Succesul Firmelor Si Calitatea Economistilor Si Managerilor

Succesul firmelor depinde în mare masură de calitatea managerilor și a economiștelor,de capacitatea acestora de a le crește eficiența activității întreprinderilor.În toate fazele de dezvoltare economică aspectele creșterii eficienței activității întreprinderilor stau în centrul atenției practicienilor și savanților. Republica Moldova, trecînd prin procesul de tranziție și afirmare a relațiilor de piață, bazate pe relațiile de concurență, s-a confruntat cu diverse probleme la fiecare din aceste etape, acestea fiind agravate nu numai de complexitatea și globalitatea sarcinilor soluționate, dar și de factorul subiectiv – incapacitatea managementului întreprinderilor de a face față acestor probleme. În opinia economiștilor, întreprinderea care posedă potențial de viabilitate este capabilă să iasă din declin, să desfășoare activitate durabilă, să opună rezistență și să supraviețuiască în contextul mediului extern. Drept urmare, întreprinderile viabile creează premise obiective pentru revigorarea și dezvoltarea economiei naționale și înscrierea Republicii Moldova în rândul țărilor economic dezvoltate. Rolul esențial în acest proces îi revine sistemului de management al întreprinderilor. Abordarea modernă a problemelor de management al întreprinderilor se bazează, într-o tot mai mare măsură, pe aplicarea conceptelor de sistem în domeniul întreprinderii. În contextul asigurării viabilității întreprinderii ca sistem economic și managerial are o importanță deosebită conștientizarea de către manageri a faptului că elementele mediului intern reprezintă un sistem, fiind necesară corelarea lor în așa mod ca acestea să formeze un tot întreg. Deci, pentru asigurarea viabilității sale, întreprinderea trebuie să funcționeze ca un sistem integru. Astfel, una din sarcinile conducerii întreprinderii este diagnosticarea sistematică a stării de sănătate a întreprinderii pentru a recepționa la timp și a interpreta corect semnalele degradării, făcînd posibilă rezolvarea dificultăților apărute. Consider că procesul degradării trebuie cercetat în dinamică drept unul ce reprezintă simbioza factorilor cercetați în teză, influența negativă a cărora poate fi diferită după intensitate și durată.

În literatura de specialitate nu au fost expuse suficient problematica, specificul și tendințele asigurării sistemice a viabilității economice și manageriale a întreprinderilor în dificultate, precum și metodele și modelele de analiză diagnostic și remodelare a acestora.Sub acest raport, tema tezei este actuală, justificîndu-se importanța și oportunitatea cercetării realizate prezintă interes științific și practic. Este evident că sunt insuficient cercetate și evidențiate conceptele de întreprindere în dificultate, viabilitate economică și managerială, căile și modalitățile de remodelare a sistemului de management al întreprinderii drept factor decisiv în contextul asigurării viabilității economice și manageriale.

Scopul cercetării constă în abordarea teoretico-metodologică a asigurării viabilității economice și manageriale a întreprinderilor, analiza diagnostic a sistemului managerial și a situației economice, pentru a evidenția deficiențele cu care se confruntă întreprinderile moderne, investigarea practicilor și perspectivelor internaționale în domeniu și elaborarea recomandărilor privind căile și modalitățile de asigurare a viabilității economice și manageriale a întreprinderilor.

În procesul elaborării tezei, pentru realizarea scopului desemnat, s-au realizat următoarele sarcini: analiza conceptului de viabilitate economică în abordarea sistematică a întreprinderilor agricole;determinarea importanței și rolului analizei potențialului resurselor în aprecierea viabilității economice a întreprinderii;identificarea metodelor de apreciere a stării economice a întreprinderilor agricole și a potențialului managerial; analiza tendințelor de dezvoltare a antreprenoriatului agricol în Republica Moldova; cercetarea organizării structurale ca obiect de activitate a întreprinderii;identificarea căilor de utilizare eficientă a factorilor de producție pentru restructurarea agriculturii și antreprenoriatului agricol; generalizarea strategiilor de amplificare a viabilității economice a întreprinderii.

Suportul teoretic și metodico-științific al tezei reprezintă o îmbinare a metodelor tradiționale de analiză cantitativă, calitativă și factorială cu cele sociologice, utilizate pe larg în cercetările economice și manageriale

moderne. Baza teoretică o constituie conceptele de management al întreprinderii ca sistem deschis, teoria sistemelor utilizată în management, metodele de analiză diagnostic.

Cercetarea științifică a permis precizarea și completarea demersului teoretico-metodologic al conceptelor de viabilitate; efectuarea analizei diagnostic sistemice a viabilității economice și manageriale a întreprinderilor din sfera antreprenoriatului; argumentarea necesității diagnosticării stării economice, a potențialului de viabilitate, a asigurării viabilității economice și manageriale a întreprinderilor;analiza antreprenoriatului și tendințele de dezvoltare a acestora în Republica Moldova; concretizarea strategiilor de amplificare a viabilității economice a întreprinderilor.

Teza este formată din 3 capitole,fiecare capitol la rîndul lui din 3 subcapitole.Primul capitol este unul introductiv ce are ca scop de a arăta însemnătatea termenului de viabilitate,importanța resurselor și metodelor de apreciere a stării economice a întreprinderilor agricole pentru dezvoltarea agriculturii și economiei statale.

Capitolul doi prezintă analiza tendințelor de dezvoltare a antreprenoriatului agricol din RM și date generale despre întreprindere și activitatea economico-financiară a ei.

Capitolul trei conține căile de utilizare eficientă a factorilor de producție pentru restructurarea agriculturii,strategiile de amplificare a viabilității economice a întreprinderii și metodele de perfecționare managerială de gestiune a întreprinderii.

CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE PRIVIND EVALUAREA VIABILITĂȚII ECONOMICE ȘI MANAGERIALE A ÎNTREPRINDERILOR AGRICOLE

Conceptul de viabilitate economică în abordarea sistematică a întreprinderilor agricole

Viabilitatea întreprinderii presupune capacitatea de a exista o perioada cît mai mare în competiție cu alte întreprinderi ce produc același produs sau serviciu. O întreprindere poate fi viabila chiar daca nu este eficientă economic în orice moment al activității sale, consumîd din acumulările făcute anterior sau mizînd pe acumulările viitoare (împrumuturi), dar este întotdeauna viabila daca este și eficientă economic.

Viabilitatea este definită ca ceva care este în stare să trăiască sau să dureze timp îndelungat, ceva apt de a avea o existență îndelungată. In scopul asigurării unei activități viabile este foarte dificil de formulat rețete care să asigure atingerea unor cote ridicate de performanță și competitivitate.

Managerul unei firme, sau întreprinzatorul particular, are la dispoziția sa un instrument de evaluare a viabilității afacerii pe care o conduce și anume, analiza principalilor indicatori financiari.

Întîlniți în literatura de specialitate și sub denumirea de coeficienși sau rații, ei ofera o imagine sintetică a stării de viabilitate financiară a întreprinderii, permițînd găsirea răspunsurilor la intrebari ce vizează existența unor disponibilități sau rezerve monetare; posibilitățile de rambursare ale creditelor, împrumuturilor sau ale altor obligații; gradul de acoperire al cheltuieliilor reclamate de desfășurare a activității; existența unei mărimi corespunzătoare a stocurilor; măsură în care maniera de finanțare a firmei – sau gestionarea fluxului monetar – iî asigură acesteia șanse de depășire a crizelor; ratele de recuperare ale investițiilor; randamentul utilizării activelor deținute etc.

Se pot deosebi indicatori de eficacitate, care permit stabilirea conformității rezultatelor cu așteptările clienților sau ale acționarilor, indicatorii de eficiență, care masoară sub o formă sau alta costurile și rezultatele funcționării, și indicatori de ameliorare, care masoară progresul înregistrat de întreprindere în raport cu obiectivele stabilite pe termen mediu sau pe termen lung. În raport cu marimea realizată a indicatorului, comparat cu standardul de performanță stabilit, trebuie făcută aprecierea situației declanșîndu-se acțiuni de îndreptare cînd se constată situații negative.

La stabilirea indicatorilor de ameliorare a diferitelor activități trebuie urmărite obiectivele judicioase realizabile care să aibă un caracter agresiv sub raportul performanței. Atît indicatorii prevăzuți pentru plan, cît și cei efectiv realizați trebuie sa fie cunoscuți de personalul întreprinderii pentru a se asigura motivarea necesară a personalului.

Evaluarea viabilității economice a întreprinderii pe baza analizei financiare se face cu ajutorul unui sistem de indicatori care pot fi grupați în patru mari categorii:

•  indicatori de lichiditate și solvabilitate;

•  indicatori de rentabilitate;

•  indicatori de finanțare pentru datorii;

•  indicatori de activitate

O metodă managerială pe larg utilizată în determinarea potențialului de viabilitate a întreprinderii este analiza diagnostic. În literatura de specialitate există numeroase definiții ale analizei diagnostic.

Analiza diagnostic reprezintă mijlocul prin care o întreprindere poate să-și identifice propriile-i puteri și slăbiciuni, în raport cu mijloacele de care dispune, precum și cu oportunitățile ivite și amenințările la adresa ei. Prin aceasta conducerea întreprinderii dobîndește posibilitatea de a gasi soluții de rezolvare a problemelor sau de optimizare a dezvoltării activității. Alții consideră, ca termenul diagnostic, fiind împrumutat din practica medicinii, însemnînd un demers ce vizează cunoașterea anumitor boli dupa simptomele lor, în vederea descoperirii cauzelor și instituirii terapiei necesare vindecării, are același sens și în alte domenii. Astfel analiza diagnostic,  implica o cercetare ampla și complexă, în vederea identificării unei „maladii” și aplicării unui „tratament” pornind de la simptome.

Sinteza surselor bibliografice a permis să deduc că multiplii savanți abordează problemele de diagnostic al potențialului de viabilitate (evidențierea punctelor slabe și a punctelor forte), metodele și modelele diagnosticării viabilității, dar nu definesc clar conceptul de potențial de viabilitate.

Viabilitatea este definită ca ceva care este în stare să trăiască sau să dureze timp îndelungat, ceva apt de a avea o existență îndelungată. O serie de autori, în definirea conceptului de viabilitate, accentuează suprapunerea noțiunii de viabilitate cu noțiunile de durabilitate și sustenabilitate, precum și încrederea că pentru a explica noțiunea de viabilitate se vor considera „viabile” o acțiune, o operație, o structură conceptuală sau chiar o teorie atît timp cît ele servesc la îndeplinirea unei sarcini sau la atingerea unui anumit scop. Consider că pentru conturarea clară a conceptului de viabilitate și potențial de viabilitate e necesar să explicăm semnificația noțiunilor oferită de dicționarele explicative. Astfel, noțiunea de viabilitate are semnificația de fapt, calitate de a fi viabil, durabilitate, trăinicie, rezistență; noțiunea de potențial este mai largă și în contextul cercetării noastre am selectat semnificațiile: „capacitate a unui sistem de a realiza ceva într-un anumit domeniu”, „care conține toate condițiile esențiale de realizare”, „forță de acțiune, putere lăuntrică”, „capacitate a unui sistem de a produce o manifestare energetică, un lucru mecanic”, „a cărui forță este în stare latentă” .

Reieșind din cele expuse, se propune următoarea definiție a conceptului de potențial de viabilitate a întreprinderii – ansamblul forțelor latente și a capacităților unei întreprinderi de a opune rezistență prin adaptare la influențele generate de mediul exterior cu scopul asigurării durabilității de funcționare a acesteia.

Asigurarea viabilității economice și manageriale are drept scop punerea în acțiune a puterii lăuntrice a întreprinderii pentru ieșirea din declin (dificultate) și excluderea factorilor ce generează vulnerabilitatea acesteia. Astfel, în procesul de asigurare a viabilității economice și manageriale drept subiect se evidențiază managementul (conducerea) întreprinderii, iar în calitate de obiecte – subsistemele metodologic, decizional, informațional, organizatoric, precum și impactul acestora asupra stării economice a întreprinderii. Finalitatea procesului de asigurare a viabilității constă în sanarea (însănătoșirea, stabilizarea, redresarea situației) activității întreprinderii.

Importanța și rolul analizei potențialului resurselor în aprecierea viabilității economice a întreprinderii

Activitatea oricărei întreprinderi, în contextul reformei și al tranziției la economia de piață, se desfășoară într-un mediu dinamic și agresiv. În general, tranziția, reprezintă o perioadă de așezare a lucrurilor și conceptelor în ordinea lor firească, deci o schimbare, cu grija fireasca privind adaptarea noilor structuri la cerințele economiei de piață în condiții concurențiale tot mai aspre și mai bine definite.

Problemele fundamentale cu care se confruntă fiecare întreprindere vizează, în principal, stabilirea și consolidarea locului pe care aceasta îl ocupă în spațiul economic concret în care activează, obiectivul major spre care se îndreaptă, costurile implicate și șansele de izbînda.

În acest context, întreprinderea este determinată să se raporteze permanent la cererea de piață, trebuie să anticipeze mișcările concurenței, să-și autoevalueze resursele de care dispune și să acționeze în direcția creșterii eficienței utilizării acestora.

În abordarea sistemică a problematicii întreprinderii un rol deosebit revine analizei economico-financiare, ca instrument de supraveghere a activității și performanțelor acesteia.

Analiza economico-financiară prin metodologia, procedeele și tehnicile specifice de care dispune, concură la diagnosticarea stării diferitelor procese și fenomene, le descoperă structura, stabilește relațiile de cauzalitate, factorii care le guvernează, descoperă legile formării și dezvoltării lor, iar pe aceasta bază oferă conducerii posibilitatea adoptării deciziilor privind îmbunatațirea activității în viitor.

Analiza financiară este o componentă importantă a analizei-diagnostic interne a firmei și are drept obiectiv evaluarea stării de sănătate a firmei, prin analizarea politicii financiare a întreprinderii într-o perioadă trecută și facilitarea luării în cadrul acesteia a unor decizii viitoare.Aceasta constituie un instrument operațional, de cunoaștere a stării de funcționare a sistemului și, pe această bază, de inițiere a măsurilor de reglare a disfuncționalităților; cercetează activitățile sau fenomenele, din punct de vedere economic, respectiv al consumului de resurse și al rezultatelor obținute.

Pentru a asigura informațiile necesare analizei trebuie examinate o serie de date și situații informaționale cu privire la rezultatele economico-financiare ale întreprinderii, la activitatea sa de ansamblu și  pe domenii de activitate cum ar fi: bilanțul contabil, bugetul de venituri și cheltuieli, raportul de gestiune, o listă a produselor sau serviciilor oferite și a prețurilor acestora, precum și alte documente relevante realizării diagnosticului activității și performanțelor întreprinderii.

Analiza financiară cercetează doua domenii importante cum ar fi:

echilibrul financiar;         

rentabilitatea.

Analiza atentă a contului de rezultate este indispensabilă pentru efectuarea analizei financiare. Astfel, analiza financiară se sprijină pe documentele întreprinderii,dar utilizează și alte surse de informare.

Pe lînga un studiu strict al conturilor și bilanțului, aceasta urmărește specificul activității întreprinderii, calitatea echipei de conducere, motivarea personalului, performanțele și tehnologia aplicată.

Rezultatele analizei pot fi utilizate fie în interiorul întreprinderii, și servește conducerii acesteia, fie în exteriorul întreprinderii, atunci când este solicitată de către partenerii acestuia.

Echilibrul financiar al întreprinderii se apreciază în cea mai mare parte utilizînd datele din bilanțul întreprinderii care, spre deosebire de bilanțul contabil operează cu o concentrare a anumitor conturi.

Criteriile de bază utilizate în elaborarea bilanțului financiar sunt:

lichiditatea;

exigibilitate.

Analiza financiară trebuie să aprecieze dacă gradul lichidității activelor întreprinderii este suficient de ridicat pentru a-i permite acesteia să facă față în orice moment angajamentelor pe care și le-a asumat, respectiv pentru a-i asigura solvabilitatea.

Echilibrul financiar este apreciat prin confruntarea gradului de lichiditate a activelor cu gradului de exigibilitate a elementelor pasivului. Pentru realizarea acestei analize pot fi utilizate ca instrumente: fondul de rulment și indicatorii de structură.

Obiectivul analizei financiare fiind stabilirea stării economice a întreprinderii, aceasta implică parcurgerea mai multor etape, concentrînd investigațiile pe unele aspecte definitorii ale potențialului firmei și anume:

analiza activității și a mijloacelor angajate, a raportului dintre acestea, pentru a releva eficiența utilizării activelor firmei;

  analiza performanțelor economice propriu-zise, accentul punîndu-se pe rezultatele economice globale ale activității, pe evoluția acestora în raport cu totalul activelor economice angajate. Studiul trebuie să se focalizeze asupra rentabilității economice și a principalelor sale componente care au determinat o anumita evoluție;

studiul lichidității – constă în compararea lichidităților rezultate datorită activității economice, înaintea întregii mișcări financiare, cu cele absorbite de creșterea nevoilor de exploatare și a investițiilor;

   studierea politicii de îndatorare, care este bazată, în esență, pe compararea rentabilității economice cu costul îndatorarii;

  evaluarea ratei de creștere interna maximum sustenabilă a întreprinderii și punerea în evidență a posibilităților de care aceasta dispune pentru a mobiliza lichiditați externe în caz de nevoie.

În activitatea de conducere analiza financiară ajuta la cunoașterea temeinică a situației date, a întregului complex de cauze și factori care o determină și, de asemenea, în realizarea tuturor funcțiilor conducerii activității economice:

–   pentru realizarea  funcției de prevedere sunt necesare atît studii prospective cît și studii faptice, evidențierea rezervelor interne care pot fi valorificate în perioada viitoare, analiza indispensabile elaborării programelor de dezvoltare, cu caracter strategic;

–   funcția de organizare presupune un proces permanent de perfecționare a sistemului de organizare și conducere a aprovizionării cu resursele necesare producției, pentru prestarea serviciilor sau pentru activitatea comercială în vederea utilizării cu eficiență maximă a resurselor umane, materiale și financiare, a evidențierii deficiențelor și posibilităților de perfecționare a acestuia;

–   funcția de coordonare  implică adoptarea unor soluții optime pentru atingerea și menținerea echilibrului economic și financiar pe baza analizei indicatorilor economico-financiari, care facilitează cunoașterea dispozițiilor sau necorelărilor existente între diferitele laturi sau subsisteme ale activității, precum și identificarea cauzelor care le-au determinat;

–   prin specificul ei, funcția de comandă constă în elaborarea unui flux de decizii care vizează aplicarea soluțiilor optime pentru utilizarea eficientă a resurselor materiale,umane și financiare, fundamentate pe baza rezultatelor analizei economico-financiare;

–   în cadrul funcției de control sunt necesare verificarea și analizarea rezultatelor cantitative și calitative obținute în raport cu obiectivele stabilite și măsurile aplicate, identificarea rezervelor existente în vederea reglării activității economico-financiare și îndeplinirea indicatorilor de performanță stabiliți prin programul propus.

Practic, analiza economico-financiară constituie un mijloc pentru atingerea unui obiectiv și ca urmare trebuie să ofere soluții în fundamentarea corespunzatoare a deciziilor. Dar pentru realizarea oricarui obiectiv din activitatea întreprinderii nu se înfaptuiește prin analiza acestuia, ci prin acțiunea factorului uman care, pe baza analizei, a concluziilor desprinse, dirijează efortul astfel încît efectele să fie maxime.

Metode de apreciere a stării economice a întreprinderilor agricole și a potențialului managerial

Cuvântul "metodă" își are originea în grecescul methodos, care înseamnă mod sau cale de cercetare, și reprezintă totalitatea procedeelor folosite de aceasta în realizarea obiectivului sau.

Un rol important în  evaluarea și valorificarea potențialului unei întreprinderi îl au metodele, tehnicile și procedeele de analiza economico-financiară, prin intermediul cărora sunt realizate practic funcțiile acestei analize.

Pentru o mai buna evaluare a starii economice a întreprinderii, rezultatele analizei financiare pot fi completate cu utilizarea altor metode ce au fost elaborate de către specialiștii în domeniu. Principiul conceptual al acestor metode constă în folosirea informațiilor din raportarile de sinteză contabilă pentru calculul unor indicatori derivați sau rate care dau masură dificultăților economico-financiare cu care se confruntă un agent economic.

Una dintre aceste metode este metoda Z a lui Altman, sau functia de faliment, care a fost stabilită statistic, pe baza unui eșantion reprezentativ de întreprinderi, inclusiv unele care au dat faliment. Marimea "Z", calculată cu ajutorul acestei funcții, este o cifră de sinteză, o dimensiune critică cu caracter informațional, privind starea financiară, eventual starea iminentă de faliment a unui agent economic. Potrivit acestei metode, Z este suma a 5 indici ponderați cu anumiți coeficienți si anume:

Variabilele x1, x2, x3, x4, x5  sunt indicatori economico-financiari cu un conținut informațional consistent, capabili să sintetizeze starea financiara a unui agent economic, iar constantele cu care sunt amplificați indicatorii sunt de natură statistică și exprimă ponderea sau importanța unei rate sau variabile în evaluarea riscului de faliment.

Cei cinci indicatori economico-financiari luați în considerare în calculul marimii Z sunt:

x1 = rata activelor circulante =  capital circulant/total active

Indicatorul x1 masoară flexibilitatea de acțiune a agentului economic

x2 = rata profitului reinvestit = profitul net reinvestit/total active

Indicatorul x2  exprimă capacitatea interna de finanțare a obiectivelor de dezvoltare a activitații agentului economic.

x3 = randamentul activelor = profit brut/total active

Indicatorul x3 are semnificația de rată a rentabilității economice sau de eficiență a utilizarii activelor.

x4 = gradul de îndatorare = valoarea acțiunilor pe piață/datorii totale

Indicatorul x4 măsoară nivelul de îndatorare al agentului economic prin credite pe termen lung, posibilitatea firmei de a-și rambursa datoriile.

x5 = eficiența utilizării activelor = cifra de afaceri/total active

Nivelurile celor 5 indicatori sunt cu atît mai bune cu cît înregistrează o valoare absoluta mai mare. De aceea, marimea "Z" este interpretată avînd în vedere urmatoarele intervale cifrice:

–         cînd Z ≤ 1,8 – întreprinderea este amenințată de faliment;

–         cînd Z > 3  – situația financiară este buna, întreprinderea este stabilă și are șanse de a desfașura activități profitabile;

–         cînd 1,8 < Z  ≤ 3 –  situația financiară a agentului economic este dificilă, cu performanțe vizibil diminuate, dar are șanse de redresare, cu condiția de a identifica domeniile deficitare, de a adopta măsurile ce se impun și de întreprinde o serie de acțiuni de redresare a activității.

O alta metodă este modelul matricelor de evaluare a factorilor interni și externi. Aceasta are la bază punctele forte, punctele slabe, oportunitățile și amenințările mediului ambiant desprinse în urma diagnosticării interne și a diagnosticării mediului ambiant, național, internațional, în care acționează întreprinderea.

Diagnosticarea interna, bazată pe indicatori și indici, cît și pe unele particularități ale componentelor procesuale principale conduce la elaborarea unor matrice de evaluare de tipul:

Aceste tipuri de matrice se întocmesc pentru fiecare din cele cinci funcțiuni ale firmei: cercetare-dezvoltare, producție, resurse umane, financiar-contabilă, cît și pentru zona managementului, ce imprimă anumite caracteristici activităților derulate în cadrul acestor funcțiuni.

Cu ajutorul unei matrice finale este determinat potențialul intern de viabilitate luînd în considerare potențialul managerial, comercial, de producție, financiar-contabil, uman, de cercetare-dezvoltare.

Potențialul de viabilitate determinat ca urmare a diagnosticării externe rezultă din matricea:

În final, se determină și interpretează potențialul de viabilitate economică și managerială internă și externă. Acesta oscilează într-un interval prestabilit, între 1 și 4 puncte. Concomitent, în funcție de nivelul punctajul obținut, întreprinderea este încadrată în diferite clase de viabilitate:

foarte scăzut – între 1 și 1,6;

scăzut – între 1,6 și 2,2;

mediu – între 2,2 și 2,8;

 ridicat – între 2,8 și 3,4;

foarte ridicat între 3,4 și 4.

Ultimul model prezentat este modelul criteriilor de evaluare a performanțelor economice manageriale, care ia în considerare anumite grupe de criterii și anume:

1.     Criterii economico-financiare

a)     Potențialul economico-financiar de ansamblu;

b)    Capacitatea investiționala financiară;

c)     Mărimea dividendelor

d)    Dimensiunea impozitelor, taxelor și dobînzilor;

e)     Corelații între indicatorii economico-financiari.

2.     Criterii manageriale

a)     Capacitatea de a elabora și implementa strategii și politici competitive;

b)    Flexibilitatea organizatorică a întreprinderii;

c)     Raționalitatea decizională a întreprinderii;

d)    Calitatea sistemului informațional;

e)     Disponibilitatea pentru implementarea și utilizarea de sisteme, metode și tehnici manageriale evoluate;

f)      Capacitatea inovaționala informatică și managerială;

g)     Capacitatea de a negocia cu partenerii străini;

h)     Internaționalizarea managerială și economică a activităților întreprinderii;

i)       Gradul de atractivitate al societății comerciale sau regiei autonome pentru manageri, specialiști și muncitori.

3.     Criterii de calitate și competitivitate a produselor

a)     Capacitatea de a elabora și implementa studii de piață

b)    Competitivitatea produselor;

c)     Calitatea produselor

4.     Criterii tehnice și tehnologia

a)     Dotarea tehnică și tehnologică a întreprinderii;

b)    Capacitatea de înnoire și modernizare a produselor și tehnologiilor.

5.     Criterii socio-umane

a)     Calitatea resurselor umane;

b)    Politica motivațională și socială.

6.     Criterii ecologice

a)     Intensitatea preocupărilor managementului firmei privind problemele ecologice;

b)    Reacții negative ale comunității, referitoare la întreprindere.

Matricea de determinare a starii economice(de sanatate) a întreprinderii

Contribuția fiecărui criteriu la punctajul prevăzut în grilă se determină diferențiat, în funcție de natura acestuia. Pentru cei cu exprimare cantitativă se apelează la indici, în masură să cuprindă dinamica contribuției în intervalul de timp analizat.

Pentru criteriile sau indicatorii cu exprimare calitativă se apelează la o grilă de departajare, dupa cum urmează:

–         deplin – punctajul maxim;

–         în mare măsură – 75% din punctaj;

–         mediu – 50% din punctaj;

–         în mică măsură – 25% din punctaj;

–         deloc – 0 puncte.

Evaluarea finală și globală a firmei, prin prisma acestor grupe de criterii, conduce la încadrarea tipologică a acesteia într-una din cele 5 ipostaze.