Subsemnatul/subsemnata …………………………………., student (ă) la Universitatea de ȘtiinŃe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași,… [306323]

Licență

Subsemnatul/subsemnata …………………………………., student (ă) la Universitatea de ȘtiinŃe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași,… [306323]

Byadmin ianuarie 1, 2024

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” [anonimizat]. Univ. Dr. Mihai Istrate

Absolvent: [anonimizat] 2017UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” [anonimizat]. Univ. Dr. Mihai Istrate

Absolvent: [anonimizat] 2017

DECLARAłIE,

Subsemnatul/subsemnata …………………………………., student (ă) la Universitatea de ȘtiinŃe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” [anonimizat] …………………………………………, specializarea ……………………………………………………………………….., [anonimizat]. 292 [anonimizat]Ńii, că lucrarea cu titlul “Titlul complet al lucrării” [anonimizat]Ńia mea personală. Lucrarea este elaborată de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituŃie de învăŃământ superior din Ńară sau străinătate. [anonimizat], [anonimizat], cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului: − [anonimizat], sunt scrise între ghilimele și deŃin referinŃa precisă a sursei; − reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alŃi autori deŃine referinŃa precisă; − rezumarea ideilor altor autori deŃine referinŃa precisă la textul original. Am luat la cunoștinŃă [anonimizat] a [anonimizat] (ă) sau, [anonimizat]Ńinută.

Iași, data ……………………. Absolvent: [anonimizat]

_________________________ (semnătura în original)

Cuprins

Introducere

PARTEA I – CONSIDERAȚII GENERALE

Capitolul 1 Importanța, originea si aria de răspândire a culturii murului

Importanța culturii murului

Originea si aria de răspândire a culturii murului

Capitolul 2 Stadiul actual al cercetărilor privind cultura murului

2.1 Obiectivele de ameliorare a soiurilor de mur

2.2 Metode de ameliorare a soiurilor de mur

2.3 Aspecte privind transmiterea unor insușiri si caractere la mur

2.4 Rezultate obținute în ameliorarea soiurilor de mur

Capitolul 3 Prezentarea unitatii

3.1 Istoric și perspective

3.2 Cadrul natural în care s-au efectuat cercetările

3.3 Organizarea unității

3.4 Activitatea de cercetare

Capitolul 4 Tehnologia de cultură a murului

4.1 Alegerea si pregătirea terenului

4.2 Tipuri și sisteme de plantații

4.3 Tăieri de producție

4.4 Întretinerea culturii murului

PARTA a II-a CONTRIBUȚII PROPRII

Capitolul 5 [anonimizat]

5.1 Obiectivele studiului

5.2 Materialul folosit

5.3 Condiții de experimentare

5.4 Metode de cercetare

Capitolul 6 Rezultate obținute

6.1 Vigoarea de creștere a soiurilor de mur

6.2 Rezistenta la factorii limitativi ai producției

6.3 Fenofazele organelor de fructificare la soiurile de mur

6.4 Producția de fructe obtinuta la unele siuri noi de mur

6.5 [anonimizat] I

CONSIDERAȚII GENERALE

Capitolul I

Importanța, originea si aria de răspândire a culturii murului

Importanța culturii murului

Interesul sporit este dictat de componența biochimică a cultivarurilor de mur și anume conținutul mare de vitamine, săruri minerale, antioxidanți dar și toleranța cultivarelor la temperaturi scăzute, boli și dăunători precum și capacitatea lor de a valorifica terenuri cu bonitatea redusă.

Rubus fruticosus este o specie apreciată pentru fructele sale delicioase și folositoare – mure. Genul Rubus cuprinde 740 de specii, fiind cel mai mare gen al familiei Rosaceae. Fructele sunt de o înaltă valoare medicinală, cosmetică și nutritivă, conțin nutrienți valoroși, constituenți bioactivi, de un interes terapeutic și alimentar înalt. Pe lângă faptul că se utilizează în calitate de fructe proaspete pentru consum, des murele sunt utilizate drept ingredient principal pentru coacerea produselor de patiserie, prepararea salatelor, gemurilor, sucurilor, înghețatei, lichiorurilor, și a diferitor deserturi. Calitățile terapeutice ale murelor sunt cunoscute datorită numeroaselor principii active pe care le conțin.

Conform Berry Health Benefits Network murele au un conținut de 3,69 mg de acid elagic per gram de fructe. Conform American Cancer Society reprezintă un compus promițător în tratamentul cancerului. În timpul studiilor de laborator, s-a remarcat că acidul elagic încetinește creșterea tumorilor maligne și ucide celulele canceroase ale animalelor de laborator.

Alte studii efectuate de American Cancer Society arată că acidul elagic poate reduce efectele nocive pe care exstrogenul le are în cancerul glandelor mamare.

Oregon State University a realizat un studiu care a demonstrat că doze mari de vitamina C pot preveni răceala la unii indivizi și pot reduce durata acesteia cu 14 % la copii și cu 8% la adulți. De asemenea, datorită conținutului în taninuri, murele ajută la reducerea iritațiilor în gât care apar odată cu răcelile și gripa. Fibrele și pectina prezente în mure sunt benefice sistemului cardiovascular, reducând nivelul colesterolului. De asemenea, magneziul din aceste fructe contribuie la sănătatea sistemului cardiovascular relaxând arterele, permițand sângelui oxigenat să circule mai ușor în organism. Sunt bune si in prevenirea stresului oxidativ generat de radicalii liberi, responsabil pentru producerea bolilor cronice. Continutul ridicat de taninuri al murelor intareste tesuturile, ajuta la tratarea inflamatiilor intestinale. Reprezinta, de asemenea, o sursa naturala de acid salicilic, substanța activa pe care o gasim in aspirina. In medicina populara, erau frecvent folosite pentru a trata raguseala si durerile de gat.

În ultimii ani pe piață României a crescut cerința față de sortimentul de plante cultivate, prevăzând indroducerea și cultivarea noilor specii și soiuri de plante, astfel contribuind direct la rezolvarea Programului alimentar și de vindecare a populației țării. Necesitatea cultivării și reproducerii acestor plante reiese din interesul deosebit față de arbuștii fructiferi. Una din aceste culturi este murul. Murul (Rubus fruticosus) în România este solicitat grație capacităților sale curative, gustative.

Cultivarea pe scară largă a arbuștilor fructiferi și în deosebi a speciilor noi, ar duce la un sortiment mai variat de plante de cultură și la o alimentație mai variată, cu un sortiment bogat de fructe – soiurile Thornfree, Chester, Arapaho, Thornless Evergreen, Polar, Loch-Ness, Triple Crown, Tayberry, Logamberry se bucură în prezent de atenția multor specialiști din întreaga lume.

Murul fără ghimpi se cultivă pentru fructele și frunzele sale cu proprietăți tonice, diuretice, sudorifice, laxative și depurative. Se recomandă în tratarea stărilor de astenie, dispepsii, dermatoze, constipații și stări febrile. Frunzele tinere de mur se folosesc la combaterea unor inflamații ale gingiilor, gurii și gâtului. Ceaiul din frunze de mur se utilizează în tratarea : gastroenteritelor, colitelor și este un bun tonifiant al organelor digestive.Prezintă și neajunsuri ca : perisabilitate ridicată a fructelor și consum mare de forță de muncă penitru recoltare.

a) Planta în faza fructificării b) Faza butonizării și înfloriri

Fig. 1 Aspectul morfologic general al culturii Rubus fruticosus

PEPINIERELE HIDA

Originea si aria de răspândire a culturii murului

Murul (BlackBerry) are aproape 200 de specii. Din cele cultivate trei soiuri sunt Europene și nouă specii SUA. Soiurile de mur se împart în două grupuri: mur târâtor și mur cu ramuri drepte.

În natură murele sunt foarte răspândite atât în Romania cât și în Europa. În marginea pădurilor, în poieni, în tufișuri, în lunci și de-alungul apelor curgătoare, în zone deluroase din Europa, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și America de Nord. Este una dintre cele mai vechi plante medicinale cu originea în Orient, mărturiile asupra folosirii ei în medicină datând din vremea lui Hippocrate, secolul al IV-lea î. Hr.

Murul este răspândit în zonele temperate, ocupând subzonele cu altitudine mijlocie, submontane, iar unele specii coboară în câmpii și lunci.

Fig.2 Arii spontane și cultivate ale genului Rubus sp. în lume

În Europa, principalele țări producătoare sunt : Polonia, Iugoslavia, Ungaria, Germania, Bulgaria etc.

Prima cultură de mure a fost făcută în statul Oregon din SUA. Conform înregistrărilor între anii 1995 și 2010 s-au cultivat între 25 – 30 km2 de mure, producând între 18 și 19 milioane de kg de mure anual, făcând statul Oregon cel mai mare producător de mure din lume. În timp ce Oregon este lider mondial în ceea ce privește producția de mure, Serbia și Mexic sunt următoarele tari producătoare de mure, care în ultimii ani au avut o creștere substanțială.

Producția de mure se obține din natură de la Murul sălbatic, reprezentat prin speciile Rubus caesius L. (Murul de miriște sau de câmpie) și Rubus plicatus Whe et N. R u b ., sin Rubus fruticosus L. (Murul de pădure), care sunt foarte răspândite în țara noastră, cu deosebire în zonele deluroase și submontane. Datorită ghimpilor de pe tulpini, recoltarea murelor sălbatice este destul de anevoioasă.

În plantatii comerciale și în grădinile populației se cultivă soiuri de Mur fără ghimpi (Thornfree, Black Satin, Lochness, Triple Crown, Chester, Polar, Smoothstem, Ergreen), originare din America de Nord (S.U.A.). Fructele acestor soiuri se recoltează în a doua jumătate a lunii iulie și până în prima decadă din septembrie.

La noi în țară în afară de murul de cultură se cultivă și soiuri hibride intre Mur și Zmeur (Lo-ganberry, Tazberry, Boyssen), originare tot din S.U.A., care sunt, de asemenea, fără ghimpi pe tulpini. Aceste soiuri au fructe foarte mari, roșii asemanaiatoare cu zmeură, dar mai acide și cu asociația de drupeole aderenta de receptacul (la Zmeur este neaderenta). Coacerea fructelor la soiurile hibride începe în decadă a doua a lunii iunie, odată cu zmeură.
Coacerea murelor, pe aceeași parcelă, se esalonează pe o perioadă de peste o lună de zile până la 3 luni la anumite soiuri.

PEPINIERELE HIDA

Capitolul 2

Stadiul actual al cercetărilor privind cultura murului

2.1 Obiectivele de ameliorare a soiurilor de mur

Dacă pe plan mondial această specie este mai mult cercetată, în România primul program de ameliorare a început după anii 1980.

Obiectivele stabilite prin acest program coincid în general cu cele de pe plan mondial și se referă la :

– sporirea rezistenței la gerurile din iarnă, cel puțin până la -250C la murul cu ghimpi și la -200C la cel fără ghimpi;

– creșterea erectă a tulpinilor cu scopul de a renunța la sistemul de sustinere;

– lipsa spinilor sau reducerea spinozității;

– calittea fructelor, care trebuie să fie mari, aromate, cu maturare timpurie și cât mai grupată în cadrul inflorescențțelor și a soiului;

-rezistența sporită la boli, și în special la rugină (Phragmidium rubi idaei), putregaiu cenușiu al fructelor (Botrytis cinerea) s.a.

2.2 Metode de ameliorare a soiurilor de mur

Ca metode utilizate în ameliorarea murului preciză:

– hibridarea dirijată intraspecifică, interspecifică și intergenerică;

– hibridarea naturală și consangvinizarea (ca metode auxiliare), încrucișările fiind de tip ciclic, semidialele și dialele.

Gradinariu Gică – pomi speciali

2.3 Aspecte privind transmiterea unor insușiri si caractere la mur

2.4 Rezultate obținute în ameliorarea soiurilor de mur

Capitolul 3

Prezentarea unitatii

3.1 Istoric și perspective

În anul 1918 a fost înființată ferma ,,Vasile Adamachi" având drept fundament organizarea unor ferme model în cadrul catedrei de Științe Agricole a Universității Iași. Trebuie remarcată implicarea profesorului Haralamb Vasiliu care a recomandat Ministerului Instrucției să facă toate demersurile necesare în vederea obținerii unui teren viran în apropierea observatorului Astronomic. Prin implicarea activa a cadrelor didactice, dar mai ales a profesorului Agricola Cordaș, în anul 1920 Universitatea din Iași a primit 31 ha (purtând astăzi numele de terenul Ghițu Nenu), care au fost ulterior cedate pentru un plafon de 50000 lei de către Secția Agricolă pentru a lua naștere Stațiunea Zootehnică Copou.

Trebuie subliniat faptul că ferma didactică a fost înființată cu adevărat în 1922 prin adresa cu numărul 24549 a Ministerului Agriculturii și Domeniile. Aceasta cuprinde: terenul Ghițu Nenu și via Adamachi, care trece în proprietatea Catedrei de Științe Agricole fiind cedată de către Academia Română. În anul 1945 a luat fiintă Institutul Agronomic "Ion Ionescu de la Brad", având doar două facultăți: Agricultură și Medicină veterinară, ulterior, completat cu Facultatea de Horticultură și Facultatea de Zootehnie (1951).

Până în anul 1967, stațiunea didactică își desfășoară activitatea sub această denumire, când își modifică numele în Ferma numărul 3 a Stațiunii Didactice Experimentale „Vasile Adamachi”.

În prezent, principalul scop atât menținerea cât și dezvoltarea unități la cele mai înalte standarde ale horticulturi moderne, într-un mod intensiv și profitabil, luând în considerare atât cercetarea științifică cât și schimbul de informații între profesioniștii de carieră și amatori. În acest sens, este sprijinit și dezvoltat comportamentul temeinic față de eforturile generatiei tinere în mențirea unui climat de stabilitate socială.

3.2 Cadrul natural în care s-au efectuat cercetările

Asezarea geografică

Raportat la poziția geografică, Ferma horticolă „V. Adamachi” a Stațiunii Didactice este situată în nord-vestul Municipiului Iași, fiind încadrată de coordonatele geografice de 4710” și 47 15' latitudine nordică și respectiv, de 2730' latitudine estică.

Sub aspectul dispunerii administrative, ferma horticolă face parte din terenul cadastral al Municipiului Iași, fiind înconjurată de către următoarele unităti: în nord, municipiul Iași în partea estică, Universitatea Agronomică Iași, în sud, Gradina Botanică și S.C. Copou S.A, iar în partea de vest, S.C. Copou S.A. și Liceul Agroindustrial Iași. Aceasta este dispusă pe versantul dinspre vest și sud, adiacent dealului Copou, înglobându-se în zona de silvostepă a Podișului Moldovenesc.

Evidențiem faptul că relieful fermei este foarte frământat, cu versanti aflați pe curbe de nivel cu fluctuații între 170 m și 90 m altitudine și cu pante între 12-21%; în sud-vest se întinde un platou cu pante de 5.8% .Teritoriul fermei este parcurs de doi afluenți secundari, cu orientare sudică și sud-vestică, care la bază formează valea ce face legătura cu șesul Bahluiului.

Caracterizare hidrologică

Sub aspectul rețelei hidrografice trebuie să subliniem prezența a două talveguri cu obârșia la cotele 157 metri, respectiv, 167 metri ce au o lungime de maximum 800 metri. Dacă am împărți suprafața în 3 zone concluzionăm că densitatea talvegurilor este de 1,6 km sau frecvența de 2,5 km fiind peste valorile medii de pe cuprinsul bazinului hidrografic al Bahluiului și a Jijiei. Aceste talveguri constituie un debit de lichid permanent interceptând straturile acvifere și fiind totodată colectori ai apelor pluviale provenite din rețeaua de canalizare a arterei de circulație din Aleea M. Sadoveanu. Apele scurse i au un debit putin insemnat, constituie o sursă de alimentare a acumulării de agrement din Grădina Botanică a lașului. Talvegul din nord-vestul fermei colectează în acelasi timp si apele uzate provenite dinspre Grupul Scolar Agricol V.Adamachi si partial de la S.C. VINIFRUCT coPOU s.A.

Datorita lungimii traseului de aproximativ 2,5 km până la deversarea in acumularea amintită, datorită vegetatiei intalnite pe talveg are loc o anumită autoepurare privind calitatea apei.

Sub aspect hidrologic pe teritoriul fermei pot fi evidentiate apele freatice cantonate pe depozite leossoide sau marnoase inclinate in sensul pantei terenului. Datorită acestei conditii sunt izvoare de coastă, ce apar aproximativ la două nivele, prima la 130 m iar cea de a doua la cota 115 m aceste izvoare au caracter descendent si provoacă pe versanti un exces de umiditate, favorizánd in acelasi timp fenomene de alunecare evidentiate pe aproximativ 8 ha, prezente atât pe versantul cu expozitie estică cât si pe versantul cu expozitie vestică.

Debitele captate sunt folosite prin instalatii simple la alimentarea cu apă a plantatiilor, pentru prepararea soluției in vederea aplicării tratamentelor fitosanitare.

Caracterizare pedologică

Suprafata fermei, desi este relativ redusă, prezintă un invelis destul de variat datorită gradului mare de frământare si expozitiei. Roca mamă este reprezentată prin marne obișnuite si cele salifere luto- e precum si de aluvio- eoluviale.

Marnele obisnuite si cele salifere se gasesc răspândite pe pantă, contituind principala rocă mamă. Solul loessoid s-a format in procesul de loessoidare a depozitelor pe terase sau chiar a unor marne. Pe văi se găsesc depozite aluzio-eoluviale care sunt in diferite faze de gleizare.

Cercetările pedologice facute din punct de vedere morfologic si sistematic au facut să se deosebească următorul tip de sol: cernoziomul mediu levigat (cambic) este principalul tip de sol din cadrul fermei, fiind format pe roci loessoide.

Studiul vegetatiei

Teritoriul fermei face parte din zona de silvostepå, iar locul pe care il ocupă in cadrul Podișului Moldovei si amplasarea între stepa de pe luncile zvântate si pădurile din unitățile inalte din vest si sud, ii conferă mai mult calitatea de etaj, decat de zona fitopedoclimatica.

Cu toate că biotopul natural a suferit modificări prin interventia factorului antropic, vegetatia spontană întâlnită la ora actuală pe suprefete izolate, impropii pentru agricultură, constituie o caracteristică de seamă a peisajului, corelațiile morfofitopedoclimatice fiind evidentiate.

Vegetatia de silvostepă se caracterizează prin asociatii de ierburi xeromezofile si xerofile, ce alternează pe arii restrânse cu păduri. Pe versanții insoriti, vegetatia pajiștilor primare este reprezetată de asociații de Medicagini- Festucetum valusiacae, Festucetum pseudovinae.

Vegetatia terenurilor înmlăștinate si a bălților este constituită din asociatii ca: Scireptum maritimi, Lemnetum minoris s.c.l.

Terenurile sărăturoase au vegetatie halofită, asociat de tipul: Puccinelietum distantis, Salicornietum hertaceae.

Pe suprafetele agricole se intalnesc, alături de plantele cultivate si specii de plante spontane a căror combatere constituie o măsură importantă, de care depinde cantitatea si calitatea productiei speciilor întâlnite în cultură.

Vegetatia lemnoasă spontană întâlnită este reprezentaă de arbori din genurile: Tilia, Acer, Prunus, Quercus si arbusti, predominant din speciile Cotinus coggigria, Sambucus nigra, Crataegus monogina, Cornus mass, Rosa canina. Vegetatia lemnoasă cultivată este reprezentată de măr, păr, cires, vișin, prun, vita de vie, cais și piersic.

3.3 Organizarea unității

La momentul actual, stațiunea Didactică din cadrul Universității de știinte Agricole și Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" lasi este organizată în trei ferme cu profil diferențiat:

Ferma nr. 1, Ezăreni (cu profil de culturi in camp);

Ferma nr. 2, Rediu (cu profil zootehnic și bază furajeră);

Ferma nr. 3, "Vasile Adamachi" (cu profil horticol).

Ferma "V. Adamachi" ca unitate de baza a organizării producției horticole.

Prin specificul ei, ferma horticola constituie forma concreta de organizare a productiei si a muncii in cadrul sectorului horticol, având drept scop principal deservirea invatamantului superior de la Facultatea de Horticultură. Statiunea didactică lasi este unitate specializată, subordonată Universitatii Agronomice pentru asigurarea conditiilor de practică productivă si efectuarea unor cercetări in domeniul agriculturii. in conformitate cu cerintele noului mecanism economico-financiar, unitatea este nevoită se autofinanteze, adică să poată să-si acopere integral cheltuielile de productie din venituri propii si să obțină beneficii cât mai mari pentru asigurarea reproductiei lărgite.

Unitatea detine campuri demonstrative, colectii de plante, sere, solarii si pepiniere, fermă zootehnică, sectoare ce asigură efectuarea lucrărilor cu studentii pe teren, ceea ce realizează legătura intre teorie si practică în formarea viitorilor specialisti.

Prin specificul ei, ferma horticolă contituie forma concretă de organizare a productiei si a muncii in cadrul sectorului horticol, având drept scop principal deservirea invătămantului superior de la Facultatea de Horticultură.

Sectorul de cercetare pentru domeniul horticol este organizat pe discipline de specialitate: legumicultură, floricultură, pomicultură, viticultură, dendrologie, oenologie, tehnologia produselor horticole.

Ferma "V. Adamachi" este organizată in trei sectoare principale de productie si cercetare:

– sectorul viticol;

– sectorul pomicol;

– sectorul legumicol.

Aceste sectoare cuprind plantații și amenajări corespunzătoare de productie, colectie ampelografică, colectii pomicole si câmpuri didactice pentru lucrări practice specifice disciplinelor din planul de învătământ al Facultătii de Horticultură. Colecțiile si campurile didactice constituie baza materială a disciplinelor de profil unde se efectuează demonstratii aplicative, ca parte integrată a procesului de invatamânt si totodată, organizarea unor teme de cercetare. Ferma "V. Adamachi" reprezintă de asemenea unitatea de productie unde studentii Facultătii de Horticultură, dar nu doar acestia, iși desfasoară practica in decursul anilor de studiu, precum si practica pentru întocmirea lucrării de diplomă.

Esalonarea perioadelor de practică, permite studentilor să parcurgă întregul ciclu de producție, asigurând conditii pentru însusirea conditiilor tehnice, de organizare si economice, specifice plantelor de cultură. Ferma horticolă are un centru distinct, avand la dispozitie toate mijloacele materiale necesare instruirii practice, in conditii optime, a studentilor.

3.4 Activitatea de cercetare

Activitatea universitară este o componenta indispensabilă menținerii învățământului superior la standardele cele mai înalte, activitate complexă care implică cercetări știintifice, educatie si servicii inovative. Universitatea de Știinte Agricole si Medicină Veterinară ,,Ion Ionescu de la Brad" lași este structurată pe patru cicluri: licențe, masterate, doctorate și postdoctorate. Sectorul de cercetare pentru domeniul horticol este structurat pe următoarele discipline de specialitate: legumicultură, floricultură, pomicultură si viticultură.

Capitolul 4

Tehnologia de cultură a murului

4.1 Alegerea si pregătirea terenului

Înființarea și întreținerea plantațiilor de mur

Inainte de inființarea plantației de mur, se efectuează proiectarea terenului, se face parcelarea, sau pichetarea terenului. După parcelarea terenului, acesta pe o perioada de 3 ani va fi cultivat cu un amestec de graminee perene pentru fân, sau specii furagere din fabaceae (lucernă, mazăre ect.) pentru a îmbogați terenul în humus. Pregătirea solului constă dintr-un complex de lucrări tehnice, care se execută cu diferite unelte și utilaje, în stratul de sol în care se dezvoltă rădăcinile, în scopul creării unor condiții favorabile a dezvoltării de creștere a puieților.

Prin lucrările de pregătire a solului se urmărește realizarea următoarelor obiective: afânarea solului pe adâncimea necesară dezvoltării rădăcinilor; pătrunderea, înmagazinarea și menținerea apei în sol; aerisirea solului și crearea unor condiții pentru activarea vieții microorganismelor; ameliorarea și menținerea condițiilor de structură în stratul superior al solului; distrugerea buruienilor, protecția solului de eroziune; crearea unor condiții optimale pentru încorporarea în sol a resturilor vegetale și a îngrășămintelor.

Efectele favorabile ale asolamentului sunt multiple și deosebit de importante. Prin adoptarea lui se ajunge la sporirea și folosirea rațională a fertilității solului. Pe baza acestor elemente se stabilesc următoarele tipuri de asolament: asolament cu ogor negru; asolament cu ogor ocupat; asolament cu îngrășământ verde.

Asolamentul cu ogor negru se adoptă în mod obișnuit în regiuni secetoase și atunci când solul este puternic năpădit de pir. El oferă posibilitatea combaterii buruienelor pe cale mecanică sau cu ajutorul erbicidelor.

Asolamentul cu ogor lucrat se aplică în pepinierele situate în zone unde precipitațiile atmosferice sunt minime și în care solul se destructurează și sărăcește ușor în substanțe nutritive, în special în azot. Asolamentul cu ogor lucrat prevede ca sola care este în ameliorare să fie cultivată cu plante agricole: mazăre, măzăriche și ovăz de primăvară, al căror timp de creștere este de scurtă durată și care se pot recolta devreme (începutul lunii iunie).

Imediat după cosire se face dezmiriștirea, după care solul se întreține până în toamnă cu lucrările ogorului negru. Ogorul lucrat aplicat după indicațiile de mai sus menține și ameliorează structura solului, îmbogățește solul în azot, prin fixarea azotului atmosferic de către bacteriile de nodozități dezvoltate pe rădăcinile leguminoaselor, prin humificarea rădăcinilor plantelor cultivate, cât și prin redarea sub formă de compost a masei vegetale produse pe sola în ameliorare îmbogățește solul în humus, permite înmagazinarea apei în sol, prin întreținerea acestuia cu lucrările ogorului negru, după eliberarea solei de cultura plantei agricole.

Pichetarea pentru arbuști fructiferi inclusiv pentru mur se efectuează în dreptunghi (între rânduri distanța este mai mare iar pe rând distanțele sunt mai mici). În toamnă se va încorpora odată cu arătură adâncă și 30 de tone/ha de îngrășământ organic provenit de la o fermă ecologică de creștera animalelor. Murul se va planta primăvara după ce trece pericolul înghețurilor.

Fig. 3 Plantația de mure expunerea, relieful, altitudinea

Înființarea plantației

Alegerea terenului: Cele mai bune rezultate se obțin pe solurile bine aerisite și drenate, bogate în humus cu o bună disponibilitate hidrică. Pentru plantațiile de mur se aleg terenuri adăpostite natural de vânturi puternice și reci, situate în apropierea căilor bune de comunicații, surselor de apă pentru irigare, centrelor populate și de realizare a producției.

Relieful plan sau în pantă lină până la 5-60, pretabil pentru irigare. Mai favorabile sunt părțile inferioare ale pantelor cu expoziții: N, NE, NV, SV.

Solurile preferabile sunt: cu textura nisipo-lutoasă, luto-nisipoasă, lutoasă; grosimea stratului humificat de

circa ; conținutul de humus nu mai mic de 2,5-3,5%; suficient asigurat cu forme mobile ale elementelor nutritive; slab acide sau neutre (pH=5,6-7). Sunt contraindicate solurile sărace, foarte grele, calcaroase (pH=7,3 și mai mult), cu exces de umiditate.

La alegerea terenului trebuie de ținut cont și de: existența forței de muncă ieftină pentru efectuarea lucrărilor manuale la tăiere, recoltare etc; existența facilităților de transport în zonă.

Amenajarea terenului. Se începe cu 2-3 ani înainte de plantarea murului. Terenul se eliberează de vegetația lemnoasă, buruieni multianuale și alte obiecte, se nivelează.

Pregătirea terenului către plantare. Cu cel puțin 2 luni înainte de plantare se ară la adâncimea 35-. Pe toată suprafața se introduc îngrășăminte organice și minerale cu fosfor și potasiu în dozele recomandate. Solul se mărunțește și se nivelează cu discul sau cultivatorul și se menține ca ogor lucrat până la plantare.

Soiurile. În scopul eșalonării perioadei de maturare și recoltare a fructelor într-o, parcelă se vor planta 2-3 soiuri cu diferite perioade de maturare, alternând 6-10 rânduri de fiecare soi.

Materialul săditor. Trebuie să fie certificat. Drajonii, butașii trebuie să aibă grosime la baza tulpinii nu mai mică de și sistem radicular cu lungimea peste 15-.

Plantarea murului.

Terenul, destinat plantării murului, se împarte în tarlale delimitate prin drumuri late de 4 m și parcele cu dimensiunile 100-150×100-200 m (1-3 ha). Se planifică instalarea spalierului și sistemul de irigare. Rândurile trebuie să fie în continuare pe toate parcelele, formându-se posibilități de utilizare rațională a tehnicii din dotare. La organizarea teritoriului rândurile de mur trebuie orientate cât mai aproape de direcția N-S pentru crearea unui regim favorabil de iluminare și aerisire în plantație.

Distanțele dintre rânduri în plantațiile industriale – 2,5-, iar în grădinile familiale – 1,5-. Între plante pe rând – 1,2-, în funcție de vigoarea soiurilor

Perioada optimă de plantare este toamnă, în lunile octombrie, noiembrie, imediat ce plantele au ieșit din vegetație, sau la început de primăvară martie, aprilie, de preferat înainte de dezmugurire. Plantarea se efectuează în gropi (40x40x40cm), șanțuri, brazde deschise cu plugul la adâncimea de 30- sau în gropi perforate cu burghiul hidraulic.

Înainte de plantare materialul săditor se controlează, fiind admiși numai drajonii și butașii, care au muguri și rădăcini viabile. În ziua plantării materialul săditor se fasonează (tulpina se scurtează la de la bază; se elimină rădăcinile vătămate, uscate, rupte; se scurtează rădăcinile prea lungi la 15- pentru plantarea în gropi sau brazde și la 10- pentru plantarea cu ajutorul hidroperforatorului/hidroburului), se mocirlesc rădăcinele și se distribuie la plantare.

Adâncimea plantării se stabilește astfel ca solul să acopere numai partea tulpinii, care a fost în sol anterior, școala de butași, în drajonieră, în marcotieră. La plantarea în gropi sau brazde pentru fiecare plantă se administrează câte 4- mraniță și 20- superfosfat, 10-15 gr sare de potasiu care se amestecă uniform cu solul de la fundul gropii.

Mare precauție necesar de respectat la astuparea gropilor, preferat pus sol câte puțin înprejurul rădăcinii, și de apăsat ușor, în așa fel de evitat formarea golurilor în jurul plantelor. După plantare urmează udatul cu 5- de apă la fiecare plantă, sau prin aspersiune, în brazde cu normă 250-300 m3/ha. Cînd solul se zvântă, fiecare plantă se mușuroiește, iar solul între rânduri se afânează.

Fig.4 Plantația de mur Holercani r-nul Dubasari soiul „ Arapaho”

Fig. 5 Schema plantării butașilui de mur înrădăcinați

4.2 Tipuri și sisteme de plantații

Sisteme de conducere a plantelor

Complexul de operațiuni absolut necesare sunt lucrările pentru întreținerea murului fără ghimpi. Aceste operațiuni au rolul să ajute la reînnoirea și fructificarea anuală a plantei, asigurându-i o dezvoltare corespunzătoare și o recoltă consistentă. Considerăm necesar să informăm fiecare cultivator de mure privind importanța acestor lucrări. În absența lor sau dacă nu sunt efectuate la timp, există șansa, să ne trezim invadați de tufele de mur fără țepi, tot mai greu de întreținut și controlat, fără să ne bucurăm de savoarea fructelor pline de proprietăți adevărat prețioase pentru organism.

Majoritatea arbuștii murului fără ghimpi, indiferent de soi au tulpini destul de fragile. Tulpinile lungi se apleacă și necesită suporturi artificiale. Într-un singur an, fiecare lăstar, de mur poate atinge de până la 4-, dacă nu este asigurată o structură de susținere corespunzîtoare numai operațiunile de taiere și întreținere nu vă garantează succes. Este important ca sistemul de spalier al plantației de mure să fie suficient de robust încât să poată susține plantele ajunse la maturitate care sub propria lor greutate și datorită rodului, se apleacă și în lipsa unui sistem de susținere, se culcă la pământ.

Sisteme de conducere au evoluat, iar printre factorii care au contribuit la diversificarea lor au fost: habitusul diferit al soiurilor, extinderea suprafețelor cultivate, posibilitățile materiale și inventivitatea cultivatorilor. Indiferent de formele de conducere, toate se bazează pe principiul separării tulpinilor fructifere de cele de înlocuire. Mai jos sunt prezentate scheme de cele mai simple și ieftene suporturi la mai moderne și de cost.

Fig. 22 Variante sistemelor de conducere și palisare a culturii mur fără spini

I varianta conducerea pe un singur suport (stâlp), sistemul presupune prezența unui tutore înalt de 2,3-2,4m cu grosimea de 7- diametru, fixat în pământ la adâncime de 35-, la distanța de 25- de la plantă în lungul rândului și în jurul căruia se conduc tulpinile de doi ani, în formă de spirală, până în vârful stâlpului, unde se scurtează.

Creșterele ce apar de la baza tufelor, respectiv tulpinile de un an, se conduc pe pământ în lungul rândurilor, toate în aceiași direcție. Sistemul dat prezintă dezavantajul ca prin aglomerarea tulpinilor pe tutore lăstarii fructiferi vor fi și ei înghesuiți favorizând atacul de Botrytis cinerea.

II varianta conducere pe doi stâlpi

Tehnologia este asămănătoare cu precedenta cu deosebire că se folosesc doua tutori plasați de o parte și alta a tufei, la distanța de 25- în direcția rândului. Pe unul se conduc tulpinile de 2 ani, iar pe celalt tulpinile de un an. În această situație, lucrările solului se execută mai ușor, decât în prima variantă.

III varianta sistema de conducere murului pe spalier cu 2 sârme

Sârmele se fixează de spalier la înălțimea de 1,0m și 1,7m. Tulpinile de 1 și 2 ani se palisează la nivele diferite și se dirijează în una sau amândouă direcții. Conducerea pe spalier cu ondularea tulpinilor se folosește mai rar și numai la soiurile de mur cu număr redus de tulpini, însă foarte lungi. Pentru a asigura numărul necesar de muguri de rod, tulpinile se taie mai lungi și se conduc între 2 sârme, sub formă de curbe sinusoidale ondulândule într-o singură direcție sau în două.

IV variantă sistema de conducere pe spalier sub formă de evantai este sistemul adoptat tot mai mult în producție largă și care răspunde mai bine cerințelor biologice ale murului. Plantele sunt mai bine luminate, aerisite iar lucrările ce se execută pe plantă se fac mult mai ușor. La acest sistem se folosesc 3 sârme la înălțimea de 0,6 m, 1,1 m și la 1,7 m fixate pe stâlpi de h=1,8m amplasați din 10 în . Tulpinile de rod se palisează în poziție oblică în ambele direcții, fixânduse una câte una de sârmele spalierului. Lăstarii se conduc în poziția verticală, palisându-se cu legături largi de cele 3 sârme. În momentul când creșterile au depășit și ultima sârmă se dirijează în lungul ei cu direcția sud.

În plantațiile, moderne industriale în prezent sunt folosiți sisteme de spalier cu stâlpi din fier, inox sau din beton armat cu înălțime tradiționalâ circa 2,0- bine ancorați în pământ la fiecare capăt. Frecvența cu care să dispun de-a lungul rândurilor, poate varia de la 5 până la , repartizarea depinde de lungimea rândurilor, precum și de productivitatea medie per planta. În regiunile unde persistă pericolul înghețurilor de iarnă se mai aplică sistemul de susținere care e montat în așa fel că poate fi flexibil și culcat la pământ cu tot cu plantele palisate și acoperite cu paie sau cu folii. Fig.23

Fig. 23 Suport metalic flexibil, schema construcției metalice

Fig. 24 Suport metalic pe timp de iarnă, protejarea plantelor de îngheț, acest

procedeu tehnologic este utilizat în Ucraina regiunea Vinnitza, compania FruiTech Ltd.

Fig. 25 Suport metalic flexibil utilizat în Marea Britanie ( perioada de vegetație)

4.3 Tăieri de producție

Tăierea plantelor

Complexul de operațiuni absolut necesare, când dorim să avem mai mult decât o plantă ornamentală. Aceste operațiuni au rolul să ajute la reînnoirea și fructificarea anuală a plantei, asigurându-i o dezvoltare corespunzătoare și o recoltă consistentă. Considerăm necesar să informăm fiecare cultivator de mure privind importanța acestor lucrări. În absența lor sau dacă nu sunt efectuate la timp, există șansa, să ne trezim invadați de tufele de mur fără țepi, tot mai greu de întreținut și controlat, fără să ne bucuram de savoarea fructelor pline de proprietăți adevărat prețioase pentru organism.

Tăierea de formare. În anul întâi, îndată după plantare tulpinile se scurtează la 15- de la sol. În primul an de viață, cel imediat după plantare, plantele murului fără spini, au o creștere destul de lentă. Dacă materialul săditor are mai mult de 2-3 mlădițe vă recomandăm s-o păstrați pe cea mai robustă. Restul vor fi taiate complet, cât mai aproape, de nivelul coletuletului (porțiunea ce face trecere între rădăcină și tulpină). Lăstarii apăruți pe parcursul vegetației se conduc și se palisează pe spalier.

În anul al doilea, primăvara, după ce a trecut pericolul înghețurilor, se aleg 2-3 tulpini anuale pentru fructificare, care se scurtează la 150-. Creștere laterale la distanța de 40-, de la sol se taie la inel. În acest mod, se evita că murele să atingă sub propria greutate solul să se murdărească de noroi, sau se mucegăiască. Ramificările laterale, situate pe aceste tulpini în partea superioară se răresc și se scurtează la 25- (2-4 muguri). Tulpinile de rod se palisează uniform pe spalier în formă de evantai. Vara se aleg 6-7 lăstari (drajoni) noi pentru fructificare în anul următor.

Tăierea de fructificare. Se începe din anul al treilea. Primăvara, din cele 6-7 tulpini crescute în anul trecut, se rețin 4-6 cele mai dezvoltate, care se scurtează la lungimea impusă de sistemul de conducere, de regulă la 150-. Dacă sunt ramificări laterale, acestea se răresc și se scurtează ca în primăvara anului doi. Celelalte tulpini, inclusiv cele care au fructificat în anul precedent, se suprimă de la baza tufei.

Tulpinile care au fructificat se elimină numai primăvara, deoarece, în timpul iernii ele protejează cât-de-cât tulpinile anuale de vânturile reci. Tulpinile de rod și drajonii lăsați să se dezvolte se palisează pe spalier în formă de evantai, distanțate la 10- una de alta. Lucrările vor avansa pe măsură ce tulpinile de mur cresc în lungime, cu mare atenție la tinere mlădițe, mult mai plăpânde.

În anii următori tăierile de fructificare la mur se efectuează după aceleași principii ca și în anul al treilea, menținându-se numărul tulpinilor de rod între 6-8 la o tufă, iar al celor nou formate, anuale, să fie cu 20-25% mai mare față de cele roditoare. Practic, ca regula de taiere rămâne suprimarea ramurilor care au fructificat în anul precedent. Acestea sunt ușor de recunoscut diferinduse de cele tinere de un an în special prin culoarea brun închis și prin rigiditate. Lăstarii tineri sunt mai flexibili și au o colorație verde spre marou.

Odata cu avansarea în vârstă, datorită fructificării abundente, pe tufele de mur se formează puține tulpini noi, de un an (2-3), care sunt foarte lungi, groase cu lemnul insuficient maturat și foarte sensibile la ger. În această situație lăstarii în faza erbacee se scurtează ușor la 20-. Din mugurii abia formați cresc lăstari anticipați – 2-4 la fiecare lăstar. Astfel se obțin 6-9 tulpini anuale normal dezvoltate, cu țesuturi bine maturate.

Scurtarea (ciupirea) drajonilor se face pe la sfârșitul lunei iunie, începutul lui iulie și sunt efectuate la lăstarii de anul 1, mai lunji de , care depășesc înălțimea spalierelor. Ciupirea drajonilor permite obținerea tulpinilor nu mai lungi de 2,0-, garnisite cu ramuri anticipate, care vor fructifica în anul următor. Procedura presupune ruperea sau ciupirea vârfurilor cu mâna, sau cu foarfeca de grădină și favorizarea ramificărilor laterale ale murulului fără ghimpi. În același timp se permite lăstarilor se se îngroașe, devenite mai puternice și robuste au mai mari șanse de supraviețuire în timpul iernii, urmând să ofere și o productivitate de mure mai mare.

4.4 Întretinerea culturii murului

Întreținerea solului, fertilizarea și irigarea.

În fiecare an se face arâtura de bază de adâncimea 12-, toamna înainte de căderea frunzelor. Pe benzile din rânduri se efectuează prașire cu sapa. Ulterior buruienele se plivesc concomitent cu răritul drajonilor de prisos. Din anul al treilea pe intervalele dintre rânduri solul se afânează de 3-4 ori pe an cu cultivatorul sau freza la adâncimea de 6-.

În ultimul timp în plantațiile de pomi și arbuști fructiferi să practică inerbarea, practica acestui procedeu constă în întreținerea solului pe intervalele dintre rânduri acoperit de ierburi. Acest tip de întreținere se recomandă în plantațiile amplasate pe terenurile în pantă supuse eroziunii, cât și pe terenurile plane în zonele cu precipitațiile suficiente (peste anual) și plantațiile irigate. Acest mod de întreținere are avantajele și dezavantaje lui. Posibilitatea de a lucra pe timpul ploios, când solul e umed. Tot odată ierbarizarea presupune creșterea nu orice buruine, dar plante de gazon, care la rândul lor trebui de menținut tuns, udat. Înerbarea solului se realizează începând cu anul 2-3 de la plantarea arbuștilor, ierburile fiind cosite repetat, resturile vegetale pot rămâne ca mulci, după fiecare cosire se udă.

Specia, sau amestecul de specii trebuie să corespundă unor criterii: să posedă o înrădăcinare superficială pentru a nu concura cu plantele de arbuști; să răsară repede, previnind infestarea buruienilor; formarea unui covor des și uniform; se suporte umbrirea și rezistența la ger; rezistent la traficul tehnologic, refacerea rapidă după cosit, plante multeanuale se persiste cât va fi cultivată plantația în cauză.

Fertilizarea de întreținere se face în funcția de bonitatea solului, de condițiile climaterice ale anului respectiv și de vigoarea vegetativă a plantelor. Fertilizarea cu azot trebuie făcută cu cea mai mare atenție. Fertilizarea unilaterală determină în multe plantații, dezvoltarea excesivă a plantelor, producții slabe și probleme fitosanitare (apariția bolilor și uneori crește frecvența dăunătorilor). Fertilizarea organică de întreținere poate asigura un echilibru de nutriție a plantelor și un nivel de fertilizare a solului adecvat și corespunzător pe toată perioada menținerii plantației pe același teren.

În general, pentru mur se recomandă îngrășăminte complexe. Cel mai bun echilibru în nutriția plantelor îl asigură îngrășămintele de tipul NPK în proporție 1:2:3, adică un conținut mai mic de azot, mediu de fosfor și ridicat de potasiu. Pe solurile bogate în potasiu se pot folosi proporții 1:2:2.

La dozele care se recomandă în continuare se va ține contul de substanța activă din îngrășământ. De exemplu la un îngrățământ complex de tipul 5:10:22; Avem de Azot, 10 de fosfor 22 de potasiu. Foarte bine răspunde cultura murului la fertilizarea foliară contribuind la bună nutriție a plantelor cu micro și macroelemente, sporind considerabil capacitatea productivă a culturii murului. Deoarece murul rodește abundent, trebuie susținut într-un sistem de fertilizare rațională a solului, alături de o bună lucrare a lui.

După înființarea plantației, prima fertilizare de bază care se face la 2 ani, după care se repetă din 2 în 2 ani. Ea constă în aplicarea a 30-40 t/ha gunoi de grajd, 300-400 kg/ha sare potasică și 300 kg/ha superfosfat.

Pentru fertilizarea suplimentară se pot folosi îngrășăminte lichide de la complexele de creștere a păsărilor sau animalelor care se diluiază cu 4 părți de apă.

Irigarea. Murul e un mare consumator de apă pe întregă perioadă de vegetație. Lipsa apei determină o polenizare defectuoasă, formează fructele mici, neuniforme, acre iar o parte din ele nu ajung la maturizare și se usucă. De asemenea, tulpinile vegetează slab, sunt subțiri, nu mai formează creșteri laterale, fiind influiențată negativ și producția anului viitor.

Condiții favorabile pentru creșterea și fructificarea plantelor se creează când umiditatea solului în stratul 0- se menține permanent la nivelul de 70-80% din capacitatea din câmp pentru apă. Irigare se face prin brazde, aspersiune sau prin picurare. Dacă irigarea se face prin sistemul de picurare volumul de apă pe unitate de suprafață scade cu 20%, și plantele mai puțin sunt expuse la îmbolnăviri. Irigările încep sa se facă primăvara la un interval de 2-3 săptămîni dacă este nevoie. În condițiile României, pe parcursul perioadei de vegetație, se recomandă orientativ ca plantația de mur să fie udată de 4-5 ori cu norma de 300-400 m3/ha.

Protecția plantațiilor împotriva factorilor negativi ale mediului

Protejarea murului împotriva înghețurilor – Unul din factorii ce limitează răspândirea murului este sensibilitatea la temperaturile scăzute din timpul iernii . De aceia se impune ca o lucrare necesară și în același timp economică, protejarea murului. Unii specialiști recomandă ca toate tulpinile de 2 ani să rămână peste iarnă netăiate pentru a servi tulpinilor de 1 an ca adăpost împotriva înghețului, urmând să fie eliminate primăvara.Pentru protecție se purcede la dirijarea tulpinilor de rod pe direcția rândului și acoperirea lor cu paie și alte resturi vegetale sau cu pământ. În cazul când protejarea tulpinelor se face cu paie, este bine ca toamna să se execute tăierile de rodire, iar ramurile rezultate, se așează peste paie, în lungul rândurilor. Protejarea cu pămînt are unele dezavantaje și anume, la decopertare se rănesc multe tulpini, iar în anii ploioși, o parte din muguri putrezesc.

Murul ar putea reacționa pozitiv în plantațiile acoperite cu plasă antigrindină susțină de stâlpi.

Principalele boli și dăunători. Combaterea lor

BOLILE MURULUI

Antracnoza- Elsinoe veneta Burck

Este una dintre cele mai răspândite boli în plantațiile de mur.

Simptome. Boala se manifestă pe lăstari, frunze și fructe. Atacul cel mai caracteristic se observă pe lăstari, unde apar pete mici, ovale sau neregulate de culoare roșie-purpurie. Pe măsură ce se dezvoltă boala, petele devin cenușii în centru iar pe margini culoarea rămâne purpurie. Atacul puternic pe tulpini poate slăbi mult planta sau chiar să-i provoace moartea. Tulpinile slăbite de atacul de antracnoză pot să moară în timpul iernii sau în anul următor, înainte de fructificare. Pe frunzele mature apar pete mici de culoare cenușie cu marginile purpurii. Fructele atacate sunt diforme, nu au aromă și putrezesc.

Profilaxie și terapie Tăierea, scoaterea din plantații și arderea lăstarilor bolnavi. După aplicarea măsurilor de igienă culturală, primăvara și toamna, se face un tratament cu un produs cupric. La plantare se folosesc drajonii sănătoși, liberi de această boală.

Pătarea brună-violacee Didymella applanata

Simptome Primele simptome apar pe drajonii tineri de un an, primăvara târziu sau vara devreme. Apar pete violacee sau brune în jurul mugurilor, în general, în partea de jos a drajonilor. Aceste leziuni se extind, acoperind uneori toată tulpina între două frunze. Când boala se dezvoltă pe tulpinile fructifere, petele se adâncesc, se brunifică și epiderma se desprinde de tulpină. Mugurii de pe tulpinile atacate sunt slab dezvoltați și ofiliți.

Profilaxie și terapie Se recomandă luarea tuturor măsurilor pentru a îmbunătăți circulația aerului în plantații pentru a ajuta la o uscare mai rapidă a foliajului și a tulpinilor; reducând numărul și durata perioadelor umede, se reduce și potențialul de infecție. Se vor evita fertilizările excesive cu azot. La plantare se folosește un material sănătos. 2-3 tratamente cu produse cuprice primăvara devreme și toamna.

Putregaiul cenușiu – Botrytis cinerea

Simptome. Florile se îngălbenesc și se acoperă treptat cu o pâslă cenușie. Fructele atacate se închid la culoare, se acoperă cu aceeași pâslă cenușie sau albicioasă și încep să putrezească. Un atac mai timpuriu pe fructe determină mumifierea acestora și rămân lipite de receptacul. În anii ploioși, atacul de putregai se manifestă și pe tulpini, prin apariția unor pete de culoare brun-deschisă. Atacul se confundă uneori cu cel produs de Didymella applanata.

Profilaxie și terapie. În primul rând, este importantă respectarea măsurilor de igenă culturală în plantații. În anii obișnuiți se fac 2-3 tratamente, iar în cei ploioși, 3-4 tratamente cu produse botriticide. La înființarea plantațiilor se va procura un material de plantare de bună calitate produs în pepiniere autorizate. Se recomandă de asemenea distrugerea buruienilor și eliminarea excesului de apă din plantație.

Rugina Phragmidium rubi-idaei

Simptome Boala se manifestă pe frunze, pețioluri și mai rar pe lăstarii tineri. Petele de pe frunze sunt de culoare galbenă, de formă neregulată cu puncte mici, portocalii-ruginii ce reprezintă picnidiile ciupercii. Mai târziu în jurul picnidiilor apar ecidiile ciupercii de culoare galben-portocalie.

Profilaxie și terapie Se recomandă adunarea frunzelor atacate și arderea acestora. În timpul repausului vegetativ se fac 1-2 tratamente cu produse pe bază de sulf. În timpul vegetației, se pot efectua 2-3 tratamente cu preparate specializate.

Cancerul lăstarilor – Leptosphaeria caniothyrium

Simptome Atacul se manifestă mai ales la baza lăstarilor, prin apariția unor pete de 10-15 cm, de culoare roz – brunii, apoi negricioase, cufundate, care evoluează în zone canceroase; în urma necrozării țesutului cortical apar crăpături longitudinale. În stadiul mai avansat, ciuperca atacă în profunzime, invadând țesuturile până la măduvă. La suprafața țesutului necrozat apar fructificațiile ciupercii – picnidiile – sub forma unor puncte mici, negricioase. Atacul este favorizat de timpul umed, iar sporii sunt răspândiți de vânt, apă și de insecte.

Profilaxie și terapie. Se recomandă luarea tuturor măsurilor pentru a îmbunătăți circulația aerului în plantații pentru a ajuta la o uscare mai rapidă a foliajului și a tulpinilor; reducând numărul și durata perioadelor umede, se reduce și potențialul de infecție. În cazul unor infecții severe se renunță la irigarea prin aspersiune, unde este cazul, și se face numai irigarea prin picurare. Tratamente: în timpul repausului vegetativ se pot folosi produsele pe bază de sulf. Primăvara devreme se face un tratament cu un produs cupric. În timpul perioadei de vegetație se fac 2-3 tratamente cu fungicide. Stropirile se fac când drajonii au 15-20 cm înălțime și înainte de înflorit. Ultima stropire se face când tulpinile care au rodit au fost tăiate și scoase afară din plantație.

Făinarea Sphaerotheca aphanis

Simptome. Boala se manifestă pe toate organele aeriene ale plantelor, afectînd însă în mod deosebit frunzele. Primele simptome apar primăvara, pe fața superioară a frunzelor, sub forma unor pete mari, neregulate, de culoare verde – gălbuie, acoperite pe fața inferioară de o pîslă fină, albicioasă – miceliul ciupercii, care devine apoi pulverulentă, făinoasă, ca urmare a diferențierii conidioforilor și conidiilor. În plantațiile mai dese, plantele bolnave rămîn pipernicite, avînd frunzele, din partea terminală a lăstarilor, acoperite pe ambele fețe, în întregime, rareori parțial, de o pîslă miceliană, albicioasă, pulverulentă. Frunzele atacate au foliolele de dimensiuni mult mai reduse, deformate și răsucite spre fața superioară. Frunzele bolnave se îngălbinesc, se usucă în timpul verii și cad. Uneori atacul se extinde și pe pețioli și pe extremitatea lăstarilor și chiar pe fructe, care mai târziu se strică.

Profilaxie și terapie Se recomandă dezinfectarea solului în cazul monoculturii sau în zonele de risc, folosirea solurilor virgine, necultivate unul sau doi ani; cultura anuală sau bianuală; folosirea de plante sănătoase.

DĂUNĂTORII MURULUI

Gîndacul zmeurului Byturus tomentosus

Daune Pagube mari sunt produse atît de gandaci, cît si de larve. Ei atacă bobocii florali, consumă polenul și nectarul. Bobocii atacați nu se mai dezvoltă. Larvele trec apoi în fructe, hrănindu-se cu receptacolul lor.

Descriere Adultul la gândacul zmeurului este de culoare cenușiu – negricios, are corpul alungit și este acoperit cu o pubescență. Antenele sunt de culoare castanie, iar picioarele-galbene. Larva este de culoare castaniă – deschisă sau galbuie, este acoperită cu perișori rari, dorsal, pe fiecare segment se găsește câte o pată transversală de culoare brună, în vârful abdomenului prezintă 2 spinișori. Pupa este de culoare albă.

Combatere Prin lucrările agro-fitotehnice ce se fac în plantațiie de zmeur se diminuează mult rezerva biologică a dăunătorului. La avertizare, se recomandă efectuarea de tratamente chimice în perioada zborului adulților. Se pot face 2 tratamente: unul înainte de înflorirea zmeurului, iar al doilea după înflorit.

Afidele Aphis spp.

Daune Afidele frunzelor de zmeură și afidele lăstarilor de zmeură- sunt dăunători larg răspîndiți ai zmeurului și murului. Afidele lăstarilor se stabilesc cu coloniile pe vârful lăstarilor, și în inflorescențele plantei, iar afidele frunzelor, se găsesc, în grupuri mici, pe partea inferioară a frunzei, și se hrănesc cu sucul acestora. Afidele lăstarilor încetinesc creșterea zmeurei, iar afidele foliare, în afară de aceasta sunt și transportatori de boli.

Descriere Afidele sunt insecte mici, sugătoare, cu o dimensiune nu mai mare de 3,5 cm. Formele aptere sunt mici, ovale și de culoare verzui-deschis. Formele aripate sunt mai mari decât cele aptere și au corpul închis la culoare, iar abdomenul de culoare verde-deschis.

Combatere Pot fi alese varietăți care nu sunt atât de atractive pentru afide, deși nu sunt rezistente. Orificiile de aerisire din sere pot fi acoperite cu plasă deasă, asigurând o ventilație adecvată și, în același timp, nepermițând intrarea afidelor. Combaterea afidelor constă în stropirea plantelor cu insecticide în perioada desfacerii mugurilor.

Păduchii țestoși fam.Coccoidea

Daune. Larvele înțeapă cu trompa lor ascuțită și pătrund în țesutul plantei, unde sug lichidele din celulele plantei.

Descriere Păduchii țestoși aparțin categoriei păduchilor de plante, la care femelele au o platoșă tare, bine delimitată, pe spate și care sunt împărțiți în aproximativ 3000 de specii. Păduchii țestoși se subdivid în două grupe: păduchii din familia Diaspididae, la care platoșa poate fi îndepărtată, și păduchii verzi din familia Coccidae, la care platoșa este bine prinsă de corpul insectei.

Combatere Trebuie curățate mecanic zonele afectate, fie prin ștergere, fie prin cojire; Părțile afectate ale plantelor pot fi udate cu o soluție cu amidon, care usucă. În decursul procesului de uscare păduchii țestoși cad și se întăresc odată cu soluția. În cazul unei invazii grave la plantele cu puține frunze, se recomandă tunderea lor. Combaterea pe cale biologică se poate face cu ajutorul speciilor de viespi parazite Encarsia formosa și Aphytis melinus. De asemenea pentru a elimina păduchii din San Jose se recomandă viespea Prospaltella perniciosi și gândacul răpitor Rhyzobius lophantae, care diminuează populația de păduchi țestoși și poate fi folosit și în sere. Păduchele țestos este, în principal, un dăunator de prun, coacăz, salcâm, alun, zmeură, struguri, etc. De obicei, provoacă leziuni locale. Pentru combatere se recomandă efectuarea de tratamente în perioada de repaus vegetativ cu insecticide

În Republica Moldova nu sunt omologate produse de uz fitosanitar pentru protecția murului. Pot fi utilizate produsele de uz fitosanitar omologate pentru sistemele de agricultură ecologică. Activitățile de protecție înpotriva bolilor și dăunătorilor sunt efective numai în condițile respectări cîtorva cerințe obligatorii. Aceste activități trebuie să se asocieze cu măsurile agrotehnice, ținând cont de specificul zonei date (tăierea corectă, rărirea, dozarea corectă a îngrășămintelor primăvara, prelucrarea solului, distrugerea buruienile, ș.a.), ceea ce permite evitarea slăbirii plantelor, și care contribute la dezvoltarea bolilor și dăunătorilor. Toate măsurile sunt asociate cu anumite fenofaze, ținînd cont de particularitățile biologice a dăunătorilor și agenților patogeni, și necesită a fi efectuate la timp, în termenii recomandați.

Recoltarea fructelor de mure

Perioada (epoca) de recoltare este de 20-50 de zile în funcție de soi (vezi tab. 1; descrierea soiurilor) și de condițiile climatice. La soiurile cu ghimpi, dar și la cei fără ghimpi în caz unor veri excesiv de caniculare, recoltarea se începe mai devreme și se încheie în 15-20 zile. Necesar de menționat că soiurile fără ghimpi se caracterizează prin aceea că au o perioadă mai extinsă de maturizarea fructelor și ca rezultat și recoltarea se face eșalonat.

Fructele de mur fiind perisabile, se culeg pe timp uscat și răcoros. Pentru valorificarea în starea proaspătă culesul se face direct în casolete de 250-500 gr. După care aceste se așează în lădițe și se amplasează imediat în spațiu frigorific la temperatura de 1-2◦ C până la momentul valorificării. Depozitarea în acest spațiu poate dura 3-4 zile, cu condiția că temperatura să se mențină în parametrii determinați.

În majoritatea cazurilor, recoltarea murelor se face manual. Un lucrător poate recolta 60-70 kg/zi fructe pentru consum în stare proaspătă și până la 100 kg/zi fructe pentru procesare. În zonele mai răcoroase murele se recoltează odată pe săptămână, iar în cele calde din patru în patru zile. În țările unde este dezvoltată industria arbuștilor fructiferi, fructele în plantațiile mari sunt recoltate mecanizat cu combinile speciale. Acestea se deplasează de a lungul rândurilor și prin vibrare fac să se desprindă murele coapte cu tot cu receptacol. Fructele după ce trec printr-un curent cu aer care înlătură frunzele și alte impurități ușoare, sunt prinse în colectoare și depozitate în recipiente de dimensiuni de 2kg până la 4kg. Recoltarea mecanizată să repetă la 5-6 zile.

PARTA a II-a

CONTRIBUȚII PROPRII

Capitolul 5

Obiectivele studiului, materialului folosit și metodele de cercetare

5.1 Obiectivele studiului

5.2 Materialul folosit

Particularitățile biologice de creștere și fructificare.

Valoarea terapeutică și alimentară a fructelor, în fond, este similară cu ale zmeurului, dar se coc mai târziu și îndelungat. La soiurile timpurii maturarea și recoltarea fructelor se începe din prima decadă a lunii iunie cu durata de 20-25 zile, iar la cele tardive – de la jumătatea lunii august pe parcursul a 50-60 zile. Pot fi consumate timp îndelungat în stare proaspătă și procesată (suc, sirop, dulceață etc.). Potențialul de productivitate producție este în funcție de soi 5-12 t/ha. Durata de exploatare rentabilă 12-15 ani. La noi în țară murul se cultivă de către amatori în grădinile familiale. Murul este un semiarbust ca zmeurul, cu tulpina subterană multianuală (rizom), iar cea supraterană formată din tulpini anuale și bienale. Anual de la baza plantei cresc lăstari foarte viguroși, care se ramifică și formează muguri de rod. În vegetația următoare tulpinile bienale fructifică, apoi se usucă și se elimină din plantație. Sistemul radicular este bine dezvoltat și extins. Majoritatea rădăcinilor sunt situate în stratul de sol 0-. Murul preferă solurile: lutoase, nisipo-argiloase, moderat fertile; slab acide (pH=5,6-6,5) și neutre; suficient umede. Reacționează bine la irigare. Este mai puțin rezistent decât zmeurul la temperaturi scăzute. Din acea considirență la plantare se aleg zone mai calde (centru, sud), pante cu expoziții S, SV, iar în grădinile de lângă casă – locuri mai adăpostite de vânturile reci.

Rădăcina. Sistemul radicular este bine dezvoltat și extins. Majoritatea rădăcinilor sunt situate în stratul de sol până la adâncimea de . Este puternică, bine ancorată în sol, și exploarează o suprafață mare în jurul plantei. Prezintă muguri pe rădăcină dând astfel posibilitatea de a fi înmulâit prin butași de rădăcină. Murul fiind destul de rustic, se poate cultiva, și cu rol antierozional sau pentru valorificarea unor terenuri inproprii altor culturi agricole. Murul este un semiarbust, cu tulpina subterană multianuală (rizom).

Tulpina. Partea aeriană este formată din mai multe tulpini anuale și bienale foarte lungi, atingînd circa 6-7m, a căror creștere se prelungește până în toamna târziu. Anual de la baza plantei cresc lăstari foarte viguroși, care se ramifică și formează muguri de rod. În anul următor de vegetație tulpinile bienale fructifică, apoi să elimină din plantație. La foarte multe souiri tulpinile poartă ghimpi aspri, care pot fi lungi, drepți sau încovoiați în funcție de soi. Culoarea tulpinilor variază de la verde pînă la roșu, vinețiu sau chiar brun în funcție de soi, vîrsta tulpinilor și expoziția față de soare.

Frunza. Este imparipenat sau palmat compusă cu 3-5sau 7 lobii, care descresc ca mărime de la vârf spre baza frunzei. Marginea frunzelor sunt serate fin. Pețiolul are 5- și poate avea sau nu țepi care se pot prelungi în funcție de soi pe nervura principală până aproape de vârful frunzei. La baza frunzei se formează două mici stipele (frunzulițe). La subsuoara frunzelor pe lăstarii bine dezvoltați în partea inferioară, de regulă, se formează muguri vegetativi, iar în cea mijlocie și superioară – muguri micști.

Mugurii se formează la baza frunzelor în număr de 2, mai rar 3 din care unul este principal. Acesta este mare (mixt), alungit spre vârf acoperit cu solzi prevăzuți cu perișori de culoare verde-argintie. Mugurii secundari sunt foarte puțin dezvoltați, uneori abia să văd numai spre sfârșitul perioadei de vegetație. Din mugurii principali (micști) primăvara apar mai întâi lăstarii, pe care se dezvoltă inflorescențele. În cazuri când mugurile principal a fost distrus, mugurii secundari pornesc în vegetație și produc fructe. Cei mai dezvoltați muguri micști, din care se formează cele mai multe și mai mari fructe sunt situați pe porțiunea tulpinii, cuprinsă între 60-. Mai sus mugurii micști sunt slabi, cu puține flori și, de regulă, se elimină prin scurtarea tulpinii în primăvara anului următor

Floarea. Este ambigenă hermafrodită, formată din 5 petale mari de culoare variată de la alb la roz. Nectarul se află la baza florii, iar secreția începe înainte de deschidere a petalelor și continuie până la căderea lor. Polenul și nectarul sunt atractive pentru albine, iar mierea este de bună calitate. Fiecare cimă e răsfirată și cuprinde un număr de la 8-80 de flori, care înfloresc eșalonat. Înfloritul începe din partea superioară a tulpinii și progresează spre cea inferioară, având o durată totală de circa 3 săptămâni.

Fructul. Este format din mai multe drupeole așezate în jurul unui receptacol mic, conic care la maturitate se desprinde împreună cu fructul. Fiecare drupeolă conține o sămânță. Forma fructului (murei) poate fi sferică, conică sau cilindrrică și intermediare între ele, culoarea, în general, este neagră și lucioasă, acoperită cu pruină (ceară). Sunt și mure cu fructe de culoarea roșie sau roșu închis. Maturarea lor începe în luna iunie și durează până la jumătatea lunii august la unele soiuri, iar la altele de la sfârșitul lunii august până la sfârșitul lunii octombrie. Distincția dintre mure și zmeură se învârte în jurul caracteristicile de fructe. Receptacolul care este nucleul fibros al fructelor. La zmeură în momentul recoltării (culesului) receptacolul rămâne pe plantă, creând aspectul gol al drupei. La mure receptacole rămân atașate de fruct. O altă distincție –prezența trihomilor (perișorilor) – drupele de zmeură sunt păroase, cele ale murelor sunt fără perișori și netede, majoritatea lucioase. [5,8]

Cerințele murului față de condițiile de mediu.

Soiurile de cultură, spre deosebire de celea din flora spontană sunt mult mai pretențioase față de factorii ecologici. Murul cultivat în zonele cu clima temperată de tip continental crește și fructifică bine numai pe terenurile adăpostite de curente reci, pe versanții sudici, sud-estici și estici, cu umiditatea suficientă. Pe terenurile cu expoziția însorită, calitatea fructelor este superioară, iar tulpinile se lignifică suficient până la venirea iernii.

Temperatura. Murul este pretențios la temperatura, atât în perioda de vegetație cât și în cea de repaus. În timpul iernii la -15o C o parte din muguri degera, iar la -17- este afectat și lemnul.

Lumina. Murul din pădure crește în condiții de semiumbră, pe când murul cultivat nu suportă umbra oricât de difuză ar fi. La murul cultivat se obține producții mari de fructe de bună calitate, bine colorate, dulci și aromate numai în locuri bine însorite.

Umiditatea. Murul necesită cantități mari de apă, dar nu suportă nici măcar temporar excesul de apă, provocând în perioada de repaus axfixierea rădăcinilor. Lipsa apei negativ influențează producția de fructe astfel; dificitul de apă în perioada înfloririi și a legării fructelor determină scăderea procentului de fructe legate; Deficitul de apă în timpul creșterii și maturării fructelor, oprește dezvoltarea fructelor, care rămân mici, fără gust, iar unele nu ating maturitatea. Zonele cele mai favorabile culturii murului sunt acelea în care precipitațiile depășesc . Reacționează bine la irigare.

Solul. Murul cultivat preferă solurile semigrele argiilo-nisipoase, lutoase bogate în substanțe nutritive, cu pH 5,6-6,5, cu pânza de apă freatică sub 0,6-.

Relieful. Este factorul principal de modificare a regimului climatic.Pentru cultura murului sunt bune terenurile plane sau cu panta uniformă pînă la 100, astfel ca să se poată face lucrari mecanizate. Nu sunt recomandate văile înguste, rău aerisite, lipsite de un drenaj și chiar crestele de deal unde poate apărea riscul înghețurilor în timpul iernii si se accelerează seceta in timpul verii. La crearea plantației se aleg zone mai calde (centru, sud), cu expoziții S-Vest, iar în grădinile particulare locuri adăpostite de vânturi reci. Pe versanții sudici, insolația este mai mare cu 30%, iar gradul de asigurare cu apa și substanțe nutritive mai mici, comparativ cu cei nordici. În partea înferioare a versanților aprovizionarea cu apă este mai bună cu circa 20%, temperaturile minime pot fi mai scăzute cu 7-10%, viteza vântului scade de 1,5-1,8 ori față de partea superioară ( A. Ursu, și colaboratorii 1985; C.Budan,1993). În perioada de maturare a fructelor din cauza vânturilor se poate depune nisip și praf pe roadă, făcăndu-le improprii pentru consum în stare proaspătă. În perioada de repaus, la temperaturi sub 0oC, vânturile reci și de durata, deshidratează tulpinile de mur, micșorându-le astfel rezistența la îngheț. Pentru a evita efectele dăunătoare ale curenților de aer, se recomandă amplasarea plantațiilor în locuri adăpostite sau inființarea unor perdele de protecție.

Rubus fruticosus „Thorn Free” – Origine SUA; plantă foarte viguroasă, rustic, ramuri fără spini; tulpinile sunt lungi și foarte lungi (4-) și groase (10-) pe parcursul vegetației formează creșteri laterale, inflorescențele sunt lungi cu număr mare de flori; întră pe rod în anul 2 – 3 de la plantare, foarte productiv fruct mare, (7-8 gr.), 20t/ha, formă sferică, conic alungită cu drupeole strâns sudate între ele și aderente la receptacol, epiderma neagră cu tenta violacee, foarte lucioasa; pulpa violet inchis spre negru, gust placut, ușor aromat; înflorire medie; maturare decada a II a lunii august – decada I septembrie; productivitate mare; bună capacitate de producție, cu o eșalonare a maturării lungă, fructe mari, negre strălucitoare, de formă oblongă; rezistența potrivit de bună la ger și la atacul principalelor boli și dăunători, da în unii ani este sensibil la rugină scoarței uneori și la pătarea purpurie. În acest moment unicul soi omologat în R. Moldova înscris în catalogul soiurilor de plante sub numărul 2522777 din anul 2012.

Fig.7 Rubus fruticosus „Thorn Free”

Rubus fruticosus „Cester” – Origine SUA University of Arkansas, (1985) soi viguros , fără spini, perioada de maturare a fructelor VIII – IX. Creștere semierectă,viguroasă și rapidă 3-. Rezistent la ger , adecvat condițiilor R.Moldova, rezistent la boli, se prestează ca soi ecologic, la bolile foliare, Soiul este cel mai rezistent la îngheț, dintre soiurile de mur fără ghimpi. Fructifică pe lemnul de 2 ani. Fructele sunt mari, gust plăcut aromat, formă ovală sferică, 5-, ferm la transportat, drupe mari în fruct de culoarea neagră-strălucitoare, coacerea uniformă a drupelor, sunt dulci cu o aromă excelentă, soiul este apreciat datorită gustului deosebit. Sunt perfecte pentru consum proaspăt sau pentru gătit gemuri, geleuri, plăcinte. Soi semitardiv, perioada de recoltare este de sfârșitul lunei iulie până toamna târzie la venirea înghețurilor. Productivitatea deosebit de sporită 5-6 kg/ per planta 15 -18 t/ha

Fig. 9 Rubus fruticosus Chester

Rubus fruticosus „Loh Ness” –Origine Marea Britanie Scoția, este un soi de mur fără ghimpi, este perfect pentru grădinile mai mici pentru că crește compact, nu drajonează. Formează printre cele mai mari mure, sunt negre, lucioase. Are un randament foarte bun. Produce până la de mure la plantă. Preferă locuri puternic însorite, cultivarul cu crestere viguroasa, lastari lungi, semierecti, pot atinje la 3-. Cultivar rezistent la ger, poate suferi leziuni sub dacă lemnul nu este bine maturat pentru iernare. Cultivar rezistent la boli, în special , mană și rugină, este sensibil la făinare (Perenosporoza rubi) când predomină căldura și umezela, se adaptează bine pe diferite tipuri de sol. Fructele sunt mijlocii ca marime- 6- 8g conice, ferme, se pastrează bine și au aspect comercial plăcut, coacere uniformă a drupelor. Calități organoleptice perfect de bune, foarte aromat, este apreciat de consumatori datorită gustului foarte plăcut, se pretează foarte bine la congelare, păstrându-și culoarea neagră. Cultivar cu coacere mijlocie, fructele se recoltează de la sfârșitul lunii iulie și durează până în septembrie. Este unul dintre soiurile de mur cele mai adaptate pentru climatul din nordul Europei, datorită rezistenței la temperaturile din timpul iernii.

Fig. 10 Rubus fruticosus Loh Ness

TABELUL 1

Caracterizarea soiurilor de mur folosite in experienta

Înmulțirea murului

Murul, în funcție de particularitățile biologice ale soiurilor, poate fi înmulțit prin drajoni, butași de rădăcină sau tulpină, în special butași verzi, marcotaj, despărțirea tufelor.

În România, unde murul se cultivă, în fond, de către amatori în plantații familiale, cea mai oportună metodă de înmulțire se consideră marcotajul orizontal și prin înrădăcinarea vârfurilor.

Pentru marcotaj orizontal sunt utile tulpinile din aceiași vegetație cu lungimea de 1,5- și grosimea de 8- cu țesuturile semilemnificate și vârfurile în plină creștere. Acestea se orizontalizează în sol la adâncimea de 5- și se acoperă cu un strat de pământ, care se înălțează cu 5- deasupra suprafeței solului. Vârful în creștere al tulpinilor orizontalizate se dirijează vertical, deasupra suprafeței solului. Până în toamnă lăstarii porniți în creștere de pe tulpina orizontală formează rădăcini adventive. Toamna marcotele se recoltează și se folosesc în calitate de material săditor.

Vârfurile lăstarilor care vin în contact cu solul afânat și umed se înrădăcinează foarte bine. Toamna sau primăvara devreme vârfurile înrădăcinate se recoltează cu o porțiune de tulpină lungă de 30- și se folosește ca material săditor.

Plantația-mamă de mur

În plantația mama sunt cultivate plante – donor superelita cloni absolut sănătoși expertizați fitosanitar, care servesc pentru producerea materialului săditor de elită, folosit ulterior la inființarea plantațiilor de producție. [2] Marcotiera– durează 8-10 ani furnizează marcoți marcote de arbuști fructiferi (mur, zmeur, agriș, coacăz, afin, etc); Drajoniera- durează 3 ani loc unde se cultivă drajoni de mur și zmeur și hibrizi între zmeur și mur; Plantații-mama de arbuști fructiferi – durata exploatării 6-7 ani din care se recoltează butași lignificați și verzi.

Sectoare de înmulțire;

Școala de butași. Se folosește curent pentru înrădăcinarea butașilor speciilor și soiurilor de arbuști fructiferi.

Plantații-mamă se organizează pe suprafețe mici separate de cele de producție.

Alegerea terenului și amplasarea plantației-mamă pentru inființarea ei se iau în vedere o serie de factori de mediu: temperatura, precipitațiile, expoziția terenului, curenți de aer, solul, apele freatice, relieful, asolamentul etc. Astfel plantația-mamă se amplasează într-o zonă nepoluată, încadrată climatic în parametri: temperatura medie anuală 8,5 – 11◦ C; temperatura medie de 17-20 ◦ C în perioada de vegetație; temperatura minimă în perioada de repaus -18 …… -26◦ C; toamne lungi însorite, relativ secetoase cu contrast termic între zi și noapte, favorabile procesului de călire al butașilor.

Terenul trebuie să fie plan sau ușor înclinat (3-4%), cu expoziție sud-vestică sau sud-estică și adăpostiță de vânturi.

Se preferă soluri lutoase și luto-nisipoase, profunde, cu ferfilitatea mijlocie, structurate, aerate, cu bună capacitate de reținere a apei, de tipul solurilor de pădure, cernoziomurilor și aluviunilor, cu reacție ușor acidă (pH – 6,5-6,8). Recomandat apa freatică să fie sub adâncime. [2]

Ca regulă câmpul se amplasează lângă o sursă de apă necesară pentru irigarea plantelor în perioade critice.

Fertilizarea în plantația-mama se recomandă de realizat conform bonității solului, la fel ca și pentru terenul preconizat înființării plantației, vezi subcapitolul respectiv 3.6. Necesar prealabil de efectuat analiza solului în laboratoarele specializate acreditate în R.Moldova.

Înmulțirea materialului săditor sănătos și competitiv se realizează în plantație-mamă: butași, marcote înrădăcinate, puieți pentru modernizarea și înființarea plantațiilor intensive.

Teoretic murul se înmuțește prin: semințe, marcote, drajoni, butași de rădăcină, bitași de tulpină, despărțirea tufelor, dar ca regulă mai frecvent materialul săditor este obținut prin:

Înmulțirea prin marcote este o metodă folosită mai mult pentru forme de murul sălbatic. Vârful tulpinilor odată venit în contact cu solul emite rădăcini și dă naștere la o nouă plantă. Acest procedeu dă rezultate bune la soiurile târâtoare. În acest scop se lasă vârful tulpinilor pe pământ la sfârșitul lunii august, care se înrădăcinează până la venirea iernii. Primăvara vârfurile se scot se taie cu un fragment de 30cm a lăstarului. La mur se mai practică cu succes și marcotajul vertical, care constă în aplecarea tulpinilor pe direcția rândurilor și acoperirea lor cu un strat de 5- de pămînt cu excepția vârfului care se dirijează în poziția verticală. Aceasta operațiune se efectuează la sfârșitul verii. Primăvara, tulpinile se dezgroapă cu atenție și se fragmentează în funcție de numărul de rădăcini care au apărut, obținundu-se în medie 5-7 plante.

Inmulțirea prin drajoni – se practică mai puțin la mur comparativ cu zmeurul, deoarece nu are capacitate mare de a forma drajoni. Soiurile de mur care drajonează sunt în număr mic. Drajonii formați se recoltează toamna sau primăvara se modelează și se stratifică în nisip sau perlit umed.

Inmulțirea prin butași de rădăcină. Rădăcinile destinate obținerii de butași se scot toamna cu cazmaua sau cu plugul. Rădăcinile mai groase de se fasonează sub forma de butași cu lungimea de , să leagă în pachete și se stratifică în nisip umed. Butașii se plantează primăvara în spații protejate, în ghivece sau lădițe, într-un amestec de turbă și nisip în proporții egale sau chiar în teren deschis la adâncime de 6- distanța la între ele, după 20-25 de zile de la plantare apar primii lăstari.

Înmulțirea prin butașii de tulpină – se practică în special pentru obținerea materialului săditor la soiurile de mur fără ghimpi. Butașii se obțin prin fasonarea tulpinilor din creșterile anuale.

Înmulțirea prin butași verzi. Se face în prima jumătate a lunii iunie și necesită spații protejate (sere, răsadnițe, solarii) pentru înrădăcinare. Butașii verzi se obțin prin tăierea vârfurilor de creștere. Lungimea unui butași trebuie să fie de 7-, recoltarea, păstrarea, fasonarea și manipularea lui se face cu mare atenție pentru a nu-și pierde turgoriscența turgescența. După ce se îndepărtează toate frunzele cu excepția celei din vârf, se plantează la adâncime 2-3 cm la distanța 8/4 cm, revenind la m2 circa 300 de butași.

Ca substrat de înrădăcinare se folosește turba, nisipul, perlitul aparte, sau în amestec.

Se va avea grije ca după plantare să se asigure umiditatea atmosferică ridicată 95-98% iar după apariția rădăcinuților se reduce treptat umiditatea atmosferică. După ce lăstarii au atins 15-, plantele se aclimatizează 2-3 săptămâni după care se scot în teren deschis până în toamnă.

Înmulțirea prin butași lemnificați. Tulpinile recoltate toamna se fasonează la 50-, și se stratifică în nisip umed sau se păstrează în pungi duble de polietilenă în încăperi cu temperaturi de 1-2 oC. Pe parcursul iernii din tulpinile stratificate se confecționeză butași de 1-2 muguri,care se pun la păstrare fie în nisip sau în camere frigorifice, în poziția verticală pentru a ușura calusarea.

Plantarea butașilor se face în spații protejate, în lădițe într-un amestec de turbă și nisip în proporții egale. Primăvara după încălzirea vremii și alungirea lăstarilor, lădițele se scot afară, iar în momentul când rădăcinuțile au crescut și au ocupat tot spațiu din lădițe, plantele se transplantează, în teren deschis pentru fortificare cu fertilizanți.

Pe parcursul verii se fac lucrările curente de îngrijire: udarea, plivirea, tratament fitosanitar iar lăstarii se scurtează la 40-.

Înmulțirea prin butași semilignificați. Se efectuiază în mod asemănător ca și prin butași verzi, cu deosebirea ca lucrările se execută în august-septembrie, iar ramurile nu trebuie să fie mai groase de 7-. În cazuri cu totul speciale, pentru înmulțirea unui soi valoros se realizează prin despărțirea tufelor.

Înmulțirea murului prin vitrocultura.

Înmulțirea in vitro a plantelor sau micropropagarea este ramura biotehnologiei vegetale care reprizintă un ansamblu de metode de înmulțire a plantelor prin utilizarea culturilor de celule, țesuturi, organe vegetale și are toate șansele să devină prioritară în tehnologia producerii materialui săditor, întrucât conduce la obținerea unui număr nelimitat de plante sănătoase, care au o dezvoltare și creștere mai rapidă. Prețul plantelor obținute prin vitrocultură deseori este mult mai mic, iar plantule crescute în eprubetă sunt mult mai rezistente la condițiile nefavorabile a mediului, la boli și dăunători, crescând mai repede, decât cei obținuți prin metode tradiționale de înmulțire. Punctul tare în micropropagare este, că de la planta-mamă, sau plantă-donor, care are productivitate inaltă, sau decorativitate deosebită prin microclonări și multiplicarea acestor clone este posibil de obținut în cicluri succesive într-un singur an peste un milion de plante omogene cu acei-iași capacități ca și planta – donor.

Acest tip de înmulțire se poate realiza numai în laboratoare speciale cu utilaj, condiții, instrumentarii, veselă respectiv adaptată. Astfel de laborator necesită investiții, un asa Centru Biotehnologic activează în cadrul Grădinii Botanice (I.) AȘM privind domeniul producerii materialului săditor în masă și cunoașterea legislației obținerii și comercializării materialului săditor, cât și domeniul cercetării.

Înmulțirea in vitro se realizează în condiții sterile, controlate artificial, în recipiente din sticlă, sau masă plasică – veselă de unica folosință, pe medii nutritive care conțin soluții cu toți nutrienții necesari inițierii și dezvoltării plantei. Acest tip de înmulțire constă din trei etape principale: a) inițierea culturii in vitro, faza în care fragmente de plante, țesuturi, polen, ect. (explante) se preiau din câmp de la planta-donor se sterilizează și se întroduc în cultura in vitro ;

b) faza în care se face multiplicarea ca atare prin microclonări și micropropagarea prin cicluri succesive de pasări pentru obținerea cantității dorite de plantule; c) și ultima etapă adaptarea și aclimatizarea când plantulele se transplantează sau se scot din in vitro la condițiile ex vitro pentru a fi replantate din sere în condițiile de teren deschis.[6]

Vom prezenta mai jos foarte succint aceste etape de lucru, din punct de vedere metodic.

Fig. 16 Lab. Biotehnologie boxa cu flux de aer laminat și camera climatică pentru vitroculturi, condițiile determinate (t◦ , lumina, umiditatea)

Aspecte metodologice de microânmulțire, folosind ca explante inițiale meristeme din mugurii apicali și laterali. Se recomandă ca explantele să fie prelevate de pe plante tinere sau din zonele cele mai tinere ale plantelor, fără a afecta vitalitatea viitoarelor țesuturi. La mur se recomandă prelevarea meristemelor în perioada de creștere intensă a țesuturilor apriie-mai, pînă la înflorire sau în iunie, meristemele inoculate supravețuiesc și dau naștere la vitroculturi. În perioada de latență a plantelor octombrie–februarie nu se recomandă recoltarea meristemelor, deoarece procesul viabilității și regenerăriii vitroplantulelor este mai anevoios. Pentru a efiecientiza asepsizarea materialuilui biologic se recomandă mai mulți agenți sterilizanți: hipocloritul de natriu comercial, alcoolul etilic, clorura mercurică. Cea mai adecvata s-a dovedit a fi clorura mercurică cu un procent de plantule viabile 75% [7,8]

Fig. 17 Procesele microclonării și micropropagării vitroculturilor de mur

Principalul avantaj al micropropagării îl reprezintă rata de multiplicare imensă, apoi că este indepedentă de sezon, deoarece se realizează în condiții controlate de lumină și temperatură, în camere de creștere climatizate iar plantele se află într-un proces de creștere și multiplicare activă indiferent de anotimp.

Fig. 18 Rizogeneza la vitroculturile de mur

De asemenea, sortimentul de soiuri sau specii de plante care se înmulțesc poate fi schimbat mult mai repede utilizând această metodă. În plus, înmulțirea in vitro permite obținerea plantelor pe rădăcini proprii, înlăturând altoirea cu toate dezavantajele pe care le are și în primul rând cel legat de transmiterea bolilor.

Materialul produs in vitro poate fi conservat prin diferite metode și folosit în momentul în care este nevoie și se realizează importante economii de teren de spațiu, energie și combustibil.[12] Material săditor sub formă de culturi in vitro poate fi transportat și distribuit cu ușurință atât în țară cât și peste hotare. Vitroculturile sunt modul cel mai ușor, eftin și eficient de a stoca, manipula și transporta material vegetal.

Dezavantajele acestei metode de înmulțire sunt mai mici în comparație cu avantajele sale și țin în special de costurile inițiale pentru realizarea unei unități de micropropagare și de faptul că micropropagarea este eficientă economic doar la propagarea zeci de mii, sute sau milioane de plante, dar nu pentru un număr mic de plante.

5.3 Condiții de experimentare

5.4 Metode de cercetare

Capitolul 6

Rezultate obținute

6.1 Vigoarea de creștere a soiurilor de mur

6.2 Rezistenta la factorii limitativi ai producției

6.3 Fenofazele organelor de fructificare la soiurile de mur

6.4 Producția de fructe obtinuta la unele siuri noi de mur

6.5 Însușirile fizico-chimice ale fructelor unor soiuri de mur

Metode de cercetare in ameliorarea plantelor pomicole

V.Cociu , Șt. Oprea – editura Dacia , Cluj-Napoca 1989

DETERMINAREA CAPACITATII GERMINATIVE A POLENULUI PE MEDIU NUTRITIV SOLID

Scopul:

Cunoașterea calorii biologice a polenului utilizat in hibridări

Interpretarea justă a gradului de interfertilitate, prin aprecierea capacității de germinare a polenului pe mediu inert

Araterizarea comportării biologice a polenului in urma actiunii unor factori externi:îngheț, factori mutageni, îngrășăminte, erbicide, pesticide, regulatori

Aprecierea valorii biologice a polenului dupa o perioada de păstrare

Depistarea afecțiunilor provocate de boli asupra gameților (monilioză, Plum-pox).

Principiul metodei:

Grăunciorii fertili germinează pe mediu artificial in prezența unei anumite concentrații de zaharoză, umiditate 70-90% si temperatura 20-220C.

Materialul necesar:

Polen matur;mediu nutritiv (rețeta III), cutii Petri sterile (rețeta 4), hartie de filtru, apa distilata, formaldehidă, pensule pentru însămînțare, termometru de cameră.

DESFĂȘURAREA LUCRĂRII

Pregătirea polenului:

Se recoltează florile cu puțin înaintea deschiderii petalelor, după ce se ridica roua

Se scot anterele, fie cu penseta (dacă recoltăm polen puțin), fie prin apăsarea florilor pe o sită de făină

Anterele recoltate se pun in cutii Petri cu capacul întredeschis, ferite de soare, curent și insete, se etichetează cutia pe dinafară

Se lasă astfel anterele 24-72 ore la temperatura camerei pînă c se elibereză polenul. Se agită cutia cu capacul inchis, iar polenul se depune, ca pudră, pe pereți.

Pregătirea cutiilor Petri:

Se iau cutiile din termostat si se așează pe masa de laborator, dezinfectată cu alcool și eliberată de surse de impurificare (alte ramuri cu flori, ghivece cu plante ornamentale), precum si de sursele de inhibare a germinării – substanțe volatiele

Se taie rondelele din hîrtie de filtru pe măsura exterioară a capacului mic și se pun pe fundul capacului mare (în interior); pe hîrtia de filtru se pun 4-5 picături de apă distilată, astfel încît întreaga rondelă să fie umedă, dar să nu formeze picătură;

Se toarnă mediul intr-un strat subțire (1-1,5 mm) în capacul mic și se acoperă imediat cu celălalt capac.

Pregătirea pensulelor

Pentru testarea unui număr redus de soiuri se folosesc pensule; cînd numărul este mai mare, se confecționează pensule din scobitori sau bețe de chibrit infășurate , la un cap cu foarte puțină vată, bine răsucită, astfel încît să nu cadă si să nu lase scame; se așează pe fiecare cutie cu probă cîte o pensulă.

Însămîntarea polenului pe mediu.

Se inmoaie pensula in polen pe pereții cutiei în așa fel încît să nu prindă și resturi de antere; se ridică ușor capacul cutiei cu mediu și se scutură pensula deasupra mediului, cu grijă, să nu se formeze grămezi de polen, în cazul că totuși s-au format, se suflă ușor pentru împrăștiere. Se acoperă din nou cu capacul, pe care se notează ora însămînțării.

Observarea la microscop:

Se pregătește microscopul cu lumină naturală (cu oglindă), sau cel cu lumină artificială căruia i se aplică un filtru verde – lumina inhibă germinarea;

Se controlează începutul germinării polenului la 3 ore după însămînțare – nu se expune mult la lumină;

După 6-8 ore, cînd se se apreciază că au germinat toți grăunciorii, care au avut această capacitate, se blochează germinarea prin adăugarea a trei picături de formaldehidă pe hîrtia de filtru umedă;

Preparatele se pot citi imediat, dar se pot și păstra 4-5 zile;

Se numără grăunciorii germinați si negerminați din cel puțin 10-15 cîmpuri microscopice, cu obiectivul 20 X, ocular 10 X, evitîndu-se cîmpurile în care sunt grămezi de polen sau sunt doar cîțiva grăunși (sub 10);

Se calculează prcentul de polen germinat din totalul de grăunți.

Notă:

Blocarea cu formaldehidă prvoacă uneori apariția unei vezicule la capătul tubului polenic, veziculă ce se poate sparge si conținutul grăuntelui se pierde în mediu.

Rețeta 3 – Prepararea mediuui nutritiv/100 ml

Se cîntăresc: zaharoză 15g, agar agar 1,5g, acid boric 0,01g.

Se iau 100 ml apă distilată din care 20-25 ml se pun peste agar agar și se lasă să gonfleze cca. 30 min.

Restul de apă (75-80 ml) se pune într-un balon, in baia marină și se fierbe cu pîlnie deasupra; se pune zaharoza și se agită pentru dizolvare; se adaugă agarul gonflat și se clătește vasul de agar de cîteva ori cu soluția din balon. Se lasă în baia marină pînă ce dispar glomerulele de agar, dar cu grijă să nu înceapă să clocotească, pentru că se formează bule de aer in mediu și împiedică vizarea lor la microscop. Se adaugă acidul boric si se lasă să se răcorească puțin. Se toarnă în cutiile Petri sterile, astfel încît stratul să fie uniform și nu mai gros de 1,5 mm.

Notă:

Mediul se poate păstra prin sterilizare ca la concerve. Se fierbe, se leagă gura balonului cu celofan umed, se mai fierbe puțin și se păstrează apoi la frigider.

Rețeta 4 – Pregătirea cutiilor Petri

Cutiile deschide se fierb cu getergent timp de o oră. Se spală cu apă de robinet, se clătesc cu apă distilată. Se pun în etuvă la 1050C timp de 1,5-2 ore. Se păstrează în condiții sterile pînă la întrebuințare.

Bibliografie

https://pepinierelehida.ro/murul-importanta-origine-si-arie-de-raspandire/

https://ibn.idsi.md/ro/vizualizare_articol/27469

https://ibn.idsi.md/ro/vizualizare_articol/37885

Grigore Mihăescu- Cultura zmeurului si a murului fără ghimpi – editura STAR, bucurești

Prof.univ.dr. Gică GRĂDINARIU- POMICULTURĂ SPECIALĂ- editura „Ion Ionescu de la Brad” – Iași 2002

Prof.univ.dr. Gică GRĂDINARIU, Mihai ISTRATE Conf. Univ.Dr. – Pomicultură generală și specială- editura Tipo Moldova , Iași- 2003

V.Cociu , Șt. Oprea – Metode de cercetare în ameliorarea plantelor pomicole – editura Dacia , Cluj-Napoca 1989

Botez M., Bădescu Gh., Botor A.,- Cultura arbuștilor fructiferi, Ed. Ceres, București, 1984;

Mladin Gh., Mladin P. Cultura arbuștilor fructiferi pe spații restrînse; Editura Ceres, București, 1992,

http://www.ayushveda.com/dietfitness/benefits-of-blackberry/

https://www.slideshare.net/GherghescuGabriel/cultivarea-arbustilor-fructiferi

http://www.biodiversityexplorer.org/plants/rosaceae/rubus.htm

http://mure.fermer.md/

http://www.daciccool.ro/sanatate-si-frumusete/alimentatie-sanatoasa/7169-fructele-de-%20padure-un-manunchi-de-beneficii

https://www.google.ro/search?q=rubus+fruticosus&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwj46uri8LPUAhUIDxoKHRDUBu0Q_AUICigB&biw=1366&bih=638#tbm=isch&q=blackberry+fruit&imgrc=LjVhPAPlpu7rAM:

http://whatcom.wsu.edu/ipm/manual/black/botrytis.html

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Subsemnatul/subsemnata …………………………………., student (ă) la Universitatea de ȘtiinŃe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași,… [306323] (ID: 306323)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Subsemnatul/subsemnata …………………………………., student (ă) la Universitatea de ȘtiinŃe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași,… [306323]

Copyright Notice

TESTAREA SOFTWARE ÎN DEZVOLTAREA SOFTWARE AGILĂ: METODOLOGIA TEST-DRIVEN-DEVELOPMENT DRĂGAN ALEXANDRU-NICOLAE alexdragan24@yahoo.ro Cibernetică,… [604563]

CCS Discrete II Professor: Padraic Bartlett [605448]

titlului științific de doctor inginer la Universitatea “Politehnica” din Timi șoara în domeniul INGINERIE ELECTRONIC Ă ȘI TELECOMUNICA ȚII de către… [612406]

EVALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE LA “S.C. ALTUR S.A.” Coordonator: Prof. Univ. Dr. Adriana ȘCHIOPOIU-BURLEA Absolvent: Alin Nicolae ION CRAIOVA… [306253]

Curs pentru înv ățământ la distan ță Lect. univ. drd. Rozalia KICSI Asist. univ. Angela COZORICI 2007 2 CUPRINS: 1. OBIECTIVELE CURSULUI… [600745]

I. ASPECTE GENERALE PRIVIND INFRAC ȚIUNEA [603698]

Copyright Notice

Similar Posts