au pornit țiganii în migrația lor spre Europa. Nu se cunosc cauzele care au determinat părăsirea patriei lor primitive și nici epoca primelor migrații” (Achim 1998: 32).

Nicolae Iorga afirmă că „țiganii arată prin organizarea lor actuală exact aceea care era a romanilor în secolul al XIII- lea: căpeteniile lor, care erau voievozi, poartă părul lung, papuci de papură, au sub ascultarea lor juzi. Ei păstrează chiar și unele particularități de limba arhaică” (Iorga 1993: 110). Astfel, prin denumirea și prezența a mai multor expresii în limba grecească în limba lor, a țiganilor, se arată „culoarul” de sosire dinspre Balcani înspre Țările Române (Dieaconu 2014: 12). Așa cum am precizat mai sus, țiganii nu și-au păstrat numele acesta pentru totdeauna, ei și-au atribuit numele de „romi”, datorită uneia dintre consecințele locuirii lor pe o perioadă mai lungă în Imperiul Bizantin, care devenise „romeu” (Giurescu 2000: 388). Pentru ei termenul de „rom” însemna a fi bărbat adevărat. Însă acest proces de schimbare a numelui de etnie nu a fost unul simplu, și în ziua de azi întâlnim oameni care încă îi strigă sub pseudonimul de „țigani” , iar alții „romi” și există câteva opoziții în privința folosirii termenului de „romi” din simpla coincidență a denumirii țării noastre „România”, cu cea a etniei. Abrudan Ioan trimite o scrisoare Parlamentului României, în urmă cu șapte ani în care prezintă nemulțumirea lui față de această etnie dar în special privind denumirea lor: „… această etnie nu este specifică României, ea întâlnindu-se în majoritatea țărilor europene în diverse proporții, dar noua sa denumire de romi este asimilată mai ales cu numele țării noastre, România, răspândindu-se astfel o confuzie care s-ar putea dovedi fatală pentru viitorul european al poporului român” (Abrudan 2007: 32). Țiganii, migrând din țară în țară și-au atribuit denumirea diferitelor etnii, asta ca să își ascundă adevarata identitate, precum „șatra” de la casta „Kshatra” sau „Gypsy” de la „ Egyptian”, folosindu-se de el pentru a primi resurse materiale și financiare, pretinzând că sunt creștini, în Germania ei sunt cunoscuți ca „Zigeuner și Sinti” , în limba franceza s-au denumit „Gitanes” , iar în Danemarca, Suedia și Finlanda au defilat sub denumirea de „Tattan” care tradus înseamnă tătari (Iorga 1993: 14). Se poate observa că acest popor de etnie romă sunt și au emigrat prin toată Europa, dar, cum au apărut ei în țara noastră?

Cea mai veche datare privind apariția țiganilor pe teritoriul țării este din 1385, când domnul Țării Românești, Dan I, a emis un act prin care dăruiește mănăstirii Tismana tot ceea ce mănăstirea Vodița avea în posesiunea ei, printre care avea și 40 de sălașe de țigani, adică familii (Panaitescu și Mioc 1966: 19-22). Apoi, cu trecerea timpului informații privind locuirea lor pe acest teritoriu devin multiple. Iorga crede că: „țiganii au venit în principatele române odată cu invazia mongolă din anul 1241” (Iorga 1993: 22). Se spune că romi care erau în țările romane au fost vazuți drept moștenire tătară, „aceștia i-ar fi adus cu ei în această parte a Europei, iar odată cu retragerea tătarilor, țiganii au rămas în stăpânirea romanilor ca robi” (Achim 1998: 23). Putem să deducem că romi au fost aduși în țara noastră drept robi sau sclavi, chiar dacă aceștia erau deja sclavii tătarilor. Astfel, se atestă că ei nu au fost robi de la începutul venirii lor pe teritoriul țării române (Achim 1998: 39) , ci, abia mai târziu romanii i-au păstrat pe romi mai mult din cauza lipsei unei economii și era nevoie de resursă umană pentru agricultură sau alte meșteșuguri, bineînțeles că romanii aveau nevoie de mână de lucru ieftină. Țăranii erau puțini dar și nepricepuți în meșteșuguri la care romi erau foarte pricepuți datorită faptului ca erau nomazi, susține Pons (1995: 13).

Istoria „țiganilor” este una vastă și încă nu este una exactă, de aceea, această lucrare nu pune accentul pe istoria romilor foarte intens ci mai degrabă cum educația îl integrează pe individul de această etnie care a trecut prin mai multe faze de tranziție în societatea actuală. Romii din Țara Românească, în urmă cu câteva secole au fost înrobiți de către romani, și așa ei și-au menținut oarecum independența, adică au avut un loc unde să trăiască, deși romanii le-au suprimat această independență prin interzicerea părăsirii Țării Române, unde în țările europene ei erau alungați (Pons 1995: 15). Perioada în care romii au fost ținuți ca și robi a fost destul de mare, însă aceasta a luat sfârșit începând cu secolul al XVIII- lea când au fost adoptate mai multe reforme privind viitorul romilor (Pons 1995: 21). Datorită Domnitorului Alexandru Ghica romii din Țara Românească au fost dezrobiți și prin mai multe reglementări și decizii privind reunirea fraților și a surorilor din familie a dus la „țărănizarea romilor”, fiind scoși din influența statului și implementați în satele boierești, primind o bucată de pământ iar din perspectiva relațiilor interumane, ei erau respectați și numiți drept ca și țărani, adică nu erau cunoscuți sau etichetați drept țigani sau romi. Romii aveau aceleași drepturi ca și românii. Datorită acestei acțiuni pe care Domnitorul Ghica a facut-o, și romii din Moldova au beneficiat de aceeași tratație (Vaillant 1857: 9).

Statutul de țărani pe care l-au primit romii nu a durat până în ziua de azi. După ce-l de-al doilea război mondial, majoritatea lucrau în meserii de meșteșugari, nu foarte mulți în meserii agricole. Din acest motiv, susține Pons: „ei se numărau printre puținii proletari ai satelor și tot de aceea vor fi printre primii care vor susține pe plan local politica Partidului Comunist Român” (Pons 1995: 25). Datorită acestei situații, unii dintre romi, conform noului regim, sunt numiți primari, iar unii dintre ei vor adera la partid. La momentul înființării acestei noi organizații, în 1921, ca membrii ai acestei organizații erau în esență și minoritățile naționale. La început nu a fost o organizație de masă, însă cu timpul a crescut și a început să se impună, apelând la minorități. La vremea aceea minoritatea etnică romă era formată din clasa muncitoare, aceștia erau destul de numeroși și erau ostili în ceea ce privesc reformele sociale. În aceeași perioadă se desfășurau reforme privind pământul. Partidul văzând că țăranii nu doreau să împartă cu minoritățile pământul, a recurs la o tactică pe care deja o experimentase și în alte zone, și anume divizare și împărțire. Acesta este momentul în care romii și-au găsit un loc și anume, mai ales în Transilvania, ei au ocupat casele populației sașilor care fuseseră deportați. Astfel românii după anii 1950 au început să aibă un comportament de ostilitate împotriva romilor, deoarece ei considerau că romii nu sunt demni de un asemenea tratament, bineînțeles că ei se simțeau lezați față de aceștia și așa au început să se nască stereotipuri și prejudecăți ale romilor active până în ziua de astăzi. Romii au început să fie dați la o parte, să fie discriminați, chiar și de către stat care i-a considerat o etnie minoră. Aceștia au început să se lupte pentru drepturile lor, dar din păcate ei eu fost trimiși „afară”, trimițându-i la marginile orașelor și satelor, fiind lăsați fără acces la resurse pentru supraviețuire și educație (Achim 1998: 41-46).

Amintim faptul că statul i-a considerat pe romi o etnie minoră, deci putem vorbi despre un grup social În istoria antropologiei, odată cu mai multe lucrări privind grupul etnic, a fost o ruptură cu privire la studierea acestui grup. În loc să se studieze etnia ca și grup social dat care este reprezentat printr-un conținut (Olivera 2014: 38 apud. Barth 1969), Barth inclină mai repede pentru studierea „enticității” definite ca „diferitele modalități prin care diferențele culturale devin pertinente pentru organizarea socială” (Poutignat și Streiff-Frenart 1995: 191) . Așa au apărut ideile că grupurile etnice se afirmă într-o manieră colectivă. Asemenea concepții le găsim și în ideile lui Weber, care spune că „grupul etnic se definește în mod fundamental printr-o conștiință de apartenență” (Weber 1971: 124-143). Acest concept al colectivității s-ar putea să fie un motiv căreia copiii de etnie romă nu vin la școală într-un număr atât de semnificativ. Anume, că poate le este frică să meargă de unul singur în școală, poate au frică de a nu fi singur în clasă din categoria eniei de romi.

Teorii sociologice relevante cu privire la educație

De-a lungul timpului, problema educației a primit numeroase interpretări și teorii cu caracter modern aplicate după perioada industrială care împreună cu caracterul tradițional fac parte din procesul teoretic cu privire la schimbare socială din care face parte și tema abordată de către această lucrare.

Educația poate fi privită și dintr-o perspectivă sociologică, nu doar economică sau psihologică. Însă sociologia nu se rezumă doar la o singură teorie, una inseparabilă asupra vieții sociale, ci la o pluritate de teorii, de noțiuni și curente. Dumitru Popovici, în lucrarea „Sociologia Educației”, afirmă că „unele teorii și-au consolidat statutul prin acceptarea lor de către comunitatea sociologică, aducând răspunsuri pertinente la întrebarea Cum este societatea?” (2003: 29). Astfel, în situația aceasta s-au format paradigmele sociologice, teorii pe contexte sau pe cazurile pe care sistemul social global a încercat să le analizeze. Majoritatea paradigmelor cuprind educația ca un element de maximă importanță, emițându-se clar înspre însuși concept și asupra funcției sale sociale. Ele alcătuiesc instrumente teoretice importante în studierea și analiza fundamentală a accepțiunilor sociale ale educației. Există autori care afirmă că teoria educației reprezintă baza fiecărei teorii a socialului care întră în atenția cercetătorilor.

În continuare, vom prezenta și vom analiza o paradigmă importantă din cadrul educației care se aplică și temei acestei lucrări, și anume paradigma interacționismului simbolic al lui Mead.

Interacționismul simbolic

Datorită lucrărilor sale asupra microsocialului, G.H. Mead vine cu concluzia cum că ideea principală în organizarea socială este comunicarea (2009: 356). Comunicarea este practicabilă doar cu participarea conștientă și bineînțeles trebuie să existe o conexiune directă între membrii. Conștiința, fiind și ea inclusă, spune Mead, este rezultatul comunicării realizate într-o situație socială. În sistemul comunicării, educația, este privită ca o preocupare care „urmărește alcătuirea dimensiunii sociale a conștiinței de sine, prin interiorizare de către individ a atitudinilor comune ale grupului utilizând mijloacele culturale ale colectivității, deține un rol important” (Popovici 2003: 37).

Caracteristic interacționismului simbolic, el își pune accentul pe caracteristicile simbolice ale relațiilor determinate, reprezentate din actori care sunt într-o situație de interacțiune directă. Atunci când ne referim la „caracteristici simbolice”, ne îndreptăm atenția spre „simbolurile semnificative” și includem „părți ale experienței care arată, indică sau reprezintă alte părți (care nu sunt date în situația prezentă) și fac să se nască simultan în parteneri aceeași atitudine interioară, aceeași semnificație” (Stănciulescu 1996: 33). Astfel, orice individ care participă la viața unui grup interiorizează simboluri cu o aceeași semnificație înțeleasă de toți, dobândește accesul la noțiunile și codurile culturii, fiind capabil să le folosească pentru el însuși.

Mead vine cu idei noi în ceea ce privește analiza educației. El definește rolul interacțiunii și al vorbirii în educație, analizând că simpla interacțiune dintre educator și cel care trebuie educat nu este destul doar privind pătrunderea bazei educației, ci este necesară analiza ca interacțiune între cel care trebuie educat și o atmosferă complexă fiind prezenți atât educatorul cât și cel care trebuie educat drept coparticipanți, iar internalizarea produsă de cel care trebuie educat include acest proces complex, nu doar elementele culturii sociale care sunt oferite spre cel care trebuie educat de către educator. Cu alte cuvinte, scopul situației, al grupului de apartenență este aparte în ansamblul comunicațional: v-ați pus întrebarea cum se face că tabloul de nuntă al romilor, și nu numai, este pus în văzul tuturor în camera cea mai utilizată din casă și nu este pus într-un album? Explicația este prezentată mai sus. O altă contribuție al lui Mead, importantă în sociologia educației este tema sensului „eului”, în situația comportamentului social, relația – în contextul în care actorul social își dobândește „eul” prin transpoziția lui ca obiect al propriei ocupații și prin eventualitatea de a proceda înspre el așa cum și el o face înspre alții (Calhoun et al. 2007: 287). Prin urmare, copilul își însușește eul dar si stima de sine în interiorul instituției educaționale.

Educația din perspectiva teoriilor sociologice

Teoriile sociologice afirmă că educația este un proces social prin care individului îi sunt inculcate normele necesare societății în care trăiește. O abordare privind natura educației care este elaborată de sociologul Bernstein (Giddens 2012: 669) cu ajutorul cercetărilor sociologilor de la Universitatea din Londra se referă la capacitatea lingvistică.

Teoria transmiterii educaționale – perspectiva sociolingvistică

Așa cum am menționat mai sus autorul acestei teorii este sociologul Basil Bernstein, care a gândit-o la început ca o „teorie a transmiterii culturale, suplimentară cu teoria reproducției culturală a lui P. Bourdieu” (Cristea și Constantinescu 1998: 143). Teoria aceasta cercetează fenomenul educației ca „o activitate comunicativă al cărei mesaj este detectabil în structurile specifice ale școlii, respectiv în organizarea sa instituțională, și mai ales în conținuturile transmise sau în modalitățile de selecție și transmiterii cunoașterii educaționale” (Cristea și Constantinescu 1998: 143). Teoria este relevantă lucrării, deoarece avem de-a face cu două părți ale fenomenului pe care această lucrare dorește să îl evidențieze, avem copiii de etnie romă care nu au resurse materiale, financiare și copiii care au toate cele necesare care tind să meargă la școală, însă vor avea aceeași problemă, și anume ce-a a codului restrâns socio-lingvistic.

Analizele și cercetările lui Bernstein (1971) examinează, în primul rând, emiterea unui pattern de transmitere educativă a cunoștințelor în situația unei relații organizaționale dintre școala și societate. Concepțiile principale ale acestei intervenții epistemologice sunt următoarele:

natura comunicării este transmisă către două tipuri de coduri sociolingvistice, cel restrâns și cel elaborat, care sunt inseparabile de condiția culturală a familiei sau clasei sociale și forma de organizare instituțională a educației școlare;

prin transmitere educațională, aceasta garantează o reproducție culturală a câtorva calități și valori sociale care mențin organizat câteva coduri și modele care sunt caracteristice în societatea dată;

Autorul afirmă că fiecare individ își elaborează propriul cod diferit sau diferite moduri de exprimare, în prima etapă a vieții, care vor avea un impact asupra experiențelor lor școlare ulterioare. Bernstein spune că diferențele lingvistice deprotejează indivizii astfel că ne putem da seama repede din ce fel de clasă socială provine un individ. El a caracterizat această diferențiere în două coduri, cel restrâns, aici se identifică cei din clasele de jos, adică cei săraci, care nu au resursele necesare să ajungă la educația necesară trăirii în societatea modernă și astfel ei nu pot fi informați destul încât să-i ajute să se dezvolte profesional, și codul elaborat este specific clasei de mijloc, adică cei înstăriți care deprind un vocabular în care pot răspunde unei cerințe astfel încât să ducă la bun sfârșit ceea ce li se cere. Codul restrâns este specific romilor și nu se pune problema că ei nu ar avea un limbaj normal și de înțeles, doar că părinții îi socializează direct cu ce au și ei. Nu ne putem aștepta ca un copil de etnia romă să vină la școală și să înțeleagă toți termenii educaționali pe care educatorul îl transmite deoarece așa cum am menționat mai sus, dobândirea unui cod lingvistic se realizează încă din primii ani, iar dacă părinții acestuia provin dintr-o clasă de muncitori, sau clasa de jos atunci cu siguranță că va fi categorizat în sistemul codului restrâns. Însă, codul elaborat, nu este cu totul opus față de cel restrâns. Copiii din clasa mijlocie au acces la un cod lingvistic elaborat datorită părinților cu o educație mai avansată decât al celor din clasa muncitorească. Copilul cu un cod elaborat poate să se gândească mai bine, mai departe, să generalizeze anumite idei care sunt abstracte, dându-i acces la aderarea unei clase mijlocii, în schimb, copilul cu codul restrâns trăiește clipa, nu se gândește pe mai departe, mai mult, acest cod este specific relațiilor și grupurilor de prieteni care își petrec timpul, nu țin cont de viitorul îndepărtat. (Giddens 2012: 668).

Copiii care au dobândit coduri lingvistice elaborate, afirmă Bernstein, sunt mai formați din perspectiva educațională față de cei limitați având codurile lingvistice restrânse (Bernstein 1975: 168). Această formă nu înseamnă că cei din clasele joase au un model de vocabular inferior sau sărac, ci numaidecât „modul în care ei folosesc vorbirea intră în conflict cu cultura academică a școlii” (Giddens 2012: 669). Acei copii care posedă coduri elaborate devin cu ușurință mai familiari mediului școlar.

Considerațiile lui Bernstein cu privire la această problemă, ne face să înțelegem de ce anumite persoane care provin din anume medii socio-economice sunt constrânse să nu se afirme sau fără realizare la școală. Giddens (2012: 670) ne oferă următoarele trăsături care au fost puse în legătură cu codurile restrânse, toate scăzând șansele la educație ale unui copil:

Copilul când pune întrebări acasă, probabilitatea este să primească raspunsuri scurte și la obiect, aceasta fiind problema necuriozități în ceea ce privește lumea, fiind prea puțin informat în comparație cu cei care dețin codurile elaborate.

Unui copil nu-i va fi ușor să se adapteze acelui limbaj predat care este rece și conceptual.

O parte din informația pe care profesorul o transmite clasei și-l închipuie de neînțeles, grație modurilor de limbaj folosite, altele de cele cu care este obișnuit. Copilul are capacitatea de a traduce acest limbaj în ceva cu care este el familiarizat, dar pot să aibă conotații complet diferite de ceea ce profesorul a vrut să transmită.

Așadar, atâta timp cât există această segregare, există și inegalitate ducând la nereușită școlară a copiilor de etnie romă. Văzând cum copiii lor la școală sunt dați la o parte, prin segregarea lor în diferite clase, prin aceste coduri lingvistice, părinții iau decizia de a nu le mai permite copiilor să mai meargă la școală. Datorită codurilor deținute ei sunt etichetați, au și stereotipuri și prejudecăți adresate numelor lor. Cu cât romii dau dovadă de codurile lor lingvistice cu atât aceștia sunt categorizați și segregați. În urma acestora apare și eșecul școlar, nu mai putem vorbi aici despre un succes școlar, deoarece copiii romi nu vor fi susținuți nici de părinți dar nici de societate.

Stereotipuri și prejudecăți cu privire la etnia romă

Vasile Cernat vorbește în lucrarea sa despre o „tendință universală” care definește ființa umană. Definea această tendință folosind o metaforă afirmând că atunci „când părtinirea se referă la gândurile noastre, literatura de specialitate vorbește despre stereotipuri, când se referă la emoțiile și sentimentele noastre folosește termenul de prejudecăți iar când se referă la comportamente folosește termenul de discriminare” (Cernat 2005: 15). Supraviețuind ca sclavi sau romi sute de ani, ei au fost scoși din ecuația ca ar mai face parte din rasa umană. Ei erau vanduți, copiii erau dați în schimbul a unor obiecte mai valoroase, femeile erau oferite musafirilor boierilor pentru plăcerile lor personale, iar stăpânii aveau drept de decizie în privința vieții și morții lor. Astfel, datorită acestor repercursiuni, romii au căpătat o imagine nu foarte favorabilă lor, ei au fost dați afară, după perioada dezrobirii, trimiși cât mai spre marginile orașelor și a satelor.

Ce sunt stereotipurile și prejudecățile?

Este relevant să apelez la stereotipuri și prejudecăți pentru această temă, deoarece romii sunt stigmatizați conform acestora. Conform „Dizionario della cultura. Per l’analisi culturale e l’inculturazione” stereotipul este „o formă de gândire rigidă și superficială, un clișeu cultural, o reprezentare a celorlalți după categorii stabilite anterior” (Carrier 1997: 397). În aceași lucrare autorii sunt de părere că stereotipul este „un ansamblu de convingeri împărtășite vizavi de caracteristicile personale, de trăsăturile de personalitate dar și de comportament specifice unui grup de persoane” (Jacques și Jacques 1997: 98) . O altă definire a acestui concept este dată în dicționarul de psihologie Larousse unde găsim că stereotipul „este o schemă cognitivă asociată unui criteriu precum aparența fizică, sexul, identitatea religioasă, politică, etnică, sexuală,etc., criterii care ne definesc credințele și ne călăuzesc judecățile referitoare la grupurile sociale și membri acestora” (Larousse 2007: 1176). Datorită viziunii lui Lippman, „noi nu vedem înainte de a definii, ci definim înainte de a vedea” (Jacques și Jacques 1997: 99). Așadar, stereotipurile, trecând de faptul că întrețin o enormă tonalitate afectivă, ele își au originile în societate dând, în același timp, de asemenea posibilitatea de a definii natura relațiilor dintre concepte și grupuri.

Conform psihologiei sociale, stereotipul reprezintă o multitudine de trăsături caracteristice unui grup dar și membrilor acestuia. Stereotipurile, în contextul lor social, pot fi considerate ca reprezentare socială. Astfel, un grup etnic este cunoscut drept cineva sau ceva datorită etichetării puse de către un alt grup fără, însă, a ști despre ce grup este vorba cu adevărat. Așa se întâmplă și cu etnia romă, ei sunt etichetați într-un anume fel și asta datorită faptului că nu se cunoaște cu adevărat originea grupului, ei nu au nici o putere de a ține piept acestor stereotipuri dar și prejudecăților.

Prejudecățile, un termen apropiat celui de stereotip, implică, în același sens, respingerea unui individ, care este considerat membru al unui grup social, dar care este nelipsit de sentimente negative. Allport (1954) a explicat conceptul de prejudecată ca „o atitudine negativă sau o predispoziție de a adopta un comportament negativ față de un grup sau față de membrii acestui grup, bazată pe o generalizare eronată și rigidă” ( Jacques și Jacques 1997: 121 apud. Allport 1954). În esență, prejudecățile se definesc a fi gesturi sau purtări problematice, atitudini negative asupra unui invidid sau unui grup social.

Concluzionând, stereotipurile reprezintă concepții preconcepute pe când prejudecățile reprezintă afecțiuni absurde de temeri și neplăcere.

În continuare vom prezenta câteva prejudecăți dar și stereotipuri aduse la adresa romilor din România, acestea fiind observații empirice ale personale. O primă prejudecată ar fi că romii fură. Așa cum am prezentat mai sus romi pot fi ușor clasați. Când s-a pus problema ungurilor care au refuzat sau pur și simplu nu cunoșteau limba română în Transilvania, s-au creat niște povești cum că toată populația unor localități nu doresc să vorbească limba română. Un exemplu viabil e din mass- media, dacă un țigan a furat un magazin, s-a format ideea mediatizată că toți țiganii fură. Romii nu se spală, este o altă prejudecare adusă la adresa lor. Ei, datorită materialelor de igienă redusă, își păstrează stricta igienă personală, adică se spală o dată la săptămână, se spală pe dinți cu cenușă etc.. Mai mult, această prejudecată este realizată datorită culorii pielii lor. Un alt exemplu de prejudecată este că romii nu merg la școală. Această prejudecată se datorează și interesului scăzut al sistemului școlar, atunci când, de curând, a refuzat recunoașterea acestora ca și minoritate culturală cu aspirații și cereri altele decât cele ale populației majoritare. Un factor important al acestei prejudecăți este cel al discriminării la un loc de muncă. Un rom, chiar daca este educat, acesta nu este pus în funcții de conducere (Sandu 2005: 10). Astfel, ei văd educația ca pe un factor neimportant pentru reușită, dar mai ales supraviețuire în societate. Romii nu sunt români este o prejudecată colosală. Istoria lor ne afirmă asta, ei au migrat în țara noastră și oarecum și-au căpătat denumirea de român, ei sunt pe teritoriul nostru de aproape 600 de ani, doar că, precizez încă odată, datorită „renumelui” dar și al aspectului fizic, încă se confruntă cu integrarea socială totală în societate.

Stereotipurile și prejudecățile contra romilor, sunt atât de incuibate în cultura europeană, încât ele nu sunt cunoscute și gândite în același timp (Moroșanu 2012: 4). Amintim faptul că romii se luptă să dovedească contrariul, însă se pare că nu au succes total. Un semn al anti- Gypsismu- lui, este că mulți indivizi care nu au intrat în contact cu ei, să îi cunoască, să vadă traiul lor, modul de supraviețuire, să vadă toate detaliile, să vadă comportamentul lor, sunt în stare să preconceapă stereotipuri și prejudecăți la adresa lor total neadevărate. Uneori, comportamentul unui individ de etnia romă este imediat stigmatizat întregii populației de romi. Există o serie nelimitată de stereotipuri la nivelul romilor. În continuare, lucrarea de față va enumera câteva dintre ele, cele mai folosite noțiuni care sunt greșite, bineînțeles.

Țiganii

Adesea, romii sunt aduși în față ca un grup unitar și menținuți la rangul lor de „țigani”. A vorbi în sens negativ despre romi aceasta afectează toată populația de etnie romă, chiar și a celui care declară că este diferit de ceilalți. Romii nu sunt considerați ca persoane individuale ci ca „Gypsis”. Cei care nu se poartă și nu se identifică cu imaginea de „ Gypsis” atunci au privilegiul de a nu fi considerați romi. „Există o imensă heterogenitate între romi” (Moroșanu 2012: 5), ce este realitate pentru un grup, pentru celălalt grup poate să fie irațional. Dacă ar fi să se facă diferențieri doar între romi, și anume cei tradiționali și cei integrați ar fi prea ușor: ce este real pentru toate populațiile atunci și pentru romi este: întotdeauna, generalizările, susține Moroșanu „nu sunt adevărate iar diferențele între indivizi sunt mai mari decât diferențele dintre grupurile etnice” (Moroșanu 2005: 5). Romii trăiesc în diferite medii, au limbile lor diferite, oriunde mergi îi întâlnești și se poate observa că în orice continent ei adoptă cultura dar și obiceiurile populației majoritare din respectiva țară unde locuiesc. Sunt la fel ca și orice cetățean care locuiește în continentul, țara respectivă, și anume, au ocupații diferite, religii și tradiții diferite de la persoană la alta.

Muzica și dansul la romi

În beletristică, dansul este perceput o caracteristică originală a culturii tradiționale a romilor și este folosit ca să-i reprezinte ca pe niște „exotici”. Ei nu dansează tot timpul, ci doar dacă dansul respectiv este o trăsătură a tradiției dintr-o țară în care locuiesc ( avem ca și exemplu Spania și sud-estul Europei). Muzica este, dimpotrivă, o caracteristică sau o modalitate de negoț, care i-a ajutat să trăiască de pe o zi pe alta. Nu toți sunt muzicieni, dar există grupuri care s-au specializat. Ei sunt chemați la evenimente importante să cânte deoarece muzica lor a devenit faimoasă pe măsură ce timpul trecea și aceste grupuri au început să studieze muzica (Fraser 2008: 141).

Meșteșugurile tradiționale

Cel mai practicat meșteșug de către romi este cel al fierăritului. Se prea poate că și-au însușit acest fel de muncă în Armenia, fiindcă majoritatea termenilor romanii vin din sfera limbii armeneasca. Așa cum am precizat mai sus, unul dintre motivele înrobirii romilor în Principatele Române este cel al îndemânării lor. Timp de 600 de ani de robie, apărut și alte genuri de meșteșuguri. Astăzi, romii din România sunt clasați într-o categorie după profesia pe care o îndeletnicesc. Putem vedea după numele lor de familie, ca de exemplu ciurarii, ursarii, aurarii sau lingurarii. Realitatea este, însă, diversă: romii, ca și românii, sunt cetățeni europeni și de aceea ei caută un loc de muncă care să le permită să-și atingă aspirațiile. În momentul în care se ajunge la depășirea discriminărilor din societate, atunci ei își i-au angajamentul de a lucra în orice sector al pieții muncii (Fraser 2008: 142).

Copiii romi

Așa cum este vizibil dar și statistic, natalitatea la romi este mai ridicată decât la non-romi. Există îngrijorarea în mai multe țări, cum că romii vor întrece în număr prin copii majoritatea populației țărilor. Copiii romi, de foarte multe ori sunt văzuți ca hoți și cerșetori. Părinții lor sunt neglijenți cu ei și se consideră că ei i-ar exploata pe proprii lor copii, însă, romii au aceleași sentimente la fel ca și orice familie care își iubește copiii. Modalitatea în care copiii romi sunt crescuți este foarte diferită de cea a populației majoritare din cauza realității dure cu care se confruntă romii. Copiii romi se dezvoltă în familiile tradiționale și învață în cele mai multe aspecte ale vieții prin puterea exemplului, nu prin studiu. Acesta este un mod de învățare care orice persoană sau familie în care se află și trăiește în condiții grele și nu au accesibilitatea unui timp acordat studiului este folosit de către această categorie socială. Această metodă de învățare conține procesul de observare, imitare și apoi participare. Dacă vedem copii cerșind sau furând asta înseamnă că acesta este climatul lor în care comunitatea lor este obligată să trăiască (Fraser 2008: 142).

Situația financiară a romilor

În general etnia romă este clasificată pe două nivele, cei săraci și cei bogați. Dacă sunt săraci atunci ei sunt etichetați drept leneși, că nu vor să meargă la muncă, iar dacă sunt bogați, din nou, această bogăție este câștigată ilegal. În realitate, sărăcia romilor este cauzată de faptul că au fost marginalizați din tranziția politico-economic post- comunistă. Chiar și în ziua de astăzi, unii dintre ei sunt discriminați și dați afară din sistemul de învățământ. Ei se întâlnesc cu discriminarea și atunci când vor să muncească, iar dincolo de graniță sunt segregați în diferite unități izolate geografic (Moroșanu 2012). Așadar, mulți dintre ei sunt prinși în acest cadru al sărăciei și mai ales excluderii sociale.

Romii și societatea

Din nou, romii sunt percepuți cum că nu au dorința de a se implica sau de a se integra într-o societate. Asta se datorează și faptului ca mulți non-romi nu au încredere în romi, și atunci nu ai cum să îți dorești să faci parte într-un întreg. „ Întegrarea înseamnă deseori pierderea culturii rome fără a fi acceptați pe deplin de majoritatea populației” (Moroșan 2012). Unii romi care sunt educați fac acest sacrificiu, din teama de a nu fi respinși de către majoritate pentru a putea trăi în continuare în mijlocul societății și nu la marginea ei.

Stereotipul educației

Mulți români au impresia că romii nu cred în educație. Acest lucru este adevărat doar în cazul familiilor foarte tradiționale care încă își păstrează anumite obiceiuri, dar numai ce cuprinde educația oficială. Se pune problema că educația este slabă și că înfățișează o piedică majoră în ceea ce privește accesarea pieței de muncă de către romi. Este foarte clar că, nu doar pentru romi ci pentru toate categoriile de oameni, educația este fundamentală pentru stârpirea sărăciei. Pentru a avea acces la educație copiii romi întâmpină o serie de obstacole. Cei care sunt segregați în unități izolate trebuie să parcurgă o distanță mare și aceasta devine o povară, părinții nu au resursele financiare necesare pentru a le cumpăra copiilor haine, rechizite și mâncare. Un alt obstacol este excluderea lor de către profesori dar și a școlii, punându-i în clase diferite pentru a nu se încurca cu ceilalți elevi majoritari. În alt sens, manualele școlare adesea transmit o imagine proastă la adresa romilor sau nu prezintă adevăratul rol istoric al romilor în societatea românească. Se întâmplă, că și romii care au ajuns să studieze mai departe de învățământul preuniversitar să se confrunte cu discriminarea (Fraser 2008: 144).

Din păcate, multora li se spune că nu o să reușească în viață, dar pentru că suntem oameni elaborați, noi ar trebui să îi susținem și să-i încurajăm să devină și ei cineva în societatea asta în care trăim.

Educația copiilor romi

Pentru a putea discuta cu privire la educația copiilor romi, trebuie să privim datele exacte care cuprind categoriile de vârste școlare fiind înscriși în diferite forme de învățământ, prezența la școală, renunțarea la școală, analfabetismul etc. „Educația este unul dintre ipostazele fundamentale ale existenței contemporane” (Stelian 2009: 292), aceasta fiind studiată și abordată în toate lucrările care se referă la populația de etnie romă. În cele ce urmează această lucrare dorește să puncteze activitatea educațională a copiilor romi, a câtorva date care vor fi culese din recensămintele realizate pe teritoriul nostru.

Participarea școlară

Educația preșcolară

Această noțiune de învățământ preșcolar, într-un sens întins se referă la categoria de vârstă începând de la nașterea copilului până la intrarea lui în școala primară, mai exact de la 0 ani la 6 ani. Așadar, într-un sens mai academic, vorbim despre grădiniță.

Tabel 1

Gradul de cuprindere în învățământul preșcolar și școlari (estimări)

Sursa: *Date BIR- 2006, **Date din Anuarul Statistic al României- 2006, valabile pentru anul 2005- 2006.

Cosima Rughiniș vizează, în BIR 2006, că o pondere de 80% dintre copiii de 0-6 ani nu merg la grădiniță sau la creșă. Conform tabelului, Dana Costin Stelian, a calculat procentul copiilor cu vârstele de 3 – 6 din totalul copiilor 0 – 6 ani și a plecat de la premisa că „proporția copiilor de 3 – 6 ani este aceeași și în cazul populației de etnie romă” (Stelian 2009: 293). La prima vedere, între categoriile de vârste prezentate de BIR și Anuarul statistic există o deosebire ușoară. Prima categorie de vârstă, în care sunt incluși copiii de 0-6 ani, este numită în BIR „ copiii sub 7 ani”. Dacă ne uităm atent, categoriile de vârstă 7-11 ani și 11- 15 ani se opresc înainte de împlinirea vârstei de 11, respectiv, 15 ani (Stelian 2009: 293).

Pentru anul școlar 1997- 1998, Surdu prezintă o rată de includere în învățământul preșcolar de 17,2% pentru populația romă în raport cu cea de 67% pentru populația totală (Zamfir și Preda 2002: 106). Dacă ar fi să comparăm datele prezentate cu cele din tabelul de mai sus am putea spune că rata de înscriere a copiilor de etnie romă în sistemul învățământului preșcolar are o tendința de creștere. Putem spune că în 8 ani (1998- 2006), această rată s-a dublat de la 17% din 1998 la 34% în 2006, totuși, această rată se dovedește a fi redusă. Diferența între populația de etnie romă și cea totală privind rata de înscriere a copiilor în educația preșcoalară are valori mari și continue de aproape 50%.

Educația școlară ( învățământul primar și secundar)

Privind la datele din Tabelul 1, rata de incluziune a copiilor romi în învățământ este semnificativ mai mică decât cea a populației totale. Studiul realizat de Fleck și Rughiniș, în 2008, oferă date care se referă la situația școală a copiilor romi în comparație cu cea a nonromilor, date care sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Tabel 2

Sursa datelor: Fleck și Rughiniș 2008

La fel ca și în datele privind învățământul preșcolar există o deosebire între rezultatele studiului și datele privind întreaga populație. De exemplu, rata populației totale, adică cei nonrome, în vârstă de 7-13 ani, fără școală este de 8,3%, o valoare care este supraestimată, în timp ce la nivel național, rata procentului a celor fără școală diferă între 2% pentru grupa de vârstă 7-10 ani și 3,8% pentru grupa de vârstă 11-14 ani (Anuarul statistic 2007).

Cât de importantă este educația pentru copiii romi?

Așa cum am precizat și în introducere, această lucrare își propune să răspundă unor întrebări care sunt evidente în zilele noastre și anume de ce renunță copiii de etnia romă la școală, la educație? În comunitățile de etnie romă, învățământul este neglijat în totalitate. Sărăcia acestor familii este așa de mare încât nu au o masă, darămite bani pentru a cumpăra una pe care să poată scrie copiii. Romii nu au materiale, literatură din care să se inspire. Părinții copiilor sunt analfabeți, doar cu câteva clase, sunt dezinteresați de sistemul educativ și transmit același lucru și copiilor.

Repetenția

În cercetarea lor, Fleck și Rughiniș, menționează ca „aproape 7% dintre romii adulți au rămas repetenți cel puțin odată, față de aproape 1% din ne-romi” (Fleck și Rughiniș 2008: 158). Această diferențiere este prezentă și astăzi. Eșantionul folosit pentru cercetarea lor, ne arată că din totalul de 756 de copii romi înscriși la școală cu vârstele între 6 și 18 ani, 69 (adică 9% din totalul eșantionului) au rămas și ei minim odată repetenți, pe când, din cei 327 elevi non- romi chestionați cu vârste cuprinse în aceeași categorie care de asemenea sunt înscriși în sistem, doar 3 au rămas repetenți. Posibilitatea de a rămâne repetenți în rândul băieților romi în comparație cu cel al fetelor este mai mare. Autorii cercetării afirmă că „repetenția nu este influențată de tipul de localitate (urbană sau rurală), de gradul de bunăstare al familiei, de afilierea etnică a familiei sau de limba vorbită, de faptul că, la școală, clasa este formată preponderent din romi” (Fleck și Rughiniș 2008: 158). Așadar, repetenția are o consecință asupra șanselor copiilor de etnie romă de a termina liceul, însă, nu și a șanselor de a absolvi școala generală.

Analfabetismul

Analfabetismul reprezintă o îngrijorare privind etnia romă deoarece aceasta lezează un sfert din populația adultă. „ În mod cert, acest fapt nu se datorează exclusiv frecvenței reduse, ci reflectă de asemenea ceea ce am putea numi segregarea invizibilă, adică segregarea care are loc în interiorul clasei” (Fleck și Rughiniș 2008: 159). Putem observa acest lucru pur și simplu din faptul că, copiii romi termină școala primară însă fără cunoștințe de bază. Argumentele pentru care se înfățișează această problemă sunt multiple și bineînțeles se corelează cu înțelegerea, prejudecățile și mai ales indiferența.

Succesul școlar

Grupul etnic de romi a fost afectat destul de greu după ce comunismul a cazut și a fost dat la o parte din putere. Datorită acestui moment, care este unul istoric pentru țara noastră, populația de etnie romă a fost cea mai lovită în ceea ce privește asigurarea unui loc de muncă. Populația romă au fost printre primele grupuri minoritare care urmau să fie concediați din cauza competențelor reduse pe care le au, astfel ajungându-se la o rată a șomajului ridicat (Hulea 2010: 121). Din câte vedem din studii, populația romă se pare că se confruntă cu o sărăcie mult mai mare decât arată rata șomajului, și anume rata medie a șomajului. Aici ne referim la condiții foarte scăzute în ceea ce privește locul unde trăiesc, casa, sănătatea precară și o rată relativă mare de analfabetism. Ceea ce îi caracterizează și mai mult pe cei din etnia de romi este riscul de sărăcie, care acesta este un determinant semnificativ (Hulea 2010: 124).

Nivelul scăzut al educației și calitatea slabă a educației, în cazul nostru, suportă reproducerea inegalității sociale prin școală (Hulea 2010: 124). Clasa socială de jos, printre care se află majoritari cei romi, nu își permit o educație la un nivel înalt pentru copiii lor, așadar suntem părtași la reproducerea inegalității educaționale și reproducția inegațității culturale. Nivelul de instrucție scăzut al populației de etnie romă sunt în general asimilate cu un nivel scăzut de muncă, ocupații devalorizate în societate și consecvent venituri mici. Ba chiar mai mult, studiile au arătat că pentru același nivel de educație, populația romă au venituri mult mai mici decât întreaga populație (Surdu 2010: 60-61).

Potrivit lui Cătălin Zamfir (1993), uitându-se la educația formală, el spune că pentru romi, școala nu este relevantă. Școala reprezintă o cale de ieșire din comunitatea lor înspre comunitatea majoritară, această cale fiind considerată de ei dăunătoare, deoarece răstoarnă ceea ce ei numeau educația familială, adică educația copiilor romi se facea acasă. Adesea, unii părinți care cred lucrul acesta despre școală, au și o amintire proastă sau chiar urâtă despre ea, și atunci când vine vorba să-și trimită copilul în instituția școală se gandesc daca să-și pună încrederea sau nu în școală (Liegeois 2008: 66).

Din cercetările prezente citim că, într-adevăr, pentru romii care locuiesc în zone urbane și rurale, mersul la școală nu este văzut ca ceva foarte important, dar există o multitudine de date care atestă faptul că gândirea romilor se schimbă pe zi ce trece pentru că ei realizează faptul că este important să știi și să citești iar în urma acestora apare și succesul școlar.

Metodologia și obiectivele cercetării

Obiective:

Analiza situației economice a familiei de romi cu copiii de vârstă școlară;

Evaluarea rolului pe care-l are discriminarea în provocarea absenteismului;

Identificarea atitudinilor părinților față școală;

Identificarea relației dintre succesul școlar și stima de sine;

Identificarea atitudinilor elevilor față de procesul educativ;

Ipoteze:

Copiii familiilor de etnie romă cu o situație economică precară sunt expuși fenomenului de abandon școlar;

Dacă discriminarea se face simțită în clasă atunci subiecții se vor simți în defensivă și încetul cu încetul aceștia vor înceta să mai vină la școală;

Dacă părinții au un nivel de instrucție redus atunci atitudinile lor privind școala este una negativă;

In momentul in care elevul are o imagine de sine pozitiva atunci acesta va avea succes scolar;

Dacă familia elevului are un venit reredus atunci acesta va dovedi lipsă de interes față de întreaga activitate educațională.

Universul populației

Populația care va fi studiată, în cadrul acestei lucrări, este o comunitate de romi restrânsă din localitatea Albești, județul Mureș. Ea este așezată pe o parte și pe alta a drumului național înspre București. O parte a localitații este ocupată de către populație majoritară de etnie română dar și de etnie romă, însă, aceștia au o situație economică favorabilă față de cealaltă comunitate studiată. Cealaltă parte este ocupată de populație majoritară de etnie maghiară unde se află și această comunitate de romi, pe care dorim să o studiem, aceștia fiind privați e orice disponibilitate de acces la o viață decentă și anume putem spune că sunt prezente anumite bariere fizice. Locuințele lor se afla intr-o stare precară, sunt construite din pereți de pământ, chirpici sau pur și simplu din nailon. Aceștia nu au acces la apă curentă, nu au un loc de muncă stabil, unii dintre ei merg în străinătate la muncă fizică pentru a-și menține familia „în viață”. Distanța față de școală este una lungă, copiii fiind nevoiți să parcurgă un traseu de aproximativ 4 km, fiind obligați să treacă drumul național și calea ferată, acestea putând fi alte motive pentru care părinții nu-și lasă copiii să meargă singuri la școală. Această comunitate numără 41 de familii, în care găsim unele dintre tipurile de familie: monoparentale, nucleară și extinsă unde numărul minim de copii este de 2, iar maximum este de 9, deci numărul total de persoane, copii și adulți ajunge la aproximativ 230. Situația lor economică este precară, trăind din alocația de stat pentru copii și ajutorul social, ca urmare a muncii lor în folosul comunității (sarcini date din partea primăriei). Aceste familii nu au fost dintotdeauna plasate în acest loc. Pe măsură ce anii au trecut aceștia au venit aici din mai multe sate in împrejurimi și s-au stabilit aici. Aceștia se pot încadra în populația nomadă, nu sunt prezenți gabori, sau alte grupuri pe care România le găzduiește. Această comunitate nu este 100% doar de etnie romă. În mai multe familii există relații de concubinaj (majoritatea), în care barbatul este de etnie romă iar femeia este de etnie română sau maghiară și invers. Datorită acestei situații de concubinaj, avem de-a face cu „căsătorii” de la o vârstă adolescentină, fetele fiind private de a mai merge la școală datorită treburilor gospodărești. Din punctul de vedere al educației, 96% dintre adulți sunt analfabeți, acesta fiind un indicator foarte important privind implicarea părinților în relația cu școala. Aceștia în loc să-și trimită copiii la școală îi trimit la cerșit, să caute fier pentru a-l valorifica pentru câțiva bănuți sau sunt trimiși în pădure pentru a lua ilegal lemne, deasemenea valorificându-l și pe acesta.

Eșantionul cercetării

Datorită faptului că universul populației este format din 41 de familii de romi, care numără aproximativ 230 de persoane, eșantionul nu va fi reprezentativ, el intră în categoria eșantioanelor neprobabiliste. El va fi eșantion de disponibilitate. Chestionarul va fi administrat de către operator si va fi aplicat atât acelora care au abandonat cât și celor care merg la școală și anume elevii cu vârstele cuprinse între 10 și 16 ani, mai exact elevilor din clasele III- VIII.

Elaborarea instrumentului

Dimensiunea școlară

Frecventarea școlii

Merge la școală în fiecare zi;

A lipsit de la școală din motive personale sau neîntemeiate;

A chiulit vreodată;

A întârziat la clasă și absența nu i-a fost ștearsă;

Rezultatele școlare

îi place să primească note;

este mulțumit de rezultatele școlare;

are nota scăzută la purtare;

Care notă îi place cel mai mult să o aibă;

Crede că notele primite sunt pe merit;

Arată notele primite acasă la părinți;

Notele încurajează;

Interesul pentru teme

Primește teme de casă;

Are frați mai mari care îl pot ajuta la temă;

Părinții îl ajută cu temele de acasă:

Cât timp își petrece acasă cu temele;

Are timp pentru temele de acasă;

Are un timp când își poate face temele;

Trebuie să aibă grijă de frați mai mici;

Relația cu colegii

Are colegi prieteni de altă etnie;

Colegii au vorbit urât despre el;

Se simte respins;

A fost implicat în activități extracurriculare cu colegii;

Se implică în activități;

Se comportă amiabil cu ceilalți;

Este mulțumit de colegi;

Are o trăire afectivă pozitivă (bucuria) în cazul reușitei celorlați colegi;

Relația elev-profesor

Profesorul face diferență între elevi;

Profesorul îi respectă opiniile;

Profesorul este interesat de elev să aibă rezultate bune;

Elevul îi pune întrebări profesorului;

Elevul este mulțumit în general de profesori;

Profesorul încearcă să-l integreze pe copil în grup;

Este mulțumit de profesori;

Dimensiunea psihologica

Stima de sine pozitiva

Pe el îl deranjează faptul că este de etnie roma;

Se simte altfel decât ceilalți;

Crede că va deveni o persoană importantă;

A fost tratat altfel la școală decât ceilalți elevi;

Se simte ca într-o echipă;

Consideră că alții sunt mai buni ca el

Se simte respectat

Simte necesitatea de a avea succes în tot ceea ce face;

Consideră că insuccesul te face inferior celorlalți;

Dimensiunea familială

a. Climatul în familie

Dacă există conflicte între părinți;

Modul în care vorbesc părinții între ei;

Modul în care vorbesc părinții cu copiii;

Cum este atmosfera în casă;

b. Relația părinți-copil

Dacă există discuții în legătură cu problemele pe care le au;

Dacă sunt discuții despre școală în familie;

Dacă copilul povestește cum a fost ziua la școală;

Dacă părinții îl întreabă despre problemele de la școală;

Dacă părinții îl pun la muncă;

Dacă părinții îl ajută la teme sau există alte persoane;

Dacă copilul trebuie să facă de mâncare în locul părinților;

Dacă părinții îl încurajează să meargă la școală;

Dacă părinții îi pun întrebări cu privire la școală sau profesori;

c. Situația socio-economică a familiei

Dacă au un venit constant;

De unde provin sursele de venit;

Dacă părinții lucrează amândoi;

Dacă are loc unde să își facă temele acasă;

Dacă are îmbrăcăminte adecvată pentru școală;

Câți membrii sunt în familie;

Primește bani de buzunar;

Are materiale didactice;

Dacă au diverse facilități (mașină de spălat automată sau manuală, TV, autoturism, computer, imprimantă, telefon fix/mobil, curent, apă, gaz, toaletă etc.);

Dacă trebuie să plătească transportul până la școală;

Dimensiunea atitudinală

a. Atitudinea părinților față de școală

Au o relație cu profesorii;

Au o impresie pozitivă sau negativă în ceea ce privește școală;

Dacă nivelul de instructie scazut al părinților influențează absenteismul copiilor lor în școală;

Au o părere in general despre note;

Au o părere despre notele obținute la momentul actual;

Dacă sunt de părere că școala nu ajută cu nimic;

Dacă sunt de părere că educația nu ajută la nimic;

Ce este important pentru copil din perspectiva părinților;

b. Atitudinea copilului față de școală

Dacă se vede cineva în viitor fără educație; dar cu educație;

Dacă are credința în a deveni o persoană importantă;

Consideră că școală ar trebui să facă doar cei bogați;

Ce înseamnă școala pentru el;

Crede că absolvirea unei școli aduce și beneficii;

Cum își vede viitorul fără școală;

Bibliografie

Abrudan, Ioan. 2007. “Țiganii, Adevarata Istorie.” https://rahoveanu.wordpress.com/%CF%88-tiganii-adevarata-istorie/.

Achim, Viorel. 1998. Țiganii În Istoria României. București: Editura enciclopedică.

Administrația Prezidențială. 2008. România Educației, România Cercetării. Raportul Comisiei Prezidențiale Pentru Analiza Și Elaborarea Politicilor Din Domeniile Educației Și Cercetării. București: C. N. Imprimeria Națională S.A.

Bădescu, Gabriel, Vlad Grigoraș, Cosima Rughiniș, Mălina Voicu, și Ovidiu Voicu. 2006. “Barometrul Incluziunii Romilor.” Editura Fundației O Societate Deschisă. http://www.edrc.ro/docs/docs/cercetari/Barometrul-incluziunii-romilor.pdf.

Bernstein, Basil. 1975. Class, Codes and Control, în Towards a Theory of Educational Transmissions (Primary Socialization, Language and Education. London: Ed. Routledge & Kegan Paul.

Cantemir, Dimitrie. 1956. Descrierea Moldovei. București: Editura Semne.

Carrier, Herve. 1997. Dizionario Della Cultura. Per L’analisi Culturale E L’inculturazione. Vaticano: Editura librariei Editrice.

Cernat, Vasile. 2005. Psihologia Stereotipurilor. Iași: Polirom.

Chelcea, Ion. 1944. Țiganii Din Romaânia. București: Editura Științifică și Enciclopedică.

Cristea, Sorin și Cornel Constantinescu. 1998. Sociologia Educației. București: Editura Hardiscop.

Dieaconu, Daniel. 2014. “De La Călăi La Lăutari – Istoria Țiganilor Din România.” Historia.ro. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/calai-lautari-istoria-tiganilor-tarile-romane.

Fleck, Gabor și Cosima, Rughiniș. 2008. Vino Mai Aproape. Incluziunea Și Excluziunea Romilor În Societatea de Azi.. București: Editura Human Dynamics.

Fraser, Angus. 2008. Țiganii. București: Editura Humanitas, p. 140-144.

Giddens, Anthony. 2012. Educația. în Sociologie, tradus de Oana Gheorghiu, V, 649–92. București: All.

Giurescu, Constantin. 2000. Istoria Românilor. București: Editura All.

Hulea, Diana-Maria. 2010. Roma Youth Between Traditional Education and Current Occupations. in Social Change Review. Vol. 8. Issue 2, December 2010.

INS. 2007. “Anuarul Statistic Al României 2006.” Editura INS.

Institutul Național de Statistică. 2007. Anuarul statistic al României..

Iorga, Nicolae. 1993. Istoria Românilor. București: Editura Enciclopedică.

Larrouse. 2006. Marele Dicționar Al Psihologiei. București: Editura Trei.

Legeois, Jean-Pierre. 2008. The Roma from Europe. Bucharest: Concil of Europe.

Marin, Georgeta. 2010. Psihologie Socială. București: Facultatea de Psihologie și Stiințele educației.

Mead, George Herbert. [1934] 2009. Mind, Self, and Society: From the Standpoint of a Social Behaviorist. Works of George Herbert Mead. University of Chicago Press.

Mead, George Herbert. 2007. The Self în Classical Sociological Theory ed. Calhoun, Craig, Joseph Gerteis, James Moody, Steven Pfaff și Indermohan Virk, 282-294. Oxford: Blackwell Publishing.

Moroșanu, Cezara. 2012. “Stereotipuri Și Prejudecăți La Adresa Romilor.” Editura Grafoart. http://www.scribd.com/doc/79463086/STEREOTIPURI-%C5%9EI PREJUDEC%C4%82%C5%A2I-LA-ADRESA-ROMILOR#scribd.

Neagu, Gabriela. 2012. Șanse de Acces La Educație În Societatea românească Actuală. Iași: Editura Lumen.

Olinescu, Marin. 1944. Mitologie Românească. București: Editura Minerva.

Olivera, Martin. 2014. “Romii Din România – Un Grup Etnic.” In Condiția Romă Și Schimbarea Discursului. Iași: Polirom.

Oxford Dictionary. 1989. Editura Oxford.

Panaitescu, Petre și Damaschin Mioc. 1966. DOCUMENTA ROMANIAE HISTORICA. Vol. I. Țara Românească. București: Editura Enciclopedică.

Pons, Emmanuelle. 1995. Țiganii Din România O Minoritate în Tranziție. Tradus de Ciubuc Gabriela. Brașov: Editura Media.

Pop, Lucian și Cosima Rughiniș. 2000. Capital social și dezvoltare socială. În Diagnoza Problemelor Sociale Comunitare. Studiu de Caz. ed. Zamfir, Elena și Marin Preda. București: Editura Expert.

Popovici, Dumitru. 2003. Sociologia Educației. Iași: Institutul European.

Poutignat, Philippe și Jocelyne Streiff-Fernart. 1995. Theories de L’ethnicite. Paris: PUF.

Sandu, Dumitru. 2005. Roma Communities Social Mapping – Targeting by a Communiy Poverty Survey. Bucharest: C.N.I. Coresi.

Stănciulescu, Elisabeta. 1966. Teorii sociologice ale educației. Iași: Polirom, p. 32-36.

Stelian, Costin Dana. 2009. Copiii Romi Între Supraviețuire Și Succes. București: Editura Expert.

Surdu, Laura. 2010. Mecanisme de construcție și deconstrucție a stigmatizării în cazul romilor din România. Revista Calitatea Vieții, 21(1-2):51-70.

Vaillant, Jean. 1857. Les Romes. Histoire Vraie Des Vrais Bohemiens. Paris: Editura Harrmatann.

Weber, Marx. 1971. Economie Și Societate. Vol. 2. Paris: Editura Plon.