Succesiunea In Croatia, Canada, Regatul Olandei, Spania,
I. Introducere. Armonizarea dreptului succesoral este necesară? Dar posibilă?
Crearea Comunității Economice Europene, acum Uniunea Europeană, în anii 1950 a accelerat în mod semnificativ mișcarea populației între statele europene. Aceasta a cunoscut un nivel spectaculos în ultimele decenii, determinată de internaționalizarea afacerilor, creșterea afluenței lumii vestice, extinderea perioadelor de pace, ridicarea progresivă a barierelor, dezvoltarea mijloacelor de transport și mobilitatea forței de muncă. Dobândirea unei reședințe secundare în străinătate este și ea un element care determină în mod cert o creștere a numărului succesiunilor cu element de extraneitate.
Pentru un comparatist, dreptul succesoral este o sursă inepuizabilă de studiu, practic neexistând un alt domeniu al dreptului civil în care soluțiile naționale să prezinte o atât de mare varietate. Explicația acestei varietăți se găsește în influenta tradițiilor și a cutumelor, care și-a pus amprenta în acest domeniu. Forța tradiției a frânat circulația modelelor naționale dincolo de frontiere, ca și eforturile de armonizare la nivel internațional.
Este de menționat că încă nu există nici o convenție internațională de uniformizare a dreptului material al succesiunilor. Chiar în plan european, într-o epocă în care se discută foarte mult despre europenizarea dreptului privat, încă nu există nici un proiect concret în materie succesorală.
Singurele tentative de armonizare au fost întreprinse la nivelul dreptului internațional privat. Este vorba în principal de câteva convenții elaborate de Conferința de la Haga de drept internațional privat: Convenția privind conflictele de legi în materie de formă a dispozițiilor testamentare, din 5 octombrie 1961 (care a cunoscut un adevărat succes, fiind ratificată de 35 de state), Convenția din 2 octombrie 1973 privind administrarea internațională a succesiunilor (ratificată doar de trei state) și Convenția din 1 august 1989 privind legea aplicabilă succesiunilor mortis causa (ratificată de un singur stat). De asemeni, se mai pot menționa: Convenția europeană de la Basel din 16 mai 1972 privind crearea unui organism pentru înregistrarea testamentelor, Convenția de la Washington din 26 octombrie 1973 privind unificarea regulilor vizând forma testamentelor internaționale, încheiată în cadrul UNIDROIT (ratificată de trei state, dar la care au aderat nouă state).
în interiorul Comunității Europene, până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, la 1 mai 1999, au putut fi prelucrate doar câteva proiecte, la nivel interguvernamental, dată fiind lipsa competenței în materia justiției și afacerilor interne, ce aparținea celui de-al treilea pilon. Tratatul de la Amsterdam a inclus dreptul internațional privat în primul pilon, acela comunitarizat, consacrând în art.61 și următoarele competența Comunității de a elabora măsuri de unificare a materiei. Deși Comisia Europeană și-a propus planuri ambițioase, inclusiv în domeniul unificării dreptuiui succesoral, sunt destule voci care – pornind tocmai de la amintita influență a tradiției și a cutumelor- se întreabă dacă este într-adevăr necesară această măsură pentru asigurarea unui spațiu de securitate, libertate și justiție.
Unificarea poate viza în principiu atât dreptul material, cât și dreptul internațional privat. Scopul unificării dreptului material este realizarea unor norme identice pentru anumite materii, astfel încât indiferent care este instanța ce are de judecat un caz, vor primi aplicare aceleași norme. Dimpotrivă, dreptul internațional privat recunoaște existența unor deosebiri între normele interne ale diferitelor state, dar procesul de unificare urmărește ca indiferent în care stat cauza este dedusă judecății, să fie supusă aceluiași drept aplicabil.
Astfel cum arătam, proiecte de unificare europeană a dreptului privat există, ele s-au lansat îndeosebi după ce încă în anul 1989 Parlamentul European solicitase elaborarea unor studii în acest scop. întrucât apelul Parlamentului a rămas fără răspuns din partea Comisiei Europene și a statelor membre, în anul 1994 s-a pus din nou în discuție problema elaborării unui cod civil european. Practic, Comisia pentru dreptul european al contractelor (cunoscută sub numele de “Comisia Lando”, după numele președintelui ei, profesorul danez Ole Lando) a preluat acestă funcție avută în vedere de Parlamentul european, deși Comisia este o asociație de tip privat activă încă din anii 1980.
Discuția cu privire la un Cod civil european a căpătat o nouă dimensiune ca urmare a concluziilor Consiliului European de la Tampere din 1999. Potrivit pct.39 al acestor concluzii, în ceea ce privește dreptul material trebuie întreprins un studiu cu privire la necesitatea apropierii legislațiilor statelor membre în materie civilă în vederea eliminării obstacolelor pentru buna desfășurare a procedurilor civile. Primul pas concret pentru transpunerea acestei recomandări a fost făcut prin Comunicarea Comisiei Europene din 11 iulie 2001 privind dreptul european al contractelor. Pentru a se informa asupra necesității de a se lua alte măsuri, mai cuprinzătoare în domeniul amintit, Comisia Europeană a lansat invitația către toate cercurile interesate de cercetători și practicieni de a-și exprima opinia. A fost însă în mod explicit menționat că inițiativa nu se referă la dreptul familiei și la dreptul succesoral. Cel de-al doilea pas concret a fost făcut de Planul de acțiune al Comisiei Europene “Un drept european al contractelor coerent”, din 12 februarie 2003, în care Comisia și-a expus concluziile la luările de poziție anterioare.
în paralel cu eforturile politice se derulează o serie de proiecte științifice. Cel mai important este al “Grupului de lucru pentru un Cod civil european”. Acest grup de studiu continuă munca inițială a Comisiei Lando și își bazează cercetarea pe “Principiile dreptului european al contractelor”, elaborate de aceasta. Spre deosebire de predecesoarea sa, noua comisie și-a extins cercetările la întregul domeniu al drepturilor reale și al obligațiilor. Nici această comisie nu se preocupă însă de dreptul familiei sau de dreptul succesoral.
Un alt proiect important îl reprezintă activitatea “Academiei privatiștilor europeni” de la Pavia. Acest grup de cercetători și-a prezentat de curând anteproiectul unui Cod civil european. Nici acesta nu include însă referiri la dreptul succesoral sau la dreptul familiei.
Se pare că există cel puțin două explicații ale acestei excluderi a celor două domenii din aria de preocupări de unificare a dreptului civil. Mai întâi, art.65 al Tratatului UE, intitulat “Cooperarea judiciară în cauze civile”, vizează în principal norme de drept procesual și de drept internațional privat (lit.c), astfel că o activitate mai intensă în scopul armonizării dreptului succesoral ar fi lipsită de temei legal. Totuși, acesta nu ar fi un argument suficient, de vreme ce nici dreptul contractelor – a cărui unificare este în curs prin proiectele amintite – nu are o bază legală prea clară. O explicație credibilă ar fi aceea care trimite la legăturile strânse ale dreptului succesoral cu istoria și cultura fiecărei țări, la sensibilitățile juridice și politice care împiedică de multe ori renunțarea la tradiție în favoarea unei soluții novatoare.
De menționat că Regulamentul Consiliului European nr.44/2001 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială exclude în mod expres succesiunile din domeniul său de aplicare.
Așadar, în absenta unor reguli uniforme, disparitățile naționale subzistă, ele fiind la originea unor dificultăți semnificative în situațiile cu element de extraneitate, atât pentru persoanele care vor să-și reglementeze în avans situația succesorală, cât și pentru potențialii beneficiari, ca și pentru terții ,deținători sau dobânditori ai bunurilor succesorale.
In completarea studiului de drept comparat publicat anterior, cred că – în perspectiva iminentă a adoptării Noului Cod civil în România – poate prezenta interes trecerea în revistă a mai multor sisteme de drept succesoral contemporan, în special a celor care s-au reformat recent. în prealabil, vom reda dispozițiile din legea română de drept internațional privat (Legea nr.105/1992) care vizează moștenirea, pentru a servi ca reper în studiul comparativ care urmează, astfel încât să putem trage concluzii cu privire la armonizarea regulilor de drept internațional privat, ca un prim pas spre o eventuală armonizare a regulilor de drept substanțial.
Legea nr.105/1992 privind reglementarea raporturile de drept internațional privat
Art. 66. – Moștenirea este supusă:
a) în ce privește bunurile mobile, oriunde acestea s-ar afla, legii naționale pe care persoana decedată o avea la data morții;
b) în ce privește bunurile imobile și fondul de comerț, legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situat.
Art. 67. – Legea aplicabilă moștenirii stabilește îndeosebi:
a) momentul deschiderii moștenirii;
b) persoanele cu vocație de a moșteni;
c) calitățile cerute pentru a moșteni;
d) exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct;
e) condițiile și efectele opțiunii succesorale;
f) întinderea obligației moștenitorilor de a suporta pasivul;
g) drepturile statului asupra succesiunii vacante.
Art. 68. – Testatorul poate supune transmiterea prin moștenire a bunurilor sale altei legi decât cea arătată în art. 66, fără a avea dreptul să înlăture dispozițiile ei imperative.
Legea astfel aleasă se aplică situațiilor prevăzute la art. 67.
întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt socotite valabile dacă actul respectă condițiile de formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre legile următoare:
a) legea națională a testatorului;
b) legea domiciliului acestuia;
c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
d) legea situației imobilului ce formează obiectul testamentului;
e) legea instanței sau a organului care îndeplinește procedura de transmitere a bunurilor moștenite.
II. Diferite sisteme de drept succesoral
A. Croația
1. Generalități
Fost stat membru al Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, Croația și-a dobândit independența în anul 1991. Până la intrarea în vigoare a noii legi de drept succesoral, la 3 octombrie 2003, materia a fost guvernată de Legea succesiunilor din 1955 adoptată pentru întreaga RSFI și păstrată de RS Croația și după 1971, când în urma modificării Constituției statului federal, materia succesiunilor a fost lăsată la alegerea statelor membre ale federației.
Pe lângă păstrarea principiilor tradiționale ale transmisiunii succesorale (caracterul universal și indivizibil, transmisiunea ipso iure de la data deschiderii succesiunii, libertatea opțiunii succesorale), o atenție deosebită se acordă principiului egalității, potrivit cu care toate persoanele fizice (bărbați, femei, copii din căsătorie sau din afara căsătoriei) au vocație la moștenire dacă îndeplinesc condițiile impuse de lege. Sub condiția reciprocității, acest principiu este valabil și în privința moștenirii străinilor. Ca o noutate în privința sferei de cuprindere a principiului egalității, a fost semnalată includerea partenerilor necăsătoriți în rândul celor cărora li se recunosc drepturi succesorale. Un alt principiu care guvernează noul drept succesoral croat este acela al limitării titlurilor succesorale, care pot fi reprezentate numai de lege sau de testament.
2. Moștenirea legală
Pentru moștenirea legală, au vocație succesorală toți descendenții, copilul adoptat și descendenții săi, soțul, părinții, părinții adoptatori, frații și descendenții acestora, bunicii și descendenții lor, ca și alți ascendenți. în sfera persoanelor cu vocație succesorală legală este inclus și partenerul defunctului, care are aceeași poziție cu cea a soțului supraviețuitor, având dreptul inclusiv la rezerva succesorală. Legea include de asemeni în rândul persoanelor cu vocație succesorală legală pe rudele de sânge ale părinților adoptatori și pe rudele adoptatoare ale copilului adoptat. Moștenitorii legali sunt chemați în ordinea claselor și a gradelor de rudenie. Funcționează de asemeni principiul reprezentării succesorale și al dreptului de acrescământ. Aparțin clasei / copiii defunctului și descendenții lor, copilul adoptat și descendenții săi, soțul, respectiv partenerul supraviețuitor. Copiii și soțul supraviețuitor moștenesc în părți egale. In această clasă funcționează reprezentarea succesorală în privința descendenților de grad mai îndepărtat. în lipsa descendenților, este chemată la moștenire clasa a ll-a. Părinții au dreptul de a culege împreună V2 din moștenire, iar soțul supraviețuitor cealaltă jumătate. în lipsa soțului supraviețuitor, moștenirea este culeasă de părinții defunctului, în părți egale. Din clasa a lll-a de moștenitori legali fac parte bunicii defunctului. Jumătate este moștenit de bunicii în linie paternă și cealaltă jumătate de bunicii în linie maternă, cei proveniți din aceeași linie având drepturi egale. Dacă un bunic a decedat înaintea lui de cuius, prin aplicarea reprezentării, partea ce se cuvenea acestuia este moștenită de copiii, nepoții, strănepoții și alți descendenți ai lui. în clasa a IV-a de moștenitori sunt incluși străbunicii defunctului, a căror vocație concretă este condiționată de inexistența moștenitorilor din primele trei clase. Și în privința lor funcționează principiul împărțirii pe linii.
Rezerva succesorală. Noua lege croată restrânge sfera moștenitorilor rezervatari, în scopul asigurării unei mai largi arii de aplicație a principiului libertății testamentare. Potrivit art.69(1), sunt rezervatari descendenții, copiii adoptați și descendenții acestora, soțul, respectiv concubinul supraviețuitor. Aceștia sunt denumiți “rezervatari absoluți”. Tot moștenitori rezervatari sunt și părinții defunctului, părinții adoptatori sau alți ascendenți. Aceste persoane sunt calificate ca fiind “rezervatari relativi”, întrucât dreptul lor la rezervă este condiționat de dovada că nu dispun de mijloace financiare suficiente pentru întreținere. Toate aceste persoane sunt îndreptățite la rezerva succesorală dacă au vocație legală concretă și testatorul nu le-a exclus în mod expres de la rezervă. Cu privire la cuantumul rezervei, acesta diferă după cum este vorba de rezervatarii absoluți (au dreptul la jumătate din cota legală) sau de rezervatarii relativi (au dreptul la 1/3 din cota lor legală). Potrivit legii, rezerva nu se acordă din oficiu, ci numai la cererea moștenitorului rezervatar, acțiunea în reducțiunea liberalităților fiind prescriptibilă în termen de 3 ani de la deschiderea succesiunii.
3. Moștenirea testamentară
Moștenirea testamentară este guvernată de principiul libertății de a testa, limitat numai de instituția rezervei succesorale. Poate testa orice persoană care a împlinit 16 ani și este în deplinătatea facultăților mintale. Pentru validitatea testamentului se cer întrunite cerințele de formă anume prescrise de lege, iar consimțământul trebuie să fi fost neviciat. Există două categorii de testamente: testamente private și testamente publice. în prima categorie sunt incluse: testamentul olograf și testamentul în fața martorilor. Testamentul olograf este acela care este personal scris și semnat de testator. în cazul testamentului cu martori, se cere doar condiția ca testatorul să fie în stare să citească înscrisul (indiferent cine l-a redactat) și să-l semneze, alături de doi martori, care atestă simultan că exprimă voința testatorului, manifestată în fața lor. Testamentul public este redactat pentru testator de așa-numitele persoane împuternicite de lege, care pot fi: judecătorul de la judecătorie, grefierul cu studii superioare (Rechtspfleger), notarul public sau reprezentanța diplomatică ori consulară a țării în străinătate. Corespunzător Convenției privind unificarea formelor testamentelor internaționale din 1973 este reglementat și testamentul internațional, a cărui validitate nu este afectată de locul întocmirii sale, de locul unde se găsesc bunurile succesorale sau de cetățenia ori domiciliul defunctului. Acest testament trebuie redactat în scris, dar nu se cere nici scrierea personală de către testator, nici semnarea de către el, ci doar întocmirea în fața a doi martori de către o persoană împuternicită de lege. Este reglementată de asemeni posibilitatea revocării testamentului, până în ultima clipă, fie expres, fie tacit. Ca o noutate, dacă după întocmirea testamentului în favoarea soțului supraviețuitor, căsătoria este desfăcută irevocabil prin divorț, se prezumă că a operat revocarea testamentului.
Registrul testamentelor. Nou înființat prin legea din 2003, registrul electronic al testamentelor se păstrează la Camera notarilor publici cu sediul în Zagreb și până la deschiderea succesiunii, nimeni – cu excepția testatorului sau a unui împuternicit special al acestuia – nu îl poate consulta. Legea precizează că înscrierea în aceste registre nu constituie o condiție de validitate a testamentelor. Se estimează însă că va contribui la accelerarea procedurii succesorale, instanța competentă cu dezbaterea succesiunii fiind obligată să solicite date cu privire la testamentele pe care o persoană decedată le-a întocmit în timpul vieții.
4. Contractele pentru cauză de moarte
în dreptul croat unele contracte, cum ar fi cel privind o succesiune viitoare, sunt nule. Este nul contractul prin care o parte lasă celeilalte părți sau unui terț întrega sa avere sau o parte din patrimoniu, după cum nul este și contractul prin care o parte înstrăinează un drept succesoral pe care speră să-l dobândească în viitor. Noua lege permite însă încheierea unui partaj de ascendent, a cărui validitate este condiționată de acordul tuturor copiilor și/sau al altor descendenți. Mai este cunoscut și contractul de întreținere pe viață, potrivit cu care o parte se obligă să o întrețină pe cealaltă până la sfârșitul vieții acesteia, în schimbul transferului patrimoniului sau a unei părți din patrimoniu către debitorul întreținerii, la data deschiderii succesiunii creditorului întreținerii. Art.134(2) din Legea succesorală permite și încheierea unui contract de renunțare la succesiune din partea descendenților sau a soțului supraviețuitor. Pentru validitatea acestor contracte, legea impune anumite cerințe de formă, de regulă act autentic notarial sau cel puțin legalizat de un notar public.
5. Competența notarilor publici în procedura succesorală
Procedura necontencioasă succesorală a fost recunoscută prin noua lege a fi și de competența notarilor publici, care acționează ca împuterniciți ai instanței de la ultimul domiciliu al defunctului. Instanța încredințează cauzele succesorale în mod echilibrat, după numele de familie al notarului public. încheierea pronunțată de notarul public poate fi atacată în instanță.
B. Canada- Quebec
1. Generalități
Canada este o federație care cuprinde zece provincii și trei teritorii. Cele mai multe domenii de drept privat (inclusiv dreptul succesoral) care în Constituția canadiană sunt desemnate sub titlul “Property and Civil Rights” sunt de competența exclusivă a parlamentelor provinciale. Provincia Quebec este singura care are un sistem de drept civil, derivat din Codul civil francez. Totuși, importante instituții din sistemul de common law, aplicabil în restul Canadei, au fost încorporate de-a lungul anilor în sistemul din Quebec, cum ar fi de pildă conceptul de trust, astăzi integrat în Codul civil din Quebec. Acest Cod civil a fost adoptat la 18 decembrie 1991 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie1994.
2. Moștenirea legală
în cazul în care de cuius nu a întocmit testament sau toți legatarii desemnați predecedaseră, Codul civil prevede care sunt clasele de moștenitori și cotele ce li se cuvin din moștenire. Astfel, dacă există descendenți și soț supraviețuitor, acesta din urmă culege 1/3, iar copiii 2/3. în lipsa soțului supraviețuitor, întreaga moștenire este culeasă de descendenți. între aceștia funcționează principiul proximității gradului de rudenie, al împărțirii pe capete și apoi al reprezentării succesorale. Nu se face distincție după cum copiii sunt din afara căsătoriei, adulterini sau adoptați. în absența descendenților, sunt chemați la moștenire ascendenții privilegiați (tatăl și mama) ca și colateralii privilegiați (frații și surorile) defunctului și descendenții lor de gradul întâi. In concurs cu soțul supraviețuitor, ascendenții privilegiați culeg 1/3 din moștenire. în concurs cu colateralii privilegiați, soțul supraviețuitor are dreptul la 2/3 din moștenire. Dacă nu există descendenți sau soț supraviețuitor, ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați au drepturi egale asupra moștenirii. în lipsa descendenților, a ascendenților privilegiați sau a colateralilor privilegiați, soțul supraviețuitor culege întreaga masă succesorală.
Rezultă că există mai multe clase de moștenitori: prima include pe descendenți și pe soțul supraviețuitor; a doua pe soțul supraviețuitor, pe ascendenții privilegiați și pe colateralii privilegiați. Cea de-a treia clasă prezintă relevanță numai în absența soțului supraviețuitor, a descendenților, a ascendenților privilegiați sau a colateralilor privilegiați. Aici sunt incluși ascendenții ordinari (alți ascendenți decât tatăl și mama) și colateralii ordinari (alți colaterali în afară de frați, surori, nepoți și nepoate de gradul întâi).
Dacă nu există nici o persoană aparținând celor trei clase sau toți au renuntat la moștenire, statul culege moștenirea vacantă a bunurilor situate în Quebec. Această regulă derivă din Convenția de la Haga privind legea aplicabilă succesiunilor și permite ca bunurile lăsate în afara teritoriului acestui stat să fie culese de statul străin. In afară de această situație, nu există diferențe între bunurile mobile și bunurile imobile, legea nu face distincție nici după originea bunurilor, conform principiului unității patrimoniului.
3. Testamentele
Pentru validitatea testamentului, legea cere încheierea lui în formă scrisă. Codul civil din Quebec reglementează trei tipuri de testamente. Sancțiunea nerespectării formelor prescrise de lege pentru fiecare tip este nulitatea absolută; se admite însă aplicarea principiului conversiunii. Testamentul notarial este întocmit în prezența unuia sau a doi martori, în fața notarului. Data și locul întocmirii trebuie să figureze în cuprinsul testamentului, notarul fiind obligat să verifice identitatea testatorului și să-i citească acestuia testamentul înainte de a i-l da spre semnare. Testamentul olograf trebuie scris în întregime și semnat de testator, fără folosirea vreunui mijloc mecanic. Testamentul cu martori poate fi scris de testator sau de o terță persoană. După semnarea lui, testatorul declară în prezența a doi martori majori că documentul pe care l-a semnat reprezintă testamentul său, fără a fi ținut să divulge conținutul acestuia. Semnează la sfârșit sau, dacă semnase deja, recunoaște semnătura. Legea permite de asemeni desemnarea unei terțe persoane să semneze în locul testatorului, dar în prezența acestuia și potrivit instrucțiunilor sale. Cei doi martori prezenți semnează și ei.
Testamentele pot fi amendate sau clarificate printr-un codicil, care trebuie să îmbrace una din cele trei forme menționate, fără a exista cerința simetriei în raport cu testamentul inițial.
Cu privire la efectul căsătoriei ulterioare asupra testamentul întocmit, în dreptul din Quebec nu se produce automat revocarea testamentului, ci poate avea ca efect numai restrângerea efectelor acestuia în condițiile recunoașterii anumitor drepturi ale soțului supraviețuitor.
Este de menționat însă că testamentul întocmit în favoarea unui soț de care ulterior testatorul a divorțat se consideră revocat de drept, dacă nu există o clauză contrară expresă. Revocarea legatului în aceste condiții se întinde și asupra eventualei desemnări a soțului ca executor testamentar.
Cu privire la modurile de revocare a testamentului, aceasta poate fi expresă (prin întocmirea unui alt testament, indiferent de formă, din care rezultă neechivoc schimbarea intenției) sau tacită (rezultând din întocmirea unui alt testament ale cărui dispoziții sunt contrare sau din înstrăinarea sau distrugerea bunului legat). Codul civil prevede în mod expres că revocarea unei revocări anterioare nu reînvie testamentul inițial, dacă o asemenea posibilitate nu rezultă expres din voința testatorului sau din circumstanțe.
Ineficacitatea legatelor. O cauză de invaliditate a testamentului poate fi atingerea gravă adusă persoanei sau bunurilor, determinată de violență, eroare sau fraudă. Și nerespectarea condițiilor de formă poate atrage nulitatea testamentului. Dacă s-a dovedit existența viciilor de consimțământ, întregul testament este anulabil. Art.626 din Codul civil prevede că un succesor are dreptul de a i se recunoaște drepturile în interval de 10 ani de la deschiderea succesiunii.
4. Libertatea de a testa (problema rezervei)
De la principiul libertății de a dispune de proprietatea sa pentru cauză de moarte există două excepții, în cazul în care defunctul lasă soț supraviețuitor și/sau descendenți.
în primul rând, odată cu moartea unuia din soți încetează “patrimoniul familiar, care include bunurile dobândite în timpul căsătoriei. Soțul supraviețuitor are dreptul la 50% din valoarea patrimoniului familial ce aparținuse soțului decedat. In mod corespunzător, moștenitorii defunctului pot pretinde de la soțul supraviețuitor 50% din valoarea patrimoniului familial pe care acesta l-a dobândit. Prin compensare, obligațiile reciproce se vor stinge, eventual cu plata unei sulte. Acțiunea rezultând din încetarea patrimoniului familial poate fi pornită și de creditorii defunctului (de pildă, dacă succesiunea este insolvabilă) sau de creditorii soțului supraviețuitor.
în al doilea rând, toți creditorii unor obligații de întreținere de care era ținut defunctul (soțul supraviețuitor, fostul soț, copiii, după caz părinții) au dreptul ca în termen de șase luni de la deschiderea succesiunii să pretindă ca din moștenire să ii se plătească în continuare întreținerea. Acest drept există chiar dacă reclamantul este moștenitor și chiar dacă anterior decesului nu pretinsese plata întreținerii. Legea determină care este suma pe care o poate obține fiecare din acești creditori (de pildă, pentru soțul divorțat, contravaloarea a 12 luni de întreținere, pentru părinți, contravaloarea a șase luni de întreținere), fără ca în nici un caz să depășească 10% din valoarea masei de împărțit. In privința contribuției datorate soțului supraviețuitor sau unui copil, ea se determină în funcție de nevoile lor, de starea de dependență în care erau față de defunct. In orice caz, nu poate depăși diferența între jumătate din cota pe care o puteau pretinde ca moștenitori legali și ceea ce primesc în prezent. In jurisprudență s-a decis că este nulă, contravenind ordinii publice, clauza testamentară prin care legatele în favoarea acestor persoane erau condiționate de renunțarea lor la drepturile de întreținere post mortem.
Legea interzice pactele asupra succesiunilor viitoare, chiar dacă ar exista consimțământul persoanei despre a cărei moștenire este vorba. In practică, s-a recunoscut însă, prin excepție, valabilă o asemenea clauză inclusă în contractele de societate pe acțiuni.
în general, donațiile mortis causa sunt permise numai dacă sunt încheiate între soți și fac parte din contractul pre-nupțial.
5. Capacitatea
Capacitatea testatorului este analizată în raport cu data întocmirii testamentului, nefiind relevantă intervenirea incapacității ulterior acestui moment. Testamentul întocmit de un minor este nul, chiar dacă testatorul decedează după data întocmirii testamentului. Dacă reprezentanții legali ai minorului nu au întocmit un testament valid în numele și pentru acesta, succesiunea lăsată de minor se va deferi potrivit legii. In privința majorilor a căror stare mintală este alterată, validitatea testamentului depinde de severitatea acestei afectări a discernământului.
Cu privire la capacitatea martorilor (a căror prezență este necesară pentru validitatea unor testamente), aceștia trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu (18 ani), testamentul fiind nul în privința legatului făcut în favoarea unui martor la întocmirea acestuia.
Pentru a moșteni, legatarul trebuie să existe la data deschiderii succesiunii, fiind asimilați copiii concepuți dar nenăscuți, cu condiția de a se naște vii și viabili.
Absentul este prezumat a fi în viață timp de șapte ani de la dispariția sa. Moștenirea ce i se cuvine va fi culeasă în numele său de reprezentantul legal. Hotărârea declarativă de moarte se poate pronunța după șapte ani de la dispariție, iar moștenirea va reveni erezilor dispărutului.
în privința persoanelor juridice înregistrate în Canada nu există restricții semnificative privind dobândirea prin donație sau testament.
Sunt incapabili de a moșteni (ab infestatsau prin testament) cei condamnați pentru omor sau tentativă de omor împotriva lui de cuius, ca și persoanele decăzute din drepturile părintești față de copiii lor. Există și posibilitatea declarării, prin hotărâre judecătorească, a nedemnității și a altor persoane de a culege o moștenire.
Comorienții. Atât pentru moștenirea legală, cât și pentru moștenirea testamentară, legea prevede prezumția morții concomitente: dacă două persoane au murit și este imposibil de stabilit că una a supraviețuit celeilalte, se prezumă că au murit deodată, dacă cel puțin una avea vocație la succesiunea celeilalte.
6. Autoritatea emitentă a certificatului de moștenitor
Testamentele olografe și cele făcute în prezența martorilor trebuie confirmate prin decizie judecătorească înainte de distribuirea bunurilor. Toți legatarii universali trebuie să se prezinte în fața instanței pentru a-și susține pretențiile. Dispoziția luată de instanță certifică doar validitatea testamentului, iar la cerere, se pot elibera copii certificate de pe această decizie, persoanelor interesate.
7. Administrarea succesiunilor
în Quebec, persoanele responsabile cu administrarea succesiuniilor se numesc lichidatori. Ei au rolul de a-i identifica și convoca pe moștenitori, de a determina cuprinsul masei succesorale, de a plăti datoriile succesiunii (incluzând pe cele descrise la pct.4 supra) , de a executa legatele particulare, de a da socoteală și de a preda excedentul moștenitorilor. Orice persoană capabilă poate exercita funcția de lichidator. Si societățile de trust autorizate de lege pot avea această calitate. De regulă, lichidatorul este desemnat de testator în cuprinsul testamentului. Inventarul bunurilor din masa succesorală, întocmit de lichidator, trebuie trecut într-un registru public, cu referire la numele defunctului, astfel ca fiecare persoană interesată să-l poată consulta. Inventarul se întocmește fie în forma unui act notarial, fie ca înscris sub semnătură privată, în prezența a doi martori.
Creditorii succesiunii sunt plătiți primii, înaintea legatarilor cu titlu particular și înaintea soțului care pretinde drepturile derivând din dizolvarea patrimoniului familial. In cazul în care testatorul nu desemnase un lichidator sau succesiunea este legală, administrarea moștenirii revine moștenitroilor care prin vot majoritar vor desemna un lichidator.
8. Legea și procedurile aplicabile în cazul succesiunilor cu element de extraneitate
Potrivit art.3153 din Codul civil, instanța din Quebec este competentă dacă locul deschiderii succesiunii (locul decesului) se găsește în aceasta țară, dacă defunctul avea domiciliul în Quebec sau alesese legea acestei țări pentru a fi aplicabilă.
Instanța națională va aplica diferite legi , după cum este vorba despre bunuri mobile (legea de la ultimul domiciliu al defunctului) sau imobile (legea de la locul situațiunii bunurilor). De asemeni, dacă prin testament fusese aleasă o lege străină, instanța va aplica acea lege.
Codul prevede o excepție de la libertatea alegerii legii aplicabile succesiunii, dacă acea desemnare ar înlătura pe soțul supraviețuitor sau pe copii de la drepturile asupra moștenirii. In plus, desemnarea va fi de asemenea lipsită de efecte dacă afectează reguli succesorale cărora le sunt supuse anumite bunuri, prevăzute în legea unde sunt situate, pentru motive care țin de destinația lor economică, familială sau socială.
De regulă, hotărârile pronunțate în străinătate sunt recunoscute în Quebec, fără a fi examinat fondul soluției sau motivarea, cu excepția celor pronunțate cu încălcarea competenței sau a celor care nu sunt irevocabile sau executorii. Dacă o instanță străină, competentă potrivit legii de drept internațional privat din Quebec, fusese deja investită, potrivit principiului litispendenței, instanța din Quebec își va declina competența.
în cazul în care defunctul a domiciliat în Quebec înaintea decesului, instanta din această țară este competentă, chiar dacă nu au rămas bunuri pe acest teritoriu. Ultimul domiciliu al defunctului determină de regulă competența cu privire la bunurile mobile.
Ca atare, se poate afirma că în dreptul internațional privat din Quebec nu este acceptat principiul caracterului unitar al transmisiunii succesorale.
Cu privire la forma testamentelor, se admite că acestea pot fi întocmite, în afară de cele trei tipuri amintite, în forma prevăzută de legea domiciliului sau cetățeniei testatorului, fie la data actului, fie la data decesului.
Deși Convenția de la Haga privind conflictele de legi asupra formei testamentelor nu este aplicabilă în Quebec, multe dispoziții din Codul civil sunt inspirate din această convenție (de pildă, art.3109 privind forma actelor judiciare se bazează pe art.1 din Convenția de la Haga).
Pentru examinarea validității formale a unui testament, factorii determinanți sunt domiciliul și cetățenia testatorului. Intre acestea, prevalează de regulă principiul domiciliului. El este determinat de instanță în funcție de fapte relevante, cum ar fi prezența fizică frecventă, familia, serviciul, relațiile sociale etc.
Dacă nu este posibilă determinarea cu exactitate a domiciliului, persoana este prezumată că a avut domiciliul acolo unde avea reședința.
în privința taxelor, în provincia Quebec nu există o taxă succesorală în sine, dar se consideră ca și când ar fi înstrăinat întrega avere și se aplică o taxă pe valoarea adăugată, de care este scutit, până la propriul deces, numai soțul supraviețuitor.
O persoană nerezidentă care a dobândit o proprietate supusă impozitării în Quebec înainte de decesul său va fi considerată că a înstrăinat pe piață liberă bunul (dispoziția vizează mai ales proprietățile situate în Quebec și acțiunile la societăți private canadiene).
C. Regatul Olandei
1. Generalități
De la 1 ianuarie 2003 în Olanda este în vigoare cartea a IV-a a noului Cod civil, care reglementează dreptul succesoral. Proiectul noii legi datează din 1954 și s-a urmărit în principal îmbunătățirea situației soțului supraviețuitor, care pe cât posibil trebuie să-și mențină același standard de viață.
întrucât în această țară este cunoscut conceptul de parteneriat înregistrat, care vizează inclusiv parteneri de același sex, trebuie menționat de la început că legea recunoaște partenerului supraviețuitor aceleași drepturi ca ale soțului supraviețuitor.
2. Moștenirea legală
Potrivit legii, există patru clase de moștenitori legali, care sunt chemate în ordine la moștenire. In clasa I sunt incluși soțul (nedespărțit în fapt) sau partenerul înregistrat al defunctului, precum și copiii acestuia.
Copiii născuți dintr-un parteneriat înregistrat sunt îndreptățiți să moștenească numai dacă sunt recunoscuți. Dacă unei femei dintr-un parteneriat înregistrat de același sex i se naște un copil, acesta poate moșteni de la partenera mamei numai pe cale testamentară. Clasa a Il-a de moștenitori legali include pe părinții și frații defunctului, clasa a lll-a pe bunici și clasa a IV-a pe străbunici.
Comunitatea de bunuri a soților. Regimul matrimonial legal este cel al comunității de bunuri, potrivit cu care toate bunurile soțului și soției aflate în proprietatea lor fie la data încheierii căsătoriei fie dobândite pe parcursul acesteia devin bunuri comune. Ambii soți au dreptul la toate bunurile din comunitate, cu excepția unora de uz foarte personal. Când comunitatea de bunuri încetează prin moartea unuia dintre soți, soțul supraviețuitor devine proprietar exclusiv pe jumătate din bunuri, numai cealaltă jumătate urmând a fi împărțită între moștenitori.
între rudele din aceeași clasă și de același grad moștenirea se împarte egal, cu excepția fraților sau a surorilor care provin din părinți diferiți. Dreptul olandez cunoaște și instituția reprezentării succesorale (până la gradul al șaselea) și pe cea a sezinei.
Dacă în termen de 20 de ani de la deschiderea succesiunii aceasta nu este acceptată de vreun moștenitor legal sau testamentar, statul o va culege ca succesiune vacantă.
Moștenirea poate fi acceptată pur și simplu sau sub beneficiu de inventar.
3. Testamentul
Toate testamentele trebuie să îmbrace forma scrisă. Codul civil olandez recunoaște următoarele tipuri de testamente: testamentul autentic (încheiat în fața notarului public, trebuie semnat de testator); testamentul depozitat la un notar public (trebuie semnat de testator pe fiecare pagină, numerotată, dacă nu este scris în întregime personal și se încredințează spre păstrare notarului, care întocmește un act semnat de el și de testator, care atestă că documentul încredințat reprezintă ultima sa voință); testamentul excepțional întocmit de ofițerii din armată în caz de război; codicilul (scris în întregime, datat și semnat de testator). Prin codicil poate fi doar desemnat un executor, pot fi atribuite legate cu titlu particular privind garderoba, bijuteriile, mobila sau pot fi exprimate dorințe cu privire la funerarii sau folosirea corpului în scopuri medicale după moarte.
Toți notarii publici în fața cărora s-a întocmit sau cărora li s-a încredintat un testament au obligația să înștiințeze Registrul Central al Testamentelor care se găsește la Haga. Testamentele excepționale se transmit de asemeni la acest Registru, în formă închisă.
Revocarea expresă a unui testament se poate face în aceeași formă în care a fost întocmit sau în formă notarială, în timp ce revocarea tacită poate interveni prin redactarea ulterioară a unui testament ce conține dispoziții contrare. Testamentul depozitat se consideră revocat dacă notarul îl restituie deponentului, iar codicilul poate fi revocat prin distrugerea sa._
în Olanda, căsătoria ulterioară nu revocă în mod automat un testament anterior întocmit.
Nulitatea testamentului. Există numeroase clauze care pot determina ineficacitatea unui testament. Potrivit art.4:44 C.civ., un testament este nul total sau parțial dacă contravine ordinii publice sau bunelor moravuri. Tot nul este testamentul întocmit de o persoană care are mai puțin de 16 ani sau care nu este în deplinătatea facultăților mintale. Este anulabil testamentul întocmit sub amenințarea violenței sau profitând de împrejurări. De asemeni, testamentul afectat de o condiție imposibilă este nul. Afectat de nulitate este testamentul care este întocmit cu nerespectarea condițiilor de formă.
4. Libertatea de a testa
Deși reprezintă un principiu de bază al dreptului succesoral, în Olanda libertatea de a testa nu este nelimitată. Copiii defunctului au dreptul la rezerva succesorală (legitieme porție), potrivit art.4:63 C.civil, rezerva unui copil fiind de /2 din cota sa legală.
în schimb, soțul supraviețuitor nu beneficiază de rezervă.
în vederea calculării rezervei succesorale, se adaugă la valoarea bunurilor lăsate valoarea donațiilor încheiate de de cuius în timpul vieții, dacă nu s-a dispus altfel, prin donație sau testament.
Legea olandeză interzice testamentul conjunctiv și contractele privind succesiunile viitoare, cu excepția dispozițiilor din convenția matrimonială.
în cazul în care defunctul a lăsat soț supraviețuitor și copii, se aplică așa-numită împărțeală parentală (art.4:13 C.civil). Potrivit acestei reguli, soțul supraviețuitor primește titlu de proprietate asupra bunurilor și are obligația de a plăti datoriile succesiunii.
Copiii, ca moștenitori, dobândesc un drept de creanță împotriva soțului supraviețuitor, corespunzător contravalorii în bani a cotei lor. Această creanță este exigibilă numai dacă soțul supraviețuitor este declarat insolvabil, dacă încetează din viață sau o asemenea clauză a fost prevăzută în testamentul lui de cujus.
în anumite cazuri (cum ar fi intenția soțului supraviețuitor de a se recăsători) copilul are dreptul de a pretinde în natură cota care i se cuvine.
5. Capacitatea
Orice persoană în deplinătatea facultăților mintale și care are mai mult de 16 ani poate întocmi un testament. în privința beneficiarilor, aceștia trebuie să fie în viață la data deschiderii succesiunii, copilul conceput fiind considerat născut. Persoanele care au murit în același timp sau în aceeași zi, fără să se poată determina ordinea, sunt considerate că au murit deodată, cu consecința că nu au capacitate succesorală reciprocă.
6. Autoritatea competentă; administrarea succesiunii
Potrivit dreptului olandez, la moartea unei persoane patrimoniul ei trece direct asupra moștenitorilor (sezina). Aceștia au dreptul să renunțe la moștenire sau să o accepte sub beneficiu de inventar. Moștenirea cuvenită minorilor trebuie întotdeauna acceptată sub beneficiu de inventar.
Declarația de renunțare la moștenire trebuie înregistrată la instanța de la locul deschiderii succesiunii (ultimului domiciliu al defunctului).
Acceptarea poate fi expresă sau tacită, care poate rezulta de pildă din împărțirea bunurilor.
Notarul public eliberează un certificat de admisibilitate (pentru cazul moștenirii legale) sau un certificat de executare(în cazul existenței unui testament). Acest certificat cuprinde mențiunea privind persoanele care au calitatea de moștenitori și cotele ce li se cuvin. Se mai precizează statutul personal al defunctului, regimui matrimonial, soțul supraviețuitor și descendenții, precum și- dacă este cazul- executorul testamentar desemnat.
Certificatul conferă dreptul moștenitorilor să intre în stăpânirea bunurilor și să încaseze creanțele.
Administrarea succesiunii. De regulă, în lipsa desemnării prin testament a unui executor, moștenitoriii încredințează sarcina administrării unui avocat sau notar public.
Dacă printre succesori sunt minori sau incapabili, împărțeala se va face prin act notarial, avizat de instanța districtuală (Kantonrechter). Daca s-a aflat în eroare cu privire la valoarea părții la care avea dreptul (cu mai mult de un sfert) un moștenitor poate ataca partajul.
7. Legea și procedurile aplicabile în cazul succesiunilor cu element de extraneitate
Competența de a soluționa cauzele succesorale revine potrivit art.6 lit.f din Codul de procedură olandez, instanței de la locul unde defunctul a avut ultimul domiciliu sau reședința obișnuită.
De la 1 octombrie 1996 regulile de drept internațional privat existente au fost înlocuite cu cele ale Convenției de la Haga privind legea aplicabilă succesiunilor din cauză de moarte, Olanda fiind singura țară până în prezent care a ratificat această convenție. Până la intrarea în vigoare a Convenției (condiționată de cel puțin trei ratificări), legislatorul olandez a anticipat, adoptând Legea privind alegerea regulilor aplicabile succesiunilor. Ea se aplică numai succesiunilor deschise după 1 octombrie 1996.
Hotărârile judecătorești străine nu sunt direct executorii în Olanda în absenta unui tratat. In prezent există asemenea tratate numai între Olanda și Belgia și Olanda și Germania. Un moștenitor străin trebuie să obțină un certificat local de admisibilitate sau de executare din partea unui notar public olandez, care îl poate refuza în anumite cazuri, cum ar fi încălcarea rezervei succesorale.
Un testament întocmit în străinătate care respectă formalitățile cerute de Convenția de la Haga din 1961 este recunoscut în Olanda. In cazul în care defunctul a avut dublă cetățenie, legea aplicabilă va fi, conform Raportului explicativ al Convenției de la Haga din anul 1989 privind legea aplicabilă succesiunilor, cea cu care avea cele mai multe conexiuni la momentul decesului.
D. Spania
1. Generalități
Dreptul spaniol face parte din sistemul de drept civil și de aceea multe dintre instituții sunt preluate pe filiera dreptului roman.
Potrivit Constituției din 1978, organizarea statală cuprinde pe lângă statul central, șaptesprezece regiuni autonome. Din punctul de vedere al dreptului succesoral, numai șase dintre acestea au reguli proprii, restul teritoriului fiind guvernat de Codul civil spaniol.
Regiunile cu propriul regim succesoral sunt Catalonia (Codul succesiunilor din 1991 și Compendium de drept civil, revizuit în 1993), Aragon (Compendium de drept civil din 1985, Legea succesorală din 1999 și Legea privind regimul matrimonial și dreptul văduvei la pensie viageră din anul 2003), Navarra (Compendium de drept civil din 1973 ), Țara Bascilor (Legea de drept civil a Tării Bascilor din 1992, revizuită în 1999), Insulele Baleare și Galiția (Compendium de drept civil al Insulelor Baleare revizuit în 1990).
2. Moștenirea legală
Dacă defunctul nu a întocmit testament sau acesta nu se referă la întregul patrimoniu ori dacă testamentul nu este valabil ori legatarul nu vrea sau nu poate să accepte, moștenirea se deferă potrivit legii.
Ordinea claselor este practic aceeași în toate regimurile succesorale din Spania, pentru că încorporează regulile din dreptul roman. Astfel, în prima clasă intră copiii defunctului și descendenții lor; în absența descendenților, sunt chemați ascendenții; în absența descendenților sau a ascendenților soția/soțul supraviețuitor; dacă nu există nici un moștenitor din primele trei clase sunt chemați colateralii până la gradul al patrulea, mai întâi frații și surorile, pe capete , iar copiii acestora pe tulpini.
în fine, în absența rudelor colaterale până la gradul patru, moștenirea este culeasă de stat.
De menționat că în primele două cazuri soțul supraviețuitor are dreptul să culeagă rezerva sa succesorală în uzufruct.
Dacă moștenitorii sunt descendenții, ascendenții sau soțul supraviețuitor, notarul public le poate atesta calitatea de moștenitori legali.
în schimb, în cazul colateralilor, numai instanța judecătorească, cu participarea procurorului, le conferă calitatea de moștenitori legali (art.977-1000 din codul de procedură civilă 1881).
în general, nu se face distincție între bunurile mobile și cele imobile la împărțeala moștenirii.
Cu toate acestea, există regiuni (ca Aragon, Navarra, Biscay în Tara Bascilor și Valea Aran în Catalonia) unde legea prevede că imobilele provenite dintr-o anumită ramură a familiei nu pot fi dobândite decât de persoane aparținând acelei ramuri.
3. Testamentele
Potrivit Codului civil spaniol, există două tipuri de testamente: generale și speciale. Sunt testamente generale: testamentul deschis (cel mai folosit în Spania, are forma unui document care conține intenția de atesta, manifestată în fața notarului); testamentul secret (al cărui conținut nu este dezvăluit, ci doar înmânat notarului; rar folosit în practică); testamentul olograf (scris, datat și semnat de testator; toate adăugirile sau ștersăturile trebuie să poarte semnătura testatorului).
Codul civil -art.688- permite străinilor să întocmească un testament olograf în propria lor limbă.
Testamentele speciale sunt: testamentul întocmit în străinătate și testamentul militarilor, întocmit în timp de război.
Mai există un tip de testament, reglementat de art.700 Cod civil spaniol, testament înaintea morții iminente, care poate fi întocmit în fața a cinci martori, precum și testamentul în caz de epidemie (art.701) care poate fi întocmit în fața a trei martori. De regulă aceștia trebuie să semneze; testamentul este totuși valabil chiar dacă martorii nu știu să scrie. Cele două tipuri de testamente amintite își păstrează valabilitatea numai timp de două luni de la încetarea cauzei care a determinat întocmirea lor în această formă excepțională.
în privința drepturilor regionale, sunt de menționat mai multe particularități. Astfel, în Aragon, testamentul poate fi întocmit în fața unui preot, atunci când prezența unui notar nu este posibilă. Este admisibil testamentul conjunctiv între soți, care este revocabil de ambii sau de unul dintre ei , dar numai ccu privir ela propriile dispoziții de ultimă voință. In Catalonia de asemeni testamentul poate fi întocmit în fața unui preot. In Navarra, testamentul poate fi întocmit în fața unui preot; totodată, mai există și testamentul de confraternitate, întocmit de două sau mai multe persoane între care nu trebuie să fi existat vreo legătură, testament care nu poate însă îmbrăca forma olografă. In Tara Bascilor este cunoscută o formă specială de testament (hil-buruko) , întocmit în prezenta a trei martori, când testatorul este în pericol de moarte. El devine ineficient după trei luni, dacă pericolul a dispărut. De asemeni, chiar dacă testatorul a încetat din viață în acest interval, testamentul în această formă devine ineficient dacă nu a fost autentificat în termen de trei luni de la deschiderea succesiunii. Este permis testamentul conjunctiv între soți, întocmit în prezenta unui notar.
In Spania nu este recunoscută valabilitatea codicilului, in nici un caz pe această cale nu se poate revoca un testament sau nu poate fi exheredat un moștenitor legal.
Cu privire la influența căsătoriei asupra unui testament anterior, este de menționat că actul căsătoriei nu revocă automat testamentul.
4. Libertatea de a testa și problema rezervei
în Codul civil există o întreagă secțiune care se referă la rezerva succesorală (De las legitimas) art.806-847. Ea este privită ca o parte din moștenire și restrânge în felul acesta libertatea testamentară.
Beneficiarii rezervei sunt copiii și descendenții lor și – în absența acestora- ascendenții și soțul supraviețuitor. Rezerva copiilor și a descendenților este de 2/3 din averea tatălui și a mamei. Cu toate acestea, se poate dispune de 1/3 din această cotă în favoarea unui/unor descendenți, cu preferință. Cotitatea disponibilă este de 1/3. Rezerva părinților sau a ascendenților este de jumătate din masa succesorală, cu excepția cazului când există și soț supraviețuitor și se pot înțelege ca rezerva părinților să fie numai de 1/3. In lipsa tatălui sau a mamei, rezerva se cuvine în părți egale celor două linii de ascendenți materni și paterni, funcționând principiul proximității gradului de rudenie.
Potrivit art.811 C.civ.spaniol, dacă un ascendent moștenește de la descendentul său bunuri pe acesta le primise cu titlu gratuit de la o rudă, moștenitorul este obligat potrivit legii, să păstreze bunul la dispoziția donatorului sau a unei rude până la gradul trei, pe linia de unde provine.
Soțul supraviețuitor are dreptul să primească uzufructul cotei sale, dat niciodată proprietatea. In concurs cu copiii, soțul supraviețuitor are dreptul la o treime; jumătate în concurs cu ascendenții și două treimi în concurs cu alte rude (art.834-840 C.civ).
Potrivit Constituției, toți descendenții (legitimi, nelegitimi, inclusiv adulterini, adoptați) au drepturi egale.
în regiunile care au un drept propriu succesoral, există în privința libertății testamentare și a rezervei unele dipoziții particulare. Astfel, în Aragon, numai copiii sunt moștenitori rezervatari, iar soțul supraviețuitor dobândește uzufructul întregii averi. In Catalonia, rezerva succesorală este de o pătrime din moștenire, care revine descendenților sau, în lipsa lor, părinților. Soțul supraviețuitor are dreptul numai la un sfert din moștenire, cu condiția să nu aibă resurse financiare la data deschiderii succesiunii. In Navarra este consacrat dreptul absolut de a testa. Soțul supraviețuitor are dreptul la uzufructul viager al întregii averi a defunctului. In Tara Bascilor, descendenții au dreptul la o rezervă de patru cincimi; în lipsa lor părinții și alți ascendenți au dreptul la o rezervă succesorală de jumătate din moștenire. In cadrul fiecărei categorii, testatorul are libertatea de a împărți averea în părți egale sau inegale. Soțul supraviețuitor primește jumătate din uzufructul întregii averi dacă vine în concurs cu descendenții sau ascendenții. In absența acestora, are dreptul la trei sferturi din uzufructul masei succesorale.
Drepturi speciale. In dreptul spaniol în general nu există dispoziții privind obligația de întreținere la materia succesiunilor, pentru că este reglementată de dreptul familiei. In Catalonia, în primul an după deschiderea succesiunii, soțul supraviețuitor are dreptul să locuiască în casa ce a constituit domiciliul conjugal, să păstreze bunurile gospodăriei casnice. In Țara Bascilor, în lipsa descendenților, soțul supraviețuitor are dreptul să locuiască în casa rurală a defunctului timp de un an și o zi. De notat că pensia alimentară stabilită în favoarea unei persoane divorțate nu încetează automat prin moartea debitorului, dar moștenitorii acestuia pot cere reducerea până la limita cotității disponibile.
Cu privire la regimul matrimonial, în general dreptul spaniol este bazat pe libertatea contractuală. Contractul se încheie fie înainte de căsătorie, fie ulterior și poate fi modificat oricând, fără prejudicierea terților.
în condițiile codului civil, în absența unui contract matrimonial, regimul legal este acela al bunurilor achizite, potrivit cu care soții sunt proprietarii a jumătate din venitul sau profitul obținut pe parcursul căsătoriei. In consecință, după decesul unui dintre ei, soțul supraviețuitor are dreptul la jumătate din proprietatea comună, cealaltă jumătate constituind masa supusă împărțelii.
în Catalonia și Insulele Baleare, în lipsa unui acord contrar, se aplică regimul separației de bunuri. In Țara Bascilor, fiecare soț are dreptul exclusiv de a administra bunurile pe care le-au dobândit personal, dar pentru bunurile comune ambii au administrarea. înstrăinarea acestor bunuri este condiționată de acordul ambilor soți. împărțeala succesorală are un regim diferit, după cum soții au avut sau nu împreună copii. In primul caz, se stabilește o indiviziune succesorală între soțul supraviețuitor și moștenitori; dacă nu, are loc lichidarea proprietății comune.
Donațiile. In dreptul spaniol există libertatea încheierii donațiilor. Dacă există moștenitori rezervatari, donațiile trebuie adăugate valoric pentru a se determina măsura în care încalcă rezerva, caz în care sunt supuse reducțiunii, potrivit principiului că nimeni nu poate dona mai mult decât ar fi putut testa.
5. Capacitatea
Minorii sub 14 ani și persoanele care în mod permanent sau accidental nu au discernământ sunt incapabili de a testa (art.663 Cod civil spaniol).
Pentru validitatea unui testament olograf, testatorul trebuie să fie major. Potrivit art.665, cei puși sub interdicție judecătorească pot întocmi un testament cu condiția ca o comisie formată din doi medici de specialitate, la solicitarea notarului, să confirme păstrarea capacității de a testa, dacă hotărârea judecătorească de punere sub interdicție nu vizează în mod expres capacitatea de a testa.
în cazurile excepționale în care se apelează la martori cu ocazia întocmirii unui testament (de exemplu, când testatorul nu poate semna, este orb sau analfabet), nu pot fi martori minorii, surdo-muții, orbii, cei care nu cunosc limba vorbită de testator, debilii mintali, soțul sau rudele până la gradul patru ale notarului sau angajaților acestuia.
De asemeni nu pot fi martori în cazul unui testament deschis moștenitorii sau legatarii, precum și rudele lor de sânge până la gradul patru ori afinii până la gradul al doilea.
în privința beneficiarilor testamentului, operează principiul capacității. Prin excepție, sunt incapabili de a primi prin testament: avortonii care nu îndeplinesc condițiile generale de capacitate prevăzute în art.30 C.civil (să aibă înfățișare omenească și după ruperea cordonului ombilical să trăiască cel puțin 24 ore); asociațiile și fundațiile neautorizate de lege; preotul care l-a spovedit pe testator în cursul ultimei boli (sunt lovite de nulitate și dispozițiile în favoarea rudelor acestuia până la gradul al patrulea, ori în favoarea bisericii sau comunității lui); tutorele sau curatorul defunctului, chiar dacă socotelile au fost date și aprobate; notarul care a redactat testamentul, ca și soțul sau rudele acestuia până la gradul al patrulea. De asemeni, nu popt primi prin testament persoanele lovite de nedemnitate, potrivit art.756 C.civ :părinții care și-au abandonat copiii, i-au prostituat sau corupt; cel condamnat pentru că a atentat la viața testatorului, a soțului, descendenților sau ascendenților acestuia; cel care a făcut un denunț calomnios împotriva testatorului, care ar fi atras pedeapsa cu închisoarea sau munca forțată; moștenitorul major care aflând despre moartea violentă a testatorului, nu a denunțat-o, dacă cercetările nu s-au declanșat din oficiu; cel care prin amenințare, fraudă sau violență l-a obligat pe testator să întocmească sau să modifice testamentul; cel care, cu aceleași mijloace a împiedicat o persoană să testeze sau să revoce, să modifice sau înlocuiască un testament anterior.
în legătură cu cauzele de nedemnitate, legea prevede totuși că ele rămând lipsite de efect dacă la data întocmirii testamentului testatorul le-a cunoscut sau, aflând ulterior, l-a iertat pe nedemn printr-un act public.
6. Autoritatea competentă
Potrivit Legii notariale spaniole, dacă moștenirea vizează pe descendenți, ascendenți sau soțul supraviețuitor, competența aparține notarului de la ultimul domiciliu al defunctului; dacă moștenirea urmează a fi culeasă de colaterali sau de stat, competența aparține instanței judecătorești, cu participarea procurorului.
7. Legea și procedurile aplicabile în cazul succesiunilor cu element de extraneitate
Regulile de drept internațional privat se găsesc în Codul civil spaniol, în titlul preliminar. Potrivit art. 9(8) succesiunea este guvernată de legea națională a defunctului la data deschiderii succesiunii, indiferent de natura bunurilor sau de țara în care sunt situate(principiul unității); cu toate acestea, sunt valabile dispozițiile sau convențiile succesorale întocmite potrivit legii sale naționale, prin care a fost desemnat un alt drept aplicabil . Iar potrivit art.9(1) din Codigo Civil, statutul personal al persoanelor fizice este dat de legea determinată de cetățenie, lege care reglementează capacitatea civilă, drepturile și obligațiile familiale și succesiunea
Spania a ratificat Convenția de la Haga privind conflictele de legi în materia formei dispozițiilor testamentare. Potrivit art.11 din Codul civil, se aplică, în privința formei testamentelor, regula locus regit actum.
Cu privire la competență, art.22.3 din Legea'de organizare judecătorească prevede că instanțele spaniole sunt competente în materie succesorală dacă defunctul a avut ultimul domiciliu în Spania sau bunuri imobile în această țară.
Regulile de recunoaștere a hotărârilor judecătorești străine sunt stabilite de Codul de procedură civilă în art.951-954, care acordă prevalență convențiilor internaționale, apoi reciprocității și în lipsa acestora se cer întrunite anumite condiții.
Pentru a intra în posesia moștenirii, dacă certificatul de moștenitor a fost emis în străinătate, trebuiesc îndeplinite cerințele Convenției de la Haga din 1961 privind legalizarea sau aplicarea apostilei și tradus în limba spaniolă.
Băncile și registrele publice de înregistrare a proprietăților pretind să se facă dovada plății taxelor succesorale.
E. Italia
1. Generalități
Sistemul judiciar în vigoare în Italia este cel de drept civil. Principalul izvor de drept în materia succesiunilor îl reprezintă Codul civil, Cartea a doua, articolele 456-809 (Delle Successionni).
2. Moștenirea legală
Potrivit concepției moștenite din dreptul roman, și în Italia se consideră ca moștenirea legală (successione legitima) are caracter supletiv, în sensul că intervine numai în măsura în care lipsește total sau parțial moștenirea testamentară. Sunt moștenitori legali: soțul supraviețuitor, descendenții, ascendenții, frații și surorile, alte rude până la gradul al șaselea, statul.
Soțul supraviețuitor are dreptul la întreaga moștenire dacă nu vine în concurs cu descendenții, ascendenții, frații și surorile defunctului.
în concurs cu un copil, soțul supraviețuitor are dreptul la jumătate; în concurs cu mai mulți copii, cota soțului supraviețuitor este de 1/3.
Potrivit art.582 Cod civil, în concurs cu ascendenții, frații și surorile defunctului, soțul supraviețuitor are o cotă de 2/3.
Copiii și descendenții lor exclud de la moștenire pe oricare dintre rude, cu excepția soțului supraviețuitor.
Copiii nelegitimi și cei adoptați sunt asimilați copiilor născuți din căsătorie. Legitimarea unui copil se poate face fie prin căsătoria subsecventă a părinților, fie pe cale judecătorească, fie prin recunoaștere. Singura deosebire între copiii legitimi și cei nelegitimi constă în aceea că potrivit art.537(3) C.civ, copiii legitimi pot oferi celor nelegitimi contravaloarea în bani a cotei ce li se cuvine, în caz de neînțelegere hotărând instanța, în funcție de circumstanțele personale și patrimoniale. In privința celor adoptați, în Italia există două tipuri de adopție: una specială, reglementată de Legea nr.184/1983, care îi conferă copilului adoptat același statut cu cel al unui copil legitim și adopția obișnuită, reglementată de Codul civil, care îi conferă copilului adoptat anumite drepturi, inclusiv dreptul de moștenire față de părintele adoptator, dar nu creează nici o relație cu familia adoptatorului. In această formă de adopție, părintele adoptator nu dobândește drepturi succesorale față de adoptat. Copilul conceput la data deschiderii succesiunii și născut în mai puțin de 300 de zile de la această dată are capacitate și vocație succesorală legală.
în virtutea reprezentării succesorale, descendenții de grad mai îndepărtat pot culege moștenirea dacă autorul lor nu vrea sau nu poate să accepte moștenirea sau legatul. Intre copii, moștenirea se împarte în mod egal.
în lipsa soțului, a copiilor, a fraților sau surorilor ori descendenților acestora, moștenirea este culeasă în părți egale de părinții defunctului. In concurs cu frații și surorile defunctului, moștenirea se împarte între toți în părți egale, fără ca în nici un caz partea părinților să fie mai mică de jumătate.
în cazul ascendenților, cei de grad mai apropiat îi exclud pe cei de grad mai îndepărtat. Dacă sunt mai mulți ascendenți de același grad, atât din linie paternă, cât și din linie maternă, în mod global, toți ascendenții aparținând unei linii au dreptul la câte jumătate din moștenire.
Frații și surorile moștenesc, în concurs cu soțul supraviețuitor, 1/3. Intre ei, de regulă, se împarte în mod egal. Dacă vin în concurs frați unilaterali cu frați germani (buni), primii vor moșteni jumătate din cât primesc frații buni (sau părinții). Când frații sau surorile nu vor sau nu pot să moștenească, sunt chemați, prin reprezentare, descendenții acestora.
In lipsa soțului supraviețuitor, a descendenților, ascendenților, fraților și surorilor, au vocație succesorală alti colaterali, până la gradul al șaselea. Intre cei de același grad moștenirea se împarte în mod egal.
Dacă nu există rude , moștenirea legală se cuvine statului (art.586 C.civ), care este inclus de lege în categoria succesorilor, motiv pentru care este dominantă opinia că statul culege ca moștenitor, iar nu în virtutea suveranității sale, chiar dacă există anumite particularități ale actului de acceptare succesorală din partea statului.
Sunt cunoscute și succesiunile anomale, care -cu privire la anumite bunuri determinate-derogă de la criteriile generale ale moșteniri legale. De regulă sunt incluse în această categorie drepturi ca cele aparținând soțului supraviețuitor de a locui în casa familială, asupra terenurilor cultivate, asupra pensiei pentru limită de vârstă.
3. Moștenirea testamentară
Testamentul este un act juridic solemn, care întotdeauna îmbracă forma scrisă. Sunt cunoscute următoarele forme testamentare: testamentul olograf (scris, datat și semnat de testator), testamentul public (redactat de notarul public , semnat de testator, de martori și de notarul public) si testamentul secret.
Italia a aderat la Convenția de la Washington din 1973 privind forma testamentelor internaționale.
Testamentele pot fi revocate, fie expres fie implicit, cu excepția celor prin care se recunoaște un copil. Există și o formă specială de revocare, prin efectul legii, în cazul în care este cunoscut sau devine notoriu faptul că testatorul are copii sau descendenți legitimi.
în tăcerea legii, se consideră că nici căsătoria și nici divorțul nu au vreo influență asupra testamentului întocmit de o persoană.
Ineficacitatea testamentului. Testamentul este nul dacă sunt încălcate condiții esențiale de formă sau de fond. Astfel, de pildă, în cazul testamentului olograf, lipsa semnăturii sau a initialelortestatorului, în cazul testamentului public, absența declarației testatorului sau absența semnăturii acestuia ori a notarului.
Sunt nule de asemeni, testamentele conjuncte (reciproce), precum și, în condițiile art.635 Cod civil, “dispoziția cu titlu universal sau particular făcută de testator cu condiția ca la rândul său să fie avantajat printr-o dispoziție testamentară a eredelul sau legatarului”.
Este de menționat de asemeni că în dreptul italian, în anumite condiții,în special când este vorba de o persoană pusă sub interdicție, este permisă substituția fideicomisară (art.692). Daca nu sunt respectate aceste condiții, substituția este nulă. Alteori se consideră că testamentul este numai anulabil, când de pildă testamentul olograf nu este datat sau când consimțământul testatorului a fost viciat. Acțiunea în anulare poate fi formulată de orice persoană interesată, în termen de cinci ani de la data executării testamentului. De menționat însă că, potrivit art.590 Cod civil, nulitatea dispoziției testamentare, indiferent de cauza ei, poate fi acoperită, după moartea testatorului, prin confirmare sau executare voluntară și în cunoștințăde cauză.
4. Libertatea de a testa
Și în dreptul italian libertatea de a testa este limitată de rezerva succesorală recunoscută anumitor persoane. Acesta este un drept intangibil, fiind interzis testatorului să impună sarcini sau condiții care să aibă ca efect diminuarea dreptului la rezervă.
Sunt moștenitori rezervatari: soțul supraviețuitor, copiii și ascendenții. Soțul supraviețuitor, dacă nu vine în concurs cu copiii, are dreptul la o rezervă de jumătate din moștenire. In plus, potrivit art.540(2) C.civil, el are un drept de abitație asupra casei de locuit și de uz asupra bunurilor mobile din casă, fie că erau bunuri proprii ale defunctului, fie că erau (inclusiv casa de locuit) bunuri comune. De acest drept beneficiază și soțul despărțit în fapt, dacă despărțirea nu îi este imputabilă.
Dacă în afară de soțul supraviețuitor există și un copil, fiecare are dreptul la o rezervă de 1/3. Dacă sunt mai mulți copii, soțul supraviețuitor are dreptul la un sfert din moștenire, iar rezerva copiilor este de jumătate, ce se va împărți în mod egale între ei.
în absența copiilor, părinții legitimi au dreptul la o treime din moștenire, iar în concurs cu soțul supraviețuitor au o rezervă de o pătrime. Pentru a calcula cotitatea disponibilă, se recurge la următorul mod de calcul: se scad datoriile defunctului din valoarea bunurilor lăsate, se adaugă teoretic valoarea donațiilor (directe sau indirecte) consimțite de de cuiusîn timpul vieții și se scade valoarea rezervelor succesorale. In privința reducțiunii liberalităților, se aplică aceleași reguli ca și în dreptul român: donațiile se reduc începând cu cea mai nouă, iar donațiile făcute în același timp se reduc proporțional.
în sistemul legal italian (art.458 Cod civil) sunt interzise pactele succesorale. Astfel, sunt prohibite atât convențiile prin care cineva ar dispune de propria succesiune, cât și actele prin care se dispune de drepturile asupra unei succesiuni nedeschise încă ori se renunță la asemenea drepturi.
în literatura juridică se consideră că pactele interzise includ nu numai contracte definitive, dar și antecontracte cu privire la o succesiune viitoare. în schimb, în jurisprudență s-a recunoscut validitatea pactului de consolidare a acțiunilor între acționari, în cazul morții unui dintre ei, după cum s-a admis că nu intră sub incidența interdicției clauza din polița de asigurare care desemnează un beneficiar al sumei asigurate.
5. Capacitatea
în privința capacitătii de a întocmi un testament, regula este aceea că au capacitate de a testa toți cei cărora nu le este interzis de lege.
Potrivit art.591 Cod civil, sunt incapabili de a testa: minorii; cei puși sub interdicție pentru alienație mintală; cei care, deși nepuși sub interdicție, sunt chiar_temporar incapabili să înțeleagă semnificația actului încheiat (incapacitatea naturală). în toate aceste cazuri, persoana interesată poate ataca testamentul în termen de cinci ani de la data executării dispozițiilor testamentare.
în ce privește capacitatea de a primi prin testament, persoanele fizice o dobândesc de la naștere, fiind recunoscute drepturi și persoanelor concepute la data întocmirii testamentului. Mai mult chiar, este posibilă gratificarea prin testament a unei persoane neconcepute încă, copil al unei persoane în viață. In ambele cazuri, legatul este condiționat de faptul nașterii, legea reglementând și modul de administrare a moștenirii ce revine acestor persoane.
Sunt incapabili de a primi prin testament: tutorii (cu excepția celor care sunt ascendenți, descendenți, frați surori cu testatorul); notarul, martorii și interpretul la redactarea testamentului; cel care a scris sau a primit testamentul secret. Legea prevede în art.599 că sunt nule dispozițiile testamentare în favoarea persoanelor enumerate anterior, chiar dacă sunt făcute pe numele unei persoane interpuse, fiind prezumate astfel tatăl și mama, descendenții și soțul persoanei incapabile.
Potrivit art.4 din Codice civile, când un efect juridic depinde de supraviețuirea unei persoane alteia și nu se poate stabili care a murit mai înainte, toate se consideră că au decedat în același timp, ceea ce înseamnă că nu li se recunoaște, reciproc, capacitate succesorală.
6. Autoritatea competentă
în dreptul italian, verificarea capacității de a culege o moștenire se face pe baza actelor de stare civilă și a certificatului de deces (în cazul moștenirii legale) , iar în cazul moștenirii testamentare, prin verificarea testamentului.
Competența aparține notarului sau instanței judecătorești de la locul deschiderii succesiunii (ultimul domiciliu al defunctului).
Deși transmiterea succesiunii are loc chiar în momentul decesului, este nevoie de acceptarea moștenirii. Această acceptare poate fi expresă sau tacită, pură și simplă (necondiționată) sau sub beneficiu de inventar. Acceptarea expresă poate rezulta dintr-un act public sau privat prin care succesorul declară că își însușeste calitatea de moștenitor. Se consideră acceptare tacită efectuarea de către moștenitor a unor acte care presupun cu necesitate intenția de a se comporta ca moștenitor. Legatarii dobândesc fără a fi nevoie să facă dovada acceptării moștenirii (păstrând însă dreptul de a renunța) dar trebuie să ceară punerea în posesie de la persoanele însarcinate cu predarea legatului (art.649 Cod civil).
7. Administrarea succesiunii
între momentul deschiderii succesiunii și cel al acceptării, succesibilul poate exercita acțiunile posesorii cu privire la bunurile succesorale, chiar dacă nu a avut posesia acestora, poate săvârși acte de conservare a drepturilor.
Dacă succesibilii nu au acceptat încă succesiunea și nu se găsesc în posesia bunurilor succesorale, instanța poate desemna un curator al succesiunii, la cererea persoanelor interesate sau din oficiu.
Un alt caz în care succesiunea este administrată de o altă persoană este reglementat de art. 641 și urm. din Codul civil, care vizează ipoteza în care eredele a fost instituit sub condiție suspensivă iar această condiție nu s-a îndeplinit.
în cazul în care se înființează o fundație testamentară, recunoașterea acesteia este supusă autorizării de către prefect, care are și administrarea acesteia, în ipoteza unei întârzieri nejustificate din partea persoanei însărcinate cu înființarea fundației.
8. Legea și procedurile aplicabile în cazul succesiunilor cu element de extraneitate
Legea italiană de drept internațional privat a fost substanțial reformată în anul 1995 (Legea nr.218/31 mai 1995, în vigoare de la 1 septembrie 1995). Deși Italia nu a ratificat Convenția de la Haga din 1961 privind legea aplicabilă formei testamentelor, dispozițiile noii legi sunt similare principiilor stabilite de aceast instrument internațional. Dispozițiile cu privire la succesiuni se găsesc în capitolul VII al Legii de drept internațional privat (art.46-50).
Art.46 prevede că succesiunea este supusă legii naționale a persoanei despre a cărei succesiune este vorba, la momentul decesului. Acesta poate, prin declarație expresă realizată în formă testamentară, să supună întreaga succesiune legii statului al cărui rezident este; alegerea nu trebuie însă să prejudicieze drepturile conferite de lege moștenitorilor rezervatari domiciliați în Italia la data deschiderii succesiunii. împărțeala moștenirii este reglementată de legea aplicabilă succesiunii, dacă coindivizarii prin acordul lor nu au ales legea deschiderii succesiunii sau a locului unde se găsește un bun sau mai multe bunuri.
In privința formei testamentului, art.48 din Lege prevede că acesta este valabil dacă respectă legea statului unde a fost întocmit, legea cetățeniei sau a domiciliului lui de cuius la momentul morții.
Art.49 se referă la ipoteza în care legea aplicabilă succesiunii nu prevede că bunurile fără moștenitori revin statului și stabilește că în acest caz, bunurile succesorale existente în Italia revin statului italian.
Cu privire la competența în materie succesorală, art.50 din Lege prevede căaceasta revine instanțelor italiene, dacă: a) defunctul era cetățean italian în momentul morții; b) succesiunea s-a deschis în Italia (ultimul domiciliu al defunctului se găsea în Italia); c) partea cea mai consistentă economic din bunuri se află în această țară; d) pârâtul are domiciliul sau reședința în Italia sau a acceptat această competență, chiar dacă cererea privește bunuri imobile situate în străinătate; e) cererea vizează bunuri situate în Italia.
Cu privire la actele întocmite în străinătate, legea notarială prevede necesitatea depunerii lor la un notar italian înainte de a fi folosite în această țară (de pildă, pentru înregistrarea în registrele funciare).
F. Germania
1. Generalități
In Germania, stat federal, se aplică pe întreg teritoriul dispozițiile Codului civil (BGB), deși potrivit art.74 din Constituție dreptul succesoral face parte din domeniul legislației concurente. Dreptul local va primi o aplicare restrânsă, numai în cazul în care Codul civil permite în mod expres aceasta. In Codul civil, succesiunile formează obiect de reglementare al cărții a cincea. Dispoziții cu privire la succesiuni se găsesc însă și în alte texte din Cod sau în alte legi, speciale.
în dreptul germanic al evului mediu domina principiul culegerii moștenirii de către familie, terenurile fiind deținute în comun și aparținând familiei în sens larg, unde și trebuiau să rămână, pentru generațiile viitoare. Sub influența bisericii creștine s-a pus problema într-o oarecare măsură a posibilității unei persoane de a lăsa o parte din avere pro saluta animae, bisericii. Ulterior s-a extins libertatea testamentară și asupra altor legatari, fără însă a fi posibilă dezmoștenirea copiilor, datorită datoriei naturale față de familie care era încă foarte prețuită.
2. Moștenirea legală
Potrivit dreptului german, au vocație succesorală legală soțul supraviețuitor (și partenerul înregistrat), descendenții (clasa I), părinții și descendenții lor -adică frații și surorile definctului și nepoții de frate/soră (clasa a ll-a)-, bunicii și descendenții lor- adică unchii, mătușile, verii etc. (clasa a lll-a)-, străbunicii și alte rude mai îndepărtate (clasa a IV-a și următoarele).
Funcționează principiul proximității gradului de rudenie în cadrul aceleiași clase, precum și principiul reprezentării succesorale.
Potrivit § 1924 BGB, copiii moștenesc în părți egale. începând cu 1.4.1998 copiii din afara căsătoriei sunt asimilați copiilor din căsătorie, atâta timp cât filiația față de tată a fost stabilită. Sunt exceptate persoanele născute înainte de 1.7.1949 în afara căsătoriei, care nu devin rudă cu tații lor. Așadar, în prezent se face distincție, în analiza problemelor de drept succesoral, după cum succesiunea s-a deschis înainte sau după 1.4.1998 precum și în raport cu data nașterii copilului. Adopția unui minor (adopția cu efecte depline) are ca efect, printre altele, recunoașterea drepturilor succesorale reciproce între adoptat și adoptator, inclusiv cu familia acestuia din urmă. In Germania este posibilă și adopția unui major, care are drept efect crearea raporturilor de rudenie între adoptat și descendenții săi si adoptator. El rămâne rudă cu părinții firești, pe care îi poate moșteni.
Dacă trăiesc ambii părinți, aceștia moștenesc în părți egale și înlătură de la moștenire pe frații si surorile defunctului. Dacă unul singur mai este în viață la data deschiderii succesiunii, partea care se cuvenea părintelui predecedat revine descendenților săi. Același principiu se aplică și în cazul renunțării la moștenire din partea părintelui. Frații și surorile defunctului astfel chemați vor moșteni pe linie paternă sau pe linie maternă, frații buni moștenind de pe ambele linii.
Soțul supraviețuitor are dreptul la o pătrime din moștenire în concurs cu clasa I și la jumătate din masa succesorală în concurs cu clasa a doua sau cu bunicii. Se reține așadar că dacă există soț supraviețuitor, descendenții bunicilor nu mai au vocație la moștenire, deși în lipsa acestuia puteau moșteni, pe linii.
în cazul în care defunctul a fost căsătorit, prezintă importanță și regimul matrimonial al soților. De pildă, dacă au adoptat regimul legal, al comunității de achiziții (Zugewinngemeinschaft), la deschiderea succesiunii unuia dintre soți mai întâi se împarte în mod egal activul dobândit, pentru a se cunoaște partea defunctului din acest patrimoniu, care urmează a fi supusăpartajului succesoral.
Conform § 1931(4) BGB, dacă regimul matrimonial a fost cel al separației de bunuri iar soțul supraviețuitor moștenește alături de un copil sau doi , succesiunea se va împărți între ei în mod egal, principiul reprezentării succesorale primind aplicare în cazul în care unul dintre copii era predecedat. De precizat că potrivit regulii stabilite de § 2349 BGB, renunțarea din partea unui descendent sau a altei rude la moștenirea legală își produce efecte și față de descendenții săi, dacă nu s-a convenit altfel.
Dacă într-un interval de timp corespunzător împrejurărilor instanța succesorală nu constată transmiterea succesiunii către vreun alt moștenitor, aceasta va fi culeasă de stat (Land)ca moștenitor (§ 1964 BGB).
2. Libertatea dispozițiilor mortis causa și limitele ei
Codul civil german tratează împreună testamentele și pactele succesorale, ambele fiind acte juridice care își produc efectele la moartea unei persoane. Prin testament pot fi instituiți
moștenitori, se pot face exheredări, pot fi desemnați substituiți, legatari (cu sau fără sarcini), pot fi desemnați executorii testamentari, se pot crea fundații sau se poate desemna un tutore pentru copiii minori. In dreptul german sunt recunoscute două tipuri standard de testamente, cel olograf și cel autentic. Testamentul olograf, care poate fi întocmit numai de un major, trebuie în întregime scris, datat și semnat de testator (§ 2247 BGB).
Conform §2232 BGB, testamentul autentic cunoaște două variante: fie testatorul declară notarului ultima sa voință (testamentum apud acta conditum), fie îi înmânează acestuia înscrisul care reprezintă ultima sa voință (testamentum notario oblatum). In legătură cu prima variantă, este de precizat că începând cu 1.8.2002 a fost suprimată condiția de validitate a comunicării verbale, ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale, care a constatat că persoanele care nu pot vorbi erau practic lipsite de posibilitatea încheierii unui testament autentic. Așadar, în prezent, notarul poate lua consimțământul testatorului și dacă acesta este exprimat în forme non-verbale (gesturi etc).
Testamentul conjunctiv este permis: soții sau partenerii dintr-o comuniune înregistrată de persoane de același sex pot întocmi un testament, fie olograf (scris de unul dintre ei și semnat de ambii), fie autentic. Foarte răspândit este așa-numitul “testament berlinez”, potrivit căruia soții se institui reciproc moștenitori unici și stipulează că ansamblul moștenirii va reveni unui terț (de regulă,copiilor) după moartea supraviețuitorului. Un asemenea testament este revocabil pe toată durata vieții soților, declarația de revocare trebuind să îmbrace forma autentică și să fie adresată celuilalt soț.
Pentru cazuri urgente, care nu suportă amânare, § 2249-2252 BGB reglementează testamentele excepționale. Acestea se încheie fie în fața primarului localității unde se află testatorul și în prezența a doi martori; sau verbal, în prezența a trei martori; testamentul pe mare poate fi de asemeni fi încheiat verbal în prezenta a trei martori. Toate aceste tipuri de testamente își pierd valabilitatea după trei luni de la data întocmirii lor, dacă situația s-a normalizat și nu sunt confirmate ulterior de testator.
Testamentele pot fi revocate total sau parțial oricând, în orice formă (nefiind aplicabil principiul simetriei formelor), expres sau tacit.
în privința căsătoriei, aceasta nu afectează în mod automat dispozițiile unui testament anterior, dar poate constitui un motiv pentru modificarea acestuia. In schimb, divorțul (ca și despărțirea de partenerul înregistrat) atrage nulitatea testamentului întocmit în favoarea acestuia, potrivit § 2077 BGB, respectiv 10V din Legea parteneriatelor înregistrate).
Revocarea testamentului poate fi la rândul său revocată, cu consecința reînvierii dispozițiilor testamentului anterior (§ 2257 BGB).
în dreptul german desemnarea moștenitorilor se poate face și pe cale contractuală (Erbvertrag). Cel care transmite trebuie să încheie personal contractul, neputând fi reprezentat. De regulă, părțile trebuie să se prezinte în fața notarului, cu excepția contractului dintre soți, pentru care este suficientă forma scrisă. Prin acest contract, una din părți dispune în favoarea celeilalte părți sau a unui terț pentru cauză de moarte. Spre deosebire de testament, acesta este un act juridic bilateral, pentru a cărui formare valabilă se cere acordul ambelor părți. Conform § 2278 BGB, pactul succesoral nu poate include decât instituirea de moștenitor, legate și sarcini (spre deosebire de testament). Este permisă pe cale contractuală și renunțarea la drepturile succesorale din partea soțului sau a partenerului înregistrat. In schimb, ca și în dreptul roman, sunt interzise contractele prin care cineva s-ar obliga să întocmească sau nu o dispoziție pentru cauză de moarte. Este permis partajul de ascendent, care permite părinților să împartă în avans averea lor, păstrându-și uzufructul viager. Asemenea contracte inter vivos trebuie să fie încheiate în forma cerută pentru donații.
Rezerva succesorală. Constituția germană garantează libertatea de a testa. Cu toate acestea, există anumite măsuri de siguranță pentru protecția familiei testatorului. Codul civil reglemenează rezerva succesorală în §§ 2303 până la 2338.(Pflichtteil). în esență, moștenitorii rezervatari (descendenții, părinții, soțul sau partenerul supraviețuitor) au un drept de creanță în bani, reprezentând jumătate din cota lor succesorală, la care ar fi avut vocație succesorală legală, în lipsa testamentului. Aceștia sunt protejați și împotriva liberalităților inter vivos încheiate de cel despre a cărui succesiune este vorba, care pot fi supuse reducțiunii până la întregirea rezervei, dacă nu sunt mai vechi de zece ani.
în anumite condiții, prevăzute § 2333 BGB de cuius îl poate exclude pe descendent de la beneficiul rezervei succesorale. Este vorba în principal de atentat la viața, sănătatea, integritatea fizică a testatorului, a soțului său sau a altor descendenți; de încălcarea cu rea credință a obligației legale de întreținere față de testator sau când împotriva voinței testatorului, descendentul duce un mod de viață lipsit de demnitate și imoral.
întreținerea. Legea prevede că timp de 30 de zile de la deschiderea succesiunii, moștenitorii trebuie să asigure întreținere acelor membri ai familiei (inclusiv partenerului) cu care defunctul conviețuise. Aceștia au dreptul de asemeni de a folosi în continuare locuința familială și bunurile din ea. Dacă la data deschiderii succesiunii un succesibil era pe cale de a se naște, mama are dreptul să pretindă asigurarea celor necesare până la nașterea copilului, dacă este în nevoie (§ 1963 BGB). Pe de altă parte, soțul supraviețuitor și copiii au dreptul de a cere plata rezervei succesorale care li se cuvine. Dacă defunctul fusese obligat să plătească pensie de întreținere fostului soț, această obligație se transmite, de la data decesului, către moștenitori.
Donațiile. Descendenții moștenitori au obligația (dacă de cuius nu a dispus altfel) să raporteze donațiile primite de la acesta în timpul vieții. In vederea calculării rezervei succesorale se adaugă valoarea donațiilor făcute terților, care nu sunt mai vechi de zece ani în raport cu data deschiderii succesiunii. In privința soțului (sau a partenerului înregistrat) termenul curge de la data desfacerii căsătoriei, respectiv a despărțirii partenerilor. Dacă se încheiase un pact succesoral, iar ulterior de cuius a donat un bun cu intenția de a diminua drepturile beneficiarului pactului, moștenitorul contractual poate cere donatarului restituirea donației, cu referire la îmbogățirea fără justă cauză.( § 2287 BGB).
3. Capacitatea
Minorul de 16 ani are capacitatea de a întocmi singur, fără asistarea reprezentantului legal, un testament autentic. Dintre majori, sunt loviți de incapacitate cei care datorită deficiențelor mentale nu au reprezentarea actelor de voință , având discernământul abolit.
în privința pactelor succesorale, este admis ca unul dintre soții parte la contract să nu aibă capacitatea de exercițiu, caz în care este necesară prezența reprezentantului său legal.
Legea autentificării actelor prevede că nu pot fi martori la întocmirea testamentului notarul, soțul sau rudele apropiate ale acestuia, minorii sau beneficiarul testamentului. Cum însă, în Germania participarea martorilor nu este de regulă obligatorie, încălcarea acestei incapacități nu se consideră că atrage nulitatea testamentului.
Un testament întocmit în favoarea unui azil în care defunctul locuise este nul dacă conducerea acestei instituții avea cunoștință despre întocmirea lui.(art. 14 din Legea căminelor).
4. Autorități competente
Dovada morții unei persoane, se face prin eliberarea certificatului de deces sau prin hotărâre judecătorească care permite împărțirea bunurilor unei persoane dispărute.
Legea prevede că certificatul de moștenitor (Erbschein) cuprinde informații privind identitatea moștenitorilor, nu și întinderea masei succesorale. Acest certificat este emis de instanța succesorală (Nachlassgerichț) de la ultimul domiciliu al lui de cuius. Este vorba de regulă de judecătorie; pentru Baden-Wurtemberg există o excepție, în acest Land competența exclusivă aparținând notarului.
Certificatul de moștenitor permite terților să dobândească cu bună credință bunuri de la moștenitori. In anumite cazuri, este suficient să se prezinte testamentul autentic sau pactul succesoral după ce a fost deschis de instanța succesorală și stabilită calitatea moștenitorilor.
Conținutul certificatului de moștenitor poate fi contestat oricând în fața instanței, care poate administra orice probe pentru a verificarea veridicității acestuia. Mai mult chiar, dacă are îndoieli sub acest aspect, conform art.2361(1) BBG, instanța trebuie să îl rețină din oficiu sau să-l declare nul. Pentru securitatea circuitului civil, această măsură trebuie să făcută publică, conform art.185 urm.din Codul de procedură civilă.
5. Ineficacitatea testamentelor
O dispoziție testamentară poate fi considerată nulă, total sau parțial, dacă contravine ordinii publice sau bunelor moravuri (§ 138 BGB) sau nu îndeplinește cerințele de formă sau de fond cerute pentru încheierea sa valabilă. Sunt de asemeni ineficace ex tune dispozițiile care au fost revocate sau cele atacate.
încetarea căsătoriei sau despărțirea partenerilor, renunțarea la moștenire, predecesul legatarului, decăderea din dreptul de a moșteni (§ 2344 și 2342 BGB) sau expirarea termenului (§ 2109, 2162, 2210 și 2252) au ca efect ineficacitatea dispozițiilor pentru cauză de moarte.
Consecințele acestei ineficacități sunt diferite și ele depind de situația de fapt. De pildă, în virtutea principiului conversiunii, consacrat în § 140 BGB, în practica judiciară s-a recunoscut conversiunea unui pact succesoral într-un testament sau testament conjunctiv; conversiunea unui testament conjunctiv între persoane necăsătorite în două testamente separate ori conversiunea unei promisiuni de donație în testament.
6. Termenul de opțiune succesorală
Dintre sistemele cunoscute de transmitere a succesiunii, Codul civil german a optat pentru soluția transmiterii imediate, în temeiul legii, odată cu deschiderea succesiunii (Vonselbstenverb). In sprijinul acestei soluții au fost aduse mai multe argumente: simplitatea, concordanța cu realitatea vieții, în care de regulă moștenirile sunt acceptate, iar nu repudiate, avantajele pentru creditorii și debitorii succesiunii. In acest mod se evită situația de hereditas iacens și dificultățile cunoscute din alte sisteme. In această materie este permis Landurilor să deroge, prin reglementări proprii de la dispozițiile Codului civil. Moștenitorii devin proprietari din momentul deschiderii succesiunii si pot intra în posesia bunurilor succesorale direct. Legatarul cu titlu particular trebuie să ceară predarea legatului de la moștenitori. Se poate renunța la moștenire- dacă nu a fost deja acceptată, fie și tacit- în termen de șase săptămâni, termen care curge de la data la care moștenitorul a cunoscut moartea și temeiul chemării sale succesorale. Prin excepție, termenul este de șase luni în cazul în care ultimul domiciliu al defunctului a fost în străinătate sau renunțătorul domicilia în străinătate la data care termenul a început să curgă.
Ca urmare a faptului că succesiunea se dobândește de la sine, teoretic moștenitorul nu trebuie să dovedească în mod special acceptarea moștenirii. Aceasta însă numai în cazul în care legea (de pildă Codul de procedură civilă) nu prevede altfel.
Pe durata indiviziunii, fiecare moștenitor poate dispune numai de partea sa succesorală, pentru înstrăinarea unor bunuri determinate fiind necesar acordul tuturor comostenitorilor (§2033 BGB).
Prin testament poate fi interzisă sistarea indiviziunii, pentru cel mult treizeci de ani. Legea prevede că mai întâi trebuie achitate obligațiile legate de succesiune, putând fi vândute bunuri, dacă este necesar. Hârtiile de familie rămân însă proprietate comună, astfel cum prevede § 2047 BGB. Dacă a fost desemnat un executor testamentar, el va face împărțirea, după consultarea moștenitorilor.
7. Legea și procedurile aplicabile în cazul succesiunilor cu element de extraneitate
Legea germană de drept internațional privat a fost substanțial modificată în anul 1986. Ea este principalul izvor de drept al soluționării problemelor de detrminare a legii aplicabile, a competenței și a recunoașterii ectelor emise în străinătate. In afară de aceasta, se mai au în vedere tartatele bi- și multilaterale în materie.
Instanțele germane sunt competente dacă: legea succesorală germană este aplicabilă (fie și numai parțial); există bunuri mobile sau imobile pe teritoriul acestui stat; convențiile internaționale (cum ar fi cea încheiată cu Iran sau cu Turcia) nu stabilesc astfel.
Legislația internă germană cunoaște principiul unității succesiunii, ceea ce înseamnă că nu distinge între bunurile mobile sau imobile, indiferent de locul situațiunii lor. Numai art.3 din EGBGB (Legea privind dreptul internațional privat german) se referă la ipoteza în care legea locului situațiunii bunurilor- care nu este și legea aplicabilă succesiunii -are anumite dispoziții speciale.
Instanța competentă este cea de la ultimul domiciliu al defunctului sau al reședinței acestuia; în cazul cetățenilor germani care nu au avut ultimul domiciliu sau reședința în această țară, este competentă instanța din Berlin-Schoeneberg, iar pentru străinii fără domiciliu sau reședință în Germania, competența aparține instanței de la locul unde se găsesc bunurile succesorale.
Cu privire la legea aplicabilă, ea este determinată de instanța competentă, potrivit regulilor de drept internațional privat, factorul de legătură fiind în general cetățenia defunctului la data decesului.
Dacă instanța are de examinat validitatea unui testament din punctul de vedere al formei, se aplică de asemeni legea în vigoare la domiciliul lui de cuius în momentul întocmirii testamentului. O hotărâre judecătorească străină , fie ea pronuntată într-o procedură necontencioasă, nu este de regulă automat recunoscută, ci trebuie să urmeze procedura recunoașterii.
Potrivit § 2369 BGB, pentru a intra în posesia unor proprietăți situate în Germania, moștenitorii care au dobândit în temeiul unei legi străine trebuie să ceară eliberarea unui certificat de moștenitor special (Fremdrechtserbschein), de către instanța germană. In cazul în care a fost eliberat în străinătate un certificat de moștenitor sau s-a soluționat un litigiu cu privire la aceeași succesiune, instanța germană competentă nu este ținută de conținutul acestora, putându-le însă lua în considerare pentru a ușura probatoriul propriu. Atunci când au de soluționat cauze cu element de extraneitate, deseori instanțele germane apelează la opinia unui expert sau a unui institut specializat în drept internațional privat pentru a cunoaște conținutul legii străine. De asemeni, solicită informații potrivit Convenției europene din 1968 privind informațiile asupra dreptului străin.
Germania nu este parte la Convenția de la Washington privind testamentele internaționale, dar a ratificat Convenția de la Haga din 1961 privind conflictele de legi în materia formei testamentelor. Aceste dispoziții au fost incluse în legea internă germană, astfel că în privința formei testamentelor, aceasta este guvernată de: legea cetățeniei testatorului la data întocmirii acestuia sau la data decesului; legea locului redactării testamentului; legea domiciliului sau a reședinței obișnuite a defunctului la data întocmirii testamentului sau la data decesului; pentru imobile, legea de la locul situațiunii lor.
G. Republica Moldova
1. Generalități
La 1 ianuarie 2003 a intrat în vigoare Codul civil al Republicii Moldova. Este un cod cuprinzător, care la materia persoanelor juridice reglementează și societățile comerciale, la materia contractelor tratează și despre contractul de leasing, despre transporturi, contractul de expediție, magazinaj, contractul de servicii turistice, franchising, intermediere, agenție comercială. De asemeni, într-un capitol separat găsim reglementate contractele și operațiunile bancare, factoringul.
Dreptul succesoral formează obiectul Cărții a patra (art. 1432-1575), iar raporturile de drept internațional privat sunt reglementate în Cartea a cincea din Cod.
2. Moștenirea legală
Potrivit art. 1499 C.civ., moștenirea legală se aplică în cazul în care: nu există testament; a fost declarată nulitatea testamentului; succesorul testamentar este codecedat sau comorient cu testatorul; succesorul testamentar este nedemn.
Există patru clase de moștenitori: descendenții, soțul supraviețuitor și ascendenții privilegiați (clasa I); colateralii privilegiați, adică frații și surorile și ascendenții ordinari, adică bunicii (clasa a ll-a); colateralii ordinari, adică unchii și mătușile (clasa alll-a). Se prevede în lege existența principiilor priorității claselor de moștenitori, al proximității gradului de rudenie în cazul ascendenților, precum și al reprezentării succesorale, în cazul descendenților la infinit și în cazul colateralilor privilegiați și a celor ordinari, până la gradul al patrulea inclusiv.
Nu se admite reprezentarea renunțătorului și a nedemnului.
Dacă soții locuiseră separat cel puțin trei ani înainte de deschiderea succesiunii, prin hotărâre judecătorească, soțul supraviețuitor poate fi înlăturat de la moștenire.
Este nedemn de a fi succesor testamentar sau legal persoana care: a) a comis intenționat o infracțiune sau o faptă amorală împotriva ultimei voințe exprimate în testament; b) a pus intenționat piedici în calea realizării ultimei voințe a celui ce a lăsat moștenirea și a contribuit astfel la chemarea sa la succesiune ori a persoanelor apropiate lui sau la majorarea cotei succesorale a acestora.
De asemeni, potrivit aceluiași art.1434, alin.2 C.civ, nu pot fi succesori legali ai copiilor lor părinții decăzuți din drepturile părintești și copiii maturi care s-au eschivat cu rea-credintă de la executarea obligației de întreținere a celui ce a lăsat moștenirea.
Faptele care atrag nedemnitatea trebuie să fie constatate de instanța de judecată. In lipsa vreunui succesor testamentar sau legal, dacă nici unul nu a acceptat succesiunea sau toți sunt privați de dreptul la succesiune, patrimoniul succesoral trece în proprietatea statului, care intră în posesiunea acesteia prin eliberarea unui certificat de succesiune vacantă.
Potrivit art. 1515 (3) C.civ, ordinea moștenirii și evidența patrimoniului succesoral vacant se stabilesc prin lege.
Rezerva succesorală. Codul civil prevede în art.1505 că au dreptul la o rezervă de jumătate din cota legală succesorii din clasa I inapți de muncă. La calculul rezervei se au în vedere toți moștenitorii legali chemați la succesiune dacă nu ar fi existat testamentul.
3. Testamentul și legatul
Dispoziții privind testamentul se găsesc atât în partea generală a cărții dedicate succesiunilor, cât și în titlul special dedicat testamentelor.
Reține atenția art.1457 C.civ care interzice cumulul moștenirii testamentare cu cea legală, prevăzând că “dacă întreaga avere a fost divizată între moștenitori conform testamentului, dar la momentul deschiderii succesiunii unul dintre ei nu mai este în viață, moștenirea legală nu va mai avea loc, iar cota lui succesorală va fi repartizată în mod egal între ceilalți moștenitori testamentari.
Cu privire la forma testamentelor, sunt recunoscute: testamentul olograf, testamentul autentic notarial și cel asimilat acestuia, precum și testamentul mistic. Sunt asimilate testamentelor notariale, cele autentificate de medicul principal al unei instituții sanitare, directorul azilului de bătrâni, șeful expedițiilor de explorări și altele similare, dacă testatorul se găsește în unul din aceste stabilimente; căpitanul navei sau al aeronavei; comandantul unității militare dacă în localitate nu există notar și testatorul este militar; șeful instituției de privațiune de libertate. Aceste testamente asimilate trebuie expediate a doua zi unui notar.
în cazul în care dintr-o anumită cauză care trebuie arătată, testatorul nu poate semna personal, la rugămintea lui și în prezența notarului și a doi martori, testamentul poate fi semnat de o altă persoană.
Testamentul persoanei analfabete sau cu deficiențe fizice se întocmește în mod obligatoriu în prezența a doi martori și a unei persoane care poate comunica cu testatorul, confirmând prin semnăturămanifestarea lui de voință.
Legea prevede în art. 1464 că lipsa datei din testament atrage nulitatea acestuia numai dacă există dubii cu privire la capacitatea de exercițiu a testatorului la momentul întocmirii, modificării sau revocării testamentului, precum și în cazul existenței a câtorva testamente.
în orice moment testatorul poate revoca sau modifica testamentul, fie prin întocmirea unui nou testament care revocă în mod direct, total sau parțial, testamentul anterior ce contravine noului testament, fie printr-o cerere adresată notarului, fie prin distrugerea tuturor exemplarelor testamentului olograf.
Art.1466 C.civ. prevede în mod expres că revocarea testamentului ulterior nu reînvie dispozițiile testamentului anterior.
Se face distincție între situația în care testamentul nu are putere legală (art1468) și cazurile de nulitate a testamentului. Astfel, testamentul nu are putere legală: dacăunica persoană în a cărei favoare a fost întocmit decedează înaintea testatorului; în cazul în care unicul moștenitor nu acceptă moștenirea; dacăaverea testată dispare în timpul vieții testatorului sau este înstrăinată de acesta; în partea care încalcă rezerva succesorală. Conform art.1469 C.civ., este nul testamentul în condițiile generale de nulitate a actelor juridice; dacă dispozițiile testamentare contravin legii sau intereselor publice (?!), fiind nule de asemenea condițiile care nu sunt clare sau contravin una alteia; dacă s-a întocmit cu nerespectarea formei stabilite de lege.
Legatul. Intr-un capitol separat este reglementat legatul. Astfel, art.1486 C.civ. prevede că testatorul poate acorda prin testament unei persoane avantaje patrimoniale (legat) fără a o desemna în calitate de moștenitor.
Obiect al legatului poate fi transmiterea către legatar în proprietate, folosință sau cu un alt drept real a bunurilor care fac parte din patrimoniul succesoral; obținerea și transmiterea către acesta a bunurilor care nu fac parte din moștenire; îndeplinirea unei anumite munci, prestarea de servicii și altele (art.1487 C.civ). Legatarul unei case, apartament sau altă locuință poate fi însărcinat de testator să pună la dispoziția altuia o parte a acestui bun, cu titlu viager sau pe o perioadă determinată, drept de folosință care este personal și inalienabil.
Conform art. 1498 C.civ, testatorul poate ordona moștenitorului executarea unei anumite acțiuni în scopuri general-utile, fapt ce poate avea atât caracter material, cât și nematerial, în caz de deces executarea fiind în sarcina moștenitorilor care au primit cota lui.
4. Opțiunea succesorală
Termenul de acceptare a succesiunii este de 6 luni de la deschiderea ei; succesiunea se consideră acceptată când moștenitorul (legal sau testamentar) depune la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declarație de acceptare sau intră în posesiunea patrimoniului succesoral.
Termenul curge în principiu din același moment pentru toți succesibilii; dacă cei în grad preferat nu o acceptă, succesiunea trebuie acceptată în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare, dacă este mai mare de trei luni, în caz contrar putându-se prelungi cu aceeași perioadă. Aceeași regulă funcționează și în cazul în care moștenitorul a decedat în termenul de opțiune succesorală.
Interesantă este dispoziția din art. 1526 referitoare la renunțarea la succesiune. Potrivit alin.1, moștenitorul poate renunța la succesiune în termen de 6 luni de la data deschiderii acesteia, chiar dacă a acceptat succesiunea prin intrare în posesiune. Renunțarea este un act de voință irevocabil; dacă este vorba despre o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate restrânsă, renunțarea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești.
Executarea testamentului. în lipsa desemnării de către testator a unui executor, moștenitorii testamentari pot desemna pe unul dintre ei sau pe un terț pentru a executa testamentul. Se admite și încredințarea numirii executorului unui terț, de către testator.
5. Autorități competente
în titlul VI (“Confirmarea dreptului la moștenire”) al cărții a V-a, Codul civil al Republicii Moldova prevede că persoanele recunoscute ca moștenitor pot cere notarului de la locul deschiderii succesiunii eliberarea certificatului de moștenitor.
Acesta se eliberează oricând după expirarea termenului de opțiune succesorală și chiar mai înainte, dacă notarul dispune de suficiente dovezi care să ateste că persoanele care solicită eliberarea certificatului sunt singurii moștenitori. Este reglementată și posibilitatea eliberării certificatului de calitate de moștenitor, care poate fi utilizat numai pentru dobândirea actelor necesare pentru a dovedi existența bunurilor ce compun patrimoniul succesoral. Art.1558 alin.2 in fine precizează însă că această calitate poate fi dovedită numai în cazul acceptării în termen a moștenirii, în caz contrar moștenitorul fiind străin de succesiune prin neacceptare.
6. Partajul
După eliberarea certificatului de moștenitor se poate face partajul, fie prin bună învoială, fie după voința testatorului sau opțiunea executorului testamentar desemnat.
în cazul din urmă, dacă alegerea acestuia este evident inechitabilă, partajul se face prin hotărâre judecătorească. Este permis moștenitorilor să convină în scris asupra menținerii stării de indiviziune pe o perioadă nedeterminată.
Dispoziții speciale găsim în privința terenurilor agricole. Astfel, conform art1565 C.civ, dacă proprietarul terenului agricol pe care se află gospodăria țărănească l-a lăsat prin testament câtorva moștenitori sau nu a lăsat testament, dar există mai mulți moștenitori legali , terenul agricol și tehnica agricolă pot fi împărțite între aceștia în cazul în care partea de teren repartizată fiecărui moștenitor asigură existența unei gospodării viabile. Dacă nu poate fi împărțit, terenul agricol trebuie oferit moștenitorului care locuiește în gospodăria țărănească și care, împreună cu de cuius a administrat gospodăria; în lipsa unui astfel de moștenitor, gospodăria va fi atribuită celui care dorește și poate să o administreze, urmând ca ceililalți să primească o cotă echivalentă din alte bunuri sau, în lipsă, o sultă corespunzătoare.
7. Legea și procedurile aplicabile în cazul succesiunilor cu element de extraneitate
Potrivit sistemului adoptat de Republica Moldova, raporturile succesorale cu privire la bunurile mobile sunt guvernate de legea națională în vigoare la momentul decesului persoanei care a lăsat moștenirea, iar cele privind bunurile imobile, de legea statului pe al cărui teritoriu acestea sunt situate, (art.1622 C.civ).
Cu privire la moștenirea testamentară, se permite testatorului să aleagă o altă lege aplicabilă decât cea prevăzută de art. 1622, cu condiția să nu încalce dispozițiile imperative.
întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt considerate valabile dacă respectă condițiile de formă aplicabile la data întocmirii, modificării sau revocării sau la data decesului testatorului, conform oricăreia din legile enumerate: legea națională a testatorului; legea domiciliului acestuia; legea locului unde testamentul a fost întocmit, modificat sau revocat; legea locului unde se află imobilul ce constituie obiectul succesiunii testamentare; legea instanței de judecată sau a organului care îndeplinește procedura de transmitere a averii succesorale.
H. Regatul Unit (Anglia și Țara Galilor)
I. Generalități
Dreptul cutumiar englez (Common Law of England) este format din deciziile judecătorești, cutume și doctrină; este așadar necodificat. Dreptul englez contemporat este bazat atât pe conceptele desprinse din Common Law of England, cât și pe cele de origine romană, feudală. Din ce în ce mai mult însă, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, Anglia a transpus în legislația sa, prin adoptarea unor legi, directivele comunitare. De asemeni, prin adoptarea unor legi au fost introduse în ordinea de drept dispozițiile unor convenții internaționale. De pildă, Wills Act din 1963 a introdus Convenția de la Haga din 1961 privind conflictele de legi în materie de formă a dispozițiilor testamentare.
2. Moștenirea legală
Moștenirea se deferă potrivit legii fie când nu s-a întocmit testament, fie când testatorul nu a dispus asupra întregii sale averi. De regulă, regulile aplicabile succesiunii ab infestat îl favorizează pe soțul supraviețuitor.
Dacă după moartea unei persoane rămâne soț supraviețuitor și unul sau mai mulți copii, mai întâi se atribuie soțului supraviețuitor 125.000 lire sterline (sau echivalent în bunuri), din activul net și după plata impozitului succesoral precum și toate bunurile personale.
După reforma din 1995, pentru a moșteni, soțul trebuie să supraviețuiască lui de cuius cel puțin 28 de zile. Dacă nu există soț supraviețuitor sau copii, părinții culeg în părți egale activul net al moștenirii. In lipsa acestora, sunt chemați în ordine, frații și surorile, apoi bunicii și apoi unchii și mătușile.
3. Moștenirea testamentară
Art. 9 din Wills Act 1837, astfel cum a fost modificat prin art.17 dinn Administration of Justice Act 1982 prevede necesitatea formei scrise a testamentului, ca și a semnării lui de către testator în prezența simultană a doi martori majori. De regulă, testamentele în Anglia sunt dactilografiate sau imprimate.
Pentru succesiunile deschise după integrarea Convenției de la Haga 1961 în dreptul englez, se aplică cu prioritate dispozițiile acesteia, potrivit cărora un testament este valabil, din punct de vedere al formei, dacă corespunde fie legii locului unde a fost redactat, fie legii naționale a testatorului sau domiciliului ori reședinței obișnuite a acestuia, la data redactării sau la data decesului.
Testamentele pot fi revocate expres printr-o clauză în acest sens sau printr-un testament ulterior ori prin distrugerea lui.
în dreptul englez, conform art.18 din Wills Act 1837,căsătoria ulterioară a testatorului atrage revocarea de drept a dispoziției testamentare anterioare, cu excepția cazului când căsătoria era iminentă la data întocmirii testamentului. In schimb, divorțul intervenit ulterior testamentului nu afectează decât actele de dispoziție dintre soți.
4. Libertatea testamentară
In principiu, în Anglia, libertatea testamentară este nelimitată. Această afirmație se bazează pe faptul că în acest sistem de drept nu se recunoaște în favoarea nici unei persoane dreptul la rezervă succesorală.
Potrivit unei legi din anul 1975, instanța are dreptul să dispună alocarea unei părți din moștenire, numită family provision în favoarea diferitelor categorii de persoane: soțul supraviețuitor; fostul soț, divorțat și nerecăsătorit; un copil, inclusiv cel care era numai conceput; orice persoană care, chiar dacă nu era copil, era tratat ca atare în căsătoria lui de cuius; orice persoană care era susținută financiar de defunct înainte de deces. Dispoziția instanței poate viza fie plata unor sume periodice sau a unei sume globale, fie atribuirea proprietății unui bun, mobil sauimobil ce face parte din masa succesorală.
5. Administrarea succesiunii
O particularitate a sistemului succesoral englez constă tocmai în prezumția că orice persoană decedată are un reprezentant (personal representative), care este fie un executor testamentar, fie administrator. Executorul testamentar (care poate fi o persoană fizică sau, deseori, o societate – filială a unei bănci, cabinet de solicitors, de contabili sau o societate de asigurări) trebuie să fie confirmat prin punerea în posesie efectuată de grefa principală sau regională a înaltei Curți de Justiție. In cazul în care nu s-a desemnat prin testament un executor, poate fi numit administrator (tot de către aceeași grefă a Curții) un creditor al succesiunii sau orice persoană interesată. Executorii sau administratorii dețin toate bunurile mobile și imobile ale defunctului în trust pentru beneficiari.
Potrivit regulilor de drept internațional privat engleze, acesta face trimitere la lex rei sitae cu privire la imobilele situate în străinătate. Reprezentantul dispune de un veritabil drept de proprietate de la data deschiderii succesiunii, confirmat, cu efect retroactiv, de grant of probate emis de Curte. El are de îndeplinit două sarcini esențiale: trebuie să reunească bunurile defunctului și să vegheze la păstrarea integrității lor. în acest scop poate să efectueze operațiuni bancare, să încheie contracte de asigurare cu privire la bunurile succesorale, să le vândă, să le ipotecheze, să încheie împrumuturi în vederea creșterii lichidităților sau să investească banii lichizi ai succesiunii.
După reunirea tuturor bunurilor, reprezentantul trebuie să plătească datoriile succesiunii, în general în termen de un an de la deschiderii acesteia. In general, cu privire la ordinea plăților, este de reținut că în primul rând sunt avute în vedere bunurile ce nu au format obiectul vreunui legat, iar legatele particulare trebuie satisfăcute înainte de legatele universale.
Dacă în urma publicității făcute, creditorii nu se prezintă, activul poate fi distribuit moștenitorilor.
6. Drept internațional privat
în dreptul internațional privat englez, succesiunea mobiliară a unei persoane decedate ab intestat este supusă legii domiciliului său la momentul decesului, în timp ce succesiunea
imobilelor este supusă regulii lex rei sitae. In privința moștenirii testamentare a bunurilor mobile, capacitatea este determinată de legea domiciliului testatorului.
Condițiile de validitate ale unui testament ce vizează un imobil sunt cele cerute de legea locului situațiunii acestuia.
Cu privire la noțiunea de domiciliu, în dreptul englez se folosesc două concepte: domiciliul legal și domiciliul de origine. Prin domiciliu legal se înțelege țara în care o persoană locuiește permanent și în care are intenția de a locui în permanență. Domiciliul de origine (de regulă cel al nașterii) creează o prezumție cu privire la faptul că persoana în discuție este domiciliată în acea țară. In dreptul englez se mai întâlnește și noțiunea de domiciliu fiscal (residence for tax purposes) care poate fi diferită de domiciliul de origine.
Pentru taxa de succesiune, o persoană domiciliată în străinătate va fi considerată cu domiciliul fiscal în Anglia dacă efectiv locuise în Anglia în ultimii trei ani sau avusese domiciliul fiscal în această țară cel puțin 17 ani.
III. Concluzii
Am examinat succint câteva sisteme succesorale, încercând să observăm atât regulile de drept material, cât și cele de drept internațional aplicabile succesiunilor, din câteva state. Rațiunea pentru care am ales unele sau altele dintre acestea nu este atât de importantă. Țelul inițial al demersului meu a fost acela de a răspunde la întrebarea dacă la nivelul Uniunii Europene unificarea dreptului succesoral este necesară și în ce formă. De aceea aveam intenția să cercetez numai regimul aplicabil în unele țări membre ale Uniunii Europene. Având însă în vedere că Proiectul Codului civil român (depus la Parlament la începutul lunii martie 2004) a fost în mare parte, potrivit expunerii de motive, inspirat de legislația din Quebec, am considerat necesar să fac câteva referiri și la această lege. Croația a dobândit târziu calitatea de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, dar este o țară hotărâtă să devină membru în 2007, odată cu România și Bulgaria. De aceea am făcut o scurtă prezentare și la noua lege succesorală adoptată în această țară. Republica Moldova are un nou Cod civil și am considerat interesant pentru cititorii din România să cunoască modul de abordare al materiei succesiunilor în acest act normativ, inspirat în bună măsură, din câte se pare, de cele mai noi coduri de pe continentul european.
Cu privire la întrebările inițiale privind oportunitatea unificării regulilor în Europa, cred că se impune un răspuns pozitiv, cel puțin sub aspectul regulilor de drept internațional privat, astfel încât să se asigure înlăturarea obstacolelor din calea creării unui spațiu de libertate, securitate și justiție. Având ca punct de pornire transferarea, prin Tratatul de la Amsterdam, a competențelor privind unificarea dreptului internațional privat de la statele membre asupra Uniunii (“comunitarizarea” cooperărarii judiciare în materie civilă), se poate afirma că există în art.61 lit.c și art.65 lit.b din Tratat baza legală a unei viitoare unificări, pentru asigurarea deplină a libertății de circulație a persoanelor înăuntrul acestei Comunități. Aceasta nu va însemna în nici un caz ștergerea identității culturale dintre statele membre, ci numai asigurarea unui anumit grad de securitate juridică.
Analiza comparativă a demonstrat necesitatea urgentă a unei predictibilități în cauzele succesorale, pentru a se evita soluționarea aceluiași tip de speță în mod diferit în diferitele state. Atâta timp cât o parte a statelor supun succesiunea legii cetățeniei defunctului, iar altele consideră domiciliul ca punct de legătură; pe de altă parte unele state supun întrega moștenire acelorași reguli, în timp ce altele fac distincție după locul situării acestora, este dificil de asigurat doritul spațiu de justiție unitară. Chiar libertatea alegerii legii aplicabile de către testator poate fi numai iluzorie în condițiile nearmonizării regulilor de drept internațional privat, căci într-un litigiu ulterior poate exista surpriza nerecunoașterii ca valabile a alegerii făcute.
Trebuie observat că Uniunea Europeană a devenit tot mai mult o Europă a cetățenilor, priviți nu numai ca factori de producție. Dovada o constituie și Carta drepturilor fundamentale, recent adoptată, fundament al viitoarei Constituții Europene, care secțiunea a 3-a din capitolul IV, dedicat unui “Spațiu de libertate, securitate și justiție”, prevede între altele, unificarea regulilor de drept internațional privat și a dispozițiilor interne în vederea evitării conflictelor de competență, unificarea, pe cât posibil, a regulilor de procedură civilă și -nu în ultimul rând- sprijinirea pregătirii continue a judecătorilor și a tuturor celor implicați în realizarea dreptului.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Succesiunea In Croatia, Canada, Regatul Olandei, Spania, (ID: 129977)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.