Succesiunea

Capitolul 1

Despre succesiuni

Noțiune

Principalul scop al dreptului este reprezentat de ființa umana ca și entitate. Pornind de la această premisă, dreptul civil din țara noastră precum și cel din sistemele de drept din întreaga lume , reglementează cele mai importante aspecte din întreaga viață a omului, aceste aspecte vizează presoana fizică subiect de drepturi civile , chiar înainte ca acesta să se nască și până la moarte, iar de cele mai multe ori chiar și după moarte cu privire la urmările acestui eveniment. Ceea ce rămâne în urma omului reprezintă una dintre cele mai importante consecințe juridice ale ultimului eveniment juridic legat de existența omului ca persoană fizică.

Pe parcursul vieții sale , omul are în permanență tendința de a strânge bunuri de diferite valori și sub diferite forme, totalitate acestora constitule un patrimoniu. După ce omul nu mai este , patrimoniul este transmis către cei care au dreptul să îl primească. Persoanele ce își pot exercita dreptul de a intra în posesia patrimoniului sunt : părinții, soții , copiii precum și rudele de toate gradele. Se formează astfel concepția de solidaritate între rude conform căreia fiecare persoană poate fi moștenită de rude le sale sau de alte persoane conform voinței testatoruli în cazul moștenirii testamentare , " transmiterea patrimoniului prin moștenirea reglementată de lege fiind un efect al raporturilor de familie".

În limbajul juridic cotidian de cele mai multe ori utilizăm termenul de succesiune în locul celui de moștenire. Un exemplu concludent în acest sens îl constituie majoritatea doctrnei care utiliizează cu precădere termenul de succesiune precum și utilizarea acestui termen atât în vechiul Cod Civil cât și în noul Cod Civil. Un alt termen utilizat în coduri este cel de ereditate.

De-a lungul timpului literatura de specialitate a abordat problematica folosirii mai multor termeni , moștenire, succesiune, ereditate, motivând că utilizarea lor în paralel creează anumite dificultăți. După mai multe discuții s-a ajuns la concluzia ca înțelesul celor trei cuvinte este același și prin urmare nu poate produce dificultăți în interpretare și nu se impune folosirea unui singur termen.

Din prevederile Codului Civil reiese ca scccesiunea reprezintă un mod de dobândire al proprietății , deoarece prin ea se transmite un patrimoniu , o parte dintr-un patrimoniu sau anumite bunuri individual determinate din patrimoniul respectiv, astfel concluzionăm ca moștenirea are ,de regulă , ca obiect un patrimoniu.

Dreptul la proprietate a fost definit de catre autorii de specialitate ca fiind "principalul drept real , prototipul acestora , drept care confera titularului său atributele – posesiune, folosință ( exercitate în mod exclusiv si perpetuu) și dispoziție juridică -asupra lucrului la care se referă, cu luarea în considerare a naturii și destinației acestuia și cu respectarea condițiilor și limitelor ce rezultă din lege " .

Un aspect foarte important și deloc de neglijat îl reprezintă faptul ca patrimoniul succesoral nu este alcătuit numai din drepturile și bunurile care vor trece în posesia moștenitorilor ci și din obligațiile pe care aceștia trebuie să le îndeplineasca în momentul în care intră în posesia patrimoniului, de unde reiese că "succesiunea nu constituie doar un simplu mod de dobândire a proprietății ".

Dacă facem analiza etimologică a cuvântului succesiune vom afla căacesta își găsește originea în limba latină, iar cuvântul "succesio- succesionis" se poate traduce prin "înlocuire" ,"urmare", dar și 'succesiunea lucrurilor".

Termenul "succesiune" are doua sensuri:

1) lato sensu , prin succesiune înțelegem orice transmisiune juridică a unor bunuri fară să conteze dacă acestea sunt mobile sau imobile corporale sau incorporale. În acest caz prin succesiune se înțelege continuarea ca titular de drept și , "nu numai transmiterea pentru cauză de moarte , dar și transmiterea între vii ( de exemplu , donatarul succede donatorului etc. ) "

1) stricto sensu termenul de "succesiune" are două înțelesuri:

a)în primul rând , prin succesiune se înțelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedată către una sau mai multe persoane în ființă. Așadar , " se poate spune că o persoană succedă alteia sau o moștenește ",

b) în al doilea rând , prin succesiune se înțelege obiectul moștenirii , adică totalitatea drepturilor

și obligatiunilor patrimoniale.

Pe parcursul lucrării voi face referire la termenul de succesiune potrivit stricto sensu.

După cum bine știm în limbajul juridic atunci când facem referire la persoana decedată al cărei patrimoniu se transmite pe cale de succesiune folosim și termenul de cujus ce reprezintă prescurtarea formulei romane "id de cujus succesionis agitur"( cel despre a cărui succesiune este vorba).

În limbajul juridic de specialitate sunt folosiți mai mulți termeni pentru a denumi persoanele care dobândesc prin moștenire unele părți din patrimoniul moștenirii , precum : moștenitori, succesori , erezi, coerezi. Atunci când vine vorba de moșteniri testamentare , moștenitorii mai poartă și denumirea de legatari. În Codul Calimach persoana moștenitorului este definită ca fiind "aceea căreia i se cuvine dritul moștenirii". Moștenitorii pot fii în funcție de felul succesiunii de mai multe felluri și anume: universali cu titlu universal și cu titlu particular .

De-a lungul timpului a fost foarte de dezbătută problmea temeiului dreptului la moștenire. Cu privire la acest aspect marii autori de drept civil dinainte de Revoluția franceză de la 1789 afirmau că moștenirea își are temeiul în dreptul natural ea fiind "Rațiunea naturală ce guvernează toți oamenii". După spusele lor dreptul la moștenire își are originea în dreptul natural. Marii autori de drept civil care au redactat actualul Cod Civil francez au susțiut faptul că moștenirea își are temeiul în dreptul pozitiv al fiecărei țări acesta fiind considerat o creație a legii, fără nici o altă rădacină în afară de lege. În urma unor dezbateri bazate pe opinii diferite s-a ajuns la concluzia că este necesară împărțirea succesiunii în două : succesiunea legală și succesiunea testamentară.

Succesiunea legală își are temeiul în dreptul natural și pornește de la patru idei de bază:

1. ideea obligației morale , se consideră ca de cujus are o obligație față de familie și de o anumită categorie de moștenitori pentru a le asigura cele necesare traiului , având în vedere că aceștia sunt continuatorii persoanei defunctului,

2. ideea afecțiunii prezumate . Se prezumă că defunctul față de persoana care îl moștenește trebuie să aibă o anumită afecțiune , afecțiune ce se îndreaptă asupra rudelor cele mai apropiate deoarece se presupune că defunctul avea o afecțiune mai mare față de ele .

3. Și nu în ultimul rând ideea de consolidare a familiei prin conservarea bunurilor.

Felurile succesiunii

Succesiunea poate fi, după izvorul ei, legală sau testamentară. De-a lungul timpului în literatura de speciaitate a mai apărut și opinia potrivit căreia , pe lângă cele două forme de moștenire mai există și o a treia formă și anume cea contractuală ( convențională) – într-un caz deosebit de rar în practică, cel al donației de bunuri viitoare, cu alte cuvinte al donației ce are drept obiect o moștenire, o fracțiune din acesta sau bunuri succesorale singulare. În această situație donația produce efecte numai la moartea donatorului și este întotdeauna revocabilă. În prezent acest fel de moștenire nu își mai găsește aplicabilitatea odata cu abrogarea art. 933 și 934 Cod civil.

În trecut mai exacti în dreptul roman , existau trei tipuri de succesiuni : "succesiunea ab intestat, succesiunea testamentară și succesiunea diferită contra testamentului". Aceste trei tipuri de succesiuni nu ereau compatibile,ba mai mult, se excludeau un pe alta. Așadar , numai in cazul lipsei succesiunii testamentare se putea moșteni legitim. Unul dintre drepturile esențiale ale romanilor era acela potrivit căruia cetățeanul avea dreptul de a lăsa un moștenitor printr-un ultim act de voință , de unde reiese că patrimoniul lui de cujus reprezintă o unitate indivizibilă:

– moștenirea nu poate fi divizată în mase de bunuri diferite după natura sau originea lor,

– bunurile succesorale nu puteau fi împărțite spre a fi moștenite o parte prin testament , iar altă parte prin lege. Excepția acestei reguli fiind dată de succesiunea diferită contra testamentului care constituie o transmitere a patrimoniului ce în conditiile existenței unui testament se face în alt mod decat cel prevăzut în testament. Acest fel de succesiune avea loc în două cazuri: cel al dezmoștenirii neregulate sau al omisiunii și în cazul dezmoștenirii regulate sau al testamentului inoficios.

Pentru greci succesiunea era , de asemenea, de două feluri : legală și testamentară. În cazul lor moștenirea legală o excludea pecea testamentară, cu alte cuvinte de cujus putea dispune de patrimoniul său prin testament numai în cazul în care nu avea copii.

Legiuirea Caragea împarte la rândul ei succesiunea în moșteniri "cu diată" sau "fără diată"

așa cum transmiterea patrimoniului avea loc testamentar sau pe baza unei dispoziții legale , în Codul Calimach se face următoarea precizare: "Dreptul moștenirii se întemeiază pe cea de pe urmă voință a testatorului , arătată după a legilor orânduială, sau pe lege".

Codul Napoleon realizează un sistem succesoral ce se bazează atât pe rudenia de sânge , cât și pe voința prealabilă a lui de cujus. Regula în materie o constituie moștenirea legală, moștenirea testamentară fiind considerată doar o derogare de la normele moștenirii stabilite de lege. Tot Codul lui Napoleon de la 1804 este cel care înlătură distincția ce se făcea între bunurile succesorale după originea și calitatea lor.

În Codul Civil român cunoaște cele două tipuri de moștenire : moștenirea legală și moștenirea testamentară. Conform art. 955 alin. 1 C. Civ patrimoniul succesoral "se transmite prin moștenire legală, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament". Prin urmare după izvorul vocației succesorale a celor care dobândesc patrimoniul defunctului, moștenirea este de două feluri: legală și testamentară.

Moștenirea este legalăcând transmisiunea mortis causa a patrimoniului succesoral are loc în temeiul legii. Moștenirea legală intervine, de regulă, numai in cazul în care cel care lasă moștenirea nu a dispus în timpul vieții de averea sa prin testament.

Vorbim tot despre moștenire legală și în cazul în care defunctul a lăsat testament , însă acesta nu cuprinde întreaga masă succesorală ori cuprinde alte dispoziții decât cele referitoare la transmiterea patrimoniului succesoral ori cuprinde alte dispoziții decât cele referitoar la transmiterea patrimoniului succesoral ( de exempul, înlăturarea de la moștenire a unei rude, etc.). În acest din urma caz, dacă cel înlăturat este este moștenitor rezervatar , el va culege totuși o parte din moștenire împotriva voinței testatorului, în calitate de moștenitor legal rezervatar. În acest fel, o parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă parte prin moștenire legală.

Rezultă că moștenirea este legală atunci când patrimoniul succesoral se transmite persoanelor stabilite de lege (în ordinea și în cote strict determinate ). Moștenitorii legali pot fi: universali, cu titlu universal sau cu titlu particular. În doctrină , moștenirea legală este mai cunoscută decât moștenirea ab intestat (când defunctul nu a lăsat testament). Un alt aspect care nu trebuie deloc neglijat este faptul că termenul de moștenire ab intestat nu mai păstrează semnificația și nici dimensiunea din dreptul roman , care a consacrat-o , în sensul că în dreptul nostru nu mai constituie o excepție .

Moștenirea testamentară în cazul în care transmiterea patrimoniului defunctului , sau o parte a acestuia, se face în temeiul voinței testatorului , manifestată prin testament.

Persoanele ce sunt desemnate de testator să culeagă moștenirea se numesc legatari. Legatarul poate fi totodată : universal (cu vocație la întregul patrimoniu lăsat de defunct) cu titlu universal (cu o vocație la o fracțiune din masa succesorală ) și cu titlu particular ( cu o vocație la bunuri singulare, anume determinate).

Pâna la intrarea în vigoare a C. fam. în C. Civ. subsidiar succesiunii comune sau de drept comun, era întâlnită și instituția succesiunii anomale. Așadar succesiunea legală era de doua feluri: succesiunea normală sau de drept comun și succeiunea anomală. Succesiunea anomală este întâlnită în situația în care adoptatul murea fără să lase posteritate , cu alte cuvinte fără să fi avut descendenți. Acest tip de succesiune se referea la bunurile determinate prin originea lor, pe care adoptatul le primea cu titlu gratuit de la adoptator.

Un aspect ce nu trebuie deloc neglijat este cel al coexistenței legale cu cea testamentară, ambele feluri ale moștenirii sunt prevăzute de art .955 alin. 1 C. Civ., ele nu se exclud reciproc , moștenirea legală putând coexista cu cea testamentară. Dacă testatorul a făcut un legat sau mai multe cu titlu universal, dar care nu epuizeaza întregul patrimoniu succesoral ( de exemplu , a lăsat numai 1/2 sau 3/4 din patrimoniu) , devoluțiunea moștenirii va fi testamentară în limitele legatului (sau legatelor) și legală pentru restul neacoperit.

De asemenea, dacă defunctul a lăsat prin testament întreaga moștenire altor persoane decât moștenitorii rezervatari, aceștia din urmă vor primi ( în temeiul moștenirii legale) partea din moștenire cuvenită rezervei împotriva voinței liberale a testatorului astfel că devoluțiunea moștenirii va fi în parte legală și în parte testamentară ( pentru partea care nu încalcă rezerva succesorală). Prin urmare , moștenirea testamentară înlătură pe cea legală numai dacă :

a) testatorul a instituit unul sau mai mulți legatari universali care împreună au vocație la întreaga moștenire,

b) nu există moștenitori rezervatari .

În concluzie , în temeiul art. 955 alin. 2 și art. 1102 C. Civ. , o persoană poate să culeagă o parte din moștenire în calitate de legatar și o altă parte în calitate de moștenitor legal .

Istoric

Dreptul la moștenire își are orginea încă din comuna primitivă, pe când caracterul rudimentar al uneltelor i-a constrâns pe oameni să se unească pentru a înfrunta forțele naturii și animalele sălbatice , și pentru a-și procura cele necesare pentru a putea supraviețui. În acele timpuri nu exista încă proprietatea privată , putem vorbi numai de o stăpânire personală, ce se rasfrânge asupra uneltelor de vânat și pescuit, precum și asupra uneltelor agricole ( ce aparțineau barbatului) și a celor de uz casnic ( ce aparțineau femeii) . Atunci cand posesorul acestor unelete deceda , ele treceau în posesia ginții, însă datorită faptului că aveau o valoare foarte mică se împărțeau între rudele cele mai apropiate în linie maternă a celui decedat ( în cazul ginții matriarhale) sau între rudele după tată ale celui decedat ( în cazul ginții patriarhale) . Moștenirea a început să se dezvolte o dată cu apariția familiei monogame, casa, gospodăria casnică , animalele domestice treceau în proprietatea familiei mari patriarhale, iar mai apoi , în proprietatea familiei mici monogame. Drepturile familiei asupra casei, gospodăriei casnice , sclavilor, animalelor domestice erau exercitate de seful familiei- bărbatul. O dată cu moartea acestuia era înlocuit cu un alt șef care exercita toate drepturile ce aparțineau familiei. Astfel moștenirea avea ca obiect transmiterea exercițiului drepturilor asupra bunurilor ce aparșineau familiei de la un șef de familie la altul, și nu transmiterea unei universalități de drepturi și obligații de la un titular de patrimoniu la altul.

O data cu trecere timpului, începe să dispară rogresiv proprietatea grupului familial fiind înlocuită în cadrul unei economii bazate pe schimbul de mărfuri cu proprietatea individuală. Astfel șeful familiei , care la început era un reprezentant al grupului, devine stăpânul unic, deplin și necontrolat al averii familiei , al muncii și al persoanei, atât a soției sau a soțiilor sale , cât și a copiilor săi .

Într-o societate bazată pe proprietatea privată , dreptul la proprietate nu se putea stinge la moartea proprietarului deoarce pentru satisfacerea nevoilor economice ale populației dreptu de proprietate individuală asupra mijloacelor ce ajutau la procurarea traiului de zi cu zi nu putea fi limitat de timpul scurt al pieitoarei vieți omenești , ci, dimpotrivă trebuia prelungit dincolo de moartea proprietarului, acest drept devine perpetuu , trecând asupra moștenitorilor. O dată cu destrămarea proprietății familiale de grup i se recunoaște, treptat, proprietarului, și dreptul de a dispune de drepturile sale pentru momentul în care va trece în neființă.

În vechiul drept românesc transmisiunea bunurilor succesorale se făcea fie pe cale legală fie pe cale testamentară. În ceea ce privește moștenirii legale, copiii legiuiți și adoptivi ( atât băieții cât și fetele ) aveau o vocație succesorală egală asupra bunurilor de baștină ( ocine, dedine) , sau care au fost cumpărate de părinții lor decedați. Copiii naturali veneau numai la moștenirea mamei lor . Copilul vitreg avea aceleași drepturi de moștenire ca și cel legiuit, dar numai la succesiunea părintelui bun, nu și la moștenirea soțului acestuia. O dată cu împărțirea egală a moștenirii pământului între fete și băieți se constată în Țara Românească o influență a privilegiului masculinității , țăranii au evitat îndepărtarea fetelor de la moștenirea pământului prin procedura înfrățirii care în mod simbolic, considera fetele ca fiind băieți. Legea țării recunoștea și soțului supraviețuitor un drept de moștenire în concurs cu copiii.

Transmisiunea succesorală

Caracterele juridice ale transmisiunii succesorale sau trăsăturile specifice ale transmisiunii succesorale se desprind din definiția dată acesteia respectiv, prin "transmiterea moștenirii înțelegem transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă"¹.

Prin modul său de reglementare dea lungul timpului transmiterea moștenirii a devenit una din principalele modalități de transmitere a dreptului de proprietate.

Privită ca mod general de transmitere a drepturilor și obligațiilor, transmiterea moștenirii prezintă anumite trăsături specifice, care o deosebesc de celelalte moduri de transmitere a drepturilor și obligațiilor. Particularitățile transmiterii moștenirii sunt date în mare parte de obiectul său, constând în patrimoniu privit ca universalitate juridică, ca ansamblu de drepturi și obligații patrimoniale. De aici decurge consecința că ea operează numai la moartea unei persoane fizice, fiind în acest sens o transmisiune pentru cauză de moarte și privește numai drepturile și obligațiile unei persoane fizice decedate, fiind singura modalitate de transmisiune a întregului patrimoniu.

Transmisiunea succesorală privește întreg patrimoniul persoanei fizice decedate, iar nu drepturile și obligațiile privite izolat, de aici rezultând caracterul universal (intransmisibil în timpul vieții titularului, patrimoniul nu se destramă în elementele sale la moartea acestuia ci rămâne o universalitate juridică care trece asupra unuia sau mai multor persoane cu titlu de moștenire). De asemenea, transmisiunea moștenirii are un caracter indivizibil și este guvernată de aceleași norme juridice vorbindu-se în acest sens de caracterul unitar al acestuia.

Activul succesoral

Transmisiunea drepturilor succesorale este de mai multe feluri și anume : universală, cu titlu universal sau cu titlu particular.

Transmisiunea activului succesoral, ca de altfel și cea a pasivului succesoral , operează de drept , de la momentul deschiderii succesiunii ( din momentul în care încetează viața celui care lasă moștenirea ) ¹.

a) Transmisiunea universală are ca obiect totalitatea drepturilor care alcătuiesc patrimoniul defunctului.

Este foarte important de precizat că transmisiunea universală oferă moștenitorului vocație ( chemare) la patrimoniul succesoral în întregime . Astfel , datorită vocației universale, moștenitorii pot deveni titularii întregului patrimoniu ( chiar dacă emolumentul cules efectiv nu va cuprinde tot patrimoniul succesoral).

b) Transmisiunea cu titlu universal are drept obiect numai o cotă- parte ( fracțiune) din totalitatea drepturilor patrimoniale ( care alcătuiesc activul succesoral).

Transmisiunea universală și cea cu titlu universal operează în cazul moștenitorilor legali , legatarilor universali sau acelor cu titlu universal.

De la regula potrivit căreia prin moștenire se transmit toate drepturile existente la data deschiderii succesiunii în patrimoniul defunctului există și există anumite derogări , astfel:

– unele drepturi care existau în patrimoniul defunctului, dar care se sting la moarte , nu se transmit moștenitorilor , cum este și în cazul dreptului la pensia de întreținere primită de defunct,

– unele drepturi care nu existau în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii se reîntorc în acest patrimoniu , ca efect al raportului sau reducțiunii donațiilor etc.

c) Transmisiunea cu titlu particular are ca obiect dreptul asupra unui bun sau asupra unui bun sau asupra unor bunuri care au aparținut defunctului .

Dacă obiectul legatului cu titlu particular este un lucru individual determinat, atunci dreptul real asupra acelui bun se transmite, ca și în cazul transmisiunilor universale sau cu titlu universal, în momentul deschiderii succesiunii.

În cazul în care obiectul legatului îl constituie un bun determinat generic , atunci legatul va fi cuprins în pasivul succesoral , iar legatarului nu i se va transmite , până în momentul predării bunului, decât un drept de creanță împotriva moștenitorului obligat să îl plătească , iar din acest moment va dobândi dreptul de proprietate asupra bunului respectiv.¹

La deschiderea moștenirii , creanțele defunctului se divid , prin efectul legii, între comoștenitori și terți , proporțional. Astfel, fiecare moștenitor va putea urmări pe debitor numai pentru partea sa de creanță.

Pasivul succesoral

Pasivul succesiunii cuprinde stricto sensu datoriile defunctului , adica obligațiile sale ce au un caracter patrimonial, și care provin din contracte, delicte , cvasicontracte, cvasidelicte și sarcinile succesiunii, aceste presupun obligațiile ce iau naștere ulterior morții lui de cuius , cum sunt cheltuielile de înmormântare, cheltuielile de administrare, conservare și lichidare a moștenirii.

Precizăm că moștenitorii legali și legatarii, atât cei universali cât și cei cu titlu universal, nu doar drepturile succesiunii și în același timp să refuze plata datoriilor pe care de cuius le-a acumulat pe parcursul vieții sale.

Conform art. 1101 C. Civ, "Sub sancțiunea nulității absolute, opțiunea succesorală este indivizibilă și nu poate fi afectată de nico modalitate".

Cheltuielile efectuate de un succesor cu întreținerea lui de cuius , pe parcursul vieții acestuia , fără participarea celorlalți , nu se vor include în pasivul succesoral.

Pe cale succesorală se transmit toate obligațiile existente la data deschiderii moștenirii, în afara excepțiilor prevăzute de lege cum sunt de exemplu obligațiile intuitu personae.

C. Civ. stabilește anumite principii în legătură cu suportatrea pasivului succesoral. Datoriile și sarcinile moștenirii sunt suportate de moștenitorii universali și cu titlu universal, adică acei moștenitori care dobândesc întreg patrimoniul defunctului sau o fracțiune din acest patrimoniu, fie că sunt moștenitori legali , sau testamentari, aceștia răspund de pasivul succesoral numai dacă au acceptat succesiunea.

În principiu, legatarii cu titlu particular nu au obligația de a suporta datoriile și sarcinile moștenirii.

În mod excepțional , legatarul cu titlu particular are o asemenea obligație , în următoarele cazuri:

a) atunci când testatorul a impus legatarului particular obligația de a plăti anumite datorii sau legate,

b) atunci când obiectul legatului este un imobil ipotecat,

c) atunci când obiectul legatului este o universalitate cuprinsă în patrimoniul succesoral , de exemplu : o parte dintr-o moștenire , dintr-o societate, etc.

d) atunci când activul moștenirii nu acoperă pasivul, legatarul particular va suferii indirect efectele existenței pasivului succesoral. În acest caz, toate legatele, chiar și cele cu titlu particular , se vor reduce în mod proporțional , deoarece nimeni nu poate face liberalități atat timp cât nu și-a plătit creditorii.

Vechiul cod civil consacra principiul diviziunii de drept al pasivului succesoral. Potrivit art. 777 și 1060 ale vechiului Cod Civil datoriile și sarcinile moștenirii se împart , de drept , între comoștenitori , de la data deschiderii moștenirii , proporțional cu partea ce îi revine fiecăruia .

Articolul 774 din Vechiul Cod Civil face referire la contribuția pe care fiecare comoștenitor este obligat să o suporte cu privire la datoriile și la sarcinile moștenirii și dispune astfel : "coerezii contribuie la plata datoriilor și sarcinilor succesiunii, fiecare în proporție cu ce ia".

Această dispoziție ar crea impresia că partea contributivă a fiecărui comoștenitor la datoriile și sarcinile moștenirii ar trebui calculată în raport cu ceea ce fiecare culege efectiv din moștenire. În realitate partea contributivă a fiecărui moștenitor la datoriile și sarcinile moștenirii se calculează în raport cu vocația la succesiune a moștenitorilor.

Această problemă prezintă importanță atunci când emolumentul cules de moștenitor este mai mic decât vocația la care are dreptul , acest fapt se întâlnește când un legatar cu titlu particular a primit un legat cu sarcină sau în cazul unui moștenitor care este lipsit de partea din bunurile succesorale pe care le-a dosit sau le-a dat de o parte . În astfel de cazuri, deși vor lua mai puțin din moștenire decât ar avea dreptul potricit vocației lor, ei vor suporta datoriile și sarcinile proporțional cu vocația la care erau îndreptățiți. Părțile ereditare se socotesc avându-se în vedere vocația tuturor moștenitorilor succesorali sau cu titlu universal care vin la moștenire în temeiul legii sau testamentului.

Dacă analizăm practica judecătorească, constatăm că , diviziunea de drept a pasivului succesoral operează atât în cazul în care moștenirea a fost acceptată sub beneficiu de inventar.

În cazul în care moștenirea a fost acceptată sub beneficiu de inventar , succesorii nu pot fi obligați la plata pasivului decât în limita bunurilor succesorale. Dacă însă nu s-a întocmit inventarul pentru evitarea confuziunii de patrimonii, răspunderea succesorilor pentru plata pasivului se întinde și peste această limită .

În cazul succesiunilor vacante , statul răspunde pentru pasivul succesoral , întotdeauna , numai în limita activului primit.

Diviziunea de drept și pasivul succesoral între comoștenitori are consecințe asupra dreptului de urmărire al creditorilor moștenirii care vor trebui să-și divizeze urmărirea, adică să urmărească pe fiecare comoștenitor, proporțional cu partea lui ereditară. Înseamnă că insolvabilitatea unuia din comoștenitori va fi suportată nu de către ceilalți comoștenitori , ci de creditori.

Titlurile executorii obținute de creditori împotriva defunctului sunt executorii și împotriva moștenitorilor acestuia.

De la principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral sunt admise următoarele excepții:

a) dreptul de gaj general al creditorilor asupra bunurilor succesorale este indivizibil pe toată durata indiviziunii ceea ce înseamnă că până la împărțeala moștenirii, creditorii pot urmări bunurile succesorale, fără să li se poată opune principiul diviziunii de drept a datoriilor și sarcinilor succesorale. Soluția este justificată prin preocuparea de a diminua consecințele pe care indivizunea de drept a pasivului le are asupra dreptului creditorilor.

b) în cazul în care creanța se referă la un bun individual determinat , moștenitorul care este în posesia bunului este singur ținut de executarea obligație ,

c) când unul dintre moștenitori este însărcinat singur prin titlu cu cu executarea obligației , creditorul îl va putea urmări pentru întreaga datorie , moștenitorul care a plătit are dreptul să pretindă de la ceilalți moștenitori ceea ce a plătit peste partea sa,

d) în cazul în care obligația este indivizibilă prin natura ei sau prin convenție , creditorul poate urmări pentru întreaga obligație pe oricare dintre moștenitori,

e) creditorul unei creanțe ipotecare va putea urmări pentru întreaga creanță pe comoștenitorul în lotul căruia a intrat imobilul ipotecat,

f) după deschiderea succesiunii, moștenitorii pot conveni că unul dintre ei va plăti toate sarcinile și datoriile succesiunii sau numai unele dintre ele.

Creditorul se va putea folosi această combinație și acționând în numele celorlalți comoștenitori va putea urmări pentru întreaga datorie pe comoștenitorul obligat prin convenție. Dar creditorul se poate folosi de convenția încheiată de moștenitori numai atunci când este interesat , nefiindu-i opozabilă, în consecință el păstrează dreptul de urmărire împotriva comoștenitorilor, proporțional cu partea de moștenire a fiecăruia.