Subsemnat a, Andreea Mihaela Dunca , declar prin prezen ță că Lucrarea de licență [605207]

3
DECLARAȚIE

Subsemnat a, Andreea Mihaela Dunca , declar prin prezen ță că Lucrarea de licență
cu titlul “ Anxietate și depresie la părinții elevilor cu dizabilități din școala de masă ” a
fost elaborată de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o instituție de învățământ
superior din țară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele bibliografice
utilizate, indiferent de natura lor, sunt indicate în lucrare, cu respectar ea regulilor de
evitare a plagiatului.

Constanța, 16.06.2017

Absolvent: [anonimizat]

4
INTRODUCERE

Scopul acestei lucrari este de a identifica problemele legate de familiile în care
sunt copii cu dizabilități și tulburările de anxietate și depresi specifice. Reprezint ă sinteza
unor investigaț ii prezentate în literatur a de specialitate, pe depresia ș i anxietatea p ărinților
copiilor cu dizabilit ăți, precum ș i rezultatele unei cercet ări personale prin care ne -am
propus investigarea anxiet ății ș i depresiei în rândul p ărinților elevilor cu dizabilit ăți, prin
comparaț ie cu un lot de p ărinți a căror elevi nu au dizabilit ăți.
Lucrarea este organizată în patru capitole. Primul capitol este leg at de depresie ,
punând accent pe delimitările si tulburările depresive, pe clasificarea acestora, relatarea
unor simptomatologii, cauzele si metodele de tratament.
Al doilea capitol face referire la anxietate și la tulburările anxioase, vizând
perspective le teoretice, clasificarea acestora, simtomatologia, cauzele și tratamentul
corespunzător.
Al treilea capitol se referă la problem ele în cadrul familiei copilului cu
dizabilit ăți, punând accent pe impactul diagnosticului asupra familiei, pe stiluri le
parentale, pe anxietatea și depresia în familiile copiilor cu dizabilit ăți, particularit ățile
specifice familiei copiilor cu dizabilit ăți și consiliere a de care au nevoie .
În cel de -al patrulea capitol, am prezentat obiectivele, ipotezele, metodologia
utilizată, prec um ș i rezultatele cercet ării, în care am comparat depresia ș i anxieta tea,
evaluate pe un lot de 15 pă rinți a c ăror copii au dizabilităț i, cu depresia și anxieta tea,
evaluate pe un lot de 15 pă rinți a căror copii nu au dizabilit ăți.
Obiectivele acestei lucrări au în vedere i dentificarea nivelului de anxietate și
depresie la părinții copiilor cu dizabilități, prin comparație cu părinții copiilor fără
dizabilități , identificarea unei corela ții în tre nivelul de anxietate și depresie la părinții
copiilor cu d izabilități și identificare a de corelate psihologice ale nivelului de anxietate și
depresie la pă rinții copiilor cu dizabilit ăți – eul social, emotivitatea, tendin ța paranoică ,
culpabilitatea, tensiunea ergic ă.
Datele ob ținute au conf irmat primele două ipoteze de la care am pornit, indic ând
faptul c ă există o diferență între nivelul depresiei respectiv nivelul anxietății la pă rinții
care au copii cu dizabilit ăți în comparație cu cei care au copii fără dizabilități.

5
A treia ipoteză, conform căreia există o corelație între nivelul de depresie și
nivelul de anxietate la pă rinții copiilor cu dizabilități, nu s-a confirmat deoarece în urma
calculelor efectuate, s -a constatat că între cele două variabile nu există o corela ție
semnificativă.
Următoarele cinci ipoteze au în vedere factorii psihologici ai chestionarului de
anxietate și au în vedere identificarea diferențelor în ceea ce privește eul social,
emotivitatea, insecuritatea, culpabilitatea și tensiunea ergică a pări nților copiilor cu
dizabilități, în comparație cu părinții copiilor fără dizabilități.

6
CAPITOLUL I: DEPRESIA/TULBURIRILE DEPRESIVE

1.1. Defini ții. Delimit ări

Conform DSM -V (2013, p.155) , ,,tulburările depre sive includ tulburarea cu
perturbare afectiv ă de tip disruptiv, tulburarea depresiv ă major ă, tulburarea depresiv ă
persistent ă, tulburarea disfonic ă premenstrual ă, tulburarea depresiv ă indus ă de substan țe
sau medicamente, tulburarea depresiv ă secundar ă unei afec țiuni medicale. Tr ăsătura
comun ă a tuturor acestor afec țiuni este prezent ă unei st ări de dispozi ție triste, de vid
interior sau iritabile, acompaniat ă de modifică ri somatic eși cognitive care afecteaz ăîn
mod semnificativ capacitatea de a func ționa a individului. Ceea ce le deosebe ște este
durata, momentul apari ției sau etiologia.”
Gavin, Creamer, și Crino, (2007, p.746), afirmă că depresia reprezintă o pierdere
a interesului , a plăcerii legate de activități care cândva erau considerate atractive,
distractive. Viața persoanelor este monotonă, lipsită de sens, în care nimic nu mai este
amuzant. Aceste stări pot duce la izolarea persoanei complet față de ceilalți.
După site -ul www.licentasidizertatie.wordpress.com accesat în data de
15.03.2017, cognitiviștii G. A. Kelly și A. T. Beck înțeleg depresia ca fiind o disfuncție
în funcționarea proceselor cognitive afirmând cǎ acestea sunt nepotrivite și lezează trei
cadre : eul, lumea exterioarǎ și viitorul, care, la rândul lor lezează imaginile legate de ele.
Celor trei procese cognitive li se potrivesc greșeli particulare: inferențe arbitrare (eliminǎ
explicațiile plauzibil e), abstracții selective (concentreazǎ atenția asupra unui detaliu luat
din afara contextului), generalizǎri abuzive, supra estimări sau subestimǎri și denumiri
nepotrivite .
Depresia este un fenomen întins pe toată planet a și din această cauză majoritatea
oameni lor de științǎ au fost tot timpul și încă sunt preocupați de analizarea acesteia.
Aceastǎ stare de spirit poate fi determinatǎ de diverse cauze , biologice dar și psihologice,
mai dese fiin tulburǎri le de la nivelul neurotransmițǎtorilor, travaliul , lipsa afecțiunii în
copilǎria mică, eșecul profesional, viața de cuplu nesatisfăcǎtoare, absența unui suport
social, tulburǎri depresive sau alcoolism în familie, lipsa stimei de sine pe o perioadǎ
lungǎ de timp, etc. Toate acestea duc la un comportament nepotrivit , la degradarea

7
personalitǎții. Conceptul de depresie este întâlnit frecvent în numeroase domenii precum :
psihiatrie, farmacologie, neurofiziologie, fiziopatologie, psihanalizǎ, teoria cognitiv –
comportamentalǎ.

1.2. Clasificarea depresiei

După Paul Gilbert, (2011, p.30 -31) depresiile sunt diferite în funcție de simptome,
de numă rul, de gradul, de severitatea, de durata și frecvența acestora. Depresia poate fi
comparată și cu alte tulburări, cum ar fi anxietatea socială, tulburările de alimentație,
abuzul de substanțe și schizofrenia. Debutul tulburărilor depresive poate izbucni datorită
evenimente lor din viața cotidiană.
Dacă aceste tulburări nu sunt tratate se pot agra va, mai ales atunci când persoana
este deprimată. Uneori, tratarea anxiet ății ameliorează depresia. În literatura de
specialitate, bărbații tind să fie mai agresivi, mai iritabili, mai ales în etapele iniț iale ale
depresiei.
Conform site -ului www.licentasidizertatie.wordpress.com , accesat în data de
15.03.2017 , ,,primele clasificǎri contemporane încep cu dualismul cercetare -practicǎ.
Deși existǎ controverse semnificative între practicieni și cercetǎtori legate de definirea și
clasificarea depresiei, se remarcǎ totuși și elemente comune cum ar fi acordul asupra
existenței unei distincții între tulburarea unipolarǎ și cea bipolarǎ, acordul asupra
trǎsǎturii comune a tulburǎrii dispoziției referi toare la anormalitatea acesteia în raport cu
funcționarea anterioarǎ a subiectului. De fapt, controversele dintre cercetǎtori și
practicieni sunt legate de identificarea celei mai bune modalitǎți de separare a subtipurilor
din acest grup eterogen. ”
,,O cl asificare curentă ICD-10 în privin ța depresiei a fost eliberat ă de Organizația
Mondială a Sănătății (Paykel, 1989). Acest si stem face distinctia intre diferite tipuri de
depresie:
Tulburare afectiv ă bipola ră: episod actual de m ânie, hipom ânie, depresie sau
combinat;
Episod depresiv: u șor (a) f ără simtome somatice, (b) cu simptome somatice;
moderat (a) f ără simptome somatice, (b) cu simptome somatic e; sever (a) f ără

8
simptome psihotice, (b) cu simptome psihotice. Simptomele psihotice pot fi
adecvate st ării (d elir de s ărăcie sau de vin ă) și inadecvate st ării (paranoia);
Tulburare recurentă depresiv ă: episod curent de tulburare depresiv ă
Alte tulbur ări afective: specificate/nespecificate. ”( Gilbert, P., 2011, p.31)
Ionescu, Ș . (2013, p.170 -171), descrie dou ă tipuri de depresie, după cum urmează:
– Depresia primara
Depresia este considerată primară atunci când un sindrom depresiv nu depinde de
o tulburare psihic ă sau organic ă. Există două tipuri de depresie primară : depresi a
psihogen ă și depres ia endogen ă.
• Depresi a psihogen ă, mai este numită și “nevrotico -reactiv ă”, deoarece este
rezultată din mai mulți factori declanșatori și de o personalitate vulnerabilă .
Atunci c ând este evidentă gravitatea evenimentelor traumatice , se poate vorbi
despre o depresie “reactiv ă”.
• Depresi a endogen ă este opusa depresiei psihogenă, deoarece nu se regăsesc
evenimente declanșatoare și nici o personalitate problematic. Depresia endogenă
este reprezentată de o form ă melancolic ă caracteristic ă, care apare în urma
antecedentelor personale și familiale depresive sau maniacale, și în urma
antidepresivelor.
– Depresia secundar ă
O depresie este considerată secundară atunci c ând sindromul depresiv apare pe
fondul unei alte tulbur ări psihice sau a unei tulbur ări organice.
,Orice patologie mental ă poate fi comparată cu faza depre sivă, din diferite cauze .
Autorul menționează câteva situa ții foarte cunoscute de decompens ări depresive legate de
aceste situații diferite :
– presiune a circumstanț elor care duc la agravarea unei nevroze obs esionale sau
fobice;
– perioad ă care precede debutul unui delir în tulbur ările psihotice ;
– faze de con știentizare a tulbur ărilor și/sau de sedare a delirului în tulbur ările
psihotice;
– perioade de postsevraj în tulbur ările adictive (alcoolism, toxicomanii, bul imii…).

9
De asemenea, o patologie organic ă poate s ă fie comparată cu un sindrom depresiv
din mai multe cauze : mecanisme biologice ale anumitor patologii somatic e, reac ții
psihologice la boal ă, efecte secu ndare ale anumitor tratamente.
Conform DSM -V(2013, p.156 – 188), tulbur ările depresive se împart în:

Tulburarea cu perturbare afectiv ă de tip dis ruptiv
,,Caracteristica esen țială a tulbur ării cu perturbare afectiv ă de tip discruptiv este
iritabilitatea persistent ă, cronicăși sever ă. Aceast ă iritabilitate sever ă are două manifest ări
clinice principale, prima fiind accesele colerice frecvente. În mod normal astfel de accese
apar ca r ăspuns la sentimente de frustrare și pot fi verbale sau comportamentale. Ce -a de-
a dou ă manifestare a iritabilit ății severe const ăîn prezen ța cronic ăși persistent ă a unei
stări de dispozi ție iritabile sau furioase între accesele colerice severe. ” (DSM -V, 2013,
p.156)

Tulburarea depresiv ă majoră
,,Simptomele acestei tulbur ări sunt dispozi ția depresiv ă, aproape în fiecare zi,
diminuarea marcat ă a interesului sau pl ăcerii, insomnia, fatigabilitate, diminuarea
capacit ății de gâ ndire sau concentrare. Simptomele trebuie s ă fie prezente aproape în
fiecare zi pentru a fi considerate prezente, cu excep ția modific ării corpo rale și a idea ției
suicidare. Sentimentul de triste țe poate fi negat ini țial de c ătre paci ent, dar acesta poate fi
evidenț iat în timpul interviului sau dedus din expresia facial ăși comportament. ”
Într-un episod depresiv major , dispozi ția este adesea descris ă de către persoană ca
fiind depresiv ă, trist ă, lipsit ă de speran ță, descurajat ă. La unele persoane care afirm ă că se
simt “f ără vervă”, că nu mai au sentimente sau c ă au sentimente de anxietate, prezen ța
dispozi ției depresive poate fi dedus ă din ex presia facial ă a persoanei ș i din
comportament.
Pierderea interesului sau a pl ăcerii este aproape întotdeauna prezen ța, într-un
oarecare grad. Persoanele pot relata c ă se simt mai puț in interesa ți de hobby -uri sau c ă nu
mai simt nici o pl ăcere pentru acti vitățile pe care înainte le considerau amuzante.
Energia scazută , extenuarea și fatigabilitatea sunt frecvente.

10
Sentimentul de inutilitate sau vinova ție din episodul depresiv major poate include
evalu ări negative asupra propriei valori care nu corespund realit ății, preocup ări
referitoare la vinova ție. Sentimentul de inutilitate poate fi de propor ții delirante.
Auto învinovaț irea pentru propria suferin țăși pentru insuccesul în îndeplinirea
responsabilit ăților profesionale sau interpersonal e ca rezultat al d epresiei este foarte
frecvent ăși nu este considerat ă suficient ă pentru a î ndeplini acest criteriu, cu exceptia
cazului c ând este delirant ă.” (DSM -V, 2013, p.160 -165)

Tulburarea depresiv ă persisten tă (distimia)
,,Trăsătura esenț ială este prezen ța unei dispozi ții depre sive. T ulburarea depresiv ă
persistent ă are adesea un debut precoce și insidious și prezint ă, o evolu ție cronic ă.
Tulburarea depresiv ă persistent ă trebuie diferen țiată de tulburarea depresiv ă sau
tulburarea bipolar ș i tulbur ări înrudite secu ndare unei afec țiuni medicale.
Frecvent exist ă indici i ale unei perturb ări concomitente a personalit ății.” (DSM –
V, 2013, p.170)

Tulburarea disforică premenstruală
,,Trăsăturile esențiale ale tulburării disforice premenstruale sunt prezența unei
dispoziții labile, a iritabilității, disforiei și simptomelor anxioase care survin în mod
repetat în timpul fazei premenstruale a ciclului menstrual și dispar în jurul debutului
menstruației sau la scurt timp după. Aceste manifestări pot fi acompaniate de simptome
comportamentale și somatice.
Deși principalele manifestări constau în modificări ale stării de dispoziție și
simptome anxioase, simptomele comportamentale și somatic sunt de asemenea frecvent
întâlnite. Simptomele au o severitate (dar nu și durată) compara bilă cu a celor întâlnite în
alte tulburări psihice, precum episodul depresiv major sau tulburarea anxioasă
generalizată.
Multe femei cu tulburare bipolar, tulburare depresivă majoră sau tulburare
depresivă persistent au convingerea că suferă de tulburare disforică premenstruală. ”
(DSM -V, 2013, p.174 -178)

11
Tulburarea depresivă indusă de substanțe sau medicamente

,,Elementele de diagnostic includ simptomele unei tulburări depresive, precum
tulburarea depresivă majoră, insă simptomele depresive se asociază cu ingestia, injectarea
sau inhalarea unei substanțe, iar simptomatologia depresivă persist după durata obișnuită
a efectelor fiziologice, intoxicației sau sindromului de sevraj.
Unele medicamente pot include perturbări afective de tip depresiv. Tulburarea
depresivă indusă de substanțe/medicamente se deosebește de o tulburare depresivă
primară prin debut, evoluție și alți factori asociați consumului unei substanțe.
O tulburare depresivă asociată consumului unei substanțe trebuie să debuteze în
timp ce individual consumă substanța sau în cursul sevrajului, dacă există un sindrom de
sevraj asociat substanței. Cel mai frecvent, tulburarea depresivă apare în primele
săptămâni sau în prima lună de consum al substanței. ” (DSM -V, 2013, p.179)

Tulburarea depresivă secundar ă unei afec țiuni medicale

,,Elementu l esențial îl constituie o perioadă semnificativă și persistent
caracterizată prin dispoziție depresivă sau diminuare marcată a interesului sau plăcerii
pentru toate activitățile, simptome care domin ă tabloul clinic și despre care se consider că
reprezintă efectul fiziologic direct al unei afecțiuni medicale.
Pentru a stabili dacă o afecțiune medicală, prezentă simultan cu o tulburare
depresivă, este cauza tulburării afective, se va ține seama de: a) absența unui episode
depresiv anterior debutului afecțiunii medicale, b) probabilitatea ca afecțiunea medical
asociată să favorizeze sau să cauzeze o tulburare depresivă, și c) apariția simptomelor
depresive la scurt timp după debutul sau agravarea afecți unii medicale, în special dacă
simptomele depresive dispar la scurt timp după ce afecțiunea medical a fost tratată
efficient sau vindecată.
Un aspect important este acela că unele afecțiuni medicale sunt tratate cu
medicamente care pot provoca simptome de presive sau maniacale. ” (DSM -V, 2013,
p.181 -184)

12
Altă tulburare depresivă specificată

,,Depresie recurentă de scurtă durată: prezența concomitentă a unei dispoziții
depresive și a cel puțin patru simptome de depresie timp de 2 -13 zile, cel puțin o
dată pe lună, cel puțin 12 luni consecutive.
Episod depresiv de scurtă durată (4 -13 zile): afect depresiv și cel puțin patru din
cele opt simptome ale unui episod depresiv major, asociate cu suferință sau
deteriorare semnificativă clinic ce persistă peste 4 zil e, dar mai puțin de 14, la o
persoană al cărei tablou clinic nu a întrunit niciodată criteriile pentru o altă
tulburare depresivă sau bipolară, nu îndeplinește în prezent criteriile pentru nicio
tulburare pshiotică activă sau reziduală.
Episod depresiv cu simptome insuficiente: afect depresiv și cel puțin unul din cele
opt simptome ale unui episod depresiv major, asociate cu suferință sau deteriorare
semnificativă clinic ce persistă timp de cel puțin 2 săptămâni, la o persoană al
cărei ta blou clinic nu a întrunit niciodată criteriile pentru o altă tulburare
depresivă sau bipolară, nu îndeplinește în prezent criteriile pentru nicio tulburare
pshiotică activă sau reziduală. ” (DSM -V, 2013, p.186 -188)
Autorul Șerban Ionescu , (2013., p.166) afirmă că sindromul depresiv este u șor de
descoperit , atunci c ând este însoțită de o durere mo rală. În timpul unei depresii, pacientul
este văzut ca fiind inhibat. Acesta are impresia că reușește să iasă de unul singur din
această tulburare, dar simtomele se întorc împotriva sa, recidiveaz ă și se limiteaz ă
defensiv.
Se disting trei grupe de simptome:
– Durerea moral ă care re dă o triste țe de durată, puțin sensibil ă la reconfort și care
șochează prin însoțirea cu o pierdere a stimei de sine. Anhedonia desemneaz ă
imposibilitatea plă cerii. Pesimismul închide perspectiva peste un trecut plin de
obsesii . Gândurile negre pot fi invadatoare, până în momentul în care este nevoie
de o spitalizare.
– Lentoarea psihomotorie este uneori singura prezent ă: față rigid ă, voce monotonă ,
astenie, abulie, retragere social ă.

13
De foarte multe ori sunt observate sem ne nonspecifice, în func ție de echilibrul
dintre suferin ța psihic ă și apărări.
– Angoasa este prezentă tot timpul , chiar dac ă poate fi ascunsă de lentoare.
Anorexia cu slă bire este clasic ă, dar se observ ă uneori o hiperfagie cu obezitate.
Este obișnuită și insomnia legat ă de durerea moral ă, dar, di n contră , lentoarea
poate s ă determine o hipersomnie. Diminuarea libidoului este frecvent ă.
Site-ul www.licentasidizertatie.wordpress.com , accesat în data de 15.03.2017
afirm ă că sindromul depresiv se caracterizeazǎ prin apariția spontan ǎ a unei stǎri de
depresie și de anxietate cu neliniște psihomotorie. Pacienț ii sunt agitați, panicați, vorbesc
mult, nu -și gǎsesc locul, prezintǎ adesea idei delirante de autoacuzare, de umilire, sau
chiar de urmǎrire și i mportanț ǎ. Uneori ideile delirant e pot fi însoțite de halucinații
auditive și vizuale, produse pe fondul de dispoziție depresivǎ. În unele forme de depresie
accentuatǎ, modificǎrile tensiunii arteriale pot produce tulburǎri de conștiințǎ de tip
delirant -oniroid în cadrul cǎrora bolnavul nu mai poate percepe clar mediul exterior,
prezintǎ, halucinații, este dezorienta t în timp și spațiu; dupǎ terminarea episodului
confuzional ei nu pǎstreazǎ aminti rea acestei stǎri (amnezie lacunarǎ) sau o reproduc
fragmentar. Sindromul depresiv poate dura doua -trei sǎptǎmâni și are tendința sǎ re apară .
Uneori se produce consecutiv administrǎrii timp îndelungat a medicamentației
hipotensive rezerpinice.
Sindromul de presiv are ca simptome esențiale dispoziția depresivǎ, încetinirea
proceselor de gândire și i nhibiția activitǎții. ”

1.3. Manifest ări clinice

Șerban Ione scu și Alain Blanchet (2013, p.167 -168) au descri s mai multe forme
ale depresiei. ,, Înseamn ă că de sindromul depresiv se leag ă tablouri clinice foarte variate.
O asemenea apropiere este justificat ă:
-fie pentru c ă se regăs ește o suferin ță psihic ă de acela și tip ca durerea moral ă;
-fie pentru c ă simtomele par s ă fie o apă rare împotriva unei asemenea suferin țe, indiferent
dacă este vorba des pre un mod aparte de inhibi ție sau despre un alt tip de ap ărare. S ă
enumer ăm formele cele mai des întâlnite:

14
– Forme somatic e (“depresie mascată ”), binecunoscute medicilor generali ști:
cefalee, dureri dorsale, tulbur ări digestive…
– Forme comportamentale, frecvente la adolescen ți: escapade, conduit e antisociale..
– Forme co gnitive, clasice la persoanele î n vârstă – inhibi ție intelectual ă care poate
să apară, pe nedrept, o demen ță – dar r ăspunză toare și pentru numeroase e șecuri
școlare la cei mai tineri;
– Forme ad ictive: multe conduite adictive (alcoolism, anorexie mental ă, bulimie..)
reflect ă o apărare împotriva unei amenin țări depresive, într-atat încât uneori, se
vorbeș te despre “echivalen ți depresivi”;
– Forme nevrotice: numeroase simptome obs esionale, fobice s au isterice constituie
o protecț ie împotriva suferin ței depresive;
– Forme psihotice sau melancolii: un sindrom delirant acut se afl ă atunci în prim –
planul tabloului.
Să detaliem ultimul caz din cauza importan ței sale psihopatologice și terapeutice:
– Melanc olia atipic ă este u șor de recunoscut din pricina extremei intensit ăți a
durerii morale ș i a lentorii. Sindromul delirant este atunci congruent cu dispozi ția:
gânduri de gre șeli impardonabile, de catastrof ă, de ruin ă…
– Ideile delirante sunt u neori mai înșelătoare: tematica persecutiv ă, mistic ă sau
ipohondr ă
– Sindromul cotard comport ăîn principal un delir de negare a organelor, ba chiar a
întregului corp sau chiar a totalit ății lumii exterioare, cu, uneori, idei de damnare
dincolo de moarte .
În anumite melancolii, angoasa suscit ă o agita ție intens ă în locul unei lentori.”
După site -ul www.licentasidizertatie.wordpress.com accesat în data de 15.03.2017
,manifestǎrile clinice propriu zise ale episodului depresiv sunt exprimate prin simptome
fundamentale și opționale :
1. reducerea capacitǎții cognitive – dificultǎți de concentrare, mobilizare voliționalǎ
și deliberare. Pacientul afirmă faptul cǎ gândirea sa e trenantǎ, vâscoasǎ,
laborioasǎ, nec larǎ și ineficace, cu o sǎrǎcire a termenilor și o reducere a
vocabularului ;

15
2. temeri relativ constante ce au ca axe majore subapreciere, autominimalizare,
incapacitate și culpabilitate;
3. sentimente de inadecvare personalǎ – ideea de pǎcat e legatǎ de sentimentul
religios;
4. pierderea sau reducerea stimei de sine – autoevaluarea negativǎ, subaprecierea,
inadecvarea, culpabilitatea;
5. inhibiția psihomotorie – astenia, asociații ideative lente, reducerea amplitudinii și
a ritmului mișcǎrii, hipomimia cu reducerea expresivitǎții mimice;
6. indiferența afectivǎ – incapacitatea pacientului de a trǎi satisfacții sau de a încerca
sentimente agreabile, în fața unor situații de naturǎ sǎ confere o stare afectivǎ
pozitivǎ;
7. anestezia psihicǎ du reroasǎ – pacienții nu sunt capabili de trǎirea unor sentimente
afective negative, de a resimți tristețea, doliul sau disperarea;
8. dificultatea de deliberare, indecizia și ezitarea;
9. deznǎdejdea sau disperarea – intensitatea și severitatea tulburǎrilor depre sive, risc
suicidar deosebit;
10. insomnia, hipersomnia;
11. reducerea apetitului, pierderea ponderalǎ;
12. constipația;
13. cefaleea – „singurul simptom al unei depresii” (Kielholz 1984, p. 56);
14. algiile – justificarea inhibiției psihomotorii.
Simptomul reprezintă o manifestare, o tulburare, care poate fi resimțită de o ființă
în prezența unei boli.
După Paul Gilbert (2011, p.29 -30), depresia ne poate afecta prin mai multe c ăi, iar
simptomele apar în diferite domenii:
– nivelul motivaț ional: apatie, lips ă de energie și interes. Lucrurile par lipsite de
sens, iar viitorul fără speran ță;
– nivelul emo țional: capacitatea de a arăta diferite tipuri de emo ții po zitive este
redus ă, iar o persoan ă cu o depresie moderat ă înspre sever ă poate fi anhedonic ă –
înseamn ă că îi lipse ște capacitatea de a sim ți orice pl ăcere. Tră irile negative pot

16
avansa și se pot înregistra cre șteri ale sentimentelor de furie sau resentiment e,
anxietate, ru șine, invidie ș i vină;
– nivelul cognitiv: func ția cognitiv ă se poate de grada , iar persoana poate avea
problem e legate de menț inerea aten ției și a concentr ării. Memoria poate fi
afectat ă, iar uneori oamenii ajung să își pună întrebarea dac ă nu cumva au ajuns la
stadiul de demen ță;
– nivelul comportamental: persoanele deprimate n u se implic ă în comportamente pe
care în trecut le considerau agreabile și plăcute. Ei se retrag din activit ățile
sociale, pot înceta s ă iasă împreun ă cu prietenii sau s ă se întâlneasc ă cu ace știa ori
să caute ajutor din partea celorlal ți;
– nivelul biologic : persoanele deprimate pot avea probleme cu somnul. Intervin, în
cazul depresiei, multe schimb ări fiziologice, îndeosebi în ce prive ște hormonii de
stres.
Simptomul principal al d epresiei este anhedonismul. Ace sta se poate referi la
pierderea interesului și a motiva ției sau poate arăta faptul c ă oamenii ar putea fi motiva ți
sau interesa ți să facă anumite lucruri, dar cu toate acestea nu simt nici o pl ăcere. Se pot
întâlni în mod obi șnuit î n cazul unei depresii numeroase alte problem e de natur ă
emoțional ă, mai ales cele legate de anxietate sau de furia neexprimat ă.
Conform autori lor Iosif Gabo ș Grecu și M., Raduly, (2007, p. 30-32 ), se identific ă
urmă toarele simptome depresive :

Simtomele episodului depresiv major :
Aspecte generale: ț inutele vestimentar e puțin îngrijit e, voce stins ă, față crispat ă
prin care se arată indispozi ția afectiv anxioas ă;
Perce pția: halucina ții, hipoprosexie (diminuarea aten ției), aten ția este centrată
spre tr ăirile interioare ;
Afectivitate: dispoziț ie depresiv ă, anxietate, triste țe;
Activitatea: motiva ție diminuat ă, apatie, sc ăderea randamentului psihic și fizic,
neglijen ța nevoilor corporale, lipsa preocup ării cu activit ățile care generează
plăcere.
Simptomele e pisod ului depresiv melancoliform :

17

pierderea plă cerii p entru orice activit ăți;
insomnia;
agita ție psihomotorie ;
anorexie ;
vinov ăție excesiv ă sau inadecvat ă.
Simptomele e pisod ului depresiv atipic – hipersomnie :
paralizie;
sensibilitate marcat ă la rejec ția interpersonal ă care duce la o deteriorare social ă
sau profesional ă semnificativ ă.
Simptomele e pisod ului depresiv catatonic –activitate motorie excesiv ă:
negativism extrem;
ecolalia sau ecoprexia .

Fig. 1.1. Frecvența simptomelor caracteristice la pacienții depresivi ( Iosif,
G., et al, 2007, p.30 )
Simptom Frecven ță Simptom Frecven ță
Insomnia
Dispozi ție depresiv ă
Plâns
Tulburare de
concentrare
Idei autolitice
Iritabilitate
Anergie, adinamie 100%
100%
94%
91%
82%
76%
76% Lentoare
psihomotorie
Anorexia
Pesimism
Tulburare de
memorie
Tentative autolitice
Halucina ții auditive 76%
66%
64%
51%
35%
15%
6%

18
Fig.1.2. Tipuri de sisteme afective (Holdevici, I., 2002, p.56)

Impuls, stimulare, vitalitate Mulț umire, siguran ță

Furie, anxietate, respingere

Autorul Iosif, G., et al , (2007, p. 85) afirmă că în urma simptomel or depresiei și
profilurile sale fiziologice, ne este u șor să privim depresia ca pe o tulburare, o disfunc ție,
o deficien ță sau o boal ă. Dac ă privim depresia ca pe ceva care merge r ău, atunci pierdem
din vedere faptul c ă toți suntem predispu și la anumite forme de depresie pentru că
creierele noastre au avansat pentru a genera, în anumite circumstan țe, patternuri
psihologice de proast ă dispozi ție.
Multe depresii sunt legate de o adunare de stresori și frustr ări care pot extenua
sistemele de ră spuns la stres.
Uneori , oamenii au nevoie s ă scape de probleme pentru o perioad ă. O problem ă
des întâlnită în depresie este nevoi a de spa țiu. C âteodata unii oameni se simt cople șiți de
tot felul de ceri nțe sau responsabilit ăți care îi streseaz ă și au nevoie de un timp liber
temporar. Dorin ța de a scap ă uneori po ate fi legat ă de acel stil de via ță în care persoana Centrarea pe
imbold/resurse
Căutarea și activarea
comportamentului
Centrare pe afiliere
Liniștire/siguran ță
Căutarea securi tății
prin centrarea pe
ridicol
Activare/inhibitie

19
respectiv ă nu are un spa țiu propriu. Cei care au copii și au grij ă de ei, simt adesea nevoia
de a scă pa și de a avea spa țiu.

Modelul depresiei bazate pe anxietatea condi ționat ă propus de Wolpe
Wolpe (1971, apud Gilbert, 2011, p.134 -135) a prezentat o teorie a depresiei
bazat ă pe condi ționarea clasic ă, afirm ând c ă ,,depresia este o consecin ță a anxiet ății
condi ționate. Wolpe face o distinc ție clarăîntre depresia normal ă, nevrotic ășicea
endogen ăși-și limiteaz ă analiza la depresia nevrotic ă. El sus ține c ă nevroza depresiv ă ar
trebui privit ă ca orice alt ă nevroz ă, fiind alimentat ă de anxietatea condi ționat ă. Wolpe
sugereaz ă că ar trebui s ă ne îndrept ăm aten ția către formele mai vechi de anxietate induse
experimental,care,a șa cum sus ține el în mod corect, tind s ă fie uitate în zilele noastre. În
situa ții de anxietate se produc diminu ări ale comportamentului pozitiv.
Wolpe ofer ă o clasificare precis ă a depresiei nevrotice în func ție de r ăspunsurile
de tipul anxiet ății condi ționate dob ândite. El propune patru subtipuri de depresie:
1. Depresia ca o consecin ță a unei anxiet ăți severe și prelungite care este
condi ționat ăîn mod direct;
2. Depresia ca o consecin ță a unei anxiet ăți bazate pe percep ții eronate de
autodevalorizare;
3. Depresia ca o consecin ță a unei anxiet ăți bazate pe incapacitatea de a controla
comportamentul interpersonal;
4. Depresia ca o consecin ță a unor r ăspunsuri severe și prelungite fa ță de o pierdere
grea. ”
După Enăchescu Constantin (2007, p.224), din punct de vedere psihopatologic,
sindromul depresiv se poate găsi în următoarele tipuri:
1. Sindromul melancolic , definit prin depresie gravă, imobilitate motorie, anxietate,
delir melancolic;
2. Sindromul depresiv -anxios , unde , din punct de vedere psihopatologic, predomină,
alături de depresivitate, o stare marcată de neliniște anxioasă;
3. Sindromul ipohondriac, marcat de asocie rea la starea depresivă a cenestopatiilor
și ideilor ipohondriace;

20
4. Sindromul asteno -depresiv, forma care se asociază depresivității și reprezintă o
stare marcată de astenie cu bradikinezie și bradipsihie;
5. Sindromul de depersonalizare, tulburarea psihopatol ogică ce adaugă depresiei
tulburări de depersonalizare, idei de imortalitate și suferință morală;
6. Sindromul depresiv -obsesiv, care asociază în același tablou clinic depresia cu
preocupările obsesive.”

1.4. Cauze
Cauzele s unt numeroase ș i cuprind evenimente din via ța personal ă. În anumite
dispozi ții ale personalit ății de exemplu, se reduc e probabilitatea dezvolt ării unor rela ții
apropiate ș i crește probabilitatea ruperii rela țiilor și a conflictelor – care sunt legate de
depresie. Autori precum Hollon, DeRubeis ș i Seligman (1992 , apud Gilbert, 2011, p.136 )
arată că pacien ții depresivi trata ți prin terapia cognitiv ă au un risc î njum ătățit de recidiv ă
față de cei trata ți doar prin intermediul farmacoterapiei.
În DSM -V (2013, p.160 -180) ,,c azurile care îndeplinesc numai criteriile tulbur ării
cu perturbare afectiv ă de tip disruptiv sunt rare. Tulburarea cu perturbare afectiv ă de tip
disruptiv pare a se asocia cu alte sindroame definite în DS M-V mai frecvent dec ât multe
alte afec țiuni psihiatr ice, pediatrice; asocierea cea mai puternic ă este cu tulburarea de
opozi ție și comportament sfid ător.
Alte tulbur ări care apar frecvent în asociere cu tulburarea depresiv ă majoră sunt
tulbur ările legate de consumul de substa nțe, tulburarea de panic ă, tulb urarea obsesiv –
compulsiv ă, anorexia nervoas ă, bulimia nervoas ăși tulburarea de personalitate borderline.
Comparativ cu persoanele cu tulburare depresiv ă major ăși tulburare comorbid ă a
consumului de substan țe, persoanele cu tulburare depresiv ă indus ă de
substan țe/medicamente au mai frecvent tulburare a consumului de alcool sau tulburare a
consumului oricărei alte substanț e și tulburare de personalitate histrionic. Totuși, aceste
persoan e au mai rar tulburare depresivă persistent ă.”
Cauzele sindromulu i depresiv, după cum relatează Enăchescu Constantin (2007,
p.225), sunt numeroase: cauze exogene , de natură psihotraumatizantă emoțional, așa cum

21
se regăsesc în cazul nevrozelor sau a reacțiilor depresive, cauze endogene , precum
formele psihotice de depres ie, depresia vasculara din timpul hipertensiunii, depresia
secundară, repetat ă unor afecțiuni somatic e de natură infecțioasă, toxică, d epresia care
apare în cursul tratamentului cu medicamente administrate inco rect și pe o durată lungă
de timp .

1.5. Tratament

Site-ul https://licentasidizertatie.wordpress.com , accesat în data de 15.03.2017,
afirm ă ca dupǎ un proces îndelungat de definire, clasificare, diagnosticare și evaluare a
depresiei, oamenii de științǎ au aflat diverse m odalitǎți de ameliorare și/sau vindecare ale
indivizilor ce prezintǎ simptome specifice depresiei.
Îe plan somatic, o modalitate de vindecare este tratamentul medicamentos bazat
pe antidepresive. În trecut, electroșocu l era considerat instrumentul de bazǎ, însǎ acum el
este utilizat doar pentru cazuri de depresie deosebit de grave, rezistente la antidepresori.
Medicamentele folosite sunt împǎrțite în douǎ mari grupe: inhibitorii monoaminooxidazei
și derivații triciclici . Inhibitorii monoaminooxidazei (IMAO) sunt eficienți, dar au de
asemenea și dezavantaje: sunt dificil de administrat, având nevoie de o supraveghere
deosebitǎ, iar asocierea lor cu alte medicamente poate fi extrem de periculoasǎ.
În afarǎ de tratamentul medicamentos, necesare și utile sunt psihoterapiile. Una
dintre ele este terapia cognitiv -comportamentalǎ dezvoltatǎ de Beck, Rush, Shaw si
Emery (1979) , care este definită ca o rezolvare de probleme, depresia fiind ea însǎși o
problemǎ. Scopul terapiei es te de a -l ajuta pe pacient sǎ gǎseascǎ soluții la problemele
sale, iar obiectivul imediat al terapiei este eliberarea de simptome, cel pe termen lung
fiind rezolvarea problemelor de viațǎ și atenționarea apariției sau mǎcar atenuarea unor
episoade viitoare . Se face o triere a pacienților care pres upune luarea în considerare a
unor factori precum : pacienții sǎ fie non -psihotici, sǎ se cunoascǎ gradul de severitate al
depresiei, sǎ se identifice patternul de gândire negativǎ, sǎ se realizeze alianța terapeuticǎ
și pacientul sǎ aibǎ capacitatea de a face fațǎ stresului. În funcție de acești factori,
terapeutul emite diferite strategii (cognitive, comportamentale, cognitiv –
comportamentale, preventive) ținând cont atât de caracteristicile, cât și de gradul de
severitate al depresiei ale fiecǎrui pacient în parte. Terapia cognitiv -comportamen talǎ este

22
mai eficientǎ când se realozează cu terapiile sugestive: relaxare, hipnozǎ, antrenam ent
mental.
Au fost sugerate mai multe tipuri de tratamente pentru depresie, conform lui
Gilbert, (2011, p. 43) și mai exact medicamentele ș i terapia electro șocurilor, dar și o
multitudine de interven ții psihosociale. Exist ă multe variante ale terapiilor psi hologice:
terapiile psihodinamică , conjugal și familial ă, dezvoltarea abilit ăților sociale, terapia
afectiv ă, interpersonal ă, cognitiv ă, comportamental ăși numeroase combina ții dintre
acestea.
Șansele sc ăzute în ceea ce privește succesul consilierii sunt date de: depresia
sever ă care aduc dificult ăți în implica re și în forma rea unei legatur i terapeutica; greutăți
în exprimarea gâ ndurilor și a sentimentelor; atitudine f oarte defensiv ă.
Terapeu ții ar trebui s ă fie de fiecare dată conștienți de faptul c ă toate st ările
depresi ve au efecte biologice, iar unele sunt legate de modific ări hormonale sau
biologice.
Conflictele conjugale sunt foarte des asociate cu depresia – precum și cau zele și
consecin țele acesteia. În general, rela țiile afectuoase care dăruiesc sprijin sunt favorabile
stării de bine și recuper ării, în timp ce rela țiile bazate pe critic ă, jignire, neglijare și
ostilitate, precum și izolarea social ă au un efect contrar.
În cadrul terapiei psihiatrice , Iosif, G., et al (2007, p.41), afirmă că ,,principiile
etico -morale sunt cru ciale și acestea cu at ât mai mult cu c ât cele 5 dimensiuni ale bolilor
psihice: organic ă, funcț ional -fiziologic ă, psihologic ă, personal ă si social ă fac din
psihiatrie o specialitate mai fragil ă față de restul disciplinelor medicale, care trateaza
bolile organice. Unul dintre principiile fundamentale ale terapiei psihiatrice este rela ția
dintre psihiatru și depresiv, acest raport afectiv pozitiv constituie temelia alian ței
terapeutice. Un alt principiu e sențial este faptul c ă terapiile biologice trebuie asociate cu
interven țiile psihoterapeutice.

Tratamentul are 4 faze:
tratamentul fazei acute (aleger ea modalit ății de tratament, a legerea psihoterapiei,
aprecierea r ăspunsului dat la tratament )

23

faza de consolidare: se continu ă tratamentul, se apreciaz ă posibilitatea introducerii
unei psihoterapii pentru a preveni rec ăderea
faza de întreținere este necesar ăîn cazul episoadelor depres ive recurente.
Tratamentul se continu ă cu dozele de antidepresive folosite în etapele precedente
întreruperea tratamentului: înainte de întrerupere, se descre ște treptat doza.
Aceasta face posibil ă reintroducerea dozei maxime în cazul repara ției
simptomelo r și minimalizeaz ă riscul sindromului de abstinen ță la antidepresive. ”
Iosif, G., et al (2007, p.60) descrie două teste psihologice prin care se poate
urmări eficiența tratamentului (scala Hamilton pentru depresie sau Beck de autoevaluare) .
,,Scala pentru evaluarea depresiei Hamilton (HRSD), 1960 este una dintre primele
scale de evaluare obiectivă pentru aprecierea severității stărilor depresive, fiind și astăzi
una dintre scalele cu cea mai largă utilizare. Itemii scalei se referă la dispoziția depresivă,
dispoziția anxioasă, retardarea psihomotorie, simptomele cognitive, simptomele sociale și
la simptomele vegetative ale depresiei.
Inventarul pentru depresie Beck (BDI) 1967, 1988 este cel mai frecvent citat și cel
mai utilizat instrument de măsurare a de presiei bazat pe autodescriere. Mai mult, el a
devenit un etalon pentru validarea altor inventare sau scale de autoevaluare. În lucrarea sa
din 1967, Beck a definit depresia prin prezența unei liste de 21 „categorii simptom –
atitudine”. Itemii inventarului reprezintă următoarele categorii: dispoziție depresivă
(tristețe), pesimism (lipsa speranței), sentiment de eșec, deficit relațional, sentimente de
vină, nevoia de pedeapsă, ură de sine, autoreproș, dorințe de suicid, plângeri,
irascibilitate, contacte soc iale deficitare, capacitate de decizie redusă, imagine de sine
negativă, incapacitate de muncă, insomnie, fatigabilitate, pierderea apetitului, scădere în
greutate, ipohondrie, pierderea libidoului. “

24
Fig. 1.3. Modelul cognitiv al depresiei ( Beck, 1967, 1976 , apud Hold evici , 2000,
p.221 )

Experiențe ( timpurii )

Formarea unor vonvingeri disfunc ționale

Incidentul critic ( S )

Activarea convingerilor

Gânduri negative automate

Simptomele depresive

Comportamentale Motivaționale Afective Cognitive Somatice

Autorul Iosif, G. , et al , (2007, p. 61 -80) relatează faptul că anxietatea este
frecvent prezent ă la pacien ții depresivi. 7 din 10 pacien ți cu episod depresiv prezint ă și
anxietate.
O alt ă parte important ă a terapiei st ărilor depresive este necesitatea constituirii
unui program special de reabilitare, cu o aten ție deosebit ă a urmatoarelor aspect e:
• stimularea depresivului p entru a-și recâștiga optimismul și stima de sine;
• scoaterea depresivului din izolare ;
• stabilirea unui program de activitate zilnic ă.
Pentru mulți dintre ei, depresia poate fi înrudită cu triste țea, una dintre emo țiile pe
care fiecare din noi le cunoa ște din experien țele personal e.
Componenta care face diferen ța între depresie, pe de o parte și triste țe ca emo ție
sau disp oziție, pe de alta, este c ă în timp ce prima constituie una din formele tulbu rării
psihice, cea d e a doua constituie o manifestare normal ă a sistemului psihic uman.
Modelul infuziei afectiv e oferă explica ții pentru modul în care sunt procesate
informa țiile de către persoana în situa ții sociale. Infuzia afectiv ă se refer ă la acea acțiune
în urma carui a informa ția cu încărcătură emotional ă se intersecteaz ă cu activitatea
cognitiv ă și de formare a judeca ților, arătând o influen ță asupra acestora și exprim ându-se
în rezultatul acestor activit ăți, devenind parte constitutivă a deciziilor persoanei ( Forgas,

25
1995, 2001, 2003) . Stările depresive, sunt diferite de sentimentul de tristețe, chiar dacă
implică trăirea foarte intens ă, a tristeții.
Tot autorul Iosif, G., (2007, p.109, 118) afirmă c a și în cazul oric ărei alte st ări
psihice, că și depresia reprezint ă o multitudine de factori: factori ce țin de o
vulnerabilitate personal ă, și factori ce țin de context. În altă ordine de idei, sunt factori ce
țin de trăsăturile de personalitate, iar pe de alt ă parte de diferen țele dintre varia țiile ce se
produc î n individ sub influen ța factorilor contextuali.
Teoria ata șamentului (TA) ne oferă o perspectiv ă a psihologiei dezvolt ării asupra
resurselor ș i mecanismelor st ării de bine emo ționale, respectiv a st ărilor emoț ionale
negative în general, cu referire la depresie, în particular.
Propus ă de Bowlby și finalizat ă împreun ă cu Ainsworth, această teorie a fost
utilizat ă atât pentru explicarea comportamentului normal, c ât și a celui patologic, a
relațiilor sociale, cogni țiilor, emo țiilor și personalit ății.
După Iosif, G., et al , (2007, p. 126, 133) ,,modelele cognitive au sugerat c ă
anumite patternuri de rela ționare specific, cum ar fi acelea caracterizate printr -un nivel
ridicat al controlului și respectiv nivele sc ăzute ale grijei pot reprezenta factori cheie în
dezvoltarea anxiet ății și depresiei .
Referindu -ne la rolul de factor de protecție -moderator fa ță de diferite varia bile de
risc-al atitudinilor parentale și al ata șamentului arată că factorii cei mai importan țiîn
relația copil -părinte sunt c ăldura parental ăși suportul emoț ional, respectiv siguran ța
atașamentului între copil și cei ce î i poart ă de grij ă.”

Modelul teoriei auto -determin ării (TAD)

,,Este o abordare a motiva ției și personalit ății umane ce uzeaz ă de metode
tradiționale empirice, ș i în acela și timp, introduce o metateorie organismic ă ce subliniaz ă
importan ța evolu ției resurselor interne ale ființ ei uman e din punctul de vedere al
dezvolt ării personalit ății și al autoreglajului comportamental (Iosif, G., et al , 2007, p.
148)

26
Fig. 1. 4. Medicamente antidepresive ( Iosif, G., et al, 2007, p.44 )
Antidepresive triciclice (ATC)

Antidepresive tetraciclice

Inhibitorii selective ai recaptarii
serotoninei (SSRI)

Activatori selective al recaptarii
serotoninei (SSRE)

Antagonisti post -sinaptici 5HT2A si
inhibitori presinaptici al recaptarii
serotoninei(SARI) Amitripitilina, Clomipramina,
Desipramina

Maprotili na, Nefazodon, etc

Citalopram, Escitalopram, Fluoxetina, etc

Tianeptina, Nefazodona

Duloxetina, Milnacipran, Vanlafaxina

Fig. 1. 5. Principii de alegere a modalității de tratament în funcție de
diagnostic (Iosif, G., et al, 2007, p.42 )
Episod depresiv major uș or-mediu

Episod depresiv major recurent

Episod depresiv major de intensitate
psihotic ă

Episod depresiv major melancoliform

Tulburare depresiv ă cu pattern sezonier

Tulburarea distimică

Episod depresiv din boala Parkinson Psihoterapie + farmacoterapie (f ără fază
terapeutic ă de întreținere, preparate
fitoterapeutice)

Introducerea fazei de întreținere a
tratamentului

Antipsihotice + antidepresive

Esential: farmacoterapia

Fototerapie+farmacoterapie+fitoterapie

Psihotera pii dinamice de scurt ă durat ă+
farmacoterapie cu faza de întreținere

Bupropion

27
CAPITOLUL II: ANXIETATEA / TULBURĂRILE ANXIOASE

2.1. Perspective teoretice

După DSM -V, (2013, p.189) ,,tulburările anxioase cuprind acele tulburări care au
în comun frica excesivă și anxietatea precum și perturbările de comportament asociate.
Frica reprezintă răspunsul emoțional la un pericol iminent real sau presupus, în timp ce
anxietatea constă în anti ciparea unui pericol. Uneori gradul de frică sau anxietate este
atenuat printr -un comportament pervaziv de evitare. Atacurile de panică ies în evidență
în cadrul tulburărilor anxioase ca un tip particular de frică. Atacurile de panică nu sunt
limitate la tulburările anxioase, putând fi întâlnite și în alte tulburări mintale.
Tulburările anxioase se diferențiază unele de altele prin tipuri le de obiecte sau
situații care induc frica, anxietatea sau comportamentul evitant precum și prin ideația
asociată. Astfel, deși tulburările anxioase au tendința de a fi frecvent comorbide unele cu
altele, ele pot fi diferențiate prin analiza tipurilor de situații care induc frica sau sunt
evitate și prin conținutul ideilor sau convingerilor asociate. ”
O altă definiție dată de DSM -V (2013, p.189), afirmă că ,,t ulburările anxioase
diferă de frica și anxietatea normale, specifice etapelor de dezvoltare, prin faptul că sunt
excesive sau persistă după finalizarea etapelor de dezvoltare corespunzătoare. Majoritatea
tulburărilor anxioase apar mai frecvent la femei decât la bărbați. Deși simptomele se
dezvoltă de obicei în copilărie, acestea se pot exprima și în pe rioada de adult.
Mutismul selectiv se caracterizează printr -o incapacitate constantă de a vorbi în
situații sociale în care este necesar să vorbească, deși individul poate face acest lucru în
alt context. Incapacitatea de a vorbi are consecințe semnificati ve în îndeplinirea sarcinilor
școlare și profesionale sau influențează în alte privințe comunicarea socială normală.”
,,Anxietatea este definită în psihoterapie ca fiind o teamă nespecificată, fără
legătură cu situațiile externe și care nu este asociată c u comportamentul de evitare
sistematică a anumitor stimuli, cum se întâmplă în cazul fobiilor. ” ( Holdevici, I., 2000,
p. 90 )
Irina Holdevici (2002, p.12) definește frica, într-o altă lucrare, ca fiind ,,o stare
afectivă negativă, care apare în situația în care subiectul întrezărește un pericol iminent.

28
Anxietatea este definită de specialiști ca o teamă difuză, fără un obiect bine precizat.
Subiectul trăiește o încordare continuă, simțindu -se perma nent amenințat. El este foarte
nervos și de multe ori nici nu realizează de fapt ce anume îl sperie. ”.
,,Tulburările anxioase nu se referă doar la grijile exagerate. Persoanele care suferă
de anxietate nu doar se plâng de faptul că sunt foarte neliniștite frecvent, ci solicit sprijin
pentru confruntarea cu anumite temeri recurente, pe care le consider iraționale și
supărătoare.
Pacienții cu tulburări anxioase suferă foarte mult de pe urma consecințelor
negative ale anxietății excessive, pentru că acestea l e afectează munca și relațiile
personale, le limitează activitățile și șansele. Conștienți că teama lor exacerbată îi poate
face să dea totul peste cap, au tendința să evite situațiile dificile, ca să nu se facă de râs și
preferă să stea în umbra celorlalț i decât să ia atitudine și să riște să fie răniți.
Anxietatea moderată poate acționa ca o forță pozitivă, crescând eficiența
acțiunilor întreprinse. Totuși, anxietatea foarte severă scade capacitatea individului de a
percepe, raționa și acționa adecvat.” (Gavin, A., et al 2007, p.21 -28)
Enăchescu Constantin (2007, p.226), afirmă că anxietatea reprezintă o stare de
neliniște psihopatologică, care se definește în trei moduri:
1. ,,Sentiment al unui pericol iminent, nedeterminat obiectual, al unui pericol
nepre cizat care ar urma să se producă. Acest sentiment se însoțește de elaborarea
de fantasme care amplifică totul, radicand situația la proporțiile unei drame.
2. O atitudine de așteptare în fața unui pericol, având caracterul unei veritabile stări
de alertă care invadează individul în totalitatea sa, asociată cu impresia unei
catastrofe imediate.
3. Convingerea unei imposibilități absolute de a acționa, la care se asociază
sentimentul propriei dezorganizări. ”

29
2.2. Clasificarea anxietății

Conform DSM -V (2013, p.190 -232), tulbur ările anxioase se împart î n:

Tulburarea anxioas ă de separare
,,Elementul principal de diagnostic al tulbur ării anxioase de separare este
reprezentat de fric ă sau anxietatea excesiv ă privind separarea de cas ă sau de persoanele
de ata șament. Sunt îngrijora ți cu privire la starea de s ănătate sau de posibilul deces al
persoanelor de care sunt ata șați, în special atunci c ând nu se afl ăîn prezen ța lor, simțind
nevoia săș tie unde se afl ășisățină permanent legă tura cu ele. Sunt de asemenea îngrijora ți
cu privire la posibile evenimente nedorite care ar putea surveni în via ța lor cum ar fi: s ă
se piardă , să fie răpiți, sau s ă aibă un accident care i -ar putea împiedica s ă fie împreun ă
cu persoanele de ata șament. Prezint ă frică sau ezitare persist entăși excesiv ă de a fi singuri
sau în absen ța persoanelor de ata șament, at ât acas ă cât și în alte locuri .
Adul ții cu aceast ă tulburare sunt în mod c aracteristic excesiv de î ngrijora ți cu
privire la copiii sau partenerii lor și resimt un discomfort marcat când sunt separate de
aceștia. De asemenea pot prezenta perturb ări semnificative la serviciu sau în circumstan țe
sociale, din cauza nevoii de a verifica permanent unde se afl ă persoanele apropiate. ”
(DSM -V, 2013, p.190 -195)

Tulburarea anxioas ă social
,,În tulburarea anxioas ă social ă (fobia social ă), ind ividul se teme sau este anxios
în interac țiunile sociale și în situa țiile în care este posibil s ă fie criticat sau le evit ă.
Acestea cuprind interac ținile sociale cum ar fi: întâlnirea unor perso ane necunoscute,
situa țiile în care individul poate fi privit atunci c ând mă nâncă sau bea, sau atunci c ând
trebuie s ă vorbeasc ăîn public. Din punct de vedere cognitiv, ideile specifice sunt legate
de: evaluarea negativ ă de către ceilal ți, de a fi ridicol, umil it sau respins, sau de a -i jigni
pe ceilal ți.
Indivizii cu agorafobie se tem și prezint ă anxietate legat ă de două sau mai multe
din urm ătoarele situa ții: să utilizeze transportul în comun; s ă se afle în spa ții deschise; s ă

30
se afle în spaț ii închise; s ă stea la r ând sau s ă se afle în mul țime; sau să se afle singur în
afara casei în diverse alte contexte. Individul se teme de aceste situa ții deoarece se
gândește că poate fi dificil s ă scape, sau ajutorul poate lipsi în eventualitatea în care ar
dezvolta simptome de panic ă sau alte simptome care provoac ă incapacitate sau jena.
Aceste situa ții induc aproape întotdeauna frica sau anxietate ș i sunt deseori evitate sau
necesit ăa compania altei persoan e.
Elementul principal de diagnostic al tulbur ării anxioase sociale const ăîn frica sau
anxietatea marcat ă sau intensă de situa țiile sociale în care individul ar putea fi evaluat de
ceilal ți.
Situa țiile sociale provoac ă aproape întotdeauna frica sau anxietate. Astfel,
individul care devine anxios doar ocazional în situa ții sociale nu va fi diagnosticat cu
tulburare anxioas ă social ă.
Femeile cu tulburare anxioas ă social ă declar ă un num ăr mai mare de forme de
frică social ăși tulburare digestiv ă, bipolar ăși tulbur ări anxioase comorbide, în timp ce
bărbații au o probabilitate mai mare s ă se team ă de întâlniri, s ă prezinte tulburare de
opozi ție și comportament sfid ător sau tulburare de conduit ăși să consume alcool și
droguri ilicite pentru a anula simptomele tulbur ării.” (DSM -V, 2013, p.202 -206)

Mutismul selectiv
,,Elementele a sociate mutismului selective pot cuprinde timiditatea excesiv ă, frica
de ridicol î n societate, izolare și retragere social ă, trăsături compulsive, negativism, crize
de nervi sau comportament opoziț ional u șor. Chiar dac ă sunt prezente aceste tulbur ări, se
poate manifesta și anxietatea.
Tulburarea anxioas ă social ă (fobia social ă). Anxietatea social ăși evitarea social ă
din tulburarea anxioas ă socială se pot asocia cu mutismul selectiv . În astfel de cazuri pot
fi stabilite ambele diagnostice. ” (DSM-V, 2013, p.195 -197)

Fobia specific ă
,,Un element esen țial al acestei tulbur ări es te frica s au anxietatea limitat ă la
prezen ța unei situa ții sau obiect particular. Pentru d iagnosticul fobiei specifice, ră spunsul

31
trebuie s ă difere fa ță de frica normal ă, tranzitorie c are apare î n mod obi șnuit la popula ția
normal ă. De asemenea, frica sau anxietatea poate lua forma unui atac de panic ă parțial
sau complet. O alt ă caracteristic ă a fobiilor specifice este aceea c ă frica sau anxietatea
apare aproape de fiecare dată când individul vine în contact cu stimulul fobic. De
asemenea, frica și anxietatea apar imediat dup ă contactul cu obiectul sau situa ția fobic ă.
Mulți indivizi cu fobii specifice de lung ă durat ă (ani) și-au modificat condi țiile de
viață astfel încât să evite pe c ât posibil obiectul sau situa ția fobic ă.
Frica sau anxietatea este disproportionat ă față de pericolul pe care obiectul sau
situa ția îl presupune, sau mai intense dec ât se presupune c ă ar fi necesar. De și indivizii cu
fobie specific ă recunosc de seori c ă reacția lor este disproportionat ă, au tendin ța de a
supraevalua pericolul situa țiilor de care se tem.
Indivizii cu fobii specifice prezint ăîn mod obi șnuit o c reștere a st ării de excitaț ie
fiziologic ă atunci c ând anticipează expunerea la un obiect sau situa ție fobică sau pe
parcursul expunerii. ” (DSM -V, 2013, p.197 -202)

Tulburarea de panic ă
,,Principalele criterii de diagnostic ale tulbur ării de panică sunt:
✓ Palpita ții, bătăi puternice ale inimii, sau accelerarea frecven ței cardiace;
✓ Transpira ții;
✓ Tremor sau frisoane;
✓ Senza ție de respira ție dificilă (dispnee) sau de sufocare;
✓ Senza ție de asfixie;
✓ Dureri sau discomfort precordial;
✓ Greață sau discomfort abdominal;
✓ Senzaț ie de ame țeală, instabilitate, cap gol sau lipotimie;
✓ Senzaț ie de frig;
✓ Parestezii (senza ții de amor țeală sau furnic ături);
✓ Derealizare (sentiment ul irealit ății) sau depersonalizare (deta șarea de sine);
✓ Frica de a pierde controlul sau de a “innebuni”;

32
✓ Frica de moarte.
Tulburarea de panic ă se refer ă la recuren ța unor atacuri de panic ă ce apar
imprevizibil. Un atac de panică reprezint ă apari ția brusc ă a unei frici intense sau a unui
discomfort intens care atinge un punct maxim în decurs de c âteva minute, iar în acest
interval se manifest ă patru sau mai multe din lista de 13 simptome soma tice sau
cognitive. Termenul recurent semnific ă literal apari ția imprevizibil ă a mai mult de un
atac de panic ă. Termenul imprevizibil se refer ă la un atac de panic ă pentru care nu este
prezent niciun semn sau factor declanș ator evident la momentul apari ției – cu alte
cuvinte, atacul de panic ă pare s ă apară din senin, de exemplu atunci c ând individul se
relaxeaz ă sau se treze ște din somn. În schimb, atacurile de panică previzibile sunt cele
pentru care exist ă un semn sau factor declan șator evident, cum ar fi o situa ție în care
atacul de panic ă apare în mod tipic.
Frecven ța și severitatea atacurilor de panic ă variaz ă larg. În ceea ce prive ște
frecven ța, atacurile pot avea frecven ță moderat ă timp de câ teva luni consecutive, sau pot
exista perioade scurte cu atacuri mai frecvente separate de s ăptămâni sau luni fă ră atacuri
sau cu atacuri mai rare timp de mai mul ți ani.
Tulburarea de panic ă este asociată cu un grad mai ridicat de dizabilit ăți sociale,
profesionale și fizice; c osturi economice considerabile și cu cel mai mare numă r de
consulta ții medicale dintre toate tulbur ările anxioase, de și cele mai intense efecte se
înregistreaz ăîn asociere cu agorafobia. Indivizii cu tulburare de panic ă lipse sc frecvent de
la serviciu sau ș coala din cauza vizitelor la m edic sau la serviciile de urgenț a, ceea ce
poate conduce la pierderea locului de munc ă sau la abandon școlar. La adul ții în vâ rstă
afectarea este evident ăîn activit ățile de îngrijire ș i cele voluntare. Atacurile de panic ă cu
simptomatologie complet ă se asoci ază, de regul ă, cu un grad mai mare de morbiditate
decât atacurile cu simptomatologie limitat ă.” (DSM -V, 2013, p.208 -214)

Agorafobia
,,Elementul de diagnostic esen țial al agorafobiei const ăîn frică sau anxietate
marcat ă declan șată de expunerea reală sau anticipat ă la o gam ă largă de situa ții.

33
Intensitatea fricii resim țite poate varia în funcț ie de proximitatea fa ță de situaț ia
anxiogen ăși poate ap ărea la anticiparea sau la prezenta efectiv ă a situa ției agorafobice.
De asemenea, frica sau anxietatea p oate lua forma unui atac de panic ă parțial sau
complet.
Frica, anxietatea sau evitarea trebuie s ă fie disproporț ionate fa ță de pericolul
actual pe care î l reprezint ă situa ția agorafobic ăși de contextul socio -cultural.
Diferen țierea fricii agorafobi ce semnificative clinic de frică motivat ă sau de situa țiile
considerate periculoase este important ă din mai multe motive. În primul r ând, evitarea
este dificil de apreciat în diferite contexte culturale și socio -culturale. În al doilea r ând,
adulții vârstnici au tendin ța să atribuie în mod exagerat frica limit ărilor legate de v ârstăș i
mult mai rar o consider ă disproportionate fa ță de pericolul real. În al treilea r ând, indivizii
cu agorafobie au tendin ța să supraestimeze pericolul în func ție de simptomele de p anică
sau alte simptome somatice. Agorafobia este diagnosticat ă doar dacă frica, anxietatea sau
evitarea persist ăși cauzeaz ă discomfort s au deficit semnificativ clinic î n domeniul social,
profesional sau în alte arii importante de func ționare.
În formele sale cele mai severe, agorapobia face ca indivizii s ă devină complet
legați de cas ă, incapabili s ă părăsească locuin ța și dependen ți de serviciile sau ajutorul
celorlal ți pentru a le asigura chiar și nevoile de baz ă. Demoralizarea și simptomele
depre sive precum ș i abuzul de alcool și medicamente sedative, ca strategii inadecvate de
auto-medica ție, sunt frecvente .” (DSM -V, 2013, p.218 -222)

Tulburarea anxioas ă generalizat ă
,,Elementul principal al tulbur ării anxioase generalizate este reprezentat de
anxietatea și îngrijorarea (anticipare anxioas ă) excesiv ă cu privire la diferite evenimente
sau activit ăți. Intensitatea, durata sau frecven ța anxietății ș i îngrijor ării sunt
disproportionate fa ță de probabilit atea de a se î ntâmpla sau impactul evenimentului
anticipat. Individului îi este dificil s ă controleze îngrijorarea șisăîmpiedice interferen ța
gândurilor îgrijor ătoare cu î ndeplinirea activit ăților imediate. Adul ții cu tulburare
anxioas ă generalizat ă sunt deseori îngrijora ți cu privire la circumstan țele vie ții cotidiene,

34
de rutin ă, cum ar fi posibile responsabilit ăți la serviciu, s ănătate și finan țe, să nătatea
membrilor familiei, e șecurile copiilor, sau motive minore ”. (DSM -V, 2013, p.222 -226)
Confor m site -ului http://www.psihiatrice.ro , accesat în data de 24.05.2017 Dr.
Alexandru Bondar define ște fobia specific ă, fiind ,,o frică intensă și nejustificată față de
un anumit obiect sau față de o anumită situație. Pacienții cu această boală resimt aproape
întotdeauna o frică excesivă în momentul în care intră în contact cu stimulul declanșator.
Cu cât apropierea de acesta este mai mare cu atât frica va fi mai intensă. În afara acestor
momente, pacientul nu se confruntă cu anxietate sau cu atacuri de panică.”
Autorul Gavin Andrews (2007, p.217), spune c ă ,,fobia social ă este caracterizat ă
de anxietate fobic ăși de evitarea situa țiilor sociale sau de performanță . Este vorba despre
frica de a fi în centrul aten ției, de a face sau a spune ceva penibil și de a fi perceput ca
anxios.
Depresia, idea ția suicidal ăși tentativele de suicid apar în fobia social ă mai des
decât în rândul popula ției generale.”

2.3. Simptomatologie
Angoasa, reprezintă o emoție care activează psihicul. Aceasta există in toate
tulburările psihice, fie exprimată prin simptome, fie când este ascunsă de apărări. Alain
Blanchet și Șerban Ionescu ( 2013, p. 174 – 178, 359 ) ne prezintă următ oarele :

• Criza de angoas ă sau tulburare de panic ă

O criz ă de angoasă apare , brutal, cu dezvoltarea, în câteva minute, a unui
sentiment de discomfort sau de amenin țare puternică care se însușește liniștirii: frica de o
catastro fă, de nebunie, de moarte, de pi erdere a controlului.
Criza este atins ă rapid, și nu dureaz ă mai mult de c âteva ore, l ăsând o amintire
neplăcută cu frica de un nou episod, uneori, cu dezvoltarea unei agorafobii secundare. În
tulburarea de panică , crizele de angoas ă apar în mod repet itiv, în mod imprevizibil, fă ră
un factor clar care să ducă la declan șare.

35

• Anxietate generalizat ă

Subiec ții păstreaz ă o esență de anxietate permanent mai multe luni, ani, sau chiar
de-a lungul vie ții. Aceast ă angoas ă este ,,flotant ă” sau ,,liber ă”, nefiind legată de o grij ă
anume, dar poate s ă se concentrez e în mod provizoriu pe o situa ție mai determinat ă, ca
teama că o nenorocire se va opri asupra unei rude.
Subiectul este con știent de absen ța primejdie i obiectiv e, dar nu poate s ă se
împiedice din a fi cuprins de un sentiment de insecuritate .

• Fobii

Subiectul fobic se teme în permanență , nu poate depăși această stare . O criz ă de
angoas ă se declan șează atunci când subiectul se confruntă cu situaț ia temut ă, ceea ce
acesta anticipeaz ă, de unde apare și adoptarea unor conduite de evitare, care se ext inde
progresiv și care po ate să devin ă foarte invalidant ă.
Sunt dif erențiate trei tipuri de fobie:
– agorafobia , care reprezint ă teama de orice situaț ie dificil ă sau f ără ieșire de siguranță la
care s ă se poata ajunge cu u șurință;
– fobiile sociale care sunt legate de te ama de a nu fi expus observa ției celuilalt.
Subiectului îi e fric ă să nu se comporte în mod umilitor sau jenant în public;
– fobiile ,,simple” care cuprind toate fobiile care nu țin nici de agorafobie, nici de fobiile
sociale .
Șerban Ionescu et al , (2013, p.359) descriu următoarele sindroame obsesional –
compulsive:
,,Obsesiile constituie asemenea intruziuni pornind de la elemente refulate. O
obsesie fiind prin ea însăși conflictual ă, subi ectul poate încercă să o anuleze imediat
printr -un act sau un g ând compulsiv.

36
Obsesiile sunt î n principiu legate de conflicte î ntre fantasme și interdic ții. Totuș i,
funcționarea unui subiect care prezint ă un sindrom obsesiv -compulsiv nu ține în mo d
necesar de o structur ă nevrotic ă marcat ă de angoas ă de vinovăț ie.
Compulsiile se defines c ca niș te comportamente sau acte mentale pe care
subiectul se simte constr âîns să le efectueze ca raspuns la o obsesie, pentru a o neutraliza.
Anxietatea si ingrijora rea sunt insotite de cel putin trei din urmatoarele simptome
suplimentare: neliniste sau senzatie de nerabdare sau de a fi la limita, oboseste usor,
dificultati de concentrare sau senzatia de golire a mintii, iritabilitate, tensiunea musculara
si perturbar ea somnului, la copii fiind insa obligatoriu doar un singur symptom
suplimentar.
Alaturi de tensiunea musculara pot aparea tremor, spasme, senzatia de instabilitate
precum si dureri musculare sau sensibilitate musculara. Multi indivizi cu tulburare
anxioas a generalizata prezinta si simptome somatice (transpiratii, greata, diaree) precum
si o reactie de tresarire exagerata. Simptomele hiperexcitabilitatii vegetative (tahicardie,
dispnee, ameteala) sunt mai putin severe in tulburarea anxioasa generalizata com parative
cu alte tulburari anxioase, cum ar fi tulburarea de panica . Alte afectiuni care pot fi
asociate cu stresul (sindromul colonului iritabil, cefaleea) insotesc frecvent tulburarea
anxioasa generalizata. ”
Teoria cognitivist ă a lui Beck (1967, 1976) c u privire la tulbur ările emo ționale,
,,postuleaz ă faptul c ă tulburările emoț ionale sunt datorate unei deficien țe a procesului de
gândire, anxietatea ș i depresia fiind produse de cogni ții distorsionate, care reprezint ă de
fapt g ândurile negative automate.” (Holdevici, I., 2002, p.18)
Conform Fig.2.1, Holdevici, (2002, p.27) exprimă faptul că o dată ce schemele
cognitive legate de pericol se activeaz ă, apar automat gânduri negative în ceea ce privește
anumite anumite pericole. Acestea afect ează atât sănătatea fizică cât și cea psihic ă.

37
Fig. 2.1. Cercul vicios al anxiet ății de tip fobic ( Butler, 1989 , apud Holdevici, I.,
2002, p.143 )
Declan șator situa țional

Simptome

Reactii

Gavin, A., et al , (2007, p.553) define ște ,,tulburarea anxioas ă generaliza tă ca o
afecțiune frecvent ă, cronic ă, asociat ă cu un nivel semnificativ de incapacitate. Se
caracterizeaz ă prin simptome generalizate și persistente de anxietate, induse de
îngrijorare. Cei care sufer ă de aceast ă tulburare sunt de obicei firi sensibile, predisp use la
nervozitate, iar perioadele de îngrijorare sunt îndelungate. În mod obi șnuit, printre
simptomele anxiet ății se numă ră tensi unea motorie și supraexcitabilitatea.
Scopul tratamentului este reducerea incapacit ății rezultate din simptomele
cognitive și somatice ale anxiet ății: îngrijorarea sau aș teptarea anxioas ă și simptomele
aferente, respectiv tensiunea ș i hiperexcita ția.
Tulburarea anxioas ă generalizat ă este una din cele mai frecvente tulbur ări
anxioase.”

Fiziologic :
Tahicardie
Tremor
Transpira ție Comportamental:
Reac ție la fug ă
Strig ăt de ajutor… Subiectiv:
,,O să cad”
,,E îngrozitor”
Team ă, jenă..
Fiziologic:
Tahicardie
Oboseală Comportamental:
Evitare
Retragere și evitarea
unor activități agreabile Subiectiv:
,,Nu pot face față”
Scăderea încrederii în
sine, frustrarea

38
Fig. 2.2 . Schema teoretic ă a tulbur ărilor anxioase ( Wells, 1999 , apud Holdevici, I.,
2002, p .26)

De asemenea, Gavin, A., et al , (2007, p. 746-747) afirmă că ,,persoanele cu
sindrom de stres postraumatic, au adesea sentimente de vinov ăție, ru șine și remușcare din
cauză că ele au supravie țuit, pe c ând al ții nu, sau legate de ceea ce au trebuit s ă facă
pentru a supravieț ui, de modul în care au reac ționat ori s -au comportat dup ă traum ă.
Adesea, este subiectul des pre care le vine cel mai greu să vorbeasc ă, în special da că au
impresia că au făc ut ceva r ău ori s -au comportat într-un mod reprobabil.
Aceste persoane pot face fa ță cu dificultate presiunii serviciului. Iritabilitatea,
nervozitatea, schimb ările bru ște de dispozi ție, incapacitatea de concentrare și problemele
de memorie provoac ă dispute la locul de munc ăși schimbarea mai multor servicii. Unele
persoane devin obsedate de munc ă, izol ându-se în activitatea lor și făcând mult e ore
suplimentare.
Încerc ând s ă facă față simptomelor neplacute, multe persoane apeleaza la
consumul de alcool sau alte substan țe. Deș i par s ă ajute pe termen scurt, acestea
împiedic ă recuperarea eficient ă și cauzeaz ă probleme de lung ă durat ă. Abuzul de droguri Experiențe învățate
Scheme de sesizare a pericolului
Incidentul critic
Activarea schemei
Gânduri negative automate
Simptome de anxietate
Răspunsuri comportamentale
Distorsion ări cognitive

39
și de alcool afecteaz ă capacitatea de func ționare eficient ăși rela ționare cu alte persoane;
poate determina dificult ăți majore în privin ța rela țiilor sociale, a serviciului, stă rii
material eși comportamentului violent. ”
Din punct de vedere psihopatologic, sindromul anxios cuprinde trei grupe de
manifestări simptomatologice după Enăchescu Constantin (2007, p.334):
1. ,,simptomele psihopatologice: stare de neliniște, circumscrierea sentimentului
vital la impresia de tortură, chin, suferință;
2. simptomele psihomotoare: fenomene de expresie mimică specifice, agitație
psihomotorie putând merge până la repaos, inhibiție psihomotoare;
3. simptomele neurovegetative: midriază, paloarea feței, transpirație bruscă,
insomnii, tahicardie. ”

2.4. Cauze

,,Atacurile de panic ă se asociaz ă frecvent cu diferitele tulbură ri mintale pentu care
tulbur ările anxioase, depresi ve, bipolar e, de control al impulsurilor, ș i ale consumului de
substan țe. Atacurile de panic ă se asociaz ă cu probabilitate crescut ă de dezvoltare
ulterioar ă a tulbur ărilor anxioase, depresive, bipola re si posibil a altor tulbur ări” ( DSM –
V, 2013, pag.217).
,,Mulț i indivizi cu tulburare anxioas ă generalizat ă declară că s-au simțit anxioș i și
nervoși pe tot pa rcursul vie ții. Vâ rsta medie de debut pentru tulburarea anxioas ă
generalizat ă este de 30 de ani; cu toate acestea v ârsta de debut este cuprins ăîntr-un
interval foarte larg. V ârsta medie de debut este mai mare dec ât în cazul altor tulbur ări
anxioase. Simpto mele de î ngrijorare și anxietate excesiv ă pot apărea devreme î n cursul
vieții, dar se manifest ă ulterior ca temperament anxios. Debutul tulbur ării are loc rareori
înainte de adolescență . Simptomele tulbur ării anxioase generalizate au tendin ța de a
deveni cornice și de a oscila de -a lungul vie ții, fluctu ând între form ă sindromal ăși
subsindromal ă a tulbur ării.” (Șerban, I. et al, 2013, pag.223)
După site -ul https://ro.scribd.com , accesat în data de 20.04.2017 ,,o stare
accentuată de anxietate are numeroase cauze, printre care tulbur ări medicale sau

40
psihiatrice, diverse medicamente, diferite substan țe de abuz ( inclusiv cofeina). Totu și,
cea mai frecvent ă cauză este incapacitatea i ndividului de a face fa ță agen ților care
cauzeaz ă stres. Anxietatea poate începe într-o perioadă de timp în care v ă simț iți foarte
stresa ți. Pe parcursul vie ții, în mod constant, ne adapt ăm diverselor solicit ări care apar.
Uneori, fie c ă ne confrunt ăm cu o singură problem ă major ă, fie cu nenumă rate mici
problem e, sim țim c ă acestea ne dep ășesc capacitatea de adaptare. C ând apar nivele
crescute ale stresului poate ap ărea anxietatea. ”
Personalitatea are în vedere modul obișnuit de a reac ționa, de a sim ți și de a ne
comporta. Majoritatea oamenilor care apelează la consiliere se consider ă persoane
iritabile, nervoase nu doar prin nivelul crescut de anxietate pe care îl resimt, ci ș i din
cauza s ensibilit ății, emotivit ății și ușurinței cu care aceștia se îngrijor ează.
Anxietatea poate fi un s imptom al unor condi ții medicale, cum ar fi de exemplu
tulbur ările endocrine care sunt caracterizate prin secre ție prea mare sau prea mic ă de
horomoni a i glandei tiroide. Alte condi ții medicale care pot produce anxietate ar pu tea fi
boli ale pl ămânilor, ficatului și inimii. Durerile care apar cu frecvențe neperiodice sunt
suficient e pentru a produce rea anxiet ății.

2.5. Tratament

,,Tratamentul trebuie s ă înceap ă lent, ț inându-se cont de efectele negative ale
anxiet ății. Respira ția accelerat ă este o parte a r ăspunsului fiziologic normal la pericol .
Hiperventila ția a fost observat ăîn cazul pacien ților cu tulbur ări de anxietate.
Tehnica încetinirii respira ției pare s ă funcț ioneze fiindc ă pacientul poate s ă o aplice
imediat c e intuie ște declan șarea atacului de panic ă sau anxietate. Reglarea respira ției este
o tehnic ă de control foarte potrivit ă pentru situa țiile în care oamenii sunt extrem de
nelini știți din diverse motive. ” (Gavin, A. et al, 2007, p.48)
,,În tratamentul majori tății tulbur ărilor anxioase, expunerea di rectă este mai
eficient ă decât cea imaginar ă. În sindromul de stres postraumatic, expunerea În vivo este
utilizat ăîn ceea ce prive ște stimuli externi care au devenit generator de anxietate, ca
urmare a traumei . Deoarece amintirile traumatice constituie principalul stimul

41
declan șator, o mare parte din terapia prin expunere este de ordin imaginar, persoana fiind
solicitat ă să rememorize î n am ănunt experien ța traumatizant ă.
Vinovăția este considerată o component ă a procesului de adaptare la traum ăși de
elaborare a unei viziuni modificate asupra sinelul și a lumii care s ă fie acceptabil ă din
punct de vedere al pacientului. ” ( DSM -V, 2013, p.693 )
Dr. psihiatru Alexandru Bondar (http://www.psihiatrice.ro , accesat în data de
24.04.2017 ) ne vorbe ște despre medica ția folosită în tulbur ările depresive:
,,Medicația folosită în tulburarea anxioasă generalizată este cea antidepresivă .
Dispariția si mptomelor poate dura până la 6 săptămâni ; este important să fie înțeles acest
aspect, pentru ca pacientul să nu -și piardă încrederea și să renunțe la tratment.
Benzodiazepinele pot fi folositoare la începutul terapiei, mai ales că medicația
antidepresivă poate determina inițial o ușoară creștere a anxietății. Utilizarea acestor
medicamente pe o perioadă mai mare de 4 săptămâni nu este recomandată .
Psihoterapia, în special cea cognitiv -comportamentală , este folositoare, în
asociere cu medicația antidepresivă, pentru pacienții cu simptome severe. Ea poate
contribui, de asemenea, la reducerea riscului de reapariție a bolii.
Prima alegere în tratamentul fobiilor specifice o constit uie terapia cognitiv –
comportamentală . Diferite tehnici de expunere treptată la situațiile declanșatoare ale fricii
pot fi foarte eficiente în tratarea fobiilor, ameliorarea simptomelor obținându -se în câteva
ședințe. ”

42
CAPITOUL III: PROBLEME ÎN CADRUL FAMILIEI COPILULUI CU
DIZABILITĂȚI

3.1. Impactul diagnosticului asupra familiei

Familia este definită ( Mitrofan, I., Ciupercă, C., 1998, p.17 ) ca ,,o formă de
comunitate umană alcătuită din cel puțin două persoane, unite prin legături de căsătorie
și/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puțin, latura biologică și/sau cea
psihosocială. ”
Conform site -ului http://www.desprecopii.com , accesat în data de 5.05.2017,
,,impactul pe care îl are copilul asupra familiei este de cele mai multe ori sursa
conflictelor. De aceea, trebuie realizate ședințe, informarea acestora, implicarea lor,
pentru a le facilita interacțiunea cu copilul. ”
După site -ul http://www.des precopii.com accesat în data de 5.05.2017, î n
momentul în care familia afl ă diagnosticul copilului, se produce o modificare care
afecteaz ă atât starea interioar ă cât șicea exterioar ă. Mulț i autor i vorbesc chiar de o
declanș are a unei crize familiale. În această situa ție, to ți cei care sunt implica ți în terapia
copilului ( medic, psiholog, profesor), trebuie s ă acorde și familiei o mare importanță prin
terapie și consiliere.
Atunci când diagnosticul este pus în timpul sarcinii, unele familii hotărăsc
întreruperea sarcinii, pentru că se simt neputincioși, având sentimente de vinovăție.
La început, c ând părinților li se confirm și le este comunicat diagnosticul, încep s ă
își pun ă o serie de întreb ări datorit ă situa ției : ,,De ce mi se î ntâmplă mie?” , ,, Cu ce am
greșit?”.
În momentul în care se d ă un diagnostic, conform site -ului
https://www.monitorulsv.ro accesat în data de 21.05.2017, trebuie s ă se țină cont de
anumiț i factori: structura psihologic ă a părinților, nivelul socio -cultural.
Un copil cu dizabilități are nevoie de ambii părinți în aceeași măsură. De aceea
este foarte important ca familiei să îi fie explicat modul în care poate fi îngrijit, s ă li se
explice în detaliu ce cuprinde diagnosticul, pentr u a putea răspunde corespunzător

43
nevoilor copilului. Părinții trebuie să fie cei mai implicați în procesul de recuperare, de
tratament.
Unii p ărinți nu reuș esc s ă se împace cu aceast ă idee. Intră în starea de negare,
afirm ă că nu este nici o problem ă cu co pilul lor, sau că nu este atât de afectat cum li s -a
spus, se amă gesc, caut ă explica ții, apeleaz ă la fiecare medic, sper ând s ă găseasc ă o
modalitate prin care s ăîși ,,vindece” copilul. Mul ți dintre ei se simt vinova ți și
răspunză tori pentru ceea ce se întâmplă.
În cazul în care familia este formată din mai mul ți copii, p ărinții își axeaz ă
întreaga activitate asupra celui cu dizabilit ăți, neglij ându-i pe ceilal ți.
Atunci c ând copilul este încadrat într -o instituț ie, părinții au aș teptări foarte mari
din par tea cadrelor, și a copilului. De aceea, între p ărinte și cadrul didactic trebuie s ă
existe o colaborare reciproc ă.
,,Acceptarea social începe de la acceptarea copilului î n familie, unde are loc prima
relație, care trebuie s ă fie fireasc ă, fără exager ări extreme, alint ări sau brusc ările
neaccept ării, copilul av ând nevoie de acelea și rela ții sentimentale și sociale ca și cei din
jurul s ău, fiindu -i urm ărite cu aten ție primele semne: câ nd ascult ă, când prive ște, cum
răspunde la stimuli i din jur, dac ă recunoa ște pe cei din jur și dac ăînvață anumite lucruri
despre ace știa ș i despre tot ce -l înconjoar ă.” ( Holdevici, I., 2000, p.75 )
Starea unui copil cu dizabilități are impact și asupra bugetului familiei, mai ales
atunci când unul dintre părinți este nevoit s ă renunțe la servici pentru a sta acasă și a avea
grijă de copil.
Un copil cu dizabilități reprezintă o provocare zilnică. Trebuie să fie iubit așa cum
este și să se dezvolte cât de mult îi permite condiția sa. Un părinte care își acceptă și își
înțelege c opilul, îi va induce acestuia o atitudine pozitivă, și se va încrede în potențialul
său.
,,Un copil cu dizabilit ăți, în ciuda faptului c ă reprezint ă o provocare pentru
familia sa, poate fi și o surs ă de bucurie ș i satisfac ție. Un astfel de copil te poate învăța
cum s ă fii umil, r ăbdător, sensibil, empatic ș i devotat. Copilul va răsplăti efortul depus cu
dragoste și afecțiune nelimitată.” (http://seni.ro , accesat în data de 10.05.2017 )

44
3.2. Stiluri parentale

,,Goodman (2002 , apud Gilbert, 2011, p.185 -191) a publicat o analiz ă foarte util ă
referitoare la leg ătura dintre diverse tipuri de educa ție timpurie bazate pe amenin țare și
diverse vulnerabilit ăți față de depresie. Lipsa oric ărui tip de îngrijire p ărinteasc ă, așa cum
reiese din studiile ef ectuate pe copiii instituț ionaliza ți din Rom ânia, scoate în eviden ță cât
de nocive sunt aceste experien țe.
Absen ța celuilalt –Trebuie să facem distinc ție între problemele legate de absen ța
celuilalt; adic ă să distingem perioadele câ nd părintele nu joac ă rolul de agent de
liniștire, de cele de amenin țare în care p ărintele sau al ții produc o suferin ță ce
conduce la frica de ceilal ți.
Indisponibilitatea p ărinteasc ă – Aceste persoane au tr ăit probabil separarea de
părinte și abandonul. Uneori acestea se întâmplă ca urmare a unei boli a
părintelui, mor ții acestuia sau a divorț ului. Mul ți părinți au observant c ă atunci
când le acord ă copiilor o mai mare atenț ie, se implic ăîn jocurile lor, problemele
emoționale minore ș i compor tamentale se rezolv ă.
Inaccesibilitatea p ărinteasc ă – Se poate ca p ărinții să fie fizic prezen ți, dar s ă nu
fie capabili s ă acorde suficient ă atenție sau suport emo țional. Se poate s ă nu fie
apți să-și ajute proprii copii c ând este vorba de sentimentele lor și să-i facă să se
simtă în siguran ță alături de ei. Mamele foarte înțelegătoare încearc ă să observe
trăirile copiilor lor chiar prin ochii copilului șisă caute explica ții din perspectiva
lui. Mama unilateral ă este dornic ă să aibă grijă de propriul copil, dar are în minte
idei preconcepute î n ce prive ște nevoile copilului și o imagine ,,unidimensional ă”.
Cercet ătorii cred c ă o astfel de atitudine poate conduce la o îngrijire nepotrivit ă.
Părinții au nevoie de afec țiune – Acești oameni își folosesc proprii copii pentru a –
și mări propria nevoie interioar ă de a fi iubi ți sau pentru c ă aceștia să le dea un
sens în via ță. Un p ărinte dependent poate încerca s ă-și transforme propriul copil
într-un îngrijitor folosind de fiecare dat ă umilin ță sau vin ă.
Părinții anxiosi – Unii părinți sunt extrem de agita ți în leg ătură cu propria
siguran ță, dar ș i în leg ătură cu siguran ța propriilor copii. În loc s ă fie o surs ă de
liniște și calm pentru copil, ei sunt mai degrab ă cei care îi agit ă pe copii.

45

Părinții deprimaț i – Aceștia pot avea impact d ăunător asupra dezvoltă rii
propriilor copii. D acă mama nu este capabil ă să interac ționeze cu propriul copil
astfel încât să transmită copilului o stare de relaxare ș i afec țiune, aceasta conduce
la problem eîn dezvoltarea anumitor sisteme afective po zitive ale copilului și la
întârzieri în dezvoltarea afectiv ă (Gerhardt, 2004 ).
Critica p ărinteasc ăși control – Părinți i care sunt excesiv de autocritici și autoritari
și/sau excesiv de umilitori în eforturile lor de a -și forța proprii copii s ă se supună
adesea formeaz ă oamenii ce sunt extrem de sensibili c ând e vorba de umilin țăși
față de critica din partea celorlal ți. Exist ă multe lucr ări care arat ă că emoț iile
exprimate intens sunt factori de vulne rabilitate favoriza ți pentru o serie de
disfunc ții, inclusiv depresia. ”
În lucrarea sa, Moraru Monica (2013, p.42 -43) identifica următoarele stiluri
parentale :
,,Stilul permisiv – prezintă un nivel scăzut al controlului parental. Copilului îi
sunt impuse pu ține norme de conduită și puține responsabilități. Părinții
acordă independență și libertate copilului, manifestă dragoste ridicată, dar
limite scăzute, confundă agresivitatea copilului cu afirmarea sa. Părinții nu se
valorizează suficient. Este un stil pa rental ineficient pe termen lung.
Stilul autoritat – prezintă un nivel ridicat al controlului parental. Părinții
stabilesc limite, principii și reguli de conduită moralăș transmit valori precum:
munca, autoritatea, disciplina, ordinea, iubirea, respectul, etc.
Stilul democratic (echilibrat) – este bazat pe conceptele democratice de
,,egalitate” și ,,încredere”. Părinții și copiii sunt egali în termenii nevoii de
demnitate și valorizare, responsabilitate și luare a deciziei. Părinții
încurajează, explică, co munică, colaborează cu copilul într -un mod blând,
empatic.
Stilul neglijent (de respingere) – lipsă de comuncare, control și implicare
emoțională în viața copilului ; părinții prezintă dragoste și limite scăzute;
copilul nu beneficiază de hrană, adăpost, îm brăcăminte, îngrijire medicală;
părintele nu oferă copilului sprijin emoțional, atenție. Neglijarea copilului este

46
un fenomen specific părinților imaturi, bolnavi psihic, dependenți, dominatori,
agresivi, instabili.
Stilul parental autoritarist (abuziv) – prezintă limite înalte și dragoste scăzută.
Sunt valorizate supunerea și respectul cu orice preț. Părinții nu își încurajează
copiii spre rezolvarea problemelor, regulile și treburile casnice nu se
negociază, disciplina este confundată cu pedeapsa (fizică de cele mai multe
ori). Dezvoltă relații anxiogene – teamă, frică, evitare, nefericire, durere.
Sentimentul propriei valori și al stimei față de sine suferă puternic – copilul se
simte nemerituos și inadaptat; nu reușește să relaționeze adecvat cu mediul
fizic și social. ”
Din alt punct de vedere, autorii Surlea Cosmina și Florea Nicoleta (2006, p.18 -22)
ne prezintă alte tipuri de stiluri parentale:
Părintele protector , cel care îi oferă copilului securitate, un mediu protector,
se sacrifică pentru acesta, i a în considerare doar aspectele positive ale
copilului, nu și pe cele negative. Cu toate acestea, părintele satisface doar
nevoile copilului si cedează ușor rugăminților acestuia
Părintele exigent, este preocupat să asigure perfecțiunea copilului, să îl
preseze, iar prin asta încearcă să mențină controlul absolut, nu sunt capabili să
ierte atunci când acesta greșește și sunt nemulțumiți în permanență
Parintele interactiv, nu își refuză copilul, discută cu acesta, este înțelegător,
de cele mai multe ori îi este ca un prieten, nu ca un părinte. Acesta vede doar
aspectele pozitive ale copilului și poate fi manipulate ușor de acesta.
Părintele directiv, este responsabil, ia toate deciziile cu privire la copil,
autoritar. Acești părinți nu știu să asculte copil ul și nu acceptă ca greșesc în
fața lor.
Conform site -ului https://www.psychotherapy.net , accesat în 20.05.2017, S.
Minuchin (1974) consider ă că există patru surse de stres pentru sistemul familial:
,,Contactul stresant al unui membru al familiei cu forțe
extraconjugale. De exemplu, dacă unul dintre soți este stresat de problemele
de la serviciu, el poate începe să -și critice partenerul sau chiar să deturneze
conflictul către copii, atacându -i pe aceștia fără motiv. Acest fapt poate duce

47
la izolarea membrului tensionat prin alianța celuilalt membru cu copiii, ca
reacție față de stres.
Contactul stresant al întregii familii cu forțe extraconjugale. Un sistem
familial poate fi puternic afectat de efectele unei recesiuni economice, de
mutarea într -un alt oraș sau altă țară, mecanismele de rezistență ale familiei
sunt amenințate de sărăcie sau de discriminare.
Stresul în perioada de tranziție din familie. Există multe perioade în
evoluția unei familii. Fiecar e dintre aceste noi faze necesită negocierea unor
noi reguli. Dacă aceste conflicte nu se rezolvă ele determină în timp o serie de
noi dificultăți.
Stresul cauzat de o problemă idiosincronică. Un astfel de exemplu de
situație este dat de prezența unui memb ru bolnav sau retardat. Aceste
probleme pot supraîncălca familia, resursele și mecanismele ei de rezistență,
deoarece funcțiile membrului respectiv trebuie preluate de un alt membru al
familiei. Este posibil, de asemenea, ca într -o anumită fază de evoluție a
familiei, și a problemei cu care se confruntă să existe adaptare, dar mai târziu,
adaptarea să fie îngreunată de intrarea într -o altă fază de evoluție. De
exemplu, o familie cu un copil autist se poate adapta în perioada în care aceste
este mic, dar poa te să fie depășită de dificultăți atunci când aceste este mare.

3.3. Anxietatea și depresia în familii le copiilor cu dizabilități
Site-ul http://www.autism.ro accesat în data de 27.04.2017, relatează faptul că
majoritatea femeilor, în momentul aflării diagnost icului copilului, renunță chiar și la locul
de muncă, la timpul său propriu și la activități plăcute în trecut, doa r pentru a se dedica
copilului, prietenii încep să dispară pentru că părinții nu se mai axează pe relațiile sociale.
Atunci când unul din păr inți suferă de anxietate, șansele ca și copilul să dezvolte o
tulburare de anxietate sunt foarte mari. În rândul copiilor, o anxietate netratată poate duce
la performanțe scăzute, chiar simptome depresive.
Mamele care suferă de depresie, pot să își ascundă tulburarea și să își
îndeplinească rolul parental, fără a acorda atenție și a vindeca tulburarea. Unele mame,
sunt absente în relația cu copilul, au un comportament haotic, nu sunt în stare să își ajute

48
copilul de propriile probleme. De cele mai multe ori, copiii acestor mame sunt agresivi și
furioși, iar cu cât este mai gravă depresia mamei, cu atât va fi mai gravă și cea a copilului
Multe familii, în momentul în care apare un copil cu dizabilități, reușes c la un
moment dat să accepte acest lucru și reușesc să găsească forța să meargă mai departe. Cel
mai des, aceștia au nevoie de timp pentru a depăși grijile exagerate.
După acceptarea situației, părinții sunt nevoiți să facă față celor din jur, lipsei de
susținere și cel mai mult, să facă față problemelor de integrare în societate
Acești părinți nu au nevoie de critici, milă, ci de ajutor, înțelegere și prietenie.
Cele mai puternice strigăte de ajutor vin din partea părinților care au un copil cu
dizabilită ți. Aceștia se învinovățesc foarte mult pentru ,,suferința” copilului, indiferent de
tipul dizabilității.
Fischer și Riedesser (2007, p.102) definesc reacția traumatică „ca un complex de
apărare în care organismul psihofizic continuă fie să distrugă sau s ă elimine, fie să
asimileze un corp străin, respectiv microorganisme care au pătruns. O a treia posibilitate
constă în a trăi mai departe cu trauma ca un corp străin interior imposibil de asimilat.”.
Psihiatrul american Elisabeth Kubler -Ross ( apud A. Alb u, 2000, p.112 -114)
propune 5 stadii pe care persoana le depășește odată cu aflarea unui prognostic grav:
,,Starea de șoc – la auzul unei astfel de situații părinții trec printr -o fază de
neîncredere, de șoc, chiar de negare. Acum încep întrebările la care părinții
încearcă să -și găsească un răspund : de ce noi?, cu ce am greșit? Unde am greșit?
Cine este vinovat? . De cele mai multe ori părintele neagă faptul că copilul lor ar
putea avea un handicap. Alteori situația este atât de dramatică încât se poate
ajunge chiar la sinucideri.Fixația în acest stadiu nu este posibilă dat fiind faptul că
părinții trebuie să -și îndeplinească sarcinile de zi cu zi. În prima fază părinții de
obicei rămân la stadiul de negare a deficienței.
Furia – manifestată de obicei p rin dorința de a obține cât mai multe păreri de la
cât mai mulția specialiști, poate în speranța că cineva va infirma diagnosticul
inițial. De obicei, vina este cea care determină aceste sentiment de furie. Mama se
autoacuză că din cauza ei a apărut aceas tă problemă: nu s -a alimentat, a fumat etc.
Capacitatea de a -și controla sentimentele și autoacuzările reprezintă un factor
esențial în determinarea acceptării, de către părinți, a copilului deficient.

49

Tranzacția – este faza în care părintele acceptă diagn isticul dar speră totuși că
bebelușul va fi normal. În această fază părinții refuză să creadă unele teste,
negociază cu doctorul diagnosticul. Dacă părinții acceptă diagnosticul și nu
acceptă prognosticul, astfel că une ori ei caută alte tratamente. Blocaju l în acest
stadiu poate fi acceptată insa pentru copil pot apărea unele probleme, deoarece el
nu poate fi considerat ca fiind un copil diferit. El este înscris în clase obișnuite,
unde poate în tâmpina dificultăți de adaptare.
Resemnarea și Depresia – apare încetul cu încetul. Părinții sunt incapabili să mai
facă față situației. Părinții încep să evite contactele interpersonale și chiar să evite
rudele apropiate, mai ales dacă în stadiul doi s -au făcut foarte multe reproșuri. Ca
urmare, părinții încep să se izoleze de restul lumii, din cauza sentimentului de
vină pe care -l încearcă cât și pentru a -l izola pe copil de agresiunile exterioare.
Izolarea poate apărea la toate nivelurile: soțul față de soție, în cadrul grupului, a
părinților fa ță de copiii sănăt oși.Blocajul in acest saddiu este foarte periculos iar
riscul producerii lui este foarte mare, părinții izolându -se de mediul exterior, își
supraprotejează copiii. Supraprotecția copilului va împiedica trecerea in cel de -al
cincilea stadiu.
Acceptarea și reintegrarea familiei – implică transformări majore ale familiei,
unele cupluri se cimenteaza foarte bine, dau naștere unui alt copil, formează
grupuri de suport pentru părinți etc. ”
Conform unui articol de pe site -ul http://seni.ro , accesat în data de 10.05.2017,
,,părinții copiilor cu dizabilități trec prin următoarele etape:
Șoc – Aflarea veștii că sunt părinții unui copil cu dizabilități poate fi devastatoare
– neîncrederea inițială se transformă în negare. Unii părinț i pur și simplu nu vor
să conștientizeze că au un copil cu probleme. Trec succesiv prin stări de teamă,
depresie, neputință, neîncredere și uneori chiar furie;
Depresie – neputința și disperarea părinților este dificil de suportat, prin urmare
aceștia sunt copleșiți de emoții și pot deveni depresivi. Însă îngrijirea sistematică
și atenția deosebită a părinților, este benefică atât pentu ei cât și pentru copil și îi
poate ajuta să -și găsească liniștea;

50

Soluții ,,salvatoare” – părinții caută cu disperare o so luție pentru situațtia creată
– mecanismul propriu de apărare găsește soluții și idei ,,salvatoare”. Încearcă să
găsească persoana răspunzătoare pentru starea copilului, ceea ce îi ajută să se
elibereze de propriul sentiment de vinovăție;
Soluția construct ivă – este o etapă pozitivă în care părinții încep să lucreze cu
copilul lor din dorința de a -i îmbunătăți viața. În acest stadiu, părinții învață din
nou să se bucure de timpul pe care îl petrec cu copilul. Descoperă resursele de
dragoste necondiționată a le copilului și totodată caută soluții care îl pot face
fericit.
Modul în care se succed cu exactitate etapele de mai sus nu este foarte clar și
acestea diferă de la caz la caz. În general, fac sacrificii majore pentru copil, și deseori
renunță la propria viață și propriile nevoi. Multe depind de nivelul și tipul de dizabilitate
al copilului – dacă dizabilitatea este fizică sau mentală sau dacă copilul necesită
supraveghere permanentă sau nu. ”
Site-ul http://www.csid.ro, accesat în data de 21.05.2017, transmite faptul că
,,depresia afectează un numar din ce în ce mai mare de părinți, mai ales în cazul în care
copiii lor se confruntă cu diferite dizabilități. Din păcate, factorii care pot duce la o stare
depresivă sunt numeroși, și adesea persistă pe perioade îndelungate.
Terapia individuală are rezultate foarte bune atunci când părinții își caută resurse
pentru a reduce stresul, depresia și anxietatea. Totodată, foarte valoroase sunt grupurile
de părinți care se confruntă cu aceeaș i problemă.”
Mamele sunt cele care de cele mai multe ori se simt responsabile și se
învinovățesc din cauza bolii copilului. Acestea dezvoltă o depresie, fiind copleșite de
gândul că nu fac niciodată îndeajuns pentru copilul lor, că nu sunt destul de atente și de
aceea copilul are de suferit.
Părinții sunt excluși din anumite cercuri, copilul nu mai este invitat cu ușurință la
petreceri, vizitele sunt rare, iar asta afectează starea părinților. De asemenea, și
problemele finainciare produc anxietate, depres ie și furie, deoarece copilul are nevoie de
tratament îndelungat, chiar și operații. Epuizarea părinților este un alt factor care duce la
depresie, prin lipsa somnului și nevoia de atenție permanentă asupra copilului.

51
3.4. Particularități specifice familiei copiilor cu dizabilități

Majoritatea familiilor au caracteristici comune, dar sunt unice în felul său. Ele se
adaptează în funcție de dizabilitatea copilului.
Veștile că vor avea un copil cu dizabilități, de multe ori destramă familiile,
deoarece le este teamă sau pur și simplu nu pot accepta asta. Pe de altă parte, există
familii care reușesc să se mobilizeze, să își adune forțele pentru a face față situației.
Părinții sunt cei care se simt responsabili de trăirile celorlalți membri ai familiei,
mai ales că în unele situații, se află despre diagnosticul copilului că este ereditar și se
poate transmite mai departe în familie.
În altă ordine de idei, acești se identifică cu copilul, printr -un anumit tip de
tulburare, iar acest lucru face cooperarea mai grea între părinți, sau între părinți și copil.
La un moment dat, părinții își dau seamă de copilul lor, că nu va fi ca ceilalți și
încearcă să îi ușureze starea și dezvoltarea.
,,Printre trăsăturile semnificative ale părinților care educă un copil cu dizabilități
au fost desemnate implicarea și responsabilitatea (Mahoney, Boyce,1998). În
interacțiunea cu copiii, părinții au rol important în managementul organizării activităților
copilului pe parcursul zilei.
Tipul dizabilită ții și gradul de severitate determină timpul pe care îl consumă
părinții (în special mamele) în îngrijirea copilului cu probleme de dezvoltare. Astfel, nu
este surprinzător că mamele copiilor cu dizabilită ți raportează un nivel diminuat al
satisfacției și competenței parentale.
Majo ritatea cercetărilor vizavi de interacțiunile părinte -copil duc la mamă.
Indiferent de statutul copilului mama are rol de manager și cel mai frecvent ea se
caracterizează ca fiind mai directivă și inițiază mai multe transformări interactive. “
(http://www.voinicel.md , accesat în data de 15.05.2017 )
,,Părinții unui copil cu dizabilit ăți petrec mult timp întreb ându-se de ce copilul lor
este diferit. Părinții, familia și cei care au în grij ă copiii sunt cei mai importanț i oameni în
procesul de maturi zare a acestora, transmiterea culturii și schimbarea acesteia pentru a -i
putea ajuta.

52
Copi ii cu dizabilit ăți au nevoie de protec ție în egal ă măsură cu ceilal ți copii.
Familiile trebuie s ă facă diferen ța între riscurile reale și cele imaginare ș i cum anume le
pot reduce.
Mulți părinți sunt prea protectivi, mai ales cu copiii cu dizabilit ăți, asta pentru că
au fost sf ătuiți de prieteni sau profesioniș ti că este mai bine s ă nu at ingă sau s ă țină în
brațe un bebelu ș cu un anumit diagnostic, sau c ă un copil cu dizabilit ăți nu are nevoie de
exerci ții fizice. De fapt, adevărul este exact opusul. Ca ș i ceilal ți copii, copiii cu
dizabilit ăți au nevoie de aten ție, care poate fi diferit ă de genul de aten ție de care au
nevoi e frații, surorile, sau prietenii de aceea și vârstă. Au nevoie de stimulare și este foarte
important ca p ărinții să fie îndruma ți de un terapeut ocupaț ional /kinetoterapeut, care le
poate ar ăta care sunt cele mai bune metode prin care co pilul poate benefici a de exercițiile
și mișcă rile de care au nevoie. ” ( https://www.worldvision.ro , accesat în data de
21.05.2017 )
Părinții au diferite atitudini față de copilul lor:
Copilul – proprietate, unde nevoile acestuia nu sunt îndepl inite de către părinți
Copilul considerat mai mult obiect , este obligat să respecte toate regulile impuse,
fără nici o greșeală
Copilul care umple un gol afectiv al unor părinți imaturi, este ignorant
Copilul unor părinți cu psihoze, este tot ti mpul în pericol
Copilul care nu corespunde imaginii create de părinți, este agresat datorită
atitudinii sale
Copilul ca victimă a abuzurilor sexuale, compensează unei imaturități afective a
tatălui

Rolul mamei
De obicei, mama este cea care se ocupă de toate activitățile și este mai activă
decât tatăl. La un moment dat, petrecând așa mult timp cu copilul ei, ajunge să creadă că
este indispensabilă acestuia. De multe ori exagerează cu îngrijirea copilului și ajunge să
neglijeze restul familiei. Mama este cea care îl învață deprinderile de bază, primele
reguli, îl stimulează, chiar și relațiile sociale sunt îndrumate de mamă. Copilul observă
comportamentul mamei față de oameni, familie și chiar față de el.

53

Rolul tatălui
Bărbații acționează de cele mai mul te ori negativ , la aflarea veștilor și se retrag .
Tatăl trebuie să fie persoana care se sfătuiește cu mama. Copilul are nevoie de amândoi în
aceeași măsură. Tatăl trebuie implicat în problemele copilului, chiar dacă nu participă
direct.

Frații și surorile
În ceea ce privește frații sau surorile unui copil cu dizabilități, unii din ei își
modifică comportamentul în funcție cu situația, iar pentru unii, este o problemă. Cel mai
frecvent, aceștia trăiesc sentimente de gelozie, jenă, teamă, singurătate, suprasolicitare și
chiar resentimente, pentru că le este acordată prea puțină atenție.
,,Legătura specială și unică ce se stabilește între copiii cu dizabilită ți și frații lor
poate sprijini și încuraja dezvoltarea pozitivă, prosperitatea întregii familii. Powell și
Ogle (1985) prezintă strategiile de bază sugerate de către frații și surorile fără dizabilită ți
pentru părinții lor. Ei consideră că este binevenit ca părinții: să accepte dizabilitatea, să
fie deschiși și onești, să laude toți copiii, sau să im plice toți copiii din familie în luarea
deciziilor și evenimentelor familial.” ( http://www.voinicel.md , accesat în data de
15.05.2017 )

3.4. Consilierea

,,Consilierea este o activitate inițiată de o persoană care caută ajutor. Oferă
oportunitatea clientului de a identifica tot ceea ce -l perturb, de a se autoexplora și de a se
înțelege. Procesul de consiliere îl va ajuta să -și identifice gândurile, emoțiile și
comportamentele care, conștientizate fiind, îl fac să se simtă plin de resure și să hotărască
schimbarea.” ( Florea, N., apud Graham Dexter, Tim Bond, 1992 , p.27)
Conform psihologului Moroșanu Paul ( http://www.saptamanamedicala.ro , accesat
în data de 10.05.2017 ), ,,în cele mai multe situații, consilierea părinților este o sarcină
dificil de început din cauză că primul motiv de consiliere este tocmai acceptarea

54
diagnosticului. Mulți specialiști din domeniu (asistenți sociali, medici, psiho -pedagogi)
reclamă faptul că m ajoritatea familiilor cu copii cu dizabilități care apelează la servicii
sociale pentru copilul lor ar avea nevoie de consiliere tocmai pentru a accepta în primul
rând diagnosticul copilului lor.
Din acest punct de vedere, consilierea familiei nu poate înc epe decât din
momentul în care cel puțin unul din părinți conștientizează și acceptă realitatea. În acel
moment poate apela la serviciile unui psiholog pentru consiliere de specialitate. În unele
situații, realitatea este atât de greu de suportat încât unu l din părinți alege să plece din
familie și aceasta se destramă.
Din consilierea familiei, au de câștigat părinții, care au șansa să se raporteze dintr –
o nouă perspectivă la afecțiunea copilului, să facă o evaluare realistă asupra situației
prezente și să poată aloca resurse pentru o eventuală intervenție. “
Dintr -o altă perspectivă, părinții pot avea parte de anumite beneficii cum ar fi:
reducerea nivelului de stres, stimularea autocunoașterii și cunoașterii reciproce și
dezvoltarea încrederii în sine.
Primele persoane care au nevoie de ajutor, sunt părinții, care, de multe ori neaga
stările, temerile, nevoile pe care le au, si hotărăsc sa apeleze la specialiști. În timp, își dau
seama că le este greu să faca față singuri la aceste situații și să accepte i deea că, sunt și ei
oameni care au propriile nevoi, greutăți și dorințe.
Părinții au și ei nevoi la rândul lor. Au nevoie de un suport psihologic, sprijin,
consiliere și cercuri, unde se pot întâlni și împărtăși experiențe unii altora.
În urma unei consilieri psihologice, părinților li se explică si li se cere o îngrijire
permanentă a copilului, iubire, fiind fundamentală pentru sănătatea spiritului, alocarea
unui timp mai mare, înțelegere,comunicare permanentă, nevoia de cunoaștere, trebuie
oferite responsabilități, pentru a se simți util, copilul nu trebuie amenințat.
O dezvoltare armonioasă a copilului trebuie să cuprindă dragoste, securitate,
apreciere, experiențe noi si stimă. Un copil cu dizabilități simte supărările părinților, așa
cum își dă seama și de faptul că este diferit față de ceilalți.
După Albu Adriana și Albu Constantin ( 2000, p.76 ), ,,familia și societatea
trebuie să se adapteze la două extreme:

55
– Supraprotecția c are generează dependență;
– Confruntarea permanentă cu noi scopuri, uneori dificil de atins.
Dacă nu se realizează o mediere între cele doua extreme, se ajunge fie la un
comportament rapid și agresiv, fie la o renunțare pasivă din partea copilului. ”
Făcând r eferire la stilurile parentale, copilul reacționează diferit fa ță de
comportamentul părinților:
Copilul, oglinda părinților echilibrați – într-o familie echilibrată, copilul cu
dizabilități are drepturi egale cu restul membrilor, i se oferă dragoste, este fericit,
echilibrat din punct de vedere emoțional.
Copilul, oglinda părinților indiferenți – atunci când copilul nu a fost dorit, apare
atitudinea de neglijare și respingere. Acesta este pedepsit, ridiculizat, izolat, se simte
inferior și nesigur. Aceste l ucruri fac ca, în relațiile cu ceilalți copii să fie brutal, agresiv.
Copilul, oglinda părinților exagerați – în această familie, copilului i se ia dreptul
la activitățile pe care le poate face și singur, uneori acesta fiind îmbrăcat de alți membrii
ai fam iliei până la vârste mari. Părinții sunt axați pe sănătatea copilului și stau într -un
climat dominat de anxietate. Părinții exagerați antrenează reacțiile de dependență și
imaturitate a copiilor, aceștia devenind agresivi, cu un autocontrol redus.
Copilul, oglinda părinților autoritari – în această familie, copilul este împiedicat
să dezvolte capacitațile de decizie și acțiune, pentru că părinții îi interzic luarea unor
inițiative și a unor răspunderi. Eșecurile repetate vor genera copilului neîncredere,
pesimism , lipsit de inițiativă. În cazurile în care părinții nu își manifestă dragostea, copii
vor fi antisociali și vor avea un comportament deviant.
Copilul, oglinda părinților inconsecvenți – părinții oscilează de la permisivitate la
autoritate, ceea ce î i derutează pe copii. În urma acestor comportamente, copii vor fi
instabili, nesiguri, ușor de atras și influențat.
După aflarea diagnosticului, se recomandă părinților să nu se îngrijoreze excesiv,
să nu panicheze și copilul, să înlăture gândurile negative, să apeleze cu încredere la
specialiști, să nu se ferească de aceștia, să îl înscrie la școală, indiferent de tipul
dizabilității, să -l iubească și să -l protejeze.

56
Psihologii Ciobanu Corina și Ștefăroi Petru, afirm ă că ,,rolul familiei este
fundam ental, at ât în ceea ce prive ște recuperarea medical -psihologic ă cât și în ceea ce
prive ște integrarea și educa ția pentru societate. Un copil poate fi abandonat într-un col ț de
pat, ajung ând să se legene compulsiv, sau, dimpotriv ă, poate fi înscris la școală, dus la
psiholog, logoped, medic, integrat social. Varianta a doua ofer ă oportunitatea
normaliz ării prin recuperare în timp ce prima condamn ă copilul la izolare și nedezvoltare.
Este foarte important și climatul moral, social din familie, calitatea rela țiilor dintre p ărinți
precum și condi țiile material e (spațiu, aerisire, prezen ța juc ăriilor și facili tăților de joc).
În concluzie, este recomandat ca părinții să -l trateze pe copilul cu dizabilități, în
cadrul relației de comunicare și interacțiune cotidiană, ca pe orice copil normal dar,
totodată, să întreprindă toate demersurile instituționale, sanitare și educaționale pentru a -l
recupera și integră social.” ( https://www.monitorulsv.ro , accesat în data de 21.05.2017)

57
CAPITOLUL IV: METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1. Obiectivele și ipotezele studiului

Obiective le cercet ării

1. Identificarea nivelului de anxietate și depresie la p ărinții copiilor cu
dizabilit ăți, prin comparaț ie cu p ărinții copiilor fără dizabilități .
2. Identificarea unei corela ții în tre nivelul de anxietate și depresie la părinții
copiilor cu d izabilități.
3. Identificarea de corelate psihologice ale nivelului de anxietate și depresie la
părinții copiilor cu dizabilit ăți – eul social, emotivitatea, tendin ța paranoică ,
culpabilitatea, tensiunea ergic ă.

Ipoteze le cercetă rii

Pornind de la literatura de specialitate, am presupus c ă:
1. Există o diferență între nivelul depresiei la p ărinții care au copii cu dizabilit ăți în
comparație cu cei care au copii fără dizabilități.
2. Există o diferență între nivelul anxietății la pă rinții care au copii cu dizabilit ăți în
comparație cu cei care au copii fără dizabilități.
3. Există o corela ție între nivelul de depresie și nivelul de anxietate la părinții
copiilor cu dizabilități.
4. Există diferențe în ceea ce privește eul social între părinții copiilor cu dizabilități
și părinții copiilor fără dizabilități.
5. Există diferențe în ceea ce privește emotivitatea între părinții copiilor cu
dizabilități și părinții copiilor fără dizabilități.
6. Există diferențe în ceea ce privește insecuritatea între părinții copiilor cu
dizabilități și părinții copiilor fără dizabilități.

58
7. Există diferențe în ceea ce privește culpabilitatea între părinții copiilor cu
dizabilități și părinții copiilor fără dizabilități.
8. Există diferențe în ceea ce privește tensiunea ergică între părinții copiilor cu
dizabilități și părinții copiilor fără dizabilități.

4.2. Populația și eșantionul

Pentru realizarea obiectivelor propuse s -a apelat la dou ă categorii de subiec ți:
– o prim ă categorie o reprezint ă părinții copiilor cu dizabilit ăți
– o a doua categorie o reprezint ă părinții copiilor f ără dizabilit ăți
Categoria de subiec ți care a fost supus ă investiga ției noastre este alc ătuită din două
eșantioane cu p ărinți, cu v ârste cuprinse între 30 – 47 de ani: primul e șantion cuprinde
părinți care au copii cu dizabilit ăți, iar cel de -al doilea cuprinde pă rinți care au copii f ără
dizabilit ăți.
În cercetarea noast ă, am investigat dou ă loturi de p ărinți, dintre care 15 p ărinți a căror
copii au dizabilit ăți din Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă ,,Maria Montessori” și
Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Constanța și 15 p ărinți a căror
copii nu au dizabilit ăți, proveniți din mediul urban. În total au fost investiga ți 30 de
părinți. ( 18 femei și 12 b ărbați), cu v ârste cuprinse între 30 ș i 47 de ani.
Înainte de aplicarea testelor, am obținut de la aceștia consimțământul informat pentru
participarea la cercetare, e xplicându -le în ce constau chestionarele și ce vizează testarea
propriu zisă.
Părinții copiilor cu dizabilități au completat chestionarele care le -au fost administrate,
acordându -se o atenție specială supravegherii acestora, pentru a se evita influența
reciprocă asupra răspunsurilor.

59
Fig. 4.1. Diagrama de structură privind distribuția pe sexe a celor două loturi de
subiecți

Dintre p ărinții copiilor cu dizabilit ăți, 10 au fost femei și 5 – bărbați, cu vâ rste
cuprinse între 34 și 44 de ani.
Dintre p ărinții copiilor f ără dizabilit ăți, 8 au fost femei și 7 – bărbați, cu v ârste
cuprinse între 30 și 47 de ani.

4.3. Metode și instrumente utilizate

Pentru colectarea datelor referitoare la depresie și anxietate, am aplicat dou ă
chestionare, regăsite în anexe:
✓ Chestionar de depresie Beck (H.S.)

4.3.1. Chestionar Beck ( H. S. )

Inventarul de depresie Beck este o scală de autoevaluare care își propune măsurarea
simptomelor și atitudinilor caracteristice ale depresiei, deci o evaluare c antitativă.
Instrumentul reflectă teoria cognitivă asupra depresiei.

60
Această scală măsoară perspective le subiectului asupra viitorului s au gradului de
dezn ădejde. Un pacient depresiv sau cu potențial suicidar poate suporta boala sa dacă are
speranțe pentru viitor . Când începe să vadă viitorul în termeni total negativi, viața devine
insuportabilă și pacientul atinge un risc mare pentru suicid. Acest risc există în special
dacă pacientul este depresiv, dar ocazional deznădejdea apare la pacienții care nu au
simptome fizice ale depresiei. (Un factor suplimentar pentru terapeut de a considera dacă
pacientul are o natură impulsivă, care poate crește riscul comportamentului suicidar.)
Cotare: Se acordă 1 punct pentru fiecare item cu următorul răspuns (total maxim = 20) .
După Beck, fiecare pacient cu încercări de suicid a fost evaluat de către clinicieni
după gradul de dezn ădejde. A fost administrată aceast ă scală. Media și abaterea standard
pentru grupurile categorizate de clinicieni dup ă gradul de dezn ădejde au fo st calculate și
a fost notat ă următoarea tentativ ă pentru fiecare categorie:
0-3= nul sau minim
4-8=ușor sau slab
9-14=moderat. Nu prezint ă pericol imediat, dar trebuie supravegheat. Situația de viață
este stabilă.
15+ =sever. Risc suicidar crescut

4.3.2. Chestionar de anxietate Cattel

Unul dintre marii specialiști care s -a preocupat de problematica personalității umane a
fost și psihologul american R.B. Cattel. Acesta s -a născut în Anglia, în anul 1905,
trăgându -se dintr -o familie de ingineri cu or igini mai vechi în Scoția și cu o linie de
rudenie îndepărtată cu McKen Cattel unul dintre părinții psihologiei americane din
secolul trecut, care, între altele, a folosit pentru prima dată termenul de test mental. La 19
ani, R.B. Cattel a obținut la Unive rsitatea din Londra diploma în fizică și chimie.
Spearman și Bot i -au deschis gustul pentru psihologie, în special pentru măsurarea
capacităților umane. În anul 1937 se stabilește în USA ca cercetător în subordinea lui
Thorndike la Teachers College (Columb ia University). Din 1945 funcționează ca

61
profesor la Universitatea Illinois unde s -a preocupat în special de măsurarea trăsăturilor
de personalitate.
Printre instrumentele elaborate de el, se numără și chestionarul de anxietate “C”.
Nevrozismul . Se prezintă ca un defect general de adaptabilitate, surmenaj, epuizare
fizică și psihică fără vreun motiv obiectiv, rigiditate.
Anxietetea. Se caracterizează printr -o stare permanentă de tensiune psihică,
iritabilitate, lipsă de încredere în propria per soană, incapacitate sau rezerve în asumarea
unui risc, tremur și alte reacții neuro -vegetative, diverse semne psihosomatice.
S-a observat, în general, că există o tendință la nevrotici (care au o notă ridicată la
nevrozism) de a avea o notă crescută și la anxietate, însă acest fapt nu este suficient
pentru a confunda anxietatea cu nevroza, sau pentru a asimila aceste concepte, deoarece
nevroticii pot avea o notă foarte ridicată la anxietate într -o situație realmente
provocatoare de anxietate. De aceea, ar f i o eroare să se confunde anxietatea cu nevroza.
Anxietatea este deci “o emoție penibilă de așteptare”, “o teamă fără obiect” care se
produce în așteptarea unui eveniment, este o trăire subiectivă care poate fi supusă
controlului voluntar prin dezvoltarea conștiinței de sine.
Definirea scãrilor testului.
✓ Eul social ideal (Q 3)
Arată gradul de motivație în integrarea comportamentului individual în jurul unui
sentiment de sine acceptat conștient și a standardelor sociale aprobate. Absența unei
asemenea integ rări a comportamentului în jurul unui concept clar de sine este una dintre
cauzele majore ale anxietății. Factorul Q 3 arată gradul în care s -a legat anxietatea cu
structurile caracteriale și cu obișnuințele sociale acceptate.
✓ Forța Eului; Emotivitatea (C)
Este capacitatea de a controla imediat și de a exprima tensiunile într -un mod adaptat
și realist, deoarece o tensiune anxioasă puternică poate cauza o anumită regresiune și
poate împiedica o creștere normală a forței Eului.

62
✓ Insecuritate; Tendință paranoică (L)
Reprezintă cota cu care participă lipsa de securitate socială la creșterea anxietății.
✓ Insecuritate în direcția culpabilității (O)
Culpabilitatea anxioasă depresivă reprezintă o anxietate combinată cu auto -acuzare
cauzată de presiunile Supraeului care generează sentimentul de anxietate și depresie.

✓ Tensiunea ergică (Q 4)
În acest caz, anxietatea apare prin presiunea pe care o exercită pulsiunile trezite și
nevoile nesatisfăcute de orice fel. Excitarea apetitului sexual, nevoia de considerație,
teama de o situație sunt pulsiuni legate de această componentă. Nivelul acestei
componente se manifestă în înclinarea către emotivitate, tensiune, iritabilitate și
nervozitate.
Testul cuprinde 40 de intrebari cu privire la greutatile pe care cea mai mare parte din
oameni le intampina uneori in viata. Intrebarile au cate 3 variante de raspuns: Da, Nu sau
raspunsul intermediar.

4.4. Rezultatele ob ținute și interpretarea lor

Toate prelucr ările au fost e fectuate, utilizandu -se opț iunile aplica ției SPSS.
Pentru obiectivul numărul unu am testat ipotezele unu și doi. Ipoteza numărul unu
specifică faptul că există o diferență între nivelul depresiei la părinții care au copii cu
dizabilități în comparație cu cei care au copii fără dizabilități, iar ipoteza numărul doi
specific faptul că există o diferență între nivelul anxietății la părinții care au copii cu
dizabilități în comparație cu cei care au copii fără dizabilități.
Am comparat rezultatele ob ținute de lotul de p ărinți care au copii cu dizabilit ăți, la
chestionarul pentru evaluarea depresiei, respectiv la evaluarea anxiet ății cu rezultatele
obținute de lotul de p ărinți care nu au copii cu dizab ilități.

Fig. 4. 2. Prelucrarea datelor celor două chestionare pentru cele două loturi de
subiecți

63
tip.părinte N Mean Std.
Deviation Std.
Error
Mean
chestionar.Beck copii cu
dizabilitãți 15 2.87 .834 .215
copii fãrã
dizabilitãți 15 1.93 .704 .182
chestionar.Catte
ll copii cu
dizabilitãți 15 8.60 2.230 .576
copii fãrã
dizabilitãți 15 6.13 1.685 .435

Observ ăm că media chestionar ului de depresie Beck, pentru pă rinții copiilor cu
dizabilit ăți (2,87) este mai mare dec ât a celor f ără dizabilit ăți (1,93), la fel și pentru
chestionarul de anxie tate Cattell: p entru pă rinții copiilor cu dizabilit ăți (8,60) rezultatul
este mai mare dec ât a celor f ără dizabilit ăți (6,13) .

Fig. 4. 3. Skewness și Kurtosis pentru distribuția celor două chestionare

chestionar.Beck chestionar.Cattel
l
N Valid 30 30
Missing 0 0
Skewness ,322 -,069
Std. Error of Skewness ,427 ,427
Kurtosis -,489 -1,473
Std. Error of Kurtosis ,833 ,833

Indicatorul Skewness este folosit în analiza distribuției unei serii de date pentru a
indica deviația distribuției în raport cu o distribuție asimetrică în jurul mediei.
Indicatorul Kurtosis este folosit în analiza distribuției unei serii de date pentru a
indica gradul de aplatizare sau de ascuțire a unei distribuții.
Pentru chestionarul de depresie, v aloare a indicatorului Skewness este mai mare de
0, ceea ce indica faptul că distribuția este înclinata spre dreapta, având mai m ulte valori

64
extreme spre stânga, predominând valorile mici. Valoarea indicatorului Kurtosis este mai
mic de 3, ceea ce indica faptul că distribuția este platikurtică, adică mai plată decât o
distribuție normal având valori diferite pe un interval mai mare în jurul mediei. (Fig.4.4)
În ceea ce privește chestionarul de anxietate, valoarea indicatorului Skewness este
mai mică de 0, ceea ce indică faptul că distribuția este înclinată spre stânga, avâ nd mai
multe valori extreme spre dreapta. Valoarea indicatorului Kurtosis atât pentru
chestionarul de depresie cât și pentru chestionarul de anxietate, este mai mică de 3, ceea
ce indica faptul că distribuția este mai plată decât o distribuție normal având valori
diferite pe un interval mai mare în jurul mediei. Probabilitatea pentru valori extreme este
mai mică decât în cazul unei distribuții normale. (Fig.4.5.)
Fig. 4.4. Forma distribuției la chestionarul de depresie

65
Fig.4.5. Forma distribuției la chestionarul de anxietate

Fig.4.6. Rangurile rezultate pentru cele două loturi de părinți
Ranks
tip.parinte N Mean Rank Sum of Ranks
chestionar.Beck copii cu dizabilități 15 19,70 295,50
copii fără dizabilități 15 11,30 169,50
Total 30
chestionar.Cattell copii cu dizabilități 15 19,80 297,00
copii fără dizabilități 15 11,20 168,00
Total 30

Tabelul din Fig.4.6. indică faptul că rangul mediu dat părinților care au copii cu
dizabilități este de 19,70 la testul de depresie, iar cei care au copii fără dizabilități, rangul
are o valoare de 11,30. La testul de anxietate, rangul dat părinților care au copii cu
dizabilități este de 19,80, iar cei car e au copii fără dizabilități, rangul are o valoare de
11,20. În ambele cazuri, valorile părinților a căror copii au dizabilități au tendința să fie
mai mari decât cele ale părinților a căror copii nu au dizabilități.

66

Fig.4.7. Testul Mann -Whitne y (U) pentru eșantioane independente
Test Statisticsb
chestionar.Beck chestionar.Cattell
Mann -Whitney U 49,500 48,000
Wilcoxon W 169,500 168,000
Z -2,793 -2,767
Asymp. Sig. (2 -tailed) ,005 ,006
Exact Sig. [2*(1 -tailed Sig.)] ,008a ,007a
a. Not corrected for ties.
b. Grouping Variable: tip.parinte
Tabelul din Fig.4.7. indică valoarea testului U al lui Mann -Witney, acesta fiind de
49,500 pentru testul de depresie și de 48,000 pentru testul de anxietate, ceea ce este
semnificativ din punct de vedere statistic la un nivel p=0,008 respectiv p=0,007. Aceasta
este valoarea testului U a lui Mann -Witney atunci când se aplică o corecție pentru ranguri
apropiate. După cum se poate vedea, modificarea nivelului de semnificație s -a făcut
marginal în ceea ce privește testul de anxietate de la 0,007 la 0,006.
Fig. 4.8. Histograma pentru chestionarul de depresie pentru cele două loturi
de părinți

chestionar.Becksever, risc suicidar
crescutmoderat – situație
de viațã stabilã;
trebuie
supravegheatușor/slab nul/minimCount8
6
4
2
0copii fãrã dizabilitãțicopii cu dizabilitãțitip.parinte

67
În urma rezultatelor efectuate, (Fig.4. 8.) s-a constatat c ă părinții care au copii cu
dizabilit ăți au un risc de depresie uș or – moderat, unii chiar reprezent ând un risc sever,
suicidar crescut , având nevoie de supraveghere.
În urma rezultatelor efectua te, (Fig.4. 9.) de asemenea s -a constatat că în ceea ce
priveș te anxietatea, p ărinții copiilor cu dizabilit ăți sufer ă de o anxietate nevrotic ă foarte
puternic ă în comparaț ie cu cei care au copii f ără dizabilit ăți. Aceștia au nevoie de sfaturi
sau de o psihoterapie.

Fig. 4. 9. Histograma pentru chestionarul de anxietate Cattell pentru cele
două loturi de părinți

Pentru testarea primelor două ipoteze am reprezentat indicii de simetrie Skewness
și Kurtosis, testul Mann -Witney (U) pentru eșantioane independente și histograme pentru
depresie și anxietate.
chestionar.Cattellanxietate
nevrotica
foarte
puternicaanxietate
medie
superioaranervosi anxiosi de
nivel
mijlociunormali normali normaliCount10
8
6
4
2
0copii fãrã dizabilitãțicopii cu dizabilitãțitip.parinte

68
Pentru prima ipoteză , am obținut o distribuție apropiată de ce a normală și o
valoare de 48,500 la un nivel p=0,008, iar media la chestionar este mai mare (2,87)
pentru părinții copiilor cu dizabilități în comparație cu cei care au copii fără dizabilități
(1,93), ceea ce înseamnă că există diferențe semnificative la c hestionarul destinat
evaluării depresiei, deci prima ipoteză se confirmă .
Pentru a doua ipoteză , am obținut o distribuție platikurtică, având valori diferite
pe un interval mai mare. Valoarea testului U este de 48,000 la un nivel p=0,007, iar
media chestio narului este mai mare (8,60) pentru părinții copiilor cu dizabilități în
comparație cu cei care au copii fără dizabilități (6,13), ceea ce înseamnă că există
diferențe semnificative la chestionarul destinat evaluării anxietății, deci a doua ipoteză se
confirmă .
Deși în literatura de specialitate anxietatea și depresia sunt abordate separat, există
studii în care ele se asociază de cele mai multe ori, fiind greu de specificat care dintre ele
este cea mai răspândită.
Clarks, în anul 1989 a demonstrat prin tr-un studiu că pacienții cu tulburări
depresive, prezintă și o rată destul de crescută de apariție a tulburărilor anxioase. De
multe ori, tratarea anxietății ameliorează si simptomele depresiei.
Beck, în 1976, a arătat că relația dintre depesie și anxieta te are implicații
importante pentru a identifica persoanele care au simptome complexe.
În literatura de specialitate, bărbații tind să fie mai agresivi, mai iritabili, mai ales
în etapele inițiale ale depresiei. Anxietatea este frecvent prezentă la pacienț ii depresivi. 7
din 10 pacienți cu episod depresiv prezintă și anxietate.
În cazul persoanelor care au copii cu dizabilități, și trebuie să aibă grijă de ei în
permanență, aceștia simt adesea nevoia de a scăpa și de a avea propriul spațiu, de a se
relaxa. Aceștia au o tulburare depresivă și anxioasă mult mai ridicată față de cei care au
copii fără dizabilități.
Prin urmar e, primul obiectiv a fost atins . Am reușit să identific ăm faptul că
nivelul de anxietate respectiv nivelul de depresie la părinții copiilor cu dizabilități este
mai mare prin comparație cu cel al părinți lor copiilor fără dizabilități .

69
Fig. 4. 10. Corela ție între depresie ș i anxietate
chestionar.Beck chestionar.Cattel
l
chestionar.Beck Pearson Correlation 1 .344
Sig. (2 -tailed) .063
N 30 30
chestionar.Cattell Pearson Correlation .344 1
Sig. (2 -tailed) .063
N 30 30

Tabelul din fig.4. 10. prezintă valorile coeficientului de corelație dintre cei doi
indici (depresie și anxietate) .
Cea de a treia ipotez ă specifică faptul că există o corelație între nivelul de
depresie și nivelul de anxietate la părinții copiilor cu dizabilități.
Se observă că s-a obținut un coeficient de corelație Pearson egal cu 0,344, ceea ce
înseamnă că între cele două variabile nu există o corelație directă, valoarea coeficientului
nefiind apropiată de 1.

Fig. 4. 11. Norul de puncte î ntre chestionarul de depresie și ches tionarul de
anxietate

70
Acest tip de diagram ă se utilizeaz ă pentru a reprezenta grafic dependenț a unei
variabile (c hestionar de depresie ) față de o alt ă variabil ă (chestionar de anxietate ), ambele
studiate la nivelul aceleia și popula ții.
În acest caz, variabilele sunt distribuite uniform, ceea ce ne indică faptul că nu
există o legatură între cele două chestionare.

Pentru testarea celei de -a treia ipoteză , am realizat o corelație între cele două
chestionare și un nor de puncte pentru a arăta în ce măsură cele două variabile sunt
dependente.
Corelația reprezintă o legătură pozitivă (r=0,344), deci legatura dintre
chestionarul de depresie și chestionarul de anxietate est e pozitivă, ceea ce înseamnă că
scorul scăzut al chestionarului de depresie se asociază cu scorul scăzut al chestionarului
de anxietate, (0,063), scorul mediu (0,344) și scorul ridicat (1).
Valoarea Sig. corespunzătoare, egală cu 0,063, evidențiază că s -a obținut un
coeficient de corelație semnificativ la un prag de 0,063, adică putem afirma că între cele
două variabile nu există o corelație semnificativă.
În ceea ce privește norul de puncte, cele două variabile sunt distribuite uniform,
ceea ce ne indică f aptul că nu există o legătură între cele două chestionare, astfel încât cea
de-a treia ipotez ă conform căreia există o legătu ră între nivelul de depresie și nivelul de
anxietate la părinții copiilor cu dizabilități, nu se confirmă .
Prin urmar e, al doilea obiectiv conform căreia există o corelație între nivelul de
anxietate și depresie la părinții copiilor cu dizabilități nu a fost atins .
Pentru obiectivul numărul trei , am testat următoarele ipoteze : a patra ipoteză are
în vedere diferența în ceea ce priv ește eul social între părinții copiilor cu dizabilități și
părinții copiilor fără dizabilități. A cincea ipoteză vizează diferența în ceea ce privește
emotivitatea între părinții copiilor cu dizabilități și părinții copiilor fără dizabilități. Cea
de a șasea ipoteză vizează diferența în ceea ce privește tendința paranoică între părinții
copiilor cu dizabilități și părinții copiilor fără dizabilități. A șaptea ipoteză are în vedere
faptul că există diferențe în ceea ce privește insecuritatea între părinți i copiilor cu
dizabilități și părinții copiilor fără dizabilități. Ultima ipoteză prezumă că există diferențe

71
în ceea ce privește tensiunea ergică între părinții copiilor cu dizabilități și părinții copiilor
fără dizabilități.
Pentru a demonstra aceste ipo teze am efectuat corelații între cei cinci factori: eul
social, emotivitatea, tendința paranoică, culpabilitatea și tensiunea ergică, (Anexa 4)
distribuțiile celor cinci factori (Anexa 3) precum și histograme prin care am arătat
frecvența rezultatelor pări nților care au copii cu dizabilități în comparație cu cei care au
copii fără dizabilități .

Fig.4. 12. Frecven ța rezultatelor ,,eului social” la părinții copiilor cu
dizabilități

Frequency Percent Valid
Percent Cumulative
Percent
Valid valori medii 4 13,3 26,7 26,7
valori foarte
ridicate 11 36,7 73,3 100,0
Total 15 50,0 100,0
Missing System 15 50,0
Total 30 100,0

În urma chestionarului aplicat, în ceea ce privește eul social am observat că în
cazul părinților copiilor cu dizabilități, 73,3% (11 persoane) din aceștia au valori foarte
ridicate, iar 26,7% din persoanele cu dizabilități (4 persoane), au valori medii.

Fig.4. 13. Frecven ța rezultatelor ,,eului social” la părinții copiilor fără
dizabilități
eul.social

Frequency Percent Valid
Percent Cumulative
Percent
Valid valori medii 9 60,0 60,0 60,0
valori foarte
ridicate 6 40,0 40,0 100,0
Total 15 100,0 100,0

72
La părinții a c ăror copii nu au dizabilități, 40% (6 persoane) au valori foarte
ridicate, în timp ce 60% (9 persoane) au valori medii , având un sentiment de sine
puternic, disciplinat, bun organizator, stabil și orientat.

Fig.4. 14. Histograma rezultatelor ,,eului social” pentru cele două loturi de
subiecți

Pentru ipoteza numărul patru , am obținut un coeficient de corelație egal cu 1.
Acesta are un prag de semnificație p=0,936 în ceea ce privește insecuritatea , ceea ce
înseamnă că există o relație semnificativă între aceste variabile și un prag de semnificație
p=o în ceea ce privește emotivitatea, ceea ce duce la necorelarea variabilei.
Eul social reprezintă rezultatul experiențelor noastre, în cadrul societăț ii, nivelul
de aspirație, arată gradul de motivație în integrarea comportamentului individu lui în jurul
unui sentimen t de sine acceptat conștient, iar a bsența acestei integrări, este una dintre
cauzele majore ale anxietății.
Între cele două loturi de subi ecți, părinții a căror copii au dizabilități au prezentat
valori foarte ridicate, exprimând faptul că individul dezvoltă puternic conștiința de sine,
intrând în conflict cu standardele sociale, este instabil ș i lipsit de orientare, emotive, lipsit
de autoc ontrol și frustrat în comparație cu părinții a căror copii nu au dizabilități
prezentând un entuziasm, o energie , o determinare pozitivă , o bună organizare, având
tendințe de afirmare și interacționează mai ușor cu cei din jur, având un nivel de anxietate

73
și depresie mai scăzut . În urma acestor informații, ipoteza numărul patru conform căreia
există diferențe în ceea ce privește eul social între părinții copiilor cu dizabilități și
părinții copiilor fără dizabilități se confirmă.

Fig.4. 15. Frecven ța rezultatelor ,, emotivității ” la părinții copiilor cu
dizabilități

Frequency Percent Valid
Percent Cumulative
Percent
Valid valori medii 3 10,0 20,0 20,0
valori foarte
ridicate 12 40,0 80,0 100,0
Total 15 50,0 100,0
Missing System 15 50,0
Total 30 100,0

Cel de -al doilea factor al chestionarului, emotivitatea , are ca și rezultate un
procent de 80% (12 persoane) pentru părinții copiilor cu dizabilități a căror rezultate
reprezintă valori foarte ridicate dând dovadă de hiperactivitate și lipsă de responsabilitate.
Restul de procentaj de 20% (3persoane) , au valori medii .
Fig.4. 16. Frecven ța rezultatelor ,, emotivității ” la părinții copiilor fără
dizabilități
Emotivitate

Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid valori medii 9 60,0 60,0 60,0
valori foarte ridicate 6 40,0 40,0 100,0
Total 15 100,0 100,0

La părinții a căror copii nu au dizabilități, 40% (6 persoane) au valori foarte
ridicate, în timp ce 60 % (9 persoane) au valori medii și reprezintă o stabilitate
emoțională, sunt persoane calme, și realiste, având un sentiment de sine puternic .

74
Fig.4. 17. Histograma rezultatelor ,,emotivității” pentru cele două loturi de
subiecți

Pentru ipoteza numărul cinci, am obținut un coeficient de corelație egal cu 0,829
la un prag de semnificație p=0,789 în ceea ce privește insecuritatea, ceea ce înseamnă că
există o relație semnificativă între aceste variabile.
Emotivitatea reprezintă o trăsătură de personalitate care exprimă reacțiile afective
ale persoanelor în fața diferitelor evenimente. Persoanele emotive au tendința de a se
tulbura puternic chiar și pentru lucruri mici. Pe de altă parte, non -emotivii sunt acele
persoane care se emoționează greu și ale căror emoții nu sunt foarte violente.
Între cele două loturi de subiecți, părinții a căror copii au dizabilități au prezentat
valori foarte ridicate, exprimând faptul că au un Eu slab, emotiv , imatur, e xcitabil și
hiperactiv, lipsit de personalitate, cu tendințe nevrotice spre tulburări psihosoma tice și
sunt mai puțin toleranți la frustrare. Sunt persoane tensionate obosite și lipsite de
responsabilitate . În ceea ce privește părinții a căror copii nu au dizabilități, aceștia
prezintă un Eu puternic, calm, stabil, sunt persoane constante în ceea ce privesc
interesele, echilibrate emoțional și realiste.
În urma acestor afirmații, a cincea ipoteză care expr imă faptul că există diferențe
în ceea ce privește emotivitatea între părinții copiilor cu dizabilități și părinții copiilor
fără dizabilități, se confirmă.

75
Fig.4. 18. Frecven ța rezultatelor ,, insecurității ” la părinții copiilor cu
dizabilități

Frequency Percent Valid
Percent Cumulative
Percent
Valid valori medii 4 13,3 26,7 26,7
valori foarte
ridicate 11 36,7 73,3 100,0
Total 15 50,0 100,0
Missing System 15 50,0
Total 30 100,0

Al treilea factor, insecuritatea , reprezintă un procentaj de 73,3% (11 persoane) în
ceea ce priveș te valorile foarte ridicate, fiind persoane neâncrezătoare, rigide și
indiferente. Procentul de 26,7% (4 persoane), reprezintă valorile medii ale chestionarului.

Fig.4. 19. Frecven ța rezultatelor ,, insecurității ” la părinții copiilor fără
dizabilități
insecuritate

Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid valori foarte scazute 2 13,3 13,3 13,3
valori medii 7 46,7 46,7 60,0
valori foarte ridicate 6 40,0 40,0 100,0
Total 15 100,0 100,0

La părinții copiilor fără dizabilități, 40% (6 persoane) din răspunsuri reprezintă
valori foarte ridicate, 46,7% (7persoane) valori medii și 13,3% (2 persoane) sunt cei care
au valori foarte scăzute, prezentând încredere, adaptabilitate, fără sentimente de invidie.

76
Fig. 4. 20. Histograma rezultatelor ,,insecurităț ii” pentru cele două loturi de
subiecți

Pentru ipoteza numărul șase , am obținut un coeficient de corelație egal cu -0,023.
Având o valoare negativă, înseamnă că nu există o corelație semnificativă între variabile.
Insecuritatea reprezintă o consecință a dezvoltării inadecvate a atașamentului.
Reprezintă o stare afectivă a anxietății, iar stresul și anxietatea produc aceleași sentimente
de agitație.
În cazul părinților a căror copii au dizabilități, aceștia sunt neîncrezători, au
sentimente de gelozie, sunt rigizi, duri și uneori indiferență față de relațiile cu ceilalți.
Unii pot manifesta tulburări emoționale precum stări de frică, nervozitate și mai ales
dependență exagerată față de c opii. Se simt neînțeleși , urmăriți și sunt foarte suspicioși.
În ceea ce privește părinții copiilor fără dizabilități, aceștia sunt cooperanți, fără
sentimente de invidie și gelozie, fără să aibă spiritual rivalității și al competiției.
Prin urmare, a șasea ipoteză conform căreia există diferențe în ceea ce privește
insecuritatea între părinții copiilor cu dizabilități și pări nții copiilor fără dizabilități, se
confirmă.

77
Fig. 4. 21. Frecven ța rezultatelor ,,culpabilităț ii” la părinții copiilor cu
dizabilități

Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid valori foarte scazute 1 3,3 6,7 6,7
valori medii 4 13,3 26,7 33,3
valori foarte ridicate 10 33,3 66,7 100,0
Total 15 50,0 100,0
Missing System 15 50,0
Total 30 100,0

Culpabilitatea , cel de -al patrulea factor al chestionarului de anxietate, reprezintă
rezultatele conform cărora 66,7% (10 persoane) reprezintă valori foarte ridicate ceea ce
înseamnă o culpabilitate combinată cu un sentiment de vinovăție, acuzare, ceea ce duce la
anxietate și depresie. Un procentaj de 26,7% (4 persoane) este reprezentat de valori medii
și 6,7% (o singură persoană) reprezintă valori foarte scăzute în ceea ce privește
culpabilitatea, având un comportament calm și liniștit.
Fig. 4. 22. Frecven ța rezultatelor ,,culpabilităț ii” la părinții copiilor fără
dizabilități
culpabilitate

Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid valori foarte scazute 4 26,7 26,7 26,7
valori medii 10 66,7 66,7 93,3
valori foarte ridicate 1 6,7 6,7 100,0
Total 15 100,0 100,0

La părinții copiilor fără dizabilități, 6,7% (o persoană) reprezintă valori foarte
ridicate, 66,7% (10 persoane) prezintă valori medii și 26,7% (4 persoane) au valori foarte
scăzute.

78
Fig. 4. 23. Histograma rezultatelor ,,culpabilității ” pentru cele două loturi de
subiecți

Pentru ipoteza numărul șapte , am obținut un coeficient de corelație egal cu 0,568
la un prag de semnificație p=0,654 în ceea ce privește insecuritatea, ceea ce înseamnă că
există o relație semnificativă între aceste variabile.
Culpabilitatea reprezintă sentiment emoțional dezagreabil, caracterizat de un
sentiment de tensiune, anxietate și agitație. Culpabilitatea ne anunță atunci când am
acționat greșit, când nu ne -am respectat valorile și p rincipiile morale. Aceasta apare
spontan, la orice persoană și este unul dintre instrumentele cele mai bune pentru a -I
influența și pentru a -i determina pe ceilalți din jur să acționeze așa cum ne dorim.
Părinții care au copii cu dizabilități, au o tendinț ă ridicată spre culpabilitate, o
lipsă de securitate, prezintă un comportament anxios și depresiv, sunt persoane
bănuitoare. În schimb, părinții care au copii fără dizabilități au un comportament calm,
sunt persoane încrezătoare în forțele proprii, liniști te, rezistente la stres, uneori brutale dar
fără fobii.
În urma acestor afirmații, cea de -a șaptea ipoteză în urma căreia există diferențe
în ceea ce privește culpabilitatea între părinții copiilor cu dizabilități și părinții copiilor
fără dizabilități se confirmă.

79
Fig.4.24. Frecvența rezultatelor ,, tensiunii ergice ” la părinții copiilor cu
dizabilități

Frequency Percent Valid
Percent Cumulative
Percent
Valid valori medii 8 26,7 53,3 53,3
valori foarte
ridicate 7 23,3 46,7 100,0
Total 15 50,0 100,0
Missing System 15 50,0
Total 30 100,0

Ultimul factor, tensiunea ergic ă, este reprezentată de un procent de 46,7% (7
persoane) de valori foarte ridicate, acestea fiind reprezentate prin pulsiunile și nevoile
nesatisfăcute ale subiectului. 53,3% (8 persoane) reprezintă valori medii.

Fig.4.25. Frecvența rezultatelor ,, tensiunii ergice ” la părinții copiilor fără
dizabilități

tensiune.ergica

Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid valori foarte ridicate 1 6,7 6,7 6,7
valori medii 12 80,0 80,0 86,7
valori foarte ridicate 2 13,3 13,3 100,0
Total 15 100,0 100,0

La părinții copiilor fără dizabilități, 13,3% (2 persoane) reprezintă valori foarte
ridicate, 80% (12 persoane) prezintă valori medii și 6,7% (o persoană) are valori foarte
scăzute, prezentând un comportament calm și încrezător.

80
Fig. 4. 26. Histograma rezultatelor ,,tensiunii regice ” pentru cele două loturi
de subiecți

La ultima ipoteză , am obținut un coeficient de corelație egal cu 0,564 la un prag
de semnificație p=0,346 în ceea ce privește insecuritatea, ceea ce înseamnă că există o
relație semnificativă între aceste variabile.
Tensiunea ergică pe de o parte, la părinții copiilor cu diz abilități, se manifestă
printr -o emotivitate crescută, irascibilitate, iritabilitate și nervozitate, sunt încordate tot
timpul și tensionate. Pe de altă parte, părinții copiilor fără dizabilități, sunt persoane
distinse, calme, nonșalante și satisfăcute de sine.
Prin urmare, ultima ipoteză conform căreia există diferențe în ceea ce privește
tensiunea ergică între părinții copiilor cu dizabilități și pări nții copiilor fără dizabilități, se
confirmă.
În urma confirmării celor cinci ipoteze legate de factorii de personalitate, al
treilea obiectiv a fost atins. Am reușit să identificăm corelatele psihologice ale nivelului
de anxietate și depresie la părinții copiilor cu dizabilități – eul social, emotivitatea,
tendința paranoică, culpabilitatea, tensiunea ergică.

81
CONCLUZIE

Datele obținute prin prelucrarea chestionarelor ne -au adus informații utile despre
tulburările de depresie și anxietate la părinții copiilor cu dizabilități. Prelucrările statistice
cu ajutorul programului SPSS ne -au oferit o imagine clară asupra rezultate lor în uma
administr ării testelor utilizate.
Am realizat o cercetare pe tema anxiet ății și depresiei, ax ându-ne pe starea
părinților a c ăror copii au dizabilit ăți, făcând o compara ție cu p ărinții a c ăror copii nu au
dizabilit ăți.
Cele trei obiective propuse de noi au fost atinse, încep ând cu cel de a i dentifica
nivelul de anxietate ș i depresie la p ărinții copiilor cu dizabilit ăți, prin comparați e cu
părinții copiilor f ără dizabilit ăți, continu ând cu identificarea unei corela ții între nivelul de
anxietate și depresie la p ărinții copiilor cu dizabilit ăți și sfârșind cu identificarea de
corelate psihologice ale nivelului de anxietate și depresie la p ărinții copiilor cu dizabilit ăți
– eul social, emotivitatea, tendin ța paranoic ă, culpabilitatea și tensiunea ergic ă.
Vom analiza rezultatele ob ținute și vom vedea cum s -au testat ipotezele din
cercetarea noastr ă.
Studiul demonstreaz ă că părinții care au copii cu dizabilit ăți sunt predispu și la
tulbur ări anxioase și depresive într-o mă sură mai mare fa ță de părinții care au copii f ără
dizabilit ăți, deoarece între aceste dou ă tulbur ări exist ă o strânsă legătură. Aceste concluzii
sunt sus ținute de rezultatele cercet ării noastre, mai exact de diferen țele semnificative din
punct de vedere statistic dintre mediile ob ținute de subiec ții din cele dou ă organizaț ii la
cele dou ă chestionar e aplicate, dar și de corela țiile semnificative ob ținute din chestionarul
de anxietate .
Subiec ții a c ăror copii sufer ă de dizabilități a u înregistrat sc oruri mai mari, ceea ce
indic ă o cre ștere a tulbur ărilor anxioase și depresive, prezent ând riscuri de depresie
severe și o anxietate nevrotic ă foarte puternic ă. Acești subiec ți nu fac fa ță la problemele
și provoc ările de zi cu zi, î nvinov ățindu -se și dând mereu vina pe ei pentru tot ce li se
întâmplă, au alt ă perspectiv ă asupra vie ții.
Aceste rezultate testeaz ă prima și a doua ipotez ă de cercetare , în sensul c ă exist ă
o diferen ță semnificativ ă între chestionarul destinat evalu ării depresiei ș i anxiet ății,

82
comparativ cu pă rinții care au copii f ără dizabilit ăți, respectiv c ă cei cu copii cu
dizabilit ăți au o tulburare depresiv ă și anxioas ă mai ridicat ă față de cei a c ăror copii nu au
dizabilit ăți.
În ceea ce prive ște corela ția între chestionarul de depresie și chestionarul de
anxietate, se observ ă că s-a obț inut un coeficient de corela ție egal cu valoarea de 0,344,
ceea ce înseamnă că între cele două variabile nu există o corelație directă, valoarea
coeficientului nefiind apropiată de 1. De asemenea, valoarea sig=0,063, eviden țiază că s-
a obținut un coefi cient de corela ție semnificativ la un prag de 0,063, deci putem afirma c ă
între cele două variabile nu exist ă o corela ție semnificativ ă, astfel încât cea de a treia
ipotez ă conform căreia există o legătură între nivelul de depresie și nivelul de anxietate la
părinții copiilor cu dizabilități nu se confirm ă, deoarece au putut exista influențe în
timpul completării chestionarelor, persoanele nu au fost sincere în totalitate și nu au dorit
să își exprime adevăratele probleme din viața de zi cu zi.
Exist ă factori care pun în eviden ță tulburarea anxioas ă: eul social, emotivitatea,
tendința paranoică , culpabilitatea și tensiunea ergică . Aceș ti factori influen țează nivelul
de anxietate a l fiecărei persoane.
Pentru a testa prezum ția că exist ă o corela ție psihologică ale nivelului de anxietate
la părinții copiilor cu dizabilit ăți, s-au realizat corela ții, între eul social, emotivitatea,
tendința paranoică , culpabilitatea și tensiunea ergică , formând cinci ipoteze .
Rezultatele au ar ătat că exist ă o corela ție puternic ă între to ți cei cinci factori. Am
putea concluziona c ă persoanele a că ror copii au dizabilit ăți, se simt lipsite de
personalitate, cu tendin țe nevrotice, sunt tensionate, obosite, se simt ne înțeleși, urm ăriți,
au o culpabilitate foarte crescut ă combinat ă cu un sentiment de vinov ăție, acuzare; s unt
persoane irascibile ș i iritabile.
Toate aceste rezultate ne îndrept ățesc să afirmă m că cele cinci i poteze lansat e în
cadrul acestei cercet ări au fost testat e.
În ceea ce privesc studiile comparative legate de anxietate și depresie , au fost
efectuate numeroase cercetări pe baza cărăra s -a demonstrat legătura strânsă dintre cele
două.
În anul 1997, autori precum J., Lisspers și A., Nzgrem, , au efectuat un studiu în
Suedia în care s -a utilizat scala de anxietate și depresie pentru o populație suedeză.

83
Scopul acestui studiu a fost de a compara scala de anxietate (HAD) cu chestionarul de
depresie Beck (BDI). Rezultatele au arătat semnificații puternice între cele două, și între
corelații, demonstrând ipotezele studiului.
Helen Christensen, în anul 2004, a efectuat un studiu în Australia în care a dorit să
compare rezultatele anxietății și ale depresiei ale unor persoane alese aleator în urma
accesării unui site web, prin scala de anxietate și depresie Goldberg. Au existat 182 de
participanți. Chestionarele au fost repetate în cadrul studiului pentru a permite analizarea
eventualelor modifi cări ale simtomelor. În urma acestui studiu, n u s-au observant
diferențe semnificative între scoruri .

84
Bibliografie

1. Albu, A., Albu, C., 2000 Asisten ța psihopedagogic ă și medical ă a copilului
deficient fizic , Editura Polirom, Iaș i
2. Asociația Americană de Psihiatrie, 2013, Manual de diagnostic și clasificare
statistică a tulburărilor mintale (DSM -V)
3. Berge, A., 1978, Profesiunea de p ărinte , trad. Stoian, M., Editura Didactica ș i
Pedagogica, Bucure ști,
4. Cristea D., 2001, Tratat de psiho logie social ă, Editura Pro Transilvania, Cluj –
Napoca
5. Davidson, R., Begley, S., 2016, Creierul și inteligen ța emo țional ă, Editura Litera,
Bucure ști
6. Drăgan, I., Petroman, P., 2001, Psihologie educational ă, Editura Mirton,
Timiș oara
7. Enăchescu, C., 2007, Tratat de psihopatologie, Editura Polirom, Ia și
8. Farca, S., 2010, Cum întâmpin ăm copilul ca p ărinți, bunici, medici și educatori ,
Editura Trei, Bucure ști
9. Florea, N., Surlea, C., 2006, Școala și consilierea părinților , Editura Arves,
Craiova
10. Gabo ș Grecu, I., M., Raduly, L., 2007 Depresia – metode de diagnostic și
tratament , Editura FarmaMedia, T ârgu Mure ș
11. Gavin, A., Creamer, M., Crino, R., 2007 Psihoterapia tulb anxioase , trad.
Oancea, G.; Andreiescu, M, Editura Polirom, Ia și
12. Ghergu ț, A., 2013, Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și
examene de obținere a gradelor didactice, Editura Polirom, Iași
13. Gilbert, P., 2001, Depresia: psihoterapie și consiliere , Editura Polirom, Iaș i
14. Holdevici, I., 2000 Gândire pozitiv ă: Ghid practic de psihoterapie rațional –
emotivă și cognitiv -comportamental ă, Editura DuAl Tech, Bucure ști
15. Holdevici, I., 2002, Psihoterapia anxiet ății, Editura DuAl Tech, Bucureș ti
16. Howitt, D., Duncan, C., 2006, Introducere în SPSS pentru psihologie: Versiunile
SPSS 10,11 ,12 si 13 , Editura Polirom, Ia și

85
17. Ionescu, Ș., Blanchet, A., 2013, Tratat de psihologie clinic ă și psihopatologie,
trad. Peltier, A., Editura Trei, București
18. Iluț, P., 1995, Familia, cunoa ștere și asisten ță, Editura Argonaut, Cluj -Napoca
19. Mitrofan, I., Ciuperc ă, C., 1991, Incursiune în psihosociologia și psihosexologia
familiei , Editura Mihaela Press, Bucure ști
20. Mitrofan, N., 2009, Testarea psihologi că. Aspecte teoretice și practice, Editura
Polirom, Iaș i
21. Moraru, M., 2013, Consiliere și orientare. Element e de formare a profesorilor,
Universitatea Ovidius, Constanța
22. Moreanu, A., 2007, Psihoterapie – metode și tehnici , trad. Br ăescu, S., Editura
Trei, Bucure ști.
23. Neamț u, G., Alexiu, M., Bocancea, C., 2003, Tratat de asisten ță social ă, Editura:
Polirom, Iaș i
24. Opariuc, C., 2011, Statistică aplicată în științele socio -umane. Analiza asocierilor
și a diferențelor statistice, Constanța
25. Petroman, P., 2003, Psihologia familiei , Editura Eurobit, Timiș oara
26. Popa, M., 2008. Statistică pentru psihologie. Teorie și aplicaț ii SPSS, Editura
Polirom, Iași
27. Predescu, M., 1994, Psihopedagogie special ă, Universitatea din Timi șoara.
28. Riedesser P., Fischer G. , 2007, Tratat de Psihotraumatologie, Editura Trei,
București
29. Roșan, A., 2015, Psihopedagogie specială. Modele de evaluare și intervenție,
Editura Polirom, Iași
30. Sîntion, F., Călin, M., 2015, Statistică pentru științele socio -umane, Editura
Ovidius University Press, Constanța
31. Zlate, M., 2004, Tratat de psihologie organizaț ional -managerial ă, Editura
Polirom, Iaș i
32. World Vision International Rom ânia, Toți copiii au drepturi egale ! Ghid pentru
părinții copiilor cu dizabilit ăți
33. http://www.psychotherapy.net/video/mcgoldrick -family -therapy , accesat în data
de 20.05 .2017

86
34. https://licentasidizertatie.wordpress.com/2011/02/23/depresia/ accesat în data de
15.03.2017
35. http://www.psihiatrice.ro accesat în data de 24.05.2017
36. http://seni.ro/health/children -zone/disability/ accesat în data de 10.05.2017
37. https://www.monitorulsv.ro/Sanatate/2008 -11-03/Familia -rol-esential -in-
recuperarea -si-integrarea -copilului -cu-dizabilitati accesat în data de 21.05.2017
38. https://ro.scribd.com/document/317971208/Anxietatea -si-stima -de-sine-
LUCRARE -LICENTA -doc accesat în data de 20.04.2017
39. http://www.csid.ro/lifestyle/psihologie -si-cariera/cum -se-trateaza -depresia –
parintilor -care-au-un-copil -ce-sufera -de-o-boala -grava -16225345/ accesat în data
de 21.05.2017
40. http://www.desprecopii.com/info -id-13833 -nm-A-fi-parinte -de-copil -cu-
dizabilitati -o-provocare -limita -a-vietii.htm accesat în data de 5.05.2017
41. https://ro.scribd.com/document/150 424440/Disertatie -Anxietatea accesat în data
de 20.04.2017
42. http://www.voinicel.md/index.php?pag=news&id=725&rid=456&l=ro accesat în
data de 15.05.2017
43. http://www.autism.ro/forum/viewtopic.php?t=301 accesat în data de 27.04.2017
44. https://www.psychotherapy.net/data/uploads/5113e45715ce5.pdf acces at în data
de 25.04.2017
45. http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.1600 -0447.1997.tb10164.x/full
accesat în data de 12. 06.2017
46. http://www.jmir.org/2004/4/e46/ accesat în data de 12.06.2017

87
ANEXA 1

Chestionar Anxietate CATTELL

In aceste foi veti gasi 40 de intrebari cu privire la greutatile pe care cea mai mare parte
dintre oameni le intampina uneori in viata. Ar fi foarte util, pentru a va putea intelege, sa
dati un raspuns absolut sincer la fiecare punct, marcand fie DA -ul, fie NU -ul etc. in asa
fel incat sa aratati problemele pe care le puteti avea.
Nu sariti nici o proble ma, raspundeti la fiecare printr -un singur raspuns. Raspunsurile
dvs. Vor fi confidentiale.
Nu pierdeti timp cu ezitarile. Raspundeti imediat la fiecare intrebare, in functie de ceea
ce ganditi chiar in clipa aceea (si nicidecum ceea ce ati gandit saptaman a trecuta sau in
mod obisnuit). Este posibil sa fi raspuns altadata la intrebari asemanatoare, dvs.
Raspundeti prin ceea ce simtiti in momentul de fata.
Predati testul imediat ce l -ati completat in totalitate.

88
1. Interesul meu pentru oameni si diferite distr actii tinde sa se schimbe destul de des.
2. Faptul ca unii oameni n -au o parere buna despre mine nu ma impiedica sa fiu
perfect linistit.
3. Inainte de a -mi spune o parere obisnuiesc sa astept pana cand sunt sigur ca ceea
ce spun este correct.
4. Am tendinta sa ma las cuprins de gelozie.
5. Daca ar fi sa -mi reincep viata:
a. As organiza -o cu totul altfel
b. As dori sa fie la fel cum a fost
6. Imi admir parintii in toate imprejurarile importante.
7. Mi-e neplacut sa aud ca mi se raspunde “nu” chiar si atunci cand stiu ca ceea ce
cer este imposibil.
8. Am indoieli asupra sinceritatii oamenilor care se arata fata de mine mai prietenosi
decat m -as fi asteptat.
9. Atunci cand parintii (sau cei care m -au crescut) imi dadeau ordine sau imi cereau
sa-I ascult:
a. Au fost intotdeauna rezonabili
b. Deseori n -au fost rezonabili
10. Am mai multa nevoie de prietenii mei decat s -ar parea ca au ei de mine.
11. Sunt sigur ca as putea sa -mi adun fortele pentru a face fata unei dificultati care s –
ar ivi pe neasteptate.
12. Cand eram mic mi -era fica de intuneric.
13. Mi se spu ne uneori ca imi tradez prea usor emotia prin glas si prin comportament.
14. Daca oamenii profita pe nedrept de amabilitatea mea:
a. Ma simt jignit si nu le -o iert
b. Uit imediat si ii iert
15. Criticile pe care mi le aduc oamenii reusesc mai curand sa ma tulbure decat sa ma
ajute.
16. Mi se intampla deseori sa ma infurii cu usurinta impotriva oamenilor.
17. Ma simt nelinistit ca si cand as dori ceva, fara sa stiu ce.

89
18. Ma intreb uneori daca oamenii carora le vorbesc sunt intradevar interesati de ceea
ce spun.
19. N-am simtit niciodat a vreo indispozitie precisa, ca de pilda dureri nedefinite,
tulburari de digestie, senzatia ca imi bate inima etc.
20. Discutand cu anumite personae, ma simt atat de stingherit incat abia indraznesc sa
scot o vorba.
21. Atunci cand am ceva de facut cheltuiesc mai multa energie decat majoritatea
oamenilor, deoarece fac totul sub tensiune.
22. Imi impun sa nu fiu distrat si sa nu uit amanuntele.
23. Oricat de grele si neplacute ar fi piedicile sunt intotdeauna perseverant si nu
renunt la intentiile cu care am pornit.
24. In situ atii grele am tendinta sa fiu agitat si dezorientat.
25. Din cand in cand am vise foarte puternice care imi tulbura somnul.
26. Am intotdeauna suficienta energie atunci cand ma aflu in fata unei dificultati.
27. Uneori nu ma pot impiedica de a numara diferite lucruri, desi o fac fara nici un
rost.
28. Majoritatea oamenilor sunt putin ciudati, cu toate ca nu le place sa recunoasca
acest lucru.
29. Cand fac o gafa in societate sunt in stare s -o uit imediat.
30. Ma simt ursuz si nu vreau sa vad pe nimeni:
a. Uneori
b. Deseori
31. Atunci cand i mi merge prost, aproape ca imi vine sa plang.
32. Chiar atunci cand ma aflu in mijlocul oamenilor am sentimental singuratatii mele
si a lipsei mele de valoare.
33. Ma tezesc noaptea si imi e greu sa adorm din nou din cauza preocuparilor mele.
34. In general fac fata oricarei greutati care mi -ar putea sta in cale.
35. Ma simt uneori vinovat si am remuscari pentru lucruri fara importanta.
36. Nervii mei sunt atat de incordati incat cel mai mic zgomot, de pilda un scartait de
usa, mi se pare insuportabil si ma face sa tresar.
37. Daca ceva ma tulbura in mod special, imi regasesc de obicei calmul cu usurinta.

90
38. Mi se intampla sa tremur sau sa transpir atunci cand ma gandesc la o sarcina grea
pe care trebuie sa o indeplinesc.
39. In mod obisnuit adorm usor, in cateva momente, indata ce ma cu lc.
40. Uneori resimt o stare de tensiune sau de agitatie gandindu -ma la lucruri care m -au
preocupat putin inainte.

91
Grila de corectie – Chestionarul “C”

2 1 2 2 1 2
1 O O
Q3 21 O O
Q3 2 O O 22 O O
3
O O 23
O O
4
O O 24 O O
5 O O
C 25 O O
C 6
O O 26
O O
7 O O 27 O O
8 O O
L 28 O O
L
9
O O 29
O O
10
O O
O 30
O
L 11
O O 31
O O
12 O O 32 O O
13 O O 33 O O
14
O O 34
O O
15
O O
35
O O
16 O O
Q4 36 O O
Q4 17
O O 37
O O
18 O O 38 O O
19
O O 39
O O
20 O O 40 O O

92
Corectie
Varsta Barbati Femei
17-19 -2 -4
20-24 -1 -3
25-29 0 -2
30-34 +1 -1
35-39 +2 0

Anxietatea scade cu varsta, de la 19 -20 de ani. Diferenta va fi un punct la 5 ani. La
nota bruta se adauga diferenta de punctaj.

Corectie Factori
Varsta Barbati Femei
O Q4 Q3 C O Q4
17-19 -2 -2 -1 -1 -4 -2
20-24 -1 -1 -1 -1 -3 -1
25-29 0 0 -1 -1 -2 0
30-34 +1 +1 -1 -1 -1 1
35-39 +2 +2 -1 -1 0 2

Etalon Factori
Q3 C L O Q4
0 0 0 0 0-2 0-2
1 1 0 0 3 3
2 2 1 1 4-5 4-5
3 3 2 2 6-7 6
4 4 3 3 8 7-8
5 5 4 4 9-10 9
6 6 5 4 11-12 10-11
7 7-8 6 5 13 12-13
8 9-10 7 6 14-15 14
9 11 8 6 16-17 15-17
10 12-16 9-12 7-8 18-20 18-24

93
Etalon / indicator global anxietate
Barbati Femei
0 0-10 0 0-14
1 11-14 1 15-18
2 15-19 2 19-23
3 20-23 3 24-27
4 24-27 4 28-31
5 28-32 5 32-36
6 33-36 6 37-40
7 37-40 7 41-44
8 41-45 8 45-49
9 46-49 9 50-53
10 50-80 10 54-80

94
ANEXA 2
Chestionar Beck H.S.
Acest chestionar contine 20 de afirmatii. Va rugam sa le parcurgeti pe rand, cu
atentie daca afirmatia este valabila pentru descrierea starii d -voastra sufleteasca, incepand
cu saptamana trecuta si pana in prezent.
– Incercui ti litera A, afirmatiile adevarate
– Incercuiti litera F afirmatiile false
Va rugam sa parcurgeti cu atentie fiecare afirmatie.
01 Ma gandesc la viitor cu speranta si entuziasm A F
02 As putea sa si renunt pentru ca nu pot face nimic pentru ca sa
imbunatatesc situatia mea A F
03 Cand imi merge rau, ma ajuta sa ma gandesc ca lucrurile nu pot ramane
asa pentru todeauna A F
04 Nu-mi pot imagina cum va fii viata mea peste vreo zece ani A F
05 Am timp destul sa fac lucrurile pe care vreau sa le fac A F
06 In viitor, ma astept sa -mi rezolv problemele cat mai bine A F
07 Viitorul meu, il vad cam intunecat A F
08 Ma consider cu deosebire norocos si ma astept sa scot de la viata mult
mai multe lucruri bune decat altii A F
09 Simt ca nu pot stapanii situatia si nu am nici un motiv sa cred ca in viitor
voi putea A F
10 Experientele mele trecute m -au pregatit bine pentru viitor A F
11 Tot ce pot vedea in fata mea este mai mult neplacut decat placut A F
12 Nu ma astept sa am cea ce asi vrea cu adevarat sa am A F
13 Cand ma gandesc la viitor, ma astept sa fiu mai fericit decat acum A F
14 Lucrurile nu merg cum asi vrea A F

95
15 Am mare incredere in viitor A F
16 Niciodata nu obtin cea ce vreau, deci ar fii o prostie sa mai vreau ceva A F
17 Este foarte improbabil sa am vreo satisfactie reala in viitor A F
18 Viitorul imi pare vag si nesigur A F
19 Pot sa ma gandesc la mai multe lucruri (perioade) bune decat rele A F
20 Nu prea are sens sa ma straduiesc cu adevarat sa obtin ceva, pentru ca
probabil nu voi reusii A F
Cotare:
Se acord ă cate un punct pentru fiecare item cu urmatorul raspuns:

1.F 6.F 11.A 16.A
2.A 7.A 12.A 17.A
3.F 8.F 13.F 18.A
4.A 9.A 14.A 19.F
5.F 10.F 15.F 20.A

Tabel maxim = 20 puncte

Scor potential (risc) suicidar
0-3 nul / minim
4-8 usor / slab
9-14 Moderat – situatie de viata stabila; nu prezinta pericol imediat, dar
trebuie supravegheat
15 + Sever, risc suicidar crescut

Tentativa de suicid Populatie normala
M 9,0 4,45
Σ 6,1 3,09

96
ANEXA 3
Histogramele scorurilor obținute de părinții copiilor cu dizabilități

97

98

99
ANEXA 4
Coeficientul de corelație Spearman pentru factorii chestionarului de
anxietate : eul social, emotivitatea, insecuritatea, culpabilitatea, tensiunea ergică

Correlations

eul.social emotivitate insecuritate culpabilitat
e tensiune.ergica
eul.social Correlation
Coefficient 1,000 ,829** -,023 ,568* ,564*
Sig. (2 –
tailed) . ,000 ,936 ,027 ,029
N 15 15 15 15 15
emotivitate Correlation
Coefficient ,829** 1,000 ,075 ,744** ,468
Sig. (2 –
tailed) ,000 . ,789 ,001 ,079
N 15 15 15 15 15
insecuritate Correlation
Coefficient -,023 ,075 1,000 -,126 ,262
Sig. (2 –
tailed) ,936 ,789 . ,654 ,346
N 15 15 15 15 15
culpabilitate Correlation
Coefficient ,568* ,744** -,126 1,000 ,653**
Sig. (2 –
tailed) ,027 ,001 ,654 . ,008
N 15 15 15 15 15
tensiune.ergica Correlation
Coefficient ,564* ,468 ,262 ,653** 1,000
Sig. (2 –
tailed) ,029 ,079 ,346 ,008 .
N 15 15 15 15 15