SUBSISTEM AL SISTEMULUI FINANCIAR AL ROMÂNIEI Societatea omenească este abordată/studiată de sistemul integrat al științelor sub toate aspectele,… [615211]

FINANȚELE LOCALE,
SUBSISTEM AL SISTEMULUI FINANCIAR AL ROMÂNIEI

Societatea omenească este abordată/studiată de sistemul integrat al științelor sub toate
aspectele, adică multicriterial și multidimensional. Un domeniu deosebit de important de
investigare este reprezentat de raporturile sau rela țiile economico -sociale, respectiv legăturile
dintre membrii societă ții, ca persoane fizice ori constituiți în diverse comunit ăți; un subsistem
esențial al acestora, în speț ă al relațiilor de repartiție, îl reprezint ă cele cu caracter financiar,
care constituie obiect al preocupărilor științei finanț elor cu toate ramifica țiile acesteia, între
care șifinanțele publice. Ca atare, percepem finanțele/finanțele publice , pe de o parte, ca o
categorie economică sau un concept economic, iar pe de altă parte, ca științ ă care studiază
multiplele aspecte determ inate de derularea rela țiilor specifice în toată complexitatea lor.
Concluzia sau constatrea care se impune este, în opinia noastră, că finanțele, inclusiv cele
publice, reprezintă un domeniu al activită ții umane cu caracter d eopotrivă cognitiv și
pragmati c.Caracterul științific al cunoștințelo rși practicilor specifice finanțelor publice ,
respectiv statutul de științ ă al acestora este recunoscut unanim în prezent, ca rezultat firesc al
acumulărilor teoretice și practice obținute de -a lungul anilor, îndeos ebi după apari ția
lucrărilor/studiilor lui A.Smith și D.Ricardo. Preocup ările sistematice pentru definirea și
delimitarea ob iectului de studiu și de acțiune ori/sau manifestare alfinanțelor publice s-au
intensificat începând cu secolul tr ecut, dar preocu pări au fost încă din secolul al XIX -lea în
statele cele mai avansat e ale lumii, dar nu numai. Opiniile exprimate surprind, în general,
elemente com une, dar între acestea sunt și neconcordațe.
Înțara noastr ă,principiile, cadrul general și procedurile privind formarea,
administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice locale, precum și reponsabilit ățile
autorităților administrației publice locale și ale instituțiilor publice implicate în domeniul
finanțelor publice locale sunt înserate în Legea privind finan țele publice locale (nr.
273/29.06.2006). Dispozi țiile Legii (art.1, al.2) se referă la: a) bugetele locale ale comunelor,
orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, județelor și muni cipiului Bucure ști;
b) bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele locale, dup ă caz; c)
bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, d) bugetul împrumuturilor
externe și interne, pentru care rambursa rea, plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor și a altor
costuri se asigură din bugetele locale și care provin din împrumuturi externe contractate de
statși subîmp rumutate autorită ților administrației publice locale și/sau agenților economici și
servicii lor publice din subordinea acestora, împrumuturi contractate de autorită țile
administra ției publice locale și garantate de stat , împrumuturi externe și/sau interne
contractate sau garantate de autorită țile administrației publice locale și e) bugetul fondur ilor
externe nerambursabile. Toate cele enumerate mai sus se înca drează organic într -un sistem
unitar de bugete ( Legea privind finan țele publice, nr.500/11.07.2002 , art.1, al.2) care
presupun activită ți de elaborare, aprobare, executare și raportare cu referire la finanțele
publice. Finanțele publice locale sunt, deci, componentă intrinsecă a sistemului finan țelor
publice din România , implicată plenar în îndeplinirea misiunii ace stora, respectiv a funcțiilor
și rolului lor, pentru atingerea obiectivului strategic propus.
Cuvinte -cheie
alocarea resurselor
autoritate public ă
comunitate economică
economie financiară
economie publică
sector public
finanțe publice
finanțe centrale
finanțe localepolitică financiară
politică bugetară
politică anticiclică
macrostabilitate
fonduri publice
fluxuri financiare
sistem financiar
nevoi sociale
redistribuire

1. Introducere
Ipoteza care stă la baza demersului nostru de cercetare științific ă/doctorală este aceea
că semnifica ția și actualitatea domeniului abordat deriv ă din câteva elemente fundamentale,
dintre care considerăm că prezintă un interes major cel pu țin urm ătoarele t rei: primul dintre
acestea este moștenirea trecutului , respectiv autoritatea/reputa ția sau notorietatea și
contribuția celor care i -au pus bazele conceptual -metodologice; al doilea vizează modul în
care este percepută în prezent pozi ția sa pe scara valoril or umanită ții, iar al treilea este
reprezentat de implica țiile, efective și potențiale, pe care le poate avea asupra dinamicii sau
evoluției ori traiectoriei economico -sociale spre bunăstarea maxim posibilă a tuturor
locuitorilor planetei Pământ, respectiv spre rezolvarea cât mai convenabilă a marilor probleme
globale cu care se confruntă umanitatea.
Apreciem că finanțele/finanțele publice șifenomenul financiar circumscriu cu
prisosință acest co ntext în toată complexitatea sa. Considerăm aceasta ca fiind u nmotiv
pertinent/justificat pentru abordarea lor, lucru pene propunem să îl facem în cele ce urmează,
dintr -o dublă perspectivă, într -o dub lă calitate, postură: pe de o parte, ca rezultat obiectiv,
firesc al evolu ției sociale trecute, din cele mai vechi timpuri, marcată hotărâtor de apari ția și
dezvoltarea produc ției de m ărfuri, cu corolarul său banii ,și a statului, sub diversele sale forme
de manifestare, iar pe de altă parte, ca subsistem economico -social chemat/ solicitat să
contribuie la realizarea du rabilă, fără convulsii extreme, a progresului uman. Este u șor de
observat că misiunea ce revine finanțelor/finanțelor publice este deosebit de dificilă și, destul
de frecvent, sub anumite aspecte, contradictorie, controversată și controversabil ă. Vom pune
în eviden ță, în conținutul lucr ării, contribu țiile în domeniu pe care le consider ăm cele mai
valoroase, începând cu momentul germinării științei finanțelor, aștiinței finanțelor publice și
conexiunile, pe care le considerăm ca fiind cele mai semnificative , ale finanțelor publice cu
exercitarea funcțiilor statului contemporan.
Problematica implicată de obiectul studiului de față este ilustrată și reprezentat ă într -o
manieră generoasă în literatura de specialitate din statele dezvoltate din punct de vedere
economic, dar și din România, mai ales prin lucr ări/elaborate științifice de referinț ăși de
notorietate incontestabilă. Începem documentarea și analiza noastr ă cu investigarea concep ției
celui considerat părintele/creatorul știinei economice, în speț ă al e conomiei politice , Adam
Smith, expusă înAvuția națiunilor , fără a ignora însă anticipările valoroase din Teoria
sentimentelor morale. Vom completa investiga ția cu contribuțiile de excepție, valorificate
critic, ale corifeilor moderni ai științeifinanțelor/finanțelor publice din Franța, Germania,
Italia, Statele Unite ale Americii, dar și din România. O parte/pondere important ă a studiului
(cercetării) o vom concentra/focaliza sau axa pe diseminarea direc țiilor cele mai semnificative
în care finanțele publice, inclusiv cele locale , se pot manifesta în mod cât se poate mai
benefic. Analiza din perspectivă economică este dublată, mai ales în situ ația României, de
prezentarea și comentarea cadrului reglement ărilor juridice. În încheierea lucrării/stud iului
vom formula și prezenta concluziile care se impun, dup ă care ata șăm lista selectivă a
referințelor bibliografice.
Concluzia noastră este că existen ța și manifestarea finanțelor publice în societă țile
contemporane are o natură obiectivă, în sensul că se mențin toate condițiile care au dus la
autonomizarea lor în ansamblul rela țiilor economice. Cu alte cuvinte, este absolut necesară și
posibilă constituirea unor fonduri băne ști la dispoziția statului și a instituțiilor și organizațiilor
publice pentru s atisfacerea anumitor nevoi; fluxurile băne ști generate de procesele respective
sunt fluxuri financiare. Complexitatea nevoilor satisfăcute pe seama fondurilor financiare,
adică prin intermediul rela țiilor financiare, imprim ăși acestora un caracter complex , fapt care
necesită tratarea diferen țiată a diferitelor segmente ale lor. Totalitatea rela țiilor financiare
formează un sistem, pe care îl numim sistemul finan țelor publice sau sistem financiar public,
iar diferitele sale segmente, diferen țiate după diver se criterii, formează verigi, subsisteme sau
elemente structurale ale acestuia.

2. Finanțele publice și societatea modern ă–formularea problemei
Finanțele publice , legate indisolubil de existen ța și evoluția comunit ăților publice la
diverse niveluri, mai mult sau mai pu țin centralizate sau descentralizate, dar, în mod deosebit
a statului (la nivel central), sunt o componentă de prim rang a vie ții economico -sociale
contemporane, și aceasta datorit ă ponderii considerabile, destul de mari, respectiv 40% -60%,
a produsului sau venitului na țional concentrat ă, distribuită și utilizat ă prin intermediul
autorităților publice centrale și locale. Mobilizarea și repartizarea pr odusului sau venitului
național prin mijlocirea autorit ăților publice implic ă un transfer important de putere de
cumpărare de la persoanele fizice și juridice la fondurile b ănești publice și de la acestea c ătre
beneficiari. Drept urmare, finanțele publice influențează semnificativ procesul reproduc ției
sociale, îndeosebi ritmul cre șterii/dezvolt ării economice, dimensiunile consumului public și
privat, formarea brută de capital, volumul și structura relațiilor economice externe ale
țării/statului, în ultimă instanță însă și echilibrul general dinamic al dezvolt ării economico –
sociale, al progresului social. Finanțele publice ale unui stat, centrale și locale,
produc/generează efecte notabile și pe plan internațional prin integrarea în sistemul complex
al raport urilor cu organismele financiar -bancare cu voca ție mondial ă, regională sau
subregională –aderarea României la Uniunea Europeană este un exemplu semnificativ prin
participarea sa la constituirea și utilizarea fondurilor bugetului comunitar.
Evoluția socie tății globale, dar nu numai, este însoțit ă de transformări esen țiale în toate
componentele sale. Muta țiile produse în domeniul finanțelor publice ,inclusive în domeniul
finanțelor publice locale ,sunt deopotrivă de ordin cantitativ, structural și calitativ . În ceea ce
prive ștefinanțele publice locale ale României, remarcăm faptul că evolu ția acestora este
marcată profund în etapa actuală de eforturile pentru edificarea unei economii concuren țiale
deschise, func ționale, performante și competitive, cu toat ăcomplexitatea și diversitatea
problemelor sociale și de alt ă natură pe care le induce traseul/dinamica spre un mod nou de
producere a avu ției. Finanțele publice locale resimtși preiau, mai mult sau mai puțin, toate
șocurile care zguduie societatea românească actuală –criza mondială multidimensională,
economică, financiară, a datoriilor mai ales a celor externe, și enumerarea poate continua, a
demonstrat și înc ă demonstreză din plin acest lucru.
Menirea finanțelor publice ale unui stat, implicit a finanțelor locale, indiferent de
nivelul organizatoric și de putere politic ăși civil ă la care se derulează sau se manifestă, este
să reprezinte un instrument activ și puternic, teoretic și practic, pentru atingerea obiectivului
strategic declarat al per ioadei pe car e o parcurge în prezent România -anume democratizarea
societății pe toate treptele și în toate compartimentele sale, pe temelia unei economii
concurențiale moderne, performante, de înalt ă eficiențăși competitiv ă în raporturile sau
relațiile internaționale, al c ărei corolar urmează a fi cre șterea nivelului de civilizație a
populației țării, cu întrega gamă a consecin țelor benefice. Calea sau modalitatea de înf ăptuire
a acestui obiectiv este modernizarea tuturor structurilor economico -sociale, politice, ecologice
și științifico -tehnologice, conform exigen țelor progresului comtemporan –asociat emergen ței
noii economii. Răspunsul la această provocare este racordarea structurilor amintite la cerin țele
revoluției științi fico-tehnice mondiale, conc omite nt cu restructurarea corespunzătoare a
modului de gândire și a sistemului de management la nivel macro și microsocial. Una dintre
coordonatele majore ale societă ților contemporane este creșterea gradului de cunoaștere, de
informare; cunoa ștere a înseam nă putere, iar sporirea sau augmentarea cunoa șterii despre
cunoa ștere este aceea care va conta cel mai mult în societatea viitoare, dup ă cum sus ține
cunoscutul și reputatul publicist Alvin Tofler. Cunoașterea devine resursa cea mai important ă
a dezvoltării .Ținta finanțelor publice , mai ales prin descentralizarea acestora, este, printre
altele, și aceea de a spori gradul de cunoaștere1.
1Preocupările cercetării de fa ță exced prezentarea detaliată a obiectului de studiu al științei care abordeaz ă
problemetica finanțelor publice , dar, cu titlu de exemplu, amintim cele mai reprezentative contribu ții în domeniu
în decursul timpului (în peste un secol și jum ătate). Este vorba de economi ști francezi, germani, italieni,

După cum re zultă din lista referin țelor bibliografice atașat ălucrării, idei valoroase
referitoare la ceea ce sunt și trebuie s ă fie finanțele publice au fost exprimate încă de la
sfârșitul primei jum ătăți a secolului al XIX -lea(Gandillot M.R., 1840, p. 1) , când s -a susținut
căștiința finanțelor publice expune legile perce perii și cheltuirii economicoase a valorilor
destinate serviciilor publice, indife rent dacă acestea sunt sau nu sunt prelevate la buget, dacă
reprezentă numerar sau alte bunuri, dacă provin din impozite sau din alte surse. Statul fiind
perceput ca o realitate /entitate specială care îmbră țișeaz ă existențele private, le unește și le
protejează, care le pune la dispozi țieo multitudine de avantaje la un pre ț redus, cu alte cuvinte
le procură serviciile publice, finanțele publice se prezintă ca un număr i nfinit de celule vitale
rezultate din milioanele de existențepentru a se centraliza în mâinile statului și a se repartiza
apoi după nevoile sale.
Laînceputul secolului trecut, chiar din primul deceniu al acestuia, paleta opiniilor s -a
diversificat. Finanțele publice accesase rădeja statutul de știință a veniturilor publice și a
utilizării acestora -veniturile publice fiind considerate însă și substanța finanțelor publice ,în
timp ce regulile de gesti onare și administrare , procedeele de împrumut și de rambursare și
altele, reprezi ntăceea ce se poate numi partea exterioară a finanțelor (Leroy -Beaulieu P .,
1906, pp. 2 -3).Înaceea și perioad ă, se punea accentul pe dobândirea/mobilizarea și utilizarea
resurselor băne ști necesare funcțion ării statului, considerat forma cea mai înaltă a comunită ții
economice obligatorii -finanțele publice erau percepute cafiindștiința economiei sau
economiilor financiare, economiei administrată de stat sau de un corp public pentru
procurarea și utilizarea banilor nece sari îndeplinirii func țiilor lor în calitate de comunit ăți
economice obligatorii (Wagner A., 1905, p. 15) .Preocuparea esen țială afinanțelor publice
estedeci economia statului și a celorlalte corporațiuni politice (Heckel Max von ,1907, p. 1).
Finanțele publice trebuie să identifice modalitățile dup ă care statul și puterile locale
mobilizează sau procură resursele materiale necesare existen ței și funcțion ării lor, precum și
modalitățile utiliz ării acestora Saverio Nitti Fr ., 1904) –altfel spus ,finanțele publice studiază
activitatea economică a statului și a organelor colective ( comune, pro vincii, departamente
etc.). Sunt evidente, deci, elementele finanțelor publice locale. Mai este doar un mic pas până
la a se afirma deschis că finanțele publice trebuie să se preocupe deopotrivă de economia
statuluiși de economia celorlalte corporațiuni politice (Lotz W. , 1917). Unii specia liști
orientează însă atențiafinanțelor publice pe studiul legilor financiare ( Graziani A ., 1911, p.
2).Finanțele publice studiază legile după care oamenii se preocupă de satisfacerea unor nevoi
special ecare, spre deosebire de nevoile obi șnuite private, se numesc publice (Einaudi L.,
1945, p. 3). Conform altor speciali ști,scopul finanțelor publice este studiul problemelor
implicate de cheltuieli, venituri și de folosirea veniturilor pentru acoperirea cheltuielilor
publice (Gaston J., 1936, p. 2 )–cheltuielile publice dacă există, acestea trebuie acoperite
(finanțele publice sunt reduse astfel la preocuparea acoperirii cheltuielilor publice). Înaceastă
accepțiune ,finanțele publice au trei obiecte/obiective esen țiale legate de bani . Este vorba de
cheltuieli (determinarea obiectelor și a cuantumului acestora), de venituri (identificarea
surselor și a cuantumului acestora) și de aplica rea veni turilor la cheltuieli. Acest punct de
vedere esteargumentat pornind de la sarcinileși funcțiile statului, provinciilor și comunelor,
ca forme de organizare în societate, și de la mijloacele/resursele materia le, dar mai ales
bănești, necesare agenților publici pentru îndeplinirea sarcinilor sau misiunii ce le revin.
Aprec iem că, începând cu jumătatea a doua a secolului trecut, opiniile s -au nuanțat și
radicalizat în măsură considerabilă, în sensul că atributul local apare tot mai frecvent și că aria
de cuprindere a conceptului finanțe publice este în continuă expansiune. Cr edem că punctele
de vedere cu audien ța cea mai mare/notabil ă pot fi sintetizate după cum urmeaz ă:
americani, dar și români care pot fi considerați deschiz ători de cărări sau de drumuri în hă țișul atât de dens și de
complex al raporturilor financiare, de cei care au contribuit din plin la constituirea unui sistem coerent de
concepte riguroase pe temelia cărora a fost clădit edificiul științei finanțelor, al finanțelor publice, alături de alte
elaborate de prim plan ale gândirii și practicii umane –este de la sine în țeles c ăși aceștia au pornit de la o
moștenire pe măsură.

a)desemnarea, prin sintagma finanțe publice , a ansamblului activită ții desf ășurate de
sectorul public al economiei sau societă țiicare comportă/presupune sau implică utilizarea
resurselor economice /băne ști, activit ățistructurate în mod obi șnuit/tradițional în dou ă mari
categorii, anume cele referitoare la venituri șicele referitoare la cheltuieli –finanțele publice
reprezintă doar unul dintre ins trumentele interven ției publice directe în economie, respectiv în
viața economico -socială, rezultate asemănătoare interven ției directe putând fi obținute și prin
activități de tip reglementar, diciplinar și de control, f ără ca sectorul public să utilizeze r esurse
bănești (este motivul/considerentul prntru ca redimensiunea finan țelor publice/a fondurilor
sauresurselor băne ști publice implicate este un indicator inadecvat , respectiv insuf icient,
chiar dacă destul de important, alaprecierii/judecării raportur ilor dintre sector ulpublic și
sectorul privat al economiei/societă ții (Brosio G., p., 195);
b)stabilirea sau delimitarea ariei de manifestare a finanțelor publice la activită țile
financiare ale guvernelor și autorit ăților publice, respectiv la alocarea resurselor rare; cu alte
cuvinte, finanțele publice suntspecific intereste în efectele activită ții guvernamentale asupra
alocării resurselor, adică dacă este eficientă și echilibrat ă; desprindem de aici concluzia că,
finanțele publice, cașieconomia , au două dimensiuni, anume o dimensiune pozitivă și o
dimensiune normativă –analiza pozitivă vizează construirea unor modele pentru a eviden ția
efectele reac ției oamenilor la stimulentele economice și financiare, pe când analiza normativ ă
arată cr iteriul care ajută să se aprecieze măsura în care schimbările economice și financiare
așteptate/scontate pot fi sau nu pot fi considerate dezirabile (Aronson J.R ., 1985, p. 23) ;
c) perce perea finanțelor publice ca un domeniu de cercetare care abordează
problemele referitoare la veniturile și cheltuielile guvernelor, adic ă atât ale guvernului federal,
câtși ale guvernelor statelor și ale guvernelor locale -în economiile sau societățile moderne ,
aceste probleme se structurează în patru sudiviziuni mari, anume venitul public, cheltuiala
publică, datoria publică și anumite probleme ale sistemului fiscal în ansamblu, respectiv
administra ția fiscal ăși politica fiscal ă(Groves H.M., 1964, p. 2) ;
d) asocierea finanțelor publice finanțelor publicului, conceput ca un grup organizat
sub autoritatea guvernului, ale cărui finan țe includ procurarea/mobilizarea și cheltuirea sau
utilizarea fondurilor băne ști guvernamentale –cu alte cuvinte, finanțele publice privesc sau
vizează numai finan țele guvernului, adic ă se referă la opera țiunile fiscului sau la tezaurul
public (concluzia ar fi că finanțele publice, în măsura în care constituie o științ ă, sunt o științ ă
fiscală, astfel că politicile lor sunt politici f iscale, iar problemele lor sunt probleme fiscale
(Taylor Ph. E, 1961, p. 3) .
Considerăm că este justificată și util ă, în acest context, înserarea/prezentarea și a altor
idei sau puncte de vedere, printre cele mai semnificative , din perspectiva subiectului abordat,
aflându -se următoarele: a) finanțele publice studiază faptele, principiile, tehnicile și efectele
dobândirii/mobilizării și cheltuirii sau utiliz ării fondurilor băne ști de c ătre organel e/instituțiile
guvernamentale și ale administr ării datoriei p ublice ( Schultz W.J. & Lowell -Harriss C. , 1954,
p. 1); b) finanțele publice în sens larg reprezintă o dispozi ție autoritar ă, rareori contractuală, a
colectivită ții organizate asupra unei p ărți mai mari sau mai mici a produsului sau venitului
național pentru realizarea sarcinilor/funcțiilor denumite publice sau de interes general
(Laufenburger H.,1956, p. 6); c) finanțele publice studiază activitatea economic ăa
guvernului, considerat ca unitate ( Buchanan J,M. , 1965, p. 9), și d) sintagma sau expresia
finanțe publice , folosită în mod tradi țional cu referire la un set de probleme politice care
includ utilizarea măsurilor fiscale și a celor care vizeaz ăcheltuielile ,este inadecvată în
prezent , întrucât problemele de bază s unt mai ales acelea focalizate pe folosirea resurselor,
distribuirea venitului și gradul de ocupare a forței de munc ă, nu cele financiare (Musgrave
R.A. & Musgrave P.B. , 1973, p. XIII).
În România primei jumătă ți a secolului trecut, activitatea teoretic ă,dar nu numai, în
domeniul care face obiectul studiului nostru este dominată de două concep ții, dup ă cum
urmează: una (Leon G.N., 1925, pp. 5 -6), că activitatea economică , aranjată ori structurată
conform unei anumite ordini, care urmăre ște procurarea/mobilizarea și utilizarea sau

întrebuințarea bunurilor pentru nevoile colective este numit ăeconomie financiară , iar studiul
acestei economii reprezintă ceea ce se nume ște acum finanțe publice –acestea /finanțele
publice se ocupă, a șadar, cu gospod ărirea statului și a altor organizații publice (provincii,
județe, commune etc.) ;alta (Răducanu I., 1939, pp. 5 -6), că statul și celelalte corporații
politice publice ( ținuturile, județele și comunele) trebuie s ă constituie o gospodărire deosebită
care să le asigure mijloacele economice necesare îndeplinirii atribu țiilor lor într -o anumită
societate, iar această gospo dărie este obiectul finanțelor publice , este gospodăria
organizațiilor publice (subiectul s ău este guvernul) –finanțele publice formulează /elaborează
regulile și principiile dup ă care statul și celelalte organizații politice subordonate sau
supraordonate lui își procur ă, administrează și utilizeaz ă bunurile economice, mai ales banii,
într-o societa te în care viața economic ăeste dominată de schimb.
În virtutea celor prezentate anterior ,diseminăm trei perspective majore de adordare
sau de analiză a finanțelor publice, pe care le prezentăm succint /sintetic în cele ce urmează.
În primul rând, sintagma finanțe publice evocă, pe de o parte, totalitatea resurselor și a
sarcinilor referitoare la activitatea persoanelor publice, iar pe de altă parte, ansamb lul
regulilor care domină regimul resurselor și sarcinilor respective. Finanțele publice sunt
subor donate intereselor publice care revin întregii comunită ți publice –aceasta, spre deosebire
definanțele private care sunt subordonate intereselor private și sunt supuse principiilor și
regulilor impuse particularilor și intreprinderilor private . Este considerentul pentru care
finanțele publice beneficiază de prerogativele pe care le posedă colectivită țile publice ș i
suportă obliga țiile lor, instituite de dreptul public. Obligațiile care revin/incumb ă statului și
instituțiilor sale r ăspund necesită ților publice (ap ărare național ă, poliție, servicii publice, dar
nu numai) și, drept urmare, au caracter ineluctabil. Ref eritor la evoluția obiectivelor și
misiunii lor,putem spune, fără teama de a gre și, că aceasta a fost marcată de restructurări
profunde, începând mai ales cu jumătatea secolului al XIX -lea. Într -un regim de sorginte pur
liberală, obiectivul finanțelor pu blice era/a fost și este finanțarea/acoperirea b ănească a
serviciilor statului și ale altor colectivit ăți publice, în sensul c ăse preocupau /preocupă doar de
asigurarea resurselor băne ști necesare funcțion ării serviciilor, reprezent anților naț iunii
revenindu -le autorizarea simultană a cheltuielilor și veniturilor cu asigurarea echilibrului
bugetar/bugetului. Autorizația dat ă de Parlament se întemeia pe principiul consim țirii
impozitului de către contribuabili sau de către reprezentan ții acestor a. Concep ția clasic ă
asupra finanțelor publice, bazată pe considerete politice, s -a transformat în momentul când
considerentele economice și sociale au condus la transformarea, prin lărgire, a bugetului de
statîntr-unbuget național sau într -unbuget econ omic –din momentul respectiv, finanțele
publice vizează întreaga via ță economică și social ă a națiunii (nu doar serviciile proprii ale
statului sau ale unei colectivită ți publice), devenind astfel un element al pl anificării
economice și sociale ( Grand Lar ouse encyclopedique en dix volumes , tome cinqueme).
În al doile arând, finanțele publice sunt abordate în două ipostaze, anume ca finanțe
publice în sens restrâns și cafinanțe publice în sens larg. În primul caz, finanțele publice se
referă la veniturile și cheltuielile publice și la managementul datoriei publice. În cazul al
doilea, finanțele publice se referă la toa te activită țile guvernului care generează ben eficii
economice sau costuri. O asemenea concep ție cuprinde, pe lâng ă domeniile finan țelor și
economiei politice, și alte științe sociale. Orice sistem al finanțelor publice cuprinde/include,
în mod inerent, o politică fiscală de fundamentare, care poate m erge de la politica ministerială
relativă a camerali știlor din secolele al XVII -leașial XVIII -lea(considera țipărințiifinanțelor
publice), care se referă în principal la sporirea veniturilor și la administrarea eficient ă a
finanțelor publice , până la p oliticile fiscale moderne, care se referă la criterii normative
(capacitate de plată, egalitate de sacrificiu, sacrificiu total minim, dar nu numai) și la
adaptarea finanțelor publice la planificarea macroeconomică în domenii cum ar fi măsurile
anticiclice , cre șterea economică și stabilitatea ( Encyclopdia of Banking & Finance, tenth
edition, p. 941).

În al treilea rând, se apreciază că sintagma finanțe publice desemnează deopotrivă
fondul bănesc asociat diferitelor activită ți publice și știința care se refer ă la acesta. O
asemenea concep ție este expresia voinței/preocup ării statului liberal de a își limita la strictul
necesar sarcinile, respectiv cheltuielile, r ezervând parte acea mai mare a activită ților inițiativei
private. Finanțele publice trebuiau să acopere, mai presus de orice/înainte de toate,
cheltuielile cu poli ția, justiția, armata și diplomația. Cheltuielile publice solicitau, în perioada
antebelică, o cotă mai pu țin semnificativ ă din venitul sau produsul na țional. În prezent,
intervenind în mare măsură în viața economic ăși social ăși îndeplinind sarcini multiple de
interes general, orice colectivitate publică angajează cheltuieli a căror finan țare sa u acoperire
necesită resurse, prelevate ,prin constrângere fiscală și parafiscal ă,asupra totalită ții menajelor
și intreprinderilor. Finanțele publice implică resurse publice, cheltuieli publice, un buget în
care sunt grupate resursele și cheltuielile resp ective, o datorie publică și o trezorerie public ă
pentru a administra totalitatea fondurilor publice și, mai ales, pentru executarea bugetelor,
gestionarea datoriei publice și intervenția pe piețele monetare și financiare. Conform acestei
percepții,finanțele publice țin de știința administrativ ă, deștiința politic ă, precum și de
politica economică (Encyclopedia Universalis ).
Obiectivul finanțelor publice este definit, în principiu, func ție de modul în care sunt
percepute fenomenele financiare -fenomenele specifice finanțelor publice (locale) sunt
generate, în principiu, de satisfacerea nevoilor sociale (de educa ție și instrucție, de ocrotire
medicală, de protec ție social ă, de securitate civilă, de protec ție a mediului, de ap ărare
național ă,dar nu numai) și se caraterizeaz ă prin aceea că antrenează cheltuieli pentru
instituțiile care presteaz ă astfel de servicii, a căror acoperire presupune existen ța unor v enituri
de mărime egală. În condi țiile în care cheltuielile sunt publice, pentru că sun t legate de nevoi
și servicii publice, și veniturile acoperitoare trebuie s ă fie tot publice (să aibă acela și caracter).
Instituțiile publice presteaz ă servicii contra plată numai în cazuri bine precizate, destul de
limitate; ca urmare, cheltuielile respec tive trebuie finan țate pe seama resurselor colectate de
către autorită țile publice (centrale și locale) cu titlu de impozite, taxe, contribuții sau alte
genuri de prelevări cu carater definitiv și nerambursabil; dac ă veniturile publice mobilizate pe
seama acestor resurse sunt ori se apreciază că sunt insuficiente se apelează, în completarea
lor, la împrumuturi de s tat pe pia ța intern ăși extern ă sau la emisiune moneteră. Fenomenele
care au legătură cu satisfacerea nevoilor sociale (cheltuieli publice, impoz ite, taxe, contribu ții,
împrumuturi, fonduri europene etc.), numite generic fenomene financiare , au fost și continu ă
să fie interpretate/percepute diferit de către economi ști, de la cei clasici pân ă la cei moderni.
Problema care se pune este aceea a semnif icațieifenomenelor financiare din punct de vedere
economic; trebuie să se știe dac ă apar într -o singură fază sau componentă a reproduc ției
sociale și, în caz afirmativ, în care dintre acestea, sau dac ă se manifestă direct ori indirect în
toate2. Prin func țiile pe care le exercită/îndeplinesc, finanțele publice se localizează, a șadar,
acolo unde se localizează fenomenul pe care îl vizează, motiv pentru care localizarea
fenomenului financiar -fiscal reprezintă o problemă de importan ță majoră, semnificativă (n u
marginală). Opiniile în legătură cu acest aspect sunt cât se poate de diverse.
Întemeietorii științei economice (economiei politice), în speță A.Smith, de pildă,
localizează fenomenele f inanciare asociate cheltuililor publice și împrumuturilor de stat în
sfera consumului și consider ăcă acestea produc efecte dintre cele mai nefavorabile asupra
economiei na ționale. A.Smith (1962, pp. 223, 230-231, 322, 324 )pornește de la existența,
obiectivă până la urmă, în societate, a unor categorii socioprofesionale neproductive, a muncii
2În literatura economică actuală din țara noastr ă este argumentată ideea că fenomenul financia r-fiscal se
manifestă direct și nemijlocit în faza repartiției ( Văcărel I., coordonator, 2007, p. 50); indirect este legat însă și
de celelealte faze. Astfel, valoarea adăugată, sursa venitului reparizat sau distribuit/redistribuit cu ajutorul
instrmentelo r sau pârghiilor de natură financiară, se crează în procesul de produc ție (considerat într -o accepțiune
cuprinzătoare) concomitent cu utilitatea, cu valoarea de întrebuin țare. Venitul se repartizeaz ă însă numai după ce
bunul sau serviciul a fost schimbat c ontra bani în sfera circula ției. Circuitul se încheie prin consumul venitului
colectat la fondurile financiare publice, din care se finan țează/acoperă cheltuielile publice.

neproductive, a muncii necreatoare de bunuri materiale, de venit net, a unor categorii
socioprofesionale, precum munca func ționarilor de stat, a militarilor, a slujitorilor cultelor, d ar
nu numai. Cei enumera ți consum ă o parte a valorii nou create de către aceia car e activează în
sfera productivă (manufacturi , agricultură șialte domenii productive ), prelevată la dispozi ția
statului prin impozite. Fără a nega necesitatea și utilitatea a paratului de stat și a justiției și nici
importanța armatei sau a altor instituții publice, A.Smith avertizeaz ă asupra consecin țelor
negative ale cheltuielilor publice supradimensionate și ale consumului neproductiv excesiv
asupra dezvoltării economice a n ațiunii, asupra procesului reproducției sociale. În mod
frecvent, totalitatea sau aproape totalitatea venitului public este folosită/întrebuin țată pentru
întreținerea celor neproductivi. Când număr ul acestora depă șește cu mult necesarul , consumul
lor dintr -un an poate pune în pericol întreținerea lucr ătorilor productivi care vor trebui să îl
producă din nou pentru anul următor. Într eținerea celor neproductivi este un consum definitiv
de venit/produs na țional, de unde se poate deduce c ă fenomenul financiar a sociat cheltuielilor
publice se localizează în sfera consumului. Când impozitele percepute de stat de la
contribuabili sunt inferio arecheltuililor publice, acesta, adică statul ,apelează la împrumuturi
purtătoare de dobânzi, care antrenează cheltuieli sup limentare, încărcând contribuabilii cu
impozite noi. A.Smith are aprecieri extrem de critice la adresa acestor practici , întrucât, prin
contractarea unor împrumuturi, o parte a venitului/produsului na țional este deturnată/deviată
de la func ția sa de capita l, în ultimă instan țădela întreținerea muncitorilor productivi , în
favoarea popula ției neproductive, pentru a servi func ția de venit destinat consumului final –
venitul/produsul respectiv se cheltuie ște și se risipește, f ără speran ța/posibilitatea re producerii
sale în viitor. Transferul unei păr ți importante a veniturilor p ământului și capitalului de la
deținătorii lor la creditorii statului duce în cele din urmă la neglijarea pământului și la irosirea
sau emigrarea capitalului, pe scurt la slăbirea, poat e chiar ruinarea ,națiunii, a st atului în
cauză. O concep ție asem ănătoare au și unii reprezentanți ai liberalismului (Say J.B. , 1840 –
1841) , cu mențiunea, îns ă,că au făcut un pas înainte, considerând productivă și munca celor
ocupați în administrație, înv ățământ și în sfera serviciilor de orice fel.
Alți specialiști (Wagner A. , 1909, pp. 22, 25) localizează fenomenele financiare
exclusiv în sfera produc ției, po rnind de la realitatea, evidentă, de altfel, că statul, pentru a î și
îndeplini sarcinile și a își exercita funcțiile ce îi revin, produce saufurnizează mai degrabă
bunuri nemateriale, în sensul că prestează servicii. Pentru acoperirea cheltuielilor ocazio nate
de această activitate, statul are nevoie de alte bunuri, darmai ales de bani. Argumenta ția este
întemeiată pe faptul că, dacă statul și economia financiar ă sunt privi te ca un tot economic,
atunci avem de a face cu un fenomen de conversie a bunurilor materiale în bunuri nemateriale
indispensabile vie ții economice naționale, de fapt oric ărei activită ți private a indivizilor. Este
motivul pentru care presta țiile statului, statul și îns ăși economia financiar ă, privită ca o
subdiviziune economică de consum , trebuie să fie considerate eminamente productive, în
sensul economic al termenului. Resursele necesare statului sunt mobilizate în mod global,
pentru ansamblul activită ților sale, nu pentru fiecare serviciu public în parte, pe calea
impozitelor. Statul î și poate îndeplini func țiile și sarcinile ce îi revin în virtutea autonomiei
financiare de care disp une, adică a dreptului său de a î și procura/ mobiliza veniturile prin
constrâ ngere, fără a oferi contribuabililor o contrapresta ție direct ă.Suveranitatea fi nanciară
poate reprezenta o tenta ție pentru guvern să solicite impozite care ar depă și posibilit ățile de
plată ale contribuabililor, motiv pentru care este necesar un control al legislativului asupra
executivului.
Potrivit altor speciali ști(Jeze G .,1936, pp. 2 -3),operațiunile f inanciare, între care , de
pildă, cheltuielile publice, taxe le, impozitele și împrumuturile, dar enumerarea poate continua,
constau în r epartizarea sa rcinilor publice între indivizi, a șa că, indiferent dacă este vorba de
venituri sau de cheltuieli, fenomenul financiar se localizează în ultimă instan ță în sfera
repartiției. Orice problemă financiară se reduce la faptul că func ționarea serviciilor publice
antrenează consumuri de bunuri și servicii personale, care reprezint ă o sarcină/obliga ție ce

trebuie repartizată între indivizi /contribuabili –în speță, trebuie stabilit cine suportă această
sarcină și în ce m ăsură. Concluzia se impune de la sine.
Existăși specialiști /economi ști(Bastiat , Stein ș.a.–citați de Jeze G. , 1936, pp. 4 -5)
care,referindu -se la fenomenele financiare, eviden țiază ideea de schimb, de circula ție.
Serviciile publice sunt schimbate contra bani. De aici concluzia că serviciile financiare ar fi,
mai presus de orice /înainte de toate , fapte de schimb, de circula ție. Statul își procur ă veniturile
prin prelevări de la contribuabili/particulari, venituri pe seama cărora organizează prestarea și
furnizarea serviciilor publice utile indivizilor în produc ția unor bunuri de valoare.
Există și opini i(Loria, de exemplu, dar nu numai, conform Văcărel I., coordinator,
2007, p. 52)care exced sfera economicului, respectiv fazele clasice ale reproduc ției sociale,
ale circuitului economic de ansamblu, în sensul că fenomenul finaciar este considerat/văzut
sau perceput ca un aspect al luptei de clasă. Sus ținătorii u nui asemenea punct de vedere
înțeleg legislația financiar ă ca fiind un mijloc de avantajare a claselor bogate sau dominante în
detrimental claselor stăpânite, adică sărace.
O analiză critică a acestor opinii (Tangorra V. , 1915, p. 18) pune în eviden ță caracterul
lor unilateral, în sensul că doctrinele pe care se întemeiază fac referire doar la un singur aspect
al fenomenului financiar –toate ignoră faptul că fenomenul financiar, diferit de cel economic,
este incompatibil cu un singur stadiu particular al procesului economic de ansamblu. Dacă
fenomenul financiar ar rezida exclusiv într-un fapt de produc ție, de repartiție, de schimb sau
de consum, atunci s -ar impune concluzia c ă teoria sa trebuie inclusă/integrată în teoria unuia
sau alt uia dintre momentele procesului economic –ar lipsi, drept consecin ță,și o teorie
autonomă a finanțelor sau a finanțelor publice , fapt inadmisibil pentru cei care profesează
asemenea doctrine. Realitatea este că fenomenul financiar surprinde concomitent o ri simultan
aspecte ale produc ției, repartiției sau distribuției, schimbului și consumului, astfel c ă este
imposibilă revendicarea exclusi vă a acestuia de către unul sau altul dintre momentele
enumerate. De fapt, însă și fenomenul economic este caracterizat de totalitatea laturilor sau
fazelor sale privite în compexitatea, interac țiunea și integralitatea lor, pent ru că le cuprinde pe
toate în acela și timp. Este un punct de vedere sus ținut și de economiștii rom âni reprezentativi
ai epocii ( Leon G.N. , 1925, p. 14).
Localizarea și pe rceperea corectă a finanțelor publice (locale) sunt cât se poate de
dificile uneori datorită rela țiilor strânse ale acestora cu știin ța dreptului, mai ales cu dreptul
administrativ, constitu țional și public, și cu științele politice. Supralicitând raporturile
finanțelor publice (locale) cu dreptul, mul ți specialiști acord ă prioritate aspectelor juridice ale
acestora (verificare și sancți uni, în detrimentul îndrumării), fapt care împietează asupra
eficienței funcțiilor/menirii lor. Părerile sunt împăr țite și sub acest aspect. Punctele de vedere
cele mai semnificative, a șa cum rezult ă din literatura de specialitate, pot fi formulate sinteti c,
din punctul nostru de vedere, astfel:
a)finanțele publice țin în principal de economia socială, din care fac parte, și sunt
legate de dreptul public șiadministrativ ,căruia î i servesc drept bază ( Gandillot M.R. , 1840, p.
2);
b) sub aspect material sau după con ținutul lor, finanțele publice sunt parte a
economiei politice , iar sub aspect formal fac parte din științele politice –aceasta pentru că
finanțele publice se confruntă cu două problem efundamentale diferite: pe de o pa rte, trebuie
să demonstreze cum, în fapt, potrivit experien ței istorice, statul și celelelte corpuri publice și –
au procurat/mobilizat și utilizat resursele material esau banii și cum o fac înc ă (aceasta este o
problem ămai ales teoretică)3;pe de altă part e, este vorba de rezolvarea științific ă a
problemelor financiare practice, referitoare la principiile generale, dobândite prin experien ță
3Din acest punct de vedere, finanțele publice reprezintă mai cu seamă oștiinț ă de observație care se bazeaz ă pe
materiale/informa ții furnizate de statistic ăși istorie. În aceast ă calitate, obiectivul său este descoperirea
raporturilor de cauzalitate în evolu ția și formele economiei financiare, în special cele referitoare la venituri,
determinarea raporturilor de dependen ță cu factorii sociali, politici și, mai ales, economici ai vieții comune în
societateși identificarea legilor evoluției economiei financiare care rezult ă de aici.

sau chiar deduse din aceasta, nu de situa ția concret ă a unei economii financiare particulare4.
Finanțele publice aparțin științelor politice pentru c ă reprezintă prin excelen ță teoria
economiei financiare a statului5.(Wagner A. , 1909, pp. 26, 27, 3);
c)finanțele publice sunt o ramură saucomponent ăa dreptul ui public axată în mod
deosebit pe studierea regulilor și operațiunilor referitoare la ban ul public ( Gaudemet P.M. ,
1974. , pp. 17, 18 -21). Într-un asemenea context, finanțele publice pot fi abordate deopotrivă
din punct de vedere economic și din punct de vedere juridic –sub raport economic, finanțele
publice ,ca element al avu ției naționale în formă lichidă de monedă și credite puse la
dispoziția colectivit ăților publice, sunt studiate în cadrul economiei financiare care este o
ramură a economiei politice; finanțele publice reprezintă, totodată, și un element al
patrimoniului public supus unui regim juridic special –de aici și leg ătura specială cu dreptul
public (pe lângă legile juridice aplicabile banului public, finanțele publice studiază și politica
financiară propriu -zisă) ;
d) o analiză comp ativă (Duverger M. , 1978, pp. 18, 27 -28),sub aspectul asemănărilor
și deosebirilor , a concep țiilor clasice și moderne asupra finanțelor publice a condus la
concluzia că acestea sunt, în acela și timp, o științ ă economică șioștiinț ăpolitică, perspectivă
din care sunt proiectate două reprezentări ale lor, după cu m urmează: pe de o parte, sunt un
subsistem al științelor economice, pentru că mijloacele financiare sunt folosite de către stat în
mod prioritar pentru a interveni în viațaeconomică6–sub un anumit aspect, finanțele publice
tind să devină o ramură a economiei politice, numită economie financiară; pe de altă parte,
sunt un subsistem al științei politice, pentru c ă folosesc tehnicile financiare pentru a interveni
și în domeni ul social ( corectarea/egalizarea veniturilor), familial (ajutor pentru maternitate),
intelectual (subven ții pentru activit ăți artistice și educative) și chiar politic (fonduri secrete) –
tehnicile financiare sunt considerate forme particulare ale autorității publice, ale amenaj ărilor
special e,ale puterii de stat. În virtutea acestor elemente se poate conchide că finanțele publice
actuale/moderne pot fi considerate ca științ ă care studiază activitatea statului ca utilizator al
unor tehnici special e, numite tehnici financiare, între care se eviden țiază cheltuielile, taxele,
impozitele, împrumuturile, procedeele monetare, buget ulși enumerarea poate continua.
Remarca noastră, în temeiul celor relatate anterior, este că pot fi diseminate cel pu țin
patru tendințe referitoare la orientarea asupra misiunii sau preocupărilor fundamentale ale
finanțelor publice . În primul rând ,este vorba de ceea ce se poate numi știința finanțelor pure ,
în sensul ca finanțele publice să se axeze/concentreze exclusiv pe fac torii economici. În al
doilea rând, se impune aten ției opinia istoricilor sau juri știlor profilați pe problemele
finanțelor, care propun ca finanțele publice săse focalizeze pe descriera organismelor și
angrenajelor politice și administrative și a regulilor de drept pozitiv prin care se exercit ă sau
se derulează activitatea financiară a statului. În al treile a rând, este vorba de adep ții șc olii
colectiviste, în viziunea cărora fenomenele financiare publice sunt numai mijloacele necesare
asigurării unei reparti ții/distri buții noi a bog ățieiîntre indivizi , eliminării inegalită ților sociale
și ale stabilirii egalit ății/echit ății de avere. În al patrulea rând, se ap reciază că finanțele publice
sunt constituite din fenomenele financiare publice a șa cum se prezint ă ele în realitate, în
mediul lor politic, social, economic și juridic, studiindu -le ca fenomene complexe, cu to ți
factorii care le condi ționeaz ă (Jeze G. , 1936, pp. 27 -28).
Gândirea economico -financiară din România, în perioada interbelică, referitoare la
raporturile finanțelor publice cu alte discipline de studiu, a fost dominată de părerea/opinia că
4Finanțele publice aparțin teoriei comunit ăților econ omice, în mod deosebit teoriei comunită ților economice
obligatorii, și, în toate cercet ările lor, presupun cunoa șterea acestei p ărți a economiei politice referitoare
îndeosebi la teoria nevoilor financiare și a cheltuielilor statului.
5Caștiinț ă politică ,finanțele publice trebuie să ia în considera ție numeroase principii și teorii care aparțin altor
științe politice –este vorba de teoria generală a statului, de dreptul public, dar și de altele. Finanțele publice au
relații strânse și cu teoria administr ației economice, cu politica economic ă național ă, precum și cu alte științe
auxiliare.
6Regularizarea produc ției și schimbului, echilibrul prețurilor, egalitatea , respectiv echitatea în distribuire a sau
repartizarea venitului, men ținerea ori protejarea pu terii de cumpărare a monedei na ționale.

acestea se află în raporturi de intercondi ționare cu patru domenii de activitate științifico –
teoretică și acțiune practic ă, anume cu economia pol itică, cu politica șicu dreptul
constituțional, cu politica social ăși cu dreptul administrativ. Finanțele publice se întemeiază
peeconomia na țional ă pentru că aceasta îi oferă/pune la dispozi ție mijloacele specifice.
Finanțele publice . a)constată starea în care se află aceasta, pentru a cunoa ște m ăsura în care
poate să lucreze și mijloacele pe care trebuie s ă le utilizeze pentru a asigura dezvoltarea
socială, fără a s e interesa/preocupa îndeaproape de modul de formare și sporire a bogăției; b)
reprezintă un factor de organizare socială și de echilibru economic, și c) pot modifica
raporturile de produc ție, schimb și repartiție a avuției. Studiul/analiza fenomenelor econ omice
implică o legătură strânsă cu studiul/analiza fenomenelor financiare, respectiv o legătură de
rudenie între economia politică și știința financiar ă.Justificarea dreptului de impunere și
explicarea naturii impozitelor se află în legătură directă cu c oncepția dominant ă asupra
statului –limitele activită ții statului, organizația politic ă, forma statului șicondițiile juridice
internaționale influențeaz ă veniturile și cheltuielile publice, împrumuturile, dar nu numai.
Rezultă de aici legătura finanțelor publice /științei financiare cu politica și cu dreptul
constituțional. Protecția legal ă a lucrătorilor, asigurarea contra accidentelor de muncă,
împotriva bolilor etc. au contribuit la amplificarea bugetelor. Faptul că se urmăre ște, cu
ajutorul impozitelor , nivelarea sau repartizarea mai justă/ec hitabilă a produsului/venitului
național evidențiaz ă legătura finanțelor publice cu politica social ă. Veniturile statului sunt
mobilizate și repartizate cu ajutorul organelor administrative, fapt care denotă legăturile
directe ale finanțelor publice cu dreptul administrative ( Leon G.N. , 1925, pp. 48 -50).
Conform unor studii de la începutul actualului mileniu ( Bistriceanu Gh. D., Adochi ței
M.N. și Negrea E. , 2001, p. 15) dințara noastr ă,finanțele publice sauștiința finanțelor sunt
corel ate cu dreptul constitu țional și cu dreptul administrativ, cu dreptul civil, cu moneda și
creditul, cu asigurările interne și externe, cu asigur ările sociale, cu contabilitatea, stati stica,
relațiile valutar -financiare interna ționale, cu economiile de ramur ăși, în mod deosebit, cu
economia politică. Izvoarele finanțelor publice derivă din principiile generale ale dreptului,
ale economiei politice și ale politicii .
Literatura financiară de referin ță actuală din România optează pentru includerea în
sfera/aria de cuprindere a finanțelor publice ,alături de preocupările lortradiționale , obișnuite ,
șiadiverselor aspecte ale controlului (Văcărel I.,coordonator, 2007 , p. 36). Este vorba, în
mod deosebit, de organizarea și efectuarea controlului financiar de natur ă politică,
administrativă și jurisdicțional ă, cu caracter preventiv, operativ -curent și postum, de c ătre
diverse organe ale statului, ca activită ți specifice finanțelor publice.
Prin urmare, finanțele publice , inclusiv cele locale, trebuie să ofere răspunsuri sau
soluții la o serie de probleme care privesc funcțiile și sarcinile statului, proporțiile
considerabile pe care le -a luat acesta la începutul secolului trecut, modul în care repartizează
beneficiu l/avantajele prestațiilor sa leși sarcina finanț ării acestora, caracterul, echitabil sau nu,
aldistribuției veniturilor sale, modul în care se finan țeazăși care sunt efectele sumelor pe
care le percepe, oportunitatea ca st atul să influen țeze conjunctură economică.
Finanțele pub licereprezintă un domeniu specific al științelor economice care, înainte
de toate, se preocupă de acoperirea cheltuielilor și finanțarea sectorului public. O
caracteristică a lor/ finanțelor publice este faptul că tratează/abordează statul (se preocupă de
problemele statului la nivel central și local), respectiv o instituție care se bucur ă de o aten ție
deosebită și din partea altor științe sociale, în special din partea științei dreptului și a științelor
politice. Trebuie observat, de asemenea, că sintagma economie publică este preferabilă adesea
sintagmei finanțe publice, ceea ce pune mai bine în eviden ță caracterul economic al
domeniului respectiv.
Din punctul de vedere al analizei economice, dezvoltarea finanțelor publice este legată
strâns de o concep ție individualistă a societă ții, potrivit c ăreia statul este o institu ție creat ă de
indivizi pentru a le satisface nevoile pe care ei sunt în imposibilitatea de a și le satisface
singuri. Din acest motiv, finanțele publice reprezintă o prelungire în sfera se ctorului public a

teoriei economice elaborate cu privire la pia ță. Concep ția alternativ ă a statului, numită
organică, potrivit căreia binele și acțiunea individului au sens/se justific ă numai în raport cu
bineleși acțiunea comunit ății, este neconform ă dez voltării unui ra ționament economic, dar, în
schimb, favorizează aportul științelor statului, în special al dreptului.
Finanțele publice abordează, cu alte accente însă decât în cazul economiei de pia ță,
cele trei subiecte majore ale analizei economice, a nume alocarea resurselor, distribu ția sau
repartiția bun ăstării și stabilitatea economic ă, identificate de către speciali ști reputați ( R.A. &
Musgr ave B.P Musg rave., 1989 ) ca fiind însă și cele trei funcții ale statului (așa -zisa trilogie a
lui Musgrave). Toate acestea pledează pentru dezvoltarea unei teorii și a unei practici
adecvate a controlului prin finanțe, similar, poate, demersului mai complex /cuprinzător al
dezvoltării unei teorii a managementului.
3. Conexiunile finan țelor publice cu ro lulșifuncțiile statului actual
Finanțelepublice ale unui stat, inclusiv ale României, constituie un sistem organic și
coerent care, în totalitatea și integralitatea sa, își propane susținerea b ănească a exercitării și
îndeplinirii corespunzătoare a func țiilor și sarcinilor acestuia în fiecar e etapă de dezvoltare, de
evoluție, indiferent cum sunt formulate ele. Componentele sistemului integrat al finanțelor
publice pot fi delimitate după diverse criterii, considerent care ne îndreptă țește s ă apreciem că
există mai multe argumente în favoarea ideii de abordare sistemică a acestora. Important de
subliniat este însă, în opinia noastră, faptul că diversele component esau subsisteme ale
finanțelor publice sunt delimitate mai mult pentru nevoi teoretice sau de cerceta re (fără a
neglija sau ignora totu și implicațiile practice) , pentru că în realitatea concretă ac estea se
manifestă într -o imterdependen ță strânsă pentru îndeplinirea/atingerea menirii întregului. A șa
că, atunci când vorbim despre finanțele publice , avem în vedere în aceea și măsură finan țele
publice la nivel central șifinanțele publice locale. Delimitarea acestora este determinată de
faptul că finanțele publice , în totalitatea lor, se derulează la niveluri diferite ale organizării
economico -sociale și politico -administrative, între diverse categorii de agen ți sociali, prin
fonduri diferite, în scopuri concrete diferite, și examinarea/analiza sub acest aspect se poate
aprofunda. Vom prezenta, rezumativ, în cele ce urmează, aspectele pe care le consid erăm ca
fiind cele mai semnificative din acest punct de vedere, identificate și supuse analizei științifice
deliteratura de specialitate reprezentativă din statele avansate, dar și din România (Văcărel I. ,
coordonator, 2007, pp. 70-79), în scopul de a con tura cât mai bine locul finanțelor locale în
sistemul globalizator al finanțelor publice dințara noastr ă. Subsistemele sau componentele
finanțelor publice există, desigur, de -sine-stătător, dar ac ționeaz ă numai în cadrul sistemului,
de unde și efectul de sinergie pe care îl generează. Este motiva ția pentru care ,în expunerea
noastră , folosim cu predilec ție sintagma finanțe publice , prin care subîn țelegem îns ă,
întotdeuna, șifinanțele publice locale.
De observat este se folose ște destul de frecvent expresia finanțe în sens larg , pentru a
evidenția faptul că se referă deopotrivă la: a) rela țiile care exprim ăun transfer de resurse
bănești fără echivalent și cu titlu nerambursabil, adic ăfinanțe publice pure , în sensul cel mai
strict al cuvântului; b) relațiile care exprim ă un împrumut de resurse băne ști pe o periad ă de
timp determinată și care este purt ător de dobândă, respectiv creditul; c) rela țiile care exprim ă
un transfer facultativ sau obligatoriu de resurse băne ști, în schimbul unei contraprestaț ii care
depinde de producerea unui eveniment aleatoriu, adică asigurările de bunuri, de persoane sau
de răspundere civilă ,și d) relațiile care apar în procesul form ăriiși repartiz ării fondurilor de
resurse băne ști la dispoziția întreprinderilor, respecti v finanțele întreprinderilor. Este
incontestabil faptul că finanțelesunt relații sociale, de natur ă economică, în formă bănească.
Reiterăm precizarea că fiecare dintre aceste componente, pe de o parte, are o existen ță de-
sine-stătătoare, iar pe de altă pa rte, reprezintă un element al unui întreg. Între componentele
enumerate există raporturi strânse, se influen țează reciproc, formând un sistem coerent.

Ca sistem, finanțele în sens larg sunt prezentate și analizate din patru perspective,
după cum urmează a) ca sistem de r elații economice în expresie b ănească/monetară, care
exprimă un transfer de resurse derulat/produs în anumite condi ții–din acest punc tde vedere
distingem relațiile care se reflect ă în bugetul statului și în bugetele locale, relațiile care se
reflectă în bugetul asigurărilor sociale de stat, în bugetul asigurărilor de sănătate și în bugetele
altor acțiuni care țin de domeniul asigur ărilor sociale, rela țiile generate de constituirea și
repartizarea fondurilor special eextrabugetare, rela țiile de credit bancar, relațiile de asigur ăriși
reasigurări de bunuri, de persoane și de r ăspundere civilă și relațiile generate de constituirea
fondurilor la dispozi ția înt reprinderilor (primele trei component eformează sistemul financiar
public , iar ultimele trei se pot încadra, în anumite limite, anume când se raportează la sectorul
privat, în sistemul financiar privat –sistemul financiar public reprezintă un subsistem al
sistemului financiar în sens larg, dar poate fi analizat și ca sistem de –sine-stătător); b) ca
sistem de fonduri de resurse financiare care se constituie în economie la anumite e șaloane sau
niveluri și se utilizeaz ă în scopuri précis determinate; c) ca s istem de planuri financiare, care
reflect ăanumite procese prevăzute a se produce în econo mie în cursul unei perioade de timp
determinate, și d) ca sistem de instituții și organe care particip ă la organizarea rela țiilor, la
constituirea și distribuirea fon durilor, precum și la elaborarea, executarea și controlul
planurilor financiare.
Sistemul finan țelor publice din România cuprinde, în prezent, următoarele: a) rela țiile
financiare generate de activit atearegiilor autonome și a societă ților comerciale cu capital
integral sau majoritar de stat; b) rela țiile financiare reflectate în bugetul administrației
central ede stat, înbugetele administra țiilor locale și înbugetul asigurărilor sociale de stat; c)
relațiile financiare generate de înf ăptuirea asigurăr ilor de bunuri, de persoane și de r ăspundere
civilă contractuală prin organiza țiile specializate cu capital de stat; d) relațiile financiare
generate de constituirea și utilizarea fondurilor special eextrabugetare; e) rela țiile de credit
derulate prin bănc i cu capital de stat, șif) împrumuturile contractate de stat. Relațiile
financiare derulate prin bugetele administra țiilor locale de stat se definesc similar celor
derulate prin bugetul administra ției centrale de stat, cu mențiunea c ă se referă la ac țiuni leși
obiectivele care intră în competen ța organelor administrației locale de stat, respectiv la cele de
interes local.
Problema centrală a analizei economice sau a economiei politice , respectiv utilizarea
resurselor rare într -o manieră capabilă /în măsură sau aptă să asigure ori să garanteze
bunăstărea economică și social ămaxim posibilă , are o importan ță deosebită și în finanțele
publice . Totuși, atenția este concentrat ă asupra disfunc ționalit ăților pieței, asupra cauzelor și
consecințelor acestora. Se evoc ă, în principiu, un criteriu normativ, respectiv criteriul lui
Pareto7care are o importan ță centrală în economia bunăstării. Este posibilă, însă, și raportarea
la un criteriu pozitiv, anume acela al c oncurenței perfecte, conform c ăruia echilibrul spre care
tinde o pia ță cu concuren ță perfectă, sub presiunea agen ților economici cump ărători și
vânzători, consumatori și produc ători,care î și maximizeaz ă bunăstarea, este considerat optim
pentru societate î n întregul său.
În perioada postbelică, aportul teoretic p rincipal este analiza lacunelor, eșecurilor sau
disfuncționalit ăților piețelor care apar atunci când un bun, sau mai degrab ă un serviciu,
prezintă, separat sau cumulativ, următoarele două caracteristici: a) este nonconcurent –cu alte
cuvinte, consumul unui bun de către un individ are un efect neutru asupra posibilită ții ca mai
mulți indivizi s ă consume acela și bun, pân ă la utilizarea deplină a capacită ților, și b) este
nonexclusiv –costul excluderii prin vânzarea serviciului sau bunului contra unui pre ț este
deosebit de mare, adică este prohibitiv.
În cazul bunurilor șiserviciilor colective pure, care este un caz extrem, beneficiarii pot
dispune de acestea fără a -și deconspira preferințele, ceea ce duce la eșecul piețelor. Într -o
asemenea situa ție, piața trebuie înlocuit ă printr -o decizie voluntară (formarea unui club), dacă
7Acesta și-a dezvoltat concep ția despre economia bun ăstării în mod deosebit în două lucrări, anume Cours
deconomie politique , 1896 -1897, șiManuel deconomie politique, 1906, 1909 .

numărul persoanelor implicate și costul de furnizare a serviciilor sunt reduse, sau printr -un
proces de decizie colectivă, respectiv politică, dacă a cestea din urmă sunt mari/ridicate.
Caracteristici de aceea și natur ă se regăsesc și într -o altă sursă de lacune sau e șecuri ,
disfuncționalit ățiale piețelor, anume externalit ățile. O activitate economic ă, de produc ție sau
de consum, generează două feluri de subproduse, efecte, dintre care unul este dorit și altul este
fortuit; acesta din urmă generează, la rândul său, un cost sau un avantaj pentru to ți, fără ca
aceștia s ă fie despăgubi ți sau să trebuiască să -l plătească/recompenseze.
După cum se știe, știința economic ă esteștiința avuțiilor, a schimburilor și a alegerilor
raționale/eficiente. Avuția unei națiuni se compune din totalitatea bunurilor materiale și
i(ne)materiale, precum și din totalitatea serviciilor în m ăsură să procure o bunăstare.
Bunăstarea este subiectivă și se concretizeaz ăsau se materializează prin intermediul
schimburilor. Este econ omic ceea ce este susceptibil să facă obiectul unui schimb. De regulă,
bunurile și serviciile se schimb ă pe piețe, motiv pentru care se afl ă în central analizei
economice. L a originea schimbului se află utilitatea pe care o procură unbun sau un serviciu,
utilitate de care depind pre țurile acestora și care poate viza cantit ățile sau caracteristicile lor.
Bunurile și serviciile sunt disponibile într -un loc și la un moment dat doar în cantit ăți limitate,
motiv pentru care științei econom ice îi este specific studiul situa țiilor de raritate. Când
cantitățile disponibile dintr -un bun sau serviciu sunt fixe, raționalitatea permite alegerea
nivelului de consum de bunuri și servicii considerat cel mai convenabil, dat ă fiind
constrângerea de ven it a unui consummator. Produc ția și repartiția bunurilor și serviciilor
permit evitarea de moment a rarită ții. Eficiența repartiției bunurilor și serviciilor și chiar a
drepturilor care permit accesul la acestea, indiferent cât de mare este, generează inegalități ,
care sunt sursa marilor teme de studiu ale științei economice.
Bunurile se structurează, după un anumit criteriu, în bunuri de consum privat și bunuri
de consum colectiv. Bunurile de consum privat fac, în mod normal, obiectul unei apropieri
individuale, iar utilizarea lor poate crea satura ții sau congestii. Sunt bunuri rivale și se exclud
prin preț. Se numesc deseori bunuri economice divizibile, întrucât avantajele pe care le
procură utilizatorului depind de modul în care sunt folosite de căt re ceilalțiutilizatori.
Principiul excluderii exprimă faptul că un consum ator poate dispune de un bun economic
numai dacă plăte ște prețul acestuia. Bunurile distribuite gratuit persoanelor f ără resurse
eludează principiul excluderii prin pre ț. Bunurile de consum colectiv ,numite și colective,
sunt acelea de care beneficiază mai mul ți consumatori în același timp și pot fi asimilate
bunurilor publice, întrucât sunt produse și furnizate de puterile publice. Asemenea bunuri
exced principiul rivalită ții și sun t indivizibile, în sensul că avantajele sau beneficiile oferite
unui consummator/utilizator sunt indivizibile. Având în vedere că aceste bunuri nu sunt
apropiabile individual, deducem cu destulă u șurinț ăcă este exclusă regula ra ționării
consumatorilor/uti lizatorilor printr -un preț, întrucât sunt indivizibile în cantit ăți unitare.
Tarifarea bunurilor colective are în vedere bunăstarea colectivă. Bunurile colective sunt puse
la dispozi ția tuturor, motiv pentru care pot face obiectul unor efecte de saturație (de multe ori
cu consecin țe negative asupra calit ății prestației), numite adesea și efecte externe. Raritatea
intervine deci și în economia public ă. Bunurile publice pure îndeplinesc însă, cumulativ , trei
condiții, anume imposibilitatea excluderii, obligaț ia utilizării șiabsența efectului de saturație
(Gaumont D ., 2006).
Externalitatea sau efectul extern este, prin defini ție, efectul suportat de un agent
economic (receptorul externalită ții)necompensat în cadrul unui schimb sau al unei tranzac ții
printr -o acțiune de producție sau de consum a altui agent economic (emiț ătorul extenalită ții).
Este vorba despre un efect asupra utilită ții agentului receptor, efect car e poate fi n egativ sau
pozitiv. De exemplu, o daună sau o poluare este o externalitate negativă dacă prejudiciază
satisfacția unui agent economic terț neimplicat în actul de produc ție sau de schimb respectiv.
O categorie important ăde externalită ți o constituie cele referitoare l amediul înconjurător.
Conceptu ldatează din ultimul deceniu al secolului al XIX -lea (Marshall A., 1898, p. 35), cu
referire , însă, la efectele pozitive de care beneficiază agen ții economici/întreprinderile

datorită, printre altele, dezvoltării generale a cuno ștințelor științifice și tehnice și amplas ării
lor.Ca atar e,economiile interne sunt definite ca economii care depind de resursele firmelor
individuale, de organizarea sau gestiunea lor –considerăm necesară însă precizarea că
asemenea economii interne sunt, de fapt, efecte de scară datorate anumitor factori ( organizare
și gestiune, în mo d deosebit), nu externalită ți. Există, totu și, și economii externe , rezultate din
progresul general al mediului industrial –este vorba de efectul exercitat asupra agentulu i
economic de către mediul său, în sens larg. Efectele med iului asupra rentei, care pot fi
asimilate unor economii externe (Catin M., 1985), se deosebesc de celelalte rente, asimilabile
rentelor din teoriile clasice, motiv pentru care sunt definite ca rente de situa ție.Conceptul
efect extern este extins la sfâr șitul deceniului al doilea din secolul trecut (Pigou A.C., 1920) ,
prin eviden țierea externalit ăților pozitive, când se precizează că efectul extern se prezintă ca o
diferență sau divergen ță între produsul marginal social și produsul m arginal privat –
preocuparea este focalizată pe modul de corectare a externalită ților respective, mai ales prin
intervenția statului (reglement ări, impozitarea activită ților care genereaz ă externalită ți
negative, subven ționarea activit ăților care genereaz ă externalități pozitive).
Începând cu jumătate a a doua a secolului trecut (al XX -lea), conceptul externalitate se
înrădăcinează în teoria economică, în special în analiza neoclasică ( Meade J.E., 1952, 62, pp.
54-67;Scitovsky T., 1954, 62, pp. 143 -151), cu preocuparea integrării acestuia în teoria
echilibrului concuren țial. Noțiunea externalitate este redusă exclusiv laefectele externe
constatate între producători (ipoteză inutil de restrictivă, abandonată ulterior). S -a ajuns la
concluzia că existen ța externalit ăților duce la o divergenț ă între optime leprivate ale agen ților
economici și optimul social paretian –divergență derivată din faptul că anum iți factori de
producție cu contribuțiepozitiv ăla funcțiile de producție ale unor produc ători,dar utiliza ți
fără plată ,sunt produși de alți produc ători, în absen ța unor stimulente, în cantit ăți prea mici).
Invers, anumite prejudicii, adică dezutilități, cu efecte negative asupra funcțiilor de produc ție
ale unor producători, sunt produse în cantită ți prea mari dac ă daunele pe care le provoacă
rămân nerecompensate sau necontracarate. În ambele cazuri, optimul lui Pareto este eludat
sauignorat. Este exemplul clasic al apicultorului ale cărui albine pol enizează pomii altcuiva.
Statutul bunurilor generatoare de efecte externe rămăsese o problem ămai puțin aprofundat ă–
sefcea distinc ție doar între factorii de produc ție neremunerați șifactorii de ambian ță–primii
erau mai degrabă bunuri private suscepti bile de drepturi de proprietate bine definite, pe când
ceilalți erau mai degrab ă bunuri colective nesusceptibile de drepturi de proprietate privată. S -a
încercat clarificarea acestui aspect prin diferen țierea externalit ăților datorate unor probleme de
proprietate privată (care apar din motive tehnice, precum, de pildă, indivizibilitatea anumitor
bunuri) de externalită țile datorate bunurilor colective pure ( Bator F.M., 1958). Cercetările
ulterioare s -au concentrate pe analiza externalită ților datorate unor deficiențe specifice
sistemului drepturilor de proprietate ( Coase R., 1960).
Accentul pus pe lacunele sau pe e șecurile piețelor poate da/l ăsa impresia că este
oportună o interven ție public ă ori de câte ori acestea î și fac apariția. O asemenea concluzie ar
fi eronată, din punctul nostru de vedere, pentru că ar însemna să se neglijeze faptul că modul
alternativ de luare/adoptare a deciziei, respectiv cel guverna mental, are neajunsurile sale.
Trebuie remarcat, însă, după părerea noastră, că finanțele publice acordă o aten ție crescând ăși
reglementării publice a activită ților private, datorit ă implicațiilor lor economice.
Trebuie constatat/observat, de asemenea, că teoria dezvoltată în cadrul finanțelor
publice lasă, din perspectiva îndrumărilor sau orientărilor referitoare la politica de adoptat,
multă libertate interpretării politice. Dovadă sunt divergen țele sau diferențierile semnificative
în ceea ce prive șterolul atribuit sectorului public de la un stat la altul sau de la o zonă/regiune
geografică la alta, în mod deosebit între America de Nord și Europa, precum și mutațiile care
se produc în Europa începând cu anii 1990 ai secolului trecut, în special valul d e privatizări
ale întreprinderilor publice. Din acest motiv sau considerent, contribu ția sau aportul științelor
economice la cunoa șterea și gestiunea sectorului public este disputat ă/disputat și
împărțită/împărțit în mod indiscutabil cu alte științe soci aleși interacțione ază puternic,

semnificativ cu opiniile publice și politice. Meritul deosebit al finanțelor este acela că au
sensibilizat factorii de decizie cu privire la importan ța utiliz ării eficiente a resurselor rare și la
faptul că mecanismele econ omice trebuie luate în seamă, respectiv în considera ție, nu pot fi
ocolite sau ignorate, ceea ce nu înseamnă, nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia că
dezvoltarea economică și a societ ății ar trebui supus ă numai/exclusiv for țelor pieței imperfect
concurențiale, așa cum este cea actual ă–sunt cunoscute prea bine consecin țele
nefaste/negative ale promovării ira ționale a fundamentalismului piețelor, consecințe care
afectează via ța majorit ății covârșitoare a populației planetei noastre în momentul de față.
Un subiect predilect al finanțelor publice îl constituie distribuirea bunăstării, în spe ță
întreaga problematică a acesteia, sau, în limbaj mai comun, a veniturilor și bog ăției. Finanțele
publice abordează cu precădere distribu ția interpersonal ă; în plus, împreună cu alte
specializări ale științelor economice, împ ărtășesc o curiozitate faț ă de distribu țiile între
generații și între regiuni.
Punctul de plecare este inegalitatea, flagrantă deseori, sau chiar în mod frecvent, a
veniturilor și a bog ăției între persoane ori, ceea ce înseamnă acela și lucru, concentrarea
veniturilor și a bog ățiilor de c ătre o parte pu țin semnificativ ă a persoanelor înstărite -și
stratificarea socială sub ac est aspect cre ște, se adâncește, se accentuează. Problema este
eminamente subiectivă și politic ă. Pe de o parte, pornind de la un ra ționament științific, este
imposibil să se traseze o frontieră cât de cât semnificativă între domeniul drepturilor
individuale, politice și sociale, și domeniul drepturilor economice, care s unt repartizate
funcție de forțele pieței. Pe de alt ă parte,știința nu poate afirma în ce m ăsură este echitabil ca
distribuția veniturilor și a bog ăției s ă corespundă distribu ției factorilor productivi (de
producție) și în ce m ăsură ar fi convenabi lsă se opteze pentru argum ente umaniste, chiar
egalitare/egalitariste.
Finanțele publice aduc, în schimb, contribu ții deosebite la m ăsurarea gradului de
inegalitate, la identificarea cauzelor inegalită ții, la conceperea/fundamentarea și elaborarea
politicilor de redistribuire, precum și la examinarea/analiza interdependenței cu funcția de
alocare.
Crizele economice de la începutul secolului trecut, în special marea criză economică
din anii 1929 -1933, numită și Marea Depresiune, au avut drept efect responsabi lizarea statului
în materie de stabilizare /stabilitate a activită ții economice. Statul ar trebui s ă-și modeleze
cheltuielile, în mod deosebit cele de investi ții, și încas ările fiscale astfel încât să poată
provoca/induce ori stimula efecte de economisire sau de restrângere, pentru a compensa
fluctuațiile economice și dezechlibrele macroeconomico -sociale. Politica bugetară este
argumentată deosebit de bine pe plan teoretic, dar, cu toate acestea, exper iența arat ă că
rămâne, totu și, înainte de toate, un instrument de lupt ă împotriva crizelor profunde. Facem
însă precizarea că este foarte greu de pus în aplicare/implementat în statele democratice și
foarte deschise spre restul lumii sau în statele care au fost antrenate în deficite bugetare în
cursul unei faze de conjunctură ascendentă. Asemenea aspecte au fost puse în eviden țăși de
celelalte crize din cursul secolului trecut, mai ales de acelea care zguduie și acum lumea
cvasidemocratică. De aproximativ câteva decenii încoace, dar mai ales odată cu
întoarcerea/revenirea la un regim de cursuri valutare flotante, greul sau povara politicii de
stabilizare a trecut sau a fost transferat (transferată) asupra politicii monetare, și pornește de la
ideea/premisa că economiile na ționale ar trebui s ă-și sporeasc ă flexibilitatea, astfel încât să se
poată adapta spontan, adică fară interven ție public ă, la o insuficien ță a cererii. Din acest
motiv, politica bugetară este astăzi esen țialmente pasiv ă, în sensul că se a șteaptă cel mult
manifestarea efectului stabilizatorilor automatici furniza ți de impozite și de anumite cheltuieli
de transfer, în special aloca țiile de șomaj sau ajutoarele sociale.
De fapt, în societatea modernă și contemporan ă s-au conturat două etape î n evoluția
concepțiilor despre finanțele publice : prima, corespunde în linii generale stadiului
premonopolist al dezvoltării economice/industriale și concepțiile promovate sunt considerate
clasice, iar a doua, corespunde perioadei de dominare a monopoluril or, perioadă în care for ța

politică a statului s -a unit cu for ța economic ă a monopolurilor, și ale c ărei concep ții sunt
considerate moderne ( Văcărel I.: 1981, pp.11-15; 1970, pp. 17 -19; 2007, pp. 28 -29).
Concepțiile clasice reflect ă doctrina l iberală, specifică burgheziei în ascensiune,
potrivit căreia activitatea economică trebuie să se desfă șoare f ără interven ția autorit ăților
publice, care ar putea perturba ini țiativa privat ă, libera concuren ță, acțiunea legilor obiective
ale pieței concuren țiale. Rolul statului trebuie să se limiteze la îndeplinirea func țiilor și
sarcinilor sale tradi ționale, astfel încât cheltuielile sale/aferente s ă fie minime. Sarcina/datoria
finanțelor publice era să asigure resursele băne ști necesare întreținerii și fun cționării
instituțiilor publice. Metodele de prelevare a resurselor b ănești la dispoziția statului ar trebui
să aibe caracter neutru, adică să lase neschimbate rela țiile economico -sociale existente.
Problema fundamentală a unei gestiuni corespunzătoare/ra ționale ar fi asigurarea echilibrului
între veniturile și cheltuielile bugetare. Doctrina liberalismului economic orienteaz ăfinanțele
publice cu precădere spre acoperirea cheltuielilor publice. Apari ția deficitului bugetar,
generator de infla ție, era consi derată ca un fenomen nedorit/negativ cu efecte nocive asupra
funcționării normale a mecanismului economic. Predominau preocupările pentru: procurarea
resurselor băne ști ale statului așa -zis jandarm; utilizarea economicoasă a acestora;
repartizarea/alocarea sarcinilor fiscale pe categorii de plătitori; contractarea și rambursarea
împrumuturilor; întocmirea și executarea echilibrat ă a bugetului de stat și respectarea unor
reguli care țin de disciplina financiar ăși de gospod ărirea eficientă/performană a fondu rilor.
După Marea Depresiune statul jandarm a fost înlocuit cu a șa/zisul stat providenț ă sau
stat al bunăstării, ale cărui preocupări se extind considerabil. Se afirmă tot mai mult doctrina
intervenționist ă (Lalumiere P ., 197 0,p. 17; Leon N., 1944, pp. 17-18;Văcărel I., coordonator ,
2007, pp. 29 -30), potrivit căreia autoritatea publică trebuie să îndeplinească un rol tot mai
activ în via ța economic ă, să influen țeze procesele economice, s ă corecteze evolu ția ciclic ă, să
prevină crizele sau să promoveze, respectiv implementeze măsuri pentru înlăturare a efectelor
negative ale acestora. Preocuparea principală a finanțelor publice devine studierea
instrumentelor cu care statul poate să intervină în via ța economic ă, a modalită ților de
influențare a proceselor economice. Este exclus ă concluzia, chiar și în acest context, că ar fi
dispărut interesul finanțelor publice pentru acoperirea cheltuielilor statului, ci numai că
redistribuirea produsului intern brut, respectiv a produsului na țional, cap ătă valențe noi. La
funcția tradițional ă afinanțelor publice seadaugă func ții noi de natur ă economică. Devenea
un fapt normal înfiin țarea unor întreprinderi publice și societ ăți mixte, iar acordarea de
subvenții și alte facilit ăți întreprinderilor private și promovarea unor m ăsuri pentru
combaterea șomjului și redresa rea economică sunt acte apreciate și încurajate. Finanțele
publice reprezintă, înainte de toate, un instrument de interven ție în economie a autorit ăților
publice, nu doar un simplu mijloc pentru acoperirea cheltuielilor administra ției de stat
deopotrivă c entrală și local ă.
Concepția puternic intervenționist ă în viața economico -socială cu ajutorul metodelor și
instrumentelor specifice finanțelor publice a fost dusă în extremis de fostele state a șa-zise
socialiste din Europa Centrală și de Est, unde toate pârghiile au fost concentrate într -un singur
centru de decizie, ale cărui op țiuni erau fundamentate, deseori, pe criterii care ignorau
raționalitatea și eficiența economic ă. Rezultatele nu s -au lăsat mult a șteptate, iar implicațiile
lor asupra modului de v iață al popula țiilor în cauz ă au fost dintre cele mai nefavorabile.
În condițiile economico -sociale ale statelor mai sus men ționate, inclusiv ale României,
de după evenimentele de la sfâr șitul anilor 1980 și începutul anilor1990, era de așteptat ca
palet a sau aria concep țiilor despre conținutul, funcțiile și rolul finanțelor publice să se
completeze cu un curent nou propriu acestor state sau cu o școal ă de gândire specifică, pentru
că era imposibilă/nerecomandabilă adoptarea stricto -sensu a uneia sau alte ia dintre concep țiile
prezentate. Asigurarea unei protec ții sociale reale pentru întreaga populație s ărăcităși tendința
sau dorin ța neînfrânat ă pentru îmbogă țire ilicit ă erau, în opinia noastră, neconforme,
inadecvate liberalizării totale și rapide/peste noapte; în acela și timp, îns ă,și descentralizarea
centrelor de decizie, pe fondul democratizării și liberaliz ării vieții economico -sociale, absolut

normală și necesar ă, era incompatibilă cu orice formă de interven ție excesiv ă. Aceste state se
aflau și se află încă în fa ța unor probleme de natur ă financiară cu caracter teoretic, dar mai
ales practic, extrem de complexe.
Conjunctura s -a complicat și s-a acutizat și mai mult odat ă cu apari ția oportunit ății de
aderare a statelor respective (din Europa Centr alăși de Est) la Uninnea Eueopean ă care
impune o serie de reguli comune în domeniul finanțelor publice . Însă și preg ătirea pentru
aderare a impus adoptarea aquis -ului comunitar. După aderare, alinierea la acesta a fost și
rămâne indiscutabilă. Adoptarea șiimplementarea unor reglementări noi, comune pentru toate
statele, este un proces complex și de durat ă având în vedere consecin țele pe care le implic ă.
Statele membre ale Uniunii Europene participă cu acela și gen de surse la alimentarea
bugetului comunitar , iar fondurile alocate din acest buget sunt utilizate după acelea și reguli și
principii. Componenta financiară vizată cel mai mult este cea fiscală.
Folosirea pârghiilor și instrumentelor de natura finanțelor publice pentru interven ția
guvernamentală, deopotrivă la nivel central și local, în viața economico -socială are o bază
teoretică elaborată.
Economiile na ționale contemporane și, în consecinț ă, economia mondială în
ansamblul său, se confruntă cu probleme serioase, precum recrudescen ța proceselor
inflaționiste, gradul redus de ocupare a forței de munc ă, subutilizarea capacită ților de
producție, povara datoriilor externe, acutizarea fazelor de recesiune ale crizelor economico –
financiare, dar nu numai. Aceste fenomene sunt comune tuturor statelor, da r în prezent
evoluează și sub impactul transform ărilor economico -sociale, politico -ideologice,
tehnologico -informaționale, ecologice și de alt ă natură din statele Europei Centrale și de Est,
care se confruntă cu dificultă ți, precum, de pild ă, deficitele co merciale și de cont cur ent,
generate de destructurarea economiilor lor na ționale dup ă începerea perioadei de tranzi ție la
economia cu pia ță concuren țialăși, în continuare, de exigențele convergenței nominale și
reale pentru integrarea deplină în structuri le Uniunii Europene, de perspectiva adoptării
monedei unice pentru unele dintre ele, precum și de criza care lovește economia mondial ă în
ansamblul său. Prin urmare, speciali știi, inclusiv cei din domeniul finanțelor publice , sunt
preocupați să găsească/id entifice solu ții în m ăsură să dea un impuls vie ții economice
perturbată de un complex (sistem) de crize și dezechilibre, s ă înscrie și să mențină viața
economică pe o tendin ță ascendentă. A șa cum am menționat déjà, preocup ările pentru a
fundamenta necesita tea interven ției statului în economie s -a accentuat în perioada și ulterior
Marii Depresiuni și continu ăși în prezent. A câștigat teren concepția c ă statul trebuie și are
capacitatea să dirijeze via ța economic ă, să prevină crizele și să lichideze șomajul, să asigure
bunăstarea întregii societă ți. Statul trebuie s ă renunțe la rolul de consummator al produsului
național și s ă devină un stat redistribuitor, în sensul ca resursele băne ști cheltuite de c ătre stat
să rămână în circuitul economic, să fie redistri buite de către acesta. Mijloacele și
instrumentele de natură financiară oferă statului o serie de posibilită ți pentru a interveni
în/participa la derularea corespunzătoare a reproduc ției sociale, respectiv la asigurarea
progresului social pentru to ți locui torii planetei8.
Baza de pornire/plecare în sus ținerea intervenției statului în economie cu ajutorul unor
instrumente specifice finanțelor publice este teoria keynesistă. În primele sale studii/lucrări,
constructorul și promotorul acestei teorii ( Keynes J.M., 1970 )s-a manifestat ca sus ținător al
liberalismului economic, în sensul că echilibrul în economie se stabile ște în mod automat, f ără
nici o interven ție extern ă mecanismului său intrinsec. Constată, însă, cu timpul, că
economia/reproduc ția social ă este incapabilă să se redreseze singură în urma unor fenomene
perturbatoare precum cunoscutele crize mondiale de la începutul secolului trecut și al
secolului prezent. Ca atare, el propune, pentru restabilirea echilibrului, interven ția statului
deopotrivă pe ntru stimularea investi țiilor particulare/private și pentru realizarea unor investiți
(neproductive) pe seama resurselor bugetare publice. În opinia sa, cheltuielile neproductive
8Speciali știi cei mai reprezentativi care sus țin acest lucru sunt Keynes J.M., Hansen A.H., Samuelson P.A.,
Ardant G., Amato A.

ale statului au aceea și importanț ă/semnifica ție în contracararea crizelor și șomajului ca și
investițiile productive. Cheltuielile neproductive ale statului pot stimula într -o anumită
măsură conjunctura economică, dar antrenează și efecte nefavorabile; astfel, procurarea
resurselor bugetare ale statului prin impozite, împrumuturi s au emisiune băneasă fără
acoperire duce, în cele din urmă, la reducerea cererii solvabile a popula ției și, în consecinț ă, la
apariția crizelor. Keynes J.M. susține posibilitatea folosirii politicii fiscale (de impunere)
pentru influen țarea echilibrului eco nomic, precum și necesitstea ca statul s ă asigure
concordan ța între înclinația/propensiunea spre consum și înclinația/propensiunea spre
investiții, f ără însă ca prin aceasta să renun țe la intervenția/acțiunea privat ă. Dintre
instrumentele de natură financi ară pe care el le propune pentru reglarea/corectarea ciclului
economic amintim cheltuielile publice, impozitele, împrumuturile, dar mai sunt și altele (nu se
limitează numai la acestea).
O importan ță deosebită, în concep ția lui Hansen H.A., revine cheltui elilor bugetare în
general, investi țiilor publice/ale statului în special. În opinia acestuia, crizele pot fi prevenite
prin majorarea impozitelor în perioadele favorabile ale ciclului economic în scopul formării
unui fond de rezervă care să servească la m ajorarea cheltuielilor bugetare în perioadele
nefavorabile ale acestuia. Prin majorarea impozitelor se reduce însă cererea solvabilă a
populației.
Conform lui Samuelson P.A., economia contemporană este guvernată de un număr
mai mare de factori, nu doar în mod exclusiv de cerere și ofert ăși de libera concurenț ă:
elementele de control politic se îmbină cu factorii de pia ță pentru a organiza produc ția și
consumul, mijlocite de schimb și repartiție. Statul trebuie s ă intervină în circuitul economic în
calitate de agent care să influen țeze consumul și investițiile. Cheltuielile publice sunt
suportate, în principiu, din impozite, taxe și contribuții, motiv pentru care intervenția statului
devine un mijloc de redistribuire a veniturilor, de majorare sau reducer e, după caz, a cererii de
consum a popula ției sau a investițiilor. Statul influențeaz ă volumul produc ției și cererea
solvabilă, respectiv consumul și investițiile prin m ăsuri de politică bugetară.
După Ardant G., instrumentele și categoriile de natura finanțelor publice pot avea un
rol deosebit în influen țarea proceselor economice; impozitele, de exemplu, sunt folosite și
pentru a limita consumul în perioadele de penurie, nu numai pentru a furniza bani guvernului
central sau federal și reprezentaților s ăidin teritoriu, iar Amato A. porne ște/pleac ă de la
premisa că statul trebuie să intervină în mod hotărâtor în via ța economic ă pentru a corecta
nedreptatea care se face unor categorii sociale sau socio -profesionale în procesul distribuirii
produsului na ționa l. Folosind pârghia fiscală, statul poate ac ționa în sensul redistribuirii
supraprofitului ( Văcărel I., 1981, pp. 307 și urm.).
Statul poate interveni în via ța economic ăși îi poate influența evoluția/dinamica pentru
că redistribuie o parte semnificativă a produsului na țional prin intermediul finanțelor publice.
Procesul de redistribuire este simplificat mult în prezent fa ță de perioadele anterioare, ceea ce
demonsrează cre șterea forței economice a statului. Acest ă forță economică este cea care îi
permite să decidă asupra modului de solu ționare a unor probleme cu care se confrunt ă
reproducția social ă contemporană. Dirijarea sau orientarea economiei prin pârghii
administrativ -birocratice, inclusiv prin planificarea sau programarea supercentralizate, cu
caracter atotcuprinzător, imperativ, obligatoriu s -a dovedit pu țin eficient ă sau chiar ineficientă,
pentru că proprietatea colectivistă, de stat și cooperatist ă, frânează/obs trucționeaz ă libera
inițiativ ă. Într -oeconomie , respectiv într -o societate liberalizat ă, în care centrel e de decizie
sunt diversificate sau multiplicate, sunt ,deopotrivă ,imposibile și inoportune elaborarea și
implementarea unui plan care să fie atotcuprinzător, adică să cuprindă toate
compartimentele/subsistemele vie ții economice, și imperativ, adic ă să fie impus, până la urmă
cu forța, tuturor agenților economico -social i. Rezultatele cele mai bune sunt ob ținute numai
prin folosirea unor măsuri de interven ție de natura finanțelor publice care, însă, și acestea
singure sunt incapabile să rezolve toate problemele cu care se confruntă via ța economico –
socială a indivizilor șicomunităților umane privite în întregul lor.

Prin folosirea măsurilor și a pârghiilor de natura finanțelor publice statul vizează, în
principiu, reglarea anticiclică a reproduc ției sociale, în sensul prevenirii sau înl ăturării
efectelor negative ale oscilațiilor extreme caracteristice dinamicii ciclurilor economice
actuale, atenuării amplitudinii acestora, reorientării structurilor tehnico -economice,
contracarării infla ției, dar nu numai. Se folosesc, în acest scop, deopotriv ă pârghiile specifice
politicii de impunere și instrumentele întemeiate pe tehnica cheltuielilor bugetare. Reducerea
cuantumului impozitelor în perioadele de recesiune economică ar stimula consumul și
investițiile particulare. Majorarea impozitelor este considerat ă oportună în peri oadele de avânt
economic, de expansiune, pentru că aceasta conduce la restrângerea consumului și investițiilor
și la atenuarea ritmului creșterii volumului activit ății, ceea ce evit ă supraîncălzirea economiei.
Statul intervine prin mijlocirea cheltuielilor bugetare pentru dezvoltarea unor sectoare
economice noi, subven ționând întreprinderile particulare sau înființând întreprinderi proprii.
Programele preconizate de stat bazate pe folosirea tehnicilor specifice finanțelor publice se
pot solda și cu rezultat e necorespunzătoare, datorită opozi ției unor grupuri de forț ă sau de
presiune din economie/societate cu ale căror interese ar putea veni/intra în contradic ție.
Statele contemporane, mai cu seamă cele dezvoltate economic, promovează politici antitrust
pentr u contracararea tendin țelor marilor grup ări monopoliste de a ob ține supraprofituri doar
ca urmare a pozi țiilor privilegiate pe care le dețin pe piaț ă. Cheltuielile publice conduc la
creșterea real ă a consumului, la stimularea produc ției și la creșterea gra dului de ocupare a
forței de munc ă numai dacă sunt orientate cu prioritate spre obiective și acțiuni economico –
sociale cu efecte utile/benefice pentru marea majoritate a popula ției.
Intervenția sau acțiunea statului ori autorit ăților publice pentru regla reași stimularea
vieții economico -sociale cu ajutorul instrumentelor și pârghiilor specifice finanțelor publice
(în mod deosebit a acelora cu conota ție fiscal ă) prezintă particularită ți de la un stat la altul,
funcție de un complex de factori, între care se deta șează, ca semnifica ție, în opinia noastr ă,
nivelul dezvoltării economice și regimul politico -ideologic. Astfel, în statele dezvoltate
economic din America de Nord și Europa Occidental ă, precum și în Japonia, dar nu numai,
cheltuielile bugetare sunt orientate în mare măsură pentru finan țarea acțiunilor de asigur ăriși
protecție social ă, pentru finan țarea de la buget și creditarea de c ătre stat a construc țiilor de
locuințe, dar și pentru dezvoltarea producției de r ăzboi, a ac țiunilor de ap ărare națională.
Aspecte specifice a îmbrăcat interven ția în economie /viața social ăa statelor cu management
macrosocial hipercentralizat, în care deciziile privind destina ția și utilizarea resurselor
bugetare emanau de la un centru unic, în condi țiile în care și prod usul/venitul na țional era
mobilizat și distribuit în proporție covârșitoare prin bugetul centralizat. Procesul de tranziție la
economia liberalizată a impus exigen țe deosebite intervenției statului în viața economico –
socială, atât în ceea ce prive ște m ăsurile de politică fiscală, cât și în ceea ce privește politica
creditelor și cheltuielilor bugetare.
Toate statele contemporane, indiferent de nivelul de dezvoltare și de modul de
gestiune sau planificare macroeconomică, dar în propor ții diferite și în mod alități specifice,
apelează prioritar, pentru influen țarea vieții economico -sociale, la sistemul de impunere, la
împrumuturile de stat și la emisiunea de bani de hârtie, urm ărind asigurarea stabilită ții
macroeconomice/macrosociale. Pentru atragerea sau an grenarea marilor grupări economice la
realizarea unor ac țiuni sociale statul acord ă reduceri sau scutiri de impozite, dreptul de
amortizare accelerată a capitalului fix, credite/împrumuturi cu dodânzi reduse sau chiar fără
dobânzi. Statul elaborează și imp lementează planuri financiare pe termen lung,
subvenționeaz ă de la buget sectoare economice noi, oferă marilor intreprinderi sau companii
condiții avantajoase pe seama resurselor sale financiare, determin ă schimbări în structura
producției și exercit ă o an umită influen ță asupra ciclului economic. Tot prin instrumente și
pârghii specifice finanțelor publice statul sprijină expansiunea economică externă acordând
prime și alte facilit ăți pentru export, ajutoare economice și militare în str ăinătate, sprijină și
protejează investi țiile realizate pe seama capitalului s ău, garantează investi țiile particulare în
străinătate.

Teoria economică actuală, inclusiv aceea cu conota ție financiar ă9evidențiază rolul tot
mai important al bugetului de stat în via țaeconomică. Bugetul de stat este un document de
prevedere și autorizare a veniturilor și cheltuielilor publice ( Sempe H ., 1988, p. 102 ), prin care
acționeaz ă statul, la toate nivelurile sale, pentru a dirija, orienta și corecta anumite procese
economico -sociale. S -a propus/sugerat extinderea interven ției statului în economie prin
elaborarea unui buget al economiei na ționale, care s ă acopere toate laturile reproduc ției
sociale și care s ă prefigureze evolu ția/dinamica economico -socială în perioada viitoare. Es te,
însă, un buget fără caracter de lege, astfel că prevederile sale sunt doar de fundamentare,
orientative, de anticipare –serve ște doar ca element de fundamentare a m ăsurilor de reglare a
proceselor economico -sociale, de interven ție a statului în viața economică. Este
motivul/considerentul pentru care acest buget ar trebui să reflecte toate resursele statului și
destinațiile lor –este perceput ca instrument de previziune, care permite elaborarea unei
politici coerente, al cărei scop este asigurarea echi librului general dinamic în perioada
viitoare. Conform unor speciali ști, bugetul economiei naționale ar trebui elaborat sub forma
unui, respectiv ca un ansamblu de conturi prospective ale na țiunii, care permit formularea
obiectivelor și previziunilor guve rnului pentru anul următor celui în curs.
Modul de întocmire și forma de prezentare a bugetului economiei naționale difer ă de
la un stat la altul ( Văcărel I., coordonator, 2007, p. 518 ). De exemplu, în Statele Unite ale
Americii bugetul amintit este elaborat de către un Consiliu consultativ care func ționeaz ă pe
lângă Președinte și prezint ă cifric veniturile băne ști disponibile, cheltuielile și soldurile dintre
acestea, pe sectoarele pri ncipale ale economiei na ționale, pe baza informațiilor privind
produsul na țional brut, venitul național, veniturile și cheltuielile publice, pentru a putea
surprinde modificările care vor interveni în economie; în Regatul Unit al Marii Britanii și
Irlandei de Nord, apare sub forma a șa-numitelor căr ți albe care caracterizeaz ă veniturile și
cheltuielile na țiunii pe anul anterior celui în curs, previziunile producției, consumului și
comerțului exterior pe anul urm ătorși defalcarea resurselor care provin din venitul na țional și
împrumuturi și este publicat concomitent cu bugetul de stat; în Franța, apare sub forma unor
conturi previzionale pe anul în curs care, împreună cu conturile na ționale și cu unele ipoteze
pentru viitor, înso țește proiectul Legii finanțe lor, respectiv bugetul de stat –este elaborat cu
ajutorul unui model economico -matematic de simulare a evolu ției viitoare a economiei, model
care oferă informa ții pe termen mijlociu și scurt (2 -3 ani) privind evolu ția producției,
consumului, investi țiilor , repartiției activelor financiare, raporturilor salarii/profit, dar și a
altor indicatori.
În România, nevoile de resurse la nivelul societă ții și al comunit ăților locale și
posibilitățile de acoperire sau finanțare a acestor nevoi sunt reflectate în bug etul general
consolidat. Legea privind finanțele publice10precizează (art. 1, al. 2) faptul că resursele
financiare publice sunt gestionate printr -un sistem unitar de bugete care cuprinde: bugetul de
stat; bugetul asigurărilor sociale de stat; bugetele fon durilor speciale; bugetul trezoreriei
statului; bugetele institu țiilor publice autonome; bugetele instituțiilor publice finanțate
integral sau par țial din bugetul de stat, bugetul asigur ărilor sociale de stat și bugetele
fondurilor speciale, după caz; buge tele institu țiilor publice finanțate integral din venituri
proprii; bugetele fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și
ale căror rambursări, dobânzi și alte costuri se acoper ă din fonduri publice; bugetul fondurilor
externe nerambursabile11.Peste jumătate dintre acestea, anume 5 la număr, vizează direct
finanțele publice (Legea finanțelor publice locale , art. 1, al. 2).
9Nimeni nu mai pune la îndoială acum caracterul economic al finanțelor în general, al finanțelor publice în mod
special.
10Nr. 500 din 11 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august cu
modificările și complet ările ulterioare 2002, cu modificările și complet ările ulterioare
11Prima Lege a finanțelor publice din România postdecembristă, Legea nr. 10/1991, aintrodus conceptul buget
public național în locul bugetului de stat, cu trei componente, anume bugetul de stat, bugetele locale și bugetul
asigurărilor sociale. A doua Lege a finanțelor publice din România actuală, anume Legea nr. 72/1996,
considerată o a devărată Constituție financiar ăa României moderne (Condor I., 2000, Drept financiar român,

Pentru amplificarea posibilită ților autorit ăților publice de a interveni în viața
economico -socială, unii economi ști/finanțiști au propus/sugerat reconsiderarea a însuși
principiului echilibrării anuale a bugetului de stat. După părerea lor, ar fi oportună elaborarea
unor bugete dezechilibrate, pentru că excedentele din perioadele favorabile ale ciclului
economic pot acoperi deficitele din perioadele nefavorabile ale acestuia . Deficitele sunt
considerate/percepute, în acest fel, un mijloc de realizare a ech ilibrului macroeconomic
dinamic. În teoria economică/financiară, și chiar în practica unor state dezvoltate, echilibrul
bugetar și financiar este subordonat întrutotul echilibrului economic general. Pornind de la
premisa că echilibrul financiar este o comp onentă ( și totodat ă o expresie sintetică) a
echilibrului economic general s -a ajuns la concluzia că prin echilibrul bugetar se poate
echilibra întreaga via ță economico -socială. Prin majorarea cheltuielilor bugetare și reducerea
veniturilor bugetare statul redresează economia na țional ă, atenueză, respeciv contracarează
pierderea puterii de cumpărare, stimulează cre șterea cererii globale de bunuri a particularilor
și creșterea investițiilor. Trebuie precizat îns ă că majorarea cheltuielilor concomitent cu
reducerea veniturilor bugetare poate antrena apari ția sau accentuarea deficitului bugetar, care
urmează a fi acoperit pe seama împrumuturilor de stat. Veniturile acumulate sau tezaurizate
ale unor categorii sociale ar fi atrase în circuitul economic real și fo losite în scopuri
productive. Prin realizarea/finan țarea unor lucr ări de investi ții se creaz ă locuri de muncă noi.
Se ajunge astfel la un echilibru economic prin promovarea deficitului bugetar. Șomajul este
considerat a fi cauza fundamentală a dezechilibru lui macroeconomic. Diminuarea/scăderea
șomajului (f ără luarea în considerare a dispari ției sale totale chiar dac ă s-ar avea în vedere
doar componenta sa voluntară) și creșterea veniturilor populației au ca efect reducerea
efortului bugetar și chiar majorar ea veniturilor din impozite. Restabilirea echilibrului
economic atrage după sine dispari ția deficitului și asigurarea echilibrului bugetar. Acest tip de
deficit este numit în mod frecvent deficit sistematic.
Problematica finanțelor publice poate fi abor dată, în general, din perspectiv aalocării
resurselor, în timp ce finan țarea statului prin prelev ări obligatorii, respectiv prin impozite,
taxeși contribuții face obiectul unei analize specifice. Examinarea funcției de
repartiție/redistribuire a finanțelor publice ajută prea pu țin la definirea repartiției echitabile a
sarcinii/poverii fiscale între indivizi sau chiar între regiuni. În schimb, finanțele publice sunt
interesate de distribuirea efectivă a sarcinii fiscale, dincolo de distribuirea formală ori legală.
În acest scop, finanțele publice examinează/investighează posibilitatea contribuabilior legali
de a repercuta sarcina/povara fiscalită ții asupra unor terți și, eventual, sensul și amploarea
acestei transpuneri; finanțele publice studiază/analizează și mecanismele evaziunii, chiar ale
fraudei fiscae, surse ale unor pierderi importante de încasări fiscale și ale dezvolt ării
economiei subterane.
Din perspectiva alocării resurselor, analiza arată că impozitele ar trebui să fie neutre .
Cu alte cuvinte, impozitele ar trebui să minimizeze pierderile de bunăstare, printr -o sarcină
fiscală excedentară, rezultate din faptul că povara fiscală suportată de agen ții economico –
sociali le influen țează, în principiu, op țiunile economice. În acelaș i mod, finanțele publice se
preocupă de consecin țele, pozitive sau negative, ale fiscalit ății asupra voinței/înclinației de a
munci, de a economisi și de a investi.
Totodată, reflec ția asupra fiscalit ății acord ă o atenție crescând ăși coerent ă sistemului
fiscal luat ca ansamblu, datorită faptului că fiecare impozit luat separat prezintă neajunsuri
care pot fi compensate sau contracarate numai prin percepera altor impozite. Acest lucru este
valabil și în ceea ce privește/cu referire la compatibilitatea inte rnațional ă a impozitelor;
întradevăr, mondializarea și explozia tehnicilor informaționale permit contribuabililor s ă
menționeze/declare anumite elemente ale veniturilor acolo unde le este cel mai avantajos s ă
partea I, Editura Regia Autonomă Monitorul Oficial, p. 81) a mai adăugat, pe lângă cele trei componente
enumerate anterior, bugetele fondurilor speciale, bugetul t rezpreriei statului și bugetele altor instituții publice cu
caracter autonom.

facă acest lucru. În lumina acestor constatări, finanțele publice sunt interesate și de tehnica
fiscală, respectiv de modalită țile de percepere a diverselor impozite, taxe și contribuții.
Finanțele publice abordează și problema important ă a descentralizării
guvernamentale , atât în statele cu structură unitară, a șa cum este și România, cât și în statele
cu structură federală/federativă. Finanțele publice furnizează clarificări referitoare la
avantajele și dezavantajele descentralizării. De exemplu, finanțele publice demonstrează că
dacă externalită țilegeografice (efectele de revărsare) ale unei activită ți publice sunt slabe
(serviciul de pompieri, să zicem), atunci este mai economic să se atribuie responsabilitatea
activității respective unei colectivit ăți de rang inferior, pentru c ă aceasta va fi mai
capabilă/aptă să conceapă și managerieze serviciul funcție de preferințele locale; aceasta este
însăși esența principiului subsidiarită ții.În schimb, dacă externalită țile geografice (efectele de
revărsare) sunt importante, atunci responsabilitatea trebuie atribuită unei regiuni (canton),
națiuni sau chiar unei comunit ăți internaționale (supranaționale) –este cazul apărării sau al
politicii externe. Uniunea Europeană tinde să î și asume asemenea responsabilit ăți.Finanțele
publice, prin componenta lor de con trol/inspec ție, pot contribui semnificativ la cuantificarea
avantajelor și dezavantajelor externalit ăților pozitive și negative, la compararea acestora și la
adoptarea unei deczii corespunzătoare.
Finanțele publice acordă aten ție deosebit ăși relațiilor d intre diferitele niveluri ale
colectivită ții publice, în sensul c ă preocupările lor exced aspectele tradi ționale referitoare la
repartizarea sarcinilor și a prelev ărilor fiscale. Astfel, finanțelepublice incită ori încurajează
participarea la finan țarea o biectivelor ori ac țiunilor colectivit ăților de rang inferior sub forma
subvențiilor sau efortul de reducere a decalajelor de capacitate financiar ă dintre colectivită ți
prin ajustarea (compensarea) financiară verticală și orizontal ă.
Finanțele publice sunt interesate și de procesul decizional public, chiar dac ă acesta
este domeniul privilegiat al științelor politice. Pe de o parte, unii specialiști au dezvoltat o
analiză economică a aptitudinilor publice; pe de altă parte, finanțele publice au fost interesate
întotdeauna de instrumentele de gestiune financiară, în special de modelele și de regulile
juridice și contabile pentru întocmirea/elaborarea bugetelor și a conturilor. Aceast ă cercetare a
permis eviden țierea unor insuficiențe grave/maj ore ale bugetelor și conturilor publice în
calitatea lor de instrumente de gestiune. Au fost propuse tehnici mai sofisticate, în special
elaborarea unor planuri strategice pe termen lung, a unor planuri plurianuale sau, pentru o
integrare mai bună/benefică a raționamentului economic în planificarea financiar ă,
raționalizarea opțiunilor bugetare și analiza costuri -beneficii. Ra ționalizarea op țiunilor
bugetare a fost însă sub nivelul a șteptărilor, mai ales datorită faptului că este un instrument
prea greoi și pentru că impune o diviziune artificială și improprie a muncii între politicieni,
care au responsabilitatea definirii obiectivelor, și tehnocrați, care trebuie s ă propună
mijloacele necesare realizării acestor obiective. Sperna țele sunt legate acum de aș a-zisul nou
management public (Văcărel I., 2002, ;Brown C.V. and Jackson P.M ., 1991,; Androniceanu
A.,2008,; Matei A., 2003; Moșteanu T. et al., 2005; Profiroiu M., 2006; Păunescu M.,
coordonator, 2008 ;Popescu C., coordonator, 2011 ).Pe plan contabil ,se acordă o importan ță
deosebită, putem spune crescândă, contabilită ții analitice și controlului de gestiune, iar pe
planul managementului se fac eforturi de introducere a unor elemente de sanc țiuni și
recompense, pentru a responsabiliza în modul cel mai e ficient actorii implica ți (față de cele
prezentate până aici mai semnalăm: Beltrame P. & Mehl L ., 1997, ;Greffe X .,1994; Llau P .,
1996; Percebois J.,1991; Rosen H., 1995 ;Weber L., 1997,; Wolfelsperger A., 1995; Basno
C.,1997; Bălan E., 2004; Roș V.,2005 \;Galbraith J.K ., 1982 ).

Concluzii
Documentarea pentru fundamentarea și elaborarea referatului de faț ă ne-a condus la o
serie de concluczii, prezentăm câteva în cele ce urmează.
1.Pornim de la eviden ța că existențafinanțelor publice și, implicit, a finanțelor
publice locale în societă țile contemporane are o natur ă obiectivă, în sensul că se men țin toate
condițiile care au condus la autonomizarea lor în ansamblul relațiilor economice, Cu alte
cuvinte, este absolut necesară și posibil ăconstituirea unor fonduri băne ști la dispoziția statului
și a instituțiilor și organizațiilor publice și utilizarea acestora pentru satisfacerea anumitor
nevoi; fluxurile băne ști generate de procesele respective sunt fluxuri financiare.
Complexitatea nevo ilor satisfăcute pe seama fondurilor financiare imprimă și acestora un
carater complex, fapt care necesită tratarea sau analiza separată a lor. Totalitatea rela țiilor
financiare formează un sistem, pe care îl numim sistemul finan țelor publice sausistem
financiar public , iar diferitele sale segmente, diferen țiate dup ă diverse criterii, formează
verigi, subsisteme sau elemente structural ale acestuia.
2.Un element constitutiv al organizării sau managementului econo miei naționale, al
societății în ansamblul său, îl constituie organizarea/managementul finanțelor publice, întrucât
structurile organizatorice ale statului, ale întreprinderilor și instituțiilor publice influențeaz ă în
mod determinant eforturile financiare solicitate de dezvoltarea economico -socia lă ațăriiși de
satisfacerea celorlalte categorii de nevoi. De asemenea, managementul economiei na ționale
implică decizii care produc/generează efecte financiare pe perioade de timp diferite, în cele
mai variate domenii de activitate; programele, planuril e, strategiile și prognozele economice
conțin prevederi referitoare la constituirea și repartizarea fondurilor de resurse financiare, la
corelațiile dintre fluxurile materiale și b ănești și la c ăile de asigurare a echilibrului financiar,
monetar și valutar dinamic, iar mon itorizarea imple mentării deciziilor financiare, a gestionării
patrimoniului public constituie domenii de interes în materie de finanțe publice .
3.Există o multitudine de organe care participă la solu ționarea problemelor financiare,
componente ale sistemului democra ției reprezentative, autorit ății administrative sau organe
speciale ale puterii executive ori compartimente financiare din întreprinderi și instituții.
Organele democra ției reprezentative sunt organele puterii centrale și locale de stat, între care
parlamentulși consiliile județene și al mu nicipiului Bucure ști,ale sectoarelor municipiului
Bucure ști, municipale, or ășenești și comunale. Sub îndrumarea directă a acestora func ționeaz ă
organele administra ției centrale și locale de stat adic ă guvernul, ministerele, alte organe
centrale ale administra ției de stat, prefecturile și prim ăriile. Din categoria institu țiilor
financiare specializate fac parte Ministerul Finan țelor Publice, b ăncile, Casa de Economii și
Consemna țiuni, societ ățile de asigur ăriși reasigur ări, dar nu numai. Compartimentele
financiare func ționeaz ă în ministere și alte organe central eale administra ției de stat, în
prefecturi și primării, precum și în regiile autonome, societățile comerciale cu capital de stat și
instituțiile publice. Unele dintre aceste organe sunt investite prin lege cu dreptul de a lua
decizii, altele sunt însărcinate cu executarea deciziilor organelor super ioare, cu drept de
decizie în anumite limite, precum și cu competențe de control și îndrumare. Sunt organe și
instituții specializate cu atribuții pe linie de planificare financiar ă, executare a planurilor,
îndrumare și control, pe când altele au numai atr ibuții de control.
4.Ansamblul prelevărilor pecuniare obligatorii efectuate de administra țiile publice cu
titlu definitiv și fără contrapartidă imediată sau directă define ște ceea ce se numește
fiscalitate. Aceasta se deosebe ște de prețul de piaț ă, care este o plată voluntară și un mod de
acoperire integrală a costurilor. Contrapartida impozitului este întotdeauna indirectă, globală
și mijlocit ă, indiferent de faptul că îmbracă forma unor transferuri monetare sau a unei
furnizări de servicii colective.
6.Orice contribuabil , producător sau consumator, vânzător sau cumpărător,
reacționeaz ă la impozit prin modificarea cantită ților de bunuri sau de factori pe care le ofer ă
sau le solicit ă;el transfer ă, astfel, sarcina fiscală, integral sau par țial, asupra a ltor agen ți

economico -sociali. Teoria economic ăa incidenței fiscal ea apărut odată cu economia politică;
aceasta a marcat lucrările/cercetările fiziocra ților, ale clasicilor englezi și apoi ale școlii
marginaliste engleze și ale celei continentale din Italia, Austria și, în special, din Suedia.
Curentul keynesist și teoreticienii creșterii au impus dimensiunea macroeconomică,
dimensiune care lipsea deseori analizelor axate pe echilibr ul parțial al piețelor. Dezvolt ările
teoretice mai recente adaugă perspectiva echilibrului general, a economiei deschise, a
alegerilor interpersonal eși intergeneraționale în economii constituite din agenți eterogeni.
Incidența fiscal ă depinde, înainte de toate, de tipul de concuren ță care predomină pe pie țe
(lipse ște înc ă o teorie unificată a incidenței fiscale asupra piețelor de oligopol) și de cadrul
general sau par țial al echilibrului de pe piețele luate în considerare; incidența fiscal ă mai
depinde, în să,și de caracteristicile prezenteși viitoare ale funcții lor cererii și ofertei de bunuri
și factori, de gradul de substituire a bunurilor și factorilor și de posibilit ățile de mobilitate
geografică; inciden ța fiscal ădepinde, în sfâr șit,de anumite part icularități instituționale legate
de prelevarea fiscală. În general, povara impozitului este plasată doar par țial asupra
contribabilului nominal. Sarcina fiscală, direct ăsau indirectă, se transferă, se exportă și se
importă peste frontiere, se împarte înt re generații.
7.Unul dintre factorii cei mai semnificativi de care depinde amplitudinea transferului
de impozit este elasticitatea -preț a cererii și ofertei. În general, cu cât cererea este mai elastică
sau mai sensibilă la modificarea/varia ția prețului c u atât este mai dificil transferul impozitului
(prin intermediul pre țului) de la produc ător către consum ator. Altfel spus, într -o asemenea
situație, impozitul apas ă mai greu asupra factorilor de produc ție sau productivi . Când cererea
este total inelastică, povara impozitului este transferată asupra consumatorilor. Referitor la
elasticitatea -preț a ofertei, cu cât aceasta este mai ridicat ă cu atât se transfer ămai u șor
impozitul asupra consumatorilor. Dacă oferta este inelastică, din lipsa utilizărilor alternative
ale resurselor, impozitul se repercutează asupra factorilor productivi . Când cererea și oferta
sunt elastic enumai par țial funcție de preț, povara fiscal ă este repartizată între factori și
consumatori . Pe măsură ce scade elasticita tea cererii, cre ște partea de impozit care cade în
sarcina consumatorilor și scade partea de impozit imputat ă factorilor. Situa ția este identic ă
atunci când cre ște elasticitatea ofertei. Rolul elasticit ății cererii și ofertei funcție de preț
trebuie privit în legătură cu impactul impozitului, pe de o parte, asupra pre țului de vânzare și
asupra remunerării factorilor productiv i, iar pe de altă parte, asupra volumului mărfurilor
vândute. Rolul elasticită ții trebuie judecat într -o asemenea manieră pentru că el ementele
menționate influențeaz ă deopotrivă volumul încasărilor fisca eale statului și modul de
repartizare a sarcinii/poverii fiscal etotale între vânzători și consumatori.
8. Literatura economic ăprezentă, identificată într -un volum considerabil, este
dominată de patru problem ecare vizează raporturile dintre fiscalitate și comportamentul
agenților, pe care le formulăm după cum urmează: a)efectul impozitelor și al cotizațiilor
asupra disponibilu lui de for ță de muncă din gospodăriile popula ției și asupra cererii de forț ă
de muncă din partea întreprinderilor; b) efectul impozitului asupra economisirii, mo țtenirilor
și opțiunilor intertemporale de consum; c) efectul impozitului asupra asum ării riscu rilor și a
opțiunilor de portofoliu și d) influența impozitului asupra amplas ării geografice a persoanelor
și activit ăților.

Referințe bibliografice
A. Cărți/lucr ări de sinteză
1.Allix E., 1921, Traité elementaire des sciences des finances et de legislation
financiere française ,Ed. A.Rousseau, Paris
2.Androniceanu A., 2008, Noutăți în managementul public , Editura Universitară,
Bucure ști;
3.Anghelache G. și Belean P., 2003, Finanțețe publice ale Româ niei, Editura
Economică, Bucure ști
4.Ardant G., Histoire de l 'impots, livre 11, du XVIII -eau XIX -e sicle, Paris, Fayard
5.Aronson J.R., 1985, Public Finance , New York, St.Louis, San Francisco, McGraw –
Hill Book Compan y
6.Basno C., 1997, Introducere în teoria finanțelor publice ,Bucure ști, Centrul editorial
poligrafic,ASE;
7.Bădulescu V., 9 aprilie 1929, prelegere Curs de economie politică (citat de Șaguna
D.D., 2017, Drept financiar public , Ediția 6, Editura C.H.Beck, București
8.Bălan E., 2004, Drept financiar ,Editura All Beck, Bucure ști;
9.Belean P., Anghelache G., Risti L. și Gînguț ă A., 2007, Bugetul public și trezoreria
publică , Editura Economică, Bucure ști
10.Belean P. și Anghelache A., 2005, Finanțele publice ale României , ediția a doua
revizuită și adăugită, editura Economică, Bucure ști
11.Beltrame P. & Mehl L., 1997, Techniques, politiques et institutions comparées ,Paris,
PUF, Themis Droit public, ed. a 2 -a
12.Bistriceanu Gh.D., 2000, Lexicon de finan țe, credit, asigur ări, Bucure ști, Editura
Economică
13.Bistricean u Gh.D., 1999, Finanțe și credit , Bucure ști, Editura Oscar Print
14.Bistriceanu Gh. D. și Popescu Gh. H., 2007, Bugetul de stat al României, Editura
Universitară, Bucure ști
15.Bistriceanu Gh.D., Adochi ței M.N. și Negrea E., 2001, Finanțele agenților
economici, Bucure ști, Editura Economic ă
16.Bouget A., Cacheux Le H., 1999, Globalisation et politiques economiques ,Ed.
Economica, Paris
17.Bouver M., 1995, Finances publiques, Paris, Editura L.G.D.J.
18.Brezeanu P., coordonator, 2006, Macrof inanțe,Editura Meteor Press, Bucure ști
19.Brezeanu P., 1998, Finanțele publice între teorie și practic ă, bucure ști, Editura
România de Mâine
20.Brilman J., 1991, Gagner la competition mondiale , Ed. Les editions d'organization ,
Paris
21.Brosio G., Finanza publica , în Il mondo contemporaneo, La Nuova Italia, VIII, tomo
I, Firenze, La Nuova Italia Editri ce
22.Brown C.V. and Jackson P.M., 1991, Public sector economics , 4 edition, Basil
Blackwell, Oxford, UK;
23.Buchanan J.M., 1965, The Public Finance , Revised edition, Ill inois, Richard D. Irwin
Inc., Homewood
24.Burda M. și Wyplosz Ch., 2002, Macroeconomie. Perspectiva europeană , Editura
ALL Beck, Bucure ști
25.Catin M., 1985, Effets externes. Marches et systemes de decision collective , Paris,
Cujas
26.Ciucur D., GavrilăI. și Popescu C., 2001, Economie. Manual universitar , Editura
Economică

27.Ciucur D., Popescu C., Popescu I. și Popescu -Fundătură A. -M., 2003, Fundamentele
planificării strategice , Editura Economică, Bucure ști
28.Cobbaut R., 1996, Theorie fin anciere , paris, Economica
29.Condor I., 1996, Drept financiar și bancar , Ed. Tribuna Economică, Bucure ști
30.Cros R., 1994, Finances publiques –institutions mecanismes economiques , Paris,
Editura Cujas
31.Dehem R., 1984, Histoire de la pens èe economique des mercantilists a Keynes ,La
Presses de l 'Universite Laval, Quebec
32.Deruel Fr., 1995, Finances publiques –budget et puvoir financier , paris, Editura
Dalloz
33.Drăganu T., 1959, Actele de drept administrativ , Editura Didactică și Pedagogic ă,
Bucure ști
34.Duverger M., 1978, Finances publiques , Paris, Press Universitaires de France
35.Duverger M., 1963, Finances publiques, Paris, Press Universitaires de France
36.Duverger M., 1954, Institutions financieres ,Coll. Themis, Paris
37.Einaudi L., 1945, Principii di scienza della finanza , terza editione, To rino, G.Einaudi,
Editore
38.Encyclopedia of Banking & Finance, tenth edition, Chicago, London, Singapore,
Charles J. Woelfel, IRWIN
39.Finance , în Grand Larousse encyclopedique en dix volumes, tome cinqueme, Paris,
Librairie Larousse;
40.Finances Publiques , în Encyclopedia Universalis, Editeur a Paris;
41.Galbraith J.K., 1982, Știința economic ăși interesul public, EP, Bucure ști.
42.Gandillot M.R., 1840, Essai sur la science des finances , Paris, J oubert, Librairie
Editeur
43.Gaudemet P.M., 1974, Finances publiques, Paris, Montchrestien
44.Glăja et al., 1982 Finanțele statelor capitaliste , Editura Didactică și Pedagogic ă,
Bucure ști
45.Gliga I., 1995, Dreptul finan țelor publice, Editura Didactică și Pedagogic ă, Bucure ști
46.Gliga I, 197 5,Drept financiar, Editura Didactică și Pedagogic ă, Bucure ști
47.Gliga I., Gilescu Gh., Olcescu P., 1981, Drept financiar , Editura Didactică și
Pedagogică, Bucure ști
48.Graziani A., 1911, Instituzioni di Scienza della finanze , Torino
49.Greffe X., 1994, Economie et politiques publiques, Paris, Dalloz, Precis Sciences
economiques ;
50.Groves H.M., 1964, Financing Government , sixth edition, New York, Chicago, San
Francisco, Ho lt, Rinehart and Winston
51.Guillochon B., 1998, Economie international , ed. a II-a, Ed. Dunod, Paris
52.Heckel Max von, 1907, Lehrbuch der Finanzwissenschaft, vol., 2, Leipzig
53.Herbei M. și Popovici D., 2005, Finanțe publice , Editura Mirton, timi șoara
54.Hicks F., 1958, Public finance , Walwyn: James Nesbit
55.Hoanță N., 2000, Economie și finanțe publice , Editura Polirom, Bucure ști
56.Hyman D.N., 1987, Pubic Finance –AContemporany Application of Theory to
Policy , CBS College Publishing, New York
57.Hyman D.N., Public Finance , the Dryden Press, North Carolina State University
58.Iorgovan A., 1993, Drept administrativ , vol. III, Ed. Proarcadia, Bucure ști
59.Jeze G., 1921, Cours de science et de legislation financiere francaise , Paris, fasc. 1-
Jeze G:, 1936, Cours de finances publiques , Paris, Librairie Generale du Droit &
Jurisprudence -Keynes J.M., 1972, Essays sur la monnaie et l 'economie , traducere
parțială în limba franceză a Essays in Persuasion (1931), Paris, Payot
60.Keynes J.M., 1970, Teoria generală a folosirii mîinii de lucru, a dobânzii și a banilor,
EdituraȘtiinți fică, Bucure ști

61.Kotlikoff K.A., 1987, Dinamic Tax Incidence , New York, J.Wiley & Sons
62.Keynes J.M., 1969, Theorie generale de l 'emploi, dinteret de la monnaie (TG),
traducere în limba franceză a The General Theory of Employment, Interest and Money
(1936), Paris, Payot -Lalumiere P., 1970, Les finances publiques , Librai rie Armand
Colin, Paris
63.Laufenburger H., 1956, Theorie economique et psichologique des finances publiques ,
tome I, Paris, p. 6;
64.Leon N., 1994, Istoria economiei publice la români, Ed.Oscar Print, Bucure ști
65.Leon G.N., 1944, Finanțele statului și conjunctura economic ă, Bucure ști, Tip.
Bucovina
66.Leon G.N., 1942, Elemente de științ ă financiară, ed. a 2 -a, Bucure ști, Editura
Cercetări Juridice
67.Leon G.N., 1925, Elemente de științ ăfinanciară , vol. I, Cluj, C artea Românească S.A.
68.Leroy -Beaulieu P., 1906, Traité de la science de finances , VII -eme e dition, tome I,
Paris
69.Llau P., 1996, Economie financiere publique , Paris, PUF, Themis Economie ;
70.Lotz W., 1917, Finanzwissenschaft, Tübinge n;
71.Manolescu Gh., 1997, Buget. Abordare economică și financiar ă,Editura Economică,
Bucure ști
72.Marshall A., 1898, Principles of Economics , Londra, MacMillan, ed. a 4 -a
73.Matei A., 2003, Economie publică. Analiza economică a deciziilor publice , Editura
Economică, Bucure ști;
74.Matei Gh., 2007, Protecția social în România, Editura Didactică și Pedagogic ă,
Bucure ști
75.Matei Gh., 1998, Finanțe publice, Editura Universitaria, Craiova
76.Matei Gh., 1996, Investițiile intelectuale, Editura Universitaria, Craiova
77.Matei Gh. et al., 2013, Finanțe publice. Teorie, grile, aplicații , Editura Universitaria,
Craiova
78.Matei Gh. et al., 2007, Finanțe publice ,Editura Sitech, Craiova
79.Matei Gh. et al., 2005, Finanțe publice , Editura Sitech, Craiova
80.Matei Gh. et al., 1998, Finanțe publice, Reprografia Universită ții din Craiova
81.Minea M. Ș. și Costaș C.F., 2008, Dreptul finan țelor publice , Vol. I, Drept financiar,
ed. a VI -a, Editura Wolters Kluwer
82.Moșteanu T., coordonator, 2008, Buget și trezorerie public ă,ediția a III -arevizuită,
Editura Universitară, Bucure ști
83.Moșteanu T. et al., 2005, Economia sectorului public , Editura Universitară,
Bucure ști;
84.Moșteanu T., coordonator, 2001, Finanțe-Buget, Editura Economică, Bucure ști
85.Musgrave R.A. & Musgrave B.P., 1989, Public Finan ce in Theory and Practice, New
York, McGraw -Hill, International Student Edition, ed. a 5 -a
86.Musgrave R.A. & Musgrave P.B., 1973, Public Finance in Theory and Practice , New
York, McGraw -Hill Book Company, p. XIII;
87.Negoiță A.L., 1981, Drept administrativ șielemente de științ ă ale administra ției,
Tipografia Universită ții, București
88.Muzellaec R., 1989, Finances Publiques ,Editions SYREY
89.Pareto V., 1896 -1897, Cours d'economie politique –
90.Pareto V., 1906, 1909, Manuel d'economie politique
91.Păunescu M., coordonator, 2008, Management public în România , Editura Polirom,
Iași, București.
92.Percebois J.,1991, Economie des finance publiques, Paris, Colin Cursus ;

93.Pigou A.C., 1920, The Economics of Welfare , Londra, MacMillan
94.Popescu C., coordonator, 2011, Economia sectorului public , Editura ASE, Bucure ști
95.Popescu Gh.H. și Ciurl ău C.Fl., 2013, Macroeconomie , Editura Economică, Bucure ști
96.Popescu I., 2003, Politici publice , Editura Economică, Bucure ști
97.Profiroiu M., 2006, Politici publice. Teorie, analiză, practică , Editura Economică,
Bucure ști;
98.Răducanu I., 1939, Curs deștiinț ăși legislație financiar ă,Bucure ști, Academia de
Înalte Studii Com erciale și Industriale
99.Rosen H., 1995, Public Finance, Chicago, Irwin, ed. a 4 -a;
100. Roș V., Drept financiar, 2005, Editura All Beck, Bucure ști,
100.Samuelson P. A., 1977, L'Economique ,tome I, Paris, Librairie Armand Colin
101.Samuelson P. A.și Nordhaus W. D., 2000, Economie politică, Editura TEORA, Bucure ști
101. Saverio Nitti Fr., 1904, Principes des sciences des finances , traducere de
J.Chamard, Paris;
102. Say Jean -Baptiste, 1840 -1841, Cours complet d'economie politique et Traite
d'economie politique , vol. III, Paris
103. Schultz W.J. & Lowell -Harris C., 1954, American Public Finance, sixth
edition, New York,
104. Sempe H., 1988, Budget et tresor, Edition Cujas, Paris
105. Sen Amartya K., 1997, On Economic Inequality , ediția a 2 -a, Oxford,
Clarendon Press
106. Sen Amartya K., 1992, Inequality Reexamined , Oxford, Clarendon Press
107. Sen Amartya K., 1970, Collective Choice and Social Welfare , San Francisco,
Holde -Day
108. Sen Amartya K., 1987, On Etichs and Economics , Oxford, Blackwell
109. Sen Amartya K., 1998, Social Choice, Welfare Distribution and Poverty
110. Sen Amartya K., 2000, Development as Freedom , First Anchor Books edition,
august (în limba română, 2004, Dezvoltarea ca libertate, Editura Economică ,
Bucure ști)
111. Sen Amartya K., Harsanyi J. -C.și Roemer J.E., 1996, Theories of Distributive
Justice , Cambridge, Massachusetts, Harvard UniversityPress
112. Siroen J. -M., 2000, La regionalisation d 'economie mondiale , Ed. La
Decuverte, Paris
113. Smith A., 2017, Teoria sentimentelor morale, Editura Publica, Bucure ști
114. Smith A., 2011, Avuția națiunulor , Editura Publica, Bucure ști
115. Smith A., Avuția națiunilor, cercetare asupra naturii și cauzelor ei , Bucure ști,
Editura Academiei României, vol. I, 1962, și vol. II, 196 5
116. Stiglitz J.E., 2013, Prețul inegalit ății, Editura Publica, Bucure ști
117. Stiglitz J.E., 2015, Marea divizare , Editura Publica, Bucure ști
118. Stiglitz J.E. și Walsh C.E., 2005, Economie, Editura Economic ă, Bucure ști
119. Stroe R., 2002, Finanțe,Editura ASE, Bucure ști
120. Șaguna D.D., 2017, Drept financiar public, Ediția 6, Editura C.H.Beck, București
121. Șaguna D.D., 2000, tratat de drept financiar și fiscal, Ed. Eminescu, Bucure ști
122. Șaguna D.D., 1997, Drept financiar și fiscal , Ed., Oscar Print, Bucure ști
123. Șaguna D.D., 1994, Drept financiar și fiscal, Ed. Oscar Print, Bucure ști
124. Șaguna D.D., 1992, Drept financiar și fiscal ,vol. II
125. Șaguna D.D., 1986, Drept financiar. Partea I, Bucure ști
126. Șaguna D.D. și Radu D,I., 2018, Drept fiscal. Fiscalitate. Obliga ții fiscale.
Declarații fiscale, Ediția 3, Editura C.H.Beck, București
127. Șaguna D.D. șiȘova D., 2009, Drept fiscal, Ediția 3, Editura C.H.Beck, București

128. Tangorra V., 1915, Trattati di scienza della finanza , vol. I, Milano, So cieta editrice
librario Macmillan Company
129. Talpo ș I., 1996, finanțele României , vol. I, Timi șoara, Editura Sedona
130. Taylor Ph.E., 1961, The Economics of Public Finance , third edition, New York, The
Macmillan Company
131. Toulouse J.B. et al., 1987, Finances publiques et politiques publiques , Paris, Ed.
Economica
132. Trotabas L., 1964, Finances publiques , Librairies Dalloz
133. Tudorache D., Duca I. și Grigore M., 2000, Finanțele generale și finanțele firmei,
editura Sylvi, Bucure ști
134. VăcăreI I., coordonator, 2007, Finanțe publice , Edițiaa VI -a, Editura Didactică și
Pedagogică, Bucure ști
135. Văcărel I., 2002, Bugetul pe program e multian ual –concepții, reglement ări,
rezultate, perspective, Editura Expert, Bucure ști;
136. Văcărel I.,1992, Finanțe publice, Bucure ști , Editura Didactic ăși Pedagogic ă
137. Văcărel I.: 1981, Finanțe publice. Teorie și practic ă,București, Editura Științif icăși
Enciclopedică
138. Văcărel I., 1970, Finanțe,vol. I, Finanțele statelor capitaliste , București, ediția a II –
a, Editura Didactică și Pedago gică
139. Văcărel I., 1963, Probleme ale teoriei finan țelor , București, Editura Științific ă
140. Wagner A., 1909, Traité de la science de finances , Paris, V.Giard & E.Briere
141. Weber L., 1997, L'etat acteur economique, Paris, Economica Economie et politiques
publiques, ed. a 3 -a;
142. Wildasin E.D., 1987, Urban Public Finance , Londres, hartcourt Brace Jovanovich
143. Wolfelsperger A., 1995, Economie publique, Paris, PUF Themis Economie
B.Studii și articoleștiințifice
1. Bator F.M., 1958, The anatomy of market failure , în Quarterly Journal of Economics, 72,
pp. 351 -379
2. Coase R., 1960, The problem of social cost , în Journal of Law and Economics, 3, pp. 1 -44
3. Dixit K.A., 1987, Tax Policy in open economis , în Auerbach and Feldstein, editori, vol. 2
4. Gaumont D., 2006, Bunuri și servicii , în Jessua Cl., Labrousse Ch., Vitry D., Gaumont D.,
sub direcția, 2006, Dicționar de științe economice , Întreprinderea Editorial -Poligrafică Știința,
Bucure ști, pp. 86 -88
5. Lesourd J. -B.,2006, Externalitate , în Jessua Cl., Labrousse Ch., Vitry D., Gaumont D.,
2006, Dicționar de științe economice , Întreprinderea Editorial -Poligrafică Știința, București,
pp. 373 -375
6. Meade J., 1952, External economies and diseconomies in a competitive situation , în
Economic Journal, 62, pp. 54 -67
7. Scitovsky T., Two concepts of external economies , în Economic Journal, 62, pp. 143 -151
C.Reglementări juridice
1.Legea nr. 52 din 2 martie 2018, pentru modificarea Legii nr. 273/2006 privind
finanțele publice locale și a legii administrației publice locale nr. 215/2001, publicată
în Monitorul Oficial al României nr. 213 din 9 martie 2018, Partea I
2.Legea nr. 35 din 22 martie 2016, pentru alegerea camerei deputa ților și a senatului și
pentru modificarea și compltarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorit ăților

administra ției publice locale ,a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a
Legii nr. 393/2004 p rivind statutul al șților locali , publicată în Monitorul Oficial al
României nr. 219 din 24 martie 2016, Partea I
3.Legea nr. 104 din 26 mai 2016 pentru aprobarea Ordonanței de Urgenț ă a
Guvernului nr. 34/2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimul area
absorbției fondurilor externe nerambursabile , publicată în Monitorul Oficial al
României nr. 409 din 31 mai 2016, Partea I
4.Legea nr. 112 din 27 mai 2016, pentru aprobarea OG 41/2015, Lege prin care s -a
modificat Codul fiscal publicată în monitorul Ofi cial al României nr. 408 din 30 mai
2016, Partea I
5.Legea nr. 98 din 12 aprilie 2013 privind aprobarea Ordonan ței de Urgenț ă nr.
47/2012 pentru modificarea și completarea unor acte normative și reglementarea
unor măsuri fiscal -bugetare , publicată în Monitor ul Oficial al României nr. 213 din 15
aprilie 2013, Partea I
6.Legea nr . 13 din 7 martie 2011 privind aprobarea Ordonan ței de Urgenț ă nr. 63/2010
pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale,
precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare ,publicată în Monitorul Oficial al
României nr. 179 din 14 martie 2011, Partea I
7.Legea nr. 339 din 3 decembrie 2007, privind promovarea aplicării strategiilor de
management de proiect la nivelul unită ților administrativ -teritoriale jude țene și
locale , publicată în Monitorul Oficial al României nr. 839 din 7 decembrie 2007,
Partea I
8.Legea nr. 273 din 29 iunie 2006, privind finan țele publice locale, publicată în
Monitorul Oficial al României nr. 618 din 18 iulie 2006, Partea I
9.Legea nr. 500 din 11 iulie 2002, privind finan țele publice, publicată în Monitorul
Oficial al României nr. 597 din 13 august 2002, Partea I
10.Legea nr. 215 din 23 mai 2001, privind administra ția public local ă,republicată în
Monitorul Oficial al României nr.123din20februarie 2007 , Partea I